Professional Documents
Culture Documents
2018 - 10 - 30 Curs - Drept International Privat II - 2018 PDF
2018 - 10 - 30 Curs - Drept International Privat II - 2018 PDF
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
FACULTATEA DE DREPT
BUCUREȘTI – 2018
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei integrală sau
fragmentară este interzisă.
Tema nr. I
Noțiuni introductive privind dreptul internațional privat
________________________________________________________________
Cuprins
1. Noțiune, obiect şi metodă de reglementare privind dreptul internațional privat
1.1 Noțiune
1.2 Obiect de reglementare
1.3 Raportul juridic de drept internațional privat
1.4 Elementul de extraneitate
1.5 Metoda de reglementare a DIP
1.5.1 Metoda conflictuală
1.5.2 Metoda utilizării legilor de aplicare imediată
1.5.3 Metoda normelor materiale
1.5.4 Metoda Proper Law
2. Vocabular
3. Întrebări, exerciţii, aplicaţii
4. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
1.1 Noțiune
Dreptul internaţional privat este acea ramură a sistemului nostru de drept, cuprinzând
totalitatea normelor juridice, care reglementează soluţionarea conflictelor de legi, a conflictelor
de jurisdicţii, precum şi condiția juridică a străinului în țara noastră.
Activitatea personelor fizice sau juridice se desfășoară nu numai în cadrul intern al fiecărui
stat, ci și în cadrul relațiilor internaționale, ceea ce conduce la nașterea unor raporturi juridice
în care unul sau mai multe elemente sunt ”străine” sau de ”extraneitate”, în sensul că prezintă
legătură cu două sau mai multe state.
Exemple:
un contract încheiat între o societate română şi un partener german, a cărui loc de
executare a obligaţiilor este Germania;
o căsătorie perfectată între un cetăşean român şi un cetăţean francez pe teritoriul
Statelor Unite ale Americii;
masa succesorală se află pe teritoriul unui alt stat;
moștenirea lăsată de un cetățean străin cu ultimul domiciliu în România;
adopţia unui copil minor român realizată de o familie din Anglia;
faptă cauzatoare de prejudiciu produsă pe teritoriul altui stat;
Existența unor asemenea elemente determină ca raporturile juridice să vină în
contact cu mai multe sisteme de drept.
Raporturile juridice de drept internațional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum
și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate [art. 2557 alin. (2) Cod Civil].
- raportul juridic de drept internațional privat conține un element străin, prin care are
legătură cu mai multe sisteme de drept. Prin intermediul elementului străin al raportului juridic,
poate să ia naștere un conflict de legi;
- raportul juridic de drept internațional privat ia naștere în domeniul dreptului privat în
sens larg;
- subiectele raportului juridic de drept internațional privat sunt persoane fizice sau
persoane juridice. În calitatea sa și de subiect de drept civil, statul poate fi parte într-un
raport juridic cu element străin.
Nu orice raport juridic cu element de extraneitate formează obiect de reglementare a
dreptului internatțonal privat, ci numai raporturile de drept civil, în sens larg.
Nu intră în această categorie raporturile cu element străin din domeniul dreptului
administrativ, dreptului financiar, dreptului penal sau dreptului procesual penal.
ELEMENTE DE EXTRANEITATE
2. Vocabular
· norma conflictuală – normă juridică care solutionează un conflict de legi indicând care
este legea competentă;
· element de extraneitate sau element străin - parte componentă a raportului juridic de
drept internațional privat prin care se stabilește legătura cu o lege străina;
· sistem de drept – totalitatea normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul
reglementări relațiilor sociale conform voinței de stat, a căror respectare obligatorie este
garantată de forța coercitivă a statului.
· condiţia juridică a străinului – instituție a dreptului international privat care include
ansamblul normelor juridice care statornicesc existenta şi întinderea drepturilor şi a obligatiilor
pe care le are străinul într-o anume tară;
Temă de lucru:
1) identificați raporturi juridice care au în conținutul lor un element străin;
2) Identificați raporturi juridice ce nu pot forma obiectul dreptului internațional privat;
3) identificați alte elemente de extraneitate decât cele enumerate în tabel și stabiliți cu care din
elementele de structură a raportului juridic au legătură.
4) Ce se înțelege prin elementul de extraneitate?
5) Prin ce se caracterizează metoda normelor materiale?
6) Care este caracterul normelor de aplicație imediată?
7) Cărui sistem de drept aparțin normele de drept internațional privat?
8) Ce deosebeşte metoda conflictualistă de metoda utilizarii legilor de aplicaţie imediată?
9) Specificaţi caracterul următoarei norme: „Dacă una din legile străine astfel determinată,
prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu
libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi inlăturat ca inaplicabil în cazul în
care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României”
[art.2.586 alin.(2) din Codul Civil].
Rezolvaţi următoarele teste-grilă
1. Dreptul internațional privat:
a) este o ramură de drept de sine stătătoare;
b) este o parte a dreptului internațional;
c) este o parte a dreptului civil
2. În sfera dreptului internațional privat intră:
a) raporturi de drept privat cu element străin;
b) raporturi de drept fiscal cu element străin;
c) raporturi de drept penal cu element străin
3. Elementul de extraneitate:
a) se configurează ca un element de structură a raportului juridic;
b) este o împrejurare de fapt;
c) diferențiază raportul juridic de drept internațional de raportul juridic de drept intern
4. Metoda « proper law »:
a) presupune aplicarea legii în raport de totalitatea împrejurărilor de fapt și a particularităților
pe care le prezintă;
b) este o formă a metodei conflictuale;
c) se aplică și în sistemul de drept român;
5. Metoda conflictualistă presupune:
a) aplicarea directă și nemijlocită a normei materiale
b) alegerea normei competente cu ajutorul normei conflictuale
c) aplicarea normei conflictuale a forului
4. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
Tema nr. II
Domeniul dreptului internațional privat
_________________________________________________________________________
OBIECTIVE:
Exemplu practic:
Doi soți, cetățeni ruşi cu reşedinţa obişnuită comună în România, a căror căsătorie a fost
celebrată în țara lor de origine (Rusia), solicită instanței române desfacerea căsătoriei prin divorț.
Elemente de extraneitate: cetățenia și locul încheierii căsătoriei.
Conflictul de legi apare între: legea română (legea reşedinţei obişnuite comune) și legea rusă
(legea națională comună a celor doi soți dar și legea locului încheierii căsătoriei)
Problema ce revine judecătorului competent spre soluţionare este aceea de a stabili care dintre
cele două sisteme de drept în prezență se aplică în cauză, în lipsa alegerii de către soţi a legii
aplicabile divorţului.
Soluția conflictului de legi: se va aplica legea română ca a statului pe teritoriul căruia soţii au
reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ [art.2600 alin. (1) lit. a) din Codul
Civil]
1.2.4 Cetățenia
Prin cetățenie se înțelege ansamblul normelor juridice care reglementează legătura politico
– juridică dintre persoana fizică și un stat, în temeiul căreia persoana fizică, în calitate de
cetățean, este titularul anumitor drepturi și obligații care constituie statutul ori condiția sa
juridică.
Cetățenia constituie în dreptul internațional privat, un criteriu pentru determinarea legii
aplicabile.
1. Analizaţi dispoziţiile art.2.568 din Codul Civil şi precizaţi care este caracterul acestor norme.
2. Exemplificaţi tipuri de raporturi juridice de drept internaţional privat, ce intră în domeniul
său de aplicare.
3. Care sunt materiile ce intră în domeniul de aplicare a dreptului internaţional privat?
4. Prin ce se diferenţiază raportul juridic de drept civil de raportul juridic de drept internaţional
privat?
5. Identificaţi elementele esenţiale ale conflictului de legi
6. Care sunt criteriile după care se clasifică conflictele de legi?
7. Cărei legi este supusă condiţia juridică a străinului în Romania?
8. Determinaţi care este elementul de extraneitate, analizând următoarele raporturi juridice şi
precizaţi care sunt legile susceptibile a se aplica raportului juridic:
- contractul de vânzare - cumpărare a unui imobil situat pe teritorul statului german de
către SC Green Field Romania, societate juridică română;
- copil născut în afara căsătoriei, având ca tată un cetăţean austriac şi mama, cetăţean
român;
- bunurile mobile ale defunctului cetăţean român se află pe teritoriul Italiei;
9. Rezolvaţi următoarele teste-grilă
1. Conflictul de legi:
a) implică doar conflictul între legea română şi legea străină;
b) implică şi conflictul de suveranităţi;
c) implică atât conflictul de legi cât şi conflictul de suveranităţi.
2. Conflictul de lege este o noţiune proprie:
a) dreptului internaţional public;
b) dreptului internaţional privat;
c) dreptului diplomatic şi consular.
3. Când norma conflictuală nu consideră aplicabil propriul sistem de drept suntem, în
prezenţa:
a) conflictului negativ ;
b) conflictului propriu – zis;
c) conflictului aparent.
4. Condiția juridică a străinului este determinată:
a) de legea sa naţională
b) de legea statului pe teritoriul căruia se află
c) de legea statului cu a cărui jurisdicție are legatură.
4. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.1-11.
Tema nr. III
Conținutul dreptului internațional privat
_________________________________________________________________________
1. Normele conflictuale
1.1 Definiție
1.2 Structura normei conflictuale
1.3 Punctele de legătură
1.4 Clasificarea normelor conflictuale
1.5 Sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale
2. Normele materiale sau substanțiale
2.1 Noțiune
2.2 Distincția față de normele conflictuale
3. Normele de aplicație imediată
3.1 Definiție
3.2 Aplicabilitatea normei de aplicație imediată și efecte
4. Întrebări și exerciții
5. Bibliografie
OBIECTIVE:
1.1 Definiţie: Normele conflictuale, specifice dreptului internațional privat, sunt acele
norme care au o structură proprie, diferită de cea a normelor juridice de drept intern, având
rolul de a soluționa conflictele de legi.
Exemple:
Raporturile de drept la care
Conținutul normei conflictuale se referă
conținutul normei
CONȚINUT LEGĂTURĂ
CONȚINUT LEGĂTURĂ
nașterea, conținutul și stingerea sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori
dreptului de proprietate industrială înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit sau de
înregistrare
Þ indicare directă
Þ indicare generală
Exemple: locul situării bunului imobil, locul în care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii sau
locul producerii prejudiciului, locul unde s-a incheiat actul, etc.
§ puncte de legătură mobile (se pot deplasa dintr-un sistem de drept în altul).
Exemple: domiciliul, reședința obişnuită, sediul social, locul în care se află bunul mobil, locul
executării contractului, cetățenia etc.
Criterii de clasificare:
· după conținut:
- norme conflictuale cu privire la persoanele fizice sau juridice;
- norme conflictuale cu privire la bunuri;
- norme conflictuale cu privire la moștenire;
- norme conflictuale cu privire la contracte;
- norme conflictuale cu privire la actul juridic;
- norme conflictuale cu privire la fapte juridice; etc
· după felul legăturii:
- norme coflictuale unilaterale sau cu legătura directă → indică numai cazurile în care
raportului juridic cu element de extraneitate i se aplica legea română, fără a indica și cazurile
când este competentă legea străină.
Exemple:
art.2.576 alin. (3) Cod civil - « ocrotirea impotriva actelor de încălcare a dreptului la nume,
săvârșite în România, este asigurată potrivit legii române », art.149 - « instanțele judecătorești
române sunt competente dacă .... »
- norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generală - arată în același timp, atât cazurile
în care competența aparține legii locale (legea forului) cât și cazurile când este competentă
legea străină.
Exemple:
art. 2.576 - « numele persoanei este cârmuit de legea sa națională », art.2.578 alin. (1) şi (3),
2.580 Cod Civil.
Această regulă este valabilă atât pentru instanțele române, care vor aplica norma
conflictuală română sau comunitară ca lex fori, cât și pentru instanțele din străinătate care
aplică norma conflictuală proprie pentru determinarea legii competente.
Excepții:
2.1 Noțiune
Deosebiri:
norma conflictuală → normă de trimitere, de fixare
norma materială → guvernează direct raportul juridic
Exemple:
3.1 Definiție: Normele de aplicație imediată sunt acele norme materiale, aparținând
sistemului de drept al forului, care prin gradului lor mare de imperativitate datorat scopului în
care au fost edictate de către stat, se aplică cu prioritate (imediat) raportului juridic când acesta
are un punct de legătură cu țara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi.
Exemple:
- Art 2.586 din Codul Civil prevede în ceea ce privește condițiile de fond la încheierea
căsătoriei, că acestea sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la
momentul celebrării căsătoriei. Totuși, alin.2 dispune că atunci când potrivit legii străine
există un impediment la căsătorie, care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu
libertatea de a încheia o căsătorie, acest impediment va fi înlăturat ca inaplicabil, dacă unul
dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se celebreaza pe teritoriul României.
- Art.2.600 alin. (2) din Codul Civil privind legea aplicabilă divorţului - ”Dacă legea străină,
astfel determinată, nu permite divorţul sau îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se
aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean
român sau are reşedinţa obişnuită în România”
Atunci când se constată existența unei norme de aplicație imediată, aceasta se aplică în mod
necesar, fără a se mai lua în considerare care ar fi fost soluția dată de sistemul de drept
competent a guverna raportul juridic conform normei conflictuale incidente în cauză.
Efecte:
4. Întrebări și exerciții
1. Identificaţi cel puţin cinci puncte de legătură fixe, analizând la alegere norme din Cartea a
VII -a a Codului Civil. Dispoziţii de drept internaţional privat.
2. Stabiliţi care sunt punctele de legătură a raporturilor juridice reglementate de art.2585 Cod
Civil.
3. Specificaţi cărui sistem de drept aparţin normele de drept internaţional privat român.
4. Identificaţi un număr de patru norme conflictuale unilaterale din sistemul de drept român.
5. Identificaţi conţinutul şi legătura normelor conflictuale conținute în art. 2.589 alin. (1),
art.2.605, art. 2.614 şi art. 2.627 din Codul Civil.
6. Care norme se aplică în mod direct direct şi nemijlocit raportului juridic cu element de
extraneitate?
7. Care sunt elementele de structură ale normei conflictuale?
8. Ce reglementează normele conflictuale cu element de extraneitate?
9. Care este diferenţa dintre norma conflictuală şi norma materială?
10. Cum se clasifică punctele de legătură?
11. Ce rol au normele materiale ?
12. Care sunt exepţiile în care normele conflictuale nu aparţin forului?
13. Specificaţi ce intră în conţinutul normei conflictuale?
14. Stabiliţi corelaţia corectă în cazurile prezentate mai jos:
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 178 – 198;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 153-220;
ü Antonio Coaccioli, Manuale di Diritto Internazionale Privato e Processuale, Volume I,
Parte generale, Ed. Giuffre, Italia 2011, pp. 172-191.
Tema nr. IV
Izvoarele dreptului internațional privat
_________________________________________________________________________
1. Aspecte preliminare
2. Izvoarele interne
3. Izvoarele internaționale
4. Cutuma internaționala și uzanța internațională
5. Practica judiciară și practica arbitrală
6. Rezolvați următoarele teste grilă
7. Bibliografie
OBIECTIVE:
1. Aspecte preliminare
În mod tradițional, izvoarele dreptului internațional privat sunt împărțite, atât în literatura
noastră de specialitate cât și în cea străină, în două categorii: izvoare interne și izvoare
internaționale.
După intrarea României în Uniunea Europeană, dreptul Uniunii Europene a devenit un
nou izvor de drept, cu caracter de prioritate față de ansamblul normelor dreptului național.
Izvoarele dreptului internațional privat conțin atât norme conflictuale cât și norme materiale
sau substanțiale.
2. Izvoarele interne
3. Izvoare internaționale
În caz de concurență între izvoarele interne și cele internaționale ale dreptului internațional
privat, vor prevala cele din urmă.
7. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü M. Fontaine, R. Cavalerie, D. Fouilhé, Droit, Collection Tertiaire, BTS 1, Paris, 1990.
Tema nr. V
Calificarea și conflictele de calificări
_________________________________________________________________________
Cuprins
1. Calificarea
1.1 Noțiune
1.2 Conflictul de calificări
1.3 Importanța calificării
1.4 Legea după care se face calificarea
1.4.1 Calificarea după legea forului
1.4.2 Excepții
2. Întrebări și exerciții
3. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
1. Calificarea
1.1 Noțiune
Conflictul de calificări este acea situație care apare atunci când noțiunile din conținutul și
legătura normei conflictuale au înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile a fi aplicate
unui raport juridic.
Exemple:
a) conflicte de calificări privind conținutul normei conflictuale :
§ incapacitatea unui minor de a încheia un act juridic, în unele sisteme de drept ține
de capacitate, în altele privește forma actului juridic;
§ remiterea materială a lucrului un unele sisteme de drept este tratată ca o problemă
de formă iar în altele este calificată ca fiind o problemă ce ține de statutul real;
§ prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune în unele sisteme de drept este
calificată ca o problemă de fond, având efecte în planul actelor juridice, iar în alte
sisteme de drept ca o chestiune de procedură, situație în care se aplică
întotdeauna lex fori;
§ dreptul statului de a culege succesiunea vacantă existentă pe teritoriul său este
reglementat în unele sisteme juridice ca un drept la moștenire, supus legii
succesiunii (lex succesionis), iar în altele, ca un drept originar al statului, ce
decurge din suveranitatea sa, situație în care se aplică legea locului situării
bunului (lex rei sitae);
§ leziunea este calificată în unele sisteme de drept ca o problemă ce ține de obiectul
contractului și atunci intră în conținutul normei conflictuale lex contractus, iar în
altele ca un viciu de consimțământ, supus legii personale (lex personalis);
§ celebrarea căsătoriei religioase este calificată în unele sisteme de drept ca o
condiție de fond la încheierea căsătoriei, caz în care se aplică legea personală (lex
personalis) a viitorilor soți, iar în slte sisteme de drept ca o problemă de formă a
încheierii căsătoriei, supusă legii statului pe teritoriul căruia se încheie potrivit
regulii locus regit actum ;
b) conflicte de calificări privind legătura normei conflictuale:
§ domicilul persoanei fizice are înțelesuri diferite în sistemele de drept ale statelor.
Spre exemplu, în dreptul român, domiciliul este locul unde o persoană își are
locuința principală. În schimb, în dreptul englez domiciliul este o noțiune
complexă și are un caracter mult mai stabil față de modul cum este el înțeles în
dreptul continental. Potrivit dreptului englez, un cetățean nu-și pierde domiciliul
din Anglia chiar dacă locuiește în străinătate un timp mai îndelungat.
§ sediul social este calificat în unele sisteme de drept ca fiind sediul real iar în
altele, ca sediul statutar al persoanei juridice.
§ locul executării contractului este tratată diferit în statele de drept, după cum plata
este considerată portabilă sau cherabilă.
Este dată de efectul acesteia, care diferă în funcție de elementul normei conflictuale ce
se califică, astfel:
§ prin calificarea noțiunilor din conținutul normei conflictuale, se determină însăși norma
conflictuală aplicabilă;
§ prin calificarea legăturii normei conflictuale se determină sistemul de drept aplicabil și
deci soluția în speță.
1.4 Legea după care se face calificarea
Art. 2.558 alin. (1) din Noul Cod Civil: « Când determinarea legii aplicabile
depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport
juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea româna ».
1.4.2 Excepții
Exemple:
- calificarea naturii mobiliare sau imobiliare. Art 2.558 alin. (2) din Noul Cod Civil
dispune că « natura mobiliară sau imobilară a bunurilor se determină potrivit legii locului
unde acestea se află sau, după caz, sunt situate»
- calificarea cetățeniei. Art.2.569 din Codul Civil prevede că determinarea ca și
proba cetățeniei se face în conformitate cu legea statului a cărui cetățenie se invocă.
- calificarea răspunderii administratorilor unei societăți comerciale ca fiind
contractuală sau delictuală se face dupa lex societatis, care este lex causae în speță.
2. Întrebări și exerciții
3. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
Tema nr. VI
Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale. Retrimiterea
_________________________________________________________________________
Cuprins
1. Aspecte generale
2. Retrimiterea
2.1 Noțiune
2.2 Condiții
2.3 Formele retrimiterii
2.4 Retrimiterea de gradul II
3. Întrebări și exerciții
4. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
§ conflict pozitiv
§ conflict negativ
Conflict pozitiv → apare atunci când fiecare din norma conflictuală trimite
la propriul sistem de drept.
Exemplu: atunci când se ridică în discuție problema stării civile a unui cetățean român
cu domiciliul în Anglia. Dacă problema apare în fața instanțelor engleze, aceastea vor
aplica norma conflictuale engleză, lex domicilii care trimite la dreptul englez; dacă
problema se pune în fața instanțelor române, aceasta, conform normei conflictuale lex
patriae (art.2.572 Cod Civil), vor aplica dreptul român, dacă prin dispoziţii speciale nu se
prevede altfel.
2. Retrimiterea
2.1 Noțiune
Retrimiterea este acea situație juridică ce apare în cazul în care norma conflictuală a forului
(lex fori) trimite la un sistem de drept străin, în întregul său (deci inclusiv la normele sale
conflictuale), iar acesta din urmă, prin norma sa conflictuală în materie, nu primește trimiterea,
ci fie trimite înapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat terț.
2.2 Condiții
o să existe un conflict negativ;
o norma conflictuală a forului să admită retrimiterea (în sensul de a
trimite la întregul sistem de drept străin, deci inclusiv la normele sale
conflictuale).
Daca norma conflictuală a forului trimite direct la normele materiale ale sistemului de drept
străin, este exclusă retrimiterea, în acest caz urmând a se aplica aceste norme.
Speța Forgo
Un cetățean bavarez pe numele său Forgo, copil din afara căsătoriei, se mută la
varsta de 5 ani Franța unde, deși a trăit tot restul vieții sale, nu a îndeplinit formalitățile
legale prevăzute de legea franceză pentru a fi considerat ca având domiciliul în Franța.
Când a murit, la vârsta de 68 de ani, a lăsat o importantă moștenire mobiliară, pentru
care nu a facut testament.
Conform legii franceze, devoluțiunea succesiunii mobiliare ab intestat cade sub
incidența legii țării ultimului domiciliu al defunctului (legea bavareză); aceasta lege
prevedea un drept de moștenire în favoarea rudelor colaterale după mamă, însă tot legea
bavareză în normele sale conflictuale, prevedea că succesiunea mobiliara este supusă
legii domiciliului de fapt al defunctului (legea franceză). Legea bavareză, la care trimitea
legea forului, făcea deci la randul ei trimitere la legea franceză.
Instanța franceză a admis retrimiterea dispusă de norma conflictuală bavareză și a
aplicat legea succesorală franceză, potrivit căreia rudele colaterale după mamă nu aveau
nici un drept la moștenire, condiție în care succesiunea fiind vacantă, a fost culeasă de
statul francez, pe teritoriul căruia se aflau bunurile mobile respective.
2.3. Formele retrimiterii
art.2.559 alin.2 din Codul Civil: « dacă legea străină retrimite la dreptul român [...] se
aplică se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel ».
à când părțile au ales legea aplicabilă contractului potrivit principiului autonomiei lor de
vointa (lex voluntatis) – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;
à în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;
à în cazul determinării legii străine aplicabile obligaţiilor extracontractuale – art. 2.559
alin. (3) Cod Civil;
à când se aplică regula locul regit actum – 2.613 alin. (1) Cod Civil;
à când se determină cetățenia unei persoane.
Retrimiterea poate fi înlăturată şi în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile
internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.
art.2.559 alin.2 din Codul Civil: « dacă legea străină retrimite la [...] dreptul altui stat,
se aplică se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel ».
În cazul retrimiterii de gradul II, se va aplica legea română. Trimiterea la legea unui
stat terţ nu va fi aşadar luată în considerare, ea urmând a fi înlăturată prin aplicarea dreptului
material al forului.
3. Întrebări și exerciții
1. Care din cele două forme de retrimitere este aplicabilă în sistem de drept român?
2. Precizaţi care este legea aplicabilă atunci când legea română trimite la sistemul de drept
german, iar acesta din urmă, prin norma sa conflictuală trimite la legea engleză.
3. Enumeraţi cazurile în care retrimiterea de gradul I nu este admisă şi daţi câte un exemplu
pentru fiecare situaţie.
Speţă:
AV cetăţean italian, introduce pe rolul instanţelor române o acţiune de divorţ împotriva
soţului său RV cetăţean italian. Ambii soţi au domiciliul comun în Italia. Norma de drept
internaţional privat italiană prevede că « divorţul este guvernat de legea naţională comună a
celor doi soţi, iar în lipsă de cetăţenie comună se aplică legea domiciliului ».
Intrebare: Cum va soluţiona judecătorul român conflictul de legi?
Rezolvați următoarele teste grilă
1. În cazul retrimiterii, norma conflictuală care indică legea competentă trimite:
a) la legea materială străină;
b) doar la normele conflictuale;
c) la întregul sistem de drept străin
2. Dreptul internaţional privat român admite:
a) numai retrimiterea de gradul II;
b) numai retrimiterea de gradul I;
c) ambele forme ale retrimiterii
3. Atunci când trimiterea se realizează la normele materiale ale sistemului de drept
străin:
a) suntem în prezenţa retrimiterii de gradul I;
b) este exclusă retrimiterea;
c) dreptul străin urmează a se aplica în mod direct raportului juridic.
4. Sunt condiţii ale retrimiterii:
a) conflictul pozitiv;
b) conflictul negativ;
c) existenţa aceluiaşi punct de legătură
5. Retrimiterea nu se aplică în următoarele situaţii:
a) când se aplică regula ”locus regit actum”;
b) când s-a trimis la norma materială străină;
c) când se aplică lex voluntatis
4. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü T. R. Popescu, Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1995;
ü M.V. Jakotă, Drept internațional privat, Vol. I, Ed. Chemarea, 1997;
ü O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internațional privat, Ed. All, 1999;
ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011.
Tema nr. VII
Ordinea publică în dreptul internațional privat
____________________________________________________________________
Cuprins
1. Noțiunea și caracterele ordinii publice în dreptul internațional privat
2. Domeniul ordinii publice de drept internațional privat
3. Efectele aplicării ordinii publice de drept internațional privat
4. Întrebări și exerciții
5. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
Principiile și normele juridice de ordine publică pot apare în orice materie a dreptului
internațional privat.
Există însă, anumite domenii ale raporturilor cu element de extraneitate susceptibile,
într-o mai mare măsură, să ridice probleme de ordine publică.
Domeniul de drept material cel mai vizat este cel privitor la starea civilă, capacitatea și
relațiile de familie ale persoanelor fizice.
Domeniul de drept procesual este acela al încălcării competenței exclusive a jurisdicției
române.
Art.2.586 alin. (2) Cod Civil - Art. 2.639 alin. (3) Codul Civil – forma
existența, în legea străină a unui solemnă cerută sub sancţiunea nulităţii pentru
impediment la căsătorie care, potrivit un act juridic în sistemul de drept aplicabil
dreptului român, este incompatibil cu fondului actului.
libertatea de a încheia o căsătorie.
Art.2.600 alin.(2) Cod Civil – existența
în legea străină, a unei dispoziții care nu
permite divorțul ori îl admite în condiții
deosebit de restrictive.
5. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Victor Babiuc, Ordinea publică de drept internațional privat în practica arbitrală, Revista
Română de drept privat, nr.1/2007;
ü P Lagarde, Recherches sur l’ ordre public en droit international prive, Paris 1959;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013.
Tema nr. VIII
Frauda la lege în dreptul internațional privat
_________________________________________________________________________
Cuprins
1. Noțiune
2. Condiții
3. Modalități
4. Materiile în care poate interveni fraudarea legii în dreptul internațional privat
5. Dovada fraudei la lege
6. Delimitarea față de alte instituții juridice
6.1 Comparație cu frauda la lege din dreptul intern
6.2 Comparație cu ordinea publică de drept internațional privat
6.3 Comparație cu simulația
6.4 Comparație cu abuzul de drept
7. Sancțiunea fraudei la lege în dreptul internațional privat
8. Întrebări și exerciții
9. Rezolvați următoarele teste grilă
10. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
Frauda la lege - operațiunea prin care părțile unui raport juridic, uzând de mijloacele
legale de drept internațional privat, își creează în mod voit condiții pentru a se sustrage de sub
incidența legii normal competente, recurgând la dispozițiile altei legi, convenabile lor.
Frauda la lege, în dreptul român, este reglementată de art. 2.564 alin. (1) Cod
civil care specifică : « aplicarea legii străine se înlătură dacă [...] legea străină
respectivă a devenit competentă prin fraudarea legii române”.
2. Condiţii
Pentru existenţa fraudei la lege în dreptul internaţional privat trebuie să fie îndeplinite,
în mod cumulativ următoarele condiții:
· să existe un acord de voință a părților (părții) de a plasa un anumit raport juridic sub
incidența unei anumite legi, prin schimbarea punctului de legatură.
Exemple: persoana juridică își schimbă sediul social într-un alt stat, acțiune licită care
face incidentă o normă conflictuală care, prin punctul său de legătură atrage aplicarea
unui alt sistem de drept decât cel normal competent să se aplice raportului juridic
respectiv.
3. Modalități
Ø în cadrul unui raport juridic de drept intern se introduce, în mod fraudulos un element
de extraneitate, care declanșează în mod artificial un conflict de legi, iar prin aplicarea normei
conflictuale, se trimite la un sistem de drept, altul decât cel intern.
Ø într-un raport juridic de drept internațional privat părțile schimbă, în scop fraudulos,
punctul de legătură, făcând aplicabil acelui raport juridic, prin intermediul normei conflictuale
aplicabile pentru noul punct de legătură, un alt sistem de drept decât cel normal aplicabil
conform normei conflictuale inițiale.
Exemplu: schimbarea cetăţeniei, cu scopul de a determina aplicarea unei alte legi decât
cea normal competentă.
4. Materiile în care poate interveni fraudarea legii în dreptul internațional privat
Speța Mihăiescu
Dna. Mihăiescu, cetățean român a avut în Franța, un copil din afara căsătoriei, cu un
cetățean francez. În fața instanțelor franceze a fost introdusă o primă acțiune, pentru
stabilirea paternității din afara căsătoriei, permisă de legea franceză, dar interzisă la acea
vreme de legislația română. Întrucât copilul figura în cadrul acțiunii ca cetățean român, prin
aplicarea legii personale a acestuia acțiunea a fost respinsă. Mai inainte de a ajunge
procesul în căile de atac, mama copilului a obținut pentru acesta cetățenia franceză. Prin
aceasta, s-a obținut ca instanța superioară să aplice legea franceză (comună atât pretinsului
tată cât și copilului) și ca acțiunea să fie admisă. În acest mod, s-a fraudat legea română,
care interzicea stabilirea paternității din afara căsătoriei.
· statutul persoanei juridice: frauda poate consta, de exemplu, în mutarea sediului social,
de pe teritoriul statului forului pe cel al unui stat considerat « paradis fiscal » (precum Monaco,
Liechtenstein, Panama, Liberia etc), în scopul evaziunii legilor fiscale ale forului, cu precizarea
că persoana juridică respectivă continuă să funcționeze pe teritoriul statului forului, ca persoană
juridică străină;
· regimul juridic al bunurilor mobile: frauda constă – în această materie – în schimbarea
locului situării bunului mobil într-un alt stat (schimbarea pavilionului navei sau aeronavei într-
un stat considerat « paradis fiscal »);
· forma exterioară a actelor juridice : frauda constă, de regulă, în faptul că se încheie un
act juridic într-un alt stat și, prin efectul normei conflictuale « locul regit actum » se aplică
acelui act o lege mai favorabilă pentru părți decât cea normal competentă a se aplica în cauză.
De exemplu, părțile beneficiază de condiții mai ușoare pentru încheierea căsătoriei.
În prezent, această formă de fraudă este exclusă în temeiul 2.639 alin. (3) Cod Civil
conform căruia, în cazul în care legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune,
sub sancțiunea nulității, o anumită formă solemnă, nici una din celelalte legi care pot cârmui
forma sa (anume: legea locului unde a fost întocmit, legea cetăţeniei sau legea reşedinţei
obişnuite a persoanei care l-a consimțit, legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al
autorității care examinează validitatea actului) nu poate să înlăture această cerință, chiar dacă
actul a fost întocmit în străinătate.
· succesiunile: de exemplu, atunci când partea dorește să aibă o cotitate disponibilă mai
mare decat îi permite legea sa personală, schimbă cetățenia, dobândind alta, a unui stat a cărui
legislație îi permite o cotitate disponibilă mai mare.
· Asemănări:
· Deosebiri:
Obiectul fraudei
o lege internă în favoarea altei legi interne o normă conflictuală a forului, și prin
aceasta, un sistem de drept în
favoarea altuia
Mecanismul fraudei
· Asemănări:
- în ambele cazuri, nu se aplică sistemul de drept normal competent ci se aplică legea
română.
- constituie excepții de la aplicarea legii competente în mod firesc raportului juridic
respectiv;
· Deosebiri:
- are natură subiectivă (voința părților) - are natură obiectivă (legea străină este
înlăturată ca urmare a rezultatului incompatibil
cu principiile fundamentale ale dreptului
român ori ale dreptului Uniunii Europene şi cu
drepturile fundamentale ale omului, la care s-
ar ajunge prin aplicarea ei)
Sancțiunea aplicabilă
dacă se invocă frauda la lege, instanța dacă se invocă excepția de ordinea publică,
nu este obligată să cunoască conținutul instanța este obligată să cunoască conținutul
legii străine, deoarece ceea ce se legii străine, numai astfel putând aprecia, daca
sancționeaza este activitatea frauduloasă a legea străină încalcă sau nu principiile
părților fundamentale ale dreptului forului.
6.3 Comparaţie cu simulaţia
· Asemănări:
- ambele implică un act de voință al părților;
- în ambele cazuri se creează sau se modifică, în mod artificial, un conflict de legi;
- mijloacele folosite sunt, prin ele însele, licite;
- consecința față de terți este, în principiu, aceeași și anume inopozabilitatea actului
fraudulos;
· Deosebiri:
- frauda la lege presupune existența unui singur act juridic, cel fraudulos, în vreme ce
simulația implică două acte juridice (cel real și cel aparent);
- frauda la lege implică o operațiune materială, de deplasare a punctului de legătură dintr-un
sistem de drept în altul, în timp ce la simulație, operațiunea este fictivă, adică este exprimată
prin actul aparent, dar contrazisă prin contra-înscris;
- frauda la lege presupune existența unui scop ilicit, în vreme ce la simulație scopul poate fi
și licit;
- uneori, produc consecințe diferite față de părți. Astfel, în cazul fraudei, dacă se constată
frauda, actul fraudulos nu mai produce efecte noi între părți, pe când în cazul simulației contra-
înscrisul este valabil între părți și față de succesorii lor universali și cu titlu universal, dacă nu
s-au fraudat drepturi născute de lege direct în favoarea lor.
Abuzul de drept, constă în folosirea unui drept subiectiv civil în alt scop decât cel pentru
care legea îl recunoaște, și anume satisfacerea unor interese legitime ale titularului său.
În cazul fraudei la lege, scopul urmărit este acela de a nu se aplica legea unei anumite
țări, în vreme ce, în cazul abuzului de drept scopul urmărit este altul decât cel recunoscut de
lege titularului său.
8. Întrebări și exerciții
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Marieta Avram, Radu Bobei, Drept internațional privat. Culegere de spețe, Ed. CH Beck
2004;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013.
Tema nr. IX
Conflictul de legi în timp şi spaţiu
(Respectarea drepturilor câştigate în ţară străină)
________________________________________________________________________
Cuprins
1. Noţiune
2. Comparaţie cu conflictul de legi în spaţiu
3. Forme
4. Recunoaşterea în România a drepturilor dobândite în străinătate
4.1 Temeiul juridic al recunoaşterii în România a drepturilor dobândite în
străinătate
4.2 Condiţiile recunoaşterii
4.3 Efectele dreptului subiectiv dobândit potrivit legii străine
5. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
Există conflict de legi în timp şi spaţiu, atunci când efectele juridice ale unui raport
născut sub imperiul unei legi străine, se cer a fi recunoscute într-un alt stat.
CONFLICT
Exemple:
- conflict de legi în spaţiu: doi cetăţeni, unul român şi unul francez, soţi, cu domiciliul
comun în România, solicită desfacerea căsătoriei prin divorţ, situaţie în care se pune
problema legii aplicabile divorţului.
- conflict de legi în timp şi spaţiu: doi soţi, unul cetăţean român şi celalalt cetăţean
francez, divorţează în Franţa, iar cetăţeanul român se reîntoarce în România şi solicită
pensie de întreţinere de la fostul soţ, situaţie în care se pune cu prioritate problema
recunoaşterii divorţului pronunţat în Franţa.
2. Forme
è Raportul juridic se naşte (modifică sau stinge) în dreptul intern al unei ţări şi apoi se
invocă în altă ţară → conflictul se naşte în momentul în care se invocă în ţara forului.
Exemplu:
Un cetăţean englez ce deţine în proprietate un imobil aflat pe teritoriul României încheie un
testament în Anglia prin care lasă acest imobil unei fundaţii. După decesul cetăţeanului
englez, fundaţia solicită în România recunoaşterea efectelor testamentului.
è Raportul juridic se naşte (modifică sau stinge) în cadrul dreptului internaţional privat al
unei ţări, iar ulterior se invocă într-o altă ţară → apare un conflict succesiv: un conflict de
legi în spaţiu, la momentul naşterii raportului juridic şi un conflict în timp atunci când se invocă
într-un alt stat.
Exemple:
Un cetaţean olandez şi unul irlandez se căsătoresc în Olanda şi apoi vin în România şi cer
să li se recunoască efectele acestei căsătorii - în această situaţie în momentul naşterii sale,
raportul juridic nu are legătură cu ţara forului, întrucât nici unul din elementele de
extraneitate nu priveau dreptul român.
Se pronunţă divorţul dintre un cetăţean român şi unul străin în străinătate, iar ulterior, se
cere recunoaşterea acestei hotărâri în România - în momentul naşterii sale, raportul juridic
avea legătură cu ţara forului, prin faptul că, cel puţin unul din elementele sale de
extraneitate priveau dreptul român.
Art. 2.567 Cod Civil care prevede « Drepturile câştigate în ţară străină sunt
respectate în România afară numai dacă sunt contrare ordinii publice de drept
internaţional privat ».
4.2 Condiţiile recunoaşterii
- dreptul să fie corect născut (modificat sau stins) conform legii străine competente;
- dreptul (raportul juridic) a cărui eficacitate se pretinde, este cel care s-a dobândit şi
nu altul care ar fi substituit acestuia.
Exemplu:
Hotărârea străină a carei recunoaştere se solicită a fost modificată în timp.
Dreptul dobândit într-o anumită ţară produce efecte în altă ţară numai dacă între timp nu s-
a creat în ţara unde se invocă, un drept nou care îl include pe acela creat în străinătate:
depozitarul înstrăinează un bun mobil într-o ţară în care legea acordă proprietarului dreptul
de a-l revendica de la subdobânditor, apoi bunul este transportat într-o altă ţară a carei lege
prevede ca posesia de bună – credinţă valoreaza titlu de proprietate, astfel că proprietarul
nu va mai putea revendica bunul de la noul proprietar.
Condiţia se aplică atunci când dreptul s-a născut în cadrul intern al unui stat, cât şi în cazul în
care s-a născut în cadrul internaţional, iar ulterior este invocat în România. Spre exemplu, o
hotărâre străină prin care se face o discriminare între soţi pe criteriu de rasă, naţionalitate,
religie etc, nu poate fi recunoscută în România, chiar dacă nu priveşte un cetăţean român.
Exemplu:
- dreptul dobândit în străinătate nu va fi recunoscut în România dacă priveşte starea
civilă şi capacitatea unui cetăţean român căruia i s-a aplicat o altă lege decât cea română,
iar dreptul diferă de cel care i s-ar fi acordat potrivit legii române.
- hotărârea străină prin care s-au încălcat dispoziţiile privitoare la competenţa exclusivă a
jurisdicţiei române nu va putea fi recunoscută în România.
Acestea sunt:
§ dreptul dobândit produce, în principiu, toate efectele admise de legea străină respectivă,
dacă în statul unde se invocă nu s-a constituit între timp un drept nou care îl include pe cel din
străinătate.
Exemplu:
- o căsătorie religioasă între doi cetăţeni străini, valabil încheiată în străinătate, va produce
în România toate efectele juridice, pe care legea străină i le recunoaşte.
§ un drept dobândit conform legii străine nu poate produce în România mai multe efecte
juridice decât în ţara în care a fost dobândit.
Exemplu:
- o hotărâre străină poate fi executată în România în termenul de prescripţie a dreptului la
executare silită din dreptul român, dar numai dacă nu se implinise prescripţia în statul
străin, în care a fost pronunţată hotărârea.
§ dreptul dobândit conform legii străine nu poate produce efecte în altă ţară dacă ar
contraveni ordinii publice de drept internaţional privat.
5. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
Tema nr. X
Conflictul mobil de legi
________________________________________________________________________
Cuprins
1. Noţiune
2. Domeniul în care poate interveni conflictul mobil de legi
3. Comparaţie cu alte situaţii juridice
3.1 Comparaţie cu conflictul de legi în timp şi spaţiu
3.2 Comparaţie cu conflictul în timp al legilor interne
4. Soluţionarea conflictului mobil de legi
5. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
1. Noţiune
Conflictul mobil de legi reprezintă situaţia în care un raport juridic este supus succesiv,
la doua sisteme de drept diferite, ca urmare a deplasării punctului de legătura al normei
conflictuale aplicabile.
Exemplu:
- un cetaţean italian dobândeşte cetăţenia engleză, situaţie în care se pune problema dacă
statutul său personal şi actele încheiate anterior schimbării cetăţeniei vor fi supuse uneia
sau alteia dintre cele două legi.
Particularităţi:
§ afectează legea aplicabilă, nu numai norma conflictuală avută în vedere;
§ apare urmare a schimbării punctelor de legatură, prin voinţa părţilor şi nu a
schimbării normei conflictuale sau a legii aplicabile datorită voinţei
legiuitorului.
Conflictul mobil de legi poate apărea în domeniile în care raporturilor juridice le sunt
aplicabile norme conflictuale cu puncte de legatură variabile:
Astfel :
În sistemul de drept român conflictul mobil de legi se solutionează diferit de la caz la caz:
Exemple:
Uneori se dă prioritate legii vechi - art. 2.596 alin. (3) Cod Civil -
« [....] dacă soţii au ales legea aplicabilă
regimului matrimonial, ea rămâne aceeaşi,
chiar dacă soţii îşi schimbă reşedinţa
obişnuită sau cetăţenia».
- art. 2.603 alin. (2) Cod Civil – “dacă
înainte de naşterea copilului, căsătoria
părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se
aplică legea care, la data încetării sau
desfacerii, îi cârmuia efectele ».
- art.2.574 Cod Civil: « declararea morţii,
stabilirea decesului şi a datei prezumata a
Alteori se dă prioritate legii noi morţii, precum şi prezumţia că cel dispărut
este în viaţă, sunt cârmuite de ultima lege
naţională a persoanei dispărute. Dacă
această lege nu poate fi identificată, se
aplică legea româna ».
- art. 2.633 Cod Civil – « moştenirea este
supusă legii statului pe teritoriul căruia
defunctul avea, la data morţii, reşedinţa
obişnuită ».
În unele situaţii se indică până când se - art.2.591 alin. (3) Cod Civil: « Soţii pot
produc efectele legii vechi şi de când se alege oricând o altă lege aplicabilă
aplică legea nouă. regimului matrimonial, [...]. Legea nouă
produce efecte numai pentru viitor dacă
soţii nu au dispus altfel, şi nu poate
prejudicia, în niciun caz, drepturile
terţilor”.
- art. 2.596 alin. (2) Cod Civil: « Dacă
ambii soţi îşi schimbă reşedinţa obişnuită
sau, după caz, cetăţenia, legea comună a
noii reşedinţe obişnuite sau a noii cetăţenii
se aplică matrimonial numai pentru viitor,
dacă soţii nu au convenit altfel, şi, în
niciun caz, nu poate prejudicia drepturiel
terţilor ”.
5. Întrebări şi exerciţii
1. Identificaţi dispoziţii ale Codului Civil care cuprind reglementări privind modul de
soluţionare a conflictului mobil de legi
2. Un cetăţean român şi un cetăţean belgian, soţi, cu domiciliul comun în Belgia, se stabilesc în
România. Care este legea aplicabilă efectelor căsătoriei?
3. Care este legea aplicabilă bunurilor din masa succesorală rămasă de pe urma unui cetăţean
român cu domiciliul în Germania?
Rezolvați următoarele teste grilă
1. Conflictul mobil de legi:
a) apare ca urmare a schimbării normei conflictuale
b) presupune coexistenţa în timp a două sisteme de drept
c) apare atunci când raportului juridic i se aplică o normă conflictuală cu puncte de legatură
variabile
2. Conflictul mobil de legi poate apărea:
a) în cazul statutului organic al persoanei juridice, prin schimbarea sediului social
b) în materia bunurilor imobile
c) în cazul raporturilor de căsătorie prin schimbarea reşedinţei obişnuite comune
3. Conflictul mobil de legi:
a) se soluţionează întotdeauna prin aplicarea legii noi, incidentă ca urmare a schimbării
punctului de legătură
b) se soluţionează prin aplicarea principiului legii mai favorabile în materia filiaţiei copilului
născut în afara căsătoriei, dacă acesta are două sau mai multe cetăţenii
c) nici un din variante nu este corectă
6. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Marieta Avram, Radu Bobei, Drept internațional privat. Culegere de spețe, Ed. CH Beck
2004;
ü Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed.
revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Șansa, p. 57 – 59.
Tema nr. XI
Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului, conflictul în timp al
normelor materiale străine şi conflictul în timp al convenţiilor internaţionale
____________________________________________________________________________
Cuprins
1. Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului
1.1 Noţiune
1.2 Soluţionarea conflictului în timp al normelor conflictuale ale forului
2. Conflictul în timp al normelor materiale străine
2.1 Noţiune
2.2 Soluţionarea conflictului în timp al normelor materiale străine
3. Conflictul în timp al convenţiilor internaţionale
3.1 Noţiune
3.2 Soluţionarea conflictului în timp al convenţiilor internaţionale
4. Întrebări şi exerciţii
5. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
1.1 Noţiune
Conflictul în timp al normelor conflictuale există în cazul schimbării normei
conflictuale în cadrul aceluiaşi sistem de drept.
În sistemul de drept internaţional privat român, o asemenea situaţie a apărut, de
exemplu, prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil care a abrogat dispoziţiile Legii 105/1992,
cu excepţia celor ce reglementează conflictul de jurisdicţii.
2.1 Noţiune
Conflictul în timp al normelor materiale străine apare în situaţia modificării dispoziţiilor
materiale străine, între momentul naşterii raportului juridic şi cel al litigiului.
3.1 Noţiune
Conflictul în timp al convenţiilor internaţionale apare în cazul în care o convenţie de
acest gen este înlocuită cu alta.
4. Întrebări şi exerciţii
5. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü I. Filipescu, Drept internațional privat, Ed. Actami, Bucuresti, 1995, pg.184 – 185;
ü O. Căpățână, Caracteristici ale dreptului tranzitoriu în raporturile de comerț internațional,
partea a II – a, în R.D.C. nr.1/1995, pg. 10 – 15.
Tema nr. XII
Aplicarea legii străine în dreptul internaţional privat
____________________________________________________________________________
Cuprins
1. Noţiunea de lege străină
2. Titlul cu care se aplică
3. Moduri de aplicare a legii străine
3.1 Aplicarea legii străine ca lex cause
3.2 Aplicarea legii străine altfel decât ca lex causae
3.2.1 Condiţia reciprocităţii
3.2.2 Încorporarea contractuală a legii străine
4. Proba legii străine
4.1 Sarcina probei
4.2 Mijloacele de probă
5. Consecinţele imposibilităţii de probare a legii străine
6. Interpretarea legii străine
7. Întrebări şi exerciţii
8. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
è În sens larg - întregul sistem de drept străin, respectiv: actele normative, cutuma,
uzanţele, practica judiciară (sistemul common law), etc;
è În sens restrâns - legea propriu – zisă.
Dreptul internaţional privat are în vedere sensul larg al noţiunii de lege străină, şi anume
întregul sistem de drept.
· legea străină îşi păstrează · legea străină are valoare juridică de clauză
tipologia de element de drept; contractuală (element de fapt);
Atunci când există imposibilitate de a stabili conţinutul legii străine, se aplică legea
română (Art. 2.562 alin. (3) din Codul Civil: « în cazul imposibilităţii de a stabili, în termen
rezonabil, conţinutul legii străine, se aplică legea româna »).
7. Întrebări şi exerciţii
8. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013 ;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume Primo, Ed. Utet Giuridica, 2011;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013;
Tema nr. XIII
Condiţia juridică a străinului în România
____________________________________________________________________________
Cuprins
1. Noţiuni generale
2. Condiţia juridică a străinului şi conflictele de legi
3. Formele condiţiei juridice a străinilor
4. Regimul juridic al străinilor în România
5. Întrebări şi exerciţii
6. Rezolvați următoarele teste grilă
7. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
1. Noţiuni generale
5. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü D. Lupaşcu, G. Mihuţ-Gÿongÿ, Regimul juridic al străinilor în România, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006.
Tema nr. XIV
Norme conflictuale privind starea şi capacitatea persoanei fizice
____________________________________________________________________________
Cuprins
1. Statutul persoanei fizice
2. Normele conflictuale privind starea şi capacitatea persoanei
3. Domeniul de aplicare a legii personale în privinţa statutului persoanei fizice
3.1 Starea civilă
3.2 Capacitatea civilă
4. Teoria interesului naţional
5. Normele conflictuale privind numele şi domiciliul persoanei fizice
5. 1. Normele conflictuale privind numele persoanei fizice
5. 2 Normele conflictuale privind domiciliul persoanei fizice
6.Vocabular
7. Întrebări şi exerciţii
8. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
§ Starea civilă
§ Capacitatea civilă
§ Relaţiile de familie
Cetăţeni români - se aplică legea română, chiar dacă aceştia au dublă sau multiplă cetăţenie,
cât timp nu au pierdut cetăţenia română, conform dreptului romăn.
Străin cu mai multe cetăţenii - legea sa naţională este legea aceluia dintre state a cărui
cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită.
Excepţii - în cazul apatrizilor se aplică legea reşedinţei obişnuite [art.2.568
alin. (3) Cod Civil]. Legea reşedinţei obişnuite se aplică şi refugiaţilor.
Legea naţionala (lex patriae), legea domiciliului (lex domicilii) sau legea reşedinţei obişnuite
compun noţiunea de lege personală (lex personalis) a persoanei fizice.
Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice – statul în care persoana îşi are locuinţa principală,
chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare. Pentru persoana care
acţionează în exerciţiul activităţii sale profesionale, reşedinţa obişnuită este locul unde îşi
are stabilimentul său principal – 2.570 alin. (1) Cod Civil.
* De reţinut:
- apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere
majoratului dobândit potrivit legii care îi era anterior aplicabilă – 2.575 Cod
Civil.
Persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului său, este lipsită de capacitate
sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui
care l-a considerat, cu bună credinţă, ca fiind deplin capabil potrivit legii locului unde a fost
întocmit actul - art.2.579 alin. (1) Cod Civil.
De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii
persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună – credinţă s-a încrezut în această
calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi
şi pe teritoriul aceluiaşi stat - art.2.579 alin. (2) Cod Civil.
Ø persoana fizică străină să fie incapabilă potrivit legii sale personale sau după
caz, să existe o lipsă a calităţii de reprezentant;
Ø aceasta persoana sa fie considerată pe deplin capabilă potrivit legii forului
sau, după caz, având toate prerogativele calităţii de reprezentant;
Ø actul să fie întocmit în ţara forului, iar în cazul reprezentantului, în prezenţa
tuturor părţilor;
Ø cocontractantul să fie de bună credinţă, adică să nu fi cunoscut şi, în mod
rezonabil, nici să nu fi putut cunoaşte cauza de nevalabilitate a actului juridic,
rezultând din starea de incapacitate a străinului sau din lipsa reprezentantului;
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, legea personală (lex patriae sau lex domicilii) este
înlocuită cu legea locului încheierii actului (lex loci actus).
Teoria interesului naţional nu se aplică actelor juridice referitoare la: a) familie; b)
moştenire; c) drepturile reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii
actului.
Excepţii:
a) stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a
cărui cetăţenie comună o au părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut
şi locuieşte de la naştere;
b) schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii locus regit actum ;
c) stabilirea şi modificarea numelui ca efect al încheierii căsătoriei, filiaţiei, adopţiei,
etc, sunt supuse legii care le guvernează efectele.
Pseudonimul este supus legii naţionale a persoanei în cauză.
Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este
asigurată potrivit legii române (art.2.576 alin. 3 Cod Civil).
Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care aceasta îşi are
locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de
înregistrare.
Pentru persoana fizică care acţionează în exerciţiul activităţii sale
profesionale, reşedinţa obişnuită este locul unde aceasta îşi are stabilimentul
principal.
7. Întrebări şi exerciţii
1. Care sunt argumentele în favoarea aplicării legii naţionale în materia statutului persoanei
fizice ?
2. Enumeraţi condiţiile ce trebuie întrunite pentru a se aplica teoria interesului naţional.
3. Ce include domeniul de aplicare a legii personale în privinţa statutului persoanei fizice?
Rezolvați următoarele teste grilă
1. Starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice sunt reglementate:
b) de legea sa naţionalã, numai dacã prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;
a) de legile internaţionale;
c) de legea determinată potrivit legii conflictuale
2. Sunt fapte de stare civilă:
a) moartea persoanei
b) căsătoria
c) recunoaşterea filiaţiei
3. Sunt acte de stare civilă:
a) moartea persoanei
b) adopţia
c) naşterea persoanei
4. Capacitatea civilă a persoanei fizice se referă la:
a) capacitatea de folosinţã
b) capacitatea de exerciţiu
c) ambele variante sunt corecte
5. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este supusă:
a) lex patriae;
b) lex rei sitae;
c) lex residence în cazul apatridului
8. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
Tema nr. XV
Norme conflictuale privind persoana juridică
____________________________________________________________________________
Cuprins
1. Normele conflictuale privind statutul organic al persoanei juridice
2. Naţionalitatea persoanei juridice
2.1 Noţiune
2.2 Criterii pentru determinarea naţionalităţii
2.3 Determinarea naţionalităţii în dreptul român
3. Domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoanei juridice
4. Legea aplicabilă statutului organic al sucursalelor şi filialelor
5. Legea aplicabilă în cazul fuziunii unor persoane juridice de naţionalitate diferită.
6. Recunoaşterea persoanei juridice străine
7. Vocabular
8. Întrebări şi exerciţii
9. Bibliografie
OBIECTIVE SPECIFICE:
2.1 Noţiune
Naţionalitatea persoanei juridice = apartenenţa acesteia la un anumit stat (noţiune
similară cetăţeniei pentru persoana fizică).
Exemple:
Ø criteriul locului constituirii persoanei juridice sau criteriul încoprorării este
aplicat în toate acordurile privind evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale
(ex : Acordul încheiat cu Grecia, ratificat prin Legea 25/1992, Acordul cu China ratificat prin
Legea 5/1992, Tratatul dintre România si Polonia privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice
civile, etc;
Ø criteriul controlului, conform căruia persoana juridică poate fi considerată ca
aparţinând unui stat străin datorită controlului care se exercită asupra ei de către interese
străine (ex: acordurile privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de
Guvernul României cu guvernele altor state);
Ø criteriul mixt al locului constituirii şi sediului social (ex :Tratatul pentru comerţ şi
navigaţie încheiat cu Japonia în 1970, ratificat prin Decretul nr.22/1970);
Ø criteriul mixt al locului constituirii şi cel al controlului (ex : Acordul privind
relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul SUA, ratificat prin Legea
50/1992);
Ø unele tratate folosesc alternativ două criterii – criteriul mixt al sediului şi cel al
constituirii şi, alternativ, cel al controlului (ex: Acordul privind promovarea şi protejarea
reciprocă a investiţiilor încheiat cu Franţa, ratificat prin Legea 88/1995), sau folosesc criterii
diferite pentru fiecare stat în parte al acordului.
§ pentru filiale - legea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit propriul sediu;
§ pentru sucursale - legea naţională a societăţii mamă.
5. Legea aplicabilă în cazul fuziunii unor persoane juridice de naţionalitate
diferită.
Fuziunea unor persoane juridice având naţionalităţi diferite poate fi realizată, numai
dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevazute de legile naţionale aplicabile statutului
organic pentru fiecare din persoanele juridice fuzionare (cerinţe de fond, formă şi publicitate -
art.2.584 Cod Civil).
Recunoaşterea este un act declarativ de drepturi prin care se constată existenţa persoanei
juridice şi se recunosc efectele extrateritoriale ce decurg din personalitatea juridică.
Modalităţi de recunoaştere
Persoana juridică fără scop lucrativ (de ex: asociaţii, fundaţii) poate fi
recunoscută în România, dacă sunt îndeplinite urmatoarele condiţii:
7. Vocabular
9. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013.
Tema nr. XVI
Norme conflictuale în materia dreptului familiei
____________________________________________________________________
OBIECTIVE:
Dacă legea naţională a oricăruia dintre viitorii soţi este o lege străină, iar
aceasta prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român,
este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va
fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este
cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României.
Excepţii
Soţii au libertatea de a alege oricând o altă lege aplicabilă regimului lor matrimonial,
noua lege urmând a-şi produce efecte numai pentru viitor, dacă soţii nu au dispus altfel, şi fără
a prejudicia drepturile terţilor.
Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale sunt guvernate de legea aplicabilă
regimului matrimonial sau legea locului unde aceasta se încheie.
§ Legea aplicabilă regimului matrimonial potrivit criteriului obiectiv
În lipsă de alegere – regimul matrimonial este supus legii aplicabile efectelor generale
ale căsătoriei (art.2592 Cod civ.).
Dacă la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ aceştia avea
reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaţi stat, se aplică legea acelui stat, cu
excepţia următoarelor cazuri:
- au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea
aplicabilă regimului matrimonial;
- terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a
ignorat cu imprudenţă din partea sa;
- au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe
teritoriul căruia este situat imobilul.
1
Publicat în JO L 183, 8.7.2016.
- capacitatea juridică a soților cu excepția competențelor și drepturilor
specifice ale fiecăruia dintre soți sau ale ambilor soți cu privire la bunuri, fie
în relațiile dintre ei, fie în relațiile cu terții;
- existența, valabilitatea sau recunoașterea unei căsătorii, care rămân în
continuare sub incidența dreptului național al statelor membre, inclusiv a
normelor acestora de drept internațional privat;
- obligațiile de întreținere între soți, reglementate prin Regulamentul (CE) nr.
4/2009 al Consiliului;
- aspectele privind succesiunea la patrimoniul unui soț decedat, reglementate
prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al
Consiliului;
- securitatea socială;
- dreptul la transferul sau ajustarea între soți, în cazul divorțului, al separării
de drept sau al anulării căsătoriei, a drepturilor la pensia pentru limita de
vârstă sau la pensia de invaliditate care au fost acumulate în timpul căsătoriei
și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul căsătoriei.
Excluderea este însă de strictă interpretare, regulamentul urmând a
reglementa, în special, clasificarea activelor cu titlu de pensii, sumele care au
fost deja plătite unui soț pe durata căsătoriei și posibila compensație care ar
urma să fie acordată în cazul unei pensii la care s-a contribuit cu active
comune;
- natura drepturilor reale asupra unui bun și orice înscriere într-un registru
al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile,
inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere.
- efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-
un registru.
În același timp, se prevede că regulamentul nu se aplică în materie fiscală,
vamală și administrativă.
Existența și valabilitatea unui acord privind alegerea legii sau ale oricărei
clauze a acestuia sunt stabilite de legea care l-ar reglementa, în conformitate
regulamentul, dacă acordul sau respectiva clauză ar fi valabile [art 24 alin.
(1)]. În consecință, condițiile de validitate ale acordului sunt reglementate de
legea la care acordul trimite.
Dacă legea statului membru în care ambii soți își au reședința obișnuită la
momentul încheierii acordului prevede condiții de formă suplimentare pentru
convențiile matrimoniale, urmează să se aplice respectivele condiții. O asemenea
situație există, de plildă, în dreptul român, unde convenția matrimonială trebuie
să respecte condiții speciale de formă, prevăzute de art. 330 C. civ..
Pentru ipoteza în care la data încheierii acordului, soții își au reședința obișnuită
în state membre diferite, a căror legi prevăd condiții de formă diferite pentru
convențiile matrimoniale, acordul va fi valabil din punctul de vedere al formei
dacă întrunește condițiile prevăzute de oricare dintre legile respective.
Dacă, la data încheierii convenției, numai unul dintre soți își are reședința
obișnuită într-un stat membru, iar acest stat prevede condiții de formă
suplimentare pentru convențiile matrimoniale, se aplică respectivele condiții.
- dacă legea respectivă este: legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției
dintre un soț și terț; legea statului pe teritoriul căruia soțul contractant și terțul
își au reședința obișnuită; ori în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile,
legea statului unde se situează bunul;
- dacă oricare dintre soți a îndeplinit cerințele aplicabile privind publicitatea sau
înregistrarea regimului matrimonial prevăzute de: legea statului a cărui lege
este aplicabilă tranzacției dintre un soț și terț; legea statului pe teritoriul căruia
soțul contractant și terțul își au reședința obișnuită; ori în situațiile în care sunt
implicate bunuri imobile, legea statului unde se situează bunul.
Atunci cînd legea aplicabilă regimului matrimonial dintre soți nu poate fi invocată de un
soț împotriva unui terț, opozabilitatea regimului matrimonial față de terț este reglementată: de
legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un soț și terț; sau în situațiile în care
sunt implicate bunuri imobile sau bunuri ori drepturi înregistrate, de legea statului în care sunt
situate bunurile sau în care sunt înregistrate bunurile ori drepturile.
§ Excluderea retrimiterii
Art. 32 prevede că aplicarea legii oricărui stat specificate prin regulament înseamnă
aplicarea normelor de drept în vigoare în statul respectiv, cu excepția normelor sale de drept
internațional privat.
Retrimiterea este exclusă prin înlăturarea uneia din condițiile proprii acestei
instituții, și anume ca trimiterea să se facă la întregul sistem de drept străin.
§ Ordinea publică
Ordinea publică, privită ca o excepție de la aplicarea legii determinată potrivit
regulamentului, este reglementată de art. 31 [”Ordinea publică (ordre public)”] din regulament.
Potrivit textului, aplicarea unei dispoziții din legea desemnată în temeiul regulamentului poate
fi înlăturată dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului.
Caracterul de excepție al aplicării ordinii publice din sistemul de drept al instanșei
sesizate (lex fori) este reliefat în mod evident, din formularea negativă a textului (”poate fi
refuzată doar dacă”), precum și din utilizarea sintagmei ”vădit incompatibilă”.. În același timp
conform pct. 54 din preambul, instanțele judecătorești sau celelalte autorități competente nu pot
invovca excepția de ordine publică pentru a nu aplica legea unui alt stat, dacă în felul acesta ar
încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21
privind principiul nediscriminării.
Din expresia potrivit căreia ordinea publică poate înlătura aplicarea ”unei dispoziții” din
legea oricărei țări determinate întemeiul regulamentului, rezultă efectul limitat (parțial) al
excepției de ordine publică, care paralizează strict efectul negativ al legii străine, iar nu efectele
acestei legi în ansamblul lor.
Dacă una dintre legile astfel determinate nu permite divorţul sau îl permite în
condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, dacă unul dintre soţi este,
la data cererii de divorţ, cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită în România
[art.2.600 alin. (2) Cod Civ.]. Această regulă se aplică şi atunci când divorţul
este cârmuit de legea aleasă de soţi.
Alegerea legii aplicabile divorțului sau, după caz, separației de corp, se poate
realiza printr-un acord, care poate fi încheiat și modificat în orice moment, dar
nu ulterior datei sesizării instanței judecătorești.
Pentru lipsă de consimțământ, unul dintre soți poate să invoce legea țării în
care își are reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești, dacă
din circumstanțele cauzei reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească
efectul comportamentului său în conformitate cu legea la care trimite
convenția de alegere.
Þ în cazul în care legea statului membru participant în care ambii soți își au reședința
obișnuită la data încheierii acordului prevede condiții formale suplimentare în cazul unor
astfel de acorduri, se aplică aceste condiții [art. 6 alin. (2)].
Þ în cazul la data încheierii acordului, numai unul dintre soți are reședința obișnuită într-un
stat membru participant, iar acest stat prevede condiții formale suplimentare pentru acest
tip de acord, se aplică respectivele condiții [art. 6 alin. (4)].
Þ în cazul în care, la data încheierii acordului, soții au reședința obișnuită în state membre
participante diferite și dacă legile din aceste state prevăd condiții formale diferite,
acordul este valabil din punctul de vedere al formei dacă satisface condițiile prevăzute de
oricare dintre legile respective [art. 6 alin. (3)].
§ Ordinea publică
Regulamentul Roma III conține reglementări cu privire la ordinea publică, în art. 10 și
în art. 12.
Potrivit art. 10, în cazul în care legea aplicabilă în temeiul art. 5 (legea aplicabilă prin
voința părților) sau art. 8 (legea aplicabilă în lipsă de acord) nu prevede divorțul sau nu acordă
unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces la divorț sau la
separarea de corp, se aplică legea forului.
În acest caz, se dă eficiență principiului egalități soților cu privire la divorț.
Art. 12 care reglementează însăși noțiunea de ”ordine publică”, prevede că aplicarea
unei dispoziții din legea desemnată în baza Regulamentului Roma III nu va putea fi înlăturată
decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului. Potrivit
considerentului 25 din regulament ”în circumstanțe excepționale, considerente de interes
public ar trebui să dea instanțelor judecătorești ale statelor membre posibilitatea de a nu
aplica o dispoziție a legii străine, atunci când aplicarea acesteia într-un anumit caz ar fi vădit
incompatibilă cu ordinea publică a instanței. Cu toate acestea, instanțele judecătorești nu ar
trebui să poată aplica excepția de ordine publică pentru a refuza o dispoziție a legii unui alt
stat, în cazul în care aplicarea acestei excepții ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21, care interzice orice tip de
discriminare”.
§ Excluderea retrimiterii
Retrimiterea este exclusă de art. 11 din Regulamentul Roma III, care prevede că, atunci
când prin regulament se prevede aplicarea legii unui stat, noțiunea de lege cuprinde normele de
drept în vigoare în acest stat, cu excepția normelor de drept internațional privat.
Totuși art. 2601 Cod civ. stabilește condițiile specifice în care poate fi admis repudiul ca
motiv de divorț și anume:
a) actul să fi fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă
prevăzute de legea străină aplicabilă;
b) femeia să fi acceptat în mod liber și neechivoc această modalitate de
desfacere a căsătoriei;
c) nu există nici un alt motiv de refuz al recunoașterii pe teritoriul României
a hotărârii prin care s-a încuviințat desfacerea căsătoriei în această
modalitate.
Astfel:
- nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condițiilor de fond este supusă legii
naționale a fiecăruia dintre viitorii soți la încheierea căsătoriei [art.2586 alin.
(1) Cod civ.];
- nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condițiilor de formă este supusă legii
locului încheierii căsătoriei sau a legii agentului dimplomatic ori
funcționarului consular în fața căruia a fost celebrată. (art.2587).
Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate cu încălcarea cerinţelor de formă poate fi
admisă în România numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi în legea română. Se
instituie așadar, condiția dublei reglementări a sancțiunii nulității.
Legea care, la data când s-a născut copilul, guvernează efectele generale
ale căsătoriei părinţilor săi.
Dacă anterior naşterii copilului căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, legea
aplicabilă este legea care, la data încetării sau desfacerii, cârmuia efectele generale ale
căsătoriei părinţilor săi.
Legea aplicabilă filiaţiei copilului din căsătorie guvernează şi tăgăduirea paternităţii
acestuia precum şi dobândirea numelui de către acest copil.
Atunci când părinţii sunt îndreptăţiţi să procedeze la legitimarea prin căsătorie a
copilului născut anterior, condiţiile cerute în acest scop sunt cele prevăzute de legea care se
aplică efectelor generale ale căsătoriei.
În domeniul de aplicare a legii aplicabile filiației copilului din căsătorie, intră, în
special:
- stabilirea filiației copilului față de mamă și față de tată;
- efectele filiației;
- tăgăduirea paternității copilului născut din căsătorie;
- dobândirea numelui de către copilul.
Nu intră în domeniul de aplicare a legii aplicabile filiației copilului din căsătorie:
competența jurisdicțională, procedura de judecată și administrarea probelor care urmează
regulile lui lex fori.
Proba filiației precum și puterea doveditoare a actului de stare civilă sunt reglementate
de legea locului încheierii actului.
Dacă copilul are mai multe cetăţenii, altele decât cea română, se aplică legea
cetăţeniei care îi este mai favorabilă [art.2605 alin. (1) Cod civ.].
Calificarea noțiunii de lege mai favorabilă, se realizează de către instanța sau altă
autoritate a statului forului.
Legea aplicabilă, guvernează în special:
- recunoaşterea filiaţiei;
- efectele filiaţiei şi
- contestarea recunoaşterii filiaţiei.
Condiţiile de fond ale adopţiei sunt supuse cumulativ legii naţionale a adoptatorului şi
a celui ce urmează a fi adoptat. Atât adoptatorul cât şi adoptatul trebuie să îndeplinească
condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale
arătate.
Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care
cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi
adoptă copilul celuilalt [art.2.607 alin. (2) Cod civ.]
6. Obligația de întreținere
Reguli speciale:
Conform art. 11 din protocol, legea aplicabilă obligației de întreținere stabilește între
părți (intre alia):
- dacă, în ce măsură și de la cine poate solicita creditorul întreținere;
- măsura în care creditorul poate solicita retroactiv întreținere;
- baza de calcul pentru valoarea întreținerii și pentru indexarea acesteia;
- cine are dreptul de a introduce o acțiune privind obligația de întreținere,
cu excepția chestiunilor legate de capacitatea procedurală și de
reprezentarea în justiție;
- termenele de prescripție sau de decădere;
- cuantumul obligației unui debitor de întreținere, atunci când un organism
public solicită rambursarea prestațiilor furnizate creditorului în locul
întreținerii.
7. Întrebări şi exerciţii
8. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.151 – 200;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 81 – 260;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 626 – 734, 846-874.
Tema nr. XVII
Normele conflictuale privind moștenirea
________________________________________________________________________
OBIECTIVE:
Enumerarea principalelor elemente incluse în sfera de aplicare a legii moștenirii, din art.
2636 Cod civ. este doar exemplificativă.
4.1 Excluderi
4.5.1 Legea aplicabilă condițiilor de fond ale convenţia de alegere a legii aplicabile
Legea desemnată a guverna moștenirea trebuie exprimată în mod explicit, printr-o
declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele
unei astfel de dispoziții.
4
Având în vedere mobilitatea tot mai mare a cetățenilor și pentru a asigura administrarea corectă a justiției în
cadrul Uniunii și a asigura că există un factor de legătură real între succesiune și statul membru în care se exercită
competența, prezentul regulament ar trebui să prevadă că factorul general de legătură, în vederea stabilirii atât a
instanței competente, cât și a legii aplicabile, ar trebui să fie reședința obișnuită a defunctului la data decesului.
Pentru a stabili reședința obișnuită, autoritatea care se ocupă de succesiune ar trebui să efectueze o evaluare de
ansamblu a circumstanțelor vieții defunctului în cursul anilor anteriori decesului său și la momentul decesului,
luând în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata și regularitatea prezenței defunctului în
statul vizat, precum și condițiile și motivele acestei prezențe. Reședința obișnuită astfel stabilită ar trebui să
demonstreze o legătură apropiată și stabilă cu statul în chestiune, luând în considerare obiectivele specifice ale
prezentului regulament (considerentul 23).
În anumite cazuri poate fi dificil de stabilit reședința obișnuită a defunctului. Un astfel de caz poate apărea, în
special, atunci când defunctul a plecat din motive profesionale sau economice să trăiască și să lucreze într-un alt
stat, uneori pentru o perioadă lungă, dar a menținut o legătură strânsă și stabilă cu statul de origine. Într-un astfel
de caz, s-ar putea considera, în funcție de circumstanțele cazului, că defunctul își are încă reședința obișnuită în
statul său de origine în care s-a aflat centrul de interes al familiei sale și și-a desfășurat viața socială. Alte cazuri
complexe pot apărea și atunci când defunctul a trăit alternativ în mai multe state sau a călătorit dintr-un stat în altul
fără a se fi stabilit permanent într-un anumit stat. În cazul în care defunctul era cetățean al unuia dintre statele
respective sau își avea toate bunurile principale în unul dintre acele state, cetățenia sa sau locul unde sunt situate
bunurile sale ar putea constitui un factor special în evaluarea de ansamblu a tuturor circumstanțelor de
fapt(considerentul 24).
În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile succesiunii, autoritatea care se ocupă de succesiune poate, în cazuri
excepționale când, de exemplu, defunctul s-a mutat în statul reședinței sale obișnuite destul de recent înainte de
deces, iar toate circumstanțele cazului indică faptul că acesta avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt
stat, să ajungă la concluzia că legea aplicabilă succesiunii nu ar trebui să fie legea statului în care defunctul își avea
reședința obișnuită, ci mai degrabă legea statului cu care defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă.
Totuși, nu ar trebui să se recurgă la utilizarea legăturii celei mai strânse în mod evident drept factor de legătură
subsidiar ori de câte ori se dovedește complicată stabilirea reședinței obișnuite a defunctului în momentul
decesului(considerentul 25).
Condiții de fond: actul prin care s-a făcut alegerea legii aplicabile moștenirii, este
reglementat în ceea ce privește condițiile de fond, de legea aleasă a reglementa moștenirea
[art. 22 alin. (3)].
Aceleași reguli se aplică și pentru modificarea sau revocarea dispoziției pentru cauză de
moarte, alta decât un pact asupra unei succesiuni viitoare.
4.5.4 Domeniul legii aplicabile condițiilor de fond ale dispozițiilor pentru cauză de
moarte
Aceleași reguli se aplică și dispozițiilor pentru cauză de moarte care modifică sau
revocă o dispoziție anterioară.
Modificarea sau revocarea îndeplinește de asemenea condițiile de formă dacă
respectă oricare dintre legile enumerate, în conformitate cu care dispoziția pentru
cauză de moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă.
Stabilirea faptului dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de pactul
asupra unei succesiuni viitoare au avut domiciliul într-un anume stat este reglementată de legea
statului respectiv.
Condițiile de formă ale unei declarații privind acceptarea sau renunțarea la
succesiune
O declarație privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale
sau renunțarea la acestea sau o declarație concepută să limiteze răspunderea declarantului este
valabilă, în ceea ce privește forma, dacă respectă cerințele impuse de:
(a) legea aplicabilă succesiunii în temeiul regulii generale (art. 21) sau potrivit
principiului autonomiei de voință (art. 22); sau
(b) legea statului în care declarantul își are reședința obișnuită.
4.6 Norme speciale ce impun restricții cu privire la succesiune sau care afectează
succesiunea sub anumite aspecte
În cazul în care legea statului în care sunt situate anumite bunuri imobile,
anumite întreprinderi sau alte categorii speciale de bunuri conține norme
speciale care, din motive economice, familiale sau sociale, stabilesc restricții
privind succesiunile sau care afectează succesiunile în ceea ce privește acele
bunuri, acele norme speciale se aplică succesiunii în măsura în care, în temeiul
legii acelui stat, respectivele norme sunt aplicabile indiferent de legea
aplicabilă succesiunii.
4.8 Comorienți
În cazul în care două sau mai multe persoane ale căror succesiuni sunt
reglementate de legi diferite decedează în împrejurări în care nu se poate stabili
cu precizie ordinea în care au survenit decesele și în cazul în care legile
respective soluționează diferit această situație sau nu cuprind dispoziții în acest
sens, niciun defunct nu are drepturi la succesiunea celuilalt sau a celorlalți
defuncți.
4.10 Retrimiterea
Retrimiterea este exclusă conform art. 34 alin. (2) din Regulament, cu privire
la următoarele legi:
- în cazul în care succesiunii urmează a i se aplica legea cu care defunctul
avea la data morții o legătură mai strânsă [art. 21 alin. (2)];
- în cazul în care succesiunii urmează a i se aplica legea desemnată potrivit
principiului autonomiei de voință [art. 22];
- în cazul legii aplicabile condițiilor de formă ale dispozițiilor pentru cauză
de moarte întocmite în formă scrisă (art. 27)
- în cazul în care, ca lege aplicabilă condițiilor de formă ale unei declarații
privind acceptarea sau renunțarea la succesiune, este desemnată legea
statului în care declarantul își are reședința obișnuită, [art. 28 litera (b)]
- în cazul reglementat de art. 30 cu privire la normele speciale ce impun
restricții cu privire la succesiune sau care afectează succesiunea sub
anumite aspecte și care se aplică indiferent de legea aplicabilă succesiunii.
5. Întrebări şi exerciţii
1. Determinaţi legea aplicabilă moştenitorii în aplicarea Regulamentul (UE) nr. 650/2012 oferă;
2. Determinați legea aplicabilă condițiilor de fond ale testamentului potrivit Codului Civil;
3. Ce lege guvernează succesiunea unui cetăţean american cu domiciliul în România și
reședința obișnuită în Rusia?
4. Menţionaţi care este legea care guvernează capacitatea unui cetăţean român cu domiciliul în
Anglia de a dispune prin testament;
Rezolvați următoarele teste grilă
1. Legea aplicabilă succesiunii este:
a) legea naţională pe care persoana care a decedat o avea la data morții;
b)legea ultimei reședințe obișnuite a defunctului;
c) lex rei sitae
2. Sunt supuse legii naţionale:
a) incapacitatea absolută de a dispune prin testament;
b) posesia bunurilor din masa succesorală;
c) condiţiile de formă ale testamentului;
3. Legea aplicabilă moştenirii unui bun situat în Germania, aparţinând unui cetăţean
român cu ultima reședință obișnuită în Franţa este:
a) legea franceză;
b) legea română;
c) legea germană
5. Competenţa organelor notariale sau a instanţelor judecătoreşti în materia succesiunii
se determină:
a) potrivit “lex personalis”;
c) potrivit “lex causae”;
a) potrivit “lex fori”
6. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.203-217;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 263-293;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 876-916.
Tema nr. XVIII
Norme conflictuale cu privire la bunuri
________________________________________________________________________
OBIECTIVE:
Statutul real → este supus, ca regulă, legii locului situării bunului (lex rei
sitae sau lex situs). Regula este instituită de art. 2613 Cod civ. : « posesia,
dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele
de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se
află, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel ».
Cu titlu de excepție:
s constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun
care și-a schimbat așezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se
afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat
sau stins dreptul respectiv (art.2617 Cod civ.).
s condițiile și efectele ce decurg din rezerva dreptului de proprietate referitoare la un
bun destinat exportului sunt cârmuite de legea statului statului exportator, dacă părțile nu au
convenit altfel (art.2619 Cod civ.).
s uzucapiunea mobiliară este supusă legii statului unde se afla bunul la începerea
termenului de posesie, prevăzut în acest scop (art.2616 Cod civ.).
Excepții:
De exemplu:
a) Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 mai 1883,
completată şi revizuită, ratificată de România in 1968;
b) Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie
1886, completată şi revizuită, la care România a aderat prin Legea nr.77/1998;
c) Acordul TRIPS parte a acordurilor multilaterale ale Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, care cuprinde un set de reguli ce asigură recunoaşterea nivelului protecţiei
proprietăţii intelectuale.
d) Directiva (CE) nr.2004/48 a Parlamentului European şi a Consiliului privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care a stat la baza O.U.G. nr.100/2005;
e) Regulamentul Consiliului (CE) nr.1383/2003 cu privire la acţiunile la vamă
împotriva bunurilor suspectate de a încălca anumite drepturi de proprietate intelectuală şi
măsurile ce trebuie luate împotriva bunurilor găsite a încălca aceste drepturi.
3. Ipotecile mobiliare
3.1 Legea aplicabilă în materie de ipoteci mobiliare
Ipoteca mobiliară este o garanţie reală, accesorie şi indivizibilă, constituită pentru
garantarea unei creanţe, opozabilă terţilor prin publicitate, care produce efectele specifice
(drept de preferinţă, urmărire, inspecţie) de la data la care creanţa garantată ia naştere.
Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii mobiliare ð sunt supuse legii
locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară (art. 2627 Cod
civ.).
Excepții
Noțiunea de ”locul unde se află debitorul” este calificată de art. 2628 alin.
(2) Cod civ. în sensul că urmează a se înțelege: locul reşedinţei sale obişnuite
sau, după caz, a sediului social la data încheierii contractului de ipotecă
mobiliară.
Rangul ipotecii mobiliare ð dacă legea străină care reglementează rangul ipotecii
mobiliare nu prevede formalități de publicitate și bunul nu este în posesia creditorului, atunci se
aplică următoarele reguli:
- ipoteca mobiliară are rang inferior asupra unei creanțe constând într-o sumă
de bani plătibilă în România;
- ipoteca mobiliară are rang inferior ipotecii asupra unui bun mobil corporal,
care a fost constituită atunci când bunul se afla în România, sau asupra unui
titlu negociabil ;
- ipoteca mobiliară își păstrează rangul dacă a fost înregistrată, potrivit legii
române, înaintea constituirii ipotecii cu care vine în concurs.
4. Întrebări şi exerciţii
5. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București,
2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic,
București, 2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato
italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011, pp.221-243;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale,
Parte generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 295
- 317;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 200 – 209.
Tema nr. XIX
Normele conflictuale privind condițiile de fond și condițiile de formă ale
actului juridic
________________________________________________________________________
OBIECTIVE:
Noțiune: Prin condiții de fond ale actului juridic se înțelege ansamblul aspectelor de
fond privind încheierea actului, efectele, executarea, transmiterea și stingerea obligațiilor
rezultate din actul juridic respectiv.
1.1 Legea aplicabilă
Þ Legea actului (lex actus) – în cazul actului juridic unilateral;
Þ Legea contractului (lex contractus) – în cazul actelor bi - și multilaterale.
Regula: lex actus si lex contractus este aleasă de părți prin clauza electio juris, fiind
desemnată prin noțiunea de lex voluntatis. Art. 2637 alin. (1) Cod civ. prevede că legea
aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părți sau, după
caz, de autorul său.
În lipsă de alegere legea aplicabilă fondului actului juridic va fi determinată în funcție
de criterii obiective, stabilite de lege.
Alegere expresă a legii aplicabile à fie prin inserarea unei clauze în actul juridic
principal fie printr-un act separat (pactum de lege utenda/clauza de electio juris).
Valabilitatea clauzei de alegere se determină în raport de legea aleasă de părți privind
actul juridic principal ( lex voluntatis).
Dacă această lege declară nevalabilă alegerea astfel convenită, contractul principal va fi
guvernat de legea care rezultă din localizarea obiectivă a acestuia.
Alegere tacită a legii aplicabile trebuie să rezulte în mod neîndoielnic, fie din cuprinsul
actului juridic, fie din circumstanțe.
Exemple
Pot fi considerate indicii intrinseci de apreciere a voinței tacite a părților :
- referirile părților în cadrul contractului, la o uzanță, contract tip, condiții generale,
etc, aplicabile doar într-o anumită țară;
- utilizarea de către părți, în contract, a unor instituții juridice sau noțiuni specifice
unui anumit sistem de drept;
- inserarea de către părți, în contract, a unei clauze compromisorii (alegere de
jurisdicție) în favoarea organelor de jurisdicție a unui anumit stat;
Pot fi socotite indicii extrinseci contractului:
- invocarea de către reclamant, ca temei juridic al acțiunii sale, a legii unui anumit stat
și acceptarea implicită a acesteia de către pârât;
- atitudinea părților ulterior încheierii contractului, prin referirea pe care o fac la legea
unui anumit stat într-un act adițional la contract.
Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaște anumite limite generale dar și limite
speciale.
În cazul în care părțile aflate în străinatate au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau
telefon, contractul se consideră încheiat în țara reședinței obișnuite sau sediului părții de la
care a pornit oferta fermă de contractare ce a fost acceptată. Așadar, în cazul contractului
încheiat între absenți, locul încheierii este la reședința obișnuită sau sediul ofertantului.
Prin excepție, în cazul contractului care prin natura lui ori la cererea beneficiarului impune o
executare imediată a prestației caracteristice, întrucât se consideră încheiat la momentul în
care debitorul a început executarea, locul încheierii contractului va fi reședința obișnuită sau
sediul acceptantului ofertei.
Exemplu
contractul de ipotecă imobiliară este supus lex rei sitae, indiferent de legea aplicabilă
contractului principal [art. 2626 alin. (2) Cod civ.]
Dacă legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune sub sancțiunea nulității,
o anumită formă solemnă, nici o altă lege nu poate să înlăture această cerință, indiferent de
locul întocmirii actului [art. 2639 alin. (3) Cod civ.]
De exemplu:
- contractul de ipotecă încheiat în străinătate cu privire la un imobil din România trebuie să
îmbrace în mod obligatoriu formă autentică, chiar dacă legea străină aplicabilă în locul în
care s-a încheiat permite și o altă formă.
- un cetățean român nu poate face o donație în străinătate sub forma înscrisului sub
semnătură privată chiar dacă legea străină ar permite, întrucât, legea română aplicabilă
condițiilor de fond ale contractului de donație, ca lege națională a donatorului, impune
cerința formei autentice ad validitatem.
6.2 Aplicarea, în subsidiar, a altor legi
Actul se consideră totuși valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplinește
condițiile prevăzute de una din următoarele legi:
Þ Legea locului întocmirii actului (locus regit actum) [art.2.639 alin. (2) lit.a) Cod
civ.].
Þ Legea cetățeniei sau legea reledinței obișnuite a persoanei care a consimțit actul
juridic. Această soluție vizează numai actele juridice unilaterale [art.2.639 alin. (2) lit.b) Cod
civ.].
Þ Legea alicabilă potrivit dreptului internațional privat al autorității care
examinează validitatea actului juridic (auctor regit actum) [art.2.639 alin. (2) lit.c) Cod
civ.].
ð Caracter imperativ - părțile nu pot alege o altă lege aplicabilă decat cele
enumerate în Codul Civil. Normele sunt însă alternative, în sensul că parțile pot
opta pentru fiecare dintre variantele prevăzute de lege.
Excepții:
- de exemplu, regula locus regit actum poate fi inlocuită cu lex voluntatis în
materia mijloacelor de proba, dar este imperativă în ceea ce privește aspectele
probatorii ale stării civile.
9. Întrebări şi exerciţii
1. Care este legea aplicabilă contractului accesoriu în situaţia în care părţile au ales legea
aplicabilă contractului principal? Argumentaţi soluţia dată.
2. Specificaţi criteriile în funcţie de care urmează a se determina legea aplicabilă fondului
actului juridic, în lipsă de alegere a legii aplicabile.
3. Conform cărei legi se determină valabilitatea clauzei de alegere?
4. Specificaţi domeniul de aplicare a legii actului juridic.
5. Care sunt limitele generale ale libertăţii de alegere a legii aplicabile?
6. Analizaţi modalitățile de exprimare a voinței părților.
7. Definiţi noţiunea de prestaţie caracteristică.
Rezolvați următoarele teste grilă
1. Legea competentã pentru a reglementa condiţiile de fond ale contractului este:
a.) lex contractus
b) lex actus
c) lex loci delicti commisi
2. Prin “lex contractus” se desemnează:
a) legea care reglementeaza conditiile de fond şi de formă ale actului juridic unilateral
b) legea care reglementeaza majoritatea problemelor privind condiţiile de fond şi efectele
contractului privite în totalitatea lor
c) legea care reglementează majoritatea problemelor privind condiţiile de fond şi efectele
actelor multilaterale privite în totalitatea lor
3. Referirea la o uzanță codificată ce cuprinde o clauză de alegere, făcută de părţile
unui contract, constituie:
a) o alegere expresă directă a legii aplicabile
b) o alegere expresă indirectă a legii aplicabile
c) o alegere tacită a legi aplicabile
4. În situația în care nu poate fi identificată legea statului cu care actul juridic
prezintă legăturile cele mai strânse, legea aplicabilă este:
a) lex contractus
b) lex voluntatis
c) lex loci contractus
5. În cazul înscrisurilor autentice întocmite de străini în România, regula “locus regit
actum” are:
a) caracter facultativ
b) caracter imperativ
c) caracter subsidiar
6. Condiţiile de formă ale actului juridic sunt guvernate de:
a) legea locului unde a fost întocmit
b) legea locului unde îşi produce efectele
c)legea care reglementează fondul actului
7. Formalităţile îndeplinite de un funcţionar public trebuie să fie în conformitate cu:
a) locus regit actum
b) auctor regit actum
c) lex personalis
8. Normele conflictuale privind forma actului sunt:
a) imperative şi alternative;
b) dispozitive şi alternative
c) dispozitive, părţile având libertatea de alegere între mai multe legi deopotrivă
competente
10. Bibliografie
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018.
Tema nr. XX
Normele conflictuale privind obligaţiile contractuale în materie civilă şi
comercială
________________________________________________________________________
§ alegere expresă a legii aplicabile à fie prin inserarea unei clauze în actul
juridic principal fie printr-un act separat (pactum de lege utenda/clauza de
electio juris).
§ alegere tacită a legii aplicabile à trebuie să rezulte, cu un grad rezonabil de
certitudine, din clauzele contractuale sau din imprejurarile cauzei.
Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai
unei părţi din acesta.
Părţile vor putea conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care
îl guverna anterior.
Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă, care intervine
ulterior încheierii contractului, nu va aduce atingere validităţii formei contractului şi nu va
afecta în mod negativ drepturile terţilor.
Pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat membru impune
obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:
contractul de asigurare nu îndeplinește obligația de asigurare, decât în cazul în care
respectă dispozițiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul membru
care impune obligația. În cazul în care legea statului membru în care este situat riscul conține
dispoziții contrare celor ale legii statului membru care impune obligația de a încheia o
asigurare, prevalează cea din urmă. Prin derogare, un stat membru poate stabili ca
reglementarea contractului de asigurare să se realizeze în conformitate cu legea statului
membru care impune obligația de asigurare.
contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state membre se
consideră a constitui mai multe contracte, fiecare având legătură cu un singur stat membru.
Potrivit Regulamentului țara în care este situat riscul se determină în conformitate cu articolul 2
litera (d) din a Doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a
actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât
asigurarea de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a
libertății de a presta servicii (1), iar, în cazul asigurărilor de viață, țara în care este situat riscul
este țara angajamentului în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2002/83/CE.
1.15 Fiducia
1.15.1 Determinarea legii aplicabile
Fiducia este operațiunea juridică prin care un constituitor transferă drepturi patrimoniale
unui fiduciar, care le exercită cu un scop determinat, în folosul unui beneficiar.
Operațiunea fiduciei este expresă și se realizează în temeiul legii sau a unui contract.
Contractul de fiducie se încheie în formă autentică.
Fiducia → este supusă legii alese de constituitor.
Condițiile de fond ale contractului de fiducie sunt guvernate de lex contractus [art.2659
alin. (2) Cpd civ].
În determinarea acestor legături, art. 2660 stabilește mai multe criterii, statuate cu titlu
exemplificativ, și anume:
a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
b) locul situării bunurilor fiduciare;
c) locul unde fiduciarul îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul social;
d) scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.
3. Întrebări şi exerciţii
1. Arătaţi care este domeniul de aplicare al legii, potrivit art.12 din regulamentul nr.593/2008
2. Care sunt limitele libertăţii de alegere a legii aplicabile?
3. Determinaţi legea aplicabilă condiţiilor de formă a contractelor
4. Care este legea aplicabilă condiţiilor de fond ale contractului internaţional comercial
5. Care sunt condiţiile pentru a califica un contract de muncă ca fiind internaţional?
6. Care este legea aplicabilă contractului de muncă?
Rezolvaţi următoarele grile
1. Nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 593/2008:
a) obligaţiile rezultând din relaţiile de căsătorie
b) obligaţiile rezultând din convenţiile de arbitraj
c) obligaţiile rezultând din contractele de prestări – servicii
2. Intră în domeniul de aplicare al Regulamentului(CE) nr. 593/2008 :
a) obligaţiile care decurg din înţelegeri perfectate anterior încheierii unui contract;
b) obligaţiile născute din raporturile cu autorităţile administrative;
c) obligaţiile rezultând din contractele individuale de muncă
3. Libertatea de alegere exclude posibilitatea părţilor:
a) de a determina legea aplicabilă doar pentru o parte din contract;
b) de a determina o altă lege aplicabilă după încheierea contractului;
c) de a afecta în mod negativ drepturile terţilor prin modificarea legii aplicabile
4. În lipsă de alegere, contractul de vânzare – cumpărare a unui teren este supus :
a) legii locului situării terenului potrivit regulii lex rei sitae;
b) legii statului în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul
c) legii locului încheierii contractului potrivit regulii locus regit actum
5. În caz de alegere a legii aplicabile, condiţiile de validitate a unui contract de vânzare -
cumpărare este reglementat de:
a) lex domicilii al vânzătorul dacă bunul nu este un imobil;
b) locul situării bunului dacă este vorba de un imobil;
c) lex voluntatis
6. Dacă părţile unui contract se află în ţări diferite, condiţiile de formă ale contractului
sunt supuse:
a) legii ţării aleasă de părţi
b) legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante;
c) legii ţării în care se află oricare dintre părţi
7. Condiţiile de fond ale contractului internaţional comercial, în caz de convenţie a
părţilor, sunt reglementate de:
a) lex voluntatis
b) legea statului cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse
c) regulile INCOTERMS
4. Bibliografie
ü Regulamentului (CE) nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma
I).
ü Ioan Macovei, Tratat de drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2017;
ü D. Al. Sitaru, Drept international privat. Partea generalp. Partea specială. Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
ü I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2008;
ü Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic, București,
2015;
ü Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat. Ediția a 5-a, Editura
Universul Juridic, Buucrești, 2018;
ü Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.231-243;
ü Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume I, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 371 – 424;
ü Bernard Audit, Louis d¢Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 804-841;
ü Richard Plander, Michael Wilderspin, The European Private International Law of
Obligation, Third Edition, Ed. Sweet and Maxwell, 2009;
ü Géraud de Geouffre de la Pradelle, Marie-Laure Niboyet, Droit international privé, 2e
édition, Ed. L.G.D.J, 2009, pp. 513 – 546;
ü H. Heiss, Rome I Regulation, Culegere de studii, Ed. Sellier 2009, pp. 16 –23;
ü P. Mayer, V. Heuze, Droit International Prive,10e edition, Montchrestien 2010, pp.256 –
267.
Tema nr. XXI
Normele conflictuale privind obligațiile extracontractuale
________________________________________________________________________
1. Noţiune
2. Normele conflictuale privind faptele juridice licite
2.1 Legea aplicabilă îmbogăţirii fără justă cauză
2.2 Legea aplicabilă plăţii nedatorate
2.3 Legea aplicabilă gestiunii de afaceri
2.4 Culpa in contrahendo
3. Normele conflictuale privind faptele juridice ilicite
3.1 Norma generală privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale rezultând din
fapte ilicite.
3.2 Legea aplicabilă răspunderii pentru produse defectuoase
3.3 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din acte de concurență
neloială
3.4 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale prejudicii aduse mediului sau din
prejudicii suferite de persoane sau bunuri, ca urmare a unor prejudicii aduse mediului
4. Libertatea de alegere
5. Limitele libertății de alegere a legii aplicabile
6. Domeniul legii aplicabile obligațiilor necontractuale
7 Excluderea retrimiterii
8. Întrebări şi exerciţii
9. Bibliografie
OBIECTIVE:
1. Noţiune
§ Faptele juridice, stricto sensu → evenimente naturale, produse fără intervenţia
omului, care dau naştere la efecte juridice, în temeiul legii.
§ Fapte juridice, lato sensu → acte şi fapte juridice stricto sensu.
Faptele juridice pot fi :
- licite ( îmbogatirea fără justă cauză, gestiunea de afaceri, plata nedatorată) şi
- ilicite (delictul civil)
Faptele juridice, atât cele licite cât şi cele ilicite (delicte civile) pot prezenta elemente de
extraneitate, aducând astfel în prim plan problema soluţionării unor conflicte de legi.
Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din înțelegerile la care se ajunge
înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau
nu, este:
ð legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă
contractului dacă acesta ar fi fost încheiat.
Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită potrivit criteriului mai sus menționat, se aplică:
ð legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul
cauzator de prejudicii şi indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte
ale respectivului fapt; sau
ð legea țării în care părțile au reședința obișnuită, în cazul în care acestea şi au
reşedința obişnuită în aceeaşi țară în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, sau
ð în cazul în care reiese clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că obligația
necontractuală rezultată din înțelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are
în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară decât cea prevăzută prevăzută după criteriile de
mai sus, se aplică legea acelei alte țări.
3.3 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din acte de concurență
neloială sau din restrângerea concurenței
Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurență
neloială este:
ð legea țării în care sunt sau pot fi afectate relațiile concurențiale sau interesele
colective ale consumatorilor.
ð legea determinată potrivit regulii generale aplicabile în materia obligaţiilor
necontractuale (art.4 din Regulament) dacă actul de concurență neloială afectează exclusiv
interesele unui anumit concurent.
Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din restrângerea concurenței
este:
ð legea țării în care piața este sau poate fi afectată.
ð legea instanței sesizate de la domiciliul pârâtului, în cazul în care piața este sau
poate fi afectată în mai multe țări, cu condiția ca piața din respectivul stat membru să fie printre
cele afectate direct şi substanțial de restrângerea concurenței din care decurge obligația
necontractuală pe care se întemeiază cererea reclamantului.
3.4 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale prejudicii aduse mediului sau din
prejudicii suferite de persoane sau bunuri, ca urmare a unor prejudicii aduse mediului
ð legea stabilită în conformitate cu regula generală (articolul 4 alin.1 din regulament),
cu excepția cazurilor în care persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte
să-şi întemeieze acțiunea pe legea țării în care a avut loc faptul cauzator de prejudiciu.
4. Libertatea de alegere
nu pot fi înlăturate dispoziţiile legii ţării care nu permit derogarea prin acord, atunci
care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care are loc faptul
cauzator de prejudicii, se află în acea țară, alta decât aceea a cărei lege a fost aleasă.
nu pot fi înlăturate dispoziţiile imperative de drept comunitar de la care nu se poate
deroga prin convenţie, atunci când toate elementele relevante ale situaţiei respective, în
momentul în care a avut loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state
membre la momentul alegerii, chiar dacă părţile au desemnat ca fiind aplicabilă legea unui stat
terţ.
Retrimiterea este exclusă de art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007, care prevede
că :
● Aplicarea legii oricărei țări menționate în regulament înseamnă aplicarea normelor de
drept în vigoare în țara respectivă, cu excepția normelor sale de drept internațional privat.
8. Întrebări şi exerciţii
9. Bibliografie