31 0 de ani

de existentă
‚
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”

REVISTĂ CULTURALĂ
TRIMESTRIALĂ
I
AX S
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi

GHIŢĂ NAZARE

L IBRI
ISSN: 2734-4924
EUGEN TEODORU

ISSN-L: 1844-9603

Anul XV, Nr. 55,

iunie 2022

Eugen Teodoru
- 100 de ani de la naștere -
scriitor și publicist
n. 24 iulie 1922, Galați – d. 23 septembrie 2008, București
Studii:
Eugeniu Teodoru, acesta fiind numele pe care l-a primit când s-a născut, a
absolvit Școala Primară de Băieți Nr. 6 din Galați, apoi a frecventat cursurile Liceului
Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi (1934-1942); ulterior, a studiat, în paralel, la
Şcoala de Ofiţeri de Jandarmi din Bucureşti (1942-1945) şi la Facultatea de Ştiinţe
Juridice din cadrul Universității din Bucureşti (1942-1946), având licenţă în ştiinţe
juridice.
Activitate profesională:
Iniţial, Eugen Teodoru a activat în domeniul militar, fiind elev-plutonier în
Regimentul 11 Infanterie și combatant activ pe front, în timpul celui de al Doilea
Război Mondial (1944). Este înaintat la gradul de sublocotenent, apoi comandant de
companie la Inspectoratul de Jandarmi din Galaţi (10 mai 1945), ajungând până la
gradul de locotenent-colonel, fiind trecut în rezervă şi pensionat la 31 martie 1962.
Debutul său literar se produce în iunie 1945, în paginile revistei Facla (Brăila),
cu eseul „… A romanţa, romanţare…”, iar cel editorial, cu volumul de schiţe şi
povestiri „Croitor pentru săraci”, Editura pentru literatură (1962).
Din momentul pensionării, se dedică pasiunii sale pentru literatură; astfel, a
fost redactor-şef adjunct la revista Arhivele Statului din Bucureşti, care aparţinea de
Direcţia Generală a Arhivelor Statului – Ministerul Afacerilor Interne (apr.-iul. 1962);
redactor I (nov. 1968), redactor principal (martie 1970) la revista Pentru Patrie. În
domeniul artistic şi al audiovizualului, a fost secretar literar al Ansamblului de cântece
şi dansuri „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne (iul. 1963-nov. 1968) şi
redactor la Televiziunea Română. Alte colaborări au fost cele la publicaţiile: Albina,
Ateneu, Contemporanul, Dunărea, Facla (Brăila), Luceafărul, Pagini dunărene,
România literară, Săptămîna culturală a capitalei, Tribuna, Viaţa militară, Viaţa
Românească.
Scrierile sale se grupează în jurul celor două planuri ale existenţei sale –
activitatea militară şi cea civilă. Multe dintre paginile sale sunt dedicate relatărilor
despre război, inspirate din experienţa sa de pe front, în timp ce altele redau atmosfera
Galaţiului de altădată, cu personaje sau locuri care au devenit parte integrantă a
mentalului colectiv, sau pe cea a Bucureştiului, pe care o explorează din momentul în
care se mută în capitală – astfel, a reuşit să creeze o adevărată literatură de tip
document.
În scrierile sale, a redat figuri ale unor personalităţi care au avut o importanţă
deosebită pentru oraşul Galaţi, printre care: Al. I. Cuza, V.A. Urechia, Nae Leonard,
Anton Holban, promovând astfel valorile culturale ale orașului natal.
A fost distins cu Premiul revistei Săptămâna, pentru volumul „Podul de foc”
(1975), dar şi cu mai multe medalii: „Meritul Militar”, clasa a II-a (1962), „Virtutea
Ostăşească”, clasa I (1965), „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei” (1969), „A 50-a
aniversare a Partidului Comunist Român” (1971).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
^
,
Ghita Nazare
- 75 de ani de la naștere -
profesor de istorie și publicist
n. 30 mai 1947
Studii:
Ghiță Nazare este absolvent al Facultății de Istorie-Filozofie, specializarea Istorie,
de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1970).
Dedicându-se activității educative, a obținut gradul definitiv (1974), apoi gradul II
(1979) și I (1984), toate la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași.
Activitate profesională:
Ghiță Nazare și-a desfășurat activitatea în calitate de profesor, profesor metodist,
publicist, dar și manager în educație.
A predat disciplina istorie la diferite unități de învățământ la: Liceul de Muzică și
Arte Plastice Galați (1970-1976), unde a fost și director adjunct pentru activitatea
educativă, apoi profesor metodist, la Consiliul Județean al Organizației Pionierilor
(1976-1978), profesor gradul didactic I, Grupul Școlar de Industrie Alimentară „Elena
Doamna” Galați (1986-1990), Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galați
(2008-2009).
A îndeplinit funcții administrative, respectiv: director al Casei Pionierilor Galați
(1978-1980), președinte al Consiliului Județean al Organizației Pionierilor Galați
(1980-1985), director al Casei Personalului Didactic Galați (1985-1986), director al casei
Corpului Didactic Galați (1990-2008), inspector management educațional și evaluare
instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Galați (2009-2011), iar în 2012 s-a
pensionat.
De-a lungul îndelungatei sale cariere didactice, a absolvit numeroase stagii de
formare profesională, care au vizat aptitudinile didactice, dar şi pe cele administrative.
S-a implicat în activitatea de management a proiectelor: Educația 2000+, derulat
de Centrul Educația 2000+, administrator, jud. Galați; „Ștafeta tinerilor pentru Europa”,
derulat de CEDU 2000+, coordonator, jud. Galați; „Predarea istoriei și educația pentru
cetățenie democratică în România (2003-2006), derulat de CEDU 2000+, monitor
național; „Educație pentru viață” derulat de Agenția Statelor Unite pentru dezvoltare
internațională și World Learning, Galați; „Acces la Educație pentru Grupurile
Dezavantajate, derulat de MECI, responsabil formare ş.a.
De-a lungul timpului a publicat mai multe volume, dintre care: Contribuția
județului Galați în Războiul pentru Independență/ 1877-1878 (cooautor); Municipiul
Galați- album monografic, Editura Alma, Galați (1999, cooautor); Coloanele spirituale
ale Cetății, Editura Școala gălățeană (2010); Casa Corpului Didactic Galați. Repere
monografice, Editura Didactică și Pedagogică (2015); Itinerarii spirituale-istorie,
educație, cultură, Editura Axis Libri (2015); Drumul înfăptuirii Marii Uniri, Editura Axis
Libri (2018), De la cerneala de boz la calculator, Editura Eikon, București (2020),
Zăbava unor noi lecturi…, Editura Phoebus, Galați (2021) etc. În domeniul educaţiei, s-a
remarcat prin publicarea periodică a unor articole de specialitate în publicaţii de profil.
În domeniul publicistic, s-a remarcat prin fondarea mai multor reviste: Şcoala
gălăţeană (1990); Didactica Nova XXI (2002); Armonii de toamnă (2016), dar şi a Editurii
„Şcoala gălăţeană”.
Profesorul Ghiţă Nazare este un colaborator apreciat al Bibliotecii Judeţene „V.A.
Urechia” Galaţi, participând activ la numeroase ediţii ale Salonului Literar „Axis Libri”,
ale Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri” ori în paginile revistei cu acelaşi nume.
Din 2016, este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti; a fost distins cu: Titlul
de „Profesor Evidențiat”, acordat de Ministerul Educației și Învățământului (1987);
Medalia „Meritul pentru Învățământ”, clasa a III-A, acordată prin Decret Prezidențial
(2004), titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi” (2017) ş.a.
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
 3 Palatul Comisiei Europene a Dunării a primit Marca
Patrimoniului European
Corina Emanuela Dobre
Profesional

Cuprins
5 „Siluetele” lui Matthias Walter sau „Walter cu foarfeca”
Camelia Bejenaru
V.A. Urechia și trăirile sale sentimentale – amprentă asupra
8 sufletului și devenirii (III)
Dorina Bălan

10 BIBFRAME – standardul bibliografic în era digitală?

Catrina Căluian
„Contul meu” de utilizator în catalogul on-line al Bibliotecii
13 Județene „V.A. Urechia”
Anca Stan

15 O călătorie în lumea poveștilor lui H.Ch. Andersen

Maricica Târâlă-Sava

17 Susținere pentru copiii Ucrainei

Andrei Parapiru

19 Proiectului 4/4PentruPrieteni -
Florica Șerban
Despre roboți și oameni sau despre inteligență și emoție…
21 Cătălina Popa

23 Despre PACE… în 1000 de cocori

Cecilia Manolescu
Adieri primăvăratice la Filiala Nr. 1 „Costache Negri”
25 Valentina Tanasaciuc
Ucraina unește inimi
27 Gabriela Istrate

Întoarcere în timp

29 Întoarcere în timp...
Camelia Toporaș, Tena Bezman

Condeiul fermecat

34 Poveste
Alexandru Ionuț Chiricuță
Pe tărâmul stelelor
36 Maria-Bianca Manole
În lumea magiei
37 Maria Şerbănescu

Cronică
Sterian Vicol, O sută și una de poezii
39 Adi G. Secară

43 Urbea interioară
Alexandru Cazacu

45 Mai român decât românii...

Cristina Chiprian
 Literatură
47 Artă poetică
Melania Rusu Caragioiu

49 Poeme
Alexia Plăcintă

51 Poeme
Mariana Codrean

53 Bucha
Marcel Vișa

54 Poeme
Vlad Muşat

55 Rubrica nr. 7 - Plantația de cuie

Leonard I. Matei

57 Vecinii (II)
Năstase Marin
În siajul lui „Dracula”: Stephen King, Salem’s Lot
60 Mirela Gheorghe
Text vechi, spectacol nou – O repetiție moldovenească în regia lui
63 Cristian Ban
Nona Rapotan

65 Epigrame
Vasile Manole
Epigrame
67 Ioan Fărcășanu
Profesorul Ghiţă Nazare la 75 de ani
69 Tănase Dănăilă
Restituiri
74 „Boul Apis“
Theodor Parapiru

76 145 de ani de la cucerirea Independenței de Stat a României

Ghiță Nazare

78 Boierii Sturdza și Basarabia

Radu Moțoc
Artă
82 Nicolae Placicov, un împătimit al acuarelei
Corneliu Stoica
Amintiri despre călătorii prin muzee europene
86 Mariana Tomozei Cocoș
Eveniment
89 Întrunirea profesională a Filialei Galați a Asociației Bibliotecarilor din
România
Filiala Galați a Asociației Bibliotecarilor din România

91 Conferința Națională a ANBPR

Biroul executiv ANBPR – Filiala Galați

94 Fondatorul revistei Axis Libri a devenit septuagenar

Redacția Axis Libri

95 Vibrații la zi aniversară
Livia Ciupercă
In memoriam
S-a stins din viață istoricul și criticul de artă Mariana Tomozei-Cocoș
98 Stoica Corneliu
ditorial

Palatul Comisiei Europene

a Dunării a primit Marca
Patrimoniului European
Onoranta veste a obținerii titulaturii de Marca Patrimoniului European de
către Palatul Comisiei Europene a Dunării, actualul sediu al Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean, a fost întâmpinată
cu bucurie și emoție de către toți cei care astăzi își desfășoară activitatea aici-
bibliotecarii acestei renumite instituții de cultură.
Înființată în 2011 și oferită pentru prima dată în 2013, Marca Patrimoniului
European - care se obține o dată la 2 ani - este deținută până astăzi de 60 de situri și trei
state membre ale Uniunii Europene – Bulgaria, Finlanda și Slovacia. Marea mândrie
a noastră, a gălățenilor, este că, pentru nominalizarea din anul 2021, ne numărăm
printre cele 12 situri care au câștigat Marca Patrimoniului European, dintre cele 15
state care au făcut mai multe propuneri. Pentru a înțelege cum funcționează acest
proces, este necesar să specificăm că fiecare stat membru al Uniunii a putut transmite
Comisiei Europene maximum două propuneri de situri, dintre care putea fi selectat
doar un sit. La nivelul preselecției naționale, Palatul Comisiei Europene a Dunării
din Galați și Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu au rămas în
cursă pentru desemnarea la nivel european.
Clădirea de patrimoniu, emblemă a Galațiului, care păstrează și astăzi multe
dintre simbolurile Comisiei Europene a Dunării, de la elemente arhitecturale până
la documente unice în istoria europeană, a fost înscrisă în ultima sesiune de selecție
europeană, începută în martie 2021, care s-a încheiat pe 28 aprilie 2022, cu anunțarea
a încă 12 situri câștigătoare la nivel european.
La sfârșitul anului trecut, atunci când se sărbătoreau 10 ani de la instituirea
Mărcii Patrimoniului European, prin Raportul Grupului European către Comisia
Europeană în aplicarea Deciziei 1194/2011/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 noiembrie 2011 de instituire a unei acțiuni a Uniunii Europene
pentru Marca Patrimoniului European, Palatul Comisiei Europene a Dunării
a reușit să se înscrie între siturile care dețin valoroasa nominalizare.
Sediul Comisiei Europene a Dunării - instituție precursoare Uniunii
Europene - care găzduiește astăzi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” - a devenit,
spre marea noastră onoare, cel de-al doilea sit Marcă a Patrimoniului European
din România, după Memorialul Sighet, desemnat câștigător în 2018 pentru misiunea
asumată de perpetuare a memoriei victimelor comunismului şi regimurilor totalitare.
Palatul Comisiei Europene a Dunării (CED), a fost construit inițial, între 1893-
1896, ca sediu administrativ pentru această primă instituţie europeană, constituită în
urma Congresului de Pace de la Paris, din 1856, cu scopul de a reglementa regimul
navigației pe Dunăre. Edificiu reprezintă o construcție europeană deoarece decizia

iunie 2022 3
de construire a fost luată de reprezentanții a opt state europene, lucrarea beneficiind
de „fonduri europene” și fiind reprezentativă pentru valorile în care credea Comisia
Europeană a Dunării, preluate astăzi de Uniunea Europeană. Aici își desfășurau
activitatea funcționarii compartimentelor: Secretariatul General, Contabilitatea,
Arhiva și Biblioteca, fiind și locul unde se desfășurau plenarele delegaților CED și se
asigura cazare pentru unii dintre funcționari săi.
Comisia Europeană a Dunării a funcționat în acest sediu până la desființarea
sa, în anul 1948. Între anii 1948–1968, clădirea a fost sediul mai multor instituții
gălățene, iar din anul 1968 a fost repartizată, ca sediu, Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”, instituție în care funcționează și în prezent.
Situl, aflat în proprietatea Consiliului Județean Galați, reprezintă un simbol
cultural al orașului de la Dunăre, un monument arhitectural cu un stil sobru ce
evocă imaginea vechiului târg din perioada secolelor al XIX-lea şi prima jumătate a
celui de-al XX-lea. Configurația actuală a obiectivului este, în principal, rezultatul
reconstrucției din temelie realizată de Societatea Română de Întreprinderi din
Bucureşti, între 23 iunie 1922 și 10 mai 1923, vechea clădire fiind puternic avariată
în timpul Primului Război Mondial. Este poziționat într-o zonă care face parte dintr-
un ansamblu urban de patrimoniu, ce se întinde până aproape de Faleza Dunării și
de Portul Galați. La intrarea în clădire există elemente de semnalare a calității sale
de monument istoric și de monument de arhitectură.
Proiectată în stil neoclasic, construcția dezvoltată pe subsol parţial, parter,
două etaje și mansardă, a păstrat multe dintre elementele arhitecturale originale: ușa
în stil francez, cu geamuri de cristal, de la intrarea în holul principal; stucatura de
pe pereții interiori; coloanele aparente de la parter și etajul I, ornamentate cu motive
vegetale și simboluri specifice – ancora, tridentul, cornul abundenței; pardoselile,
scările în marmură și mozaic; balustradele cu ornamente în fier forjat; luminatorul
de la etajul I, din sticlă transparentă, cu cadru marginal colorat, împodobit cu frunze
de laur; lambriurile din lemn de diferite esențe, unele rare; medalioane cu iniţialele
CED; candelabrele și aplicele metalice. La demisol există încă seiful ce adăpostea
valorile Comisiei. Pe aripa stângă, există un lift pentru obiecte ce leagă subsolul de
etajul al doilea, funcționabil și astăzi.
La exterior, demarcaţia între parter şi etaj se face printr-un bandou profilat
care are în partea inferioară o decoraţie vegetală. Frontonul în arc de cerc este bogat
ornamentat, susținut de două coloane înfășurate în parâme. Ferestrele etajului sunt
decorate în partea inferioară cu ghirlande de lauri.
Palatului Comisiei Europene a Dunării de la Galați i s-a recunoscut, prin
această importantă distincție, rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei.
Ne bucură nespus că suntem prima instituţie din Galaţi care candidează,
dar și câştigă acest titlu, care nu este doar al Bibliotecii, Consiliului Judeţean sau al
partenerilor noştri, ci, înainte de toate, este un câştig pentru comunitatea gălăţeană
şi pentru România. Acest succes este încununarea unei munci de echipă, colectivul
bibliotecii beneficiind de suport din partea Consiliului Judeţean, dar şi de o frumoasă
colaborare cu domnul profesor universitar Constantin Ardeleanu și cu partenerii
implicați în acest proiect cărora țin să le mulțumesc și să le fiu recunoscătoare!

Corina-Emanuela Dobre,
manager, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi

4 Axis Libri
rof esional

„Siluetele” lui
Matthias Walter sau
„Walter cu foarfeca”

În fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „V.A.

Urechia” se păstrează 13 ilustrații ce conțin „siluete” umoristice pe
teme medicale semnate de Matthias Walter (sau „Walter cu foarfeca”),
un faimos artist german din anii ’20 ai secolului trecut.
O „siluetă” este definită drept imaginea unui personaj, a unui
animal, a unui obiect sau a unei scene reprezentată ca o formă
compactă de o singură culoare, de obicei neagră, cu muchii care se
potrivesc cu conturul subiectului. Interiorul siluetei este lipsit de
caracteristici și, de obicei, este prezentată pe un fundal mai deschis,
de obicei alb.

Camelia Bejenaru
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

iunie 2022 5
 rof esional
Arta decupajului din hârtie este o artă care
a evoluat în întreaga lume, cu particularizare în
diferite stiluri culturale. Însă, indiferent de stil,
tehnica de bază a rămas aceeași – desenele sunt
tăiate dintr-o singură foaie de hârtie și lipite apoi
pe un suport.
A fost atestată încă din secolul al IV-lea d.Hr.,
în China, în timpul dinastiei Han, după ce oficialul
chinez Cai Lun a inventat hârtia, în anul 105 d.Hr.
Cel mai vechi decupaj care a supraviețuit până în
prezent este un cerc simetric ce datează din secolul
al VI-lea d.Hr. (spre sfârșitul perioadei celor Șase
Dinastii), descoperit în regiunea Xinjang din China.
În Europa, hârtia a apărut abia prin secolul
al XII-lea, așa că arta decupajului din hârtie a luat
amploare după aceea. În Elveția și Germania acestă
artă a devenit cunoscută abia în secolul al XVI-lea,
iar în Franța, în secolul următor, fiind utilizată în
procesul de decorare a pieselor de mobilier.
Termenul de siluetă („silhouette”) derivă din
numele lui Étienne de Silhouette, ministru francez
care, în anul 1759, fiind forțat de criza creditelor
din Franța, în timpul Războiului de Şapte Ani,
a impus cerințe economice austere poporului
francez. Datorită acestora, numele său a devenit
6 Axis Libri
sinonim cu orice lucru făcut sau realizat ieftin, și
de aici provine denumirea acestor portrete. Înainte
de apariția fotografiei, siluetele din profil, decupate
din carton negru, erau cel mai ieftin mod de a
creiona aspectul unei persoane. Artiștii specializați
în această tehnică puteau realiza portrete de înaltă
calitate într-un timp foarte scurt.
Tăierea siluetelor sau „profilurilor”, așa cum
erau numite în Marea Britanie, a fost o distracție
populară în secolul al XVIII-lea. În anii 1770, artiști
profesioniști produceau profiluri ca o formă ieftină
și rapidă de portretizare. Ședințele nu durau mai
mult de cinci minute și, apoi, se puteau face cu
ușurință nenumărate copii exacte din original.
Un exemplu de artist al „siluetelor” este
celebrul scriitor de carte pentru copii, Hans Christian
Andersen. Acesta a excelat nu doar în scris, ci și în
arta de a decupa hârtia, care era la fel de puternică
ca dorința de a scrie sau de a călători. El avea mereu
asupra sa un foarfece, ceea ce i-a provocat chiar un
accident, la un moment dat. Andersen obișnuia să
lucreze în fața copiilor și treptat improviza câte o
poveste pe baza acestor decupături.
Asemenea stiloului său, foarfecele lui
Andersen erau un instrument creativ prin care,

improvizând cu măiestrie putea face ca fericirea,
mânia, încrederea, frica, ura și dragostea să capete
forme și figuri din hârtie. Folosind orice bucățică
de hârtie (fragmente decupate de periodice, bilete
de tren, facturi, reclame, etichete pentru sticle de
vin, timbre, hărți și altele asemenea). Mai mult,
el colora decupajele sau le adăuga un alt strat de
material, cum ar fi surplus de la hârtia tăiată sau
un poem foarte scurt, scris cu cerneală, mixând și
lipind bucățile colajului).
Întâlnite și sub alte forme încă din perioada
antică (v. siluetele desenate pe vasele de ceramică
grecești sau portretele profil de pe monedele
romane), precum și în teatrul de umbre din Asia
sau, mai târziu în scene de cabaret din Europa,
apoi în filmele mute și alb-negru, datorită
simplității execuției și expresivității, „siluetele”
au devenit în zilele noastre elemente de ilustrație
grafică pentru postere, benzi desenate, fotografii,
design grafic etc. Acestea au fost folosite în
industria publicitară încă de la începuturile ei,
în special în designul afișelor sau cartolinelor,
deoarece pot fi imprimate ieftin și eficient. Acesta
este și cazul celor prezentate în acest articol.
Unele dintre acestea sunt însoțite de reclame
la medicamente fabricate de celebrul concern
german Bayer (Betaxin - pentru nevrite și alergii;
Tonicum - pentru stări de extenuare, slăbiciune,
inapetență și convalescență; Eleudron - pentru
pneumonie, meningită, disenterie; Novalgin,
antipiretic și analgezic etc). Exemplarele din
colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
provin din Donația Schwartz.
iunie 2022 7
 rof esional

V.A. Urechia și trăirile sale

sentimentale – amprentă asupra
sufletului și devenirii (III)
Domnișoara Luiza (Zettina) Wirth-Pester

Continuăm periplul prin viața sentimentală a mentorului nostru

spiritual, Vasile Alexandrescu Urechia, pe o latură mai puțin exploatată
a personalității sale, cea sentimentală, dar decisivă pe planul realizării
sale profesionale, mergând pe urma destăinuirilor autobiografice din
lucrarea „Din tainele vieței: Amintiri contimporane: (1840-1882)”.
Iași: Polirom 2014, cu un nou episod, a doua căsătorie.
Tânărul Vasile Alexandrescu Urechia, văduv și cu un copil
înainte de a fi declarat vârstnic (25 de ani) conform Codului Calimach1
- deși Comisia Epitropicească îi acordase acest drept încă din data 7
aprilie 1859 (p. 111), la vârsta de 17 ani - își tratează singurătatea și
durerea prin refugiul în plan profesional unde, uneori, e mai simplu să
deții controlul, comparativ cu ceea ce se întâmplă în plan sentimental
sau ca părinte.
După mai bine de un an de la moartea Pachitei, Vasile, care
păstrase legătura cu familia fostei soții, merge să-și viziteze socrii
împreună cu vărul său, George A. Urechiă, viitorul decan al Facultății
de Drept din Iași. Dar cum tinerețea nu ține cont de suferința
sufletului, călătoria îi aduce în cale „o domnișoară între optsprezece
și douăzeci de ani, de o frumusețe ideală” (p. 136) și cu un nume
predestinat – Angela – de care se îndrăgostește, dar despre care află că
are un logodnic, abia la sfârșitul unei călătorii de câteva zile, când este
prezentat mamei acesteia și el este gata să-i ceară mâna. Dorina Bălan
În luna iunie a anului 1859, devine director al Departamentului șef birou, Catalogarea
Cultelor și Instrucțiunii Publice, iar la 1 iulie 1860, în guvernul colecțiilor. Control de
autoritate,
moldovenesc al lui Kogălniceanu, devine în două rânduri, ministru Biblioteca Județeană
ad-interim al aceluiași departament. Preocupat de solemnitatea „V.A. Urechia”
extraordinară a împărțirii premiilor din acel an școlar, ca reprezentant
desemnat în numele Consiliului Școalelor să țină prima sa cuvântare,
merge de mai multe ori la vila Pester, din Copou, să însărcineze și
1
Împreună cu Codul Caragea al Ţării Româneşti, Codul Calimach a fost aplicat
până la 1 decembrie 1865, când a fost abrogat şi înlocuit cu Codul civil, valabil pe tot
cuprinsul Principatelor Unite. În: Codul Calimach - Enciclopedia României - prima
enciclopedie online despre România. Disponibil la: http://enciclopediaromaniei.ro/
wiki/Codul_Calimach. Data consultării: 2022/04/18

8 Axis Libri
să roage „pe grădinarul și florarul de acolo cu
facerea ghirlandelor și a cununelor” (p. 121)
pentru absolvenții merituoși. De confecționarea
acestor recompense se ocupau frumoasele fete ale
domnului Pester.
Văduv de aproape trei ani, cu un corp
fremătând de viață, tinerețe și iubire, trăirile îi
iau înaintea rațiunii, iar grația pe care o arăta la
împletirea florilor una dintre fiicele proprietarului,
Luiza, îi luă încet, încet mințile, în așa fel încât, „de
la o vreme nu-mi dădeam seama ce admiram mai
mult: împletiturile de flori sau pe împletitoare.” ( p.
122).
Deși era un tânăr râvnit, realizat și curtat
de mai multe fete respectabile și cu zestre,
mentalitatea responsabilă a unui tată singur,
refuzase mereu propunerile de căsătorie, venite
prin mama sa, din partea diferitelor doamne
pentru că „nu voiam să dau fiului meu, Tancred, o
mamă vitregă” (p. 122). Cu toate acestea, rațiunea
îi fu biruită de spiritul tinereții și al speranței în
iubire și, îndrăgostit de Luiza (Zettina) Wirth-
Grigorescu, Nicolae. Portretul Zettinei Urechia,
Pester, o cântăreață amatoare de origine germană,
1869-1870.
născută în jurul anului 1842, la Iași, fiica lui
Christian Wirth-Pester2 - florar și antreprenor al senzual..., cu buze cărnoase și priviri șăgalnice, cu
Școalei de Artă - și a Carolinei Wirthdin, o va cere părul strâns în creștet după moda vremii... penița
în căsătorie. Ceremonia va avea loc în mare grabă, subliniază volumul buzelor, conturul plin al feței,
în data de 5 mai 1860, la Iași, avându-i ca nași pe dezvelește gâtul voinic și umbrește privirea..., o
Iancu Ghica și soția sa, deoarece, se pare că Luiza planturoasă frumusețe germanică, de o sănătate
era însărcinată, din moment ce primul lor fiu, îmbietoare.”4
Alceu, se naște în același an. Luiza i-a pozat în costum de epocă şi-n
Luiza (Zettina) Wirth-Pester devine celebră costumul Evei, înfruntând opinia publică, spre
nu pentru că era o femeie mondenă sau cu o bucuria privitorilor. De altfel, Nicolae Grigorescu
educație aleasă, ci pentru că de numele său se fusese ajutat de Urechia, prin continuarea alocării
leagă una dintre picturile în detaliu a lui Nicolae bursei de studii de la minister și s-a numărat și
Grigorescu, pe care îl entuziasmase Luiza, și care a printre prietenii doctorului Dona, soțul cumnatei
nutrit certe sentimente de prietenie față de aceasta, sale, Emilia, pictând-o și pe aceasta. Despre Emilia,
zugrăvind-o cu penelul său într-un portret în cumnata lui Urechia, vom mai vorbi.
care s-a aplecat cu minuțiozitate3. Cu „chipul Din căsătoria lui Urechia cu Luiza Pester-
Wirth s-au născut trei copii: Alceu (1860-1941),
2
Cristian Virt Pester. Cf. Călinescu, George. Istoria
literaturii române. Craiova: Editura Vlad&Vlad, 1993, p. 529.
medic şi scriitor, Corina (1865-1890), profesoară
3
Pentru a realiza portretul Zettinei Urechia, Grigorescu de istorie şi Nestor (1866-1931), scriitor și inginer
a realizat o schiță pe o filă a unui carnet de studii care se află care a studiat la Politehnica din Paris. Dar despre
astăzi la Muzeul Național de Artă al României, Secția de grafică. aceștia și poveștile lor, precum și despre moartea lui
În: Portretul Zettinei Urechia (pictură de Nicolae Grigorescu) Tancred, copilul din prima sa căsătorie, vom vorbi
– Wikipedia. Disponibil la: https://ro.wikipedia.org/wiki/
Portretul_Zettinei_Urechia_(pictur%C4%83_de_Nicolae_
în articolele următoare.
Grigorescu)#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Grigorescu_-_
Portretul_Zettinei_Urechia.jpg. Data consultării: 2022/04/19;
4
Oprescu, G.N. N. Grigorescu. Vol. 1. București:
În: Oprescu, G.N. N. Grigorescu. Vol. 1. București: Meridiane, Meridiane, 1961, pp. 196-199.
1961, p. 196. (Va urma)

iunie 2022 9
 rof esional

BIBFRAME – standardul
bibliografic în era digitală?

BIBFRAME (BIBliographic FRAMEwork) este un model de

date pentru descrierea bibliografică, care se bazează pe arhitectura
Linked Data și tehnologia RDF (Resource Description Framework),
dezvoltat de Biblioteca Congresului pentru a crea o cale de tranziție a
formatelor MARC spre date conectate, întrucât specialiștii consideră
că, deși MARC este standardul de catalogare folosit în comunitățile de
biblioteci, totuși el nu se încadrează în formatele de date compatibile
pe Internet. BIBFRAME a fost conceput pentru web-ul semantic
urmărindu-se îmbunătățirea descrierii, creării, schimbării și utilizării
datelor din biblioteci și conectarea lor cu informațiile existente pe
Internet prin folosirea tehnologiilor web: HTTP (Hypertext Transfer
Protocol), URI-uri (Uniform Resource Identifiers) și RDF (Resource
Description Framework). Inițiativa BIBFRAME a fost anunțată
oficial în anul 2011, prima materializarea fiind un an mai târziu și
continuând dezvoltarea în mai multe faze până în 2017, când au fost
lansate instrumentele de conversie la varianta 2.0. Noul model de date
s-a impus în urma identificării nevoii de evoluare a standardelor de
descriere bibliografică la un model de date structurate, interconectate
cu alte date, cu scopul de a face mai utile informațiile bibliografice atât
între biblioteci, cât și în afara lor. Întrucât BIBFRAME are potențialul
de a deveni soluția globală ca format de date legate pentru biblioteci,
s-a pus problema implementării lui și în Europa, chiar din anul 2017,
când a început organizarea de ateliere pentru schimbul de cunoștințe
și experiență între reprezentanții Bibliotecii Congresului și specialiștii
bibliotecari europeni. Interesul țărilor europene pentru „noul Catrina Căluian
bibliotecar, Biblioteca
proiect cadru bibliografic care va fi axat pe mediul Web, principiile și Județeană „V.A. Urechia”
mecanismele Linked Data și Cadrul de descriere a resurselor (RDF)
ca model de bază de date”1 s-a manifestat chiar de la primul atelier
desfășurat în 2017, la Biblioteca Națională din Frankfurt (Germania),
unde au participat 24 de biblioteci și instituții din 16 țări europene.
În anul următor, în 2018, s-a desfășurat al doilea atelier în Fiesole
(Florența, Italia), a urmat următorul în 2019 la Stockholm (Suedia), al
patrulea atelier s-a desfășurat on-line în 2020 din nou în Italia, iar în
1
Library of Congress. A Bibliographic Framework for the Digital Age. 31
October 2011. http://www.loc.gov/bibframe/news/framework-103111.html

10 Axis Libri
2021 a avut loc la Biblioteca Națională a Ungariei. Lucrare (Work), cel mai înalt nivel de
Biblioteca Națională a Suediei este prima bibliotecă abstractizare, reflectă informații despre autori,
națională din lume care, în 2018, a făcut tranziția limbi și subiecte.
completă la date conectate cu BIBFRAME 2.0. Instanță (Instance) cuprinde informații
Modelul conceptual/practic BIBFRAME despre format, editor, loc și data publicării.
răspunde nevoilor celor care doresc realizarea Exemplar (Item) este o copie reală (fizică sau
unei descrieri bibliografice detaliate, celor care electronică) a unei Instanțe și reflectă informații
descriu alte tipuri de materiale culturale din despre locul unde se găsește fizic sau virtual
afara bibliotecilor și celor care doresc o descriere (deținătorul), cota de raft și codul de bare. Între
bibliografică simplă. Prin adoptarea lui ca viitor aceste niveluri există relații stabilite prin concepte
standard internațional se dorește înlocuirea cheie suplimentare: agenți, subiecte, evenimente.
formatului MARC, adaptarea diferitelor modele Descrierea metadatelor folosind modelul
de conținut și reguli de catalogare, explorarea de BIBFRAME este posibilă datorită unui vocabular
noi metode de introducere a datelor, evaluarea bazat pe un set definit de clase și proprietăți. Clasa
protocoalelor de schimb actuale. Sistemul se identifică un tip de resursă BIBFRAME, analog unui
bazează pe interoperabilitatea și schimbul datelor câmp MARC, iar proprietățile servesc la descrierea
bibliografice și face diferența clară dintre conținut resursei, analog subcâmpurilor MARC. Vocabularul
și manifestarea fizică/digitală, identifică fără conține o listă ordonată de clase și proprietăți cu
ambiguitate entitățile (de exemplu, agenți), valorifică linkuri interne care fac legături cu subclasele și
și expune relațiile între entități, realizează legătura subproprietățile claselor și proprietăților.
între datele bibliografice și datele web. Astfel, datele Noul cod internațional de catalogare RDA
din biblioteci vor fi disponibile pe Internet, vor fi (Resource Description and Access) pune accentul
interconectate cu datele existente acolo, astfel ca, pe relații, iar acest lucru l-a făcut compatibil pentru
la o interogare semantică prin motoare de căutare, datele legate. Practic în BIBFRAME s-a lucrat
ele să poată fi vizibile și accesate cu ușurință de începând cu anul 2017 și până astăzi, timp în care
către utilizatori. Sistemul BIBFRAME va conecta s-a evaluat, testat și analizat implementarea RDA
utilizatorul cu orice, oferindu-i o flexibilitate într-un sistem de date conectate. Vocabularul
interesantă întrucât în interogare nu se va mai pentru BIBFRAME conține elemente din RDA,
afișa o listă simplă cu resurse disponibile, ci vor fi resursa putând fi catalogată în formatul BIBFRAME
disponibile linkuri care vor aplicând regulile de
duce către alte informații și catalogare existente în RDA.
resurse, care la rândul lor vor Clasele de bază reprezintă
avea alte linkuri. diferența cheie dintre RDA
Practic, modelul și BIBFRAME. Pentru
BIBFRAME descompune RDA avem clasele: Lucrare/
înregistrarea bibliografică Expresie/Manifestare/
în componente (autor, titlu, Exemplar, iar în BIBFRAME:
editură, subiect etc.) pe care Lucrare/Instanță/Exemplar.
le tratează ca date autonome Există păreri diferite în
ce pot fi recunoscute de ce privește echivalența
calculator și legate de conceptelor. În timp ce
alte componente ale altor majoritatea specialiștilor
resurse prin intermediul consideră că Lucrare din
identificatorilor digitali. BIBFRAME reprezintă o
Elementele bibliografice contopire a conceptelor
introduse într-o descriere sunt Lucrare și Manifestare
organizate de BIBFRAME din RDA/LRM, alții sunt
2.0 în trei niveluri de bază de părere că Instanță din
de abstractizare: Lucrare, BIBFRAME ar corespunde
Instanță și Exemplar (Fig. nr. Fig. nr. 1 Modelul BIBFRAME conceptelor Expresie și
1). (Imagine preluată de pe website-ul BIBFRAME) Manifestare din RDA/LRM.

iunie 2022 11
 Modelul BIBFRAME este un suport pentru 85. Disponibil pe Internet la adresa: file:///C:/
metadate flexibil, extensibil și compatibil cu mediul Users/Bibliotecar/Downloads/SparlingAbigail_
web, care se bazează pe tehnologia RDF (Resource ControlOrChaosEmbracingC_20220412135937.pdf
Description Framework), un mecanism de descriere • Dragomir, Voichița. Formate de înregistrare:
a resurselor, în special resurse web. Modelul de date o succintă incursiune în trecut, o trecere în revistă a
RDF se bazează pe ideea de a furniza informații prezentului și o privire către viitor. În: Dumitrășconiu,
despre resurse în expresii sub formă de subiect – Constanța. Formatul Unimarc Bibliografic în teorie și
predicat – obiect. Modelul BIBFRAME urmărește, practică: Ghid pentru catalogatori. Vol. 1: Blocurile
în principal, stabilirea relațiilor dintre resurse, 2-3 și 7. București: ANBPR, 2016, pp. XI-XXIII
oferind comunităților bibliotecilor
posibilitatea de a deveni parte dintr-
un web mult mai mare de date, în
care prioritatea este legătura dintre
lucruri. Materialele și instumentele
BIBFRAME emise de Biblioteca
Congresului au licență Creative
Commons CC-0 („fără drepturi
rezervate”).
Astăzi, cu RDA 3R și
BIBFRAME, comunitatea bibliotecilor
este în tranziția către noile reguli de
catalogare și un nou mediu de transport
a metadatelor. Trecerea către un
format adecvat web-ului semantic va
aduce schimbări majore în activitatea
de prelucrare a resurselor. Una dintre
schimbări va fi folosirea linkurilor (de
încredere!) către descrieri complete
sau fragmente de descrieri pentru
a realiza conectarea datelor. Deși
modelul BIBFRAME se dorește a fi
viitorul standard bibliografic în era
digitală, axat pe mediul web, care să
stea la baza controlului bibliografic,
totuși tranziția va fi un proces lung,
care motivează specialiștii să fie de
acord cu faptul că formatul MARC Fig. nr. 2 Exemplu de tranziție de la MARC la Linked Data folosind
va mai avea, mulți ani, nevoie de modelul BIBFRAME și instrumentele aferente la
întreținere și suport adecvat. Biblioteca Congresului

Webliografie • El-Sherbini, Magda. RDA implementation and

• Andresen, Leif. New format: BIBFRAME in an
European perspective – what would be the impact and
perspective of BIBFRAME? [prezentare PowerPoint].
Disponibil pe Internet la adresa: https://www.dbc.
dk/filer/tekstfiler-pdf-mm./rda-dag/bibframe-in-a-
european-perspective
• Bigelow, Ian; Sparling, Abigail. Control
or Chaos: Embracing Change and Harnessing
Innovation în an Ecosystem of Shared Bibliographic
Data. În: JLIS.it, vol. 13, nr. 1, 2022, pp. 67-
the emergence of BIBFRAME : EURIG Annual Meeting,
Fiesole – Italy, May 8-11, 2017 [prezentare PowerPoint].
Disponibil pe Internet la adresa: https://www.casalini.
it/eurig2017/presentations/elsherbini.pdf
• The Library of Congress [site web]. Disponibil
pe Internet la adresa: https://www.loc.gov/bibframe/
• McCallum, Sally H. BIBFRAME
Development. În: JLIS.it, vol. 3, nr. 8, 2017, pp. 71-
85 [document PDF]. Disponibil pe Internet la adresa:
https://www.torrossa.com/it/resources/an/4383328

12 Axis Libri
rof esional

„Contul meu” de utilizator în

catalogul on-line al Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia”
Tutoriale utile

Proiectul cu denumirea: „Contul meu” de utilizator în

catalogul on-line al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” - Tutoriale
utile, constă în realizarea unor tutoriale care să învețe utilizatorii să
creeze și să folosească un cont personal în catalogul electronic al
Bibliotecii.
Orice utilizator care are permis de Bibliotecă primește un cont
imediat ce s-a înscris la bibliotecă, iar pentru cei care nu și-au folosit
niciodată contul, proiectul vine în sprijinul lor prin oferirea unor
instrumente moderne de informare de tip tutorial, care să faciliteze
accesul și navigarea utilizatorilor în Meniul Contul Meu.
Prin utilizarea profesionistă a noilor tehnologii ale informației
și comunicațiilor, bibliotecarii din secțiile de împrumut la domiciliu
facilitează accesul la informație și cultură, îmbogățesc și diversifică
cunoștințele și deprinderile utilizatorilor Bibliotecii prin intermediul
tutorialelor, a vizitelor de documentare la Bibliotecă, a cursurilor de
instruire etc.
Prin intermediul tutorialelor se urmărește diversificarea
serviciilor oferite de Bibliotecă, dezvoltarea abilităților informatice ale
utilizatorilor, precum și creșterea numărului vizitelor de la distanță
prin accesarea site-ului Bibliotecii.
Pașii folosiți în pregătirea logisticii și a etapelor premergătoare
creării tutorialelor sunt: exploatarea softului Camtasia, stabilirea
Anca Georgescu imaginilor și a textului aferent pentru fiecare tutorial, crearea secțiunii
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”
care va găzdui tutorialele. Imaginile din fiecare tutorial vor fi însoțite
de un scenariu scris și vor învăța utilizatorii cum să exploateze
submeniurile: Căutări salvate, Recomandări, Mesaje, Recenzii, Liste
personale, Tranzacții.
Succint, cele șase tutoriale realizate în urma implementării
proiectului vor conține informații utile utilizatorilor, cum ar fi:
• Crearea unei liste cu cărți preferate;
• Utilizarea funcției RSS;
• Recomandări de documente în vederea achiziționării lor;
• Expedierea și recepționarea mesajelor între utilizatorii
sistemului;

iunie 2022 13
 • Expedierea mesajelor către bibliotecar prin completarea formularului on-line;
• Recomandare unui titlu prin postarea unei recenzii și acordarea unei note;
• Crearea unei liste bibliografice personale și posibilitatea de a o face publică sau privată;
• Vizualizarea titlurilor împrumutate, a celor rezervate și reținute în urma rezervării;
• Vizualizarea termenelor de împrumut depășite;
• Vizualizarea penalităților acumulate de utilizatori;
• Vizualizarea titlurilor declarate pierdute și a celor returnate;
• Vizualizarea istoricului tranzacțiilor.
Rezultatele obținute în urma derulării proiectului vor fi:
• 6 tutoriale;
• Creșterea gradului de satisfacție a utilizatorilor;
• Creșterea cu 10% a vizitelor de la distanță prin accesarea site-ului Bibliotecii.
Integrarea echipamentului RFID va conduce la eficientizarea împrumutului de documente de
bibliotecă și la creşterea gradului de satisfacţie al utilizatorilor.

14 Axis Libri
rof esional

O călătorie în lumea
poveștilor lui H.Ch. Andersen
Ziua Internațională a Cărții pentru Copii

În anul 1967, UNESCO a hotărât ca ziua de naştere a

scriitorului Hans Christian Andersen, 2 aprilie, să fie celebrată ca
„Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”. Este o sărbătoare dedicată
amintirii celui mai îndrăgit autor de poveşti şi basme, danezul Hans
Christian Andersen. Scopul acestei sărbători este de a-i atrage pe cei
mai mici cititori în minunatul univers al cărţilor și pentru a le dezvolta
interesul și dragostea pentru lectură.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Galați, instituție
subordonată Consiliului Județean, celebrează în fiecare an această
zi, prin mai multe activități educative. În acest an, activitățile s-au
desfășurat la sediul central, în cadrul Compartimentului Împrumut la
Domiciliu pentru Copii, în perioada 01 aprilie – 8 aprilie 2022.
Călătoria în lumea poveștilor lui H. Ch. Andersen a început
luni, 4 aprilie 2022, prin prezența elevilor claselor a II-a și a
IV-a de la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei”, coordonați
de doamnele învățătoare Ecaterina Șorcaru și Ramona Claudia
Lixandru, care ne-au prezentat cele mai frumoase povești ale marelui
povestitor H. Ch. Andersen. Din poveștile cele mai îndrăgite de copii,
amintim: „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Răţuşca
cea urâtă” sau „Crăiasa zăpezilor” sunt doar câteva titluri existente și
în colecțiile bibliotecii.
În aceeași zi, ne-au vizitat prichindeii de la Grădinița cu P.P.
Nr. 36, coordonați de cadrele didactice: Corina Gheorghiță, Mihaela
Gabriela Sandu și Iuliana Cantemir. Micuții au răsfoit cele mai
Maricica
Târâlă-Sava
responsabil, Împrumut la
domiciliu pentru copii,
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”

iunie 2022 15

frumoase cărți din colecțiile secției, au primit
informații despre scriitorul H. Ch. Andersen, au
răspuns la ghicitori și au ascultat povestea „Iepuraș
bulgăraș” de Cecilia Fodor.
Activitățile au continuat, marți, 5 aprilie 2022,
prin prezența la bibliotecă a elevilor clasei a IV-a B,
de la Școala Gimnazială „Sf. Împărați”, coordonați
de prof. înv. primar Luminița Bucur și bibliotecar
Mariana Patron. Elevii au învățat să descopere
cărțile la raft, ne-au prezentat cărțile citite de ei și au
aflat lucruri interesate despre artă, minunile lumii
și unele curiozități din natură.
Din poveștile lui Andersen ne-au citit elevii
clasei a IV-a A, Școala Gimnazială Nr. 7, coordonați
de prof. înv. primar Nicoleta Secară. La rândul
lor, ei au aflat lucruri interesante despre profesia
de bibliotecar, despre condițiile de înscriere la
bibliotecă și despre modul de accesare al catalogului
on-line al bibliotecii.
Miercuri, 6 aprilie 2022, ne-au vizitat
preșcolarii de la Grădinița „Elena Doamna”,
coordonați de doamnele educatoare: Oana
Enache, Florentina Neagu și Daniela Dănăilă.
Copiii curioși au descoperit lumea fascinantă
a cărților, au ascultat o poveste citită de un
bibliotecar, și, la plecare, au primit în dar cocori de
hârtie realizați de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 28.
Despre povestea vieții lui H. Ch. Andersen
au aflat elevii Școlii Gimnaziale Nr. 26, coordonați
de prof. înv. primar Cristina Tcacenco. Copiii au
prezentat desenele realizate de ei din poveștile
citite din opera lui H. Ch. Andersen, au primit
informații despre condițiile de înscriere la
bibliotecă, despre istoricul acesteia și despre
16 Axis Libri
profesia de bibliotecar. Ei au fost implicați
activ și în Proiectul 4/4 Pentru Prieteni,
proiect derulat de Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” în parteneriat cu Ambasada Statelor
Unite ale Americii și American Councils for
Internațional Education.
Vineri, 8 aprilie 2022, a avut loc
activitatea „H. Ch. Andersen - scriitorul
copilăriei mele”. Au participat elevii claselor a
VI-a A și a VIII-a A, de la Școala Gimnazială
Nr. 16, coordonați de profesorii Mariana
Mogoș, Anca Patriche și Bianca Aburel.
Elevii au citit fișele de lectură realizate de ei,
din opera îndrăgitului scriitor și au prezentat
o interesantă scenetă adaptată după povestea
„Hainele cele noi ale împăratului”, de același
autor. La final, copiii au primit în dar o carte și
au promis că vor reveni cât de curând la bibliotecă.
Activitățile s-au încheiat prin prezentarea
unui proiect educațional intitulat „Despre PACE...
în 1000 de cocori”, inițiat de cadrele didactice de
la Școala Gimnazială Nr. 28: Camelia Bucșă, Ani
Berdilă, Valentina Tanasaciuc și Camelia Dediu
în parteneriat cu Compartimentul Împrumut la
Domiciliu pentru Copii din cadrul Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia”, Galați. Elevii au realizat
peste 1000 de cocori din hărtie, au scris mesaje de
pace ca semn de solidaritate cu poporul ucrainean
în lupta pentru pace. Figurinele origami pot fi
admirate la sediul central al bibliotecii, în spațiile
deschise pentru public.
Prin realizarea acestor acțiuni ne-am dorit să
promovăm colecțiile de carte și servicile bibliotecii
și, totodată, să creștem numărul de cititori copii
înscriși.
rof esional

Susținere pentru copiii

Ucrainei

La începutul lunii aprilie a acestui an, într-o miercuri, am început

să pregătim și să desfășurăm de aici, de la Filiala 2 „Paul Păltănea” a
BVAU din Galați, câteva acțiuni concrete în favoarea unor copii care,
împreună cu familiile lor, au trebuit să se retragă din fața ofensivei
rusești, inițiată împotriva țării lor, începând cu data de 24 februarie
2022. Categoric, familiile ucrainene au procedat absolut normal și
recomandabil că s-au retras fie din regiunile ocupate de armata rusă,
fie din cele de pe linia frontului sau din imediata vecinătate a acestuia.
Dar uneori, cât se poate de motivat, imboldul lor s-a dovedit suficient
de puternic spre a trece granița și a-și căuta adăpost în țările învecinate
Ucrainei, precum sunt Polonia, Slovacia și România, în această ordine
preferențială a familiilor lor, sau, prin ele, în zona Europei Centrale,
a celei de Vest ori în Statele Unite ale Americii. Evident, ca parte a
efortului național de a-i ajuta pe refugiați, și BVAU s-a înscris cu
întregul său potențial recuperativ și de susținere, iar Filiala noastră
este și ea parte a acestui sprijin umanitar ce pare a se prelungi, ca
necesitate, până la sfârșitul favorabil Ucrainei al acestui conflict.
Acțiunile noastre, ale celor de la Filiala Nr. 2 Paul Păltănea a
BVAU, găzduite la Sala Multimedia din sediul central se concentrează

Andrei Parapiru
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

iunie 2022 17
 îndeosebi pe ideea de divertisment și de relaxare
cu nuanțe pedagogice neaccentuate, urmărind
a-i transpune pe copii într-o nouă realitate, una
plăcută și liberă. Astfel căutăm să le mutăm copiilor
atenția spre pasiunile lor încât traumele pierderii
referințelor afective de acasă ale copilăriei să
fie minime, pe cât este cu putință. Le urmărim,
de asemenea, declanșarea interacțiunilor și a
participărilor, fie că-i vorba de lectură cu întrebări,
fie de discuții simple în rusă, ucraineană sau
română, de ghicitori cu indicii, de desene, origami
sau modelaj inteligent și chiar în ceea ce privește
desenele animate ce au mai ales rolul desertului de
la finalul unei mese. Pentru noi este important ca
ei să capteze, de preferință, ideea de început nou,
relațional, plin de promisiuni și, la fel de important,
de aventura transformatoare a unei vieți inedite.
În perioada aceasta, avem plăcerea să facem
tot mai bine cunoștință cu acești copii minunați,
atât cât reușim să comunicăm cu ei, toți fiind abia
la început într-o asemenea apropiere neașteptată.
Copiii se remarcă prin naturalețea lor, deși nu
vin chiar consecvent la întâlnirile noastre. Totuși,
legăturile de stabilitate și valoare se stabilesc mai greu
și după o perioadă mai lungă de timp. Și rapiditatea
adaptărilor noastre intră aici în discuție spre a ajunge
la libertatea optimă de comunicare în avantajul lor.
Pe de altă parte, aproape toți cunosc și limba română,
cu toate că-ntre ei vorbesc rusește toți cei veniți din
estul Ucrainei. Noi căutăm să-i luăm și-n serios și-n
joacă pe cât de mult putem, ceea ce se poate prelungi
oricât, pe când desenele animate și deserturile lor
preferate, în special cele de Paști, sunt destinate a le
rămâne din plin ca recunoaștere pentru participare,
dar spre sfârșitul întâlnirilor.
Nu știi pe care să-i apreciezi realmente mai
mult. Fie Sașa, fie Denis, Elena, Mașa, Maxim și
alții care vin sunt tot ce alcătuiește mai frumos
18 Axis Libri
copilăria. Și nu te poți gândi la ei ca la niște străini.
Noi, bibliotecarii de la Filiala nr. 2 a BVAU căutăm
să nu rămânem în urmă față de ființa copilăriei
lor. Cicatricele traumatice ale războiului dintre
Ucraina și Rusia nu se prea cunosc direct asupra
lor, dar ni se spune din când în când că tot mai
planează peste ei. De partea noastră stă a intra în
solidaritatea relațională de care ei au nevoie-n
povestea-nceputurilor lor încât să nu devenim doar
un punct bifat, atins într-un program, ci substanțiali
în întâmpinarea lor.
Treptat se deschid noi și noi perspective, însă
doar treptat. Copiii cunosc toți rusa, cum am mai
afirmat, dar, cei mai mulți dintre ei, și ucraineana și
româna. Engleza, pentru ei, este o achiziție impusă
de cultura info, a calculatoarelor și a mobilelor,
și de internaționalizarea accelerată a progresului
tehnologic mondial. Bineînțeles, așa stau lucrurile
pe fondul culturii anglo-americane, dar de asta ei
încă nu sunt conștienți. Dar, fiind la o intersecție
lingvistică puternică, cei mici devin tot mai
interesați și de aspectul lingvistic propriu-zis.
Cu vremea, lecturile simple cu întrebări, care
seamănă bătător la ochi cu atmosfera de la școala
din urmă, devastată de invazie, sunt înlocuite de
simple discuții, de un concurs sau altul la care pot fi
adăugate indicii pentru descoperirea răspunsurilor.
Dar ideile nu vin toate de la început. Există și ezitări,
întârzieri și chiar nereușite parțiale. Dar tot mai
mult se coagulează viziunea relațională de la inimă
la inimă (esențială umanității), cea transparentă,
transmisivă, cu adevărat prețioasă. Copiii sunt
interesați de fapte vii, interactive, atrăgătoare, care
să le capteze interesul. În orice caz, ei te aduc în
situația de a-ți revedea comunicarea și valorile, ei
înșiși fiind miracolele ce li se potrivesc în privințele
directe ale realității lor, ce poate fi luată în serios
doar prin joacă și transpunere de vârstă.
rof esional

Proiectului
4/4PentruPrieteni

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată

Consiliului Județean, alături de U.S. Embassy Bucharest și American
Councils for International Education, au organizat în perioada 01-
08.04.2022, în cadrul Proiectului 4/4PentruPrieteni, proiect care
celebrează la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei o
serie de activități de voluntariat, astfel că în data de 5 aprilie 2022,
ora 11,00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în
cadrul Compartimentului Împrumut la Domiciliu pentru Copii, elevi
ai Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” și ai Școlii Gimnaziale
Nr. 26 au participat la activitatea „Micul bibliotecar. Să învățăm din
tainele bibliotecii”.

Florica Șerban
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

iunie 2022 19
 Cristina Tcacenco de la Școala Gimnazială Nr. 26,
și-au adus aportul pe măsură și au promis să revină
Elevii au participat cu mult interes și bucurie și în anii următori să participe la această campanie de
la toate activitățile inițiate de colectivul Secției voluntariat. Fiecare elev implicat în proiect a primit, pe
Copii. Părinții și-au dat acordul cu plăcere în lângă materialele promoționale trimise de American
vederea participării copiilor lor la acest proiect și Councils for International Education și 2 cărți cadou,
chiar i-au însoțit la bibliotecă pentru a lua parte la cărțile făcând parte din bibliografia obligatorie din
acest proiect declarând entuziasmați, că ei consideră programa școlară. Cărțile dăruite copiilor au fost
că este educativ și interesant. Elevii au făcut primii donate de către cititorii pasionați ai Bibliotecii Județene
pași în tainele bibliotecii, ale profesiei de bibliotecar. „V.A Urechia”. Le mulțumim tuturor și pe această cale
Participanții au învățat cum să se descurce singuri și-i așteptăm mereu în bibliotecă!
în bibliotecă și mai ales cum
să-i ajute și pe alții. Au învățat
cum să utilizeze cataloagele
on-line ale bibliotecii, modul
de așezare al colecțiilor
la raft, să așeze alfabetic
genurile literare existente și
au fost interesați de modul
de intercalare la raft al
documentelor primite din
circulație.
Cadrele didactice
prezente alături de elevi, prof.
înv. primar Paula-Antoaneta
Munteanu de la Seminarul
Teologic „Sfântul Apostol
Andrei” și prof. înv. primar

20 Axis Libri
rof esional

Despre roboți și oameni

sau despre inteligență
și emoție…

București, sfârșit de Mărțișor. Un grup vesel și gălăgios grăbea pasul

spre Biblioteca Națională a României. Cursanți din trei țări, România,
Grecia și Bulgaria, se îndreptau spre clădirea impozantă aflată pe malul
Dâmboviței, acolo unde îi aștepta inovația însăși, în cadrul Campusului
de Mentorat C4 - Mobilitate mixtă pentru adulți privind testarea și
certificarea competențelor în domeniul IT și transferul bunelor practici
în cadrul Centrului de Excelență din România. Activitatea a făcut parte
din proiectul Erasmus + Teach for Future - transformarea educațională
a adulților prin inovație, tehnologie și antreprenoriat.
Surprizele nu s-au lăsat așteptate. Managerul proiectului,
doamna Ioana Crihană, Director Executiv al Asociației Naţionale
a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a urat
participanților un călduros bun-venit, după care agenda și-a urmat
cursul. O scurtă introducere despre conceptul educației STEAM
(Science, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) a fost realizată
de către Președintele ANBPR, domnul Dragoș-Adrian Neagu, făcând
trecerea spre o expoziție inedită, intitulată „Orașul Viitorului”,
realizată din materiale reciclate, provenind de la roboți nefuncționali.
NAO, robotul umanoid, sociabil și programabil, folosit în
terapia copiilor cu tulburări din spectrul autist, a prezentat un interes
deosebit. Acesta merge, ascultă și comunică, transmite emoții colorate,
interacțiunea cu el fiind bazată pe experiențe și joacă. Nici Arduino
Cătălina Popa nu e mai prejos, fiind capabil să se orienteze în spațiu, să ocolească
bibliotecar, Biblioteca obstacole sau să urmărească un traseu predefinit.
Județeană „V.A. Urechia” Expunerea Hologramei 3D din gama Dreamoc Diamond s-a
dovedit la fel de captivantă, prezentând un sistem de proiecție care
demonstrează că hologramele nu mai sunt doar idei din viitor, ci au
aplicabilitate imediată, în multe domenii. Nu în ultimul rând, prin
intermediul Qulto România, sistemul integrat pentru diverse tipuri
de colecții din biblioteci, muzee și arhive, s-au expus idei inteligente
cu rolul de a aduce cultura mai aproape de publicul larg.
Turul ghidat al Bibliotecii Naționale a arătat beneficiarilor felul
în care instituția pune în valoare patrimoniul documentar național,
fiind și un spațiu propice pentru studiu, cercetare și documentare, un

iunie 2022 21
 promotor al culturii prin evenimentele și proiectele
implementate, dar și un real sprijin pentru diferitele
categorii de utilizatori. O incursiune în timp, de
la vechi la nou, printre incunabule, cataloage,
exponate de patrimoniu, labirinturi, aparatură
digitală modernă pentru a facilita accesul la cultură
al persoanelor cu dizabilități, vizita la Biblioteca
Națională a fost excepțională prin demonstrația
de adaptabilitate continuă la schimbările sociale și
tehnologice, păstrând statutul de instituție esențială
pentru cultura română.
O altă experiență interesantă a avut loc la
Institutul Național al Patrimoniului, unde un
colectiv tânăr și pasionat a explicat și demonstrat
digitalizarea publicațiilor, cu ajutorul unor
scannere performante. Având drept motivație
partajarea informațiilor de către un număr cât mai
mare de utilizatori în
același timp, Biblioteca
Digitală a evidențiat
necesitatea de a sprijini
cunoașterea și dreptul
la educație al tuturor
cetățenilor.
Superlativul in­
teligenței artificiale
și-a găsit expresia la
Robo Hub, atelier
unde se desfășoară
cursuri de robotică pentru copii și adolescenți,
facilitatorii considerând că este important să
oferim copiilor noștri educație digitală acum, ca și
o minimă înțelegere a modului în care funcționează
tehnologia, pentru ca ei să se poată adapta pieței de
muncă a viitorului. Printre diverse tipuri existente,
precum cel mai mic robot programabil din lume,
Nero, câinele robot care ajută în agricultură ori
Sophia „low cost”, robotul Escu a făcut senzație
datorită nenumăratelor funcționalități ale sale: nu
numai că se mișcă, vorbește, întreabă cum îți merge
azi, dar își manifestă și afecțiunea prin afișarea unor
inimioare pe display, fapt care a atras amuzamentul,
dar și interesul beneficiarilor prezenți.
Iar la Centrul Steluțelor, aparținând
Asociației M.A.M.E., s-a putut observa îndeaproape
aplicabilitatea acestor soluții și dispozitive moderne,
bazate pe tehnologie, în asistența copiilor cu boli
grave, care au nevoie de recuperare medicală sau
reintegrare socio-psiho-emoțională.
22 Axis Libri
În agenda Campusului de Mentorat Teach for
Future s-au regăsit și sesiuni teoretice; acestea au
avut loc la ECDL Eduhub, spațiu dedicat tinerilor
care doresc să țină pasul cu tehnologia. Marketing
digital, Instrumente de colaborare on-line, Editare
de imagini, Modelare și imprimare 3D sunt cele
patru competențe pentru care participanții au
susținut simulări și examene de certificare. La
final, provocarea organizatorilor a fost concursul
cu temele Antreprenoriat 3D sau 3D for Life,
unde beneficiarii și-au expus ideile de afaceri sau
propriile machete modelate și imprimate, cele mai
inovative fiind chiar premiate.
Dimensiunea științifică a campusului a fost
dublată de cea umană, transpusă în emoții, trăiri
și zâmbete. Participanți din trei țări diferite au
empatizat, s-au susținut reciproc, au comunicat pe
diverse căi, fie printr-un
dialog în engleză, fie
la o cafea cu frișcă sau
printr-o plimbare în
parc. Dacă bulgarii au
venit cu istoria, grecii
au adus modernitatea
iar românii, gazdele, au
completat cu prietenia
și ospitalitatea, re­
zultând un ansamblu
bine definit, cu timp de
calitate, un program în care fiecare a contribuit cu
ce a avut mai bun.
Nu în ultimul rând, mentorii au făcut tot
posibilul pentru a crea și a menține starea de bine:
Mihai (ECDL), cu o inteligență sclipitoare, maestru
al 3D printing-ului și al discursurilor; Raluca
(ECDL), organizarea în persoană, specialistă în
liste, parole și certificate; Ștefania și Ioana (ANBPR),
o echipă dinamică și eficientă, responsabile cu
întreaga organizare, mereu disponibile și cu
zâmbetul pe buze.
Acești oameni minunați au decis pe bună
dreptate că experiența trăită timp de o săptămână
merită să se încheie în acordurile celebrei melodii
„We are the champions”, arătând astfel că, deși
schimbarea și adaptarea la nou nu sunt ușor
de înfăptuit, iată că merită încercat: rezultatele
campusului desfășurat la București au reprezentat
însăși dovada, cu toții am devenit câștigători, atât
din punct de vedere informațional cât și emoțional.
rof esional

Despre PACE…
în 1000 de cocori

Preocupările permanente pentru implicarea școlarilor de la

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați în activități și proiecte care să le
dezvolte competențe atât de necesare intregrării în viața socială a
comunității au devenit liniile directoare pentru o educație mereu în
schimbare.
Proiectul de educație alternativă pentru pace și cooperare
„Despre PACE... în 1000 de cocori” inițiat de cadrele didactice prof.
înv. primar Valentina Tanasaciuc, prof. înv. primar Camelia Dediu,
prof. înv. primar Anica Berdilă și susținut de doamna director
Camelia Bucșa propune o abordare multiculturală a unor valori
de actualitate: adevăr, bine, frumos, legalitate, libertate, egalitate,
solidaritate.
Deși ideea de proiect a pornit de la o simplă provocare în
a confecționa 1000 de cocori folosind tehnica origami, ulterior
legenda japoneză a fetiței Sadako Sasaki cunoscută ca hibakusha –
un termen japonez care înseamnă „persoană afectată de bombă” a
fost transformată într-o activitate alături de Maricica Tărâlă-Sava,
responsabil Compartiment Împrumutat la Domiciliu pentru Copii,
ce a avut loc în data de 14 aprilie 2022 la Sala de împrumut copii
din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați. Cei peste 1000 de cocori
origami, realizați în culorile steagului României și ale steagului
Ucrainei, au fost expuși în sala de împrumut alături de mesajele
personalizate realizate de elevii Școlii Gimnaziale nr. 28 Galați, toate
Valentina
Tanasaciuc centrate în jurul mesajului transmis de textul japonez: „Acesta este
profesor învăţător, strigătul nostru. Aceasta este rugăciunea noastră. Pace în lume”.
Şcoala Gimnazială nr. 28 „Pacea te împrietenește”, „Pacea face omenii să fie buni” sau „Fă pace,
Galaţi

iunie 2022 23
 NU război!” sunt câteva mesaje pe care copiii le-au
notat cu litere mari pentru a-și exprima spiritul de
solidaritate, dar al încrederii în destinul umanității
și în valorile umane.
Și cum expunerea cocorilor trebuia să
creeze premisele pentru o disponibilitate de
cunoaștere a valorilor interculturale, și alți copiii
care au desfășurat activități la bibliotecă au primit
câte un cocor origami pentru ca mesajul „Pace
în lume” să ajungă cât mai departe și la cât mai
multe persoane.
24 Axis Libri
Activitățile proiectului nu se opresc aici,
întrucât astfel de inițiative au relevanță maximă
pentru devenirea ulterioară a identității sociale
interculturale a fiecărui copil. Un carnaval sau un
flashmob sunt doar două dintre propunerile pentru
continuarea proiectului care vor avea un impact
asupra copiilor deja implicați în proiect, dar și a
celor care se vor alătura ulterior.
Proiectul are ca parteneri din comunitatea
locală Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați,
dar și alte unități de învățământ și asociații din oraș.
rof esional

Adieri primăvăratice la
Filiala nr. 1 „Costache Negri”

Primăvara ne inspiră să IUBIM și să DĂRUIM! În zilele însorite

ale lui Prier, am adunat toate florile multicolore, le-am împletit cu
bunătate, iubire, armonie și le-am dat viață prin culoare, creativitate
și candoare. Cu inima deschisă, zâmbete pe chip și dorința de a face
fapte bune, am debutat cu primul proiect al acestui anotimp intitulat
„Biblio-francophone”.
„Să cunoşti o limbă străină este ca şi cum ai avea încă un suflet”
(Charlemagne), iar înţelepciunea populară spune: „Câte limbi vorbeşti,
atâtea vieţi trăieşti”.
Așadar, am invitat micuții cititori să pătrundă în frumosul
univers al limbii franceze și să participe la activitățile Clubului.
Proiectul nostru inimos este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între
8 și 12 ani, care se va desfășura începând din luna aprilie, până în
luna decembrie 2022, vizând activități derulate o dată pe săptămână.
Vom porni de la noțiuni simple de gramatică și vocabular, abordând
învățarea din perspectiva practică a exprimării. Scopul este să căpătăm
mai multă încredere și curaj atunci când ne exprimăm în limba
franceză, în diferite situații de viață. Atelierele se vor desfășura într-o
atmosferă relaxantă și prietenoasă, dorindu-ne ca spațiul Filialei
să devină pentru ei un loc magic în care își vor dezvolta abilitățile
de comunicare, fluența și pronunția în limba franceză, oferindu-le
totodată și reperele necesare stimulării inteligenței interpersonale.
Vom proiecta pentru ei un demers creativ cu accent pe latura practică
Cecilia Manolescu a comunicării, în scopul dezvoltării stimei de sine, dar și cu intenția
bibliotecar, Biblioteca de a-i încuraja să descopere noi valențe personale și culturale.
Județeană „V.A. Urechia” Noi creăm atmosfera optimă și proiectăm un scenariu creativ, iar
micuții noștri francofoni pătrund în minunata lume în care cuvântul
poate căpăta sensuri infinite! Ne dorim să provocăm minți și tendințe
ce își propun, înainte de toate, resuscitarea chefului de lectură.
Te invităm și pe tine în clubul Biblio-francophone!
Și pentru că Biblioteca noastră este deschisă permanent
colaborărilor, ne-am simțit mândri să facem parte din evenimentul
cultural organizat cu prilejul Olimpiadei Naționale de Limbă
Neogreacă, eveniment găzduit de Colegiul Național „Vasile
Alecsandri’’, în perioada 15-17 aprilie. Astfel, Biblioteca Județeană

iunie 2022 25
 „V.A. Urechia” din Galați a organizat o amplă
expoziție de carte, cu tema „Incursiune în
Galațiul de altădată - File de cultură greacă’’,
oferind spre admirare și informare cele
mai reprezentative documente-mărturii ale
valorilor culturale gălățene, adevărate colecții
ale Bibliotecii, crâmpeie din cultura grecească,
ce ascund în ele valori istorice impresionante.
De asemenea, apreciem că această expoziție a
constituit un popas spiritual și, în egală măsură,
o oportunitate de a serba o dată în plus măreția
cărții.
O altă activitate în care ne-am manifestat
cu generozitatea față de cititorii noștri a fost
și conceptul „Dăruind cărți, dăruim iubire!”. În
perioada 1-8 aprilie 2022, Filiala nr. 1 „Costache
Negri’’ a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați
alături de U.S. Embassy Bucharest și American
Councils for International Education au organizat
în cadrul Proiectului 4/4 PentruPrieteni, o serie
de acţiuni de voluntariat, celebrând împreună cu
oameni inimoşi prietenia şi donând timp unor
cauze nobile. Prima activitate a fost o colectă de
carte oferită cu drag de LICURICII - voluntari
ai clasei pregătitoare C, de la Școala Gimnazială
„Ștefan cel Mare”, coordonați de către doamna
profesor Mihaela Boșneaga, un partener de
nădejde al Bibliotecii noastre. Cărțile, cele mai de
preț comori, au bucurat suflețelele prichindeilor de
la Școala Gimnazială „I.C. Brătianu’’, jud. Tulcea,
însoțiți de prof. Iuliana Vasilescu, împreună cu
gândurile noastre legate de importanța școlii, de
puterea educației și de cheia învățării, deschizând
toate orizonturile cunoașterii. Apoi, am realizat
copacul prieteniei și am generat o punte între inimi,
reflectând frumusețea gestului mărunt.
A doua activitate a fost bogată în multe
motive de a zâmbi și clipe de neuitat pentru
copiii de la Fundația „Familia”, care au pornit
într-o aventură palpitantă alături de Sonic, un
arici albastru foarte simpatic. Toate acestea s-au
întâmplat grație doamnei Ana Spînu, om cu suflet
bun și generos, reprezentat al Firmei TV SAT 2002,
Cinematograful prof. „Ioan Manole” (Cinema 3 D -
Casa de Cultura a Sindicatelor, Galați), care a oferit
cinefililor mari și mici o zi frumoasă și presărată cu
momente hazlii. Iată, împreună facem fapte bune!
Pentru că cei mici trebuie să devină niște
cetățeni responsabili, am avut alături de noi,
datorită multiplelor parteneriate, invitați speciali:
doamna comisar de poliție Mocanu Rodica și agent
26 Axis Libri
Amalia Bica din cadrul Biroului Siguranță Școlară
- I.P.J. Galați și agent șef Ionuț Rouă din cadrul
Biroului Rutier - Poliția Mun. Galați, în cadrul
activității „Învățăm semnele de circulație”, în data
de 28 aprilie 2022. Cu un extraordinar interes,
copiii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, însoțiți
de către doamnele prof. Mihaela Boșneaga, Nicoleta
Tecucianu și Florentina Olaru au ascultat o serie de
reguli privind responsabilizarea micilor pietoni și
au conștientizat pericolele la care se expun. Felicitări
domnului Ionuț Rouă, care a venit în sprijinul
copiilor cu explicații pe înțelesul lor, prichindeii
fiind încântați și fascinați de atelierul de circulație.
Mulțumim, de asemenea, pentru oportunitatea
oferită micuților de a explora spectaculoasa mașină
de poliție. Pe lângă activitatea de educație rutieră,
copiii au beneficiat de o discuție pe două teme
actuale și din păcate, din ce în ce mai întâlnite
în societatea actuală: bullying și cyberbullying.
Activitatea s-a adresat atât copiilor, cât și părinților
prezenți, încurajând apropierea adulților de cei mici
în vederea identificării posibilelor agresiuni din
mediul online și nu numai. Atelierul a avut scopul
de a preveni agresivitatea și violența în mediul
școlar, astfel încât fiecare copil să se simtă încurajat,
motivat, în deplină siguranță, să fie responsabil și
capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine
tolerantă. Apreciem expunerea clară și relevantă a
doamnei comisar Rodica Mocanu și o asigurăm de
toată responsabilitatea noastră, atât a celor mari, cât
și a celor mici. De la ținuta, la atitutidinea și până
la vocabularul celor implicați, activitatea a fost una
extrem de interesantă și utilă.
Proiectele și activitățile noastre sunt „ferestre
deschise” către sufletele copiilor pentru a le suscita
interesul pentru carte, receptivitatea pentru nou
și cunoaștere, determinându-i subtil să respecte
regulile societății, dar și munca adulților.
rof esional

UCRAINA
UNEȘTE INIMI

„Lumea nu va fi distrusă de cei care fac răul, ci de cei care îi

veghează fără să facă nimic”. (Albert Einstein)

În contextul războiului din Ucraina și a valului masiv de refugiați

care tranzitează sau aleg să rămână în județul Galați, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia” nu putea rămâne indiferentă la tragedia
poporului ucrainean și nici la efectele pe care prezența refugiaților
le are asupra comunității gălățene. În acest sens, Biblioteca a avut o
permanentă preocupare în a identifica parteneri, instituții, sponsori,
alături de care care să implementeze programe și proiecte care să vină
în întâmpinarea nevoilor refugiaților ucraineni.
Astfel au luat naștere două proiecte de suflet menite să aducă un
strop de alinare în viața refugiaților și să dezvolte empatia comunității
gălățene prin implicarea directă în activitățile din proiect.
„Ucraina unește inimi” este un proiect desfășurat în parteneriat
cu Fundația „Inimă de Copil” și constă în realizarea unei colecte
de cărți, instrumente de colorat, rechizite și jucării cu scopul de
a fi donate copiilor refugiați din Ucraina. Până în acest moment,
în proiect s-au implicat cu mărinimie atât bibliotecari, angajați ai
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, cât și două grădinițe din Galați:

Gabriela Istrate
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

iunie 2022 27
 care îi ajută să-și exprime
emoțiile, să-și dezvolte
creativitatea și să uite,
măcar preț de un ceas, de
războiul nedrept de acasă.
În „Primăvara copiilor
din Ucraina”, așa cum am
intitulat noi această serie
de activități post-curs, până
acum am realizat împreună
cu cei mici tablouri de
primăvară folosind tehnica
decupării și lipirii de
obiecte, am vizionat filme
3D și am realizat brățări
pentru ei înșiși sau pentru
cei mai dragi membri ai
familiei.
Și pentru aceste
întâlniri, s-au alăturat
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 36 și Grădinița Bibliotecii oameni de suflet, care se asigură că celor
cu Program Prelungit Nr. 1, ai căror preșcolari s-au mici nu le lipsește o gustare pe placul lor: popcorn,
mobilizat exemplar alături de cadrele didactice și suc, pizza, burgeri, toate aceste detalii contribuind
de părinți. Alți sponsori deosebit de importanți atât la buna dispoziție a copiilor, cât și la consolidarea
au fost, de asemenea, librăria on-line Libris.ro, legăturii dintre comunitatea gălățeană, Bibliotecă și
care a donat cărți și creioane de colorat micuților această categorie defavorizată de public.
ucraineni, dar și un grup de donatori privați din Ne-am bucura dacă pe viitor, numărul
Suedia, reprezentați în România de doamnele participanților la aceste proiecte va crește, dar
Valli și Anna Hedman, care au asigurat refugiaților bineînțeles că ne-am bucura și mai tare dacă acești
mari și mici rechizite, dar și articole vestimentare copii, împreună cu mamele lor s-ar întoarce în
și produse de igienă. siguranță în căldura căminului lor din Ucraina,
Cel de-al doilea proiect de suflet al Bibliotecii pentru că… „Cel mai fericit om, fie el rege sau țăran,
este „Ora de Limba Română pentru ucraineni”, este cel care află pace acasă.” (Johann Wolfgang von
desfășurat în parteneriat cu „Asociația Femeilor Goethe)
Profesioniste” din Galați.
În cadrul acestui proiect,
în fiecare luni și vineri,
refugiații au întâlnire în
Sala „Mihai Eminescu”
a Bibliotecii cu lectorul
Ludmila Iepuraș, care îi
îndrumă în bazele limbii
române, facilitându-le astfel
acomodarea în România și
interacțiunea cu gălățenii.
Copiii participanți la acest
proiect sunt implicați în
fiecare vineri, după curs, în
activități educativ-recreative

28 Axis Libri
Întoarcere în timp

Întoarcere în timp...

În urmă cu 90 de ani, când Jean Bart

solicita sprijinul gălățenilor

„Exact ca o scânteie la o claie de fân” nou înfiinţata Academie

Liberă de Export din Galaţi a produs o efervescență în domeniul
comercial și industrial. Odată cu inaugurarea din 17 ianuarie
1932, adevărată sărbătoare pentru orașul Galați, în amfiteatrul
Școlii Comerciale Superioare din Galați au fost deschise prelegerile
Academiei de Comerț, unde, alături de prof. Grigore Trancu-Iași, au
vorbit personalităţi cunoscute ale lumii economice şi financiare din
Galaţi şi din ţară, astfel că în primul an de activitate (ianuarie – mai
1932) au fost prezentate peste 32 de conferinţe.

Camelia Toporaş
şef Serviciu Referințe,
Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia”

Unul dintre primii conferenţiari1 ai Academiei Libere de Export

Tena Bezman din Galaţi a fost comandorul Eugeniu P. Botez (cunoscut în lumea
bibliotecar, Biblioteca literară sub pseudonimul Jean Bart), recunoscut ca bun vorbitor,
Județeană „V.A. Urechia” preocupat de multe probleme stringente ale vieţii cotidiene. În
1
A patra conferință de la deschidere, după cel prof. I. Gheringher, ing. C.
Mircea, profesor la Școala Politehnică din București.

iunie 2022 29
 Întoarcere în timp
numeroasele sale conferinţe subiectele preferate
pe care le-a abordat au avut în prim-plan Dunărea
şi Delta Dunării. Astfel, în conferința susținută
la Academia de Export din Galați, în data de 31
ianuarie 1932, intitulată „Dunărea - drum de apă”,
scriitorul Jean Bart afirma: „importanța Dunării și
a posibilităților de desvoltare economică ce prezintă
pentru noi scapă celor mai mulți dintre conducătorii
țării, atunci când ar trebui să le fie cea dintâi
preocupare”2.
În finalul prelegerii, Jean Bart își exprima
speranţa că Academia de Export din Galați va
avea grijă să prevadă înființarea unei secții navale,
care să aibă ca scop formarea ofițerilor din marina
comercială „cari au greaua sarcină de a face să
pătrundă mărfurile noastre în străinătate”.
Jean Bart, primul autor român de literatură
maritimă de la începutul secolului trecut, era
cel care demonstrase că, dincolo de manevre și
navigație, marinăria însemna și contactul nemijlocit
cu farmecul și zbuciumul apelor mării, situând
în centrul operei sale literare, în publicistică și în
conferințe, apa și pe „cei ce trăiesc lângă ea, din ea,
prin ea și pentru ea”. Susținător de frunte a tot ceea
2
De la Academia de Export din Galaţi, în Acțiunea,
an. 3, nr. 493, 3 febr. 1932.
30 Axis Libri
ce era legat de navigație și de apă, Jean Bart a fost
cel care a susținut cu toate eforturile sale apariția
unei reviste dedicate acestor probleme, România
Maritimă și Fluvială3.
În sprijinul eforturilor sale a sărit, la puțin
timp de la inaugurarea Academiei de Export, și
profesorul Grigore Mich. Cotlaru, care a publicat,
în ziarul gălățean Acțiunea, un apel prin care cerea
sprijinul gălățenilor pentru continuarea apariției
publicației fondate de comandorul Eugeniu Botez,
argumentând că această acțiune ar reprezenta
„cel mai frumos omagiu pe care noi îl putem aduce
muncei dezinteresate și folositoare pe care Jean Bart
a depus-o în târgul acesta, de care încă este legat
printr-un trecut atât de frumos”4.
Publicație a Ligii Navale Române, România
Maritimă și Fluvială se afla în acel moment la început,
primul număr văzând lumina tiparului în luna
noiembrie 1931, avându-l ca director pe comandorul
Eugeniu P. Botez (Jean Bart) și pe comandorul Aurel
Negulescu ca redactor, acesta semnând în calitate
de publicist cu pseudonimul Moș Delamare5. Pe
prima pagină a revistei, drept motto apăreau vorbele
marelui istoric M. Kogălniceanu: „Cheia mântuirii
3
Din mai 1934, la un an de la moartea lui Jean Bart, și-a
schimbat numele în Marea Noastră, titlu simbolic sub care va
fiinţa până la încetarea apariţiei, în anul 1949; Pe frontispiciul
copertei interioare, revista avea imprimat: „Întemeiată de
Jean Bart”.
4
Grigore Mich. Cotlaru, „România Maritimă și
Fluvială”, în Acțiunea, an. 3, nr. 522, 7 mart. 1932.
5
A mai semnat și cu pseudonimul B. B. Delamare.
noastre este drumul Dunării spre
marea largă…” Orientată spre
propaganda, orientarea și apărarea
intereselor pe apă, România
Maritimă și Fluvială reprezenta
pentru Jean Bart modalitatea
prin care putea să adune „într-un
mănunchi pe toți cei care vrăjiți de
apă și-au închinat viața ei”. Astfel
că, de dragul lui și sub influența
entuziasmului său molipsitor, mulți
dintre cei îndrăgostiți de navigație
s-au raliat acestei inițiative.
Publicația era admirabil
ilustrată și tipărită cu deosebită
grijă, în condiții grafice deosebite,
la Institutul de Arte Grafice „E.
Marvan” din București. Apariția revistei a fost
întâmpinată elogios de publicația Adevărul literar și
artistic din 29 noiembrie 1931: „Îți dai seama după
primele pagini că este o revistă mai bine scrisă decât
multe reviste de literatură. De altfel, prezența lui Jean
Bart a pus în slujba dragostei sale de mare un talent
de prim rang.”
Revista conținea atât articole și studii despre
știința navigației, cronici și informații marinărești,
cât și schițe literare și versuri ce aveau ca tematică
viața pe apă.
Revenind la articolul de susținere apărut
în ziarul gălățean Acțiunea, trebuie să remarcăm
argumentele pe care Grig. Cotlaru le aducea în
sprijinului lui Jean Bart, care avusese merite și în
susținerea unor importante instituții gălățene,
precum Universitatea Populară:
„Universitatea Populară locală își face o
datorie de onoare față de munca fără odihnă și
meritele necontestate marinărești și literare ale d-lui
comandor Eugen Botez, primul președinte al U.P.
după război, să invite cu toată căldura pe auditori
și nenumărații ei susținători, să se înscrie fără
întârziere în L[iga] N[avală] susținând din toate
puterile lor propaganda ce această instituție o face,
acum în urmă și prin revista de care ne-am ocupat”.
Eugeniu P. Botez urmase la Galați cursurile
Școlii de Aplicație a Marinei din Galați6, iar după
ce a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând de
la gradul de locotenent și de comandant al șalupei
6
A făcut parte din prima serie de 20 de ofițeri elevi
care au început cursurile la Școala de aplicație de la Galați, în
toamna anului 1896.
Vedea la gradul de comandor
(1928), și-a desfășurat cariera
militară în diverse unități printre
care și Inspectoratul Navigației
și Porturilor, cu sediul la Galați,
acolo unde a îndeplinit și funcția
de căpitan portuar, aflându-se
și în fruntea Comisiei Europene
a Dunării. Tot la Galați, a fost
primul preşedinte al Universităţii
Populare şi a făcut parte din
Comitetul gălăţean pentru
comemorarea lui Eminescu.
Astfel că profesorul de
istorie și de geografie Grig.
Cotlaru, alături de alți gălățeni de
frunte, argumenta în cunoștință
de cauză, cauza lui Jean Bart și a revistei sale,
având în vedere că ocupa în acea perioadă funcția
de preşedinte al Universităţii Populare din Galaţi
(1930-1934) și susținea el însuși o intensă activitate
publicistică, implicându-se în susținerea mișcării
culturale locale. Venit de la Gimnaziul din Sulina,
Cotlaru a ocupat la Galați funcția de profesor la
Gimnaziul „C.A. Rosetti”, Școala Comercială și la
Liceul „Vasile Alecsandri”. Acesta era cunoscut și în
calitate de director al publicației Revista Vremii și
de colaborator la revistele Orizonturi, Moldova de
Jos, Acţiunea, Căminul ș.a.
În anul următor apariției apelului de susținere
a publicației Ligii Navale Române în ziarul Acțiunea,
Jean Bart părăsea această lume, un întreg număr al
revistei România maritimă și fluvială (nr. 5 din mai
1933) și un „Supliment” fiind dedicat memoriei
acestuia. Au semnat articole în acest număr T.
Teodorescu-Braniște, Garabet Ibrăileanu, Mihail
Sevastos, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Liviu
Rebreanu, toți omagiind personalitatea lui Jean
Bart, în timp ce reprezentanții Ligii Navale Române
consemnau:
„Unul din stâlpii Ligei Navale Române s-a
prăbușit; inima ei a încetat de a mai bate; secretarul ei,
Jean Bart s-a stins! Timonierul ei a căzut la datorie!”
Surse: Acțiunea, an. 3, nr. 522, 7 mart.
1932; Calendar cultural gălăţean : Aniversări şi
comemorări 2020, Galați, Axis Libri, 2019; România
maritimă și fluvială, nr. 5, mai 1933; Adevărul, an.
47, nr. 15175, 27 iun. 1933; Vocea Galaților, an. 15,
nr. 4157, 3 febr. 1932.
iunie 2022 31
 Întoarcere în timp
În urmă cu 85 de ani,
când a început construcția Casei Învățătorilor Covurluieni

În primăvara anului 1937, „în una din cele
mai frumoase pozițiuni și pe o arteră principală a
Galaților, a început să se înalțe falnică și plină de
somptuozitate, clădirea mult visatului cămin al
nostru”7.
Construcția Casei Învățătorilor Covurluieni
era rodul unei munci tenace a Asociației
Învățătorilor din Județul Covurlui, care a
desfășurat timp de mai mulți ani o intensă activitate
în scopul construirii unui local propriu.
Galați, un loc viran pentru construcția unui local.
Petru Puchianu era absolvent al Școlii Normale
„C. Negri” din Galați, acolo unde și-a desfășurat
ulterior activitatea ca institutor, fiind cooptat în
colectivul de redacție al revistei Școala, devenind
fondator și președinte al Băncii Învățătorilor din
Galați și președinte al Asociației Corpului Didactic
Primar din Covurlui.

Casa Învățătorilor Covurluieni

în Căminul Școlii Nr. 7

Un rol important l-a avut înființarea Societății

„Căminul” Corpului didactic primar din Județul
Covurlui (20 aprilie 1924) al cărui scop principal, Puchianu Petre
prin Statut, era de a clădi sau a cumpăra în Galați un O serie de măsuri au fost luate în ședința
cămin al societății, care să dispună de bibliotecă, sală noului comitet al Asociației Învățătorilor din
de conferințe didactice, cinematograf, restaurant Județul Covurlui, din februarie 1934, condus
și hotel pentru corpul didactic, internat pentru de Iordache Stoica. Acele măsuri prevedeau:
fiii corpului didactic primar etc. De asemenea, continuarea reuniunilor colegiale în oraș și în județ,
asociația avea rolul de a acorda ajutoare pentru îmbogățirea bibliotecii, dar și o evaluare a sumei
studii copiilor săraci și merituoși ai membrilor de bani destinate construcției Casei Învățătorilor,
Societății, de a întreține coloniile școlare și de a având în vedere că la începutul anilor ’30 Comitetul
da ajutoare în caz de boală sau deces, precum și Asociației Învățătorilor crease un fond în vederea
de a scoate o Foaie „în care să se dezbată chestiuni realizării acestui deziderat.
școlare și profesionale”, toate aceste deziderate fiind
îndeplinite și în ziua de astăzi de Casa Corpului
Didactic Galați.
În februarie 1928, Petre Puchianu,
președintele Asociației Învățătorilor din Județul
Covurlui, solicita, printr-o cerere, Primăriei orașului
7
Căminul școlii, an. 7, nr. 7-10, mart. - iun. 1936, p. 3.

32 Axis Libri
 fie concentrate toate instituțiile corpului
didactic și care „va satisface și latura morală
de a contribui prin proporțiile și estetica lui
la ridicarea prestigiului corpului învățătoresc
din acest oraș și județ, constituind totodată
un spor la frumusețea și estetica primului
port la Dunăre care este Galați. Într-un
cuvânt noua clădire va fi un palat impozant
demn de învățători. Prin construirea «Casei
învățătorilor» se înfăptuiește unul din cele
mai de seamă năzuinți ale învățătorimii din
Covurlui”9.
Construcția clădirii din strada
Heliade Rădulescu nr. 2 (astăzi str. Gării
nr. 35), ridicată pe terenul donat de
Primăria Municipiului Galați, care a și
Casa Învățătorilor Covurluieni
în Căminul Școlii nr. 9 susținut inițiativa cu o însemnată subvenție în
bani, a necesitat eforturi financiare, materiale
La 31 iulie 1936, Comisia Interimară a și umane majore pentru finalizarea ei. Astăzi,
Municipiului Galați a donat Asociației Învățătorilor imobilul situat pe str. Gării nr. 35 face parte din
din Județul Covurlui un teren de aproape 1.368 Patrimoniul Cultural Naţional, fiind înregistrat în
metri pătrați din proprietatea Primăriei orașului Lista Monumentelor Istorice pentru județul Galați,
Galați, situat în strada Heliade Rădulescu. Actul la poziția 147, cod GL-II-m-B-03049.
de donație, autentificat de Tribunalul Judeţului
Covurlui, a fost încheiat între președintele Comisiei
interimare a Municipiului Galați, G. H. Dumitrescu
și președintele Asociației Învățătorilor din Județul
Covurlui, Iordache Stoica.
Pentru că suma necesară construcției era de
cca 2 milioane de lei, au avut loc diverse acțiuni de
colectă publică: baluri, donații, conferințe, serbări
școlare, vânzarea unor caiete către elevi, fiind vizată
strângerea sumei necesare.
Fondurile necesare construcției au fost strânse
datorită unei „complete solidarități” între cele două
instituţii: Asociația Generală a Învăţătorilor din
Judeţul Covurlui şi Banca Cadrelor Didactice, care
au contribuit „cu tot ce a fost posibil omeneşte”
pentru realizarea imperiosului edificiu:
„Căminul învățătorilor covurluieni nu poate
și nu trebuie să fie o prea modestă căsuță, ci un
impozant edificiu, care să contribuie la sporirea
prestigiului nostru, să adauge la estetica orașului,
să satisfacă cea mai mare parte din necesitățile
profesionale și materiale ale corpului nostru și mai
presus de toate, să fie mijlocul prin care solidaritatea
noastră să crească mereu”8.
La sfârșitul anului 1936, în presa locală au
apărut articole despre clădirea în care aveau să
9
Vocea Galaților, an. 19, nr. 5562, 16 sept. 1936,
8
Ibidem. p. 1.

iunie 2022 33
 Condeiul fermecat

Poveste

Primul om era o persoană falnică, chipeșă, curajoasă cu o ambiție

ieșită din comun și cu sânge de nobil. Acest om a creat primele așezări
omenești, a pus bazele agriculturii. Dar unde există lumină, mereu va
exista și umbră, astfel în fața oamenilor s-au arătat niște creaturi hidoase,
șirete și mârșave. Acestea erau zmeii. Ei furau și ucideau oameni urmând
să îi folosească ca sursă de hrană. Omul oamenilor s-a săturat de atâtea
nedreptăți, astfel a făurit din metalul celor mai înalți munți o sabie
atotputernică. Cu aceasta a reușit să învingă zmeii și să îi închidă într-o
cutie care se afla într-o cetate izolată de tot și de toate. Din păcate, în
bătălie eroul s-a stins, dar sabia lui a rămas înfiptă într-un copac.
Timp de două secole a fost liniște și pace. Nimic nu i-a mai deranjat pe
oameni, însă, zmeii au găsit o cale să scape și haosul a fost dezlănțuit din nou.
Aici începu povestea noastră când un tânăr se făcea util în casa
omului pentru a câștiga pâine. Plimbându-se prin regat, acesta zărește
o pânză care îi grăi astfel: „Toți bărbații din regat sunt chemați la castel
pentru a stabili cine e vrednic a îndeplini o sarcină regală”.
Tânărul și-a spus în gând că nu are rost să facă așa ceva. În fond
el nu este decât o persoană de condiție joasă, nici prea inteligentă, nici
prea puternică, nici prea curajoasă, dar o voce în capul lui l-a îndemnat
să meargă.
A doua zi dimineață, la prima oră, se afla acolo alături de o
mulțime de persoane. Unele dintre acestea aveau școală, altele erau foarte
puternice, iar altele vestite în tot regatul.
Toate încercau să scoată, pe rând, sabia din copac. Băiatul a auzit
despre legenda aceasta, Legenda Omului Oamenilor. Știa că nu avea nicio
șansă. Numai persoana care avea suflet curat și mândru era vrednică să Alexandru Ionuț
scoată sabia. Când îi veni rândul, spre mirarea lui și a publicului, fără Chiricuță
prea mult efort, tânărul a reușit să scoată sabia. elev, Școala Gimnazială
Uimit, regele a spus: „Dan Barbilian”, Galați
— Declar, că acest tânăr este urmașul Omului Oamenilor și are
sufletul vrednic pentru a îndeplini această sarcină. Va trebui să înfrunți
zmeii și să-i izolezi departe de omenire.
— Da, sire! spune tânărul.
După o lună de antrenament, băiatul și-a scos sabia din teacă și a
plecat spre cetatea zmeilor.
După jumătate de zi de mers pe acest drum lung și periculos, tânărul
ajunse într-o pădure întunecată. Lumina cu greu pătrundea printre crengile
copacilor, iar copacii erau prea înalți pentru a te putea urca pe ei.

34 Axis Libri
 Deodată se auzi o voce înspăimântătoare:
— Cum te numești, omule! grăi vocea.
— Mă numesc Mitruț... răspunse tânărul cu frică...
— Ce cauți prin aceste tărâmuri?
— A... a... am venit pentru a înfrânge zmeii.
La auzul acestor vorbe, vocea începe a se subția
și un foșnet ca de crengi de copac începe să se audă.
Deodată o creatură mică, pufoasă, cu urechile ciulite
și cu o coadă stufoasă apăru. Era o veveriță.
— Tu... tu erai? întrebă Mitruț.
— Da! Eu eram. Sunt zeul acestei păduri.
— Dar ce cauți singură?
— Nu eram singură, eram cu sora mea.
Dar ea a fost omorâtă de un zmeu cu două
mâini drepte. Am jurat răzbunare, dar magia mea e
slăbită. Astfel atunci când am auzit dorința ta am știut
că te pot ajuta și totodată a mă răzbuna.
— Deci dorești să vii cu mine?
— Da!
Așa că Mitruț și cu veverița au plecat mai
departe spre cetate. Drumul a fost lung și periculos,
cu nenumărați inamici, nenumărate mese nemâncate,
nenumărate nopți nedormite, dar cei doi au legat o
prietenie foarte bună și au ajuns la cetate. Acolo un
zmeu mare puternic, cu pielea albastră și două mâini
drepte păzea intrarea. Mitruț întrebă:
— Acela e zmeul...
— Da! răspunse grăbită veverița.
Fără să mai stea la vorbă, veverița o luă la goană
spre zmeu. Acesta când o văzu se repezi cu ghearele spre
ea. Veverița se feri. Zmeul mai avu o tentativă eșuată de
a o prinde. Iute ca o săgeată, veverița a lovit pământul cu
bastonul și o grămadă de spini învăluiră zmeul. Acesta
răsuflă și spinii s-au rupt, iar veverița a fost împinsă de
o stâncă. Mitruț intră în luptă. Înconjură zmeul pentru
a-l induce în eroare, iar atunci când zmeul a dorit să
lovească, Mitruț sări și îl zgârie. Zmeul, nervos, pregătit
să atace își aruncă gheara lui gigantică direct spre băiat.
În ultimul moment, veverița a creat un copac gigantic
între tânăr și gheară. Ca de nicăieri, apăru în spatele
zmeului și îl lovi fatal la cap.
Fericită că s-a răzbunat veverița fugi grăbită
spre ultima cameră a cetății. Mitruț o urmă.
Ajungând în ultima cameră, îl văzură pe Zmeul
Zmeilor, cel mai mare și mai periculos zmeu. Acesta
avea o piele de culoare roșu aprins. Cei doi știau că
nu aveau nicio șansă, însă sabia tânărului a început
să strălucească din ce în ce mai tare, până când
Zmeul a ars de viu.
Cei doi au reușit astfel să aducă iar pacea în lume.
***
Piticul era înalt cât spătarul de la scaun, dar era
bine făcut și cu barba mai lungă ca un gutui.
Piticul acesta era blând, bun, darnic, înțelept.
Piticul acesta Tartă-Cot, pe nume cum i se zicea, era
fratele geamăn al lui Barbă-Cot, unul dintre cei mai
răi pitici din basmul neamului. Barbă-Cot era de
două ori mai mare ca geamănul său, cu barbă neagră,
neîngrijită și doi ochi mari de un galben ca pirita.
În timp ce Tartă-Cot se plimba prin pădure,
fratele său îi apăru în cale, îl doborî pe Tartă-Cot și-l
legă de un copac:
— Ce faci, frate? întrebă Tartă-Cot. De ce m-ai
legat?
— Tu prea multe ai făcut pentru oameni și
prea puține pentru mine, fratele tău de sânge!
zise Barbă-Cot, în mâini apărându-i un topor.
Îndreptându-l spre moșia lui Cuza-Voda, zice:
— Am de gând să fur calul lui Cuza și să te dau
lui ca vinovat. Hai să aflăm dacă și dânsul crede ca
mine că ești pitic de treabă.
Și cu asta dispăru numaidecât. Piticul așteptă și
așteptă, apoi își văzu fratele călare pe o iapă înaltă cu
coamă aurie, care avea șaua și căpăstrul decorate cu
modele de flori și trandafiri. Barbă-Cot sări în copacul
în care era legat fratele său și se ascunse în frunziș.
Imediat se auzi un corn de vânătoare și Cuza
îmbrăcat regește în veșminte azurii și aurii veni călare
pe un cal negru amărât și slab, urmat de cinci oșteni
înarmați cu arcuri și sulițe. Apoi într-o clipă Tartă-Cot
se trezi în spinarea iepei albe. Fratele său își aruncă
toporul cu tăiș dublu în pământ și săpă un tunel în
care dispăru. Cuza se opri și îi spuse piticului:
— Deci tu ești cel ce mi-a furat calul? zise
voievodul. Cum îndrăznești?
— Dar nu am fost eu, Măria Ta! spuse Tartă-
Cot. Ci fratele meu, Barbă-Cot, piticul cel rău.
— Păi el nu este aici, zise Cuza, iar tu ești călare
pe iapa mea. Ce să fac cu tine, mincinosule?
— N-ai decât să nu mă crezi și să mă lași aici
legat de trunchiul copacului acestuia, că mă leg singur,
răspunse piticul și așa făcu.
Voievodul își luă iapa înapoiată fără silă de pitic
și puse pază pe străjeri la pitic, ca să se asigure că nu
scapă.
Piticul putea să-l vrăjească pe Cuza cu glasul
lui, ca să-l elibereze, dar preferă să-și dovedească
nevinovăția în mod cinstit.
Trecură luni în care piticul stătu legat fără să
bea sau să mănânce și în care nici nu ceru aceasta.
În cele din urmă, Cuza veni și-l eliberă pe pitic
spunându-i că și-a dovedit nevinovăția prin gestul său
și îi ceru scuze că-l chinuise atâta. Piticul, știind că
nobilul om e drept, îl iertă și cei doi își urară ambii o
viață frumoasă și se spune că Cuza s-a mai întâlnit cu
Tartă-Cot, care l-a ajutat cu năzbâtiile lui Barbă-Cot
până când toți au îmbătrânit și căzut la pat.
iunie 2022 35
 Condeiul fermecat

PE TĂRÂMUL STELELOR

A fost odată, ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, o fetiță

pe nume Starlet.
Ea auzise multe povesti despre Tărâmul Stelelor. Starlet era
pasionată de stele, asa că își dorea sa meargă pe Tărâmul Stelelor. Dar
într-o noapte se deschise ușa. Fetița era foarte speriată.
— Starlet, Starlet! strigă cineva. Fata se duse până la ușă și văzu
o stea strălucitoare.
— Pe mine mă cheamă Selena, spuse steaua.
— Iar pe mine mă cheamă Starlet, spuse fetița tremurând de
frică.
— Ce nume frumos ai! îi spuse steaua.
— Mulțumesc! spuse fetița.
— Am venit să îți îndeplinesc dorința
— Hai cu mine pe Tărâmul Stelelor!
Starlet se înroși ca trandafirul de bucurie. Ea urcă pe spatele
Selenei și cele două porniră pe Tărâm. Pe drum fata văzu: Soarele,
Luna și norii.
— Am ajuns! strigă Selena. Acesta este Tărâmul Stelelor!
Starlet rămase uimită de cât de minunat era aici.
După turul Tărâmului, sosi timpul ca Starlet să plece.
— A fost minunat, spuse ea, îți mulțumesc, m-ai făcut foarte
fericită!!!
Fata o auzi pe mama ei strigând: Maria-Bianca
— Starlet, Starlet, trezește-te, vei întârzia la școală!! Manole
elevă, Școala Gimnazială
Văcăreni, județul Tulcea

36 Axis Libri
Condeiul fermecat

În lumea magiei

Mă aflam în camera mea, întinsă pe pat. Observasem cum,

pe tavanul imaculat, apăreau umbre ca niște mandale, conturând
frunzele din copacii de afară.
Mereu am fost o visătoare. De fiecare dată când citeam o carte,
o trăiam de-adevăratelea, mergând în aventuri pline de fantezie
alături de personajul principal. În mintea mea se petrec multe lucruri
nemaivăzute, pe care nimeni n-are cum să le afle, doar eu le păstrez ca
o comoară neprețuită.
În ziua aceea gândurile îmi fugeau dintr-o parte într-alta, iar eu
încercam să le adun, când, deodată, o gaură neagră întunecată apăru
pe tavanul camerei. Credeam că visez, dar nu era așa. Sfera negricioasă
continua să se mărească dezvăluind un tunel.
Dintr-odată, o forță de nebănuit mă ridică și mă aruncă în
portal, care, imediat după ce am intrat în el, se închise cu un zgomot
mecanic.
În jurul meu era o ceață misterioasă prin care treceau niște
tuburi albe, mișcându-se cu viteză incredibilă. Când m-am uitat în
jos, am observat un cordon roșiatic legat de mijlocul meu. El părea să
fie acea forță care mă trăgea înainte.
Tunelul începu să se zguduie și se întoarse vertical, iar eu am
început să mă prăbușesc în gol. În căderea mea am văzut ferestre care
se deschideau înfățișându-mi amintiri din viața mea.
Maria Șerbănescu Când toate ferestrele se închiseră de parcă nici nu ar fi fost acolo
elevă, Şcoala Gimnazială vreodată, am observat sub mine un punct mic și cenușiu ce se apropia
Nr. 28, Galaţi tot mai repede. La un moment dat am aterizat pe el. Eram foarte
confuză și aveam senzația că tocmai m-aș fi dat peste cap.
Atunci când m-am dezmeticit, am observat că portalul a
dispărut și că mă aflam pe o câmpie cu iarba cenușie. Pășind pe ea,
priveam cum, fir cu fir, își recapătă culoarea verzuie, aplecându-se
într-o parte. În fața mea se izbi de pământ un fascicul de lumină
aurie scoțând scântei. Uitându-mă mai bine, am observat că era o
fată slabă și bălaie ca spicul de grâu. Avea părul răvășit, căzându-i
peste umeri ca o boare prietenoasă. Purta un veșmânt ciudat și
vălurit.

iunie 2022 37
 — Bine ai venit printre noi! îmi zise ea cu o
voce șoptită, cântătoare. Te afli în Lumea Magiei,
continuă parcă citindu-mi gândurile. Poate te
întrebi de ce ești aici. E o poveste lungă, dar ți-o voi
istorisi.
Demult, în ținuturile acestea, trăia un împărat
care urma să treacă în neființă, așa că a dorit să-
și găsească un moștenitor la tron. Neavând fii, a
chemat tot poporul, de la oameni cu puteri magice
la cele mai fantastice creaturi, cum ar fi dragonii sau
grifonii.
În timpul alegerii unui împărat s-a iscat multă
zarvă și război, iar cineva mai înțelept a propus ca
o persoană din Lumea Voastră, nemagică, să fie
împărat.
Sute de ani în șir a fost căutat cineva care să
domnească în aceste meleaguri și să aibă puteri
magice, dar nu s-a găsit. Apoi, ai apărut tu. Ai
crezut în magie și ai fost mereu diferită de ceilalți
din Lumea ta, te-ai născut cu puteri magice. Așa că,
după atâtea eforturi, ai fost aleasă să fii regina Lumii
Magice.
Zâna rosti ultimele cuvinte cu mândrie în
glas. M-am ciupit de câteva ori, ca să mă asigur că
nu visez, dar totul era real. Eu urma să fiu regină
într-o lume magică. La început suna minunat,
aveam o ocazie cum rar mai găsești. Dar apoi am
început să mă gândesc la familia mea, la prietenii
mei și îmi părea rău că îi părăsisem.
— Știu la ce te gândești, îmi spuse zâna cu o
voce înțelegătoare. Este greu să te desparți de cei ce
ți-au fost mereu alături, dar mai există o opțiune.
Dacă tu reușești să îl convingi pe Bătrânul Dragon
să devină împărat, nu va mai fi nevoie ca tu să fii
regină și te vei putea întoarce în lumea ta.
Am acceptat propunerea Zânei, așa că am
pornit spre lăcașul Bătrânului Dragon. Acesta
locuia într-un munte străvechi, unde-și avea săpată
o peșteră.
Drumul până acolo a fost tare zdruncinat,
deoarece am călătorit cu magitrenul. Magitrenul
este ca un tren normal, numai că merge prin
văzduh. A fost minunat să pot admira cerul azuriu
pe care zburdau nori buclucași, asta până când
cerul se înnegri. Fulgere cu străluciri de culoarea
metalului brăzdau cerul, iar răpăitul ploii îți dădea
un sentiment de nesiguranță.
Din fericire, furtuna se opri exact când noi am
ajuns la destinație. Stăteam pe o rocă alunecoasă, la
38 Axis Libri
marginea căreia se deschidea un hău de necuprins
și amețitor.
Însoțitoarea mea rosti niște vorbe într-o
limbă necunoscută, iar piatra se despică în două,
dând la iveală o deschizătură prin care ne-am
strecurat. Înăuntru era frig și mi se făcuse pielea de
găină. O lumânare pâlpâia domol și încă vreo cinci
se aprinseră deodată.
Dragonul stătea întins pe o canapea comodă
și avea solzii în culori bleumarin. În ciuda crestelor
ascuțite ce-i brăzdau coada, nu părea deloc
înspăimântător. Purta pe cap un joben mic și
maroniu, iar pe corp avea o vestă înflorată.
— Luați loc, ne spuse el și ne servi câte o
ceașcă cu ceai de mușețel.
Zâna îi povesti, atunci, dragonului tot ce se
întâmplase. El doar dădu din cap.
— Uite cum facem, zise în cele din urmă.
Eu îți voi pune trei întrebări sau ghicitori, iar tu va
trebui să-mi dai răspunsul într-o oră.
— Am înțeles, i-am răspuns eu.
— Prima întrebare: Ce lucru poate merge fără
să se lovească de obiecte? A doua: cum poți călători
oriunde fără mijloc de transport și fără magie? Și a
treia: Care este cel mai important lucru din lume și
de ce?
Primele două întrebări mi s-au părut ușoare,
dar a treia era foarte complexă. Tot scotoceam prin
minte după ceva și, cu un minut înainte ca ceasul să
se sfârșească, am găsit răspunsul.
— Timpul a expirat, zise Dragonul Bătrân.
Dacă răspunsurile tale vor fi corecte, eu voi deveni
noul împărat, iar dacă nu, înseamnă că ai eșuat.
— Răspunsurile sunt: umbra, gândul și …
iubirea! am exclamat eu. De ce iubirea? Păi poți
avea tot aurul din lume, cele mai fantastice bogății
și puteri, dacă nimeni nu te iubește și tu nu iubești
pe nimeni, nu poți fi fericit.
— Așa este, zise Bătrânul Dragon. Acum te
poți întoarce acasă.
Zâna pocni din degete și totul se petrecu
foarte repede. Am trecut ca un vâjâit prin toate
locurile din Lumea Magiei.
Într-un final am fost aruncată prin portal
înapoi în camera mea. Cu ochii închiși, am strâns
la piept cea mai de preț amintire pe care am trăit-o
vreodată.
C

Sterian Vicol
O sută și una de poezii

Heidegger, atunci când îl comenta pe Georg Trakl, în textul

„Limba în poem” („Originea operei de artă”) scria, printre altele:
„Orice mare poet nu scrie decât pornind de la un unic Poem.
Măreția sa se măsoară după gradul în care el îi este încredințat acestui
Unic, în așa fel încât el are putința să-și mențină rostirea sa poetică în
stare pură în acest Unic.
Acest Poem al poetului rămâne neexprimat. Nici una dintre
creațiile poetice luate separat și nici ansamblul lor nu spun tot. Cu
toate acestea, fiecare creație poetică în parte vorbește pornind de
la întregul acelui unic Poem și îl rostește pe acesta de fiecare dată.
(...) Dialogul autentic cu Poemul unui poet nu este decât cel care se
desfășoară într-o manieră poetică: dialogul poetic dintre poeți. (...)
Dialogul care se naște între gândire și creația poetică tinde să scoată la
iveală esența limbii, pentru ca muritorii să învețe din nou să locuiască
în limbă.”

O antologie precum „O sută și una de poezii”, în colecția deja

consacrată prestigioasă a Editurii Academiei Române, sub semnătura
lui Sterian Vicol, exemplifică în mod concret şi cât se poate de bine
meditațiile filosofului german de mai sus. Nu numai pentru că
legendarul poet gălățean numește acest volum „carte de căpătâi”
Adi G. Secară într-o dedicație!
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia” Filosofic vorbind, „Poemul Unic” este de… Căpătâi! Firul roșu
al acestui Poem este de urmărit, de găsit, de împletit cu firul alb al
înțelepciunii, noul fir fiind unul al unei muze dintotdeauna, Ariadna,
ducând către înfruntarea de pe urmă a Destinului când, între puritate
și gândul, tournierian, că puritatea este vitriolul sufletului, poți avea
certitudinea că Viața-Versul a avut sens!
Deseori mă gândeam care român s-ar potrivi unei cărți precum…
„Zorba Grecul”. Care român ar putea fi... exemplar! Nu perfect,
evident! Dar să aibă Bucuria de a fi a personajului lui Kazantzakis, să
aibă acel dans al plenitudinii, al nebuniei ca purificare… Dacă Sterian
Vicol nu a fost și nu este chiar ca un Zorba, Poezia sa, Poemul Unic

iunie 2022 39
 C
este ca un dans… al arhetipului (pe un „Platou
sublim”).
Dans al stelelor pe firmament (nu, nu
întâmplător primul poem, din prima carte,
devenit primul din antologia de căpătâi este „Calea
Lactee”!!!), dans al Iubirii care, dantesc, le mișcă
pe-aceste stele, dans al Vinului primordial (trans-
figurare, trans-cuvântare a Sângelui), „vinul cel
senin” (oare să aibă Gaston Bachelard o scriere cât
de mică despre Vin așa cum are despre Foc, Aer,
Pământ, Apă?), dar și al Cucutei, dans al Rănilor-
care-sunt-Oamenii de la naștere până la Înviere, și
oameni sunt și Poeții care „vin mereu însângerați/
prin mijlocul câmpiei și duc,/ ei duc în vorba
lor metafore precum/ faguri dulci de miere spre
amiază/ și trec peste râuri, ușor, către munți/ și
nimeni, aproape nimeni, nu știe/ că stelele și Calea
Lactee/ sunt imagini din poeme străvechi/ la care
cu genunchii pe talger de piatră/ Părinții se roagă,/
Fiii se miră,/ și vocile lor de bătrâni și adolescenți/
plutesc - imponderabile trupuri -/ în sferă, și duc
pânze solare/ și le-așază peste case și morminte/ pe
rana ochiului/ precum pietrarii piatra/ una lângă
alta, una peste alta.”
Pietrar al umbrei pietrei, poetul, moldovean
exemplar al Țării de Jos a Moldovei istorice, unde alte corăbii pornesc spre alte lumi/ lumi vii
cantemirește descrise, locuind întru graiul său, lumi moarte în timp ce icoana/ numai ea scobită
prin Scrierea sa nicicând n-a vrut să-și părăsească, în lemn invadează unghiul/ din cubul odăii în care
trădeze Sacra Copilărie, unde se ghemuiește Neamul, părinţii trec în copii/ mai ceva decât mierea în
Familia, toată Viața, chiar dacă ispite au fost… carnea omului abia/ apoi fiindcă icoana din trupul
corăbiei plânge/ câteodată şi corabia o leagănă-
* dezleagănă/ ca o mamă încep exerciţiile de iniţiere
în/ toiul nopţii pentru a atinge steaua care/ nici n-a
În altă viață scriam: răsărit icoană corabie în carnea/ unui spirit altul
„Înrudit zodiacal cu Blaga (și pe ici pe mereu”. Corabia, element de recuzită lirică care îl
colo și literar), văr peste timp cu Epicur, Sterian însoţeşte pe poet de la debut până astăzi. Şi, fiindcă
Vicol se va schimba, în mod special, cu ultimele veni vorba de recuzită, remarcăm în acest volum o
sale volume, într-un Socrate al sacrului erotism oarecare preferinţă pentru aparentul insignifiant:
perpetuu, cu luciditate așteptând... că timpul trece, litere, silabe, albine, clopoţei, seminţe, scrumiere,
necruțător cu «semenii» săi care refuză pasiunea, fructe, sâmburi, iarbă, nisip, polen, flori, pescăruşi,
sentimentalismul.” cuiburi de rândunică, mânji. Albinele zumzăie des
Tot atunci, mai exact prin 2003, mai scriam, prin poemele sale. Albina, simbol, printre altele, şi
referitor la volumul „Clipa tăind fierbinte hohotul al sufletului dar şi (oarecum paradoxal) al zeiţei-
zăpezii”: mamă, sugerează quasianalitic ataşamentul poetului
„….Sacralitatea este un atribut liric (deşi este faţă de mama sa intrată în mitologie odată cu
mult mai mult) de care, aici, autorul nu se poate lipsi. poemul „Preacurata Ilinca”: „Fiindcă n-am învăţat
Îngeri nu prea bucălaţi populează versuri, icoane greaca, iată-mă aproape bătrân,/ bătrân, cum nu
îşi revarsă blândeţea privirilor peste războinicul înţeleg eu - înţeleptul-/ sunetul pietricelelor adunate
(aproape) de neîmblânzit: „Corabia-icoana icoana- grămăjoară/ lângă biblia găsită-n piaţa publică din
corabia n-au/ început şi sfârşit n-au nici viaţă n-au/ Atena/ de preacurata Ilinca-// Preacurata Ilinca,
moarte cu prima se-ajunge sau nu la un/ ţărm cea din ţinutul Zbancului, Gliganului,/ Purcariului,

40 Axis Libri
Zoiţanii, dintre La Sărata, Pe Deal/ Şi Pe Vale, între
cuibarele satelor Mânăstire,/ Măluşteni, Aldeşti şi
Sâpeni, la Ţuţcani,/ Ea, Preacurata Ilinca purtând
mămăliga/ între filele aurite ale Bibliei.”
Esther, personajul Sylviei Plath (un alter
ego al autoarei) din „The Bell Jar”, încercând să-l
contrazică pe un cinic viitor medic, îi răspunde
acestuia că praf este şi orice cadavru, şi orice bolnav
pe care medicii au impresia că-l vindecă: „Toate
sunt praf de praf de praf ”. Dar, crede ea, „o poezie
bună dăinuie mult mai mult decât o sută de oameni
din ăia la un loc.”
În lupta aceasta cu dăinuirea, chiar şi de o
clipă (înşelătoare clipă!), Sterian Vicol pare să se
împace cu zăpezile de altădată şi cele din viitor… La
final invocă ninsorile şi întinde mâna cu dragoste
(şi mânie îmblânzită) către „o mână nevăzută” care
începe să scrie la un manuscris despre cum văd
muritorii hohotul zăpezii…
Dar, dincolo de orice Poezie şi orice Omăt,
din adâncuri, firul de praf, cântând că zădărnicie
e totul, dust in the wind, aşteaptă, ştiind că victoria
este a lui: „O, el este oriunde suntem în viaţă ori
moarte/ trece sfântul neînvins invizibil El/ vârful
nostru de lance El strălucind în coroană/ El însuşi
rege şi rob tuturor la Amin”. Mda, praf este totul,
dar rănile rămân dincolo de zădărnicie. Indiferent
dacă sunt răni ale bucuriei de a fi sau ale durerii de
a pierde obişnuinţa cu viaţa…”
Poemul „Firul de praf ”, semnat Sterian Vicol,
este de găsit în splendoarea lui și în antologie, la
pagina 81!
* cuvinte, în potriveala cuvintelor!
Între timp, până astăzi, la „Școala grecilor”
se pare că s-a întors mai mult decât serios, până la
oarece polemică, („Prietenul meu grecul-grec,/ mi-a
mințit până și graiul/ de pe-o gură de cuțit când/
mi-a strigat că versul meu/ e-un coridor de litere/
mirosind a abator./ Sunetul sandalei iartă totul,/ ca
și plânsetul vinului nebăut!”), dar muzele, că o fi
Penelopa sau o zeiță, au adus Pacea, Împăcarea de
care ziceam și în 2003 (La urma urmelor, Poetul este
un om al Păcii, al Prieteniei!), peste secole, așa cum
un Rumi este cunoscut mai degrabă ca Mevlana în
unele locuri, și Sterian Vicol având șanse mari să fie
cunoscut ca (un) Femios al începutului de mileniu
trei după Hristos!
Deoarece tot ceea ce s-a publicat sub semnul
memoriei lui Femios are toate șansele să rămână…
Capodopera Maxima, operă de maturitate deplină,
de o complexitate aproape gata să prindă în mrejele
sale… Poemul Unic de neprins:
„Și umblu pe câmpie - un veșnic peregrin,/
Mi-e sete de un deal c-un zumzet primitiv,/
pământul știe graiuri, pământului mă-nchin,/ În
fiecare fir, ce Mag o fi captiv?”
Fir (și fragment) ce mi-aduce aminte de o
discuție, alta, din același roman al Sylviei Plath:
„— Ştii ce e o poezie, Esther?
— Nu. Ce? am întrebat, e...
— Un fir de praf.”
Dar și de teoria filosofică, culturală a
menționatului Blaga, cu alternanța deal-câmpie,
poetul fiind al unui spațiu mioritic care, de fapt, este
unul arcadian, pastoral universal, falsul socratism
la care făceam aluzie devenind un pre-socratism
(în care dionisiacul învinge la puncte apolinicul)
sui generis, timpurile fiind învinse (poate și pentru
că Rilke a scris acestea cândva, în „Sonetele către
Orfeu”: „Chiar dacă lumea se schimbă în zbor/
precum al norilor chip/ tot ce și-a atins împlinirea/
recade în străvechime.”):
„Cad, grecule-grec, cărțile sfinte din nori/
când lunganul de sânge, iată, vânează/ ceea ce tu
n-arăți de multe ori/ cărțile și roua ierbii la amiază!”
„Țărâna cea grea”, „Cel care”, „Copiii căpătâi”,
„Discurs liric despre frică sau Norul de cerneală”, ca
să ne referim doar la câteva poeme inedite, scrise
între 2019-2020, cuprind Ființa care adeverește că
„în chip poetic locuiește omul”, confirmând că „a fi
poet în timpuri sărace înseamnă: să te apleci, prin
cântec, asupra urmei zeilor dispăruți.” Ascunși în
*
Cu sau fără voie, poetul este dependent de
ceea ce scria Aristotel în „Fizica” sa: „Însă pare să
existe ceva imens și greu de cuprins cu mintea,
toposul - adică spațiul-loc.”
Sterian Vicol îl cuprinde cu Inima. Sau, dacă
vreți, cu sufletul: în Râpa Zbancului se va fi refugiat
copilul Zeus când nu a mai avut loc pe insula Creta;
ba și Orfeu, ca și Dionisos ori Apollo au hălăduit;
ba chiar și capul copilului decapitat de maturitate
mai poate fi găsit pe-acolo: „Părinții mei tineri.../
În cumpăna amiezii/ cu trupurile parcă biciuite/
însetați ca pe-o plajă fierbinte/ capul meu de copil
luau/ crezând că-i ulciorul rotund/ și el pierdut în
câmpie!” Așa scria Vicol în volumul de debut, iar în
iunie 2022 41
 „Discurs liric despre frică sau Norul de cerneală”,
după aproape jumătate de veac de nesingurătate,
Imaginea revine: „Cum într-un secol, bobul grâului
nu moare/ părinții mei beau apa din sfinte ulcioare/
dar din palma de pământ a lor, uneori,/ ei legănau
capul unui copil, printre flori”...
* poate avea poate avea un braț al aerului pe care să
Într-o astfel de antologie, „de căpătâi”, se
oglindește o viață (întreagă) de om. Ar trebui să
fie, cum ar spune un Basarab Nicolescu, „cel mai
mare mister poetic: a-ți vedea pentru prima oară
propria față. În pragul odăii Simorgului: sărbătoare
de doliu, sărbătoare de naștere.”
Cert este că din Bogăția sa binecuvântată, raze
luminează cărări-pledoarii pentru agape, adevăr
(chiar dacă același Basarab Nicolescu, în finalul
unei cărți a domniei sale scrie: „Într-o zi, din nou,
cineva va ieși din rânduri și ne va spune că totul
e minciună. Și noi vom ști că el spune adevărul.
Trebuie, oare, să-l ucidem, în numele logicii barbare
a non-contradicției?”), biruință, comuniune,
plăcere, străduință, chibzuință, chiar smerenie,
întrepătrundere, bucurie (același Nicolescu:
„Bucuria este măsura Realității Absolute.”), Viață
pur și simplu…
Mai scrie Sterian Vicol: „Mă-ntorc la plaiul
natal, să mă soarbă/ dealul și râpa, și fântâna mea
oarbă!” Cartea însăși devine „plai”, gură de rai,
spiritul Arcadiei eterne transformând omul în
oracol antic (sanctuarul oracular de la Dodona
avea în centrul său un stejar și veți vedea mai jos
de ce!): „Poate alte zile și nopți, singurătatea, cui,/
dansează în oglinzile reci ca de gheață?/ și cel care
mai numără pașii, ai nimănui -/ trece prin ochiul
îngerului de dimineață?”
Sincretismul său religios-agnostic poate avea
psalmii săi: „Atunci măru-i vinovat sau nu-i/ cum
fântâna și ograda unui sat/ sprijină biserica care e,
și e a nimănui/ chiar dacă noi credințe ne străbat
-”; ca într-un labirint spiralat, poetul se întoarce la
fetișurile sale mistico-metafizice: „Fără teamă, o,
corabia e doar o mirare/ cum satul meu fără râpă
nu-i sat/ grădinile lui sunt pânze în care bat/ vânturi
grele cu alcooluri în disperare// Adio, doar cu vâsle
și pânze de mătasă,/ marea se supune ca o tânără
mireasă,/ Cine-o fi alesul, unde-o fi Ulisse,/ veacul
se hrănește cu poezii ucise!”
Și, ca un omagiu adus lui Rilke, pe lângă poeții
mari români, cărora le dedică poeme memorabile,
42 Axis Libri
tribut Prieteniei eterne: „Un spin de măceș, mâna-
mi sângerează,/ m-aștepți, doamnă, dar grădina-i
trează,/ el, spinul, are-n vârf lacrimi de cucută/ că
moartea e pe jumătate începută -”...
Uneori ai impresia că poemele sale sunt cuie
bătute în pereți de pământ, cuie pentru icoane,
cuie pentru cruci quasi-abstracte; Crucea poetului
scrie: „Nici câmpia, nici muntele nu-s/ ale mele,
despre ele se poate scrie/ pe-o aripă de fluture. Dacă
moare/ fluturele, pulberea lui de pe aripă/ luată de
vânt, lovită de munte,/ unde oare se va așterne,
unde?”; și un altul al pământului, „țărâna cea grea”,
cu care poți avea cea mai lungă beție, „Vinu-i sfânt
și-i rece ca o groapă/ În care știu, nu știu, cămașa-i
grea/ când scrisul Poetului, cu cerul se-adapă!”
Alteori, ca în cazul oamenilor dragi, poemele
sunt chiar icoane…
----
Scopul acestor rânduri nu a fost să demonteze
păpușa, să scoată mățăraia din păpușar, păpușarul-
păpușă, răscolind cu impertinența oricărui critic
diverse rapoarte, precum raportul dintre metaforă
și metonimie, dintre adevăr și dreptate, frumusețe
și anti-calofilie, filantropie și limbă ș.a.m.d.
În labirintul din Râpa Zbancului („labirint cu
hieroglife”), Taurul cântă despre libertatea scrisului,
ca în „confesiunea” finală: „Foaia albă, unde scrisul
meu/ e liber ca praful de ghindă/ sfărmată, e doar
o fâșie din/ pielea subțire a stejarului/ despre care
tocmai scriu,/ rugându-l să mă ierte!// Dar un glas,
dintr-un ecou/ mort, mă-ntreabă:/ Tu cine ești?”
Petruș Andrei, poet important și el în acest
spațiu cultural european, răspunde în finalul
„Portretului de scriitor” ce prefațează antologia:
„Este un scriitor important al epocii sale, al literaturii
române și europene. El este însuși STEJARUL.”
Din perspectiva dinamică a Scrierii care
suntem cu toții, poate este mai degrabă un vis al
Stejarului arhetipal, „statuia vie din care răsar/
legăturile cerului cu pământul,/ cu dureri și fericiri,
cu jurământul -” (fragment din „Nu bateți cuie în
stejar”, dedicat lui Eugen Simion; catargul corabiei
Argo era din stejar sacru!)... Un vis al eternității…
Stejar visându-și săgețile din propriul lemn, săgețile
unei alte vânători-Scriere:
„În vaste, fierbinți după-amiezi,
Unde și pe cine să vânezi?”
Fenomenologizând și cruzimea: „Fără vinul
cel vechi, scrisul meu e crud…”
Vinul cel vechi, curgând prin trupul Zeului…
C

Urbea interioară

Scriitor şi jurnalist, personalitate catalizatoare a mediului

cultural-artistic din oraşul situat pe râul Bistriţa, dar nu numai,
domnul Cornel Simion Galben propune cititorilor volumul al
cincilea din ale sale „Lecturi aleatorii” apărut în anul 2021 la editura
Ateneul Scriitorilor-Bacău. Aşa cum lectorul a fost obişnuit de acest
autor, se pot găsi în cartea recent apărută un număr de cinzeci de
cronici scrise cu acribie şi pertinenţă, adevărate invitaţii profesionale
la lectură şi reflexie fără concesii asupra scăpărilor autorilor sau
editorilor dar conţinând şi o anumită încurajare exigentă acolo unde
este cazul. Subiectele tratate sunt volumele din zona beletristicii
(exclusiv proză, cu excepţia unui material), jurnale, arte plastice,
scrieri cu caracter religios, lucrări despre muzică şi chiar tipografii,
cărţi ale actorilor sau despre aceştia, volume de interviuri şi, nu în
ultimul rând, enciclopedii şi opere ce tratează direct sau tangenţial
istoria şi evoluţia oraşului moldav, unde activează de multe decenii
autorul.

Alexandru Cazacu
poet, publicist

Cornel Simion Galben

iunie 2022 43
 „Lecturi aleatorii” fac să transpară, uneori direct,
alteori printre rânduri, frământările şi esenţa
existenţială a unei lumi aflate dincolo de marile
scene dar care contribuie la scena globală a lumii
de azi. Deşi trăim într-o lume în care accesul la
orice tip de informație este aproape nelimitat și
imediat consultarea informaţiei de calitate se poate
realiza doar atunci când căutătorul ei este educat
la şcoala lecturii, orice altă formă de educare s-a
dovedit (deocamdată) neconcludentă sau, în cel
mai fericit caz, superficială. Iar cărţile au schimbat
lumea oferind un voiaj imobil şi vor face lucrul
acesta în continuare, indiferent de suportul pe
care vor exista.
Teoriile marketingului cultural modern
vorbesc despre vitalitatea culturală „a unei zone
definită drept creare, diseminare, validare și
sprijinirea culturii și artelor, ca dimensiune a vieții
de zi cu zi a unei comunități”. Practic, această
vitalitate culturală se sprijină pe trei piloni:
prezență, participare și suport. Cu siguranță
volumele de tipul acesta se încadrează ca parte a
acestui proiect, fie el declarat sau nu. Intersecţia
dintre locul şi timpul primit se află în noi, cei
În toate textele, fără excepţie, predomină
care trebuie nu doar să ne bucurăm de ceea ce
o manieră deopotrivă limpede dar şi atractivă de
am găsit, ci să aducem la rândul nostru un obol
a face apropiată cartea de lector, un anume talent
acolo unde suntem. Tot acest travaliu realizat  de
de povestitor dublat de o scrupulozitate, oferind
autor ne poate duce cu gândul  la versurile din
informaţii relevante cu privire la contextualizarea
poezia Midi a lui Leconte de Lisle: „Viens ! Le
modului de apariţie a volumului, la subiectul
Soleil te parle en paroles sublimes/ Dans sa flamme
asupra căruia aduce unele nouăţi complementare
implacable absorbe-toi sans fin/ Et returne à pas
şi desigur la autorul cărţilor supuse analizei.
lents vers les cités infimes / Le coeur trempé sept fois
Toate acestea conduc la o lectură plăcută şi
dans le Néant divin”. Mai puțin ultimele cuvinte.
formativă despre oameni de seamă sau cel puţin
Deoarece pentru domnul Cornel Simion Galben
care merită să fie remarcaţi datorită contribuţiei
ideea de neant este contrazisă prin activitatea
lor culturale. Se realizează astfel un binevenit
și convingerile sale profund creștine (ilustrate
survol (cu subiectivismul inerent unei astfel de
concludent în comentariile la cărțile cu tematică
întreprinderi) peste geografia culturală a zonei.
ortodoxă din acest volum).
Deşi toate materialele se circumscriu ariei amintite,
Cu această lucrare, dar și cu întreaga sa
ele dar şi volumele despre care se face referire nu
activitate, domnia sa se alătură acelor oameni de
sunt provinciale în sensul peiorativ al cuvântului.
condei, mai parcimonioși cu sine și generoși cu alții,
Prea adesea se uită că provincia în totalitatea ei este
mai puțin egoiști și dornici să înțeleagă cu adevărat
până la urmă teritoriul unei ţări. Şi din acest motiv
scrisul celorlalți, alături de care să poată construi
demersul domnului Galben prezintă, pe lângă
acea urbe interioară formată din cărți, muzee,
aspectul literar, o miză mai largă.
albume de artă, filarmonici şi teatre, ce poate da un
Dincolo de istoria scrisă în marile tratate
sens mai bun zidurilor, străzilor, caselor, parcurilor,
există sute şi mii de istorii mici uneori scrise însă
piețelor ce alcătuiesc orașul tangibil.
cel mai adesea neconsemnate, desfășurându-se
anonim în „eternitatea oraşelor patriarhale”. Iar
apariţii editoriale precum cele prinse în aceste

44 Axis Libri
C

MAI ROMÂN
DECÂT ROMÂNII...

Volumul Teatru (Ed. StudIS, Iași, 2021), autor Livia Ciupercă,

este dedicat iubitorilor de teatru și de istorie, dar mai ales iubitorilor
de neam. Este volumul unui dascăl de limba și literatura română care
a trecut mai multe granițe – granița înspre cercetarea în arhive și
fondul secret al bibliotecilor, granița înspre consemnarea jurnalistică a
evenimentelor și personalităților, granița înspre creație. Această carte
este mărturia multiplelor sale disponibilități și marelui său interes
pentru formarea tinerilor, pentru orientarea educației către originea
sa națională.
Volumul conține scenarii compuse după mult studiu, cu atentă
corelare a faptelor, cu exactă trimitere la sursa citatelor. Textele
construiesc conflicte simbolice, de natură etică și estetică, peste
spațiu și timp, între figuri emblematice ale culturii române. Ar putea
constitui chiar lecții de conștiință națională, de atitudine culturală,
lecții emoționante și absolut necesare. Multe dintre scenarii, grupate
în prima parte a volumului, sunt legate de aniversarea Marii Uniri,
alte texte evocă scriitori clasici, poeți mesianici, personalități istorice
– într-un fel de portret colectiv al Românului sau al locuitorului
din spațiul carpato-danubiano-pontic. Dincolo de locul nașterii,
personajele cărții sunt exponenți ai idealului umanitar și ai nobleței
general-umane.
Scenariul Lacrimile unui deal prezintă personalitatea lui
Cristina Chiprian Dominic Stanca, fiul al Petroșenilor, legendă a Ardealului cultural
scriitor și istoric. Alături de acesta apar personaje ce preiau ștafeta
luptei sale (studentul Vasile), personaje simbolice (Moș Ion de
la Săpânța), vocea Crainicului, elevi care asistă și reacționează,
personaje diverse care exprimă opinii, regina Maria călătorind la
Paris. Autoarea delegă astfel reprezentanți ai tuturor categoriilor
sociale, istorice și culturale pentru a participa la evocare – evocare
nu a unui moment, ci a unui flux istoric impresionant, marcat de
întruniri, declarații, jurăminte, aspirații. Personajele recompun,
de asemenea, un curriculum de limbă și înțelepciune populară,
o completare de ordin spiritual pentru evocarea concret istorică
(furcoi/ciolpău/țăpoi etc.).

iunie 2022 45

Scenariul 100 de ani este conceput simbolic,
pornind de la realitatea evocării – un crainic așezat
pe jilț, care prezintă fiecare figură istorică, ce își
rostește cuvântul emoționant: Horia Furtuna,
Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod,
Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Ferdinand
I, Oreste Trafali, Iuliu Maniu, Lucian Blaga ș.a.
Autoarea specifică de multe ori că textul este un
omagiu pentru acele personalități, acei ostași care
s-au jertfit, acei strămoși care au transmis mai
departe crezul lor.
Deosebit este scenariul dedicat generalului
Henri Mathias Berthelot – Mai Român decât Românii
- scenariu care prezintă momente ale rezistenței
administrației de stat și ale armatei române, retrase
la Iași în Primul Război Mondial. Varianta în limba
franceză a scenariului a parvenit președintelui
Emmanuel Macron, care a transmis mulțumirile
sale pentru interesul manifestat de autoare față de
acest fiu al Franței.
Alte personalități și momente evocate au
fost Alexe Mateevici, eroii Primului Război, Mihai
Eminescu, Octavian Goga, Alexandru Macedonski,
Al. Vlahuță, Ion Pillat, Ștefan Octavian Iosif. Aceștia
se intersectează cu Zeii sau cu Zânele, coborând în
46 Axis Libri
mitologia națională. Scenariul La ceas de centenar
cu mine însumi prezintă două personaje dilematice:
Barbu și De la Vrancea.
Scenarii cu mesaj aspirațional (cu personaje
precum Ioan, Îngerul, Ana) se alătură unor scenarii
cu mesaj istoric (O pecete a istoriei, cu personaje
ca Elena Cuza și Al.I. Cuza, scenariu prezentat în
2019, prin contribuția unor elevi și implicarea unor
așezăminte religioase). Volumul evocă personalități
care s-au afirmat ca promotori ai culturii ieșene sau
personalități legate, prin origine și activitate, de
zona Galați – zonă originară a autoarei. Între aceste
figuri se află și Aristizza Romanescu.
Autoarea acordă egală atenție tuturor regiunilor
istorice ale României Mari, de aceea Pe câmpul
lui Horea se adună Maramureșeanul, Bihoreanul,
Arădeanul, Brașoveanul, Clujeanul, Bucureșteanul,
Olteanul Moldoveanul, Dobrogeanul, Bistrițeanul,
Năsăudeanul, Basarabeanul, Covurluianul. Un
alt scenariu, intitulat Cariatidele, alătură mari
personalități culturale, istorice, literare. Marii
cronicari se bucură, de asemenea, de atenția
autoarei.
Câteva scenarii incluse în volum evidențiază
o filosofie de viață a poporului, adoptată fiind de
autoare. În țara soarelui - veșnicia are ca personaje
pe Oroles, Bendis, Zia, Dida, Sinna – perpetuând
peste vremuri religia și concepția de viață a dacilor.
Țesătură de legendă are ca personaje Tăcerea
resemnată, Tăcerea guralivă, Vocea Timpului-Timp,
iar replica finală este „Te rog, Doamne, naște-mă!
renaște-mă! prenaște-mă!”, replică semnificativă
pentru oamenii și istoria evocate în volum.
Livia Ciupercă a oferit această Carte de
istorie, de literatură și de cultură generală, dar mai
ales de atitudine, pentru renașterea/ prenașterea
conștiinței de neam în întreg spațiul românesc.
 P
O
E
Z
I
E

Artă poetică

ARTĂ POETICĂ

Vis inefabil, tu zbori, diafan, către creste;

Aripile tale vibrează la cel mai fin impuls.
Pata cernelii nu le poate opri,
Chiar dacă poetul trudeşte în orele sale cumplite.

Mâna mea vrea să te cheme - tu, irezistibila candoare!

Eu sorb parfumul tău îndepărtat,
Însă… sublimul nu este destinat eului meu…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .
Eu cad - lest inutil - sub rime!!!

Iubesc perfecţiunea altor peniţe

Ele îmi dau savoare, mă farmecă, mă înalţă…
Atunci eu prind un fir, dar el se deşiră…
.................................
Fila rămâne albă, sub ochii mei pierduţi.

Mi-am sfărâmat poemul, cuvânt de cuvânt, cu o avidă

foame.
În van; cuvintele se aşează ca nişte petricele…
Melania Rusu
Caragioiu sub rostogolul cascadei…
vicepreședintă, Asociația
Scriitorilor Români din Firul de apă s-a rupt:
America de Nord
Acea delicată sclipire a vremilor, când auzeam
Heruvimii cântând pentru Eternul…

Tu, suava mea muză, cerne puţină rouă pe firave petale,

Aşază-te pe umerii mei, aplecaţi sub povara poetului!
Tu, via mea poezie, neîmplinita rugăciune de duminică!

iunie 2022 47
 ART POÉTIQUE
(ARTĂ POETICĂ)
Mon ineffable songe tu t’envoles vers les cimes.
Tes ailes de zéphyr tremblent aux plus faibles de
mes soucis...
La tache d’encre ne peut pas les refermer,
Même si le poète travaille assidûment aux heures
de folie...
Ma main voudrait t’attirer, toi, l’impossible
bonheur:
Je respire profondément ton parfum,
Dispersé au loin dans l’espace;
Mais le sublime ne convient pas à mon esprit...
Je tombe, légère et inutile, sous les rimes.
J’aime la perfection d’autres plumes;
Elles me donnent saveur, elles me redressent.
Lorsque je prends entre mes doigts un fin fil
d’araignée,
Silvia-Nicoleta Buțurcă, elevă, clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Galați
48 Axis Libri
Il se déchire...
Ma feuille reste toute blanche et mes yeux sont
vidés...
J’ai brisé un poème mots par mots par mon désir
effréné;
Mais obstinément les mots s’arrangent comme des
cailloux
Sous une chute de torrent en cascade
Qui entame le fil de l’eau.
Délicat souvenir d’un temps où les chérubins
Chantaient l’Éternel...
Toi, ma divine Muse, tu descends comme la rosée
Et comme un rêve sur des pétales;
Assieds-toi contre mes épaules, abattues par ma
lourde tâche de poète;
Toi, ô ma vie, ma poésie, ma prière inachevée de
chacun de mes dimanches...
 P
O
E
Z
I
E

PoemE

1.

împărțim un sandvici cu pâine multă

mestecăm în neștire
porții servite de oameni fără fețe 
fără neveste casnice sau copii cu brațe de polistiren 
plante sentimentale care duc dorul 

small talks fulfilled the gaps i made 

sună inspirațional
tot ce spune cineva după
„te înțeleg” e motivațional
motivația vine în cantități enorme
monede cad dezechilibrate pe gresie 

gesturile sunt flacoane goale pe etajere

aceeași soartă după golire 
păstrez cutii și dopuri flacoane și cărți
duc dorul 

2.
Alexia Plăcintă
elevă, Colegiul Național
spate cocoșat
„Petru Rareș” Suceava simte lipsa brațului greu
cu scop curativ

niciun peisaj niciun cântec niciun vers

love story-urile din filme sunt proiecții
în parcurile orașului

în coșul pieptului rulează sacadat

un val de greață
toamna se inhalează mai greu

iunie 2022 49
 în amalgam de cafea pentru musafiri
nervi și palme transpirate
echilibrului termic se stabilizează
nicio atingere nicio cale nicio înfățișare în schimburi repetate de priviri
comercializare de emoții oameni a căror listă de defecte
fiori la negru rămâne în loading mode

încrucișează-ți mâinile și atinge-ți pomeții uscați deprind obișnuința de a schimba fundalul

self-healing situațiilor monotone
anticorpi în absența brațului remanierea trasului de păr
cu scop curativ pipăitul elementelor geometrice de pe față
confirmă existența

3. sunt trăsături pe care le accept

din frica de a nu le uita
identitate în comprimate cumpăr albume cu coperți diforme
ascund bucăți de frunți și fire de păr
tot ce se întâmplă în absența mea dinți și frici în sigilii
în spațiile de confort cu alarme antiefracție
coridoare fără uși
fără substanță 5.

nu poți înțelege de la început simțeai atingerea

însemnătatea fiecărui obiect
impactul electroșocuri de intensități mici
reamintesc dorința de a te decorporaliza
bucăți simpetrice se desprind
din alter ego-ul tău fals
din ce vezi în oglindă
în interiorul tău izolat fonic
proiectai o mulțumire în proces de încărcare
e un sentiment amorțit
bucurie prematură
airbag-uri din toate părțile
e o seringă cu acul bont e o atingere
pielea străvezie simte greutatea
starea de rău perpetuă

tălpi care nu cunosc suferința jucăriile au brațele descusute

trepidează parchetul proaspăt șters păpușile au brațele scoase
oamenii au membrele amorțite

4. nimic nu mai pornește

centralele de teracotă
cadrul nostru sigilat cu gaz ideal din căsuța ta interioară
bronhiile de vată absorb
reprim sentimente îndelung conservate

am tenul acneic și dureri acute

în zone ale discului de sensibilitate
nu le cunosc

sunt o centrală construită

pe mecanisme de feed-back

nu-mi cunosc cealaltă jumătate de palmă

o folosesc rar și spontan ca pe o ceașcă

50 Axis Libri
 P
O
E
Z
I
E
PoemE

MOARTEA ESTE O FEMEIE

Am desprins scânduri din cer,

mi-am făcut din ele o cruce.
Moartea este o femeie,
ea îmi sărută coapsele în fiecare seară,
mă îmbracă cu pământ...
eu tresar, încă mi-e frică.
Moartea este puternică!
Însă am început să simt,
degetele îi tremură când mă atinge sub pământ.

ZIDITĂ ÎNTR-O INIMĂ DE ÎNGER

Mi-a adormit în brațe mama

Din razele lunii curgeau lacrimi,
în păr avea frunze de tei.
Pe jos, căzută pe podea,
se zbătea o umbră.
Zidită într-o inimă de înger,
pe un perete fără de sfârșit,
cu degetele lungi de primăvară,
Mariana Codrean mi-a adormit în brațe mama.
poetă

TÂMPLA LUI DUMNEZEU

Palmele reci ridică natura căzută

și o reazemă de tâmpla lui Dumnezeu.
Noaptea își ascunde pumnii în urma pașilor tăcuți
și fredonează încet un cântec de moarte.
Cerbii de aur dansează în flăcările ploii,
iar luna se descalță de melancolie.

iunie 2022 51
 Fluturii cerului îngroapă frunzele ce cad
în cristalul tulbure al ferestrelor.
ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT
Mi-am tras moartea la xerox,
în mii de oglinzi.
În fiecare zi, tremurând, ating oglinda.
O privesc cum plânge,
își rupe părul de argint.
PĂMÂNTUL DIN CER
Lasă-mă să dorm în brațele tale,
Gândește-te că este pentru ultima oară
Când glasul meu te roagă să rămâi!
Din șoapte curg lacrimi,
pământul mă înfășoară,
cu stropi de ploaie mă îmbrac.
Iubeste-mă cum cerul își iubește umbra!
Tu ești pământul din cer,
eu sunt cerul din pământ.
ILUZIA
Doar tu știi unde e locul
în care cerul atinge pământul.
Iubesc ploaia,
atunci pot umbla dezbrăcată
în ale tale gânduri
și construiesc un labirint
din lacrimi și cuvinte.
Eu sunt nebuna
care construiește în gând,
tu ești nebunul
care nu mă poate prinde.
AM ÎMPĂRȚIT
Am împărțit umbra în două,
jumătate o iau când plouă
când pământul mă dezbracă
și mă îmbracă cu pământ!
Iar cealaltă jumătate
mă privește prin fereastră, tremurând.
52 Axis Libri
UMBRA ALEARGĂ DESCULȚĂ
Îmi vezi umbra cum aleargă desculță pe străzi,
se oprește la fiecare ușă și plânge,
în pumnii ei se ascunde Dumnezeu.
Plouă cu pământ și frunze,
plouă cu pleoape albastre de îngeri.
Peste umbra mea și Dumnezeu.
Tu nu spui nimic, lacrimile ți se strecoară pe sub
tricou.
IUBITĂ MAMĂ
Știu că și ție îți este teamă,
dar, te rog, iubită mamă,
nu-i lăsa să mă îngroape sub pământ!
Eu voi fi nufărul care îți crește în palme când tu
plângi,
voi fi cel mai frumos brad care împodobește casa și
am să îți țin de cald.
Mă întrebi, iubită mamă,
de ce astăzi nu mai plâng?
Îmi e frică de pământ!
MOARTEA M-A VÂNDUT
Pământul e oglinda în care te privesc,
sângele de taur îmi picură sub pleoape umbra
însetată adună fiecare strop
și-mi face din sânge o cămașă.
Simt cum îmi alunecă pe trupul gol și rece,
nu-mi cere să mă întorc în locul
în care moartea m-a vândut!
Bucată cu bucată,
carnea s-a desprins până la piatră.
 „Jurnal poetic” este un grup de pe Facebook care promovează literatura scrisă de tinerii J
talentați. De asemenea, periodic selectăm fragmente din cele mai reușite poeme postate și U
realizăm stickere (pe care le puteți găsi pe pagina Jurnal poetic - R
https://www.facebook.com/jurnalpoetic/) N
Alina Neculachi, responsabil rubrică, studentă, poetă A
L
P
O
E
Bucha T
I
C

Soarele a răsărit și azi peste cadavre.

— Cât or fi stat pe locurile unde au căzut,
în rigor mortis, înainte să fie descoperite? –
Raze reci în corneea opacă, mâinile încleștate pe ghidon – un om, un
civil împușcat pe bicicletă.
Alții, într-un subsol, cu mâinile legate la spate.
Le-au zdrobit mai întâi genunchii.

Îmi vine să strig, să sparg ceva, tremur de nervi cu paharul de apă în

mână.
Mariupol ar fi putut fi orașul tău, sau, să zicem, Craiova, Iași, sau Alba
Iulia,
iar Bucha un altul, mai neînsemnat, gen Zlatna.
Paharul îmi scapă, se sparge, calc pe cioburi, îngenunchez.
Oare doliul ne va îmblânzi, fiara se va retrage?
Dronele Bayraktar desfac conservele rusești pe șenile – jumate carne
arsă, jumate fier ruginit.
Războiul continuă, iar asta mă scoate din minți.
Cât va dura evoluția până vom fi cu adevărat oameni?
Marcel Vişa Prea multe verbe, prea multe întrebări pentru ceea ce se vrea a fi un
poet poem.

N-am avut nicicând o primăvară mai tristă.

Între timp, în țara vecină a câștigat alegerile un alt dictator.

Îmbrac vesta antiglonț, iau casca pe cap, din rastel pușca mea cu lune-
tă,
și ochesc soldați fantomatici, invadatori.
Mă întreb, încă o dată, dacă aș fi în stare să apăs trăgaciul.
Pentru prima oară vine rapid și firesc răspunsul.

iunie 2022 53
J
U
R
N
A
L
P
O
PoemE
E
T
I
C

zmeura de aur

o dragoste care mă distruge o alta

care mă reîntregește un zar măsluit
aruncat doar pentru a vedea
reacția pierzătorului la capătul
vieții regrete eterne și o ploaie
ce se infiltrează în cavou îmi doresc
să se încheie activitatea cerebrală
înainte să îi găsesc scuze îngerului
păzitor că întârzie vizionez alb-negru
scurtmetrajul meu nota 3 pe imdb

poem nepublicat

poezia m-ar scuipa și mâine

dar mă țin de ea altceva nu
am de când m-ai izgonit
Vlad Muşat
poet
o tot iau de la capăt îmi
închipui că dormi lângă
mine alt sfârșit același
început vocea ta
dresează toate animalele
pe cale de dispariție

NR: Poeme din volumul O lume-ntreagă în picioarele goale,

Editura Junimea, 2022

54 Axis Libri
 P
L
A
N
T
Rubrica nr. 7 A
Ț
I
Plantația de cuie A
D
E
C
U
Diana Mănăilă are suplețea și tăria unei poete de cursă I
lungă. Cu toate acestea ea editează, deocamdată, o singură carte
care rodește direcții lirice, Hana: carte cu foșnete, în 2007.
E
În acest debut levitează cu feminitate șarmant-reflexivă,
cu voluptate senzuală puternică, țintită, amețitoare, cu ruperi de
ritm în care-și scufundă atenția lirică până în cel mai angoasant
și în același timp electrizant reper transportator, cochetând în
linii stilistice yamato-e (pictură japoneză) cu apropieri tragice,
vitaliste, dar și eliberatoare prin faptul că dă viață (Hana este
numele fiicei ei) încă o dată prin cuvânt. Îndrăznesc să spun că
se redă sieși printr-un camuflaj emoțional reverențios față de
cadrul familial, bunică, mamă, fiică, față de iubire și hățișurile ei,
pe care le scrie departe de „tărâmul în care toată lumea privește,
cântărește, cumpără și nu se bucură de nimic” și în care „inima se
duce într-acolo unde îndrăgostiții sărută o singură dată și mor”.
Alternanța cadrului urmărit, poziționarea și repoziționarea
camerei lirice în acest cadru, alter-egoul care se succede prin
sublimare și desubliminare emoțională sunt mecanisme lirice
care oblojesc și liniștesc pe Hana în creșterea ei. Să nu uităm
privirea creștin-ortodoxă pe care și-o revendică ca un scut
luminos, prin iertare în „Partaj” și prin rugăciune „odată cu cele
șapte plânsuri ale Sfântului Efrem Sirul”.
Folosirea unor expresii specifice cântecelor de folk din
Leonard I. Matei Cenaclul Flacăra în mod repetitiv, de exemplu: „înmulțirile
poet cu doi”, „se împart turcoazele la doi” și alte împărțiri conținute
în text; atașamentul încrâncenat pentru culori și pietre -
trimiteri simboliste spre stări sufletești, formalizează tautologic,
neconvingător, disociativ discursul poetic.

Așadar,

o femeie frumoasă este o invitație, o etichetă prinsă de fiecare

gleznă, 1,72, privire sticloasă, epilog ambrat

iunie 2022 55
 ***
o femeie frumoasă este un semafor mereu pe
galben, o terapie a
irisului masculin, de aceea, o femeie frumoasă cere
o pentru care iubirea
profunzime de camp, un zoom maxim, o aritmie
asumată
***
o femeie frumoasă va fi mereu o definiție coruptă a
dumnezeirii
o aproximare a fericirii
un raționament deductiv prin care iubirea
scutește bărbatul de vinovăție.
Copilărie din PVC
la televizor calupuri de știri
despre întrebuințarea largă a topoarelor
despre nunțile de miliarde
luminatele capete împodobite cu
diamante multicolore William Goldberg
Hana arată cu degetul spre o tabletă
atât de frumos asortată
cu rochița ei midi, lila
exoftalmic, copila memorează secvențele
aplaudă elefanții din plastic
dimineața aceasta Hana își colorează
sângele cu steroizi
cu doze de steroizi ambalate perfect
american style
poate ticăi relaxat în văzul tuturor
imaculată, fragedă, zemoasă,
ca un balon de sânge, ca un banner
încă un copil
capătă un sens al rupturii.
Ruah
mătase imprimată, flori întredeschise
pe linia sânilor, ojele prinse pe degete
ca niște bâlbâieli multicolore
ultima descriere lacunară a unei stări de fapt
a unei arcuiri împrejurul tăcerii
respirația se scrie acum pe capătul alb de hârtie
ca un distih zvelt,
o simplă culisare pe muchia înstrăinării
ies din corsetul ferm
sunt o șerpoaică udă, tai cu unghia aerul
în care numele meu îți dăruia o voce de bărbat,
iubitule,
în care pruncii mei, erau lumina
voluptății mele vegetative
secunda asta este o înscenare
a libertății
stau și privesc cu ghiocul pe coapse
cum hana își plimbă urechea
prin sângele meu împietrit.
Memento

*** bisericuța din colț

în care mi-am încuiat
dacă ar fi trăit, bunica ar fi fredonat la vie en rose gândurile despre caii sălbatici
și-ar fi întins părul cu babyliss-ul despre tăcerile mele vexate
era o femeie comodă, șarmantă despre sărutările neîntoarse
desăvârșită, atât de aproape de capitalism și zahărul candel
bunica era o femeie cu unghii false. furat pe ascuns din sertarul bunicii

*** dragii mei,

Hana se zbenguie cu unsoare la gură toate acestea
râde degajat în jurul soarelui le iubesc,
ca după o cortină, un țesut le-ncălzesc între palme
din care lumina țâșnește rotund și le scriu, le rescriu
ca niște raze Roentgen de câte șapte ori
acum inima Hanei se poate vedea la fiecare șapte minute
cu ochiul liber, atât de ușor odată cu cele șapte plânsuri ale Sfântului Efrim Sirul.

56 Axis Libri
 P
R
O
Z
Ă

Vecinii (II)

În ușa bucătăriei apăru și fața lui George, care zâmbea satisfăcut.

Deși zâmbetul lui avea o nuanță malițioasă, făcuse ochii mari și
aștepta cu gura întredeschisă răspunsul „boss-ului”, cum îi zicea el lui
taică-său. Dar „boss-ul”, tot cu capul în jos, continua să tacă. Vorbele
lui Ionuț, simple, clare și directe, spuse cu mult curaj și cu mult calm,
avură darul să-l șocheze pe Vasile. Mai ales cele spuse de Ionuț despre
visul vieții lor: tractorul. Îi dădea dreptate. Chiar așa au fost: niște
proști. Și acum, copiii lor le reproșează: ce mai vreți de la noi? Toate
astea îl șocară pe Vasile, obișnuit cu ocolișurile în vorbire, la care
reușea să pareze tot cu vorbe ironice, în doi peri. Dar așa?
Tăcerea continua să plutească deasupra mesei, ca o ceață.
Mamele ar fi avut ce să spună, dar așteptau cuvântul lui. De aceea se
hotărâ:
— De, mă băiete... aruncași bolovanul... ce să zic? Deci, îți
dai seama că, nu se leagă nimic. Teoretic, ai crezut că ne onorează
propunerea ta. Însă, îți dai seama că, practic, nu este posibil. Dacă
bietul Fane a plecat mai devreme și ți-a stricat rostul, eu însă mai
trăiesc și sunt obligat să mă zbat pentru viitorul Ioanei. Cât privește
trenul cu tractorul, ai avut dreptate: am fost proști. Dar eu zic că
putem repara acea prostie, doar noi doi, împreună. Ce zici, te prinzi?
— Nu înțeleg! îngăimă Ionuț, derutat de întorsătură.
— Păi, n-ai zis că nu am fost uniți? Că am fost căscați în acei
ani? Am pus botul la împărțeala șmecherilor care ne-au aruncat doar
Năstase Marin firimituri, iar ei s-au ales cu tractoarele. Noi am rămas doar cu visele.
scriitor Și mă gândii la ce-ai spus tu: eu și Fane am fost doi proști. Hai să fim
acum uniți! Tot vrei tu să te însori cu fata mea.
— Adică?... se miră Ionuț.
— Să știi că eu am strâns ceva bani în anii ăștia. Dar, de fiecare
dată, când voiam să cumpăr tractorul, prețul lui iar creștea. Iar mai
strângeam bani, până făceam suma necesară însă, între timp, inflația
sălta prețul și mai sus. Așa că am renunțat la acest joc, numit păcălici.
Apăreau alte nevoi și nu mai reușeam să mai alerg să prind pasărea
asta. Ai înțeles?
Ionuț tăcea și-l urmărea cu atenție. Spuse îngândurat:

iunie 2022 57
 — Dar eu nu înțeleg ce legătură am eu cu
povestea tractorului.
— Păi, nici eu nu înțeleg povestea însurătorii
tale. Ești destul de deștept să înțelegi că Ioana mai
are cel puțin opt ani de școală. Vrei să renunțe și ea,
ca să plece cu tine, în Italia? Să vă chinuiți amândoi
pe acolo?
— Aa, nu, nu! Nici nu mă gândesc s-o iau
în Italia. Ea să rămână acasă, să-și vadă liniștită de
învățătură. Ajunge că mă chinuiesc eu. Doar să ne
luăm, să ne știm căsătoriți.
— Mă băiete, cum vrei să trăiești în Italia și
nevestica ta, frumoasă și tinerică, departe de tine,
să-ți ducă dorul?!
— Am discutat chestiunea asta. Am încredere
în ea, pentru că ne iubim mult.
— Heei!.. Nu știi că iubirea este ca focul?
Trebuie să pui mereu vreascuri pe el. Altfel, se
stinge. Că jarul, fără vreascuri, se face cenușă. Și pe
urmă, degeaba mai sufli-n el.
— Nu, unchiule! Cred că nu am explicat totul.
Aș fi vrut o căsătorie formală, un fel de logodnă,
fără să trăim împreună.
— Ce tot vorbești, bă? Căsătoriți, logodiți,
fără să trăiți împreună? Păi, atunci, de ce le mai
faceți? Zău, dacă mai pricep ceva. Chiar mă faci să
râd.
Ionuț începu să se bâlbâie. Atunci, Ioana simți
că trebuie să intervină:
— Tăticule, Ionuț vrea să ne legăm prin
jurăminte reciproce că nu acceptăm să avem altă
relație, până nu termin eu cu învățătura și nu ne
rostuim.
— Cine vă oprește, mă, să vă iubiți fără
jurăminte? Treaba voastră, dar eu tot nu înțeleg cum
devine chestia cu rostuiala de care tot pomeniți.
Ionuț și Ioana se uitară nedumeriți unul
la celălalt, fără să fie capabili să dea un răspuns
coerent. Abil, Vasile speculă momentul derutei.
Atunci simți că, totuși, el era „boss-ul”:
— Știam eu că nu aveți un plan concret. Ce
să-i faci... tinerețea! Doar vise... iubire... elan și...
lipsă de experiență. Fără obiective precise, pe care
numai părinții vi le pot oferi. D-aia zic să ne lăsați
pe noi, ăștia bătrâni, să vă aranjăm viitorul.
Floarea simți gândurile necurate ale vecinului
ei, prietenul lui Fane:
— Ia spune, bă, că mă făcuși curioasă, cum le
aranjezi tu viitorul?
58 Axis Libri
— N-auziși ce spuse Ionuț? Și cred că a
avut dreptate. Eu și Fane am fost doi proști,
fiecare dintre noi s-a zbătut să aibă tractorul lui.
Că nu ne-am gândit să ne unim economiile și să
cumpărăm împreună un tractor, care să fie al nostru.
Să hotărâm noi ce să facem cu el. Ai priceput? Noi,
nu eu sau el. Asta însemna să fi fost uniți, așa cum a
zis Ionuț. Dacă noi cumpăram împreună tractorul și
făceam SRL.-ul încă de acum zece ani, îi înghițeam
noi pe toți șmecherii ăștia, care fac pe arendașii...
— Unchiule, îl întrerupse Ionuț, v-am spus că
obiectivul vieții noastre nu este SRL-ul cu tractorul
și agricultura. Te rugăm să ne lași pe noi amândoi
să ne croim viitorul. Fie în Italia, fie în Spania ori
în alt loc din Europa, dacă și Ioana vrea să trăim pe
acolo, fie în alt loc din țară, în funcție de ce meserie
va avea Ioana, după terminarea studiilor. Poate și eu
îmi voi termina studiile, cine știe?
Ideile astea ale lui Ionuț erau contrare
intereselor și viselor lui Vasile:
— De, mă Ionuț, oi fi având și tu dreptate
să faceți cum credeți, că, de, o să fiți oameni mari.
Însă, ia mai gândește-te. Dacă plecați în alte locuri,
din țară sau din străinătate, o să munciți toată viața
să vă faceți o casă și alte acareturi, ori aici aveți
totul de-a gata: case, acareturi, mâncare și, ce e mai
important, ne aveți alături și pe noi, părinții voștri
și pe George. Dacă veți pleca, o să vi se facă mereu
dor de noi și nouă de voi. Ori, până termină Ioana
cu învățătura, noi ne întărim afacerea cu SRL-ul și
atunci vii acasă și-ți faci și tu studiile. Păi n-ai spus
tu să fim uniți, adică toți împreună, la un loc? Și
făcu un gest larg cu mâinile, care strâng ceva... dar...
spre el.
Această semnificație a gestului o reținu pe
Floarea. Ionuț se uită lung la Ioana. Voia să afle și
părerea ei. Ioana îi făcu un gest discret că propunerea
este bună. „Înțeleaptă, Ionica mea, își zise în gând
Ionuț. Le vom face plăcerea și în privința planului
de rostuire al unchiului. Vom trăi și vom vedea.”
Apoi întrebă pe maică-sa:
— Tu, ce zici? E bine cum spune unchiul?
Floarea tăcu, bâțâind din cap. Apoi mormăi:
— Eu știu? Până aici... are dreptate. După un
timp de reflecție, Ionuț se hotărâ:
— Bine, mamă, fie cum ziceți voi! Dar... să
vedem care este planul lui unchiu Vasile.
— Uite ce zic eu, mă băiete! Ca să fiu scurt:
obiectivul urgent rămâne tractorul. Ne unim
pământurile, înființăm SRL-ul și cumpărăm
tractorul cu toate accesoriile. Că dacă avem cu ce
lucra pământul, atunci mai putem lua în arendă și
pământurile altora.
— Care, întrebă Floarea, că toți au fost luați
de șmecherii de care pomenirăți.
— Ee, mustăci Vasile, dacă ai SRL-ul, intri în
capitalism, adică la concurență, adică la trântă: care
pe care. Să vedeți voi cum o să-i ciugulim noi pe
oameni din ghearele șmecherilor.
Toți se amuzară de spusele lui Vasile. Acesta,
încurajat de râsetele lor, continuă:
— Eu o să fiu administratorul SRL-ului, cu
munca, cu alergătura și toate bătăile de cap. Voi o
să vă vedeți fiecare de treabă, liniștiți și cu încredere
că are tata Vasile grijă de toți. Voi, tinerii, vă vedeți
de ale voastre: tu cu treaba în Italia sau Spania, tu
cu școala, iar eu cu Floarea, la muncă în SRL, ca să
facem avere pentru voi. Până vă căsătoriți o să vă
facem o fermă pe cinste...
— Ia stai, stai Vasile! îl întrerupse Floarea. Cu
ce bani faci tu ferma asta și unde? Că nici tu, nici
noi nu prea avem cu ce.
Vasile se uită lung la ea, forțându-se
să zâmbească, dar nu-i reuși decât un rânjet
neconvingător:
— Mă, Floare, mă! Eu am ceva bani strânși.
Între timp, mai economisesc. Mai economisește și
Ionuț, chiar și tu și facem... fondul de finanțare a
SRL-ului... Tăcu și își roti privirea peste toți, încântat
că-i ieșise formula asta: „fondul de finanțare”.
— Și cine se ocupă de fondul ăsta? mormăi
Floarea.
— Nu spusei că eu sunt administratorul,
cu hâiala pe câmp cu tractorul și cu alergătura la
bănci, la...
— Și eu ce fac în SRL-ul ăsta?
— Cum ce faci? Împreună cu mine, la hâială
și alergătură.
— Ia stai, bă, precizează: cine ține banii și
registrele SRL-ului? Ionuț cui trimite banii?
— Mă, toți banii ajung la mine, admi­
nistratorul și eu mă duc la bancă și-i depun în
„fondul de finanțare” a srl-ului, unde facem plățile
cu cheltuielile și încasăm veniturile srl-ului.
— Adică Ionuț îți trimite banii ție și tu... srl-ul.
— Păi, dacă sunt administratorul?
— Știi ce? Ia nu mai administra tu banii
băiatului meu! O să-mi trimită mie banii. Eventual
și tu să-mi dai banii tăi, să administrez eu SRL-ul, P
așa cum trebuie. Că mă pricep. R
— E-te-te! râse Vasile, de unde răsări O
contabila, bă! Păi, la CAP, tu ai săpat printre Z
rândurile de registre și facturi? Ă
— Dar tu, pe unde ai contabilit, administra­
tore? Printre rândurile de pahare? Alea de țuică, bă,
preciză Floarea cu degetul. Că te duceai la serviciu
cu servieta plină de sticle.
— Ce-ai făcut, mamă? a strigat la ea Ionuț.
Mi-ai stricat logodna, mamă!
— Nu, Ionuț, ți-a stricat-o tata-socru,
administratorul cu planurile lui. Tu pe Ioana poți
s-o iubești, că mi-e tare dragă. Și Drina este o mamă
bună, dar domnul administrator... ți-o coace.
— Dar, ce-ai vrea tu, Floareo? încercă s-o
îmbuneze Vasile, ca să nu plece. Tu vrei să cumperi
tractorul pe banii mei și să vă slugăresc pe câmp, iar
tu să te dai șefă de fermă, cu registrele-n traistă și
cu socotelile încurcate în scripte. Că așa le pricepi
tu. Îmi pare rău, Ionuț! Gata cu iubirea! Drina și
Ioana săriră să-i împace, dar amândoi pufneau cu
mormăieli de „lasă-mă-n pace!” Ionuț tot încerca
să-l îmbuneze pe Vasile:
— Nu, unchiule, amândoi m-ați înțeles greșit.
Stați să clarificăm!
Dar Floarea luase deja platoul de pe masă și
spuse:
— Gata, Ionuț, vizita s-a încheiat! Și, fără pași
grăbiți, porni spre poartă.
Disperat, Ionuț fu nevoit să spună:
— Scuze, tușă Drino, te rog să nu te superi.
Unchiule, să vedem ce se poate face. Apoi o
îmbrățișă pe Ioana:
— Iartă-mă, draga mea! Îmi pare rău că a ieșit
așa. Mai discutăm noi. Și alergă după maică-sa.
Vasile strigă după el:
— Lasă, bă, că nu mai aveți ce să discutați!
iunie 2022 59
E
S
E
U

În siajul lui „Dracula”

Stephen King, Salem’s Lot

„O, Doamne! am gândit: un vampir! Din acel moment, nu mi-

am recăpătat respiraţia.”
(Peter Starub, Fear Itself)

Când publica Salem’s Lot, în 1975, King avea deja la activ un

număr deloc neglijabil de nuvele pe teme diverse, apărute în reviste,
precum şi o serie de romane, precum The Aftermath (conceput între
1965 şi 1966 şi rămas nepublicat), Rage (scris sub pseudonimul
Richard Bachman şi apărut în 1977), The long Walk (publicat în
1979, sub acelaşi pseudonim), Sword in the Darkness (scris în 1968
şi nepublicat), The Running Man (apărut în 1982, sub pseudonimul
Richard Bachman) şi Carrie, scris în cursul anului 1972.
În timp ce editura new-yorkeză Doubleday pregătea publicarea
acestuia din urmă, King începea simultan lucrul la redactarea altor
două romane, foarte diferite unul de celălalt, Blaze şi Second Coming
care, considerabil revăzut şi corectat, avea să devină, ulterior, Salem’s
Lot. Ambele sunt, după afirmaţiile autorului, „imitaţii literare”,
primul, după Oameni şi şoareci, de Steinbeck şi al doilea, după
Dracula, clasicul roman cu vampiri al lui Bram Stoker. Dar dacă
„imitaţia literară” concretizată în Blaze a fost sortită eşecului, nu
acelaşi lucru se poate spune despre „imitaţia” Second Coming ce va fi,
pentru King, ocazia unei reveniri spectaculoase, „a second coming”
de-a dreptul diabolică, titlul trimiţând, după toate aparenţele, la Mirela Gheorghe
scriitor
celebrul poem omonim al lui W.-B. Yeats, în care este vorba de
venirea anticristului.
Ca tip de scriitură, Salem se plasează, de asemenea, în
descendenţa romanului gotic, redând, pe alocuri, accente din
romanul Frankenstein, al lui Mary Shelley, precum şi din lucrările
lui E.A. Poe, Howard Phillips Lovecraf şi, mai ales, Richard
Matheson, ale cărui capodopere, Eu sunt o legendă (1954) şi Omul
care se micşorează (1956), au avut un rol determinant asupra
concepţiei despre fantastic a lui Stephen King. Ca de obicei însă,
autorul decantează în mod abil influenţele, afirmându-şi propria -
şi incontestabila - originalitate.

60 Axis Libri

Scris în perioada în care izbucnea faimoasa
afacere Watergate ce va duce la demisia preşedintelui
Robert Nixon, Salem’s Lot îşi va vedea centrul de
greutate deplasându-se, progresiv, din zona criticii
sociale în cea a casei bântuite de către spiritul unui
ucigaş de copii, căreia i se substituie un avatar al
contelui Dracula. Cu alte cuvinte, avem de-a face
cu „revizuirea” unui mit literar ce s-a dezvoltat şi
a jalonat tot secolul al 19-lea şi pe care King l-a
rescris nu atât pentru a propune o nouă versiune a
sa, precum numeroasele adaptări cinematografice,
ci o analiză creatoare.
Textul original devine, astfel, o prezenţă
efectiv actuală, o reafirmare plină de vitalitate a
unei prezenţe din trecut, fiecare dintre cele două
romane, al lui Stoker şi al lui King luând viaţă atât
unul în interiorul celuilalt, cât şi în opoziţie unul cu
altul. Din acest punct de vedere, Salem reprezintă
un proiect ambiţios, o repunere în text, sub o
formă nuanţată, a temelor, imaginilor şi motivelor
codificate de către Bram Stoker cu trei sferturi de
secol înainte.
Într-o perioadă în care majoritatea poveştilor
convenţionale cu vampiri se îndepărtau deja de
sursele terorii pentru a deveni hrana preferată a
parodiilor şi se inspirau din trecut, pentru a-şi crea
decorurile şi personajele, Salem a infuzat o vitalitate
nouă într-o tradiţie epuizată, încercând să recreeze
în America timpurilor moderne atmosfera malignă
din romanul lui Stoker: astfel, în timp ce acesta din
urmă îşi plasează acţiunea în Anglia victoriană,
contemporană lui, King îşi trimite vampirii într-
un orăşel din Noua-Anglie, Jerusalem’s Lot, tipic
şi unic în felul său. Autorul respectă, astfel, unul
dintre principiile ce îi jalonează întreaga creaţie
literară şi anume acela al ipotezei ludice, rezumată
de formula: „Nu ar fi amuzant să ne imaginăm
că…?” În cazul de faţă, este vorba despre a ne
imagina că teribilul conte – sau o rudă… de sânge a
acestuia - se întoarce în zilele noastre, într-unul din
acele orăşele în care nu se întâmplă niciodată nimic
- singurele evenimente demne de consemnat fiind
fuga vreunei frumuseţi locale cu un comis voiajor,
discuţiile purtate în nelipsitul bar ai cărui clienţi îşi
îneacă, seara, plictisul în multe sticle cu bere sau
infidelităţile vreunei neveste, despre care soţul află,
evident, ultimul -, asta dacă nu cumva izbucneşte,
aiurea, vreun incendiu devastator, dacă nu dispare,
fără urmă, vreun copil, dacă cineva nu se spânzură
după ce, în prealabil, şi-a ucis consoarta sau dacă
nu apare vreun străin care să trezească, într-o formă
sau alta, trecutul la viaţă...
Dincolo însă de adaptarea mitului la un
context actual, regăsim, în Salem, corolarul
castelului impozant şi intimidant al lui Dracula:
Casa lui Marsten, clădire înfricoşătoare şi sinistră
ce domină, asemenea unui idol al întunericului,
tipicul oraş american, concretizându-se într-un
simbol al degenerescenţei, al nebuniei şi al răului
eliberat (prototip al Locului Malefic, casa anunţă
deja alte locuri rele arhetipale ale lui King, dintre
care cel mai terifiant este, fără doar şi poate, Hotelul
Overlook, din Shining, veritabilă baterie psihică ce
acumulează şi redă, peste ani, energiile negative din
trecut).
Investită cu un fel de suflu rău ce pare a se
revărsa în unde concentrice, contaminând totul în
jurul său, casa nu doar se află plasată în faţa oraşului,
ci îşi întoarce privirea spre oraş, demers activ ce-i
confirmă statutul de entitate vie pe care, departe de
a o altera, timpul o face încă şi mai monstruoasă.
Puterea sa rezidă în forţa de atracţie pe care o
exercită asupra celui care o contemplă –„El îşi
iunie 2022 61
 înghiţi saliva şi fixă casa fără a putea să-şi ia ochii de
la ea, ca şi hipnotizat”-, ca şi când ar vrea să-l atragă
în vidul dement ce se sapă în ea însăşi. În mod
paradoxal însă, această entitate este vidă, la fel de
vidă ca şi o existenţă cotidiană golită de magie şi ale
cărei iluzii securizante au fost distruse într-o clipă
de către brutala irupere a unei forţe devastatoare,
de neconceput de către o minte raţională, cantonată
în sisteme de referinţă tradiţionale, atât de oarbe şi
de limitate în logica lor riguroasă…
Aşa cum la Stoker povestea depinde de
dispersia unui mic grup de oameni ce au ca misiune
lupta cu răul declanşat de către Dracula, la King
depinde de efectele de fragmentare şi de izolare:
vecinii nu comunică prea mult între ei, cu excepţia
momentelor – numeroase, de altfel - în care bârfesc,
părinţii sunt incapabili să-şi protejeze copiii, în timp
ce, în alte situaţii, copiii-victime îşi vânează proprii
părinţi (simbol recurent în opera lui King). Linia de
demarcaţie dintre lumea copiilor şi cea a adulţilor
este netă şi definitivă şi doar câteva personaje,
care acceptă să creadă, asemenea copiilor, şi să-şi
asume responsabilitatea adultă a propriilor acţiuni,
supravieţuiesc.
King gerează en maître incursiunile
supranaturalului în lumea reală, făcându-le nu
numai posibile, ci şi plauzibile. Urmând demersul
lui Stoker, el nu etalează, brusc şi cu ostentaţie,
conceptul de vampir, ci îl inserează progresiv atât
în conştiinţa participanţilor la istoria relatată, cât
şi în cea a cititorului. Astfel, deşi capitolul iniţial
– construit ca o veritabilă pagină de antologie,
datorită modului minuţios şi progresiv în care
sunt creionate elementele constitutive ale dramei
ce va urma - sugerează că se petrece ceva necurat
în Jérusalem’s Lot, iar experienţa iniţială a lui
Ben Mears, protagonistul principal, confirmă că
locurile sunt învăluite într-un mister dens, King
face astfel încât cititorul să se gândească, iniţial, la
o teroare raţională: aberaţiile sexuale şi psihologice
ale lui Hubie Marsten, fostul locatar al Casei
ce-i va purta numele, sunt prin însăşi natura lor
înspăimântătoare, iar ranchiunile, meschinăriile
sau poveştile din umbră ale unuia sau altuia dintre
personaje sunt suficiente pentru a da orăşelului un
aer nesănătos.
Toate acestea însă până în momentul în care
evidenţa este imposibil de negat, iar evenimentele,
care la început par a se derula într-un ritm – cel puţin
62 Axis Libri
aparent - normal, se aglomerează, antrenându-se
unul pe celălalt într-un carusel ameţitor, imposibil
de oprit. Monştrii cei adevăraţi ies din umbră şi
acţionează, înşfăcându-şi victimele şi acestea,
devenite, la rândul lor monştri, perpetuează
teroarea, instaurându-i domnia totală şi dementă.
King resuscitează, astfel, o serie de convenţii
şi de clişee, atingând culmea conceptului de vampir
lansat de capodopera lui Stoker şi făcând astfel
încât viitorii creatori de vampiri să se plaseze în
umbra lui Salem. Şi tot de aceea, în următorii 20 de
ani după reuşita lui King, autorii majori ai terorii
au evitat, cu rare excepţii (printre care F. Paul
Wilson, cu Fortăreaţa negră, 1981, S.P. Somtov, cu
Vampire Junction, 1984, Robert R. McCammon, cu
They Thirst, 1988, Dan Simmons, cu Tabla de şah
a răului, 1989 şi Anne Rice, cu seria vampirului
Lestat) să reia cadrele clasice ale vampirilor. Dacă
acest gen de romane a fost publicat, cunoscând,
după caz, succesul, aceasta se datorează, în mare
parte, demonstraţiei lui King, ce probează faptul
că vampirii nu au murit, cel puţin nu pentru
publicul cititor, şi sunt mereu pe cale să se ridice
din morminte, în căutare de sânge proaspăt…
Urmând succesul inaugurat cu Carrie,
Salem rămâne una dintre lucrările preferate ale
lui King însuşi, confirmându-i acestuia statutul de
maestru al dark fantasy contemporane. Romanul
demonstrează capacitatea autorului de a scrie
povestiri complexe, structurate pe multiple niveluri,
de a crea personaje extraordinare, evoluând în
decoruri de un simbolism profund precum şi
aceea de a da viaţă unor ficţiuni care, utilizând un
întreg arsenal anxiogen bine echilibrat şi aruncat în
„luptă” în mod strategic, transcend, în conştiinţa
cititorului, simplul frison al spaimei, pentru a
atinge limitele extreme ale terorii…
 T
E
A
T
Text vechi, spectacol nou R
U

O repetiție moldovenească
în regia lui Cristian Ban

Temele pastorale sunt ocolite cu obstinație astăzi. Din varii

motive, lumea satului nu mai interesează lumea artistică, deși mulți
dintre artiștii prezentului aleg să se retragă la sat ca să creeze sau, de
ce nu, să trăiască. În O repetiție moldovenească de Costachi Caragiali
este vorba despre repetițiile la un spectacol care nu s-a mai jucat, Fata
ciobanului. Nu se cunosc motivele pentru care spectacolul respectiv
nu s-a mai ținut, noi putem doar presupune. Mă gândesc că unul
dintre (posibilele) motive ar fi fost tocmai subiectul, căci, nu-i așa, în
mijloc de secol XIX lumea românească era deja interesată mult mai
mult de împrumutul diferitelor valori europene (franceze, germane
etc.) și prea puțin interesată de conservarea valorilor românești (nu
intrăm în discuția „ce este cu adevărat românesc”). Cristian Ban,
regizorul spectacolului recent intrat în repertoriul Teatrului Dramatic
Fani Tardini a evitat capcana unei dezbateri contrafactuale asupra
acestui subiect și a mutat centrul de interes pe relevanța intrinsecă a
textului. Cu alte cuvinte, de ce se mai joacă astăzi Costachi Caragiali?
Cristian Ban a ales să monteze un text aflat printre primele
texte dramaturgice românești într-o cheie modernă. Actorii îmbrăcați
casual, de fapt unii dintre ei păreau veniți direct de la sala de sport;
construcția relațiilor este una voit ieșită din convenție, accentul
cade pe naturalețe; se întretaie replicile din textul lui Caragiali cu

Nona Rapotan
profesoară, jurnalist

iunie 2022 63
 replici în care actorii își aruncă
unii altora săgeți. Autoironia
dictează, dar nu se pierde nimic
din farmecul textului original.
Aici se vede munca lui Cristian
Ban; cheia unui spectacol foarte
reușit, cu priză la public, este
analiza textului, care, din păcate,
astăzi este tratată cu multă
superficialitate de multe trupe
(mai ales la textele foarte des
jucate, unde impresia generală
este că se știe textul și astfel
se scapă detalii esențiale din
vedere, se ratează scene întregi).
Regizorul n-a mizat pe faptul
că trupa este formată din actori
„moldoveni” (n-am verificat,
dar am impresia că mai mult de
jumătate dintre ei sunt născuți
în Galați, deci moldoveni!) și a lucrat pe fiecare
replică în parte. Așa se face că replicile din textul
original sunt cu accent moldovenesc, cele care
țin de timpul prezent sunt rostite într-un limbaj
neutru, fără prea multe regionalisme. Sunt foarte
multe referințe care contextualizează temporal
montarea; trimiteri la rețelele de socializare, obsesii
curente (cum ar fi cea a corpului perfect, obținut și
întreținut cu mare efort) și câteva referințe care țin
de consum, de societatea de consum. Așa se face că
publicul reacționează foarte repede, râde în hohote
când recunoaște trimiterile sau când își dă seama
că persiflarea și ironia ascund în spatele lor defecte
și tare ale societății de care altfel ne-ar fi jenă să
pomenim.
În altă ordine de idei, ce face ca o montare
spectaculară să intre în sfera modernității (a
se citi spectacol contemporan) nu ține doar de
jocul actorilor, ci și de felul cum se folosește
regizorul de toate celelalte mijloace. La O repetiție
moldovenească muzica este cea care fixează
definitiv montarea în rama actualității; hiturile
folosite la momentul de dans (când suflerul ajunge
să dea proba măiestriei sale actoricești, evident totul
în cheie parodică) și în alte momente, dar mai cu
seamă la final. Dacă începutul este unul derutant,
niște actori care par că tot așteaptă să se întâmple
ceva (în fapt, așteptau să înceapă repetiția!), finalul
este de-a dreptul memorabil: spectatorul primește
și cheia montării – omagiul adus de trupa gălățeană
lui Costache Caragiali și primei trupe de actori care
64 Axis Libri
vor juca în limba română un
spectacol de teatru. Reverența
pe care aceștia o fac nu este una
în interiorul convenției, din
contra, este exact ca și debutul
– nimic din ceea ce se vede pe
scenă nu ține neapărat de teatru,
spectacol, actori și regizor, ci
mai degrabă de spectatori, de
felul cum aleg ei să primească
ceea ce văd pe scenă. Al doilea
mijloc teatral folosit cu foarte
mare atenție de Cristian Ban este
decorul. În acest sens el a făcut
echipă cu Andreea Săndulescu,
ambii reușind să îmbine
elementele de decor clasice –
butaforia care seamănă foarte
mult cu decorurile folosite la
filmele mute – cu elementele
de modernitate. Mișcarea elementelor de decor se
realizează manual, de către actori, obiectele de mici
dimensiuni sunt mutate în timpul schimburilor
de replici, în schimb obiectele mari sunt mutate
în mod special ca să atragă atenția – trimitere la
manierismul ales de mulți dintre regizori atunci
când vor să monteze un text clasic. În acest fel, se
fixează în ramă textul lui Caragiali (elementele de
decor foarte mari – ringul, palmierii, pietrele mari,
animalele), peste care se așază interpretarea lui Ban
(elementele de costum, jocul de lumini, scaunele
etc.).
Ce reușește Cristian Ban cu O repetiție
moldovenească? Să scoată actorii din zona de
confort - a reușit (și de această dată) să-i pună să
se joace pe ei înșiși, fără să pară ridicoli; chiar dacă
acest lucru ține de arta actorului este și meritul
regizorului, căci a știut ce să le ceară. Pe de altă
parte, nici spectatorilor nu le este ușor! Chiar
dacă aceștia râd în hohote la anumite scene, ca
să o poată face trebuie să urmărească spectacolul
cu mare atenție! La un spectacol de aproape două
ore, comedie inteligent adusă la scenă, riscul era ca
spectatorul să se plictisească repede, tocmai pentru
că a scăpat firul narativ din mână. Departe de acest
risc, Cristian Ban reușește să-l facă pe spectator să
fie atent la tot ce se întâmplă pe scenă, intră în jocul
propus de trupă și participă activ la... o repetiție
(moldovenească). Jocul cu clișee, riscul asumat
în totalitate de regizor, se transformă în cheia
succesului spectacolului.
 E
P
I
G
R
A
Epigrame M
E

CÂND SE SCUMPESC ALIMENTELE DE BAZĂ

Cum cartofii s-au scumpit,
Foamea ce ne dă târcoale,
O tratăm, în mod vădit,
Cu piure de... portocale.

SACRIFICIU PE ALTARUL ARTEI

Soaţa, foarte tolerantă,
Zi de zi trăieşte drama,
Acceptându-mi ca amantă...
Epigrama.

DUPĂ CHEF
Scumpă doamnă, suntem beţi,
Ne-am luat cu „degustatul”
Şi-am venit ca să vedeţi
Care din noi vi-i bărbatul.

PROTESTATARII „ANTI-BOTNIŢĂ”
Făra să se mai ferească
Vasile Manole Singuri soarta și-o decid,
epigramist Nu mai vor să poarte mască,
Au o boală... pe Covid!

IGIENA ORALĂ
Mahmureala ca să-i treacă
Dar şi izul cel de prună,
Gura şi-o clăteşte-oleacă…
De-obicei, c-o votcă bună.

iunie 2022 65
 BUNI DE PLATĂ
De când dragostea de ţară
E o datorie sfântă,
Guvernarea, bunăoară,
Spre noi datorii se-avântă.
PUDIBONDERIE
Adeseori mă dau în vânt,
Când am în faţa mea o coală,
Să leg cuvântul de cuvânt,
S-o-mbrac, să nu mai fie goală.

CÂND VACANŢA E MAI LUNGĂ DECÂT DNA-UL

ANUL ŞCOLAR
Azi, cu dragoste de şcoală,
Toţi elevii au speranţe:
Dacă vor scăpa de boală,
Nu îşi mai doresc vacanţe.
Loc de taină deseori
Unde scriu cu-nfrigurare,
Mulţi corupţi şi turnători
Cu-nclinaţii literare.

RESEMNARE LA VÂRSTA A TREIA

Femeile şi-acum îmi plac,
Puterile mi s-au cam dus...
Şi-n cazul ăsta ce să fac?
Mă las sedus!

RACUL ÎNDATORAT
Merge pe la cămătari,
De nevoi cuprins, săracul,
Nu-mprumută sume mari
Că-napoi el dă... ca racul!

CIOLANUL GUVERNĂRII
După ce l-au împărţit,
Pentru unii, curios,
Doar aşa s-a nimerit:
Fără carne, numai os.

UNEI ABSOLVENTE A
FACULTĂŢII DE NAVE
Ce frumoasă meserie!
Ea vapoare proiectează,
Iară în bucătărie
Printre „vase” navighează.

OSPĂTĂRIŢA
Fata, când s-a măritat,
Un principiu-a respectat:
Cine primul a venit,
Primul a şi fost „servit”.

66 Axis Libri
 E
P
I
G
R
A
M
Epigrame E

Galaţi, aşezare geografică

Geografic, la 80 de mile
Pe Dunăre-i bătrânul port,
În care de n-ai bani şi pile
Ca simplu cetăţean eşti mort...

Obicei „tradițional”
Se-mbuibă românul când e sărbătoare
Cu de toate cele: băuturi, mâncare,
Ca-n vreme de foamete sau chiar ca-n război
Și când nu mai poate, sună la unu, doi...

Neînţelegeri în familie
— Bărbate, îți spun sincer, nu mai pot:
Copii, menaj, serviciu. E prea de tot!
Mă rog la Cel de Sus minte să-ţi deie,
Sunt şi eu om! - Ba nu, tu eşti femeie!...

Mireasa furată
-una din tradiţiile nunţilor româneşti este şi aceea a furtului miresei
Ioan Fărcășanu Mireasa e furată. Petrecerea e-n toi,
epigramist Iar după două ore e-adusă înapoi,
Că mirele-achitase bani de răscumpărare;
„Ce s-a-ntâmplat cu dânsa, cât au furat-o oare?...”

Surpriza
Bani aveam, aveam şi casă
Şi-o femeie drăgăstoasă;
Toate brusc s-au spulberat
Când soţia a aflat...

iunie 2022 67
 Fidelitate trădată
Vreau să-ţi destăinui ceva:
Voi fi tată, măi amice!
— Cum se simte soaţa ta?
—Ea nu ştie, îi voi zice...
Octogenarul uituc
Blonda zise: -Am venit,
Ce-ţi doreai, s-a împlinit!
— Scuză-mă, te-am invitat,
Dar pentru ce, am uitat!...
Discuţie între vecine
— De trei zile soţul n-a venit acasă;
Cred c-altă femeie mi l-a prins în plasă;
— Nu mai gândi că ce-i mai rău ţi s-a-ntâmplat!
Mai poţi să ştii? Poate-o maşină l-a călcat!...
Bunicul şi nepotul
— Bunicule, ai fost şi tu copil?
Cred c-arătai destul de caraghios:
68 Axis Libri
Cu capul chel şi barba până jos
Şi c-un baston cu cap de crocoş lua;
Aniversare
— Mămico, de ziua ta,
Un cadou frumos ţi-aş lua;
Zici că tu nimic nu vrei?
Şi i-a luat cincizeci de lei...
Poetul neînţeles
Îi citeşti consternat
Moderna poezie
Şi-apoi te-ntrebi mirat:
— Oare-n ce limbă scrie?
Consecința
Furios la director m-am dus
Și c-o voce-ncordată i-am spus:
„— Nimeni nu-i de neînlocuit aici!”
Și de atunci îmi tot caut alt serviciu...
 I
N
T
PROFESORUL GHIŢĂ NAZARE E
R
V
LA 75 DE ANI I
U

„Am datoria să fiu optimist; din păcate, ritmul vieții a luat-o razna.”

Tănase Dănăilă: Domnule Nazare, nu vreau să vă gratulez, dar

traiectul existenţei dvs are o ramificaţie foarte largă. O cronologie,
fie ea şi restrânsă, ne-ar consuma tot spaţiul tipografic. Totuşi, să
punctăm câteva izbânzi ale vieţii: profesor de vocaţie, șef județean
de organizații de copii, publicist, făcător şi conducător de reviste
cu profil didactic: Şcoala gălăţeană, Didactica Nova XXI, Educație
pentru fiecare, director al Casei Pionierilor/Palatului Copiilor și
Elevilor, director al Casei Corpului Didactic timp de peste 20 de
ani, inspector școlar, coordonator de proiecte pilot etc. etc… Aţi
trăit şi recunoaşteri ale activităţilor performante. Din anul 2016 ați
devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Galați. Ați publicat 14
cărți, dintre care amintesc: Casa Corpului Didactic Galați. Repere
monografice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015;
Cronici optimiste, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”,
Galați, 2017; De la cerneala de boz la calculator. Amintiri recuperate,
Editura Eikon, București, 2020; Zăbava unor noi lecturi..., Editura
Phoebus, Galați, 2021; Scriitori în agora, Editura Detectiv literar,
București, 2021; cinci volume de interviuri cu personalități și peste
700 de studii și articole în publicații din Galați, din țară și de peste
hotare. Există totuşi un moment când, un om onest faţă de sine şi faţă
de semeni trebuie să dea seama pentru ce a trăit, ce a făcut cu viaţa
Tănase Dănăilă sa. Să zicem că a sosit acest moment acum, la 75 de ani. Coborâţi, vă
profesor, publicist rog, în preistoria fiinţei dv. şi să răspundeţi la o întrebare cam grea.
Care este conturul destinului dvs de om şi de dascăl, consideraţi că
aţi dat vieţii un sens, o justificare?
Ghiță Nazare: Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut în
timp, chiar dacă a trebuit să trăiesc „sub vremuri diferite”. Nu privesc
înapoi cu mânie, ci, mai degrabă, cu bunăvoință. Nu sunt adeptul
zicerii „dă-i Doamne românului mintea de pe urmă”. Am ce să scriu
și de bine și de mai puțin bine despre mine. Am înțeles istoria nu doar
din cărți, ci, mai ales, din propria viață. Iubeam pământul mai mult
decât orice, dar școala am trăit-o ca pe o permanentă descoperire. La

iunie 2022 69
 10-11 ani știam să tai via nobilă și mă mândream
la coarnele plugului. Dragostea de glie m-a privat
de primele două luni de școală, în clasa a V-a, dar
fratele mai mare, student în zootehnie, văzând mai
bine „mersul istoriei” l-a convins pe tata să cedeze
insistențelor cadrelor didactice din gimnaziu să
mă… școlarizeze. Așa că a trebuit să fac peste 8000
de kilometri pe jos în cei trei ani de „elementară”,
cam 13 kilometri în fiecare zi, de la Vizurești la
Buciumeni, pe malul pârâiașului Tecucel, iarna
pe zăpadă și ger, primăvara și toamna pe ploi
și noroaie, iar vara pe arșiță. (Nu apăruseră,
încă, autobuzele școlare!?!?). Au trecut și clasele
elementare și „americanii tot nu au venit”, așa că
a trebuit să merg la liceu, la Tecuci. Am amintiri
extraordinare despre examenele de atunci, dar
nu are rost să le spun deoarece elevii de astăzi tot
nu le cred. Dar nici după liceu „americanii nu au
venit” și a trebuit să merg la facultate. Am mers
la istorie, răsplătind strădania excelenților mei
profesori, Elena Puiu și Ștefan Rugină. Am jucat
fotbal la Politehnica Iași, cu tecuceanul Mircea
Constantinescu, cu Augustin Deleanu, cu Vasile
Ianul, dar după ce în prima sesiune am luat 90 de
puncte din nouă examene am hotărât să renunț
la fotbalul „profesionist” și să „bat cartea”. În anul
1970, cu media finală 9.87, am obținut la repartiție
catedra de istorie de la Liceul de Muzică și Arte
Plastice din Galați, Ministerul nepublicând în acel
an niciun post de asistent universitar, pentru care
aveam deja dosar. Au urmat apoi toate cele înșiruite
de Dumneavoastră în întrebare. Puteți considera că
acesta a fost conținutul unui destin. (Pentru detalii,
vă recomand cartea mea „De la cerneala de boz la
calculator”, Editura Eikon, București, 2020, roman
autobiografic, cu conotații social-politice).
T.D.: Vă mărturisesc că, de câte ori mă aflu
în dialog cu un dascăl, o sfială accentuată mă
ţine ostatic ca într-un corset. Fac parte dintr-o
generaţie - unii spun expirată – căreia i-a fost
sedimentată o netrucată preţuire pentru această
nobilă profesie, profund umanistă, cândva la
mare cinste. Dascălul a avut destinul unui făclier,
condiţie ce pare tot mai incertă, făclie ce abia
mai pâlpâie, dă să se stingă. Ca om cu o bogată
carieră didactică pentru care şcoala a fost chiar
viaţa sa, încercaţi, vă rog, o paralelă între ceea ce
au fost cândva dascălul şi şcoala şi ce au devenit
astăzi.
Ghiță Nazare
Gh.N.: Ce vreți să insinuați spunând despre
profesia noastră că era „cândva la mare cinste”?
Cineva ar putea să vă spună că sunteți „anacronic”,
vorbind despre o „nobilă profesie”, despre faptul
că dascălul ar fi un „făclier”. V-ar putea acuza de
dictatură și că nu înțelegeți sensul democrației. Mă
invitați să fac o paralelă între ceea ce a fost școala
cândva și ceea ce este astăzi. Îmi este destul de greu
să răspund deoarece sunt lucruri diferite. Nu spun,
neapărat, în sens negativ. Sau doar numai în sens
negativ. Trăsătura definitorie a comparației este
că astăzi lipsesc total, sau aproape total, respectul,
rușinea, autocontrolul, bunăvoința. Dascălul și-a
pierdut, din varii motive, credibilitatea și, uneori,
demnitatea.
T.D.: Vedem cu tristeţe că astăzi condiţia
dascălului şi a şcolii este profund terfelită. Nu
generalizez, dar elevii de astăzi au o atitudine de
zeflemea față de dascăl şi şcoală. La nivel de sistem
nici nu mai vorbim, învăţământul pare o anexă
care mai mult îi încurcă pe „şcoliţii” de astăzi care
se fac că ne conduc. Cum vi se înfăţişează zenitul
generaţiilor care vin din urmă fără o instrucţie
didactică temeinică?
Gh.N.: Se spune adesea că avem politicienii
pe care-i merităm, că doar noi ni-i alegem. La fel,
școala este precum societatea în mijlocul căreia
există. Pe vremuri, scoala se ocupa, mai ales, de
instrucție, se străduia să-l „îndoape” pe elev cu

70 Axis Libri
știință, să-l facă să știe de toate, cât mai multe, și
să-ți spună ceea ce știe. Astăzi școala, zice-se, se
ocupă, prioritar, de educație, mai ales europeană.
Pe vremuri, elevul învăța că profesorul, că doctorul,
că preotul, că șeful, că primarul, că primul ministru,
că parlamentarul, că președintele țării sunt cei
mai deștepți oameni, cei mai cinstiți, cei care se
ocupă de binele nostru, fapt pentru care meritau
respect și recunoștință, în vreme ce astăzi, cum
deschizi televizorul sau răsfoiești ziarul, la o bârfă
la bodegă sau la colț de stradă, afli că toți aceștia
sunt hoți, mincinoși, corupți, ipocriți, perfizi, fără
rușine. Viitorul școlii, ca și al societății, depinde de
reguli, de norme, de autoritate, de bunul simț, de
respectarea acestora, altfel tindem către… Turnul
Babel.
T.D.: Ar fi absurd să pretindem generaţiilor
care îşi fac viitorul să îi copie pe cei care au fost,
chiar şi în fapte măreţe. Trebuie să o facă altfel,
dar să o facă performant, responsabil. Cum arată
în viziunea dvs de dascăl, cu multă experienţă,
acest altfel?
Gh.N.: Suntem adesea tentați să utilizăm
sintagma că „pe vremea noastră” totul era altfel,
idealizând acele timpuri față de „decadența” din
zilele noastre. Nimic mai fals. Nu este cazul să
fim nostalgici. Istoria își are mersul ei firesc, deși
oamenii i-l fac. Ne lipsește doar „știința” de a folosi
prezentul mai dezvoltat în beneficiul vieții noastre.
Nu știm să folosim progresul în beneficiul tuturor,
material sau spiritual, fapt care, în timp, ne poate
fi fatal. Sincer, aș dori ca ȘCOALA să dea dovadă
de echilibru și luciditate, să aibă meritul de a arăta
calea dreaptă printre atâtea hățișuri.
T.D.: Sunteţi de formaţie istoric. O disciplină
de mare frumuseţe, profund umanistă. Prin istorie
dai mâna cu trecutul, îl pipăi, îl simţi organic,
simţi vocea din adânc a lumii şi a neamului. Ce
înseamnă istoria şi cum ar trebui să se raporteze
omul la ea?
Gh.N.: Istoria este, de fapt, o ilustrare a luptei
omului pentru putere și bogăție, din adâncuri și
până astăzi, de la individ la comunitate, care, din
fericire, asigură și dezvoltarea culturii și a civilizației
umanității. O luptă oarbă, prin toate mijloacele,
pentru a fi mai puternic și mai bogat decât semenii.
Cum să ne explicăm altfel plăcerea de a face și iar
reface imperii, care să domine lumea, de a face palate
și castele doar ca expresie a puterii și a bogăției,
cum pot fi unii prinți și alții doar cerșetori? Adesea, I
schimbăm doar mijloacele pentru a ne atinge N
scopurile de putere și îmbogățire. Dacă secole de-a T
rândul s-a folosit războiul pentru a face și reface E
imperii, astăzi se practică diplomația și falsa omenie/ R
grijă pentru a face, de fapt, același lucru. V
T.D.: Credeţi că este moral să suportăm
istoria sau să o şi facem?
I
Gh.N.: Trecutul trebuie să-l suportăm, nu
U
avem ce face, așa ni l-au lăsat înaintașii și avem
datoria morală să-l păstrăm, nu putem și nu trebuie
să încercăm să-l cosmetizăm. Vorbind dialectic,
istoria o facem noi, cu mintea și cu brațele noastre.
Din păcate, tot noi distrugem, cu mintea și cu brațele
noastre. Este adevărat, nu reușim să distrugem pe
cât suntem în stare să construim. Dar și acest lucru
face parte din istorie.
T.D.: Care au fost aspectele bune şi rele ale
vremurilor pe care le-aţi trăit?
Gh.N.: Ahaaa! Sunt atât de multe, și bune
și mai puțin bune, încât este greu de crezut că
pot fi cuprinse în câteva rânduri. Să începem cu
câteva bune mai de demult: accesul la școli înalte
pentru copiii din toate mediile - cred că marea
majoritate dintre cei care țin pe umeri astăzi
societatea provin din medii mai puțin favorabile
-, faptul că munca era o obligație cetățenească,
accesul stimulativ la cultură și la asistență
medicală gratuită, mândria pentru țara ta etc.
Dintre cele mai puțin bune: cenzura gândirii și a
manifestării, dificultatea de a cunoaște lumea în
mod nemijlocit, restricțiile la căldură, alimente,
programe tv din ultima parte a vechiului regim.
Pentru ultimii ani: am distrus nepermis de mult
din ceea ce tot noi am construit, permanenta
reformare a sistemului de învățământ, ca să mă
refer doar la domeniul pe care-l cunosc mai bine,
accesul din ce în ce mai redus al copiilor din
medii mai puțin favorizate la studii superioare,
lipsa cronică a locurilor de muncă. În schimb,
putem vorbi, vorbi, vorbi foarte mult, deși nu
întotdeauna și bine, s-a creat o adevărată cultură
instituționalizată a bălăcărelii, jignirii, insinuării
prin întreaga mass-media, doctoratele și plagiatul
au devenit fapte de uz curent etc.
T.D.: Nu vi se pare cam pripită această cursă
de internaţionalizare a omului şi a lumii fără o
protecţie a cutumelor moştenite genetic care dau
distincţie unei naţii?
iunie 2022 71
 Gh.N.: Evident că națiile n-au existat
dintotdeauna. Cursa de internaționalizare a
omului, numită și globalizare, are sensul și
ritmul vremurilor actuale. Când vreme de 1000
de ani marile popoare au brăzdat, în ordine și
în dezordine, drumurile neasfaltate ale Europei
reprezenta un mod de existență. Este adevărat,
noi eram aici și am rămas aici, luptând cu mintea
și cu sabia să ne apărăm „cutumele moștenite
genetic” de la înaintași. Continui să cred că
„internaționalizarea” sau „globalizarea” sunt
concepte mai „îmbrățișate” de marile forțe ale
lumii, concepte care corespund într-o măsură mai
mare propriilor lor interese. De asemenea, cred
că, în afara intereselor mai marilor lumii, toate
celălalte națiuni și-ar putea duce existența în mai
mare demnitate.
T.D.: Credeţi că patriotismul este un
sentiment perisabil?
Gh.N.: Din păcate, patriotismul este victima
conceptelor la modă precizate în răspunsul la
întrebarea anterioară. Patriotismul a apărut odată
cu conceptul de patrie, ca expresie teritorială a
unei națiuni. Patriotismul este dat de nașterea și
statornicia unui popor în același spațiu geografic,
de limba și „cutumele moștenite genetic”, de
arhitectura intereselor comune etc. Ne place sau
nu ne place trebuie să recunoaștem, chiar cu mare
regret, că patriotismul de astăzi nu mai este precum
cel din secolul al XIX-lea, secol al „naționalităților”,
ardent, pasional, emoțional, adevărat liant în lupta
națiunilor pentru a-și forma state naționale. Tocmai
de aceea, în ceea ce ne privește, avem datoria morală
și profesională, de români, să păstrăm tot ceea ce se
mai poate păstra, în condițiile nechibzuitei integrări
europene, din esența patriotismului românesc.
În unele momente - poate tocmai acesta este
scopul final urmărit de unii - avem senzația că se
urmărește formarea unui imperiu european, cu toate
consecințele unei asemenea forme de guvernare.
T.D.: Consideraţi că viaţa noastră e bolnavă
de trecut încât nu ne putem adapta prezentului
sau prezentul intră prea abrupt în fiinţa noastră?
Gh.N.: Prin natura vieții, adesea vârstnicii
sunt mai predispuși să se „îmbolnăvească”
de trecut. Au nostalgia sintagmei „pe vremea
noastră”. Cu cât coborâm mai mult în istorie
vedem că omul avea mai puțină nevoie de a se
adapta curgerii timpului. „Prezentul” omului se
72 Axis Libri
deosebea prea puțin de trecutul lui, fie că media de
vârstă era prea mică, fie că „evoluția” prezentului
nu prea era perceptibilă, fie și una, și alta. Cu cât
urcăm însă în istorie situația se schimbă. Pentru
că „prezentul” omului se schimbă spectaculos,
pentru că prezentul „intră prea abrupt în ființa
noastră”, cum spuneți Dumneavoastră, este nevoie
de adaptare pentru a rezista și exista. Am ajuns
într-o fază în care omul simte o asemenea presiune
din toate punctele de vedere, economic, cultural,
politic, spiritual. Cât va rezista?
T.D.: Distanţa parcursă de omenire de la
peşteră la zgârie-nori vi se pare a fi avut în ea mai
multă fericire sau mai multă durere?
Gh.N.: Întotdeauna facerea… se face cu
durere. Chiar dacă nu cu durere fizică. Cu efort
conștient. Faptele sunt rezultatul procesului de
facere. Oamenii au început să facă din momentul
în care au zgârâiat pereții peșterilor, de când au
frecat pietrele să-și facă unelte, vase și arme, de
când au aruncat semințele pentru a culege roadele
pământului sau au aflat că fructele sunt bune de
mâncat. Dar prima formă de constiință a omului
- chiar instinctuală-a fost aceea de a avea urmași,
chiar dacă nu-i făcea nimeni… educație sexuală!
Iată o dovadă a distanței de la peșteră la zgârâie-
norii de astăzi. Fericirea este greu de dimensionat,
mai degrabă putem vorbi de un exercițiu de adunare
a bucuriilor. Și aici este însă o nedreptate, pentru
unii bucuriile se adună repede și multe - inclusiv
putere și bogății -, pentru alții încet și puține, iar
pentru alții, din păcate, deloc.
T.D.: Creatorii de fapte spirituale trăiesc o
oarecare tristeţe generată de lipsa tot mai resimţită
de receptori. Poate avea sentimentul fericirii, al
împlinirii, un creator dacă mesajul său nu are
destinatar?
Gh.N.: Din păcate, ritmul vieții a luat-o razna.
Cred că civilizația a eclipsat cultura. Avem din ce în
ce mai puțin timp pentru cultură, ne preocupă mai
mult economicul, socialul, politicul. Creatorii de
„fapte spirituale” vor fi, probabil, receptați mai bine
post mortem, dacă „roata lumii” va iubi cultura.
Creatorii nu trebuie însă să dispere, intimitatea
poate fi mai productivă decât popularitatea.
T.D.: Care credeţi că sunt elementele po­
zitive, de noutate - dacă ele există - în cultura
noastră naţională după eliberarea de dogmele
trecutului?
 Gh.N.: Creșterea numărului creatorilor
de cultură și a poftei de creație a acestora. Din
păcate, nu au apărut nici după peste 30 de ani de
la evenimentele din decembrie 1989, marile opere
ale culturii românești „ținute” în sertare în regimul
comunist. Și atunci ne întrebăm, au existat sau
n-au existat și trăim o altă manipulare? Un alt
aspect ar fi subfinanțarea cronică a culturii, ca și a
învățământului, a sănătății, a cercetării etc. Ar mai
fi absența aproape totală a interesului politicului
față de fenomenul cultural.
T.D.: Fiecare om poartă cu sine verbul său
principal. Pentru unii acesta este a simţi, a iubi, a
spera, a lupta, a urî… da, a urî. Care a fost pentru
dvs verbul principal şi care credeţi că ar trebui să
ne fie nouă tuturor dar ne lipseşte?
Gh.N.: Cred că nu este bine să te cantonezi
într-un verb. Ar fi monoton și neproductiv. Vârsta
îți poate impune un verb. Apoi vremurile îți pot
impune un alt verb. Totuși, sunt verbe care te pot
însoți toată viața, definindu-ți personalitatea. Spre
exemplu, de verbe precum a iubi, a lupta, a munci
am fost legat întreaga carieră. Astăzi sunt de interes
național, sau ar trebui să fie, mai ales, verbele a
munci și a spera.
T.D.: Mai există în noi speranţa de a împlini
rostirea lui Petru Rareş la al doilea descălecat al
Moldovei: Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât
atât?
Gh.N.: Mă tem că nu „Vom fi iarăși ce-am fost
și mai mult decât atât”, deși aș vrea din tot sufletul.
Aș vrea să mai avem o Țară rotundă, „dodoloasă”, să
avem Demnitatea pe care ne-o dă veșnicia noastră
aici, să ne bucurăm de respectul pe care îl merităm,
să reacoperim munții cu păduri. Mă dor versurile
„Munții noști aur poartă, noi cerșim din poartă-n
poartă!” și mă întreb „De ce”?
T.D.: Pe lângă eseistica dvs didactică aţi
realizat şi cinci interesante volume de interviuri
cu importante personalităţi ale culturii, cu un
un mesaj explicit, „Dialoguri despre educaţie”.
O carte document utilă celor interesaţi de soarta
învăţământului şi nu numai. Într-un dialog, ambii
parteneri participă emoţional la realizarea lui.
Care poziţie este mai convenabilă, să întrebi sau
să răspunzi?
Gh.N.: Un interviu este expresia unui
parteneriat realizat, conștient și interesat, atât de
cel care întreabă, cât și de cel care răspunde. Cel
care întreabă este interesat să provoace, iar cel care I
răspunde să fie credibil, deschis, concis, receptat de N
viitorul cititor. În concluzie, m-ați stors! Iar eu, de T
acum am emoții! E
T.D.: Speraţi în longevitatea copilului dvs de R
suflet, Şcoala gălăţeană? V
Gh.N.: Deja este cea mai longevivă revistă
didactică din istoria presei pedagogice gălățene și
I
românești. Se împlinesc în această primăvară 32 de
U
ani de apariție neîntreruptă a revistei. Dați-mi voie
să folosesc și acest prilej pentru a mulțumi colegilor
mei din învățământ, din cultură, care au sprijinit de
la început acest proiect, au scris materiale valoroase
și au promovat revista în comunitatea didactică și
culturală. Răspunzând punctual întrebării Dvs, o
spun, cu convingere, că am datoria morală să fiu
optimist.
T.D.: Dialogul nostru apare în revista
„Axis Libri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Sunteți un colaborator permanent al prestigioasei
publicații gălățene. Ce aprecieri aveți?
Gh.N.: Într-adevăr, colaborez la revista
„Axis Libri” încă de la primele ei numere.
„Axis Libri” este o veritabilă revistă de cultură.
Apreciez în mod deosebit bogăția, diversitatea și
calitatea materialelor publicate: riguroase, bine
documentate, scrise de oameni de valoare, scriitori,
artiști, istorici, cadre didactice, bibliotecari, tineri și
vârstnici. În concluzie, toate felicitările colegiului de
redacție pentru munca profesionistă depusă pentru
a asigura continua apariție a valoroasei publicații.
Poate că vremurile și bunăvoința vor permite ca
revista să apară și pe suport de hârtie.
T.D.: Vă mulțumesc pentru amabilitate și
pentru conținutul acestui dialog!
Gh.N.: Și eu vă mulțumesc!
iunie 2022 73
 Restituiri

„Boul Apis“
„Le taureau (sacré) Apis“
„The Apis bull (Hapi)“

În mitologia egipteană, una dintre divinităţile cele mai vechi

era taurul procreator Apis, născut de o vacă rătăcitoare, fecundată
de o rază de lumină lunară (de la Isis, arhaica Mare Vrăjitoare):
„Apis, adică Epaphos este viţelul unei vaci care nu mai este în stare
să poarte în pântecele ei alt rod. Egiptenii povestesc că asupra vacii
coboară din cer o rază şi că din această rază zămisleşte ea pe Apis.“
(Herodot, Istorii, I).
Mai târziu, Apis a fost identificat cu Osiris (Domnul Tăcerii
‑ al morţii ca trecere în altă lume) şi a fost înfăţişat ca un om cu
cap de bou, purtând luna între coarnele uşor încovoiate. Periodic,
preoţii sacri îl află căutându‑l în cirezi, după semne inconfundabile:
„Viţelul, Apis cum este el numit, are următoarele semne: este negru,
pe frunte poartă o pată albă pătrată (monumentele îl reprezintă cu
un triunghi, n.n.), pe spinare, chipul unei pajuri (totuşi, un vultur,
emblema lui Osiris, ca zeu al Soarelui, n.n.), perii de la coadă sunt
îndoiţi ca număr, iar sub limbă are un gândac.“ (op. cit.).
Egiptenii atribuiau lui Apis‑Osiris simboluri esenţiale:
moartea şi învierea naturii vegetale, renaşterea continuă,
fertilitatea, calitate de divinitate a Soarelui etc. Era venerat pentru
fapte de erou civilizator: desprinderea oamenilor din starea
primară, înlăturarea canibalismului, impunerea de legi sociale şi
religioase, folosirea bunurilor pământului etc. În anul 525 î.e.n.,
Egiptul este cucerit şi transformat în satrapie de Imperiul Persan
condus de Cambysse II (529‑522 î.e.n.). Acesta se proclamă urmaş Theodor Parapiru
al faraonilor, fără a înţelege complexitatea faptului în sine. Fire profesor, scriitor
impulsivă şi despotică, fiul lui Cyrus cel Mare a săvârşit fapte
reprobabile de cruzime maladivă, fiind descris în istoriografia
antică ‑ îndeosebi de către sursele egiptene ‑ ca un dement vanitos:
a ordonat biciuirea şi arderea cadavrului faraonului Amasis ‑ ceea
ce, în credinţa egiptenilor, însemna profanarea divinităţii focului,
conceput ca principiu însufleţit ‑ a poruncit asasinarea fratelui său
(v. Substituirea lui Smerdis), şi‑a ucis sora cu care se căsătorise,
a îngropat de vii pe doisprezece dintre fruntaşii perşi, l‑a săgetat
în inimă pe fiul credinciosului său Prexaspes, sub ochii tatălui

74 Axis Libri
îngrozit, numai ca să‑i demonstreze acestuia
măiestria sa de arcaş neîntrecut etc. Fiindcă nu
putea să înţeleagă subtilităţile religiei egiptene
(perşii nu admiteau reprezentarea divinităţii
sub forma chipului uman, nicidecum cu
aspect de animal), el spune preoţilor „că vrea
să se încredinţeze dacă e adevărat sau ba, că o
divinitate care coboară în rândurile oamenilor li
se arătase cumva egiptenilor“ (op. cit.), cerând
să îi fie adus Apis. La vederea viţelului sfânt,
Cambyse săvârşeşte un sacrilegiu incalificabil:
„… trase pumnalul şi vrând să‑l lovească pe Apis
Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/768919336355396580/
în pântece, nu‑l atinse decât în coapsă“. Sceleratul
porunceşte biciuirea preoţilor şi interzice ţinerea
sărbătorii tradiţionale. Când porneşte împotriva
magului Guamata, se avântă imprudent în şaua
calului şi moare rănit de propriul pumnal care i‑a
străpuns coapsa în acelaşi loc unde îl lovise el pe
Apis.
„Boul Apis“ este un etalon pentru veneraţie
şi pentru respect. În varianta sensului peiorativ,
se are în vedere pretenţia unor persoane pentru
a impune astfel de sentimente.
iunie 2022 75
 Restituiri
145 DE ANI DE LA CUCERIREA
INDEPENDENȚEI DE STAT
A ROMÂNIEI
9 MAI 1877 – 9 MAI 2022.
AMINTIREA UNEI STĂRI DE SPIRIT

Un astfel de moment l-a reprezentat, fără îndoială, cucerirea

independenței de stat a României, de la care se împlinesc în acest
an, la 9 mai, 145 de ani. La 21 iunie 1876, căpitanul portului Galați
informa Ministerul de Externe că în ultimele 20 de zile au trecut în
susul Dunării mai multe vase turcești, care transportau militari și
armament, iar la Tulcea se mai aflau un cuirasat și două regimente
de armată regulată. La Galați exista chiar temerea că „orașul ar putea
fi bombardat de bateriile turcești, instalate foarte aproape de malul
Dunării”. Mai mult, dintr-o discuție purtată între colonelul englez
la Galați, Percy Sanderson, și amiralul Hobart Pașa, rezultă că turcii
așteptau doar o provocare din partea gălățenilor pentru ca „toate
construcțiile publice din oraș să fie arse…”
Deteriorarea raporturilor româno-turce a fost evidentă pentru
populația gălățeană încă de la începutul anului 1877. Agravarea
situației românilor nord-dobrogeni, mișcarea sub amenințarea
pericolului turcesc, în condițiile în care românii din nordul Dobrogei
erau prigoniți, omorâți și arestați de către turci, iar casele și satele lor
incendiate și distruse, autoritățile gălățene și populația și-au manifestat
din plin solidaritatea cu frații lor de dincolo de Dunăre, asigurându-
le, așa cum consemnează documentele de arhivă și presa timpului,
cazarea și întreținerea. La 18 aprilie 1877, sosea în portul Galați o
luntre cu patru femei și un copil. Speriate, femeile au mărturisit că în
satul Garvăn, aflat la poalele munților, au intrat mai mulți cerchezi,
amenințând locuitorii și incendiind satul. A doua zi, pe 19 aprilie,
alte grupuri de români din nordul Dobrogei soseau la Galați. Pescarul Ghiță Nazare
profesor, publicist
Sofronie, spre exemplu, l-a informat pe căpitanul portului că „satul
Luncavița a fost incendiat”.
Populația nord-dobrogeană, refugiată în masă la Galați și în
satele din jur, a găsit peste tot hrană și adăpost, bunăvoință și ospitalitate
frățească. Semnificativă în acest sens este Nota subprefectului de la
plasa Horincea, din 10 mai 1877, către primarul comunei Băneasa,
prin care-i aducea la cunoștință că „mai mulți români de prin satele
apropiate de peste Dunăre, fiind amenințați de jafurile bas-busucilor și
cerchezilor, și-au părăsit căminele și s-au refugiat cu copiii și familiile
lor la Galați numai cu veșmintele pe ei”. Autoritățile locale răspundeau

76 Axis Libri
de asemenea prin fapte solicitărilor guvernului.
Astfel, în localul Primăriei Galațiului „un însemnat
număr de orășeni au întrunit Comitetul General
al acestui județ, hotărând să se adune sumele
trebuincioase pentru cumpărarea a cel puțin 200 de
puști”.
Expresia elocventă a unei stări de spirit
favorabile a gălățenilor față de armata română
angajată în războiul cu Poarta Otomană constituie și
numeroasele ajutoare oferite de populație, diversele
inițiative luate pentru strângerea de fonduri
necesare armatei și îngrijirii răniților. Prefectul
Galațiului aducea la cunoștința ministrului de
interne donațiile făcute de cetățenii județului
pentru nevoile armatei (vite de hrană, cai, alimente,
îmbrăcăminte, căruțe, cherestea, fân etc.). Prin
contribuția entuziastă a cetățenilor din Galați și din
județ, la mijlocul lunii septembrie 1877, se dădea în
folosință Spitalul pentru tratarea oștenilor români
căzuți pe front, spital în care puteau fi îngrijiți 60
de răniți și unde trei doctori locali asigurau gratuit
asistența medicală. Profesorul G. Mihăilescu,
prezență dinamică în viața culturală a orașului,
convins de necesitatea că România trebuie să lupte
cu arma în mână pentru cucerirea independenței,
deoarece „astăzi nu mai trăiesc decât națiunile care
știu să se jertfească”, anunța Ministerul Instrucțiunii
Publice că oferă din salariul său pe luna septembrie
1877 suma de 100 lei pentru a se cumpăra arme la
„bravii noștri ostași”. Același entuziasm a manifestat
populația gălățeană și față de „bardul națiunii
române”, Vasile Alecsandri, când „marele poet a
venit la Galați pentru a pune în serviciul unei opere
de caritate delicioasa sa musă”. Vasile Alecsandri
a ținut la 6 noiembrie 1877, în sala arhiplină a
teatrului, o înflăcărată cuvântare despre „armata
română și în special despre curcani, despre limbajul
lor glumeț chiar și în fața morții”. Sumele strânse
cu acest prilej intrau „în beneficial spitalului clădit
prin caritatea gălățenilor pentru soldații români
răniți”.
Entuziasmul cu care gălățenii au primit
prezentarea unor piese de teatru inspirate din
focul luptelor cu turcii demonstrează că locuitorii
urbei dunărene trăiau în cea mai ridicată tensiune
tumultoasa desfășurare a venimentelor, fiind animați
de sentimente de dragoste, admirație și recunoștință
față de bravii ostași români. Astfel, la 25 septembrie
1877, când s-a prezentat piesa „La Plevna”, „lumea
nu mai încăpea în sala teatrului gălățean”, fapt care
l-a determinat pe un redactor al ziarului „Vocea
Covurluiului” să remarce că „n-am văzut niciodată
atâta lume la teatrul din Galați”. De un succes
asemănător s-a bucurat, câteva zile mai târziu,
și reprezentarea dramei „Curcanii”, care vorbea
de „glorioasele fapte ale bravilor noștri curcani”.
Sunt mărturii grăitoare desprinse din paginile
îngălbenite ale documentelor că gălățenii și
tecucenii, țăranii din Nicorești și Țepu, Buciumeni
și Vârlezi, Foltești și Frumușița, Pechea și Băneasa,
Oancea și Măstăcani, Corod și Cârlomănești,
Rogojeni și Măcișeni, din multe alte localități, și-au
adus o importantă contribuție la istorica izbândă a
cuceririi independenței.
Așa cum întotdeauna gălățenii au știut să-și
sărbătorească eroii au făcut-o și cu bravii ostași
întorși din grelele încleștări de la Grivița, Plevna,
Rahova sau Smârdan. La 28 iulie 1878 se întoarce
la Galați primul batalion de dorobanți. „O mare
mulțime de gălățeni i-au întâmpinat la vapor” cu
profundă simpatie pe cei care „au combătut și suferit
pentru independența noastră” și care „purtau cam
toți pe piepturile lor mărci neechivoce de bravura
pe care au arătat-o în teribilele circumstanțe unde
s-au aflat”. La începutul lunii august 1878, muzica
municipalității și „o mare mulțime de personae”
întâmpinau un alt vapor cu soldați. Stăpânită de
o emoție deosebită, populația a asistat la defilarea
armatei de la vapor până la Grădina Publică, unde
a avut loc o importantă manifestare de simpatie.
Erau prezente toate oficialitățile județului, s-au
rostit discursuri în care era evocată „Gloria armatei
române”. La 4 septembrie 1878, locuitorii Galațiului
organizau un banchet în onoarea artileriei sosite în
oraș, „ofițeri de toate gradele, cu toată trupa”. Orașul
era îmbrăcat în haine de sărbătoare, „era decorat de
steaguri, care erau fixate pe barieră și pe arbori”. La
ora 12 și 15 minute, ofițerii și soldații au pătruns
pe bulevardul orașului, în prezența unei mulțimi
impresionante, care evidenția bucuria pe care o
simt gălățenii de a primi în mijlocul lor artileria
română pentru marele merit de „a fi reînviat
Gloria strămoșilor noștri” și să aminteacă faptul că
„gălățenii au fost singurii din țară care s-au distins
prin zidirea unui local destinat a îngriji suferințele
și durerile fraților noștri!”. Eroi cunoscuți, dar cei
mai mulți rămași anonimi, au făcut dovada unor
fapte legendare pe redutele independenței. Iar
acum, la 145 de ani de când România a devenit stat
independent, toți anonimii realizării acelui act de
profundă referință în istoria neamului merită cu
prisosință recunoștința și cinstirea noastră.
iunie 2022 77
 Restituiri

BOIERII STURDZA
ȘI BASARABIA

O interesantă istorie este prezentată în revista Arhivele

Basarabiei din 1933, legată de familia Sturdza din Basarabia1.
Această lucrare a fost redactată de cunoscutul istoric basarabean,
Gheorghe Bezviconi (1910-1966)2.
O ilustră familie boierească a Moldovei, vestită până departe de
granițele României, este familia Sturdza. Spița acestei familii a fost
analizată de o comisie specială în anul 1842, la Iași, la porunca lui
Mihail Sturdza Voievod. Această comisie era alcătuită din logofătul
D. Sturdza, vornicul I. Neculce, vistiernicul A. Sturdza, vornicul C.
Sturdza și aga Gh. Asachi, arhivarul statului. Comisia a stabilit faptul
că Sturdzeștii ar fi coborâtori din Ioan Vlad Turzo, voievodul țării
Moldovei, iar de peste Carpați din ducele Almașului și Făgărașului.

Radu Moțoc
inginer, publicist

Revista Arhivele Basarabiei din oct-dec. 1933

Chiriac Sturdza, pârcălab de Hotin (sec. XVII), prin fiii săi,
vornicul Ioan și ceașnicul (paharnicul) Sandu, a întemeiat două linii
1
Gheorghe Bezviconi, Boierii Sturdza și Basarabia, Revista Arhivele
Basarabiei, anul V, nr. 4 din oct-dec, 1933.
2
Gheorghe G. Bezviconi ( 1910-1966) s-a născut la Edineț, a fost un
important istoric, genealogist și heraldist român. A fost membru corespondent al
Academiei Române.

78 Axis Libri
ale neamului, existente până în prezent. Nepotul fost decorat de împărăteasa Rusiei, Ecaterina cea
vornicului Ioan, logofătul Dimitrie, din căsătoria Mare, cu o cruce a Sf. Vladimir. După pacea de la
cu Ruxandra, fiica lui Gr. Ghika, a lăsat pe fiul Iași (1792), Sturdza a fost silit să pribegească sub
Scarlat, primul guvernator al Basarabiei, iar nepoții ocrotirea rușilor.
ceașnicului Sandu au fost logofătul Mihail și Sandu, La început, familia s-a instalat la Petersburg,
primul – tatăl mareșalului Iancu, cel de al doilea – după care a trecut pe moșiile sale din Bielorusia,
al lui Ioan Sturdza Vv. (1822-1829) și în 1804 sărdar unde a lăsat o amintire bună, de familie de moșieri
de Orhei, care a trecut iarăși în Basarabia. filantropi. A. Sturdza amintea că „era greu de obișnuit
Dimitrie Sturdza a avut o fiică, Maria cu un alt popor cu moravuri și o limbă străină”.
Rășcanu (decedată în 1832), care a devenit nevasta În 1803, a decedat fiica Smaranda și imediat
primului mareșal al nobilimii din Basarabia. Fiul lui, după ea, fiul Constantin, ai lui Scarlat Sturdza.
spătarului Nicolai, a avut două fiice, cucoane mari Octogenarul Scarlat, la 23 iulie 1812, a fost ridicat
ale Basarabiei, Ecaterina C. Moruzi și Pulcheria P. în gradul de consilier de stat, timp de un an, și până
Keșco, mama reginei Natalia a Serbiei3. la 7 iunie 1813 a fost guvernator al Basarabiei. A
Foarte însemnat, prin activitatea sa în murit la 3 aprilie 1816, lăsând pentru urmași o
Basarabia, a fost mareșalul regional al nobilimii amintire de om bun și îngăduitor5.
(1822-1825 și 1841-1850), Iancu Sturdza, născut În anul 1811, Roxandra Sturdza a fost
în anul 1788. A fost spătar în Moldova, iar în Rusia prezentată la Curtea Imperială Rusă, ajungând cea
a fost consilier de stat și cavaler. În anul 1814, fiind mai apropiată domnișoară de onoare a împărătesei
deputat și membru în mai multe comisii locale, Elisabeta.
este pomenit de viceguvernatorul Basarabiei (1925-
1926), F. Wieghel (1786-1856), ca fiind „cel mai bun
și drept dintre muritori, om încă destul de tânăr
și neînsurat. Pe el nu-l puteai numi moldovean.
Chipul vieții și al gândurilor era acela al unui
european. Blând și politicos în purtare”4.
În Basarabia, mareșalul trăia pe moșia lui,
numită Novo-Sulița, din ținutul Hotin, unde a creat
o gospodărie și a construit o biserică.
Pe vremuri, între Prut și Nistru s-au stabilit și
alți reprezentanți ai familiei Sturdza, precum fratele
guvernatorului Scarlat, logofătul Grigore, care l-a
impresionat pe Wieghel, ca fiind un boier patriarhal
și onorabil. Fiica lui Grigore Sturdza, Roxandra,
s-a măritat cu hatmanul Iordache Balș, iar sora ei,
Elena (1786-1831), era nevasta celui de-al doilea
guvernator al Basarabiei, generalul I. Hartingh.
Divorțând, Ruxandra s-a măritat cu vornicul
Petrache Mavrogeni, moșier basarabean, în casa
căruia, la Chișinău, pe vremea Eteriei, petrecea
foarte vesel poetul exilat Pușkin.
Cel mai bătrân dintre Sturdzeștii care s-au
manifestat în Basarabia de după anul 1812 a fost
Scarlat, primul guvernator al acestei regiuni.
Scarlat Sturdza purta demnitatea moldovenească Contesa Roxandra Edling
de vistiernic și era însurat cu fiica lui C. Moruzi Vv.,
Sultana, de la care a avut trei fiice și doi băieți. A Campania lui Napoleon și întâmplările ce au
urmat în 1812 au adus-o în prim-plan în Petesburg,
3
Op, cit. pag.304.
4
Ibidem, pag. 304. 5
Ibidem, pag. 306.

iunie 2022 79
 Restituiri
unde în saloanele ei se întruneau personalități
celebre precum scriitoarea Staël, baronul Stein,
contele Maistre, lordul Walpol. Dar erau și
personalități ruse precum contele Victor P. Kociubei
(1768-1834), Alex. N. Golițân (1773-1844)6.
Însuși împăratul o vizitează adeseori, pentru
că erau amândoi sensibili și înclinați spre misticism
și se potriveau foarte mult în caracter.
În anul 1813, Roxandra, însoțind-o pe
împărăteasă în călătoria ei prin Europa, a făcut
cunoștință cu bătrânul mistic Johann Stilling și
cu baroana Iuliana Krüdener (1764-1825), care,
observând sensibilitatea tinerei femei și cunoscând
apropierea ei faţă de împărat, a căutat să profite
de această oportunitate. În acest mod a început
atmosfera mistică a domniei împăratului Alexandru
I. Dar această latură mistică a fost întreținută și de
arhimandritul Fotie și contele Alexis Aracceev7.
În această vreme, A. Sturdza a ridicat din
întunericul necunoașterii pe ilustrul conte Ioan
Antonovici Capodistria, provenit dintr-o familie
plecată din orașul Capodistria (astăzi Koper, în
Slovenia) și care era născut în anul 1776 în Corfu.
După studiile înalte făcute în Italia, el a activat în
Insulele Ionice, care aparțineau rușilor, unde a fost
numit secretar al ambasadei la Viena. Dar a fost
și secretar dimplomatic al amiralului Ciciagov,
comandantul Armatei Dunărene în 1812. În această
calitate, contele Capodistria a organizat structura
de conducere a Basarabiei.
Capodistria s-a împrietenit și cu fratele
Roxandrei, Alexandru Sturdza, care a devenit
principalul sfetnic al contelui în cancelaria sa
diplomatică8.
Familia Sturdza era foarte apropiată și de
Grecia, precum și de mișcarea ei eliberatoare, pe care
o sprijinea efectiv. A. Sturdza a scris în grecește și
i-a editat la Atena mai multe opere. Despre această
țară, înrudită familiei sale, dânsul a scris: „La Grèce
en 1821-1822. Correspondance politique”, lucrare
apărută la Paris în 1823 și editată în limba germană
la Leipzig în 18229.
Din anul 1816, Capodistria a condus
diplomația Rusiei, fără să cunoască limba rusă.
6 Arhivele Basarabiei, Anul VI, nr. 1, ianuarie-
martie 1934, Gh. Bezviconi, continuare la Boierii Sturdza și
Basarabia, pag. 36.
7
Ibidem, pag. 37.
8
Ibidem, pag. 37.
9
Ibidem, pag. 39.
80 Axis Libri
Liberalismul său și intrigile lui Metternich,
cancelarul Austriei, au provocat în 1822
concedierea sa. Căzut în dizgrație, contele se
stabilește în Elveția. Dar la 11 aprilie 1827, el
este ales de către adunarea națională din Trezena
cel dintâi președinte al Greciei. Înclinarea spre
dictatură și disprețuirea eroilor, care cu sângele lor
au contribuit la recucerirea independenței țării, au
dus la 9 octombrie 1831 la asasinarea lui de către
Mavromihali10.
Moartea împăratului Alexandru I, la 19
noiembrie 1825, a lovit greu pe contesa Roxandra
Sturdza. Ea are meritul de a fi fondat, în 1829,
o Societate de binefacere a femeilor, care a
constituit o mișcare feministă din sudul Rusiei
și din Basarabia. Călătorind iarăși prin Europa,
contesa Roxandra Sturdza, măritată cu Edling,
face cunoștință cu scriitorul Chateaubriand
și cu diplomatul francez filoelen Jean Gabriel
Eynard (1775-1863). Ea continuă corespondența
cu mulți oameni de seamă ai epocii și ajută pe
grecii prigoniți. Moare la Odesa la 16 ianuarie
1844 și pe mormântul ei, Alexandru Sturdza
clădește biserica Sf. Înviere și continuă activitatea
filantropică a surorii sale, prin întemeierea,
în 1850, a Ospiciului numit de Alexandru II –
Sturdzeac11.
Contesa Roxandra Edling era și scriitoare.
Notițele și scrisorile sale, publicate în revistele
Arhiva Rusă și Vechimea Rusă, prezintă un interes
deosebit istoric, întrucât în ele îşi descria viața.
Dar un merit deosebit l-a avut contesa Edling
şi la creșterea fratelui ei, Alexandru Sturdza, care
învață în Rusia și Germania științele teologice,
filozofice și istorice.
În casa lui A.I. Turgheniev, A. Sturdza face
cunoștință cu poetul Pușkin. După mai mulți
ani, în 1823, se revăd în saloanele contesei Edling
(Sturdza), la Odessa. Cu această ocazie, se discută
despre istorie, viața în Orient și religie. Într-o
scrisoare din 14 oct. 1823, Pușkin scrie prietenului
său, principele Viazemski: „Aici se află monarhicul
Sturdza, nu numai că sunt prieten cu el, dar într-o
privință și cugetăm la fel. Ai citit ultima sa broșură
despre Grecia?”.
Pușkin a dedicat lui A. Sturdza versurile
următoare:
10
Ibidem, pag. 39.
11
Ibidem, pag. 40.

Alexandru Sturdza
Mă’nvârtesc în jurul lui Sturdza,
Împrejurul bibilicului,
Privesc pe Sturdza,
Pe monarhicul 12.
Dar relații mai profunde A. Sturdza le-a avut
cu N.V. Gogol, cu care a făcut cunoștință în anul
1836.
De la 1810, A. Sturdza este un confident al
împăratului, devenind renumit în Europa întreagă
în 1818. Atunci a fost însărcinat de împăratul
Alexandru să prezinte Congresului de la Aachen
faimosul său memoriu, Mémoire sur l’état actuel de
l’Allemagne (Noiembrie 1818).
Acest memoriu, cu permisiunea împăratului
Alexandru, a fost imprimat și trimis la Curțile
europene. Critica sa destul de documentată a fost
salutată de Metternich, căci prevestea o revoluție
în principatele germane. Nemții însă s-au simțit
jigniți, citind Pamfletul și amestecul lui A. Sturdza
în treburile Germaniei. Indignarea obștească a
silit pe doi studenți din Iena să provoace pe A.
Sturdza la duel. Atunci guvernul rus l-a mutat
pe Sturdza la Dresda, pentru că viața lui era
amenințată.
12
Ibidem, pag. 42.
A. Sturdza traduce în franceză mai multe
cărți, printre care Predicile mitropolitului Filaret
Drozdov al Moscovei, Prima săptămână a Postului
Mare (Paris 1856) şi Liturghia Sf. Ioan Gură de
Aur. La însărcinarea Sinodului rusesc, a lucrat și la
alcătuirea cărților bisericești bulgare13.
El corespondează cu mai mulți preoți, printre
care și cu arhimandritul Filaret Scriban (1811-
1873), rectorul seminarului din Socola. În perioada
de domnie a lui Grigore Ghika, Alexandru Sturdza
reușește să-l susțină pe Filaret Scriban pentru a fi
numit episcop al Stavropolului. Multe din lucrările
lui A. Sturdza sunt traduse în românește de către
Filaret Scriban. Sturdza își termină zilele în perioada
războiului din Crimeea. Vila lui a fost bombardată
și a fost nevoit să se retragă la Manzâri, unde a
decedat în 13 iunie 1854 și a fost înmormântat la
Odesa. Alexandru Sturdza a avut o singură fiică,
Maria (1823-1891), care s-a măritat cu principele
Eugen Gagarin (1811-1890), fiul ambasadorului
Rusiei la Roma și München, Gr. I Gagarin. Fiul
principesei, Grigore (1840-1904), este ultimul
reprezentat al Sturdzeștilor din Basarabia14.
Familia Sturdza este o familie veche
românească, ale cărei origini se pot urmări până la
anul 1540. A deținut importante funcții politice în
Moldova și apoi în România.
Printre cei care au avut funcții și activități
importante în țara noastră trebuie a fi menționați:
- Ioniță Sandu Sturdza (1762-1842), domn
al Moldovei, 1822-1828.
- Mihai Sturdza ( 1794-1884), domn al
Moldovei, 1834-1849.
- Dimitrie A. Sturdza (1833-1914),
academician și om politic, de patru ori prim-
ministru al României între anii 1895-1909.
- Mihai Dimitrie Sturdza (1934-2020),
diplomat, istoric, genealogist, heraldist, autorul
unei Enciclopedii genealogice a Familiilor Boierești
din Moldova și Țara Românească.
Trebuie semnalat și rafinamentul Sturdzeștilor
când construiau anumite conace ale familiei,
precum este castelul „Sturdza” de la Miclăușeni,
lângă Roman, care a fost restaurat și trebuie vizitat.
Această familie a Sturdzeștilor merită tot
respectul nostru pentru activitatea depusă în istoria
poporului nostru român.
13
Ibidem, pag.. 42, 44, 45.
14
Ibidem, pag. 49, 50, 51.
iunie 2022 81
 Nicolae Placicov,
un împătimit al acuarelei

Acuarela este un gen de pictură care începând cu cea de a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea a cunoscut o deosebită dezvoltare în
Anglia, Franţa, Italia, Germania şi Austria, influenţând atât evoluţia
peisagisticii cât şi a artei portretului. În ţara noastră ea a fost practicată
de Carol Pop de Szathmary şi mai apoi îmbrăţişată şi de Grigorescu,
Luchian, Ressu, Iser, Pallady, Steriadi, Dărăscu, Tonitza, Max Arnold,
Al. Phoebus, Schweitzer-Cumpăna ş.a. Mai aproape de noi, în acest gen
au creat opere de mare expresivitate Constantin Găvenea, Constantin
Radinschi, Mihai Cămăruţ, Ştefan Hotnog, Adrian Podoleanu sau Ion
Murariu, ca să menţionez doar câteva nume de artişti care aparţin
arealului dobrogean şi moldovean.
Pictorul tecucean Nicolae Placicov s-a numărat printre marii
acuarelişti români contemporani, dedicându-se în exclusivitate
acestui gen al transparenţei şi delicateţei culorilor. Un gen dificil şi

Corneliu Stoica
scriitor, critic de artă

Nicolae Placicov

82 Axis Libri

Nicolae Placicov, Dimineaţă pe baltă
pretenţios ca realizare, fiindcă solicită din partea
pictorului un dezvoltat simţ de observaţie şi
rapiditate în execuţie (revenirea nu este posibilă),
dar şi ca mod de păstrare, deoarece lucrările în
acuarelă se pot deteriora mai uşor, deci necesită un
regim deosebit de protecţie.
Artistul s-a născut în satul Nărtești din
comuna Gohor, la 26 iulie 1938. A absolvit Institutul
de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti,
Facultatea de Muzeologie-Desen, după care a lucrat,
până la pensionare, ca profesor în învăţământul
gimnazial şi liceal din Tecuci. În pa­
ralel cu munca la catedră, a desfășurat
și o bogată activitate artistică. A
debutat în 1967 în cadrul Salonului de
toamnă al artiştilor plastici din Galaţi.
De-a lungul anilor și-a organizat peste
25 de expoziţii personale la Tecuci,
Galați, Focșani, Bacău, Iași, Onești,
Vaslui și a participat la numeroase
manifestări de profil cu caracter
național de la București, Bacău, Piatra
Neamț, Buzău, Bârlad etc. A fost
membru al U. A. P. R. Filiala Galați
din 1994. S-a afirmat și s-a impus ca
un redutabil acuarelist, cultivând cu
precădere peisajul și natura statică. Cu
o pasiune rar întâlnită el a străbătut
plaiurile țării, și prin intermediul
culorilor de apă a imortalizat imagini
care emoționează și declanșează
ample vibrații sufletești.
În ianuarie 2021 a fost distins
cu Premiul de Excelență al Filialei
Galați a U. A. P. R. pentru întreaga
activitate desfășurată în slujba artei.
A încetat din viață la Tecuci,
în ziua de 16 iulie 2021.
Întrebat în 2004 de ziarista
Angela Ribinciuc de la cotidianul
„Viața liberă”, cu prilejul unei
expoziții personale, de ce cultivă
în creația sa cu precădere peisajul
natural, Nicolae Placicov i-a
răspuns: „Peisajul este cel mai
căutat de om. Refugiul nostru
totdeauna aici îl găsim, în mijlocul
naturii. Ea e sinceră, e primitoare,
e iertătoare, ne așteaptă și nu ne
dezamăgește niciodată. Noi o cam dezamăgim că
nu știm să ne purtăm cu ea, aruncăm cu de toate
pe unde ajungem, în locuri care n-ar merita să fie
călcate de picioarele noastre”. Referitor la tehnica
acuarelei, acesta a adăugat: „Acuarela este, zic eu,
cea mai sinceră tehnică. Aici n-ai voie să greșești.
Ai greșit, ai mototolit hârtia și ai aruncat-o. Uleiul
te lasă să revii de multe ori, acuarela nu. Acuarela
e mai aproape de puritate. De când am terminat
facultatea, eu numai acuarelă fac. Am rămas fidel,
e o dragoste profundă. M-am îndrăgostit de marii
Nicolae Placicov, Natură statică cu fazan
iunie 2022 83

Nicolae Placicov, Natură statică cu flori
noștri acuareliști, Adrian Podoleanu – de la Iași, Ion
Murariu – de la București: e ceva de vis, cine vede
Murariu merge în genunchi în fața lucrărilor lui.
Și apoi am fost captivat de peisagiștii englezi – cu
orizonturile coborâte, joase și spectacolul pe care ți-l
oferă cerul de deasupra mării. E o arhitectură aparte
și în formele norilor, ei au știut să prindă momentele
acestea. Tot spectacolul pe care ți-l oferă natura e
frumos, dar când a intervenit artistul cu sufletul lui
și a știut ce să sublinieze, ce să lase
– aici intervine marea artă” (Angela
Ribinciuc, „Acuarela e o dragoste
profundă”, în Viața liberă, nr. 4511,
13 sept. 2004).
Stăpân într-un grad foarte
înalt pe toate secretele acuarelei,
artistul s-a dovedit a fi un excelent
observator al realităţilor care-l
înconjurau, rapid în execuţie,
spontan, limpede în exprimare,
obţinând prin procesul de
fuzionare a culorilor efecte de
mare sensibilitate, fluidităţi
şi transparenţe de rafinament
evident. O poezie tonică se revarsă
din tablourile sale, care aduce în
suflete bucurie, linişte şi calm,
o neostoită sete de a cunoaşte şi
84 Axis Libri
în direct locurile pe care artistul le-a cutreierat şi
cărora le-a surprins frumuseţea şi specificul în
iconica lucrărilor.
În tablourile sale, peisajul este surprins în
succesiunea anotimpurilor şi în diferite momente
ale zilei. Retina receptează cu plăcere imagini din
Vrancea, Covasna, Sighișoara, Bran, din Mirceştii lui
Vasile Alecsandri, secvenţe acvatice din Deltă şi din
bălţile dunărene, aspecte ale imensităţii Bărăganului
sau ale bolţii cereşti. Spectacolul naturii este
fascinant, îmbietor, fie că reprezentările configurate
de artist evocă dimineaţa sau momentul amurgului
(„Dimineaţă pe baltă”, „Amurg discret”, „Amurg
dureros”), vegetaţia abundentă („Stufăriş I şi II”,
„Plopi în Deltă”, „Păpuriş I şi II”, „Sălcii în baltă”),
iarna cu zăpezi imaculate („Pădure iarna”, „Coclauri
înzăpezite”, „Zăpezi neprihănite”, „Se topesc
zăpezile”), bărci pescăreşti („Din Deltă”, „Drumul
spre „Deltă”) sau sate şi drumuri din ţinutul Vrancei
(„Toamnă montană”, „Drumuri în Vrancea”).
Artistul este foarte sensibil la variaţiile
luminii şi are capacitatea de a concentra în
imaginile configurate poezia inefabilă a peisajului,
rezonanţele unei muzici ce aminteşte de şopotul
izvoarelor sau de mişcarea domoală a undelor.
Placicov este nu numai un colorist sensibil, subtil în
exprimare, dar și un desenator virtuos, un arhitect
impecabil, un organizator desăvârşit al spaţiului
plastic. În faţa spectacolului mirific al naturii, el
ştie să nu fie doar un simplu caligraf al datelor
Nicolae Placicov, Iazul
realului, ci să reţină esenţialul, să sintetizeze,
să interpreteze, să surprindă spiritul locurilor
imortalizate în patrulaterul tablourilor, să creeze
o atmosferă generatoare de poezie şi armonie
deplină. Peisajele lui Nicolae Placicov se desfăşoară
pe întinderi vaste, transpuse plastic prin modalităţi
diferite de a reda adâncimea spaţială. Arcuirea
dealurilor şi a munţilor, drumurile întortocheate,
contopirea la orizont a apelor cu cerul iau forme
sugestive, apelându-se în aceeaşi măsură la linia
desenului şi la petele de culoare. Planurile se
succed sau se intersectează. Culorile calde şi
reci sunt folosite pentru a exprima apropierea şi
depărtarea în spaţiu. Mişcarea este redată prin
pensulaţie. Uneori, atmosfera tablourilor devine
dramatică, albastrul întunecându-se spre fumuriu,
iar locul petelor albicioase luându-l cele de ocru
(„Cer învolburat”, „Cer de furtună în Bărăgan”).
Suprafeţele catifelate din peisajele lui Placicov au
poezie, gracilitatea formelor le dă acestora un aer
de puritate. Este mult sentiment în ceea ce aşterne
pictorul pe cartonul umed, o trăire consumată la
înalte cote sufleteşti.
Nicolae Placicov, Ferma
În lucrările reprezentând aspecte urbanistice
din Sighişoara („Peisaj din Sighişoara”, „Sighişoara
- Turnul Sfatului”), Sibiu sau Mediaș, materia
picturală este mai consistentă, artistul urmărind
acum să scoată în relief materialitatea şi vechimea
zidurilor, a acoperişurilor caselor. La fel procedează
şi în naturile statice, admirabil aşezate în pagină,
pictate cu aceeaşi dezinvoltură. Recuzita folosită
este simplă, iar ordonarea componentelor în
patrulaterul pictat este făcută cu ştiinţa respectării
armoniei şi echilibrului. Adesea, pictorul introduce
în spaţiul plastic şi elemente din ornamentica
populară. Culorile îşi păstrează prospeţimea şi forţa
emoţională („Natură statică cu fazan”, „Vânat din
Deltă”, „Vase şi mere”, „Natură statică cu flori I şi
II”).
Stăpân pe mijloacele de exprimare proprii
acuarelei, pe care a ridicat-o la un înalt grad de
expresivitate, Nicolae Placicov rămâne un model
exemplar de cultivare a acestui gen dificil al artei și
un creator care a contribuit din plin la dezvoltarea
mișcării plastice gălățene și la afirmarea ei în
peisajul artei românești contemporane.
iunie 2022 85
 AMINTIRI DESPRE CĂLĂTORII
PRIN MUZEE EUROPENE

Evocarea parcurgerii muzeelor europene – adică o incursiune

în istoria artei - nu poate avea structura unei cronici plastice.
Despre aceste capodopere s-au scris numeroase cărți de-a lungul
timpului, cărți cu care nu putem concura. De aceea mult mai firească
este conturarea impresiilor personale, care pot aduce o anumită
perspectivă a unor trăiri autentice la impactul cu astfel de creații.
E perspectiva privitorului, a celui care se bucură de aceste întâlniri
tăcute și miraculoase în același timp.
Muzeul Orangerie din Paris nu este un muzeu de mari
dimensiuni, în comparație cu Luvrul sau chiar cu Muzeul d’Orsay.
Situat nu departe de Luvru, în Place de la Concorde, l-am vizitat în
1995, dupa ce am dedicat mai multe zile Luvrului, Muzeului d’Orsay,
Muzeului Picasso, Muzeului des Beaux Arts de la Ville de Paris și
Muzeului Pompidou.
Ca și Muzeul d’Orsay, Muzeul Orangerie oferă o incursiune
în opera impresioniștilor (Monet, Sisley și Renoir) și a post-
impresioniștilor (Cézanne, Gauguin, Derain). Era o „întâlnire” pe care
o așteptam cu plăcere; nu prevăzusem însă acel moment neașteptat, al
unor dezvăluiri pe care opera de artă le poate transmite, dacă ești atent
la limbajul ei tăcut.

Mariana
Tomozei Cocoș
critic de artă, pictor

Musée de L’Orangerie

86 Axis Libri
 Musée de L’Orangerie - Nuferii de Claude Monet
Pe Paul Cézanne (1839-1906) îl receptasem
întotdeauna ca pe un pictor la care domină rațiunea și
a cărui importanță în istoria artei e bine stabilită: deta­
șarea de spontaneitatea și informalul impresioniștilor,
precursor al cubiștilor prin accentuarea construcției
formelor. Îi cunoșteam importanța, dar nu mă
emoționa în mod deosebit. Până în momentul când
am descoperit în acest muzeu un peisaj înfățișând o
râpă într-o pădure. Aceleași planuri clare cunoscute
dominau lucrarea, dar exista un anumit dinamism
al formelor sugerând un fel de vârtej al privirii
concentrate asupra zonelor desfășurate ca o cădere,
încât senzația de pericol devenea reală. Din acel
moment toate lucrările lui Cézanne au căpătat pentru
mine o vivacitate pe care n-o sesizasem de-a lungul
timpului. Planuri desfășurate în spațiu, construcție a
tabloului, dar și un puls real, viu, al întregului peisaj
poate fi receptat în lucrările lui.
O altă revelație a acestui muzeu au fost „Les
Nymphéas” de Claude Monet (1840-1926). E
cunoscută ultima perioadă de creație a lui Monet,
când preferința pentru peisaje unde domină
Claude Monet Nuferii - Nori
elementele fluide exprimă o nouă viziune în pictura
sa. Sau, mai bine spus, exprimă dorința de a dezvolta
una dintre caracteristicile operei sale: picturalitatea
eliberată de restricțiile formei, nuanțarea meticuloasă
și complexă, sofisticată, a culorilor.
Cu aceste gânduri, știind ce voi vedea, am
intrat în sălile mari, cu pereți ușor curbați, unde
se desfășoară aceste lucrări unice ale lui Claude
Monet. Le-am parcurs cu atenție, remarcând –
printre altele - una din sursele evoluției picturii
abstracte în acest univers al pictorului. Apoi
am plecat mai departe. Dar ceva m-a reținut și
m-am întors. Încet, am pășit cu grijă, pe lângă
fiecare panou. Întâi aproape de suprafața pictată,
lăsându-mă absorbită de infinitul nuanțelor, fără
să mă întreb ce reprezintă ele. Mișcarea pensulei
pe suprafața vastă dicta un ritm. Când molcom,
liniștitor, absorbant, când rapid, surprinzător. Era
de fapt un ritm melodic, o muzică tăcută în aceste
lucrări ale lui Monet. Îndepărtându-te cu câțiva
pași, imaginea abstractă capătă o reținută realitate:
valuri molcome ale apei punctate – din loc in loc
iunie 2022 87
 Claude Monet - Nuferii
- de celebrii nuferi sau de alte abia schițate plante
acvatice. De fapt, realitatea însemna culoare, apă,
univers informal. O muzicalitate a ansamblului îl
captivează pe privitor, dar mai ales gestul pictorului,
ordinea fascinantă imprimată de el acestei lumi a
culorii.
National Gallery din Londra înseamnă o
incursiune în istoria artei europene. E greu să
aleg o lucrare pe care s-o evoc în mod special.
De la Van Eyck, la Leonardo da Vinci, Tizian,
Gainsborough, Constable, până la impresioniști sau
post impresioniști, fiecare imagine înseamnă un
moment important în istoria picturii și o bucurie
pentru ochi și pentru minte.
Mă voi opri la una dintre lucrările lui Claude
Lorrain (1600-1682), „Îmbarcarea reginei din Saba”.
Ca și în alte creații ale lui Claude Lorrain, există o
dualitate în această pânză. Tema, inspirația, e de
Claude Lorrain - Îmbarcarea Reginei din Sheba (National Gallery)
88 Axis Libri
factură religioasă. Realizarea însă reprezintă o
opțiune a autorului. Personajele, arhitectura care
formează decorul, se subordonează peisajului.
Acesta domină compoziția. S-ar putea spune că
acțiunea anunțată de titlu se pierde în amploarea
spațiului pe care-l configurează pictorul. Spațiu
care la Claude Lorrain înseamnă în primul rând
o sensibilă și atentă redare a luminii. De fapt,
lumina este cu adevărat subiectul fiecărui tablou
de Claude Lorrain. O lumină ce pare să domine,
să depășească măruntele acțiuni ale personajelor.
Sau să le dea – poate - o semnificație ușor mistică
uneori. Contemplând lucrările lui Claude Lorrain
din National Gallery (pe care am vizitat-o în toate
călătoriile mele la Londra), ceea ce s-a afirmat despre
el adesea – faptul că este considerat într-un fel un
precursor al impresioniștilor prin preocuparea
pentru lumină - devine o evidență firească.
veniment

întrunirea profesionalĂ
a Filialei Galați a Asociației
Bibliotecarilor din România

Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor și Ziua

Bibliotecarului din România, sărbătorite în ziua de 23 aprilie, au
prilejuit organizarea întâlnirii profesionale a bibliotecarilor gălățeni
din Filiala Galați a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR), în
data de 15 aprilie 2022, în intervalul orar 1100-1300, în mediul on-
line, pe platforma ZOOM. Tema întrunirii a fost: Biblioteca – factor
formativ al consumatorului cultural.

iunie 2022 89
 În deschidere, doamna Corina Emanuela
Dobre – manager/director al Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia” Galați a adresat un cuvând de Bun
găsit!, a adus la cunoștință sinteza activității
Bibliotecii „V.A. Urechia” din ultimul an, iar în
încheiere a felicitat colegii bibliotecari cu ocazia
sărbătoririi profesiei și a transmis urări de bine
tuturor.
Doamna Adriana Szekely - președintele
Asociației Bibliotecarilor din România, prezentă
la întrunire, a salutat colegii gălățeni felicitându-i
pentru consecvența lor în desfășurarea activităților
profesionale și pentru implicarea membrilor
Filialei Galați în proiectele Asociației la nivel
național.
Doamna Dorina Bălan, președintele Filialei
Galați a ABR, și-a manifestat bucuria revederii cu
membrii Filialei și a felicitat pe toți cei prezenți
pentru seriozitatea și profesionalismul cu care
tratează profesia de bibliotecar și calitatea de
membru al ABR. De asemenea, a mulțumit pentru
prezență celor doi invitați speciali, managerul
Bibliotecii „V.A. Urechia” și președintele Asociației
Bibliotecarilor din România. În continuare, dna
Bălan a semnalat, celor prezenți, noutățile în
profesie: răspunsul Consiliului de Conducere al
IFLA la situația din Ucraina, Declarația IFLA
privind securitatea cibernetică, Declarația IFLA
pivind orele de povești on-line, actualizarea
clasificării ocupațiilor (COR) din bibliotecile
românești, proiectul de lege privind Codul
Patrimoniului Cultural.
În cadrul întrunirii au fost prezentate
următoarele lucrări profesionale:
90 Axis Libri
1. Rolul bibliotecarului în educația
universitară – Florica Cristea, Biblioteca
Universității „Dunărea de Jos” Galați
2. Contul meu de utilizator în
catalogul electronic al Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia” – tutoriale utile – Anca Ionica Georgescu,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Prezentările au fost urmate de premierea
membrilor ABR gălățeni care s-au remarcat în mod
deosebit în activitatea lor, în anul care a trecut. Au
fost răsplătite cu diplome și felicitări următoarele
colege:
1. Ana-Maria Crăciun, Biblioteca
Universității „Dunărea de Jos” Galați, pentru
dedicație și competență profesională;
2. Alina-Marilena Neacșu, Biblioteca
Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Galați,
pentru merite deosebite în promovarea lecturii;
3. Anca-Ionica Georgescu, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia” Galați, pentru implicarea
profesională în activitatea de promovare a serviciilor
bibliotecii.
La eveniment au participat colegi, membri
ai Filialei, colegi bibliotecari gălățeni, nemembri,
colegi bibliotecari din țară și alte persoane
interesate, acest lucru fiind posibil prin transmiterea
live a evenimentului și pe grupul Filiala Galați
a Asociației Bibliotecarilor din România, de pe
facebook. Înregistrarea poate fi revăzută la adresa:
https://www.facebook.com/dorina.balan.33/
videos/316765377211743.
Întâlnirea virtuală a membrilor ABR gălățeni
s-a încheiat cu mesajul de mulțumiri pentru
participare și de urări de bine a președintei Filialei.
Filiala Galați a
Asociației Bibliotecarilor din România
veniment

Conferința Națională ANBPR

Parâng, 2022

În acest an Conferinţa Națională a Asociației Naționale a

Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) a fost
organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-
Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat
cu ANBPR și Biblioteca Națională a României în perioada 17-19 mai,
în localitatea Parâng, tema fiind una foarte generoasă și de actualitate
– „Biblioteca publică, promotor al educației adulților și partener
strategic în dezvoltarea durabilă, cu impact decisiv în comunitate”.
Eleganta sală de conferințe a Hotelului Rusu a oferit ambianța ideală
și condițiile tehnice optime prezentării lucrărilor. Eforturile deosebite
ale gazdelor au surprins plăcut cei aproape 220 de invitați în două zile
de dezbateri, separate de ziua de vizitare a unor obiective turistice și
culturale din județul Hunedoara.
Conferința a debutat în plen în dimineața zilei de 17 mai. Cuvântul
de deschiderea a aparținut domnilor Laurențiu Nistor, președinte al
Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram – administrator public,
Ioan Sebastian Bara în dublă calitate de director al Bibliotecii Județene
„Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și de gazdă a evenimentului.
Cuvinte de salut au mai adresat și Adrian Cioroianu, directorul
Bibliotecii Naționale a României și Dragoș Adrian Neagu, directorul

iunie 2022 91

Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila, președinte al
Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor
Publice din România.
După această deschidere, au fost prezentate
proiecte de succes, derulate de colegi din bibliotecile
din Polonia : Malgorzata Makowska și Katarzyna
Morawska, „Învățăm în bibliotecă! - Experiența
bibliotecarilor din Polonia privind educația adulților
prin învățarea mixtă”, de la Biblioteca Regională
„Lyuben Karavelov” Ruse, din Bulgaria, Teodora
Eftimova și Elka Zlateva – „Educație financiară
digitală prin intermediul bibliotecilor publice – un
model inovator pentru învățarea pe tot parcursul
vieții. Cursurile desfășurate au avut ca teme:
educația financiară, învățarea adulților să utilizeze
sistemul bancar online sub deviza „My digital
life”. A continuat Alina Mesko de la Organizația
Consumatorilor din Slovenia – „Predarea online
a cursurilor de alfabetizare
financiară” – experiența
noastră în cadrul proiectului
Finlit în Slovenia.
Un proiect interesant
a fost cel prezentat de
Mariana Marian „Finlit:
un program de educație
financiară prin intermediul
bibliotecilor publice”, pentru
comunitate, gestionat de
Biblioteca Județeană „Ovid
Densusianu” Hunedoara-
Deva, adresat tuturor
bibliotecilor din România. Cursul se adresează
utilizatorilor adulți care doresc să învețe cum să-și
gospodărească mai bine banii, să facă economii și să
aibă o relație avantajoasă cu instituțiile financiare.
Structurat în 12 module independente, în funcție
de gradul de dificultate, acestea sunt situate pe un
nivel de bază și unul avansat. Platforma FINLIT
(https://finlit.eu/edu/) pune la dispoziția celor
care vor să devină traineri în educația financiară
un curs online de pregătire, sesiuni de formare
online: sfaturi și instrumente, planificări pentru
desfășurarea sesiunilor de training în bibliotecă.
Prezentările în plen au continuat cu lucrarea
d-nei Nicoleta Tudor și a domnului Daniel Nazare
de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov -
„Formarea profesională în Filiala Brașov a ANBPR
2020-2022”. Proiectul a inclus ateliere profesionale
online și diverse activități legate de pagina de
facebook a Filialei ANBPR Brașov.
92 Axis Libri
veniment
Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj,
reprezentată de d-na Octavia Hulpoi a oferit un
model de bune practici prin proiectul „Educația
adulților - provocare continuă”. Debutul proiectului
a avut loc odată cu crearea unui „mic colectiv” de
colege bibliotecare care au avut ca sarcină principală
să descopere interesele, nevoile și pasiunile
comunității pe care o deservește biblioteca.
Ulterior, beneficiarii au fost împărțiți în funcție
de interese pentru a participa la diferitele cursuri/
activități organizate: „Club de limba română pentru
străini”; „Consiliere în parenting”; „Clubul online
de limbă engleză/italiană”; „Curs de inițiere în
utilizarea calculatorului pentru pensionari” ; „Curs
de inițiere în limba română pentru ucrainieni”;
„Club de lectură în limba maghiară”; „Sănătate prin
terapii alternative”; „Club de bricolaj” ; „Cu bebele
la bibliotecă” etc.
A urmat prezentarea
proiectului „Rolul
Institutului Confucius
din Sibiu în promovarea
limbii și culturii chineze
în România” de către
d-na Silvia Florea și Wang
Ziong, precedată de
Ioana Crihană cu amplul
proiect „Teach for future
– produse intelectuale
moderne pentru susținerea
și îmbunătățirea educației
adulților”. Proiectul „Teach
for future” a avut și un stand de proiect, unde puteau
fi vizionate produsele intelectuale realizate în cadrul
proiectului și vernisarea expoziției de machete 3D
create de facilitatori și de participanții adulți în cadrul
campusului de Mentorat în TIC de la București,
precum și o prezentare interactivă și demonstrații de
creativitate în domeniul 3DPrinting.
În partea a doua a zilei, lucrările s-au
desfășurat în paralel pe următoarele categorii:
„Contabilitatea și utilizarea resurselor bugetare
în cadrul bibliotecilor publice”; „Qulto attract:
aplicații pentru promovarea patrimoniului cultural
local” - prezentat de Diana Ghiorghieș, care permite
crearea de povești digitale, expoziții virtuale prin
intermediul instrumentului digital „Storytelling” și
al aplicației „CityConquest” care permite realizarea
de tururi virtuale bazate pe comori culturale.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a
participat cu proiectul „sChOOL-RURAL-Școala
de vară pentru copiii din
mediul rural”, proiect
de educație culturală
nonformală, care a
obținut finanțare de la
Administrația Fondului
Cultural Național
(AFCN), în sesiunea
II/2021, la aria tematică
„Educație prin Cultură”,
prezentare susținută de
Bianca Mărgărit.
Maratonul prezen­tărilor a continuat cu:
• „Responsabilitatea socială a bibliotecii
publice și impactul ei în comunitate” – Corina
Mihaela Apostoleanu de la Biblioteca Județeană
„Ioan N. Roman” Constanța;
• „Bibliotecile publice ca hub-uri pentru
cetățenie activă” – Mihaela Mereuță de la Biblioteca
Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț;
• „Educația prin hub-uri culturale rurale.
Biblioteci rurale înființate din inițiativă privată în
județul Brașov” – Florin Bucutea de la Biblioteca
Județeană „George Barițiu” Brașov;
Ziua de miercuri a fost dedicată vizitării
unor obiective culturale din patrimoniul național
situate pe teritoriul județului Hunedoara: Peștera
Bolii, Mănăstirea Prislop, Castelul Corvinilor,
urmate de o cină tradițională și un foc de tabără în
satul Lelese unde ne-au fost prezentate obiceiurile
și tradițiile din ținutul pădurenilor, un loc al
oamenilor calzi, primitori și prietenoși.
A treia zi a conferinței a continuat cu
prezentările colegilor pe teme diverse:
• „Casa colecțiilor și a Documentelor de
patrimoniu. Cultură, educație, perspective” – Ioan
Pintea, de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”
Bistrița;
• „Formarea profesională – un nou serviciu
în cadrul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”
Hunedoara-Deva de Mihaela Țoța;
• „Bibliotecarul – creator de resurse
educaționale” de Melania Luana Butnariu de la
Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov;
• „Ateliere de dezvoltare personală pentru
adulți la bibliotecă” de Florența Geanina Burcea, de
la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman;
• „Dezvoltarea profesională a bibliotecarilor
și educația adulților în bibliotecă” de Simona
Floruțău, de la Biblioteca Județeană „Octavian
Goga” Cluj.
Elementul sur­
priză al acestei zile, a
fost momentul artistic,
deosebit de plăcut,
susținut de maestrul
Horațiu Mălăele, parte
din spectacolul „Sunt
un orb”.
În partea a doua
a zilei, a fost prezentată
o nouă serie de proiecte
derulate de colegii din
alte biblioteci din țară, printre care:
• „Cultura scrisă vs. cultura ecranelor.
O abordare din perspectiva omului modern” de
Ștefan Pleșcoianu de la Biblioteca Județeană „Ioan
N. Roman” Constanța;
• „Proiectul DigiPrior în ajutorul biblio­
tecarilor” - Ruxandra Nazare și Claudia Popescu de la
Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov;
• „Biblioteca unește comunitatea!” - Violeta
Dumitrescu de la Biblioteca Comunală Ocnița,
județul Dâmbovița;
• Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia
Mare – promotor al educației adulților în cadrul
comunității maramureșene prezentat de Ștefan Selek.
În ședința de Adunare generală a ANBPR, după
prezentarea documentelor specifice – raportul de
activitate și rezultatele exercițiului financiar-contabil pe
anul bugetar 2021, au fost anunțate premiile ANBPR.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a obținut
două distincții la categoriile: cele mai bune servicii
inovative de bibliotecă - „În sprijinul comunității
locale”, proiect al Serviciului Referințe, coordonat de
Camelia Toporaș și la categoria: Cel mai bun articol/
studiu de specialitate, intitulat „Un exordiu la proza
lui Liviu G. Stan” de Adi George Secară, publicat
în Colocvii dunărene, an. 1, nr. 7-8, sept. - oct. 2021,
premii ce vor fi oferite în cadrul conferinței ce va avea
loc în toamnă la Târgu-Jiu.
Din partea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
Filiala ANBPR Galați a participat o delegația
compusă din: Corina-Emanuela Dobre – manager,
Geta Eftimie – director adjunct, Mariana Buruiana
– contabil șef și Bianca Mărgărit – bibliotecar.
În urma participării la prezentările din cadrul
conferinței, ne-am întors cu multe idei și proiecte
din care ne vom putea inspira pentru a diversifica
paleta de servicii pe care biblioteca le poate oferi.
Biroul executiv ANBPR – Filiala Galați
iunie 2022 93
 Fondatorul revistei
Axis Libri
a devenit septuagenar
Domnul ZANFIR ILIE și-a dedicat o mare parte din viață construcţiei şi cultivării valorilor culturale
românești, promovării culturii românilor de pretutindeni, dar a luptat şi pentru valorile locale, pentru a le
face cât mai vizibile și mai apreciate! Activitatea biblioteconomică și de animație culturală au fost cunoscute
la nivel național, și nu numai, și datorită eforturilor susținute, depuse de domnia sa.
Născut la data de 5 mai 1952, în localitatea Vânători, județul Galaţi, a absolvit Facultatea de Limba şi
Literatura Română a Universității din Bucureşti (1979), este doctor în Filologie al Universității „Dunărea
de Jos” Galaţi cu tema Reflectarea fenomenelor literare în presă românească între anii 1990-2000 și doctor în
jurnalism la Universitatea de Stat din Chişinău, Republica Moldova cu tema Publicistica în opera lui V.A.
Urechia.
A fost directorul Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia” din Galați timp de 12 ani, în
perioada 2007-2019.
A publicat singur sau în coautorat
(Pompiliu Comşa) peste 20 lucrări cu
tematică diversă: ghiduri turistice, jurnalism,
critică literară etc. Lucrarea de referință
rămâne totuși Dicţionarul scriitorilor
gălăţeni, apărut la Galați, în cadrul editurii
Axis Libri, în anul 2016.
S-a implicat, în calitate de consultant
științific, pentru reeditarea lucrării Istoria
Românilor, autor Vasile Alexandrescu
Urechia și a coordonat reeditarea sau
publicarea următoarelor: Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”: Ghid; Biblioteca
Publică „V.A. Urechia”: Monografie; Oameni în memoria Galațiului: Aniversări.
A scris peste 150 de articole în: Realitatea în Diaspora, Dunărea de Jos, Buletinul Fundaţiei Urechia,
Dominus, Şcoala gălăţeană, Biblioteca, Asociaţia, Porto-Franco, Axis Libri, Ararat, Viaţa liberă, Realitatea,
Comunicare interculturală şi literatură, Zile şi nopţi în Galaţi şi Brăila, Oglinda literară, Tecuciul literar-
artistic, Imparţial, Academia oamenilor ce vă respectă, Impact Est, Contemporanul. Ideea europeană,
Convorbiri literare etc.
A fost directorul publicațiilor: Asociaţia, Buletinul Fundaţiei Urechia, și inițiatorul și coordonatorul
brandului Axis Libri, a revistelor Axis Libri și Anuarul Științific al Bibliotecii „V.A. Urechia”.
DOMNULE ZANFIR ILIE, vă urăm din tot sufletul zile senine, inspiraţie, mulţi ani frumoşi pentru
ca în sănătate deplină să vă bucurați de rodul muncii dumneavoastră, să savurați timpul petrecut împreună
cu cei dragi și să împărțiți lumina ce vă definește cât mai mult timp!
La mulți ani!
Redacția Axis Libri

94 Axis Libri
veniment

VIBRAȚII
LA ZI ANIVERSARĂ

Fuiorul timpului hărăzit prin voință divină își deapănă cântul.

Și iată-ne în pragul unei frumoase aniversări. 88 de ani, frumoși și
luminoși, care se înscriu pe răbojul luminii unei distinse personalități
a culturii românești, Nicolae Breban, prolific prozator român
contemporan.
La ceas aniversar, cel mai frumos omagiu pe care îl putem
aduce acestui „real și discret mucenic al scrisului viu”, cum îl definește
Gabriel Dimisianu, este să-i parcurgem opera, începând cu Francisca
(1965) și finalizând cu recentele pagini de memorialistică.

Livia Ciupercă
scriitoare

Nicolae Breban

iunie 2022 95
 veniment
Fie că recunoaștem ori nu, fiecare traiect
existențial este un miraj și merită evocat din
perspectivă proprie, cu sinceritate, degajat,
indiferent câte alte „voci”, ar fi posibil să ne
contrazică.
Cu opintiri sau în salturi, cu sau fără regrete,
cu îndârjiri contra semenilor sau, dimpotrivă, cu
învăluiri îngăduitoare, viața-și urmează cursul
în „ființa de carne”, zămislită, pentru a înflori. Și-
mplinirea fi-va. În toată a ei rodnicie.
„O piatră vei fi, peste care fiecare / răsărit
al acelui astru unic își va șlefui / calm, / prima sa
spadă lucioasă. Vibrantă” (Cânturi).
Opera epică a cunoscutului prozator
odihnește alături, dovadă binemeritată înflorind.
În vălmășagul atâtor trepte pe care, cu sau fără
voia noastră, le traversăm, emoția ne poate covârși,
ne poate domina. Important este să nu ne pierdem
verticalitatea. Să avem vie în memorie o vorbă
înțeleaptă care glăsuiește că „suntem o moleculă
într-un ocean”, așa că o evaluare se impune. Mai
ales atunci când, nu se știe cum, cineva îți va șopti,
„memoria să o înghiți!”
În niciun caz, uitarea nu se dorește locaș.
Cu certitudine, la anii frumoasei împliniri,
zeii-i șoptesc și-și împreună „forța” de care are atâta
nevoie. Nimic întâmplător în dorința de a îmbrățișa
„Viul” (Cânturi).
Și-avem a reține, nimic nu dobândim fără
răbdare, stăruință, osteneală și istov. Nimic nu crește-n
noi fără suferință, îndârjire, dorință de a învinge.
Iar maestrul Nicolae Breban a urcat fiecare
treaptă, frângând totul în cale-i, „nestăvilit căutător”
întru desăvârșire.
Împlinirile îi vor încununa viața, pentru că
omul și creatorul Nicolae Breban s-a călăuzit de-
un vibrant și înțelept îndemn: „Să avem curajul
de a fi, / nemuritori în tot infinitul existenței ce se
/ despletește ușor în vertiginoasa sa cădere spre /
ființă” (Cânturi).
Să recunoaștem, în rotirea noastră prin acest
zbuciumat spațiu al neodihnirii, simțim nevoia
de confesiune, „înainte ca cerul memoriei să se
umbrească prea mult”.
Acest exercițiu de recompunere îl recunoaște
și prolificul scriitor Nicolae Breban: „E timpul (…),
să purced la o asemenea acțiune, epică, amplă și
intimă confesiune în care să-mi mărturisesc nu
numai viața, periplul existențial”.
96 Axis Libri
Cu degajare sau într-un mod „violent”,
oricum, înveșmântat în hlamida „îngerului de
ghips” (sau nu), cu verbul „scrijelat” (sau nu) pe
piatră, dovedindu-se „schimbător, fugace, multiplu”,
omul Nicolae Breban mărturisește sincer (și avem
a-l crede), că încercările vieții, uneori violente, l-au
determinat să „refuze” sau să cedeze.
Într-adevăr, trecutul și prezentul se cuvin
asumate cu bunele și relele care ne împresoară,
vrem-nu vrem!
Când unele dureroase lovituri ale sorții
devin balsam ucigător, nu-ți rămân decât două
posibilități: ori de a le oglindi (cu subiectivism, ar
spune majoritatea), în scris, întru neuitare, – sau de
a ierta, pur și simplu, aruncând la coș reziduurile.
Ajungând la vârsta în care se impune o
retrospectivă a ceea ce, generic, numim „carieră”,
ni se pare firesc ca omul de cultură Nicolae Breban
să încerce o reconstituire a propriei existențe din
prima jumătate de „secol comunist” (Viața mea).
Nici nu ne așteptăm la un altfel de expozeu, decât
cel al propriei realități. Dureroase realități!
Și-nvăluind în maramă de ceață trecutul, ne-
ntrebăm: Cum a reacționat adolescentul îndepărtat,
cu absurdă duritate, de la școală, mai ales, în prag
de Bacalaureat?! Sinistru!
Și în ce culori avea să i se „deseneze” viitorul,
chiar și cel apropiat, unui astfel de tânăr, căruia i
se smulgeau aripile, chiar înainte de a fi învățat să
zboare?!
Înțelegem noi oare valențele acelei „grave
forme de declin” (Viața mea)?!
O spune singur, coborând în mijlocul unui alt
mediu social. Și nu doar spre a se căli. „Acel” vizual
va deveni (explicabil!) și sursă de inspirație pentru
viitoarele creații epice. Poate și ceva mai mult.
Ei bine, reținem că acel „pumn” de ani
bolovănoși, nu se vrea așternut uitării. Ba,
dimpotrivă, el impune juste explicații atât
în romanele, cât, mai cu sârg, în paginile de
memorialistică, publicate în acești ultimi ani.
În fapt, nu e important să vorbești despre
propria-ți evoluție – ca om și ca artist –, ci, foarte
important, să nu roșești, gândind, vorbind sau
scriind despre tine însuți.
În realitate, Nicolae Breban nu are de ce să
roșească. A fost „ambițios și tenace”, gândind,
încă din adolescență, la o „carieră intra-muros”,
„neispitit” de învolburările acelui prezent.
 S-a dorit, și va rămâne un „însetat de
frumos”, „eroul unei alte Posibilități” (Cânturi),
împrumutând personajelor sale multe dintre
vibrațiile propriei ființe.
Cu regret afirmăm, nu a fost scutit de atacuri
imunde, dar, precum Cupșa (Francisca), a găsit
forța să-nfrunte răul…„am fost mai tare decât ați
crezut că sunt și decât m-ați crezut în stare”.
Și dacă privim toate fațetele realității înseși,
putem afirma, fără niciun ocoliș, că „nu există un
monopol al adevărului, al onestității, al curajului”.
Uneori, „fantezia noastră mai creează și monștri
pe lângă atâtea construcții muzicale sau pitorești”.
Și, în acest sens, ni se oferă exemplificări, la modul
concret (Riscul în cultură).
Dureroase rămân gesturile unor semeni
care, după decembrie 1989, „iute” și cu „furie”, au
încercat, prin atacuri fulminante, să „marginalizeze”
„spirite înalte” ale culturii românești, precum:
Marin Preda – „ultimul mare cronicar epic al
țărănimii europene”; filosoful Constantin Noica;
profesorul Adrian Marino – cărturarul nostru de
nivel european; „poetul splendid” Nichita Stănescu
sau „poetul parnasian și cărturarul” Ștefan Aug.
Doinaș.
Cumplit de dureros să privești portretul
aceluia care „a împins” în „prăpastia socială”,
posibil, pe un inocent.
Gândindu-se la sine însuși, academicianul
Nicolae Breban își exprimă compasiunea, amintind
de confrații nedreptățiți. Și, să recunoaștem, aceasta
este o realitate. Sunt scriitori și critici literari care
simt „plăcerea” (după cum prea bine se știe) ori de
a ignora, ori de a acuza sau, și mai grav, de a urca
pe un piedestal de lut… biete umbre trecătoare. În
van totul!
Timpul – nemilos tovarăș – nu iartă. Mai
devreme sau mai târziu, el va discerne între „valori”
și „non-valori”.
În fapt, nu „părerile” subiective și rău-voitoare
ale acelor „observatori” contează, ci Opera sus-
amintiților încondeiați. Opera lor este (și rămâne)
nemuritoare.
Ființa umană poate îmbrăca hlamida
duplicității (un adevăr de necontestat), dar
Opera grăiește (va grăi) totul. Și-avem multe alte
exemple ilustre de personalități, care au cunoscut,
în postumitate, formulări dureros de grele:
Alexandru Macedonski (m. 1920), Octavian Goga
(m. 1938), Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (m.
1946) etc.
Este atât de simplu să acuzi (ignorând dictonul
„audiatur et altera pars”), și-atât de complicat să
realizezi că cel de „ieri” nu mai are posibilitatea de
a se apăra.
Ei bine, în ciuda atâtor nedreptăți care au
întinat (și încă mai întinează) foaia de hârtie (pagina
de tipar), ar merita să repetăm „rugăciunea” lui
Paul Valéry: „Sunt recunoscător acestei nedreptăți,
insultei care m-a deșteptat, și a cărei vie impresie
m-a purtat mult dincolo de mărunta ei pricină,
dăruindu-mi și puterea și predilecția de a gândi
altfel...” (Domnul Teste, Tracus Arte, 2017, traducere,
Iana Maravis).
Un mesaj atât de grăitor, balsam mângâietor
pentru cei de Ieri, pentru cei de Azi!
Și preluând idei binecuvântate din Pildele
lui Solomon, deopotrivă, să cuvenim a ignora pe
„acela” care „poftește” răutatea și să nu ne însoțim
cu omul mânios, ca să nu ne asemuim lui. Să avem
înțelepciunea de a înțelege că acela care „seamănă
nedreptatea, seamănă nenorocire, iar toiagul mâniei
lui îl va bate (într-o zi, tot) pe el” (22.8).
Doar astfel vom înțelege că oricâte controverse
vor răscoli trecutul, ele se vor veșteji tot așa de
fulger, precum au înflorit.
Și îmbrățișând aceste sfaturi, vom
concluziona, limpede, că prin bogata sa operă
epică, academician Nicolae Breban rămâne unul
dintre cei mai importanți prozatori postbelici.
iunie 2022 97
 In memoriam
S-a stins din viață istoricul
și criticul de artă
Mariana Tomozei-Cocoș

În ziua de 23 mai 2022, s-a stins din viață istoricul și criticul

de artă Mariana Tomozei-Cocoș, membră marcantă a Filialei Galați a
UAPR, personalitate de notorietate națională a culturii, expert pentru
Patrimoniul Cultural Național Mobil, specializarea arta plastică
românească modernă, atestat de Ministerul Culturii și Cultelor.
S-a născut la 13 mai 1949, în orașul Tecuci. A absolvit Liceul
de Muzică și Arte Plastice din Galați și Institutul de Arte Plastice
„Nicolae Grigorescu” din București, secția Istoria și Teoria Artei

Corneliu Stoica
scriitor, critic de artă

Mariana Tomozei-Cocoș

98 Axis Libri
(1972). A funcționat ca profesoară de istoria
artei la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”
Galați (1992-2010) și Seminarul Liceal „Sf.
Apostol Andrei” (2009-2014). Între anii
1974-2020, a lucrat ca muzeograf la Muzeul
de Artă Vizuală Galaţi, iar în perioada 2001-
2003, a îndeplinit funcția de director al acestei
instituții. Ca muzeograf, a organizat peste 80
de expoziţii, a prezentat comunicări științifice
la 20 de simpozioane desfășurate sub egida
Ministerului Culturii şi Cultelor (Bucureşti,
Iaşi, Constanţa, Suceava, Deva, Galaţi, Sibiu,
Vaslui, Tulcea, Călăraşi, Sinaia etc.), a redactat
55 de cataloage și pliante de artă, a publicat
studii şi cronici plastice în Revista Muzeelor,
Porto-Franco, Antares, Dominus, Dunărea
de Jos, Cronica, Noduri şi Semne, Univers des
Arts, Axis Libri, Buletinul Fundaţiei Urechia,
Viaţa liberă etc. A prezentat expoziții de artă
plastică contemporană românească la Radio
România Cultural, la TV Cultural și TV
Galați. A editat albumele de artă „Nicolae
Spirescu – Peisaj danubian” (Editura Hypatia,
Galaţi, 1996); „Valori patrimoniale” (1994);
„Ioan Simion Mărculescu” (2002). „Muzeul
de Artă Vizuală Galaţi, pictură şi grafică”
(2003). A colaborat la dicţionarul „Un secol de
sculptură românească”, Editura Meta, Colecţia Mariana Tomozei-Cocoș, Fereastră I,
„Sinteze”, Bucureşti, 2001 (cu articole despre 2018, ulei pe pânză, 70/50 cm
sculptorii gălăţeni). De asemenea, s-a implicat
în conceperea și organizarea unor expoziții și Călăraşi (2003); Medalia Meritul Cultural, clasa
manifestări ale Muzeului de Artă Vizuală peste I, categoria C „Artele Plastice” (2004); Medalia
hotare, în Franța, Ungaria, Austria, Finlanda, Meritul Cultural, clasa I, categoria E „Patrimoniul
Portugalia, Cehia, Belgia, Italia. A prezentat cu Cultural Naţional” (2004); Diploma Profesor
regularitate la vernisaje expozițiile colective și pentru Performanţă (2006, 2008); Premiul pentru
individuale ale membrilor Filialei Galați a UAPR. Pictură, Bienala Artelor „Cezar Ivănescu”, Muzeul
Ca pictor a început să expună din anul 2000 de Artă Vizuală Galaţi (2009); Premiul „Nicolae
în cadrul Saloanelor Filialei Galaţi a UAPR, și-a Spirescu” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
organizat două expoziții personale și a participat la Galaţi (2012); Premiul Direcției Județene pentru
mai multe manifestări colective de profil din țară Cultură și Patrimoniu Național (2016); Premiul de
și din străinătate. În creația sa a cultivat o pictură a Excelență al Filialei Galați a UAP R la Secțiunea
cărei substanţă este extrasă din istorie, din existenţa Critică de Artă (2017).
unor civilizaţii care s-au succedat de-a lungul Prin încetarea din viață a Marianei Tomozei-
timpului, din mituri biblice, dar şi din observaţia Cocoș cultura și arta gălățeană suferă o mare
atentă a artistei asupra unor stiluri arhitectonice pierdere. Îi vom păstra întotdeauna o neștearsă
şi monumente arheologice întâlnite în spaţiul amintire! Dumnezeu s-o ierte și să-i dea odihnă
românesc sau în popasurile sale europene şi asiatice. veșnică în Împărăția Sa!
Pentru meritele sale a fost onorată cu mai
multe distincții: Diploma de onoare a municipiului

iunie 2022 99
 Axis Libri RedacŢia
Director Corina Emanuela Dobre
Redactor-șef Dorina Bălan
Redactor-șef adjunct Adi George Secară
Secretar de redacție Catrina Căluian
Redactori Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Cătălina Popa
Machetare Sorina Radu
Fondator Zanfir Ilie

Colaboratori
Arte plastice Corneliu Stoica
Mariana Tomozei Cocoş
Film Bogdan Silion
Teatru, muzică şi dans Nona Rapotan
Victor Cilincă
Proză şi reportaj literar Tudor Neacşu
Cezar Amariei
Poezie Leonard Matei
Ion Zimbru
Alina Neculachi
Cronică literară Dimitrie Anghel
Dan Plăeșu
Romeo Aurelian Ilie
Andrei Velea
Interviu, istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Eugen Holban
Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole
Ioan Fărcășanu

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi

Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra conținutului opiniilor
exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

Consiliul Județean Galați

BibliotecA JudeţeanĂ „V.A. Urechia”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603

Eugen Teodoru
- 100 de ani de la naștere -
scriitor și publicist
n. 24 iulie 1922, Galați – d. 23 septembrie 2008, București
Studii:
Eugeniu Teodoru, acesta fiind numele pe care l-a primit când s-a născut, a
absolvit Școala Primară de Băieți Nr. 6 din Galați, apoi a frecventat cursurile Liceului
Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi (1934-1942); ulterior, a studiat, în paralel, la
Şcoala de Ofiţeri de Jandarmi din Bucureşti (1942-1945) şi la Facultatea de Ştiinţe
Juridice din cadrul Universității din Bucureşti (1942-1946), având licenţă în ştiinţe
juridice.
Activitate profesională:
Iniţial, Eugen Teodoru a activat în domeniul militar, fiind elev-plutonier în
Regimentul 11 Infanterie și combatant activ pe front, în timpul celui de al Doilea
Război Mondial (1944). Este înaintat la gradul de sublocotenent, apoi comandant de
companie la Inspectoratul de Jandarmi din Galaţi (10 mai 1945), ajungând până la
gradul de locotenent-colonel, fiind trecut în rezervă şi pensionat la 31 martie 1962.
Debutul său literar se produce în iunie 1945, în paginile revistei Facla (Brăila),
cu eseul „… A romanţa, romanţare…”, iar cel editorial, cu volumul de schiţe şi
povestiri „Croitor pentru săraci”, Editura pentru literatură (1962).
Din momentul pensionării, se dedică pasiunii sale pentru literatură; astfel, a
fost redactor-şef adjunct la revista Arhivele Statului din Bucureşti, care aparţinea de
Direcţia Generală a Arhivelor Statului – Ministerul Afacerilor Interne (apr.-iul. 1962);
redactor I (nov. 1968), redactor principal (martie 1970) la revista Pentru Patrie. În
domeniul artistic şi al audiovizualului, a fost secretar literar al Ansamblului de cântece
şi dansuri „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne (iul. 1963-nov. 1968) şi
redactor la Televiziunea Română. Alte colaborări au fost cele la publicaţiile: Albina,
Ateneu, Contemporanul, Dunărea, Facla (Brăila), Luceafărul, Pagini dunărene,
România literară, Săptămîna culturală a capitalei, Tribuna, Viaţa militară, Viaţa
Românească.
Scrierile sale se grupează în jurul celor două planuri ale existenţei sale –
activitatea militară şi cea civilă. Multe dintre paginile sale sunt dedicate relatărilor
despre război, inspirate din experienţa sa de pe front, în timp ce altele redau atmosfera
Galaţiului de altădată, cu personaje sau locuri care au devenit parte integrantă a
mentalului colectiv, sau pe cea a Bucureştiului, pe care o explorează din momentul în
care se mută în capitală – astfel, a reuşit să creeze o adevărată literatură de tip
document.
În scrierile sale, a redat figuri ale unor personalităţi care au avut o importanţă
deosebită pentru oraşul Galaţi, printre care: Al. I. Cuza, V.A. Urechia, Nae Leonard,
Anton Holban, promovând astfel valorile culturale ale orașului natal.
A fost distins cu Premiul revistei Săptămâna, pentru volumul „Podul de foc”
(1975), dar şi cu mai multe medalii: „Meritul Militar”, clasa a II-a (1962), „Virtutea
Ostăşească”, clasa I (1965), „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei” (1969), „A 50-a
aniversare a Partidului Comunist Român” (1971).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
^
,
Ghita Nazare
- 75 de ani de la naștere -
profesor de istorie și publicist
n. 30 mai 1947
Studii:
Ghiță Nazare este absolvent al Facultății de Istorie-Filozofie, specializarea Istorie,
de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1970).
Dedicându-se activității educative, a obținut gradul definitiv (1974), apoi gradul II
(1979) și I (1984), toate la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași.
Activitate profesională:
Ghiță Nazare și-a desfășurat activitatea în calitate de profesor, profesor metodist,
publicist, dar și manager în educație.
A predat disciplina istorie la diferite unități de învățământ la: Liceul de Muzică și
Arte Plastice Galați (1970-1976), unde a fost și director adjunct pentru activitatea
educativă, apoi profesor metodist, la Consiliul Județean al Organizației Pionierilor
(1976-1978), profesor gradul didactic I, Grupul Școlar de Industrie Alimentară „Elena
Doamna” Galați (1986-1990), Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galați
(2008-2009).
A îndeplinit funcții administrative, respectiv: director al Casei Pionierilor Galați
(1978-1980), președinte al Consiliului Județean al Organizației Pionierilor Galați
(1980-1985), director al Casei Personalului Didactic Galați (1985-1986), director al casei
Corpului Didactic Galați (1990-2008), inspector management educațional și evaluare
instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Galați (2009-2011), iar în 2012 s-a
pensionat.
De-a lungul îndelungatei sale cariere didactice, a absolvit numeroase stagii de
formare profesională, care au vizat aptitudinile didactice, dar şi pe cele administrative.
S-a implicat în activitatea de management a proiectelor: Educația 2000+, derulat
de Centrul Educația 2000+, administrator, jud. Galați; „Ștafeta tinerilor pentru Europa”,
derulat de CEDU 2000+, coordonator, jud. Galați; „Predarea istoriei și educația pentru
cetățenie democratică în România (2003-2006), derulat de CEDU 2000+, monitor
național; „Educație pentru viață” derulat de Agenția Statelor Unite pentru dezvoltare
internațională și World Learning, Galați; „Acces la Educație pentru Grupurile
Dezavantajate, derulat de MECI, responsabil formare ş.a.
De-a lungul timpului a publicat mai multe volume, dintre care: Contribuția
județului Galați în Războiul pentru Independență/ 1877-1878 (cooautor); Municipiul
Galați- album monografic, Editura Alma, Galați (1999, cooautor); Coloanele spirituale
ale Cetății, Editura Școala gălățeană (2010); Casa Corpului Didactic Galați. Repere
monografice, Editura Didactică și Pedagogică (2015); Itinerarii spirituale-istorie,
educație, cultură, Editura Axis Libri (2015); Drumul înfăptuirii Marii Uniri, Editura Axis
Libri (2018), De la cerneala de boz la calculator, Editura Eikon, București (2020),
Zăbava unor noi lecturi…, Editura Phoebus, Galați (2021) etc. În domeniul educaţiei, s-a
remarcat prin publicarea periodică a unor articole de specialitate în publicaţii de profil.
În domeniul publicistic, s-a remarcat prin fondarea mai multor reviste: Şcoala
gălăţeană (1990); Didactica Nova XXI (2002); Armonii de toamnă (2016), dar şi a Editurii
„Şcoala gălăţeană”.
Profesorul Ghiţă Nazare este un colaborator apreciat al Bibliotecii Judeţene „V.A.
Urechia” Galaţi, participând activ la numeroase ediţii ale Salonului Literar „Axis Libri”,
ale Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri” ori în paginile revistei cu acelaşi nume.
Din 2016, este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti; a fost distins cu: Titlul
de „Profesor Evidențiat”, acordat de Ministerul Educației și Învățământului (1987);
Medalia „Meritul pentru Învățământ”, clasa a III-A, acordată prin Decret Prezidențial
(2004), titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi” (2017) ş.a.
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
 31 0 de ani
de existentă
‚
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”

REVISTĂ CULTURALĂ
TRIMESTRIALĂ
I
AX S
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi

GHIŢĂ NAZARE

L IBRI
ISSN: 2734-4924
EUGEN TEODORU

ISSN-L: 1844-9603

Anul XV, Nr. 55,

iunie 2022