În legătură cu informația apărută în presă vizavi de intenția Combinatului de
panificație „Franzeluța” S.A. de a majora prețurile la pâine începând cu 1 ianuarie, facem următoarele precizări:
1. Informația aparută în spațiul public nu este veridică
2. Toate informațiile cu caracter manipulatoriu ce apar în spațiul public induc în eroare consumatorii, de aceea venim cu un apel la corectitudine, pornind de la interesul major de a oferi cetățenilor doar informații obiective. 3. Despre toate schimbările ce țin de activitatea "Franzeluța" S.A., inclusiv cele ce țin de prețuri, noi tot timpul am comunicat transparent, venind și cu argumentarea de rigoare. Așa vom proceda și în continuare, informând obiectiv consumatorii.
Solicităm respectuos abținerea de la distribuirea oricăror informații și comentarii
neveridice, reiterând și pe această cale disponibilitatea noastră de a pune la dispoziția oricui informație corectă despre activitatea întreprinderii.