ALCATURIREA SI MODUL DE APLICARE AL PROGRAMULUI DE

TRATAMENT ……………………………..
Metodele de terapie fizicală şi de recuperare
Metodele de terapie fizicală şi de recuperare sunt utilizate mai ales atunci cînd luxaţia
nu a fost redusă la timp şi a apărut artroza articulaţiei.Tratamentul de recuperare a
copiilor cu displazie este extrem de important şi include, în primul rând, un set
cerinţe stricte privind regimul ortopedic. Nerespectarea indicaţiilor
corespunzătoarepoate provoca dereglări ireductibile, cu invalidizare de la vârsta

copilăriei.
Foto 1.Copilul inainte de procedure

Examenarea se ţncepe cu Semnul (testul) Ortolani .Este obligatoriu de efectuat

latoţi nou născuţii (test de rutină al inventarului lezional al nou născutului). Este
pozitiv până în jurul vârstei de 3 luni. La prematuri poate persista pozitiv şi până la 5-
6 luni.Semnul reproduce dislocarea şi repunerea capului femural în cavitatea
cotiloidă, cu percepţia tactilă şi\sau acustică a unui pocnet denumit “clic”.Semne
derivate din descrierea clasică a testului Ortolani, având aceeaşi seminficaţie au fost
descrise de Barlow, Palmer şi Thomas.

1
 Foto 2.Examenarea copilului

Nou născutul sau sugarul mic se poziţionează în decubit dorsal. examinatorul

poziţionat spre picioarele pacientului prinde cu mâinile coapsa şi gamba copilului
care se flectează la 90 de grade. Policele examinatorului se poziţionează pe
trohanterul mare, genunchiul fiind poziţionat în podul palmei.Se imprimă o
mişcare de abducţie şi rotaţie externă a coapselor şi indexul împinge uşor
trohanterul mare în sens antero-caudal.Se percepe un calcment caracteristic produs
prin integrarea capului femural în cavitatea cotiloidă prin trecerea peste bureletul
sprâncenei.
La mişcarea inversă de adducţie, rotaţie internă a coapselor şi presiune cu policele
în sens postero-cranian resimţim tactil şi acustic “clicul” caracteristic produs prin
întoarcerea capului femural în cavitatea cotiloidă.
Semnul limitării abducţiei (Peics).Este valoros mai ales la DCF unilaterală: La nou
născutul şi sugarul cu coapsele şi gambele flectate la 90 de grade, în mod normal
abducţia este posibilă şi facilă până la un unghi de 50-60 de grade (aproape de
planul mesei de examinare).Limitarea abducţiei sub 45 de grade este un veritabil
semn de alarmă
Semnul exagerării mişcărilor de rotaţie (Goudow). Copilul poziţionat cu coapsele
şi gambele flectate la 90 de grade are mişcări posibile de rotaţie internă şi externă
până la un unghi de 90 de grade.În unele cazuri rotaţia se poate efectua până la
160-180 de grade fapt care ridică semne pertinente de suspiciune pentru o DCF.
Scurtarea aparentă a unui membru inferior .Scurtarea aparentă a unui membru
inferior la pacientul în decubit dorsal, poziţionat pe un plan dur, cu coapsele şi
gambele în extensie (semnul Ombredanne).Semnul este valabil în DCF unilaterală.
Semnul Galeazi .Semnul Galeazi pacientul în decubit dorsal, cu gambele flectate
pe coapse şi plantele în sprijin simetric pe planul de examinare.Unul dintre
genunchi este mai jos situat la o inspecţie din profil (tangenţială).
Alte semne clinice.Asimetria pliurilor de pe faţa internă a coapselor, ca număr şi
adâncime, denumit şi semnul Peter-Bade (prin disfuncţie de tonus al adductorilor).

2
 Asimetria pliurilor subfesiere (semnul Pelteshon) este un semn valoros, mai ales
când se însoţeşte cu semnul Peter-Balde sau alte semne descrise.

Asimetria fantei vulvare (semnul Lancel), care apare tangentă (întretaie) coapsa de
pe partea displazică.
Capul femural nu se palpează în triunghiul lui Scarpa sub arcada crurală, intern de
lacuna vasculară unde se percepe o depresiune. Semnul este mai evident la sugarii
mai mari şi se poate asocia cu palparea unei simfize ischio-pubiene mai
hipoplazice (Tachdjian).
Semnul Etienne-Dande: poziţia nou născutului cu coapsele în extensie şi rotaţie
externă şi rotaţia externă exagerată (“a la Chaplin”) este adesea pozitiv în luxaţiile
teratologice.Facem precizarea că semnele de ascensiune trohanteriene pot fi
evidenţiate şi la sugar, dar sunt mai greu de reprodus. Le vom descrie la diagnosticul
clinic al luxaţiei congenitale coxo-femurale.
Examinarea atentă a nou născutului şi a sugarului poate pune în evidenţă asocierea a
două sau mai multe semne descrise, ceea ce ridică problema unui “şold cu risc”.
După Dimieglio se descriu şi alţi factori de risc ce trebuiesc depistaţi: antecedente
familiale de LCF,prezentaţie pelvină, primiparitate, gemelaritate,oligoamnios,picior
strânb congenital asociat,torticolis congenital asocia,sexul feminin, zona geografică,
etc,existenţa oricăror altor malformaţii
Tratamentul displaziei luxante de şold, pentru a fi eficient, trebuie început cât mai
precoce, imediat după depistarea clinică şi radiografică.Copilul va fi ţinut cu
coapsele în abducţie şi rotaţie internă, poziţie în care capul femural este bine centrat
în cotil. În unele cazuri, când abducţia coapselor este net limitată, se poate face
tenotomie de adductori după care urmează imobilizarea în abducţie.Tratamentul
durează 3-4 luni, fiind necesară o radiografie de control pentru aprecierea
rezultatelor la fiecare 30 zile.Tratamentul displaziei luxante de şold trebuie încetat
numai la dispariţia semnelor radiologice de alarmă.
Hidroterapia.1. Baia la temperatura de indiferenţă: temperatura apei este de 34 -
35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10- 15 minute. Are efect calmant.

3
2. Baia caldă simplă: se execută într-o cadă obişnuită cu apa la 36 - 37°C şi cu
durată de 15 - 30 minute. Are acţiune sedativă generală.
3. Baia kinetorepică: este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se
umple 3/4 cu apă la temperatura 35 - 37 - 38°C.
Bolnavul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută
sub apă mişcări în articulaţiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în
repaus, după care este invitat să execute singur mişcările imprimate de tehnician.
Durata băi: 20 -- 30 minute.
Mod de acţiune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se
produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui
Arhimede.
4. Baia cu masaj: este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 - 39°C în care se
execută rnasajul asupra regiunii interesate. Durata băi depinde de durata masajului
efectuat.
5. Baia cu iod
Se face cu apă la temperatura 35 - 37°C şi are durata de 10 - 20 minute. Se foloseşţe
iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parţială) până la 1 kg (baie
generală), amestecată în părţi egale cu sarea de bucătărie.
Mod de acţiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilalaţie şi
scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului, determină
reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor, contribuind la reducerea
fenomenelor inflamatorii.
Termoterapia.Căldura este utilă prin acţiunea pe care o are de a combate spasmul
muscular şi micile reacţii inflamatoare.
Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai
benefică decît căldura uscată.
1. Împachetarea cu parafină
4
Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură
mai ridicată. Acţiunea împachetărilor cu parafină: provoacă o supraîncălzire
profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la 38 - 40°C provocând o
transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia
produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire.
2. Împachetarea cu nămol: constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 -
40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.
În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se
intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.
3. Băile de lumină: cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar
cele parţiale în dispozitive adaptate.
Durata băilor este de 5 - 20 minute şi după terminarea lor se face o procedură de
răcire.
4. Băile de soare şi nisip: utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se
face cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte
treptat în zilele următoare. Sunt deosebit de importante pentru echilibrul fosfo-calcic
al copilului.
5. Cataplasmele: constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la
temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La
cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.
Electroterapia. 1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic şi fidel de sedare a
durerilor. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi
şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de
sensibilitate.
5
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune
antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu
histamină).
2. Curentul diadinamic: se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o
perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată
pe zi. Se recomandă 10---14 şedinţe.
Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc
curenţii de înaltă frecvenţă, ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile la
trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.
3. Curentul faradic: se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe
regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind
tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe
care o degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte
funcţionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate în consolidarea fracturilor, datorită efectului de “masaj
mecanic”, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaţie, mobilitate.
5. Razele infraroşii se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux şi băile de
lumină. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele
străbat pînă la cîţiva centimetri în profunzime, acţionînd atît asupra ţesutului
conjunctiv, cît şi asupra glandelor şi metabolismului general. Ele provoacă totodată
şi o vasodialataţie la nivelul plexului venos.
La sfîrşitul perioadei de imobilizare se instituie masajul, mobilizarea activă şi
pasivă. Mersul va fi permis după una sau două luni de la suprimarea mobilizării,
atunci cînd criteriile clinice şi radiologice îi permit.
Masajul. Definiţia masajului. Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de
manipulări manuale, variate, aplicate simetric la suprafaţa organismului în scop
terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul
executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la

6
 terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi întăresc
starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Efectele fiziologice
Acţiuni locale:
 Acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular şi articular;
 Acţiune hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale;
 Înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu accelerarea proceselor de
rezorbţie în regiunea masată;
Acţiuni generale:
 Stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;
 Creşterea metabolismului bazal;
 Efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului: îmbunătăţirea
somnului, îndepărtarea oboselii musculare.
Mecanisme de acţiune:
Cel mai important mecanism de acţiune în masaj este reprezentat de mecanismul
reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument şi proprioceptorii din muşchi,
tendoane şi ligamente, la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care
primesc şi transmit informaţii către SNC.
Concomitent cu acţiunea nervoasă reflexă pe căi rahidiene, manevrele de masaj
determină o serie de reflexe neurovegetative, îndeosebi vasculare. Cum vasele
cutanate conţin mai mult de ¼ din cantitatea totală de sînge (pielea fiind un adevărat
rezervor de sînge), masajul produce o influenţă considerabilă asupra întregului
organism.
Alt mod de acţiune este efectul mecanic asupra lichidelor interstiţiale, ţesuturilor
conjunctive, masajul putînd să intervină favorabil, ajutînd la rezorbţia lor în sînge
pentru a fi eliminate.
Descrierea anatomică a regiunii.Articulaţia coxofemurală este formată din capul
femural, care se articulează cu cavitatea acetabulară a osului coxal.
Muşchii regiunii sunt:
Anterior: m. iliopsoas
7
 Posteriori: m. fesieri (mare, mijlociu şi mic), m.piramidal, m.obturator intern,
m.gemeni (superior şi inferior), m.pătrat femural, m.obturator.
Laterali: m.tensor al fasciei lata
Mediali: m.pectineu, m.adductor mijlociu, m.drept intern, m.adductori (mare şi
mic). În partea anterioară a articulaţiei coxo-femurale se află triunghiul lui Scarpa,
regiune pe unde trece pachetul vasculo-nervos şi ganglionar (artera femurală, vena
safenă, ganglionii inghinali). De aceea, masajul în această regiune se va face uşor,
pentru a nu traumatiza acest pachet vasculo-nervos.
Tehnica masajului. În prima etapă, copilul se aşează în decubit ventral şi se
începe cu netezirea cu ambele palme, de la partea inferioară a muşchilor fesieri pînă
la creasta iliacă.

Foto 3 . Masaj ,netezire.

O altă netezire este netezirea pieptene, care se face tot pe muşchii fesieri. Se face
apoi frămîntarea cu o mînă, pornind de la partea inferioară a fesierilor pînă la
paravertebralii lombari, în două-trei straturi. Pe aceleaşi direcţii se face frămîntarea
cu două mîini, contratimp.
Geluirea se execută pe plica fesieră, după ce, în prealabil, a făcut netezirea cu
partea cubitală a mîinii, de la coccis pe şanţul superior al fesierilor pînă la creasta
iliacă. Tot la frămîntare se face ciupitul, care se execută pe fesieri, în cazul cînd sunt
flaşci. Urmează fricţiunea pe plica fesieră, după ce am făcut netezirea cu partea
cubitală a mîinii. Se face deget peste deget, de la coccis pe şanţul superior al
fesierilor, creasta iliacă, în jurul fesierului mare, iar pe fesieri, care sunt foarte
dezvoltaţi, cu coatele degetelor.
Urmează tapotamentul, cu toate formele, şi apoi vibraţia.

8
 În etapa a doua se întoarce bolnavul în decubit dorsal, cu coapsa flectată în uşoară
abducţie. După ce am făcut încălzirea coapsei cu netezire şi frămîntări, facem
netezirea cu partea cubitală a degetelor pe plica inghinală, apoi fricţionăm cu deget
peste deget în triunghiul lui Scarpa către creasta iliacă, şi, din nou, ajungem în dreptul
trohanterului mare.
Manevra principală este fricţiunea combinată uneori cu vibraţia.
Contraindicaţiile masajului:
Boli de piele
Boli vasculare (varice, flebite, tromboflebite9
Boli hemoragice.
Kinetoterapia are următoarele obiective: Refacerea mobilităţii prin reeducarea
tuturor mişcărilor la nivelul şoldului, dar mai ales flexie, adducţie şi rotaţie externă.

Foto 4.Pregatirea pentru exerciţiu.

Refacerea forţei musculare: fesierii mare, mijlociu tensorul fasciei lata (ca muşchi
ai ortostatismului),muşchii trohanterieni (rotatori externi), cu rol în stabilitatea
posterioară (căderea în faţă) ţi în fixarea capului femural în cotil,muşchii flexori
(psoas), muşchii rotatori interni cu rol în mobilizarea şoldului la mers.
Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
Exerciţiul 1: copilul se află în decubit dorsal; asistentul fixează bazinul cu o mînă,
iar cu cealaltă execută abducţia cu priză la nivelul condilului intern al femurului.
9
 Exerciţiul 2: copilul se află în decubit dorsal; asistentul se plasează în unghiul
format de coapsa abdusă a acestuia şi masă; cu o mînă fixează iliacul să nu se ridice,
cu antebraţul şi mîna cealaltă susţine coapsa, iar cu corpul împinge, accentuînd
abducţia.
Exerciţiul 3: copilul se află în decubit dorsal; asistentul prinde treimea inferioară a
coapsei şi o rotează în afară (genunchiul este întins).
Exerciţii folosind diverse montaje de scripeţi cu contragreutăţi.
În cazul pacienţilor imobilizaţi la pat, se fac mişcări izometrice prin contracţia şi
relaxarea muşchilor cvadricepşi şi adductori.
O formă specială a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se execută în
bazine speciale. Această metodă se bazează pe efectele apei calde: sedarea durerilor,
relaxarea musculară, creşterea complianţei ţesuturilor moi, a distensibilităţii
acestora.Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie este foarte variabilă de la 10 - 15
minute până la o oră. Exerciţiile fizice executate în cadrul acestei metode au la bază
aceleaşi telinici ca şi cele executate în aer, ţinând însă seama de principiile şi
avantajele oferite de mediul acvatic.
Inainte de şedinţa de kinetoterapie se recomandă "încălzirea musculară" prin
diverse proceduri de termoterapie, iar după şedinţă aplicăm masaj sau duş - masaj.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciţii de remobilizare a coloanei
vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale ale
muşchiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams.
Prima fază: decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;
- decubit dorsal, se trage cu mâinile un genunchi la piept până se atinge
genunchiul cu fruntea, apoi celălalt genunchi;
- ca şi în exerciţiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;
- decubit dorsal cu mâinile sub cap; se trage un genunchi cât mai mult spre piept,
apoi celălalt, apoi ambii concomitent;
- decubit dorsal cu braţele ridicate la verticală, pe lângă cap, genunchii flectaţi la
90°, tălpile pe pat. Din această poziţie se împinge lomba spre pat, se contractă
abdominalii şi se basculează sacrul spre înainte. Se revine apoi se repetă de mai multe
10
ori în şezând pe scaun, cu genunchii mult depărtaţi, se flexează trunchiul anterior,
astfel ca mâinile să atingă solul sub scaun. Se menţine această poziţie timp de 4 - 5
secunde, se revine şi se repetă de mai multe ori.
Fiecare exerciţiu se repetă de 5 ori pe şedinţă şi se fac 2-3 şedinţe zilnic.
Faza a doua:decubit dorsal cu genunchii flexaţi, tălpile pe pat, se apleacă ambii
genunchi (lipiţi) spre dreapta şi spre stânga, până ating suprafaţa patului;
decubit dorsal, se ridică alternativ călcâiul şi se aşează pe genunchiul opus şi din
această poziţie se abduce coapsa până atinge suprafaţa patului;
decubit dorsal, se ridică alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul extins;
din ortostatism, genoflexiuni cu mâinile sprijinite pe spătarul unui scaun, spatele se
menţine perfect drept, călcâiele lipite pe sol;
poziţia de "cavaler servant", corpul aplecat spre înainte şi sprijin cu mâinile pe sol;
se întinde genunchiul de sprijin executând şi o balansare care întinde muşchiul psoas
- iliac.
Locul de desfasurare al cercetarii Spitalul de copii ,or.Balţi
Metode de cercetare folosite:
Metoda studiului de caz.Metoda des folosita in practica medicala, urmareste :
 Descrierea situatiei prezente a pacientilor. Obtinerea informatiilor de baza
despre cauzele posibile care au determinat situatia: evolutia sarcinii, decurgerea
nasterii (travaliul, prezentatia fatului, eccidente la nastere, reanimarea fatului, etc.),
scorul Apgar.
 Ipotezele explicative: elemente patologice observate in evolutia dezvolterii
copilului.;
Metoda anchetei – a implicat discutia cu parintii, in special mama, privind
evolutia mişcarii a copilului si reactiile la eventualele programe de recuperare
effectuate anterior. Unele elemente furmizate de parinti pot avea o relevanta
semnificativa pentru evolutia pozitiva a cazului.
Metoda observatiei – implica observarea copilului din punct de vedere motor. Se
vor urmari posturile copilului (in decubit dorsal si ventral, sezand si ortostatism) si
posibilitatile lui de miscare independente.
11
 Metoda prelucrarii statistico-matematice a datelor obtinute – care a constat
din: prelucrarea rezultatelor obtinute, a valorilor matematice, a parametrilor
fiziologici masurati, conform metodelor de calcul.
Metoda grafica – a constat din reprezentarea grafica a variatior parametrilor
urmariti si a indicilor masurati pe baza acestora; cu ajutorul acestei reprezentari
grafice se obtine o mai buna vizualizare a efectelor experimentului precum si o
apreciere de ansamblu a rezultatelor cercetarilor.
Metoda de evaluare – pentru copii luati in sudiu folosim scale nominale
(clasificare simpla in diferite categorii, fara existenta unor relatii speciale intre
acestea) si scale ordinale (care masoara amplitudinea unei proprietati folosind o
clasificare dominanta a unor raspunsuri posibil a fi obtinute) – scala abilitatilor si
scala de evaluare de miscare.
Indiferent obiectul dorit a fi realizat in alcatuirea unui program kinetic pentru un
copil kinetoterapeutul trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:
 Inititerea programului se face cu exercitii de tip Bobath, la copilul mai mic de
18 luni, la cae se pot asocial – cand copilul este mai mare – si procedurile de
fizioterapie;
 Metoda Temple-Fay este indicate la copii mici, sub 18 luni, intens spastici cu
diplegie spastica asociata sau nu cu elemente extrapiramidale;
 Cand reflexele tonice ale gatului sunt foarte puternice, trebuie lurat pentru
anularea acestora (prin desprinderea miscarilor membrelor superioare de pozitia
capului);
 Se lucreaza muschii membrelor inferioare intens spastici, cu tendinta la
contracture in zona scurtata (muschi adductori si muschiul tricepsul sural);
 Cand membrele superioare sunt relative normale, se lucreaza cataratul – copilul
este invatat sa urace/sa coboare la spalier;
 Pentru reducerea spasticitatii membrelor,este suficienta doar abordarea in
schema asa-ziselor “puncte cheie de control”, adica ceafa, coloana, umarul, soldul;
exista si “puncte cheie distale” (degetele de la picioare si gleznele, degetele mainilor
si articulatia pumnului), care pot fi folosite in acelasi scop.
12
  Copilul cu I.M.C. nu “invata” miscari, ci “senzatia” miscarilor; datorita
spasticitatii, miscarea este perceputa ca un efort excesiv, motiv pentru care copilul
pare incapabil de a o executa; de aceea kinetoterapia trebuie sa il faca sa “simta”
tonusul muscular normal, miscarea si postura ca fiind posibila.
 Recuperarea prehensiunii presupune o succesiune de aspecte kinetice (miscari
passive – stretching lent, miscari active cu usoara rezistenta, pe schemele globale de
miscare, exercitii de terapie ocupationala, exercitii de invatare a gesturilor cotidiene);
 La varsta de 3 ani poate fi formulat un prognostic de gravitate asupra
infirmitatii motorii, iar obiectivele care sunt luate in considerare sunt: castigarea
echilibrului static si dynamic,reeducarea prehensiunii, eliminarea contracturilor.
Schema de recuperare a echilibrului si mersului la copilul cu cuprinde
uramtoarele etape:
1. relaxarea – pentru obtinerea careia copilul este pozitionat in pozitiile “reflex
inhibitorii” si anume:
- “pozitia fetala” in care copilul este leganat de cateva ori, -- “pozitia fetala”
asociata cu incrucisarea membrelor superioare la nivelul toracelui anterior (cand
spasticitatea este intensa),
- ”pozitia fetala” asociata cu intoarcerea capului copilului de partea opusa (cand
spasticitatea este asimetrica), reliefandu-se rolul reflexelor tonice cervicale,
- flectarea puternica a membrelor inferioare care favorizeaza relaxarea mebrelor
superioare (flectarea membrelor inferioare este insotita de flectarea coloanei
vertebrale lombare)
2. miscarile alterne ale membrelor se efectueaza in cursul pozitiilor de relaxare; se
pozitioneaza capul in flexie si membrele superioare incrucisate pe piept cu ajutorul
mamei, pozitie care se repeat de 20-30 ori, pentru coordonarea contractiei/relaxarii
reciproce a muschilor agonisti/antagonisti.
3. miscarile de rostogolire laterala se realizeaza cu ajutorul unuia dintre
apartinatori, atat la nivelul capului (cand tonusul de mentinere a capului nu e
suficient) cat si la nivelul membrelor inferioare; se roteste si se flecteaza capul,
copilul ajunge in decubit ventral, se face apoi extensia capului:
13
  din pozitia de decubit ventral, copilul trebuie sa se mentina pe anterate cu
palmele si degetele deschise, scu articulatiile coxo-femurale in extensie, pozitie
asemuita cu postura papusii(exerxitiu desprins din metoda Bobath);
 daca extensia capului este dificila, kinetoterapeutul face un tapotament sub
barbie, apoi copilul se rostogoleste in decubit dorsal, prin flexia si rotatia capului, cu
extensia ulterioara;
 daca copilul are un control acceptabil al capului, rostogolirea se poate face prin
manevrarea membrelor inferioare, si anume: se flecteaza membrele inferioare, se
rotesc intern, apoi se antreneaza rotatia bazinului si in final a trunchiului; urmeaza din
decuit ventral flexaia membrelor inferioare, rotatia externa care antreneaza rotatia
inverasa a intregului corp.
4. miscarea de tarare se efectueaza cu copilul din decubit ventral, dupa ce a fost
mentinuta cateva secunde postura papusii; kinetoterapeutul efectueaza flexia
asociata cu rotatia externa a unui membru inferior, celalalt membru inferior fiind
impins usor, astfel incat copilul inainteaza tarandu-se pe burta; se face miscarea
alternativaa pentru celalalt membru inferior; copilul parcurge astfel de 4-5 ori
lungimea mesei kinetice de lucru;
5. posturarea pe genunchi, pe calcaie si sezand – se realizeaza cand hipertonia
membrelor inferioare va ceda la limita la care flectand puternic soldurile si
genunchii copilul nu se arunca imediat pe burta; din pozitia de felxie se incearca
ridicarea in genunchi cu sprijin si se trece in pozitia de patrupedie (“in patru labe”).
6. reeducarea reflexului “pregatirea pentru saritura” – cu copilul in picioare, pe
masa de lucru, kinetoterapeutul mentine extensia genunchiului si il oblige sa se
aplece din solduri cu sprijin pe maini; ridicarea copilui in ortostatism trebuie sa fie
active, asociata sau nu cu tapotamente ale toracelui; exercitiu se executa de 5-7 ori;
dupa acest exercitiu se prinde copilul aflat in decubit ventral pe sub torace si de
membrele inferioare, se ridica si se proiecteaza in fata
si in jos, obligandu-l sa se apuce cu sprijin pe maini, pentru a nu cadea; la
sfarsitul exercitiului se poate face rasturanarea copilui peste cap, cu conditia
existentei unui tonus bun al musculaturii extensoare a capului si coloanei vertebrale.
14
 7. mersul in patrupedie (“in patru labe”) se realizeaza cu copilul sustinut initial pe
sub torace, altern cu amandoua picioarele (nicidecum sarind); este stimulat prin
rotirea toracelui alternant stanga/dreapta (la rotatia spre stanga se felecteaza
membrul superioar drept cu avansare, iar la rotirea spre dreapta se flecteaza
membrul inferior stang);
8. stimularea echilibrului din pozitia de patrupedie se cere copilui sa se sprijine
pe un singur membru superior sip e membrele inferioare, apoi sa se sprijine pe doua
member superioare si un membru inferior, cu extensia celuilalt membru inferior din
sold;
9. trecerea la pozitia sezanda – initial, copilul sta pe masa, cu cifozarea regiunii
lombare, cu membrele inferioare flectate si se stimuleaza reactiile de echilibru;
10. transferul din sezand in decubit si invers – ridicarea din sezand la marginea
mesei de lucru si adoptarea pozitiei culcat pe masa kinetica; initial miscarile sunt
asistate, ajutate, apoi se deruleaza activ, apoi activ cu rezistenta din partea
kinetoterapeutului;
11. reactiile de echilibru din sezand – se executa presiuni usoare – inainte,
inapoi, intr-o parte, la nivelul umerilor, cu supravegherea reactiei corecte a
membrelor superioare:
 se impinge copilul inainte, ceea ce determina opozitia din partea sa prin
contractia muscchilor abdominali si ducerea membrelor superioare in fata;
 daca presiunea este mai mare, copilul duce mainile la spate si se sprijina cu ele
pe masa;
 se efectueaza presiuni laterale, copilul se opune cu ridicarea bratului de partea
unde se executa presiunea, sprijinandu-se cu celalalt membru superior (mana cu
degete abduse).
12. initierea mersului altern – cand copilul se poate mentine in cenunchi cu
sprijin;
13. ridicarea in ortostatism – din pozitie sezand sau din genunchi:
 din sezand, copilul ridica membrul superior pe umerii sau bratele
kinetoterapeutului care il ajuta sa se ridice;
15
  din genunchi, copilul flecteaza un membru inferior, cu adoptarea posturii
cavalerului, postura greu de realizat la copiii spastici.
14. reeducarea echilibrului cu sau fara sprijin unipodal.
15. reluarea – initierea mersului se efectueaza cu ridicarea membrului inferior
care inhiba adductia coapselor; se efectueaza exercitii de mers intre bare paralele. Nu
este indicate folosirea scaunului cu rotle mai ales la copilul paraparetic care asolciaza
si elemente atetozice, deoarece se dezorganizeaza miscarea sin u ajuta procesul de
reeducare motorize. Se indica impingerea unui cos de papusi cu greutatea de 4-5 kg.
datorita tulburarilor de coordonare, copiii cu IMC nu accepta reeducarea mersului cu
acceptul carjelor. Ei folosesc diferite tipuri de biciclete adaptate statusului lor
neuromotor.
Pentru o corecta reeducare a echilibrului si mersului la copilul cu IMC, acesta
trebuie sa fie initiat dupa un algoritm bine initiat: copilul este invatat initial
rostogolirea si tararea, apoi mersul de-a “busilea” sau in patrupedie, in genunchi si
doar in final in picioare. Fiecare dintre aceste etape trebuie sa foie parcurse cu multa
rabdare, in fiecre pozitie insistandu-se pe dezvoltarea reactiilor de echilibru. Pentru
educarea echilibrului se utilizeaza planseta basculanta, pe care se aseaza copilul in
taote pozitiile(pe genunchi, sezand, in patrupedie, stand pe sprijin de un scaun).
Prezentarea lotului de subiecti
In perioada 2011-20102 am efectuat un studiu descriptiv pe 10 copii pentru a
urmari beneficiile programului kinetic de recuperare.
Caracteristicile copiilor inclusi in lot au fost:
 gruparea in functie de varsta si sex este cuprinsa in tabelul de mai jos,
 toti copii au fost diagnosticati cu elemente diskinetice- ataxice (4 copii), si
atetozice (2 copii),
 gravitatea medie a deficitelor functionale motorii, spasticitatea fiind medie si
relativ severa (hipertonie cu valoare 3 si 4 – scala Ashworth),
 patologia ascociata a sistemului neuromioartrokinetic,

16
Gruparea in functie de varsta
Tabelul 1
Copilul Varsta (ani) Sex Patologia ap. locomotor
AG 2 M Luxatie de sold
AR 3 M Luxatie de sold
BV 3 M Cifoscolioza
BG 2 F Inegalitate member inferioare
CF 4 M Distrofie musculara usoara
DV 3 F Inegalitate membre inferioare
GR 2 F Luxatie de sold drept
GI 4 M Hiperlordoza lombara
PT 4 F Deficit muscular usor
VL 1 M Luxatie de sold drept

Dintre copii studiati, 4 au fost fetite si 6 baieti,majoritatea au fost nascuti

premature, doar 3 copii au fost nascuti la termen,scorul Apgar a fost cuprins intre 6
si 9, in corelatie cu nasterea premature (tabelul 2.)
Datele scorul Apgar
Tabelul 2
NR. COPII
Scor Apgar 6 1F,2B
Scor Apgar 7 1F,1B
Scor Apgar 8 1F,2B
Scor Apgar 9 1F,1B

Patologia asociata a influentat alcatuirea programului kinetic. La orice pacient ,

care urmeaza un program de recuperare, bazat pe masaj şi kinetoterapie, trebuie
cunoscute si luate in considerare toate afectiunile asociate, acestea putand influenta
tipul si modul de aplicare al masajului şi kinetoterapiei.
Initial,am facut o evaluare complete (etiopatogenica, clinica si functionala) ce a
cuprins:
 examinarea starii fizice generale(pe aparate si sisteme, inclusive senzoriale)

17
 starea membrelor afectate (masurarea lungimii acestora), a coloanei vertebrale si
bazinului, consemnand alaturi de manifestarile centrale si periferice si
interventiile chirurgicale la unii dintre copii, efectuate anterior,
Tabelul 3

Manifestari Nr. copii

Manifestari Functie motorie voluntara – paralizia 10
periferice Spasticitate 10
Tulburari de mobilitate articulara pasiva 10
Contracturi, retracturi musculo-tendinoase 7
Clonus al piciorului 4

 un bilant articular, efectuat cu multa blandete, care a evidentiat la nivelul

membrelor inferioare afectate o limitare globala a motilitatii,aproape toti copii
avand absent modelul normal de miscare a membrului inferior. Pentru
aprecierea corecta a determinismului abductiei limitate a soldului la copilul cu
parapareza am examinat abductia soldului cu genunchiul extins (cand retractura
muschilor adductori cat sic ea a muschilor ischiogambieri determina limitarea
miscarii de abductie in sold) dar si cu genunchiul flectat (cand limitarea
miscarii de abductie este determinata exclusive de retractura muschilor
adductori). La 4 copii am constatat inegalitatea membrelor inferioare, cu
consecinte importante asupra coloanei vertebrale si bazinului (au prezentat
asimetria bazinului cu accentuarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale,
in mod compensator).
 Functia motorize am evaluat-o prin analiza deficitului motor, repartitia si
intensitatea spasticitatii, prezenta/ absenta sincineziilor;gradul hipertoniei
piramidale a fost variabil.
Am examinat tonusul muscular (cu evidentierea hipertoniei musculare, de tip
piramidal), gradul de spasticitate (exagerarea reflexului miottatic, a reflexului
tonic de intindere, a reflexelor osteotendinoase).
Copilul trebuie sa fie relaxat in timpul examinarii, pentru corectitudinea
interpretarii.
18
 Hipertonia piramidala nu trebuie confundata cu posibilele contracture
musculare care apar in starile de excitatie; hiperreflectivitatea osteotendinoasa
este uneori insotita de clonus (considerat ca fiind o consecinta a exagerarii
reflexului miotatic).
Reflexele primitive si de postura persistente au reprezentat un element de gravitate
lezionala.
Am examinat modul in care fiecare dintre copii putea sa deruleze miscarile active,
precum si intiativa in desfasurarea diferitelor activitati, cu aprecierea conservarii
atitudinilor perseverentei in miscare, pentru anticiparea miscarii.
Am efectuat efectuat probe de coordonare pentru membrele inferioare, cu
evidentierea sincineziilor si am testat echilibrul in ortostatism si mers, tinand
seama ca sprijinul biped nu este posibil, si cu atat mai mult mersul,daca nu exista o
extensie la nivelul articulatiilor membrului inferior de cel putin 30 de grade.
Trebuie precizat ca in cadrul examinarii clinice a copiilor am tinut seama de
incadrarea semnelor copilului in 2 mari categorii – semne „ pozitive‟ si semne
„negative‟
Semne ‘ pozitive’ si semne ‘negative’rentru evaluare
Tabelul 4

Semne „pozitive‟ Semne „negative‟

Semne anormale, definite prin reactiile
sau reflexele primitive.
Semnificatie mai redusa decat semnele „
negative‟ pentru aprecierea abilitatilor
motorii ale copilului cu I.M.C.
Cuprind:
- reactiile/ reflexele perinatale descries
la nou-nascutul normal,dar care persista,
- reflexele anormale/ primitive,
consecinta perturbarilor S.N.C
Exemple: -reflexul tonic asimetric al
gatului,reflexul tonic simetric al
gatului,reflexul tonic labirintic,reflexul
MORO
!Tonus intrinsec crescut!
!Tonus postural modificat (crescut sau
Semne anormale, definite prin absenta
functiilor normale.
Exemple :
- hipotonia musculara
- paralizia/ pareza (deficitul motor)
- incoordonarea
- absenta/ diminuarea reactiilor
posturale (reflexe de postura) – care
sunt de mai multe categorii:
- mecanisme anti-gravitationale,
- mecanisme pentru fixatia posturala,
- reactii de protectie (reactia de „
parasuta‟),
- reactii de redresare,
- raspunsurile posturale oculare
19
scazut daca se asociaza fenomene de
atetoza)

Tratament
Tabelul 5

Tehnicile fizical-kinetice Nr. Copii

Kinetoterapie individuala, la sala
Kinetoterapie la sala, terapie de grup
Masaj
Ortezare (in repausul diurn si nocturn)
Ionogalvanizare antialgica si
decontracturanta
Magneto-terapie
Termoterapie locala

Kinetoterapia individuala a constat din:

 Posturare in pozitii reflex inhibitorii, astfel incat sa se tina seama de
ajustarea corecta a capului si trunchilului si sa se elimine interferentele neplacute
ale reflexelor primitive.
Majoritatea copiilor au prezentata un bun control motor al mebrelor superioare de
care s-au ajutat in posturarea membrelor inferioare.Mai dificil a fost pentru copiii
cu fenomeme atetozice, care au fost ajutati de asistenti sociali.
Copii au fost pozitionati astfel:
 In decubit dorsal,cu o perna sub cap si sub umeri,pentru promovarea
simetriei corpului;membrele superioare in pozitie indiferenta,iar mebrele
superioare in extensie si abductie,
 In decubit ventral,cu membrul superior in abductie,putin peste 90 de
grade,cu cotul in flexie,cu antebratul in pronatie,tinand un sul in maini,iar mebrele
inferioare extinse cat mai posibil,
 In decubit lateral,schema laterala a copilului este simetrica,ambele maini
aflandu-se in campul visual,fiind usor folosite de catre copil;intre mebrele
inferioare poate fi plasata o perna pentru promovarea abductiei,

20
 Insezand alungit, copilul este pozitionat cu membrele inferioare cat mai mult
extinse la nivelul genunchilor,cu calcaiele in sprijin pe suprafata de lucru si
abductie progresiva a coapselor (in acest mod se realizeaza si strech-ingul
muschilor cu tendinta la retractura- adductorii,ischigambierii si tricepsul
sural);daca este necesar,se plaseaza sub fesele copilului o mica carte pentru
asigurarea contactului cu suprafata de sprijin. Se va incerca respectarea simetriei
corpului cu incarcare egala la nivelul celor 2 fese,
 In sezand scurtat, este indicate pozitia copilului Calare,cu abductia
coapselor,sprijin pe intreaga planta si flexia variata a genunchilor,care va alterna cu
extensia la acest nivel.
● Mobilizari passive si auto-pasive
Din posturile reflex-inhibitorii, am efectuat mobilizari passive pentru
mentinerea senzatiei kinestezice in limitele existente la momentul respective.
Gestualitatea a fost blanda, pentru a putea evita aparitia sau exacerbarea
fenomenelor algice, incercand mobilizarea in maximum de amplitudine posibila,
cu insistenta si cu cresterea presiunii la capetele cursei miscarii, adica am asociat
stretch-reflexul lent, la toti copiii avand o componenta spastica moderata sau
intense.
Sensul derularii mobilizarilor a fost proximo-distal (sold, genunchi, glezna,
picior), analitic, mobilizand fiecare articulatie, respectand principiile miscarii
passive a unei articularii.
Am inclus in mobilizarile autopasive rostogolirile in pat, cu trecerea lenta a
membrelor afectate peste linia mediana a corpului si rasucirea trunchiului.
Durata miscarilor pasive a fost in medie de 10 minute, in cadrul programului
kinetic, frecventa lor fiind lenta, adaptata pentru inducerea relaxarii.
● Exercitii terapeutice
Am executat, pentru o mai buna stabilitate, exercitiul bazat pe izometrie
alternanta: cu pacientul in sezand, am facut prize la nivelul umerilor copilului
anterior, posterior, lateral (in functie de directia miscarii controlate-inainte, inapoi,
lateral), opunand rezistenta la incercarea de miscare a pacientului in directia
21
solicitata. Progresi, am complexat exercitiul prin solicitarea rotatiei capului, cu
miscarea de aplecare in acelasi sens a trunchiului pacientului. Din aceleasi pozitii
am executat si inversari lente, inversari lente cu opozitie.
Am efectuat si exercitii de stretching lent, de intindere a musculaturii spastice,
cu tendinta la contracture, retractura, pana la lungimea maxima admisa de
principiul indoloritatii; durata stretchingului a fost de 8 secunde, cu repetare de 2-3
ori, intr-o sedinta.
Am folosit miscari active cu relaxare-opunere si inversari lente cu opunere,
desfasurate lent, in cursul diagonalelor Kabat, pentru a preveni cresterea
spasticitatii; contractia izometrica am aplicat-o la nivelul zonei scurtate a muschilot
antagonisti ai miscarii apoi am efectuat contractie izotona concentrica (de la zona
de maxima lungime a muschiului spre cea scurtata). Aceste tehnici au favorizat
reducerea spasticitatii si recuperarea mobilitatii. Am executat aceste cu copilul
plasat initial in decubit lateral, ulterior in decubit dorsal.
Cu copilul aflat in decubit dorsal am executat urmatorul grupaj de exercitii:
 Flexia simultana a coatelor si genunchilor,
 Cu genunchii flectati si plantele sprijinite pe planul suprafetei de lucru, se
executa indepartarea genunchilor prin abductia coapselor,
 Cu genunchii flectati si plantele sprijinite pe planul suprafetei de lucru, se
execute simultan flexia bratului drept cu extensia genunchiului drept, apoi aceeasi
miscare asociata de partea opusa,
 Cu genunchii flectati si plantele sprijinite pe planul suprafetei de lucru, se
executa flectarea concomitenta incrucisata (se extinde genunchiul drept si bratul
stang, in timp ce se flecteaza genunchiul stang si bratul drept si invers),
 Cu genunchii flectati si plantele sprijinite pe planul suprafetei de lucru, se ridica
bazinul de pe planul de lucru, initial cu sprijin pe coate apoi fara ajutorul
membrelor superioare,
 Stretching-ul lent active la nivelul tendonului achilian si adductorilor bilateral.
Exercitii pentru realizarea transferurilor din decubit dorsal in sezand, apoi in
ortostatism. In cursul acestor acestor exercitii am fixat initial soldurile copilului
22
apoi am soliciatat ridicarea capului si trunchiului. Copilul a putut sa sprijine
picioarele pe fata dorsala a kinetoterapeutului, care l-a si asistat prin prixele la
nivelul mainilor sale.
Daca copilul nu a putut realiza transferul din decubit dorsal in sezand, am
practicat transferul din decubit dorsal in cel lateral, apoi ventral si in patrupedie.
Trecerea din decubit ventral in patrupedie a fost asistata prin ajutarea copilului
la flexia genunchilor, cu mentinerea lor sub bazin.
Prin mentinerea pozitiei de patrupedie, copilul realizeaza incarcarea membrelor
afectate; am marit ulterior incarcarea prin plasarea in jos a umerilor, de asemenea,
am solicitat translarea greutatii corpului pe membrele afectate, chiar cu flectarea
membrelor superioare.
De asemenea, am exersat cu copilul aflat in patrupedie si exercitiul de tarare,
prin intermediul caruia sunt pregatite cateva dintre elementele schemei normale de
mers, si anume:
 Extensia genunchiului de partea membrului inferior portant,
 Inclinatia trunchiului de partea membrului inferior oscilant
 Disociatia miscarilor la nivelul centurilor scapulara si pelvina,
 Tripla flexie a membrului inferior oscilant aflat in rotatie externa
 Solicitarea selective a ultimelor grade de flexie/extensie ale genunchiului
 Solicitarea selectiva a flexiei dorsale,a gleznei de partea membrului inferior
oscilant.
Un exercitiu derulat din pozitie sezanda a fost cu copilul plasat pe un rulou de
burette, sau pe minge, picioarele fiind plasate in sprijin pe intreaga planta, iar
bazinul fiind sprijinit cu ajutorul prizelor terapeutului, plasat la nevoie in spatele
copilului. In cursul miscarii de balans lateral, copilul inclina trunchiul de partea
membrului inferior la care se deruleaza flexia si abductia soldului, cu flexia
genunchiului.
La trecerea din sezand in ortostatism,am incercat sa corectez schema motorie
gresita a copilului cu deprinderea unor etape corecte de realizare a ortostatismului:

23
 Din sezand,copilul realizeaza flexia capului sprijinit de mebrele superioare si
umeri;
 Aplecare spre anterior a capului si trunchiului,cu sprijin la nivelul
mainilor,pe un scaun plasat anterior,apoi ridicarea trunchiului si a feselor,cu
extensia la nivelul genunchilor,picioarele fiind in sprijin plantigrad pe sol;
 Aplecarea spre anterior a capului si a trunchiului,cu sprijin pe un scaun
anterior cu o mana,iar cealalta mana o are sprijinita la nivelul
genunchiului,omonim,apoi plaseaza ambele maini pe genunchi,realizand ridicarea
capului si atrunchiului.
O alta modalitate de ridicare a copilului, aflat in pozitia in genunchi (cu fesele
sprijinite pe taloane,trunchiul fiind in pozitie erecta pe bazin) a fost cu ajutorul
unui scaun cu spatar plasat in fata copilului. Initial,fiind sprijinit cu mainile pe
scaun,copilului I s-a solicitat sa ridice fesele de pe taloane,cu ridicarea privirii;apoi
s-a realizat trecerea in pozitie de cavaler servant,cu mentinerea sprijinului la
nivelul spatarului,pentru ca treptat sa se ridice in sprijin plantigrad,cu extensia
progresiva a genunchilor si coapselor. Au fost efectuati pasi pe loc, astfel incat
copilul sa deprinda modalitatea corecta de aplicare a piciorului pe sol si de
sincronizare a miscarii celorlalte segmente ale membrelor inferioare.
Kinetoterapia de grup.A constat in programe kinetice adaptate localizarii
deficitului motor, fiind aplicata sub forma de jocuri terapeutice adaptate.
Celor cu manifestari atetozice li s-au asociat si miscari active, resistive la nivelul
trenului inferior. S-au asociat exercitii de respiratie si respiratie profunda de tip
toraco-abdomina . Fiecare exercitiu in cadrul programului s-a repetat de 4-5 ori,in
functie de toleranta.
Scalele utilizate au fost completate initial,cand copii au fost evaluati la includerea
in lotul de studiu (T1),dupa 6 luni de derulare a programului (T2), si la finalul
studiului (T3).
Mai mult din jumatate dintre subiecti au prezentata si alte afectiuni,care au
necesitat o atentie deosebita in timpul aplicarii programului kinetic,selectarea
exercitiilor fiind facuta cu mult discernament pentru a fi fost retinute si performate.
24
 Cum spasticitatea reprezinta unul dintre elementele clinice,cu impact direct
asupra tonusului muscular al mebrelor inferioare,cu influentarea schemei de
mers,element care este modificabil prin programul kinetic,am urmarit la fiecare
dintre acesti copii,acest parametru prin aprecierea comparative a valorilor scorului
ASWORTH.
Am constatat ca desi minima, ameliorarea spasticitatii (cu 6% la T2 si cu
18% la T3) a determinat o imbunatatire a comportamentului motor al copiilor,care
au reusit sa-si mentina echilibrul,in diferite pozitii cu posibilitatea realizarii
transferurilor mult mai bine si coordonat
Tabelul 6

NR. CRT Copil Varsta Scor ASWORTH

T1 T2 T3
1 AG 2 4 3 3
2 AR 3 3 3 2
3 BV 3 3 3 2
4 BG 2 3 3 2
5 CF 4 2 2 2
6 DV 3 3 3 2
7 GR 2 2 2 2
8 GI 4 3 3 2
9 PT 4 3 3 3
10 VL 3 4 3 3
3 2.8 2.3

In scopul aprecierii indirecte a efectelor favorabile ale programului kinetic asupra,

aparatului locomotor am folosit scala abilitatilor motorii. Evolutia scorurilor
individual si global este mentinuta in tabelul 5.2
Am folosit cotatie 0=activitate imposibila, 1=activitate posibila cu ajutor,
2=activitate posibila independent
Tabelul 7
NR. CRT Copil Varsta Abilitati motorii
T1 T2 T3
1 AG 2 10 12 12
2 AR 3 11 11 12
3 BV 3 11 11 11
25
4 BG 2 12 12 13
5 CF 4 12 12 14
6 DV 3 11 11 12
7 GR 2 12 14 14
8 GI 4 10 11 11
9 PT 4 11 11 12
10 VL 3 9 9 10
10.9 11.4 (4%) 12.1(11%)

Mersul la copii studiati a fost apreciat cu ajutorul scalei de mers, pentru care am
stailit scorul individual si global in fiecare dintre cele 3 etape de evaluare.
Cotatia folosita a fost 0=activitate imposibila si 1=activitate posibila. Rezultatele
le-am cuprins in tabelul 5.3
Tabelul 8
NR. CRT Copil Varsta Scor scala mers
T1 T2 T3
1 AG 2 7 7 8
2 AR 3 8 9 9
3 BV 3 8 8 11
4 BG 2 9 10 12
5 CF 4 13 14 1
6 DV 3 9 11 13
7 GR 2 12 12 13
8 GI 4 9 9 10
9 PT 4 9 9 11
10 VL 3 6 6 8
9 9.5(5%) 11(22%)

Conform datelor mentionate, parametrii urmariti s-au imbunatatit mai ales la

finalul programului de recuperare ceea ce concorda cu datele de literature,conform
carora recuperarea echilibrului si mersului la copii cu parapareza spastica
diagnosticati cu I.M.C. este un proces indelungat,adesea anevoios care solicita
multa rabdare din partea terapeutului.
Deosebit de important in programul kinetic este prima etapa,aceea de
relaxare a copilului spastic,apoi aplicarea celorlalte metode kinetice,cu multa
rabdare si blandete,pentru castigarea increderii copilului si intretinerea dorintei
acestuia de a progresa in reeducarea mersului corect.

26
 Pe parcursul exercitiior aplicate , niciunul dintre copii nu a fost fortat in executarea
pozitiilor reflex-inhibitorii,pentru a nu creste spasticitatea sau pentru a nu se
declansa reactie negative din pareta copilului a carui complianta a fost esentiala.
Reeducarea echilibrului si mersului a fost initiate cu secventele motorii ale schemei
de mentinere a echilibrului,(in sezand si ortostatism). Reechilibrarea schemei
motorii la nivelul lanturilor cinematice agonisti-antagonisti,la nivelul membrelor
inferioare,prin reducerea spasticitatii prin grupul muscular extensor explica‟
performantele‟ obtinute.
Desi imbunatatirea nu s-a facut intr-un procent deosebit,totusi evolutia favorabile a
functiei neuromotorii constituie un element cheie in cresterea si dezvoltarea acestor
copii.
Cum mersul constiuie una dintre abilitatile motorii,cu impact asupra statusului
functional global,am analizat, cu ajutorul scalei functionala QNST modul in care s-
a modificat capacitatea functionala globala a fiecaruia dintre copii,dupa programul
de recuperare aplicat. Datele obtinute sunt mentionate in tabelul 5.4.
Tabelul 9

NR. CRT Copil Varsta Scor scala QNST

T1 T2 T3
1 AG 2 10 10 12
2 AR 3 11 11 12
3 BV 3 11 12 12
4 BG 2 11 11 12
5 CF 4 12 12 12
6 DV 3 10 10 11
7 GR 2 12 12 12
8 GI 4 11 11 12
9 PT 4 10 10 11
10 VL 3 9 10 11
10.7 10.9(1.8%) 11.7(9%)

Studiul pe care l-am intreprins in scopul aprecierii beneficiilor programului de

recuperare kinetica pentru recuperarea mersului copiilor au urmarit realizarea
urmatoarelor obiective:
27
 Intocmirea programului recuperator in concordanta cu varsta .
Concluzie.
Definitia displaziei de dezvoltare a soldului este inca controversata. Tipic
termenul de displazie de sold este folosit pentru pacientii care se nasc cu dislocari
sau instabilitate a soldului care poate apoi determina displazia soldului. O definitie
mai larga a displaziei de sold este cresterea anormala a soldului. Aceasta include
structurile osoase, cum este acetabulum si femurul proximal, labrum, capsula si
alte tesuturi moi.
Displazia de sold, este una dintre afectiunile care deseori a fost si este desigur tema
de discutie periodic abordata la mai multe congrese medicale, de catre specialisti.
Displazia congenitala de sold este, de obicei, diagnosticata la examenul fizic.
Displazia de sold se poate aprecia si diagnistica prin diverse tehnici. Tehnicile
Barlow cat si Ortolani, sunt unele dintre tehnicile care pun in evidenta soldurile
instabile. Metoda Graf, descoperita in Franta de catre Teot si Dechamps, permite
stabilirea cuantificarii displaziei cartilagionase a articulatiei.
Displazia de sold reprezinta o anomalie in dezvoltarea articulatiei coxo-femurale,
care poate fi depistata inca din timpul vietii intrauterine cu ajutorul ecografiilor.
Datorita acestui aspect, mersul copilului cu displazie, este unul cu aspect leganat,
(cand displazia este bilaterala) sau schiopatand (cand displazia este unilaterala).
Aceasta anomalie a soldului pune diverse probleme, pentru ca daca nu se impune
un tratament la timp, daca afectiunea nu este tratata pana in momentul in care
copilul va invata sa mearga, se va transforma in luxatie congenitala de sold,
deoarece mergand, corpul va exercita o presiune suplimentara care determina
luxarea soldului modificat. Copiii netratati de displazie de sold, pot prezenta
deformari permanente ale soldurilor. Acest lucru poate sa duca la degenerarea
articulatiilor soldului, fiind o forma de debut a luxatiei de sold. Cand degenerarea
apare la nivelul cartilajului care protejeaza si inveleste articulatia, se numeste
osteoartrita. In cele din urma, oasele care au fost separate de cartilaj se freaca unul
de altul. Distrugerile prin frecare ale tesutului osos pot produce durere.Semnele

28
displaziei, sunt usor de recunoscut: o displazie in general poate fi pusa in evidenta
prin faptul ca, copilul poate avea un piciorus mai scurt decat celalalt, poate avea
mai multe pliuri decat in mod normal la nivelul coapsei pe partea interna, pliurile
inghinale depasesc apertura anala, sau poate fi pusa in evidenta prin orice alta
modificare la nivelul piciorului.Tratamentul displaziei congenitale de sold se
axeaza pe amplasarea femurului in pozitia sa normala si pastrarea sa in articulatie
pe masura ce copilul creste. Cavitatea articulara nu se va forma si nu se va
maturiza normal, daca capul femurului nu se va fixa exact in articulatia soldului.
Tratamentul recuperator foloseste ortezare, kinetoterapie, fizioterapie, masaj
medical. Kinetoterapia urmareste refacerea mobilitatii articulare prin educarea
tuturor miscarilor la nivelul soldului, dar mai ales de flexie, adductie si rotatie
externa; refacerea fortei musculare, a muschilor fesieri, a tensorului fasciei lata (ca
muschi ai ortostatismului), a muschilor flexori si rotatori interni cu rol in
imobilizarea soldului la mers; refacerea stabilitatii, a miscarii controlate si
abilitatii.
Fizioterapia isi gaseste utilitatea in displazia de sold, prin utilizarea termoterapiei,
a hidroterapiei si a electroterapiei. Termoterapia utilizeaza caldura umeda sub
forma impachetarilor cu parafina cu namol si nisip. Hidroterapia utilizeaza baia la
temperatura de indiferenta, baia calda simpla, baia kinetoterapica, baia cu masaj,
baia cu iod, etc. Masajul este indicat pentru importantele sale actiuni locale si
generale: are actiune sedativa asupra durerilor, actiune hiperemianta locala, de
imbunatatire a circulatiei locale, actiune de inlaturare a lichidelor interstitiale de
staza, de accelerare a proceselor de resorbtie in regiunea masata, creste
metabolismul bazal, stimuleaza functiile aparatului circulator si respirator, si in
general are efecte favorabile asupra starii generale a pacientului.

29