O farmers, happy beyond measure, could they but know their blessings! For them, far from the
clash of arms, most righteous Earth, unbidden, pours forth from her soil an easy sustenance. If no
stately mansion with proud portals disgorges from its halls at dawn a flood of those who have come
to greet its lord, if they never gaze at doors inlaid with lovely tortoiseshell or at draperies tricked with
gold or at bronzes of Ephyra, if their wool’s whiteness is not stained with Assyrian dyes or the
service of their clear oil is not spoiled with cassia: yet they have sleep free from anxiety, a life that is
innocent of guile and rich with untold treasures. The peace of broad domains, caverns, and natural
lakes, and cool vales, the lowing of oxen, and soft slumbers beneath the trees – all are theirs. They
have woodland glades and the haunts of game; a youth hardened to toil and inured to scanty fare;
worship of gods and reverence for age; among them, as she departed from the earth, Justice left the
last imprint of her feet.

O farmers, more than happy if they’ve realised their blessings,

for whom Earth unprompted, supreme in justice, pours out

a rich livelihood from her soil, far from the clash of armies!

If no tall mansion with proud entrance disgorges a tide of guests

at dawn, if they don’t gaze at doors inlaid with tortoiseshell,

clothes threaded with gold, or bronzes from Ephyra,

if their white wool’s not dipped in Assyrian dyes,

nor the clear oil they use spoiled by rosemary,

still there’s no lack of tranquil peace, life without deceit,

rich in many things, the quiet of broad estates

(caves, and natural lakes, and cool valleys,

the cattle lowing, and sweet sleep under the trees):

they have glades in the woods, and haunts of game,

a youth of patient effort, accustomed to hardship,

worship of the gods, and respect for old age: Justice,

as she left the Earth, planted her last steps among them.

As for me, may the sweet Muses, supreme above all,

whose rites, I celebrate, stirred by a great love,

 receive me, and show me heaven’s roads, and the stars,

the sun’s many eclipses, the moon’s labours,

where earth-quakes come from, forces that swell the deep seas,

bursting their barriers, then sinking back again into themselves:

why winter suns rush so to dip themselves in the ocean,

and what it is that holds back the slow nights.

O, fermieri, mai mult decât fericiți dacă și-au dat seama de binecuvântările lor,

pentru care Pământul neîndemnat, suprem în dreptate, se revarsă

un mijloc de trai bogat din pământul ei, departe de ciocnirea armatelor!

Dacă nici un conac înalt cu intrare mândră degorge o val de oaspeți

în zori, dacă nu se uită la ușile încrustate cu carapace de țestoasă,

haine îmbrăcate cu aur sau bronzuri din Ephyra,

dacă lâna lor albă nu este înmuiată în vopsele asiriene,

nici uleiul limpede pe care îl folosesc stricat de rozmarin,

totuși nu lipsește pacea liniștită, viața fără înșelăciune,

bogat în multe lucruri, liniștea moșiilor largi

(peșteri și lacuri naturale și văi răcoroase,

mugetul vitele și somn dulce sub copaci):

au poieni în pădure și bântuie de vânat,

un tânăr cu efort răbdător, obișnuit cu greutăți,

închinarea zeilor și respectul pentru bătrânețe: dreptate,

când a părăsit Pământul, și-a plantat ultimii pași printre ei.

Cât despre mine, fie ca dulcele Muze, supreme mai presus de toate,

ale căror rituri, le sărbătoresc, stârnit de o mare iubire,

primește-mă și arată-mi drumurile cerului și stelele,

multe eclipse ale soarelui, munca lunii,

de unde vin cutremurele, forțe care umflă mările adânci,

izbucnindu-și barierele, apoi se scufundă din nou în ei înșiși:

de ce soarele de iarnă se grăbește așa să se cufunde în ocean,

și ceea ce reține nopțile lente.