UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CURSUL
DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

REFERAT

ANALIZA TEORETICO-PRATICĂ A ACȚIUNII PAULIENE

Dr., conf.univ. Tatiana Tabuncic

Șcerbatîi Adriana
Grupa 1606, anul II
Data remiterii

28.04.2018
 1

Cuprins
Introducere .................................................................................................................................. 2
Scurt istoric ................................................................................................................................. 3
Noțiunea de acțiune pauliană. ..................................................................................................... 4
Domeniul de aplicare .................................................................................................................. 5
Condiţiile exercitării acţiunii pauliene ....................................................................................... 7
Efectele acţiunii pauliene............................................................................................................ 9
Natura juridică a acţiunii pauliene .............................................................................................. 9
Aspectul practic al acțiunii pauliene ......................................................................................... 10
Concluzia .................................................................................................................................. 13
Bibliografia selectivă ................................................................................................................ 14
 2

Introducere
Drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorilor se supun principiului potrivit
cărora oricine este obligat personal este ţinut să-şi îndeplinească îndatoririle cu toate bunurile
sale mobile şi imobile prezente şi viitoare. Bunurile debitorului constituie astfel o garanţie
comună pentru creditorii săi, iar preţul lor se împarte între aceştia proporţional cu valoarea
creanţelor respective, cu excepţia cazului în care între creditori există “cauze legitime de
preferinţă”. Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că spre deosebire de creditorii privilegiaţi
şi de cei ipotecari, creditorii chirografari nu beneficiază de un drept de preferinţă între ei sau,
astfel spus, de o garanţie particulară pentru ipoteza în care debitorii lor nu şi-au îndeplinit
obligaţiile contractuale.
Spre deosebire de drepturile reale, acest fapt al creditorilor chirografari nu reprezintă
o garanţie suficientă, deoarece orice micşorare a patrimoniului debitorilor îl afectează. În
acest înţeles, creditorul poate urmări oricare dintre bunurile debitorului care se află în acel
moment în patrimoniul acestuia, indiferent dacă în momentul naşterii obligaţiei acel bun nu
era intrat în patrimoniul debitorului, după cum nu va putea urmări un bun care deşi în
momentul naşterii obligaţiei era în acel patrimoniu a fost înstrăinat pînă în momentul
urmăririi. Altfel spus, data nașterii creanţei și cuprinsul debitorului nu prezintă relevanţă
juridică sub aspectul bunurilor care pot fi urmărite de creditor deoarece el nu poate urmări
decît bunurile care se află în patrimoniul debitorului în momentul urmăririi acestora.
Pentru a preveni situaţiile care îi defavorizează, creditorii chirografari pot interveni
pe mai multe căi şi anume, fie să ceară luarea unor măsuri conservatorii cu privire la
patrimoniul debitorului, fie să ceară executarea silită a bunurilor debitorului în condiţiile
prevăzute de procedura civilă, fie, în sfîrşit să introducă unele acţiuni: acţiunea oblică
denumită şi acţiune indirectă sau subrogatorie, dacă debitorul nu-şi valorifică el însuşi unele
drepturi; acţiunea pauliană, denumită şi revocatorie, dacă debitorul încheie acte juridice în
frauda creditorilor săi chirografari, precum şi, în unele cazuri, o acţiune directă ori o acţiune
în declararea simulaţiei.
În continuarea acestei lucrări voi desfășura mai detaliat acțiunea pauliană, care
reprezintă unul dintre mijloacele de garanție a executării obligației.
 3

Scurt istoric
Acțiunea pauliană sau revocatorie este una din instituțiile grandioase ale sistemului
de drept de origine romano-germanică. Aceasta avînd o existență milenară reprezintă un
adevărat tezaur juridic, acțiunea rămînînd și în contemporaneitate o instituție vie și
practicabilă.
În prezent identificăm acțiunea pauliană ca și o acţiune civilă prin care creditorul
poate cere anularea actelor juridice pe care debitorul le-a făcut în frauda drepturilor celui
dintâi. Aceasta avînd totuși o evoluție destul de îndelungată, astfel protejarea creditorului de
manevrele abuzive ale debitorului s-a îmbunătățit considerabil de-a lungul timpului.
Dreptul roman este cel care a dat naștere primelor considerații juridice asupra acestei
probleme, deși la începuturile lor acestea nu s-au remarcat ca un model de moderație și de
echitate. Actio per manus incetio reprezintă forma primitivă de acțiune revocatorie care era un
instrument ce îi dădea creditorului dreptul să îl vîndă ca sclav pe debitor, chiar împreună cu
familia sa, sau să îl omoare dacă existența creditului era recunoscută prin judecată sau
mărturie. Tabla III din Legea celor XII Table confirmă în mod foarte expresiv duritatea
regimului procedural roman, încheind capitolul consacrat creditelor cu celebra maximă
„adversus hostem aeterna autoritas esto” (împotriva dușmanului, revendicarea este eternă).
Spre anii 150-125 î.Hr., un pretor pe nume Paulus, despre care se știu puține lucruri,
a contribuit la depășirea formalismului acțiunilor civile primitive, enunțînd un concept cu
caracter personal și discreționar care să îi permită creditorului să anuleze actele realizate în
mod fraudulos și dezavantajul său de către debitor.
Câteva secole mai târziu, Digeste a consolidat versiunea cea mai elaborată a a
ctio pauliana, făcînd-o să fuzioneze, în configurația sa clasică, cu interdictum
fraudatorium. Începând din acest moment, actio pauliana s‐a dezvoltat pe baza alienatio
(înstrăinarea), a eventus fraudis (prejudiciul), a fraus (frauda) și a participatio fraudis
(cunoașterea fraudei).1
Două mii de ani reprezintă o perioadă de timp suficientă pentru ca dreptul și
practicienii săi să progreseze. Astfel, acțiunea pauliană este concepută ca o excepție de la
principiul efectului relativ al contractelor și este contrară normei potrivit căreia o persoană
care nu este parte la un contract nu poate nici beneficia și nici suferi de pe urma consecințelor
juridice ale acestuia. În esență, acțiunea pauliană nu implică compensarea, ci prezervarea
drepturilor creditorului asupra patrimoniului debitorului. Din punct de vedre procesual,

1
Bogdan Ionescu, Acțiunea pauliană, București, Editura Universul Juridic, 2012, p.12-13.
 4

acțiunea pauliană este exercitată împotriva unui terț care a achiziționat bunul litigios, deși
debitorul este citat în mod frecvent pentru ca hotărîrea pronunțată să îi fie opozabilă.

Noțiunea de acțiune pauliană.

Acţiunea pauliană este acea acţiune prin care creditorul solicită revocarea sau
desfiinţarea judiciară a actelor încheiate de debitor în frauda drepturilor sale. De aceea, ea se
mai numeşte acţiune revocatorie. În acelaşi fel defineşte acţiunea pauliană şi practica juridică
arătîndu-se că ea constă în mijlocul juridic „[…] prin care creditorul poate acţiona împotriva
actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor[…]” şi care „[…] derivă din
dreptul de gaj general cu privire la patrimonial acestuia din urmă, pus la dispoziţia
creditorului în vederea realizării creanţei sale, pe calea executării silite[…]”.2
Prin urmare, acțiunea pauliană este un instrument juridic prevăzut de lege pentru
protecția intereselor creditorului împotriva fraudei debitorului.
Subliniez, deci că un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecția intereselor
creditorului împotriva fraudei debitorului, îl constituie acțiunea pauliană, pus la dispoziția
primului și care derivă indubitabil or, se sprijină exclusiv pe dreptul de gaj general și
asemenea pe necesitatea în care se află orice debitor de a nu viola cu bună-știință legea
contractului său.
Luând în considerare că în dreptul Republicii Moldova nu avem instituit un regim
special al acțiunii pauliene de drept comun, iar acțiunea pauliană se fundamentează pe
nulitatea actului fraudulos pe motiv de cauză ilicită, deducem concluzia că acțiunea pauliană
poate fi invocată de orice persoană interesată (art. 217 din Codul civil).
Reieșind din esența și natura acțiunii pauliene, considerăm întrebuințarea nulității
absolute făcută într-o manieră abuzivă și impardonabilă, cu toate acestea vom vedea că totuși
în practică, din cauza omiterii stipulării exprese în legislație a mecanismului de funcționare a
acțiunii pauliene, în momentul parvenirii acțiunilor de tipul dat, instanțele recurg fără nici o
ezitare la declararea actului nul de drept. Admitem că soluția conferită pe seama acțiunii
pauliene de instanțele naționale dintr-un punct de vedere este corectă pentru că de alte
modalități de soluționare a litigiilor acestea nu dispun actualmente, dar sub alt aspect, pe care
îl susținem incontestabil rezidă în faptul că asemenea penetrare a nulității absolute în acțiunea
pauliană o denaturează pe deplin.
La baza acţiunii revocatorii se află un element psihologic şi anume, tendinţa
debitorului aflat în dificultate de a încheia acte juridice cu terţii fie pentru a prejudicia
2
M.N. Costin, et al., Dicționar de drept civil, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980, p.37.
 5

creditorii fie pentru a avea, eventual, un profit în viitor. Din punct de vedere juridic se
consideră că temeiul acestei acţiuni îl constituie principiul executării cu bună-credinţă a
obligaţiilor (al.1 art.9 şi al.2 art.572 CC al RM), cum şi dreptul de gaj general pe care îl au
creditorii chirografari asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, avînd în vedere că
actele frauduloase reprezintă în delict civil împotriva creditorilor, debitorul este ţinut de a
repara prejudicial astfel cauzat.
Acţiunea pauliană este o acţiune personală, chiar dacă este îndreptată împotriva unui
act privitor la înstrăinarea unor drepturi reale imobiliare şi urmăreşte, în esenţă, ca şi acţiunea
oblică, readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului pentru a permite creditorului
executarea silită şi asupra acelor bunuri.3
Pe de o parte, literatura românească relatează că acțiunea pauliană este o măsură de
executare și că în prezent aceasta este teza brută, neșlefuită, aflându-se într-o stare primară.
Iar pe de altă parte, sprijină în mod unitar ideea apartenenței acțiunii pauliene drept o
măsură conservatorie doctrina franceză, belgiană și cea autohtonă. În acest sens, doctrinarul
Cazac Octavian precizează că acțiunea pauliană este una conservatorie fiindcă scopul este
readucerea bunului în patrimoniul debitorului fraudulos, iar executarea silită este o procedură
ulterioară și separată. Explicația constă în faptul că drept consecință a nereglementarii acțiunii
pauliene în legislația Republicii Moldova, într-adevar acțiunea pare a fi conservatorie și
conform practicii bunul este restituit debitorului. Per contrario, dacă ar fi reglementată expres
nu am putea invoca aceasta, pentru că bunul rămâne la terțul dobânditor.
Țin să definesc acțiunea pauliană ca fiind mijlocul legal ce se găsește la dispoziția
creditorului, de a ataca și de a obține reparare prejudiciului cauzat, drept consecință a violării
dreptului său de creanță, prin intermediul actului fraudulos încheiat de către debitorul său cu
terțul cocontractant, prin tolerare, sau numai în vederea îmbogățirii ultimului.

Domeniul de aplicare
Prin acţiunea pauliană poate fi cerută desfiinţarea oricărui act juridic, cu titlu oneros
sau gratuit, prin care debitorul a micşorat gajul general al creditorilor, cum ar fi: înstrăinări de
bunuri, cesiuni de drepturi, constituirea unei ipoteci, remiterea de datorii etc. prin acţiunea
pauliană pot fi atacate şi hotărîrile judecătoreşti rămase definitive, prin care debitorul s-ar fi
lăsat obligat în urma unor înţelegeri frauduloase încheiată cu adversarul său. Astfel, literatura
de specialitate şi practica judiciară admit posibilitatea revocării unei tranzacţii judiciare pe
calea acţiunii pauliene. Astfel, printr-o tranzacţie care produce efecte constitutive ori
3
C. Stătescu și C. Bărsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Beck, 2000, p.339.
 6

translative de drepturi poate avea loc micşorarea patrimoniului debitorului şi prejudicierea

creditorilor săi.
De asemenea, creditorii unui moştenitor pot cere revocarea actului de renunţare la
moştenire, precum şi a actului de acceptare a unei succesiuni insolvabile, făcut în frauda
drepturilor lor. În schimb, actele prin care debitorul refuză să se îmbogăţească nu pot fir
evocate, cum este neacceptarea unei donaţii.
Totuși, nu poate fi atacată cu acțiune pauliană plata unei datorii făcute de un debitor
insolvabil, chiar de rea-credință, afară dacă nu ar privi o datorie fictivă sau neexigibilă pentru
că plata nu micșorează patrimoniul debitorului, orice plată avînd drept efect stingerea unei
datorii.
Nu pot fi revocate pe calea acţiunii pauliene următoarele acte:
 Actele care privesc drepturile personale nepatrimoniale;
 Actele privitoare la drepturile patrimoniale care implică o apreciere personal,
de ordin subiectiv a debitorului;
 Actele referitoare la drepturile patrimoniale neurmăribile. Cu toate acestea,
acţiunea revocatorie este admisibilă împotriva actelor juridice care privesc drepturi
patrimoniale neurmăribile cînd ele au fost încheiate de debitor cu intenţia de a frauda
interesele creditorilor;
 Actele prin care debitorul angajează noi datorii, deoarece micşorarea
patrimoniului nu are loc, ci se creează doar riscul unei eventuale insolvabilităţi, cînd acele
datorii vor deveni exigibile. În cazul în care s-a constituit o garanţie, în doctrină s-a arătat că
aceasta poate fi atacată pe calea.4
Acțiunea pauliană nu poate avea ca obiect acte care privesc drepturi personale
nepatrimoniale sau drepturi patrimoniale care implică o apreciere de ordin subiectiv din partea
debitorului (cum ar fi revocare unei donații pentru motiv de ingratitudine) sau cele care
privesc drepturi neurmăribile de către debitor.
În principiu nu poate fi atacată cu acțiunea pauliană contractarea unor noi datorii,
deși în acest mod debitorul își agravează insolvabilitatea. La fel nu poate fi atacată prin
acțiunea pauliană constituirea unei garanții, dacă ea a avut loc odată cu nașterea obligației
principale, ori actele de opțiune legală, adică facultatea legală a debitorului de a alege între
două drepturi sau acte chiar dacă debitorul a ales dreptul sau actul care îl prejudiciază.

4
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.416.
 7

Nu pot fi, de asemenea, atacate prin acțiunea pauliană actele care constituie „un refuz
de îmbogățire” al debitorului, pentru că prin ele debitorul nu își micșorează activul
patrimonial, cu efect imediat, ci își creează doar riscul unei eventuale insolvabilități în viitor.5

Condiţiile exercitării acţiunii pauliene

Pentru ca acţiunea pauliană să fie admisibilă se cer a fi întrunite următoarele condiţii:
A. Creanţa celui care exercită acţiunea pauliană trebuie să fie certă, exigibilă şi
lichidă. De asemenea, în principiu, acţiunea pauliană poate fi introdusă numai de creditorii
anteriori actului a cărui revocare se cere, pentru faptul că în momentul încheierii sale
creditorul posterior nu avea un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului; un act
anterior al debitorului, în general, nu poate fi prejudiciabil şi nici fraudulos faţă de creditorii
posteriori încheierii sale. De la această regulă se admite că există şi o excepţie în situaţia cînd
debitorul a perfectat anterior cu intenţia dovedită de a lipsi pe viitorii creditori de garanţiile pe
care ei, fără să cunoască încheierea actului respectiv, le-au avut în vedere atunci cînd s-au
hotărît să contracteze cu debitorul. În acest sens, practica judiciară a statuat că actul fraudulor
de înstrăinare a unui bun săvîrşit în scopul de a-l sustrage de la confiscare sau de la urmărire
silită este revocabil, chiar dacă a fost încheiat înainte de începerea urmăririi penale, dar după
săvîrşirea faptei care a dus la confiscarea averii făptuitorului sau la plata de despăgubiri.
Dovada caracterului anterior al creanţei debitorului faţă de momentul încheierii
actului a cărui revocare se cere poate fi făcută prin orice mijloace de probă. El nu trebuie să
aibă, în acest scop, data certă. Faţă de actul fraudulos, creditorul respective are calitatea de terţ
propriu-zis. Pentru el, acel act are valoare de fapt juridic.
Consider că acţiunea pauliană este o acţiune subsidiară, ceea ce înseamnă că ea este
admisibilă numai după constatarea insolvabilităţii debitorului. Or, în acest scop, creditorul
este obligat, în prealabil, să pornească procedura executării silite împotriva debitorului şi
numai fiind în imposibilitate de a-şi realiza creanţa va fi în măsură să dovedească faptul că
actul respective îi este prejudiciabil. Aşadar, necesităţi de ordin practic impun ca dreptul de
creanţă să fie constatat printr-un titlu executoriu.6
B. Actul respectiv să fi fost încheiat în frauda drepturilor creditorului, adică să-i fi
cauzat un prejudiciu. Acel prejudiciul constă în faptul că, prin acel act, debitorul şi-a cauzat o
stare de insolvabilitate sau şi-a agravat insolvabilitatea existentă. Dovada insolvabilităţii

5
Dumitru C. Florescu, Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București, Editura Universității Titu
Maiorescu, 2002, p.28.
6
Ibidem,.p.29.
 8

debitorului trebuie făcută de creditor. Astfel, aşa cum am afirmat, acţiunea pauliană are un
caracter subsidiar, în sensul că creditorul o va putea exercita numai după ce, urmărindu-l pe
debitor, se stabileşte că este insolvabil. Astfel spus, acţiunea pauliană este admisibilă numai
după ce creditorul a recurs, fără rezultat, la celelalte mijloace juridice prevăzute de lege pentru
a obţine realizarea creanţei. Atunci cînd creditorul nu dovedeşte starea de insolvabilitatea,
terţii pîrîţi, în acţiunea pauliană, pot să invoce excepţia beneficiului de discuţie.
Creditorul nu trebui să dovedească insolvabilitatea debitorului atunci cînd acesta din
urmă este în stare de faliment sau de insolvabilitate notorie. Rezolvarea este aceeaşi şi în
ipoteza în care debitorul este sovabil însă urmărirea bunurilor sale prezintă prea multe sau
mari dificultăţi, fiind litigioase, aflate într-o altă ţară sau datorită uzurii fizice şi morale n-ar
putea fi valorificate prin vînzare silită.
C. Frauda debitorului. Noţiunea de fraudă a debitorului trezește controverse.
Astfel, prin fraudă se înţelege faptul că debitorul şi-a dat seama, a cunoscut pur şi simplu că
prin actul care-l încheie îşi provoacă sau îşi agravează insolvabilitatea. Într-o altă opinie s-a
considerat că frauda este sinonimă cu intenţia sau dolul debitorului. Şi în sfîrşit, într-o
concepţie intermediară se apreciază că între intenţia de a prejudicia pe creditor şi simpla
cunoaştere a insolvabilităţii sunt deosebiri numai de grad şi nicidecum de esenţă, deoarece
cunoaşterea prejudiciului de către debitor implică şi intenţia de a vătăma.
În concluzie, consider reală opinia potrivit căreia pentru existenţa fraudei este
suficient ca debitorul să fi cunoscut că prin încheierea actului îşi provoacă sau agravează
insolvabilitatea, cauzînd prejudiciu creditorilor săi. Frauda debitorului nu implică dolul
contractual, deci frauda comisă cu intenţia de a prejudicial creditorul, ci numai conştiinţa
debitorului cu privire la rezultatul actului său, adică provocarea ori sporirea insolvabilităţii
sale, chiar dacă prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.7
D. Complicitatea terţului dobînditor la frauda debitorului. Această condiţie este
necesară doar în cazul în care creditorul cere revocarea unui act cu titlu oneros încheiat de
debitorul său cu un terţ. Complicitatea terţului constă în dovada faptului că şi-a dat seama că
prin acel act creditorii debitorului sunt prejudiciaţi, datorită insolvabilităţii acestuia din urmă.
Acţiunea pauliană este îndreptată împotriva terţului dobînditor care are, în cadrul procesului,
calitatea de pîrît. În cazul actelor cu titlu oneros este necesar să se stabilească reaua-credinţă a
terţului, participarea sa la fraudă, în sensul cunoaşterii de către acesta a prejudicierii
creditorului prin acele acte.

7
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.418-419.
 9

În cazul actelor cu titlu gratuit, condiţia complicităţii terţului nu este necesară. Prin
revocarea actului, terţul dobînditor nu are nimic de pierdut, de vreme ce nu a plătit un
echivalent.8

Efectele acţiunii pauliene

Acţiunea pauliană are, în principal, efectul de a atrage revocarea actului fraudulos
care, astfel, nu va mai putea fi opozabil creditorului şi acesta va putea urmări bunul care
constituia obiectul acelui act. Dacă acţiunea pauliană este admisă de instanţa de judecată,
actul juridic atacat poate fi revocat. Efectele admiterii acţiunii pauliene trebuie analizate în
raport cu terţul dobînditor, debitorul şi ceilalţi creditori ai debitorului.
• Faţă de terţul dobînditor, actul juridic este revocat. Efectul ei se va
mărgini la repararea prejudiciului suferit de creditor. Terţul va putea oferi
creditorului suma necesară pentru stingerea pretenţiilor sale, păstrînd astfel bunul
respectiv. Revocarea are loc numai în limitele necesare realizării dreptului de creanţă
al creditorului reclamant.
• Faţă de debitor, actul revocat continuă să rămînă în vigoare şi să-şi
producă efectul în raporturile sale cu terţul contractant. Revocarea actului operează
exclusiv în raporturile dintre creditor şi terţ. Lucrul se întoarce în patrimoniul
debitorului numai printr-o ficţiune grefată pe raporturile dintre creditor şi terţul
dobînditor. În consecinţă, ceea ce excede nevoilor de plată a creditorului aparţine
definitiv terţului.
• Faţă de ceilalţi creditori ai debitorului, admiterea acţiunii pauliene nu
produce nici un efect. Revocarea actului atacat profită numai creditorului sau
creditorilor care au introdus acţiunea. Aşadar, acţiunea pauliană are caracter
individual. Aceasta se explică prin aceea că cel care a introdus acţiunea exercită un
drept propriu şi individual.9

Natura juridică a acţiunii pauliene

Acţiunea pauliană este o acţiune personală. Aceasta aparține creditorului și se
exercită în numele său, astfel, acest drept al creditorului are caracter personal, deoarece legea

8
Dumitru C. Florescu, Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București, Editura Universității Titu
Maiorescu, 2002, p.31.
9
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.420.
 10

nu le acordă creditorilor, pe temeiul gajului general, un drept real asupra bunurilor

debitorului.
Admiterea acţiunii pauliene are ca efect revocarea sau desfiinţarea totală ori, după
caz, parţială a actului încheiat de debitor cu terţul.10
În baza unor concepții din doctrină constat că există opinia că acţiunea pauliană este
o acţiune în reparare. Fundamentul ei juridic faţă de debitor constă, pe de o parte, în dreptul
de gaj general al creditorului, iar pe de altă parte, în ideea că debitorul a săvîrşit, prin actul
încheiat, o faptă ilicită împotriva creditorului, cauzîndu-i un prejudiciu ce trebuie reparat. Faţă
de terţa persoană care a încheiat actul fraudulos cu debitorul, fundamentul juridic al acţiunii
pauliene diferă, după cum este cu titlul oneros sau cu titlu gratuit. Cînd actul este cu titlu
oneros, revocarea poate fi dispuă numai dacă terţul dobînditor este de rea credinţă. Fiind de
rea-credinţă, acţiunea pauliană se întemeiază pe principiul răspunderii civile delictuale. Dacă
actul juridc este cu titlu gratuit, acţiunea pauliană îşi are fundamentul pe principiul conform
căruia nimănui nu-i este permis a se îmbogăţi pe nedrept în detrimentul altuia şi va avea ca
urmare revocarea actului, indiferent că terţul este de bună sau de rea-credinţă. Aşadar, şi într-
un caz şi în celălalt, acţiunea pauliană este menită să asigure repararea prejudiciului cauzat
creditorului. Revocarea actului nu este un scop în sine. Ea este mijlocul juridic adecvat de
reparare a prejudiciului cauzat creditorului prin încheirea actului fraudulor de către debitor cu
terţul dobînditor.11

Aspectul practic al acțiunii pauliene

Dacă ar fi să fac referire la practica judiciară din Republica Moldova, e bine-venită
analiza uneia dintre acestea precum este Decizia Curții Supreme de Justiție a RM, dar mai
exact Decizia nr. 2ra-1557/14, 16 iulie 2014, mun.Chișinău12, care vine cu hotarîrea ca să se
declare nule contractele de vînzare-cumpărare încheiate la 09 noiembrie 2001 între vînzătorul
Ion Grigoreţ şi cumpărătorul Victor Rotaru a casei de locuit situată în oraşul Ialoveni, str.
Cireşilor, 6, cu preţul de 20000 lei şi bunurilor casnice aflate în casă în sumă de 37000 lei.
Pentru a ajunge la o concluzie este necesară aprofundarea în acest caz. Astfel, litigiul
a luat amploare la data de 26 martie 2009, cînd Leonid Oncean şi Ion Popov au depus o
cerere de chemare în judecată împotriva lui Ion Grigoreţ şi Victor Rotaru cu privire la
declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.

10
Ion P. Filipescu și Andrei I. Filipescu, Drept Civil, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura
ACTAMI, 2000, p.219.
11
Liviu Pop, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000, p.421.
12
Decizia Curții Supreme de Justiție, mun. Chişinău, nr.2ra-1557/14 din 16.07.2014.
 11

Reclamanții încheind contracte de împrumut cu pîrîtul, avînd drept dovadă recipise

lăsate de către pîrît acestora, astfe deduc ca s-a încheiat un contract juridic obligațional în care
pîrîtul se obligă să restituie împrumuturile la data stabilită. Astfel ajunși la scadență
reclamanții solicitînd returnarea împrumuturilor se ciocnesc cu faptul că pîrîtul a vîndut casa
de locuit și mobilierul nepotului său, Victor Rotaru, la un preț foarte mic (20000 mii lei)
pentru a evita aplicarea sechestrului. Contractul de vînzare dintre aceștia fiind unul fictiv,
deoarece Ion Grigoreț continuă să locuiască în casă.
În urma acestei situații reclamanții au depus o cerere de chemare în judecată cu
privire la încasarea sumelor împrumutate.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 30 aprilie 2008 acţiunea a fost admisă şi a
fost încasat de la Ion Grigoreţ în beneficiul lui Leonid Oncean împrumutul în sumă de 38000
dolari SUA şi în beneficiul lui Ion Popov împrumutul în sumă de 13100 dolari SUA.
Consideră că contractele de vânzare-cumpărare încheiate între Ion Grigoreţ şi Victor Rotaru la
09 noiembrie 2001 sunt fictive, fiind încheiate fără intenţia de a produce efecte juridice. Prin
urmare, solicită declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Ion
Grigoreţ şi Victor Rotaru la 09 noiembrie 2001.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 02 iulie 2009 acţiunea a fost admisă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2010 a fost respins apelul
declarat de către Ion Grigoreţ şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii
Supreme de Justiţie din 26 ianuarie 2011 a fost admis recursul declarat de către Ion Grigoreţ,
au fost casate integral hotărârile judecătoreşti şi a fost restituită pricina spre rejudecare în
primă instanţă, de un alt complet de judecată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 septembrie 2011 a fost admisă
declaraţia de abţinere a judecătorilor Judecătoriei Ialoveni, N. Toma şi Victor Rotari şi pricina
civilă a fost strămutată pentru examinare în fond la Judecătoria Hînceşti.
Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 01 februarie 2013 acţiunea a fost respinsă ca
fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013 a fost respins apelul
declarat de către Leonid Oncean şi Ion Popov şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 07 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Leonid Oncean şi Ion Popov au
declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea
integrală a hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea
acţiunii. Recurenţii susţin faptul că casa de locuit a lui Ion Grigoreţ a fost evaluată de organul
cadastral teritorial la preţul de 110000 lei, însă aceasta a fost înstrăinată nepotului său doar la
 12

preţul de 20000 lei, iar mobilierul din casă la preţul de 34000 lei, preţ mai avantajos decît
preţul casei de locuit. Invocă că până în prezent, Ion Grigoreţ continuă să locuiască în casa
înstrăinată, fapt confirmat prin probele din dosar, dar şi prin citarea lui Ion Grigoreţ la adresa
bunului imobil înstrăinat lui Victor Rotaru.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios
administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează
a fi admis cu casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a
acţiunii.
În cadrul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine că contractele de vînzare-
cumpărare a casei de locuit şi a mobilierului din casă din 09 noiembrie 2001 încheiate de către
intimatul Ion Grigoreţ cu nepotul său Victor Rotaru au fost încheiate fără intenţia de a
produce efecte juridice doar numai de formă, şi au avut drept scop de a se eschiva de la
executarea obligaţiunilor asumate prin contractele de împrumut, deoarece din cumulul
probelor administrate la examinarea cauzei date s-a stabilit cu certitudine că ulterior bunurile
înstrăinate au fost administrate de vînzătorul Ion Grigoreţ, fapt ce se confirmă însăşi prin
încheierea de către ultimul la 10 februarie 2004 a contractului de furnizare a energiei electrice,
semnarea la 11 mai 2005 a instrucţiunii privind „Regulile de folosire a utilajelor de gaze” şi
respectiv cererea adresată la SA „Apă-Canal” din 11 noiembrie 2007. Totodată s-a mai
constatat că conform materialului probator administrat în speţă că casa de locuit a lui Ion
Grigoreţ a fost evaluată de organul cadastral teritorial la preţul de 110000 lei, însă aceasta a
fost înstrăinată nepotului său doar la preţul de 20000 lei, iar mobilierul din casă la preţul de
34000 lei, preţ mai avantajos decît preţul casei de locuit.
În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ
lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, instanţele de judecată au aplicat eronat
prevederile normelor de drept material şi ilegal au respins acţiunea recurenţilor-reclamanţi.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele
cauzei au fost constatate de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate
eronat de către prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verificarea suplimentară a
cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de
apel şi hotărîrea primei instanţe de a emite o nouă hotărîre, prin care acţiunea lui Leonid
Oncean şi Ion Popov împotriva lui Ion Grigoreţ şi Victor Rotaru cu privire la declararea
nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare de admis ca întemeiată.
 13

Concluzionînd pot spune că această speță este un complexă, avîd ca obiect al

litigiului casa și mobilierul pe care pîrîtul le-a înstrăinat cu scopul de a nu fi sechestrate, acest
contract de vînzare-cumpîrare fiind unul fictiv, de unde și descoperim aplicabilitatea acțiunii
pauliene.

Concluzia
Acțiunea pauliană are fundament esențialmente moral, care explică importanța
identificării intenției frauduloase nu doar a debitorului , ci și a cocontractantului său. Este
inadmisibil ca creditorul să suporte un prejudiciu cauzat prin viclenia debitorului sau/și
complicitatea terțului cocontractant.
Datorita acțiunii pauliene creditorul poate să conteste actul juridic viclean al
debitorului său prin care acesta își diminuează patrimoniul.
Consider oportună și bine venită o reglementare expresă a acțiunii pauliene în Codul
Civil al Republicii Moldova, deoarece deși este reglementat în unele articole din cod ceea ce
presupune acțiunea respectivă, de exemplu art. 207, 221, faptul că nu e prevăzut însăși
mecanismul și noțiunea de „acțiune pauliană” sau „acțiune în revendicare” îi știrbește
oarecum din funcționalitate.
Astfel, reieșind din esența și natura acțiunii pauliene, consider că uneori nulitatea
absolută se întrebuințează abuziv. Precum întîlnim uneori în practică, din cauza omiterii
stipulării exprese în legislație a mecanismului de funcționare a acțiunii pauliene, în momentul
parvenirii acțiunilor de tipul dat, instanțele recurg fără nici o ezitare la declararea actului nul
de drept. Se admite că soluția conferită pe seama acțiunii pauliene de instanțele naționale
dintr-un punct de vedere este corectă pentru că de alte modalități de soluționare a litigiilor
acestea nu dispun actualmente, dar sub alt aspect, care rezidă în faptul că asemenea penetrare
a nulității absolute în acțiunea pauliană o denaturează pe deplin.
 14

Bibliografia selectivă
A. Acte normative interne
1. Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, în Monitorul Oficial nr. 82-86 din
22.06.2002.
B. Practica judiciară
1. Decizia Curții Supreme de Justiție, mun. Chişinău, nr.2ra-1557/14 din 16.07.2014
C. Bibliografie
1. Costin, Mircea et al. Dicţionar de drept civil, Bucureşti, Editura Ştiințifică și
Enciclopedică, 1980;
2. Filipescu Ion P. și Filipescu Andrei I., Drept Civil, Teoria Generală a obligațiilor,
București, Editura ACTAMI, 2000;
3. Florescu, Dumitru C., Drept Civil, Teoria generală a obligațiilor, vol. II, București,
Editura Universității Titu Maiorescu, 2002;
4. Ionescu, Bogdan, Acțiunea pauliană, București, Editura Universul Juridic, 2012;
5. Pop, Liviu, Teoria Generală a obligațiilor, București, Editura Lumina Lex , 2000;
6. Stătescu Constantin și Cornel Bârsan. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Bucureşti, Editura All Beck, 2000.