Govornean Lilia Ostafii Olga

LIMBA ROMÂNĂ

CULEGERE DE TEXTE
PENTRU DICTĂRI

EVALUAREA FINALĂ DE STAT

CLASA a 9-a

CERNĂUȚI
2014
 Рекомендовано Міністерством освіти і науки України
(наказ від 27.12.2013 № 1844)

Укладачі:
Говорнян Л.С., методист румунської мови та літератури
(румунської і світової) Інституту післядипломної педагогічної освіти
Чернівецької області
Остафій О.Р., головний спеціаліст відділу дошкільної, загальної
середньої, позашкільної освіти та виховної роботи Департаменту освіти і
науки, молоді та спорту Чернівецької облдержадміністрації

Рецензенти:
Жерновей Г.Я., кандидат філологічних наук, доцент, завідувач
кафедри румунської та класичної філології Чернівецького
національного університету ім. Ю. Федьковича
Бостан Л.О., кандидат філологічних наук, доцент кафедри
румунської та класичної філології Чернівецького національного
університету ім. Ю. Федьковича
Бирка М.Ф., кандидат педагогічних наук, доцент кафедри
педагогіки, психології та теорії управління освітою Інституту
післядипломної педагогічної освіти Чернівецької області.

Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з

румунської мови для загальноосвітніх навчальних закладів з
навчанням румунською мовою. 9 клас.
Укладачі:
Говорнян Л.С., Остафій О.Р.

Пропоновані тексти для учнів 9-го класу вибрані відповідно до діючих

критеріїв оцінювання навчальних досягнень школярів у системі загальної
середньої освіти. Вони передбачають перевірку знань, умінь і навичок учнів
як з окремих тем, так і з відповідних розділів програм.

2
 Cuvânt înainte
Culegerea de texte pentru dictări are drept scop
verificarea cunoștințelor elevilor din clasa a IX-a a școlilor cu
limba română de predare din Ucraina pentru evaluarea finală a
acestora de către comisia de stat.
Textele din culegere corespund normelor limbii literare
contemporane.
Limba romană trebuie sa fie vorbită perfect de către
fiecare elev. Studiind limba română în şcoală, tinerii cetăţeni
se îmbogăţesc spiritual, se ridică la un nivel superior de cultură
comunicațională, sunt mai pregătiţi să înțeleagă lumea, să
comunice și să interacționeze cu semenii, să utilizeze eficient
și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme
vitale concrete, să continue să extindă procesul instructiv-
educativ asupra întregii lor vieţi.
Dictarea este o activitate didactică prin care un profesor
sau un învăţător citeşte cu voce tare un text care ulterior este
reprodus, selectiv sau în totalitate, în funcţie de cerinţe, de
către elevi în vederea verificării gradului de cunoaştere de
către aceştia a regulilor de scriere corectă. Pentru a scrie o
dictare, elevul trebuie să aibă cunoştinţe temeinice de
gramatică şi să le aplice cu pricepere, ortografiind corect
cuvintele şi folosind semnele de punctuaţie cuvenite. De
asemenea, el trebuie să recunoască în textul ascultat cu atenţie
secvențele de dialog, de narațiune și de descriere pentru a le
reproduce întocmai, conform regulilor învăţate anterior.
Textele pentru dictări au fost alese cu luarea în
consideraţie a regulilor ortografice și de punctuație deja
cunoscute elevilor.
Volumul textelor variază de la 140 la 160 de cuvinte.
Dictările vor fi evaluate cu o singură notă, conform
următoarelor criterii:

3
NOTA NUMĂRUL DE GREȘELI

1 15-16 (și mai multe)

2 13-14
3 11-12
4 9-10
5 7-8
6 5-6
7 4
8 3
9 1+1 (nu gravă)
10 1
11 1 (nu gravă)
12 -

4
 1. Ucraina
Ucraina are o așezare geografică favorabilă, deaceea
are o floră bogată și pământuri roditoare. Toate acestea
favorizează la dezvoltarea diferitelor ramuri ale economiei.
În ţara noastră sunt condiţii deosebit de favorabile
pentru dezvoltarea agriculturii, în special, a sectorului
vegetal şi celui zootehnic.
Bogăţia cea mai preţioasă a pământului ucrainean o
constituie zăcămintele minerale...
Afară de cărbunele de pământ, pe teritoriul statului
nostru, se dobândeşte şi cărbunele brun.
Din vechime Ucraina e cunoscută prin zăcămintele de
sare. Cele mai mari rezerve se găsesc în Donbas, în apropierea
oraşului Artemievsk, precum şi în Crimeea, lângă lacurile
saline ale Sivaşului. Se dobândeşte sarea şi în minele din
Solotvino, Transcarpatia.
În Ucraina există zăcăminte de piatră de construcţie şi
decorativă – granit, marmoră, labradorit, cuarţ şi alte roci.
Multe din acestea se dobândesc în ţinuturile Jitomir, Kiev,
precum şi în regiunile apusene.
Este bogată Ucraina şi în turbă, ale cărei rezerve mari
se găsesc în Polesia.

Din
presă
151 de
cuvinte

2. Străvechiul Kiev
Cel mai vechi popor care a dăinuit pe Nipru au fost
poienii. Ei trăiau în familii şi aveau cnejii lor. Erau între cneji
trei fraţi: Kii, Şcek şi Horiv. Aceşti fraţi aveau o soră cu
numele Lâbidi. Kii s-a aşezat cu traiul pe o colină. Şcek pe
5
altă colină, care se numeşte astăzi Şcekoviţa. Şi Horiv pe a
treia din coline. Ea a rămas să se numească Horeviţa. Tustrei
fraţii au întemeiat un oraş şi l-au numit Kiev, în cinstea
fratelui mai mare. De jur-împrejurul oraşului creşteau păduri
dese, de nepătruns. În ele trăiau diferite animale.
Kii a luat parte la diferite campanii militare. Se întorcea
însă de fiecare dată în oraşul său de pe coline, unde a şi
închis ochii. Şi fraţii mai mici, Şcek şi Horiv, la fel şi sora
lor, Lâbidi, sunt înmormântaţi pe aceste coline. De la numele
Lâbidi şi-a luat denumirea şi râul, care se varsă acum în
Nipru.
După moartea fraţilor, moştenitorii acestui neam au
domnit mult timp în străvechiul oraș Kiev.

Nicolae Dabija
168 de cuvinte

3. Luceafărul poeziei românești

Considerat Luceafărul poeziei românești, Mihai
Eminescu a ridicat limba română pe culmile expresivității,
reușind să-i scoată în evidență valoarea și bogăția mijloacelor
de exprimare și frumusețea, în așa fel, că poeziile sale nu se pot
traduce în nici o altă limbă, care să redea delicatețea
trăsăturilor sufletești sau frumusețea naturii.
În opera sa, atât în poezie cât și în proză, codrul, marea,
râul, luna, sunt idei, divinități, nu fenomene; fenomen este
doar omul. A slăvit țăranul, care respectă natura și legile ei.
Însetat de a cunoaște viața, natura, sub toate aspectele,
urmează diverse trupe de teatru pe drumurile țării, culegând
materiale pentru creația sa de mai târziu.

6
 Îl cunoaște pe Ion Creanga... Între cei doi s-a născut
una dintre cele mai desăvârșite prietenii cunoscute în istoria
noastră literară.
Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut și-l va
avea vreodată, poate, pamântul românesc.
Ape vor seca în albii, vor răsări păduri și cetăți, câte o
stea se va veștezi pe cer în depărtări, dar numele lui
Eminescu va exista veșnic...

Din
presă
172 de
cuvinte

3. Zâna Zorilor
Nimic nu-i stătea în cale, nimic nu-i oprea gândirea:
toată lumea dormea, zânele de pe la izvoare, păsările de pe
crengi, căprioarele dintre tufișuri și fluturii de lângă flori.
Toate erau duse de fluierașul lui Petru.
Chiar nici vântul nu se mai juca cu frunzele, nici razele
soarelui nu mai sorbeau roua de pe iarbă și râurile încetară de
a mai curge... Singur Petru era treaz.
Ajunse la curte. Jur-împrejurul curții se întindea un
ierbiș frumos și des. Poarta era în frunte: o poartă tot din flori
și alte lucrări frumoase. Pe de-a dreapta și pe de-a stânga
dormeau zânele ce au fost să păzească intrarea în curte.
Ce a văzut Petru într-aceasta curte, știe doar toată
lumea că curtea Zânei Zorilor nu poate fi lucru de rând. Jur-
împrejur zâne împietrite, pomi cu frunzele de aur și cu florile
de mărgele și pietre scumpe, stâlpi de raze de soare, trepte
lucii și moi ca și culcușul fetelor de împărat și un aer plin de
miros dulce și adormitor...

După Ioan Slavici

7
 168 de cuvinte

4. Din memoriile Trubadurului

Cine-ar putea să puie pe pânză toată gama verdelui care
începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se
schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de
stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine
poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele
norilor, cu apele închise pe care le aruncă foaie pe foaie? Cine
poate să-și scalde un copac măcar în atâta aer în care îl crește,
îl înverzește, îl înflorește și-l încarcă cu rod nevăzutele puteri
ale naturii? Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup
tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și
se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile
camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi
într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se
îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se
răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea
ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia să facă.

Barbu Ștefănescu-
Delavrancea
177 de
cuvinte

6. Eminescu
Acum se scriu multe versuri pretutindeni, în toate
colţurile lumii. Totuşi, în sânul unei culturi, oricât de mulţi,
oricâţi de mari poeţi ar fi avut vatra acelei culturi, deasupra
tuturor domneşte unul, numai unul care se cheamă poet
naţional. Ceilalţi îşi fac de acum rând în urma lui. Se întâmplă
că şi acolo, în umbră, să fie poeţi mari, să fie opere care, puse
8
alături de opera poetului naţional, poate ar fi chiar în câştig,
dar nimeni nu va îndrăzni să facă o astfel de confruntare,
lumea literelor întregului neam acceptând prioritatea şi
stema, şi domnia acelui prim poet.
Eminescu a dat o viaţă nouă întregii noastre limbi, a
băgat-o în luptele cele mai crâncene, şi izbânzile pe care le-a
repurtat această armată sub cârmuirea lui rămân a fi cele mai
mari izbânzi ale noastre.
Pe semne, asta o şi fi însemnat poet naţional.
Atunci, când vom merge la masa rotundă a viitorului,
vom lua truda și cinstea, suferințele Marelui Poet național...

Ion
Druţă
162
cuvinte

7. Zeița poeziei
Prima zeiță care l-a îmbrățișat pe bucovineanul
Grigore Bostan la naștere a fost aceea a poeziei. Pe la
paisprezece ani, anume în versuri, a încercat dânsul să-și
exprime gândurile și sentimentele. Motivul drumului, al
căutării unui rost în viață, mărturisește el însuș i, persista în
probele sale poetice timpurii. Cum s-a văzut pe parcursul
anilor, a posedat și alte vocaț ii: de savant folclorist, etnolog,
istoric și critic literar, publicist și pedagog. Fără a părăsi
vreodată făgașul poeziei, a obținut succese frumoase în toate
domeniile nominalizate. Pe lângă alte calități apreciabile, o
coloratură aparte îi conferă poeziei lui Grigore Bostan
spiritul umoristic și satiric – caracteristici rare și de o valoare
deosebită în beletristică și nu numai. Înzestrat cu
9
virtutea de a surprinde contradicția dintre esență ș i aparență,
de a observa mișcările cu ș iretlic ale unor indivizi, Grigore
Bostan ne-a lăsat o moștenire literară prețioasă – fabule și
epigrame care ne ajută să cunoaștem

mai bine realitatea, ne îmbogățesc cugetul și ne delectează

sufletul.

După Dumitru Apetri

160 de cuvinte

8. Prutul
Din cel din urmă arc al Carpaților, de sub poalele
Călimanului, se lasă pe coasta despre răsărit a țării, un lung
șir de coline, care merg – ridicându-se și culcându-se ca
valurile unei mări. Pe la căpătâiul acestor dealuri, frumoasele
și roditoarele dealuri ale Moldovei – se îndoaie Prutul în
șerpuiri mari, așternut ca de pe întinsul unei stepe. Izvorât de
departe, din Carpații Galiției, râul vine tulbur la hotarele
noastre, sparge măgurile Mamorniței și-și împinge apa-i
gălbuie, lină, fără nici o încrețitură, în lunca largă, ce se
desface de la Cotul Boianului de jos.
Tăcut, posomorât, mâncându-și mereu malurile
nisipoase, uneori părăsindu-le și căutându-și o albie nouă pe
lăsăturile șesurilor, curgând, mai în toată lungimea lui, în
câmp deschis, între maluri joase, rupte, pustii, arareori
umbrite de câte un zăvoi de sălcii, de câte un petecuț de
dumbravă. Prutul n-are nimic din frumusețea râurilor ce
înveselesc pământul țării noastre, dar întotdeauna apele mari

10
au atras așezările oamenilor pe țărmurile lor. Pe ele se înșiră
toată strălucirea și toată istoria lumii...

Alexandru
Vlăhuță
169 de
cuvinte

9. Prietenie adevărată
Dacă ai un prieten adevărat, preţuieşte-l din toată
inima! Nu te certa cu el, încearcă să-i înţelegi modul în care
gândeşte şi să-i accepţi atât calităţile, cât şi defectele.
Străduieşte-te să-i vii în ajutor în orice clipă. Nu uita că în
prietenie se preţuieşte cel mai mult dreptatea, punctualitatea,
fidelitatea, corec-titudinea şi nu în ultimul rând, sinceritatea.
Prietenia şi prietenii pot fi diferiţi. Un prieten nu este
altceva decât o persoană de aceeaşi vârstă în prezenţa căreia
îţi petreci timpul liber, alături de care îţi faci lecţiile,
vizionezi filme.
Prietenia te face să înţelegi mai bine lumea
înconjurătoare. Prietenia te ajută să înţelegi mai bine ceea ce
se întâmplă în jurul tău.
O prietenie adevărată rezistă de-a lungul timpului. Ea
se păstrează indiferent de timpul care trece. Înţelepciunea
populară a sintetizat adevărata valoare a prieteniei în
numeroase proverbe. Unul dintre ele concentrează în sine
tocmai această idee: „Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei
vechi!”

Text
adaptat 156
de cuvinte
11
 10. Moara cu noroc
Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta şi la stânga,
vedeai drumul de ţară şerpuind spre culme, iară la vale, de-a
lungul râuleţului, cât străbate ochiul, până la câmpia
nesfârşită, afară de câţiva arini ce stăteau grămadă din jos de
podul de piatră, nu zăreai decât iarbă şi mărăcini. La deal
valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile
sunt multe şi deosebite: de-a lungul râuleţului se întind două
şiruri de sălcii şi de răchite, care se îndesează mereu, până ce
se pierd în crângul din fundul văii. Pe culmea dealului de la
stânga, despre Ineu, se iveşte pe ici, pe colo marginea unei
pă-duri de stejar.
Rămânând singur cu Ana şi cu copiii, Ghiţă priveşte
împrejurul său, se bucură de frumuseţea locului şi inima îi
râde când Ana cea înţeleaptă şi aşezată deodată se aruncă
alintată spre dânsul, căci Ana era tânără şi frumoasă, era
fragedă şi subţirică, era sprintenă şi mlădioasă, iară el însuşi,
înalt şi spătos, o purta ca pe o pană subțirică.

După Ion
Slavici
169 de
cuvinte

11. Frumosul în muzică

Din prima zi de naştere şi până la ultima zi omul este
însoţit de muzică. Ea răsună pe stradă şi acasă, la radio şi la
televizor, la teatru şi film, la şcoală şi în maşină, la
calculator. Ea îţi ajută să găseşti ritmul în timpul muncii, să
învingi oboseala, să-ţi redai sentimentele de durere şi de
bucurie. Prin forţa ei de influenţă asupra oamenilor, muzica
nu cedează literaturii artistice şi filmului.
12
 Pentru a înţelege şi a îndrăgi muzica trebuie înainte de
toate să ne deprindem s-o ascultăm. Muzica exprimă
anumite sentimente, stări de dispoziţie, emoţii. Ea reflectă, în
felul său, realitatea. Forţa ei rezidă în redarea celor mai fine
nuanţe ale sentimentelor omeneşti: exaltarea şi disperarea,
bucuria, triumful şi dezamăgirea, neliniştea şi speranţa.
Muzica e în stare să redea şi fenomene concrete: foşnetul
frunzelor, cântecul păsărilor, spargerea valurilor de ţărm,
ecoul în munţi...
Muzica, poate mai bine decât orice altă artă, ajuta oa-
menilor să găsească limbă comună, poate să-i unească.

Din
presă
160 de
cuvinte
De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de
aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea,
pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru
mine viața se trăiește.”

12. Despre limba română

A vorbi despre limbă este ca o duminică. Frumuseţea
lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba
română. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește,
de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru
mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se
trăiește.
Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine
arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul
se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă!...
Nu spun că alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase.
Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este
limba în care m-am născut, încât aproape nu-mi pot imagina
13
existența fără ea. Noi, de fapt, avem două patrii coincidente:
o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este
numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot
patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română
este patria mea.

Nichita
Stanescu
158 de
cuvinte

13. Cum am învățat românește

Pe când uitasem că suntem români și avem și noi o
limbă, pe când lipseau și cărți, și tipografie, căci la școala
publică se învăța numai grecește, câțiva boieri, ședeau triști
și jeleau pierderea limbii române.
Mai rămăsese o școală pe care acești buni bătrâni o
priveau ca adăpostul prigonitei limbi, școală unde se învăța
încă românește – în mănăstirea Socola.
Tatăl meu era unul din românii aceștia. Nu ieșea nici
un calendar pe care să nu-l aibă, nici o carte bisericească pe
care să n-o cumpere.
Într-o zi, venind de la școală, l-am găsit cu o carte mare
dinainte.
— Citește-mi, îmi zice, o viață de-a sfinților din cartea
aceasta.
— Iartă-mă, părinte, eu nu pot citi românește.
— Cum! apoi dar ce înveți tu?
— Poate că sunt frumoase acelea ce spui tu – zise tatăl
meu – dar e rușine să nu știi limba ta! Mâine vei veni cu
mine la Socola. Voi vorbi pentru tine cu dascălul; și nu mă
îndoiesc că tu te vei sili să înveți degrabă...
— O, negreșit! am răspuns cu bucurie.
14
 După Costache Negruzzi
172 de cuvinte

14. Pe drumuri de munte

Eu şi tânărul meu tovarăş de călătorie ne hotărâm a

merge pe jos peste munţi.
În zori, a doua zi, eram gata de drum. Greul călătoriei
noastre începea aici; lăsam acum calea cea mare şi bătută şi
mergeam pe o reţea încâlcită de poteci înguste şi fără număr.
Soarele călca acum pe hotarele dintre amurgul nostru şi
zorile altor lumi; iar lumina razelor lui nu mai poleia decât cele
mai înalte piscuri ale munţilor, care se desfăşurau sub
picioarele noastre. Pe stânga, Ceahlăul cu nenumăratele sale
turnuri de stânci, săpate pe adâncul cerului se înălţa în aer ca
un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui
vrăjitor din poveşti. Vântul nu mai sufla şi glasul răguşit al
ierburilor aspre şi sălbatice amuţise; o solemnă tăcere domnea
în cer şi pe pământ; numai zgomotul surd al paşilor noştri
tulbura în cadenţă această tăcere. S-ar fi zis că noi singuri mai
respiram în mijlocul acestei lumi, răsărite ca prin minune.

După Calistrat Hogaş

161 de cuvinte

15. Visele
Totul, cu ce trăieşte un om, ce -i dă o viaţă valoroasă,
plină de evenimente, este un vis.

15
 Visele ajută oamenilor să trăiască viața așa, cum își
doresc ei, să fie optimiști, cu scopul bine determinat.
Visul este motorul iubirii în viaţa omului. Vis fără
iubire şi iubire fără vis nu există.
Mulţi oameni spun că n-ar trebui să visăm, ci să trăim
o viaţă reală. Omul nu poate trăi fără vise.
Visul distinge un om de celălalt. El este un obiectiv
spre care o persoană aspiră să meargă o anumită perioadă de
timp sau toată viața. Acest lucru este ceva, ce ajută să se
ridice din adâncurile sufletului, a totul ce este mai bun în
om. Toate visele au o forţă absolut egală. Și, prin urmare,
toată lumea poate visa, dar să urmărească visele lor pot
numai oamenii cu un suflet puternic.
Fiecare om îşi poate realiza visul dacă vrea, dar totul
depinde de capacitatea de a distinge visul de iluzie.
Visaţi, pentru că visul este viaţa ...

Andrei Fedorneak
168 de cuvinte

16. Fetița Dochiei

Și așa, fetița de suflet a Dochiei creștea frumoasă,
mladie, acolo, aproape de nouri. Iar baba se legase de ea c-o
dragoste nespusă. Îi urmărise primii pași și primele cuvinte
c-o bucurie la care nu pot ajunge muritorii. Ș-acum se
desfăta la vederea ei, ș-o îmbrățișa, ș-o mângâia cu vorbe de
mamă care niciodinioară nu sunaseră în pustia ei viață.
Traiau amândouă de-un timp, pe munte. Oamenii erau
departe, cine stie unde, în șesuri, unde plutea un abur subțire.
Acolo, deasupra vârfurilor de codri, fata Dochiei vedea numai
caprele stâncilor, cu coarnele întoarse pe spate, și vulturii cei

16
mari cu gâturile goale. Îi privea cu ochii ei albaștri și
gânditori, le vorbea ca unor prieteni, și se bucura — caci alte
științi și alte jocuri ea n-avea pe lume.
Într-un rând, în puterea primăverii, fata sta cu capul pe
brațele batrânei și mamă-sa îi răsfira cu degetele osoase
părul auriu. Zâmbind, crapă pleoapele și, printre genele
negre, zări în pulberea de lumină un fluture, apoi o
albinuță...

Mihail
Sadoveanu
166 de
cuvinte
17. Singur
Noaptea se vestea grăbită din adâncuri și luna nu pășise
încă dincoace de hotarele răsăritului său. De sub marginile
depărtate ale văzduhului, de pretutindeni, nenumărate grămezi
vinete de nouri posomorâți, cu frunți îndrăznețe și
amenințătoare, se iviră fără de veste și împânziră într-o clipă,
de jur-împrejur, linia de împreunare a cerurilor cu pământul...
Imense și negre fantome uriașe urcau, în rânduri
strânse, pe înalte trepte de haos, spre asaltul cel mai de
deasupra al tăriilor cerești... Un tunet răzleț, răsărit din
miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile rotunde, și un
ropot fără întrerupere și nedeslușit vestea, de pretutindeni,
apropierea prăpăstioasă a artileriei cerești...
O puternică suflare de vânt trecătoare și iute, ca un glas
de pieire, strecurându-se printre frunzișuri, se stinse, tânguios și
jalnic, în nesfârșitul umbros al depărtărilor... Vijelia își
trimisese înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripați...
Și, de peste firea întreagă, până la hotarele auzului, într-o
clipă se ridică, pe mii de note discordante și totuși armonice,
simfonia înfricoșată a frământării și a zbuciumului
universal!...
Calistrat Hogaș
168 de
cuvinte
17
 18. Moromete
Venise toamna şi porumbul se făcuse şi el din belşug
porumb şi grâu şi printre porumb dovleci, floarea-soarelui şi
fasole, altceva nu semănau. Cu toate că pământul le-ar fi
putut da să n-aibă ce face cu cânepa, inul, tutunul, sfecla de
zahăr, plantele medicinale scumpe şi cei trei îşi frecară
mâinile de bucurie şi într-o seară îi spuseseră tatălui lor:
— Ar trebui să îngrășăm caii aceia, tată! Tudor a fost
săptămâna trecută la munte şi a câştigat o mie de lei.
Moromete n-a înţeles cum s-ar putea câştiga o mie de
lei într-un drum la munte, dar n-a avut nimic contra
îngrăşării cailor. Au vândut porumb, au cumpărat ovăz şi
prin iarnă părul cailor strălucea ca mătasa.
Moromete însă tot nu se mişca. Petrecea seri lungi cu
prietenul său, discutând politică sau ascultând poveşti
grozave din cărţi luate de la Cristache al Iui Dumitrache.
Erau seri tulburătoare.

Marin
Preda 148 de
cuvinte

19. Războaiele lui Traian şi Decebal

A fost demult, în vremea veche, o împărăţie mare de
care ascultau multe neamuri ale pământului. Oamenii care au
ridicat pe lume acea putere se numeau romani.
Scaunul împărăţiei era la Roma. Iată însă că s-a găsit
un neam care s-a ridicat cu armele împotriva lor. Acel neam
trăia în Dacia.
Dar a venit în scaunul împărăţiei Traian. El şi-a îndrep-
tat privirile asupra Daciei, ţară bogată în grâne, vite şi aur.
Drept aceea, el a adunat oşti multe, a venit în Dacia şi a dat
18
câteva războaie împotriva dacilor, conduşi de regele lor
Decebal.
Cu toate că dacii au luptat cu o îndârjire fără seamăn,
victoria a fost de partea romanilor care aveau o armată mai
numeroasă, mai bine înarmată... Dacia a fost transformată în
provincie romană.
Incet-încet, în timpul îndelungatei stăpâniri romane,
dacii s-au amestecat cu romanii, au învăţat limba lor şi astfel
s-a născut un popor nou, poporul român, şi s-a născut și
limba română.

Mihail Sadoveanu
157 de
cuvinte

20. Legenda albinei

O femeie săracă avea doi copii: un băiat şi o fată. Ei au
plecat în lume, spre a-şi câştiga cele necesare traiului.
Băiatul a intrat ucenic la un ţesător de pânză, iar fata căra
pietre pentru ziduri. În ceasul morţii, mama îşi chemă copiii
lângă ea. Fata a venit imediat, dar băiatul n-a vrut să vină.
Mama l-a iertat, dar după moartea ei fata s-a prefăcut în
albină, iar băiatul în păianjen.
Şi de atunci, păianjenul trăieşte singur, veşnic singur,
fără frate şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi
veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase, şi e posomorât
şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi oriunde îl află, îi strică
pânza şi pe el îl fugăresc.
Iar albina, de atunci, e veselă şi toată ziua zboară de pe o
floare pe alta.. Oamenii o iubesc şi o privesc cu drag, căci ea cu
toţi îşi împărtăşeşte ceea ce adună şi tuturor le dă mierea ei.

Culeasă de George
Coşbuc
19
 161 de
cuvinte

21. Priveliști din țară

Drumul întoarce şerpuind în vale. Peste puţin, o lume
orăşenească se vede în căsuţele de ţară, mai bine şi mai larg
clădite, ale satului, bogat în copaci răzleți și în desișuri...
Pe lângă ei se vad, ca nişte brazi învingători, frumoşi
ţărani spătoşi şi nalţi, bine gătiţi de sărbătoare în cojoacele
înflorite cu cusături, în cămăşile albe, cu cizmele curate şi
pălăriile ca o roată de car, pe care le împodobesc mărgele
colorate şi pene de păun.
Tot astfel de oameni se întâmpină de aici înainte, în
noua vale-n care am intrat. Ea duce, tăind sămănăturile şi
livezile înflorite, sub paza posomorâtelor înălţimi îmbrăcate
cu brazi. De departe se zăresc în mijlocul frunzişului
întunecat turnurile nouă-nouţe ale mănăstirii Văratec.
Ea e ascunsă într-un colţ de munte, unde vântul aspru
n-are voie să pătrundă, aşa de ocrotitoare sunt înălţimile ce
străjuiesc de jur împrejur.
Sunt două biserici, bine ţinute. În micul cimitir doarme
Veronica Micle, al cărei glas dulce a răspuns cântării
puternice, pătimaşe, lacome a lui Eminescu...

După Nicolae Iorga

167 de
cuvinte

22. Limba maternă

20
 Dimineaţa de după codri, de după munţi soarele îşi
arată creştetul de foc. Toată ziua pluteşte pe cer şi numai
seara se ascunde, luând cu sine lumina și căldura.
Pare că natura ar număra ceva... Ce anume? Timpul.
Limba mea maternă. Nu ştiu dacă eşti mulţumită de
mine, eu însă trăiesc prin tine şi mă mândresc cu tine. Precum
apa cristalină a izvorului se străduie să iasă din adâncuri
întunecate la soare, unde e verdeaţă, tot aşa cuvintele limbii
materne pornesc din inimă spre laringele meu. Buzele şoptesc.
Ascultându-mi propria mea şoaptă, te ascultă pe tine, limba
mea maternă, şi mi se pare că roboteşte la strâmtoare un râu de
munte, croindu-şi drum. Îmi place vuietul apei, iubesc şi
sunetul oţelului, când două pumnale, scoase din teci, lovesc
unul de altul. Iubesc, de asemenea, şi şoaptele dragostei.
Mi-e greu, limba mea maternă, să fac aşa încât toţi să te
cunoască. Cât de bogată eşti în sunete, câte le ai tu de multe...

Rasul
Gamzatov
162 de
cuvinte

23. Obiceiuri legate de anotimpuri

Frumuseţea naturii s-a oglindit întotdeauna în viaţa
românilor.
Primăvara este anotimpul renaşterii când întreaga fire
îşi înnoieşte chipul, iar omul redobândeşte speranţa,
încrederea în viaţă, optimismul. Frigul, întunericul şi zăpada
sunt alungate, iar soarele, căldura şi noua haină a naturii
aduc bucurie tuturor. Această sărbătoare a reînvierii naturii
este marcată de oferirea mărţişorului, pe care românii îl
dăruiesc celor dragi, la întâi martie. El era un semn de noroc
şi fericire, un simbol al dragostei de
21
viaţă, prin care se arată bucuria în faţa venirii primăverii.

Şi astăzi, tinerii împletesc doi ciucuraşi, unul alb şi

unul roşu, pe care îi oferă fetelor dragi sau celor apropiaţi.
Roşul reprezintă iubirea, viaţa, iar albul simbolizează
puritatea, gingăşia, divinitatea, fiind şi o imagine a
ghiocelului, întâia floare a primăverii.
Tradiţia cere ca mărţişorul să fie legat la răsăritul
soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la întâi
martie până când se arată biruinţa totală a primăverii.
Atunci, mărţişorul se pune într-un pom înflorit, ca să fie
purtător de noroc pentru întregul an.

Text adaptat
173 de cuvinte

24. Părintele Ghermănuță

Călugărul coti la stânga prin desișul fără urmă. Și nu-ți
venea să crezi ochilor, când te uitai la părintele Ghermănuță,
cu câtă îndemânare șerpuia prin desișul încâlcit al pădurii, cu
câtă nesilită ușurință urca și scobora... Lăsat pe spate la vale,
plecat înainte la deal, în calea lui, suișurile se scoborau și
scoborâșurile se suiau, spre a-i face drumul pânză... Și de n-
ai fi stat cu privirile înfipte în spatele lui înguste și cafenii,
mărunt, subțire și în floarea umbrelor cum era, s-ar fi topit
părintele Ghermănuță și s-ar fi mistuit în zarea încălcită a
crengilor, după cum, în văzduhurile amurgului, se mistuie și
se topesc unele vedenii de o clipă...
Avea părintele Ghermănuță ceva din firea șopârlei, pe
care acum o vezi, acum n-o vezi, și ia-i urma, dacă poți, când
22
vrei să-i pui bățul pe coadă... Și pădurile au suflet și, în
sufletul lor, dragoste de mamă pentru toate vietățile ce se
adăpostesc la umbra ocrotitoare a sânului lor...

Calistrat
Hogaș
161 de
cuvinte

25. Cozia
Pe un braț de pământ, ce din poalele Carpaților se întinde
deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură,
mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe.
De cealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de
arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără
dinspre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără
timp repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aici
desfășoară cu fală undele sale, aici strecurându-se ca un
șarpe printre două stânci, ce par a se împreuna ca să-i închidă
drumul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce
suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii,
pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea
și trufia lor.
În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de
piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana
regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află
pictat înăuntrul bisericii, tânăr încă, după cum era când a
construit-o.

Grigore
Alexandrescu
166 de
cuvinte
23
 26. Odihna
Oamenii ce-au cunoscut munca, trebuie să cunoască şi
odihna. Solemne şi tainice sunt clipele de reculegere, când
braţele trudite culeg sudoarea de pe frunte şi rămân pe
genunchi nemișcate, aburind ușor. Odihna... Moldovenii i-au
mai zis şi sfânta odihnă, sfântă căci prea departe a fost, prea
mulţi au visat la dânsa şi prea puţini s-au tămăduit la
izvoarele ei.
Sfânta odihnă... Şi apoi chiar că este ceva sfânt în
clipele celea când se răcoreşte sângele, pentru ca peste o
vreme să se aprindă iar, când braţele stau de adună puteri
noi, când omul gustă în tihnă ceva din cele dobândite, când
opreşte pasul anilor ce prea iute o luase – îl oprește pentru
puțin și, totuși îl oprește. Este ceva sfânt în odihnă, atunci
când vine după o muncă grea, dar rodnică...
La vreo trei kilometri de Drochia, într-o veche curte
boierească s-a înfiinţat o casă de odihnă. Copaci bătrâni de
tot, copaci mai tineri străjuiesc lăcaşul ista de odihnă,
ținându-i umbră și răcoare.

Ion
Druță
163 de
cuvinte

27. Tradiții minunate

Drăgaica ori Sânzienele e o sărbătoare care vestește
începutul muncilor de vară la câmp aşa cum sunt secerişul,
recoltarea grâului, orzului, ovăzului şi se sărbătoreşte în
iunie. Este şi o sărbătoare a dragostei, deoarece Sânzienele
erau asemănate cu nişte zâne, femei frumoase.
Legendele spun, că Sânzienele sunt niste fete foarte
frumoase, care traiesc prin păduri sau pe câmpii. În această zi,
24
ele se prind în horă și dau puteri deosebite florilor și
buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate
bolile.
În mitologia românească, Drăgaica era o fiinţă sfântă
care apăra recoltele oamenilor de grindină, dar era
considerată şi doamna florilor, deoarece în această zi copiii,
fetele, femeile sau bătrânele, mergeau la câmp sau pe dealuri
şi văi şi culegeau plante bune de leac, iar cu ceaiul din aceste
plante tratau diferite boli. Există şi o floare, numită Sânziana
care aduce noroc fetelor, spor în casa gospodarilor care au
animale sau noroc copilului nou-născut, când este scăldat
pentru prima dată.
Din
folclor 160 de
cuvinte

28. Câmpia Sorocii

O fi fost cândva pe aici, cu mii şi mii de ani în urmă, o
mare limpede şi blândă. O fi secat încetul cu încetul, s-o fi
călătorit prin alte părţi, dar s-a tot dus, lăsând câmpiei
moştenire chipul larg cât o suflare de cer.
Or fi crescut pe aici, odată demult, păduri adânci şi dese.
Le-o fi ars vreun pojar, le-o fi pustiit vreo furtună, dar s-au
dus, şi numai largul câmpiei mai musteşte un dor străbun
după ele, cercând în fiecare primăvară să lege un freamăt
verde peste trupul său pârjolit.
S-or fi înălţat pe aici, cândva demult, un cârd de munţi
cu crestele cărunte, răcorite sus în albăstrimea cerului.
Vremea i-o fi măcinat, cutremure mari de pământ le-or fi
crăpat temeliile, dar s-au dus munţii, şi numai păsările
câmpiei rătăcesc zile întregi undeva sus printre nouri,
căutând piscurile mândre de altădată.

25
 Câmpia Sorocii... O zare rotundă de horboţică albastră,
întinsuri largi, fermecătoare...

Ion
Druţă
155 de
cuvinte

29. Ciutura
Ciutura se consideră un sat vechi, de răzeşi, cu merite
deosebite în istoria întregii câmpii, dar vai de meritele celea,
în afară de ciutureni, nimeni nu mai vroia să ştie de dânsele.
Asta o durea cumplit pe biata Ciutură. In clipele de
frământare, de reculegere, satul de la încheietura celor două
dealuri se visa să ajungă odată şi odată cu meritele
recunoscute peste tot, dar treceau anii, treceau veacurile, iar
Ciutura, în loc de-a ieşi la suprafaţă, se ducea tot mai la fund
printre cele sate multe şi necunoscute.
Dar iată că i-a sosit şi ei ceasul. Străvechile merite,
străvechile virtuţi au fost deodată confirmate, întruchipate în
carne şi oase, pentru că Onache acela, oricum ar fi el, dar e
ciuturean de viţă veche, ciuturean şi la vorbă, şi la umblet, şi
apoi neamul Cărăbuşilor, de acum dacă vreţi să ştiţi, se trage
tocmai de unde, tocmai de când... Şi apoi să vezi, vorbă
dulce are, frumoasă şi ameţitoare ca un pahar de vin.

Ion Druță
164 de cuvinte
30. Sfatul păsărilor care pleacă
Astă noapte a căzut bruma. Dimineaţa, toate florile
erau ofilite. Au început să cadă frunzele. A sosit toamna. Se
pregătesc de drum păsările călătoare.
Aşezate pe o creangă, se sfătuiau între ele, azi
dimineaţă, în limba lor. Una a întrebat:
26
 — Tu când pleci?
— Noi plecăm mâine, înainte de a se lumina de ziuă,
răspunse cealaltă. Dar voi?
— Plecăm şi noi peste două-trei zile. Plecăm, fiindcă
au dispărut fluturii, s-au veştejit florile. Plecăm, fiindcă e
urât şi frig. Dacă ne-ar prinde zăpada aici, am muri şi noi
îndată, unele de foame, altele îngheţate.
— E adevărat. Dar toate plecăm cu tristeţe. Aici ne-am
născut, aici am văzut întâia oară lumina zilei, aici am învăţat
să zburăm. Ne aşteaptă drum lung peste mări şi munţi. La
primăvară, însă, vom fi din nou aici.
Amândouă au tăcut înfiorate de frig. S-au zburlit în
pene pe crengile goale şi negre.
Parcă s-a pustiit lumea.

Poveste
populapă
149 de cuvinte

31. Cetatea Hotin

De departe construcția ne ademenește, înaltul turnurilor
ne asteaptă, căci suntem fii din fiii care au pus piatra de
piatră pe timpul lui Alexandru cel Bun. Privirile ni le fură
apoi șanturile adânci din jurul cetății, zidurile groase cu care
aceasta era fortificată, din înalțimea cărora timpul a furat
ireversibil.
Cea mai tare și mai frumoasă cetate, precum o numesc
cronicarii, Hotinul, scăldat de valurile Nistrului, ne-a primit
semeț. Aici îți vine să săruți chipurile strămoșilor
transformate în ziduri din piatră, care au rezistat cuceririlor,
aici dorul de tot ce-i al tău, dar nu e la tine, devine mai
puternic decât hotarele.

27
 După secole zbuciumate la Hotin domnește o liniște
tristă. În fața paraclisului construit de Ștefan cel Mare – una
din cele mai valoroase lucrări în piatră, ne oprim pentru o
clipă și răsfoim filele de istorie. Cetatea Hotinului, cu ziduri
drepte înspre malul Nistrului, ne duce cu gândul la marii
domnitori, ce ne-au făcut istorie și ne-au lăsat o moștenire de
la munte până la mare.

Din
presă
168 de
cuvinte

32. Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare, a fost domnul Moldovei între anii 1457
şi 1504. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de
diplomat, acţiunile sale pentru apărarea integrităţii ţării,
iniţiativele pentru dezvoltarea culturii, au determinat admiraţia
unor iluştri contemporani. În timpul domniei lui Ştefan cel
Mare, ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea
Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre
Carpaţi – Cetatea Neamţului, iar pe Şiret – Cetatea Romanului.
Ţara era stabilă din punct de vedere politic şi bogată din punct
de vedere spiritual. Buna securitate a drumurilor îmbia pe
negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova
de la Marea Neagră spre Lvov...
Ultimii ani de domnie fură ani de pace. După o domnie
îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri,
în cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire
deosebită. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici,
Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu
drepturi aproape egale.

Nicolae
Dabija
28
 162 de cuvinte

33. Petru Movilă – Mitropolitul Kievului

Petru Movilă s-a născut la Suceava, în 21 decembrie
1596, în familia viitorului domnitor al Moldovei Simion
Movilă. Familia Movilă făcea parte din nobilimea poloneză.
In Polonia, Petru Movilă a studiat la Şcoala Frăţiei Ortodoxe
din Lvov unde a studiat: gramatica, teologia, retorica,
poetica, dialectica, limba slavonă, greacă şi latină. În 1627
devine arhimandrit-egumen la Pecerska Lavra din Kiev, iar
în 1633 este ales arhiepiscop-mitropolit al Kievului, al
Galiţiei şi al în-tregii Rusii.
Petru Movilă începe cu refacerea vechilor biserici,
continuând cu ridicarea altora noi şi culminând cu întemeierea
Academiei din Kiev. Nu a uitat nici un moment originea sa
românească. Marele arhiereu este înmormântat la Pecerska
Lavra din Kiev.
Există mai multe asociaţii culturale şi religioase, care au
drept obiect al activităţii lor studierea operei şi personalităţii lui
Petru Movilă. Demne de amintit sunt: „Asociaţia
Ucraina-România a Academiei Teologice” din Kiev şi
Societatea de prietenie ucraineano-română „Petru Movilă”
din Kiev.
Pavel
Blaj 164 de
cuvinte

34. Viața nouă de școlar

Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu,
ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe

29
franceze, germane și grecești. Obligația de a ne trezi
dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit de doamna
Cuénim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu
care nu erau deprinși. O mie de mici mizerii ce sunt legate
de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul,
neodihna și examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră
la o disperare amară...
Cea mai scumpă petrecere a mea consista întru a mă sui
pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din
toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile
Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea
cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea
în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul
necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de
călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari,
frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson
Cruzoe...
Vasile
Alecsandri
171 de
cuvinte

35. Talentul de a fi om
Talentul de a fi om este o noţiune socială concretă şi
ţine de etică. A vedea, înseamnă a vedea mama şi pruncul ei.
Câtă nădejde pune mama în copil! Este cutremurătoare
natura sentimentului acestuia. Până la lacrimi răscoleşte
sensibilitatea, de care multă lume nici nu bănuieşte, egalând-
o cu însăşi inconştiinţa, dar atât de viabil şi de matern se
transmite prin naştere. Este adevărat că dintre toate, întâiul şi
cel mai mare este talentul că te-ai născut. Acesta mă face să
cred că la naştere toţi pruncii sunt deopotrivă de talentaţi,
fiindcă s-au născut, iar ceea ce se întâmplă mai apoi se
defineşte ca o diferenţiere a acestui prim talent.
30
 Pentru mine chipul maicei uşor înclinat asupra frunţii
deschise pruncului, pe care atât de des l-am văzut în pictura
lumii, înseamnă însăşi starea talentului.
Asupra zbuciumatei lumi actuale văd chipul înclinat al
mamei ca o nădejde, o credinţă... Nădejdea în copil, credinţa
în copil o mai citesc şi astfel: nădejdea în talent, credința în
talent.
Ion Vatamanu
161 cuvinte

36. Rățușca cea urâtă

Ce frumos era la țară! Era în mijlocul verii; grâul îsi

legăna spicele-i galbene, ovăzul era încă verde, și prin
livezi fânul era așezat în căpițe mirositoare. Barza se
plimba de colo-colo cu lungile-i picioare rosii, vorbind în
limba egipteană, limba pe care o învățase de la mama ei.
În jurul câmpiilor și livezilor se ridicau păduri mari,
înlăuntrul cărora erau lacuri adânci.
Da, cu adevarat era nespus de frumos la țară! Razele
soarelui se revărsau asupra unui castel vechi împrejmuit
cu șanțuri adânci. Foi mari de lipan se înclinau de pe
ziduri deasupra apei; și erau așa de late, încât copiii se
puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate
ca în adâncul unei păduri.
Intr-o astfel de ascunzătoare își făcuse cuibul o rață,
și îsi clocea ouale, era foarte nerăbdătoare să-și vadă puii.
Nimeni nu venea pe la ea să-i facă vizită, pentru că
celorlalte rațe le plăcea mai mult să înoate de-a lungul
șanțurilor, decât să vină să bleotocărească sub frunzele de
lipan cu dânsa.

31
 Hans Cristian Andersen
169 de cuvinte

37. Lebedele
Un stol de lebede zbura spre ţările calde. Zbura peste
mare. A plutit pe deasupra apei o zi şi o noapte, apoi încă o
zi şi încă o noapte, fără să se odihnească. Pe cer era lună
plină şi lebedele vedeau departe sub ele apa sinilie.
Obosiseră tot fluturând din aripi, dar nu se opreau, ci zburau
mai departe. În frunte erau lebedele bătrâne, voinice, în spate
– cele mai tinere și mai firave.
O lebădă tânără zbura în urma tuturora. Puterile îi
secaseră. Ea dădea din aripi, dar nu mai izbutea să se ţină de
stol. Atunci, desfăcându-le, îşi încetă zborul. Lebăda se lăsă
pe apă strângându-şi aripile. Marea tresări sub ea şi o legăna.
Spre dimineaţă un vântuleţ uşor înfiora marea. La
răsărit se împurpura cerul, iar luna şi stelele au devenit mai
pale. Două minuni ale naturii – lebăda și marea.
Lebăda, odihnindu-se puțin, răsuflă din greu şi îşi luă
zborul. Frumoasa pasăre se ridică tot mai sus şi zbură
singură peste tainicele valuri învolburate.

Lev
Tolstoi 166
de cuvinte

38. Nucul
Este poate cel mai frumos și iubit arbore de la noi din
țară, cu coroana lui uriașă, cu scoarța adânc crestată, cu
ramurile puternice și frunzele de un verde intens. Dacii il

32
cunoșteau și il venerau ca arbore magic, ca sursă de hrană și ca
medicament. Nu cu mult timp în urmă, existau încă pâlcuri
întregi de păduri de nuc, păduri doborâte de lăcomia ucigasă a
unor nechibzuiți, și care apoi nu s-au mai regenerat niciodată.
În medicina populară românească, nucul are atât de
multe utilizări, încat s-ar putea face un mic volum de
specialitate cu rețetele medicinale și magice care au fost
culese până acum de etnologi.
Este o curiozitate a lumii botanice, fiind una dintre
plantele care nu acceptă nici o prietenă în preajma sa, ține la
distanță toate insectele și dăunătorii. Secretă o cantitate
impresionantă de iod, iar fructele sale sunt adevărate bombe
energetice, fiind printre alimentele naturale cele mai bogate
în calorii și, totodata, cele mai complete din punct de vedere
nutritiv.
Ilie
Tudor 166 de
cuvinte

39. Porțile de fier

Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n
curmeziș o coamă gălbuie și creață. Dunărea începe să vâjâie
mânioasă, – e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal
în altul. Peste adâncimi se fac ochiuri mari, care rotesc în
loc. Ici apa se scufundă, bătându-se de stânci care nu se văd.
Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede
într-un codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe
sub valuri, nenumărate brațe de piatră. Aici, sub volbura asta
de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor
încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele
din urmă stânci ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul

33
acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare
stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe stânca
colțuroasă și se întinde ca o pânză. Munții, învinși, se dau la
o parte. Zarea se deschide. Cât a luptat Dunărea ca să
străbată-ncoace! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia
în piatră de-a curmezișul Carpaților.
După Alexandru Vlăhuță
170 de cuvinte

40. Anotimpul reînvierii

Deodată, la începutul lui martie, când încep a creşte
zilele şi soarele luceşte într-un chip deosebit, un vânt cald
pornește de la miazăzi.
Vine primăvara grăbită – totuși parcă se oprește
neliniștită și friguroasă în zări. Iarba străbate prin frunzele
uscate, se arată cele dintâi flori: bumbişorii, ghioceii,
viorelele.
Albinele şi-au început dulcele zumzet în copacii
timpurii: la corn, la ulm, la plopi şi la sălcii. În desişuri
albeşte floarea ghiocelului şi un parfum uşor vine pe
adierea amurgului de la toporaşi.
Soarele creşte în căldură şi în lumină, zilele se fac tot
mai lungi şi mai blânde; se apropie cea mai dulce şi mai
poetică serbare a primăverii: înflorirea livezilor. Cresc
mugurii şi încep a se desface pe rând: florile cireşilor şi ale
vişinilor, albe ca o spumă, florile prunilor bătând în verzui,
înfloreşte părul alb ca o bătrâneţe, înfloresc merii cu dulcile
lor nuanţe roz-albe şi trandafirii.
Seara, slăvind sărbătoarea pomilor, privighetoarea cea
fără de pereche îşi începe trilurile ei încântătoare.

34
 Mhail Sadoveanu
162 de cuvinte

41. Sărbătoarea munţilor

Încremeniţi în hora lor veşnică, munţii îşi spală poalele
în apele limpezi ale Ceremuşului. Sus pe crestele lor,
aproape de soare, brazii cresc mai des, făcând loc poienilor
îmbătate de miros de flori. Munții sunt plini de comori și
mulți sunt aceia care au văzut flăcările albastre ce joacă
peste creștetele lor.
Încoace, pe pajiştile cu iarbă dulce ciobanii îşi mână în
fiecare vară mioarele. Au ei, feciorii munţilor, un obicei
strămoşesc, veşnic tânăr prin coloritul şi felu-i de a trezi la
om dragostea de viaţă, de frumos... Înainte de a porni pe
potecile şerpuite ale munţilor, ciobanii se strâng grămadă şi,
punând piciorul pe o stâncă, sună din bucium.
Încep a se clătina vârfurile brazilor, purtând din cetină
în cetină, până hăt departe, sunetele buciumaşilor.
Muntenii, auzindu-le glasul, vin de se adună la poalele
munţilor să le dorească ciobanilor drum bun, vară norocoasă,
să le crească mioarele cu lână plăviţă, să fie lapte și brânză...
Sună buciumul. Sună vesel...

Text
adaptat 160
de cuvinte

42. Viața la țară

Așezată în mijlocul câmpului, pe malul unui iaz de
moară, coliba străjuia un drum mare, întinzându-și umbrarul
deasupra grămezilor de pepeni. Lipoveanul cu femeia și cu

35
două fete încărcau un car cu fân. Îndată ce-l văzură, veniră la
el. Omul, cu capul gol și cu cămașa roșie peste pantaloni, se
apropie de el și-i sărută mâna. Apoi una din ele alergă înăuntrul
colibei și veni cu un fund curat și un ștergar, pe când
lipoveanul scotea dintr-o groapă un pepene enorm, pe care-l
tăie pe fund. Pepenele era minunat. Cu custura înfiptă în miez,
lipoveanul i-l așeză dinainte, și apoi se dete la o parte.
El rămase singur, uitându-se pe câmp. Soarele apunea
în dosul colibei, luminând pieziș miriștele roase. Cât vedea
cu ochii, nu întâlnea decât pete gălbui de oarze secerate, ori
pășuni bătătorite, pe care ici și colo rămăseseră în picioare
curnuți zgribuliți și tufe de sălcioară. Departe, pe drum, un
vălătuc de praf părea că vine spre colibă, cu cine știe ce
cărăuși în mijloc...

După Duiliu
Zamfirescu
168 de cuvinte

43. Arta
Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din
câte natura le desfășoară înaintea lor. Tot ce creează omul e
o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei
pajiști, ale unui suflet, ale unui trup scos din marmură,
câteva însușiri care domnesc pe deasupra celorlalte și pe care
artiștii le potriviesc cu puterea simțurilor oricărui nesimțitor.
Iată arta! Marile genii au simțit în toată viața lor o durere
fără repaos în fața naturii. Ei, care pătrund adânc tainele
culorilor, ale sunetelor, ale formelor și ale simțirilor și rămân
departe de ceia ce vor să se apropie. De câte ori n-au reînceput
iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași
ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în umbră și în expresie,

36
același trup perfect ale cărui linii, moi și pătimașe, se
împletesc cu atâta noroc și cumpănire.De câte ori n-au rupt
volume întregi, n-au spart pânze enorme și n-au aruncat cu
dalta în fața Venerei lor, albă, netedă și moartă!

După Barbu Ștefănescu-Delavrancea

166 de
cuvinte

44. Sufletul
Ce o fi însemnat sufletul pentru om? O mulţime
deplină, o nelinişte? Şi cum simte el necazul și fericirea?
Sufletul este forţa ce-l face pe om liber şi nemuritor.
Dimensiunile lui trebuie să existe între demnitate şi cinste,
că nimic nu este vizibil şi miraculos în acelaşi timp.
Mă simt plină de dragoste, duioşie, bunătate. Şi
mulţumire în viaţă, am numai de la tot ce înseamnă bine.
Rostul vieţii îl văd anume în binefaceri. Neliniştea şi durerea
nu mă lasă în pace, când văd în jurul meu nedreptăţi.
Noi, românii, suntem oameni cu sufletele curate ca apa
izvorului carpatin; cu sufletele mari ca o zi de vară; cu
sufletele bune ca pâinea cea caldă; cu sufletele răbdătoare
ca martirii; cu sufletele darnice ca mila lui Dumnezeu şi
iertătoare ca Hristos. El trebuie să fie bun, luminos, curat,
credincios, devotat. Poate că s-ar asemăna cu o stea ce ne-
ar călăuzi numai spre bine.
Elena
Rusu 162 de
cuvinte
37
 45. O rază de lumină
Acasă era linişte. Atâta linişte, încât Alina îşi auzea
sufletul vibrând. Şi gândurile bune şi rele, care o însoţeau
pretutindeni. Cu atât mai mult acum, când nu reuşise să
treacă primul prag al vieţii. Fusese atât de aproape!
Nimeni nu poate pătrunde gândurile omului şi nici să le
ucidă. Aflase prin cărţile citite că poţi ucide doar trupul
omului, dar gândul, niciodată! Ar fi vrut să-şi dovedească
faptul că învăţase să uite lucrurile rele din viaţă şi să se
concentreze asupra celor bune. Indiferent ce s-ar întâmpla,
ştia că munca nu poate fi o povară. Privi in zare soarele. Atât
cât va mai avea în miezul lui căldură, îi va trimite şi ei o rază
de lumină. Numai atât!
O rază de lumină îi este suficientă omului să se agaţe
de speranţă. Câţi ani au trecut, Doamne, cât timp va mai
lupta împotriva amintirii! Cât timp s-a scurs prin vinele ei
până când a reuşit să înţeleagă că trecutul nu-l poţi schimba.
Doar viitorul îl poţi modela, dar niciodată nu vei reuşi trăind
doar în prezent...
Elena
Rusu 165 de
cuvinte

46. Făt-Frumos
Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul
inimii lui și cu ochii – buzduganul ce sclipea prin nori şi prin
aer ca un vultur de oţel, ca o stea năzdrăvană.

38
 Când era spre seara zilei a treia, buzduganul, căzând, se
izbi de o poartă de aramă şi făcu un vuiet puternic şi lung.
Poarta era sfărâmată şi voinicul intră.
Luna răsărise între munţi şi se odihnea într-un lac mare
şi limpede ca seninul cerului. În fundul lui se vedea, sclipind
de limpede ce era, un nisip de aur, iar în mijlocul lui, pe o
insulă de smarald, înconjurat de un cârd de arbori verzi şi
stufoşi, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele,
lucie și albă – atât de lucie, încât în ziduri se răsfrângea ca
într-o oglindă de argint: dumbravă şi luncă, lac şi ţărmuri. O
luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă
poartă. Şi-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cântece
mândre şi senine.
Mihai
Eminescu 161
de cuvinte

47. Ora îmblinzirii cugetului

Ora îmblânzirii cugetului a început, puţin câte puţin, a
readuce cuvântul la vechea sa origine. Atunci, în acele
vremuri grele, în acele vremuri cumplite, se întâmpla că nici
rugăciunea, nici ora îmblânzirii cugetului nu ajutau. Harul
Domnului e una din cele mai mari taine ale lumii. Râvnim cu
toţii la dânsul, dar peste unii se lasă, peste alţii trece. Uneori
suntem primiţi, alteori rămânem lângă porţile închise.
Părintele Paisie avea o frumoasă psaltire, lucrată de
mâna sa pe muntele Athos. Avea un scris de-o frumuseţe
rară, apoi ştia a lega frumos foile, căci lucrase o vreme la
tipografia de la mănăstirea Pecerska Lavra din Kiev.
Psaltirile lucrate de mâna lui erau preţuite cu mult faţă de
cele scoase de sub tipar-niţă.

39
 Anii de foame şi sărăcie, petrecuţi într-o chilie săpată în
munte, l-au călit, i-au format darul cuvântului scris, darul
cuvântului rostit... Fiind în fruntea schitului, părintele Paisie nu
mai avea când copia psalmi. Faima lui însă creştea zi de zi.
Ion
Druţă
161 de cuvinte
48. Valea Bistriței
Pe tot acest ţinut minunat, stăpânul, podoaba, viaţa,
mişcarea e Bistriţa. Moşul mi-o arată cu mândrie şi dă din
cap fudul, când îi spun că nu mai este în ţară un râu ca dânsa.
Ea nu fuge, nu se strecoară, nu curge, ci înaintează măreţ, cu
toată mica ei adâncime din vara secetoasă, pluteşte regal sub
straja munţilor. Câte nu se ţin de dânsa şi nu vin de la dânsa.
Împărăteasa văii fără pereche!
Patul acesta larg de prund ea l-a răsfirat în clipele ei de
mânie. Plutele aşteaptă impulsul ei şi un val puternic se
aruncă, mişcând toate în pornirea lui nestăpânită.
Şi tot în ea se răcoresc din zbor rândunelele ce trag prin
văzduh cercurile lor elegante; tot din ea îşi culege apa-n
pumni săteanca voinică, aplecată spre undă, şi în ea zburdă,
într-un cuget curat ca apa însăşi, copiii şi copilele, flăcăii şi
fetele satelor.
Margini de piatră şlefuită, păreţi care sprijină dealurile,
podurile trainice şi frumoase fac din acest drum unul din cele
mai mândre ale țării...

După Nicolae Iorga

171 de cuvinte

49. Domnu Trandafir

40
 Ca dânsul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, au fost nişte
apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut
printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, și care, totuşi, au
izbutit să-și îndeplinească cu bine menirea...
Domnu nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat
cântece care erau aşa de frumoase pentru copilăria şi
sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine. Ne-a învăţat să
credem şi în alte lucruri, lucruri pe care mulţi le batjocoreau
în acea vreme, care au rămas în fundul sufletului ca seminţe
bune ce au înflorit bogat mai târziu...
Îmi aduc aminte... într-o sară ne strânseserăm la şcoală,
la împletit panere. Şedeam în cerdac la Domnu şi unul
spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în
primăvara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se
auzea un cântec de fluier.
— Măi băieţi, staţi, c-am să vă citesc şi eu o poveste...
Glasul lui curgea domol, şi basmul ne fermeca pe toţi ca un
cântec frumos...

După Mihail Sadoveanu

163 de cuvinte

50. Gândul

Un sentiment de pace nețărmurită, de oarbă supunere

vremii ce trece și îngălbenește pustiurile, dă priveliștea
locului. Parcă așa trebuia să fie. Deprins acum cu firea
țăranilor, înțelegea mai lesne natura după oameni, decât pe
oameni după natură.
Fluierul drumețului ce noaptea se întoarce acasă, și în
câteva note chinuite spune înduioșarea omului, era harfa

41
pustietății aceleea; chipurile liniștite ale cosașilor
răsfrângeau lumina oarecum târzie a soarelui apunând. Și se
simți el însuși cuprins de descurajare, uitându-se înainte. „O
fi”, această vorbă atât de românească îi veni în minte. Și de
la vorbă îl prinse gândul soartei țăranilor: ce buni erau că o
primeau așa cum era!... Își aduse aminte de hotărârea de a le
face școală, pe care era departe de a o aduce la îndeplinire...
Ia, așa te ia viața, cum ia o apă adâncă un pai și-l poartă
domol de la un cot al malului la un alt cot; apa curge,
înceată, și tu curgi cu ea, fără să poți face ceva...

Duiliu
Zamfirescu
165 de
cuvinte

51. Căpriana
Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă
de cronicari... Cândva, prin părțile acestea erau numai
păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată acolo sus,
în vârful dealului. Se zice, că ridicată a fost cocioaba ceea
de-un sărman călugăr, unul Daniil, alungat din mănăstire
pentru semeţia cuvântului sincer şi deschis, pentru
îndrăzneala de-a spune tuturora verde în faţă ce avea de
spus. Rău de gură cum era, mai mult îşi petrecea vremea prin
exiluri, drept care a şi fost poreclit Daniil Sihastrul.
Mulţi ani s-o fi tot rugat călugărul cela acolo sus, în
vârful dealului, până ce într-o noapte rece şi ploioasă i-a
zărit lumina domnitorul ţării. Venea de la război, se întorcea
după înfrângerea suferită la Valea Albă. Biruit de păgâni,
rămas fără oaste, rănit la picior, domnitorul tocmai căuta un
adăpost să-şi odihnească oasele, să-şi limpezească sufletul.
Ademenit de zarea de lumină din vârful dealului, a venit, a
bătut în uşa cocioabei, rugându-se să fie primit peste noapte.
42
 Ion Druţă
161 de cuvinte

52. Legenda lacului

Odată, trăia o fată de o frumuseţe rar întâlnită. S-a dus
într-o zi la târg și a întâlnit acolo un flăcău voinic și frumos.
Cum s-au văzut, s-au şi îndrăgostit. Flăcăul a rugat-o pe fată
să-i fie mireasă. Dar cununia nu s-a putut face, deoarece
flăcăul a fost luat în armată. Fata îl aştepta. Pe-nserate se
ducea cu ulciorul la izvor și cânta aşa de trist, încât auzind-o
se înduioșau și munții.
Era într-o duminică după-amiază, când, trecând pe
acolo, a fost văzută de un tâlhar, care repezindu-se la ea, a
ridicat-o în şa, zburând ca vântul, printre stâncile înalte, unde
locuia. l-a promis fetei şi aur, şi argint, numai să-l
îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul îşi pierdu
răbdarea şi vroia s-o ia în căsătorie cu sila. Fata a strigat
către munţi, implorându-le ajutor. Stâncile cuprinse de
strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie
torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale.
Acolo au rămas, sub fărâmăturile stâncilor, fata şi
tâlharul. Şi apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând
lacul.
Din
folclor 174 de
cuvinte

53. Maitreyi

43
 Aş vrea să mărturisesc de la început şi clar că niciodată nu
m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în
tovărăşia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era
sigilat şi fascinant în viaţa ei. Nu ştiu ce farmec şi ce chemare
aveau până şi paşii ei. Dar aş minţi dacă n-aş spune că întreaga
mea viaţă din Bhowanipore – nu numai fata – mi se părea
miraculoasă şi ireală. Intrasem atât de repede şi fară rezervă
într-o casă în care totul mi se părea neînţeles şi dubios, încât
mă deşteptam câteodată din acest vis indian, mă întorceam cu
gândul la viaţa mea, la viaţa noastră şi-mi venea să zâmbesc.
Maitreyi mă întrebă într-o zi dacă vreau să învăţ bengaleza,
mi-ar da ea lecţii. Eu îmi cumpărasem deja, din cea dintâi
săptămână, un manual simplu pentru conversaţia bengaleză,
din care citeam pe ascuns, trudindu-mă să prind înţelesul acelor
cuvinte pe care le striga Maitreyi când era chemată sau când
se supăra...
După Mircea Eliade
165 de cuvinte

54. Baba Dochia

Ea a sosit noaptea pe furiş şi s-a grăbit să-şi scuture
cojoacele, ca să-şi afirme stăpânirea... A doua zi cetăţenii s-
au trezit supuşii acestei regine, ai cărei miniştri sunt Crivăţul
şi Gerul, ai cărei curtezani sunt Lupii şi Corbii, ale cărei
armate sunt fulgii de zăpadă şi ţurţurii de gheaţă, ale cărei
palate sunt clădite pe troiene.
Baba se priveşte în oglinda râurilor îngheţate şi poartă
pe frunte o coroană de brilianturi ce te pătrunde de fiori,
când o priveşti, şi te preface în sloi de gheaţă, când te apropii
de dânsa.

44
 Pădurile par ca nişte pete negre pe fundalul alb al
tabloului iernatic. Copacii desfrunziţi au aere de schelete
pârlite de foc şi printre crengile lor zboară mulţime de
păsări: stigleţi, piţigoi, vrăbii, ciocârlani, căutându-şi hrana,
pe când pe cerul noros cârduri de corbi fac manevre
prevestitoare de vijelii.
În toate zările, în toate câmpurile se întinde o pătură
albă, iar pe drumurile dispărute sub zăpădă se văd,
mişcându-se încet sănii cu lemne.
După Vasile
Alecsandri
164 de
cuvinte
45
 Cuprins
1. Cuvânt înainte.................................................................3
2. Ucraina............................................................................4
3. Străvechiul Kiev.............................................................4
4. Luceafărul poeziei românești........................................5
5. Zâna Zorilor ...................................................................5
6. Din memoriile Trubadurului.........................................6
7. Eminescu.........................................................................6
8. Zeița poeziei................................................................... 7
9. Prutul............................................................................... 7
10. Prietenie adevărată.......................................................8
11. Moara cu noroc.............................................................8
12. Frumosul în muzică.....................................................9
13. Despre limba română...................................................9
14. Cum am învățat românește.......................................10
15. Pe drumuri de munte.................................................10
16. Visele...........................................................................11
17. Fetița Dochiei.............................................................11
18. Singur..........................................................................12
19. Moromete...................................................................12
20. Războaiele lui Traian și Decebal............................. 13
21. Legenda albinei..........................................................13
22. Priveliști din țară........................................................14
23. Limba maternă...........................................................14
24. Obiceiuri legate de anotimpuri.................................15
25. Părintele Ghermănuță................................................15
26. Cozia...........................................................................16
27. Odihna.........................................................................16
28. Tradiții minunate....................................................... 17
29. Câmpia Sorocii...........................................................17
30. Ciutura.........................................................................18

46
31. Sfatul păsărilor care pleacă.......................................18
32. Cetatea Hotin..............................................................19
33. Ștefan cel Mare..........................................................19
34. Petru Movilă - Mitropolitul Kievului......................20
35. Viața nouă de școlar..................................................20
36. Talentul de a fi om.....................................................21
37. Rățușca cea urâtă....................................................... 21
38. Lebedele..................................................................... 22
39. Nucul...........................................................................22
40. Porțile de fier..............................................................23
41. Anotimpul reînvierii..................................................23
42. Sărbătoarea munților.................................................24
43. Viața la țară.................................................................24
44. Arta..............................................................................25
45. Sufletul........................................................................25
46. O rază de lumină........................................................26
47. Făt-Frumos.................................................................26
48. Ora îmblânzirii cugetului..........................................27
49. Valea Bistriței.............................................................27
50. Domnu Trandafir....................................................... 28
51. Gândul ...................................................................... 28
52. Căpriana......................................................................29
53. Legenda lacului.........................................................29
54. Maitreyi......................................................................30
55. Baba Dochia...............................................................30

47
Lilia Govornean Olga Ostafii

LIMBA ROMÂNĂ

CULEGERE DE TEXTE
PENTRU DICTĂRI

EVALUAREA FINALĂ DE STAT

CLASA a 9-a

48