alinism, the method of rule, or policies, of Joseph Stalin, Soviet Communist Party and

state leader from 1929 until his death in 1953. Stalinism is associated with a regime of
terror and totalitarian rule.
In a party dominated by intellectuals and rhetoricians, Stalin stood for a practical
approach to revolution, devoid of ideological sentiment. Once power was
inBolshevik hands, the party leadership gladly left to Stalin tasks involving the dry
details of party and state administration. In the power struggle that followed Vladimir
Lenins death in 1924, the intellectual sophistication and charismatic appeal of Stalins
rivals proved no match for the actual power he had consolidated from positions of direct
control of the party machinery. By 1929 his major opponents were defeated; and
Stalinist policies, which had undergone several shifts during the power struggle,
became stabilized. Stalins doctrine of the monolithic party emerged during the battle for
power; he condemned the rotten liberalism of those who tolerated discussion on or
dissent from party policies.Lenins pronouncements, except those uncomplimentary to
Stalin, were codified as axioms not open to question. Persons opposed to these new
dogmas were accused of treason to the party. What came to be called the cult of
personality developed as Stalin, presenting himself as Lenins heir, came to be
recognized as the sole infallible interpreter of party ideology.
Basic to Stalinism was the doctrine of socialism in one country, which held that, though
the socialist goal of world proletarian revolution was not to be abandoned, a
viable classless society could be built within Soviet boundaries and despite
encirclement by a largely capitalist world. Stalin, appealing both to socialist
revolutionary fervour and to Russian nationalism, launched in the late 1920s a program
of rapid industrial development of unprecedented magnitude. A class war was
declared on the rich farmers in the name of the poor, and Russian agriculture was
rapidly collectivized, against considerable rural resistance, to meet the needs of urban
industry. The need for expertise and efficiency in industry postponed the egalitarian
goals of the Bolshevik Revolution; Stalin denounced levelers and instituted systems of
reward that established a socioeconomic stratification favouring the technical
intelligentsia. Heavy industry was emphasized to ensure Russias future economic
independence from its capitalist neighbours.
While socialist ideology foresaw a withering away of the state as the classless society
became a reality, Stalin asserted that the state must instead become stronger before it
could be eliminated. Stalinism held that the enemies ofsocialism within and
without Russia would try to avert the final victory of the Revolution. To face these efforts

and protect the cause, it was argued, the state must be strong. Power became more
and more centralized in Stalin, who in the late 1930s launched a bloody purge of all
those he regarded as even potentially dangerous to the Soviet state. As part of the
struggle against those whom he considered political rivals, Stalin identified political
opposition with treason and used this as a weapon in his struggle against Leon
Trotsky and Nikolay I. Bukharin and their supporters. By February 1939 most of the Old
Bolsheviks, those revolutionaries who in 1917 had begun the Revolution, had been
exterminated. Millions more (estimated at from 7 million to 15 million) were sent to
the forced-labour camps that Stalin made an integral part of the Soviet economy.
Three years after Stalins death in 1953, Soviet leaders led by
Nikita Khrushchevdenounced the cult of Stalin and the terrorism perpetrated by his
regime; they saw Stalinism as a temporary aberration in Soviet socialist development.
Others saw it as a brutal but necessary and inevitable phase of that development. Still
others saw in Stalinism an irrevocable Soviet break with the ideals of the Revolution.

STALIN SI URSS
2934 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Sub conducerea lui Iosif Stalin, URSS a devenit in scurt timp un stat industrializat, si iesind invingatoare
din cel de-al doilea Razboi Mondial, a devenit o supraputere. In acelasi timp, insa, tirania lui Stalin a dus
la ruinarea societati rusesti. Chiar inainte de moartea liderului sovietic Lenin, conducatorii Partidului
Comunist au inceput lupta pentru succesiune. A detine controlul partidului insemna de fapt a detine
controlul tarii primul stat socialist, urias, dar extrem de inapoiat. Anii 20 au fost martorii unei importanta
lupte pentru putere. In 1923 Stalin, Secretarul General al Partidului, se aliaza cu Zinoviev si Kamenev
pentru a dejuga planurile unui concurent genial si aparent periculos Leon Trotki. In 1925 Stalinisi gaseste
noi aliati in Bucharin si Rikov, indepartandu-i pe Zinoviev si Kamenev. In cele din urma, in 1929, Stalin isi
invinge fostii aliati si devine unicul conducator al URSS-ului. Adevaratul nume al lui Stalin este Iosif
Djugasvili. Numele cu care a devenit cunoscut este un nume adoptat in perioada miscarilor revolutionare.
Stalin s-a nascut sub semnul saraciei si obscuritatii, nu ca cetatean rus, cu in Georgia, aflata la vremea
respectiva sub controlul Rusiei tariste. A invatat limba rusa fluent la una dintre scolile duminicale
organizate de biserica, ulterior fiind trimis la un seminar pentru a deveni preot. A dovedit insa un intres
deosebit pentru scrierile si ideile socialiste care se vehiculau la seminar, motiv pentru care in 1899 a fost
exmatriculat. A intrat in randul revolutionarilor si si-a petrecut urmatorii ani sustinand cauza revolutiei, fiind
deseori aruncat in inchisoare sau fortat sa traiasca in exil intern. In 1912 se inscrie in Partidul Bolsevic
(mai tarziu Comunist), devenind membru al Comitetului General. Rolul jucat in cadrul Revolutiei din 1917
a fost nesemnificativ (fapt musamalizat mai tarziu), dar ulterior s-a dovedit abil in rezolvarea problemelor
ivite pe parcursul Razboiului Civil. A fost numit mai intai Ministrul Nationalitatilor, iar in 1922 a devenit
Secretar General al Partidului Comunist. Aceatsa munca de borou, in aparenta plictisitoare , a
reprezentat pentru Stalin calea de calea de acces la putere, dandu-i posibilitatea sa controleze comitetele
de partid si sa ii avanseze pe prorpii sustinatori. Astfel, anii 20 au marcat pentru Stalin o serie de succese

importante asupra rivalilor sai. E vorba, evident, de dispute politice si nu de adevarate lupte: desi
comunistii isi tratau oponentii cu duritate, exista un fel de regula nescrisa care impunea evitarea varsarii
de sange in confruntarile din partid. Asemenea dispute vizau suprematia personala, dar aveau si aspect
ideologic, fiecare fractiune sustinand o anumita orientare politica. Din acest puncty de vedere cel mai
important conflict era intre Stalin si Trotki. Trotki adoptase punctul de vedere traditionalist marxist. El
credea ca, din cauza izolarii si inapoierii, URSS nu putea pune singura baele unei societati socialiste, ci
trebuia sa reziste in continuare si sa sustina o revolutie generalizata, in urma careea societatile
industriale ar acorda URSS-ului ajutorul necesar. Dupa esecul miscarilor revolutionare din Europa din
Primul Razboi Mondial, Stalin a sustinut ca Uniunea Sovietica poate si trebuie sa reuseasca singura.
Sloganul sau Socialismul intr-o singura tara, era instabil ca doctrina marxista, dar prin nota pozitiva pe
care o aducea a constituit un puct de atractie pentru tinerii care se inscriau in partid. Politica lui Stalin,
sustinuta de o propaganda continua, a condus la mobilizarea poporului rus, generand un val de
entuziasm cu privire la construirea socialismului. Economia planificata Stalin a folosit acest entuziasm
pentru a determina o schimbare politica radicala. Primul Razboi Mondial si Razboiul Ciliv adusesera
Uniunea Sovietica intr-o stare jalnica, astfel incat Lenin aprobase cu reticenta Noul Plan Economic (NPE),
care acorda taranilor si micilor intreprinzatori o mare libertate in desfasurarea activitatii si insusirea
prfitului. Stalin a considerat ca a sosit vremea crearii unei economii complet socialiste, in care poporul
reprezentat de stat sa detina si sa conduca toate intreprinderile. Totodata sosise momentul unui efort
conjugat pentru industrializarea tarii. Stalin a declarat ca Uniunea Sovietica se afla in urma cu cel putin
100 de ani fata de vestul capitalist, dar va trebui sa recupereze diferenta in 10 ani, altfel va fi zdrobita.
Fidel conceptiei marxiste privind eterna lupta dintre socialism si capitalism, el era constient ca URSS era
inconjurata de inamici. Singura solutie a progresului era considerata a fi planificarea de stat. ; asftel, in
1929 Stalin lanseaza Planul Cincinal, care cuprindea o serie de obiective ambitioase ce trebuiau
indeplinite in diferite sectoare ale economiei. Publi, s-a sustinut ca obiectivele au fost atinse si depasite si
se anticipa succes si pentru urmatorul Plan. Intr-un stat cu un singur partid, nimeni nu se incumeta sa
contrazica comunicatele guvernameltale care exagerau succesele si mascau greselile, sau le puteau pe
seama tradatorilor sau sabotorilor. Cu toata acestea, rezultatele obtinute nu erau deloc neglijabile. In 10
ani URSS devenise un stat puternic industrializat, realizare cu atat mai mare cu cat sovieticii nu aveau in
vedere doar perioada imediat urmatoare, ci lucrau pe termen lung. Standardul de viata a ramas insa
scazut, din cauza ca nu se investise in produse de larg consum. Toate resursele fusesera folosite pentru
a crea infrastructura necesara unui stat industrial fusesera construite cu sutele fabrici, uzine electrice,
baraje, orase industriale,masini si tractoare. Realizarile Uniunii Sovietie erau admirate nu numai de
partidele comuniste din alte tari, care urmau modelul politic sovietic, ci si de oameni de stiinta, de sciitori
si de intelectuali straini. Uniunea Sovietica era privita ca un nou tip de societate, iar planificarea era
considerata solutia progresului economic si social. Aceste idei erau cu atat mai credibile, din cauza ca
tarile vestice erau devastate de Marea Criza din 1929 si pareau neputincioase in combaterea saraciei si
somajului. Admiratorii Uniunii Sovietice tratau cu indiferenta marile probleme ale societatii sovietice,
considerandu-le greutati inerente ale inceputului. Mai era inca posibil sa se reduca importanta unor fapte
amenintatoare, cum a fost procesul din 1928 intentat unor ingineri pentru sabotaj, proces in care acuzatii
au recunoscut cu foarte mare usurinta crime pe care era foarte greu de crezut ca le comisesera. Era
destul de dificil de apreciat modificarile din agricultura sovietica. Prin noua politica, pamanturile nu mai
erau proprietate personala, ci trebuiau unificate in ferme colective, adica de cooperative, conduse (in
teorie) de comunitatea agricola respectiva. Aceasta situatie nu a fosat agreeata de cei care lucrau in
agricultura, din cauza ca erau fortati sa vanda o mare parte a productiei staului la un pret foarte mic,
asftel incat muncitorii din industrie sa beneficieze de hrana ieftina. Convingere prin violenta In consecinta,
in 1929, cand a fost introdusa colectivizarea, taranimea s-a impotrivit si incercarile de a o face sa accepte
au degenerat intr-un conflict violent, in care caruia politia secreta sovietica a jucat un rol sinistru. Multi
tarani au fost ucisi si milioane au fost deportati, dar versiunea oficiala sustinea ca oponentii erau in

principal tarani avuti (culaci), care nu voiam sa renunte la profiturile obtinute prin mijloace necinstite.
Distrugerile rezultate au dus la o teribila foamete, accentuata de cruzimea autoritatilor, foamete ce a
determinat moartea a milioane de tarani. Situatia s-a mai imbunatatit dupa 1932, cand rezistenta taranilor
a fost infranta, dar colectivizaea nu a mai avut efectele scontate. In ciuda tututror suferintelor indurate de
o mare parte a populatiei, sectorul agricol a ramas in continuare un punct slab al Uniunii Sovietice. In
1934 parea ca ceea ce fusese mai rau trecuse, dar in realitate abia incepea. In decembrie 1934,
asasinarea lui Serghei Kirov, un comunist cunoscut, a declansat o serie de arestari a unor presupusi
sabotatori, tradatori si spioni. Chiar si dupa verificarile si epurarile care au urmat, adearul despre asasinat
a ramas necunoscut. Desi in acel moment Stalin se afla la conducerea tarii, el trebuia sa faca o multime
de concesii colegilor din Comitetul Central al Partidului. In aceasta situatie, una dintre variantele
vehiculate ar fi aceea ca insusi Stalin ar fi ordonat asasinatul, pentru a elimina un posibil rival si pentru a
indeparta orice amenintare din partea opozitiei, fie ea reala sau potentiala. Dupa perioada ramasa in
istorie sub numele de Marea Teroare (ajunsa la apogeu intre 1936-1939), dictatura stalinista a guvernat
fara a intampina cea mai mica rezistenta, desi Stalin poza in continuare drept un modest secretar de
partid ce fumeaza pipa. Gulagul sovietic In timpul Marii Terori, politia secreta a arestat milioane de
oameni. Foarte multi au fost executati, dar majoritatea au fost trimisi in lagare de munca (reteaua
cunoscuta sub numele prescurtat de gulag) raspandite in intreaga tara. Orice rezerva cu privire la
omorarea unor colegi comunisti a fost abandonata, astfel incat in cele din urla partidul a fost distrus.
Vechii rivali ai lui Stalin au aparut in proceze publice, marturisind crime incredibile, cum ar fi, de exemplu,
faptul ca r fi practicat ani de-a randul spionajul pentru puterile straine. Aceste marturisiri au fost probabil
smulse in principal prin constrangeri psihologice si amenintari la adresa familiilor acuzatilor, dar si torturile
au jucat mai mult ca sigur un rol important. Marea Teroare s-a manifestat in intreaga societate sovietica,
incurajand oamenii sa-si imagineze conspiratii peste tot si sa devina informatori. Oricare ar fi fost scopul
initial al acestor epurari, s-a ajuns la o nebunie generalizata, ceva similar vanatorii de vrajitoare din
primele secole. In 1939, Stalin a fost nevoit sa puna capat acestor proceduri. La aceasta data situatia in
Europa devenise critica. In ciuda amenintarii crescande din partea Germaniei naziste, antipatiile si
suspiciunile reciproce impiedicau o cooperare eficare intre URSS, Marea Britanie si Franta. Dar in
aceasta problema vina nu era doar a lui Stalin. Temandu-se ca marile puteri sevor uni importiva lui, Stalin
a semnat un pact de neagresiune cu Germania, desi nazismul si comunismul erau considerati dusmani
de moarte. Clauze secrete incluse in pact au dat posibilitatea Uniunii Sovietice sa preia Polonia de Est
dupa invazia germana din septembrie 1939, iar Letonia, Lituania si Estonia au fost inglobate in URSS.
Dupa un scurt razboi intre URSS si Finlanda, a fost ocupat si teritoriu finlandez. Apoi, dupa un ultimatum
remis in august 1940 guvernumui roman, trupele sovietive au invadat si ocupat Bucovina de Nord si
Basarabia. Desi URSS iesise invingatoare, razboiul scosese la iveala slabiciuni ale Armatei Rosii, ale
carei corpuri de ofiteri fusesera nimicite de epurarile Marii Terori. Cu toate ca stia ca nu trebuie sa se
increada in promisiunile lui Hitler, Stalin a fost surprins cand germanii au invadat Uniunea Sovietica,
iniulie 1941; aceasta lipsa de vigilenta a fost presponsabila pentru pierderile enorme ale URSS. Stalin sia pastrat cumpatul si a refuzat sa paraseasca Moscova, desi germanii se apropiau din ce in ce mai mult;
el a ordonat sa se dea foc pamanutirlor ce dse aflau in calea armatelor germane, pentru a le ingreuna
inaintarea. Stalin s-a dovedit a fi un conducator priceput pe timp de razboi, confirmand imaginea de
supererou in ochii publicului sovietic. La sfarsitul razboiului Armata Rosie controla Europa de Est,
permitandu-i lui Stalin sa instaureze regimuri comuniste subordonate in cea mai mare parte a regiunii.
Dupa victoria comunistilor in razboiul civil din China, Stalin a devenit conducatorul unui urias si puternic
bloc comunist. Puterile vestice au inceput sa se ingrijoreze si temerile lor combinate cu aversiunea fara
de incalcarea brutala a libertatii in Europa de Est au produs o ruptura intre fostii aliati, marcand inceputul
Razboiului Rece. Suspiciuni Reconstructia URSS-ului dupa razboi a fost extrem de lenta si dureroasa.
Stalin devenise exagerat de suspicios, punand politia secreta pe urmele evreilor si soldatilor Armatei
Rosii suspectati ca ar fi asimilat idei burgheze, straine. Un nou val de teroare parea ca se va abate

asupra URSS, dar, la 5 martie 1953, Stalin a murit. Stalin a fost probabil tiranul cu cel mai mare succes
de-a lungul istoriei; la moartea sa a fost plans si omagiat de milioane de cetateni sovietici, ca un mare
conducator si invatator. DATE IMPORTANTE: 1979 Se naste Iosif Stalin 1917 Revolutia din octombrie din
Rusia ii aduce pe bolsevici (comunisti) la putere 1918-20 Razboiul Civil 1922 Stalin e numir Secretar
General al Partidului Comunist. Se formeaza URSS. 1925-29 Se pun bazele colectivizatii. Primul Plan
Cincinal (datat 1928) 1934 Asasinarea lui Kirov. Incep primele epurari 1936 Incepe Marea Teroare.
Zinoviev si Kamenev sunt impuscati dupa procese publice 1939 Pactul germano-sovietic. Germanii
invadeaza Polonia: Incepe al Doilea razboi Mondial. URSS ocupa estul Poloniei. Razboiul ruso-finlandez.
1941 Germania ataca Uniunea Sovietica 1945 Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial 1946-1948
Instalarea regimurilor comuniste in Europa de est 1953 Moartea lui Stalin.
[Sfera Politicii 35]

Raportul Hruciov

LOUIS ULRICH
[Soros Foundation Romania]

Abstract:
The Twentieth CPSU Congress was crucial for the evolution of the USSR, as well as for the other
communist countries, by triggering the process of de-Stalinisation. To highlight this historical reality,
the current article provides the context in which the Khrushchev Report was prepared, how it was
presented at the Congress and the implications it has had on the international communist movement.
Keywords: Communism; cult of personality; de-Stalinisation; Khrushchev; USSR

Cel de-al XIX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se reunea la Moscova n perioada
5-14 octombrie 1952, n prezena lui Stalin. Trecuser mai mult de 13 ani de cnd se inuse Congresul
al XVIII-lea dei statutul partidului pe atunci n vigoare cerea ca congresul s fie convocat cel puin o
dat la trei ani. Rzboiul nu era singurul element care s explice aceast lung ntrziere caracteristic
pentru dispreul pe care Stalin l avea pentru legalitatea partidului nsui. Cu toate acestea, la
Congresul al XIX-lea se decidea ca urmtoarele congrese s se in la fiecare patru ani. Raportorul
proiectului

ce

reforma

vechile

statute

se

numea

Nikita

Hruciov.

Cinci luni mai trziu, Stalin murea i Nikita Hruciov, n septembrie 1953, era promovat prim secretar
al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Hotrt s se delimiteze de Stalin n
mai multe domenii, Hruciov nu neglija adunrile de partid : ultimul congres stalinist btuse toate
recordurile de ntziere, primul congres post-stalinist avea s se in cu ase luni nainte de data
fix.

Deschiderea

sa

va

avea

loc

la

14

februarie

1956.

Din momentul lurii acestei decizii i conform unui sceanriu bine rodat, au fost formate diferite comisii
pentru a regla chestiunile preliminare nainte de a trece la redactarea definitiv a raporturilor ce vor fi
prezentate delegaiilor la congres. n acest stadiu se situeaz prima dintr-o lung serie de surprize
care aveau s jaloneze denunarea cultului personalitii : Hruciov propunea formarea unei comisii

care

nu

corespundea

nici

unuia

dintre

punctele

de

pe

ordinea

de

zi

anunat.

n epoc, nimic nu transpira despre acest subiect. Nici n presa sovietic sau occidental, nici chiar n
interiorul partidului comunist sovietic. Singuri, cei 11 membri ai Politburo-ului (numit Prezidiu) erau la
curent. Abia 15 ani mai trziu, odat cu publicarea n Occident a memoriilor lui Hruciov, au devenit
cunoscute aceste demersuri care aveau s ajung la faimosul Raport secret al Congresului al XX-lea.
Dei credibilitatea memoriilor nu este total, informaiile despre acest comisie par demne de
ncredere.

Existena

sa

prezin

trei

etape

succesive.

Stadiul nti: nc de la naterea comisiei, n interiorul Politburo-ului aprea un clivaj ntre Hruciov,
care reprezenta fora eficace mpotriva cultului presonalitii, i cei mai vechi membri ai Politburoului, deci cei mai vechi asociai ai lui Stalin, care constituiau o for de frnare: Voroilov (membru al
Politburo din 1926), Molotov (din 1926) i Kaganovici (din 1930) 1. ntre cele dou tabere, toi ceilali,
prudeni i indecii, mai puin ataai ideii de a-l apra pe Stalin dect preocupai a-l menaja pe
succesorul su, Nikita Hruciov. Acesta evoc astfel primul su demers: Am prezentat problema la o
edin a Prezidiului i am propus deschiderea unei anchete pentru a avea o imagine clar a ceea ce
se petrecuse sub Stalin. Doream s o fac n special naintea Congresului al XX-lea care se apropia. Nu
a fost o surpriz pentru mine s-i vd pe Voroilov, Molotov i Kaganovici artnd puin entuziasm fa
de sugestia mea. mi amintesc c Mikoian nu m susinea, dar nu a ntreprins nimic pentru a bloca
pentru propunerea mea2. Propunerea lui Hruciov a fost astfel acceptat graie sprijinului membrilor
mai mult sau mai puin receni ai Politburo-ului: Bulganin (intrat n acest organism n 1948), Saburov
i Pervuhin (admis n 1952), Kiricenko i Suslov, promovai n iulie 1953, deci sub Hruciov i datorit
lui.
Al doilea stadiu: munca Comisiei. Hruciov scrie: Dovezile adunate de aceast Comisie au fost o
ntreag surpriz pentru unii dintre noi. Vorbesc de mine, de Bulganin, de Pervuhin, de Saburov i de
ali civa. Cred c Molotov i Voroilov erau cel mai bine informai asupra adevratelor dimensiuni i
cauzelor represiunii staliniste3. Acelai clivaj apare nc o dat, Hruciov plasndu-se acum n
categoria noilor promovai n Politburo, dei aceasta avusese lor cu mult nainte de rzboi:
primsecretar al partidului pentru Moscova i din 1935, membru supleant al Politburo-ului din 1938,
membru titular din anul urmtor, el ajunsese deci la responsabilitile cele mai nalte n timpul marii
epurri

staliniste

chiar

se

aflase

centrul

su

politic.

Primele efecte politice ale unei decizii ce avea s constituie un eveniment cu ncrctur mondial i
istoric au aprut n timpul Congresului. Clemenceau spunea c, n democraia parlamentar,
constituirea unei comisii servea pentru a nmormnta o problem. n partidul comunist, lucrurile
stteau mai curnd invers. O comisie avea ca sarcin s dezgroape o problem, dar n general pentru
un cerc restrns. Pentru aproape toi membrii Prezidiului Afacerea Stalin se reducea, efectiv, n
primele sale dou faze, la un schimb cu uile nchise ntre ei nii i Comisie (patru sau cinci
persoane). Dezgroparea cadavrului lui Stalin nu implica pentru ei nici necesitatea, nici obligaia de a-l
afia n faa oricui, i mai ales n faa celor 1436 de delegai la cel de-al XX-lea Congres.
Datorit lui Hruciov, lucrurile au decurs ns altfel. Dei Congresul se derula fr probleme i raportul
meu a fost bine primit, nu eram satisfcut. Descoperirile fcute de comisia Pospelov m obsedau. n

final mi-am venit n fire i n timpul unei ntreruperi a edinei, pe cnd m gseam singur ntr-o
camer cu membrii Prezidiului, le-am pus aceast ntrebare: Tovari, ce facem cu concluziile
tovarului

Pospelov4?

Dintr-o dat dezbaterea a luat o turnur violent, exact pe msura pericolului pe care Hruciov l fcea
s se propage ntre colegii si scond ancheta lui Stalin din spatele uilor nchise. Vechii erau mai
bine nzestrai cu argumente politice dect primul secretar al partidului, dar acesta se dovedea mai
abil n antajul politic. Voroilov, Kaganovici i Molotov au ridicat trei obiecii. Din punctul lor de
vedere, ele erau pline de bun sim i nu ncercau deloc s se deghizeze n consideraii ideologice:
1. Ce am putea noi spune despre rolul nostru sub Stalin? (Altfel spus ei se temeau de a se vedea
punndu-se

problema

complicitii

lor

la

teroare

stalinist.)

2. V imaginai ce va urma? (Dup ei, consecinele politice erau incalculabile i oricum ele vor fi
negative.)
3. Cine v cere s acionai n acest fel? (Nici o necesitate nu constrngea, ntr-adevr, conducerea
sovietic

se

angajeze

pe

aceast

cale.)

Pentru a-i face s cedeze pe cei mai trziu vor fi numii grupul antipartinic, Hruciov a invocat
principiul centralismului democratic: este necesar, spunea el, a se despacheta Afacerea Stalin n
faa Congresului. El vorbea, de asemenea, de greutatea moral a primilor deinui eliberai din lagrele
staliniste5. Dar argumentul su cel mai percutant a fost avertismentul adresat opozanilor si: mi
permit s v amintesc c fiecare membru al Prezidiului are dreptul de a vorbi Congresului i de a-i
exprima propriul su punct de vedere, chiar dac el nu este conform cu linia trasat de Raportul
general6.
Bulganin, Perhuhin, Saburov i poate Malenkov sprijiniser decizia de a prezenta Congresului un raport
asupra lui Stalin a crui redactare a fost ncredinat lui Piotr Pospelov. Membru n anii 30 ale
secretariatului personal al lui Stalin, Pospelov fusese responsabil cu agitaia i propaganda din 1937
pn n 1939, n timpul marilor epurri, apoi director al Institutului Marx-Engels-Lenin-Stalin ntre
1949 i 1952, n epoca cultului excesiv al personalitii. El era chiar unul dintre autorii Biografiei
scurte a lui Stalin care urma s fie denunat n Raportul secret al lui Hruciov (redactat de acelai
Pospelov) ca exemplul tipic al cultului personalitii 7. De altfel, Hruciov dorea ca Pospelov s fie cel
care, n calitate de preedinte al Comisiei i autor al Raportului, s pronune discursul mpotriva lui
Stalin la congres. Dar Prezidiul a reuit s-l conving c el trebuia s fie purttorul de cuvnt al
partidului.
Hruciov

i-a

prezentat

Raportul

noaptea

de

24/25

februarie

[1956].

Consemnul konspirativnost (caracter secret) a fost integral respectat. Pentru aceast edin au fost
emise permise speciale i au fost invitai aproape o sut de foti activiti de partid eliberai din lagre
i reabilitai. Lista a fost verificat i confirmat de Hruciov nsui 8. Textul raportului nu a fost aprobat
anterior de Prezidiu, iar Hruciov i-a pronunat discursul exact n intervalul dintre alegerea de ctre
Congres a unui nou Comitet Central i anunarea compoziiei sale. Delegaiile strine participante la
congres

nu

au

fost

invitate

la

aceast

edin.

Dar conspiraia tcerii a fost boicotat chiar de Hruciov: el a decis ca efii principalelor delegaii

comuniste strine s fie informai chiar n momentul n care i prezenta discursul. O dat n plus,
Hruciov cuta s se diferenieze de Stalin. Acesta din urm nu avea niciun respect pentru comunitii
strini. i punea n faa faptului mplinit chiar dac era vorba de decizii foarte importante la care ar fi
trebuit s participe. Hruciov considera c este bine ca partidele freti s fie inute la curent.
n acel moment, Raportul secret nu fusese tradus n nicio limb strin. ns, delegaiile cele mai
importante cuprindeau vechi membri ai Kominternului care triser n Uniunea Sovietic. Era cazul
polonezului Bierut, al bulgarului Cervenkov, al ungurului Rakosi, al germanului Ulbricht i al chinezului
Wan Chia-hsiang, care studiase cinci ani n Uniunea Sovietic, precum i al mai multor secretari
generali ai partidelor comuniste occidentale: Thorez, Togliatti, Ibarruri, Koplenig. Ei triser muli ani
n URSS i cunoteau suficient rus pentru a nelege raportul. Procedura de informare a fost simpl:
doin funcionari ai partidului sovietic s-au prezentat n camera efului delegaiei i i-au nmnat un
exemplar al Raportului secret al lui Hruciov. eful delegaiei trebuia s l restituie a doua zi dimineaa,
dar era liber s i informeze imediat pe membrii delegaiei italiene. Cnd Mauro Scoccimaro, numrul 2
al delegaiei, l-a ntrebat asupra coninutului documentului confidenial, Togliatti i-a rspuns c nu
erau dect brfe fr nicio importan9. Acest om, despre care s-a spus c este cel mai inteligent lider
comunist occidental, nelesese imediat caracterul exploziv al raportului. ntr-o prim faz, prudena
se

impunea

pentru

el.

Hruciov a vorbit despre reprimrile n mas aprobate de Stalin, despre torturile la care au fost supui
muli deinui, chiar membri ai Politburo-ului, despre scrisorile pe care le scriseser i afirmaiile pe
care le fcuser nainte de a muri. A vorbit despre conflictul dintre Lenin i Stalin n decursul ultimelor
luni ale vieii lui Lenin i Stalin n decursul ultimelor luni ale vieii lui Lenin i de propunerea acestuia
ca Stalin s fie ndeprtat din postul de secretar general al partidului. A menionat circumstanele
dubioase n care a murit Kirov n 1934 i a sugerat implicarea lui Stalin n acest asasinat i faptul c
distrusese peste dou treimi dintre membrii Comitetului Central ales n 1934 la Congresul al XVII-lea,
iar n ultimii ani? se pregtise pentru o nou serie de msuri represive, excluzndu-i practic de la
conducere pe Molotov, Mikoian, Kaganovici i Voroilov. Hruciov l-a declarat principalul vinovat pentru
starea deplorabil a agriculturii sovietice i pentru foarte mari erori n politica extern a Uniunii
Sovietice. La sfritul rechizitoriului su mpotriva cultului personalitii, Hruciov declara: Nicio tire
privitoare la acest subiect nu va trebui s transpire; presa mai ales nu trebuie s fie informat. Acesta
este motivul pentru care examinm aceast chestiune aici, n edin cu uile nchise. Exist limite la
orice. Nu trebuie s furnizm muniii dumanului; nutrebuie s ne splm rufele murdare n faa lui 10.
ns, o dat reuniunea terminat se punea o ntrebare: cum s se fac cunoscute deciziile i
documentele

congresului?

Anumii privilegiai (Svetlana Stalin, Tito) au avut posiblitatea s citeasc raportul chiar n ziua
nchiderii congresului. Hruciov ns credea n centralismul democratic i n conducerea colectiv.
Cautnd s resuscite normele leniniste n locul practicilor staliniste, el va decide s fac cunoscut
Raportul membrilor de partid. n consecin, documentul va fi transmis secretarilor de partid al
republicilor i regiunilor. Fiecare dintre ei va trebui s semneze c a primit raportul, s se asigure c
lectura sa va fi fcut n interiorul cldirii, s se angajeze c nu va fi scos n afar. Pentru baz, vor fi
organizate adunri ce se vor supune urmtorului ceremonial: un funcionar al aparatului va aduce
Raportul care va fi citit de un reprezentant al ierarhiei comuniste locale i odat terminat lectura,

apparatchik-ul va lua cu el textul. Nimeni nu va putea s ia notie i nici s relateze n exterior

aceast

reuniune.

Aceste

edine

au

avut

lor

cursul

lunii

martie.

Bineneles, cei 1436 delegai selectai pentru a asista la Congresul al XX-lea puteau s pstreze
secretul. Dar din momentul n care baza era pus la curent scurgerile erau aproape sigure. n presa
occidental, prima informaie asupra raportului aprea la 16 martie n Nez York Times. n sfrit, la 28
martie [1956], Pravda publica un articol intitulat De ce cultul personalitii este strin marxismleninismului, criticndu-l pe Stalin cu ajutorul ctorva argumente din Raportul secret. Din acel
moment nimeni nu mai putea nega existena raportului secret i orientarea sa general. Dar era nc
posibil s fie pstrat secret textul autentic i complet. Totui, dou luni i jumtate mai trziu acest
text

va

fi

cunoscut

ntreaga

lume.

Este aproape sigur c Raportul secret a ajuns n Statele Unite, urmnd filiera Varoviei. Hruciov scria:
Astfel Partidul Comunist Polone a primit un exemplar al Raportului. n momentul celui de-al XX-lea
Congres, secretarul general al Partidului Comunist Polonez, tovarul Bierut murea. Dup decesul su
au avut loc multe agitaii i documentul nostru a czut n minile anumitor tovari polonezi ostili
Uniunii Sovietice. Ei l-au folosit pentru propriile lor nevoi i au fcut mai multe copii. Mi s-a spus c a
fost vndut cu un pre sczut11. Din acel moment era uor ca documentul s fie multiplicat. Raportul
Hruciov

va

deveni

astfel

prima

lucrare samizdat din

era

post-stalinist.

Publicarea Raportului n presa occidental i difuzarea sa prin radio n ntreaga lume au obligat
partidele comuniste s in cont, pe viitor, de acest document. n faa unei situaii fr precedent, ele
au avut o reacie dubl: pe de-o parte, au afiat o diversitate de atitudini unic n istoria
comunismului;

pe

de

alt

parte,

au

manifestat

unanimitate

fr

echivoc.

Destalinizarea a fost punctul de disensiune al partidelor comuniste. Unii secretari generali (precum
Enver Hodja) s-au oprit clar de la primul pas n faa ameninrilor pe care risca s le antreneze pentru
ei noua lovitur; alii (precum Thorez) au declarat c cultul personalitii nu existase niciodat n
partidul lor i c prin urmare a-l extirpa nu avea nicio consecin negativ; alii (precum Rakosi) au
ncercat s reabiliteze morii (Rajk), dar nu i pe cei vii (Imre Nagy), spre deosebire de ceea ce
fcuse,

Polonia,

Ochab

cu

Gomulka.

Aceste contradicii n destalinizare contrasteaz cu unanimitatea manifestat fa de eventuala

publicare a Raportului secret asupra lui Stalin: niciun partid comunist din lumea socialist sau din
cea capitalist nu a luat decizia de a difuza acest Raport. Nici Tito, campionul comunismului
naional,

nici

Togliatti,

propovduitorul

comunismului

liberal

nu

au

fcut-o.

Chiar fr a fi fost publicat n presa comunist, Raportul secret i-a pus amprenta asupra micrii
comuniste internaionale. Parafrazndu-l pe Marx se putea spune n 1956: un spectru bntuie
comunismul: spectrul raportului secret al lui Hruciov. Denunarea cultului lui Stalin dduse natere
unor serioase crize politice n rile satelit ale Uniunii Sovietice. n Bulgaria, Vilko Cervenkov a fost
nlocuit de Todor Jjivkov, care a anulat procesul ilegal al lui Traiko Kostov i a reabilitat pe toi
comunitii condamnai pe nedrept. n Polonia i Ungaria, toamna anului 1956 va fi marcat de
puternice

micri

anti-sovietice.

Este dificil, dac nu imposibil s gseti n istorie exemplul unui alt om, mai nti pilonul unui sistem,
apoi personajul su numrul 1, care s se erijeze n acuzator al sistemului. Aparine istoriei s spun
dac Hruciov a jucat un rol negativ pentru cauza comunismului. Pentru el, atacul contra lui Stalin
nu a fost de ordin teoretic sau istoric, ci a fost esenialmente politic. Hruciov nu a cutat nainte de
toate adevrul i dreptatea aa cum a lsat s se cread ci ntrirea poziiei sale n fruntea
partidului. Pregtise cderea lui Beria n 1953, nu era strin de demisia lui Malenkov n 1955 de la
preedinia guvernului i se pregtea s angajeze btlia mpotriva vechii grzi a lui Stalin. n
februarie 1956, cnd membrii Politburo-ului, au evitat nfruntarea cu el, Hruciov putea s-i afieze
satisfacia: cu un an nainte s moar, Lenin l condamnase pe Stalin, succesorul su i pregtea n
mod deschis moartea politic. nainte de Raportul secret sistemul stalinist i Stalin nsui fuseser
aprai i chiar glorificai de ctre partidele comuniste (cu excepia iugoslavilor), de ctre o mare parte
a inteligheniei i de ctre elitele burgheze (oameni politici, politologi i istorici) care se voiau
obiectivi. Tuturor, Raportul Hruciov le-a dat o puternic lovitur. Dup publicarea sa, n iunie 1956,
cursul evenimentelor a luat o direcie care nu corespundea n mod sigur inteniilor lui Hruciov.
Locomotiva istoriei, metafor preferat a marxist-leninitilor, se lansa cu toat puterea fr a se mai
supune lui Hruciov i altor mecanici: probabil niciodat nu s-a trecut ntr-un rstimp att de scurt
de la cuvinte (Raportul) la fapte (ocurile lumii comuniste).

NOTE

Stalinism, teroare, narcisism: Despre cultul lui Ceausescu

Vladimir Tismaneanu ianuarie 19, 2015 Dosar Lenin, Politica & Doctrine,Sinteze
10 comentarii 1,801 Vizualizari
Motto: Un asemenea om se naste odata la 500 de ani. Elena Ceausescu
Din punctul de vedere al filosofiei politice, stalinismul, ca leninism in actiune, a fost o forma paroxistica
de voluntarism, iar aceasta caracterizare este perfect valabila si pentru regimul lui Ceausescu. Este vorba
de o forma de totalism (corolarul politico-filosofic al totalitarismului), o doctrina care afirm superioritatea
intregului asupra partilor componente, primatul ineluctabil al societatii asupra individului. Pentru regimul
comunist din Romania, dar si pentru cel sovietic, individul era un simplu element de raportare abstracta, o
rotita din Marele Mecanism. Sursa puterii era monolitul de partid, dictatul colectiv al birocratiei de partid
reflectat in postulatele secretarului general. Pentru a-si consolida hegemonia, Ceausescu a acccelerat
maniacal rotatia cadrelor, umilindu-i astfel pe baronii birocratiei partidului-stat, care erau privati de
posibilitatea de a-si crea propriile fiefuri.
Liderul roman, urmand modelul lui Stalin, nu a ingaduit aparitia unor centre alternative de autoritate, iar
cei care au ignorat aceasta realitate au platit scump chiar si pentru sovaitoare incercari de a introduce
dezbateri minimale in areopagul de partid (Gheorghe Apostol, Constantin Parvulescu, Virgil Trofin, Cornel
Burtica). Nici macar formal nu se mai vorbea despre conducere colectiva. Tandemul din fruntea partidului
se substituise oligarhiei, isi permitea si cele mai extravagante capricii in numele rolului pretins providential
al Eroului intre eroi. Mesianismul bolsevic se transfigurase intr-un bizantinism tragicomic, cvasi-isteric,
de o infinita desuetitudine. Pentru ca protestele sa nu devina explozive, Securitatea veghea in chip
draconic. Teroarea politica se ingemana cu aceea ideologica.

Chiar daca mostenirea teoretica leninista nu era invocata foarte des in Romania de dupa Declaratia din
1964, spre deosebire de alte tari comuniste, Ceausescu nu a renuntat niciodata la regulile spartane
instituite de partidul bolsevic dupa martie 1921 (eliminarea oricarei forme de democratie intra-partinica,
interzicerea fractiunilor, centralismul birocratic, omnipotena unui grup restrans de potentati autodesemnati drept stat major al revolutiei). El nu putea nici macar sa conceapa posibilitatea unui conflict
fractionist, criminalizat aprioric, si incuraja o perspectiva ierarhic-militarista asupra rolului si structurii
partidului. In conditiile in care, in mintea sa sectara, partidul si liderul se suprapuneau, cultul partidului
presupunee zeificarea liderului.
Cultul Liderului Maxim si partidele-miscare
Mecanismele cultice, in fond irationale, fac parte din istoria dictaturilor secolului al XX-lea (ele se
regasesc si in prezent). Partidele totalitare de tip miscare (analizate de Hannah Arendt si de Robert C.
Tucker, de pilda) se definesc prin venerarea liderului suprem: legionarii il adorau pe Codreanu, nazistii pe
Hitle (Fuhrer), bolsevicii pe Lenin si pe Stalin (vojd), comunistii chinezi pe Mao etc Cultul lui Lenin a fost
studiat remarcabil de Nina Tumarkin. Cel al lui Stalin a fost explorat de marii sovietologi, de la Robert
Conquest si Adam Ulam la Stephen Kotkin. Exista studii incitante despre cultul lui Dej si despre acela al
Anei Pauker. Nu e vorba doar de partidele ajunse la putere: a existat un cult al lui Maurice Thorez in
Partidul Comunist Francez. Autobiografia acestuia, intitulata Fils du peuple, scrisa in realitate de un grup
de jurnalisti de partid intre care Jean Frville si Andr Wurmser, a jucat un rol esential in socializarea
membrilor PCF in anii 50. Sa fii ca Maurice era un imperativ moral. La fel, pana la moartea lui Stalin si
chiar dupa aceea, pana la Congresul al XX-lea, in PC din Grecia a functionat cultul lui Nikos Zahariadis.
In PC din Spania, inca din anii Razboiului Civil, s-a dezvoltat un tratament evlavios, cultic, la adresa lui
Dolores Ibarruri (Pasionaria).
Cultul lui Ceausescu a avut trasaturi distinctive, direct legate de natura comunismului romanesc, inclusiv
ceea ce a ce Ken Jowitt a identificat drept sindromul comunismului paria. Un mistuitor complex de
inferioritate era convertit in opusul sau, deci intr-unul de superioritate. Ritualuri bizantine de glorificare
erau astfel contopite cu pretentii de ortodoxie marxist-leninista, in timp ce inspaimantatii lachei rivalizau in
elogierea neegalatei creativitati si a clarviziunii prea iubitului Conducator. Cu exceptia lui Enver Hoxha,
nici un alt lider est european, in perioada post-stalinista, nu a reusit sa construiasca un cult al
personalitatii atat coercitiv, sistematic si teatral. Dramaturgia era grotesca si deliranta. In chip ironic,
tocmai acest ubicuu, ubuesc si sufocant cult al personalitatii l-a consacrat pe Ceausescu pentru eternitate
in istoria credintelor marxiste. Deloc intamplator, aflam din amintirile lui Anatoli Cerniaev, fost consilier al

ultimului secretar general al PCUS si presedinte al URSS, in discutiile cu apropiatii sai colaboratori, Mihail
Gorbaciov il numea pe Ceausescu, Adolf al nostru
Cultul nu il viza doar pe Ceausescu ci si pe alti membri marcanti ai clanului prezidential (Elena si Nicu
Ceausescu). In noiembrie 1985, la primul Congres al Stiintei si Invatamantului, Elena Ceausescu a fost
desemnata in unanimitate (si nu aleasa) presedinta prospat creatului Consiliu Naional al tiinei i
nvmntului. Membra a Comitetului Politic Executitv, sefa Comisiei de Cadre a partidului, primvicepremier, presedinta Consiliului National pentru Stiinta si Tehnologie, Elena se bucura de un cult al
personalitatii paralel, existand volume de pseudopoezie care ii glorificau maretele realizari stiintifice si
duioasa-i generozitate. Cu ocazia aceluiasi Congres, Nicolae Ceausescu a fost identificat drept strategul
politicii economice globale a Romaniei, iar Elena a fost slavita drept principalul executant al strategiei si
garantul implementarii sale in viitor.
Ceremoniile organizate cu ocazia zilei de nastere a Elenei au reprezentat un apogeu al adularii publice a
acesteia. Elena si Nicolae Ceausescu au fost prezentati drept cuplul istoric a carui existenta se
contopeste cu destinul tarii. Referintele la o trinitate si la cele trei dimensiuni ale unitatii sacre dintre
Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu si pamantul stramosesc, sub semnatura poetului Ion Gheorghe,
erau pur si simplu elucubrante. Acestelefantiazis al slugarniciei culmina in descrierea transfigurata a
Elenei Ceausescu facuta de un jurnalist de curte: Femeia care astazi, alaturi de barbatul de la carma
tarii, ia pe umerii ei, fragili precum cei ai oricarei femei, dar puternici, fara tremur, coplesitoare datorii si
responsabilitati, servind natiunea cu un devotament pe care nici o femeie vreodata nu l-a dovedit
Ana Blandiana, in poemul ei Totul, surprindea dimensiunea reala a disperarii generalizate din Romania
lui Ceausescu:
Frunze, cuvinte, lacrimi
Cutii de conserve, pisici
Tramvaie cteodata, cozi la Faina
Gargarite, sticle goale, discursuri
Imagini lungite la televizor
Gndaci de Colorado, benzina
Stegulete, Cupa Campionilor Europeni
Masini cu butelii, portrete cunoscute
.
Zvonuri
Serialul de Smbata, cafea cu nlocuitori
Lupta popoarelor pentru pace, coruri
Productie la hectar
Gerovitalul, baietii de pe Calea Victoriei
Cntarea Romniei, adidasi
Compot bulgaresc, bancuri, peste oceanic
Totul.
Acesta a fost sumbrul climat socio-politic in care halucinantul cult al lui Ceausescu a putut sa prinda fiinta
si sa prospere. Fiul sau, Nicu, parea destinat, conform acestui scenariu, sa mosteneasca tronul tatalui
(scandari menite sa anticipeze acest viitor moment puteau fi auzite auzite la reuniunile Cenaclului Flacra
(al Tineretului Revoluionar): Ceausescu Junior/Viitor Conducator. Urmand exemplul mamei sale,
mezinul familiei devenise om de stiinta de reputatie internationala si autor al unor carti de fizica
nucleara.
Nu exagerez in niciun fel afirmand ca, odata cu zeificarea lui Ceausescu, bizantinismul a triumfat in
cultura politica a comunismului romanesc: intrigile, eliminarea dusmanilor prin intermediul unor conspiratii
de culise, incurajarea gindirii dedublate (doublethink) si discursul paralel, demagogia ca patologie
nationala, dispretul pentru autenticele preocupari etice, manipularea si delatiunea, toate aceste

caracteristici ale unei directii din mostenirea Imperiului de la Rasarit, recuperate si impuse de catre Stalin,
au fost imbratisate de Ceausescu si si-au atins apogeul in travestiul care a fost cultul personalitatii sale.
Membrii aparatului de partid erau uneori deranjati de tot acest carnaval, dar nu puteau decat sa se bucure
de efectele psihologice ale cultului, in special de cauterizarea oricarei gandiri critice. Ei nu trebuiau decat
sa asculte orbeste indicatiile Conducatorului si, atat timp cat nu ii aduceau vreo ofensa, li se permitea sasi pastreze privilegiile (sau cel putin o mare parte din acestea). Din acest punct de vedere, regimul din
Romania nu era decat un gen al speciei politice corect definita drept dictatura nomenclaturii.
Cult si ideologie
Interesul lui Ceausescu in materie de ideologie era destul de elastic, depindea de variile schimbari de
directie in politica sa interna si externa. Mitul esential al doctrinei sale poate fi inclus in categoria
romnismului socialist, concentrandu-se asupra specificitatilor perceptute drept caracteristice pentru
romni: (a) trecutul istoric si traditiile, (b) interesele, si (c) valorile comune. Internationalismul era invocat
doar sporadic (fiind puternic instrumentalizat). Secretarul general prefera sa se considere drept un oracol
al exploziei revolutionare din Lumea a Treia, apropiat de Tito, Fidel Castro, Robert Mugabe, Juan
Domingo Peron, Agostinho Neto, Amilcar Cabral, decat un simplu lider comunist, integrat in comunitatea
statelor socialiste dominata de Uniunea Sovietica.
Eugen Barbu, romancier candva talentat, jandarm cultural si unul dintre cei mai acerbi lachei
propagandistici ai dictaturii pe care Monica Lovinescu i-a numit pe drept cuvant trepadusi de Curte
Noua, publica astfel in Scanteia din 26 ianuarie 1989, deci de ziua Conducatorului, un text
encomiastic intitulat Erou al pacii. Iata un fragment care ar trebui citit de cei care au uitat acele timpuri
precum si de cei care, spre norocul lor, nu le-au trait: Vizitele peste hotare ale tovarasului Nicolae
Ceausescu in Lumea a Treia, unde ramura de maslin a sosit la vreme, o data cu prezenta Presedintelui
Romaniei, se constituie in importante contributii la cauza pacii, a destinderii internationale. Lista acestor
calatorii diplomatice, desfasurate practic pe toate continentele, face din tovarasul Nicolae Ceausescu un
adevarat OM al pacii, al carui prestigiu nu poate fi clintit in niciun fel.
Cu o zi mai devreme, Manea Manescu, membru al Comitetului Politic Executiv si vicepresedinte al
Consilului de Stat, fost prim ministru, semna, tot pe prima pagina a Scanteii articolul Conceptia
stiintifica a ilustrului conducator al partidului si poporului privind strategia dezvoltarii multilaterale a
Romaniei. Pe 7 ianuarie 1989, de ziua Elenei Ceausescu, marcata de festivitati nationale, Scanteia
publica, evident pe prima pagina, poemul lui Nicolae Dan Fruntelata intitulat Cuvant de cinstire.
Schiopatand din toate punctele de vedere, o submediocra incercare scolareasca, textul era emblematic
pentru paupertatea de imagini a unul cult deopotriva aberant si ridicol: Aceste cuvinte nu se pot
traduce/Aceste cuvinte nu se pot trada-/Carpati si dor, acasa vietii noastre/Si dreptul nostru-n veci de a
spera./Cand ne omagiem Conducatorii/Noi fiinta patriei sarbatorim,/Lumina vietii care ne da
viata,/Puterea de a fi si-a vrea sa fim.
De retinut ca aceste panegirice apareau in 1989, in plina perioada de deschidere (glasnost) si destalinizare in URSS. Liberalizarea Blocului Sovietic a avut drept contraparte la Bucuresti o noua
glaciatiune. Simpla decenta devenise, in Romania lui Ceausescu, o forma de rezistenta. Sa o
numim rezistenta prin pudoare, prin bun simt. Scanteia nu era altceva decat o sinistra gazeta de
perete. Televiziunea (Antena va apartine) si radioul erau doar vocile ingenuncherii. Planurile editoriale
erau supuse unei cenzuri imbecile. Studentii erau fortati sa participe la reuniuni idiotizante. Regimul
devenise unul al umilirii universalizate. Pe stadioane, zeci de mii de oameni cu cartonase construiau, cu
greata, chipurile celor doi binefacatori. Vorba lui Dan Desliu: Era o vreme de murit (Poemul lui Dan
Desliu, intitulat Balada vremii de murit (AGORA, vol. 2, nr. 1, pp. 6-7), capteaza intreaga rusine si
disperare a acelor vremuri. Revista unde a aparut, tiparita in Statele Unite si distribuita clandestin in
Romania, era condusa de scriitorul disident anticomunist Dorin Tudoran, am fost redactor, alaturi de Paul
Goma si Michael S. Radu. Sugerez includerea acestui poem in manualele de limba si literatura romana.)
Caramizile de tiparituri publicate sub titlul Omagiu vor ramane pe veci ca marturii ale unei degradari

umane inimaginabile, partial impusa, partial voluntara, la care au participat, din pacate, si multi
intelectuali. Noroiul moral era substanta vitala a Epocii de Aur.
Era o vreme de murit
ceva ce nu s-a pomenit
Dar unii se-ndaratniceau
sa dainuiasca in prostie
sau poate doar se prefaceau
ca-s inca vii sau cine stie
Un timp sarit din calendar
cu muguri sterpi si rime droaie
isi legana peste noroaie
alaiul valetidunar
in zvon de dric si adieri
de flori de rasalaltaieri
https://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/13/era-o-vreme-de-murit-un-poem-de-dan-desliu-dinanii-dispretului/
Concluzie
Mitul politic bolsevic al fortaretei asediate, inconjurata de inamici externi si subminata de
tradatorii din interior, a fost fundamentul simbolic al stalinismului national. Antisovietismul lui
Ceausescu, ridicat azi in slavi de o intreaga falanga de istorici revizionisti indatorati vulgatei nationalsecuriste, era de fapt expresia dorintei sale de a face tot ce doreste el in Romania, nu a unui respect, fie
si minim, pentru suveranitatea poporului. Despartirea de Kremlin, oricum doar partiala, ii ingaduia lui
Ceausescu nenumarate extravagante, inclusiv aceea a comunismului dinastic. La fel a procedat si Kim
Il-sung in Coreea de Nord.
In orice caz, orice ar fi spus fostul ministru de externe si secretar al CC, raposatul Stefan Andrei, in cartea
de dialoguri cu Lavinia Betea, acesta a fost principalul motiv al revoltei a lui Ceausescu, atata cata a fost,
impotriva tutelei sovietice. Pentru o astfel de persoana megalomana era practic imposibila incuviintarea
unei autoritati superioare, acceptarea legitimitatii unei alte instante de ratiune, autoritate si putere. El
prefera sa riste totul urmand calea unei autarhii de tip albanez decat sa devina un lider comunist banal,
precum Erich Honecker, Todor Jivkov, Janos Kadar sau Gustav Husak. Dezlantuita imagologie a cultului,
inspirata de modelele stalinist, maoist, albanez si nord-coreean, era menita sa potenteze narcisismul
conducatorului pretins providential, a carui carisma era de fapt o constructie extrem de efemera, subreda
si indoielnica. Cum avea sa se dovedeasca in decembrie 1989. Spre a o cita pe o buna prietena: Nu ne
mai vine sa credem ca noi eram cei ce am trait toate astea.
Repere bibliografice
http://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-dinbalcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-ceausescu-care-nu-dispare-viata-postuma-a-unuidictator/
http://www.polirom.ro/catalog/carte/cultul-lui-ceausescu-1250/
Nina Tumarkin, Lenin Lives! The Lenin Cult in Soviet Russia, Enlarged edition, Harvard University
Press, 1997
Jan Plamper, The Stalin Cult: A Study in the Alchemy of Power, Yale University Press, 2012
Daniel Chirot, Modern Tyrants: The Power and Prevalence of Evil in Our Times, Free Press, 1994
Mary Ellen Fischer, Nicolae Ceausescu: A Study in Political Leadership, Lynne Rienner, 1989

Michael Shafir, Romania: Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change,
Lynne Rienner Publishers, 1985
Pavel Cmpeanu, Ceausescu, anii numaratorii inverse, Polirom, 2002
Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere in istoria comunismului romnesc, Curtea Veche,
2007
Vladimir Tismaneanu, The Ambiguity of Romanian National Communism, Telos, No. 60, Summer 1984,
pp. 65-79
Matei Calinescu and Vladimir Tismaneanu, The 1989 Revolution and Romanias Future, in Daniel
Nelson, editor, Romania after Tyranny, Westview, 1992, pp. 11-44
Vladimir Tismaneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Editia a 2-a revazuta si adaugita, traduceri de Mircea
Mihaies, Alina Ghimpu, Ioana Ploesteanu, Diana Rotcu, Laura Sion, Bogdan Cristian Iacob, prefata de
Mircea Mihaies, postfata de Cristian Vasile, Humanitas, 2008 (capitolul Rituri bizantine, rataciri staliniste:
Amurgul socialismului dinastic in Romania, pp. 209-248, a fost tradus de Bogdan Cristian Iacob; textul a
aparut initial in engleza, in revista Orbis, Vol. 30, No. 1, Spring 1986 si a fost publicat in versiune
germana, in Europaische Rundschau, revista vieneza condusa de Paul Lendvai, cu titlul Dynasticher
Sozialismus: Byzantinische Riten, Stalinistiche Albernheiten, Vol. 15, No. 3, 1987)
Yves Cuau, Ubu Conducator, LExpress, 24 fevrier 1989, p. 8
Anneli Maier, Elena Ceausescu Marches On,Radio Free Europe/Radio Liberty Research, Romanian
SR/17, 17 December 1985, pp. 21-25
Anneli Maier, Elena Ceausescus Birthday, RFE/RL Research, Romania SR/1,10 January 1986, pp. 3931
Dan Ionescu, Poems for Elena Ceausescu, RFE/RL Research, Romanian SR/2, 28 January 1988, pp.
11-14
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la
editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: Adam Ulam, Ana Blandiana, Anatoli Cerniaev, Andr
Wurmser, autarhie, cenaclul flacara, comunismul dinastic, conducere colectiva,Coreea de
Nord, Cornel Burtica, cultul personalitatii, Dan Desliu, Declaratia din 1964,dictatura
nomenclaturii, Dolores Ibarruri (Pasionaria), Dorin Tudoran, elena ceausescu, Enver Hoxha, Eugen
Barbu, Fidel Castro, fractionism, Gheorghe Apostol,glasnost, Hannah Arendt, Ion Gheorghe, Jean
Frville, Juan Domingo Peron, Ken Jowitt, Kim Il-sung, Lavinia Betea, leninism, Manea
Manescu, maoism, Michael S. Radu, Mihail Gorbaciov, monica lovinescu, narcisism, nicolae
ceausescu, Nicolae Dan Fruntelata, Nikos Zahariadis, Nikos Zaharidis, Nina Tumarkin, Paul
Goma,PCUS, revista Agora, ritualuri bizantine, Robert C. Tucker, Robert Conquest,romnismul
socialist, securitate, sindromul comunismului paria, sovietologie,stalinism, Stefan
Andrei, Stephen Kotkin, URSS, Virgil Trofin, voluntarism, zeificarea lui Ceausescu