Obiective turistice

 Mănăstirea Cozia ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân, unde se află locul de
veșnică odihnă al său și al maicii Teofana, mama celui care la începutul veacului al XVII-
lea a realizat prima unire a principatelor române, Mihai Viteazul,
 Schitul Ostrov ctitorie a lui Neagoe Basarab, considerat a fi prima mânăstire de maici din
Țara Românească.
 Mănăstirea Turnu una din mânăstirile izolate din Vâlcea dar care beneficiază de un peisaj
înconjurător spectaculos.
 Stănișoara o mânăstire aflată la aproximativ 6 kilometri distanță de Călimănești-Căciulata
undeva în masivul Cozia.
 Schitul Sf. Ioan un locaș de cult cunoscut și sub denumirile "Biserica de sub stâncă" și
"Cozia 2".
 Biblioteca Orășenească A. E. Baconschi o clădire monument istoric înscrisă în Lista
Monumentelor Istorice din România.
 Cascada Lotrișor o spectaculoasă cădere de ape aflată la numai 6 kilometri distanță de
Călimănești-Căciulata.
 Gara Călimănești o construcție datată din anul 1899 și care a reușit să-și păstreze de-a
lungul secolelor identitate arhitectonică.
 Castrul roman Arutela

Călimăneștiul,a fost vizitat dealungul existenței sale de oameni deosebiți ai culturii române.
Amintim, că Mihai Eminescu, poetul național al românilor, trecând prin această așezare venind
dinspre Ardeal și vizitând mănăstirea Cozia, în anul 1882, face o remarcă zguduitoare a stării de
fapt a ceea ce ajunsese locașul ctitorit și totodată loc de odihnă veșnică al marelui domn Mircea
cel Bătrân. Arată poetul în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882: "Cozia, unde este îmormântat
Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă
malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul,
un monument istoric aproape egal ca vechime ca țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie."

Într-o iarnă geroasă a anului 1909, "poetul pătimirii noastre", Octavian Goga, a venit la
Călimănești pentru a pregăti apariția volumului "Ne cheamă pământul". A stat într-o căsuță din
Căciulata, aproape de malul Oltului înghețat, al acelui Olt căruia la Budapesta fiind, îi dedicase
poezia cu același nume, fără să-l vadă vreodată.

Fiecare epocă și-a pus amprenta asupra localității, mărturiile fiind păstrate și astăzi, constituind
prețuirea de care ele s-au bucurat din partea localnicilor.

Stațiunea balneo-climaterică
Legenda spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a
vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman". Crede că
acest lac are "puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au
vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare
de unde "cură piatră pucioasă". Meșteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc
pe lângă mănăstire o "bolniță" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Însuși ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit și s-a tratat aici la bătrânețe.
Mai târziu va veni spre vindecare și urmașul său Matei Basarab.

Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea,
care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată
și dusă cu poștalionul la Paris.

De asemeni Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale

de la Căciulata.

Datorită faimei apelor miraculoase stațiunea Călimănești nu a mai parcurs toate etapele
dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraș, ci a trecut direct la stadiul de stațiune.

Frumusețea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentați ai începutului de secol XX
să-și construiască splendide vile în stil elvețian, un sanatoriu și cazinouri (clădirea actualei
biblioteci și unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanțelor într-un peisaj încântător a Văii
Oltului, plină de verdeață și de aerul curat al munților.

După 1900 la Călimănești se construiește "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la

început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Totodată pacienții fac și cure interne cu ape
minerale de la izvoarele care se află atât la Călimănești-Centru, cât și la Căciulata.

În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu
interior din România, în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construiește un cazinou
în partea de sud la locul numit la Vâltoare. În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri
sportive ale înotătorilor locali. Deasemeni a fost amenajată o popicărie și o scenă, locul
prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiștii nu numai prin prezența
cazinoului, pădurii seculare și susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. Insula a fost și este
locul Schitului Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab.

De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a

Oltului insula a fost supraînălțată, de asemeni și schitul, însă autoritătile de atunci au considerat
că nu este necesară și reconstrucția cazinoului. Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea
seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Și mai
mult, fără niciun respect cel puțin de o ctitorie a unuia din importanții domnitori ai neamului
românesc, ce să mai discutăm de un lăcaș de închinăciune, lângă schit au construit un ștrand.
După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaș normal, insula fiind acum cedată schitului.

Tot cu această ocazie a lucrărilor hidro, au dispărut și cele două bacuri care traversau Oltul la
Păușa și din insula Ostrov la fosta haltă CFR, Călimănești.

Stațiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale și minerale din belșug,
iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri și baze de tratament.
La Păușa se află una din cele mai mari tabere școlare și studențești, locul unde generații de elevi
și studenți au petrecut clipe de neuitat ale vacanțelor școlare. De aici au pornit în drumeții spre
mănăstirile Turnu, Stănișoara, Schitul Sf. Ioan, Cozia, ori Cornetu, Masa lui Traian(azi sub apele
amenajerii hidroelectrice a Oltului) și muntele Cozia, magnificul urs de piatră culcat pe spate.
Tot neuitate au rămas și serile dansante organizate pe terasele diferitelor vile.

Industria de bază a orașului este cea a turismului balnear.