(De)tinut intr-un spatiu fericit

I. Explicatia titlului

Ideea de spatiu a fost mult comentata si de cele mai multe ori acesta din urma a avut legatura
cu fiinta umana. Acesta din urma este elementul care ne de(tine) si ne contine, insa
importanta suprema o are ideea de existenta intr-un “spatiu fericit”.
II. Argumentare
“Spatiul pe care – fascinat de poeti – ni-l propune Bachelard, el insusi sfideaza exactitatea
geometrica a masuratorilor, ca si relativismul – tot geometric – al perspectivei. “Nu-ti
schimbi locul, precizeaza el, iti schimbi natura”. Dialectica raporturilor intre interior si
exterior, aproape-departe, mic-mare “se multiplica si se diversifica in nenumarate nuante”.
Mic-ul poate avea o “soarta mare”, lucrurile marunte sau doar discrete (cuiburile, cochiliile
etc.) sunt intens valorizate. “…A-i da spatiu poetic unui obiect inseamna sa-I dai mai mult
spatiu decat are el in mod obiectiv sau, mai bine zis, inseamna sa urmezi expansiunea
spatiului.(1)

“Prin insasi natura lui, spatiul poetic este un spatiu fericit; topo-analiza bacjelardiana isi are
originea intr-o topofilie.” (2) Acest spatiu despre care vorbeste Bachelard Gaston, este spatiul
care ne contine si care din punct de vedere social si psihologic ne face sa simtim sentimentul
de apartenenta si ne ofera libertatea de dezvoltare in el si odata cu el.
“Continutul este ceva (de)tinut si acest (de)tinut este in dependenta de un altul care il
(de)tine.” Ultimul fragment ne este reamintit de Henri Gaudin in scrierea sa “Consideration
sur l’espace”, amintit din observatiile lui Louis Althusser. Ne putem referi in acest caz, la
relatia care se creeaza intre un individ si spatiul in care acesta exista.
Omul este entitatea (de)tinuta de catre spatiul in care el isi desfasoara propriile activitati si
dezvoltarea sa personala ca individ. Intradevar, se creeaza aceasta stare de co-dependenta, am
putea sa-i spunem, deoarece spatiul nu poate exista fara masa umana si omul prin propria sa
existenta da nastere unui spatiu.
Cu toate acestea, daca urmam spusele lui Bachelard Gaston, putem observa multele ramuri
care se pot dezvolta de la aceasta idee. Poate chiar ideea de cochilie, sau cuib pe care omul
prin propria sa natura si nevoi bazale le creeaza. Acest spatiu poate avea mai multe influente
asupra individului si vice-versa, care pot duce ca starea de dependenta sa se indrepte catre
ceva distructiv care sa scoata la iveala cele mai adanci frici, sau poate sa capete polaritate
pozitiva si sa creeze oportunitatea dezvoltarii individului.

Bibliografie: (1),(2) – “Poetica spatiului” – Bachelard Gaston; 3.“Atitudini si comportament”

– Maria Viorica Grigorita; 4. Structuri urbane – note de curs;