re —‘“ Literatura roménd - eseuri penttu clasele 9-12 ‘Scena uciderii color 47 de (Copitolul al Vea personajului epitetul ,desZntata", desemnénd ipocrizia lui Lapusneanul, dar si dezaprobarea fata de planurile acestuia. ‘Asa-zisa Impéicare este sérbatorita printr-un ospai la curtea domneasca, dupa slujpa, la care sunt invitati boieril. Cu toti, in afard de Spancioc si Stroici (care nu aveau Tncredere in domnitor si care aleg s& pardseasca tara), dau curs invitatiei, dar banchetul ia o intorsatura neasteptata pentru acestia, transformandu-se intr-un adevarat méicel. Punctul de tensiune maxima al capitolulul este scena in care se prezinta antiteza dintre reaciile lui Lapusneanul, care ,rddea” si cele ale lui Motoc, speriat de moarte in confruntarea cu domnitorul, ,siindu-se a rade ca s& placa st&panului, dar a carui teama se manifesta prin reactii organice: ,simtea paul zburlindu-i-se pe cap gi dint si ckintanind". Cei doi privesc macelul (toti cei 47 de boieri sunt sfasiati de sabille ‘oamenilor domnitorului), iar Lapusneanul asteapt cu sadism momentul prielnic pentru a se rézbuna pe vornic. Intuitia domnitorului, nascuta dintr-o inteligenta diabolicd, nu da gres, iar norodul, auzind c& la curtea domneasca se petrec niste fapte grozave, se strange la porti, reactionand ca un singur individ, trésdtura psihologica surprinsa magistral de autor. Nemuttumirile invocate de acestia merit o Tecompens, iar Lpusneanul le ofera, la cerere, capul unui boier considerat vinovatul simbolic pentru toate atrocitatile suferite de popor. Personajul colectiv este prezentat pentru prima oard in literatura romana, fiind descris in am&nunt; initial, se remarc& prin derutd, cZici cu tofii venisera la curte ,fara s& stie pentru ce au venit si ce vrea", pentru ca, uterior, st fie manipulati de dorinta domnitorului de rézbunare, si de dorinta ‘ca muljimea sa il ceara pe Motoc, care sa ispaseasca toate pacatele unei conduceri defectuoase. Deruta multimii se rezolva atunci cand 0 voce formuleaza o cerinta pe placul lui Lapusneanul: ,Capul lui Motoc vrem...". Boierului i se pare nedrept sa se sacrifice la cererea prostimii, a unor oameni simpli, ins& vorbele domnitorului denota dorinta sa nestrémutat de a pedepsi toate uneltirile lui Motoc, dandu-i argument chiar proprille vorbe: ,Prosti, dar muti, r’aspunse Lapusneanul cu singe rece; s& omor ‘© mulime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judec& dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti c&nd imi spuneai c& nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara.”. Dupai ce Motoc este lingat de popor, multimea se ‘imprastie, ca si cand acest gest de cruzime ar fi reprezentat rezolvarea tuturor problemelor. Cu abilitate si cinism, Lapusneanul se foloseste de popor pentru a scépa de intrigant si pentru a aduce liniste in randul supusilor, atingandu-si pe deplin scopurile propuse. Tras&turile personajului principal ies din sfera umanului atunci cand acesta construieste, din capetele boierilor, o piramida in functie de rangul lor, reprezentand ,leacul de fric3" pentru sofia sa. Ruxanda este coplesita de aceast imagine macabra, dar si de cruzimea iesita din comun a sotului; in contrast cu reactia ei, Lapusneanul jubileaza, vazAndu-si rézbunarea concretizata si dusmanii Z&cAnd morji, Aceste fapte il incadreaza in tipologia demonului. Utimul capitol prezinta sfarsitul firesc al tranului, dupa inca patru ani in care nu mai ‘omordse niciun boier, aga cum promisese; acesta, chinuit de ,friguri’, traleste drama eputinjei de a conduce, dublata de revolta impotriva celor care, spre a-| mai curata de paicate, il c&lugaresc. Amenintarile sale se indreapta chiar impotriva propriului fiu si a sofiei, dorindu-si sa Ti omoare. in aceasta situatie-limité, Ruxanda si Mitropolitul Teofan, impreund cu Spancioc si Stroici, care venisera s8-i vegheze sfarsitul, iau decizia de a otravi, usurdndu-i chinurile si curmandu-i dorinta de a omori. Chinurile mortii sunt cumplite, iar cei doi boieri savureaz’ momentele cu 0 bucurie sadic&, amplificndu-i reactile organice prin vorbe taioase pedepsitoare: sinvaté a muri, tu care stial numai a omori. Si apucdndu-| amandbi, i tineau emiscat, uitandu-se la el cu o bucurie infernala si mustrandu-.”. Domnitorul isi d& sfarsitul in chinuri, redate in detaliu de narator, ceea ce conferd o tent naturalist scrier: NNenorocitul domn se zvarcolea in spasmele agoniel; spume facea la gurd; dint i soragneau si ochii sai s€ngerafi se holbasera; o sudoare inghetat, - |