Plan de Lectie Curs Etica Si Nondiscriminare

ETICA SI NON-DISCRIMINAREA GRUPURILOR VULNERABILE
IN SISTEMUL DE SANATATE
SUPORT DE CURS PENTRU STUDENTI
Conf. Dr. Dan Perju-Dumbrava
“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 1

CUPRINS
1. GENERALITĂȚI ȘI LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ANTI-DISCRIMINARE...................................6

2. CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII....................................24
3. DREPTUL LA SĂNĂTATE................................................................................................27
4. DISCRIMINAREA ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE..................................................... 41
5. DIVERSITATEA CULTURALĂ .........................................................................................56
6. ETICA CERCETĂRII PE SUBIECȚI UMANI..............................................................70
7. DISCRIMINAREA PE BAZĂ DE ORIENTARE SEXUALĂ.............................................85
8. PARTEA PRACTICA...........................................................................................101
9. BIBLIOGRAFIE..................................................................................................112

Facultatea si specializarea :
1.Facultatea de Medicina
Generala
2.Facultatea de Asistenti
Medicali Licențiați
3.Balneofiziokinetoterapie si
recuperare
4.Radiologie si imagistica
Disciplina Medicină Legală
“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în
sistemul de sănătate”
Descriere Generala
Cursul se desfăsoara la Disciplina de Medicină Legală din cadrul UMF “Iuliu
Hațieganu” Cluj-Napoca, în perioada 03.03.-13.03.2014.
Scopul proiectului este îmbunătățirea gradului de cunoaștere , înțelegere, acceptare

și respect pentru minorități, a studenților de la Medicină și a viitorilor profesioniști în
sistemul de sănătate din România.
Cursul înglobează capitolele Dreptul la sănătate și principiul nediscriminării, Aspecte

Etice ale cercetării pe subiecți umani și Istorie și tradiții ale rromilor. Capitolul de Istorie si
traditii ale rromilor a fost sustinut de Prof. Sandu Ion.
Obiectivele Cursului
La sfarsitul cursului studentii vor putea să:
 să aplice cunoștințele dobândite în practica medicală

 să cunoască cadrul etic și legislativ, cu obligațiile și îndatoririle care decurg din
acesteasă recunoască pacienții care aparțin grupurilor vulnerabile

 să prevină atitudinile și compartamentele discriminatorii către pacienții care aparțin
minorității rrome
 să îmbunătățească accesul la serviciile medicale de calitate pentru grupurile
vulnerabile, în special pentru etnicii rromi.
Activitati
- prezentări power-point
- expuneri orale
- dezbateri pe temele propuse
- prezentări de caz
- feedback-uri din partea studenților la finalul fiecărei ore de curs
Materiale folosite
Prezentări power point:
Etica și non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate – V.

Astărăstoaie, C. Gavrilovici, M. Vicol, D. Gergely, S. Ion
Etică și Deontologie medicală - Conf. Dr. Dan Perju Dumbravă
Suport scris de curs:
Etica și non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate – V.

Astărăstoaie, C. Gavrilovici, M. Vicol, D. Gergely, S. Ion
Etică și Deontologie medicală - Conf. Dr. Dan Perju Dumbravă
Metode de Evaluare
Evaluarea constă în realizarea unor referate/eseuri privind discriminarea grupurilor
vulnerabile

GENERALITĂȚI ȘI LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ANTI-
DISCRIMINARE

 1.1. Definiții
Discriminarea este acțiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de
anumite drepturi în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de

tratament este în general garantată de Constituţie. Cu toate acestea, fenomenele de
discriminare există chiar și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor
legislative de combatere a fenomenului. Astfel, printre cele mai frecvente fenomene de
discriminare se află discriminarea pe bază de:
a) rasa
b) nationalitate
c) etnie
d) limba
e) religie
f) categorie sociala
g) convingeri
h) sex
i) orientare sexuală
j) vârstă
k) handicap
l) boală cronică necontagioasaă
m) infectare HIV
n) apartenenţa la o categorie defavorizată
o) precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea
recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic,
economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.
În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau

al unui grup de indivizi bazat pe aparteneța lor la o anumită "clasă" sau "categorie".
Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup
de persoane o au împotriva membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica
excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la
exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri
sociale.Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă .
Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a
fi discriminat. El sau ea, trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite
motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze
pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil
negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi
ajută cu bani.
În conformitate cu definiția Naţiunilor Unite "comportamentele discriminatorii pot

lua multe forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de
tratament inegal". In multe țări au existat și încă există chiar legi discriminatorii.
În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin discriminare se înțelege orice
deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap,
boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată,
precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,
economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
1.2. Formele discriminării
Discriminarea directă
 survine când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o alta
persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui
criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare.
Discriminarea indirectă
 survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră

dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în
vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt
adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament
activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează
nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de
persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații egale.
Discriminarea multiplă
 survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-
o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare, cumulativ.

Hărțuirea
 este orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant
ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă,
handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.
Victimizarea
 este orice tratament advers, venit ca reacție la o plangere sau acțiune în instanță sau
la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al
nediscriminării.
Dispoziția de a discrimina (ordinul de a discrimina)
 este considerată a fi tot o formă de discriminare și reprezintă un ordin primit de o

persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru
a discrimina.
1.3.Discriminare rasialăși etnică
Discriminare rasială diferențiată între indivizi, pe bază de rasă a fost politica oficială a
guvernului în mai multe țări, precum Africa de Sud în epoca apartheid, și Statele Unite ale
Americii, înaintea Războiului de Secesiune.
Încă din timpul Războiului Civil American, termenul de "discriminare", în general, a evoluat
în limba engleză americană fiind utilizat ca si tratament defavorabil al unui individ -
termenul referindu-se inițial numai la Înțelesul de rasă, mai târziu generalizându-se ca
membru într-un anumit grup social sau categorie socială nedorită. În anul 1865, Civil Rights
Act („Legea Drepturilor Civile”) a oferit un remediu pentru discriminarea rasială
intenționată la ocuparea forței de muncă de către angajatorii privați și de stat. Civil Rights
Act din 1871 se aplică la locurile de muncă publice sau la ocuparea forței de muncă care
implică acțiuni de stat și interzice privarea de drepturile garantate prin constituția sau legea
federală. Titlul VII este principala reglementare federală cu privire la discriminarea la
angajare și interzice discriminarea ilegală a ocupării forței de muncă de către angajatorii
publici și privați, de către organizațiile de muncă, de programele de formare și agenții de
angajare bazată pe rasă sau culoare, religie, sex, și origine națională. Titlul VII interzice, de
asemenea represaliile împotriva oricărei persoane pentru că se opune unei practici interzise
prin lege, sau pentru că exercită o responsabilitate, care depune mărturie, care asistă sau
participă la o procedură în temeiul legii. Civil Rights Act din 1991 a extins cazurile de daune
disponibile din titlul VII și a adăugat că reclamanții au dreptul la un proces cu juriu. Titlul VII
prevede, de asemenea, că discriminarea pe baza rasei și culorii unui individ este interzisă.
În cadrul sistemului de justiție penală, în unele țări occidentale, minoritățile sunt
condamnate și închise în mod disproporționat în comparație cu albii. În 1998, aproape unul
din trei bărbați negri cu vârste cuprinse între 20-29 au fost în închisoare sau reținuți pe o
perioadă determinată sau eliberați condiționați în Statele Unite.
Băştinaşii minoritari, ce reprezintă aproximativ 2% din populația Canadei, ocupă 18% din
populația închisorilor federale începând cu anul 2000. Potrivit guvernului australian,
publicarea în iunie 2006 a statisticilor închisorilor, populațiile indigene alcătuiesc 24% din
totalul deținuților în Australia.În 2004, maori care constituie doar 15% din populația totală a
Noii Zeelande, reprezintau 49,5% din deținuți. Maori intrați în închisoare reprezintă un
raport de 8 ori numărul de nemaori. Un sfert din populația penitenciarelor din Anglia este
de minoritate etnică. Comisia Egalității și Drepturilor Omului a constatat că de cinci ori mai
mulți negri decât albi pe cap de locuitor în Anglia și Țara Galilor sunt închiși. Experții și
politicienii au spus că suprareprezentarea bărbaților negri a fost rezultatul a zeci de ani de
prejudecăți rasiale în sistemul de justiție penală.
 După Revoluția din 1989, România a adoptat o serie de acte legislative care să
apere interesele minorităților împotriva discriminării, cum ar fi: Legea
nr.148/2000 privind publicitatea, Legea nr. 215/2001 privind organizarea și
funcționarea administrației publice locale, Hotărârea nr. 1206/2001 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor
aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația
publică locală, legi cuprinse in Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
Legea nr. 416/2001 - venitul minim garantat, Legea nr. 705/2001 privind sistemul
național de asistență socială, Legea nr. 116/2002 cu privire la prevenirea și
combaterea marginalizării sociale, Hotărârea Guvernului nr. 829/2002 privind
Planul Național antisărăcie si promovare a incluziunii sociale.
1.4. Discriminare pe bază de sex sau orientare sexuală
Deși sexismul se referă la credințele și atitudinile în raport cu sexul unei persoane, astfel de
convingeri și atitudini sunt de natură socială și în mod normal nu au consecințe
juridice.Discriminarea sexuală, pe de altă parte, poate avea consecințe juridice.
Discriminare bazată pe sex variază între țări, esența este că aceasta este o acțiune ostilă
inițiată de o persoană împotriva altei persoane, această acțiune nu ar fi avut loc dacă
persoana ar fi de alt sex. Discriminarea de această natură, în anumite circumstanțe
enumerate este ilegală în este definită ca o acțiune ostilă împotriva unei alte persoane, dar

care nu ar fi avut loc cu o persoana de alt sex. Aceasta este considerată o formă de
prejudiciu și este ilegală în anumite condiții enumerate în majoritatea țărilor.
Discriminarea sexuală poate apărea în diferite contexte. De exemplu, un angajat poate fi

discriminat prin a-i pune întrebări discriminatorii în timpul unui interviu de angajare, sau
pentru că un angajator nu a angajează, nu promovează sau concediază pe nedrept un
angajat pe baza de sex, sau angajatorii plătesc inegal în funcție de sex.
În domeniul educațional s-ar putea susține că un student a fost exclus de la o instituție de

învățământ, program, șansă, împrumut, grup de studenți, burse pe motiv ca ar fi băiat sau
fată. În domeniul imobiliar o persoană ar putea fi refuzată la negocierile pentru închirierea
unei locuințe sau obținerea unui împrumut datorită sexului. Un alt cadru în care au existat
discriminări de sex este cel bancar; de exemplu, în cazul în care cuiva îi este refuzat un
credit sau îi sunt oferite condiții de împrumut inegale în funcție de sex.
Social, diferențele sexuale au fost folosite pentru a justifica roluri diferite pentru bărbați și
femei, în unele cazuri dând naștere pretențiilor de rol principal și secundar.
Deși există presupuse diferențe non-fizice între bărbați și femei, revizuiri majore ale
literaturii academice pe diferența între femei și bărbați vom găsi doar o minusculă
minoritate de caracteristici în care există diferențe psihologice constante între bărbați și
femei, și acestea se referă direct la experiențele întemeiat pe diferența biologică.
Cu toate acestea, există, de asemenea, unele diferențe psihologice în ceea ce privește

modul în care problemele sunt tratate, percepțiile și reacțiile emoționale și care se pot
referi la hormoni și la caracteristicile de succes ale fiecărui sex ceea ce denotă un stil de
viață primitiv.
Discriminarea, de obicei, urmează stereotipurilor de sex deținute de o societate.

Organizația Națiunilor Unite a ajuns la concluzia că femeile se lovesc în experiență adesea
de un "plafon de sticlă", și că există societăți în care femeile se bucură de aceleași șanse ca
și bărbații. Termenul de "plafon de sticlă" este folosit pentru a descrie o barieră percepută
la avansarea în ocuparea forței de muncă bazate pe discriminare, în special discriminare de
sex.
În Statele Unite în 1995, Comisia Glass Ceiling, un finanțator de grup guvernamental, a

declarat: "Peste jumătate din mastere, toate sunt acum acordate femeilor, dar 95% la
nivelul de conducere de nivel superior, din top Fortune 1000 industrial si 500 din
companiile de servicii sunt bărbați. Dintre acestea, 97% sunt de culoare albă." În raportul
său, a recomandat acțiune afirmativă: luarea în considerare a sexului și rasei angajatului în
deciziile de angajare și promovare, ca un mijloc pentru a pune capăt acestei forme de

discriminare. În 2008, femeile reprezentau 51% din totalul lucrătorilor din managementul
înalt profesional precum și în ocupațiile asociate. Ele depășesc numeric bărbații în ocupații
precum manageri de relații publice, directori financiari și resurse umane.
China Headhunter , Chinahr.com, a raportat în 2007 că salariul mediu pentru bărbații-guler

alb a fost de 44000 de yuani (6.441 dolari), comparativ cu 28,700 de yuani (4.201 dolari)
pentru femei.
Compania PwC de cercetare a constatat că printre FTSE 350 de companii în Regatul Unit, în
2002, aproape 40% din posturile de conducere superioară au fost ocupate de femei. Când
cercetarea a fost repetată în 2007, numărul de posturi de conducere deținute de femei a
scăzut la 22%.
Transexualii, deopotrivă masculini și feminini, au probleme în găsirea unui loc de muncă,

sunt izolați social și ocazional suferă atacuri violente.
Cu toate acestea, problema de discriminare de sex nu se oprește la persoanele transexuale

sau la femei. Bărbații sunt de multe ori victima în anumite zone ale ocupării forței de muncă
pentru ca sunt bărbați, cînd încep să caute de lucru în secretariat și îngrijirea copiilor, munci
tradițional percepute ca "locuri de muncă ale femeilor".
O astfel de situație pare a fi evidentă într-un caz recent privind presupusa discriminare
YMCA și un caz a Curții Federale din Texas. Cazul implică de fapt o presupusă discriminare
împotriva atât a bărbaților, cât și a negrilor în îngrijirea copiilor, chiar și atunci când trec
aceleași teste stricte de fond și alte standarde de angajare. Acest caz a fost susținut în fața
instanței federale, în toamna anului 2009, și aruncă o lumină asupra modului în care un loc
de muncă dominat de o majoritate (femei în acest caz), va "justifica" uneori tot ceea ce
doresc să facă, indiferent de lege. Acest efort se face, poate pentru auto-protecție, pentru a
menține rolurile tradiționale ale societății, sau pentru alte raționamente defecte, imorale
sau ilegale care aduc prejudicii.
Legislație antidiscriminare pe baza de sex
 În lume:
- Australia- Sex Discrimination Act (1984); -Canada- Ontario Codul Drepturilor
Omului (1962) - Legea canadiană a Drepturilor Omului (1977); -Hong Kong -
Ordonanța Discriminării Sexuale (1996); -Marea Britanie: Egal Pay Act 1970 -
prevede salariu egal pentru munca comparabilă; Legea Discriminării Sexuale din
(1975); Legea Drepturilor Omului (1998)

 În România:
- Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea
tuturor formelor de discriminare
- Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind
prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare
- Hotărâre nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001 privind organizarea si
funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
- Hotărâre nr. 1.258 din 13 august 2004 privind aprobarea Planului
național de acțiune pentru combaterea discriminării
- Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea si completarea
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor
formelor de discriminare
- Legea nr. 27/2004 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 77/2003
pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare
- Instrucțiunea CNCD, nr. 1 din 5 martie 2003
- Ordonanța Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea O.G. nr.
137/2003
- Alte referinte de ordin general apar în:
Constituția României (art. 4, art. 16, art.26 )
Codul Muncii (art.5)
Codul Civil al României (art.998 - 999)
Codul Penal al României (art. 247, art. 317)
1.5. Discriminarea la locul de muncă
Discriminarea la locul de muncă se referă la interzicerea anumitor persoane să aplice și să

primească anumite locuri de muncă pe baza de rasă, vârstă, sex, religie, înălțime, greutate,
naționalitate, handicap, orientare sexuală sau identitatea de gen. În relația cu sociologia,
discriminările la angajare, de obicei, se referă la ce evenimente se întâmplă în societate la
momentul respectiv. De exemplu, în anii 1950-1960 părea ridicol să se angajeze un bărbat
afro-american și absolut nemaiauzit de a se angaja o femeie afro-americană în multe slujbe
din SUA. Cu toate acestea, astăzi în societatea noastră, este norma absolută de a angaja
orice persoană calificată. Acest tip de discriminare s-a redus enorm comparativ cu anii
anteriori. Fapt ce se datorează unor legi care interzic discriminarea în relațiile de muncă. În
societatea noastră de astăzi, toată lumea este obligată să trateze toate tipurile diferite de

oameni la fel și să le acorde aceleași șanse. Dacă un angajator încalcă aceste reguli, el poate
fi acționat în justiție pentru motive de discriminare.
 În lume
Legi federale americane care protejează împotriva:
- Rasei, culorii și discriminării de origine etnică includ Legea Drepturilor Civile din
1964, Ordinul Executiv Numărul 11478 printre numeroase alte legi care
protejează oamenii de rasă, culoare și discriminare de origine națională.
- Sexismului includ Legea Drepturilor civile din 1964 și Equal Pay Act din 1963.
- Discriminarea de vârstă include Legea din 1967, Discriminarea bazată pe vârstă
în ocuparea forței de muncă.
- Discriminarea psihică și fizică este inclusă în Legea Americanilor cu Dizabilități -
1990.
- Discriminare pe motive religioase inclusă Civil Rights Act din 1964.
- Discriminarea militară include Asistența de Readaptare a Veteranilor din
Vietnam - Legea din 1974
 În România
Pricipalele legi care protejează discriminarea la locul de muncă sunt:
- Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei si bărbați
- Ordonanța de urgență nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecția
maternității la locurile de muncă
- Hotarârea de Guvern nr. 967/1999 privind constituirea si functionarea Comisiei
consultative interministeriale în domeniul egalitatii de sanse între femei si
barbati (CODES)
- Hotarârea de Guvern nr. 1273/2000 privind planul național de acțiune pentru
egalitatea de șanse între femei si bărbați
1.6.Discriminare pe bază de orientare sexuală
În 2009, ILGA a publicat un raport pe baza cercetărilor efectuate de către Daniel

Ottosson de la Colegiul Universitar Södertörn, Stockholm, Suedia. Aceasta cercetare a
constatat că din 80 de țări din întreaga lume care continuă să considere homosexualitatea
ilegală, cinci efectuau pedeapsa cu moartea pentru activitatea homosexualăși două nu în
unele regiuni ale țării. În raport, acest lucru este descris ca "sponsorizată homofobie de
stat". Acest lucru se întâmplă în statele islamice, și în două regiuni aflate sub autoritate
islamică.

1.7.Discriminare pe bază de limbă
Diversitatea de limbă este protejatăși respectată de către majoritatea țărilor pentru

valoarea diversității culturale. Cu toate acestea, oamenii sunt uneori supuși unui tratament
diferit, deoarece limba lor preferată este asociată cu un anumit grup, de clasă sau
categorie. Frecvent, limba preferată este doar un alt atribut de separare a unui grup etnic.
Există discriminare în cazul în care nu există tratament defavorabil față de o persoană sau
un grup de oameni care vorbesc o anumită limbă sau dialect.
Discriminarea de limbă este sugerată să fie etichetată linguicism sau logocism. Anti-
discriminatorii fac eforturi de a acomoda persoanele care vorbesc limbi diferite sau nu pot
avea o influență în țara lor cu o altă limba predominantă sau "oficială". Această protecție
este bilingvismul cum ar fi documente oficiale în două limbi, și multiculturalismului în mai
mult de două limbi.
1.8. Discriminarea pe bază de vârstă
Se manifestă printr-o preferință a firmelor de a angaja cu predilecție proaspăt

absolvenți, care acceptă un salariu mic în pofida volumului de muncă mare, pentru că altfel
nu pot acumula experiența necesară.
De asemenea, există o reticență a firmelor în a angaja persoane cu vârste peste 40,

persoane despre care se consideră că s-ar acomoda mai greu valorilor firmei și despre care
se știe că au așteptări mai mari din punct de vedere salarial sau sunt mai puțin interesate de
a lucra ore suplimentare.
1.9.Discriminare inversă
Unele încercări de anti-discriminare au fost criticate ca discriminare inversă. În

special, cotele de minoritate discriminează membri ai unui grup dominant sau majoritar. În
opoziție cu preferințele sale rasiale, Ward Connerly de la Institutul American A Drepturilor
Civile a declarat: "Nu este nimic pozitiv, afirmativ, sau egal" cu privire la afirmația
"programe de acțiune care să acorde întâietate unor grupuri pe criterii de rasă.“. Există
cazuri, totuși, cum ar fi Noack v. cazul YMCA din SUA Curtea a V-a, care include părtinirea
categorică gen anti-masculin într-un mediu de lucru tradițional feminin, ca de exemplu cel
de îngrijire a copiilor.

1.10. Discriminarea pozitivă
Măsurile care vizează un anumit grup și care urmăresc eliminarea și prevenirea

discriminării sau compensarea dezavantajelor rezultate din atitudini, comportamente și
structuri existente poartă denumirea de discriminare pozitivă. Există tendința de
abandonare a sintagmei discriminare pozitivă în favoarea celor de măsuri specifice sau de
tratament preferențial deoarece, spre deosebire de discriminarea pozitivă, care presupune
acordarea unei preferințe automate și absolute membrilor grupului minoritar, celelalte
două vizează asigurarea egalității depline și efective, permițând ca aprecierea să se facă în
concret, de la caz la caz.
1.11. Discriminarea persoanelor cu handicap
Discriminarea împotriva persoanelor cu handicap în favoarea persoanelor care nu

sunt se numește ableism sau disablism. Discriminarea celor cu handicap, tratează
persoanele fără handicap ca standard de "viață normală", rezultate în locuri publice și
private și servicii, educație și asistență socială care sunt construite pentru a servi "standard"
de oameni, cu excepția celor cu diverse handicapuri.
 În lume
În Statele Unite, Legea Americanilor cu Handicap asigură egalitatea de acces la

ambele clădiri și servicii și este la fel cu acte similare din alte țări, cum ar fi Legea din
2010 privind egalitatea în Marea Britanie.
 În Uniunea Europeană
-Definitions of disability in Europe: a comparative analysis: a study prepared by

Brunel University for European Commission, 2002 Directorate-General for
Employment and Social Affairs
-The European Union Disability Strategy europa.eu.int Concept paper on combating

discrimination in Romania, Renate Weber, Bucharest, 2003
-Equal opportunities for people with disabilities: An European Action Plan,

Commission of The European Communities, Bruxeles, 2003
 În România
- Manifestul dizabilității în România, Grupul de Inițiativă pentru Constituirea

Consiliului Național al Dizabilității, Bucuresti, 2003
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.102/1999 privind protecția specialăși

încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap
- Legea nr.519 - 12/07/2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr. 102/1999 privind protecția specială si încadrarea în muncă a persoanelor cu
handicap
- Strategia națională din 31 oct. 2002 privind protecția specialăși integrarea socială a
persoanelor cu handicap din România - prevede egalizarea șanselor, protecție socială
(alocații de sprijin, scutiri de taxe și impozite, reduceri la transportul urban, locuințe
sociale)
- Directiva Consiliului 2000/787EC stipulează de asemenea accesul pe piața muncii a

persoanelor cu dizabilități.
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost publicată în

Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010) și a intrat în vigoare.
Convenția obligă părțile să se asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile
pe deplin, în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni.
1.12. Discriminarea religioasă
Discriminare religioasă este evaluarea sau tratarea unei persoane sau a unui grup
diferit din cauza prin ceea ce ei fac sau nu cred. De exemplu, populația creștină indigenă din
Balcani (cunoscută sub numele de "rayah" sau "turma protejată") a trăit sub guvernarea
Imperiului Otoman i-Rayah. Cuvântul acesta este uneori tradus ca „vite”, mai degrabă decât
„turmă” sau „subiecte” pentru a sublinia statutul inferior al rayah. Creștinii au fost obligați
să plătească impozite mai mari decât musulmanii, precum și forțați să plătească un impozit
de sânge prin care băieți de șapte ani erau luați de la familiile lor și prin forță convertiți la
islam.
În multe țări creștine au existat restricții cu privire la ocupațiile pe care evreii puteau să le
profeseze, împingându-i în roluri marginale sociale considerate inferioare, cum ar fi cele
fiscale, cele legate de colectarea chiriilor, de camătă, ocupații în care erau tolerați ca pe un
"rău necesar". Numărul de evrei permis de ședere în diferite locuri a fost limitat, ei s-au
concentrat în ghetouri și nu le-au fost permis să aibe teren propriu. Al patrulea Consiliu de
la Lateran din 1215 a decretat că evreii trebuie să poarte haine distinctive.
Într-o consultare din 1979 privind această chestiune, Comisia drepturilor civile din USA
definește discriminarea religioasă în ceea ce privește drepturile civile garantate de
Amendamentul XIV-a Constituției Statelor Unite. Întrucât pentru libertăți civile religioase,
cum ar fi dreptul de a ocupa sau nu să dețină o credință religioasă, sunt esențiale pentru
libertatea de religie (în Statele Unite, garantate de Primul Amendament), discriminarea
religioasă are loc atunci când cineva este refuzat la "protecție egală în fața legilor,

egalitatea de statut în temeiul legii, egalitatea de tratament în administrarea justiției, și
egalitatea de șanse și accesul la locuri de muncă, educație, locuințe, servicii publice și
facilități, precum și loc public pentru exercitarea lor și dreptul lor la libertate religioasă.
LEGISLAȚIA EUROPEANĂ ANTI-DISCRIMINARE
Principiile generea si sursele legislatiei UE
Uniunea Europeană trebuie sa acționeze în limitele puterilor stabilite prin

tratate. Principiul subsidiarității reglementează legalitatea exercitării competențelor: în
cazurile în care domeniile nu sunt de competență exclusivă a UE (ex. când competența este
împărțită cu statele membre) aceasta poate să acționeze numai dacă obiectivele acțiunii nu
pot fi îndeplinite în mod suficient de către statele membre.
În cazurile de conflict, legislația UE este preeminentă legii naționale, în scopul de a asigura

uniformitatea legislației UE și interpretarea ei în mod uniform la nivelul instanțelor
naționale. Curtea Europeana de Justiție a susținut că UE constituie noua ordine juridică. În
acest scop, statele membre care beneficiază de această nouă ordine și-au limitat
suveranitatea, iar instanțele de judecată naționale au obligația să aplice prevederile
legislației UE, chiar dacă acest lucru presupune să refuze aplicarea legislației naționale cu
care vine în conflict, în cazul în care această legislație națională a fost adoptată anterior sau
ulterior unei norme din legislația UE.
Conceptul discriminării în legislația și politica UE
Principiul nediscriminării reprezintăun principiu general al legislației UE,

fiindmenționat expres în numeroase dispoziții ale tratatelor. Carta UE privind Drepturile
Fundamentale l-a proclamat în mod solemn în decembrie 2000, deși acest document nu are
încă forța juridică obligatorie.
Carta face parte din Tratatul Constituțional, și, în momentul în care acesta va fi ratificat de
către toate cele 25 de state membre, ea va deveni obligatorie. Procesul ratificării
Constituției Europene este în prezent în desfășurare în întreaga Uniune Europeană.
Articolul21 alin.(1) din Cartăstatuează:
"Orice discriminare bazată pe orice criteriu precum sex, rasă, culoare, etnie sau origine
socială, trăsături genetice, limbă, religie sau credință, opinie politică sau de altă natură,
apartenența la o minoritate națională, proprietate, naștere, dizabilitate, vârstă sau
orientare sexuală este interzisă."

În continuare, articolul 13 din TCE statuează:
"Fără a desconsidera prevederile celorlalte dispoziții ale Tratatului și în limitele puterii

conferite de acesta Comunității Europene, Consiliul în unanimitate, acționând la
propunerea Comisiei și după consultarea cu Parlamentul European, poate lua decizii
necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex, origine rasială sau etnică,
religie sau credință, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală."
Aceasta nu reprezintă o interdicție directă a discriminarii, ci mai mult o prevedere prin
care se acordă UE competente în domeniul combaterii tuturor formelor de discriminare.
Chiar înaintea acestor prevederi, a existat o amplă legislație și jurisprudență UE
referitoare la interzicerea discriminarii pe criteriu de naționalitate și sex.
În urma adoptării articolului 13, UE a pus în practică o strategie de combatere a

discriminării formată din:
-Directiva Consiliului 2000/43/EC
-Directiva Consiliului 2000/78/CE
-Planul de Acțiune al Comunității 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea
discriminării pe toate criteriile enumerate în articolul13 (altele decât criteriul sex).
Directiva Consiliului 2000/43/EC din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului de

tratament a persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică:
Implementează principul egalității de tratament între persoane indiferent de rasă

sau origine etnică. Asigură protecție împotriva discriminării în domeniul angajării și
instruirii, educației, securității sociale, sănătății și accesului la bunuri și servicii. Conține
definițiile discriminării directe, indirecte, harțuirii și victimizării. Oferă victimelor
discriminării dreptul de a acționa în justiție, printr-o procedura administrativă sau
juridică, pe cei care ii discriminează și prevede și sancțiuni pentru aceștia. Stabilește
înființarea în fiecare stat membru UE a unui organism care sa promoveze un tratament
egal și care să ofere asistență independentă victimelor discriminării rasiale.
Directiva Consiliului 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru
general pentru egalitatea de tratament în domeniul angajării:
Implementează principul egalității de tratament în domeniul angajării și

instruirii indiferent de religie sau credință, orientare sexuală, vârstă sau
dizabilități. Oferă, ca și Directiva 2000/43/EC, definiții ale discriminării, a dreptului la
recurs și a răsturnării sarcinii probei. Cere angajatorilor să creeze condiții de lucru
rezonabile pentru persoanele cu dizabilități care sunt calificate pentru slujbele oferite.

Permite, în unele cazuri, excepții de la principiul egalității de tratament, pentru a păstra,
de exemplu, caracterul special al unor organizații religioase, sau pentru a asigura măsuri
speciale pentru integrarea pe piața muncii a celor foarte tineri sau a celor foarte în
vârstă.
Domeniul de aplicare al Directivelor
Articolul 3din Directiva privind relațiile de munca (2000/78/CE) protejează împotriva

discriminării în următoarele domenii:
- Accesul la locuri de muncă, munca individuală (pe cont-propriu) și profesie (inclusiv

promovarea)
-Accesul la consiliere și pregptire vocațională
- Relațiile de muncă și condițiile de muncă, inclusiv concedierea și salariul
- Apartenența la organizații sindicale sau patronale
Articolul 3 din Directiva Rasiala (2000/43/CE), acordă mai multă protecție împotriva
discriminării incluzând:
-Accesul a locuri de munca, munca individuala (pe cont-propriu) s profesie(inclusiv

promovarea)
-Accesul a consiliere s pregatire vocationala
- Relatiile de munca si conditiile de munca, inclusiv concedierea si salariul
- Apartenenta la organizatii sindicale sau patronale
-Educatia
-Protectia sociala, inclusiv securitatea sociala si serviciile de sanatate
-Avantaje sociale
-Accesul la bunuri si servicii publice, inclusiv accesul la locuinta
Persoanele cărora li se aplică Directivele
Directivele interzic discriminarea săvârșită de persoane fizice sau juridice din sectorul public
sau privat. Aceasta înseamnă că un individ proprietar al unei firme are aceeași obligație de a
nu discrimina la fel ca o companie privată mare, corporație, municipalitate sau autoritate
publică. Directivele protejează împotriva discriminării indivizilor, adică persoanele fizice.
În plus, Directiva Rasială (2000/43/CE) prevede ca protecția împotriva discriminarii
trebuie sa se aplice si fata de organizatiile care au statut de persoana juridica, atunci cand
organizatia este discriminata pentru ca un membru al sau are o anumita rasa sau origine
etnica.
Directivele se aplica tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul unui stat membru,
impotriva oricarei fapte de discriminare pe baza unuia dintre criteriile prevazute (rasa sau

origine etnica, dizabilitate, religie sau credinta, orientare sexuala si varsta) indiferent de
nationalitatea persoanei in cauza.
In consecinta, un cetatean ucrainean care a fost discriminat in Ungaria pe criteriul originii
etnice, dizabilitatii sau orientarii sexuale este aparat in acelasi fel ca si un cetatean maghiar.
Directivele exclud in mod expres discriminarea pe criteriul cetatenie, prin urmare, daca se
produce o discriminare pentru ca esti roman sau pentru ca nu esti maghiar.
Scopul Directivelor este sa creeze un cadru pentru combaterea discriminarii. Directivele
permit discriminarea doar in moduri cu totul exceptionale si numai daca sunt indeplinite
anumite conditii.
Directivele prevad pentru toate criteriile de discriminare exceptii pentru indeplinirea

cerintelor ocupationale determinante. In consecinta, un angajator poate selecta o persoana
pentru un anumit post bazandu-se pe o anumita cerinta ocupationala determinanta, de
exemplu ca aceasta sa aiba o caracteristica legata de originea ei rasiala sau etnica,
dizabilitate, religie sau credinta, orientare sexuala sau varsta.
Respectiva cerinta ocupationala determinanta trebuie sa fie esentiala avand in vedere
natura muncii cerute si contextul in care aceasta se desfasoara. De asemenea este necesar
ca obiectivul urmarit sa fie legitim si cerinta proportionala.
De exemplu, un regizor de film poate insista sa aiba un actor de culoare care sa il joace pe
Nelson Mandela - in aceasta situatie este vorba despre o cerinta ocupationala determinanta
sa angajezi un actor de culoare. Aplicarea exceptiei cerintei ocupationale determinante
avand in vedere un criteriu nu justifica savarsirea unei discriminarii pe un alt criteriu.
Practicile indelungate cu privire la o anumita tipologie de persoana ceruta pentru a ocupa
un anumit post sau pentru o anumita profesie pot sa nu treaca testul obiectivului legitim si
al proportionalitatii. De exemplu, un angajator probabil nu va reusi sa demonstreze ca
pentru postul de receptioner este nevoie de o persoana "tanara si energica"; o astfel de
cerinta poate fi discriminatorie pe criteriul varstei si dizabilitatii.
Diferente de tratament pe criteriul varstei
Articolul 6 din Directiva privind relatiile de munca (2000/78/CE) permite

statelor membre,
fara a le obliga sa includa anumite exceptii de la discriminare pe criteriul varstei:
-Fixarea unei varste minime, a experientei, sau vechimii pentru a avea acces la un
loc de munca sau alte avantaje legate de locul de munca;
-Fixarea unei varste minime de angajare, bazata pe cerintele de pregatire pentru
un anumit post sau de nevoia de a avea o perioada rezonabila de timp inainte de a se
pensiona.
-Orice exceptie de acest gen trebuie sa indeplineasca conditia de a fi justificata
obiectiv si rezonabil de un scop legitim precum: politica de ocupare a fortei de munca,
piata fortei de munca, conditii de pregatire, iar mijloacele de atingere a acestui scop sa
fie adecvate si necesare.

LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ ANTI-DISCRIMINARE
Problematica discriminarii a fost introdusa in legislatia romaneasca prin intermediul

aderarii/semnarii/ratificarii de catre Romania a actelor normative internationale
referitoare la drepturile omului.Dintre acestea amintim:
-Declaratia Universala a Drepturilor Omului
-Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale
-Pactul international cu privire la drepturile civile si politice
-Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei (CEDAW)
-Conventia Europeana a Drepturilor Omului
-Carta Sociala Europeana Revizuita
Eforturile Romaniei pentru adoptarea unei legislatii care sa transpuna prevederile

directivelor europene anti-discriminare au inceput inca din 1999 si s-au concretizat in
adoptarea urmatoarelor legi:
- Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor

formelor de discriminare, publicata in M.Of. al Romaniei, Partea.I, nr. 431 din 2
septembrie 2000
-Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare, publicata in M. Of. al Romaniei, Partea.I,
nr. 69 din 31 ianuarie 2002
-HOTARARE nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001 privind organizarea si functionarea

Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, publicata in M.Of, Partea I, nr. 792
din 12 decembrie 2001
-Ordonanta Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea O.G. nr. 137/2003, publicata in
M.Of. al Romaniei, Partea.I, nr. . 619 din 30 august 2003
-Legea nr. 27/2004 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 77/2003 pentru
modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare, publicata in M. Of. Al Romaniei, Partea I,
nr. 216 din 11 martie 2004
-Instructiunea CNCD, nr. 1 din 5 martie 2003, publicata in M.Of., Partea I, nr.235 din 7
aprilie 2004
-HOTARARE nr. 1.258 din 13 august 2004 privind aprobarea Planului national de actiune

pentru combaterea discriminarii, publicata in M. Of. Al Romaniei, Partea I, nr. 775 din 24
august 2004
-Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare, publicata in M. Of. Al Romaniei, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006
Acestora li se adauga referirile de ordin general privind discriminarea care apar in:
Constituția României (art. 4, 16, 26 )
Codul Penal al României (art. 247, art. 317)
Codul Civil al României (art.998 si art. 999)
Codul Muncii (art.5)
(Sursa de informare: Combaterea discriminarii: manual de pregatire. Human European

Consultancy; Migration Policy Group, Luxemburg, Biroul pentru publicatii oficiale ale
Comunitatii Europene, 2006)

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA
DISCRIMINĂRII

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii - este autoritatea de stat autonoma, sub
control
parlamentar, care isi desfasoara activitatea in domeniul discriminarii.
Este garant al respectarii si aplicarii principiului nediscriminarii, in conformitate cu

legislatia interna in
vigoare si cu documentele internationale la care Romania este parte.
Consiliul isi exercita atributiile in urmatoarele domenii:
Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de

constientizare privind
drepturile omului, efectele discriminarii, principiul egalitatii, cursuri de formare, de
informare, proiecte si programe la nivel local, regional si national, realizarea de studii,
rapoarte etc
Medierea faptelor de discriminare a partilor implicate in cazul de discriminare, in

prezenta reprezentantilor Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Consiliul
National pentru Combaterea Discriminarii urmareste reducerea si eliminarea faptelor de
discriminare si nicidecum sa aplice amenzi.
Investigarea, constatarea si sanctionarea faptelor de discriminare. Pentru analizarea

cat mai corecta
a cazurilor si pentru luarea deciziilor in cazul petitiilor primite sau autosesizarilor, Colegiul
Director dispune de masuri pentru a investiga cazurile, in urma carora acesta constata
existenta sau nu a faptei de discriminare si dupa caz, sanctionarea acesteia.
Monitorizarea cazurilor de discriminare in urma constatarii unor cazuri de

discriminare de catre CNCD, prin supravegherea ulterioara a partilor implicate.
Acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii prin explicarea

legislatiei celor interesati de catre consilierii juridici ai CNCD, prin indrumarea asistata in
ceea ce priveste activitatea de depunere a petitiei si informatii suplimentare ce decurg din
aceasta procedura.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat, anul trecut,

săvârșirea unor acte de discriminare în 113 cazuri, cele mai multe fiind pe criteriile etniei
și limbii, și a aplicat 35 de amenzi în valoare totală de 114.000 de lei, potrivit raportului pe
2012.

CNCD: 113 dosare au fost admise anul trecut. Cele mai multe cazuri de discriminare, pe
etnie și limbă
În 2012, CNCD a înregistrat 548 de petiții, număr care se încadrează în dinamica ultimilor
ani. Totodată, se observă că, anul trecut, toate criteriile de discriminare prevăzute de
legislație sunt reprezentate de petiții.
Dintre petițiile înregistrate de CNCD în 2012, în cele mai multe s-a reclamat discriminarea pe
criteriul categoriei sociale, celelalte vizeazând etnia, naționalitatea, limba, un handicap,
precum și alte criterii.
Mai puține reclamații au fost făcut pe criteriile gen, convingeri, categorie defavorizată, boală
cronică necontagioasă, infectare cu HIV , religie , vârstă și orientare sexuală .
Față de anii anteriori, există o serie de criterii de discriminare care înregistrează, procentual,
o dinamică crescătoare, ca boala cronică necontagioasă, infectarea cu HIV, naționalitatea,
genul, convingeri și limbă.
În 2012, cele mai multe petiții, au fost primite în legătură cu domeniul accesului la angajare
și profesie, tendință ce s-a păstrat în decursul ultimilor ani.
Totodată, anul trecut, 26,6% dintre petițiile înregistrate la CNCD au fost de la femei, 51,8 %
de la bărbați, 4,19% grupuri de persoane și 17,3% persoane juridice. Analizând mediul de
proveniență a petițiilor, majoritatea, peste 90% provin din mediul urban
În total, din petițiile primite în 2012 și altele din alți ani, au fost soluționate anul trecut 705
dosare. Din numărul hotărârilor emise anul trecut, 392 sunt oferite pentru dosare
constituite în același an.
Soluțiile din cadrul hotărârilor emise în 2012 sunt repartizate astfel: 364 (52 la sută)
respingere, 228 (32 la sută) necompetență și 113 (16 la sută) admitere. Analizând modul de
soluționare a dosarelor din ultimii ani, se constată că există o tendință de ușoară creștere a
soluțiilor de admitere (în 2009 - 7 la sută, 2010 - 14 la sută, 2011 - 15 la sută, 2012 - 16 la
sută).
Totuși, mai mult de jumătate din dosarele soluționate au fost respinse (52 la sută) pe motiv
că nu s-a constatat existența faptelor de discriminare sau au fost clasate deoarece s-a
constatat lipsa probelor, lipsa datelor sau a obiectului, retragerea plângerii, tardivitate etc.
Procentul ridicat al acestora se regăsește și în anii precedenți (37 la sută - 2011). În privința
dosarelor soluționate în cazul cărora s-a constatat necompetența CNCD, se constată că, în
2012, sunt 32 la sută, dublul anului 2011 (15 la sută).
În cazul celor 113 soluții în care s-a admis existența faptelor de discriminare, pe lângă
constatarea acestora, Colegiul director al CNCD a impus 35 de amenzi, a elaborat 55 de
recomandări, 58 de avertismente și a monitorizat trei cazuri.
Tot în 2012, în urma constatării faptelor de discriminare, au fost emise 35 de amenzi
cuprinse între 400 și 8.000 de lei, însumând 114.000 de lei.
În 26 dintre cele 113 cazuri admise a fost vorba de discriminare pe criteriul etniei, iar în 21 -
pe criteriul limbii. În 18 cazuri a fost invocat criteriul categoriei sociale, în 13 - naționalitatea,
în 12 - handicapul, în nouă - genul, iar în opt - altele.
Câte două dosare admise au fost pe criteriile infectare cu HIV și respectiv convingeri, iar câte

unul, pentru orientare sexuală și religie.
Primăria din Racu, județul Harghita, a fost sancționată cu avertisment de către CNCD după
ce un cetățean a sesizat lipsa informațiilor de interes public în limba română pe pagina de
internet a instituției. CNCD a decis în acest caz și monitorizarea site-ului pe o perioadă de
două luni și a recomandat primăriei să depună diligențele necesare pentru
realizarea/menținerea unei pagini de internet a Consiliului Local care să conțină aceleași
informații atât pentru populația vorbitoare de limbă română cât și pentru cea de limbă
maghiară.
Un alt cetățean a considerat că este discriminat prin lipsa traducerii în limba maghiară a
paginilor de internet ale unor autorități publice (prefecturi, consilii județene, primării) pe
raza cărora populația maghiară depășește procentul de 20 la sută din populația totală.
CNCD a constatat că respectivele autorități - prefecturile din Mureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj
și consiliile județene ale ultimelor trei, precum și autoritățile locale din peste 50 de localități
- au pagini de internet realizate din finanțe publice, care nu conțin toate informațiile postate
și în limba maghiară, chiar dacă pe raza lor, la nivel de județ pentru prefecturi și consilii
județene respectiv la nivel de orașe ori comune pentru primării, populația maghiară
depășește 20 la sută din populația totală. Consiliul a aplicat în speță avertisment și a
recomandat remedierea situației, dispunând și monitorizarea respectării recomandării.
Pentru criteriul naționalității, în raport se regăsește ca exemplu petiția înaintată de Asociația
Independentă a Suporterilor CFR 1907 Cluj de Pretutindeni, care arată că în data de
1.10.2011, cu ocazia organizării de către Consiliul Județean Cluj a evenimentului public Ziua
Porților Deschise pe Cluj Arena, Asociația Șepcile Roșii a afișat un banner cu mesajul "Ați
scos exclusivitatea din contract pentru un ungur spurcat", cu referire la finanțatorul echipei
CFR Cluj, persoană de etnie maghiară. Colegiul director a dispus sancționarea cu
avertisment a Consiliului Județean Cluj, mai mult, a recomandat acestuia o rigurozitate mai
mare în efectuarea controalelor la intrarea pe stadion.
Tot pe criteriul naționalității, CNCD s-a autosesizat cu privire la un comunicat postat pe site-
ul Asociației Cuțu-Cuțu cu titlul "Câinii nu sunt evrei ca să fie duși la Auschwitz", schimbat
ulterior, și a sancționat asociația cu amendă de 1.000 de lei.
La criteriul dizabilitate, este menționat, printre altele, cazul unei femei căreia comitetul
executiv de proprietari din blocul în care locuia nu i-a eliberat o decizie cu care aceasta să
poată solicita primăriei de sector avizul de construire a unei rampe pentru persoane cu
dizabilități, în ciuda unei hotărâri în acest sens a CNCD. Colegiul director a constatat că
petentei i-a fost creată o atmosferă degradantă și umilitoare sub o formă continuată,
aceasta fiind nevoită să se târască în mâini pe scările blocului în care locuiește, murdărindu-
și hainele, provocându-și luxații ale membrelor, pentru a coborî ori a urca treptele etajelor,
și a dispus amendarea părții reclamate cu 3.000 de lei.
Colegiul director s-a autosesizat și cu privire la afirmațiile lui Gigi Becali pe postul GSP TV în
perioada 8 - 18 ianuarie 2012, cu referile la protestele de stradă în sprijinul lui Raed Arafat:
"Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieșit în stradă ca să ia apărarea unui
arab împotriva președintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greșit Băsescu, n-ai voie să iei
apărarea unui arab! M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de românii care au ieșit

în stradă! Arafat să se ducă la el în țară, la arabi, acolo! Cum să țin cu un arab împotriva
președintelui țării mele? Să nu pună ministru arab în viața lor". Colegiul director al CNCD a
concluzionat că afirmațiile sunt de natură să atingă demnitatea și să creeze o atmosferă
ostilă, degradantă împotriva comunității arabilor și a celor de religie musulmană. Mai mult,
unele afirmații din cele analizate au caracter de propagandă naționalist - șovină, de instigare
la ură rasială sau națională. Astfel, Becali a fost amendat de CNCD cu 3.000 de lei.
Tot anul trecut, CNCD s-a autosesizat cu privire la postarea unui anunț de închiriere a unei
garsoniere cu excluderea studenților și romilor pe site-ul unui cotidian, care a fost
sancționat cu avertisment și i s-a făcut recomandarea să filtreze anunțurile cu caracter
discriminator și să refuze publicarea acestora.
Colegiul Național "Ioniță Asan" din județul Olt a a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a
format la începutul anului școlar 2011 o clasă I exclusiv din elevi de etnie romă. Aceeași
sancțiune a fost aplicată și Inspectoratului Școlar Județean Olt, în urma neluării unei decizii
cu privire la fapta continuă de care avea cunoștință, în ceea ce privește tratamentul diferit
aplicat elevilor romi,
Ministerul Sănătății a fost sancționat cu avertisment de CNCD anul trecut, deoarece pe
adeverințele eliberate pentru înscrierea la școală, angajare, înscriere la cursuri de formare
profesională, oficii de șomaj, scutiri pentru orele de educație fizică, se nota diagnosticul
"infecție cu HIV".
Cu ocazia punerii în vânzare a biletelor pentru meciul de fotbal Dinamo - Rapid din data de
22.10.2012, la casa de bilete a stadionului Rapid a fost afișat anunțul conform căruia
"Femeile nu primesc bilete la acest meci". Liga Suporterilor Rapidiști, care a susținut că
susține că decizia de a nu oferi bilete persoanelor de sex feminin a fost luată în urma
evenimentelor violente ce avuseseră loc în ultimul timp, a fost sancționată cu amendă de
3.000 de lei.
Amenda maximă, de 8.000 de lei, a fost aplicată de CNCD companiei farmaceutice Secom
pentru campania "Urăște!", considerându-se că aceasta încalcă dreptul la demnitate a
persoanelor cu dizabilități sau a celor cu afecțiuni psihice.
Campania incriminată, pentru un supliment alimentar pentru îmbunătățirea activității
cerebrale, cuprindea trei spoturi, intitulate "Urăște Autismul! Iubește-ți băiețelul", "Urăște
Alzheimer-ul! Iubește-ți tatăl" și "Urăște epuizarea! Iubește-te pe tine", însă conținea
mesaje ca "Urăște-ți băiețelul care a devenit de nestăpânit. Urăște-ți băiețelul care niciodată
nu vrea să stea locului și nici nu te ascultă. Uraște-ți băiețelul care se enervează din nimic și
se poartă urât cu ceilalți".

DREPTUL LA SĂNĂTATE

Conceptul de sănătate și incidența drepturilor omului
Definițiile date conceptului de sănătate de curentele filosofice, de instituțiile

internaționale de sănătate, cele regăsite în dictionare ori cele utilizate de sistemele
medicale au în vedere , esențialmente , un scop de atins.
Acestea indică faptul că sănătatea este mai mult decât absența unei boli sau a unei
infirmități, respective că este o stare afirmativă de bine - Sănătatea reprezintă condiția
completă de bunăstare fizică, mintală și social și nu doar absența unei boli sau a unei
infirmități – O.M.S.
În literatura de specialitate sănătatea umană din perspectiva drepturilor omului este

privită ca o pretenție, un interes, o nevoie sau o solicitarea care este cogniscibilă sub
aspectul legii și care derivă din precept morale necesare pentru respectful demnității
umane. O aplicație preliminară a acestei definiții la dreptul la sănătate demonstrează că
aceasta din urmă se califică ca unul din drepturile omului, sub majoritatea naspectelor.
Sănătatea în mod cert are legătură cu demnitatea umană, constituie o nevoie umană și
în același timp un interes uman. Este clar că orice persoană, indiferent că este copil,
tânăr, adult, în vârstă, etc, are dreptul de a se bucura de sănătate.
În ceea ce privește caracterul cogniscibil din prisma legii, trebuie spus că nu trebuie să
confundăm acest aspect cu forța coercitivă de care se bucură, în general, un drept
recunoscut de lege. O asemenea identificare ar fi de natură a exclude atât theoretic, cât
și empiric, o bună parte a drepturilor omului. Pe de altă parte, în literature de
specialitate se arată că atâta timp cât un beneficiu sau o posibilitate nu este recunoscută
în lege ea poate constitui o pretenție morală, o aserțiune politică sau o problem de
politică general, dar nu unul din drepturile omului.
Dreptul la sănătate cogniscibil în dreptul internațional
Carta Organizațiilor Unite-a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea
Conferinței Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională și a intrat în vigoare la 24
octombrie 1945)
Art. 55: “ În scopul de a crea condițiile de stabilitate și de bunăstare necesare unor relații
pașnice și prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalității în
drepturile popoarelor și al dreptului lor de a dispune de ele însele, Națiunile Unite vor
promova:
A. ridicarea nivelului de trai, deplina folosire a forței de muncă și condiții de progress și
dezvoltare economic și social
B. rezolvarea problemelor internaționale în domeniile economic, social, al sănătății și al

altor problem conexe; cooperarea internațională în domeniile culturii și al
învățământului
C. respectarea universal și efectivă a drepturilor omului și al libertăților fundamentale
pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”
Chiar dacă nu se referă în mod explicit la un drept la sănătate, Carta Organizațiilor Unite
angajează atât
organizația, cât și statele mebre la soluționarea problemelor de sănătate, iar prin Art. 56
statele își asumă obligații de diligență în sensul inteprinderii de acțiuni atât în comun cu
organizația, cât și separate pentru realizarea scopurilor enumerate în Art. 55
Declarația Universală a Drepturilor Omului-adoptată și proclamată la 10 decembrie

1948 de către Adunarea Generală a O.N.U.
Art. 25
(1) “ Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-I asigure sănătatea și bunăstarea lui și a
familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și
serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate,
văduvie, bătrânețe sau celelalte cazuri de pierdere ale mijloacelor de subzistență, în
urma unor împrejurări independente de voința sa.
(2) Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copii, fie că sunt născuți în
cadrul unei căsătorii sau înafara acesteia se bucură de aceeași protecție socială”
Art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului reglementează în particular două

categorii de
beneficii. În primul alineat, dreptul la un anumit standard de viață care permite ca nevoile
de bază să fie
satisfăcute. Între acestea sunt incluse “ sănătatea și bunăstarea” însă sănătatea este tratată
mai degrabă ca
o modalitate de a articula măsura în care dreptul este atins, în speță fiind vorba de un
standard minimal de
trai și nu în mod direct de dreptul la sănătate. Un sistem economic în care fiecare persoană
are abilitatea de
a dobândi bunuri și servicii suficiente pentrua sprijini și dezvolta sănătatea ar presupune că
indivizii
realizează efectiv beneficial dreptului la un standard de trai minimal. Idea este că acest
drept nu presupune
în mod direct acordarea de hrană, îmbrăcăminte,locuință, îngrijire medicală dar acest drept
este atins, în
mod normal, prin accesul la un loc de muncă, ceea ce permite individului achiziția
respectivelor bunuri și
beneficii.
Al doilea drept care se prefigurează din acest articol vizează serviciile sociale, în speță o
securitate social
adecvată în situați în care persoana nu se bucură de exercițiul dreptului la un standard de

viață minimal.
Acest drept nu se referă în mod direct la sănătate, decât prin referire la asigurarea social în
cazul în care o persoană nu poate desfășura activitate în muncă datorită unei boli sau a unei
dizabilități. Deși nu se evidențiază în mod clar natura unei boli sau dizabilități. Deși nu se
evidențiază clar natura unui drept mla sănătate, cel puțin se indică legătura condiționată
între lipsa sănătății și beneficial srviciilor sociale.
În cazul în care o persoană are probleme de sănătate și nu are posibilitatea de achiziționa
servicii medicale, atunci se naște o pretenție pentru beneficial acelor servicii.
Statul poate satisface această pretenție printr-un sistem de securitate sociala, prin sisteme
de compensație a lucrătorilor sau prin diferite tipuri de sisteme de sigurare. De asemnea
statul poate acorda direct respectivele servicii sau poate compensa financiar aceste servicii.
În concluzie, deși dreptul la sănătate nu este prefigurat în Declarația Universală a Drepturilor
Omului ca un drept de sine stătător, acesta este inclus ca un element esențial al dreptului la
un nivel de trai pentru orice persoană.
Convenția internațională privind drepturile economice, sociale și culturale
Adoptată și deschisă spre semnare de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16

decembrie 1966 prin Rezoluția 2200. A intrat în vigoare la 3 ianuarie n1976,
cf.dispozițiilor art. 27 România a ratificat Pactul la 31 oct.1974 prin Decretul nr. 212,
publicat în Buletinuol Oficial al României, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
Art. 12:
“1. Statele părți ale prezentului Pact recunosc dreptul pe care il are orice persoană de a
se bucura de cea mai bună sănătate fizică și mintală pe care o poate atinge
2. Măsurile pe care statele părți la prezentul Pact le vor adopta în vederea asigurării
exercitării depline a acestui dept vor cuprinde măsurile necesare pentru a asigura:
-scăderea mortalității nou-născuților și a mortalității infantile, precum și dezvoltarea
sănătoasă a copilului
- îmbunătățirea tuturor aspectelor igienei mediului și ale igienei industrial
- profilaxia și tratamentul maladiilor epidemic, endemic, profesionale și a altora, precum
și lupta împotriva acestor maladii
- crearea de condiții care să asigure tuturor servicii medicale și un ajutor în caz de boală
”
Dreptul la sănătate este în cel mai explicit mod reglementat de art.12 din Convenția cu
privire la drepturile economice, sociale și cultural. Spre deosebire de Convenția cu privire la
drepturile civile și politice, acest articol utilizează sintagma standard: “ Statele părți
recunosc dreptul pe care îl are orice persoană, această formulare denotă faptul că dreptul în
cauză nu este promulgat, adoptat ori stabilit de către state, cât este recunoscut. Această
alegere induce idea unui drept natural ori născut mai degrabă decât idea unui fundament
positivist în sensul în care statul stabilește ceva, sugerând recunoașterea a ceva ce există cu
toate consecințele care decurg din recunoașterea acestui fapt.

Conținutul acestui drept vizează beneficial individului la “ cea mai bună sătătate fizică și
mintală pe care o poate atinge” . deși textul nu definește termenul de sănătate, dreptul la
sănătate cuprinde atât atributele fizice, cât și cele mintale. Doctrina indică faptul că acest
drept nu poate fi corelativ unei perfecțiuni fizice sau a unor atitudini ori procese mintale
ireproșabile, cât unui standard maximal ce poate fi atins. Acest fapt implică, în primul rând,
existența unor standard care pot fi identificate sau definite, adică un set de attribute care
pot fi definite și articulate ca sănătate.
Pe de altă parte standardul la care face referire articolul 12 nu are natură ideatică, cât are
natură practică. Din acest punct de vedere btrebuie analizat sensul sintagmei “ pe care o
poate atinge”. Nu în ultimul rând, standardul care trebuie atins nu are în vedere unul
minimal, cât “ cel mai bun”. Așadar, dreptul la sănătate nu are în vedere un nivel de bază
minimal, care cuprinde un set de condiții fizice care favorizează sănătatea, cât un drept la un
nivel înalt.
Alte convenții internaționale și regionale
Dreptul la sănătate este recunoscut și în alte instrumente internaționale sau regionale de

protecție a drepturilor omului, cum ar fi:
 Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,

Art. 5
 Convenția Interbațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de
femei Art. 11, Art. 12, Art 14.
 Convenția privind drepturile copilului, Art.21
 Convenția Internațională privind protecția drepturilor lucrătorilor migranță și a
membrilor famiililor acestora Art. 28, 43, 45
 Convenția mprivind drepturile persoanelor cu dizabilități, art. 25
 Carta Socială Europeană Revizuită, art. 11
Carta Socială Europeană Revizuită - adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, reglementează

dreptul la protecția sănătății:
 Art. 11: “ În vederea exercitării efective a dreptului la protecția sănătății, părțile se
angajeazăn să ia, fie direct, fie în cooperare cu organizațiile publice și private, măsuri
corespunzătoare, care vizează în special:
 Să elimine, în măsura în care este posibil, cauzele unei sănătăți deficiente
 Să prevadă servicii de consultare și de educare în ceea ce privește ameliorarea
sănătății și dezvoltarea simțului responsabilității individuale în materie de sănătate
 Să prevină, în măsura în care este posibil, bolile epidemic, endemic și alte boli,
precum și accidentele”

Dreptul la sănătate: natură și conținut
Dreptul la sănătate este un drept incluziv.

 Comitetul ONU pentru Drepturi Sociale și Culturale arată că dreptul la sănătate nu se
rezu,ă doar la îngrijirea medicală corespunzătoare ori la accesul la un spital. Acesta
cuprinde și factorii determinanță ai sănătății, precum:
 Accesul la apă potabilă și sigură
 Sanitație adecvată
 Nutriție corespunzătoare și locuire
 Condiții ocupaționale și de mediu corespunzătoare
 Educație sanitară și informație, inclusive sănătatea sexual și reproductivă
Dreptul la sănătate presupune libertăți:

Dreptul la sănătate implică libertate împotriva tratamentului medical non-consensual,
precum:
- experimente medicale,
- cercetări sau sterilizare forțată,
- libertatea de a nu fi supus torturii sau altor tratamente inhumane, degradante.
- De asemenea, presupune libertatea de a nu fi supus discriminării, libertatea de asociere
sau libertatea de mișcare.
Dreptul la sănătate cuprinde beneficii, acestea includ:
 Un sistem de protecție de sănătate care să asigure oportunități de șanse egale în

atingerea celui mai înalt nivel de sănătate
 Prevenție, tratament și control împotriva bolilor
 Acces la medicamentație esențială
 Sănătate reproductivă, maternal
 Acces egal la servicii medicale de bază
 Acces la educație și la informație medicală
 Participarea populației la procesul de decizii în chestiuni legate de sănătate la nivelul
comunităților, precum și la nivel național
Dreptul la sănătate exclude discriminarea - serviciile medicale, bunurile și facilitățile

medicale trebuie
acordate fără discriminare, principiul nediscriminării este fundamental în respectarea
drepturilor
omului și esențial în exercițiul dreptului la cel mai înalt standard de sănătate.

 Precondiții ale dreptului la sănătate: disponibilitate, accesibilitate, calitate
 Dreptul la sănătate presupune ca serviciile și facilitățile medicale să fie disponibile,

accesibile, acceptabile și de bună calitate.
 Facilitățile de îngrijire medicală, serviciile și programele trebuie să fie disponibile și în

cantitate suficientă. Acestea include apă potabilă și sigură, facilități sanitare adecvate,
clădiri sanitare, personal medical și professional salarizat corespunzător, precum și
medicamentație esențială
Accesibilitatea presupune patru aspecte interconectate:
 Accesibilitate fizică: accesul fizic la facilități sanitare, bunuri și servicii, trebuie sa fie
asigurat pentru toate segmentele populaționale, în special grupuri vulnerabile și
marginalizate. Servicii medicale, apă potabilă și sigură precum și facilități sanitare
trebuie să fie accesibile în zonele rurale, precum și pentru persoanele cu dizabilități
 Accesibilitate economica: facilitățile sanitare, bunuri și servicii trebuie să aibă un
nivel care să permit accesul tuturor din punct de vedere economic. Echitatea
presupune ca segmentele de populație săracă să nu fie în mod disproporționat
supuse unor cheltuieli sanitare, comparative cu segmentele de populație mai bogate.
 Accesibilitate de informație: oricine are dreptul să solicite, să primească și să
disemineze informații și opinii despre subiectelegate de sănătate
 Nediscriminare: facilități sanitare, bunuri și servicii trebuie să fie accesibile tuturor, în
special grupurilor vulnerabile sau marginalizate din segmental populației, atât în
drept, cât și în fapt.
Acceptabilitate
 Toate facilitățile sanitare, bunuri și servicii trebuie să se ridice la nivelul eticii medicale
și să aibă în vedere dimensiunea de gen și cerințele ciclului de viață; serviciile trebuie
să fie de natură a asigura confidențialitatea și de a îmbunătăți statusul medical al
celor vizați.
Calitate
 Facilitățile sanitare, bunurile și serviciile trebuie să fie corespunzătoare din punct de
vedere științific și medical, precum și de bună calitate. Aceasta presupune personal
medical calificat, medicamentație neexpirată și echipament medical aprobat potrivit
standardelor științifice, apă potabilă și sanitație adecvată.
Obligații și responsabilități ale Statelor privind dreptul la sănătate
Convenția Internațională privind drepturile economice, sociale și culturale prevede în Art.

2 că:
 “ 1. Fiecare stat parte se angajează să acționeze atât prin propriul său efort, cât și prin
asistență și cooperare internațională, în special pe plan economic și tehnic, folosind la
maxim resursele sale disponibile pentra ca exercitarean deplină a drepturilor
recunoscute în prezenta Convenție să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele
adecvate, inclusive prin adoptarea de mijloace legislative.
2. Statele părți la prezenta Convenție se angajează să garanteze că drepturile
enunțate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare,
sex, limbă, religie, opțiune politică sau orice altă opinie, origine națională sau social,
avere, naștere sau oricare altă împrejurare ”
Realizare progresivă
 Prin ratificarea tratatelor în domeniul drepturilor omului, statele părți confer nputere
juridică drepturilor stipulate în cadrul jurisdicțiilor naționale. În ceea ce privește
drepturile economice, sociale și cultural, Art. 2 din convenție stipulează că statele au
obligația realizării porgresive a exercitării acestora, fiind și cazul dreptului la sănătate.
Ca atare, se poate spune că dreptul la sănătate este condiționat de o realizare
progresivă. Pe de altă parte , statele trebuie să demonstreze că depun toate eforturile
posibile, cu considerarea resurselor disponibile, de a proteja și de a respecta
drepturile din convenție.
 Chiar dacă conceptual realizării progressive se aplică tuturor drepturilor din

convenție, obligația garantării exercițiului acestora fără dicriminare, precum și
obligația de a adopta măsuri pentru realizarea drepturilor se bucură de effect imediat,
inclusiv în ceea ce privește dreptul la sănătate.
Măsuri pentru realizarea dreptului la sănătate
 Măsurile pentru realizarea dreptului la sănătate pot fi extreme de variate, pot diferi
de la un stat la altul. Convenția privind drepturile economice, sociale și cultural din
art. 2 alin. 1 nu prescrie în concret, un set de astfel de măsuri, limitându-se la
formularea “toate mijloaele adecvate, inclusive prin adoptarea de măsuri legislative ”
 Comitetul Economic, Social și Cultural a subliniat că statele trebuie să adopte strategii

naționale privind exercitarea dreptului la sănătate, iar o parte esențială în acest
process o constituie stabiliarea de indicatori pentru a monitoriza dimensiunile
variabile ale acestui drept.

Obligații minimale de bază
 Comitetul Economic, Social și Culturaș a subliniat faptul că statele au cel puțin

obligația de a asigura satisfacerea unor nivele minimale în privința drepturilor din
convenție. În ceea ce privește dreptul la sănătate Statele trebuie să asigure:
-Dreptul de acces la facilități, bunuri și servicii medicale fără discriminare, față de

grupurile vuolnerabile sau marginalizate
-Accesul la minimă nutriție esențială, adecvată și sigură
-Accesul la locuință și la sanitație, precum și la apă potabilă
-Accesul la medicație esențială
-Distribuția echitabilă a facilităților, bunurilor și a serviciilor medicale.
Obligații de a respecta
 Obligațiile de a respecta presupun ca statul să nu interefereze în mod direct sau

indirect asupra dreptului la sănătate.
 De exemplu, statele trebuie să se abțină de la interzicerea sau limitarea accesului la
servicii ,edicale, utilizarea unor medicamente nesigure, a unor practice
discriminatorii, limitarea accesului la contraceptive sau la alte mijloace de menținere
a sănătății reproductive, cenzurarea informațiilor de natură medicală, încălcarea
dreptului la confidențialitate (diagnostic medical în cazul persoanelor infectate HIV),
etc.
Obligațiile de a proteja
 Obligațiile de protecție presupun că Statul să prevină interferențele asupra dreptului

la sănătate din partea unor terțe părți.
 De exemplu, statele ar trebui să adopte măsuri legislative prin care să asigure că se

autorii privați respect standardele în domeniul drepturilor omului în livrarea de
servicii medicale sau de altă natură (reglementarea compoziției produselor destinate
consumului).
 De asemenea să reglementeze controlul asupra pieței de echipament medical,

precum și a medicamentelor, asigurarea că privatizarea nu afectează disponibilitatea,
acceptabilitatea, accesibilitatea și calitatea facilităților medicale; să protejeze indivizii
împotriva actelor unor terțe părți prin care se aduce atingerea dreptului la sănătate,
dreptul la informare în domeniul medical

Obligații de a realiza
 Obligațiile de a realiza presupun ca statele să adopte măsuri legislative,

administrative, bugetare sau judiciare de natură a implementa dreptul la sănătate în
practică.
 De exemplu statele trebuie să adopte politici naționale în domeniul sănătății care să

acopere domeniul public și privat, să asigure programe de imunizare impotriva bolilor
infecțioase, să asigure accesul egal la nutiție corespunzătoare, sanitație și apă
potabilă, personal medical calificat, informații și consiliere disponibile publicului în
domeniul medical (HIV/SIDA, violență domestic, abuz de alcool, medicamente,
droguri și alte substanțe similare).
Protecția grupurilor vulnerabile în accesul la sănătate și principiul nediscriminării
 Este general recunoscut că unele grupuri sau persoane precum copii, femei, persoane
infectate HIV, cu dizabilități, migranți, etc se confruntă cu obstacole specific în relație
cu dreptul la sănătate. Acestea pot rezulta din factori biologici, socio-economici,
discriminare sau stigmatizare sau dintr-o combinație a acestor factori. Situația specific
în care se pot afla aceste persoane sau grupuri de persoane presupune acordarea
unei atenții specific, în mod particular, în cazul în care se constituie într-un grup
vulnerabil.
 La nivel internațional, preocuparea față de grupurile vulnerabile a atras după sine

stabilirea unor standard legale în materie de drepturile omului, tocmai pentru a
asigura, în practică, protecția acestor categorii de persoane.
Protecția prsoanelor aparținând unor grupuri entice

 În Comunicarea Comisiei Europene către instituțiile Uniunii Europene se arată că în
UE, speranța de viață la naștere este de 76 de ani pentru bărbați și 82 Ani pentru
femei. Pentru rromi, se estimează că aceasta este cu 10 ani mai mică. În plus, în timp
ce rata mortalității infantile în UE este de 4,3 la mia de nou născuți vii, există dovezi că
rata este mult mai mare în rândul comunităților de rromi.
 Un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea privind situația din 5
țări a constatat că rata mortalității infantile în rândul rromilor este de 2 până la 6 ori
mai mare decît ân cazul restului populațiilor, cu variații de la o țară la alta.
 Un nivel ridicat al mortalității infantile în rândul comunității rrome se situează și în
alte țări. Această disparitate reflectă decalajul global de nivel de sănătate între rromi
și populația nerromă.
 Diferența este legată de condițiile precare de trai ale rromilor, de lipsa unor campanii
de informaree adresate acestora, de accesul limitat la servicii medicale de calitate și
de expunerea la risvcuri de sănătate mai mari.
 Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discrimare rasială
stipulează drepturile protejate împotriva discriminării, între acestea enumerându-se
și drepturile economice și sociale. Dreptul la sănătate în Convenție este reglementat
în termini de servicii sau acțiuni, iar această abordare are sens, întrucât scopul este
orientat către acțiuni ce determină sănătatea și nu spre condiții ale sănătății. Ca atare,
statul este obligat să nu discrimineze în acțiunile care vizează acordarea serviciilor de
sănătate.
 Conventia Internațională privind eliminearea tuturor formelor de discriminare rasială
 Art. 5, lit. E, pct. 4 “Statele parti se angajeaza sa interzica sis a elimine discriminarea
rasiala sub toate formele si a garanteze dreptul fiecaruia la egalitate in fata legii fara
deosebire de rasa, culoare, origine nationala sau etnica, in folosinta drepturilor
urmatoare: dreptul la sanatate, la ingrijire medicala, la securitate sociala si la servicii
sociale …”
Protectia femeilor
 Organizatia Mondiala a Snatatii arata ca femeile sunt afectate de majoritatea

conditiilor de sanatate in mod similar cu barbatii, insa acestea le resimt in mod
deosebit. Nivelul de saracie si dependenta economica, violent, discriminarea pe baza
a mai multor factori, nivelul de decizie redus in ceea ce priveste viata sexual si
reproductive, nivelul de participare sociala, precum si alte conditii conduc la un
impact advers asupra sanatatii femeilor.
 Atat Conventia Internationala privind drepturile economice, sociale si cultural cat si

Conventia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotriva femeii
dispun eliminarea discriminarii fata de femei in sanatate precum si garantii de acces
egal la toate formele inclusive ingrijire medicala. Spre exemplu, articolul 14 din
conventia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei prevede
asigurarea ca “femeile din zone rurale participa si benficiaza de procesul de
dezvoltare rurala si au acces la facilitate de ingrijire medicala adecvate, l aconsiliere si
la servicii de planificare familiala”.
Conventia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotriva femeii

 Art. 12 : “1. Statele parti vor lua masuri necesare pentru eliminarea discriminarii fata
de femei in domeniul sanatatii, pentru a le asigura pe baza egalitatii intre barbat si
femeie, mijloacele de a avea acces la serviciile medicale, inclusiv la cele referitoare la
planificarea familiala.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, statele parti vor asigura pentru femei,
in timpul graviditatii, la nastere, si dupa nastere, servicii corespunzatoare si, la nevoie,
gratuite si de asemenea, un regim alimentar corespunzator in timpul graviditatii si pe
parcursul alaptarii.”

Conventia internationala privind drepturile economice, sociale si culturale
 Art 10, alin. 2 : “O ocrotire speciala trebuie acordata mamelor intr-o perioada de timp
rezonabila inainte si dupa nasterea copiilor. Mamele salariate trebuie sa beneficieze,
in decursul acestei perioade de un concediu platit sau de un concediu beneficiind de
alocatii de securitate sociala adecvate.”
Protectia copiilor
 Copii se confrunta cu probleme specifice de sanatate in legatura cu stadiul dezvoltarii
fizice si mentale, ceea ce ii face vulnerabili la boli infectioase, la malnutritie, iar in
adolescenta la probleme de sanatate sexuala si reproductiva.
 Majoritatea mortalitatii infantile poate fi atribuita unor cauze majore – infectii
respiratorii acute, diaree, pojar, malaria, malnutritie sau o combinatie a acestora.
Copii constituie un grup de risc si in raport cu infectiile HIV care apar prin transmitere
mama-copil (in cazul femeii seropozitive, procentul ca nou-nascutul sa devina infectat
in cursul maternitatii, al nasterii sau al alaptarii, este de 25-30%).
 Conventia pentru Drepturile Copilului dispune garantarea accesului la servicii
medicale pentru copii si interzice orice forma de discriminare impotriva acestora.
 Art.2 “1. Statele parti se angajeaza sa respecte si sa garanteze drepturile stabilite in
prezenta conventie tuturor copiilor din jurisdictia lor, indifferent de rasa, culoare, sex,
limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau
origine sociala, de situatia materiala, incapacitatea fizica, de statulul la nastere sau de
statutul dobandit al copilului ori al parintilor sau reprezentatilor legali ai acestuia.
2. Statele parti vor lua toate masurile de protejare a copilului impotriva oricarui forme
de discriminare sau de sanctionare pe considerente tinand de situatia juridica, de
activitatile, opiniile declarate sau de convingerile parintilor, ale reprezentatilor sai
legali sau ale membrilor familiei sale.”
 Art 24: “1. Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna
stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Ele
vor depune eforturi pentru a garanta ca nici un copil nu este lipsit de dreptul de a
avea acces la aceste informatii.
2. Statele parti vor depune eforturi pentru a aasigura aplicarea efectiva a acestui drept si in
mod deosebit vor lua masurile corespunzatoare pentru:
a) reducerea mortalitatii infantile si a celei in randul copiilor
b) asigurarea asistentei medicale si a masurilor de ocrotire a sanatatii pentru toti
copii, cu accent pe dezvoltarea masurilor primare de ocrotire a sanatatii
c) combaterea maladiilor si a malnutritiei, inclusive in cadrul masurilor primare de
ocrotire a sanatatii, recurgand, printre altele, la tehnologii accesibile si la
aprovizionarea cu alimente nutritive si apa potabila luand in considerare pericolele si
riscurile de poluare a mediului natural.
d) asigurarea ocrotirii sanatatii mamelor in perioada pre si post natala
e) asigurarea ca toate segmentele societatii, in mod deosebit parintii si copii, sunt

informate, au acces la educatie si sunt sprijinite in folosirea cunostintelor de baza
despre sanatate si despre alimentatia copilului, despre avantajele alaptarii, ale igienei
si ale salubritatii mediului inconjurator si ale prevenirii accidentelor.
f) creearea serviciilor de medicina preventiva, de indrumare a parintilor si de
planficare familiala si asigurarea educatiei in aceste domenii.
3. Statele parti vor lua masurile eficiente, corespunzatoare in vederea abolirii
practicilor
traditionale daunatoare sanatatii copiilor
4. Statele parti se angajeaza sa favorizeze sis a incurajeze cooperarea
international in
vederea asigurarii in mod progresiv a deplinei infaptuiri a dreptului recunoscut in prezentul
articol. In aceasta privinta se va tine seama, in mod deosebit de nevoile tarilor in curs
de dezvoltare.
Protectia persoanelor cu dizabilitati

 Persoanele cu dizabilitati se confrunta cu nenumarate provocari in exercitiul dreptului
la sanatate.
 Dizabilitatile fizice determina deseori dificultati in accesarea serviciilor medicale, in
zonele rurale, suburbia sau periferii, persoanele cu dizabilitati psihosociale nu au
acces corespunzator la un tratament prin sistemele publice, sunt in mod
disproportionat susceptibile la violent, abuz emotional, psihologic, sexual, fizic, etc.
 Dreptul la sanatate al persoanelor cu dizabilitati este plasat in stransa legatura cu
principiul nediscriminarii, al autonomiei individuale, al incluziunii sociale,
accesibilitatii, al aspectului pentru diferenta precum si al oportunitatilor de sanse
egale.
Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati -adoptata de adunarea generala a

ONU in 31 dec 2006, impune statelor obligatia de a promova, de a respecta si de a
garanta exercitarea dreptului la sanatate precum si a dreptului la nediscriminare.
 Art.5 : “1. Statele partii recunosc faptul ca toate persoanele sunt egale in fata elgii si
sub incidenta legii si au dreptul fara nici un fel de discriminare la protective egala si
beneficiu egal al legii.
2. Statele parti vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate si vor
garanta tuturor persoanelor cu dizabilitati protectie juridical egala si efectiva impotriva
discriminarii de orice fel.
3. Pentru a promova egalitatea si a elimina discriminarea statele parti vor lua masurile
adecvate pentru a se asigura adaptarea rezonabila.
4. Masurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau a obtine egalitatea de factori
a persoanelor cu dizabilitati nu vor fi considerate o discriminare potrivit prezentei
conventii.”

 Art. 25 : “Statele parti recunosc faptul ca persoanele cu dizabilitati au dreptul sa se
bucure de cea mai buna stare de sanatate fara discriminare pe criteria de dizabilitate.
Statele parti vor lua toate masurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu
dizabilitati la serviciile de sanatate care acorda atentie problemelor specifice de gen,
inclusive refacerea starii de sanatate. In special statele parti vor:
a)Furniza persoanelor cu dizabilitati acceeasi gama de servicii, la acelasi nivel de calitate si
standard de ingrijire si programe medicale gratuite ori la preturi accesibile, precum cele
furnizate celorlalte persoane, inclusive in domeniul sanatatii sexuale si reproductive si al
programelor publice de sanatate pentru populatie.
b)Furniza acele servicii de sanatate specific, necesare persoanelor cu dizabilitati, inclusiv
servicii adecvate de diagnosticare si de interventie timpurie si servicii menite sa previna
riscul aparitiei altor dizabilitati, inclusiv in randul copiilor si al persoanelor varstnice.
c)Furniza aceste servicii de sanatate cat mai aproape posibil de comunitatile in care traiesc
aceste persoane, inclusive in mediul rural
d) Solicita profesionistilor din domeniul medical sa furnizeze persoanelor cu dizabilitati
ingrijire de aceeasi calitate ca si celorlalti, inclusiv pe baza consimtamantului constient si
liber exprimat printre altele, prin cresterea gradului de constientizare privind drepturile
omului, demnitatea, autonomia si nevoile persoanelor cu dizabilitati, prin instruire si
prin promovarea de standarde etice in domeniul serviciilor de sanatate publice si
private.
e) Interzice discriminarea persoanelor cu dizabilitati in ceea ce priveste dreptul la asigurare
de sanatate sau de viata, in cazul in care legislatia nationala permite acest lucru, accesul
la acest tip de asigurari realizandu-se intr-o maniera corecta si adecvata.
f) Impiedica orice refuz discriminator de acordare a ingrijirilor de sanatate ori a aserviciilor
medicale sau a unor alimente sau lichide pe criterii de dizabilitate.

DISCRIMINAREA ÎN SISTEMUL DE
SĂNĂTATE

Responsabilitatea medicală în relație cu nondiscriminarea
Discriminarea – izvoare etice
Conceptul de discriminare în practica medicală nu este unul nou, ci are ca punct de

plecare texte de referință încă din antichitate.
Acesta este însă prezentat sub forma necesității non-discriminării a diferitelor categorii
populaționale precum oamenii bogați sau cei săraci, oameni liberi sau sclavii, ca bună
practică medicală.
Exemple:
Rugăciunea lui Maimonides (Moise Maimonide, medic, filozof si talmudist eminent,

descendent al unei linii de rabini si inalti demnitari iudei, pregatit pentru ascensiunea sa
in creeare unei culturi vaste, medic personal al sultanului Saladin – care a trait in sec. al
XII-lea dupa Hristos, ne-a lăsat o opera deontologică mistica cunoscuta sub numele de :
Rugaciunea lui Maimonide):
“…te implor, nu mă lăsa să mă abat de la nobila trudă de ajutorare a semenilor mei.
Oțelește-mi și întărește-mi puterile trupului și ale minții ca să fiu de-a pururi gata de a le
da deopotrivă ajutor celui bogat și celui sărac, celui bun și celui rău, celor ce iubesc și
celor ce urăsc și nu mă lăsa să văd în cel bolnav altceva decât omul…”
Medicina este văzută ca o “nobilă trudă de ajutorare a semenilor, o profesiune umanistă
care trebuie să ajute toți pacienții, indiferent de statutul social, material, de calități, o
misiune umanistă în care nu este loc pentru diferențiere și discriminare.
Se stabilește o primă regulă a bunei conduite profesionale, de acordare a îngrijirilor
medicale tuturor pacienților.
Jurământul lui Hipocrate (text de referință pentru toți profesioniștii din domeniul medical)
stipulează:
“Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea și Panaceea, pe toți zeii și zeițele, luându-I ca
martori că voi îndeplini, pe cât mă vor ajuta puterile și priceperea, jurământul și
legământul care urmeză (…) În orice casă voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de
orice faptă rea și stricătoare comisă cu bunăștiință, mai ales de ademenirea femeilor și a
tinerilor liberi sau sclavi (…)”
Prevederile jurământului reglementează o conduită spre beneficiul pacienților,
interzicându-se “faptele rele” mai ales spre anumite categorii populaționale precum
femeile, tinerii liberi sau sclavi, practic se recunoaște vulnerabilitatea unor anumite
populații, precum cele menționate, interzicându-se abuzurile mai ales asupra acestora.
În 1803, Thomas Percival în cartea Medical Ethics, elaborează un prim cod de etică
medicală, care va sta mai târziu la baza Codului de Etică al Asociației Medicale
Americane (AMA), stipulând prevederi precum compasiunea și respectul pentru toți
pacienții, devoțiunea, competența profesională, onestitatea, respectarea legilor,
respectarea drepturilor pacienților, respectul pentru intimitate și confidențialitate.
Mai târziu, Beauchamp și Childress în “Principles of Biomedical Ethics” sintetizează patru
principii fundamentale ale eticii medicale.
Unul dintre acestea este principiul justiției văzut ca un principiu al dreptății și echității.
Pornind de la principiul egalității aristoteliene, conform căruia “cei egali trebuie tratați
egal”, autorii semnalează că acest principiu este cel mai greu de definit întrucât noțiunea
de egalitate este dificil de atribuit persoanelor (Cine sunt cei egali? Cine sunt cei inegali?
Cei inegali trebuie tratați inegal?).
În esență în acordarea îngrijirilor medicale nu trebuie să existe diferențe între diferitele
categorii de pacienți, decât în funcție de criteriologia medicală, fiind interzisă
discriminarea în funcție de:
- gen, rasă, vârstă, orientare politică sau sexuală, etnie, religie sau alte criterii.
Discriminarea – de la etica medicală la texte juridice românești

La început codurile de conduită profesională etică au fost promovate de filosofi și juriști.
Aceștia din urmă au transpus în reglementări legale ceea ce inițial a constituit doar
prevedere deontologică, pentru a avea cadrul de protecție a drepturilor pacienților.
Astfel în România există la acest moment reglementări specifice cu privire la
discriminarea în profesia medicală.
Legea Drepturilor Pacientului 46/2003 prevede la art.1.lit.b că discriminarea pacienților
este interzisă, definind și criteriile de discriminare precum:
-rasă
-sex
-vârstă
-etnie
-origine națională/socială
-religie
-opțiune politică
-criterii subiective – antipatiile personale
Aceste prevederi sunt completate cu criteriile de selecție a pacienților în situații

speciale.
În cazurile în care accesul la anumite servicii medicale sau tratamente este restricționat
(din motive financiare sau legate de condițiile de lucru) și se impune selectarea
pacienților – decizia privind ce pacient va fi tratat cu prioritate se poate lua exclusiv pe
criterii medicale.
Criteriile aplicabile în cazul restricțiilor de natură financiară (de exemplu programe cu
număr limitat de pacienți înrolabili) sunt stabilite de Ministerul Sănătății.
Obligativitatea acordării îngrijirilor medicale pacienților este stipulată în legea 95/2006
privind reforma în domeniul sanitar.
Nerespectarea acestei prevederi atrage după sine răspunderea personalului medical,
potrivit art.642 al aceleeași legi.

Responsabilitatea profesională medicală - Istoric
Răspunderea profesională medicală urmărește pe de o parte, protejarea intereselor

bolnavului, iar de cealaltă parte are valoare profilactică, stimulând inițiativa medicului în
interesul bolnavului, evitând cazurile de urmărire pentru responsabilitate.
Existența medicului este atestată încă din momentul în care vânătorul rănit al comunei
primitive și-a improvizat prima atelă. În papirusul “E. Smith” peste 2000 ani î.e.n) cât și
în papirusul “Ebers” se găsește denumirea “sun” (medic).
Codul Hamurabi (cca. 1700 îen) conține primele aprecieri cunoscute privind
răspunderea civilă și penală a medicului.
Legile lui Manu, Cartea Vieții, Vedele (India) vorbesc despre puritatea morală și
pregătirea profesională a medicului.
Cărțile Biblice, Talmudul conțin texte privind condițiile de activitatea ale medicului și
răspunderea lui pentru greșelile săvârșite în activitatea terapeutică.
La egipteni a existat un adevărat cod medical care reglementa și răspunderea medicului.
De foarte mult timp a existat o răspundere a medicului, care a fost conform cu sistemul
social al epocii și a evoluat odată cu acesta. Și tot de atunci a existat o răspundere morală
care nu de puține ori a depășit morala epocii.
Din Grecia antică, Plutarch ne descrie furia lui Alexandru cel Mare care l-a condamnat la
moarte pe Glaucus - medicul generalului Ephestion și a dispus distrugerea templului lui
Esculap deoarece medicul a părăsit bolnavul pentru a merge la teatru și generalul a
decedat deoarece nu a respectat regimul prescris și a băut o cantitate mare de vin.
(atrași de filozofie, elenii au dezbătut îndelulng această problemă).
Platon, adept al medicinii profilactice a fost partizanul medicului pentru activități legate
de profesia sa.
Aristotel mai ponderat a opinat pentru răspunderea medicilor dar a arătat că aprecierea
judecătorilor trebuie să se sprijine pe expertiza unor unor specialiști.
O adevărată revoluție a cărei efecte se resimt și astăzi a declanșat-o în etica profesională
și implicit, în răspunderea medicală scrierile lui Hipocrate. “Corpus Hipocraticum”,
“Aforismele” dezvoltă principii umaniste de etică medicală și impun responsabilitatea
medicului ca o instituție juridică și profesională.
În Roma antică, Lex Cornelia stabilește răspunderea medicului (chiar în lipsa relei
credințe) pentru provocarea avortului, pentru părăsirea bolnavului, pentru moartea
unui sclav tratat neglijent, iar Lex Aquili stabilește răspunderea civilă (nu și cea penală)
pentru moartea, din vina medicului, a unui sclav. Moartea unui om liber (imputabilă
nepriceperii medicului) atrăgea pedeapsa capitala deoarece un cetățean nu putea fi
subiect de evaluare pecuniară. Tot aici se specifica pentru prima oară termenul de
“culpa gravis” care a stat la baza a numeroase legislații.
În Evul Mediu medicina a fost puternic influențată de cultura arabă și creștinism.

Musulmanii au avut un respect deosebit pentru medicină poate și datorită răspunderii
de care era însoțită această profesie. Însuși Mohamed profetul a trecut peste intoleranțe

religioase și a avut ca medic și prieten un creștin Harith Ibn Kalada. Școlile de medicină
au impus legiferarea în lumea Coranului a unor principii de înalt umanism.
De un răsunet comparabil doar cu Jurământul lui Hipocrate s-a bucurat Legământul
medical al lui Maimonides
Creștinismul a însemnat și definitivarea unei atitudini față de boală și omul bolnav.
Boala nu reprezenta ca în antichitatea greco-romană un stigmat iremediabil și sancțiune
divină.
Datoria fiecărui creștin, mai ales în epoca de prozelitism este “de a pansa”, de a alina
durerile suferindului. Iată de ce au luat naștere numeroase instituții pentru asistența
bolnavilor, invalizilor, începând cu spitalul întemeiat de Sfântul Vasile cel Mare în
Cezareea Capadochiei. Dar tot de aici, suspiciunea cu care erau priviți medicii, deseori
acuzați de erezie și răspunderea juridică strict reglementată a acestora.
Paul Zacchias în “De erroibus Medicorum a lege punibilibus” face distincție chiar între
culpa latissima, culpa lata, culpa levis și culpa levissima.
În secolele XV-XVII, jurisprudența franceză a recunoscut răspunderea chirurgilor în caz
de ignoranță și nedibăcie.
Jurisprudența tribunalelor engleze a găsit ingenioasă formula potrivit căreia legea cere
ca cel ce exercită un meșteșug ce necesită cunoștințe sau îndemânare speciala trebuie
să le posede efectiv.
Formula a fost adoptată și de Codul Civil austriac și de jurisprudența instanțelor franceze
din sec. XIX.
În Germania, răspunderea civilă a medicului a fost recunoscută prin Constitutio
Carolinae a lui Carol Quint, care a admis și necesitatea unei expertize a faptelor.
În țara noastră, cel care a introdus elementele de morală în practicarea medicinei a fost,
potrivit legendelor, Zamolxe, care înainte de zeu era filozof și medic. Format în
atmosfera pitagoricească, combinată în plus cu influența Egiptului, Zamolxe a impus
considerarea bolnavului ca o unitate biopsihică. După cucerirea Daciei, s-au impus
reglementările romane și ulterior dreptul canonic.
Dispoziții privitoare la răspunderea medicilor pot fi întâlnite în Pravilile lui Vasile Lupu și
Matei Basarab (1646 și 1662). Medicilor li se recomandă să fie morali, modești în sfaturi
și să trateze bolnavii cu grijă.
Traducerea în 1710, de către Marcu Cipriotul a perceptelor lui Hipocrat, dă în Țările
Române un impuls practicii medicale. Între faptele care atrag răspunderea se include și
omisiunea de a acorda asistență de urgență.
Legile sanitare din anii 1874, 1910, 1935, 1943, 1974 și 2006 conțin instrucțiuni privind
activitatea desfășurată de medici a căror încălcare atrage răspunderea (penală și/sau
civilă)

Răspunderea medicală în relație cu pacienții
Răspunderea personalului medical are ca forme:

- Răspunderea juridică civilă – în situațiile în care prejudiciul pacientului nu este unul major
și antrenează plata daunelor către acesta
- Răspunderea juridică penală- în situațiile în care în urma acțiunii medicului a rezultat o
vătămare corporala gravă a pacientului sau decesul acestuia
- Răspunderea disciplinară – pe linie de conduită deontologică, comportament inadecvat al
medicului, aspect care este analizat de Comisia de Disciplină.
Un aspect important este faptul că aceste tipuri de răspundere nu se exclud, în sensul că
un pacient se poate adresa tribunalului cerând plata daunelor pentru prejudiciul suferit
dar în același timp poate reclama medicul și la Comisia de Disciplină pentru
comportamentul neadecvat.
Răspunderea penală derivă din constatarea unei infracțiuni din culpă (vătămare
corporală, neglijența de serviciu, omor din culpă, încălcarea secretului professional, etc)
și nu există prevederi legislative specific profesiei medicale.
Răspunderea civilă se evaluează în baza procedurii comune privind prejudiciul creat

pacientului prin actul medical.
De regulă, pacientul român alege calea răspunderii penale și în subsidiar a răspunderii

civile din rațiuni economice, deoarece în situația comasării celor două acțiuni, nu se
plătește taxă de timbre, prohibitivă pentru majoritatea cetățenilor români.
Deși Legea 95/2006 impune atât organelor de urmărire penală cât și instanțelor de
judecată comunicarea oricărei acțiuni impotriva unui medic legată de exercitarea
profesiei, această prevedere nu este respectată și nu avem o statistică privind numărul
de cazuri și modalitatea de soluționare a acestora.
Răspunderea disciplinară a medicului apare atunci când au fost încălcate principiile etice
și normele deontologice prevăzute în codurile profesionale.
Ea poate să apară ca unică sau poate coexista cu răspunderea juridică și administrativă.
Ea nu se poate substitui răspunderii juridice civile ale medicului și deci nu poate fi
echivalată cu malpraxisul chiar dacă această confuzie este frecventă în practică.
Răspunderea disciplinară există chiar și atunci când nu s-a produs un prejudiciu material
cert pacientului.
Competența de a analiza răspunderea civilă o are Corpul Profesional;

în România această atribuție a fost delegată Comisiilor de Disciplină ale Colegiului
Medicilor din România. Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România
reglementează atât relațiile dintre medic și pacient cât și între medici și ale medicului cu
societatea.
Încălcarea oricărei norme atrage automat responsabilitatea disciplinară.

Tipurile de sancțiuni disciplinare sunt:
Avertismente
Amendă
Mustrare
Avertisment și cursuri de perfecționare
Vot de blam
Cursuri de perfecționare
Suspendarea dreptului de liberă practică pe o perioadă definită
Retragerea definitivă a dreptului de liberă practică
Aceste sancțiuni sunt graduale, în funcție de fapta comisă de medic și au circumstanțe
agravante precum repetarea faptei într-o anumită perioadă de timp
Pentru discriminarea pacienților, răspunderea medicului poate fi deopotrivă juridică –
civilă și disciplinară.
În baza legii 95/2006, medicul răspunde civil individual pentru neacordarea îngrijirilor de
sănătate pacienților și pentru discriminarea pacienților.
Acest aspect poate constitui mobilul unei acuzații de malpraxis. În astfel de cazuri, în
plus, plata daunelor către pacient (răspunderea civilă) nu este acoperită de polița de
asigurare individula în caz de malpraxis, întrucât această poliță este inoperabilă dacă
medicul a încălcat o prevedere legislativă
În același timp, normele legale aplică trei principii de drept fundamentale și anume:
Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii
Sancțiunea este determinată de forma de vinovăție
Răspunderea civilă este antrenată de fapta proprie
În ceea ce privește răspunderea disciplinară, Codul Deontologic al Medicilor din
România prevede aceeași obligație a medicului de acordare a îngrijirilor medicale,
precum și un comportament al medicului în acord cu principiile etice.
Discriminarea pacienților constituie sancțiune disciplinară, care va fi analizată în
contextul situației respective și al comportamentului anterior al medicului în relație cu
acest aspect.
Tipurile de discriminare întâlnite în sistemul sanitar
1. Cazuri de discriminare între angajați - care se referă la acele situații în care apar diverse
manifestări discriminatorii (orizontale sau verticale, directe sau indirecte, atitudinale sau
instituționale etc.) între angajați ai sistemului:
- între medici și asistenți
- între asistenți
- între cadre medicale și cei din conducere, etc.
2. Cazuri de discriminare față de pacienți - situații în care pe considerente de:

- vârstă,
-etnie,
- orientare sexuală,
- handicap,
-situație materială, etc.
Anumiți beneficiari ai serviciilor de sănătate sunt tratați diferențiat pe considerente de
apartenență la aceste grupuri minoritare.
Discriminare între angajați

Sistemul sanitar românesc este în mare dificultate în această perioadă. Cu un buget mai,
mic decât orice alt Minister al Sănătății din Europa, confruntat cu o rată de ieșire din
sistem îngrijorătoare, cu o legislație precară, cu o mediatizare profund negativă.
Discriminare verticală doctori-asistenți
Raporturile profesionale și umane dintre doctori și asistenți sunt de cele mai multe ori
tensionate și, cel puțin din partea asistenților, percepute ca relații de cele mai multe ori
ierarhice și nu de colaborare, relații bazate pe atitudini condescendente, patronizatoare,
dictatoriale ale doctorilor față de asistentul medical.
Lipsa frecventă de încredere în competențele asistentului medical care nu își poate
exprima părerile, limbajul nepotrivit folosit în relațiile de muncă, situații de hărțuire
sexuală.
Asistenții sunt nemulțumiți de faptul că: sunt chemați mai des ca doctorii la activități
administrative, uneori trebuie să își cumpere echipamentele de protecție sau chiar
hârtia igienică care lipsește din stoc (ceea ce la doctori nu se aplică).
Deseori pentru greșelile unui act medical sunt blamați asistenții nu doctorii. Sunt situații
în care asistentul sau sora medicală sunt puși să ceară pacientului să cumpere
medicamente (pe fond ilegal). Deseori asistentul face inclusiv rapoartele de gardă ale
doctorilor. Au fost sesizate exemple chiar hilare: locuri de muncă unde există parcări
doar pentru doctori.
Toate acestea au fost considerate ca manifestări dicriminatorii care lezează încrederea în
sine a asistentului medical, îi aduce uneori prejudicii financiare dar și morale.
Discriminări la angajare, promovare
Frecvente sunt exemplele legate de problemele de trafic de interese și corupție în

sistem care denaturează evaluările, promovările.
Lipsa unor criterii clare și transparente de evaluare și promovare deranjează vizibil
asistenții medicali.
Pilele, relațiile, culoarea politică și potența financiară au fost invocate drept

deschizătoare de drumuri către promovare și salarii de merit obținute pe alte criterii
decât cele profesionale sau către acces discriminatoriu la formarea profesională.
Dincolo de alte criterii (precum sexul, vârsta sau etnia) traficul de interese, pilele (venite
pe linie politică sau de interese personale, nepotisme sau de origine pur materială) par
să facă partea din „firescul” instituțiilor din sistemul sanitar, funcționează eficient și
desigur produc discriminări.
Discriminări salariale
Acordarea salariilor de merit este o sursă importantă de nemulțumire, mulți angajați

considerând că la baza acordării acestora foarte des nu funcționează criteriile
profesionale ci cele legate de trafic de influență, aranjamente politice sau aspect fizic.
Sunt situații în care asistenților li se acordă doar zile libere și nu un surplus bănesc (așa
cum și-ar dori pentru gărzile și orele suplimentare efectuate), sunt situații în care
sporurile salariale nu au nimic de a face cu competența profesională, sunt situații în care
un fizic atrăgător (bine folosit și de respectivele angajate) devine criteriu de competență
și atrage beneficii de tip financiar.
Discriminări bazate pe vârstă
Au fost semnalate multe cazuri de discriminare la adresa tinerilor care par să fie deseori
obstrucționați, intimidați, paternizați.
Conflictul dintre generații se simte și este conștientizat de cei din sistem.
Pe de o parte tinerii nu se simt luați în serios, sunt puși la munci care nu au legătură cu
calificarea, pe de altă parte cei cu experiență, nemulțumiți de pregătirea din școală,
consideră că cei proaspăt intrați in sistem trebuie la început puși la șmotru spre binele
lor.
Discriminare de gen
Cazurile de discriminare de gen sunt mai rar sesizate, ele limitându-se în general la
menționarea voalată și indirectă a situațiilor de hărțuire sexuală în care victimele sunt
asistentele și agresorii doctori.
Au fost de asemenea împărtășite situații în care într-un anumit loc de muncă nu se
angajează bărbați pe secție considerându-se că este spre confortul și binele femeilor.
Problema lipsei politicilor de echilibrare a vieții de familie cu cariera, lipsa unei
infrastructuri adecvate (de exemplu creșe pe lângă spitale, orar flexibil pentru părinți
etc) nu a fost sesizată în mod evident ca o sursă de discriminare prin neacordarea unor
oportunități de dezvoltare profesională adecvate de exemplu mamelor.

Discriminare pe considerente de aspect fizic (lookism)
Aspectul fizic este considerat de mulți ca fiind un factor de discriminare (negativă sau
pozitivă). Mai ales în rândul asistentelor medicale femei tinerețea și aspectul fizic
atrăgător este o ușă deschisă către o relație privilegiată cu doctorul, cu superiorii. În
același timp același aspect fizic plăcut este sursa principală a cazurilor de hărțuire
sexuală la care sunt supuse destule asistente din sistem.
Discriminarea pozitivă
Discriminarea pozitivă din sistem este privită deseori cu reticență.
Situațiile de discriminare pozitivă nu sunt apreciate în sistem. Faptul că procedurile de
înlăturare a unui angajat cu probleme psihice sunt greoaie și, sub acoperirea unor
drepturi individuale, actul medical are de suferit, este considerat în general ca
neadecvat.
Faptul că un angajat de altă orientare religioasă ar putea solicita un program de lucru
special de asemenea nu e privit cu simpatie.
Discriminări la adresa pacientului
Discriminări față de pacient în general

Foarte multe exemple vizează situații în care pacientul este într-adevăr discriminat
datorită lipsei fondurilor care se manifestă prin lipsa dotărilor sau a personalului
specializat sau datorită unor anomalii legislative, a unor hibe ale legii sănătății.
Statul oferă de exemplu o alocație mult mai mică per pacient în comparație cu cea
alocată de stat pentru fiecare deținut. Acest lucru a fost comentat în sensul unei
anomalii, a unei discriminări.
De asemenea au fost menționate multe situații în care lipsa de personal duce la servicii
medicale slabe calitativ, face ca probabilitatea malpraxisului să crească.
Lipsa de resurse financiare nu îi dă posibilitatea de multe ori pacientului să aibă acces la
cele mai bune servicii medicale (lipsa de medicamente, de aparatură).
Au fost relatate situații concrete în care pacientul supraponderal nu a putut beneficia de
o targă specifică din lipsa de fonduri.
Cu alte cuvinte multe cazuri de discriminare la adresa pacientului au fost puse pe seama
precarității materiale și legislative a sistemului și nu a prejudecăților și atitudinilor
discriminatorii voite ale cadrelor medicale.
Discriminări față de pacientul fără pile, „fără de doctor” și, implicit, discriminarea pozitivă
a pacientului cu posibilități materiale, cu relații
Este evident că pacientul cu resurse financiare sau care este „al cuiva” are parte de un
tratament privilegiat. Formele de tratament preferențial sunt diverse. Un internat al
nimănui, fără a fi cunoștința sau pila cuiva, fără medicul lui personal, numit „pacient al

sălii”, este deseori „temporizat” până se rezolvă cazurile care au pe cineva în spate chiar
dacă acestea nu sunt la fel de grave.
Orele de vizită diferă și sunt mai flexibile pentru cei care dau bani sau au relații. Durata
spitalizării și condițiile de cazare sunt diferite în funcție de criterii care nu țin de
gravitatea bolii. Ambulanța este uneori folosită pe post de taxi doar pentru că se
plătește bine. Uneori cei cu adevărat bolnavi sunt discriminați de către cei care, pe pile
și bani, forțează internarea.
Discriminări față de pacientul în vârstă
Au fost sesizate destule situații în care ambulanța nu vine la pacienții în vârstă, în care
aceștia sunt marginalizați și tratați fără respectul cuvenit de către cadrele medicale. Mai
ales pacienții în vârstă neînsoțiți se confruntă cu asemenea situații.
Discriminări față de pacientul seropozitiv
Sunt situații în care nu se asigură materialele necesare (de exemplu mănuși) pentru
acești pacienți. Aceste aspecte îngreunează uneori actul medical. Pe de altă parte au
fost aduse în discuție și cazuri de discriminare pozitivă (considerate neadecvate de
participanți) în raport cu pacienții seropozitivi - de exemplu saloane unde li se oferă
gratuit accesul la televizor spre deosebire de ceilalți pacienți care trebuie să plătească
pentru asemenea facilități care nu țin de oferirea unui anume tratament pentru boala
lor ci de un confort care este bine venit pentru orice suferind într-un spital.
Discriminări față de pacientul de etnie rromă
Problema pacientului de etnie rromă reprezintă un subiect la toate dezbaterile.

Exemplele sunt diverse.
Există situații în care pacienților de etnie rromă care vin pentru internare concomitent
cu români li se refuză sau li se amână internarea indiferent de gravitatea bolii.
Au fost de asemenea plângeri legate de existența de reclamații nefondate de
discriminare formulate de rromi sau de faptul că de multe ori pacientul rrom este cel
care nu respectă ordinea, are un limbaj neadecvat, este uneori agresiv.
Sunt situații în care pacienții nu vor ei să stea în același salon cu cei de etnie rromă,
solicitând acest lucru și creând probleme.
Discriminări (pozitive) față de pacientul neasigurat
Situația pacienților neasigurați preocupă mult angajații din sistem. Majoritatea

considera că este nedrept ca unii care își plătesc asigurare să nu beneficieze de
medicamente gratuite în spitale (fiind nevoiți datorită crizei financiare și gestionării
uneori deficitare a resurselor să și le cumpere) în timp ce pacienților neasigurați (de

multe ori alcoolici, drogați dar și oameni ai străzii) să beneficieze de servicii medicale
gratuite.
De asemenea problemele de comportament ale multora dintre acești pacienți au fost
menționate ca fiind nepotrivite și creând un climat de nesiguranță și frică printre
asistenți.
Discriminări față de pacientul cu dizabilități
Lipsa unei infrastructuri adecvate duce inevitabil la discriminarea pacientului cu diverse

handicapuri.
Multe spitale nu sunt dotate cu lifturi și scări adecvate (sau acestea sunt mai mult
stricate sau în revizie) pentru pacienții cu probleme de deplasare, multe spitale nu au
targă pentru persoane supraponderale etc.
Discriminarea cadrelor medicale de către pacienți
În ce privește relația cu pacientul este interesant că frecvent sunt aduse în discuție

situații clasice de discriminare față de pacient dar mai rar se vorbește despre
discriminarea asistentului medical și a cadrului medical în general de către pacient-
despre aroganța unor pacienți, despre frică și sentimentul de nesiguranță al cadrului
medical în anumite situații datorate comportamentului neadecvat al unor pacienți.
„Pacienții au doar drepturi, iar cadrele medicale au doar obligații “.
Interzicerea discriminării
Legi speciale și specifice profesiei medicale
Prevederi constituționale
Dreptul la ocrotirea sănătății este un drept fundamental consacrat în Art. 34 din

Constituția României.
Textul constituțional receptează coordonatele juridice de principiu din Pactul
internațional cu privire la drepturile sociale, economice3 și culturale (Art.9 privind
asigurările sociale și Art. 12 privind dreptul la cea mai bună sănătate fizică și mentală).
Articolul 34 consacră un drept complex și cuprinzător, dreptul la ocrotirea sănătății.
Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat
Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice
Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală,
accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a
activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale
a persoanei se stabilesc potrivit legii

Prevederi în legea privind prevenirea și scancționarea discriminării
O.G. nr. 137/2000 republicată, în Capitolul I privind principii și definiții, Art.

1.alin.2.pct.IV, dispune garantarea principiului egalității în exercitarea dreptului la
sănătate:
Art.1 alin.2.) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și al discriminării
sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi (…) (IV)dreptul la
sănătate, la îngrijire medicală, la securitate sociale și la servicii sociale.
Dispozițiile speciale din O.G. nr. 137/2000 republicată interzic discriminarea în accesul la
servicii medicale și sancționează contravențional această faptă
Art.10: “Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub
incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din
cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o
anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie
defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, a vârstei, a sexului sau a orientării
sexuale a persoanelor în cauză prin: (…) b) refuzarea accesului unei persoane sau a unui
grup de persoane la serviciile de sănătate publica – alegerea medicului de familie,
asistență medicală – asigurări de sănătate, servicii de urgență sau alte servicii de
sănătate”.Constatarea contravențiilor prevăzute în Art. 10 din O.G. nr. 137/2000
republicatăse face de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Art. 26 (1) “Contravențiile prevăzute la art.10 se sancționează cu amendă de la 400 lei la
4000 lei dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 600 lei
la 8000 lei dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”.
Prevederi în legea privind egalitatea de șanse între femei și bărbați
Legea nr. 202/2002 reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și

tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare
bazate pe sex, în toate sferele vieții publice din România
Art.17: “Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea e
privește accesul femeilor și al bărbaților la toate nivelurile de asistență medicală și la
programele de prevenire a îmbolnăvirilor și de promovare a sănătății”.
Legea nr. 202/2002 interzice orice formă de discriminare și accesul la toate nivelurile de
asistență medicală
Art. 18: “Direcțiile de sănătate publice județene și a municipiului București sunt
responsabile pentru aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șansa și de
tratament între femei și bărbați în domeniul sănătății, în ceea ce privește accesul la
serviciile medicale și calitatea acestora, precum și sănătatea la locul de muncă”.
Nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 202/2002 se sancționează contravențional.
Art. 46.alin 1: “Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională
de la 1500 lei la 15000 lei înlcalcarea dispozițiilor (…)art.17”
Constatarea discriminării pe criteriul de sex în accesul la servicii de sănătate se face de

către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Art.46 alin 3: “Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de (…) lege se fac
de către (…) b) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cazul
contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art.6 alin (2) –(4), precum și ale art.
15-23”.
Prevederi în reglementări specifice profesiei medicale
Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 reglementează reforma în domeniul sănătății

Potrivit articolului 374 din lege, profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării
de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea
sănătății individului și a colectivității. În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul
exercitării profesiei, medical trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine,
devotement, loialitate și respect față de ființa umană.
Art.61 alin.2: “Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacienții săi,
la nivelurile de competență cele mai adecvate nevoilor acestora”.
Acordarea serviciilor medicale fără discriminare de către medicul de familie este
reglementată în 62 din lege:
Art. 62: “Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextual familiei și,
respective familiilor în cadrul comunității, fără discriminare”.
Sunt interzise donațiile și sponsorizările prin care se produc discriminări în acordarea
serviciilor medicale, potrivit art.93 din lege:
Art.93 alin. 2: “Donațiile și sponsorizările către serviciile publice de urgență nu pot fi
effectuate în vederea obținerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea
asitenței de urgență, cum ar fi: asigurarea asistenței medicale de urgență sau a primului
ajutor calificat în preferențial donatorului, sponsorului sau altor persoane”.
Titlul IV al legii reglementează sistemul de asistență medical de urgență și de prim ajutor
calificat, fără discriminare, în art. 98 din lege:
Art. 98 alin. 7: “Primul ajutor calificat și asistența medicalA de urgență se acordă fără
nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârstă, etnie, religie,
cetățenie, apartenență politică, indifferent dacă pacientul are sau nu calitatea de
asigurat medical”.
Deciziile medicale vor fi luate cu respectul principiului nediscriminării între pacienți,
potrivit articolului 373 din lege.
Art. 373 alin 3: Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere
nediscriminarea între pacienți.
Titlul XV din lege reglementează răspunderea civilă a personalului medical. Capitolul IV
vizează obligativitateab asigurării asistenței medicale și interzice în mod expres
discriminarea, în articolul 652 alin.2 din lege
Art. 652 alin.2: “Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moașa nu pot refuza
asistența medical/îngrijiri de sănătate pe criteria entice, religioase și orientare sexuala
sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege”.

Răspunderea disciplinară a medicului este prevăzută în art.442 din Legea nr. 95/2006.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală, contravențională sau pe cea
civilă.
Art. 442: (1) “Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și

regulamentelor profesiei medicale, a Codului de Deontologie Medicală și a regulilor de
bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru
nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de către organele de conducere ale
Colegiului Medeicilor din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu
profesia, care sunt în măsură să prejudicieze onoarea și presigiul profesiei sau ale
Colegiului Medicilor din România”.
(2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit
prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform
prevederilor legale.
Articolul 3 din Statutul introduce obligația medicului de a apăra sănătatea fizică și

mentală, fără discriminare
Art. 3: “Sănătatea omului este țelul suprem al actului medical. Obligația medicului
constă în a apăra sănătatea fizică, mentală a omului, în a ușura suferințele, în respectful
vieții și al demnității persoanei umane, fără discriminări în funcție de vârstă, sex, rasă,
etnie, religie, naționalitate, condiție sociale, ideologie politică sau orice alt motiv, în timp
de pace, precum și în timp de război. Respectul datorat persoanei umane nu încetează
nici după decesul acesteia”.
Legea privind drepturile pacientului:
Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 29 ianuarie
2003 reglementează drepturile pacientului.
Potrivit legii, prin pacient se înțelege persoană sănătoasă ori bolnavă care utilizează
serviciile de sănătate iar prin serviciile de sănătate se înțelege: serviciile medicale,
serviciile comunitare și serviciile conexe actului medical.
Legea privind drepturile pacientului definește și interzice discriminarea!!!
Art.1 lit.b: “prin discriminare se înțelege distinția care se face între personae aflater în
situații similar pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței entice, originii naționale sau
sociale, opțiunilor politice saqu antipatiei personale”.
Art.3: “Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără mici o
discriminare”.
Art. 27: “Pacientul are dreptul la informație, educație și servicii necesare dezvoltării unei
vieți sexuale normale și sănătății reproducerii, fără nici o discriminare”.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 46/2003 au fost aprobate prin Ordinul nr.

356/2004 al Ministerului Sănătății și publicat în Monitorul Oficial nr. 356 din 22 aprilie
2004. Normele metodoloigice ale legii prevăd în mod expres interzicerea discriminării.
Art. 2 alin.1 și 2: “Unitățile trebuie să asigure accesul egal al pacienților la îngrijiri
medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenență entică, origine
națională sau socială, opțiune politică sau antipatie personal. Fiecare unitate trebuie să
cuprindă în regulamentul propriu de organizare și funcționare prevederi referitoare la
obligația personalului angajat privind dreptul pacienților la respect ca persoane umane”.
Legea 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice.

Legea privind sănătatea mintală interzice discriminarea pe bază de tulburare psihică, în art.
35 alin.3
Art. 35: (1) “Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii
medicale și îngrijiri de sănătate mintală disponibile”.
(2) “Orice persoană care suferă de tulburări psihice sau care este îngrijită ca atare
trebuie tratată cu omenie și în respectul demnității umane și să fie apărată împotriva
oricărei forme de exploatare economica, sexuala sau de altă natură, împotriva
tratamentelor vătămătoare și degradante.”
(3) “Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică”.

DIVERSITATEA CULTURALĂ

Aspecte etice legate de diversitatea culturală
Semnificația diversității culturale in contextul medical
Într-o lume în care populația este în continuă ascensiune iar procentul minorităților într-
o creștere susținută, sensibilitatea culturală necesită o atenție cu totul specială.
Cultura reprezintă fundamentul proceselor intelectuale, o grupare sistematizată de
răspunsuri învățate, cunoscute, un sistem de soluții preexistente la problemele cu care
se confruntă individul și care se dezvoltă din interacțiunea cu alți membri ai societății.
În acest mod se amprentează exprimarea personalității și se determină reacțiile la
diverși stimuli.
Aspecte etice legate de diversitatea culturală
Cultura și etnia unei persoane determină modul în care aceasta percepe lumea și
conținutul ei, ansamblul valorilor culturale interacționând cu întreg sistemul de
procesare a informațiilor.
Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că ea joacă un rol determinant și în procesul de
vindecare, conturând răspunsul la boală și tratament, răspuns care dirijează nivelul și
progresul remisiunii bolii.
Este esențial a se lua în considerație elementul cultural când se planifică cel mai bun
program de recuperare medicală.
Cunoașterea culturii pacientului ajută la dezvoltarea unei atitudini sensibile față de
această valoare, întâia primă premiză a unui tratament de calitate.
Diverse sisteme de valori culturale, religioase sau chiar individuale comunitare
influențează semnificativ judecata clinică iar preocuparea pentru protejarea drtepturilor
individului rezidă tocmai din identificarea acestor valori particulare.
Într-o rețea extinsă de valori, concepții, prejudecăți, oamenii își interpretează diferit
evenimentele, conferindu-le înțelesuri unice, pe care alții nici măcar nu le iau în
considerație.
Această unicitate a ființei umane nu se referă la particularitățile fenotipice (de ex.
culoarea ochilor, a părului, a pielii, etc) ci la experiențe profunde, cum ar fi confortul
fizic, siguranța, starea generala de bine fizic, psihic și mental.
Anumite grupuri religioase sunt purtătoarele unor credințe legate de sănătate, boală,
suferință, ingrijiri medicale, etc, care nu sunt întotdeauna familiare experților sau
decidenților din sănătate.
Uneori aceste particularități culturale influențează preferințele pacienților într-un mod
în care medicii îl consideră imprudent sau chiar periculos.
În mod similar, exponenți ai anumitor comunități culturale minoritare sau adepți ai unor
viziuni comunitare particulare pot percepe practica medicală a majorității nu doar
incompatibilă cu propria viziune dar chiar ciudată sau repudiantă.
În ambele situații medicul va fi confruntat cu un proces de ajustare a judecății clinice,

pentru a ajunge la o concluzie rezonabilă și acceptabilă de acești pacienți.
Unii clinicieni confruntați cu anumite concepții, mai puțin obișnuite, mai puțin familiale
lor, le consideră adevărate nebunii și presupun că oricine gândește în acest mod
probabil este incompetent mental.
Atenție: acest raționament este total nejustificat: atestă părtinire și ignoranță.
Simpla adeziune la o concepție de viață mai puțin obișnuită nu este deloc sinonimă cu
lipsa de discernământ.
În absența semnelor clinice de incapacitate mentală, o astfel de persoană este perfect
capabilă de a-și alege și urma propria opțiune.
În măsura posibilităților se va proceda la o negociere a unei opțiuni terapeutice

acceptabile pentru ambele părți.
În primul rând, este necesar să se descopere scopuri comune medicului și să se
contureze o strategie acceptabilă de atingere a obiectivelor.
Răspunsul etic la un conflict real sau aparent depinde esențial de circumstanțele cazului.
Preocuparea pentru respectul judecății individuale implică automat adoptarea unei
poziții de toleranță în societate și în politicile sociale.
În acest sens, toleranța este strâns legată de concepția publică asupra dreptății.
Ar fi nu doar imoral, ci și nedrept, inechitabil să ignore preferințele unei minorități,

abordând fie o atitudine de tip paternalist – în care dominant este autoritatea
medicului, fie una de tip utilitar – care urmărește “cea mai mare cantitate de bine”
pentru “cea mai mare cantitate de oameni”.
Adesea această lipsă de respect față de diversitatea culturală poate părea ofensatoare într-o
societate eminamente liberală dar de fapt nu reflectă intenții răuvoitoare sau o
atitudine ignorantă față de populația respectivă.
Mai curând reflectă o perspectivă politică diferită, bazată pe binele colectiv și nu pe cel
individual.
Modelul tipic al acestei perspective colective este cel al societății japoneze, care
accentuează puternic prevalența drepturilor comunității asupra drepturilor individului.
Respectul autorității familiale și folosirea relațiilor de familie ca și model pentru alte tipuri
de relații sociale contrastează cu modelul individualist din SUA.
Luarea deciziilor este un process familial, în care pacientul insisită să consulte familia
întreagă, să își ajusteze opțiunea în funcție de preferințele familiei sau chiar să-i
transleze decizia în totalitate pentru a asigura armonia familială.
De asemenea, în multe societăți asiatice, a transmite pacientului vești proaste înseamnă a-i
inhiba procesul recuperării, astfel spus ar fi nociv stării sale de bine.
Nu numai procesul de decizie este amprentat cultural, ci și comunicarea rezultatelor
medicale stă sub semnul particularității stilului de viață, față de care o societate liberal,
mai puțin sau deloc tradițională trebuie să fie sensibilă.

Recomandări pentru abordarea etică a diversității culturale
Cei care au studiat interferențele culturale în practica medicala au conceput un set de 10

reguli care ar trebui cu precădere urmărite pentru succesul unei relații terapeutice de
acest gen.
1. Identificarea culturală:
Este de dorit ca echipa medicală să determine cultura și originea pacientului și eventual

să contacteze organizațiile specifice de suport și asistență. În anumite centre
universitare se poate apela cu succes la o echipă de suport, compusă din membri ai
diferitelor etnii și specializată în diferențele culturale populaționale. La nevoie ei ar
putea sugera să găsească soluții alternative, pentru a respecta credințele culturale.
De exemplu, multe femei asiatice sau musulmane, cu viziuni particulare asupra portului
veșmintelor s-ar putea simți inconfortabil în hainele de spital, o chestiune simplă și
aparent neimportantă dar cu potențiale repercursiuni asupra calității vieții în spital.
Asadar, rolul echipei de sprijin este de a identifica problemele, de a facilita comunicarea
familie-personal și de a educa personalul spre a-și diminua prejudecățile sau chiar
ignoranța culturală în cazul actelor medicale care implică minoritățile.
2. Metode de comunicare
Se recomandă o identificare a metodei preferate de comunicare a pacienților și dacă

este nevoie, abordarea unui interpret care să faciliteze comunicarea.
O potențială problemă legată de folosirea acestor interpreți rezidă în faptul că
responderii sunt în acest mod angajați într-o comunicare mai curând de tip “sens unic ”
decât “dublu sens”.
O verificare a modului în care informația a fost primită, înțeleasă și judecată este un
desiderat important al oricărei relații medic-pacient, indiferent de diversitatea cultural
3. Barierele de limbă
Este important a se identifica potențialele bariere de limbă, verbale și non verbale.

Majoritatea ideilor, înțelegerea sau non înțelegerea sunt exprimate și prin replici non
verbale, menite să aducă clarificări suplimentare în situații complicate. Astfel, reușita
comunicării va fi translată de la ceea ce spunem la cum spunem.
Cu toții ar trebui să învățăm cum să transformăm informația non verbal într-un mod în
care să evităm speculațiile sau interpretările personale subiective.

4.Înțelegerea
Ar fi bines ă se verifice de două ori: pacientul sau familia acestuia înțeleg cu exactitate
situația prezentă?
Este indicat să se țină cont de faptul că gestica sau chiar o oarecare exprimare orală
afirmativă nu garantează că pacientul a înțeles informația.
De multe ori reluarea explicațiilor este utilă și ajută la dobândirea multiplelor sensuri ale
informației, mai ales în cursul perioadei de stress.
5.Credințele și valorile implicate (religioase, spiritual, etc).
A se realiza contactul cu persoanele cheie în acest sens este de importanță crucială.

De multe ori pacienții și familia atribuie reușita actului terapeutic, ajutorului divin,
invocate prin intermediul ritualurilor sau ceremoniilor efectuate.
De aceea este bine a se apela la resursele comunitare pentru înțelegerea acestui sistem
paramedical, cu influențe semnificative asupra actului medical.
6.Încrederea
Se impune verificarea de două ori: pacientul și/sau familia au încredere în personalul

medical?
Atenție la diversele indicii verbale sau nonverbale.
Un studiu realizat de către “ Brain Injury Reabilitation Unit”, Liverpool Hospital, Australia
a demonstrat că o comunicare eficientă care a indus încrederea a fost cea mai apreciată
de către pacienți, mai mult chiar decât profesionalismul medicului, în baza faptului că
“medicul bun este cel în care ai încredre ”.
Alt impediment ar consta în faptul că pacientul nu ar fi compliant la recomandările
medicului tocmai în virtutea acestei neîncrederi.
7.Însănătoșirea
Se ridică problema dacă pacientul și/sau familia au prejudecăți sau percepții nerealiste
asupra echipei medicale, tratamentului sau procesului de recuperare?
Acordați timp eventualelor întrebări, nelămuriri pentru a clarifica circumstanțele.

De multe ori pacientul își poate clădi așteptări nerealiste, poate nega evidența bolii, își
poate crea propriul sistem de apărare, toate acestea interferând cu evoluția favorabilă.
8.Dieta
Și în acest domeniu trebuie luate în considerație particularitățile culturale.

Modificarea dietei în acest sens este un act simplu dar care poate ajuta considerabil
pacientul suferind, pe lângă faptul că se conferă respect etniei implicate iar respectul

atrage de la sine încrederea.
9.Evaluarea
În final se va realizeza o reevaluare a cazului ținând cont de sensibilitatea culturală.

Chiar și evaluarea capacității mentale și cognitive poate fi influențată de diferențele
culturale.
10.Subiectivismul echipei medicale.
Este evident pentru toată lumea că în viața de zi cu zi există prejudecăți, părtinire,

favoritisme.
A le cunoaște, identifica sunt precondiții pentru controlul lor.
Ele nu trebuie ignorate sau negate, ci abordate frontal pentru ca finalul actului
terapeutic este binele pacientului și nu starea de bines au egocentrismul medicului.
În concluzie, a eticheta sau chiar generaliza pe cei care sunt – diferiți – în baza unor
stereotipuri comune și ignorante înseamnă a fi needucat cultural.
Fără înțelegerea contextului cultural în care pacientul își clădește sistemul de percepție
și înțelegere a informației, îngrijirile de sănătate nu vor avea succes.
De aceea, viitorii doctori și asistente trebuie educați în spiritul diversității și
heterogenității culturale, fapt ce ar îmbunătăți considerabil relațiile terapeutice și
satisfacția pacientului.
Un sistem de sănătate competent și din punct de vedere a respectului cultural ar cere
experților medicali să își exprime sensibilitatea față de diferențele implicite de
comportament, față de atitudinile și semnificațiile atașate evenimentelor emoționale,
cum ar fi durerea, depresia sau dizabilitatea.
Rolul major al medicului va fi de sprijinire a implicării active a pacientului și familiei în
procesul de recuperare a bolii, diminuând frica de necunoscut și întărind speranța de
însănătoșire rapidă.
PERCEPŢII ŞI ATITUDINI FAŢĂ DE FENOMENUL DISCRIMINĂRII ÎN ROMÂNIA
GRUPURILE VULNERABILE LA FENOMENUL DISCRIMINĂRII
Potrivit sondajului de opinie “Fenomenul discriminării în România” comandat de către

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și realizat în anul 2010 de către
TOTEM Communications, 62% dintre persoanele intervievate apreciază că fenomenul
discriminării este des și foarte des întâlnit în România.
Persoanele infectate HIV, homosexualii, persoanele de etnie rromă și persoanele cu
handicap sunt percepute ca cele mai discriminate în societatea românească
64%, respectiv 48% și 45% din respondenți consideră că persoanele infectate HIV,

persoanele homosexuale și persoanele de etnie rromă sunt discriminate în accesul la
serviciile medicale
24% dintre subiecții care au răspuns la chestionar au afirmat că apartenența etnică este
important în mare și foarte mare măsura pentru reușita în viață. Se percepe că
apartenența la o etnie sau alta contează în ocuparea unui loc de muncă, precum și în
accesul la servicii publice, în particular accesul la servicii medicale.
Percepţii privind grupurile vulnerabile la fenomenul discriminării
Cercetarea GALLUP “ Percepții și atitudini ale populației României față de fenomenul de

discriminare” din anul 2008, precum și cercetarea INSOMAR “Fenomenul discriminării în
România – percepții și atitudini” din anul 2009 relevă faptul că:
Media indicelui opiniei dominante, în percepția populației, pentru discriminarea în
anumite contexte sociale indică cele mai discriminate grupuri:
-persoanele infectate HIV
-minoritățile sexuale
-persoanele cu handicap (fizic și psihic)
Așa cum rezultă din cerecetarea TOTEM “ Fenomenul discriminării în România” din 2010:
- persoanele infectate HIV sunt percepute public ca reprezentând cel mai ridicat grad de
risc la discriminare, în toate sferele vieții (domeniul muncii, educației, accesului la
servicii medicale și relațiile cu autoritățile publice);
- următoarele categorii vulnerabile la discriminare sunt constituite din minoritățile
sexuale și persoanele aparținând minorității rrome, în mod special în domeniul
angajării/locul de muncă, urmat de accesul la locuri publice, educație și sănătate.
- În mod similar persoanele infectate HIV, homosexualii și rromii dețin ponderile cele mai
ridicate în relația cu justiția.
Discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice sau psihice
Dizabilități fizice
Definiții
Termenul handicap se refera la dezavantajul social, la pierderea si limitarea sanselor

unei persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti
membri. El descrie interactiunea dintre persoana cu dizabilitati si mediu.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat

deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează

accesul cu sanse egale la viata socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali
si culturali proprii, necesitând măsuri de protectie specială în sprijinul integrării lor
sociale si profesionale.
(Legea nr. 519 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului
nr. 102/1999 privind protectia specială si încadrarea în muncă a persoanelor cu
handicap)
Legislatia româneasca nu foloseste termenul de „persoane cu dizabilitati”, ci doar pe cel de

„persoane cu handicap”
Dizabilitate. O definitie clara a dizabilitatii nu exista în legislatia internationala, iar în

tarile din Uniunea Europeana acest termen este definit în mod variat în functie de
modul în care este perceputa dizabilitatea (modelul medical vs. modelul social), de
domeniile de reglementare juridica (legislatia antidiscriminare, legislatia din domeniul
asistentei sociale etc).
Conceptul de sanse egale reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale societatii si
mediului, precum serviciile, activitatile, informarea si documentarea, sunt puse la
dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu dizabilitati.
Egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) defineste procesul prin care diferitele
sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare)
devin accesibile fiecaruia si, in special, persoanelor cu handicap.
Termenul deficienta reunifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei
functii (anatomica, fiziologica sau psihologica) a persoanei. Deficienta poate fi rezultatul
unei maladii, al unui accident, dar si al unor conditii negative de mediu.
Incapacitate desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente fizice,

intelectuale, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale
sau totale si nu permit ca o activitate sa fie indeplinita in limitele considerate normale
pentru o fiinta umana.
Ce este modelul social de abordare a dizabilitatii?
La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este vazuta ca o problema a întregii societati.

Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua în toate sferele vietii, pentru
primirea si mentinerea acestor persoane în curentul principal al vietii sociale.
Modelul social agreat de UE presupune trecerea de la o conceptie strict medicala care

explica dizabilitatea ca pe o problema personala cauzata în mod direct de o boala, un
accident, ori o alta cauza de sanatate care poate fi tratata sau ameliorata prin interventii

medicale, la identificarea si eliminarea discriminarii si a tuturor barierelor sociale.
Aceasta schimbare presupune abordarea multidisciplinara în identificarea, cunoasterea
si satisfacerea nevoilor si drepturilor persoanelor cu dizabilitati si responsabilizarea
sectoriala a tuturor autoritatilor si domeniilor vietii sociale.
În acest fel se poate asigura efectiv abordarea problematicii dizabilitatii din perspectiva
drepturilor omului, a principiilor eticii si solidaritatii sociale.
Care sunt domeniile în care societatea trebuie sa asigure sanse egale pentru persoanele
cu dizabilitati?
- îngrijirea sanatatii
- educatie
- pregatire profesionala
-încadrare în munca
- viata sexuala obisnuita
- viata de familie integrala
- acces la cultura si informatie
- prezenta în comunitate si participare liber consimtita la viata comunitatii
-acces deplin în mediul comunitar si în cel natural
-posibilitatea de a calatori
- servicii cu caracter compensator în functie de tipul si gradul dizabilitatii
- acces la siturile culturale, la spectacole si la surse de divertisment
- acces la functiile politice si de conducere administrativa, pentru cei care dispun de
capacitatea si performanta necesare
- acces la forurile mediatice, în vederea promovarii unei imagini pozitive, dar realiste
Dizabilități psihice
Definiții, noțiuni, exemple
Prin handicap psihic se înțelege incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face

față vieții în societate, situația decurgând direct din prezența tulburării psihice.
Prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana bolnavă psihic, persoana cu

dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de
droguri, precum și persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform
normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice.
(Lege nr. 487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări
psihice)

Pacientul este persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical.
Serviciile de îngrijiri comunitare sunt acele servicii care permit îngrijirea pacientului în
mediul său firesc de viață.
Internarea voluntară este internarea la cererea sau cu consimțământul pacientului.
Internarea nevoluntară este internarea împotriva voinței sau fără consimțământul

pacientului.
Reprezentantul legal al persoanei cu tulburări psihice este persoana desemnată,

conform legislației în vigoare, pentru a-i reprezenta interesele.
Prin reprezentant personal se înțelege persoana, alta decât reprezentantul legal, care
acceptă să reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, desemnată de
aceasta.
Care sunt drepturile pacienților cu tulburări psihice?
Orice pacient are dreptul la:
-Recunoașterea de drept ca persoană

- Viață particulară
- Libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din
unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite și de a primi comunicări particulare fără nici
un fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui
reprezentant personal sau legal și, ori de câte ori este posibil, și ale altor vizitatori,
libertatea de acces la serviciile poștale și telefonice, precum și la ziare, la radio și la
televiziune
- Libertatea religioasă sau de convingere
-Dreptul la mijloace de educație
- Posibilități de a cumpăra sau de a primi articolele necesare vieții zilnice, distracțiilor
sau comunicării
-Mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupații active, adaptate
mediului său social și cultural, încurajări pentru folosirea acestor mijloace și măsuri de
readaptare profesională de natură să îi ușureze reinserția în societate
- Pacientul nu poate fi obligat să presteze o muncă forțată
-Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie
să permită exploatarea fizică sau psihică a acestuia
-Studiile clinice și tratamentele experimentale, psihochirurgia
sau alte tratamente susceptibile să provoace vătămări integrității pacientului, cu
consecințe ireversibile, nu se aplică unei persoane cu tulburări psihice decât cu
consimțământul acesteia, în cunoștință de cauză, și cu condiția aprobării de către

comitetul de etică din cadrul unității de psihiatrie, care trebuie să se declare convins că
pacientul și-a dat cu adevărat consimțământul, în cunoștință de cauză, și că acesta
răspunde interesului pacientului
-Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală
fiecare pacient trebuie să fie informat de îndată ce este posibil, într-o formă și într-un
limbaj pe care să poată să le înțeleagă, asupra drepturilor sale, în conformitate cu
prevederile legii, iar această informare va fi însoțită de explicarea drepturilor și a
mijloacelor de a le exercita.
-Dacă pacientul nu este capabil să înțeleagă aceste informații și
atât timp cât această incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoștință
reprezentantului său personal sau legal
- Pacientul care are capacitatea psihică păstrată are dreptul să
desemneze persoana care va fi informată în numele său, precum și persoana care va fi
însărcinată să îi reprezinte interesele pe lângă autoritățile serviciului
-Persoanele care execută pedepse cu închisoarea sau care sunt
deținute în cadrul unei urmăriri sau al unei anchete penale și despre care s-a stabilit că
au o tulburare psihică, precum și persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare
a aplicării măsurilor medicale de siguranță prevăzute de Codul penal, primesc asistență
medicală și îngrijirile de sănătate mintală disponibile, conform prevederilor legii
Discriminarea persoanelor infectate HIV
HIV (Virusul Imunodeficienței Umane) este virusul care atacă și distruge progresiv sistemul
imunitar, provocând, in final, SIDA.
Deoarece virusul nu distruge celulele rapid, persoanele infectate cu HIV pot să nu
prezinte simptome ani de-a rândul.
SIDA (Sindromul Imunodeficienței Umane Dobândite) este manifestarea finală a infecției
cu HIV, o boală cronică cu evoluție îndelungată, imprevizibilă.
O persoană este bolnavă de SIDA când virusul a deteriorat sistemul de apărare al
organismului, distrugând celulele care îl protejează.
Odată sistemul imunitar slăbit, corpul este vulnerabil în fața diverselor tipuri de infecții
oportuniste, cum ar fi cancerul sau pneumonia.
Statutul seropozitiv HIV înseamnă că în serul persoanei infectate a fost pusă în evidență
prezența anticorpilor anti - HIV, iar infecția a fost demonstrată prin examen de laborator.
Virusul este prezent în fluidele corpului (spermă, sânge, secreții) și poate fi transmis prin
sânge, spermă, fluide vaginale sau lapte matern, dacă nu se folosesc măsuri de
protecție.
Ce este stigmatizarea socială a persoanelor afectate de HIV/SIDA?
Stigmatizarea este un proces de devalorizare a anumitor grupuri sociale pe care, în baza

unor norme morale, societatea le consideră ca fiind indezirabile, scandaloase, nedemne.
Stigmatul este " o puternică etichetă socială care schimbă în mod radical felul în care

oamenii se auto-percep și sunt percepuți de către societate ".
Stigmatizarea devalorizează și discreditează oameni, atașând o serie de trăsături negative
anumitor categorii.
În cazul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, stigmatizarea simțită sau anticiparea
discriminării afectează serios viața acestor persoane creându-le nenumărate griji și
neliniști în legătură cu divulgarea statutului seropozitiv HIV.
De ce gândesc oamenii în acest fel despre HIV/SIDA?
Persoanele afectate de HIV/SIDA sunt discriminate pentru că:
- HIV este asociat cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate imorale
(homosexualitatea, prostituția, consumul de droguri);
-Persoanele infectate cu HIV sunt considerate responsabile pentru că au contractat HIV;
-Fiindcă oamenii se tem să nu contracteze HIV;
- Pentru că, în ciuda eforturilor depuse pentru educația despre HIV/SIDA, modalitățile de
transmitere a virusului nu sunt cunoscute încă de foarte mulți oameni;
-Fiindcă religia sau convingerile morale conduc la părerea că infectarea cu HIV este
rezultatul unei greșeli morale, a relațiilor cu mai mulți parteneri sau a homosexualității;
-Fiindcă persoanele infectate cu HIV provin din medii cu un nivel scăzut de acces la
informații, medii în general sărace.
Toate aceste prejudecați și stereotipuri conduc la acțiuni care lezează demnitatea celor care
trăiesc cu HIV/SIDA, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor omului.
Ce este discriminarea pe criteriul HIV?
Lipsa unui tratament egal a persoanelor care au HIV/SIDA sau sunt bănuite că ar avea
HIV/SIDA. O persoana poate fi discriminată și atunci când este asociată sau înrudită cu o
persoană afectată de HIV/SIDA.
Discriminarea se manifestă în mod direct, indirect, sub forma calomniei sau a hărțuirii.
Discriminarea directă
Mai mulţi copii au fost respinși la școală, trataţi cu dispreţ sau invitaţi să se mute la alte
scoli datorită statutului lor seropozitiv (Galaţi, Suceva, Neamţ, Vaslui).
Discriminarea indirectă intervine atunci când un anumit criteriu, procedură, practică

aparent neutră dezavantajează persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA și nu poate fi

justificată în mod obiectiv.
O persoană seropozitivă HIV, al cărei statut este cunoscut în comunitate, aplică pentru
un loc de muncă și îndeplinește toate cerinţele pentru acel post. Cu toate acestea, ea
este respinsă pe motiv că nu corespunde cerinţelor.
Calomnia reprezintă mai mult decât o formă de discriminare, este o infracțiune de

competența instanței penale și nu a CNCD. Ea apare atunci când se fac declarații publice,
prin orice mijloace, despre persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, declarații care le expun
pe acestea din urma, disprețului public.
Apariţia intr-un ziar a unui articol in care autorul, vorbind despre o personalitate publică
despre care se știa ca este gay și seropozitiv, sugerează că boala ar fi o pedeapsă pentru
modul său de viaţă periculos.
Hărțuirea este definită ca o un comportament agresiv din punct de vedere psihic, care
are ca efect violarea demnității unei persoane care trăiește cu HIV/SIDA și crearea unui
mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
O persoană angajată a unui magazin alimentar, în urma unor analize, descoperă că este
seropozitivă și le spune și colegilor săi despre rezultatul analizelor. Relaţia ei cu ceilalţi se
schimbă brusc din acel moment. Colegii încep să dezinfecteze toate obiectele atinse de
ea și îi cer zilnic să părăsească locul de muncă deoarece le este teamă să mai lucreze
alături de ea.
Care sunt drepturile omului frecvent încălcate în cazul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA?
-Dreptul la viață
- Dreptul la nediscriminare
- Egalitate în fața legii
-Dreptul la intimitate
- Dreptul la muncă
-Acces egal la educație
-Acces egal la servicii de sănătate
- Acces egal la asigurări sociale și servicii de asistență socială
- Libertate de mișcare
-Libertatea de expresie și opinie precum și dreptul de a primi și disemina informații
-Dreptul de a se căsători și întemeia o familie
-Dreptul de a participa la viața socială și culturală.

Discriminarea pe baza originii entice sau rasiale
Discriminarea etniei rrome
Una din două persoane de etnie rromă a fost discriminată cel puțin o dată în ultimele 12
luni în Uniunea Europeană
Potrivit “Sondajului Uniunii Europene privind discriminarea și minoritățile – EU-MIDIS ”
din 2009, realizat de Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale:
În medie, în Bulgaria, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, 47% din
rromii intervievați s-au declarat victime ale discriminării din motive entice în ultimele 12
luni. Rezultatele au demonstrate, de asemenea că rromii discriminați au experimentat,
în medie, 11 astfel de incidente de discriminare într-o perioadă de 12 luni.
Aceasta demonstrează că anumiți rromi sunt predispuși să continue a fi discriminați și
astfel, se poate propune ca strategiile de intervenție privind discriminarea să fie
îndreptate spre acest grup foarte sensibil din cadrul comunităților de etnie rromă.
Discriminarea în domeniul “serviciilor private” domină experiențele persoanelor legate
de discriminarea cotidiană, experiențele legate de locul de muncă situându-se pe locul
al doilea în majoritatea țărilor participante la sondaj.
În Polonia, Cehia și Ungaria, peste 40% dintre respondenți au fost discriminați în ceea ce
privește serviciile private în ultimele 12 luni. Comparativ, respondenții din majoritatea
țărilor s-au simțit mai puțin discriminați în probleme legate de locuințe și în relația cu
personalul instituțiilor de învățământ.
Majoritatea respondenților de etnie rromă au considerat că discriminarea din cauza originii
etnice sau a statusului de imigrant este foarte sau destul de răspândită în țara lor – spre
exemplu în 90% în Ungaria și 83% în Cehia.
În Bulgaria și România, numai 36%, respectiv 42% dintre respondenți au identificat
discriminarea din cauza originii entice sau a statutului de imigrant ca fiind larg
răspândită.
La nivelul Uniunii Europene există un decalaj global de nivel de sănătate între rromi și
populația neromă
În Comunicarea Comisiei Europene către Instituțiile Uniunii Europene se arată că în UE
speranța de viață la naștere este de 76 ani pentru bărbați și 82 ani pentru femei.
Pentru rromi se estimează că aceasta este cu 10 ani mai mică. În plus în timp ce rata
mortalității infantile în UE este de 4,3 la o mie de nou născuți vii, există dovezi că rata
este mult mai mare în rândul comunităților de rromi.
Un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind situația din cinci țări
a constatat că rata mortalității infantile în rândul rromilor este de două până la șase ori
mai mare decât în cazul restului populației, cu variații de la o țară la alta. Un nivel ridicat
al mortalității infantile în rândul comunității rrome se semnalează și în alte țări.
Aceasta disparitate reflectă decalajul global de nivel de sănătate între rromi și populația
nerromă.
Diferența este legată de condițiile precare de trai ale rromilor, de lipsa unor campanii de
informare adresate acestora, de accesul limitat la servicii medicale de calitate și de

expunerea la riscuri de sănătate mai mari.
Utilizarea serviciilor de prevenție în rândul populației rrome este scăzută și potrivit unor
studii, peste 25% dintre copii rromi nu au făcut toate vaccinurile obligatorii.
Rromii din România se confruntă cu factori nefavorabili care influențează direct starea
de sănătate
Recentul raport privind “Accesul rromilor la serviciile de sănătate” în România

concluzionează că:
“Situația socio-economică a populației rrome studiate a suferit o deteriorare vizibilă în
condițiile accentuării crizei economice prin care trece toată populația în România.
Rromii trăiesc cu mult sub standardele de civilizație atât ale comunităților urbane, cât și
ale comunităților rurale, confruntându-se cu factori nefavorabili care influențează direct
starea de sănătate, precum și condiții inhumane de locuit (case improvizate, fără acces
la apă potabilă, lipsa toaletelor, lipsa accesului la electricitate sau folosirea unor instalații
improvizate cu risc pentru sănătate și siguranță personal), acces inegal la servicii publice
(discriminare direct sau indirect, segregare rezidențială, reprezentarea insuficientă a
comunităților de rromi la nivelul instituțiilor publice locale), lipsa oportunităților de
angajare/integrare pe piața forței de muncă”
Principalul motiv invocat pentru neaccesarea serviciilor medicale primare în caz de

nevoie de către rromi este lipsa resurselor financiare (38%).
Este probabil ca situația economică precară să afecteze atât accesul propriu-zis al
beneficiarilor la servicii medicale cât și calitatea serviciilor oferite. Un procent
semnificativ (12%) dinspre respondenți au indicat faptul că distanța până la cabinetul
medical este mult prea mare, acesta fiind principalul motiv pentru care nu se adresează
medicului de familie. O parte dintre participanți la studiu au considerat comportamentul
cadrelor medicale drept neadecvat, acesta fiind motivul neaccesării serviciilor de
asistență medicală primară.
Printre principalele bariere în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate se numără
și lipsa de cunoștințe despre prevenirea bolilor și lipsa de informare despre drepturile și
modalitățile de acces la servicii de sănătate.
Această concluzie rezultă din faptul că preocuparea pentru sănătate, înțeleasă simplu ca
interes manifestat de membrii comunității față de metodele moderne de prevenire,
control și de tratament al afecțiunilor medicale nu este foarte ridicată în rândul rromilor
(frecvența accesării serviciilor medicale primare, spitalicești și de urgență).
De asemenea se constată un dezechilibru accentuat în ceea ce privește percepția pe
care o au rromii asupra propriului grad de informare cu privire la problemele de
sănătate. Astfel, doar un sfert dintre rromi se consideră informați cu privire la factorii
care afectează starea de sănătate, ceea ce demonstrează nevoia acută de informare
resimțită la nivel de comunitate

ETICA CERCETĂRII PE SUBIECȚI
UMANI

• Etica cercetării pe subiecţi umani este un subiect aparut de aproximativ 200 de ani. In
anul 1907 in SUA, Osler arăta că fiinţele umane pot fi folosite în cercetare numai
după ce siguranţa unui nou medicament sau proceduri medicale este demonstrată pe
animale.
• Subiectul putea participa doar după consimţământ prealabil, şi numai dacă

cercetarea îi aducea un beneficiu direct. Participarea voluntarilor sănătoşi în
experimente era permisă numai în condiţiile cunoaşterii detaliilor despre studiu şi
obţinerii acceptului acestora.
• Chiar în condiţiile existenţei unor astfel de reglementări menite în principal să

protejeze subiecţii participanţi, au existat studii şi experimente desfăşurate în
circumstanţe îndoielnice.
• In istoria medicinei exista date despre acţiuni întreprinse cu scop de introducere de

noi tratamente, proceduri, de cele mai multe ori pornite sau motivate pe baza
beneficiului pentru pacient. Sunt cunoscute insa cazuri în care intenţiile iniţiale au
căpătat o altă turnură la sfârşit, iar rezultatele obţinute au necesitat sacrificii umane.
• Studiul Tuskegee a devenit un caz internaţional prin numeroasele probleme etice pe

care le-a ridicat. Acest studiu s-a desfăşurat în Tuskegee, statul Alabama din SUA, pe
o perioadă de 40 de ani (între 1932 şi 1972)
• Cu sprijinul Serviciului de Sănătate Publică al Statelor Unite, Fundaţia Rosenwald şi-a

propus tratarea cu Neosalvarsan a persoanelor bolnave de sifilis din Tuskegee,
Alabama-în care această boală atinese peste 20% din întreaga populaţie.
• Ulterior, Serviciul de Sănătate Publică al Statelor Unite a considerat drept o

oportunitate excelentă studierea evoluţiei naturale a sifilisului la pacienţii
afroamericani de sex masculin. In anul 1932 acest serviciu a testat 4400 de adulţi de
culoare aflaţi în stadiul latent al sifilisului, cu o evoluţie de 3, 6 şi 9 ani, având vârste
cuprinse între 25 şi 60 de ani
• Studiul consta din examinarea fizică a subiecţilor, efectuarea de radiografii şi puncţii

rahidiene. In plus, subiecţii incluşi în studiu au fost recrutaţi dintre pacienţii care nu
primiseră nici un fel de tratament anterior pentru sifilis, urmând ca ei să fie doar
observaţi şi nu trataţi. Nici pe parcursul studiului subiecţii nu au primit nici un
tratament. Puncţiile rahidiene efectuate periodic au fost prezentate ca şi metode
eficiente de tratament pentru „bad blood”, acesta fiind numele bolii de care au fost
informaţi că suferă.

• Subiecţii erau reticenţi în a se supune acestei manevre medicale, în mare parte pentru
că trebuiau să-şi părăsească fermele în condiţiile în care considerau că nu au o
problemă medicală urgentă. Pentru a încuraja participanţii să accepte efectuarea
puncţiilor, medicii le-au asigurat transportul şi masa gratuite, examinări medicale
gratuite şi înmormântări gratuite.
• În anul 1943 a fost descoperită penicilina, antibiotic care fost ulterior recunoscut ca
tratament de elecţie al sifilisului. Subiecţii înrolaţi în studiu nu au primit niciodată
tratament cu penicilină, deşi acesta se folosea pe scară largă în SUA. Mai mult, s-au
luat toate măsurile pentru ca ei să nu aibă acces la acest tratament.
• În anul 1966 Peter Buxtun, un tânăr cercetător în boli venerice, a aflat de studiul care
se desfăşura deja de peste 30 de ani în Tuskegee, şi a criticat oficialităţile care
conduceau acest studiu.
• În anul 1969 guvernul federal al Statelor Unite a creat la Centrul pentru Controlul
Bolilor, un comitet format din 6 medici, cu rolul de a decide dacă acest studiu ar
trebui continuat sau nu. Un singur membru s-a opus vehement continuării, invocând
motive morale şi terapeutice, dar restul comitetului a decis că studiul trebuie
continuat. Mai mult, ei au acceptat să nu trateze cu penicilină pe nici unul dintre
subiecţi.
• Peter Buxtun a făcut presiuni asupra Centrului de Control al Bolilor timp de 2 ani
pentru ca studiul să fie terminat, însă fără succes. în final, în iulie 1972, el a luat
legătura cu Jean Heller, reporter al Associated Press, căruia i-a povestit despre studiu.
In acest mod, în dimineaţa zilei de 26 iulie 1972 prima pagină a unor ziare din SUA a
fost ocupată de povestea studiului din Tuskegee, în care bărbaţi negri săraci şi
needucaţi erau folosiţi ca „guinea pigs".
• Directorul Centrului de Control al Bolilor, J. D. Miliar, a pretins că studiul „nu a fost

niciodată clandestin", indicând în acest sens 15 rapoarte medicale ştiinţifice, şi în plus,
a susţinut că subiecţii au fost informaţi asupra faptului că puteau primi tratament
medical pentru boala lor oricând doreau, arătând că „pacienţilor nu li s-au refuzat
medicamentele; mai curând acestea nu le-au fost oferite". De asemenea, el a
subliniat faptul că studiul a început atunci când atitudinile faţă de experimentarea pe
subiecţi umani erau mult diferite.Participanţii la studiu au deschis o acţiune
judecătorească, dar în final, guvernul federal a stabilit o înţelegere cu aceştia prin
plata unor compensaţii materiale.
• Studiul Tuskegee reprezintă un model negativ în cercetarea pe subiecţi umani din

multe puncte de vedere.
• In primul rând se remarcă lacune importante ale consimţământului informat al
participanţilor. Subiecţii nu au ştiut că sunt înrolaţi într-o cercetare medicală, nu au
ştiut ce este sifilisul, o parte dintre ei fiind informaţi că suferă de „sânge rău", fără a
primi explicaţii cu privire la starea lor.
• Evident că pe marginea acestui caz au existat comentarii pro şi contra.
• R. H. Kampmeier, profesor la Şcoala Medicală Vanderbilt, consideră că blamarea

acestui studiu pentru faptul că nu s-a obţinut un consimţământ informat nu este
corectă, fiind injustă evaluarea studiului început în anul 1932, prin prisma
standardelor etice aflate în vigoare în prezent.
• Thomas Benedek, istoric şi medic, se raliază acestei opinii arătând că Serviciul de

Sănătate Publică al Statelor Unite a introdus necesitatea obţinerii consimţământului
informat în cercetarea biomedicală abia în anul 1966.
• Partizanii drepturilor pacienţilor susţin că, deşi în anii '30 a spune adevărul pacienţilor
nu era o normă legală, aceasta nu face ca dezinformarea şi chiar minţirea
participanţilor, chiar la acea vreme, să poată fi considerată etică şi înafara oricăror
critici. Dintotdeauna medicina a fost guvernată de principiile beneficiului şi non-
vătămării. A existat dintotdeauna prezumţia că medicii nu-şi vor leza în mod deliberat
pacienţii şi nu vor permite ca aceştia să fie lezaţi în vreun fel. Problema vătămării
subiecţilor prin participarea la acest studiu s-a pus atât cu privire la efectuarea de
puncţii rahidiene în scop non-terapeutic cât şi la netratarea sifilisului.
• Recompensa oferită subiecţilor pentru participare a fost considerabilă dacă ne

raportăm la faptul că aceştia erau de condiţie materială precară. Li s-au oferit
transport şi mese gratuite, înmormântare gratuită. Din această perspectivă,
participarea voluntară în studiu, cerinţă obligatorie în cercetarea pe subiecţi umani,
era cât se poate de îndoielnică.
• Unele opinii subliniază caracterul rasist al studiului. (Dacă faptul că toţi participanţii la
studiu au fost bărbaţi de culoare, este o simplă coincidenţă?). Să nu uităm că acest
studiu a început şi s-a derulat în mare parte înaintea mişcărilor pentru drepturi civile.
Pentru mulţi dintre cetăţenii americani de culoare acest studiu a devenit un simbol al
tratării lor inadecvate în cadrul sistemului medical, un adevărat „genocid rasial".

EXPERIMENTELE NAZISTE DIN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Aceste experimente au inclus:
 Ingestia de apă sărată,
 expunerea la temperaturi şi presiuni extreme,
 transplante de oase şi membre fără indicaţie medicală,
 Injecţii cu bacterii în scopul testării eficienţei noilor medicamente

antibacteriene.
Cunoscutul Dr. Mengele a condus numeroase experimente pe gemeni.
Intr-unui dintre acestea, el a încercat obţinerea de gemeni siamezi prin ligaturarea

vaselor de sânge şi a organelor a doi gemeni care, în final, au decedat ca urmare a
infecţiei.
Unii prizonieri au fost infectaţi în mod deliberat cu malarie, pentru a testa eficienţa
medicamentelor antimalarice. Alţii au fost infectaţi cu tifos pentru a se testa eficienţa
unui vaccin anti-tifoidic şi pentru a avea o sursă permanentă de bacterie.
Unui mare număr de femei li s-au produs leziuni care mimau plăgile produse de armele
de foc şi infecţiile de front, pentru a testa diverse tratamente.
Copii cu păr blond şi ochi căprui au fost supuşi injectării de albastru de metil în ochi, în
tentativa de a obţine schimbarea permanentă a culorii ochilor; rezultatul a fost
orbirea şi moartea multora dintre aceşti copii. Această enumerare poate continua,
luând în considerare faptul că în lagărele de concentrare naziste au fost derulate în
jur de 26 de tipuri de experimente pe subiecţi umani.
• Dintre toate abuzurile care au existat în aceste experimente, cel mai frapant este
acela că prizonierii nu au fost niciodată informaţii cu privire la ceea ce urma să li se
întâmple şi nu au avut ocazia de a accepta sau refuza participarea.
Nu au existat nici un fel de tentative de a minimiza riscurile la care erau supuşi

subiecţii.
• Există o puternică similitudine între ceea ce noi numim astăzi „eutanasie" şi ceea ce
au realizat medicii nazişti.
• Cert este că abuzurile în cercetarea pe subiecţi umani nu au luat sfârşit după cel de-al
doilea război mondial, în ciuda faptului că au fost emise reglementări naţionale şi
internaţionale stricte în acest domeniu. Ele s-au comis cu precădere asupra
populaţiilor vulnerabile ca: persoane instituţionalizate, militari, deţinuţi, persoane
incompetente mental, membri ai unor grupuri minoritare, etc.
STUDIUL DE LA ÎNCHISOAREA HOLMESBURG
Închisoarea Holmesburg era în anii '50 cea mai mare închisoare din Philadelphia.
Experimentele pe deţinuţii din această închisoare au început în anii '50, sub conducerea
Dr. Albert Kligman, medic dermatolog prin formaţie. Acesta condusese şi înainte unele
cercetări pe subiecţi umani în circumstanţe îndoielnice din perspectivă etică, dar care au
fost trecute cu vederea.
De exemplu, acest medic a folosit în mod experimental razele X pentru a trata

infecţiile fungice ale unghiilor la copiii retardaţi mental şi prizonieri, experiment care a
fost chiar finanţat de Serviciul de Sănătate Publică al Statelor Unite. Unul dintre cele mai
cunoscute experimente care a implicat deţinuţii a fost testarea cutanată a diferitelor
loţiuni şi creme pentru o perioadă de 30 de zile.
• Ariile pe care erau aplicate produsele erau examinate periodic cu ajutorul unei lămpi
solare, ceea ce a dus la producerea de vezicule şi arsuri pe pielea subiecţilor.
• Acest lucru devenise de notorietate, iar cicatricile care rămâneau pe piele erau
considerate chiar un semn distinctiv al celor care fuseseră deţinuţi la Holmesburg.Mai
târziu, în aceeaşi închisoare au fost derulate experimente care implicau infectarea
pielii deţinuţilor cu virus herpes simplex, herpes zoster, cu moniliază cutanată şi
candida albicans.
• Prizonierii au fost expuşi la medicamente fototoxice şi raze ultraviolete.
• Diferite companii farmaceutice au testat pe deţinuţi numeroase medicamente printre

care tranchilizante, analgezice şi antibiotice pentru a evalua dozările şi toxicitatea.
• Aceste experimente au fost blamate din punct de vedere etic deoarece subiecţii nu-şi
puteau da consimţământul liber, în mod voluntar. Participarea în astfel de
experimente constituia una dintre modalităţile prin care deţinuţii puteau câştiga
bani, pentru a-şi achiziţiona diferite produse de care aveau nevoie, sau îşi puteau
plăti cauţiunea. Participarea lor devenise un mijloc de a-i controla: deţinuţilor care nu
se supuneau regulilor închisorii nu li se permitea să participe în experimente,
pierzându-şi astfel singura sursă de venit.
• Această situaţie a continuat ani de zile. Dezvăluirea s-a produs odată cu cercetările
care s-au făcut ca urmare a comiterii unor abuzuri sexuale în sistemul penitenciar din
Philadelphia. Cu această ocazie, a fost dezvăluit faptul că unii dintre prizonieri au

folosit puterea economică pe care o dobândiseră ca urmare a participării în diferite
experimente pentru a obţine favoruri sexuale din partea altor deţinuţi. In aceste
circumstanţe, experimentele pe deţinuţii din închisoarea Holmesburg au încetat
CERCETAREA PE POPULAŢII VULNERABILE. CAZUL WILLOWBROOK
• Şcoala de stat Willowbrook era o instituţie de stat destinată persoanelor cu boli

psihice. In anii '50, această instituţie găzduia în condiţii insalubre circa 6000 de
rezidenţi, toţi diagnosticaţi cu retard mintal sever. Incidenţa hepatitei virale A era
deosebit de ridicată, evaluată la circa 25% pe an printre copii şi 40% pe an printre
adulţi.
• În aceste condiţii, pornind de la prezumţia că oricum subiecţii vor contracta hepatita

în cursul internării în această şcoală, Saul Krugman, un cercetător de la Universitatea
New York, a început un studiu care presupunea infectarea deliberată a copiilor
internaţi cu virusul hepatitei A, cu scopul de a urmări evoluţia naturală a bolii.
• Acest experiment a fost criticat din perspectivă etică din mai multe motive: nu s-a
luat nici o măsură pentru a proteja copiii de la Willowbrook împotriva hepatitei prin
tratament cu gama globulina (cu eficienţă binecunoscută la acea vreme), părinţii
copiilor nu au fost informaţi asupra riscurilor la care sunt supuşi aceştia, iar
consimţământul părinţilor la intrarea în studiu era obţinut sub presiune.
• În schimbul consimţământului, li se promitea urgentarea internării copiilor în şcoala

Willowbrook.
PRINCIPII DE ETICĂ ÎN CERCETAREA BIOMEDICALĂ
• Etica cercetării medicale se focalizează în principal pe respectarea autonomiei şi a

consimţământului informat al individului.
• Pentru ca un consimţământ să fie valid, subiectul trebuie să fie capabil a înţelege

implicaţiile relevante ale deciziei de a participa, adică scopul, natura şi durata
studiului, posibilele riscuri şi beneficii, etc.
• Din cauza naturii unor boli psihice este adesea neclar dacă un bolnav psihic este apt
sau inapt de a da un consimţământ informat care să-i aparţină. Deşii multe boli
psihice nu afectează aceste capacităţi, este obligaţia cercetătorului de a se asigura că
potenţialul subiect participant la studiu este apt să ia un consimţământ informat.
• Mai trebuie menţionat faptul că problema consimţământului informat pentru

experiment medical diferă de conceptul de consimţământ informat din îngrijirile
standard. Inaintea unui experiment medical riscurile trebuie dezvăluite întotdeauna
subiecţilor, în timp ce în clinica medicală, se poate face apel la privilegiul terapeutic
pentru a limita dezvăluirea totală a informaţiilor, dacă se presupune că acestea ar
altera calitatea vieţii, prognosticul bolii sau complianţa la tratament.
• Capacitatea de a fi de acord este adesea limitată de competenţă adică de capacitatea

mentală de a lua decizii. Adesea, competenţa se determină funcţie de o activitate
particulară: o persoană poate fi competentă de a lua un anumit tip de decizie, dar nu
altele. De aceea evaluarea competenţei în mod normal ar trebui să se focalizeze pe
nişte cerinţe uzuale, rezonabile, în cazul cercetării pe înţelegerea Implicaţiilor de
participare la un anumit protocol de cercetare.
• Standardele propuse de evaluare a competenţei se concentrează asupra proceselor

raţionale implicate în luarea deciziilor. Deoarece fiecare persoană are nevoi şi valori
diferite, frecvent nu există o singură decizie corectă pentru toţi.
• De asemeni, focalizarea asupra motivelor unei persoane poate fi de asemenea

problematică. O persoană competentă poate utiliza motive greşite, sau să ia decizii
iraţionale dar să fie responsabila pentru ele.
• Pentru persoanele cu dizabilităţi mentale competenţa este legată de trei aspecte ale
persoanei:
posesia unui set de valori şi obiective,
abilitatea de a comunica şi înţelege informaţia,
abilitatea de a raţiona şi a alege în mod voit una din opţiunile propuse.
• In participarea la o cercetare în care riscurile depăşesc beneficiile, subiectul de

cercetare trebuie să demonstreze că a înţeles acţiunile preconizate, şi că poate
aprecia natura situaţiilor. Acest standard al înţelegerii presupune o conştientizare a
modului în care s-a ajuns la o anumită decizie dar şi o recunoaştere a faptului că
participantul posedă o tulburare psihică (ce urmează a fi studiată).
• Invers, dacă raportul risc - beneficiu este de partea beneficiului, standardul pentru
competenţă ar putea fi stabilit la o cotă mai joasă, de exemplu, la capacitatea de a da
dovada alegerii de a participa
• Chiar şi când un subiect este în mod evident incompetent pentru a da un

consimţământ informat, mulţi sunt de părere că experimentul nu ar trebui demarat
fără aprobarea subiectului. Aceasta - deoarece cercetătorii ar trebui să se asigure de
gradul în care el este capabil psihic de a fi de acord sau de a exprima un Interes
pozitiv pentru participarea la studiul de cercetare.
• Cercetarea este mai dificil de justificat când este efectuată în pofida obiecţiei verbale
sau comportamentale a subiectului. Totuşi este discutabil dacă cercetarea fără
consimţământul pacientului este justificata în condiţiile în care pacientul este clar
incompetent, chiar dacă scopul cercetării este terapeutic, implică un risc minim, a
fost consimţită de un tutore legal şi este clar în interesul pacientului.
• Problemele de competenţă şi consimţământ informat pot fi dificile în anumite cazuri

de boli psihice, în care competenţa pacienţilor se poate modifica în timp.
• De exemplu în cazul studiilor terapeutice asupra medicamentelor antipsihotice,

protocolul de cercetare ar putea restabili competenţa unui pacient iniţial
incompetent.
• In aceste situaţii valoarea posibilă a restabilirii competenţei pacientului ar trebui să

fie parte a deciziei dacă pacientul să fie inclus în studiu.
• In cazurile în care competenţa pacientului oscilează în timp, cercetătorii ar trebui să

obţină consimţământul în momentul în care pacientul este inapt de a-l da. Mediul
cultural şi social trebuie să fie luat în considerare în orice circumstanţă, evaluarea
subiecţilor implicaţi în cercetare fiind realizată în contextul sistemului familial şi
cultural.
Pentru orice proiect de cercetare medicală ar trebui respectate următoarele:
 participanţii sunt fiinţe umane: respectul pentru autonomia pacienţilor sau a

oricărei persoane implicate în cercetarea medicală trebuie considerat, iar libertatea
de alegere - garantată;
 respectarea echităţii, corectitudinii şi obiectivităţii: cercetarea trebuie

întotdeauna să respecte demnitatea subiecţilor. Nu trebuie să li se ascundă natura,
scopul, obiectivele acesteia, metodologia, intenţiile şi motivele colaterale.
 competenţa profesională: cercetătorii trebuie să fie profesionişti şi calificaţi

pentru proiectele în care sunt implicaţi, să acţioneze într-o manieră responsabilă,
concordantă cu standardele profesionale ale nivelul academic pe care îl reprezintă;
 integritatea: trebuie promovată prin onestitate şi corectitudine; cercetătorii

trebuie să fie corecţi în limitările care pot fi impuse în cercetare, competenţi, sensibili
la sistemul de valori, credinţe şi nevoi ale subiecţilor;
 confidenţialitatea: trebuie respectată în orice circumstanţă iar documentaţia

bine protejată;

 comunicarea: relaţia dintre cercetători şi participanţi trebuie să fie realizată
astfel încât totul să fie bine înţeles, datele şi informaţiile să fie transmise clar şi
concis.
Consimţământul poate fi evitat în circumstanţe excepţionale, cum ar fi o problemă de

interes public, social, dacă interesul general prevalează interesului particular.
În mod ocazional, poate fi permis a se distribui cu acordul subiectului, informaţii personale,

spitalului, pentru aducerea la zi a înregistrărilor clinice.
Argumentele sunt:
 analiza riscului şi beneficiului arată că interesul public surclasează interesul

individual;
 toate informaţiile sunt neidentificabile, ceea ce înseamnă că nu se poate face o

legătură directă între un individ anume şi informaţii (de exemplu nume, numărul
spitalului, data de naştere sau adresă);
 colectarea, memorarea şi utilizarea înregistrărilor respectă reglementările

legale în vigoare.
 metodele pentru evitarea identificării informaţiilor înregistrate sunt reglementate de

către o comisie etică, la fel şi standardele pentru stocarea şi utilizarea
(re)înregistrărilor
 utilizarea înregistrărilor este limitată la indivizi ce au semnat o declaraţie de

confidenţialitate acceptată şi aprobată de o comisie etică;
 orice beneficiu financiar rezultat din reproducerea informaţiilor trebuie

declarat şi acceptat de către o comisie de etică în cercetare medicală;
 trebuie să fie disponibilă o procedură de contestare privind utilizarea

înregistrărilor.
• A doua valoare etică de bază într-o cercetare biomedicală, după consimţământul

informat este voluntariatul subiecţilor recrutaţi.
• O persoană voluntară, este acea persoană care se oferă de bunăvoie pentru folosul
celorlalţi, cu scopul primar de a ajuta, pentru că doreşte din proprie iniţiativă să facă
acest lucru.

• Din punct de vedere istoric, termenul de voluntar este unul asociat contextelor
militare, începând a fi utilizat în timpul serviciilor militare sau pentru a evidenţia
caracterul voluntar al participanţilor la acţiunile militare.
• Intre voluntariat şi consimţământul informat există o relaţie de strânsă dependenţă.

O persoană care se oferă voluntar pentru cercetare medicală nu înseamnă ca a şi
înţeles riscurile şi beneficiile ce pot decurge din studiu. Voluntariatul trebuie să fie
urmarea informării asupra tuturor condiţiilor de desfăşurare a studiului, a clarificării
oricărei întrebări sau suspiciuni ce ar putea apare.
• Voluntariatul presupune printre altele şi capacitate de decizie, de implicare într-o

acţiune pe baza unor informaţii anterior prezentate şi înţelese.
• Voluntariatul fără informare nu poate fi valabil. Trebuiesc asigurate informaţii

suficiente privind natura şi consecinţele previzibile ale cercetării şi toate soluţiile de
schimbare posibile.
• Fiecare persoană prezintă motivaţii proprii ce diferă de ale celorlalţi voluntari

implicaţi în cercetare. Dar în mare parte aceste motivaţii pot fi clasificate în:
a. altruism - voluntariat pentru binele general al celorlalţi. Deşi unii

argumentează că nu există altruism pur, această motivaţie este una
frecventă, întotdeauna legată de satisfacţia personală;
b. calitatea vieţii - deservirea comunităţii în vederea creşterii calităţii vieţii
altora este poate cel mai important motiv de voluntariat. Este adesea
combinată cu o doză importantă de altruism;
c. recompensarea - anumite persoane văd în participarea la studiu un mod
de a se recompensa faţă de alţii, care la rândul lor, prin participare
voluntară i-au ajutat în rezolvarea anumitor probleme;
d. simţul datoriei - se motivează prin existenţa unei datorii faţă de
comunitate, în combinaţie cu spiritul civic;
e. motive sociale, remunerare financiară, convingeri religioase.
• Grupurile speciale (vulnerabile), precum femeile însărcinate, copiii şi adolescenţii,

prizonierii, persoanele cu probleme mintale beneficiază de precauţii speciale.
Acestora trebuie să li se acorde atenţie sporită în momentul implicării în orice studiu
terapeutic sau chiar non - terapeutic.
• Femeile însărcinate. Precauţiile în acest caz vizează atât mama cât şi fătul în vederea
evitării oricărui risc. Excluderea femeilor însărcinate din cercetări poate fi justificată

în mod adecvat prin protejarea fătului din perspectiva unei excluderi pe argumente
ştiinţifice.
• Copiii. Cercetările non-terapeutice pe copii trebuie acceptate doar dacă cercetarea

nu aduce acestora un risc mai mare decât riscul neglijabil. Aceştia pot participa în
cercetare medicală ca subiecţi doar acolo unde prezenţa lor este în mod expres
indispensabilă studiului. Trebuie să lipsească orice stimulent de natură financiară,
deşi acoperirea unor cheltuieli nu este interzisă: deplasare până la locul studiului,
cheltuieli de întreţinere, masă, cazare, mici cadouri către copii, după terminarea
studiului.În toate cazurile de cercetare pe copii trebuie obţinut acordul părinţilor sau
al tutorelui legal.
• Cercetările non - terapeutice acceptabile sunt cercetări neinvazive, care nu afectează

integritatea minorilor, cu asigurarea că nu va fi creat stres de nici un fel, riscul
generat este anticipat sau cunoscut din practica medicală curentă, iar stress-ul sau
disconfortul sunt neglijabile. Cercetarea trebuie să aibă legătură directă sau indirectă
cu boala de care aceştia suferă.In plus, copilul trebuie protejat împotriva discriminării
sau sancţionării sale pe considerente ce ţin de situaţia juridica, activităţile, opiniile
sau convingerile părinţilor, reprezentanţilor legali sau ale membrilor familiei sale.
• Prizonierii. O consideraţie particulară trebuie acordată pentru a fi siguri că un

consimţământ valid este dat fără nici un fel de constrângere (fie directă, prin
ameninţări sau indirectă prin acordarea de avantaje în caz de răspuns favorabil).
Trebuie clarificat că implicarea prizonierilor în cercetare nu le aduce favoruri, precum
reducerea de pedeapsă sau alt gen de privilegii. In mod similar, neparticipanţii nu vor
avea de suferit consecinţe în caz de refuz.
• Persoane cu probleme mentale. Studiile non-terapeutice se realizează pe persoane cu

handicap mental doar dacă rezultatele NU pot fi validate pe alte grupuri de
persoane.Cercetările care sunt verosimile a aduce un beneficiu celor cu handicap
mental sunt admise dacă sunt luate măsuri de protecţie similare cercetării pe copii.
• Poate cea mai importantă menţiune în aceste cazuri este aceea că studiile pe subiecţi
cu dizabilităţi pot fi permise numai dacă nu pot fi efectuate pe subiecţi normali.
• Directivele pentru cercetările biomedicale propuse de World Health Organisation

(WHO) şi de către Council for Internaţional Organisations of Medical Sciences
(CIOMS) fac această cerinţă explicită accentuând încă o dată că studiile medicale nu
ar trebui efectuate pe indivizi incapabili de a alege să participe dacă totuşi pot fi
efectuate în acelaşi mod pe voluntari competenţi (World Health Organization).

• Protejarea intereselor pacienţilor psihici şi a celor cu handicap atrage după sine o
evaluare riguroasă a aspectelor de ordin medical precum şi o identificare atentă a
problemelor ce apar la recrutarea acestor persoane ca subiecţi de cercetare
medicale. Deşi speranţa înţelegerii bolilor psihice şi a handicapurilor depinde de
rezultatele studiilor medicale, persoanele care au aceste condiţii sunt vulnerabile la
exploatări şi abuzuri.
• Una dintre problemele majore în conducerea cercetărilor la care participă persoane

dizabilităţi fizice sau mentale este legată de competenţa sau capacitatea de a lua
decizii deoarece prin natura dlzabilităţilor lor fizice sau psihice subiecţii nu sunt apţi
de a lua decizii informate în privinţa participării lor la protocoalele de cercetare.
• Problemele legate de consimţământul informat devin şi complicate atunci când

persoanele cu dizabilităţi fizice sau psihice trăiesc în instituţii pentru boli mentale şi
instituţia respectivă poate exercita presiuni ce pot compromite abilitatea unei
persoane de a opta liber să participe la cercetare.
• Persoanele instituţionalizate sunt adesea privite ca subiecţi optimi de cercetare

datorită medicaţiei, dietei şi complianţei la studiu, care poate fi monitorizat şi
controlat uşor. Instituţionalizarea invalidează consimţământul informat, de aceea unii
eticieni au fost de părere că o cercetare pe persoanele cu dizabilităţi psihice sau fizice
din instituţii ar trebui exclusă în totalitate.
• Unii pacienţi cu dizabilităţi pot fi incapabili de a da un consimţământ valid de

participare la studii de cercetare. Totuşi interzicerea participării la studii a acestor
subiecţi exclude posibilitatea descoperirii unor beneficii pentru pacienţii cu aceeaşi
boală, şl în consecinţă, obiectivul studiului este mai greu de atins.
• Din acest motiv, în ultimele două decenii ale secolului XX a existat un consens potrivit
căruia în unele cazuri participarea la studiu a unor persoane cu dizabilităţi fizice şi
psihice în anumite condiţii poate fi justificată cu condiţia instituirii unor măsuri
specifice de protejare a acestora.
• La ora actuală, date fiind implicaţiile etice ale cercetării pe subiecţii umani,
necesitatea protejării participanţilor se face prin apel la codurile de etică medicală.
• Considerat a fi primul cod de etică demn a fi respectat în cercetarea medicală, Codul

de la Nuremberg (1949) s-a impus prin stipularea unor condiţii clare la înrolarea
subiecţilor într-un studiu. Cele mai importante cerinţe stabilite de cod sunt
obligativitatea consimţământului informat din partea subiecţilor umani şi

participarea voluntară la experimentarea medicală. De asemeni, codul stabileşte ca
riscul să fie foarte bine cântărit, fără a depăşi beneficiul, iar potenţialele vătămări
trebuie anticipate şi evitate.
• Codul de la Nuremberg a fost criticat pentru faptul că nu face distincţie între

cercetarea clinică terapeutică (pe subiecţi cu criterii de boală) şi cercetarea pe
voluntari sănătoşi. De asemeni, nu asigură un mecanism de recenzie al acţiunilor
cercetătorilor
• Deşi a fost considerat un cod universal, acesta derivă din tradiţiile vestice şi nu
încorporează valorile şi ideile altor culturi. Universaliştii consideră că adoptarea
necondiţionată de standarde internaţionale este un lucru delicat, mai ales în
cercetările pe populaţii vulnerabile. Mai mult, impunerea unor standarde vestice s-ar
putea transforma într-o formă de exploatare universală.
• Astfel s-a elaborat în 1967Declaraţia de la Helsinki, promulgată de Asociaţia

Medicală Internaţională, care serveşte la rezolvarea problemelor etice identificate în
aplicarea Codului de la Nuremberg. Versiunea iniţială asigură cadrul necesar pentru
cercetare medicală, completat cu posibilitatea participării la studiu a persoanelor
incompetente mintal sau legal, cu condiţia obţinerii consimţământului informat de la
o terţă persoană (numită surogat). De asemenea, se face clar distincţia între
cercetare terapeutică şi non-terapeutică.
• În Declaraţia de la Helsinki se stipulează că în orice studiu, toţi participanţii, inclusiv

cei din grupul de control trebuie să primească cele mai bune metode de diagnostic şi
tratament cunoscute.
• Pe baza acestei prevederi, unii autori susţin că studiile placebo în ţările în curs de
dezvoltare sunt neetice atunci când există un tratament dovedit al afecţiunii
respective, chiar dacă nu este disponibil în ţara în care are loc studiul.
• Alţii susţin că asemenea studii placebo sunt justificate pentru că furnizează informaţii
care răspund nevoilor locale.
• O ţară în curs de dezvoltare trebuie să ştie dacă un anumit tratament este superior
celui care există la acel moment (dacă există vreunul).
• De aceea, se impune implicarea guvernului local, a cercetătorilor şi a membrilor

comunităţii pentru a se asigura că standardul de îngrijire este cel mai înalt existent în
acea ţară.

• Declaraţia de la Helsinki nu menţionează însă nici un mecanism de implementare în
diferite ţări, iar prevederile sale pot intra în conflict cu legile şi reglementările
naţionale.
• O altă problemă în cercetările internaţionale este aceea de a face disponibile terapiile

noi în ţările în curs de dezvoltare, din moment ce ele s-au dovedit a fi eficiente acolo.
• Cercetătorii, sponsorii şi organizaţiile internaţionale încearcă să negocieze cu

fabricanţii de medicamente şi guvernele ţărilor gazdă pentru ca tratamentele să fie
furnizate la preţuri pe care aceste ţări şi le pot permite.
Alţii susţin că lipsa infrastructurii sistemului de sănătate din aceste ţări fac acest tip de
terapie nepotrivit în prezent.
în SUA, Comisia Naţionala de Avizare Bioetică a lansat un raport în aprilie 2001, intitulat
"Probleme etice şi politici cercetarea internaţională: experimentele clinice în ţările în curs de
dezvoltare", în care se fac recomandări pentru cercetările internaţionale. în acest sens,
toate cercetările conduse sau sponsorizate de SUA trebuie să îndeplinească minimum
următoarele criterii:
 evaluare anterioară de către un comitet de etică a cercetării;
 evaluarea etică în ţara gazdă care îndeplineşte aceste standarde.
 minimizarea riscurilor participanţilor în cercetare (riscurile pentru participanţi

trebuie să fie rezonabile în comparaţie cu potenţialele beneficii);
 distribuirea echitabilă a riscurilor şi beneficiilor cercetării.
 trebuie să se asigure o îngrijire adecvată şi compensarea participanţilor pentru

leziunile suferite direct ca urmare a cercetării;
 consimţământul informat individual pentru toate persoanele adulte

competente participante la studiu;
 sunt permise numai acele studii care răspund nevoilor de sănătate ale
ţării gazdă.
 membrii grupului control trebuie să primească tratamentul care este

demonstrat eficace, chiar dacă acel tratament este disponibil sau nu în ţara gazdă.
Un design alternativ care nu I nclude furnizarea acestui tip de tratament necesită o
justificare puternică, bazată pe nevoile de sănătate ale ţării gazdă.

 reprezentanţii comunităţii trebuie să fie implicaţi în design-ul studiului şi în
implementarea proiectelor de cercetare.
Cercetătorii, în colaborare cu reprezentanţii comunităţii, trebuie să ia în consideraţie

amprenta culturală pentru a atinge standardul local al consimţământului informat. Acesta
poate include metode specifice comunităţii respective pentru dezvăluirea de informaţii,
eventual solicitarea permisiunii pentru participarea în cercetare de la un reprezentant al
comunităţii (chiar dacă este cerută permisiunea, aceasta nu trebuie să se substituie
consimţământului informat individual).
În concluzie, scopul fundamental al cercetării medicale este acela de a asigura

proceduri şi tratamente din ce în ce mai eficace şi mai accesibile populaţiei. Dar niciodată
scopul nu va scuza mijloacele de atingere a obiectivelor iniţial propuse. Toate
reglementările naţionale şi internaţionale au rolul de a asigura buna desfăşurare a studiilor
clinice şi a actelor medicale în general.

DISCRIMINAREA PE BAZĂ DE
ORIENTARE SEXUALĂ

Principiul egalității de tratament constituie o valoare fundamentală a Uniunii Europene.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este primul instrument
internațional referitor la drepturile omului care interzice în mod explicit, în articolul 21
alineatul (1), discriminarea pe criteriul „orientării sexuale”:
„Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea,
originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile,
opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea,
nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”.
Până la Tratatul de la Amsterdam, accentul inițiativelor juridice ale UE în această privință

se punea pe prevenirea discriminării pe criterii de naționalitate și sex.
Articolul 13 din Tratatul de la Amsterdam a conferit Comunității noi competențe pentru
combaterea discriminării pe criterii de sex, origine etnică sau rasă, religie sau
convingere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
În consecință, în domeniul antidiscriminării au fost adoptate două noi directive CE:

directiva privind egalitatea rasială și directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce
privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Cu toate acestea, protecția împotriva discriminării pe criterii de orientare sexuală este
prevăzută doar în aceasta din urmă, fiind limitată la domeniul încadrării în muncă și
ocupării forței de muncă.
În iunie 2007, Parlamentul European a invitat Agenția pentru Drepturi Fundamentale să

elaboreze un raport comparativ cuprinzător privind situația homofobiei și discriminării
pe criterii de orientare sexuală în statele membre ale Uniunii Europene, pentru uzul
Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, în
cursul dezbaterii oportunității unei directive care să prevadă toate criteriile de
discriminare enumerate în articolul 13 din Tratatul CE, pentru toate sectoarele
menționate în Directiva 2000/43/CE privind egalitatea rasială. Acestea sunt sectorul
educațional, al securității sociale, al asistenței medicale și al accesului la bunuri și
servicii.
În decembrie 2007, Agenția a răspuns invitației prin pregătirea și lansarea unui

important proiect format, ca urmare a metodologiei sale interdisciplinare socio-juridice,
din două părți.
Prima parte, publicată în iunie 2008, conține o analiză juridică comparativă
cuprinzătoare a situației din statele membre ale Uniunii Europene.
Analiza comparativă juridică a avut la bază 27 de studii juridice naționale, incluzând
toate statele membre ale UE, redactate pe baza unor orientări detaliate furnizate de
FRA.

Situația socială actuală a lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și
persoanelor transgen (LGBT) reprezintă o preocupare pentru Uniunea Europeană.
Lesbienele, homosexualii, bisexualii, transsexualii și persoanele transgen se confruntă cu
acte de discriminare, comportament agresiv și hărțuire în întreaga UE.
Acestea se manifestă adesea sub forma afirmațiilor umilitoare, adresării de cuvinte
jignitoare și insulte sau folosirea unui limbaj abuziv și, mai îngrijorător, a atacurilor
verbale și fizice. Conform rezultatelor unui studiu Eurobarometru privind discriminarea,
mai mult de jumătate din cetățenii UE, în medie, consideră că discriminarea pe criterii
de orientare sexuală este răspândită în propria țară.
Cercetările au arătat că, în viața de zi cu zi, persoanele LGBT se confruntă cu

homofobia, teama irațională și aversiunea față de homosexualitate și de lesbiene,
homosexuali și bisexuali, izvorâtă din prejudecată.
Persoanele transgen se confruntă, în mod similar, cu transfobia.
Discriminarea, homofobia și transfobia influențează viețile și opțiunile persoanelor LGBT
în toate domeniile vieții sociale.
Încă din anii de început, cuvintele peiorative folosite în școli împotriva homosexualilor și
lesbienelor îi învață să rămână invizibili; se confruntă adesea cu hărțuire și discriminare
la locul de muncă; în multe țări, nu își pot oficializa relațiile ca parteneri sub o formă
juridică acceptată; rareori întâlnesc reprezentări pozitive ale persoanelor LGBT în mass-
media; când caută asistență medicală, pentru sine sau pentru partener, ezită să se
prezinte în medii în care heterosexualitatea este considerată implicită; în căminele
pentru pensionari găsesc rar înțelegere și cunoaștere a problemelor lor. Și, dacă sunt
refugiați care solicită azil ca urmare a persecuției lor în țări terțe din cauza orientării lor
sexuale sau a identității de gen, adesea nu sunt crezuți sau, mai grav, sunt pur și simplu
respinși, chiar dacă homosexualitatea este considerată o infracțiune în țara din care
provin.
Teama de discriminare, homofobie și transfobie contribuie la „invizibilitatea”

persoanelor LGBT în multe părți ale Europei și într-o multitudine de medii sociale.
Persoanele LGBT adoptă adesea „invizibilitatea” ca „strategie de supraviețuire”, ca
urmare a perceperii riscurilor de a fi supuși discriminării. Aceasta determină un număr
mai scăzut de plângeri împotriva discriminării pe criterii de orientare sexuală, identitate
de gen sau exprimare de gen în întreaga UE, comparativ cu plângerile împotriva
discriminării pe alte criterii.

 Orientare sexuală se referă la capacitatea fiecărei persoane de atracție profundă
emoțională, afectivă și sexuală, precum și de relații intime și sexuale cu persoane de gen
diferit, de același gen sau cu mai multe genuri .
 Homosexualitatea și bisexualitatea sunt adesea incluse, împreună cu conceptul de

„transgen”, din punct de vedere academic și politic, în termenii comuni „oameni LGBT”
sau „persoane LGBT” – lesbiene, homosexuali, bisexuali și persoane transgen.
Este un grup eterogen, adesea cuprins sub titlul LGBT în mediul social și politic, la nivel
local și internațional.
 Transsexualul este o persoană care preferă alt gen decât genul dobândit la naștere și
simte nevoia să facă anumite modificări fizice asupra organismului care să reflecte acest
sentiment, cum ar fi tratamentul hormonal și/sau chirurgical.
 Persoanele transgen includ acele persoane care au o identitate de gen diferită de genul
dobândit la naștere, precum și acele persoane care doresc să își reprezinte identitatea
de gen într-o manieră diferită de genul dobândit la naștere. Sunt incluse acele persoane
care consideră necesar, preferă sau aleg, prin intermediul îmbrăcămintei, accesoriilor,
cosmeticelor sau modificărilor fizice asupra organismului, să se prezinte într-o manieră
diferită de ceea ce se așteaptă de la genul dobândit la naștere. Aceasta include, printre
multe altele, persoanele transgen între sexul feminin sau masculin, transsexualii,
travestiții și crossdresserii.
 Crossdresser/travestit este o persoană care „se îmbracă” în mod regulat, dar ocazional,
în haine asociate în cea mai mare parte cu genul opus celui dobândit de aceasta la
naștere.
 Exprimarea de gen poate fi definită ca modul în care fiecare om se exprimă în termeni

de gen – adică modul în care toate persoanele se exprimă în limitele diferitelor
posibilități care le sunt oferite de caracteristicile genului – cum ar fi masculinitate,
feminitate, androginie etc.
Exprimarea de gen se referă la trăsături vizibile (cum ar fi aspectul, îmbrăcămintea,
vorbirea și comportamentul) ale identității de gen a unei persoane.
În prezent, exprimarea de gen se referă în special la acele persoane care depășesc linia
bipolară tradițională a genului – de exemplu, bărbații crossdresser au identitate de gen
masculină, dar își exprimă feminitatea îmbrăcându-se ocazional în haine feminine și
adoptând limbaj corporal și manifestare feminină.
 Identitatea de gen se referă la experiența adâncă interioară și individuală de gen a

fiecărei persoane, care poate corespunde sau nu sexului dobândit la naștere, și include
simțul personal al corpului (care poate presupune, dacă se exercită o opțiune

neîngrădită, modificarea aspectului sau funcțiilor fizice prin metode medicale,
chirurgicale sau de alt tip) și alte exprimări ale genului, inclusiv îmbrăcămintea, vorbirea
și manierele.
Identitatea de gen nu se confundă cu orientarea sexuală, iar persoanele transgen pot fi
identificate ca heterosexuale, bisexuale sau homosexuale.
Aspectele specifice persoanelor transgen sunt astfel considerate ca fiind mai degrabă
aspecte de gen, decât o chestiune de orientare sexuală.
 Heteronormativitatea se referă la aspectele care fac heterosexualitatea să pară

coerentă, naturală și privilegiată. Implică presupunerea că fiecare este heterosexual „în
mod natural” și că heterosexualitatea este un ideal superior homosexualității sau
bisexualității.
 Heterosexismul poate fi definit ca discriminarea homosexualilor în favoarea

heterosexualilor, pe baza presupunerii că heterosexualitatea este singurul stil de viață
„normal”.
Discriminarea „heterosexistă” împotriva persoanelor LGBT include, de exemplu, cazuri
de discriminare directă și indirectă, conform definiției din directivele antidiscriminare
ale UE.
 Discriminarea multiplă descrie discriminarea care are loc pe baza mai multor criterii
care operează separat.
 Discriminarea intersecțională se referă la o situație în care câteva criterii operează și

interacționează unul cu altul în același timp, într-o manieră care le face inseparabile25.
 Homofobia este teama irațională și aversiunea, provocate de prejudecăți, față de

homosexualitate și față de lesbiene, homosexuali și bisexuali (LGB)26.
 Transfobia poate fi descrisă ca teama irațională de neconformitatea de gen sau

transgresiune de gen, cum ar fi teama sau aversiunea față de femei
 Discriminarea subiectivă sau suportată este sentimentul subiectiv de a fi discriminat,

care poate să nu presupună neapărat discriminare masculinizate, bărbați feminizați,
crossdresseri, persoane transgen, transsexuali și alte persoane care nu se încadrează în
stereotipurile de gen existente privind genul dobândit la naștere.
Utilizarea cuvântului „fobie” în acest context nu implică faptul că persoana transfobă
și/sau victima transfobiei suferă de o afecțiune.

Atitudinea populației față de persoanele LGBT
Atitudinile generale ale populației față de persoanele LGBT sunt examinate în cadrul
sondajelor realizate la nivel european sau național, ca parametru al orientărilor valorilor
contemporane.
Unele studii analizează atitudinile față de homosexualitate sau practicile homosexuale în
mod direct, dar o altă metodă de evaluare a atitudinilor față de homosexuali este de a
utiliza o scară a distanţei sociale, prin formularea de întrebări precum: „Pe cine ați
vrea/nu ați vrea să aveți ca vecin”?
Sondaj european: homosexualii ca vecini
Un sondaj Eurobarometru a pus întrebarea „cum v-ați simți dacă ați avea un vecin
homosexual (un homosexual sau o lesbiană)?
Răspunsurile au fost înregistrate pe o scară cuprinsă de la 1, pentru „foarte
inconfortabil”, la 10, pentru „foarte confortabil”.
Pe întreg teritoriul UE, conform Eurobarometrului, 11% din respondenți au afirmat că s-
ar simți inconfortabil având un homosexual ca vecin (răspuns 1-3 pe scară), iar 67% s-ar
simți confortabil (răspuns 7-10 pe scară).
Țările în care cel mai mare procent de respondenți s-ar simți confortabil având un vecin
homosexual sunt Țările de Jos și Suedia (91%), urmate de Danemarca, Belgia și Franța.
La celălalt capăt al scării, România este țara cu cel mai mare procent de respondenți
care se simt inconfortabil având un homosexual ca vecin (36%), urmată de Lituania,
Letonia, Bulgaria și Ungaria.
Conform acestor rezultate ale Eurobarometrului, în medie, bărbații au atitudini negative

mai mult decât femeile, generațiile în vârstă mai mult decât generațiile tinere,
persoanele mai puțin educate mai mult decât cele cu educație superioară, iar
persoanele cu convingeri de dreapta mai mult decât cele cu convingeri de stânga.
In unele state s-au organizat in scopul combaterii si prevenirii discriminarii pe criterii de

orientare sexuala s-au organizat campanii de sensibilizare a populatiei cu privire la
aceste aspecte
În Polonia, prima campanie de sensibilizare promovând acceptarea homosexualilor și

lesbienelor, cu titlul „Lăsați-i să ne vadă”, a fost organizată în 2003 de către „Campania
împotriva homofobiei”. În cele mai mari orașe din Polonia au fost expuse în galerii și pe
panouri treizeci de fotografii ale unor cupluri de homosexuali și lesbiene ținându-se de
mână. Campania a declanșat o dezbatere aprinsă în presă privind problemele LGB.

Dezvăluirea atitudinilor față de diferite grupuri, cum ar fi LGBT, nu se măsoară doar prin
referire la situația de „a avea un vecin de acest fel”. Extinderea unui astfel de sondaj
către un set de situații mai variate contribuie la obținerea unei imagini mai exacte.
Ca o ilustrare în acest sens, un studiu pregătit pentru biroul Ombudsmanului din Cipru a
analizat o varietate de situații care arătau, de exemplu, că respondenții s-ar simți mai
puțin confortabil dacă un homosexual le-ar educa sau îngriji copilul, sau dacă ar avea
rude apropiate cu această orientare, decât în cazul homosexualilor care le sunt prieteni
sau medici, și mai confortabil dacă homosexualul ar fi un coleg sau un vecin.
Alte sondaje europene: Căsătoria și adopţia în cazul cuplurilor de același sex
Atitudinile față de căsătoria și adopția de copii în cazul cuplurilor de același sex oferă noi
indicații privind acceptarea persoanelor LGBT în societate. Eurobarometrul observă:
„Sondajul […] arată că acceptarea homosexualității tinde să fie destul de limitată. In
medie, doar 32% din europeni consideră că adopția copiilor ar trebui să fie permisă
cuplurilor de homosexuali din Europa. De fapt, în 14 din cele 25 state membre, mai
puțin de un sfert din opinia publică acceptă adopția de către cuplurile de homosexuali.
În ceea ce privește căsătoriile între homosexuali, opinia publică tinde să fie ceva mai
tolerantă: 44% din cetățenii UE sunt de acord că astfel de căsătorii ar trebui să fie
permise în Europa. Trebuie remarcat că unele state membre se disting de rezultatele
medii prin niveluri foarte ridicate de acceptare: Țările de Jos se află în fruntea listei, 82%
din respondenți fiind favorabili căsătoriilor între homosexuali, iar 69% sprijinind ideea
adopțiilor de către cuplurile de homosexuali. Opoziția cea mai puternică se înregistrează
în Grecia, Letonia (ambele cu 84% și, respectiv, 89%) și Polonia (76% și 89%).
Conform datelor din sondajul Eurobarometru, atitudinile față de homosexuali „ca

vecini” și atitudinile față de „căsătoriile între persoane de același sex” în diferitele state
membre se corelează în mare măsură cu nivelul drepturilor familiale care le sunt
accesibile persoanelor LGBT.
Atitudinile cele mai pozitive tind să fie constatate în statele membre în care există deja
unele forme de recunoaștere juridică a parteneriatelor între persoane de același sex.
Aceasta poate indica o legătură între atitudinile publicului și recunoașterea
parteneriatului.
Conform afirmației Ombudsmanului din Spania, introducerea căsătoriei între persoane
de același sex pare să fi contribuit la ameliorarea atitudinilor față de persoanele LGBT.
„Cultura ţării s-a schimbat într-un mod vizibil ca urmare a introducerii parteneriatelor civile.
Consider foarte interesant faptul că modificarea culturii și efectul civilizator al acesteia a
depășit sfera comunităţii homosexualilor și lesbienelor. Cu alte cuvinte, prin adoptarea unei

poziţii în privinţa acestui aspect și prin îndepărtarea unei prejudecăţi și discriminări, precum
și prin faptul că a permis oamenilor să fie mândri de ceea ce sunt, a avut un impact despre
care cred că a afectat profund modul în care ţara se privește pe sine”. Tony Blair, dineu
privind egalitatea organizat de asociația Stonewall, 22 martie 2007 (Cowan 2007: p.1).
În ceea ce privește adopția copiilor, Eurobarometrul a constatat că, în medie, doar 31%
din respondenții din UE s-au declarat de acord:
„Propunerea potrivit căreia cuplurilor de homosexuali ar trebui să li se permită să
adopte copii este primită diferit de la o țară la alta, cu o acceptare cuprinsă între 7% în
Polonia și Malta, până la 69% în Țările de Jos. Suedia este singura țară în care (puțin)
peste jumătate este de acord că „adopția copiilor ar trebui să fie permisă pentru
cuplurile de homosexuali din Europa”.
Alte sondaje naţionale privind atitudinile

 În cursul examinării altor aspecte ale atitudinilor față de persoane LGBT, sondajele
naționale indică o predominanță a atitudinilor negative față de aceștia în diferite
contexte.
 Într-un studiu din Bulgaria 37, 42% din respondenți nu ar dori un prieten sau coleg
homosexual, iar 47% nu ar accepta să aibă un copil homosexual.
 Într-un sondaj din Regatul Unit, care a inclus și Scoția, jumătate dintre respondenți au
afirmat că nu vor fi de acord cu o relație de lungă durată între o rudă și o persoană
transsexuală.
 Intr-un sondaj din Danemarca, 53% din bărbații cu vârste între 15-24 ani nu considerau
acceptabile relațiile sexuale cu cineva de același sex, dar numai 21% dintre femei erau
de aceeași opinie.
 Conform unui sondaj german, 32% dintre respondenți considerau că imaginea a doi
homosexuali care se sărută este respingătoare.
 Un studiu din Lituania a constatat că 47% din respondenți considerau homosexualitatea
ca fiind o boală și credeau că homosexualii ar trebui tratați medical; 62% nu ar fi dorit să
aparțină unei organizații în care există membri homosexuali; 69% nu doreau ca
homosexualii să lucreze în școli; 50% se declarau împotriva angajării de homosexuali în
poliție.
 În Grecia, un studiu anterior privind valorile europene a arătat un contrast net între
atitudinile respondenților de vârste diferite și cu niveluri diferite de educație.
Majoritatea respondenților (58,6%) considerau că homosexualitatea nu este
„justificabilă”, dar această opinie se manifestă mai mult în cazul persoanelor peste 50 de
ani (84,7%), decât în cazul celor sub 30 de ani (44,7%), ceea ce indică o posibilă
modificare progresivă a atitudinilor42.
Indiferent de deosebirile între statele membre, sondajele arată că homofobia și

respingerea persoanelor LGBT este predominantă.
O imagine similară se desprinde în urma unui sondaj online al părților interesate: 30%

au considerat că „o minoritate” a populației acceptă lesbienele sau că „nu există
acceptare”. Cifra pentru homosexuali este mai mare, de 40%, și de 38% pentru bisexuali,
în timp ce pentru persoanele transgen este scăzută, fiind de 73%.
Aceste rezultate nu sunt surprinzătoare. Încă din 2000, Comitetul de Miniștri al

Consiliului Europei îndemnase la toleranță și acțiune: „Homosexualitatea poate da
naștere în continuare la reacții culturale puternice în unele societăți sau sectoare, dar
acesta nu este un motiv pentru ca guvernele sau parlamentele să rămână pasive.
Dimpotrivă, acest fapt nu face decât să sublinieze necesitatea încurajării unei mai mari
toleranțe în privința aspectelor referitoare la orientarea sexuală”.
La nivelul țărilor europene s-au lansat diverse campanii pentru sensibilizarea

populației la diverse aspecte ale comunității LGBT
ILGA Portugalia a lansat o campanie media, inclusiv în televiziune, radio, presă și pe

internet, în cooperare cu agenția de publicitate W/Portugal, contribuția fiind pro bono.
Campania includea manifestări de afecțiune ale unor cupluri de lesbiene și homosexuali
difuzate la televiziune și în presa tipărită, în scopul sporirii vizibilității persoanelor LGBT
prin reprezentări pozitive.
Ar trebui menționată, de asemenea, contribuția semnificativă a Comisiei Europene în
scopul ameliorării atitudinilor publice față de diversele grupuri minoritare, inclusiv
persoanele LGBT.
Desemnarea anului 2007 ca An european al egalității de șanse și activitățile de

sensibilizare care l-au însoțit au constituit contribuții valoroase în direcția schimbărilor
de atitudine. Turul pan-european al camioanelor care au vizitat orașe din statele
membre în 2007 și 2008 constituie unul din numeroasele exemple ale contactului direct
cu publicul larg în scopul sensibilizării acestuia în ceea ce privește aspectele referitoare
la discriminare.
Comisia Europeană a finanțat, de asemenea, reuniuni în scop de sensibilizare în statele
membre.
Consecinţele atitudinilor negative
Conform declarațiilor ONG-urilor pentru LGBT consultate, una dintre strategiile de

apărare folosite de persoanele LGBT pentru evitarea discriminării este de a fi „invizibil”
în public, la locul de muncă sau la școală.
Un studiu din Slovenia, numit inspirat „Insuportabilul confortul al intimității”, remarca:
„... homosexualii și lesbienele recurg la simulare pentru a se adapta heteronormativității
spațiilor publice. Aceștia își redefinesc în aparență parteneriatul și îl recontextualizează
ca fiind „doar o prietenie”. Doar în circumstanțe care par suficient de sigure, unii își
permit exprimări intime care le dezvăluie înclinarea sexuală. De regulă, homosexualii și

lesbienele cunosc mediul înconjurător în general și heteronormativitatea care determină
acest mediu”.
Cu toate acestea, strategiile de „invizibilitate” nu influențează doar viețile persoanelor
LGBT, dar afectează și măsura în care pot fi detectate formele indirecte de discriminare
pe criterii de orientare sexuală.
Homosexualii ca membri ai familiei
Familia are o importanță fundamentală în asigurarea sprijinului emoțional pentru orice

persoană, fie copil, adolescent sau adult.
ONG-urile pentru LGBT din UE au confirmat că reacțiile familiilor constituie o problemă
majoră, care afectează grav bunăstarea persoanelor LGBT.
Cercetările efectuate în Polonia, Portugalia, Malta, Lituania, Regatul Unit, Italia,
Slovenia, Letonia, Germania, Slovacia și Franța arată că o parte importantă a
persoanelor LGBT își ascund orientarea sexuală față de rude pentru a evita discriminarea
în cadrul propriei familii.
Aceste studii arată totuși faptul că majoritatea respondenților care își recunosc
orientarea sexuală sunt acceptați de către familie.
Respingerea de către familie are consecințe pe plan emoțional, dar poate avea ca
urmare și pierderea locuinței.
Un studiu din Regatul Unit a arătat că 29% din respondentele lesbiene și 25% din
respondenții homosexuali au fost izgoniți din locuință după ce s-au destăinuit părinților.
În Slovacia, un studiu a arătat că 20% din persoanele LGB respondente au fost izgonite
din locuință atunci când și-au recunoscut homosexualitatea.
În plus, o cercetare din Belgia a arătat că persoanele LGBT caută sprijin social mai mult
în rândul prietenilor, și mai puțin în familie.
Atitudinile față de persoanele LGBT variază semnificativ în statele membre și depind de

contextul în care se află aceste persoane.
Rezultatele cele mai pozitive apar când respondenții sunt întrebați dacă își doresc ca
vecin un homosexual.
Rezultatele cele mai negative apar atunci când sunt întrebați dacă homosexualilor ar
trebui să li se permită să adopte copii. Atitudinile diferă și în funcție de vârstă, tinerii
având o atitudine mai pozitivă față de persoanele LGBT decât persoanele în vârstă.
Recunoașterea parteneriatului legal poate fi, de asemenea, un factor care influențează
atitudinile în mod pozitiv.
Persoanele LGB tind să își ascundă orientarea sexuală față de familii, și multe dintre
acestea se confruntă cu ceea ce consideră a fi discriminare din partea familiilor, uneori
sub forma respingerii sau chiar a violenței.
Atitudinile negative față de persoanele transgen sunt semnificativ mai pronunțate decât

atitudinile negative față de lesbiene, homosexuali și bisexuali.
Asistența medicală
Unele cercetări arată că persoanele LGBT se confruntă cu discriminarea în procesul de

asistență medicală.
Experiențele negative includ tratarea orientării sexuale ca o deviere sau boală.
Cu toate acestea, determinarea dimensiunii reale a discriminării împotriva persoanelor
LGBT în cadrul sistemului de asistență medicală este dificilă, deoarece acestea tind să își
ascundă orientarea sexuală.
Studiile și interviurile dezvăluie reacții deopotrivă pozitive și negative din partea
personalului medical atunci când o persoană LGBT își dezvăluie orientarea sexuală sau
identitatea de gen.
Atitudinea negativă față de persoanele LGBT sau riscul perceput de a întâlni astfel de
atitudini poate determina unele persoane LGBT să evite să apeleze la servicii medicale.
În plus, starea generală de sănătate a persoanelor LGBT constituie o preocupare majoră.

Cercetările existente corelează homofobia, transfobia, hărțuirea sau marginalizarea cu o
stare generală a sănătății psihice și fizice mai precare în cazul persoanelor LGBT.
ONG-urile pentru LGBT și autoritățile publice au raportat niveluri mai ridicate de
deteriorare a sănătății psihice, sinucidere și abuz de substanțe în cazul persoanelor
LGBT.
În cele din urmă, lipsa de recunoaștere a unei relații între parteneri de același sex
creează dificultăți privind accesul la informații și luarea de decizii privind sănătatea și
tratamentul unui partener, precum și probleme în ceea ce privește vizitarea în spital.
In continuare se examinează aspectele homofobiei și discriminării în accesul la servicii

de asistență medicală, recunoașterea partenerilor de același sex ca rude apropiate,
sănătatea persoanelor LGBT și stigmatizarea care însoțește infectarea cu HIV în cazul
bărbaților homosexuali și bisexuali.
Homofobia și discriminarea în accesul la serviciile de asistență medicală.
În propunerea sa de directivă „orizontală” anti-discriminare , Comisia Europeană a
observat că, în ceea ce privește „domeniul asistenței medicale, multe persoane LGB se
tem de stigmatizare și prejudecăți din partea furnizorilor de servicii medicale”. ONG-
urile pentru LGBT și organismele naționale de promovare a egalității au subliniat diferite
exemple de comportament și discriminare homofobă.
Studii în Regatul Unit, Slovenia și Portugalia mai indică faptul că persoanele LGBT se
confruntă cu discriminare și homofobie în accesul la servicii de asistență medicală.
În cel mai mare sondaj de acest fel din Regatul Unit, la care au participat 6178 de
lesbiene și femei bisexuale, jumătate dintre respondente se confruntaseră cu homofobie
și discriminare în accesul la asistență medicală.
În Slovenia, cercetările privind discriminarea pe criterii de orientare sexuală au arătat că

7% dintre persoanele LGB chestionate au fost sfătuite să suporte un tratament psihiatric
din cauza homosexualității, iar 7,6% din respondenți s-au confruntat cu discriminare în
serviciile de asistență medicală.
Unele cercetări portugheze au ridicat problema heteronormativității personalului

medical. Exemplele includ ginecologi care presupuneau automat că pacienții lor sunt
implicați în relații heterosexuale, precum și homosexuali care erau asociați automat cu
HIV/SIDA239.
Într-un studiu național care a inclus 350 de respondenți, 13,3% s-au simțit cel puțin o
dată discriminați de către personalul medical pe criterii de orientare sexuală, în mod
direct sau indirect.
În plus, mai mulți psihoterapeuți portughezi consideră homosexualitatea ca fiind „o
problema.
Avand in vedere aceste aspecte a devenit tot mai importanta Formarea personalului
medical în competențe LGBT:
 În Suedia, ONG-ul pentru LGBT RFSL educă personalul medical în competențe LGBT. În
ultimii ani, aproximativ 15 spitale și grupuri de studenți au participat la aceste cursuri.
 RFSL Stockholm și RFSL National au lansat o inițiativă de definire a criteriilor care califică
un spital ca fiind „adecvat LGBT”.
 Un studiu comandat de Autoritatea pentru egalitate dinIrlanda a desfășurat 43 de

interviuri detaliate cu respondenți LGB, insistând asupra dezvăluirii orientării sexuale a
acestora față de medicul lor curant (MC) . In majoritatea cazurilor (26 din 33) în care
intervievații și-au informat medicul despre identitatea lor LGB, aceștia raportează o
reacție calmă a MC, primind asigurări de acceptare și păstrare a confidențialității,
furnizare de informații relevante și asigurarea că homosexualitatea nu este considerată
o afecțiune patologică. Cei care au raportat reacții negative din partea MC observau
semne de disconfort, cum ar fi lipsa contactului vizual, grăbirea restului consultației,
lipsa unei atitudini prietenoase etc. Studiul subliniază importanța unui mediu favorabil și
a asigurării confidențialității între MC și pacientul LGBT
 În Suedia, o lesbiană s-a plâns de hărțuire din partea unui medic dintr-o secție a unui
spital psihiatric, care ar fi făcut comparații între orientarea sa homosexuală, pedofilie și
persoanele care comit acte sexuale cu animale, dându-i impresia că a considerat
orientarea sa sexuală ca fiind o boală. Autoritățile medicale și-au exprimat sincerele
regrete privind incidentul și au pretins că aceasta nu era o atitudine reprezentativă
pentru sistemul medical .
 În timpul unor cercetări, ONG-uri pentru LGBT din România și Ungaria, între altele, au
arătat că nedezvăluirea identității LGBT influențează gradul în care poate fi detectată
dimensiunea discriminării pe criterii de orientare sexuală:
 „Oamenii nu au încredere în personalul medical și nu spun medicului că sunt

homosexuali; le este chiar teamă că medicul va afla”, iar un respondent din Ungaria
observa: „Oamenii nu spun că sunt LGBT, de aceea sunt cunoscute atât de puține
probleme .
 Ezitarea persoanelor LGBT de a-și dezvălui orientarea sexuală este confirmată de
rezultatele ale unor sondaje dintr-un număr de state membre.
 Într-un sondaj din Malta, 32,5% dintre respondenți au afirmat că își ascundeau
orientarea sexuală când se adresau serviciilor de asistență medicală.
 În Germania, studiile au demonstrat că persoanele LGBT își ascund orientarea sexuală în

timpul contactului cu instituțiile medicale de teama discriminării.
 Într-un studiu slovac, 50% dintre respondenți au afirmat că întotdeauna își ascund
orientarea sexuală față de personalul medical, iar 22% o dezvăluie doar ocazional, doar
acest fenomen fiind suficient în sine pentru a conduce la afecțiuni ale sănătății.
 Lipsa de recunoaștere a partenerilor de același sex în sectorul medical. Problema

obținerii de acces la informații despre sănătatea unui partener ca urmare a refuzului
statutului de „rudă apropiată” este subliniată în rapoartele de țară pentru Bulgaria,
Ungaria, Italia și Estonia.
 Refuzul statutului de rudă apropiată este constatat totuși și în state membre care
recunosc parteneriatele de același sex, conform exemplului citat mai jos.
 „Partenera mea a avut un accident în Țara Galilor, iar personalul nu a vrut să mă

recunoască ca fiind rudă apropiată până când nu am făcut amândouă scandal. Partenera
meu nu a fost atinsă de către asistente în timpul celor șase zile de internare. Trebuia să
se spele singură sau să aștepte până venea un asistent bărbat”. (Femeie, 59ani, Regatul
Unit).

 În timpul cercetarilor, reprezentanții ONG-ului pentru LGBT SEKÜ din Estonia au subliniat
exemplul unui cuplu de lesbiene, în care partenerei mamei nu i s-a permis să asiste la
naștere .
 În mod similar, reprezentanți ai ONG-urilor pentru LGBT Arcigay și Arcilesbica din Italia
au subliniat și refuzul acordării statutului de „rudă apropiată”, deciziile privind
tratamentul pacienților LGBT și a partenerilor acestora rămânând la discreția
personalului medical .
 Prin contrast, în interviurile cu reprezentanți ai LBL[Organizația națională pentru

homosexuali și lesbiene] din Danemarca și CIGALE din Luxemburg au fost amintite
experiențe pozitive în ceea ce privește asistența medicală pentru persoane LGB.
Reprezentanții acestor asociații au afirmat că nu păreau să existe probleme importante
în ceea ce privește vizitele partenerilor în secțiile de terapie intensivă, spitale sau la
naștere. Ambele ONG-uri au observat totuși că limbajul folosit în formularele
administrative din spitale poate constitui o problemă pentru persoanele LGBT, după cum
au arătat două studii germane.
 „Eram pacient ambulatoriu la un spital și nu aveau o secțiune în calculator în care să

înregistreze că eram într-un parteneriat civil. Mi s-a spus că am fost introdusă în
calculator ca fiind „necăsătorită”. (Femeie, 34 ani, Regatul Unit).
 Raportul irlandez menționat mai sus amintește, de asemenea, lipsa de recunoaștere a

statutului de „rudă apropiată” ca fiind o preocupare majoră, în special în cazul
spitalizării unuia dintre parteneri, deoarece poate afecta accesul la informații, vizite și
implicare în luarea de decizii.
 Stigmatizarea bărbaților homosexuali și bisexuali cu HIV Infectarea cu HIV, donarea de

sânge și stereotipurile despre bărbații homosexuali și bisexuali și HIV/SIDA sunt un alt
domeniu de preocupare asupra căruia au atras atenția ONG-urile pentru LGBT din Belgia
, Austria , Portugalia și Slovenia , care afectează în special donarea de sânge.
 Conform constatărilor unui studiu polonez, unele centre de donare de sânge adresează
întrebări doar despre orientarea sexuală a donatorilor, și nu despre practicile sexuale
sau comportamentele de risc curente .

 29% dintre respondenții la studiul online pentru părțile interesate au considerat că
personalul medical avea o atitudine „oarecum negativă”sau „negativă” față de bărbații
homosexuali cu HIV/SIDA. Alte studii indică aceeași tendință.
 În Slovenia, un studiu a raportat cazul unui bărbat homosexual de 24 de ani care a fost
concediat ca urmare a faptului că era infectat cu HIV, precum și cazul unui bărbat care a
fost împiedicat să intre în apartament când vecinii săi au aflat că era HIV-pozitiv.
 În Malta, interviurile cu reprezentanți ai Mișcării pentru drepturile homosexualilor din

Malta au dezvăluit că problemele privind confidențialitatea în sistemul medical, în
special în ceea ce privește persoanele infectate cu HIV/SIDA, le-a determinat pe acestea
să caute tratament în alte țări.
Sănătatea persoanelor LGBT
Există foarte puține date disponibile despre sănătatea persoanelor LGBT.

Interviurile cu ONG-uri pentru LGBT au arătat în special că nevoile de sănătate ale
lesbienelor și femeilor bisexuale nu sunt suficient cercetate .
În cursul unui interviu, Stonewall, din Regatul Unit, a sugerat că lesbienele ezită să
răspundă la recomandările de sănătate preventivă sau să solicite asistență medicală .
Există unele dovezi care arată că homofobia, discriminarea, hărțuirea și marginalizarea,
în special în școală și pe piața muncii, poate avea urmări negative asupra sănătății
persoanelor LGBT .
„Lucrurile mergeau prost, mă simțeam pierdut și credeam că ar trebui să termin totul,
dacă aș fi putut. Asta era cea mai mare problemă – faptul că eram homosexual și familia
nu accepta. Și credeam că, dacă aș dispărea din fața lor, nu ar trebui să își mai facă
probleme din cauza mea”. (Bărbat, Regatul Unit).
În Italia, un elev de 16 ani de la o școală tehnică din Torino s-a sinucis. Băiatul fusese
persecutat timp de câțiva ani de către colegii de școală pentru că era „prea feminin”.
În general, interviurile cu ONG-uri pentru LGBT arată că persoanele LGBT sunt supuse
unui risc mai mare de afecțiuni de sănătate decât colegii lor heterosexuali.
ONG-ul pentru LGBT Holebifederatie din Belgia a subliniat că sănătatea psihică a
persoanelor LGBT constituie o preocupare constantă, iar un număr important de
persoane LGBT suferă de depresie .
Un nou studiu va fi comandat pentru examinarea aspectelor privind sănătatea și
sinuciderea în rândurile tinerelor lesbiene. Evaluarea Holebifederatie este confirmată de
câteva rapoarte care se referă la persoanele LGBT ca fiind un grup vulnerabil in ceea ce
privește unii indicatori de sănătate.
De exemplu, conform unui studiu belgian, persoanele LGB sunt de două ori mai
predispuse să sufere de o boală cronică .
Cercetările din Regatul Unit au arătat că 20% dintre lesbienele și femeile bisexuale
chestionate s-au rănit în mod deliberat, comparativ cu 0,4% din populația generală, iar
16% dintre respondenții sub 20 de ani au avut tentative de sinucidere, comparativ cu
0,12% din totalul populației cu vârste sub 18 ani (conform unei estimări a ChildLine);
În ceea ce privește testele pentru cancer, 15% dintre lesbiene și femeile bisexuale peste
25 de ani nu efectuat niciodată un test Papanicolau, comparativ cu 7% dintre femei în
general;
Mai puțin de 50% dintre lesbienele și femeile bisexuale chestionate efectuaseră testul
pentru infecții cu transmitere sexuală.
S-au observat si unele aspecte pozitive in ceea ce priveste asistenta medicala a

persoanelor LGBT:
Interviurile au arătat că, în Franța, în urma numărului în creștere de lesbiene care se

adresau centrului IDF pentru LGBT din Paris solicitând trimiteri către ginecologi
imparțiali, acesta a luat decizia de a crea un Ghid pentru sănătatea lesbienelor,
conținând adrese ale unor ginecologi „prietenoși”. Ghidul include sfaturi generale de
sănătate, în special privind riscurile de cancer de sân și cancer uterin.
Sondaj privind sănătatea psihică a LGBT:ONG-ul irlandez pentru LGBT GLEN, în

colaborare cu proiectul pentru tineret BeLonG To, a comandat cercetătorilor de la Trinity
College și University College din Dublin efectuarea primului studiu major privind
sănătatea psihică și bunăstarea persoanelor LGBT din Irlanda, care a fost finanțat de
către Oficiul Național pentru Prevenirea Sinuciderii.
Studiul vizează identificarea factorilor de risc și de rezistență privind sănătatea psihică și
predispoziția la sinucidere a persoanelor LGBT, precum și dezvoltarea unui model de
bune practici pentru protejarea sănătății psihice și prevenirea sinuciderii în rândul
persoanelor LGBT.
Constatările unui sondaj al Institutului național suedez pentru sănătate publică arată că
marea majoritate a persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și persoane
transgen) au o sănătate bună.
Cu toate acestea, un procent semnificativ al persoanelor LGBT aveau o sănătate mai

slabă decât restul populației.
Sănătatea psihică, în special, era semnificativ mai precară.
Diferențele în starea de sănătate a persoanelor LGBT erau, de asemenea, considerabile.
Aproape fără excepție, transsexualii aveau sănătatea cea mai precară, urmați de
bisexuali și lesbiene/homosexuali. În plus, sondajul a arătat că gândurile de sinucidere
sunt mult mai răspândite în rândul persoanelor LGBT. În Irlanda, Raportul GLEN privind

starea de sănătate indica rezultate similare.
Concluzii
 În sistemul de asistență medicală există discriminare și homofobie/transfobie.

 Cu toate acestea, predominanța lor este dificil de determinat, deoarece lipsa de
vizibilitate a orientării sexuale a persoanelor LGBT contribuie adesea la invizibilitatea
problemei.
 Studiile și interviurile cu ONG-uri pentru LGBT și organisme de promovare a egalității

ilustrează o combinație de reacții pozitive și negative din partea personalului medical în
momentul dezvăluirii orientării sexuale.
 Răspunsurile negative includ recomandări către pacienții LGB de a căuta asistență

psihiatrică.
 Răspunsurile cele mai pozitive oferă informații relevante privind LGB și confirmă
păstrarea confidențialității și acceptarea statutului LGB al pacientului.
 Ca urmare a temerii de discriminare, între alți factori, pacienții LGBT ar putea evita să
solicite asistență medicală, comportament suficient pentru a favoriza riscurile la adresa
sănătății.
 Cercetarea recentă asociază cazurile de homofobie, transfobie, hărțuire sau

marginalizare cu starea generală mai precară de sănătate psihică și fizică a persoanelor
LGBT.
 ONG-urile pentru LGBT și autoritățile publice intervievate raportează procente ridicate

de sănătate psihică precară, suicid și abuz de substanțe între persoanele LGBT.
Cercetările privind sănătatea persoanelor LGBT trebuie să continue.

EXEMPLIFICARE CAZUISTICA
CAZ 1.
La concursul de angajare pe un post de tehnician radiolog în cadrul unei clinici de stat,

examen ce constă în trei probe (teoretic, practic, interviu), se prezintă, printre mulți alți
concurenți, numita G. Milena, cunoscută ca fiind suferindă de diabet zaharat
insulinodependent și sindrom Asperger (ce se caracterizează prin comportament
repetitiv care afectează capacitatea de a comunica cu cei din jur). În urma primelor două
probe, susnumita obține punctaj maxim, ceea ce îi conferă ocazia de a susține proba
finală și totodată eliminatorie, anume interviul. În această etapă mai ajungând doar doi
concurenți de sex masculin. În timpul interviului, susnumita prezintă stări de agitație
precum și incapacitate de a dialoga cu cei din comisie. Pe aceste temei, femeia este
eliminată din concurs. Revoltată fiind, aceasta ii acuză pe membrii din comisie de
discriminare. La randul lor, acestia se disculpa, motivand ca susnumita nu ar fi fost in
stare sa indeplineasca cerintele aferente postului de tehnician radiolog.
În cazul de mai sus, vă rugăm să răspundeți la următoarele obiective.
1. Există elemente de discriminare ? Vă rugăm să susțineți poziția dvs.
2. În cazul existenței elementelor de discriminare, vă rugăm să precizați care este

instituția statului care trebuie să se ocupe de cazurile de discriminare.
3. Sub incidența căror legi intră discriminarea în sistemul de sănătate. Vă rugăm să

argumentați răspunsul.
4. Orice alt element pe care îl considerați important, pentru cazurile de față, după
audierea cursurilor.

CAZ 2.
Pacientul T. Andrei in varsta de 36 ani, etnie rroma, religie - martor al lui Iehova, mare
fumator (2 pachete/zi) se prezinta la o Clinica Privata de Chirurgie Plastica si Estetica, in
vederea efectuarii unei interventii pentru schimbare de sex. Din anamneza rezulta ca
susnumitul este homosexual (pasiv) inca de la varsta de 24 de ani cand a fost condamnat
la 3 ani de inchisoare pentru furt si ultraj contra bunelor moravuri (exhibitionism). Dupa
eliberare acesta a adoptat si un comportament trassexual, prin imbracaminte si
obiceiuri, cu schimbare de personalitate si sentimentul de a fi captiv in propriul corp. La
momentul actual doreste sa-si faca toate interventiile chirurgicale necesare pentru
schimbarea sexului, fiind constient de implicatiile sociale, psihologice, juridice si
medicale impuse de aceasta decizie. Totodata la internare acesta semneaza un
consimtamant informat prin care refuza orice tip de transfuzie sangvina. Dupa internare
se efectueaza analize de laborator, pentru a verifica starea de sanatate a susnumitului.
Acestea releva existenta unei infectii cu virusul HIV, de care pacientul avea cunostinta
dar a refuzat sa trasmita aceasta informatie cadrelor medicale.
Echipa chirurgicala transmite pacientului, a doua zi, prin intermediul cadrelor medicale
medii refuzul de a efectua interventia chirurgicala pe motiv ca starea de sanatate a
acestuia s-ar putea degrada datorita infectiei cu HIV si a posibilei necesitati de transfuzie
sangvină, redobandind doar 80% din suma achitata.
În cazul de mai sus, vă rugăm să răspundeți la următoarele obiective.



CAZ 3.
Numitul Csaba Rosztas, de etnie rrom, nevăzător și de religie scientologică (credința în

obiecte și ființe extraterestre care ne guvernează viața) a acționat Spitalul în care își
desfașura activitatea în calitate de balneo-fizio-kinetoterapeut în instanță după ce a fost
eliberat din funcție. Susnumitul sustine că și-a pierdut locul de muncă deoarece crede
într-o ”putere superioară, extraterestră”, totodată, acesta se plânge de faptul că la
serviciu era batjocorit de către cei din jur datorită credinței sale în obiecte și ființe
extraterestre care ne guvernează viața.
Reprezentanții spitalului sustin contrariul și anume că barbatul era cel care-și hărțuia
colegii și pacienții cu convingerile sale religioase scientologice, prin angajarea in discutii
pe teme paranormale, ba mai mult, instituția susține că deține probe care evidențiază
cum reclamantul le oferea acestora materiale și DVD-uri cu documentare pe aceasta
tema. Însă motivul principal al concedierii acestuia este legat de un program de
restructurare, la care se adaugă și interesul scăzut al susnumitului față de
perfecționarea continuă în domeniu.
În situațiile de mai sus, vă rugăm să răspundeți la următoarele obiective.



CAZ 4.
Doamna N.T., de 47 ani, de etnie roma, se prezinta la medicul de familie acuzand

fatigabilitate (oboseala) marcata la eforturi mici, stare subfebrila si cefalee (durere de
cap), toate debutate in urma cu 2 saptamani. Examenul clinic efectuat de medicul de
familie a gasit urmatoarele modificari — obezitate marcata (IMC - 4), tegumente
cianotice la nivelul membrelor inferioare, varice membre inferioare bilateral, semne de
insuficienta cardiaca - suflu mitral sever, aria matitatii cardiace marita, insuficienta
tricuspidiana severa, hipertensiune arteriala.
Medicul de familie ii recomanda doamnei sa consulte un medic cardiolog pentru

investigatii de specialitate si ii inmaneaza un bilet de trimitere. Insa doamna N.T. insista
si se retine in cabinetul doctorului intrucat cere informatii suplimentare cu privire la
problema cardiaca si etiologia (cauza) acesteia. Din informatiile oferite de medicul de
familie rezulta ca suspiciunea de insuficienta cardiaca in cazul numitei N.T. este un
diagnostic neconfirmat pentru care se impune efectuarea de teste si investigatii
cardiologice, iar in ceea ce priveste etiologia presupusei patologii, medicul identifica
obezitatea ca fiind cea mai probabila cauza, dat fiind ca prezenta tesutului adipos in
exces este asociat cu ateroscleroza, cresterea rezistentei vasculare, hipertensiune, etc.
Pacienta este nemultumita de informatiile oferite de medicul de familie, acuzandu-l pe

acesta de discriminare pe motiv de etnie intrucat, conform doamnei, identificarea
obezitatii ca fiind cauza problemelor cardiace este facuta de medic numai intr-un caz de
discriminare caci: "in cazul pacientilor romani", medicul nu si-ar fi permis niciodata sa
afirme acest lucru. Mai mult chiar, pacienta sustine ca refuzul de a stabili un diagnostic
cert si trimiterea pacientei catre un specialist cardiolog este "un mod de pasare a
responsabilitatii" si reprezinta un "refuz mascat de a trata un pacient de etnie roma".
In situatia de mai sus, va rugam sa raspundeti la urmatoarele obiective.
1. Stabiliti daca sunt elemente de discriminare pe baza de etnie. Va rugam sa sustineti

pozitia dumnevoastra.
2. In cazul existentei elementelor de discriminare, va rugam sa precizati care este

institutia statului care trebuîe sa se ocupe de cazurile de discriminare.
3. Sub incidenta caror legi intra discriminarea in sistemul de sanatate. Va rugam sa
argumentati raspunsul.
4. Orice al(element pe care il considerate important pentru cazul de fata, dupa audierea
cursurilor.

BIBLIOGRAFIE
1. Conf. Dr. Dan Perju Dumbravă, Etică și Deontologie medicală
2. V. Astărăstoaie, C. Gavrilovici, M. Vicol, D. Gergely, S. Ion , Etica și non-

discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate
3. Annas JL., Glantz LH, Informed consent to research on institutionalized

mentally disabled persons: the dual problem of incapacity and volunarlness, In
Ethics in neurobiological research with human subjects, Adil Shamoo, Gordon
and Breach Publisher, 1997
4. Beecher HK., Ethics in clinical research, New England journal of

medicine, 1966.
5. CIOMS (Council for International Organizations of medical sciences) -

International ethical guidelines for biomedical research involving human
subjects, 1993
6. Loue S., Textbook of research ethics, Kluwer academic/ Plenum

publisher, 1999
7. Rabins PV., Mental disorders affecting decisional capacity, In Research

and decisional capacity, A. Shamoo, Taylor and Francis, 1998
8. Sunderland T., Dokoff R, Informed consent with cognitively impaired

patients: an NIMH perspective on the durable power of attorney, In Ethics in
neurobiological research with human subjects, Adil Shamoo, Gordon and
Breach Publisher, 1997
9. Friedlander H. The origin of Nazi genocide: from euthanasia to final

solution. Chapel Hill, NC: The University of North Carolina Press. 1995
10. Levine RJ., Some recent developments in the International guidelines on

the ethics of research involving human subjects, Annals of the new York
Academy of science, 918:170-8, 2000
11. Shuster E., fifty years later: the significance of the Nuremberg code. N
Engl J Med., 337, 1440, 1997

*NOTĂ: Pentru redactarea ”Suport de curs pentru studenți” am preluate informații,
așa cum au fost prezentate ele, din mass-media, fără a altera conținutul și forma, după
cum urmează:
1. https://www.orange.ro/stiri/politicsocial/cncd-113-dosare-admise-anul-trecut-
cele-mai-multe-cazuri-de-discriminare-pe-etnie-si-limba-470196
2. http://wellnessmagazine.ro/2015/06/01/etichetare-discriminarea/
3. http://www.mediafax.ro/social/cncd-113-dosare-au-fost-admise-anul-trecut-cele-
mai-multe-cazuri-de-discriminare-pe-etnie-si-limba-11112884
4. http://philosophytas.blogspot.ro/
5. http://www.prostemcell.ro/61-implicare-sociala/32679-dizabilitatea-de-la-
discriminare-la-independenta.html?start=15
6. http://discriminare.md/hivsida/
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare
8. http://documents.tips/documents/drepturile-omului-si-strategii-
antidiscriminatorii.html
9. http://www.scritub.com/stiinta/drept/DREPTURILE-OMULUI-SI-POLITICI-
11979.php

Plan de Lectie Curs Etica Si Nondiscriminare

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Plan de Lectie Curs Etica Si Nondiscriminare

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

ETICA SI NON-DISCRIMINAREA GRUPURILOR VULNERABILE

Conf. Dr. Dan Perju-Dumbrava

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 1

1. GENERALITĂȚI ȘI LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ANTI-DISCRIMINARE...................................6

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 3

Scopul proiectului este îmbunătățirea gradului de cunoaștere , înțelegere, acceptare

Cursul înglobează capitolele Dreptul la sănătate și principiul nediscriminării, Aspecte

 să aplice cunoștințele dobândite în practica medicală

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 4

Etica și non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate – V.

Etică și Deontologie medicală - Conf. Dr. Dan Perju Dumbravă

Suport scris de curs:

Etica și non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate – V.

Etică și Deontologie medicală - Conf. Dr. Dan Perju Dumbravă

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 5

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 6

În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de

În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau

În conformitate cu definiția Naţiunilor Unite "comportamentele discriminatorii pot

1.2. Formele discriminării

 survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 8

Dispoziția de a discrimina (ordinul de a discrimina)

 este considerată a fi tot o formă de discriminare și reprezintă un ordin primit de o

1.3.Discriminare rasialăși etnică

1.4. Discriminare pe bază de sex sau orientare sexuală

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 10

Discriminarea sexuală poate apărea în diferite contexte. De exemplu, un angajat poate fi

În domeniul educațional s-ar putea susține că un student a fost exclus de la o instituție de

Cu toate acestea, există, de asemenea, unele diferențe psihologice în ceea ce privește

Discriminarea, de obicei, urmează stereotipurilor de sex deținute de o societate.

În Statele Unite în 1995, Comisia Glass Ceiling, un finanțator de grup guvernamental, a

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 11

China Headhunter , Chinahr.com, a raportat în 2007 că salariul mediu pentru bărbații-guler

Transexualii, deopotrivă masculini și feminini, au probleme în găsirea unui loc de muncă,

Cu toate acestea, problema de discriminare de sex nu se oprește la persoanele transexuale

Legislație antidiscriminare pe baza de sex

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 12

1.5. Discriminarea la locul de muncă

Discriminarea la locul de muncă se referă la interzicerea anumitor persoane să aplice și să

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 13

1.6.Discriminare pe bază de orientare sexuală

În 2009, ILGA a publicat un raport pe baza cercetărilor efectuate de către Daniel

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 14

Diversitatea de limbă este protejatăși respectată de către majoritatea țărilor pentru

1.8. Discriminarea pe bază de vârstă

Se manifestă printr-o preferință a firmelor de a angaja cu predilecție proaspăt

De asemenea, există o reticență a firmelor în a angaja persoane cu vârste peste 40,

Unele încercări de anti-discriminare au fost criticate ca discriminare inversă. În

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 15

Măsurile care vizează un anumit grup și care urmăresc eliminarea și prevenirea

1.11. Discriminarea persoanelor cu handicap

Discriminarea împotriva persoanelor cu handicap în favoarea persoanelor care nu

În Statele Unite, Legea Americanilor cu Handicap asigură egalitatea de acces la

-Definitions of disability in Europe: a comparative analysis: a study prepared by

-The European Union Disability Strategy europa.eu.int Concept paper on combating

-Equal opportunities for people with disabilities: An European Action Plan,

- Manifestul dizabilității în România, Grupul de Inițiativă pentru Constituirea

- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.102/1999 privind protecția specialăși

- Directiva Consiliului 2000/787EC stipulează de asemenea accesul pe piața muncii a

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost publicată în

1.12. Discriminarea religioasă

“Etică si non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” 17

LEGISLAȚIA EUROPEANĂ ANTI-DISCRIMINARE