Professional Documents
Culture Documents
Lucrare Disertatie
Lucrare Disertatie
Lucrare Disertatie
DISERTAŢIE
Coordonatorştiinţific:
Prof.Univ.Dr.Manolescu Marin
1
DISERTAŢIE
Coordonator ştiinţific:
Prof.Univ.Dr.Manolescu Marin
Bucureşti
2016
2
Summary
The name of my dissertation is “ The evaluation of the results of the children in the musical
activities.”
I love music, music is my life and I think that music is very important for the children.
The evaluation of the children is changing every day, and we have to keeping up with them.
In this work I want to show that type of music, which is good to learn the children.
In the first chapter, I will speak you about the definition of the evaluation in the kindergarten,
I will show you the functions of the evaluation and how we can use the methods of the
evaluation in the kindergarten.
In the second chapter, I will talk you about the teacher games in the kindergarten.
In the third chapter, I will show you the contribution of the music to the emotional
development of the children in the kindergarten.
In the research, I will show you the steps of the evaluation of the children, and the importance
of them in the musical activities.
3
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………….1
PREZENTAREA LUCRĂRII…………………………………………………………………….2
4. CERCETARE………………………………………………………………………………..25
4.2 TIPUL
CERCETĂRII………………………………………………………………………..29
4
4.5 COORDONATELE MAJORE ALE
CERCETĂRII...............................................................32
4.6METODOLOGIA
CERCETĂRII…………………………………………………………………………………..35
CONCLUZII……………………………………………………………………………………..7
9
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………8
5
Introducere
6
Prezentarea lucrării
În această lucrare mi-am propus sa evidenţiez rolul evaluării preşcolarilor prin jocurile
didactice în cadrul activităţilor de educaţie muzicală.
În primul capitol am încercat să arăt specificitatea evaluării în cadrul învăţământului
preşcolar, am definit evaluarea în general, am evidenţiat funcţiile principale ale evaluării şi am
dat exemple de strategii , forme şi metode de evaluare în grădiniţă.
În al doilea capitol, am vorbit puţin despre jocul didactic în grădiniţă şi despre rolul jocurilor
didactice in grădiniţă.
În capitolul al treilea am arătat care este contribuţia educaţiei muzicale la dezvoltarea
emoţională a preşcolarilor, precum şi particularităţile priceperii, însuşirii şi interpretării muzicii
de către preşcolari.
În cercetarea pe care am realizat-o am arătat concret etapele evaluării preşcolarilor , în cadrul
activităţilor de educaţie muzicală, precum şi importanţa acestora în formarea deprinderilor şi
performanţelor muzicale.
Am prezentat în lucrarea de faţă aspectele de microsistem ale evaluării în învăţământul
preşcolar, centrate pe relaţiile dintre componentele sistemului pedagogic: cadrele didactice, în
speţă educatoarea şi copii preşcolari, precum şi alte componente ale actului pedagogic de care
depinde randamentul muncii acestora. Pe baza evaluării acestor factori, se furnizează informaţii
pe temeiul cărora se pot adopta măsuri ameliorative. Din această categorie fac parte rezultatele
preşcolarilor, alături de alte obiective de microsistem.
Obiectivele pe care mi le-am propus sunt următoarele:
caracterizarea generală a evaluării, definire şi problematică;
importanţa funcţiilor evaluării în procesul instructiv - educativ;
descrierea particularităţilor învăţământului preşcolar;
aspecte concrete ale procesului evaluativ în grădiniţă. Folosirea cât mai multor tehnici de
evaluare pentru constatarea progreselor copiilor ne permite să determinăm capacitatea
preşcolarilor de a gândi şi înţelege informaţiile, de a verbaliza corect ceea ce vor să
comunice (impresii, dorinţe, gânduri, trăiri afective), de a acţiona independent şi de a-şi
autoregla propriul comportament;
evaluarea activităţilor preşcolarilor prin intermediul jocurilor didactice, în cadrul
activităţilor de educaţie muzicală.
7
CAPITOLUL I
SPECIFICITATEA EVALUĂRII ÎN CADRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR
1.1 EVALUAREA –DEFINIRE ŞI PROBLEMATICĂ
Copilul este o fiinţă activă cu o lume proprie.Pentru a-l putea influenţa,educatoarea are menirea
să redescopere mereu copilul în dinamica ipostazelor inedite ale individualităţii
sale.Învăţământul preşcolar nu face din transmiterea de cunoştinţe o preocupare expresă,ci se
foloseşte de cunoştinţe pentru a facilita şi optimiza procesul integrării copilului în mediul social
şi pentru a declanşa şi stimula potenţialul biopsihic de care dispune nativ copilul.Evoluţia
procesului de evaluare didactică în grădiniţă se înscrie în direcţiile şi tendinţele de aducere,de
aliniere la standarde europene şi mondiale a acestui segment al învăţământului
românesc.Evaluarea este o componentă importantă a procesului de învăţământ şi a oricărei
situaţiide învăţare,alături de determinarea obiectivelor,de organizareaconţinuturilor,de
obiectivele definite,precum şi de alegerea unei strategii didactice menite să realizeze obiectivele
propuse.
Evaluarea a devenit astăzi un cuvânt cheie, dacă nu chiar o obsesie. Contrastul este frapantîntre
importanţa care se acorda evaluării pe de o parte şi imprecizia conceptului şi a practicii
implicate pe de altă parte. Evaluarea, din punct de vedere conceptual, reprezintă nu numai o cale
de control a cunoştinţelor sau ca mijloc de măsurare, comparare, verificare, ci şi o cale de
perfecţionare a activităţii, presupunând o strategie globală asupra formării individului. Operaţia
de evaluare nu constituie o etapă separată a procesului educaţional ci este un act integrat
activităţii pedagogice plasată în contextul general al acţiunii educative.
„În ultimele decenii problematica evaluării s-a extins foarte mult iar definiţiile au
proliferat.Iată două dintre acestea, reprezentative :
G.Noizet,1978:Într-o accepţiune mai largă, termenul de evaluare desemnează actul prin care, a
propos de un eveniment,un individ sau un obiect, se emite o judecată prin raportare la unul
sau mai multe criterii.
J.M.De Ketele,1982:A evalua înseamnă a examina gradul corespondenţei dintre un ansamblu
de informaţii şi un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate, în vederea luării unei
decizii.
Încercând să extragem ceea ce uneşte definiţiile date mai sus, putem spune că în sens general a
evalua înseamna a formula o judecată de valoare asupra realităţii.”1
1
Romiţă B.Iucu,Marin Manolescu,Elemente de pedagogie, Editia a 2-a, ,Editura Credits-Universitatea din
Bucureşti,Bucureşti,2006,pag. 208
8
„Evaluarea este un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii instructiv-
educative,cu obiectivele planificate, cu rezultatele anterioare, cu resursele utilizate, ceea ce
determină o evaluare a calităţii, o evaluare a progresului, o evaluare a eficienţei.” 2
Evaluarea este o componentă esenţială a activităţii de învătamânt în general, a procesului
didactic în special.
„Procesul de învăţământ constituie activitatea fundamentală care conferă sens şi identitate
oricărei instituţii preşcolare şi şcolare.Dacă acest proces afirmă relaţia dintre educat şi educator,
atunci evaluarea, în mod inerent, vizează pe fiecare dintre agenţii umani arătaţi.Aşadar,
demersurile evaluative se efectuează pentru nivelul procesului de învăţământ ca atare, ceea ce
implică faptul că se realizează evaluarea predării, ca acţiune de apreciere a cadrului didactic, şi
evaluarea învăţării şi a rezultatelor ei, ca activitate apreciativă asupra copilului.”3
Evaluarea constituie mijlocul de validare a justeţii secvenţelor educative a componentelor
procesului didactic, un mijloc de limitare, fixare şi intervenţie precum şi de reconsiderare asupra
conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale. Evaluarea realizată în interiorul sistemului de
învăţământ la nivelul procesului, generează anumite informaţii care au o funcţie autoreglatoare
pentru creşterea eficienţei instruirii.
„Evaluarea constituie o acţiune complexă care presupune realizarea mai multor operaţii.Deşi
acestea sunt în strânsă legătură şi se prezintă ca elemente componente ale unui proces unitar,
totuşi sunt diferite prin natura lor şi prin rolul îndeplinit.Principalele operaţii constau în:
-măsurarea fenomenelor pe care le vizează evaluarea;
-interpretarea şi aprecierea datelor obţinute;
-adoptarea deciziilor ameliorative.
Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabileşte „o relaţie funcţională între
un ansamblu de obiecte şi subiecte sau evenimente, conform unei caracteristici observabile pe
care acestea o posedă în diferite grade; ea este lipsită de orice judecată de valoare” (I.T.Radu,
1981).
Aprecierea – sau, într-o accepţiune uzuală, evaluarea-presupune emiterea unei judecăţi de
valoare asupra rezultatului măsurării, acordând o semnificaţie unui rezultat pe baza unui criteriu
sau a unei scări de valori.
Exactitatea măsurătorilor depinde, în mare parte, de calitatea instrumentelor folosite (probelor
aplicate), de gradul în care acestea sunt adecvate fenomenelor măsurate, precum şi de priceperea
evaluatorului.Măsurătorile, chiar şi asupra rezultatelor şcolare, pot atinge uneori un grad înalt de
obiectivitate.Aprecierea, însă, implică adoptarea unor criterii, prevenirea şi înlăturarea
2
Mihai Mircescu, Fundamente ale pedagogiei, Editura Fundaţia Culturală Libra, Bucureşti, 2003, pag 158
3
Liliana Stan, Pedagogia preşcolarităţii şi scolarităţii mici, Editura Polirom, 2014, pag 191
9
circumstanţelor care generează subiectivismul evaluatorului, iar calitatea ei este dependentă, în
mod sensibil, de experienţa şi trăsăturile personalităţii acestuia.De aceea aprecierile emise asupra
rezultatelor şcolare prezintă, în multe cazuri, o oarecare notă de subiectivism (J.M. De
Ketele,1982).
Deciziareprezintă concluziile desprinse din interpretarea datelor evaluării rezultatelor, mai ales
din diagnosticarea activităţii care a produs rezultatele constatate, precum şi măsurătorile
preconizate în înlăturarea neajunsurilor, în general pentru îmbunătăţirea activităţii in etapa
următoare.”4
Luând în considerare studiile lui D. Ausbel, se poate afirma cu certitudine că evaluarea este o
componentă importantă a procesului de învăţământ, ce permite luarea, în cunoştinţă de cauză, a
unor decizii de reglare, ameliorare şi perfecţionare a activităţii preşcolarului. După D. Ausbel, ea
este punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopurilor, prin prisma
comportamentelor dezirabile, proiectarea şi executarea programului, măsurarea rezultatelor,
aprecierea lor. În fapt, procesul nu este încheiat, deoarece, pe baza evaluării va fi reluat într-un
mod mai convenabil adecvat nevoilor de educaţie şi posibilităţilor reale de a le satisface, astfel
încât evaluarea are rolul unei legături, a unei conexiuni inverse, a unui feed-back operativ între
etapa parcursă şi cea următoare.
La grădiniţă,evaluarea are un caracter specific.Copiii au perioade de progres vizibil care
alternează cu perioade de regres.
„De regulă,este dificil să cuantifici exact achiziţiile dobândite de copii în urma unei singure
activităţi de învăţare,deoarece preşcolarii îşi modifică comportamentul treptat, pe parcursul mai
multor secvenţe de învăţare(motiv pentru care activităţile integrate,interdisciplinare sunt mai
eficiente decât cele tradiţionale,desfăşurate pe categorii de activităţi).Din aceste cauze, suntem
nevoiţi să distingem între evaluarea copiilor şi evaluarea activităţilor.În evaluarea copiilor
trebuie să ţinem cont de standardele de dezvoltare, precum şi de exemplele de comportamente
expuse în programă, pe când în evaluarea activităţilor vom ţine cont mai mult de obiectivele
operaţionale propuse, dar şi de prestaţia cadrului didactic.”5
În opinia specialiştilor Camelia Munteanu şi Eusebiu Neculai Munteanu există următoarele
metode de evaluare:observaţia curentă, interacţiunea cu preşcolarul, analiza produselor, jocurile
didactice, portofoliul, lucrări practice.
Evaluarea preşcolarului poate fi de trei tipuri de cadre de referinţă:
-autoevaluare, adica acea capacitate a copilului de a-şi analiza singur propria activitate;
4
Romiţă B.Iucu,Marin Manolescu,Elemente de pedagogie, Editia a 2-a, ,Editura Credits-Universitatea din
Bucureşti,Bucureşti,2006,pag.214-215
5
Camelia Munteanu, Eusebiu Neculai Munteanu, Ghid pentru învăţământul preşcolar-O abordare din perspectiva
noului curriculum, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag 113
10
-evaluare normativă, prestaţia copilului în cadrul grupei;
-evaluare formativă, progresul copilului în funcţie de obiectivele prevăzute în programă.
11
1.2 FUNCŢIILE EVALUĂRII
Activitatea educativă în grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate, multiple,
adaptate la particularităţile preşcolarilor. Diversitatea situaţiilor didactice, precum şi
multitudinea de obiective ale evaluării presupun conceperea şi aplicarea unor strategii diferite
care să mijlocească procesul evaluativ.
„În procesul de învăţământ din grădiniţă sunt folosite mai multe forme de evaluare care se
clasifică după mai multe criterii:
-după funcţia dominantă pot fi deosebite evaluarea diagnostică (prin care se stabileşte nivelul
de dezvoltare şi de pregătire al copiilor, cauzele care au determinat atât lacunele cât şi
performanţele), evaluarea predictivă care permite elaborarea unor predicţii cu privire la
strategiile didactice care vor putea fi folosite, cât şi la evoluţia preşcolarului sau a grupei în
condiţiile date;
-după intervalul la care se realizează evaluarea poate fi de bilanţ (la sfârşitul unui interval
îndelungat), dinamică (realizată în anumite momente ale învăţării pentru a se pune în evidenţă
sensul evoluţiei copilului), formatoare (care se orientează nu numai asupra rezultatului obţinut
de preşcolar, ci mai ales asupra procesului care a condus la acel rezultat);
-după caracteristicile vizate-evaluare preponderent pedagogică şi evaluare preponderent
psihologică;
-după modul de integrare în procesul didactic se disting evaluarea iniţială(predictivă),
evaluarea formativă (continuă), evaluarea sumativă (cumulativă);
-după statutul evaluatorului pot fi deosebite evaluarea internă (evaluatorul este cel care a
organizat, desfăşurat şi condus actul de învăţare) şi evaluarea externă ( evaluatorul este
altcineva decât educatoarea grupei- directoarea unităţii, inspectori, reprezentanţi ai serviciilor de
evaluare) şi autoevaluare ( evaluatorul este copilul).”9
„Evaluarea în învăţământul preşcolar nu are caracter de obligativitate. Astfel, aplicarea
diferitelor tipuri de evaluare şi a diverselor instrumente pe baza cărora se realizează aceasta are
un caracter regional şi reprezintă decizia inspectoratelor judeţene. Formele principale de
evaluare, iniţială, continuă şi sumativă se regăsesc în toate grădiniţele, dar în mod diferenţiat.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul anului şcolar sau în momentul în care copilul este
înscris în grădiniţă. Probele de evaluare iniţială se centrează pe identificarea nivelului de
8
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 111
9
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 116
14
dezvoltare cognitivă a copilului, a intereselor sale de cunoaştere , a cunoştinţelor anterioare ale
acestuia, precum şi a deprinderilor deţinute.
Evaluarea continuă este integrată procesului de predare – învăţare şi presupune evaluarea
tuturor copiilor din conţinuturile diferitelor categorii instructiv-educative, considerate esenţiale
de către educatoare. Frecvenţa evaluărilor continue variază în funcţie de categoria de activitate.
Evaluarea sumativă se realizează prin verificări la sfârşitul semestrelor, al anului şcolar sau
la finalul frecventării grădiniţei. Probele sumative precum şi momentul în care acestea se aplică
nu sunt unitare, ele fiind stabilite de educatoarea grupei. În scopul monitorizării progresului
copiilor, educatoarea realizează observarea continuă a acestora, utilizând pentru aceasta fişe de
observare a căror formă este stabilită la nivel regional sau la nivelul instituţiei preşcolare”10
Metodele utilizate de educatoare in evaluarea iniţială sunt:
• observarea copilului în timpul diferitelor activităţi şi momente din programul zilnic,
consemnarea în protocoale individuale sau fişe psiho-pedagogice;
• dialogul cu copilul şi cu părinţii, pentru cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de
cunoaştere, a deprinderilor preşcolarilor.
În timpul anului şcolar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de
cunoştinţe şi deprinderi prin oportunităţile oferite de regimul zilnic, fişele de evaluare, observaţie
zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activităţii, test. Observarea copiilor în timpul
regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situaţii
variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor,
consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psiho-pedagogic.
Convorbirea este un dialog între educator şi copil după un plan de întrebări, urmând
consemnarea răspunsurilor şi interpretarea lor. Testul este o probă standardizată care furnizează
date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri. Studiul produselor activităţii oferă date
însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivaţiilor copiilor.
Se studiază desene, obiecte confecţionate, colaje, picturi, modelaje ş..a.
La sfârşitul anului şcolar şi la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a
copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fişele psihopedagogice de acces
în şcoala primară.
Astfel, prin toate aceste forme de evaluare şi metode de apreciere a rezultatelor, preşcolarii
devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziţii noi
au, dar şi ce lipsuri trebuie compensate.
10
Marin Manolescu, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar.Teorie şi practică, Editura CREDIS,
Bucuresti, 2004, pag 171
15
1.4. METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE
În funcţie de specificul vârstei preşcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare vor fi:
observaţia, conversaţia, studiul produselor activităţii, analiza procesului de integrare
socială, testul, ancheta.
Datele care permit evaluarea acestor rezultate şcolare pot fi colectate utilizând metodele cum
sunt:observaţia,studiul produselor activităţii, testul etc.
„Metoda de evaluare reprezintă calea prin care educatoarea oferă copiilor posibilitatea de a
demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor,prezenţa şi nivelul diferitelor capacităţi,calităţi
psihice, deprinderi, nivelul de organizare a diferitelor tipuri de comportamente implicate în
activitate şi în relaţiile interpersonale.”11
Elena Răfăilă prezintă câteva dintre cele mai importante metode de evaluare din gradiniţă şi
anume:
1. Examinarea orală-relevă calitatea cunoştinţelor, capacitatea de comunicare, creativitate
si utilizează ca tehnici conversaţia şi discuţia de verificare.Copiii pot fi ajutaţi prin întrebări sau
informaţii suplimentare, au posibilitatea sa isi corecteze pe loc răspunsurile, copiii comunică şi
interacţionează cu educatoarea.Această metodă îi dezavantajează pe copiii timizi.
2. Examinarea prin intermediul fişelor permite evidenţierea operaţiilor mintale, a
capacităţilor şi calităţilor intelectuale,a capacităţii rezolutive.Fişele de evaluare utilizează tehnica
completării, tehnica asocierii , tehnica alegerii duale sau multiple.
3. Examinarea practică se orientează asupra deprinderilor intelectuale, practice, a
disponibilităţilor aptitudinale, a capacităţii de aplicare a cunoştinţelor, a capacităţii rezolutive.
„Rezultatele şcolare reprezintă o realitate complexă. Din marea lor varietate se desprind:
a.Volumul de informaţii esenţiale:
-nivelul de însuşire;
-gradul de sistematizare;
-durata de execuţie.
b. Strategii cognitive:
-capacităţi care guvernează activitatea de învăţare;
-de memorizare, de gandire ale copilului;
-deprinderi intelectuale, deprinderi motorii;
-conduite (comportamente simple);
-trăsături de personalitate.
11
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 119
16
Încă din preşcolaritate trebuie să formăm copilului capacitatea de autoapreciere obiectivă a
rezultatelor. În vederea formării acestei capacităţi este nevoie să-i dăm criterii de autoapreciere.
Copiii preşcolari trebuie ajutaţi să înţeleagă şi să interiorizeze aceste criterii verbalizându-le.
Este necesar ca în actul evaluativ educatoarea să încurajeze copilul, să-i acorde încredere, pentru
că la această vârstă conduita copilului este direcţionată de imaginea oferită de adult.”12
Evaluarea preşcolarilor este dificilă şi permite doar prognoze pe termen scurt, dar este
importantă şi necesară pentru educator şi copii pentru cunoaşterea nivelului atins în dezvoltarea
personalităţii, care este departe de cristalizare, pentru individualizare şi eficienţă în activitate.
Învăţământul preşcolar are caracter oral, nu există teme pentru acasă, iar evaluarea se face oral
sau prin fişe de evaluare. Preşcolarii trebiue evaluaţi unul câte unul, educatorul trebuie să reţină
ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fişele de evaluare
pot fi reluate, dar ele nu conţin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activităţii copilului la care el
poate ajunge şi din întâmplare, fără o înţelegere verificabilă împlinirii celor propuse prin
obiective.
Totodată evaluarea se extinde şi la activitatea de predare şi la măiestria educatorului de a realiza
obiectivele propuse, de a individualiza învăţarea, de a facilita achiziţia noilor cunoştinţe, dar mai
ales de a forma, de a educa tânăra generaţie în vederea integrării într-o societate dinamică şi
solicitantă.Creativitatea, spontaneitatea, independenţa, spiritul critic, modul de autoevaluare sunt
mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai uşor să evaluăm fişele de activitate
matematică decât creaţiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.
Aşadar, prin evaluare, educatoarea îşi îndeplineşte misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o
integrare fără disfuncţii în şcoală, de a urmări ce se întâmplă cu el şi după terminarea grădiniţei,
furnizând învăţătorilor datele necesare continuării acţiunii instructiv-educative pe diferite trepte.
Urmând paşii unei evaluări eficiente şi respectând cerinţele acesteia, constituie o modalitate de a
moderniza procesul de învăţământ, precum şi de a spori rolul educaţiei în formarea personalităţii
.
CAPITOLUL II
JOCUL DIDACTIC-ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIŢA DE COPII
2.1CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC.ROLUL JOCURILOR DIDACTICE.
13
Psihologia copilului preşcolar, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi pedagogică, 1964,pag 167
14
Rodica Mariana Niculescu,Pedagogiepreşcolară-Sinteze-,Editura Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 78
18
Pentru D.B.Elkonin, jocul este <o formă de activitate în care relaţiile sociale dintre oameni se
recreează nemijlocit în afara condiţiilor activităţilor utilitare>(1980,p.21).”15
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi
atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea
sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate
planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional.
Importanţa jocului didactic constă in faptul că el facilitează pregătirea copiilor preşcolari
pentru introducerea lor în activitatea de învăţare. In cadrul jocului didactic, copilul învaţă să
observe, să compare, să susţină un dialog ş.a.
„Putem oare să ne imaginăm copilul şi copilăria fără râsetele şi jocurile sale ?<Să
presupunem- spune Chateau (1967) – că deodată copiii noştri ar înceta să se mai joace, că în
şcolile noastre lecţiile s-ar desfăşura în linişte, că n-am mai fi distraşi de strigătele sau plânsetele
care vin din grădină sau din curte. Atunci n-am mai avea în preajma noastră această lume a
copiilor, care ne aduce bucurii şi griji, ci un popor trist de pigmei stîngaci şi tăcuţi, lipsiţi de
inteligenţă şi de suflet.>( p.8). Jocul asemeni altor achiziţii umane, apare, se dezvoltă gradual,
atinge un punct maxim antrenând atât funcţiile fiziologice cât şi cele psihice ale copilului.”16
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, la concentrarea atenţiei şi la
formarea unor deprinderi de muncă intelectuală independentă.
Influenţele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învăţării se pot rezuma astfel:
prin caracterul său distractiv, jocul didactic orientează activitatea de învăţare într-o
activitate plăcută, atractivă; aceasta antrenează copiii la o activitate susţinută căreia îi
acordă caracter de seriozitate, diminuând rigiditatea activităţii de învăţare, cultivând
curajul şi încrederea în forţele proprii;
prin conţinutul, sarcinile şi mai ales modul de rezolvare a acţiunii, cât şi prin regulile
jocului didactic se adaugă la copii conştiinţa disciplinei;
prin transpunerea copiilor în lumea jocului, cu ajutorul clementelor de joc;
prin independenţa acordată în organizarea şi desfăşurarea jocului se dezvoltă unele
elemente ale gândirii şi imaginaţiei creatoare;
atmosfera plăcută şi atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul şi motivaţia pentru
activitatea de învăţare sub formă de joc.
Jocul este o componentă permanentă a activităţii copilului.
„Prin activitatea de joc copiii:
15
Elena Bonchiş, Delia Bîrle, Alina Decsei-Radu, Marius Drugaş, Daniela Roman, Monica Secui, Rosana Stan,
Psihologia Jocului, Editura SPER,Bucureşti, 2014, pag 18
16
Prof. Univ.Dr.Elena Bonchiş, Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2004 ,pag 579-580
19
desfăşoară o activitate în sensul identităţii personale,urmează cerinţele şi determinările de
baza ale fiinţei lor;
rezolvă probleme de viaţă din mediul lor înconjurător fizic şi social;
experimentează posibilităţi de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire şi în
rezolvarea problemelor.Procesul acesta este mai important decât produsul.
creează solutii diferite, exprimă experienţele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să
gândească abstract;
comunică cu ceilalţi şi cu sine. Vorbesc, folosesc cuvinte multe,se exprimă plastic şi
invaţă în general limbajul, ascultă, inţeleg;
folosesc obiectele în jurul lor în scopul pentru care au fost create(învaţă utilitatea
lucrurilor) dar şi în altele (devin creativi);
se concentrează pe ceea ce fac, devin atenţi,motivaţi şi interesaţi.” 17
Importanţa jocului didactic constă în faptul ca el facilitează pregătirea preşcolarilor pentru
activităţile de învăţare.În cadrul jocurilor didactice, copilul învaţă să observe, să compare, să
gândească, să susţină un dialog.
„ În grădiniţă, învăţarea prin joc se bazează pe:
experienţa personală a copilului, datorită faptului că acţiunile copilului sunt îndreptate
spre a descoperi şi transforma elemente din realitate;
situaţiile naturale din realitatea înconjurătoare, aceasta presupune că trebuie să existe o
concordanţă între nevoile de acţiune şi de joc ale copilului şi condiţiile oferite de
realitate;
materiale variate şi flexibile de antrenare, pentru ca jocul să asigure dezvoltarea este
necesar să existe materiale diverse,caracterizate prin schimbarea caracteristicilor tocmai
pentru a oferi ocaziile de a forma structuri de cunoaştere şi răspunsuri la problemele
ivite;
relaţiile sociale din grupul de copii, dezvoltarea are nevoie şi de suportul social, deci
copilul îşi întăreşte comportamentele în funcţie de răspunsurile celorlalţi la acţiunile lui;
relaţia cu educatoarea poate contribui la dezvoltarea copilului dacă se construieşte ca o
relaţie între parteneri, cu respectul identităţii şi unicităţii fiecărui copil, în joc,aceasta
presupune de multe ori intervenţie directă prin crearea condiţiilor, stimularea acţiunii şi
întărire pozitivă;
valorizarea procesului se referă la importanţa pe care o are pentru dezvoltarea copilului
faptul că acţionează în stilul său şi în ritmul său, la nivelul evaluării, aceasta înseamnă că
17
Ecaterina Vrăşmaş, Educaţia copilului preşcolar-Elemente de pedagogie la vârsta timpurie,Editura
Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 113
20
produsul jocului este mai puţin important,existând foarte mari diferenţe între copii la
acelaşi grad de efort şi implicare;
mediul trebuie pregătit şi amenajat stimulativ după ce se cunosc particularităţile copiilor
şi deci nevoile lor de dezvoltare” 18
După Cornelia Ştefănescu , jocul didactic îndeplineşte câteva funcţii importante şi anume:
1. Funcţia cognitivă duce la cunoaşterea de către copii a adevărurilor ştiinţifice şi a
procedurilor de acţiune;
2. Funcţia motivaţională –în măsura în care jocul didactic prezintă cât mai atractivă
activitatea instructiv-educativă,devine un factor motivaţional util,de potenţare a energiilor
proprii;
3. Funcţia formativ-educativă contribuie la formarea unor deprinderi intelectuale, a unor
convingeri şi sentimente, capacităţi şi comportamente;
4. Funcţia de socializare ajută la însuşirea regulilor sociale şi creşterea solidarităţii dintre
membrii grupului;
5. Funcţia organizatorică permite o bună planificare a timpului cadrului didactic şi al
copilului.
U.Şchiopu ( 1977) stabileşte următoarele clasificări ale funcţiilor jocului:
-psihologice – jocul antrenează atenţia, gândirea, limbajul, imaginaţia;
-educative – în joc, copilul asimiliează experienţă, conduite, informaţii;
-sociale – jocul dezvoltă relaţiile interpersonale;
-fizice – jocul antrenează şi dezvoltă abilităţile fizice ale copilului.
Jocul este considerat nu numai o activitate spontană şi plăcută a copilului, ci şi o acţiune cu
multiple funcţii. În acest sens Garvey (1977, apud Birch, 2000) identifică următoarele
caracteristici:
o spontaneitate;
o iniţiativă proprie;
o relativă libertate şi nu neapărat orientare spre scop;
o intrinsec motivaţie;
o dorinţă interioară şi interes de a se angaja în joc;
o acţiune şi o interacţiune imaginare uneori.
Asemeni lui Garvey, Rubin, Fein şi Vandenberg, 1983 (apud Dacey şi Travers, 1996)
identifică trăsăturile definitorii ale jocului:
jocul nu-l forţează pe copil, acesta se joacă pentru că îi place;
18
Ecaterina Vrăşmaş, Educaţia copilului preşcolar-Elemente de pedagogie la vârsta timpurie,Editura
Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 116
21
jocul îl angajează, îl face activ;
jocul îl bucură pe copil, el nu este preocupat de ce se întâmplă în afara acestuia;
realitatea este suspendată în timpul jocului.
Klein, T., Wirth, D., Linas, K (2004) consideră că nu există o definiţie universală a jocului,
dar subliniază faptul că pot fi desprinse anumite caracteristici ale acestuia:
jocul are efecte pozitive;
îl angajează pe copil, îl absoarbe;
este motivat intrinsec;
este liber de reguli externe.
În acord cu A. A. Liublinskaia (apud Popescu-Neveanu 1978), putem spune că:
jocul reflectă ambianţa şi activitatea adulţilor prin imitaţie;
este un mod de asimilare a cunoştinţelor prin acţiune;
este o activitate de gândire;
jocul transformă realitatea producând plăcere;
îmbină imaginaţia cu adecvarea la realitate.
„La vârsta preşcolară, jocul capătă conţinuturi şi forme tot mai complexe şi mai organizate, sub
forma jocurilor didactice, integrându-se în instruirea şcolară şi realizând obiectivele acesteia.
Vârsta preşcolară este aceea care duce jocul pe culmile sale cele mai înalte.Jocul este acum
modul de a acţiona al copilului, este forma specifică şi dominantă de activitate, este contextul
care dă substanţă vieţii preşcolarului, este cadrul care face posibil progresul, evoluţia sa în plan
psihologic.”19
Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte deprinderea modului de autoservire în
satisfacerea propriilor trebuinţe, ca apoi, însuşi jocul să devină mai complex.
Dupa J. Huizinga, jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna
desfăşurată dupa reguli acceptate de bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale,
însoţită de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere.
„La vârsta preşcolară, jocul are o dubla semnificaţie:pe de o parte el este cadrul în care se
manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului, în joc copilul exprimându-şi
cunoştinţele, emoţiile, satisfăcându-şi dorinţele şi eliberându-se, descărcându-se tensional.Pe de
altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice
ale copilului, niciuna dintre funcţiile şi însuşirile lui psihice neputând fi concepute şi imaginate
în afara jocului.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a copilului; el deschide în
faţa copilului nu doar universul activităţii, ci şi universul extrem de variat al relaţiilor
19
Cornelia Ştefănescu, Didactica activităţii instructive-educative în grădiniţă, Editura Terra, Focşani, 2009, pag 22
22
interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora şi dezvoltând dorinţa copilului
de a se comporta ca adulţii; el dă posibilitatea preşcolarului de a-şi apropia realitatea
înconjurătoare, de a-şi însuşi funcţia socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificaţia
socio-umană a activităţii adulţilor, de a cunoaşte lumea ambientală. Jocul formează, dezvoltă şi
restructurează întreaga viaţă psihică a copilului. Jucându-se cu obiectele, copiii îşi dezvoltă
percepţiile de formă, de culoare, greutate, îşi formează capacitatea de observare. În joc copiii
născocesc, modifică realitatea, ca urmare îşi vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Încercând
să ţină minte regulile unui joc, copiii isi amplifică posibilităţile memoriei; conformându-se
acţional regulilor jocului, respectându-le ei se dezvoltă sub raportul activităţii voluntare îşi
formează însuşirile voinţei: răbdarea, perseverenţa, stăpânirea de sine etc. Tot în joc sunt
modelate însuşirile şi trăsăturile de personalitate, respectul faţă de alţii, responsabilitatea,
cinstea, curajul, corectitudinea sau opusul lor.”20
CAPITOLUL III
CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI MUZICALE LA DEZVOLTAREA PSIHO-
EMOŢIONALĂ A PREŞCOLARILOR.
20
Ioan Neacşu, Roxna Urea, Georgeta Matei, Jocul, jucăria în educaţia şi dezvoltarea copilului, Editura Universitara,
Bucureşti, mai 2010, pag 41
23
3.1 ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREŞCOLAR
21
Revista Învăţământul preşcolar 1-2/2010, Editura Arlequin, pag 111
22
Vasile Vasile, Pagini nescrise din istoria pedagogiei şi a culturii româneşti- O istorie a învăţământului muzical,
Editura Didactică şi pedagogică , Bucureşti, 1995, pag. 98
24
Copiii de la vârsta preşcolară dobândesc priceperi şi deprinderi care stau la baza gustului
pentru frumos al aprecierii şi înţelegerii lui.
Cântecele şi jocurile prin conţinutul lor influenţează trăsăturile de caracter şi voinţă ale
copilului. Aceştia învaţă să fie buni, harnici, să-şi iubească familia, ţinutul natal, poporul, patria,
natura etc.Preşcolarii simt o deosebită plăcere ascultând şi interpretând cântece care-i fac mai
vioi, mai veseli, mai sociabili, mai disciplinaţi, toate aceste ajutând la închegarea colectivului.
Mijloacele folosite în educaţia muzicală dezvoltă gândirea şi imaginaţia, stimulează atenţia,
dezvoltă memoria auditivă. Educaţia muzicală influenţează şi dezvoltarea fizică a copilului.
Mişcările executate ritmic dau supleţe şi frumuseţe corpului, mişcările devin mai îndemânatice,
mai expresive.
Conţinutul educaţiei muzicale este bogat şi diversificat şi trebuie să fie diferenţiat la toate
grupele ţinând seama de particularităţile de vârstă a copiilor.
Muzica este una din cele mai grele şi mai complicate arte deoarece este lipsită de imaginile
vizuale de care dispune arta plastică şi nu se foloseşte nici de mijloacele de comunicare folosite
de literatură. În schimb, muzica, influenţează direct şi mai puternic sentimentele copiilor decăt
celelalte arte.
Pentru ca ea să producă o stare emoţională este necesar să dezvoltăm capacitatea copiilor de a
o percepe, să le educăm interesul şi dragostea pentru muzică să-i învăţăm să asculte, să cânte
muzică şi să se mişte în ritmul ei.
La începutul anului şcolar este bine să se pornească de la consolidarea deprinderilor formate
în anii precedenţi iar în cazul în care grupa este formată din copii care nu au frecventat grădiniţa
trebuie să se insiste asupra deprinderilor elementare şi anume deprinderea copiilor de a cânta în
colectiv, de a începe cântecul deodată la un semnal al educatoarei, de a pronunţa clar cuvintele,
de a respira corect, de a avea o ţinută corectă în timpul cântatului şi de a se opri toţi deodată.
Copilul aude cu mult timp înainte de a fi în stare să vadă. De timpuriu el fredonează, pentru
ca la vârsta preşcolară să cânte de obicei corect. El repetă în mod frecvent melodiile pe care le
aude şi-i face plăcere să asculte piese instrumentale.
Puterea muzicii de a modela personalitatea şi a sensibiliza sufletul omului se constituie ca
argument de necontestat pentru o educaţie muzicală bine organizată. Afectele dobândite în
copilărie determină întreaga viaţă psihică a tânărului şi adultului de mai târziu.
Alejo Carpentier, în cartea sa „Întâlniri cu muzica”, este de părere că părinţii care doresc să
cultive copiilor plăcerea de a citi sau de a audia muzică bună, n-ar trebui să neglijeze a începe
formarea acestei deprinderi cât se poate de devreme, îndată ce copilul este apt de a asculta o
poveste sau un cântec. El îi îndeamnă pe părinţi să pună în camera copilului, în apropierea
locului său de joacă un mijloc audio care să cânte tot timpul, chiar dacă copilul nu pare să-i
25
acorde vreo atenţie. Cu timpul, aceasta va săpa o sensibilitate muzicală în creierul copilului, în
mod gradual, pe nesimţite. În momentul în care copilul se va opri din joaca lui pentru a prinde o
temă, un pasaj care-i place, se poate spune că partida a fost câştigată. Acest copil va asculta cu
plăcere şi va recunoaşte, după câteva măsuri, piesele audiate. Copilul care a ascultat la patru ani
muzică bună, în mod sigur îşi va întregi cultura muzicală în timp, din proprie iniţiativă, din
plăcere. Copilul sensibilizat muzical este o poartă deschisă spre educaţie, participă voluntar la
propria sa formare, aderă mult mai uşor la problemele colectivului din care face parte, pe când
copilul nedezvoltat afectiv „ nu reverberează la nici un mesaj, este refractar la tot ceea ce
înseamnă comunicare şi civilizaţie umană”.
„Grădiniţa constituie primul cadru bine organizat în care copilul receptează şi execută muzica
conform posibilităţii lui de înţelegere şi redare, se apropie în mod conştient de frumuseţile ei.
Rolul muzicii se manifestă în activităţile de educaţie muzicală, în cele complementare, precum şi
în alte tipuri de activităţi şi în orice moment al unei zile petrecute la grădiniţă. Muzica constituie
suportul afectiv pe care se însuşesc noţiuni de orice fel şi principalul mijloc de sensibilizare şi
modelare a personalităţii în devenire a preşcolarilor.”23
Grădiniţei îi revine sarcina de a depista din timp aceste talente pentru a le putea dezvolta şi
îndruma spre şcoli speciale, care pot să le creeze un mediu favorabil de dezvoltare a dispoziţiilor
muzicale, care le dau posibilitatea să practice muzica în cadrul unor activităţi organizate.
Educaţia muzicală răspunde nevoii spontane şi naturale a copilului de mişcare şi de joc; ea
reprezintă un punct de plecare pentru tot ce urmează să înveţe copilul în şcoală şi o bază pentru
dezvoltarea sa echilibrată şi armonioasă. Scopul educaţiei muzicale în grădiniţa de copii este
stimularea muzicalităţii lor, cultivarea deprinderii de a asculta muzică şi a dorinţei de a se
manifesta prin acţiuni muzicale.
Educaţia muzicală este o disciplină de sinteză cu ajutorul căreia se pot realiza toate cerinţele
şi obiectivele învăţământului preşcolar.
Pornind de la ideea că toţi copiii sunt capabili a se dezvolta muzical, grija permanentă a
educatoarei este de a găsi noi modalităţi şi căi de influenţare a simţului muzical. Pentru aceasta,
trebuie în primul rând stimulat interesul copiilor pentru cântec prin audiţii şi jocuri alese cu
grijă, care însoţesc orice moment al zilei: în timpul răsfoirii unor cărţi sau reviste, în timp ce
copiii colorează, construiesc, etc. O activitate începută cu un cântec creează o atmosferă
favorabilă desfăşurării ei, îi introduce pe copii în atmosfera de lucru într-un mod agreabil şi
mobilizator, după cum, încheierea activităţii cu un cântec legat de tema abordată, produce
copiilor un sentiment de satisfacţie pentru lucrul terminat cu bine.
23
Revista Învăţământul Preşcolar Nr 3-4/1995, Bucureşti 1995, pag 125
26
În scopul cultivării gustului pentru muzica instrumentală, copiii trebuie să asculte compoziţii
accesibile vârstei preşcolare, ajutându-i să înţeleagă materialul audiat prin utilizarea unor
imagini sugestive, a unor explicaţii verbale, care să completeze percepţiile auditive.
De binefacerile muzicii trebuie să aibă parte orice copil. Forţa muzicii de a sensibiliza sufletul
omenesc, ca şi valenţele ei educative şi formative, îndreptăţesc eforturile noastre de a optimiza
educaţia muzicală şi de a repune în drepturile sale învăţământul artistic muzical.
În perioada preşcolară copiii percep elementele de bază ale muzicii, ritmul si mleodia şi
execută mici piese muzicale accesibile lor. Li se dezvoltă copiilor capacitatea de a percepe
sunetele, se dezvoltă intonaţia, simţul ritmic şi capacitatea de coordonare a intregului corp.
27
„Pentru a avea rezultate bune cu copiii, în grădiniţă vom folosi în mod permanent principiile
<intuiţiei> şi <accesibilităţii>, mergând de la practic la teoretic, de la concret la abstract, de la
cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex. În general activitatea muzicală va fi prezentată
sub formă de joc, plăcerea copiilor asigurând îndeplinirea rapidă şi precisă a sarcinilor
pedagogice, chiar dacă unele sunt mai dificile.”24
Particularităţi ale educaţiei muzicale la preşcolari:
Muzica vocală este mai uşor percepută de copii decât muzica instrumentală;
Copiii inteleg greu imaginile artistice auditive;
Copiii trebuie să deschidă bine gura şi să rotunjească buzele pentru a obţine o intonaţie
justă şi pentru ca pronunţarea cuvintelor să fie corectă şi clară;
Respiraţia preşcolarilor este scurtă şi mai accelerată, de aceea cântecele trebuie să aibă un
tempo mai lent, cu fraze muzicale scurte şi un ritm simplu, care să se repete;
Respiraţia corectă asigură igiena aparatului vocal şi a întregului organism al copiilor;
Dacă stau pe scaun, copiii trebuie să ţină spatele drept , rezemat de spetează, să ţină
capul drept, mâinile pe genunchi sau sprijinite pe scaun;
Grija pentru vocea şi auzul copiilor este o sarcină importantă a fiecarei educatoare.
Metodele de bază folosite în educaţia muzicală a copiilor sunt: demonstrarea, exerciţiul,
explicaţia, povestirea, conversaţia.
Ţinând seama de particularităţile de vârstă ale copiilor dn grădiniţă, precum şi de conţinutul şi
caracterul educaţiei muzicale, aceste metode se aplică în mod diferenţiat la cele trei grupe de
vârstă.
„Demonstrarea este metoda cea mai directă prin care se transmit copiilor cunoştinţele şi li se
formează deprinderile şi priceperile muzicale. Ea este strâns legată de aplicarea principiului
intuiţiei.
Metoda demonstraţiei constă în perceperea unor obiecte sau imagini pe cale senzorială. Prin
intermediul ei copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele şi-şi formează deprinderi prin observare directă,
în contactul cu materialul concret.
Metoda demonstraţiei este folosită permanent în activitatea muzicală de predare şi repetare.
Educatoarea demonstrează cântând ea însăşi melodia care însoţeşte cuvintele, executând
mişcările. Demonstrarea trebuie să emoţioneze, să trezească interesul copiilor. În formarea
deprinderilor muzicale, educatoarea va demonstra şi cerinţele care condiţionează o bună
executare a cântecului. Ea va arăta copiilor care este poziţia corectă a preşcolarului pe scăunel,
cum şi când trebuie să respire copilul în timpul cântatului. Modul de a deschide gura, de a
24
Revista Învăţământul preşcolar 3-4/2010, Editura Arlequin, pag 109
28
pronunţa cuvintele şi de a emite sunetele trebuie de asemenea demonstrate atunci când vom
cânta sau vorbi copiilor despre ele.
Demonstrarea se extinde şi asupra formării capacităţii de a percepe unele elemente ale
muzicii: intensitate, durată, înălţime etc.”25
Exerciţiul este o altă metodă de bază prin care se urmăreşte formarea priceperilor şi
deprinderilor muzicale.Exerciţiile care se folosesc în gradiniţă sunt:
a) Exerciţii pentru cultivarea vocii şi auzului, pentru formarea deprinderii de a respira,
pronunţa corect cuvintele;
b) Exerciţii ritmice, care pot îmbrăca diferite forme: bătut ritmic din palme odată cu
cântarea, mers ritmic, bătut în tobiţe etc;
c) Exerciţii de memorare muzicală, reproducerea dupa auz a unor fragmente ritmice
improvizate de educatoare, sau a unor cântece cunoscute, sau cântece care urmează a fi predate;
d) Exerciţii de „audiţie interioară” , executarea corectă a unor mişcări în ritmul unei melodii
pe care copiii o cunosc, melodie cântată în gând.
Explicaţia este metoda ce constă în expunerea concisă şi clară a materialului. Nu este bine ca
explicaţia să se prelungească în dauna demonstraţiei cântecului. Explicaţia trebuie să aibă o
succesiune logică şi sistematică, pornind de la elementele concrete. Durata explicaţiei variază în
funcţie de particularităţile de vârstă, folosindu-se cu mai mult la copiii de grupă mare.
Povestirea constă în expunerea verbală a cunoştinţelor noi, legate de conţinutul cântecelor, mai
ales al pieselor muzicale folosite ca audiţii muzicale, în povestirea conţinutului textului.
Conversaţia constă în întrebările puse de educatoare şi răspunsurile date de copii, pe baza
cunoştinţelor căpătate anterior şi în strânsă legătură cu conţinutul textului ce urmează să fie
învăţat.
CAPITOLUL IV-CERCETARE
4.1 FUNDAMENTARE TEORETICĂ
Vârsta preşcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potenţial creativ.
Acum copiii dobândesc deprinderea de a-şi exprima ideile, impresiile, gândurile, dorinţele într-o
25
Maria Dolgoşev, Elisabeta Marinescu, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii. Manual pentru liceele
pedagogice de educatoare, Editura Didactică şi pedagogică, pag 24
29
formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile
ce se produc vor fi mari, iar recuperările ulterioare vor fi parţiale şi adesea minime.
Pe parcursul unei zile la grădiniţă, copiii au ocazia sa ia parte la jocuri organizate, încă de la
intrarea sa în grădiniţă când au loc activităţile liber alese şi chiar în timpul activităţilor comune,
când joaca devine mult mai serioasă. Tocmai datorită caracterului distractiv şi al seriozităţii care
se regăsesc în jocurile didactice, preşcolarii respectă regulile acestora fără o străduinţă prea
mare, îşi menţin concentrarea o perioadă mai mare de timp, capătă curajul în forţele proprii.
Surpriza, aşteptarea, deznodământul jocului, sensibilizează copilul, îi stârneşte interesul şi îi
stimulează participarea.
În grădiniţa de copii jocul reprezintă o metodă de învăţare, în cadrul căruia copilul se poate
exprima liber. Jocul didactic pune în prim plan copilul, care participă el însuşi la formarea sa,
pune în prim plan nevoile lui, interesele lui. Jocul pune accent pe cunoaştere. În activităţile de
joc didactic, se acordă importanţă egală atât jocului cât şi instruirii.
Pentru proiectarea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic, educatoarea va ţine seama de
pregătirea, organizareaa jocului, respectarea secvenţelor, ritmul şi strategia jocului, precum şi de
varietatea elementelor de joc. De asemenea, fiecare copil în parte va trebui motivat, în scopul
activizării lui depline. Prin urmare, jocul didactic reprezintă forma fundamentală de organizare a
activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii.
Educaţia muzicală ocupă un loc important în grădiniţa de copii. Muzica impresionează de
timpuriu pe copii. Ea le trezeşte în suflet stări emoţionale plăcute şi puternice, le dezvoltă treptat
sensibilitatea şi receptivitatea artistică, contribuind la crearea premiselor necesare dezvoltării
reprezentărilor muzicale şi sentimentelor estetice. Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru
evident, încă din primii ani ai copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările
lor.
Prin educatia muzicală nu este posibil şi nici nu trebuie sa fie pregătiţi toţi copiii pentru a deveni
artişti. Se urmăreşte numai dezvoltarea sensibilităţii faţă de arta sunetelor, formarea gustului
estetic şi punerea bazelor educării capacităţilor muzicale specifice.
Pornind de la receptivitatea aproape generală a copiilor faţă de lumea sunetelor, educatoarea
va căuta să le dezvolte vocea şi auzul muzical, simţul melodic, ritmic, al armoniei, să le formeze
priceperi şi deprinderi elementare de a cânta.
Considerăm că în grădiniţă, trebuie să se pună accent pe formarea şi adâncirea experienţei
muzicale, a impresiilor, a emoţiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest domeniu al artei şi pe
formarea deprinderilor necesare studierii muzicii în mod practic. Înainte de a explica şi înţelege
muzica, trebuie asimilată o mare bogăţie de impresii de trăiri afective intense, care să constituie
ulterior o bazăsolidă şi pentru abordarea teoretică a muzicii. Treptat, prin analiza dirijată, copilul
30
devine conştient de diferitele componente ale fenomenului muzical, învată să le distingă, să le
deosebească, să le stăpânească.
Dintre toate ramurile muzicii, cea mai apropiată de specificul copilăriei este muzica vocală,
deoarece în cânt, melodia formează o unitate cu textul, făcând-o mai accesibilă. Muzica este, de
asemenea, mai uşor înţeleasă când se combină cu mişcarea, sub forma jocului cu text şi cânt sau
a dansului. Eficienţa acestui mijloc creşte şi prin faptul că, copiii nu doar ascultă muzica, ci o şi
execută. Activităţile de educaţie muzicală permit educatoarei să depisteze interesele si
aptitudinile muzicienilor precoce, precum şi disponibilitatea sau dificultatea celorlalţi copii,
pentru a adopta o metodologie didactică potrivită particularităţilor de vârstă şi individuale.
Cântatul produce tuturor plăcere şi provoacă buna dispoziţie. Prin cântatul practicat în
comun, copilul timid îşi recapătă încrederea în sine, găsind prin cânt posibilitatea de a se afirma.
Se poate spune cu certitudine că muzica – prin conţinutul ei de artă şi ştiinţă – are o mare
influenţă asupra pregătirii intelectuale şi dezvoltării unor capacităţi cognitiv-formative ale
elevilor, precum şi un covârşitor impact educativ şi afectiv-estetic. Muzica este şi un element de
detensionare şi de relaxare.
Accesibilă copiilor înaintea cuvântului, cântecul lasă în sufletele lor impresii ce rămân
imprimate adânc toată viaţa. Prin cântec se realizează educaţia morală, intelectuală şi estetică a
copilului, se însuşesc cunoştinţe şi se formează deprinderi.
Rolul educatoarei în activităţile muzicale este acela de a fi înainte de toate un animator,
adevaraţii „actori” fiind copiii. Ambianţa, obligatoriu, trebuie să fie una de bucurie, destindere,
vioiciune şi bunăvoinţă, dar şi de disciplina şi o execuţie corectă.
Exprimarea emoţiilor şi sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea
afectivă a conţinutului de idei şi sentimente exprimat prin muzică, stimularea încrederii în
capacităţile proprii şi valorificarea efortului şi a muncii personale conturează formarea
capacităţilor afective şi atitudinale.
Educaţia muzicală, ca un proces complex şi unitar ce se desfăşoară stadial are drept scop
dezvoltarea sensibilităţii estetice a copiilor, a capacităţilor de exprimare şi receptare muzicală,
prin activităţi practice de cânt şi prin audiţii muzicale. Educatoarea îi iniţiază pe copii predând
cunoştinţe, formând priceperi şi deprinderi ce vizează pregătirea şi dezvoltarea capacităţilor
muzicale în vederea asimilării.
Vocea copilului posedă, desigur, calităţile naturale de prospeţime şi emoţie, dar acestea
trebuie să fie păstrate şi dezvoltate. În ceea ce priveşte auzul, el este solicitat constant prin
exercitii de cânt. „Urechea” se perfecţionează prin recunoaşterea şi reproducerea formulelor
ritmice şi melodice.
31
Jocul muzical prezintă o importantă covârşitoare, întrucât este o activitate care produce
satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoţionale din cele mai
puternice.
Ca urmare, potenţialităţile educative sunt mai mari la jocurile muzicale, decât la celelalte
tipuri de jocuri pentru că răspund şi unor cerinţe muzicale de bază ca :
- dezvoltarea auzului muzical şi a vocii copiilor;
- dezvoltarea dragostei şi a interesului pentru muzică;
- dezvoltarea simţului ritmic.
Jocurile muzicale nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având drept
obiectiv anumite sarcini didactice care apelează la materiale muzicale diverse.
În funcţie de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în :
jocuri muzicale axate pe : cântece, exerciţii, audiţie.
În funcţie de sarcina muzicală urmărită, se clasifică în :
jocuri muzicale melodice, ritmice, cu mişcări sugerate de textul cântecului;
jocuri dans;
jocuri muzicale pentru însuşirea elementelor de expresie;
jocuri muzicale pentru diferenţierea timbrelor;
jocuri muzicale armonico-polifonice;
jocuri muzicale pentru cultura vocală;
jocuri muzicale de creaţie.
Anei Motora- Ionescu îi aparţine prima lucrare didactică românească ce face distincţia între
„a audia” şi „ a asculta” muzica. De asemenea, jocurile didactice muzicale propuse în lucrarea sa
sunt de o valoare incontestabilă.
Jocurile didactice muzicale, pot fi:
Ø melodice;
Ø ritmice;
Ø psiho-motrice - cu mişcări sugerate de textul cântecului, mişcări de dans pe cântec sau audiţie
(jocuri-dans);
Ø pentru însuşirea elementelor de expresie, de formare a competenţelor legate de intensitatea
sunetelor şi tempo-uri;
Ø pentru diferenţierea timbrelor;
Ø pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice (cu roluri sau sub formă de întrebare şi
răspuns);
Ø de formare a deprinderii de audiere;
Ø de formare a deprinderii de a cânta în colectiv;
32
Ø jocuri de cultură vocală;
Ø jocuri de creaţie.
Jocurile didactice muzicale pot fi axate pe cântece şi piese instrumentale, pe audiţii sau pe
exerciţii.
În activitățile muzicale cu copiii, se pornește de la sunete aflate în intervale mari, contrastante
cum ar fi: mormăitul ursului și ciripitul păsărelelor, vocea tatălui și cea a copilului, etc.
În grădinițe se folosesc îndeosebi cântecele ale căror texte ușurează înțelegerea conținutului
melodic de către preșcolari.
În activitățile de cânt, educatoarea trebuie să urmărească toți copiii să deschidă bine gura și să
rotunjească buzele pentru a obține o intonație justă și pentru ca pronunțarea cuvintelor să fie
corectă și clară.
O altă particularitate de care trebuie să ținem seama în activitățile muzicale cu preșcolarii,
constă în faptul că respirația lor este:
scurtă
accelerată.
De aceea cântecele folosite în lucrul cu preșcolarii trebuie să aibă:
un tempo mai lent;
fraze muzicale scurte;
ritm simplu, care să se repete;
cuvinte ușor de pronunțat.
Este necesar:
să se urmarească foarte atent felul cum respiră copiii în timpul cântării ;
să se desfășoare cu ei o muncă specială pentru deprinderea respirației corecte.
Conţinutul textelor trebuie:
o să fie accesibil copiilor şi corespunzător scopului;
o să se sprijine pe cunoştinţele şi pe experienţa dobândită de ei anterior.
Melodia trebuie să formeze un tot unitar cu textul, putând astfel să contribuie la o înţelegere mai
bună a celor redate prin vers.
33
Am ales cercetarea acţiune, pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi ajungând
la reliefarea implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de
învăţare.
Cercetarea-acţiune a devenit un termen de notorietate astăzi, într-o societate centrată pe
cunoaştere şi schimbare, reprezentând o formă de cercetare care se bazează pe efectele produse
de participarea directă a cercetătorilor împreună cu o societate participativă, în vederea
îmbunătăţirii calităţii comunităţii studiate.
Mulţi cercetători-acţiune sunt optimişti în ceea ce priveşte cercetarea-acţiune, dat fiind faptul că
aceasta este utilizată astăzi mult mai mult decât a fost în urmă cu câteva generaţii, iar domeniile
în care acesta a început să aibă o din ce în ce mai mare influenţă sunt tot mai diversificate,
scopul suprem al utilizării acesteia rămânând îmbunătăţirea vieţii sociale.
Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea în
activitatea copiilor a jocurilor didactice muzicale se declanşează acţiuni educaţionale noi, ale
căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.
Cercetarea experimentală nu se mai limitează la a observa sau constata, ci urmăreşte în mod
explicit modificarea, producerea fenomenelor şi evaluarea consecinţelor. Nota distinctivă a
acestui tip de cercetare este intervenţia intenţionată şi controlată a cercetătorului în desfăşurarea
fenomenelor, metoda tipică de cercetare fiind experimentul. În cazul cercetărilor experimentale,
pe lângă normele metodologice privind controlul intervenţiei, apar şi norme deontologice mult
mai stricte, întrucât în domeniul educaţional, care implică oameni, nu se poate experimenta orice
şi în orice condiţii, sensul pozitiv şi preponderenţa şanselor de succes fiind obligatorii pentru a
declanşa un experiment.
38
Metodele de cuantificare a datelor folosite au fost atât clasificarea, ordonarea şi ierarhizarea
rezultatelor copiilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât şi compararea rezultatelor obţinute de
către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală.
Derularea experimentului psihopedagogic
Cercetarea s-a desfăşurat în intervalul 14 septembrie 2015- 27 mai 2016, incluzând trei etape
astfel:
1.Etapa constatativă:- etapa în care au fost colectate datele iniţiale, pe baza
testelor,observaţiilor, a probelor susţinute de grupul experimental în perioada 14-25 septembrie
2015. Aceleaşi probe au fost aplicate şi la grupa de control, în aceeaşi perioadă.
2. Etapa experimentală ( formativă) – reprezintă etapa fundamentală, în care a fost
introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Această etapă a început în data de 28
septembrie 2015 şi a luat sfârşit în data de 13 mai 2016.
3. Etapa post-experimentală ( finală)- în această etapă au fost aplicate preşcolarilor probe de
evaluare finală, urmărindu-se concomitent evoluţia celor două grupe, pentru a se observa
rezultatele grupei experimentale în raport cu rezultatele grupei de control. Etapa s-a desfăşurat în
perioada 16- 27 mai 2016.
26
Maria Dolgoşev, Elisabeta Marinescu, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii. Manual pentru liceele
pedagogice de educatoare, Editura Didactică şi pedagogică, pag 27
41
Etapa iniţială 4.7.1
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a
proceselor psihice ale copiilor la începutul experimentului.
În cadrul etapei constatative s-au aplicat copiilor din grupa experimentală şi celor din grupa de
control, teste de evaluare iniţială care să redea nivelul iniţial de cunoştinţe al preşcolarilor în
cadrul activităţilor de educaţie muzicală.
Prin aceste teste, am urmărit să cunosc nivelul grupei pe care am preluat-o la educaţia
muzicală.
În întocmirea testelor de evaluare iniţială s-a ţinut cont ca acestea să fie în concordanţă cu
ipoteza şi obiectivele cercetării.
Evaluare iniţială-educaţie muzicală
Domeniul Comportamente Teme Itemi Material Comportament
experienţial măsurabile Activităţi didactic
Mijloc de
realizare
Educaţie să asculte şi să „Ghiceşte I1 Ascultă şi Casetofon, În dezvoltare
muzicală interpreteze cântecul şi intonează negative sau atins
cântece simple cântă mai cântece
departe!” scurte,respectând
linia melodică.”
Educaţie -să execute „Jocuri cu I2 „Cântaţi şi Casetofon În dezvoltare
muzicală mişcări ritmice text şi cânt” executaţi sau atins
sugerate de text mişcările
sugerate de
text!”
Educaţie -să reproducă Concurs I3 Cântă Casetofon În dezvoltare
muzicală sunetele înalte „Cel mai respectând linia sau atins
şi joase bun melodică,respiră
interpret” corect în timpul
cântecului
Educaţie -să recunoască „Cântă mai I4 Denumeşte Casetofon În dezvoltare
muzicală cântecul departe!” cântecul şi redă sau atins
linia melodică .
42
A- comportament atins
I1 I2 I3 I4
1 B.A D A D D
2 B.E A A D A
3 B.R D D D D
4 C.C D D D D
5 E.A D D D A
6 M.A D A D D
7 N.S D D D D
8 N.E A A D A
9 P.A D D D D
10 P.D D A D D
După evaluarea iniţială, am constatat că la grupul experimental rezultatele cele mai bune s-
au înregistrat la itemul 2, la itemul 4 s-au înregistrat rezultate bune, iar cele mai slabe rezultate s-
au înregistrat la itemii 1 şi 3, urmând ca exerciţiile de recuperare şi dezvoltare ulterioare să fie
aplicate corespunzător.
Nivelul de performanţă
Majoritatea A- nivel maxim
Majoritatea D- nivel mediu
În cadrul grupului experimental şi grupului de control nu avem copii care să necesite sprijin.
43
1 B.N A A A A
2 C.P A A A A
3 C.A A A A A
4 G.I A A A A
5 G.C D A D A
6 M.B A A A A
7 P.K D D D D
8 R.A D A D D
9 S.V A D A D
10 T.B D D D D
La grupul de control rezultatele cele mai bune s-au constatat tot la itemul 2, iar la ceilalţi
itemi 1,3,4 avem rezultate bune.
În urma probei de evaluare iniţială, s-a constatat faptul că în anii precedenţi copiii au lucrat
împreună cu educatoarele de la vremea aceea, bazându-se foarte mult pe cântat, jocuri cu text şi
cânt, drept urmare rezultatele evaluării cele mai bune au reieşit din itemul 2 şi anume:copiii
execută mişcările ritmice sugerate de text.
Un alt item unde rezultatele au ieşit bune este acela în care copiii trebuiau să recunoască
melodia şi să o cânte mai departe.
Copiii din ambele grupuri au întâmpinat unele dificultăţi în reproducerea exactă a sunetelor
înalte şi a sunetelor joase.
44
4.7.2 Etapa experimentală (formativă)
46
scopul dezvoltării b. Audierea unor colinde interpretate Audiţie: „Colinde, colinde!”
sensibilităţii de formaţii diverse, oferite ca model de
artistice; cântare expresivă;
4.Formarea a. Intuirea diferenţelor de durată Joc muzical : „Trenul”
deprinderilor ritmice între sunetele muzicale;
b. Marcarea timpilor din măsura Joc muzical axat pe cântec:”Iarnă
cântecului prin miscări egale; să te duci cu bine!”
c. Marcarea ritmului pe cântec prin Joc cu mişcări pe recitative:
bătăi din palme; „Ghiocelul „;
5 Formarea a. Deprinderea de a cânta în nuanţa Cântec :”De ziua mamei”
deprinderilor de medie; Joc muzical axat pe cântec;
b. Familiarizarea cu sensul corect al Cântecul: „Zidarul „;
interpretare a
termenilor: tare-încet, corespunzătoare Joc muzical axat pe cântec;
cântecelor în
intensităţii contrastante ale sunetelor
vederea cultivării
muzicale;
sensibilităţii
c. Deprinderea de a cânta în nuanţa Cântec: „Hai, odor, hai,
muzicale a copiilor
corespunzătoare conţinutului cântecelor păsărică!”
intonate;
d. Intuirea tempourilor contrastante: Cântec: „Fluturaş-fluturaş”
repede-rar; Joc muzical axat pe cântec
e. Interpretarea unui cântec încet Cântec: „Copăcelul”
(piano) sau tare, repede sau rar; Joc muzical axat pe cântec
6 Formarea a. Executarea mişcărilor sugerate de Joc cu text şi cânt : „Mi-am luat
deprinderii de textul cântecului; unelte”;
b. Acompanierea cântecelor învăţate Joc cu text şi cânt : „Mi-am luat
coordonare
cu jucării muzicale; unelte”;
psihomotrică
7 Formarea a. Sesizarea şi diferenţierea Cântec „Măi curcane”- din
deprinderii de a sunetelor din mediul inconjurător; folclorul copiilor
b. Sesizarea şi diferenţierea Joc : „Ghiceşte cine te-a strigat”;
diferenţia timbrul
timbrului vocal al copiilor de cel al
sunetelor muzicale;
educatoarei şi colegilor
c. Sesizarea şi diferenţierea Joc: „Ghiceşte instrumentul”
timbrului jucăriilor muzicale
8 Formarea a. Audierea unor cântece interpretate Audiţie muzicală: Cântece
deprinderii de a de adulţi, oferite ca model de cântare religioase;
audia muzica frumoasă, omogenă şi expresivă, spre
înregistrată care să tindă copiii;
b. Audierea unor cântece şi jocuri Cântece pentru copii: 1 iunie;
47
muzicale interpretate de formaţii de Joc muzical axat pe audiţie;
preşcolari;
Evaluare Recunoaşterea şi reproducerea unor Probă de evaluare: ”Ghici,
cântece cunoscute după o formă melodică ghicitoarea mea: Ce cântec se
incipientă; cântă aşa?
Consolidarea Recunoaşterea şi reproducerea unor Probă de evaluare: ”Ghici,
deprinderilor cântece cunoscute după o formă ritmică ghicitoarea mea: Ce cântec se
ritmico-melodice incipientă. bate aşa?
48
conţinutul de idei al textului
10 Perfecţionarea a. Consolidarea
deprinderilor ritmice; capacităţii de a percepe,
executa corect diferenţe de
durată ale sunetelor, de a
marca şi recunoaşte structuri
ritmice de cântec;
49
d. Intuirea pauzei de Joc muzical axat pe
pătrime; cântec:”Hai la joac-afară”;
50
deprinderilor de coordonare textul cântecelui şi executate „Găseşte răspunsul”;
psihomotrică; sincronizat în colectiv;
52
de cântec.
53
muzicale pentru preşcolari-
A.M. Ionescu)
Să diferenţieze auditiv durata O1. Să păstreze o poziţie A1. „Hai la joacă afara”-
nedeterminată a sunetelor din corectă în timpul cântării, să fixare cântec.
mediul înconjurător şi a sunetelor folosească o respiraţie
B1. „Moş Crăciun „-
muzicale. corectă.
transmitere cântec.
O2. Să-şi însuşească corect
A2. „Moş Crăciun”-fixare
şi conştient linia ritmico-
cântec.
melodică a cântecului.
B2. Colinde – audiţie.
O3. Să intoneze cântece cu
sunete în combinaţii ritmice A3. „ Căluşeii”- transmitere
cu durate de pătrimi şi joc cu text şi cânt.
optimi.
B3. Transmiterea cântecului
„Trei păstori”- colind.
Să diferenţieze auditiv intensitatea O1. Să păstreze o poziţie A1. Fixarea jocului cu text
sunetelor din mediul înconjurător corectă în timpul cântării. şi „În pădure”.
şi a sunetelor muzicale.
O2. Să-şi însuşească corect B1. Transmiterea cântecului
şi conştient linia ritmico- „Ecoul”, Al.N.Ionescu
melodică a cântecelor. (culegere de cântece pentru
clasele I-IV şi grădiniţă).
O3. Să reproducă sunete cu
intensităţi diferite. A2. Fixarea jocului cu text
şi cânt „Dii, căluţ!”.
56
Să diferenţieze auditiv intensitatea O1. Să păstreze poziţia A1. Transmiterea cântecului
sunetelor din mediul înconjurător corectă, tonul, semnalul de „Mama”.
şi a sunetelor muzicale. începere şi încheiere.
B1. Joc muzical „Mergi
O2. Să-şi însuşească corect după cum bat!”.
linia ritmico-melodică a
A2. Fixarea cântecului:
cântecelor.
„Mama”.
O3. Să-şi dezvolte
B2. Transmiterea
deprinderea de a executa
cântecului: „Copiii de pe
cântece în tempouri allegro,
acest pământ”.
andante, adagio, moderato.
A3. Transmiterea cântecului
O4. Să-şi dezvolte
„Cântec de leagăn” (cântec
sentimentul de dragoste
popular).
pentru mama, sentimentul
de bucurie de a trăi B3. Fixarea cântecului:
copilăria cu simbolurile ei: „Copiii de pe acest
basm, joc, vis. pământ”.
10. Tema Activităţii: Timbre instrumentale din orchestra populară- acordeon, contrabas,
ţambal, vioară;
Număr de activităţi: 2
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a cunoaşte şi diferenţia timbre instrumentale din orchestra de
muzică populară.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul activităţii
Să improvizeze spontan, liber, O1. Să aplice indicaţiile A1. Joc muzical „Ghiceşte
scurte motive sinctetice: text date în timpul audierii şi la ce am cântat”.
onomatopeic+ melodie, text interpretării cântecelor.
B1. Audiţie- „Piese
onomatopeic+ mişcare, text
O2. Să reproducă linia instrumentale de joc
onoatopeic+ mişcare+ melodie.
ritmico-melodică a popular”.
cântecelor.
A2. Audiţie „Petrică şi
O3. Să asculte şi să lupul”.
recunoască sunetul
B2. Fixarea cântecului
diferitelor instrumente din
„Muzicanţii”.
orchestra populară.
Să exprime prin mişcare starea O1. Să asculte cu atenţie şi A1. Transmiterea cântecului
sufletească creată de muzica să îşi însuşească corect linia „Bondarul”.
audiată. ritmico-melodică a
B1. Joc cu text şi cânt: „La
58
cântecelor. noi mai puţine”-folclorul
copiilor.
O2. Să-şi coordoneze
mişcările în conformitate cu A2. Fixarea cântecului
textul şi ritmul cântecelor. „Bondarul”.
12. Tema Activităţii: Timbre instrumentale din orchestra simfonică: instrumente de suflat,
cu corzi, de percuţie;
Număr de activităţi: 2
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a recunoaşte timbrul sunetelor din orchestra simfonică.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
59
13. Tema Activităţii: Intonarea cântecelor cu solist, în cor, dialog, între grupe, în lanţ, în
acompaniamentul unui instrument.
Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderilor armonico- polifonice la copii.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să cânte cântecele în aranjamente O1. Să-şi însuşească corect A1. Transmiterea cântecului
armonico-polifonice elementare. linia ritmico-melodică a „Clopoţei mititei”L.Comes
cântecelor.
A2. Învăţarea cântecului
O2. Să cânte cu solist sau „Clopoţei mititei”L.Comes
pe grupe, sau cu
A3. Învăţarea cântecului
acompaniament.
„Orchestra”- L.Comes
„Ghicitori”-jocuri muzicale
pentru copii- L. Comes
Grădiniţa constituie primul cadru bine organizat în care copilul receptează şi execută muzica
conform posibilităţii lui de înţelegere şi redare, se apropie în mod conştient de frumuseţile ei.
Muzica constituie suportul afectiv pe care se însuşesc noţiuni de orice fel şi principalul
mijloc de sensibilizare şi modelare a personalităţii în devenire a preşcolarilor.
Astfel, cadrul didactic va acorda atenţie nu numai însuşirii de către copii a cântecelor, ci şi a
următoarelor aspecte:
-deprinderispecifice muzicii vocale ( ţinuta copilului în timpul cântării, respiraţia în cânt, emisia
sunetelor, dicţia, deprinderile de cântare în colectiv, de audiere);
-deprinderi specifice elementelor componente ale muzicii ( ritmice, melodice, armonico-
polifonice, de interpretare expresivă);
-deprinderea de a recunoaşte timbrul vocal şi al diferitelor instrumente muzicale;
-deprinderi de coordonare psihomotrică;
-deprinderea de a aprecia caracterul muzicii, de a-l asocia cu diverse stări sufleteşti.
60
În cadrul etapei experimentale, de-a lungul anului şcolar, am utilizat diferite jocuri muzicale
pentru a evalua deprinderile muzicale urmărite.
Voi da exemplu în continuare de un repertoriu de jocuri muzicale, care mi-au fost de mare
ajutor în evaluarea continuă a copiilor.
Repertoriu de jocuri muzicale
1. Jocul Vioara mea-dialog muzical
Jocul se poate desfăşura sub forma unui dialog muzical. Copiii sunt împărţiţi în două grupe,
grupul experimental şi grupul de control, grupul experimental cântă versurile cântecului şi
grupul de control cântă versurile aferente refrenului cu onomatopee. Următoarea variantă
presupune schimbul de roluri între grupuri.
Mersul melodic este transpus în mişcări spaţiale.
În cadrul acestui joc grupul experimental s-a descurcat mai bine cand a cântat doar versurile
cântecului. În partea a doua cu onomatopeele, unii copii au întâmpinat mici dificultăţi.
2. Iepuraşul-În următorul joc, toţi copiii sunt aşezaţi în cerc, cântând. Grupul experimental
joacă rolul iepuraşului iar grupul de control rolul câinelui. Cele două grupuri execută mişcările
sugerate de versurile melodiei.
61
O altă variantă a acestui joc este aceea a dispunerii copiilor în cerc. Toţi aleargă uşor în cerc,
cântând, iar educatoarea este câinele. La auzul versurilor „Şi-a plecat supărat/ În cel codru-
ntunecat”, copiii se împrăştie, educatoarea încercând să îi prindă.
Toţi copiii din ambele grupuri au executat corect miscările sugerate de textul cântecului.
3. Melcul supărat- jocul se poate desfăşura sub forma dialogului muzical sau cu mişcări ce
sugerează înălţimile sonore. Copiii din grupul experimental sunt „povestitori” iar cei din grupul
de control sunt personajul principal „melcul”. Jocul poate fi reluat şi invers.
Copiii din grupul de control nu au întampinat nici o dificultate în ambele roluri, în schimb copiii
din grupul experimental s-au mai încurcat în rolul de povestitor.
4. Jocul Bat din palme
62
La început se asigură formaţia în care se va desfăşura jocul şi anume formaţia de cerc.
Educatoarea participă activ la joc, interpretând cântecul şi mişcările odată cu copiii. Atunci
când jocul se desfăşoară greoi sau copiii nu execută corect unele mişcări, ea le demonstrează din
nou şi apoi le repetă cu copiii. Uneori este necesar, în funcţie de numărul şi varietatea mişcărilor
ca acestea să fie executate separat, împreună cu ei.
Copiii, împreună cu educatoarea, cântă şi execută mişcările indicate de text:
La cuvintele: „clap, clap, clap”...copiii bat din palme de 3 ori, apoi se opresc;
La cuvintele: „trap, trap, trap”..., copiii bat de 3 ori din picioare apoi se opresc;
La cuvintele:” şi la hora noi pornim”...copiii îşi dau mâna;
La cuvintele: „hai la dreapta uite-aşa”...copiii merg cu paşi simpli, spre dreapta, ţinându-
se de mână;
La cuvintele: „şi la stânga tot aşa”....copiii merg spre stânga;
La cuvintele: „ne-nvârtim, ne răsucim”....copiii se învârtesc pe loc;
La cuvintele:” şi la horă noi pornim”....copiii îşi dau mâna;
La cuvintele: „hai la dreapta uite-aşa”...copiii merg cu paşi simpli, spre dreapta, ţinându-
se de mână;
La cuvintele: „şi la stânga tot aşa”....copiii merg spre stânga;
La cuvintele: „ne-nvârtim, ne răsucim”....copiii se învârtesc pe loc;
La cuvintele: „şi cu toţi ne veselim”, ei bat din palme.
Acest joc are de regulă o desfăşurare mai simplă, mişcările fiind indicate de însuşi textul
cântecului.
5. Jocul Ciocanele- în acest joc protagoniştii sunt aşezaţi în cerc, pe covor.
La cuvintele „Pic, pic, pic”, copiii bat uşor cu degetele în podea marcând astfel picăturile de
ploaie şi sunetele joase ca înălţime.
O altă variantă a jocului este aceea a alegerii câtorva copii- ca picături de ploaie.
La cuvintele „Pic, pic, pic”, copiii aleşi bat din palme.
63
Jocul se repetă cu schimbarea rolurilor.
Sunt şi jocuri cu cântec a căror desfăşurare este mai complexă, unde mişcările nu sunt
indicate de text ci numai sugerate de el.
Pentru astfel de jocuri, educatoarea trebuie să cumpănească bine, în prealabil, mişcările,
pentru a fi cât mai expresive şi totodată accesibile copiilor şi pentru a se încadra în contextul
general al jocului.
În continuare o să prezint câteva jocuri muzicale, pe care le-am desfăşurat cu cele două grupe,
precum şi obiectivele aferente temelor de studiu abordate pe parcursul experimentului.
Cântarea în colectiv Interpretarea vocală Procedee armonico- Mişcarea pe muzică
cu acompaniament polifonice
Să precizeze Să Să identifice Să
cerinţele impuse de recunoască în urma audiţiei recunoască jocurile
cântarea în colectiv. instrumentele de variantele de populare audiate.
percuţie şi jucăriile interpretare vocală a
muzicale. cântecelor.
Să
interpreteze
cântecul
concomitent cu
executarea paşilor
de dans.
66
Jocurile muzicale cu suport pe cântec vor fi prezentate prin raportare la tema abordată:
Cântarea în colectiv, în grupuri mici şi individual
Deprinderea de a cânta în colectiv constă în capacitatea copilului de a participa la o
interpretare colectivă respectând următoarele cerinţe: atitudinea în timpul cântării, poziţia
corectă, respectarea tonului şi gesturilor dirijorale necesare sincronizării execuţiei.
Cântecul selecţionat ca suport al jocului a fost „Înfloresc grădinile”:
67
O altă preocupare, premergătoare activităţii de cânt, a fost asigurarea unei poziţii corecte în
timpul cântării, ştiind faptul că poziţia copiilor poate influenţa pozitiv sau negativ respiraţia,
emisia şi interpretarea cântecelor.
Am urmărit respectarea unei ţinute corecte a corpului atât în poziţia stând pe scaun (spatele
drept, tălpile pe podea, palmele pe genunchi), cât şi în picioare ( capul drept, picioarele
apropiate, vârfurile uşor depărtate, privirea înainte spre educatoare). Am corectat tendinţa
copiilor de a sta cocoşaţi sau cu bărbia rezemată în palmă, poziţie ce imobilizează mişcările
maxilarului inferior.
Prima variantă de desfăşurare a jocului s-a concretizat în interpretarea pe grupe- fete, băieţi
( strofa 1, strofa 2) şi în colectiv (strofa 3).
A doua variantă a vizat interpretarea vocală a cântecului pe grupe mici sub formă de concurs
„Cei mai buni interpreţi”. Copiii au fost antrenaţi în evaluarea interpretării vocale a colegilor şi
în autoevaluarea propriei interpretări.
Celelalte cântece selecţionate ca suport al jocurilor muzicale- „Primăvara a sosit”, „În
pădurea cu alune”, „Drag mi-e jocul românesc”- au fost interpretate şi în variantele: pe grupe,
individual, cu pozitiv, cu negativ.
Cântarea vocală cu acompaniament instrumental
Jocul selecţionat în vederea realizării interpretării vocale cu acompaniament a fost
„Primăvara a sosit”:
69
La refrenul: „Pu-pu-pu, pu-pu-pu,/Vreţi să stau şi eu aici?”....copiii merg spre dreapta,
imită zborul.
La cuvintele: „ A venit şi o broscuţă,/Hop, hop,hop, sărind mereu.....copiii ţinându-se de
mână, merg spre dreapta, sărind
La cuvintele :”Dac-aveţi loc în căsuţă,/M-am gandit să stau şi eu”...copiii se opresc, apoi
arată cu mâna spre mijlocul cercului
La refrenul: „ Oac, oac, oac, oac, oac, oac,/M-am gândit să stau şi eu „....copiii imită
săritura broscuţei ( Săritura se face spre dreapta).
La cuvintele: „Şoricelul strigă-ndată/Iată şi eu am venit”...copiii, ţinându-se de mână,
merg spre dreapta.
La cuvintele: „Casa voastră e curată/Noroc bine v-am găsit!”.....copiii se opresc, apoi
arată cu mâna spre mijlocul cercului.
La refrenul: „Chiţ, chiţ,chiţ, chiţ, chiţ, chiţ,/Noroc bine v-am găsit!...copiii, imitând
mersul şoarecelui, execută paşi mărunţi şi repezi spre dreapta.
La cuvintele: „ Şi-n căsuţa cea drăguţă/Stau vreo cinci prieteni mici:/Şoricelul şi-o
broscuţă/Pupăza şi doi pitici”...copiii descriu prin mimică şi gesticulaţie cele cinci
personaje din joc, în ordinea dată.
La refrenul: „Tra-la-la, tra-la-la,/Stau vreo cinci prieteni mici.”.....copiii sar voioşi în
formaţie de horă.
curent. activităţii A B
1. Atitudinea în colabo- x x x x x x x x
timpul rare
pasiv x
activităţii.
Dinamic x
2. Necesită Da x
Nu x x x x x x x x x x
stimulare.
3. Manifestă Deloc x
interes, Puţin x
Frecvent x x x x x
70
curiozitate. perma- x x x
nent
4. Cere informaţii Rar x x x x x x x
suplimentare. Des x
tot timpul x x
5. Ascultă cu Neatent x x x
atent mai
atenţie
puţin
explicaţiile
timp
educatoarei.
atent x x x x x x x
timp
îndelun-
gat
6. Participă activ Da x x x x x x x x x
la jocurile Nu x
muzicale.
7. Execută Da x x x x x x x x x
mişcările Nu x
sugerate de
versurile
cântecelor.
8. Respiră corect Da x x x x x
în timpul Nu x x x x x
cântecelor.
9. Menţine poziţia Da x x x x x x x
corectă în Nu x x x
timpul
cântatului.
10. Ţine ritmul Da x x x x x x x x x
corect al Nu x
cântecului.
11. Intonează Da x x x x x x x
Nu x x x
corect.
12. Interpretează Da x x x x x x x x x
corect şi Nu x
expresiv
cântecul.
13. Interpretează Da x x x x x x x x x x
71
cântecul cu Nu
acompaniamen
t instrumental.
14. Interpretează Da x x x x x x
cântecul cu Nu x x x x
nuanţe.
15. Cântă în Da x x x x x x x x x
Nu x
tempoul
indicat.
16 Identifică Da x x x x x x
sunete înalte, Nu x x x x
joase.
17. Recunoaşte Da x x x x x x x x x x
cântecele Nu
audiate.
18. Manifestă Da x x x x x x x x x x
sentimente
pozitive şi Nu
interes pentru
activităţile de
educaţie
muzicală.
72
Unii întâmpină mici probleme la nuanţeşi la identificarea sunetelor înalte şi joase.
Toţi copiii recunosc cântecele studiate şi manifestă sentimente pozitive şi interes pentru
activităţile de educaţie muzicală.
curent. activităţii A A A S E D
1. Atitudinea în colabo- x x x x x
timpul rare
pasiv x x x
activităţii.
Dinamic x x
2. Necesită Da x x
Nu x x x x x x x x
stimulare.
3. Manifestă Deloc
interes, Puţin x x
Frecvent x x x x
curiozitate. perma- x x x x
nent
4. Cere informaţii Rar x x x x x x
suplimentare. Des x
tot timpul x x x
5. Ascultă cu Neatent x x x
atent mai x x x x x
atenţie
puţin
explicaţiile
timp
educatoarei.
atent x x
timp
îndelun-
gat
6. Participă activ Da x x x x x x x x x
la jocurile Nu x
muzicale.
7. Execută Da x x x x x x x x x x
mişcările Nu
sugerate de
versurile
cântecelor.
8. Respiră corect Da x x x x
în timpul Nu x x x x x x
73
cântecelor.
9. Menţine poziţia Da x x x x x
corectă în Nu x x x x x
timpul
cântatului.
10. Ţine ritmul Da x x x x
corect al Nu x x x x x x
cântecului.
11. Intonează Da x x
Nu x x x x x x x x
corect.
12. Interpretează Da x x x x x
corect şi Nu x x x x x
expresiv
cântecul.
13. Interpretează Da x x x x x x x x
cântecul cu
Nu x x
acompaniament
instrumental.
14. Interpretează Da x x
cântecul cu Nu x x x x x x x x
nuanţe.
15. Cântă în Da x x x x x
Nu x x x x x
tempoul
indicat.
16 Identifică Da x x x x x
sunete înalte, Nu x x x x x
joase.
17. Recunoaşte Da x x x x x x x x x x
cântecele Nu
audiate.
18. Manifestă Da x x x x x x x x x x
sentimente
pozitive şi Nu
interes pentru
activităţile de
educaţie
muzicală.
74
La grupul experimental, rezultatele stau puţin altfel.
Atitudinea în timpul acivităţii este în general de colaborare, dar avem şi câteva atitudini
pasive. Stimulare necesită doi copii. Majoritatea manifestă interes permanent. Informaţiile
suplimentare sunt cerute rar.
Explicaţiile educatoarei sunt ascultate cu atenţie mai puţin timp.
Toţi copiii participă activ la jocurile muzicale şi execută mişcările sugerate de versurile
cântecelor.
Majoritatea copiilor nu respiră corect în timpul cântecelor şi nu îşi menţin poziţia corectă în
timpul cântatului.
Majoritatea copiilor ţin ritmul cântecelor, însă interpretarea şi intonarea cântecelor nu sunt
tocmai bune.
Majoritatea copiilor intepretează cântecele cu acompaniament instrumental, dar la nuanţe,
tempou, înălţimea sunetelor prezintă anumite probleme.
Toţi copiii recunosc cântecele studiate şi manifestă sentimente pozitive şi interes pentru
activităţile de educaţie muzicală.
Copiii indrăgesc activităţile de educaţie muzicală.
Urmează etapa post experimentală de la sfârşitul anului ce a constat în aplicarea unor probe atât
grupului experimental cât şi grupului de control.
75
Pentru experimentele mele am folosit atât instrumentele de percuţie neacordabile cât şi pe
cele acordabile. Am utilizat tamburina cu ajutorul căreia ritmul se poate realiza prin lovirea ei,
punându-se în evidenţă atât optimile cât şi pătrimile: primele realizate prin bătaia pe tamburină,
iar celelalte, pe marginea ei.
Folosirea trianglului singur sau în combinaţii cu tamburina colorează şi mai mult activităţile
muzicale (pătrimile le-am evidenţiat prin bătaia pe tamburină, iar optimile, prin lovirea
trianglului). Prin intermediul instrumentelor de percuţie am concretizat, atât pauzele de pătrime
cât şi pe cele de optime. Subliniez faptul că aspectele ritmice din cântece nu le-am marcat numai
cu ajutorul instrumentelor de percuţie , ci în strânsă legătură cu mersul ritmic, recitarea silabică,
bătut ritmic din palme sau cu degetul în măsuţă.
Exemple de exerciţii ritmice pe care le-am executat cu copiii pe versuri ce se desfăşoară pe
valori de pătrime ( o subgrupă bate ritmul pe tobă, a doua sugrupă merge ritmic prin sala de
grupă, iar a treia recită versurile silabisit după următoarea schemă:
După cum am constatat, instrumentele de percuţie utilizate în cadrul activităţii muzicale aduc
o înviorare fericită, dând copiilor posibilitatea să reproducă ritmico-melodic jocuri muzicale sau
76
cântece. De asemenea, ele creează la copii capacitatea de a conştientiza ritmurile din numărători,
exerciţii şi cântece în aşa fel încât să fie redată corect, atât din punct de vedere ritmic, cât şi
melodic, aceste exerciţii şi jocuri muzicale pregătindu-i pentru interpretarea în comun.
Pentru verificarea gradului de înţelegere şi a modului de execuţie a unei comenzi verbale am
realizat următoarele probe privind ritmul, tempoul, nuanţa şi înălţimea sunetelor.
A. Ritmul (durata)
Exemplu: să privească imaginea furnicii şi a ursului, să bată din palme şi să meargă conform
ritmului învăţat: iute (optime)-pas (pătrime).
Cotare: se acordă câte un punct pentru fiecare acţiune executată corect. Cota corectă este de 6
puncte. Trei puncte pentru un ritm şi trei puncte pentru celălalt.
B. Tempoul
Să asculte jocul muzical, să recunoască tempoul, cântându-l, să bată din palme ( lent, moderato,
repede).
Cotare: se acordă câte trei puncte pentru fiecare acţiune executată corect.
- trei puncte – lent
- trei puncte – moderato
- trei puncte – repede
C. Nuanţa
Joc muzical „Cântă la fel”
Să asculte melodia, să bată din palme şi să cânte conform nuanţei învăţate ( piano, forte).
Cotare: se acordă câte un punct pentru fiecare acţiune executată corect.
Cotarea este de 6 puncte.
D.Înălţimea sunetelor
Copilul ascultă sunete de înălţimi diferite (la-do), le recunoaşte şi le numeşte (sunete înalte,
joase). Când aude sunete înalte el merge cu braţele ridicate, când aude sunete joase copilul
merge cu braţele în jos, pe lângă corp.
Cotare: total patru puncte. De fiecare dată se intonează aceleaşi sunete (la-do).
Prezentăm în continuare punctele obţinute, totalizat pe toate probele:
Copii supradotaţi- 20-25 puncte;
Copii dotaţi- 15-20 puncte;
Copii mediu dotaţi- 9-16 puncte;
Copii slab dotaţi- 5-9 puncte.
A. Ritm- 6 puncte
B. Tempou- 9 puncte
C. Nuanţe- 6 puncte
77
D. Înălţimea sunetelor- 4 puncte
Total 25 puncte maximum posibile.
4. C.C 4 6 3 2 15
5. E.A 4 7 5 3 19
6. M.A 4 7 4 3 18
7. N.S 3 5 3 3 14
8. N.E 5 8 5 3 21
9. P.A 3 6 3 2 14
10. P.D 5 7 4 2 18
În urma acestui test final, voi realiza o comparaţie între cele doua grupuri.
În cadrul grupului experimental ,avem 3 copii cu punctaje între 20-25, copii supradotaţi, 3
copii bine dotaţi cu punctaje între 15-20, 4 copii mediu dotaţi cu punctaje între 9-16.
În cadrul grupului de control, avem 6 copii supra dotaţi cu punctaje între 20-25 şi 4 copii bine
dotaţi cu punctaje între 15-20.
În general au ieşit rezultate bune la majoritatea itemilor,apropiindu-se de valorile maxime.
Grupul Domeniul Nr copii Nr copii Nr copii Nr copii
experienţial Supradotaţi binedotaţi mediu slab dotaţi
Punctaj Punctaj dotaţi Punctaj
20-25 15-20 Punctaj 5-9
9-16
Grupul Educaţie 3 3 4 0
experimental muzicală
Grupul de Educaţie 6 4 0 0
control muzicală
În cadrul grupei pe care o conduc am copii muzicali, copii talentaţi ,copii cu ureche muzicală
dezvoltată. Întotdeauna la serbări ,copiii din ambele grupuri deşi au vîrste diferite cântă cântece
cu negative.
Am avut în acest an şcolar şi un cerc pedagogic la educaţie muzicală, pe care l-am susţinut eu
şi grupa mea. Am folosit în cadrul cercului instrumente muzicale precum orga, vioara, am
utilizat videoproiectorul, negative pentru cântece şi prezentări power point.
Toţi copiii au colaborat şi a ieşit o lecţie minunată.
79
4. 8. Analiza şi interpretarea datelor
82
Concluzii
83
Aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor copiilor în practică prin redarea nuanţelor,
mişcărilor indicate de text, acestea fiind posibile numai dacă este însuşit activ şi conştient
materialul muzical
Repetarea şi predarea pieselor muzicale să se facă succesiv şi gradat pentru fiecare grupă
de copii, respectând trecerea de la uşor la greu, de la apropiat la depărtat, de la simplu la
complex.
Copilul a cărui viaţă este atât de bogată în stări afective îşi găseşte în muzică un mijloc de trăire
emoţională, care îi este nu numai plăcută ci şi necesară.
Sunt însă copii care au o participare mai slabă în activităţile de muzică, am şi eu în grupa mea
asemenea copii. Unele cauze pot fi: nu au auzul muzical dezvoltat, unii cântă fals, alţii prea tare,
unii prea lent, sau nu respiră corect în timpul cântării.
Educatoarea trebuie să se ocupe individual de aceşti copii, stabilind cauzele pentru care ei
lasă impresia că sunt dezinteresaţi de muzică.
Eu am realizat diferite exerciţii ritmico-valorice ( recitarea ritmică a unor versuri asociată cu
bătăi din palme sau cu mersul ritmic), exerciţii speciale din care ei desprind înălţimea sunetelor,
iar pentru pronunţia corectă a sunetelor din cântece am utilizat diferite jocuri sau exerciţii
muzicale, în care versurile se silabisesc pe un cuvânt repetat. Pentru perceperea şi intonarea justă
a cuvintelor, am făcut exerciţii vocal-auditive. Pe copiii timizi i-am stimulat laudându-i în faţa
celorlalţi, iar celor care cântă mai tare le-am atras atenţia şi le-am demonstrat cum trebuie să
cânte.
Am descoperit şi câţiva copii cu înclinaţii muzicale, pe aceştia i-am solicitat la serbări drept
solişti, în cadrul anumitor cântece.
Mie dintotdeauna mi-a plăcut muzica, am studiat vioara timp de 8 ani la Şcoala de Muzică
Dinu Lipatti din Slatina, am fost în corul liceului ani la rând şi acum prin intermediul copiilor
îmi văd împlinit visul meu de a continua cu muzica.
Această cercetare m-a ajutat foarte mult să îmi cunosc mai bine copiii cu care lucrez, să
descopăr noi tehnici de lucru cu ei, sa ne apropiem sufleteşte şi să realizez că daca punem
pasiune în ceea ce întreprindem cu copiii şi ne oferim sufletul lor, putem scoate din ei comori
nepreţuite şi neaşteptate.
Scopul final al educaţiei muzicale desfăşurate în grădiniţă şi mai târziu în şcoală este acela de
a forma atitudinea estetică muzicală, de a pregăti viitorii oameni ai societăţii spre a deveni
cunoscători avizaţi de valori estetico-muzicale ,eventual solişti , interpreţi şi creatori de muzică.
Muzica are minunata proprietate de a se face înţeleasă pe toate meridianele, constituind ea
însăşi un limbaj universal prin care se înlesneşte comunicarea directă şi apropierea dintre oameni
şi popoare. Prin urmare, pe lângă funcţiaeducativă, muzica are şi funcţie cognitivă şi moral-
84
civică. Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală, ea declanşând
trăiri puternice şi de durată, emoţii intense şi înălţătoare.
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţă, de care ne amintim cu nostalgie şi cu
duioşie, dar şi cu o mică fărâmă de durere deoarece este irepetabilă. Copilăria este un tărâm
magic, o lume fermecată unde totul este posibil.
Dacă vrem să investim în viaţă, trebuie să investim în primul rând în copii, din copilărie
trebuie să le formăm adevăratele valori şi principii morale, pentru ca mai târziu societatea să
câştige forţă de muncă înalt calificată dar şi membrii liberi, conştienţi şi responsabili, capabili să-
şi construiască propria viaţă.
BIBLIOGRAFIE
85
12. IUCU B. ROMIŢĂ, MANOLESCU MARIN, Elemente de pedagogie, Editura CREDIS,
Universitatea din Bucureşti, 2006.
13. JOIŢA, E., Educaţia cognitivă., Editura Polirom, Iaşi, 2002.
14. LUPU J., STANECI M., Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici, Editura Sigma ,
Bucureşti, 1999.
15. MANOLESCU MARIN, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi
practică, Editura CREDIS,Universitatea din Bucureşti, 2004.
16. MANOLESCU MARIN, Teoria şi metodologia evaluării, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010.
17. MINULESCU, M., Psihologia copilului mic, Editura Psyche, Bucureşti, 2003.
18. MIRESCU MIHAI, Fundamente ale pedagogiei, Editura Fundaţia Culturală Libra,
Bucureşti, 2003.
19. MODORAN MIHAELA, Curs metodica educaţiei muzicale.
20. MUNTEANU CAMELIA, MUNTEANU NECULAI EUSEBIU, Ghid pentru
învăţământul preşcolar. O abordare din perspectiva noului curriculum, Editura Polirom, Iaşi,
2009.
21. NEACŞU IOAN, UREA ROXANA, MATEI GEORGETA, Jocul, jucăria în educaţia şi
dezvoltarea copilului, Editura Universitară, Bucureşti, mai 2010.
22. NICULESCU RODICA MARIANA, Pedagogie preşcolară- Sinteze, Editura
Prohumanitate, Bucureşti 1999.
23. POTOLEA D., PĂUN E( Coord.), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
24. RĂFĂILĂ ELENA, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH 2007.
25. RADU, I.T, Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2000.
26. STAN LILIANA, Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, Editura Polirom 2014.
27. ŞTEFĂNESCU CORNELIA, Didactica activităţii instructiv-educative în grădiniţă,
Editura Terra Focşani, 2009.
28. TAIBAN M., Metodica jocului şi a altor activităţi cu copiii preşcolari, E.D.P, Bucureşti,
1980.
29. TINCA CREŢU, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
30. TINICA, SILVIA, Repere în abordarea copilului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004.
31. TUDORAN DAN, Pedagogie şcolară şi preşcolară, Editura Aura Timişoara, 2004.
32. VASILE VASILE, Pagini nescrise din istoria pedagogiei şi a culturii româneşti- O
istorie a învăţământului muzical, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
33. VRĂŞMAŞ ECATERINA, Elemente de pedagogie la vârsta timpurie. Educaţia
copilului preşcolar,Editura Bucureşti, 1999.
86
34. VRĂŞMAŞ ECATERINA,Pedagogie preşcolarănşi educaţia pentru toţi, Editura
Prohumanitas, Bucureşti 1999.
35. Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări, Bucureşti, 2009.
36. Metodica activităţilor instructiv-educative în învăţământul (pre) primar, vol II, Editura
Didactica Nova, Craiova, 2008.
37. Programa activităţii instructiv-educative în grădiniţa de copii şi în cadrul organizaţiei
„Şoimii Patriei”, Editura Didactică şi Pedagogică, 1987.
38. Psihologia copilului preşcolar. Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, 1964.
39. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 3-4/1995.
40. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 1-2/2010, Editura Arlequin.
41. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 3-4/2010, Editura Arlequin.
87