Materiale ale Conferinței ştiințifice internaționale 187

DIRECȚII ŞI TIPURI DE RAPORTURI

ADMINISTRATIVE DINTRE AUTORITĂȚILE
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE ŞI
AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE
DIN REPUBLICA MOLOVA
CZU: 342.9:352/354(478)

Vasile FOTESCU,
doctorand, Univesitatea de Stat din Moldova

SUMMARY
The administrative legal relations between the central public administration authorities and
the local administration, recognized in the legal literature as social relations, directly regulated by
an administrative law, are distinguished by various types of relations between CPA and LPA that
evolved after state reforms, due to the autonomy and decentralization of the local administration
and which denote specific particularities, within the limits established by the current national legis-
lation. The article analyzes the types of legal-administrative relations between central-local public
authorities, which are based on principles and forms, which express the content of the relationship
and interaction between these two levels of public administration. The author considers that the
evolution of the relations between the central and local public administration requires the completi-
on and modernization of the normative framework, which would determine another functionality
of the administrative relations between the authorities, as well as the elaboration of a conception
of the types of administrative legal relations between these structures, based on the experience of
states with a rich experience in public administration, and, which would have a positive impact on
the nature of local autonomy and decentralization.
Keywords: Administrative legal relations, central public administration, local public adminis-
tration, types of administrative relations, forms of relations between CPA and LPA.

Reforma administrației publice in Republica Moldova este una dintre prioritățile Strategiei
privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Guver-
nului nr. 911 din 25 iulie 2016. Principalele obiective în acest context vizează: creşterea autono-
miei colectivităților locale prin declanşarea reală a procesului de descentralizare, cu respectarea
principiului subsidiarității; armonizarea legislației în vederea eficientizării actului administrativ;
crearea unui sistem efectiv de funcționare a tuturor instituțiilor din administrația publică atât la
nivel central, cât şi local.
Modul de funcţionare a administraţiei publice în Republica Moldova prevede raporturi ad-
ministrative între subiecţii acestea, bazate pe o relaţie strânsa între administraţia publică centra-
la şi administraţia publică locală, pe acțiuni concertate în rezolvarea diverselor probleme.
Interacțiunea lor se concretizează în anumite tipuri şi forme de relaţii. În ştiinţa dreptului
administrativ sunt determinate tipurile de relaţii în care sunt implicate autorităţile administra-
ţiei publice. Ioan Alexandru, în manualul Administrare publică. Teorii. Realități. Perspective
[1 p. 494], consideră că, potrivit criteriilor de constituire în sistema autorităților administraţiei
publice şi corespunzător tipurilor de structuri avem următoarele tipuri de relaţii între diferite
autorități: relaţii de autoritate, relaţii de cooperare, relaţii de reprezentare, relaţii de control, re-
laţii de prestări de servii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
Sergiu Cornea, în lucrarea sa Organizarea teritorială a puterii publice în Republica Moldo-
va relevă ca puterile statală şi locală, ca forme ale puterii publice, unite printr-o identitate socială
comună, în exercitarea funcțiilor sale nu pot activa în mod izolat[7 p. 193-194]. Ele desfăşoară
188 Academia de Administrare Publică
activități in conformitate cu competentele, atribuţiile si funcţiile sale, relaţionând intre ele, cre-
ând astfel raporturi juridice stabilite prin lege.
M. G. Nurkin considera ca raporturile administrative dintre autoritățile de stat şi autoritățile
locale au următoarele caracteristici: 1) doi sau mai mulți subiecți ai raporturilor juridice; 2)
activitatea activă a subiecților raportului juridic (luarea deciziilor şi desfăşurarea acțiunilor care
afectează un alt subiect al raportului juridic); 3) activitățile coordonate ale subiecților raportului
juridic (luarea unor astfel de decizii şi efectuarea unor acțiuni în baza legii şi a altor acte juridice
de reglementare); 4) prezența unui singur scop spre care sunt direcționate activitățile subiecților
raportului juridic [16 p. 22].
În literatura de specialitate rusă găsim şi opinia E. B. Belousova, care evidențiază următoa-
rele domenii de relaționare ale autorităților puterii statale cu cele ale puterii locale: a) stabili-
rea unor principii directorii de organizare a autonomiei locale, b) reglementarea competențelor
autorităților locale şi regionale, c) stabilirea competențelor autorităților publice centrale la nivel
local, d) delegarea unor competențe către autoritățile publice locale, e) exercitarea controlului
asupra activității administrației publice locale [15 p. 54-55].
Raporturile administrative dintre administrația publică de diferite niveluri în care APC
interacționează în mod sistematic cu APL se disting şi printr-o serie de direcții de influență ale
statului asupra soluționării problemelor locale de către autoadministrarea locală:
- stabilirea de către stat la nivel legislativ a unei liste de probleme de importanță locală, care
poate fi modificată;
- acordarea sprijinului de stat, în primul rând financiar, pentru autoguvernarea locală în
soluționarea problemelor de importanță locală;
- asigurarea statului de drept şi a ordinii pe teritoriul unității administrativ-teritoriale;
- anumite tipuri de control administrativ al statului;
- furnizarea de informații şi asistență metodologică autorităților publice locale (instruirea
angajaților, asistență în deschiderea instituțiilor de învățământ, asistență în pregătirea şi adopta-
rea bugetelor locale etc.
Ion Creangă, în lucrarea Curs de drept administrativ evocă faptul că raporturile de drept adminis-
trativ se pot clasifica în mai multe categorii în funcţie de natura lor de formare. Literatura de speciali-
tate le determină ca raporturi de subordonare, de colaborare si de participare [8 p. 49-50].
Victor Saca şi Nighina Azizov, în articolul Conexiunea dintre relaţiile politice şi administra-
tive în procesul decizional din Republica Moldova: provocări şi recomandări, analizând relaţiile
administrative în cadrul şi prin intermediul sistemului politic, denotă două tipuri de relaţii de
bază: relaţii administrative de tip intern şi de tip extern. Astfel, autorii consideră că relaţiile
interne se stabilesc, în special, între autorităţi şi în cadrul structurilor organizaţionale ale in-
stituţiilor cu funcţii administrative, evidențiind următoarele tipuri de relații: de autoritate, de
cooperare, de control, de reprezentare [14 p. 14-15].
Dana Apostol Tofan consideră că la organizarea şi funcționarea administrației publice se for-
mează raporturi de subordonare, de colaborare şi de participare. În cazul raporturilor de subordo-
nare unul din subiecte este de a conduce, a îndruma, a controla şi anula actele emise de organul
ierarhic inferior şi eventual de al sancționa pe cel subordonat. În cazul raporturilor de colaborare,
subiectele raportului de administrare publică se afla pe aceiaşi poziție şi acționează într-un scop
comun. Iar raportul de participare se profilează atunci când subiecții relației participă la exercita-
rea unor atribuții pe care legea le atribuie în competența ambilor subiecți [2 p. 36].
Vom analiza tipurile de relații care s-au conturat în Republica Moldova după declararea
independenței şi crearea noului stat. Perioada de după 1990 pentru Republica Moldova poate fi
definită ca timpul implementării democrației şi independenței, a stabilirii suveranității noului
stat, recunoscut statele lumii. În societate au avut loc multe schimbări rapide şi radicale, care au
făcut să dispară sistemul totalitar centralizat. De rând cu întreaga societate din țară se schimbă şi
administrația publică, iar limitele şi caracterul acestei administrații depind de regimul de guver-
nare al statului, de relațiile ce există între organele administrației publice de diferite niveluri, de
istoria şi tradiția poporului, de principiile de organizare şi funcțiile exercitate de administrația
publică.
Materiale ale Conferinței ştiințifice internaționale 189
La fel, activitatea administrației publice este influențată şi diferă în dependență de mediul juri-
dic în care se exercită. Realizând sarcinile atribuite de puterea politică, autoritățile administrației
publice asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Pe de
altă parte, însăşi structura administrației, funcțiile ei, sunt stabilite şi reglementate prin lege, iar
influența mediului juridic asupra administrației este evidentă.
În activitatea organelor administrative accentul se deplasează tot mai frecvent şi mai
pronunțat de la administrarea directă spre dirijarea indirectă, de la soluționarea problemelor
curente spre exercitarea managementului strategic. Modificarea funcțiilor are influență directă
şi asupra mecanismului practic de lucru al organelor administrației publice. Tendința predomi-
nantă în prezent este descentralizarea funcțiilor administrației publice. Exercitându-şi funcțiile,
autoritățile administrației publice se află în anumite raporturi atât cu elementele interne ale
sistemului administrației publice care activează sub influența mediului social, politic şi juridic,
cât şi cu instituțiile ce reprezintă aceste medii [17]. Asta pentru că, autoritățile administrative,
regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane ale administrației publice nu pot
fi realizate în condiții bune fără stabilirea relațiilor dintre administrația publică centrală şi cea
locală ca elemente de bază ale unui sistem.
Distingem mai multe categorii de relații de care avem actualmente nevoie pentru a obține o
administrație eficientă. Totuşi, mai întâi e corect să analizăm raporturile ce apar între autoritățile
administrației publice. Din primul grup fac parte raporturile autorităților administrației publice
centrale de competență generală şi autoritățile administrației publice locale de competență ge-
nerală şi specială. Aceste relații sunt determinate de raportul de subordonare şi, după conținutul
lor, sunt relații de autoritate ierarhică, care se exprimă prin dreptul organelor administrației
publice centrale de competență generală de a controla activitatea celorlalte organe şi de a emite
acte juridice obligatorii pentru acestea. Cu alte cuvinte, relaţiile de autoritate sunt determinate
de structura ierarhică a autorităţilor administraţiei publice. Structura organizațională şi funcţio-
nală a sistemului autorităţilor administraţiei publice este alcătuită prin subordonarea din treaptă
în treaptă a diverselor autorităţi până la organul de vârf, cum este Guvernul care exercită condu-
cerea generală a administraţiei publice.
Din alt grup fac parte relațiile dintre organele administrației publice locale de competență
generală şi specială, de pe altă parte. Aici este important de menționat că organele administrației
publice locale de competență generală nu sunt subordonate organelor administrației publice
centrale specializate, de aceea aceste raporturi sunt de cooperare. Totuşi, în unele cazuri acestea
pot fi relații de control, determinate de delegarea pe care o au anumite ministere şi departamente
de a controla o anumită activitate a organelor administrației publice locale cu competențe ge-
nerale.
Vorbind despre relațiile autorităților administrației publice centrale cu mediul politic
menționăm că, deşi administrația publică exercitată prin puterea executivă este chemată să
execute decizia politică, partidele şi formațiunile politice ca elemente ale sistemului politic nu
se subordonează administrației publice. Astfel, voința partidelor politice nu poate fi impusă
administrației publice decât găsindu-şi reflectarea în normele juridice care, fiind raportate la
organul legislativ al țării, devin obligatorii pentru administrația publică.
Autoritățile administrației publice centrale realizează relații cu puterea legislativă, în pri-
mul rând, în conformitate cu principiile separației puterilor în stat. Acestea sunt relații de co-
operare, dar şi relații de control exprimate prin controlul parlamentar al activităților organe-
lor administrației publice. Parlamentul este autorizat să stabilească structurile organizatorice
şi modul de funcționare a administrației publice centrale, să elaboreze unele reglementări di-
recte, interdicții şi recomandări pentru acestea. Experiența statelor democratice a demonstrat
că întărirea şi consolidarea puterii legislative constituie o condiție esențială a realizării unei
administrații publice eficiente.
Relaţiile de cooperare dintre aceste structuri se realizează prin pârghiile de colaborare şi co-
operare a activităţii agenţilor publici competenţi în realizarea unor scopuri comune. Acest tip de
relații pot fi reglementate de acte normative şi facultative. Anume acest tip de relaţii presupune
o înaltă cultură politică şi administrativă.
190 Academia de Administrare Publică
Sunt cunoscute mai multe tipuri de relații de care avem actualmente nevoie pentru a
obține o administrație eficientă, dar mai întâi să analizăm raporturile ce apar între autoritățile
administrației publice. Din primul grup fac parte raporturile autorităților administrației publice
centrale de competență generală şi autoritățile administrației publice locale de competență gene-
rală şi specială. Aceste relații sunt determinate de raportul de subordonare şi, după conținutul lor,
sunt relații de autoritate ierarhică, care se exprimă prin dreptul organelor administrației publice
centrale de competență generală de a controla activitatea celorlalte organe şi de a emite acte juri-
dice obligatorii pentru acestea. Din alt grup fac parte relațiile dintre organele administrației pu-
blice locale de competență generală şi specială, de pe altă parte. Aici este important de menționat
că organele administrației publice locale de competență generală nu sunt subordonate organelor
administrației publice centrale specializate, de aceea aceste raporturi sunt de cooperare. Totuşi,
în unele cazuri acestea pot fi relații de control, determinate de delegarea pe care o au anumite
ministere şi departamente de a controla o anumită activitate a organelor administrației publice
locale cu competențe generale.
Reiese că, în cadrul sistemului administrației publice, în dependență de locul şi rolul orga-
nelor respective, autoritățile administrației publice centrale pot fi în raport cu aceste organe în
relații de subordonare, de cooperare ori de control. Cu toate acestea, în afară de relații interne,
autoritățile administrației publice sunt implicate în procesul de realizare a funcțiilor ce le au şi
în multiple relații cu elemente exterioare acestui sistem.
Începând cu anul 1994, autorităţile din Republica Moldova au adoptat mai multe legi şi acte
normative, precum Constituția Republicii Moldova, Legea Nr. 136 din 07.07.2017 cu privire la
Guvern, Legea Nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă, Legea Nr. 436
din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, Legea Nr. 98 din 04.05.2012 privind admi-
nistraţia publică centrală de specialitate, Hotărârea Nr. 845 din 18.12.2009 cu privire la oficiile
teritoriale ale Cancelariei de Stat. Actele normative enumerate mai sus au propus o reorganizare
radicală, creând, de fapt, un nou sistem de instituții de autoguvernare locală. Aceste transfor-
mări ar trebui să realizeze în baza articolului 109 din Constituţia Republicii Moldova şi în baza
art. 3 al Legii privind administraţia publică locală, independența şi autonomia administrației
locale şi separarea sa de sistemul puterii de stat. În practică, acestea deseori conduc la un grad
mai mare de centralizare a organelor puterii de stat şi subordonării autoguvernării locale față de
autorităţile centrale, cu toate că Republica Moldova şi-a asumat obligaţia să respecte principiile
autonomiei locale. Autonomia locală este principiul fundamental, care guvernează administraţia
publică locală şi activitatea autorităţilor acesteia şi constă în dreptul unităţilor administrativ-
teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fără amestecul autorităţilor centrale, principiu care
atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea
un sistem care implică autonomia [12 p. 196]. Autonomia locală constituie principiul funda-
mental al organizării administrativ-teritoriale a unui stat, constituie un drept, iar descentrali-
zarea administrativă este un sistem ce o presupune. Ea nu trebuie înţeleasă însă în sensul unei
libertăţi totale, cu eliminarea oricărei intervenţii a statului atunci când aceasta se dovedeşte ne-
cesară [9 p. 65].
Valoarea autoguvernării constă în faptul că aceasta este superioară politicii, opiniilor tem-
porare, ocazionale unilaterale ale partidelor. Autoguvernarea locală poate fi privită ca un me-
canism de interacţiune între comunităţile teritoriale şi stat, a cărei principală sarcină este de a
coordona interesele dintre cetăţean şi guvernare. În conformitate cu art. 3 al. 1 din Carta Euro-
peană a Autonomiei Locale, prin autonomie locală se înțelege dreptul şi capacitatea efectivă ale
autorităţilor administrației publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume
propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice [6]. Trebuie de
menţionat deosebirea între administraţia locală şi cea centrală, Guvernul este o autoritate care se
poate reforma din propria iniţiativă, în schimb administrația locală este subordonată şi activează
în limitele specificate de autoritatea centrală. În acest sens putem spune că autoadministrarea
este parţială şi presupune anumite raporturi care sunt stipulate în legislaţia naţională.
În acest sens, este binevenit sa amintim ca Legea nr. 436 din 28.06.2006 în art. 6 [11] stabileş-
te că raporturile dintre autorităţile publice centrale şi cele locale au la bază principiul autonomiei,
Materiale ale Conferinței ştiințifice internaționale 191
legalităţii, transparenţei şi colaborării în rezolvarea problemelor comune. Astfel, între autorităţile
centrale şi cele locale, cât şi între autorităţile publice de nivelul întâi şi de nivelul al doilea, nu
există raporturi de subordonare, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Relațiile dintre cele două
componente ale administraţiei publice, care sunt constituite în subsisteme distincte, au un caracter
dinamic, modificându-se în funcţie de cerinţele fiecărei etape de dezvoltare a societăţii [5 p. 66].
Prezența unei autorități autonome, care nu depinde în mod administrativ de autoritățile ad-
ministrativ-centrale, obligația statului de a asigura autoguvernării locale o dezvoltare firească, ar
trebui să fie singura modalitate de influență a statului asupra autorităților locale. În realitate, ad-
ministraţia publică centrală face o încercare de a menține un anumit grad de dependență asupra
administrației publice locale, intensifică gradul de influență a organelor de conducere şi ale ofi-
ciilor teritoriale guvernamentale de stat în organizarea şi funcționarea sistemului administrației
publice locale.
Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe
autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste com-
petenţe le-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător şi fără
ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare [9 p. 70].
Din aceasta rezultă că, în construirea relațiilor cu autoguvernarea locală, Guvernul ar trebui
să creeze şi condițiile pentru dezvoltarea şi activitatea sa prodigioasa.
În anumite circumstanțe, nu se poate exclude posibilitatea ca autoguvernarea locală să
acționeze ca un «adversar» al statului, atunci când interesele municipiilor, localităților, teritorii-
lor se deosebesc de acele ale statului. Dar, construind un model de relații între puterea de stat şi
autoguvernarea locală, statul ar trebui să pornească de la faptul că acesta din urmă este principa-
lul său «aliat» în unitățile administrativ-teritoriale şi că administrația publica locală are un im-
pact pozitiv asupra exercitării puterii de stat. În primul rând, organele şi funcționarii autonomiei
locale se formează direct din rândul cetățenilor din localitate, cunosc toate problemele locale, îşi
asumă obligația de a le soluționa şi au o responsabilitate directă în faţa alegătorilor. În al doilea
rând, autoritățile publice locale şi funcționarii exercită anumite competențe delegate de puterea
de stat, neimplicând administrația publică centrală în rezolvarea problemelor de importanță
națională în unitățile administrativ-teritoriale.
Potrivit criteriilor de constituire în sistem a autorităţilor administraţiei publice şi corespun-
zător a tipurilor de structuri analizate, se consideră că în administraţia publică actuală avem
diverse tipuri de raporturi între diferite autorităţi, raporturi ce au evoluat în urma reformelor
statale şi care denotă particularităţi specifice.
Unul dintre ele este raportul de autoritate, determinat de subordonarea administraţiei publi-
ce locale faţa de autorităţile centrale. Aceste relaţii de autoritate - ierarhice sunt determinate de
structura unitară a subsistemului autoritar al administraţiei publice de stat. Este de remarcat că
autoritatea guvernului asupra administraţiei publice locale, în practică, îşi depăşesc competen-
ţele fără a ţine cont de principiului autonomiei administrative şi a descentralizării. Astfel, relaţia
de autoritate, o relaţie ierarhică, determinată de statutul de superioritate a puterii centrale, este
benefică doar în cazul când ea vine în sprijinul si autorităţilor publice locale.
Tipul de raporturi de control, este o consecinţă a subordonării ierarhice şi a funcţionării sistemu-
lui şi administrării publice. Dreptul de control pe care îl are reprezentantul guvernului în teritoriu în
conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea oficiilor teritoriale ale Can-
celariei de Stat, precum şi dreptul Guvernului de a adopta hotărâri şi dispoziții, plasează organele
administraţiei publice centrale atât în relaţie de autoritate, cât şi în relaţie de control.
Spre deosebire de controlul parlamentar, controlul judecătoresc, precum şi alte forme de con-
trol exercitate de către societatea civilă, controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra
ei însăşi desemnează un tip aparte al controlului, purtând denumirea de control administrativ
[10 p. 205]. Aşadar, administraţia publică nu poate fi concepută în afara unei activităţi de control
asupra modului în care îşi realizează obiectivele, decizia, execuţia şi controlul execuţiei fiind un
proces unitar, care asigură însuşi scopul legii. În funcţie de poziţia organului de control faţă de
cel controlat deosebim controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern. Contro-
lul administrativ intern este exercitat de către funcţionarii publici cu funcţie de conducere din
192 Academia de Administrare Publică
interiorul organului asupra celor din subordinea lor [3 p. 143-144.]. Controlul administrativ
extern se efectuează de autorităţile sau funcţionarii de decizie din afara organelor controlate,
acestea pot fi atât organe centrale de specialitate din cadrul administraţiei publice, cât şi or-
gane înfiinţate special pentru a efectua controlul în anumite domenii sau probleme. Controlul
administrativ extern se clasifică în: control ierarhic, control de tutelă administrativă şi control
specializat [4 p. 133].
Controlul extern specializat este realizat de către autorităţile administraţiei publice, instituţiile
publice şi organele special constituite prin lege, care au atribuţii de control, la nivel central şi local, în
cele mai diverse domenii şi sectoare de activitate (financiar, sanitar, protecţia muncii, comerţ etc.).
Aici vom remarca că autoritatea guvernului asupra consiliilor locale trebuie exercitată strict
în limitele legii şi cu respectarea autonomiei funcţionale a acestora. Amintim că administraţia
publică locală este în relaţii şi cu ministerele şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale. Ele sunt determinate de poziţia acestor autorități în sistemul general al admi-
nistraţiei publice şi sunt situate în sisteme diferite, determinate după criteriile competenţelor.
O particularitate a autorităţilor administraţiei publice locale cu competenţă generală (con-
siliile locale) este că acestea nu sunt subordonate ministerelor şi altor autorităţi de specialitate
ale administrației publice centrale. Între aceste două administraţii ar trebui să se stabilească ra-
porturi de cooperare. În cele mai dese cazuri, în practică relaţiile dintre organele de specialitate
ale autorităţilor centrale şi locale cu competenţă generală sunt relaţii de control, determinate
de delegarea pe care o au anumite ministere şi organe ale administraţiei centrale de a controla
un anumit domeniu de activitate. Realizând conducerea de ramură sau domeniu, acestea emit
acte administrative care sunt obligatorii, fapt care determină o instabilitate şi creează relaţii de
autoritate între ele.
Raporturile de colaborare sunt foarte importante, dar destul de complexe. Este evident că
reprezentanţii administraţiei locale ar trebui să fie participanţi activi la procesul de creare al
cadrului normativ prin consultarea acestora, la proiectarea bugetului pentru unităţile adminis-
trative şi procesele decizionale, în ansamblu, care îi vizează în modul cel mai direct etc.
Colaborarea dintre autorităţile publice ale statului sunt o expresie a accesului participativ
al populaţiei la soluţionarea problemelor de interes general, în ultima instanţă este o dovadă
a existenţei sau inexistenţei unei societăţi democratice. Pentru aceasta se pot folosi mai multe
instrumente de lucru folosite de autorităţile centrale în comun cu cele locale: analiza factorilor
interesaţi, care ar influenţa elaborarea şi realizarea unui proiect, sondaje de opinie pentru a afla
părerile şi atitudinile cetăţenilor, întâlniri şi audieri publice. Aceste instrumente trebuie să fie
adecvate scopului şi momentului propus pentru solicitarea opiniei cetăţenilor. Ele pot fi folosite
şi în elaborarea politicii financiare, în planificarea proiectelor de investiţii sau stabilirea criterii-
lor de performanţă ale serviciilor publice.
Din cele relatate, considerăm că în Republica Moldova pot fi evidenţiate următoarele tipuri
de raporturi dintre autorităţile centrale şi locale precum: raporturi de autoritate, raporturi de
control, raporturi de cooperare, raporturi de colaborare, cu particularităţi specifice.
În acelaşi timp, autorii mai multor studii efectuate constată că tipurile de raporturi, dominante
în Republica Moldova, se caracterizează prin subordonarea autorităţilor locale faţă de autorităţile
centrale, precum şi prin efectuarea controlului administrativ. Deseori această subordonare con-
duce spre integrarea completă a autoguvernării locale în sistemul puterii de stat, mai bine zis,
administraţia publică locală devine o continuare a administraţiei publice centrale. Subordonarea
autorităţilor locale puterii de stat demonstrează ineficienţa relaţiilor dintre ele şi duc spre nivelarea
caracteristicilor sociale în localităţi şi spre incapacitatea puterii locale de a satisface interesele cetă-
ţenilor. Statul continue să exercite controlul asupra activităţilor şi deciziilor autoguvernării locale,
inclusiv a aplica controlul administrativ în sfera competenţelor delegate.
În concluzie, considerăm că în Republica Moldova nu este elaborată şi creată o tipologie
optimă a raporturilor dintre autorităţile centrale şi locale. Cu toate că au fost adoptate acte nor-
mative referitor la autoguvernarea şi descentralizarea locală, competenţele autorităţilor centrale
au fost consolidate, iar cele ale administraţiei locale au fost diminuate. Evoluţia relaţiilor dintre
administraţia publică centrală şi locală necesită o schimbare în esenţă, inclusiv completarea şi
Materiale ale Conferinței ştiințifice internaționale 193
modernizarea cadrului normativ, care ar determina o altă funcţionalitate a relaţiilor între auto-
rităţi, precum şi elaborarea unei concepţii a tipurilor de raporturi dintre aceste structuri, bazate
pe diverse forme de relaţionare si interacţiune dintre APC si APL, fundamentate pe experienţa
statelor cu o bogată experienţă în administraţia publică, fapt care ar avea un impact pozitiv asu-
pra naturii autonomiei locale şi a descentralizării.

BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru I., Administrația Publică, teorii, realități, perspective. Bucureşti: Luminalex,
1999, p. 494.
2. Apostol Tofan D., Drept administrativ, Note de curs pentru forma de învățământ la distan-
ta, 2007, pag 36. În: https://cj.md/drept-administrativ-partea-i/ accesat 17.06 2020.
3. Antoci A., Tipurile şi formele de control, administraţia publică, în Revista Administraţia
Publică, nr. 1 din 2018, p. 143-144.
4. Bălan E., Instituţii de drept public, Bucureşti: ALL BECK, 2003, p. 133; Belecciu Ştefan,
Controlul de legalitate asupra activităţii administraţiei publice, în: Probleme ale edificării sta-
tului de drept în Republica Moldova. Chişinău: F. E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003, p. 339; Ior-
govan Antonie, Tratat de drept administrative, Vol. II. Bucureşti: ALL BECK, 2002, p. 446.
5. Bobeica E., Autonomia locală – element constitutiv în activitatea autorităților publice lo-
cale, în Revista Naţională de Drept, USM, nr. 12, 2012, p. 66.
6. Carta Europeană „Exerciţiul Autonom al Puterii Locale”, semnată la Strasbourg la 15 oc-
tombrie 1985, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1253- XIII din
16.07.1997, publicată în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1999.
7. Cornea S., Organizarea teritorială a puterii publice în Republica Moldova, Teza de doctor,
p. 193-194. În: http://www.cnaa.md/files/theses/2019/54281/sergiu_cornea_thesis.pdf, (accesat
12.12.2020).
8. Creangă I., Curs de drept administrativ. Pentru studenții facultăţilor de drept Ed. Epigraf,
Chişinău, 2004, pag. 49 -50.
9. Guţuleac V., Comacinscaia E., Note de curs Drept administrativ. În: https://criminology.
md/wp-content/uploads/2020/06/ispca_note_curs_d_a11.pdf (accesat 19.12.2020) p. 70.
10. Iorgovan A, Tratat de drept administrativ, Vol. II. Bucureşti: ALL BECK, 2002, p. 45.
11. Legea Republicii Moldova cu privire la administrația publică locală. nr. 436-XVI din
28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 09.03.2007, nr. 32-35.
12. Manda C., Drept administrativ: tratat elementar, Bucureşti , Lumina Lex, 2007, p. 196.
13. Negoiţă A., Drept administrativ şi ştiinţa administrării. Bucureşti: Ed. Athenacum, 199, p. 205.
14. Saca V. Azizov N., Conexiunea dintre relaţiile politice şi administrative în procesul de-
cizional din Republica Moldova: provocări şi recomandări, În Revista Administrarea Publică,
ianuarie-martie, 2013, nr. 1 (77), p. 14-15 Chişinău, 2013 nr. 1, p. 11-20. În: http://aap.gov.md/
files/publicatii/revista/13/1.pdf ( accesat 10.01.2021).
15. Белоусова Е. В. ,,Муниципальная власть как разновидность публичной власти”,
Пробелы в российском законодательстве, 2011, №3, c. 54-55. În:
https://isfic.info/munlaw/mesupr02.htm ( acesat 11.01.2021).
16. Нуркин М. Г. ,,Формы и принципы взаимодействия органов государственной
власти и органов местного самоуправления в городе Москве”, Право и государство:
теория и практика, 2009, №10(58), c. 22. În: http://naukarus.com/formy-i-printsipy-vzaimo-
deystviya-organov-gosudarstvennoy-vlasti-i-organov-mestnogo-samoupravleniya-v-gorode-
moskve (accesat 18.01.2021).
17. În: https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/sistemul-administrativ-din-republica-
moldova/ (accesat 12.01.2021).