Moara cu Noroc

Ioan Slavici

Opera “Moara cu Noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in anul 1881 in volumul “Novele
din popor”, este o nuvela psihologica, realista, prezentand atat aspete din societatea
ardeleneasca de la sfarsitul sec. al XIX-lea, cat si o analiza psihologica a personajului
principal, care se degradeaza sub puterea banului.

Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relative reduse, cu un singur
fir narativ, constructie riguroasa si un conflict central. Personajele nu sunt numeroase, fiind
caracterizate succint in functie de contributialor la desfasurarea actiunii.

Aceasta opera se identifica ca fiind nuvela prin naratiunea liniara realizata prin inlantuirea
secventelor narative si importanta accentuata asupra caracterelor personajelor, acestea
dezvaluindu-se in desfasurarea conflictului.

George Calinescu considera ca Moara cu Noroc este “o nuvela solida, cu subiect de

roman. Marile crescatorii de porci in pusta aradana, cu moravurile salbatice ale porcarilor au
ceva din gospodaria istoriilor americane si imense prerii si cete de bizoni”.

Realismul este un curent literar aparut la inceputul secolului al XIX-lea care prin prezenta
veridica si obiectiva a realitatii, isi propune sa dea cititorului impresia ca universul fictional
este o oglinda a realitatii.

Nuvea apartine realismului clasic prin tema, personajele tipice in situatii tipice, atitudinea
critica fata de aspecte ale societatii, reperele spatio-temporale precise, dialogul viu si tehnica
detaliului in descriere si portretizare.

Tema sustine caracterul relist, dar si pe cel psihologic al nuvelei si face referire la efectele
nefaste si dezumanizante ale dorintei de imbogatire, in contextual societatii ardelenesti.
Alete teme care se mai intalnesc in nuvela sunt tema familiei, a destinului, si tema iubirii.
Motivele speifice fiind motivul hanului sau al banului.

Titlu operei este mai degraba ironic. Carciuma numita “Moara cu noroc” inseamna de fapt
“Moara cu ghinion”, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave cum
ar fi crima si nelegiuirea.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa, de la Sf. Gheorghe pana la Paste. Desi aici fixarea actiunii in functie de repere
religioase tine mai degraba de o influenta a viziunii populare, in proza realista indiciile
temporalitatii joaca un rol important in cronologia evenimentelor. Ca reper spatial intalnim
vestul Ardealului, intre Ineu si Ardeal, la “Moara cu Noroc”.
 Perspectiva narativa este obiectiva, viziune din spate, apartinand unui narator omniscient,
omnipresent ai neimplicat, narator la persoana a III-a. Tehnica narativa folosita este tehnica
inlantuirii cronologica si cauzala a secventelor.

Conflictul este predominant psihologic, cuprinzand zbuciumul interior al protagonistului

intre doua dorinte puternice, dar contradictorii: sa ramana om cinstit sau sa se imbogateasca
alaturi de Lica.

Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara linear, faptele fiind narate in cele
17 caliptole, respectandu-se ordinea cronologica a desfasurarii lor

Expozitiunea are dimensiuni neobisnuite. Incipitul si finalul confera sometrie structurii

compozitionale. Ambele sunt realizate prin tehnica punctului de vedere, incluzand vorbele
batranei soacre “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit”. Acest indemn sta la baza intregii actiuni, fixand destinul
personajelor in functie de respectarea sau nerespectarea lui “Simteam eu ca nu au sa iasa
bine, da asa le-a fost dat”.

In expozitiune, descrierea care duce la “Moara cu Noroc” este realizata in maniera

realista, prin tehnica detaliului semnificativ si al locului in care se afla carciuma. Simbolistica
initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia vietii care continua si dupa tragedia
de la carciuma.

Aparitia lui Lica, seful porcarilor, tulbura echilibrul familiei si constituie intriga. Acesta are
rolul de stapan si isi impune inca de la inceput regulile.

Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului de instrainare a carciumarului

fata de familie. Acesta devine mohorat, violent si are gesturi de brutalitate fata de Ana, pe
care o ocrotea pana atunci. Prin intermediul monologului interior sunt relatate framantarile
personajului.

Punctul culminant coincide cu momentul in care Gheita ajunge pe ultima treapta a

degradarii morale. Acesta isi arunca sotia in bratele lui Lica, Ana I se daruiese deoarece Lica
este “om”, pe cand Ghita “nu este decat muiere imbracata in haine barbatesti”.

Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma.
Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide. Singurele personaje care
supravietuiesc incendiului sunt batrana si copiii.

O secventa semnificativa poate fi prima intalnire a lui Ghita cu Lica dupa process.
Samadaul ii vorbeste despre faptele lui necurate si ii destainuie lui Ghita faptul ca un om
poate fi stapanit numai daca ii desoperi punctual slab, iar cel mai periculos defect este
slabiciunea pentru o femeie. Aluzia lui Lica este clara, sugerand ca slabiciunea cea mai mare
a carciumarului este Ana.
 O alta secventa semnificativa este momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a
dezumanizarii morale. Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, acesta isi arunca sotia in
bratele lui Lica, de sarbatorile Pastelui, lasand-o la carciuma, in timp ce el merge sa-l anunte
pe jandarm ca Lica are asupra lui banii furati.

Datorita acestor trasaturi putem concluziona ca opera ____ de ____ intruneste toate
notele definitorii unei nuvele realiste. Aceasta este expresia cea mai inalta a stilului lui Slavici
si una dintre capodoperele literaturii romanesti.