· preocuparea pentru o poezie de cunoaștere, poezia devenind o modalitate de
contemplare a lumii; · se face apel la funcția simbolică a limbajului; · se cultiva principiul disonanței ( eul liric este prins între trăiri contradictorii, între care nu există nicio posibilitate de conciliere); · apare fragmentarismul ( poemul modernist se constituie din secvențe fără legături evidente între ele); · se impune estetica urâtului (trăsătura prezentă în poezia lui T. Arghezi) · apar metafore surprinzătoare, revelatorii (în poezia lui Blaga) ( încearcă să scoată la iveală ceva ascuns despre faptele pe care le revelează, prin intermediul mijloacelor concrete, imaginare, metaforele revelatorii încearcă "revelarea unui mister") · se observă intelectualizarea emoției (în poezia lui Barbu) · caracteristica dominanta a limbajului ar fi ambiguitatea; · se observă folosirea sintaxei eliptice și contorsionată; · depersonalizarea (detașarea artistului fata de sentiment, pentru că acesta reprezintă o "intoxicație a inimii" astfel, poezia modernistă este elaborata "la rece", iar eul poetic tinde să fie o prezentă tot mai discretă); · dezumanizarea (reprezintă faza accentuată a depersonalizării ); · metamorfoza (poetul modernist surprinde lucrurile, dar și limbajul într-o continuă metamorfoză, altfel spus, poetul golește cuvintele de toate semnificațiile lor, atribuindu-le serii noi ți infinite de sensuri); · apare principiul fanteziei dictatoriale (poetul nu mai redă/exprimă, ci creează universuri posibile, care se supun doar propriei sale imaginații); · poeții moderniști sunt indiferenți la gustul publicului comun; · noul limbaj se caracterizează prin: preferința pentru versul alb, tehnica ingambamentului (continuarea unei idei în versurile următoare, scrisă cu literă mică de la început de rând);