REVIZUIREA CONSTITUŢIEI

ŞI REGIMUL SEMI-PREZIDENŢIAL
DIN ROMÂNIA

Constitutional Revision and

the Semi-Presidential Regime in Romania
Emil BOC

Abstract
The exercise of the political regime established
by the 1991 Romanian Constitution generated var-
ious constitutional conflicts and political tensions. Emil BOC
The very essence of these political tensions is
of institutional nature and resides within the Con- Conf. univ. dr., Departamentul de Științe Politice,
stitutional provisions. According to the Constitution, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării,
the President of Romania is designated on grounds Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România
of general direct elections, but the presidential func- Tel.: 0040-264-431.505
tion is empowered with rather limited constitutional E-mail: boc@fspac.ro
prerogatives which allow him to implement the pres-
idential political programme. The Prime-Minister is
invested with stronger executive powers and pre-
rogatives, although he is not directly elected by the
citizens. This leads to a conflict between the direct
democratic legitimacy and formal constitutional pre-
rogatives of the President, on the one hand, and the
substantial constitutional powers of the Prime-Min-
ister, in spite of the indirect democratic legitimacy
of this position, on the other hand.
The solution of this conflict could be the expres-
sion of a clear option for an accurate political regime
within a future Constitutional revision procedure.
Romania could choose between a presidential politi-
cal regime, a parliamentary political regime or a real
semi-presidential political regime (as in France).
In our opinion, the solution of establishing an
accurate semi-presidential political regime, ap-
proaching the French model, is the most feasible
one. This option enfolds a great advantage: the har-
monization of the conflict between direct democratic
legitimacy and the constitutional prerogatives of the
elected President.
Keywords: Constitution, political regime, pres- Revista Transilvană
idential political regime, parliamentary political re- de Ştiinţe Administrative
gime, semi-presidential political regime. 2 (37)/2015, pp. 3-14

3
1. Introducere
Revizuirea Constituției României din anul 2003 a avut ca scop principal pregătirea
cadrului constituțional în vederea aderării României la Uniunea Europeană și NATO
(Iancu, 2014, p. 142) și, în subsidiar, îmbunătățirea unor proceduri constituționale după
12 ani de la adoptarea primei constituții postcomuniste1.
După alegerile parlamentare și prezidențiale din 2008, respectiv 2009, tema revi-
zuirii Constituției a revenit constant pe agenda politică internă și au fost inițiate două
propuneri de revizuire a Constituției2.
Nici revizuirea Constituției din anul 2003 și nici celelalte propuneri ulterioare de
revizuire a Constituției nu au abordat direct și tranșant problema tipului de regim
politic din România. Este funcțional regimul semi-prezidențial actual? Care sunt pro-
blemele de fond identificate în funcționarea regimului semi-prezidențial românesc
din ultimii 25 de ani? Se impun modificări constituționale de fond sau doar de formă?
Fără a subestima alte probleme și disfuncționalități din sistemul nostru constituțional,
apreciem că problema definirii clare a regimului nostru politic reprezintă cheia de boltă
a oricărei revizuiri constituționale și, implicit, soluția principală în vederea diminuării
unor importante blocaje sau tensiuni din practica noastră politică și constituțională.

2. Problema tipului de regim politic din România

Doctrina constituțională definește regimul politic din România ca fiind unul semi-
prezidențial (Muraru și Tănăsescu, 2008, p. 807; Ionescu, 2012, p. 310). Esența regimului
semi-prezidențial ține de structura bicefală a Executivului (Președinte și Prim-Ministru),
de alegerea directă a Șefului Statului și de înzestrarea acestuia cu prerogative constitu-
ționale reale precum și de responsabilitatea politică a Guvernului în fața Parlamentului
(Cohendet, 2013, p. 149). Sub aspect terminologic, noțiunea de regim semi-prezidențial
este legată de numele lui Maurice Duverger (Boc, 2000, p. 122). Modelul regimului semi-
prezidențial este considerat a fi cel francez, dar tot în această categorie se regăsesc și
regimurile constituționale din Austria, Irlanda, Islanda sau Portugalia, cu intensități și
dezvoltări variabile. Se consideră că regimurile din Franța, Finlanda și Portugalia sunt
regimuri semi-prezidențiale reale, iar cele din Austria, Irlanda și Islanda sunt regimuri
semi-prezidențiale aparente (Duhamel, 2011, p. 443).
Funcționarea regimului semi-prezidențial românesc instituit prin Constituția din
1991 a generat multiple conflicte constituționale și tensiuni politice3. Prin revizuirea

1 Actuala Constituție a României a fost adoptată de Adunarea Constituantă în 21 noiembrie 1991

și aprobată prin referendumul național din 8 decembrie 1991. Deși au fost mai multe propuneri
de revizuire a Constituției, până în prezent doar o singură propunere de revizuire a Constituției
a fost finalizată în anul 2003 prin Legea constituțională nr. 429/2003 (intrată în vigoare pe data de
29 octombrie 2003).
2 Prima propunere de revizuire a Constituției a fost inițiată în 2011 de către Președintele României
la propunerea Guvernului, iar cea de-a doua este o propunere legislativă parlamentară din 2013
inițiată de 108 senatori și 236 deputați.
3 Sunt de notorietate multiplele conflicte politice dintre Președintele Traian Băsescu și prim-miniș-
trii Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. De asemenea, solicitarea de către Președintele Klaus

4
Constituției din anul 2003 s-a conferit Curții Constituționale atributul de a soluționa
conflictele juridice de natură constituțională dintre puterile statului. Ar fi fost de prefe-
rat ca revizuirea din anul 2003 să atace cauza și nu efectul conflictelor juridice de natură
constituțională din sistemul politic și constituțional românesc. Cele mai multe conflicte
juridice de natură constituțională au fost înregistrate în raporturile dintre Președinte,
pe de o parte, Guvern și Parlament, pe de altă parte.
Care este cauza principală a conflictelor politice și constituționale din sistemul semi-
prezidențial românesc? Ține această cauză de personalitatea Președintelui ales sau de
esența regimului semi-prezidențial, așa cum este el consacrat în textul Constituției? Răs-
punsul nostru este fără echivoc: nucleul tensiunilor politice este de natură instituțională
și se află chiar în textul Constituției. Constituția consacră alegerea directă de către popor
a Președintelui, dar îi conferă acestuia foarte puține prerogative constituționale pentru a
putea să-și îndeplinească programul electoral pentru care a fost votat. Primul-ministru,
care nu este ales de către corpul electoral, beneficiază de prerogative și puteri executive
sporite în raport cu Președintele ales. Avem un conflict între legitimitatea democratică
și prerogativele constituționale ale Președintelui ales, pe de o parte, și prerogativele
constituționale substanțiale ale Primului-ministru și legitimitatea democratică indi-
rectă, derivată a acestuia, pe de altă parte. Acest conflict reprezintă „nodul gordian”
al funcționării sistemului politic românesc și de dezlegrarea lui depinde funcționarea
normală a sistemului politic sau cel puțin eliminarea principalului factor perturbator.
Conflictul nu poate fi tranșat decât printr-o opțiune constituțională clară, fără echivoc.

2.1. Alegerea directă a Președintelui României

Adunarea Constituantă din 1991 a optat pentru soluția constituțională a alegerii
directe a șefului statului. Practic, la cel moment era aproape imposibil de promovat o
altă soluție de alegere a Șefului Statului, respectiv alegerea acestuia de către Parlament4.
După cea mai sângeroasă revoluție din Europa Centrală și de Est care a pus capăt
regimului comunist, Adunarea Constituantă nu putea refuza dreptul românilor de
a-și alege direct Șeful Statului. Mai mult decât atât, la data dezbaterilor din Adunarea
Constituantă cu privire la forma de guvernământ – parlamentară sau semipreziden-
țială – alegerea directă a Președintelui era un „fapt adjudecat”. Decretul-Lege nr. 92
din 14 martie 1990, care practic a fixat cadrul instituțional de alegere și funcționare

Johannis a demisiei primului-ministru în urma trimiterii în judecată și refuzul acestuia de a da

curs solicitării Președintelui confirmă existența unor probleme de natură structurală în sistemul
nostru constituțional. Ține de esența democrației și de funcționarea normală a unui regim demo-
cratic ca primul ministru să-și prezinte demisia atunci când nu mai are o relație de încredere cu
Președintele ales. De asemenea, sunt cunoscute cele două conflicte majore dintre Parlament și
Președintele României cu ocazia procedurilor de suspendare a Președintelui din 2007 și 2012.
4 Opțiunea monarhiei, teoretic posibilă, nu a fost luată în considerare ca opțiune constituțională
substanțială de către Comisia de redactare a Constituției întrucât majoritatea F.S.N. din Parla-
ment (peste 2/3) avea o poziție republicană fermă. De altfel, după 45 de ani de comunism și de
denigrare a instituției monarhiei, electoratul nu era informat și pregătit să analizeze rațional op-
țiunea monarhiei constituționale.

5
a instituțiilor statului român până la adoptarea noii Constituții5, prevedea alegerea
directă a Șefului Statului, iar alegerile din 20 mai 1990 au consfințit alegerea primului
Președinte al României după Revoluție. Pe de altă parte, o analiză atentă a dezbate-
rilor din Adunarea Constituantă arată o preocupare (teamă) față de eventualele pu-
teri consistente ale Președintelui ales. Amintirea trecutului totalitar recent nu putea fi
ignorată, iar teama de o potențială alunecare spre dictatură a unui Președinte cu puteri
considerabile era des invocată. În concluzie, noua Constituție nu putea decât să reflecte
dorința românilor de a alege direct Președintele (drept câștigat prin Revoluție) și teama
de un potențial Președinte – dictator, dacă prerogativele constituționale ale acestuia
ar fi fost considerabile, având în vedere amintirea dictaturii ceaușiste. Dacă la această
„stare de spirit”mai adăugăm și disputa de la acea vreme dintre „liderii Trandafirului”
(Ion Iliescu și Petre Roman) pentru prerogative constituționale, atunci avem imaginea
completă a deciziei Adunării Constituante pentru un Președinte ales, dar cu puteri
limitate. Revizuirea constituțională din anul 2003 a vizat mai mult dimensiunea par-
lamentară a regimului nostru (Constantinescu et al., 2004, p. 107; Pierré-Caps, 2010, p.
185) și nu a abordat tema alegerii directe a Președintelui, dar a stabilit că Președintele
nu poate revoca Primul-ministru; adică a întărit încă o dată aceeași dimensiune a unui
Președinte cu puteri limitate.

2.2. Statutul Președintelui României înainte și după alegerile prezidențiale

Programul electoral al candidatului la funcția de Președinte al României are o pu-
ternică încărcătură executivă. Acest fapt este normal în democrație. Când soliciți ce-
tățeanului un vot direct este firesc să ai un program executiv concret în raport cu care
alegătorii să poată face diferența. Scrutinul uninominal, ca tip de sistem electoral prin
care este desemnat șeful statului, presupune o relație directă alegător – ales, cu măsuri
și angajamente concrete și măsurabile. Marea noastră problemă constă în ceea ce se
întâmplă după ce Președintele este ales în virtutea unui asemenea program electoral
cu puternice accente executive. Ajungând la Cotroceni, pe un puternic val de susținere
populară și cu un grad maxim de legitimitate democratică, Președintele constată că are
extrem de puține mijloace constituționale pentru punerea în practică a programului
electoral din campania prezidențială.
Dacă rămâne strict în textul Constituției, Președintele exercită doar o „magistra-
tură de influență”, adică exercită funcția de mediere în sistemul nostru politic/con-
stituțional și eventual de poziționare publică asupra chestiunilor de interes general.
Dacă încearcă să se implice în aplicarea programului pe care l-a susținut în campania
electorală, atunci în mod inevitabil va intra, mai devreme sau mai târziu, în conflict

5 Decretul-Lege nr. 92/1990 preciza faptul că guvernarea României se realizează pe baza sistemu-
lui democratic pluralist, precum și a separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
De remarcat faptul că viitoarea Constituție a României adoptată în 1991 nu va consacra prin-
cipiul separației puterilor în stat. Prin revizuirea Constituției în 2003 se va introduce expres în
textul Constituției principiul separației puterilor în stat.

6
cu Guvernul (în special în perioadele de coabitare) sau va interpreta Constituția în
termenii „Președintelui jucător” (în perioadele de colaborare cu Guvernul și având în
Parlament aceeași majoritate care l-a susținut în alegeri). Sau poate rămâne strict în
textul Constituției, dar atunci bilanțul mandatului prezidențial va trebui să fie judecat
cu o raportare minoră la programul electoral pentru care a fost votat. Acest ultim sce-
nariu pare a fi impropriu în condițiile în care ține de esența democrației ca electoratul
să evalueze prestația Președintelui ales din perspectiva raportului dintre programul
electoral și realizările concrete.

2.3. Separarea alegerilor parlamentare de alegerile prezidențiale

În 2003, cu ocazia revizuirii Constituției, s-a propus și acceptat mărirea duratei
mandatului prezidențial de la patru la cinci ani. Motivația nu a fost aceea de a ne ali-
nia la vreo practică europeană concretă, ci de a separa alegerile prezidențiale de cele
parlamentare. De ce? Potrivit experiențelor politice anterioare, alegerile prezidențiale
și campaniile electorale aferente monopolizaseră dezbaterea și atenția publică, iar pro-
gramele electorale executive, adică cele propuse de partidele politice care urmau să
formeze viitorul Guvern, rămâneau în plan secund, uneori chiar ignorate. Mai mult
decât atât, rezultatul alegerilor prezidențiale influența decisiv și determina culoarea
politică a viitorului Guvern.
În anul 2004, când alegerile parlamentare și prezidențiale au fost organizate simul-
tan, rezultatul alegerilor prezidențiale a influențat direct formarea Guvernului Alianței
Dreptate și Adevăr. Apoi, după două cicluri de alegeri prezidențiale organizate separat
de alegerile parlamentare (2009 și 2014), se poate contura opinia potrivit căreia tot
rezultatul alegerilor prezidențiale pare să influențeze decisiv formarea următorului
Guvern sau menținerea în exercițiu al celui existent. În anul 2009, rezultatul alegerilor
prezidențiale a influențat direct formarea noului Guvern (22 decembrie 2009). Impactul
rezultatului alegerilor prezidențiale din 2014 asupra menținerii/formării unui nou Gu-
vern este în curs de evaluare. Este afirmată public opțiunea Președintelui în exercițiu de
a avea un Guvern care să fie format de partidul politic care l-a susținut în alegeri atunci
când circumstanțele politice vor permite acest lucru. La fel, în urma alegerilor parla-
mentare din 2008, Președintele a avut rolul decisiv în formarea Guvernului Alianței
PDL-PSD (prima încercare în România a unui guvern de mare coaliție). De asemenea,
practica politică și electorală ne-a arătat faptul că în ambele alegeri parlamentare care
au fost organizate decalat de alegerile prezidențiale (2008 și 2012) tema principală a
campaniei parlamentare nu a fost cea legată de programele electorale ale partidelor
competitoare, ci poziționarea pro sau contra Președintelui în exercițiu.
Concluzia care se poate desprinde este următoarea: indiferent dacă sunt decalate
sau nu alegerile prezidențiale de cele parlamentare, rezultatul alegerilor prezidențiale
influențează decisiv formarea viitorului Guvern sau menținerea în exercițiu al celui
existent. Poate această concluzie a stat și la baza propunerii de a se reveni la mandatul
prezidențial de 4 ani din ultima propunere de revizuire a Constituției.

7
2.4. Regimul Iliescu, Constantinescu și Băsescu
Deși prerogativele constituționale de putere executivă se află la Guvern (și, implicit,
la Primul-ministru), în conștiința publică perioadele de guvernare sunt identificate în
funcție de mandatul prezidențial și în plan secundar în funcție de mandatul guver-
namental. De ce? Pentru că, din nou, oamenii și mass media au tendința firească de a
raporta rezultatele unei perioade de guvernare la cea mai legitimă persoană din statul
român (Președintele ales), chiar dacă din perspectiva atribuțiilor executive prerogativele
reale se află la Guvern și Premier.
În baza acestor experiențe politice și constituționale, considerăm că se impune tran-
șarea în favoarea uneia din cele două opțiuni constituționale: alegerea Președintelui
României prin vot direct uninominal și înzestrarea lui cu prerogative executive reale,
ori alegerea indirectă a Președintelui prin votul Parlamentului și înzestrarea acestuia
cu prerogative predominat simbolice și de reprezentare. În consecință, susținem o op-
țiune clară cu privire la regimul politic. La nivel de teorie constituțională putem opta
fie pentru regimul prezidențial, fie pentru regimul parlmentar sau pentru regimul
semiprezidențial cu prerogative constituționale reale.

3. Regimul prezidențial
Regimul prezidențial se bazează pe separația strictă a puterilor (Pauvert, 2013, p.
134) și presupune structura monocefală a Executivului, desemnarea Președintelui prin
sufragiu popular, durata fixă a mandatului prezidențial și parlamentar, imposibilitatea
dizolvării reciproce a executivului și legislativului, Președintele deține unele preroga-
tive legislative și îi numește și demite pe membrii Cabinetului care sunt răspunzători
numai în fața Președintelui (Shugart și Carey, 1992, p. 19; Boc, 2000, pp. 64-65). Regimul
prezidențial este acela care, asigurând o maximă independență a puterilor, realizează
separația lor cea mai complexă (Burdeau, 1972, p. 157). Acest regim prezintă avantajul
alegerii directe a Președintelui și a faptului că Șeful Statului este și șeful Guvernului.
Din punct de vedere constituțional, conflictele potențiale din sânul puterii executive
sunt excluse, iar responsabilitatea actului de guvernare este clară. Pe de altă parte,
există riscul unor blocaje instituționale între Executiv și Legislativ, iar soluția alegerilor
anticipate este practic inexistentă.
Poate fi modelul prezidențial o soluție pentru România? Chiar dacă la nivelul men-
talului colectiv se simte nevoia unei asumări ferme, fără echivoc, a actului de guvernare
prin intermediul Președintelui ales, totuși o asemenea soluție nu este recomandată.
Regimul prezidențial este funcțional și cu rezultate convingătoare doar în Statele Unite
ale Americii. Acolo, potențialele dezavantaje ale regimului prezidențial sunt compen-
sate de mentalitatea democratică a națiunii americane, continuitatea neîntreruptă a
regimului democratic și capacitatea acestuia de a genera prosperitate și respectarea
drepturilor și libertăților cetățenești.
Pe fondul unor democrații insuficient consolidate, regimurile prezidențiale pot
aluneca ușor spre diverse forme de autoritarism sau chiar dictatură. Trecerea de la
personalizarea puterii la personificarea puterii poate avea loc pe fondul unor socie-

8
tăți insuficient consolidate democratic. Loviturile de stat pot deveni practici politice
curente în unele regimuri prezidențiale. În afară de SUA, regimul prezidențial există,
preponderent, în America Latină iar țările din cadrul Uniunii Europene nu au optat
pentru regimul prezidențial.
România a făcut pași importanți pe linia construcției și consolidării regimului de-
mocratic. Totuși, menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție în
raporturile cu Uniunea Europeană arată încă nevoia de consolidare instituțională și
democratică. Instituirea unui regim prezidențial într-o democrație aflată încă în proces
de consolidare și cu precedentul unei dictaturi de care ne-am despărțit recent,reprezintă
un risc care nu poate fi asumat, chiar dacă avantajele regimului prezidențial par ten-
tante din perspectiva binomului legitimitate democratică – responsabilitate executivă.

4. Regimul parlamentar
Principala dimensiune a regimului parlamentar constă în existența mecanismelor
de colaborare și presiune reciprocă dintre puteri, mecanisme care sunt și mijloace de
rezolvare a eventualelor conflicte dintre puteri (Turk, 2012, p. 123). De asemenea, res-
ponsabilitatea politică a Guvernului în fața Parlamentului ține de esența regimului
parlamentar (Ardant și Mathieu, 2013, p. 189). Așadar, acest regim prezintă avantajul
flexibilității și separației suple a puterilor în stat. Șeful statului poate fi Monarh sau
Președinte, iar în cazul în care Președintele este Șeful Statului atunci acesta este ales
de către Parlament. Responsabilitatea actului executiv este împărțită între Președinte
și Premier (sau cancelar, în Germania) dar această divizare a actului de guvernare este
clară, fără suprapuneri și ambiguități. Președintele deține prerogative preponderent
formale, de reprezentare și eventual de mediere, în cazul unor crize politice majore.
Cum ar putea funcționa regimul parlamentar în România?
Prima opțiune specifică regimului parlamentar este monarhia constituțională. Aceas-
tă opțiune ține de tradiția democrației constituționale din România și s-a dovedit în
trecut a fi o soluție de succes, cu rezultate convingătoare în modernizarea statului
român și în asigurarea stabilității politice. Cu ocazia elaborării Constituției din 1991,
Adunarea Constituantă a discutat și varianta monarhiei constituționale, dar a avut
o susținere parlamentară nesemnificativă pe fondul majorității republicane F.S.N. În
prezent, curentul monarhic este prezent în conștiința publică, dar fără posibilitatea
de a ajunge o opțiune politică majoritară capabilă să susțină modificarea Constituției
în acest sens. Din punct de vedere teoretic, monarhia constituțională a fost și este o
soluție constituțională viabilă în țările cu tradiție democratică neîntreruptă, în speță
Marea Britanie și țările nordice. Instaurarea regimurilor comuniste în țările din Europa
Centrală și de Est a întrerupt brutal monarhiile constituționale existente, iar perioa-
da comunistă dominată de negarea monarhiei a condus la imposibilitatea impunerii
acesteia după prăbușirea regimurilor comuniste în 1989. Niciun fost stat comunist nu a
revenit la soluția monarhiei constituționale după 1989. În concluzie, soluția monarhiei
constituționale în România, deși fezabilă din perspectiva tradițiilor noastre democratice
și a asigurării stabilității politice și instituționale, nu are șanse politice de a fi consacrată
de o eventuală revizuire a Constituției.

9
 A doua opțiune specifică regimului parlamentar o constituie republica parlamen-
tară. Într-un astfel de sistem, Președintele Republicii este ales de către Parlament, iar
puterea executivă este concentrată în mâinile Premierului. În Europa, republica parla-
mentară este consacrată constituțional în Germania, Italia, Grecia sau Ungaria. La fel
ca și în cazul monarhiilor constituționale, avantajul major al republicii parlamentare
îl constituie delimitarea clară a raporturilor din interiorul puterii executive (Monarh
– Premier sau Președinte – Premier). Președintele este ales de către Parlament și are
legitimitate democratică derivată. Prerogativele principale ale puterii executive sunt
concentrate în mâinile Premierului, iar Președintele are puteri preponderent formale,
de reprezentare și echilibru instituțional.
Poate România trece la un regim parlamentar cu Președinte ales de către Parlament?
Și dacă da, cu ce consecințe? Strict teoretic, acest lucru este posibil printr-un proces de
revizuire a Constituției finalizat cu un referendum național. Consecințele multiple ale
schimbării regimului politic din România în direcția regimului parlamentar sunt greu
de prevăzut, dar unele dintre ele pot fi anticipate. Disputa actuală dintre legitimitatea
democratică a Președintelui și puterile Premierului nu ar mai exista sau ar fi atenuată
aproape complet. Cu alte cuvinte, conflictul între Președinte și Premier, existent în
special în perioadele de coabitare politică, va dispărea prin eliminarea sursei acestui
conflict instituțional. Președintele va fi limitat la atribute preponderent formale și de
reprezentare, iar centrul deciziei politice se va muta la Parlament, partide și Premier.
Desemnarea Premierului de către Președinte în urma alegerilor parlamentare ar deveni
un act precumpănitor formal, fără a mai fi un motiv de dispută politică, așa cum este
în actualul cadru constituțional. Practic, la fel ca în țările europene cu regim parlamen-
tar, Președintele desemnează liderul partidului care a câștigat alegerile (cu majoritate
absolută sau relativă) să formeze Guvernul. Pe de altă parte, se atenuează așteptările
populare cu privire la implicarea Președintelui în actul executiv și guvernamental.
Întrucât Președintele nu va mai fi ales direct de către corpul electoral, așteptările cetă-
țenilor în materie de politici publice se vor transfera spre Premier și majoritatea par-
lamentară. Responsabilitatea actului de guvernare devine mult mai clară în raport cu
disputa actuală Președinte – Premier. Dacă din punct de vedere teoretic este posibilă
tranziția spre un regim parlamentar, din punct de vedere politic lucrurile sunt mult
mai complicate și cu puține șanse de reușită.
Prima întrebare care se ridică din punct de vedere politic este următoarea: sunt
românii pregătiți să renunțe la alegerea directă a Șefului Statului? Sondajele de opinie
relativ recente arătau un procent covârșitor în favoarea alegerii directe a Președintelui.
Explicația rezidă în faptul că după aproape o jumătate de secol de dictatură comunis-
tă, românii doresc să-și aleagă direct Șeful Statului, iar, pe de altă parte, fenomenul
de personalizare a puterii politice (atenție, nu de personificare a puterii!) stimulează
alegerea directă a Președintelui6.

6 Sugestivă este și explicația oferită de fostul Președinte al României, Emil Constantinescu, cu pri-
vire la motivația alegerii directe a șefului statului: „Mie îmi este foarte clar de ce oamenii așteap-

10
 A doua întrebare: sunt pregătite partidele politice din România să renunțe la ale-
gerea directă a Președintelui? În general, atunci când se află în opoziție și Președintele
este din sfera majorității parlamentare, partidele politice înclină să susțină regimul
parlamentar sau o diminuare considerabilă a prerogativelor prezidențiale. Partidele
politice preferă să conserve situația constituțională existentă atunci când se află la
putere și Președintele are aceeași „origine” politică. Explicația este simplă: dat fiind
rolul decisiv al Președintelui în desemnarea premierului, partidele politice aflate la
putere consideră avantajoasă situația actuală din perspectiva continuității actului de
guvernare.
O posibilă soluție pentru a afla răspunsul la aceste două întrebări este organizarea
unui referendum național cu privire la modalitatea de alegere a Președintelui României.
În cadrul referendumului ar putea fi testată și opțiunea pentru monarhie constituțio-
nală pentru a avea o reprezentare exactă a acestui curent în societatea românească. De
ce referendum național prealabil și nu direct revizuirea Constituției în sensul alegerii
de către Parlament a Președintelui? Pentru a evita compromiterea întregii propuneri
de revizuire a Constituției. Revizuirea Constituției presupune un proces complex și
vizează multe articole de revizuit. Dar, în condițiile în care etapa finală a procedurii
de revizuire a Constituției o reprezintă referendumul național există riscul respingerii
întregii propuneri de revizuire dacă electoratul nu este de acord cu schimbarea mo-
dalității de alegere a Președintelui. Un asemenea referendum poate fi organizat fie cu
ocazia alegerilor locale, fie cu ocazia alegerilor parlamentare. Rezultatul referendumu-
lui ar constitui premisa clară a oricărui proces de revizuire a Constituției cu privire la
locul Președintelui în sistemul nostru constituțional. Dar realitățile politice actuale dau
puține șanse unui asemenea demers politic și constituțional.

5. Regimul semi-prezidențial
După cum am arătat, regimul semi-prezidențial presupune alegerea directă a Pre-
ședintelui, structura bicefală a Executivului (format din Președinte și Premier) și în-
zestrarea Președintelui cu prerogative constituționale reale și nu formale. Regimul
francez este considerat a fi prototipul regimului semi-prezidențial (Deleanu, 2006, p.
388). Și alte state din Uniunea Europeană, cu intensități și geometrii variabile, consacră
regimul semi-prezidențial.
Regimul politic și constituțional din România este considerat de majoritatea teo-
reticienilor a fi unul semi-prezidențial. După părerea noastră, în baza textului consti-
tuțional, România are un regim parlamentar cu un președinte ales (Boc, 2000, p. 313),
dar cu o marcă prezidențială informală. Doar alegerea directă a Președintelui ține de

tă totul de la Președinte. Este un mecanism normal, care are rădăcini în trecut, în tradiția româ-
nească. Oamenii au mutat peste secole mitul voievodului salvator, al regelui bun, la Președinte,
și acest lucru nu poate fi condamnat, pentru că oamenii trebuie să-și lege de cineva speranțele.
Această situație a fost accentuată și de alegerea prin vot direct a Președintelui”(interviu publicat
în ziarul „Adevarul”, 28 noiembrie 1997).

11
dimensiunea semi-prezidențială a regimului nostru, în rest tot sistemul constituțional
funcționează după regulile specifice regimului parlamentar. Răspunderea politică a
Guvernului numai în fața Parlamentului, concentrarea prerogativelor puterii executive
în mâna Premierului, votul de învestitură a Guvernului, moțiunea de cenzură, posibi-
litatea disoluției reciproce a Executivului și Legislativului sau posibilitatea cumulării
funcției de membru al Guvernului cu cea de membru al Parlamentului sunt doar câ-
teva exemple în acest sens. Mai mult decât atât, luând ca punct de referință prototipul
regimului semi-prezidențial (Franța) vom observa că sistemul nostru este departe de
a fi unul real semi-prezidențial. Prerogativele Președintelui României sunt mult mai
reduse decât prerogativele Președintelui francez. Astfel, Președintele Franței conduce
ședințele de Guvern și semnează actele acestuia, are dreptul aproape discreționar de a
dizolva Adunarea Națională, are dreptul de a numi Premierul fără nicio condiționare
constituțională suplimentară, are dreptul la puteri sporite în perioade de criză și are
dreptul de a solicita referendum legislativ. Președintele României are dreptul de a
participa la ședințele de Guvern doar în situații limitativ prevăzute de Constituție sau
la invitația Primului ministru, are dreptul de a dizolva Parlamentul în condiții extrem
de restrictive, are dreptul de a nominaliza un candidat la funcția de Premier și nu de
a numi Premierul și are dreptul de a solicita referendum consultativ. De remarcat fap-
tul ca Președintele Franței, în special în perioadele de coabitare politică, poate refuza
semnarea decretelor și ordonanțelor asupra cărora s-a deliberat în Consiliul de miniștri
(art. 13 C), poate refuza nominalizarea și revocarea miniștrilor (art. 8, al. 2 C), poate
refuza un proiect de revizuire a Constituției propus de Guvern (art. 89, al. 1 C) sau poate
refuza solicitarea Guvernului de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară
(Simonian-Gineste, 2012, p. 357). Toate aceste prerogative constituționale îi întăresc
profilul de figură centrală a puterii executive pe măsura legitimității sale democratice.
O viitoare revizuire a Constituției poate avea în vedere consacrarea în România a
unui regim semi-prezidențial real prin conferirea în favoarea Președintelui României
a prerogativelor constituționale pe care le deține Președintele Franței. Dacă tot este să
avem un regim semi-prezidențial atunci să avem unul real și nu o copie deformată!
Nu considerăm soluția semi-prezidențială ca fiind perfectă, dar cel puțin ar conferi
Președintelui prerogative pe măsura legitimității sale democratice rezultată din alege-
rea directă de către corpul electoral. O asemenea revizuire constituțională ar conferi
Președintelui statutul pe care alegerea lui directă îl presupune și ar diminua substanțial
„nucleul originar”al conflictului dintre Președinte și Premier. Considerăm, de aseme-
nea, că o revizuire constituțională în direcția unui semi-prezidențialism real după model
francez ar „legaliza de drept o situație dorită de fapt”, adică Președintele va dispune de
prerogativele constituționale necesare pentru a realiza ceea ce orice Președinte încearcă
acum să impună prin mijloace aflate la limita Constituției.

6. Concluzii
Analiza noastră cu privire la posibile opțiuni în materia regimului politic din Ro-
mânia ne arată că o viitoare revizuire a Constituției se poate materializa fie într-o
opțiune parlamentară, fie într-o opțiune semi-prezidențială reală după model francez.

12
Nu considerăm că se impune opțiunea pentru regimul prezidențial de inspirație ame-
ricană întrucât această alternativă, pe de o parte, nu este specifică statelor din Uniunea
Europeană, iar pe de altă parte, ar readuce în dezbaterea publică frica alunecării spre
un regim autoritar sau dictatorial, România neavând exercițiul unei mentalități și con-
tinuități democratice precum cea din Statele Unite ale Americii.
Din punctul nostru de vedere, în raport cu opțiunea constituțională actuală de regim
parlamentar cu Președinte ales, ambele variante propuse (regim parlamentar sau regim
semi-prezidențial real după model francez) sunt mult mai bune decât cea actuală. Fie
vom avea un Președinte ales direct de către corpul electoral și înzestrat cu preroga-
tive constituționale consistente, fie vom avea un Președinte ales de către Parlament,
cu prerogative constituționale executive limitate. Ambele opțiuni constituționale le
considerăm viabile. Totuși, ținând cont de realitățile politice actuale și de opțiunea
majoritară a electoratului în favoarea alegerii directe a Șefului Statului, considerăm că
soluția revizuirii Constituției în direcția unui semi-prezidențialism real după modelul
francez are cele mai mari șanse de a fi implementată. Această soluție are marele avantaj
de a înlătura conflictul dintre legitimitatea democratică și prerogativele constituționale
ale Președintelui ales.
Orice revizuire viitoare a Constituției noastre care va evita tranșarea fermă a op-
țiunii pentru tipul de regim politic în România va fi inutilă și va menține tensiunile
conflictuale din sistemul nostru politic și constituțional.

Bibliografie:
1. Ardant, P. și Mathieu, B., Institutions politiques et droit constitutionnel, Paris: LGDJ, 2013.
2. Boc, E., Separația puterilor în stat, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2000.
3. Burdeau, G., Droit constitutionnel et institutions politiques, Paris: LGDJ, 1972.
4. Cohendet, M.-A., Droit constitutionnel, Paris: LGDJ, 2013.
5. Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I. și Tănăsescu, E.S., Constituția României
revizuită. Comentarii și explicații, București: All Beck, 2004.
6. Constituția României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din
21 noiembrie 1991.
7. Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui
României, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 35 din 18 martie 1990.
8. Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul comparat,
București: C.H.Beck, 2006.
9. Duhamel, O., Droit constitutionnel et institutions politiques, Paris: Seuil, 2011.
10. Iancu, G., Drept constituțional și instituții politice, București: C.H.Beck, 2014.
11. Ionescu, C., Drept constituțional și instituții politice, București: Hamangiu, 2012.
12. Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
13. Muraru, I. și Tănăsescu, S.,Constituția României. Comentariu pe articole, București:
C.H.Beck, 2008.
14. Pauvert, B., Droit constitutionnel.Théorie générale, Paris: Studyrama, 2013.
15. Pierré-Caps, S., Droits constitutionnels étrangers, Paris: Presses Universitaires de France,
2010.

13
16. Shugart, M.S. și Carey, J.M., Presidents and Assemblies. Constitutional Design and Electoral
Dynamics, Cambridge: Cambridge University Press,1992.
17. Simonian-Gineste, H., Le droit constitutionnel en schémas, Paris: Ellipses, 2012.
18. Turk, P., Théorie generale du droit constitutionnel, Paris: Gualino-Lextenso, 2012.

14