Siminiuc Cătălina

Visul constituie o cale de a codifica idealurile și imaginea lumii individuale, aspirațiile secrete.
El este un mijloc de transcendere și un reflex al morții, e amorțire, e începutul decesului și visul
propriu-zis, e activitatea duhului.
În primul rând, realitatea este adevărul suprem, cu care oamenii se confruntă în fiecare zi și
este într-adevăr, mai consistent decât un vis. Deși visurile sunt plăcute, lipsite de griji și îi fac pe
oameni fericiți și îi motivează, acestea nu durează în timp, iar dacă omul este prea concentrat
asupra lor și pierde firul realității devine mult mai apatic și dezamăgit decât și-ar fi dorit
vreodată, însă acestea pot fi o sursă imensă de inspirație și creație.
În al doilea rând, omul trebuie să-și accepte realitatea proprie, chiar dacă este încărcată și de
aspecte negative și nu doar pozitive, precum într-un vis frumos. Desigur, perspectiva asupra
realității depinde de nivelul spiritual și intelectual al fiecărui om, de exemplu, unii oameni își
blamează viața, existența și văd doar aspectele negative, astfel făcându-și zilele amare, dar alți
oameni își apreciază aspectele pozitive din viață, iar pe cele negative le acceptă și încearcă să le
schimbe. Acceptarea realității reprezintă o faptă înțeleaptă a omului. Însă, visurile îl ghidează pe
om, precum în operele lui Eminescu, care a fost considerat un adevărat visător al absolutului, un
eu liric cu aspirații profunde, de neegalat, care datorită visurilor a creat poezii deosebite, care s-
au păstrat atât de vii odată cu trecerea timpului.
Aforismul intră în perfectă armonie cu discursul liric “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu.
Visul, ca eveniment oniric, ca eveniment de cunoaștere este evidentiat prin trecerea eroului de la
ipostază de Dionis la cea de Dan. Visul apare în urma lecturii unei cărți de magie, de astrologie.
Lumile în care vrea sa calatoreasca Dionis sunt “lumi care se formează aievea așa cum le
doresti”. Citind cartea și ascultand cantecul suav al clavirului, “el își închise ochii ca sa viseze în
libertate”. Acest moment are o semnificație crucială. Acum se manifesta refuzul personajului fata
de lumea reala si refugierea acestuia in imaginar, in vis, un vis lucid al minții și al sufletului.
În concluzie afirm cu predilecție că visurile nu trebuie îndepărtate din mintea și sufletul
oamenilor, dar nu trebuie să înlocuiască realitatea, iar atingerea unui echilibru între cele două
adevăruri: veșnic și de-o clipă, reprezintă probabil, împlinirea oricărui om.