Razele X

La inceput s-au numit "raze Roentgen", de la numele fizicianului german care le-a descoperit in
anul 1895. Roentgen facea experimente cu un tub catodic, cand a observat ca un panou
fluorescent din laboratorul sau a inceput sa straluceasca. Fenomenul a aparut si atunci cand
tubul era acoperit cu o hartie neagra si groasa.

Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie, medicina.

Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice

Deci la numai câteva minute de la descoperirea razelor X, omul a descoperit şi cea mai
importantă aplicaţie a lor, cea medicală. Astăzi, medicii folosesc razele X ca să vadă prin
ţesuturi, până la oase. Cu ajutorul lor se descoperă fracturile osoase, cariile dentare, obiectele
înghiţite. Iar o variantă modificată a razelor X se foloseşte pentru a vedea ţesuturile moi cum
sunt plămânii, vasele de sânge, intestinele.

Razele X nu sunt foarte diferite de razele de lumină pe care le vedem cu ochiul liber. Ambele
sunt forme de energie electromagnetică, dar există între ele câteva diferenţe.Razele X au o
lungime de undă mai mică decât lumina vizibilă, astfel că nu le putem vedea cu ochiul liber. A
doua diferenţă este aceea că razele de lumină sunt absorbite de ţesuturile corpului uman, astfel
că nu pot trece prin ele, în timp ce razele X sunt absorbite doar într-o anumită măsură.Cel mai
util este faptul că diferitele ţesuturi ale corpului uman absorb în mod diferit razele X. Astfel,
oasele absorb o cantitate mare de energie, pe când ţesuturile moi absorb mai puţină.Când faci
o radiografie, felul cum razele X trec prin corpul tău este înregistrat de o cameră ce foloseşte un
film, asemănător cu cel de la aparatele foto clasice. Ceea ce primeşti după radiografie este un
negativ, pe care zonele mai expuse la radiaţii - acolo unde nu a existat niciun obstacol în calea
razelor X - apar negre, iar cele mai puţin expuse apar mai deschise la culoare. Astfel, zonele
unde a existat ţesut osos între cameră şi razele X apar albe, iar cele corespunzatoare ţesuturilor
moi apar gri.

Se studiaza interacțiunea radioactiva cu țesuturile umane în vederea gasirii de tratamente sau

diagnosticare: radioterapie si radiologie.

Radioterapia

Radioterapia se refera la direcționarea controlata a radiației (de obicei radiații Gamma sau,
radiații X) catre o anumita parte a corpului unui pacient pentru a trata cancerul sau alte boli.

RADIOTERAPIA (RT) este metoda fizica de tratament a bolii canceroase constand in

administrarea unei cantitati de energie radianta, concomitent cu protejarea tesuturilor sanatoase
invecinate. RT ca metoda de tratament cu radiatii ionizante (RI), trebuie justificata prin analiza
critica a raportului dintre beneficiile individuale sau sociale si detrimentul pe care il poate cauza
utilizarea radiatiilor.

Radiologia

Radiografiile (sau roentgenografiile, dupa numele descoperitorului razelor X) sunt produse prin
transmiterea de raze X printr-un pacient catre un dispozitiv de captare, apoi convertite intr-o
imagine pentru diagnostic. Imagistica originala si inca larg utilizata produce filme prin
impregnare argentica. In radiografia Film-Ecran un tub de raze X genereaza un fascicul de raze
X care este indreptat catre pacient. Razele X ce trec prin pacient sunt filtrate pentru a reduce
imprastierea si zgomotul, apoi lovesc un film nedevelopat strans legat de un ecran de fosfori
emitatori de lumina intr-o caseta fotosigilata. Filmul este apoi developat chimic si o imagine
apare pe film.

Fluoroscopia (se bazeaza pe propietatea razelor x de a provoca fluorescenta unor substante)

Fluoroscopia si angiografia sunt tehnici speciale de imagistica folosind raze X in care un ecran
fluorescent si tub intensificator al imaginii este conectat la un sistem de televiziune in circuit
inchis. Aceasta permite vizualizarea in timp real a structurilor in miscare sau augumentate cu un
agent de radiocontrast. Agentii de radiocontrast (Bariu si Iod )sunt administrati, adesea oral sau
injectati in corpul pacientului, pentru a contura anatomia si functionarea vaselor de sange,
sistemului genitourinar sau tractului gastrointestinal.

Computerul tomograf

Ca marea majoritate a aparatelor radiologice, tomograful utilizează razele X. Imaginile sunt

obţinute prin rotaţia unui "arc" care emite raze X şi primeşte informaţiile din corpul pacientului
prin detectorii de raze X care se află mereu în opoziţie cu emiţătorii. Detectorii detectează
puterea razelor X, cu cât mai dens este ţesutul, cu atat mai puţine raze trec prin el. Detectorii
trimit aceste date unui computer. Diferite tipuri de ţesut cu diferită densitate sunt arătate pe
imagine ca diferite nuanţe ale surului, sau diverse culori. Deci în totalizare computerul formează
o imagine a corpului în secţiune transversală. Scanerele moderne pot produce imagini 3 -
dimensionale din datele primite. Scanarea CT în felul ei este nedureroasă. Pacientul nu vede şi
nici nu simte razele X.

Cristalografia

Prin cristalografia cu raze X se determina aranjamentul atomilor dintr-o structura cristalina.

In esenta avem de-a face cu un fascicul de raze X care loveste cristalul studiat, iar pe baza
unghiurilor de difractie si a intensitatilor razelor imprastiate se obtine o imagine tridimensionala
a densitatii electronilor din interiorul cristalului. Pe baza valorilor asociate acestei densitati de
electroni pot fi determinate pozitiile atomilor în cristal, precum si legaturile chimice dintre
acestia.

Alte utilizari ale razelor X

• Tratamentul medical al unor forme de cancer

• Utilizate in fotografie

• Aplicatii industriale  Testarea pieselor metalice si identificarea defectelor de structura a unor

materiale (DEFECTOSCOPIA CU RAZE X)

 Folosite pentru verificarea calitatii sudurilor

• Aplicatii stiintifice  Masurarea constantelor retelelor cristaline prin difractia Razelor X

 In Astronomie