Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”

Studii Academice Postuniversitare

Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
septembrie 2008

Ţinutul Reghinului,
Leitbild pentru dezvoltare durabilă

elaborat: arh. Klaus Birthler, îndrumător: prof. dr. arh. Peter Derer
consultanţi: ec. Sorin Suciu, ec.Ligia Folea
 Ţinutul Reghinului,
Leitbild pentru dezvoltare durabilă
Obiective:
Acest studiu doreşte să propună intervenţii pentru şanse egale în dezvoltarea teritoriului şi
creşterea bunăstării în Ţinutul Reghinului.

Structura Lucrării:
Teorii despre competitivitatea regiunilor
Teorii de creştere economică..............................................................3
Noua geografie economică.................................................................3
Atractivitatea unei regiuni...............................................................................5
Capital Social.................................................................................................7
Talentul şi mobilitatea capitalului uman..........................................................9
Aglomerări industriale şi clustere...................................................................12
Sisteme inovative regionale...........................................................................15

Studiu de caz Ţinutul Reghinului

Definirea teritoriului studiat..................................................................17
Cartograma- Numărul populaţiei în teritoriul studiat............................21
Cartograma- Asociaţii de comunităţi....................................................22
Infrastructura fizică-analiza şi propuneri........................................................23
Cartograma- Infrastructura de căi ferate propuse...............................25
Capital social..................................................................................................26
Talentul şi mobilitatea capitalului uman..........................................................28
Cartograma- Localităţi şi spaţii cu interes istoric în zona Reghinului..30
Ocupaţii şi aglomerări industriale...................................................................31
Cartograma- Ocupaţii dominante în fc. de resursele naturale.............33
Concluzii..............................................................................................36
Propuneri.............................................................................................37
Cartograma- Propuneri de dezvoltare în Ţinutul Reghinului...............39
Analiza SWOT- Ţinutul Reghinului.................................................................40
Bibliografie şi surse documentare........................................................................41

1
Despre competitivitate
Obiectul acestui capitol îl constituie analiza conceptului de competitivitate regională, a princi-
palelor efecte, precum şi selectarea factorilor determinanţi ai competitivităţii, ce vor constitui
punctul de pornire al celui de-al doilea capitol al lucrării.
Conceptul de competitivitate regională este extrem de controversat, primind diferite interpretări
de-a lungul istoriei, în funcţie de subiectul la care se face referire (competitivitate la nivelul
companiei, la nivel regional, sau naţional). Într-o accepţiune largă, deşi ambiguă, aceasta este
definită ca fiind abilitatea unei regiuni de a atrage şi menţine activităţi economice, care conduc,
la rândul lor, la creşterea prosperităţii şi a standardului de viaţă.
Krugman (1995,1996,1997) este unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai utilizării conceptului de
competitivitate atunci când se face referire la state sau regiuni. Potrivit lui Krugman, noţiunea de
“competitivitate regională” este lipsită de conţinut întrucât aceasta se referă de fapt la potenţialul
competitiv al firmelor localizate într-o regiune. În consecinţă, nu se poate vorbi de competitivitate
între regiuni, ci doar între companii.
Pe de altă parte, printre susţinătorii conceptului de competitivitate regională se numără Michael
Porter (1996) şi Begg (1999). Potrivit lui Michael Porter (1996), competitivitatea unei regiuni
şi nivelul standardului de viaţă al acesteia depind de productivitatea utilizării capitalului uman,
financiar şi natural prezent în acel loc. De aceea, acesta consideră productivitatea ca fiind el-
ementul definitoriu al competitivităţii. La rândul său, productivitatea depinde atât de valoarea
unică a produselor şi serviciilor oferite (calitate, unicitate), cât şi eficienţa producerii acestora.

Autorii finlandezi Huovari, Kangasharju şi Alanen (2001) aduc o altă perspectivă în discuţie,
subliniind rolul central al politicilor guvernamentale la nivel regional în promovarea competitivităţii
unei regiuni. Mai mult, aceştia consideră obiectivul acestor politici ca fiind crearea unui mediu în
care locuitorii regiunii să beneficieze de un standard de viaţă relativ înalt. Definiţia propusă de
aceşti autori finlandezi pentru conceptul de competitivitate regională vizează “crearea de către
regiuni a unui mediu de afaceri accesibil, care să atragă factorii mobili de producţie responsabili

2
pentru dezvoltare economică”. Prin atragerea acestor factori se creează masa critică genera-
toare de externalităţi pozitive (spre exemplu, aglomerările) şi alte beneficii specifice localizării,
care atrage cu sine şi mai mult creşterea nivelului de prosperitate al regiunii.
În concluzie, în ciuda criticilor aduse acestei noţiuni, folosirea conceptului se dovedeşte utilă
atunci când este interpretată ca dezvoltarea propriilor funcţii ale unei regiuni pentru a promova
creşterea economică şi prosperitatea locuitorilor săi, şi care conduce totodată la sporirea succe-
sului său în competiţia inter-regională.Pentru a putea avea o imagine mai cuprinzătoare asupra
conceptului de “competitivitate regională” şi ai factorilor săi determinanţi este necesară o reviz-
iune sumară a teoriilor moderne de creştere.

Teorii de creştere economică

De-a lungul timpului s-au dezvoltat diverse teorii care au încercat să explice determinanţii
creşterii economice si care aveau ca punct central conceptul de “competitivitate regională”,
printre cele mai cunoscute numărându-se teoria dezvoltării exogene (Solow, 1956; Swan, 1956)
şi teoria dezvoltării endogene.
Modelul neo-clasic (sau exogen) a lui Solow (1956) având la bază doi factori de producţie
(muncă şi capital), la care se adaugă un al treilea factor (tehnologia) consideră progresul tehno-
logic ca fiind determinant pentru creşterea economică.
În schimb, noile modele de creştere (endogene) scot în evidenţă rolul resurselor umane de
capital şi a know-how-ului ca fiind esenţiale în promovarea creşterii economice, pe măsură ce
procesele de producţie devin mai complexe, iar ritmul progresului tehnic mai accelerat. Conform
teoriei endogene, avansul tehnologic nu este un factor exogen, ci unul endogen, fiind dependent
de acţiunile agenţilor economici (de cercetare-dezvoltare, de procesul de învăţare, precum şi de
alte procese conexe), şi nu o consecinţă a acţiunilor acestora (Romer, 1986). În context regional,
programele de cercetare-dezvoltare care au loc la nivelul companiilor nu reprezintă singura
modalitate de a intensifica procesul de inovare. La nivel regional, sporirea inovaţiei presupune
în afară de factorii menţionaţi anterior şi existenţa unui mediu propice, a unei infrastructuri ad-
ecvate şi a permanentei cooperări inter-firme (Stern, 2000; Porter şi Stern, 1999). În consecinţă,
este necesară prezenţa mai multor sectoare economice pentru a se sprijini reciproc în procesul
de inovare (Porter,1998).

Noua geografie economică

În afară de capitalul uman şi inovaţie, noua geografie economică menţionează şi o altă sursă
a competitivităţii regionale, reprezentată de urbanizare, aglomerare şi localizare, precum şi de
beneficiile care reies din externalităţile lor pozitive. Termenul de avantaj de aglomerare poate fi
considerat ca fiind compus din avantajele de urbanizare şi de localizare. Beneficiile de localizare
provin din prezenţa mai multor actori şi a numeroase sectoare în aceeaşi zonă geografică şi se
referă la utilitatea câştigată de companii, datorită prezenţei acestora şi a altor firme aparţinând
aceluiaşi sector economic într-o anumită regiune.
În fine, potrivit tradiţiei economice un alt factor relevant pentru competitivitatea regională îl con-
stituie accesibilitatea regiunilor (Hirschman, 1958; Myrdal, 1957). Aceasta presupune ca
regiunile aflate în apropierea pieţelor de desfacere şi distribuţie au un avantaj asupra celor aflate
la o distanţă mai mare de centrele economice. Totuşi, existenţa unei infrastructuri adecvate între
3
periferie şi centru poate slăbi din importanţa acestui factor în alegerea stabilirii într-o anumită
regiune. Cele două concepte – accesibilitate şi aglomerare – sunt adiacente, marile aglomerări
urbane beneficiind în general de o infrastructură complexă.
Analizând îndeaproape aceste patru dimensiuni ale competitivităţii economice, se poate ajunge
la concluzia că acestea sunt interdependente. Spre exemplu, capitalul uman este considerat
ca fiind un factor esenţial în dezvoltarea economică într-o societate bazată pe cunoaştere, fiind
punctul central al procesului de inovare, sursă a progresului tehnic. Pe de altă parte, inovaţiile
au loc cu o frecvenţă mai mare în cadrul aglomerărilor urbane în comparaţie cu zonele de per-
iferie (Kangasharju şi Nijkamp, 2001). În acelaşi timp, aglomerările urbane tind să aibă un grad
mai ridicat de accesibilitate datorită dimensiunii mari a pieţelor şi a calităţii infrastructurii care
conectează aglomerările urbane între ele.
Este esenţial de luat în considerare faptul că fără realizarea unor schimbări radicale, dezvol-
tarea factorilor mai sus menţionaţi este mult încetinită, iar aceste schimbări necesită timp. Spre
exemplu, gradul de perfecţionare a capitalului uman este redus în condiţiile inexistenţei unei
mobilităţi ridicate a acestuia. În mod similar, procesul de inovare necesită o anumită perioadă de
desfăşurare, iar infrastructura nu poate fi construită într-un timp scurt. De aceea, aglomerările
urbane sunt rezultatul competitivităţii pe termen lung. Dar pentru a putea asigura o creştere
economică pe termen lung, aceasta trebuie să fie complementată un proces al dezvoltării eco-
nomice.

Concluzii
1)În ceea ce priveşte conceptul de competitivitate regională, există două opinii contra-
dictorii. Susţinătorii fenomenului competitivităţii inter-regionale, printre care şi Michael
Porter, consideră că productivitatea (capitalului uman, natural, financiar) conduce la
creşterea competitivităţii unei regiuni. Alţi autori, în schimb, accentuează rolul politicilor
economice la nivel regional ca fiind critice pentru creşterea competitivităţii acesteia. Pe
de altă parte, criticii conceptului de competitivitate regională consideră că nu se poate
vorbi de competitivitate între regiuni, ci doar între firme localizate în regiuni diferite.
2)De-a lungul istoriei teoriilor economice de creştere, au fost nominalizaţi, diverşi factori
(munca, capitalul, progresul tehnologic) în diferite combinaţii ca fiind responsabili pentru
fenomenul de creştere economică.
3)Noua geografie economică aduce noi elemente în discuţie, printre care conceptele de
urbanizare, aglomerare şi localizare, subliniind externalităţile pozitive ale acestora asupra
unei regiuni.

4
 Atractivitatea unei regiuni
Acest capitol îşi propune să răspundă la întrebarea: “De ce unele regiuni sunt mai puţin dezvol-
tate decât altele, cu toate că acestea se găsesc în interiorul aceleiaşi ţări sau arii geografice?”
Astfel, vor fi analizaţi factorii consideraţi ca fiind cei mai importanţi atât de către oamenii de afac-
eri, cât şi de către resursa umană (ca factor de producţie esenţial în dezvoltarea unei afaceri)
în alegerea unui loc pentru a vieţui, respectiv pentru desfăşurarea activităţii. Pe parcursul sub-
capitolelor se va încerca să se ofere o explicaţie privind fiecare concept în parte şi se va sublinia
rolul factorului dezbătut în procesul de creştere a competitivităţii unei regiuni.

Infrastructura fizică
Infrastructura fizică este unul din elementele care, fără să confere un avantaj competitiv net
unei regiuni, insuficienţa acesteia constituie un dezavantaj pentru capacitatea unei regiuni de a
atrage investiţii.
În literatură nu există un consens referitor la influenţa pe care investiţiile în infrastructură le au
în stimularea creşterii economice a unei locaţii şi aceasta din mai multe cauze. Pe de o parte,
puţine studii au investigat existenţa unei legături între investiţiile în infrastructură şi creşterea
economică (Aschauer, 1990; Eberts, 1990), iar pe de altă parte, studiile care au arătat astfel de
relaţii, nu au demonstrat existenţa unei cauzalităţi directe între cele două fenomene (Doeksen şi
Allen, 1990).
Infrastructura fizică - Definirea conceptului
Prin infrastructură putem înţelege o investiţie de capital fix (în sens restrâns) (Fox, 1988; Peters-
en, 1988; Hite, 1989; Sears, Rowley şi Reid, 1990) sau în sens larg (Hansen, 1965), o investiţie
în capital economic (“economic overhead capital”) şi în capital social (“social overhead capital”).
Capitalul social în concepţia lui Hansen este compus din resursele umane şi serviciile publice
sociale. Importanţa diferenţierii între cei doi termeni provine din delimitarea geografică a im-
pactului investiţiei în acestea. Pe când proiectele de infrastructură fizică influenţează doar zonele
limitrofe în care are loc investiţia, investiţiile în capitalul social (în sensul lui Hansen) pot să aibă/
să nu aibă efecte asupra locului în care s-a aflat capitalul social în momentul investirii în acesta,
datorită mobilităţii resursei umane. Mai mult, numeroase studii au indicat faptul că investiţia în
capitalul social poate produce o migraţie a acestuia în alte zone, care oferă posibilitatea obţinerii
unor venituri mai ridicate.

Infrastructura fizică - Impact asupra competitivităţii economice

Este cert însă faptul că dezvoltarea infrastructurii contribuie în mod direct la calitatea vieţii din
respectiva regiune şi influenţează, într-o anumită măsură şi competitivitatea sa economică.
Impactul acesteia depinde, în opinia lui Hansen (1965) de condiţiile economice şi sociale ale
regiunii. Astfel, Hansen a clasificat regiunile în trei categorii: regiuni avansate, regiuni medii, şi
regiuni puţin dezvoltate.
Regiunile avansate sunt cele care înregistrează rate înalte de creştere economică, sunt regiuni
congestionate, în care nivelul existent al infrastructurii constituie o piedică în calea dezvoltării
economice. Aceste regiuni sunt reprezentate de centre urbane aflate în rapidă extindere, care
5
necesită investiţii în infrastructură pentru a potenţa capacitatea acestora de a atrage noi investiţii
şi activităţi sociale.
Regiunile mediu dezvoltate prezintă un potenţial de creştere şi dezvoltare economică (adică
deţin forţă de muncă calificată, au costuri energetice reduse, oferă diverse activităţi culturale
şi sociale). Investiţiile de infrastructură aceste regiuni reprezintă un catalizator suficient pentru
a stimula procese de creştere economică care să prevaleze costurilor cheltuielilor publice în
aceste facilităţi.
Nu în ultimul rând, cand vorbim despre regiuni puţin dezvoltate ne referim la cele caracterizate
printr-un standard de viaţă redus, forţă de muncă necalificată, industrii stagnante sau în declin,
declin al populaţiei. Potenţialul de dezvoltare al acestor regiuni este limitat, motiv pentru care
investiţiile în infrastructură nu îşi ating efectul dorit, iar costurile publice depăşesc beneficiile.
Alţi autori (Looney şi Frederickson, 1981) consideră opinia lui Hansen ca nefiind îndeajuns de
argumentată, demonstrând faptul că investiţiile în capitalul social au impact maxim în zonele
puţin dezvoltate, iar cele în infrastructura fizică în zonele mediu dezvoltate.
O viziune alternativă la Hansen propusă de Johnson (1990), Sears, Rowley şi Reid (1990)
diferenţiază între condiţii necesare şi suficiente. Astfel, se disting trei cazuri. În primul caz, cel
în care investiţiile în infrastructură sunt necesare şi suficiente, acestea garantează creşterea
economică a zonei respective. În cel de-al doilea caz, unde investiţiile sunt necesare, dar nu
suficiente, este necesar un efort investiţional susţinut, nu doar în infrastructura fizică, ci şi cea
socială şi în alte facilităţi care afectează atractivitatea unei regiuni (cadrul legislativ, politici pub-
lice de încurajare a investiţiilor la nivel regional).
În zonele corespunzând regiunilor puţin dezvoltate ale lui Hansen, investiţiile în infrastructură
sunt insuficiente şi nu sunt necesare, întrucât există multe alte piedici care afectează decizia de
a investi în acea zonă (expl. insecuritate, instabilitate politică).
Efectele unei infrastructuri corespunzătoare nevoilor comunităţii (Kessides, 1996) pot fi rezumate
în: -efecte asupra creşterii economice prin reducerea costurilor
-asupra creşterii prin modificări structurale
-asupra bunăstării personale
-asupra mediului şi a stabilităţii macroeconomice.

Costurile unei infrastructuri necorespunzătoare pot fi structurate în costuri la nivel de companie

datorate subutilizării capacităţilor de producţie, costuri la nivelul nivelul sectoarelor economice
(existând o proporţionalitate directă între nivelul infrastructurii şi diversificarea activităţii eco-
nomice), costuri de inovare (întârzierea implementării tehnologiilor moderne), costuri pentru indi-
vizi (atât în calitate de consumator, cât şi de furnizor al forţei de muncă), impact asupra mediului,
impact la nivel macroeconomic.
Numeroase studii indică faptul că marile investiţii de infrastructură (sisteme de autostrăzi,
aeroporturi) sunt în mod eficient decise la nivel naţional, întrucât aceste investiţii au rolul de a
crea acel nivel minimal al dotărilor de infrastructură care să prevină dezavantajarea unei ţări în
competiţia cu celelalte pentru atragerea investiţiilor, a talentelor şi a capitalului.
În ceea ce priveşte luarea deciziilor la nivel regional, aceasta este preferabilă în cazul existenţei
anumitor strategii regionale ce urmăresc crearea unui avantaj competitiv faţă de alte zone ale
aceleiaşi ţări sau pentru atingerea unor ţeluri de dezvoltare, investiţii a căror externalităţi pozi-
tive le depăşesc pe cele negative şi pentru a căror satisfacere sunt necesare anumite investiţii în
infrastructură. În astfel de cazuri, capitalul financiar implicat corespunde puterii financiare limitate
6
 Capital social

Capital social - Definirea conceptului

Termenul de capital social este prezent în toate disciplinele ştiinţelor sociale, şi este definit
ca fiind „caracteristici ale unei organizări sociale, cum sunt încrederea, valorile comune sau
existenţa unor grupuri („social networks”) pe baza cărora se dezvoltă relaţii de reciprocitate
(„norms of reciprocity”) care eficientizează relaţiile din interiorul acelei societăţi prin derularea de
acţiuni comune (Putnam, 1993; Saguaro Seminar, 2007).
Totodată, ca urmare a procesului globalizării, accesul şi deţinerea factorilor de producţie
tradiţionali, chiar şi în situaţiile monopolului asupra unora dintre aceştia, nu mai conferă com-
paniilor un avantaj competitiv. Factorii care contribuie la competitivitatea companiilor sunt
caracterizaţi prin unicitate şi imposibilitatea/dificultatea replicării sau substituirii acestora, iar
capitalul social este unul dintre aceştia (Maskell, 1999). Mai mult, Putnam (1993) accentuează
legătura directă între apartenenţa şi participarea activă în cadrul unei comunităţi şi sporirea
calităţii vieţii şi bunăstării.

Capital social – Instrumente de cuantificare

Nivelul capitalului social poate fi apreciat prin numărul de asociaţii, organizaţii civile, cluburi
(sportive, politice, literare), apartenenţa la acestea şi impactul acţiunilor lor asupra deciziilor
politice, metodă aparţinând lui Putnam.
Stocul de capital social existent la un moment dat este influenţat de caracteristicile următoarilor
factori (Woolcock, 1998):
-dimensiunea asocierilor orizontale;
-natura relaţiilor sociale în cadrul comunităţii;
-natura relaţiei între societatea civilă şi decidenţii politici;
-calitatea instituţiilor publice.
Însă cel mai important factor este reprezentat de încredere. Nivelul acesteia în 29 de ţări a fost
măsurat în cadrul World Values Survey, pe baza întrebării: „În general, consideraţi că puteţi avea
încredere în oameni sau că trebuie să aveţi mare grijă în colaborarea cu alte persoane?”. Rezul-
tatele înregistrate în România în 1999 indică un nivel de încredere în semeni foarte redus (10%
dintre respondenţi au încredere în ceilalţi), în scădere faţă de 1993, când procentul era de 16%.
Aceste rezultate indică un potenţial limitat pentru dezvoltarea unor relaţii inter-umane (de colabo-
rare, de afaceri), bazate pe încredere şi implicit, un nivel redus al capitalului social. Spre deose-
bire de români, cetăţenii din majoritatea ţărilor OCDE au un nivel de încredere ridicat în semenii
lor. Importanţa acestor rezultate rezidă în externalităţile pozitive pe care existenţa capitalului
social într-o societate le generează.

Capital social – Impact asupra competitivităţii regionale

Existenţa încrederii în cazul unor colaborări, a unui transfer de cunoştinţe ori în condiţiile derulării
unor afaceri pe baze contractuale permite scăderea costurilor de tranzacţie, nefiind necesară
menţionarea tuturor angajamentelor, condiţiilor şi sancţiunilor în conţinutul documentelor care
stau la baza acestor relaţii inter-umane. Acest efect al încrederii este vital pentru supravieţuirea
7
întreprinderilor mici şi medii, care constituie motorul economic în zonele mai puţin dezvoltate ale
României. Relaţiile de cooperare şi coordonare pot fi concretizate sub forma pool-ului de resurse
pentru sprijinirea exporturilor, a creşterii puterii de negociere cu furnizorii de materii prime sau cu
societăţile bancare pentru obţinerea de finanţări externe avantajoase.
Totodată, prezenţa unui stoc ridicat de capital social şi a unor indivizi (weak ties) aparţinând
concomitent mai multor grupuri face posibilă, în opinia lui Fukuyama, diseminarea tacită a unor
cunoştinţe („tacit knowledge”), care facilitează şi accelerează procesul de cercetare-dezvoltare-
inovare. Acest avantaj este cel mai vizibil în cazul întreprinderilor de dimensiuni reduse, unde
încrederea cultivată între IMM-uri favorizează transferul de know-how la nivel regional, mecan-
ism esenţial în procesul de inovare şi condiţie fără de care supravieţuirea acestora este limitată
în timp.
Necesitatea existenţei unui nivel ridicat de capital social este cu atât mai necesară cu cât
activităţile economice devin mai complexe şi mai sofisticate din punct de vedere tehnologic,
ceea ce atrage după sine o creşteree a costurilor asociate monitorizării acestor activităţi.
Mai mult, în condiţiile unui nivel de încredere („radius of trust”) extins şi în afara unor grupuri
se produc externalităţi pozitive, care eficientizează relaţiile inter-umane şi conduce la evitarea
situaţiilor de corupţie prin care se urmăreşte favorizarea anumitor grupuri în defavoarea altora.

Capital social – Modalităţi de creştere

În afară de aceste aspecte, de o importanţă deosebită este şi analizarea metodelor prin care
se poate favoriza creşterea stocului de capital social. Metodele cele mai des nominalizate în
lucrările de specialitate din domeniu prin care se poate interveni pentru întărirea capitalului social
sunt: educaţia, o intervenţie limitată a guvernului în organizarea sectorului privat şi a societăţii
civile, religia şi globalizarea.

8
 Talentul şi mobilitatea capitalului uman

Calitatea şi mărimea stocului de capital uman reprezintă unul din elementele esenţiale ce
caracterizează dotarea cu factori de producţie a unei regiuni, element care este variabil datorită
procesului de învăţare, precum şi datorită fenomenului de migraţie.
O implicaţie indirectă asupra mobilităţii capitalului uman o are modul în care gradul de liberaliza-
re comercială afectează nivelul de calificare a capitalului uman existent într-o anumită regiune.
Definirea conceptului
Capitalul uman şi cel social sunt două elemente distincte. În esenţă, în timp ce capitalul uman
are ca bază individul cu stocul de know-how pe care îl deţine şi care determină productivi-
tatea acestuia şi veniturile obţinute, capitalul social rezidă în relaţiile dintre indivizi. În acelaşi
timp, capitalul uman şi cel social sunt două elemente complementare având în vedere faptul
că resursele umane înalt calficate şi informate au capacitatea de a comunica, de a organiza şi
evalua informaţii contradictorii mai facil sau de a-şi exprima o părere sau o sugestie într-un mod
constructiv.

Capital uman – Impact asupra competitivităţii regionale

Rolul capitalului uman în creşterea competitivităţii unei regiuni se manifestă prin mai multe
forme:
creşterea productivităţii, ca urmare a acumulării unor cunoştinţe specializate într-un anumit do-
meniu, care influenţează competitivitatea companiei în cadrul căruia acesta este angajat;
diseminarea know-how-ului deţinut de resursa umană, în condiţiile mobilităţii acesteia;
transfer tacit de know-how, prin interacţiunile existente între indivizii aparţinând unor companii
diferite, cu ocazia unor proiecte, contracte, derulate în comun, aspectul transferului de know-
how nefiind prevăzut contractual, dar având loc în mod natural, datorită încrederii reciproce a
persoanelor implicate. Până în prezent, studiile pe tema transferului de know-how între indivizi şi
companii situate în aceeaşi regiune nu investighează modul în care acest transfer are loc.
Heyneman (1998) aduce în prim-plan un alt aspect al educaţiei, şi anume, rolul acesteia în
promovarea coeziunii sociale prin înţelegerea semnificaţiei contractelor sociale între indivizi şi
a celor între indivizi şi autorităţi, adoptarea unui comportament previzibil în cadrul contractelor
sociale, înţelegerea consecinţelor încălcării prevederilor contractuale, precum şi respectarea
legislaţiei existente.
Pe de altă parte, literatura de specialitate (Dahl, 2002) indică o proporţionalitate directă între
nivelul de calificare şi mobilitatea capitalului uman. În acest context, se pune problema reţinerii
acestuia şi atragerii capitalului uman specializat din exteriorul respectivei regiuni pentru a activa
în sectoarele cheie ale economiei regionale.
Însă procesul de atragere a capitalului uman este îngreunat de mobilitatea redusă a forţei
de muncă din interiorul Uniunii Europene, fenomen favorizat de existenţa unor factori care
acţionează ca obstacole în calea mobilităţii forţei de muncă şi a accesului la locuri de muncă în
alte ţări.

9
Capital uman – Instrumente de dezvoltare prin educaţie
Privind din perspectiva creşterii competitivităţii într-un orizont de timp îndelungat, un rol
esenţial îl joacă educaţia la nivel universitar şi postuniversitar, precum şi existenţa unor oferte
educaţionale de perfecţionare continuă. În ceea ce priveşte educaţia universitară şi cea
postuniversitară, studiile de specialitate (Schleicher, 2006) indică faptul că educaţia la un nivel
calitativ foarte ridicat este şansa Uniunii Europene de a-şi menţine competitivitatea în ansamblu.
La nivel regional, crearea şi menţinerea unui sistem de instituţii educaţionale diversificate, care
să ofere un învăţământ de calitate ridicată, care să aibă independenţa de a-şi adapta programele
în mod individual şi care să fie responsabile pentru rezultatele obţinute, care să funcţioneze ca
o companie şi să fie condusă de reprezentanţi aparţinând nu doar mediului universitar, este unul
dintre elementele de bază care susţin competitivitatea unei regiuni. La acesta se adaugă facili-
tatea accesului la educaţia universitară, precum şi eforturi de mobilizare a fondurilor publice şi
private pentru susţinerea echitabilităţii educaţiei la nivel universitar.

Sursa: prelucrare, Raport PISA 2003

10
O teorie mai recentă a lui Richard Florida şi deja
aplicată în cateva state americane, cunoscută sub
numele de Teoria Clasei Sociale Creative, numeşte
factorii determinanţi ai atractivităţii unei regiuni din
perspectiva clasei sociale creative. Aceasta este
formată din specialişti (în oameni de ştiinţă, ingineri,
artişti, manageri, liber profesionişti, tehnicieni), per-
soane cu spirit antreprenorial, care creează start-
up-uri cu o dinamică a creşterii ridicată. Pentru a
realiza o estimare a atractivităţii unei regiuni, Florida
a calculat un Indice Global al Creativităţii. ndicele
Global al Creativităţii este format prin ponderarea
egală a Indicelui Talentului, Indicelul Tehnologic şi
Indicele Toleranţei. Intervalelul de definiţie ale aces-
tui indice este [0..1].
Indicele Talentului este calculat pe baza statisticil-
or Organizaţiei Internaţionale a Muncii, determinân-
du-se ponderea forţei de muncă formate din oameni de ştiinţă, ingineri, artişti, alte persoane ac-
tivând în domeniul culturii, manageri, liber profesionişti şi tehnicieni în totalul populaţiei ocupate.
Indicele Tehnologic se calculează pe baza ponderii cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB-
ul naţional şi se bazează pe statisticile Băncii Mondiale din perioada 1999-2002.
Indicele Toleranţei ia în calcul două elemente, ambele fiind bazate pe World Values Survey
elaborat de Ronald Inglehart şi acoperind perioada 1995-1998. Rezultatele luate în considerare
sunt bazate pe răspunsurile la întrebări privind atitudinea faţă de Dumnezeu, religie, naţionalism,
autoritate, familie, drepturile femeii, divorţ, avort. Indicele Libertăţii de Exprimare exprimă gradul
în care cetăţenii unui stat preţuiesc drepturile individuale şi libertatea de exprimare şi cuprinde
întrebări cu privire la: libertatea de expresie, calitatea vieţii, democraţie, ştiinţă şi tehnologie, timp
liber, mediul înconjurător, încredere, proteste politice, imigranţi şi homosexuali.

11
 Aglomerări industriale şi clustere

Am putea considera factorii discutaţi până la acest punct ca fiind elemente de bază, care
diferenţează între a percepe o regiune ca fiind sau nu dezavantajată în comparaţie cu altele care
posedă aceşti factori. Acest stadiu este tipic regiunilor în care industriile existente acţionează
independent una de cealaltă şi în care nu sunt dezvoltate relaţii de cooperare între companii din
aceeaşi industrie/industrii conexe pentru obţinerea unor avantaje competitive participanţilor la
aceste procese. Ţările în curs de dezvoltare ajung cel mult în această fază, dezvoltarea clustere-
lor funcţionale fiind deja un semnal al trecerii la o „economie avansată” (Porter, 1998).

Aglomerări industriale şi clustere - Definirea conceptului

Trecerea la etapa cooperării restrânse între companii pentru atingerea unor obiective comune
pentru care este necesar un efort concertat al mai multor entităţi economice presupune un pro-
ces evolutiv complex în urma căruia ia naştere ceea ce în literatura de specialitate poartă denu-
mirea de cluster.
În literatură, acest concept este considerat ca fiind similar cu termenii de district industrial,
reţea de afaceri („business network”), complex industrial (Czamanski,1976), „innovative mi-
lieu” (Maillat,1991) toate presupunând proximitatea geografică (condiţie neobligatorie pentru
un cluster) ca fiind elementul ce conferă companiilor prezente într-o anumită regiune avantaje
competitive, acestea din urmă variind pentru fiecare concept. Totodată, există diferenţe notabile
între natura/amploarea interacţiunii şi cooperării dezvoltate între companii pentru fiecare dintre
termenii menţionaţi mai sus.
Lucrarea se va concentra pe abordarea lui Porter (1998), care defineşte clusterele ca fiind
„concentrări geografice de companii interconectate, furnizori specializaţi, ofertanţi de servicii,
firme din sectoare înrudite şi instituţii asociate (de exemplu, universităţi, agenţii de standard-
izare şi asociaţii profesionale) din anumite sectoare economice, care se află în relaţii atât de
concurenţă, cât şi de cooperare”.
În funcţie de gradul lor de dezvoltare, Cooke (2002) diferenţiază între clustere latente,
funcţionale şi clustere aspirante.

Aglomerări industriale şi clustere- Impact asupra competitivităţii regionale

Porter (1998) scoate în evidenţă o serie de avantaje care derivă din existenţa clusterelor şi care
explică motivaţia politicilor publice orientate spre promovarea acestora.
În primul rând, se numără câştigurile din productivitate provenind din accesul la materii prime
de calitate ridicată, particularizate necesităţilor companiei care le achiziţionează, în condiţiile
unor costuri de tranzacţionare reduse, datorită încrederii existente între partenerii de afaceri şi a
tranzacţiilor bazate pe reputaţie. De asemenea, în cazul în care companiile locale nu pot acoperi
necesităţile de materii prime ale companiilor din regiune, se apelează la metode de achiziţionare
în comun de către mai multe firme din regiune, ceea ce duce la obţinerea unor importante avan-
taje de cost. În plus, transferul de informaţii este mai facil acolo unde contactul informal este po-
sibil. Specific clusterelor este şi colaborarea în realizarea unor comenzi de mari dimensiuni, ce
depăşesc capacităţile de producţie a unei firme, precum şi posibilitatea asocierii în activităţile de
12
marketing ale companiilor. În interiorul acestor aglomerări competitive, accesul la bunuri publice
sub forma informaţiilor privind noi tehnologii, procese, sau produse, precum şi accesul la servici-
ile organismelor publice este facilitat, constituind un avantaj pentru companiile existente.
Un al doilea câştig important de pe urma localizării în cadrul unui cluster sunt beneficiile din
inovaţii, care provin din relaţiile mai strânse dezvoltate între client şi furnizor, relaţii care conduc
la realizarea unor inovări adaptate necesităţilor clientului. Aceste tipuri de inovare din iniţiativa
clientului sunt considerate ca fiind cruciale pentru procesul de inovare şi generează un pro-
ces de inovare interactiv, mult mai flexibil, spre deosebire de cel tipic, linear. Un alt avantaj al
proximităţii este accesul mai facil la centrele de cercetare, posibilitatea mai uşoară de testare a
noilor produse, a design-ului, întrucât transmiterea cunoştinţelor se face în mare parte pe cale
tacită, informală, decât pe cea formală. Mai mult, în cadrul unui cluster, există un pool de forţă de
muncă disponibil, care posedă cunoştinţele necesare şi care reprezintă un element esenţial în
procesul de transmitere a cunoştinţelor.
O altă consecinţă a existenţei clusterelor este uşurinţa creării de noi afaceri în cadrul acestora
datorită informaţiilor disponibile despre potenţialul pieţei, precum şi datorită existenţei unor bari-
ere reduse de acces pe piaţă. Intrarea pe piaţă a unor noi firme este facilitată de disponibilitatea
informaţiilor cu privire la nevoile pieţei, nişele de piaţă disponibile, posibilitatea anticipării cererii,
precum şi de disponibilitatea forţei de muncă calificate. În plus, existenţa unor programe pub-
lice de sprijinire a noilor întreprinzători în domeniile conexe clusterului, precum şi a numeroase
fonduri de risc interesate în investiţii în noi afaceri localizate în interiorul clusterului accelerează
procesul de crearea de noi afaceri şi de dezvoltare a celor existente.
Din aceste motive, la care se adaugă beneficii adiţionale care conduc la creşterea competitivităţii
unei regiuni şi implicit la dezvoltarea sa economică, promovarea clusterelor a devenit unul din
cele mai importante modele economice de dezvoltare, cu impact în special, însă nelimitat doar la
industriile intensive în capital. Existenţa acestor forme de dezvoltare face diferenţa, în opinia lui
Markusen (1996) între locurile care atrag investitori şi beneficii pe termen lung („sticky places”) şi
cele care au dificultăţi în acest proces („slippery space”).
Ceea ce trebuie avut în vedere este că acest proces este cel puţin în parte dependent de prec-
edentul istoric de dezvoltare (“path dependence”). Aceasta presupune că trecutul istoric al
regiunii, reţelele constituite şi relaţiile dintre acestea, procesele de învăţare, influenţează semnifi-
cativ procesul de dezvoltare viitor.Totodată, precedentul istoric de dezvoltare determină caracter-
isticile economice, sociale şi instituţionale ale unei regiuni. Astfel poate fi parţial explicată tipolo-
gia dezvoltării în unele regiuni din sudul Transilvaniei (Sibiu, Făgăraş, Braşov), a căror populaţie
a rămas cu particularităţi comportamentale şi ideologice specifice populaţiei de sorginte
germanică, şi prin păstrarea unor organizaţii tipice (expl.Forumul german1).
Aglomerări industriale şi clustere- Instrumente de promovare la nivel european
Conceptul de cluster a luat naştere ex-post, în urma observării atracţiei unor regiuni caracter-
izate printr-o concentrare geografică de firme, îndeosebi IMM-uri (expl. nordul Italiei, Statele
Unite ale Americii -Silicon Valley-) în decizia de localizare a investitorilor, capitalului uman foarte
specializat şi alţi stakeholderi. În general, clusterele iau naştere în mod natural, pe însă există
instrumente prin care guvernele naţionale pot susţine crearea clusterelor prin iniţiative de tip
incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice, parcuri industriale. În afară de instrumentele aflate la
dispoziţia guvernelor naţionale, Uniunea Europeană văzând impactul pozitiv al clusterelor asu-
13
pra competitivităţii economice, a iniţiat programe de promovare a integrării companiilor în lanţuri
de furnizori şi crearea de clustere. Dintre cele mai cunoscute, menţionăm:
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin care în ţara noastră este promovată
dezvoltarea aglomerărilor competitive în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea
Competitivităţii Economice. Astfel, sunt finanţabile operaţiuni legate de: creşterea calităţii şi
competitivităţii produselor şi serviciilor; crearea de clustere de furnizori, formate atât din firme cât
şi din entităţi non-profit; promovarea sistemelor de producţie integrată, implicând companii mari,
organizaţii de cercetare-dezvoltare, furnizori dinamici din punct de vedere al inovaţiei şi instituţii
de dezvoltare a economiei locale.
INTERREG IV C, prin care se urmăreşte în cadrul Axei prioritare 1 creşterea eficacităţii politicil-
or de dezvoltare regională şi contribuţia acestora la modernizarea economică şi întărirea
competitivităţii în Europa, în domeniile inovării şi econonomiei cunoaşterii.
ACENET (Accelerating the Establishment of Clusters and Company Networks) este o iniţiativă
finanţată de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea comună a proceselor şi metodologiilor
dedicate administrării aglomerărilor şi reţelelor. Accentul este pus pe acele instituţii-facilitatori ai
aglomerărilor.
The Seventh Framework Programme (FP 7) reprezintă o iniţiativă a Uniunii Europene, care
în general finanţează acţiunile de cercetare, dar care a inclus printre priorităţi şi încurajarea
activităţilor specifice dezvoltării aglomerărilor economice. Într-o recentă propunere de finanţare
din programul “Regions of knowledge” a fost inclusă şi prioritatea “ Facilitating the emergence of
new clusters and mutual information”.
Alianţa clusterelor europene (European Cluster Alliance) – reprezintă o iniţiativă care unifică
acţiunile întreprinse de PRO INNO Europe şi Europe INNOVA, având ca obiectiv crearea unor
clustere europene competitive la nivel mondial. Este constituit din patru elemente:
Patru proiecte INNO Net – menite să faciliteze cooperarea între ministere, agenţii de dezvoltare
regională şi organisme responsabile cu promovarea inovării;
Un proiect de delimitare şi comparaţie a clusterelor existente în Uniunea Europeană, care se
va dezvolta în cadrul proiectului Europe INNOVA;
Un grup de consilieri la nivel înalt – creat pentru a pregăti setul de obiective strategice şi
măsuri menite să promoveze politica în domeniul clusterelor în Europa.

14
 Sisteme inovative regionale

În literatura de specialitate, există un consens cu privire la rolul decisiv pe care îl joacă proce-
sul de inovare în dezvoltarea economică a unei regiuni, motiv pentru care acest element a fost
inclus în această lucrare ca fiind un factor determinant al competitivităţii regionale.
Sisteme inovative regionale – Definirea conceptului
Sistemele inovative regionale reprezintă a treia etapă (Tödling ş.a., 2004) a modelelor de pro-
movare a inovării, primul model fiind cel al procesului de inovare liniar, urmat de modelul bunelor
practici.
Conceptul de “sisteme inovative regionale” a apărut ca o extensie şi adaptare a termenului de
sisteme naţionale de inovare definite de Freeman (1987), Nelson (1993) şi Lundvall (1992).
Sistemele de inovare regionale presupun existenţa mai multor categorii de actori (instituţii, clus-
tere, universităţi), care interacţionează între ei generând astfel procese de învăţare colectivă
posibile datorită difuziei cunoştintelor (Lundvall, 1992). Funcţionarea eficientă a acestora are ca
rezultat crearea de noi cunoştinţe şi modificarea celor existente (Freeman, 1987).
O schemă a sistemelor inovative regionale este oferită de Autio (1998).
Potrivit lui Autio, sistemul inovativ regional are două componente, incluse în mediul socio-cultural
tipic al regiunii.
Subcomponenta „Aplicarea cunoştinţelor” cuprinde companiile, clienţii lor, furnizorii, competiţia şi
partenerii acestora, aceştia cooperând în cadrul unor relaţii orizontale şi verticale.
Subcomponenta „Generarea cunoştinţelor şi diseminarea acestora” este compusă din diverse
instituţii, implicate în producerea şi diseminarea cunoştinţelor (expl. institute publice de cerc-
etare, oficiul de patentare, centre de inovare), instituţii educaţionale (universităţi, colegii, şcoli
profesionale) şi organizaţii de mijlocire a forţei de muncă.
În afară de aceste două componente, un element esenţial este reprezentat de actorii politici la
nivel regional, care pot juca un rol important în conturarea proceselor de inovare la nivel regional
în cazul în care au suficientă autonomie (putere de decizie şi resurse financiare) pentru a for-
mula şi implementa politici de inovare (Cooke ş.a., 2000).
Sisteme inovative regionale vs. clustere - Similarităţi şi deosebiri
Conceptul de sisteme inovative regionale se suprapune parţial peste cel de cluster (discutat în
subcapitolul anterior), însă se distinge de acesta prin următoarele caracteristici:
sistemele regionale inovative cuprind de obicei mai multe clustere şi industrii, iar
instituţiile suport (organizaţiile implicate în procesul de inovare, caracteristicile şi regulile de com-
portament ale firmelor şi ai celorlalţi actori economici) joacă un rol mai important decât în cazul
clusterelor (Tödling ş.a., 2004).
Sistemele inovative regionale pot fi măsurate prin analizarea celor patru dimensiuni:
-politicile şi procesele care promovează educaţia şi transferul de cunoştinţe;
-aranjamentele instituţionale existente care susţin promovarea şi asigură urmărirea
-desfăşurării procesului de inovare;
-nivelul investiţiilor, în special în cercetare-dezvoltare;
-categoriile de firme implicate şi gradul de conexiune şi comunicare dintre acestea
(măsurată prin cooperările dezvoltate, subcontractare, prezenţa/absenţa lanţurilor integrate de
15
furnizori, şi interacţiunea client-furnizori în procesul de inovare) (Cooke, 2003).
Sistemele regionale inovative aduc în plus faţă de avantajul competitiv conferit de prezenţa
clusterelor un avantaj construit, bazat pe interacţiunile dintre actorii economici şi organismele
instituţionale implicate în dezvoltarea de politici care să promoveze capacitatea de inovare la
nivel regional.
Sisteme inovative regionale – Rol în promovarea competitivităţii regionale
Rolul acestora în dezvoltarea regională se bazează pe existenţa încrederii între actorii din econ-
omie, care generează interacţiuni şi relaţii (atât între firme cât şi între firme şi institute de cerc-
etare), care sprijnă procesul de învăţare şi atingerea unui nivel similar de know-how. Totodată
se manifestă dezvoltarea cunoştinţelor prin iniţierea de proiecte de cercetare fundamentală
şi aplicativă de către institutele de cercetare la solicitarea mediului de afaceri („business ori-
ented research”). Aceste rezultate sunt diseminate parţial în mod formal şi prin transfer tacit de
cunoştinţe la nivelul întregului grup. Firmele implicate în mai multe astfel de reţele („weak ties”)
promovează transferul de cunoştinţe la nivelul întregii regiunii şi susţine procesul de coordonare
cognitivă la nivel regional, proces care are loc de la sine (Lorenzen, ş.a., 2001).
Un raport UNIDO (2005) ce investighează rolul politicilor în promovarea inovării subliniază faptul
că secretul procesului de catching-up a unor regiuni din ţări în dezvoltare este capacitatea de a
aloca resursele între cererea şi oferta necesară dezvoltării bazate pe cunoaştere.
Sisteme inovative regionale - Instrumente de promovare la nivel european
Uniunea Europeană, în demersul său de atingere a obiectivelor Agendei Lisabona, de creare a
celei mai competitive economii bazate pe cunoaştere din lume, conştientizând slaba promovare
a sistemelor de inovare la nivel naţional, sprijină crearea de sisteme inovative printr-o serie de
programe, cum sunt:
Programul „Regiuni Inovative în Europa” (RIS)- unde şi România este eligibilă pentru
finanţare- este o iniţiativă a Comisiei Europene care urmăreşte crearea unei reţele (având în
prezent 235 regiuni membre), care să permită schimbul de bune-practici între regiunile statelor
membre, cât şi finanţarea dezvoltării şi implementării de sisteme de inovare la nivel regional.
Obiectivele RIS sunt: prioritizarea inovării pe agenda politică a autorităţilor regionale; creşterea
numărului de proiecte de inovare iniţiate de companii; promovarea cooperării şi a reţelelor pub-
lice/private şi a celor inter-firme şi sprijinirea folosirii mai eficiente a resurselor publice şi private
dedicate activităţii de inovare.
Programul „Europe INNOVA” – este o iniţiativă a Comisiei Europene inclusă în Programul
Cadru 7 prin care se urmăreşte să mobilizeze stakeholderii (manageri de firme, manageri de
clustere, investitori, decidenţi politici ş.a.) implicaţi în procesul de inovare antreprenorială.
Programul „Pro INNO Europe” – iniţiat de către Directoratul General Industrie şi Între-
prinderi – urmăreşte crearea unei platforme de cooperare trans-naţională, care să faciliteze
interacţiunea între regiunile inovative ale Europei şi, pe de altă parte, să analizeze stadiul şi
ritmul procesului de inovare în Uniunea Europeană.
Alte reţele care au ca obiectiv schimbul de know how şi de bune practici în ceea ce
priveşte participarea la programe de stimulare a inovării: reţeaua ERRIN (European Regions
Research and Innovation Network), Eurada.

16
 Studiu de caz: Ţinutul Reghinului
Acest capitol doreşte să analizeze şi să propună pe baza părţii teoretice anterioare, intrevenţii
pentru creşterea competitivităţii în Ţinutul Reghinului şi şanse egale în dezvoltare.

Noi provocări: consolidarea identităţii regionale, mai buna utilizare a

diversităţii teritoriale
(7) Astăzi suntem confruntaţi cu provocări teritoriale majore. Printre acestea se numără:
− efectele diversificate la nivel regional ale schimbărilor de climă pe teritoriul UE şi al vecinilor
săi, în special având în vedere dezvoltarea durabilă;
− creşterea preţurilor la energie, ineficienţa energetică şi diverse oportunităţi teritoriale pentru noi
forme de furnizare a energiei;
− accelerarea integrării regiunilor, inclusiv a zonelor transfrontaliere, în competiţia economică
globală şi, în acelaşi timp, creşterea interdependenţei dintre statele şi regiunile lumi;
− efectele extinderii UE asupra coeziunii economice, sociale şi teritoriale, în special în ceea ce
priveşte integrarea Europei de Est şi a noilor state membre, în raport cu infrastructura de trans-
port şi energie;
− supraexploatarea resurselor ecologice şi culturale şi pierderea biodiversităţii, în special prin
urbanizare accentuată, în timp ce zonele îndepărtate se confruntă cu depopularea;
− efectele teritoriale ale schimbărilor demografice (în special îmbătrânirea), ale migraţiei spre şi
dinspre Uniunea Europeană şi ale migraţiei interne asupra pieţei muncii, a furnizării de servicii
publice de interes general şi asupra pieţei locuinţelor, a dezvoltării structurii aşezărilor umane şi
a modului în care oamenii locuiesc împreună în oraşele şi regiunile comunitare.1

Definirea terioriului studiat:

Teritoriul studiat ţine cont de asociaţii de comunităţi deja constituite într-o formă juridică, localităţi
accesibile în mai putin de 30 de minute pe reţeeaua rutieră.
Asociaţii de comunităţi (cartogramă ataşată):
Asociatia Comunitatilor Mures-Calimani
Asociatia Comunitatilor Vaii Gurghiului
Asociatia microregională Valea Luţului şi Şarului

Analiza ţinutului reghinean este în favoarea coeziunii teritoriale, aspect esenţial în Agenda Terito-
riale a Uniunii Europene. Se urmăreşte o dezvoltare echilibrată şi policentrică a teritoriului ţinând
cont de colaborare peste limitele administrative a localităţilor şi comunelor. Se urmăreşte o dez-
voltare echilibrată care să tindă să ofere locuitorilor, şanse de dezvoltare egale.

v. Cel mai frecvent fenomen ce argumenteaza aceasta schimbare este migraţia dinspre zone
rurale înspre zone urbane sau dinspre localitati slab dezvolate inspre localitati dezvoltate. De
aceea se urmăreşte evoluţia în timp a reţelei de locallităţi.

1 Agenda Teritorială a Uniunii Europene -“Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse”-Acceptată cu
ocazia Reuniunii ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24-25 mai 2007,
capitolul II
17

Reghin
Harta hipsografică a judeţului Mureş
Sursa: PATJ Mureş, Faza 1, 2008
Din punct de vedere al reţelei urbane, Reghinul
pare să fie un punct terminus. Din punct de
vedere al transportului însă atât în trecut cât şi
astăzi, caracterul este de oraş de tranzit dinspre
Moldova, spre Transilvania.
Zona Carpato-Subcarpatică
Localizare şi extindere
Această zonă include parţial unităţile
montane ale Călimanilor şi Gurghiu-
lui, componente ale sectorului sudic
a lanţului vulcanic neogen, respectiv
Subcarpaţii Transilvăneni (între Valea
Mureşului şi Depresiunea Sovata),
dispuşi pe direcţie nord/vest-sud/
est. Limita vestică este marcată de
dealurile subcarpatice ale Batoşului,
Lapoşului şi Nirajului. Limita estică şi
nordică este reprezentată de limita
administrativă a judeţului.
Prezentă o extindere pe direcţia vest-
est de circa 50 km, iar pe direcţia
nord-sud de circa 100 km. Centrul
zonal de polarizare este oraşul So-
vata, iar cu caracter periferic, oraşul
Reghin.
Geologia, relieful şi solurile
În cadrul zonei se regăsesc două
tipuri distincte de structuri geologice:
- structura geologică de tip vulca-
nic, alcătuită din formaţiuni andez-
itice şi aglomerate vulcanice;
- structura geologică de tip sedi-
mentar cutat, suprapusă peste cutele
diapire, reprezentată prin formaţiuni
sedimentare friabile constând în
intercalaţii de marne, argile, arg-
ile marnoase, pietrişuri, nisipuri de
vârstă Oligocen-Miocenă.
Prezenţa depozitelor vulcanogen-
sedimentare de vârstă cuaternară
este legată de fazele terminale ale
activităţii vulcanice pliocene. La
periferia vestică a eruptivului Munţilor
Călimani s-au format importante
curgeri noroioase ce au generat de-
pozite acumulative de lahar.
Altitudinea maximă a zonei este de
2100 m, în Vârful Pietrosu, din Munţii
Călimani, iar cea minimă de 369 m,
în depresiunea Reghinului înregis-
trându-se, în consecinţă o valoare a
adâncimii maxime de fragmentare a
reliefului de 1731 m.
Treptei morfogenetice montane îi
aparţin unităţile magmatismului şi
vulcanismului neogen al Munţilor
18
Călimani şi Gurghiu.
Munţii Călimani polarizează prin morfometrie şi morfodinamică potenţialul geosistemic al secto-
rului nord-estic al judeţului Mureş. În spaţiul mureşean, Munţii Călimani aliniază chiar cele mai
mari înălţimi: Vf. Pietrosu 2100 m, Vf.Răţitişu 2022 m, Vf. Bistricior 1990 m, Vf. Ruscii 1923 m.
Aceste vârfuri conturează marginea sudică şi vestică a uriaşului crater vulcanic (5 - 10 km în
diametru) care se desfăşoară cu deschiderea spre nord drenată de pârâul Neagra Şarului.
Călimanul poartă amprenta glaciaţiunilor cuaternare exprimată prin căldările glaciare de pe
versantul nordic al Reţitişului. Sub Vârful Bistricior apar două căldări (circuri glaciare) care
atestă de asemenea prezenţa glaciaţiunii cuaternare. Versanţii sudici şi vestici ai Călimanilor,
aparţinând spaţiului geografic mureşan, etalează o morfologie în trepte altimetrice bine definite
ca potenţial morfologic.
Munţii Gurghiului au un pronunţat caracter de masivitate, iar gradul de acoperire cu vegetaţie
de conifere este mult mai ridicat decât în masivele învecinate. Extensiunea spaţială a acestui
masiv nu poate fi substituită funcţiilor lui teritoriale care se manifesta dincolo de limitele sale
propriu-zise. Limitele de exploatare ale acestui masiv sunt dificil de precizat dacă nu se iau în
analiză componentele geologice, geotehnice şi exploatarea antropică. Masivele Fâncelu şi Saca
definesc prin morfologia lor caracterele funcţionale ale Munţilor Gurghiului, respectiv potenţialul
turistic atractiv, în sens larg, dar şi ştiinţific. Aparatele vulcanice Fâncelu (1684 m), Bătrâna
(1634 m), Saca (1777 m), Tătarca (1688 m) sunt încă bine conservate, aspect demonstrat de
menţinerea radiară pe flancurile conurilor a reţelei hidrografice (Sălard, Iad, Sebes, Fiţcău, Idicel,
Caşva, Isticeu, Tireu, Fancel, Lăpuşnea, Gudea Mare şi Mică, Niraj, Sovata, Corund) şi circulare
la baza conurilor (Gurghiu, Secuşul, Tarnava Mică).
Treapta morfogenetică deluroasă este reprezentată prin unităţile geomorfologice de contact,
Piemontul Călimanilor şi al Gurghiului, care realizează trecerea spre unitatea subcarpatică
deluroasă a structurilor anticlinale, brahianticlinale, sinclinale şi brahisinclinale, domurilor şi
cuvetelor domale şi interdomale din spaţiul bazinal transilvan, respectiv unităţilor morfogenetice
a dealurilor şi depresiunilor submontane şi intracolinare. Exprimarea acestor forme tectono-
structurale este foarte diferită în spaţiul piemontan şi subcarpatic în raport cu cel intrabazinal, de
podiş (Podişul Târnavelor, Câmpia Transilvaniei).
Piemontul Călimanilor şi Gurghiului prezintă caracterele unei regiuni deluroase înalte, cu alti-
tudini medii la nivel interfluvial de 650 – 800 m şi cu văi puternic adâncite, rezultând o energie
a reliefului de 150 – 200 m. Altitudinile mari se explică prin prezenţa aglomeratelor vulcanice,
microaglomeratelor vulcanice, breciilor şi microbreciilor piroclastice, cineritelor, în general mai
rezistente la eroziune. Produsele vulcanice au “îngropat” vechiul relief subcarpatic, aspect pus în
evidenţă de concordanţele morfologice inverse şi de prezenţa reliefului de tip „butonieră”.
Predominante sunt solurile zonale podzolice, cambice şi argiloiluviale. Clasele dominante de
fertilitate sunt 2 şi 3. Din suprafaţa totală a zonei circa 30% este ocupată de soluri azonale (alu-
viale, litomorfe, erodisoluri).

Potenţialul climatic
Radiaţia solară globală înregistrează, în timpul verii, valori medii de 0,98-0,99 cal./cm2min, în
zona subcarpatică şi scade uşor în zona montană (exceptând platourile înalte), unde poate
creşte la peste 1,06 cal./cm2min.
Potenţialul termic al zonei este puternic diferenţiat, punându-se în evidenţă o descreştere
treptată odată cu creşterea altitudinii. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 6-8 °C în
Subcarpaţi, însă poate atinge valori de 0-2°C în Munţii Gurghiu şi 0 °C în Munţii Călimani.
În cadrul zonei se înregistrează cele mai mari cantităţi de precipitaţii din cadrul judeţului,
acestea crescând cantitativ spre Est, odată cu creşterea altitudinii. În zona subcarpatică
precipitaţiile medii anuale înregistrează valori de 700-800 mm, în cea mai mare parte a zonei
montane se situează între 1000-1200 mm iar la altitudinile cele mai mari depăşesc 1200 mm.
Viteza vântului creşte proporţional cu altitudinea astfel că în subzona subcarpatică are
valori medii de 1,5-2 m/s (la 10 m) iar la partea inferioară a subzonei montane ajunge la 3-4 m/s.
În domeniul alpin rafalele de peste 45-50 m/s fac imposibilă orice încercare de valorificare a
19
potenţialului eolian.

Hidrografia şi calitatea apelor

Bazinele hidrografice din zonă sunt tributare în totalitate bazinului Mureşului. În subzona
montană afluenţii se caracterizează prin bazine neevoluate, în general de formă simetrică şi
înregistrează debite relativ constante.
Scurgerea medie hidrică are valori de 1-2 l/s/km2 în partea nordică a zonei, şi sub 1 l/s/km2 în
partea sudică.
Calitatea apelor de suprafaţă este diferenţiată pe subzone în funcţie de substratul geologic,
tipul de activităţi economice, agricultură, dotarea localităţilor cu infrastructură de gestionare a
deşeurilor şi a apelor uzate. În subzona montană se remarcă o concentraţie scăzută a majorităţii
substanţelor chimice indicatoare de calitate. Se înregistrează valori medii ale PH-ului, slab acid,
creşteri semnificative fiind doar la indicatorul Fe şi reziduuri fixe. În subzona subcarpatică cali-
tatea apei scade, remarcându-se o creştere a majorităţii indicatorilor de calitate, între care se
remarcă clorurile, reziduurile fixe (de multe ori datorată ivirilor la zi a sării).
Panta medie a cursurilor de apă are valori ridicate în zona muntoasă (35-55 ‰), respectiv medii
în cazul râurilor din Subcarpaţi (15-30 ‰).
Apele de adâncime apar doar izolat în zona muntoasă pe aliniamentul unor falii sau în
formaţiunile vulcanogen-sedimentare. În zona subcarpatică sunt cantonate în formaţiunile mio-
cene, predominând cele clorosodice, bromurate, iodurate cu grad ridicat de mineralizare.

Potenţialul floristic şi faunistic

Vegetaţia forestieră este asociaţia cea mai reprezentativă. Etajul făgetelor se dezvoltă
în cea mai mare parte a zonei subcarpatice. Etajul boreonemoral, dezvoltat între 1200-1400 m,
este caracterizat prin frecvenţa asociaţiilor vegetale de amestec, în special făgeto-molidişuri.
Etajul boreal al molidişurilor este dominat de pădurile de molid acidofile. În luncile râurilor larg
răspândită este asociaţia de arin alb. Etajul tufărişurilor subalpine apare pe culmile înalte ale
Călimanilor cu asociaţii de Rhododendron, jneapăn, jneapăn pitic. În aria de dezvoltare a cutelor
diapire şi de apariţie la zi a sării se dezvoltă asociaţiile halofile.
Flora naturală din zonă are un potenţial mediu-ridicat de rezistenţă şi regenerare pe cale
naturală, datorită impactului antropic mediu-mic din zonă.
Fauna zonei aparţine a 3 etaje faunistice distincte care se succed odată cu creşterea al-
titudinii. Etajul faunistic al făgetelor (500-800 m altitudine) este reprezentat prin lup, vulpe, pisica
sălbatică, girafa transilvană cu gâtul scurt, jder de pădure, căprior şi veveriţă. Dintre păsări se
remarcă ciocănitoarea, cinteza, piţigoiul de munte şi iernuca.
Etajul faunistic al pădurilor de conifere (1200-1700 m altitudine) se caracterizează la
rândul său prin specii de animale adaptate la condiţiile de mediu. Caracteristice sunt mamifer-
ele mari, precum ursul, cerbul, râsul, căprioara. Păsările reprezentative sunt cocoşul de munte,
găinuşa de alun, forfecuţa, gaiţa de munte, cucuveaua încălţată ş.a.
Etajul faunistic al tufărişurilor şi pajiştilor subalpine (1800-2000 m) are arie redusă de
dezvoltare (doar în Munţii Călimani). Fauna este adaptată condiţiilor vitrege de viaţă (tempera-
turi scăzute, zăpezi mari, ierni lungi, vânturi puternice). În consecinţă speciile care trăiesc aici
prezintă o serie de adaptări, ca ovovivipartitatea, melanismul, micşorarea taliei, reducerea aripi-
lor pentru a rezista la vânturi puternice, corpul acoperit cu blană deasă ş.a. Mamiferele repr-
ezentative sunt şoarecele de zăpadă, chiţcanul de munte iar dintre păsări, fâşa de munte, acvila
de munte, brumăriţa alpină. În jnepenişuri vieţuieşte şopârla de munte.1

1 PATJ Mureş, Faza 1, 2008

20
 Date extrase de la INS Mureş- recensământ 2002
Total locuitori zona studiată= 204438 locuitori

21
22
 Infrastructura fizică

Ţinutul Reghinului Ţinutul Reghinului

C
Din analiza la nivel naţional rezultă că Ţinutul Reghinului se află într-o zonă de ac-
cesibilitate rutieră kilometrică medie dar o accesibilitate rutieră orară scăzută din
Concluzii cauza calitatăţii inferioară a reţelei rutiere.
Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional propune două autostrăzi pe relaţia est-
vest, la distanţe de 32 km respectiv 60 km, ceea ce oferă o poziţie avantajoasă din cauza
celor două opţiuni şi netraversarea zonelor verzi din Ţinutul Reghinului.
Satele de câmpie, situate la vest de Reghin au o accesibilitate rutieră foarte redusă.

Reţeaua planificată pentru transportul feroviar, are neajunsuri foarte importante:

Nu există linie feroviară electrificată pe relaţia Deda-Reghin-Tirgu Mures-Sighisoara,
terasamentul fiind destabilizat, viteza maximă de circulatie fiind de 50 km/h, linie simplă.

23
P
Mobilitatea redusă a locuitorilor din zona studiată este unul din factori ce
prejudiciază utilizarea echilibrată a teritoriului.
Propunere Tendinţa la scară globală privind consumul de energie regenerabilă motivează pro-
punerea de a investi în calea ferată electrificată:
Electrificarea căii ferate pe ruta Tîrgu Mureş-Deda
Dublarea căii ferate pe ruta Tîrgu Mureş- Topliţa. Având în vedere construcţia
hidrocentralei de la Răstoliţa, inclusiv lacul de acumulare şi oferta de turism planificată,
investiţia devine justificabilă.
Construcţia a două linii de cale ferată pentru tren uşor, de interes regional, pe
terasamente planificate înainte de anii `50:
Pe Valea Gurghiului, pe terasamentul căii ferate înguste, astăzi abandonate.
Rămâne de pus în balanţă avantajele reintroducerii mocăniţei pentru dezvoltarea turismu-
lui şi înbunătăţirea mobilităţii pe calea rutieră.
Pe Valea Luţului, conectând localităţile de câmpie, Dedrad, Goreni, Batoş,
Logig, Teaca, localităţi ce au avut relaţii istorice cu Reghinul.

24
 Capital social
Organizaţii din Reghin, la inceput de secol 201
Economii Der Vorschuß und Sparkassenverein
Plutărit Die Floßhandelgesellschaft
Die Turner
Muzică Die Liedertafel
Der Musikverein
Literatură Der Deutsche Leseverein
Ţintaşi Der Schützenverein
Fond şcolar Der Schulfondsverein
Agricultură Der Landwirtschaftliche Verein
Pompe funebre Die Leichenvereine
Der Allgemeine Frauenwohltätigkeitverein
Org. feministe Der Allgemeine Evangelische Frauenverein
Die Frauenvereinigung
Cetăţeni şi industrie Der Bürger- und Gewerbeverein
Promovarea bisericii Der Gustav- Adolf- Verein
Der Karpatenverein
Drumeţii montane Der Wandervogel
Vânătoare Die Jagdgesellschaft
Popice Der Kegelklub
Der Turnverein
Sport Der Sportverein
Promovare studenţi Die Ferialverbindung “Transsylvania”
Conştiinţă comunitară Der Jugendbund
Anti alcoolic Der Guttempler- Orden
Tineret Der Junggesellenklub
Bisericesc admin. Das Montagskränzchen
Comunitar Der Bürgerabend
Literatură română Die “Astra”

Organizaţii nonguvernamentale din Reghin, 20082

Inactiv Asociaţia Familială Kolping
Inactiv Fundaţia Naturală Darurile Carpaţilor
Agricultură Fundaţia pentru promovarea agriculturii
Inactiv Fundaţia Eco ‘97
Inactiv Fundaţia Pro Humanitas
Inactiv Fundaţia Iulius Weil
Inactiv Fundaţia Re-Fam
Inactiv Fundaţia chirurgicală Dr. Ernest Juvara
Inactiv Fundaţia Providenta
Bisericesc Fundaţia umanitară Sfântul Iosif
Inactiv Fundaţia Floare de Munte
Inactiv Fundaţia Pro Montis
Inactiv Fundaţia Mancz János
Sport Asociaţia Sportivă Maviprod
Şah Asociaţia Sportivă Gambit
Inactiv Asociaţia Pro a minorite creştin-democrat
Fundaţia Culturală Georg Keintzel
Asociaţia Culturală Reener Ländchen
Cultură Asociaţia Culturală Kemény János
Asociaţia Culturală “Ars de Maris”
Asociaţia Humana Regun
Învăţământ privat Fundaţia cultural-umanitară “Vioara”
1 “Sächsisch-Regen, die Stadt am Berge” Ernst Philipi, Wigant Weltzer- Druckhaus Schürmann& Klagges, Bochum- 1991
2 www.muresinfo.ro/pages.php?area=2&subarea=69
www.database.ngo.ro 26
Fundatia PRO LIGNO, Braşov
Două întreprinderile de succes din Reghin, cu specializare în prelucrarea lemnului sunt asociate
în Fundaţia Pro Ligno, ce editează revista “Pro Ligno” - Revista stiintifica in domeniul ingineriei
lemnului cu sediul în Braşov.

Membrii fondatori ai fundaţiei:

Universitatea TRANSILVANIA din Brasov – Facultatea de Industria Lemnului
S.C. FOREX S.R.L. Ghimbav
S.C. LOSAN ROMANIA S.R.L. Ghimbav
S.C. PAMOF S.A. Curtea de Arges
S.C. MOBILEXTRA S.A. Campulung Muscel
S.C. BUCIN-MOB S.R.L. Reghin
S.C. GLIGA VIOLINS Reghin

Clubul sortiv Dansul Viorilor desfăşoară în ultimii 3 ani o activtate de interes naţional -Concurs
de dans sportiv cupa Mirona.
[...]La secţiunea internaţională, Premiul pentru clubul care a reprezentat
România la cele mai multe competiţii internaţionale, campionate mon-
diale şi europene, cupe europene - Clubului ‘Dansul viorilor’, Reghin
- preşedinte: Rodica Marc, Premiul pentru cel mai bun punctaj în cla-
samentul IDSF Ranking Standard, în 2006: perechii Ramon Zedan şi
Mariam Zedan Clubul Pas în Doi, Bucureşti, Premiul pentru cel mai bun
rezultat obţinut de o pereche din România, pe plan internaţional, Vlad
Ilea şi Dora Kilin de la - Clubul ‘Dansul Viorilor’, Reghin, Premiul pentru
cel mai bun punctaj în clasamentul IDSF Ranking Latin, în 2006 perechii
Erich Klann şi Mirona Gliga de la Clubul ‘Dansul Viorilor’, Reghin[...]1

1 Premiile Federatiei Romane de Dans Sportiv- http://www.sport365.ro/

Premiile_Federatiei_Romane_de_Dans_Sportiv-n10018.html

C
Varietatea de organizaţii de la începutul secolului 20 în Reghin demonstrează că în
trecutul Reghinului a existat o societate civilă dezvoltată.
Concluzii Astăzi, numărul organizaţilor active este mult mai mic. Predomină asociaţiile
culturale dar majoriitatea organizaţiilor, menite să preia sarcini ale administraţie
publice pe baza Private- public- partnership-ului nu sunt active. Trei din cele 22 de
asociaţii locale au publicate activităţi pe internet sau în presa locală.
Cea mai constructivă organizaţie având ca membri societăţi din Reghin însă
cu sediul în Braşov este Fundaţia Pro Ligno. Aceasta asociere vin în sprijinul
competitivităţii în domeniul ingineriei lemnului.
Putem conclude că investiţia în capital social reghinean este insuficientă pentru
creşterea competitivităţii.

P
Facilitarea de către autorităţile locale, creerea de asociaţii pentru industriile domi-
nate în Reghin: Prelucrarea lemnului, silvicultră, industria metalurgică, industria
Propunere de prelucrare a laptelui şi pomicultură.

Creerea şi publicarea unor oportunităţi de colaborare între autorităţi publice şi

organizaţii locale.

27
 Talentul şi mobilitatea capitalului uman

Ţinutul Reghinului Ţinutul Reghinului

Lipsa de analize oficiale privind migraţia populaţiei specializate în industriile cheie ale ţinutului
reghinean nu oferă o bază pentru o concluzie fermă privind mobilitatea capitalului uman.
Analiza fluxurilor migratorii în 1998 şi 2004, la nivel naţional, arată că în Ţinutul Reghinului nu
există fluxuri migratorii.
Din sondaje personale apare totuşi o tendinţă de depopulare a ţinutului în special din rândul tin-
erilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani.
În anul 1911 s-a înfiinţat în Reghin organizaţia <Die Ferialverbindung “Transsylvania”>, condusă
de către Traugott Schwab care avea drept scop finanţarea în timpul vacanţei a studenţilor plecaţi
din Reghin, pentru reţeserea relaţiilor sociale între ei şi comunitate.1
Unul din mijloace de dezvol-
tare a capitalului uman este
prin educaţie universitară şi
postuniversitară. Analiza la nivel
naţional indică faptul că Târgu
Mureş şi Cluj sunt cele mai ap-
ropiate centre universitare. Însă
nici una din cele două centre
nu oferă o specializare pen-
tru industria de vârf a ţinutului
reghinean. Singura facultatea de
“Industria Lemnului” se află la
la Braşov, Universitatea “Tran-
silvania”. Informaţiile referitoare
oferta de studii, publicate la pe
pagina te internet a facultăţii,
lefel şi modul de prezentare
demonstrează lipsa de viziune
pentru inovaţii în tehnologia
lemnului.

1 Sächsisch- Regen, Die Stadt am Berge-Ernst Philipi, Wigant Weltzer- Druckhaus Schürmann& Klagges, Bochum- 1991
p.251
28
C
Pentru cele 82 de localităţi studiate cu populaţie totală de 204.438 locuitori există
doar 4 licee din care 3 la Reghin si unul la Deda. Singrul liceu care oferă un
Concluzii îvăţământ de profil ţinând cont de specificul dominant local este Gr. Sc. “Ovidiu
Bojor” Reghin. La Gurghiu se află liceul silvic, unul din cele 6 din ţară (Câmpulung
Moldovenesc, Timişoara, Brăneşti, Năsăud, Braşov).

P
Se propune specializarea învăţământului din Ţinutul Reghinului în domeniile indus-
triei dominante, bazate pe resurse locale: Silvicultură, tehnologia prelucrării lemului,
Propunere pomicultură şi tehnologia de prelucrare a fructelor.

Înfiinţarea la Reghin a facultăţii pentru cercetare şi formare în tehnologia industriei

lemnului. Scopul principal al centrului de cercetare să fie eficientizarea utlilzării
lemnului.

Dezvoltarea învăţământului silvic din Gurghiu prin schimburi de experienţă cu

şcolile din România, Europa sau cu şcolile din afara europei; introducerea noilor
tehnologii de gestionare a fondului silvic (expl. GIS).

Conform teoriei Clasei Sociale Creative (Richard Florida 2005) talentele creative
sunt atrase de locuri în care cultra si arta este promovată. Astfel se propune ca
autorităţile locale să promoveze acţiunile creative ale întreprinderilor individuale şi
asociate.

Cultura locală se promovează prin conştientizarea în rândul populaţiei a istoriei spaţiilor

urbane, peisajelor culturale, a monumentelor şi obiectelor cu valoare culturală.
Un exemplu de acţiune de introducere a culturii locale în cotidian sub o formă interactivă,
este proiectul iniţiat cu ocazia studiului defaţă, prin Asociaţia Culturală “Reener Länd-
chen”- Trasee culturale pentru bicicletă în Ţinutul Reghinului (Hartă ataşată la finalul
lucrării).
Traseele au fost culese de elevi de liceu prin receptoare GPS, după un intinerariu dat,
în cadrul unui program de educaţie culturală. Următoarea etapă este de a propune pe
aceste trasee, locuri oportune pentru servicii complementare în turism.

Exemplu de abordare a utlizării lemnului la Universitatea Tehnică din Viena

29
 ;<=>='=?=*-@A*ÿBC"8&6"&ÿ%"ÿ0&ÿ?&2/'ÿDE6&F%561Gÿ'"()ÿ>>>ÿ=ÿ>HÿIJ/(&ÿ6/K&$3ÿ
!/(&012341ÿ(5ÿ1$2"6"'ÿ1'2/61(ÿ7$ÿ8/$&ÿ9"#:1$5051ÿ
;<=>=K=?=*-@AL).*=ÿ.MÿBC"8&6"ÿ'&2ÿ?BNOPQÿ(/K5$&ÿ?BNOPÿDE0"%1$"0Gÿ
'()ÿ*+,-...ÿ
'"()ÿH>>>ÿ=ÿRÿIJ/(&ÿK"%1"S&03ÿ21KJ561"Tÿ
IJ/(&ÿ%&(/=6/K&$3Tÿ!&2U$"TÿV&00'2&22Tÿ !"#"$%&ÿ
IJ/(&ÿW6/$85051TÿX"61/&%&ÿ%"ÿ26&$8141"ÿ
0&ÿ"J/(&ÿW6/$85051TÿY"/0121(Tÿ I0"K"$2"ÿ&0"ÿ(&%65051ÿ$&256&0ÿ(5ÿS&0/&6"ÿ1'2/61(3ÿ BhÿS185&0ÿ(5ÿ1KJ/62&$43ÿ1'2/61(3ÿ
Y"/0121(ÿ21KJ5615TÿX"61/&%&ÿ%"ÿ26&$8141"ÿ
0&ÿ"J/(&ÿW6/$85051TY"/0121(TÿY"/0121(ÿ21KJ5615ÿ
;<=>='=B=*-@A@ÿ<1250ÿ&6:"/0/#1(ÿ%"ÿ0&ÿ?&2/CTÿJ5$(2ÿD!&ÿZ"2&2"Gÿ a/'23ÿ(&0"ÿ`"6&23ÿ7$#5'23TÿJ2)ÿ"hJ0/&2&6"&ÿ0"K$5051ÿ
!/(&012&2"ÿ(5ÿJ5$(2"ÿ%"ÿ1$2"6"'ÿ1'2/61(ÿ
;<=>=K=B=*-@A@).*ÿBC"8&6"ÿ`/621`1(&23ÿD!&ÿZ"2&2"Gÿ
'"()ÿR>>>ÿIJ/(&ÿK"%1"S&03ÿ21KJ561"ÿ'1ÿ
X3%561ÿ(5ÿ1KJ/62&$43ÿ1'2/61(3ÿ
'"()ÿR>Rÿ&)ÿZ:6)ÿI$"/0121(ÿ
;<=>>=B=B=*-[..ÿB$'&KW050ÿW1'"61(11ÿ"S&$#:"01("ÿ
!/(&012&2"ÿ(5ÿJ5$(2"ÿ%"ÿ1$2"6"'ÿ1'2/61(/='/(1&0ÿ'&5ÿ1'2/61(/=ÿ(50256&0ÿÿ

!/(&012&2"ÿ(5ÿJ/'1W10"ÿJ5$(2"ÿ%"ÿ1$2"6"'ÿ1'2/61(

;<=>='=?=*-@-*ÿBC"8&6"&ÿ6/K&$3ÿC1ÿ(&'2650ÿ%"ÿ0&ÿ?9\YZOHIYIPN>ÿ
;<=>>=K=?=*-[*-ÿ?1'"61(&ÿ6"`/6K&23ÿ
;<=>>=&=B=*-[*[ÿB$'&KW050ÿ(&'2"05051ÿd"$%e=d"K"$eÿ

;&$5`&(256&ÿ'21(0"1ÿ

?31ÿ'36&2"ÿ

;<=>>=K=B=*[.@[ÿ951$"0"ÿW1'"61(11ÿ6"`/6K&2"ÿ'&2ÿ<b<IY>Qÿ(/K5$&ÿ<b<IY>ÿ'"()ÿRH>ÿ

;<=>='=?=*-A**ÿ<1250ÿ&6:"/0/#1(ÿ%"ÿ0&ÿ9"#:1$TÿD^"&050ÿW1'"61(11ÿfd16(:W"6#gDÿ ;<=>='=?=*-@M*ÿ<1250ÿ&6:"/0/#1(ÿ%"ÿ0&ÿE56#:15ÿÿD^"&050ÿ9&_/(81Gÿ
;<=>>=&=B=*-,[*ÿB$'&KW050ÿW1'"61(11ÿ"S&$#:"01("ÿ ;<=>='=?=*-@MLÿBC"8&6"&ÿ6/K&$3ÿ%"ÿ0&ÿE56#:15ÿ
;<=>>=K=B=*-,,Aÿ?1'"61(&ÿ%"ÿ0"K$ÿD<`)ÿY1(/0&"Gÿ '"()ÿ>>ÿ=ÿ>>>ÿIJ/(&ÿ6/K&$3ÿ
;<=>>=&=B=*-,,,ÿ;58"50ÿI2$/#6&`1(ÿ&0ÿK5$1(1J15051ÿ9"#:1$ÿ ;<=>>=&=B=*-[]*ÿa&W61(&ÿ%"ÿJ/64"0&$ÿ'&2ÿEb9EV>bÿ
;<=>>=&=B=*-[]LÿB$'&KW050ÿ(&'2"05051ÿ?/6$"K1'8&ÿ
?31ÿ'36&2"ÿ ;<=>>=K=B=*-[]L).LÿZ&J"0&ÿ9&_/(81ÿC1ÿ256$50ÿ
;<=>>=K=B=*-[]L).@ÿX&6(ÿ%"$%6/0/#1(ÿ ;<=>>=&=?=*-,.,ÿB$'&KW050ÿ(&'2"05051ÿ%"ÿSc$32/&6"ÿ!3J5C$&ÿ
'"()R>RTÿ*]..=*]@.ÿ
;<=>>=K=B=*-,.Mÿ?1'"61(&ÿ%"ÿ0"K$ÿD<`)ÿY1(/0&"Gÿ*,,]ÿ

;<=>>=K=B=*--]*ÿ?1'"61(&ÿ6/K&$/=(&2/01(3ÿ'"()ÿR>>>=RHÿ
;<=>>=K=B=*--]LÿZ&'2"0ÿ'"()ÿRH>>>=R>Rÿ
X"'(361"ÿ
N&W363ÿ%"ÿ(/J11ÿ
Z&0"ÿ`"6&23ÿ7$#5'23ÿ

30
 Ocupaţii, aglomerări industriale şi clustere
Agricultura
Din studiul la nivel naţional “Tipuri de spaţii
rurale” alăturat, ţinând cont de planşa “Ocupaţii
dominante în funcţie de resursele naturale”
reiese că:
Zona cu ocupaţie preponderentă este de Reghin

agricultură, în Logig, Voivodeni, Dedrad,

Tonciu, Filpiş, Cozma, Băla sunt spaţii rurale
situate în arii geografice dificile, îmbătrânite
şi cu economie agricolă precară. De aseme-
nea acestea sunt zone cu ponderi ridicate ale
terenurilor degradate iar potenţialul productiv
al solurilor este mediocru şi redus.

Zona industrială Reghin:1

Ramuri industriale dominante: prelucrarea
lemnului (placaje, panel, furnir), mobilă şi instru-
mente muzicale, încălţăminte, maşini şi echipa-
mente (echipamente agro-forestiere);
Număr estimat de salariaţi (2005): 8.500;
Principalele companii (după cifra de afaceri
din anul 2005) : „Prolemn”, „Alpina”, „IRUM”,
„Geosef Levicom”, „Remex”, „Hora”, „Bucin
Mob”.
Concentrează aproape 10% din producţia
Reghin
industrială a judeţului şi 16% din forţa de muncă
ocupată în industrie.

Procent din populaţie Ocupată în sectorul terţiar

1 PATJ Mureş, 2008, faza 1, http://www.cjmures.ro/

PATJ/Faza1/Potentialul%20economic.htm Procent din populaţie Ocupată în sectorul primar
31
Populaţia ocupată la nivel judeţean1

Populaţia ocupată în sectorul primar a înregistrat valori maxime în toată Câmpia Transilvaniei
(Câmpia Sărmaşului, Dealurile Mădăraşului), în Piemontul Gurghiului (pe Valea Gurghiului
şi parţial pe cea a Nirajului) şi în areale bine delimitate din Dealurile Târnavei Mari., iar cele mai
scăzute în Culoarul Mureşului şi în apropierea centrelor urbane: comuna Hodoşa înregistrează
maximul din regiune (78,5%) urmată de Sâmpetru de Câmpie, Vătava, Sânger, Lunca, Crăieşti,
Măgherani, Cozma şi Pogăceaua, toate cu peste 2/3 din populaţie activă ocupată în agricultură;
valorile cele mai reduse caracterizează oraşele Târgu Mureş şi Sighişoara şi comunele Sâncraiu
de Mureş, Cristeşti, Albeşti, Aluniş şi Solovăstru (<10%); în silvicultură, valori ridicate ale
populatiei ocupate se înregistrează în Glăjărie (Gurghiu), Lunca Bradului, Ibăneşti, Bistra
Mureşului (Deda) iar în piscicultură, reprezentativă este localitatea Zau de Câmpie

În sectorul secundar, frecvenţa populaţiei ocupate este ridicată în oraşele judeţului şi în co-
munele apropiate, furnizoare de forţă de muncă şi cu navetism accentuat: Reghin, Târnăveni,
Sighişoara, Sovata, Târgu Mureş (ponderea populatiei ocupate în industrie este mai mare în
comunele învecinate decât în centrul polarizator), Ungheni, Miercurea Nirajului sau Sărmaş sau
în cele cu prezenţa unitătilor industriale (Fântânele) şi scăzută în Câmpia Sărmaşului (Sânpetru
de Câmpie) şi Dealurile Madăraşului (Vătava), mai precis în arealele unde sectorul agricol este
mai bine reprezentat; valorile maxime în industrie se înregistrează în Solovăstru (70,7%),
comună limitrofă municipiului Reghin, Sighişoara, Albeşti, Adămuş, Băgaciu, Reghin, Suseni,
Dumbrăveni, Cristeşti, Răstoliţa, Aluniş, Bălăuşeri, Găleşti, Fântânele, Sânmcreiu de Mureş
şi Petelea, în toate aceste unităţi administrative mai bine de jumătate din populaţie este
ocupată în acest sector; specializate sunt cele în producţia de energie (Fântânele), în industria
gazului metan (Sărmaşu, Daneş, Seleuş, Bălăuşeri, Delenii, Nadeş, Grebenişu de Câmpie) sau
cele în construcţii (Ernei, Sângeorgiu de Mureş, Sâncraiu de Mureş, Răstoliţa); există şapte ar-
eale de concentrare a populatiei ocupate în industrie şi construcţii, şase dintre acestea fiind cen-
tre urbane (Târgu Mureş¸ Sighişoara, Reghin, Târnăveni, Luduş, Sângeorgiu de Pădure), celela-
lte în centre rurale, ale industriei prelucrătoare ( Lunca Bradului, Răstoliţa, Stânceni).

Sectorul terţiar este de asemenea cel mai bine reprezentat în centrele urbane şi întrt-o serie de
localităţi rurale, unele specializate (Deda în transporturi); cele mai ridicate valori ale populaţiei
ocupate se întâlnesc în Târgu Mureş (57,7%), Ruşii-Munţi, Luduş, Eremitu (peste 50% din
populatia ocupată), iar cele mai mici în Câmpia Transilvaniei (pe Valea Lechinţei) sau Piemon-
tul Gurghiului (pe Valea Gurghiului), în comune precum Hodoşa (10,6%), Lunca, Sânmpetru de
Câmpie sau Crăieşti (sub 15%).

Sursa- prelucrare după Raportul Primarului, Reghin, 2007

1 PATJ Mureş, Faza 1

32
33
 Din graficul alăturat reiese
că în Ţinutul Reghinului,
se încarcă cea mai mare
cantitate de lemn pentru
transportul feroviar, din
judeţul Mureş.
Sursa: PATJ Mureş, faza 1, 2008

Lemnul
încărcat în
staţiile CFR
din Ţinutul
Reghinului

Vânturi dominante în anul ~1865

Din acest tabel este vizibil, în mare parte a suflat
vântul din direcţiile N, NNE, NE, ENE, – am putea
spune că din N şi NE mai mult. Remarcabile sunt,
deşi într-o măsură mult mai mică, vânturile din S
şi SV. Această situaţie depinde, în mod vizibil, de
poziţia văii Mureşului, care curge din direcţia NE
spre SV.1

1 Gustav Rösler- Beiträge zu Kenntniss Sächsisch-Regens

Distribuţia spaţială a agenţilor economici în judeţul Mureş

34
 Topul celor
mai mari 10
companii
după numărul
de angajaţi
în anul 2005,
jud. Mureş

Topul celor
mai mari 10
companii după
numărul de
angajaţi în
anul 2005,
jud. Mureş

Topul celor mai

mari 10 expor-
tatori direcţi în
anul 2005, jud.
Mureş

Sursa: PATJ Mureş, 2008, faza 1, http://www.cjmures.ro/PATJ/Faza1/Potentialul%20economic.htm

35
C
Zona de câmpie, la vest de Reghin, datorită potenţialului productiv scăzut al
solurilor şi a terenurilor degradate, agricultura, deşi este activitatea princială a locu-
Concluzii itorilor, este ineficientă.
Zona nord-vest, cu localităţile Dedrad-Batoş-Goreni-Uila caracterizată de are-
alul pomicol este una din cele mai mari zone de acest profil din România. Conform
directorului administraţiei Financiare Reghin, “Distileriile Regun” sunt cele mai mari
plătitoare de taxe locale. O singură întreprindere din Reghin produce derivate din
mere şi anume Brix (baza pentru Coca Cola) şi aromă de mere. Merele de consum
din Ţinutul Reghinului, au o rază de distribuţie cunoscută la data elaborării acestui
studiu de aprox. 100 km.
Zona de nord, păşunile premontane a Munţilor Călimani, incluzând localităţile
Vătava, Monor (jud. BN), Gledin au caracter specific de producerea laptelui şi a pro-
duselor lactate.
Zona de est şi nord est, caracterizată de pădurile munţilor Călimani şi Gurghiu,
sunt principalele resurse de lemn pentru industria prelucrări lemnului din Reghin.
Activitatea tradiţională, plutăritul a influenţat aglomerările industriale naturale din
Reghin lafel cât şi dezvoltarea urbană şi a spaţiilor urbane.
Exploatarea şi prelucrarea lemnului rămâne ocupaţia de bază a Reghinului.
Arealul salifer a filonului de sare peritransilvan Praid-Sovata-Reghin, din
localităţile Jabeniţa- Ideciu de Jos- Brâncoveneşti este (conform ADR Centru) cea
mai mare resursă de sare neexploată din Transilvania.

Lipsesc analize cu date concrete referitoare la raportul cerinţei suprafeţelor indus-

triale/ disponibilitatea suprafeţelor industriale, ţinând cont de vânturile dominante
şi puterea instalată. Aceste date sunt indispensabile pentru atragerea investito-
rilor pentru industrie. Ceea ce e cert, este că producerea energie electrice va fi
suplimentată de o nouă hidrocentrală pe pârâul Răstoliţa, afluent al Mureşului
(capacităţi necunoscute pentru acest studiu).

36
P
Zona nord-vest agricolă de câmpie
Pe termen scurt se propune întărirea micilor întreprinderi private eficiente în
Propunere
domeniul agriculturii pentru asigurarea produselor prime în zonă, care pe termen
lung pot aprovizioana viitoarele pensiuni agroturistice.
Pe termen lung, se propune stabilizarea terenurilor deg-
radate din câmpia transilvaniei cu potenţial productiv
scăzut. După o analiză de sol se recomandă împădurirea
cu specii optime locului (probabil salcâm, pin). Ex-
ploatarea forestieră va putea începe după 40 de ani de
la plantare. În cazul plantării salcâmilor, poate fi luat în
considerare o dezvoltare a apiculturii.
La sud de Reghin, înspre Târgu Mureş, se propune
dezvoltarea zonei industriale, folosind terenurile slab
productive şi degradate cu avantajul vântului dominant
dinspre direcţia nord.

Zona nord-vest
Pe termen scurt se propune extinderea livezilor de mere,
ţinând cont de a oferi în viitor turismul tematic cultura
merelor. Aceasta ar putea condiţiona procesarea locală a
materiei prime, prin întreprinderi private mici (din puncte
de vederea al producţiei probabil prea puţin eficiente dar
ţinând cont de oportunitatea satelor turistice pomicole.)
Avantajul general este acela de revitalizare a zonei .

Zona de nord,
Se propune dezvoltarea ocupaţiei dominante de proc-
esare a laptelui introducând însă şi oferta turistică, mo-
mentan inexistentă în această zonă. Se recomandă di-
versificarea roduselor lactate şi creerea de mărci pentru
aceste produse.

Zona de est şi nord est

pe Valea Mureşului şi Valea Gurghiului se propune
menţinerea exploatării forestiere introducând însă oferta
turistică, şi anume turismul de promenadă şi vânătoare,
turismul de aventură. (Călărie, caiac, cicloturism,
căţărare, schi extrem).
Posibilităţile de cazare sunt inexistente cu execpţia a 3
pensiuni în localitatea Deda, o pensiune în localitatea
Ideciu de jos şi una în Brâncoveneşti.

37
La sud de Reghin, pe malul stâng al Mureşului se propune dezvoltarea platformei industriale
ţinând cont atât de vânturile dominante dinspre NNE cât şi de calea ferată ce traversează
această zonă.
Pe termen scurt:
-se propune pentru întreprinderile de prelucrare a lemnului existente, eficientizarea utilizării
lemnului, atât ca produs finit cât şi reutilizarea deşeurilor de lemn. Datorită tendinţei de
scădere a exporturilor de produse lemnoase se recomandă folosirea lemului în industria de
construcţii, înregistrată cu cele mai mari creşteri în România.
-se propune dezvoltarea sistemelor inovative regionale, complementare cu cele ce depinde
de resursele naturale locale. Industria metalurgică pentru piesel necesare prelucrării lem-
nului şi a îmbinărilor metalice a elementelor din lemn, industria pentru producerea soluţiilor
de protecţie şi compunere elementelor din lemn (lacuri, adezivi).

Cooperarea întreprinderilor cu centrele de cerecetare naţionale şi internaţionale, rămâne

singura soluţie pentru inovaţie tehnologică.

Arealul salifer
Se propune cercetarea caracteristicilor chimice
a derivatelor din sare şi dezvoltarea turismului
balnear, cu rază de deservire locală, regională,
naţională sau internaţională în funcţie de ofertele
create.

38
 Analiză SWOT - Ţinutul Reghinului
Avantaje
Poziţia geografică -situare la intersecţia a două
văi cu fond forestier bogat
(Valea Mureşului, Valea
Gurghiului)
-reţea hidrografică bogată
-areale salifere cu compoziţii
variate de elemente (Jabenita-
cea mai mare resursa de sare
neexploatata din Transilvania,
conform ADR Centru)
Accesibilitate Cale de acces dinspre Moldo-
va în Transilvania, prin Topliţa
Cale de acces dinspre Cluj
100 km
Cale de acces dinspre Bistriţa
60 km
Peisaj natural şi -peisaj recreativ variat
cultural
Agricultură
Pomicultură -suprafeţe mari de livezi
Industrie -aglomerări industriale bazate
pe resurse locale (excepţie
industria metalurgică)
Turism -peisaj natural variat
-resurse salifere încă neex-
ploatate
Forţa de muncă
Calificare şi for-
mare
Populaţie
Venituri şi putere
financiară
Dezavantaje
-productivitate redusă
a agriculturii din zona
de vest, de câmpie, din
cauza solurilor degradate
-localităţi de câmpie şi de
pe Valea Gurghiului sunt
greu accesibile
-cale ferată neelectrificată
terasament instabil
-potenţial productiv medi-
ocru al solurilor
-terenuri degradate
-agricultură dominantă-
de subzistenţă
-lipsa de colaborare între
industrii
-lipsa investiţiei în inovare
-lipsa suprafeţelor di-
sponibile prin PUG pentru
industrie
-lipsa puterii energetice
instalate
-lipsa posibilităţilor de
cazare
-lipsa servicilor pentru
turism
-motivaţie redusă a forţei
de muncă
-salarii mici
-lipsa învăţământului de
formare pentru industriile
dominante
-scăderea numărului de
locuitori prin migraţii în
regiuni mai dezvoltate
-venituri mici
-puetere financiară
redusă a adiministraţiei
publice
Şanse Ameninţări
-Dezvoltarea tehnol- -suprasolicitarea
ogiei de prelucrare a exploatării lemnului
lemnului -destabilizarea
-Crearea unui centru compoziţiei salif-
de cercetare şi edu- ere prin intervenţii
care pentru folsirea nespecializate în
inteligentă a lemnului construcţii
-dezvoltarea turismu-
lui balnear
-dezvoltarea tuismu-
lui de vânătoare şi
promenadă.
-migrarea locuito-
rilor înspre înspre
zone urbane
-dezvoltarea turismu-
lui recreativ- sportiv
(caiac pe Mureş şi
Gurghiu, drumeţii
în M-ţii Gurghiu şi
Călimani)
-depopularea
localităţilor de
câmpie
- creşterea varietăţii -salarii mici
de produse din fructe -lipsa de motivare a
prin dezvoltarea personalului
tehnologiei de prelu-
crare
-dezvoltarea -lipsa de motivare a
cercetării şi inovării capitalului uman
pentru aglomerări in-
dustriale dominante.
-investirea în micro
hidorcentrale
-potenţial pentru tu- -posibil eşec în dez-
ism recreativ voltarea turismului
-folosirea patrimoniu- prin necorelare cu
lui construit pentru dezvoltarea infra-
suplinirea servicilor structurii fizice
turistice.
40
Bibliografie şi surse docmentare

www.reenerlaendchen.ro -Banca de date publică pentru istorie, arhitectură, urbanism şi geografie

în Ţinutul Reghinului

www.muresinfo.ro/pages.php?area=2&subarea=69

www.database.ngo.ro

Atlasul României- instrument de analiză teritorială http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/atlas.htm

Premiile Federatiei Romane de Dans Sportiv- http://www.sport365.ro/Premiile_Federatiei_Ro-

mane_de_Dans_Sportiv-n10018.html

PATJ Mureş, 2008, faza 1, http://www.cjmures.ro/PATJ/Faza1/Potentialul%20economic.htm

Beiträge zu Kenntniss Sächsisch-Regens -Gustav Rösler

Raportul Primarului, Reghin, 2007

Sächsisch- Regen, Die Stadt am Berge- Ernst Philipi, Wigant Weltzer- Druckhaus Schürmann&
Klagges, Bochum

Romsilva- Amenajamente silvice a cantoanelor Reghin, Gurghiu, Fâncel, Răstoliţa şi Lunca

Bradului

The Flight of the Creative Class- Richard Florida, Harper Bussiness 2005

The Creative City: A toolkit for Urban Innovators- Charles Landry, Comedia/ Earthscan

Aportul competitivităţii regionale într-o economie bazată pe cunoaştere- Ligia Folea, 2007

41