CADRUL DIDACTIC – PROMOTOR AL POLITICILOR EDUCAȚIONALE

CREATIVITATEA ŞI POTENŢIALUL CREATIV ÎN EDUCAŢIE

GUŢU VLADIMIR, dr. hab., prof. univ.;
ROTARU RAMONA-ELENA, doctorandă,
Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: A notable theme in much recent educational system has been that of creativity.
Nowadays it is observed the fact that creativity is directly responsible for the pro-
gress of society. Creativity and creative potential are still seen as two abstracts con-
cepts because literature in the field is updating day by day.
The link between creativity and creative potential is very thin because it positi-
vely influence at the same time the educational process. In the article the novelty
is highlighted through the connections between creativity and creative potential in
education and also, there are presented few theoretical interpretations of each con-
cept. Throughout time, the most important innovations in different domains were
possible only with the help of human who wanted to create something new, original
and innovative. In this case, creativity plays a very important role. Developing the
capacity of being creative it is essential for surviving, each of us in great need of
novelty and originality.
Although, the school play an essential role in training primary school children in
order to be able to use their full creative potential in future productive activities.
At the same time, creativity represents a condition of efficiency in both work and
education. In order for an adult to become creative, fostering creativity and develo-
ping creative potential from an early age is required. The school system remains the
main instrument, which society uses to cultivate and enhance creativity in young
members, of school age. In this sense, the systemic modernization of education, in
the light of pedagogy of creativity, is necessary. Creativity and creative potential in
education represents an important factor in developing primary school children in
order to obtain an autonomous and creative personality.
Introducere. În procesul de învăţământ actual, caracterizat prin schimbări
continue şi prin adaptarea constantă la noi situaţii educaţionale, creativitatea a
contribuit la formarea unei epoci în care fiecare individ trebuie să rezolve diverse
probleme inopinate şi să găsească numeroase soluţii originale, inventive, variate,
• 37 •
ingenioase şi creative. Schimbările pe care le trăim, sunt în concordanţă cu pro-
cesul de învăţământ, care se desfăşoară într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În
acelaşi timp, în contextul social actual este importantă creativitatea şi înţelegerea
potenţialului creativ al elevilor încă din învăţământul primar, întrucât reprezintă
un subiect mai puţin abordat, dar care ar putea deveni, în schimb, unul din prio-
rităţile centrale ale educaţiei globale.
De asemenea, deducem faptul că studiul creativităţii are un rol important
în educaţie şi reprezintă un factor cheie al dezvoltării personalităţii elevilor din
învăţământul primar. În plus, prin intermediul cunoaşterii potenţialului creativ al
elevilor putem pregăti viitoarea generaţie să facă faţă următoarelor transformări
ale educaţiei şi, concomitent, ale vieţii. Procesul de învăţământ actual, care este
centrat pe nevoile elevului, deţine un rol extraordinar în progresul socio-uman
dacă este bine pus în valoare.
Unele interpretări teoretice despre creativitate şi potenţialul creativ
În literatura de specialitate este menţionat faptul că abia după al II-lea Război
Mondial, în majoritatea cercetărilor vizând studierea creativităţii, psihologii au
realizat importanţa socială şi educaţională a potenţialului creativ. Atât studiile de
specialitate, cât şi rezultatele la testele de inteligenţă s-au dovedit a fi insuficiente
în identificarea capacităţii de a inventa sau de a găsi soluţii în situaţii noi, origi-
nale. Însă studiile psihologice privind cercetarea creativităţii erau prea puţine la
acea vreme. Din perspectivă istorică, orientarea psihometrică privind abordarea
trăsăturilor creativităţii poate fi explicată prin intermediul stimulării creativităţii
care susţine primii paşi în cercetarea acestuia. Studierea creativităţii în acea peri-
oadă a vizat mai degrabă identificarea şi selecţia indivizilor cu potenţial creativ
ridicat, decât descrierea detaliată a activităţilor creative [3, pp. 3-4].
A. Cropley a subliniat faptul că nici învăţarea despre creativitate şi, nici pur şi
simplu, să fii creativ nu este suficient. Mai mult decât atât, pentru a scoate în evi-
denţă potenţialul creativ al elevilor este necesar un mediu educaţional propice care
îmbină o învăţare convenţională cu activităţi creative. La fel de adevărat este şi faptul
că în literatura de specialitate, mai mulţi cercetători au evidenţiat că factorii precum
dezvoltarea personală, împlinirea sinelui, activarea potenţialului individual, alături
de însuşiri similare sunt caracteristice indivizilor creativi şi originali [2, pp. 13-15].
Conexiunile dintre creativitate şi potenţialul creativ în educaţie
Principalul obiectiv al acestui articol este de a prezenta unele conexiuni în
literatura de specialitate despre creativitate şi potenţialul creativ. Mai întâi, vom
prezenta câteva clarificări conceptuale despre creativitate şi potenţialul creativ
în educaţie, după care vom dezbate legătura dintre cele două concepte în cadrul
procesului de învăţământ.
• 38 •
 CADRUL DIDACTIC – PROMOTOR AL POLITICILOR EDUCAȚIONALE

Studiile consacrate de creativităţii evidenţiază faptul că în literatură nu există

o definiţie exactă şi explicită a conceptului dat. Întrucât nu avem o definiţie
exactă este dificil să realizăm ce implicaţii are analiza creativităţii pentru educaţie.
J.A. Plucker, R.A. Beghetto şi G.T. Dow propun următoarea definiţie, şi anume:
Creativitatea este interacţiunea dintre aptitudine, proces şi mediu prin care un individ
sau un grup realizează un produs perceptibil care este atât nou, cât şi util, într-un
context social. Această definiţie conduce spre o mai eficientă înţelegere atât a cer-
cetătorilor, cât şi a beneficiarilor cercetării, cum ar fi educatorii, profesorii şi cei
care nu sunt specialişti în domeniu [5, p. 90].
Al. Roşca defineşte creativitatea ca o formă superioară a activităţii umane, care
a devenit o problemă importantă a cercetării ştiinţifice în numeroase ţări. De ase-
menea, dezvoltarea capacităţilor creatoare ale individului se poate realiza doar
alături de un progres tehnico-ştiinţific [7, p. 11].
Mai mult decât atât, conceptul de creativitate nu este definit clar, în ciuda fap-
tului că numeroşi esteticieni, literaţi, critici de artă, economişti, psihologi, peda-
gogi şi filosofi au propria variantă [11, p. 5]. Pe de o parte, creativitatea poate
să reprezinte o capacitate a omului şi nu un proces, şi anume, aceea de a produce
lucruri sau idei originale, inovative, utile societăţii [1, p. 45]. Pe de altă parte,
conceptul mai poate reprezenta mişcarea sau procesul care conduce către un pro-
dus original, fiind reperat ca un criteriu obiectiv al creativităţii. Mai mult decât
atât, Al. Roşca evidenţiază ideea că prin intermediul creativităţii putem înţelege
factorii psihologici ale performanţelor creatoare [8, p. 9].
Potenţialul creativ în educaţie reprezintă o temă comună predominantă în
mai multe cercetări ştiinţifice incluse în această problematică. Deşi în psihologie
potenţialul cretiv este un concept incert definit, acesta reprezintă cu siguranţă
un rol important în literatura de specialitate [4]. J.P. Guilfford explică faptul
că factorii psihologici potenţiali sunt reprezentaţi prin potenţialul creativ, care
reprezintă orice abilitate intelectuală ce poate contribui la succesul producţiei crea-
toare [11, p. 7]. Potenţialul creativ reprezintă rezultatul a trei grupe de factori
psiho-comportamentali, după modelele psihologice propuse de J.S. Renzulli şi
T.M. Amabile. Aceşti factori psiho-comportamentali sunt următorii:
• aptitudinile pentru disciplină (cunoştinţe şi priceperi de gândire ştiinţi-
fică);
• aptitudinile de gândire creativă;
• interese şi motivaţia intrinsecă (perseverenţă, angajare în sarcină).
Cei trei factori contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii unui elev
şi semnifică o disponibilitate primară, iniţială, înnăscută pentru fiecare elev, dar,
concomitent, aflat într-o dezvoltare continuă prin intermediul unei învăţări crea-
tive într-un mediu educaţional avantajos, propice, favorabil [9, p. 62].

• 39 •
 Pe de o parte, M.I. Stein opinează că poate exista un anumit nivel de poten-
ţial creativ sau poate fi absent în totalitate. În mare parte, cei care sunt implicaţi
direct în procesul de învăţământ, mai exact, beneficiarii primari ai educaţiei, ele-
vii, trebuie să aştepte până când aceştia îşi manifestă ori nu creativitatea. Situaţia
în care apare sau nu apare manifestarea creativităţii reprezintă momentul în care
cercetătorul deduce dacă elevul a beneficiat sau nu de potenţial creativ iniţial.
Pe de altă parte, implicit sau explicit, teoreticienii personalităţii fac presupuneri
despre natura individului. Acei care adoptă teoria propriei realizări şi care se con-
centrează pe ideea că individul, respectiv elevul din învăţământul primar sunt
orientaţi către o dezvoltare personală, ar ajunge la ideea că fiecare dintre noi are
un potenţial creativ [10, pp. 8-9].
Potenţialul creativ al elevilor din învăţământul primar devine posibil prin
transferul capacităţilor creative şi poate fi stimulat prin intermediul desfăşu-
rării unor activităţi creative. Mai mult, creativitatea este educabilă, aşa cum
A.M. Popescu susţine, iar stimularea ei la vârsta şcolară reprezintă un factor cheie
în educaţie deoarece şcolaritatea este perioada care cuprinde cele mai importante
achiziţii din procesul de învăţământ. În perioada şcolarităţii se dezvoltă persona-
litatea elevului şi îmbină totodată, cele mai valoroase achiziţii care sunt extrem de
esenţiale în dezvoltarea unei personalităţi autonome şi creatoare [6, p. 18].
Concluzii. Din prisma analizei interpretărilor ştiinţifice rezultă că cele două
concepte – creativitatea şi potenţialul creativ – au o conexiune cu educaţia şi
contribuie la formarea personalităţii elevului din învăţământul primar. Aşadar,
potenţialul creativ al elevilor devine posibil numai în momentul în care capacită-
ţile creative pot fi stimulate. Legătura celor două concepte cu educaţia este mult
mai profundă deoarece studiul creativităţii presupune o abordare şi mai impună-
toare a caracteristicilor individuale ce presupun o înţelegere empirică.
Drept urmare, mulţi cercetători ai creativităţii au abordat subiectul potenţia-
lului creativ, însă puţini au dus acest studiu până în profunzimea acestuia. Cu alte
cuvinte, teoriile elaborate despre creativitate şi studiile empirice ale potenţialului
creativ sunt prezentate în procesul de învăţământ ca fiind factorii cheie în dezvol-
tarea societăţii actuale.
Bineînţeles, educaţia din ultimii ani a fost marcată de multe schimbări, dar nu
toate au fost întâmpinate cu entuziasm egal. Un bun exemplu este cel al creativi-
tăţii. Teoreticienii, psihologii, filosofii şi cei care contribuie la dezvoltarea curri-
culumului au îndemnat profesorii să promoveze creativitatea, deoarece se con-
sideră benefică pentru elev, pentru societate şi pentru procesul de învăţământ
actual. Cu toate acestea, creativitatea a avut tendinţa de a deveni un strigăt, iar o
gamă variată de comportamente a fost justificată pe motiv că acestea pot favoriza
creativitatea şi potenţialul creativ [2, p. 14].

• 40 •
 CADRUL DIDACTIC – PROMOTOR AL POLITICILOR EDUCAȚIONALE

Referinţe bibliografice
1. COJOCARU C. Creativitate şi inovaţie. Bucureşti: Editura Enciclopedică Română,
1972.
2. CROPLEY A. More ways than one: Fostering creativity. New Jersey: Ablex Publishing
Corporation, 1997.
3. GRUBER H., BÖDEKER K. Creativity, Psichology and The History of Science. Olanda:
Springer, 2005.
4. KARWOWSKI M. Notes on Creative Potential and Its Measurement. In: Journal
of Creativity. Theories – Research – Applications (CTRA), 2015, Vol. 2, Issue 1,
pp. 4-16. [citat 13.09.2019] Disponibil: https://content.sciendo.com/view/jour-
nals/ctra/2/1/article-p4.xml?tab_body=pdf
5. PLUCKER J.A., BEGHETTO R.A., DOW G.T. Why Isn’t Creativity More Important
to Educational Psychologists? Potentials, Pitfalls, and Future Directions in Creativity
Research. In: Educational Psychologist, 2004, No. 39 (2), p. 90. [citat 13.09.2019]
Disponibil: https://www.researchgate.net/publication/233298152_Why_Isn’t_
Creativity_More_Important_to_Educational_Psychologists_Potentials_Pitfalls_
and_Future_Directions_in_Creativity_Research
6. POPESCU A.M. Dezvoltarea creativităţii la copiii de vârstă preşcolară în procesul
educaţional – Particularităţile dezvoltării creativităţii în procesul educaţional. In: Ana-
lele Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, 2016, Nr. 1,
pp. 18-25. [citat 14.09.2019] Disponibil: http://www.utgjiu.ro/revista/dppd/
pdf/2016-01/2_Ana-Maria%20Popescu.pdf
7. ROŞCA Al. Creativitatea generală şi specifică. Bucureşti: Editura Academiei Republi-
cii Socialiste România, 1981.
8. ROŞCA Al. Creativitatea. Bucureşti: Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 9.
9. SEVINCI O. Studiu privind influenţa şcolii în educarea creativităţii elevilor. In: Orizont
Didactic, 2015, Nr. 50, pp. 62-63. [citat 14.09.2019]. Disponibil: https://orizontdi-
dactic.files.wordpress.com/2016/03/studiu-influenta-scolii.pdf
10. STEIN M.-I. Stimulating creativity. New York: Academic Press., 1974.
11. STOICA A. Creativitatea elevilor. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.

• 41 •