Cine a scris desre R CM

Şt. Ştefanescu, L 'evolution de l 'asservissement des paysans de Valachie jusqu 'aux

reformes de Constantin Mavrocordat, Revue Roumanie d'Histoire, VIII, 1969, 3, p.
491. 2 N.

Corivan, Aplicarea aşezământului fiscal al lui Constantin Mavrocordat cu privire la

perceperea birului (1741-1743),

Studii şi cercetări ştiinţifice (Iaşi), II, Studii sociale, 1955, 3 4, p. 51; I. C. Filitti,
Despre reforma fiscală a lui Constantin Mavrocordat, Arhiva economică şi
statistică, XI, 1928, 5 -6, p. 70

Î n ş i r u l d o m n i l or f a n a r i oţ i , C o n s t a n t i n M a v r o c o r d a t e s t e , d e s i g u r ,
nun u m a i   c e l   m a i   i m p o r t a n t ,   p r i n   a m p l o a r e a   r e f o r m e l o r  
î n f ă p t u i t e ,   d a r   ş i  personalitatea cea mai luminoasă.Constantin era
nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul şi fiul lui  Nicolae
Mavrocordat, cel care inaugurase regimul fanariot în Moldova (1711) şiŢara
Românească (1716), el însuşi om de mare cultură şi cu o bogată
experienţă politică. Primul domn fanariot fusese şi promotor al unei politici de
reforme şisusţinător al învăţământului în principate şi întocmise pentru fiul său
Constantinun adevărat program, îndemnându-l spre o guvernare luminată.
Tată şi fiu, auf ă c u t d o v a d a c a l i t ă ţ i l o r d e c o n d u c ă t o r i - c o n c e p ţ i e
c o e r e n t ă d e g u v er n a r e , autoritate, larg orizont de informare, contact
permanent cu cele mai noi curentede gândire - dar arta guvernării, în care au
excelat cei doi Mavrocordaţi, au pus-o în slujba Porţii otomane, faţă de care
au manifestat o indefectibilă fidelitate.Constantin Mavrocordat deţine un
adevărat record între fanarioţi,
avândş a s e   d o m n i i   î n   Ţ a r a   R o m â n e a s c ă   ( 1 7 3 0 ;   1 7 3 1 - 1 7 3 3 ;   1 7 3 5-
1 7 4 1 ;   1 7 4 4 - 1 7 4 8 ; 1 7 5 6- 1 7 5 8 ; 1 7 6 1 - 1 7 6 3) ş i p a t r u î n M o l d o v a
( 1 7 3 3- 1 7 3 5 ; 1 7 4 1 - 1 7 4 3 ; 1 7 4 8- 1 7 4 9 ; 1 7 6 9 ) , î n d e s f ă ş u r a r e a
c ă r o r a , î n p of i d a f r a g m e n t ă r i l o r , s e c o n t ur e a z ă direcţiile principale ale
strategiei sale reformatoare.
Începutul reformelor
l-a constituit
marele hrisov din 7 februarie 1741
,a c ă r u i p r o m u l g ar e e s t e i n d i s c u t a b i l l e g a t ă d e c o n s e c i n ţ e l e
r ă z b o i u l u i r u s o - austro-turc din anii 1735-1739 şi de realipirea Olteniei
(restituită de Imperiulhabsburgic Porţii, prin Pacea de la Belgrad).Devastările
şi deplasările de populaţie, provocate de război, precum şi schimbările
produse de administraţia austriacă în Oltenia (1718-1739)
reclamaum ă s u r i   d e   r e f a c e r e   a   p o t e n ţ i a l u l u i   d e m o - f i s c a l   a l  
ţ ă r i i   ş i   d e   r e u n i f i c a r e   a instituţiilor şi regimurilor fiscale, agrar etc. din
stânga şi din dreapta Oltului.

Imprejurările politice favorabile, prin care au trecut principatele în secolul al

XVIII-lea, au permis domnitorului Ţării Româneşti Constantin Mavrocordat să
treacă la o totală reorganizare a vieţii de stat.

Constantin Mavrocordat a fost numit domn al Ţării Româneşti în 1730, primind

coroana la moartea tatălui său, Nicolae. El a domnit de şase ori în Ţara
Românească şi de patru ori în Moldova, între anii 1730 şi 1769. În această vreme
are loc războiul ruso-austro-turc din 1736-1739, care aduce realipirea Olteniei la
Ţara Românească, dar vin totodată şi sarcini grele asupra populaţiei, ce a dus la
risipirea contribuabililor şi a impus luarea de măsuri fiscale şi administrative noi.
„Deşi impuse de relaţiile economice şi sociale interne, reformele lui Constantin
Mavrocordat poartă amprenta unei contribuţii personale, care prin centralizarea
vieţii de stat a urmărit modernizarea tuturor instituţiilor, pentru a ajunge să facă
faţă pretenţilor din ce în ce mai mari ale puterii suzerane şi de a potoli, în limita
posibilului, nemulţumirile claselor sociale“, apreciază istoricul Veronica Tamaş.

„Constitution“

Reformele lui Constantin Mavrocordat se compun dintr-o serie de măsuri luate

succesiv. Ele încep cu scutirile acordate boierilor din Moldova, în 1734, urmate de
măsurile mai complexe din 1740-1741 în Ţara Românească. Textul acestora din
urmă a fost tipărit la Paris în „Mercure de France“ (1742), sub titlul „Constitution“.
A urmat apoi reforma fiscală din Moldova (1741-1743) şi abia la urmă s-a luat
măsura desfiinţării rumâniei şi a veciniei, în 1746 în Ţara Românească şi în 1749
în Moldova. Căutând să pună capăt abuzurilor, domnitorul Constantin Mavrocordat
a hotărât suprimarea „veniturilor din afară“ ce le aveau boierii, rânduindu-le
„lefuri“, proporţionale cu funcţiile ce le aveau. Jean Louis Carra, călător atras de
hotarele orientale ale Europei, ne oferă în cartea sa publicată în anul 1777 cea mai
amplă mărturie despre societatea românească de la sfârşitul veacului al XVIII-lea.
El arată că după 1739, marele ban al Craiovei era guvernatorul celor cinci judeţe
oltene şi avea hotărâtă ca leafă câte o para de leu din toate capitaţiile. Din 1761 nu
se mai trimit bani la guvernarea Craiovei, ci domnitorul le fixează acestora sediul
la Bucureşti, în apropierea domnului. Un boier, sub numele de caimacan al
domnului, îndeplinea acolo poruncile lui, având o „leafă de 300 de lei pe lună“. 
Tot Jean Louis Carra arată că şef al cancelariei principatului este marele logofăt,
prin el se expediază toată corespondenţa ţării şi de jurisdicţie, decretele, cărţile de
patentă, sentinţele, gratificaţiile date de domn. Conform reformei, logofătul
primeşte de la vameş, pe lângă ce se mai adăugă, şi a şasea parte din vama oraşului
Bucureşti.

Lefuri din visterie

Constantin Mavrocodat şi-a dat seama că temeiul organizatoric al unui stat este
administraţia. Nicolae Iorga în „Istoria României“ arată că încă din 1739 se păstra,
în teritoriul oltean realipit, regimul financiar de sub austrieci şi sistemul
administraţiei prin ispravnici. El a desfiinţat puterea căpitanului numind ispravnici
la judeţe cu lefuri din visterie, aleşi dintre mazili. Ispravnicii aveau să=i apere pe
locuitori contra nedreptăţilor, violenţelor, celor care strângeau birurile, tot ei
supravegheau alegerile comunale. În 1757, în urma recensământului s-a hotărât să
adauge fiecărui ispravnic câte un grec şi amândoi trebuiau să facă contul satelor şi
nu trebuiau să plătească visteriei judeţului lor decât după ce au primit o chitanţă.

Ce impozite se plateau

Contribuţiile asupra produselor pământului erau: oieritul, vechea dijmă pe oi, care
de la trei parale crescuse până la şase în 1748. Mănăstirile, boierii şi mazilii, care
se bucuraseră de privilegiul de a nu plăti oieritul decât odată la trei ani, fuseseră
obligaţi să-l plătească în fiecare an, precum ceilalţi. În 1775, au primit scutire de la
Alexandru Ipsilanti.

Dijmăritul prin care fiecare stup şi fiecare roi erau taxaţi cu patru parale şo
jumătate. Mănăstirile şi boierii erau scutiţi de aceasta. Vinăritul se plătea cu o para
pentru fiecare vadră sau măsură de vin. Străinii care aveau vii în Valahia plăteau
pentru fiecare pogon doi piastri şi opt parale. Străinii plăteau 22 de parale de cap
pentru vitele mari şi 11 pentru cele mici. Tutunăritul, impozit pe tutun, era taxat cu
4 piastri şi 16 parale. Minele de sare aveau un preţ foarte mic, în aşa fel încât cu
două secole înainte nu se plăteau decât 20 de parale pentru 100 de ocale. În 1743 se
desfiinţa văcăritul, vădrăritul şi pogonăritul, trei din dările cele mai grele.
Constantin Mavrocordat recomanda ca la încasarea impozitelor să se procedeze cu
calm, răbdare şi dreptate, niciodată să nu se comită vreun abuz, să nu şicaneze, pe
niciun locuitor să nu-I supună la corvezi, să respecte pe săteni şi ţărani. „Măsurile
financiare, economice au nevoie de perspectiva vremii ca să-şi poată dovedi
eficacitatea şi superioritatea ca sistem. În general, lumea stăpânitoare nu admite să
fie deranjată. Programul lui Constantin Mavrocordat era ca o revistă, care lupta
pentru anumite idei, provocând nemulţumiri şi într-o altă parte nostalgie politică“,
mai spune Veronica Tamaş. Istoricii consemnează că reformele domnitorului
Constantin Mavrocordat au avut valoarea lor nu numai ca idee, ci şi ca o încercare
de ameliorare a nivelului de trai din acele vremuri, fiind o măsură practică fiscală -
în fapt o operă politică, economică şi socială.

1. Reformele lui Constantin Mavrocordat - Reformele lui Constantin Mavrocordat,

adoptate succesiv în Ţara Românească şi Moldova, au vizat consolidarea statului
centralizat, întărirea poziţiilor boierimii şi introducerea unor noi forme de
exploatare a ţărănimii. Toate aceste măsuri au fost luate sub pretextul promovării
ideilor raţionaliste şi a despotismului luminat1. Reformele înfăptuite până în 1740
cu privire la statutul social al clerului şi al boierilor, precum şi cu privire la
organizarea administrativă şi financiară, au fost sistematizate, într-o formă
concentrată în aşezământul din 17401 2. Potrivit aşezământului clerul a fost scutit
de plata dărilor, însă dreptul său de judecată a fost limitat şi s-au creat epitropiile
mănăstireşti. Calitatea de boier decurgea din slujba îndeplinită în cadrul statului şi
nu din exercitarea dreptului de proprietate asupra pământului. în funcţie de slujbele
deţinute, boierii erau clasificaţi în două categorii. în categoria boierilor veliţi intrau
marii dregători, iar în cea a mazililor urmaşii boierilor mai puţin importanţi. Boierii
veliţi erau scutiţi de toate dările, pe când mazilii numai de o parte din ele. în
domeniul organizării administrative principalele măsuri au constat în numirea a doi
ispravnici la judeţe şi (ulterior) la ţinuturi, precum şi introducerea sistemului
remunerării dregătorilor pentru slujbele lor.

Reforma financiară a constat în suprimarea unor dări şi în unificarea celorlalte.

Impozitul unic (sama obştească) era repartizat pe sate şi pe unităţi impozabile,
urmând a fi plătit în patru sferturi. Măsura s-a dovedit a fi neadecvată, deoarece
sferturile au sporit fără încetare în anii următori1. Totodată aşezământul din 1740 a
înăsprit exploatarea ţăranilor aserviţi prin interzicerea strămutării lor de pe moşii,
ca şi prin introducerea de noi prestaţii în muncă, fără stabilirea vreunei limite.
Aşadar, reformele înfăptuite de Constantin Mavrocordat până la 1740, departe de a
fi favorabile ţăranilor, le-au agravat şi mai mult situaţia1 2 3. - In anii următori
însă, faţă de amploarea împotrivirii ţărănimii aservite, Constantin Mavrocordat a
fost constrâns să adopte şi alte măsuri pe care le-a prezentat drept concesii. Intr-
adevăr, obligaţiile fără număr, agravate de abuzurile boierilor şi dregătorilor, au
împins ţărănimea aservită pe calea băjeniei. Fenomenul băjeniei peste hotare a
căpătat asemenea proporţii, încât ameninţa cu un grav dezechilibru îndelung viaţa
economică şi socială. Numai între anii 1741 şi 1746, datorită fugii în masă,
numărul familiilor de bimici din Ţara Românească s-a înjumătăţit. Faţă de
pericolul iminent al descompunerii structurilor feudale, Constantin Mavrocordat a
adoptat între anii 1746 şi 1749, în Ţara Românească şi în Moldova, reformele cu
privire la desfiinţarea rumâniei şi veciniei. In Ţara Românească, rumânia a fost
desfiinţată prin hrisoavele din 1 martie şi 5 august 1746. Pentru a-i determina pe
ţăranii fugari să se reîntoarcă, la 1 martie 1746 s-a dat un hrisov prin care li se
promitea celor ce reveneau în ţară iertarea de rumânie . In baza unor certificate
eliberate de către Divan, ţăranii reîntorşi în ţară se puteau aşeza pe orice moşie, iar
foştii stăpâni nu-i puteau urmări. Totodată ei aveau faţă de boierii pe a căror moşie
s-au aşezat obligaţia de a munci un număr de zile şi de a plăti dijmă. Dar hrisovul
nu preciza data până la care se puteau reîntoarce ţăranii fugiţi şi nu spunea nimic
despre situaţia celor rămaşi în ţară. Profitând de aceste lacune ale actului, au
început să fugă şi alţi ţărani pentru ca la întoarcerea în ţară să se bucure de aceleaşi
avantaje.
De aceea, la 5 august 1746 s-a dat un nou hrisov privind eliberarea tuturor
rumânilor. Stăpânii (boierii şi clerul) erau invitaţi să-i elibereze pe rumâni fără
plată. Dacă totuşi stăpânii nu voiau să-i elibereze gratuit ţăranii îşi puteau
răscumpăra libertatea prin plata sumei de 10 taleri1. în anul 1749 Constantin
Mavrocordat a înfăptuit o reformă similară şi în Moldova, cu deosebire că aici nu
s-a mai condiţionat eliberarea de plata unei sume de bani. După aceste reforme,
foştii rumâni şi vecini au fost asimilaţi oamenilor liberi, fiind desemnaţi prin
termenii de clăcaşi şi locuitori pe moşii. Obligaţiile lor erau stabilite prin
prevederile urbariilor şi prin învoielile încheiate cu boierii. Desfiinţarea iobăgiei a
marcat începutul procesului de dispariţie a proprietăţii divizate şi de consolidare a
proprietăţii absolute. într-adevăr, până la reformele lui Constantin Mavrocordat,
relaţiile dintre ţărani şi boieri erau stabilite pe baze legale, iar dreptul de folosinţă
al ţăranilor aserviţi izvora chiar din lege. Potrivit noilor reglementări însă, marea
proprietate feudală s-a degajat de dreptul de folosinţă al ţăranilor, câtă vreme acest
drept izvora din contractul încheiat între părţi. Desigur, nivelul de dezvoltare şi
structurile sociale existente nu permiteau încă valorificarea dreptului de proprietate
absolută sub toate aspectele, dar primul pas în această direcţie fusese făcut. în fine,
desfiinţarea iobăgiei nu a însemnat nici măcar desfiinţarea tuturor formelor de
dependenţă personală. La scurtă vreme după reformele lui Constantin Mavrocordat
s-au extins tot mai mult categoriile sociale ale scutelnicilor şi posluşnicilor, ca
formă de supravieţuire a rumâniei. Aceştia nu aveau obligaţii faţă de stat, ci numai
faţă de boierii în ascultarea cărora se aflau; numărul lor a sporit necontenit până la
revoluţia de la 1821