MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREŞ

Departamentul de studii Masterale

Program de masterat : Psihologie Judiciară

L U C R A R E DE DISERTAŢIE

Îndrumător ştiinţific: Autor:

Lect.univ.dr. TRAIAN MOLDOVAN TRUŢA VLAD

Tîrgu Mureş
 2011

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREŞ

Departamentul de studii Masterale

Program de masterat : Psihologie Judiciară

Corelate psihosociale ale violenţei domestice

Îndrumător ştiinţific: Autor:

Lect.univ.dr. TRAIAN MOLDOVAN TRUŢA VLAD

Tîrgu Mureş

2
 2011

CUPRINS

Abstract.................................................................................................................4

Introducere............................................................................................................6

Capitolul 1. Introducere in domeniul de studiu.................................................8

Definiţii ale violenţei în familie......................................................................8

1.2. Originea violenţei, mituri despre violenţa în familie..............................9

1.2.1. Diferenţele dintre rolurile femeilor şi bǎrbaţilor..............................9

1.2.2. Clişee şi realitǎţi despre violenţa familialǎ....................................10

Violenţa intrafamilială.................................................................................15

Capitolul 2. Dinamica relaţiilor violente...........................................................19

2.1. Ciclul violenţei.....................................................................................20

2.1.1. Tactici de putere şi control.............................................................22

2.1.2. Descrierea ciclului violenţei...........................................................24

2.2. Violenţa asupra femeilor....................................................................28

2.2.1. Femeia victimă a violenţei domestice...........................................28

2.2.2. Femeia – victimizată, bărbatul – agresor: profiluri psihosociale....34

Capitolul 3. Cercetarea ştiinţifică......................................................................46

3.1. Date statistice......................................................................................48

Concluzii..............................................................................................................59

Bibliografie..........................................................................................................61

3
 Abstract

Domestic violence is a global problem, faced by all countries, well

camouflaged and disguised through many misrepresentations about the
traditional role of men and women in family and society. The image of women in
relation to men was generally disadvantaged, men, especially married ones, with
full rights of applying sanctions based on physical aggression.

Women victims of domestic violence are traumatized both physically and

emotionally not only during the act of violence, but in the next period and
supports a range of psycho-emotional changes: phobia, stress, depression,
anxiety and low self-esteem.

Worldwide domestic violence has 25% of all violent crimes. Only 5% of

violent attacks on women are reported to the police and less than 1% are
punished. Domestic violence is more common than street violence or than the
workplace violence. Over 90% of abusers are men, 82% of abusers are known to
the victim, and 19% are even relatives, 85% of rapists are men, known of the
victims, 61% of rapes are committed in the home, usually the victim’s.

Council of Ministers of the European Commission defines domestic

violence as "any act or omission within the family by one of its members and
affecting life, physical integrity or psychological or liberty of another member of
that family and seriously injured personality development of his / her ".

There are many myths and facts about domestic violence, here are some
examples:

• Violent men were abused as children or often come from violent

homes - although a significant percentage of violent men were
abused in their childhood, not all people who have suffered
repeated ill-treatment abuse in their relationships as adults.

• Violent men are mentally ill - clinical trials disaffirm this assumption,
most abusers are people who behave as normal, non-violent, in
society.

4
 • Women / children causes violence or "worth it" in some cases.
Violence is not in any way an acceptable method of resolving
interpersonal conflicts. Nobody has the right to hit, to cause harm to
a family member, regardless of provocation. In fact, over time, most
victims come to comply with the wishes, demands or requests of
the aggressors, do their best to be pleased by them, nor can one
speak of a conflict between the two.

Although the phenomenon of domestic violence is not fully known mainly

due to its nature of "closed doors", statistics show an increased violence in
families legally constituted, to other types of relationships.

In all cases violence causes victims and leaves marks hard to heal, both
on the victim and on the aggressor. The many cases of family violence and its
consequences so gravely force on taking some serious decisions to support
families with this kind of problems and to create a normal atmosphere, so that the
family to be respected and the integrity and dignity of the family members to be
protected. The best weapon agains the family violence is to educate mentality to
prevent it.

5
 Introducere

Violenţa domestică este o problemă foarte serioasă, chiar gravă, dacă

avem în vedere faptul că nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic, sexual sau
emoţional de ceilalţi, în timp ce fiecare are dreptul să-şi trăiască viaţa la adăpost
de violenţă, teamă sau abuz. Violenţa domestică este un fenomen social
deosebit de grav, suntem pe primul loc în Europa în statistica nefastă a
infracţionalităţii domestice, un fenomen cu profunde conotaţii sociale, morale,
psihologice, economice, şi care nu afectează doar cei doi parteneri de viaţă ci
mai ales copiii, expuşi riscului de a internaliza o serie de comportamente
negative şi de a perpetua violenţa ca mod de relaţionare.
Pe plan mondial violenţa domestică deţine 25% din totalul infracţiunilor
violente. Doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie si
mai puţin de 1% sunt pedepsite. Violenţa domestică e mult mai des întalnită decît
violenţa pe stradă sau la locul de muncă. Peste 90% dintre agresori sunt bărbaţi,
82% dintre abuzatori sunt cunoscuţi ai victimei, iar 19% sunt chiar rude, 85%
dintre violatori sunt bărbaţi, cunoscuţi ai victimelor, 61% dintre violuri sunt comise
în casa cuiva, de regulă a victimei.
1 din 7 femei sunt violate de către soţii lor, 78% din cazurile de viol sunt
achitate, 70% dintre femei au fost harţuite sexual într-un anumit moment al vieţii
lor .
1 din 11 femei au fost violate, iar 1/3 la prima lor întalnire, 1 din 2 fete vor
fi victimele unei forme de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani. În S.U.A., la
fiecare 6 minute o femeie este agresată sexual, iar în Canada la fiecare 4
minute.
În Europa, prevalenţa violenţei domestice între celelalte forme de
infracţiuni ale căror victime sunt femeile este de 14% (Moldova) si de 58% in
Turcia
Un studiu întocmit de Banca Mondiala arata ca 20% din totalul bolilor de
care suferă femeile şi fetele cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani din multe ţări
ale lumii se datorează violentei domestice.

6
 Violenţa domestică este o problemă globală , cu care se confruntă toate
ţările lumii, bine camuflată si deghizată prin intermediul multor reprezentări
greşite despre rolul tradiţional al bărbatului si al femeii in familie si in societate.
Sociologii sunt tentaţi să explice prin tradiţiile socioculturale din societate.
Violenţa domestică apare ca urmare a lipsei de cultură, a perceperii eronate a
valorilor familiale şi sociale, fie a neglijării lor.
Agresivitatea intrafamilială reprezintă o patologie relaţională, o conduită
comportamentală deviantă, prin implicaţiile sale psiho-biologice, sociojuridice,
economice, heteroagresiune intrafamilială devine o problemă de importanţă
majoră pentru actuala societate.
Familia patogenă dezvoltă un risc deosebit atât pentru membrii săi , cât şi
pentru societate în general. Autorii care abordează în lucrările sale problema
violenţei domestice indică la o extindere enormă în ultimii ani a acestui fenomen
cu impact psihopatogen si sociopatogen.
Foarte multe organizaţii nonguvernamentale, fundaţii, asociaţii, coaliţii au
desfăşurat, de-a lungul ultimilor ani, acţiuni ce vizau întărirea capacităţii de
intervenţie a instituţiilor publice abilitate să rezolve aceste cazuri, s-au desfăşurat
campanii de conştientizare şi informare asupra fenomenului, s-au capacitat
resurse locale în ideea de a oferi servicii sociale victimelor violenţei domestice.

7
 Capitolul 1. Introducere in domeniul de studiu

Definiţii ale violenţei în familie

VIOLENŢA este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane :

dreptul la viaţă, la securitate, la demnitate şi la integritate fizică şi mentală.
Violenţa nu este acelaşi lucru cu conflictul, agresivitatea, sau abuzul.
Conflictul este divergenţa sau diferenţa de opinii şi interese (în varianta
cea mai simplă), care are forme diferite de manifestare pe un cuantuum care
poate ajunge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile incipiente.
Agresivitatea este instinctul şi răspunsul învăţat (prin întărire, tolerare şi
imitaţie). Apare la multe specii. Are funcţii adaptative, de supravieţuire: apărarea
teritoriului, obţinerea sau menţinerea unui anume statut, apărarea puilor,
competiţia pentru împerechere.
Abuzul este exagerarea unui fapt reprobabil, care se repetă (apare
frecvent în violenţa domestică).
Violenţa domestică este un act sau un ansamblu de acte la săvârşirea
cărora se foloseşte un anume grad de forţă, realizat în cadrul unui grup care
îndeplineşte funcţii familiale. Sunt incluse: violenţa fizică, violenţa psihică,
emoţională, violenţa sexuală, violenţa socială.
Consiliul de Miniştri al Comisiei Europene defineşte violenţa în familie ca
fiind „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul din membrii
acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau
libertăţii altui membru al acelei familii, şi vatămă în mod serios dezvoltarea
personalităţii lui/ei”.1

1
M. Ancuţa, ş.a., Stop violenţa în familie, Lumen, 2005.

8
 În România, conform Legii nr. 217 /2003 – art. 2 (al. 1 şi 2) violenţa în
familie este definită ca fiind „orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie
de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleaşi familii, care
provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”.
Constituie de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile fundamentale.
În Declaraţia Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva femeilor (1993) a
fost definită ca „orice act de violenţă bazat pe deosebirea de sex din care rezultă
sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale
sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau
lipsirea arbitrară de libertate, săvârşită fie în viaţa publică, fie în viaţa privată”.

1.2. Originea violenţei, mituri despre violenţa în familie

1.2.1. Diferenţele dintre rolurile femeilor şi bǎrbaţilor

Existǎ percepţii asupra rolurilor sociale ale femeilor şi bărbaţilor, percepţii

care vor fi tratate din puncte de vedere diferite:
Mai întâi, din punct de vedere social, bărbatul este văzut ca stăpânul casei
şi cel care aduce banii în casă, în timp ce femeia este văzută ca cea care face
mâncare şi are grijă de casă.
Economic vorbind sunt diferenţe în accesul femeilor şi bărbaţilor la cariere
care implică câştigarea a mulţi bani sau controlul unor mari resurse financiare.
Dacǎ privim din perspectiva educaţiei, existǎ diferenţe între aşteptările şi
şansele oferite în educaţie fetelor şi băieţilor: resursele familiei sunt direcţionate
mai mult către educaţia băieţilor decât a fetelor.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere politic sunt diferenţe între modul în
care femeile şi bărbaţii îşi asumă puterea şi îşi manifestă autoritatea:
bărbaţii sunt implicaţi mai ales în politica naţională şi cea de nivel înalt

9
 femeile sunt mai implicate la nivel local şi în activităţi legate mai mult de
rolul lor domestic.
În familie, bărbatul este cel care deţine puterea şi trebuie să aibă controlul
tuturor deciziilor importante; prin tradiţie rolul femeii trebuie să fie pasiv, ea având
doar obligaţia de a se supune deciziilor bărbatului.
Referitor la relaţiile în cadrul cuplului, bărbatul ia decizii privind iniţierea
relaţiilor sexuale, în legătură cu momentul căsătoriei, când să aibe sau nu copii,
etc.; datoria femeii este să se supună deciziilor lui şi să se ocupe de îngrijirea şi
educarea copiilor.2

1.2.2. Clişee şi realitǎţi despre violenţa familialǎ

Nu este vorba de violenţă atunci când apar mici certuri în familie. Există o
diferenţă clară între ceartă şi violenţă. În timp ce între doi oameni care se ceartă,
raportul de putere rămâne egal, în cazul relaţiei violente victima este submisivă,
chiar dacă „dă din gură” ea ştie că celălalt poate pune capăt disputei în favoarea
lui oricând, cu o lovitură sau numai cu o demonstraţie de putere fizică.3
Violenţa apare doar în familiile „cu probleme”. Numeroase studii efectuate
în ţările cu experienţă îndelungată în servicii împotriva violenţei domestice şi de
cercetare, arată că violenţă familială este un fenomen cu răspândire în toate
categoriile sociale, statutul socio-profesional şi economic al unei familii/ cuplu
poate influenţa cel mult modalităţile de manifestare, constelaţia de
comportamente abuzive.
Violenţa domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se
amestece. Extinderea fenomenului reliefată statistic şi complexitatea
consecinţelor sale asupra femeii, copiilor, relaţiilor între adulţi şi adulţi-copii, fac
din acest fenomen social o problemă care priveşte societatea în ansamblul ei.
Majoritatea ţărilor cu o democraţie avansată au făcut din violenţă domestică o

2
Ideile prezentate in acest context provin de la H. Eysenck, Descifrarea comportamentului uman,
Teora, Bucureşti, 1998.
3
Asociaţia Femeilor împotriva violenţei „ Artemis”, Îndrumar de lucru cu abuzatorii „ alternativa la
violenţǎ”, Cluj-Napoca, 2003.

10
problemă naţională, promovând politici adecvate şi eficiente (SUA, Marea
Britanie, Austria etc.).
Femeile/copiii provoacă violenţa sau o „merită” în unele cazuri . Violenţa
nu este sub nici o formă o metodă acceptabilă de rezolvare a conflictelor
interpersonale. Nimeni nu are dreptul să lovească, să producă vătămarea unui
membru al familiei, indiferent de provocare. De fapt, în timp, cele mai multe
victime ajung să se conformeze dorinţelor, pretenţiilor ori solicitărilor agresorilor,
fac tot ce le stă în putinţă pentru a le fi pe plac, nici nu se mai poate vorbi de un
conflict între cei doi.4
Bărbaţii violenţi au fost maltrataţi în copilărie ori provin din familii violente -
deşi un procent semnificativ din bărbaţii violenţi au suferit abuzuri în copilăria lor,
nu toate persoanele care au suferit maltratări repetă abuzul în relaţiile lor ca
adulţi.
Bărbaţii violenţi sunt bolnavi psihic - studiile clinice infirmă această
supoziţie, majoritatea agresorilor sunt persoane care se comportă absolut
normal, non-violent, în societate.
Bărbaţii abuzează femeile pentru că nu cunosc alt mod de a-şi exprima
trăirile, emoţiile - realitatea invalidează această afirmaţie -printre altele- cu însăşi
comportamentul abuzatorului din faza de „miere”, care urmează episodului
violent, mai ales la începuturile relaţiei violente. În această perioadă, bărbatul
regretă şi adesea cere iertare, promiţându-i partenerei că a fost pentru prima şi
ultima dată, căutând explicaţii pentru „ieşirea” lui; el îşi reafirmă iubirea, îi face
daruri femeii cu care să o convingă de buna lui credinţă.
Multe femei victime ale violenţei domestice au reprezentări eronate despre
propria lor situaţie şi despre violenţă ca fenomen social. Cercetătorii în problemă
susţin că situaţia reală vizând violenţa domestică este camuflată prin mituri.
Dintre acestea cele mai răspândite sunt:
Mit: "Dacă mă bate - mă iubeşte".

4
Aceste clişee şi realitǎţi despre violenţa în familie sunt prezentate pe larg în Ghidul
metodologic destinat activitǎţilor de prevenire şi combatere a violenţei, Blueprint international,
2004

11
 Realitate: Este o prejudecată “impusă”. A existat un regim numit
“domostroi”, în care bărbatul era considerat proprietarul nu doar al casei, dar şi al
membrilor familiei. El controla totul în casă. Femeia nu putea ieşi din casă fără
însoţire sau fără voia lui. Închise în casă, femeile se ocupau de lucruri
gospodăreşti. Găsim pe poliţele trecutului diferite “instrucţiuni despre educarea
membrilor familiei şi a servitorilor în casă”. Se recomandă: “să-ţi înveţi soţia prin
bătăi; dar să n-o loveşti pe faţă, căci nu vei putea ieşi cu ea în lume, să n-o baţi
cu pumnul, ci cu vergeaua - e mai dureros şi învăţătura se prinde mai bine. Apoi
s-o mângâi, s-o compătimeşti şi să-i arăţi cât de tare o iubeşti”.
În aşa mod, bătaia şi dragostea se recomandau aplicate laolaltă în scopul
consolidării controlului asupra femeii. Indirect, acest mesaj chema femeile la
răbdare şi supunere.
Mit: Violenţa domestică e prezentă doar în familiile unde se face abuz de
alcool.
Realitate: Alcoolismul ca boală nu este însoţit permanent de un
comportament agresiv. Şi nu toţi bărbaţii care au un comportament agresiv
folosesc alcool. Sunt două probleme separate, care necesită a fi rezolvate
individual, cu toate că, corelaţia nu este exclusă.
Mit: Violenţa domestică este specifică doar familiilor sărace şi familiilor
dezavantajate.
Realitate: Violenţa domestică marchează grupurile sociale cu venituri
diferite, persoane cu studii şi nivel intelectual diferit, rol-status social diferit.
Mit: Femeia, dacă vrea, oricând poate evita violenţa din partea soţului.
Realitate: Se spune că femeia este în stare să se apere pe sine însăşi, cu
toate că nu se ţine cont de faptul că nu toate femeile care suferă în urma
violenţei dispun de asistenţă socială sau susţinere. Multe nu au posibilitatea de
a-şi găsi locuinţă, deoarece sunt dependente din punct de vedere economic de
soţi.
Mit: Femeile provoacă violenţa.
Realitate: Teoria provocării crimei este pe larg răspândită în practica
organelor de justiţie şi împiedică pe multe femei să caute ajutor din partea poliţiei

12
sau a procuraturii. În cazurile de violenţă domestică drept cauză poate servi
orice: dejunul nepregătit la timp, faptul că, copiii încă nu dorm, lipsa unui nasture
de la cămaşa soţului. Există femei ce comportă conduite provocatoare, însă
acest moment nu ne permite să justificăm acţiunile violente ale agresorului.
Fiecare persoană poartă responsabilitate pentru faptele proprii.
Mit: Bărbaţii care supun membrii familiei violenţei sunt psihopaţi.
Realitate: O trăsătură caracteristică a persoanelor psihopate este că ei
nu-şi pot controla agresivitatea proprie, adică ei pot să-şi orienteze agresivitatea
asupra oricărui om. Însă majoritatea agresorilor intrafamiliali sunt oameni
sănătoşi care nu necesită intervenţie psihiatrică.
Mit: Victima primeşte plăcere de la violenţă, adică este mazohistă.
Realitate: De multe ori femeile preferă să nu vorbească despre aceste
lucruri, dar nu pentru că le place ceea ce se întâmplă cu ele, doar pentru că le
este frică de ceea ce se poate întâmpla mai departe. Niciodată femeile care s-au
adresat cu aşa probleme nu vorbeau de plăcere, ci, dimpotrivă, doreau să se
debaraseze de violenţa din familie.
Mit: Subaprecierea femeii o poate determina să se împace cu relaţiile
bazate pe violenţă.
Realitate: Teoria presupune că o femeie cu autoapreciere adecvată nu-i
va permite soţului sau partenerului s-o abuzeze. Nu se ţine cont de procesul
treptat de încadrare a femeii în relaţii bazate pe comportament agresiv şi de
control şi de fazele acestui proces. Relaţiile încep de la dragoste şi încredere,
dar treptat femeia devine izolată. Agresorul devine unica "oglindă socială",
aceasta fiind o reflectare schimonosită, denaturată, care în permanenţă
generează erori şi neajunsuri. Ca rezultat, autoaprecierea femeii scade sub
influenţa agresorului şi aceasta o menţine în relaţii de dependenţă cu el.
Mit: Femeia victimă niciodată nu-l va părăsi pe agresor. Dacă aceasta se
va întâmpla, ea neapărat se va implica în relaţii cu un alt bărbat agresor.
Realitate: Conform statisticii, femeile se întorc în familie de şapte şi mai
multe ori înainte de a pleca definitiv. Aceasta se întâmplă din cauză că nu au
susţinere, depind economic de soţi, sunt ameninţate şi izolate. În ce priveşte

13
implicarea în alte relaţii, femeile sunt foarte precaute şi mult timp nu vor mai avea
încredere în nimeni.
Mit: Numai femeile “slabe” pot fi supuse violenţei.
Realitate: Societatea noastră cere femeii să demonstreze că este mai
firavă ca bărbatul şi mai feminină. Fetiţele sunt educate în aşa mod ca ele să fie
plăcute, gingaşe, timide, ca să le fie pe plac bărbaţilor. Iniţialmente, femeilor li se
cultivă aceste trăsături ca mai apoi să li se ceară să fie puternice. Pe de altă
parte, practica denotă că pentru a raporta problema la centrul de criză, femeia
trebuie să aibă voinţă şi tărie de caracter, nemaivorbind de acele chinuri pe care
le va îndura în apărarea drepturilor sale. Multe femei “puternice” sunt, de
asemenea, victimizate.
Mit: Numărul de femei care suferă în urma violenţei domestice este mic.
Realitate: Nu putem spune cu precizie care este acest număr, deoarece
violenţa domestică, ca şi violul, este foarte rar raportată. Însă e ştiut că femeia
reprezintă cel mai înalt grad de vulnerabilitate în cadrul violenţei domestice.
Mit: Soţiile victimizează, la rândul lor, soţii.
Realitate: Bărbaţii sunt, de asemenea, victime ale violenţei domestice. E
adevărat acest lucru, dar statistica ne vorbeşte că fiecărui soţ maltratat îi revin
zece soţii abuzate. Există deosebiri şi în ce priveşte gradul şi gravitatea violenţei,
urmările ei. Femeile primesc traume mult mai serioase ca bărbaţii.
Mit: Soţii mereu duc o luptă între ei – situaţie absolut normală.
Realitate: În orice familie există conflicte, deosebirea însă constă în faptul
că în familiile unde este violenţă, intensitatea şi cruzimea sunt îngrozitoare.
Conform datelor poliţiei, nu strada, ci casa este “creşa violenţei”. S-a constatat că
85% din bărbaţii din penitenciare au crescut în familii unde violenţa era
considerată normalitate. Pentru a lichida violenţa din societate trebuie s-o
excludem întâi de toate în familie.
Mit: Legea apără victimele violenţei domestice.
Realitate: Conform legislaţiei în vigoare, violenţa domestică se
pedepseşte numai în cazul în care generează urmări şi traume fizice foarte
grave, vizibile.

14
 Mit: Penitenciarele pentru femeile victime destramă familia.
Realitate: Afirmaţie ce ar egala dacă am spune că spitalele sunt cauzele
accidentelor auto. Aproximativ 75% din femeile care au ispăşit pedeapsa în
penitenciare au revenit la familia lor completă, au continuat să-şi îndeplinească
obligaţiunile de mamă faţă de copii şi n-au manifestat comportament deviant.
Miturile nominalizate generează toleranţa violenţei domestice,
denaturează reprezentarea ei socială, subestimează personalitatea femeii. Se
impun politici sociale ce ar facilita oferta serviciilor asistenţiale pentru cuplurile în
disoluţie.

Violenţa intrafamilială

Familia, spaţiul celor mai profunde relaţii afective, dar şi refugiu din calea
adversităţilor, este şi cel mai activ cadru al agresivităţii, poate şi pentru faptul că,
în familie, fiecare îşi poate exprima adevărata personalitate. Se pare că
agresivitatea domestică este extrem de puternică, mai puternică decât cea
socială. Dar spre deosebire de alte situaţii, violenţa intrafamilială rămâne încă un
secret, foarte bine păzit şi, de cele mai multe ori, mistificat din cauza solidarităţii
de grup privind imaginea pozitivă a familiei.
Violenţa intrafamilială reprezintă un fenomen social complex care a
cunoscut şi cunoaşte o amploare deosebită şi care reclamă măsuri legislative şi
instituţionale pentru diminuarea acestui fenomen şi pentru protecţia victimelor.
Din punct de vedere criminologic, violenţa în familie include orice act
săvârşit de un membru al familiei asupra altuia, ce are drept consecinţă suferinţa
fizică sau psihică, temporară sau permanentă. Se au astfel în vedere, pe lîngă
actele violente propriu-zise (loviri, vătămări corporale) şi abuzurile, inclusiv orice
rele tratamente aplicate minorului ori neacordarea sprijinului material şi moral,
victimele violenţei intrafamiliale fiind, cu precădere, persoanele dependente
material şi afectiv de agresor.
Orice analiză a unui fenomen trebuie pornită de la realităţile sociale pe
care acesta se grefează, la un moment dat. Departe de a fi o cauză în sine a

15
violenţei familiale (se cunosc de altfel foarte multe cazuri de violenţă în familii
înstărite), sărăcia şi excluziunea socială determină dezorganizarea individuală,
condiţie favorizantă apariţiei frustrărilor, detensionarea realizîndu-se acolo unde
relaţiile sociale par a avea o fisură, respectiv în familie.
Identificată drept un fenomen global, violenţa intrafamilială exprimă o
îngrijorare profundă care a generat preocupări legislative, nuanţări, înfiinţarea de
organisme şi instituţii, urmărindu-se ca, în timp, să se producă o schimbare a
atitudinii sociale faţă de acest fenomen.
Preocupările manifestate tot mai intens privind asigurarea unui cadru
legislativ conform realităţilor sociale, diminuarea riscului nesiguranţei provocate
prin fenomenul violenţei domestice atrag atenţia asupra implicaţiilor sociale
profunde ale faptelor de violenţă, tensiune, intoleranţă, umilinţă, întâlnite atât de
frecvent în cadrul familiei.
În cazul violenţei intrafamiliale cei mai vulnerabili şi incapabili să se apere
sunt copiii, repercusiunile actelor de violenţă intrafamilială fiind, de cele mai
multe ori, devastatoare: mulţi dintre minorii internaţi în centrele de reeducare
provin din familii în care părinţii se ceartă frecvent şi în care se comit acte de
violenţă; de asemenea, psihosociologii au evidenţiat impactul psihologic negativ
al scandalurilor din familie şi al despărţirii părinţilor asupra tinerilor; cei care au
fost martori ai violenţei între părinţi sunt, în proporţie mai mare, ei înşişi victime
ale abuzurilor din partea părinţilor şi, de multe ori, astfel de familii reprezintă locul
de "ucenicie în violenţă" al copiilor.
Deşi fenomenul violenţei familiale nu este cunoscut în totalitate în special
ca urmare a caracterului său de "uşi închise", statisticile 5 Institutului pentru
Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din Inspectoratul General al Poliţiei
Române arată o violenţă crescută în concubinaje faţă de familiile legal constituite
şi, pe fondul unei aparente stagnări cantitative a fenomenului, creşterea în
intensitate a violenţei orientate în special asupra copiilor sub 14 ani şi a

5
Potrivit unor studii, citate de D. Iancu, I. Beldianu, A. Breazu, S. A. Mihalache şi S. Spineanu-
Dobrotă în Consolidarea iniţiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA şi violenţei familiale –
manual de instruire, JSI Research and Training Institute Inc., Bucureşti, 2006, asupra copiilor sub
14 ani şi persoanele vârstnice se observǎ o creştere în intensitate a fenomenului violenţei.

16
victimelor vîrstnice (îndeosebi femei peste 60 de ani); victimele-copii provin mai
ales din concubinaje, familii monoparentale sau familii destructurate.
Minorii abuzaţi provin, în egală măsură, din familii sărace sau familii
înstărite; părinţii lor sînt în proporţie covârşitoare cel puţin absolvenţi de liceu
(nivelul ridicat de instrucţie al părinţilor nu este o garanţie a bunei tratări a
copilului în familie).
În condiţiile în care familia a devenit pentru copil un mediu chiar mai
periculos decît strada – consideră sociologii –, o formă extremă de manifestare a
apărării în faţa violenţei a reprezentat-o fuga de acasă - cauză invocată maximal
de copiii străzii.6 Aceştia au suferit toate formele de abuz, de la neglijare la
bătaie, iar alegerea străzii ca refugiu este un act disperat de protejare şi
supravieţuire. Drogurile ilicite pot deveni o realitate permanentă în producerea
violenţelor domestice, în dublu sens: o dată în calitate de condiţie favorizantă şi a
doua oară ca formă de refugiu şi de reorientare a suferinţei - în special la copii -
produse de violenţă, separarea sau divorţul părinţilor şi chiar ca formă de şantaj
afectiv asupra acestora.
Urmărind diminuarea actelor de violenţă domestică, precum şi punerea la
dispoziţia victimelor a unor instrumente juridice eficiente pentru protejarea lor,
procedura legislativă a presupus:

• 28 noiembrie 2001 - propunerea legislativă prin care se doreşte

asigurarea instrumentelor juridice de tragere la răspundere a
agresorilor numiţi ,,consumatori de violenţă domestică";
• 8 martie 2002 - propunerea legislativă privind protecţia victimelor
violenţei în familie şi conştientizarea gradului ridicat de violenţă
intrafamilială în societatea românească;
• 21 martie 2002 şi 25 martie 2003, Senatul şi, apoi, Camera
Deputaţilor adoptă proiectul de lege pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie;

6
M. Roth, s.a. „Asistarea copiilor care au suferit traume”, program Leonardo da Vinci,
Universitatea Babes Bolyai, Cluj –Napoca , 2005.

17
 Se îmbunătăţeşte astfel cadrul legislativ în materie, referitor la extinderea
noţiunii de familie, respectiv membru de familie la toate persoanele care locuiesc
şi gospodăresc împreună, la îndrumarea victimelor către serviciile de mediere, la
înfiinţarea Comisiei de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie (alcătuită
din reprezentanţi ai mai multor ministere – Sănătate, Educaţie, Interne, a cărei
activitate este susţinută de o Coaliţie alcătuită din circa 30 de ONG-uri cu
activitate în domeniul respectării drepturilor omului, protecţiei copilului şi femeii),
la instituirea unui Serviciu public de acţiune socială, pluridisciplinar, cu
reprezentare naţională şi locală, cu o dublă subordonare, a Ministerului Sănătăţii,
precum şi a consiliilor locale, la colaborarea organismelor statului cu organizaţiile
private. Se propune, de asemenea, incriminarea distinctă a abuzului marital şi,
respectiv, a hărţuirii psihologice, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Familiei ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătăţii, avînd o
paletă largă de atribuţii şi îndatoriri, înfiinţarea Consiliului de familie, asociaţie
fără personalitate juridică şi fără scop patrimonial, organizarea şi funcţionarea
adăposturilor publice pentru victimele violenţei intrafamiliale, precum şi îndrituirea
Serviciului de reintegrare socială şi supraveghere a infractorilor de a pregăti
personalul specializat, capabil să desfăşoare programe de terapie şi de
consiliere a agresorilor.
Se urmăreşte aşadar un sistem unitar de protecţie a victimelor7. Pentru o
intervenţie eficientă, se poate recurge la următoarele forme juridice de protecţie:
• ordin de restricţionare a agresorului, care dă posibilitatea poliţiei de
a interveni prin scoaterea acestuia din mediul familial, pe o
perioadă determinată, fapt care conduce la un plus de siguranţă
individuală;
• interdicţia revenirii agresorului în locuinţa familiei începând chiar din
faza de început a urmăririi penale;

7
M. Roman, G. Văduva “Ghid practic de prevenire şi intervenţie în violenţele intrafamiliale” ,
Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii şi CMSC, 2002

18
 • transformarea din contravenţie în infracţiune a faptei de alungare a
victimei din locuinţă;
• posibilitatea intrării prin forţă a organelor de ordine atunci cînd
victima se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.
Creşterea cuantumului sancţiunilor nu este o soluţie. Se discută despre
sancţiunile alternative: cele neprivative de libertate (libertatea sub supraveghere
sau munca în folosul comunităţii), cu obligarea prin lege a agresorului să
participe la cursuri de resocializare.
Intervenţiile trebuie orientate atît spre femei cît şi spre bărbaţi. Modificarea
comportamentului bărbatului poate antrena şi modificarea comportamentului
femeii (reciproca fiind şi ea valabilă). Completarea educaţiei sanitare cu alte
forme de educaţie, în special cea religioasă, realizate de o reţea largă de servicii
specializate sau organizaţii. Folosirea constantă a mijloacelor de comunicare în
masă şi, în principal, a televiziunii pentru informarea populaţiei asupra
posibilităţilor oferite de politicile sociale.

Capitolul 2. Dinamica relaţiilor violente

Uneori este dificil de recunoscut caracterul violent al unei manifestări, mai

ales datorită faptului că unele forme de violenţă sunt manifestate în societate şi
tolerate social, fapt care induce idea de „normalitate”. Gradul de toleranţă faţă de
actele violente depinde şi de normele sociale.
Modelul non-violent are la bază relaţii bazate pe egalitate şi respect între
partenerii de cuplu; modelul violent se bazează pe o relaţie de tipul putere-
control, în care victima este cea care pierde întodeauna.

19
 Responsabilitatea revine exclusiv celui care deţine puterea şi controlul în
relaţie; agresorul are posibilitatea de a opta pentru un alt tip de comportament.
Iatǎ şi câteva exemple de violenţǎ, care sunt frecvent manifestate în
societate:
Izolarea femeilor - atitudini de tipul “femeile aparţin bărbaţilor”,
restricţionarea libertăţii de mişcare a femeilor datorită responsabilităţilor casnice.
Suprasolicitarea femeilor - ele sunt considerate responsabile pentru
familie şi casă, având însă şi obligaţii profesionale, ceea ce conduce la aşteptări
şi cereri excesive.
Abuzarea de privilegii masculine - se aşteaptă de la femei să facă cafeaua
la servici pentru colegi, atitudinea de genul ”curăţenia aparţine femeilor” şi
aprecierea scăzută a acestui gen de muncă.
Control economic şi social - bărbatul este considerat “pater familias”: el
comandă şi plăteşte la restaurant, conduce maşina, se bucură de privilegiul de a
fi servit acasă, nu are responsabilităţi privind munca din casă.
Denigrarea, discriminarea - lipsa de respect care se reflectă în atitudinea
publică faţă de femei (glume, aluzii sexuale, fotografii sau reclame care folosesc
femeile ca pe nişte obiecte sexuale); acordarea unor salarii mai mici; nivel redus
de reprezentare a acestora în politică şi/sau poziţii înalte.
Există o serie de manifestări violente pe care aproape nici nu le mai
percepem ca atare – cum ar fi de exemplu, manifestările sportive (box, karate),
în care actul de violenţă este chiar reglementat de o serie de reguli care vizează
integritatea fizică a sportivilor. Există însă acte de violenţă care sunt intolerabile,
ele reprezentând un abuz sau o încălcare flagrantă a drepturilor sau libertăţilor
unei persoane. Astfel, lovirea unei persoane care se află în imposibilitatea de
apărare, privarea abuzivă de libertate, munca forţată, reprezintă acte de violenţă.

2.1. Ciclul violenţei

Studiile psihologice au demonstrat că o relaţie violentă trece prin mai

multe stadii alcătuind un aşa numit „ciclu al violenţei”.

20
 Va urma acum un exerciţiu care va demonstra dinamica relaţiei dintre cei
doi parteneri în cadrul violenţei domestice.
Există o anumită dinamică a relaţiei de violenţă
În timp, unele din fazele ciclului violenţei se modifică: faza „lunii de miere”
se scurtează, iar intensitatea manifestărilor violente tinde să crească.
Cea mai potrivită perioadă pentru ca victima să iasă din relaţie, este faza
de relaxare, pentru că atunci agresorul este mai puţin vigilent.
De regulă, orice încercare a victimei de a-l părăsi declanşează fie
exarcerbarea violenţei (agresorul considerând victima ca fiind proprietatea lui şi
percepând plecarea ca o insultă inadmisibilă), fie folosirea şantajului sentimental
(ameninţări de sinucidere).

Ameninţări,
Hărţuire,
constrângeri
urmărire,
Abuz
refuzul de a
economic
pleca

Minimalizarea
, Putere
Privilegii
negarea Şi
abuzului masculine
Control

Izolarea, Folosirea

limitarea copiilor ca

relaţiilor ei Abuz argument

emoţional

21
 Figura nr. 2.1. Roata violenţei domestice

2.1.1. Tactici de putere şi control

Aplicarea indimidării, coerciţiunii şi ameninţărilor. Femeia se află sub

presiunea unor gesturi, priviri care o sperie. Bărbatul aruncă obiectele din casă,
distruge obiectele femeii, chinuie animalele. Ameninţă cu diverse arme. Pune în
aplicare ameninţări diverse: că o va lovi, părăsi, că se va sinucide, că o va
reclama la fisc, etc.
Recursul la arma economică. Bărbatul împiedică femeia să primească sau
să păstreze o slujbă, să îşi exercite meseria, obligând-o astfel să ceară bani de
la el, sau îi ia banii, refuzându-i accesul la bugetul familiei.
Asumarea privilegiilor acordate în mod tradiţional bărbaţilor. Femeia este
tratată ca servitoare. Bărbatul ia toate deciziile importante. Bărbatul se erijează
în stăpânul castelului. El decide care este rolul fiecărui membru al familiei.
Folosirea copiilor ca argument. Inducerea sentimentului de culpabilitate
faţă de copii. Bărbatul foloseşte copiii pentru a transmite mesaje de ameninţare.
Agresează femeia în legătură cu dreptul de a sta cu copiii, ameninţă că îi va lua.
Escrocherie sentimentală. Manifestarea dispreţului la adresa femeii, pe
care o determină să nu mai aibă încredere în sine, o face să creadă că nu este în
toate minţile, o pune la încercare prin jocuri mentale, provocându-i sentimentul
vinovăţiei.
Izolarea. Bărbatul exercită control asupra tot ceea ce face femeia. El vrea
să ştie pe cine întâlneşte, cu cine stă de vorbă, ce citeşte, unde se duce,
limitându-i manifestările exterioare. Justificarea acestor acţiuni este gelozia.
Minimalizarea, negarea abuzului şi învinovăţirea femeii. Abuzarea este
acceptată de către bărbat, dar nu şi gravitatea invocată de femeie. El transferă
responsabilitatea pentru comportarea abuzivă asupra femeii.
Hărţuirea, urmărirea . Dacă femeia decide să plece din locuinţa conjugală
şi să-şi părăsească partenerul (luând de cele mai multe ori şi copiii cu ea),

22
agresorul continuă să o caute, s-o „recupereze”, deoarece, paradoxal, “îi lipseşte
obiectul muncii”.8

Atitudine şi şi
Atitudine
omportament
omportament
Asumarea paşnic
paşnic Respect,înţele
Asumarea Respect,înţele
resposnsabilit
resposnsabilit gere,valorizar
gere,valorizar
ă-ţii relaţiei
ă-ţii relaţiei eaea
femeii
femeii

Respectare
Respectare aa
Încredere
Încredere şi şi
deciziilor
deciziilor sprijin reciproc
sprijin reciproc
femeii
femeii

EGALITATE
EGALITATE

Parteneriat
Parteneriat Onestitate,
Onestitate,
economic
economic sinceritate
sinceritate

Creşterea
Creşterea şi şi
Responsabilită educarea
educarea
Responsabilită responsabilă aa
-ţi-ţi
împărţite Respect
Respect responsabilă
împărţite copiilor
echitatbil pentru
pentru copiilor
echitatbil
sexualitatea
sexualitatea
partenerei
partenerei

Figura nr. 2.2. Roata Non-Violenţei

8
I. Holdevici, Psihoterapia cazurilor dificile – abordari cognitiv-comportamentale, Ed. DuAl Tech,
2003 Bucuresti

23
2.1.2. Descrierea ciclului violenţei

Ciclul violenţei domestice presupune mai multe etape (vezi Figura 2.3):
Etapa 1 Etapa încordării crescânde;
Etapa 2 Etapa violenţei active;
Etapa 3 Etapa “iubirii şi căinţei” sau “luna de miere”.

Figura nr. 2.3. Etapele violenţei domestice

Etapa încordării crescânde se caracterizează prin:

• cazuri de violenţă neînsemnată;
• femeia încearcă să liniştească bărbatul, devenind mai grijulie şi mai
răbdătoare;
• se străduie să preîntâmpine orice conflict, să prevadă toate
dorinţele bărbatului;
• încearcă/se străduie să nu nimerească sub mâna lui;
• percepe comportamentul grosolan al bărbatului ca fiind îndreptat
împotriva ei;
• crede că poate evita furia lui;
• devine complice şi poartă răspundere de comportamentul lui;

24
 • nu-şi permite să se supere pe bărbat, nu se revoltă când acesta
manifestă agresivitate faţă de ea;
• minimalizează anumite incidente sau consecinţele lor;
• neagă frica faţă de soţ şi acţiunile lui agresive;
• crede că poate controla comportamentul lui.
Pe măsura creşterii tensiunii devine tot mai greu de a folosi metodele
expuse mai sus pentru a încadra situaţia în albia normalităţii şi femeia se închide
în sine. Bărbatul, la rândul său, foloseşte furia femeii ca pretext pentru exploziile
agresive ulterioare şi situaţia devine tot mai încordată.
Etapa violenţei active se caracterizează prin pierderea autocontrolului,
lipsa autocontrolului fiind însoţită de un comportament distructiv. Agresorul, de
obicei, îşi îndreptăţeşte comportamentul agresiv. Acţiunile lui sunt imprevizibile.
Dacă femeia opune rezistenţă, el devine şi mai agresiv, mai crud.
În unele cazuri femeia îl provoacă intenţionat pentru a pune capăt tensiunii
mereu crescânde. În aceste momente ea simte nu atât durerea fizică cât
neputinţa de a se apăra, de a evita sau de a fugi de agresor. Adesea
minimalizează gravitatea traumelor primite. Asemenea incidente o fac să devină
apatică, închisă în sine, indispusă şi neputincioasă. Uneori se izolează pentru
câteva zile, înainte de a se adresa după ajutor.
Etapa “iubirii şi căinţei” sau “luna de miere” se caracterizează prin
linişte şi pace neobişnuită. Bărbatul încearcă să compenseze comportamentul
precedent prin grijă permanentă şi manifestări de dragoste. El îşi recunoaşte
violenţa şi cere scuze, îşi recunoaşte greşelile, înduplecă soţia să nu plece, să
rămână la el. Agresorul este convins că va putea să se stăpânească şi promite
orice, uneori urmează şedinţe de psihoterapie. Promisiunile bărbatului, aparent
sincere, menţin speranţa femeii că el va putea să se schimbe. Ea cunoaşte acele
calităţi care au atras-o şi care i-au plăcut la el şi-l caracterizează pozitiv.
Recunoaşte în el acea persoană de care s-a îndrăgostit cândva, susţine că ar
merge la orice pentru a îmbunătăţi relaţiile, iar el îi aminteşte permanent că are
nevoie de ea, că nu poate trăi fără ea, că se va sinucide dacă va pleca şi nu se
va mai întoarce la el.

25
 Anume aici se produce legătura simbolică. Femeia primeşte toate
“bunurile” căsătoriei; astfel, agresorul o cumpără şi ea devine complicele lui. Ea
este supusă în întregime voinţei lui.

În continuare prezentăm descrierea comportamentul specific agresorului

şi victimei la fiecare etapă.
Etapa 1 poate dura de la câteva minute până la luni, ani. Comportamente
specifice:

Agresorul:
- o învinuieşte;
- o limitează în acţiuni;
- este supărăcios;
- refuză să comunice;
- pleacă trântind uşa;
- aruncă obiectele;
- obijduieşte;
- ocărăşte;
- se comportă rău cu copiii sau
cu animalele domestice;
- permanent înjoseşte pe cineva;
- ameninţă;
- nu conştientizează că, creşte
încordarea, tensiunea.
Victima:
- se închide în sine;
- este nervoasă;
- explodează;
- se alimentează neregulat;
- i se dereglează somnul sau
doarme prea mult;
- nu poate să se concentreze;
- lucrează foarte mult sau tot
mai puţin şi mai puţin;
- nu poate vorbi despre
“aceasta”;
- este predispusă către orice
din partea soţului;
- conştientizează creşterea
permanentă a încordării.

26
 Etapa 2 poate dura de la 5 minute până la o zi sau mai multe. Actul de
violenţă are loc cu uşile închise. Intensitatea violenţei creşte proporţional cu
numărul de recidive. Comportamente specifice:

Agresorul: Victima:
- minimalizează gravitatea traumelor şi gravitatea
consecinţelor;
- o ghionteşte, o - este impusă să întreţină
pălmuieşte; relaţii sexuale;
- o zgârie, o trage de păr, - nu se poate apăra;
- o strangulează, - nu poate opune
- o izbeşte, foloseşte arma, rezistenţă, se supune;
- o răstoarnă, o prăbuşeşte - plânge;
la podea, îi răsuceşte - se sperie.
mâinile,
- o muşcă,
- o ameninţă; strigă.

Statisticile atestă că majoritatea agresorilor din familie sunt bărbaţi. Există

mai multe concepţii psihologice şi sociologice care identifică factorii ce
generează la bărbaţi tendinţe constante de agresivitate.
Concepţiile care menţionează rolul determinant al trăsăturilor de
personalitate pun în evidenţă dimensiunile temperamentale şi caracteriale
specific masculine. Adepţii acestor concepţii constată că bărbaţii agresori
reacţionează cu ostilitate, furie, duritate faţă de diferite situaţii familiale. Acest tip
de agresori manifestă intoleranţă în relaţiile de familie, au o percepţie instabilă a
eu-lui propriu, incapacităţi de comunicare şi relaţionare umană. Acest tip de
agresori consideră furia şi duritatea drept elemente indispensabile intimităţii. În

27
permanenţă se justifică prin acuzaţiile aduse victimei (“Ea este de vină!”, “Ea m-a
provocat!”).
Concepţiile care pun accentul pe rolul socializării persoanei susţin că orice
formă de conduită violentă este un rezultat al asimilării, învăţării modelului trăit în
cadrul familiei de origine. Ei susţin că societatea foloseşte violenţa în situaţii de
criză şi, în rezultat, se formează norme, valori, atitudini, convingeri precum că
violenţa poate fi uneori unica sursă de rezolvare a problemelor.
Teoria învăţării sociale consideră că orice comportament este determinat
de combinaţia unor modele şi presiuni pozitive şi negative. Agresorul învaţă
modelele de conduită agresivă în copilărie şi foloseşte, la rândul său, forţa pentru
a-şi impune controlul şi dominaţia asupra victimei.
Concepţia cu privire la ataşamentul victimei faţă de agresor susţine că
multe femei victimizate nu depun plângeri la autorităţi şi continuă să suporte
acelaşi tratament violent din partea agresorului. Apare aşa-numita interpretare a
legăturii traumatice, potrivit căreia victimele au experimentat în copilărie acte de
violenţă, motiv pentru care violenţa li se pare normală. Unii adepţi ai curentului
psihanalitic susţin ideea că victimele sunt, în general, persoane dominate de
tendinţe mazohiste, care incită agresorul la comiterea unor acte violente ce le-ar
permite să trăiască “plăcerea”.
Teoria neajutorării învăţate subliniază faptul că, comportamentul victimei
derivă firesc din experienţele anterioare. Dacă o femeie învaţă din experienţa
trecută că nu are nici un control asupra unei situaţii sau mediu ostil, atunci ea îşi
pierde motivaţia de a schimba ceva şi adoptă atitudini pasive.

2.2. Violenţa asupra femeilor

2.2.1. Femeia victimă a violenţei domestice

Agresivitatea intrafamilială reprezintă o patologie relaţională, o conduită

comportamentală deviantă. Prin implicaţiile sale psiho-biologice, sociojuridice,

28
economice, heteroagresiunea intrafamilială devine o problemă de importanţă
majoră pentru actuala societate.
Familia patogenă dezvoltă un risc deosebit atât pentru membrii săi, cât şi
pentru sănătatea socială în general. Violenţa fizică şi cea verbală între soţi,
alcoolismul părinţilor, adulterul şi gelozia cu componente patologice, abuzul
sexual al femeii şi al copilului, delincvenţa juvenilă, molestările şi abandonul
bătrânilor, sărăcia şi şomajul – toate acestea sunt doar câteva dintre
“dimensiunile” anomiei familiei contemporane, ale cărei valori tradiţionale suferă
restructurări serioase.
Autorii care abordează în lucrările sale problema violenţei domestice
indică la o extindere enormă în ultimii ani a acestui fenomen cu impact psiho- şi
sociopatogen. Motivul principal care a generat, atât de târziu, recunoaşterea
violenţei familiale şi abordarea ei ca problemă socială l-a constituit coloritul
specific atribuit familiei:
> spaţiu privat cu caracter “tabu”, în care nu poate fi admisă nici o
intervenţie din afară.
Femeia suferă cel mai mult în urma violenţei domestice, deoarece face
parte din categoria persoanelor (împreună cu copiii şi cei foarte în vârstă) ce
prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind caracteristicile sale
bioconstituţionale şi psihocomportamentale. Prin tradiţie, feminitatea
desemnează o serie de trăsături de personalitate specifice femeii, precum:
sensibilitate, fineţe, activitate ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru
frumos, emotivitate, inteligenţă analitică, atitudini educaţionale. Dar tot prin
tradiţii, imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului (locul şi rolul ei în sistemul
activităţii familiale şi sociale) a fost în general defavorizată, bărbaţii, mai ales cei
căsătoriţi, având drepturi depline de aplicare a sancţiunilor axate pe agresiune
fizică. Femeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului multe variante de umilire,
desconsiderare şi chiar maltratare, toate acestea ca urmare a unor norme
socioculturale acceptate şi promovate de grupurile şi macrogrupurile de
apartenenţă. Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la

29
o cultură la alta, de la o etapă istorică la alta, de la forme uşor agresive până la
forme violente, fizic şi psihic traumatizante.
Fără a minimaliza impactul negativ al violenţei asupra altor categorii de
victime (copii, bătrâni) şi gravitatea altor forme de victimizare a femeilor (violul),
vom aborda doar procesul de victimizare a femeii din perspectiva violenţei
domestice.
În multitudinea de variante de abordare şi analiză contemporană a
violenţei domestice putem delimita două poziţii de extremă:
- tratarea violenţei ca o suită de acţiuni ce dăunează, provoacă durere,
suferinţă celor din familie;
- identificarea violenţei cu tendinţa de a-şi supune alţi oameni, de a fi lider,
de a realiza activităţi autoritare.
Literatura ştiinţifică prezintă violenţa domestică prin diverse definiţii
operaţionale, însă majoritatea cercetărilor converg spre ideea că violenţa este o
relaţie socială. În cadrul acestei relaţii, menţionează, avem de-a face cu
următoarele elemente:
Violenţă directă şi violenţa indirectă. Societăţile contemporane dispun de
tot mai multe mijloace de exercitare a unei violenţe indirecte. Exercitarea
violenţei este tot mai mult transferată de la subiect la obiect; ca urmare,
responsabilitatea şi sentimentul de culpă diminuează. Acţionând prin intermediul
obiectelor, individul nu mai este faţă în faţă cu victima sa, încât de multe ori el
nici nu ştie ce efecte au acţiunile sale. Responsabilitatea este transferată asupra
obiectelor, asupra maşinilor sau asupra organizaţiilor, birocraţilor. Individul se
reprezintă ca un simplu instrument al acestor obiecte. Dacă folosirea unor
obiecte ca mijloace indirecte în exercitarea violenţei poate consola conştiinţa
unor indivizi, ea nu supune însă responsabilitatea celor care se folosesc de
aceste mijloace.
Violenţa ofensivă şi violenţa defensivă. Violenţa agresorului şi
contraviolenţa victimei.
Violenţa personală şi violenţa structurală. Violenţa personală este
exercitată de un individ sau de un grup mic; agenţii violenţei pot fi identificaţi

30
direct. Violenţa structurală este impersonală, fiind exercitată de un individ sau de
grupuri mari, de birocraţiile publice sau private, de instituţiile sau/şi organizaţiile
societale; agenţii violenţei nu pot fi identificaţi în anumite persoane.
Violenţa materială şi violenţa simbolică. Violenţa materială este exercitată
prin intermediul obiectelor, în primul rând, prin intermediul producerii de bunuri
materiale. Ea acţionează prin apropierea de către unii indivizi sau grupuri a
acestor bunuri sau prin controlul modului de producere şi de distribuire a lor şi
prin limitarea posibilităţilor altor indivizi sau grupuri de a folosi aceste bunuri
potrivit nevoilor şi drepturilor lor. Violenţa simbolică acţionează prin intermediul
simbolurilor care sunt produse de anumite raporturi de forţă şi care servesc la
menţinerea şi la consolidarea acestor raporturi.
Violenţa legală şi violenţa ilegală. Violenţa legală este organizată, fiind
exercitată, conform unor coduri, de către instituţiile şi forţele societale. Violenţa
ilegală este exercitată în afara acestor coduri sau împotriva odinii stabilite.
Violenţa legitimă şi violenţa ilegitimă. Dificultăţile acestei distincţii derivă
din politicile sociale ale diferitelor ţări. În cadrul fiecărei societăţi, monopolul
legitimării violenţei este deţinut de către stat.
În tratarea fenomenului agresiunii intrafamiliale sunt utilizate aşa noţiuni
similare ca: violenţa familială, violenţa domestică, hetero-agresiunea
intrafamilială, violenţa în familie, abuzul domestic etc.
Prin violenţă domestică se are în vedere aplicarea puterii fizice, a
diferitelor ameninţări sau a altor metode de constrângere pentru a menţine
autoritatea şi controlul asupra altei persoane.
Violenţa domestică se profilează ca ciclu perpetuu cu o frecvenţă
crescândă a insultărilor de ordin:
• fizic;
• verbal;
• emoţional;
• spiritual;
• economic în scopul:
• controlului;

31
 • intimidării;
• inspirării fricii;
• abuzului de putere.
Violenţa fizică, sexuală, emoţională, economică, ameninţările şi
intimidarea reprezintă forme de adresare violentă în familie. Scopul persoanei
care comite actul de violenţă este de a deţine puterea şi controlul în relaţiile
familiale. În mare parte, actele de violenţă domestică sunt săvârşite de bărbat
împotriva femeii.
Bărbaţii care manifestă comportament violent pot folosi următoarele forme
de control pentru a deţine puterea asupra femeii:
Violenţa fizică: împinge, ghionteşte, bate, pălmuieşte, strangulează, trage
de păr, izbeşte, apucă, foloseşte arma, răstoarnă, prăbuşeşte la podea,
răsuceşte mâinile, muşcă, aruncă cu diverse obiecte, creează obstacole fizice,
care nu-i permit femeii să plece din casă, nu-i permite să primească ajutor
medical în caz de necesitate (boală, graviditate sau traume). Violenţa fizică nu
întotdeauna lasă urme uşor vizibile (vânătăi sau fracturi ale oaselor, arsuri ş.a).
Violenţa emoţională: bărbatul agresor ameninţă că-i va răpi copiii ori o va
face să se sinucidă, loveşte în demnitatea personală a femeii cu vorbe
umilitoare, grosolănii, reproşându-i că-şi îndeplineşte prost rolul de soţie, mamă.
Aceste acţiuni condiţionează degradarea personalităţii femeii. Violenţa
emoţională este o formă importantă în deţinerea controlului asupra partenerei.
Multe femei victime ale violenţei afective susţin că aşa forme ale violenţei
domestice sunt cu mult mai distrugătoare decât violenţa fizică, cu toate că nu
lasă urme şi cicatrice vizibile.
Violenţa sexuală: partenera este impusă să întreţină relaţii sexuale sau
este lipsită de aşa relaţii. Forţarea femeilor de a asista sau a lua parte la acte
sexuale, de a le exploata în scopuri de prostituţie sau de pornografie reprezintă o
manifestare a violenţei sexuale.
Violenţa economică: femeilor nu li se permite să se încadreze în câmpul
muncii, sunt lipsite de bani, sunt impuse să ceară de la bărbat bani pentru a face
cele mai necesare cumpărături (hrană, îmbrăcăminte pentru sine şi copii).

32
 Izolarea: limitează folosirea telefonului, i se interzice să comunice cu cei
apropiaţi, femeia este supravegheată în permanenţă: ce face, cu cine
prieteneşte, cu cine se întâlneşte, ce vorbeşte. Agresorii îşi aranjează cu traiul
familiile în locuri puţin populate, le îndepărtează intenţionat de prieteni şi de rude.
I.Mitrofan identifică două forme de agresivitate familială cu consecinţe
medicale şi psihosociale importante:
• violenţă familială de durată (cronică), în registru moderat,
desimulată, în conformitate cu atitudinile tradiţionale educaţionale.
Conform acestor tradiţii, victimizarea femeii trebuie trecută cu
vederea, deoarece funcţionează patternuri de genul: “Dacă
bărbatul te bate, trebuie să suporţi, nu ai unde te duce...”, “Cum să
laşi copiii fără tată, ce va spune lumea?”, “Se mai întâmplă, dar nu
am ce să-i fac, trebuie să suport, fiecare femeie suportă...”;
• violenţă familială explozivă, în registru acut, deconspirată prin
impact medico-legal. Este o sursă de generare a tulburărilor
psihogene feminine.
Pentru femeile care au fost bătute cel mai greu este de a depăşi urmările
violenţei. În urma actelor agresive (fizice, sexuale), fiindu-i distrusă demnitatea,
autopercepţia, femeia continuă să se îndoiască în puterile şi emoţiile proprii.
Autoaprecierea adecvată şi pozitivă a persoanei se distruge treptat prin influenţa
voluntară a agresorului asupra sistemului de valori ale victimei şi asupra emoţiilor
ei. Agresorul utilizează diverse metode cu scopul de a înjosi şi a intimida victima
pentru a menţine controlul şi puterea asupra ei.
Studiile realizate în domeniu permit să conturăm conduitele violente
administrate de agresor în cadrul familiei:
Critica distructivă/etichetarea: o numeşte cu cuvinte urâte, învinuieşte,
ocărăşte, înjoseşte, o intimidează prin gest, fapte, priviri ameninţătoare.
Tactica de presiune: impune femeia să primească hotărâri grăbite, să se
autoacuze, o înspăimântă, îi creează dispoziţie proastă, o ameninţă că se va
sinucide, că nu-i va da bani, manipulează cu copiii, îi face indicaţii stricte referitor
la responsabilităţile femeii.

33
 Manifestarea nerespectului: o întrerupe brutal în comunicare, schimbă
tema de discuţie, nu doreşte s-o asculte sau să-i răspundă, parafrazează cele
spuse de ea, o înjoseşte în prezenţa altora.
Manifestarea neîncrederii: spune minciuni, tăinuieşte informaţieiile-cheie,
manifestă gelozie exagerată.
Încălcarea promisiunilor: este iresponsabil, nu-şi respectă promisiunile, nu
este cointeresat în soluţionarea problemelor casnice, nu are grijă de copii şi
familie.
“Foamea emoţională”: nu-şi exteriorizează emoţiile, nu manifestă dorinţa
de a-i fi suport în viaţă, nu-i acordă atenţie şi înţelegere, nu respectă
sentimentele, drepturile sau opiniile altor membri ai familiei.
Minimalizarea, negarea sau transferarea vinovăţiei: refuză de a-i primi în
serios plângerile, vinovăţia pe care o poartă o atribuie victimei, neagă problema.
Controlul economic: frustrări în activitatea profesională, o ameninţă că se
va adresa la diferite instanţe care acordă înlesniri, ajutor social sau material
copiilor. Interzice ca victima să-şi aibă propria sursă de câştig, exercită un control
strict asupra bugetului familial, sustrage din acesta, preia, prin fraudă, controlul
asupra altor sume de bani.
Izolarea: nu i se permite să ţină relaţii, să comunice cu rudele, prietenii,
astfel încât victima devine tot mai mult dependentă de agresor şi relaţiile ei cu cei
din afara familiei devin tot mai restrânse.
La fel de important e să ştim şi să înţelegem că nici un act de violenţă
fizică sau sexuală nu se realizează fără violenţa emoţională prealabilă. De
regulă, dacă agresorul nu poate menţine victima sub control său trezindu-i frica,
prin înjosiri şi manipulări, el recurge la violenţa fizică sau cea sexuală. Calea spre
“însănătoşire” începe atunci când victima îşi restabileşte capacitatea “de a
alege”.

2.2.2. Femeia – victimizată, bărbatul – agresor: profiluri psihosociale

34
 De-a lungul „construirii” relaţiei violente într-un cuplu, jocul puterii şi al
controlului determină atitudini specifice ale fiecărui partener (agresor, respectiv
victimă). Aceste atitudini9 tind să se repete ca un mecanism de apărare, în orice
situaţie care are caracteristicile unui conflict deschis între partenerii de cuplu.
Adoptarea acestor atitudini dă roade de ambele părţi: pe de-o parte, agresorul
deţine puterea prin forţă şi astfel poate să controleze situaţia şi să-şi domine
victima; pe de altă parte, victima poate să menţină un control precar al situaţiei,
care-i asigură un pseudoconfort, printr-un comportament de supunere.

Violenţa domestică are impact negativ asupra oricărei persoane pe care o

marchează. Acest efect negativ este conturat şi în comportamentul femeii
victimizate. Profilul psihosocial al femeilor agresate de partenerii de cuplu a fost
identificat şi de specialiştii canadieni :
• Dureri cronice ce demonstrează o proastă stare de sănătate;
• Vizite frecvente la medic;
• Grad scăzut de autopreţuire;
• Experimentarea unor episoade de violenţă în timpul copilăriei;
• Dependenţă emoţională faţă de partener;
• Respectul acordat trebuinţelor partenerului; asumarea
responsabilităţii pentru conduita acestuia;
• Folosirea tranchilizantelor şi/sau abuzul de alcool;
• Existenţa unor idei sau acte suicidare;
• Posibilitatea ca, în calitate de mamă, să-şi maltrateze copilul;
• Tulburări nocturne: insomnii, coşmaruri violente;
• Agitaţie severă, anxietate, stare de nervozitate permanentă;
• Gândire confuză, incapacitatea de a lua decizii, lipsă de
concentrare;
• Opinii rigide cu privire la rolului femeii şi al bărbatului.

9
D. Muntean, Faţa nevăzută a violenţei domestice-consideraţii etologice şi efecte psihologice, în
Revista de Securitate Comunitară, an I, nr. 2, 2001, pg. 16-21

35
 Cel mai paradoxal şi dureros lucru este că suferinţa femeilor victime ale
violenţei domestice este generată de un agresor cunoscut: soţ, concubin, prieten.
Femeile victime ale violenţei domestice sunt traumate atât fizic, cât şi
emoţional nu numai în timpul actului de violenţă, dar şi în perioada ce urmează.
Acest set de traume specifice femeilor victime a primit denumirea de Sindromul
traumatizării secundare ca rezultat al violenţei domestice.
Sindromul are două faze:
- faza acută nemijlocită, în perioada căreia femeia victimă se află în stare
de criză, se dereglează activitatea ei normală;
- faza ce urmează are durata mai mare, în care victima conştientizează
importanţa şi urmările actului violent, a schimbărilor care au survenit în viaţa ei.
Sindromul include reacţii fiziologice, emoţionale şi comportamentale drept
rezultat al agresiunii trăite şi al periculozităţii recidivei.
1. Faza acută nemijlocită generează un şir de comportamente specifice:
• Reacţia nemijlocită. Este răspândit pe larg mitul că imediat după
acest eveniment femeia victimă manifestă un comportament isterical şi fobic. Nu
este un comportament obligatoriu. Dimpotrivă, femeile victime vorbesc despre un
diapazon foarte larg de reacţii emoţionale din perioada posttraumatică. Reacţia
fizică şi emoţională poate fi atât de intensivă, încât victima poate fi marcată de
şoc sau depresie.
Se evidenţiază două tipuri principale de reacţii: exprimate şi controlate:
stilul expresiv – în timpul interviului femeia manifestă fobii, furie;
stilul de control – reacţiile sunt dirijate şi controlate. Se comportă de parcă
nu s-ar fi întâmplat nimic, emoţiile reale sunt camuflate.
• Reacţia fiziologică. În urma actului de violenţă fizică sau sexuală
femeile descriu o multitudine de reacţii fiziologice. De regulă, spun că le doare tot
corpul, uneori părţile lui: aparte mâinile, picioarele, capul, gâtul, pieptul ş.a. Se
înregistrează:
dereglarea somnului – insomnii, coşmaruri;
dereglări în alimentaţie – nu are poftă de mâncare, simte dureri în burtă,
vometează, pierde gustul mâncării.

36
 • Reacţia emoţională. Femeia victimă a violenţei domestice se simte
vinovată, înjosită, ruşinată, este marcată de fobie, stres, depresie, anxietate.
Acestea sunt nişte trăiri ce stau la baza sindromului nominalizat. Multe femei
susţin că au văzut moartea cu ochii lor. Trăirile emoţionale variază de la
remuşcări, degradare, vinovăţie, ruşine, disconfort până la furie, dorinţa de a se
răzbuna, ura faţă de bărbaţi. Varietatea trăirilor emoţionale determină
modificarea frecventă a dispoziţiei.
Unele femei victime ale violenţei domestice conştientizează că emoţiile lor
nu corespund situaţiei în care se află. Ele consideră că au devenit foarte iritate,
impulsive în primele zile, săptămâni după incident. Creşte neîncrederea în sine,
anxietatea, suspiciunea.
• Reacţia cognitivă. Încearcă să se debaraseze de gândurile grele,
dar conştientizează că ele le urmăresc mereu. Se gândesc cum ar fi putut evita
violenţa, să nu o provoace. Aceasta le face să se simtă vinovate. Mult mai greu
le vine femeilor care încearcă să-şi controleze, să-şi camufleze reacţiile şi
sentimentele. În exterior ele par a fi foarte calme, de parcă cu ele nu s-ar fi
întâmplat nimic, interiorul, însă, este perturbat de emoţii negative. Durata acestei
faze are caracter individual: poate dura câteva zile, săptămâni.
2. Faza reorganizării
Violenţa duce la schimbarea ritmului şi activităţii nu numai în perioada
acută nemijlocită, dar şi în perioada imediat următoare care are o durată mult
mai mare – luni sau ani întregi. Sunt mai multe circumstanţe care asigură ieşirea
din criză: stilul personal al victimei, particularităţile ei psihologice, oamenii care o
înconjoară, susţinerea şi ajutorul lor, atitudinea lor faţă de ea după incident. Pe
parcursul procesului de reorganizare femeile victime ale violenţei domestice
trebuie să depăşească următoarele momente:
• Schimbări în stilul de viaţă. De obicei, în urma actului de violenţă
trăită survin schimbări în multe aspecte ale vieţii. Totuşi, unele femei victimizate
continuă să îndeplinească obligaţiile cotidiene, merg la lucru, studii, dar se simt
incapabile de a se încadra în activitatea de muncă. O altă categorie de femei
aplică alt stil de viaţă – preferă să-şi petreacă timpul acasă, practic nu ies

37
nicăieri, nu lucrează. Victima frecvent se adresează după ajutor familiei de
origine, de la care este sigură că va primi susţinere şi în cadrul căreia se simte în
securitate. În alte cazuri simt necesitatea de a se mişca, de a pleca undeva, de a
schimba locul de trai. Probabil, această dorinţă este generată de nevoia de a fi în
securitate, de frica de soţ, de aceea îşi schimbă adresa, numărul de telefon.
• Visurile şi coşmarurile reprezintă sindromul principal care continuă
să influenţeze în perioada respectivă. Femeile victime ale violenţei domestice
descriu două tipuri de visuri:
coşmaruri care actualizează actul de violenţă în urma căruia femeia a
suferit şi de care încearcă să se apere, dar nu-i reuşeşte;
visurile ce reflectă faza terminală a actului de violenţă apar mai târziu.
Conţinutul visului nu se schimbă, dar se schimbă subiectul (femeia săvârşeşte
violenţa).
Fobiile. Un mecanism de autoapărare îl constituie cultivarea fobiilor
specifice situaţiei în cauză. Femeia se teme să rămână singură, să aibă relaţii
sexuale, să se întâlnească cu agresorul. Se cere a constata dacă fobiile sunt
generate de realitate sau de fantezii.
Reacţia complexă la violenţa domestică. Sunt femei care pot vorbi despre
greutăţile pe care le întâmpină în aceste perioade. Ele au nevoie de consultaţii
mai îndelungate şi mai intensive. La ele pot să se dezvolte sindroame
adăugătoare: depresia de lungă durată, abuzul de alcool sau utilizarea altor
substanţe psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresie, refuzul
de a trăi o viaţă normală, dorinţă de a declanşa conflicte familiale ş.a. Studiul
acestor date facilitează lucrul de mai departe al asistentului social.
Reacţia slabă la violenţa domestică. Acest tip de reacţie apare la femeile
care nu vorbesc cu nimeni despre cele întâmplate, nu-şi exteriorizează emoţiile.
Ca rezultat, femeia devine închisă în sine. Dacă consultantul îi pune întrebări
despre personalitatea ei, ea răspunde, dar nu convingător. Pentru a clarifica
problema, consultantul trebuie să-i adreseze o serie de întrebări adecvate
situaţiei. Cel mai potrivit lucru în acest caz este de a-i insufla curaj şi optimism.
Trebuie să înţelegem de ce femeia victimă a violenţei domestice preferă tăcerea.

38
 Consultarea literaturii ştiinţifice ce abordează fenomenul violenţei
domestice şi efectele ei asupra femeilor a permis identificarea unor reacţii
generale conturate în comportamentul femeilor victimizate:
Frica …
• de a rămâne singură
• că va fi găsită şi pedepsită de cel ce a abuzat-o
• că se va afla ce s-a întâmplat cu ea
• de propria-i furie.
Vinovăţie …
• că a greşit
• că a încălcat normele religioase şi culturale.
Furie…
• faţă de sine pentru faptul că a “permis să se întâmple”
• faţă de alţii care nu au ocrotit-o
• faţă de societate
• faţă de soţ.
Ruşine …
• se simte că este "murdară"
• consideră că alţii pot afla ce s-a întâmplat doar numai
uitându-se la ea.
Trădare …
• din partea lui Dumnezeu
• din partea Statului
• din partea soţului
• din partea familiei.
Neîncredere …
• în sine
• în propriile capacităţi de a aprecia oamenii şi evenimentele
• faţă de oameni, chiar faţă de cei care nu au “trădat-o”.
Neputinţă …

39
 • se gândeşte “că niciodată nu va fi mai bine”
• că nu-şi poate dirija propria viaţă
• că a fi femeie înseamnă a fi în permanenţă abuzată.
Îndoială …
• “oare într-adevăr aceasta s-a întâmplat?”
• “de ce aceasta s-a întâmplat cu mine?”
Şoc…
• a rămas frapată, însă nu poate plânge.
Dezorientare…
• nu-şi găseşte locul
• încurcă zilele
• slab memorizează.
Efectele violenţei domestice asupra femeilor au fost identificate în formulă
generală. Evident, ele capătă conotaţie strict individuală care diferă de la caz la
caz. Asistentului social îi revine misiunea de a constata impactul individualizat al
violenţei asupra femeii şi de a realiza intervenţia pornind de la specificul profilat.
Specialiştii care îşi dedică studiile fenomenului de violenţă domestică
aspiră la identificarea profilului psihosocial al agresorilor. Astfel, serviciile
corecţionale canadiene ne oferă caracteristicile tipice ale agresorilor împotriva
partenerilor de cuplu:
Din punct de vedere demografic: şomeri, cu un slab nivel de cultură şi
educaţie, în vârstă de circa 30 de ani sau mai tineri;
Din punct de vedere psihologic: manifestarea unor sentimente de furie şi
ostilitate, deprimare, izolare, lipsă de încredere, de autopreţuire, egocentrism,
dificultăţi în exprimarea emoţiilor, necesitatea imperativă de a controla şi a
domina, experienţe de victimizare în cursul copilăriei, teama de a fi abandonat de
cei apropiaţi, pasivitate, intimiditate, rigiditate cognitivă;
Din punct de vedre atitudinal: blamarea victimei, minimalizarea frecvenţei
şi a gradului de severitate a agresiunii, folosirea unor definiţii rigide cu privire la
rolurile femeii şi ale bărbatului (“bărbatul este, întotdeauna, superior femeii”),

40
tratarea victimei ca un obiect, lipsă de interes pentru schimbarea personală şi
pentru scopuri educaţionale;
Din punct de vedere comportamental: folosirea alcoolului şi a drogurilor,
comportament abuziv manifestat faţă de soţie şi copii, ameninţări cu suicidul şi
crima.
Alţi indicatori:
• impulsivitate, temperament coleric, gelozie, dependenţă excesivă
de soţie, imaturitate emoţională;
• opinii rigide asupra relaţiei dintre bărbaţi-femei şi asupra rolului
acestora;
• criticism accentuat la adresa partenerei şi a copiilor, furie exercitată
abuziv asupra lor, lipsă de sensibilitate emoţională în legătură cu
aceşti membri ai familiei;
• abuz de alcool sau de droguri;
• existenţa unor episoade suicidare sau a tentativelor de suicid.
Multe femei se interesează dacă se poate de aflat în prealabil dacă un
bărbat este un potenţial agresor, dacă este predispus să manifeste violenţă faţă
de ele sau să le folosească în interesele proprii. Mai jos prezentăm o listă de
modele comportamentale care pot fi observate la oameni predispuşi de a avea
un comportament agresiv faţă de prietene, partenere, soţii. (De reţinut: ultimele
patru modele se întâlnesc în exclusivitate la persoanele cu comportament
agresiv. Cu cât mai multe caracteristici se manifestă, cu atât persoana se
apropie mai mult de modelul unui eventual agresor. Nu este exclus faptul că în
unele cazuri bărbatul care realizează agresiunea poate să manifeste doar câteva
semne caracteristice violenţei, dar cu o intensitate mare. De exemplu: gelozia
excesivă, din motive neîntemeiate. De obicei, agresorul încearcă să explice
comportamentul său ca rezultat al atitudinii grijulii şi al dragostei faţă de femeie şi
aceasta poate s-o umilească. Dar cu timpul atitudinea lui faţă de parteneră se
schimbă, devenind din ce în ce mai brutală şi dominantă).
Gelozie. De la început, bărbatul spune că gelozia este un semn al iubirii.
Gelozia în relaţii violente nu are nimic comun cu dragostea, ea arată

41
neîncrederea şi dorinţa de a fi proprietarul persoanei. El se interesează cu cine a
vorbit femeia, unde a fost, cu cine a stat, o învinuieşte că, cochetează sau este
gelos când ea îşi petrece timpul liber cu copiii sau prietenii. Poate să nu-i permită
soţiei să plece la serviciu din frica că ar putea să întâlnească pe altcineva, poate
chiar să controleze kilometrajul automobilului, să-i roage pe prieteni s-o
urmărească, să-i ceară darea de seamă în tot ce face.
Control. Iniţialmente bărbatul o asigură că el se comportă în aşa mod
pentru că are grijă de securitatea ei sau ca ea să-şi folosească raţional timpul, să
primească decizii corecte. El se enervează când ea întârzie de la serviciu sau se
reţine făcând cumpărături. Soţul se interesează în mod detaliat despre atitudinile
ei. Situaţia poate să se complice până la interzicerea de a primi decizii
independente privitor la casă, haine, copii, prieteni. Bărbatul minimalizează
accesul ei la finanţe şi îi interzice să părăsească locuinţa fără ştirea lui.
Căsătorie rapidă. Perioada de curtaj nu durează mult timp, după care
urmează logodna, căsătoria sau concubinajul cu acest bărbat. Bărbatul apare pe
neaşteptate în viaţa femeii, asigurând-o că ea este unica care îl înţelege şi că
niciodată nu a iubit pe nimeni. Astfel, bărbatul presează femeia şi o ataşează de
el.
Aşteptări irealiste. Agresorii sunt foarte dependenţi de femeile care se află
alături de ei şi care trebuie să le satisfacă toate necesităţile. Bărbatul aşteaptă că
ea va fi soţie, mamă, amantă şi prietenă fidelă. Uneori afirmă lucruri banale,
precum: “Dacă mă iubeşti, înseamnă că ai nevoie numai de mine şi eu numai de
tine.” Femeia trebuie să aibă grijă de toate în casă, inclusiv de starea emoţională
a bărbatului.
Izolare. Întreprinde acţiuni şi încercări de a izola familia de prieteni şi rude.
Numeşte femeia “târfă”, “gunoi” – dacă comunică cu alţi bărbaţi, sau "lesbiană" –
dacă comunică cu femei. Dacă întreţine relaţii cu familia şi rudele, îi spune că
este prea copilăroasă. Agresorul învinuieşte persoanele care o susţin, precum că
ei îi creează neplăceri. El poate manifesta dorinţa ca ea să locuiască în afara
oraşului fără telefon, îi interzice să se folosească de automobil sau să lucreze, să
înveţe.

42
 Căutare a vinovaţilor de insuccesele proprii. Dacă bărbatul rămâne
adesea fără serviciu sau are alte neplăceri şi insuccese, el niciodată nu caută
vina în persoana proprie - nu se simte vinovat niciodată. În nereuşitele sale o
învinuieşte pe parteneră, spunându-i că anume ea îl sustrage şi nu-i permite să
se concentreze în lucru. Adesea spune că ea este vinovată în toate ce merg rău
şi în toate insuccesele lui.
Acuzare a femeii pentru emoţiile şi sentimentele lui negative. Agresorul
adesea spune: “Mă enervezi”, “Mă scoţi din sărite”, “Mă iriţi”, “Nu faci aşa cum zic
eu”, “Nu pot să nu mă enervez când văd că tu…”. Într-adevăr, el spune ceea ce
simte, dar foloseşte emoţiile proprii pentru a manipula, a supune şi a domina
femeia. Pentru a-şi intensifica dominarea sau controlul, susţine că “ea îl face
fericit”, că “îi controlează emoţiile”.
Sensibilitate sau excitabilitate mărită. Agresorul se supără uşor, susţine că
este afectat sau rănit din cauza ei, mai ales în momente de furie. Cea mai mică
nesupunere sau dezacord îl consideră ca obidă. Explodează şi vorbeşte despre
nedreptate când trebuie să lucreze ore adăugătoare la serviciu sau când a fost
ameninţat.
Cruzime faţă de copii sau faţă de animale. Oamenii brutali şi cruzi faţă de
cei mai slabi şi neputincioşi (copii, bătrâni, femei, animale) nu sunt sensibili la
durerile şi suferinţele lor. Ei aşteaptă de la copii fapte care sunt peste puterile lor.
De exemplu: îl bate pe copilul de 1-2 ani pentru că a udat pantalonii; nu doreşte
să mănânce la o masă cu copiii, deoarece îl încurcă.
Violenţă sexuală. În timpul actului sexual poate să-i producă intenţionat
femeii durere. Bărbatul îşi satisface mod în diferit poftele sexuale, fără a lua în
seamă ceea ce ea nu doreşte sau nu-i place. Se enervează dacă ea i se opune
şi nu se lasă până nu reuşeşte să-şi satisfacă dorinţele. Poate insista la actul
sexual când ea doarme sau este obosită, nu este predispusă etc.
Insulte. Bărbatul – agresor foloseşte în comunicare cuvinte grosolane care
înjosesc demnitatea, personalitatea, performanţele femeii. Îi spune că este
“proastă” şi că nu poate să se isprăvească cu nimic de una singură. Uneori
aceasta continuă şi noaptea - o trezeşte, o ameninţă şi o brutalizează.

43
 Repartizare strictă a rolurilor. Susţine că femeia trebuie să stea permanent
acasă pentru a-l deservi. Cere supunere totală, chiar dacă prin aceasta încalcă
drepturile ei. Agresorul priveşte victima ca o fiinţă inferioară lui.
Schimbare bruscă a dispoziţiei. Multe femei victime se simt dezorientate
când la partener se schimbă brusc dispoziţia. Ele descriu situaţia în felul următor:
“La moment au dispoziţie bună, se comportă liniştit şi plăcut, dar imediat se irită,
se enervează de parcă ar fi bolnavi psihic”. Schimbul frecvent de dispoziţie este
caracteristic bărbaţilor care agresează. Aşa comportament corelează cu alte
trăsături de caracter, ca, de exemplu, sensibilitate mărită care îi specifică
comportamentul agresiv.
Acţiuni violente săvârşite în trecut. Partenerul povesteşte că în trecut a
lovit în partenerele sale, din cauza că ele l-au provocat. Femeia poate afla de la
rude, parteneri, prieteni că el a aplicat în trecut violenţă. Deci, nu este exclus că
şi în relaţiile cu actuala parteneră va recurge la violenţă fizică.
Ameninţări. Aici se include orice ameninţare referitoare la aplicarea
violenţei fizice cu scopul de a spune şi a controla femeia: “Am să te omor”, “Îţi
rup capul”, “Te ucid, dacă nu închizi gura”. Majoritatea oamenilor nu folosesc aşa
ameninţări, dar agresorul va încerca să explice comportamentul său prin
cuvintele: “Toţi spun aşa”.
Distrugere a obiectelor sau lovire în ele. Acest comportament se foloseşte
ca pedeapsă, dar în unele cazuri pentru a teroriza femeia şi a o ţine sub control.
Bărbatul – agresor bate cu pumnul în masă sau aruncă obiecte în femei. Este un
comportament demonstrativ – numai un om imaturizat loveşte în obiecte în
prezenţa altora cu scopul de a speria pe cineva.
Folosire a puterii argumentate. Comportamentul include: strângerea la
perete, împinsături, scuturături, izolarea în cameră. Agresorul poate să strângă
femeia la perete cu cuvintele “Nu vei pleca nicăieri până nu mă vei asculta”.
În literatura psihologică sunt descrise diferite modele caracteriale specifice
tipului de personalitate violentă. Există două tipuri deviante de bază, care pot fi
recunoscute cu uşurinţă:

44
 - tipul “narcisic” – oamenii care se dedică totalmente propriei persoane,
care sunt preocupaţi de sine şi de succesele lor. Ei tind să-şi
consolideze poziţia înaltă în societate şi să-şi demonstreze
superioritatea. Specific pentru aşa bărbaţi este că: ei nu pot întreţine
relaţii de lungă durată cu o femeie, schimbă frecvent partenerele, sunt
în căutare veşnică a iubirii. Iubesc să fie adoraţi.
- tipul “sociopat” – oamenii cu devieri caracteriale severe. Ei creează un
haos în viaţa lor cotidiană. Sunt asemenea unui uragan care şterge
totul în calea sa. Minciuna şi făţărnicia este a doua natură a lor.
Niciodată nu au remuşcări şi mustrări de conştiinţă. Agresiunea lor nu
este îndreptată împotriva tuturor oamenilor, ci numai împotriva soţiei.
Se consideră că ei sunt sadişti, că primesc plăcere când pricinuiesc
durere, iar femeile care convieţuiesc cu aceşti bărbaţi sunt mazohiste.
Este o opinie eronată.
Conturarea profilurilor psihosociale ale bărbatului agresor şi ale femeii
victimizate permite asistenţilor sociali să-şi structureze reuşit lucrul cu aceste
categorii de beneficiari
Alternative10 pe care le are femeia victimă a violenţei domestice sunt: să
rămână în situaţia abuzivă care se va agrava tot mai mult însǎ; să divorţeze /să
se despartă de partener, să moară, ca urmare a violenţei tot mai accentuate, sau
să dezvolte la rândul ei comportamente abuzive, copiindu-şi „călăul”.
Trebuie sǎ concluzionǎm că este important să încercăm să „ne punem în
pielea victimei”, fără să o judecăm; trebuie să avem în vedere că relaţia dintre cei
doi este bazată pe putere şi control, şi nu pe egalitate şi cǎ este dificil de înţeles
universul întunecat şi fără speranţă în care trăiesc victimele.
Subliniez faptul că datorită abuzului emoţional11, femeia are de depăşit în
primul rând obstacolele interioare, de ordin emoţional, psihologic, care o

10
I. Holdevici, Psihoterapia cazurilor dificile – abordari cognitiv-comportamentale, Ed. DuAl
Tech, 2003 Bucuresti.
11
D. Muntean, Premise ale identificării şi evaluării violenţei domestice, în Revista de Securitate
Comunitară, an II, nr. 5, 2002

45
împiedică să aibă perspectiva şi încrederea neceasară pentru a ieşi din relaţia
violentă.

Capitolul 3. Cercetarea ştiinţifică

Cercetarea s-a desfăşurat la Institutul Est European de Sănătate a

Reproducerii (IEESR) din Tîrgu Mureş, o organizaţie non-profit înfiinţată în anul
1996 şi a cărei misiune este aceea de a desfăşura activităţi în domeniile
promovării sănătăţii, educaţiei şi ştiinţei, cercetării şi instruirii medicale, asistenţei
medicale şi asistenţei sociale.

IEESR oferă servicii medicale şi sociale şi efectueză activităţi de

cercetare, instruire, informare-educare-comunicare pentru schimbarea
comportamentelor în diferitele arii ale sănătăţii, reproducerii şi sexualităţii.

IEESR are în componenţa sa Centrul de Prevenire, Monitorizare şi

Combatere a Violenţei în Familie (CPMCVF), care îşi desfăşoară activitatea din
2003, dezvoltându-şi serviciile pe parcursul anilor, acordând sprijin cazurilor de
violenţă în familie prin înfiinţarea mai multor centre de prestări servicii sociale:

• Centrul de Informare şi Consiliere a Victimelor Violenţei în Familie, oferă

servicii de asistenţă specializată de consiliere psihologică, consiliere
juridică si asistenţă socială.

• Centrul pentru Adăpostirea Victimelor Violenţei în Familie, cu locaţie

secretă, oferă servicii de asistenţă specializată şi gazduire pe o perioadă
determinată, victimelor violnţei în familie, respectiv femei şi copiii acestora.

46
 • Centrul de Asistenţă Destinat Agresorilor Familiali oferă consiliere
psihologică, evaluări psihiatrice, consiliere juridică, asistenţă socială
agresorilor familiali.

CPMCVF oferă servicii integrate complexe victimelor în familie, atât pentru

victime cât şi pentru agresori. Adăpostul a inceput activitatea de a presta servicii
sociale în anul 2005, fiind considerat o necesitate în continuarea serviciilor de
asistare a victimelor violenţei în familie. Serviciile oferite femeilor şi copiilor în
cadrul adăpostului sunt următoarele:

- Găzduire pentru o perioadă determinată

- Consiliere psihologică

- Consiliere juridică

- Asistenţă socială

- Servicii de planificare familială şi consultaţii ginecologice

gratuite.

Echipa de intervenţie a centrului pentru adăpostirea victimelor este

constituită din: psiholog, jurist, asistent social şi administrator (în funcţie de
situaţie, medic de planificare familială).

Pe lângă serviciile menţionate, femeile şi copiii admişi beneficiază şi de

alte forme de sprijin precum tichete sociale pentru achiziţionarea de hrană,
materiale igienico-sanitare, transport asistat, pază permanentă asigurată de o
firmă specializată, decontarea taxei pentru eliberarea certificatului medico-legal.

47
 3.1. Date statistice

Graficul nr. 3.1. Numărul de cazuri de violenţă domestică pe ani

În anul 2002 prin Inspectoratul de poliţie au fost raportate şi monitorizate

197 de conflicte intrafamiliale. 237 de persoane au fost atenţionate sau
sancţionate pentru fapte de violenţă domestică.

În anul 2003 CVD a asistat un număr de 126 de persoane care au fost

supuse unei forme de violenţă domestică. De menţionat faptul că în peste 80,6%
dintre cazuri, victimele au copii dinte care 64% copii cu vârsta sub 10 ani, care
sunt martori sau victime ale agresiunilor din familie. Vârsta victimelor consiliate a
fost cuprinsă între 16 şi 83 de ani. Majoritatea victimelor au fost femei (91%),
bărbaţii prezentându-se într-un număr redus (11 cazuri). În cele mai multe cazuri
relaţia dinte victimă şi agresor este căsătoria (66%), concubinajul (7%), divorţaţi
(11,2%) şi rude (12%). Femeile victime care au accesat serviciile CPMCVF
provin din judeţele Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Neamţ, iar în proporţie de
60,5% din municipiul Tg Mureş. Starea materială a solicitanţilor a fost
preponderent precară (48,4%), bună (26,5%), fără nici un venit (20%). Din acest
motiv pentru un număr de 25 de persoane a fost suportat financiar costul
certificatului medico-legal.

În anul 2004 CPMCVF a oferit în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie

servicii pentru 164 de persoane. Majoritatea victimelor consiliate au vârste
cuprinse între 26 – 35 de ani (58 de persoane, adică 35,4%) limitele fiind înte 15
şi 82 de ani. Distribuţia pe intervale de vârstă este următoarea:

• Sub 18 ani: 7 persoane

48
 • Între 19 – 25 de ani: 9 persoane

• Între 26 – 35 de ani: 58 de persoane

• Între 36 – 45 de ani: 31 de persoane

• Între 46 – 60 de ani: 38 de persoane

• Peste 60 de ani: 21 de persoane.

Majoriatatea victimelor au fost femei (86%), bărbaţii prezentându-se într-

un număr redus (23 de cazuri, reprezentând 14%). Dinte persoanele asistate de
centru, 60,5% au studii medii (99 de persone), 22% au studii elementare (36 de
persoane), 16% au studii superioare (26 de persoane), iar 1,5% sunt fără studii
(3 persoane).

Persoanele care au accesat serviciile CPMCVF provin din judeţele Mureş,

Neamţ şi Sibiu, din mediul urban fiind 112 persoane (68,3%) iar în proporţie de
31,7% mediul rural (52 de persoane). De menţionat este faptul că în cazurile de
violenţă în familie asistate au fost implicaţi 158 de minori.

În cele mai multe cazuri relaţia dintre victimă şi agresor este căsătoria (89
de cazuri, reprezentând 54,3%) şi filiaţia (30 de cazuri, reprezentând 18,3%). Cei
doi sunt divorţaţi sau în relaţie de uniune consensuală în 12,8% fiecare (adică 21
de cazuri fiecare), iar în 2 cazuri (1,8%) victima şi agresorul sunt rude.

Graficul nr. 3.2. Relaţia dintre victimă şi agresor

49
 Frecvenţa tipurilor de violenţă, identificată la CPMCVF în toate cazurile
asistate, este următoarea:

• Violenţă fizică: 74,4%

• Violenţă verbală: 83,5%

• Violenţă emoţională: 69,5%

• Violenţă economică: 23,8%

• Violenţă sexuală: 2,4%.

160 dinte victimele nou întregistrate au beneficiat de consiliere

psihologică. Astfel, în decursul a 378 de sedinţe de consiliere, 97,5% dintre
clienţii CPMCVF au beneficiat de suport psihologic prin sedinţe individuale sau
familiale.

În 94 dintre cazurile nou înregistrate victimele şi-au dat acordul în vederea

începerii unor demersuri legale de sancţionare a agresorilor, fiind formulate
cereri de introducere a divorţului, plângeri de începere a urmăririi penale pentru:
lovire şi alte violenţe, violare de domiciliu, furt între soţi, viol intramarital, cereri de
evacuare pe cale de ordonanţă preşedinţială, cereri de reîncredinţare a
minorului, cereri pentru stabilirea pensiei de întreţinere a minorului şi reclamaţii
administrative către organele de poliţie, DGPDC Mureş.

Din punct de vedere a asistenţei juridice, au fost realizate 186 de sedinţe

de consiliere juridică şi informare asupra drepturilor şi libertăţilor persoanei,
inclusiv asistarea şi însoţirea victimei la instanţa de judecată, poliţie, domiciliu
sau avocat.

În anul 2005 CPMCVF Mureş a oferit în perioada 1 ianuarie- 31

decembrie servicii pentru 195 de cazuri de violenţă în familie, dinte care un
număr de 49 de victime au fost admise în centrul de adăpostire, reprezentând 24
de femei şi 25 de copii. Din numărul de 195 de cazuri de violenţă în familie, 154
au fost cazuri noi înregistrate, iar un număr de 41 de cazuri vechi, existente în
baza de date, s-au reactivat, solicitând asistenţă din partea Centrului.

Majoritatea victimelor consiliate au vârste cuprinse între 26 – 35 de ani (40

de pesoane) limitele intervalelor de vîrste fiind 15 şi 82 de ani. Distribuţia
numărului de victime asistate, pe intervale de vârstă este următoarea:

• Sub 18 ani: 3,8%

50
 • Între 19 – 25 de ani: 9,09%

• Între 26 – 35 de ani: 25,97%

• Între 36 – 45 de ani: 25,32%

• Între 46 – 60 de ani: 20,12%

• Peste 60 de ani: 15,58%.

Majoritatea victimelor asistate au fost femei (93,50%), bărbaţii

reprezentându-se într-un număr redus (10 cazuri, reprezentând 6,50%).

Dintre persoanele asistate de centru, 8,44% au studii primare, 19,48% au

studii gimnaziale, 22,07% studii profesionale, 32,46% studii liceale, 3, 89% studii
postliceale, 12,33% studii superioare, iar 1,29% fără studii.

Persoanele care au accesat serviciile CVF provin din judeţele Mureş şi

Cluj, fiind din mediul urban 113 cazuri, reprezentând 73,37%, iar din mediul rural
41 de cazuri, reprezentămd 26,62%. De menţionat este faptul că în cazurile de
violenţă în familie asistate au fost implicaţi 128 de minori, dintre care 75 de
minori cu vârste sub 10 ani, iar 50 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani.

În cele mai multe cazuri relaţia dintre victimă şi agresor este căsătoria (84
de cazuri, reprezentând 54,5%) şi filiaţia (28 de cazuri, reprezentând 18,18%).
Cazurile în care relaţia dintre victimă şi agresor e de uniune consensuală
reprezintă 8,44% (adică 13 cazuri), cazurile în care relaţia este parentală
reprezintă 2,59% (4 cazuri), iar în 11 cazuri victima şi agresorul sunt rude,
reprezentând un procent de 7,14%.

Tipurile de violenţă identificate la cazurile nou înregistrate sunt

următoarele:

• Violenţă fizică: 74,02%

• Violenţă psihologică: 96,75%

• Violenţă sexuală: 7,14%

• Violenţă socială: 16,88%

• Violenţă economică: 24,67%

• Violenţă prin deprivare/neglijare: 5,84%.

51
 Graficul nr. 3.3. Tipurile de violenţă domestică

Toate cele 195 de cazuri au beneficiat de consiliere psihologică. Astfel, în

decusrsul a 457 de şedinţe de consiliere, 100% dintre clienţii CVF au beneficiat
de suport psihologic prin şedinţe individuale sau familiale. Dinter acestea, 103
şedinţe au fost acordate celor 42 de victime ale violenţei în familie admise în
adăpost. Consiliere juridică în 61 dintre cazurile nou înregistratevictimele si-au
dat acordul în vederea începerii unor demersuri legale de sancţionare a
agresorilor, fiind formulate cereri de introducere a divorţului în 14,93% din totalul
cazurilor, plângeri la poliţie în 12,33%, cereri de evacuare pe cale de ordonanţă
preşedinţială în 3,89%, cereri de reîncredinţare a minorului în 4,54% din cazuri.
În 7 cazuri s-au derulat activităţi de mediere între părţile implicate, activităţi care
au presupus interacţiunea şi lucrul cu agresorul.

A fost acordată asistenţă socială pentru 35 de victime, dintre care 30

reprezintă cazuri nou înregistrate, pe parcursul a 149 de şedinţe. Din acestea, 74
de şedinţe au fost acordate unui număr de 21 de victime ale violenţei în familie,
admise în adăpost, procesul de admitere în adăpost cuprinzând obligatoriu
efectuarea anchetei sociale. De asemenea s-au efectuat de căte asistentul social
33 de deplasări pentru medierea relaţiei beneficiarilor programului de asistenţă în
combaterea violenţei în familie cu alte instituţii implicate.

În anul 2006 în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie au fost oferite servicii

unui numărtotal de 180 de cazuri dintre care 139 au fost cazuri nou înregistrate,
iar 41 au fost cazuri vechi înregistrate în anii anteriori, reactivate în 2006. Dinte

52
acestea, un număr de 45 de persoane au beneficiat de serviciile centrului de
adăpostire, respectiv 26 de adulţi cu copiii acestora în număr de 19.

Majoritatea victimelor sunt de sex feminin, reprezentând un procent de

98,56%, iar bărbaţii în procent de 1,44%.

Distribuţia pe intervalele de vârstă este următoarea:

• Sub 18 ani: un caz 0,72%

• Între 19 – 25 de ani: 14 cazuri 10,07%

• Între 26 – 35 de ani: 45 cazuri 32,37%

• Între 36 – 45 de ani: 37 cazuri 26,62%

• Între 46 – 60 de ani: 26 cazuri 18,71%

• Peste 60 de ani: 16 cazuri 11,51%.

La cazurile nou înregistrate vârsta minimă este de 15 ani, iar vârsta

maximă este de 84 de ani. Intervalul de vârstă în care se regăsesc celel mai
multe victime este cu limitele cuprinse între 26-35 de ani, urmând intervalul de
36-45 ani.

Dintre persoanele asistate de către CPMCVF, 2,16% sunt fără studii,

2,16% au studii primare, 17,99% au studii gimnaziale, 61,87% studii medii,
8,63% studii postliceale, iar 7,19% sunt cu studii superioare.

Persoanele care au accesat serviciile centrului provin din judetul Mureş,

din mediul urban fiind un număr de 83 de persoane, reprezentând 59,71%, iar
din mediul rural 56 de persoane în proporţie de 40,29%.

În cele mai multe cazuri relaţia dintre victimă şi agresor este căsătoria (88
cazuri reprezentând 63,30%) urmată de relaţia de uniune consensuală (21 de
cazuri reprez. 15,11%). În 12 cazuri victima şi agresorul sunt în alt tip de relaţie,
respectiv socru, ginere, frate şi nepoata victimei, reprezentând un procent de
8,63%. În 8 cazuri relaţia este de filiaţie (5,76%) şi în 5 cazuri parentală (3,60%).
Mai există 5 cazuri în care agresorul este fostul soţ (3,60%).

Tipurile actelor de violenţă în cazurile asistate sunt următoarele:

• Violenţă psihologică: 95,68%

• Violenţă fizică: 84,17%

53
 • Violenţă socială: 23,74%

• Violenţă economică: 12,95%

• Violenţă sexuală: 7,19%

• Violenţă prin deprivare/neglijare: 4,32%.

În anul 2007 în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie au fost oferite servicii

integrate unui număr total de 158 cazuri dintre care 108 au fost cazuri nou
înregistrate, iar 50 au fost cazuri vechi înregistrate în anii anteriori, reactivate în
2007. Dintre acestea, un număr de 54 de persoane au beneficiat de serviciile
centrului de adăpostire, respectiv 26 de adulţi cu copiii acestora în număr de 28.

Majoritatea victimelor sunt de sex feminin, reprezentând un procent de

99,07%, iar bărbaţii in procent de 0.93%. Distribuţia pe intervalele de vârstă este
următoarea:

• Între 18 – 25 de ani: 8 cazuri 7,40%

• Între 26 – 35 de ani: 36 cazuri 33,33%

• Între 36 – 45 de ani: 31 cazuri 28,70%

• Între 46 – 60 de ani: 21 cazuri 19,44%

• Peste 60 de ani: 12 cazuri 11,11%.

La cazurile nou înregistrate vârsta minimă este de 21 ani, iar vârsta

maximă este de 86 ani. Intervalul de vârstă în care se regăsesc cele mai multe
victime este cu limitele cuprinse între 26-35 ani şi intervalul 36-45 ani.

Dintre persoanele asistate de către CPMCVF, 8,33% au studii primare,

19,44% au studii gimnaziale, 27,78% au studii profesionale, 28,70% au studii
liceale, 6,48% au studii postliceale, 0,93% au studii superioare de scurtă durată
şi 8,33% au studii superioare. Majoritatea victimelor au studii liceale.

54
 Graficul nr. 3.4. Studiile victimelor violenţei domestice

Persoanele care au accesat serviciile centrului provin din judeţul Mureş,

din mediul urban fiind un număr de 75 de persoane, reprezentând 69,44%, iar
din mediul rural 33 persoane în proporţie de 30,56%.

În cele mai multe cazuri relaţia dintre victimă şi agresor este căsătoria (69
de cazuri reprezentând 63,89%) urmată de relaţia de uniune consensuală (15
cazuri reprez. 13,89%). În 12 cazuri relaţia victimă-agresor este parentală
(11,11%), urmată de 5 cazuri în care agresorul este fostul soţ (4,63%). În 4
cazuri relaţia este de filiaţie (3,70%), iar în 3 cazuri victima şi agresorul sunt în alt
tip de relaşie, respectiv ginerele şi nepoata victimei, reprezentând un procent de
2,78%.

Tipurile actelor de violenţă întâlnite în cazurile asistate sunt următoarele:

• Violenţă psihologică: 90,07%

• Violenţă fizică: 84,26%

• Violenţă socială: 30,56%

• Violenţă economică: 8,33%

• Violenţă sexuală: 9,26%

• Violenţă prin deprivare/neglijare: 12,04%.

55
 În decursul anului 2008, din totalul de 145 cazuri asistate, au fost admise
în cadrul centrului de adăpostire un număr de 59 de persoane. Dintre aceste
persoane care au beneficiat de serviciile de adăpostire, 26 reprezintă victime
adulte adăpostite la care se adaugă un număr de 33 de copii minori ale
victimelor. Din totalul de cazuri asistate, 89 reprezintă cazuri nou înregistrate, iar
56 au fost cazuri vechi înregistrate în anii anteriori, care s-au reactivat în 2008 şi
continuă programul de consiliere şi suport în cadrul centrului.

Dintre toate cazurile noi înregistrate pe parcursul anului 2008, 143 sunt
din judeţul Mures, 1 este din judeţul Cluj şi 1 este din judeţul Harghita. Repartiţia
cazurilor dupa mediul de provenienţă este următoarea: 56 de cazuri din Tîrgu
Mureş, 4 cazuri din Reghin, 2 cazuri din Ungheni, 2 cazuri din Corunca, 1 caz din
Acăţari, 1 caz din Berghia, 1 caz din Chirileu, 1 caz din Crsiteşti, 1 caz din Cristur
Secuiesc, 1 caz din Curteni, 1 caz din Gorneşti, 1 caz din Harţău, 1 caz din
Hodac, 1 caz din Ideciu de Sus, 1 caz din Luduş, 1 caz din Lunca, 1 caz din
Mărtineşti, 1 caz din Moreşti, 1 caz din Papiu Ilarian, 1 caz din Poieniţa, 1 caz din
Porumbeni, 1 caz din Remetea, 1 caz din Sântioana, 1 caz din Sighişoara, 1 caz
din Tâmpa, 1 caz din Târnăveni, 1 caz din Turda, 1 caz din Valea Rece, 1 caz
din Valea Sânpetrului.

În anul 2009, CPMCVF a oferit servicii de specialitate integrate unui

număr total de 153 de cazuri de violenţă în familie. Din totalul de cazuri asistate
pe parcursul acestei perioade, 84 reprezintă cazuri nou înregistrate, care s-au
adresat şi au fost luate în evidenţele centrului pentru prima dată în ultimele 12
luni, iar 69 reprezintă cazuri de violenţă în familie înregistrate anterior perioadei
de raportare, care au continuat programul de consiliere şi asistare în cadrul
centrului.

Distribuţia pe intervale de vârstă a cazurilor nou înregistrate este

următoarea:

• Sub 18 ani: 2 cazuri

• Între 19 – 25 de ani: 9 cazuri

• Între 26 – 35 de ani: 35 cazuri

• Între 36 – 45 de ani: 26 cazuri

• Între 46 – 60 de ani: 6 cazuri

• Peste 60 de ani: 6 cazuri.

56
 Repartizarea cazurilor nou înregistrate în funcţie de formele de violenţă
constatate este următoarea:

• Violenţă psihologică: 98%

• Violenţă fizică: 89%

• Violenţă socială: 39%

• Violenţă economică: 10%

• Violenţă sexuală: 11%

• Violenţă prin deprivare/neglijare: 5%.

Din totalul cazurilor nou înregistrate în această perioadă de raportare, relaţia

dintre victimă şi agreosr este de căsătorie în 55 dinte cazuri, uniune consensuală
13 cazuri, relaţia de foşti soţi în 7 cazuri, relaţie parentală în 4 cazuri, relaţia de
filiaţie în 3 cazuri, şi alte două tipuri de relaţie ( un caz în care victima era sora,
iar în alt caz victima era soacra.)

În anul 2010 în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie au fost oferite servicii

integrate unui număr total de 199 cazuri dintre care 44 au fost cazuri nou
înregistrate, iar 151 au fost cazuri vechi înregistrate în anii anteriori, reactivate în
2010. Victimele sunt de sex feminin în procent de 100%. Distribuţia pe intervalele
de vârstă este următoarea:

• Între 18 – 25 de ani: 40 cazuri 20,10%

• Între 26 – 35 de ani: 67 cazuri 33,67%

• Între 36 – 45 de ani: 36 cazuri 18,09%

• Între 46 – 60 de ani: 40 cazuri 20,10%

• Peste 60 de ani: 16 cazuri 8,04%.

Intervalul de vârstă în care se regăsesc cele mai multe victime este cu

limitele cuprinse între 26-35 ani.

Dintre persoanele asistate de către CPMCVF, 5,03% au studii primare,

21,11% au studii gimnaziale, 17,59% au studii profesionale, 35,18% au studii
liceale, 3,02% au studii postliceale, 15,08% au studii superioare şi 3,02% sunt
făra studii. Ca şi status social, 45,22% dintre asistaţi sunt salariaţi, 1,50% sunt

57
fără ocupaţie, 9,54% sunt elevi/studenţi, 12,56% sunt şomeri, 13,06% casnice,
iar 18,09% sunt pensionari.

Persoanele care au accesat serviciile centrului provin din judeţul Mureş,

din mediul urban fiind un număr de 153 de persoane, reprezentând 76,88%, iar
din mediul rural 46 persoane în proporţie de 23,12%.

În cele mai multe cazuri relaţia dintre victimă şi agresor este căsătoria
(127 de cazuri reprezentând 63,82%), divorţ (15 cazuri reprez. 7,53%), filiaţie (5
cazuri reprez. 2,51%), parentală (10 cazuri reprez. 5,02%), uniune consensuală
(41 de cazuri reprez. 20,61%), altele (un caz reprez. 0,50%).

În trimestrul I al anului 2011, în cadrul CPMCVF au fost asistate un număr

total de 70 cazuri de violenţă în familie. Din totalul cazurilor asistate, 16 cazuri
reprezintă cazuri nou înregistrate , care s-au adresat centrului pentru prima dată
pe parcursul acestui trimestru, iar 54 reprezintă cazuri vechi de violenţă în
familie, înregistrate anterior perioadei de raportare care fie s-au reactivat, fie
continuă programul de consiliere în cadrul centrului. Cazurile nou asistate în
această perioadă sunt în număr de 15 de sex feminin şi 1 caz de sex masculin.

Mediul de provenienţă a cazurilor nou înregistrate şi asistate în această

perioadă la CPMCVF este în proporţie de 75% mediul unrban şi 25% mediul
rural. Localităţile de provenienţă a cazurilor nou înregistrate în primele luni sunt
următoarele: 11 cazuri în Târgu Mureş, 1 caz din Iernut, 1 caz din Sângeorgiu de
Mureş, 1 caz din Toaca, 1 caz din Dumbrăvioara şi 1 caz din Porumbeni.

Relaţia dintre victimă şi agresor la cazurile nou înregistrate, cea mai des
întâlnită este cea de căsătorie (56,25%), relaţia de tip parental (18,75%), relaţia
de uniune consensuală (12,50%), relaţia dintre foştii soţi (6,25%) şi relaţia de
filiaţie (6,25%).

Limitele statistice ale intervalelor de vârstă, la cazurile nou înregistrate în

această perioadă, au fost 19 şi 62 ani. Distribuţia pe intervale statistice de vârstă
a cazurilor nou înregistrate este următoarea:

• Între 18 – 25 de ani: 12,50%

• Între 26 – 35 de ani: 31,25%

• Între 36 – 45 de ani: 31,25%

• Între 46 – 60 de ani: 18,75%

• Peste 60 de ani: 6,25%.

58
 Repartiţia statistică a beneficiarilor după nivelul de studii a cazurilor nou
înregistrate în această perioadă este următoarea: 37,50% dintre beneficiari sunt
absolvenţi de şcoli profesionale sau şcoli de arte şi meserii, 18,75% dintre
beneficiari au studii liceale, 18,75% au absolvit şcoli postliceale, 18,75% au studii
superioare şi 6,25% dintre beneficiari au finalizat ciclu gimnazial.

Graficul nr. 3.5. : Numărul de cazuri de violenţă în funcţie de vârsta

Concluzii

Violenţa domestică este o problema globală , cu care se confruntă toate

ţările lumii, bine camuflată şi deghizată prin intermediul multor reprezentări
greşite despre rolul tradiţional al bărbatului şi al femeii în familie şi în societate.

59
Imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului a fost în general defavorizată,
bărbaţii, mai ales cei căsătoriţi, având drepturi depline de aplicare a sancţiunilor
axate pe agresiune fizică.

Femeile victime ale violenţei domestice sunt traumatizate atât fizic ,cât şi
emoţional nu numai în timpul actului de violenţă, dar şi în perioada ce urmează şi
suportă o serie de modificări psihoemoţionale: fobie, stres, depresie, anxietate şi
grad scăzut a stimei de sine.

Urmărind diminuarea actelor de violenţă domestică, precum şi punerea la

dispoziţia victimelor a unor instrumente juridice eficiente pentru protejarea lor, s-a
început derularea procedurii legislative, la Camera Deputaţilor, privind proiectul
de lege pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Astfel, la 28
noiembrie 2001 a fost iniţiată o propunere legislativă prin care se dorea
asigurarea instrumentelor juridice de tragere la răspundere a agresorilor
numiţi ,,consumatori de violenţă domestică". La 8 martie 2002 a fost înregistrată
pentru dezbatere propunerea legislativă privind protecţia victimelor violenţei în
familie şi conştientizarea gradului ridicat de violenţă intrafamilială în societatea
românească. Iar la data de 21 martie 2002 şi 25 martie 2003, Senatul şi, apoi,
Camera Deputaţilor adoptă proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea
violenţei în familie.

Prin promulgarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

va fi creat un sistem unitar de protecţie a victimelor, ordinul de restricţionare a
agresorului dând posibilitatea poliţiei de a interveni prin scoaterea acestuia din
mediul familial, pe o perioadă determinată, ceea ce va duce la un plus de
siguranţă individuală, cunoscut fiind faptul că majoritatea omorurilor în familie se
produc în faza de separare sau de divorţ a cuplului.

România, după peste 20 ani de tranziţie, se confruntă cu greutăţi privind

adaptarea sistemului de protecţie socială minimală ratei crescânde de sărăcire a
populaţiei. Peste jumătate din populaţie trăieşte astăzi sub nivelul minim de
subzistenţă, lipsa locuinţelor, şomajul, creşterea preţurilor determinând căderea
în sărăcie a noi categorii de persoane. Departe de a fi o cauză în sine a violenţei
familiale (se cunosc de altfel foarte multe cazuri de violenţă în familii înstărite),
sărăcia şi excluziunea socială determină dezorganizarea individuală, condiţie
favorizantă apariţiei frustrărilor, detensionarea realizîndu-se acolo unde relaţiile
sociale par a avea o fisură, respectiv în familie. Familia românească a cunoscut
în ultimul secol mutaţii importante de valori. Încurajarea migraţiei sat-oraş a
condus la o nuclearizare accentuată (astăzi circa 92% dintre familiile româneşti
fiind alcătuite din părinţi şi copii) urmată de o scădere a calităţii relaţiilor cu
familia extinsă; permisivitatea divorţului din ultimul deceniu a condus la creşterea

60
numărului familiilor monoparentale (alcătuite în principal din mamă şi copii),
acestea reprezentînd circa 10% din totalul familiilor cu copii, familii incomplete,
cu venituri minimale, care fac cu greu faţă necesităţilor de zi cu zi; insuficienţa
veniturilor a determinat multe femei să muncească în afara familiei, copiii au
primit un deficit de socializare, rolurile sociale tradiţionale au cunoscut mutaţii
importante, criza de autoritate s-a făcut simţită în cele mai importante instituţii de
educare a copilului: familie şi şcoală. Raporturile de putere în familie s-au
destabilizat, controlul a slăbit. Ca o contrapondere la această evoluţie, sistemul
social şi cel familial au încercat să păstreze echilibrul, puterea şi controlul au fost
impuse cu forţa pumnului şi a palmei, adeseori ca o supapă de detensionare
relativ la stresul cotidian.

Deşi fenomenul violenţei familiale nu este cunoscut în totalitate în special

ca urmare a caracterului său de "uşi închise", statisticile arată o violenţă crescută
în familiile legal constituite, faţă de celelalte tipuri de relaţii. Din aceste statistici
putem observa că violenţa în mediul urban este mult mai crescută faţă de cea din
mediul rural. Ceea ce este important de semnalat este faptul că cele mai multe
victime ale violenţei domestice sunt femei cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de
ani.

Violenţa apare doar în familiile „cu probleme”. Numeroase studii efectuate

în ţările cu experienţă îndelungată în servicii împotriva violenţei domestice şi de
cercetare, arată că violenţă familială este un fenomen cu răspândire în toate
categoriile sociale, statutul socio-profesional şi economic al unei familii/ cuplu
poate influenţa cel mult modalităţile de manifestare, constelaţia de
comportamente abuzive.

În toate cazurile violenţa produce victime şi lasǎ urme greu de vindecat

atât asupra lor, cât şi asupra celui violent. Cazurile atât de numeroase de
violenţǎ în familie şi consecinţele ei atât de grave obligǎ la luarea unor decizii
serioase pentru a veni în sprijinul familiilor cu astfel de probleme şi a crea un
climat social normal, pentru ca familia sǎ fie respectatǎ, iar integritatea şi
demnitatea membrilor ei sǎ fie protejatǎ.
Cea mai sigurǎ armǎ împotriva violenţei în familie este educarea mentalitǎţilor
pentru prevenirea ei.

Bibliografie

61
1. Ancuţa, Monica, Cǎmila, Andreea (2005) - Stop violenţa în familie, Editura
Lumen

2. Doina, Gadei (2003) - Victimizarea femeii in Romania in perioada de

Tranzitie, Craiova: Editura Sinteca

3. Eysenck H.; Eysenck M. (1998) - Descifrarea comportamentului uman,

Bucureşti: Editura Teora

4. Holdevici, Irina (2003) - Psihoterapia cazurilor dificile – abordari cognitiv-

comportamentale, Bucureşti: Editura DuAl Tech

5. Iancu, D,Beldianu, A. Breazu, S. A. Mihalache şi S. Spineanu-Dobrotă

(2006) - Consolidarea iniţiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA şi
violenţei familiale – manual de instruire, Bucureşti: Editura JSI Research
and Training Institute Inc.

6. Mitrofan I., Ciupercă C. (1998) - Instrucţiune în psihosociologie şi

psihosexologia familiei,Bucureşti

7. Mitrofan N. (1997) - Psihologia relaţiilor dintre sexe,Bucureşti

8. Muntean, Diana (2001) - Faţa nevăzută a violenţei domestice-consideraţii

etologice şi efecte psihologice, în Revista de Securitate Comunitară, an I,
nr. 2, pg. 16-21

9. ***(2002) - Premise ale identificării şi evaluării violenţei domestice, în

Revista de Securitate Comunitară, an II, nr. 5

10. Roman Marina, Văduva Graţiela (2002) - Ghid practic de prevenire şi

intervenţie în violenţele intrafamiliale, Institutul pentru Cercetarea şi
Prevenirea Criminalităţii şi CMSC

11. Roth, Maria (2005) - Asistarea copiilor care au suferit traume, program
Leonardo da Vinci, Universitatea Babes Bolyai, Cluj –Napoca

12. Alte surse:

Asociaţia Femeilor împotriva Violenţei „Artemis”

Îndrumar de lucru cu abuzatorii „alternativa la violenţǎ” – Cluj Napoca ,

2003

Ghid metodologic destinat activitǎţilor de prevenire şi combatare a

violenţei, ed. Blueprint international, 2004

62
63