Consumatorul 1

5. CoNsumatorul
5.1. Utilitate şi preferinţă 5.4. Teste grilă
5.2. Dreapta bugetului. Echilibrul 5.5. Adevărat sau fals
consumatorului
5.3. Sumarul capitolului

Tema 5. Consumatorul
Obiective
- definirea conceptului de utilitate
- analiza utilităţii marginale
- optimul consumatorului
- curba consum-venit şi curba consum-preţ

Mijloace
- citire/învăţare

- întrebări, probleme ce apar, explicaţii

- situaţii economice concrete, supuse analizei (sub lupă)

- probleme de studiu, aplicaţii, teste grilă

Finalitatea - o introducere în studiul comportamentului consumatorului
- cunoaşterea unor concepte fundametale utilizate în studiul
comportamentului consumatorului
- utilizarea unor tehnici de analiză specifice
- cunoaşterea semnificaţiei unor termeni economici
Evaluarea - parcurgerea aplicaţiilor propuse
Timp de lucru - pentru cunoaşterea noţiunilor: 2 ore
necesar - pentru rezolvarea temelor: 4 ore + timpul de documentare
2 Microeconomie

Consumator este o persoană sau o gospodărie care cumpără bunuri şi servicii

pentru satisfacerea dorinţelor sau nevoilor. Toţi indivizii şi toate familiile sunt
consumatori. Indiferent de forma de venit pe care o obţin sau de care beneficiază,
cheltuirea acestui venit pentru obţinerea unor bunuri necesare acoperirii diferitelor
nevoi face din fiecare un consumator. Acest capitol are ca obiectiv construirea
unui model simplu al comportamentului consumatorului, model care să permită
efectuarea unor predicţii cu privire la cât de mult va cumpăra dintr-un bun
oarecare.

Fiecare individ poate aprecia destul de precis care va fi venitul său monetar în
decursul unei perioade rezonabile de timp. De asemenea, fiecare are o anumită
noţiune despre bunurile şi serviciile pe care doreşte să le cumpere. Obiectivul
fiecărui individ este acela de a folosi venitul monetar limitat pentru a cumpăra
acea combinaţie de bunuri care să îi aducă satisfacţia maximă. Aceasta determină
cererea de bunuri şi servicii.
În scopul analizării mai amănunţite a formării cererii consumatorului, vom face
anumite ipoteze simplificatoare, care nu modifică aspectele esenţiale ale realităţii
economice.
a. Obiectul alegerii îl reprezintă serviciile furnizate de bunuri, şi nu bunurile
însăşi. A spune că un individ foloseşte o jumătate dintr-un autoturism nu
are nici o semnificaţie, pe când a afirma că un individ beneficiază de
jumătate din serviciile unui autoturism pe unitatea de timp este foarte
corect.
b. Fiecare individ dispune de o informaţie completă în legătură cu tot ceea ce
i-ar putea influenţa deciziile sale de consum.Consumatorul cunoaşte gama
completă de bunuri şi servicii oferite pe piaţă, caracteristicile acestora,
preţurile fiecărui bun şi ştie că aceste preţuri vor suferii modificări ca
urmare a propriilor sale acţiuni.

Un consumator obţine o anumită satisfaţie sau utilitate din serviciile furnizate de

bunurile consumate în decursul unei perioade de timp. În decursul acelei perioade,
individul poate consuma o mare varietate de bunuri sau servicii, toate acestea
 Consumatorul 3

împreună constituind un pachet de bunuri. Pentru a atinge obiectivul său,

maximizarea satisfacţiei sau utilităţii pentru un venit monetar dat, consumatorul
trebuie să fie capabil de a compara diferite pachete de bunuri şi să stabilească
ordinea preferinţelor sale. Se fac următoarele ipoteze:
1. Între două pachete oarecare de bunuri, A şi B, consumatorul este capabil să
determine pachetul care îi aduce mai multă satisfacţie. Dacă A îi aduce mai
multă satisfacţie decât B, atunci A este preferat lui B, iar dacă B îi dă mai
multă satisfacţie decât A, atunci B este preferat lui A. Dacă cele două pachete
de bunuri îi dau aceeaşi satisfacţie, atunci consumatorul este indiferent în
alegerea lui A sau a lui B.
2. Dacă A este preferat lui B şi B este preferat lui C, atunci A este preferat lui C.
Relaţia de preferinţă este tranzitivă. De asemenea, dacă A este indiferent lui
B şi B este indiferent lui C, atunci A este indiferent lui C. Relaţia de
indiferenţă este tranzitivă.
3. Consumatorul preferă întotdeauna să consume mai mult decât mai puţin.

5.1. Utilitate si preferinta

Analiza comportamentului consumatorului este facilitată de folosirea unei

funcţii de utilitate, funcţie care asociază unui nivel de utilitate al unui ansamblu de
bunuri o valoare numerică. În cea mai mare parte a cazurilor care ne interesează,
valorile numerice particulare ale unui ansamblu de bunuri nu sunt semnificative
prin ele însele. Tot ceea ce contează la funcţia de utilitate este faptul că ea reflectă
acelaşi clasament, acceaşi ordine, pe care consumatorul o atribuie diferitelor
pachete de bunuri din punct de vedere al preferinţelor sale. Cu alte cuvinte, tot
ceea ce se cere la o funcţie de utilitate este de a furniza o măsură ordinală a
utilităţii aduse de un ansamblu de bunuri, şi nu una cardinală. În cazul
consumului a două bunuri, funcţia de utilitate se poate exprima prin:
U = U(X,Y)
unde X şi Y sunt cantităţile consumate din cele două bunuri.
4 Microeconomie

Utilitate – satisfacţia obţinută de un anumit consumator din consumul unui pachet

de bunuri sau preferinţa ataşată de acest consumator pachetului de bunuri
respectiv;
a. Utilitatea individuală – satisfacţia pe care o aduce o unitate consumată dintr-
un bun;
b. Utilitatea totală – suma utilităţilor individuale ale unităţilor consumate dintr-
un bun;

Utilitatea marginală reprezintă sporul utilităţii totale determinat de creşterea

consumului dintr-un bun cu o unitate. Legea utilităţii marginale descrescânde: pe
măsură ce consumul dintr-un bun creşte, utilitatea marginală tinde să scadă.
Pentru creşteri infinitezimale ale consumului din bunul X, utilitatea marginală
a consumului acestui bun este definită prin derivata parţială a funcţiei de utilitate
U
în raport de X: U mgX  (cantitatea consumată din Y fiind constantă). Aceeaşi
X

interpretare poate fi dată şi utilităţii marginale a consumului bunului Y:

U
U mgY  .
Y

O curbă de indiferenţă reprezintă locul punctelor determinate de pachetele de

bunuri care-i aduc consumatorului aceeaşi utilitate.

Cantitatea din Y

U3

U2
U1

Cantitatea din X

Fig. 5.1. Harta curbelor de indiferenţă

 Consumatorul 5

În figura 5.1. sunt reprezentate un număr limitat de curbe de indiferenţă. Un astfel

de grafic este denumit harta curbelor de indiferenţă. Harta curbelor de indiferenţă
constă în ansamblul curbelor de indiferenţă ale unui consumator. Fiecare
consumator are o infinitate de curbe de indiferenţă. Orice pachet de bunuri se află
situat pe una dintre curbele de indiferenţă.

Proprietăţile curbelor de indiferenţă

- au o pantă negativă şi sunt convexe către origine;
- nu se intersectează (în caz contrar, ipoteza de tranzitivitate nu este
îndeplinită);
- cu cât sunt mai depărtate de origine, cu atât reflectă un nivel mai ridicat de
utilitate.

Rata marginală de substituţie dintre bunuri – rata cu care consumatorii sunt

dispuşi să înlocuiască un bun cu altul, astfel încât nivelul de utilitate să rămână
acelaşi.

Cantitatea din Y

Y

X U1

Cantitatea din X

Fig. 5.2. Rata marginală de substituţie

Rata marginală de substituţie a lui Y prin X măsoară numărul de unităţi din Y

care trebuie sacrificate pentru o unitate suplimentară din X astfel încât nivelul de
6 Microeconomie

utilitate să rămână acelaşi. Rata marginală de substituţie este egală cu panta

negativă a curbei de indiferenţă într-un punct. Ea este definită numai pentru
deplasări pe aceeaşi curbă de indiferenţă, niciodată pentru deplasări de la o curbă
de indiferenţă la alta. Ipoteza de convexitate a curbelor de indiferenţă implică
faptul că rata marginală de substituţie a lui X prin Y se micşorează pe măsură X
este înlocuit cu Y de-a lungul curbei de indiferenţă. Descreşterea ratei marginale
de substituţie dintre bunuri este un principiu care stabileşte că, cu cât se
înlocuieşte o cantitate mai mare dintr-un bun cu o cantitate din alt bun, cu atât rata
marginală de substituţie dintre bunuri devine mai mică (dificultatea substituirii
creşte).

Rata marginală de substituţie poate fi exprimată prin:

Y
RMSXY  
X U constan t

sau prin relaţia:

U mgX
RMSXY 
U mgY

unde UmgX, UmgY reprezintă utilităţile marginale ale consumului celor două bunuri,
X respectiv Y.

5.2. Dreapta bugetului. Echilibrul consumatorului

Venitul consumatorului şi preţurile fiecărui bun limitează alegerea pachetelor

de bunuri. Constrângerile maximizării utilităţii sunt circumstanţe care impun
anumite limitări în procesul de obţinere a celui mai înalt nivel posibil de utilitate.
Constângerea bugetară se exprimă prin relaţia:
pxX + pyY = V
unde pxX reprezintă cheltuiala totală pentru bunul X, px fiind preţul unitar al
bunului X, iar pyY reprezintă cheltuiala totală pentru bunul Y, py fiind preţul
unitar al bunului Y. V reprezintă bugetul alocat pentru cumpărarea celor două
bunuri. Prin rearanjarea acestei relaţii se obţine ecuaţia dreptei bugetului:
1 p
Y V x X
px py
 Consumatorul 7

Cantitatea din Y

1 p
Y V x X
px py

Cantitatea din X

Fig. 5.3. Dreapta bugetului

Dreapta bugetului arată locul punctelor determinate de combinaţiile de bunuri

care pot fi cumpărate cu aceeaşi sumă de bani. Dreapta bugetului delimitează
spaţiul bugetului, adică subansamblul puntelor din spaţiul bunurilor care arată
combinaţii de bunuri ce pot fi obţinute de către consumator, ţinând cont de venitul
său şi de preţurile bunurilor (zona haşurată).
Orice creştere a bugetului, preţurile unitare ale bunurilor rămânând
neschimbate, determină deplasarea paralelă a dreptei bugetului spre dreapta. Orice
scădere a bugetului, preţurile unitare ale bunurilor rămânând neschimbate,
determină deplasarea paralelă a dreptei bugetului spre stânga.
Dacă bugetul şi preţul unitar al unui bun rămân neschimbate iar preţul
celuilalt bun se modifică, dreapata bugetului îşi modifică panta, pivotând în jurul
unuia dintre punctele de intersecţie cu axele de coordonate.
Dacă preţurile bunurilor se modifică simultan în aceeaşi măsură, iar bugetul
rămâne neschimbat, panta dreptei bugetului rămâne neschimbată, dreapta
bugetului deplasându-se spre dreapta sau spre stânga.
8 Microeconomie

Echilibrul consumatorului
Obiectivul consumatorului este acela de a maximiza utilitatea. Maximizarea
utilităţii reprezintă procesul de obţinere a celui mai înalt nivel de utilitate din
consumul unor bunuri sau servicii, în condiţiile satisfacerii restricţiei bugetare.
Procesul de obţinere a maximului de utilitate este descris grafic în figura 5.4.

Cantitatea din Y

Ye

U3
U2
U1
Xe Cantitatea din X

Fig. 5.4. Echilibrul consumatorului

Punctul de echilibru al consumatorului (sau atingerea maximului de satisfacţie

posibil cu un buget limitat) este punctul de tangenţă dintre una din curbele de
indiferenţă şi dreapta bugetului. Deoarece în acest punct panta dreptei bugetului
coincide cu panta curbei de indiferenţă, se verifică următoarea condiţie de optim:
p x U mgX
RMSXY  
p y U mgY

Analitic, determinarea optimului consumatorului presupune rezolvarea următoarei

probleme de maximizare cu restricţii:
max U  max U(X, Y)

p x X  p y Y  V
 Consumatorul 9

Modificări ale bugetului

Modificări ale venitului (bugetului), preţurile rămânând constante, antrenează
de obicei modificări ale cantităţii cumpărate. Pentru cea mai mare parte a
bunurilor, o creştere a venitului determină o creştere a consumului, iar o scădere
determină reducerea consumului. Astfel de bunuri se numesc bunuri „normale”
sau „superioare”. În cazul unor bunuri, creşterea venitului antrenează o reducere a
consumului. Astfel de bunuri se numesc bunuri „inferioare”.

Curba consum-venit

Cantitatea din Y

Curba consum-venit

U3
U2
U1
V1 V2 V3
X1 X2 X3 Cantitatea din X

Fig. 5.4. Curba consum-venit

Curba consum-venit indică locul punctelor din spaţiul bunurilor ce corespund

combinaţiilor de bunuri asociate situaţiilor de echilibru corespunzătoare diferitelor
niveluri ale venitului, preţurile bunurilor fiind constante.
Pe măsură ce venitul creşte, preţurile bunurilor X şi Y rămânând constante,
dreapta bugetului se deplasează spre dreapta. Punctele de echilibru se situează pe
curbe de indiferenţă din ce în ce mai depărtate de origine (puterea de cumpărare a
consumatorului creşte). Curba care uneşte aceste puncte de echilibru este curba
consum-venit.
10 Microeconomie

Curbele lui Engel

Curba consum-venit poate servi la obţinerea curbelor lui Engel pentru fiecare bun.
Curba lui Engel pune în evidenţă legătura între cantitatea cumpărată la echilibru
dintr-un bun şi venitul monetar (Christian Lorentz Ernst Engel a fost un
statistician german care a trăit în secolul al XIX-lea).

Cantitatea din Y

Curba consum-venit

U3
U2
U1
V1 V2 V3
X1 X2 X3 Cantitatea din X

Venitul, V

V3

V2

Curba lui Engel pentru bunul X

V1

X1 X2 X3 Cantitatea din X

Fig. 5.5. Curba lui Engel pentru bunul X

 Consumatorul 11

Curba lui Engel şi elasticitatea cererii în funcţie de venit

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ se defineşte ca fiind procentul cu care se

modifică cantitatea cerută la modificarea cu 1% a venitului.
Formula de calcul a elasticitaţii cererii în funcţie de venit este:
Q V
v   
Q V
Pentru variaţii mici ale venitului, formula de calcul utilizată este:
V
 v  f (V) 
f (V)
unde Q = f(V) este ecuaţia curbei lui Engel.

În funcţie de valorile acestui coeficient, se disting următoarele cazuri:

Valori ale coeficientului de elasticitate Clasificarea bunului

a cererii în funcţie de venit

v > 1 superior

0  v  1 normal

v < 0 inferior

De notat că termenii „inferior”, „normal” sau „superior” sunt utilizaţi numai

aici, pentru a descrie elasticitatea cererii în funcţie de venit. Aceşti termeni nu sunt
utilizaţi în nici un alt context, deoarece este posibil ca un bun oarecare să fie
pentru un consumator bun inferior, iar pentru alt consumator bun normal. În plus,
pentru un consumator oarecare, un anumit bun poate fi inferior pentru anumite
valori ale venitului, iar pentru alte valori ale venitului acelaşi bun poate fi normal
sau superior.
Dacă elasticitatea cererii în funcţie de venit este superioară lui 1,
consumatorul va creşte paartea din venitul său consacrată acelui bun atunci când
venitul său creşte (preţul rămânând neschinbat).
12 Microeconomie

Modificări ale preţurilor

Reacţia cumpărătorilor la modificarea preţurilor este, de multe ori, mai

importantă decât reacţia la modificarea venitului. În acest paragraf se presupune
că venitul şi preţul bunului Y rămân constante, în timp ce preţul bunului X scade
(se analizează influenţa modificării preţului asupra cantităţii cumpărate fără a
analiza simultan influenţa modificării venitului).

Curba consum-preţ

Cantitatea din Y

Curba consum-preţ

X1 X2 X3 Cantitatea din X

Fig. 5.6. Curba consum-preţ

Curba consum-preţ indică locul punctelor din spaţiul bunurilor ce corespund

combinaţiilor de echilibru rezultate din variaţii ale preţului, venitul rămânând
nemodificat.
Pe măsură ce preţul bunului X se diminuează, venitul şi preţul bunului Y
rămânând constante, dreapta bugetului pivotează în jurul intersecţiei cu axa
ordonatelor, deplasându-se spre dreapta. Punctele de echilibru se situează pe curbe
de indiferenţă din ce în ce mai depărtate de origine (puterea de cumpărare a
consumatorului creşte). Curba care uneşte aceste puncte de echilibru este curba
consum-preţ.
 Consumatorul 13

Curba cererii

Curba cererii unui consumator individual pentru un anumit bun poate fi

obţinută plecând de la curba consum-preţ, la fel cum curbele lui Engel pot fi
obţinute plecând de la curba consum-venit.

Cantitatea din Y

Curba consum-preţ

X1 X2 X3 Cantitatea din X

Preţul lui X

px1

Curba cererii pentru bunul X

px2
px3

X1 X2 X3 Cantitatea din X

Fig. 5.7. Determinarea curbei cererii

Pe măsură ce preţul bunului X scade, ceteris paribus, cantitatea cerută creşte

(se regăseşte legea cererii prezentată în capitolul 3).
14 Microeconomie

5.3. Sumarul capitolului

În acest capitol:
Este definit consumatorul, elementul central al studiului comportamentului
consumatorului;
Este introdus conceptul de utilitate şi se examinează posibilităţile maximizării
utilităţii;
Este explicat modul în care bugetul poate reprezenta o restricţie a maximizării
utilităţii;
Este prezentat conceptul de utilitate marginală;
Sunt introduse conceptele de curbele de indiferenţă şi hartă a curbelor de
indiferenţă
Este explicată noţiune de rată marginală de substituţie dintre bunuri. Se prezintă
legea diminuarii ratei marginale de substituţie.
Se introduce noţiunea de funcţie de utilitate.
Sunt definite noţiunile de dreaptă a bugetului, ecuaţie a bugetului şi spaţiul
bugetului.
Este explicat modul de determinare a echilibrului consumatorului.
Este determinată curba consum-venit şi curbele lui Engel.
Se introduce noţiunea de elasticitate a cererii în funcţie de venit şi se analizaeză
diferitele situaţii care pot apărea.
Este determinată curba consum-preţ şi este explicat modul de determinare a
curbei cererii.

5.4. Teste grila

1. Atunci când consumi două bunuri x şi y, iar Umgx > Umgy, putem
concluziona că:
a. nu vei cumpăra deloc bunul y
b. nu vei consuma cele două bunuri la cantităţile lor de echilibru
c. vei cumpăra mai mult din bunul x decât din bunul y
d. eşti dispus să plăteşti mai mult pentru bunul x decât pentru bunul y
 Consumatorul 15

2. Pentru a determina curba cererii pieţei pentru un bun, trebuie să:

a. cunoaştem şi curba ofertei pieţei pentru acel bun
b. însumăm cantităţile cerute de către toţi consumatorii la diferite preţuri
c. calculăm cantitatea medie cerută de către toţi consumatorii la diferite preţuri
d. însumăm diferitele preţuri pe care consumatorii sunt dispuşi să le plătească
pentru diferite cantităţi din acel bun

3. Diferenţa între ceea ce consumatorii ar fi dispuşi să plătească pentru un

bun, situaţie reflectată de curba cererii pieţei şi ceea ce ei plătesc efectiv,
situaţie reflectată de preţul pieţei, reprezintă:
a. surplusul consumatorului
b. utilitatea totală a bunului
c. elasticitatea cererii în funcţie de preţ
d. diferenţa între preţul de cumpărare şi preţul de vânzare

4. Dreapta bugetului unui consumator descrie:

a. cantitatea din fiecare bun cumpărată de consumator
b. combinaţiile de bunuri pe care un cumpărator îşi permite să le cumpere
c. toate acele bunuri care nu sunt strict limitate de venitul consumatorului
d. bunuri din afara posibilităţilor de consum ale unui cumpărător

12. Pe piaţă, consumatorul atinge optimul de consum atunci când

combinaţia de bunuri aleasă:
a. conferă utilitate maximă consumatorului şi îi epuizează venitul monetar
b. conferă utilitate maximă consumatorului şi lasă o parte de venit pentru
economisire
c. îl plasează pe consumator la un punct dedesubtul dreptei bugetului
d. conferă cel mai înalt nivel de utilitate consumatorului, fără a lua în
considerare dreapta bugetului
16 Microeconomie

13. Când se consumă o unitate suplimentară dintr-un bun, utilitatea totală se

modifică cu o cantitate egală cu:
a. preţul unităţii suplimentare consumate
b. utilitatea marginală câştigată sau pierdută prin consumul unităţii suplimentare
c. utilitatea medie a tuturor bunurilor consumate
d. utilitatea totală împărţită la numărul unităţilor consumate anterior

14. Pe măsură ce se consumă unităţi suplimentare dintr-un bun, modificarea

utilităţii totale cauzată de fiecare unitate adiţională consumată:
a. scade datorită legii utilităţii marginale descrescânde
b. creşte datorită legii cererii
c. creşte datorită faptului că utilitatea totală creşte
d. scade datorită relaţiei negative dintre preţ şi cantitatea cerută

15. Utilitatea marginală scade atunci când:

a. utilitatea totală rămâne neschimbată pe măsură ce se consumă mai mult dintr-
un bun
b. se consumă mai puţin din toate bunurile
c. se consumă mai mult dintr-un anumit bun
d. utilitatea totală este zero

16. O scădere a venitului consumatorului în condiţiile în care preţurile

rămân constante, determină dreapta bugetului să:
a. efectueze o deplasare paralelă spre origine
b. se rotească spre origine
c. efectueze o deplasare paralelă în exterior
d. se rotească în exterior

17. Când se cumpără doar două bunuri X şi Y, iar preţul lui X se modifică în
timp ce preţul lui Y rămâne neschimbat:
a. raportul relativ al preţurilor se modifică
b. dreapta bugetului se roteşte în jurul unuia dintre punctele de intersecţie cu
axele
 Consumatorul 17

c. raportul de schimb între cele două bunuri se modifică

d. toate cele de mai sus sunt corecte

18. Curba care arată un nivel constant al utilităţii pe măsură ce un individ

consumă diferite combinaţii de bunuri este:
a. dreapta bugetului
b. curba de indiferenţă
c. curba cererii
d. curba utilităţii totale

19. Dacă UMx/px=1,5, UMy/py=3, iar venitul şi preţurile sunt date,

consumatorul ar trebui să:
a. cumpere mai mult Y şi mai puţin X
b. se oprească datorită faptului că a atins echilibrul
c. cumpere mai mult X şi mai puţin Y
d. cumpere numai Y şi deloc X

20. În fiecare punct al unei curbe de indiferenţă:

a. nivelul utilităţii este constant
b. preţurile tuturor bunurilor sunt constante
c. utilitatea marginală a fiecărui bun este constantă
d. venitul consumatorului este constant

21. Atunci când utilitatea marginală este negativă, utilitatea totală:

a. este negativă
b. creşte cu un ritm descrescător
c. atinge punctul maxim
d. scade
18 Microeconomie

5.5. Adevarat sau fals

1. Dacă utilitatea totală obţinută din consumul unor unităţi suplimentare

dintr-un bun creşte, atunci înseamnă că utilitatea marginală creşte şi ea.
a. adevărat
b. fals

2. Surplusul consumatorului este reprezentat grafic ca fiind aria dintre

ordonată şi curba cererii şi sub preţul pieţei.
a. adevărat
b. fals

3. Punctele de pe dreapta bugetului reprezintă toate punctele posibile pe

care le poate alege consumatorul, iar punctele dedesubtul ei nu pot fi
atinse.
a. adevărat
b. fals

4. Dacă toate preţurile cresc cu 10%, iar veniturile monetare sunt indexate
la nivelul preţurilor, astfel încât venitul real rămâne neschimbat, dreapta
bugetului nu se va deplasa.
a. adevărat
b. fals

5. Pentru a determina cât de mult va cumpăra un individ dintr-un bun,

sunt necesare informaţii despre venitul şi preferinţele sale şi depre preţuri.
a. adevărat
b. fals

6. Pe fiecare punct al unei curbe de indiferenţă, unele pachete de bunuri

sunt preferate altora.
a. adevărat
b. fals