Drepturile de care

beneficiază victimele
traficului de persoane în UE

Afaceri
interne
 Europe Direct este un serviciu destinat să vă ajute să găsiți răspunsuri la
întrebările pe care vi le puneți despre Uniunea Europeană.

Un număr unic gratuit (*):

00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesul la numerele 00 800 sau pot factura aceste apeluri.

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa
(http://europa.eu).

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2013

ISBN 978-92-79-28456-4
doi:10.2837/6606

© Uniunea Europeană, 2013

Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei

Printed in Belgium

Tiprit pe hârtie înlbit fr clor elementar (ECF)

Prefață

Cecilia Malmström,
comisar european pentru afaceri interne

„Traficul de persoane este

sclavagismul epocii moderne
și reprezintă o încălcare gravă
a drepturilor omului. Este o
infracțiune gravă care afectează
femei, bărbați, fete și băieți de
toate naționalitățile, iar victimele
acesteia suferă prejudicii majore
pe viață. Pentru a proteja și
a acorda asistență victimelor
traficului de persoane și pentru a
le ajuta să se refacă în măsura
posibilului, legislația UE le conferă acestora o serie de drepturi – la
asistență juridică, la asistență medicală, la ședere temporară și altele.
Pentru ca aceste drepturi să fie cunoscute și aplicate efectiv în practică,
victimele și practicienii care își desfășoară activitatea în domeniu au
nevoie de informații clare și accesibile cu privire la conținutul acestora.
Sper că această trecere în revistă a drepturilor pe care UE le conferă
victimelor traficului de persoane va ajuta autoritățile din statele
membre ale UE în activitatea lor zilnică de acordare a asistenței și
protecției de care victimele au nevoie și pe care le merită.”

1
 Introducere
Prevenirea și combaterea traficului de persoane este o prioritate a Uniunii Europene și a
statelor membre. Abordarea UE recunoaște caracterul marcat de gen al traficului de per-
soane, plasează victima și drepturile omului în centrul discuției și recunoaște necesitatea
unui regim adaptat copiilor, subliniind necesitatea unei acțiuni coordonate și multidisciplinare.

Este esențială oferirea de informații clare și coerente victimelor traficului de persoane cu

privire la drepturile lor. Aceste drepturi acoperă o gamă vastă, de la acordarea de ajutor și
asistență medicală (de urgență) la drepturi din sfera relațiilor de muncă, dreptul de a avea
acces la justiție și la un avocat și la posibilitățile de a cere despăgubiri. Documentul de față
oferă o trecere în revistă a acestor drepturi prevăzute de Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene, directivele, deciziile-cadru ale UE și consacrate în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului. Drepturile suplimentare de care beneficiază copiii au fost
incluse la sfârșitul fiecărui capitol.

Documentul de față se adresează victimelor și practicienilor care doresc o prezentare gene-

rală a drepturilor conferite de legislația UE, precum și statelor membre care elaborează
rezumate similare ale drepturile victimelor traficului de persoane, la nivel național. Legislația
UE stabilește standarde minime, însă statele membre pot impune, după caz, dispoziții mai
stricte decât aceste standarde.

Drepturile care decurg din legislația UE care urmează a fi transpusă în dreptul național de
către statele membre după publicarea acestui document sunt marcate în text cu caractere
cursive.

În sensul drepturilor și obligațiilor prezentate în documentul de față, prin „copil” se înțelege

orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani. În cazul în care vârsta victimei este incertă
și există motive să se creadă că victima este un copil, se prezumă că aceasta este copil.

„Victimă” în sensul documentului de față înseamnă o persoană care face obiectul traficului
de persoane.

„Autorul infracțiunii” în sensul prezentului document se referă la o persoană sau la persoane

care a(u) fost acuzată (acuzate) sau condamnată (condamnate) pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de persoane.

„Resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al unui stat
membru al Uniunii Europene.

Prin documentul de față, Comisia Europeană pune în aplicare una dintre acțiunile din cadrul strategiei UE pentru
perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane, și anume acțiunea 4 – furnizarea de informații
privind drepturile victimelor – din cadrul priorității A: identificarea, protecția și acordarea de asistență victimelor
traficului de persoane.

2
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

„Traficul de persoane”, astfel cum este definit la artico-

lul 2 din Directiva 2011/36/UE:

© iStockphoto/Dori OConnell
(1) [...] Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea
sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transfe-
rul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub
amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune,
prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnera-
bilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte
foloase pentru a obține consimțământul unei persoane
care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.

(2) O stare de vulnerabilitate înseamnă o situație în care

persoana în cauză nu poate decât să se supună abuzului
implicat, neavând o alternativă reală sau acceptabilă.

(3) Exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției

altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală,
munca sau serviciul forțat, inclusiv cerșitul, sclavia
sau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea
activităților infracționale sau prelevarea de organe.

(4) Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, indiferent dacă este
intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricare dintre mijloacele
prezentate la alineatul (1).

(5) Atunci când faptele menționate la alineatul (1) sunt îndreptate împotriva unui copil,
acestea constituie infracțiunea de trafic de persoane, chiar dacă nu a fost folosit niciunul
dintre mijloacele menționate la alineatul (1).

Descrierea legislației UE și a jurisprudenței relevante în cadrul documentului de față nu este exhaustivă și, prin
urmare, nu include în detaliu condițiile în care o persoană poate beneficia de drepturile prevăzute în legislația UE
sau de alte drepturi în temeiul acesteia, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte. Victimele traficului de
persoane beneficiază de drepturile menționate în documentul de față și în situațiile în care drepturile prevăzute de
legislația UE se aplică unui grup mai larg de persoane. Documentul de față nu instituie obligații în sarcina vreunei
părți, ci descrie drepturile și obligațiile care decurg din legislația UE și care trebuie să fie transpuse în dreptul intern
al statelor membre. Articolele din legislația menționată în documentul de față reprezintă versiunea acestora de la
data de 1 ianuarie 2013 (legislația poate fi ulterior modificată sau abrogată). Documentul de față nu reprezintă în
niciun caz o interpretare obligatorie a legislației menționate, ci este destinat a fi un document de referință menit
să faciliteze aplicarea dispozițiilor legale.

3
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

Drepturile conferite
de UE victimelor
traficului de persoane
Documentul de față intenționează să informeze victimele, practicienii
și statele membre cu privire la drepturile de care beneficiază
victimele în temeiul legislației UE. În niciun caz nu constituie o
interpretare obligatorie a legislației UE. Toate drepturile trebuie
interpretate în contextul ansamblului dispozițiilor juridice și al
legislației relevante.

Capitolul 1: Asistență și sprijin

1.1 Victimele au dreptul la asistență și sprijin de îndată ce autoritățile competente au motive
rezonabile să creadă că este posibil ca aceste persoane să fi făcut obiectul traficului.

1.2 Victimele au dreptul la asistență și sprijin înainte de procedurile penale, pe parcursul

acestora și pentru o perioadă de timp suficientă după încheierea lor.

1.3 Acordarea de asistență și sprijin nu ar trebui să fie condiționată de dorința victimei de a

coopera pe parcursul cercetării, urmăririi penale sau al procesului; în cazurile în care victima
nu își are reședința legală în statul membru respectiv, ar trebui să se acorde asistență și
sprijin în mod necondiționat cel puțin pe parcursul perioadei de reflecție.

1.4 Asistența și sprijinul pot fi acordate numai cu consimțământul victimei și în cunoștință

de cauză.

1.5 Victimele au dreptul la un standard de viață în măsură să le asigure cel puțin subzistența,
la o cazare adecvată și sigură și la asistență materială.

1.6 Victimele au dreptul la tratamentul medical necesar, inclusiv la asistență psihologică,

consiliere și informare.

1.7 Victimele au dreptul la servicii de traducere și interpretariat, dacă este cazul.

1.8 Victimele cu necesități speciale (cu precădere în ceea ce privește sarcina, starea de
sănătate, un handicap, o boală fizică sau mintală sau cele care au făcut obiectul unor forme
grave de violență fizică, sexuală sau psihologică) beneficiază de tratament corespunzător.

1.9 Victimele au dreptul, în funcție de necesitățile lor și în mod gratuit, la servicii confidențiale
de sprijinire a victimelor, care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o
durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au dreptul la servicii
de sprijinire a victimelor în funcție de necesitățile lor și de gravitatea prejudiciului suferit ca
urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

4
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

1.10 Serviciile specializate de sprijinire trebuie să pună la dispoziție: (a) adăposturi sau orice
altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui
risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare; (b) sprijin
orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenței sexuale și
victimele violenței bazate pe gen, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere.

1.11 Victimelor care sunt resortisanți ai țărilor terțe trebuie să li se ofere informații cu pri-
vire la perioada de reflecție și de refacere, precum și cu privire la posibilitățile de a obține
protecție internațională.

1.12 Victimele au dreptul de a solicita azil și de a fi informate cu privire la posibilitățile de

a obține protecție internațională și ar trebui protejate împotriva returnării (întoarcerea în
țara în care există un risc de deces, tortură sau alte pedepse sau tratamente inumane sau
degradante).

Copiii victime

1.13 Interesul superior este considerat primordial și este evaluat în mod individual. Preva-
lează o abordare orientată spre copil, care ia în considerare în mod corespunzător vârsta,
nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia. Copilul și, dacă există, titularul
răspunderii parentale sau alt reprezentant legal al copilului sunt informați cu privire la orice
măsuri sau drepturi destinate în mod specific copilului.

1.14 Copiii victime au dreptul la asistență și sprijin care să țină seama de circumstanțele
speciale ale acestora. Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a oferi o soluție
durabilă, pe baza unei evaluări individuale a interesului superior al copilului.

1.15 Atunci când titularii răspunderii părintești sunt excluși de la garantarea interesului
superior al copilului și/sau nu mai au dreptul de a reprezenta copilul, se va numi un tutore
sau un reprezentant pentru copilul victimă.

Capitolul 2: Protecția de care beneficiază victimele

traficului de persoane
Protecția de care beneficiază victimele înainte de începerea
procedurilor penale

2.1 Victimele au dreptul la o protecție adecvată, pe baza unei evaluări individuale a riscurilor.
Evaluarea individuală ar trebui să fie promptă și să identifice nevoile specifice de protecție
și să stabilească dacă și în ce măsură victimele ar putea beneficia de măsuri speciale pe
parcursul procedurilor penale, din cauza unei vulnerabilități deosebite la victimizare secundară
și repetată, la intimidare și la răzbunare.

2.2 Fără a aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern, victimele traficului de persoane nu
ar trebui să fie judecate sau pedepsite pentru implicarea acestora în activități infracționale
pe care au fost obligate să le săvârșească ca urmare directă a faptului că au făcut obiectul
traficului de persoane.

2.3 Datele cu caracter personal ale victimelor pot fi colectate de la victime numai în scopuri
specifice, explicite și legitime și în cadrul sarcinilor autorităților competente și pot fi prelucrate
numai în scopul în care au fost colectate. Prelucrarea datelor trebuie să fie legală, adecvată,
relevantă și neexcesivă (în raport cu scopurile pentru care au fost colectate).

2.4 Datele cu caracter personal ale victimelor trebuie să fie șterse sau trecute în anonimat
atunci când nu mai sunt necesare pentru scopul în care au fost colectate.

5
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

2.5 Victimele au dreptul la informații încă de la primul contact cu autoritățile competente

(cum ar fi poliția, autoritățile judiciare etc.) și, pe cât posibil, în limbile înțelese în general.

2.6 Victimele au dreptul la informații privind:

• tipul de servicii sau organizațiile cărora li se pot adresa pentru a obține sprijin;
• tipul de asistență pe care o pot primi;
• unde și în ce mod pot depune o plângere;
• etapele procedurii care urmează după depunerea plângerii și rolul victimei în cadrul
acestora;
• modul și condițiile în care pot obține protecție;
• în ce măsură și în ce condiții au acces la consiliere juridică, asistență juridică sau orice
altă formă de consiliere;
• cerințele pentru a avea dreptul la despăgubiri;
• în cazul în care victima locuiește în alt stat membru, orice instrument specific pe care
acesta îl are la dispoziție pentru a-și apăra interesele;
• modul în care poate obține rambursarea cheltuielilor suportate ca urmare a participării
la procedurile penale.

Protecția de care beneficiază victimele în timpul și după

desfășurarea procedurilor penale

2.7 În urma unei evaluări individuale, efectuate de către autoritatea competentă, victimele
au dreptul, în anumite condiții, la un tratament specific, menit să prevină victimizarea secun-
dară, și anume prin evitarea repetării inutile, pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și
al procesului, a interogatoriilor, a contactului vizual între victimă și autorul infracțiunii, a
depunerii de mărturii în ședință publică, precum și prin evitarea întrebărilor inutile privind
viața privată a victimei.

2.8 Victimele au acces fără întârziere la consiliere juridică și la reprezentare juridică, inclusiv
în vederea solicitării de despăgubiri.

2.9 Consilierea juridică și reprezentarea juridică sunt gratuite în cazul în care victima nu
dispune de resurse financiare suficiente.

2.10 Victimele, în funcție de rolul care le revine în sistemul judiciar penal relevant, au dreptul
de a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale.

2.11 Victimele au dreptul de a înțelege și de a fi înțelese în cadrul procedurilor penale și de

a primi comunicări într-un limbaj ușor de înțeles, ținând seama de caracteristicile personale
ale victimei, precum existența unui handicap.

2.12 Victimele au dreptul, în anumite condiții, să fie însoțite de o persoană aleasă de acestea,

care să le ajute să înțeleagă sau să fie înțelese cu ocazia primului contact cu o autoritate
competentă, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi împotriva intereselor victimei sau
ar afecta desfășurarea procedurii.

2.13 În cazul în care victimele depun o plângere oficială, acestea au dreptul să primească o
confirmare scrisă de înregistrare a plângerii și să beneficieze de servicii de traducere și de
asistența lingvistică necesară pentru a depune plângerea.

2.14 Victimele trebuie să fie informate, fără întârzieri inutile, despre dreptul de a primi
informații cu privire la procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii (decizia de a nu con-
tinua ancheta sau de a nu începe urmărirea penală împotriva autorului infracțiunii, natura
acuzațiilor aduse acestuia, data și locul desfășurării procesului, orice hotărâre definitivă și
stadiul procedurilor penale) și, la cerere, primesc astfel de informații.

2.15 Victimele pot solicita să fie notificate, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care autorul
infracțiunii este eliberat din arest sau a evadat din detenție.

6
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

2.16 În funcție de rolul oficial care le revine în cadrul procedurilor penale, victimele au dreptul
în mod gratuit la servicii de interpretariat pentru interviurile sau interogatoriile efectuate pe
parcursul procedurilor penale de către organele de cercetare și autoritățile judiciare și pentru
participarea activă a acestora la ședințele de judecată.

2.17 În funcție de rolul oficial care le revine în cadrul procedurilor penale, victimele au dreptul
în mod gratuit la traducerea informațiilor care sunt esențiale pentru a-și exercita drepturile în
cadrul procedurilor penale, într-o limbă pe care o înțeleg, în măsura în care aceste informații
sunt puse la dispoziția victimelor.

2.18 Victimele pot folosi tehnologii de comunicare cum ar fi videoconferința, telefonul sau
internetul pentru traducere, cu excepția cazului în care prezența fizică a unui interpret este
necesară pentru ca victima să își exercite drepturile sau să poată înțelege procedura.

2.19 Victimele au dreptul să participe în mod voluntar la programele de justiție reparatorie pe

baza acordului lor dat în cunoștință de cauză, care poate fi retras în orice moment. Victima
are dreptul la informații complete și obiective cu privire la proces. Discuțiile care nu au loc
în public pot rămâne confidențiale (exceptând cazul în care victima și autorul infracțiunii își
dau acordul în acest sens sau cazul în care informațiile trebuie divulgate, având în vedere
interesul public prevalent, cum ar fi amenințările sau actele de violență).

2.20 Un ordin european de protecție poate fi emis în cazul în care victima locuiește sau își
are reședința în alt stat membru și împotriva autorului infracțiunii s-a dispus o măsură de
protecție, cum ar fi interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri și zone în care își
are reședința victima sau pe care aceasta le vizitează sau interzicerea sau reglementarea
contactelor (inclusiv prin telefon, e-mail). Ordinul european de protecție se aplică unei măsuri
de protecție adoptate în temeiul dreptului penal într-o țară a UE în beneficiul unei victime,
prin extinderea acestei protecții în altă țară din UE în care s-a deplasat victima.

2.21 Statele membre trebuie să atenueze pe cât posibil eventualele dificultăți de comuni-
care (de exemplu, în cazul în care victimele vorbesc o limbă diferită sau au probleme de
exprimare) în cazul victimelor care sunt martori sau au alte roluri procedurale, astfel încât
acestea să poată înțelege implicarea pe care o au în fiecare etapă a procedurilor penale.

Copiii victime

2.22 Audierile copiilor victime ar trebui să aibă loc fără întârzieri nejustificate. Copiii victime
au dreptul de a fi audiați, atunci când este necesar, în incinte concepute sau adaptate în
acest scop.

2.23 Audierile copiilor victime ar trebui să fie realizate de aceleași persoane, în măsura posi-
bilului, limitându-se cât se poate de mult numărul de audieri și derularea acestora la strictul
necesar pentru cercetarea și procedurile penale. Victima poate fi însoțită de un reprezentant
sau de un adult ales de copil (după caz), cu excepția cazului în care împotriva acelei persoane
s-a pronunțat o decizie motivată care afectează caracterul adecvat al acestei alegeri.

2.24 Audierile penale care implică copii victime ar trebui să aibă loc fără prezența publicului
și fără prezența directă a copilului, care poate fi audiat prin alte mijloace de comunicare
adecvate (de exemplu, legături video etc.).

2.25 Statele membre pot împiedica difuzarea publică a informațiilor care ar putea conduce
la identificarea unui copil victimă.

2.26 Atunci când este posibil și ținând seama de circumstanțele fiecărui caz în parte, dacă
victima este un copil, statele membre pot amâna urmărirea penală a autorului (autorilor)
infracțiunii pentru o perioadă de timp după împlinirea de către copiii victime a vârstei
majoratului.

7
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

Capitolul 3: Despăgubiri
3.1 Victimele au dreptul de a avea acces la mecanismele existente de despăgubire a victi-
melor infracțiunilor săvârșite prin violență și cu intenție.

3.2 Statele membre ar trebui să promoveze măsuri pentru a-i încuraja pe autorii infracțiunilor
să despăgubească în mod corespunzător victimele în cursul procedurilor penale.

3.3 Victimele au dreptul de a obține, în cadrul procedurilor penale, într-un termen rezona-
bil, o hotărâre privind despăgubirile pe care trebuie să le plătească autorul infracțiunii, cu
excepția cazului în care legislația națională prevede că o astfel de hotărâre se pronunță în
cadrul altor proceduri judiciare.

3.4 Victimele au dreptul la restituirea, fără întârziere, a bunurilor proprii (cu excepția cazului
în care acestea sunt absolut necesare pentru desfășurarea procedurilor penale) care au fost
recuperate sau puse sub sechestru în cursul procedurilor penale.

Accesul la despăgubiri în situații transfrontaliere

3.5 Victimele au dreptul de a înainta o cerere în statul membru unde își au reședința obișnuită
pentru a primi despăgubiri în statul membru în care a fost comisă infracțiunea.

3.6 Victimele au dreptul la informații esențiale privind posibilitățile de a solicita despăgubiri.

Acestea includ informații și orientări cu privire la modul de completare a formularului de
cerere și cu privire la documentele justificative ce pot fi cerute și la solicitările de informații
suplimentare.

3.7 Victimele au dreptul de a primi, cât mai curând posibil, informații cu privire la persoana
de contact sau departamentul care se ocupă de cererea de despăgubire, o confirmare de
primire a cererii (dacă este posibil), o indicație privind termenul până la care se va lua o
decizie privind cererea și decizia luată.
© iStockphoto/Juanmonino

8
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

Capitolul 4: Dreptul la integrare și la muncă

4.1 Sub rezerva unor restricții și condiții, cetățenii UE au dreptul de a rămâne pe teritoriul
statelor membre pentru o perioadă de până la trei luni, cu condiția să prezinte un pașaport
sau un document de identitate valabil.

4.2 Cetățenii UE au dreptul de a rămâne oriunde în UE, cu condiția să aibă un loc de muncă
legal sau să studieze la o instituție de învățământ acreditată și să dețină o asigurare completă
de sănătate (sau să aibă suficiente resurse financiare pentru a garanta că ei înșiși sau membrii
familiilor lor nu vor deveni o povară asupra sistemului de securitate socială a statului-gazdă)
sau să aibă un membru de familie care îndeplinește oricare dintre aceste condiții.

4.3 Fiecare cetățean al UE are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională
și formare continuă.

4.4 Fiecare cetățean al UE are libertatea de a-și alege ocupația și dreptul la muncă în orice
stat membru (sub rezerva anumitor restricții) și resortisanții țărilor terțe care sunt autorizați
să lucreze pe teritoriul statelor membre au dreptul la condiții de muncă echivalente cu cele
ale cetățenilor Uniunii.

4.5 Fiecare lucrător are dreptul la condiții de muncă echitabile și corecte, care să îi respecte
sănătatea, siguranța și demnitatea, la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade
de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.

Resortisanți ai țărilor terțe

4.6 Statele membre ar trebui să definească normele potrivit cărora victimele care sunt
resortisanți ai țărilor terțe care dețin un permis de ședere au acces la piața muncii, la formare
profesională și la învățământ, pe durata validității permisului de ședere.

4.7 Victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe trebuie să aibă acces la programele sau
proiectele existente prin care se urmărește readucerea acestora la o viață normală, inclusiv,
dacă este cazul, la cursuri destinate să le îmbunătățească competențele profesionale sau
la stagii de pregătire în vederea returnării asistate în țara de origine.

4.8 Victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe au dreptul la tratament egal cu resortisanții
statului membru în care locuiesc cu privire la: condițiile de muncă, inclusiv în ceea ce privește
salarizarea și concedierea, precum și în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă,
libertatea de asociere, educația și formarea profesională, recunoașterea diplomelor, certifi-
catelor și a altor calificări profesionale în conformitate cu procedurile naționale aplicabile în
statul respectiv, ramurile securității sociale, avantajele fiscale, accesul la bunuri și servicii,
precum și cu privire la furnizarea bunurilor și serviciilor pentru populație, inclusiv accesul la
procedurile de obținere a unei locuințe, în conformitate cu dreptul intern.

4.9 Victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe aflați în regim de ședere ilegală au dreptul
de a depune o plângere împotriva angajatorilor lor, direct sau prin intermediul unor părți
terțe, cum ar fi sindicatele sau asociațiile.

4.10 Victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe aflați în regim de ședere ilegală au
dreptul de a solicita remunerațiile (salariile) restante de la angajator, chiar și în cazul în care
victima s-a întors în țara de origine. Victimele ar trebui să fie informate în mod sistematic și
obiectiv cu privire la drepturile lor înainte de executarea unei eventuale decizii de returnare.

4.11 Nivelul de remunerare ar trebui să fie cel puțin egal cu salariul prevăzut de legile pri-
vind salariul minim sau de contractele colective ori în conformitate cu practicile consacrate
în ramurile profesionale relevante, cu excepția cazului în care părțile dovedesc contrariul.

9
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

4.12 Victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe aflați în regim de ședere ilegală pot intro-
duce o plângere împotriva angajatorului și ulterior cere executarea unei hotărâri judecătorești
pentru remunerațiile restante.

Copiii victime
4.13 Copiii victime care sunt resortisanți ai țărilor terțe au dreptul de a avea acces, într-un
termen rezonabil de timp, la sistemul de educație în condiții identice cu copiii care sunt
cetățeni ai statului respectiv.

Capitolul 5: Perioada de reflecție și permisul

de ședere pentru victimele care sunt resortisanți
ai țărilor terțe
Perioada de reflecție
5.1 Resortisanții țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane au dreptul la o
perioadă de reflecție. Această perioadă are drept obiectiv să le permită victimelor să își
revină și să se elibereze de influența autorilor infracțiunii, astfel încât să poată lua o decizie
în cunoștință de cauză dacă să coopereze sau nu cu autoritățile polițienești și judiciare.

5.2 Victimele nu pot fi expulzate din țară pe parcursul perioadei de reflecție.

5.3 Perioada de reflecție poate fi revocată în cazul în care victima reia contactul cu autorul
infracțiunii sau din motive legate de ordinea publică și de protecția siguranței interne.

5.4 În perioada de reflecție, victimele au dreptul de a primi cel puțin tratament medical de
urgență și servicii specifice, inclusiv servicii psihologice pentru persoanele cele mai vulnerabile.

Permis de ședere
5.5 La expirarea perioadei de reflecție, victima resortisant al unei țări terțe are dreptul de a
i se examina cererea pentru un permis de ședere pe baza următoarelor criterii:

• prezența victimei este necesară în scopul anchetei sau al procedurii judiciare;

• victima și-a manifestat voința clară de a coopera;
• victima a încetat orice relație cu persoana sau persoanele care au săvârșit infracțiunea
de trafic de persoane;
• victima nu ar reprezenta un risc pentru ordinea publică sau pentru siguranța publică.

Permisul de ședere trebuie să fie valabil timp de cel puțin șase luni și poate fi reînnoit pe
baza acelorași condiții.

5.6 După primirea permisului de ședere, victima care nu are resurse suficiente are în con-
tinuare dreptul de a i se garanta cel puțin un standard de viață în măsură să îi asigure
subzistența, de a avea acces la tratament medical de urgență și, după caz, la servicii de
traducere și interpretariat. Ar trebui asigurat răspunsul specific la nevoile persoanelor cele
mai vulnerabile, inclusiv servicii psihologice. Nevoilor în materie de siguranță și protecție
trebuie să li se răspundă, de asemenea, în conformitate cu legislația națională. Sprijinul
poate include asistență juridică gratuită, în conformitate cu legislația națională.

10
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

5.7 Permisul de ședere poate fi retras dacă victima reia contactul cu persoana sau persoa-
nele care au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane, în cazul în care cooperarea victimei
este frauduloasă sau plângerea depusă este frauduloasă sau nefondată, dacă victima ar
putea constitui un risc pentru ordinea publică și protecția siguranței naționale, dacă aceasta
încetează să mai coopereze sau dacă autoritățile decid să întrerupă procedura.

Rezidenți pe termen lung

5.8 O victimă care este resortisant al unei țări terțe și a locuit legal într-un stat membru timp
de cel puțin cinci ani are dreptul la statutul de rezident pe termen lung. Acest statut depinde
de îndeplinirea condiției ca victima să aibă resurse suficiente pentru a se întreține pe ea
însăși și pe membrii familiei sale, fără a avea nevoie de asigurări sociale sau de sănătate.

Capitolul 6: Returnarea
6.1 În cazul în care unei victime care este resortisant al unei țări terțe nu îi este permis să
rămână în UE și, prin urmare, aceasta este obligată să se întoarcă în țara de origine, i se
va acorda, în mod normal, o perioadă cuprinsă între șapte și treizeci de zile pentru plecarea
voluntară.

6.2 Această perioadă poate fi prelungită pentru a ține cont de circumstanțe specifice, cum
ar fi legături familiale, sociale sau copii care frecventează școala și durata șederii.

6.3 Victimelor traficului de persoane cărora li s-a acordat un permis de ședere și care coo-
perează cu autoritățile polițienești și judiciare nu li se poate interzice intrarea pe teritoriul
unui stat membru pentru o perioadă determinată dacă acestea au respectat obligația de
returnare, cu condiția să nu reprezinte o amenințare pentru ordinea sau siguranța publică.

6.4 O victimă poate introduce oricând o cale de atac în fața unei autorități, beneficiind (dacă
este necesar) de consiliere juridică, reprezentare și asistență lingvistică.

6.5 Îndepărtarea trebuie să se amâne în cazul în care s-ar încălca principiul nereturnării. De
asemenea, îndepărtarea poate fi amânată din alte motive, legate de circumstanțele specifice
fiecărui caz, în special de starea fizică sau de capacitatea mentală a victimei, sau din motive
tehnice, ca de exemplu lipsa mijloacelor de transport sau neidentificarea victimei.

6.6 Țările care au semnat un acord de readmisie cu Uniunea Europeană sunt obligate să
își readmită în mod automat resortisanții împreună cu copiii (necăsătoriți) ai acestora și cu
soții/soțiile sau persoanele care dețin sau dețineau o viză valabilă sau un permis de ședere
în țara respectivă.

Copiii victime

6.7 Un copil victimă care este resortisant al unei țări terțe și este neînsoțit de un părinte sau
de un tutore legal poate fi returnat doar după luarea în considerare a interesului superior al
copilului și după ce statul membru se asigură că acesta este trimis unui membru al familiei
sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare.

11
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
Referințe
Capitolul 1: Asistență și sprijin
1.1 Articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2011/36/
UE:
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că unei persoane i se oferă asistenţă și sprijin de îndată ce
autorităţile competente au un indiciu întemeiat să creadă că
este posibil ca persoana respectivă să fi făcut obiectul uneia
dintre infracţiunile menţionate la articolele 2 și 3.
1.2 Articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2011/36/
UE:
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asi-
gura că se acordă asistenţă și sprijin victimelor înainte de
procedurile penale, pe parcursul acestora și, pentru o peri-
oadă de timp corespunzătoare, după încheierea procedurilor
penale, pentru a le permite să își exercite drepturile enunţate
în Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului , precum și în
prezenta directivă.
1.3 Articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2011/36/
UE:
(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asi-
gura că asistenţa și sprijinul acordate unei victime nu sunt
condiţionate de dorinţa victimei de a coopera pe parcursul
cercetării penale, al urmăririi penale sau al procesului, fără
a se aduce atingere Directivei 2004/81/CE sau unor norme
naţionale similare.
Considerentul (18) din Directiva 2011/36/UE:
(18) În cazurile în care victima nu își are reședinţa legală în
statul membru respectiv, ar trebui să se acorde asistenţă și
sprijin în mod necondiţionat, cel puţin pe parcursul perioa-
dei de reflecţie. În cazul în care, după încheierea procesului de
identificare sau după expirarea perioadei de reflecţie, victima
nu este considerată eligibilă pentru a i se elibera un permis
de ședere sau nu are drept de ședere legală în statul membru
respectiv, sau dacă victima a părăsit teritoriul statului mem-
bru menţionat, statul membru respectiv nu este obligat să
continue să ofere asistenţă și sprijin persoanei în cauză în
temeiul prezentei directive.
Articolul 1 din Directiva 2004/81/CE:
Prezenta directivă are ca obiect definirea condiţiilor de acor-
dare a permiselor de ședere cu durată limitată, în funcţie de
durata procedurii interne aplicabile, resortisanţilor ţărilor
12
terţe care cooperează în combaterea traficului de persoane
sau facilitării imigraţiei ilegale.
Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2004/81/CE:
(2) În timpul perioadei de gândire și până la pronunţarea
autorităţilor competente, resortisanţii ţărilor terţe în cauză au
acces la tratamentul prevăzut la articolul 7 și nici o măsură de
îndepărtare nu poate fi executată împotriva acestora.
Articolul 7 din Directiva 2004/81/CE:
(1) Statele membre garantează resortisanţilor ţărilor terţe în
cauză care nu dispun de resurse suficiente condiţii de viaţă în
măsură să le asigure subzistenţa, precum și acces la îngrijiri
medicale de urgenţă. Acestea satisfac nevoile speciale ale per-
soanelor cele mai vulnerabile, inclusiv, în funcţie de situaţie
și în cazul în care legislaţia internă prevede acest lucru, prin
acordarea de asistenţă psihologică.
(2) În aplicarea prezentei directive, statele membre ţin
seama în mod corespunzător de nevoile privind siguranţa și
protecţia resortisanţilor ţărilor terţe în cauză, în conformitate
cu legislaţia internă.
(3) În funcţie de situaţie, statele membre acordă asistenţă
lingvistică resortisanţilor ţărilor terţe în cauză.
(4) Statele membre pot acorda asistenţă juridică gratuită
resortisanţilor ţărilor terţe în cauză, în condiţiile menţionate
în legislaţia internă, cu condiţia să fie prevăzută o astfel de
asistenţă.
Articolul 9 din Directiva 2004/81/CE:
(1) Statele membre garantează titularului unui permis de
ședere care nu dispune de resurse suficiente un tratament cel
puţin echivalent cu cel prevăzut la articolul 7.
(2) Statele membre acordă asistenţa medicală necesară sau
orice alt tip de asistenţă resortisanţilor ţărilor terţe care nu
dispun de resurse suficiente și care au nevoi speciale, în spe-
cial femeilor însărcinate, persoanelor cu handicap sau victi-
melor unor violenţe sexuale sau de orice alt fel și, în ipoteza
în care statele membre au recurs la posibilitatea prevăzută la
articolul 3 alineatul (3), minorilor.
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
1.4-7 Articolul 11 alineatul (5) din Directiva
2011/36/UE:
(5) Măsurile de asistenţă și sprijin menţionate la alineatele
(1) și (2) sunt oferite în mod consensual și în cunoștinţă
de cauză și includ cel puţin standarde de viaţă în măsură să
asigure subzistenţa victimei prin intermediul unor măsuri
precum acordarea unei cazări adecvate și sigure și acordarea
de asistenţă materială, precum și tratamentul medical nece-
sar, inclusiv asistenţă psihologică, consiliere și informare și
servicii de traducere și interpretariat, după caz.
1.8 Articolul 11 alineatul (7) din Directiva 2011/36/
UE:
(7) Statele membre acordă asistenţă victimelor cu necesităţi
speciale, în cazul în care aceste necesităţi au la bază, în spe-
cial, posibila existenţă a unei sarcini, starea de sănătate, un
handicap, existenţa unei afecţiuni mentale sau psihologice
sau o formă gravă de violenţă psihologică, fizică sau sexuală
la care au fost supuse.
1.9 Articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva
2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele au acces, în
concordanţă cu necesităţile lor, la servicii confidenţiale de spri-
jinire a victimelor, în mod gratuit, care acţionează în interesul
victimelor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după
încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la ser-
viciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesităţile
lor și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracţiunii
săvârșite împotriva victimei.
(2) Statele membre facilitează direcţionarea victimelor, de către
autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea și de către
alte entităţi relevante, către serviciile de sprijinire a victimelor.
1.10 Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2012/29/
UE:
(3) Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii
specializate, gratuite și confidenţiale de sprijinire a victimelor
în plus faţă de sau ca parte integrantă a serviciilor generale de
sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizaţiilor de
sprijinire a victimelor să facă apel la entităţi specializate exis-
tente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces
la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar
membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate
cu nevoile lor specifice și cu gradul de vătămare suferit ca urmare
a infracţiunii săvârșite împotriva victimei.
Articolul 9 din Directiva 2012/29/CE:
(1) Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt
menţionate la articolul 8 alineatul (1), furnizează cel puţin:
(a) informaţiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exer-
citarea drepturilor care revin victimelor, inclusiv în ceea ce
privește accesul la sistemele publice naţionale de despăgubire
în cazul daunelor penale, precum și cu privire la rolul vic-
timelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea
pentru participarea la proces;
(b) informaţii privind sau trimitere directă la orice servicii
specializate de sprijinire relevante existente;
(c) sprijinul emoţional și, dacă este disponibil, cel psihologic;
(d) consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente
infracţiunii;
(e) cu excepţia cazului în care este furnizată de alte servicii
publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de victi-
mizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare,
precum și la prevenirea acestora.
(2) Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victime-
lor să acorde o atenţie deosebită nevoilor specifice ale victimelor
care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii
infracţiunii.
(3) Cu excepţia cazului în care acestea sunt furnizate de alte
servicii publice sau private, serviciile specializate de spriji-
nire menţionate la articolul 8 alineatul (3) instituie și pun la
dispoziţie cel puţin:
(a) adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru
victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui
risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de
intimidare și răzbunare;
(b) sprijin orientat și integrat pentru victimele cu nevoi speci-
fice, precum victimele violenţei sexuale, victimele violenţei
bazate pe gen și victimele violenţelor în cadrul unor relaţii
apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere.
1.11 Articolul 11 alineatul (6) din Directiva
2011/36/UE:
(6) Informaţiile menţionate la alineatul (5) includ, dacă
este cazul, informaţii referitoare la o perioadă de reflecţie
și de refacere în conformitate cu Directiva 2004/81/CE și
informaţii referitoare la posibilitatea de a acorda protecţie
internaţională în conformitate cu Directiva 2004/83/CE a
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime
referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia
de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au
nevoie de protecţie internaţională, și referitoare la conţinutul
protecţiei acordate și cu Directiva 2005/85/CE a Consiliului
din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire
la procedurile din statele membre de acordare și retragere a
statutului de refugiat sau în conformitate cu alte instrumente
internaţionale sau cu norme naţionale similare.
1.12 Articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene:
Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor pre-
văzute de Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 și de
Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor
și în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană și
cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denu-
mite în continuare „tratatele”).
Articolul 19 din Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene:
(1) Expulzările colective sunt interzise.
(2) Nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către
un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu
13
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane
sau degradante.
Articolul 2 litera (d) din Directiva 2011/95/UE:
(d) „refugiat” înseamnă orice resortisant al unei ţări terţe care,
ca urmare a unei temeri bine fondate de a fi persecutat din
cauza rasei sale, a religiei, naţionalităţii, opiniilor politice
sau apartenenţei la un anumit grup social se află în afara
ţării al cărei cetăţean este și care nu poate sau, din cauza
acestei temeri, nu dorește să solicite protecţia respectivei ţări
sau orice apatrid care, aflându-se din motivele menţionate
anterior în afara ţării în care avea reședinţa obișnuită, nu
poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să se întoarcă
în respectiva ţară și care nu intră în domeniul de aplicare
a articolului 12.
Articolul 21 din Directiva 2004/83/CE:
(1) Statele membre respectă principiul nereturnării în temeiul
obligaţiilor internaţionale.
(2) Atunci când aceasta nu le este interzis în temeiul
obligaţiilor internaţionale menţionate la alineatul (1), statele
membre pot returna un refugiat, indiferent dacă acesta este
recunoscut oficial sau nu, în cazul în care:
(a) există motive serioase pentru a considera că acesta repre-
zintă o ameninţare pentru siguranţa statului membru în
care se află; sau
(b) ca urmare a faptului că a fost condamnat printr-o hotărâre
judecătorească definitivă pentru o infracţiune deosebit de
gravă, reprezintă o ameninţare pentru societatea respec-
tivului stat membru.
(3) Statele membre pot revoca, înceta sau refuza să înnoiască
sau să acorde un permis de ședere unui refugiat care intră în
domeniul de aplicare a alineatului (2).
Copiii victime
1.13 Articolul 13 alineatele (1) și (2) din Directiva
2011/36/UE:
(1) Copiilor victime ale traficului de persoane li se oferă
asistenţă, sprijin și protecţie. În cadrul aplicării prezentei
directive, trebuie să se ţină seama în primul rând de interesul
superior al copilului.
(2) Statele membre se asigură că, atunci când nu există
informaţii certe cu privire la vârsta unei persoane care a făcut
obiectul traficului de persoane și atunci când există motive
pentru a crede că persoana respectivă este un copil, se pre-
zumă că persoana respectivă este copil cu scopul de a dobândi
acces imediat la asistenţă, sprijin și protecţie în conformitate
cu articolele 14 și 15.
14
Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Directiva
2012/29/UE:
(1) Scopul prezentei directive este de a garanta faptul că victimele
criminalităţii beneficiază de informaţii, de sprijin și protecţie
adecvate și sunt în măsură să participe în procedurile penale.
Statele membre garantează faptul că victimele sunt recunoscute
și tratate cu respect, atenţie și profesionalism și de o manieră
individualizată și nediscriminatorie, în toate contactele cu ser-
viciile de sprijinire a victimelor sau de justiţie reparatorie sau
cu o autoritate competentă, care intervine în cadrul proceduri-
lor penale. Drepturile prevăzute de prezenta directivă se aplică
victimelor de o manieră nediscriminatorie, inclusiv în ceea ce
privește statutul acestora din punctul de vedere al reședinţei.
(2) În punerea în aplicare a prezentei directive, în cazul în care
victima este un copil, statele membre asigură luarea în conside-
rare în primul rând a interesului superior al acestuia, evaluat
în mod individual. Prevalează o abordare orientată spre copil,
luând în considerare în mod corespunzător vârsta, nivelul de
maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia. Copilul și,
dacă există, titularul răspunderii parentale sau alt reprezentant
legal al copilului, sunt informaţi cu privire la orice măsuri sau
drepturi destinate în mod specific copilului.
1.14 Articolul 14 alineatul (1) din Directiva
2011/36/UE:
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că acţiunile specifice întreprinse pentru a acorda asistenţă și
sprijin copiilor victime ale traficului de persoane, pe termen
scurt sau lung, în procesul de recuperare fizică și psiho-socială
a acestora, sunt întreprinse în urma realizării unei evaluări a
situaţiei specifice a fiecărui copil victimă, ţinându-se seama
de opiniile, nevoile și preocupările acestuia, în scopul găsirii
unei soluţii durabile pentru copil.
Articolul 16 alineatele (1) și (2) din Directiva
2011/36/UE:
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că măsurile specifice care vizează acordarea de asistenţă și de
sprijin copiilor victime ale traficului de persoane, astfel cum
se menţionează la articolul 14 alineatul (1), ţin seama în mod
corespunzător de situaţia personală și specială a copilului
victimă neînsoţit.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a găsi o
soluţie durabilă pe baza unei evaluări individuale a intere-
selor copilului.
1.15 Articolul 14 alineatul (2) din Directiva
2011/36/UE:
(2) Statele membre desemnează un tutore sau un reprezentant
pentru copilul victimă a traficului de persoane începând din
momentul identificării acestuia de către autorităţi în cazul în
care, în temeiul dreptului intern, un conflict de interese între
titularii răspunderii părintești și copilul victimă îi împiedică
pe aceștia să apere interesul superior al copilului și/sau să
reprezinte copilul.
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
Capitolul 2: Protecția de care beneficiază victimele traficului
de persoane
Protecția de care beneficiază victimele
înainte de începerea procedurilor penale
2.1 Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2011/36/
UE:
(3) Statele membre se asigură că victimele traficului de per-
soane beneficiază de o protecţie adecvată pe baza unei evalu-
ări individuale a riscului, între altele prin acces la programe
de protecţie a martorilor sau la alte măsuri similare, dacă
este cazul și în conformitate cu criteriile definite în dreptul
intern sau de procedurile naţionale.
Articolul 22 din Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele beneficiază de o eva-
luare promptă și individuală, în conformitate cu procedurile
naţionale, pentru a se identifica nevoile de protecţie specifice și
pentru a se determina dacă și în ce măsură ar putea beneficia de
măsuri speciale în cursul procedurilor penale, astfel cum se pre-
vede la articolele 23 și 24, datorită vulnerabilităţii deosebite la
victimizare secundară și repetată sau la intimidare și răzbunare.
(2) Evaluarea individuală ia în considerare în special:
(a) caracteristicile personale ale victimei;
(b) tipul sau natura infracţiunii; și
(c) circumstanţele infracţiunii.
(3) În contextul evaluării individuale, se acordă o atenţie deo-
sebită victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca
urmare a gravităţii infracţiunii, victimelor care au făcut obiec-
tul unei infracţiuni din cauza prejudecăţilor sau din motive de
discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracte-
risticile lor personale și victimelor care sunt deosebit de vulnera-
bile din cauza relaţiei cu autorul infracţiunii și a dependenţei
de acesta, în special victimele terorismului, ale criminalităţii
organizate, ale traficului de persoane, ale violenţei bazate pe
gen, ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei
© iStockphoto/Arne Uebel
15
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
sexuale sau ale exploatării, ale infracţiunilor săvârșite din ură
și victimele cu dizabilităţi.
(4) În sensul prezentei directive, se prezumă că victimele-copii
au nevoi de protecţie specifice datorită vulnerabilităţii la victi-
mizarea secundară și repetată sau la intimidare și răzbunare.
Pentru a se determina dacă și în ce măsură ar beneficia de
măsurile speciale prevăzute la articolele 23 și 24, victimele-copii
fac obiectul unei evaluări individuale astfel cum se prevede la
alineatul (1) din prezentul articol.
(5) Amploarea evaluării individuale poate fi adaptată în funcţie
de gravitatea infracţiunii și de nivelul prejudiciului aparent
suferit de victimă.
(6) Evaluarea individuală se desfășoară cu strânsa implicare a
victimelor și ia în considerare dorinţele acestora, inclusiv refuzul
de a beneficia de măsurile speciale prevăzute la articolele 23
și 24.
(7) În cazul în care elementele de bază ale evaluării individuale
s-au modificat în mod semnificativ, statele membre se asigură
că aceasta este actualizată pe toată durata procedurilor penale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza
Rantsev/Cipru și Rusia (cererea nr. 25965/04):
286. Ca și în cazul articolelor 2 și 3 din convenţie, în teme-
iul articolului 4, în anumite circumstanţe, un stat poate fi
obligat să ia măsuri operaţionale pentru a proteja victimele
sau potenţialele victime ale traficului de persoane (a se vedea,
mutatis mutandis, hotărârea Osman, citată anterior, punctul
115 și cauza nr. 22535/93, Mahmut Kaya/Turcia, punctul
115, CEDO 2000-III). Pentru ca o obligaţie pozitivă de
a lua măsuri operaţionale să se nască într-un anumit caz,
trebuie să se demonstreze că autorităţile publice cunoșteau
sau ar fi trebuit să cunoască circumstanţele care conduc la o
presupunere credibilă că o persoană identificată a fost expusă
unui risc real și imediat de a fi exploatată sau de a face obiec-
tul traficului de persoane în sensul articolului 3 litera (a)
din Protocolul de la Palermo și al articolului 4 litera (a) din
Convenţia privind combaterea traficului de persoane. În caz
afirmativ, va exista o încălcare a articolului 4 din convenţie
în cazul în care autorităţile nu reușesc să ia măsurile adecvate
din sfera lor de competenţă pentru ca persoana să nu se mai
afle în situaţia respectivă sau să nu mai fie supusă riscului
respectiv (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Osman,
citată anterior, punctele 116 și 117 și hotărârea Mahmut
Kaya, citată anterior, punctele 115-116).
2.2 Articolul 8 din Directiva 2011/36/UE:
Statele membre, în conformitate cu principiile de bază ale
sistemelor lor de drept, iau măsurile necesare pentru a se asi-
gura că autorităţile lor competente au dreptul de a nu urmări
penal sau de a nu impune sancţiuni victimelor traficului
de persoane pentru implicarea lor în activităţi infracţionale
pe care au fost obligate să le săvârșească drept consecinţă
directă a faptului că au făcut obiectul oricăreia dintre faptele
menţionate la articolul 2.
16
Considerentul (14) din Directiva 2011/36/UE:
(14) În conformitate cu principiile de bază ale sistemelor
juridice ale statelor membre relevante, victimele traficului
de persoane ar trebui să nu fie urmărite penal sau pedepsite
pentru acte infracţionale precum utilizarea de documente
false sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia în materie
de prostituţie sau imigraţie, pe care acestea au fost obligate să
le săvârșească drept consecinţă directă a faptului că au făcut
obiectul traficului. Obiectivul unei astfel de protecţii este de
a garanta respectarea drepturilor omului în ceea ce privește
victimele, de a evita victimizarea suplimentară a acestora
și de a le încuraja să se prezinte ca martori în procedurile
penale împotriva autorilor infracţiunii de trafic de persoane.
Această garanţie ar trebui să nu excludă urmărirea penală sau
aplicarea de sancţiuni pentru infracţiunile pe care o persoană
le-a săvârșit sau la săvârșirea cărora a participat de bunăvoie.
2.3 Articolul 3 alineatul (1) din Decizia-cadru
2008/977/JAI a Consiliului:
(1) Datele cu caracter personal pot fi colectate de autorităţile
competente numai în scopuri specifice, explicite și legitime
în cadrul sarcinilor lor și pot fi prelucrate doar în scopurile
pentru care au fost colectate. Prelucrarea datelor trebuie să
fie legală și adecvată, relevantă și să nu fie excesivă în raport
cu scopurile pentru care au fost colectate.
2.4 Articolul 4 alineatul (2) din Decizia-cadru
2008/977/JAI a Consiliului:
(2) Datele cu caracter personal se șterg sau se trec în anoni-
mat atunci când nu mai sunt necesare în scopurile în care au
fost colectate în mod legal sau sunt, în mod legal, prelucrate
suplimentar. Prezenta dispoziţie nu afectează arhivarea acelor
date într-un set separat de date pentru o perioadă de timp
corespunzătoare, în conformitate cu dreptul intern.
2.5 Articolul 4 alineatul (1) din Decizia-cadru
2001/220/JAI a Consiliului:
(1) Fiecare stat membru garantează victimelor, în special încă
de la primul contact al acestora cu autorităţile de aplicare
a legii, prin toate mijloacele pe care le consideră adecvate
și, pe cât posibil, în limbile înţelese în general, accesul la
informaţiile pertinente pentru protecţia intereselor acestora.
2.6 Articolul 4 alineatul (1) din Decizia-cadru
2001/220/JAI a Consiliului:
(1) (a) serviciile sau organizaţiile cărora li se poate adresa
victima pentru a obţine sprijin;
(b) tipul de asistenţă pe care o poate primi;
(c) unde și în ce mod poate depune o plângere;
(d) etapele procedurii care urmează după depunerea plângerii
și rolul victimei în cadrul acestora;
(e) modul și condiţiile în care victima poate obţine protecţie;
(f) în ce măsură și în ce condiţii victima are acces la:
(i) consiliere juridică sau
(ii) asistenţă juridică sau
(iii) orice altă formă de consiliere atunci când, pentru
cazurile menţionate la punctele (i) și (ii), victima
are dreptul la acestea;
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
(g) cerinţele pentru ca victima să aibă dreptul la despăgubiri;
(h) în cazul în care victima locuiește în alt stat, mecanis-
mele specifice de care dispune pentru a-și asigura apărarea
intereselor.
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele primesc următoarele
informaţii, fără întârzieri inutile, încă de la primul contact cu
o autoritate competentă, pentru a permite acestora să își exercite
drepturile prevăzute de prezenta directivă:
(a) tipul de sprijin pe care victimele îl pot primi și din par-
tea cui, inclusiv, în cazul în care este relevant, informaţii
de bază privind accesul la asistenţă medicală, orice tip de
asistenţă specializată, inclusiv asistenţă psihologică și cazare
alternativă;
(b) procedurile privind formularea unei plângeri cu privire la
o infracţiune și rolul victimelor în aceste proceduri;
(c) modul și condiţiile în care victimele pot obţine protecţie,
inclusiv măsurile de protecţie;
(d) modul și condiţiile de acces la consiliere juridică, asistenţă
juridică și orice altă formă de consiliere;
(e) modul și condiţiile în care victimele pot avea acces la
despăgubiri;
(f) modul și condiţiile în care victimele au dreptul la interpre-
tare și traducere;
(g) în cazul în care victimele își au reședinţa în alt stat membru
decât cel în care a fost comisă infracţiunea, orice măsură,
procedură sau instrument specific care este disponibil pentru
a-și apăra interesele în statul membru unde se stabilește
primul contact cu autoritatea competentă;
(h) procedurile disponibile de formulare a plângerilor în cazul
în care drepturile acestora nu sunt respectate de autoritatea
competentă;
(i) datele de contact pentru comunicările cu privire la cauza
lor;
(j) serviciile de justiţie reparatorie disponibile;
(k) modul și condiţiile în care victimelor li se pot rambursa
cheltuielile suportate ca urmare a participării în procedurile
penale.
Protecția de care beneficiază victimele
în timpul și după desfășurarea
procedurilor penale
2.7 Articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2011/36/
UE:
(4) Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în confor-
mitate cu o evaluare individuală realizată de către autorităţile
competente a situaţiei personale a victimei, statele membre se
asigură că victimele traficului de persoane beneficiază de un
tratament specific, menit să prevină victimizarea secundară
prin evitarea, în măsura posibilului și în conformitate cu cri-
teriile definite în dreptul intern și cu normele privind marja
de apreciere a instanţei, practica sau orientarea instanţelor
penale, a următoarelor:
(a) repetarea inutilă a interogatoriilor pe parcursul cercetării,
al urmăririi penale și al procesului;
(b) contactul vizual între victime și acuzaţi, inclusiv pe par-
cursul depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audi-
erilor și al confruntărilor, prin mijloace adecvate, inclusiv
prin utilizarea unor tehnologii adecvate de comunicaţii;
(c) depunerea mărturiei în ședinţă publică; precum și
(d) adresarea de întrebări inutile privind viaţa privată.
2.8 Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2011/36/
UE:
(2) Statele membre se asigură că victimele traficului de per-
soane au acces imediat la consiliere juridică și, în funcţie de
rolul victimei în sistemul judiciar relevant, la reprezentare
juridică, inclusiv în vederea solicitării de despăgubiri.
2.9 Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2011/36/
UE:
(2) Consilierea juridică și reprezentarea juridică sunt gratu-
ite în cazul în care victima nu dispune de suficiente resurse
financiare.
Articolul 13 din Directiva 2012/29/UE:
Statele membre se asigură că victimele au acces la asistenţă juri-
dică, atunci când au calitatea de parte în procedurile penale.
Condiţiile sau normele procedurale în conformitate cu care vic-
timele pot avea acces la asistenţă juridică se stabilesc în dreptul
intern.
2.10 Articolul 11 alineatele (1), (2) și (3) din
Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele, în funcţie de rolul
care le revine în sistemul judiciar penal relevant, au dreptul de
a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi
penale. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se sta-
bilesc în dreptul intern.
(2) În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, rolul
victimei în sistemul judiciar penal relevant se stabilește numai
după adoptarea hotărârii de urmărire penală, statele membre
se asigură că cel puţin victimele unor încălcări grave au dreptul
de a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi
penale. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se sta-
bilesc în cadrul dreptului intern.
(3) Statele membre se asigură că victimele sunt informate fără
întârzieri inutile cu privire la dreptul lor de a primi și că pri-
mesc, la cerere, informaţii suficiente pentru a decide dacă doresc
sau nu să solicite revizuirea oricărei hotărâri de neîncepere a
urmării penale.
2.11 Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva
2012/29/UE:
(1) Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a
asista victimele astfel încât acestea să înţeleagă și să se poată
face înţelese de la primul contact și în cursul oricărei interacţiuni
ulterioare necesare pe care o au cu o autoritate competentă în
cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul în care informaţiile
sunt furnizate de respectiva autoritate.
17
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
(2) Statele membre asigură efectuarea comunicaţiilor către vic-
time într-un limbaj simplu și accesibil, verbal sau în scris. Astfel
de comunicaţii iau în considerare caracteristicile personale ale
victimei, inclusiv orice dizabilitate care poate afecta abilitatea
de a înţelege sau de a se face înţeleasă.
2.12 Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2012/29/
UE:
(3) Cu excepţia cazului în care este contrar intereselor vic-
timei sau ar afecta negativ desfășurarea procedurilor, statele
membre permit victimelor să fie însoţite de o persoană aleasă
de acestea cu ocazia primului contact cu o autoritate compe-
tentă, atunci când, datorită impactului infracţiunii, victima
solicită asistenţă pentru a înţelege sau a se face înţeleasă.
2.13 Articolul 5 din Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare
scrisă de înregistrare a plângerii lor formale depuse de acestea
la autoritatea competentă a unui stat membru, care conţine
elementele de bază ale infracţiunii respective.
(2) Statele membre se asigură că victimele care doresc să for-
muleze o plângere referitoare la o infracţiune și care nu înţeleg
sau nu vorbesc limba autorităţii competente au posibilitatea de
a formula plângerea intr-o limbă pe care o înţeleg sau primesc
asistenţa lingvistică necesară.
(3) Statele membre se asigură că victimele care nu înţeleg sau
nu vorbesc limba autorităţii competente primesc, în mod gra-
tuit, o traducere a confirmării scrise de înregistrare a plângerii
lor prevăzute la alineatul (1), dacă solicită acest lucru, într-o
limbă pe care o înţeleg.
2.14 Articolul 6 alineatele (1), (2), (3) și (4) din
Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele sunt informate, fără
întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi următoa-
rele informaţii privind procedurile penale iniţiate ca urmare a
plângerii privind infracţiunea care afectează victima și că, la
cerere, primesc astfel de informaţii:
(a) orice decizie de a nu continua sau de a înceta ancheta
sau de a nu începe urmărirea penală împotriva autorului
infracţiunii;
(b) data și locul procesului și natura acuzaţiilor împotriva auto-
rului infracţiunii.
(2) Statele membre se asigură că, în funcţie de rolul lor în
sistemul judiciar penal relevant, victimele sunt informate, fără
întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi următoa-
rele informaţii privind procedurile penale iniţiate ca urmare a
plângerii privind infracţiunea care afectează victima și că, la
cerere, primesc astfel de informaţii:
(a) orice hotărâre definitivă pronunţată într-un proces;
(b) informaţii care să îi permită victimei să ia la cunoștinţă
stadiul procedurilor penale, cu excepţia situaţiei excepţionale
în care desfășurarea corespunzătoare a cauzei ar putea fi
afectată printr-o astfel de informare.
18
(3) Informaţiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) și la aline-
atul (2) litera (a) includ motivarea sau un rezumat succint al
motivării respectivei hotărâri, cu excepţia cazului unei hotărâri
aparţinând unui juriu sau al unei hotărâri în care motivarea este
confidenţială, caz în care motivarea nu este furnizată în temeiul
dreptului intern.
(4) Dorinţa victimelor de a primi sau nu informaţii are forţă
obligatorie pentru autorităţile competente, cu excepţia cazu-
lui în care informaţiile respective trebuie transmise în virtutea
dreptului victimei de a avea o participare activă în procedurile
penale. Statele membre permit victimelor să își modifice în orice
moment opţiunea și o iau ulterior în considerare.
2.15 Articolul 6 alineatele (5) și (6) din Directiva
2012/29/UE:
(5) Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibi-
litatea de a fi informate fără întârzieri inutile, atunci când
persoana aflată în arest, urmărită penal sau condamnată pen-
tru infracţiunile care le privesc este eliberată sau a evadat din
detenţie. În plus, statele membre se asigură că victimele sunt
informate cu privire la orice măsuri relevante adoptate pen-
tru protecţia lor în caz de eliberare sau evadare a autorului
infracţiunii.
(6) Victimele primesc, la cerere, informaţiile menţionate la ali-
neatul (5), cel puţin în cazurile în care există un pericol sau în
cazul unui risc identificat de prejudiciu la adresa acestora, cu
excepţia cazului în care există un risc identificat de prejudiciu
la adresa autorului infracţiunii care ar rezulta din notificare.
2.16 Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2012/29/
UE:
(1) Statele membre se asigură că victimele care nu înţeleg sau nu
vorbesc limba utilizată în procedurile penale la care participă
pot beneficia, la cerere și în mod gratuit, de servicii de interpre-
tariat, în funcţie de rolul care le revine în cadrul procedurilor
penale din sistemul judiciar penal relevant, cel puţin la audierile
și interogatoriile victimei în cadrul procedurilor penale în faţa
organelor de cercetare și a autorităţilor judiciare, inclusiv în
cursul interogatoriilor de către organele de poliţie, precum și
de servicii de interpretariat în momentul participării active la
audierile în faţa instanţei și a oricăror audieri intermediare
care sunt necesare.
2.17 Articolul 7 alineatele (3) și (6) din Directiva
2012/29/UE:
(3) Statele membre se asigură că victimele care nu înţeleg sau
nu vorbesc limba utilizată în procedurile penale în care par-
ticipă beneficiază, la cerere și în mod gratuit, în funcţie de
rolul care le revine în cadrul procedurilor penale din sistemul
judiciar penal relevant, de traducerea informaţiilor esenţiale
exercitării drepturilor lor în cadrul procedurilor penale într-o
limbă pe care o înţeleg, în măsura în care aceste informaţii
sunt puse la dispoziţia victimelor. Traducerile unor astfel de
informaţii includ, cel puţin, orice hotărâre privind încetarea
procedurilor penale referitoare la infracţiunea suferită de victimă
și, la cererea victimei, motivarea sau un rezumat succint al
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
motivării respectivei hotărâri, cu excepţia cazului unei hotărâri
aparţinând unui juriu sau al unei hotărâri în care motivarea
este confidenţială, caz în care motivarea nu este furnizată în
temeiul dreptului intern.
(6) Prin derogare de la alineatele (1) și (3), o traducere orală
sau un rezumat oral al documentelor esenţiale poate fi furnizat
în locul unei traduceri scrise, cu condiţia ca o astfel de traducere
orală sau rezumat oral să nu prejudicieze caracterul echitabil al
procedurilor.
2.18. Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2012/29/
UE:
(2) Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformi-
tate cu normele privind marja de apreciere a instanţei, pot fi uti-
lizate mijloace tehnice de comunicare, cum ar fi videoconferinţa,
telefonul sau internetul, cu excepţia cazului în care este necesară
prezenţa fizică a interpretului pentru ca victimele să-și poată
exercita în mod corespunzător drepturile sau să poată înţelege
procedura.
2.19 Articolul 12 din Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre iau măsuri care garantează protecţia vic-
timei împotriva victimizării secundare și repetate, precum și
a intimidării și răzbunării, care să se aplice atunci când se
recurge la orice serviciu de justiţie reparatorie. Astfel de măsuri
garantează victimelor care optează să participe în procesul de
justiţie reparatorie că beneficiază, la cerere, de acces la servicii
de justiţie reparatorie sigure și competente, cu respectarea cel
puţin a următoarelor condiţii:
(a) se recurge la servicii de justiţie reparatorie dacă acestea sunt
în interesul victimei, în funcţie de consideraţiile privind
siguranţa și cu acordul liber și în cunoștinţă de cauză al
acesteia, care poate fi retras în orice moment;
(b) înainte de a accepta să participe în procesul de justiţie repa-
ratorie, victima primește informaţii complete și obiective cu
privire la proceduri și la eventualele rezultatele ale acestora,
precum și informaţii cu privire la procedurile de suprave-
ghere a punerii în aplicare a oricărui acord;
(c) autorul infracţiunii a recunoscut faptele de bază ale cauzei;
(d) orice acord este încheiat în mod voluntar și poate fi luat în
considerare în cadrul oricăror proceduri penale ulterioare;
(e) discuţiile din cadrul procedurilor de justiţie reparatorie care
nu au loc în public sunt confidenţiale și nu sunt divulgate
ulterior, cu excepţia cazului în care părţile își dau acordul
în acest sens sau dacă acest lucru se prevede în dreptul intern,
având în vedere interesul public prevalent.
(2) Statele membre facilitează trimiterea cauzelor, dacă este
cazul, către serviciile de justiţie reparatorie, inclusiv prin sta-
bilirea de proceduri sau orientări cu privire la condiţiile unei
astfel de trimiteri.
2.20 Articolul 5 din Directiva 2011/99/UE:
Un ordin european de protecţie poate fi emis numai atunci când
în statul emitent a fost deja adoptată o măsură de protecţie, care
impune persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe
dintre următoarele interdicţii sau restricţii:
(a) interdicţia de a se deplasa în anumite localităţi, locuri sau
zone definite în care își are reședinţa persoana protejată sau
pe care le vizitează;
(b) o interdicţie sau o reglementare a contactului, sub orice
formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mij-
loace electronice sau prin poștă obișnuită, prin fax sau orice
alte mijloace; sau
(c) o interdicţie sau o reglementare a apropierii de persoana
protejată la o distanţă mai mică decât cea prevăzută.
Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2011/99/UE:
(1) Un ordin european de protecţie poate fi emis atunci când
persoana protejată decide să își stabilească reședinţa sau își are
deja reședinţa într-un alt stat membru sau atunci când persoana
protejată decide să locuiască sau locuiește deja într-un alt stat
membru. Atunci când se decide emiterea unui ordin european de
protecţie, autoritatea competentă a statului emitent ţine seama,
între altele, de perioada sau perioadele în care persoana protejată
intenţionează să locuiască în statul de executare și de amploarea
necesităţii de protecţie.
2.21 Articolul 5 din Decizia-cadru 2001/220/JAI a
Consiliului:
Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a ate-
nua, în măsura posibilă, dificultăţile de comunicare cu privire
la înţelegerea sau la participarea victimei în calitate de martor
sau de parte la procedură, în cadrul etapelor importante ale
procedurii penale respective, într-un mod comparabil cu
măsurile de acest tip pe care le aplică în privinţa inculpaţilor.
Copiii victime
2.22 Articolul 15 alineatul (3) din Directiva
2011/36/UE:
(3) Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre
iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetă-
rilor și procedurilor penale pentru oricare dintre infracţiunile
menţionate la articolele 2 și 3:
(a) audierile copilului victimă au loc fără întârzieri nejustifi-
cate, după ce autorităţile competente au fost sesizate cu
privire la faptele respective;
(b) audierile copilului victimă se desfășoară, atunci când este
necesar, în incinte concepute sau adaptate în acest scop.
2.23 Articolul 15 alineatul (3) literele (c), (d), (e) și
(f) din Directiva 2011/36/UE:
(3) (c) audierile copilului victimă sunt efectuate, atunci când
este necesar, de către și cu ajutorul unor specialiști care
au beneficiat de o formare profesională în acest scop;
(d) în măsura posibilului și dacă este cazul, toate audierile
copilului victimă sunt efectuate de aceleași persoane;
(e) numărul audierilor este cât mai redus posibil, iar audie-
rile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru
derularea cercetărilor și procedurilor penale;
(f) copilul victimă poate fi însoţit de un reprezentant sau,
după caz, de un adult desemnat de copil, cu excepţia
19
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
cazului în care s-a adoptat o decizie contrară motivată cu
privire la persoana respectivă.
2.24 Articolul 15 alineatul (4) din Directiva 2011/36/
UE:
(4) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asi-
gura că, în cursul cercetărilor penale pentru oricare dintre
infracţiunile menţionate la articolele 2 și 3, toate audierile
unui copil victimă sau, după caz, ale copilului care este mar-
tor pot fi filmate și că astfel de audieri filmate pot fi acceptate
ca probă în procesele penale, în conformitate cu dreptul
intern al acestora.
Articolul 15 alineatul (5) din Directiva 2011/36/UE:
(5) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că, în procesele penale pentru oricare dintre infracţiunile
menţionate la articolele 2 și 3, se poate dispune ca:
(a) audierea să aibă loc fără prezenţa publicului; precum și
(b) copilul victimă să fie audiat în instanţă fără a fi prezent,
în special prin folosirea tehnologiilor de comunicaţii
adecvate.
Capitolul 3: Despăgubiri
3.1 Articolul 17 din Directiva 2011/36/UE:
Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane
au acces la mecanismele existente de despăgubire a victimelor
infracţiunilor violente săvârșite cu intenţie.
3.2 Articolul 16 din Directiva 2012/29/UE:
(1) Statele membre se asigură că, în cursul procedurilor penale,
victimele au dreptul de a obţine o decizie privind despăgubirile
din partea autorului infracţiunii, într-un termen rezonabil, cu
excepţia cazului în care în dreptul intern se prevede că o astfel
de decizie se adoptă în cadrul altor proceduri judiciare.
(2) Statele membre promovează măsurile necesare pentru a-i
încuraja pe autorii infracţiunilor să despăgubească în mod cores-
punzător victimele.
3.3 Articolul 9 alineatul (1) din Decizia-cadru
2001/220/JAI a Consiliului:
(1) Fiecare stat membru garantează că există, pentru victima
unei infracţiuni, dreptul de a obţine într-un termen rezona-
bil, în cadrul procedurii penale, o hotărâre de despăgubire de
către autorul infracţiunii, cu excepţia cazului în care, pentru
anumite situaţii, dreptul intern prevede că despăgubirea va
fi acordată în alt mod.
3.4 Articolul 9 alineatul (3) din Decizia-cadru
2001/220/JAI a Consiliului:
(3) Cu excepţia cazului în care acestea sunt absolut nece-
sare în cadrul procedurii penale, bunurile recuperabile care
20
2.25 Articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2012/29/
UE:
(1) Statele membre se asigură că autorităţile competente pot
adopta, în cursul procedurilor penale, măsurile adecvate pentru
a proteja viaţa privată, inclusiv caracteristicile personale ale vic-
timei luate în consideraţie în evaluarea individuală prevăzută
la articolul 22, și imaginile victimelor și ale membrilor fami-
liilor acestora. În plus, statele membre se asigură că autorităţile
competente pot adopta toate măsurile legale pentru a împiedica
difuzarea publică a oricăror informaţii care ar putea duce la
identificarea unei victime-copil.
2.26 Articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2011/36/
UE:
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite,
atunci când natura faptei o impune, urmărirea penală a unei
infracţiuni menţionate la articolele 2 și 3 pentru o perioadă de
timp suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului.
aparţin victimei și care i-au fost sechestrate în cursul proce-
durii îi vor fi restituite fără întârziere.
Accesul la despăgubiri în situații
transfrontaliere
3.5 Articolul 1 din Directiva 2004/80/CE:
În cazul în care infracţiunea premeditată a fost săvârșită prin
violenţă în alt stat membru altul cel în care își are reședinţa
în mod obișnuit solicitantul, statele membre asigură că acesta
are dreptul să înainteze cererea unei autorităţi sau oricărui
alt organism al statului membru respectiv.
3.6 Articolul 4 din Directiva 2004/80/CE:
Statele membre se asigură că persoanele care pot solicita
reparaţii au acces la informaţiile esenţiale privind posibilităţile
de a solicita o despăgubire prin toate mijloacele pe care statele
membre le consideră corespunzătoare.
Articolul 5 din Directiva 2004/80/CE:
(1) Autoritatea responsabilă cu asistenţa furnizează solicitan-
tului informaţiile la care face referire articolul 4, precum și
formularele de cerere necesare, pe baza manualului elaborat
în aplicarea articolului 13 alineatul (2).
(2) Autoritatea responsabilă cu asistenţa furnizează solicitan-
tului, la cererea acestuia, indicaţii și informaţii generale des-
pre modul de completare a formularului de cerere și despre
documentele justificative ce i-ar putea fi solicitate.
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
(3) Autoritatea responsabilă cu asistenţa nu procedează la
nicio apreciere a cererii.
3.7 Articolul 7 din Directiva 2004/80/CE:
De îndată ce primește o cerere transmisă în conformitate
cu articolul 6, autoritatea de decizie transmite autorităţii
Capitolul 4: Dreptul la integrare și la muncă
4.1 Articolul 21 alineatul (1) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene:
Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie și
ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor
și condiţiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispoziţiile
adoptate în vederea aplicării sale.
Articolul 6 din Directiva 2004/38/CE:
(1) Cetăţenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui
stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio
altă condiţie sau formalitate în afara cerinţei de a deţine o
carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.
(2) Dispoziţiile alineatului (1) se aplică și membrilor de fami-
lie care deţin un pașaport valabil, care nu au cetăţenia unui
stat membru și care îl însoţesc pe cetăţeanul Uniunii ori se
alătură acestuia.
Articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE)
nr. 562/2006 – Codul frontierelor Schengen:
(5) „persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă
circulaţie” înseamnă:
(a) cetăţenii Uniunii, în sensul articolului 17 alineatul (1)
din tratat, precum și resortisanţii ţărilor terţe care sunt
membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, care își exer-
cită dreptul la liberă circulaţie, cărora li se aplică Directiva
2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie
și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii
Uniunii și membrii familiilor acestora;
(b) resortisanţii ţărilor terţe și membrii familiilor lor, indife-
rent de cetăţenie, care, în temeiul acordurilor încheiate
între Comunitate și statele membre, pe de o parte, și
respectivele ţări terţe, pe de altă parte, beneficiază de
drepturi în materie de liberă circulaţie echivalente cu
cele ale cetăţenilor Uniunii.
4.2 Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38/
CE:
(1) Toţi cetăţenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul
altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni
în cazurile în care:
(a) sunt lucrători care desfășoară activităţi salariate sau
activităţi independente în statul membru gazdă sau
(b) dispun de suficiente resurse pentru ei și pentru membrii
familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru
responsabile cu asistenţa și solicitantului, în cel mai scurt
timp posibil, următoarele informaţii și documente:
(a) numele persoanei de contact sau al departamentului care
se ocupă de dosar;
(b) o confirmare de primire a cererii;
(c) dacă este posibil, o indicaţie privind termenul aproxima-
tiv în care se va emite o decizie privind cererea.
sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă
în cursul șederii și deţin asigurări medicale complete în
statul membru gazdă sau
(c) — sunt înscriși într-o instituţie privată sau publică, acre-
ditată sau finanţată de către statul membru gazdă pe baza
legislaţiei sau practicilor sale administrative, cu scopul
principal de a urma studii, inclusiv formare profesională
și
— deţin asigurări medicale complete în statul membru
gazdă și asigură autoritatea naţională competentă, printr-o
declaraţie sau o altă procedură echivalentă la propria ale-
gere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru
membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară
pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru
gazdă în timpul perioadei de ședere sau
(d) sunt membri de familie care însoţesc ori se alătură unui
cetăţean al Uniunii care îndeplinește el însuși condiţiile
menţionate la literele (a), (b) sau (c).
4.3 Articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene:
Dreptul la educaţie
(1) Orice persoană are dreptul la educaţie, precum și la acce-
sul la formare profesională și formare continuă.
(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit
învăţământul obligatoriu.
(3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respec-
tarea principiilor democratice, precum și dreptul părinţilor
de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit pro-
priilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt
respectate în conformitate cu legile interne care reglemen-
tează exercitarea acestora.
4.4 Articolul 15 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene:
(1) Orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exer-
cita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber.
(2) Orice cetăţean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un
loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii
în orice stat membru.
21
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
(3) Resortisanţii ţărilor terţe care sunt autorizaţi să lucreze pe
teritoriul statelor membre au dreptul la condiţii de muncă
echivalente acelora de care beneficiază cetăţenii Uniunii.
4.5 Articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene:
(1) Orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să
respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa.
(2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime
de muncă și la perioade de odihnă zilnică și săptămânală,
precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.
Resortisanți ai țărilor terțe
4.6 Articolul 11 alineatul (1) din
Directiva 2004/81/CE:
(1) Statele membre definesc reglementările potrivit cărora
beneficiarul unui permis de ședere este autorizat să acceadă
la piaţa muncii, la formare profesională și la învăţământ.
4.7 Articolul 12 din Directiva 2004/81/CE:
(1) Resortisanţii ţărilor terţe în cauză au dreptul de a accede
la programele și proiectele existente prevăzute de statele
membre sau de organizaţii neguvernamentale sau asociaţii
care au încheiat acorduri speciale cu statele membre, al căror
obiectiv este întoarcerea resortisanţilor respectivi la o viaţă
socială normală, inclusiv, în funcţie de situaţie, la cursuri
concepute pentru ameliorarea competenţelor lor profesionale
sau pregătirea întoarcerii lor asistate în ţara lor de origine.
Statele membre pot prevedea programe sau proiecte specifice
pentru resortisanţii ţărilor terţe în cauză.
(2) Atunci când un stat membru decide să instituie și să
pună în aplicare programele sau proiectele menţionate la
alineatul (1), acesta poate condiţiona eliberarea permisului
de ședere sau reînnoirea acestuia de participarea la programele
sau proiectele menţionate anterior.
4.8 Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2011/98/
UE:
(1) Lucrătorii din ţările terţe menţionaţi la articolul 3 alineatul
(1) literele (b) și (c) beneficiază de egalitate de tratament în
raport cu resortisanţii statului membru în care își au reședinţa,
în legătură cu:
(a) condiţiile de lucru, inclusiv în ceea ce privește salarizarea și
concedierea, precum și în materie de sănătate și siguranţă
la locul de muncă;
(b) libertatea de asociere, afiliere și apartenenţa la o organizaţie
ce reprezintă lucrătorii sau angajatorii sau la orice
organizaţie ai cărei membri desfășoară o activitate specifică,
inclusiv beneficiile pe care le conferă această organizaţie,
fără a aduce atingere legislaţiei naţionale în materie de
ordine și securitate publică;
(c) educaţie și formare profesională;
22
(d) recunoașterea diplomelor, certificatelor și a altor califi-
cări profesionale, în conformitate cu procedurile interne
aplicabile;
(e) ramurile securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regu-
lamentul (CE) nr. 883/2004;
(f) beneficii fiscale, cu condiţia ca lucrătorul să aibă domiciliul
fiscal în statul membru în cauză;
(g) accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii
publice, inclusiv accesul la procedurile de acordare a unei
locuinţe, în conformitate cu legislaţia naţională, fără a se
aduce atingere libertăţii contractuale în conformitate cu
legislaţia Uniunii și cu legislaţia naţională;
(h) servicii de consiliere acordate de oficiile forţelor de muncă.
4.9 Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/52/
CE:
(1) Statele membre se asigură că există mecanisme eficiente
prin care resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal pot depune
contestaţii împotriva angajatorilor lor, direct sau prin inter-
mediul unor părţi terţe desemnate de statele membre, cum
ar fi sindicatele și alte asociaţii sau o autoritate competentă
a statului membru, atunci când dreptul intern prevede acest
lucru.
4.10-12 Articolul 9 alineatul (1) litera (d) din
Directiva 2009/52/CE:
(d) Încălcarea este comisă de către un angajator care, chiar
dacă nu a fost acuzat sau condamnat pentru o infracţiune
în temeiul Deciziei-cadru 2002/629/JAI, utilizează
munca sau serviciile unui resortisant dintr-o ţară terţă
aflat în situaţie de ședere ilegală având cunoștinţă de fap-
tul că acesta este o victimă a traficului de fiinţe umane.
Articolul 6 din Directiva 2009/52/CE:
(1) În cazul fiecărei încălcări a interdicţiei menţionate la
articolul 3, statele membre asigură că angajatorul este răs-
punzător pentru plata:
(a) oricărei remuneraţii restante datorate resortisanţilor din
ţări terţe angajaţi ilegal. Nivelul convenit al remuneraţiei
se presupune a fi fost cel puţin egal cu salariul prevăzut de
legile aplicabile privind salariul minim sau de contractele
colective ori în conformitate cu practicile consacrate din
ramurile profesionale relevante, cu excepţia cazului în
care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul,
respectându-se totodată dispoziţiile naţionale obligatorii
privind salariile;
(b) unei sume egale cu valoarea tuturor impozitelor și
contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul
le-ar fi plătit dacă resortisantul dintr-o ţară terţă ar fi fost
angajat legal, inclusiv penalităţile de întârziere și amenzile
administrative corespunzătoare;
(c) după caz, oricăror cheltuieli determinate de transferul
plăţilor restante în ţara în care resortisantul dintr-o ţară
terţă s-a întors de bunăvoie sau a fost returnat.
(2) Pentru a asigura existenţa unor proceduri eficiente pentru
aplicarea alineatului (1) literele (a) și (c) și cu respectarea
articolului 13, statele membre instituie mecanisme pentru a
asigura că resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal:
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
(a) pot introducere o plângere, sub rezerva unei perioade
de prescripţie definite în temeiul legislaţiei naţionale,
împotriva angajatorului și au posibilitatea executării unei
hotărâri împotriva unui angajator pentru remuneraţiile
restante, inclusiv în cazurile în care aceștia s-au întors sau
au fost returnaţi; sau
(b) în cazurile în care acest lucru este prevăzut de legislaţia
naţională, pot solicita autorităţii competente din statul
membru în cauză să iniţieze procedurile pentru recupe-
rarea remuneraţiilor restante fără să mai fie nevoie să fie
introdusă o plângere în acest caz.
Resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal sunt informaţi sis-
tematic și obiectiv cu privire la drepturile de care beneficiază
în temeiul prezentului alineat și al articolului 13 înainte de
punerea în executare a unei eventuale decizii de returnare.
(3) Pentru a pune în aplicare alineatul (1) literele (a) și
(b), statele membre instituie o prezumţie conform căreia
un raport de muncă a durat cel puţin trei luni, cu excepţia
cazului în care angajatorul sau angajatul, printre altele, poate
dovedi contrariul.
(4) Statele membre se asigură că există mecanismele necesare
pentru a garanta că resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal
pot să primească toate plăţile salariale restante menţionate
la alineatul (1) litera (a) și recuperate în urma unei plângeri
Capitolul 5: Perioada de reflecție și permisul de ședere pentru
victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțe
Perioada de reflecție
5.1 Articolul 11 alineatul (6) din Directiva 2011/36/
UE:
(6) Informaţiile menţionate la alineatul (5) includ, dacă
este cazul, informaţii referitoare la o perioadă de reflecţie
și de refacere în conformitate cu Directiva 2004/81/CE și
informaţii referitoare la posibilitatea de a acorda protecţie
internaţională în conformitate cu Directiva 2004/83/CE a
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime
referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia
de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au
nevoie de protecţie internaţională, și referitoare la conţinutul
protecţiei acordate și cu Directiva 2005/85/CE a Consiliului
din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire
la procedurile din statele membre de acordare și retragere a
statutului de refugiat sau în conformitate cu alte instrumente
internaţionale sau cu norme naţionale similare.
Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2004/81/CE:
(1) Statele membre garantează că resortisanţii ţărilor terţe în
cauză beneficiază de o perioadă de gândire care să le permită
recuperarea și să se sustragă influenţei autorilor infracţiunilor,
depuse în temeiul alineatului (2), inclusiv în cazurile în care
s-au întors de bună voie sau au fost returnaţi.
(5) În cazurile în care au fost eliberate permise de ședere pe
o durată limitată în conformitate cu articolul 13 alineatul
(4), statele membre definesc în legislaţia naţională condiţiile
în care perioada de valabilitate a permiselor în cauză poate fi
prelungită până când resortisantul dintr-o ţară terţă a primit
toate plăţile salariale recuperate în temeiul alineatului (1) din
prezentul articol.
Copiii victime
4.13 Articolul 14 alineatul (1) din Directiva
2011/36/UE:
(1) Într-un termen rezonabil, statele membre asigură accesul
la educaţie al copiilor victime ale traficului de persoane și al
copiilor victimelor, cărora li se acordă asistenţă și sprijin în
temeiul articolului 11, în conformitate cu dreptul intern al
statelor membre.
Articolul 10 litera (b) din Directiva 2004/81/CE:
(b) statele membre garantează minorului accesul la sistemul
de învăţământ în aceleași condiţii ca și propriilor cetăţeni.
Statele membre pot prevedea ca accesul respectiv să se
limiteze la învăţământul public.
astfel încât să poată decide în deplină cunoștinţă de cauză
dacă să coopereze sau nu cu autorităţile competente.
5.2 Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2004/81/
CE:
(2) În timpul perioadei de gândire și până la pronunţarea
autorităţilor competente, resortisanţii ţărilor terţe în cauză au
acces la tratamentul prevăzut la articolul 7 și nicio măsură de
îndepărtare nu poate fi executată împotriva acestora.
5.3 Articolul 6 alineatul (4) din Directiva 2004/81/
CE:
(4) Statul membru poate pune capăt oricând perioadei de
gândire în cazul în care autorităţile competente stabilesc că
persoana în cauză a intrat din nou în legătură în mod activ,
voluntar și din proprie iniţiativă cu autorii infracţiunilor
menţionate la articolul 2 literele (b) și (c) sau din motive
privind ordinea publică și protecţia siguranţei interne.
5.4 Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/81/
CE:
(1) Statele membre garantează resortisanţilor ţărilor terţe în
cauză care nu dispun de resurse suficiente condiţii de viaţă în
măsură să le asigure subzistenţa, precum și acces la îngrijiri
medicale de urgenţă. Acestea satisfac nevoile speciale ale per-
soanelor cele mai vulnerabile, inclusiv, în funcţie de situaţie
23
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

și în cazul în care legislaţia internă prevede acest lucru, prin
acordarea de asistenţă psihologică.
Permis de ședere
(3) Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind retragerea per-
misului menţionate la articolul 14, permisul de ședere este
valabil pe o perioadă de cel puţin șase luni. Acesta poate fi
reînnoit în cazul în care condiţiile menţionate la alineatul (2)
din prezentul articol continuă să fie îndeplinite.

5.6 Articolul 9 din Directiva 2004/81/CE:

5.5 Articolul 8 din Directiva 2004/81/CE:
(1) Statele membre garantează titularului unui permis de
(1) La expirarea perioadei de gândire sau înainte de expirarea
ședere care nu dispune de resurse suficiente un tratament cel
perioadei respective, în cazul în care autorităţile competente
puţin echivalent cu cel prevăzut la articolul 7.
consideră că resortisantul ţării terţe în cauză îndeplinește
criteriul prevăzut la litera (b), statul membru examinează:
(2) Statele membre acordă asistenţa medicală necesară sau
(a) dacă este oportună prelungirea șederii persoanei respec-
orice alt tip de asistenţă resortisanţilor ţărilor terţe care nu
tive pe teritoriul său în scopul anchetei sau procedurii
dispun de resurse suficiente și care au nevoi speciale, în spe-
judiciare și
cial femeilor însărcinate, persoanelor cu handicap sau victi-
(b) dacă persoana interesată manifestă voinţa clară de a coo-
melor unor violenţe sexuale sau de orice alt fel și, în ipoteza
pera și
în care statele membre au recurs la posibilitatea prevăzută la
(c) dacă a rupt orice legătură cu presupușii autori ai fapte-
articolul 3 alineatul (3), minorilor.
lor ce pot fi considerate drept una dintre infracţiunile
menţionate la articolul 2 literele (b) și (c).
5.7 Articolul 14 din Directiva 2004/81/CE:
Permisul de ședere poate fi oricând retras, în cazul în care
(2) Fără a aduce atingere motivelor privind ordinea publică
condiţiile de eliberare nu mai sunt îndeplinite. În mod spe-
și protecţia siguranţei interne, eliberarea permisului de ședere
cial, permisul de ședere poate fi retras în următoarele cazuri:
necesită respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (1).
(a) în cazul în care beneficiarul a reluat în mod activ, volun-
tar și din proprie iniţiativă legătura cu presupușii autori

© iStockphoto/Juanmonino

24
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
ai infracţiunilor menţionate la articolul 2 literele (b) și
(c) sau
(b) în cazul în care autoritatea competentă consideră coope-
rarea victimei ca fiind frauduloasă sau plângerea acesteia
ca fiind frauduloasă sau nefondată sau
(c) din motive privind ordinea publică și protecţia siguranţei
interne sau
(d) în cazul în care victima încetează să coopereze sau
(e) în cazul în care autorităţile competente decid întreruperea
procedurii.
Rezidenți pe termen lung
5.8 Articolul 3 din Directiva 2003/109/CE:
(1) Prezenta directivă se aplică resortisanţilor ţărilor terţe care
au reședinţa legală pe teritoriul unui stat membru.
(2) Prezenta directivă nu se aplică resortisanţilor ţărilor terţe
care:
(a) au reședinţa în vederea efectuării unor studii sau pentru
a urma cursuri de formare profesională;
(b) sunt autorizaţi să aibă reședinţa într-un stat membru
în temeiul unei protecţii temporare sau au solicitat
autorizaţia de a avea reședinţa pentru același motiv și
sunt în așteptarea unei decizii privind statutul lor;
(c) sunt autorizaţi să aibă reședinţa într-un stat membru în
temeiul unei forme subsidiare de protecţie, în conformi-
tate cu obligaţiile internaţionale, legislaţiile interne sau
practicile statelor membre sau au solicitat autorizaţia de
Capitolul 6: Returnarea
6.1 Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2008/115/
CE:
(1) Decizia de returnare prevede un termen adecvat între
șapte și treizeci de zile, pentru plecarea voluntară, fără a aduce
atingere excepţiilor menţionate la alineatele (2) și (4). Statele
membre pot să prevadă în legislaţia naţională că un astfel
de termen este acordat numai pe baza unei cereri din par-
tea resortisantului unei ţări terţe. În acest caz, statele mem-
bre informează resortisanţii în cauză ai ţărilor terţe asupra
posibilităţii prezentării unei astfel de cereri. Perioada de timp
prevăzută mai sus nu exclude posibilitatea ca resortisanţii
ţărilor terţe respectivi să plece mai devreme.
6.2 Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/115/
CE:
(2) Statele membre prelungesc, atunci când este cazul, în
mod adecvat termenul plecării voluntare, ţinând seama de
circumstanţele specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi durata
șederii, existenţa copiilor care frecventează școala și existenţa
altor legături familiale și sociale.
a avea reședinţa pentru același motiv și sunt în așteptarea
unei decizii privind statutul lor.
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/109/CE:
(1) Statele membre acordă statutul de rezident pe termen
lung resortisanţilor ţărilor terţe care au avut reședinţa legală
și fără întrerupere pe teritoriul lor timp de cinci ani înainte
de a depune cererea în cauză.
Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2003/109/CE:
(1) Statele membre cer resortisanţilor ţărilor terţe să facă
dovada că dispun pentru ei și pentru membrii familiei lor
care se află în întreţinerea lor:
(a) de resurse stabile, regulate și suficiente pentru a satisface
nevoile proprii și pe cele ale membrilor familiei lor fără
a recurge la sistemul de ajutor social al statului membru
în cauză. Statele membre evaluează resursele respective în
ceea ce privește natura și regularitatea lor, ţinând seama
de nivelul minim al salariilor și pensiilor înainte de depu-
nerea cererii de dobândire a statutului de rezident pe
termen lung;
(b) de o asigurare de sănătate pentru toate riscurile acope-
rite în mod obișnuit pentru proprii resortisanţi în statul
membru în cauză.
Articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2004/83/CE:
(1) Statele membre se asigură că beneficiarii statutului de
refugiat sau ai statutului conferit prin protecţie subsidiară
au acces la îngrijirea sănătăţii în aceleași condiţii de acces ca
cele aplicabile resortisanţilor statului membru care a acordat
statutul.
6.3 Articolul 11 alineatul (3) din Directiva
2008/115/CE:
(3) Statele membre iau în calcul retragerea sau suspenda-
rea unei interdicţii de intrare în cazul în care un resortisant
al unei ţări terţe împotriva căruia s-a dispus interdicţia de
intrare în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf
poate dovedi că a părăsit teritoriul statului membru cu res-
pectarea deplină a deciziei de returnare.
Victimele traficului de fiinţe umane cărora li s-a acordat
un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/81/CE a
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere
eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale tra-
ficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări
a imigraţiei ilegale și care cooperează cu autorităţile compe-
tente nu fac obiectul interdicţiei de intrare, fără a aduce atin-
gere alineatului (1) primul paragraf litera (b) și cu condiţia
ca resortisantul în cauză al unei ţări terţe să nu reprezinte
o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa publică sau
siguranţa naţională. Statele membre pot să nu elibereze, pot
retrage sau suspenda o interdicţie de intrare în cazuri indivi-
25
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE
duale pentru motive umanitare. Statele membre pot retrage
sau suspenda interdicţia de intrare în cazuri individuale sau
în anumite categorii de cazuri din alte motive.
6.4 Articolul 13 din Directiva 2008/115/CE:
(1) Resortisantului în cauză al unei ţări terţe i se acordă
posibilitatea unei căi de atac efective împotriva deciziilor
referitoare la returnare, astfel cum se menţionează la arti-
colul 12 alineatul (1), în faţa unei autorităţi judiciare sau
administrative competente sau în faţa unui organ competent
alcătuit din membri imparţiali și care beneficiază de garanţii
de independenţă.
(2) Autoritatea sau organul menţionate la alineatul (1) deţin
competenţe în ceea ce privește revizuirea deciziilor referi-
toare la returnare, astfel cum se menţionează la articolul 12
alineatul (1), inclusiv posibilitatea suspendării temporare a
executării acestora, cu excepţia cazului în care suspendarea
este deja aplicabilă în temeiul legislaţiei naţionale.
(3) Resortisantul în cauză al unei ţări terţe are posibilitatea de
a obţine consiliere juridică, reprezentare și, dacă este necesar,
asistenţă lingvistică.
(4) Statele membre garantează acordarea gratuită, la cerere,
de asistenţă juridică și/sau reprezentare în conformitate cu
legislaţia naţională aplicabilă sau cu normele în materie de
asistenţă judiciară și pot dispune ca o astfel de asistenţă
juridică și/sau reprezentare gratuită să se supună condiţiilor
prevăzute la articolul 15 alineatele (3)-(6) din Directiva
2005/85/CE.
6.5 Articolul 9 din Directiva 2008/115/CE:
(1) Statele membre amână îndepărtarea:
(a) în cazul în care aceasta ar încălca principiul nereturnării
sau
(b) pe durata acordării unui efect suspensiv în conformitate
cu articolul 13 alineatul (2).
26
(2) Statele membre pot amâna îndepărtarea pentru o peri-
oadă corespunzătoare, în funcţie de circumstanţele specifice
fiecărui caz. Statele membre iau în considerare în special:
(a) starea fizică sau capacitatea mentală a resortisantului ţării
terţe;
(b) motive de ordin tehnic, cum ar fi lipsa mijloacelor de
transport sau imposibilitatea de îndepărtare datorită lipsei
identificării.
(3) În cazul în care îndepărtarea se amână în conformitate cu
alineatele (1) și (2), resortisantului în cauză al unei ţări terţe îi
pot fi impuse obligaţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3).
6.6 Articolul 3 punctul 3 din Directiva 2008/115/CE:
(3) „returnare” înseamnă procesul de întoarcere a unui resor-
tisant al unei ţări terţe – fie prin respectarea voluntară a unei
obligaţii de returnare, fie prin aplicarea forţată a acesteia – :
— în ţara de origine sau
— într-o ţară de tranzit în conformitate cu acordurile comu-
nitare sau bilaterale de readmisie sau alte acorduri.
Copiii victime
6.7 Articolul 10 din Directiva 2008/115/CE:
(1) Înainte de a decide emiterea unei decizii de returnare
pentru un minor neînsoţit, organismele corespunzătoare,
altele decât autorităţile care efectuează returnarea, trebuie să
furnizeze asistenţă adecvată, acordând importanţa cuvenită
interesului superior al copilului.
(2) Înaintea îndepărtării unui minor neînsoţit de pe teritoriul
unui stat membru, autorităţile statului membru respectiv se
asigură că acesta este trimis unui membru al familiei sale,
unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespun-
zătoare în statul de returnare.
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

Trimiteri la actele
legislative ale UE

2012/C326/47 Versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii

Europene
2012/29/UE Directiva 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind
drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire
a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (termen-limită de
transpunere 16 noiembrie 2015)
2011/99/UE Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protecție (termen-
limită de transpunere 11 ianuarie 2015)
2011/98/UE Directiva 2011/98/UE privind o procedură unică de solicitare a
unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii
și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un
set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere
legală pe teritoriul unui stat membru (termen-limită de transpunere
25 decembrie 2013)
2011/95/UE Directiva 2011/95/UE privind standardele referitoare la condițiile
pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau
apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un
statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru
obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate
(reformare) (termen-limită de transpunere pentru anumite articole –
21 decembrie 2013)
2011/36/UE Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a
Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Rantsev/Cipru și Rusia,
cererea nr. 25965/04
2010/C83/02 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
2009/52/CE Directiva 2009/52/CE de stabilire a standardelor minime privind
sancțiunile și măsurile la adresa angajatorilor de resortisanți din țări
terțe aflați în situație de ședere ilegală
2008/977/JAI Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului privind protecția datelor
cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și
judiciare în materie penală
2008/115/CE Directiva 2008/115/CE privind standardele și procedurile comune
aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor
terțe aflați în situație de ședere ilegală
(CE) nr 562/2006 Regulamentul (CE) nr. 562/2006 de instituire a unui Cod comunitar
privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul
Frontierelor Schengen)

27
 Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

2004/83/CE Directiva 2004/83/CE a Consiliului privind standardele minime

referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de
statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de
protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate
2004/81/CE Directiva 2004/81/CE a Consiliului privind permisul de ședere eliberat
resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane
sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care
cooperează cu autoritățile competente
2004/80/CE Directiva 2004/80/CE a Consiliului privind despăgubirea victimelor
infracționalității
2004/38/CE Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe
teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor
acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de
abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE,
73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și
93/96/CEE
2003/109/CE Directiva 2003/109/CE a Consiliului privind statutul resortisanților
țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung
2001/220/JAI Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului privind statutul victimelor în
cadrul procedurilor penale

28
Comisia Europeană

Drepturile de care beneficiază victimele traficului de persoane în UE

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene

2013 — 28 p. — 21 × 29,7 cm

ISBN 978-92-79-28456-4
doi:10.2837/6606

CUM VĂ PUTE‫܉‬I PROCURA PUBLICA‫܉‬IILE

UNIUNII EUROPENE?

Publica‫܊‬ii gratuite:
• un singur exemplar:
pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• mai multe exemplare/postere/hăr‫܊‬i:
de la reprezentan‫܊‬ele Uniunii Europene (http://ec.europa.eu/represent_ro.htm),
de la delega‫܊‬iile din ‫܊‬ările care nu sunt membre ale UE (http://eeas.europa.eu/delegations/index_ro.htm)
sau contactând re‫܊‬eaua Europe Direct (http://europa.eu/europedirect/index_ro.htm)
la numărul 00 800 6 7 8 9 10 11 (gratuit în toată UE) (*).
(*) Informa‫܊‬iile primite sunt gratuite, la fel ca ‫܈‬i cea mai mare parte a apelurilor telefonice (unii operatori ‫܈‬i unele cabine
telefonice ‫܈‬i hoteluri taxează totu‫܈‬i aceste apeluri).

Publica‫܊‬ii contra cost:

• pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).

Abonamente:
• de la agen‫܊‬ii de vânzări ai Oficiului pentru Publica‫܊‬ii al Uniunii Europene
(http://publications.europa.eu/others/agents/index_ro.htm).
 DR-32-13-053-RO-N

ec.europa.eu/home-affairs
ec.europa.eu/anti-trafficking

ISBN 978-92-79-28456-4