MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION ROSIORII DE VEDE

LUCRARE DE SPECIALITATE PENTRU

CERTIFICAREA
COMPETENTELOR PROFESIONALE
Nivelul 5 de calificare
Domeniul: Sanatate si asistenta pedagogica
Calificarea: Asistent medical generalist

Indrumator, Cursant,
Popescu Rodica Greiere Cristina

Rosiorii de Vede, 2018

1
SCOALA POSTLICEALA FEG’’EDUCATION’’
ROSIORII DE VEDE

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU RUJEOLA

ABSOLVENT
GREIERE CRISTINA

AUGUST
2018
2
 CUPRINS
ARGUMENT……………………………………………………………pag5-6
CAPITOLUL I………………………………………………………...pag7-14
Anatomia si fiziologia pielii
Anatomia si structura pielii
Functiile pielii
CAPITOLUL II………………………………………………………pag15-30
Prezentarea generala a bolii
Definitie
Etiologie
Patogenie
Clasificare
Simptomatologie
Diagnostic (clinic, paraclinic, diferential)
Evolutie si prognostic
Tratament
Profilaxie
CAPITOLUL III …………………………………………………pag31-67
Rolul asistentului medical in ingrijirea pacientului cu rujeola

III. PARTEA TEORETICĂ

III.1. Interviu
III.2. Nevoile fundamentale după concepţia Virginiei Henderson
III.3. Îngrijiri acordate de asistentul medical pacientului cu rujeolă
Îngrijiri autonome:
Fişa tehnică nr. 1. Internarea pacientului în spital
Fişa tehnică nr. 2. Comunicarea terapeutică
Fişa tehnică nr. 3. Recoltarea exudatului faringian

3
Fişa tehnică nr. 4. Măsurarea funcţiilor vitale
III.4. Plan de îngrijiri
VI. Educaţia pentru sănătate 63
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………..pag68

4
 ARGUMENT

Rujeola este cunoscută încă din Antichitate, având de-a lungul vremurilor
denumiri variate: pojar, cori, morbili sau rozeolă. Maladia a fost descrisă prima
dată de medicul arab Rhazes, în secolul al IX-lea, dar abia în secolul al XVII-lea
Sydenham i-a creat o identitate clinică.
Natura infecţioasă a rujeolei a fost stabilită cu certitudine în 1846 când P.L.
Panum a descris epidemia din insulele Faröe a şi a evidenţiat contagiozitatea, iar
Köplik a descris enantemul de pe mucoasa obrajilor.
Rujeola este o boală infecto-contagioasă, în general benignă, imunizantă,
cauzată de un virus din familia Paramyxovirus (genul Morbillivirus), care
afectează îndeosebi copiii şi se transmite direct.
Rujeola este o boală acută infecţioasă extrem de contagioasă, provocată de
virusul rujeolic şi este caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită,
enantem pe mucoasele bucală sau labială şi o erupţie cutanată maculopapulară.
Virusul rujeolic este prezent la omul bolnav, în secreţiile nazofaringiene,
traheobronsice, conjunctivale, în sânge şi în elementele eruptive cutanate.
Incidenţa rujeolei este mai mare în lunile de iarnă şi primăvară şi apare mai ales
în copilărie.
Sursa de infecţie cu rujeolă este constituită numai de omul bolnav cu formă
tipică sau atipică de boală. Transmiterea se face direct, prin contact cu persoana
bolnavă, prin picăturile de secreţie nazofaringiană şi traheobronşică pe care acesta
le elimină în jur în timp ce vorbeşte, tuşeşte sau strănută, răspândirea indirectă
prin persoane neinfectate sau prin obiecte fiind mult mai rar întâlnită.
Rujeola este o boală ce pune pacientul la grea încercare, pentru că virusul
rujeolei slăbeşte organismul şi îl lasă cu imunitatea la pământ. Aşa se explică de
ce rujeola este însoţită adesea de complicaţii: de la simple otite, faringită,
conjunctivită până la grave pneumonii, encefalită, insuficienţă hepatică sau chiar
deces.
5
 Cunoştinţele asupra bolilor infecţioase, au progresat foarte mult în ultima
jumătate de secol. Seria descoperirilor ştiinţifice în domeniul microbiologic a fost
deschisă de marele Pasteur, continuată de Babeş, Koch, Eberk, Roux etc.
Oamenii de ştiinţă din ţara noastră au contribuit din plin la marile progrese
ale cercetărilor în domeniul bolilor infecţioase pe plan mondial şi naţional, dintre
aceştia numărându-se şi V. Babeş, C. Levaditii, C. Ionescu Mihăieşti, J.
Cantacuzino.
Deşi este o boală care se întâlneşte mai frecvent la copii, ea poate să afecteze
atât adolescenţii cât şi adulţii, iar dacă virusul rubeolei este contactat de femei în
primele luni de sarcină este deosebit de teratogena pentru făt, dând malformaţii
congenitale grave.
Acesta este unul dintre motivele ce m-au determinat sa aleg această temă
pentru proiectul meu de absolvire, ce vizează particularităţile de îngrijire a
bolnavilor cu rubeolă, boală infecţioasă virală contagioasă cu răspândire
universală.

6
 CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PIELII
Pielea este învelişul protector al corpului. Aceasta are rolul de a acoperi şi
proteja corpul împotriva agresiunilor, de a împiedica pierderea apei. Ea creează o
peliculă protectoare prin secreţia de sebum şi permite reglarea temperaturii prin
transpiraţie. Pielea este organul sensibilităţii care ne permite să percem tot ce
atingem. Pielea are o suprafaţă de 1,5m2 şi o grosime de 1-4 mm.
ANATOMIA ŞI STRUCTURA PIELII:
1. Epidermul se găseşte la exterior şi este compus din mai multe tipuri
celulare:
- keratinocitele: sunt eliminate dint trei în trei săptămâni, la suprafaţă pilii-
prin fenomenul numit descuamare- eliberând keratina în stratul cornos, foarte
rezistent.
- melanocitele care produc melanină, pigment al cărui rol e acela de a
asigură colorarea pielii (pigmentarea) şi de a proteja omul contra razelor de soare.
- celule Langerhans: sunt capabile să recunoască şi să elimine organismele
străine.
2. Dermul este partea centrală a ţesutului de susţinere a pielii. Este
formată din numeroase fibre de colagen, vase sanguine care permit cicatrizarea,
terminaţii nervoase, foliculi piloşi, glande sebacee şi glande sudoripare.
3. Hipodermul este partea cea mai profundă a pielii şi este formată
din celule adipoase, care fabrică grăsimea. Acesta este bogat în vene şi artere.
Hipoderma ne protejează de şocuri şi de presiune.
Pielea conţine de asemenea şi foliculi piloşi: aceştia produc firele de păr.
Baza lor este în formă de sac şi se află în derm. El conţine orificiile glandelor
sebacee şi poate fi ridicat de muşchiul erector.
Pielea mai conţine glande sebacee care se deschid în foliculul pilos. Ele
secretă sebum, care lubrifiază pielea şi o protejează.
Terminaţiile nervoase ale pielii:
7
 - corpusculii Meissner: aceştia percep mişcările obiectelor pe piele
(reacţie la începutul şi sfârşitul stimulării)
- corpusculii Ruffini: percep întinderea pielii
- corpusculii Pacini: discern vibraţiile fine de la suprafaţa pielii
- discurile Merkel detectează deformările pielii atâta timp cât
stimularea persistă, precum şi forma obiectelor.
- terminaţiile nervoase libere:percep temperatura (termoreceptia) şi
percepţia durerii (nociceptia). Epidermul
 Este stratul cel mai superficial al pielii
 dezvoltă din ectoderm
 prezintă o grosime variabilă în diferite regiuni ale pielii;
 este un epiteliu stratificat
 este separat de derm prin membrana bazală  este format din 5
straturi:
a. Stratul bazal sau germinativ: numit aşa pentru că aici iau naştere
toate
celulele epidermului.

• aşezat pe menbrana bazală

• format dintr-un singur rând de celule prismatice înalte cu
nucleu apical
• aici se află şi celule care dau culoarea pielii numite melaocite
ce secretă un pigment numit melamină.
La rasa neagră melanocitele se găsesc în toate cele cinci straturi ale
epidermului.
b. Stratul Malpighi: alcătuit din 6-12 rânduri de celule poligonale
strâns legate între ele printr-o reţea fibrinara ce străbate spaţiile intercelulare şi
pătrunde în celulele vecine formând aşa zisele pereţi inercelulari sau totofibrile.

8
Citoplasma celulelor este bogată în mitocondrii iar nucleul sărac în cromatină.
tratul granulos alcătuit din 3-5 rânduri de celule romboidale care conţin în
citoplasmă, granule de cherato-hilaină cu nucleu pe cale de degerescenta.
c. Stratul lucid apare la microscop clar, alcătuit din celule fusiforme
cu
nucleu degenerat foarte puţin vizibil
d. Stratul cornos este alcătuit din mai multe rânduri de celule plate
cheratinizate, lipsite de nucleu. În partea cea mai superficială, celulele se desprind
şi cad, de aceea se numeşte stratul disfunct sau exfoliativ.
Dermul
Este stratul uniform al pielii situat între epiderm şi hipoderm. Dermul se
dezvoltă din mezoderm şi este caracterizat printr-o mare elasticitate, cu rol
protector al pielii.
Alcătuit din:
- dermul superficial (stratul papilar)
- dermul profund (corionul)
Stratul papilar - este separat de epiderm printr-o membrană sinuoasă cu
proeminenţe cilindro-conice numite papile dermice. Papilele dermice sunt separate
între ele prin prelungiri ale epidermului numite creste interpapilare.
Papilele dermice sunt alcătuite din:
• ţesut conjunctivo lax
• fibre de reticulină elastice şi conjunctive
• substanţa albuminoasă numită colagen
• celule fibrocite o plasmocite o mastocite polinucleare
• glande sebacee
• canale de excreţie ale glandelor sudoripare
• foliculi piloşi
• reţeaua vasculară receptori nervoşi Dermul profund este format
dintr-o reţea de fascicule de fibre elastice şi colagene dispuse în toate
sensurile
9
 • celule conjunctive aşezate între fascicule
• fibroblaşti
• substanţa fundamentală
• vase sangvine • vase limfatice
• terminaţii nervoase ca:
o corpusculi Meisner specializaţi în recepţionarea excitaţiilor
tactile de atingere.
o corpusculi Krause specializaţi în receptarea senzaţiei o
corpusculi pacini specializaţi în receptarea senzaţiilor tactile
de presiune
Hipodermul sau ţesutul subcutanat este stratul cel mai profund al pielii ce
se dezvoltă din mezoderm şi este alcătuit din:
• ţesut conjunctiv lax, bogat în celule adipoase
• glomenulii glandelor sudoripare
• reţeaua vasculară şi limfatică subcutanată
• receptori nervoşi ca:
o corpusculii Pacini în număr crescut decât în derm o
corpusculii Golgi în pulpă degetelor răspund la excitaţiile de
presiune o coşuleţele nervoase care se află la baza foliculelor
piloşi cu rol în recepţionarea excitaţiilor tactile a firului de păr
• fascicule conjunctive orientate paralel cu suprafaţa pielii o bulbii firelor
de păr
Anexele pielii
Se clasifică în:
anexele glandulare
o glandele sebacee o
(glande exocrine)
 glandele sudoripare -ecrine

10
  glandele mamare -apocrine
• anexele cornoase
păr o unghii
A. Glandele pielii
Glandele sebacee:
• au formă de ciorchine
• sunt anexate firului de păr, unde îşi elimină secreţia grasoasa ce se
numeşte sebum
Secreţia în exces de sebum duce la seboree, iar scăderea secreţiei duce la
ihtioză.
Glandele sudoripare:
• ecrine o răspândite pe toată suprafaţa pielii; o au formă de tuburi ce

ajung până în hipoderm

o au capătul terminal al tubului se înfăşoară că un ghem numit
glomerul sudoripar
o secreţia apoasă se numeşte SUDOARE cu un miros specific
caracteristic ce se elimină la suprafaţa pielii. Cantitatea de
sudoare creşte direct proporţional cu efortul fizic şi cu
creşterea temperaturii mediului
• apocrine o sunt asemănătoare celor ecrine dar mai mici; o se găsesc

în axile, perigenital, perianal;

o canalul excretor al acestor glande este anexat firului de păr
Glandele mamare:
sunt glande sebacee modificate; evoluţia lor este legată de funcţia
organelor genitale feminine.
B. Părul
Este o formaţie epitelială cornoasă, filiformă, cilindrică şi flexibilă. Se
distinge:

11
 a) o porţiune liberă numită tulpină
b) o porţiune împlântată în tegumente numită rădăcină a cărei
extremitate de formă ovoidă poartă numele de bulbul părului. Polul inferior al
bulbului prezintă o depresiune în formă de cupă în care pătrunde o prelungire
conjunctivo-vasculară a dermului numită papila părului.
Rădăcina părului este cuprinsă într-un fel de sac dermo-epidermic numit
folicul pilos, la care se anexează o glandă sebacee şi muşchiul erector al părului.
C. Unghia
Este lama cornoasă cheratinizată ce acoperă faţa dorsală a extremităţii
degetelor. Prin rădăcina sa unghia pătrunde în cuta supraunghială, cuta ce se
prelungeşte şi pe faţa dorsală a unghiei printr-o plivă cheratinizată. Cuta
periunghială se numeşte perionix. Porţiunea descoperită a unghiei se numeşte
corpul (limbul) unghiei. Extremitatea liberă a unghiei este separată de pulpă
degetului printr-un şanţ numit şanţ subunghial. Zona semilunară albă ce se
observă prin transparenţa unghiei se numeşte lunulă şi corespunde părţii
anterioare a matricii. Matricea vine în racord cu rădăcina unghiei pe seama căreia
unghia se regenerează.
FUNCŢIILE PIELII
Datorită alcătuirii ei variate, pielea are mai multe roluri şi anume:
1. separă organismul de mediul înconjurător şi-l apară de o serie de
influente externe.
2. stratul cornos fiind impermeabil opreşte evaporarea lichidelor
tisulare cât şi pătrunderea în organism a substanţelor din mediul extern. Totuşi
stratul cornos permite absorbţia unor substanţe medicamentoase încorporate în
grăsimi.
Stratul cornosprin descuamare continuă îndepărtează şi germenii.
3. neutralizează unele substanţe iritante cu care vine în contact.
(Exemplu:
substanţe acide sau bazice, dacă însă contactul cu acestea nu este prea îndelungat)
12
 4. apară organismul împotriva radiaţiilor din mediul extern prin
sistemul de absorbţie al melanocitelor din stratul bazal al epidermului care
sintetizează pigmentul pielii numit melamină. Melamina creşte după expunerea la
soare.
5. sub influenţa razelor ultraviolete se formează în piele vitamina D,
care influenţează metabolismul sărurilor de Că 2+ jucând un rol important în
osterogeneza.
6. termoreglare prin vasoconstricţie când tempreatura mediului scade
şi vasodilataţie când temperatura mediului creste.
7. este un vast organ de simţ datorită numeroşilor receptori pentru
sensibilitate tactilă, termică şi dureroasă.
8. participă într-o mică măsură la respiraţie
9. participă la secreţie o secretă sudoarea cu rol depurativ o secretă

sebumul cu rol lubrefiant

Pielea umană este mai mult decât o pătură elastică de celule epiteliale care
acoperă muşchii corpului, sângele şi oasele. În schimb este un organ dinamic care
are o mulţime de funcţii:
1. Pielea este o barieră protectivă.
Ţine afară microorganismele care altfel ar infecta corpul. Deoarece pielea
este impermeabilă, ţine lichidele corpului înăuntru şi celelalte lichide afară.
Celulele pielii mai conţin şi un pigment numit melamină, care absoarbe toate
razele ultraviolete nefaste care radiază din soare.
2. Pielea este şi o suprafaţă senzorială.
Nervurile senzoriale din piele funcţionează că senzori de presiune care
transmit informaţii la creier. Alţi senzori din piele detectează durerea, căldura şi
frigul. Pielea este suprafaţă de contact a corpului cu lumea înconjurătoare.
3. Pielea compensează şi pentru mişcările corpului.

13
 Pielea se întinde odată cu mişcarea şi se contractă imediat ce mişcarea a
încetat. Pielea creşte odată cu corpul.
4. Pielea ajută la controlul temperaturii interne.
Când este frig, vasele de sânge se contractă, pentru a diminua pierderile de
căldură în mediu. Când este cald, aceste vase se dilată, eliberând energie. În plus
glande dn piele elimină transpiraţie, care absoarbe căldura şi se evaporă răcind
suprafaţă corpului.
Pielea este cel mai mare organ al copului. La un corp de adult, 15% din
greutatea totală a corpului este piele. Rolul multifuncţional al pielii este reflectat
prin multitudinea de celule ce se găsesc în ţesuturile ei.
Un centimetru pătrat de piele umană conţine 200 de nervuri, 10 fire de păr, şi
muşchi microscopici, 100 glande sudoripare, 15 glande sebacee, 3 vase de sânge,
12 receptori de căldură şi 2 receptori de frig precum şi 25 de receptori sensibili la
presiune.
Împreună cu părul şi unghiile, pielea se mai numeşte tegument, sau sistem
tegumentar.

14
 CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALA A BOLII

Definitie

Rujeola este o boală infecţioasă virală acută, contagioasă, cauzată de virusul

rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri. Acest grup de virusuri cauzează în
general afecţiuni respiratorii.
Rujeola se transmite atunci când o persoană infectată tuşeşte sau strănută.
Virusul se răspândeşte cel mai frecvent în perioada de incubaţie, atunci când
pacientul nu ştie că este bolnav şi nu prezintă nici un simptom. Bolnavul este
contagios cu 4 zile înainte ca erupţia cutanată tipică să apară şi încă 4 zile după
aceea.
Boala este caracterizată clinic prin manifestări catarale respiratorii, un
enantem bucal particular, urmate de o erupţie caracteristică şi însoţită de variate
complicaţii bacteriene.

Etiologie
Virusul rujeolic este agentul causal. El este prezent la omul bolnav în sânge,
în secreţiile nazofaringiene şi respiratorii, în elementele eruptive cutanate.
Virusul nu se întâlneşte la persone sănătoase, deoarece nu există purtători de virus
rujeolic.
Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de ţesuturi ( rinichi uman, sau
de maimuţă ), utilizând sânge, sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.
Morfologie - virusul rujeolic este o particulă sferică de 120- 128μm în
diametru, cu mici proiecţii aciculare de suprafaţă. Structural, conţine o
nucleocapsida, cu A.R.N şi un înveliş exterior constituit din lipide, glicoproteine
şi polipeptide. Infectivitatea este legată de acest înveliş ca şi de proprietăţile de
hemaglutinare şi hemoliză. Antigenul pentru reacţia de fixare a complementului

15
este prezent în nucleocapsida, iar anumite specificităţi sunt date de înveliş. Spre
deosebire de alte virusuri înrudite, virusul rujeolic nu posedă neuraminidaza.

Există un singur tip antigenic.

Rezistenţa în mediu extern şi la factorii fizici- virusul rujeolic este puţin
rezistent în mediul extern, mai ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva
săptămâni la frigider şi mai multe luni în stare îngheţată la –15° sau - 79°C. La
37°C îşi pierde jumătate din infecţiozitate în 2 ore. La temperatura camerei şi la
umiditate scăzută, rezistă mai bine dar, pierde 50-70% din infecţiozitate, în
condiţii de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete. Acţiunea
formolului (1/4000), timp de 4 zile la 37°C, duce la inactivarea virusului
(pierderea completă a infecţiozităţii). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un
antibiotic.

Patogenie

Rujeola este o boală extrem de răspândită (peste 90% dintr-o populaţie

nevaccinată face boala până la vârsta adultă). În ţările în curs de dezvoltare
(nivel de viaţa scăzut şi igienă deficitară ), rujeola se însoţeşte de o mortalitate
ridicată (12% sau şi mai mult); în celelalte ţări, acest risc este mult mai redus
(mortalitate 0,02- 0,1%).
Poarta de intrare a virusului rujeolic este mucoasa nazofaringiană şi
conjunctivală. Unii autori au susţinut că poarta de intrare a virusului ar fi numai
mucoasă conjunctivală (copii receptivi la rujeolă, pusi în contact cu bolnavii de
rujeolă, nu au făcut boala, dacă li s-au aplicat ochelari, care acopereau întreaga
regiune orbitală sau dacă li s-a instilat ser de convalescent în sacul conjunctival).
După pătrunderea prin mucoasă virusul ajunge în ţesuturile linfoide, unde se
multiplică (perioadă de incubaţie). Virusul a putut fi izolat din sânge, în această
perioadă, la maimuţe. Când s-a realizat o multiplicare maximă a virusului, acesta
invadează sângele şi organele, provocând primele manifestări ale bolii. Virusul
rujeolic se izolează în această perioadă din sânge, din secreţii nazofaringiene şi
16
din urină. În sânge, virusul rujeolic este localizat îndeosebi în leucocite, în care se
şi multiplică (ceea ce ar explica leucopenia şi modificările cromozonice frecvente
din rujeolă).
În rujeolă, se produc şi alte modificări imunologice şi metabolice. Astfel, în
formele severe de rujeolă s-a constatat o imunosupresie importanta (mai ales a
imunităţii celulare), demonstrează printr-o scădere a numărului de linfocite T, şi
scăderea rezistenţei la infecţii bacteriene.
Rujeola gravă, care apare frecvent la tropice, se însoţeşte de o eliminare mai
prelungită a virusului rujeolic şi de prezenţa prelungită a celulei gigante (8-
29 zile), faţa de o durată medie de 6 zile în rujeola obişnuită. Se consideră că acest
aspect revelator de gravitate se datoreşte unei puternice deprimări a imunităţii
celulare, la copiii cu malnutriţie, ceea ce ar favoriza proliferarea virală şi
gravitatea bolii.
Viremia încetează când apar anticorpii neutralizanţi, al căror tritru creşte
progresiv, ajungând la maximum între a 7-a şi a 10-a zi de convalescenţă. Tritrul
acestor anticorpi se menţine ridicat, chiar după un an, persistând apoi toată viaţa
şi asigurând imunitatea antirujeolică.

Clasificare

După aspectul erupţiei:

• Rujeola cu erupţie reliefată.
• Rujeola cu erupţie miliară.
• Rujeola cu erupţie buloasa.
• Rujeola cu erupţie purpurica.
• Rujeola cu erupţie confluentă.
• Rujeola modificată sau mitigata ( după administrare de
gammaglobuline în perioada de incubaţie) are aspect atipic, frust,
lipsind unele simtome, sau apărând într-o formă discretă; simptomele
catarale pot lipsi, iar erupţia constă dintr-un număr redus de pete

17
 risipite pe corp; această formă poate apărea la 3-5 luni de la naştere,
la sugarii care mai deţin un rest de imunitate maternă.
• Rujeola fără erupţie apare la vaccinaţi sau la cei care au primit un
material de imunizare pasivă, această formă trebuie diagnosticată
însă pe baze sigure: clinice, epidemiologice După intensitatea
simtomatologiei:
• Rujeola atipică are o perioadă de invazie mai lungă ( 5-7 zile) sau
mai scurtă (1 zi); semnul Koplik apare tardiv, concomitent cu erupţia
( probabil prin modificarea reactivităţii organismului; în urma unei
alte boli infecţioase, sau prin unele tratamente medicamentoase
administrate la începutul bolii).
• Rujeola atipică la imunizaţi cu vaccin inactivat. La copiii astfel
vaccinaţi, s-a constatat apariţia, la câţiva ani după vaccinare, a unei
rujeole atipice şi severe ( datorată sensibilizării ), ceea ce a condus la
renunţarea la acest vaccin.
• Rujeola la copii malnutriti ( rujeola tropicală ). La copii subnutriţi
( în special în regiunile tropicale din ţările în curs de dezvoltare ),
evoluţia rujeolei este deosebit de severă, cu frecvente complicaţii şi
mortalitate mare ( până la 50% ). La aceştia viremia este persistentă,
virusul rujeolic putând fi izolat până la a 13-a zi.În limfocite, se
găsesc cantităţi mari de antigen viral, iar anticorpii hemaglutinanti şi
neutralizanţi sunt în titru foarte coborât în sânge.
• Rujeola hemoragică, cutrombocitopenie, erupţie hemoragică,
gingivorogii, epistaxis, metroragii, etc.,evoluează grav, adesea
mortal.
• Rujeola hipertoxica, apare la copii mici sub 2 ani; se manifestă cu
febră mare, dispnee accentuată, cianoză, insuficienţă circulatorie,

18
 din cauza unui catar bronşic intens (bronşiolită capilară sau
rujeolă ,,sufocantă”).
După vârstă :
• Rujeola este mult mai severă la copilul mic, prin frecvenţa mai mare
a complicaţiilor;de peste 7ori prin frecvenţa mai mare a
complicaţiilor; de peste 7 ori mai frecvente (87,9%), faţă de copii
mari (12%), mai acelor grave (bronhopneumonii, laringite, encefalite,
suprainfecţii bacteriene sistemice), precum şi printr-o evoluţie mai
severă (forme hemoragice, forme hipertoxice mai frecvente), cu o
letalitate de 2,2% (faţă de 0,4 la copii mari). La sugari uneori mai
ales în primele 6 luni, rujeola prezintă aspecte atipice (erupţie
discretă şi de scurtă durată, febră mică, absenţa semnului Koplik )
• Adulţii fac o rujeolă intensă şi suportă greu boala.

Simptomatologie

Febra prezintă o creştere ascendentă, atingând în 2 - 3 zile 39° - 40°C.

Rareori curba termică creşte brusc şi oscilează neregulat, alteori se menţine o stare
subfebrilă. În ziua a 2-a sau a 3-a oscilaţiile ascendente ale febrei prezintă o
scădere critică, care survine înaintea instalării erupţiei, iar după apariţia acesteia
febra atinge cifre mai înalte.
Apar indispoziţia, inapetenţa, fotofobia, somnolenţa şi apatia.
Adenopatiile sunt un simptom constant în perioada de invazie a rujeolei.
Ganglionii submaxilari, laterocervicali, retroauriculari şi occipitali sunt moderat
măriţi de volum, rareori sensibili la palpare.
Conjunctivita rujeolica seroasă, alteori purulentă, cuprinde deopotrivă
conjunctiva bulbară şi palpebrală (mai ales a pleoapei inferioare), insotindu-se
aproape mereu de edem palpebral, cu lăcrimare accentuată şi fotofobie puternică.
Ochii sunt injectaţi, nările congestionate, cu secreţie abundentă şi lăcrimare
continuă.

19
 Tulburările digestive sunt destul de frecvente şi constau în : vărsături, diaree
şi dureri în fosa iliacă dreaptă, ceea ce poate simula o apendicită acută.
Perioada eruptivă (perioada de stare)
Erupţia apare după 3 - 4 zile de la apariţia primelor semne de rujeolă, adică
la 14 - 16 zile de la contactul infectant. Iniţial, erupţia apare în spatele pavilionului
urechii, la limita părului capului, pe faţă şi pe frunte. În a-2-a zi elementele
eruptive se întind pe regiunea cervicală, torace şi pe abdomen. În a 3a zi, erupţia
cuprinde şi rădăcina membrelor iar în a-4-a zi se generalizează.
Copilul redevine somnolent şi apatic, iar febra care la sfârşitul perioadei de
invazie avusese o tendinţă de scădere, creşte din nou şi mai mult. Tusea devine
chinuitoare iar laringita poate avea un caracter obstructiv, la copiii mici chiar
sufocant. Tulburările digestive (vărsături, diaree) se menţin, iar uneori se
accentuează
• Perioada de incubaţie o durează aproximativ 9 – 10 zile
• Perioada prodromala (preeruptiva) o durează aproximativ 3 – 6 zile.
În această perioadă apare:
febra, fenomenele catarale şi modificările buco – faringiene. o
Febra: este mare, ajunge şi până la 39°C o Modificările catarale:
lăcrimare intensă cu congestie conjunctivală, secreţii nazale
abundente (apoasă sau mucopurulenta). Catarul respirator poate
afecta laringele (laringită cu tuse), sau traheea şi bronsiile
(traheobronşită cu tuse productivă). Inflamaţia adesea atinge şi
mucoasa digestivă (vărsături, scaune diareice). o Simptome buco
– faringiene: enantem congestiv, difuz al valului palatin,
amigdalelor şi faringelui cu puncte hemoragice. Limba este cu
depozid albicios, cu marginile roşii.
o Semnul Koplik: mici pete albe, proeminente comparabile cu
grăunţele de griş, înconjurate de halou congestiv, situate în

20
 dreptul primului molar inferior, mai rar pe gingii. Apare în
ultimele zile ale perioadei prodromale şi dispare când apare
erupţia pe corp. Are valoare diagnostică.
• Perioada eruptivă o durează 5-6 zile. Persistă

fenomenele din perioada prodromala. Febra creşte până la 39 -

40°C. Poate să apară ganglioni palpabili în regiunea cervicală sau
generalizat. o Exantemul:

 erupţia, de tip maculo – papuloasa (2 – 4 mm pină la 2

cm diametru, uşor reliefat, cu contur neregulat, lăsând
porţiuni de tegument sănătos), apare iniţial
retroauricular, la liziera părului; se extinde apoi pe gât,
frunte, obraji. Progresează spre torace şi rădăcina
membrelor şi se generalizează. Generalizarea durează
în medie 3 zile. Erupţia păleşte în următoarele trei zile
în ordinea apariţiei, lăsând o pigmentaţie arămie care
durează încă 3 – 4 zile.
o Limba: în perioada eruptive se descuamează devenind roşie
(zmeurie).
• Perioada de convalescenţă (posteruptivă):
o este scurtă (4 – 6 zile); cu scăderea febrei şi dispariţia
fenomenelor generale.
o Erupţia este înlocuită de pigmentaţia arămie o Pe trunchi şi pe

faţa poate să apară o descuamaţie fină.

În urma bolii rezistenţa imunologică a organismului este scăzută, existând o
predispoziţie la infecţii bacteriene (amigdalite, faringite, pneumonii,
conjunctivite). Imunitatea dobândită după boala este durabilă, uneori toată viaţa.

21
Diagnostic (clinic, paraclinic, diferential)

Diagnosticul pozitiv al rujeolei este, în general, uşor. Pentru aceasta se

folosesc date epidemiologice ( lipsa rujeolei din antecedente, contact infecţios cu
10 –12 zile înainte ), semne clinice ( catar oculo-respirator intens, facies plângător,
enantem bucal, semnul Koplik, erupţie caracteristică) şi date de laborator
( leucopenie). Examenul citologic al secreţiei nazale prin care se pun în evidenţă
celulele gigante, multinucleate, caracteristice rujeolei, are valoare diagnostică mai
ales în perioada prodromala a bolii.
Izolarea virusului rujeolic nu constituie o metodă uzuală de diagnostic.
Reacţiile serologice, care permit un diagnostic sigur, punând în evidenţă prezenţa
şi tritrul anticorpilor, sunt următoarele: reacţia de hemaglutinoinhibare, reacţia de
fixare a complementului, reacţia de neutralizare.
Diagnosticul diferenţial. În stadiul preeruptiv, rujeola poate fi confundată cu
variate viroze respiratorii ( gripă, adenoviroze, guturai),de care trebuie diferenţiată
prin anamneză epidemiologică, enantemul bucal şi semnul Koplik.
În stadiul eruptiv diagnosticul diferenţial se face cu următoarele boli :
- scarlatina (angină, absenţa catârului respirator, topografia şi caracterul
sunt deosebite, paloare circumorală) ;
- rubeola (erupţia este roz şi de scurtă durată, adenopatii evidente, evoluţie
uşoară);
- varicela (caracterul veziculos al erupţiei).

Evolutie si prognostic
Incubaţia în medie este de 10 zile (cu variaţii între 8 şi 11 zile), fiind una din
perioadele de incubaţie cele mai fixe. Poate fi prelungită până la 21-28 de zile,
dacă în cursul acestei perioade s-a administrat gammaglobulina.
În general, prognosticul rujeolei este favorabil, mai ales la copii cu stare de
nutriţie normală şi în condiţiile actuale de îngrijire.

22
 Prognosticul este influenţat de vârsta (boală mai gravă la copii sub 2 ani), de
starea de nutriţie (distrofie, rahitism) şi de unele asocieri morbide (scorlatina,
tuberculoză), de sarcina şi în general, de complicaţii (îndeosebi pneumonii, care
dau 25% mortalitate şi encefalită rujeolica). În Africa mortalitatea prin rujeolă în
spitale este de 6-12 %.
Tratament
Tratamentul rujeolei este simtomatic şi de susţinere. Nu există nici un mijloc
de tratament specific. Gammaglobulinele au numai o valoare preventivă şi nu
curativă. După unii administrarea de gammaglobuline în stadiul prodromal ar
scădea frecvenţa complicaţiilor şi întrucâtva gravitatea bolii.
Rujeola necomplicată se tratează la domiciliu (îngrijiri, igienă, dietă,
medicaţie cât mai simplă); spitalizarea este indicată numai pentru formele severe
complicate, sau în situaţii de necesitate. Repaosul la pat este indicat pentru toată
perioadă febrilă şi câteva zile după aceea.
Izolarea va fi individuală, excluzându-se orice vizită. În spital, pe cât posibil,
izolarea se face într-o cameră individuală sau de cel mult 2-3 paturi, evitându-se
contactul cu bolnavi cu leziuni supurative, cu germeni piogeni, cu complicaţii
pulmonare, sau cu tuberculoză.
Tehnica aseptică este obligatorie, ca şi dezinfecţia continuă şi cea terminală.
Îngrijirea tegumentelor se face cu loţiuni cu apă alcoolizată (baia este permisă în
convalescenţă). Îngrijirea mucoaselor necesită multă atenţie. Ochii trebuie
protejaţi de acţiunea iritativă a luminii şi ţinuţi curaţi prin spălături zilnice cu ceai
de muşeţel călduţ. Cavitatea bucală trebuie curat întreţinută (gargară cu ceai de
muşeţel, apă de gura). Secreţiile se îndepărtează, iar uscăciunea mucoasei se
combate printr-o hidratare adecvată şi prin aplicări de comprese umede. Cavităţile
nazale se curăţă de secreţii, iar narinele se ung cu o cremă simplă.
Urechile şi mastoidele se controlează atent zilnic.
Dieta constă, în perioada febrilă, din lichide (supe, ceaiuri, limonadă, sucuri
de fructe, lapte, apă minerală, sifon, etc), administrate cu stăruinţă şi grijă, în

23
funcţie de toleranţa gastrică. Vărsăturile repetate, urmate de deshidratare, necesită
o hidratare pe cale parenterală. Imediat ce toleranţa gastrică permite, dieta se
îmbogăţeşte treptat, devenind completă în convalescenţă (fără nici o restricţie ).
Febra se combate cu medicamente antipiretice (Acid acetilsalicilic,
Aminofenazonă, AminofenazonaL supozitoare, Paracetamol comprimate şi
supozitoare, Acalor supozitoare) şi cu împachetări umede. Tusea iritativă
supărătoare se tratează cu antitusive (Calmotusin, Codenal). Ulterior, se pot da
ceaiuri sau siropuri expectorante. Laringita poate fi calmată cu comprese umede
şi calde, inhalaţii şi umidificarea aerului. Împotriva vărsăturilor, se dau poţiuni
calmante (cu novocaină), sau antiseptice (Emetiral). În caz de agitaţie, se poate
recurge la doze mici de antihistaminice hipnotice (Romergan), care se pare că au
şi efectul de a atenua erupţia. Vitaminele sunt indicate numai la cei cu carenţe
anterioare (denutriti, distrofici).
Indicaţiile antibioticelor şi sulfamidelor. Nimic nu justifică folosirea de rutină
a substanţelor antimicrobiene în tratamentul rujeolei. Folosirea acestora în scop
“profilactic”, pentru prevenirea complicaţiilor bacteriene, dă rezultate
nefavorabile, prin selectarea unei flore rezistente şi apariţia de complicaţii mai
fregvente şi mai grave (la un grup de bolnavi trataţi “profilactic” astfel, au apărut
complicaţii bacteriene în 28% din cazuri, în timp ce la grupul netratat, au apărut
în numai 14% din cazuri). Unii autori recomandă, totuşi, folosirea profilactică a
antibioticelor în formele severe de rujeolă, mai ales la copii distrofici sau cu
diateză exudativa (copii “catarali”) şi la convalescenţii de la alte boli infecţioase.
Rujeola complicată. Antibioticele vor fi folosite, imediat ce a apărut, sau se
suspectează o complicaţie bacteriană.
Pneumoniile şi bronhopneumoniile se tratează cu antibiotice în doze mari,
folosindu-se antibiotice diferite (penicilină G, eritromicină, tetraciclină,
cloranfenicol, peniciline semisintetice), în funcţie de bacteria cauzală şi de
sensibilitatea ei la antibiotice. Bineanteles, se adăugă tratamentul simtomatic şi de
susţinere (oxygen, analeptice, cardiovasculare, prişniţe toracice, etc).
24
 Crupul rujeolic se tratează, în formele uşoare, cu aer umidificat, inhalaţii,
comprese calde şi sedative (luminal, antihistaminice). În cazurile severe, se
recurge la corticosteroizi, pentru acţiunea lor antiinflamatoare (hidrocortizon,
hemisuccinat; 100 mg x 3/zi, timp de 2-3 zile). Se mai administrează după nevoie,
oxigenoterapie, aspiraţia secreţiilor, antibiotice (de obicei, există suprainfecţie
bacteriană) şi eventual traheostomie.
Encefalita (encefalomielită) rujeolica se tratează cu sedative,(la nevoie),
soluţii hipertonice intravenoase de glucoză, soluţie de sulfat de magneziu,
antipiretice, vitamine din grupul B şi mai ales, aplicarea intravenoasă precoce şi
în doze mari de corticosteroizi (hidrocortizon, hemisuccinat: 200 -600 mg/zi),
urmată de corticoterapie orală (prednison). Corticoterapia da rezultate excelente,
în comparaţie cu cei trataţi fără corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic etc.

Complicatii
Peste 90% din cazurile mortale de rujeolă sunt datorate complicaţiilor.
Complicaţiile pulmonare şi nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate
şi sechele. Se apreciază că peste 1.500.000 de copii mor anual pe glob din cauza
rujeolei.
Etiopatogenia complicaţiilor este complexă, contribuind îndeosebi la
scăderea rezistentei generale (anergia rujeotică) şi a celei locale (mucoasa
respiratorie şi a cavităţilor adiacente respiratorii - urechea medie, sinusuri), prin
leziunile inflamatorii provocate de virusul rujeolic. Se deschid, astfel numeroase
porţi de intrare pentru suprainfecţii bacteriene. Majoritatea complicaţiilor sunt
deci bacteriene, survenind pe un teren preparat de acţiunea virusului rujeolic. Ele
pot fi favorizate de factori de mediu externi (spitalizare în saloane commune,
îngrijiri insuficiente). Unele complicaţii sunt determinate chiar de virusul rujeolic
(laringită, pneumonia interstiţială, encefalită.
Complicaţii ale apăratului respirator.
Aparatul respirator prezintă cele mai frecvente complicaţii în rujeolă:

25
 1. Pneumonia interstiţială rujeolica poate fi pusă în evidenţă chiar
din perioadă prodromală. Acesta pneumonie este de o deosebită gravitate la copii
sub 2 ani, când se prezintă sub formă difuză şi bilaterală, cu simtome funcţionale
severe (dispnee şi cianoză ) şi evoluţie gravă.
2. Pneumonia cu celule gigante este severă. Apare, de asemenea, la
copii cu imunitate alterată, prin tratamente prelungite cu imunosupresive, sau la
suferinzi de leucoze.
3. Pneumonia şi bronchopneumonia prin suprainfecţie bacteriană
(stafilococ, pneumococ, bacil gramnegativ) sunt frecvente (7-50% din cazuri).
Deseori, au un caracter trenant, probabil din cauza componentei virale
subdiacente; cel mai adesea sunt pneumonii mixte.
4. Abcesul pulmonar şi pleurezia purulentă pot să apară uneori.
5. Bronşita capilară (“catarul sufocant”), manifestate cu dispnee,
cianoză şi evoluând de obicei spre moarte, apare la copii mici.
6. Crupul rujeolic poate fi adesea mixt, prin suprainfecţie bacteriană.
Complicaţii ale sistemului nervos
Sistemul nervos poate fi sediul unor importante complicaţii.
1. Modificările electroencefalografice: par să fie comune în cursul
rujeolei, mai frecvente la începutul erupţiei. Aceste modificări indică o afectare
tranzitorie a encefalului, mult mai frecventă decât o arată manifestările clinice.
2. Encefalita rujeolică. Este cea mai gravă complicaţie a rujeolei.
Apare de obicei târziu, către sfârşitul perioadei eruptive sau la începutul
convalescenţei. Este o complicaţie rară (frecvenţe de 1/1000 de cazuri de rujeolă),
dar de o mare gravitate prin evoluţia letală, posibilă şi prin sechelele neuropsihice
pe care le lasă. Debutul este brusc, cu modificări neuropsihice, delir, inconştienţă,
comă, convulsii, etc.
3. Panencefalita subacuta sclerozantă (P.E.S.S.). Se apreciază că
această boală apare cu o frecvenţă de 5-10 cazuri pentru fiecare 1.000.000 de

26
cazuri de rujeolă. Riscul apariţiei acestei panencefalite după vaccinarea cu vaccin
rujeolic viu atenuat este practic neglijabilă.
Alte complicaţii:
1. Complicaţii oculare: conjunctivite purulente, ulcer corneeana,
panoftalmie
2. Complicaţii bucale (mai ales la copii distrofici, denutriti, cu
rezistenţă scăzută): stomatită (bacteriană, sau micotică), amigdalită.
3. Otită medie supurată. Apare în circa 10% din cazuri fiind urmată
adesea de mastoidită.
4. Miocardită. Este exprimată prin modificări EKG, tranzitorii, care
se constată în 0,5 –33% din cazuri.
5. Complicaţii digestive: gastroenteritele (enantemul rujeolic al
mucoasei digestive favorizează dezvoltarea unor infecţii bacteriene, sau
redeşteptarea unei infecţii dizenterice prezentă până atunci sub fomă latentă sau
ca stare de purtător).
Rujeola şi sarcina: rujeola, apărută în primele trei luni de sarcină, poate
provoca malformaţii congenitale la făt. Riscul de malformaţii se apreciază la 50%
pentru rujeola apărută în prima lună de sarcină, scăzând apoi în lunile următoare.
Moartea fetală şi naşterile premature rămân pe primul plan în lunile următoare.

Profilaxie
Faţă de marea ei răspândire, prevenirea rujeolei constituie o problemă
însemnată. Deoarece măsurile de izolare nu pot împiedica răspândirea bolii,
profilaxia rujeolei se bazează pe imunizarea pasivă şi mai ales, pe imunizarea
activă.
Măsuri la ivirea unui caz.
Izolarea (la domiciliu sau la spital) se face de la primele semne de boală până
la 6 zile după apariţia erupţiei.

27
 Dezinfecţia continuă, şi cea terminală, a camerei bolnavului sunt necesare.
Suspecţii sunt izolaţi până la precizarea diagnosticului. Carantina contacţilor este
necesară, deşi dificil de realizat în practică. Se aplică în colectivităţile de copii,
unde s-a ivit un caz, prin interzicerea intrării de noi copii receptivi şi de vizitatori.
Şcolile nu se închid, însă copiii sunt supuşi unui control medical zilnic. Copiii-
contacţi, la care se cunoaşte data precisă a contactului, pot fi lăsaţi la şcoală
primele zile de incubaţie, după care este recomandabil să fie izolaţi la domiciliu.
Contacţii (copiii mici sub 3 ani vârsta, convalescenţii după alte boli
infecţioase, copiii cu boli debilitare, etc) primesc imonoglobuline “standard”
(gammaglobulina 10% sau 16%) în doză de 0,3 ml/kg corp, din concentraţia de
16% (imunizare pasivă). Aplicată în primele 5 zile de la contact, efectul preventiv
al gammaglobulinei este sigur. Durată de protecţie se extinde la 3 săptămâni. Dacă
administrarea s-a făcut după a 5-a zi de la contact, efectul este numai de atenuare
şi cu atât mai redus, cu cât administrarea gammaglobulinei sa făcut în ultimile zile
de incubaţie. În locul gammaglobulinei “standard”, se pot folosi imunoglobuline
specifice (imunoglobuline umane specifice anti-rujeolă), doză de 0,2-0,3 ml/kg
corp .
Măsuri de prevenire şi combatere permanente.
Depistarea bolnavilor trebuie făcută cât mai precoce, că şi izolarea lor (4 zile
înainte şi 6 zile după apariţia erupţiei). Se va evita contactul direct al celor
receptivi cu cei bolnavi. Secţiile de rujeolă din spitale vor fi cât mai riguros
separate (contagiozitate mare, transmitere aerogenă).
Protecţia receptivilor se poate realiza prin măsuri de profilaxie specifică
(pasivă sau activă)
A. Protecţia prin imunizare pasivă se face cu
gammaglobuline”standard” sau specifice, cu efect de protecţie, dacă se
administrează în primele 5 zile de la contact şi cu efect de atenuare, dacă se dau
în următoarele zile de incubaţie.

28
Durata protecţiei este de 3 săptămâni.
B. Protecţia prin imunizare activă. În prezent, prevenirea rujeolei,
este asigurată cu succes prin imunizarea în masă cu vaccinul cu virus
rujeolic viu atenuat. Introdus în 1963, acest vaccin a arătat o înaltă
eficacitate, determinând o imunitate protectivă în circa 95% din cazuri,
reducând substanţial morbiditatea prin rujeolă (în S.U.A. de la 400.000 de
cazuri pe an, la mai puţin de 3000 de cazuri în 1984).

C. Vârsta de vaccinare.
În mod usual, se începe de la vârsta de 12 luni (chiar 15 luni după unii autori)
şi ulterior se face la orice vârsta. Experienţa a arătat că efectuarea sub vârsta de
12 luni poate reduce şansă şi gradul seroconversiunii, din cauza persistentei mai
prelungite a anticorpilor transmişi de la mama. Toţi autorii sunt însă de accord că
în cazurile de risc mare de contact infecţios pentru sugari (epidemii în creşe,
morbiditate mare la vârsta mică) este indicat să se facă vaccinarea de la vârsta de
şase luni. În aceste cazuri, este însă necesar să se repete vaccinarea la vârsta de 15
luni, pentru o protecţie completă (sub 12 luni protecţia este de numai 67%). Copiii
mai mari şi adolescenţii se vaccinează dacă sunt receptivi. Expunerea la rujeolă
(contact infectant) nu constituie o contraindicaţie a vaccinării. Dacă vaccinul este
efectuat în primele 3 zile de la contact, vaccinul induce o protecţie, care împiedica
dezvoltarea rujeolei.
Precauţii şi contraindicaţii.
Vaccinarea antirujeolica se amână pentru 2-3 luni, dacă copilul a primit
gammaglobuline, sânge sau plasmă (interferarea vaccinării).
Se exclud de la vaccinare: gravidele (risc de malformaţii la făt), copiii cu boli
febrile severe, tuberculoză activă, precum şi cei cu imunitate alterată (leucoze şi
alte boli de sânge, persoane tratate cu corticoizi, citostatice, iradiate), din cauza
pericolului de dezvoltare a unor reacţii grave. Copiii cu aceste contraindicaţii se
protejează (în caz de contact infectant) cu imunoglobuline “standard” sau
specifice.
Reacţii adverse.
29
 Experienţa de peste 15 ani cu vaccinul rujeolic a arătat o securitate foarte
bună şi o toleranţă acceptabilă. Între 5-15% dintre vaccinaţi, dezvoltă febră până
la 390C, începând de la a 6-a zi după înoculare şi durând câteva zile; mai rar apar
erupţii uşoare. Modificările EEG, trecătoare şi reversibile, sunt posibile, ca şi
convulsiile, dar manifestări neurologice s-au semnalat numai în proporţia de 1-
1,2/1000.000 de vaccinări.
Alţi autori dau proporţii mai mari (1 : 25.000) de complicaţii neurologice.
Excepţional s-au citat cazuri de sindrom Guillain-Barré şi pareze. Riscul de
panencefalita subacuta sclerozantă este considerat cu totul excepţional.
Durată imunităţii.
Experienţa de până acum arăta că imunitatea durează 10-12 ani de la
vaccinare ( observaţiile continuă), sugerând o imunitate pentru toată viaţa ( deşi
apare mai puţin puternică decât aceea după infecţia naturală).
Eşecurile vaccinării antirujeolice sunt rare (1-5%) şi explicabile fie prin
prezenţa de anticorpi la copilul vaccinat (sugar sau primitor recent de
imunoglobuline), fie mai ales prin defecţiuni de conservare a vaccinului la rece
(“lanţul de frig” necesar de la producător până la aplicare), deoarece vaccinul
rujeolic este foarte labil la temperatură înaltă şi la lumină (un mare impediment
pentru zonele tropicale).
Pentru a evita eşecurile prin imunitatea umorală reziduală la sugari, s-au făcut
încercări de vaccinare la aceştia cu vaccin rujeolic administrat pe cale nazală, prin
aerosoli, cu rezultate bune. Eradicarea rujeolei este posibilă numai pe baza unui
program de vaccinare antirujeolică cu vaccin viu, generalizat şi susţinut a fiecărei
generaţii anuale de copii.
În ţară noastră, vaccinarea antirujeolică se face obligatoriu copiilor, începând
de la vârsta de 9 luni. Se utilizează un vaccin viu supraatenuat liofilizat, preparat
cu tulpină Schwartz, produs de Institutul Dr. I. Cantacuzino din Bucuresti.

30
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA

PACIENTULUI CU RUJEOLĂ
Scopul spitalizării bolnavilor, în cele mai multe cazuri este vindecarea, însă
pentru a realiza acest lucru trebuiesc condiţii prielnice necesare creşterii forţei de
apărare a organismului.
Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu rujeolă constă în:
1. Reducerea febrei se poate realiza prin:
• aplicarea compreselor hipotermizante de 2-3 ori pe zi pe frunte,
torace, membre;
• aerisirea camerei de 3-4 ori pe zi câte 15 minute;
• în cazul frisoanelor se acoperă pacientul cu 2-3 pături, se aplică
buiote cu apă caldă la picioare;
• administrarea medicaţiei prescrise de medic - Algocalmin,
Ibuprofen, Aspirină, Paracetamol;
2. Aplică măsurile corespunzatoare dezobstrucţiei căilor respiratorii
şi diminuării tusei şi polipneei:
• umidificarea aerului din salon prin aşezarea de vase cu apă pe
calorifer, fierberea unei infuzii de muşeţel;
• cavităţile nazale se curaţă de secreţii;
• hidratarea pacientului;
• administrarea medicaţiei prescrise – antitusive, antiinflamatorii.
3. Urmăreşte prevenirea deshidratării, administrând zilnic bolnavului
2000-3000 ml lichid;
• dieta constă, în perioada febrilă, în lichide (supe, ceaiuri, limonadă,
sucuri de fructe, lapte, apă minerală, sifon, etc), administrate cu
stăruinţă şi grijă, în funcţie de toleranţa gastrică.

31
 • imediat ce toleranţa gastrică permite, dieta se îmbogăţeşte treptat,
devenind completă în convalescenţă (fără nici o restricţie ).
4. Asigură prevenirea infectării mucoaselor şi tegumentelor:
• spală ochii bolnavului de 1-2 ori pe zi cu ceai de muşeţel;
• îndepărtează secreţiile nazale şi protejează narinele prin aplicaţii de
creme simple;

• cavitatea bucală trebuie curat întreţinută (gargară cu ceai de muşeţel ,

apă de gură);
• urechile şi mastoidele se controlează atent zilnic;
• efectuează toaleta pe regiuni, baia generală fiind permisă doar în
perioada de convalescenţă;
• schimbă lenjeria pacientului şi lenjeria de pat ori de câte ori este
nevoie.
Asistenta se preocupă de:
• pregătirea psihică a pacientului
• verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice
• ajutorul acordat în acţiunea de îmbrăcare şi desbracare a pacientului
• aducerea pacientului în poziţii adecvate examinărilor
• deservirea medicului cu instrumentele necesare investigaţiei
Sarcinile asistentei în examinările paraclinice acordate pacientului cu rujeolă
sunt:
• pregătirea psihică a pacientului
• pregătirea condiţiilor de mediu, asigurarea unei temperaturi
corespunzătoare pacientului dezbrăcat
• completarea biletului de trimitere cu datele personale ale paciantului

• înştiinţarea serviciului despre investigaţia ce urmează a fi făcută

• pregătirea pacientului în funcţie de examinarea ce va fi executată
• ajutor acordat în timpul examinării
32
 PARTEA TEORETICĂ

III.1. Interviu
Identificarea Nume şi prenume: T.T
persoanei Vârsta: 19 ani

Sexul: masculin
Religia: ortodoxă
Naţionalitatea: româna
Ocupaţie: student
Domiciliu: Rosiorii de Vede, judetul Teleorman
Mediul Condiţii de viaţă:
familial -pacientul locuieşte cu părinţii într-un apartament cu 3 camere,
salubru, bine încalzite;
-dispune de venituri materiale bune;
Obiceiuri Gusturi personale si obiceiuri:
-pacientul prefera carnea de pui, cartofii prajiti si sosuri;
- consumă alcool ocazional; nu fumeaza
- nu ţine regim,
- consumă o cafea zilnic.
-pacientul face dus zilnic, baie generala o data pe saptamâna si
toaleta cavitatii bucale de 2 ori/zi.
Mod de petrecere a timpului liber:
- petrece marea majoritate a timpului liber in fata
calculatorului, citind, iese cateodata cu prietenii in parc.
Relaţii cu familia, prietenii bune
Starea de Date privind starea de sanatate anterioara Date
sănătate antropometrice:
- inălţime: 1,88 cm;
- greutate: 89 kg;

33
 - grup sanguin: B, RH negativ ;
- nu se ştie alergic la nici un medicament Limite
senzoriale:
- acuitate auditivă, tactilă, gustativă normală;
- neagă alergii
-mobilitate – integră
- alimentatie – satisfacatoare 3 mese/zi
- eliminari - scaun-apos; urina normocromă
Pacientul a facut toate vaccinarile corespunzatoare vârstei.
Antecedentele hetero-colaterale: fără importanţă

34
Informaţii Motivele internarii:
legate de
Pacientul prezintă:
boală
-febra T0 = 390 C
-tuse,
-ameteli,
-indispozitie,
-insomnie,
-greturi,
-varsaturi,
-inapetenta,
-astenie,
-frisoane,
-eruptie specifica rujeolei
- senzatie de voma
-anxios
Istoricul bolii:
Pacientul T.T. in vârsta de 19 de ani se adresează serviciului
CPU boli infecţioase, prezentând stare generală alterată
(temperatură, fatigabilitate, inapetenta, greaţă şi vărsături,
erupţie maculo-papuloasă specific rujeola prezent, tuse) cu

debut în urma cu 3 zile.

Diagnosticul de internare: Rujeolă
Data internarii: 20.11.2017

35
Examen Examen clinic pe aparate:
clinic
-stare generală alterată;
general
-tegumente si mucoase: erupţie maculo-
papuloasă specific rujeola prezenta
-sistem ganglionar limfatic nepalpabil;
-sistem osteo - articular: integru, articulatii mobile.
-sistem musculo - adipos: bine reprezentat;
-aparat respirator: torace normal conformat, mobil, cu
sonoritate pulmonara bilaterala
-murmur vezicular prezent, bilateral; R = 23 r/min Aparat
cardio - vascular:
-matitate cardiaca în limite normale;
-zgomote cardiace ritmice;
- T.A 130/ 80 mmHg; AV= 96 b/min
-artere periferice pulsatile;
-retea venoasa periferica normala.
Aparat digestiv si anexe:
-dentitie completă, limba de aspect normal
-tranzit intestinal prezent
- abdomen suplu, participa spontan la miscarile
rspiratorii
- apetit – anorexie
- prezinta greturi, varsaturi, scaune apoase
-ficat, normal de volum, la palpare Aparat
uro - genital:
-loji renale libere, nedureroase;
- urina normocroma

36
-mictiuni fiziologice; S.N.C.:
- Orientat temporospatial -ROT:
prezente bilateral.

37
 III.2. Nevoile fundamentale după concepţia Virginiei Henderson
Nr. NEVOIA MANIFESTĂRI DE SURSA DE
Crt MANIFESTĂRI DE
INDEPENDENŢĂ DIFICULTAT
DEPENDENŢĂ
E
1 A respira şi Frecventa respiratorie torace normal Durere datorata
a avea o crescuta ; hipoventilatie conformat procesului
infectios
bună
circulaţie
2 A se Senzatie de greata si Inapetenţă
alimenta şi varsaturi; anorexie
a se hidrata

3 A elimina Scaune apoase Afecţiunea

transpiratii abundente

4 A se mişca Aparat locomotor

şi a integru, mobil, tonus
muscular prezent,
menţine o mers echilibrat
postură
corectă

5 A dormi şi Somn perturbat, Afecţiunea

a se odihni neodihnitor

6 A se Este îmbrăcat conform

îmbrăca şi anotimpurilor, preferă
a se hainele sport.
dezbrăca

38
7 A menţine Hipertermie Procesul
temperatur infecţios
a corpului
în limite

normale
8 A fi curat, Erupţie Prezintă interes pentru Procesul
îngrijit şi a maculopapuloasă igiena sa, are părul infecţios
scurt şi curat, unghiile
avea Conjunctivita scurte şi curate.
tegumentel
e protejate

9 A evita Irascibilitate / anxietate Persoană echilibrată Durere

pericolele psihic Afecţiunea
10 A Apatie Este sociabil şi Afecţiunea
comunica interesat să stie cat
mai multe despre
boala sa

11 A acţiona Acţionează conform

conform propriilor valori şi
credinţelor credinţe.
şi valorilor
sale

12 A fi Este preocupat în
preocupat vederea realizării
în vederea
realizării

39
13 A se Face mult sport,
recreea practică baschetul,
joacă fotbal şi este
pasionat de calculator.

14 Este interesat de
A învăţa studiu

III.3. Îngrijiri acordate de asistentul medical pacientului cu rujeolă

Îngrijiri autonome:

Fişa tehnică nr. 1. Internarea pacientului în spital

Obiectivele Primirea şi Internarea pacientului în cel mai scurt timp de la
procedurii sosirea în UPU.
Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau / şi aparţinătorii
Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi
prezentă, despre sistemele funcţionale. Asigurarea unei ingrijiri de
calitate conform cu nevoile şi aşteptările pacientului/familiei.

Registru de intrări al UPU

Planul de ingrijire / Foaia de observaţie clinică
Pregătirea
Materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi
materialelor vegetative şi pentru examenul fizic: termometru, tensiometru,
stetoscop, spatulă linguală, sursă de lumină, recipient, recipient
pentru colectarea urinei.

40
 a) PSIHICĂ:
Oferiţi pacientului/familiei informaţii clare, despre necesitatea
internării.
Obţineţi consimţămantul informat de la pacient/familie. b)
FIZICĂ:
Pregătirea Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă adaptată stării de
pacientului
sănătate,
Asiguraţi intimitatea pacientului.
Intruduceţi-vă cu numele şi stabiliţi o relaţie terapeutică
nursăpacient
Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a
pacientului.

41
 Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau/şi psihice.
Evaluaţi gradul de confort sau disconfort al pacientului.
Măsuraţi greutatea şi inălţimea pacientului.
Apreciaţi semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină.
Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale pacientului conform
cu politica serviciului medical.
Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing cat mai completă a
pacientului.
Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului legate
de internare.
Explicaţi pacientului/familiei, regulamentul şi
rutinele spitalului – orarul meselor şi al vizitelor.
Informati pacientul despre procedurile sau intervenţiile
nefamiliare.
Completaţi planul de ingrijire a pacientului cu informaţiile
obţinute: data/ora, nume şi pronume, varstă, starea la internare,
valorile funcţiilor vitale, orientarea în timp şi în spaţiu, măsurile
aplicate la UPU, prelevările de produse biopatologice, numele
medicului care a făcut internarea.
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul se simte binevenit, relaxat şi are incredere în
echipa medicală.
- Culegerea de date este completată în primele 24 ore sau
chiar mai puţin de la internare.
- Familia se simte confortabil intrucat pacientul este în
siguranţă.

42
 Pacientul are un nivel inalt de anxietate sau dezorientare care-i
ameninţă siguranţa.
- Comunicaţi cu pacientul
- Asiguraţi condiţii optime de confort

43
 Pacientul sau altă persoană semnificativă este incapabilă să
furnizeze informaţii despre istoricul stării de sănătate.
- Puneţi intrebări scurte, accesibile
- Cercetaţi documentele vechi în caz de reinternare
- Pacientul refuză internarea exprimandu-şi dorinţa de a
părăsi UPU în ciuda recomandărilor medicale
- Consemnaţi refuzul pacientului în documentele medicale
sub semnătură
Fişa tehnică nr. 2. Comunicarea terapeutică
Definiţie Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine relaţii
interpersonale între nursă şi bolnav.
Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi
nonverbale, prin caracteristicile individului din punct de vedere
comportamental şi sexual.

Scop Rolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu

scopul realizării unei comunicări adecvate

Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli,

cum ar fi: pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de
cultură sau de
pregătire profesională; vocabularul utilizat trebuie să fie pe
înţelesul acestuia; adresarea se face cu „ dumneavoastră”;
Tehnică tonul utilizat este adecvat situaţiei; nursa îşi va menţine
echilibrul necesar; toate tehnicile se aplică atunci când
pacientul este cooperant; mimica şi gesturile trebuie să
completeze informaţia medicală.

Incidente Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:

nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;

44
 nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul; când
pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,
nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă
faţă de cele relatate de bolnav; când se folosesc stereotipurile şi nu
se ţine cont că fiecare bolnav
este o persoană aparte; nursa schimbă subiectul
conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce
la inhibiţia bolnavului.

INGRIJIRI DELEGATE

Fişa tehnică nr. 3. Recoltarea exudatului faringian

Definiţie Exudatul faringian este un examen care identifica prezenta unei
infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene
(gatului). O mostra de secretii este prelevata de la nivelul cavitatii
faringiene şi este plasata intr-un recipient care stimuleaza
cresterea microorganismului care a determinat boala (in cazul în
care acesta exista).
Cultura exudatului faringian este o metoda prin care se
identifica prezenta unei infecţii bacteriene, fungice (ciuperca) sau
virale la nivelul faringelui. Rezultatul testului este gata în una sau
doua zile, în functie de tipul de microorganism testat. De exemplu
testarea prezentei infectiei fungice poate dura mai mult (pana la 7
zile).
Recoltarea secretiilor faringiene se realizeaza în cazul anginelor
(inflamatia faringelui şi amigdalelor) şi în boli declansate de
infectia faringiana (reumatism articular acut, nefrite, etc.).

Scop Scopul recoltarii exudatului faringian este de a depista germenii

patogeni la nivelul faringelui, în vederea stabilirii

45
 tratamentului, precum şi depistarii persoanelor sanatoase
purtatoare de germeni.
Recomandari:
- este indicat ca bolnavul sa fie "a jeun" sau la câteva ore
dupa masa.
- recoltarea se realizeaza înaintea administrarii
antibioticelor.
Materiale tavita renala, spatula linguala sterilizata, eprubeta sterila
necesare prevazuta cu port tampon cu vata (sterile), lampa de spirt,
chibrituri.

Etape de a) Pregatirea materialelor necesare :

lucru Dupa pregatirea materialelor enumerate mai sus, acestea se
transporta lânga pacient.
b) Pregatirea fizica şi pshica a pacientului :
- se anunta bolnavul şi i se explica necesitatea analizei;
- se recolteaza înaintea începerii unui tratament cu
antibiotice sau cu sulfamida;
- se anunta bolnavul ca înainte de recoltare sa nu manânce,
sa nu bea apa sau alte lichide, sa nu faca gargara, sa nu-si instileze
picaturi în nas, iar daca este fumator sa nu fumeze;
- se invita pacientul pe scaun, nefiind o pregatire fizica
speciala a acestuia.

46
 Tehnica - spalarea pe mâini cu apa curata şi sapun;
- se aprinde lampa de spirt, se flambeaza gura eprubetei, fara
sa scoatem port tamponul;
- se invita pacientul, se deschida gura, cu spatula linguala
sterila se apasa limba;
- se scoate port - tamponul din eprubeta şi se sterge depozitul
de pe faringe şi amigdale;
- se flambeaza gura eprubetei fara port - tampon;
- se introduc în eprubeta port-tamponul cu produsul recoltat;
- se flambeaza din nou gura eprubetei;
- se eticheteaza cu urmatoarele date: numele şi prenumele
pacientului, locul recoltarii, data recoltarii;
- se completeaza biletul de trimitere catre laborator, care se
trimite imediat cu produsul recoltat; - se spala mâinile cu apa şi
sapun.
Observatii:
Înaintea recoltarii, se observa atent zona de unde urmeaza sa se
faca recoltarea;
În timpul recoltarii, tamponul nu trebuie sa se îmbibe cu saliva
şi nici sa atinga dintii, care, având flora microbiana ar putea
influenta rezultatul.

Reorganizar Instrumentarul folosit se curata şi se spala cu apa curenta şi

ea locului de sapun, se introduce în solutie dezinfectanta şi se pregateste pentru
munca: sterilizare.

Fişa tehnică nr. 4. Măsurarea funcţiilor vitale

MĂSURAREA PULSULUI
Definiţie Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
Scop Evaluarea funcţiei cardiovasculare. Elementele de apreciat sunt:
ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea şi amplitudinea.

47
Materiale Ceas cu secundar şi un creion roşu.
necesare

Loc de Pulsul poate fi măsurat la nivelul oricărei artere accesibile palpării

elecţie şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera femurală,
humerală, carotidă, temporală, superficială, pedioasă.

Se va asigura pacientului un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute,

după care se va repera artera şi se vor fixa degetele palpatoare pe
Tehnică traiectul arterei, exercitând o presiune asupra peretelui arterial cu
vârful degetelor. Se vor număra pulsaţiile

timp de 1 minut.
Se va consemna valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de
temperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă
patru pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie
va genera curba pulsului.

MĂSURAREA TEMPERATURII
Definiţie Determinarea nivelului curent a căldurii corpului.
Scop Scopul măsurării temperaturii este de evaluare a funcţiei de
termoreglare şi termogeneză

Materiale Casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile, recipient cu

necesare soluţie dezinfectantă, tavă medicală, lubrifiant, alcool medicinal,
ceas.

Loc de Măsurarea se poate face la nivelul axilei, plicii inghinale, cavităţii

elecţie bucale, rectului, vaginului, folosind un termometru maximal.

48
 Pentru măsurarea în axilă:

• se aşează pacientul în decubit dorsal sau în poziţia şezând

• se ridică braţul pacientului
• se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
• se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centru axilei,
paralel cu toracele
• se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa

Tehnică anterioară a toracelui

• dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi

menţinut în acestă poziţie de către asistentă
• termometrul se menţine timp de 10 minute Pentru măsurarea în
cavitatea bucală:
• se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe
latura externă a arcadei dentare
• pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas

• se menţine termometrul timp de 5 minute

După terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se
scoate, se sterge cu o compresă, se citeşte gradaţia la care a ajuns
mercurul, se spală, se scutură şi se introduce în recipientul cu
soluţie dezinfectantă (soluţie cloramină 1%). Se notează valoare
obţinută pe foaia de temperatură printr-un punct pe verticală,
corespunzător datei şi timpului zilei, socotind, pentru fiecare linir
orizontală a foii două diviziuni de grad. Se uneşte valoarea prezentă
cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice.

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a
compara starea curentă cu valorile normale.

49
 Scop Evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii,
rezistenţa determinată de elesticitatea şi calibrul vaselor).
Elementele de evaluat sunt: tensiune arterială sistolică (maxima) şi
tensiune arterială diastolică (minima).

Materiale Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu manometru),

necesare stetoscop biauricular, tampon de vată, alcool, creion roşu.

Loc de Bratul pacientului, deasupra incheieturii cotului.

elecţie

Metoda de determinare poate fi ascultatorie sau palpatorie.

Intervenţiile asistentei pentru metoda ascultatorie sunt:
• pregătirea psihică a pacientului
• asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute
Tehnică • spălarea pe mâini
• se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi
în extensie
• se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub
marginea inferioară a manşetei

50
 • se introduc olivele stetoscopului în urechi
• se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de
cauciuc, până la dispariţia zgomotelor pulsatile
• se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea
supapei, până când se percepe primul zgomot arterial (care
reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime)
• se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul
manometrului, pentru a fi consemnată
• se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot
mai puternice
• se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul
manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând tensiunea arteriala minimă
• se notează în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie
orizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a
foii o unitate coloană de mercur
• se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat; în alte documente medicale se înregistrează
cifric
• se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool. La
indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la
ambele braţe.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA MASEI CORPORALE
Definiţie Prin măsurarea masei pacientului obez se apreciaza starea de
nutriţie, stabilirea necesităţilor calorice ale organismului si
scaderea ponderală în raport cu obiectivele tipului de regim
alimentar prescris de medic.

Scop Determinarea raportului de masa corporala.

51
Materiale • taliometru

necesare • banda metrica

• cantar antropometric
• pix
• foaie de temperatura

52
Tehnica Măsurarea înălţimii: Bolnavul este descaltat, este asezat in
ortostatism, cu spatele lipit de perete, se plaseaza o linie pe vertex
si se marcheaza locul de inaltime. Apoi cu o banda metrica se
masoara distanta de la sol pana la locul marcat. Se noteaza in foaia
de temperatura si in carnetul propriu.
Masurarea greutatii: Asistenta medicala va masura masa corporala
zilnic dimineata a jeune. Ea va pregati fizic si psihic pacientul:
• acesta este anuntat sa nu manance;
• isi goleste vezica urinara;
• se verifica imbracamintea si incaltamintea care se scade din
masa totala
Efectuarea tehnicii:
• verifica functionalitatea balantei
• se echilibreaza la nevoie
• se imobilizeaza acul indicator
• se aseaza greutatile aproximativ la greutatea pacientului
• se solicita pacientului sa se aseze pe cantar
• se deschide bratul balantei si se echilibreaza greutatile
• se citesc valorile obtinute pe scara cantarului
• se imobilizeaza bratul balantei, se coboara pacientul si se
conduce la salon
• se noteaza valorile in carnetul propriu cu numele, prenumele,
salonul
Se noteaza în foaia de observaţie zilnic.

53
III.4. Plan de îngrijiri
Data Problema de Obiective de Intervenţii Evaluare
dependenţă îngrijire
Autonome delegate

20.11 Afectarea Pacientul sa -asez pacientul în pozitie Recoltez sange si

functiei poata respira confortabila; urina pentru examene In urma manoperelor
respiratorii din fara sa mai fie
cauza procesului inpiedicat de -învat pacientul tehnici de de laborator VSH, intreprinse pacientul
infectios secretiile relaxare; sa evite efortul Hemoleucograma , prezinta o respiratie
manifestata prin seropurulente
fizic,stresul; Adnimistrez : buna
secretii nazale
sero-purulente -suplinesc pacientul în Spray nazal – nasic
satisfacerea altor nevoi, 1 puf 1-1-1 In urma manoperelor
aerisesc încaperea; -mucolitice = intreprinse pacientul
Educ pacientul abordeze o ambroxol pacientul prezintă o
maniera corecta de sulflarea sirop(ambroxol diminuare a secretiilor
nasului hidroclorid )2.5 ml nazale
-sugerez utilizarea batistelor 1-1-0
de unica folosinta si spalarea
În urma manoperelor

54
 pe maini dupa fiecare utilizare intreprinse pacientul nu
- plasez in camera mai prezinta secretii
sero-purulente
pacientului o lampa de
aromoterapie cu ulei de eucalipt
pentru usurarea
descongestionatii cailor
respiratorii
- plasez pe tablia
geamului din incapere un
prosop umed pentru
umidificarea aerului
Alterarea starii Pacientul sa -Educ pacientul in abordarea La indicatia - In urma
de nutritie nu prezinte unei respiratii ample pentru medicului interventiilor
datorita senzatiei senzatie de atenuarea senzatiei de gerata administrez : interprinse pacientul nu
de greata greata in 6 ore - sterg fata pacientului cu Metroclopramid mai prezinta senzatire
manifestata prin un prosop umed per os 1-0-1 / 1 cpr de greata
inapetenta Pacientul sa - sustin capul pacientului
isi si vasul in care varsa - In urma
redobandeasca - ofer apa sa isi clateasca interventiilor
gura

55
pofta de dupa ce varsa intreprinse pacientul sia
mancare redobaindit pofta de
- Liniştesc pacientul.
- notez in F.O. cantitatea, mancare si se
aspectul si continutul hidrateaza singur
varsaturilor
- notez cat pot de
fidel/real bilantul ingesta –
excreta
-aerisesc salonul
- schimb lenjeria de pat si
de corp ori de cate ori este
nevoie

56
21.11 Eliminare In 4 ore - Liniştesc pacientul. La indicatia - In urma
alterata datorita pacientul sa nu - notez in F.O. medicului interventiilor
afectiunii mai prezinte cantitatea ,aspectul si administraz : interprinse numarul de
manifestata prin scaune apoase continutul si frecventa Smecta per os 2plic scaune s-a imputinat
scaune apoase scaunelor /zi
- notez cat pot de - In urma
fidel/real bilantul ingesta interventiilor
intreprinse pacientul nu
–excreta mai prezinta scaune
-aerisesc salonul apaose

- schimb lenjeria de pat si de

corp ori de cate ori este nevoie

57
Incapacitatea de Pacientul sa - ajut pacientul sa se - La indicaţia - În urma
a se odihnii reuseaca sa aseze in pozitie propice medicului favorizez tratamentului pacientul
datorita durerii dobandeasca somnului - aerisesc incaperea starea de bine prin a avut un somn de 2 ore
manifestata prin un somn si asigur microclimat administrarea de: in urma carui este
somn insuficient odihnitor corespunzator vizibil mai odihnit, desi
si neodihnitor - Îi asigur condiţii de Sedative diazepam prezinta cearcane si
mediu ambiant propice i.m stare de anxietate
somnului 22.02
(aerisire, căldură, linişte, anxiolitice prazolex - În urma
umiditate); cpr. (administrate cu tratamentului pacientul

- Îi asigur o poziţie 30 min. înainte de a avut un somn de 4 ore

comodă în pat, pentru dormit; culcare) in urma carui este

- inlatur toti posibili vizibil mai odihnit

stimull perturbatori Dar este usor irascibil

- adaptez administrarea 23.03

tratamentului in asa fel incat sa - În urma
nu intrerup somnul pacientului tratamentului

58

22.11 Hipertermie Pacientul sa - aerisesc incaperea si
datorita afectiunii prezinte asigur microclimat
temperatura
manifestata prin corporala in corespunzator
frisoane si piele limite normale -aplic comprese hipotermizante paracetamol la 6 ore
fierbinte de 2-3 ori pe zi pe
frunte ,torace si plantele
Risc de pacientului
convulsii datorita - administrez lichide pe
afectiunii ros
manifestat prin
-monitorizez temperatura
corporala
- in cazul frisoanelor
incalzesc pacientul cu patura
electrica / sticle cu apa calda
pacientul a avut un
somn de 3 ore in urma
carui este vizibil mai
odihnit, desi prezinta
cearcane si nu mai este
anxios
Administrez la -In urma interventiilor
indicatia medicului intreprinse pacientul
antitermice prezinta o stare mai
buna desi temperatura
corporala nu se
incadreaza inca in
limitele normale
- In urma interventiilor
intreprinse pacientul
prezinta temperatura
ridicata peste limita
normala in cea de a
59
febra inalta -ofer pacientului apa rece in doua parte a zilei si
inghitituri mici , ceaiuri de spre seara
plante , compoturi de fructe -In urma interventiilor
- monitorizez si intreprinse pacientul
inregistrez in prezinta temperatura
corporala ce se
F.O. temperatura inregistrata incadreaza in limitele
- aduc la cunostinta normale
medicului toate schimbarile
survenite
Alterarea Pacientul sa nu - ajut pacientul in La indicatia In urma interventiilor
integritatii prezinte efectuarea toaletei corporale pe medicului intreprinse si a
tegumentelor si complicatii administrez in sacul stadiului bolii
mucoaselor cutanate regiuni in vederea asigurări conjunctival al infectocontagioase
datorita (suprainfectii) unui grad de igiena riguros fiecarui ochii cate o eruptia cutanata s-a
procesului picatura de - diminuat iar culoarea
- schimb lenjeria de pat si
infectios Cloricid 3x1 / zi acesteia a pierdut in
manifestat prin de corp ori cate ori este nevoie (tratamentul intensitate
erupţie - spal ochii pacientului cu ceai conjunctivitei ) -
maculopapuloasă HHC 100mg/ zi
de musetel
- ajut pacientul sa isi
efectueze toaleta bucala si
ulterior clatire

60
 - conjunctivita cu apa de gura pregatesc P.I.V. –in glucoza
(complicatie materialele pentru baie 10% (prevenirea
-asigur temperatura camerei la infectiilor
20-22 Csi a apei 37-38 C - tegumentelor si

îl ajut sa se îmbrace, sa se mucoaselor ) -

pieptene,sa-si faca toaleta penicilina G

cavitatii bucale,sa-si taie 2x1000000 u / zi

unghiile I.M .

-pentru efectuarea toaletei pe (antimicrobian)

regiuni pregatesc salonul si

materialele necesare
-protejez pacientul cu paravan si
îl conving cu tact si blândete

23.11 Alterarea Pacientul sa nu -favorizez adaptarea pacientului Medicul curant poarta Pacientul nu mai este
capacitatii de a mai fie anxios la noul mediu -încurajez o discutie cu pacientul anxios
evita pericolele pacientul sa comunice cu cei despre afctiune
datorita durerii din jur,

61
 manifestata prin -Dau pacientului informatii
irascibilitate despre boala si pronosticul
/anxietate acesteia

24.11 Comunicare Pacientul sa -Explic pacientului ca este o Medicul curant poarta Pacientul incepe sa
deficitara comunice afectine cu vindecare fara o discutie cu pacientul comunice ceva mai
manifestata prin sechele si intr-o perioada scurta despre afectiune
de timp relaxat
inchidere in sine
Pacientul se exprima
fara a se mai inhiba

25.11 Deficit de Pacientul sa -Educ pacientul sa urmeze Pacientul a inteles

cunostinte aiba cunostine corect tratamentul si sa importanta respectarii
despre afectiune stricte a tratamentului
datorate limitelor abordeze o alimentatie /regim
cognitive de viata care sa il ajute sa evite
manifestate prin recidive ale afectiunii
cerere de
informatii -Furnizez informatii necesare

62
 VI. Educaţia pentru sănătate
Atât timp cât bolnavul este spitalizat asistenta medicală va profita de această
perioadă pentru a realiza o educaţie pentru sănătate corectă.
Educaţia pentru sănătate cuprinde sfaturi şi explicaţii asupra afecţiunii şi
asupra profilaxiei şi mijloacelor de tratament, a riscurilor tratamentului, a
consecinţelor neefectuarii lui, a efectelor medicaţiei administrate.
Sfaturile şi explicaţiile oferite de asistenta medicală vor fi adaptate nivelului
de înţelegere şi de pregătire a fiecărui bolnav în parte. Ele vor fi realizate cu tact
şi răbdare evitând situaţiile neplăcute.
Asistenta va explica pacientului regulile uzuale de igienă corporală şi
alimentară dacă observaţiile sale o îndreptăţesc să considere că pacientul nu
acordă suficientă atenţie acestui aspect. Se va axa pe rolul igienei corporale pentru
evitarea transmiterii unor boli.
Frecvenţa crescută a infecţiilor virale, ponderea lor în patologie, gravitatea
formelor de boală la vârstele extreme ca şi complicaţiile posibile fac din acest
capitol de patologie o problemă de sănătate publică faţă de care se impune
instituirea de măsuri sistemice, menite să limiteze la maxim posibilitatea apariţiei
şi extinderii unor astfel de îmbolnăviri.
Bolnavul trebuie să se adreseze medicului de familie de la primele
manifestări ale bolii, oricât de uşoare sau nespecifice ar fi acestea la început. Doar
medicul este în măsură să judece corect semnificaţia lor reală. Întârzierea sau
absenţa consultului medical în acest moment riscă să transforme o boală uşoară
într-una severă, cu risc de prelungire sau agravare a evoluţiei ulterioare.
În acest caz, bolnavul trebuie să respecte recomandările medicului:
- de internare (chiar dacă starea bună a pacientului nu pare a justifica
aceasta). Izolarea la spital rezolvă două probleme: pe de o parte asigură
pacientului cele mai bune condiţii de diagnostic, de supraveghere calificată şi de
tratament, iar pe de altă parte anulează riscul de contagiune în familie, adică de a
transforma un caz izolat într-un focar de boală;

63
 - de spitalizare pe toată durata reală a evoluţiei, în situaţia deja amintită în
care pacientul se simte foarte bine cu mult înainte de a se obţine remisiunea datelor
de laborator. Plecarea prematură din spital riscă să compromită evoluţia către
vindecare;
- de a se conforma recomandărilor primite la externare privind regimul de
odihnă şi dieta de cruţare, necesare pentru o perioadă variabilă, până la
normalizarea analizelor.Mai ales în această perioadă critică în ce priveşte şansele
de vindecare, este necesar ajutorul membrilor de familie;
- de a-şi controla evoluţia prin efectuarea unor controale periodice, clinice
şi de laborator, conform recomandărilor primite la externare. Aceste controale
sunt menite a interveni medicamentos în cazurile ce nu ajung spontan la vindecare
sau de a adapta numite recomandări de dietă, de prelungire a concediului, inclusiv
de reinternare în caz de necesitate.

64
VI. Anexe şi scheme

Pielea

65
 Firul de păr

Virusul rujeolic

66
Erupţie la nivelul bolţii palatine în rujeolă

Semnul Koplik

67
 BIBLIOGRAFIE

1.Mircea Chiotan, Boli infectioase, Editura Medicală, 1997

2.Ioan Gorgan, Curs de boli infectiase, 2006
3.Lidia Nanulescu, Elemente de patologie infectioasă, Editura Medicală, 1996
4.Lucretia Titirica, Ghid de nursing, Editura Viata Medicală Romanească, 2004
5.Lucretia Titirica, Îngrijiri speciale acordate pacientilor de către asistenti
medicali, Editura Viata Medicală Romanească, 2003
6.Lucretia Titirica, Tehnici de evaluare acordate de asistenti medicali,
Editura Viata Medicală Romanească, 1997
7.Lucretia Titirica, Urgente medico-chirurgicale, Editura Viata Medicală
Romanească, 1999
8.Marin Voiculescu, Boli infectioase, Editura Medicală, 1990
9.Marin Voiculescu, Rujeola, Editura Medicală, 1983

68