D.

Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 5 MĂSURI REGULATE

Cursul 4

5 Măsuri regulate
O altă proprietate importantă pe care o pot avea măsurile este proprietatea de regularitate. Aceasta permite să
aproximăm măsura unei mulţimi cu măsuri ale unor mulţimi cu o structură mai simplă.

Definiţia 5.1 Fie (X, τ ) un spaţiu topologic. ∪

1. O mulţime F ∈ P(X) se numeşte de tip Fσ dacă există (Fn )n∈N ⊆ Fτ aşa ı̂ncât F = Fn .
∩
n∈N
2. O mulţime G ∈ P(X) se numeşte de tip Gδ dacă există (Gn )n∈N ⊆ τ aşa ı̂ncât G = Gn .
n∈N

Observaţia 5.2 Mulţimile de tip Fσ şi mulţimile de tip Gδ sunt τ -boreliene.

Fie (X, τ ) un spaţiu topologic şi fie A ⊆ P(X) o σ-algebră aşa ı̂ncât τ ⊆ A.

Definiţia 5.3 Fie µ : A → [0, ∞] o măsură pe A.

1. Măsura µ se numeşte τ -regulată exterior dacă ∀A ∈ A, µ(A) = inf {µ(D) | D ∈ τ şi A ⊆ D}.
2. Măsura µ se numeşte τ -regulată interior dacă ∀A ∈ A, µ(A) = sup{µ(F ) | F ∈ Fτ şi F ⊆ A}.
3. Măsura µ se numeşte τ -regulată dacă este τ -regulată exterior şi interior.

Observaţia 5.4 Dacă µ este τ -regulată exterior, măsura unei mulţimi A-măsurabile poate fi aproximată cu
măsuri ale mulţimilor τ -deschise ce conţin mulţimea respectivă, iar dacă µ este τ -regulată interior, măsura unei
mulţimi A-măsurabile poate fi aproximată cu măsuri ale mulţimilor τ -ı̂nchise conţinute ı̂n mulţimea respectivă.

Propoziţia 5.5 Dacă µ : A → [0, ∞] este o măsură σ-finită şi τ -regulată exterior, atunci
∀A ∈ A şi ∀ε > 0, ∃D ∈ τ astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D\A) < ε.

Demonstraţie. Fie A ∈ A şi presupunem mai ı̂ntâi că µ(A) < ∞. Cum µ(A) = inf{µ(D) | D ∈ τ şi A ⊆ D},
pentru un ε > 0, există D ∈ τ astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D) < µ(A) + ε. Deoarece µ(A) < ∞, obţinem
µ(D\A) = µ(D) − µ(A) < ε. Prin urmare

∀A ∈ A cu µ(A) < ∞ şi ∀ε > 0, ∃D ∈ τ, astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D\A) < ε. (48)
∪
Fie acum A ∈ A astfel ı̂ncât µ(A) = ∞. Deoarece µ este σ-finită, există (An )n∈N ⊆ A aşa ı̂ncât A = An şi
n∈N
ε
µ(An ) < ∞, ∀n ∈ N. Fie ε > 0. Atunci, ∀n ∈ N, din (48), ∃Dn ∈ τ astfel ı̂ncât An ⊆ Dn şi µ (Dn \An ) < n+2 .
∪ ∪ ∪ ∪ 2
Fie D = Dn . Avem D ∈ τ şi A ⊆ D. Deoarece D\A = Dn \ An ⊆ (Dn \An ), rezultă:
n∈N n∈N n∈N n∈N
( ) ∞ ∞
∪ ∑ ∑ ε ε
µ(D\A) ≤ µ (Dn \An ) ≤ µ (Dn \An ) ≤ = < ε.
n=0 n=0
2n+2 2
n∈N

Deci,
∀A ∈ A cu µ(A) = ∞ şi ∀ε > 0, ∃D ∈ τ astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D\A) < ε. (49)
Prin urmare, din (48) şi (49),
∀A ∈ A şi ∀ε > 0, ∃D ∈ τ astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D\A) < ε.

Corolar 5.6 Dacă µ : A → [0, ∞] este o măsură σ-finită şi τ -regulată exterior, atunci µ este τ -regulată interior.

27
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 5 MĂSURI REGULATE

Demonstraţie. Fie A ∈ A şi fie mulţimea E = {µ(F ) | F ∈ Fτ şi F ⊆ A}. Deoarece ∅ ∈ Fτ şi ∅ ⊆ A, rezultă
că µ(∅) ∈ E şi deci E ̸= ∅.
Dacă F ∈ Fτ cu F ⊆ A, atunci µ(F ) ≤ µ(A) şi deci µ(A) este un majorant pentru E. Arătăm că µ(A) este cel
mai mic majorant al mulţimii E.
Deoarece A ∈ A, rezultă cA ∈ A şi aplicând propoziţia precedentă mulţimii cA, pentru un ε > 0, există D ∈ τ
astfel ı̂ncât cA ⊆ D şi µ (D\cA) < ε. Fie F = cD. Atunci F ∈ Fτ , F ⊆ A şi µ(A\F ) = µ(A∩D) = µ(D\cA) < ε.
Deoarece A = F ∪ (A \ F ), obţinem µ(A) = µ(F ) + µ(A \ F ).
Dacă µ(A) = ∞, cum µ(A \ F ) < ε, rezultă µ(A) = ∞ = µ(F ) şi atunci µ(A) ∈ E. Deci, ı̂n acest caz, µ(A) este
cel mai mare element al mulţimii E şi atunci µ(A) = sup E.
Dacă µ(A) < ∞, rezultă µ(A) = µ(F ) + µ(A \ F ) < µ(F ) + ε şi deci µ(A) este cel mai mic majorant al lui E,
adică µ(A) = sup E.

Proprietatea de mai sus poate fi reformulată astfel:

Corolar 5.7 Dacă µ : A → [0, ∞] este o măsură σ-finită, atunci µ este τ -regulată exterior dacă şi numai dacă
µ este τ -regulată.

Teorema 5.8 Dacă µ : A → [0, ∞] este o măsură σ-finită, τ -regulată şi completă, iar A ∈ P(X), atunci
următoarele afirmaţii sunt echivalente:
1. A ∈ A;
2. ∀ε > 0, ∃F ∈ Fτ , ∃D ∈ τ astfel ı̂ncât F ⊆ A ⊆ D şi µ (D \ F ) < ε;
3. ∃F ∈ P(X) de tip Fσ şi ∃I ∈ A µ-neglijabilă astfel ı̂ncât A = F ∪ I;
4. ∃G ∈ P(X) de tip Gδ şi ∃I ∈ A µ-neglijabilă astfel ı̂ncât A = G \ I.
Demonstraţie. (1)⇒(2)
Presupunem că A ∈ A şi fie ε > 0. Din Propoziţia 5.5 obţinem:
ε
∃D ∈ τ astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D\A) < . (50)
2
ε
Deoarece cA ∈ A, din Propoziţia 5.5, ∃G ∈ τ astfel ı̂ncât cA ⊆ G şi µ(G\cA) < .
2
ε
Fie F = cG. Atunci F ∈ Fτ , F ⊆ A şi µ(A\F ) = µ(A ∩ G) = µ(G\cA) < .
2
Prin urmare
ε
∃F ∈ Fτ astfel ı̂ncât F ⊆ A şi µ(A\F ) < . (51)
2
Din (50) şi (51) rezultă µ(D\F ) = µ((D\A) ∪ (A\F )) = µ(D\A) + µ(A\F ) < ε.
În concluzie,
∀ε > 0, ∃F ∈ Fτ , ∃D ∈ τ astfel ı̂ncât F ⊆ A ⊆ D şi µ (D\F ) < ε.
(2)⇒(3) şi (2)⇒(4)
1 1
Pentru orice n ∈ N∗ , luând ı̂n (2) ε = , ∃Fn ∈ Fτ , ∃Dn ∈ τ astfel ı̂ncât Fn ⊆ A ⊆ Dn şi µ(Dn \Fn ) < .
∪ ∩ n n
Fie F = Fn şi G = Dn . Rezultă că F este de tip Fσ , G este de tip Gδ şi F ⊆ A ⊆ G. Cum
n∈N∗ n∈N∗
F, G ∈ Bτ ⊆ A, avem G \ F ∈ A.
∩ ∪ 1
Deoarece G\F = Dm \ Fm ⊆ Dn \Fn , ∀n ∈ N∗ , rezultă µ(G\F ) ≤ µ (Dn \Fn ) < , ∀n ∈ N∗ .
∗ ∗
n
m∈N m∈N
Trecând la limită, obţinem µ(G\F ) = 0.
Întrucât A \ F , G \ A ⊆ G \ F şi măsura µ este completă, obţinem că A \ F şi G \ A sunt µ-neglijabile. Prin
urmare A = F ∪ (A \ F ) = G \ (G \ A). Deci (3) şi (4) sunt demonstrate.
(3)⇒(1)
Presupunem că ∃F ∈ P(X) de tip Fσ şi ∃I ∈ A µ-neglijabilă astfel ı̂ncât A = F ∪ I. Întrucât F ∈ Bτ ⊆ A,
rezultă A ∈ A.
(4)⇒(1)
Presupunem că ∃G ∈ P(X) de tip Gδ şi ∃I ∈ A µ-neglijabilă astfel ı̂ncât A = G \ I. Întrucât G ∈ Bτ ⊆ A,
rezultă A ∈ A.

Observaţia 5.9 În demonstraţia teoremei de mai sus, ipotezele µ este măsură σ-finită şi τ -regulată exterior
folosesc doar ı̂n implicaţia 1 ⇒ 2, fără să utilizăm completitudinea măsurii. De asemenea, ipoteza µ măsură
completă este folosită doar ı̂n implicaţiile 2 ⇒ 3 şi 2 ⇒ 4, fără să fie nevoie de ipotezele µ măsură σ-finită şi
τ -regulată exterior.

28
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

Corolar 5.10 În condiţiile teoremei precedente avem A = {F ∪ I | F este de tip Fσ , I este µ-neglijabilă} =
{G \ I | G este de tip Gδ , I este µ-neglijabilă}.
În paragraful următor vom construi un exemplu remarcabil de măsură regulată şi anume măsura Lebesgue.

6 Măsura Lebesgue
În continuare considerăm X = R, mulţimea numerelor reale.

∪
n ∑
n
Lema 6.1 Dacă [a, b] ⊆ (ai , bi ), atunci b − a ≤ (bi − ai ).
i=1 i=1

∪
n
Demonstraţie. Deoarece a ∈ (ai , bi ), există i0 ∈ 1, n aşa ı̂ncât a ∈ (ai0 , bi0 ). Considerăm algoritmul:
i=1

pasul 0: k = 0;
pasul 1:
Dacă b ∈ (aik , bik ), atunci STOP;
∪
n
Deoarece a < bi0 < ... < bik ≤ b, avem bik ∈ [a, b] ⊆ (ai , bi ) şi deci, ∃ik+1 ∈ 1, n aşa ı̂ncât bik ∈ (aik+1 , bik+1 );
i=1
k ← k + 1;
Repetă pasul 1.

∪
n
Deoarece b ∈ (ai , bi ), există j ∈ 1, n aşa ı̂ncât b ∈ (aj , bj ) şi, prin urmare, algoritmul se va opri după m + 1
i=1
paşi, unde 0 ≤ m < n. În consecinţă avem bik ∈ (aik+1 , bik+1 ), ∀k ∈ 0, m − 1, şi deci

ai0 < a < bi0 < bi1 < ... < bim−1 ≤ b < bim .

De aici obţinem:

∑
m−1 ∑
m−1 ∑
n
b − a ≤ bim − ai0 = (bi0 − ai0 ) + (bik+1 − bik ) ≤ (bi0 − ai0 ) + (bik+1 − aik+1 ) ≤ (bi − ai ).
k=0 k=0 i=1

Fie S semiinelul {(a, b] | a, b ∈ R, a < b} ∪ {∅}. Definim funcţia de mulţime λ : S →[0, ∞] prin:
{
b − a, A = (a, b]
λ(A) = .
0, A = ∅

Teorema 6.2 Funcţia λ este numărabil aditivă pe S.

Demonstraţie.
∪ Fie un şir de mulţimi nevide (An )n∈N ⊆ S astfel ı̂ncât Am ∩ An = ∅, pentru m ̸= n, şi
not.
An = A ∈ S.
n∈N
Cum A, An ∈ S, ∀n ∈ N, rezultă că A = (a, b] şi An = (an , bn ], ∀n ∈ N. Deoarece An ⊆ A, ∀n ∈ N, avem:

a ≤ an < bn ≤ b, ∀n ∈ N. (52)

Fie n ∈ N. Deoarece Ai ∩ Aj = ∅, pentru i ̸= j, avem ai ̸= aj , pentru i ̸= j. Fără să restrângem generalitatea

putem presupune că a0 < a1 < .... < an (ı̂n caz contrar, redenumim mulţimile A0 , A1 , ..., An astfel ı̂ncât să avem
ordinea dorită). Atunci, pentru orice i ∈ 0, n − 1 avem:
}
(ai , bi ] ∩ (ai+1 , bi+1 ] = ∅
⇒ bi ≤ ai+1
ai < ai+1

şi deci
∑
n ∑
n ∑
n ∑
n−1 ∑
n−1
λ(Ai ) = (bi − ai ) ≤ (bi − ai ) + (ai+1 − bi ) = (bi − ai + ai+1 − bi ) + bn − an =
i=0 i=0 i=0 i=0 i=0
(52)
= an − a0 + bn − an = bn − a0 ≤ b − a = λ(A).

29
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

∑
n
Deci, ∀n ∈ N, λ(Ai ) ≤ λ(A) şi atunci, pentru n → ∞, obţinem:
i=0
∞
∑
λ(An ) ≤ λ(A). (53)
n=0

Vom arăta ı̂n continuare inegalitatea inversă:

∞
∑
λ(A) ≤ λ(An ). (54)
n=0
∞
∑ ∞
∑
Dacă λ(An ) = ∞, inegalitatea (54) este evidentă. Vom presupune deci că λ(An ) < ∞.
n=0 n=0
ε ε
Fie un ε > 0 şi fie c ∈ R astfel ı̂ncât 0 < c < min{b − a, }. Pentru orice n ∈ N, notăm cu ebn = bn + n+2 .
2 2
Atunci avem ∪ ∪ ∪
[a + c, b] ⊆ (a, b] = A = An = (an , bn ] ⊆ (an , ebn ).
n∈N n∈N n∈N

Întrucât mulţimea [a + c, b] este compactă, ∃n1 , ..., nk astfel ı̂ncât

k (
∪ )
[a + c, b] ⊆ anj , ebnj .
j=1

Din Lema 6.1 obţinem atunci:

k (
∑ ) ∑
∞ ( ) ∑∞ ( )
ebn − an ≤ ebn − an = ε
b − (a + c) ≤ j j bn + − an
j=1 n=0 n=0
2n+2
∑∞ ∞
∑ ∞
∑
ε ε
= (bn − an ) + = (bn − an ) + .
n=0 n=0
2n+2 n=0
2

ε ε
Mai mult, c < ⇒ b − a − < b − a − c şi deci
2 2
∞
∑ ∑∞
ε ε
b−a− < (bn − an ) + ⇒ b − a < (bn − an ) + ε.
2 n=0 2 n=0

∞
∑ ∞
∑
Cum ε > 0 a fost luat arbitrar, rezultă b − a ≤ (bn − an ), adică λ(A) ≤ λ(An ).
n=0 n=0
∞
∑
Prin urmare, din (53) şi (54), obţinem λ(A) = λ(An ) şi deci λ este numărabil aditivă.
n=0

∪
Observaţia 6.3 Întrucât R = (−n, n], ∅ ∈ S şi λ(∅) = 0, din Exerciţiul 2.2 şi Observaţia 3.5 obţinem:
n∈N

1. λ este finit aditivă pe S.

∞
∑ ∪
2. Funcţia λ∗ : P(R) → [0, ∞], λ∗ (A) = inf{ λ(An ) | (An ) ⊆ S şi A ⊆ An } este o măsură exterioară.
n=0 n∈N

Definiţia 6.4 Funcţia λ∗ se numeşte măsura exterioară Lebesgue, iar Mλ∗ se numeşte familia mulţimilor
măsurabile Lebesgue şi o notăm cu M.

Observaţia 6.5 Din Teorema 3.13 rezultă că M este o σ-algebră, iar restricţia λ∗ |M este o măsură pe M.

Teorema 6.6 (Teorema de existenţă şi unicitate a măsurii Lebesgue) Cu notaţiile de mai sus, A(S) ⊆
M şi există o unică măsură µ : M → [0, ∞] astfel ı̂ncât µ|S = λ.

30
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

Demonstraţie.
Existenţa:
Deoarece S este un semiinel şi λ(∅) = 0, iar funcţia λ este numărabil aditivă pe S, din Teorema I de prelungire
(vezi Teorema 2.4), există o unică măsură ν : C(S) → [0, ∞] astfel ı̂ncât ν|S = λ. Mai exact, ν este definită prin

∑
n ∪
n
ν(A) = λ(Ai ), ∀A = Ai ∈ C(S), unde {Ai }i=1,n ⊆ S cu Ai ∩ Aj = ∅, pentru i ̸= j. (55)
i=1 i=1
∪
Întrucât C(S) este un inel şi R = (−n, n], unde {(−n, n]}n∈N ⊆ C(S), din Teorema III de prelungire (vezi
n∈N
Teorema 3.14) obţinem că A(C(S)) ⊆ Mν ∗ şi νe = ν ∗ |Mν ∗ este o măsură pe Mν ∗ aşa ı̂ncât νe|C(S) = ν.
Cum S ⊆ C(S), avem A(S) ⊆ A(C(S)) ⊆ Mν ∗ . De asemenea, deoarece νe|C(S) = ν şi ν|S = λ, rezultă νe|S = λ.
∪
Arătăm ı̂n continuare că ν ∗ = λ∗ . Fie A ∈ P(R) şi fie (An ) ⊆ S astfel ı̂ncât A ⊆ An . Atunci rezultă:
n∈N

∞
∑ ∞
∑ ∞
∑
ν ∗ (A) ≤ ν ∗ (An ) = νe(An ) = λ(An ).
n=0 n=0 n=0

Prin urmare
∞
∑ ∪
ν ∗ (A) ≤ inf{ λ(An ) | (An ) ⊆ S şi A ⊆ An } = λ∗ (A). (56)
n=0 n∈N
∪
Fie acum (An ) ⊆ C(S) astfel ı̂ncât A ⊆ An . Din teorema de reprezentare a lui C(S) (vezi Teorema 1.12),
n∈N
∪
pn
pentru orice n ∈ N, există {Ani }i=1,pn ⊆ S astfel ı̂ncât Ani ∩ Anj = ∅, pentru i ̸= j, şi An = Ani . Atunci avem
i=1
∪ ∪ ∪
pn ∞ ∑
∑ pn ∞
∑
(55)
A⊆ An = Ani şi deci λ∗ (A) ≤ λ(Ani ) = ν(An ). Prin urmare
n∈N n∈N i=1 n=0 i=1 n=0
∞
∑ ∪
λ∗ (A) ≤ inf{ ν(An ) | (An ) ⊆ C(S) şi A ⊆ An } = ν ∗ (A). (57)
n=0 n∈N

Din (56) şi (57) obţinem ν ∗ (A) = λ∗ (A), ∀A ∈ P(R), şi deci ν ∗ = λ∗ . Urmează că Mν ∗ = M. Din cele de mai
sus avem A(S) ⊆ M. Fie µ = νe. Atunci µ este o măsură pe M astfel ı̂ncât µ|S = λ.

Unicitatea:
Fie A ⊆ P(X) o σ-algebră aşa ı̂ncât S ⊆ A ⊆ M. Atunci C(S) ⊆ A ⊆ M şi deoarece măsura ν este finită (şi deci
σ-finită), din Teorema de unicitate a prelungirii Carathéodory (vezi Teorema 3.17), obţinem că µ|A este unica
măsură care prelungeşte pe ν la A. Cum ν este unica măsură ce prelungeşte pe λ la C(S), obţinem că µ|A este
unica măsură care prelungeşte pe λ la A. În particular, pentru A = M, µ este unica măsură ce prelungeşte pe
λ la M.

Definiţia 6.7 Funcţia µ, construită ı̂n teorema de mai sus, se numeşte măsura Lebesgue (pe R).

Observaţia 6.8 În demonstraţia teoremei anterioare am arătat că ν ∗ = λ∗ . Atunci, din Teorema 3.20 obţinem
µ∗ = ν ∗ = λ ∗ .

Proprietăţile măsurii Lebesgue

Teorema 6.9 Măsura Lebesgue este σ−finită, completă şi Bτ0 ⊆ M.

∪
Demonstraţie. Deoarece ∀A ∈ M, A = A ∩ R = (A ∩ (−n, n]) şi A ∩ (−n, n] ∈ M cu µ(A ∩ (−n, n]) ≤
n∈N∗
µ((−n, n]) = λ((−n, n]) = 2n < ∞, ∀n ∈ N∗ , rezultă că măsura µ este σ-finită.

Din definiţia măsurii Lebesgue şi din Propoziţia 4.2, se obţine că µ este o măsură completă.

Din Teorema 6.6 avem că A(S) ⊆ M şi cum A(S) = Bτ0 (vezi Exerciţiul 1.36), rezultă Bτ0 ⊆ M. Altfel spus,
orice mulţime τ0 -boreliană este măsurabilă Lebesgue.

31
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

Definiţia 6.10 O mulţime A ∈ M se numeşte neglijabilă Lebesgue dacă µ(A) = 0. Notăm cu I familia
mulţimilor neglijabile Lebesgue.

Exerciţiul 6.11 Dacă A ⊆ R astfel ı̂ncât card(A) ≤ ℵ0 , atunci A ∈ Bτ0 ∩ I.

Exerciţiul 6.12 Fie a, b ∈ R, cu a < b. Atunci µ((a, b)) = µ([a, b]) = µ([a, b)) = µ((a, b]) = b − a.

Propoziţia 6.13 ∀A ∈ P(R), µ∗ (A) = inf{µ(D) | D ∈ τ0 şi A ⊆ D}.

Demonstraţie. Fie A ∈ P(R) şi fie mulţimea E = {µ(D) | D ∈ τ0 şi A ⊆ D}. Deoarece R ∈ τ0 şi A ⊆ R,
rezultă că µ(R) ∈ E şi deci E ̸= ∅.
Dacă D ∈ τ0 aşa ı̂ncât A ⊆ D, atunci µ∗ (A) ≤ µ∗ (D) = µ(D) şi deci µ∗ (A) este un minorant pentru E. Arătăm
mai departe că µ∗ (A) este cel mai mare minorant al lui E.
Dacă µ∗ (A) = ∞, atunci E = {∞} şi deci avem µ∗ (A) = inf E. Presupunem ı̂n continuare că µ∗ (A) < ∞.
Atunci, pentru un ε > 0, există (An )n∈N ⊆ S astfel ı̂ncât

∪ ∞
∑ ε
A⊆ An şi λ(An ) < µ∗ (A) + . (58)
n=0
2
n∈N

ε
Pentru fiecare n ∈ N, cum An ∈ S, presupunem An = (an , bn ] şi fie ebn = bn + n+2 .
∪ ∪ ∪ 2 ∪
Notăm cu D mulţimea (an , ebn ). Atunci D ∈ τ0 şi A ⊆ An = (an , bn ] ⊆ (an , ebn ) = D. Deci A ⊆ D.
n∈N n∈N n∈N n∈N
Deducem:
( )
∪( ) ∞
∑ (( )) ∑∞ ( ) ∑∞ (
ε )
µ(D) = µ an , ebn ≤ µ an , ebn = ebn − an = bn + − an =
n=0 n=0 n=0
2n+2
n∈N
∞
∑ ∞
∑ ∞
∑
ε ε (58)
= (bn − an ) + n+2
= λ(An ) + < µ∗ (A) + ε.
n=0 n=0
2 n=0
2

Am aratat că
∀ε > 0, ∃D ∈ τ0 astfel ı̂ncât A ⊆ D şi µ(D) < µ∗ (A) + ε,
care stabileşte că µ∗ (A) este cel mai mare minorant al lui E. Prin urmare µ∗ (A) = inf E.

Observaţia 6.14 Din propoziţia anterioară obţinem că µ(A) = µ∗ (A) = inf{µ(D) | D ∈ τ0 şi A ⊆ D}, ∀A ∈ M,
adică µ este τ0 -regulată exterior. Ţinând seama că măsura Lebesgue este σ-finită, din Corolarul 5.7 rezultă:

Teorema 6.15 Măsura Lebesgue este τ0 -regulată.

Definiţia 6.16 Fie A ⊆ R şi x ∈ R. Se numeşte translata lui A de pas x mulţimea

x + A = {x + a| a ∈ A} = {y ∈ R | y − x ∈ A}.

Exerciţiul 6.17 Fie A ∈ P(R) şi x ∈ R.

1. Dacă A ∈ S, atunci x + A ∈ S şi µ(x + A) = µ(A).

2. c(x + A) = x + cA.
3. Pentru orice T ∈ P(R), T ∩ (x + A) = x + A ∩ (−x + T ).

Teorema 6.18 (proprietatea de invarianţă la translaţii a măsurii Lebesgue) Fie x ∈ R.

1. Dacă A ∈ P(R), atunci µ∗ (x + A) = µ∗ (A).

2. Dacă A ∈ M, atunci x + A ∈ M şi µ(x + A) = µ(A).

32
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

Demonstraţie. 1. Fie A ∈ P(R) şi∪ µ∗ (x + A)∪

x ∈ R. Arătăm mai ı̂ntâi că ∪ ≤ µ∗ (A).
Fie (An )n∈N ⊆ S astfel ı̂ncât A ⊆ An . Atunci x + A ⊆ x + An = (x + An ) şi pentru fiecare n ∈ N,
n∈N n∈N n∈N
deoarece An ∈ S, avem x + An ∈ S şi µ∗ (x + An ) = µ(x + An ) = µ(An ). De aici rezultă că
∪ ∞
∑ ∞
∑
µ∗ (x + A) ≤ µ∗ ( (x + An )) ≤ µ∗ (x + An ) = µ(An ).
n∈N n=0 n=0

∞
∑ ∪
Prin urmare, µ∗ (x + A) ≤ inf{ µ(An ) | (An ) ⊆ S şi A ⊆ An } = µ∗ (A).
n=0 n∈N
Deci,
∀A ∈ P(R), ∀x ∈ R, µ∗ (x + A) ≤ µ∗ (A). (59)
Fie din nou A ∈ P(R) şi x ∈ R. Din (59), pentru A şi x obţinem µ∗ (x + A) ≤ µ∗ (A). Din (59), pentru x + A şi
−x obţinem µ∗ (A) = µ∗ (−x + x + A) ≤ µ∗ (x + A). Prin urmare µ∗ (x + A) = µ∗ (A).

2. Fie A ∈ M. Atunci avem:

∀T ∈ P(R), µ∗ (T ) = µ∗ (T ∩ A) + µ∗ (T ∩ cA). (60)

Fie T ∈ P(R). Din Exerciţiul 6.17 obţinem

T ∩ (x + A) = x + A ∩ (−x + T ) şi T ∩ c(x + A) = T ∩ (x + cA) = x + cA ∩ (−x + T ).

Atunci rezultă
µ∗ (T ∩ (x + A)) + µ∗ (T ∩ c(x + A)) = µ∗ (x + A ∩ (−x + T )) + µ∗ (x + cA ∩ (−x + T )).
Dar, din prima parte a teoremei, µ∗ (x+A∩(−x+T )) = µ∗ (A∩(−x+T )), µ∗ (x+cA∩(−x+T )) = µ∗ (cA∩(−x+T ))
şi µ∗ (−x + T ) = µ∗ (T ). Prin urmare obţinem:
(60)
µ∗ (T ∩ (x + A)) + µ∗ (T ∩ c(x + A)) = µ∗ (A ∩ (−x + T )) + µ∗ (cA ∩ (−x + T )) = µ∗ (−x + T ) = µ∗ (T )

Am demonstrat că
∀T ∈ P(R), µ∗ (T ) = µ∗ (T ∩ (x + A)) + µ∗ (T ∩ c(x + A)),
adică x + A este o mulţime măsurabilă Lebesgue. Atunci µ(x + A) = µ∗ (x + A) = µ∗ (A) = µ(A).

Observaţia 6.19 Toate rezultatele de până acum pot fi generalizate la Rn .

Observaţia 6.20 Cum am văzut ı̂n Exerciţiul 6.11, orice submulţime numărabilă de numere reale este neglijabilă
Lebesgue. Vom arăta ı̂n continuare că există şi mulţimi nenumărabile care să fie neglijabile Lebesgue. Un exemplu
ı̂n acest sens este mulţimea lui Cantor.
Considerăm funcţiile f, g : R → R definite prin
x 2
f (x) = şi g(x) = + f (x), ∀x ∈ R.
3 3
1
Deoarece |f (x) − f (y)| = |g(x) − g(y)| = |x − y|, ∀x, y ∈ R, funcţiile f şi g sunt contracţii pe (R, |·|).
3
Definim funcţia F : P(R) → P(R) prin

F (A) = f (A) ∪ g(A), ∀A ∈ P(R).

( )
2
Din definiţia lui g obţinem că F (A) = f (A) ∪ + f (A) . De asemenea, dacă A ⊆ B, atunci f (A) ⊆ f (B), de
3
unde rezultă că F este monoton crescătoare, adică A ⊆ B ⇒ F (A) ⊆ F (B).
Definim şirul (Cn )n∈N prin: C0 = [0, 1] şi Cn = F (Cn−1 ), ∀n ∈ N∗ .
Atunci avem:
1
C0 = [0, 1] şi este reuniunea a 20 intervale compacte de lungime 0 .
( ) [ ] [ ] 3
2 1 2 3
C1 = F (C0 ) = f ([0, 1])∪ + f ([0, 1]) = 0, ∪ , şi este reuniunea a 21 intervale compacte disjuncte
3 3 3 3
1
de lungime 1 .
3

33
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 6 MĂSURA LEBESGUE

( ) ([ ] [ ]) ( ([ ] [ ]))
2 1 2 2 1 2
C2 = F (C1 ) = f (C1 ) ∪ + f (C1 ) = f 0, ∪ ,1 ∪ +f 0, ∪ ,1 =
[ ] [ ] [ 3] [ ] [ 3] [ 3 ] [3 ] [3 3]
1 2 1 2 7 8 1 2 3 6 7 8 9
0, 2 ∪ 2 , ∪ , 2 ∪ 2 , 1 = 0, 2 ∪ 2 , 2 ∪ 2 , 2 ∪ 2 , 2 şi este reuniunea a 22
3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
1
intervale compacte disjuncte de lungime 2 .
3
ş.a.m.d.
1
În general, Cn este reuniunea a 2n intervale compacte disjuncte de lungime n .
3
Deoarece C1 ⊆ C0 şi F este monoton crescătoare, obţinem:

C2 = F (C1 ) ⊆ F (C0 ) = C1 ⇒ C3 = F (C2 ) ⊆ F (C1 ) = C2 ⇒ ...

Prin urmare (Cn )n∈N este un şir descendent.

Definiţia 6.21 Limita şirului (Cn ) se numeşte mulţimea lui Cantor şi se notează cu C. Deci
∩
C = lim Cn = Cn .
n∈N

Exerciţiul 6.22 Mulţimea lui Cantor are următoarele proprietăţi:

1. C ∈ Fτ0 ,
2. C este τ0 -compactă,
3. µ(C) = 0,
4. Mulţimea [0, 1]\C este densă ı̂n [0, 1],
5. Cardinalul mulţimii C este puterea continuului, c.

Observaţia 6.23 Cum am văzut ı̂n Teorema 6.9, are loc incluziunea Bτ0 ⊆ M. Vom arăta ı̂n continuare că
această incluziune este strictă, adică:

Teorema 6.24 Există mulţimi măsurabile Lebesgue care nu sunt boreliene.

Demonstraţie. Deoarece Bτ0 ⊆ M, rezultă card(Bτ0 ) ≤ card(M). Din Teorema 1.38 avem card(Bτ0 ) = c.
Determinăm ı̂n continuare cardinalul lui M.
Deoarece mulţimea C este neglijabilă Lebesgue, iar măsura Lebesgue este completă, obţinem că P(C) ⊆ M.
Cum P(C) ⊆ M ⊆ P(R), rezultă card(P(C)) ≤ card(M) ≤ card(P(R)). Dar card(P(C)) = 2card(C) = 2c , iar
card(P(R)) = 2card(R) = 2c . Deci card(M) = 2c .
Întrucât c  2c , rezultă card(Bτ0 ) ̸= card(M) şi deci Bτ0 ̸= M. În consecinţă, Bτ0 ( M.

Exerciţiul 6.25 Fie o mulţime E ∈ M astfel ı̂ncât µ(E) < ∞. Definim funcţia
fE : R → [0, ∞), fE (x) = µ(E ∩ (−∞, x]), ∀x ∈ R.
Să se arate că:
1. Funçtia fE este continuă.
1
2. Dacă µ(E) = 1, atunci ∃A ∈ M aşa ı̂ncât A ⊂ E şi µ(A) = .
2

34