Professional Documents
Culture Documents
Diagnosticarea Sistemelor de Injectie de Benzina
Diagnosticarea Sistemelor de Injectie de Benzina
2. Diagnosticarea injectoarelor
3
3. Diagnosticarea debitmetrului de aer
Fig. 3.1 Curbele de variație a tensiunii la bornele debitmetrului de aer cu fir cald
În cazul debitmetrelor cu fir cald o primă verificare, realizată cu ajutorul uni ohmetru și cu
motorul oprit fără a se acționa cheia de contact, urmărește integritatea firului; o rezistență
infinit de mare semnalează întreruprea firului. O verificare mai complexă se poate efectua
vizualizând evoulția în timp a tensiunii la bornele traductorului cu ajutorul unui osciloscop
(Figura 3.1). Curba tensiunii indică o valoare de aproximativ 1V atunci când motorul funcționează
la ralanti. La accelerarea motorului tensiunea va crește înregistrând un prim vârf datorat creșterii
inițiale a debitului de aer, după care tensiunea va scădea pentru scurt timp ca apoi să crească din
nou până la un al doilea vârf de aproximativ 4 – 4,5V. Această tensiune depinde de cât de puternic
este accelerat motorul, astfel încât o valoare mai scăzută nu semnalează neapărat un defect al
debitmetrului.
La decelerare tensiunea va scădea rapid ca urmare a reducerii debitului de aer produsă de
închiderea clapetei de accelerație. La motoarele prevăzute cu amotizor al închiderii clapetei de
acclerație, viteza de scădere a tensiunii se va reduce atunci când turația coboară de la aproximativ
1200 rot/min la valoarea de mers încet în gol. Durata totală a manevrei de accelerare și decelerare
este de aproximativ 2 secunde.
4
Fig. 5.4.3.1 Amplasarea traductorului cu fir cald (a) şi schema lui echivalentă (b)
Acest traductor este de tip potențiometric și are o caracteristică liniară tensiune – poziție
unghiulară. Este prevăzut cu trei pini de conectare: unul pentru alimentarea cu o tensiune de 5V, al
doilea reprezentând legătura la masă și ultimul fiind destinat mărimii de ieșire. Verificarea
urmărește depistarea eventualelor discontinuități în evoluția semnalului de ieșire pe parcursul unei
curse complete.
La cuplarea unui osciloscop la borna de ieșire, în cazul unui traductor în bună stare tehnică, la
poziția de mers încet în gol a clapetei se va înregistra o valoare redusă a tensiunii (Figura 4.1).
Pe măsura deschiderii clapetei, tensiunea va crește continuu, iar în cursa de închidere, tensiunea va
reveni la valoarea inițială.
Fig. 4.1 Curba de variație a tensiunii la bornele traductorului poziției clapetei de accelerație
Orientativ, valoarea tensiunii corespunzătoare poziției de mers încet în gol este 0,5 – 1V,
crescând până la aproximativ 4V sau mai mult când clapeta este complet deschisă. Manevra de
închidere – dechidere a clapetei trebuie să se încadreze în mai puțin de 2 secunde.
Pe lângă potențiometrul clapetei de accelerație, se verifică și contactele electrice care semnalează
cele două poziții extreme: ralanti, respectiv deschidere completă. În poziția „închis”, se acceptă o
cădere de tensiune de maxim 0,1V.
5
Fig. 4.1 Traductorul pozitiei plapetei de acceleratie
Traductoarele de temperatură sunt de tip rezistiv, cele mai multe având coeficientul de
variație negativ. Acuratețea funcționării traductorului temperaturii lichidului de răcire este
influențată de depunerile de piatră. De aceea, o primă operație constă în controlul aspectului
sondei captatoare de temperatură și curățarea ei. După aceasta, sonda se montează în motor
cuplând la bornele ei un ohmmetru. Se pornește motorul, iar după un minut de funcționare
rezistența traductorului trebuie să se modifice cu cel puțin 200Ω. Daă acest lucru nu se întâmplă, se
oprește motorul, se demontează traductorul și se introduce într-un recipient cu apă așezat pe un
încălzitor. Lângă traductor se introduce în apă un termometru de laborator. Se procedează la
încălzirea apei într-un ritm suficient de lent pentru ca inerția termică a sondei să nu altereze
rezultatele, iar citirile termometrului să se efectuee în mod corect. Se ridică curba de variație a
rezistenței cu temperatura. Dacă aceasta nu corespunde prescripțiilor tehnice ale constructorului, se
procedează la înlocuirea traductorului.
Pentru a verifica dacă ECU prelucrează corect informația primită de la traductor, se va
monta în locul acestuia, la cablul de legătură cu ECU un potențiometru de 150 Ω înseriat
cu un rezistor de 100 Ω (pentru a preveni scurtcircuitarea ECU). Se utilizează de asemenea un
osciloscop sau un Dwellmetru cuplate în paralel cu conxiunile electrice ale unui injector. Ele
servesc la măsurarea duratei de deschidere a injectorului. Prin acționarea reostatului se simulează
regimuri termice diferite ale motorului, situație în care ECU va trebui să reacționeze
modificând duratele de deschidere a injectorului: la rezistențe mari ale reostatului corespund
valori mari ale duratelor de deschidere. Deoarece pe
parcursul acestei manevre dozajul amestecului se poate modifica
substanțial, antrenând o destabilizare a funcționării motorului, va fi
necesară o ajustare a debitului de aer cu ajutorul șurubului de
reglare a turației la ralanti, amplasat în zona clapetei de
Fig. 5.1. Senzor de temperatura accelerație
6
6. Diagnosticarea termocontactului temporizator
Se introduce teaca termocontactului într-un vas cu apă cu gheață în care este plasat un
termometru de laborator. Se verifică continuitatea rezistorilor de încălzire
cu ajutorul unui ohmmetru cuplat între masa traductorului și,
succesiv, fiecare dintre cele două borne electrice ale sale. Se procedează
apoi la încălzirea apei, urmărindu-se ca, la o temperatură cuprinsă în
general între +20o C și +40o C (în funcție de tipul motorului) să se
Fig. 6.1. Terocontactul
temporizator constate deschiderea contactului electric
și deci întreruperea circuitului unuia dintre rezistorii de încălzire.
Senzorul de oxigen face parte din sistemul de autoreglare în buclă închisă a sistemului de
alimentare pentru asigurarea eficienței maxime în funcționare a reactorului catalitic. La
automobilele moderne sunt prezente două astfel de dispozitive: unul în amontele
reactorului catalitic pentru controlul dozajului amestecului proaspăt și cel de-al doilea, amplasat
în avalul reactorului pentru monitorizarea eficienței sale.
Cel mai des întâlnit senzor de oxigen este cel cu bioxid de zirconiu, utilizat la motoarele cu
aprindere prin scânteie funcționând cu amestec omogen
stoichiometric. El este un dispozitiv care generează tensiune electrică
între aproximativ 0,2V la amestec sărac și 0,8V la amestec bogat.
Senzorul intră în funcțiune numai după ce a atins un anumit regim
termic. Pentru a reduce perioada de inactivitate la pornirea la rece a
Fig. 7.1. Senzorul de
oxigen motorului, senzorul este echipat cu un rezistor de încălzire inclus în
structura sa. La funcționarea corectă a unui astfel de senzor, va avea
loc o alternare a amplitudinii semnalului cuprinsă între aproximativ 0,2V și 0,8V, cu o frecvență de
circa 1Hz (Figura 7.2).
Fig. 7.3 Curba de variație a tensiunii la bornele senzorului de oxigen pentru bandă largă de dozaje
Aspectul semnalului diferă de cel al senzorului cu ZrO2 prin pantele mai abrupte la urcare și
coborâre și prin micile paliere înregistrate la valorile extreme.
8
Bibliografie:
1. http://curs.proiectconcord.ro