22 Kara Panaghia New 10

„Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti. Amin!”.

Privirea Ta linistita si blanda sufletul meu n-o poate uita

Pastrati-L pe Domnul in inima de-a lungul vietii si El va va pastra pentru vesnicie. Arh. Ioan Krestiankin
Ascultarea intemeiata pe iubire

Unde poate duce ascultarea întemeiată pe iubire.

Principiul „a iubi – a asculta” e unul universal, lucrător atât în mănăstire, cât şi în familie.
Viaţa mea împreună cu bătrânul Iosif, închinată unuia dintre cei mai cunoscuţi părinţi athoniţi din secolul
al XX-lea, arată în chip minunat unde poate duce ascultarea întemeiată pe iubire.
Principiul „a iubi – a asculta” e unul universal, lucrător atât în mănăstire, cât şi în familie.
Când te apuci de ceva să-ți faci sfânta cruce și să zici aceste trei cuvinte mari, fără
să stai prea mult pe gânduri, iar Dumnezeu îți va da putere!

Cum poate un om să devină hotărât, să știe ce trebuie să facă?

Să-L întrebe pe Dumnezeu ce să facă și să-I ceară și hotărâre. Nu există altă metodă. Altminteri, vom fi
hotărâți o lună și, după o lună putem cădea mai rău decât înainte. Asta e o lucrare a vrăjma șului când
pornim la o treabă fără Dumnezeu. Fără El nu putem face nimic. Nimic!
Și să pornim de acolo de unde suntem, din neputin ța noastră, și nu din înăl țimile dorin țelor noastre. Un
creștin adevărat își face crucea toată ziua, în tot locul și la toată treaba. De ce? Tocmai pentru a porni cu
Dumnezeu și cu puterea Lui de la neputin ța noastră. Noi ne mirăm că nu putem ceva. Ăsta e un semn de
necredință. Ar trebui să ne mirăm că ne trece prin cap să facem ceva fără ajutorul lui Dumnezeu!
Așadar, omule, să-ți faci sfânta cruce și să zici:  „Dă-mi, Doamne, hotărâre!“. Și să nu ne mai gândim mult
dacă suntem sau nu hotărâți, ci să strigăm mereu la Domnul ca să fim cu El și în El!
Monahia Siluana Vlad
Extras din Meșteșugul bucuriei, Ed. Doxologia, Iași, 2009

Cu blîndeţe spune cuvîntul: Mîntuieşte-mă!”

„Totul se rezolvă de la sine dinaintea feţei încordate.”
Mircea Vulcanescu

Pastrati-L pe Domnul in inima de-a lungul vietii si El va va pastra pentru vesnicie. Arh. Ioan Krestiankin

Pastrati-L pe Domnul in inima de-a lungul vietii si El va va pastra pentru vesnicie. Arh. Ioan
Krestiankin

'Doamne, Tu m-ai creat vorbind cu mine, / Și eu mă nasc vorbind cu Tine'

 Vinovaţi suntem de suferinţele nevinovaţilor copii
http://www.parohialipanesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=143:acatistul-pentru-cei-
adormiti&catid=34&Itemid=255

 Condacul 3
      Vinovaţi suntem de necazurile lumii, de suferinţele făpturilor necuvântătoare şi de suferinţele
nevinovaţilor copii, fiindcă, prin căderea omului, s-au distrus fericirea şi frumuseţea făpturii. Tu, Cel mare
dintre suferinzii cei nevinovaţi, Tu singur ai puterea de a ierta tuturor, deci iartă şi întoarce lumii fericirea
pe care a avut-o, ca şi cei morţi şi cei vii să afle pacea, strigând: Aliluia!

A sărăcit ca noi să ne îmbogățim

Să ne aducem ca roade pe noi înșine, zidirea cea mai de preț și cea mai firească a lui Dumnezeu, să
redăm chipului „chipul”, să ne cunoaștem valoarea, să ne cinstim prototipul, să înțelegem puterea tainei
și din ce pricină a murit Hristos.

Să ne facem asemenea lui Hristos, pentru că și Hristos S-a făcut asemenea nouă, să ne facem pentru
Acesta dumnezei, deoarece și Acela S-a făcut pentru noi om; a primit ceea ce era de nimic, ca să ne dea
lucrul cel mai bun, a sărăcit ca noi să ne îmbogățim cu sărăcia Lui, a luat chip de rob, ca să ne desfătăm
de libertate, ca să ne înălțăm. A răbdat ispite, ca noi să biruim, a răbdat necinste, ca noi să ne înălțăm, a
murit ca să ne mântuiască, S-a înălțat din mormânt, ca să ne tragă spre Sine, pentru că păcatul a făcut
din noi stârvuri.

Sfântul Grigorie Teologul, Predici ale Sfinților Părinți la duminicile de peste an, Ed. Egumenița, 2009
CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU A PRIMI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Pilda evangheliei de astăzi s-a tălmăcit de atâtea ori şi se va mai tălmăci. Se va mai explica cum e cu
sămânţa, cu fiecare parte a pământului: unul ca drumul, altul pietros, altul îmburuienat şi altul pregătit
pentru a primi cuvântul. Ceea ce aş vrea să avem în vedere de data aceasta este, în primul rând,
căutarea cuvântului lui Dumnezeu. Iar în al doilea rând, cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie primit pe un
teren pregătit. Înainte de a asculta, de a citi din Sfintele Scripturi, trebuie să ne pregătim.
Pregătirea nu constă numai în a fi atenţi. Nu, este mai mult, căci înainte de a a fi atenţi, trebuie să ne
înmuiem inima, să nu mai fie de piatră. Şi ne înmuiem inima în timp. Până atunci, de multe ori sămânţa
bună cade în sufletul nostru şi apoi piere, pentru că nu poate prinde rădăcini în inima noastră de piatră.

Majoritatea dintre noi am devenit nesimţitori pentru că am fost prea mult răniţi, prea mult încercaţi, dar în
afara lui Dumnezeu. Pentru că, dacă am fi fost răniţi în Dumnezeu, rana aceasta ar fi făcut inima noastră
mai simţitoare.

Apoi inima noastră trebuie pregătită şi în sensul de a deveni curată. Întâlnesc oameni cuminţi şi
inteligenţi, care citesc Sfintele Scripturi, dar care le răstălmăcesc după inima lor. Nu mai seamănă deloc
cu ceea ce a vrut să spună Hristos şi Sfinţii Apostoli, şi nici cu ceea ce spune Biserica. Ei au înţeles
altceva, pentru că în inima lor cuvântul lui Dumnezeu a întâlnit şi altfel de mediu. De aceea inima trebuie
să fie curată, şi la aceasta ajungem prin spovedanie.

Aceasta ar trebui să fie preocuparea noastră: cum să ne pregătim sufletele ca să primească cuvântul lui
Dumnezeu, sămânţa cea bună. Pentru că, după aceea, totul va merge de la sine. Viaţa noastră va fi plină
de bucurie ca un câmp înflorit. Nu știu dacă aţi observat vreodată că pământul se bucură nu când
sămânța ajunge la pârgă, ci când a înflorit. Înainte de a face fapta bună, cuvântul lui Dumnezeu ne umple
inima. Dacă nu ni s-a umplut inima de bucurie, de acolo nu va ieşi roadă. Dar dacă va fi bucurie, atunci
vom da și altora. Sufletele noastre vor fi preocupate de atâtea lucruri frumoase, încât chiar numai
preocuparea aceasta ne va umple de fericire. Gândiţi-vă dumneavoastră la o nuntă.

Cred că chiar nunta în sine nu e atât de importantă pentru miri, fiindcă mai mult decât nunta este
pregătirea pentru ea. Tot ceea ce înseamnă pregătirea aceasta aduce multă bucurie, atunci când mirii se
gândesc la fiecare lucru, la fiecare întâlnire, când se gândesc până și la fiecare zâmbet de pe faţa
celuilalt.

Iubiţii mei, a fi cu Hristos înseamnă a avea tot timpul în suflet sămânţă bună. Şi iată ce sămânţă este
aceasta: cea care ne înrudeşte cu cerul, cea care ne face dumnezei. Preocuparea de a primi cuvântul lui
Dumnezeu în inima noastră deja începe să ne aducă roadă, anume bucuria viețuirii cu Hristos. Aşa încât
dorinţa de a fi mai adevărat cu Hristos devine tot mai mare, dorinţa de-a urca cu Hristos pe Cruce devine
tot mai arzătoare. Vom înţelege cuvintele Mântuitorului: „Am să Mă botez cu un Botez”, adică Botezul
sângelui, „şi cu dor doresc să Mă botez”. Aceasta este îngemănarea noastră cu cerul, aceasta este
înrudirea noastră cu Dumnezeu, aceasta este cea mai înaltă, cea mai frumoasă nuntă pentru care
sufletul nostru se poate pregăti: a participa la nunta Mirelui ceresc, la care nu suntem nuntaşi, ci sufletul
nostru devine însoţitor al lui Dumnezeu, înrudindu-se cu El. De aceea, iubiţii mei, nu numai că în viața
aceasta omul nu se va plictisi trăind cu Dumnezeu şi pregătindu-se pentru apropierea de El, ci nu-i va
ajunge viaţa de aici ca să poată fi pregătit cu adevărat pentru întâlnirea și împărtăşirea cu Dumnezeu.

Fragment din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXI-adupă Rusalii (Pilda semănătorului), 11
octombrie 2015.

Mare muceniță Filoftee

Cine are i se va da, cine nu are, si ceea ce are se va lua de la el.

Cat timp nu-mi cunosc inima mea si nu pot sta nici macar in fata ei, nu pot sta nici in fata lui
Dumnezeu.

Dar am vazut ca : “nu uram decat ceea ce cunoastem”

DIALOGUL

'Doamne, Tu m-ai creat vorbind cu mine, / Și eu mă nasc vorbind cu Tine'

Dialogul este însăși liturghia.

Ființa liturghiei este dialogul iubirii dumnezeiești.

Acest dialog neamestecat

"'Doamne, Tu m-ai creat vorbind cu mine, / Și eu mă nasc vorbind cu Tine'. Acest dialog neamestecat, dar
în 'înrudire de chip', este taina misticii cre știne. Dialogul este însă și liturghia. Fiin ța liturghiei este dialogul
iubirii dumnezeiești. Chipurile vie ții în sine sunt iubire-dar, ritual-mi șcare, liturghie-răspuns" (Ierom.
Ghelasie Gheorghe).
https://www.facebook.com/ghelasiegheorghe/posts/1040238076628696

Trezvia – pentru ca Domnul sa vorbeasca inimilor, in locul meu

Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui.

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul, lui voi spune scarbele mele

Lucrăm şi ascultăm înlăuntrul nostru rugăciunea.

Da, poţi fi fără gânduri. Vezi ce spun Sfinţii Părinţi: „Când simţirea, mintea şi voia se unesc, atunci
aceasta putere se adună în inimă.” Pentru o viaţă duhovnicească trebuie o inimă trează. Iar inima este
trează atunci când omul lucrează din inimă, atunci ea se încălzeşte. Întotdeauna neîncetat se încălzeşte,
întotdeauna se înflăcărează. Mereu aşa, toate, fiecare lucrare! Faceţi totul din inimă.

Eh, dar când se ivesc pe neaşteptate talazurile luptei, ne copleşesc gândurile cu griji de tot felul! Atunci
trebuie să alergăm degrabă acolo, acasă, cum spune Domnul, şi să tăcem. Pentru că nu putem să
alungăm de îndată gândurile, să tăcem. Să tăcem. Nu trebuie să ne gândim la acestea. Are Domnul
socoteala Sa, ştie ce putem şi ce nu putem. Şi, atunci când tăcem, ne smerim. Atunci trebuie să-i dăm de
lucru minţii noastre, căci a învăţat să rătăcească. Să-i dăm minţii de lucru să se roage. Să se roage din
inimă! Şi atunci aşa, treptat, să ne deprindem să ne rugăm şi rugăciunea ni se face obicei, ca orice
lucrare, pe care o înveţi şi apoi, fără să te mai gândeşti la ea, mâinile lucrează, şi se împlineşte lucrul.
Aşa şi rugăciunea, treptat. Apoi ajunge deprindere. Aşa că roagă-te înlăuntrul tău, fără cuvinte, iar când
Domnul va vedea osteneala, cum Îl căutăm din inimă şi dorim să fim cu El în veci, nedespărţiţi, atunci El
ne dă puterea Harului, şi inima se va ruga apoi neîncetat. Lucrăm şi ascultăm înlăuntrul nostru
rugăciunea.
Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, pp. 45-46

" La vreme de ispită cel slab caută pe cine să dea vina, cel puternic îl caută pe Dumnezeu."
- Sfântul Ioan Gură de Aur

KAREMI

Căci nu e nici o putere care să se poată împotrivi iubirii.

Căci nu e nici o putere care să se poată împotrivi iubirii. Iubirea este putere nebiruită, căci Dumnezeu
este Iubire.

Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed. Predania

Maică Preacurată, pururea Fecioară, sufletul din mine nu-l lăsa să piară
„Eu sunt Chezașa celor păcătoși inaintea Fiului meu, care m-a încredin țat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”.

KAREMI [ SPERIETURA ]
Dragostea „mai mica”

Sfanta mamelor e un copil

Doamne, te rog să aduci pe cineva bun în viața celor singuri

"Doamne, te rog să alini toate sufletele rănite, să aduci pe cineva bun în via ța celor singuri, să umpli cu
iubire toate inimile care au uitat să iubească, să ușurezi povara celor care au necazuri și să-i aju ți pe
aceia care nu au putere să ierte!
Amin!"

El pur şi simplu ne iubeşte

Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că suntem buni, Dumnezeu este milostiv faţă de noi nu pentru că
merităm milă sau dragoste: El pur şi simplu ne iubeşte.
Din Mitropolitul Antonie de Suroj
https://www.facebook.com/lozan.natalia.7/posts/
pfbid0SHHaR998kGsyPn9XALSnLoymuGtc3Qb3nxRBQfNYj22W2PEubgooJMvEB2hJ4qT2l
Trauma – Vocea nerostita

Trauma nu este evenimentul, ci răspunsul corpului la ceea ce ni se întâmplă, în absența

unui martor empatic.

Martor empatic = un cineva de la care astepti si vrei sa primesti (esti receptiv, deschis)
sa primesti raspuns
a carui Prezenta iti ofera un ecou

NB Trupul meu e „martorul” meu, e copilul meu mai mic; orice traiesc traiesc cu el, e primul martor
empatic inaintea lui Dummnezeu

De fapt, se întâmplă în primul rând în corp

Trauma nu este evenimentul, ci răspunsul corpului la ceea ce ni se întâmplă, în absența unui martor
empatic.
Salvarea, așadar, se găsește în corp. „Cei mai mulți oameni se gândesc la traume ca la o problemă
«mentală», chiar ca la o «tulburare a creierului». Cu toate acestea, trauma este ceva ce se întâmplă și în
corp.“ De fapt, se întâmplă în primul rând în corp. Stările mentale asociate cu trauma sunt importante, dar
sunt secundare. Corpul inițiază, spune el, iar mintea îl urmează. Astfel, discuțiile raționale sau
introspecțiile nu pot vindeca astfel de experien țe.
Terapeutul trebuie să învețe să audă „vocea nerostită“ a corpului, ca să î și poată îndruma clien ții în
siguranță să se audă și să se vadă pe sine.
Cheia vindecării, susține el, se află în „descifrarea acestui tărâm nonverbal“.
Situațiile potențial traumatizante induc stări de excita ție fiziologică ridicată, dar fără libertatea persoanei
afectate de a exprima și de a trece peste aceste stări: pericolul fără posibilitatea de a lupta sau de a fugi
și, ulterior, fără posibilitatea de a se „scutura“, a șa cum ar face un animal sălbatic în urma unei întâlniri
înfricoșătoare cu un prădător.
Ceea ce etologii numesc imobilitate tonică – paralizia și blocajul fizic și emoțional care caracterizează
reacția universală de neputință în fața unui pericol mortal – ajunge să î ți domine via ța și comportamentul.
Suntem „înțepeniți de frică“.

La om, spre deosebire de animale, starea de blocaj temporar devine o trăsătură pe termen lung.
Supraviețuitorul, subliniază Peter Levine, poate rămâne „blocat într-un fel de purgatoriu, fără a se putea
reimplica pe deplin în viață“.

Rușinea, depresia și dezgustul de sine

În circumstanțe în care ceilalți nu simt mai mult decât o amenin țare u șoară sau chiar o provocare care
trebuie înfruntată, persoana traumatizată experimentează amenin țarea, teama și apatia mentală/ fizică,
un fel de paralizie a corpului și a voin ței. Rușinea, depresia și dezgustul de sine urmează unei astfel de
neputințe instituite. Manualul de diagnosticare și statistică a tulburărilor mentale  (DSM) al Asociației
Americane de Psihiatrie „se ocupă de categorii, nu de durere“, după cum incisiv punctează psihiatrul și
cercetătorul Daniel Siegel. Peter Levine sus ține că trauma nu poate fi redusă la trăsăturile de
diagnosticare compilate de DSM sub denumirea de PTSD, tulburare de stres posttraumatic.

Trauma nu este o boală, subliniază el, ci mai degrabă O EXPERIENȚĂ UMANĂ

izvorâtă din instinctele de supraviețuire.

Trauma nu este o boală, subliniază el, ci mai degrabă o experiență umană izvorâtă din instinctele de
supraviețuire.
 Accesarea exprimării libere, chiar dacă atent gradate, a reac țiilor noastre instinctive va permite eliberarea
din starea traumatică.

Urmează bunătatea, restaurarea vitalității

Urmează bunătatea, restaurarea vitalită ții. Ea izvoră ște din interior. „Trauma este un factor de viață“, scrie
Levine. „Ea nu trebuie, însă, să fie o condamnare pe via ță.“

În suferința noastră se află și mântuirea noastră

Aceleași sisteme psiho-fiziologice care guvernează starea traumatică mediază și sentimentele

fundamentale de bunătate și acceptare.

În suferința noastră se află și mântuirea noastră. După cum arată el, aceleași sisteme psiho-fiziologice
care guvernează starea traumatică mediază și sentimentele fundamentale de bunătate și acceptare.

Toate problemele sunt psihologice, dar toate solu țiile sunt spirituale

Momente de „aha“
Metoda dezvoltată de Peter se bazează pe con știentizarea și aten ția la detaliile nuan țate pe măsură ce
observă și descrie „dezghețul“ clienților săi, precum și tehnicile sale de ghidare și facilitare a întregului
proces. Citind acest manuscris, am fost impresionat de cât de des am trăit momente de „aha“ când mi-am
amintit propriile observații în activitatea mea cu persoane traumatizate și adesea dependente. Acum
puteam înțelege și interpreta aceste observa ții într-un mod nou – și nu vorbim doar de observa țiile mele
clinice, ci și de experiența mea personală. Iar acest lucru este important, deoarece, a șa cum recunoa ște
Peter, armonizarea terapeutului cu propria experien ță serve ște drept o lumină călăuzitoare esen țială care
conduce procesul de vindecare pe calea cea bună.

O explorare a spiritualității și a traumei

După cum a subliniat cu perspicacitate psihiatrul Thomas Hora, „toate problemele sunt psihologice, dar
toate soluțiile sunt spirituale.“

Peter Levine și cititorul își încheie călătoria comună cu o explorare a spiritualității și a traumei . Există,
scrie el, „o relație intrinsecă și tributară“ între cele două. Cu toate înrădăcinările noastre într-un corp fizic,
noi, oamenii, suntem creaturi spirituale. După cum a subliniat cu perspicacitate psihiatrul Thomas Hora,
„toate problemele sunt psihologice, dar toate solu țiile sunt spirituale.“ Cu această carte, Peter Levine își
asigură poziția în fruntea domeniului vindecării traumei, ca teoretician, practician și profesor. Noi to ți cei
din comunitatea terapeutică – medici, psihologi, terapeu ți, vindecători aspiran ți, profani interesa ți –
beneficiem acum de această sinteză învă țăturilor sale.
https://www.paginadepsihologie.ro/trauma-este-raspunsul-corpului-la-ceea-ce-ni-se-intampla/

El pur si simplu ne iubeste

Sf Dimitrie cel Nou

Totul e festiv, triumfalist si „plin de iubire”. Suferinta e ilegala
Centrul care lucruri care n-au legatura cu prezentul. Nu mai exista suferinta. Suferinta
incomodeaza.

Așa să te împărtășești din Euharistie

"Așa să te împărtășești din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci bolile din noi; căci,
ajungând în noi, Hristos adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia fa ță de
Dumnezeu și omoară patimile."
Sfântul Chiril al Alexandriei

KAREMI

ROSII – COMPAGNION - Vecini buni: Ce culturi plantăm lângă roșii pentru

recolte bogate

DeLuminița Crivoi
15 martie 2022

FOTO: gardenersworld.com
Roșiile fac parte dintre cele mai populare zece legume din lume, suprafe țele cu această cultură fiind
destul de extinse. La cultivare, mai întâi, e bine de știut că pentru ro șii se aleg locuri luminoase.
În plus, este important să cunoașteți premergătorii (culturile cultivate anterior).  Culturi foarte bune după
care pot fi cultivate roșiile sunt fasolea, mazărea, ceapa, usturoiul, conopida. Nu este recomandată
cultivarea după solanacee: vinete, cartof.
O condiție pentru obținerea unei recolte frumoase este să fi ți la curent care vecini sunt mai convenabili
pentru roșii, astfel încât toate plantele să se simtă bine. Mai ales atunci, când dori ți ca pe o parcelă să
creșteți cât mai multe și mai diverse legume, toate având roadă bogată.
Alegând cu grijă vecinii, obținem un număr mare de avantaje:
 creșterea productivității parcelei;
 plantele se pot proteja de boli și dăunători unele pe altele;
 gustul și aroma fructelor se îmbunătă țe ște;
 epuizarea solului este redusă.
Reguli pentru plantarea apropiată a legumelor:
 Nu selectați plante din aceeași familie botanică, deoarece pot avea aceia și dăunători și boli.
 Nu plantați plante ce s-ar putea umbri unele pe altele sau le-ar reduce altor plante nutri ția și
accesul la lumină.
 Nu plantați plante în apropiere de specii cu cerin țe diferite de umiditate și temperatură.
 Respectați rotația culturilor.
Vecini buni pentru roșii
Roșiile cresc bine în vecinătate cu ridichea, măcrișul, muștarul, țelina, usturoiul, ceapa, arpagicul,
morcovul, mazărea, fasolea, spanacul, sparanghelul, pătrunjelul, dar și cu unele plante aromatice și
medicinale ca salvia, menta, cimbrul, melisa, busuiocul, urzica, crăi țele, gălbenele.
Ardeiul și roșiile pot fi vecini buni, dacă sunt bine protejate legumele de boli și dăunători . În acest caz:
 roșiile salvează ardeiul de afide;
 condițiile de creștere sunt similare, au nevoie de aceea și temperatură și umiditate;
 ambele culturi cresc mai bine pe suport, a șa că îl pute ți instala în comun.
Busuiocul pentru roșii va fi cel mai bun vecin , deoarece le protejează de dăunători. Exper ții mai sus țin că
gustul și aroma roșiilor se îmbunătățește dacă au în vecinătate busuioc.
Busuioc plantat lângă roșii; FOTO: lrgarden.cn
Gălbenelele, crăițele și menta plantate lângă tomate  sunt eficiente în combaterea unor dăunători. În
plus, pătrunjelul atrage viespi prădătoare ce combat unii dăunători la roșii. Specia condurul doamnei
atrage insectele prădătoare care alungă musculi țele albe.
FOTO: gardening.com
Citiți și despre Cu ce hrănim răsadurile – 7 cele mai bune remedii populare.
În solar, pepenii verzi și galbeni se vor potrivi bine cu ro șiile . Și în teren deschis, roșiile pot fi bine
combinate cu pepenele galben și pepenele verde . Este convenabil să plantați salată verde, ridichi, ceapă,
spanac în solar în apropierea roșiilor.
Uneori, legumicultorii seamănă mărar înainte de plantarea ro șiilor, dar el trebuie înlăturat la cre șterea
plantei de roșii, ca să nu umbrească și să nu absoarbă substan țele nutritive.
Pentru a face față nematozilor, sparanghelul ar trebui să fie plantat în apropiere, deoarece produce
substanțe volatile respingătoare pentru dăunătorii ro șiilor.
Fitoncidele de ceapă, arpagic și usturoi sunt utile  în protecția culturilor din orice grădină. Spre exemplu,
acestea sunt utile în menținerea sub control a fitoftorozei tomatelor.  Ridichea protejează roșiile de
acarieni. E bine să plantați ridichi la marginea parcelelor de ro șii.
Fasolea va fi o barieră pentru vânt. Doar că plantele nu trebuie să fie înalte, să nu umbrească ro șiile.
Roșiile salvează și ele la rândul lor plantelele de dăunători și boli. În grădină,  pot fi plantate în apropierea
agrișului, coacăzului.
Cultivarea roșiilor lângă tufele de zmeură  ar trebui făcută numai dacă zmeurul nu va umbri plantele de
roșii. Tufa de zmeur ar trebui să fie la cel pu țin un metru de ro șii. În plus, la a șa distan ță, rădăcinile de
zmeură nu vor consuma substanțele nutritive destinate ro șiilor.
Interesant! Dacă urzica crește lângă roșii, nu este nevoie să vă grăbi ți să o înlătura ți. Aceasta cre ște
calitatea sucului de roșii și fructele se păstrează mai mult.
Ce nu poate fi plantat alături de roșii
Dacă aveți o seră/solar, nu e o idee bună plantarea în apropiere de ro șii a castrave ților.  Experții spun că
acest lucru nu trebuie făcut.
Motive: Cerințe diferite pentru condițiile de cre ștere. Ro șia are nevoie de o temperatură nu mai mare de
25°C, umiditate – 65%, are nevoie de aerisire, altfel ro șiile nu vor fi polenizate în perioada de înflorire,
ceea ce va duce la pierderea recoltei. Castrave ții ar trebui să primească mai multă apă, umiditatea de
care au nevoie e de 80-90% și lor nu le plac curen ții de aer.
Cerințele față de îngrășăminte este diferită. Ro șiile au nevoie de mai mult potasiu și fosfor, iar castrave ții
au nevoie de mai mult azot. Dacă roșia cre ște pe un sol cu un conținut ridicat de azot, atunci va crește
masa verde în detrimentul recoltei de fructe.
Nu merită să creșteți dovlecei și roșii în acela și solar sau în câmp deschis în apropiere.  Plantarea în
comun va duce la o scădere a randamentului acestor legume.
Nu e recomandată plantarea porumbului în apropierea ro șiilor,  din cauza dăunătorului viermelui
porumbului (Helicoverpa zea).
Plantarea roșiilor în apropierea vinetelor nu e recomandată . Aceasta este o vecinătate proastă, ce duce la
o scădere a randamentului ambelor culturi, deoarece:
 suferă de aceleași boli și dăunători;
 roșile au nevoie de o temperatură mai scăzută decât vinetele;
 vinetele au nevoie de mai multa lumină, iar ro șiile înalte le pot umbri;
 umiditatea necesară a aerului pentru vinete e mai mare;
 este nevoie de mai puțină apă pentru ro șii la udare.
În plus, nu e recomandată nici plantarea roșiilor în apropierea cartofului,  deoarece sunt susceptibile la
aceleași boli.
Atenţie! Este indicat să nu plantați lângă roșii plante care le-ar umbri.  Varza sau alte brasicacee nu ar
trebui să fie plantate lângă roșii. Au nevoie de cantități diferite de apă.
Vecini buni: busuioc, usturoi, pătrunjel; Vecini nepotrivi ți: varză, broccoli, fenicul; FOTO: thespruce.com
Feniculul secretă prin rădăcinile sale o substanță care inhibă creșterea plantelor de tomate. Aceasta
afectează și multe alte legume.
Nucile. Nu plantați roșii sub nuci sau lângă nuci, deoarece produc o substan ță chimică alelopată numită
juglonă care inhibă creșterea roșiilor.
Dacă aveți un singur solar, dar doriți să cultiva ți legume timpurii, atunci ar trebui să crea ți zone cu
microclimate diferite. Puteți separa construc ția cu o peliculă, material ne țesut, policarbonatul este, de
asemenea, potrivit pentru pereții despăr țitori. În plus, trebuie să planta ți legume pe parcele diferite. Este
recomandabil să plantați roșiile mai aproape de ie șire, astfel încât să existe posibilitatea de aerisire.
Citiți și despre Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei, pentru recolte bogate .

https://agrobiznes.ro/articole/vecini-buni-ce-culturi-plantam-langa-rosii-pentru-recolte-bogate?
fbclid=IwAR19TxX39KrP8rKBA6Y1p-AgiK1VjgRjEds-tWMEf3bLyyTVzQUWxbCH86k

ARDEI – COMPAGNION - Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei,

pentru recolte bogate

DeLuminița Crivoi
12 martie 2022

FOTO: gardeningknowhow.com
Ardeiul dulce este o plantă destul de capricioasă și iubitoare de căldură. Prin urmare, este cultivat cel mai
adesea în sere și solarii, în care doriți să economisi ți spa țiu plantând mai multe culturi lângă ardei.
Totuși, toate plantele sunt vecine bune pentru ardei sau cu unele dintre ele este incompatibil?
Plantele care au așa-zișii vecini potrivi ți se vor dezvolta și oferi recolte bune, astfel nu doar ve ți economisi
spațiu, ci plantele se pot proteja reciproc de boli și dăunători, î și pot stimula cre șterea activă și chiar î și
pot îmbunătăți unele calități.
Ce anume ar trebui să fie plantat lângă ardeiul gras într-o seră sau grădină și care plante nu vor fi vecini
buni, aflați în acest articol.
Vecini buni pentru ardei
În sere și solarii este puțin spațiu în compara ție cu terenul deschis, iar datorită microclimatului special cu
umiditate și temperaturi ridicate, răspândirea bolilor are loc mai rapid.
Deci, în primul rând, alegând vecinii pentru ardei, vom încerca să prevenim eventualele infec ții. Pentru
aceasta, culturile care produc substan țe biologic active care pot respinge insectele dăunătoare sau inhiba
creșterea și dezvoltarea organismelor patogene sunt perfecte.
Cele mai populare și cunoscute astfel de plante benefice sunt, desigur, ceapa și usturoiul.  Datorită
proprietăților lor, vor deveni vecini buni pentru aproape toate culturile de grădină – iar ardeiul nu face
excepție.
Pe lângă ceapă și usturoi, alte ierburi și plante pot atrage suplimentar insectele polenizatoare și au un
efect similar.
Culturile enumerate mai jos vor fi vecini excelen ți pentru ardei atât în câmp deschis, cât și în seră:
 busuioc;
 gălbenele;
 coriandru;
 cătușnică;
 maghiran;
 brâncuțe;
 pătrunjel;
 vetrice;
 cimbru.
Gălbenelele resping mai multe specii de dăunători, cum ar fi gândaci, nematozi, afide, nu numai la cultura
de ardei, ci și la multe alte culturi.

FOTO: attainable-sustainable.net
Ardeiul mai poate avea în vecinătate culturi timpurii (ridichi, salată verde, spanac), care se seamănă
devreme și, dacă nu este suficient spațiu, se recoltează la scurt timp după plantarea răsadurilor.
Ele protejează perfect solul de evaporarea excesivă. Morcovii tot pot fi atribuiți culturilor de mai sus, ei
resping unii dăunători cu succes. Vecini buni pentru ardei pot fi și  unele vărzoase, dar nu toate. Cei mai
buni parteneri din vărzoase pentru ardei în seră vor fi varza albă și conopida. În plus, ardeiul poate fi
cultivat alături de dovlecei și țelină.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Asolamente legumicole – ce culturi semănăm cu succes pe acela și
teren în următorul an.
Ce nu este recomandat de a planta alături de ardei
Chiar dacă mai sus am vorbit despre proprietă țile favorabile ale unor plante condimente, verde țuri asupra
ardeiului, nu toate acestea pot fi vecini buni pentru ardei. Mărarul poate deveni, de asemenea, un refugiu
pentru muște și afide – insecte dăunătoare periculoase.  Feniculul este contraindicat a fi plantat cu ardeiul,
deoarece este cunoscut drept o plantă antagonistă pentru majoritatea culturilor.
Totodată, ardeiul nu tolerează vecinătatea cu sfecla, care, în lupta constantă pentru resurse, îi ia în mod
activ majoritatea nutrienților și luminii. Apropo,  același lucru este valabil și pentru unele soiuri de varză –
și anume, varza de Bruxelles și gulia, care concurează cu ardeiul pentru apă.
Leguminoasele, de asemenea, nu aduc beneficii ardeiului. Chiar și ținând cont de faptul că, în general,
îmbogățesc solul cu azot și îl afânează, mazărea și fasolea sunt capabile să suprime dezvoltarea
plantelor de ardei și au, de asemenea, boli comune, de exemplu, antracnoza.
Nu este recomandat să plantați ardei gras într-o seră și lângă al ți membri ai familiei Solanaceae.
Ardeii, cartofii, roșiile și vinetele  ocupă mult spațiu, consumă aceiași nutrien ți și sunt predispu și la
aceleași boli și dăunători. Prin plantarea acestor legume una lângă alta, este mai probabil să provoca ți
concurență și focare de boli care le sunt caracteristice.
În câmp deschis însă, roșiile și vinetele, la respectarea rota ției culturilor pot fi vecini buni pentru ardei.
Întrebări similare apar atunci când doriți să cre ște ți ardei iute lângă ardeiul gras.  Se pare că „frații” nu își
pot face rău unul altuia în niciun fel și condi țiile de cre ștere sunt acelea și.
Totul ar fi așa, dar ardeii au tendința de a se poleniza, iar în cazul unei plantări în comun, unele soiuri de
ardei dulce este probabil să capete gustul vecinului său iute. Drept urmare, în loc de două tipuri diferite de
ardei, veți obține un fel de hibrid cu un gust de neîn țeles.
Situația este ușor diferită cu cultivarea simultană a  ardeilor și castraveților într-o seră – aceste culturi nu
sunt legate și nu dăunează direct reciproc, dar necesită condi ții de cre ștere diferite.
Acest lucru este valabil mai ales în cazul umidită ții sporite, pe care castrave ții o iubesc foarte mult și ardeii
nu o tolerează. Prin urmare, este destul de problematic să combina ți culturi într-o cameră închisă, fără a
aduce daune uneia dintre ele.
Apropo, în cazul plantării în câmp deschis nu este recomandat să cultiva ți ardeiul lângă pomii de cais,
deoarece au o boală fungică comună.
După cum puteți vedea, cultivarea ardeilor gra și dulci într-o seră lângă alte plante nu este deloc dificilă,
trebuie doar să aflați mai multe despre proprietă țile și nevoile lor pentru a nu crea concuren ță în seră sau
în solar.
FOTO: attainable-sustainable.net
https://agrobiznes.ro/articole/vecini-de-succes-ce-culturi-putem-creste-langa-ardei-pentru-recolte-bogate

ROSII – FERTI - Schemă tratament tomate – sfaturi pentru a evita riscurile

DeLuminița Crivoi
23 noiembrie 2022
462
 
Share

FOTO: agrobiznes.ro
Cultura de tomate este una dintre cele mai răspândite, astfel încât spectrul de boli și dăunători ce pot
afecta plantele la fel este mare.
Pe parcursul vegetației tomatelor, pot fi realizate diferite tratamente pentru cultură. În continuare, vom
prezenta schema de tratament recomandată la tomate după care vă pute ți orienta, dar, mai întâi de toate,
aș dori să menționez câteva aspecte importante în cultivare, astfel încât să reduce ți la minim riscurile de
dezvoltare în masă a bolilor și dăunătorilor, iar eficien ța tratamentelor realizate să fie maximă.
Există practici simple ce au confirmat că, odată realizate, asigură prevenirea patogenilor. Principalele
dintre acestea sunt:
La cultivarea tomatelor în sere sau solar:
 Utilizați semințe de calitate , tratate.
 Înlăturați resturile vegetale după cultură .
 Dezinfectați substratul sau înlocui ți-l . Puteți realiza dezinfecţia solului cu aburi timp de 1 oră la
95°C.
 Carcasa, materialul de acoperire la fel pot fi dezinfectate.
 Evitați plantările dese și realizați lucrări cum ar fi  copilitul, palisarea la timp – acest lucru va
permite o circulație mai bună a aerului, respectiv reducerea condi țiilor favorabile de dezvoltare a
bolilor. Detalii despre plantarea tomatelor aici.
 Respectați regimul de irigare  – mediile prea umede sunt propice pentru dezvoltarea bolilor, prea
uscate, de obicei, sunt preferate de dăunători. Detalii despre irigarea roșiilor aici.
 Aerisiți regulat sera/solarul. Un regim corect de ventilare reduce riscurile.
În plus, este important să respectați asolamentul, măsură mai ușor de realizat în câmp deschis. Nu
plantați roșii după cartofi, ardei, vinete și alte solanacee, precum și căp șun.
Varza, castraveții, leguminoasele, ceapa vor fi premergători buni. Detalii despre  asolamente recomandate
la cultura legumelor pe acest link.
Important! În anii cu schimbări climatice spre încălzire și seceto și, dezvoltarea dăunătorilor se
accelerează semnificativ, numărul de generaţii se poate mări, în urma dezvoltării mai rapide a fiecărui
stadiu de dezvoltrare. Respectiv, e primordială monitorizarea permanentă a culturii.
În cazul dăunătorilor, un rol important în monitorizare îl au capcanele – lipicooase, cu feromoni,
luminoase.
Înainte de a realiza tratamente pentru combaterea celor mai periculo și dăunători, ar fi bine să cunoa ștem
pragul economic de dăunare:
Prag economic de dăunare (PED) – nivelul populației de organisme dăunătoare care produc pierderi
justificate din punct de vedere economic, superioare costurilor totale ale tratamentelor cu produse de uz
fitosanitar.
La cultura de tomate, majoritatea autoritorilor indică următoarele PED-uri:
Schemă tratament tomate
În continuare, este prezentată o schemă orientativă de tratament la cultura de tomate, elaborată în baza
recomandărilor din Protecția intergrată a culturilor solanacee și rezilien ță la schimbările climatice (Autori:
Asea Timuș, Anatolie Fală), în care sunt men ționate principalii patogeni ce apar într-o anumită fază de
vegetație a culturii și unele produse ce pot fi utilizate pentru men ținerea sub control a acestora.
V-ar putea fi util și articolul Bolile la tomate – cum le deosebim.
Important este să luați în calcul că fiecare câmp și an au particularită țile lor, astfel nu poate fi aplicată o
schemă unică eficientă an de an.
Chiar dacă ați identificat un produs foarte eficient pentru combaterea unei boli sau dăunător, este
recomandată alternarea acestuia cu un alt produs ce con ține o altă substan ță activă. În acest mod, poate
fi evitată dezvoltarea rezistenței.
La același subiect, găsiți informații despre  Acarieni dăunători ai plantelor – cum recunoa ștem atacul.
Tratamente.
Musculița albă de seră – dăunător de temut la legume.
https://agrobiznes.ro/featured/schema-tratament-tomate-sfaturi-pentru-a-evita-riscurile?
fbclid=IwAR26ghsntvqfKy295FY4feHWs9Q8svZmkhF8mJx0-h-aE5xZwULEslCLKDo

DAUNATORI – ACARIENII - Acarieni dăunători ai plantelor – cum recunoaștem

atacul. Tratamente

DeLuminița Crivoi
21 octombrie 2022
451
 
Share

FOTO: ephytia.inra.fr
Acarienii sunt păianjeni minusculi, iar unele specii pot produce daune culturilor agricole. Printre ace știa
cei mai cunoscuți sunt acarianul roșu comun  Tetranychus urticae și acarianul stacojiu Tetranychus
cinnabarinus.
Fără cunoștințe despre acarieni acesta nu este atât de u șor de detectat. Reprezentan ții adul ți ating doar 1
mm lungime, ceea ce înseamnă că nu toată lumea îi poate vedea, iar unii pot fi văzu ți doar cu lupa.
Acarienii (păianjenii) nu sunt insecte, ci arahnide. Prin urmare, de obicei, tratamentele contra insectelor
dăunătoare aplicate acarienilor nu le dăunează și sunt o pierdere de timp și bani.
Combaterea eficientă a acarienilor se face cu ajutorul acaricidelor (substan țe active utilizate la
combaterea acarienilor) specifice.
Care sunt simptomele atacului acarienilor la plante?
Acarienii atacă un spectru larg de culturi, inclusiv legume, pomi, vi ța de vie, arbu ști, flori, plante exotice și
buruieni.
Datorită dimensiunilor lor mici, acarienii pot distruge plantele adesea neobserva ți până când primele
plante încep să moară. Prin urmare, doar o monitorizare regulată și foarte atentă a tuturor culturilor vă
poate garanta încrederea că aceste creaturi nu s-au stabilit încă pe teritoriul vostru.
Primul simptom al prezenței acarienilor este  chiar pânza de păianjen, care este atât un produs al activității
vitale a acarienilor, cât și al habitatului lor și cel mai evident semn al prezen ței lor.
Aceasta de obicei apare pe partea inferioară a frunzelor, este aproape transparentă și foarte sub țire.

Prezența pânzei, simptom al acarienilor; FOTO: ephytia.inra.fr

Un alt semn al prezenței dăunătorilor sunt punctele albe-gălbui pe frunze. Frunzele atacate se
îngălbenesc, apoi cad, iar altele se usucă fără motiv.

Simptomele de atac ale acarianului ro șu comun la castrave ți; FOTO: commons.wikimedia.org

Și, în sfârșit, la o analizare minuțioasă pute ți observa în și și  acarienii, în special cei cu corpul sau
picioarele roșii.
Aspectul vizual al acarienilor; FOTO: ephytia.inra.fr
De ce acarienii sunt considerați dăunători periculo și?
 Acarienii se hrănesc cu sucul celular din frunzele și tulpinile străpunse. În alegerea hranei, nu
sunt pretențioși și se instalează atât pe plantele cultivate, cât și pe buruieni, în sere și în aer liber.
 Acarienii și ouăle sunt răspândite de animale, oameni, vânt, în plus, este u șor să cumpăra ți
material săditor infectat și să nu observa ți.
 Colonia se dezvoltă foarte repede, deoarece într-un an acarianul este capabil să dea de la 12
până la 20 de generații într-o casă sau o seră încălzită și 3-4 genera ții în aer liber.
  Frunzele înțepate sunt mai întâi acoperite cu puncte albe (în locurile de mu șcături), apoi devin
palide, se usucă și mor.
 O colonie mare în câteva zile este capabilă să distrugă întreaga plantă, dacă vorbim despre o
floare de casă, o plantă de căpșuni sau o oarecare plantă anuală.
 În plus, locurile unde a fost realizată în țepătura devin por ți deschise pentru infec ții, care sunt
adesea purtate de acarieni. Cel mai frecvent „înso țitor” al lor este putregaiul cenu șiu, dar pot
apărea și alte boli.
 Plantele stagnează din creștere.
 Florile atacate avortează, scade fructificarea.
Acarieni la legume
Acarianii pe castraveții crescuți în seră sunt mai frecvent întâlni ți decât în câmp deschis, iar aceasta are o
explicație simplă. Acești dăunători, ca mulți alții, preferă căldura și cresc rapid la temperaturi de peste
25°C.
Într-o seră, mai ales cu plante dens plantate, acarienii se înmul țesc foarte repede, mi șcându-se liber
printre toate plantele și pe ele.
În primul rând, frunzele castraveților afecta ți devin maro și se usucă, apoi inflorescen țele încep să cadă și,
în final, întreaga plantă moare.
Situația este și mai gravă cu acarienii de pe ro șii.  Cert este că acești dăunători nu tolerează umiditatea
ridicată (peste 90%), iar în cazul majorită ții plantelor, numărul acarienilor poate fi redus prin udări
frecvente. Dar, roșiilor nu le place umiditatea mare.

Simptomele atacului acarienilor pe ro șii; FOTO: ephytia.inra.fr/en

Acarienii la căpșun
Acarienii preferă, de asemenea, fructele aromate, cum ar fi căp șunul și foarte des se observă prezen ța lor
prea târziu. O plantă epuizată de un dăunător nu dă roade și devine, de asemenea, un refugiu pe termen
lung pentru dăunători.
FOTO: agric.wa.gov.au
Nu uitați să înlăturați frunzele bătrâne, cu simptome de atac sau prea dense, astfel încât planta să fie
ventilată. Acest lucru vă va permite să nu rata ți colonia de acarieni în timpul inspec ției.
Ca și la alte plante, acarianul nu se observă pe căp șuni foarte mult timp, chiar și până la legarea florilor.
Dar se simte bine mai ales pe solul uscat, cu prezen ța soarelui. Fructele de pe plantele afectate nu au
timp să se coacă, se usucă, iar frunzele se usucă după fructe.
Pentru a preveni dezvoltarea acarienilor, primăvara devreme, solul unde ve ți planta căp șuni trebuie udat
cu apă de temperatura de cel puțin 60°C, iar materialul săditor trebuie scufundat în aceea și apă timp de
15 minute.
Mai multe detalii despre Dăunătorii căpșunului: cum să-i recunoști. Tratamente .
Acarienii la răsad
Dacă ați semănat recent semințe și, la scurt timp după germinare, a ți găsit pânze de păianjen sub țiri cu
puncte în mișcare pe ele, acesta e un semnal de alarmă.
Acarianul nu este activ în natură la începutul primăverii, astfel sunt cele mai probabile trei op țiuni:
 ați cumpărat semințe infectate și nu le-a ți dezinfectat;
 ați cumpărat substrat contaminat sau nu a ți dezinfectat terenul unde a ți plantat cultura.
Important este să tratați răsadul cât mai curând posibil, deoarece spre deosebire de plantele adulte, el
este absolut lipsit de apărare în fața acarienilor și va muri în câteva zile.
Problema tratării răsadurilor în spațiu protejat este greu de solu ționat, deoarece acarienii se pot afla nu
numai pe plante, ci și se pot ascunde în diferite locuri, a șa că unul sau două stropiri nu sunt suficiente.
Acarienii la pomi
Din păcate, dacă nu acordați atenție primelor semne ale apari ției acarienilor, poate fi afectată nu doar
recolta, ci și starea generală a pomilor.
Acarienii nu pot distruge complet un pom într-un sezon, dar îi pot slăbi cu u șurin ță puterea de a face fa ță
bolilor.
Simptome de atac ale acarienilor pe pomii de măr; FOTO: netreefruit.org
Chiar și cu tratamente regulate, acarienii pot rămâne pe trunchi, în scoar ță, pe ramurile inaccesibile, ceea
ce înseamnă că pomul va slăbi din an în an, iar recolta va scădea. Astfel, este foarte importantă
realizarea calitativă a tratamentelor, înlăturarea resturilor vegetale.
Cum combatem acarienii
Din păcate, veți avea nevoie de multă răbdare, deoarece acarienii se adaptează rapid la tratamente și nu
mai reacționează la acestea, ceea ce înseamnă că va trebui să aplica ți mai multe remedii în timpul
sezonului.
Prevenirea acarienilor
Deși nimeni nu se poate simți absolut în siguran ță, măsurile preventive reduc din riscurile răspândirii
acarienilor:
 Îndepărtați în mod regulat buruienile de pe parcele și resturile de plante dintre rânduri.
 Udați solul și plantele (acarienii se reproduc cel mai bine la umiditatea de 30-50%).
 Pe suprafețe mici, puteți să pulveriza ți plantele cu o infuzie de usturoi (zdrobi ți 2 căpă țâni de
usturoi, turnați 1 litru de apă și lăsa ți 5 zile).
 Alegeți îngrășăminte complexe pentru fertilizare cu un con ținut ridicat de potasiu și fosfor.
Remediile populare sunt benefice pentru mediu, dar sunt ineficiente în lupta împotriva acarienilor, a șa că
este mai bine să nu amânați și să trece ți la tratamente chimice.
Puteți cumpăra acaricide și insectoacaricide la orice magazin agro.
Tratamente împotriva acarienilor
Pentru combaterea acarienilor sunt omologate produse ce con țin:
Abamectin (Vertimec Pro – arbuști, legume 1,2 l/ha, pomi fructiferi 1,125 l/ha, vi ța de vie (păianjenul ro șu
al viței de vie, acarianul galicol 0,75 l/ha).
Ulei de parafină la pomi și vița de vie (Ovipron Top – insecticid, acaricid de contact cu spectru larg de
combatere a insectelor în repausul vegetativ asigurând o pornire în vegeta ție cu un minim de rezervă a
populațiilor de dăunători, 2500 ml/100 l apă sau 1500 ml/100 l apă în amestec cu un insecticid).
Spirotetramat (Movento 100 SC – căpșun 1,0 l/ha, soia, tomate contra la acarianul ro șu comun 0,75 l/ha).
Fiecare tratament trebuie efectuat cu un produs ce con ține un ingredient activ diferit de cel folosit anterior.
Detalii despre Dăunători la vița de vie: cum recunoaștem atacul, tratamente .
https://agrobiznes.ro/articole/acarieni-daunatori-ai-plantelor-cum-recunoastem-atacul-tratamente

VIE – DAUNATORI - Dăunători la vița de vie: cum recunoaștem atacul,

tratamente

DeLuminița Crivoi
3 septembrie 2022
970
 
Share

FOTO: jungledragon.com
Pe parcursul vegetației, vița de vie poate fi atacată de diferi ți dăunători ce au impact atât asupra recoltei,
cât și asupra dezvoltării culturii. În acest articol vorbim despre principalii dăunători la vi ța de vie și
metodele de menținere sub control a acestora:
 Filoxera viței de vie Daktulosphaira vitifoliae
 Acarioza viței de vie Phyllocoptes vitis
 Erinoza viţei de vie Eriophyes vitis
 Eudemisul sau molia viţei de vie Lobesia botrana
 Păianjenul roșu comun Tetranychus urticae
 Acarianul galben al viţei de vie  Eotetranychus carpini
 Cicade
 Gândacul scriitor Adoxus obscurus 
 Țigărarul Byctiscus betulae
 Cărăbușii viței de vie
 Tripsul viței de vie Anaphothrips vitis
Detalii despre boli la vița de vie pe acest link.
Filoxera viței de vie Daktulosphaira vitifoliae
Există 4 forme ale dăunătorului filoxeră: galicolă, radicicolă, sexupară (aripată) și sexuată – apare din ouă
de iarnă.
Atacul de filoxeră se manifestă în special pe soluri argiloase, unde se formează crăpături prin care
dăunătorul migrează de la rădăcinile unui butuc la altul. Forma galicolă atacă vârful lăstarilor prin înţepare
fapt ce determină hipertrofierea ţesutului şi formarea de gale pe partea superioară a frunzelor.
Acesta este unul dintre indiciul de bază al prezen ței dăunătorului:
FOTO: vigneview.com
Pe partea superioară în dreptul galelor se află mici deschideri prin care larvele părăsesc gala. De
asemenea, lăstarii atacaţi nu mai cresc şi lemnul nu se mai coace.
FOTO: forestryimages.org
Forma radicicolă atacă rădăcinile prin înţepare şi sugere, ţesuturile se deformează, se hipertrofiază, apar
nodozităţi şi tuberozităţi şi în 3-6 ani butucul se usucă. Datorită altoirilor pe portaltoi americani această
variantă de atac a fost în mare parte exclusă.
Pentru a evita răspândirea este recomandată achizi ționarea buta șilor sănăto și, controla ți. Pe suprafe țe
mici trebuie rapid colectate frunzele cu simptome și distruse. În plus, altoirea vi ței de vie pe portaltoi
american (Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri ) este o metodă utilizată de ani buni pentru a proteja
plantația.
Filoxera viței de vie are dușmani naturali: forma radicicolă este atacată de acarieni,
de Carabidae, Coccinellidae şi Staphylinidae, iar forma galicolă de acarieni (Trombidiidae), neuroptere
(Chrysopidae), tripşi (Scolothrips acariphagus), ploşniţe (Anthocoridae), coleoptere (Coccinelidae); pe
lângă entomofagi se poate utiliza ciuperca Beauveria bassiana.
Produse omologate pentru combatere nu sunt disponibile. Totu și, eficien ță au demonstrat tratamentele
cu insecticide eficiente în combaterea afidelor realizate primăvara, între dezmugurit și degajarea primelor
2-3 frunze, până când gala se închide. 
Acarioza viței de vie Phyllocoptes vitis
Acarioza este declarat cel mai periculos acarian la vi ța de vie. La pornirea în vegetaţie pătrunde în muguri
și se hrănește. Viitorii lăstari se atrofiază, internodiile se scurtează şi inflorescenţele avortează, fenomen
cunoscut sub numele de „scurtnodarea parazitară” ce poate fi confundată cu degenerarea infec țioasă a
viței-de-vie de natură fitopatologică.
Frunzele atacate se încrețesc, se îngroașă, se brunifică și cad. Atacurile puternice se observă în special
în perioadele reci și ploioase.
FOTO: ephytia.inra.fr
FOTO: ephytia.inra.fr
Acarioza are 3-4 generații pe an, iernează în stadiu de femelă adultă sub solzii mugurilor de la baza
coardelor și în crăpăturile scoarței.
Măsuri de control: adunarea și distrugerea frunzelor cu simptome, aplicarea tratamentelor fitosanitare la
depășirea pragului economic de dăunare (PED): 15 acarieni pe lăstar și 2-3 acarieni pe frunzele abia
apărute până la înflorit, iar după înflorit, 4-6 acarieni pe frunză. Omologate: ulei de parafină în repaus
(OVIPRON TOP 2500 ml/100 l apă (doza maximă 35 l/ha).
Erinoza viţei de vie Eriophyes vitis
Erinoza viței de vie, acarianul galicol este un dăunător ce se hrăne ște cu țesuturile embrionare din frunze,
provocând băşicarea frunzelor de viță de vie pe partea  superioară şi apariţia unor cavităţi pe faţa
inferioară, delimitate de nervuri, captuşite cu pâslă rezultată din dezvoltarea anormală a perilor de pe
frunze.
FOTO: ANF
FOTO: ANF
Erinoza are prezintă 5-6 generaţii/an, iernează în stadiul de adult sub solzii mugurilor, în crăpăturile
scoarţei butucilor, la baza coardelor de un an, în stratul de frunze căzute. Se hrănește pe partea inferioră
a limbului foliar, înţepând ţesuturile şi sugând sucul celular.
Măsuri de control: Tăierea și arderea frunzelor cu semne de atac. Prădători naturali:  Metaseiulus
occidentalis (distruge 100 de acarieni în 24 de ore), Typhlodromus pyri, Amblyseius spp. În perioada de
repaus vegetativ se recomandă tratamente cu ulei horticol. Produsele ce conțin abamectin mențin
acarienii sum control (de ex. Vertimec Pro 0,75 l/ha). Pot fi aplicate tratamente cu ulei de portocale
(Limocide 2 l/ha).
Eudemisul sau molia viţei de vie Lobesia botrana
Adultul este un fluture cu aripi diferit colorate, 7-8 mm lungime cu anvergura aripilor de 18-20 mm. Larvele
din prima generaţie se hrănesc cu bobocii florali şi boabele verzi, celei de a doua generaţii cu pulpa
boabelor, iar cele din generaţia a treia cu boabele în pârgă ale soiurilor tardive.
FOTO: gd.eppo.int
Boabele atacate se închid la culoare, se zbârcesc şi sunt adesea infectate cu ciupercile Botrytis
cinerea sau Penicillium glaucum, putrezesc, iar vinul obţinut este de calitate inferioară şi nu se poate
păstra în vinotecă. Daunele produse de larvele generaţiei a doua sunt cele mai păgubitoare.
FOTO: gd.eppo.int
Măsuri de control: folosirea capcanelor feromonale AltraBot E 7,29 – o capcană/3 ha sau 2-5 capcane/ha
pentru stabilirea perioadei de zbor a adulţilor. Du șmani naturali: viespea  Trichogramma dendrolimi,
bacteria Bacillus thuringiensis. Tratamente cu produse ce conțin ciantraniliprol (de ex. Exirel 0,5-0,9 l/ha
(Dsgf=0,53 l/ha) se aplică după înflorit), Bacillus thuringiensis ssp. aizawai GC-91 (Agrea 50 WG 0,75
kg/ha se aplică de la începutul formării boabelor).
Păianjenul roșu comun Tetranychus urticae
Adulții păianjenului și larvele colonizează la început partea inferioară a frunzelor, apoi se extind pe
ambele fețe. În dreptul coloniei se observă o pânză foarte fină, ca o plasă.
Frunzele atacate se decolorează, de la bază spre vârf pe linia nervurilor, capătă un aspect de mozaic
(pete de culoare cenușie-lucitoare sau ro șiatică), apoi se usucă și cad.
FOTO: redalyc.org
Plantele stagnează în dezvoltare și producția scade. Factorul determinant pentru manifestarea atacului cu
intensitate este seceta.
Metode de control: utilizarea mulciului pentru creșterea umidită ții solului, evitarea fertilizării în exces cu
azot, atragerea prădătorilor naturali: acarieni ( Phytoseiulus spp., Typhlodromus spp.), muşte de voal
(Chrysopa vulgaris), ţânţari prădători (Aphidoletes aphidimyza), gărgărițe (Stethorus punctillum). Se fac
tratamente cu: abamectin (Vertimec Pro 0,75 l/ha), ulei de parafină în perioada de repaus.
Acarianul galben al viţei de vie Eotetranychus carpini
Acarienii la vița de vie produc pe faţa superioară a frunzelor pete de culoare roşie la soiurile cu struguri
roşii şi pete de culoare cenuşie la soiurile cu struguri albi.
FOTO: ephytia.inra.fr
În cazul atacului intens, pătarea cuprinde întreg limbul. Frunzele cad prematur, strugurii şi coardele nu se
coc.
Iernează ca femelă sub scoarţa butucilor, pe frunze sau resturi de plante. Părăsesc locurile de iernare în
timpul dezmuguritului sau înainte de acesta. După o perioadă de hranire de 8-10 zile încep să depună
ouă, fază care corespunde apariţiei lăstarilor. Ponta se durează pe 20-30 zile.
Măsuri de control: adunarea și distrugerea resturilor vegetale; evitarea fertilizării plantelor cu azot în
exces; creşterea umidităţii solului. Aplicarea tratamentelor cu produse ce con țin sulf au și efect asupra
acarienilor (de ex. THIOVIT JET 80 WG 3 kg/ha). Pot fi aplicate tratamente cu produse ce con țin
abamectin, ulei de parafină.
Cicade la vița de vie
Cicada gheboasă Ceresa bubalus – 8-10 mm lungime, în urma atacului larvelor, frunzele devin roşii
– violacee la început, apoi se brunifică şi se usucă. Femelele depun ouăle în scoarţa lăstarilor, într-o
incizie, unde scoarţa se desprinde formându-se crăpături care întrerup circulaţia sevei.
La atacuri puternice (număr mare de ponte) ramurile nu mai fructifică normal şi se usucă.
Parazitul Polynema striaticorne reduce numărul populației.
FOTO: riveredgenaturecenter.org
Cicada flavescenței aurii a viței de vie  Scaphoideus titanus – femela are 5-5.5 mm lungime, iar masculul
4.8-5.2 mm. Prezintă importanţă fitosanitară fiind vector al organismului dăunător Grapevine flavescence
dorée MLO.
FOTO: researchgate.net
Măsuri de control: controlul riguros al materialului viticol înainte de plantare pentru a fi liber de boală și
dăunător. Tăierea ramurilor de 2 ani care sunt purtătoare de ouă și larve și arderea acestora. Combaterea
buruienilor din culturi. Utilizarea capcanelor lipicioase de culoare galbenă care se pozi ționează în zona de
jos și cea de mijloc a plantelor, acestea se controlează zilnic și se înlocuiesc la fiecare 10-15 zile.
Substanțe active omologate: ciantraniliprol (Exirel 0,6-0,9 l/ha (Dsgf=0,53 l/ha), se aplică după înflorit.
Cicada viței de vie Empoasca vitis -3 mm lungime, corp îngust, verzui, cu semne albe pe cap, pronot și
scutelum, prin care se disting de alte specii ale genului. În țepăturile provoacă necroze. Dăunătorul atacă
floemul și determină apariția unei maroniri a nerva țiunilor, îndoirea și  arsura marginală a frunzelor. 
FOTO: britishbugs.org.uk
Parazitul Anagrus atomus reduce numărul populației. Insecticide pe bază de fungi
entomopatogenici (Beauveria bassiana) sunt eficiente în menținerea sub control. Omologat produs pe
bază de ulei de portocale (Limocide 1,6 l/ha).
Cicada meliferă Metcalfa pruinosa – au talia cuprinsă între 7-9 mm, corpul de culoare închisă acoperit de
o secreţie ceroasă albă conferindu-i un aspect bleu-gri.
FOTO: inra.fr
Adulţii şi larvele cicadei melifere se hrănesc cu sucul celular al plantelor, producând cantităţi enorme de
rouă de miere pe care se dezvoltă diferite ciuperci (adulţii) sau reducerea creşterilor vegetative (nimfele).
Atacul încetineşte creşterea plantelor, dezvoltarea fructelor, afectează maturarea lemnului şi diferenţierea
mugurilor de rod. Prezenţa cicadei este semnalată de secreţiile de ceară şi roua de miere prezente pe
plante.
Intensitatea maximă a atacului are loc în lunile de vară, iar coloniile de cicade se întâlnesc pe frunzele,
tulpinile, peţiolii, coardele şi ciorchinii viţei-de-vie.
Măsuri de control: Prădători naturali: Fulgoraecia barberiana şi Neodrynus typhlocybae. Tratamentele cu
fungicide aplicate pentru eliminarea ciupercilor sunt de regulă mai utile decât aplicarea insecticidelor.
Aplicarea soluţiilor de săpun duce la îndepărtarea stadiilor nimfale şi a secreţiilor ceroase de pe plante.
Scriitorul, gândacul scriitor Adoxus obscurus L.
Adulțiii gândacului scriitor rod frunzele, suprafa ța coardelor și a boabelor verzi sub forma unor dungi de 3-
15 mm lungime și 1,5 mm lățime, neuniform, similar unei scrieri, de unde și denumirea de „scriitor”.
Perforările pot acoperi limbul foliar, în final frunzele atacate se usucă. Larvele dăunează rădăcinilor: pe
cele subțiri le retează, iar pe cele mai groase formează rosături caracteristice în formă de șăn țule țe liniare
sau neregulate.
Iernează în sol ca larvă de ultima vârstă, adul ții apar în mai.  După trei săptămâni de hrănire cu frunze,
femelele încep depunerea ouălor, în grupe de 20-40 de ouă. Larvele eclozate merg în sol, se fixează pe
rădăcini, se dezvoltă până în toamnă, apoi se adâncesc pentru iernare.
Femela: 5-6 mm lungime, corpul negru, capul mai îngust decât corpul, elitrele cu umeri proeminen ți,
punctate cu aspect de linii paralele, de culoare brună-negricioasă, acoperite cu pilozitate abundentă
roșiatică.
Aerisirea și iluminarea bună a plantelor reduce gradul de atac. Pe suprafe țe mici, plantele pot fi scuturate
dimineața, iar adulții colectați. În special, produce pagube mari la vi țele tinere.
Produse omologate pentru combatere nu sunt disponibile.
Tripsul viței de vie Anaphothrips vitis
Tripsul iernează în stadiul de larvă, sub scoarţa butucilor viţei-de-vie.provoacă deteriorarea frunzelor și a
inflorescențelor, producând pete caracteristice cu  aspect argintat la frunzele mature, deformări la frunzele
tinere, încreţirea, răsucirea, uscarea frunzelor şi a lăstarilor, dar şi avortarea florilor.
Dăunătorul viței de vie este greu de observat, din cauza dimensiunilor mici: 0,8-1,2 mm corpul adultului,
culoarea corpului şi aripilor galben deschis, toracele şi partea dorsală a abdomenului mai închise şi
antene cu 8 articole.
FOTO: observation.org
Iernează în stadiul de larvă, sub scoarţa butucilor viţei-de-vie. Soiurile cu frunză glabră sau puţin
pubescentă sunt mai puternic atacate de dăunător. Adulţii şi larvele se localizează pe ambele părţi ale
frunzei, mai frecvent de a lungul nervurilor. 
Pentru a detecta prezența tripsului, instala ți capcane galbene lipicioase. Distruge ți buruienile din
apropierea plantației.
Tratamentele care se fac pentru combaterea acarienilor şi moliilor strugurilor distrug şi tripsul viţei. De
exemplu substanța esfenvalerat (PLINTO 2,5 EC 0,4-0,6 l/ha) este recomandată pentru combatere.
Cărăbușii viței de vie
Pot ataca plantația cărăbușelul de iulie al vi ței-de-vie  (Anomala solida Er) și cărăbuşelul verde al viţei-de-
vie (Anomala vitis Fabricius).
FOTO: flickr.com
Metode de control: scuturarea cărăbușilor pe prelate, seara sau diminea ța, când sunt amor ți ți;
combaterea larvelor prin lucrările solului, desfiin țarea zonelor în țelenite din împrejurimile  plantațiilor de
viță-de-vie.
Țigărarul Byctiscus betulae
Adulții atacă frunzele de viţă în care fac  rosături mici, de forme neregulate cu aspect dungat. La infestări
puternice poate ataca mugurii, lăstarii erbacei dar și florile. Femelele depun ouăle în frunze care sunt
rulate având formă specifică de țigară.
FOTO: zin.ru
 FOTO: ephytia.inra.fr
Măsuri de control: strângerea și arderea frunzelor atacate ( țigaretelor), efectuarea arăturilor adânci
toamna, pentru distrugerea adulților din sol. Parazi ții oofagi din familia  Trichogrammatidae pot fi utilizați
pentru controlul dăunătorului.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Lucrări și tratamente la viță de vie după recoltare .
https://agrobiznes.ro/articole/daunatori-la-vita-de-vie-cum-recunoastem-atacul-tratamente

DAUNATORI - Musculița albă de seră – dăunător de temut la legume

DeLuminița Crivoi
15 iulie 2021

FOTO: yates.com.au
Musculița albă de seră (Trialeurodes vaporariorum) atacă peste 200 de specii de cultură, preferând
vânăta, tomatele, ardeiul gras, castravetele și alte legume importante.
Dacă în zonele temperate musculiţa nu iernează în câmp deschis, apoi în seră și/sau apartamente
supravieţuiește în prezenţa plantelor-gazdă și se dezvolta fără pauze; astfel a devenit una din cele mai
dăunătoare insecte.
Insecta dezvoltă mai multe generaţii pe an și la număr maxim ajung în anii seceto și sau cu deficitate de
apă în sere.
FOTO: GrowVeg.com
Femelele depun ouăle sub frunze, frecvent în formă de inel sau semiinel. După o săptămână, din ou iese
larva migratoare.
Durata dezvoltării unei larve este de 25-30 de zile la tempartura de 21°C, sau mai repede cu câteva zile,
dacă temperatura din sere sau câmp deschis cre ște.
Daunele produse de musculița albă de seră
Adulții și larvele sunt sugătoare de sucuri celulare, lasă în urma atacului roua-de-miere pe suprafa ța
frunzelor, pe fructe. Roua-de-miere este un mediu perfect pentru dezvoltarea ciupercilor
(genurile Capnodium, Alternaria, Fusarium, Penicillium etc.).
Frunzele atacate se îngălbenesc, se usucă şi cu timpul cad; la atacuri puternice, plantele se usucă în
masă, recolta fiind compromisă.
Mai mult, musculița albă de seră este și un transmi țător de virusuri la plante, astfel favorizând dezvoltarea
virozelor.
Atenție! Numărul de musculiţe albe de seră din capcane nu oferă informaţia reală despre densitatea
populaţiei, de aceea determinarea numărului de tratamente nu trebuie să se bazeze numai pe aceste
date.
Cum prevenim răspândirea musculiței albe de seră
Începeți de la alegerea locului corect pentru construc ția serei: este recomandată  înfiinţarea serei la 2-3
km de câmpurile cu solanacee.
Semănați în jurul serei ceapă, usturoi, morcov, sfeclă, porumb, cereale  etc., adică culturi pe care nu se
dezvoltă musculiţa.
După fiecare ciclu de vegetaţie se face dezinsectarea generală a serelor industriale cu insecticide.
Dacă ați găsit în seră plante atacate – înlătura ți-le imediat atât pe acestea, cât și cele din jur.
La intrările în sere și ferestrele de aerisire  se instalează plase specializate (similar tifonului) împotriva
insectelor de dimensiuni foarte mici.
Combaterea a musculiței albe de seră fără insecticide
Puteți utiliza capcane galbene lipicioase, pe acestea se îngrămădesc rapid mai mul ți dăunători.
Musculița albă de seră are mai mulți prădători naturali , cum ar fi: viespile parazitoide (Encarsia formosa),
ploșniţele prădătoare (Macrolophus pygmaeus), acarienii prădători (Amblydromalus limonicus,
Amblyseius swirskii) și preparatul biologic Verticillin pe baza ciupercii  Verticillium lecanii sub formă de
pulbere umectabilă și altele.
Combaterea chimică a musculiței albe de seră
Legumicolele din seră se recoltează la 2-3 zile pentru consum recent în stare crudă, astfel la necesitate
se aplică preparate chimice cu grad de toxicitate foarte redus, până la înflorirea plantelor, inclusiv
remanenţă de scurtă durată ca: tomate de seră – Admiral 10 EC (piriproxifen) 0,2-0,3 g/l; Arrivo 25 EC
(cipermetrin) 0,24-0,32 g/l, tomate şi ardei de seră – Actellic 50 EC (pirimifos-metil) 1,5 g/l.
Solanaceele din câmp deschis nu se stropesc cu preparate chimice, fiindcă cele aplicate împotriva altor
insecte dăunătoare menţin populaţiile musculiţei sub pragul economic de dăunare.
Dacă populaţiile vor depăși PED, atunci în culturile de tomate, vinete, ardei etc. se va aplica Mospilan
(acetamiprid), Harpun, Mavrik 2F (Tau-fluvalinat 240 g/l), Actellic 50 EC (pirimifos-metil) sau alte produse
disponibile pe piață.
La posibilitate se pot amesteca două produse din grupe diferite. În perioada de fructificare, se vor aplica
tratamente numai cu preparate biologice.
Condiţie obligatorie la stropitul chimic este pulverizarea dedesubtul frunzelor, fiindcă acolo se localizează
musculiţa și formează colonii: astfel și eficacitatea devine mai înaltă.
Există rase de musculiţă rezistente la una sau altă substanţă chimică, de aceea, pentru păstrarea
eficacităţii insecticidului, trebuie de aplicat strategia de evitare a dezvoltării rezistenţiei sau a șa-numita
„rotaţie” a grupelor de substanţe chimice.
După o stropire cu un insecticid, vor muri doar stadiile sensibile care au fost prezente în momentul tratării
sau în perioada cât substanţele chimice rămân active.
În celelalte stadii de dezvoltare, dăunătorul supravieţuie ște și continuă să dăuneze. Astfel,  poate apărea
necesitatea de a repeta tratamentele chimice la un interval de câteva zile şi numai la o avertizare precisă.
https://agrobiznes.ro/articole/musculia-alba-de-sera-daunator-de-temut-la-legume

DAUNATORI - Limacsi

Benzi de cupru
Pentru a crea un teritoriu „interzis” pentru limacsi, poti utiliza benzi de cupru. Odata atinse de acestia, ei
se vor retrage, deoarece vor resimti banda de cupru ca pe un soc electric.
Pentru o eficienta buna, asigura-te ca benzile de cupru au o latime de minim 4-5 cm. Pune-le in jurul
plantelor pe care vrei sa le protejezi.
Scapi de limacsi daca le dai tarate
Asa cum spuneam si mai sus, efectul de distrugere pe care il au limascsii asupra gradinii se produce
deoarece acestia nu vor nimic altceva decat sa manance. Iar daca le oferim hrana, ei nu o sa mai atace
plantele. O alta metoda este sa le dam tarate uscate. Prin acest mod ei se vor umfla si deshidrata in cele
din urma. Vor ajunge momeala pentru pasari, deoarece nu vor putea sa revina in ascunzatorile lor.
Capcane cu bere pentru limacsi
Limacsii adora berea. Acestia sunt foarte atrasi de mirosul de bere. Prin urmare, poti pune bere in cateva
recipiente cu un diamentru de minim 7-8 cm si ingroapa-le in pamant, avand grija ca marginea
recipientului sa fie la nivelul solului. Limacsii vor veni catre bere si vor cadea in recipient, inecandu-se.
Speram ca aceste metode va ajuta sa gestionati cat mai bine numarul de limacsi din gradina
dumneavoastra. Nu uitati ca si ei au un rol in ecosistem, insa, daca sunt prezenti in numar prea mare,
puteti sa utilizati una sau mai multe metode prezentate anterior.

ECO - Păstrarea produselor ecologice – sfaturi și cerințe

DeAndrei Gumovschi
24 noiembrie 2022
FOTO: agrobiznes.ro
După recoltare, produsele ecologice se depozitează separat de produsele conven ționale și nu se admit
tratamente chimice nu numai pe parcursul depozitării, dar și înainte de depozitare, pe perioada păstrării
pentru a nu compromite integritatea ecologică a acestor produse. 
Depozitarea boabelor se face în silozuri celulare pe verticală sau în magazii pe orizontală. Aceste
depozite pot fi mecanizate și realizate din zid de cărămidă, zid de beton etc.
Depozitele trebuie să nu fie infestate cu dăunători, să reziste la presiunea pe care o exercită produsele în
stare de repaus și la încărcare – descărcare, să corespundă particularită ților de climă din zonă, să poată
fi mecanizate cu utilaje necesare.
Produsele agricole trebuie să aibă o puritate cât mai ridicată. Acest lucru se realizează prin cură țarea
materialului vegetal recoltat. Materiile prime vegetale sunt uscate imediat după recoltare. 
Există multe metode de conservare și păstrare a produselor agricole, care se bazează pe reducerea la
maxim a proceselor fiziologice prin dirijarea umidită ții și temperaturii semin țelor. Sunt cunoscute
următoarele metode de conservare a produselor agricole: 
 păstrarea în stare uscată; 
 păstrarea la temperaturi scăzute;
 păstrarea prin aerare activă; 
 autoconservarea. 
Păstrarea produselor în stare uscată este cea mai utilizată metodă și are o mare aplicabilitate pentru
toate produsele agricole vegetale.
Prin această metodă, se reduce conținutul de umiditate al boabelor la umiditatea de echilibru, astfel se
elimină orice pericol de degradare a produsului, fiind în totală siguran ță.
Umiditatea la care se păstrează principalele culturi agricole:
 floarea soarelui, rapiță, muștar, între 6-8%;
 porumb boabe, sorg, mei, între 11,5-12,5%;
 soia, între 11-12%;
 grâu, secară, orez, ovăz, între 14-15%;
 mazăre, fasole, bob, linte, între 15-16%. 
Semințele de cereale cu umiditate sub 14% se pot păstra, fără probleme, în vrac – straturi cu înăl țime
mare în magazii sau în celule de siloz.
Semințele de leguminoase și oleaginoase se depozitează numai în magazii pe orizontală și în straturi cu
înălțimi mai mici, sub 1,5 m.
O mare parte din produsele agricole se recoltează vara, având umiditatea redusă, și astfel, se usucă pe
cale naturală. Există mai multe tipuri de uscare naturală a materialului vegetal: 
 Uscarea naturală la soare este folosită pentru material cu țesuturi dure, rădăcini, semin țe, ierburi,
cu condiția să conțină substanțe active cât mai stabile: alcaloizi, glicozide.
 Uscarea naturală la umbră este o metodă bună pentru orice tip de material vegetal.
Randamentele de uscare și suprafața necesară pentru uscare sunt diferite în func ție de specie și organul
plantei. Astfel, randamentul de uscare este pentru iarbă de 5:1, pentru rădăcini de 3:1, pentru fructe de
3:1, pentru semințe de 1,2- 1,5:1.
Un metru pătrat de spațiu este necesar pentru a usca: 2-3 kg rădăcini, 3-4 kg semin țe, 1-2 kg iarbă sau
0,5-1 kg fl ori sau inflorescențe.
Produsele recoltate toamna creează probleme la conservare. Produsele ecologice se depozitează
separat de produsele convenționale.
Măsurile pentru conservarea produselor încep cu recoltarea și constau în:  
 evitarea amestecului între loturi cu umiditate diferită;
 recoltarea la maturitatea deplină; 
 transportul în depozite imediat după recoltare; 
 protejarea în timpul transportului împotriva precipita țiilor;  
 curățarea concomitent cu depozitarea pentru eliminarea impurită ților care au umiditatea mai
ridicată decât produsele de bază; 
 depozitarea la început în straturi sub țiri;  
 uscarea naturală și artificială până la umiditatea fiecărei specii, reducându-se numărul de
microorganisme din masa de semințe fără a se realiza o sterilizare totală.
La conservarea în stare uscată se ține cont de izotermele sorb ției și desorb ției (proces de îndepărtare de
pe suprafața unui corp a unei substan țe absorbite) umidită ții, se iau măsuri pentru evitarea cre șterii
umidității, astfel împiedicând dezvoltarea microorganismelor, acarienilor și insectelor care se înmul țesc
rapid, și depreciind produsul.
Păstrarea semințelor la temperaturi scăzute
Metoda se bazează pe principiul reducerii considerabile sau totale a activită ții vitale a componentelor vii
din masa de semințe prin intermediul temperaturilor scăzute.
Reducerea temperaturii se poate realiza prin folosirea de agregate frigorifice sau prin dirijarea aerului
atmosferic rece. Răcirea masei de semin țe cu aer atmosferic se poate realiza prin depozitarea produselor
în strat subţire și ventilarea aerului prin deschiderea geamurilor și u șilor, însă la semin țele cu umiditate
ridicată există pericolul de încingere (înfierbântare).
Se recomandă răcirea activă a produselor agricole prin: 
 lopătare – când în masa de boabe apar procese de încingere, iar pentru eficien ța opera țiunii se
face mișcarea produsului de 2-3 ori, succesiv, și la distan țe mari;  
 manipularea produsului cu instala ții de transport  pe orizontală (benzi transportoare) sau pe
verticală (elevatoare); 
 insuflarea cu ajutorul ventilatoarelor a aerului rece din atmosferă în masa depozitată.
Vezi și Cum se păstrează semințele de floarea-soarelui. Umiditatea și alte cerin țe .
Păstrarea semințelor prin aerare activă
Scopul este de a asigura răcirea, uscarea și aerisirea masei de semin țe prin înlocuirea aerului viciat din
spațiul pentru depozitare.
Efectele aerării active sunt: reducerea umidită ții, prevenirea autoîncălzirii, reducerea respira ției,
accelerarea maturității semințelor, eliminarea CO2 din masa de boabe, frânarea activită ții
microorganismelor.
Aerarea se realizează cu ventilatoare care insuflă aerul rece în masa de boabe depozitate, cu ajutorul
unei rețele de conducere montate în pardoseala magaziei sau prin partea de bază a celulei de siloz.  
Păstrarea prin asfixiere (sufocare)– autoconservarea se bazează pe oprirea respirației aerobe, prin
acumularea CO2 rezultat din respira ția semin țelor sau prin injectarea de CO2.
Lipsa spațiilor pentru uscarea naturală, cerin țele tehnologice ale unor specii, cantită țile mari de produse
recoltate, precum și condițiile atmosferice nefavorabile din anumite perioade impun uscarea plantelor în
uscătorii. 
În timpul păstrării este necesar să se execute un control periodic şi sistematic asupra stării seminţelor şi
să se ia măsuri pentru prevenirea deprecierii acestora și anume:
Intensitatea cu care au loc procesele respiratorii în masa de semin țe depinde în mare masură
de temperatură. La o temperatură scazută respirația este foarte lentă, în timp ce cre șterea temperaturii
determină intensificarea proceselor metabolice în masa de semin țe.
Imediat după înmagazinare, când umiditatea semin țelor este mare, și mai târziu  (toamna, iarna), se pot
produce fenomene de incingere a semin țelor care depreciază calitatiile acestora.
Aerisirea masei de semințe se face în timpul păstrării, concomitent cu răcirea masei de semin țe. De
asemenea, aerisirea trebuie să ducă la uscarea semin țelor și nu la ridicarea umidită ții.
Se recomandă ca aerisirea să se facă pe timp răcoros și când aerul de afară este uscat.  Metoda cea mai
bună de aerisire este vânturarea și lopătarea.  
O bună păstrarea a semințelor presupune o aten ție deosebită pentru prevenirea și  combaterea
dăunătorilor din magazie și în special a gărgărițelor  Sithophilus granarius, S. oryzae, insectelor Sitotroga
cerealella, Tribolium sp., sau a șoarecelui de casă Mus musculus.
Pentru combaterea lor se iau o serie de măsuri preventive prin dezinfectare, și prin evitarea întroducerii
de semințe infestate cu dăunători. Dintre măsurile curative amintim înfundarea galeriilor de șoareci, sau
crearea de temperaturi scăzute sau ridicate la care dăunătorii să nu reziste.
Pentru combaterea insectelor din depozite se utilizează produse admise în agricultura ecologică.
Modul de utilizare: 1. Prin pudrarea boabelor înaintea depozitării în silozuri sau în saci cu – 200 g/t a
boabelor de cereale, porumb, floarea soarelui.
2.Prin supudrarea uniformă manuală cu ajutorul unei site în silozul gol, (încăperile depozitelor goale) după
curățare cu – 15 g/m2.
Materialul semincer a cerealelor ecologice trebuie păstrat la un nivel de umiditate nu mai sus de 12-14%,
şi (în măsura posibilităţilor) în stare de refrigerare (toţi dăunătorii de ambare îşi întrerup alimentarea şi
dezvoltarea la temperaturile mai joase de +5°C).
Citiți și despre Cum se păstrează porumbul: umiditatea și alte cerin țe .
Bibliografie: Cebotaru V., Bucătaru N., Gumovschi A. și al ții. Sistemul de agricultură ecologică. Chi șinău:
BIOS, IFAD, 2018, 106 p.
https://agrobiznes.ro/featured/pastrarea-produselor-ecologice-sfaturi-si-cerinte?
fbclid=IwAR2xmIVJcm1yIrVTsKJga28OuFmmLy578hXebrE_hpClAUiWcpr1DiUN7js

APA – UDARE - Calitatea apei pentru tratamente – cum influențează eficiența

DeLuminița Crivoi
24 noiembrie 2022

FOTO: canva.com
Calitatea apei utilizate la formarea solu ției de lucru pentru pesticide sau fertilizan ți joacă un rol important
în eficiența produselor aplicate. Acest lucru este influen țat de salinitatea sporită, duritatea prea mare, pH-
ul nepotrivit sau prezența impurităților.
Pe parcursul anilor, au fost realizate diferite studii care indică faptul că în țelegerea calită ții apei utilizate
pentru amestecarea produselor este o componentă importantă a întregii opera țiuni.
Ce fel de probleme poate cauza calitatea proastă a apei? Parametrii calității apei, în special cei
menționați mai sus, pot interacționa cu ingredientele active și/sau aditive ale produsului.
Calitatea proastă a apei poate influen ța negativ pesticidele prin reducerea solubilită ții și scăderea
absorbției de către patogenul țintă, rezultând performan țe inferioare și necesitatea repetării tratamentului.
Eficiența redusă a produsului poate să nu fie evidentă, dar suficientă ca buruienile, insectele și bolile
tolerante sau greu de controlat să nu fie men ținute sub control. Deseori, ajung a fi găsi ți drept „vinova ți”
produsul, vremea, rezistența dobândită în timp, să fie majorată norma de aplicare, mascând astfel efectul
apei de calitate rea.
În studiul Impactul calității apei asupra performan țelor pesticidelor ( The impact of water quality on
pesticide performance) sunt indicate principalele aspecte ce trebuie cunoscute de fermieri:
Turbiditatea – unele pesticide în suspensie, încărcate pozitiv, sunt atrase și se leagă de particulele
încărcate negativ găsite în apă. Unele produse (de exemplu, glifosatul) se leagă de sedimentele în
suspensie, făcându-le indisponibile pentru absorb ția plantelor.
Important! Eficiența pesticidelor aplicate poate fi redusă considerabil la utilizarea apei care con ține
particule de sol, de exemplu apa din șan țuri și iazuri, fără a fi supusă filtrării. Totodată, o astfel de apă
poate înfunda duzele, iar pulverizarea să fie realizată necalitativ.
Impurități în soluție – fie că apa provine dintr-o fântână sau o sursă de suprafa ță, impurită țile din aceasta
se pot depune în rezervor și pot cauza probleme la echipament.
Sedimentarea și filtrarea pot fi folosite pentru a îndepărta impurită țile; în caz contrar, este necesară
găsirea unei surse alternative de apă.
Duritatea apei – duritatea apei poate afecta și ea eficien ța. Ca și în cazul turbidită ții, sarcinile opuse se
atrag: moleculele de pesticide încărcate negativ se ata șează la moleculele (cationii) de fier, calciu și
magneziu încărcate pozitiv din apa dură.
Legarea pesticidelor cu acestea creează molecule care nu pot pătrunde în organismul țintă sau care intră
într-un ritm mult mai lent sau care se depun sub formă de precipitat. Caracteristicile chimice ale
pesticidului se schimbă odată ce pesticidul se recombină cu ionii încărca ți pozitiv, cum ar fi calciul sau
magneziul.
Duritatea apei depinde de anotimp. În apropierea izvoarelor de suprafa ță, cea mai grea apă se observă
iarna, iar cea mai mică – în timpul inunda țiilor. De asemenea, trebuie amintit că în timpul sezonului uscat
crește și rigiditatea.
pH-ul apei – ca regulă generală, erbicidele, insecticidele și fungicidele func ționează cel mai bine în apă
ușor acidă, pH 4–6,5. Pesticidele, cum ar fi erbicidele sulfonilureice, au rezultate mai bune în apă u șor
alcalină (pH peste 7). Atunci când pH-ul apei scade în afara limitelor superioare sau inferioare preferate,
performanța produsului poate fi compromisă.
pH-ul poate modifica încărcătura chimică a unei molecule de pesticid, limitând capacitatea acesteia de a
pătrunde în cuticula frunzei și de a ajunge la locul de ac țiune, reducând astfel eficacitatea acesteia.
Utilizând apă de calitate, performan ța tratamentelor realizate sunt vizibile cu 1-2 zile mai devreme,
comparativ cu soluția de lucru preparată utilizând apă ce nu corespunde cerin țelor.
Acest lucru permite reducerea dozelor de chimicale în medie cu 20-25%, atât la tratamente cu o singură
substanță activă cât și la amestecuri de pesticide, alese corect. Spre exemplu, dacă e să vorbim de
erbicidele ce conțin glifosat, reducerea dozei poate ajunge la 40%, cu efecte superioare fa ță de folosirea
apei netratate potrivit studiului men ționat.
Temperatura optimă a apei trebuie să fie între 10-20°C. Nu folosi ți apă mai rece de 5°C.
În acest context, este foarte importantă testarea apei și cunoa șterea calită ții acesteia.
Îmbunătățirea calității apei pentru soluția de lucru
Pentru îmbunătățirea situației, unii producători de pesticide recomandă adăugarea în rezervorul ma șinii
de stropit a unor substanțe condiționer, aditivi sau adjuvan ți în func ție de calitatea apei și de tipul
pesticidului, pentru corectarea unora dintre parametri, pentru a reduce duritatea și, mai ales, pentru a
modifica pH-ul.
Aceste substanțe îmbunătățesc într-o anumită măsură eficien ța tratamentului, însă nu sunt suficiente în
multe cazuri. De aceea, de multe ori fermierii sunt nevoi ți să aleagă o altă sursă de apă pentru realizarea
tratamentelor sau să realizeze tratarea apei cu instalații de demineralizare și reglare a pH-lui  înainte de a
fi utilizată pentru prepararea soluției de lucru.
https://agrobiznes.ro/featured/calitatea-apei-pentru-tratamente-cum-influenteaza-eficienta?
fbclid=IwAR0hb6SDJrmwPv0I3869bH918oOCh42gqdP_Ltk04wVaGUpEomS8EtDJkGM

CIRES – BOLI - Cireșul înflorește, dar nu formează

fructe: 6 cauze, soluții

DeLuminița Crivoi
25 noiembrie 2022
427
 

Share

Se întâmplă uneori, ca pomii să formeze flori în abundență, ceea ce ar oferi speranța unor recolte foarte bune,
însă, spre regret, într-un final acest lucru nu se întâmplă.

Asemenea cazuri au fost întâlnite de către producători la mai multe specii, iar în acest articol, vom explica, pe
exemplul cireșului, pentru că ați solicitat informații pentru această cultură, care ar fi principalele cauze unui
asemenea fenomen.

Pomii pot să nu ofere recolte din mai multe motive. Dacă florile au înflorit, dar nu ați obținut fructe, una
dintre cauze ar putea fi:

1. Lipsa polenizării
Majoritatea soiurilor moderne sunt autofertile. În schimb, multe soiuri populare cultivate necesită un
polenizator. În caz contrar, un astfel de soi va lega până la 5% din flori.

Multe soiuri de cireș necesită o polenizare încrucișată, fiind necesară utilizarea soiurilor polenizator.
Nu este suficient să plantați mai mulți pomi de soiuri diferite unul lângă altul. Este necesar ca momentul
înfloririi lor să coincidă.

Spre exemplu:

 pentru soiul de cireș Ponoare sunt potriviți polenizatorii Cerna, Stella, Hedelfinger,

Bigarreau Moreau;
 soiuri polenizatoare pentru Izverna sunt Cerna, Stella şi Hedelfinger;
 soiul de cireș Van face parte din grupa a doua de intersterilitate, fiind polenizat de Stella,
Lambert, Big. Napoleon, Hedelfinger;
 Soiul de cireș Germersdorf, făcând parte din grupa a treia de intersterilitate, poate fi polenizat
cu Lambert, Hedelfinger, Rubin, Bigarreau Napoleon, Stella, Bigarreau Dönissen;
 Bigarreau Dönissen este autosteril, face parte din grupa VI de intersterilitate şi se
interpolenizează cu soiurile Hedelfinger, Germersdorf, Stella, Bigarreau Burlat.

În schimb, soiurile de cireș Maria, Stella, spre exemplu, sunt autocompatibile, nu necesită polenizare
încrucişată obligatorie, fiind în schimb un bun polenizator pentru alte soiuri cu aceeaşi epocă de înflorit.

Rubin, Bigarreau Burlat și Boambe de Cotnari la fel nu necesită obligatoriu un alt soi polenizator.

În livezi, soiurile polenizatoare pot fi amplasate după mai multe scheme, ca exemplu, pentru o recoltare mai
ușoară, ar putea fi următoarea:

În benzi egale, 2 rânduri soiul ce trebuie polenizat și 2 rânduri soiul polenizator, raportul fiind de 50% la
50%, dacă ambele soiuri au o importanță economică înaltă. Sursă: Producerea cireșelor, Autori: Lynn E.
Long, Marlene Long, Ananie Peșteanu, Eugeniu Gudumac.
Important! Nu se recomandă o distanță mai mare de 10 metri dintre soiurile polenizatoare.

2. Solul nepotrivit și nutriția deficientă

Despre importanța realizării analizei solului înainte de a înființa o plantație ar trebui să ținem minte mereu.
Practica arată că unii fermieri au căutat cauzele din care nu se formau fructe la cireș sau, spre exemplu,
migdal ani de zile, iar motivul a fost un sol nepotrivit.

Cele mai favorabile terenuri pentru cireș sunt cele cu o reacție slab acidă spre neutră (pH de 5,8-
7,4). În plus, solurile mijlocii şi uşoare, permeabile, potrivit de umede, care se
încălzesc uşor și cu un conţinut de calciu de maximum 6% sunt cele mai recomandate.

Puteți înțelege că solul nu este potrivit pentru un pom după următoarele semne:
  creșterea anuală a ramurilor – mai puțin de 20 cm;
 coroana este formată din ramuri goale care nu au ramuri;
 pe trunchi se formează multe microfisuri, din care curge clei;
 majoritatea florilor cad fără a lega.

Totodată, nu mai puțin importantă este asigurarea nutrienților necesari în sol. Spre exemplu, cireșul poate să
nu lege fructe din cauza lipsei de bor. Adesea, lipsa borului se manifestă pe solurile alcaline.

Realizați analiza solului și foliară pentru a determina ce exact lipsește și în ce cantități. Pe parcursul
vegetației, puteți realiza analiza foliară pentru a depista carențele.

Detalii despre Fertilizarea foliară și radiculară la cireș – găsiți pe acest link.

Pe suprafețe mici, pe lângă casă, periodic, puteți realiza tratamente aplicând o soluție de acid boric (10 g la
10 litri de apă) de două ori pe an înainte și după înflorire.

3. Soiul nepotrivit de cireș

Cireșul este un pom sudic și, prin urmare, este foarte sensibil la climă. Nu toate soiurile pot rodi eficient,
dacă nu sunt pretabile zonei Dvs.

Spre exemplu, Germersdorf, Stella, Hedelfinger, Van, Daria, Bigarreau Burlat, Bigarreau Dönissen pot fi
cultivate în toate zonele favorabile culturii cireşului. În schimb, Izverna este recomandată pentru arealele de
cultură a cireşului din sudul şi vestul ţării, Rubin – nord – estul şi centrul Transilvaniei, Boambe de Cotnari –
în zonele de cultură a cireșului din Moldova.

4. Vremea rea
Schimbările de vreme afectează negativ acest pom iubitor de căldură și nu vorbim neapărat de fluctuațiile din
timpul iernii. Cele mai periculoase pentru fructificarea cireșului sunt înghețurile târzii de primăvară.
De îndată ce temperatura nopții scade sub 0°C, majoritatea florilor vor pot fi afectate.

Butonii florali la cireș rezistă la temperaturi de până la -1,7…-3,2°C, florile deschise la -1,1…-3,2°C, fructele
abia legate la -0,6…-2,1°C, în funcție de soi și particularități.

Detalii despre rezistența la îngheț a organelor florale ale diferitor specii, găsiți pe acest link.

Dar, chiar și în absența unor astfel de fenomene distructive, răcirea timpului, ploile sau, dimpotrivă,
vremea caldă uscată vor afecta calitatea polenizării și vor reduce randamentul pomilor.

5. Bolile fungice ale cireșului

De obicei, bolile fungice includ o gamă destul de largă de patogeni. Ciuruirea, coccomicoza (pătarea purpurie
sau antracnoza) și monilioza sunt considerate pe bună dreptate cele mai periculoase boli, care pot afecta și
productivitatea la o slăbire a pomilor pe parcursul anilor.

Primăvara, la pornirea în vegetaţie se vor executa tratamente fitosanitare la avertizare pentru prevenirea
infecţiilor primare. Nu pot fi neglijate tratamentele preventive pe parcursul sezonului, mai ales în condițiile
schimbărilor climatice, când bolile înregistrează condiții tot mai favorabile de răspândire.

Îndepărtarea și arderea imediată a tuturor părților afectate ale pomilor, inclusiv frunzele, vă pot
proteja pomii.

Mai multe detalii despre Tratamente la cireș – scheme și perioade recomandate.

6. Plantarea incorectă a pomilor de cireș

De asemenea, cireșul poate să aibă o dezvoltare deficitară, inclusiv să nu lege numărul dorit de fructe din
cauza plantării necorespunzătoare, prea adânci.

Pe terenurile plane, scarificate, pomii altoiţi pe portaltoi generativ, se plantează cu coletul la nivelul

solului, pe terenurile arate adânc mai sus cu 3-4 cm.

Pe terenurile cu o textură mai ușoară, plantarea se efectuează cu 4-5 cm mai în profunzime comparativ
cu nivelul solului. În cazul când sectorul este irigat, coletul pomului se plasează cu 4-5 cm mai sus de
nivelul solului.

Pe terenurile situate în pantă, adâncimea de plantare a pomilor este diferită. În partea de sus a pantei,
unde solul este supus eroziunii, coletul se introduce în groapă cu 3-5 cm, în partea de mijloc cu 3-5 cm
deasupra solului, iar în treimea inferioară cu 5-8 cm mai sus de nivelul solului.

Adâncimea de plantare a pomilor în funcție de amplasarea acestora pe terenurile în pantă: (a) – stratul de
sol care se depune; (b) – stratul de sol care se supune eroziunii.(după V. Balan et al 2001) .
În plus, adâncimea apelor freatice trebuie să fie de 3-4 metri.

Mai multe detalii despre Plantarea cireșului – sfaturi la înființarea unei livezi.

https://agrobiznes.ro/featured/ciresul-infloreste-dar-nu-da-roade-6-cauze-si-solutii?
fbclid=IwAR3si7lVxmxWwL1rJhA97cPa5Ji_QFZRhRE92SP_64j8fnMotPpG35JXUfs

GULIA - Gulia sau varza Kohlrabi – beneficii, cultivare și îngrijire

DeIrina Pompuș
26 noiembrie 2022
188
 
Share
Gulia. FOTO: agrobiznes.md
Gulia (Brassica oleracea var. Gongylodes), numită și Kolhrabi, este un tip de varză mai pu țin cunoscută și
populară, dar care câștigă încet, dar sigur, spa țiu în grădini și planta ții comerciale. Datorită faptului că se
cunosc mai multe despre beneficiul consumului, dar și faptului că poate fi păstrată până în luna aprilie
fară pierderea vitaminelor.
Din punct de vedere agrotehnic, gulia încadrează u șor în asolament, fiind pretabilă pentru cultura în câmp
deschis, dar și pentru cea în teren protejat (în sere, răsadni țe și solarii). Asigurând produc ții de 20-25 tone
la hectar.
Tehnologia cultivării este relativ simplă și nu diferă distinct de cea a celorlalte varietă ți de varză.
Beneficiile consumului de gulii
Gulia se cultivă pentru tulpina sa îngro șată, care este fragedă, suculentă, cu gust plăcut. Se consumă
proaspătă sub formă de salate crude, simple sau asortate cu morcov, ridichi, țelină ș.a. De asemenea, se
folosește la prepararea supelor, soteurilor, ghiveciurilor.
Este o legumă valoroasă în hrana omului nu numai prin savoarea sa deosebită, ci şi prin conţinutul ridicat
în substanţe nutritive (2,1% proteine), vitamine (61 mg vitamina C/100 grame, A, E, B) şi săruri minerale
(calciu, potasiu, magneziu, zinc, fier). Este bogată în fibre.
Are un conținut caloric scăzut de doar 25 cal la 100g gulie crudă, de aceea este indicată în dietele de
menținere a siluetei sau de slăbire. Ajută la stabilizarea nivelului glucozei în sânge – utilă în controlul
diabetului. Elimină apa din organism – indicată în edeme.
Sunt recunoscute şi virtuţile medicale ale guliei în corectarea hiperacidităţii gastrice sau în ameliorarea
altor maladii.
Ajută la vindecarea infecțiilor virale, în bron șite, tuse, angine. Con ține glicosinola ți – substan țe care inhibă
captarea iodului de tiroidă consumul guliei fiind nerecomandat la persoanele cu probleme tiroidiene.
Descrierea guliei
Gulia este o plantă bienală, care în primul an formează o tulpină puternic îngro șată, iar în anul al doilea
tulpinile florifere. Unele soiuri timpurii, cultivate primăvara devreme, se comportă ca anuale.
Plantulele obținute din seminţe cresc la început normal, apoi tulpina începe să se îngroaşe, căpătând
formă rotundă sau ovală, de dimensiuni mai mari sau mai mici, în funcţie de tipul botanic.
Planta de gulii. FOTO: agrobiznes.md
Se cunosc două grupe mari de gulii:
 varietatea minor – cu tulpino-fructul mic, rotund, de 100-200 de grame, numit și gulioară.
 varietatea major – cu tulpino-fruct mare sau foarte mare, rotund sau oval, verde sau violaceu,
denumite gulii.
Seminţele sunt mai mari decât cele de varză albă, globuloase. Într-un gram intră în jur de 200-220 de
seminţe. Facultatea germinativă este de 70-90% şi se menţine aproximativ 4 ani.
Cerinţele guliilor faţă de factorii mediului
Plantele de gulii au cerințe relativ modeste fa ță de  temperatură. Semințele pot să germineze la
temperaturi scăzute, și anume 2-30 C. La temperaturi mai ridicate, procesul de germinare are loc mai
repede și mai uniform.
Astfel, la 110 C germinarea are loc în 10-12 zile, iar la 18-20 0 C, în 3-4 zile. După germinare, în faza de
răsad, temperatura cea mai potrivită este de 8-12 0 C.
La temperaturi mai ridicate, răsadurile se alungesc și devin sensibile la boli. Plantele de gulii pot suporta
temperaturi mai scăzute în timpul formării primelor frunze, de până la minus 5-6 0 C.
Temperatura optimă pentru formarea și cre șterea tulpinii este de 15-20 0 C. Peste limita de 20-250 C,
creșterea încetinește.
Față de lumină, guliile au pretenţii ridicate încă din primele faze ale vegetaţiei. Răsadul produs la lumina
slabă se alungeşte şi nu mai realizează îngroşarea tulpinii. Acelaşi lucru şi după plantarea în camp.
De aceea se recomandă ca guliile să fie cultivate pe terenuri cu expoziţie sudică, fără umbră de lungă
durată.
Apa este factorul care asigură o recoltă de calitate. S-a constatat că în perioadele secetoase, fără o
irigare raţională, guliile îmbătrânesc repede şi tulpina se lemnifică. Deci, cultura guliei necesită să fie
irigată imediat după plantare, astfel încât să menţină umiditatea de 75-80%.
Are pretenții moderate față de sol, totuși cele mai bune rezultate  se obţin atunci când guliile se cultivă
pe solurile fertile, profunde, bine structurate și cu o textură mijlocie spre semigrea, cu reacţia neutră –
slab acidă (pH de 6,5-7,0). Solurile ușoare nu sunt recomandate pentru că se men țin mai greu reavăne,
iar cele grele nu permit scurgerea în profunzime a apei, favorizând băltirea.
Gulia însă se poate dezvolta bine şi pe solurile mai nisipoase, cu condi ția să se aplice 30-40 de
tone/hectar de gunoi de grajd şi să se irigă raţional.
Fertilizarea culturii de gulii
Cantitatea de îngrășăminte ce trebuie administrate depinde de  gradul de aprovizionare a solului cu
substanţe nutritive.
La un conţinut mediu al solului în principalele elemente de nutriţie minerală, se administrează 250-300
kg/ha azotat de amoniu, 300-400 kg/ha fosfor (superfosfat) şi 150-200 kg/ha sare potasică.
Locul guliilor în asolament
Pentru gulii, cele mai bune premergătoare  sunt plantele legumicole care au fost fertilizate cu gunoi de
grajd în anul culturii, cum sunt: castrave ții, dovleceii, tomatele, ardeii, vinetele. Printre premergătoare
bune se mai numără mazărea, fasolea și cartofii.
Rezultate bune se obțin și după legumele de la care se consumă rădăcinile tuberizate (morcov, pătrunjel,
păstârnac, țelină, sfeclă roșie, etc.) și din grupa cepei.
Guliile pot reveni  pe aceeaşi solă după o perioadă de 4-5 ani.
Producerea răsadurilor de gulii
Acesta se produce în sera înmulțitor, în cuburi sau ghivece nutritive, unde se repică la 5-6 zile după
răsărire. Semănatul se face începând cu luna februarie și diferă în func ție de zona climatică.
Cantitatea de sămânță necesară pentru un hectar este de 500-600 grame,  planificând pentru această
suprafață circa 120.000 plante, la care se adaugă o rezerv\ de 14-20 %.
În perioada de răsad, atenție deosebită se va acorda temperaturii, care în general va fi moderată (16-
170 C), mai ales în perioada iernii, pentru a evita alungirea plantelor.
Răsadul bun pentru plantat va avea 40-50 zile sau 4-6 frunze și va fi bine călit.
Ar putea să te intereseze și Creșterea răsadului de varză. 15 sfaturi pentru o cultură sănătoasă
Pregătirea terenului
Toamna, pregătirea terenului începe prin executarea lucrărilor de toamnă: discuit, pentru desfiinţarea
culturii premergătoare, nivelarea terenului, fertilizarea de bază cu 2/3 din îngrăşămintele cu fosfor şi
potasiu, arătura adâncă la 28-32 cm, concomitent cu încorporarea îngrăşămintelor.
În primăvară se continuă pregătirea terenului cu grăpatul, fertilizarea cu restul de îngrăşăminte chimice cu
fosfor şi potasiu şi azotat de amoniu.
Înfiinţarea culturii de gulie
Epoca de plantare poate fi diferită.
În vederea obținerii unei recolte timpurii plantarea răsadurilor se face în perioada 15-30 martie, în func ție
de zonă și condițiile anului respective. Perioada potrivită începe când în sol se men ține, cel pu țin trei zile
consecutiv, temperatura de 70 C.
În acest scop se folosește răsad în vârstă de 50-55 zile.
Pentru cultura târzie plantarea se realizează în perioada 15 mai-15 iulie.
Schema de plantare pentru gulii este de câte două rânduri pe strat, la 70 x 30 cm, cu zone de protecţie la
rigole de 12-17 cm.
Se poate planta atât manual cât și mecanic.
Pentru o bună prindere se execută o udare imediat după plantarea răsadurilor, cu o normă de irigare de
200-250 metri cubi apa/hectar.
Principalele lucrări de îngrijire a culturii de gulii
Completarea golurilor – după 3-5 zile de la plantare, se execută această lucrare cu răsad de aceeaşi
vârstă şi acelaşi soi. 
Irigarea – se face ori de câte ori este nevoie, pentru a asigura în sol un plafon minim de 75-80% din
intervalul umidităţii active. În funcție de sol și precipita țiile natural la gulii se fac   5-7 udări, cu norma de
circa 300 m3 de apă/hectar.
Prăşitul – se execută o dată manual, cu sapa, pe rând, şi mecanic, de 2-3 ori, pe intervalele dintre
rânduri.
Fertilizarea fazială – se face cu azotat de amoniu de două ori, când plantele s-au prins şi au pornit în
vegetaţie şi la începutul formării guliilor. Cantitatea este de 150 kg/ha.
Recoltarea se efectuează când guliile au ajuns la dimensiunile corespunzătoare maturităţii de consum.
Momentul calendaristic coincide cu 75-85 zile de la răsărit, în func ție de condi țiile meteorologice,
agrotehnice și de soi.
Pentru cultura târzie recoltarea se poate prelungi până la venirea înghe țurilor timpurii sau a celor de la
sfârșitul lunii noiembrie. Înghețurile u șoare nu afectează plantele și recolta, dar pot face recoltarea mai
dificilă.
Tehnica recoltării constă în smulgerea plantelor și cură țarea rădăcinilor de pământ sau tăierea tulpinilor
îngroșate imediat sub zona de formare. Pregătirea pentru livrare se poate finaliza prin formarea de
legături și/sau eliminarea parțială a frunzelor.
Citește și Cum se cultivă loboda roșie și verde de grădină
https://agrobiznes.ro/articole/gulia-sau-varza-kohlrabi-beneficii-cultivare-si-ingrijire?
fbclid=IwAR1q7YJTZBd7LRvRDWAWNgWEcX8LS5Ay49tYTqJvm2EMmPgtZUX-Ww8PjfM

LOBODA - Cum se cultivă loboda roșie și verde de grădină

DeIrina Pompuș
14 mart. 2022 | 11:38
393
 
Share
Loboda roșie în grădină. FOTO: laidbackgardener.blog
‹ adv ›

Loboda de grădină (Atriplex hortensis) roșie sau galben-verde se cultivă în grădini pentru frunzele sale
bogate în minerale, care pot fi consumate proaspete sau preparate în diverse bucate.
Este o cultură nepretențioasă care apare printre primele în grădini, astfel poate să ne asigure primăvara
devreme necesarul de vitamine și microelemente. Iar culoarea intensă a frunzelor ornamentează orice
zonă a grădinii.
În acest articol veți găsi informații necesare pentru cultivarea lobodei:
 Descrierea lododei de grădină;
 Cerințele lobodei roșii față de factorii mediului (lumină, temperatură, apă, sol);
 Cum se seamănă loboda roșie;
 Cum se îngrijește loboda de grădină;
 Cum se obțin semințele de lobodă roșie.
 Frunze de
lobodă de grădină. FOTO: laidbackgardener.blog
Descrierea lobodei de grădină
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Loboda de grădină este o plantă erbacee anuală legumicolă, ce face parte din familia Chenopodiacee (la
fel ca și sfecla sau spanacul).
Este o plantă înaltă de până la 1.8 m, cu tulpină simplă sau ramificată. Frunzele sunt mari, de formă
trunghiular-cordiformă, pot fi de culoare verde-gălbui sau roşu-violaceu şi uşor catifelate la atingere.
Florile sunt de culoare verde sau roşie, iar seminţele sunt de dimensiuni mici, încapsulate în fructe numite
achene.
‹ adv ›

Specia este monoică, adică are flori masculine și feminine pe aceea și plantă și este polenizată de vânt.
Vatra cu lobodă roșie. FOTO: laidbackgardener.blog
Citește și Cum se cultivă leușteanul
Cerințele lobodei roșii față de factorii mediului
Temperatură. Loboda de grădină cu frunze roșii, galbene sau verzi este o plantă rezistentă la frig.
Tolerează înghețurile târzii de primăvară până la -5° C.
‹ adv ›

Prosperă în orice climat termperat cu temperatura anuală medie în intervalul de la 6° până la 24° C.
Odată cu ridicarea temperaturilor, planta fructifică și îmbătrâne ște rapid.
Apă. Loboda fiind o plantă rezistentă și nepreten țioasă se dezvoltă bine în limita unor cantită ți anuale de
precipitații de la 300 mm până la 14000 mm.
Tolerează foarte bine seceta, doar că în acest caz formează rapid tulpini florifere, frunzele se întăresc și
devin inutile pentru consum.
Lumină. Loboda roșie preferă locurile însorite, de și poate cre ște bine în condi ții de umbrire u șoară.
În condițiile de zi scurtă, când planta asimilează mai pu ține ore lumină, înflorirea are loc mai târziu, iar
producția de masă verde este mai mare.
Solul. Loboda de grădină se dezvoltă bine pe soluri u șoare, nisipoase și medii lutoase și preferă solul
bine drenat. Se poate dezvolta pe soluri foarte sărace și saline,cu PH-ul de la acid – 5,0 până la alcalin –
8,2.
Cum se cultivă loboda roșie

Loboda roșie în grădină. FOTO: laidbackgardener.blog

Loboda de grădină este o plantă foarte u șor de cultivat, care se dezvoltă la fel de bine în diverse condi ții,
totuși pe solurile bogate și irigate dau o cre ștere rapidă necesară pentru producerea frunzelor fragede.
De aceea, toamna, pe terenul planificat pentru semănarea lobodei se recomandă aplicarea
îngrășămintelor organice sau minerale.
Înainte de semănat solul trebuie să fie bine afânat.
Perioada de semănat. Loboda de grădină poate fi semănată toamna în octombrie-noiembrie sau
primăvara devreme (sfârșit de februarie – început de martie), de îndată ce condi țiile meteo permit.
Ulterior, primăvara, se poate semăna la fiecare 2 săptămâni până la debutul vremii calde. Astfel, pot fi
obținute frunze fragede pentru consum o perioadă mai îndelungată.
Distanța și adâncimea de semănat a lobodei de grădină
Această plantă se seamănă în rânduri cu o distan ță între ele de 35-40 cm. Semin țele se plantează la o
adâncime de 2-3 cm. După semănat, solul trebuie bine nivelat. Primele frunzuli țe răsar în 6-7 zile.
Pentru ca frunzele obținute să fie fine și gustoase este necesar să se men țină umiditatea solului.
Loboda roșie de grădină, îngrijire
Îngrijirea lobodei constă în rărirea plantelor pe rând și îndepărtarea buruienilor.
În faza 2 a frunze adevărate, loboda de grădină se răre ște, lăsând o distan ță de 15-20 cm între plantele
tinere, iar după încă 10 zile acest interval se măre ște la 30 cm.
Plantele sunt udate în perioadele secetoase.
De asemenea, plantele pot fi smulse când ajung la o înăl țime de 40 cm.
În timpul sezonului de creștere, frunzele și vârfurile plantelor sunt tăiate de 2-3 ori pentru consum, lăsând
o parte din „coroană” pentru creșterea ulterioară. În zona eliberată se poate face reînsămân țarea cu noi
plante.
Cum se obțin semințele de lobodă roșie
Loboda de grădină este o planta care se înmul țe ște u șor prin semin țe, astfel se poate auto-semăna dacă
solul din jur este liber și afânat.

Flori și
fructe de semințe de lobodă roșie. FOTO: laidbackgardener.blog
De asemenea, se pot obține propriile semin țe, pentru aceasta se păstrează câteva plante neatinse până
toamna.
De regulă, plantele de lobodă roșie lăsate pentru semin țe cresc mari și înalte până la 1,7-1,8 m și pot fi
susținute cu ajutorul unui suport.
Fructele cu semințe se colectează când planta este uscată bine sau se usucă suplimentar și se păstrează
până la semănat într-un loc ferit de umezeală.
Notă. Această specie nu este un vecin potrivit pentru cartofi, deoarece inhibă cre șterea acestora.
Ar putea să te intereseze și Coriandrul – cerințe de cultivare și între ținere .
https://agrobiznes.md/cum-se-cultiva-loboda-rosie-si-verde-de-gradina.html

Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei, pentru recolte bogate

DeLuminița Crivoi
12 martie 2022
FOTO: gardeningknowhow.com
Ardeiul dulce este o plantă destul de capricioasă și iubitoare de căldură. Prin urmare, este cultivat cel mai
adesea în sere și solarii, în care doriți să economisi ți spa țiu plantând mai multe culturi lângă ardei.
Totuși, toate plantele sunt vecine bune pentru ardei sau cu unele dintre ele este incompatibil?
Plantele care au așa-zișii vecini potrivi ți se vor dezvolta și oferi recolte bune, astfel nu doar ve ți economisi
spațiu, ci plantele se pot proteja reciproc de boli și dăunători, î și pot stimula cre șterea activă și chiar î și
pot îmbunătăți unele calități.
Ce anume ar trebui să fie plantat lângă ardeiul gras într-o seră sau grădină și care plante nu vor fi vecini
buni, aflați în acest articol.
Vecini buni pentru ardei
În sere și solarii este puțin spațiu în compara ție cu terenul deschis, iar datorită microclimatului special cu
umiditate și temperaturi ridicate, răspândirea bolilor are loc mai rapid.
Deci, în primul rând, alegând vecinii pentru ardei, vom încerca să prevenim eventualele infec ții. Pentru
aceasta, culturile care produc substan țe biologic active care pot respinge insectele dăunătoare sau inhiba
creșterea și dezvoltarea organismelor patogene sunt perfecte.
Cele mai populare și cunoscute astfel de plante benefice sunt, desigur, ceapa și usturoiul.  Datorită
proprietăților lor, vor deveni vecini buni pentru aproape toate culturile de grădină – iar ardeiul nu face
excepție.
Pe lângă ceapă și usturoi, alte ierburi și plante pot atrage suplimentar insectele polenizatoare și au un
efect similar.
Culturile enumerate mai jos vor fi vecini excelen ți pentru ardei atât în câmp deschis, cât și în seră:
 busuioc;
 gălbenele;
 coriandru;
 cătușnică;
 maghiran;
 brâncuțe;
 pătrunjel;
 vetrice;
 cimbru.
Gălbenelele resping mai multe specii de dăunători, cum ar fi gândaci, nematozi, afide, nu numai la cultura
de ardei, ci și la multe alte culturi.
FOTO: attainable-sustainable.net
Ardeiul mai poate avea în vecinătate culturi timpurii (ridichi, salată verde, spanac), care se seamănă
devreme și, dacă nu este suficient spațiu, se recoltează la scurt timp după plantarea răsadurilor.
Ele protejează perfect solul de evaporarea excesivă. Morcovii tot pot fi atribuiți culturilor de mai sus, ei
resping unii dăunători cu succes. Vecini buni pentru ardei pot fi și  unele vărzoase, dar nu toate. Cei mai
buni parteneri din vărzoase pentru ardei în seră vor fi varza albă și conopida. În plus, ardeiul poate fi
cultivat alături de dovlecei și țelină.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Asolamente legumicole – ce culturi semănăm cu succes pe acela și
teren în următorul an.
Ce nu este recomandat de a planta alături de ardei
Chiar dacă mai sus am vorbit despre proprietă țile favorabile ale unor plante condimente, verde țuri asupra
ardeiului, nu toate acestea pot fi vecini buni pentru ardei. Mărarul poate deveni, de asemenea, un refugiu
pentru muște și afide – insecte dăunătoare periculoase.  Feniculul este contraindicat a fi plantat cu ardeiul,
deoarece este cunoscut drept o plantă antagonistă pentru majoritatea culturilor.
Totodată, ardeiul nu tolerează vecinătatea cu sfecla, care, în lupta constantă pentru resurse, îi ia în mod
activ majoritatea nutrienților și luminii. Apropo,  același lucru este valabil și pentru unele soiuri de varză –
și anume, varza de Bruxelles și gulia, care concurează cu ardeiul pentru apă.
Leguminoasele, de asemenea, nu aduc beneficii ardeiului. Chiar și ținând cont de faptul că, în general,
îmbogățesc solul cu azot și îl afânează, mazărea și fasolea sunt capabile să suprime dezvoltarea
plantelor de ardei și au, de asemenea, boli comune, de exemplu, antracnoza.
Nu este recomandat să plantați ardei gras într-o seră și lângă al ți membri ai familiei Solanaceae.
Ardeii, cartofii, roșiile și vinetele  ocupă mult spațiu, consumă aceiași nutrien ți și sunt predispu și la
aceleași boli și dăunători. Prin plantarea acestor legume una lângă alta, este mai probabil să provoca ți
concurență și focare de boli care le sunt caracteristice.
În câmp deschis însă, roșiile și vinetele, la respectarea rota ției culturilor pot fi vecini buni pentru ardei.
Întrebări similare apar atunci când doriți să cre ște ți ardei iute lângă ardeiul gras.  Se pare că „frații” nu își
pot face rău unul altuia în niciun fel și condi țiile de cre ștere sunt acelea și.
Totul ar fi așa, dar ardeii au tendința de a se poleniza, iar în cazul unei plantări în comun, unele soiuri de
ardei dulce este probabil să capete gustul vecinului său iute. Drept urmare, în loc de două tipuri diferite de
ardei, veți obține un fel de hibrid cu un gust de neîn țeles.
Situația este ușor diferită cu cultivarea simultană a  ardeilor și castraveților într-o seră – aceste culturi nu
sunt legate și nu dăunează direct reciproc, dar necesită condi ții de cre ștere diferite.
Acest lucru este valabil mai ales în cazul umidită ții sporite, pe care castrave ții o iubesc foarte mult și ardeii
nu o tolerează. Prin urmare, este destul de problematic să combina ți culturi într-o cameră închisă, fără a
aduce daune uneia dintre ele.
Apropo, în cazul plantării în câmp deschis nu este recomandat să cultiva ți ardeiul lângă pomii de cais,
deoarece au o boală fungică comună.
După cum puteți vedea, cultivarea ardeilor gra și dulci într-o seră lângă alte plante nu este deloc dificilă,
trebuie doar să aflați mai multe despre proprietă țile și nevoile lor pentru a nu crea concuren ță în seră sau
în solar.
FOTO: attainable-sustainable.net
https://agrobiznes.ro/articole/vecini-de-succes-ce-culturi-putem-creste-langa-ardei-pentru-recolte-bogate?
fbclid=IwAR3TSMHnnc7v0paDppiOFWBgUZQRFpm6z2T4FAFQUmsdBqNbv1_CNfV9Uno

Rucola – semănatul, creșterea și îngrijirea culturii

DeLuminița Crivoi
25 noiembrie 2022

FOTO: Galina Lefter

Rucola este o plantă erbacee din familia cruciferelor, cultivată ca verde țuri pentru gustul său bogat.
Datorită conținutului ridicat de vitamine, macro și microelemente, această plantă anuală a căpătat o
răspândire largă.
În acest articol, dedicat în special micilor fermieri, men ționăm câteva aspecte importante de cultivare a
rucolei.
Descrierea plantei de rucola
Rucola, cu denumirea științifică Eruca vesicaria spp. sativa, este o specie cu cerințe relativ reduse la
cultivare, în special datorită faptului că varietă ți sunt răspândite în flora spontană.
Rucola este o plantă compactă de 30-60 cm înăl țime, cu o tulpină ramificată u șor pubescentă. În func ție
de soi, frunzele pot fi fie mari și cărnoase, fie medii, sub țiri și fragede. La plantele sălbatice, acestea sunt
mai înguste și mai alungite.
Rucola înflorește în mai-iulie, florile sunt galbene sau albe cu nervură mov. Rucola este considerată o
plantă meliferă. Fructul este o păstaie elipsoidală, în interiorul căreia semin țele maro deschis sunt
amplasate în 2 rânduri.
Dacă doriți să obțineți o recoltă de verdea ță cât mai devreme posibil, alege ți soiuri timpurii cu un sezon de
vegetație de 3 săptămâni. Soiurile mijlocii vor avea nevoie de aproximativ 1-1,5 luni pentru a forma masa
verde pentru consum.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cultivarea salatei – sfaturi la semănat și îngrijire .
Cum pregătim terenul pentru cultivarea rucolei
În teren deschis, planta nu tolerează soarele prea strălucitor, a șa că nu ar trebui să alege ți zone
deschise. O opțiune ideala ar fi o zona în care va fi însorit înainte de prânz, iar in orele călduroase după
amiază, asigurată o lumină difuză.
Rucola nu este pretențioasă față de sol, dar cre ște mai bine în zonele cu sol u șor, bine fertilizat, cu o
reacție neutră. Solurile argiloase acide nu sunt potrivite pentru plantarea verde țurilor, a șa că trebuie mai
întâi tratate cu var.
Pe solurile cu aciditate mare, este necesar să se adauge 200-300 g var nestins pe metru pătrat.
Nu ar trebui să alegeți zone cu apele subterane la suprafa ță la cultivarea rucolei, deoarece cre ște
semnificativ riscul de boli fungice.
De pe teren se înlătură resturile vegetale, buruienile, se afânează. Pentru toate culturile anuale cultivate
în scopul consumului frunzelor, nu este recomandată administrarea gunoiului de grajd proaspăt înainte de
semănat.
Gunoiul de grajd proaspăt sau total compostat trebuie utilizat numai dacă se respectă cel pu țin un interval
de 120 de zile înainte de recoltare, pentru a permite microorganismelor din sol să „digere” gunoiul de
grajd și să inactiveze componentele ce ar putea contamina verdea ța și ar putea provoca riscuri pentru
sănătatea umană.
În teren protejat, cum ar fi solarii, cantitatea folosită poate fi de la o jumătate până la o roabă medie la 5
metri pătrați de teren protejat. În teren deschis, cantitatea se reduce cu circa 50%.
O altă opțiune de fertilizare a solului constă în adăugarea a 3 kg de compost, 15-20 de grame de clorură
de potasiu și 20 de grame de superfosfat pe metru pătrat toamna. După aceasta, parcela este din nou
afânată și udată.
La începutul primăverii, dacă optați pentru fertilizarea minerală, ureea este introdusă în sol cu o rată de
15 g pe metru pătrat.
Când se seamănă rucola
Semințele sunt semănate în sol deschis în aprilie și august. Planta iube ște căldura, a șa că atunci când
semănați primăvara, ar trebui să așteptați până când temperatura aerului ajunge la 8-10 grade Celsius. În
condiții meteorologice favorabile, planta răsare la 5 zile de la semănat.
Rucola poate fi semănată și în august, când căldura verii este în scădere. Dar, de obicei, rucola plantată
primăvara are frunze mai suculente, crocante, iar la plantarea de toamnă masa verde este mai multă,
însă mai puțin suculentă.
Pregătirea semințelor de rucola pentru semănat
Semințele trebuie pregătite înainte de însămân țare. Achizi ționând material semincer în magazine
specializate de la producători cunoscu ți, pute ți fi siguri de calitatea acestuia, deoarece semin țele de obicei
sunt deja tratate, deci nu trebuie dezinfectate.
Însă, dacă nu sunteți siguri de calitatea semin țelor, acestea trebuie dezinfectate spre exemplu cu o solu ție
de peroxid de hidrogen de 3% timp de 7-10 minute sau semin țele se țin 20 de minute într-o solu ție de
0,5% de permanganat de potasiu, adică 0,5 g la 100 g de apă, apoi sunt uscate pe hârtie.
Schema de semănat a rucolei în teren deschis
Schema de semănat a rucolei în teren deschis nu este prea diferită de metodele de semănat a oricăror
alte verdețuri:
 Adâncimea rigolelor pentru încorporarea semin țelor este de 1,5 cm.
 Distanța dintre rânduri recomandată – circa 30 cm.
 Distanța dintre semințe pe rând – 5 cm.
 Presărați sol peste semințe, tasați ușor pentru a asigura o mai bună aderen ță.
 Dacă există o probabilitate mare de revenire a înghe țurilor, acoperi ți culturile noaptea cu agril,
îndepărtați-o în timpul zilei.
Premergători recomandați pentru rucola
Rucola oferă rezultate bune dacă e cultivată după cartof, mazăre, dovlecel, morcov sau ro șii. Nu este
recomandat să o plantați unde au crescut anterior napi, ridichi, varză, hrean.  Rucola se cultivă pe aceeași
parcelă după o pauză de 4 ani.
Detalii despre scheme de asolament la legume găsi ți  pe acest link.
Îngrijirea rucolei după semănat
FOTO: Galina Lefter
Rucola este o plantă nepretențioasă, așa că, dacă este plantată corespunzător, nu va trebui să petrece ți
prea mult timp îngrijind-o. Tot de ce ave ți nevoie este să oferi ți verde țurilor tinere udare abundentă,
aerisire adecvată, să îndepărtați în mod regulat buruienile și să afâna ți solul.
După apariția plantelor, este necesar să se asigure densitatea planificată a culturii. Când apar 2 frunze
adevărate se rărește, lăsând o distanță de 5-7 cm între plante. Efectua ți următoarea rărire în stadiul de
formare a 4 frunze adevărate. Distanța dintre viitoarele plante mature ar trebui să rămână la aproximativ
15 cm.
Temperatura
Temperatura optimă pentru dezvoltarea rucolei este de 18-20 de grade Celsius. La scăderile de
temperatură, planta își încetinește creșterea și dezvoltarea, sezonul de cre ștere este prelungit
semnificativ.
Odată cu apariția înghețurilor prelungite, este necesar să construi ți un adăpost peste parcele din folie de
plastic sau orice alt material de acoperire.
Temperatura prea ridicată a aerului afectează negativ și vegeta ția plantelor, deoarece pot înflori prematur,
în special soiurile predispuse a forma tulpini florifere.
În plus, creșterea temperaturii în timpul cre șterii active a masei verzi duce la o scădere a gustului
acesteia. Frunzele de rucola își pierd suculen ța, devin aspre și fără gust. Această problemă poate fi
soluționată prin întinderea unei plase speciale de umbrire peste plante.
Irigarea rucolei
Rucola este o plantă iubitoare de umiditate. Prin urmare, necesită udare abundentă frecventă. Solul din
zona rădăcinii trebuie să fie întotdeauna umed, dar apa nu trebuie să stagneze. Planta nu tolerează
înmlăștinirea. În regiunile cu veri fierbin ți, udarea se efectuează zilnic, în condi ții mai răcoroase – de 3-4
ori pe săptămână.
Din lipsă de umiditate, frunzele de rucola devin amare și nepotrivite pentru mâncare.
Plivitul și afânarea solului
Pentru ca oxigenul și umiditatea să pătrundă mai bine în zona rădăcinilor, solul din jurul plantelor trebuie
să fie afânat în mod regulat. Este mai u șor să face ți acest lucru imediat după udare. O măsură obligatorie
este îndepărtarea buruienilor, care îndesesc plantele, iar unele afectează negativ și gustul verde țurilor.
Încercați să îndepărtați buruienile cu rădăcină, altfel vor apărea din nou în curând. În plus, efecte benefice
a avut solul mulcit cu fân sau paie. Acest lucru nu numai că va împiedica cre șterea buruienilor, dar va
ajuta și la menținerea umidității în zona rădăcinii mai mult timp.
Fertilizarea culturii de rucola
În ceea ce privește necesitatea de a aplica fertilizări la rucola, exper ții au opinii diferite. Planta absoarbe
destul de activ din sol nitrații și alte substan țe nocive pentru oameni. În plus, având un sezon de cre ștere
scurt, este destul de problematic să asigurăm termenul necesar până la recoltare.
Dacă ați pregătit terenul din timp înainte de a planta rucola, atunci îngră șămintele aplicate vor fi suficiente
pentru o recoltă bogată. Pe soluri sărace, cu o dezvoltare slabă a plantelor, pentru fertilizare poate fi
utilizată o soluție de gunoi de păsări în proporție de 1:10.
În plus, fertilizanții organici ce se vând în magazinele angro v-ar putea fi de folos.
Bolile la rucola
Rucola este susceptibilă la unele boli fungice, mai ales dacă planta nu este îngrijită adecvat. Principalele
sunt:
Fuzarioza – planta bolnavă începe să dezvolte cloroza, apoi apar pete albicioase pe frunze, turgescen ța
scade. În timp, frunzele încep să se usuce, tulpina se întunecă, iar partea aeriană moare complet.
Fuzarioza nu poate fi vindecată, astfel încât plantele afectate sunt scoase și înlăturate din parcelă.
Făinarea – apariția bolii este indicată de formarea unor pete uscate ro șii-maronii pe partea superioară a
frunzelor. Pe partea inferioară, ulterior se formează un strat u șor de pulbere. Frunzele se zbârcesc,
încrețesc și se usucă. Tratamentele cu fungicide nu dau rezultatul dorit, de aceea plantele afectate
trebuie îndepărtate.
Verticilioza – ciuperca pătrunde în plantă prin leziuni mici, care se formează adesea după deteriorarea
rădăcinilor în timpul afânării solului. În stadiile ini țiale, boala nu se manifestă.
În perioada de creștere activă a masei verzi, pe frunze apar pete galbene și albicioase, care se
răspândesc rapid pe întreaga plantă. Planta de rucola afectată se poate ofili complet în 1 zi. Dacă
observați semne de boală, îndepărtați imediat planta din parcelă și arde ți-o.
Pentru combaterea manei la rucola sunt omologate produse ce con țin mandipropamid (Revus 250 SC 0,6
l/ha – termen de așteptare 7 zile), iar pentru prevenirea manei, pătării pustulare, pătării bacteriene a
frunzelor – pot fi aplicate tratamente cu produse ce con țin cupru (Cuprofix Ultra 1,4-1,8 kg/ha – termen de
așteptare 7 zile).
Uleiurile esențiale prezente în frunzele plantei resping mul ți dăunători. Dar, uneori, rucola poate deveni o
victimă a puricilor cruciferelor sau a moliei verzei. Primii sunt capabili să deterioreze grav planta tânără,
formând mici găuri pe frunze. Pentru combaterea dăunătorilor, plantele sunt acoperite cu plasă specială.
Moliei îi place, de asemenea, să se ospăteze cu frunze proaspete. Rucola poate fi protejată de ea prin
metode populare prin tratarea plantelor cu decoct de pelin. Pentru a-l pregăti, măcina ți pelinul și fierbe ți-l
timp de 10 minute într-o cantitate mică de apă. Se răce ște și se diluează cu apă într-un raport de 1:1.
Pentru combaterea dăunătorilor de sol: Buha semanaturilor (Agriotes spp.), Cărăbușul de
mai (Melalontha spp.),Viermele sârmă (Agriotes spp.), Viermele vestic al rădăcinilor de
porumb (Diabrotica spp) sunt omologate produse ce conțin lambda-cihalotrin (Ercole 10-15 kg/ha – se
administrează la sol odată cu plantarea, când planta are 2-6 frunze, BBCH 12-16).
Recoltarea rucolei
Trebuie să tăiați frunzele tinere de rucola pe măsură ce cresc, alegând cele mai late și mai lungi. Recolta ți
în mod regulat pentru a evita maturarea excesivă a frunzelor. Lungimea optimă a unei frunze care a ajuns
la maturitate este de 8-10 cm.
După începerea înfloririi, gustul frunzelor este semnificativ redus. Unii fermieri recomandă îndepărtarea
mugurilor floriferi pentru a prelungi pu țin perioada de recoltare. Rucola se consumă proaspătă, a șa î și
păstrează pe deplin toate vitaminele.
Verdeturile pot fi păstrate la frigider până la 4 zile.
Citiți și despre Cultivarea spanacului – sfaturi la semănat și îngrijire .
Colectarea semințelor de rucola
Orele lungi de lumină și udarea insuficientă contribuie la faptul că rucola înflore ște și face semin țe.
Lăsând câteva plante cu flori în grădină la sfâr șitul lunii iulie, până la începutul toamnei ve ți putea colecta
semințe bune, maturate.
Se recomandă depozitarea lor în recipiente de sticlă sau pungi speciale. Perioada de valabilitate a
semințelor de rucola fără pierderea capacită ții de germina ție este de 3-4 ani.
Rucola este o plantă ușor de cultivat, care necesită udare abundentă și afânare frecventă. Dacă este
plantată corespunzător, veți obține o recoltă bogată.
https://agrobiznes.ro/featured/rucola-semanatul-cresterea-si-ingrijirea-culturii?
fbclid=IwAR0jjBBTNfCnFSL6h9WUwZwK10chpp_8_r2Ia-XvpTv4ZDlH5f408jscQoA

Tăierile la măr. Forma de coroană – palmetă mixtă

DeIrina Pompuș
23 martie 2021
5379
 
Share

Sistemul de conducere și tăiere a pomilor de măr se stabile ște în dependen ță de particularită țile cre șterii
și fructificării, asociației soi portaltoi utilizate, condi țiile pedoclimaterice și sistemul de cultură.
Palmeta mixtă (palmeta liber aplatizată)
Pom de măr condus după Palmeta mixtă, Conducerea și tăierea pomilor și arbu știlor fructiferi
Palmeta mixtă este recomandată pentru soiurile de măr cu tipul III ( denumit standard sau Golden
Delicious, fructifică pe toate tipurile de ramuri de rod, mai frecvent pe nuielu șe și mlădi țe de 2-3 ani ) și
tipul IV (Granny Smith, fructifică în special pe ramuri relativ lungi – nuielu șe, mlădi țe și nînsemnat pe
formațiuni de rod scurte amplasate pe lemn de 2-3 ani ) de fructificare, pomii de vigoare mijlocie și
submijlocie (Golden Delicious, Idared, Coredar, Jonagold, Melba, Generos, etc), altoi ți pe portaltoi de
vigoare mijlocie (MM106, M4, etc).
Principalele formațiuni de rod la măr
FOTO: Conducerea și tăierea pomilor și arbuștilor fructiferi
Este pretabilă și pentru soiuri cu pomi viguro și altoi ți pe portaltoi de vigoare submijlocie (M7, M26).
Caracteristică pomi Palmetă mixtă
 înălțime trunchi: 50-60 cm;
 înălțime coroană: 2,8-3 m;
 lățimea la baza coroanei: circa 2 m cu diminuarea spre vârf la 0,8-0,9 m;
 ax central vertical, bine dezvoltat, în planul rândului cu 5-6 șarpante dirijate în direc ții opuse cu
unghiuri de înclinare față de verticală de 45-50° pentru soiurile cu coroana piramidală și până la
55-60° pentru soiuri cu coroana răsfirată;
 primele 2 șarpante sunt amplasate sub formă de etaj la 10-12 cm una de alta;
 celelalte 3-4 șarpante sunt amplasate, de regulă, solitar, distan țate pe aceea și parte a axului la
50-70 cm (în funcție de vigoarea de creștere și capacitate de ramificare);
 ramurile de semischelet (amplasate pe șarpante, între acestea) sunt amplasate la distan ța de 20-
25 cm, direcționate spre direcția intervalului dintre rânduri, pozi ția aproape de orizontală.
Părțile componente ale pomului
Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat
Grăbirea intrării pe rod a pomilor de măr
Pentru a urgenta intrarea pe rod a pomilor, în special la soiurile ce ramifică slab, pe ax între șarpantele de
bază formate trebuie formate șarpante provizorii, dirijate pe direc ția rândului, cu pozi ția aproape de
orizontală și vigoare de creștere mai mică fa ță de cele principale.
După 2-3 fructificări, șarpantele provizorii, prin tăieri de reduc ție la ramificări laterale se transformă în
ramuri de semischelet sau se suprimă la inel.
Schema formării coroanei Palmetă mixtă
Anul I, II
Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Tăierile în anul I de la plantare

Tăierile pomilor după plantare se efectuează primăvara devreme în func ție de prezen ța ramificărilor
laterale, stimulând formarea șarpantelor din etajul I.
La umflarea mugurilor se detașează trunchiul. Când lăstarii ating  lungimea de 15-20 cm șe alege lăstarul
de prelungire al axului, iar mai jos pe ax, doi lăstari cu unghiuri largi de inserție  și interval de 10-12 cm,
orientați opus pe direcția rândului.
Se suprimă la inel lăstarii concuren ți ai celui de prelungire al axului și lăstarii inutili pentru formarea
șarpantelor. Apoi se echilibrează vigoarea de creștere a lăstarilor prin scurtarea celui mai viguros lăstar la
nivelul vârfului celui mai scurt.
Tăierile în anul II de la plantare
Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului central, prin tăierea de transfer a celei
terminale și 1-2 subterminale la una cu pozi ția spre verticală care devine prelungirea axului.
Ramura de prelungirea a axului se scurtează la 70 cm mai sus de baza ultimei șarpante la soiurile de
vigoare submijlocie și până la 90 cm la soiuri cu vigoare supramijlocie, pentru a proiecta șarpante solitare
la distanțe respectiv pe soiuri de 50-70 cm.
Dacă această ramura nu a atins dimensiunile indicate, se scurtează la 1/4 din lungime, iar șarpantele
solitare se proiectează în următorul an.
Se elimină de pe ax și laturile superioare ale șarpantelor ramurile verticale și cele inutile pentru coroană,
crescute între șarpantele etajului și în raza de 15 cm de la baza acestora.
Unghiurile de înclinare a șarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la ramificări laterale.
Dacă ramurile anuale ale șarpantelor au lungimea mai mare de 50-60 cm, se scurtează la  1/4 din
lungimea lor.
Când lăstarii au 15-20 cm, lăstarul de prelungire al axului se scurtează prin transfer la un lăstar bine
dezvoltat, orientat spre verticală. Se corectează unghiul de înclinare al șarpantelor prin tăieri de transfer,
se suprimă lăstarii ce sunt concurenți ai axului, cei care cresc vertical pe laturile superioare ale
șarpantelor etajului bazal.
În locurile cu puține ramuri lăstarii orienta ți spre verticală se scurtează la 6-8 muguri pentru a ob ține
ulterior prin tăieri de transfer ramuri de semischelet cu orientare către orizontală.
Pe ax, mai jos de baza lăstarului de prelungire, se aleg doi lăstari suficient dezvolta ți, cu unghi larg de
inserție, orientați opus pe direcția rândului, distan ța ți la 50-70 cm (în func ție de vigoarea de cre ștere a
soiului) de la șarpanta inferioară, situată pe aceea și parte a axului. Ulterior, acestea evoluează în 2
șarpante solitare.
Lăstarii dintre viitoarele șarpante se scurtează la 2-3 frunzuli țe, iar cei cu cre ștere puternică și unghiuri
largi de inserție nu sunt atinși.
Tăierile la măr în anul 3 de la plantare
Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului. Axul se scurtează la 50-70 cm de la baza
ultimei șarpante.
Pe ax și șarpante se suprimă ramurile viguroase, orientate spre verticală, dacă sunt amplasate în zone
degarnisite se scurtează la 4-5 muguri. Se ramifică și ramificările amplasate mai aproape de 10-12 cm de
la baza șarpantelor pentru a stimula cre șterea.
Pe ax și șarpante ramurile cu unghi larg de inser ție se lasă. În zone unde stau prea aproape se scurtează
fiecare a 4-a la cep cu 3-4 muguri.
Se corectează unghiul de înclinare al șarpantelor prin tăieri de transfer la ramificări laterale exterioare în
limite de 45-50° pentru soiurile cu coroana piramidală și 55-60° pentru cele cu coroana globuloasă.
La unele soiuri (Golden Delicious, Idared) se scurtează vârfurile ramurilor anuale atacate de făinare.
Când lăstarii au 15-20 cm lungime, se elimină concuren ții axului, prin transfer la un lăstar subterminal
vertical.
La distanța de 40-50 cm de la șarpantele inferioare pe o parte și alta ale axului se aleg lăstari cu unghiuri
largi de inserție pentru a forma viitoarele șarpante,  a 5-a și a 6-a, de regulă solitare, orientate pe direcția
rândului.
La 10-12 cm de la baza viitoarelor șarpante se suprimă to ți lăstarii. La necesitate, viitoarele șarpante se
subordonează în plan vertical, astfel încât vârful celei superioare să fie nu mai sus de 20-25 cm de la
nivelul vârfului celei inferioare.
Alte lucrări în verde se fac similar celor din anul doi.
Lăstarii atacați de făinare se elimină la inel sau se scurtează mai jos de zona din apropierea păr ții
afectate pentru a evita degarnisirea.
Tăierile în anul IV de la plantare

Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Până la pornirea pomilor în vegetație se suprimă concuren ții axului. Ramura de prelungire a axului se
scurtează cu 25 cm mai sus de vârful utimei șarpante pentru a reduce cre șterea și a evita tendin ța de
creștere spre verticală a ultimelor două șarpante.
Se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor prin tăieri de transfer la o ramură laterală cu pozi ția
necesară. Dacă lungimea ramurilor de prelungire a șarpantelor depă șe ște 50-60 cm, ele se scurtează la
această lungime și se reglează vigoarea lor de cre ștere în plan vertical astfel ca fiecare șarpantă
superioară să fie mai puțin viguroasă fa ță de cea inferioară, iar vârful să fie cu circa 25 cm mai sus decât
al celei inferioare.
Se reglează lungimea șarpantelor intermediare, provizorii fa ță de cele principale prin tăieri de transfer la o
ramificare orientată pe direcția rândului cu pozi ția aproape de orizontală.
Se scurtează ramurile de semischelet cu cre ștere excesivă prin transfer la o ramificare, orientată pe
direcția rândului pentru a le încadra în parametrii proiecta ți ai coroanei.
Ramurile verticale, hulpave, amplasate pe sectoare degarnisite ale axului și latura superioară a
șarpantelor se scurtează la 4-6 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet, iar celelalte
se suprimă la inel. Se suprimă la inel și ramurile situate în apropierea punctelor de inser ție ale
șarpantelor.
Lucrările în verde de formare a coroanei sunt similare cu cele din anul precedent.
Tăierile în anul V
Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Lucrările de formare a coroanei se formează după principiul anului precedent.

Prin tăieri de transfer se corectează unghiurile de înclinare și de abatere a șarpantelor de la direc ția
rândului. La soiurile cu acrotonia pronun țată unghiurile de înclinare a șarpantelor superioare trebuie să fie
cu 5-10° mai mare față de cele inferioare în scopul reducerii vigorii de cre ștere.
Efectul A) acrotoniei; B) mezotonie; C) bazitonie
Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Concomitent cu suprimarea concurenților și a ramurilor verticale, hulpave, în locurile supraîndesite se

răresc ramurile cu unghi larg de inser ție, iar unele din ele se scurtează la cep de 3-4 cm în partea
superioară și 8-10 cm în partea inferioară a coroanei pentru a fi transformate în ramuri seminschelet.
După rărit, distanța dintre ramurile de garnisire trebuie să fie de 15-20 cm.
Ramurile semischelet cu orientare spre verticală sau prea lungi se scurtează prin transfer la o ramificare
laterală cu poziția aproape de orizontală.
La soiurile care fructifică pe ramuri anuale se elimină prin scurtare vârful cu muguri floriferi ai ramurilor de
prelungire ale axului și șarpantelor pentru a evita arcuirea lor.
În scopul menținerii structurii bazitonice a coroanei la soiurile cu acrotonia pronun țată (Golden Delicious)
în partea superioară a coroanei se temperează vigoarea de cre ștere a ramurilor, preponderent prin tăieri
de transfer la ramificări laterale cu pozi ția necesară, iar la cele bazitonice (Mantuaner, Discovery) invers –
se diminuează numărul și vigoarea de cre ștere a ramurilor în partea inferioară a coroanei.
Pe șarpantele de la baza coroanei și pe ax, unele ramuri seminschelet care au fructificat o dată dau de
două ori se taie la lemn de 4 ani cu transfer la o ramificare laterală, forma țiune de rod sau cep cu muguri
dorminzi lung de 8-10 cm.
Axul central se scurtează la 50-60 cm de la punctul de inser ție al ultimei șarpante, iar la opera țiile în verde
se transferă la un lăstar subterminal cu unghi larg de inser ție, orientat pe direc ția rândului. Lucrările în
verde de formare a coroanei se efectuează similar cu anii preceden ți.
Tăierile în anul VI

Sursa: Vasile Babuc, Profesor, Doctor habilitat

Se finalizează formarea coroanei. Axul central se scurtează deasupra ultimei șarpante.

Unghiurile de înclinare ale șarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la o ramură exterioară care se
scurtează la 50-55 cm, care depășește această lungime. Pe șarpante și ax se suprimă ramurile viguroase
cu creștere verticală în interiorul coroanei.
Unele din acestea, situate pe segmentele degarnisite, se scurtează la 6-8 muguri pentru ca ulterior, prin
tăieri de transfer la o ramificare cu pozi ția spre orizontală să fie transformate în ramuri semischelet de rod.
Pe șarpantele întâia – a patra se scurtează la cep de înlocuire câte o ramură semischelet care a fructificat
și este în curs de epuizare. Pe cepurile de înlocuire din anul precedent, se lasă câte două ramuri, dintre
care una cu poziția spre orizontală rămâne intactă.
Pentru a evalua în ramură de rod, iar a doua se scurtează la cep. Ramurile semischelet excesiv alungite
se scurtează la o ramificare laterală pe direc ția rândului. Se efectuează și alte tăieri de men ținere a
coroanei în structura și parametrii proiecta ți.
În perioada de plină fructificare a pomilor predomină tăierea de fructificare care se efectuează în
conformitate cu particularitățile biologice ale soiurilor utilizate și parametrii bioconstructivi ai palmetei
mixte, liber aplatizate.
Pom de măr condus după palmetă mixtă (soiul Idared) până și după tăiere
Se finalizează formarea coroanei. Axul central se scurtează deasupra ultimei șarpante.
Unghiurile de înclinare ale șarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la o ramură exterioară care se
scurtează la 50-55 cm, care depășește această lungime. Pe șarpante și ax se suprimă ramurile viguroase
cu creștere verticală în interiorul coroanei.
Unele din acestea, situate pe segmentele degarnisite, se scurtează la 6-8 muguri pentru ca ulterior, prin
tăieri de transfer la o ramificare cu pozi ția spre orizontală să fie transformate în ramuri semischelet de rod.
Pe șarpantele întâia – a patra se scurtează la cep de înlocuire câte o ramură semischelet care a fructificat
și este în curs de epuizare. Pe cepurile de înlocuire din anul precedent, se lasă câte două ramuri, dintre
care una cu poziția spre orizontală rămâne intactă.
Pentru a evalua în ramură de rod, iar a doua se scurtează la cep. Ramurile semischelet excesiv alungite
se scurtează la o ramificare laterală pe direc ția rândului. Se efectuează și alte tăieri de men ținere a
coroanei în structura și parametrii proiecta ți.
În perioada de plină fructificare a pomilor predomină tăierea de fructificare care se efectuează în
conformitate cu particularitățile biologice ale soiurilor utilizate și parametrii bioconstructivi ai palmetei
mixte, liber aplatizate.
Pom de măr condus după palmetă mixtă (soiul Idared) până și după tăiere
https://agrobiznes.ro/analitica/taierile-la-mar-forma-de-coroana-palmeta-mixta?fbclid=IwAR1c-
s4NGubQfmU-qk9Pm-VhQoXN4gqknSot8FsivK-cOeiFCUKehiypE2g

Glicina mov – îngrijire și tăiere pentru înflorire abundentă

DeIrina Pompuș
16 martie 2022
FOTO: www.sloatgardens.com
Glicina mov sau wisteria este o liană lemnoasă originară din Japonia, care înflore ște spectaculos și
înfrumusețează orice grădină. Pentru aceasta necesită anumite condi ții de plantare și îngrijire pe care le
vom expune în continuare.
Ce este și cum crește glicina mov
Glicina mov este o planta perenă, cățărătoare din familia  Fabaceae (rudă cu salcâmul și mazărea). Are
un coronament bogat și este capabilă să acopere complet o fa țadă sau un gard dintr-o singură rădăcină.
Planta poate trăi aproximativ 20 ani și atinge lungimea de până la 10-15 m, dacă este lăsată să crească
liber, anual crește cu 1-3 m, tulpina ajungând la peste 30 de centimetri în diametru.
Astfel, o glicină matură devine foarte grea, a șa că este absolut necesar să-i fie asigurat un suport durabil
chiar de la început.
Glicina mov pe suport metalic. FOTO: www.homestolove.com.au
Cu ajutorul tăierilor corecte poate lua și forma unui copac, cu tulpină și coroană (dar are nevoie de
susținere adecvată în primii 3-4 ani de via ță). Dacă îi este oferit suportul necesar se dezvoltă impunător.
Glicina cu flori mov este cea mai răspândită, însă există și glicină cu flori roz sau albe. Acestea seamănă
cu florile de salcâm, dar sunt grupate în inflorescen țe mai lungi (30-40 centimetri) și rezistă mult mai mult
timp.

Glicină cu flori albe și roz (Wisteria floribunda). FOTO: ucanr.edu

În regiunea nostră glicina mov înflore ște la finele lunii aprilie, începutul lui mai. Florile, suav parfumate și
extrem de decorative, se mențin 6-8 săptămâni.
Glicinele mature pot înflori chiar și în doua reprize, în special în anii cu veri ploioase și toamne lungi.
Se cunosc 9 specii din genul Wisteria, dar cele mai răspândite și frecvent cultivate sunt următoarele:
 glicina floribundă sau japoneză (Wisteria floribunda);
 glicina chinezească (Wisteria sinensis);
 glicina mătăsoasă (Wisteria brachybotrys).
Citește și Hortensia – cele mai populare specii, cerin țe de plantare
Condiții optime plantare pentru glicina mov
Glicina mov are o rezistență moderat scăzută la frig. Pentru o cre ștere reu șită și înflorire abundentă
planta are nevoie de un loc însorit, ferit de rafale de vânt, iar solul trebuie să fie hrănitor, bine drenat și
ușor alcalin.
Glicinelor crescute din semințe le ia mai mul ți ani până să înflorească (5-10 ani, în func ție de specie și
soi). În primii ani formează doar lăstari lungi și sub țiri, fără să facă flori.
De aceea e preferabil să cumpărați plante bine formate, care ar putea să vă bucure ochii chiar în primul
sau al doilea an.
În primii ani planta necesită mai multă aten ție, dar după 2-3 ani devine viguroasă și mai tolerantă la
condițiile de mediu.
Fixarea glicinei de trei ani pe suport. FOTO: www.gardentags.com
Glicina mov are nevoie de spațiu pentru a se dezvolta, iar orientarea lăstarilor trebuie făcută spre zonele
foarte însorite din gradină, altfel nu va înflori.
Din primăvară până la sfârșitul verii, glicina necesită udare moderată (mai frecventă în primii ani și în
perioade de secetă), astfel încât solul de sub ea să fie întotdeauna u șor umed, dar numai nu în exces.
Prea multă apă poate să afecteze rădăcinile plantei.
Pentru ca glicina să înflorească la timp și abundent, se hrăne ște o dată pe săptămână în perioada de
vegetație activă, cu îngrășăminte minerale sau organice.
Florile glicinei mov se deschid eșalonat. FOTO: www.homestolove.com.au
Cum și când se taie glicina mov
Tăierea regulată a glicinei menține sub control cre șterea excesivă și de asemenea stimulează producerea
a mai multor muguri floriferi decât foliari. Astfel, contribuie direct la înflorirea abundentă.
Tăierea plantei se realizează de două ori pe an, o dată vara și la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii.
După înflorire, în iulie sau august, se scurtează toate ramurile anuale nou crescute la 20-30 centimetri (5-
6 muguri). Acest lucru îmbunătățește aerisirea și iluminarea plantei, stimulând dezvoltarea mugurilor
floriferi pentru anul viitor.
Tăierea în verde la glicina mov. IMAGINE: www.finegardening.com
La sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie, aceeași lăstari se scurtează până la 2-3 muguri
puternici.

Tăierea în uscat la glicina mov. IMAGINE: www.finegardening.com

Ar putea să te intereseze și Florile cu bulbi. Cum, unde și când le plantăm
https://agrobiznes.ro/articole/glicina-mov-ingrijire-si-taiere-pentru-inflorire-abundenta#comment-917
Includerea culturilor a câte doi ani succesiv în asolament – ce oferă
Luminița Crivoi
De
Luminița Crivoi
1 decembrie 2022
92
Share
Asolamentul este soluția universală ce scute ște fermierii de multiple probleme, dacă este implementat
corect. O rezistență mai bună la secetă, o valorificare mai eficientă a nutrien ților și recolte, în medie, cu
20-30% mai mari sunt ceea ce oferă asolamentul echilibrat în prima etapă.

Mai multe detalii despre 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.

Chiar dacă suntem obișnuiți cu asolamentele clasice pe care, de altfel, încă sunt fermieri care nu le
respectă, astăzi, pentru cei care iubesc să experimenteze, am decis să analizăm experien ța fermierilor
din SUA, aș spune eu, patria încercărilor între ținerii solului în diferite sisteme și testării diferitor
asolamente.

Și anume, să vorbim despre rotații de culturi mai pu țin cunoscute, în care o specie sau culturile de acela și
tip sunt cultivate succesiv (doi ani la rând), urmând o pauză lungă. În articolele din SUA, no țiunea poate fi
întâlnită ca Stacked rotations și ar veni să solu ționeze problema managementului dăunătorilor.

Asolamentul în care culturile sunt cultivate doi ani succesiv este un concept care reflectă succesiunea
naturală a plantelor. Speciile care domină o anumită zonă pentru o perioadă scurtă de timp sunt înlocuite
cu altele.

După o rotație corectă a culturilor, revenim la culturile cu care am început asolamentul. Perioada de timp
pentru o rotație de doi ani este mai lungă decât în cazul asolamentelor simple, dar principiile sunt
aceleași.

Un an are o însemnătate diferită pentru bacterii, ciuperci, ba chiar și zilele, orele au însemnătate
primordială. Fiecare specie are o „strategie de supravie țuire”, care are menirea de a coexista în
continuare în ambianță cu alte specii.

Astfel, buruienile anuale, pentru a cre ște probabilitatea supravie țuirii lor, produc o cantitate imensă de
semințe. Semințele altor buruieni au capacitatea de a se afla în stare de repaus mai mult timp, ceea ce le
permite să supraviețuiască în condiții nefavorabile timp de câ țiva ani. Multe organisme ce provoacă boli
creează forme speciale de rezistență, care se păstrează până când apar condi ții favorabile.

Conceptul de rotație prelungită a culturilor are la bază men ținerea diversită ții culturilor incluse în rota ție și
intervalelor de timp recomandate pentru semănatul culturilor.

Strategia, aplicată în timp, soluționează o problemă destul de des întâlnită – formarea formelor rezistente
la organismele dăunătoare. Adică, în urma selec ției naturale, se ob țin forme care î și adaptează ciclul de
viață asolamentelor obișnuite, iar introducând asolamente prelungite, evităm acest lucru.

Într-o rotație de doi ani a culturilor: grâu de toamnă – grâu de primăvară – porumb – porumb – soia – soia,
intervalul dintre culturile succesive de porumb este imprevizibil pentru insecte. În varianta clasică, speciile
cu o singură generație pe an pot dezvolta un biotip cu o strategie de supravie țuire într-o popula ție
dominantă în zece sau 20 de ani.

În această perioadă, fermierul se asigură că a dezvoltat o rota ție perfectă a culturilor, a ales cel mai
potrivit insecticid, mai ales că strategia a func ționat timp de 7 ani la rând. Și brusc, destul de nea șteptat,
acest sistem se prăbușește. Aici, diversificarea culturilor sau asolamentele prelungite pot solu ționa
problema.

Al doilea aspect al asolamentului de doi ani este pauza lungă dintre culturi. Este mai bine să folosi ți
intervale mixte. Pentru a proteja cultura de dăunători cu o durată scurtă de via ță, unul dintre intervale ar
trebui să fie lung: în acest timp, popula ția de agen ți patogeni și buruieni va fi redusă cât mai mult posibil.

În culturile aflate la primul an de cultivare pe o anumită parcelă de teren, practic, nu există probleme cu
dăunătorii. Dacă semănați cultura în următorul an, rezultatul este de asemenea pozitiv, problemele vor
apărea abia în al treilea an (mai târziu, se agravează rapid).

Cultivarea porumbului în monocultură mai mul ți ani la rând a dus la răspândirea viermelui vestic al
rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera). Pe de altă parte, la cultivarea porumbului după soia,
inițial, Diabrotica nu crea probleme fermierilor din SUA.

Ulterior, monitorizând culturile în centura de cultivare a porumbului, a fost observat faptul că dăunătorul
și-a adaptat ciclul de viață pentru a supravie țui. În varianta clasică, la cultivarea porumbului în
monoculturi, în următorul an din ouă eclozau noi indivizi și consumau alte plante de porumb sau plante
gazdă, fiind necesare cantități mari de insecticide pentru men ținere sub control.

În rotația porumb-soia, s-a dovedit că Diabrotica supravie țuia în două moduri. În regiunea de vest, un
biotip cu o diapauză lungă (perioadă de repaus) a devenit foarte comun, iar în unele cazuri chiar a
început să predomine.

Diabrotica; FOTO: Otilia Cotuna

Din majoritatea ouălor depuse de acest biotip, primăvara următoare (când s-a semănat boabele de soia)
nu au apărut larve, așteptând ca porumb să fie plantat în al doilea an. De fapt, ouăle unor indivizi au fost
întotdeauna mai înclinate către un astfel de comportament. Acum domină popula țiile în unele regiuni din
cauza utilizării consecvente și pe scară largă a rota țiilor porumb-soia. Acest lucru a oferit acestui biotip
dăunător un avantaj competitiv.

Totodată, a fost observată migrarea femelelor viermelui vestic pentru a depune ouăle pe câmpurile
potrivite.
Astfel, asolamentul ce presupune cultivarea culturilor pe parcursul a doi ani, ajută la inducerea în eroare a
populațiilor de insecte dăunătoare într-o varietate de rota ții a culturilor.

Când scăderea populației este invers propor țională cu cre șterea, ar trebui luată o scurtă pauză. Acest
lucru este necesar mai ales dacă buruienile au dezvoltat anumite principii de supravie țuire (capacitatea
semințelor de a se afla o perioadă lungă în stare de repaus).

Un alt concept de rotație a culturilor pe doi ani încurajează extinderea diferitelor programe de erbicidare
ce pot fi aplicate, în special utilizarea erbicidelor cu termen lung de remanen ță în sol, care, la includerea
culturilor nepotrivite în asolament, pot produce stres plantei următoare.

Acest lucru va oferi solului timpul necesar pentru descompunerea resturilor de culturi înainte de cultivarea
culturilor sensibile.

O rotație de doi ani a culturilor permite utilizarea programelor de erbicide pe termen scurt și lung, precum
și reducerea costurilor financiare și scăderea la minimum a posibilită ții de a dezvolta rezisten ța și a nu
permite modificări de biotip la buruieni.

Printre dezavantajele metodei de implementare a asolamentelor cu semănarea culturilor pe parcursul a

doi ani succesiv putem menționa că, în condi țiile țării, o astfel de rota ție nu a fost studiată în detaliu, este
posibil ca în timpul rotației culturilor să apară probleme.

Sursă: Articolul „Un accent pe rotația culturilor” (An Emphasis on Rotations), Autor: Dwayne Beck.

Vezi și Rapița în asolament – avantaje, recomandări.

https://agrobiznes.ro/featured/includerea-culturilor-a-cate-doi-ani-succesiv-in-asolament-ce-ofera?
fbclid=IwAR2ugEiV4ov-pcrcKNkCZ9fscPM97ay82oBfrjphjZoQ7UsELlHQVRj2cP0

10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în

condiţiile schimbărilor climatice

DeAndrei Gumovschi
30 martie 2022
232
 

Share

În condiţiile schimbărilor climatice, are loc creşterea temperaturilor, schimbarea caracterului precipitaţiilor şi
sporirea intensităţii hazardelor naturale cum ar fi: secetele, inundaţiile, alunecările de teren etc.

Recomandăm următoarele reguli generale pentru întocmirea asolamentelor, pe care fermierii trebuie să le
respecte pentru a minimiza impactul schimbărilor climaterice:

1. Instalarea la începutul rotaţiei a unei culturi cu efect

ameliorator asupra întregului ciclu de rotaţie
Rotaţia începe, de regulă, instalând culturi cu efect ameliorator asupra însușirilor solului (leguminoase anuale
și perene) și încadrate în grupa culturilor bune premergătoare.

O altă regulă generală este instalarea la începutul rotaţiei a unei culturi la care să se aplice cantităţi mari de
îngrășăminte organice și care să valorifice bine acest îngrășământ (porumb, cartof, varză, tomate etc.), iar
totodată se ameliorează pe timp îndelungat însușirile solului.

2. Protecţia solului împotriva degradării structurii și a eroziunii

Plantele bune și foarte bune protectoare împotriva eroziunii solului (ierburile perene, leguminoasele anuale,
cerealele păioase) vor alterna cu plantele prășitoare (porumb, cartof, sfeclă de zahăr etc.) care sunt rău
protectoare.

Proporţia prășitoarelor în asolamentele de pe terenurile în pantă depinde de valoarea pantei.

După plantele prășitoare, care degradează structura, accentuează mineralizarea humusului, trebuie să

urmeze cerealele păioase.

Acestea favorizează îmburuienarea, de aceea trebuie să alterneze cu prășitoarele care combat mai bine
buruienile.

În funcţie de capacitatea plantelor de a proteja solul împotriva eroziunii acestea se clasifică astfel:

 culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire al solului peste 75%): leguminoasele și
gramineele perene;
 culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cereale păioase, culturi furajere anuale
(borceag, secară masă verde, iarba de Sudan);
 culturi mijlociu protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoase anuale (soia, fasole,
mazăre, bob etc.);
 culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25%): prășitoarele (porumb, cartof, sfeclă etc.).

3. Optimizarea folosirii rezervelor de substanţe nutritive din sol

Plantele de cultură se deosebesc între ele în ceea ce privește cantitatea totală de elemente chimice nutritive
extrase din sol, adâncimea de sol de la care folosesc elementele chimice nutritive și puterea de solubilizare a
sistemului radicular.

Plantele mari consumatoare de elemente nutritive cum sunt sfecla de zahăr, floarea-soarelui trebuie să

alterneze cu plantele ce au consumuri reduse, cum sunt cerealele.

Fiecare specie extrage din sol substanţele nutritive în cantităţi și proporţii diferite. Cerealele păioase
folosesc mai mult N și P, floarea-soarelui, sfecla, cartoful, porumbul și altele consumă mai mult K.

Citește și despre Asolamentul – reguli de bază pentru evitarea greşelilor.

Posibilităţile de solubilizare a compușilor cu P diferă de la o plantă la alta. Inul, orzul, folosesc

elementele nutritive din stratul de sol superficial, pe când floarea soarelui, sfecla de zahăr, dintr-un strat mult
mai adânc.

Mazărea, lupinul au o putere mare de solubilizare, pe când inul, orzul, grâul, tutunul o putere mică de
solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol.

Sunt plante care prin însușirile lor simbiotice îmbogăţesc solul în azot, ca de exemplu leguminoasele, pe când
celelalte plante consumă din rezerva de azot a solului și, drept urmare, acestea trebuie să alterneze în
asolament.
4. Optimizarea consumului de apă din sol
În privinţa consumului de apă, plantele cultivate se deosebesc în: plante mari consumatoare de apă (lucernă,
porumb, sfeclă, floarea soarelui etc.) și plante cu un consum redus (cerealele păioase, inul) și, plante care
consumă apa din straturile profunde de sol datorită sistemului radicular puternic dezvoltat (lucerna, trifoiul,
floarea soarelui, sfecla), sau plante care consumă apa din stratul arabil (cereale, in, cartof etc.).

De exemplu, grâul care se seamănă toamna nu poate urma după lucernă, care lasă solul foarte uscat. Se
recomandă după lucernă cerealele de primăvară care consumă apa din rezervele acumulate peste iarnă din
stratul arabil.

5. Rotaţia rădăcinilor
Pentru exploatarea raţională a straturilor de sol se recomandă ca după plantele cu înrădăcinare profundă
(lucerna, trifoi, sfecla, floarea-soarelui) să urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, in, cartofi,
mazăre, grâu) realizându-se astfel „rotaţia rădăcinilor”.

6. Bilanţul humusului în sol

La întocmirea asolamentelor se ţine cont de bilanţul humusului din sol, de diferenţa dintre humusul nou
format și cel mineralizat.

Ierburile perene, grâul, porumbul, ovăzul, leguminoasele anuale, lucerna etc. lasă în sol cantităţi mai mari de
resturi organice, iar altele precum inul, tutunul, sfecla de zahăr lasă cantităţi mai mici.

În asolamentele în care predomină prășitoarele, îndeosebi, în zonele mai umede sau în condiţii de
irigare, bilanţul humusului este negativ.

7. Sistemul de lucrare a solului

Trebuie să alterneze în cadrul asolamentului, „rotaţia sistemului de lucrare a solului”, asigurând optimizarea
însușirilor solului cu cerinţele plantelor de cultură, cu efecte favorabile asupra fertilităţii solului și creșterea
eficienţei economice a procesului de producţie agricolă.

Trebuie de ales sistemul clasic de lucrare a solului pentru culturile care preferă un sol foarte afânat (sfeclă de
zahăr, cartof, morcovi etc.) și sisteme minime sau chiar semănat direct pentru culturi pretabile la aceste
tehnologii (soia, cereale păioase, porumb).

8. Combaterea buruienilor
Unele plante cultivate au ca însoţitori fideli anumite buruieni, sau unele plante cultivate sunt compromise
ușor de buruieni (orzul, inul), iar altele năbușesc buruienile (secara, după ce plantele au început să se ridice,
lucerna, începând cu anul al doilea).  

Cultivarea fără întrerupere a unei plante pe aceeași solă determină înmulţirea buruienilor specifice
plantei de cultură.

Culturile prășitoare care acoperă repede terenul la începutul vegetaţiei năbușesc buruienile (secară, rapiţă)
altele sunt ușor înăbușite de buruieni în prima parte a vegetaţiei (inul, lucerna, sparceta, sfecla de zahăr,
sorgul, porumbul etc.).

Lucerna, începând cu al doilea an de vegetaţie, înăbușă pirul. Asolamentele trebuie sa conducă la evitarea

sau cel puţin la diminuarea pericolului îmburuienării.
9. Combaterea bolilor și dăunătorilor
Din cauza unor boli și dăunători comuni, la întocmirea asolamentelor sunt câteva cerinţe restrictive.

Pentru a limita răspândirea lor și astfel pagubele produse, este necesar ca în rotaţii să nu revină pe același
teren plante care suferă de atacul acelorași boli și dăunători.

De exemplu: datorită faptului că principalele culturi din ţara noastră sunt grâul și porumbul (care au o
pondere de 60% din suprafaţa arabilă), acest asolament creează pericole de afectare de boli comune
(Fuzarioză), iar gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) și ruginile se răspândesc mult și provoacă pagube
mari când cerealele păioase se cultivă în monocultură sau revin la intervale scurte în rotaţie.

Tot din această cauză, următoarele culturi nu pot alterna una după alta: grâul și orzul; ovăzul și orzul de
primăvară; trifoiul și lucerna sau mazărea; rapiţa și sfecla de zahăr sau varza; mazărea și inul; soia și floarea
soarelui; tutunul și floarea-soarelui (în cazul atacului de lupoaie).

10. Evitarea fenomenului de oboseală a solului

Acesta se poate datora acţiunii concomitente a mai multor cauze ca urmare a netoleranţei anumitor plante de
cultură.

Netolerarea unor plante de a se cultiva mai mulţi ani la rând pe același teren sau la un interval prea scurt de
ani, reprezintă un element de care trebuie să ţinem seama la elaborarea rotaţiilor din asolamente.

Nu se suportă în cultură repetată sau să revină des pe același teren: inul, numai după 6-7 ani, sfecla de zahăr,
numai după 4 ani, mazărea după 4-6 ani etc.

Vezi aici și Sisteme de fertilizare în asolament recomandate pentru fiecare zonă a țării.

Bibliografie:

 Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. I, Chişinău, 2021

https://agrobiznes.ro/articole/10-recomandari-la-intocmirea-asolamentelor-in-conditiile-schimbarilor-
climatice

Sisteme de fertilizare în asolament recomandate pentru fiecare zonă a țării

DeAndrei Gumovschi
2 ian. 2021 | 11:35
 FOTO: growherbsgarden.com
‹ adv ›

Aplicarea îngrășămintelor la culturile agricole este cel mai important mijloc de restituire a elementelor
nutritive asimilate din sol prin plante, un mijloc de echilibrare a con ținutului solului în aseste elemente în
raport cu necesitățile plantelor în perioada vegeta ției.
Îngrășămintele organice și minerale au o influen ță pozitivă asupra fertilită ții generale a solului și însu șirilor
lui fizice. Eficiența lor depinde în mare măsură de tipul solului, de capacitatea de valorificare a lor din
partea soiurilor și hibrizilor plantelor cultivate, de cantitatea de precipita ții și regimul apei din sol, precum
și alți factori secundari.  
Refacerea fertilității solului, prin aplicarea   îngrășămintelor este variată. Aplicarea îngră șămintelor la
culturile tehnice  este  mai eficientă decât la cereale. Important este de a fertiliza solul pentru toate
culturile după cerințele specifice.
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Solurile țării sunt relativ bogate în elemente nutritive, însă pentru ob ținerea unor recolte scontate este
necesar a spori fertilitatea solului prin aplicarea îngră șămintelor organice și minerale.
Clasificarea solurilor după conținutul de humus, elemente nutritive și capacitatea de nitrificare

Humusul este indicile principal al fertilită ții solului, sursa și depozitul de elemente nutritive ale plantelor.
Drept rezultat al microorganismelor, humusul se mineralizează eliberând azotul, fosforul, sulful și alte
elemente. În ultimii 120 de ani, în urma mineralizării naturale din stratul arabil s-au pierdut circa 40-45%
din rezervele inițiale de humus.
‹ adv ›
Fertilizarea cu microelemente (fertilizarea solului, tratarea semin țelor sau aplicarea foliară) asigură un
spor semnificativ al recoltei și majorarea calită ții produc ției. Con ținutul formelor mobile de microelemente
în sol poate fi reglat prin aplicarea microîngră șămintelor.
Elementele necesare plantelor
Plantele necesită pentru nutriţia lor un număr mare de elemente nutritive (în cenuşa plantelor se găsesc 
toate elementele minerale existente în litosferă), care provin fie direct din minerale, fie din mineralizarea
substanţelor organice din sol. Totuşi, numai câteva sunt necesare pentru viaţa plantelor, care se
grupează, în funcţie de compoziţia plantelor în: 
 macroelemente, necesare plantelor în cantităţi mari (> 0.01% din substanţa uscată): carbon (C),
oxigen (O), hidrogen (H), azot (N), fosfor (P), potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S),
sodiu (Na); 
 microelemente, necesare în cantităţi mai mici (0.01– 0.00001%): fier (Fe), mangan (Mn), cupru
(Cu), zinc (Zn), bor (B), molibden (Mo), cobalt (Co), vanadiu (Va),  şi clor (Cl) etc. 
Cunoaşterea rolului acestor elemente în viaţa plantelor dă unele sugestii privind aplicarea lor sub formă
de îngrăşăminte, cantitatea necesară fiecărei plante şi fazele de vegetaţie când acestea au nevoie de ele.
Îngrăşămintele trebuie să conţină elemente nutritive într-o formă cât mai accesibilă plantelor. 

Gruparea elementelor nutritive după  cantitatea necesară plantelor; FOTO: botanichka.ru

‹ adv ›

Pentru practicarea unei agriculturi ra ționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze  cartarea
agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive poate pune solul la dispozi ția
plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de produc ție.  
Cerințe față de sol
 conținutul în humus este de dorit să fie mai mare de 4%, deoarece prin mineralizare el pune la
dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegeta ției. Totodată, împreună
cu argila asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de
humus asigură anual 20 – 25 kg de azot/ha;
 nivelul fosforului mobil din sol să fie 8-16 mg P2O5/100 g de sol, fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol
echivalează cu 7 kg/ha P2O5;
  nivelul potasiului din sol să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol
echivalând cu 13 kg/ha K2O; 
  reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 corespunzătoare majorită ții culturilor agricole;
 consumul specific de elemente nutritive diferă de la un grup de plante la altul, de la o specie la
alta şi chiar de la o varietate la alta, fiind diferite şi pe parcursul dezvoltării plantelor de la o
fenofază la alta.
Dozele optime de îngrășăminte locale și minerale pentru principalele culturi agricole sunt prezentate  în
următorul tabel. Gunoiul de grajd se aplică în doze de 40 – 60 t/ha, în primul rând, la cultivarea sfeclei
pentru zahăr și a celei  furajere, a porumbului pentru boabe. La aplicarea gunoiului de grajd doza de azot
nu va depăși 170 -210 kg/ha. La fertilizarea de bază se aplică doze optime de azot și de fosfor, care
asigură nutriția minerală pe parcursul întregii perioade de vegetație a culturilor agricole.
Doze optime de îngrășăminte pe solurile cu un con ținut de humus de 3,0 – 3,5%, de fosfor mobil   3 -3,5
mg și de potasiu schimbător 25 – 30 mg/100g sol  
Dozele medii de fertilizanți se modifică în func ție de indicii agrochimici ai solului, premergător, de
îngrășămintele aplicate sub premergător, condi țiile agrometeorologice ale fiecărui an agricol.

În scopul obținerii unor recolte înalte de  lucernă la lucrarea de bază a solului se încorporează doze
înalte de fosfor (P180) în rezervă, astfel ca plantele să se asigure cu acest element nutritiv pe parcursul a
3-4 ani. Odată cu semănatul local se încorporează fosfor în doze de P20. Fertilizarea suplimentară cu
azot se efectuează primăvara devreme la cultivarea grâului de toamnă, orzului, ierburilor perene.
Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu sfecla pentru zahăr în zona de nord a Moldovei
pe solurile cenușii de pădure și pe cernoziomurile levigate
Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu cereale în zona de centru a Moldovei pe
cernoziomurile levigate, obișnuite
Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu cereale în zona de sud a Moldovei pe
cernoziomurile obișnuite și carbonatice
Peste jumatate din solurile Moldovei au o fertilitate redusă și foarte redusă, în aceste condi ții nivelul
producțiilor autohtone abia atinge 40% din media UE. Multe dintre țările membre UE acordă un sprijin
semnificativ fermierilor pentru ca ei să poată investi mai mult în îngră șăminte.
Primul lucru care trebuie făcut la noi este subven ționarea fosforului. În lipsa acestui element, în zadar
irigăm sau dăm azot pentru că nu avem cum să ob ținem produc ții remarcabile.        
În mare parte, doar exploatațiile mari, conduse de speciali ști, țin cont de planul de fertilizare bazat pe
cartarea agrochimă. Acesta este motivul pentru care la noi consumul de îngră șăminte este atât de redus:
35-40 kg NPK la hectar comparativ cu 91 kg cât este media mondială, cu 270 kg care se dau la nivelul
UE-15 sau cu 130 kg – media UE-27.
Cum se stabilește planul de fertilizare
Planul de fertilizare este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi
minerale, cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de procurarea necesarului cantitativ şi
calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve
proprii).
 calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare
cultură (existentă sau care urmează să fie instalată)  prin aplicarea unor modele de calcul care să
ţină cont de principiile unei fertilizări raţionale, de sistemul de culturi existent în unitate (anuale,
pomi, viţă de vie, păşuni, fâneţe) şi de nivelul producţiilor planificate;
 stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în gospodărie în
cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrăşăminte posibil de aplicat, pe culturi şi parcele
de fertilizare, precum şi a dozelor de îngrăşăminte chimice pentru completare până la nivelul
necesarului estimat prin calcul;
 verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situaţiei agrochimice a solurilor pe baza balanţei
intrărilor şi ieşirilor din sistem (cantităţile de nutrienţi introduse în sol minus cantităţile de nutrienţi
exportate cu recolta), poate furniza informaţii utile privind conservarea, ameliorare sau
diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinţă şi cu alţi nutrienţi) precum şi
pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienţi de origine agricolă (în special cu nitraţi,
posibil şi cu compuşi ai fosforului);
  furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol
următor.
BIBLIOGRAFIE
 Dumitru M ş.a. Cod de Bune Practici agricole, vol.1, Ed. Expert, Bucureşti, 2003.
 Gumovschi A.Principalele cauze ale micșorării eficien ței îngră șămintelor.
 Revista Lider Agro Nr. 12 decembrie 2014, p. 28-29.
 Gumovschi A. Îngrășăminte pe baza de deșeuri și îngră șăminte organice: Un nou regulament CE
pentru a stimula utilizarea acestora și în Republica Moldova. Revista „Managementul De șeurilor”
nr.4, Chișinău, decembrie 2016. p.22-24.
 Mihailevschi M., Gumovschi A., Olmada V. Cartea conducătorului brigăzii de câmp (sub redac ția .
Gumovschi A) „Сartea moldovenească”, Chişinău, 1989, 386 p. 
 Pripa G. Problema fosforului în agricultura Republicii Moldova. Revista Akademos 3/2018, p.48-
53.Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura
durabilă. Chişinău,  Ştiinţa, 2008, 214 p.
https://agrobiznes.md/sisteme-de-fertilizare-in-asolament-recomandate-pentru-fiecare-zona-a-tarii.html

IARNA – LUCRARI - Lucrări de decembrie la pomii fructiferi, legume, vița de

vie și flori
Roxana Dobre - 3 decembrie 2022 04:43

Lucrări care se fac în luna decembrie în grădină, la pomii fructiferi, legume, vi ța de vie și flori. Cum
îngrijim plantele în prima lună de iarnă, fie că este vorba despre livada de pomi fructiferi, de grădina de
legume, de vița de vie sau de flori.

Lucrări de decembrie în livada de pomi fructiferi;

Lucrări de decembrie în grădina de legume;
Lucrări de decembrie pentru grădina de flori;
Lucrări de decembrie la vița de vie.
Vremea mai rece nu înseamnă neapărat și terminarea muncii pentru grădinari iar zilele mai scurte
”grăbesc” lucrările care trebuie efectuate în prima lună de iarnă. Pentru o între ținere cât mai bună a
grădinii vă vom prezenta care sunt principalele lucrări din pomicultură, legumicultură, floricultură şi
viticultură.

Lucrări în luna decembrie în livada de pomi fructiferi

În luna decembrie, o serie de lucrări trebuie executate în livada de pomi fructiferi.

Ultimul tratament din an la pomii fructiferi

Dacă zilele sunt frumoase și fără vânt, nu uitaţi să stropiţi pomii şi arbuştii fructiferi cu sulfat de cupru
(piatră vânătă) 2,5-3% concentraţie. Tratamentul se face în zilele călduroase de iarnă, când temperatura
este mai mare de 5 grade Celsius şi nu plouă.

Protecția de iarnă pentru speciile sensibile este esen țială în livadă

Protejarea pomilor sensibili și a celor planta ți în toamnă
În luna decembrie este indicat să începe ți să acoperi ți pomii proaspăt planta ți cu diverse materiale pentru
a-i feri de îngheț, Acestea pot fi protecții pe care le găsi ți gratis prin gospodărie, de la haine mai vechi la
coceni de porumb dar și diverse materiale care pot fi cumpărate de la magazinele specializate. Dacă
faceți o listă o priorităților, pe primele locuri trebuie să se afle pomii exotici care au prins tot mai mult teren
în ultima perioadă printre pomicultorii români, adică rodiu, kaki, chiar măslin.

Mușuroirea pomilor fructiferi

Mușuroirea pomilor proaspăt plantați este importantă și se face prin ridicarea unui mu șuroi de pământ,
peste punctul de altoire, înalt de circa 30 cm, care se va păstra peste sezonul rece, până în primăvăra
(luna martie), când se va îndepărta și se va efectua o alveolă/farfurie, în care se vor uda pomii, pe tot
parcursul anului. În amestecul de pământ se pot pune și frunze uscate, rumegu ș, paie, compost sau
îngrășământ organic.

Înlăturarea pomilor bătrâni și bolnavi

În decembrie puteți să înlăturați pomii bătrâni și bolnavi. Prin această lucrare elimina ți riscurile de a
îmbolnăvi alți pomi, dacă tratamentele nu au dat roade în cazul pomului-problemă și cele de a răni o parte
din livadă, în cazul pomilor bătrâni. Astfel vorbim despre un minim pericol pentru grădină, dacă cade un
copac bătrân sau deteriorat. Și primăvara, când pământul se dezghe ță, pute ți smulge ciotul rămas dacă
nu aveți alte planuri pentru el. Dacă nu a ți tăiat niciodată copaci și ave ți îndoieli, apela ți un specialist.
Despre durata de viață a pomilor, Agrointeligen ța-AGROINTEL.RO a scris aici: Când înlocuim un pom
fructifer. Durata de viață a pomilor în func ție de specie

Ultimele plantări de pomi fructiferi

În decembrie puteți planta pomii dacă a ți ”ratat” perioada de toamnă. În cazul plantărilor, acestea se mai
pot face atâta timp cât pământul nu a înghe țat. Despre plantările de iarnă citi ți aici: Plantarea pomilor
fructiferi iarna

Văruirea pomilor iarna

Dacă ați ratat această lucrare în zilele frumoasă de toamnă, nu uita ți să vărui ți trunchiul şi să fertiliza ți
organic solul cu gunoi de grajd ca să nu se piardă azotul din el. La pomii mai în vârstă, fertilizarea
organică se face la periferia coroanei în şanţuri. De ce la periferie? Pentru că acolo se află rădăcinile
absorbante.

Curățați zăpada
Zăpada trebuie scuturată de pe pomi dacă stratul de omăt este mare. Ramurile pomilor cedează adeseori
sub greutatea zăpezii. Prin urmare, dacă iarna vine și cu zăpadă abundentă (în special umedă), trebuie
să o scuturați de pe pomi în timp util. Și pentru ca zăpada să fie benefică, se toarnă un strat de 40-50 cm
în cercurile trunchiului copacilor și tufi șurile tinere.

Lucrări de decembrie în grădina de legume

Acoperirea culturilor de legume rămase în grădină
Acoperiți culturile pe care le mai pute ți folosi iarna. Culturi precum pătrunjelul, țelina, morcovul, sfecla
roșie pot rezista destul de bine și iarna dacă sunt acoperite cu folii speciale sau doar materiale de plastic.
În acest fel veți avea toată iarna o parte de legume proaspete, culese direct din propria grădină.

Ultima fertilizare cu gunoi de grajd

În luna decembrie se administrează gunoi de grajd doar pe parcelele unde nu se vor cultiva legume
rădăcinoase sau bulboase.

Întocmirea unui plan de culturi pentru anul viitor

Un grafic detaliat al grădinii  vă va ajuta să urmați regulile de rota ție a culturilor anul viitor, de aceea
trebuie făcut din timp În același timp, crea ți markeri pentru răsaduri și pentru plantele adulte.

Lucrări de iarnă în grădină

Ultimă săpătură în grădină
În decembrie puteți să desfundați solul cu cazmaua. Desfundatul se face fără a mărunţi ci se lasă în glii
mari care vor fi mărunţite de îngheţ.

Verificarea stocurilor de semințe și starea lor

Dacă ați păstrat semințele din propriile legume atunci este momentul să verifica ți starea lor, dacă au
mucegăit, au dăunători, etc. De asemenea, după ce a ți făcut planul pentru grădină, trebuie să vă asigura ți
că pentru fiecare 10 metri pătrați de suprafa ță este necesar material săditor (semin țe) astfel: varză – 2 g,
ceapă – 80-100 g, morcovi, păstârnac – 5-6 g, castrave ți – 6-8 g, ro șii 2-3 g, sfeclă – 10-12 g, dovleac –
3-4 g, fasole – 100-140 g, usturoi – 500-800 g. Dacă găsi ți lipsuri va trebui să vizita ți un magazin
specializat.

Verificarea compostului
Dacă înghețurile nu au lovit încă, atunci ave ți timp să completa ți compostul cu resturi de mâncare sau
frunze.  Imediat după aceasta, mixați conținutul gropii, stropi ți-l cu apă și izola ți. Pentru a face acest lucru,
utilizați ramuri și un strat de pământ de aproximativ 50 cm.

Cumpărați materialele pentru răsadurile de legume

Paharele din plastic, precum și sticlele tăiate din acest material sunt perfecte în acest scop, dacă vre ți să
economisiți bani. Ghivecele mici de flori, cutii de sucuri și chiar tăvi pentru ouă – toate recipientele de mai
sus, în funcție de dimensiunea viitoarelor plante, pot fi folosite pentru a le planta.

Verificarea solariilor și curățarea lor de zăpadă

În decembrie este important să inspecta ți periodic serele și solariile de legume. Scutura ți în mod regulat
zăpada din sera din policarbonat pentru a evita prăbu șirea acoperi șului și deformarea întregii clădiri. Și
uneori o astfel de structură trebuie să fie consolidată. Este u șor de realizat: face ți suporturi de lemn în
forma literei T, înfășurați bara transversală de sus cu o cârpă și săpa ți în seră, astfel încât acoperi șul să
se sprijine pe ele. Pentru o seră standard de 4 metri, sunt suficiente 4-6 astfel de suporturi; în structuri
mai mari, este mai bine să creșteți numărul.

Lucrări în luna decembrie pentru grădina de flori

Scoaterea bulbilor și a tuberculilor
Bulbii și tuberculii trebuie scoți înainte de venirea înghe țului pentru că nu nu pot fi lăsaţi în sol pe timpul
iernii că îngheaţă (Crocosmia, gladiole, cana, dalii etc.).

Colectarea ultimelor semințe de flori

În decembrie puteți să strângeți ultimele semin țe de la florile deja existente. Este momentul să culege ți
semințele de la florile favorite, pe care vre ți să le replanta ți anul viitor.

Plantarea bulbilor de flori timpurii de primăvară

În decembrie se pot planta bulbii care vor înflori primăvara devreme (lalele, ghiocei, narcise, zambile etc).
Pentru a înflori cât mai devreme în primăvară pute ți folosi un truc simplu care constă în for țarea bulbilor.
Dacă luați măsurile adecvate chiar la începutul lunii, atunci mai ave ți timp să ob ține ți plante cu flori până
la vacanța de primăvară. Păstrați bulbii de zambile timp de o săptămână la o temperatură de 24 ° C într-
un loc întunecat, apoi păstrați-i la lumină. Imediat ce plantele înfloresc, coborâ ți temperatura la 15-18°C.
Forțarea narciselor se efectuează într-o cameră luminoasă la o temperatură de 12-15 ° C, crescând
treptat până la 18 ° C, iar odată cu începutul înfloririi scăzând la 15 ° C.

Mușuroirea trandafirilor
În decembrie se mușuroiesc trandafirii. Tot la trandafiri, după o tăiere de uşurare care constă în
îndepărtarea vârfului ramurilor prea lungi, se leagă acele ramuri care aveau o creştere cu un unghi prea
deschis, care ar încurca protejarea trandafirului. Pe urmă peste aceste ramuri se aşează un sac de hârtie
care se leagă foarte bine la bază. Aten ție! Nu folosiţi sac de plastic sau de rafie pentru ca nu are
proprietăţi la fel de bune pentru izolare termică.

Semănatul primelor răsaduri de flori

Acum e momentul să semănați flori cu cre ștere lentă pentru răsaduri. Este timpul să semăna ți culturi de
flori, care au o perioadă înainte de înflorire de 130-200 de zile. Acestea echinaceea violetă, begonia,
garoafe, gențiana, lavandă, primula, etc. Semin țele unora dintre ele au nevoie de o stratificare
preliminară, ceea ce înseamnă că, cu cât începe ți mai devreme, cu atât ave ți mai multe șanse să vede ți o
grădină de flori strălucind cu culori atractive la începutul verii.
Inspectarea bulbilor de flori
Bulbi de gladiole, tuberculi de dalie și begonie, rizomi de calla – inspecta ți sistematic tot materialul de
plantare depozitat anterior în subsol, tăind zonele putrezite și deteriorate. Stropi ți punctele tăiate cu
cărbune zdrobit. Aruncați imediat materialul de plantare stricat. Tăia ți mugurii care apar brusc pe
tuberculii de dalie.

Protejarea florilor sensibile

Acoperiți florile sensibile. Dacă iarna se dovede ște brusc geroasă și vântoasă, dar fără zăpadă, este
necesară acoperirea florilor sensibile.

Asigurarea luminii pentru orhidee

În decembrie, asigurați lumină suplimentară pentru orhidee. Multe dintre aceste plante de apartament
sudice înfloresc în mod paradoxal în decembrie. Pentru a ob ține o înflorire luxuriantă și lungă de la ele
într-un moment în care orele de lumină sunt scurte, organiza ți iluminare suplimentară pentru flori. Orele
de zi de care au nevoie aceste plante sunt de cel pu țin 12 ore. Dar udarea și fertilizarea trebuie reduse.

Lucrări în luna decembrie la vița de vie

Faceți un tur al viei. Examinați spalierele din vie. Mai întâi, cură ța ți sârma de resturile de vi ță de vie, apoi,
dacă este necesar, reparați spalierele sau chiar întinde ți sârmă nouă în schimb. Asigura ți-vă că vi țele sunt
bine acoperite. Dacă este cazul, dați plantelor o izolare termică suplimentară, aruncând o parte din
zăpada căzută peste podgorie.

Butucii care sunt conduşi clasic jos, vor fi îngropaţi înainte de venirea îngheţului. Înainte de a le îngropa,
nu uitaţi să adunaţi frunzele care sunt căzute, pentru că aceste pot purta spori de boli criptogamice care
vor infecta anul viitor;

Cele care au prezentat infecţii puternice de mană, pot fi stropite cu sulf sau sulfat de cupru.
Informaţiile publicate de Agrointeligen ța – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de
caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această
regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom ac ționa în consecin ță.

https://agrointel.ro/69393/lucrari-obligatorii-in-gradina-pentru-luna-decembrie/?fbclid=IwAR1D2-
Qpu18ynfKM9F-v0scHYwjpQBfmo8Glc4rKXhxF7mIqAMsLNtO9JlU

Cultura de cătină – sfaturi importante la plantare

Luminița Crivoi
De
Luminița Crivoi
3 decembrie 2022
83
Share
Cătina este o cultură cu spectru larg de întrebuin țare: alimentar, farmaceutic, medicinal şi industrial (lemn,
ramuri şi resturi vegetale sub formă de brichete-combustibil), ce a devenit populară la capitolul consum în
special în perioada pandemiei.

Cultivarea acestei specii nu este problematică, mai ales că poate valorifica unele terenuri impropii
culturilor pomicole tradiționale. În acest articol discutăm despre principalele particularită ți pe care trebuie
să le cunoască o persoană interesată să cultive această specie.

În primul rând, cătina este o specie unisexuat dioică, ceea ce înseamnă că florile mascule şi florile femele
se formează pe plante diferite. Plantele femele produc fructe datorită polenizării de către plantele mascule
care asigură polenul necesar pentru legarea fructelor.
Astfel, la plantare, se recomandă plantarea unei plante mascule de cătină la 7-8 plante femele. Adică
circa 11-12% plante mascule din numărul total de plante. Polenizatorii se
intercalează pe rând după fiecare plantă femelă.

Cătina înflorește timpuriu, la sfârşit de martie–început de aprilie, mai întâi florile mascule, iar apoi, odată
cu apariţia frunzelor, și florile femele.

Fructele ajung la maturitate la 180-200 de zile de la înflorire, în func ție de soi, de obicei începând cu a
doua decadă a lunii august și finalizând cu luna septembrie.

Locul potrivit pentru cultivarea cătinei

Precum am menționat, cătina nu este o specie cu cerin țe ridicate ecologice. Astfel, este rezistentă la
temperaturile scăzute din timpul iernii, la temperaturi caniculare, înghe țurile timpurii de toamnă sau târzii
de primăvară.

Totuși, o particularitate a speciei este aceea că iube ște mult lumina, la insuficien ța acesteia are loc
degarnisirea ramurilor în partea inferioară a coroanei. Astfel, la plantare, se dă preferin ță terenurilor bine
luminate, cu orientare S, S-V și S-E.

În primii trei ani de la plantare, perioadă în care se formează sistemul radicular, este foarte importantă
irigarea culturii în momentele critice, la înregistrarea secetelor, pentru a evita stresul culturii.

Totodată, dacă în perioada de vegetaţie cad mai puţin de 500 mm precipitaţii, cultura trebuie irigate
pentru rezultate mai bune reflectate prin recolte.

La capitolul cerințe față de sol, cătina este foarte plastică și poate valorifica până și terenurile sărace,
lipsite de vegetație sau aflate în pantă. Pentru rezultate bune, solurile trebuie să aibă o fertilitate medie,
să fie uşoare şi permeabile.

Trebuie evitate solurile grele şi fără drenaj, cu apă stagnantă la suprafaţă sau apă freatică la adâncimi
mai mici de 1,5-2,0 m, deoarece specia este predispusă la asfixiere.

Plantarea cătinei
Pentru plantare se utilizează material săditor de cătină reprezentat de butaşi înrădăcinaţi în vârstă de 1
an şi drajoni bine dezvoltaţi, cu rădăcină nudă.

Orientarea rândurilor de cătină se face pe cât posibil, pe direcţia nord-sud astfel ca plantele vor fi luminate
deopotrivă în timpul zilei şi pe-o parte şi pe cealaltă a rândului, pentru a evita degarnisirea tufei.

Distanțele de plantare a cătinei se stabilesc astfel încât să evităm umbrirea reciprocă a tufelor.

Înainte de plantare, terenurile se eliberează de resturi vegetale, se ară la 25-30 cm. Ținând cont de faptul
că această cultură poate fi plantată și pe terenuri în pantă, aceste terenuri nu se ară pentru a evita
eroziunea, ci doar se sapă gropi de plantare mai mari pentru a mobiliza solul pe o suprafa ță mai mare.

Cătina se plantează toamna târziu sau primăvara cât mai devreme. Dimensiunile gropilor în terenul care a
fost pregătit pentru plantare (arat+discuit) sunt de 40/40/40 cm, pe terenul nelucrat dimensiunea se
mărește la 60/60/50 cm.

Distanța de plantare se stabilește în funcție de mai multe particularită ți. De obicei, pe terenurile în pantă
distanța dintre rânduri se reduce.

În general, cătina poate fi plantată după schemele de plantare:

2,8-3 m între rânduri şi 2,0 m între plante pe rând dacă coroana se aplatizează pe rând;
3,5-4 m între rânduri şi 2,0– 2,5 m între plante pe rând la forma globuloasă a coroanei;
3,7-4 între rânduri și 1,10-1,25 m între plante pe rând în plantaţii superintensive, unde se practică
recoltarea fructelor prin tăierea ramurilor şi separarea fructelor de ramuri după congelare, cu maşini
speciale;
4 m între rânduri şi 3 m pe rând în cazul soiurilor foarte viguroase, terenurilor fertile, cu recoltarea
fructelor fără tăierea ramurilor, forma globuloasă a coroanei.
Important! La plantarea plantelor mascule se ia în calcul direcţia vântului dominant din zonă în a cărui
direcţie trebuie să fie amplasate plantele mascule astfel ca polenul să fie distribuit eficient către plantele
femele.

La instalarea sistemului de irigare prin picurare în planta ții se irigă, de obicei, în func ție de precipita ții, de
8-12 ori pe sezon, a câte 2-3 ore de udare la o aplica ție.

După plantare, în primii 2-3 ani este foarte importantă afânarea solului și combaterea buruienilor prin
prașile repetate. Unii producători utilizează spa țiul dintre rânduri cultivând diferite culturi de talie joasă
(cartof, rădăcinoase) în această perioadă.

Lucrările de întreținere a terenului realizate cu freza nu se fac la o adâncime mai mare de 8-10 cm pentru
a evita distrugerea sistemului radicular amplasat la suprafa ța solului.

Important! nu se recomandă erbicidarea terenurilor în primii ani, deoarece cătina este o cultură foarte
sensibilă.

Cătina este un deliciu pentru rozătoare cum ar fi căprioare sau iepuri, de aceea este recomandată
protejarea plantelor de acestea în timpul iernii prin învelirea trunchiurilor cu benzi din hârtie cerată, plase
de material plastic sau instalarea gardului de sârmă de 1,2-1,5 m înăl țime.

Citiți și despre Cum se taie și formează tufele de cătină albă.

V-ar putea fi relevant și articolul despre Afinul – înfiin țare planta ție. Între ținere, tăieri.

https://agrobiznes.ro/featured/cultura-de-catina-sfaturi-importante-la-plantare?fbclid=IwAR3Qm-
Druu3zpfLoO76XjEgx95tX1yKRgvhQmACTSPgSuVXPK9zw-U_ikfM

Cum se taie și formează tufele de cătină albă

DeIrina Pompuș
22 feb. 2022 | 14:36
FOTO: omegafruit.ca
‹ adv ›

Cătina albă este o cultură iubitoare de lumină ce nu tolerează umbrirea. Pentru a ob ține o recoltă bogată
este foarte important în primii 4-5 ani de via ță să tai și să formezi corect planta.
De ce se taie cătina albă
Modul în care cătina albă răspunde la tăierile de formare și între ținere depinde în mare măsură de specie,
subspecie și soi.
Totuși, principalele obiective ale tăierii cătinei albe sunt:
 menținerea dimensiunii, formei și arhitecturii adecvate pentru facilitarea recoltării fructelor;
 stabilirea echilibrului optim între ramurile de rod și cele vegetative;
 captarea mai bună a luminii pentru o ob ține o recoltă bună și de calitate;
 menținerea plantației sănătoase și viguroase prin eliminarea ramurilor bolnave sau rupte.  
Tăierile de formare la cătina albă
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Acestea încep odată cu pregătirea materialului săditor, când imediat după plantarea acestuia se va
executa tăierea în funcție de tipul de coroană ales.  
După plantare, ramificările butaşilor, de regulă, nu se scurtează. Scurtarea la 25-30 cm de la sol se aplică
numai la butaşii plantaţi fără ramificări în scopul obţinerii lăstarilor necesari pentru formarea tufei cu
trunchi foarte scurt. 
În anii următori, primăvara devreme se taie ramurile care cresc intens paralel cu cele de schelet, cele
care îndesesc coroana şi cele slabe.
‹ adv ›
Vara se suprimă lăstarii crescuţi în zona trunchiului şi drajonii, descoperindu-i până la bază.  

FOTO:
omegafruit.ca

Sisteme de conducere a plantelor de cătină albă 

Arbuștii de cătină pot fi conduși sub forme de coroane natural ameliorate și aplatizate.
Coroanele aplatizate se caracterizează prin orientarea ramurilor de schelet, de regulă, de-a lungul
rândului, iar proiecţia lor pe sol este o elipsă. Coroanele pot fi aplatizate în plan orizontal sau vertical.
‹ adv ›

Toată varietatea de coroane aplatizate poate fi divizată în două subgrupe: cu ax şi fără ax.
Prin dirijarea pomilor sub această formă a coroanei se realizează o serie de avantaje de ordin agrotehnic,
legate de mecanizarea lucrărilor de între ținere a solului, de combatere a bolilor şi dăunătorilor, u șurează
executarea unor lucrări manuale: tăieri şi recoltat. 
Conducerea aplatizată a coroanei satisface și cerin ța fa ță de lumină a plantelor.
Această formă de conducere se practică în planta țiile intensive și este reprezentată de numeroase forme
de palmete şi coroane artistice palisate, care se deosebesc mult după modul de amplasare al şarpantelor
şi numărul acestora.
Coroanele globuloase (rotunjite) se caracterizează prin dezvoltarea în plan orizontal proporţional în toate
direcţiile, iar proiecţia lor la sol se aseamănă cu un cerc. 
Conducerea globuloasă a tufelor se practică în planta țiile clasice sau la plante izolate, fiind de fapt forma
naturală a plantei şi se poate realiza cu sau fără trunchi.
Indiferent de forma de conducere, se lasă bra țe înalte pentru a putea fi scuturate la utilizarea ma șinilor de
recoltare prin scuturare.
Este deosebit de important ca la nivelul fiecărei plante, prin sistemul de tăiere şi de conducere, să se
asigure două zone: generativă (lăstari cu fructe recoltate prin tăiere) şi vegetativă (cre șteri anuale cu
lăstari viguroși ce vor asigura producția de fructe în anul următor).  
Zona vegetativă și generativă la cătina albă. FOTO: omegafruit.ca

În cazul formei globuloase, coroana este condusă liber, fără interven ții în coroană. Distan ța de plantare
este de 3×2 m. Modul de recoltare a fructelor este manual, direct din coroană. 
Trunchi înalt. Planta este condusă cu trunchi de 0,8 m. Lăstarii de pe trunchi vor fi îndepărta ți, iar cei din
partea terminală vor fi lăsați să crească, rezultând cre șteri asemănătoare celor de la răchită; ace ști lăstari
vor rodi în anul II, asigurând producții o dată la 2 ani.
Tăierile vor avea loc odată cu recoltarea (presupus în totalitate mecanizat prin cosire sau cu foarfeca),
lăstarii cu fructe fiind fragmentați la 20 cm lungime pentru congelare sau presa ți în stare proaspătă pentru
obținerea de sucuri. 
 FOTO:
omegafruit.ca

Pentru formele globuloase, tăierile constau în alegerea axului plantei şi a 3-5 ramuri laterale cât mai bine
repartizate pe ax. 
Anul I – atât ramurile, cât şi axul se scurtează cu ½, la cele cu cre șteri mici, şi cu 1/3 la cele viguroase.  
Anii II-III – se va urmări garnisirea axului din 30 în 30 cm cu ramuri de schelet, aceea și opera țiune se
execută şi pe ramurile de semischelet, cu deosebirea că distan ță între ramurile de semischelet este de
12-15 cm cu poziție bilaterală alternă.  
Pentru a obține coroane aplatizate, tăierile de formare încep la plantare, când se îndepărtează axul la 35-
40 cm înălțime, la care se şi proiectează primul etaj.
Se aleg două ramuri de schelet cu pozi ționare pe direc ția rândului.  
În anul II şi III, din creșterile realizate pe ax din 25 în 25 cm se vor alege ramuri de schelet în direc ția
rândului până la înălțimea de 1,6-1,8 m.  
Pentru a asigura o garnisire corespunzătoare a axului şi a ramurilor de schelet, cre șterile anuale de
prelungire se scurtează la o treime.
Ramurile de semischelet se răresc la 12-15 cm una de alta şi se scurtează la 30-35 cm. 
Dirijarea ramurilor se poate face prin ancorare şi palisări sau cu ajutorul spalierului cu 1-2 sârme (0,5 -
12,0 m) care se poate îndepărta după lignificarea ramurilor.
 Tăierile de rodire la cătina albă
În condiții de agrotehnică corespunzătoare,  cătina intră pe rod în anul 3-4 de la plantare. 
Rodul se aglomerează pe ax şi la baza șarpantelor, după care în anii următori se deplasează spre partea
de mijloc a ramurilor de schelet, iar mai târziu exclusiv către periferia coroanei. 
Tăierile se execută, de obicei, toamna sau primăvara, dar se poate şi în perioada maturării fructelor, când
recoltatul se face prin detașarea totală sau par țială a ramurilor de rod.
Prin tăiere se va urmări permanent realizarea celor două zone: generativă şi vegetativă. 
Prin tăieri de rodire executate diferen țiat se va urmări men ținerea unui echilibru între procesele de rodire
şi fructificare, repartizând astfel rodul cât mai uniform în toată coroana.
Se răresc prin eliminare o parte din forma țiunile de rod de prisos prin tăiere de la punctul de inser ție.
În interiorul coroanei, ramurile de rod trebuie să fie la o distan ță de 10-12cm una de alta, iar în exteriorul
coroanei la 6-7 cm. 
O altă parte se va tăia la cep, din care, în perioada de vegeta ție, vor porni 1-3 lăstari, dintre care se va
alege cel mai viguros care va înlocui forma țiunea de rod ce a produs fructe în anul precedent.
Citește și despre Tăierile la agriș.
Această operațiune de înlocuire se va repeta anual după acela și principiu.

FOTO: omegafruit.ca
Un alt procedeu de tăieri de rodire constă în  tăierea la cep a creșterilor vegetative sau de rod de pe
jumătate din ramurile de schelet, astfel ramurile de schelet vor rodi alternativ o dată la 2 ani. 
Tăierile de întreținere la cătina albă
După intrarea plantelor pe rod, datorită ramificării simpondiale, în mod natural se asigură o structură
raţională a coroanei.
Tăierile de menținere au caracter de corecţie şi se efectuează anual, primăvara devreme, concomitent cu
cele fitosanitare. 
Se suprimă unele ramuri care supraîndesesc coroana. 
Se scurtează prin lemn de 2-3 ani (cu transfer) ramurile excesiv alungite.
Se elimină ramurile slabe, frânte, uscate, lăstarii din zona trunchiului şi drajonii. 
Începând cu anii 7-10, când creşterile se reduc considerabil şi produc ția scade, se aplică tăieri de
reîntinerire a ramurilor de schelet prin lemn de 3-4 ani.
Bibliografie selectivă:
 BALAN V., SAVA P.;CALALB T.; (et al.) Cultura arbuștilor fructiferi și căp șunului , Chișinău 2017
https://agrobiznes.md/cum-se-taie-si-formeaza-tufele-de-catina-alba.html

Prazul – cerințe la cultivare. Recoltarea

DeLuminița Crivoi
4 ianuarie 2022
2786
 
Share

FOTO: gardenerspath.com
Prazul este o specie bienală, alogamă (plantă a cărei fecundare se face cu polen de la altă plantă din
aceeași specie).
Cultivarea și întreținerea prazului pentru a ob ține recolte bune necesită cunoa șterea și respectarea unor
particularități. Despre acestea, vom oferi mai multe informa ții în acest articol.
Când se seamănă semințele de praz
Fiind o cultură înrudită cu ceapa, multe din particularită țile de cultivare se aseamănă cu cele de la
această cultură. Totuși, prazul este mai rezistent la frig decât ceapa.
Astfel, semințele de praz pentru a obține răsad pot fi semănate în ultima decadă a lunii martie, prima
decadă a lunii aprilie. Semințele germinează în 12-20 de zile la temperatura  3-4ºC. Optimă însă se
consideră temperatura de 15-20ºC, semin țele germinând în doar 7-10 zile.
Pentru a forma tulpinile false (cele care se consumă) prazul are nevoie pe parcursul vegeta ției de
temperaturi de 18-20ºC. Cultura are o rezisten ță bună la înghe ț, rezistând la temperaturi de peste -10ºC.
Cerințe la cultivarea prazului
Prazul preferă locurile bine iluminate, nu suportă umbrirea și insuficien ța de apă din sol. Lipsa umidită ții
duce la formarea unor tulpini de calitate proastă. pH-ul solului recomandat pentru praz este de 6-7,5.
Preferă solurile fertile, astfel este recomandat să introduce ți gunoi de grajd toamna, în cantită ți de 30-40
de tone la hectar, dacă acesta este disponibil.
Îngrășămintele minerale se introduc în func ție de analiza solului. Orientativ, sunt necesare  40-60 kg
s.a./ha K2O şi 20-40 kg s.a./ha P2O5 (s.a. – substan ță activă).
Îngrășămintele se introduc concomitent cu arătura realizată la adâncimea de 25-30 de centimetri.
Primăvara, la pregătirea terenului pentru cultură, se introduc 60 de kilograme de azot substan ță activă.
Apoi, terenul se modelează în straturi de 104 centimetri la coronament.
Citiți și despre Cultivarea și întreținerea dovlecelului zucchini .
Producerea răsadului de praz

FOTO: gardenerspath.com
Prazul poate fi cultivat atât prin răsad, cât și semănat direct în sol. Prima metodă este mai populară.
Răsadul se produce în răsadnițe reci pe straturi pregătite direct în câmp. Precum am
menționat, semințele se seamănă în perioada 20 martie-10 aprilie . Pentru praz nu se face repicarea
răsadului, astfel semințele se seamănă rar.
Pentru cultivarea unui hectar de praz, sunt necesare 3-4 kilograme de semin țe semănate pe suprafa ța de
150-200 de metri pătrați.
Răsadurile sunt gata pentru plantare în câmp când au 3-4 frunze și lungimea de 15-20 de centimetri. De
obicei, caracteristicile sunt atinse la vârsta de 40-45 de zile.
Înainte de plantare, descoperiți zilnic câte pu țin răsadni țele unde l-a ți produs pentru a-l căli.
Pentru a-i asigura un start bun, este recomandată mocirlirea răsadului (3 părţi de pământ, 2 păr ți de
balegă de vită, iar apă se adaugă până se obţine o pastă de consisten ța smântânii).
Plantarea răsadului de praz în câmp deschis are loc în perioada 15 mai-10 iunie pentru culturile de
toamnă-iarnă.
Distanța de plantare a prazului este de 25-30 centimetri între rânduri pe 8-10 cm între plante pe rând .
Prazul se plantează la adâncimea de aproximativ 5 centimetri.
Cultivarea prazului prin semințe semănate direct în câmp
Obținut prin semănat direct, pentru un hectar  este necesar de semănat 3-4 kilograme de semin țe de praz .
Semințele de praz se seamănă primăvara, la sfâr șitul lunii martie, începutul lunii aprilie.
Semințele se seamănă la adâncimea de 2 centimetri . Apoi, după răsărire, plantele se răresc pentru a
asigura distanța dintre acestea de 8-10 centimetri.
Îngrijirea culturii de praz
Prazul se întreține similar cepei. Printre lucrările importante putem men ționa  2 fertilizări necesare. Prima
se face la o lună după plantare cu 40 kilograme de azot (substan ță activă), iar a doua peste 4-5
săptămâni după prima cu aceeași cantitate de îngră șăminte.
Pentru a combate buruienile, sunt recomandate pra șile mecanice și manuale.
Ce ține de irigarea culturii, prazul iube ște apa, astfel sunt necesare aproximativ 1 0 udări cu norma de
250-300 de m3 de apă la hectar.
Pentru a obține tulpini mai fragede, pute ți realiza  mușuroitul plantelor (în cazul în care vă permit
suprafețele), acoperind câte puțin planta cu sol de 2-3 ori.
FOTO: gardenerspath.com
Recoltarea prazului – când se face
De obicei, prazul este gata pentru consum după 3-4 luni de la apari ția primelor plante, în func ție de soi.
Drept indicator că acesta este gata pentru recoltare pot servi frunzele pu țin îngălbenite.
Pentru consum în stare proaspătă, prazul este recoltat începând cu luna august. Pentru o albire mai bună
a tulpinii, cu două-trei săptămâni înainte de recoltare, suprafața solului sau tulpina dacă n-a fost mulcit
poate fi acoperită suplimentar cu o peliculă închisă la culoare, ce nu va permite pătrunderea luminii.

FOTO: harvesttotable.com
Prazul pentru depozitare se recoltează la sfâr șitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. Chiar dacă
este o cultură rezistență la înghețuri, ar fi bine de-l recoltat înainte ca acestea să aibă loc, pentru a
asigura o păstrare de lungă durată.
Este foarte important să evitați rănirea tulpinilor la recoltare, astfel de plante nu se pun la păstrare. Se
înlătură frunzele murdare, deteriorate. Restul frunzelor sunt tăiate la aproximativ 2/3 din lungime, iar
rădăcinile sunt scurtate în jumătate.
Prazul poate fi păstrat până la 3 luni la temperatura de 0…-1°C. Pentru a-l păstra timp mai îndelungat,
plantele se pun vertical în cutii cu nisip umed.
Vezi și Conopida – cultivarea de toamnă și timpurie, pentru recolte bune .
https://agrobiznes.ro/articole/prazul-cerinte-la-cultivare-recoltarea?
fbclid=IwAR1uaTlk1HudTRLbdV0S6lfg3x25ij02SbNhDhnWZXbk4O7Bq45-IKq4LOk
Conopida – cultivarea de toamnă și timpurie, pentru recolte bune

DeLuminita Crivoi
3 ian. 2022 | 15:13
1573
 
Share

FOTO: agropost.ro
‹ adv ›
Conopida a devenit populară în ultimii ani, datorită cererii crescânde pentru alimentele sănătoase.
Cultivarea acestei culturi nu este foarte anevoioasă, însă există câteva reguli de care trebuie să ține ți
cont.
Crescută în condiții optime, conopida poate produce semin țe în primul an, chiar dacă e o plantă bienală.
Aceasta are un sistem radicular care pătrunde în sol până la 40 de centimetri.
În funcție de soi, faza în care conopida are formă de căpă țână durează aproximativ 10-12 zile. Apoi,
lăstarii cresc, se răsfiră și se încep a forma tulpinile florare.
Cerințe la cultivarea conopidei
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Fiind o cultură solicitată de consumatori, conopida poate fi cultivată atât în teren protejat, cât și câmp
deschis.
Planta are cerințe mari față de factorii de mediu. Semințele încep germinarea la temperatura de peste
4ºC. Temperatura optimă pentru germinare și dezvoltarea plantulelor este de 18-20ºC, răsărirea în aceste
condiții având loc în 6-8 zile.
Căpățâna falsă nu suportă temperaturi sub 0ºC, iar pentru a asigura formarea normală a căpă țânilor
false, sunt necesare temperaturi de 18-20ºC. La temperaturi mai mici de 10ºC, căpă țânile înfloresc
timpuriu și scade calitatea producției.
‹ adv ›

Nici temperaturile mari nu-i sunt pe plac conopidei, cele de peste 24ºC duc, la fel, la formarea prea
devreme a tulpinilor florifere.
Ce ține de necesarul de lumină, conopida este în special susceptibilă la aceasta în faza de răsad. Dacă
nu este suficientă lumină, are loc alungirea răsadului. În faza de creştere a căpăţânii cerinţele faţă de
lumină se reduc, plantele necesitând o lumină difuză. 
FOTO: gardeningknowhow.com

În faza de creștere a căpățânii este important să reducem lumina directă, ea poate produce îngălbenirea,
brunificarea sau înverzirea inflorescen ței.
‹ adv ›

Și față de umiditate cerințele sunt sporite , conopida necesită ca umiditatea din sol să fie de 70-80% din
capacitatea de câmp în mod constant.
Cea mai mare cantitate de apă conopida o consumă la formarea căpă țânii. Pentru a forma o tonă de
recoltă consumul de apă este de 182 de tone.
Solurile potrivite pentru cultura de conopidă sunt cele profunde, argilo-nisipoase, bogate în materie
organică şi cu capacitate mare de reţinere a apei.
La cultivarea conopidei trebuie să ține ți cont de faptul că planta consumă și multe elemente nutritive.
Pentru a produce o tonă de căpățâni necesită 8-10 kg de azot, 4 kg de P2O5, 10-12 kg de K2O
(substanțe active).
La fel ca și în cazul altor legume, în prima perioadă (35-45 de zile) conopida consumă mai mult azot,
necesar pentru creștere, iar apoi, la formarea și cre șterea căpă țânii, extrag din sol 70-75% din necesarul
de îngrășăminte.
Cultura timpurie a conopidei în câmp deschis
Cultura conopidei în câmp se practică în zonele cu climat umed, răcoros, potrivite fiind regiunile
premontane din România. În zonele sudice şi vestice ale țării, din cauza temperaturilor prea mari pentru
această cultură, poate fi cultivată cu succes doar primăvara sau toamna.
Pentru a pregăti solul sunt recomandate îngră șămintele organice, în cantită ți de 40-60 de tone la hectar.
Totuși, de cele mai multe ori acestea lipsesc din gospodărie. Ca op țiune a ți putea cultiva îngră șăminte
verzi înainte de cultivarea conopidei.
Ce ține de îngrășămintele minerale, este recomandat să le aplica ți după ce realiza ți  analiza solului, pentru
a cunoaște exact ce lipsește sau se conține în cantită ți mici în acesta.
Orientativ, specialiștii recomandă de aplicat 60 de kg/ha s.a. P2O5  şi 50 kg s.a./ha K2O. Aceste
îngrășăminte se încorporează în sol concomitent cu arătura realizată la 25-28 de cm.
Ținând cont de faptul că trebuie să ob ținem o produc ție cât mai timpurie, terenul poate fi pregătit pentru
plantarea răsadului din toamnă. Pentru aceasta, trebuie formate biloane de 80-90 de centimetri.
Producerea răsadului de conopidă
Răsadul se plantează la vârsta de 25-30 de zile. Această vârstă nu trebuie neglijată. Pentru un hectar
(50-60 de mii de plante) sunt necesare 250-300 de grame de sămân ță pentru producerea răsadului.
Ghivecele nutritive în care se face repicarea răsadului ar trebui să aibă dimensiunea de minim 5x5x5 cm.
La capitolul fertilizare, este recomandat să se ofere îngră șămintele necesare în 2 etape: la 10-12 zile
după repicat se utilizează 5 l/m2 de solu ție de azotat de amoniu de 0,5%.
Apoi, peste 2 săptămâni, se aplică 10 litri/m2 de solu ție formată din îngră șămintele: 0,2% azotat de
amoniu, 0,6% superfosfat, 0,4% sulfat de potasiu.
Plantarea răsadului de conopidă
Plantarea conopidei în câmp se realizează atunci când temperatura solului atinge 8ºC. De obicei,
temperatura respectivă se înregistrează în a doua decadă a lunii martie în zona sudică și aproximativ
peste 2 săptămâni în cea nordică a țării.
Distanța de plantare a conopidei este de 20 de centimetri pe rând, însă sunt posibile și alte variante, în
funcție de tehnologie. În cazul plantării pe biloane late de 80 de centimetri, distan ța dintre plante pe rând
este de 40-50 de centimetri.
Irigarea și fertilizarea conopidei
Conopida necesită aproximativ 5-6 udări de bază, realizate cu norma de 250-250 de m3 de apă la hectar.
Suplimentar fertilizării de bază, în faza de 8-10 frunze a conopidei se aplică 35 kg s.a./ha N sau gunoi de
păsări, urină de grajd diluate în apă în raport de (1:4-6).
Recoltarea conopidei se face eșalonat, timp de 2-3 săptămâni, fiind de fiecare dată alese căpă țânile ce
au atins maturitatea tehnică.
În cazul în care este respectată tehnologia de cre ștere se ob țin aproximativ 15-20 de tone de recoltă la
hectar.
Întreținerea culturii de conopidă
Pentru a distruge buruienile, sunt recomandate 2-3 pra șile mecanice și una manuală.
Înainte de semănat, este recomandată tratarea semin țelor. În acest sens, poate fi utilizat de exemplu
soluție de hiplocorit de sodiu de 1% în care sunt plansate semin țele timp de 60 de minute, apoi în apă
călduță, de 50ºC timp de 30minute.
Pentru a evita bolile răsadului, cea mai periculoasă fiind putregaiul plăntu țelor  (Pythium debaryanum),
după semănat și după răsărire se tratează patul germinativ cu 15-20 l suspensie/100 m2 de fungicide (de
exemplu cele ce conțin substanța activă captan 80% (Captadin) sau Previcur).
Pentru a combate mana, sunt recomandate stropiri cu fungicide, cum ar Dithane M 45-0,2% sau Alliette
80 WP-0,2%.
Principalii dăunătorii la culturile din grupa verzei sunt păduchele cenu șiu, puricii de pământ, buha verzei,
musca verzei. Pentru combaterea acestora pute ți cumpăra produse de la magazine specializate.


Păduchele cenușiu; FOTO: alchetron.com



Purici de pământ; FOTO: gardenbegonia.com



FOTO: flickr.com
  FOTO:
shutterstock.com
Conopida – cultivarea de toamnă
Cultivarea de toamnă a conopidei este mai populară, pentru că în acest mod pot fi mai u șor asigurate
condițiile de creștere ale plantei.
Răsadurile sunt produse în câmp pe straturi reci, fără a utiliza repicarea acestuia. Semin țele se seamănă
în prima decadă a lunii mai, fiind necesare aproximativ 300 de grame de semin țe pentru un hectar.
Vârsta răsadului la plantare este de 30-35 zile. Plantarea răsadului de conopidă la cultura de toamnă se
realizează în perioada 15-25 iunie sau 25 iunie-10 iulie (pentru varianta semintimpurie).
Distanța între plante pe rând este de 26-30 de centimetri, fiind realizate desimi de 42-51 de mii de plante
la hectar. Dacă doriți să cultivați conopida pe lângă casă, distan ța de plantare recomandată este de 40-50
de centimetri între rânduri și 30-40 între plante pe rând.
În perioada de vegetaţie se realizează trei fertilizări faziale cu 35 kg de azot la hectar (substan ță activă),
iar udarea se face cu norma de 350-400 de m3/ha de circa 6-8 ori.
La producția de toamnă a conopidei, pot fi obținute recolte de 20-25 de tone la hectar. Pentru a evita
afectarea căpățânilor de înghețuri, puteți să proteja ți cultura cu peliculă, fleece, formând tuneluri joase.
Citiți și despre Dovlecelul Zucchini – cultivare și îngrijire pentru recolte bune .
https://agrobiznes.md/conopida-cultivarea-de-toamna-si-timpurie-pentru-recolte-bune.html

Mranița – îngrășământ natural recomandat la cultura de legume

DeLuminita Crivoi
8 dec. 2022 | 22:47
187
 
Share

FOTO: botanichka
‹ adv ›

Mranița este un îngrășământ organic obținut din  gunoiul de grajd supus unui proces înaintat de
fermentare, ce durează 1-3 ani, uneori și mai mult. Mrani ța are compozi ția și culoarea solului și reprezintă
25% din masa inițială a gunoiului de grajd.
Mranița conține:
 0,7 – 2 % azot total
 0,3 – 1,2 % P2O5
 0,8-0,9 % K2O (0,6-0,7 K)
 0,5 % CaO (0,35% Ca) la un conținut de 55-70 % apă.
Acest îngrășământ se utilizează în special în legumicultură sau la plantele decorative pentru producerea
amestecurilor nutritive, producerea răsadurilor.
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

Utilizând mranița la fertilizarea solurilor normale sau alcaline, nu este necesară administrarea periodică a
amendamentelor pentru reglarea pH-ului, deoarece în procesul de maturare a mrani ței, pH-ul scade de la
7,8-8,1 la o valoare neutră.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cum folosim gunoiul de găină pentru fertilizarea solului.
Când se utilizează mranița?
Mranița poate fi administrată în sol atâta toamna, cât și primăvara. De obicei, toamna este încorporată în
sol în cazul cartofului, arbuștilor, iar primăvara pentru pomi, direct în cuiburi sau ca o fertilizare
suplimentară realizată.
‹ adv ›

La plantarea răsadurilor, mranița se pune direct în cuibul de plantare sau de semănat. În plus, aceasta
poate fi combinată cu îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu și încorporată în sol la plantarea
cartofului, tomatelor, verzei, castrave ților, dovleceilor, pomilor fructiferi și vi ței de  vie.
Mranița utilizată în timpul plantării pomilor este amestecată cu sol în raport de 1:2. Se utilizează a câte o
jumătate de găleată, o găleată la groapa de plantat peste care se adaugă 10-15 cm de sol.
La pregătirea substratului pentru răsaduri se utilizează mrani ță în propor ție de 1/3, 1/2 din amestec.
‹ adv ›

Administrată în sol concomitent cu afânarea acestuia, se utilizează aproximativ șase kilograme de

mraniță obținută din gunoi de bovine, trei kg de mrani ță ob ținută din bălegar de cabaline la un metru
pătrat.
Pentru îmbunătățirea stării solului, poate fi utilizată și mrani ța ob ținută din gunoi de păsări după o
perioadă de descompunere de circa 2-3 ani. În cazul mrani ței de gunoi de păsări, pentru a evita arderea
rădăcinilor, se utilizează o normă de 0,5 kg la un metru pătrat.
Toate tipurile de mraniță sunt universale, adică sunt potrivite pentru orice tip de sol, este important să se
respecte normele privind cantitatea și adâncimea de administrare la afânare, optimă considerându-se
adâncimea de 30-40 cm.
Totuși, puteți lua în calcul următoarele recomandări:
 mranița obținută din gunoi de grajd de bovine se utilizează mai mult pentru fertilizarea cartofilor,
ridichii, verzei, ardeilor, roșiilor;
 mranița din gunoi de cal este utilă pentru fertilizarea cepei, cartofilor, ro șiilor, verde țurilor;
 mranița din gunoi de păsări este recomandată pentru sfecla ro șie, castrave ți, morcov, dovleac,
căpșuni;
  mranița din gunoi de oaie, iepure este mai recomandată la ridiche, morcov, sfeclă, pătrunjel.
Important! Este recomandată tratarea termică a mrani ței înainte de fertilizarea solului pentru a evita
dezvoltarea infecțiilor fungice.
Pentru a evita uscarea, spălarea de ploi, pierderea elementelor nutritive, mrani ța se păstrează în grămezi
acoperite cu sol, pe platforme speciale. Un metru cub de mraniță cântărește 800-850 de kilograme.
Citiți și despre Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și cre ște imunitatea
plantelor.
https://agrobiznes.md/mranita-ingrasamant-natural-recomandat-la-cultura-de-legume.html?
fbclid=IwAR3TszpSd1HdLTcnIzmPG2uUN5PIEk-3mATdr2MM_wokkLALlOFtjARx92Q

Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și crește imunitatea

plantelor

DeLuminita Crivoi
29 mart. 2022 | 15:03
338
 
Share

‹ adv ›
În ciuda numelui destul de complicat, Trichoderma nu este o boală, ci un remediu pentru combaterea
bolilor produse de ciuperci la plante.
Pentru început, haideți să ne clarifică ce este  Trichoderma. Aceasta este doar o ciupercă din clasa
Ascomicetelor, familia Hypocreaceae.
Valoarea sa principală pentru producători constă în faptul că în procesul de dezvoltare, ciupercile din
genul Trichoderma produc mai multe tipuri de antibiotice care distrug ciupercile fitopatogene.
Cum funcționează Trichoderma
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

De fapt, Trichoderma este o ciupercă comună ce se află în sol și care e folosită în agricultură de mai bine
de 70 de ani.
Dezvoltându-se pe suprafața rădăcinilor oricăror plante, cre ște capacitatea lor de absorb ție, creează o
barieră naturală pentru flora fitopatogenă și spore ște imunitatea.

Influența aplicării tratamentului cu Trichoderma spp. asupra parametrilor de cre ștere a plantelor de
tomate; Sursă: Combaterea biologică a ciupercii patogene Fusarium oxysporum cu ajutorul tulpinilor de
Trichoderma sp., autor: Inginer Alexandru Paica
În plus, în procesul de nutriție, Trichoderma descompune polizaharidele, transformând nutrien ții disponibili
din sol într-o formă care este ușor asimilată de către plante.
‹ adv ›

Principalul său avantaj este că rădăcinile sau semin țele tratate cu Trichoderma nu sunt aproape niciodată
afectate de boli fungice.
Citește și despre Tratamente cu iod și lapte la legume pentru recolte bogate.
Adică, putregaiul alb sau cenușiu, fuzarioza, alternarioza, piciorul negru, sau alte boli produse de ciuperci
sunt menținute sub control.
‹ adv ›

Trichoderma harzianum la microscop:

Sursă: US Department of Agriculture, Agricultural Research Service, Systematic Botany and Mycology
Laboratory
 Pe baza sporilor, miceliului și resturilor Trichodermei se produc preparate precum Trichodermina
(Trichoderma harzianum), utilizate pentru combaterea fuzariozei, putregaiului radicular sau
ascohitozei la legume.
 Produse pe bază de Trichoderma lignorum sunt utilizate pentru tratarea semin țelor și prevenirea
putregaiului alb la floarea soarelui, iar la vi ța de vie pentru stropiri în perioada vegeta ției în scopul
combaterii putregaiului cenușiu.
  Randamentul plantelor se modifică, de asemenea, datorită nutri ției îmbunătă țite, produc cu
aproape o treime mai multe fructe decât de obicei.
 Trichoderma și preparatele pe bază de ea sunt netoxice pentru oameni, animale, insecte și pe ști,
nu se acumulează în sol și nu afectează gustul și aspectul plantelor cultivate.
Cum utilizăm Trichoderma pentru tratarea plantelor
Aplicarea Trichodermei depinde de problema pe care dori ți să o rezolva ți. În principiu, introducerea în
orice stadiu de creștere a plantelor le va aduce numai beneficii.
Dar trebuie să știți, că Trichoderma se poate dezvolta numai la temperaturi de la 5 la 35°C, ceea ce
înseamnă că este inutil să o folosești în sezonul rece (la începutul primăverii sau toamna târziu după
recoltare).
Tratamentul semințelor cu Trichoderma
Tratamentul înainte de însămânțare al semin țelor cu Trichoderma se efectuează cu 1-3 zile înainte de
însămânțare.
Acestea sunt înmuiate într-o soluție preparată conform instruc țiunilor de pe ambalaj. De obicei, se
pregătește o soluție de 50 ml la 100 ml de apă și se înmoaie timp de 60 de minute. Cu produse pe bază
de Trichoderma lignorum se realizează prăfuirea semin țelor în acela și scop.
Semințele astfel tratate germinează mai bine și au cu 20% mai pu ține șanse de a suferi de boli fungice în
stadiul de răsad.
Tratamentul răsadurilor cu Trichodermă
Pentru a întări imunitatea plantelor și a condiționa supraviețuirea, tratamentul cu Trichoderma poate fi
efectuat chiar înainte de plantarea răsadurilor într-un loc permanent.
Pentru a face acest lucru, pregătiți o solu ție nutritivă în func ție de recomandările de pe ambalaj. De obicei,
se folosesc proporțiile de 100 ml la 10 litri de apă. Cu solu ția ob ținută se tratează răsadul.
Dacă răsadurile au fost deja scoase din ghivece, le pute ți scufunda în solu ția de Trichoderma timp de 10-
20 de minute, apoi le puteți planta.
În plus, produse pe bază de Trichoderma lignorum se utilizează pentru a proteja plantele de boli cum ar fi
putregaiul rădăcinii, prin stropirea plantelor în regiunea coletului cu suspensie de 0,5%. Norma de
consum a soluției de lucru 0,25-0,3 l/plantă (1,25-1,5 g/plantă).
Prelucrarea solului cu Trichoderma
Este logic să tratați solul cu Trichoderma în două cazuri – ca măsură preventivă înainte de plantare și în
timpul lucrărilor de primăvară sau de toamnă.
În primul caz, pentru majoritatea produselor, se prepară o solu ție (50 ml la 10 litri de apă) și se udă cu
amestecul rezultat 10 metri pătrați de sol. Sau se iau deja 150 ml de preparat pentru o găleată cu apă,
dacă problema e gravă.
Primăvara, prelucrarea se efectuează cu o săptămână înainte de plantarea și semănatul semin țelor,
toamna – imediat după recoltare sau când rezidurile de plante sunt introduse în pământ.
Totodată, produse pe bază de Trichoderma lignorum se introduc în ghiveciul cu torf și gunoi de grajd sau
la răsădirea plantelor. De obicei, sunt recomandate 0,5-1,0 g/ghiveci sub plantă.
Tratamentul plantelor cu Trichodermă împotriva bolilor
Dacă termenul tratamentelor preventive a fost deja ratat și a ți găsit primele semne de boală, cum ar fi
putregaiul alb sau cenușiu ori alte boli produse de fungi, le pute ți trata urgent cu Trichoderma.
Pentru a face acest lucru, adăugați 75-100 ml de preparat la o găleată cu apă și turna ți sub rădăcină la
fiecare 10-12 zile, până când semnele bolii dispar.
Puteți face acest lucru și înainte de recoltare, deoarece s-a dovedit a fi un tratament efectiv.
Vezi aici și despre Producerea răsadurilor de roșii și ardei – sfaturi utile.
Important! Produsele pe bază de Trichoderma lignorum și Trichoderma harzianum sunt permise pentru
utilizare în agricultura ecologică.
https://agrobiznes.md/trichoderma-cum-o-utilizam-pentru-a-combate-natural-bolile-si-creste-imunitatea-
plantelor.html

Înierbarea terenurilor agricole – de ce este importantă, specii recomandate

DeLuminita Crivoi
7 dec. 2022 | 15:49
 
480
 
Share

Înierbarea terenurilor agricole are un rol deosebit în prevenirea eroziunii solurilor, dar și utilizarea eficientă
a apei de irigare și din precipita ții.
În procesul de testare a diferitor specii de plante utilizate pentru înierbarea terenurilor, unele dintre
acestea s-au dovedit a avea un rol important în protejarea solurilor.
Chiar dacă tehnologiile de cultivare a acestor culturi sunt bine cunoscute, mul ți fermieri evită să opteze
pentru înierbarea terenului. Ceea ce este important să în țelegem, înierbarea nu înlocuie ște lucrările
necesare de realizat pe parcursul sezonului, ci contribuie la o mai bună eficien ță a acestora.
Atunci când vorbim despre faptul că înierbarea terenului ajută la conservarea umidită ții, acest lucru se
explică prin faptul că solurile sănătoase și întreţinute corespunzător, cu un conţinut ridicat de materie
organică pot stoca cantităţi mari de apă comparativ cu cele degradate.
Eficienţa acestui procedeu a fost dovedită prin aceea că umiditatea absolută a aerului cre ște odată cu
apropierea de suprafaţa acoperirii vegetale. Înveli șul vegetal, fiind o suprafaţă mare de evaporare, este
întotdeauna mai bogat în vapori de apă decât terenul liber de vegetaţie ori acoperit parţial.
Consumul de căldură pentru evaporare pe zi pe un teren slab acoperit va fi cu 120-130 de calorii/cm2 mai
mult decât de pe un teren cu vegetaţie densă. La fel, s-a stabilit că la căderea plantelor erbacee din
comunităţile de stepă, pajiști, pajiști-stepe se acumulează anual de la 60 la 140 kg/ha de materie organică
cu un conţinut de 350 până la 700 kg/ha de diferite elemente chimice.
Multiplele cercetări au accentuat că secarea solurilor, dehumificarea, descompunerea și pierderea
ireversibilă a volumelor considerabile de elemente nutritive, dezvoltarea diferitor forme de eroziuni sunt
căzute de admiterea în vară a terenurilor agricole și paji știlor neocupate cu vegetaţie .
Ce specii utilizăm pentru înierbarea terenurilor
Pentru înierbarea terenurilor pot fi utilizate diverse specii, inclusiv pute ți lăsa să dirijeze lucrurile flora
spontată. În cazul în care optați pentru înierbarea articială, tradi ționalele două familii botanice includ cele
mai multe specii de plante recomandate pentru înierbare: Graminee și Fabacee.
Totodată, alte plante cu rol protector pentru sol sunt iarba-mare, silfia, drobu șorul, astra perenă.
Din familia Graminee (numită și Poaceae), cele mai reprezentative sunt golomă țul, păiu șul înalt, păiu șul
de livezi, raigrasul peren, timoftica, sorgul peren, pirul cristat.
DIn familia Fabacee (leguminoasele) – trifoiul ro șu, lucerna comună sau galbenă, sparceta comună și de
nisip, măzărichea, galega furajeră, ghizdeiul și lemnul dulce sunt cele mai recomandate la înierbarea
terenurilor.
Pentru protejarea degradării solului prin conservarea apei – înierbare va fi benefică, în primul rând, prin
introducerea în rotaţia culturilor de câmp a lucernei, sparcetei, mazării, chiar și a
unor ierburi perene.
Pregătirea terenului pentru semănatul învelișului de ierburi
Pe terenurile arabile, în funcţie de ceea ce se va cultiva după recoltarea culturilor predecesoare, se
efectuează discuirea în două direcţii. Însămânţarea din toamnă a ierburilor perene poate fi efectuată după
dezmiriștire, cu aplicarea semănătorilor din sistemul No till.
Termenele optime de însămânţare a ierburilor perene sunt – toamna la finele lui august – început de
septembrie și primăvara – sfârșit de martie – începutul lui aprilie.
La plantele de cultură, ce au diferite cerinţe biologice, termenele și adâncimile de încorporare a
seminţelor sunt de: ovăz – 2-3 cm, orz/ orzoaică, grâu – 4-7 cm, meiul – 1,5-2 cm, mazărea – 6-7 cm.
Pentru a evita greșelile, ar fi oportun să se examineze recomandările specifice culturii, ori să se consulte
cu
specialiștii în domeniu.
Pe terenurile ce se supun ameliorării înveli șului ierbos  (pășuni, lunci, terenuri aferente drumurilor, râurilor,
lacurilor etc.) precum și la fășiile de scurgere, benzile tampon, agroterase, debu șee, oga șe, ravene, lucrul
de pregătire a terenului pentru înierbare constă în:
 Examinarea stării, ce ar evidenţia nivelul de degradare a solului, gradul de acoperire cu vegetaţie
a suprafeţei terenului, raportul ierburilor folositoare, nefolositoare și buruienilor. La un nivel înalt
de degradare a solului se va aprecia necesitatea și apoi se vor introduce îngră șămintele
respective. Obligatoriu trebuie reînsămânţate terenurile cu un grad de acoperire cu vegetaţie mai
mic de 50-60%, speciile nevaloroase depășesc 60 -70 la sută, iar gradul de îmburuienire
depășește 30 la sută,
 Eliberarea terenului de pomi, tufari, buruieni, gropi , mu șuroaie, vaduri, pietre etc.
 Nivelarea terenului prin aplicarea lopeţii cu cuţit, asamblată pe tractor.
 Discuirea în ambele direcţii la adâncimea de 10-12 cm ori afânarea cu freza.
 Efectuarea arăturii (dacă se recomandă pentru plantele ce se vor cultiva) la adâncimea
recomandată pentru planta ori amestecul de plante ce se vor cultiva.
Important! Nu se va face lucrarea solului (discuitul, aratul etc.), ci însămânţatul direct pe terenurile
amplasate pe pante ce depășesc înclinaţia de 12° și nu se vor supune desţelenirii (numai pasibililor
supraînsămânţări) terenurile amplasate în vecinătatea râpilor, sectoarelor alunecătoare, acelora cu un
strat arabil redus (10-12 cm), precum și a terenurilor cu apă freatică la adâncimi mai mici de 40-50 cm.
Rata de însămânţare a seminţelor de ierburi perene, în funcţie de îmbinarea speciilor spre însămânţare,
kg/ha:
Pe solurile fertile și cu tehnologia agricolă ridicată este posibilă o scădere a ratelor de însămânţare, iar pe
solurile cu fertilitate redusă este necesară o cre ștere cu 10-15% a ratelor de însămânţare.
Detalii despre selectarea terenului și secvenţe tehnologice de pregătire a lui, dar și între ținerea corectă a
învelișurilor de ierburi găsiți în Publica ția „ Înierbarea terenurilor agricole ca metodă de conservare a apei
și protejare a solului” elaborată de către UCIP IFAD și disponibilă  pe acest link.
 ETICHETE
 UCIP IFAD
 
https://agrobiznes.md/inierbarea-terenurilor-agricole-de-ce-este-importanta-specii-recomandate.html?
fbclid=IwAR1_o1QMRVfm7hms9CdfLFiB3POcxwDVDUAoh1waQudCRC1R3EJnGiKVo-0

Aveti meri fara rod? Iata ce ar trebui sa faceti

Antonio Zaharia
De
Antonio Zaharia
6 decembrie 2022
0
5

DistribuieFacebookWhatsApp
Mar_frumos_de_voinesti_soiuri_de_mere
Foto: Pepiniera Rîștei Mihăiță Ciumbrud
Lipsa rodului la meri poate sa fie cauzata, fara indoiala, de multe lucruri, in special care tin de boli si
dauantori. Insa daca nu aceasta este problema, atunci s-ar putea sa fie din cauza ca merii nu sunt taiati
corect.
Cand pomii rodesc excesiv de mult sau sunt supusi unor taieri severe pentru regenerarea coroanei si a
structurilor fructifere, mugurii de rod nu se formeaza. In aceste conditii, la taiere se va tine seama de
vigoarea si numarul acestor ramuri in coroana.

Ramuri scurte si debile

Acest caz se intalneste frecvent la soiul de mar Golden Delicious altoit pe M9. Pentru activarea cresterilor
si prevenirea unei diferentieri, abundenta mugurilor de rod, sunt indicate urmatoarele interventii:

o reducere severa a semischeletului subtire si degarnisit, concomitent cu simplificarea formatiunilor

fructifere retinute;
efectuarea unor reductii puternice in lemn de 3-4 ani pentru activarea de noi cresteri pe sarpante si
subsarpante;
simplificarea si reintinerirea semischeletului puternic ramnificat, precum si a vetrelor de rod imbatranite
(dupa 5-6 recolte).
Ramuri lungi si viguroase
Cand in coroana pomilor domina ramurile viguroase, prin taieri se urmareste temperarea cresterii
acestora si crearea unor conditii mai bune pentru formarea mugurilor de rod. In aceasta situatie,
interventiile de taiere constau in:

rarirea ramurilor anuale viguroase, la distanta de 25-30 cm, in vederea formarii unui semischelet puternic,
garnisit cu numeroase ramuri de rod. Rarirea se face prin suprimarea ramurilor slabe, situate intre cele
viguroase retinute;
suprimarea sau reintinerirea semischeletului care nu a fost supus taierilor de regenerare in anul
precedent.
Ramurile retinute nu se scurteaza pentru a nu ramnifica si intarzia (cu un an) formarea mugurilor de rod.

Sursa informatii: Pomicultura aplicata, Nicolae Cepoiu

https://cultivaprofitabil.ro/aveti-meri-fara-rod-iata-ce-ar-trebui-sa-faceti/?
fbclid=IwAR022sfov4JB0BDNgnxEtzlD7TLGSE3sZNcP3bhxFwOGzt6FGv-OaMu364Q

Vecini buni – 12 culturi ce cresc bine și oferă recolte bogate lângă ceapă

DeLuminița Crivoi
14 decembrie 2022
1424
 
Share

FOTO: growfully.com
Cultivarea a două sau mai multe specii de plante alese corect în apropiere poate crea mai multe avantaje
culturilor. Acestea se pot proteja reciproc de diferi ți dăunători și patogeni sau favoriza dezvoltarea
celorlalte.
Ceapa, ca și oricare alte culturi, în vecinătate cu unele specii se dezvoltă bine, cultivată alături de altele
se simte neutru, iar împreună cu altele și-ar putea crea probleme.
Ceapa este rezistentă la multe boli și dăunători, de obicei, pagube importante economic poate
produce musca cepei (Delia antiqua). Nu necesită multă îngrijire, dezvoltarea decurge rapid comparativ
cu alte legume.
Totuși, există mai multe particularități pe care ar fi bine să le luăm în calcul la plantarea cepei și alegerea
vecinilor pentru aceasta.
Importantă este alegerea locului de plantare pentru ceapă, căci iube ște razele soarelui și solul afânat,
fertil. Ceapa nu iubește solurile calcaroase, dar nici prea acide. Solurile  mijlocii, permeabile, fertile, cu pH-
ul 6,5-7,8 sunt cele mai potrivite.
Cei mai buni premergători pentru ceapă sunt tomatele, vinetele, ardeii, castraveți, pepeni, varză . Ceapa
crește bine și după salată verde, mazăre, mărar, fasole.
Important! Ceapa are nevoie de îngrășăminte cu azot pentru o cre ștere bună.  Fertilizarea solului cu
mraniță, compost sau alte îngrășăminte organice înainte de plantare aduce beneficii plantei.
Rotația culturilor pe parcelele din grădină și aranjarea culturilor în vecinătate, în ciuda suprafe țelor
restrânse, poate fi realizată eficient. Obiectivul principal este de a maximiza productivitatea parcelei.
Citiți mai multe despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat .
Cei mai buni vecini pentru ceapă
Ce putem planta lângă ceapă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să știm despre unele
dintre caracteristicile acestei legume. Rădăcinile cepei sunt foarte slabe, sub țiri, se usucă repede. Cea
mai mare parte a sistemului radicular se află în straturile superioare ale solului.
Alegerea corectă a vecinilor este importantă. Plantele împărtă șesc micronutrien ții între ele.
Morcovii se dezvoltă bine lângă ceapă. Acționând în comun, ceapa și morcovul pot îndepărta insectele
dăunătoare. De exemplu, ceapa va ajuta la respingerea mu ștei morcovului.
Sfeclei îi place să aibă lângă ea un vecin ca ceapa. Îi permite să crească, să se dezvolte. Datorită cepei,
sfecla este protejată de afide, purici sau chiar unele rozătoare. Și sfecla poate ajuta la protejarea cepei de
tripși.
Important! Ceapa este un bun premergător al sfeclei. Solul în timpul creșterii culturii va fi saturat cu
substanțele necesare și va fi afânat, ceea ce va avea un efect bun asupra cre șterii sfeclei.
FOTO: growfully.com
Ceapa, pe lângă morcovi, este un bun vecin și pentru ridichi, ardei și roșii. Multor dăunători, în
special afidelor și puricilor, nu le place mirosul acestei culturi.  După ce îl simt, schimbă locul de hrană pe
un alt lot, mai puțin mirositor.
În plus, ceapa poate fi plantată lângă pepeni galbeni, pepeni verzi la fel asigurându-le o protecție
eficientă.
Mărarul și ceapa au multe în comun. Pute ți să le semăna ți devreme, la temperaturi de 5-7°C.  Aceste
culturi se completează bine, îmbunătă țind caracteristicile cepei. Între aceste două legume și tomatele vor
crește bine.
Căpșunul și ceapa interacționează bine între ele. Ceapa ajută la evitarea dezvoltării putregaiului
căpșunului. Culturile sunt capabile să facă schimb de substan țe necesare între ele.  Căpșunul lângă
ceapă se simte protejat, dar parcela nu trebuie să fie suprasaturată cu umezeală, altfel vecinătatea bună
se va termina rapid.
Detalii despre Irigarea cepei prin picurare – sfaturi și norme .
Muşeţelul. Ceapa și mușețelul formează o combinație excelentă. Proprietă țile naturale antifungice ale
mușețelului ajută la reducerea bolilor fungice la ceapă. Mu șe țelul atrage insecte benefice ce pot ajuta la
controlul insectelor ce pot dăuna cepei.
Salata verde. Ceapa nu numai că respinge dăunătorii care pot afecta salata verde, dar asigură și o
utilizare eficientă a spațiului – salata verde are rădăcini amplasate la suprafa ța solului, oferind suficient
spațiu cepei să se dezvolte.

FOTO: growfully.com
Varza. În general, ceapa va crește bine lângă toate Brassicaceele. Ceapa este o plantă repilent excelentă
contra mai multor dăunători ai verzei. Brocoli, kale, conopida, napi, guli-rabe și varza de Bruxelles sunt
speciile care se descurcă bine atunci când sunt plantate lângă ceapă.
Însă, este important să respectăm distanța de plantare dintre culturi astfel încât vărzoasele să nu
umbrească ceapa și să fertilizăm culturile, ambele fiind iubitoare de îngră șăminte.
Din acest motiv, unii sunt sceptici dacă este bine sau nu să cultivăm ceapa lângă varză.
Citește aici mai multe despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat .
Vecini nerecomandați pentru ceapă
Combinația unor culturi ar putea crea mai multe probleme în timpul cre șterii. Chiar dacă ceapa este una
dintre culturile care „o duce bine” aproape că cu to ți vecinii, unele combina ții pot fi nefavorabile.
Fasole, mazărea și alte leguminoase.  Se crede că ceapa ar putea afecta activitatea bacteriilor fixatoare
de azot, de aceea, nu este recomandată vecinătatea celor două culturi. În plus, fasolele, de obicei, ocupă
tot spațiul dedicat culturii, astfel, ar putea sufoca ceapa iubitoare de lumină.
Pe de altă parte, fasolea și alte culturi ce lasă cantită ți generoase de azot în sol sunt foarte bune
premergătoare pentru ceapă, care se dezvoltă bine în prezen ța azotului. Deci, planta ți ceapă după
leguminoase și veți avea rezultate bune.
Sparanghelul. Plantarea cepei și sparanghelului creează competi ție pentru aceia și nutrien ți, ceea ce
înseamnă că veți împiedica creșterea uneia sau a ambelor culturi.
Salvia. Salvia necesită alte condiții de creștere decât ceapa, ceea ce poate însemna că este dificil să
obțineți condițiile de creștere potrivite pentru culturi dacă sunt plantate împreună.
Aflați aici detalii despre Cum se cultivă salvia. Îngrijire și cerin țe fa ță de mediu .
Alte specii sau varietăți din aceeași familie  (usturoi, praz, ceapă eșalotă, arpagic, ceapă verde). Mul ți
dintre dăunătorii care vor ataca una dintre culturi vor sări cu u șurin ță sau vor zbura către o cultură din
apropiere. Din acest motiv, este recomandată plantarea separată a acestora, respectând distan ța.
Alte combinații nu dăunează culturii. Ceapa este nepreten țioasă și se cre ște bine cu toate speciile. Să
luăm exemplu.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Vecini buni: Ce culturi plantăm lângă roșii pentru recolte bogate .
https://agrobiznes.ro/featured/vecini-buni-12-culturi-ce-cresc-bine-si-ofera-recolte-bogate-langa-ceapa?
fbclid=IwAR3GI0KjVj0jFtJg3hX3-rzwe8mX3bHd0OFGjDjckFnnc9jLQU5nGx6Lt30

Vecini buni: Ce culturi plantăm lângă roșii pentru recolte bogate

DeLuminița Crivoi
15 martie 2022
25581
 
Share

FOTO: gardenersworld.com
Roșiile fac parte dintre cele mai populare zece legume din lume, suprafe țele cu această cultură fiind
destul de extinse. La cultivare, mai întâi, e bine de știut că pentru ro șii se aleg locuri luminoase.
În plus, este important să cunoașteți premergătorii (culturile cultivate anterior).  Culturi foarte bune după
care pot fi cultivate roșiile sunt fasolea, mazărea, ceapa, usturoiul, conopida. Nu este recomandată
cultivarea după solanacee: vinete, cartof.
O condiție pentru obținerea unei recolte frumoase este să fi ți la curent care vecini sunt mai convenabili
pentru roșii, astfel încât toate plantele să se simtă bine. Mai ales atunci, când dori ți ca pe o parcelă să
creșteți cât mai multe și mai diverse legume, toate având roadă bogată.
Alegând cu grijă vecinii, obținem un număr mare de avantaje:
 creșterea productivității parcelei;
 plantele se pot proteja de boli și dăunători unele pe altele;
 gustul și aroma fructelor se îmbunătă țe ște;
 epuizarea solului este redusă.
Reguli pentru plantarea apropiată a legumelor:
 Nu selectați plante din aceeași familie botanică, deoarece pot avea aceia și dăunători și boli.
 Nu plantați plante ce s-ar putea umbri unele pe altele sau le-ar reduce altor plante nutri ția și
accesul la lumină.
 Nu plantați plante în apropiere de specii cu cerin țe diferite de umiditate și temperatură.
 Respectați rotația culturilor.
Vecini buni pentru roșii
Roșiile cresc bine în vecinătate cu ridichea, măcrișul, muștarul, țelina, usturoiul, ceapa, arpagicul,
morcovul, mazărea, fasolea, spanacul, sparanghelul, pătrunjelul, dar și cu unele plante aromatice și
medicinale ca salvia, menta, cimbrul, melisa, busuiocul, urzica, crăi țele, gălbenele.
Ardeiul și roșiile pot fi vecini buni, dacă sunt bine protejate legumele de boli și dăunători . În acest caz:
 roșiile salvează ardeiul de afide;
 condițiile de creștere sunt similare, au nevoie de aceea și temperatură și umiditate;
  ambele culturi cresc mai bine pe suport, a șa că îl pute ți instala în comun.
Busuiocul pentru roșii va fi cel mai bun vecin , deoarece le protejează de dăunători. Exper ții mai sus țin că
gustul și aroma roșiilor se îmbunătățește dacă au în vecinătate busuioc.

Busuioc plantat lângă roșii; FOTO: lrgarden.cn

Gălbenelele, crăițele și menta plantate lângă tomate  sunt eficiente în combaterea unor dăunători. În
plus, pătrunjelul atrage viespi prădătoare ce combat unii dăunători la roșii. Specia condurul doamnei
atrage insectele prădătoare care alungă musculi țele albe.
FOTO: gardening.com
Citiți și despre Cu ce hrănim răsadurile – 7 cele mai bune remedii populare.
În solar, pepenii verzi și galbeni se vor potrivi bine cu ro șiile . Și în teren deschis, roșiile pot fi bine
combinate cu pepenele galben și pepenele verde . Este convenabil să plantați salată verde, ridichi, ceapă,
spanac în solar în apropierea roșiilor.
Uneori, legumicultorii seamănă mărar înainte de plantarea ro șiilor, dar el trebuie înlăturat la cre șterea
plantei de roșii, ca să nu umbrească și să nu absoarbă substan țele nutritive.
Pentru a face față nematozilor, sparanghelul ar trebui să fie plantat în apropiere, deoarece produce
substanțe volatile respingătoare pentru dăunătorii ro șiilor.
Fitoncidele de ceapă, arpagic și usturoi sunt utile  în protecția culturilor din orice grădină. Spre exemplu,
acestea sunt utile în menținerea sub control a fitoftorozei tomatelor.  Ridichea protejează roșiile de
acarieni. E bine să plantați ridichi la marginea parcelelor de ro șii.
Fasolea va fi o barieră pentru vânt. Doar că plantele nu trebuie să fie înalte, să nu umbrească ro șiile.
Roșiile salvează și ele la rândul lor plantelele de dăunători și boli. În grădină,  pot fi plantate în apropierea
agrișului, coacăzului.
Cultivarea roșiilor lângă tufele de zmeură  ar trebui făcută numai dacă zmeurul nu va umbri plantele de
roșii. Tufa de zmeur ar trebui să fie la cel pu țin un metru de ro șii. În plus, la a șa distan ță, rădăcinile de
zmeură nu vor consuma substanțele nutritive destinate ro șiilor.
Interesant! Dacă urzica crește lângă roșii, nu este nevoie să vă grăbi ți să o înlătura ți. Aceasta cre ște
calitatea sucului de roșii și fructele se păstrează mai mult.
Ce nu poate fi plantat alături de roșii
Dacă aveți o seră/solar, nu e o idee bună plantarea în apropiere de ro șii a castrave ților.  Experții spun că
acest lucru nu trebuie făcut.
Motive: Cerințe diferite pentru condițiile de cre ștere. Ro șia are nevoie de o temperatură nu mai mare de
25°C, umiditate – 65%, are nevoie de aerisire, altfel ro șiile nu vor fi polenizate în perioada de înflorire,
ceea ce va duce la pierderea recoltei. Castrave ții ar trebui să primească mai multă apă, umiditatea de
care au nevoie e de 80-90% și lor nu le plac curen ții de aer.
Cerințele față de îngrășăminte este diferită. Ro șiile au nevoie de mai mult potasiu și fosfor, iar castrave ții
au nevoie de mai mult azot. Dacă roșia cre ște pe un sol cu un conținut ridicat de azot, atunci va crește
masa verde în detrimentul recoltei de fructe.
Nu merită să creșteți dovlecei și roșii în acela și solar sau în câmp deschis în apropiere.  Plantarea în
comun va duce la o scădere a randamentului acestor legume.
Nu e recomandată plantarea porumbului în apropierea ro șiilor,  din cauza dăunătorului viermelui
porumbului (Helicoverpa zea).
Plantarea roșiilor în apropierea vinetelor nu e recomandată . Aceasta este o vecinătate proastă, ce duce la
o scădere a randamentului ambelor culturi, deoarece:
 suferă de aceleași boli și dăunători;
 roșile au nevoie de o temperatură mai scăzută decât vinetele;
 vinetele au nevoie de mai multa lumină, iar ro șiile înalte le pot umbri;
 umiditatea necesară a aerului pentru vinete e mai mare;
 este nevoie de mai puțină apă pentru ro șii la udare.
În plus, nu e recomandată nici plantarea roșiilor în apropierea cartofului,  deoarece sunt susceptibile la
aceleași boli.
Atenţie! Este indicat să nu plantați lângă roșii plante care le-ar umbri.  Varza sau alte brasicacee nu ar
trebui să fie plantate lângă roșii. Au nevoie de cantități diferite de apă.
Vecini buni: busuioc, usturoi, pătrunjel; Vecini nepotrivi ți: varză, broccoli, fenicul; FOTO: thespruce.com
Feniculul secretă prin rădăcinile sale o substanță care inhibă creșterea plantelor de tomate. Aceasta
afectează și multe alte legume.
Nucile. Nu plantați roșii sub nuci sau lângă nuci, deoarece produc o substan ță chimică alelopată numită
juglonă care inhibă creșterea roșiilor.
Dacă aveți un singur solar, dar doriți să cultiva ți legume timpurii, atunci ar trebui să crea ți zone cu
microclimate diferite. Puteți separa construc ția cu o peliculă, material ne țesut, policarbonatul este, de
asemenea, potrivit pentru pereții despăr țitori. În plus, trebuie să planta ți legume pe parcele diferite. Este
recomandabil să plantați roșiile mai aproape de ie șire, astfel încât să existe posibilitatea de aerisire.
Citiți și despre Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei, pentru recolte bogate .
https://agrobiznes.ro/articole/vecini-buni-ce-culturi-plantam-langa-rosii-pentru-recolte-bogate

Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei, pentru recolte bogate

DeLuminița Crivoi
12 martie 2022
8251
 
Share

FOTO: gardeningknowhow.com
Ardeiul dulce este o plantă destul de capricioasă și iubitoare de căldură. Prin urmare, este cultivat cel mai
adesea în sere și solarii, în care doriți să economisi ți spa țiu plantând mai multe culturi lângă ardei.
Totuși, toate plantele sunt vecine bune pentru ardei sau cu unele dintre ele este incompatibil?
Plantele care au așa-zișii vecini potrivi ți se vor dezvolta și oferi recolte bune, astfel nu doar ve ți economisi
spațiu, ci plantele se pot proteja reciproc de boli și dăunători, î și pot stimula cre șterea activă și chiar î și
pot îmbunătăți unele calități.
Ce anume ar trebui să fie plantat lângă ardeiul gras într-o seră sau grădină și care plante nu vor fi vecini
buni, aflați în acest articol.
Vecini buni pentru ardei
În sere și solarii este puțin spațiu în compara ție cu terenul deschis, iar datorită microclimatului special cu
umiditate și temperaturi ridicate, răspândirea bolilor are loc mai rapid.
Deci, în primul rând, alegând vecinii pentru ardei, vom încerca să prevenim eventualele infec ții. Pentru
aceasta, culturile care produc substan țe biologic active care pot respinge insectele dăunătoare sau inhiba
creșterea și dezvoltarea organismelor patogene sunt perfecte.
Cele mai populare și cunoscute astfel de plante benefice sunt, desigur, ceapa și usturoiul.  Datorită
proprietăților lor, vor deveni vecini buni pentru aproape toate culturile de grădină – iar ardeiul nu face
excepție.
Pe lângă ceapă și usturoi, alte ierburi și plante pot atrage suplimentar insectele polenizatoare și au un
efect similar.
Culturile enumerate mai jos vor fi vecini excelen ți pentru ardei atât în câmp deschis, cât și în seră:
 busuioc;
 gălbenele;
 coriandru;
 cătușnică;
 maghiran;
 brâncuțe;
 pătrunjel;
 vetrice;
 cimbru.
Gălbenelele resping mai multe specii de dăunători, cum ar fi gândaci, nematozi, afide, nu numai la cultura
de ardei, ci și la multe alte culturi.

FOTO: attainable-sustainable.net
Ardeiul mai poate avea în vecinătate culturi timpurii (ridichi, salată verde, spanac), care se seamănă
devreme și, dacă nu este suficient spațiu, se recoltează la scurt timp după plantarea răsadurilor.
Ele protejează perfect solul de evaporarea excesivă. Morcovii tot pot fi atribuiți culturilor de mai sus, ei
resping unii dăunători cu succes. Vecini buni pentru ardei pot fi și  unele vărzoase, dar nu toate. Cei mai
buni parteneri din vărzoase pentru ardei în seră vor fi varza albă și conopida. În plus, ardeiul poate fi
cultivat alături de dovlecei și țelină.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Asolamente legumicole – ce culturi semănăm cu succes pe acela și
teren în următorul an.
Ce nu este recomandat de a planta alături de ardei
Chiar dacă mai sus am vorbit despre proprietă țile favorabile ale unor plante condimente, verde țuri asupra
ardeiului, nu toate acestea pot fi vecini buni pentru ardei. Mărarul poate deveni, de asemenea, un refugiu
pentru muște și afide – insecte dăunătoare periculoase.  Feniculul este contraindicat a fi plantat cu ardeiul,
deoarece este cunoscut drept o plantă antagonistă pentru majoritatea culturilor.
Totodată, ardeiul nu tolerează vecinătatea cu sfecla, care, în lupta constantă pentru resurse, îi ia în mod
activ majoritatea nutrienților și luminii. Apropo,  același lucru este valabil și pentru unele soiuri de varză –
și anume, varza de Bruxelles și gulia, care concurează cu ardeiul pentru apă.
Leguminoasele, de asemenea, nu aduc beneficii ardeiului. Chiar și ținând cont de faptul că, în general,
îmbogățesc solul cu azot și îl afânează, mazărea și fasolea sunt capabile să suprime dezvoltarea
plantelor de ardei și au, de asemenea, boli comune, de exemplu, antracnoza.
Nu este recomandat să plantați ardei gras într-o seră și lângă al ți membri ai familiei Solanaceae.
Ardeii, cartofii, roșiile și vinetele  ocupă mult spațiu, consumă aceiași nutrien ți și sunt predispu și la
aceleași boli și dăunători. Prin plantarea acestor legume una lângă alta, este mai probabil să provoca ți
concurență și focare de boli care le sunt caracteristice.
În câmp deschis însă, roșiile și vinetele, la respectarea rota ției culturilor pot fi vecini buni pentru ardei.
Întrebări similare apar atunci când doriți să cre ște ți ardei iute lângă ardeiul gras.  Se pare că „frații” nu își
pot face rău unul altuia în niciun fel și condi țiile de cre ștere sunt acelea și.
Totul ar fi așa, dar ardeii au tendința de a se poleniza, iar în cazul unei plantări în comun, unele soiuri de
ardei dulce este probabil să capete gustul vecinului său iute. Drept urmare, în loc de două tipuri diferite de
ardei, veți obține un fel de hibrid cu un gust de neîn țeles.
Situația este ușor diferită cu cultivarea simultană a  ardeilor și castraveților într-o seră – aceste culturi nu
sunt legate și nu dăunează direct reciproc, dar necesită condi ții de cre ștere diferite.
Acest lucru este valabil mai ales în cazul umidită ții sporite, pe care castrave ții o iubesc foarte mult și ardeii
nu o tolerează. Prin urmare, este destul de problematic să combina ți culturi într-o cameră închisă, fără a
aduce daune uneia dintre ele.
Apropo, în cazul plantării în câmp deschis nu este recomandat să cultiva ți ardeiul lângă pomii de cais,
deoarece au o boală fungică comună.
După cum puteți vedea, cultivarea ardeilor gra și dulci într-o seră lângă alte plante nu este deloc dificilă,
trebuie doar să aflați mai multe despre proprietă țile și nevoile lor pentru a nu crea concuren ță în seră sau
în solar.
FOTO: attainable-sustainable.net
https://agrobiznes.ro/articole/vecini-de-succes-ce-culturi-putem-creste-langa-ardei-pentru-recolte-bogate

Fermă eco de găini în sistem free-range – cerințe adăpost

DeLuminița Crivoi
15 decembrie 2022
452
 
Share
  Investiția în fermele eco de păsări par tot mai atractive, mai ales că cererea în cre ștere constantă
pentru ouă ecologice în Europa alimentează argumentarea investi ției. Totu și, ca și oricare altă
afacere în agricultură, pentru reușită este importantă planificarea corectă.
 Aici, în primul rând ar trebui să se cunoască nevoile păsărilor și regulile ce vin să sus țină aceste
nevoi în sistemul eco de producere.
Puii utilizați la o fermă eco de păsări trec obligatoriu o perioadă de conversie dacă nu provin din ferme
certificate eco. Această perioadă este de: șase săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru produc ția de
ouă, aduse în exploatație înainte de a împlini trei zile .
 În acest articol, discutăm despre cerin țele fa ță de amenajarea a adăpostului, terenului pentru o
fermă în sistem free-range și anume:
 Reguli de bază la creșterea găinilor în sistem free-range
 Cum se stabilește numărul de păsări în sistemul free-range
 Cerințe față de adăpost în sistemul de între ținere a găinilor free-range eco
 Cerințe față de voliera acoperită la ferme de găini free-range
 Amenajarea zonei în aer liber pentru fermele free-range de păsări
 Creșterea găinilor în sistem free-range eco presupune asigurarea condi țiilor cât mai aproape de
modelul natural de viață, astfel încât acestea să- și poată urma nestingherit rutina lor zilnică.
Exemplu de amenajare a unui adăpost mobil și zonei în aer liber  pentru creșterea păsărilor în sistem free-
range
 Astfel, trebuie respectate cerințele privind între ținerea și furajarea corespunzătoare. Acest lucru
poate fi realizat prin crearea condițiilor la construc ția adăposturilor, zonei de activitate și
necesarul de nutrienți.
 Atunci când vorbim de segmentarea zonei de cre ștere a găinilor în sistem free-range, acest
sistem presupune asigurarea zonelor de activitate și adăposturilor. Există diferite cerin țe ce ține
de amenajarea zonelor de activitate.
 Spre exemplu, Regulamentul UE privind produc ția ecologică nu impune prezen ța unei voliere
acoperite sau a unui țarc exterior cu așternut, pe altă parte standardele de certificare ecologică
din Europa impun prezența unei voliere acoperite, iar unele nu impun prezen ța unui țarc exterior
cu așternut.
 Drept exemplu în acest sens poate servi ilustra ția FIBL din bro șura „Cre șterea ecologică a
găinilor ouătoare în sistem free-range” unde sunt indicate diferite cerin țe fa ță de apăpost:
FIBL: Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range
 Regulile de bază la creșterea găinilor în sistem free-range eco țin de:
 respectarea numărului de păsări și de hale la fermă pentru a fi asigurată bunăstarea păsărilor;
 asigurarea adăpostului cu surse de lumină naturală, zonă obligatorie pentru scurmat, stinghii,
cuibare, baie de praf pentru îngrijirea penelor, echipamente suficiente pentru furajare, adăpare,
zonă de înlăturare a dejecțiilor;
 asigurarea accesului nelimitat ziua la voliera acoperită, țarcul din exterior;
 construcția padocului cu protecție împotriva ploii, soarelui, frigului și prădătorilor;
 asigurarea accesului puicuțelor la volieră, țarcul exterior și padoc;
 utilizarea furajelor certificate ecologic care corespund cerin țelor păsărilor în func ție de vârsta
acestora;
 menținerea sănătății păsărilor prin asigurarea condi țiilor bune de cre ștere, realizarea măsurilor
profilactice și vaccinări.
Important! Cantitatea totală de gunoi de grajd, astfel cum este definit în Directiva 91/676/CEE, utilizat în
unitățile de producție în conversie sau ecologică,  nu depășește 170 kg de azot pe an/hectar de suprafață
agricolă utilizată.
Cum se stabilește numărul de păsări în sistemul free-range
 Dacă în cazul unei ferme obișnuite numărul păsărilor se determină în func ție de posibilită țile
financiare și oportunitățile de comercializare a produc ției, în sistemul free-range aceasta este
determinată și de mărimea maximă admisă a efectivului în conformitate cu reglementările în
vigoare.
 Spre exemplu, Regulamentul UE privind producția ecologică admite un număr maxim de 3000 de
păsări per adăpost, Bio Suisse admite maxim 2000 de păsări per adăpost, ferma având maxim
două hale, certificarea conform Bioland (BL) – maxim 3000 de păsări per adăpost și maxim două
hale, iar Naturland (NL) impune maxim 3000 de păsări per adăpost și numărul maxim de hale în
fermă – 4.
 Totodată, conform Regulamentului UE numărul maxim de păsări pe metru pătrat de suprafa ță
utilizabilă a adăpostului este de 6 păsări/m2, iar numărul maxim de
niveluri (inclusiv nivelul podelei) pentru cre șterea în voliere – 3.
 O altă cerință ține de asigurarea suprafeței minime a padocului de 4 m2 pentru o pasăre.
Distanța maximă de la adăpost este de 150 de m .
 Pentru efectivele mici de păsări sau dacă nu ave ți suficient spa țiu în apropierea fermei,
alternativă ar fi adăposturile mobile. Cele mai mari adăposturi mobile permit între ținerea a până la
2000 de găini, cel mai des fiind folosite capacită ți pentru circa 500 de găini.
  Apropo, la un număr mic de păsări, un asemenea adăpost mobil poate fi construit și utilat de sine
stătător.
Important! După fiecare ciclu de producție toate adăposturile se dezinfectează prin metode admise în
agricultura ecologică.

Exemplu de adăpost mobil pentru sistemul free-range de între ținere a găinilor ouătoare.
Cerințe față de adăpost în sistemul de întreținere a găinilor free-range eco
 Un adăpost pentru creșterea ecologică a găinilor ouătoare trebuie să con țină obligatoriu
următoarele elemente:
 Podea cu așternut – în calitate de așternut pot fi utilizate: materiale friabile și uscate, cum ar fi
rumeguș de lemn sau paie tocate.
 Stinghii.
 Cuibare – găinile preferă cuibarele individuale sau de grup, ferite și cu a șternut moale de
aproximativ 15 cm, altfel depun ouăle în a șternutul de pe pardoseală. Ouăle sunt colectate zilnic
în mod manual, ceea ce permite o mai bună monitorizare a sănătă ții găinilor.
 Iluminare artificială – durata zilei prelungite în mod artificial nu poate depă și 16 ore
(Regulamentul UE 2018/848, CH-Bio-V). Perioada continuă de odihnă nocturnă fără lumină
artificială trebuie să fie de cel puțin opt ore.
 Ventilație – în adăposturi mici poate fi suficientă ventila ția naturală, în cele mari însă proiectarea
se realizează de către specialiști.
 Hrănitori și adăpători – sunt recomandate adăpători automate cu cupă. Adăpătorile de tip biberon
(cu niplu) nu sunt ecomandate sau sunt interzise (Bio Suisse).
 Zonă creată pentru îndepărtarea dejec țiilor  – în adăposturi mari se utilizează benzi pentru dejec ții
iar în adăposturile mici se înlătură manual.
 Pentru efectivele mai mici, este potrivit un adăpost simplu, cu podeaua acoperită cu paie și cu
placă pentru dejecții sub stinghii.
Important! La planificarea adăpostului, construcția halelor, nu uita ți de spa țiul necesar pentru drumul de
acces, spații pentru silozuri de furaje, depozitarea dejec țiilor, anticameră cu filtru sanitar, dar și în cazul
fermelor complexe: instalații pentru colectarea ouălor, distribu ția apei și furajelor și camera tehnică de
unde vor fi setate comenzile necesare.
 Exemplu de mic adăpost de găini în sistem free-range :
FIBL: Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range
Cerințe față de voliera acoperită la ferme de găini free-range
 În adăposturi mari voliera se amplasează pe ambele laturi longitudinale ale adăpostului, se
orientează spre direcția vânturilor dominante pentru a evita curen ții de aer. Aceasta se protejează
de dăunători cu grilaj solid (dimensiunea ochiurilor de 1-2 cm).
Exemplu de volieră acoperită în fermă eco de păsări cu trape de-a lungul pere ților laterali
 Totodată, voliera trebuie să fie bine iluminată, cu acces direct și larg spre suprafa ța în aer liber.
Aceasta trebuie amenajată cu stinghii, rampe, bariere vizuale și băi de praf. Mai pot fi plasate
baloturi de paie sau crengi proaspete.
 Acestea sunt necesare pentru ca în perioada în care afară plouă și găinile nu au acces la padoc
să fie asigurate cu toate cele necesare.
Amenajarea zonei în aer liber pentru fermele free-range de păsări
 Suprafața în aer liber din amediata apropiere a adăpostului este cea mai des folosită, de aceea,
este importantă menținerea uscată a acesteia prin acoperirea cu materiale de scurmat, ce se vor
înlocui periodic pentru a nu permite dezvoltarea bacteriilor.
 Până la ieșirea în padoc, poate fi amenajat un țarc exterior cu a șternut unde găinile vor avea
posibilitate să scurme. Pentru a crea condi țiile de scurmat, țarcul poate fi acoperit cu pietri ș fin
(dimensiunea ochiului de sită <3 cm) sau cu rumeguș.
  În zona liberă arborii, arbuștii și vegeta ția sunt elemente indispensabile, acestea asigurând
condiții naturale de întreținere. Astfel, padocul trebuie să dispună de zone cu fâ șii împădurite,
zonă de regenerare a vegetației (îngrădită), gard viu, tuneluri de trecere.
 De la o vârstă cât mai fragedă, găinilor trebuie să li se permită accesul la zonele deschise cel
puțin ⅓ din viața lor.

Exemplu de amenajare a zonei din aer liber, în care pomii, vegeta ția sunt parte a acesteia
 Padocul trebuie neapărat să con țină vegeta ție, constituind o sursă importantă de hrană proaspătă
pentru găini.
 Zonele padocului unde iarba este rară vor fi reînsămân țate, iar apoi acoperite cu plasă pentru a
permite vegetației să se dezvolte. De cele mai multe ori, se recomandă semănarea amestectului
de trifoi și graminee în zona padocului (20-25% din amestec graminee).
 Important! La înierbarea artificială a padocului nu sunt recomandate speciile: sulfina (cumarina
provoacă hemoragii interne); cruciferele (sinapina provoacă efectul de „ouă urât mirositoare”);
hrișca, năutul (fagopirina provoacă fotosensibilitate).
  Padocul trebuie să fie la fel protejat de prădători ai găinilor. Acest lucru se realizează prin
amplasarea gardurilor de 1,8-2 metri înăl țime. În sol gardul se îngroapă la circa 20 cm pentru a
evita pătrunderea prădătorilor pe sub acesta. Totodată, pot fi utilizate garduri electrice.
 În curând, revenim cu un articol la capitolul hrana păsărilor în sistem free-range eco, iar pentru
mai multe detalii despre creșterea ecologică a păsărilor vă recomandăm să citi ți bibliografia
utilizată la editarea acestui articol:
 Regulamentul (UE) 2018/848 – norme privind producția ecologică și etichetarea produselor
ecologice.
 Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range , FIBL.
 V-ar putea fi interesant și articolul despre  Miere bio – prin ce se deosebe ște de cea
convențională, cine poate utiliza termenul .
https://agrobiznes.ro/articole/ferma-eco-de-gaini-in-sistem-free-range-cerinte-adapost
Miere bio – prin ce se deosebește de cea conven țională, cine poate utiliza termenul

DeLuminița Crivoi
4 noiembrie 2021
1163
 
Share

Miere bio, ecologică sau organică sunt termeni pe care îi auzim tot mai des de la diferi ți apicultori sau
comercianți de miere. Cu toate că unii nu utilizează tratamente chimice și au grijă mai multă pentru albine,
utilizarea termenului de miere bio poate fi făcută doar după ce apicultorul este certificat ecologic.
Ce presupune certificarea bio a mierii
Certificarea bio înseamnă respectarea mai multor reguli de între ținere a albinelor și producere a mierii
realizate pe parcursul întregului lan ț, sub ghidarea unui Organism de Certificare.
Pentru produsele apicole, este necesară parcurgerea unei perioade de conversie (perioadă în care sunt
respectate principiile agriculturii ecologice) pe o durată de 12 luni. Aceasta începe odată cu în știin țarea
autorităților competente, dacă acestea declară producătorul eligibil pentru conversie.
Pentru apicultura ecologică, se preferă utilizarea Apis mellifera și a ecotipurilor locale ale acesteia.
Produsele obținute în timpul perioadei de conversie nu se etichetează și nu se promovează drept produse
ecologice sau produse în conversie.
Pe durata perioadei de conversie, ceara se înlocuie ște cu ceară provenită din apicultura ecologică.
Cu toate acestea, se poate utiliza ceară de albine neecologică:
 dacă ceara de albine provenită din apicultura ecologică nu este disponibilă pe pia ță;
 dacă se dovedește că aceasta nu este contaminată cu produse sau substan țe neautorizate
utilizare în producția ecologică; și
 cu condiția să provină de la operculii celulelor;
Alimentația albinelor din stupina certificată eco

În ceea ce privește alimentația, se aplică următoarele norme:

 la sfârșitul sezonului de producție, stupii trebuie să rămână cu rezerve suficiente de miere și
polen pentru ca albinele să supravie țuiască peste iarnă;
 coloniile de albine pot fi hrănite numai în cazul în care supravie țuirea coloniilor este pusă în
pericol din cauza condițiilor climatice. În acest caz, coloniile sunt hrănite cu miere ecologică,
siropuri de zahăr ecologic sau zahăr ecologic.
Protecția de boli și dăunători în apicultura ecologică
 în scopul protejării ramelor, a stupilor și a fagurilor, în special de dăunători, sunt permise doar
rodenticidele, utilizate în capcane, și produsele și substan țele corespunzătoare autorizate în
temeiul articolelor 9 și 24 pentru utilizare în produc ția ecologică. Articolele  sunt disponibile pe
acest link;
 sunt permise tratamentele fizice pentru dezinfectarea stupinelor, precum fumul sau flacăra
directă;
 distrugerea masculilor pentru ameliorare este permisă doar în scopul de a limita infestarea
cu Varroa destructor;
 dacă, în ciuda tuturor măsurilor preventive, coloniile se îmbolnăvesc sau sunt infestate, acestea
sunt tratate imediat și, dacă este necesar, pot fi plasate în stupine izolate;
 în cazurile de infestare cu Varroa destructor, se pot folosi acidul formic, acidul lactic, acidul acetic
și acidul oxalic, precum și mentolul, timolul, eucaliptolul sau camforul ;
 dacă se aplică un tratament cu produse alopatice chimice de sinteză, inclusiv antibioticele, altele
decât produsele și substanțele autorizate, coloniile tratate se plasează în stupine izolate și toată
 ceara este înlocuită cu ceară provenită din apicultura ecologică. Ulterior, în cazul coloniilor
respective, se aplică perioada de conversie de 12 luni.

Prezența acarianului Varroa

În apicultura ecologică este interzisă
 distrugerea albinelor în faguri ca metodă asociată recoltării produselor apicole;
 mutilarea, tăierea aripilor mătcilor.
Unde se amplasează stupinele certificate bio
  stupinele se amplasează în zone în care se asigură resurse de nectar și polen provenite în
principal din culturi ecologice sau din flora spontană, păduri, ori culturi gestionate în mod
neecologic care sunt tratate doar prin metode cu impact scăzut asupra mediului;
 stupinele sunt ținute la distanță  de surse care pot conduce la contaminarea produselor apicole
sau la afectarea sănătății albinelor ;
 amplasarea stupinelor se face în așa fel încât, pe o rază de 3 km de la locul unde se află
stupina, sursele de nectar și de polen să constea în principal în culturi produse prin metode
ecologice sau în vegetație spontană ori  în culturi tratate prin metode cu impact scăzut asupra
mediului echivalente celor prevăzute la articolele 28 și 30 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013,
care nu pot afecta calificarea producției apicole drept ecologică. Cerin ța men ționată nu se aplică
atunci când plantele nu sunt înflorite sau coloniile de albine sunt inactive.
Stupii și materialele utilizate în apicultură sunt fabricate în principal din materiale naturale  care nu prezintă
niciun risc de contaminare pentru mediu sau pentru produsele apicole.
În stupi se pot folosi numai produse naturale precum propolisul, ceara și uleiurile vegetale.
Ceara de albine pentru fagurii noi provine din unită ți de produc ție ecologică.  Nu se utilizează repelenți
chimici de sinteză pe parcursul operațiunilor de extragere a mierii .
Nu se utilizează faguri cu larve pentru extragerea mierii. Apicultura nu este considerată ecologică atunci
când este practicată în regiuni sau zone desemnate de statele membre ca regiuni sau zone în care nu
poate fi practicată apicultura ecologică.
După obținerea certificării bio, produsele comercializate pot fi etichetate corespunzător:
Logoul UE ce confirmă certificarea ecologică a produsului
Pentru mai multe detalii, consultați  Regulamentul UE privind producția ecologică și etichetarea produselor
ecologice și de abrogare a Regulamentului  (CE) nr. 834/2007 al Consiliului.
https://agrobiznes.ro/articole/miere-bio-prin-ce-se-deosebeste-de-cea-conventionala-cine-poate-utiliza-
termenul

Mranița – îngrășământ natural recomandat la cultura de legume

DeLuminița Crivoi
13 decembrie 2022
1854
 
Share

FOTO: botanichka
Mranița este un îngrășământ organic obținut din  gunoiul de grajd supus unui proces înaintat de
fermentare, ce durează 1-3 ani, uneori și mai mult. Mrani ța are compozi ția și culoarea solului și reprezintă
25% din masa inițială a gunoiului de grajd.
Mranița conține:
 0,7 – 2 % azot total
 0,3 – 1,2 % P2O5
 0,8-0,9 % K2O (0,6-0,7 K)
 0,5 % CaO (0,35% Ca) la un conținut de 55-70 % apă.
Acest îngrășământ se utilizează în special în legumicultură sau la plantele decorative pentru producerea
amestecurilor nutritive, producerea răsadurilor.
Utilizând mranița la fertilizarea solurilor normale sau alcaline, nu este necesară administrarea periodică a
amendamentelor pentru reglarea pH-ului, deoarece în procesul de maturare a mrani ței, pH-ul scade de la
7,8-8,1 la o valoare neutră.
V-ar putea plăcea și articolul despre  Cum folosim gunoiul de găină pentru fertilizarea solului.
Când se utilizează mranița?
Mranița poate fi administrată în sol atâta toamna, cât și primăvara. De obicei, toamna este încorporată în
sol în cazul cartofului, arbuștilor, iar primăvara pentru pomi, direct în cuiburi sau ca o fertilizare
suplimentară realizată.
La plantarea răsadurilor, mranița se pune direct în cuibul de plantare sau de semănat. În plus, aceasta
poate fi combinată cu îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu și încorporată în sol la plantarea
cartofului, tomatelor, verzei, castrave ților, dovleceilor, pomilor fructiferi și vi ței de  vie.
Mranița utilizată în timpul plantării pomilor este amestecată cu sol în raport de 1:2. Se utilizează a câte o
jumătate de găleată, o găleată la groapa de plantat peste care se adaugă 10-15 cm de sol.
La pregătirea substratului pentru răsaduri se utilizează mrani ță în propor ție de 1/3, 1/2 din amestec.
Administrată în sol concomitent cu afânarea acestuia, se utilizează aproximativ șase kilograme de
mraniță obținută din gunoi de bovine, trei kg de mrani ță ob ținută din bălegar de cabaline la un metru
pătrat.
Pentru îmbunătățirea stării solului, poate fi utilizată și mrani ța ob ținută din gunoi de păsări după o
perioadă de descompunere de circa 2-3 ani. În cazul mrani ței de gunoi de păsări, pentru a evita arderea
rădăcinilor, se utilizează o normă de 0,5 kg la un metru pătrat.
Toate tipurile de mraniță sunt universale, adică sunt potrivite pentru orice tip de sol, este important să se
respecte normele privind cantitatea și adâncimea de administrare la afânare, optimă considerându-se
adâncimea de 30-40 cm.
Totuși, puteți lua în calcul următoarele recomandări:
 mranița obținută din gunoi de grajd de bovine se utilizează mai mult pentru fertilizarea cartofilor,
ridichii, verzei, ardeilor, roșiilor;
 mranița din gunoi de cal este utilă pentru fertilizarea cepei, cartofilor, ro șiilor, verde țurilor;
 mranița din gunoi de păsări este recomandată pentru sfecla ro șie, castrave ți, morcov, dovleac,
căpșuni;
 mranița din gunoi de oaie, iepure este mai recomandată la ridiche, morcov, sfeclă, pătrunjel.
Important! Este recomandată tratarea termică a mrani ței înainte de fertilizarea solului pentru a evita
dezvoltarea infecțiilor fungice.
Pentru a evita uscarea, spălarea de ploi, pierderea elementelor nutritive, mrani ța se păstrează în grămezi
acoperite cu sol, pe platforme speciale. Un metru cub de mraniță cântărește 800-850 de kilograme.
Citiți și despre Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și cre ște imunitatea
plantelor.
https://agrobiznes.ro/articole/mranita-ingrasamant-natural-recomandat-la-cultura-de-legume

Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și crește imunitatea

plantelor

DeLuminita Crivoi
29 mart. 2022 | 15:03
344
 
Share
‹ adv ›

În ciuda numelui destul de complicat, Trichoderma nu este o boală, ci un remediu pentru combaterea
bolilor produse de ciuperci la plante.
Pentru început, haideți să ne clarifică ce este  Trichoderma. Aceasta este doar o ciupercă din clasa
Ascomicetelor, familia Hypocreaceae.
Valoarea sa principală pentru producători constă în faptul că în procesul de dezvoltare, ciupercile din
genul Trichoderma produc mai multe tipuri de antibiotice care distrug ciupercile fitopatogene.
Cum funcționează Trichoderma
‹ adv ›

Credit pentru tehnică în cadrul parteneriatelor ››

De fapt, Trichoderma este o ciupercă comună ce se află în sol și care e folosită în agricultură de mai bine
de 70 de ani.
Dezvoltându-se pe suprafața rădăcinilor oricăror plante, cre ște capacitatea lor de absorb ție, creează o
barieră naturală pentru flora fitopatogenă și spore ște imunitatea.
Influența aplicării tratamentului cu Trichoderma spp. asupra parametrilor de cre ștere a plantelor de
tomate; Sursă: Combaterea biologică a ciupercii patogene Fusarium oxysporum cu ajutorul tulpinilor de
Trichoderma sp., autor: Inginer Alexandru Paica
În plus, în procesul de nutriție, Trichoderma descompune polizaharidele, transformând nutrien ții disponibili
din sol într-o formă care este ușor asimilată de către plante.
‹ adv ›

Principalul său avantaj este că rădăcinile sau semin țele tratate cu Trichoderma nu sunt aproape niciodată
afectate de boli fungice.
Citește și despre Tratamente cu iod și lapte la legume pentru recolte bogate.
Adică, putregaiul alb sau cenușiu, fuzarioza, alternarioza, piciorul negru, sau alte boli produse de ciuperci
sunt menținute sub control.
‹ adv ›

Trichoderma harzianum la microscop:

Sursă: US Department of Agriculture, Agricultural Research Service, Systematic Botany and Mycology
Laboratory
 Pe baza sporilor, miceliului și resturilor Trichodermei se produc preparate precum Trichodermina
(Trichoderma harzianum), utilizate pentru combaterea fuzariozei, putregaiului radicular sau
ascohitozei la legume.
 Produse pe bază de Trichoderma lignorum sunt utilizate pentru tratarea semin țelor și prevenirea
putregaiului alb la floarea soarelui, iar la vi ța de vie pentru stropiri în perioada vegeta ției în scopul
combaterii putregaiului cenușiu.
  Randamentul plantelor se modifică, de asemenea, datorită nutri ției îmbunătă țite, produc cu
aproape o treime mai multe fructe decât de obicei.
 Trichoderma și preparatele pe bază de ea sunt netoxice pentru oameni, animale, insecte și pe ști,
nu se acumulează în sol și nu afectează gustul și aspectul plantelor cultivate.
Cum utilizăm Trichoderma pentru tratarea plantelor
Aplicarea Trichodermei depinde de problema pe care dori ți să o rezolva ți. În principiu, introducerea în
orice stadiu de creștere a plantelor le va aduce numai beneficii.
Dar trebuie să știți, că Trichoderma se poate dezvolta numai la temperaturi de la 5 la 35°C, ceea ce
înseamnă că este inutil să o folosești în sezonul rece (la începutul primăverii sau toamna târziu după
recoltare).
Tratamentul semințelor cu Trichoderma
Tratamentul înainte de însămânțare al semin țelor cu Trichoderma se efectuează cu 1-3 zile înainte de
însămânțare.
Acestea sunt înmuiate într-o soluție preparată conform instruc țiunilor de pe ambalaj. De obicei, se
pregătește o soluție de 50 ml la 100 ml de apă și se înmoaie timp de 60 de minute. Cu produse pe bază
de Trichoderma lignorum se realizează prăfuirea semin țelor în acela și scop.
Semințele astfel tratate germinează mai bine și au cu 20% mai pu ține șanse de a suferi de boli fungice în
stadiul de răsad.
Tratamentul răsadurilor cu Trichodermă
Pentru a întări imunitatea plantelor și a condiționa supraviețuirea, tratamentul cu Trichoderma poate fi
efectuat chiar înainte de plantarea răsadurilor într-un loc permanent.
Pentru a face acest lucru, pregătiți o solu ție nutritivă în func ție de recomandările de pe ambalaj. De obicei,
se folosesc proporțiile de 100 ml la 10 litri de apă. Cu solu ția ob ținută se tratează răsadul.
Dacă răsadurile au fost deja scoase din ghivece, le pute ți scufunda în solu ția de Trichoderma timp de 10-
20 de minute, apoi le puteți planta.
În plus, produse pe bază de Trichoderma lignorum se utilizează pentru a proteja plantele de boli cum ar fi
putregaiul rădăcinii, prin stropirea plantelor în regiunea coletului cu suspensie de 0,5%. Norma de
consum a soluției de lucru 0,25-0,3 l/plantă (1,25-1,5 g/plantă).
Prelucrarea solului cu Trichoderma
Este logic să tratați solul cu Trichoderma în două cazuri – ca măsură preventivă înainte de plantare și în
timpul lucrărilor de primăvară sau de toamnă.
În primul caz, pentru majoritatea produselor, se prepară o solu ție (50 ml la 10 litri de apă) și se udă cu
amestecul rezultat 10 metri pătrați de sol. Sau se iau deja 150 ml de preparat pentru o găleată cu apă,
dacă problema e gravă.
Primăvara, prelucrarea se efectuează cu o săptămână înainte de plantarea și semănatul semin țelor,
toamna – imediat după recoltare sau când rezidurile de plante sunt introduse în pământ.
Totodată, produse pe bază de Trichoderma lignorum se introduc în ghiveciul cu torf și gunoi de grajd sau
la răsădirea plantelor. De obicei, sunt recomandate 0,5-1,0 g/ghiveci sub plantă.
Tratamentul plantelor cu Trichodermă împotriva bolilor
Dacă termenul tratamentelor preventive a fost deja ratat și a ți găsit primele semne de boală, cum ar fi
putregaiul alb sau cenușiu ori alte boli produse de fungi, le pute ți trata urgent cu Trichoderma.
Pentru a face acest lucru, adăugați 75-100 ml de preparat la o găleată cu apă și turna ți sub rădăcină la
fiecare 10-12 zile, până când semnele bolii dispar.
Puteți face acest lucru și înainte de recoltare, deoarece s-a dovedit a fi un tratament efectiv.
Vezi aici și despre Producerea răsadurilor de roșii și ardei – sfaturi utile.
Important! Produsele pe bază de Trichoderma lignorum și Trichoderma harzianum sunt permise pentru
utilizare în agricultura ecologică.
https://agrobiznes.md/trichoderma-cum-o-utilizam-pentru-a-combate-natural-bolile-si-creste-imunitatea-
plantelor.html
Mulcirea culturilor de legume. 7 metode, avantaje și sfaturi

DeLuminita Crivoi
21 mai 2022 | 15:48
 
6213
 
Share

 Utilizarea mulciului la cultivarea legumelor are un rol important în utilizarea mai bună a resurselor
existente, cum ar fi apa, căldura, dar și eficientizarea lucrărilor cum ar fi irigarea sau combaterea
buruienilor.
 În acest articol vorbim despre:
 De ce este importantă mulcirea, cum influen țează cre șterea legumelor
 Rumegușul în calitate de mulci
 Fânul și paiele în calitate de mulci
 Scoarța în calitate de mulci
 Turba folosită în calitate de mulci
 Resturile vegetale utilizate în calitate de mulci
 Utilizarea diferitor tipuri de peliculă pentru mulcirea solului
De ce este importantă mulcirea solului la legume
 Mulciul întârzie evaporarea umidită ții și contribuie la distribu ția sa uniformă atât în stratul superior
cât și în cel inferior al solului, crescând conținutul de umiditate cu 3–6%.
 Din acest motiv, structura solului este mai bine conservată, nu se formează crusta pe suprafa ța
lui și, prin urmare, nu este nevoie de afânare.
  Prezența mulciului din resturi de plante reduce semnificativ evaporarea umidită ții. Potrivit
studiilor, în zonele acoperite cu un astfel de mulci, evaporarea din mai până în septembrie a fost
în medie pe 4 ani de 41 mm, în timp ce cu tehnologia tradi țională au fost 191 mm .
 S-a dovedit că umiditatea se evaporă din sol în mod continuu. Acest lucru se datorează faptului
că densitatea vaporilor de apă este de 0,662 din densitatea aerului, astfel încât aerul saturat cu
umiditate se ridică în aer mai ușor.
 Printre avantajele mulcirii, trebuie remarcat faptul că, atunci când se utilizează mulci din materiale
naturale (turbă, rumeguș), numărul de buruieni scade, iar mulciul din materiale dense (hârtie de
mulci, peliculă mată, agrofibră) suprimă aproape complet cre șterea acestora.
 În plus, mulciul organic (paie, turbă, mrani ță etc.) eliberează dioxid de carbon în stratul de
suprafață al atmosferei, iar după arat devine îngrășământ și îmbunătă țe ște proprietă țile fizice ale
solului. În plus, procesele microbiologice sunt activate în solul mulcit, datorită cărora cantitatea de
azot crește.
 Mulcirea continuă a solului cu turbă, mrani ță și alte materiale se realizează folosind distribuitoare
de îngrășăminte organice. Cu toate acestea, această metodă este asociată cu costuri
semnificative pentru pregătirea, depozitarea, transportul și aplicarea materialelor de mulcire.
 Deci, pentru a crea un strat de 2 cm, trebuie aplicate aproximativ 200 m3/ha. Prin urmare, în
cultivarea legumelor, mulcirea pe toată suprafața este rar folosită și mai des se realizează
mulcirea pe rând.
 Pentru majoritatea culturilor de legume, grosimea optimă a stratului organic de mulci este de 3-8
cm.
Metode de mulcire a solului
Rumegușul în calitate de mulci
FOTO: Pinterest.com
 Rumegul este folosit ca mulci atunci când este nevoie de ținut la distan ță insectele dăunătoare:
limacși, acarieni. În plus, rumegușul de conifere nu permite dezvoltarea bacteriilor patogene în
sol.
 În funcție de tipul de rumegu ș, mulciul este utilizat pentru diferite plante:
 rumegușul mășcat acoperă cercuri aproape de tulpină sub pomi și bacifere;
 cel mic este folosit pentru mulcirea sfeclei, usturoiului și cepei;
 coniferele se pun cel mai des pentru morcovi și usturoi;
 rumegușul proaspăt este folosit pentru căp șuni și fragi;
 rumegușul compostat este eficient pentru mulcirea legumelor și florilor.
 Grosimea stratului de rumeguș depinde, la fel, de tipul culturii:
 pentru ceapă și usturoi – aproximativ 6 cm;
 morcovii și căpșunii – un strat de 4–5 cm;
 între rânduri este mai bine să turna ți rumegu ș într-un strat gros – până la 9 cm.
 Pentru plantele de seră, rumegu șul este folosit pentru a pregăti compost util care re ține
umiditatea, după următoarea rețetă:
 100 kg rumeguș;
 25 kg gunoi de grajd;
 50 kg resturi plante putrezite;
  15 kg resturi proaspete (din fructe sau legume). Compostul este folosit pentru a acoperi paturile
înainte de iarnă.
Fânul și paiele în calitate de mulci

FOTO: oldworldgardenfarms.com
 Cel mai util mulci este fânul. Este bogat în compu și de azot și carbon și, de asemenea, previne
eficient evaporarea umidității din sol și protejează rădăcinile plantei de vreme rea. Pentru mulcire
se folosește iarba cosită de luncă sau gazon. Fânul este ideal pentru mulcirea cartofilor, verzei,
căpșunului, dovlecilor și dovleceilor.
 Grosimea fânului ca mulci depinde de tipul de plantă:
 plante înalte: 10-15 cm;
 plante de talie joasă: până la 8-10 cm.
 În câteva luni, stratul de fân devine mai sub țire, a șa că o dată pe lună este indicat să se adauge
fân proaspăt.
 Paiele este indicat să se folosească la cartofi și ro șii. Paiele vor preveni dezvoltarea bolilor
produse de ciuperci, vor proteja împotriva gândacului de Colorado.
Scoarța în calitate de mulci
 Mulciul de scoarță protejează plantele de ciuperci patogene, bacterii, putregai și nematozi și, de
asemenea, creează condiții optime pentru reproducerea viermilor care afânează în mod activ
solul.
 Mulciți pământul cu acest material la fiecare 2-3 ani. Scoar ța nu este folosită pentru a acoperi
zonele infectate cu spori fungici. Acoperi ți solul în mai sau septembrie, când temperatura aerului
este de +15°C. Grosimea stratului depinde de tipul de sol:
 pentru sol argilos ai nevoie de 2-3 cm de scoar ță;
 pentru nisipos – până la 7 cm.
  Acele și scoarța de conifere se descompune mai lent decât rumegu șul. Nu este potrivit pentru
tomate, deoarece inhibă creșterea acestei culturi. Acidifică solul. Potrivite pentru vinete, bacifere,
flori.
Turba folosită în calitate de mulci
 Turba folosită ca mulci are multe avantaje:
 conține mult fier, calciu și magneziu, ceea ce înseamnă că serve ște simultan și ca îngră șământ;
 70% constă din materie organică;
 nu acidifică solul, de aceea este folosită pentru mulcirea și îmbogă țirea tuturor tipurilor de sol;
 îmbunătățește permeabilitatea pentru apă și accesul aerului la rădăcinile plantelor;
 are o structură liberă, ușor de utilizat;
 nu hrănește excesiv culturile.
Resturile vegetale utilizate în calitate de mulci
 Resturile de legume, bacifere și pomi fructiferi (vârfuri și frunze), precum și buruienile, pot fi
folosite și ca mulci.
 Cele mai populare opțiuni:
 buruieni: păpădie, trifoi, urzici;
 vrejuri de la morcovi, sfeclă și porumb;
 iarbă de luncă cosită.
 Nu folosiți resturi de plante proaspete , deoarece pot putrezi și pot atrage dăunători. Pute ți a șeza
mulci verde uscându-l cel puțin pe jumătate dar, de preferin ță, până la starea de fân.
 Urzica utilizată în calitate de mulci asigură o mul țime de minerale și vitamine utile . În ceea ce
privește conținutul de azot, este mai bogată decât paiele, turba și gunoiul de grajd.
 Vezi aici despre Mulcirea solului în jurul pomilor în livezi – avantaje.
Folie de mulcire pentru legume

FOTO: vegetableswest.com
  După cum arată practica, peliculele speciale de polimeri au un efect pozitiv atât asupra
regimurilor de apă, aer și temperatură ale solului,  cât și asupra creșterii, dezvoltării și
productivității plantelor, precum și asupra calită ții produselor.
 Astăzi, în țările dezvoltate în agricultură sunt folosite opt tipuri de mulci sintetic:  transparent,
negru, alb, galben, alb-negru, argintiu, maro termic și verde. Cunoscând caracteristicile fiecăruia,
puteți alege întotdeauna opțiunea care vă permite să crea ți condi ții optime pentru cultivarea unei
anumite culturi – legume, pepeni, cartofi, căp șuni etc.
Folia de polietilenă neagră utilizată ca mulci
 Unul dintre cele mai populare dintre materialele de mulcire sintetice este folia de polietilenă opac
negru. Este destul de eficientă la cultivarea culturilor termofile timpurii (ro șii, ardei, vinete, pepene
verde, pepene galben etc.) prin răsaduri.
 Folia neagră atrage și acumulează mai multă căldură,  ceea ce este foarte important pentru
creșterea și dezvoltarea sistemului radicular al plantelor, mai ales la începutul dezvoltării
plantelor.
 Astfel de tehnologii se pot folosi la adăposturi temporare din agrofibră sau tuneluri joase cu
peliculă. La cultivarea legumelor cu irigare prin picurare, folia de polietilenă neagră perforată este
adesea folosită ca material de mulcire, ceea ce face posibilă crearea regimului optim de
temperatură al solului în sezonul cald.
 Cea mai importantă funcție a foliei negre de mulci este de a proteja plantele tinere de
buruieni. Adesea, la începutul – mijlocul lunii iunie, de îndată ce apar culturile de legume, se
instalează vremea ploioasă, ceea ce contribuie la cre șterea intensivă a buruienilor.
 Este practic imposibil să le distrugi mecanic din cauza umidită ții ridicate, iar erbicidele inhibă
puternic creșterea plantelor și au un spectru îngust de ac țiune. În rândurile de sub pelicula
neagră, buruienile practic nu se pot dezvolta, iar pe culoarele unde nu există peliculă se
efectuează cultivarea.
 A doua funcție importantă a foliei de mulci negru este de a stoca căldura și de a reduce
fluctuațiile temperaturii solului în timpul zilei și nop ții,  ceea ce asigură condiții optime pentru
germinare.
 În acest caz, efectul cel mai apreciabil la cheltuieili minime este folia cu o lă țime de cel pu țin 70
cm și o grosime de 25–35 µm; totuși, se recomandă utilizarea acesteia pentru maximum un
sezon.
 Experimentele arată că sub o peliculă transparentă este posibil să se men țină temperatura solului
peste 10°C de la mijlocul lunii aprilie, în timp ce sub o peliculă neagră poate scădea până la 10°C
în acest moment și chiar mai mult noaptea.
 Vara, temperatura sub folia neagră poate fi destul de ridicată (în func ție de condi țiile locale), ceea
ce face dificilă creșterea buruienilor. În acela și timp, pelicula re ține bine umiditatea în stratul
superior al solului, sub el nu se formează mucegai.
 Cu toate acestea, ar trebui să acorda ți aten ție faptului că, pe vreme caldă, folia de mulci neagră
poate provoca supraîncălzirea și chiar arderea plantelor.
Peliculă alb-negru în calitate de mulci
 Dacă răsadurile sunt plantate în pământ deschis la începutul sau mijlocul lunii mai, pentru a
obține o producție timpurie la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, va fi mai eficient să
folosiți o folie de culoare alb-negru în două straturi, cu culoarea neagră în partea în jos.
 Principalul său avantaj este că crește intensitatea fotosintezei cu 30–40% . Secretul din spatele
acestui fenomen este simplu: suprafață albă cre ște cantitatea de lumină reflectată care este
acumulată de frunzele plantelor. Din acest motiv, în frunze se sintetizează cu 30–40% mai multă
materie organică și, în consecință, se formează un randament mai mare.
Spunbond în calitate de mulci
 În ultimele decenii, agrofibra (spunbond) a devenit larg răspândită în întreaga lume – un material
sintetic nețesut pentru acoperirea culturilor de legume, care este din granule sau fibre de
polipropilenă lipite termic.
 Caracteristicile materialului finit depind de metoda de lipire. Cu cea mai obi șnuită lipire termică,
se obține o țesătură cu o densitate de până la 150 g/m2, iar pentru fabricarea uneia mai dense se
folosește de obicei o metodă de perforare cu ace.
 Densitatea este cea care determină rigiditatea, proprietă țile de izolare termică, rezisten ța și alte
caracteristici ale agrofibrei.
 În legumicultură, se folosește de obicei spunbond cu o densitate de 17 până la 100 g/m2.
  Spre deosebire de pelicula neagră, atunci când mulci ți solul pentru a-l proteja împotriva
buruienilor pentru iarnă, acesta nu poate fi îndepărtat – datorită capacită ții scăzute de absorb ție a
apei, agrofibra nu putrezește, nu formează mucegai și rezistă cu u șurin ță la mai multe cicluri de
îngheț/dezgheț.
 Un avantaj important al agrofibrelor este că permite trecerea aerului – iar plantele de sub ea pot
respira și se formează mai puțin condens. Apropo, acest material este permeabil, deci nu este
nevoie să-l îndepărtați în caz de ploaie sau zăpadă.
 Agrofibra neagră cu o densitate de 50–60 g/m2 este cea mai potrivită pentru mulcirea solului la
cultivarea culturilor de legume. Îmbunătățește condițiile de creștere ale plantelor pe timp de
noapte, deoarece reține căldura mai bine decât folia și, în acela și timp, protejează plantele și
solul de supraîncălzire în timpul zilei.
 În același timp, umiditatea se evaporă și mai pu țin intens, astfel încât pute ți reduce cantitatea de
udare.
 Citiți și despre Mulcirea la căpșuni – 10 materiale folosite și avantajele acestora .
 ETICHETE
 Mulcirea solului
 Răspunsul Expertului
 
Share

 (!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o po ți adresa pe adresa de

email contact@agrobiznes.md sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco.
Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu exper ții din domeniu. Răspunsurile
le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.
https://agrobiznes.md/mulcirea-culturilor-de-legume-7-metode-avantaje-si-sfaturi.html?
fbclid=IwAR29Vkp6bPBvuxcFxPoDVFlZCOdkxgSgKoLhtwC1n817M-BBFwPmJUmbw00

Stimularea ouatului la găini – recomandări

DeAgrobiznes
22 martie 2021
14109
 
Share

agrobiznes.md
Stimularea ouatului la găini – recomandări ce pot fi aplicate în gospodăriile casnice.
Producția de ouă și carne la găini
FOTO: Eugen Voinițchi
Motivul principal pentru care păsările sunt crescute în gospodăriile casnice este ob ținerea proteinei de
origine animală, constând din ouă și carne de pasăre.
Majoritatea gospodăriilor care practică aceasta activitate, nu fac calculul costului produsului ob ținut, fie
carne sau ouă. Astfel, din motivul că nu sunt respectate și îndeplinite unele condi ții, păsările au o
productivitate scăzută cu un preț ridicat la produc ția ob ținută.
Pe de altă parte, dacă ar fi îndeplinite unele cerin țele minime, de la păsările din gospodărie s-ar putea
obține nu numai producție pentru consum propriu, dar surplusul ar putea fi cu succes realizat, mai ales că
aceste produse se bucură de popularitate în rândul popula ției datorită tradi ționalismului și dorin ța de a
consuma ouă și carne „de casă”.
Urmând sfaturile din acest articol, pute ți ob ține carne și ouă pe tot parcursul anului, inclusiv și în perioada
rece a anului, când acestea sunt la mare căutare, iar pre țul este unul avantajos.
În general, producția de ouă a găinilor depinde de mai mul ți factori cum ar fi: rasa, alimenta ția și condi țiile
de viața (cerințe de microclimat).
Citește aici și despre Subțierea cojii ouălor de găină: cum să comba ți problema .
Alegerea rasei de găini ouătoare
Alegerea rasei trebuie sa se facă în funcție de scop (ouă, carne, ouă-carne),  posibilitățile de hrănire și
adăpostire pe care le putem asigura pasărilor. Un lucru important în ob ținerea produc ției de ouă a găinilor
depinde de rasa și de asigurarea condi țiilor de viată.
Alegerea rasei trebuie sa se facă în funcție de posibilită țile de hrănire și adăpostire pe care le putem
asigura pasărilor. Pe piață, există o diversitate destul de mare de rase de găini începând de la rasele
ușoare (găini ouătoare) cum ar fi Lohmann Brown, Tetra SL.
FOTO: daaj.ru; Lohmann Brown

FOTO: zverovod.info; Tetra SL
De obicei aceste rase sunt crescute anume în fermele industriale, mai pu țin în gospodăriile din sate,
datorită cerințelor crescute de întreținere a acestora. Cu toate acestea, anume aceste găini asigura cea
mai înaltă productivitate, totodată ouăle sunt de dimensiuni mari. Partea negativă a acestora este
cantitatea de carne mică obținută la tăiere (masa vie este mai mică de 2 kg).
Totuși, gospodăriile preferă rasele mixte, una din ele ar fi a șa numită ungurească sau Tetra H, după
părea mea aceasta este una din optimalele solu ții în gospodăriile casnice, datorită productivită ții înalte de
ouă și greutatea mare a carcasei obținute după sacrificare.
În zonele de nord a țării, o popularitate înaltă au a șa-zi șii pui francezi, un amestec de rase precum ar fi:
Hubbard, Red Bro, Farm Q, Master Gris, ș.a., de și aceste rase au o productivitate de ouă mai mică decât
cele menționate anterior, totuși, de la acestea se ob ține o cantitate importantă de carne.
La sudul țării, o popularitate nemaipomenită o au Argintii de Adler, o rasă mixtă cu o productivitate medie
de ouă, cu o greutate mai mică ca le celelalte rase, cu o cantitate mai mică și carcase comparativ ca la
Tetra H sau Farmer.

Rasa de găini Argintii de Adler; FOTO: zoo-vse.ru

Popularitatea acestora se explică prin cerin țele mici de între ținere a acestora. Astfel, în concluzie când
alegem rasa, trebuie să avem în vedere ce condi ții putem oferi acestor păsări. Dacă avem condi ții și
dorim obținerea productivității mari, alegem o rasă mai performantă, dar dacă condi ții nu prea sunt, atunci
alegerea perfectă Argintie de Adler.
De ce găinile nu fac ouă. Motivele produc ției scăzute de ouă
De altfel, unul dintre principalele motive pentru o produc ție scăzută de ouă chiar și la rasele performante,
este lipsa unor adăposturi pentru păsări amenajate a șa cum ar trebui, care să îndeplinească acele condi ții
optime de viață pentru acestea. 
Calitatea acestora depinde foarte mult de condi țiile de via ță în care păsările trăiesc, astfel că hrana,
accesul la lumină și modul în care le este amenajat cote țul au un rol foarte important.
Stimularea ouatului cu lumină
Durata zilei de lumină influențează în mare măsură produc ția de ouă, regula fiind ca în perioada de ouat
acestea sa fie în creștere sau păstrata constant, evitând sa scadă. Astfel, unul din secretele ob ținerii
producției de ouă și în perioada rece anului este anume stimularea cu lumină.
Pentru stimularea mai accentuata a producției, de și în mod natural ziua lumina iarna și primăvara este în
scădere apoi în creștere, se poate mări durata de iluminare zilnică a adăpostului cu 30 minute până la o
oră, în fiecare săptămâna, dimineața și/sau seara (înainte de lăsarea amurgului), până ce se ajunge
la 13-16 ore lumină/zi, după care regimul se menține constant.
Acest lucru se poate efectua cu becuri cu incandescență de 25-40 W, astfel încât să asigure 3-5
W/m² sau cu lămpi fluorescente de 1,5-3 W/m². La fel, lumina trebuie să fie uniformă pe toată încăperea,
de evitat zone foarte întunecate, din cauza cărora găinile devin clo ști, care la rândul său nu produc ouă.
Temperatura optimă pentru stimularea ouatului
Temperatura aerului din adăpost trebuie sa fie de 13-20°C, găinile suportând destul de bine temperaturi
cuprinse între 10-30°C. Trebui de menționat faptul că temperaturile mai mici de 14°C va duce la un
consum mai mare de furaj, de care are nevoie pasărea să se încălzească. Astfel, prin men ținerea unei
temperaturi optimale, vom obține și o productivitate mai mare, totodată, și economisind furajele.  
Numărul optim de găini în adăpost
În sistem gospodăresc, într-un adăpost bine construit și între ținut, trebuie obligator să respectăm și
densitatea capetelor pe suprafața pardoselii, astfel aceasta nu trebuie să depă șească  5-7 cap/mp., iar
pardoseala trebuie acoperită de a șternut moale (paie, rumegu ș de lemn) cu o grosime de 5-15 cm.

Ventilația în adăposturile de găini

Un alt factor nu mai puțin important este ventila ția. Aerul cu concentra ția mare de CO2 și amoniac va
afecta producția de ouă. Pentru asigurarea găinilor cu aer se poate practica:
 Ventilația naturală (ferestre, u și) care se vor deschide în dependen ță de temperatura de afară
(obligator prezența plasei pentru protec ția fa ță de păsările sălbatice sau prădători).
 Ventilația artificială (instalarea unor ventilatoare de diferite mărimi).  Aceasta este mult mai
eficientă, trebuie de știut că amoniacul (care provoacă cele mai mari probleme) este mai greu și
totdeauna va fi în partea de jos, adică la nivelul găinilor. Respectiv, eliminarea acestuia se poate
efectua numai prin utilizarea ventila ției for țate. Pentru optimizarea și eficientizarea acestora se
poate de folosit timer (se programează cât timp să lucreze și cât să fie oprite).
Ce trebuie să mănânce găinile ca să facă ouă
Un alt factor nu mai puțin important care influen țează produc ția de ouă, alături de factorii men ționa ți mai
sus, este alimentația păsărilor.
Un rezultat cu adevărat eficiente în productivitatea găinilor se poate ob ține numai cu nutre țuri combinate,
care conțin toate substanțele nutritive necesare acestora, bine echilibrate conform cerin țelor acestora.
Este recomandat ca nutrețul combinat să fie cumpărat de la companii specializate care î-l fabrica, dar
acestea trebuie să fie cu un conținut echilibrat nu numai pe etichetă, dar și în interiorul sacului procurat.
Amestecuri de cereale recomandate pentru găini
Furajele trebuie să constituie un amestec de cereale (grâu 10-15 %, porumb de circa 60 -75 %) furaje
proteice (șrotul de soia 10-15%, șrotul de floarea soarelui 10-15%, făina de peste 2%), surse de săruri
minerale în rație, așa cum este creta furajeră sau făina de calcar (sursa de calciu), premixuri (surse de
minerale și vitamine). 
Pentru animale și păsări foarte importante sunt cerin țele de proteină și energie. Ace ști 2 parametri trebuie
să fie balansați între ei. Dacă va fi insuficien ță de proteină și energie atunci pasărea nu va produce ouă,
iar dacă va fi exces de energie, ea nu va consuma furajul sau se va îngră șa, ce la rândul său va afecta
producția de ouă.
Pentru funcțiile vitale, o găină folose ște în jur de  3 grame  proteină pe zi. Pentru producerea unui ou, sunt
necesare 14-15 grame proteină brută (PB). Aceste cerin țe pot fi asigurate cu circa  120-140 g furaj
concentrat/zi, dacă nutrețul conține 15-16 % PB.
În cazul când pasărea consumă numai porumb, atunci pentru a asigura necesarul de proteină, ea trebuie
să consume o cantitate aproape dublă de porumb. Cu toate că porumbul con ține 3300 Kcal Energie
Metabolică/kg, iar necesarul de energie este de 300-330 Kcal EM/zi/cap.
O găina nu va putea consuma toată cantitatea necesară de porumb, respectiv nu vom ob ține
productivitatea dorită. Dacă raportăm la pre țurile porumbului acestui an, atunci este evident faptul că
furajarea numai cu porumb nu este economic avantajoasă. Avem de ales 0,25 kg porumb zilnic (1,12
lei/zi) cu o productivitate mică de ouă sau 0,13 kg furaj concentrat zilnic (1,04 lei/zi) cu obținerea unei
productivități înalte de ouă. Alegerea este evidentă.
La fel, este de menționat că în perioada rece cerințele furajere cresc cu 20 sau chiar 30 la sută .
Cerințele găinilor față de minerale
Nu mai puțin importante pentru găinile ouătoare sunt cerin țele minerale, în special cele de calciu. Pentru
un ou de 55-60 g, partea minerală reprezintă circa 10%. O găină elimină cu fiecare ou circa 2 grame de
calciu. La un coeficient de utilizare de 30-50%, nivelul de asigurare al calciului în furajul concentrat trebuie
să fie de 2,8-3,3%, pentru a putea acoperi cerin țele zilnice.
Acest lucru se poate obține prin includerea în nutreț a circa 7% de făină de calcar  (făină de scoici), de
asemenea se recomandă adițional de administrat în hrănitori aparte această făină de calcar, iar păsările
să aibă accesul nelimitat la ele.
Sarea de bucătărie este, de asemenea, necesară, în nutre ț, lipsa ei putând opri produc ția de ouă, dar
trebuie să fim foarte atenți că excesul peste 1%, în rația alimentară, poate determina intoxicații, păsările
sunt sensibile la acest element. Este preferabil ca sursa de sare să fie ob ținută din premixurile
specializate, alături de alte elemente minerale necesare și vitamine.
Sursa de apă în adăpost
Desigur, un element important în producția de ouă la găini este accesul nelimitat la o sursă curată de apă,
mai ales după procesul de ouat, cu oul se elimină o cantitate impunătoare de apă din organism. 
Dacă păsările sunt întreținute în afara încăperii, în perioada când temperaturile sunt sub 0°C, se
recomandă ca apa să fie administrată câteva ori pe zi și să fie încălzită.  
Stresul la găini
Un alt factor care poate afecta producția de ouă este stresul. Găinile sunt extrem de sensibile la orice
schimbare, fie că au fost schimbate într-o altă încăpere, fie că le-a fost modificat nutre țul sau au fost
aduse păsări noi în comunitatea lor, frica de apari ția prădătorilor sau de irita țiile cauzate de parazi ți
(păduchi), toate acestea pot scădea produc ția de ouă. Stresul poate duce, de asemenea, la apari ția unor
ouă de formă ciudată, cu o suprafață încre țită sau aspră sau fără coajă.
În concluzie, pentru stimularea ouatului, găinile trebuie să primească un furaj echilibrat și să fie între ținute
în condiții optime protejate de factorii stresan ți.  
https://agrobiznes.ro/articole/stimularea-ouatului-la-gaini-recomandari?
fbclid=IwAR0UkxjMEi0GDsWiBIdZz5mQQqdshMCyXLwV1fkKWwsjCUnb6u9gpT__oZI

Tăierile la agriș – când și cum se realizează corect

DeIrina Pompuș
24 decembrie 2021
3441
 
Share

FOTO: gardennewsmagazine.co.uk
Tăierile sunt lucrări indispensabile în planta țiile de agri ș. Aceste opera țiuni tehnologice au ca scop
facilitarea lucrărilor de întreținere și favorizarea fructificării. Lucrările din primii ani au rol de formare a
coroanei, iar cele din anii următori, de men ținere a arbustului. Una dintre cele mai răspândite forme de
conducere la agriș este forma de tufă.
Agrişul este un arbust puternic ramificat care poate atinge o înălţime de 0,6-1,7 m. 
Sistemul radicular este fasciculat, bine dezvoltat, format din rădăcini subţiri, puternic ramificate.
Majoritatea sunt repartizate orizontal la 40-50 cm de la centrul tufei, iar vertical la 20-60 cm şi doar o parte
mică pătrund la adâncimea de 1,0-2,0 m. 
Structura tufei de agriș 1 8211 ramură de un an 2 8211 de doi ani 3 8211 de trei ani 4 8211 de patru ani 5
8211 de cinci ani FOTO Vasile Babuc profesor doctor habilitat
Tufa de agriş este compusă din 15-20 tulpini de diferite vârste şi lăstari anuali, care pornesc din zona
coletului, înzestrați sau nu cu ghimpi. Soiurile cu o capacitate înaltă de fructificare și de înmulţire
formează mai rapid tufa, intră precoce pe rod, accelerând creşterea recoltei. 
Cele mai productive tulpini din structura tufei au vârsta de 2-3 ani, iar la unele soiuri până la 4-6 ani.
Formațiunile de rod predominante sunt ramurile mixte cu lungimea de 12-35 cm, urmate de ramurile-
buchet și pinteni.
Agrişul formează muguri vegetativi, micşti (de rod). Din cei mic ști se dezvoltă un lăstar scurt cu câteva
frunze şi un ciorchine cu 1-3 flori. 
Muguri micști și vegetativi la agriș. FOTO: 7dach.ru
Formarea fructelor este abundentă și se manifestă tendin ța supraîncărcării. Astfel, sub greutatea fructelor
tulpinile multianuale se arcuiesc și se epuizează prematur.
De ce trebuie să tăiem agrișul
Numărul prea mare de tulpini şi lăstari anuali lăsaţi să crească liber se umbresc reciproc, iluminarea în
interiorul tufelor este insuficientă, devine dificilă efectuarea lucrărilor de întreţinere (recoltarea,
tratamentele fitosanitare), în interiorul tufei se formează fructe de o calitate inferioară, slab colorate, se
creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor.
Pentru a evita astfel de fenomene negative, în perioada de rodire, pentru a susţine parametrii optimi ai
plantelor de agriş, se recomandă tăierea tufelor. Sistemul de tăiere include tăierile de formare, de
fructificare şi de regenerare a plantelor de agri ș.
Formarea și menținerea tufei de agriș
Tăierea la agriș se realizează primăvara devreme, în perioada de repaos vegetativ.
În anul întâi, butaşii se scurtează la 3-4 muguri de la bază. Acest lucru stimulează apariția noilor tulpini și
îndesirea tufei.
În anul doi, primăvara devreme, înainte de dezmugurire, se aleg 3-4 tulpini anuale, bine dezvoltate,
crescute din zona coletului, și se scurtează slab, fiindcă pe porţiunea superioară pot fi muguri floriferi care
vor reţine creşte-rea în lungime. Celelalte tulpini se elimină de la bază.
În anul trei, primăvara devreme, se proiectează încă 3-5 tulpini anuale viguroase, pornite din zona
coletului. Celelalte tulpini se suprimă de la bază.

Tăierile la agriș în primăvara anilor 1-3

Tulpinile de 2 ani rămân intacte. Nu se scurtează nici tulpinile anuale, deoarece scurtarea lor duce la
diminuarea fructificării.
În luna mai se aleg 4-5 lăstari viguroşi, dispuşi uniform, pentru completarea tufei. Ceilalţi lăstari, porniţi din
zona coletului, se plivesc.
În anii următori, în fiecare primăvara, înainte de dezmugurire, tufa se completează cu câte 2-3 tulpini
anuale viguroase, pornite din zona coletului, repartizate uniform în cadrul tufei.
Tăierile la alun. Forma de coroană – tufă.
Celelalte tulpini anuale, crescute din zona coletului, se elimină de la bază. De regulă, se reţin intacte toate
tulpinile de 2-5 ani. 
Tăierile la agriș în primăvara anilor 4 și 5
Tăierile de menţinere a echilibrului favorabil dintre creştere şi fructificare constau în:
 eliminarea de la bază a tulpinilor cu vârsta mai mare de 5 ani şi înlocuirea lor cu acelaşi număr de
tulpini anuale viguroase, pornite din zona coletului şi repartizate uniform în cadrul tufei, sau din
muguri dorminzi de la baza tulpinilor multianuale;
 scurtarea tulpinilor arcuite prin transfer la o ramificaţie verticală; rărirea ramificărilor tulpinilor
multianuale în locurile supraîndesite;
 eliminarea de la bază a tulpinilor anuale şi a lăstarilor de prisos, porniţi din zona coletului, care
îndesesc tufa; 
 suprimarea tulpinilor şi ramificărilor traumate, bolnave.

 Tăierile la agriș în anul 6


Tăierile la agriș în anul 7

Se consideră formată tufa alcătuită din 15-20 tulpini de 1 an, 2 ani şi 3 ani, bine amplasate în cadrul tufei
astfel încât să permită o pătrundere cât mai bună a luminii în interior şi la baza acesteia, să nu creeze
dificultăţi la efectuarea lucrărilor de întreţinere a solului pe intervalul dintre rânduri.
Scurtați tulpinile lungi și reduceți lăstarii laterali care cresc din cadrul principal al ramurilor la 7,5-10cm;
FOTO: gardennewsmagazine.co.uk
Dacă tufa are o mulțime de tulpini vechi, lemnoase, tăia ți una sau două de la nivelul solului pentru a
încuraja creșterea lăstarilor noi; FOTO: gardennewsmagazine.co.uk
Tăierea de fructificare, recomandată în perioada de rodire
Aceste tăieri au ca scop menţinerea unui echilibru optim între procesele de creştere şi de fructificare și
constau în:
 eliminarea tulpinilor îmbătrânite (de 4-5 ani) şi înlocuirea lor cu noi creşteri anuale apărute din
zona coletului;
 suprimarea tulpinilor cu creşteri mici, înlăturarea ramurilor rupte, bolnave sau cu o direcţie de
creştere spre intervalul dintre rânduri.
Ramurile de prisos se elimină de la bază, fără a lăsa cioturi, indiferent de vârsta lor.
Tăierile de regenerare, aplicate din momentul când plantele încep să intre în declin, au ca scop să
prelungească durata de fructificare economică a agrişului. 
Bibliografie selectivă:
 BABUC V.; PEȘTEANU A.; GUDUMAC E. Conducerea și tăierea pomilor și arbu știlor fructiferi ,
Chișinău 2015, p.250-210.
 BALAN V., SAVA P.;CALALB T.; (et al.) Cultura arbu știlor fructiferi și căp șunului, Chi șinău 2017,
p. 181-183.
https://agrobiznes.ro/articole/taierile-la-agris-cand-si-cum-se-realizeaza?
fbclid=IwAR2s911dc9KQjSxQsNww0zY8NRi2WJ8uz0AbwMF_Llx3yD-KBFaV4VP9KF8
Păduchii la păsări – recomandări la combatere

DeEugen Voinitchi
22 martie 2021
6865
 
Share

 Dintre paraziții păsărilor, un loc special este ocupat de păduchi – aproape invizibili, dar pot
provoca pierderi considerabile.
 Este bine știut că dacă în încăperea unde sunt crescute păsările pătrunde un păduche, atunci
într-o săptămână numărul lor crește de 50 de ori.
 După care acest număr crește foarte intensiv. Prin urmare, un lucru important este să observăm
la timp util păsările infestate și să luăm măsuri de tratament și profilaxie.

 Problema păduchilor la găini nu numai că poate afecta grav sănătatea lor și produc ția de ouă, dar
poate pune în pericol sănătatea oamenilor care utilizează diferite produse chimice pentru
tratamentul acestora.
 Astfel, în ultimii ani, cu părere de rău, avem mai multe cazuri triste când utilizarea incorectă a
produselor antiparazitare a provocat moarte în rândul copiilor.
 La fel, trebuie de atenționat faptul că  după utilizarea unor produse antiparazitare nu putem folosi
ouăle și carnea păsărilor sacrificate în alimenta ție o perioada de timp , această informație trebuie
consultată în prospectul produsului la secțiunea perioada de a șteptare.
  Citește aici și despre Stimularea ouatului la găini.

FOTO: moyaptitsa.com
Simptome apariție păduchi la păsări
 Semnele că păsările au păduchi nu sunt dificil de observat, dacă este monitorizat
comportamentul acestora:
 păsările sunt neliniștite, stresate;
 creasta arată palidă și anemică;
 scade producția de ouă; 
 penele arată murdar și cad; 
 pe picioare și cap apar iritații ( pasărea se scarpină);   
 păsările slăbesc și nu au poftă de mâncare (uneori chiar și mor);
 găinile evită să intre seara în încăpere;
 pe coaja ouălor apar niște pete de sânge.
 Pe lângă problemele enumerate mai sus, păsările vor deveni anemice și expuse riscului de
infecții grave, fatale (din cauza scăderii imunită ții), dar există riscul ca acestea să fie purtători de
diferite boli.  
 Păduchii pot fi observați și la o examinare a păsărilor, unde se pot vedea aglomerările de păduchi
și de ouă la baza penelor, mai ales sub aripi .
Cum să depistezi păduchii la păsări
 O metodă eficientă de a vedea păduchii în încăpere este să facem o verificare după lăsarea
întunericului: avem nevoie de o lanternă, dar și de o coală albă de hârtie . Frecând foaia la baza
penajului, dacă vedeți pete roșiatice pe hârtie, atunci ave ți confirmarea infestării cu păduchi a
păsărilor.
 Deși există o cantitate enormă de informa ții știin țifice (internet, ziare, manuale, ș.a surse) și
populare privind combaterea acestei probleme, totu și până în ziua de azi infestarea cu păduchi la
 păsări rămâne o problemă actuală și solu ționarea acesteia consumă bani, timp, și nu totdeauna
se reușește. 
 Pentru a avea succes în deparazitarea unui cote ț cu păsări trebuie să în țelegem unele lucruri
cum ar fi:
 ce sunt păduchii;
 cum se înmulțesc;
 cu ce se alimentează;
 ce metode de profilaxie și combatere există.
Ce sunt păduchii de păsări
 Păduchii de pasăre sunt insecte minuscule (1,5 mm) cu un corp lucios, negru-maroniu. Picioarele
lungi din spate, antenele și ochii bine vizibili sunt o caracteristică specifică a acestui tip de parazit.
Absența aripilor nu le împiedică să se mi ște – păduchii sunt săritori foarte iscusi ți.
 Corpul chitinos aproape plat este foarte greu de ținut în degete sau zdrobit. Păsările sunt practic
fără apărare împotriva acestei insecte. Păduchii la păsări sunt diferi ți fa ță  de cei care parazitează
la om. Păduchii de găină nu stau pe om sau stau o perioadă foarte scurtă (chiar și a șa provoacă
unele probleme).
 În ciuda corpului puternic, puii de păduchi sunt destul de sensibili la condi țiile de via ță.
Temperatura optimă de viață a acestora este de 40±1°C, adică temperatura corpului păsărilor
este un mediu perfect pentru dezvoltarea lor.
 Prin urmare, un păduche adult nu își părăse ște niciodată de bună voie gazda, astfel odată
infestată pasărea nu are șanse să scape de ei de sine stătător.

FOTO: greenologia.ru
 De obicei, infestarea păsărilor la început nu este observată, datorită faptului că ace știa au
dimensiunii minuscule și sunt invizibili practic sub pene.  Dacă observăm deja cu ochii liberi
păduchii pe părțile goale (cap și picioare), atunci acest lucru indică faptul că sute, dacă nu chiar
mii de paraziți, care deja roiesc pe corpul gazdei.
 Trebuie examinate foarte atent zonele de lângă ochi și cioc pentru a observa mul țimea de
păduchi care uneori arată ca niște alunițe.
Păduchii roșii la păsări
 Foarte periculoși pentru fermele industriale sunt  păduchi roșii (Dermanyssus Gallinae). Li se
spune păduchi roșii din cauză că sunt niște insecte foarte mici, de numai 1,5 mm, cu picioare
bine dezvoltate, de culoare cenușie, dar care devine ro șiatică după ce se consumă sângele
păsărilor.
 Acești paraziți nu stau pe păsări tot timpul. Se alimentează cu sânge de pe găini numai pe timpul
nopții (se hrănesc mai ales la nivelul picioarelor, a pieptului și a aripilor, când păsările se
odihnesc).
 Ziua, la lumina soarelui, acești parazi ți  se ascund în hală, în special în crăpăturile adăpostului și a
utilajului. În aceste ascunzișuri, insectele se împerechează și depun intensiv ouă.  Odată ce ferma
a fost infestată cu acest parazit, este foarte complicat să le elimine (acest proces fiind anevoios și
foarte scump).
Cum se răspândesc păduchii
 Paraziții, de obicei, pătrund în gospodărie cu păsările sălbatice, cu păsările noi procurate aduse
în încăpere (care sunt infestate), pe hainele sau pielea omului, care a vizitat o încăpere unde
erau acești paraziți. Rozătoarele (șobolanii) la fel pot fi transmi țătoare de păduchi.
 De asemenea, purtători pot fi și unele  animale care emigrează din locurile unde se adună
păduchii. În fermele comerciale păduchii pot fi adu și cu utilajul,  cofrajele și cutiile reutilizate de la
ouă.
Cu ce se alimentează păduchii
 După modul de alimentare, păduchii se împart în hematofagi și malofagi.  Cei hematofagi se
hrănesc exclusiv cu sânge. Cei malofagi se hrănesc cu resturi de epidermă, puf, fulgi și sânge
uscat provenit de pe pielea iritată din cauza scărpinatului puternic provocat de păduchi.
 Ambele tipuri provoacă iritații și mâncărime severă.
 De obicei, păduchii se hrănesc numai noaptea și, în lipsa unei surse de hrană, pot supravie țui
până la zece luni.
Metode de tratament și profilaxie a păduchilor  
 Tratamente pentru păduchii păsărilor sunt diferite, însă important este să descoperim cauza și
sursa apariției acestora, pentru a preveni o nouă invazie în încăperea cu păsări.
 Ca să scăpăm de păduchi putem utiliza solu ții naturale sau tratamente cu produse de uz
veterinar, disponibile în farmaciile de specialitate. Totu și, strategia de tratament contra păduchilor
trebuie îndreptată în 2 direcții:  
 tratamentul direct al păsărilor infestate. Dintre produsele de uz veterinar înregistrate, unele pot fi
folosite cu apa de băut (Ivermectina, Ivermec, Promectin oral, Neoverm) altele administrate
extern pe pasăre (Ectosan, Delta-pux, Zoopux) – sub aripi și la baza crestei.
 Atenție ! De fiecare dată înainte de utilizarea produselor de uz veterinar, consulta ți specialistul și
prospectul de utilizare.  
 la fel, în tratamentul acestor parazi ți pot fi utilizate și un șir de produse naturiste cunoscute, dar
cu părere de rău nu tot timpul aceste produse sunt eficace. Totu și, o metodă sigură și care nu
pune în pericol sănătatea atât a păsărilor, cât și a persoanei care efectuează acest lucru
este instalarea unei lăzi cu cenușă, unde se pot scaldă găinile . 
 tratarea adăpostului. Trebuie de știut faptul că atât o mare cantitate de păduchi, cât și ouăle,
larvele păduchilor sunt ascunse în interiorul încăperilor (crăpături, cuibare, diferit echipament).
Astfel, dacă chiar se vor combate parazi ții de pe pasăre,  sursa va rămâne în încăpere și peste o
perioadă scurtă de timp din nou păsările vor fi infestate.
Distrugerea păduchilor din încăpere
 Pentru distrugerea paraziților  din încăpere cel mai eficient lucru este flambarea (arderea cu o
lampă de gaz), după care încăperea va fi prelucrată cu o solu ție insecticidă conform dozei
recomandate de producător.
 După utilizarea insecticidelor trebuie de respectat timpul după care sunt introduse păsările în
adăpost (verificați prospectul produsului).  Așternutul scos din încăpere cu păduchi trebuie ars.
 Atenție! În timpul flambării trebuie să fim aten ți să nu provocăm incendii. Nu utilizăm în încăperile
din lemn sau alte materiale ușor inflamabile.  
Metodele de prevenire a apariției păduchilor la găini
 Totuși, trebuie de menționat faptul că cea mai bună metodă este profilaxia și prevenirea
păduchilor la găini. Dintre aceste metode, trebuie de men ționat următoarele:
 evitați introducerea păduchilor cu păsările noi procurate. Când procurăm pui șori sau găini, trebuie
de verificat ca ele să nu fie infestate;
 dacă avem păsări bătrâne care au avut deja sau au păduchi, trebuie la început de le sacrificat pe
acestea și de pregătit bine încăperea, apoi introducem păsările noi;
 trebuie de evitat sursele de păduchi precum păsările sălbatice sau rozătoarele;
 protejați sursele de hrană, sacii de furaje, de o posibilă infestare;
 pregătirea corespunzătoare a încăperii.
Cum se pregătește o încăpere pentru popularea cu păsări
 Curățați cotețul găinilor.  Scoateți așternutul și dejecțiile păsărilor;
 Maturați, ștergeți colbul și păienjeni șul de pe pod. Dacă este posibil, spăla ți încăperea;
 Flambați (dacă este posibil);
 Prelucrați încăperea cu soluție dezinfectantă și un insecticid (conform prospectului preparatului);
 Dați cotețul cu var. Deși varul nu are efect direct contra păduchilor, varul va umple crăpăturile din
pereții cotețului, astfel încât paraziții nu mai au unde să î și facă culcu șul. La fel, pe pere ții
prelucrați cu var nu se dezvoltă bacteriile.  
 În final, se poate de menționat: combaterea păduchilor nu este un proces simplu, dar se poate de
efectuat dacă sunt respectate recomandările de mai sus.
 Iar principalul lucru ce trebuie de memorizat este citatul din cartea  „Micul Prinț”:
 Tu vei fi întotdeauna responsabil pentru cel ce l-ai îmblânzit.
https://agrobiznes.ro/articole/cum-sa-combati-paduchii-la-pasari?fbclid=IwAR2lqNv-
TI5tkY4Cu3y0dfze8SjxGgEH4RabwR3qRbS-vwGBK3xWFcjzHkM

Mutare pomi fructiferi: cand si cum o realizam

Antonio Zaharia
20 decembrie 2022
https://cultivaprofitabil.ro/mutare-pomi-fructiferi-cand-si-cum-o-realizam/?
fbclid=IwAR0kMraavpwadPwgnOdqkp1tjnz82dAiqPdiLyx3KKoZ9nX_tk6BADYKm1U
Mutare pomi fructiferi
Mutarea pomilor fructiferi - cum puteti realiza aceasta operatiune cu succes. Foto: Pixabay
Exista multe motive pentru care suntem nevoiti sa mutam pomii fructiferi. De cele mai multe ori, dorim sa
facem loc unor specii noi sau sa reorganizam culturile din gradina, indiferent ca vorbim de legume sau
fructe.

Pentru a muta pomii trebuie insa sa tinem cont de cateva sfaturi, pentru a ne asigura ca plantele nu au de
suferit si ca pot sa rodeasca in continuare. Important: daca pomul are o varsta mai mare de 6-7 ani,
mutarea va fi mai dificila, in sensul in care scad sansele de prindere.

Procedura de extractie a pomilor

Inainte de toate trebuie sa luam pomii pe care dorim sa ii mutam, asadar vom face o gaura in jurul lor
sapand conic. Prin aceasta metoda, extractia pomului se va face foarte usor, explica Tibi Tips, pe canalul
sau de YouTube.

Daca intampinati rezistenta, din cauza radacinilor, nu este o problema daca le sectionati. Ele vor creste
din nou in locul in care veti replanta pomul.

mutarea pomilor fructiferi

Mutarea pomilor fructiferi – extractia pomului Foto: Tibi Tips canal YouTube
Puteti sa pastrati pamantul din jurul radacinilor si sa-l transplantati in acest fel.

Fasonarea radacinilor
Pentru a se putea regenera, trebuie sa taiem radacinile care au suferit rani in momentul extractiei
(varfurile care au fost taiate de cazma).

Coroana
Coroana este necesar sa o reducem cu 70-80%, conform sfaturilor oferite de Tibi Tips. Pentru a nu forta
pomul sa impinga seva, el neputand sa sustina aceste ramuri.

Cautati sa gasiti cateva mladite cat mai aproape de locul in care se ramnifica si sectionati-le.

Plantarea pomilor mutati

„In procesul de plantare, eu plantez pomii dupa humus. Eu personal nu fac gropile cum scrie la carte, ci
ma orientez dupa sol, dupa stratul de humus, unde pomul se poate hrani”, explica Tibi Tips.

Citeste si: Ce greseli puteti face la plantarea pomilor

Faceti groapa astfel incat radacinile lui sa stea lejer, sa nu stea inghesuit. Eu am facut undeva la circa 28
cm adancime. Il fixam vertical, apoi adaugam pamantul batatorindu-l usor cu picioarele. Se recomanda si
sa facem o groapa de doua ori mai mare ca diametrul radacinilor, astfel incat acestea sa se dezvolte mai
usor in pamantul pus atunci.

fixarea radacinii in pamant, plantarea

Fixarea radacinii in pamant Foto: Tibi Tips YouTube
Cand se muta pomi fructiferi?
Cel mai bun moment in care puteti face mutarea pomilor este fie luna noiembrie, fie luna martie, atunci
cand pamantul este dezghetat. Daca pamantul este inghetat sau prea dur, riscati sa raniti prea tare
radacinile.
Asadar, puteti transplanta in primavara, pana in luna aprilie, cat si toamna in octombrie si noiembrie. Nu
transplantati pomii atunci cand acestia au inceput sa dezvolte muguri sau in timpul sezonului de
fructificare.
pomul sa aiba minim 5-6 ore de lumina pe zi
De asemenea, un alt sfat important de la specialisti este ca in noua locatie pomul sa aiba minim 5-6 ore
de lumina pe zi. Totodata, udati pomul dupa mutare.

ROTATIA O grădină de legume „fără chimie” – 10 reguli importante

DeLuminița Crivoi
21 decembrie 2022
946
 
Share

Article I. Creșterea legumelor aplicând metode naturale de protec ție a acestora în condi ții de casă
pot oferi multiple avantaje. Pe lângă faptul că nu va fi necesar să cheltui ți bani pentru realizarea
tratamentelor cu pesticide, creând condi ții favorabile pentru sol, plante și microorganisme, acestea vor
avea nevoie tot mai puțin de intervenția dumneavoastră.
Article II. În continuare, vorbim despre principalele reguli de cre ștere a legumelor și între ținere a
grădinii pentru a evita necesitatea aplicării pesticidelor:
1. Sănătatea solului – în prim plan
Article III. Un sol sănătos înseamnă și plante sănătoase și rezistente la boli sau dăunători. Calitatea
solului joacă un rol decisiv în dezvoltarea plantei, din acest motiv, nu trebuie neglijată.
Article IV. Având o grădină mică unde cultivați legume, vă va fi foarte u șor să ave ți grijă de acesta.
În primul rând, un sol sănătos este un sol viu, în care trăiesc multiple microorganisme și vietă ți benefice.
Article V. Acestea au nevoie de hrană – adică de materie organică. Pentru a stimula dezvoltarea
lor, introduceți în sol îngrășăminte organice cum ar fi compost, mrani ță, gunoi de grajd fermentat sau
chiar cenușă, fiecare dintre acestea având efect pozitiv asupra solului.
Article VI. Detalii despre Cum folosim găinațul de găină pentru fertilizarea solului .
Article VII. Pe lângă aceasta, o sursă bună de îmbunătă țire a calită ții solului o au îngră șămintele
verzi, adică specii de plante special cultivate pentru a fi tocate și introduse în sol. Detalii despre
îngrășămintele verzi pe acest link.
2. Cultivați culturile respectând rotația culturilor
Article VIII. Pe lângă faptul că alegând corect ce cultură să cultivăm nu se produce sărăcirea solului
de unele și aceleași elemente nutritive, mai putem reduce esen țial riscul dezvoltării unei anumite boli sau
dăunător.
Realizând o rotație corectă a culturilor, putem scăpa de boli cum ar fi hernia rădăcinii de varză,
verticilioza, sclerotinia, fuzarioza dar și de nematozi.
Article IX. Mai mult, dăunătorii care iernează în sol sau în apropierea culturii, cum ar fi plo șni țele,
musca verzei sau țânțarul galicol al vârfului verzei, pot fi redu și prin intervale de cultivare suficient de lungi
între culturile sensibile și prin distan țare suficientă a câmpurilor.
Article X. Care sunt cele mai importante reguli la elaborarea asolamentelor?
 Mențineți o rotație sistematică a culturilor de cel pu țin 4 ani .
 Respectați perioadele minime de cultivare dintre plante din aceea și familie sau care pot fi atacate
de boala sau dăunătorul problemă.
 Plantați la distanțe suficient de mari.
  Țineți cont de necesarul de nutrienți al culturilor atunci când planifica ți asolamentul (culturile care
consumă mulți nutrienți se cultivă după leguminoase și înainte de culturile care consumă pu țini
nutrienți).
ROTATIA
Article XI. Un exemplu cu reguli generale de cultivare a legumelor găsi ți în următoarea imagine, iar
pentru mai multe detalii despre acestea vă recomand articolul Rotația culturilor la legume.

3. Alegeți soiuri și hibrizi adaptați , rezistenți

Article XII. Chiar dacă multe soiuri ne par atractive, este important să analizăm cerin țele acestora la
cultivare. Deseori, un soi cu aspect interesant poate să nu fie practic, să fie sensibil la diferite boli
problemă.
Article XIII. Din acest motiv, cele mai recomandate sunt soiurile locale, robuste care au reu șit să
obțină toleranță bună la anumite probleme.
Important! Înainte de semănat, este recomandată dezinfectarea semințelor cu apă fierbinte, abur sau o țet.
4. Respectați schemele de semănat, de plantat la legume
Article XIV. Fiecare plantă pentru a se dezvolta adecvat are nevoie de o suprafa ță de nutri ție
suficientă. În plus, o regulă importantă în evitarea bolilor produse de ciuperci sau a atacului unor
dăunători ce pot trece de pe o plantă pe alta este respectarea distan ței de plantare.

Article XV. De aici, rezultă importanța respectării schemelor de plantare pentru fiecare specie.
Article XVI. Spre, exemplu, ardeiul se plantează la o distan ță de circa 50 cm între rânduri și 25-35 cm
între plante pe rând pe teren nemodelat sau 70-75 x 20 cm pe teren modelat.
Article XVII. Castraveții, în majoritatea cazurilor, se plantează după schema de 2 rânduri echidistante
la 80 de cm între rânduri și 40 cm între plante pe rând. Totodată, se mai aplică schema: rândurile sunt
deseori la 1,2–1,5 m distanţă, plantele fiind la 0,45–0,5 m distanţă pe rând.
Article XVIII. Distanța de plantare recomandată pentru vinete este de 70-75 cm între rânduri și 25-30
cm pe rând, iar pentru roșii este recomandată distan ța de 70-75 cm între rânduri și 25 cm pe rând pe
teren nemodelat și 70/80 x 22 cm pe teren modelat în straturi de 150 cm.
Article XIX. Citiți mai multe despre Plantarea răsadului de roșii. 5 sfaturi importante .
5. Respectați regimul de irigare a legumelor
Article XX. Atât insuficiența de umiditate, cât și excesul pot provoca daune culturilor de legume. Din
acest motiv, este recomandată irigarea echilibrată a legumelor ținând cont de particularită țile fiecărei
specii.
Article XXI. Din norme generale, trebuie să evităm irigarea plantelor cu apă rece sau în perioada cu
soare puternic și să nu inundăm rădăcina. Diminea ța legumele se udă în cazul timpului mai rece, iar
seara dacă vremea e mai caldă.
Article XXII. De obicei, roșiile, ardeii se udă de 1-2 ori pe săptămână, castrave ții o dată la 3-4 zile, în
funcție de condiții, varza la fiecare 2-3 zile.
Article XXIII. Detalii despre irigarea legumelor în grădină găsi ți  pe acest link, iar pentru irigarea
legumelor pe suprafețe mari găsiți câteva  recomandări importante aici.
6. Plantați specii companion, culturi capcană și specii ce atrag insectele utile

Article XXIV. Am discutat în mai multe articole despre faptul că unele specii de plante se pot ajuta
reciproc dacă sunt cultivate alături. Ce plante este bine să plantăm lângă castrave ți găsi ți  pe acest link,
vecinii recomandați pentru roșii găsiți aici, pentru ardei – aici, iar pentru ceapă pe acest link.
Article XXV. Unele culturi plantate alături de cultura de bază alungă bolile și dăunătorii, cum ar fi
levănțica (combate musculițele și diverse specii de fluturi, molii), rozmarinul (alungă limac șii, melcii și
musculița morcovului), crizantema (împotriva puricilor), menta sălbatică (împotriva limac șilor), mărarul
(respinge acarienii prezenți pe varză și ro șii, cimbru (respinge larvele de varză, viermii de spic, musculi ța
albă de roșii), pătrunjelul – respinge gândacii, crăi țele resping afidele.
Article XXVI. Cultivarea unei fâșii de plante cum ar fi albăstrele, hri șca, măzăriche atrag insectele utile.
7. Înlăturați resturile din grădină după fiecare cultură
Article XXVII. Deseori, în timpul culesului sunt recoltate doar legumele sănătoase, iar cele bolnave sunt
lăsate în câmp. Acestea pot deveni o poten țială sursă de infec ție pentru sezonul următor.
Article XXVIII. Legumele putrede, apoase, stricate trebuie înlăturate din câmp. După recoltare, acestea
pot fi îngropate în sol, iar ulterior, după descompunere, vor constitui un îngră șământ bun.
Article XXIX. Vrejurile legumelor rămân deseori pe parcele, acest lucru este valabil mai ales pentru
tulpinile și frunzele de cartofi sau roșii. Și dacă vrejurile sănătoase pot fi pur și simplu îngropate în sol în
timpul afânării și lăsate să se descompună, atunci cele afectate de  Phytophthora (mană) și alte boli vor
afecta întreaga roadă viitoare.
Article XXX. În plus, în grămezile de vrejuri se pot aduna coropi șni țe, gândacul de Colorado, limac șii
și alți dăunători, cum ar fi șoarecii, care își construiesc  acolo cuiburi.
8. Utilizați produse naturale, cu impact minim pentru tratamente preventive, îmbunătă țirea imunită ții
plantelor
Article XXXI. Maceratele și decocturile din diferite plante au efect pozitiv asupra sănătă ții legumelor.
De exemplu, maceratul de urzică poate deveni un îngră șământ și insecticid valoros –  detalii aici.
Article XXXII. Tratamente cu iod și lapte pot fi făcute pentru îmbunătă țirea imunită ții plantelor. Detalii
despre preparare aici.
Article XXXIII. Decoctul de ardei iute este util pentru combaterea diferitor dăunători, cum ar fi
gândacului de Colorado: se opăresc 20 de ardei iuți, se lasă pentru 24 de ore, apoi se adaugă 40 g de
săpun ras. Tratamentul se aplică seara. Sau 10 litr de apă se amestecă cu 100 g de ardei iute praf și se
adaugă 50 g de săpun.
Article XXXIV. Decoctul de muștar la fel poate fi util: 100 g muștar+70 ml oțet de 9%. Muștarul se pune
în 10 litri de apă la macerat pe 24-48 de ore apoi se adaugă o țetul. Se strope ște când apar larvele.
Article XXXV. Totodată, tradiționala zeama bordeleză este un preparat cu impact redus asupra
mediului, aprobat și în agricultura ecologică. Nu evita ți tratamentele preventive cu aceasta la legume
pentru a menține sub control bolile fungice.
9. Utilizați plase contra insectelor
Article XXXVI. Pentru a proteja plantele de o serie de insecte dăunătoare legumele pot fi acoperite cu
plase speciale de protecție contra insectelor. Acestea se dovedesc a fi utile și eficiente în acest sens.
10. Mulciți solul
Article XXXVII. Mulcirea presupune acoperirea suprafe ței solului dintre plantele cultivate cu un strat
subţire din diferite materiale care împiedică formarea crustei, creşterea buruienilor, evaporarea apei și
permite încălzirea mai rapidă a solului.
Article XXXVIII. Rol important îl are mulciul organic, ce se dovede ște a fi u șor de instalat într-o grădină.
Paiele, compostul, gunoiul de grajd maturat, turba pot aduce multiple beneficii solului. Detalii despre
mulcirea solului la legume – pe acest link.

 ETICHETE
 Legumicultură
https://agrobiznes.ro/articole/o-gradina-de-legume-fara-chimie-10-reguli-importante

Tăierile la zmeur și mur. Când și cum se fac

DeIrina Pompuș
22 martie 2021
2756
 
Share

agrobiznes.md
Murul și zmeurul sunt arbuști fructiferi ce fac parte din acela și gen ( Rubus) și au un ciclu de viață
asemănator, astfel principiile de tăiere sunt similare.
Totuși, pentru efectuarea corectă a tăierilor și formarea tulpinilor de rod trebuie să cunoa ștem
particularitățile de creștere și fructificare a plantelor pe care le cultivăm.
În dependență de ciclul de viață soiurile de mur și zmeur se clasifică în 2 grupe mari: sezoniere și
remontante.
Ambele au partea subterană – sistemul radicular și coletul perene, ceea ce înseamnă că trăiesc mul ți ani.

Ciclul de viață a soiurilor de mur și zmeur sezoniere

Care sunt soiurile sezoniere de zmeur și mur
La soiurile sezoniere tulpinile sunt bienale, ceea ce înseamnă că au o durată de via ță de doi ani.
În primul an tulpinile cresc din mugurii de la baza tulpinilor existente, coletului sau rădăcinii în func ție de
soi, creșterea fiind vegetativă.
Pe parcursul la al doilea an, pe tulpini vor apărea lăstari laterali fructiferi, care apar din mugurii mix ști
formați în axilele frunzelor în primul an de vegeta ție.
În urma fructificării, tulpina de 2 ani moare și trebuie înlăturată.
Soiurile remontante de zmeur si mur
Soiurile remontante de zmeur și mur produc fructe pe vârful tulpinilor de un an, vara târziu până la
sfârșitul toamnei. Dacă sunt lăsate peste iarnă aceste tulpini vor produce din nou în anul următor, vara
devreme, pe partea inferioară a tulpinilor.
Calitatea fructelor însă pe tulpinile de doi ani va fi mult inferioară și recoltarea dificilă datorită intercalării
tulpinilor de doi ani cu cele de un an care sunt în cre ștere. De asemenea, când păstrăm tulpinile în anul al
doilea, cele care cresc sunt mai subțiri și mai înalte, deci recoltarea este mai dificilă și în toamnă.
Ciclul de viață al soiurilor remontante de mur și zmeur.
Indiferent dacă avem un soi remontant sau sezonier lucrările de tăiere la zmeur și mur  sunt absolut
necesare pentru:
 a stimula creșterea în anumite zone;
 a ajusta încărcătura de rod;
 a spori calitatatea fructelor și randamentul;
 a elimina tulpinile bolnave și moarte;
 a spori penetrația solară și mișcarea maselor de aer;
 a facilita recoltarea;
 a spori uniformitatea aplicării produselor de uz fitosanitar prin pulverizare;
 a combate și preveni bolile și dăunătorii.
Tăierea zmeurului și murului sezonier
Încă din primul an de viaţa, adică imediat după plantare, tulpinile se scurtează la 2-4 muguri la suprafa ța
solului.
Dacă materialul săditor are mai mult de 2-3 mlădiţe se păstrează cea mai robustă, celelalte se taie
complet, cât mai aproape de nivelul coletului. Lăstarii, apăruţi pe parcursul vegetaţiei, se conduc şi se
palisează pe spalier.
În anul 2 se aleg pentru fructificare 1-3 tulpini bine dezvoltate, care se scurtează la cca 1,2 m, pentru a
limita fructificarea și a permite dezvoltarea sistemului radicular.
În anii urmatori, după frutificare, majoritatea surselor indică justificat, necesitatea înlăturării tulpinilor de 2
ani toamna devreme.
 Înlătur
area tulpinilor care au fructificat la mur
Concomitent suprimându-se și tulpinile slabe sau bolnave.
Dacă acest lucru s-a realizat, primăvară, când a trecut pericolul înghe țului, se realizează doar tăierea
sanitară, prin care se selectează tulpinile potrivite pentru fructificare și se înlătură cele bolnave, slab
dezvoltate chiar la nivelul solului.
La mur se păstrează 3-6 tulpini pentru fructificare, care se scurtează printr-o tăietură oblică deasupra
mugurelui la înălțimea de1,8-2,0. Iar 4-5 ramuri laterale, sunt scurtate la 3-5 muguri. Cre șterile laterale
situate mai jos de 50 cm față de sol se îndepărtează.
 Tăieri de formare
a murului primăvara

Aspectul unei plantații de mur după tăierile de primăvară

La zmeur, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc, astfel ca distn ța dintre ele să fie de cca
15 cm (8-10 buc/m liniar) şi se scurtează la 1,7-1,8 m. Tăierile au scopul de a selecta cele mai bune
tulpini, neafectate de boli și suficient de groase (min. 0,8 cm).

Tăieri de formare la zmeur

În cazul când tulpinile zmeurului sau murului care au fructificat, nu au fost înlăturate toamna, acest lucru
se realizează primăvara devreme în paralel cu tăierile sanitare descrise mai sus.
Plantație de zmeur după tăieri
Soiurile remontante de zmeur și mur
În plantațiile profesionale de zmeur și mur remontant se păstrează doar roada de pe tulpinile anuale.  În
acest caz, după recoltarea fructelor toate tulpinile se taie la nivelul solului.
Tulpinile noi vor crește în fiecare an și vor produce în perioada august-octombrie (în teren protejat
perioada de fructificare se extinde până în decembrie).
Grădinarii amatori mai practică înlăturarea vârfului tulpinii de un an care a rodit, după maturarea fructelor
din prima recoltă.
Aceasta se face cu scopul obținerii unei recolte timpurii pe lăstarii de 2 ani.
Dacă privim în asamblu, atunci când păstram toate tulpinile fructifere (din anul unu și doi) avem o produ ție
mai mare dar de calitate mai slabă și recoltarea fiind mai dificilă.

Absolut la toate soiurile de zmeur și mur este foarte  important ca tulpinile sa fie tăiate cât mai aproape de
suprafața solului.
Deoarece, atunci când se taie mai sus, în anul urmator din mugurii de la suprafa ța solului vor cre ște mul ți
lăstari laterali, care îndesesc planta ția și vor fi o gazdă pentru numeroase boli și dăunatori.
Tăiere incorectă
Tăiere corectă
După efectuarea tăierilor, pentru cicatrizare și prevenirea bolilor fungice se aplică 1-2 stropiri cu un
fungicid pe bază de cupru.
Citește despre Tratamente la zmeur și mur. Măsuri de protec ție.

https://agrobiznes.ro/articole/taierile-la-zmeur-si-mur-cand-se-fac?
fbclid=IwAR1WEUU6iCio6hbIbeCxVFceiyzdYEtpUUmTypTEAUmlKkZp9Dusei06ijg
Compactarea solului – cum poate fi evitată problema

DeLuminița Crivoi
22 decembrie 2022
1303
 
Share

 Din cauza lucrărilor realizate, dar și tehnologiei incorect aplicate, densitatea solului se măre ște,
astfel acesta devenind compact. În aceste cazuri, particulele sunt for țate să se apropie între ele,
creându-se ulterior mai multe probleme inclusiv pentru plantele de cultură.
 Compactarea solului este produsă de mai mulți factori, iar rezultatul acesteia se manifestă prin:
 formarea crustei;
 compactarea stratului arabil;
 compactarea stratului subarabil.

FOTO: jonathangreen.com
Formarea crustei
 Formarea crustei are loc atunci când solul nu este protejat de către reziduurile de la suprafaţă
sau de frunzișul plantelor.
 În acest caz, în timpul ploilor, picăturile de ploaie dispersează agregatele, împingându-le într-un
strat subţire dar foarte dens de la suprafaţa solului.
 Sigilarea suprafeţei solului reduce infiltraţia apei în sol, formându-se crusta la uscare.
 Crusta ce se formează după semănat poate amâna răsărirea plantelor sau chiar împiedica
răsărirea uniformă.
Răsărirea dificilă a plantei de porumb din cauza crustei formate; FOTO: Ken Eck, Universitatea Purdue
 Solurile cu suprafaţa acoperită de crustă sunt predispuse la formarea unor scurgeri mai
abundente și dezvoltarea eroziunii. În cazul agriculturii conservative, fermierii pot reduce
formarea crustei prin păstrarea reziduurilor la suprafaţa solului.
Facelia semănată în No-till în calitate de îngră șământ verde, solul acoperit cu resturi de la cultura
anterioară
Compactarea stratului arabil
 Este un fenomen foarte des întâlnit, ce apare la lucrarea intensivă a solului. Compactarea
stratului arabil este rezultatul degradării structurii solului.

Sol cu densitate
normală și sol compactat ce nu permite dezvoltarea rădăcinilor; FOTO: motherearthnews.com
 Principalele motive ape compactării stratului arabil sunt:
 eroziunea solului;
 scăderea conţinutului de materie organică din sol;
 presiunea cauzată de masa mașinilor agricole.
 Eroziunea solului este considerată a fi cea mai periculoasă formă de degradare a solului.
Eroziunea poate fi produsă de condițiile climei, reliefului, însă un impact considerabil îl au și
oamenii prin activitatea lor, inclusiv lucrările solului realizate excesiv pe terenurile ce nu sunt
pretabile pentru sau în perioadele în care solul nu corespunde condi țiilor pentru realizarea
lucrării.
 În special, cultivarea terenurilor fără a respecta asolamentul și monocultură favorizează
eroziunea. Detalii despre eroziunea solului, pe acest link.
Lucrarea solului; FOTO: colourbox.dk
 Materia organică din sol reprezintă materia primă din care, sub ac țiunea microorganismelor, are
loc descompunerea ei cu eliberarea de substan țe nutritive pentru plante și formarea de humus.
 Detalii despre Materia organică, baza fertilită ții solului – cum o majorăm .
Compactarea stratului subarabil
 Fenomenul de compactare a stratului subarabil este cunoscut de obicei sub denumirea de „talpa
plugului”. Cu toate acestea, fenomenul este provocat nu doar de arătură.
 Stratul subarabil mai ușor se compactează, deoarece este mai umed, mai tasat, cu un conţinut
mai mare de particule fine de sol, cu un conţinut mai mic de materie organică și mai puţin
structurat decât stratul arabil.
 Hardpanul solului;
FOTO: researchgate.net
 Cea mai inovativă metodă de decompactare a stratului arabil este utilizarea amestecurilor de
culturi de acoperire (siderate) în componenta cărora sunt incluse plante cu rădăcina puternic
pivotantă, în special specii de ridichi.
 Metoda cea mai des utilizată în scopul decompactării solului este afânarea adâncă, aceasta însă
are și dezavantaje. Nu implică amestecarea, răsturnarea sau inversarea straturilor de sol, ci doar
o scarificare sau o trecere a organelor de lucru a utilajelor pe orizontală sub stratul adânc de sol
mișcându-l.
 Este o măsură agroameliorativă și are ca scop ameliorarea stării fizice a solului și, în primul rând,
a porozităţii lui.
 Solul trebuie să fie suficient de uscat, încât în procesul de afânare să se rupă în mai multe
planuri, formând fisuri și crăpături neregulate.
Pentru a vă convinge că solul este gata pentru realizarea afânării, îl puteţi verifica printr-un simplu test
numit „bila”: luând o mâna de sol din partea inferioară a stratului arabil, încercaţi să faceţi o bilă. Dacă se
modelează uşor şi se lipeşte împreună, solul este prea ud. Dacă se fărâmiţează uşor, este suficient de
uscat pentru a fi lucrat.
Formarea unei bile din sol pentru testarea umidită ții; FOTO: foodbevg.com
 Important! Nu se admite efectuarea afânării adânci pe solurile umede. În loc de decompactarea
stratului arabil veți realiza compactarea stratului subarabil. Ulterior, decompactarea ultimului va fi
greu de realizat.
Metode durabile de reducere a compactării
 Printre metodele durabile ce permit evitarea compactării solului se numără:
 producerea unei cantităţi maxime de masă vegetală pentru a acoperi suprafaţa solului;
 încorporarea îngrășămintelor organice;
 utilizarea culturilor de acoperire pentru îngră șăminte verzi și a rotaţiilor raţionale, astfel încât
rădăcinile, activitatea biologică a solului, inclusiv râmele, insectele etc. să afâneze solul;
 traficul agrar controlat trebuie aplicat în acest sistem pentru a mic șora compactarea de mai
departe a solului;
 implementarea corectă a sistemului No-till și Mini-till de lucrare a solului, ce prin reducerea
trecerii utilajelor și îmbunătățirea structurii solului la cultivarea îngră șămintelor verzi va îmbunătă ți
starea solului.
 V-ar putea plăcea și articolul despre  No-till: 3 condiții ca solul să înceapă să lucreze pentru tine .
 Sporirea cantităţii de biomasă produsă se bazează pe alegerea culturilor în asolament, care
produc cantităţi mari de biomasă cum este porumbul, grâul și alte culturi, în loc de a cultiva culturi
cu cantităţi mici, ca soia, lintea și alte culturi.
 Resturi vegetale rămase din cultura anterioară :
  În cazul implementării sistemului de agricultură conservativă, problemele legate de compactarea
solului pot fi reduse prin:
 Dintre plantele cultivate, trebuie alese soiurile și hibrizii care formează o biomasă mare în locul
celor care formează masă mică, precum soiurile pitice de grâu de toamnă, sau folosirea
inhibitorilor pentru stoparea creșterii și formării masei vegetale abundente.
 Dacă condiţiile climatice permit, fermierii ar trebui să înceapă cu producerea a 6 t/ha de biomasă
și apoi s-o aducă până la 10 tone de biomasă la hectar.
 Toate acestea sunt posibile cu includerea culturilor de acoperire în asolament. Detalii
despre Culturile de acoperire.
 Citește și despre PH-ul solului și cum acesta poate fi reglat.
https://agrobiznes.ro/featured/compactarea-solului-cum-poate-fi-evitata-problema?
fbclid=IwAR2hIL8V1CSePguAsGA0oIp8LzGr8JK_3OQfaEAE3PIAhCZHxBW9RQjajZI
 CULORI

8.2

9.1
El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim
dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.
„Liniștea (isihia) este neîntrerupta închinare lui Dumnezeu și starea în faţa Lui” (Sf. Ioan Scărarul).

Medicina Isihasta
– "Nu te fixa în sensul de respingere,

Pain is happening to everyone

Pain is happening to everyone
Whlist suffering – is a choice.

Tot ce-l framanta si nu spune – Pr. Calistrat

Cine are i se va da, cine nu are, si ceea ce are se va lua de la el.

https://prohomedecorz.com/product/small-modern-homes-6x7-meter-20x23-feet-2-beds/
Să-ți fie mai aproape de tine decât tu însu ți

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01

Style 0 Char01