Professional Documents
Culture Documents
Civil Lucru Individual
Civil Lucru Individual
FACULTATEA DE DREPT
CURSUL
DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR
REFERAT
Șcerbatîi Adriana
Grupa 1606, anul II
Data remiterii
28.04.2018
1
Cuprins
Introducere .................................................................................................................................. 2
Scurt istoric ................................................................................................................................. 3
Noțiunea de acțiune pauliană. ..................................................................................................... 4
Domeniul de aplicare .................................................................................................................. 5
Condiţiile exercitării acţiunii pauliene ....................................................................................... 7
Efectele acţiunii pauliene............................................................................................................ 9
Natura juridică a acţiunii pauliene .............................................................................................. 9
Aspectul practic al acțiunii pauliene ......................................................................................... 10
Concluzia .................................................................................................................................. 13
Bibliografia selectivă ................................................................................................................ 14
2
Introducere
Drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorilor se supun principiului potrivit
cărora oricine este obligat personal este ţinut să-şi îndeplinească îndatoririle cu toate bunurile
sale mobile şi imobile prezente şi viitoare. Bunurile debitorului constituie astfel o garanţie
comună pentru creditorii săi, iar preţul lor se împarte între aceştia proporţional cu valoarea
creanţelor respective, cu excepţia cazului în care între creditori există “cauze legitime de
preferinţă”. Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că spre deosebire de creditorii privilegiaţi
şi de cei ipotecari, creditorii chirografari nu beneficiază de un drept de preferinţă între ei sau,
astfel spus, de o garanţie particulară pentru ipoteza în care debitorii lor nu şi-au îndeplinit
obligaţiile contractuale.
Spre deosebire de drepturile reale, acest fapt al creditorilor chirografari nu reprezintă
o garanţie suficientă, deoarece orice micşorare a patrimoniului debitorilor îl afectează. În
acest înţeles, creditorul poate urmări oricare dintre bunurile debitorului care se află în acel
moment în patrimoniul acestuia, indiferent dacă în momentul naşterii obligaţiei acel bun nu
era intrat în patrimoniul debitorului, după cum nu va putea urmări un bun care deşi în
momentul naşterii obligaţiei era în acel patrimoniu a fost înstrăinat pînă în momentul
urmăririi. Altfel spus, data nașterii creanţei și cuprinsul debitorului nu prezintă relevanţă
juridică sub aspectul bunurilor care pot fi urmărite de creditor deoarece el nu poate urmări
decît bunurile care se află în patrimoniul debitorului în momentul urmăririi acestora.
Pentru a preveni situaţiile care îi defavorizează, creditorii chirografari pot interveni
pe mai multe căi şi anume, fie să ceară luarea unor măsuri conservatorii cu privire la
patrimoniul debitorului, fie să ceară executarea silită a bunurilor debitorului în condiţiile
prevăzute de procedura civilă, fie, în sfîrşit să introducă unele acţiuni: acţiunea oblică
denumită şi acţiune indirectă sau subrogatorie, dacă debitorul nu-şi valorifică el însuşi unele
drepturi; acţiunea pauliană, denumită şi revocatorie, dacă debitorul încheie acte juridice în
frauda creditorilor săi chirografari, precum şi, în unele cazuri, o acţiune directă ori o acţiune
în declararea simulaţiei.
În continuarea acestei lucrări voi desfășura mai detaliat acțiunea pauliană, care
reprezintă unul dintre mijloacele de garanție a executării obligației.
3
Scurt istoric
Acțiunea pauliană sau revocatorie este una din instituțiile grandioase ale sistemului
de drept de origine romano-germanică. Aceasta avînd o existență milenară reprezintă un
adevărat tezaur juridic, acțiunea rămînînd și în contemporaneitate o instituție vie și
practicabilă.
În prezent identificăm acțiunea pauliană ca și o acţiune civilă prin care creditorul
poate cere anularea actelor juridice pe care debitorul le-a făcut în frauda drepturilor celui
dintâi. Aceasta avînd totuși o evoluție destul de îndelungată, astfel protejarea creditorului de
manevrele abuzive ale debitorului s-a îmbunătățit considerabil de-a lungul timpului.
Dreptul roman este cel care a dat naștere primelor considerații juridice asupra acestei
probleme, deși la începuturile lor acestea nu s-au remarcat ca un model de moderație și de
echitate. Actio per manus incetio reprezintă forma primitivă de acțiune revocatorie care era un
instrument ce îi dădea creditorului dreptul să îl vîndă ca sclav pe debitor, chiar împreună cu
familia sa, sau să îl omoare dacă existența creditului era recunoscută prin judecată sau
mărturie. Tabla III din Legea celor XII Table confirmă în mod foarte expresiv duritatea
regimului procedural roman, încheind capitolul consacrat creditelor cu celebra maximă
„adversus hostem aeterna autoritas esto” (împotriva dușmanului, revendicarea este eternă).
Spre anii 150-125 î.Hr., un pretor pe nume Paulus, despre care se știu puține lucruri,
a contribuit la depășirea formalismului acțiunilor civile primitive, enunțînd un concept cu
caracter personal și discreționar care să îi permită creditorului să anuleze actele realizate în
mod fraudulos și dezavantajul său de către debitor.
Câteva secole mai târziu, Digeste a consolidat versiunea cea mai elaborată a a
ctio pauliana, făcînd-o să fuzioneze, în configurația sa clasică, cu interdictum
fraudatorium. Începând din acest moment, actio pauliana s‐a dezvoltat pe baza alienatio
(înstrăinarea), a eventus fraudis (prejudiciul), a fraus (frauda) și a participatio fraudis
(cunoașterea fraudei).1
Două mii de ani reprezintă o perioadă de timp suficientă pentru ca dreptul și
practicienii săi să progreseze. Astfel, acțiunea pauliană este concepută ca o excepție de la
principiul efectului relativ al contractelor și este contrară normei potrivit căreia o persoană
care nu este parte la un contract nu poate nici beneficia și nici suferi de pe urma consecințelor
juridice ale acestuia. În esență, acțiunea pauliană nu implică compensarea, ci prezervarea
drepturilor creditorului asupra patrimoniului debitorului. Din punct de vedre procesual,
1
Bogdan Ionescu, Acțiunea pauliană, București, Editura Universul Juridic, 2012, p.12-13.
4
acțiunea pauliană este exercitată împotriva unui terț care a achiziționat bunul litigios, deși
debitorul este citat în mod frecvent pentru ca hotărîrea pronunțată să îi fie opozabilă.
creditorii fie pentru a avea, eventual, un profit în viitor. Din punct de vedere juridic se
consideră că temeiul acestei acţiuni îl constituie principiul executării cu bună-credinţă a
obligaţiilor (al.1 art.9 şi al.2 art.572 CC al RM), cum şi dreptul de gaj general pe care îl au
creditorii chirografari asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, avînd în vedere că
actele frauduloase reprezintă în delict civil împotriva creditorilor, debitorul este ţinut de a
repara prejudicial astfel cauzat.
Acţiunea pauliană este o acţiune personală, chiar dacă este îndreptată împotriva unui
act privitor la înstrăinarea unor drepturi reale imobiliare şi urmăreşte, în esenţă, ca şi acţiunea
oblică, readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului pentru a permite creditorului
executarea silită şi asupra acelor bunuri.3
Pe de o parte, literatura românească relatează că acțiunea pauliană este o măsură de
executare și că în prezent aceasta este teza brută, neșlefuită, aflându-se într-o stare primară.
Iar pe de altă parte, sprijină în mod unitar ideea apartenenței acțiunii pauliene drept o
măsură conservatorie doctrina franceză, belgiană și cea autohtonă. În acest sens, doctrinarul
Cazac Octavian precizează că acțiunea pauliană este una conservatorie fiindcă scopul este
readucerea bunului în patrimoniul debitorului fraudulos, iar executarea silită este o procedură
ulterioară și separată. Explicația constă în faptul că drept consecință a nereglementarii acțiunii
pauliene în legislația Republicii Moldova, într-adevar acțiunea pare a fi conservatorie și
conform practicii bunul este restituit debitorului. Per contrario, dacă ar fi reglementată expres
nu am putea invoca aceasta, pentru că bunul rămâne la terțul dobânditor.
Țin să definesc acțiunea pauliană ca fiind mijlocul legal ce se găsește la dispoziția
creditorului, de a ataca și de a obține reparare prejudiciului cauzat, drept consecință a violării
dreptului său de creanță, prin intermediul actului fraudulos încheiat de către debitorul său cu
terțul cocontractant, prin tolerare, sau numai în vederea îmbogățirii ultimului.
Domeniul de aplicare
Prin acţiunea pauliană poate fi cerută desfiinţarea oricărui act juridic, cu titlu oneros
sau gratuit, prin care debitorul a micşorat gajul general al creditorilor, cum ar fi: înstrăinări de
bunuri, cesiuni de drepturi, constituirea unei ipoteci, remiterea de datorii etc. prin acţiunea
pauliană pot fi atacate şi hotărîrile judecătoreşti rămase definitive, prin care debitorul s-ar fi
lăsat obligat în urma unor înţelegeri frauduloase încheiată cu adversarul său. Astfel, literatura
de specialitate şi practica judiciară admit posibilitatea revocării unei tranzacţii judiciare pe
calea acţiunii pauliene. Astfel, printr-o tranzacţie care produce efecte constitutive ori
3
C. Stătescu și C. Bărsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Beck, 2000, p.339.
6
4
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.416.
7
Nu pot fi, de asemenea, atacate prin acțiunea pauliană actele care constituie „un refuz
de îmbogățire” al debitorului, pentru că prin ele debitorul nu își micșorează activul
patrimonial, cu efect imediat, ci își creează doar riscul unei eventuale insolvabilități în viitor.5
5
Dumitru C. Florescu, Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București, Editura Universității Titu
Maiorescu, 2002, p.28.
6
Ibidem,.p.29.
8
debitorului trebuie făcută de creditor. Astfel, aşa cum am afirmat, acţiunea pauliană are un
caracter subsidiar, în sensul că creditorul o va putea exercita numai după ce, urmărindu-l pe
debitor, se stabileşte că este insolvabil. Astfel spus, acţiunea pauliană este admisibilă numai
după ce creditorul a recurs, fără rezultat, la celelalte mijloace juridice prevăzute de lege pentru
a obţine realizarea creanţei. Atunci cînd creditorul nu dovedeşte starea de insolvabilitatea,
terţii pîrîţi, în acţiunea pauliană, pot să invoce excepţia beneficiului de discuţie.
Creditorul nu trebui să dovedească insolvabilitatea debitorului atunci cînd acesta din
urmă este în stare de faliment sau de insolvabilitate notorie. Rezolvarea este aceeaşi şi în
ipoteza în care debitorul este sovabil însă urmărirea bunurilor sale prezintă prea multe sau
mari dificultăţi, fiind litigioase, aflate într-o altă ţară sau datorită uzurii fizice şi morale n-ar
putea fi valorificate prin vînzare silită.
C. Frauda debitorului. Noţiunea de fraudă a debitorului trezește controverse.
Astfel, prin fraudă se înţelege faptul că debitorul şi-a dat seama, a cunoscut pur şi simplu că
prin actul care-l încheie îşi provoacă sau îşi agravează insolvabilitatea. Într-o altă opinie s-a
considerat că frauda este sinonimă cu intenţia sau dolul debitorului. Şi în sfîrşit, într-o
concepţie intermediară se apreciază că între intenţia de a prejudicia pe creditor şi simpla
cunoaştere a insolvabilităţii sunt deosebiri numai de grad şi nicidecum de esenţă, deoarece
cunoaşterea prejudiciului de către debitor implică şi intenţia de a vătăma.
În concluzie, consider reală opinia potrivit căreia pentru existenţa fraudei este
suficient ca debitorul să fi cunoscut că prin încheierea actului îşi provoacă sau agravează
insolvabilitatea, cauzînd prejudiciu creditorilor săi. Frauda debitorului nu implică dolul
contractual, deci frauda comisă cu intenţia de a prejudicial creditorul, ci numai conştiinţa
debitorului cu privire la rezultatul actului său, adică provocarea ori sporirea insolvabilităţii
sale, chiar dacă prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.7
D. Complicitatea terţului dobînditor la frauda debitorului. Această condiţie este
necesară doar în cazul în care creditorul cere revocarea unui act cu titlu oneros încheiat de
debitorul său cu un terţ. Complicitatea terţului constă în dovada faptului că şi-a dat seama că
prin acel act creditorii debitorului sunt prejudiciaţi, datorită insolvabilităţii acestuia din urmă.
Acţiunea pauliană este îndreptată împotriva terţului dobînditor care are, în cadrul procesului,
calitatea de pîrît. În cazul actelor cu titlu oneros este necesar să se stabilească reaua-credinţă a
terţului, participarea sa la fraudă, în sensul cunoaşterii de către acesta a prejudicierii
creditorului prin acele acte.
7
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.418-419.
9
În cazul actelor cu titlu gratuit, condiţia complicităţii terţului nu este necesară. Prin
revocarea actului, terţul dobînditor nu are nimic de pierdut, de vreme ce nu a plătit un
echivalent.8
8
Dumitru C. Florescu, Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București, Editura Universității Titu
Maiorescu, 2002, p.31.
9
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.420.
10
10
Ion P. Filipescu și Andrei I. Filipescu, Drept Civil, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura
ACTAMI, 2000, p.219.
11
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.421.
12
Decizia Curții Supreme de Justiție, mun. Chişinău, nr.2ra-1557/14 din 16.07.2014.
11
preţul de 20000 lei, iar mobilierul din casă la preţul de 34000 lei, preţ mai avantajos decît
preţul casei de locuit. Invocă că până în prezent, Ion Grigoreţ continuă să locuiască în casa
înstrăinată, fapt confirmat prin probele din dosar, dar şi prin citarea lui Ion Grigoreţ la adresa
bunului imobil înstrăinat lui Victor Rotaru.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios
administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează
a fi admis cu casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a
acţiunii.
În cadrul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine că contractele de vînzare-
cumpărare a casei de locuit şi a mobilierului din casă din 09 noiembrie 2001 încheiate de către
intimatul Ion Grigoreţ cu nepotul său Victor Rotaru au fost încheiate fără intenţia de a
produce efecte juridice doar numai de formă, şi au avut drept scop de a se eschiva de la
executarea obligaţiunilor asumate prin contractele de împrumut, deoarece din cumulul
probelor administrate la examinarea cauzei date s-a stabilit cu certitudine că ulterior bunurile
înstrăinate au fost administrate de vînzătorul Ion Grigoreţ, fapt ce se confirmă însăşi prin
încheierea de către ultimul la 10 februarie 2004 a contractului de furnizare a energiei electrice,
semnarea la 11 mai 2005 a instrucţiunii privind „Regulile de folosire a utilajelor de gaze” şi
respectiv cererea adresată la SA „Apă-Canal” din 11 noiembrie 2007. Totodată s-a mai
constatat că conform materialului probator administrat în speţă că casa de locuit a lui Ion
Grigoreţ a fost evaluată de organul cadastral teritorial la preţul de 110000 lei, însă aceasta a
fost înstrăinată nepotului său doar la preţul de 20000 lei, iar mobilierul din casă la preţul de
34000 lei, preţ mai avantajos decît preţul casei de locuit.
În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ
lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, instanţele de judecată au aplicat eronat
prevederile normelor de drept material şi ilegal au respins acţiunea recurenţilor-reclamanţi.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele
cauzei au fost constatate de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate
eronat de către prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verificarea suplimentară a
cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de
apel şi hotărîrea primei instanţe de a emite o nouă hotărîre, prin care acţiunea lui Leonid
Oncean şi Ion Popov împotriva lui Ion Grigoreţ şi Victor Rotaru cu privire la declararea
nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare de admis ca întemeiată.
13
Concluzia
Acțiunea pauliană are fundament esențialmente moral, care explică importanța
identificării intenției frauduloase nu doar a debitorului , ci și a cocontractantului său. Este
inadmisibil ca creditorul să suporte un prejudiciu cauzat prin viclenia debitorului sau/și
complicitatea terțului cocontractant.
Datorita acțiunii pauliene creditorul poate să conteste actul juridic viclean al
debitorului său prin care acesta își diminuează patrimoniul.
Consider oportună și bine venită o reglementare expresă a acțiunii pauliene în Codul
Civil al Republicii Moldova, deoarece deși este reglementat în unele articole din cod ceea ce
presupune acțiunea respectivă, de exemplu art. 207, 221, faptul că nu e prevăzut însăși
mecanismul și noțiunea de „acțiune pauliană” sau „acțiune în revendicare” îi știrbește
oarecum din funcționalitate.
Astfel, reieșind din esența și natura acțiunii pauliene, consider că uneori nulitatea
absolută se întrebuințează abuziv. Precum întîlnim uneori în practică, din cauza omiterii
stipulării exprese în legislație a mecanismului de funcționare a acțiunii pauliene, în momentul
parvenirii acțiunilor de tipul dat, instanțele recurg fără nici o ezitare la declararea actului nul
de drept. Se admite că soluția conferită pe seama acțiunii pauliene de instanțele naționale
dintr-un punct de vedere este corectă pentru că de alte modalități de soluționare a litigiilor
acestea nu dispun actualmente, dar sub alt aspect, care rezidă în faptul că asemenea penetrare
a nulității absolute în acțiunea pauliană o denaturează pe deplin.
14
Bibliografia selectivă
A. Acte normative interne
1. Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, în Monitorul Oficial nr. 82-86 din
22.06.2002.
B. Practica judiciară
1. Decizia Curții Supreme de Justiție, mun. Chişinău, nr.2ra-1557/14 din 16.07.2014
C. Bibliografie
1. Costin, Mircea et al. Dicţionar de drept civil, Bucureşti, Editura Ştiințifică și
Enciclopedică, 1980;
2. Filipescu Ion P. și Filipescu Andrei I., Drept Civil, Teoria Generală a obligațiilor,
București, Editura ACTAMI, 2000;
3. Florescu, Dumitru C., Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București,
Editura Universității Titu Maiorescu, 2002;
4. Ionescu, Bogdan, Acțiunea pauliană, București, Editura Universul Juridic, 2012;
5. Pop, Liviu, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000;
6. Stătescu Constantin și Cornel Bârsan. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Bucureşti, Editura All Beck, 2000.