Ce Este Familia - Prof. Gherghescu Georgiana

You might also like

Download as docx, pdf, or txt
Download as docx, pdf, or txt
You are on page 1of 5

CE ESTE FAMILIA?

PROF. Andreia- Georgiana GHERGHESCU

C. Ș. E. I. “ Constantin Pufan”, Drobeta Turnu Severin, Mehedinți

Însoţind omul în întreaga lui existenţă, familia s-a dovedit una dintre cele mai vechi şi mai stabile
forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluţia şi continuitatea vieţii
sociale. Multe abordări înţeleg familia drept o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie
care uneşte soţii şi descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic,
moral, afectiv şi spiritual. Aceste orientări descifrează conţinutul sociologic al conceptului de familie,
abordând familia în strânsă dependență cu funcţionalitatea ei, cu totalitatea relaţiilor manifestate între
membrii ei.
Putem defini familia drept forma istorică de comunitate umană între membrii căreia există relaţii
întemeiate pe consanguinitate şi înrudire, acestea fiind sancţionate prin norme.
Din punct de verede etimologic, cuvântul “familie” provine din latinescul “familia” care provine de
la „famulus - sclav de casă”, înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. In trecut familia
era proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot avutul, nefiind
de fapt între ei relații familial, ci era considerată o proprietate subordonată, astfel tatăl nefiind
numit pater ci genitor.
Conform DEX ( 2009) cuvântul “FAMÍLIE, familii, s. f.” înseamnă:
1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții
acestora (copiii necăsătoriți). ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, ansamblu de trăsături
comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume.
2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ♦ Familie de
albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori.
3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune.
4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri
de organisme cu caractere comune.
5. Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi care
provin dintr-o limbă comună inițială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri după fr. famille).
După cum putem vedea, cuvântul „ familie” este definit în multe feluri, fiind un lucru esențial în
existența umană, și de aceea există și o multitudine de citate, aforisme, maxime, cugetări despre
importanţa, siguranţa şi chiar deziluziile familiei, despre familie ca fundament al vieţii noastre sau,
dimpotrivă, ca impediment în evoluţia, dezvoltarea noastră, după cum urmează:
" Învaţă să te bucuri de fiecare minut al vieţii tale. Fii fericit acum. Nu aştepta ca cineva din afară ta să
te facă fericit privind viitorul tău. Gândeşte-te cât de preţios este cu adevărat timpul tău, indiferent dacâ
îl petreci în muncă sau în familie. Fiecare minut trebuie să fie bucurat şi savurat." Earl Nightingale
" Cel mai important lucru din lume este familia şi dragostea." John Wooden
" Pacea este frumuseţea vieţii. Este strălucirea soarelui. Este zâmbetul unui copil, dragostea unei mame,
bucuria unui tată, reuniunea familiei. Este evoluţia omului, victoria unei cauze juste, triumful
adevărului." Menachem
" Nu îţi alegi familia. Aceasta este un dar al lui Dumnezeu pentru tine, aşa cum tu eşti unul pentru ea."
Desmond Tutu
" Pentru a se bucura de sănătate, a aduce o adevărată fericire în sânul familiei, a dărui pace tuturor,
cineva trebuie mai întâi să-şi disciplineze şi să-şi stăpânească propria minte. Dacă un om îşi poate
controla mintea, el poate găsi calea către Iluminare, iar toată înţelepciunea şi virtutea vor veni în mod
natural către el." Buddha

"Familia nu este cel mai important lucru. Este totul." Michael J. Fox
"Totul este legat de calitatea vieţii şi de aflarea unui echilibru între muncă, prieteni şi familie. Philip
Green

"Cunoaşterea este putere. Informaţia înseamnă eliberare. Educaţia este premiza progresului în fiecare
societate, în fiecare familie." Kofi Annan

"Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare grijulie. În alt oraş." George Burns

"Legătura esenţială dintr-o familie autentică nu este cea a sângelui, ci a respectului şi bucuriei pentru
viaţă fiecărui membru al ei." Richard Bach

"De multe ori, deciziile pe care le luăm ne afectează şi ne rănesc prietenii cei mai apropiaţi şi familia.
Am o mulţime de regrete din acest punct de vedere. Dar Dumnezeu m-a iertat, şi îi sunt foarte
recunoscător pentru asta. M-a făcut capabil să mă iert pe mine însumi şi să înaintez prin viaţă o zi după
alta." Lex Luger

"Familia mea înseamnă totul pentru mine. Sunt ceea ce sunt graţie mamei mele, tatălui meu, fratelui
meu, surorii mele... pentru că ei mi-au dăruit totul. Educaţia pe care o am se datorează lor." Ronaldinho

"Crăciunul este vremea perfectă pentru a sărbători dragostea lui Dumnezeu şi a familiei, şi pentru a
crea amintiri care vor dăinui pentru veşnicie." Joel Osteen

"Am un adăpost minunat, care este familia mea. Am relaţii minunate cu fratele meu şi sora mea; ei mă
fac să simt întotdeauna că ştiu cui aparţin." Jose Carreras

"Familia este puterea mea şi slăbiciunea mea." Aishwarya Răi Bachchan

"Familia este una din capodoperele naturii." George Santayana

"Dragostea familiei şi admiraţia prietenilor sunt mai importante decât averea şi privilegiile." Charles
Kuralt

"În orice mod imaginabil, familia este legătura noastră cu trecutul şi podul către viitorul nostru." Alex
Haley

"Un bărbat adevărat îşi iubeşte soţia, şi înalţă familia ca cel mai important lucru din viaţă. Nimic nu mi-
a furnizat mai multă pace şi satisfacţie în existenţă decât a fi pur şi simplu soţ şi tată." Frank Abagnale
"Viaţa se schimbă atunci când ai un copil, propria ta familie. Devii mult mai grijuliu în ceea ce faci. Nu
mai întârzii prin oraş, nu mai pierzi vremea cu prietenii prin cluburi. Trebuie să fii acasă, să ai grijă de
fiica ta, să te joci cu ea." Paul Pierce

"Prietenii şi familia mă sprijină constant. Îmi spun ceea ce am nevoie să aud, şi nu ceea ce vreau să aud,
şi îmi sunt alături la bine şi la rău. Fără ei nu am idee unde aş fi şi ştiu că dragostea lor pentru mine mă
ajută să îmi ţin capul deasupra apei." Kelly Clarkson

"Familia este cel mai important lucru din lume." Prinţesa Diana

"Pleci de acasă pentru a-ţi căuta norocul şi, când îl găseşti, te întorci acasă pentru a-l împărtăşi cu
familia ta." Anita Baker

"Dacă nu poţi scăpa de scheletul din dulapul familiei, poţi să-l faci să danseze pentru tine." George
Bernard Shaw

"Unul din lucrurile care ne uneşte ca şi familie este acelaşi simt al umorului." Ralph Fiennes

"Dacă suntem senini, dacă suntem fericiţi şi putem zâmbi, oricine din familia noastră, din societatea
noastră, beneficiază de pacea noastră interioară." Thich Nhat Hanh

"Menţinerea unei familii fericite necesită multe, atât din partea părinţilor, cât şi din partea copiilor.
Fiecare membru al familiei trebuie să devină, într-un fel special, servitorul celorlalţi." Papa Ioan Paul al
II-lea

"Fă-ţi loc în viaţa ta pentru lucrurile care contează, pentru familie şi prieteni, dragoste şi generozitate,
distracţie şi bucurie. Fără astea, te vei trezi că eşti într-o cumpănă în mijlocul carierei şi să te întrebi
cum ţi s-a irosit viaţa." Jonathan Sacks

"Familia este ca o ciocolată - cu mult mai gustoasă cu cât are în ea nişte alune." Les Dawson

"Familia noastră este un cerc de dragoste puternică care creşte cu fiecare naştere şi căsătorie." Anonim

"Oricine are nevoie de o casă în care să trăiască, dar o familie care te sprijină clădeşte cu adevărat un
cămin." Anthony Liccione

"Gândeşte-te la familia ta astăzi şi în toate zilele ce urmează, nu lăsa că lumea plină de obligaţii să te
reţină să arăţi cât de mult îţi iubeşti siguranţă familială." Josua

"Familia este un loc unde minţile vin în contact una cu cealaltă." Buddha

"Am descoperit că cea mai bună cale de a le da sfaturi copiilor tăi este să afli ce îşi doresc şi să-i
sfătuieşti cum să-şi împlinească dorinţele." S. Truman

"Iubeşte-ţi familia. Petrece-ţi timpul cu ea, fii bun şi ajutaţi-vă unul pe altul. Nu lăsa loc regretelor.
Ziua de mâine nu vă este la fel de promiţătoare ca cea de astăzi." Anonim

"În orice ceartă dintre părinte şi copil pot să aibă dreptate amândoi, pot greşi şi, de obicei, greşesc
amândoi. Această situaţie da vieţii de familie farmecul sau." Isaac Rosenfield

"Familia nu presupune întotdeauna legături de sânge. Ea reprezintă oamenii din viaţă ta care te vor în
viaţă lor. Cei care te acceptă pentru cine eşti. Cei care ar face orice pentru a te vedea zâmbind şi care te
iubesc indiferent ce se întâmplă." Anonim

"Dragostea necondiţionată înseamnă să-ţi iubeşti copiii pentru cine sunt, şi nu pentru ce fac... Nu este
ceva ce aduni cu fiecare minut al fiecărei zile, însă este gândul pe care trebuie să-l păstrăm în inimile
noastre zi de zi."
Isaac Rosenfield

"Trebuie să avem grijă de familiile noastre oriunde le aflăm." Elizabeth Gilbert

"Simţămintele de valoare pot înflori numai într-o atmosferă în care fiecare este apreciat, greşelile sunt
iertate, comunicarea este deschisă şi regulile sunt flexibile - genul de atmosferă care se găseşte într-o
familie dedicată." Virginia Sătic

"Nici o familie nu este perfectă. Ne certăm, ne luptăm unul cu celălat. Ajungem chiat să nu ne vorbim
unul altuia. Dar, în cele din urmă, familia este familie. Dragostea va există mereu în ea."

"Familia: o unitate socială în care tatăl este preocupat de locul de parcare, copii de spaţiul din afară, iar
mama cu spaţiul din dulapuri." Evan Esar

"Poţi săruţi familia, prietenii, în semn de rămas bun, şi să pui mile între între voi dar, în acelaşi timp, îi
porţi purta în inimă, în mintea ta, întrucât nu trăieşti doar într-o lume, ci într-o lume trăită de tine."
Frederick Buechner

"Cel mai important lucru pe care un tată îl poate face pentru copiii săi este să le iubească mama." Henry
Ward Beecher

"Familie- caracatiţă îndrăgită din ale cărei tentacule nu putem să scăpăm niciodată şi, în adâncul inimii
noastre, nici nu vrem să scăpăm de ele, să ni se petreacă lucrul ăsta." Dodie Smith

"Mă susţin pe mine însumi prin dragostea familiei." Maya Angelou

"Părinţii sunt singurii oameni obligaţi să te iubească, iar restului lumii trebuie să îi câştigi dragostea."
Ann Brashares

"Când totul îţi merge ca naiba, singurii oameni care îţi sunt alături, fără nici o ezitare, sunt cei din
familie." Jim Butcher
"Ce poți să faci pentru a încuraja pacea mondială? Du-te acasă și iubeste-ți familia." Maica Tereza

"Părinții sunt ca Dumnezeu, pentru că vrei să știi că sunt acolo undeva, vrei ca ei să aibă o părere bună
despre tine, dar îi cauți mai ales atunci când ai nevoie de ceva." Chuck Palahniuk

"Numește-o clan, numește-o rețea, numește-o trib, numește-o familie. Indiferent ce nume îi atribui,
indiferent cine ești, ai nevoie de așa ceva." Jane Howard
"Cel care își intemeiază o familie are cariera supremă. Toate celelalte cariere există cu un singur scop:
acela de a susține cariera supremă." C.S. Lewis

"A avea un loc în care să te duci este ceea ce numim 'acasă'. A avea pe cineva să iubești este ceea ce
numim 'familie'. A le avea pe amandouă este ceea ce numim 'o binecuvântare'." Donna Hedges

"Toate familiile fericite sunt asemănătoare; fiecare familie nefericită este nefericită într-un mod unic."
Lev Tolstoi

"Figurile membrilor familiei sunt oglinzi magice. A-i privi pe oamenii care ne aparțin înseamnă a
vedea trecutul, prezentul și viitorul." Gail Lumet Buckley

"Marele dar de a avea o familie este acela de a fi în relații apropiate cu oamenii cu care poate nici nu ai
fi făcut cunoștință, dacă viața nu ar fi făcut-o pentru tine." Kendall Hailey

"Un om nu ar trebui niciodată să își neglijeze familia pentru a face afaceri." Walt Disney

"Acasă este locul unde ești iubit cel mai mult și te porți cel mai urât." Marjorie Pay Hinckley

"Nu se întâmplă decât târziu, pe măsură ce pielea se vestejește și inima slăbește, ca urmașii să
înțeleagă; poveștile lor și toate realizările se sprijină pe poveștile mamelor și taților lor, pietre peste
pietre, sub apa vieților lor." Mitch Albom

Aceste citate despre familie ne inspiră și ne amintesc că, de fapt, tot ceea ce avem nevoie în viață
este să fim iubiți și să iubim, iar familia este cea care ne oferă dragoste necondiționată.

Bibliografie :
1. Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Cristina Ștefan, Valentina
Marinescu
Site- grafie :
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Familie
2. http://www.diane.ro/2017/06/familia-in-citate-aforisme-maxime.html
3. https://www.divahair.ro/mama_si_copilul/cele_mai_frumoase_citate_despre_familie_care_iti_r
eamintesc_cat_de_valoroasa_este

You might also like