CHIMIE GENERALĂ

CURS 4
 Z Denumire Simbol Configuraţie electronică
25 Mangan Mn [Ar] 4s23d5
Configuraţiile electronice ale elementelor 26 Fier Fe [Ar] 4s23d6
27 Cobalt Co [Ar] 4s23d7
28 Nichel Ni [Ar] 4s23d8
29 Cupru Cu [Ar] 4s13d10
Z Denumire Simbol Configuraţie electronică 30 Zinc Zn [Ar] 4s23d10
1 Hidrogen H 1s1 31 Galiu Ga [Ar] 4s23d104p1
2 Heliu He 1s2 = [He] 32 Germaniu Ge [Ar] 4s23d104p2
3 Litiu Li [He] 2s1 33 Arsen As [Ar] 4s23d104p3
4 Beriliu Be [He] 2s2 34 Seleniu Se [Ar] 4s23d104p4
5 Bor B [He] 2s22p1 35 Brom Br [Ar] 4s23d104p5
6 Carbon C [He] 2s22p2 36 Kripton Kr [Ar] 4s23d104p6
7 Azot N [He] 2s22p3 37 Rubidiu Rb [Kr] 5s1
8 Oxigen O [He] 2s22p4 38 Stronţiu Sr [Kr] 5s2
9 Fluor F [He] 2s22p5 39 Ytriu Y [Kr] 5s24d1
10 Neon Ne [He] 2s22p6 =[Ne] 40 Zirconiu Zr [Kr] 5s24d2
41 Niobiu Nb [Kr] 5s14d4
11 Sodiu Na [Ne] 3s1
42 Molibden Mo [Kr] 5s14d5
12 Magneziu Mg [Ne] 3s2
43 Techneţiu Tc [Kr] 5s24d5
13 Aluminiu Al [Ne] 3s23p1 44 Ruteniu Ru [Kr] 5s24d6
14 Siliciu Si [Ne] 3s23p2 45 Rodiu Rh [Kr] 5s24d7
15 Fosfor P [Ne] 3s23p3 46 Paladiu Pd [Kr] 5s24d8
16 Sulf S [Ne] 3s23p4 47 Argint Ag [Kr] 5s14d10
17 Clor Cl [Ne] 3s23p5 48 Cadmiu Cd [Kr] 5s24d10
18 Argon Ar [Ne] 3s23p6 = [Ar] 49 Indiu In [Kr] 5s24d105p1
19 Potasiu K [Ar] 4s1 50 Staniu Sn [Kr] 5s24d105p2
20 Calciu Ca [Ar] 4s2 51 Stibiu Sb [Kr] 5s24d105p3
21 Scandiu Sc [Ar] 4s23d1 52 Telur Te [Kr] 5s24d105p4
22 Titan Ti [Ar] 4s23d2 53 Iod I [Kr] 5s24d105p5
23 Vanadiu V [Ar] 4s23d3 54 Xenon Xe [Kr] 5s24d105p6 = [Xe]
24 Crom Cr [Ar] 4s13d5 55 Cesiu Cs [Xe] 6s1
56 Bariu Ba [Xe] 6s2
57 Lantan La [Xe] 6s25d1
58 Ceriu Ce [Xe] 6s24f2
59 Praseodim Pr [Xe] 6s24f3
60 Neodim Nd [Xe] 6s24f4
61 Prometiu Pm [Xe] 6s24f5
 Z Denumire Simbol Configuraţie electronică
62 Samariu Sm [Xe] 6s24f6
63 Europiu Eu [Xe] 6s24f7
64 Gadoliniu Gd [Xe] 6s24f75d1
65 Terbiu Tb [Xe] 6s24f9
66 Disprosiu Dy [Xe] 6s24f10
67 Holmiu Ho [Xe] 6s24f11
68 Erbiu Er [Xe] 6s24f12
69 Tuliu Tm [Xe] 6s24f13
70 Yterbiu Yb [Xe] 6s24f14
71 Luteţiu Lu [Xe] 6s24f145d1
72 Hafniu Hf [Xe] 6s24f145d2
73 Tantal Ta [Xe] 6s24f145d3
74 Wolfram W [Xe] 6s24f145d4
75 Reniu Re [Xe] 6s24f145d5
76 Osmiu Os [Xe] 6s24f145d6
Z Denumire Simbol Configuraţie electronică
77 Iridiu Ir [Xe] 6s24f145d7
99 Einsteiniu Es [Rn]7s25f11
78 Platină Pt [Xe] 6s14f145d9
100 Fermiu Fm [Rn]7s25f12
79 Aur Au [Xe] 6s14f145d10
101 Mendeleviu Md [Rn]7s25f13
80 Mercur Hg [Xe] 6s24f145d10
102 Nobeliu No [Rn]7s25f14
81 Taliu Tl [Xe] 6s24f145d106p1
103 Lawrenciu Lr [Rn]7s26d15f10
82 Plumb Pb [Xe] 6s24f145d106p2
104 Kurceatoviu Ku [Rn]7s26d25f10
83 Bismut Bi [Xe] 6s24f145d106p3
84 Poloniu Po [Xe] 6s24f145d106p4
85 Astatin At [Xe] 6s24f145d106p5
86 Radon Rn [Xe] 6s24f145d106p6
87 Franciu Fr [Rn]7s1
88 Radiu Ra [Rn]7s2
89 Actiniu Ac [Rn]7s26d1
90 Toriu Th [Rn]7s26d2
91 Protactiniu Pa [Rn]7s2d3
92 Uraniu U [Rn]7s26d15f3
93 Neptuniu Np [Rn]7s26d15f4
94 Plutoniu Pu [Rn]7s25f6
95 Americiu Am [Rn]7s25f7
96 Curiu Cm [Rn]7s26d15f7
97 Berkeliu Bk [Rn]7s26d15f8
98 Californiu Cf [Rn]7s25f10
 Sistemul periodic al elementelor

Sistemul periodic al elementelor a fost elaborat pe baza a 3 idei fundamentale care s-au dezvoltat în

timp:

- tendinţa găsirii unei clasificări naturale a elementelor

- certitudinea că există o legătură strânsă între o mărime fundamentală, caracteristică fiecărui element

şi comportarea chimică a elementului respectiv

- existenţa unei periodicităţi a proprietăţilor elementelor

Aceste idei au fost sintetizate pentru prima dată de Mendeleev, care a întocmit un tabel al elementelor (în

1869), din care a rezultat (în 1871) sistemul periodic apropiat de forma actuală.
Sistemul periodic al elementelor
 Elementele sunt grupate pe 18 coloane numite grupe şi 7 linii orizontale numite perioade.

Perioade:

- prima perioadă: conţine doar 2 elemente, hidrogenul şi heliul.

- a 2-a şi a 3-a perioadă conţin fiecare 8 elemente

- a 4-a şi a 5-a perioadă conţin fiecare 18 elemente

- a 6-a perioadă conţine 32 elemente. Din această perioadă, o serie de 14 elemente este plasată în partea
inferioară a sistemului periodic. Această serie de elemente cuprinsă între lantan (La, Z = 57) şi hafniu (Hf, Z =
72) poartă denumirea de lantanide sau pământuri rare.

- a 7-a perioadă este incompletă, dar se presupune că ar conţine tot 32 elemente. Din această perioadă, o
serie de 14 elemente este plasată în partea inferioară a sistemului periodic. Această serie de elemente poartă
denumirea de actinide.
 Grupe:

- grupa 1: atomii elementelor din grupa 1 au electronul distinctiv în orbitalul s al ultimului nivel
electronic. Elementele din această grupă sunt denumite „metale alcaline”. Configuraţie: ns1

- grupa 2: atomii elementelor din grupa 2 au 2 electroni în orbitalul s al ultimului nivel electronic.
Elementele din această grupă sunt denumite „metale alcalino-pământoase”. Configuraţie ns2

Grupa 1 + Grupa 2 = blocul s (proprietăţile lor sunt determinate de prezenţa electronului distinctiv în
orbitalul s al ultimului nivel energetic).

- grupa 13: atomii elementelor din grupa 13 au 3 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi
unul într-un orbital p (electronul distinctiv). Configuraţie ns2np1

- grupa 14: atomii elementelor din grupa 14 au 4 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi
2 într-un orbital p. Configuraţie ns2np2
- grupa 15: atomii elementelor din grupa 15 au 5 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi 3 într-
un orbital p. Configuraţie ns2np3
- grupa 16: atomii elementelor din grupa 16 au 6 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi 4 într-
un orbital p. Configuraţie ns2np4
- grupa 17: atomii elementelor din grupa 17 au 7 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi 5 într-
un orbital p. Configuraţie ns2np5
- grupa 18: atomii elementelor din grupa 18 au 8 electroni pe ultimul nivel energetic, 2 într-un orbital s şi 6 într-
un orbital p. Configuraţie ns2np6 – Configuraţie stabilă
Grupa 13 + 14 + 15 + 16 + 17 + 18 = blocul p (proprietăţile lor sunt determinate de prezenţa electronului
distinctiv în orbitalul p al ultimul nivel energetic)
Grupa 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10 + 11 + 12 = blocul d sau metale tranziţionale (proprietăţile lor sunt
determinate de prezenţa electronului distinctiv în orbitalul d al penultimului nivel energetic)
Lantanidele + Actinidele = blocul f (proprietăţile lor sunt determinate de prezenţa electronului distinctiv în orbitalul f al
antepenultimului nivel energetic)
 Proprietăţi fizice periodice
Raza atomică – este determinată de numărul de straturi
electronice. Adăugarea unui nou strat electronic duce la mărirea
considerabilă a razei atomice.

Astfel, în grupele principale raza atomică va creşte de sus

în jos, deoarece cu cât coborâm în grupă creşte numărul de straturi
electronice, deci şi raza atomului.

În perioadă, razele atomice scad de la stânga la dreapta.

Într-o perioada numărul de straturi electronice rămâne acelaşi, în
schimb creşte numărul atomic Z (nr. de protoni din nucleu). Astfel,
pe măsură ce ne deplasăm de la stânga la dreapta forţele de atracţie
dintre nucleu şi învelişul de eletroni cresc, deci raza atomilor
scade.
Razele atomice [în pm] ale elementelor din grupele principale
 Raza ionică – prin îndepărtarea electronilor din atomii metalelor rezultă ioni cu sarcini pozitive
(cationi). Cationii au raza mai mică decât atomul din care provin. Prin acceptarea de electroni atomii
nemetalelor formează ioni. cu sarcini negative (anioni). Anionii au raza mai mare decât atomul din care provin.
În grupă, raza anionilor şi cationilor creşte de sus în jos, odată cu creşterea numărului de straturi
electronice.

In perioadă, razele anionilor scad de la stânga spre dreapta iar razele cationilor scad de la stânga spre
dreapta.

Mărimile relative ale cationilor, anionilor şi atomilor din care provin

 Densitatea elementelor (ρ) se defineşte ca fiind raportul dintre masa atomică şi volumul atomic (atom-
gram/cm3).

Aceasta creşte în grupe de sus în jos, odată cu creşterea numerelor atomice Z, iar în perioade, aceasta
creşte de la extremităţi spre centrul sistemului periodic (grupa 9). Metalele sunt clasificate în metale uşoare,
adică cu densitate până la valoarea de 5atom-gram/cm3 şi grele cu ρ > 5 atom-gram/cm3. Elementul cu cea mai
mică densitate este Li (ρ = 0.53at-g/cm3), iar cel mai greu metal este Os (ρ = 22.6 at-g/cm3).

Densitatea elementelor
 Temperaturile de topire (p.t.) (temperaturile necesare pentru a trece substanţele din stare solidă în stare
lichidă) şi temperaturile de fierbere (p.f.) (cantităţile de căldură necesare pentru a trece substanţe lichide în stare
de vapori) variază periodic deoarece depind de caracteristicile atomilor (volum, sarcină, etc.). Atomii
elementelor cu volum mic, care se leagă covalent (puternic) se topesc la temperaturi mai ridicate decât atomii cu
volum mare care se leagă ionic. În perioade, temperaturile de topire şi temperaturile de fierbere cresc la
extremităţi, către grupa a 14 şi în grupele 3 –12 cresc cu Z.

Temperaturile de topire și respectiv de fierbere ale elementelor

 Energia de ionizare – reprezintă energia necesară pentru eliminarea unui electron al atomului, de pe
nivelul energetic superior. Cele mai mici energii de ionizare le au elementele din grupa 1 (metalele alcaline), iar
cele mai mari energii de ionizare le au gazele rare.

În grupă, energia de ionizare scade de sus în jos. Cu cât ne deplasăm în jos în grupă cu atât numarul
straturilor electronice creşte şi acestea sunt tot mai îndepărtate de nucleu. Forţele de atracţie dintre nucleu şi
ultimul nivel energetic devin din ce în ce mai reduse, astfel energia de ionizare scade.

Variaţia energiei de ionizare primară funcţie de numărul atomic Z

 Energia de ionizare – reprezintă energia necesară pentru eliminarea unui electron al atomului, de pe
nivelul energetic superior. Cele mai mici energii de ionizare le au elementele din grupa 1 (metalele alcaline), iar
cele mai mari energii de ionizare le au gazele rare.

În grupă, energia de ionizare scade de sus în jos. Cu cât ne deplasăm în jos în grupă cu atât numarul
straturilor electronice creşte şi acestea sunt tot mai îndepărtate de nucleu. Forţele de atracţie dintre nucleu şi
ultimul nivel energetic devin din ce în ce mai reduse, astfel energia de ionizare scade.

Variaţia energiei de ionizare primară funcţie de numărul atomic Z

 Proprietăţile chimice periodice
Electronegativitatea şi electropozitivitatea sunt proprietăţi calitative ale elementelor, care sunt greu de
definit cantitativ. Ele exprimă tendinţa atomilor elementelor de a atrage sau ceda electroni, transformându-se în
ioni negativi şi respectiv ioni pozitivi.

Elementele din grupa a 18-a au stratul electronic exterior complet ocupat, ceea ce le asigură o mare
stabilitate chimică. Ele nu tind să formeze ioni sau combinaţii.

Elementele celorlalte grupe tind să se transforme în ioni cu configuraţie electronică de gaz inert, pe
calea cea mai scurtă: elementele cu puţini electroni în stratul exterior, cedează uşor aceşti electroni trecând în
ioni pozitivi iar cele cu mulţi electroni, acceptă electroni, trecând în ioni negativi.

Electronegativitatea care este în opoziţie cu electropozitivitatea creşte în perioade de la stânga la dreapta

şi în grupe, de jos în sus. Cele mai electronegativ element este fluorul iar cel mai electropozitiv element este
franciul.
Variaţia electronegativității în sistemul periodic
 Elementele electronegative se numesc nemetale, trec uşor în ioni negativi, în stare elementară sunt
gazoase sau uşor volatile, rele conducătoare de căldură şi electricitate şi sunt plasate în colţul din dreapta sus al
sistemului periodic.

Elementele electropozitive, numite metale, au toate caracteristicile nemetalelor, numai în sens opus.
 Valenţa elementelor prezintă capacitatea lor de combinare cu alte elemente. Valenţa maximă a unui
element este numărul maxim de atomi de hidrogen sau echivalenţi ai acestuia, cu care elementul respectiv se
poate combina. Valenţa 8 este atinsă în puţine combinaţii: RuO4, OsO4, OsF8, XeF8. În combinaţii de două
elemente nu apar valenţe mai mari de 8.

Valenţa pozitivă este caracteristică elementelor grupelor principale 1, 2, 13, valenţa negativă grupelor 14
– 17.

Metalele tranziţionale sunt aproape toate polivalente; în stare de valenţă superioară au comportament de
nemetale iar în cea inferioară, de metale.
 Starea (numărul) de oxidare (N.O.) a unui element este sarcina electrică, reală sau formală, pe care o are
elementul respectiv, într-o combinaţie chimică. Ea substituie noţiunea de valenţă şi este mai bine definită.

Ţinând cont de electroneutralitatea combinaţiilor, numerele de oxidare ale atomilor se stabilesc empiric
după următoarele reguli:

• N.O. = 0, pentru atomii din substanţele elementare, deoarece moleculele acestora se formează prin participare
cu electroni şi nu prin transfer de electroni între atomi;

• N.O. al ionilor monoatomici, în substanţele ionice, este egal cu numărul electronilor primiţi sau cedaţi;

• N.O. al atomilor, în combinaţii covalente, se atribuie începând cu elementul cel mai electronegativ.

Suma stărilor de oxidare maxime, în valoare absolută pozitive şi negative, în cazul elementelor care apar
în mai multe stări de oxidare (exclusiv hidrogenul), este egală cu 8.
 Semnul sarcinii electrice atribuite elementului depinde de electronegativitatea celuilalt element din
combinaţie. De exemplu: clorul este în stare de oxidare negativă (-1) în NaCl şi pozitivă (+1) în Cl2O. Fluorul şi
oxigenul sunt electronegative în toate combinaţiile şi au stările de oxidare (-1) şi respectiv (-2).

Metalele de tip s posedă o sigură stare de oxidare, corespunzătoare cu numărul grupei. La metalele de
tip p stările de oxidare pe care le manifestă diferă între ele prin două unităţi, iar la metalele tranziţionale d,
stările de oxidare diferă între ele printr-o unitate.
 Aciditatea (caracterul acid) şi bazicitatea (caracterul bazic) adică tăria (gradul de disociere) acizilor şi
bazelor variază paralel cu electronegativitatea în cazul acidităţii şi paralel cu electropozitivitatea în cazul
bazicităţii.

În perioade bazicitatea hidroxizilor scade iar aciditatea oxiacizilor creşte, de la stânga la dreapta. În
grupă, caracterul acid al hidracizilor creşte de sus în jos, iar cel al oxiacizilor scade de sus în jos. Astfel, NaOH –
bază tare, Mg(OH)2 – bază slabă, Al(OH)3 – caracter amfoter, iar H2S – acid slab şi HCl – acid tare. HF este un
acid mai tare decât HCl, H2SO4 este un acid mai tare decât H6TeO6 (acidul teluric).

Elementele de tip d, din cauză că apar în mai multe stări de valenţă, nu se supun acestor reguli. În stările
de valenţă inferioare, ele au un caracter bazic iar în cele superioare, un caracter acid.