Cum erau imaginate popoarele în Antichitate?

-popoarele naturale-

a) Herodot

Herodot este considerat a fi primul etnograf, merit nominal pe care și-l adjudecă
datorită influenței sale, pâ nă astă zi valabilă , întru-înțelegerea și descrierea lumii.
Lucrarea sa de bază , Istoriile se axează în marea ei majoritate pe conflictul dintre greci și
perși, care, așa cum el lasă de înțeles, reprezintă printre altele o încleștare a două
civilizații profund diferite, distincte între ele datorită tradițiilor, obiceiurilor, sau
credințelor. Prin urmare, Herodot apelează nu doar la prezentarea propriu-zisă a
ră zboaielor greco-persane, ci și la aspecte culturale, care conturează o imagine de
ansamblu a popoarelor lumii cunoscute. Cu alte cuvinte, Herodot, pă rintele istoriei, lasă
ca moștenire nu doar o prezentare liniară a ră zboaielor medice, ci și o prezentare a
locurilor stră bă tute în ale sale că lă torii.

Este de remarcat faptul că Herodot aduce aminte de două unită ți ale locurilor de el
stră bă tute, anume poporul (gr. ethnos) și subdiviziunea lui, tribul (gr. ghenos), care
uneori se diferențiază prin anumite tră să turi culturale specifice. Conform lui Herodot,
popoarele se disting prin două caracteristici esențiale, zona geografică și cultura, cu
toate că nu respinge ideea migrației popoarelor dintr-un loc în altul. Astfel, istoricul grec
atribuie exonime popoarelor în funcție de arealul geografic ocupat de acestea. În plus,
fiecare popor vorbește o anumită limbă , și evident, are tradiții și obiceiuri specifice.

Un fapt și mai important a descrierii lui Herodot constă în conștientizarea firului

liniar al unui popor, care apare, se dezvoltă și într-un final poate dispă rea, fie sub
propria lui apă sare, fie datorită unor împrejurimi externe. Legat de primul aspect, cel al
genezei popoarelor, istoricul nu ezită să apeleze la legende ori mituri fondatoare în
fruntea că rora se regă sesc eroi renumiți, ce stau la baza unor linii genealogice prin
intermediul că rora sunt explicate descendența și autoritatea vă dită a familiilor ce își
exercită controlul asupra poporului prin autoritate. În plus, de multe ori în completarea
relată rilor genealogice, Herodot explică geneza unor popoare prin că să torii mixte. În
fine, legat de dispariția popoarelor, istoricul grec nu ezită să afirme că spațiile ocupate
de popoarele vremurilor sale au fost precedate de altele, care au lă sat în urma lor
influențe lingvistice, îndeosebi vizibile în plan geografic.
 La toate aceste aspecte, Herodot aduce în discuție încă un lucru interesant, însă nu la
fel de definitoriu pentru descrierea unui popor, anume regimul politic. Așadar, pierderea
independenței unui popor în favoarea unui alt popor nu duce în mod concret la
dispariția celui dintâ i, lucru pe care istoricul grec l-a reperat cu ușurință . Acest lucru se
datora în genere politicii Imperiului Persan, care după cum bine știm, nu dorea
decimarea popoarelor cucerite, câ t supunerea și cooperarea lor.

b) Urmașii lui Herodot.

Pe linia deschisă de Herodot, urmașii lui au construit teorii ce stau și astă zi la baza
înțelegerii și distingerii popoarelor. Cu toate acesta, nu toți descendenții pă rintelui
istoriei au fost întru-totul de acord cu cele afirmate de el, deoarece au apă rut pe de o
parte prejudecă ți la adresa abordă rii sale parțiale (care își aveau originea în poziția lui
umilă și în deschiderea că tre modelul persan de cooptare a tradițiilor popoarelor
cucerite), câ t și puncte slabe ale descrierilor sale. Referitor la acestea din urmă , deși într-
adevă r un popor prezintă un set de caracteristici proprii precum limba, religia, tradițiile
sau obiceiurile, ele nu pot constitui un popor ca atare, ci mai degrabă reprezintă o
identitate a unui grup etnic în comparație cu un altul. Această idee a fost infirmată de
că tre Pliniu ce Bătrân, care a considerat că aceste seturi de valori culturale, împreună cu
delimită rile spațiale, reprezentau în fapt factori concreți de delimitare a popoarelor.

Prin urmare, romanii, puternic antrenați de un spirit al obiectivită ții, stricteții și

ordinii, au renunțat la ambiguită țile stâ rnite de descrierile lui Herodot, în favoarea
catalogă rii stricte în funcție de arealul geografic. Astfel, de exemplu, toate populațiile de
la nord de Dună re erau numite șciți, cu toate că în realitate arealul respectiv era populat
de entită ți diferite prin tradiții, limbă , obiceiuri sau religii. Abordarea urmașilor lui
Herodot era așadar una generală în acest caz, obiectivă și privată de descrieri specifice
lui Herodot, ce puteau fi imprecise ori lipsite de acuratețe.

Mai mult de atâ t, lui Herodot i-au fost puse la îndoială ideile sale privind procesele de
etnogeneză ale popoarelor. De exemplu, același Pliniu contrazice în chip vă dit ideea
conform că reia un popor poate dispă rea, el considerâ nd mai degrabă că un popor poate
fi înlocuit cu un altul, înlocuire care însă nu duce la dispariția propriu-zisă a unui popor,
ci la perpetuarea acestuia sub formă optimizată sau inovativă . Altfel spus, un popor își
poate schimba numele, obiceiurile sau tradițiile, dar nu poate dispă rea.