Revista de Asistenţ\ Social\, anul XIX, nr. 1/2020, pp.

115-126
www.swreview.ro

Influenţe specifice în consilierea socială

a persoanelor cu dizabilităţi
[Specific Influences in the Social
Counseling of Persons with Disabilities]
Cristina Bălău*
Florina Onaga**
Gabriela Povian***
Alexandru Neagoe****
Remus Runcan*****

Abstract. This paper explores the theoretical implications and the practical meanings of
the application of religious principles in the practice of social work (namely the social
counselling of persons with disabilities) in relation to the current approach, which is
predominantly secular. The research is based, on the one hand, on the religious heritage
of the social work profession and, on the other hand, on the predominantly secular
approaches in the social work field. A first section presents aspects of the social
counselling process for people with disabilities, followed by a section dealing with the
value of professionalism within the social work intervention. A third part focuses on the
roles of the participants in the counselling process, while the fourth one deals with the
relevance of personal religiosity for social intervention. The last section of the paper
presents a qualitative research which has been conducted in order to analyse the perception
of practitioners who are involved in counselling people with disabilities regarding the
role that religiosity can play in professional practice. The quality of the counselling is
not only represented by the quality of the result which was obtained, but also by the
quality of the structure and of the process of the intervention. The study highlighted the
relevance of the action as a whole, the quality of the relationships, the communicative
and strategic planning during the whole process. Based on the results of the research, it
can be stated that a certain level of religiosity of the practitioner in the field of social

* West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd,
Romania. Telephone: 0743520678. E‑mail: cristina.radu69@e‑uvt.ro
** West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd,
Romania. E‑mail: florina.onaga78@e‑uvt.ro
*** West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd,
Romania. E‑mail: gabriela.sandu74@e‑uvt.ro
**** West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd,
Romania. E‑mail: alexandru.neagoe@e‑uvt.ro
***** West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd,
Romania. E‑mail: remus.runcan@e‑uvt.ro
116 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

counselling, contributes both to the efficiency of the practitioner‑beneficiary relationship

and of the beneficiary‑community relationship.

Keywords: disability, counseling, professionalism, religiosity

Introducere
Prin prisma ritmului de schimbare alert şi a mutaţiilor asimilate transformării susţinute în
aproape toate domeniile vieţii, societatea contemporană a ajuns să‑şi exprime încrederea în
capacitatea fiinţei umane de a gestiona singură problemele umanităţii şi de a cuceri frontiere
încă netrecute, susţinând o paradigmă nouă şi temerară care vizează complexitatea evolutivă
a civilizaţiei umane. Această perspectivă doctrinară are însă o orientare divergentă specifi­
cităţilor socio‑culturale, prin ignorarea nevoilor, dificultăţilor şi tragediilor cu care omul se
poate întâlni.
Această lucrare urmăreşte implicaţiile teoretice şi semnificaţiile practice ale aplicării
anumitor principii religioase în practica asistenţei sociale, respectiv în consilierea socială a
persoanei cu dizabilităţi, raportată la abordarea actuală orientată preponderent secular.
Cercetarea are la bază, pe de o parte, surse ale asistenţei sociale de factură religioasă, iar
pe de altă parte, perspectivele devenirii ei sub influenţa factorilor ideologici de secularizare
etico‑socială. Ultima secţiune a lucrării prezintă o cercetare calitativă realizată cu scopul de
a analiza percepţia unor practicieni implicaţi în consilierea socială a persoanelor cu dizabi‑
lităţi cu privire la rolul pe care religiozitatea îl poate deţine în practica profesională. Calitatea
consilierii nu este reprezentată doar de calitatea rezultatului obţinut, ci şi de calitatea struc‑
turii şi a procesului intervenţiei. Studiul a evidenţiat relevanţa acţiunii în ansamblul ei,
calitatea relaţiilor, planificarea comunicativă şi strategică pe parsursul derulării întregului
proces.

Consilierea socială a persoanei cu dizabilităţi

Făcând referire la consilierea persoanelor cu dizabilităţi, conceptele şi principiile care stau
la baza consilierii nu se modifică, ci devin mai evidente datorită faptului că dizabilitatea de
natură fizică sau mentală aduce adesea cu sine etichetarea şi discriminarea, având ca efect
izolarea de societate, făcând uneori deficitară integrarea în societate sau, în anumite cazuri,
imposibilă.
În esenţă, consilierea are la bază îndrumarea, ghidarea, asistarea persoanelor care ape‑
lează la serviciile unui consilier în persoana unui asistent social. Fiind o „activitate psiho‑
logică profesionistă centrată pe relaţia de ajutor în diverse situaţii de criză a unui membru
şi/sau a întregii familii, de impas existenţial al acesteia sau de dificultate în adaptare, rela‑
ţionare şi integrare socială” (Năstasă, 2015), consilierea reprezintă un sprijin important
pentru persoanele cu dizabilităţi, aparţinătorii sau familiile acestora. Oferind un cadru
securizant, fiecare persoană consiliată se va putea simţi liberă să‑şi exprime gândurile,
trăirile, emoţiile, precum şi să îşi analizeze problemele cu scopul de a le înţelege şi de a
găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora.
Cadrul consilierii asigură acceptarea necondiţionată, nediscriminarea, empatia, asculta‑
rea activă (Trancă, Neagoe, 2018; Trancă, Morcan, 2016). Cunoştinţele din partea consili‑
erului privind problematica legată de dizabilitate sunt utile în acest context. Faptul că există
în viaţa persoanei consiliate o dizabilitate face ca procesul consilierii să fie unul în care
 Revista de Asistenţ\ Social\, nr. 1/2020 117

scopul şi obiectivele stabilite să necesite o mare claritate în exprimare, iar consilierul va

trebui să asiste pas cu pas şi cu mare delicateţe persoana cu dizabilităţi pe care o consiliază,
astfel încât aceasta să simtă că este acompaniată în ritmul propriu. Toate deciziile pentru
soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoana cu dizabilităţi sunt clar exprimate,
dezbătute şi bine înţelese.
Unul dintre obiectivele specifice ale consilierii persoanelor cu dizabilităţi se regăseşte în
constatarea şi evidenţierea influenţelor negative ale mediului în care persoana cu dizabilităţi
trăieşte, pentru înlăturarea factorilor externi cu caracter negativ şi considerarea nevoilor
reale, specifice ale acestora. Găsirea resurselor interne şi externe şi utilizarea lor la maxi‑
mum, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii consiliatului, îi va aduce speranţă. Acest lucru
îl va ajuta să înainteze în viaţă şi să‑şi poată continua lupta cu problemele sale, precum şi
să înveţe cum să trăiască cu acestea.

Profesionalismul – valoare în contextul intervenţiei

Modul de lucru al asistenţei sociale profesionale se axează pe cunoştinţe sistematice care
provin din cercetare şi practică. Se recunoaşte atât complexitatea relaţiilor dintre oameni,
cât şi cea a relaţiei dintre om şi mediul său sau capacitatea omului de a fi influenţat de aceste
relaţii şi posibilitatea de a modifica diversele influenţe. Asistenţa profesională se foloseşte
de cunoştinţe din domenii precum dezvoltarea omului, a comportamentului uman, sociologie,
psihologie, pedagogie, pentru a analiza dificultăţile întâlnite şi pentru a facilita schimbări
individuale, organizatorice, sociale sau culturale.
Dintr‑o perspectivă sistemică, segmentul teoretic al asistenţei sociale este compus mai
mult din instrumente şi modele de lucru ce pot fi aplicate practic în desfăşurarea activităţii,
Veronica Coulshed remarcând însă faptul că există o anume contradicţie între realităţile
vieţii şi tehnicile propuse de diferitele teorii, „teoriile asistenţei sociale concurează între ele
şi nu pot fi integrate, deoarece oferă interpretări opuse realităţii sociale” (1993).
Practica asistenţei sociale profesionale combate nedreptatea şi inegalitatea ce există într‑o
societate, găsind răspunsuri în situaţii de criză, pericole, probleme sociale sau personale ce
se ivesc în viaţa cotidiană. Intervenţia asistentului profesionist se întinde de la procesele
psiho‑sociale referitoare la persoană până la participarea în conceperea legislaţiei din dome‑
niul social, planificare şi dezvoltare socială. Aceasta are legătură cu consilierea, asistenţa
socială clinică, terapia de grup, activitatea social‑pedagogică, consiliere şi terapie familială.
Analizând relaţia dintre asistenţa socială şi religie, pe fondul influenţei factorilor de
progres, se poate constata conturarea acestei legături prin prisma reapariţiei temei fenome‑
nului religios ca element important în societate. Profesionalizarea asistenţei sociale, fiind
strâns legată de fundamentarea ei ştiinţifică, poate conferi valorilor spirituale doar un rol
colateral în reflexia asupra teoriei şi practicii. Însă această funcţie colaterală a aspectelor
etico‑religioase este în contradicţie cu însemnătatea tradiţiei creştine în istoria asistenţei
sociale, deoarece modelul fundamental şi motivaţional al asistenţei sociale îşi găseşte izvoa‑
rele de necontestat în creştinism, iar instituţiile creştine din domeniu au un rol determinant,
chiar şi în zilele noastre, în procesul de soluţionare a problemelor sociale.
Rolul credinţei şi al spiritualităţii de‑a lungul secolului al XIX‑lea şi chiar XX, în mod
surprinzător, nu a fost unul foarte bine definit, dar a fost subînţeles. Era ceva normal ca
fiecare să se supună bisericii şi să‑şi îndeplinească misiunea, mai ales în cadrul aşezămin‑
telor ce ţineau de biserică. Îndeplinirea sarcinilor religioase şi caritabile cu rigurozitate şi
renunţare de sine este descrisă într‑o relatare din anul 1894 despre surorile ordinelor catolice
care se ocupau de spitalul din Viena la aceea vreme (Baumgartner, 2006). Relatarea descrie
118 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

atmosfera unei săli din spital ca fiind de o puritate stânjenitoare, linişte, ordine până în cele
mai mici detalii, toate insuflând duhul dragostei şi al altruismului.
Şi în România, asemeni altor spaţii sociale, începuturile asistenţei sociale sunt relaţionate
cu urmărirea bunăstării şi ajutorării celorlaţi în „forma unor acţiuni caritabile, filantropice,
având la bază o motivaţie profund religioasă şi dezvoltându‑se secole de‑a rândul în jurul
mănăstirilor şi bisericilor” (Tomiţă, Baciu, Lazăr, 2012).
De atunci lucrurile s‑au schimbat mult, spiritualitatea monahală a apus, lăsând loc struc‑
turilor seculare. Transformările profunde ale societăţii au condus spre o creştere a complexi‑
tăţii problemelor sociale şi individuale. Această evoluţie presupune o adaptare a capaci­tăţii
de rezolvare a problemelor în fiecare dintre domeniile specifice ale asistenţei sociale (Knapp,
2004). Cerinţele evoluează şi pentru persoanele implicate în activitatea socială, fiind necesară
asocierea cunoştinţelor teoretice cu anumite competenţe de acţiune independentă, apreciere
critică şi responsabilitate, relativ la modul de abordare material, personal, social sau orga‑
nizatoric al activităţii efectuate (Knapp, 2004).

Rolurile participanţilor în procesul consilierii

Tematica relevantă în conceperea procesului intervenţiei sociale este reprezentată de statutul
persoanei cu dizabilităţi. Pe de o parte, există o abordare exterioară, ce determină un statut
încorsetat de rigorile societale, iar pe de altă parte, o abordare interioară, personalizată, ce
descrie un statut influenţat de motivaţiile şi concepţiile personale ale profesionistului.
Consilierul se confruntă continuu cu o concepţie determinată societal, aflată în dependenţă
tot mai pronunţată de factori de natură ştiinţifică, culturală, politică sau economică, în
contrast cu o necesitate personală autentică conturată de sentimentele morale ale demnităţii
şi valorizării egale a tuturor fiinţelor umane, necesitate generată de un anumit nivel individual
al religiozităţii.
În interiorul acestui conflict, consilierul caută să atingă un anumit grad al calităţii con‑
silierii, fapt care reprezintă mai mult decât stabilirea faptică a contactului, deoarece calita‑
tea relaţiei facilitează accesarea individualizată, axată pe situaţia concretă a celui consiliat.
Aceste considerente conduc spre anumite specificităţi ale raportului: a) semnificaţia bilate‑
rală a procedurii; b) empatie şi convergenţă; c) oferirea şi receptarea calităţii în relaţionare;
d) valorizarea nemijlocită a „celuilalt”. Fiecare dintre aceste specificităţi se adresează unui
anumit aspect al conceptului de persoană, însă toate aspectele se suprapun respectului pen‑
tru unicitatea şi valoarea existenţei umane.
Relaţia, drept construct, este deci dependentă de o anumită imagine individualizată asu‑
pra persoanei cu dizabilităţi. Însă atunci când se face apel la fundamentarea ştiinţifică sau
structurarea metodologică a intervenţiei, acest lucru nu încurajează o atare construcţie a
relaţiei dintre consilier şi consiliat. Sunt căutate metode şi tehnici de îndeplinire a sarcinilor
prevăzute de activitate, care pot explica teoretic şi analiza empiric realitatea persoanei cu
dizabilităţi. Profesionistul devine, mai mult sau mai puţin, executorul unor proceduri stan‑
dardizate. Percepţiile sale personale, cu toate că au relevanţă covârşitoare, nu sunt suficient
valorizate.
Prin aceasta, activitatea/intervenţia rămâne în continuare conectată într‑un sistem de
instituţii sugerate societal. Formalizarea activităţii angajatului se reflectă în fişa postului,
unde sarcinile de serviciu apar specificate concret. Dacă realitatea persoanei cu dizabilităţi
este deja cercetată şi modalităţile de intevenţie validate, atunci profesionistul nu trebuie decât
să aleagă una dintre aceste modalităţi şi apoi să o documenteze. Amprenta personală asupra acţi‑
unii poate deveni astfel din ce în ce mai vagă, până la estompare totală, şi această înstrăinare
 Revista de Asistenţ\ Social\, nr. 1/2020 119

poate conduce înspre pierderea motivaţiei. Consilierul se poate percepe pe sine mai mult ca
parte a unui angrenaj decât ca parte a unui proces (intervenţia), de vreme ce participarea sa
personală, subiectivă, pare fără prea mare semnificaţie.
Această conduită prescrisă reiese dintr‑o formalizare a unui cadru normat, legal, în care
se încadrează performanţa profesională, Catherine McDonald (2006) specificând că asistenţa
socială este o activitate modelată de contextul ei instituţional. În context juridic, performanţa
profesională devine o obligaţie contractuală. Consideraţia pentru demnitatea omului nu mai
constituie o valoare morală, ci o cerinţă legalizată a partenerului contractual – angajatorul.
Respectul faţă de valorile morale nu are un conţinut explicit, ci este documentat în conţinu‑
tul managementului calităţii.
Dintr‑o perspectivă personalizată, valorile morale încurajează apropierea de celălalt sau
grija şi înţelegerea pentru problema acestuia. Condiţiile pentru promovarea unei solidarităţi
caritative şi a unui comportament de întrajutorare ar putea fi: a) sensibilizarea unui echili‑
bru între binele personal şi cel comunitar; b) încurajarea aderării la comunitate; c) anga‑
jament cetăţenesc – împreună şi pentru toţi (Pompay, 2000); d) competenţe cetăţeneşti
concretizate de o informare asupra tuturor posibilităţilor oferite de mediu; e) cultura dia‑
logului, prin deschidere şi aprecierea pentru valorile celorlalţi; f) participare la iniţiativa
locală. Acestea ar favoriza dezvoltarea sistemului comunitar caracterizat de principiile solida‑
rităţii, participării, dreptăţii sociale şi consensului social al valorilor.

Religiozitatea – valoare în cadrul intervenţiei sociale

Religia are un rol important şi, evident, în sferele vieţii umane – familiale, economice,
sociale, demografice. Devenirea umană este marcată, după cum evidenţia Viktor Frankl
(2009), de necesitatea de a căuta şi găsi sensul vieţii. În religie omul găseşte răspunsuri cu
privire la ceea ce există, la ceea ce poate fi cunoscut şi cu privire la scopul vieţii. Dacă
accepţiunea asupra religiei se referă la ceea ce oamenii fac cu privire la ceea ce este
transcendent, sacru, religiozitatea este conceptul care face referire la diferenţele umane
individuale în ceea ce priveşte prezenţa şi intensitatea unei astfel de tendinţe religioase.
Ca fiinţă religioasă, omul denotă un comportament specific. Manifestările exterioare ale
credinţei religioase, conţinutul şi influenţa credinţei individuale asupra alegerilor pe care
individul ca practicant le face în viaţă se circumscriu religiozităţii. Cucoş (1999) vorbeşte
despre religiozitate ca „o stare psihică derivată din credinţa într‑un principiu suprem, etern
şi imuabil”. Astfel, omul religios consideră că Dumnezeu stăpâneşte şi direcţionează uni‑
versul. Exprimarea experienţelor religioase, atât la nivel individual, cât şi în cadrul comu‑
nităţii de credincioşi, are efecte sociale şi constituie baza socializării sub aspect religios.
Religiozitatea, în accepţiunea lui Goodman (1992), echivalează cu importanţa pe care o
are religia în viaţa unei persoane. Această însemnătate se poate manifesta ca o legătură
emoţională cu religia, ca practicare a rugăciunii şi participării la slujbele religioase, ca
integrare a religiei în activitatea zilnică, ca o demonstrare a cunoştinţelor despre aspectele
caracteristice religiei. Goodman observă că pot exista diferenţe între nivelurile declarative
şi cele aplicative care conturează raportarea personală la religie.
În structura sa, religiozitatea încorporează dimensiuni cognitive, emoţionale, motivaţio‑
nale, compor­tamentale. Acestea fac referire la un set de credinţe, la o anumită doctrină, la
anumite ritualuri şi practici religioase, la frecventarea şi apartenenţa individuală la o comu‑
nitate religioasă, la calitatea de membru al unei instituţii religioase. Influenţa pe care reli‑
giozitatea o are asupra comportamentului uman este un indicator cu privire la intensitatea
credinţei religioase, cu privire la interiorizarea şi identificarea cu religia pe care individul
120 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

o îmbrăţişează. Diverse studii oferă indicii deosebite în acest sens. Credinţa religioasă,
precum şi apartenenţa la un grup religios influenţează principiile morale ale indivizilor
(Johnson, Hill, Cohen, 2011; Jost et al., 2014). Persoanele religioase sunt mai preocupate
de nevoile celorlalţi şi se implică frecvent în activităţi de voluntariat şi întrajutorare (Jackson,
Bachmeier, Wood, Craft, 1995; Ruiter, DeGraaf, 2006). Religiozitatea sporeşte interacţiu‑
nea socială şi cultivă motivaţia spre afiliere socială (Ellison, George, 1994; Hayward,
Krause, 2014). În ultimii ani se observă o preocupare intensă a denominaţiunilor creştine
faţă de corectitudine şi justiţie socială, o aplecare pentru susţinerea drepturilor civile şi
aplicarea eticii creştine pentru atenuarea sărăciei şi a inegalităţilor economice şi sociale
(Williams, 2002).
În topica referitoare la religie este necesară sublinierea distincţiei dintre religiozitate şi
spiritualitate. Astfel, accepţiunile asupra religiozităţii fac referire la modalitatea, mijlocul
prin care se ajunge la sacru, iar cele privitoare la conceptul de spiritualitate implică acţiunea
de căutare propriu‑zisă a sacrului. Pe de altă parte, religiozitatea presupune apartenenţa la
o credinţă şi la o formă de organizare religioasă, biserica, de exemplu, pe când spirituali‑
tatea face referire la relaţia personală transcedentală cu fiinţa superioară, cu divinitatea.
Indiferent de conceptele utilizate, se observă, aşa cum specifica Neagoe (2018), existenţa
în literatura de specialitate a unei multitudini de subiecte care abordează relaţia de interde‑
pendenţă dintre religie, religiozitate, spiritualitate şi asistenţa socială. Intervenţia socială este
realizată de fiinţe umane şi pentru fiinţe umane care au o credinţă religioasă care le ghidează
demersurile profesionale. Atunci când religiozitatea este privită într‑o lumină pozitivă, i se
poate înţelege valoarea pe care o poate aduce în cadrul intervenţiei sociale.

Analiza percepţiei practicienilor implicaţi în consilierea socială

a persoanelor cu dizabilităţi cu privire la rolul religiozităţii
în practica profesională
În acest scop, s‑a recurs la un procedeu de cercetare calitativ‑empirică, în contextul căreia
s‑a aplicat tehnica interviului semi‑structurat, urmărind logica internă a scopului central,
deopotrivă cu aparenta complexitate a obiectului studiului (Steinert, Thiele, 2000), pentru
sondarea relaţiei dintre religiozitate (spiritualitate) şi etica profesională specifică, capacitatea
de a gestiona probelmele, capacitatea de a oferi oportunităţi şi funcţia de susţinere a efortului
în vederea menţinerii funcţionalităţii sistemului (generare de cunoaştere). Ca premisă a
acestei cercetări se consideră profesionalismul şi experienţa participanţilor în activităţi ce
implică contactul direct cu persoane cu dizabilităţi.
În vederea cercetării s‑au stabilit următoarele obiective:
1) Identificarea influenţelor specifice în abordarea procesului de consiliere a persoanelor
cu dizabilităţi.
2) Investigarea calităţilor şi competenţelor necesare activităţii de consiliere.
3) Identificarea unor indicii despre implicarea religiozităţii în stabilirea strategiilor de
intervenţie.
4) Analizarea modului în care practicienii apreciază influenţa valorilor/principiilor
moral‑cre­ştine în contextul intervenţiei sociale.
5) Investigarea capacităţii de accesare a valorilor centrate pe celălalt.
6) Identificarea diferenţelor de atitudine existente între participanţi raportat la religiozitate.
 Revista de Asistenţ\ Social\, nr. 1/2020 121

Metodologie
Pentru atingerea acestor obiective s‑a utilizat tehnica interviului semi‑structurat sau semi‑directiv,
o modalitate de culegere a datelor ce are la dispoziţie întrebările cu rol în ghidarea interviului,
ca atare creând posibilitatea de a solicita informaţii sau explicaţii suplimentare, oferind
oportunitatea persoanei intervievate să dea răspunsuri mai ample, prin care să pună în valoare
pregătirea sau experienţa proprie.
Prezentarea întrebărilor se axează pe tehnica funnel (pâlnie), în încercarea de a obţine
răspunsuri legate de un concept complex, printr‑o întrebare iniţială generală, care urmăreşte
anumite comentarii ulterioare din partea persoanei intervievate. Interviurile s‑au desfăşurat
pe o perioadă de două săptămâni, datele s‑au colectat în scris, se păstrează anonimatul, atât
în legătură cu datele personale ale subiecţilor, cât şi cu locul de desfăşurare a activităţii,
notându‑se doar tipul de instituţie unde subiectul îşi desfăşoară activitatea.
Eşantionul este format din zece persoane şi a fost stabilit conform criteriilor: studii
superioare (de preferat în domeniul asistenţei sociale), experienţă în domeniu, domenii
diversificate de activitate. Astfel, studiile sunt în următoarele domenii: asistenţă socială,
ştiinţele educaţiei, psihologie, sociologie, filologie, teologie.
Criteriul reprezentativ este însă cel al experienţei acumulate în timp, pentru o mai bună
oglindire a procesului de transformare şi devenire a asistenţei sociale, atât ca domeniu al
practicii, cât şi ca domeniu ştiinţific. Acest proces, după cum se specifică şi în articolul
„Primele forme de asistenţă socială în România” (www.lidumitrualexe.ro), se găseşte în
strânsă legătură cu: a) procesul de transformare a societăţii – dacă în comunism bunăstarea
cetăţenilor însemna uniformizarea economică, lipsa şomajului, iar salariul era principala
formă de venit pentru majoritatea locuitorilor, în economia de piaţă specifică capitalismului
sunt vizibile diferenţe în ceea ce priveşte bunăstarea cetăţenilor; în această situaţie, la nivel
societal se impune necesitatea de a asigura resurse pentru categoriile defavorizate, precum
şi o sporire a prestaţiilor sociale; b) procesul de individualizare, specific postmodernităţii;
c) procesul de democratizare, ca urmare a despărţirii definitive de comunism. Domeniul de
operare al asistenţei sociale – determinat de conexiunile existente între modul de constituire
a problemelor sociale şi modul de combatere a acestora sau de relaţiile existente între ide‑
alurile umanitare sau democratice şi drepturile omului sau justiţia socială – reflectă, în timp,
valori rezultate din respectul pentru egalitatea şi demnitatea tuturor fiinţelor umane.
Domeniile activităţii profesionale ale participanţilor la studiu sunt: servicii sociale,
persoane cu dizabilităţi, copii cu dizabilităţi, protecţia drepturilor copilului, persoane vârst‑
nice, educaţie, consiliere psiho‑pedagogică.
Instrumentul ales pentru colectarea datelor necesare studiului este ghidul de interviu
semi‑structurat, la conceperea căruia s‑au avut în vedere calitatea de a trezi interesul per‑
soanei intervievate, de a stabili măsura în care persoana intervievată corespunde criteriilor
eşantionării şi de încadrare în obiectivele cercetării, pentru o maximizare a validităţii şi a
fiabilităţii răspunsurilor. Întrebările stabilite sunt de diferite tipuri, în funcţie de stadiul
desfăşurării interviului: de probă, cu scopul stabilirii legăturii cu subiectul; de ghidare,
care conţin varianta de răspuns; bazate pe un criteriu, în relaţie cu obiectivele stabilite;
ajutătoare, pentru precizarea unor afirmaţii anterioare; de verificare, pentru confirmarea
unor răspunsuri; de completare, pentru a trece la alt subiect.
122 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

Rezultatele cercetării
Analiza conţinutului datelor colectate a scos în evidenţă mai multe aspecte ale percepţiei
practicienilor implicaţi în consilierea socială a persoanei cu dizabilităţi, cu privire la rolul
pe care religiozitatea îl poate deţine în practica profesională.
a) Analizând răspunsurile cu privire la influenţa personală asupra modalităţilor de intervenţie,
s‑a constatat ambivalenţa acestora. O parte a subiecţilor întrevede o diferenţă în nivelul de
percepţie asupra problemelor, cauzată de „fundalul” propriu, de propriile traume sau experienţe,
precum şi de experienţa în domeniu şi de gradul de pregătire profesională. „Suferinţa profundă
a persoanelor cu dizabiltăţi, dar şi nevoia acută a acestora sau a aparţinătorilor lor de a fi
ascultaţi cu privire la situaţiile problematice cu care se confruntă” pot impresiona mult.
Cealaltă parte consideră că nivelul de percepţie a problemelor nu diferă semnificativ de
la un profesionist la altul, pentru că, în general, este un demers cognitiv, clientul identificând
problema împreună/sau cu sprijinul profesionistului la care apelează, ca rezultat al unui
demers cognitiv pe care cei doi îl parcurg împreună. De obicei, este de dorit ca sistemul
client să identifice şi să numească problema şi să ia decizia că doreşte să o rezolve,
profesionistul fiind persoana care îl acompaniază în rezolvarea ei, doar dacă clientul doreşte
să o rezolve. Astfel, procesul de intervenţie nu ar depinde de percepţia profesionistului asupra
problemei clientului său, ci, din contră, de modul în care clientul conştientizează problema
pe care o experimentează şi de decizia lui de a o soluţiona.
b) Pe baza răspunsurilor la întrebările relevante temei referitoare la calităţi, competenţe
sau valori, s‑au identificat diferite norme şi valori implicate în practica profesională, atât
valori ale asistenţei sociale, cât şi valori morale sau valori creştine. În raport cu clienţii:
respectul pentru unicitatea, demnitatea, valorile acestora, dreptul la autodeterminare, acţiunea
în interesul superior al copilului. În raport cu colegii: respect reciproc, spirit de colegialitate,
capacitate de lucru în echipă. În raport cu instituţia: respectarea tuturor angajaţilor, a
regulamentului de ordine internă şi a procedurilor de lucru stabilite în instituţie. Atitudinea
faţă de valorile creştine este în general pozitivă, accentuându‑se „rolul călăuzitor al învăţă­
turilor lui Isus: iubirea, iertarea, credinţa în ajutorul divin, plăcerea în a face bine oamenilor
fără a aştepta nimic în schimb, căutarea sensului divin în tot ceea ce se întâmplă”.

Activitatea desfăşurată la locul de muncă îmi oferă şansa/posibilitatea de a putea fi principalul

motor al schimbării pentru persoanele vulnerabile, acordându‑le astfel suportul necesar în
depăşirea/rezolvarea propriilor probleme cu care se confruntă.
Profesia de asistent social nu necesită calităţi excepţionale, activitatea de asistenţă socială
presupune totuşi nişte trăsături la nivel personal ale specialistului (empatie, autenticitate,
atitudine pozitivă, ascultare activă etc.), printre care două calităţi esenţiale – maturitate
emoţională şi cunoaştere de sine –, fără de care această activitate ar pierde din eficacitate.

În domeniul asistenţei sociale s‑au enumerat ca puncte forte: „cunoştinţe teoretice solide;
implicare activă în desfăşurarea activităţilor şi sarcinilor de lucru; bun ascultător, empatic,
autentic: evoluţie profesională într‑un timp scurt; maturitate emoţională şi cunoaştere de
sine; atitudine pozitivă; coordonare şi managementul timpului; capacitate de lucru în
echipă; rezistenţa la efort şi oboseală; cunoaşterea şi acceptarea propriilor limite”.
Pe lângă acestea, au fost amintite şi „capacitatea de a avea empatie, să asculţi activ, să
poţi citi printre cuvinte, să ai răbdare, să fii mereu informat şi înţelept”, să priveşti persoana
cu dizabilităţi „ca pe orice persoană normală din jurul tău”.
 Revista de Asistenţ\ Social\, nr. 1/2020 123

c) Modalităţile de intervenţie se constituie în instrumente tehnice sau instrumente creative

sau o combinaţie a celor două, care sunt la dispoziţia profesionistului şi pe care acesta trebuie
să le mânuiască în procesul de acordare a ajutorului. Aceste modalităţi sunt selectate de
fiecare profesionist în parte, în funcţie de cunoştinţele, abilităţile şi valorile sale profesionale,
dar şi personale. Pe parcursul intervenţiei, acesta selectează acele mijloace care i se potrivesc,
pe care le stăpâneşte sau pe care le creează – intervenţia socială presupunând un proces
creativ care nu se realizează doar prin tehnici standardizate – şi pe care le poate utiliza, în
funcţie de structura personalităţii sale, de valorile profesionale, personale, dar şi în funcţie
de specificul şi valorile instituţiei şi/sau serviciului social în care activează ca profesionist.
Ţelul tuturor demersurilor din practică este reprezentat de „stimularea potenţialului
individual al persoanei afectate” şi crearea unor „componente pozitive în mediul social care
să faciliteze descoperirea autonomiei şi calităţii vieţii”. Stimularea trebuie să se adapteze la
„necesităţile individuale şi posibilităţile individuale”, să aibă ca scop „creşterea independenţei”,
dar şi să „creeze condiţii care să‑i asigure o viaţă socială în toată dimensiunea ei, propice
dezvoltării”.
Spre exemplu, unul dintre factorii pozitivi semnalaţi, care ar putea influenţa procesul de
dezvoltare a copilului cu sindrom Down, este „dimensiunea religioasă a intervenţiei”. Pentru
persoana intervievată, credinţa în Dumnezeu a devenit mult mai importantă decât realizarea
pe plan personal sau profesional. Nu practică „în mod regulat rugăciunea”, ci „în orice
moment în care consideră că‑I poate mulţumi lui Dumnezeu pentru ceva sau Îi poate cere
ajutorul”. Ea consideră „credinţa şi dragostea cele mai importante în îngrijirea copilului cu
Down”. Influenţa pozitivă a spiritualului şi, în general, a mediului în care creşte, în evolu‑
ţia acestui copil, s‑a remarcat prin faptul că de‑a lungul anilor „a făcut progrese semnifica‑
tive, atât în sfera comportamental‑cognitivă, cât şi în sfera deprinderilor de viaţă independentă”.
„Este sociabil, relaţionează foarte clar cu adulţii, are răbdare să ducă o activitate la final,
a învăţat să citească, să scrie, să socotească, face operaţii simple de adunare, scădere,
înmulţire şi împărţire, desenează şi e creativ”.
O altă persoană implicată în munca cu cei afectaţi de sindromul Down şi nu numai, având
o experienţă considerabilă (de peste cincisprezece ani), a explicat că s‑a preocupat de „ori‑
entarea religioasă a clienţilor săi şi le‑a oferit oportunităţi să discute pe această temă, atât
lor, cât şi aparţinătorilor”. Cu toate că „este dificil de comunicat pe subiectul spiritualităţii
cu persoane care de multe ori nu au abilităţi primare de comunicare”, se străduieşte să
„stimuleze familia şi să o sensibilizeze în implicarea religiei”.
Religia poate reprezenta „un punct forte în procesul de integrare a persoanelor cu diza‑
bilităţi”, iar „sprijinul din partea comunităţilor religioase ar trebui să fie mai mare”. De
asemenea, o „pregătire corespunzătoare a practicienilor din domeniul social ar fi extrem de
benefică”.
d) Se recunoaşte în unanimitate importanţa cunoştinţelor acumulate în perioada studiului,
dar şi a experienţei câştigate pe parcursul practicii. „Cunoştinţele sunt o componentă a
profesiei de asistenţă socială, alături de valori şi deprinderi”, atât „cunoştinţe teoretice
solide, dar şi valori şi atitudini particulare în sfera intervenţiei”. Totodată, pot fi dezvoltate
„abilităţi şi deprinderi necesare pentru practicarea acestei profesii, îndeplinind astfel scopurile
şi rolurile specifice conjugate lor”.
Una dintre preocupările de bază ale unui profesionist în domeniul social se consideră a
fi aceea de „a se informa mereu despre ceea ce este nou”, „despre descoperirile noi care
se fac, pentru că, în general, sistemul de cunoştinţe despre om este într‑o continuă înnoire”.
S‑au enumerat următoarele domenii care ar putea sprijini activitatea socială: psihologie
(socio‑psihologia, psihologia comunicării), pedagogie, sociologie (s‑au menţionat şi politica,
124 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

economia), medicină (dizabilităţi, dependenţe, probleme psihiatrice), drept (asigurări sociale,

dreptul muncii, protecţia copilului), economia firmei (organizare, funcţionare) şi, nu în
ultimul rând, teologie (consiliere, principii, valori).

A fi profesionist în domeniul asistenţei sociale înseamnă a fi conştient de importanţa învăţării

continue, pe toată durata vieţii, a te informa despre tot ceea ce este nou, pentru a selecta
ceea ce poţi exersa cu succes în procesul de ajutare.

„Cunoştinţele sunt în continuă înnoire, deoarece şi problemele oamenilor sunt din ce în

ce mai complexe”, iar între acestea, „cele spirituale au un rol decisiv”. O implicare a teo‑
logiei practice, aplicate, s‑ar suprapune dezvoltării ştiinţei asistenţei sociale, prin procese
de învăţare, introduse în studiul asistenţei sociale, care „să aplice o relativizare a propriei
libertăţi în favoarea realităţii şi depăşirii suferinţei altora”.
Problema competenţelor profesionale ar avea cam acelaşi parcurs, asemănător cu cel al
cunoştinţelor. Se presupune că aceste competenţe „trebuie să zidească pe o temelie formată
dintr‑un gram de înclinaţie pentru lucrul cu oamenii, o motivaţie puternică pentru a ajuta
oamenii aflaţi în nevoie (unii numesc asta pasiune), o capacitate de a vibra la problemele
umane, de a empatiza cu oamenii din jur, şi un munte de perseverenţă”.
Competenţele se pot forma în timp, iar exersarea lor în practica profesională poate
reprezenta „cheia calităţii intervenţiei”. În ce priveşte formarea competenţelor, se mai spe‑
cifică metodele şi tehnicile învăţate – „acele procedee standardizate mai mult sau mai puţin,
care sunt algoritmizate şi se pretează studiului şi exersării în contexte mai simple” – „îmbi‑
nate cu valori moral‑creştine, cunoştinţe şi preocupări noi care vin cu problemele complexe
ale clienţilor”, acestea ar conduce treptat la „competenţă profesională”.
e) La analizarea convingerilor religioase ale clienţilor, s‑a constat că în unele cazuri nu
se consideră necesară implicarea laturii spirituale, „poate există, dar oamenii se tem să o
reflecte, identificându‑se cu ideea de instituţie publică”, însă respectul faţă de convingerile
fiecăruia este unanim împărtăşit, deoarece „religia joacă un rol important în viaţa oricui”.
De mai multe ori s‑a precizat că religiozitatea poate să joace un „rol foarte important în
valorificarea punctelor tari ale clientului” şi un „punct de sprijin în intervenţie, în special,
în situaţiile de intervenţie în criză”.
f) S‑a constat că, pe de o parte, influenţa religiozităţii se consideră „decisivă” în adoptarea
comportamentului faţă de ceilalţi şi în încercarea de a deveni „un om mai bun” pentru cei
din jur, iar pe de altă parte, „în relaţiile cu oamenii, pentru a nu critica şi pentru a oferi
mereu înţelegere”. „Latura spirituală ar trebui să se simtă în atitudinea oamenilor”, în
„bunătatea faţă de aproapele, respectul, aşa-numita iubire creştinească, se simte firesc, nu
se afişează şi se pare că nu poate fi impusă în fişa postului”.
S‑a evidenţiat că spiritualitatea creştină conferă întregului cadru al procesului intervenţiei
„respectul faţă de voinţa proprie a omului”, „de planurile sale eşuate”, de „speranţele
deşarte”, de „biografia sa întreruptă de diverse evenimente”, iar recunoaşterea eşecului nu
este privită cu intoleranţă, misiunea fiind aceea de a ajuta clientul „să iasă din starea de
asistat” şi să „trăiască pe picioarele proprii”, de a menţine „funcţionalitatea socială a per‑
soanei”, „urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă familial şi comunitar”, „punând
mai presus de interesele proprii sau decât confortul propriu ajutorarea celui aflat în nevoie”.
Pe baza valorilor moral‑creştine, misiunea generală a intervenţiei sociale poate deveni
„restaurarea demnităţii umane a individului”. În funcţie de domeniul implicării persoanelor
intervievate, misiunea aceasta a fost descrisă ca:
• integrare socială sau evitarea excluziunii sociale;
• asistarea în găsirea de soluţii pentru creşterea calităţii vieţii;
 Revista de Asistenţ\ Social\, nr. 1/2020 125

• recunoaşterea problemelor;
• găsirea resurselor ce stimulează autodeterminarea.

Concluzii
În urma cercetării percepţiei practicienilor implicaţi în consilierea socială a persoanei cu
dizabilităţi cu privire la rolul pe care religiozitatea îl poate deţine în studiul şi practica
profesională, s‑au desprins câteva idei:
a) consilierea presupune o perspectivă complexă asupra celui consiliat, iar problemele cu
care se confruntă consilierul se constituie în evenimente multidimensionale;
b) valorile moral‑creştine conferă practicianului o libertate în cadrul responsabilităţilor sale
şi induc conduite bazate pe principii care determină o relaţie corectă faţă de beneficiarii
serviciilor sociale şi faţă de colegi sau supervizori;
c) „religia practicată” poate să joace un rol foarte important în valorificarea punctelor tari
ale clientului şi poate constitui un punct de sprijin în intervenţie, în special în situaţiile
de intervenţie în criză; spiritualitatea creştină poate fi regăsită, pentru că „ea se ascunde
în stare latentă undeva înlăuntrul fiecăruia”; o persoană completă nu poate fi definită
la singular: „nu este bine ca omul să fie singur” – aceasta înseamnă şi capacitatea omului
de a ajuta şi de a purta poveri ale semenilor săi;
e) este necesară considerarea relevanţei profesionalismului practicienilor, prin care se face
referire nu numai la abilităţile şi competenţele profesionale, ci la întreaga lor capacitate
de cooperare, organizare şi flexibilitate, atitudine, comportament pozitiv şi, nu în ultimul
rând, principii spiritual‑creştine fundamentate.

Din perspectiva unei „Ethic of Care” (Tronto, 1993), elementele unei astfel de etici nu pot
fi separate, ci trebuie considerate ca părţi ale unui întreg. Dintre aceste elemente se desprind
patru, ce pot fi definite ca virtuţi: atentivitate (Attentiveness), responsabilitate (Responsability),
competenţă (Competence) şi responsivitate (Responsiveness). Atenţia acordată nevoilor
„celuilalt” este generată de compasiune, de aceea şi ultimul element se referă la responsi‑
vitate, deoarece consilierul trebuie să recunoască dacă acţiunile sale sunt utile şi acceptate.
Religiozitatea, drept componentă a unei viziuni cuprinzătoare asupra fiinţei umane sau
ca dimensiune umană, poate fi integrată în abordarea consilierii sociale a persoanelor cu
dizabilităţi. Astfel, intervenţia se orientează potrivit realităţii individuale, consideră nevoile
fundamentale ale omului, resursele acestuia şi contextul lui social. Strategiile de intervenţie
necesare se circumscriu scopului ultim de a menţine sau reconsidera persoana ca subiect al
propriei ei realităţi, protejând drepturile omului.
Pe baza rezultatelor cercetării, se poate afirma că un anumit nivel de religiozitate al
practicianului din domeniul consilierii sociale contribuie atât la eficientizarea relaţiei
practician‑beneficiar, cât şi a relaţiei beneficiar‑comunitate.

Referinţe
Baumgartner, I. (2006). Christlicher Glaube als Qualität ¼Christian Belief as Quality½. În J. König,
C. Oerthel, H.-J., Puch (Eds.). Visionen sozialen Handels. Menschlich + Fachlich +
Wirtschaftlich ¼Social Trade Visions. Human + Subject Specific + Economic½ (pp. 325-334).
ConSozial 2005. München: Allitera.
Coulshed, V. (1993). Practica asistenţei sociale ¼Social Work Practice½. Bucureşti: Alternative.
Cucoş, C. (1999). Educaţia religioasă ¼Religious Education½. Iaşi: Polirom.
126 Cristina Bălău, Florina Onaga, Gabriela Povian, Alexandru Neagoe, Remus Runcan /
Influenţe specifice în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi

Ellison, C.G., George, L.K. (1994). Religious involvement, social ties, and social support in a
Southeastern community. Journal for the Scientific Study of Religion, 33, 1, 46-61. doi:
10.2307/1386636.
Frankl, V. (1984/2009). Omul în căutarea sensului vieţii ¼The Man Looking for the Meaning of
Life½. Bucureşti: Meteor Press.
Goodman, N. (1992). Introducere în sociologie ¼Introduction to Sociology½. Bucureşti: Lider.
Hayward, R.D., Krause, N. (2014). Religion, mental health, and well-being: Social aspects. În
V. Saroglou (Ed.), Religion, personality, and social behavior (255-280). New York: Psychology
Press.
Jackson, E.F., Bachmeier, M.D., Wood, J.R., Craft, E.A. (1995). Volunteering and charitable
giving: Do religious and associational ties promote helping behavior? Nonprofit and Voluntary
Sector Quarterly, 24, 59-78.
Johnson, K.A., Hill, E.D., Cohen, A.B. (2011). Integrating the study of culture and religion:
Toward a psychology of worldview. Social and Personality Psychology Compass, 5, 137-163.
Jost, J.T., Hawkins, C.B., Nosek, B.A., Hennes, E.P., Stern, C., Gosling, S.D. (2014). Belief in
a just god (and a just society): A system justification perspective on religious ideology. Journal
of Theoretical and Philosophical Psychology, 34, 56-81.
Knapp, G. (2004). Qualitätsentwicklung in der Sozialen Arbeit ¼Quality Development in Social
Work½. În G. Knapp, Soziale Arbeit und Gesellschaft. Entwicklungen und Perspektiven in
Österreich ¼Social Work and Society. Developments and Perspectives in Austria½ (692-701).
Klagenfurt/Ljubljana/Wien: Hermagoras/Mohorjeva.
McDonald, C. (2006). Challenging Social Work. The institutional context of practice. New York:
Palgrave Macmillan.
Năstasă, L. (coord.) (2015). Consilierea familiei aflate în impas. O abordare psihologică şi
educaţională ¼Family Counseling in the Impasse. A Psychological and Educational Approach½.
Bucureşti: Eikon.
Neagoe, A. (2018). Faith Matters in Social Work: Conceptual frameworks for addressing spirituality
in social work practice. Timişoara: Editura de Vest.
Pompay, H. (2000). Solidarität und Hilfeverhalten in der Lebensräumen der Menschen ¼Solidarity
and Assistance in People’s Habitats½. Freiburg: Sonderdrucke aus der Albert-Ludwigs-Universität
Freiburg.
Ruiter, S., DeGraaf, N.D. (2006). National context, religiosity, and volunteering: Results from
53 countries. American Sociological Review, 71, 191-210.
Steinert, E., Thiele, G. (2000). Sozialarbeitsforschung für Studium und Praxis. Einführung in die
qualitativen und quantitativen Methoden ¼Social Work Research for Studies and Practice.
Introduction to Qualitative and Quantitative Methods½. Köln: Fortis.
Tomiţă, M., Baciu, L., Lazăr, T.A. (2012). Organizarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă
socială în România ¼Organization and functioning of the social work system in Romania½.
Bucureşti: Pro Universitaria.
Trancă, L.M., Morcan, O.A. (2016). Intervenţia multidisciplinară în cazul demenţei Alzheimer
¼Multidisciplinary intervention in Alzheimer’s dementia½. În E. Bucur, V.M. Bucur (Eds.),
Asistenţa Socio-Medicală Comunitară. Provocări şi soluţii pentru protecţia socială a sănătatea
comunitară ¼Socio-medical assistance community services. Challenges and solutions for the
social protection of community health½. Timişoara: Editura de Vest.
Trancă, L.M., Neagoe, A. (2018). The importance of positive language for the quality of interpersonal
relationships. Agora Psycho-Pragmatica, 12, 1, 69-77.
Tronto, J.C. (1993). Moral Boundaries: A Political Argument for an Ethic of Care. New York,
London: Routledge.
Williams, P.W. (2002). America’s religions: From their origins to the twenty-first century. Urbana
and Chicago: University of Illinois Press.
*** Primele forme de asistenţă socială în România. Evoluţia sistemului de asistenţă socială ¼The
first forms of social work in Romania. Evolution of the social work system½. Disponibil online:
http://www.ciasdumitrualexe.ro/re-surse-pentru-asistentii-sociali/istoricul-asistentei-sociale-in-
romania/. Accesat la 10.01.2020.
 Revista de Asistenţ\ Social\, anul XIX, nr. 1/2020, pp. 127-137
www.swreview.ro

Practica asistenţei sociale

între religios şi secular
[Social Work Practice
between Religious and Secular]
Alexandru Neagoe*
Cristina Bălău**

Abstract. This article discusses the practice of social work in relation to the evolution
of the religious phenomenon, as well as the relevance of Christian spirituality in the
context of the growing secularization of social life. The introduction offers a brief overview
of the stages of development in the history of the social work profession, from its beginning
to the modern professional social services (including the analysis of the religious factor
in this development). The first section of the article describes some of the recent evolutions
in the relationship between religion and society, starting from the premise that secularization
constitutes a challenge for Christian spirituality, both at European and Romanian levels.
Two subsections are included here, discussing the social mission of the church and the
role of religion in social work. The second section analyzes the organization and
functioning of the religious initiatives, focusing especially on religious organizations in
a secular environment, in the context in which many theoreticians recognize the reliability
of religious‑based systems. The last section presents the conclusions of the present article,
with special reference to the religiously‑determined changes in society and the influence
of the religious values on social work practice. Such values can have a significant contribution
to the renewal of the moral conscience towards human beings. Christian values, in
particular, are described as being capable to offer people meaning, value and dignity
and, at the same time, to offer a positive contribution to the practice of professional
social work.

Keywords: social work, secular society, Christianity, values

Introducere
Domeniul asistenţei sociale, ca profesie, are la bază o complexă reţea constituită din valori,
teorii şi practici. Drepturile omului şi justiţia socială reprezintă fondul motivaţional al acţiunii

* West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd, Romania.
E‑mail: alexandru.neagoe@e‑uvt.ro
** West University of Timişoara, Faculty of Sociology and Psychology, 4th V. Pârvan Blvd, Romania.
Telephone: 0743520678. E‑mail: cristina.radu69@e‑uvt.ro
Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.