DIN SERIA CĂRȚILOR PE CARE HÂRTIA NU LE RABDĂ

2023
Cuprins

Klement Arcadievici Timiriazev ...................................................... 4

Știința, literatura, arta și slujitorii lor în republica populara
româna. Raport prezentat în ziua de 18 Octomvrie 1948. cu
prilejul deschiderii celei dintâi Sesiuni generale a Academiei
Republicii Populare Române .......................................................... 10
The Struggle for Peace and the Role of the Intellectuals. Report by
Prof. TRAIAN SAVULESCU, President of the Academy of the
Rumanian People's Republic ..........................................................39
Desbaterile congresului intelectualilor din R.P.R. pentru pace şi
cultura. Lupta pentru pace și rolul intelectualilor, raport
prezentat de profesorul Trăian Săvulescu, preşedintele Academiei
R. P. R. , în Scânteia, XVIII (1949), nr. 1389 (1 Aprilie): 1, 3. .......... 61
„Pentru o justă orientare a activității Științifice în R. P. R.
Hotărârea Prezidiului Academiei R. P. R. din ziua de 28 iunie
1949”, în Cum vorbim, I (1949), nr. 4 (Iulie): 1-18 .......................... 68
„For a Proper Orientation of Scientific Activity in the Rumanian
People’s Republic”, (Bucharest: Rumanian Institute for Cultural
Relations with Foreign Countries, 1949) ...................................... 102
După 32 de ani dela Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.
Prin U.R.S.S., ţara care construeşte comunismul, de Prof. TRAiAN
SĂVULESCU preşedintele Academiei R.P.R. ............................... 140
„Lupta pentru pace și imperialismul”, de Prof. Tr. Săvulescu,

2
președintele Academiei Republicii Populare Române, în
Contemporanul, III (1949), nr. 129 (25 martie), 1, 5. .................... 148
Sarcinile științei agrobiologice în transformarea socialista a
agriculturii în Republica Populară Română ................................. 153
Pentru un puternic spirit partinic în știință, de academician
TRAIAN SĂVULESCU, Președintele Academiei Republicii
Populare Române ...........................................................................217
Lucrările tovarășului Stalin privitoare la marxism in lingvistică și
sarcinile muncii științifice in republica populară română (cuvânt
de deschidere) de academician TRAIAN SĂVULESCU,
Președintele Academiei Republicii Populare Romane ................ 220
Planul de lucru al filialelor, institutelor și colectivelor Academiei
R.P.R. ............................................................................................. 288
Dezbaterile Sesiunii generale din 21-25 martie 1951, stenograme
rezumate. .......................................................................................340
Hotărîrea sesiunii generale științifice a ACADEMIEI R.P.R. ......346
Însușirea agrotehnicei sovietice, factor de bază in opera de
transformare socialistă a agriculturii în R. P. R., de Acad. Prof.
TRAI AN SĂVULESCV .................................................................. 359
Mihail Sadoveanu, Comunicare prezentată în ședința solemnă
din 15 decembrie 1950, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 ani, de
academician Traian Săvulescu, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1951 .................................................................. 379
„Perspectiva păcii este reală”, Acad. TRAIAN SAVULESCU
conducătorul delegaţiei poporului român la Congresul
Popoarelor pentru Apărarea Păcii, în Scînteia, XXII (1952), nr.
2546 (31 decembrie): 5. .................................................................. 395
ŞTIINŢA ÎN SLUJBA POPORULUI ŞI A CONSTRUIRII
SOCIALISMULUI, Raport prezentat la sesiunea general ordinară
a Academiei R.P.R. din 27 Iunie – 2 Iulie 1955. ........................... 408
90 de ani de viață academică în țara noastră ............................. 459

3
Klement Arcadievici Timiriazev
de Prof. TR. SĂVULESCU, Membru al Academiei Române

S’a împlinii un sfert de veac de când învăţătul rus, cu renume

mondial prin opera sa ştiinţifică neperitoare, academicianul
Klement Arcadievici Timiriazev, a pășit pragul vieţii spre
veşnicie.

Timiriazev, prin ceea ce a săvârşit ca cercetător pentru

propăşirea ştiinţei universale şi cetăţean luptător pentru binele,
întărirea şi înălţarea patriei sale, se poate compara cu marele
fiziolog Pavlov. Lumina, ce se revarsă din opera acestor doi învăţaţi
ruşi, luminează nu numai calea mersului mereu înainte, mereu mai
sus a ţării lor libere, pe care au iubit-o cu fanatism şi au slujit-o cu
credinţă curată, ci şi aceea a omenirii întregi. Ca şi Pavlov,
Timiriazev nu s’a închis în hotarele specialităţii sale, Fiziologia
vegetală, ci a desfăşurat o activitate prodigioasă în domenii felurite,
îmbinând în mod armonic gândirea despicâtoare de stihii, pentru
descoperirea adevărului, cu sentimentul dogoritor de iubire, de bine,
de dreptate şi de fericire pentru oameni şi societatea lor
Este foarte greu, cu neputinţă chiar, să vă înfăţişez, în
mărginirea spaţiului ce îmi este rezervat, splendoarea şi valoarea
unei personalităţi de o atât de vastă şi multilaterală activitate, ca
aceea a lui Timiriazev. Fiziolog vegetal original, cu parametrii
universali, unul dintre creatorii Agronomiei ştiinţifice în ţara sa,
darwinist luptător fără seamăn în alte ţări şi timpuri, istoriograf
iscusit, reprezentant al Ştiinţei de avantpost, profesor strălucit,
democrat convins, iubitor al patriei şale, jertfitor pentru idealurile
ei şi ale omenirii. Aspectele atât de variate ale personalităţii lui
Timiriazev nu stau desprinse una de alta, ci se îmbină într’un tot
unitar, culminând învr'o înaltă concepţie etică de viaţă şi lume, pe
care singur a definit-o cu o zi înainte de a închide ochii pe vecie
prin următoarea spovedanie faţă de un prieten:
„M’am străduit întotdeauna să servesc omenirii şi sunt bucuros
că în aceste clipe serioase pentru mine, văd în d-ta, reprezentantul
unei grupări care într’adevăr serveşte omenirea... transmiteţi
tuturor salutul meu sincer şi urarea ca acţiunea lor să fie
încununată de succes pentru fericirea geniului omenesc”.

4
 Strălucitoare pildă de virtute a unui suflet senin, purificat de
orice poate coborî pe om! Bogat tezaur de umanitate al unei
conştiinţe curate, încredinţată, în clipa solemnă a despărţirei
veşnice, acelora, pe cave, cum a spus el, s'a străduit să-i servească.
Despre K. A. Timiriazev şi opera lui s’au scris şi se vor scrie
volume, pe urmele drumului bătut de el vor merge generaţii către
aceleaşi ţeluri, pentru a căror atingere se cere jertfă. Numele lui
Timiriazev va fi rostit pretutindeni pe pământ unde se preţueşte
binele, libertatea, dreptatea, frumosul si adevărul cu evlavie, iar
comemorarea lui va fi un prilej de întărire a conştiinţelor şi a
încrederii în desăvârşirea omenirii prin ştiinţă. Contemporanii, în
semn de recunoştinţă, i-au săpat numele pe frontispiciul celui mai
înalt aşezământ de cercetări şi învăţământ din Moscova şi din
întreaga Uniune Sovietică H nu lasă să treacă niciun prilej ca, să
nu-i aducă prinos de slăvire.
Îmi voiu da osteneala. în cele ce urmează, să scot la iveală
numai câteva trăsături caracteristice ale operei lui Timiriazev, din
care, nădăjduiesc totuşi, cititorii îşi vor da seama de profunzimea
şi originalitatea, de gândire, de înălţimea, conceptiilor teoretice, de
zariştea îndepărtată la care a ajuns să pătrundă viziunea unui om,
care s'a dăruit ştiinţei şi binelui obştesc, uităndu-se pe sine.
Activitatea cea mai însemnată, prin originalitatea ei, a lui
Timiriazev, s’a desfăşurat în domeniul Fiziologiei vegetale.
Cercetările lui în acest domeniu marchează o epocă în desvoltarea
Biologiei şi vor rămâne pentru totdeauna punct de plecare pentru
cercetările viitoare, în special pentru acelea privitoare la pigmentul
verde dela plante — clorofila — şi la sinteza organică pe care
plantele o săvârşesc cu ajutorul luminii, fotosinteza. In studiul
problemelor legate de clorofilă şi fotosinteză, Timiriazev a dovedit
dela început o largă concepţie biologică, sprijinită şi dovedită însă
prin experienţe de o preciziune clasică. Analizând efectul
diferitelor radiaţiuni, a reuşit să înlăture ideile anterioare asupra
asimilaţiunii clorofiliene dela plante. Asupra acestui capitol
important din Fiziologia vegetală, a publicat nu mai puţin de 26 de
studii şi a făcut 8 comunicări publice, dintre care una a fost cetită
la Royal Society din Londra. Vasta erudiţie a lui Timiriazev din
domeniul Fizicei şi Fotochimiei, precum si darul înnăscut de
inventator şi constructor de aparate şi instalaţiuni de precizie,

5
ingeniozitatea sa de experimentator, i-au înlesnit să înfrunte cu
curaj şi să doboare teoriile greşite, dând adevărata interpretare
fenomenelor cercetate.
Timiriazev a construit un aparat pentru analiza spectrală a
clorofilei, un aparat pentru analiza gazelor, cu sensibilitatea de,
1/1000 dintr'un cm. c. de C02. un microeudiometru câre permite
măsurarea unei cantităţi de 1/100000 dintr'un cm, c. de O2. Darul
de născocitor de aparate pentru experimentare a lui Timiriazev,
recunoscut de toată lumea, a fost în' deosebi a predat de chimistul
francez Berthelot care a afirmat că la fiecare călătorie la Paris,
fiziologul ruş aducea noul surprize de metodă şi de tehnică. Cu
ajutorul aparatelor inventate de el, Timiriazev a studiat pentru
întâia oară asimilaţia clorofiliană, folosind lumina artificială; a
determinat spectrul de absorbţie al clorofilei, aplicând metoda
grafică a spectr o gramelor. Bazat pe fapte concrete şi experienţe
precise, a dovedit rolul fiziologic al clorofilei în asimilaţie la plante
şi a întărit prin noui dovezi ipoteza formării aldehidei formice ca
prim produs de fotosinteză. A adus dovada certă a necesităţiii
existenţei unei energii din afară pentru săvârşirea fotosintezei şi a
arătat deasemenea necesitatea măsurătorii exacte a cantităţilor de
substanţă şi energie transformate atât din punct de vedere al legii
conservării energiei cât şi din acela al legii consevării materiei.
Până la Timiriazev, se admitea în ştiinţă că fotosinteza cea mai
intensă la plante se face la lumina galbenă. Folosind prisma pentru
descompunerea luminii şi selectând din spectru porţiuni
monocromatice. Timiriazev dovedeşte că fotosinteza maximă se
produce la lumina roşie, adică acolo unde se găseşte şi spectrul de
absorbţie caracteristic clorofilei. Mai târziu a demonstrat că
formarea cea mai. intensă a amidonului în frunze se petrece tot în
lumina roşie, iar cu ajutorul microspecîroscopului a dovedit acest
lucru chiar pe plante vii, direct pe plastidele pe care se găseşte
clorofila în celulele din frunză. Timiriazev a demonstrat acţiunea
sensibilizatoare pentru lumină a clorofilei asupra plăcii fotografice
şi a evidenţiat că clorofila nu mai absoarbe anumite radiaţiuni, ci
se şi descompune sub acţiunea lor. A calculat amplitudinile
relative ale diferitelor radiaţiuni şi a stabilit că amplitudinile
maxime corespund radiaţiunilor roşii, iar absorbaţia maximă
corespunde de asemenea acestor radiaţiuni. Această îl face să

6
afirme, într’un congres internaţional de Botanică, că planta
folosind clorofila, care din numeroasele radiaţiuni solare absoarbe
tocmai pe acelea ce posedă cea mai mare energie; a mers cu mult
înaintea fizicienilor. Timiriazev a studiat relaţiunile dintre
asimilaţia carbonului de către plante şi intensitatea luminoasă,
relaţiuni care au fost ulţerior desvoltate de elevul său, Lubimenxe.
In concluzie trebue să subliniem că în opera ştiinţifică de
Fiziologie vegetală a lui Timiriazev există o îmbinare armonică
între spiritul critic faţă de rezultatele experienţelor şi tendinţa de
generalizare şi de formulare a ipotezelor. Iată ce afirmă Timiriazev,
în această privinţă: „mânuitorul ipotezei trebue să cunoască bine
valoarea ei şi să nu o confunde cu o teorie dovedită”, iar mai
departe „există o mulţime de posibilităţi pentru a explica un
fenomen, dar adevărul este unul. Sunt puţini aleşi care din acest
noian ştiu să extragă explicaţia adevărată şi unică; dar majoritatea
oamenilor de ştiinţă reuşesc să prindă adevărul mergând pe
drumul migălos al excluderilor, singurul drum fără greş în ştiinţă”.
Timiriazev nu s’a ocupat numai cu problemele de ştiinţă pură,
ci a cercetat cu aceeaşi precizie, şi râvnă şi pe cele cu aplicaţie
practică, în special problemele de agricultură. A studiat mijloacele
de luptă în contra secetei, fie prin aplicarea metodelor culturale,
care sporesc capacitatea de folosire a apei de către organele
subterane ale plantelor (arături adânci toamna, constituirea
perdelelor de protecţie, reţinerea apelor în exces primăvara şi
transformarea râpelor în rezervoare), fie prin aplicarea de
îngrăşăminte. Lecţiunile sale de Fiziologie aplicata la Agronomie
pe care le ţinea la Academia din Moscova — care şi poartă numele
Timiriazewskaia Akademia — le termina cu un apel călduros
pentru încetarea luptelor sângeroase dintre popoare şi înlocuirea
lor prin lupta cu natura. Această chemare de înfrăţire a omenirii
prin muncă comună dovedeşte măreţia sufletească a marelui
savant-humanist şi este plină de actualitate în ziua de azi.
Timiriazev a fost un darwinist convins. El a adâncit şi a dus mai
departe învăţăturile genialului biolog englez, luptând cu
înverşunare pentru înlăturarea tendinţelor contrarii care se
înteţiseră în Rusia între anii 1880 şi 1890, susţinute de teoreticieni
foarte abili, dar interesaţi. In încăierarea ideologică pentru
triumful ideilor darwiniste, se vădeşte temperamentul de luptător

7
al lui Timiriazev şi îşi dă măsura talentului său minunat de
popularizator al celor mai abstracte noţiuni. Pentru Timiriazev
omul de ştiinţă nu poate trece nepăsător prin viaţă şi privi cu
răceală cele dimprejur, obsedat numai de năluca adeverului „Fără
raporturi pasionale, vii, calde, fără antrenarea cercetătorului cu
obiectul său — spune Timiriazev — cu grea s’ar fi putut da la
lumină cel puţin, una din cuceririle ştiinţei :
Străduinţa neîntreruptă, strădania neobosită pentru apărarea
darwinismului prin conferinţe, lecţiuni şi scrieri pe inţelesul
tuturor sunt meritele cele mai de seamă din opera de educaţie
socială a lui Timiriazev. Intr'o scrisoare ce i-a fost adresată de către
Maxim Gorki, acesta îi scrie: ,,Eşti un popularizator excepţional de
minunat al adevărurilor ştiinţifice”.

8
9
Știința, literatura, arta și slujitorii lor în republica populara româna.
Raport prezentat în ziua de 18 Octomvrie 1948. cu prilejul
deschiderii celei dintâi Sesiuni generale a Academiei Republicii
Populare Române

De Profesor TRAIAN SĂVULESCU Președintele Academiei R. P. R.

Atențiunea popoarelor din întreaga lume este concentrată

asupra proceselor serioase și adânci de democratizare, care se
desfășoară în multe țări europene, eliberate din jugul tiraniei
fasciste.
In cursul celui de al doilea războiu mondial, când oamenii
sovietici țineau piept atacurilor înverșunate ale agresorilor, au
răsunat în întreaga lume cuvintele lui I. V. Stalin, despre misiunea
pe care o are Uniunea Sovietică în eliberarea popoarelor subjugate
din Europa.
„Scopul nostru, — spunea Stalin, — constă în a ajuta aceste
popoare în lupta lor de eliberare împotriva tiraniei hitleriste și apoi
a le oferi posibilitatea să se organizeze absolut libere pe pământul
lor, așa cum vor ele”.
Armata sovietică a îndeplinit cu cinste această misiune, iar în
fața popoarelor eliberate de ea s’a deschis o reală posibilitate de a
lua în propriile lor mâini soarta țărilor lor, de a-și găsi singure calea
pe care vor merge, de a stabili o orânduire socială corespunzătoare
intereselor poporului.
In acești aproape patru ani scurși dela terminarea războiului,
Uniunea Sovietică s’a străduit fără răgaz pentru stabilirea păcii
durabile dintre popoare și instaurarea democrației adevărate,
nelăsând niciun prilej fără ca să demasce în fața lumii întregi pe
ațâțătorii la un nou războiu, pe învrăjbitorii dintre popoare, pe
dușmanii adevăratei democrații.
In acești aproape patru ani, popoarele eliberate, au luptat și ele
din răsputeri pentru refacerea economiei lor, pentru consolidarea
și desvoltarea democrației în țările lor și au ajuns la rezultate
politice și economice sigure. Succesele lor sunt evenimente de o
mare importanță istorică, politică, internațională.

10
 Succesele popoarelor eliberate servesc cauza progresului,
cauza consolidării păcii generale. Odată cu aceasta ele au o
înrâurire incontestabilă asupra popoarelor din alte țări ale Europei
și din întreaga lume, în lupta lor pentru libertate și independență.
Țara noastră și poporul nostru, eliberate de armata sovietică
din robia fascistă, ajutate apoi de guvernul și popoarele sovietice
să se refacă, să se redreseze și să se organizeze, pășesc într’un ritm
vioi și sigur pe calea pe care muncitorimea și partidul ei le-au
deschis-o spre zările unei așezări mai drepte, une vieți mai bune
ca în trecut.
Ca într’o desfășurare de film asistăm la perindarea scenelor de
reînoire socială, economică și culturală. Cei îmbâcsiți de
prejudecăți, cei inadaptabili privesc uluiți, cei interesați caută să
oprească sau să stânjenească avântul reînoirii, dar lucrătorii,
țăranii muncitori, intelectualii progresiști simt din ce în ce mai
multă siguranță și dau amploare crescândă muncii lor pentru
binele obștesc.
Poporul însuși și-a înlăturat din cale mulți spini ce-1 supărau și
buturugi ce-1 împiedecau și și-a dat reforme, care, pentru
desăvârșirea lor, cer instituțiuni nouă, metode nouă.
Reforma agrară din 1945 a smuls din mâna proprietarilor mari,
odată cu pământul și puterea politică pe care o dețineau. Măsurile
luate ulterior de guvern au împiedecat revenirea profitorilor de
până ieri în mijlocul satelor, le-au stăvilit puterea și influența pe
care le exercitaseră fără nicio piedică. Muncitorii dela orașe, din
fabrici și mine, din îndemnul
partidului lor au pătruns din ce In ce mai mult în vieața satelor; l-
au ajutat, l-au sprijinit, l-au sfătuit, l-au ferit pe țăran de cei care
încercau să-l ademenească sau să-l rătăcească. Țărănimea
muncitoare, înfrățită cu clasa muncitoare, simte adânc că drumul
ce i s’a deschis o duce la eliberarea ei totală, la bună starea și
progresul întrezărit de unii vizionari revoluționari dela 1848,
realizat și depășit acum după un veac.
Reforma monetară, naționalizarea întreprinderilor bancare,
industriale și de transporturi au adus rânduială în economie și au
dat îndemn puternic muncitorilor să-și sporească sforțările pentru
ca să producă mai mult, mai bine, mai ieftin ca în trecut. Pe când
în alte țări, priponite la stâlpul capitalismului, producțiunea scade,

11
grevele se întețesc, scumpetea sporește și mizeria se generalizează,
la noi producțiunea crește și se îmbunătățește, prețurile
produselor alimentare și fabricate scad, puterea de cumpărare a
muncitorilor și salariaților' crește, nivelul de vieață al oamenilor se
ridică văzând cu ochii. Reformele economice și financiare aplicate
fără șovăire deschid perspective strălucite pentru viitor și dau
putința să se pășească la o economie planificată.
Concomitent, reforma învățământului public va fi o pârghie
puternică pentru ridicarea poporului, pentru instruirea și educarea
masselor, pentru formarea cadrelor necesare îndrumării lor.
Știința, tehnica, literatura, artele au acum în față, largă și
neîngrădită platforma ca să se desvolte, ca să progreseze.
Slujitorilor lor le revine sarcina să participe activ la îndrumarea și
organizarea economiei și culturii în Republica Populară Română,
la înlăturarea prejudecăților și ereziilor din trecut prin care clasele
stăpânitoare au urmărit să împiedice desvoltarea masselor
populare.
Știința și cultura în general, nu au scop în sine. Chiar acei care
se amăgeau că fac știință pentru știință și artă pentru artă, serveau
de fapt la întărirea puterii de dominație și supremație a câtorva.
Știința și cultura trebue să servească poporului și sunt subordonate
intereselor lui.
Definind sarcinile care se impuneau în domeniul desvol- tării
științei și culturii, Lenin, spunea îndată după victoria Marii
Revoluții Socialiste din Octomvrie: ,.înainte, toate crea-
țiunile miliții și geniului omenesc nu aveau altă destinație decât să
dea unora toate bunurilor tehnicei și culturii și să-i lipsească pe
ceilalți de lucrurile cele mai necesare: educația și știința. Acum
toate minunile tehnicei, toate cuceririle culturii, vot deveni avuția
întregului popor și niciodată de aci înainte geniul și inteligența
omenească nu vor fi transformate în mijloace de oprimare sau de
exploatare”.
In trecut, cu toate că am avut o Academie, Universități,
Institute. Societăți savante și oameni de știință străluciți, niciun
partid politic care a guvernat țara, nu a depus vreo sforțare pentru
a face ea știința și cultura să devină un bun al poporului, iar
savantul, literatul, artistul, tehnicianul să se bucure de stima și
sprijinul cuvenit misiunii lor. Contrastul era izbitor între

12
condițiunile de vieață a celor mulți și muncitori și a celor puțini
parazitari. De o parte analfabetism, boli sociale, mortalitate
infantilă, subnutriție, locuințe de troglodiți, de altă parte
rafinament spiritual cu toate aspectele decadente ale curentelor
morbide din Occident, traiu îmbuibat, palate somptuoase în stiluri
bizare, lipsite de gust și de proporții, ceea ce contrasta nu numai
cu cocioaba lucrătorului sau coliba țăranului, dar, chiar cu simțul
proporției, măsurei și al frumosului atât de desvoltat la popor.
Oamenii de știință și artiștii au robotit și ei cum au putut, dar fără
mare folos pentru popor. Unii au dat la iveală lucrări de mare
valoare; dar rezultatele strădaniei lor nu ajungeau până la
muncitor și țăran, ci serveau prosperității claselor suprapuse, care
nu aveau nici justificarea unei tradiții istorice și nici nu impuneau
prin distincție.
Una din consecințele regimurilor capitaliste este închistarea
oamenilor de știință, separarea lor de societate. Izolarea a devenit
chiar un ideal în domeniul intelectual. Fiecare savant s’a
considerat obligat — din scrupul de obiectivatate (sic) — să se
izoleze și având în față numai obiectul exclusiv al științei sale, nu
și-a dat osteneala să cunoască raporturile științei pe care o profesa
cu ansamblul realității științifice și sociale.
Omul de știință, ca și artistul, pot să nu existe, dar de îndată ce
ei există nu mai pot, de azi înainte, să nu mai fie cetățeni.
In societatea nouă care se construește, vor dispare barie- rile
dintre activitățile individuale, dispersate și se va întrona o unitate,
pe care însăși știința a realizat-o parțial. Fizica a absorbit
mecanica, geometria, chimia și biologia. Intre știința și societate
trebue să se petreacă, aceeași riguroasă integrare. Când societatea
va înceta să mai fie îmbucătățită în clase antagoniste, ea va absorbi
total știința, iar aceasta va deveni un bun al societății.
Țara noastră este în plin avânt de reconstrucție economică.
socială și culturală, pentru care se cere muncă dârză, cunoștințe
precise. Suntem convinși că elanul de creație al clasei muncitoare
va fi un îndemn puternic pentru intelectuali — oameni de știință,
tehnicieni, artiști, — să intre cu hotârîre în bora muncii, să nu
privească indiferenți de pe pripsa științei sau artei lor. la cei ce
trudesc. Dar aceasta nu este suficient. Pentru îndeplinirea muncii
de construcție socialistă este neapărată nevoie de cadre nouă. de

13
oameni noi. care să asigure și științei și artei o desvoltare
nestingherită prin ancorarea lor puternică de interesele poporului.
Lenin și Stalin au sublimat neîntrerupt rolul pe care trebuie să-
l aibă știința în ridicarea forțelor active ale țării. Tot ei au arătat că
construcția societății socialiste, nu poate reuși decât cu condiția ca
știința și tehnica să fie în slujba intereselor poporului.
*
* *
In lumina considerațiunilor generale pe care le-am exprimat
să-mi fie îngăduită o scurtă incursiune în trecutul fostei Academii
Române, pentru a Înțelege mai bine îndatoririle Academiei
Republicii Populare Române și țelurile pe care ea trebue neapărat
să le atingă.
Inființată în anul 1866. cu scopul alcătuirii gramaticii și
dicționarului limbii române, sub denumirea de „Societatea
Literară Română”, ridicată în 1879, la rangul de Institut Național,
Academia Română a parcurs 82 de ani de vieață. Nu pot nega că
Academia Română a prenumerat printre membrii ei și oameni de
mare valoare științifică și etică și s’a străduit în limita mijloacelor
ce i s’au acordat și a înțelegerii de care s'a bucurat să coordoneze
unele ramuri de activitate. Sforțările individuale, oricât de mare ar
fi valoarea omului, nu dau rezultate de mare amploare. Academia
Română nu a avut un plan precis de lucru, iar munca de echipă,
efortul colectiv i-au fost streine. De aceea, dicționarul limbii
române nu este terminat, iar gramatica limbii române, nici măcar
începută, Hajdeu și urmașii lui au încercat să realizeze fiecare ce
au putut, dar metoda de muncă și orânduirea social-politică le-au
fost potrivnice.
Pe măsură ce clasa burghezo-moșierească se întărea în țara
noastră, academicienii, proveniți chiar dintre țărani sau muncitori,
au căzut în mrejele politicianismului, au devenit instrumente în
mâna partidelor politice și ale clasei dominante, pe care acestea le
reprezentau.
In Academia Română s’a întreținut, cultul așa zisei „științe
pure”, academice — aș numi-o mai bine al științei inerte — s’a
subevaluat și disprețuit chiar tehnica, îngrădindu-se pătrunderea
slujitorilor ei. Puținii tehnicieni care au pășit pragul Academiei își
datoresc alegerea lor nu exclusiv meritelor științifice, ei mai mult

14
aprecierii gradului lor de folosință pentru satisfacerea necesităților
materiale ale instituției: agronomi pentru organizarea
exploatațiilor agricole, veterinari pentru desvoltarea creșterii
animalelor la fermele Academiei, financiari și economiști pentru
buna rânduială în treburile financiare și economice, juriști pentru
apărarea drepturilor Academiei în multiplele ei litigii, arhitecți
pentru construcții, etc.
Academia Română a ignorat faptul că știința și tehnica sunt
solidare între ele. Știința răspunde problemelor pe care i le pune
tehnica și folosește la rândul ei posibilitățile pe care i le oferă
aceasta. Știința și tehnica sunt doi termeni între care activitatea
omului, stabilește o corelație permanentă. Orice activitate
științifică are o bază materialistă și se desvoltă într’un vârf
umanist, sintetic.
S’a cultivat în Academia Rolmână spiritul tradițiilor idealiste și
dogmelor mistice, disprețuindu-se materialismul dialectic, care
unește omul cu natura, prin intermediul istoriei sale. S’a întreținut
și s’a propovăduit cultul personalități: individuale, ca factor
exclusiv de progres, neglijându-se valoarea omului colectiv.
Individul - om suferă condițiunile mediului fizic și social în care
treiește. Individul colectiv devine inginerul care modifică mediul
fizic și social, transformându-se pe sine însuși. La orice nivel s’ar
găsi conjucția dintre activitatea omului și lumea fizică, ea nu poate
să se contureze decât modelându-se după cele două componente.
Procedându-se în felul acesta — spune Herni Wallon—problema
atât de controversată a cunoașterii se rezolvă dela sine, iar aceea a
desvoltării conștiinței se lămurește prin contactul omului cu
lucrurile, prin acțiuni și reacțiuni mutuale.
In U. R. S. S. organizarea institutelor, laboratoarelor și
numeroaselor academii este astfel concepută încât cercetarea se
găsește constant în raport de colaborare cu producția industrială
și agricolă, iar soluțiunile practice se acordă perfect cu studiul
problemelor celor mai teoretice.
In țările capitaliste, unde beneficiile rezultate din munca
socială sunt acaparate de câțiva ca un lucru privat, stimulându-le
dorința de câștig imediat, știința și tehnica servesc interesele
individuale, fragmentare și provoacă conflicte pentrucă
necesitățile poporului muncitor nu sunt satisfăcute. In țara

15
socialismului victorios, știința și tehnica se acordă perfect cu
interesele practice ale poporului, se armonizează cu acestea, trag
sevă din ele și se modifică în raport cu ele.
Ințelegem dar de ce în țara noastră, unde nu au lipsit
așezăminte de cultură și știință, totuși pământul a fost despoiat de
bogățiile lui naturale în profitul câtrova, iar massa corpului social,
muncitorimea și țăranii, au fost ținuți în beznă și privațiuni.
Academia Română a plutit în azurul științei „pure” al
scolasticei, conformându-se unui aforism anachronic, că o știință
nu este stimabilă decât în măsura inutilității ei. Consecința se
vede. Izolarea din ce în ce mai mare a Academiei, transformată
într’un empireu cu zei solitari, mândri de înălțimea dela care
priveau spectacolul frământărilor de sub ei, surzi la clocotii
năzuințelor celor mulți.
Fosta Academie Română a fost geloasă de autonomia ei, pe
care a aparat-o cu înverșunare până la ultima clipă. Este dela sine
înțeles că orice Academie este datoare să lupte pentru libertatea
de organizare, pentru nestingherirea în orientarea creației ei
științifice, atunci când acesta nu exista.
Dar nu această autonomie era în mintea acelora care vibrau de
indignare în momentele când li se păreau că se atinge cineva, de
ceea ce era sfânt (!) și pe deasupra oricărei obligațiuni și
răspunderi. La adăpostul autonomiei s’a practicat de unii
academicieni un șovinism retrograd, s’a propovăduit disprețul și
ura contra unor popoare învecinate și mai ales în contra Uniunii
Sovietice, s'a alimentat dela tribuna Academiei curentele și
ideologiile rasiale, s’au diferențiat clici politicianiste și de interese
regionale, s’au aruncat săgeți înveninate în contra regimului nou,
democrat, instaurat în țară după 6 Martie 1945 ș. a., ș. a. Dovezi?
Răsfoiți Analele Academiei din ultimii 10 ani și veți găsi negru pe
alb, că autonomia nu a fost de fapt ceea ce se căuta să-i dea
aparență, pentru a o justifica. S’au făcut în diferite timpuri și mai
ales în anii din urmă apeluri, intervențiuni, sugestii, ca Academia
să rupă vălul mincinos al pseudo-autonomiei sale și să pătrundă în
mijlocul societății în plin proces de devenire. Dar legăturile pe care
unii membri le aveau cu trecutul și mai ales interesele personale,
politice și de clasă nu le-au dat libertatea să se mântuiască de
prejudecata autonomiei academice, așa cum o înțeleseseră și o

16
practicaseră până atunci. Să nu uităm că în componența
Academiei erau reprezentanți ai finanțelor, ai industriei, ai marilor
proprietăți agricole sau aserviții acestora. Unii dintre ei specialiști
valoroși, au înaintat pe drumul științei cu frâna veșnic strânsă din
pricina intereselor, iar între oamenii de știință s’au diferențiat
două grupuri: al bogaților și al săracilor. Iată pentru ce pornind
dela Academie și revărsându-se până în cel mai îndepărtat colț al
țării, pasivitatea, neîncrederea, blazarea au pătruns în comunitatea
științifică și culturală și astfel multe forțe s’au irosit. Cu greu
găseau tinerii pilda vie, splendidă a omului de știință care cu râvnă
neogoiată să trudească pentru ridicarea celor mulți, nu pentru
slava sau bună starea personală.
Autonomia academica din trecut a făcut cu putință
pătrunderea și tolerarea ca membri, a unor oameni direct vinovați
de dezastrul țării, oameni care au pactizat cu dușmanii țării,
versatili care au desorientat societatea prin minciuna vieții lor, în
desacord cu postulatele științei și eticii, oamenii cărora oricine ie
putea spune, cu vorbele lui Gorki, dintr’o poezie a sa din tinerețe:
„Dumneata nu ești ceea ce vrei să pari”.
Autonomia așa cum a fost înțeleasă de fosta Academie
Română, este cu totul nepotrivită și inacceptabilă în Statul nou
popular și democrat. Oamenii de știință, tehnicienii, literații,
artiștii trebuie să înțeleagă că între Statul democrat și popular de
azi și noua Academie nu poate exista nici un fel de antagonism sau
contradicție. Academia Republicii Populare Române, instituție
democrată și progresistă, desbărată de interesele claselor
dominante de eri, de politicianism mărunt, se va integra fără
rezervă, total și definitiv în organizația de Stat, luându-și sarcini
precise în îndrumarea și organizarea desvoltării științei, tehnicei și
artei, pentru binele poporului și nu va avea niciodată prilejul să se
lamenteze de știrbirea autonomiei.
O altă prejudecată a fostei Academii Române a fost aceea ce s’a
numit: libertatea academică. Ce fel de libertate aveau acei care își
puseseră știința și talentul lor în slujba dictaturii lui Carol II sau a
lui Antonescu ? Ce calitate avea libertatea pe care și-o îngăduiau
unii filosofi, istorici, literați și filologi, când susțineau cu
argumente zise științifice valoarea doctrinară a legionarismului și
îndreptățirea mișcării legionare? Ce preț puteai pune pe libertatea

17
acelora care făceau decor academic la ritualele barbare, care
alterau cu crimele abjecte, de care a fost pătată istoria unei
generații și de care nu a fost scutită nici Academia Română ?
Puteau fi liberi oamenii care cumulau funcțiunea de
Academician cu aceea de participanți la beneficiile marilor
întreprinderi bancare, industriale și comerciale sau care exploatau
munca țăranilor pe moșiile lor ?
Liberi au fost oamenii de știință din Germania hitleristă sau
Italia mussoliniană, interesați, la marile concemuri de fabricare a
mașinilor de războiu ?
Liberi sunt fizicienii, chimiștii sau biologii din U. S. A., angajați
ca niște sclavi, bine hrăniți, de marile trusturi pentru fabricarea
bombei atomice sau a toxinelor microbiene, în scopul nimicirii
populațiilor pașnice din țările pe care vor să le cucerească și să le
aservească ?
Liberi cu adevărat sunt acei oameni, care cinstit, cu lepădare
de sine. servesc poporul și Statul democrat-progresist, care servesc
umanitatea și pacea.
Liberi sunt oamenii de știință din U. R. S. S. La congresul
mondial al intelectualilor, ținut la Wroclaw, glasul omului liber cu
adevărat a fost al lui Fadeev, care fără menajări ipocrite a
mărturisit în fața delegaților a 45 de națiuni, ceea ce oamenii
sovietici gândesc despre cultura din Statele imperialiste și rolul pe
care aceasta îl poate juca în pregătirea unui nou conflict între
popoare. El a mărturisit cu egală francheță rolul care-i revine
culturii sovietice în lupta pentru pace. Loialitatea șefului
delegațiunii sovietice la congresul dela Wroclaw a surprins pe unii
delegați, dar a fost cea mai nimerită introducere la o discuțiune
liberă, fără constrângere și fără gânduri ascunse.
Libertatea de care credeau că se bucură nemuritorii din trecut
era de fapt un libertinaj. Academicienii puteau să participe sau să
absenteze cât vor și când vor dela lucrări (unii nu au călcat pragul
Academiei), puteau chiar să nu mai aibă nicio activitate științifică
sau culturală, puteau afirma orice pentrucă nimeni nu avea dreptul
— conform regulamentului — să contrazică printr’o critică
științifică exagerările sau erorile. Forța criticei nu i-a animat, nu i-
a dinamizat. Mașina academică mergea in gol, cu unsoarea laudei
de sine sau a elogierilor reciproce, pentru cele mai neînsemnate

18
contribuțiuni.
Academia Română s'a izolat treptat de societate, s’a
singularizat în mijlocul celorlalte instituții de cultură și știință,
care așteptau zadarnic concurs și îndrumare, iar armura învechită
a științei pure, autonomiei și libertății academice era pusă la
împrejurări solemne, acoperită cu vopseaua elocinței, pentru a-i
ascunde rugina.
Trebuie să mărturisesc că printre membrii Academiei Române
s'au găsit spirite clar văzătoare, care au reclamat în diferitele
timpuri schimbările salvatoare.
In special în secțiunea științifica s'a luptat cu dârzenie pentru
reînoirea spiritului, metodei de lucru și componenței fostei
Academii. Și-au dat seama unii membri ai acestei secțiuni că
pentru ridicarea poporului și întărirea țării este nevoie ca știința
»ă fie eliberată de interesele particulare, iar progresul râvnit poate
să fie asigurat numai prin crearea unei intelectualități noui, strâns
legate de massele muncitoare, care să servească interesele
poporului cu credință și devotament.
O povară grea pe umerii fostei Academii a fost administrarea
unui vast domeniu agricol și forestier, a numeroase imobile,
participarea la diferite întreprinderi etc. Grija pentru
administrarea bunurilor a fost absorbantă în atât de mare măsură,
încât în sesiunile generale și extraordinare, în lucrările din
delegațiune și ale comitetului bunurilor, discuțiunile de ordin
material copleșeau pe cele de ordin spiritual.
Discuțiunile în jurul problemelor materiale au provocat
repetate disensiuni, controverse înveninate, animozități
incompatibile cu prestigiul unei Academii, Și cel puțin, daca
exploatarea bunurilor ar fi fost model de tehnică și ar fi urmărit
vreun scop social-cultural. Dijma și arenda au fost sistemele
generale de exploatare, iar școli, cămine culturale, muzee,
biblioteci, dispensare, sau alte instituțiuni de folos obștesc nu s’au
ridicat pe domeniile fostei Academii. Satele din jurul moșiilor
Academiei nu au cunoscut nicio binefacere de pe urma vecinătății
cu cea mai înaltă instituție de cultură. Și-au dus traiul în obidă ca
și cele legate de moșiile proprietarilor sau arendașilor. Este
adevărat că, sub presiunea împrejurărilor, s’a introdus în ultimul
timp. oarecare regulă în administrația bunurilor, lipsite de cel mai

19
rudimentar inventar.
Totuși veniturile proprii ale Academiei nu satisfăceau
necesitățile ei stricte de funcționare. Adeseori s’a simțit nevoia să
se facă reduceri la publicațiuni, bibliotecă, la concursuri și premii,
pentru a putea fi plătite salariile funcționarilor. Apelul la
subvențiunile Statului au fost din ce în ce mai frecvente și mai
insistente. Actualul regim sprijinitor al științei, a acordat
subvențiuni masive Academiei, subvenții pe care altă dată ea nu
îndrăznea să le spere, necum să le ceară, și a scutit-o de
expropriere.
Dar prin aceasta nu se putea remedia un rau, care trebuia
extirpat din rădăcină, Academia trebuia scutită de grijile materiale,
pentru ca să se consacre cu toate forțele ei problemelor științifice
și culturale ce-i revin.
Din cele arătate până aci rezultă clar că fosta Academie
Română, în ultima ei alcătuire, este vinovată de abateri dela linia
pe care ar fi fost obligată să o urmeze și că a trădat esenței
principiala a rosturilor ei.
Pe ecranul trecutului se profilează totuși câteva portrete
luminoase de academicieni. Cipariu și Bariț; Kogălniceanu,
Xenopol, Iorga; Cobălcescu, Brândză, Poni, Babeș, Cantacuzino,
Antipa, Racovitză, Marinescu, se înalță ca niște giganți, printre
mărunțeii timpului lor și rămân pildă pentru generațiile viitoare,
clădind o operă valoroasă în fața căreia ne înclinăm cu tot
respectul.
*
* *
Din privirea retrospectivă pe care am făcut-o, se întrevede, prin
contrast, care sunt temeiurile de bază, principiale în organizarea și
orientarea Academiei Republicii Populare Române. Voi trece dar
la o succintă prezentare a lor.
Academia Republicii Populare Române, — cum glăsuește
Statutul — cel mai înalt for științific-cultural al țării, este o
instituție de Stat, care întrunește pe cei mai de seamă oameni de
știință și cultură a țării, cu scopul ca prin toate mijloacele să
contribuie la propășirea generală a științei, literelor și artelor în
Republica Populară Română, precum și să studieze, să folosească
și să desvolte cuceririle științifice și culturale universale.

20
 Academia Republicii Populare Române pune la baza lucrărilor
sale, folosirea organizată și metodică a cuceririlor științifice și
culturale pentru consolidarea democrației populare în drum spre
socialism. In vederea îndeplinirii acestei sarcini fundamentale,
Academia Republicii Populare Române își concentrează
activitatea asupra problemelor științei și culturii în toate ramurile
lor; studiază posibilitățile de punere în valoare, în (folosul
poporului, a bogățiilor naturale și forțelor productive ale țării, prin
aplicarea realizărilor științifice, cul-
turale și economice universale; organizează din inițiativa
proprie sau la cererea guvernului investigațiuni și cercetări
științifice; reunește și promovează oamenii de valoare științifică și
culturală, conduită morală și concepție politică democrată,
asigurându-le condițiunile necesare pentru desvoltarea activității
lor în domeniul specialității respective, pusă în slujba poporului;
coordonează activitatea institutelor și centrelor de cercetări
științifice și culturale ale țării (Art. 5 Statut).
Pentru a cuprinde toate ramurile de cercetare și, în deosebi,
pentru a desvolta pe cele în legătură cu producția, numărul
membrilor titulari activi a fost sporit la 66, iar acela al membrilor
corespondenți din țară la 132.
Trebuie să fim foarte scrupuloși la alegerea noilor membri. Să
pășească pragul acestei incinte numai oamenii de valoare
științifică și culturală cunoscută și recunoscută, cu conduită
morală și concepție politică democrată. Să nu fim sectari, dar nici
toleranți sau indiferenți, atunci când vom fi chemați să desemnăm
pe noii colegi. Să nu pătrundă în noua Academie oameni ostili
regimului democrat, pe care poporul în alegerile generale și l-a
desemnat. Să nu pătrundă în noua Academie oameni indolenți sau
pasivi, oameni care să distileze și să strecoare în suflete otrava
îndoelii în viitor și a facultății de progres a poporului.
Râvnim să fim o Academie care să grupeze oameni — bărbați
și femei — capabili să creeze o operă valoroasă și de folos
poporului, desfășurând o activitate asiduă și continuă, și prin
aceasta să-și zidească nemurirea.
Munca planificată, coordonată și controlată a membrilor
Academiei Republicii Populare Române, va împiedeca
reîntronarea în instituția noastră a acelei libertăți academice din

21
trecut, searbădă, goală de conținut.
Academia Republicii Populare Române nu va fi o instituție
exclusiv de consacrare, un fel de panteon al oamenilor presupuși
valoroși în vieață fiind, ci o instituție vie, alcătuită din oameni rare
urmărind fără preget adevărul, să fie în stare să pună la îndemâna
guvernului și poporului soluțiuni practice, realizabile. Urmărirea
adevărului valabil pentru prezentul și viitorul istoric al poporului
este scopul primordial al Academiei Republicii Populare Române.
Academicienii au deplină libertate să urmărească și să exprime
acest adevăr. Așa cum spune Alexandru Fadeev, președintele
Uniunii scriitorilor sovietici: „Om liber este acela cctre grăiește
adevărul”.
Libertatea academică nu este însă o noțiune abstractă,
transcendentă, ci una reală, concretă, care isvorăște din ascultarea
în mod nesilit de datorie și din verificarea permanentă prin critică
și autocritica.
înfățișând natura și omul, așa cum sunt în realitatea lor actuală
și în devenirea lor viitoare, adică așa cum ar trebui să fie, omul de
știință ca și artistul, fără nicio constrângere, cu revărsare de
bucurie, își urmează vocația lor de creatori, îndeplinind o
funcțiune cu adevărat umană.
Adevărurile descoperite și propovăduite aci vor fecunda, pe de
o parte, realizările practice în vederea satisfacerii necesităților
mereu crescânde ale oamenilor, ce merg spre o societate
neîngrădită de interese individualiste, iar pe de altă parte
transformate în frumos, vor căpăta expresivitatea artei, care le va
face sensibile întregului popor.
Membrii Academiei Republicii Populare Române au datoria să
modeleze un nou tip de om de știință, sau artist, mântuit de
scepticismul occidental, un om îndrăzneț, activ, demn, rațional,
capabil să lupte pentru construirea unei noui ordine sociale drepte
și cunoscând legile care conduc societatea să înfrunte cu curaj
greutățile, care nu sunt de neînvins, atunci când vrem să izbăvim
lumea de mizerie și nedreptate.
Prin Statut se acordă membrilor Academiei Republicii
Populare Române, drepturi, privilegii chiar, dar li se precizează și
îndatoririle. La adăpost de preocupările materiale, membrii
Academiei Republicii Populare Române, se pot dărui complet

22
misiunii lor; dar — tot în statut se prevede —că cei ce vor desfășura
o activitate potrivnică intereselor poporului și vor aduce, sub orice
formă, prejudicii Republicii Populare Române, vor fi radiați din
rândurile academicienilor.
Academia Republicii Populare Române, pentru ca să nu fie
stingherită în activitatea ei și să poată dela început să-și
îndeplinească atribuțiunile ce i s’au pus în sarcină, a fost
structurată conform cu cerințele timpului și necesitățile țării
și poporului, dându-i-se în același timp posibilitatea să adapteze
continuu, în raport cu schimbările ce vor surveni și noile probleme
ce se vor pune.
Academia Republicii Populare Române este împărțită în 8
secțiuni. Nu însemnează că prin această împărțire este desființată
acțiunea ei solidară, de instituție unică. Cele 6 secțiuni prevăzute
în Statut sunt: Secțiunea de Matematici. Fizică, Chimie; Sec. de
Geologie, Geografie și Biologie; Set. de Științe Tehnologice și
Agricole; Sec. de Științe Medicale, Sec. de Istorie, Filosofie și Științe
Economice-Juridice și Sec. de Știința Limbii, Literatură și Aria.
Pentrucă gruparea disciplinilor în secțiuni s’a făcut după
afinități și scop, nu după natura fiecărei discipline în parte,
secțiunile au un caracter eterogen. Pentru a înlătura desavantajul
eterogenității și efectul ei dăunător progresului fiecărei discipline,
secțiunile au fost împărțite în subsecțiuni. S’au prevăzut
deocamdată 26 de subsecțiuni, care reprezintă tot atâtea unități de
lucru, conturate în jurul unei sau a câtorva discipline strâns legate
între ele. Cum era firesc, cele mai multe subsecțiuni s’au prevăzut
la secțiunea de Științe tehnice și agricole, care cuprinde: Subsec. de
Siderurgie, Metalurgie și Mecanică; Subsec. de Energetică; Subsec.
de Exploatări miniere și petrolifere; Subsec. de Chimie tehnologică;
Subsec. de Construcții, Comunicații și Transporturi; Subsec. de
Agronomie; Subsec. de Silvicultură și Subsec. de îmbunătățiri
Funciare.
După cum se poate remarca, fiecare din subsecțiunile
enumerate, corespunde unei probleme sau la o serie de probleme
impuse de realitatea vieții practice.
La Secțiunea Științelor Medicale s’au prevăzut după aceleași
criterii 5 subsecțiuni: Subsec. de Medicină socială și preventivă;
Subsec. de Biologie Medicală, (Endocrinologie, Neurologie, etc.);

23
Subsec. de Microbiologic și Inframierobiologie; Subsec. de Științe
Morfologice și Subsec. de Fiziologie normală și patologică.
La celelalte secțiuni s’au prevăzut 2-3 subsecțiuni. Numărul
secțiunilor și al subsecțiunilor, poate fi mărit și cele existente pot
fi schimbate, după necesități, (Art. 25 Statut).
Pentru a nu cădea în păcatul centralizării excesive și pentru a
determina a mișcare științifică și culturală sănătoasă, coordonata
de Academia Republicii Populare Române, s’a prevăzut înființarea
de filiale la Cluj și Iași, care vor funcționa cu cel puțin trei Institute
și 5 academicieni. In viitor se pot înființa filiale și în alte centre,
(Art. 27 Statut).
Organele de bază prin care Academia Republicii Populare
Române își desfășoară activitatea sa științifică-culturală, sunt
Institutele în care lucrează pe lângă membrii Academiei de toate
categoriile și cercetători științifici, angajați pentru deslegarea
problemelor ce cad în sarcina Institutelor, (Art. 28, Statut). Pe
lângă institute vor funcționa stațiuni experimentale, muzee,
biblioteci, grădini zoologice și botanice, etc. Institutele vor rezolva
problemele ce li se vor indica de către secțiuni și subsecțiuni, de
către Prezidiul Academiei, de către Guvern sau pe cele din
inițiativă proprie, care se încadrează însă în pianul și programul
general al Academiei Republicii Populare Române, încadrat la
rândul lui, în planul general economic și cultural al țării.
Pentru anul acesta am prevăzut înființarea sau afilierea pe
lângă Academie numai a 18 Institute și anume: Institutul de Fizică
și Matematici; Inst. de Geografie și Climatologie; Inst. de Biologie
vegetală; Inst. de Biologie Animală; Inst. de Siderurgie, Metalurgie
și Mecanică; Inst. de Energetică; Inst. de Chimie; Inst. de Geologie;
Inst. de Agronomie și Zootehnie; Inst. Forestier; Inst. de Medicină
socială și preventivă; Inst. de Endocrinologie; Inst. de Neurologie
și Clinică Medicală; Inst. de Microbiologic și Inframicrobiologie;
Inst. de Morfologie și Clinică; Inst. de Fiziologie normală și
patologică; Inst. de Istorie; Inst. de Știința Limbii și Literatură.
Avem în studiu, pentru a fi înființate chiar în cursul anului viitor
încă alte 5-6 Institute. Institutele ce vor funcționa pe lângă
Academie vor purta titulatura de: „Institute ale Academiei
Republicii Populare Române”, specificându-se la fiecare
specialitatea respectivă. Luând ca model și ca țintă către care

24
tindem institutele sovietice de pe lângă Academia de Științe din
Moscova, fiecare Institut al nostru va funcționa pe baza unui
regulament propriu. Institutele înființate vor începe să
funcționeze imediat, pe baza programului fixat de Academie și
sub controlul acesteia, Nu am prevăzut niciun institut care să
necesite clădiri, instalații cu totul nouă, ci am încadrat numai pe
acelea care au și clădiri, și instalații și personal. Le-am cuprins însă
în cadrul Academiei și le dăm putința să activeze mai intens și să
abordeze problemele noi puse, prin recrutare de colaboratori
științifici, dintre elemente în stare să lucreze în știința, litere și
arte. Nicio persoană capabilă doritoare să lucreze conform cu
programul și normele Academiei Republicii Populare Române, nu
va rămâne fără întrebuințare.
O importanță cu totul particulară o va avea Institutul de Limbă
si Literatură. în sarcina căruia cade ducerea la bun sfârșit, în
termen de cel mult 5 ani a dicționarului limbii române, care
așteaptă dela 1866 să fie terminat, plimbându-se dela o
Universitate la alta. Este o datorie de onoare a Academiei
Republicii Populare Române să dea țării și poporului glossarul cu
bogăția de cuvinte proprie limbii românești. Metoda de lucru pe
care o vom adopta, răspunderile pe care le vom împărți celor
angajați la această operă națională, mijloacele pe care le vom pune
la dispoziție, ne îndreptățesc să afirmăm că ceea ce nu s’a realizat
în atâta amar de vreme, oamenii Academiei Republicii Populare
Române vor îndeplini în timpul fixat.
*
* *
Activitatea știintifică a Academiei Republicii Populare Române
se va manifesta prin comunicări în sesiunile generale și în ședințe
plenare lunare, când orice membru poate prezenta o lucrare
personală, sau a colectivului din care face parte, lucrare care
interesează pe toți membrii Academiei. Secțiunile vor ține ședințe
de lucru în fiecare săptămână.
Membrii vor prezenta comunicări asupra lucrărilor originale
din specialitatea secțiunii sau subsecțiunii. Comunicările, atât cele
din ședințele plenare cât și cele din secțiuni și subscțiuni, vor fi
urmate de discuțiuni, pentru precizarea rezultatelor expuse și
pentru verificare prin control reciproc, de care orice om de știință

25
are nevoie și nu se ferește. Filialele și Institutele vor organiza de
asemenea ședințe de comunicări periodice, după același sistem ca
secțiunile și subsecțiunile.
Pentru rezolvarea problemelor ce depășesc cadrul secțiunilor,
vor funcționa comisiuni speciale, permanente, alcătuite din
membrii Academiei și alte persoane din afara ei. Astfel pe lângă
comisiunea, dicționarului, vom avea o comisiune de documentare,
cu sarcina de a strânge documentația necesară în toate chestiunile
științifice, tehnice și culturale și a o pune la dispoziția guvernului
pentru problemele ce-l interesează, a membrilor Academiei
pentru lucrările ce le urmăresc și a persoanelor particulare oameni
de știință, tehnicieni sau artiști, care au nevoie de o informație
completă și precisă.
Pentru atingerea scopului său, comisiunea de documentare va
ține permanentă legătură cu toate secțiunile, subsecțiunile,
institutele cu anexele lor, bibliotecă, etc. și va funcționa pe lângă
cancelaria Secretariatului general. Activitatea acestei importante
comisiuni va fi ajutată și prin faptul că, potrivit prevederilor
regulamentului ce va fi supus aprobării plenumului, arhivele
Statului vor fi atașate Academiei Republicii Populare Române.
O grijă deosebită vom avea ca publicațiile Academiei
Republicii Populare Române, să apară la timp și cu lucrări de
valoare și să nu se abată dela drumul pe care Statutul l-a indicat
atât de dar instituției noastre.
Vor apărea, pentru început, 4 Buletine științifice: unul comun
pentru secțiunile de Matematici, Fizică, Chimie; Geologie,
Geografie, Biologie și Științele tehnice; al doilea pentru Științele
medicale, al treilea pentru Științele istorice, filosofice și
economico-juridice și al patrulea pentru Știința limbii, literatură și
artă. Buletinele vor apare lunar sau pentru unele secțiuni
trimestrial, și vor cuprinde scuipe note de lucrări originale.
Pentru lucrările originale de proporții mai mari vom avea două
colecțiuni: „Analele" în care se vor publica memorii care nu trec de
100 de pagini și „Studii și Cercetări” în care se vor publica lucrări
mai voluminoase.
Redactarea buletinelor și a celorlalte publicațiuni cade în
sarcina secretarilor de secțiuni, iar pentru buna imprimare și
regulata aparițiune, serviciul publicațiunilor se va organiza

26
temeinic, pe lângă Secretariatul general. Se vor îmbunătăți
condițiunile de tipar (hârtie, planșe), care în trecut lăsau foarte
mult de dorit. Toate lucrările din Buletine, Anale și Studii și
Cercetări vor fi publicate în limba română cu un rezumat sau
traducere integrală într’una din limbile: rusă, franceză, italiană,
germană sau engleză.
Organizarea pe alte baze a Bibliotecii Academiei Republicii
Populare Române este una din problemele esențiale care preocupă
conducerea și, cred, pe toți membrii instituției noastre. Această
bibliotecă, conține cea mai bogată colecție de cărți, manuscrise,
documente, stampe, reviste, din țară. Ea trebue să devină un focar
de lumină dela care să se împărtășească toți cetățenii, dela copilul
care gândacește pe abecedar și până la savantul care urmărește cea
mai pretențioasă problemă, dela ucenicul din atelier, care arde de
dorul cărții, până la elevi, studenți și profesori. Se înțelege că
biblioteca, pentrucă să-și îndeplinească funcțiunea ce-i revine, are
nevoie pe lângă o organizare nouă, de sporirea personalului de
specialitate și ajutător, de mărirea localului sau chiar de
construirea unui alt pavilion pentru care avem loc suficient.
Biblioteca Academiei va putea înființa filiale și în alte centre din
țară și trebuie să organizeze chiar din acest an o școală de
bibliologie, absolut necesara pentru formarea elementelor
trebuincioase pentru alcătuirea bibliotecilor de atelier, sindicale,
școlare, ambulante etc.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române are
obligațiunea de a urmări și executa schimburile de publicațiuni din
țară și străinătate, să alcătuiască o cartotecă centrală generală, care
să cuprindă indicațiunea tuturor publicațiunilor conținute în
bibliotecile mari din țară.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române va publica
lucrările strict legate de activitatea ei: catalogul cărților intrate,
documente, literatura veche și nouă etc.
Biblioteca va fi organizată printr’un regulament special și va
avea buget propriu.
*
* *
După ce am arătat sumar care este structura și cum se va
desfășura activitatea Academiei Republicii Populare Române, ne

27
vom opri ceva mai mult asupra programului său de lucru. Se
înțelege că programul pe care vi-l prezentăm va suferi în cursul
aplicării lui schimbări, adaptări, completări, în raport cu
desfășurarea planului general economic, sanitar și cultural al
guvernului, în raport cu sporirea cadrelor tehnice ce le vom angaja.
In planul de lucru al Academiei Republicii Populare Române.
dăm în mod conștient, întâietate problemelor științifice legate de
plănui economic al guvernului. Vom lua în studiu acele probleme
care ni le impune realitatea de azi și care necesită muncă de
echipă. Nu subevaluăm inițiativele personale, creatoare, ale
academicienilor și oamenilor de știință, dar problemele de bază ale
poporului nu pot fi rezolvate decât printr’o strânsă colaborare
dintre specialiști, lucrând într’un sistem coordonat și controlat.
Unele dintre aceste probleme privesc vieața materială a poporului:
hrana, sănătatea, locuința, îmbrăcămintea, transporturile,
apărarea națională etc. Altele, vieața culturală. In decursul
vremurilor muncitorimea și țărănimea noastră muncitoare au
trecut examenul eroismului și al suferinței. Ne vom strădui să
trecem cu succes împreună cu poporul muncitor și examenul unei
creațiuni științifice superioare, care să fecundeze toate domeniile
vieții economice, culturii și artei. Numai astfel vom reuși în adevăr
să stabilim un climat științific sau un spirit științific sănătos și
serios și vom izbăvi societatea de improvizațiile dăunătoare, de
formulele de compromis, de acea ușurătate și superficialitate pe
care au imprimat-o clasele dominante în trecut oricărei forme de
manifestare și ne-a creat o reputație, de care poporul nu este
vinovat.
Este momentul să spunem răspicat, că în societatea de până
acum, inclusiv în fosta Academie Română, omul de știință,
tehnicianul și artistul nu au fost folosiți cum trebuia pentru binele
obștesc. Creațiunea lor nu a fost apreciată cum se cuvenea, iar
adevărații oameni ai științei, tehnicei și artei au fost siliți să
trăiască umiliți, în privațiuni, susținuți numai de conștiința lor
proprie.
„Cântă țigane, na un pol” era porunca pe care domnii de până
acum o dădeau nu numai lăutarilor ca să-și potolească ofurile și
aleanurile, dar și poetului sau probatorului, pe care îi tocmeau cu
o simbrie de foamete la gazeta personală și omului de știința

28
cunoscut peste hotare, pe care îl angajau să le mediteze odraslele
fără vlagă și tehnicianului căruia îi ordonau să le paveze strada, să
le construiască șosea asfaltată la conac sau să le oprească trenul
rapid în marginea moșiei, unde se ridica o haltă ce le purta și
numele. Iată pentru ce în trecut activitatea adevăratului om de
știință și a adevăratului artist s’a desfășurat cu totul la întâmplare,
in raport cu virtuțile și puterea de abnegație și de renunțare de sine
a celor devotați cercetărilor și artei. Dar câți nu s’au ofilit înainte
de dovați cercetărilor și artei. Dar câți nu s'au ofilit înainte de a
rodi și câți nu au sfârșit tragic !
Prin organizarea Academiei Republicii Populare Române,
știința nu mai este o funcțiune privată în societate, ci se integrează
în Stat ca o funcțiune a Statului democrat. Integrarea științei în
organizația de Stat, implică neapărat planificare, coordonare și
muncă colectivă. Munca colectivă va asigura cercetătorilor
mijloace mai bogate de lucru, decât le-ar putea avea fiecare izolat,
și le dă putinta, ca prin sugestiile și verificările reciproce, să-și
îmbunătățească metoda de lucru, să-și lărgească orizontul.
Metoda de cercetare adoptată în toate domeniile va fi cea
marxist-leninistă, metoda dialectică materialistă, care este sigură,
corectă, cu rezultate neîndoelnice. Ea ține în același timp firul
drept în lucru, ferind pe oamenii de știință de abateri în ideologii
idealiste, mistice, metafizice. Această metodă garantează și reușita
programului și planului de lucru propus.
Academia Republicii Populare Române nu va imita în mod
mecanic programul de lucru al altor Academii. Ea va avea
totdeauna în față Academia de Științe diin U. R. S. S., care este
prototipul Academiei active. Academia de Științe din U. R> S. S.
dispune de 53 institute proprii, de sute de laboratoare, muzee,
sucursale, etc., și are în spate experiența și resursele continentului
sovietic. Problemele noastre imediate nu sunt acelea la care a ajuns
după atâția ani Academia de Științe din U. R. S. S. Noi ne găsim
abia în faza când planul general economic se zămislește. Academia
noastră trebue însă să se pre-
gătească ca prin munca din Institutele afiliate ei să dea soluțiuni
pentru problemele de bază ale economiei și culturii, corespunzător
cu faza de desvoltare a țării noastre.
Din noianul de probleme care cer deslegare și cad în sarcina

29
institutelor Academiei Republicii Populare Române, următoarele
vor fi puse în lucru din toamna aceasta :
Desvoltarea industriei de bază: siderurgie, metalurgie și chimie
tehnologică. Pentru această problemă sunt angrenate Institutele
de siderurgie, metalurgie, mecanică, de chimie și de geologie.
Descoperirea de noi zăcăminte de fier este o problemă
fundamentală a Economiei.
Perfecționarea exploatărilor petrolifere și miniere. Vor fi
angajate institutele de geologie, de explorări miniere și petrolifere.
Folosirea surselor de energie solidă, lichidă și gazoasă. Sarcina
este dată Institutului de energetică.
Folosirea materiilor prime din țară pentru fabricare de
fungicide, insecticide, îngrășăminte chimice. Sunt angrenate
institutele de chimie și agronomie.
Punerea in valoare prin lucrări tehnice și culturale a celor 8
milioane de hectare de terenuri inundate sau degradate. Lucrare de
mari proporții la care vor colabora Institutele de geografie și
climatologie, Institutul de cercetări agronomice, Institutul de
cercetări forestiere, Institutul geologic și Direcțiunea
îmbunătățirilor Funciare din Ministerul Agriculturii.
Valorificarea economică piscicolă a apelor curgătoare și
stătătoare ale bogatei rețele hidrografice a țării.
Refacerea iazurilor sătești ca rezervoare de retenție pentru
apele pustiitoare ale râurilor în epoca de creștere și pentru
creșterea peștilor ca -aliment necesar țăranilor și muncitorilor.
In planul de redresare al țării și în programul unei agriculturi
raționale intră și valorificarea economică a suprafețelor lichide.
Pentru rezolvarea acestor probleme vor colabora Institutele
zootehnic și piscicol, Institutul agronomic și Institutul de biologie
animală.
Folosirea apei din profunzime în regiunile bântuite de secetă.
Vor colabora institutele: geologic, geografic și climatologic,
agronomic și Direcțiunea îmbunătățirilor funciare din Ministerul
Agriculturii.
Problema irigațiunilor din stepă. Vor colabora Institutele:
geografic și climatologic, geologic, agronomic și Direcțiunea
îmbunătățirilor Funciare din Ministerul Agriculturii.
Producerea semințelor selecționate pentru toate plantele, este o

30
problemă exclusiv de resortul Institutului agronomic.
Combaterea paraziților primejdioși ai culturilor. Vor colabora
Institutele agronomic și forestier.
Harta geonomică, adică elaborarea hărții care ne va indica
pentru fiecare comună repartiția culturilor în raport cu
condițiunile de sol, climă si economice locale. Această lucrare se
va face după metodele adoptate în conferința tehnicienilor agricoli
dela Praga, la care au participat U. R. S. S. și Statele cu democrație
populară. Lucrarea va fi executată de Institutul agronomic și
zootehnic.
îmbunătățirea fânețelor și pășunilor din regiunea de munte, deal
si câmpie. Colaborează Institutul geografic și climatologic,
agronomic și zootehnic.
Creearea de sortimente de pomi și viță de vie, proprii fiecărei
regiuni. Lucrarea va fi executată de Institutul agronomic și
stațiunile sale.
Introducerea de noi plante în cultură. Lucrarea va fi executată
de Institutul agronomic.
Studiul solurilor din România, din punct de vedere al fertilității
lor. Colaborează Institutul geologie, Institutul agronomic și
Institutul geografic și climatologic.
Folosirea plantelor din flora spontană pentru extragerea de
uleiu, fibre, produse aromatice și medicinale. Lucrarea va fi
executată de Institutul de Agronomie.
Refacerea domeniului forestier.
Studiul amenajamentelor în vederea organizării producției
forestiere.
Tehnologia, lemnului.
Mijloace și instalații de transport.
Aceste probleme importante de economie forestieră cad în
sarcina Institutului forestier.
Ameliorarea rasselor de vite din țară prin selecțiune și
încrucișare. Colaborează Institutele agronomic și zootehnic.
Perfecționarea tratamentelor cu produse biologice pentru
combaterea epizootiilor. Colaborează Institutele Cantacuzino,
Pasteur și de Inframicrobiologie.
Studiul Florei României. Colaborează Institutele de Biologie
vegetală și Agronomie.

31
 Studiul Faunei României. Lucrarea cade în sarcina Institutului
de Biologie animală.
Completarea hărții geologice a României. Lucrarea va fi
executată de Institutul geologic.
Studiul bolilor sociale și combaterea lor: pelagra, malaria,
tuberculoza, sifilisul și bolile venerice. Vor colabora Institutele
Academice de Medicină socială și preventivă, de Microbiologic și
Inframicrobiologie și organele de resort ale Ministerului Sănătății.
Studiul gușii: Lucrarea se execută în Institutul de
Endocrinologie și în Institutul de Fiziologie normală și
Fiziopatologie.
Mortalitatea infantilă va fi combătută concomitent cu
efectuarea studiilor în Institutul de Medicină socială și preventivă
și în Institutul Medico-Chirurgical.
Tifosul exantematic. Lucrări științifice se execută în Institui de
Sero-vaccinuri Cantacuzino, care prepară și vaccinul contra acestei
boli.
Studiul insecticidelor de contact de tipul Gamexan și DDT.
Lucrează Institutul de Chimie, Institutul de Medicină socială și
preventivă și Institutul de Microbiologie și Infra- microbiologie.
Medicina Muncii. Prin Institutul ce a început să ia ființă, va
căpăta atenția ce i se cuvine într'o democrație de tip popular,
Bolile profesionale, pneumoconioza precum și anumite
intoxicații din fabrici și din ateliere unde se manipulează substanțe
toxice, sunt studiate în Institutul Medico-chirurgical și în
Institutul de Microbiologie și Inframicrobiologie.
Biologia vârstelor este unul din subiectele de lucru ale Institutului
de Endocrinologie.
Raționalizarea serurilor și vaccinurilor, cerută de Ministerul
Sănătății, va fi făcută în Institutele de Microbiologic și
Inframicrobiologie în care intră Institutul Cantacuzino, Institutul
Pasteur și Institutul de Inframicrobiologie.
Vaccinația antirabică și stârpirea turbării din țară sunt studiate
în Institutul de Microbiologie și Inframicrobiologie.
Cancerul si combaterea lui vor forma obiectul de studiu în
Institute de specialitate, unele existente, altele pe cale de
organizare.
Multe alte subiecte medicale sau probleme sanitare de interes

32
general sunt în studiu în Instituțiile ce intră în cadrul Institutelor
Academice, sau vor fi atacate, după o planificare prealabilă. în
Institutele noastre.
Studiul problemeldr nelămurite în Istoria României.
Legăturile cu popoarele slave și Bizanț, etc. Sunt lucrări ce se
vor executa de Institutul de Istorie.
Terminarea Dicționarului Limbii Române. Lucrează Institutul
de Limbă și Literatură.
Enumerând pe cele mai importante probleme ce vor fi luate în
studiu de Academia Republicii Populare Române, prin Institutele
ce le are, vom da atențiune deosebită și problemelor de filosofie,
matematică, fizică, biologie, geografie, filologie, istorie,
economico-juridice. Ele formează obiectul de procurare a
secțiunilor, subsecțiunilor și institutelor respective și li se vor
asigura mijloacele necesare. Am pus însă pe planul principal pe
cele în legătură directă cu economia țării, cu sănătatea și cultura
poporului.
*
* *
Au trecut două luni de când Academia Republicii Populare
Române a fost înființată, de când Guvernul a numit pe cei dintâi
membri și a desemnat persoanele din conducere, care alcătuiesc
prezidiul.
Ce s’a realizat în acest scurt răstimp?
S’au redactat: Regulamentul General al Academiei, pe temeiul
căreia începem să funcționăm din plin, și Regulamentul
Bibliotecii în noua ei transformare. Aceste regulamente vor fi
supuse aprobării planului în actuala sesiune generală.
Am alcătuit bugetul Academiei cu toate institutele și anexele
lor, până la data de 1 Ianuarie 1949. când va începe noul exercițiu
bugetar. Suma la care se ridică bugetul de cheltuieli al Academiei
Republicii Populare Române, pe 4 luni este de 47 milioane de lei.
Va fi suficientă; în tot cazul depășește cu mult disponibilităților
bugetare ale fostei Academii. Este evidentă solicitudinea pe care
Guvernul a dovedit-o și cu acest prilej, pentru instituția noastră și
rosturile ei științifice. Avem fonduri îndestulătoare pentru a
asigura apariția regulată și în condițiuni bune a publicațiilor,
pentru funcționarea bibliotecii, pentru funcționarea celor 18

33
institute afiliate Academiei și a filialelor din Iași și Cluj, pentru
angajarea colaboratorilor științifici necesari, pentru plata
indemnizațiilor cuvenite membrilor titulari și corespondenți,
pentru salarizarea conform Statutului a funcționarilor, pentru
executarea transformărilor și reparațiilor necesare la clădirea
Academiei, pentru organizarea serviciului de asistență, etc.
S'au executat planurile pentru mărirea și adaptarea sălii unde
ne găsim acum, pentru ca ea să poată cuprinde pe toți membrii
Academiei în ședințele plenare de lucru. Lucrările vor începe chiar
în zilele acestea. Vor fi concomitent amenajate diferite camere
pentru a se asigura funcționarea secțiunilor și subsecțiunilor.
Clădirea din față, de pe Calea Victoriei va fi reparată și
transformată, pentru a putea muta acolo o parte din birouri care
funcționează în condițiuni cu totul improprii în clădirea veche,
pentru a întocmi o bibliotecă publică a științelor sociale și în fine,
pentru a instala sindicatul funcționarilor Academiei, în condițiuni
corespunzătoare, cu instituția noastră.
Am pregătit programul de lucru pentru această sesiune
generală, în care avem de discutat și votat toate regulamentele
despre care am amintit, să alegem noi membri titulari,
corespondenți din țară și străinătate, să definim și mai bine
programele de lucru ale fiecărei secțiuni, subsecțiuni, institutelor
și comisiunilor.
Vom păși imediat la reorganizarea bibliotecii pe bază mult mai
largă, decât a funcționat până acum. Ii vom spori atribuțiunile, dar
îi vom spori și îmbunătăți și cadrele.
Prezidiul și Secretariatul General ne mai având grija
administrării bunurilor, care, în loc de venituri trebuiau susținute
cu subvențiuni și împrumuturi se vor organiza pentru ca să poată
cuprinde toată vasta administrație a nouei instituții, să controleze
activitatea tuturor serviciilor, să țină legătură permanentă cu
organele Academiei dela centru și din țară.
Organizarea serviciului publicațiilor care depinde de
cancelaria Secretariatului General, precum și a oficiului de
schimburi de publicațiuni, care depinde de Biblioteca sunt o
problemă de gospodărie științifică de cea mai mare importanță.
Trebue să asigurăm cameniior de știința din țara noastră apariția
regulată și în condițiuni bune a lucrărilor lor, trebue să facem ca

34
publicațiunile Academiei Republicii Populare Române să fie din ce
in ce mai cerute și peste frontieră. Schimbul de publicațiuni, care
a funcționai foarte defectuos în trecut, ne poate asigura, fără
cheltuieli suplimentare procurarea la timp a revistelor și lucrărilor
din toate specialitățile din lume, ceea ce va ușura enorm munca de
documentare a membrilor Academiei, a colaboratorilor științifici
și a tuturor celor care fac cercetări.
Comisiunea de documentare pe care o vom înființa, va ajuta
Prezidiul și Secretariatul General în desvoltarea și urmărirea
planului de lucru, crearea de noui institute, astfel ca lucrările să fie
permanent adaptate realității și necesităților.
Până la înălțarea marelui edificiu al Academiei Populare
Române, care sperăm că nu va fi la un termen prea îndepărtat,
avem nevoie de clădiri pentru instalarea nouilor institute create,
de aparatura strict indispensabilă, de mijloace de transport, pe
care să le punem la dispoziția cercetătorilor pe teren,
Vom prezenta Comisiunii de planificare și de investiții
necesitățile Academiei Republicii Populare Române. Tot ce vom
cere va fi chibzuit și cumpănit. Nu vom cere nimic pentru fast,
decor, suprafață sau ca să luăm ochii lumii și sâ ne aflăm în treabă.
Vom ține la curent Guvernul și conducerea Partidului
Muncitoresc Român — care e preocupată de problema Academiei
ca una din problemele esențiale in transformările ce se săvârșesc și
se vor mai săvârși — cu ceea ce vom fi reușit să înfăptuim și cu ceea
ce n’am reușit să înfăptuim, le vom arăta păsurile, lipsurile, le vom
cere sprijinul, le vom împărtăși bucuriile.
Avem absolută nevoie de concursul presei. Presa serioasă și
cinstită de azi nu aleargă după senzațional, nu alimentează
scandaluri publice, nu întreține intrigi, cum ne deprinsese o parte
din presa de altădată, dar trebue să recunoască și ea, ca pentru
manifestările științifice a fost cam vitregă. Să ia pildă dela presa
sovietică, care zilnic ține publicul cetitor în curent cu mișcarea
științifică și popularizează operele și figurile ladevâraților savanți
pe care-i cunoaște orice muncitor sau colhozian.
Ne dăm bine seama că regimul actual are de clădit o țară nouă,
în care cei care muncesc să nu mai fie exploatați, să simtă bucuria
de a trăi, să-și poată desvolta posibilitățile în toate domeniile. Nu
este ușor de realizat acest lucru și mai ales, nu se poate face în

35
pripă și improvizat. Regimul actual are privilegiul ca lucrează în
perspectiva nelimitată a viitorului și are calea luminată de făclia
unei doctrine, care — experiența a dovedit — nu dă greș.
Academia Republicii Populare Române, înlăturând dogmele și
canoanele învechite, își ia locul cuvenit în frontul de luptă și
muncă, alaiuri de muncitori și țărani muncitori, pentru întărirea
Republicii Populare Române, în drum spre socialism. Este un
punct de onoare pentru Academia Republicii Populare Române, de
a face din institutele afiliate ei, adevărate institute științifice
înaintate, strâns legate de practica construcției socialiste.
Știința ce va fi cultivată aci nu va servi îmbogățirii unor
persoane izolate și nici pentru satisfacerea vanității unuia sau
altuia. Figura savantului care, uitându-și origina, pretinde să joace
în societate rolul orgolios al celor pe care englezii îi numesc happy
few (puținii fericiți) sau pe limba noastră neaoșă a coborîților cu
hârzobul din cer, este o amintire a trecutului.
Știința cultivată aci, nu va servi sa îngroașe rafturile cu hârtie
tipărită, nu va fi pusa sub obroc, pentruca, isvorîtă din realitate și
pusă în slujba poporului, ea va fi veșnic vie.
Știința cultivată aci va fi pusă în slujba adevărului, pentru ca să
cunoaștem lumea fizică în care trăim, să o putem stăpâni și folosi,
să o transformăm, transformându-ne și pe noi.
Luptând din răsputeri împotriva concepțiilor idealiste și
pseudoștiințifice, eliberând pe omul de știință de servilismul
caracteristic societății capitaliste, Academia Republicii Populare
Române, năzuește să creeze atmosferă științifică și culturală, să
determine respect pentru știință, cultură și slujitorii ei, să creeze
un tip nou de om: activ, rațional, îndrăzneț, exclusiv devotat
poporului.
Ne vom strădui ca toate manifestările Academiei Repu- blicii
Populare Române să se înfățișeze într'o limbă aleasă. Gândirea
oricât de originală și interesantă ar fi, nu capătă expresivitate decât
prin grai și scris.
Știința cultivată aci va fi pusă în slujba păcii și a democrației.
De aceea, Academia Republicii Populare Române va ajuta
Guvernul în lupta lui alături de popoarele și guvernele celorlalte
țări cu democrație populară, în frunte cu țara socialismului,
Uniunea Sovietică, contra frontului antidemocratic și imperialist

36
din lume.
Academia Republicii Populare Române se va strădui fără
preget să creeze unitate de năzuinți și acțiune între pătura
intelectuală pe de o parte și muncitori și țăranii muncitori, pe de
altă parte. Izolarea celor dintâiu de muncitori și țăranii muncitori
este dăunătoare pentru că slăbește puterea și subminează
încrederea acestora în știință, cultură și slujitorii ei.
Academia Republicii Populare Române va întreține legătură cu
toate instituțiile similare din lume, dar mai cu osebire cu cele din
țările prietene, în frunte cu U. R. S. S.
Academia Republicii Populare Române, va fi foarte
circumspectă față de acele noui asociații internaționale cu
pretenții științifice, răsărite după războiu, care în loc să întindă
punți de legătură între popoare, le desbină, le învrăjbește, le
clasifică după sistemul nazist.
înainte de a termina am de spus două cuvinte colegilor mei din
Academie. Să pornim la lucru cu tot entuziasmul, cu abnegație. Să
răspundem cu munca noastră la încrederea care ni se arată, să
folosim pentru binele științei posibilitățile largi ce ni se acordă, să
împărțim cu mâna plină și gest larg tot ce, prin strădania din
laboratoare vom fi agonosit. Atunci când va veni și pentru noi
ceasul bilanțului realizărilor la care ne obligă Statul, să găsim în
ceea ce am înfăptuit nu un prilej de îngâmfare, ci imbold și avânt
pentru alte cuceriri mai mari și mai ales de folos pentru popor.
Avem convingerea ferma că membrii Academiei Republicii
Populare Române sunt pătrunși de seriozitatea obligațiunilor ce
le-au contractat când au pășit aci.
Cunoscându-mi colegii, am dreptul să sper că la sărbătoarea de
un an a funcționării Academiei noastre, vom prezenta Guvernului,
Partidului Muncitoresc Român și tuturor celor ce ne-au ajutat,
realizări importante în toate domeniile și un program de lucru mai
bogat, decât cel ce l-am schițat în această ședință
*
* *
In numele Prezidiului Academiei Republicii Populare Române
și în numele întregului plen academic, îmi permit să încredințez
Guvernul și Partidul Muncitoresc Român că noi oamenii de știință,
tehnicienii, literații și artiștii din Academia Republicii Populare

37
Române, vom face tot ce este cu putință pentru realizarea planului
de lucru, pentruca apoi sa putem trece la pregătirea și îndeplinirea
altor planuri, mai grele, mai cuprinzătoare, care vor adânci și mai
mult răspunderea Academiei noastre în întărirea Republicii
Populare Române și construirea socialismului.

38
The Struggle for Peace and the Role of the Intellectuals. Report by Prof.
TRAIAN SAVULESCU, President of the Academy of the Rumanian
People's Republic

THE year of 1948 and the first quarter of 1949 abounded in

political events of the greatest importance, which made clear to
world public opinion the attitude adopted by various States and
governments towards the question of peace.
The imperialist States and their governments, practizing
Fascist methods of a kind as odious and dangerous as those used
by Hitler and Mussolini, lending open support to retrograde
tendencies and movements, arming reactionary gangs and inciting
them to fight the people’s forces which are rising and continually
developing throughout the world, not fighting shy of any means
— falsehood, forgery, frame-ups, espionage, corruption, threats,
crime, — have spread the network of discord among peoples over
a large area of the globe and are desperately battering at the
ramparts of peace so ardently longed for by the world.
The U. S. S. R. and the people’s democracies are fighting with
all their power to spare humanity fresh bloodshed, cruelty and
destruction. Alongside of the D. S. S. R. and the people’s
democracies, there are the working people and the progressive
intellectuals from everywhere. They realize that the blood which
ceased to flow only 4 years ago, has not dried yet, that the cruelties
of the invading hordes are fresh in the minds of andhorrify those
who experienced them, that the wounds of bodies and souls are
still open and that the ravages are still far from being mended.
Among important events of 1948 which had strong
repercussions in all countries, we must mention the Congress of
Intellectuals held at Wroclaw, Poland, between August 25 th—28
th, 1948. The background and scenery of the Congress were most
suitable for an assembly devoted to peace: shattered, smoke-
stained walls, graves scattered across roads or apocalyptically
clustered in grave-yards. All the darkness and horror of the nazi
war were evoked, filling the delegates with the shudder of the
memories of days through which no sane man could ever wish to
live again.

39
 The purpose of this Congress, unique in its way, was to
mobilize, to guide and to organize the progressive forces of
humanity with a view to the struggle for peace and security.
Alongside of the workers by hand, who unceasingly, plainly
ancl sincerely manifested their desire for the establishment of peace
among the peoples and their resolve stubbornly to fight, to attain
this aim, the progressive intellectuals showed during the
discussions at the Wroclaw Congress, that they, on their turn, were
determined to renounce the isolation in which many had indulged,
and to fight with their own weapons, the weapons of the spirit, to
ensure lasting peace, of which humanity is badly in need.
There took part in that Congress the representatives of 45
nations: artists, writers, scientists, journalists, clergymen. They
voiced their protest against the instigators of a new war and
proclaimed before the whole world the wish of the nations to live
and to fight for peace and harmony.
The motion carried at the Wroclaw Congress by the heralds of
world culture eloquently shows that the peoples, after the victory
over fascism, now expect victory over the insatiable trusts and
imperialist governments, which in their craze for gain, expansion
and domination, are consciously pushing ahead towards a new
catastrophe.
At the Wroclaw concert, where men of science, letters and arts
from all over the world sounded the hymn of brotherhood among
peoples like another Beethoven Ninth Simphony, there were heard,
beside the voices resounding with the full and sincere sonorousness
of the free men from the U. S. S. R., the people’s democracies or
those from countries whose treacherous governments have
enthroned terrorism and intensified the persecution of progressive
elements, also the dissonant, hoarse voices of the false intellectuals,
subservient to the cosmopolitan reactionary cliques. But the
isolated voices of dissent at Wroclaw, only served to emphasize
still more the beauty of the hymn dedicated to peace by those
prompted by the conviction that they were speaking not only on
behalf of their own peoples, but on behalf of all peoples, even those
that still bear the yoke of the oppressors.
At Wroclaw, the delegation of intellectuals from the Rumanian
People’s Republic were fully up to their duty, unfolding a fruitful
activity alongside of all those who fight for a better life of man, for
progress, liberty and independence. Our representatives at Wroclaw
tabled a recommendation urging that the national delegations

40
attending the Congress should not disband upon returning to their
respective countries, but should form the. core of an active
movement of progressive intellectuals in defence of peace and
culture, in their respective countries. The Rumanian delegation also
recommended that each delegation should take the initiative for the
setting up of national committees of intellectuals for defence of
peace and culture and, wherever practicable, convene national
congresses in the spirit of the Wroclaw Congress. This motion was
well received by the numerous delegations present. The Congress
which we inaugurate today is but the practical realization of the
Wroclaw Motion adopted on September 10th, 1948 by the meeting
of intellectuals of the Rumanian People’s Republic, held at the
People’s Athenaeum in Bucharest, when the Motion of the Wroclaw
Congress too, was unanimously adopted.
A real offensive of the fighters for peace is taking place
everywhere. In New York, there took place the World Peace
Congress of U. S. representatives of culture and science. They
firmly stressed the responsibility of those who, in their blindness,
refuse to discuss even the possibilities of an understanding between
the peoples.
In order to organize and co-ordinate the activities of the
National Committees, the Wroclaw Congress has chosen Paris as
headquarters of the liaison committee. The first gathering of the
international liaison committee was held there late in January.
Various countries sent representatives on this occasion and
presented reports on their work.
Here too, the powerful voices of Fadeyev, Aimé Césaire, Abbé
Boulier, Mukarotski, James Crowther, Anil de Silva and others
were heard.
With the same warm and convincing sincerity as at Wroclaw,
Fadeyev declared: ”We shall give support to any international
initiative proposing to defend world peace. We, Soviet men and
women, have suffered so much in the last war, our thoughts and
efforts are so strongly bent on peaceful and constructive work,
towards the education of men and women of all nationalities within
the Soviet Union, that peace is of profound and vital interest to us.”
Of great interest were the declarations of the representative of
Great Britain, James Crowther, who said things which, while surely
not to the liking of Churchill and his clique, represent the honest
thoughts and sentiments of the broad masses of the British people:
„My friends, we are in the year 1949 — and I think that my
prophecy of 20 years ago has come true. Today, the Soviet Union

41
is the most powerful country in the world. There are s till people in
Britain today who do not yet know which is the most powerful
country in the world. It is true that various aspects of technique in
the U.S.A. result in that country finding itself ahead of other
nations. But technique is only part of the strength of a nation. The
character of the social system is more important than technique.”
After examining the situation in the U. S. A. and exposing the
latter’s expansionist tendencies, James Crowther wound up with the
following words: “Men of science desire the abolishment of war, so
that science shall no longer be diverted from its true goal and shall
be assured of its full development, to increase prosperity and
enhance the dignity of men.”
Mukarotski, Rector of Prague University, declared: ”In every
country it is necessary to learn how to detect the slightest signs of
war and to nip them in the bud for — let it be said by the way —
there is a state of potential war wherever there are oppressors and
oppressed, whether such a situation exists within a country or in the
mutual relations between States.
Vercors, expressing his regrets at his being unable to attend the
international peace-meeting personally, wrote: ’’Everyone knows
that there can be no question of a new national war in defence of
the motherland, but merely of the struggle attempted by a handful
of men still holding power and wealth, striving to save their
privileges. The only threat of this criminal war breaking out resides
in the fact that the peoples are not sure enough that the war would
be fought only for sordid interests, or that they are so weary, as to
be unable to react. It is our duty — added Vercors — to shake off
weariness and to open the eyes of those unable yet to see their way
clearly. In the quoted lines, Vercors had in mind the s ituation in
France, where the reactionary circles are sounding war -like tones
and are against the will of the people, plotting with their patrons
without or within the country, against peace and against the
interests of the French people.
The courageous Abbé Boulier declared: “Even when the
peoples are hurled into war, as into a cosmic suicide, our
governments — you know will still say they sought to defend
peace.” I his churchman, imbued with the light of love for his
fellow-men and the desire to do good unlike the dark
countenances of purple-robed Eminences, direct descendents of
the great inquisitors and the sellers of absolution-tickets ot the
past confesses in inspired tones: "I daresay that he who believes in

42
God and lie who believes in man, knows that God does not want
war; God wants reason, God wants peace, and in order to force the
beasts hiding under the masks t,f men to retreat, God is with us, if
we are determined not to be silent nay, to throw our lives into the
struggle.”
“Worth while intellectuals”, says Abbé Boulier, "must not
acquiesce merely in clearly pointing at the threat of wor and the
conditions of peace. To quote a famous saying: ”It is not a question
of thinking of the world but transforming it; it is not a question of
thinking of peace, but fighting for it, in order to win it.”
Anglo-American pretexts for war are exposed daily by the very
people who invent them, who openly reveal their plans of
conquest, subjugation and enslavement of the peoples. Are we
really — only four years after the defeat of Hitler and Mussolini —
in a situation where the imperialists are threatening us with a new
clash among the nations ? Any man, but especially intellectuals,
must consider those who speak lightly of such a disaster, as
provocateurs or madmen. It is repeatedly said that in the forefront
of the peace camp there stands the U. S. S. R., and in the forefront
of the warmongers, the U. S. A. The first, with a socialist
organization in full swing of development, the second with a
capitalist organization having reached its last stage of evolution
before collapsing. J. V. Stalin has repeatedly stated on various
occasions, that the co-existence of these two regimes on the globe
is possible, provided the free will, liberty and independence of
each people is respected and that no discrimination is made
between large and small peoples, peoples with major and peoples
with minor rights.
The rulers in the West and especially in America, state openly,
however, that the two regimes cannot live side by side without
causing military clashes and massacres, just as the minions of the
Pope rejected the possibility of Catholics and Protestants living
peacefully together, and massacred the Huguenots.
The upsurge of the forces of peace is growing, their power is
increasing throughout the world. The peoples are claiming their
right to live, and are fighting for their liberation in Greece, China,
Viet-Nam, Indonesia, Madagascar and other countries.

43
 In April, the World Congress of the Partisans of Peace will be
held in Paris. Over 300 million people from all over the globe have
so far, through their mass organizations, adhered to this World
Congress. A heavy blow has been dealt at the imperialist bloc. It
will be further weakened, however, through its internal
disintegration, through the struggle of its own “conscious”
elements, which is undermining it.
Spokesman of the milions of sufferening poeople longing for
peace, of the millions of workers the world over, is the U.S.S.R.,
which, faithful to the doctrine which horns the base of her
organization, faithful to the principles of Yalta and Potsdam, is
striving for loyal international co-operation among peoples, for a
peaceful and democratic solution of all conflicts and
misunderstanding's. As distinct from this policy, the Anglo-
American governments have reverted to the anti-Soviet policy
pursued before the Second World War — a policy which sought to
isolate the Soviet Union. The reversion to this policy, the
disastrous consequents of which are well known, is the
explanation of the North Atlantic Pact, of the Mediterranian Pact,
of the Brussels Pact, of the encouragement given to Franco-Spain,
to monarcho-fascist Greece, of the re armament of Western
Germany. But the only purpose of these manoeuvres is to screen
feelings of blind fear and hatred of the capitalist world towards the
growth of the democratic forces, towards the resolute fight of the
people’s masses against imperialism, against capitalist slavery,
against oppression in the colonies. The refusal of the Anglo-
American governments to co-operate or even to negotiate with the
U. S. S. R., proves that in their eyes the U.S.S.R. is the great obstacle
in the path of suppression of the national independence of the
peoples, in the path of the conquest of world supremacy.
North-American and British imperialism tramples underfoot
the national sovereignty of other peoples, cither through direct
military intervention (Greece, Palestine, Turkey), or through so-
called economic aid which is merely a means for securing power
over, and subjugating countries and peoples. Anglo-American
imperialism has sequestrated science and degraded its servants
transforming them into well-paid robots of the trusts which
finance the production of the atom-bomb and the preparing of

44
bacteriological poisons. When they had not enough chemists,
physicists and biologists of their own, they called upon nazi
specialists, experts in the production of tools for the destruction of
man and in their cynical and savage use.
Anglo-American imperialism has provoked and maintains a
war psychosis both in its own countries and in other countries
which it continuously blackmails with the bogy of the atom bomb.
The press and radio abound in lies serving as propaganda for
reactionary and corrupt elements ; a campaign of slander is thus
unceasingly waged against the Soviet Union and the countries of
people’s democracies, and a wave of terror is organized against
progressive elements in the capitalist countries. Latest events have
underlined the two policies prevailing in the international arena :
the peace policy of the Soviet Union and the people's democracies,
supported by the friends of peace in every country of the world, on
the one hand, and the aggressive policy of the Anglo American
bloc preparing a new war, on the other.
Whereas in the West and in the U. S. A. a real armament race
can be observed, a hasty and aggressive militarization of the
countries of the Western bloc is taking place, assistance is given
towards a rebirth of militarism and hitlerism in Western Germany,
and U. S. military penetration into the territory of a number of
sovereign States is being aimed at — the Soviet Union, conscious
of its own strength, remains unimpressed by the convulsions of a
world whose sun is selling, and pursues steadfastly and
unflinchingly its policy of fighting for peace.
The deep sense of these two policies is grasped by the working
people and by progressive scholars, as the debates at Wroclaw, as
well as the more resent ones in Paris, have proved.
But, as I have said before, it is not enough to think of peace and
to wish for it, but one must strive and fight to remove in each
country whatever might serve as an opening to infiltrate the
justification of a new aggression.
To attain this aim, scientists and men prominent in letters and
arts have an important part to play, and vivid examples are again
provided by the U. S. S. R.
The discussions are known which took place in Moscow, at the
“V. I. Lenin” Academy of Agriculture and at the Academy of

45
Sciences, with regard to problems of heredity, evolution, the
transformations which living beings may undergo under the
influence of external factors, etc. It is also known that the genetics
of Michurin, upheld with passion and perseverance by Lyssenko,
rest upon a different basis than the Weissmanu-Morgan genetics.
This discussion, which aroused world wide interest, is not
concerned with mere differences in the theory or method which
frequently occur between the various schools of science, but is of
special philosophical, politico-social significance.
Biology and its laws help the Soviet man not only to know
Nature and himself, thus widening his horizon of the surrounding
world and removing any prejudice, but also to master thoroughly
and even to transform Nature and man according to his needs. No
doubt, the victory of the U.S.S.R. over the fascist invaders was
facilitated through the support of Soviet science, and this victory
meant also the liberation of all peoples, and implicitly our own,
from the invader, and the triumph of the idea of peace and
harmony among the peoples. This explains the special honours
paid by the people of the U.S.S.R. to science and its servants.
According to the Weissmann-Morgan conception, biology and
its laws justify man to tend towards unnatural differentiation,
towards privileges for a few. In fact, according to the Weissmann-
Morgan school, the body of a living organism consists of two
substances entirely distinct, separate and independent of each
other: the germinative plasma, the sole factor in heredity,
independent of external factors, and the somatic or nutritive
plasma which is claimed to have no share in the transmission of
hereditary characteristics.
Irrespective of the fact that this conception is based on false
premises, the falsified philosophical and social-political
consequences must be stressed. To admit the existence of a
germinative substance unaffected by any modifying influence,
means nothing more or less than to admit and justify the divine
essence of Kings and Emperors, the predestination of Führers,
Duces, Caudillos and other tyrannical leaders, blind
submissiveness to “one’s fate”, justification of fascism with all its
degrading manifestations, of barbarous racialism and a priori
division of men into classes of different values.

46
which in reality are none other than the classes of exploiters and
exploited of oppressors and oppressed.
Biology as interpreted and practized in the U.S.S.R. has given
the Soviet man courage, confidence and power to fight against the
adversities of Nature, has raised and strengthened him in his own
eyes and in those of his fellowmen, equal in value and dignity, has
aroused in everyone a desire of excelling himself and others,
knowing that he embodies not only what he inherited from his
parents and ancestors, but also what he has built for himself, in a
society which gives him every facility of achieving his aims.
Realistic and dialectical representation of Nature stands at the
base of Soviet economic orientation and has contributed towards
raising agriculture and forestry in the U.S.S.R. to a level unattained
in other countries. The political-social framework helps Soviet
scientists and technicians in their planned achievements and in
their implementing programs, from which benefit is derived not
only by the Soviet peoples, but also by those peoples who are lucky
enough to be their neighbours. As an example we may take the
putting into effect of the vast afforestation scheme in the steppe
and ante-steppe, and the creation of reservoires along the courses
of the rivers. This vast unparalleled enterprise aims at altering the
climate, by reducing the heat of summer and the devastating
winds, and at ensuring crop yields by removing them from the
influence of the factors of an excessive continental climate. Strips
of forest along the rivers, protective curtains planted over a vast
area of about 6,000,000 hectares, will have a favourable influence
on our own climate, too.
Thus we see how the correct and rcalislic scientific conception,
based on the natural sciences, helps to realize enterprises of vast
proportions in the Soviet Socialist State — enterprises which in
other countries, even where the space and resources are available,
would encounter insurmountable difficulties in the economic and
political system of government. This is but one example of the vast
scientific activity deployed in the U.S.S.R. for the benefit of the
people and of peace, unlike the manner in which imperialism recks
to use science for purposes of destruction and of war. For this
reason, the prestige of the U.S.S.R. and the affection of the peace-
loving peoples towards it have grown and daily continue to grow,

47
which is not all to the liking of the governments subservient to the
trusts. Barbusse said: “The honesty of men will from now on be
judged by their attitude towards the Soviet Union.”
It results from the above that intellectuals all over the world
are fighting for peace and for the defence of cultural values, and
that the representatives of the Soviet Union and of all the peoples
threatened by imperialist aggression are relentless in the
strengthening of their fight for peace. We think it right to ask and
to reply as to whether intellectual workers in the Rumanian
People’s Republic have also honoured Iheir obligations taken at
the Bucharest meeting, to fight resolutely by means of both the
spoken and the written word, in defence of the great values of
culture,
the lives of peaceful men, and the independence and freedom of
peoples, against the forces of imperialism, war and obscurantism
all over the World* If we recall past experiences and the struggle
of the working people from the day when the working class, under
the leadership of its Party took over the responsibility of power in
the Rumanian People’s Republic, we realize that our whole
struggle and all our efforts aim at the safeguarding of peace, the
consolidation of democracy, the setting up of a socialist society,
the building of a new economy excluding the exploitation of man
by man.
Following the abolition of the monarchy — an instrument in
the hand of Powers thirsting for invasion, wars and strife, and an
obstacle on the path of the people’s prosperity, of democratic
consolidation and socialist construction — the Rumanian people
and the class which leads them, framed a new form of State, the
Rumanian People’s Republic. As a result of the voting of the
Constitution by the Grand National Assembly, chosen in free
elections, the injustices which had oppressed the working masses
were removed and most of the privileges of the ruling classes of
the past abolished. The Constitution of the Rumanian People’s
Republic guarantees equality of rights to all citizens irrespective of
nationality, sex and social class, and assures the right to work,
education, rest and social insurance to those who work. These
rights do not exist on paper only, but were born of the innermost
aspirations of the people, of hard struggle and heavy sacrifice.

48
 To ensure the development of the .Rumanian People’s
Republic and of democracy in our country, new laws were enacted
for the benefit of the people and for the improvement of their
living conditions. Through the nationalization of industry,
banking and transports, mineral wealth, oil deposits, forests and,
now, of the former big landowners, productive resources were
saved from the devastating exploitation of the past, and conditions
of rational exploitation for the common benefit of the people were
provided. Nationalization has been a decisive factor in passing lo
the building of socialist society, for the complete construction of
which the workers, the working peasantry and the progressive
intellectuals will toil and fight. Through the nationalization, the
economic and political bases of the bourgeois class were largely
shattered and the path was cleared for the wrork- eis, to build the
base of socialist society.
With the removal of reactionary remnants within the
Government and the abolition of Ihe monarchy, a firm, clear,
honest and wise foreign policy became possible, in keeping with
the permanent interests of the people. This policy is creating for
our democratic State the most favourable conditions for the
ensuring of its independence, freedom and sovereignty, so as to
devote its full energies to reconstruction and progress in all fields,
and to enlarge and strengthen the front of peace, the front whose
standard-bearer is the U. S. S. R. and which enjoys the support of
working people throughout the world.
The firm and well-conceived financial policy of the
Government has brought order into State finances. Showing an
excess, the budget is the sound source for supplying credits
necessary for the developing of industry* agriculture, education
and the health services.

49
«It is the duty of intellectuals to know the laws of development of society,
to know the social and political objectives of the proletariat, to keep clearly
in mind that the proletariat is the class whose historical role is to liberate
not only itself, but the whole of humanity from the exploitation of man by
man and thereby to nip the plague of war in the bud, removing its causes.»
TRAIAN SAVULESCO

This year no less than 90,000 million Lei have been provided
for investment funds, whilst the political and economic conditions
prevailing after December 30th 1947, ensured the success of the
State Budget preceding the definite State Plan.
Of particular importance for the development of our economy
was the permanent help we have received and continue to receive
from our great, rich, powerful and generous friend, the U. S. S. R.
Thanks to this help and lo the efforts of the working class and
socialist competitions, output is now increasing and even
exceeding that of 1938 in most fields.
To be sure, we still have a great deal to achieve. We cannot r^st
at what we have so far realized, but we need not underrate what

50
we have achieved. Whereas in the countries included in the so-
called Marshall plan, the cost of living is rising, essential consumer
goods become more rare, strikes are on the increase and
unemployment is growing, in our country, since the stabilization
of the Leu, prices have twice been cut, resulting in an increase of
the purchasing power of the working class and the employees; the
national currency has been further consolidated and an increased
output of food products and clothing has permitted the setting up
of State shops and consumer co-operatives, the profiteering
elements of the past being largely excluded.
If the economic basis of our country has been changed and if,
through her foreign policy, the Rumanian People’s Republic has
placed herself on the road of peace and has ensured her
independence, freedom and sovereignty, it was necessary, in order
to guarantee the consolidation and defence of the positions
conquered by our young democracy, to ensure the corresponding
judicial and political framework.
Through the judicial reform, the power of judicature is
entrusted to the people, thus rendering former injustices
impossible. Through the administrative reform, leadership is
entrusted to the People’s Councils composed of honest
representatives of the working people, that is, of those who in the
past suffered much and were denied any rights. It results therefore
that, thanks to the resolute attitude of the working class and of the
Party which leads them, we possess the guarantee for the further
development of our people within anew framework which assures
to them the social and economic progress,of which peace is an
essential condition.
Socialist society aims not only at revolutionizing economic,
political and social realities, to end the exploitation of man by man
and to ensure a high standardof life to all citizens. It aims at
revolutionizing also the minds of men, creating a new moral
standard, that of the working class, the only consistently
revolutionary class. In the Rumanian People’s Republic, the
conditions have been created for building a culture born of the
realities and needs of the people and fit to prepare the conscious
men we need, to build socialist society. The battle waged in the
economic field must go hand in hand with the struggle in the

51
ideological field. A break between these two fronts might slow
down progress towards socialism. The recent educational reform
has opened the gates of education to the sons of those who Work.
Working men will enter schools of all grades. The taking over by
the State and the secularization of schools ensure a unified
education as regards methods, and the placing of education on a
realistic-scientific basis. The educational reform gives attention to
the youth of all ages, from the toddler’s first steps to the entry into
work and production. The number of scholarships for elementary
and secondary schools has been increased; school books worth six
million Lei were distributed free of charge to needy children, as
well as 80,000 books to schools for illiterates. For the first time the
nationalities living in our country have school books in their own
languages, and schools especially created for them. University
education has been entirely reorganized and also put on a realistic-
scientific basis, linked to the true needs of the countrv. The
selection of capable students willing to learn, the application of the
most advanced teaching methods, create vast prospects for the
raising of the cultural level of the people, and, at the same time,
open the gates of schools of all types to the working people.
Together with the educational reform, measures have been
taken for the development and dissemination of culture among
the largest social strata.
Thus the activity of publishing houses was organized in such a
way that they should no longer be, as hitherto, business
enterprises and sources of profit for some, but real beacons of
culture, real sources of knowledge, helping in the guidance of the
people of our country, by placing at their disposal material arising
from the very world of their preoccupations. Thus, our publishing
houses have edited popular and technical series, as well as series
for professional guidance.
Moreover, through works dealing with ideology, printed in
editions often exceeding one million copies a month and
expounding the teachings of Marxism-Leninism and of all those
who have investigated into, them, and subjected to profound
studies in the light of the theory of scientific socialism, the great
political, ideological, economic, financial and cultural problems,
our people have gained class-consciousness and have covered

52
further stages along the road of building socialism in the
Rumanian People’s Republic.
Closely connected with publishing activity is that of book
distribution. During the last year, book-shops of a new type were
set up, people’s bookshops with trained personnel ready to furnish
references to people calling to look for books or to buy them.
Shortly we shall open the Scientific Library of the Academy of
the Rumanian People’s Republic. The distribution of books too,
was organized to the effect, that this operation is carried out
through a Rook Distribution Centre, capable of providing books
and meeting demands from all parts of the country, from book-
shops, libraries and individuals. In this way, books are now
penetrating into the broadest strata of the people. They are
distributed among the workers in towns, among the working
peasantry in the countryside, among soldiers, meeting the great
thirst of our people for culture.
The people’s libraries make an important contribution to the
raising of the cultural level of the people. The setting up and
stocking of these libraries being provided for under the
Constitution of the country, our people’s regime has not neglected
this important field, but, on the contrary, has granted to it the
greatest attention.
By the organization of a network of new-type libraries at
enterprises and institutions, by the provision of thousands of
’’Houses of Culture” in the villages with new books, and by the
adoption of various reading methods initiated by librarians, books
are becoming available to everybody and culture is spreading
among the broadest masses of the people.
The functioning and equipment of libraries is a matter of
permanent concern of the Government, the Rumanian Workers’
Party and the mass-organizations. Thus, trade-union libraries, set
up at the large industrial enterprises of the country, are supplied
with books by the General Confederation of Labour, which
monthly sends them considerable supplies of the latest books
published. In 1948, the General Confederation of Labour sent more
than 180,000 books to its libraries. Rural libraries are being
supplied with books by the Library Service of the Department for
Cultural Institutions of the Ministry of Arts and Information,

53
which in 1948 sent more than 100,000 volumes to the rural
libraries. To be sure, this action is only at its beginnings, since in
many parts the libraries are still being organized and, to the extent
in which they embark on their activity, the competent authorities
aid their development by every means.
All these achievements were made in a sharp struggle against
the enemies of the people who, for centuries, had kept our country
in bondage and darkness. The people’s democracy has been able
to ensure, during this struggle, the development of the people’s
realistic and progressive culture, created for the people and placed
at their service, sparing no effort or sacrifice for this purpose.
Among the great achievements of our young Rumanian
People’s Republic, there must also be considered the
reorganization on new bases of the Academy of the Rumanian
People’s Republic. I feel bound to say at every opportunity that the
Academy of the Rumanian People’s Republic with its new
orientation, is an institution regarding science as an important
factor in the building of socialist society.
The Academy of the Rumanian People’s Republic began its
activity at the solemn meeting of October 18th, 1948. The speeches
held on that occasion were given wide publicity and commented
upon, and the event aroused the interest of public opinion, which
proves that the new orientation of scientific wTork of our leading
cultural institution meets the interests and aspirations of the
people. The discussions covering a wide range, which took place
on various occasions, and the activity that was unfolded, attested
to the high level of consciousness among our colleagues who
aspire to a fruitful activity permanently linked to the realities of
social and economic life.
Seven institutes have been set up under the direct conlrol of
the Academy. A further 27 institutes and laboratories belonging to
various Ministries have been affiliated to the Academy. Branches
have been set up at Cluj and Iași.
The most difficult task tackled by the members of our Institute
was the drawing up of the working schedule for 1949. The
following principles were observed:

a) Science as dealt with by the Academy of the Rumanian People’s

54
Republic must address itself to the masses.
b) Science as dealt with by the Academy of the Rumanian People’s
Republic must develop according to the socialist conception,
according to a plan well-established beforehand in all its details.
c) Science as dealt with by the Academy of the Rumanian People's
Republic must be a collective product.
d) Science as dealt with by the Academy of the Rumanian People’s
Republic must unconditionally be of a progressive character. The
political, economic socialist system creates moral and material
conditions favourable for cultural progress, arouses confidence in
and enthusiasm for scientific work, and strengthens the conviction
that cultural treasures are as necessary to man as material ones.

Placed exclusively at the disposal of the working people,

science dealt with by the Academy of the Rumanian People’s
Republic must serve the raising of the level of the masses, the
improvement of the means of production, serving at the same time
the interests of humanity.
The Rumanian Workers’ Party and the Government of the
Rumanian People’s Republic have created for the men of science
and culture, and especially for academicians, the most favourable
conditions of work,
With the completion of planning in the scientific field, the
training of personnel and the development of the activity of
research centres, we shall obtain both unity and continuity on the
scientific and technical front, and the results of research, as in the
U. S. S. R., will open new prospects for the industrialization of the
country, the improvement of agriculture and the spreading of
culture.
It is imperative that the next few years should mark the
mastering of technique and a flourishing of science, letters and the
arts for the benefit of the mass of the workers. This is what the
working people demand from us and imposes on us.
Appreciating the important role of its library as an instrument
of scientific and cultural progress, the Academy of the Rumanian
People’s Republic has given it a new organization, with the
purpose of converting it into a modern institute truly placed in the
service of the people and of progress. The library of the Academy

55
of the Rumanian People’s Republic must shortly become the co-
ordinating centre for bibliological activity throughout the country,
and must place the necessary documentary material at the disposal
of research workers in every field. A school of librarians will shortly
start courses at the library of the Academy of the Rumanian
People’s Republic.
The budget for 1949 has been drawn up on the basis of the
established working schedule. Under the item of ’’Personnel”, the
sum of 235,866,280 Lei was appropriated, including 180,648,500
Lei for remunerations of Academy members and fees to be paid to
500 scientific collaborators. Expenses for diverse materials amount
to the sum of 129,221,000 Lei. In addition to ordinary budget
appropriations for personnel and materials, the extraordinary
budget provides for 257,144,350 Lei chiefly earmarked for
supplying apparatuses and equipment required for scientific
research.
Never in the past did the ruling parties show anything like the
understanding for science, letters and arts evinced by the working
people’s Party. And this is only the beginning.
The Government has enthusiastically endorsed the decision of
the plenary session of the Rumanian Workers’ Party Central
Committee regarding the encouragement of science, literature and
the arts in the Rumanian people’s Republic, and has established 15
prizes of 200,000 Lei each, for outstanding works in the fields of
science, literature, music and fine arts. These prizes have been
awarded through the Academy of the Romanian people’s Republic,
apart from the prizes and competitions which will be instituted by
our Academy, as provided under the regulations, and for which the
sum of 4,500,000 Lei has been appropriated.
The decision of the plenary session of the Central Committee
of the Rumanian Workers’ Party is an act of historic importance
for the development of science and culture, the corner-stones of
the people’s prosperity.
Also upon the proposal of the Rumanian Workers’ Party,
academicians will be granted various advantages which men of
science never knew in the past; among these advantages we
mention insurance of their families who will be spared the poverty
and humiliation so frequent in the past. Work in the Academy of

56
the Rumanian People’s Republic will be intense and will yield rich
fruits, because no man of science will have to complain of lack of
understanding, no one will fail to prove worthy of the sacrifices
made for science and its servants.
Thanks to the conditions created in the Rumanian People’s
Republic for the development of science, literature and the arts, an
increased and improved activity is already manifest — an evident
new orientation in all the fields of cultural life, a growing tendency
towards militant creation par excellence, as a natural corollary of
the fight for the construction of socialism.
As regards scientific creation, we note a healthy move towards
research directly connected with the economy of the country, with
the health of the people and with the life of the people. ’’There
have appeared a series of studies valuable for knowing and turning
into account the riches of the soil, for raising and strengthening
agriculture, for perfecting of methods and means of production in
industry, and for creating new branches of production, making the
best possible use of the raw materials of the country.” The regime
winch struggles to guarantee sovereignty, independence and
liberty, has also given to scientists an impetus to proceed with
confidence along the road leading to the consolidation of the
positions gained. In the field of letters, the new economic and
social conditions of the Rumanian People’s Republic have given
rise to a powerful and invigorating current of realism in poetry,
prose and drama, free of the constraint of formal conventions. The
new talents which have appeared, are vigorously and boldly
manifesting themselves, shaking off the old forms; they are
animated by the spirit of innovation which is taking hold of our
country’s life, in all its manifestations. The new poetry , prose and
drama are sincere, true and permeated with deep
humanitarianism. This is why they attract and captivate many
readers who had hitherto avoided them, because they failed to
understand them or feel their charm. The new, vigorous literature
develops, because it appeals to the soul of the masses. It is no
longer threatened with slow agony in a distinguished atmosphere,
hermetically shut in the cupboard of a few aesthetes, with
disintegration caused by the ferment of with every sin and refusing

57
him any recognition. This conception, born we should not forget,
in Germany, was invented by Oswald Spengler, one of the
forerunners of nazi geopolitics. For the imperialist countries,
Oswald Spengler has again become topical. These countries are
using the same weapons as the nazis. The conception of the
“Western Man” and “superior” western culture, is false and
immoral, because it is opposed to the great universal human
culture which comprises all the progressive traditions of national
culture.
The intellectuals must defend scientific humanism, drawing its
inspiration from dialectical materialism and historical materialism
which unite the various aspects of human life in a unified whole,
coherent, living, luminotis and achieved in the U. S. S. R. under
the superior form of socialist humanism.
Is is the duty of intellectuals to delete from their minds any
trace of idealist philosophy and to remember that the doctrinaires
of the fascist war theory were the German philosophers Hegel and
Nietzsche, who claimed that war had to fulfil a lofty mission in
humanity, because it safeguarded the moral health of the nations,
saving them from disintegration, which would be the consequence
of permanent peace. This philosophy went to the heads of Hitler
and of millions of Germans who declared “we have no conscience,
our conscience is Adolf Hitler.”
Any intellectual worthy of this honourable title must nurture
feelings of love and admiration for the Country of Socialism, for
the Soviet people, for the genius of Lenin and his continuer Stalin,
for Soviet science, for Soviet literature and arts; and must, at the
same time, zealously and full of conviction, combat the slander
spread by world reaction as well as by reaction in this country, with
regard to the country inhabited by true people, where the future
of humanity is in the making. We paid with the sacrifice of several
hundred thousand lives, the lies with which the generation driven
to war against the Soviet Union was fed.
The intellectuals must nurture the sentiment of unshakable
faith in the Soviet Union and in its mission as peace-maker. If the
superiority of the socialist regime determined the crushing of
fascism by the glorious armies of the U.S.S.R., it is again the U. S.

58
S. R. that will be the invincible Power which will defend the future
of all humanity against the war which the imperialist governments
are seeking to unleash.
There is one road only for the intellectuals of the Rumanian
People’s Republic. It is the road of peace, of collaboration with the
U. S. S. R. and the people’s democracies, in the construction of
socialism, the raising of the people, the defence of culture and
humanity.
And if to-day the intellectuals of the Rumanian People’s
Republic have the opportunity of setting out openly and in closed
ranks along this noble path, this is due to the liberation of our
country by the Soviet Army and to the victory gained by the
working class under the leadership of its Party, in our country.
By combating decadent cosmopolitanism, characteristic of
bourgeois intellectuals in the capitalist countries, defeating
bourgeois nationalism which incites to strife and persecution, and
by remaining faithful to the principles of proletarian
internationalism, the intellectuals will be good patriots. Their
deep patriotism will lead them to defend patriots of the whole
world who rise and sacrifice themselves in the battle against
reaction, terror, fascism, obscurantism, the exploitation of man by
man, against imperialist war — for the promotion of progressive
culture and lasting peace.

Sigla congresului intelectualilor

59
60
Desbaterile congresului intelectualilor din R.P.R. pentru pace şi cultura.
Lupta pentru pace și rolul intelectualilor, raport prezentat de profesorul
Trăian Săvulescu, preşedintele Academiei R. P. R. , în Scânteia, XVIII
(1949), nr. 1389 (1 Aprilie): 1, 3.

In cursul zilei de eri au continuat desbaterile Congresului

Intelectualilor din R. P. R. pentru pace şi cultură. Tov. Iosif
Chişinevschi, secretar al C.C. al P.M.R. a ţinut raportul despre':
„Desvoltarea culturii în R.P.R., contribuţie de seamă la opera de
apărare a păcii", iar tov. Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii
Scriitorilor din R.P.R. a expus raportul cu tema: „Imperialismul,
duşman de moarte al păcii, culturii şi independenţei naţionale".

Publicăm mai jos un rezumat al raportului prezentat în cursul

şedinţei de Marţi, de prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei
R. P. R.

Evenimentele din anul 1948 şi din primul trimestru al anului

1949 — a arătat prof. Traian Săvulescu — au contribuit la
lămurirea opiniei publice mondiale asupra poziţiei diferitelor state
şi guverne în problema păcii. Imperialiştii folosesc cele mai josnice
mijloace: minciuni, fals, corupţie, crimă, pentru a lovi în pacea
popoarelor.

Împotriva celor care aţâţă la o nouă vărsare de sânge luptă

lagărul păcii, în frunte cu U. R. S. S. În rândurile acestui mare lagăr
se găseşte lumea muncitoare şi intelectualitatea progresistă de
pretutindeni.

Vorbind despre Congresul dela Wroclaw, prof. Traian

Săvulescu a spus:

„Alături de muncitorii cu braţele care necontenit şi-au

manifestat răspicat şi sincer dorinţa pentru instaurarea păcii între
popoare şi hotărî- rea de a lupta dârz pentru atingerea acestui
scop, intelectualii progresişti au arătat în cursul desbaterilor dela
Wroclaw că sunt hotărîţi la rândul lor să renunţe la izolarea în care

61
mulţi s’au complăcut şi să lupte cu armele lor, armele spiritului,
pentru asigurarea v»iei păci trainice, de care omenirea simte adânc
nevoe”.

Delegaţia Intelectualilor din R.P.R. a propus la Wroclaw ca

delegaţiile naţionale, la întoarcerea în patrie, să formeze
sâmburele unor mişcări active pentru pace şi cultură ale
intelectualilor progresişti, convocâni congrese naţionale.
Propunerea a fost primită cu simpatie de congresişti.

„O adevărată ofensivă a luptătorilor pentru pace se desfăşoară

pretutindeni”.

Datoria intelectualilor progresişti este de a arăta popoarelor

cine vrea războiul şi cine vrea pacea.

Forţele păcii cresc şi se întăresc. Popoarele oprimate luptă

pentru desrobire. O nouă lovitură va fi dată blocului imperialiştilor
de Congresul Mondial al partizanilor păcii, dela Paris.

După ce a subliniat că Ü.R.S.S. luptă pentru o loială cooperare

între popoare, prof. Traian Săvulescu, a arătat ţelurile politicii
antisovietice a imperialiştilor anglo - americani.

„Refuzul guvernelor anglo- americane de a coopera sau măcar

de a trata cu U.R.S.S., este dovada că U. R. S. S. este pentru ele
marele obstacol în calea răcirii independenţei naţionale a
popoarelor, în calea cuceririi hegemoniei mondiale”.

Imperialiştii calcă în picioare suveranitatea altor popoare,

degradează cultura şi pe slujitorii el, transformân- du-i în robi
plătiţi, sechestrând ştiinţa şi folosindu-se de specialiştii nazişti
pentru fabricarea instrumentelor de distrugere. Imperialismul
antrenează Statele Unite în cursa înarmărilor, încurajează
renaşterea militarismului şi hitlerismului în Germania de Vest.

Dar, U.R.S.S. „conştientă de forţa ei, nu se lasă impresionată de

aceste svârcoliri ale unei lumi ce apune, şi duce fără răgaz şi fără

62
şovăire politica ei de luptă pentru pace. Sensul adânc al acestor
două politici este înţeles de lumea muncitoare şi de cărturarii
progresişti, cum au dovedit desbaterile dela Wroclaw”. Nu este
suficient să te gândeşti la pace şi să o doreşti, cl trebue să te stră-
dueşti să lupţi pentru pace. „Pentru atingerea acestui scop,
oamenii de ştiinţă, litere şi artă au un rol însemnat de îndeplinit,
iar exemplul viu le vine tot din U.R.S.S.”.

Se cunosc, a spus prof. Traian Săvulescu, desbaterile care au

avut loc la Moscova în legătură cu miciurinismul şi problemele
biologiei.

„Biologia şi legile ei ajută pe omul sovietic nu numai să

cunoască natura şi pe el însuşi, lărgindu-i astfel orizontul asupra
lumii Înconjurătoare şi uşurându-l de prejudecăţi, dar îl ajută să
stăpânească temeinic şi chiar să transforme natura şi oamenii
conform cu necesităţile lui”.

După ce a trecut în revistă teoriile false weismaniene-

morganiste şi consecinţele lor reacţionare pe plan social şi politic,
vorbitorul a expus succesele biologiei sovietice miciuriniste, care
contribue la nemaiîntâlnita ridicare a agriculturii şi silviculturii,
precum şi a economiei Uniunii Sovietice în general.

„Cadrul politic social ajută pe oamenii de ştiinţă şi pe

tehnicienii sovietici să realizeze performanţe în planuri şi să
înfăptuiască programe din care trag foloase nu numai popoarele
sovietice, ci şi cele care au norocul de a le fi vecine.

Acesta este numai un exemplu din vasta activitate ştiinţifică

desfăşurată în U.R.S.S. în folosul poporului şi al păcii, spre
deosebire de felul în care imperialismul caută să folosească ştiinţa
în folosul distrugerii şi al războiului. Deaceea, prestigiul U.R.S.S. şi
dragostea popoarelor iubitoare de pace pentru ea, a crescut şi
creşte pe zi ce trece, ceeace nu convine deloc guvernelor subjugate
trusturilor”.

63
 După înlăturarea monarhiei s’au înfăptuit transformări adânci
în ţara noastră, care au întărit independenţa naţională şi care ne-
au îngăduit să păşim pe drumul construirii socialismului.

„Avem, datorită atitudinii hotărîte a clasei muncitoare şi a

Partidului ce o conduce, garanţia desvoltării de aici înainte a
poporului nostru în- tr’un cadru nou care asigură progresul social
şl economic, pentru care pacea este o con- diţiune esenţială”.

„In R.P.R. au fost create eondiţiunile pentru formarea unei

culturi izvorîte din realităţile şi necesităţile poporului, menită să
pregătească oameni conştienţi, de care avem nevoie pentru
clădirea societăţii socialiste”.

Recenta reformă a învăţământului public, cu toate lipsurile

Inerente unui început nou şi revoluţionar, a deschis porţile culturii
fiilor celor ce muncesc. Oamenii muncii vor pătrunde în şcolile de
toate gradele. Etatizarea şl laicizarea Învăţământului îi asigură
unitatea din punct de vedere metodologic şi aşezarea lui pe baze
realist-ştiinţifice.

S’a mărit quantumul burselor pentru învăţământul elementar şi

mediu, s’au distribuit în mod gratuit manuale pentru suma de 6
milioane lei copiilor lipsiţi de mijloace şi 80.000 exemplare pentru
şcolile de alfabetizare. Pentru întâia oară în ţara noastră
naţionalităţile conlocuitoare au manuale în limba lor, în şcoli
anume create pentru ele. învăţământul superior a fost total
reorganizat si aşezat deasemeni pe bază realist-ştiinţifică, legat cu
nevoile reale ale ţării. Selecţionarea studenţilor capabili şi cu
dorinţă de învăţătură, aplicarea metodelor pedagogice cele mai
înaintate, crează perspective largi pentru ridicarea nivelului
cultural al poporului.

Odată cu reforma învăţământului s’au luat şi măsuri pentru

desvoltarea şi răspândirea culturii în cele mal largi straturi sociale.

64
 S’a organizat activitatea editurilor, publicându-se în mari tiraje
operele clasicilor marxism-leninismului, opere care au contribuit
la ridicarea conştiinţei de clasă şi a nivelului Ideologic al celor ce
muncesc din R.P.R. Editurile au creat colecţii populare, colecţii
tehnice, colecţii de îndrumare profesională. S’a creat un număr
mare de librării şl biblioteci populare, sindicale şl săteşti,
înzestrate cu zeci de mii de volume, acţiune care nu este decât la
început.

„Toate aceste realizări — a spus prof. Tralan Săvulescu — au

fost dobândite printr’o luptă ascuţită împotriva duşmanilor
poporului, care, secole dearândul au menţinut în robie şi întuneric
ţara noastră. Regimul de democraţie populară a ştiut să asigure în
cursul acestei lupte desvoltarea culturii populare realiste şi
progresiste, creată pentru popor şi pusă in slujba poporului,
neprecupeţind pentru aceasta nici un efort şi nici un sacrificiu”.

După ce a reamintit reorganizarea Academiei R.P.R., vorbitorul

a arătat că noua orientare a Academiei corespunde năzuinţelor şi
intereselor masselor populare.

„P.M.R., Guvernul Republicii Populare Române au creat

oamenilor de ştiinţă şi cultură şi mai ales academicienilor, cele mai
bune condi- ţiuni de muncă”.

Bugetul Academiei R.P.R. se ridică la cca. 620 milioane lei, iar

premiile Academiei, la 4V» milioane lei.

„Datorită condiţiunilor create în R.P.R. pentru desvoltarea

ştiinţei, literelor şi artelor, se înregistrează încă depe acum o
sporită şi îmbunătăţită activitate, o evidentă orientare nouă în
toate domeniile vieţii culturale, o tendinţă crescândă spre crea-
ţiuni militante în primul rând, ca un corolar firesc al luptei pentru
construirea socialismului”.

„Au fost date la Iveală o serie de studii valoroase nen- tru

cunoaşterea şi punerea în valoare a bogăţiilor solului şi subsolului,

65
pentru ridicarea şl întărirea agriculturii, pentru perfecţionarea
metodelor si mijloacelor de fabricaţie în industrie, pentru crearea
de noui ramuri de producţie, folosind la maximum materiile prime
din ţară”.

„O literatură nouă, o plastică şi o muzică nouă, viguroase,

sincere, şi-au făcut drum. Noui talente s’au ridicat, chiar dintre
muncitor) şi ţărani, care au reuşit să formeze ansambluri de mare
valoare artistică sau să-şi reverse talentul în stihuri cu rezonanţă
nouă, în proză plină de viaţă, în pictură, în muzică”.

„Slujitorii ştiinţei, literelor şi artei din R. P. R. s’au pus în

serviciul păcii şi au luat poziţie in contra războiului şi cauzelor lui.
In frunte cu intelectualitatea sovietică, alături de intelectualitatea
progresistă mondială, cea din R. P. R. îşi strânge rândurile pentru
apărarea păcii şi a culturii”.

Intelectualii trebue să aibă clar în minte că proletariatul va

elibera lumea de exploatare si de plaga războiului.

Vorbitorul a condamnat a titudinea acelor intelectuali care cred

că se pot ridica deasupra societăţii din care fac parte şi care servesc
astfel interesele claselor exploatatoare.

„Orice intelectual, vrednic de această calificare onorabilă,

trebue să nutrească sentimente de admiraţie şi dragoste pentru
Ţara Socialismului. pentru poporul sovietic- pentru Lenin şi
genialul său continuator Stalin, pentru ştiinţa sovietică, pcnt.ru
literatura şi arta sovietică şi să combată în acelaş timp cu
convingere şi zel calomniile ne care le răspândeşte reacțiunea
mondială şi cea deîa noi despre ţara unde trăesc oamenii adevăraţi
şi unde se plămădeşte viitorul omenirii”

„Combătând cosmopolitismul decadent — a încheiat d-sa —

caracteristic intelectualilor burghezi din ţările capitaliste,
înfrângând naţionalismul burghez deslănţuitoi de conflicte şi
prigoane, rămânând credincioşi principiilor internaţionalismului

66
proletar, intelectualii vor fi prin aceasta buni patrioţi. Patriotismul
lor adânc îi va duce la apărarea patrioţilor din lumea întreagă care
se ridică şi se jertfesc în lupta contra reacţiunii, teroarei,
fascismului, obscurantismului, exploatării omului de către om, în
contra războiului imperialist, pentru promovarea culturii
progresiste şi a unei păci trainice.

67
„Pentru o justă orientare a activității Științifice în R. P. R.
Hotărârea Prezidiului Academiei R. P. R. din ziua de 28 iunie 1949”,
în Cum vorbim, I (1949), nr. 4 (Iulie): 1-18

Prezidiul Academiei Republicii Populare Române a luat cunoștință

de raportul Secțiunii de Științe medicale a Academiei R. P. R.
privitor la poziția cosmopolită, antipatriotică și antiștiințifică a „Revistei
de Oftalmologie”;
In urma discuțiunilor asupra acestui raport, Președintele Academiei
R. P. R., prof. Traian Săvulescu, a făcut o expunere cu privire la
atitudinea Academiei Republicii Populare Române în problemele
orientării activității științifice în țara noastră;
După discuții, Prezidiul își însușește expunerea și concluziile
Președintelui și aprobă raportul Secțiunii de Științe medicale.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române consideră atât
raportul Secției de Științe medicale, cât și expunerea Președintelui, de o
deosebită importanță pentru justa orientare a activității științifice în
R.P.R. pe calea slujirii Patriei și poporului — cale pe care ne călăuzește
Partidul Muncitoresc Român — și le recomandă Secțiunilor și
Institutelor de Cercetări Științifice pentru a le folosi în scopul stimulării
și desvoltării științei în Patria noastră, luând pildă delà știința cea mai
avansată — știința sovietică.

Raportul Secției de Științe medicale a Academiei R. P. R.

In lupta poporului nostru pentru lichidarea înapoierii

economice, culturale și sanitare a țării noastre, luptă care se
desfășoară pe calea glorioasă a construirii socialismului, sarcini din
ce in ce mai importante revin și științei medicale, atât pe tărâmul
muncii de apărare a sănătății .poporului, cât și pe cel al cercetărilor
științifice și al educării cadrelor.
In această privință Secțiunea de Științe Medicale a Academiei
R. P. R. constată cu satisfacție că cei mai buni dintre medicii noștri,
însuflețiți de un înalt avânt patriotic, participă cu succes la
rezolvarea acestor mari și grele sarcini, străduindu-se să găsească
cele mai potrivite căi pentru a pune știința noastră medicală în
slujba poporului. Se fac încercări. meritorii de a se aplica în
cercetările științifice metoda materialist-dialectică, de a se lega
teoria cu practica, de a uni eforturile tuturor celor care activează,

68
pe tărâmul sănătății publice în cadrul unei munci planificate, parte
integrantă a Planului de Stat al Republicii Populare Române. In
această operă patriotică, medicinii noastre îi sunt de un neprețuit
ajutor experiența și cuceririle științei medicale sovietice, care —
tocmai pentrucă este o știință socialistă — merge în avantgardă
științei medicale din lumea întreagă.
Pe alocuri se manifestă însă, în medicină, rămășițele otrăvitoare
ale ideologiei vechilor clase exploatatoare, clase vrăjmașe
poporului, vrăjmașe independenței și progresului țării noastre. Pe
cât de antiștiințifice și obscurantiste, pe atât de antipatriotice,
aceste concepții constitue și pe tărâmul medical o piedică în calea
progresului, o stavilă care trebue înlăturată din calea desvoltării
științei noastre. O ilustrare elocventă a acestui fapt o constitue
„Revista de Oftalmologie“ — revistă din care au apărut două
numere și care pretinde a reprezenta știința oftalmologică din țara
noastră.
Desigur că o bună ' revistă de oftalmologie ar aduce mari servicii
luptei pentru ocrotirea sănătății publice, cât și progresului științei.
Rolul unei asemenea reviste ar fi să contribue la rezolvarea unui șir
întreg de probleme care privesc apărarea sănătății poporului
nostru muncitor.
Se știe că în ciuda înapoierii în care România a fost ținută de
regimul burghezo-moșieresc, un șir întreg de savanți și medici
patrioți și-au închinat viața activității științifice pe tărâm medical;
făcând sforțări pentru ridicarea nivelului sanitar al poporului
nostru, dând la iveală lucrări de necontestată valoare științifică și
făcând ca știința noastră medicală să fie cunoscută și stimată peste
hotare. E destul sa amintim asemenea figuri luminoase ca
profesorul С. I. Parhon, iar dintre decedați pe Victor Babeș, I.
Cantacuzino, G. Marinescu și alții. Această nobilă tradiție este
astăzi dusă înainte și desvoltată de numeroși lucrători pe tărâmul
științei medicale, cărora regimul de democrație populară, în
desvoltarea sa spre socialism, le creează posibilități și mijloace pe
care nici nu le puteau visa înaintașii noștri..
Cu toate acestea, știința medicală românească este aproape
total ignorată de către „Revista de Oftalmologie”.
Ea nu aduce în paginile ei contribuția specialiștilor din țara
noastră, cărora le preferă în mod ostentativ colaborarea

69
specialiștilor din țările capitaliste apusene. Ea nu discută
problemele și realizările oftalmologiei românești, ea nu se
preocupă deloc de nevoile sanitare ale maselor muncitoare din
Republica Populară Română.
Disprețul fățiș pe care-l manifestă „Revista de Oftalmologie”
față de publicul medical din țara noastră se vădește nu numai în
conținutul revistei ci și într’o inadmisibilă desconsiderare a limbii
române. Ea publică articole mai ales în franceză și engleză,
întreținând vechea tradiție burghezo-moșierească de
desconsiderare a limbii naționale, socotită de vechile clase
exploatatoare ca o limbă „incultă”, „improprie” pentru exprimarea
gândirii științifice.
Este limpede că o asemenea poziție cosmopolită, antipatriotică,
nu poate fi acceptată de către oamenii de știință legați de popor.
Limba română este limba în care predau în universitățile noastre
eminenți oameni de știință. Ea este limba în care s’au tipărit
cursuri și lucrări științifice' de valoare. Ea este limba în care își
însușesc cuceririle științei mii și zeci de mii de tineri, proveniți în
măsură din ce în ce mai mare din sânul maselor muncitoare și
meniți a fi cadrele noastre științifice de mâine. Limba română s’a
dovedit pe deplin aptă să exprime tot ce are gândirea științifică mai
înalt. Secțiunea de Științe Medicale a Academiei R. P. R., consideră
că este o cinste și o datorie pentru noi, oamenii de știință din
România, să publicăm lucrările noastre în limba poporului nostru
și să aducem contribuția noastră, la îmbogățirea și la desvoltarea
ei.
S’ar putea părea, la prima vedere că structura „Revistei de
Oftalomologie” — conglomerat de articole disparate, semnate în
cea mai mare parte de autori străini — s’ar datora dorinței de a
aduce la cunoștința cititorilor din R.P.R. ultimul cuvânt al științei
oftalmologice pe scară mondială.
Dacă însă aceasta ar fi fost cu adevărat intenția direcțiunii
revistei, în paginile ei ar fi trebuit fără îndoială să-și găsească un
loc de frunte lucrările savanților sovietici și problemele de
specialitate care preocupă lumea științifică sovietică — probleme
care tot mai mult devin și ale țării noastre.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în oftalmologie știința sovietică
ocupă incontestabil primul loc din lume, cu realizări care depășesc

70
cu mult pe cele ale științei din țările capitaliste. Dar scopul
„Revistei de Oftalmologie” nu este să ofere cititorilor ei o
informație onestă asupra ultimelor rezultate ale acestei
specialități, necesare progresului sanitar al poporului nostru.
Unicul scop practic al „Revistei de Oftalmologie“ este în mod
vădit acela de a propaga cosmopolitismul, dușman de moarte al
științei, de a propaga dependența și spiritul de ploconire servilă
față de cultura burgheză decadentă din Occident. Aceasta pentru
a face pe cititori să creadă că cele mai de seamă cuceriri științifice
pe tărâmul oftalmologiei s’ar datora exclusiv științei din țările
capitaliste; pentru a distrage atenția specialiștilor delà problemele
actuale ale oftalmologiei românești și delà realizările ei, de a
sabota efortul oftalmologilor din țara noastră de a-și însuși
experiența uriașă, metodele de lucru și ultimele date ale științei
oftalmologice din Uniunea Sovietică.
O dovadă grăitoare a acestui fapt este felul în care „Revista de
Oftalmologie” tratează importanta problemă științifică a grefei de
cornee.
In deosebi în această problemă centrală a luptei pe care o duce
știința pentru a reda vederea celor ce au pierdut-o, știința sovietică
se află în frunte, depășind cu mult tot ce a realizat știința burgheză.
Numai oftalmologii sovietici călăuziți de concepția științifică –
singura justă — a materialismului dialectic, sub îndrumarea
Partidului Comunist (bolșevic) al U.R.S.S. și cu sprijinul puternic
al Guvernului Sovietic, au putut ridica știința oftalmologică a țării
1er la un nivel care să facă posibilă rezolvarea și a acestei probleme
centrale.
In acest domeniu, un merit nepieritor are ilustrul savant
sovietic V. P. Filatov, ale cărui realizări îndrăznețe fac epocă.
De mai bine de un secol, cei mai eminenți oftalmologi din lume
au căutat soluția problemei de a reda vederea celor atinși de orbire
din cauza opacificării corneei. S’au făcut în acest scop nenumărate
încercări. Știința sovietică — datorită lui V. P. Filatov și școalei sale
— a rezolvat cea dintâi în mod revoluționar problema înlocuirii pe
scară largă a corneei devenite netransparentă cu o cornee
transparentă.
In urma cercetărilor sale, Filatov ajunge la concluzia că:

71
 Țesuturile animale și vegetale separate de organism suferă, sub
influența mediului care le îngreuiază procesele vitale, o modificare
biochimică.
Rezultatul acestei modificări este elaborarea de către țesuturi a
unor anumite substanțe care reprezintă stimulatorii proceselor
biochimice în aceste țesuturi aflate in condiții neprielnice pentru
existența lor. Aceste substanțe, întrucât permit țesuturilor să-și
păstreze viața în acele condiții neprielnice, sunt numite de mine
„substanțe de rezistență" sau „stimulatorii biogeni ai țesuturilor".
„Substanțele de rezistență" sau „stimulatorii biogeni' — fiind
introduse, pe calea transplantării sau a implantării unui țesut ce le
conține din belșug, în orice organism, constitue stimulatori pentru
țesuturile acestuia din urmă. Ridicând metabolismul celular, ele
intensifică astfel funcțiunile fiziologice ale organismului, ceea ce, în
cazurile de îmbolnăvire, face ca forțele regenerative ale acestuia să
crească, ajutându-le în lupta cu boala.
...„Substanțele de rezistență" iau naștere și în organismele vii,
întregi, care sunt puse în condiții de mediu neprielnice, dar nu
morale — grație modificărilor biochimice ale acestor organisme.
Aceste modificări pot să joace un rol și în procesul evolutiv, etc.
(Acad. V. P. Filatov: Transplantarea optică a corneei și
țesutoterapia — Medghiz 145 pag. 226, ediția rusă).

Această descoperire epocală se întemeiază pe concepția

materialist dialectică, care stă la temelia operei marelui Filatov,
idee care ar putea fi rezumată astfel: acolo unde moartea este
iminentă, se naște viață.
Aceasta este un exemplu de modul în care învățătura marxist-
leninistă asupra luptei contrariilor, ca bază a desvoltării și
progresului — a luptei „între ceea ce este vechi și ceea ce este nou,
între ceea, ce moare și ceea ce se naște, între ceea ce dispare și ceea
ce se desvoltă” (I. V. Stalin, „Problemele leninismului”, pag. 853,
edit. II-a P.M.R. 1948) — și-a găsit o aplicare magistrală în
principiul descoperit de Filatov și care stă la baza metodei sale
terapeutice.
Ca o consecință practică imediată, bilatov propune în 1933
utilizarea, ca material de grefat, a corneei de cadavru conservate.
Din acel moment toată problema transplantării de cornee
capătă un alt aspect. Materialul fiind ușor de procurat, operația se
poate practica pe scară întinsă, devenind astfel cu putință să se

72
redea vederea la un mare număr de orbi. Până la 1 Ianuarie 1941 se
făcuseră în U.R.S.S. 842 transplantări de cornee, numărul
operațiunilor reușite întrecând pe cel al transplantărilor de cornee
reușite din toate celelalte țări ale lumii luate la un loc.
Aci intervine al doilea element de importanță capitală în
rezolvarea problemei transplantării de cornee: ajutorul dat de
Guvernul U.R.S.S. și de Partidul Comunist (bolșevic) al U.R.S.S.
care, apreciind just marea însemnătate a acestei descoperiri pentru
oamenii muncii, a dat lui Filatov și elevilor săi putința de a crea la
Odesa un Institut de cercetări unic în lume, prin întinderea și
organizarea lui.
Aceasta a fost cu putință numai în Țara Socialismului. In U.S.A.,
unde totul, inclusiv știința, este comercializat, în interesul unui
grup îngust de mari capitaliști, a fost înființată în 1946 o Bancă,
„Eye Bank for Sight Restauration“ pentru negocierea ochilor
necesari grefărilor de cornee. („Revista Oftalmologică“ Vol. I, pag.
181).
Iată cum se soluționează această problemă într’un stat
capitalist. O problemă de știință, o problemă de ordin social:
ajutorarea orbilor, se transformă într’o sursă de venituri, se creează
o bancă cu procente și. acțiuni. Cine nu are cu ce plăti rămâne orb.
In urma succeselor obținute prin grefarea corneei de cadavru,
Filatov trece delà vindecarea ochilor la regenerarea țesuturilor
corpului omenesc în general, grefând pe țesuturile bolnave diverse
țesuturi animale și vegetale. Astfel, el creează țesutoterapia, care a
dat rezultate uimitoare deschizând căi noi în terapeutică.

Terapeutica cu țesuturi conservate (și cu derivatele lor —

extracte, sucuri), ce calea transplantării, implantării, injecțiilor, ș.
a. m .d., mi-a dat mie — elevilor mei și celor ce au aplicat-o, după
mine — scrie Filatov — rezultate extrem de prețioase, câteodată
surprinzătoare, atât în afecțiuni oculare, cât și în alte afecțiuni
dintre cele mai diferite, ale organismului.
Realizările obținute de noi în domeniul țesutoterapiei au fost
puse de mine și de școala mea în slujba eroicei noastre Armate Roșii
și aplicarea țesutoterapiei în multe spitale de campanie a confirmat
în totul utilitatea ei în bolile și rănile de războiu.
Introducerea țesutoterapiei în practica spitalelor militare se
prezintă ca absolut necesară pentru tratamentul atât al afecțiunilor

73
 oculare, cât și în acel al plăgilor atone, resorbția cicatricelor,
tratamentul inflamațiilor de origine traumatică și .netraumatică,
tratamentul nevritelor... precum și în alte multe boit. (Ibidem pag.
225).

Iată cum în U.R.S.S. materialismul dialectic — concepția despre

lume a clasei muncitoare — temelia sigură a marilor progrese și
cuceriri științifice și-a dovedit și în acest domeniu fecunditatea.
Dar „Revista de Oftalmologie” vrea să ignoreze sistematic
aceste cuceriri ale științei sovietice.
Pentru a putea ascunde mai bine cititorilor săi marile cuceriri
ale oftalmologiei sovietice, pentru a le minimaliza, când ele nu mai
pot fi ascunse, „Revista de Oftalmologie” opune de fapt marelui
Filatov pe profesorul elvețian Franceschetti, al cărui articol îl și
publică, lăsând să se înțeleagă că lucrările acestuia ar reprezenta
cele mai înaintate cuceriri ale oftalmologiei mondiale în problema
grefei de cornee.
O asemenea prezentare a chestiunii este cu totul îalsă, iar
poziția reacțianară pe care se plasează Franceschetti în articolul
său nu are nimic comun cu o adevărată poziție științifică obiectivă.
Intr’adevăr, în articolul său, Franceschetti, vorbind de tehnica
„sa” declară că utilizează cornee de cadavru., fără să amintească
măcar pe Filatov, căruia îi aparține prioritatea acestei metode și a
generalizării ei terapeutice (țesutoterapia). Pentru a efectua acest
adevărat „tur de forță”, Franceschetti încă clei a începutul
articolului său caută să inducă în eroare publicul științific prin
câteva considerațiuni istorice asupra grefei de cornee, în care toate
realizările din acest domeniu, anterioare cercetărilor d-sale sunt
prezentate drept factor neglijabil.

Transplantarea corneei, puțin practicată în 1934, când au avut

loc primele noastre încercări, a devenit în timpul anilor din urmă, o
intervenție aproape curentă. Când am prezentat primele noastre
cazuri de transplantare de cornee la Societatea Elvețiană de
Oftalmologie, în 1930, ni s’a răspuns că e inutil să se nutrească iluzii
asupra rezultatelor tardive și că grefonul implantat se va opacifica
mai curând sau mai târziu. Astăzi, perspectiva unei perioade de mai
bine de 12 ani, ne permite să judecăm într’un mod obiectiv
rezultatele obținute și să tragem din ele încă de pe acum anumite

74
 concluzii din punct de vedere practic. (A. Franceschetti: Les greffes
de cornée, Revista de Oftalmologie 1948, Nr. 1, pag., 117.)

Este evident că a privi rezultatele obținute în domeniul grefei

de cornee în lumina unei foarte subiective perioade de 12 ani legată
de persoana d-lui Franceschetti este mai mult decât tendențios.
Transformarea grefei de cornee într’o „intervențiune aproape
curentă” nu începe dela d. Franceschetti, după cum știința
oftalmologică nu începe dela niște opinii eronate emise de
„Societatea elvețiană de Oftalmologie”. Timp de mai bine de un
secol un șir întreg de savanți au lucrat pentru rezolvarea problemei
grefei de cornee.
Chiar după ce se obținuseră în acest domeniu un șir de rezultate
terapeutice pozitive, calea spre practicarea acestei operații pe scară
largă era barată de un mare obstacol.

Pentru a face o homoptastie — spune renumitul savant Magitot —

este totuși nevoie să se găsească materialul necesar.

Si el arată că Filatov este cel care a

rezolvat problema luând ochiul dela cadavru (A. Magitot: Remarques

sur les greffes et la transparence de la cornée. Annales d’oculistique
Nr. 10, pag. 625).

In articolul citat, Magitot încă dela primele rânduri subliniază

că atunci când este vorba de grefa de cornee „nu poate fi uitat"
Filatov (ibidem, pag. 619).
Este singurul mod în care poate fi prezentată problema de un
savant cu elementar respect față de adevăr.
Decedatul savant de renume mondial, Zdravko Nicetici,
prezentând rezultatele lucrărilor sale în domeniul grefei de cornee
arată că încă în 1933 (deci cu un an înainte de primele încercări ale
d-lui Franceschetti) el a executat prima sa grefă cu cornee de
cadavru bazându-se pe informațiile apărute în . ziare cu privire la
o operație de acest fel făcută de Filatov. Nutrind față de Uniunea
Sovietică și față de marea sa cultură, sentimentele de dragoste și
admirație pe care fracțiunea naționalistă a lui Tito n’a reușit și nu

75
va reuși să le smulgă din sufletul poporului iugoslav, omul de
știință Nicetici îl numește în mod leal pe Filatov ..Maestrul” său.
In același timp Nicetici subliniază întreaga importanță a
inovației revoluționare a lui Filatov: folosirea ochiului de cadavru.

...După cum am mai spus, noi am bătut multă vreme pe același

loc. Eram neputincioși față de această problemă, pe care eram
totuși hotărîți s’o rezolvăm.
...Filatov este cel care a rezolvat principala problemă, aceea a
materialului de transplantat... Astăzi difuzarea ideilor lui Filatov și-
a dat roadele. Există mulți transplantatori de cornee în toate țările
lumii. (Zdravko Nicetici: Considérations sur la greffe de la cornée.
Annales d’oculistique, 1947, Nr. 10, pag. 596—597.)

Iată adevărul asupra modului în care grefa de cornee a devenit,

după expresia d-lui Franceschetti, „o intervenție aproape curentă”.
Aceasta a avut loc pe baza descoperirilor lui Filatov.
Este necesar să subliniem că Filatov a început să practice grefa
de cornee încă din 1913. Fiind nevoit, din cauza primului războiu
mondial, să-și întrerupă lucrările, el și le-a reluat la sfârșitul anului
1922. Din această perioadă și până la 1 Iunie 1941, Filatov și școala
sa au efectuat peste 1000 de transplantări de cornee, ceea ce întrece
cu mult transplantările făcute în toate celelalte țări ale lumii
într’un secol de elaborare a problemei. Numărul cazurilor în care
s’a obținut o clarificare persistentă a corneei (considerând drept
persistentă o clarificare observată timp de peste 9 luni) atingea în
toată lumea până la 1 Ianuarie 194) aproximativ 100, pe când
numărul celor obținute de Filatov și de școala sa se ridică până la
această dată la câteva sute (324). Pentru o justă apreciere a
rezultatelor obținute de Filatov, mai trebue ținut seama și de
faptul că unele cazuri socotite de Franceschetti și de alții ca
„defavorabile” pentru grefă — ca acelea de aphakie — sunt
considerate de Filatov și școala sa ca favorabile și sunt operate cu
succes.
D. Franceschetti se preface a ignora că încă din 1933, în perioada
când d-sa era încă la „primele sale încercări”, Filatov, sintetizând
și generalizând concluziile lucrărilor sale în domeniul grefei de
cornee. formulează ideile de bază ale țesututerapiei. Lucrul acesta

76
este totuși de notorietate mondială. Iată ce scrie despre aceasta
revista „Archives d’ophtalmologie” :
V. P. Filatov, directorul „Institutului Experimental de
Oftalmologie” dela Odesa, celebru prin cercetările sale asupra grefei
de cornee. este din ultimii 15 ani inițiatorul unei terapeutici cu totul
noi, țesuto-terapia.

Și mai departe :

...Filatov în 1933 întinde câmpul experiențelor sale și aplică

acești „factori de supraviețuire” în diferite infecții... El institue
țesuto-terapia sub alte forme; imnlantări sub piele, în țesutul
conjunctiv ale unor fragmente conservate: nu numai de cornee, ci și
de piele, de cartilagiu, de retina, de coroidă, de placență, de creier,
de splină, de ficat, de țesut muscular sau nervos (Prof. M. Toulant:
La thérapeutique tissulaire en ophtalmologie, Archives
d’ophtalmologie, 1948, Nr. 1, pag. 33—34).

Iată care este adevărul pe care d. Franceschetti încearcă să-1

diformeze, iată realizările de însemnătate mondială pentru
oftalmologie și medicină în general ale lui Filatov și ale școalei sale,
peste care profesorul elvețian încearcă, în disprețul oricărei
probități științifice, să treacă cu buretele. Știința de clasă a
burgheziei imperialiste urăște știința sovietică, pentrucă ea este o
știință pusă în slujba poporului, în slujba păcii, în slujba
umanității, în slujba socialismului.
Articolul lui Franceschetti dovedește că știința nu este de sine
stătătoare, nu poate ocupa o poziție neutră, în condițiile unei lumi
împărțite în două lagăre: unul al democrației, păcii și culturii în
frunte cu U.R.S.S., celălalt al imperialismului, războiului și
obscurantismului, dominat de Statele Unite ale Americii; el
dovedește, dimpotrivă, că știința are întotdeauna un caracter de
clasă, aflându-se fie în slujba claselor exploatatoare, condamnate
de istorie, fie în slujba maselor muncitoare și a progresului în toate
domeniile.
El mai dovedește că în statele capitaliste din Occident unii
savanți burghezi se înjosesc până la a sluji interesele de agresiune
și de dominație mondială a imperialismului anglo-american,
încercând să minimalizeze — fără să aleagă mijloacele — prestigiul

77
crescând de care U.R.S.S., cultura și știința ei de avangardă se
bucură în rândurile oamenilor iubitori de progres din lumea
întreagă. Iar unul din mijloacele lor principale pentru atingerea
acestui scop este negarea sau ignorarea voită a priorității științei
sovietice într’un șir întreg de domenii.
Savanții de acest soiu se pun deacurmezișul progresului științei,
devin dușmani ai științei, ceea ce oglindește decadența culturii
burgheze, pusă în slujba imperialismului.
Noi, membrii Secției de Științe Medicale a Academiei R.P.R.,
împreună cu toți oamenii de știință progresiști din țara noastră,
solidari cu colegii noștri din lumea întreagă, care luptă pentru a
pune cuceririle științei în slujba păcii, progresului și a umanității
— respingem această „știință” decadentă, antiumană a „savanților”
vânduți burgheziei și imperialismului obscurantist. Noi ne
îndreptăm privirile cu încredere spre știința sovietică, știința Țării
Socialismului care ne dă pilda înălțătoare a unei științe puse în
slujba omului, a vieții, a păcii și progresului, știință a cărei
experiență și ajutor vor înlesni celor ce muncesc în R.P.R. pe ogorul
științei să contribue cu succes la înflorirea Patriei noastre și a
culturii ei.
O dovadă că poziția caracteristică a „Revistei de Oftalmologie”
constă în încercarea de ignorare sau — acolo unde aceasta nu e cu
putință — de minimalizare a științei sovietice, este articolul scris
chiar de directorul revistei cu privire la V. P. Filatov.
Opera marelui savant sovietic fiind prea populară în țara
noastră pentru a putea fi trecută multă vreme cu vederea într’o
revistă de specialitate, numărul 2 al „Revistei de Oftalmologie”
consacră, în sfârșit, câteva pagini aniversării a 50 de ani de
activitate științifică a lui Filatov, sau mai bine zis unei încercări
neîndemânatice de a minimaliza strălucitele merite ale acestui
mare om de știință.
In acest articol, autorul se străduește să înnece realizările lui
Filatov într’un șir întreg de nume ale unor cercetători occidentali
de însemnătate incomparabil mai mică, între care regăsim pe
Franceschetti, a cărui poziție antiștiințifică în chestiunea grefei de
cornee am putut-o aprecia din articolul semnalat mai’ sus.
Această dare de seamă în care câteva elogii formale sunt
acoperite imediat — pentru a plăcea stăpânilor de limbă engleză

78
sau franceză din Apus — cu ploconiri la adresa unor nume cu
rezonanță engleză sau franceză, tinde să umbrească opera' lui
Filatov, prin prezentarea ei voit trunchiată. Autorul nu subliniază
decât cu totul în treacăt ceea ce constitue aportul de bază al
marelui oftalmolog sovietic: întrebuințarea pentru prima oară ca
material de transplantat a corneei de cadavru conservate. Dar nu
numai atât. Autorul ascunde cititorilor un element de cea mai
mare însemnătate pentru o justă apreciere a importanței operei lui
Filatov. Este vorba de succesele obținute de acesta prin marea sa
descoperire, nu numai în rezolvarea problemei transplantării de
cornee, dar și în tratamentul cu țesuturi conservate în diverse
afecțiuni ale ochiului sau ale organismului în general; și această
prezentare fragmentară are loc în ciuda faptului că diferitele
aspecte ale metodei lui Filatov constitue un tot indivizibil.
In articolul amintit, directorul revistei nu pomenește măcar
despre țesutoterapie, cu toate că acest tratament a fost reluat și
experimentat cu succes în lumea întreagă și cu toate că asupra
acestei probleme s’a lucrat și la noi și s’a scris și în limba
românească.
In felul acesta este ignorată una din cele mai frumoase și mai
concludente realizări ale gândirii medicale, care a deschis
perspective noi și nebănuite terapeuticei în general.
A pune, în chestiunea grefei de cornee, pe Filatov pe acelaș plan
cu Franceschetti „și alții”, așa cum face directorul „Revistei de
Oftalmologie” este o mistificare întreprinsă în unicul scop de a
propaga în lumea științifică românească o ploconire lipsită de orice
spirit critic față de știinfa decadentă a burgheziei occidentale.
Exemplul citat de noi cu privire la tratarea tendențioasă,
mistificatoare a problemei grefei de cornee nu este unicul. Astfel
„Revista de Oftalmologie” publică un articol despre trachom,
semnat de profesorul occidental G. Bietti, care trece în revistă
toate ipotezele privitoare la etiologia acestei afecțiuni. Nici în
articol însă, nici altundeva în cuprinsul revistei nu se amintește
măcar de savanta sovietică Ecaterina Trapezonțeva, care are
lucrări importante în problema legăturilor dintre agentul etiologic
al trachomului și corpusculii rickettsoizi, precum și în cea a rolului
păduchilor în transmisiunea trachomului. De asemenea, nicăeri
nu se pomenește măcar de Cirkosvki, care conduce primul Institut

79
din lume pentru cercetarea trachomului (înființat la Kazan în 1922)
și ale cărui numeroase lucrări științifice cu privire la trachom au
fost sintetizate de el în 1947 în tratatul intitulat „Trachomul”.
De asemenea, deși în revistă își găsesc locul un șir întreg de
evenimente minore în legătură cu desfășurarea carierei unor mai
mari sau mai mici profesori occidentali, nicăeri nu sunt amintite
măcar marile nume ale oftalmologiei sovietice, ca de pildă
Averbach, această figură excepțională a oftalmologiei sovietice și
mondiale. Până la moartea sa — în anul 1944 — Averbach a fost
organizatorul și conducătorul activității oftalmologice din
U.R.S.S., clinician ilustru și luptător neobosit pentru cauza celor ce
muncesc.
Rubrica de recenzii a revistelor și cărților din țară și străinătate
pe care o publică „Revista de Oftalmologie” oglindește aceeași
politică de conspirație a tăcerii împotriva științei celei mai
înaintate din lume, a științei sovietice.
Și aceasta, cu toate că la „Institutul de Studii Româno-Sovietic”
stau la dispoziția publicului din România reviste de specialitate din
U.R.S.S. cu articole gata traduse sau cu traducători gata să traducă
asemenea articole. Acolo se poate găsi revista sovietică „Vestnik
Oftalmologii”, un model de revistă redactată în spiritul unei științe
înaintate, însuflețită de spirit patriotic și pusă în slujba poporului.
Această revistă, prin însăși compoziția ei, demonstrează în mod
elocvent care sunt problemele ce preocupă o țară socialistă, unde
oamenii muncii științifice vin să dea ajutor oamenilor muncii
intelectuale și manuale în munca lor de construire a unei vieți
fericite .
Nu se poate face nicio comparație între revista cosmopolită,
care formează obiectul raportului de față, revistă care tratează
probleme luate la întâmplare, rupte de necesitățile vieții noastre
științifice naționale, formând un conglomerat hibrid — și revista
sovietică, țintind toată spre un țel, cu preocupări centrale în fiecare
număr în jurul câte unei probleme, corespunzând nevoilor
poporului muncitor. Astfel, un număr al revistei sovietice este
consacrat problemei accidentelor de muncă și recuperării ochilor
traumatizați. Articolele privitoare la această problemă scrise de
cercetătorii F. B. Iusefova, prof. G. G. Bursuk, N. О. Blumenfeld, Z.
S. Krupinskaia, L. I. Dragnova, oferă soluții fericite în cele mai

80
multe aspecte ale traumatologiei oculare. Acest fel de a pune
problema nu este întâmplător. In U.R.S.S. se face știință în slujba
poporului și pentru popor. Iată, de exemplu, ce preocupă pe O. L.
Gustina: ajutorul oculiștilor în industria textilă din orașul Ivanovo
și provincia Ivanovo.
Dar pentru conducerea „Revistei de Oftalmologie” asemenea
reviste nu prezintă interes. Ea consemnează însă și popularizează
pe larg asemenea instituții ca vestita „Eye Bank for Sight
Restauration” de care am amintit mai sus.
In același timp, după cum desconsiderarea științei și
problemelor românești a împins redacția „Revistei de
Oftalmologie.” pe panta disprețului pentru limba română, tot așa
atitudinea ostilă față de știința sovietică a dus la desconsiderarea
limbii ruse, — limba lui Lomonosov și Timireazev, a lui Mendeleev
și Lobacevski, a lui Pușkin și Gorki, a lui Lenin și Stalin.
Nu este nicio mirare că atitudinea cosmopolită, de nihilism
național, a „Revistei de Oftalmologie” și a directorului ei, culeg
aprobările și încurajările cercurilor imperialiste din Apus. Dovadă,
recenzia apărută în „American Journal of Ophtalmology“ din
aprilie 1949.
Această revistă americană care se pretinde „pur științifică” nu
se jenează câtuși de puțin să publice asupra „Revistei de
Oftalmologie” o recenzie pur politică. In recenzie se relevă cu
satisfacție publicarea majorității articolelor în limba engleză și
franceză. Acest fapt este pus în nemijlocită legătură cu „tendințele
naționaliste” reacționare și arrtisovietice ale burgheziei române.
Revista americană nu caută să ascundă că în aceste „tendințe
naționaliste”, „civilizația vestică” a trusturilor vede o unealtă în
lupta pe care o duce zadarnic spre a recăpăta „o puternică
influență” asupra țării noastre sau — în termeni mai puțin
„științifici” — pentru a ne subjuga din nou. In felul acesta însăși
presa gen Hearst din America ne desvălue cui servește
cosmopolitismul în știință și cum naționalismul și
cosmopolitismul alcătuesc două tăișuri] ale aceleeași săbii
ruginite,’ folosite de imperialismul american contra demnității
naționale, progresului și independenței popoarelor.
Analiza critică a „Revistei de Oftalmologie” ne arată totodată
cum slugărnicia față.de Occidentul imperialist își găsește terenul

81
firesc de desvoltare la oamenii lipsiți de patriotism, incapabili de
elan constructiv, oameni care se mișcă în cercul îngust al unor
interese mercantile și carieriste. Directorul revistei dr. N. Blatt,
reprezintă tipul unui astfel de fals „om de știință”.
Din toată cariera d-rului Blatt este absentă preocuparea și
activitatea de clinică, deși a avut posibilitatea să ducă o asemenea
activitate, deși s’a putut folosi de marele sprijin și imensele
posibilități pe care regimul de democrație populară — spre
deosebire de statele capitaliste — le asigură oamenilor de știință
care vor cu adevărat să contribue la desvoltarea științei și la
punerea ei în slujba poporului.
Publicații cazuistice, proecte de organizare fanteziste, rupte de
realitate, constituiau pentru el simple mijloace de captare de
clientelă și tribună de reclamă personală și de auto-elogiere pe cât
de deșănțată, pe atât de nemeritată, menite să servească scopurile
lui de parvenire și de îmbogățire. Servil eri față de ocupanții nemți,
a căror slugă, criminalul de războiu Antonescu, i-a acordat
privilegii rasiale (Monitorul Oficial 1943, Nr. 177 partea I pag.
6756), dr. N. Blatt se străduește azi să-și dovedească slugărnicia
față de imperialismul american și englez. Prin cursul ținut la
Institutul Medico-Farmaceutic din Timișoara, dr. N. Blatt a
încercat să abată privirile tineretului studios delà izvoarele celei
mai înaintate științe, știința sovietică, și sp propage idei
antipatriotice și antiștiințifice de felul celor care caracterizează
„Revista de Oftalmologie“. Persoana d-rului Blatt nu merită cinstea
unei desbateri în Secția de Științe medicale a Academiei R.P.R.

IN CONCLUZIE:

Secția de Științe medicale a Academiei Republicii Populare

Române consideră că :
1) „Revista de Oftalmologie" este o imagine tipică a spiritului de
ploconire slugarnică față de știința burgheză decadentă din Apus.
Ea stă pe poziția cosmopolitismului, care slujește interesele
trusturilor imperialiste din America și Anglia, negând marile
cuceriri ale științei sovietice, ignorând știința in plină desvoltare
din patria noastră și căutând în general să tăgăduiască și să frâneze

82
puterea de creație științifică și culturală din toate acele țări pe care
imperialismul râvnește să le subjuge.
Secțiunea medicală a Academiei R.P.R. consideră, prin urmare,
că „Revista de Oftalmologie", nu reprezintă și nu poate reprezenta
oftalmologia românească, căreia îi este profund dăunătoare.
2) Dr. N. Blatt, directorul revistei, a dovedit prin Activitatea sa
că nu este demn să educe pe tinerii care vor forma cadrele noastre
științifice de mâine.
3) Socotim că datoria noastră, ca și a tuturor oamenilor de
știință patrioți este să combatem spiritul dé ploconire în fața
culturii decadente a capitalismului din Apus, de subapreciere a
propriilor noastre forțe și de ignorare a realizărilor și experienței
marii științe sovietice. Considerăm că în interesul desvoltării
științei în R.P.R. trebue să luăm exemplu delà oamenii de știință
sovietici, care, educați de partidul lui Lenin și Stalin, știu să îmbine
armonios strălucita lor creație științifică cu un patriotism
înflăcărat și cu slujirea devotată a nobilei idei de frăție între
popoare. Considerăm ca o datorie să ne concentrăm toate
eforturile pentru desvoltarea științei patriei noastre în slujba
poporului muncitor și să contribuim activ la construirea
socialismului în Republica Populară Română.
4) Secțiunea de Științe medicale a Academiei R. P. R. propune
Prezidiului Academiei R. P. R. să ia în discuție problemele ridicate
de prezentul raport și să hotărască măsurile cuvenite.

83
Expunerea Președintelui Academiei R. P. R., Prof. Traian Săvulescu

Prezidiul Academiei Republicii Populare Române se găsește în

fața unui document, care pune o problemă cu totul nouă — a cărei
desbatere nici nu era de conceput în vechea Academie — o
problemă de o importanță deosebită pentru orientarea viitoare a
cercetărilor științifice în țara noastră. Este vorba de hotărîrea
Secțiunii de Științe medicale, prin care este înfierată „Revista de
Oftalmologie“, revistă care atât' în conținut, cât și ca formă de
prezentare și mai ales ca tendință, reprezintă o gravă abatere delà
calea pe care trebue să se desvolte știința în Republica Populară
Română, pentru a fi cu adevărat un instrument puternic de
ridicare a Patriei și poporului nostru și pentru a contribui efectiv
la construirea socialismului.
Academia Republicii Populare Române prin statutul său de
organizare și funcționare are misiunea de a organiza, îndruma și
planifica întreaga activitate științifică din țară, fie că se desfășoară
în Institutele sale proprii, fie că se desfășoară în alte așezăminte de
cercetare. Intervenția ei în cazul concret, semnalat de Secțiunea de
Științe medicale, este așadar nu numai oportună și necesară, dar
chiar o datorie.
Academia Republicii Populare Române, creată din inițiativa
Partidului Muncitoresc Român și bucurându.se de tot sprijinul
Partidului și Guvernului, nu poate și nu trebue să uite nici un
moment obligațiunea de a da contribuția ei luminată marii opere
întreprinse de clasa muncitoare, care poartă pe umeri sarcina
istorică de a îndruma poporul pe căi noi, către un viitor strălucit.
Aceasta cere din partea noastră, a tuturor oamenilor de știință și
cultură, o atitudine limpede, lipsită de orice reticențe și orice
echivoc în lupta hotărîtă și necurmată împotriva tendințelor
antiștiințifice, antinaționale, antipatriotice, manifestate de unii
oameni de știință, nevindecați încă de prejudecățile infiltrate în
conștiința lor de regimurile capitaliste.
In ultimii ani și anume dela eliberarea țării noastre de către
Armata Sovietică, participăm la realizarea unor schimbări
revoluționare profunde, care ne-au dus pe drumul construirii
socialismului. Industria, agricultura și comerțul, justiția și
învățământul, sănătatea publică și administrația au făcut pași

84
hotărîtori înainte pentru așezarea bazei societății socialiste;
concomitent se desfășoară revoluția culturală, dirijată cu
nesdruncinată voință de clasa muncitoare, înarmată cu arma
sigură a marxism-leniriismului și urmând drumul care a dus
Uniunea Sovietică la strălucite succese și la victorie deplină.
Clasa muncitoare condusă de Partidul ei, cucerind puterea
politică și devenind din ce în ce mai stăpână pe puterea economică,
le folosește pentru zămislirea unei culturi noi socialiste, bun al
întregului popor muncitor. Poezia începe să se adape iar și în
condiții noi la isvorul său nesecat popular, scriitorii se îndreaptă
spre fabrici și sate, crescând zi de zi în contact cu masele, știința
își soarbe seva din realitatea vieții, tinzând să nu mai fie isvor de
îmbogățire, de asuprire și cotropire la îndemâna câtorva, cum este
cazul în țările capitaliste. Instituție de bază în regimurile de
democrație populară^ știința are de îndeplinit o funcțiune
esențială înaltă și trebue să se integreze total în viața Statului,
pentru a ajuta la zidirea societății noi, libere, independente,
apărătoare a păcii.
O prejudecată perseverent inoculată, ca un virus, de educația
burgheză oamenilor de știință este aceea a „științei universale”, a
„științei fără patrie”, a științei care, complet desinteresată,
urmărește „adevărul abstract, transcendent, independent de
viață“.
Aceasta nu este numai o prejudecată, este ceva mai mult: o
erezie, un fals. Dacă ne dăm osteneala să aprofundăm puțin
problema, constatăm că în realitate lucrurile se prezintă cu totul
altfel. Cultura universală nu poate exista în afara și pe deasupra
culturii naționale. Cum nu poate exista corpul omenesc fără
organele componente, cultura universală se compune din aportul
realizărilor culturilor diferitelor națiuni.
„Fiecare națiune — spune I. V. Stalin — indiferent dacă este
mare sau mică, are particularitățile sale calitative, specificul său,
care-i aparține numai ei și care nu există la alte națiuni. Aceste
particularități reprezintă contribuția pe care o aduce fiecare
națiune în tezaurul comun al culturii mondiale, completându-l și
îmbogațindu-l."
După cum nu există o cultură mondială, abstractă, fără rădăcini
naționale, tot astfel nu există nici o știință universală, abstractă,

85
situată deasupra națiunilor. Ceea ce numim știință universală
reprezintă de fapt totalul realizărilor științifice bazate pe
contribuția savanților diferitelor națiuni.
Ce interese de clasă ascunde însă „teoria“ cosmopolită a unei
„științe universale“ pe deasupra națiunilor?
Tendința spre monopolism a țărilor capitaliste se constată nu
numai în economie și politică, ci și în știință. Manifestările
originale ale oamenilor de știință din țările mici sunt treptat
sufocate, iar producțiunea proprie este absorbită de știința claselor
stăpânitoare ale țărilor mari capitaliste, cu „drepturi primordiale“.
In felul acesta, cu timpul, urmele specificului național în cultură
dispar, ca un simptom al procesului pierderii independenței
naționale. Știința, arta, creațiunile cele mai nobile ale omului, care
ar fi putut să apropie popoarele și să le ajute să se desvolte fiecare,
au devenit și ele obiect de acaparare pentru statele capitaliste, care
le abat delà rostul lor progresist și le îndrumă pe calea intereselor
claselor stăpânitoare din aceste țări. Se poate cita o serie de
exemple. Unii oameni de știință, prizonieri ai educației primite sau
ademeniți de privilegii (bani, situații, onoruri), devin instrumente
de împilare, de exploatare mai rafinată a omului și pun în mâna
dușmanilor democrației, păcii și umanității, ai progresului și
științei însăși, arma cunoștințelor și experienței lor.
Concepția așa zisă a științei universale, abstracte, ne-naționale,
este folosită și popularizată cu dibăcie de forțele reacționare, cu
scopul de a micșora sau nega total contribuția adusă Ia propășirea
științei de către națiunile care astăzi sunt obiectiv al agresiunii
anglo-americane. Această concepție reacționară se îndreaptă
împotriva independenței naționale a popoarelor; ea se îndreaptă
împotriva țărilor cu democrație populară, care și-au cucerit
libertatea și independența grație victoriei Armatei Sovietice; ea se
îndreaptă cu deosebire împotriva Uniunii Sovietice, a cărei
producțiune științifică domină și depășește pe aceea din țările
capitaliste cele mai înaintate, nu numai prin aportul ei original, ci
și prin orizontul ei progresist, prin largul umanism socialist care o
îmbibă și prin rolul de frunte pe care îl are în lupta pentru pace.
Gândirea științifică sovietică este un factor esențial al
progresului social cultural și economic pe întreg globul; ea
mobilizează popoarele și pe oamenii muncii din lumea întreagă în

86
lupta lor pentru pace, independență națională și socialism. Știința
sovietică sporește puterea oamenilor, sporește cunoașterea și
înțelegerea lor, pentru a-i face apți să lupte în contra forțelor
distrugătoare ale naturii, în contra vrăjmașilor omului și societății
omenești, în contra concepțiilor reacționare și prejudecăților care
învrăjbesc popoarele, în contra a tot ce stă în calea progresului.
Știința sovietică a cimentat conștiința maselor largi populare și le-
a precizat misiunea lor eliberatoare. »
Știința capitalistă — dimpotrivă — sprijină tendința de
cotropire a țărilor și popoarelor, întărește exploatarea omului de
către om, este complice cu elementele reacționare, care urmăresc
aservirea oamenilor și popoarelor.
Sub masca „științei universale“ și a cosmopolitismului în
general, marile puteri imperialiste caută deci să înnăbușe
desvoltarea științei în țările dependente, să-și întărească astfel
dominația asupra acestor țări sau să și-o recapete acolo unde au
pierdut-o. Pe vremea fostului regim burghezo-moșieresc, clasele
exploatatoare din țara noastră, ca și exploatatorii din alte țări
dependente, subjugate de imperialism, propagau cosmopolitismul
în știință, literatură, artă, cultivau neîncrederea în forțele proprii
și ploconirea servilă față de „cultura“ decadentă a patronilor
imperialiști din Apus.
Cosmopolitismul este o manifestare ideologică plină de otravă
a intereselor claselor exploatatoare.
In țările subjugate de imperialiști, cum a fost în trecut și țara
noastră, cosmopolitismul nu era altceva decât o față ideologică, un
reflex în cultură, al robiei politice și economice. Cosmopolitismul
a avut aspecte practice din cele mai dezastruoase pentru noi,
contribuind la aservirea țării față de imperialism, la ținerea în
înapoiere a poporului, la înnăbușirea științei și a artei. El a slujit
din plin interesele exploatatorilor băștinași și ale celor de peste
hotare, exploatatori a căror prosperitate se bazează tocmai pe
înapoierea și sărăcirea poporului și care și astăzi, folosind ca o
armă mentalitatea cosmopolită pe care au sădit-o în mințile unor
oameni de știință și intelectuali din țara noastră, încearcă să ne
întoarcă din nou înstărea de robie politică, economică și ideologică
din care ne-a smuls lupta eroică a clasei muncitoare.

87
 Oamenii de știință patrioți și doritori de progres din Republica
Populară Română, în frunte cu Academia Republicii Populare
Române, sunt datori să se ridice cu hotărîre împotriva încercărilor
cosmopolite de a trece cu buretele peste aportul științei și culturii
Patriei noastre în desvoltarea științei și culturii mondiale. Acei
care nu-și implantează rădăcinile științei lor în pământul Patriei,
în aspirațiile și nevoile poporului, întăresc mitul inferiorității
științei noastre și a exclusivei valori a științei occidentale, care se
știe că trece printr’o fază de marasm și desorientare, determinată
de starea de declin a societății burgheze în descompunere.
„Consacrarea“ (adesea „Bon pour l’Orient“) râvnită de unii
oameni de știință din partea forurilor științifice ale statelor care
vreme îndelungată au ținut România în stare de vasalitate, este
dovada unei atitudini de ploconeală degradantă, a unui servilism
umilitor, a lipsei de mândrie națională, a desconsiderării virtuților
creatoare ale poporului, a irosirii talantului aruncat pe pământul
sterp al cosmopolitismului decadent.
Când cineva încearcă să-și înstrăineze avutul agonisit din
munca altora punându-l „în siguranță“ prin safe-urile băncilor
străine, justiția populară îl condamnă ca uneltitor împotriva
intereselor poporului, ca trădător. Dar cu cât oare este mai puțin
vinovat omul de știință care, în loc să arunce sămânța gândurilor
lui în ogorul țării căreia îi aparține și care îl susține prin truda
obștească, sporește potențialul științific, tehnic și economic al
țărilor conduse de guverne care amenință cu războiul sau cer să
renunțăm la independența și libertatea noastră pentru a le fi pe
plac ?
Acei care pun la dispoziția celor care plătesc bine o descoperire
sau invențiune, spre a o specula cu însutite procente pentru ei și
interesele clasei căreia aparțin, sunt-atinși de putregaiul mercantil,
periclitează interesele vitale ale poporului, sunt trădători.
Ce însemnătate are pentru știința românească și ce fel de
patriot este de pildă fizicianul Gogu Constantinescu,
descoperitorul sonicității, care și-a vândut cu preț bun brevetele
marilor întreprinderi engleze, asigurându-și o însemnată
participare la beneficii? Ar fi suferit știința universală dacă acest
fizician și'ar fi dedicat munca și priceperea ridicării poporului său,
care neîndoelnic are atâta nevoe de sprijinul științei? Ce calificativ

88
mai nimerit s’ar cuveni să dăm aceluia care, înainte de a asigura
hrana indispensabilă semenilor săi înfometați, ar trafica rezervele
dosite și le-ar trece altora, peste graniță, ca să întrețină acolo
debitul fabricilor de spirt sau să îngrașe porcii? O astfel de
persoană ar fi stigmatizată ca profund imorală, -incorectă,
trădătoare. Nu se cuvine oare să dăm aceleași calificative de
stigmatizare și oamenilor de știință care, descoperind un remediu
contra pelagrei sau gușei, l-ar înstrăina în scopul de a trage folos
personal și ar lăsa părinții, frații și surorile lor în suferință? Sau
acelora care, descoperind noi procedee de fabricație pentru
ușurarea muncii, pentru perfecționarea producțiunii, le-ar scoate
la mezatul bursei internaționale, fără să simtă mustrare de cuget,
că contribue la menținerea stării de primitivitate a semenilor lor și
că adesea (se cunosc numeroase exemple) ne silesc să cumpărăm
cu bani grei, pentru țara noastră, patentul sau brevetul lor
înstrăinat în U.S.A, sau în altă parte?
Ce fel de om de știință este acela care în loc să caute să
sporească patrimoniul de cunoștințe și de înțelegere al poporului
său, servește cercurile imperialiste mărindu-le acestora puterea de
stăpânire și de cotropire?
Omenirea nu a ajuns încă în acea fază a desvoltării istorice în
care barierele dintre toți oamenii să fi fost ridicate. Atâta vreme cât
o parte a lumii e dominată încă de regimul capitalist, regim de
exploatare și asuprire, ar fi o gravă greșeală să ne închipuim că în
cadrul unui asemenea regim știința ar putea fi cruțată de
acapararea și folosirea ei în scopuri reacționare și agresive.
Antagonismul’ dintre statele imperialiste, în care clasa capitalistă
deține puterea și pregătește un nou războiu și popoarele care luptă
pentru libertate și pace în frunte cu Uniunea Sovietică și țările de
democrație populară se accentuează din zi în zi. De aceea orice
abatere dela drumul indicat de clasa muncitoare este echivalent cu
trădarea în toiul luptei. Când la Washington și Londra se aud
urletele provocatorilor la războiu și elementele democratice,
progresiste sunt urmărite, private de libertate și chiar asasinate, nu
ne este îngăduit ca truda grea de consolidare a Republicii Populare
Române și de construire a unei vieți mai bune, mai demne, pentru
oamenii muncii, ca lupta pentru pace, libertate și independență,
să fie sabotate prin manifestări nesănătoase care nu servesc nici

89
științei adevărate și nici țării. Și în țările capitaliste adevărații
oameni de știință ca de pildă renumitul fizician francez Fr. Joliot-
Curie, luptă și suferă alături de clasa muncitoare pentru libertatea
oamenilor și popoarelor, pentru prestigiul științei legate de
interesele propriului lor popor. Ei nu ostenesc de a activa în spirit
progresist, încălziți de sentimentul dragostei de Patrie și de acela
al frăției între popoare. Manifestările lor sunt însă înnăbușite, iar
ei sunt persecutați.
Fără a disprețui sau micșora valoarea științei și a slujitorilor ei
din orice țară, cinstind pe oamenii de știință progresiști de
pretutindeni, să avem totuși mândria de a întemeia o solidă și
înaltă știință națională, o superioară artă națională, cu un adânc
conținut socialist; cu alte cuvinte o adevărată și sănătoasă cultură,
însuflețită și străbătută de patriotism și de spiritul înfrățirii între
popoare, întărind astfel, prin contribuția noastră originală, cultura
mondială.
Marea sculptoriță V. I. Muhina, cu prilejul vizitei făcute în țara
noastră, după ce a cunoscut pe toți artiștii noștri, pictori și
sculptori, cărora le recunoaște talentul, le-a pus o întrebare cu un
subtil și real tâlc, — anume: pentru ce vreți neapărat să fiți mici
francezi și nu aspirați să fiți voi înșivă? Ca și Muhina, elev al lui
Bourdelle a fost și compatriotul nostru Brâncuș, pe care Muhina îl
cunoaște foarte bine, fiindcă au fost colegi. Dar câtă deosebire
între unul și celălalt! Pe când Muhina a dăruit poporului țării sale
și artei mondiale lucrări de mare valoare, inspirate din realizările,
năzuințele și luptele poporului sovietic, Brâncuș căzut în păcatul
așazisei arte pentru artă, pe care, fără îndoială, nici el nu o poate
înțelege, al artei sublimate până la absurd și paradox, al artei
prețuite în dolari de miliardarii de peste Ocean, nu mai are nimic
comun cu specificul țării sale. De aceea arta Muhinei crește, se
înalță și sg impune prin vitalitatea ei lumii întregi, iar arta lui
Brâncuș agonizează și se destramă în „distincțiunea“ câtorva snobi.
Ca și artiștii, oamenii de știință (chimiști, fizicieni, biologi,
tehnicieni, etc.) au în Republica Populară Română o largă
perspectivă ca să se desvolte și mijloace de lucru care pot stârni
invidia colegilor din multe țări capitaliste occidentale. Ei au însă
datoria istorică ca, alături de poporul muncitor, să pună în valoare
bogățiile solului și subsolului și forțele productive ale oamenilor,

90
să lupte pentru a înfrânge vitregia naturii care ne aduce periodic
primejdia foametei, să îndrepte starea sanitară rea pe care ne.au
lăsat-o moștenire regimurile din trecut, să stârpească
analfabetismul, să infiltreze adevărurile științei în masele largi
populare, să combată și să înlăture falsele teorii idealiste și
metafizice cultivate cu grijă de clasele stăpânitoare de până eri,
pentru a spori misticismul și obscurantismul; să înzestreze Statul
Socialist, pe care îl clădim, cu o știință adevărată, având la bază
știința marxist-leninistă. Pentru această, oamenii noștri de știință
trebue însă să-și formuleze precis problemele de bază și temele pe
care le au de urmărit în specialitățile lor.
Academia Republicii Populare Române, instituție a poporului
creată de Guvern din inițiativa Partidului Muncitoresc Român-, a
concretizat țelurile științei și țelul oamenilor de știință în
Republica Populară Română. Li se cere acestora devotament
pentru popor, loialitate față de clasa muncitoare, iar problemele și
temele lor să se încadreze în lupta pentru lichidarea stărilor
înapoiate din țară, în lupta pentru realizarea planului economic și
cultural al Statului de democrație populară, pentru construirea
socialismului. Oamenii noștri de știință să privească îndrăzneț
viitorul și să atace cu curaj marile probleme ale poporului eliberat.
Ei au prilejul istoric de a contribui la întemeierea unei industrii de
bază indispensabilă pentru desvoltarea normală a Statului, de a
reda și spori fertilitatea solului pentru a asigura hrană abundentă
poporului, de a îndrepta starea sanitară stârpind boalele sociale
moștenite, de a contribui la tăierea canalului Dunărea-Marea
Neagră, la descoperirea de noi zăcăminte de minereuri folositoare
industriei, de a desvolta știința istoriei Patriei, de a ușura
condițiunile de muncă ale omului, de a-l face să trăiască mai bine,
mai fericit, mai conștient pe pământul țării lui. Oamenii de știință
au sprijinul întreg al poporului muncitor, care transformă cu
entuziasm descoperirile și ideile științifice In minunate realități și
care știe să prețuiască, șă respecte, să iubească și să răsplătească pe
adevărații oameni de știință, ca și pe adevărații artiști.
Lipsa de patriotism a unor oameni de știință, ploconiți în fața
Apusului, se manifestă și prin disprețul pe care-1 arată față de
limba națională, pe care unii o socotesc „improprie“ sau
insuficientă pentru exprimarea gândurilor și sentimentelor înalte,

91
sau prea puțin cunoscută pentru a nu primejdui circulația
adevărurilor științifice. Acei puțini oameni de știință care nutresc
aceste gânduri și sentimente față de limba țării, cad în păcatul
reprezentanților protipendadei de acum un veac. Când Asachi, Gh.
Lazăr, Bălcescu, Kogălniceanu, Eliade Rădulescu tipăreau operele
lor în limba românească, această protipendadă socotea limba
neaoșă ca o limbă necioplită, incapabilă să îmbrace toată variația
de idei și sentimente ale omului. Operele lui Eminescu, Creangă,
Coșbuc, Caragiale, Sadoveanu, etc. au dovedit falsitatea acestor
concepții. Limba română oferă oamenilor de știință un vocabular
bogat, plastic, din care pot să extragă, cu puțină osteneală, tot ce
au nevoe pentru înfățișarea producției lor.
Nu vom susține niciodată teoria ca o lucrare științifică să nu fie
tradusă într’o limbă străină universală, mai ales dacă ea
îmbrățișează un câmp care interesează și pe oamenii de știință din
alte țări și impune o colaborare a specialiștilor progresiști și
luptători pentru pace, dar ea trebue neapărat să fie mai întâi
tipărită în limba țării, pentru a fi la îndemâna celor de aci, pentru
a crea aci un climat mai general și mai adânc de preocupări
științifice, un limbaj care să-i asigure o mai largă difuzare, cu alte
cuvinte să iasă din cadrul îngust al preocupărilor izolate sau de
grupuri restrânse și să devină un bun al maselor populare. Numai
astfel vom reuși să ridicăm poporul prin știință, la care el însuși să
poată participa efectiv.
Pornind dela aceste principii, Academia R.P.R. a publicat și
publică lucrări în primul rând în limba română, însoțindu-le de
traduceri rezumate sau integrale în limba rusă și franceză.
Nu din îngâmfare, ci dintr’un sentiment de respect și iubire față
de țara și poporul nostru să ne dăm osteneala să creăm un curent
științific puternic la noi, să folosim limba românească în
prezentare, să tragem tot folosul din știință pentru ridicarea
poporului și să nu cădem în greșeala acelor oameni de știință care
se tem că vor rămâne necunoscuți și „netaxați“ la „bursa“ valorilor
științifice universale. Dimpotrivă vom fi chiar mai respectați decât
am fost până acum.
O tendință nesănătoasă, dăunătoare progresului și desvoltării
noastre, este ignorarea, voită sau nevoită, a producției științifice
sovietice, adică a acelei producții care stă azi în frunte, vie,

92
sănătoasă, îndrăzneață, în opoziție cu știința burgheză decadentă
și infeudată intereselor capitaliste.
Concepția materialist-dialectică care stă la baza științei
sovietice a făcut ca aceasta să atingă culmi necunoscute de știința
burgheză iar prin aplicațiunile ei practice în toate domeniile să
îmbunătățească condițiunile de viață materială și spirituală ale
omului, să-i deschidă drumuri largi către țeluri care-l duc mereu
mai sus, mereu înainte.
Pentru a înțelege incomparabila valoare și puterea dătătoare de
viață pe care știința sovietică q are nu numai pentru poporul
sovietic ci și pentru celelalte popoare ale lumii și în particular
pentru poporul nostru, trebue neapărat să ținem seama de
condițiile istorice în care s’a desvoltat și și-a căpătat caracterul său
specific.
Știința sovietică este un produs și totodată un factor activ al
uriașelor lupte eliberatoare duse de popoarele U.R.S.S., lupte care
au avut ca rezultat izbânda Marii Revoluții Socialiste din
Octombrie, lichidarea înapoierii seculare economice, culturale și
sanitare a vechii Rusii, consolidarea independenței politice și
economice, construirea socialismului, istorica victorie împotriva
imperialismului fascist, iar în timpul din urmă, începerea
construirii comunismului.
Aceste mari împrejurări istorice și-au pus pecetea de neșters
asupra științei sovietice. Noi trebue să învățăm dela marea știință
sovietică nu numai pentrucă ea ocupă locul de frunte în
nenumărate domenii ale științei, dar mai ales pentrucă este o
știință care s’a născut și a crescut în slujba măreței cauze a
eliberării sociale și naționale a poporului, a construirii unei vieți
libere, îmbelșugate și luminoase pentru toți cei ce muncesc. Știința
sovietică nu poate fi pusă alături de nici o altă știință, fiindcă
numai ea ne poate învăța și ne învață cum putem desvolta propria
noastră știință, cum să o folosim în scopul întăririi independenței
Patriei noastre, în scopul smulgerii poporului nostru din sărăcie și
înapoiere, a îndreptării lui spre culmile culturii și progresului.
Acei puțini oameni de știință din țara noastră care ignorează
știinta sovietică sunt complicii elementelor reacționare din țările
capitaliste care încearcă să denatureze sau să treacă sub tăcere
aportul Uniunii Sovietice la știinta mondială și care ar dori să

93
înnăbușe mai departe, ca în trecut, desvoltarea științei Patriei
noastre.
După Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, savanții
sovietici, valorificând strălucita tradiție a științei ruse
prerevoluționare, au ridicat știința sovietică la cele mai înalte
culmi, făcând din ea știința de avantgardă a întregii omeniri.
Inovatori, precursori în toate domeniile, învățații ruși din trecut
și mai ales savanții sovietici care creează în condițiile celui mai
înaintat regim social au dat omenirii cele mai îndrăznețe realizări.
Marele enciclopedist M. V. Lomonosov încă din veacul al XVIII-lea
a dovedit experimental legea conservării materiei, a elaborat teoria
atomistă a gazelor, a contribuit la desvoltarea opticii, astronomiei,
geografiei și geologiei. Fizicianul V. V. Petrov, care a trăit la
sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea, a pus
bazele electrotehnicei moderne, a descoperit arcul electric numit
ulterior „voltaic“, a arătat posibilitatea întrebuințării electricității
pentru iluminat și pentru sudarea și topirea metalelor. A. S. Popov
are meritul de a fi creat radio-ul, cu mult înaintea lui Marconi. Prin
lucrările lui de seismologie, B. B. Golițîn ocupă un loc de frunte în
seismologia universală. Matematica rusă ocupă un loc excepțional
în știința mondială. N. I. Lobacevski este creatorul primei
geometrii neeuclidiene, geometria spațiului cu curburi, care a dat
bază matematică teoriei relativității generalizate a lui Einstein.
N. E. Jukovski este întemeietorul aerodinamicei moderne. D. I.
Mendeleev este creatorul sistemului periodic al elementelor, iar A.
M. Butlerov este întemeietorul chimiei organice moderne. De
numele lui D. C. Cernov este legată apariția unei științe noi,
metalografia, care constitue baza metalurgiei moderne. V. O.
Kovalevski și I. I. Mecinikov au pus bazele embriologiei
comparative, care are o deosebită importanță pentru studiul
ființelor viețuitoare. Kovalevski a creat paleontologia
evoluționistă. I. I. Mecinikov a descoperit fenomenul de fagocitoză.
O serie de mari savanți ruși și-au desăvârșit activitatea științifică
în condițiile superioare ale regimului sovietic. C. A. Timireazev a
desvoltat cu succes ideile lui Darwin și a lămurit trăsăturile
fundamentale ale procesului de fotosinteză la plante. De numele
lui I. P. Pavlov, care și-a desvoltat activitatea în bună parte în
perioada sovietică, este legată descoperirea genială a reflexelor

94
condiționale. D. I. Ivanovski a descoperit virusurile filtrante, care
astăzi formează obiectul unei științe noi, Inframicrobiologia.
Știința solurilor s’a născut și s’a desvoltat în Rusia, iar părintele ei
este V. V. Dokuceaev, creatorul clasificației naturale a solurilor.
Școala lui Dokuceaev, desvoltată de P. A. Kostacev, a fecundat
știința agrotehnică și a prilejuit altui mare învățat rus, V. R.
Viliams, să pună bazele unui sistem de cultură, cunoscut universal
sub numele de complexul Dokuceaev-Viliams. In istoria științelor
medicale învățații ruși ca S. P. Botkin, unul din întemeietorii
medicinii contemporane, N. J. Pirogov, marele chirurg, V. M.
Behterev, însemnat neuropatolog și psihiatru, ș. a. au merite atât
de mari încât nu se poate concepe medicina umană fără
contribuția lor.
Am putea continua lista marilor oqmeni de știință ruși și dovedi
foarte ușor că nu există domeniu de activitate în care ei să nu
participe ca mari descoperitori, inovatori și gânditori, dincolo de
marginile cunoașterii atinse până la dânșii.
Marea Revoluție din Octombrie a deschis o nouă eră nu numai
în istoria lumii, ci și o nouă eră în știința sovietică și în cea
mondială.
Noi teorii au fost date la iveală, experiențe strălucite au fost
executate în toate domeniile, s’au rezolvat importante probleme
științifice și tehnice, s’a făcut un mare număr de invenții cu mare
însemnătate în viața economică. Aceasta se datorește faptului că
din primii ani ai puterii sovietice Lenin și Stalin au acordat o mare
atenție desvoltării științei. încă din 1919, Lenin a întocmit schița de
plan a lucrărilor științifice și tehnice. Odată cu aceasta a început și
întărirea organizatorică a științei și desvoltarea bazei ei materiale,
care urma să atingă ulterior proporții uriașe. Institutele de
cercetări științifice apar unele după altele, iar pe măsură ce
problemele puse se rezolvau, se desvoltau nenumărate cadre de
specialiști, cu calificare superioară, ieșiți din rândurile poporului
muncitor. Munca tuturor institutelor științifice este planificată,
coordonată și controlată de către Academia de Științe din U.R.S.S.
In afară de institutele academice, diferitele departamente dispun
de sute de institute, de mii de laboratoare și stațiuni
experimentale, unde se desfășoară o muncă rodnică și se rezolvă
probleme însemnate. Numai Ministerul Sănătății are peste 1000 de

95
stațiuni și laboratoare. Oamenii științei și ai tehnicii sunt
înconjurați de stima întregului popor. Cei mai buni sunt răsplătiți
cu înalte semne de distincțiune ca: premiile Stalin, titlul de erou al
muncii socialiste, etc. Astăzi în Uniunea Sovietică oamenii de
știință formează o armată impresionantă, care merge în primele
rânduri ale poporului^ în mărețele lui lupte pentru îmbunătățirea
condițiunilor de viață ale omului și pentru pace. Savanții sovietici
au prioritatea indiscutabilă pentru cele mai importante
descoperiri științifice din ultimul timp. Matematica sovietică
ocupă poziția de frunte, conducătoare, în matematica mondială.
Numele lui I. M. Vinograaov, în domeniul teoriei analitice a
numerelor, B. N. Delone, în teoria numerelor, A. N. Kolmogorov, în
calculul probabilităților, P. S. Alexandrov și L. S. Pontriaghin, în
topologie, sunt legate de această strălucită epocă din desvoltarea
gândirii matematice moderne. Este îndeobște cunoscut rolul
gândirii științifice ruse și sovietice în desvoltarea mecanicei, știință
atât de importantă pentru tehnică. Sunt excepțional de importante
lucrările savanților sovietici în aerodinamică și hidrodinamică. In
perioada sovietică s’a îmbogățit cu realizări importante teoria
elasticității, plasticității și rezistenței materialelor. In Uniunea
Sovietică s’a creat o știință nouă Mecanica petrolului. Fizica, știința
de bază a progresului tehnicii moderne, a căpătat în U.R.S.S. o
desvoltare necunoscută în alte părți. Ea este reprezentată de
savanți ca S. I. Vavilov, președintele Academiei de Științe a
U.R.S.S., cercetător de frunte în domeniul luminescenței și al
opticei tehnice. A. F. Ioffe, în fizica experimentală a cristalelor și în
fizica semiconductorilor și mulți alții. Savanții sovietici au o
participație hotărîtoare la elaborarea principalelor probleme ale
fizicei nucleare, ca de pildă structura nucleului atomic. Concepțiile
lui D. D. Ivanenko și E. N. Gapon asupra nucleului atomic au fost
recunoscute definitiv de știința mondială. Frații A. I. Alihanov și A.
I. Alihanian au făcut importante cercetări în domeniul razelor
cosmice și au descoperit noile particule ale nucleului atomic,
varitronii, intermediare ca masă între protoni și electroni. G. N.
Flerov șj C. A. Petrjak au demonstrat pentru prima oară diviziunea
spontană a nucleelor atomilor de uraniu. Ne-ar fi foarte ușor să
dovedim prioritatea oamenilor de știință sovietici aproape în toate
domeniile fizicii teoretice și aplicate și 'să găsim explicația prin

96
aceasta a desvoltării luate de tehnica modernă în U.R.S.S. De
asemenea în domeniul chimiei lucrările lui N. S. Kurnakov,
creatorul analizei fizico-chimice, cu numeroase aplicații în
domeniul aliajelor, cele ale lui D. P. Konovalov asupra teoriei
soluțiilor, ale lui N. A. Șilov asupra reacțiunilor înlănțuite, ale lui
V. G. Klopin în radiochimie, ale lui A. E. Favorski în chimia
organică, care au condus la o serie întreagă de sinteze organice cu
aplicațiune practică cum e de exemplu la fabricarea cauciucului
sintetic, fibrelor artificiale, maselor plastice, etc., sunt de o
importanță excepțională.
Paralel cu progresul din științele matematice și fiziochimice
s’au obținut în Uniunea Sovietică mari succese în. Geografie,
Geologie, Biologie, în Științele Agricole și cele medicale. Datorită
expedițiilor temeinic organizate pentru exploatarea vastului
teritoriu al Uniunii Sovietice, s’au găsit zăcăminte de noi
minereuri, basine carbonifere foarte bogate, pânze petrolifere,
pungi cu gaze naturale.
Studiile mineralogice, petrografice, biochimice, floristice și
faunistice au luat o desvoltare fără pereche pe lume, fără să
neglijeze însă aplicațiunile lor practice. Numeroase expedițiuni
s’au ocupat de arheologie, etnografie, folklor, lingvistică și artă
populară. Aceste discipline au luat o desvoltare prodigioasă în
U.R.S.S.
Pentru studiul bolilor tropicale numai profesorul Pav lovski a
organizat în ultimii 20 de ani peste 120 de expedițiuni. In
perioada sovietică, știința solului, cu vastele ei aplicațiuni în
agricultură, a ajuns la un stadiu de înflorire și rodire, la care
țările capitaliste nu pot măcar aspira. Viliams și elevii lui au redat
solului fertilitatea, — care după doctrina capitalistă este o
însușire care-și pierde valoarea paralel cu intensificarea
exploatării. în acest domeniu se poate recunoaște în modul cel
mai vădit cum structura economică capitalistă atrage după sine
falsificarea însuși a fundamentului științific.
I . V. Miciurin și elevii lui au ridicat biologia la o treaptă
superioară de cunoaștere, înțelegere, interpretare și aplicare.
Biologia sovietică are o superioritate hotărîtoare, verificată
practic, asupra științei occidentale, îmbibată de idei reacționare,
ruptă de viață. Lupta dusă de T. D. Lâsenko și școala miciurinistă

97
împotriva biologiei idealiste a avut răsunet nu numai în U.R.S.S.,
ci în întreaga lume. Tabăra vrăjmașă, tabăra falsificatoare a
adevărului științific s’a demascat. Pozițiile ei au fost însă bine
reperate și vârtos lovite.
Teoria reflexelor condiționale a lui Pavlov, nu numai că
reprezintă o problemă cu totul nouă pentru știință, dar prin ea
s’a dat o rezolvare materialistă a fenomenelor de activitate
nervoasă superioară. Lucrările lui Pavlov au devenit o mândrie
a științei mondiale.
In medicină, știința sovietică numără deasemeni numeroși
cercetători iluștri, ca: A. A. Bogomoleț, cunoscut prin lucrările
lui importante asupra îmbătrânirii și prin serul antireticular
citotoxic, V. P. Filatov, celebrul oftalmolog, inițiatorul grefei de
cornee cu cornee de cadavru, și creatorul unei noi ramuri a
medicinei, țesutoterapia, N. N. Burdenko, renumit în domeniul
neurochirurgiei, A. D. Speranski, cercetător reputat al rolului
sistemului nervos în procesele patologice, etc.
Nu mai puțin însemnată este contribuția științei sovietice în
domeniul științelor tehnice, în care vom aminti numai pe marele
arhitect A. V. Sciusev și pe I . P. Bardin, cunoscutul constructor
al giganților industriei metalurgice a U.R.S.S.; în domeniul
filologiei, pe N. I. Marr și elevul și continuatorul său I . I.
Meșcianinov; în domeniul științelor istorice pe G rekov, Volghin,
Ta rle.
Toate aceste mari cuceriri ale științei sovietice au fost cu
putință, pentru că la baza ei stă știința marxist- lenin istă,
știința lui Marx și Engels, continuată și desvoltată de Lemn și
Stalin.
Din această sumară prezentare a realizărilor oamenilor de
știință sovietici, orice om neorbit de patimă, neînfrânat de
interese înguste de clasă, își poate da seama de perspectivele
largi ce se deschid pentru progresul științei noastre, dacă vom
ști să folosim ceea ce a realizat știința sovietică pentru a da omului
putința de cunoaștere și de transformare a naturii și societății
pentru satisfacerea necesităților celor ce muncesc, pentru
ridicarea omului și a societății umane.
Oamenii de știință sovietici dovedesc respect pentru știința
adevărată, pusă în slujba păcii și a progresului, ori unde s’ar făuri

98
ea. Ei resping însă cu indignare — și alături de ei se găsesc
popoarele sovietice și toți oamenii cinstiți din lume —
încercările servilor „științifici“ ai capitalismului de a ascunde sau
nega rolul și realizările științei sovietice și deseori chiar de a-și
însuși fără rușine aceste importante realizări, fără a aminti în
niciun fel pe adevărații lor autori.
In ura lor împotriva științei sovietice, așa zișii „savanți“ vânduți
imperialismului încearcă să conteste prioritatea sovietică, de
netăgăduit, în unele din cele mai însemnate descoperiri
științifice. Lupta aceasta în chestiunea priorității științifice este
de fapt un aspect important al luptei mondiale care se dă astăzi
între socialism și capitalism, între lagărul păcii și al progresului și
lagărul războiului și al reacțiunii. Orice încercare de a micșora
sau ascunde însemnătatea științei sovietice nu poate fi calificată
decât ca o lovitură vrăjmașă dată cauzei păcii și independenței
popoarelor, cauzei progresului și socialismului și de aceea noi o
socotim ca o lovitură îndreptată și împotriva intereselor vitale ale
poporului și patriei noastre și în consecință o respingem și o
combatem cu toate forțele.
Superioritatea de netăgăduit a științei sovietice, marele rol pe
care l-a avut și-l are în progresul cultural, economic și social al
U.R.S.S., în construirea socialismului și acum a comunismului,
se datorește faptului că ea se întemeiază pe o concepție și se
desvoltă într’o orânduire socială care leagă într’o unitate
indisolubilă teoria cu practica, precum și caracterului ei
planificat.
Planificarea științei în U.R.S.S. stă la baza cercetărilor, iar
planificarea este legată de coordonarea lucrărilor efectuate în
diferite centre de pe vastul teritoriu sovietic. Rezultatele
organizării cercetărilor științifice au fost strălucit verificate și în
cursul războiului antifascist și în lucrările din timp de pace.
Să luăm pildă dar dela oamenii de știință sovietici, să-i
urmăm cu munca și priceperea noastră pe calea largă pe care au
deschis-o. Geniul creator al oamenilor noștri de știință va avea
astfel prilejul să se desvolte, să rodească pentru binele patriei și
al poporului muncitor.
Sarcina pe care oamenii de știință din Republica Populară
Română și-au luat-o de a ridica nivelul tehnic și cultural al

99
muncitorilor și țăranilor muncitori, o pot duce cu succes dacă
vor ști să folosească cât mai mult rezultatele științei sovietice,
care le stau fără opreliște la îndemână, și-i pot ajuta la desvoltarea
forțelor productive ale poporului, la mărirea productivității
muncii, la sporirea bunurilor materiale și spirituale necesare
construirii societății socialiste.
Iat ă pentru ce ignorarea producțiunii științifice sovietice,
constatată la unii oameni de știință dela noi, și pe care
Secțiunea de Științe medicale a Academiei Republicii Populare
Române o semnalează în cazul Revistei de Oftalmologie, trebue
combătută cu toată dârzenia dela început. Ogorul științei
noastre are nevoie de izvorul bogat și limpede . al științei
sovietice, pentru a fi fertilizat. Numai astfel el va da o
producțiune viguroasă, sigură și va ajuta la consolidarea cât mai
grabnică a regimului nostru de democrație populară, regim care
consacră știința c a o instituție de bază a patriei.
Țara și poporul nostru, atât în știință și artă, cât și în tehnică,
trebue să fie alături de țara și poporul care luptând pentru
libertatea și independența tuturor popoarelor, luptă și pentru
libertatea, independența și desvoltarea noastră.
Academia Republicii Populare Române stă ferm pe poziția care
i-a fost fixată de Partidul M uncitoresc Român și va lupta
pentru înlăturarea ereziilor și prejudecăților, contra falselor
teorii care ar încerca să-și facă drum în știință, contra așazisei
științe pentru știință și arte pentru artă, contra științei profesate
în spirit mercantil, contra servilismului și cosmopolitismului
manifestat de unii oameni de știință ca o reminiscență a unor
obiceiuri pe vecie abolite și din vremuri ce nu se vor mai
întoarce, contra apatriotismului acelora care disprețuesc virtuțile
poporului din care face parte și limba țării. Bălcescu, dr. Brânză,
Cobălcescu, Bacalogu, Babeș, Cantacuzino, Marinescu., Parhon
și alții sunt oameni de știință mari, prin ceea ce au realizat
pentru știința românească, pentru țara și poporul cărora aparțin.
Prin aceste realizări ei sunt prinși în blocul culturii mondiale,
cimentându-l și sporindu-l prin aportul lor.
Academia Republicii Populare Române îndrumată de Partidul
Muncitoresc Român pe calea științei celei mai înaintate, știința
marxist-leninistă, este datoare să înlăture din mintea unor

100
oameni de știință dela noi prejudecățile moștenite despre
care am vorbit. Descătușați de resturile ideologiei burgheze vor
putea ataca cu îndrăzneală marile probleme ale poporului și
țării și vor putea folosi din plin știința lor în spirit constructiv,
progresist, impunându-se stimei și aprecierii oamenilor de
știință de pretutindeni, ca ei înșiși și nu ca mici francezi.
Luptând pentru desvoltarea științei noastre și a lăstărișului
tânăr pe care-l creștem cu grijă, trebue să fim combativi și
vigilenți. Academia Republicii Populare Române va fi în frunte
pentru lupta în contra cosmopolitismului decadent din știință
și artă.
Lupta aceasta se duce de fapt în contra elementelor reacționare
din țară, în contra imperialismului anglo-american, pentru
instaurarea curentului sănătos în știință și artă, pentru progresul
patriei noastre pe toate tărâmurile.

101
„For a Proper Orientation of Scientific Activity in the Rumanian
People’s Republic”, (Bucharest: Rumanian Institute for Cultural
Relations with Foreign Countries, 1949)

RESOLUTION OF THE PRESIDIUM OF THE ACADEMY OF THE

R. P. R„ JUNE 28, 1949. REPORT OF THE SECTION FOR
MEDICAL SCIENCE OF THE ACADEMY OF THE R.P.R., REPORT
BY PROFESSOR TRAIAN SAVULESCU, PRESIDENT OF THE
ACADEMY OF THE R. P. R.

RUMANIAN INSTITUTE FOR CULTURAL RELATIONS WITH

FOREIGN COUNTRIES

RESOLUTION OF THE PRESIDIUM OF THE ACADEMY OF THE

RUMANIAN PEOPLE’S REPUBLIC, JUNE 28, 1949

The Presidium of the Academy of the Rumanian People’s Republic

noted the report of the Academy’s Section for Medical Science
with regard to the cosmopolitan, anti-patriotic and anti-scientific
position of the « Revista de Oftalmologie » 1).
After this report had been discussed, Prof. Traian Săvulescu,
President of the Academy of the Rumanian People’s Republic,
outlined the attitude of the Academy of the Rumanian People’s
Republic towards the problems of orientation of scientific activity
in our country.
After the discussion, the Presidium adopted the report and
conclusions of the President and approved the report of the
Section for Medical Science.
The Presidium of the Academy of the Rumanian People’s
Republic considers both the report of the Section for Medical
Science and the report of the President as of particular importance
for the proper orientation of scientific activity in the Rumanian
People’s Republic along the path of serving our country and our
people — the path blazed by the guidance of the Rumanian
Workers’ Party — and recommends them to Sections and

1) Review of Ophthalmology

102
Institutes of Scientific Research, to be utilised to stimulate and
develop science in our country, following the example of the most
advanced science — Soviet science.

(s.) C. I. Parhon, Honorary President,

Traian Săvulescu, Acting President,
Gh. Nicolau, General Secretary,
Barbu Lăzăreanu, General Director of the Library,
Petre Constantinescu-Iași, E. Macovski, Șt.
Nicolau, N. Projiri, M. Sadoveanu and S. Stoilov,
Presidents of the Sections.

REPORT OF THE SECTION FOR MEDICAL SCIENCE OF THE

ACADEMY OF THE RUMANIAN PEOPLE’S REPUBLIC

In the struggle of our people to rid our country of the

backwardness in economy, culture and health, and to advance
along the glorious road of building Socialism, medical science is
faced with more and more important tasks, in safeguarding the
people’s health, in scientific research and the education of cadres.
The Section for Medical Science of the Academy of the
Rumanian People’s Republic notes with satisfaction that our best
physicians, inspired by a spirit of patriotism, are successfully
playing their part in the solution of these great and difficult tasks.
They are doing everything to find methods of placing our medical
science in the service of the people. Meritorious experiments are
being made to apply the methods of dialectical materialism to
scientific research, to link practice with theory, to unite the efforts
of all those working in the field of public health into planned
activity, which is an integral part of the State Plan of the Rumanian
People’s Republic. In this patriotic work, the achievements and
experience of Soviet medical science, which — on account of its
socialist nature — is in the vanguard of medical science the world
over, are of invaluable help to our medicine.
However, medical science still bears here and there the
imprint of the poisonous traces left by the ideology of the old
exploiting classes, hostile to the people, hostile to the

103
independence and progress of our country. As anti-patriotic as
they are anti-scientific and obscurantist, these conceptions
constitute in the medical field too, an obstacle in the path of
progress, a barrier that must be removed from the path of our
scientific development. An eloquent illustration of this fact is «
Revista de Oftalmologie » — two issues of which have already been
published — which claims to be the representative of ophthalmic
science in our country.
A good review of ophthalmology would, of course, be of great
service in the fight to protect public health, as well as to the
progress of science. The role of such a review would be to
contribute to the solution of a number of problems regarding the
defence of the health of our working people.
It is a well-known fact that despite the backward condition in
which Rumania was kept by the bourgeois and big landlord
regime, numerous patriotic scientists and physicians devoted their
life to scientific activity in the medical field, making efforts in
order to raise the standard of health of our people, writing works
of undisputed scientific value and making our medical science
known and appreciated abroad. It is enough to recall well- known
figures such as Professor C. I. Parhon, the late Victor Babeș, I.
Cantacuzino, G. Marinescu and others. This fine tradition is
carried on and developed today by numerous workers in the field
of medical science, for whom the people’s democracy, in its
progress towards Socialism, creates possibilities and opportunities
not even dreamt of by our forerunners.
Despite this, Rumanian medical science is almost entirely
ignored by « Revista de Oftalmologie ».
The review does not include in its pages the contribution of
specialists from our country, ostentatiously preferring the
collaboration of specialists from western capitalist countries. It
does not discuss the problems and realisations of Rumanian
ophthalmology and is not in the least preoccupied with the health
problems of the working masses in the Rumanian People’s
Republic.
The open scorn shown by « Revista de Oftalmologie » towards
the medical public in our country cannot only be seen in its
contents, but also in an inadmissible disregard of the Rumanian

104
language. Its articles are published mainly in French and English,
keeping alive the old bourgeois and big landlord tradition of
ignoring the national language, considered by the old exploiting
classes to be «uncultured » and «inadequate » to express scientific
thought.
It is clear that such a cosmopolitan and anti-patriotic attitude
cannot be accepted by scientists who are linked to the people. The
Rumanian language is the language used by the eminent scientists
of our universities in their teaching. It is the language in which
valuable scientific lectures and works were printed. It is the
language in which scores of thousands of young people — young
people who daily and in increasingly large numbers are springing
up from the working masses and who will form our scientific
cadres of tomorrow — acquire the knowledge of scientific
achievements. The Rumanian language has proved absolutely
suitable of expressing the highest scientific thought. The Section
for Medical Science of the Academy of the Rumanian People’s
Republic considers it an honour and a duty for us, the scientists of
Rumania, to publish our works in the language of our people and
to contribute our share towards enriching and developing it.
*
At first sight, it might seem that the structure of the «Revista
de Oftalmologie » — a conglomeration of unrelated articles mostly
signed by foreign authors — arose through the desire to inform
readers in the Rumanian People’s Republic with the latest results
of ophthalmic science on a worldwide scale.
But bad this really been the intention of the editors, then
undoubtedly a leading place in its pages should have been found
for the work of Soviet scientists and for the special problems of the
Soviet scientific world — problems which are more and more
becoming those of our own country.
This is particularly so since, in ophthalmology, Soviet science
undoubtedly holds the first place in the world with achievements
which exceed by far those of the science of capitalist countries. But
the purpose of « Revista de Oftalmologie » is not to provide its
readers with genuine information covering the latest results in this
speciality, necessary to the progress of health care among our
people.

105
 The only practical purpose of « Revista de Oftalmologie » is
obviously that of spreading cosmopolitanism, the deadly enemy of
science, and to propagate dependence and a spirit of servility
toward the decadent bourgeois culture of the West, in order to
make its readers believe that the most notable scientific conquests
in the field of ophthalmology were due exclusively to science in
capitalist countries; and to divert the attention of specialists from
the current problems of Rumanian ophthalmology and its achieve-
ment, to sabotage the effort of ophthalmologists in our country of
appropriating the vast experience, working methods and latest
data of ophthalmic science in the Soviet Union.
Eloquent proof of this fact is provided by the way in which «
Revista de Oftalmologie * treats the important scientific problem
of cornea grafting.
Especially in this central problem of the struggle waged by
science to restore the sight of blind people, Soviet science ranks
foremost, by far outpacing the achievements of bourgeois science.
Only Soviet ophthalmologists, guided by the scientific
conception — the only true one — of dialectal materialism, under
the direction of the Communist Party (Bolsheviks) of the U. S. S.
R. and with the strong support of the Soviet Government, were
able to raise their country’s ophthalmic science to a level which
should make possible the solution of this main problem too.
In this field, lasting merit has been won by the famous Soviet
scientist V. P. Filatov, whose audacious achievements are epoch-
making.
For over a century, the most eminent ophthalmologists in the
world have tried to solve the problem of giving back sight to those
blinded by clouding of the cornea. Numerous attempts were made
to this effect. Soviet science — thanks to V. P. Filatov and his
school — was the first to find a revolutionary solution for the
problem of substituting a transparent cornea for a cornea which
had become opaque.
Following his research-work, Filatov came to the conclusion
that:
« under the influence of the factors of the medium which
handicap their vital processes, animal and vegetal tissues cut off from
the organism are subject to biochemical modification.

106
 «The result of this modification is the creation, by the tissues, of
certain substances which represent the stimulators of biochemical
processes in those tissues being under conditions
unfavourable to their existence. Since they allow the tissues to
keep alive under such unfavourable conditions, I call such
substances ‘substances of resistance’ or ‘biogenous stimulators
of the tissues’.
The ‘substances of resistance’ or ‘biogenous stimulators’ being
introduced by way of transplanting, by implanting a tissue which
contains them in great quantities, in any organism, constitute
stimulants for the tissues of the latter.
Raising cellular metabolism, they thus intensify the physiological
functions of the organism which, in cases of illness, cause the
regenerative forces of the organism to increase, thus helping in the
fight against the disease.
...The ‘substances of resistance’ are also bora in whole, live
organisms which are placed in an unfavourable, but not mortal
medium, thanks to the biochemical modifications of these
organisms. Such modifications may also play a part in the evolutive
process, etc.» (Acad. V. P. Filatov: «Optical Transplantation of the
Cornea and Tissue- therapeutics», Medghiz 1945, p. 226, Russian
edition.)

This tremendous discovery is founded on the materialist-

dialectical conception which lies at the basis of the great Filatov’s
work. It could be summed up as follows: «Where death is
imminent, life is born.»
This is an example of the manner in which Marxist-Leninist
teaching on the contradiction of opposites as a basis of
development and progress — of the straggle between «the old and
the new, between what is dying away and what is being born,
between what is disappearing and what is developing» (J. V. Stalin,
« Problems of Leninism » page 853, « Rumanian Workers’ Party
Publishing-House », second edition, 1948) — has found a masterly
application in the principle discovered by Filatov and which is the
basis of his therapeutical method.
As an immediate practical consequence, Filatov proposed, in
1933, that the preserved cornea of dead bodies should be used for
grafting.
From that moment on, the entire problem of cornea grafting

107
took another aspect: since the healthy cornea was obtainable, the
operation could be practised on a vast scale and it became possible
to restore sight to a large number of blind people. Up to January 1,
1941,— 842 cornea graftings had been performed in the Soviet
Union, the number of successful operations exceeding the
corresponding number of successful transplantations for all the
other countries of the world taken together.
Here we come to the second element of great importance for the
solution of the problem of cornea grafting: the assistance given by
the Government of the U.S.S.R. and the Communist Party of the
Soviet Union (Bolsheviks) which, rightly appreciating the great
significance of this discovery for the working people, gave Filatov
and his students the possibility of setting up in Odessa a Research
Institute unique in the world both in scope and organisation.
This was possible only in the Land of Socialism.
In the U.S.A., where everything, including science, is
commercialised for the benefit of a restricted group of large
capitalists, an « Eye Bank for Sight Restauration » was set up in
1946, to make available cornea for grafting. (« Revista de
Oftalmologie », vol. I, p. 181).
That is how this problem is solved in a capitalist State. A
problem of science, a social problem — assistance for the blind —
is converted into a source of profit, a bank is created with
dividends and shares. Those who cannot pay, shall remain blind.
Following the successes obtained in cornea grafting, Filatov
passed from the curing of eye disease to the general regeneration
of tissues in the human body, in general, grafting upon the
diseased tissues various animal and vegetal tissues.
He thus created tissue-therapeutics which yielded amazing
results, opening up new roads in therapeutics.

« Therapeutics with preserved tissues (and their derivative:

extracts, juices) by means of transplantation, implantation,
injections, etc., gave myself, my students and those who used it after
me», writes Filatov, « extremely valuable and sometimes surprising
results, both in affections of the eyes and in various other affections
of the organism.
Our achievements in the field of tissue-therapeutics were placed

108
 by myself and my school in the service of our heroic Red Army and
the application of tissue-therapeutics in many field-hospitals, fully
confirmed its usefulness in cases of war wounds and disease.
The introduction of tissue-therapeutics at field-hospitals proved
as absolutely necessary for the treatment of affections of the eyes, as
well as of atonal wounds, resorbtion of scars, treatment of
inflammation of traumatic and non-traumatic origin, treatment of
nevritis ... and for the treatment of many other diseases. » (Ibid. p.
225).

That is how in the U.S.S.R., dialectical materialism, — the

world and its problems as viewed by the working class, sure basis
of great progress and scientific achievement — has proved fruitful
in this field too.
But « Revista de Oftalmologie » chooses to ignore
systematically these achievements of Soviet science.
In order to hide the great conquests of Soviet ophthalmology
from its readers, in order to minimize them, when they can no
longer be hidden, « Revista de Oftalmologie » actually
counterposes the Swiss professor Franceschetti to the great
Filatov, publishing the former’s article and hinting at his works
representing the most advanced conquests of world ophthalmo-
logy in the problem of cornea grafting.
Such presentation of the matter is entirely false and the
reactionary position taken up by Franceschetti in his article, has
nothing in common with a truly scientific, impartial attitude.
In his article, Franceschetti, speaking of « his » technique,
states that he uses the cornea of corpses, without even
mentioning Filatov who was the first to use this method, and to
apply it to generalised therapeutics (tissue- therapeutics). To
accomplish this real «tour de force», Franceschetti,from the very
beginning of his article, seeks to mislead those interested in
science by a few historical considerations on the grafting of
cornea, in which all achievements in this field, prior to his own
research, are treated as negligible.

« Cornea grafting, little practised in 1934, when we made our first

experiments, became of late an almost current intervention. When
we presented our first cases of cornea grafting to the Swiss Society of

109
 Ophthalmology in 1930, we were told that it was useless to nurture
illusions as to tardy results, and that the implanted cornea would
cloud sooner or later. Today, looking back over a period of over 12
years, we may impartially judge the obtained results and now already
draw therefrom certain practical conclusions.» (A. Franceschetti: «
Les greffes de cornee », « Revista de Oftalmologie » 1948, No. 1, p.
117).

It is obviously more than tendentious to view the results

obtained in the field of the grafting of cornea in the light of a very
subjective period of 12 years, connected with the person of Mr.
Franceschetti.
The transformation of cornea grafting into an « almost current
intervention » does not begin from Mr. Franceschetti, just as
ophthalmic science does not begin with erroneous opinions issued
by the Swiss Society of Ophthalmology. For over a century, a
number of scientists have worked to solve the problem of cornea
grafting.
Even after a number of positive therapeutical results had
been obtained in this field, the road to wide-scale operation was
still barred by a great obstacle.

«To perform homoplastia», says the renowned scientist Magitot,

the necessary material must yet be obtained. »

And he points out that Filatov « was the man who solved the
problem, using eyes from dead bodies.» (A. Magitot: « Remarques
sur les greffes et la transparence de la cornee», Annales
d’oculistique, 1947, No. 10, p. 625).
In the article quoted, Magitot, from the beginning, stresses
that, with regard to cornea grafting, Filatov « should not be
forgotten ». (Ibid. p. 619).
It is the only way in which the problem may be handled by a
scientist with an elementary respect for the truth.
The late world-famous scientist Zdravko Nichetich, presenting
the results of his work in cornea grafting, states that os early as in
1933 (i, e. one year before Mr. Franceschetti's first experiments), he
performed his first grafting operation, using cornea taken from

110
dead bodies and having for basis information published in the
papers with regard to a similar operation performed by Filatov.
Nurturing for the Soviet Union and its great culture
those feelings of love and admiration which Tito’s nationalist
fraction did not and will not succeed in tearing from the soul of
the Jugoslav people, the scientist Nichetich loyally speaks of
Filatov as his «master».
At the same time, Nichetich stresses the full importance of
the revolutionary innovation of Filatov: the use of the eyes of
dead bodies.

« As I have already said, we could not find any solution, for a

long, while. We were helpless before this problem which we were
nevertheless determined to solve.... Filatov is the one to solve the
main problem, that of the transplantation material. . . Today, the
spreading of Filatov’s ideas has borne fruit. There are many cornea
grafters in every country of the world. » (Zdravko Nichetich: «
Considérations sur la greffe de la cornée », Annales d’oculistique,
1947, No. 10, p. 596—597).

These are the real facts of how cornea grafting became, as Mr.
I. Franceschetti terms it, «almost a current intervention». This
could happen only thanks to Filatov’s discoveries.
We should stress that Filatov began to practise cornea grafting
as long ago as 1913. Being compelled to cease research because of
the first World War, he resumed it late in 1922. From then until
June 1, 1941, Filatov and his school effected over one thousand
grafting operations — a number exceeding similar operations in
all the other countries of the world, in a century of elaboration of
the problem. The number of cases in which persistent clearing of
the cornea was obtained (considering as persistent, a clearing
observed for over 9 months), had reached, throughout the world,
as far as January 1,1941, about one hundred, while Filatov and his
school had obtained several hundred (324), up to that date. For a
proper appreciation of the results obtained by Filatov, allowance
should be made for the fact that certain cases considered by
Franceschetti and his school as « unfavourable » for grafting —
6uch as aphakia — are considered favourable by Filatov and his

111
school who have made such operations successfully.
Mr. Franceschetti pretends to ignore that, as early as 1933,
when he was still at his «first attempts D, Filatov, synthetising and
generalising the conclusions of his researches in the cornea
grafting, formulated the fundamental ideas of tissue-therapeutics.
This is, however, a universally known fact. In this respect
«Archives d’ophtalmologie » writes:
« V. P. Filatov, director of the « Experimental Institute of
Ophthalmology » of Odessa, famous for his researches on cornea
grafting was for the last fifteen years, the initiator of an entirely new
branch of therapeutics, tissue-therapeutics. »
And farther:
« In 1933, Filatov extended the scope of his experiments and
applied these « factors of survival» in various cases of infection . . .
He instituted tissue-therapeutics under other forms, such as: the
implantation — under the skin, in the conjunctive tissue — of
preserved fragments, not only of cornea, but also of skin, cartilage,
retina, choroid, placenta, brain, spleen, liver, muscular or nervous
tissue »... (Prof. M. Toulant, « La th6rapeutique tissulaire en
ophtalmologie », — Archives d’ophtalomologie, 1948, No. 1, p. 33 —
34).
Such is the truth which Mr. Franceschetti tries to distort, such
are the achievements of world significance, in ophthalmology and
general medicine, of Filatov and his school, which the Swiss
professor, in defiance of any scientific probity, deliberately tries to
forget. The « class » science of bourgeois imperialism hates Soviet
science, because it is a science placed in the service of the people,
of peace, humanity and of Socialism.
Franceschetti’s article proves that science is not independent,
that it cannot take up a neutral position under the conditions of a
world divided into two camps: one of democracy, peace and
culture, headed by the U.S.S.R., the other of imperialism, war and
obscurantism, dominated by the U.S.A.; on the contrary, it proves
that science always bears a class character, being either in the
service of the exploiting classes, condemned by history, or in the
service of the working masses and of progress in every field of
endeavour.
It also proves that, in the western capitalist States, some
bourgeois scientists degrade themselves to the point of serving the

112
interests of aggression and world domination of Anglo-American
imperialism, attempting to minimize — regardless by what means
— the growing prestige of the U.S.S.R. and its vanguard culture
and science, in the ranks of progressive men all over the world.
One of their chief means to attain this end, is a deliberate negation
or ignoring of the priority of Soviet science in a great number of
fields.
Scientists of this kind hinder the progress of science, becoming
its enemies, a fact mirroring the decadence of bourgeois culture,
placed in the service of imperialism.
We, members of the Section for Medical Science of the
Academy of the Rumanian People’s Republic, together with all
progressive scientists in our country — in solidarity with our
colleagues from all over the world, who are fighting to place the
conquests of science in the service of peace, progress and
humanity — reject this decadent, anti-human « science » of «
scientists » subservient to the bourgeoisie and to obscurantist
imperialism. With the utmost trust we look towards Soviet
science, towards the science of the Land of Socialism, which
shows us the great example of science placed in the service of
man, of life, peace and progress, a science whose experience and
assistance will help those who work in the scientific field in the
Rumanian People’s Republic, to successfully contribute their
shares to the prosperity of our country and its culture.
*
Evidence that the characteristic position of « Revista de
Oftalmologie » consists of the attempt to ignore, or — where that
is impossible — to minimize Soviet science, is provided by the
article written by the editor of the review himself, with regard to
V. P. Filatov.
Since the work of the great Soviet scientist is too widely known
in our country, to be ignored by such a specialist review, the
second number of « Revista de Oftalmologie » finally devotes a few
pages to Filatov’s jubilee of scientific activity or rather to a clumsy
attempt to minimize the brilliant merits of this great scientist.
In this article, the author tries to drown Filatov’s achievement
by a whole series of names of western researchers of incomparably

113
less importance, among whom we again find Franceschetti, whose
anti-scientific attitude in the matter of cornea grafting we were
able to appreciate from the above- mentioned article.
This review, in which a little formal praise is immediately
covered up — in order to please the western English- or French-
speaking masters — by servile references to English or French
names, tends to overshadow Filatov’s work, by presenting it in a
deliberately distorted form. The author stresses only, in a very
superficial manner, that which constitutes the fundamental
contribution of the great Soviet ophthalmologist: the utilisation,
for the first time, of the preserved cornea of dead bodies as grafting
material. But that is not all. The author conceals from his readers
an element of the greatest importance for a proper valuation of
Filatov’s work, namely, the successes obtained through his great
discovery, not only as regards the solution of the problem of
cornea grafting, but also as regards the treatment with preserved
tissues for various affections of the eye or the organism in general;
and this fragmentary presentation is made despite the fact that the
various aspects of Filatov’s method constitute an indivisible whole.
In this article, the editor of the review does not even mention
tissue- therapeutics, although this treatment was adopted and
successfully experimented throughout the world and although this
problem was handled in our country and was the subject of articles
in the Rumanian language.
In this way, one of the finest and most conclusive
achievements of medical thought which opened new and
unsuspected prospects for therapeutics in general, is completely
ignored.
To place Filatov, in the matter of cornea grafting, on the same
plane as Franceschetti « and others », as does the editor of «
Revista de Oftalmologie », is a hoax, the sole purpose of which is
to propagate in the Rumanian scientific world an entirely
uncritical servility towards the decadent science of the western
bourgeoisie.
The example we have quoted with regard to the tendentious,
confusing treatment of the problem of cornea grafting is not the
only one. For instance, « Revista de Oftalmologie » publishes an
article on trachoma, signed by the western professor G. Bietti, who

114
reviews all the hypotheses with regard to the etiology of this
disease. Neither in the article, however, nor elsewhere in
the review, is any reference made to the Soviet scientist Ekaterina
Trapezon- tseva who has done important work in the problem
concerning the connection between the etiological agent of
trachoma and the Rickettsoid corpuscu- les, also in the part played
by lice in carrying the disease. Similarly, there is no mention
anywhere of Chirkovski who directs the first institute in the world
for trachoma research (founded at Kazan in 1922) and whose
numerous scientific works on trachoma were synthesised by the
author in 1947, in the treatise «Trachoma ».
Also, although there is space in the review for a large number
of minor events in connection with the careers of greater or lesser
western professors, nowhere are the great names of Soviet
ophthalmology even mentioned, such as Averbach, that
exceptional figure of Soviet and world ophthalmology.
Up to his death in 1944, Averbach was the organiser and leader
in ophthal- mological activity in the U.S.S.R., an illustrious clinical
worker and an untiring fighter for the cause of the working people.
*
The book review of home and foreign material appearing in «
Revista de Oftalmologie », reflects the same policy: a conspiracy of
silence against the most advanced science in the world, Soviet
science.
And this, despite the fact that, at the «Rumanian-Soviet
Institute of Studies », the Rumanian public has at its disposal
Soviet reviews of specialty with articles already translated or with
translators ready to translate them. At the same Institute, the
Soviet review « Vestnik Oftalmologii» is available
— a model review edited in the spirit of advanced science,
animated by patriotism and placed in the service of the people.
This review, by its very composition, eloquently demonstrates
which are the problems that preoccupy a socialist country, where
scientists come to the assistance of the workers by hand and brain,
in their work of building a happy life.
No comparison can be drawn between the cosmopolitan
review which forms the object of this report, a review which
handles problems at random, isolated from the needs of our

115
national scientific life, forming nothing but a hybrid
conglomeration and the Soviet review, the whole of which has one
aim, with preoccupations in each issue, centred around a problem
corresponding to the needs of the working people. For example,
one issue of the Soviet paper is devoted to the problem of accidents
at work and the recuperation of traumatised eyes. The articles
dealing with this problem, written by the researchers F. B.
Iusefova, Prof. G. G. Bursuk, N. O. Blumenfeld, Z. S. Krupinskaya
and L. I. Dragnova, give proper solutions for most cases of ocular
traumatology. This way of putting the problem is not accidental.
In the U.S.S.R., science is in the service of the people and works for
the people. O. L. Gustina, for instance, is working to help the
oculists in the textile industry of Ivanovo, province of Ivanovo.
But for the editors of « Revista de Oftalmologie », such reviews
are of no interest. They mention and popularise widely such
institutions as the famous above-mentioned « Eye Bank for Sight
Restauration ».
At the same time, just as a scorn for Rumanian science and
Rumanian problems has driven the editors of « Revista de
Oftalmologie » to disconsider the Rumanian language, so its
hostile attitude towards Soviet science has led it to scorn the
Russian language — the language of Lomonosov and Timiryazev,
of Mendeleyev and Lobachevski, of Pavlov and Filatov, of Pushkin
and Gorki, of Lenin and Stalin.
It is not at all surprising that the cosmopolitan attitude of
national nihilism of the « Revista de Oftalmologie » and its editor
is fully approved of and encouraged by the western imperialist
circles. Evidence is supplied by the survey published in the April
1941 issue of the « American Journal of Ophthalmology ».
This American review which claims to be « purely scientific »,
does not hesitate in the least to publish a purely political review,
dealing with « Revista de Oftalmologie ».
The survey mentions with satisfaction that most of the articles
are published in English and French. This fact is immediately
linked up with the «nationalist», reactionary and anti-Soviet
tendencies of the Rumanian bourgeoisie. The American review
does not attempt to hide that in these « nationalistic tendencies »,
the « western civilisation » of the trusts sees a weapon in its futile

116
struggle to regain «a powerful influence» over our country, or, in
less «scientific » terms, to subjugate us again.
In this manner, the American press of the Hearst variety itself
exposes who really profits from cosmopolitanism in science, and
how nationalism and cosmopolitanism are two edges of the same
rusty sword used by American imperialism against the national
dignity, progress and independence of the peoples.
*
A critical analysis of « Revista de Oftalmologie » at the same
time shows us how servility towards the imperialist West finds its
natural breeding- ground in men lacking patriotism, incapable of
any constructive spirit who move within the narrow circle of
mercenary and career-seeking interests. The editor of the review,
Dr. N. Blatt, is typical of such false « scientists ».
The whole of Dr. Blatt’s carreer shows a lack of clinical
preoccupation and activity, although he had opportunities for
such activity, although he could avail himself of the great support
and immense possibilities which the regime of people’s democracy
— contrary to capitalist States — ensures for scientists who truly
wish to contribute their shares to develop science and to place it
in the service of the people.
Casuistic publications, fancy plans for organisation, estranged
from reality, were for him merely means of capturing a clientele,
as well as a rostrum
for personal publicity and self-eulogy, as shameless as it was
undeserved, designed to serve his personal purposes of rise and
enrichment. Servile yesterday towards the German occupants,
whose tool, the war criminal Antonescu, granted him racial
privileges (Monitorul Oficial Nr. 177, Part. 1 p. 6756, 1943), Dr. N.
Blatt is today trying to prove his servility towards American and
English imperialism.
By means of the lectures held at the Medico-Pharmaceutical
Institute of Timisoara, Dr. N. Blatt tried to divert the attention of
the studious youth from the sources of the most advanced science,
Soviet science, and to propagate anti-patriotic and anti-scientific
ideas, such as those which characterise « Revista de Oftalmologie
». Dr. Blatt does not deserve the honour of a debate in the Section
for Medical Science of the Academy of the Rumanian People’s

117
Republic.

CONCLUSIONS

The Section for Medical Science of the Academy of the

Rumanian People’s Republic considers that:
1. « Revista de Oftalmologie » is a typical instance of the
spirit of servile fawning on decadent western bourgeois science.
It has adopted a cosmopolitan attitude which serves the
interests of the imperialist trusts in America and England, denying
the great achievements of Soviet science, ignoring the fast-
developing science of our own country, and seeking, in general, to
repudiate and to hold up the development of scientific and
cultural creation in all those countries which imperialism wishes
to subjugate.
The Medical Section of the Academy of the Rumanian People’s
Republic therefore considers that « Revista de Oftalmologie » does
not and cannot represent Rumanian ophthalmology, to which it is
deeply harmful.
2. Dr. N. Blatt, editor of the review, has proved by his activity
that he is not worthy to educate the young people who will form
our scientific cadres of tomorrow.
3. We consider it our duty, as well as that of all patriotic
scientists, to combat the spirit of servility towards the decadent
culture of western capitalism, the spirit of undervaluation of our
own forces and of refusal to acknowledge the achievements and
experience of the great Soviet science. We consider that, in the
interests of the development of science in the Rumanian People’s
Republic, we should follow the example of Soviet scientists, who,
educated by the Party of Lenin and Stalin, know how to combine
harmoniously their brilliant scientific creation with fervid patriot-
ism and devoted service to the noble idea of brotherhood among
peoples. We consider it our duty to concentrate all our efforts, in
order to develop the science of our country in the service of the
working people and to con-
tribute actively to the building of Socialism in the Romanian
Republic.
4. The Section for Medical Science of the Academy of the

118
Romanian People's Republic proposes that the Presidium of the
Academy of the Rumanian People's Pepublic should consider the
problems raiser by the present report and decide what steps
should be taken.

119
PROTOCOL

The Academy of the Rumanian People's Republic, Section for

Medical Science, meeting in plenary session of the acting titulary
members on June 28th, 1949, takes note of the report of the
president of the section on the grave aberrations of the « Revista
de Oftalmologie », endorsing the report.
With unanimity of vote the Section decides to forward it to
the Presidium of the Academy of the Rumanian Poeple's Republic
with a view to appropriate measures.

(s.) Dr. C. I. Parhon,

Dr. S. Nicolau,
Dr. Kreindler,
Dr. N. Gh. Lupu,
Dr. Danielopolu,
Dr. V. Mârza,
Dr. Milea,
Dr. Hortomei.

120
FOR A PROPER ORIENTATION OF SCIENTIFIC ACTIVITY IN
THE RUMANIAN PEOPLE'S REPUBLIC

REPORT BY PROFESSOR TRAIAN SĂVULESCU, PRESIDENT OF

THE ACADEMY OF THE R. P. R, TO THE PLENUM OF THE
PRESIDIUM OF THE ACADEMY OF THE R. P. R., JUNE 28, 1949

The Presidium of the Academy of the Rumanian People'e Republic

has before it a document which sets an entirely new problem (on
which no debate could have been conceivable in old Academy), a
problem of particular importance for the future orientation of
scientific research in our country. It concerns the decision of the
Section for Medical Science, denouncing the « Revista de
Oftalmologie », a review in which from the point of view of its
content, presentation and especially its tendency, makes a serious
deviation from the path along which science must develop in the
Romanian People’s Republic in order to be a truly powerful
instrument for raising the level of our country and our people and
in order to contribute effectively to the building of Socialism.
Through its statute of organisation and operation, the
Academy of the Rumanian People's Republic has the task of
organising, directing and planning all scientific activity in the
country, whether within its own institutes or in other research
centres. Thus, its intervention in the ease brought to notice by the
Section for Medical Science, in not only opportune and necessary,
but is a duty.
The Academy of the Rumanian People's Republic, formed on
the initiative of the Rumanian Workers’ Party and enjoying the full
support of the Party and Government, cannot and must not forget,
even for a moment, its obligation to make its contribution of
enlightenment to the great task undertaken by the working class,
the historical task of guiding the people along new paths, towards
a brilliant future.
This implies on our part, that is on the part of all men of
science and culture, a definite and frank attitude, entirely
unequivocal, in the determined and unceasing struggle against the
anti-scientific, anti-national and anti- patriotic tendencies
displayed by some scientists who are not yet cared of prejudices

121
due to the influence of the capitalist regimes.
*
In recent years, particularly since the liberation of our country
by the Soviet Army, we are participating in the profound
revolutionary changes which lead us along the path of building
Socialism. Industry, agriculture and trade, the juridical and
educational system, public health and administration have all
taken decisive steps forward for laying the foundation of socialist
society; at the same time, the cultural revolution is in progress,
guided by the unshakable determination of the working class,
armed with the sure weapon of Marxism-Leninism and following
the path which led the Soviet Union to brilliant successes and to
complete victory.
The working class led by its Party, conquering political power
and gaining more and more economic power, is basing itself on
these two things to huild a new socialist culture, the property of
the entire working poeple. Under these new conditions, poetry is
again beginning to draw inspiration from the unrestrained sources
of the people. Authors go out to factories and villages and improve
their work from day to day, by their contact with the masses.
Science is drawing its inspiration from the reality of life and is
ceasing to be a source of wealth, oppression and invasion at the
disposal of the few, as is the case in capitalist countries. A
fundamental institution in socialist society and in the regimes of
people’s democracy, science has an essential and vital function to
fulfil and must be fully bound up with the life of the State, in order
to help to build the new, free, independent society, the defender
of peace.
A prejudice continually inoculated, like a virus, to scientists by
bourgeois education, is that « science is universal», « science has
no country », or that science is utterly disinterested, seeking the
abstract, transcendent truth, independent of life.
This is not only a prejudice, it is something more: it is a heresy
and a forgery. If we take the trouble to go to the roots of the matter,
we shall find that in reality, it is entirely different. Universal culture
cannot exist without and above national culture, just as the human
body cannot exist without its component organs. Universal culture
consists of the contributions brought by the culture of the

122
different nations.

« Each nation», says J. V. Stalin, « whether large or small,

has its own qualitative peculiarities, ist own characteristics,
which belong to it alone and do not exist in other nations. These
peculiarities represent the contribution of each nation to the
common treasury of world culture, completing and enriching
it.»

Just as no abstract world culture can exist without national

roots, there exists no universal abstract science on a plane above
the nations. What we term universal science, actually represents
the total of all scientific work based on the contribution of
scientists of various nations.
But what class interests does the cosmopolitan «theory » of a
« universal sciencei above nations conceal?
The tendency towards the monopoly of the capitalist countries
appears not only in economics and politics, bot also in science. The
original manifestations of scientists from small countries are
gradually stifled, while individual production is absorbed by the
science of the ruling classes of the great capitalist countries, having
« primordial rights ».
In this way, the traces of national characteristics will little by
little disappear from culture, as a symptom of the process of loss
of national independence. Science, art, the most noble creations of
man, which might have brought the peoples together and helped
each in their development, have likewise become objects of
monopoly for the capitalist States, who deflect them from their
progressive purpose and direct them along the path which serves
the interests of the ruling classes in those countries. A number of
examples may be given. Some scientists, prisoners of the education
they received or enticed by privileges (money, position, honours),
become the instruments of a more refined oppression and
exploitation of man, and present the enemies of democracy, peace
and humanity, of progress and science itself, with the weapon of
their knowledge and experience.
The conception of so-called universal, abstract, non-national
science is skilfully used and popularised by the reactionary forces,

123
with the purpose of minimizing or totally denying the
contribution to scientific progress of nations who are today the
object of Anglo-American aggression. This reactionary conception
is directed against the national independence of the peoples; it is
directed against the people’s democracies, who have conquered
their freedom and independence thanks to the victory of the Soviet
Army; it is particulary directed against the Soviet Union, whose
scientific conquests dominate and surpass those of the most
advanced capitalist countries, not only by reason of its original
contribution, but also by its progressive outlook, by its far-
reaching socialist humanism and its leading part in the fight for
peace.
Soviet scientific thought is an essential factor of social, cultural
and economic progress all over the world; it mobilises the peoples
and working men in the whole world in their struggle for peace,
national independence and Socialism. Soviet science increases the
power of men, improves their knowledge and understanding so as
to enable them to fight against the destructive forces of Nature,
against the enemies of man and human society, against
reactionary conceptions and prejudices which cause enmity
among peoples, against everything which stands in the path of
progress. Soviet science has cemented the consciousness of the
broad masses and has specified their mission of liberation.
Capitalist science — on the contrary — supports the tendency
to subjugate countries and peoples, strengthens the exploitation
of man by man, is hand-in-glove with the reactionary elements
which seek to enslave men and peoples.
Under the mask of « universal science » and cosmopolitanism
in general, the great imperialist Powers thus seek to stifle the
development of science
in the dependent countries, to strengthen their domination
over these countries or to regain it where they have lost it. During
the former bourgeois and big landlord regime, the exploiting
classes of our country, like exploiters in other dominated countries
subjugated by imperialism, used to propagate cosmopolitanism in
science, literature and the arts, spread distrust in our own forces
and servile submission to the decadent « culture » of the imper-
ialist patrons of the West.

124
 Cosmopolitanism is a poisonous ideological manifestation of
the interests of the exploiting classes.
In countries subjugated by the imperialists, as was our country
in the past, cosmopolitanism was nothing less than an ideological
screen, a reflex in culture of political and economic bondage.
Cosmopolitanism displayed practical aspects of a most disastrous
kind for us, contributing to our country’s enslavement by
imperialism, to keeping our people in a backward condition, to
stifling science and art. It rendered full service to the interests of
both our national and foreign exploiters — exploiters whose
prosperity was based particularly on the backwardness and
impoverishment of the people and who, even today, are still using
the weapon of a cosmopolitan outlook which they have sown in
the minds of certain scientists and intellectuals in our country,
endeavouring to make us return to the state of political, economic
and ideological bondage from which we were liberated by the
heroic struggle of the working class.
It is the task of patriotic scientists who want to see progress in
the Rumanian People's Republic, headed by the Academy of the
Rumanian People's Republic, to take a definite stand against
cosmopolitan attempts to obliterate the contribution of our
country’s science and culture towards the development of world
science and culture. Those who do not plant the roots of their
science in the soil of their country, in the aspirations and needs of
the people, strengthen the myth of the inferiority of our science
and the exclusive value of western science which is known to be
passing through a period of stagnation and confusion determined
by the state of decline of bourgeois society in disintegration.
« Recognition » (frequently « bon pour l’Orient») as sought by
some scientists from the scientific authorities of those countries
who long held Rumania as their vassal, is proof of an attitude of
degrading submission, of a humiliating servility, of a lack of
national pride, of refusal to consider the creative virtues of the
people, of wastage of the talent flung into the barren soil of
decadent cosmopolitanism.
When somebody tries to send away his property secured
through toil of others, putting it «in safety »in the safes of foreign
banks, the people’s justice sentences him as a plotter against the

125
interests of the people, as a traitor. But how much less guilty is the
scientist who, instead of scattering the seed of his thought in the
earth of the country he belongs to, which supports him by the
people’s labour, increases the scientific, technical and economic
potential of countries led by governments which threaten us with
wars.
or ask us to give up our independence and freedom, in order
to please them?
Those who place a discovery or an invention at the disposal of
the beat payers, in order to speculate it with a hundredfold
interest, for themselves and for the benefit of their class, are
tainted with commercial corruption; they endanger the vital
interests of the people, they are traitors.
Of what significance for Rumanian science, and what kind of a
patriot is the physicist Gogu Constantinescu, for example, the
discoverer of sonieity, who sold his patents for a high price to the
great English enterprises, securing, himself a considerable interest
in the profits? Would universal science have suffered, if this
physicist had devoted his lahonrs and ability to raising the level of
his people which undoubtedly needs to a great extent the support
of science? What more appropriate description could we apply to
him who, before ensuring indispensable food to his famished
fellow-men, traded his hoarded stocks and delivered them to
others, beyond the frontier, in order to maintain there the output
of the distilleries or to fatten pigs? Such a person would be
denounced as deeply immoral, dishonest, treacherous. Should we
not apply the same denunciation to scientists who, discovering a
remedy for pelagra or goitre, sold it abroad for the sake of personal
profit, and left their parents, brothers and sisters in suffering ? Or
to those who, discovering new labour-saving devices, new
processes for perfecting output, auctioned them on the
international market, without feeling remorse that they were
contributing to maintain the primitive condition of their fellow-
men and that frequently (there are many instances) they
compelled us to buy, at heavy cost, for our country, their patents
sold to the United States or elsewhere ?
What sort of scientist is he who, instead of seeking to improve
the knowledge and understanding of his own people, serves

126
imperialist circles, increasing their power of domination and
oppression?
Humanity has not yet reached that phase of historical
development in which the barriers between all men have been
removed. As long as a part of the world is still dominated by the
capitalist regime, a regime of exploitation and oppression, it would
be a serious mistake to imagine that, in such a regime, science
might be spared from monopoly and from being used for
reactionary and aggressive purposes. The antagonism between the
imperialist States, in which the capitalist class wields the power
and is preparing another war, and the peoples who are fighting for
freedom and peace, headed by the Soviet Union and the countries
of people’s democracy, becomes daily more pronounced.
Therefore, any deviation from the path indicated by the working
class, is equivalent to treason in full battle. When in Washington
and London the howls of the warmongers are heard and
progressive democratic elements are hunted, deprived of liberty
and even murdered, we must not allow the hard toil for
consolidation of the Rumanian People’s Republic and for the
building of a better and more dignified life for working men, we
must not allow the struggle for peace, freedom and independence
to be sabotaged by unhealthy manifestations which serve neither
true science nor the country. In capitalist
countries also, true scientists, such as the famous French physicist
Frédéric Joliot Curie, are fighting and suffering alongside of the
working class, for the freedom of men and peoples, for the prestige
of science bound to the interest of their own people. They work
untiringly in the progressive spirit, incited by their love for their
country and the brotherhood among the peoples. But their
manifestations are stifled and they are persecuted.
Without despising or minimizing the value of science and its
servants in any country, honouring progressive scientists from
everywhere, we should take pride in setting up a firm and high
national science, a superior national art, a deep socialist content;
in other words, a true and wholesome culture inspired and imbued
with patriotism and the spirit of brotherhood among peoples, thus
strengthening world culture by our original contribution.
When the great Soviet sculpturess V. I. Mukhina visited our

127
country, she got to know our artists, painters and sculptors whose
talent she acknowledged. Then she posed them a question with a
true and subtle meaning: « Why do you insist on being little
Frenchmen, instead of aspiring to be yourselves ? » Like Mukhina,
our countryman Brancuș was a student of Bourdelle. Mukhina
knows Brâncuș well, as they were colleagues. But what a difference
between them! Whereas Mukhina gave to the people of her
country and to world art works of great value, inspired by the
achievements, aspirations and struggle of the Soviet people,
Brancuș has fallen into the sin of creating « art for art’s sake »
which he undoubtedly cannot understand himself, of art
sublimated to the point of absurdity and paradox, of art valued in
dollars by billionaires across the ocean, which has ceased to have
anything in common with the specific traits of his country. That is
why Mukhina’s art grows, rises ever higher and, by its vitality,
commands the attention of the whole world, while Brancuș’s art
languishes and disintegrates, being singled out only by a few
snobs.
Like the artists, scientists (chemists, physicists, biologists,
technicians, etc.) enjoy vast prospects in the Rumanian People’s
Republic, with means at their disposal which might provoke the
envy of their colleagues in many western capitalist countries. They
have the historic duty, however, alongside of the working people,
to get full value from the riches of the soil and subsoil and the
productive energies of men, to fight in order to overcome the
Nature’s hostility which brings us the periodic danger of famine,
to remedy the bad health situation which we have inherited from
past regimes, to obliterate illiteracy, to infiltrate scientific truth
into the broad masses of the people, to combat and to remove false
idealist and metaphysic theories and metaphysics carefully nursed
by the ruling classes of yesterday, in order to increase mysticism
and obscurantism, to equip the socialist State which we are
building with a true science, based on the science of Marxism-
Leninism.
To this end, however, our scientists must formulate clearly the
basic problems and themes which they are called upon to tackle in
their own specialities.
The Academy of the Rumanian People’s Republic, a people’s

128
institute set up by the Government on the initiative of the
Rumanian Workers’ Party,
has put into concrete form the objects of science and the role of
scientists in the Rumanian People’s Republic. We request that our
scientists should be devoted to the people and loyal to the working
class, that their problems and themes should be part of the
struggle for doing away with the backward conditions in the
country, for carrying out the economic and cultural plan of the
State of people’s democracy, for building Socialism. Our scientists
shall daringly view the future and boldly tackle the great problems
of the liberated people. They have the historical opportunity to
contribute to the founding of a basic industry indispensable to the
normal development of the State, to restore and increase the
fertility of the soil, in order to ensure abundant food for the people,
to remedy the general situation of health by extirpating inherited
social diseases, to contribute to the cutting of the Danube—Black
Sea Canal, to the discovery of new mineral-ore deposits useful to
industry, to develop the science of the country's history, to
alleviate the working conditions of man, to make him live better,
more happily, and more conscious on the soil of his country.
Scientists have the full support of the working people who
enthusiastically convert discoveries and scientific ideas into
marvellous realities and who know how to appreciate, to respect,
love and reward true scientists as well as true artists.
*
The lack of patriotism of certain scientists, subservient to the
West, is also manifest in their disdain for the national language
which some consider « improper » or inadequate to express high
thoughts and sentiments or too little known not to jeopardize the
circulation of scientific truth. The few scientists who harbour these
thoughts and sentiments towards the language of the country
commit the same sin as the representatives of the ruling classes of
a century ago. When Asachi, Gheorghe Lazar, Balcescu,
Kogalniceanu, Eliade Radulescu printed their works in the
Rumanian language, these ruling classes held the native language
for too unpolished and unable to don the full variety of man’s
thoughts and ideas. The works of Eminescu, Creangă, Coșbuc,
Caragiale, Sadoveanu, etc. proved the fallacy of this conception.

129
The Rumanian language offers to scientists a rich, mobile vocabul-
ary, in which, if they trouble themselves, they can find all they
need to present their discoveries.
We shall never uphold the theory that a scientific work should
not be translated into a universal foreign language, particularly if
it covers a field which is of interest also to scientists abroad and
demands the collaboration of progressive specialists and fighters
for peace, but it is essential that it should first be published in the
language of the country, so that it is available to the people of the
country, thus creating a more general and deeper-rooted
atmosphere of scientific preoccupation, in a language which
should ensure a wider circulation, in other words to reach beyond
the narrow sphere of isolated preoccupations of restricted groups,
and to become the property of
the masses. Only thus shall we succeed in raising the level of the
people through science, in which it may effectively participate.
With these principles as its starting-point, the Academy of the
Rumanian People’s Republic has first and foremost published
works in Rumanian, adding translations, abridged or unabridged,
in Russian and French.
Not by vanity, but by a feeling of respect and love for our
country and people, we should try to create a powerful scientific
current in our country. Let us use the Rumanian language for its
presentation, let us draw all the benefit from science to raise the
level of the people, and not commit the common error of scientists
who fear they will remain unknown and « unquoted » in the «
exchange » of universal scientific values. On the contrary, we shall
be even more respected than hitherto.
*
An unwholesome tendency, harmful to our progress and
development, is to ignore, whether or not deliberately, the
production of Soviet science that is, today’s frontrank, live, healthy
and bold production, as opposed to decadent bourgeois science,
subservient to capitalist interests.
The materialist-dialectical conception which lies at the basis
of Soviet science has helped the latter to rise to heights unknown
by bourgeois science and, by its practical application in all fields,
to improve man’s condition of material and spiritual life, opening

130
for him wide roads towards objectives which lead him ever higher,
ever forward.
To understand the incomparable value and life-giving power
of Soviet science, not only for the Soviet people, but also for the
other peoples — and particularly for our people — we must not
fail to take into consideration the historical conditions of its
development under which its specific character was acquired.
Soviet science is a produce and at the same time, an active
factor of the gigantic struggle for freedom waged by the peoples of
the U.S.S.R., which resulted in the victory of the Great Socialist
October Revolution, the liquidation of the age-old backwardness
of old Russia in economic, culture and health standards, the
consolidation of political and economic independence, the
building of Socialism, the historical victory against fascist imper-
ialism, and in recent times, the beginning of the building of
Communism.
These great historical circumstances have left an indelible
mark on Soviet science. We should learn from great Soviet science
not only because it holds a leading position in innumerable fields
of science, but especially because it is a science born and bred in
the service of the great cause of social and national liberation of
the people, of the building of a free, rich and bright life for all those
who work. Soviet science cannot be compared with any other
science, because it is the only one to teach us, how we can develop
our own science, how we can use it in order to strengthen the inde-
pendence of our country, to rescue our people from poverty and
backwardness, to guide it towards the pinnacles of progress and
culture.
The few scientists in our country who ignore Soviet science are
the accomplices of reactionary elements in the capitalist countries
who endeavour to distort or to disregard the contribution of Soviet
science to world science and whose wish were to stifle, as in the
past, the further development of science in our country.
Following the Great Socialist October Revolution, and turning
to account the brilliant tradition of pre-revolutionary Russian
science, Soviet scientists raised Soviet science to the greatest
pinnacles, making it become the vanguard science of mankind.
Innovators and forerunners in every field, Russian scholars in

131
the past and especially Soviet scientists working under conditions
offered by the most advanced social regime, have given the most
daring achievements to mankind. The great encyclopaedist, M. V.
Lomonosov, established experimentally, as early as in the XVIIIth
century, the law of conservation of matter, the atomic theory of
gas, contributed to the development of optics, astronomy,
geography and geology. The physicist V. V. Petrov, who lived in the
late XVIIIth and early XlXth century, set the bases of modern
electrotechnique, discovered the electric arc, subsequently known
as « voltaic », demonstrated the possibility of using electricity for
lighting and for welding and melting metals. A. S. Popov has the
merit of having created the radio long before Marconi. By his
works on seismology, B. B. Golilzin holds a leading position in
universal seismology.
Russian mathematics holds an exceptional position in world
science. N. I. Lobachevsky is the creator of the first non-Euclidean
geometry, the geometry of curved spaces, which provided the
mathematical bases for Einstein’s theory of generalised relativity.
N. I. Jukovsky is the founder of modern aerodynamics. D. I.
Mendeleyev is the creator of the periodic system of the elements,
while A. M. Butlerov is the founder of modern organic chemistry.
The name of D. C. Chernov is connected with the appearance of a
new science, metallography, which is the basis of modern
metallurgy. V. 0. Kovalevsky and I. I. Mechnikov set the bases of
comparative embryology, which has particular importance for the
study of the evolution of live beings; Kovalevsky created
evolutionist palaeontology, I. I. Mechnikov discovered the
phenomenon of phagocytosis. A number of great Russian
scientists completed their scientific activity under the superior
conditions of the Soviet regime. C. A. Timiryazev successfully
developed Darwin's ideas and elucidated the fundamental traits of
the process of photosynthesis in plants. The name of I. P. Pavlov,
who developed his research largely during the Soviet regime, is
that of a scientist responsible for a discovery of genius: conditional
reflexes. D. I. Ivanovsky discovered the filtrant viruses, which today
form the basis of a new science, inframicrobiology. The science of
the soil was born and developed in Russia, and its father is V. V.
Dokucheayev, the creator of the natural classification of soils.

132
Dokucheayev's school, developed by P. A. Kostachev, gave an
impetus to the agro-technical sciences and enabled another great
Russian scientist, V. R. Villiams, to lay the basis of a cultivation
system universally known as the Dokucheayev- Villiams complex.
In the history of medical science, the researches of Russian
scientists like S. P. Botkin, one of the founders of contemporary
medicine, N. I. Pirogov, the great surgeon, V. M. Behterev, a noted
neuro-pathologist and psychiatrist, and others, are so great that
human medicine would be inconceivable without their
contribution.
We might continue the list of great Russian scientists and very
easily prove that there is no field of activity to which they have not
contributed as great discoverers, innovators and thinkers, beyond
the limit of knowledge attained up to their time.
The Great October Revolution opened a new era not only in
world history, but also in Soviet and world science.
New theories were worked out, brilliant experiments carried
out in every field, important scientific and technical problems
were solved, a great number of very important researches made in
economic life. This is due to the fact that from the first years of
Soviet power, Lenin and Stalin considered the development of
science very important. As early as 1919, Lenin had drawn up a draft
plan for scientific and technical work. At the same time, the
organisational reinforcement of science began, as well as the
development of its material basis which was later to attain gigantic
proportions. Scientific research institutes appeared in quick
succession and with the solution of the problem set, numerous
highly qualified cadres of specialists, coming from the ranks of the
working people, were developing. The work of all scientific
institutes is planned, co-ordinated and controlled by the Academy
of Science of the U.S.S.R. In addition to the academic institutes,
various departments have hundreds of institutes, thousands of
laboratories and experimental stations, where a fruitful work is
developing and which carry on important problems. The Ministry
of Health alone has over one thousand stations and laboratories.
Scientists and technicians enjoy the esteem of the entire people.
The best are rewarded with high distinctions, such as the Stalin
Prize, the title of Hero of Socialist Labour, etc. Today, in the Soviet

133
Union, scientists form an impressive army marching frontrank in
the mighty struggle of the people for improvement of man’s
standard of life and for peace. Soviet scientists have indisputable
priority concerning the most important scientific discoveries of
recent times. Soviet mathematics holds a leading position in world
mathematics. The names of I. M. Vinogradov in the field of the
analytical theory of numbers, B. N. Delone, in the theory of
numbers, A. N. Kolmogorov, in the calculation of probabilities, P.
S. Alexandrov and L. S. Pontriaghin in topology are closely bound
to this brilliant period in the development of modern
mathematical thought. The role of Russian and Soviet scientific
thought in the development of mechanics, a science of great
importance in the technical field, is well known. The work of
Soviet scientists in aerodynamics and hydrodynamics is of
exceptional importance.
During the period of the theory of elasticity, plastics and the
resistance of materials have been enriched by notable
achievements. In the Soviet Union, a new science has been
created: the mechanics of oil. Physics, the basic science for progress
in modern technique, has reached in the U.S.S.R. a development
unknown elsewhere. It is represented by scientists such as S. I.
Vavilov, President of the Academy of Science of the U. S. S. R., a
leading researcher in the field of luminescence and technical
optics, A. F. Ioffe in the experimental physics of crystals and the
physics of semi-conductors, and many others. Soviet scientists
have contributed decisively to the elaboration of the main
problems of nuclear physics, such as the structure of the atomic
nucleus. The conceptions of D. D. Ivanenco and E. N. Gapon
regarding the atomic nucleus have gained definite world
recognition. The brothers A. J. Alihanov and A. I. Alihanian have
conducted important researches in the field of cosmic rays and
have discovered the new particles of the atomic nucleus, the
varitrons, intermediate in mass between protons and electrons; G.
N. Flerov and C. A. Petrjak have demonstrated for the first time the
spontaneous fission of the nuclei of uranium atoms. It would be
very easy for us to prove the priority of Soviet scientists in almost
every field of theoretical and applied physics and to find therein
the explanation for the development of modern technique in the

134
U.S.S.R. In the field of chemistry, the works of N. S. Kurnakob, the
creator of physical and chemical analysis, with numerons
applications in the field of alloys, of D. P. Konovalov on the
solution theory, that of N. A. Shylov in chain reactions, of V. G.
Hlopin in radio-chemistry, of A. E. Favorsky in organic chemistry,
which led to a whole series of organic syntheses with applications
of practical value, such as in the production of synthetic rubber,
artificial fibre, plastics, etc., are of exceptional importance.
Simultaneously with progress in the mathematical and
physico-chemical sciences, great successes have been obtained in
the Soviet Union, in geography, geology, biology, agricultural and
medical science. Thanks to the well- organised expeditions for
exploration of the vast territory of the Soviet Union, strata of new
minerals have been found; similarly, very rich coal basins, oil-
bearing strata, natural gas deposits have been discovered.
Mineralogical, petrographical, biochemical, floral and faunal
studies have taken a development unprecedented in the world, but
without neglect of practical application. A number of expeditions
dealt with archaeology, ethnography, folklore, linguistics and
popular art. These fields have acquired a prodigious development
in the U.S.S.R.
For the study of tropical diseases, Professor Pavlovski alone
organised over 120 expeditions in the last 20 years. During the
Soviet period, the science of the soil, with its vast applications in
agriculture, reached a state of flourishing and fruitfulness, to
which capitalist countries cannot even aspire. Villiams and his
students have restored fertility to the soil — which according to
capitalist doctrine, is a quality losing value as a consequence of
intensified exploitation. In this field, it is most obvious how
capitalist economic structure brings about falsification of the very
foundation of science.
I. V. Michurin and his disciples raised biology to a superior
level of knowledge, understanding, interpretation and application;
Soviet biology has a decisive superiority, verified in practice, over
western science imbued with reactionary ideas cut off from life.
The struggle waged by T. D. Lyssenko and the Michurinist school
against idealist biology arose interest not only in the U.S.S.R., but
all over the world. The enemy, the camp of which distorted

135
scientific truth, was exposed; its positions were well defined and
strongly hit.
Pavlov’s theory of conditioned reflexes represents not only an
entirely new problem for science, but a materialist solution has
thereby been provided for phenomena of higher nervous activity.
Pavlov's works have become a glory of world science.
In medicine, Soviet science also numbers many famous
research workers, such as A. A. Bogomoletz, known through his
notable works on the phenomena of aging and through the
antireticular cytotoxic serum; V. P. Filatov, the famous
ophthalmologist, the initiator of the grafting of cornea with
corneae taken from dead bodies, and the creator of a new branch
of medicine, tissue-therapeutics; N. N. Burdenko, renowned in the
field of neuro-surgery; A. D. Speranski, the notable investigator of
the role of the nervous system in pathological processes, etc.
No less notable is the contribution of Soviet science in the field
of technical science, in which we will mention only the great
architect A. V. Schyushev and J. P. Bardin, the noted builder of the
giants of the metallurgic industry in the U.S.S.R.; in the field of
philology, N. I. Marr and his disciple and continuator, I. I.
Mescheaninov ; in historical science, Grekov, Volghin and Tarlé.
All these great conquests of Soviet science were made possible
because at its basis lies Marxist-Leninist science, the science of
Marx and Engels, continued and developed by Lenin and Stalin.
From his brief survey of the achievements of Soviet scientists,
any unbiased man, free from narrow class interests, may realise the
vast prospects which lie open for the progress of our own science,
if we know how to avail ourselves of the achievements of Soviet
science, in order to give man the possibility to know and transform
Nature and society, to satisfy the needs of those who work, for the
raise of man and human society.
Soviet scientists show respect for true science, placed in the
service of peace and progress, wherever it is created. But they
reject with indignation — and beside them are the Soviet peoples
and honest men all over the world — the attempts of the «
scientific » lackeys of capitalism, to hide or deny the role and
achievements of Soviet science and often even to shamelessly
claim for themselves these notable achievements, without giving

136
credit in any way to the real authors.
In their hatred of Soviet science, the so-called «scientists » who
have sold themselves to imperialism, try to dispute the undeniable
Soviet priority in some of the most notable scientific discoveries.
This straggle in the matter of scientific priority is actually an
important aspect of the world struggle being waged today between
Socialism and capitalism, between the camp of peace and progress
and the camp of war and reaction. Any attempt to minimize or
conceal the significance of Soviet science cannot be described as
other than a blow struck at the cause of peace and the
independence of the peoples, at the cause of progress and
Socialism, and we therefore also take it as a blow directed against
the vital interests of our people and country, and consequently
reject and oppose it with all our forces.
The undeniable superiority of Soviet science, the great part it
had and still has in the cultural, economic and social progress of
the U.S.S.R., in the building of Socialism and now of Communism,
is due to its planned character, as well as to the fact that it is based
upon a conception and develops within a social order which in an
indissoluble unit binds theory and practice.
The planning of science in the U.S.S.R. lies at the basis of
research, and planning is bound to the co-ordination of work
effected in various countries of the vast Soviet territory.
The results of the organisation of scientific research were
brilliantly proved both during the anti-fascist war and in peace-
time activities.
Let us therefore take an example from Soviet scientists, let us
follow them with our work and skill along the wide road they have
opened. The creative genius of our scientists will thus have the
opportunity to develop, to bear fruit for the welfare of the country
and the working people.
The task assumed by the scientists of the Rumanian People’s
Republic to raise the cultural and technical standard of the
workers and working peasants can be successfully performed, if
they are able to avail themselves as far as possible of the results of
Soviet science, which are at their free disposal and can help them
to develop the productive forces of the people, to increase the
productivity of labour, as well as the material and spiritual

137
resources required for the building of our socialist society.
That is why the act of ignoring Soviet scientific creation,
ascertained by some scientists in our country and which the
Section for Medical Science of the Academy of the Rumanian
People’s Republic has pointed out in the case of the « Revista de
Oftalmologie », must be energetically combated from the very
outset. The soil of our science in order to be fertilised is in need of
the rich and clear sources of Soviet science. Only thus can it yield
sure and rich results and help in the speediest possible
consolidation of our regime of people’s democracy — a regime
which consecrates science as a basic institution of our country.
Our country and people, in science and art, as well as in
technique, must be on the side of the country and people which,
fighting for the freedom and
independence of all peoples, is also fighting for our freedom,
independence and development.
*
The Academy of the Rumanian People's Republic firmly
maintains the position indicated to it by the Rumanian Workers
Party, and will fight for the removal of heresies and prejudice,
against false theories which might seek to gain ground in science,
against so-called science for science s sake and art for art’s sake,
against science professed in a mercenary spirit, against the servility
and cosmopolitanism manifested by certain scientists, as a remi-
niscence of customs abolished for ever and times that will never
return, against the non-patriotism of those who despise the virtues
and the language of the people to which they belong. Bălcescu, Dr.
Brandza, Cobălcescu. Bacaloglu, Babeș, Cantacuzino, Marinescu,
Parhon and others are great scientists by what they have realised
for Rumanian science, for the country and people to which they
belong. Through these achievements they are part of the bloc of
world culture, cementing and increasing it by their contribution.
The Academy of the Rumanian People’s Republic guided by
the Rumanian Workers’ Party along the road of the most advanced
science, Marxist- Leninist science, has the duty to remove from the
minds of some Rumanian scientists, the above-mentioned
inherited prejudices. Freed from the remnants of bourgeois
ideology, they will be able to tackle boldly the great problems of

138
the country and people and to make full use of their knowledge in
a constructive, progressive spirit, claiming the esteem and
appreciation of scientists everywhere « as themselves, and not as
little Frenchmen ».
Fighting for the development of our science and of the young
saplings we are carefully rearing, we must be combative and
watchful. The Academy of the Rumanian People’s Republic will be
in the vanguard of the fight against decadent cosmopolitanism in
science and art.
This struggle is being actually waged against the reactionary
elements in the country, against Anglo-American imperialism, for
the introduction of a wholesome trend in science and art, for the
progress of our country in every field.
★

139
După 32 de ani dela Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Prin
U.R.S.S., ţara care construeşte comunismul, de Prof. TRAiAN
SĂVULESCU preşedintele Academiei R.P.R.

Trăian Săvulescu, „Prin U.R.S.S., ţara care construeşte comunismul”, în Scânteia,

XVIII (1949), nr. 1568 (30 Octombrie): 1, 3.

Am avut de curând pentru a 3-a oară bucuria de a vizita

Uniunea Sovietică. Prima oară am fost în U.R.S.S. în 1945, la 2 luni
după victoria contra hitlerismului.
Urmele războiului se vedeau încă pretutindeni.
A doua oară, în 1947, când ni s’a acordat cu largheţe un deosebit
ajutor pentru populaţia noastră suferindă în urma secetei.
În sfârşit, în anul 1949, când am putut zăbovi mai mult în
Uniunea Sovietică şi am putut studia îndeaproape atâtea aspecte
ale vieţii economice şi culturale.
Am cunoscut mulţi oameni de ştiinţă din diferite mari centre
ale Uniunii Sovietice: Moscova, Leningrad, Kiev. Am participat la
consfătuiri intime şi am ţinut conferinţe ; am vorbit de câteva ori
la radio.
Am fost puternic impresionat de desvoltarea considerabilă a
vieţii ştiinţifice şi culturale, de progresele imense făcute pe terenul
construcţiei economice şi al realizărilor sociale de către ţara
născută din Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, ţara în care
a fost construit socialismul şi se construeşte acum comunismul.

UNA DIN FORŢELE CARE CONSTRUESC COMUNISMUL

La festivitatea comemorării celor 100 ani de la naşterea
genialului Pavlov, reformatorul fiziologiei, creatorul fiziologiei
moderne, imensa sală de întrunire, care are peste 4.000 de locuri,
devenise insuficientă. Uniunea Sovietică dispune astăzi de peste
4.000 de specialişti de mâna întâi numai în fiziologia animală.
Dacă sunt peste 4.000 de specialişti numai în fiziologia animală
nu e greu de închipuit câţi specialişti trebuş să aibă Uniunea
Sovietiéa în ştiinţele tehnice, în agronomie, în medicină, in fizică,
în chimie, în filologie, istorie, etc.

140
 Ei alcătuesc astăzi, la 32 de ani dela Marea Revoluţie Socialistă
din Octombrie o armată formidabilă de oameni de ştiinţă de un
înalt nivel, savanţi plini de modestie şi cu o mare adâncime de
gândire, aşa cum nu poţi întâlni în nicio altă ţară a lumii.
Aceasta este una din forţele care ajută munca uriaşă a
redegimului sovietic, una din forţele care construesc comunismul.
Nenumăraţii oameni de ştiinţă sovietici, inovatori,
descoperitori, lucrează numai şi numai pentru binele poporului.
Aceasta este o realitate pe care o simţi puternic şi pretutindeni în
U. R. S. S.
Activitatea lor este legată strâns de interesele de viaţă ale
colectivităţii şi are un ca- racţer profund pacific.
Glasul lor se aude cu tărie în toate reuniunile internaţionale
pentru pace. Oamenii aceştia propovăduesc pacea, pentrucă pacea
este ţelul pe care-l urmăresc popoarele U. R. S. S., ca o condiţie
esenţială de viaţă, ştiinţa sovietică se află în întregime în slujba
acestui mare ţel al omenirii muncitoare.

IN VIZITĂ LA MICIURINSK
Am vizitat oraşul Miciurinsk, fost Koslov, aşezat pe apa
Voronejului. Aici genialul Miciurin, înfrângând obstacolele
regimului turist. Şi bucurându-se apoi de încrederea şi ajutorul
puternic al lui Lenin şi Stalin, al regimului sovietic, şi-a desăvârşit
opera sa uriaşă de transformator al naturii pentru binele
poporului.
Din mica grădină de 6 ha., a lui Miciurin, plătită scump din
economiile lui, regimul socialist a ajuns să creeze un (Urmare din
pag. 1-a) mare centru miciurinist, cu o suprafaţă de 6.000 ha.
S’a înfiinţat aici un institut de cercetări miciuriniene cu 1.200
studenţi, un tehnicum cu 600 elevi. In institutul de cercetări
miciuriniene, pus sub conducerea academicienilor Lisenko şi
lacovlev, este dusă mai departe opera ştiinţifică a lui Miciurin. Se
experimentează peste 3.000 soiuri de pomi fructiferi, iar 200 soiuri
create de Miciurin sau după metoda sa sunt date în culturi mari.
Centrul Miciurin distribue în fiecare an peste 500.000 pueţi de
pomi in toată Uniunea Sovietică şi are legături cu 12.000 centre
secundare de experimentare de pe lângă şcoli, sovhozuri,
colhozuri.

141
 La Miciurinsk se primesc în fiecare zi nenumărate scrisori din
Uniunea Sovietică şi de peste graniţă şi toate primesc răspuns.
Colhozurile au ajuns la rândul lor să creeze şi ele varietăţi noui
folosind metodele lui Miciurin.
În regiunea dela Tambov- Miciurinsk, se cultivă astăzi viţa de
vie şi se face vin. Am avut plăcerea să degust mustul şi vinul
minunat din via lui Miciurin, produse din soiuri locale, altoite pe
un hibrid creat de dânsul, care-i dă rezistenţă la ger.
La Miciurinsk se cultivă şi ceai, ceeace pe vremuri ar fi părut de
neînchipuit.
Am adus dela Miciurinsk cele mai valoroase soiuri miciuriniene
pentru Institutul nostru de cercetări agricole, soiuri care vor putea
fi văzute de către toţi cei ce se interesează de cercetările şi
realizările lui Miciurin. Sunt soiurile Soreanca, soiurile Bellefleur
Kitaica, Reinette Safran şi altele obţinute pe cale de hibridare
sexuală precum şi soiul Reinette Bergamotte obţinut prin
hibridarea vegetativă între măr şi păr şi care se înmulţeşte mai
departe prin sămânţă.
Seminţele acestor fructe ne vor servi pentru crearea de
materiale în staţiunile noastre experimentale.
Un asemenea uriaş Institut de cercetări, cum e cel dela
Miciurinsk, este posibil numai într’un Stat Socialist. Institutul de
cercetări din Miciurinsk are un puternic rol în transformarea
agriculturii, în ridicarea nivelului fie trai al oamenilor.
Toate colhozurile din regiunea Tambov-Miciurinsk-Riazan au
30-60 ha. pomi fructiferi, care le asigură un venit ce depăşeşte
adeseori veniturile realizate din celelalte culturi agricole.
Am văzut un colhoz, situat nu departe de Miciurinsk, care şi-a
putut cumpăra, din veniturile proprii, un vapor pentru transportul
mai rapid al produselor la centrul de desfacere.
Oamenii din aceste colhozuri — pe care le-am vizitat — şi-au
construit case solide cu 3-4 camere, cu confort modern, radio, etc.
Fiecare colhoznic are dreptul la un teren pentru grădină proprie,
cu câte 15 pomi mari fructiferi, 50 arbuşti şi alte plante pe care le
poate cultiva pe această suprafaţă, mai mult decât suficientă.
Dacă Miciurin este mare prin aceea că a pus bazele unei noui
orientări în biologie, ducând mai departe concepţia darwinistă, el
este mare şi prin faptul că a legat ştiinţa sa de interesele poporului.

142
 Aceasta înseamnă ştiinţă legată de popor, slujind bunei stări şi
fericirii poporului.

COLHOZNICI — OAMENI DE ŞTIINŢĂ

Am stat de vorbă cu colhoznici din diferite colhozuri. Printre
aceştia am avut marea bucurie să cunosc pe Maria Domcenco,
stahanovistă, laureată a premiului Stalin, colhoznică şi totodată
om de ştiinţă — aşa cum devin tot mai mulţi în U.R.S.S. Maria
Domcenco îşi pregăteşte teza de candidată. Ea mi-a arătat cu
mândrie soiurile de cartofi pe care le-a produs, cartofi rezistenţi la
boală şi la ger.
Maria Domcenco este şi o e- nergică şi entuziastă
organizatoare, ştiind să deştepte prin exemplul ei elanul
revoluţionar al colhoznicilor.
In colhozul Vasiliev, Maria Domcenco a reuşit să creeze numai
in două luni şi jumătate, împreună cu colhoznicii, o staţiune de
pompare şi irigaţie subterană pentru câmpurile de cartofi,
ajungând astfel să producă patru vagoane (şl în curând nouă
vagoane de cartofi) in loc de două, pe nişte terenuri care nu erau
deloc productive.
Din acest contact cu oamenii sovietici am aflat un lucru pe care
ţin să-l împărtăşesc. Colhoznicii, când le faci bucuria să-i vizitezi,
să le cunoşti mur.ca, nu se mulţumesc să-ţi arate doar vitele,
păsările, producţia, îmbunătăţirile tehnice care le-au adus în
gospodărie, ci-ţi spun întotdeauna, cu mândrie, şi câţi ingineri,
câţi medici, câţi ofiţeri ai Armatei Sovietice au eşit dintre fiii
colhozului.
Din rândurile celor două mari clase frăţeşti din U.R.S.S., clasă
muncitoare şi ţărănimea colhoznică, s’a ridicat şi se ridică
necontenit intelectualitatea nouă, strălucita intelectualitate
sovietică, mândrie a întregului popor. Mai mult decât atât: in
Statul Socialist, în care se construeşte comunismul, oameni ca
muncitorul stahanovist Nicolai Rosiiski, sau colhoznica
stahanovistă Maria Domcenco, se întâlnesc tot mai des. Călăto-,
rul in U.R.S.S. poate vedea cţi emoţie cum încep să dispară treptat
deosebirile dintre: sat şi oraş, dintre munca intelectuală şi munca
fizică, cum încep să apară semnele comunismului, pe care-1
construesc cu entuziasm sutele de milioane de cetăţeni sovietici.

143
SPIRIT DE INIŢIATIVĂ ŞI GRIJA GOSPODĂREASCĂ
Nu departe de Miciurinsk, In raionul Riazan, am avut prilejul să
văd cum s’a desvoitat spiritul de iniţiativă al colhoznicilor, şi cât
de mare este e- lanul lor de muncă pentru sporirea necontenită a
producţiei, pentru asigurarea a- provizionării oraşelor şi centrelor
industriale cu produsele agricole necesare în cantităţi din ce în ce
mai mari şi de calitate tot mai bună şi pentru satisfacerea nevoilor
proprii.
In această regiune, la Kusminskoe, 72 colhozuri s’au asociat şi
au construit un baraj pe un afluent al fluviului Oka. Au instalat aci
2 turbine şi au procurat curentul necesar nu numai pentru
iluminarea caselor în 72 colhozuri, dar pentru punerea în mişcare
a 12 mori, a 25 uleielniţe mecanice, a întregului aparat necesar în
gospodării, tocătoare, uruitoare etc. Şi ceeace este mai important,
au înlocuit tractoarele obişnuite cu electro-tractoare. Munca de
arătură se săvârşeşte acum în aceste 72 colhozuri cu ajutorul
electro-tractoarelor.
Costul arăturii folosind electro-tractorul a scăzut dela 40 ruble
la hectar la 15 ruble la ha.
Prin electrificarea colhozurilor munca s’a uşurat şi mai mult,
preţul de cost al produselor a scăzut, rentabilitatea colhozurilor a
sporit şi, în ultimii ani, s’a dublat în unele colhozuri.
Totul este mecanizat, iar munca se face bine şi la timp.
Datorită acestor perfecţionări tehnice grâul de toamnă care era
de o palmă la 6 Septembrie, la 12 Octombrie era înfrăţit şi pajiştea
de semănături de toamnă era închisă. Oamenii îşi vedeau de alte
treburi, aşteptând liniştiţi zăpada şi frigul iernii.
Asemenea realizări sunt posibile numai într’un stat socialist.
Avem de învăţat enorm dela prietena noastră sinceră şi
adevărată, Uniunea Sovietică, nu numai în ce priveşte însuşirea şi
adoptarea ştiinţei şi tehnicii ei perfecţionate. Avem de învăţat din
disciplina si perseverenţa în muncă, din spiritul de sobrietate al
oamenilor sovietici.
Repulşiunea faţă de tot ce este superficial, se vede la tot pasul.
Grajdurile, cu vite frumoase, sunt construite din material local, iar
înăuntru se află instalată lumină e- lectrică, apă. precum şi

144
ventilaţie suficientă pentru ca vitele să poată trăi în cele mai bune
condiţiuni.
Crescătoriile de păsări dea- semenea sunt construite din
materialele proprii din, regiune. , , ...
Colhozurile nu trgiesc pe seama statului, ci ele ajută statul.
Orice investiţie se face cu mijloace proprii. Statul le asigură cadrele
necesare, îndrumarea tehnică, dar folosirea acestora este o
funcţiune proprie a colhozurilor.

CÂTEVA ÎNVĂŢĂMINTE ŞI CONCLUZII PRACTICE

Voi arăta mai jos câteva din învăţămintele şi concluziile
practice pentru agrotehnica noastră, bazate pe ceeace am văzut în
Uniunea Sovietică.
Am învăţat să obţinem prin infectaţiune artificială secară
cornută, din care se extrage ergotina. Astfel, în loc să importăm
acest produs medicinal, il vom fabrica în ţară cu începere chiar din
toamna a- ceasta.
Am învăţat cum putem să sporim la diferite culturi producţia
cu 30”/«, prin inocularea cu bacterii azotobacter. Am învăţat şi
vom aplica chiar din toamna aceasta procedeele pentru adaptarea
diferitelor ierburi şi vom introduce un asolament perfecţionat
pe un timp mai îndelungat.
Am învăţat şi vom aplica tehnica miciuriniană. De acord cu
academicianul Lisenko, vom experimenta în toamna aceasta un soi
de grâu pentru a obţine noui variaţiuni utile. Am Învăţat cum se
pot păstra cartofii peste iarnă prin clo- rofilizare, fără să mai avem
pierderi datorită îngheţului sau putregaiului şi asigurând astfel un
câştig de 30% din producţie.
Am învăţat că transplantarea pomilor trebue să se facă toamna,
după ce frunzele au picat, înainte de îngheţ, ceeace asigură reuşita
plantaţiilor. La noi transplantarea se face de regulă primăvara şi
tocmai in epoca de secetă, ceea- , ce face ca reuşita să fie
problematică.
Ingrăşâmintele la pomi se aplică în Uniunea Sovietică toamna
şi nu primăvara, ca la noi.
Am învăţat un lucru important : că putem cultiva lămâi şi
portocali in partea de Răsărit a ţării, după metodele simple dar
precise folosite la staţiunea Kitaevo de lângă Kiev.

145
 Am mai învăţat multe, dar lucrul cel mai important este acela
că am cunoscut de a- proape pe minunaţii oameni • din Uniunea
Sovietică, exemplu strălucit de muncă în folosul Patriei şi al
progresului omenirii.
Oamenii de ştiinţă sovietici sunt sinceri, cu vederi largi in tot
ceeace fac, plini de interes pentru tot ce se realizează valoros in
ştiinţă, gata să dea cel mai mare şi dezinteresat ajutor ţărilor
prietene.
Realizările noastre îi Interesează pe oamenii sovietici ca şi
realizările lor. Bucuriile şi succesele noastre sunt considerate ca şi
bucuriile şi succesele lor.
Oamenii de ştiinţă cu care am avut legătură şi-au exprimat
dorinţa de a cunoaşte mai deaproape ţara noastră şi chiar de a
colabora cu noi pentru rezolvarea unor probleme ştiinţifice.
M’am simţit in Uniunea Sovietică ca acasă, şi nu voi uita
niciodată cordialitatea cu care am fost întâmpinat in toate părţile,
căldura cu care sun fost primit, căldură care se a- dresa poporului
nostru muncitor, stăpân azi pe destinele Iul şi osârduitor pentru
progres şi pace alături de celelalte popoare de democraţie populară
în frunte cu marea Ţară a Socialismului.

146
147
„Lupta pentru pace și imperialismul”, de Prof. Tr. Săvulescu,
președintele Academiei Republicii Populare Române, în
Contemporanul, III (1949), nr. 129 (25 martie), 1, 5.

Purtătorii de cuvânt al milioanelor de oameni în suferinţă

doritori de pace, al milioanaior de muncitori de pe tot globul, este
U. R. S. S. care credinioasă doctrinei ce stă le baza organizaţiei sa
e credincioasă principiilor dela Yalta şi Potsdam, se strădueşte a
realiza o loială cooperaţie între popoare o souţionare paşnică şi
democratică a tuturor conflictelor şi neînţelegerilor. În locul
acestei politici, guvernele anglo-americane au revenit la politica
antisovietică dinaintea celui de al doilea război mondial, politică
care ţintea la izolarea Uniunei Sovietice. Reîntoarcerea la această
politică, ale cărei dezastruoase consecințe se cunosc, expică pactul
Allanticului, pactul dela Bruxelles, încurajarea Spaniei franchiste,
a Grecie monarhiste, reînarmarea Germaniei. Dar aceste manevre
nu au de scop decât să mascheze sentimentele de frică şi ură oarbă,
pe care lumea capitalistă le simte în faţa creşterii forţelor
democratice, în faţa luptei energice a masselor populare împotriva
imperialismului, împotriva sclaviei capitaliste, împotriva
opresiunilor din colonii. Refuzul guvernelor anglo-americane de a
coopera sau măcar de a trata cu U. R. S. S. este dovada că U. R. S S
constituie pentru ele marele obstacol bastionul libertăţii şi păcii în
calea cu ceririi dominaţiei mondiale, pe care o încearcă
imperialismul Imperialismul nord-amencan şi englez calcă în
picioare suveranitatea naţională a altor popoare, fie printr'o
intervenţie militară directă (vezi situaţia din Grecia, Palestina,
Turcia) fie prin aşa numitul ajutor e conomic, care nu este decât
nada pentru acapararea și subjugarea ţăriior şi popoarelor.
Imperialismul anglo-american a sechestrat ştiinţa, iar pe slujitori
ei i-a degradat transformându-i în roboţi bine plătiţi, ai trusturilor
care finanţează fabricarea bombei atomice şi prepararea toxinelor
microbiene. Când nu le-au ajuns chimiştii, fizicienii, biologii lor,
au făcut apei la specialiştii nazişti, experţi în fabricarea

148
instrumentelor de distrugere a omului şi în folosirea lor cu cinism,
și sălbătăcie.

Imperialismu anglo-american a provocat și întreţine o psihoză

războinică atât în ţările sale precum şi în alte ţări pe care le
şantajează permanent cu spectru bombei atomice Presa, radioul,
abundă în falsuri care servesc ca material de colportaj de
propagandă pentru elementele reacţionare şi corupte, ducând fără
răgaz împotriva Uniuni Sovietice şi a ţărilor cu democraţie
populară o campanie de calomnii şi organizând o adevărată
acţiune de teroare împotriva elementelor progresiste din ţările
capitaliste.

Evenimentele din ultimul timp au scos în relief cele două

politici care există în arena internaţională : politica de pace a
Uniunii Sovietice şi a ţărilor cu democraţie populară sprijinită de
prietenii păcii din toate ţările din lume şi politica agresivă a
blocului anglo-american, care prepară un nou război.

În timp ce în Occident şi U. S. A. se constată o adevărată cursă

a înarmărilor, se procedează la o grabnică şi agresivă militarizare a
ţărilor din blocul occidental, se ajută renaşterea militarismului şi
hitlerismului în Germania de vest, se urmăreşte pătrunderea
militară a U. S. A pe teritoriul multor state suverane; Uniunea
Sovietică, conştientă de forţa ei, nu se lasă impresionată de aceste
svârcoliri ale unei lumi ce apune şi duce fără răgaz şi fără şovăire
politica ei de luptă pentru pace.

Sensul adânc al acestor două politici este înţeles de lumea

muncitoare şi de cărturarii progresişti, cum au dovedit atât
desbaterile dela Wroclaw cât şi cele recente dela Paris.

Dar nu este suficient să te gândeşti la pace şi să o doreşti, ci

trebuie să te strădueşti, să lupţi ca să înlături în fiecare ţară, în
fiecare om dacă se poate, tot ce poate servi ca poartă de deschidere
pentru strecurarea justificării unei noui agresiuni.

149
 Pentru atingerea acestui scop oamenii de ştiinţă, litere şi arte
au un rol însemnat de îndeplinit, iar exemplul viu |e vine tot din
U. R. S. S.

Se cunosc desbaterile care au avut loc la Moscova la Academia

de Agricultură ,,V. I. Lenin" şi Academia de Ştiinţe, cu privire la
problemele de ereditate, evoluţie şi transformările ce le pot suferi
fiinţele vieţuitoare sub influenţa factorilor externi. Se ştie
deasemenea că genetica lui Miciurin apărată cu pasiune şi
perseverenţă de Lâssenko, stă pe o bază deosebită de genetica
weissmanniană-morganistă.

Această desbetere care a stârnit un răsunet mondial, nu se

raportează la o simplă divergenţă teoretică sau de metodă, lucru
frecvent între diferitele şcoli ştiinţifice, ci ea are o deosebită
însemnătate filosofică şi poitică-socială.

Biologia şi legile ei ajută pe omul sovietic nu numai să cunoască

natura şi pe el însăşi, lărgindu-i astfel orizontul asupra lumii
înconjurătoare şi uşurându-l de prejudecăţi, dar îl ajută să
stăpânească temeinic şi chiar să transforme natura şi oamenii
conform cu necesităţii lui. Fără îndoială că victoria U. R. S. S..
asupra cotropitorilor fascişti a fost înlesnită şi de sprijinul ştiinţei
sovietice, iar această victorie a însemnat şi eliberarea popoarelor
europene, deci şi a noastră de cotropitori precum şi triumful ideii
de pace şi de armonie între popoare. Astfel se explică cinstirea
deosebită a ştiinţei şi slujitorilor ei de către oamenii din U. R. S. S.

După concepţia weissmaniană-morgamistă, biologia şi legile ei

îndreptăţesc pe oameni să tindă la diferenţieri nefireşti, la
separaţia în categorii sociale, la privilegii pentru urnii la înrobirea
altora. În adevăr după concepţia Weissmam-Morgan corpul
fiinţelor vieţuitoare este alcătuit din două substanţe cu totul
distincte, separate şi independente una faţă de alta: plasma
germinativă singura răspunzătoare în ereditate, independentă de
factorii externi şi plasma somatică sau nutritivă, care nu ar avea
nici un rol în transmiterea caracterelor ereditare.

150
 Lăsând la o parte făptul că concepţia aceasta se sprijină pe un
fals, trebuie să subliniem totuşi consecinţa ei filosofică şi social-
politică denaturată. Admiţând existenţa unui germen sustras la
orice influenţă modificatoare, înseamnă nici mai mult nici mai
puţin admiterea şi justificarea esenţei divine a regilor şi
împăraților, a predestinării führerilor, ducilor, caudililor şi
conducătorilor tirani, a supunerii oarbe faţă de „ceeace ţi-e scris”,
a îndreptăţirii fascismului cu toate manifestările lui degradante, a
rasismului barbar, a separării oamenilor a priori în clase de valori,
care în realitate nu sunt decât clase de exploatatori şi exploataţi,
de opresori şi oprimaţi.

Biologia, aşa cum este înţeleasă şi practicată în U. R. S. S., a dat

omului sovietic curaj, încredere, putere ca să lupte cu adversităţile
naturii, i-a înălţat şi întărit în ochii săi şi ai semenilor săi valoarea
şi demnitatea, i-a stârnit fiecăruia sentimentul de emulaţie ca să se
întreacă pe ei şi pe ceilalţi, ştiind că el nu este numai ceia ce a
moştenit dela părinţi şi strămoşi, ci ceia ce clădeşte însuşi pentru
sine, într'o societate care i-a dat toate înlesnirile ca să se realizeze.

Reprezentarea materialistă şi dialectică a naturii stă la baza

orientării economiei sovietice şi a contribuit la ridicarea
agriculturii şi silviculturii în U. R. S. S. la un nivel neatins în alte
ţări. Cadrul politic-social ajută pe oamenii de ştiinţă şi pe
tehnicienii sovietici să realizeze performanţe în planuri şi să
înfăptuiască progrese din care trag foloase nu numai popoarele
sovietice, ci şi cele care au norocul de a le fi vecine. Să dăm drept
pildă punerea în aplicare a grandiosului plan de împăduriri în
stepă şi antestepă şi de crearea bazinelor rezervorii în cursul
apelor. Această vastă şi fără seamăn întreprindere, are de scop să
schimbe clima, prin potolirea arşiţei în timpul verii şi a vânturilor
pustiitoare în timpul iernei şi să asigure producţia agricolă,
sustrăgând-o influenţii stihiilor, din climatul continental excesiv.
Fâşiile de păduri dealunguţ fluviilor, perdele de protecţie plantate
pe o vastă suprafaţă de cca. 6 milioane hectare, vor înrâuri în bine
şi condiţiunile climatice dela noi.

151
 Iată dar cum concepţia ştiinţifică justă, realistă, dela baza
ştiinţelor naturii, ajută în Statul sovietic socialist, la realizarea unor
opere de vaste proporţii, opere care în alte ţări, chiar dacă ar
dispune de spaţiu și resurse, întâmpină o piedică de neînvins în
sistemul econcmic-politic care le guvernează.

De aceia prestigiul U. R. S. S, şi dragostea popoarelor iubitoare

de pace pentru ea a crescut şi creşte pe zi ce trece, ceia ce nu
convine de loc guvernelor subjugate trusturilor. Barbusse spunea :
„Cinstea oamenilor se va măsura de aci înainte după altitudinea
for faţă de Uniunea Sovietică”.

152
Sarcinile științei agrobiologice în transformarea socialista a
agriculturii în Republica Populară Română

Importanța introducerii sistemului agrotehnic Docuceaev-

Costâcev-Viliams, pentru ridicarea agriculturii noastre, de
Academician Prof. Traian Săvulescu, președintele Academiei
Republicii Populare Române

Comunicare prezentată la 2 Iunie 1950 în ședința solemnă de

deschidere a Sesiunii Științifice a Academiei R.P.R. din 2—12 Iunie
1950.

Există pe glob două feluri de științe: una limitată, înțărcuită,

servește interesele burgheziei; alta, pusă în slujba poporului
muncitor, își lărgește necontenit orizontul și câștigă din ce în ce
mai mulți slujitori.
Cea dintâi înregistrează progrese aparente, de suprafață,
înșelătoare, și nu poate împiedeca crizele economice care sgudue
periodic țările capitaliste. Știința pusă în serviciul intereselor
burgheziei servește mai curând perfecționarea meșteșugului de
exploatare a muncitorului, decât progresul omenirii. Fiecare
inovație, fiecare mașină nouă, fiecare descoperire, atrage după sine
o cufundare și mai adâncă a clasei muncitoare în mizerie, o
încătușare și mai puternică a acesteia în lanțurile exploatării. Acest
lucru îl ilustrează în modul cel mai grăitor situația economică din
U.S.A., unde criza crește cu o forță nestăvilită, unde 18 milioane de
șomeuri — totali sau parțiali — sunt scoși din producție, cerând
totuși mâncare, îmbrăcăminte și adăpost, unde exodul populației
rurale crește din zi în zi, pe măsură ce criza agrară se întețește.
Apologeții capitalismului monopolist american se străduesc să
răspândească legenda că U.S.A. ar fi în stare să salveze economia
celorlalte țări
capitaliste. In realitate, monopolurile americane sunt factorul
principal prin care se grăbește distrugerea economiei celorlalte
țari. Monopolurile americane luptă din răsputeri să arunce pe
umerii altor popoare povara crizei economice crescânde, în
deosebi în U.S.A. Ruinarea economiei țărilor marshallizate,
transformarea lor în apendice ai economiei americane, scăderea

153
catastrofală a nivelului de traiu al oamenilor muncii —acesta este
bilanțul politicei burgheziei din aceste țări, după ce a vândut
capitalismului american interesele naționale și independența
popoarelor lor. Paralel cu aservirea economică a țărilor
marshallizate, imperialismul american le mai transformă în baze
militare de atac pentru noul războiu pe care îl pregătesc, i Știința
și tehnica burgheză nu pot împiedeca catastrofa economiei
capitaliste, nu pot împiedeca ruina și descompunerea agriculturii
capitaliste, fenomene structurale de neînlăturat.
Cuvintele lui Marx: «Orice progres în agricultura capitalistă
este un progres, nu numai în arta de a supune pe muncitor
exploatării și jefuirii, dar totodată și in arta de a Jefui solul,
pentrucă orice progres în ridicarea fertilității sale provizorii este
în acelaș timp și un proces de distrugere a izvoarelor permanente
ale acestei fertilități» — se adeveresc prin evoluția agriculturii
în țările capitaliste, ajunsă astăzi la un moment culminant
de desagregare.
Ruina și descompunerea, fenomene firești ale agriculturii
capitaliste, cum le socotește Stalin, se manifestă cu o intensitate
variabilă. In modul cel mai grav ele se prezintă în U.S.A., capul
coloanei imperialiste, dirijorul corului ațâțătorilor la războiu.
Lenin a studiat starea agriculturii din U.S.A. In lucrarea sa «
Noui dovezi despre desvoltarea capitalismului în agricultură»
(Opere, vol. XXII),, el a arătat că legile evoluției capitaliste duc la
expropierea micilor fermieri și înghițirea acestora de către marii
fermieri.
Astăzi, în U.S.A., în mod direct stăpânitorii băncilor dețin o
treime din numărul fermelor din această țară, iar indirect domină
întreaga masă a fermierilor (Lenin, Opere, vol. XXII, p. 86).
Tehnica avansată, știința înaltă în țările capitaliste și mai ales
în U.S.A., au devenit instrumente de expropriere, de sărăcire a
micilor fermieri, ajutând ca bunurile acestora să treacă în mâna
marilor fermieri. In anul 1945, din cele 330.000 de combine și
2.000.000 de tractoare câte lucrau în agricultura americană, numai
o treime din numărul fermierilor le foloseau cu randament
economic; celelalte două treimi de fermieri, mici și mijlocași,
nefolosindu-le economic, nu puteau concura cu marii fermieri. De
aceea, cu tot progresul tehnic în ființă, acești fermieri mici și

154
mijlocași au fost siliți în bună parte să părăsească agricultura.
Drept urmare, populația rurală în U.S.A. a scăzut dela 23% cât
era în 1940, la 18% în anul 1947. Exodul populației rurale în U.S.A.
continuă și se intensifică, pe măsură ce tehnica se perfecționează
cu ajutorul științei. In anul 1950, statistica oficială americană arată
că existau 101.000 mari proprietăți, stăpânitoare ale unui total de
146 milioane hectare de pământ (ceea ce revine cam la 1.456 ha în
medie de fiecare proprietate), în timp ce 5 milioane de fermieri
mici și mijlocii, dețineau o suprafață de pământ mai mică decât cea
dintâi. Milioane de fermieri americani ruinați au îngroșat numărul
șomerilor dela orașe, ori s’au transformat în cete de muncitori
agricoli vagabonzi, la bunul plac al latifundiarilor din Sud sau al
întreprinderilor agricole capitaliste din Vest. In California,
«grădina », «raiul pe pământ» atât de cântat de burghezia
americană, tragedia micilor fermieri și a muncitorilor agricoli este
înspăimântătoare. In adevăr, în California, abia 3,4% din totalul
fermelor stăpânesc 62% din terenurile cultivabile și folosesc 66%
din numărul muncitorilor agricoli, cărora li se impun condițiuni
de salarizare și de tratament discreționare.
Din cele 150.000 de ferme existente în California, 3.000 domină
complet agricultura acestui stat. Un număr de 350.000 de fermieri
ruinați, numai în decurs de 5 ani, adică din 1937 până în 1941, au
părăsit grădina califomiană, și-au lăsat căminurile paragină, cu
speranța că vor găsi în Texas, Oklahoma, Missouri, Montana, loturi
care să le permită să muncească mai cu folos și să se întrețină. Insă
și aci, situația era la fel cu aceea din California; ruinarea și
lichidarea micilor fermieri sufereau, deopotrivă, același proces
nemilos, hain, propriu moralei capitaliste. La un moment dat,
situația devenise alarmantă, chiar din punct de vedere al securității
burgheze. Guvernul a fost obligat să institue o comisiune pentru
«rezolvarea» problemei fermierilor vagabonzi. Se înțelege că nu
printr’o astfel de comisiune, sau prin orice altă măsură paliativă se
putea rezolva problema. Materialul adunat de această comisiune
este însă foarte prețios din punct de vedere documentar; el
constitue un grav act de acuzare împotriva capitalismului și este
iscălit chiar de cei mai autentici reprezentanți ai regimului.
Materialul strâns spulberă mitul «stabilității și înfloririi micilor
fermieri» trâmbițat de literatura burgheză din toate țările; el arată

155
adevărata față a falsei democrații, a democrației burgheze, a acelui
«american way of life» pe care Truman îl oferă în dar tuturor
popoarelor.
Să ascultăm însă proza lui Mac Williams, șeful Secției de
emigrare a statului California, «Pământ în suferință». Cele scrise
de acest funcționar, negru pe alb, sunt expresia reală a
înfricoșătoarei tragedii trăită de fermierii americani:
... « Pe plaiurile americane s’a întins o umbră neagră, ce se
lungește tot mai mult. Este umbra aruncată de o armată de
familii nomade, izgonite de pe pământurile lor. Merg grupați în
cârduri, ca vrăjiți, după fantoma Iucrului și a pâinii, pe jos, în
camioane, în trenuri de marfă. Pe drum, această armată de
năpăstuiți trebue să învingă greutăți și lipsuri de necrezut.
Familiile de fermieri ruinați, oprite în mod provizoriu prin
diferite state ale Americei ca Arizona, Colorado, Montana, trăiesc
în cea mai neagră mizerie, într'un fel de colonii-lagăre, alcătuite
mai mult din corturi, bordeie, vagoane de marfă părăsite,
hambare, cotețe de păsări. Aceste lagăre sunt adesea lipsite de
apă potabilă, oamenii procurăndu-și apa din canalele de irigație
sau din șanțuri. Astfel, numai în statul Montana au fost găsiți
10.000 de oameni care-și procurau apa de băut din șanțuri. In
statul California, așa numiții « emigranți » sunt plasați de obiceiu
de către oficialitatea americană, pe pământurile nefolositoare, pe
maidanele unde se aruncă gunoaiele. Pentru câte o parcelă mică
de pământ neroditor, fiecare familie plătește o arendă de 200
dolari pe an. Apar astfel colonii ce numără între 4.000—S.ooo de
locuitori. In cocioabe de toate soiurile, care în majoritate au
numai câte o cameră, locuesc în condițiuni lipsite de cea mai
elementară igienă, familiile emigranților, alcătuite din 6—7 și
chiar 10 persoane. Din această cauză, precum și a lipsei de apă
potabilă, boalele infecțioase sunt larg răspândite ».

« American way of life »!

Ghetourile civilizației americane contemporane !
Ruinarea fermierilor mici și mijlocii a luat forme și mai grave
în statele de Sud ale Americei: Texas, Oklahoma, New-Orleans,
unde exploatarea sclavagistă se manifestă sub forme dintre cele
mai oribile.

156
 Anual, în U.S.A., două milioane de muncitori agricoli
peregrinează în căutare de lucru, unii din ei trebuind să facă
drumuri de 1.500—2.000 km; nevoia unei bucăți de pâine îi dă
pradă așa numiților antreprenori de muncitori.
Prin exproprierea micilor fermieri, înglodați în datorii, s’au
creat organizațiuni monopoliste gigantice, care au pus stăpânire
pe întreaga economie agricolă americană. Ai doilea războiu
mondial, nu numai că nu a oprit creșterea concentrației producției
agricole în mâinile capitaliștilor și deci lichidarea micilor fermieri,
dar a și intensificat acest proces. In cursul ultimului războiu
mondial, numărul marilor fermieri a crescut cu 10.000; în același
timp, au dispărut 250.000 de fermieri mici și mijlocii. Tot
statisticele oficiale americane ne arată că după cel de al doilea
războiu mondial, o treime din numărul fermelor existente
contribuiau cu 80 % din producția agricolă brută din U.S.A., iar 2/3
din numărul fermelor produceau diferența de 20%; cu alte cuvinte,
fermierii mici și mijlocii, deși dețin mai bine de 5 milioane de
gospodării, nu realizează totuși decât a 5-a parte din producția
totală.
Mizeria micilor fermieri americani este agravată și de setea de
câștig a monopolurilor industriale; acestea au ridicat prețul
mașinilor atât de sus, încât împiedecă înzestrarea și refacerea
inventarului fermelor mici, ceea ce accelerează deci lichidarea lor.
Mac Williams, care nu e nici socialist, nici comunist, ci un
funcționar de stat în California, își încheie lucrarea cu următoarea
constatare:
«La un pol, lux și îndestulare pentru o clică de jefuitori ; la
celălalt pol, cerșetorie și mizerie, întrecând orice limită
omenească, pentru milioane de muncitori ».
Ruina și decăderea agriculturii capitaliste americane nu se
limitează numai la pauperizarea generațiilor actuale de agricultori,
ci se prelungește cu jefuirea nemiloasă a solului, ceea ce
echivalează, pentru generațiile viitoare, cu distrugerea a însăși
bazei lor de existență. Câlcându-se în picioare cele mai elementare
reguli agrotehnice, generalizând monoculturile și culturile
specializate peste limita acțiunii factorilor de bază, randamentul
principalelor culturi a scăzut, iar solul agricol a fost degradat într’o

157
măsură înspăimântătoare. H. Bennet2), șeful Serviciului de
Conservare a Solului din Departamentul Agriculturii, scria în anul
1939: «In cursul istoriei de scurtă durată a țării noastre, am scos cu
desăvârșire din folosință 112 milioane hectare de pământ; eroziunea
continuă acțiunea sa nimicitoare pe încă 310 milioane hectare. Noi
nu suntem în stare să refacem acest sol și — din cauza condițiunilor
fizico-economice și sociale din Statele Unite — eroziunea decurge
într’un ritm accelerat, ne mai întâlnit până acum in istoria omenirii
».
Știința agricolă americană, pusă în slujba intereselor
capitaliste, se sbate zadarnic să rezolve gravele probleme tehnice
ce i se pun. Ea poate cel mult să calmeze temporar simptomele,
pentru a le face însă mai acute ulterior. Ea nu are acces până la
bază; nu ajunge la cauzele eficiente, adică la sistemul capitalist de
exploatare, din care derivă toate celelalte aspecte ale ruinei și
decăderii agriculturii americane.
Și în celelalte țări capitaliste, agricultura trece printr’un proces
asemănător de descompunere și ruină; la diferitele variațiuni
specifice locale, se adaugă o circumstanță agravantă: efectele
ajutorului american.
In țările capitaliste din Europa, producția vegetală a scăzut cu
30— 40% iațâ de cea anterioară a războiului, iar producția animală
a scăzut catastrofal, cu 50—60%, așa cum reiese din statisticele
publicate de Buletinul « F.A.O. » din O.N.U. Exportul produselor
agricole a scăzut în toate țările marshallizate, iar în unele țări ca
Franța, Olanda, Danemarca, a încetat

aproape complet. Pauperizarea țăranilor mici și mijlocași s’a întețit

și în țările capitaliste europene, datorită creșterii continue a
prețurilor produselor industriale necesare exploatării, scăderii
forțațe a prețurilor de desfacere a produselor agricole, impozitelor
în necurmată ascendență, devalorizării succesive a monetelor
naționale. O situație particular de gravă o au țăranii din Italia și
Spania, unde alături de fermele mari capitaliste se găsesc încă
puternice rămășițe feudale. In nicio țară din lume, agricultura nu
prezintă un caracter feudal atât de pronunțat ca în Spania. In

2) H. Bennet, General aspects of soil erosion. Yearbook of agriculture, 1939.

158
momentul de față, latifundiarii spanioli — cei mai fervenți
susținători, împreună cu biserica catolică, ai regimului dictatorial
al lui Franco — au început să-și vândă pământurile marilor
companii Nord-Americane. Pretutindeni, în țările capitaliste,
agricultura merge cu pași repezi spre ruină, populația agricolă
fiind redusă la mizerie; iar așa zisul plan de ajutor Marshall, în loc
de a îmbunătăți ceva, a adâncit și înrăutățit rana din trupul bolnav
al agriculturii.
Se adeveresc deci previziunile lui Sta1in, în combaterea teoriei
burgheze a stabilității micilor gospodării agricole: agricultura din
țările capitaliste merge pe linia obișnuită a capitalismului, în
condițiunile unei diferențieri adânci a țărănimii, cu proprietăți
mari și latifundii private la un pol, cu pauperizare, mizerie și robie
salariată, la celălalt pol.
*
* *
Cu totul diferită este situația agriculturii și a țăranilor în țara
socialismului victorios, U.R.S.S., și cu totul altul este procesul de
desvoltare a agriculturii și perspectivele țăranilor în țările de
democrație populară, care urmând preceptele marilor învățători,
Marx, Engels, Lenin, S t a 1 i n, construesc cu osârdie socialismul
în toate domeniile.
«Succesul dobândit de Partid — scrie St alin în clasica sa
lucrare «Anul marei cotituri» (Opere, vol. XII, pag. 125) — constă
în faptul că am reușit să organizăm această cotitură radicală în
sânul țărănimii însăși și să ducem după noi masele largi ale
țăranilor săraci și mijlocași, cu toate greutățile de necrezut, cu
toată împotrivirea învzrșunată a forțelor negre, dela chiaburi și
popi, până la filistinii și oportuniști de dreapta».
Politica leninist-stalinistă a Partidului Bolșevic a fost
încununată de o victorie istorică, iar consolidarea regimului
colhoznic a avut ca urmare crearea unei țărănimi noi. Victoria
regimului colhoznic a schimbat caracterul agriculturii sovietice,
transformând-o în cea mai mare, cea mai înaintată și cea mai
înzestrată agricultură din lume. Planul leninist de cooperatizare,
precum și teoria stalinista a colectivizării, desvoltată pe baza
acestui plan,
constituesc baza științifică a transformării socialiste a agriculturii

159
sovietice.
Și pe tărâmul desvoltării agrictilturii colcctive, Stalin s’a
dovedit genial teoretician, inițiator și organizator. Stalin a arătat
legătura strânsă dintre desvoltarea industriei și agricultură,
demonstrând imposibilitatea de a baza pentru un timp mai mult
sau mai puțin îndelungat puterea sovietică și construcția socialistă
pe două temeiuri deosebite: pe temelia celei mai noi și mai
concentrate industrii socialiste și pe temelia celei mai fărâmițate și
neorganizate gospodării țărănești.
Partidul Bolșevic a depus o enormă muncă organizatorică și
educativă, făcând ca masele largi ale țărănimii sărace și mijlocașe
să treccă treptat pe calea colhozurilor. Această cotitură a fost
pregătită din timp: prin desvoltarea industriei socialiste; prin
construirea uzinelor de tractoare și alte mașini necesare
agriculturii; prin desvoltarea cooperației agricole, în care au fost
atrase masele de țărani săraci și mijlocași; prin desvoltarea
sovhozurilor, caie au dovedit țăranilor superioritatea marilor
gospodării înzestrate cu o tehnică superioară; prin organizarea
stațiunilor de mașini și tractoare; și în sfârșit, prin lupta fără
cruțare de îngrădire și apoi de lichidare, ca clasă, a chiaburimii.
In U.R.S.S., paralel cu creșterea producției industriale,
producția agricolă globală a crescut în procente față de 1932, la
153% 1937, la 177% în 1940 și a ajuns la 225% în 1950.
Producția medie anuală la hectar a crescut la cereale dela 9,1
centneri în 1933—1937, la 12 centneri în 1950.
La bumbac, producția brută a crescut dela 8,6 milioane
centneri, cât a fost în 1929, la 25,8 milioane centneri în 1937,
ajungând la 31 milioane centneri în 1950.
La principalele culturi industriale, creșterea în procente față de
anul 1940 a fost de: 1x1% pentru floarea soarelui, 122% pentru sfecla
de zahăr, 125% pentru bumbac și 139% pentru in.
Numărul vitelor a crescut în procente față de anul 1945, după
cum urmează: la 146% pentru cai, la 139% pentru cornute mari, la
175% pentru oi și capre, la 300% pentru porci. In colhozuri,
numărul vitelor mari cornute a ajuns la 25,9 milioane de capete,
aloilor și caprelor la 68,1 milioane și al porcilor la 11 ,1 milioane de
capete.
Numărul tractoarelor livrate agriculturii a crescut dela 160 mii

160
de bucăți în 1928—1932, la 512 mii de bucăți în 1933—1937 și a ajuns
la 720 mii de bucăți în 1946—1950.
Numărul combinelor a crescut în același interval dela 13.600 de
bucăți la 174.300 de bucăți.
Concomitent cu desvoltarea mecanizării, muncile executate de
tractor au crescut în procente, la arături dela 1% în 1928, la 71% în
1937, ajungând la 90% în 1950.
Capacitatea instalațiilor electrice rurale a crescut dela 65,9 mii
kilowați, cât a fost în 1952, la 230 mii kilovați în 1937, la 275 mii
kilovați în 1940, ajungând la 2.269,7 mii kilovați în 1950.
Venitul național a crescut dela 45,5 miliarde ruble în 1932, la
96,3 miliarde ruble în 1937, la 128 miliarde ruble în 1940 și a ajuns
la 177 miliarde ruble în 1950. Din acesta, cea mai mare parte este
fond consumabil (73%), fondul de economii se ridică la 21%, iar
rezervele Statului sunt de 6%.
Cadrele de muncitori calificați au sporit dela 2.460 mii de
oameni în 1940— 1945, la 4.500 mii de oameni în 1946—1950.
Salariul mediu anual a crescut dela 1.427 ruble cât a fost în 1932,
la 3.047 ruble în 1937, la 4.059 ruble în 1940 și a ajuns la 6.000 în
1950.
Fondul pentru salariile muncitorilor și funcționarilor a crescut
dela 32,7 miliarde ruble în 1932, la 162 miliarde ruble în 1940,
ajungând la 252,3 miliarde ruble în 1950.
Numărul teatrelor a crescut dela 787 în 1940, la 898 în 1950, al
cinematografelor dela 28.000 la 46.700, al cluburilor și
bibliotecilor dela 1.813 la 284.900, pentru același interval.
Cheltuelile Statului pentru nevoile social-culturale au fost în
1940 de 41 miliarde ruble, iar în 1950 ele au ajuns la 106 miliarde
ruble.
Sumele depuse de întreprinderile și instituțiile de stat au fost
de 8,9 miliarde ruble în 1928—1932, 32,4 miliarde ruble în 1933—
1937, 61,6 miliarde ruble în 1946—1950.
Numărul elevilor în școalele primare, elementare și medii a
crescut dela 12,1 milioane cât a fost în anul 1928—1929, la 29,6
milioane în 1937— ajungând la 31,8 milioane în 1950.
Numărul specialiștilor cu calificare medie a crescut dela 291,2
mii în 1928—-1932, la 623 mii în 1933—1937 și a ajuns la 1.326 mii în
1946—I950.

161
 Numărul specialiștilor cu calificare superioară a crescut dela
170 mii în 1928—'I932, la 369,9 mii în 1933—1937 și la 602 mii în
1946—1950.
Numărul studenților din școalele superioare a crescut dela
176,6 mii cât a fost în 1928 —1929, la 504,4 mii în 1932—1933, la
547,2 mii în 1937—1938 și a ajuns la 674 mii în 1950.
Lucrări gigantice pentru stăpânirea forțelor naturii se
înfăptuesc: deșerturile devin roditoare, eroziunea solului este
stăvilită, iar fertilitatea lui sporită. Bunul traiu al muncitorilor este
asigurat și condiții de vieață intelectuală superioară s’au creat pe
tot întinsul Uniunii Sovietice.
Desvoltarea agriculturii socialiste în U.R.S.S. a dovedit justețea
și forța atotînvingătoare a politicei leninist-staliniste dusă de
Partidul Comunist Bolșevic.
Metoda colectivizării, după cum a arătat Stalin, s'a dovedit a fi
în cel mai înalt grad progresistă, nu numai pentru că nu atrăgea
ruinarea țăranilor, dar mai ales pentrucă a dat posibilitatea ca în
curs de câțiva ani să se acopere întreaga țară cu mari gospodării
colective, în stare să aplice o tehnică nouă, să folosească toate
realizările din domeniul științei agronomice- și să dea țării mereu
mai multe produse-marfă.
In cuvântarea sa istorică «Despre acțiunea la sate », Stalin a
trasat programul de luptă pentru întărirea organizatorică,
economică și politică a colhozurilor. Colhozul a ajuns să fie o mare
gospodărie agricolă colectivă, care cuprinde sute și chiar mii de
familii, condus după un plan, cu dirijarea sistematică a puterii
sovietice. Partidul, conform indicațiunilor lui Stalin, a luat în mână
conducerea colhozurilor, și-a asumat răspunderea activității lor, i-
a ajutat pe colhoznici să-și desvolte gospodăria pe baza datelor
științei și ale tehnicei.
Nu se putea asigura desvoltarea și întărirea colhozurilor, ca
întreprindere socialistă, înainte ca în fiecare colhoz să existe
ordine și disciplină, realizând prin aceasta o adevărată conducere
bolșevică. Conducerea bolșevică a fost și este condiția esențială
pentru înflorirea colhozurilor ca mari întreprinderi socialiste,
condiția desvoltării continue a producției colhozurilor, a vieții
înstărite și civilizate a colhoznicilor. Desvoltarea colhozurilor sub
conducerea Partidului Bolșevic a asigurat realizarea celei de a doua

162
premise staliniste, aceea de a face pe toți colhoznicii înstăriți.
Vieața și munca în colhoz au creat un nou tip de țăran. «Țăranii
din U.R.S.S. — scrie Stalin în lucrarea «Despre Marele Războiu al
Uniunii Sovietice pentru Apărarea Patriei» (Gospolizdat p. 117,
1949) — au dat dovadă în cursul războiului pentru apărarea Patriei,
de o înaltă conștiință a intereselor întregului popor». Mai departe
continuă: «De sigur că noi n’am fi putut soluționa această
problemă, extrem de grea, dacă n’ar fi existat ordinea colhoznică,
dacă n’ar fi existat munca plină de abnegație a colhoznicilor și a
colhoznicelor».
Experiența zecilor de milioane de colhoznici, starea
înfloritoare a agriculturii socialiste din U.R.S.S., demonstrează
țăranilor muncitori din toată lumea că singura cale pentru
eliberarea lor de sub jugul mizeriei și al exploatării, pentru
cucerirea unei vieți îmbelșugate și civilizate, este calea
socialismului, trasată de Lenin și Stalin: calea trecerii agriculturii
parcelare private în mari gospodării obștești, socialiste, înzestrate
cu o tehnică perfecționată.
Măreața victorie obținută de Partidul Bolșevic sub conducerea
lui Sta1in în lupta pentru crearea și întărirea regimului colhoznic
în U.R.S.S., în lupta pentru desvoltarea puternică a agriculturii
socialiste, pentru îmbunătățirea radicală a nivelului de traiu al
țărănimii sovietice, are o mare însemnătate internațională.
Uniunea Sovietică a câștigat nu numai simpatiile profunde ale
clasei muncitoare, ci și ale maselor largi de țărănime din țările
capitaliste și coloniale.
Sub conducerea lui S t a 1 i n, clasa muncitoare împreună cu
țărănimea colhoznică au obținut mari victorii pe toate fronturile
construcției socialiste. Țărănimea sovietică, prinsă total și definitiv
în vieața colhoznică, construește cu succes cea mai mare și cea mai
mecanizată agricultură colectivă din lume. Țărănimea colhoznică
arată milioanelor de țărani din toată lumea, care trăiesc în mizerie
și lipsuri, sub jugul exploatării capitaliste, calea eliberării, calea
spre o vieață înstărită. Țărănimea colhoznică, aliată indestructibil
cu muncitorimea din U.R.S.S., reprezintă detașamentul de
avantgardă al lumii noi care vine.
*
* *

163
 In statele de democrație populară, clasa muncitoare,
credincioasă teoriei leninist-staliniste, luptă pentru îndrumarea
gospodăriilor țărănești fărâmițate, pe calea gospodăriilor colective
socialiste. Lupta este grea, și fiecare țară are probleme tactice
proprii, determinate de o serie de factori istorici și economici.
Pentru țărănimea noastră, nu există altă cale de salvare din jugul
mizeriei în care a fost ținută milenar, decât integrarea
gospodăriilor țărănești mici, neproductive, fără perspectivă, în
gospodării colective, precum și încadrarea țărănimii sărace și
mijlocașe în cooperative.
Necesitatea politică și economică de transformare socialistă a
agriculturii este pe deplin satisfăcută de însușirea temeinică a
teoriei agrare leninist - staliniste, teorie verificată în eficacitatea ei
practică de către popoarele din U.R.S.S.
Neapărat, această teorie implică folosirea metodei materialist-
dialectice în punerea și rezolvarea problemelor. Explicațiunile
unilaterale, limitate de gândirea rigidă, formală, împiedecă
progresul cunoașterii exacte a vieții și pot să se rătăcească pe căi și
cărări care nu răzbesc până la lumină. Metoda materialist-
dialectică, ca și teoria agrară leninist-stalinistă, sunt strâns legate
de progresul agronomiei și agriculturii sovietice. Folosind-o,
savanții sovietici au eliminat exagerările și erorile și au ajuns la o
sinteză dialectică între om și mediul înconjurător, producție și
consum, fiecare cu contradicțiile sale interioare proprii, care
determină condițiunile de desvoltare și progres. Această metodă
trebuie să devină tot mai mult principiu de bază în cercetările care
se fac în Academia Republicii Populare Române, în Institutele de
Cercetări Agronomice, Zootehnice și Silvice din Republica
Populară Română, ca și în orice instituție de cercetare științifică.
Pentru aducerea la îndeplinire a directivelor date de către
P.M.R. și Guvern, în scopul desvoltării agriculturii, se impune ca
oamenii de știință, aprofundând știința sovietică, să se înarmeze
din ce în ce mai bine cu datele marxism-leninismului, să-și
însușească din ce în ce mai temeinic metoda materialist-dialectică,
înlăturând odată cu aceasta din minte, resturile prejudecăților
moștenite, resturile ideologiei burgheze.
Pe vremea fostului regim burghezo-moșieresc, clasele
exploatatoare din țara noastră băteau mătănii la icoana științei și

164
artei pure, a științei și artei universale. Cosmopolitismul în știință,
în literatură și în artă era o dogmă, un rit, o formă estetică a
intelectualului rafinat. El a moleșit generații de tineri, el a
sdruncinat încrederea în forțele noastre proprii, propovă- duindu-
se ploconirea servilă față de așa zisa cultură din Apus. Se cunosc
înrâuririle cosmopolitismului în toate domeniile de activitate dela
noi, începând cu maimuțărirea vorbei și portului și ajungând până
la economie, politică, manifestările științifice și culturale, până la
desconsiderarea virtuților creatoare ale poporului și tocirea
sentimentului de mândrie națională. In științele agricole, și în
agricultură în general, cosmopolitismul practicat de clasele
conducătoare a avut un efect dezastruos. A slujit interesele
exploatatorilor băștinași și de peste graniță, ajutând la cufundarea
poporului muncitor în sărăcie și întunerec, împingându-l spre
robire politică și economică.
Partidul Muncitoresc Român și Guvernul R.P.R. au pregătit și
pregătesc fără preget desvoltarea gospodăriilor colective socialiste,
prin crearea industriei grele pentru fabricarea tractoarelor (ajunse
acum la 5.000 de piese), combinelor ce se vor fabrica în serie și
altor mașini și unelte, prin crearea fermelor de Stat și a stațiunilor
de mașini, a căror organizare și funcționare se îmbunătățește din
zi în zi, prin înzestrarea lor și încadrarea cu elemente din ce în ce
mai bine pregătite, prin lupta dusă fără cruțare în contra
chiaburimii satelor, prin politica fiscală în folosul țărănimii mici,
mijlocașe și a celei colectivizate, prin crearea cooperativelor de
aprovizionare, însănătoșite, prin înlăturarea elementelor
dușmănoase țărănimii.
Țăranii muncitori simt concret ajutorul pe care îl primesc dela
Partid și dela Guvern și au mereu în fața minții lor cuvintele rostite
de tov. G h. Gheorghiu-Dej, Secretarul General al C.C. al Partidului
Muncitoresc
Român: « Odată hotariți să treacă la gospodăria mare, colectivă,
bazată pe munca mașinilor, gospodărie care dă un randament
mare, situația țărănimii sărace și muncitoare se va schimba
radical. Avuția va crește, traiul ei se va îmbunătăți, ridicarea
nivelului material îi va da posibilitatea să-și ridice și nivelul
cultural, să se bucure de binefacerile științei și ale civilizației ».
*

165
 * *
In lucrarea « Ridicarea productivității agriculturii noastre prin
socialism și folosirea cuceririlor științei sovietice»3), am arătat care
sunt drumurile și directivele științei agricole în R.P.R. pentru a
ajunge să servească construirea orânduirii socialiste în agricultura
din țara noastră.
Aceste drumuri și directive conduc firesc la studierea și
introducerea complexului agrotehnic, cunoscut în știință sub
denumirea de complexul Docuceaev-Costâcev-Viliams, alcătuit
din următoarele verigi, fiecare deopotrivă de importantă, și
neînlocuibile una prin alta:
1. Justa organizare a teritoriului prin raționala folosire a
terenului; păduri pe cumpănă, livezi și vii pe coaste, cereale în
câmp, plante de nutreț pe văi.
2. Aplicarea asolamentelor, care cuprind la început sole inerbate
cu plante perene — graminee și leguminoase — cu durată de
3—4 ani, urmate apoi de succesiunea culturilor anuale într’o
anumită ordine, după folosința lor, și cu predominația fie a
plantelor furajere (asolament furajer), fie a cerealelor
(asolament agricol).
3. Folosirea metodelor de lucru, a mașinilor și a uneltelor
dovedite de câtre știința sovietică drept cele mai potrivite în
agrocomplexul Docuceaev-Costâcev-Viliams.
4. Ingrășarea rațională înainte de însămânțare și în timpul
vegetației.
5. Irigații.
6. Folosirea de soiuri de plante selecționate.
7. Plantarea de păduri, de fâșii de păduri și de perdele de protecție
în stepă și în silvo-stepă.
8. Crearea basinelor de retenție pentru apă.
Verigile acestui agrocomplex, creație exclusivă a savanților
sovietici, tind la soluționarea a patru probleme esențiale:
— Mărirea progresivă a fertilității solurilor și a recoltelor
culturilor agricole;
— mărirea bazei nutrețurilor pentru sporirea creșterii
animalelor;

3) Lupta de clasă, Seria a V-a, anul XXX, Nr. 2, Februarie 1950 și Nr. 3, Martie 1950.

166
 — îmbunătățirea regimului apei din stepă și silvo-stepă;
— prevenirea eroziunii solurilor.
Organizarea teritoriului este problema de bază a agrotehnicei
avansate din gospodăriile colective și premerge celorlalte măsuri
din complex. Organizarea teritoriului conduce la zonarea
producției, problemă-cheie de planificare agricolă pe țară. Pornind
dela acest principiu geonomic, după pilda dată de U.R.S.S.,
începând din anul 1949, au fost create pe lângă I.C.A.R- cinci
stațiuni zonale, stațiuni-cheie, în care complexul agrotehnic este
aplicat în totalitatea lui. Aceste cinci stațiuni zonale așezate în
regiunile cele mai caracteristice de sol și climă sunt: Bărăganul,
jud. Ialomița; Studina, jud- Romanați; Lovrin, jud. Timiș-Torontal;
Câmpia Turzii, jud. Turda; Tg. Frumos, jud. Iași.
Fiecare stațiune zonală este înzestrată cu suficient pământ și
cu utilajul de lucru și experimental adecuat; deopotrivă, ea
dispune de un plan de producție, orientat după planul general de
Stat, precum și de un plan de cercetare științifică, în legătură cu
desvoltarea în perspectivă a agriculturii.
Inafară de aceste stațiuni zonale, Institutul de Cercetări
Agronomice mai are stațiuni specializate pentru ameliorarea
plantelor (București, Cenad, Iași, Moara-Domnească), pentru
cereale, pentru bumbac (Brânceni), pentru plante de nutreț (Tg.
Mureș), pentru pomi, vie și cartofi.
In total, I.C.A.R.-11I are 30 de stațiuni regionale, cu o suprafață
de 9.183, hectare (fig. 1). Numărul tehnicienilor care lucrează la
I.C.A.R. este de 248, plus 166 de ajutoare tehnice; în total, 414
tehnicieni. Numărul total al persoanelor care sunt angajate la lucru
în organizația I.C.A.R.-ului este de 1.126; un vast șantier de muncă,
extins pe tot teritoriul țării, I.C.A.R.-ul colaborează cu Academia
R.P.R. pentru rezolvarea unor serii de probleme ce depășesc
mijloacele proprii de execuție și au un orizont mai larg.
Organizarea teritoriului este înfăptuită la stațiunile zonale și
în curs de organizare la celelalte stațiuni. Dăm ca exemplu lucrarea
executată la Stațiunea experimentală a Bărăganului pe o suprafață
totală de 1300 ha, din care 1177 ha arabile. S’au prevăzut aci 3
asolamente (agricol, furajer și experimental), perdele de protecție
(56 ha), etc., cum se vede din figura 2.
Am folosit metoda organizării teritoriului și pentru studiul

167
basinelor pomicole.
Cu ajutorul Academiei, în anul 1949 au fost cercetate basinele
pomicole din cinci județe: Muscel, Baia, Iași, Satu-Maie,
Dâmbovița.
La fiecare basin s’a studiat pe teren, de către colectivele Academiei
așezarea geografică și orografică, caracterele agrogeologice,
hidrografice, geologice, pedologice, vegetația lemnoasă spontană,
condițiunile climaterice» pânza de apă freatică. S’au mai studiat
factorii care contribue la desvoltarea pomi culturii: factorii
naturali, factorii geonomici, factorii sociali (densitatea populației,
așezările omenești, ocupația locuitorilor), factorii culturali.

168
Fig. 1. — Răspândirea pe țară a Stațiunilor experimentale ale Institutului
de Cercetări Agronomice.

169
Pig- 2. Stațiunea Experimentală Agricolă a Bărăganului Institutul de
Cercetări Agronomice.

170
 Pentru județul Muscel, s’au stabilit 6 basine pomicole, și la
fiecare s’au determinat speciile de pomi cultivate, proporția și
starea lor, precum și toate celelalte elemente despre care am
vorbit. Pe baza acestor cercetări pe teren, s’au precizat în amănunt
posibilitățile de desvoltare în viitor, și mijloacele agrotehnice și
agrobiologice pentru ridicarea capacității de producție. Având în
vedere, pe de o parte desvoltarea pomiculturii familiale și pe de
altă parte a celei industriale, s’a detailat programul de plantare
pentru fiecare basin, sortimentele de varietăți și specii ce vor
cuprinde, precum și procentul acestora, altoii și portaltoii folosiți,
producerea de material săditor,. valorificarea în perspectivă.
Pentru exemplificare, prezentăm harta pomicolă a județului
Satu-Mare cu basmele stabilite (fig. 3).
Pentru anul 1950 este programat de către Academie, în
colaborare cu Ministerul Agriculturii, studiul altor județe
pomicole, în vederea desvoltării pomiculturii în basine naturale.
Lucrarea executată stă la dispoziția Ministerului de Agricultură
pentru acțiunile sale și la dispoziția Academiei, pentru a fi
publicată.
Tot în cadrul Academiei s’a studiat un mare județ agricol de
stepă,, județul Ialomița, prin cercetarea pe teren și determinarea
caracterului geo- economic al fiecărui punct. S’au studiat aci
caracterul geoeconomic al fiecărui punct în funcțiune de sol,
climă, relief, vegetație spontană și cultivată, căile de comunicație,
raportul dintre densitatea populației și fărâmițarea proprietății..
lucrarea este în curs și se execută în cadrul Academiei R.P.R.
In harta din figura 4 este reprezentată distribuția precipitațiilor
precum și aceea a soiurilor de grâu și porumb cultivate în județul
Ialomița. In harta din figura 4 bis sunt reprezentate densitatea
populației și gradul de parcelare a pământului. In total se vor
executa 11 hărți cu diferitele elemente geoeconomice care vor servi
la alcătuirea hărții geo- nornice generale a județului.
S’a studiat, de asemenea, toată regiunea canalului unde este
vorba de organizarea unui vast teritoriu agricol de 80—90.000
hectare, foarte variat, cu diverse culturi, Lucrările sunt în curs de
executare, iar Stațiunea Valul; lui Traian este centrala care
supraveghează executarea lucrărilor. Perdelele de protecție se
execută pe toată întinderea proectată.

171
Dăm ca exemplu regiunea Medgidia-Celibichioi, definitiv
planificată, la. care știm locul perdelelor de protecție, al livezilor și
viilor, al culturilor de

Fig. 3. — Basinele pomicole din județul Satu-Mare.

172
Fig. 4. — Județul Ialomița. Harta precipitațiilor și soiurile de grâu și
porumb.

câmp, al fânețelor, al basinelor de apă, orientarea parcelelor. Lucrarea se

173
execută pe teren în momentul de față (fig. 5).
Pentru ridicarea producției agricole și a productivității muncii
în agricultură, trebue să se acorde mediului de desvoltare a
plantelor —așa cum ne învață savanții sovietici — o deosebită
atențiune; întru cât acest mediu este un factor de mare
importanță, cunoscându-l, putem să-l folosim mai bine și mai
complet. îmbunătățirea mediului de cultivare a plantelor este o
problemă esențială și permanentă; rezolvarea ei, în societatea și
știința socialistă, se face pe un plan care este inaccesibil și de
neînțeles pentru orânduirea și știința capitalistă.
Interpretarea dialectică a naturii, concepția miciurinistă în
biologie, curajul și spiritul practic desvoltat de un Partid de tip
nou, toate acestea determină intensificarea și adâncirea
cercetărilor științifice, asigurând succese în ceea ce privește
înlăturarea neajunsurilor pe care clima și solul le pot provoca
agriculturii.
Printre problemele cele mai urgente, și care constitue un
element esențial al complexului Docuceaev-Costâcev-Viliams,
aceea a aplicării îngrășămintelor naturale, chimice și verzi, este de
cea mai stringentă actualitate pentru solurile noastre epuizate prin
agricultura rapace a marilor proprietari sau prin iraționala folosire
a lui de către micii cultivatori. Posibilitățile de sporire și
îmbunătățire a producției prin ajutorul îngrășămintelor sunt
foarte mari. In ceea ce privește aplicarea îngrășămintelor, am
introdus și folosim la stațiunile noastre tehnica din agricultura
sovietică, adică: îngrășăminte de bază care se dau solului înainte
de cultură și îngrășăminte stadiale — supranutriție — care se
administrează în cursul desvoltării plantelor, fiind folosite în mod
direct de către acestea. Se mai experimentează, la stațiunile
noastre, în condițiunile locale de climă și sol, metodele verificate
și dovedite bune în practica agriculturii socialiste, ca: adâncimea
și timpul de îngropare a îngrășămintelor, aplicarea lor prin
împrăștiere sau pe rânduri, îngrășăminte granulate sau în formă
de praf, etc. Dar, problema folosirii integrale a îngrășămintelor
este strâns legată de problema apei, de chestiunea irigațiilor.
Cercetarea și stabilirea normelor pentru conservarea solului
constitue o altă problemă, trebuind însă ca în cel mai scurt timp să
ajungă la soluții practice pentru îmbunătățirea mediului de

174
desvoltare a plantelor.
In acest scop, se studiază condițiunile naturale care determină
eroziunea solului și amploarea acestora în vederea găsirii
metodelor de conservare a stratului de pământ folosit în
agricultură. Dintre metodele în curs de cercetare și chiar în curs de
aplicare pe teren, menționăm: metoda construirii valurilor care vor
ajuta la prevenirea eroziunilor pe circa 4 milioane hectare;

175
Fig. 4bis. — Județul Ialomița. Densitatea populației și gradul de parcelare.

176
Fig. 5 — Organizarea teritoriului In regiunea Canalului Dunăre-Marea
Neagră. Sectorul Medgidia — Valea Celibichioi.

177
determinarea perioadelor critice de eroziune; rolul asolamentelor
în reglementarea scurgerii apelor; influența mărimii plantei în
degradarea solurilor; în sfârșit, restabilirea fertilității solurilor
erodate și degradate în diferite stadii.
Se mai studiază îmbunătățirea terenurilor inundabile, pentru
a se pune la dispoziția țării circa 1.700.000 hectare, astăzi
nefolosite sau folosite doar parțial. Executarea digurilor sau
barajelor, prin metoda hidromecanizăriir aplicată în U.R.S.S. pe
scară întinsă, ne va ajuta la executarea sistematică a lucrărilor,
legată de aceste operațiuni.
Tot în legătură cu îmbunătățirea mediului de desvoltare a
plantelor, sunt și lucrările solului în complexul Docuceaev-
Costâcev-Viliams.
La Stațiunile I.C.A.R.-ului se aplică metodele agriculturii
sovietice: desmiriștirea cu polidiscul la 5 cm adâncime; arătura cu
plugul cu antetrupiță, care îngroapă buruienile sub brazdă și le
înnăbușe; prelucrarea solului ca ogor negru, tip sovietic; folosirea
netezitoarei, a extirpatorului și a semănătoarei cu discuri; diferite
metode simple, aplicate de agricultorii sovietici, pentru reținerea
zăpezii în timpul iernii, etc. Paralel cu lucrările agrotehnice astfel
menționate, se mai întreprind la toate stațiunile noastre și diferite
experiențe fitotehnice, cum sunt: determinarea epocelor de
semănat, distanța dintre plante și dintre rânduri, adâncimea de
semănat, cantitatea de sămânță pe imitate de suprafață în raport
cu mărimea boabelor și alte însușiri, etc.
Până în prezent, au fost studiate în amănunt solurile din
județele Ialomița și Buzău; rezultatele analitice obținute permit
cunoașterea rezervelor de substanțe nutritive și gradul lor de
mobilizare.
S’a studiat solul dela diferite stațiuni ale I.C.A.R.-ului, pentru
caracterizarea efectului diferitelor lucrări culturale. S’a studiat în
diferite soluri desfășurarea proceselor electrochimice, care
determină variabilitatea sau stabilitatea indicelui oxido-reductor.
In legătură cu aceasta, s’a fixat un procedeu analitic pentru
caracterizarea acțiunilor fermenților peroxidaze din sol. S’a studiat
natura componentelor organice izolate din humus, ca acidul
huminic, ulminic, crenic, apocrenic, folosind metoda analizei
spectrale. S’a cercetat desfășurarea fenomenului de adsorbție

178
polară și apolară din soluri și s'a ajuns la constatarea că fenomenul
de adsorbție nu este un proces continuu, ci unul discontinuu. S’au
făcut primele încercăii pentru caracterizarea parametrului
cunoscut sub denumirea de «suprafața de adsorbție » în lumina
cunoștințelor de azi din domeniul chimiei fizicale.
O problemă importantă, în agricultura noastră, este aceea a
combaterii buruienilor, care prin frecvența și abundența lor scad
cu aproape 30% producția. Acești dușmani ai agriculturii nu pot fi
combătuți decât prin metodele agrotehnicei, folosite de savanții
sovietici, cuprinse în complexul Docuceaev-Costâcev-Viliams și
desmiriștirile superficiale imediat după recoltă. Arăturile de
toamnă cu plugul cu antetrupiță, cu o bună răsturnare a brazdei,
ajută la stârpirea buruienilor anuale și cu rizome. Metoda Cojuhov
de cultivare a porumbului, introdusă în experiențele din Bărăgan,
a dat bune rezultate pentru combaterea buruienilor în condițiunile
de stepă arida din câmpia dunăreană. In cercetările dela stațiunile
noastre, a fost introdusă modificarea propusă de Lîsenco în
lucrările de primăvară, premergătoare semănăturilor, anume,
desmiriștirile de primăvară, dovedită folositoare în special pentru
culturile târzii.
Folosirea cultivatorului în culturile de porumb după semănat
și înainte de răsărit (așa numita cultură oarbă a agriculturii
sovietice) a dat bune rezultate în anul 1949, la stațiunile Valul lui
Traian din jud. Constanța și Mărculești din jud. Ialomița,
asigurând un spor remarcabil de producție.
Printre metodele de îmbunătățire a mediului de desvoltare al
plantelor, un loc însemnat îl ocupă asolamentele și rotațiile
prevăzute de complexul Docuceaev-Costâcev-Viliams.
Asolamentul propus de Viliams, modificat, îmbunătățit de
succesorii săi, contribue la refacerea structurii solului, la păstrarea
apei din sol, la îmbogățirea acestuia în substanțe hrănitoare, deci
la ridicarea productivității solului. Stabilirea asola- mentelor și
rotațiilor se urmărește în diferite regiuni și la diferite plante nu
numai la stațiunile I.C.A.R.-ului ci și la Fermele de Stat și unele
Gospodării Colective. Asolamentele experimentale sunt cele care
vor fi ale regiunii, im exclusiv ale stațiunii respective.
Un rol important în păstrarea structurii solului și fertilității lui
în complexul Docuceaev-Costâcev-Viliams îl are asolamentul

179
agricol cu plante furajere perene ale căror amestecuri (graminee,
leguminoase) se cercetează și se stabilesc prin studiu pentru
fiecare regiune. Aceste asolamente durează 8-10 ani și cuprind 2
perioade: una (Lugavoi) la început, de 3-4 ani, din care 2-3 ani de
folosință, produce fân și nutreț verde, necesare pentru creșterea
animalelor; alta (Polivoi) la sfârșit, de 6-7 ani, în care se cultivă
plante agricole anuale, a căror natură este determinată în fiecare
regiune, după caracterul geoeconomic local. Inafară de
asolamentul agricol cu ierburi perene, care ajută la restabilirea
fertilității solurilor și privește în special producția vegetală, V i 1 i
a m s mai stabilește un asolament, pe care-l numește asolament
furajer, rolul lui fiind să asigure sectorului zootehnic baza de
nutreț și să ajute astfel la desvoltarea producției animale. Și acest
din urmă asolament furajer are importanță agrotehnică, întru cât
și el pregătește structura solului pentru cultivarea plantelor indus-
triale, a plantelor de nutreț și a legumelor. Asolamentele furajere
cuprind în primul rând văile, luncile, fânețele naturale, adică
locurile prielnice pentru cultivarea plantelor de nutreț,
pretențioase atât față de apă cât și față de substanțele nutritive.
Asolamentele furajere se combină foarte bine cu asolamentele
legumicole, pentru care cultura ierburilor servește la curățirea
pământului. In asolamentele furajere, amestecul de ierburi este
mai complicat decât în asolamentul agricol. Compoziția
amestecului de ierburi depinde și de felul cum se folosește iarba
(coasă, pășune, sau folosință mixtă).
La Stațiunea Studina, s’a introdus un asolament irigat, cu
bumbac ca plantă principală. Problema desvoltării cultivării
bumbacului este o problemă importantă de plan, iar folosirea
irigațiilor (în anul acesta pe 1.000 ha), completată cu asolamentul
specific, ajută la rezolvarea ei. Introducerea asolamentului furajer
este legată însă de producerea de sămânță de plante de nutreț.
Aceasta se face la multe stațiuni ale I.C.A.R.-ului, dar în special la
Sângioigiul de Mureș și la Măgurele lângă Brașov. In anul 1949,
aceste stațiuni au produs 4.100 kg semințe de graminee, 14.500 kg
semințe de lucernă și 2.330 kg semințe de trifoiu. Pentru reușita
semănăturilor de lucernă se folosește metoda recomandată de
Lîsenco, semănatul lucernei în timpul verii.
Pentru aplicarea asolamentelor agricole și furajere din

180
complexul D ocuceaev-Costâcev-Viliams, este necesară folosirea
anumitor mașini și unelte: plugul de desmiriștit cu discul, plugul
cu antetrupiță, târșitoarea cu dinți, etc. Aceste mașini au fost
studiate la stațiunea de mașini dela I.C.A.R. In urma indicațiunilor
date, a fost adaptată plugului Vasile Roaită, antetrupița. Fabrica
dela Roman produce grape stelate, după modelul propus de
aceeași stațiune.
Iată, spre exemplificare, asolamentele agricole și furajere cu
ierburi perene introduse la cele 5 stațiuni mari zonale ale
Institutului nostru:

I. STAȚIUNEA BĂRĂGANUL-IALOMIȚA (Fig. 2).

Asolamentul agricol
1. Orz primăvară + ierburi perene (lucemă și ovăscior)
2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Grâu de primăvară (eventual și meiu)
5. Grâu de toamnă
6. Bumbac + floarea soarelui
7. Porumb
8. Leguminoase (mazăre și fasole)
9. Grâu de toamnă (îngrășământ verde în miriște pentru
porumb)
10. Porumb
Asolamentul furajer

1. Ierburi perene (Medicago sativa, Onobrychis sativa,

Bromus inermis, Agropyrum cristatum, Avena elatior)
2. Ierburi perene (fân)
3. Ierburi perene (pășune)
4. Ierburi perene (pășune)
5. Dovleci + sfeclă pentru furaj
6. Iarbă de Sudan (o coasă, apoi pășune)
7. Porumb + sorg pentru ansilat
8. Borceag + secară pentru pășune
II. STAȚIUNEA STUDINA

181
 Asolamentul agricol

1. Grâu de toamnă + ierburi perene (lucemă și ovăscior sau

lucerna și golomăț)
2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Grâu de primăvară
5. Grâu de toamnă
6. Porumb + floarea soarelui (bălegar)
7. Ovăz + cânepă + in
8. Orz de toamnă (îngrășământ verde în miriște pentru
porumb)
9. Porumb
10. Leguminoase (mazăre 4- fasole)

Asolamentul furajer

1. Ierburi perene (Medicago sativa, Lotus corniculatus,

Avena elatior, Bromus inermis, Festuca pratensis,
Dactylis glomerata)
2. Ierburi perene (fân)
3. Ierburi perene (pășune)
4. Ierburi perene (pășune)
5. Porumb furajer
6. Iarbă de Sudan
7. Sfeclă și dovleci pentru furaj
8. Secară (o coasă, apoi pășune + borceag)

III. STAȚIUNEA LOVRIN

Asolamentul agricol

1. Grâu de toamnă + ierburi perene (lucemă și ovăscior)

2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Sfeclă butași + sfeclă sămânță + sfeclă nutreț sau de
zahăr
5. Grâu de toamnă

182
 6. Porumb + floarea soarelui (bălegar)
7. Ovăz + cânepă
8. Ovăz de toamnă (îngrășământ verde în miriște pentru
porumb)
9. Porumb
10. Leguminoase (mazăre + fasole)

Asolamentul furajer

1. Ierburi perene (Medicago sativa, Trifolium refiens, Lotus

corniculatus, Avena elatior, Bromus inermis, Festuca
pratensis, Dactylis glomerata, Lollium perenne)
2. Ierburi perene (fân)
3. Ierburi perene (păşune)
4. Ierburi perene (păşune)
5. Sfeclă furajeră + morcovi furajeri
6. Porumb furajer
7. Borceag

IV. STAŢIUNEA CÂMPIA TURZII

Asolamentul agricol
Câmpia Turzii — (Central)
1. Ovăz + orzoaica + ierburi perene (trifoiu și timoftică)
2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Grâu de primăvară + in + cânepă
5. Grâu de toamnă (îngrășământ verde în miriște pentru
porumb)
6. Porumb
7. Leguminoase (mazăre + soia + fasole)
8. Grâu de toamnă (îngrășământ verde în miriște pentru
porumb)
9. Porumb
10. Floarea soarelui + cartofi + sfeclă (bălegar) .

Cean Grind
1. Grâu de toamnă + ierburi perene (lucerna și ovăscior sau
timoftică)

183
 2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Grâu de primăvară
5. Grâu de toamnă 2/3 + cânepă 1/3
6. Sfeclă seminceri + sfeclă butași sfeclă rădăcini (bălegar)
7. Porumb
8. Ovăz + orz (îngrășământ verde în miriște pentru
prășitoarele care urmează)
9. Porumb + floarea soarelui + cartofi
10. Leguminoase (mazăre + fasole + soia)

Asolamentul furajer
Cean-Grind
1. Ierburi perene (Medicago sativa, Lotus corniculatus,
Avena elatior, Festuca pratensis, Bromus erectus,
Dactylis glomerata)
2. Ierburi perene (fân)
3. Ierburi perene (pășune)
4. Ierburi perene (pășune)
5. Ierburi perene (pășune)
6. Sfeclă de nutreț + dovleci + cartofi
7. Porumb furajer (bălegar)
8. Borceag

V. STAȚIUNEA TG.FRUMOS

Asolamentul agricol

1. Grâu de toamnă + ierburi perene (lucemă și ovăscior)

2. Ierburi perene
3. Ierburi perene
4. Grâu de primăvară
5. Grâu de toamnă
6. Porumb (bălegar)
7. Ovăz + orz
8. Cânepă + sfeclă seminceri + sfeclă nutreț
9. Porumb + floarea soarelui
10. Leguminoase (mazăre + linte + fasole)

184
 Pentru înlăturarea neajunsurilor provocate de secetă, se
studiază problema irigațiilor, în special la bumbac, cânepă, plante
de nutreț, cartofi, porumb, sfecla de zahăr. Se urmărește raportul
dintre apa de irigație și sol, în vederea folosirii apelor disponibile,
fie că ele provin din scurgerile dela suprafață, fie că provin din
adâncime. Academia R.P.R., având concursul I. C.A.R.-ului și al
Institutului Geologic, a pus în studiu problema folosirii apei din
profunzime, din regiunile aride subcarpatice —județul Buzău,
Râmnicul Sărat, Putna — bântuite frecvent de secetă.
La I.C.A.R. se studiază, și chiar s'au introdus și în practică,
unele tratamente speciale folosite de savanții sovietici și aplicate
fie semințelor, fie plantelor în timpul vegetației, cu scopul de a li
se spori bunele însușiri și de a asigura astfel producțiuni mari.
Printre aceste metode, menționăm aceea a iarovizării, introdusă și
generalizată de savantul Academician Lîsenco. Prin iarovizare se
scurtează stadiul de vegetație și se grăbește maturitatea. La noi,
această metodă va căpăta o aplicație din ce în ce mai largă; ea va fi
generalizată la diferite plante cultivate. Iarovizarea cerealelor se
practică nu numai la toate stațiunile I.C.A.R.-ului, ci și la unele
ferme de Stat, sub conducerea specialiștilor noștri. Iată care au fost
rezultatele obținute în anul 1949, la diferite stațiuni ale I.C.A.R.-
ului, prin iarovizare:

Stațiunea Experimentală Valul lui Traian — Constanța:

orz 395 iarovizat 899 kg la ha
orz 395 neiarovizat 750 kg la ha

Diferența de producție la orzul iarovizat, față de cel neiarovizat, a

fost de 149 kg la ha. In această regiune, anul 1949 fiind secetos,
producția la ha a fost în general mică.

La Stațiunea Experimentală Lovrin—jud. Timiș:

orz de toamnă 396 iarovizat 2.333 kg la ha
» » 396 neiarovizat 1.421 kg la ha
ovăz iarovizat 1.536 kg la ha
» neiarovizat 1.222 kg la ha

185
Sporul de producție la orzul iarovizat a fost de 912 kg la hectar.
Sporul de producție la ovăzul iarovizat a fost de 314 kg la hectar.

La Stațiunea Experimentală Bărăganul — Ialomița:

grâu detoamnăA15 — iarovizat, semănat în primăvară =
600 kg. la ha
grâu detoamnă A15 —semănat în toamnă, nu a produs
nimic, din cauza secetei
din toamnă și primăvară.

O altă metodă sovietică introdusă de Miciurin și lărgită de Lîsenco

și elevii săi, este polenizarea suplimentară, artificială.
Iată rezultatele obținute la floarea soarelui și porumb:

La câmpul experimental Băneasa-Ilfov:

floarea soarelui nepolenizată artificial = 859 kg la ha
floarea soarelui polenizată artificial = 1.240 kg la ha

Sporul de producție a fost de 381 kg semințe la hectar.

porumb nepolenizat 7.000 kg știuleți neuscați la ha
porumb polenizat 8.580 kg știuleți neuscați la ha

Sporul de producție a fost de 1.580 kg știuleți la hectar.

Se mai aplică polenizarea suplimentară la lucernă și cânepă.
Iarovizarea se aplică la bumbac, legume, etc. și o folosim, nu
numai în scopul asigurării producțiunii, ci și ca metodă de
sdruncinare a eredității plantelor în vederea creării de soiuri noi,
valoroase.
Un loc deosebit de important îl ocupă, în complexul
Docuceaev-Costâcev-Vi1iams, problema plantațiilor agrosilvice.
Grandiosul plan stalinist de luptă împotriva secetei prin înființarea
perdelelor de protecție și a fâșiilor împădurite pe întinsul stepelor
europene din U.R.S.S., pune acut problema prelungirii acestor
rețele de perdele și fâșii păduroase și pe teritoriul R.P.R., precum
și crearea rezervoriilor de apă de-a-lungul râurilor.
Lucrările lui Gorșenin, Rodnicov, Bodrov, Golubeva ș. a., au arătat
că perdele de protecție, în cadrul complexului Docuceaev-
Costâcev-Viliams, măresc rezervele de umezeală din sol până la

186
adâncimi mari (chiar 8 m), micșorează viteza vântului, scad deci
coeficientul de transpirație a plantelor, contribuind în același timp
la sporirea umidității straturilor de aer deasupra pământului.
Plantele agricole de sub protecția fâșiilor de păduri se găsesc în
condițiuni avantajoase în toate fazele lor de desvoltare, ceea ce
asigură o producție cantitativ sporită și calitativ superioară.
Prin îndulcirea microclimei cu ajutorul perdelelor de protecție,
eficacitatea asolamentelor și a celorlalte elemente din complex
este sporită. Viliams era atât de convins de necesitatea
împăduririlor în stepă, încât a cerut încă din 1935 să se reducă
suprafața agricolă cu 10%, suprafață necesară pentru împădurire.
Sporul de producție, asigurat sub raport cantitativ și calitativ,
compensează reducerea suprafeței arabile. Pentru lămurirea
acestei probleme, s'au instituit colective speciale care lucrează sub
directivele Academiei R.P.R. Dar, ca să se poată vorbi de rezolvarea
ei, organizarea cercetărilor de până acum este insuficientă.
Problema împăduririlor în stepă și silvo-stepă, precum și aceea a
creării rezervoriilor de apă de-a-lungul râurilor, probleme de
interes vital pentru agricultura din țara noastră, trebue să fie cât
mai curând soluționate, pentru ca astfel să înceapă a fi puse în
practică odată cu planul de Stat de lungă durată. Ele vor putea afla
rezolvarea în planul general de electrificare.
Pentru orientarea sănătoasă a agriculturii socialiste la noi,
pentru a se asigura recoltele, pentru a se spori fertilitatea
pământului, este necesară aplicarea tuturor elementelor din
complexul Docuceaev-Costâcev-Viliams, inclusiv crearea
perdelelor de protecție și rezervoriilor de apă. Acest complex a
devenit obligatoriu pentru agricultura din U.R.S.S., în urma
hotărîrii Consiliului de Miniștri și a C. C. al P. C. (b).
Complexul Docuceaev-Costăcev-Viliams va forma și în R.P.R.
baza de desvoltare a agriculturii socialiste; fiecare verigă a lui își
are rostul ei precis.
Un alt element important în complexul Docuceaev-Costâcev-
Viliams, este și acel care privește ameliorarea continuă a însușirilor
folositoare ale plantelor agricole. Ameliorarea plantelor agricole
poate aduce un spor de producție de 8—-30%; și, concomitent,
dacă agrotehnica întrebuințată este îmbunătățită în mod
corespunzător, sporul de producție poate fi și mai mare. In vederea

187
ameliorării continue a plantelor cultivate, precum și a
transformării lor după voința noastră, descoperirile revoluționare
ale savanților sovietici, în frunte cu genialul Miciurin și strălucitul
său continuator Lîsenco, deschid agrobiologiei perspective
nelimitate.
Urmând exemplul, folosind metodele acestor corifei ai științei
sovietice, aplicând cuceririle agrobiologiei sovietice în general,
I.C.A.R-ul, la toate stațiunile sale, a pornit cu hotărîre să rezolve
diferitele probleme de ameliorare a plantelor agricole, interesând
în mod deosebit agricultura țării. In afară de introducerea
metodelor sovietice în selecționarea plantelor cultivate, I.C.A.R.-
ul a fost mult ajutat, în această direcție, și de faptul că a primit dela
diferite stațiuni din U.R.S.S. soiuri originale ameliorate, pe care le-
a pus în culturi comparative sau le folosește ca material pentru
încrucișeri.
Metodele sovietice aplicate în lucrările de ameliorare sunt
următoarele:
1. Producerea de sămânță-elită, prin extragerea de plante-elite din
culturile făcute pe locurile îngrășate; urmărirea lor, ulterior,
individual sau în masă. Până în anul 1948, I.C.A.R.-ul se ocupa cu
simpla înmulțire a soiurilor ameliorate. Datorită acestui fapt,
plantele autogame au degenerat din ce în ce mai mult, iar plantele
allogame, corcindu-se mereu, au pierdut puritatea lor biologică
inițială. Din anul 1948, la Stațiunile Institutului se aplică metoda
extragerii individuale a plantelor-elite.
2. Reînnoirea soiurilor autogame (grâu de toamnă și de
primăvară), prin încrucișeri în interiorul soiului, după metoda
recomandată de Academicianul L, î s e n c o. Pentru purificarea
rapidă și în masă a soiurilor autogame, s’a aplicat metoda
însămânțării în fâșii, în vederea obținerii unui stoc de sămânță
purificată, necesară pentru acoperirea nevoilor proprii de
însămân- țare la fiecare stațiune.
In culturile allogame (floarea soarelui și porumb) se aplică
metoda alegerii în masă, repetată anual. Sămânța-elită se seamănă
în mijlocul tarlalei cultivate cu soiul respectiv, pentru a menține la
maximum încrucișarea străină între plante.
Pe o suprafață de circa 50 ha se produce sămânța hibridă
(heterosis) la porumb între soiurile I.C.A.R. 54 și porumb de

188
Studina și altele.
Inafară de producerea de semințe-elite, Stațiunile exterioare
ale Institutului au produs în anul 1949 circa 3.400 tone de diferite
semințe selecționate, care s'au distribuit gospodăriilor agricole de
Stat.
3. Simplificarea lucrărilor de semințe prin eliminarea din câmp,
chiar din prima generație hibridă, a plantelor necorespunzătoare,
având în vedere precocitatea și vigurozitatea (metoda
Academicianului Lîsenco). Această metodă scurtează foarte mult
durata lucrărilor de ameliorare.
Se urmărește obținerea de soiuri noi, superioare în ceea ce
privește rezistența la ger, rugină, cădere, secetă, scuturare și în
ceea ce privește productivitatea, calitatea și precocitatea.
S’au executat lucrări de ameliorare la toate plantele,
urmărindu-se un număr mare de linii în diferite descendențe,
sortimente, proveniențe; s’a executat un mare număr de hibridări
și s'a extras un număr mar*» de elite noi. Dintre acestea, la
București s'a urmărit un număr de 3.100 linii, soiuri și proveniențe;
s'au executat 3.600 hibridări sexuate, 4.230 hibridări vegetative și
altoiri la cereale între diferite genuri și specii de plante. Lucrări
asemănătoare, însă de proporții mai mici, se execută la celelalte
stațiuni de selecție.
Lucrările de ameliorare ale grâului de primăvară, dirijate de
Academia R.P.R., se execută la București, Cluj, Câmpia Turzii,
Mărculești, Măgurele, Tg. Frumos și Iași. A fost urmărit în anul
1949 un sortiment compus din 798 de soiuri străine și indigene,
populații locale și hibride; s'a executat un număr de 6.500 de
încrucișări noi; s’a extras un număr de 24.000 de elite noi; s'a
încercat transformarea a 1.709 probe de grâu de toamnă în cel de
primăvară, precum și alte diferite lucrări de ameliorare.
4. Hibridările sexuate între varietăți, specii și genuri de plante.
Hibridarea sexuată este un mijloc clasic de creare de noi tipuii
de plante, mai ales între varietăți și specii. Remarcabilă este
lucrarea de hibridare între grâu și secară. S’a obținut un hibrid
Neo-Secaletriticum, care, supus la selecțiune individuală și
repolenizat cu polenul grâului, a dat descendențe hibride
constante. Din descendențe s’a extras un număr de familii, dintre
care unele sunt forme de cultură.

189
5. Transformarea eredității la plante, prin iarovizări incomplete la
cele de toamnă și însămânțări târzii de iarnă la cele de primăvară.
Am folosit această metodă, introdusă de Lîsenco, la grâu, orz și
ovăz. Procedând după indicațiile lui Lîsenco, urmărim
transformarea grâului «durum * de primăvară în grâu «vulgare» de
toamnă. Această metodă are la bază concepția Academicianului L
îse n c o asupra eredității plantelor: prin acțiunea factorilor
exteriori poate fi sdruncinată și să formeze urmași cu însușiri eu
totul noi. Lîsenco, într’o lucrare recentă, ne vorbește de apariții de
boabe de secară în spice de grâu, deci modificări care se petrec nu
numai în interiorul genului la specii, ci și între genuri diferite.
6. Hibridări vegetative la cereale după metoda sovietică a
Academicianului S e c u n și la leguminoase și solanacee, după
metoda lui Ilarionov. S'a altoit grâul I.C.A.R. 826 cu orzul Odessa
Solovei, unind embrionul giâului cu endospermul orzului.
Descendenții obținuți sunt în al doilea an de observare. Se fac
altoiri vegetative la cartofi, fasole. La cartofi s’au făcut 240 de
altoiri între diferite soiuri românești și străine. La leguminoase s’a
altoit soia pe fasole și fasole pe soia. Lucrările care urmăresc
crearea de soiuri noi prin altoire sunt în curs.
7. Determinarea ariei de răspândire a soiurilor ameliorate și studiul
lor în culturi comparative la stațiunile I.C.A.R.-ului. După
indicațiunile tehnicei sovietice de experimentare se folosesc
suprafețe de 100 m2 la repartiția culturilor.
In anii 1945—1949 au fost studiate în culturi comparative
preliminare și de concurs linii și soiuri noi de grâu de toamnă și de
primăvară, orz și ovăz. Multe sunt superioare soiurilor răspândite
astăzi în cultură.

GRÂUL DE TOAMNĂ (Fig. 6)

A) STANDARDE

1. Soiul A15 (Triticum vulgare v. erythrospermum)

Acest soiu a fost obținut de Institutul de Cercetări
Agronomice, prin alegere individuală din soiul american Tenmarc.
Este cel mai rezistent la ger și secetă. Are un ritm încetinit de
desvoltare toamna și primăvara. Mijlociu de productiv, destul de

190
precoce și cu însușiri foarte bune de panificație. Destul de rezistent
la cădere, rezistent la scuturare; înfrățirea e bună. Sensibil la
rugina galbenă și mălină. Este neuniform în lan și are însușirea de
a da prin desbinare, mereu, forme noi.
Se cultivă în centrul și Sudul Moldovei, Dobrogea, Câmpia-
Română și Bumas (Muntenia) Sud-Estul Olteniei.

2. Soiul Cenad 117 (Triticum vulgare v. erythrospermum)

A fost obținut de Societatea anonimă « Sămânța » din
Cenadul-Mare, jud. Timiș-Torontal, prin selecțiunea individuală
dintr'o populație locală de grâu de Banat.
Este un soiu semi-precoce și potrivit de rezistent la ger.
Nerezistent la cădere, puțin rezistent la scuturare. Destul de
rezistent la rugină, mălură și tăciunele sburător. Este foarte
productiv și are însușiri foarte bune de morărit și panificație.
Reușește bine în Nordul Moldovei, în regiunea deluroasă a
Munteniei și a Olteniei, în regiunea deluroasă din Vestul țării și în
cea din jurul câmpiei ardelene.

3. Soiul Odvoș 241 (Triticutn vulgare v. erythrospertnutn)

Este obținut la ferma Odvoș din jud. Arad, prin selecțiune
individuală dintr'o probă hibridă de grâu american denumit
«Champein », care a avut la bază grâul sovietic Ladoga. Este un
soiu de talie mică, cu precocitate mijlocie, nerezistent la ger și
căderi. Rezistă bine la secetă și aparține grupului ecologic de stepă.
Are însușiri bune de morărit și de panificație; de asemenea, este un
soiu foarte productiv. Destul de rezistent la rugina neagră și
potrivit la cea brună.
Se cultivă în județele Timiș și Arad, Câmpia Ardealului, Vestul
Olteniei și în regiunea subdeluroasă a Olteniei și Munteniei.
4. Soiul Bankut 1201 (Triticum vulgare v. erythrospermum)
Obținut la Stațiunea Experimentală Agricolă Bankut în
Republica Populară Ungaria, din încrucișarea grâului de toamnă
local cu grâul « Marquis » de toamnă, extras din grâul «Marquis»
de primăvară. Aparține grupului ecologic de silvo-stepă. Rezistă
bine la cădere și destul de bine la rugini. Sensibil la ger. Este un
soiu precoce, nerezistent la secetă, cu însușiri slabe de panificație
și morărit.

191
 Dă producții mari în Nord-Estul Moldovei, valea Someșului, a
Oltului (Brașov și Făgăraș), a Mureșului (Alba și Hunedoara), în
regiunea deluroasă din jurul munților Apuseni și în județul Caraș.

B) SOIURI DE PERSPECTIVĂ

Repartizarea pe zone de cultură a soiurilor standarde este

provizorie, întru cât se constată că toate soiturile de mai sus, cu
excepția grâului A15, sunt puțin rezistente la ger. Din această
cauză, producția grâului de toamnă nu este asigurată din an în an,
și poate fi compromisă într’o mare parte a țării într'un an geros.
In anul 1949, Institutul de Cercetări Agronomice a executat la
18 stațiuni exterioare, culturi comparative de orientare și de
concurs cu soiuri și linii de proprii selecționate, în vederea stabilirii
ariilor lor de răspândire. Primele rezultate obținute în această
direcție scot în evidență următoarele soiuri și linii, care au rezistat
la secetă în anul 1949:

1. Soiul sovietic Benderî 83 (Triticum vulgare v. erythrospermum)

Creat la Stațiunea Experimentală Agricolă Benderî din
U.R.S.S., prin alegere individuală din grâul local.
Este rezistent la ger și secetă.
Întrece producția grâului A15 cu 10—-15%. A dat rezultate bune
aproape în toată țara.

2. Linia I.C.A.R. 36 (Triticum vulgare v. velutinum)

Obținut de Institutul de Cercetări Agronomice din
încrucișarea soiurilor Hostianum 237 și A15.

3. Linia I.C.A.R. 32 (Triticum vulgare v. erythrospermum)

Este obținut de Institutul de Cercetări Agronomice prin
extragerea individuală a elitelor din soiul Ar5.
Liniile I.C.A.R. 32 și I.C.A.R. 56 sunt mai rezistente la rugini și
la ger decât soiul A15. In anul 1946—1947, aceste linii au ieșit din
iarnă fără lipsuri față de standardul A15 care a avut multe lipsuri.
In majoritatea stațiunilor, aceste linii au dat o producție mai mare
cu 10—20% decât soiul martor A15.

192
 In tabloul care urmează sunt date rezultatele culturii grâului Bărăgan 77 în comparație cu alte
4 soiuri, la stațiunea Bărăganul.

GRÂU DE TOAMNĂ BĂRĂGAN 77 LA STAȚIUNEA ZONALĂ VĂRAGAN11 –IALOMIȚA

Denumirea liniilor Rezultatele medii 1948—1949 1948

pe 5 ani 1944—
Nr.
crt.

1949

Nr. crt.
Kg/Ha relativ Greutatea Greutatea a Gluten Gluten Index Index Note Absorbția
M±m % unui Hl 1000 boabe umed uscat Pelschenko Berliner valori apei în %
în % în % cm3
1 A 15 . . . . . . . . . . . . . . . 1127±60 100,0 75,7 33,9 34,1 11,4 79 23 80 67,6 1
2 Bărăgan 77. . . . . . . . . . 1518±76 134,7 79,5 30,6 32,7 10,8 112 35 94 64,8 2
3 Cluj 185. . . . . . . . . . . . . . 1522 ±90 135,0 78,8 34,4 33,8 11,3 50 19 60 66,3 3
4 Cluj 32. . . . . . . . . . . . . . . 1306±45 115,8 76,2 37,2 34,8 11,4 41 20 72 66,7 4

193
5 I.C.A.R. 17 Fitotehnie. . . 127 ± 63 112,9 79,9 33,3 37,0 12,1 78 32 66 66,2 5

4. Linia Bărăgan 77 (Triticum vulgare v. erythrospermum)

Obținut la stațiunea zonală Bărăganul, jud. Ialomița, prin alegere individuală din soiul A15. Rezistă
foarte bine la ger și secetă. Are însușiri excepționale de morărit și panificație, superioare soiului A15. A
întrecut producția standardului cu 10—20%. Se înmulțește de stațiunea Bărăgan, în vederea înlocuirii
grâului A15 din cultura mare a Bărăganului (Tablou de mai sus).
In tabloul care urmează sunt date rezultatele culturilor comparative și liniilor grâului de toamnă la 12
stațiuni din întreaga țară pe anul 1948—1949.
REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ȘI LINIILOR GRÂULUI DE TOAMNĂ IN TOATĂ ȚARA IN 1948—1949
BANKUT ODVOȘ CENAD BENDERI 83 I.C.A.R. I.C.A.R. Tg. Frumos I.C.A.R.
A 15 Tg. Frumos 14 Cluj 8/41 Iași 25–9 CENAD 777 I.C.A.R.
1201 241 117 D 32 36 16 1
Stațiunea
soiurilor abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel.

Nr. crt.
kg/ha % kg ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ba % kg/ha %
Nr. crt.

1 Valul lui Traian 815 100 775 95 958 117 754 92 998 122 943 115 754 92 998 122 943 115 979 98 773 95 934 115 985 121 831 102 1
2 Mărculești 591 100 355 60 485 82 774 131 — — 792 134 774 131 — — 792 134 384 65 644 109 — — 797 135 829 140 2
Moara
3 1.380 100 1.011 73 1.440 104 1.916 139 1.546 112 1.537 111 1.916 139 1.546 112 1.537 111 1.228 89 1.504 109 1.403 104 1.518 110 1.201 87 3
Domnească
4 Brânceni 624 100 495 79 575 92 807 129 642 103 636 102 807 129 642 103 636 102 566 91 712 114 764 122 707 113 — 4
5 Studina 1.031 100 859 83 1.030 100 918 89 959 93 990 96 918 89 959 93 990 96 985 96 835 81 923 90 — — — — 5
6 Tg. Frumos 217 100 153 70 217 100 246 113 273 126 293 135 246 113 273 126 293 135 179 82 230 106 221 102 —— — 186 86 6
7 Cenad 2.313 100 2.132 92 2.380 103 2.384 103 2.597 112 2.361 102 2.384 103 2.597 112 2.361 102 2.389 103 2.345 101 2.211 96 2.514 109 2.446 106 7
8 Lovrin 1.473 100 1.197 81 1.502 102 1.566 101 1.474 100 1.002 101 1.566 101 1.474 100 1.002 101 1.591 108 1.532 104 — — 1.635 111 1.635 111 8
9 Cămpia Turzii 992 100 965 973 1.080 109 1.146 115 1.131 114 1.488 100 1.146 115 1.131 114 1.488 100 1.001 101 1.032 104 1.116 112 1.012 102 1.091 110 9
Sângiorgiu
10 2.386 100 1.777 74 2.099 88 2.031 85 2.364 99 2.272 95 2.031 85 2.364 99 2.272 95 1.710 72 2.442 102 2.040 89 2.200 92 1.980 83 10
Mureș
11 Ilișești 649 100 459 71 596 92 553 85 731 113 658 102 553 85 731 113 658 102 53o 82 484 75 339 52 320 49 541 83 11
12 Gâvojdia 1 350 100 1.154 85 1.383 101 1.246 91 1.516 110 1.498 110 1.246 91 1.516 110 1.498 110 1.498 110 1.321 97 — — 1.456 107 1.602 118 12
Media 1.152 100 944 82 1.145 99,4 1.195 104 1.294 112 1.206 105 1.195 104 1.294 112 1.206 105 1.088 94 1.155 100 1.106 96 1.314 114 1.233 1107

194
 1. Linia Tg. Frumos 16 (Triticum vulgare v. ferrugineutn)
Obținut la Stațiunea Experimentală Agricolă Tg. Frumos din
jud. Iași prin încrucișarea grâului A15 cu o linie locală cu spic roșu.
Destul de rezistent la ger și secetă. Rezistent la rugina galbenă.
Foarte productiv, cu însușiri bune de morărit și panificație. Se
înmulțește la stațiunea Tg. Frumos din Nordul Moldovei.

Fig. 6. — Harta grâului de toamnă.

Fig. 7. — Harta grâului de primăvară.

195
GRÂUL DE PRIMĂVARĂ (Fig. 7).

Până în anul 1949, Institutul de Cercetări Agronomice nu se

ocupa cu problema grâului de primăvară. Odată cu aplicarea
agrocomplexului Docuceaev-Costâcev-Viliams, grâul de
primăvară este socotit ca cea mai potrivită cultură de primăvară
din asolamentul cu ierburi și leguminoase perene. Acest lucru, cât
și faptul că culturile grâului de toamnă simt deseori compromise
din cauza gerului, au dus la nevoia de extindere a culturii grâului
de primăvară pe suprafețe mai mari decât cele cultivate până în
prezent.
Din anul 1949, Academia R.P.R. a inițiat lucrările în
ameliorarea grâului de primăvară care se execută la centru și la
cinci stațiuni exterioare: Cluj, Câmpia Turzii, Mărculești, Iași,
Sângiorgiul de Mureș.
Zonificarea provizorie a soiurilor bune de grâu de primăvară
este următoarea :

1. Soiul sovietic Lutescens 62 (Triticum vulgare v. lutescens)

Obținut de stațiunea de ameliorare a plantelor Saratov din
U.R.S.S. prin extragerea individuală a plantelor-elite din soiul local
Poltavca.
Aparține grupului ecologic de stepă. Este rezistent la secetă,
puțin rezistent la tăciunele sburător, rugina brună și galbenă. Are
însușiri potrivite de panificație și bune de morărit. Este cel mai
răspândit soiu de grâu de. primăvară din U.R.S.S.
Reușește bine în Moldova de Nord și centrul Moldovei, în
Vestul țării, inclusiv Banatul și în Oltenia de Sud.

2. Grâul de primăvară Marquis (Triticum vulgare v. lutescens)

Obținut în Canada (Otawa) din încrucișarea grâului Red Five
(provenit din Galicia), cu grâul de origine indiană Hard Red
Calcutta.
In tablourile care urmează sunt date rezultatele culturilor
comparative cu soiuri de grâu de primăvară la Stațiunea Câmpia
Turzii pe 5 ani și la Stațiunea Moara Domnească pe 4 ani.

196
 REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE DIVERSELOR SOIURI ALE GRÂULUI DE PRIMĂVARĂ LA CÂMPIA
TURZII
Denumirea 1 94 5 1 94 6 1 947 1948 1949 Media
soiului Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta

Nr. crt.
abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel.
kg/ha kg/ha % % kg/ha % kg/ha % kg/ha %
Nr. crt

% kg/ha
1 Marquis I 931 100,0 1.186 100,0 880 100,0 720 100,0 1.020 100,0 943 100,0 1

2 Marquis II — — — — — — — — 920 100,0 943 100,0 2

3 Lutescens 62 1.160 124,6 1.463 123,3 1.036 117,7 751 104,3 950 103, â 1.072 113,7 3
4 I.C.A.R. 826 1 154 124,0 1.318 111,0 902 102,5 837 116,2 1.165 126,6 1.075 114,0 4
5 I.C.A.R. 142 1.164 125,0 1.361 114,7 943 107,1 814 113,0 970 105,4 1.050 111,3 5
6 Milturum 162 1 159 124,5 1.300 109,6 919 104,4 866 120,3 1.185 116,2 1.086 115,2 6
7 Melanopus 69 950 102,1 1.391 117,2 751 85,3 511 71,0 690 67,6 859 91,1 7
8 Albidum 43 982 105,5 1.528 128,7 904 102,7 869 120,7 865 84,8 1.030 109,2 8

197
Aparține grâului ecologic de silvo-stepă. Este un soiu semi-precoce, rezistent la atacul tăciunelui sburător, la rugina
brună și la cădere. Este potrivit de rezistent la secetă și reușește mai bine în regiunile cu precipitații atmosferice
abundente. Are însușiri bune de panificație.
Reușește bine în Ardeal, cu excepția câmpiei, și în Nordul Moldovei.
3. Linia I.C.A.R. 826 (Triticum vulgare v. lutescens)
Obținut de Institutul de Cercetări Agronomice prin alegerea individuală din giâul local Ulca.
Este un soiu rezistent la secetă și semi-precoce. Destul de rezistent la atacul tăciunelui sburător. Mijlociu de rezistent
la rugina galbenă și neagră. Are însușiri bune de panificație. Cea mai ridicată producție s’a obținut la linia I.C.A.R.
826, dând o producție medie de 4 ani la stațiunea Moara Domnească și Câmpia Tuizii, cu 168—187 kg la hectar
(20—<22%) mai mare decât la soiul martor «Marquis ». Reușește bine în Moldova, Dobrogea și Muntenia.
 4. Linia I.C.A.R. 142 (Triticum vulgare v. lutescens)
Creat de Institutul de Cercetări Agronomice prin alegerea individuală din soiul local Ulca.
înfățișarea exterioară se aseamănă cu a liniei I.C A.R. 826. Bobul este de formă ovoidală. Spre deosebire
de celelalte soiuri de tipul Ulca, nu are bobul făinos.
Afară de aceasta, Institutul de Cercetări Agronomice a mai studiat în 1950 un mare număr de soiuri
străine cum sunt cele sovietice: Albidum 43; hibridul grâu-pir Nr. 22.850; 23.311; 52.954; 977; 3.108 și
Flora, creațiuni ale Academicianului N. V. Ț î ț i n; Melanopus 69; Hordeiforme 5.866 și Sarrubra; alte
soiuri străine: Gamet, Tearcher și Perbete; românești: Odvoș 241, Câmpia Turzii I și II. Cluj 41—190 și
altele.

REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE DIFERITELOR SOIURI ALE GRÂULUI DE

PRIMĂVARĂ LA MOARA DOMNEASCĂ
Denumirea 1944 194 5 1946 1947 Media

198
Soiului Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta Recolta
abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel.

Nr. Crt.
Nr. Crt.

1 Marquis 640 100,0 536 100,0 1.121 100,0 578 100,0 719 100,0 1
2 Albidum 43 976 151,1 789 147,2 1.380 123,1 595 102,9 933 129,8 2
3 I.C.A.R. 826 806 125,9 802 149,6 1,346 120,1 668 115,6 905 125,9 3
4 I.C.A.R. 142 828 129,4 756 141,0 1,341 116,9 687 118,8 895 124,5 4
5 Milțurum 162 896 140,0 728 135,8 1.184 105,6 — — 936 122 2 5
6 Melanopus 69 907 141,7 652 121,6 877 78,2 — — 812 106,0 6
7 Lutescens 62 782 122,2' 769 143,5. 1.329 118,5 665 115,0 886 126,2 7
 REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE SOIURILOR ȘI LINIILOR ORZULUI ȘI
ORZOAICEI IN TOATĂ ȚARA IN 1949

Soiul Orzoaică Orzoaica Orzoaică Orzoaica Orzoaică Orz I.C.A.R. Orz Orz Cenad
Stațiunea Cluj 123 Abed. Opel Odess 9 Tg. Frumos 143 Cenad 396 395
240
abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel.

Nr. Crt.
Nr. Crt

kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha %

1 Valul lui Traian 1.588 100 1.490 94 1.431 90 1.282 80 1.400 88 1.233 78 1.482 93 1.470 92 1

2 Moara 1.754 100 1.881 107 1.665 95 2.013 115 2.043 116 1.373 78 1.488 85 1.504 86 2
Domnească
3 Hălehiu Brașov 2.772 100 2.777 100 2.990 107 3.474 125 3.170 114 3.273 119 3.144 114 3.405 122 3
4 Mărculești 443 100 381 86 306

199
69 205 46 410 92 348 78 379 85 405 91 4
5 Câmpia Turzi 778 100 — — 757 97 bl6 105 1.022 131 759 98 813 104 688 89 5
6 Tg. Frumos 971 100 932 96 913 94 — — 1.146 118 718 74 893 92 990 102 6
Media 1.506 100 1.492 99 — — — — — — — — — — —
1.384 100 — — 1.344 89 — — 1.532 111 1.284 93 1.366 99 1.409 102
1.467 — — — 1.558 106 — — — — — — —
 REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE SOIURILOR ORZULUI ȘI ORZOAICEI LA
MOARA DOMNEASCĂ, ILFOV

PRODUCȚIA DE BOABE
Denumirea soiului
în Kg la Ha relativă și medie în %
Media Media
Nr. crt.

1944 1945 1946 1947 1944 1945 1946 1947

Nr. crt.

200
1 Orz Bărăgan 24 . . . 1.342 867 1.125 850 1.046 100 6,9 100 1,2 100 4,6 100 1,5 100 1
2 158,
Orzoaică Odessa 9 ! 1.526 818 1.781 947 1.268 113,7 1,8 94,3 2,1 3,5 111,4 1,4 119,4 2
4
3 102,
Orzoaică Cluj 123 . . 1.514 880 1.480 1.020 1.223 112,8 4,1 1,9 121,7 2,2 120,0 2,4 114,2 3
3
4
Orz I.C.A.R 143 . I 1.490 879 1.415 937 1.180 111,0 4,4 101,4 1,1 125,7 3,4 110,3 1,6 112,1 4
 REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE SOIURILOR ȘI LINIILOR OVĂZULUI IN 1949

Soiul CENAD 88 CENAD 2 CENAD 749 Tg. Frumos 9 I.C.A.R. 878 BĂRĂGAN 114 Alb. Dippa
!
.

Stațiunea abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rcL abs. i rel. abs. rel.

kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ha % kg/ba %

Nr. crt.
Nr. crt.

1 Valul lui Traian 1.416 100 1.100 78 1.104 78 1.456 103 1.388 98 1.220 86 1.630 115 1

2 Mărculești 534 100 505 94 727 136 681 127 850 159 424 79 584 109 2
3 Moara Domnească 1.466 100 1.748 119 1.792 122 1.722 117 1.732 118 1.234 84 1.597 109 3
4 Brâneeni 844 100 797 96 764 90 633 75 698 83 414 49 510 60 4

201
5 Tg. Frumos 1.770 100 1.633 92 1.633 92 1.463 83 1.603 90 926 52 1.399 79 5
6 Câmpia Turzii 1.533 100 1.427 91 1.390 89 1.455 94 1.673 107 1.507 97 1.522 98 6
7 Sânsnoreiu de Mureș 2.757 100 2.579 94 2.750 100 2.415 88 2.700 98 1.772 64 2.617 95 7
8 Filiași 1.800 100 1.450 77 1.660 88 1.700 90 1.940 103 930 49 930 49 8
9 Hălcbiu 3.300 100 3.082 94 3.553 107 3.190 97 3.060 94 3.150 97 3.590 108 9
10 Gvojdia 1.996 100 1.866 98 1.806 95 1.575 83 2.090 110 1.632 86 1.009 53 10
11 Cenad 2.104 I 100 2.172 103 2.028 96 2.300 109 2.080 90 1.986 94 1.496 71 11
12 Cluj 3.042 100 2.953 97 3.313 109 3.140 103 3.087 101 2.240 80 2.935 96 12
Media 1.865 100 1.776 95 1.877 101 1.811 97 1.909 102 1.453 78 1.651 88
 REZULTATELE CULTURILOR COMPARATIVE ALE SOIURILOR DE OVĂZ LA MOARA DOMNEASCĂ, ILFOV

Denumirea Recolta boabelor

soiului în Kg la Ha relativă și media în %
Media

Nr. crt.
Nr. crt

1944 1945 1946 1947 1944 1945 1946 1947 Media

1 Cenad 88 1.048 717 1.070 988 964 100 3,4 100 2,9 100 3,1 100 2,7 100 1

202
2 Tg. Frumos 9 1.173 757 1.231 1.132 1.081 111,5 6,6 105,7 0,5 115,0 5,1 114,5 3,5 111,6 2
3 I.C.A.R. 878 1.145 754 1.273 1.069 1.068 108,9 5,7 105,2 1,9 119,0 6,5 108,1 3,8 110,3 3
ORZUL DE TOAMNĂ Șl DE PRIMĂVARĂ (Fig. 8).
Soiurile de orz de toamnă și de primăvară, cultivate în toată
țara, sunt creațiuni ale Institutului de Cercetări Agronomice. Sunt
superioare celor străine, în ceea ce privește producția și calitatea
recoltelor.
Zonificarea soiurilor ameliorate de orz și orzoaica este
următoarea:

A) STANDARDE
1. Soiurile Cenad 395 (Hordeum vulgare v. hexastichum
inaequale).
Este obținut la Stațiunea Experimentală Agricolă Cenad din
Banat, prin alegerea individuală dintr’o proporție de orz local.
Fiind un orz umblător, se cultivă primăvara și toamna.
Este potrivit de rezistent la Helminthosporium și sensibil la
tăciunele sburâtor. Are paiul înalt, destul de gros și rezistent la
cădere.
Cultivat toamna, are aproape aceeași precocitate ca și celelalte
soiuri, dând 4.000—4.500 kg de boabe la ha. Cultivat toamna, este
cu 3—6 zile mai tardiv decât oarzele de primăvară, dând aproape
aceeași producție ca și oarzele de primăvară. Potrivit de rezistent
la ger; productivitate mare.
Se cultivă toamna în întreg Vestul țării (jud. Timiș, Arad,
Bihor) și în Sudul Olteniei și Munteniei. Cultura de primăvară
reușește bine în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Sudul Moldovei și
în regiunile deluroase ale Banatului.
Soiul Cenad 396 are aceleași însușiri ca și Cenad 395, cu
deosebirea că e mai rezistent la ger și mai productiv.

2. Orzoaica Cluj 123 (Hordeum vulgare v. distichum)

Este produs de stațiunea de ameliorare a plantelor Cluj, prin
prelucrarea soiului Noles Imperial adus din Hohenhtim.

203
Fig. 8. — Harta orzului de toamnă și de primăvară.

204
Fig. 9. — Harta ovăzuluiț.

Este un soiu precoce și rezistent la cădere; bobul de mărime

mijlocie și bombat; a dat cele mai bune rezultate în toate regiunile
din țară.
Reușește bine în toată țara unde se cultivă orzoaica. Producția
superioară se obține în Nordul Moldovei și Ardeal.

205
 B) SOIURILE DE PERSPECTIVĂ

1. I.C.A.R. 143 (Hordeum vulgare v. hexastichum inequale).

Obținut de Institutul de Cercetări Agronomice prin extragerea
individuală a plantelor-elite dintr’o populație locală de orz.
Este rezistent la secetă și destul de precoce.

2. Orzoaica Tg. Frumos 240 (Hordeum vulgare v. distichum

nutans).
Extras dintr’o populație locală de orz la Stațiunea
Experimentală Agricolă Tg. Frumos din jud. Iași.
Este rezistent la secetă, la atacul de Helminthosporium.
Formează un bob mare și alungit.
Este un soiu productiv și reușește în Oltenia, Muntenia,
Dobrogea și Moldova.
In tablourile dela p. 38 - 39 sunt di.te rezultatele culturilor
comparative cu soiurile de orz și orzoaica la diferite stațiuni din
țară în anul 1949 și pe 4 ani la Stațiunea Moara Domnească.

OVĂZUL (Fig. 9).

Toate ovăzurile cultivate azi în Republica Populară Română

sunt crea- țiuni ale Institutului de Cercetări Agronomice.
Zonificarea soiurilor ameliorate de ovăz pe regiuni naturale
este următoarea:

A) STANDARDE

1. Soiul Cenad 88 (Avena sativa v. mutica)

Este obținut la Stațiunea Experimentală Agricolă Cenad din
Banat, prin selecțiune individuală dintr'o populațiune locală de
ovăz.
Este un soiu semi-precoce, destul de rezistent la rugini,
sensibil însă la tăciunele sburător. Dă recolte mai constante decât
soiurile ameliorate din Apus. Este rezistent la cădere, cu desvoltare
rapidă, destul de precoce și productiv.
Se cultivă în întreaga Transilvanie, regiunea deluroasă din

206
Banat, Muntenia, Dobrogea și Sudul Moldovei.

2. Soiul Cenad 2 (Avena sativa v. aristata)

Obținut la Stațiunea Experimentală Agricolă Cenad din Banat,
prin alegere individuală dintr’o populație de ovăz.
Este mai precoce decât soiul Cenad 88 și mai rezistent la
tăciune decât acesta. Majoritatea boabelor poartă ariste. Are
procentul de plevi mai mic decât ovăzul Cenad 88. Este slab
rezistent la înghețuri.
Se cultivă și a dat rezultatele cele mai bune în Nordul
Moldovei.

B) LINIE DE PERSPECTIVĂ

1. Linia I.C.A.R. 878 (Avena sativa v. mutica)

Este obținut de Institutul de Cercetări Agronomice prin
selecțiune individuală, dintr'o populație locală de ovăz.
Rezistă bine la atacul tăciunelui sburător; sensibil la cădere.
Este un ovăz productiv și a întrecut producția martorului
Cenad 88 la Stațiunea Experimentală Agricolă Moara Domnească,
cu 10% timp de 4 ani.
In culturile comparative pe țară din 1949, a dat cele mai bune
rezultate.

2. Linia Tg. Frumos 9 (Avena sativa v. mutica)

Obținut prin extragerea de plante-elite dintr’o populație locală
de ovăz, la StațiuneaExperimentală Agricolă Tg. Fiumos din jud.
Iași.
Este un soiu mai precoce decât ovăzurile Cenadului, mai
rezistent la tăciunele sburător și rezistent la secetă. Dă producții
mari și susținute din an în an.
Reușește bine în Moldova, Muntenia, Dobrogea și Sud-Estul
Olteniei.
In cele două tablouri anterioare sunt date rezultatele culturilor
comparative cu diferite soiuri de ovăz la diferite stațiuni din țară
pe anul 1949 și pe 4 ani la Stațiunea Moara Domnească.

CÂNEPA

207
 Pentru întreaga țară, se recomandă cânepa Carmagnola-Cluj
(Cannabis sativa italica Serebr. syn. Cannabis sativa excelsior), un
soiu prelucrat la Stațiunea de Ameliorare a Plantelor din Cluj,
folosindu-se ca material de bază cânepa italiană.
Este o cânepă înaltă (2,5—3 m), subțire (3—-6 mm), foarte
bună pentru fibre.
Dorata de vegetație este de 130—-150 de zile, fiind mult mai
tardivă decât cânepa locala. Este foarte productivă și de bună
calitate.
In regiunile favorabile de cultură dă 800—1200 kg fibre
tehnice. Procentul de fibre variază dela 18—24%. Fibrele sunt
rezistente, elastice, cu luciu mătăsos și de coloare albă. Tulpinele
se topesc repede și se prelucrează ușor. Este rezistentă la atacul de
Orobanche; destul de rezistentă la secetă.

PORUMBUL (Fig. 10).

Institutul de Cercetări Agronomice acordă o atenție deosebită

selecțiunii porumbului. Recomandă următoarele soiuri pentru
fiecare regiune naturală a țării:
1. Porumbul portocaliu de Tg. Frumos (Zea mays indurata v.
turgida)
Este o selecțiune a Stațiunii Experimentale Agricole ‘Tg.
Frumos din jud. Iași.
Este un soiu semi-precoce, rezistent la secetă, cu boabe de
mărime mijlocie și de coloare portocalie.
Se cultivă în centrul Moldovei și într’o parte din Nordul
Moldovei, dela Bârlad la Botoșani.

2. Porumbii de Studina (Zea mays indurata v. vulgata macrosperma)

Este o selecțiune a Stațiunii Experimentale Agricole Studina din
jud. Romanați, folosind porumbul românesc.

208
Este un porumb românesc semi-tardiv, formează știuleți lungi cu
boabe rotunde, de mărime mijlocie și de coloare galben auriu. Se
cultivă în Oltenia,, regiunea deluroasă și subdeluroasă a Munteniei
și în Sudul Moldovei.

3. Porumbul de Dobrogea (Zea mays indurata v. vulgata

macrosperma) Selecțiune a Stațiunii Experimentale Agricole Valul
lui Traian din jud.
Constanța, folosindu-se porumbul românesc.
Este un porumb românesc tardiv, cu știuleți lungi, cu boabe mari
și rotunde și de coloare galbenă. Se cultivă în întreaga Dobroge.

4. Porumbul ardelenesc de Arieș (Zea mays indurata v. vulgata

macrosperma) Selecțiune a Stațiunii Experimentale Agricole
Câmpia Turzii, din jud. Turda.
Este un porumb românesc, semi-tardiv, cu știuleți lungi și cu
boabe de coloare galbenă.

209
 Se cultivă în Sudul Transilvaniei, în Câmpia Ardeleană și în
Nord-Estul Transilvaniei.

5. Dinte de cal I.C.A.R. 54 (Zea mays dentiformis v. flavorubra)

Este creat de Institutul de Cercetări Agronomice prin
selecțiune individuală din porumbul local de Muntenia. Este un
porumb semi-tardiv, formează știuleți lungi și groși, bine încheiați
la vârf și bază, cu boabe mari și late, de coloare galben-închis.
Afară de acestea, Institutul se ocupă cu selecțiunea
porumbului Dinte de cal Phister la Stațiunea Cenad (Zea mays
dentiformis v. flavorubra), Galben timpuriu (Zea mays indurata v.
vulgata macrosperma) la Cluj și Hângănesc (Zea mays indurata v.
vulgata macrosperma) la Suceava.

PLANTE NOI TEXTILE

Cele două plante textile noi, asupra cărora s’a oprit Institutul
de Cercetări Agronomice, sunt Abutilon și Hibiscus. Amândouă
aceste plante sunt indicate a fi cultivate în regiunile nefavorabile
culturii inului și cânepei, din stepă și ante-stepă (în special
abutilonul care este foarte rezistent la secetă). Fibrele acestor două
plante sunt indicate a înlocui fibrele de cânepă din țesuturile
grosiere, sfori, frânghii, etc., și eventual fibrele de iută din import.
Prin extragerea în masă din populațiuni românești și străine,
Institutul a creat următoarele linii de abutilon: (Abutilon
avicennae) și de hibiscus: (Hibiscus cannabinus și Hibiscus
sabdariffa).

A) ABUTILON

1. Linia I.C.A.R. Nr. 1 — amestec de elite extrase dintr’o

populație din R.P. Bulgaria.
2. Linia I.C.A.R. Nr. 2 — selecțiune din proveniențe din
U.R.S.S.
3. Linia I.C.A.R. Nr. 3 — selecțiune din populația White
StemVariety- Manciuria.
4. Linia I.C.A.R. Nr. 4 — selecțiune din populația Djute
Canaf Iran.

210
 5. Linia I.C.A.R. Nr. 5 — selecțiune din Flora spontană—-
comuna Lupoaia, jud. Mehedinți.

B) HIBISCUS

1. Linia I.C.A.R. Nr. 1 — selecțiune din populația din Turcia.

2. Linia I.C.A.R. Nr. 2 — elecțiune din populația din
Indonezia (Buitenzorg).
3. Linia I.C.A.R. Nr. 3 — selecțiune din populația din Iran
(Lahydjan).
4. Linia I.C.A.R. Nr. 4 — selecțiune din populația din
U.R.S.S.

SFECLA DE NUTREȚ

Pentru toate regiunile țării, Institutul de Cercetări Agronomice

reco mandâ cultivarea soiului Zacharosa de Cenad, selecțiune a
Stațiunii Experimentale Agricole Cenad din jud. Timiș-Torontal.
Este un soiu de sfeclă semi-zaharat, de calitate nutritivă foarte
buna. Se păstrează foarte bine peste iarna.
Pentru celelalte culturi, Institutul de Cercetări Agronomice
recomandă cultivarea populațiunii locale sau a soiurilor străine
după cum urmează:

Populații locale

Fasole: Ialomițeană, Otișoară de Moldova, de Transilvania și

Cealâ de Dobrogea.

Soiuri străine

Secara: Soiul german Petkus.

Mazăre: Victoria de Mansdorf, Victoria Strube, Victoria
Bărăgan.
In de fibre: Soiul olandez Concurent.
Floarea soarelui: Soiul sovietic Jdanov 8821.
In de uleiu: Soiul Roland.
Bumbac: Soiurile sovietice Odessa 1, Ak Djura 182, Schreder

211
1306 și Nr. 1298.
Soiurile selecționate de Institutul de Cercetări Agronomice
ocupă an de an suprafețe din ce în ce mai mari din teritoriul agricol
al R.P.R.; grâul de toamnă A15 este, până în prezent, unicul soiu
valoros de grâu dat în cultura mare pentru regiunile de stepă.
Institutul de Cercetări Agronomice, în ultimii doi ani, a predat
Gospodăriilor de Stat circa 150 vagoane de grâu selecționat, din
care 2/3 din soiul A15. Această sămânță este destinată înmulțirii la
Fermele de Stat.
Soiurile selecționate nu sunt difuzate la întâmplare ci, după
cum am văzut, după o hartă de răspândire a soiurilor pe regiunile
cele mai prielnice. S’au elaborat până acuma harta grâului, a
orzului, a ovăzului, a porumbului, a cânepei și a inului. O
problemă permanentă pentru Institutul de Cercetări Agronomice
este verificarea sortimentelor plantelor cultivate, în continuă
schimbare prin introducerea soiurilor noi ce se creează.
Pentru a rezolva mai rapid și mai bine problema îmbunătățirii
și înmulțirii soiurilor cultivate, pe lângă folosirea metodelor
sovietice, sprijinite pe concepția științifică miciurinistă și verificate
în practică, considerăm că este foar e necesar să introducem cât
mai multe soiuri noi, create în sta-
țiunile agricole din U.R.S.S., ceea ce în împrejurările actuale este
realizabil ținând seamă de faptul că și pe tărâm științific, Uniunea
Sovietică ne acordă ajutorul ei permanent.
Metodele sovietice agrobiologiee ne ajută, nu numai la
ameliorarea plantelor de cultură mare (cereale, plante industriale),
ci și la ameliorarea ieibu- rilor care au o parte însemnată în
complexul agrotehnic Docuceaev- Costâcev-Viliams.
Metodele miciuriniste, desvoltate de Lîsenco, au o deosebită
importanță la crearea soiurilor noi de pomi și de viță de vie
valoroase, rezistente la frig, la secetă și la boale.
La stațiunile specializate ale Institutului, se lucrează in această
direcție după metodele științei sovietice. Planul de Stat prevede
plantarea până în 1955 a 14 milioane de pomi. Pentru a se asigura
sortimentele aproximativ valabile pe regiuni, cunoștințele pe care
le avem până în prezent sunt suficiente, pentru a nu face greșeli
prea mari. Metodele miciuriniste introduse în cercetările noastre
pomicole — hibridări sexuate, hibridări vegetative, aplicarea

212
mentorului, polenizări complimentare, folosirea amestecului de
polen în fecundație, educația hibrizilor, etc. —nu vor putea fi
valorificata în practică imediat. Trebue să se aștepte 5—10 și chiar
15 ani, până ce pomii se vor pune pe rod, pentru a fi posibil să
tragem concluzii.
Lucrările pornite vor continua până la obținerea rezultatelor
definitive; însă, până atunci, prin măsuri agrotehnice (ciupiri,
tăieri, palisat, îngrășăminte, etc.), prin mecanizarea muncilor, prin
generalizarea tratamentelor chimice și a măsurilor de igienă în
livezi, vom putea să realizăm în scurtă vreme ridicarea acestei
ramuri de producție, neglijată în trecut. Vom putea face aceasta cu
atât mai mult. cu cât condițiunile sol, relief și climă sunt
excepțional de prielnice.
Măsurile agrotehnice, preconizate pentru pomicultură, vor da
însă bune rezultate numai in gospodăriile mari colective, care,
odată realizate, vor aduce belșug și bună stare, în locuri unde până
de curând a fost cuibărită mizeria.
O necesitate imperioasă a agriculturii noastre în timpul
construirii socialismului este îmbunătățirea sortimentului de
legume prin crearea de soiuri noi, prin hibridări sexuate și
vegetative și selecțiune, prin purificarea și reînnoirea soiurilor
valoroase existente, prin producerea de sămânță-elită necesară
gospodăriilor de Stat și celor colective. Se acordă o importanță
deosebită legumelor de mare consum ca varza, fasolea, tomatele,
ardeiul și altele.
Am pus în' studiu, folosind metodele de lucru sovietice,
problema introducerii în regiunile propice ale țării, a câtorva
plante subtropicale cum sunt
lămâiul, smochinul și ceaiul, care în momentul de față se cultivă în
U.R.S.S. până la Odessa și Ismail.
Se mai urmărește la Institutul de Cercetări Agronomice
introducerea și aclimatizarea câtorva plante exotice: coc-saghiz,
Asclepias, alune americane, busuioc, camfor, batat, luffa și altele.
Cercetările pentru schimbarea naturii plantelor au fost
îndreptate, folosindu-se de asemenea metodele sovietice. Este
vorba de crearea de soiuri noi de bumbac, plantă termofilă,
urmând să fie cultivată mai la Nord de zona actuală, în scopul
extinderii fără risc a suprafețelor de cultură.

213
 Savanții sovietici sunt inovatori în tehnica experimentală,
conducându-se în aceasta după firul gândirii luiMiciurinșialui
Lîsenco; ei oferă o variațiune de metode pe care noi le-am adoptat
după o prealabilă experimentare. Astfel sunt: încrucișeri forțate cu
amestec de grăunțe de polen dela mai multe soiuri (s'a dovedit că
unele amestecuri sunt antagoniste, altele sinergiste); încrucișeri cu
polen în diferite faze ale deschiderii antenelor; încrucișeri sexuate
după sdruncinarea eredității prin altoire sau prin iaro- vizare;
plantarea în cuiburi (folosită după metoda lui Lîsenco la plantarea
stejarului în pădurile de protecție); însămânțările cartofului în
timpul verii; clorofilizarea cartofului după recoltă, pentru a i se
spori rezistența la păstrare în timpul iernii, etc.
O altă condițiune importantă pentru ridicarea agriculturii,
strâns legată și ea de transformarea socialistă a acesteia, este
cunoașterea și desvoltarea bazei energetice în agricultură.
Aceasta trebue să constitue una din cele dintâi preocupări ale
Institutului de Energetică al Academiei R.P.R., ajutat de Ministerul
Electrificării. Institutul trebue să soluționeze problemele legate de
folosirea electroenergiei în agricultură: construirea de mașini-
unelte și aparate electrice agricole, stațiuni de pompare a apei,
stațiuni de curățat semințele, stațiuni de drenare a apei,
transporturi, electromotoare și combine, electrotractoare, electro-
locomobile, etc.
Electrificarea agriculturii prin folosirea forțelor naturale locale
—apă, vânt, radiațiuni solare — va contribui la transformarea
gospodăriilor agricole colective în gospodării cu venituri mari și va
asigura țăranilor o vieață cu nivel ridicat. Electrificarea agriculturii
contribue la mărirea productivității muncii, micșorează
considerabil cheltuelile de producție, dă posibilitatea să se
accelereze muncile (arat, treierat) și să fie executate la un nivel
agrotehnic superior. Electrificarea permite extinderea irigațiilor pe
suprafețe mari; desvoltarea industriilor agricole economisește
oameni-zile, eliberează pe om de cătușele forțelor naturii.
Folosirea radiațiunilor solare, pentru fotosinteza artificială cu
sintetizarea moleculelor analoage clorofilei, nu este o himeră, o
vagă promisiune realizabilă într'o altă lume, ci reprezintă o
promisiune de folosire reală în lumea aceasta a noastră. Fizicienii
și tehnicienii noștri vor putea face concurență agronomilor și

214
biologilor, în fabricarea substanțelor hidrocarbonate de care omul
are nevoie pentru hrană.
Nu putem arăta în toate amănuntele și în toate domeniile, câtă
putere de fecundație și de acțiune a avut știința și tehnica sovietică,
pentru a stimula știința și tehnica agronomică din R.P.R.
Infățișând o parte din cele ce am putut realiza, suntem datori
să arătăm că întâmpinăm, cum e firesc, multe greutăți și că avem
de corectat încă multe lipsuri. Nu avem încă întreaga aparatură și
instalațiunile cerute de o agrotehnică avansată; nu avem cadre
suficiente ca număr și bine formate din punct de vedere
profesional și ideologic. Din cauza aceasta, unele stațiuni nu merg
încă în ritmul necesar. Citez în special stațiunea dela Tg. Frumos,
unde conducătorul de până acum nu a fost în stare să-și însușească
cele mai elementare noțiuni ale agrobiologiei și agrotehnicei
sovietice. Mai avem încă în mijlocul nostru oameni care se lasă pe
tânjeală. De asemenea, există încă tendințe birocratice
înrădăcinate; unora le lipsește pasiunea pentru experimentare în
mijlocul naturii, iar alții amână lucrurile de azi pe mâine, ceea ce
nu este îngăduit.
Ne vom vindeca de aceste racile; nădejdea ne este la tineret,
care vine spre știință cu dorința vie de a fi folositor poporului. Cu
ajutorul Guvernului, cadrele noastre se vor întări și reînnoi;
împerechind experiența celor vârstnici cu elanul și entuziasmul
celor tineri, vom merge tot înainte, așa cum ne învață P.M.R., care
așteaptă dela știința agricolă înfăptuiri importante.
Insușindu-ne știința sovietică, am ieșit din făgașul științei
formale; avem, de pe acum, rezultate pentru care în trecut ar fi
trebuit să așteptăm zeci de ani. Metodele sovietice, pe care le
folosim și le vom folosi din ce în ce mai mult la ameliorarea
plantelor noastre cultivate, ierboase și lemnoase, ne vor permite,
prin scurtarea timpului de experiență, ca și prin aplicarea totală și
fără întrerupere a complexului Docuceaev-Costâcev-Viliams, să
ajungem la rezultatele dorite și necesare pentru transformarea
agriculturii.
Pentru introducerea și generalizarea complexului Docuceaev-
Costâcev-Viliams, colaborarea cu gospodăriile de Stat și cele
colective este o condiție indispensabilă pentru grăbirea procesului
de transformare rapidă și mai sigură a agriculturii înapoiate într'o

215
agricultură prosperă, agricultura socialistă.
Pe calea deschisă de Miciurin, lărgită și prelungită de Lyîsenco,
pe calea agrotehnicei lui Viliams; prin mijlocirea științei marxist-
leniniste, folosind cuceririle științei cele mai înaintate, știința
sovietică; legând într’un tot indisolubil teoria cu practica; prin
planificarea muncii științifice și formarea de cadre tinere; prin
toate acestea, oamenii noștri de știință vor reuși din ce în ce mai
mult și mai bine în efortul lor de a contribui la construirea
socialismului în mediul rural, la înfrățirea clasei muncitoare cu
țărănimea muncitoare, la desvoltarea bazei economice a țării, la
ridicarea nivelului de traiu al muncitorimii, la întărirea frontului
păcii și democrației. Omul de știință conștient se străduește ca
descoperiiile și invențiile sale să fie puse la îndemâna poporului
muncitor, pentru a-i ușura traiul; dar pentru aceasta, lumea trebue
să trăiască în pace. De aceea, nimic nu va opri pe oamenii de știință
să continue, împreună cu toți oamenii muncii din lumea întreagă,
lupta pentru pace, luptă care e inseparabilă de lupta pentru
eliberarea omului.

«Se cere însă — cum a spus tov. Gheorghiu-Dej, Secretarul

General al P.M.R., cu prilejul inaugurării Academiei R.P.R. — să
luptăm cu îndârjire împotriva dogmelor, să spargem vechile
norme, să punem la baza activității științifice principiile inovării
îndrăsnețe, care nu se împiedecă de rutină, care nu stagnează,
care merg curajos înainte».

216
Pentru un puternic spirit partinic în știință, de academician
TRAIAN SĂVULESCU, Președintele Academiei Republicii
Populare Române

CUVÂNTAREA DE ÎNCHIDERE A SESIUNII ȘTIINȚIFICE A

ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
Insușirea din ce în ce mai temeinică de către oamenii de știință
din R.P.R. și în special a celor care activează în cadrul Academiei
R.P.R., a științei marxist-leniniste și a metodei materialist-
dialectice în punerea și rezolvarea problemelor, precum și
folosirea din ce în ce mai mult a cuceririlor științei sovietice, au
dat cercetătorilor din R.P.R. curaj și avânt în abordarea temelor
celor mai variate cuprinse în Planul de Stat. Datorită acestui fapt,
producția științifică a căpătat atât cantitativ cât și calitativ o
amploare pe care nu a cunoscut-o sub regimurile trecute.
Pornind de acum înainte cu un avânt mai puternic la muncă,
sub lozinca « Pentru un puternic spirit partinic în știință »,
rezolvând revoluționar problemele ce ni se pun, abordând mereu
altele, din ce în ce mai variate, mai multilaterale, din ce în ce mai
mult legate de vieață, vom reuși să contribuim efectiv la
construirea socialismului, de care este strâns legat progresul
științific.
Legăturile tot mai strânse ale științei cu practica, legăturile
Academiei cu Ministerele, cu întreprinderile, cu C. G. M., vor
împiedeca pe oamenii de știință să plutească în azurul științei
pure, să alunece pe panta științei pentru știință, a obiectivismului
burghez, a cosmopolitismului de care știința noastră în trecut era
puternic contaminată, în detrimentul ei însăși.
Rămășițele ideologiei burgheze mai chinue multe minți.
Hipertrofia personalității — egocentrismul, singularizează încă pe
unii, făcându-le stearpă munca.
Am tras multe învățăminte folositoare pentru organizarea
muncii colectivelor, coordonarea și controlul activității secțiilor
Academiei. Vom fi mai atenți și mai severi în angajarea și
selecționarea elementelor de colaborare. Vom lărgi cadrul
ajutoarelor tehnice pentru formarea serioasă a tineretului, care se
consacră activității științifice. Viitorii aspiranți, pe care îi vom
crește dela început în condițiunile cele mai bune pentru formarea

217
lor ideologică și profesională, sunt nădejdea noastră și vor împlini
treptat lipsurile constatate.
Partidul și Guvernul urmăresc ridicarea economică și culturală
a întregii țări.
Este foarte semnificativ faptul că odată cu înființarea
Academiei R. P. R. s’au înființat filialele din Iași și Cluj, menite să
desvolte activitatea științifică în aceste centre universitare și să dea
un impuls puternic forțelor locale, care în trecut nu se puteau
manifesta în toată puterea lor.
Oamenii muncii trebue să vadă în noi pe. frații lor, care
muncesc și luptă pentru atingerea unor țeluri comune. Avantajele
ce ne-au fost acordate de Partid și Guvern ne îngădue să ne
dedicăm exclusiv activității științifice, pentru rezolvarea la timp și
cu metodă a problemelor ce ne-au fost încredințate și să ajutăm la
crearea unei intelectualități noi, calificate, înarmate cu concepția
marxist-leninistă, la răspândirea largă în rândurile celor ce
muncesc a cunoștințelor științifice, la organizarea hotărîtă,
consecventă și metodică a asaltului împotriva ideologiei
capitaliste, la pregătirea și realizarea stăpânirii marxism-
leninismului în știința și arta noastră, la ridicarea nivelului cultural
al celor ce muncesc, la asigurarea progresului. Nu trebue să lăsăm
și nu vom lăsa niciun colț pe frontul ideologic, ca ascunziș al
teoriilor false și al concepțiilor dușmanului de clasă. Am început cu
lupta împotriva cosmopolitismului în știință și artă. Vom continua
să lovim și în celelalte manifestări dăunătoare.
Nu putem afirma că am desăvârșit reorganizarea Instituției
noastre, nu putem spune că ne-am însușit în întregime doctrina
marxist-leninistă, dar am făcut pași hotărîtori în această direcție.
Sub îndrumarea Partidului, noi luptăm, sprijinindu-ne pe
cuceririle strălucite ale științei sovietice, dela care învățăm și după
care ne conducem, pentru a asigura transformaiea țării noastre
într'o țară socialistă și triumful complet al ideologiei marxist-
leniniste, creatoare în toate domeniile științei, artei și culturii
noastre.
La luptă și la muncă pentru noi cuceriri în domeniul științelor,
literelor și artelor, puse în slujba poporului, pentru construirea
socialismului, pentru progres și pentru pace, având la bază știința
marxist-leninistă, atotbiruitoare.

218
219
Lucrările tovarășului Stalin privitoare la marxism in lingvistică și
sarcinile muncii științifice in republica populară română (cuvânt
de deschidere) de academician TRAIAN SĂVULESCU,
Președintele Academiei Republicii Populare Romane

Comunicare prezentată în ședința din 21 Martie 1951.

Materialismul dialectic și materialismul istoric au provocat o

schimbare radicală în concepția despre lume și legile care
guvernează desvoltarea ei, devenind călăuza mișcării și a luptei
pentru transformarea naturii și societății.
In lupta împotriva teoriilor și concepțiilor burgheze care
încercau să le minimalizeze, să le despoaie de conținutul lor
revoluționar, în decurs de o suta și mai bine de ani, materialismul
dialectic și materialismul istoric au crescut, s’au îmbogățit.
Noțiunile și metodele de cercetare s’au înmulțit, s’au adâncit.
Triumful Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a însemnat,
în desvoltarea materialismului dialectic și materialismului istoric,
un important salt și a grăbit ritmul transformărilor ce urmau să
vină. Prin geniul lui Lenin și Stalin, forța de înrâurire a
materialismului dialectic și a materialismului istoric a crescut
necontenit. Legile de desvoltare a societății s’au precizat și
cunoașterea necesară îndrumării acestor legi de desvoltare a fost
din ce în ce mai bine însușită.
Un mare pas în această direcție s’a făcut prin lucrarea
tovarășului Stalin, publicată în anul 1939, Despre materialismul
dialectic și materialismul istoric, în care Unitatea și lupta
contrariilor —adică nucleul dialecticei marxiste —capătă o
importanță teoretică, practică și politică considerabilă. Stalin a
arătat că fenomenele lumii obiective implică contradicții interne,
că lupta contrariilor — între vechiu și nou, între ceea ce piere și
ceea ce se naște — constitue miezul procesului de desvoltare în
natură și societate.
Marxismul nu a stat și nu stă pe loc. El se desvoltâ, se
perfecționează, se îmbogățește, formulele și concluziunile vechi
cedează locul formulelor și concluziunilor noi, corespunzătoare
noilor sarcini istorice. « Marxismul nu admite formule și concluzii
imuabile, obligatorii pentru toate epocile și perioadele. Marxismul

220
este dușmanul oricărui dogmatism»4) a scris tovarășul Stalin în
răspunsul adresat tovarășului Holopov cu prilejul discuțiunilor
ivite în jurul problemelor de lingvistică.
Ultimele lucrări ale tovarășului Stalin: Cu privire la marxism in
lingvistică, Cu privire la unele probleme de lingvistică, precum și
Răspuns unor tovarăși, reprezintă o nouă desvoltare a
marxismului. Noi aspecte au fost descoperite, noi laturi ale
marxismului au fost luminate. Aceasta va ajuta în mod eficace la
cunoașterea mai adâncă și mai precisă a naturii și societății, la
stăpânirea și dirijarea legilor desvoltării lor.
Desvoltând vederile lui Marx, Engels și Lenin, în geniala sa
lucrare Cu privire la marxism in lingvistică, I. V. Stalin nu numai că
a rezolvat în mod creator problemele fundamentale ale
lingvisticei, determinând o adevărată revoluție în această știință,
dar a desvoltat mai departe și a ridicat mai sus materialismul
dialectic și materialismul istoric, îmbogățindu-le și întărindu-le cu
noi teze și concluziuni. Deschizând noi drumuri pentru cercetarea
științifică în toate domeniile, lucrările tovarășului Stalin
constituesc o importantă contribuție la tezaurul marxism-
leninismului, la tezaurul gândirii omenești.
Genialele idei enunțate de Stalin în ultimele sale lucrări dau
principii directoare clare și deschid orizonturi noi nu numai
lingviștilor, dar și filosofilor, istoricilor, economiștilor, criticilor
literari și oamenilor de știință pozitivă.
Printre problemele fundamentale ale materialismului dialectic
și istoric, pe care I. V. Stalin le-a aprofundat în ultimele sale lucrări,
aceea a bazei și suprastructurii este tratată în primul rând.
Teoria marxistă despre bază și suprastructură, expusă de
tovarășul Stalin în mod precis și clar, a căpătat o nouă desvoltare.
Marx a descoperit legile care guvernează desvoltarea bazei
economice a societății în funcțiune de creșterea forțelor
productive. El a arătat legătura și dependența dintre
suprastructură și baza economică. Studiind fenomenele
economice și suprastructura societății capitaliste, Marx a
demonstrat necesitatea sfărâmării vechii baze și a vechii
suprastructuri, prin revoluția proletară.

4 S t a l i n , Marxismul și problemele lingvisticii. E d . P . M . R . , 1 950, p. 56.

221
 Marx a schițat trăsăturile generale ale societății viitoare
comuniste.
La rundul său, Lemn, aplicând și desvoltând ideile lui Marx, a făcut
analiza științifică amănunțită a regimului economic, a
suprastructurii politice și ideologice a societății capitaliste în
perioada imperialismului. Lemn a studiat în mod concret
problema sfărâmării statului burghez și a formării Statului
Sovietic, suprastructură dc tip nou. Lenin a deschis în același timp
căile principale ale construcției bazei
socialiste și a unei suprastructuri conforme. Instituțiile politice
create după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, au fost
desvoltate și întărite de clasa muncitoare din Uniunea Sovietică,
sub conducerea Partidului Comunist Bolșevic, în concordanță cu
ideile marxist-leniniste.
Marxism-leninismul a înarmat proletariatul din U.R.S.S. cu
înțelegerea limpede a căilor de transformare revoluționară a
societății și a dat un program științific acestei transformări.
Desvoltând și adâncind tezele materialismului dialectic și ale
materialismului istoric, tovarășul Stalin a dat interpretarea
completă a chestiunilor privitoare la crearea bazei economice a
comunismului și la desvoltarea suprastructurii corespunzătoare
sarcinii construirii comunismului.
In noile sale lucrări, I. V. Stalin concretizează și desvoltâ
noțiunea marxistă despre bază și suprastructură.
După definiția stalinistă, baza este orânduirea economică
într’o etapă dată, a desvoltării societății. Această definiție scoate în
evidență caracterul istoricește trecător al bazei. Tovarășul Stalin a
dat și o caracterizare clasică a raportului dintre producție și bază,
dintre economia societății și suprastructură și a arătat importanța
uriașă a suprastructurii societății pentru întărirea și desvoltarea
bazei. Tovarășul Stalin a arătat că este o greșeală să se identifice
baza cu producția, cu modul de producție, deoarece noțiunea de
bază cuprinde numai o parte a modului de producție. Ea cuprinde
relațiunile de producție între oameni care, bineînțeles la rândul
lor, constituesc o unitate dialectică cu cealaltă parte a modului de
producție, cu forțele de producție. Forțele de producție reprezintă
continuitatea materială în desvoltarea societății, în timp ce baza
dispare împreună cu formația sa socială. De așemenea, tovarășul

222
Stalin a scos în relief rolul activ și determinant al bazei, subliniind
misiunea ei de a servi economia societății.
Tovarășul Stalin a lămurit și a desvoltat, sub toate aspectele,
tezele marxismului relative la suprastructură, aplicându-le și
generalizândurle la epoca actuală. Suprastructura—formele
politice, juridice, filosofice, ideologice —nu sunt direct și imediat
legate de activitatea de producție a societății. Suprastructura este
legată de producție în mod indirect, prin intermediul bazei. «
Deaceea suprastructura — scrie tovarășul Stalin — nu oglindește
schimbările în nivelul desvoltării forțelor de producție dintr’odată și
direct, ci după schimbările petrecute în bază prin răsfrângerea
schimbărilor din producție în schimbările din bază »5). Tovarășul
Stalin a ironizat pe acei pseudo-marxiști care, după revoluție, n’au
vrut să se folosească de mijloacele de producție rămase de pe urma
capitalismului. « La noi — scria tovarășul Stalin — existau într’un
timp «marxiști» care susțineau că drumurile de fier rămase în țara
noastră după Revoluția din Octombrie sunt burgheze și că nu ne
șade bine nouă, marxiștilor, să le folosim, ci că trebue sa le
distrugem și să construim alte căi ferate «proletare». Pentru
aceasta, ei au căpătat porecla de «troglodiți» 6).
Modul de producție capitalist desvoltă limitat forțele de
producție. Numai modul de producție socialist poate desvoltă din
plin și până la ultima limită forțele de producție moștenite dela
regimul capitalist, în care ele au fost frânate de relațiunile de
producție care le-au stăvilit desvoltarea.
Baza servește societatea din punct de vedere economic.
Suprastructura servește societatea cu idei politice, juridice,
filosofice și crează pentru societate instituțiile corespunzătoare. In
aceasta constau — așa cum ne învață tovarășul Stalin —
particularitățile specifice ale bazei și ale suprastructurii.
Stalin consideră suprastructura—ideile, concepțiile, instituțiile
politice sociale, juridice, filosofice — în legătură cu baza, nu în
mod izolat, și arată dependența suprastructurii față de bază, rolul

5 S t a l i n , Marxismul și problemele lingvisticii. E d . P . M . R . ,

1950, p. 11.
6 S t a l i n , Marxismul și problemele lingvisticii. E d . P . M . R . ,
1950, p. 19.

223
ei activ în nașterea și întărirea bazei precum și influența bazei
asupra suprastructurii. « Suprastructura — scrie tovarășul Stalin
— este generată de bază, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că
suprastructura nu face decât să reflecte baza, că ea este pasivă,
neutră, că are o atitudine indiferentă fată de soarta bazei sale,
față de soarta claselor, față de caracterul orânduirii. Dimpotrivă,
odată apărută, ea devine o forță activă ain cele mai mari, ajută
activ bazei sale să capete formă și să se consolideze, ia toate
măsurile pentru a ajuta noii orânduiri să nimicească și să
lichideze vechea bază și vechile clase»7). Și mai departe, I. V.
Stalin adaugă: «Suprastructura este proausul unei singure epoce,
în cursul căreia trăiește și acționează baza economică dată. De
aceea suprastructura nu trăiește mult, ea este lichidată și aispare
odată cu lichidarea și dispariția bazei date » 8).
In societatea împărțită pe clase, rolul activ al suprastructurii
este de a servi interesele unei anumite clase. ha. noi, de pildă, în
trecut, suprastructura servea burghezimii și moșierimii. Astăzi,
noua suprastructură trebue să servească clasei proletare în lupta
ascuțită cu rămășițele clasei stăpânitoare din trecut. In societatea
împărțită încă în clase, precum și în societatea în care proletariatul
se găsește în luptă crâncenă cu dușmanul de clasă, suprastructura
trebue să fie indisolubil legată cu caracterul de clasă al dictaturii
proletare. Ea nu poate avea o atitudine indiferentă față de clasele
care dușmănesc proletariatul. Ea trebue să servească, în cazul
țărilor cu democrație populară, muncitorimii și țărănimii
muncitoare și să le ajute să cucerească izbânda deplină împotriva
burghezo- moșierimii și chiaburimii.
Funcția suprastructurii este să apere interesele clasei care a
creat-o, să ajute bazei sale să se consolideze; să contribue la
distrugerea vechii baze și vechilor clase. După felul cum se
desfășură dictatura proletară în țările care construesc socialismul,
rolul istoric al dictaturii proletare în lichidarea capitalismului
confirmă în practică adevărul adânc al tezelor desvoltate de
tovarășul Stalin.
Dacă suprastructura nu poate avea o atitudine indiferentă față

7 Idem, p. 6—7.
8 Idem, p. 9.

224
de baza sa, se înțelege dela sine că ea nu poate avea o atitudine
egală față de toate clasele sociale. Aceste considerațiuni au
însemnătate deosebită pentru condițiunile actuale din țările cu
democrație populară, unde ele sunt verificate prin experiența
câștigată dela o zi la alta.
Să ilustrăm aceste afirmațiuni prin exemple:
Falsa și trădătoarea teorie a burgheziei și a socialiștilor de
dreapta, după care statul burghez ar fi un organ care ar sta
deasupra claselor și ar servi satisfacerea năzuințelor tuturor
cetățenilor, este demascată zilnic prin caracterul statului burghez
ca instrument de clasă al burgheziei, ca instrument de cruntă
oprimare a poporului muncitor. Ce semnificație au încercările de
asasinate împotriva lui Jacques Duclos și Maurice Thorez în
Franța, împotriva lui Togliatti în Italia? Ce semnificație are
prigoana împotriva vajnicului luptător pentru dreptate și libertate,
Luis Carlos Prestes, în Brazilia? Ce interpretare se poate da
reprimărilor sângeroase împotriva greviștilor și participanților la
demonstrații în U.S.A., Franța, Italia și cruntei prigoane a
partizanilor păcii, interzicerii Congresului Păcii din Sheffield,
desființării a numeroase organizații democratice din Franța? Toate
acestea dovedesc caracterul statului burghez ca instrument al
dominației de clasă a burgheziei, ca instrument îndreptat
împotriva proletariatului. Toate acestea mai constituesc însă și o
ilustrare a degenerării ideologice, juridice și morale a
suprastructurii capitaliste, degenerare care oglindește
descompunerea întregului sistem capitalist.
Al doilea exemplu să-l luăm dela noi. Pentru lichidarea bazei
vechi în agricultură, lupta împotriva rămășițelor moșierești din
trecut și împotriva chiaburimii, care dispun încă de numeroase
ramificațiuni în mediul rural, este de fapt lupta pentru
împiedecarea revenirii bazei vechi. Dacă suprastructura noastră ar
aluneca pe panta unei atitudini indiferente față de noua bază, pe
panta tratării pe picior de egalitate a diferitelor clase, ar însemna
de fapt adoptarea unei atitudini trădătoare față de clasa
muncitoare și țărănimea muncitoare, a unei atitudini care ar
menține deschisă calea revenirii și regenerării vechii baze.
Interdependența dintre bază și suprastructură are o
semnificație și importanța excepțională nu numai pentru U.R.S.S.

225
în perioada de trecere dela socialism la comunism, ci și pentru
țările de democrație populară care, folosind experiența și primind
ajutorul generos al U.R.S.S., construesc și întăresc necontenit baza
economică socialistă, desvoltând în același timp suprastructura
conformă ei.
Suprastructura, produs al unei singure epoce, în cursul căreia
trăiește și acționează baza economică dată, însă niciodată un
produs pasiv al bazei, nu cuprinde totuși complexul total de idei și
concepții existent în societate într’o perioadă dată, ci un ansamblu
de concepții, cu instituțiile corespunzătoare. Ea cuprinde acele
concepții și instituții care au rolul de folosință în raport cu baia
dată. In momentul în care suprastructura a fost lichidată, odată cu
baza ei pe care a servit-o, și încetează să mai existe ca un ansamblu
de concepții și instituții, de sigur că multe elemente caracteristice
dispar și trebue să dispară. Altele însă pot continua să existe și mai
departe, însă într’o altă formă. Ele pot intra în componența noii
suprastructuri, într’o constelație diferită.
Cum se prezintă însă problema științei în lumina învățăturilor
tovarășului Stalin?
Există un patrimoniu permanent și durabil al științei care
reprezintă măsura gândirii omenești. Acest patrimoniu folosește
nu numai unei singure clase, nu numai unei singure formațiuni
sociale. Acest patrimoniu oglindește realitatea și tinde să se
apropie contenit de adevărul obiectiv. Stăpânirea pozitivă a științei
— adică a faptelor și legilor verificate în practică — este rezultatul
unei imense experiențe a omului care a observat fenomenele
naturii și a luptat pentru stăpânirea forțelor ei.
Această experiență este indicele succeselor câștigate de om în
cursul evoluției lui ca mare îmblânzitor al naturii.
Problema continuității științei și culturii a fost lămurită în
repetate rânduri de către clasicii marxismului care au subliniat
acest principiu mai ales în lupta dusă împotriva încercărilor de
vulgarizare a marxismului. Acum treizeci și mai bine de ani, Lenin
a scris: «Ar fi o eroare să se creadă că este suficient să-fi însușești
lozincile comuniste, concluziunile comuniste, fără a-fi însuși
totalitatea științei, al cărei rezultat este însăși comunismul». Mai
departe Lenin adaugă : «Marx s’a sprijinit pe fundamentul trainic
al științei umane, dobândii în condițiunile capitalismului »...

226
«Fără înțelegerea clară că numai printr’o cunoaștere exactă a
culturii, creată prin întreaga desvoltare a umanitații, că numai
prin transferarea acestei culturi, poate fi creată cultura proletară,
fărâ înțelegerea acestui lucru, nu vom izbuti să rezolvăm
problema... Cultura proletară trebue să fie o desvoltare
consecventă a rezervelor pe care omenirea le-a creat în
condițiunile de oprimare din partea societății capitaliste,
societății latifundiare, societății birocratice». Cu alte cuvinte, este
vorba, așa cum subliniază Lenin în lucrarea sa Materialism și
empiriocriticism, să știi să-ți însușești și sa prelucrezi în mod critic
aceste cuceriri, să știi să înlături tedințele lor reacționare» să știi
să trasezi o linie proprie și să lupți cu linia întreagă a forțelor și
claselor care îți sunt dușmane.
Tovarășul Stalin, în lucrările sale cu privire la marxism în
lingvistică, a combătut în mod categoric încercările de denaturare
a națiunilor privitoare la raporturile dintre evoluție și revoluție,
subliniind în mod deosebit legătura, continuitatea, succesivitatea
în istorie a desvoltării științei, tehnicei și limbii.
Dela omul neolitic și până la omul care construește socialismul
și comunismul, dela silexul cioplit și râșnița de piatră până le
electrotractor, radio, microscop electronic și avioane cu reacție,
dela descoperirea focului și până la desintegrarea atomului ca
sursă de energie, știința a parcurs o lungă și neîntreruptă cale
suitoare. Acest patrimoniu este legat de existența fiecărui om, de
desvoltarea societăților, de desvoltarea omenirii. In viitor, el va
depinde de noile relațiuni create între oameni, în societatea
socialistă, în societatea comunistă.
Tovarășul Stalin a desvăluit esența antimarxistă a așa zisei
teorii a stadialității creată de Marr și elevii lui. Această teorie a fost
piatra de temelie a teoriei mamste, privitoare la limbă. Se înțelege
dela sine că după lămuririle date de tovarășul Stalin nu ne mai este
îngăduit de a comite enorma greșeală să considerăm și celelalte
științe în afara legăturilor cu istoria omului, cu istoria societății și
'storia popoarelor. Calea falsă pe care porniseră lingviștii marxiști
a fost închisă de tovarășul Stalin și orice rătăcire va fi exclusă.
Dacă este fapt neîndoielnic că există un patrimoniu permanent
și continuu al științei, în schimb, direcțiunea cercetărilor științifice
și organizarea acestor cercetări s’a manifestat întotdeauna numai

227
în condițiunile luptei de clasă. Formațiunea socială, clasa
dominantă care se sprijină pe o anumită bază economică —
sclavagistă, feudală, capitalistă — a dat impulsul și a determinat
direcțiunea de cercetare științifică, iai anumite elemente ale
științei s’au îmbinat cu suprastructura corespunzătoare. Această
îmbinare s'a petrecut într’o mai mare măsură la științele filosofice,
economice și sociale, decât la științele naturii. Refractarii
direcțiunii impuse de clasa stăpânitoare neconformiștii,
revoluționarii, au fost persecutați, înlăturați și chiar asasinați. Așa
s’au petrecut lucrurile dela Galileu și Giordano Bruno până la Joliot
Curie.
Istoria ne mai învață că atunci când o clasă stăpânitoare se
găsește în ascendență, progresează și științele care o ajută să-și
întărească baza. Burghezia a ajutat desvoltarea științelor pozitive
în veacul al XVII-lea. Când clasa exploatatoare se află în declin,
direcția pe care ea o dă științei, o împinge la denaturare, la
decădere, la pervertire și regres. Aceasta este situația actuală a
științei în țările capitaliste, unde ea a pierdut capacitatea de a
oglindi realitatea și de a se apropia de adevăratul obiectiv. Știința
este împinsă de clasa burgheză la propagarea ideilor obscurantiste
și false: malthusianismul în biologie, limitarea lumii în cosmologie,
weismannism-morganismul în ereditate, indeterminismul în
fizică, etc. Știința, în țările capitaliste, este subordonată
concepțiilor fideiste și idealiste care au întâietatea și a devenit ea
însăși complice în acțiunea de distrugere plănuită de clasa
stăpânitoare. In țările capitaliste, nu numai filosofia, istoria,
științele economice sunt subordonate acestor concepțiuni și sunt
falsificate, dar și științele naturii — fizica, chimia, biologia,
geologia, pedologia— sunt împinse pe drum greșit, abătute dela
țelul lor.
Sub presiunea concurenței, burghezia a fost constrânsă să
desvoijte științele naturii, deoarece fără acestea, ea nu putea să-și
desvolte producția și tehnica. Dar pentru a menține massele în
stare de sclavie spirituală, burghezia a constrâns pe oamenii de
știință să devină propovăduitorii curentelor celor mai absurde,
uneori de-a-dreptul criminale. Știu și copiii că în U.S.A. azi, ca și
în Germania hitleristă de ieri, cercetările științifice sunt dirijate de
guvernul și clicile militare, reprezentante ale intereselor clasei

228
capitaliste dominante, care fără niciun scrupul le face complice în
acțiunea lor genucigătoare. (sic!)
Numai societatea fără clase sau liberă de clase antagoniste,
oferă posibilități depline și nelimitate de desvoltare și de înflorire
a științei.
Exemplul Uniunii Sovietice ne stă în față. Aci a început să
strălucească viu sensul profund umanist al științei și s’a precizat
definitiv direcția ei de desvoltare. Aceasta este direcția științei și în
țările cu democrație populară.
Lucrările tovarășului Stalin au o importanță primordială prin
argumentarea marxistă în stabilirea locului pe care științele îi
ocupă în vieața socială, asupra raportului lor cu producția, cu baza,
cu suprastructura.
Pentru a fi lămuriți asupra rolului pe care știința îl are de
îndeplinit în faza istorică în care se găsește poporul nostru, să
încercăm a raporta concluziunile care reies din lucrările
tovarășului Stalin la stările dela noi, pentru a scoate toate
învățămintele de care avem nevoie în orientarea și organizarea
cercetărilor științifice din R.P.R.
Dala eliberarea țării noastre de către Armata Sovietică și mai
ales dela instaurarea regimului de democrație populară,
participăm la realizarea unor schimbări revoluționare pe care clasa
muncitoare condusă de P.M.R. le înfăptuește în vederea
constituirii bazei economice socialiste pe de o parte, iar pe de altă
parte, pentru desvoltarea unei suprastructuri corespunzătoare
bazei. S’au făcut progrese însemnate în construirea bazei socialiste
în industrie: s’a început așezarea acestei baze și în agricultură.
Producția este din ce în ce mai bine îndrumată pentru
consolidarea și desvoltarea acestei baze. La rândul ei,
suprastructura — instituțiile juridice, politice, administrative,
ideologice — este îndrumată și susținută ca să răspundă
necesităților de consolidare și de desvoltare a bazei socialiste.
Clasa muncitoare, condusă de Partidul ei, cucerind puterea
politică și devenind din ce în ce mai stăpână pe puterea economică,
în toiul luptei de clasă, folosește aceste puteri paralel cu crearea
suprastructurii corespunzătoare și la zămislirea unei culturi noi,
socialiste, bun al întregului popor muncitor. Ajutate cum nu au
fost niciodată sub regimul burghezo-moșieresc, știința, literatura

229
și arta sub regimul dictaturii proletare au datoria și sarcina de a
contribui direct la întărirea bazei economice și la desvoltarea
suprastructurii socialiste. Oamenii de știință, literații și artiștii
noștri, devotați clasei muncitoare, trebue să participe cinstit și
efectiv la împlinirea sarcinilor ce li s’au încredințat și la crearea
unei intelectualități născute din sânul clasei muncitoare și legată
prin toate fibrele de clasa din care ea provine. Știm, așa cum ne
învață tovarășul Stalin, că știința, ca și limba, nu este lichidată
odată cu desființarea vechii baze a societății și cu începutul
formării noii baze.
In societatea socialistă, știința nu elimină cunoștințele pozitive
acumulate, dar ea e datoare să le dirijeze în altă direcție, să le
precizeze și să le aprofundeze în scopul ridicării societății noi.
Pentru aceasta, în mod obligatoriu, ea trebue să se sprijine pe un
fundament ideologic și teoretic care să-i asigure nestingherit
desvoltarea.
Fundamentul solid al oricărei științe, în societatea socialistă, îl
formează materialismul dialectic, el însuși fiind o știință autentică,
pentrucă principiile sale teoretice reflectează în mod fidel și precis
legile desvoltării naturii, societății și gândirii.
S'au găsit și în trecut și se găsesc și azi în țările capitaliste
oameni de știință capabili să producă lucrări speciale — de
matematică, fizică, chimie, istorie, biologie, lingvistică—de mare
valoare. Istoria științei ne învață însă că conținutul lor a fost legat
de filosofia clasei sociale dominante. Științele naturii, dar mai ales
cele sociale, au fost încorporate de suprastructura societății
capitaliste și au devenit arme în lupta claselor sociale. Cum au
arătat Lenin și Stalin, sarcina marxiștilor este, pe de o parte, de a
asimila și încorpora cuceririle din toate domeniile științei, iar pe
de altă parte, de a elimina tendințele reacționare, devierile
ideologice care pot întări forțele claselor ostile clasei muncitoare."
Pentru a ntări baza economică și a ajuta desvoltarea
suprastructurii corespunzătoare societății socialiste, odată cu
fondarea științei pe baza sigură a materialismului dialectic, se cer
a fi îndeplinite o serie de condițiuni prealabile.
In primul rând trebue înlăturate fără cruțare deformațiunile
introduse de către clasele exploatatoare în știință, în cursul
desvoltării istorice. Cea mai gravă deformație și cu care trebue să

230
luptăm necontenit pentru a o îndrepta, este prejudecata științei
universale, a așa zisei științe pentru știință. Această prejudecată
mai stăpânește unele minți dela noi, care n’au putut fi imunizate
încă împotriva virusurilor educației burgheze din trecut. După
cum se știe, Academia Republicii Populare Române a luat o poziție
fermă, combativă, împotriva tendințelor cosmopolite din știința
noastră. Deși se constată o ameliorare în această direcție, totuși
mai avem prilejul să asistăm la manifestări care ne arată că trebue
sa luptăm încă până la stârpirea răului. Cosmopolitismul este
manifestarea ideologică plină de otravă care împiedecă întărirea
bazei socialiste și formarea suprastructurii ei. Sub n asca științei
universale, marile puteri imperialiste caută să înnăbușe
desvoltarea științelor în țările mai slabe, pentru a-și întări puterea
lor dominatoare. Țările cu democrație populară ajunse în faza
construirii socialismului, au atins momentul desvoltării culturii lor
naționale, momentul desvoltării culturii Patriei lor. Oamenii de
știință care nu-și împlântă rădăcinile științei în pământul Patriei,
în aspirațiile și nevoile poporului, întăresc mitul inferiorității
științei naționale, șubrezesc baza economică și suprastructura
societății socialiste, pe care clasa muncitoare o construește.
Luând exemplu dela știința sovietică, știința noastră trebue să
slujească marea cauză a păcii și a progresului. Pentru aceasta, ea
trebue să fie pătrunsă de un puternic curent combativ. Ea are de
luptat cu elementele reacționare din țară, precum și cu
imperialismul anglo-american, dușman al omului și al omenirii.
Nu a scăpat nimănui, de sigur, atitudinea de smerenie, ipocrită
până la perversitate, a reprezentantului U.S.A. la O.N.U., după ce
s’a votat — în condițiunile știute de opresiune și de siluire a
conștiințelor — declararea Chinei democrate ca țară agresoare.
Emoționat, el a mulțumit lui Dumnezeu pentrucă a ajutat să se
înfăptuiască nu numai o ilegalitate și o nedreptate, ci și o
monstruozitate, o crimă contra umanității.
Nu trebue să uităm că rămășițele clasei stăpânitoare de ieri
încearcă să șubrezească temelia construcției socialiste.
Nu trebue să uităm că avem printre noi dușmani de clasă în
slujba dușmanilor de peste hotare. Aceasta cere din partea
oamenilor de știință cinstiți și patrioți să fie extrem de vigilenți.
Dacă s’ar găsi oameni de știință care ar înstrăina în folosul unei

231
puteri dușmane secretul de fabricație al diferitelor produse
necesare ameliorării traiului celor ce muncesc la noi, ei nu numai
că ar contribui la șubrezirea bazei economice, dar ar fi dușmani
fățiși ai clasei proletare și ai Patriei noastre. Dacă s’ar găsi
entomologi care ar răspândi gândacul de Colorado pentru
distrugerea culturilor de cartofi, așa cum au făcut Americanii în
Republica Cehoslovacă, sau 's’ar găsi bacteriologi care ar disemina
germenii diferitelQr boale, ei nu ar putea fi considerați de poporul
muncitor decât drept criminali și trădători.
O altă deformație încă destul de des întâlnită în manifestările
științifice dela noi este concepția idealistă în interpretarea
fenomenelor, Această concepție se întâlnește mai des în domeniul
științelor filosofico-sociale, dar este destul de frecventă și în
domeniul științelor naturii. Știința este diametral opusă și ostilă
idealismului și fideișmului. Lenin scrie: «Dacă adevărul obiectiv
existași științele naturale care reflectă lumea exterioară în
experiența omului sunt singure capabile să ne dea adevărul obiectiv,
orice fideism este înlăturat fără cruțare».
In societatea capitalistă, oamenii de știință burghezi au
denaturat adesea adevăratul sens al marilor descoperiri științifice.
Sub influența și presiunea reacțiunii, a claselor dominante, unii
oameni de știință au predicat idealismul și fideismul,
amestecându-le adesea în cele mai valoroase lucrări. Buffon, sub
presiunea clericalismului puternic, a fost silit șă recunoască
puterea dumnezeiască ca factor al creației. In volumul V al Istoriei
sale Naturale, abjură dela ceea ce demonstrase în volumele
anterioare, anume că evoluția ființelor viețuitoare este o lege a
naturii. Chimistul Iyiebig, care a dat o bază științifică nutriției
minerale a plantelor, mulțumește lui Dumnezeu că l-a ajutat să
facă această descoperire. Fideismul său l-a împiedecat să dea
amploare faptelor experimentale izolate pe care le descoperise.
Dacă am lăsa curș liber acestor concepții, am demonstra că.
adevărul obiectiv nu există și am deschide drumul formelor
organizatorice ale reacțiunii. Baza economică a societății șocialiste
ar fi permanent sdruncinată, iar suprastructura sa nu s’ar cimenta
și nu ar crește pentru a sluji desvoltarea bazei. De aci, rezultă ca o
sarcină importantă pentru Academia Republicii Populare Române
de a demasca și combate curentele ideologice ostile marxism-

232
leninismului și materialismului dialectic.
Curentele idealiste se strecoară azi atât la noi cât și în alte părți,
mai ales prin fizică și matematică. La noi, aceste două științe nu au
reușit până acum să-și construiască fundamentul filosofic
materialist-dialectic, deși fizicienii și matematicienii noștri,
creatori de mare valoare, ar putea s’o facă cu atât mai ușor, cu cât
ar folosi mai mult experiența fizicei și matematicei sovietice. Fizica
și matematica la noi sunt puternic pătrunse de spiritul metafizic
dominant în țările occidentale, țări de unde fizicienii și
matematicienii noștri au luat învățătură. Mai mult decât în alte
discipline, în fizică și matematică rezistența metafizică este mai
puternică; tendința de a sdruncina materialitatea lumii se
manifestă uneori fățiș.
Un fizician, Bertrand Rusell, în lucrarea sa Istoria filosofiei
occidentale, afirmă că teoria relativității înlocuește particulele
materiale prin serii de evenimente, care nu au o realitate
substanțială. După Rusell, materia nu este o parte a lumii inițiale,
ci numai un procedeu comod de grupare a evenimentelor. Alături
de Rusell mai sunt și alți fizicieni cu mare reputație în lumea din
Occident, care întregesc corul metafizicienilor idealiști.
Este o credință care se întâlnește la foarte mulți oameni de
știință că matematica este identică cu știința însăși. Dacă această
concepție ar fi general justă, ar însemna ca întreaga știință, inclusiv
matematicele, să se reducă la un sistem formal, logic, închis în
sine, în afara experienței umane. Dacă această concepție ar fi
însușită, spectacolul științei ar fi extrem de monoton și de sărac: o
fizică universală, identică cu o doctrină matematică universală, iar
aceasta redusă, în esență, la un sistem de semne și câteva principii.
Sunt tendințe și s'au făcut încercări de a face să pătrundă această
concepție; dar, cum era firesc, ele nu au reușit. Nu au reușit în
Uniunea Sovietică, dar s’au întronat în țările occidentale.
Matematica a fost definită de Engels ca fiind știința formelor
spațiale și a raporturilor cantitative din lumea reală. Concepută în
felul acesta, desvoltarea matematicei reprezintă o parte integrantă
a cunoașterii realității. Cunoașterea matematică are, bineînțeles,
particularitățile ei caracteristice și se deosebește în multe privințe
de cercetarea realității cu mijloacele celorlalte științe ale naturii.
De aici rezultă că cunoașterea matematică are un caracter oarecum

233
mărginit, dar aplicarea teoriilor matematice la un ansamblu de
fenomene, dă posibilitatea cercetării acestora în serii și prin
mijloacele matematice. Matematica este departe de a avea un
caracter esoteric, este departe de a fi o știință pe care limbajul o
limitează și o înstrăinează de lume, pe care nominalismul o
străjuește de contactul «impur» cu realitatea. Ea nu are un
empireu al ei, dincolo de spațiul uman. Domeniul ei este concret,
și va fi cu atât mai fecund pentru cunoaștere cu cât va fi mai
desbărat de metafizică și-și va găsi aplicații în cele mai diferite
științe ale naturii și în tehnică. Matematica nu este numai un
instrument pentru cunoașterea naturii, ci este și un instrument
puternic pentru stăpânirea ei. Este clar că modul de întrebuințare
a acestui instrument depinde, de asemenea, de structura societății.
In condițiunile societății capitaliste, instrumentul matematic
servește interesele exploatatorilor, ale ațâțătorilor la războiu. In
condițiunile societății socialiste, el servește interesele întregului
popor. Avem matematicieni de mare valoare, de reputație
mondială, ale căror opere sunt mărturia înaltelor lor însușiri și prin
aceasta, mărturia potențialului creator al poporului nostru. In faza
în care ne găsim, matematica trebue să participe efectiv la întărirea
bazei economice socialiste și a suprastructurii ei. Pentru aceasta,
trebue neapărat să pătrundă convingerea că, cu toate că
matematica studiază fenomenele spațiale și legile cantitative
generale, ea este și o știință care studiază natura, fiind o parte a
științelor naturii, o știința a cărei noțiune esențială a fost luată din
lumea exterioară, o știință care are și un caracter istoric. Noțiunile
esențiale matematice s’au format ca o consecință a unui
îndelungat proces de desvoltare a științei și practicei omenești și
în viitor ele se vor desvolta conform cu mersul istoric al științei,
după legile dialecticei materialiste. Numai o asemenea concepție
materialistă, despre obiectul matematicei —spune Vinogradov—
este compatibilă cu progresul ei și cu folosirea ei în slujba practicei
construcției socialiste și a trecerii treptate spre comunism».
Dimpotrivă, adăugăm noi, interpretarea ostilă dialecticei
materialiste, a originii și desvoltării cunoașterii matematice,
izvorîtă din gândirea așa zisă pură, cu folosirea categoriilor
kantiene idealiste aprioristice ca punct inițial de ipoteze, cu
sdruncinarea determinismului și cauzalității'în lumea fizică, etc.,

234
sunt armele filosofilor și oamenilor de știință burghezi reacționari,
care fac din știința lor obstacolul progresului științei.
Pentru a satisface cerințele științelor naturii și tehnicei, este
necesar ca toate ramurile matematicei modeme să se desvolte în
R.P.R. simultan, ca un tot întreg, strâns legate între ele.
Această simultaneitate și unitate în desvoltare explică
progresul neîntrecut al matematicei în U.R.S.S., unde teoria celor
mai bune aproximații a lui Cebîșev are aplicațiuni întinse în
mecanica tehnică; teoria grupurilor a găsit o aplicare largă în fizica
teoretică; teoria funcțiilor de o variabilă complexă reprezintă baza
pentru studiul mecanicei mediilor continue, cu mare importanță
pentru anumite domenii (tehnică, aero- și hidrodinamica, etc.).
Chiar cel mai abstract dintre domeniile matematice (logica
matematica) a găsit în U.R.S.S. aplicațiuni în problemele
automaticei, telemecanicei și ale tehnicei calculului.
Ca și Institutul de Matematică «V. A. Steclov » al Academiei de
Științe din U.R.S.S., Institutul de Matematică al Academiei R.P.R.
trebue neapărat să urmărească desvoltarea tuturor ramurilor din
matematica contemporană, dar în aceeași măsură trebue să dea
importanța cuvenită tematicei aplicate. La Institutul de
Matematică « V.A. Steclov » a fost organizată o secție pentru
calculul mecanic.
Înzestrată cu mașini de calcul. S’au elaborat metode de
aproximație pentru problemele la limită ale fizicei matematice, cu
ajutorul mașinilor automate de calcul. Au fost elaborate metode
pentru soluționarea numerică a ecuațiilor diferențiale- obișnuite.
S’au executat lucrări vaste de tabele de funcțiuni, etc. Aceasta nu a
împiedecat pe colaboratorii Institutului să execute o serie de
lucrări teoretice fundamentale. Dimpotrivă.
Școala matematică sovietică nu este o școală închisă, izolată.
Ea ajută miile și zecile de mii de profesori de matematică să crească
paralel cu progresul științei. Eminenta noastră școală matematică
poate găsi în cea sovietică și în această privință un exemplu bun.
Ceea ce am spus despre matematică se poate spune și despre
fizică. Fizica poate deschide de asemenea porți pentru infiltrarea
concepțiilor idealiste, uneori neintenționat dar uneori intenționat.
«In opoziție cu idealismul — scrie I. V. Stalin — care
tăgăduește posibilitatea cunoașterii lumii și a legilor ei, care nu

235
crede în autenticitatea cunoștințelor noastre, care nu recunoaște
adevărul obiectiv și socotește că lumea este plină de «lucruri în
sine », ce nu pot fi niciodată cunoscute de știință, materialismul
filosofic marxist pornește dela punctul de vedere că lumea și
legile ei pot fi pe deplin cunoscute, că cunoștințele noastre
despre legile naturii, verificate de experiență, de practică sunt
cunoștințe autentice care au însemnătatea unor adevăruri
obiective» ...9).
Materialismul dialectic întărește convingerea omului de știință
în valoarea obiectivă a științei despre natură și în perspecrivele ei
nelimitate, insufla forță și nădejde oamenilor de știință în munca
lor creatoare, pentru stăpânirea naturii, precum și în succesul
luptei împotriva misticismului și idealismului științei burgheze
contemporane.
Filosofii din America și Anglia discută în anii din urmă,
problema valorii datelor experimentale. Sunt filosofi din aceste
țări, din nefericire destul de numeroși, care încearcă să
demonstreze că datele experimentale nu reprezintă decât un
anumit grad de probabilitate și că nu sunt, în realitate, decât
ipoteze. După filosoful Henle, o cheie dela ușa pe care o
considerăm că este fabricată din fier folosind anumite mijloace de
investigație, am putea să o considerăm că e de plumb sau chiar de
lemn, dacă am folosi alte mijloace pentru a-i cunoaște natura.
In limitele pe care le demonstrează practica, datele
experimentale au valoarea unui adevăr etern. Această chestiune
este clară pentru materialismul dialectic. Cum scrie Lenin «...
stăpânirea naturii, care se manifestă in practica omenirii, este
rezultatul oglindirii în creierul omului, în mod obiectiv,
credincios și fidel, a manifestărilor și proceselor naturii și dovada
că această oglindire, în limita în care ne demonstrează practica,
este un adevăr obiectiv, absolut etern ».
Criteriul practicei este suficient pentru a respinge construcția
antiștiințifică a filosof iei burgheze asupra științelor naturii, după
care datele experienței n'ar fi decât niște ipoteze. legătura dintre

9)Cursul scurt de istorie a P. C. (b) al U . S . E d . a I I I - a P. M . R., p 156-

157,

236
știință și practică, unitatea lor dialectică, este una dintre pietrele
de temelie ale învățăturii maexist-leninist-staliniste. Legătura
științei cu practica în concepția marxist-leninist-stalinistă are deci
o justificare filosofică generală, întărind valoarea experienței ca
mijloc pentru cunoașterea naturii și desvoltârii acestei cunoașteri,
pentru cucerirea adevărului însuși. Legătura științei cu practica
Înseamnă însă și contribuția științei la perfecționarea mijloacelor
de producție, contribuția ei la întărirea bazei economice socialiste,
contribuția ei la crearea suprastructurii corespunzătoare. Unitatea
dintre teorie și practică, dintre știință și producție, unitatea
realizată în mod conștient și planificat, este unul dintre
principalele avantaje ale societății socialiste, contribuind la
ștergerea treptată a deosebirii dintre munca fizică și cea
intelectuală, deosebire care în societatea capitalistă este menținută
în mod voit.
«Pentru materialiști — spune Lenin — succesul practicei
omenești face dovada concordanței dintre reprezentările noastre
și natura obiectivă a lucrurilor pe care le percepem».
Teoria cunoașterii, a materialismului dialectic, pune practica
pe primul plan, considerând că cunoștințele oamenilor nu pot fi
rupte câtuși de puțin de practică. Combătând teoriile greșite care
neagă însemnătatea practicei, Lenin a spus:
«Practica este superioară cunoașterii (teoretice), deoarece ea
are nu numai meritul universalității, ci și pe acela de a fi
realitatea nemijlocită» 10).
Practica este așa dar criteriul adevărat al cunoașterii lumii
înconjurătoare de către om; ea singură poate aduce confirmarea
exactității în procesul de cunoaștere, atât în procesul practicei
sociale și al producției, cât și în desfășurarea luptei de clasă și în
experimentarea științifică.
Cunoașterea ruptă de practică este inevitabil ineficace și lipsită
de vieață, duce la oportunism, la aventurism. Cunoașterea ruptă
de practică este de neconceput.
Istoria a pus pe umerii proletariatului nostru și ai Partidului lui
răspunderea pentru justa cunoaștere și transformare a societății și
a naturii. Acest măreț proces de transformare a atins un punct fără

10)Caiete filosofice, p. 185.

237
precedent în existența poporului nostru și el se sprijină pe
cunoașterea științifică.
Momentul istoric de transformare a naturii și societății în
Republica Populară Română impune științei noastre să se
orienteze pe drumul strânsei ei legături cu practica.
Numai unitatea știință-practică asigură progresul cunoașterii,
progresul științei până la treapta cea mai înaltă. Numai unitatea
știință-practică ajută poporul muncitor să-și întărească activitatea
materială de producție, să întărească baza eco-
nomică materială, să perfecționeze relațiile dintre oameni in
procesul vieții sociale și culturale, să creeze noua suprastructură
corespunzătoare bazei socialiste.
Știința in Republica Populară Română se găsește la o cotitură,
cotitura legării ei strânse cu practica.
Noua orientare a cercetărilor științifice în Academia Republicii
Populare Române este dată în acest sens, iar planul de lucru pe
anul 1951 are puternic imprimat acest caracter.
După pilda pe care ne-o dă Uniunea Sovietică, știința noastră
trebue sa ajute cu toate puterile ei economia națională și progresul
civilizației. Urmând pilda Academiei de Știință din Uniunea
Republicilor Socialiste Sovietice, Academia Republicii Populare
Române trebue să-și organizeze programul de muncă în așa fel,
încât oamenii de știință să devină muncitori în șantierele pașnice
ale socialismului. A lupta pentru abundența bunurilor materiale,
baza economica a socialismului, înseamnă a lupta pentru victoria
spiritului omenesc asupra naturii, pentru triumful științei și
culturii.
Programul de lucru al Academiei a fost supus unei revizuiri
totale în spiritul sporirii și adâncirii activității științifice în legătură
cu necesitățile vieții practice. Dela matematică și filosofie, până la
agronomie și metalurgie, problemele și temele au fost desbătute în
legătură cu reprezentanții vieții practice, pentru a avea siguranța
formulării celor mai urgente probleme, de a căror rezolvare
depinde întărirea bazei economice socialiste.
Programul Academiei R.P.R. acordă o atenție deosebită
studiilor tehnice, studiilor agronomice, studiilor medicale, pentru
a ajuta ca prin știință și tehnică, să se desvolte industria și
agricultura socialistă, să se îmbunătățească starea sanitară a celor

238
ce muncesc.
La întocmirea programului pe 1951 am ținut seama în special
de obligațiunile ce revin științei și tehnicei din Planul de Stat pe
cinci ard și din Planul de electrificare. Incorporarea oamenilor de
știință în echipe de lucru pentru realizarea primului nostru plan
de lungă durată și a mărețului Plan de electrificare a fost simțită ca
o datorie nu numai de cei care și-au însușit învățăturile lui Marx-
Engels-Lenin-Stalin, ci și de acei care, cinstit și din simțământ
patriotic, trăiesc transformările pe care clasa muncitoare le
înfăptuește.
In aceasta etapă din activitatea științifică în Republica
Populară Română etapă de cotitură, etapă de grandioase creațiuni
științifice, vom avea putința să făurim cadre noi de specialiști în
toate ramurile. Așa după cum în Uniunea Sovietică, Academia de
Științe, urmând indicațiunile staliniste cu privire la rodnicia
unității dintre teorie și practică și la rolul practicei in desvoltarea
ascendentă a științei, a găsit noi și bogate izvoare de creație
științifică, tot astfel și Academia Republicii Populare Române,
urmând pilda sorei sale mai mari, va descoperi noi surse de creație
științifică în strânsă legătură cu practica, cu interesele întregului
popor
muncitor, in legătură cu construcția socialismului, contribuind la
întărirea bazei și suprastructurii acesteia.
Criticând tonul de lipsă de modestie, de lăudăroșenie și de
aroganță, incompatibil cu marxismul, precum și tendințele
aracceveiste manifestate de marriști, tovarășul Stalin scrie:
«Marx și Engels au fost mult mai modești; ei considerau că
materialismul lor dialectic este -produsul desvoltării științelor,
inclusiv filosofia, din perioada precedentă » 11).
Semnalarea acestor scăderi ne dă îndemnul să lucrăm pentru
stârpirea individualismului exagerat în știință, a tendințelor de
singularizare, de acaparare sau de despotism, care se manifestă
uneori și sunt ecoul moravurilor proprii societății capitaliste din
trecut, o rămășiță a unor timpuri ce nu vor mai reveni.
In repetate rânduri, tovarășul Stalin a scris și a vorbit despre

11) S t a l i n , Marxismul și problemele lingvisticii. E d . P . M . R . ,

1950, p. 35.

239
problema desvoltării științei, a indicat căile acestei desvoltări, a
îndrumat. In ultimele sale lucrări privitoare la marxism în
lingvistică, tovarășul Stalin nu numai că a înarmat mai bine pe
oamenii de știință sovietici cu metoda marxistă, în studiul
fenomenelor din lumea obiectivă și a gândirii omenești, dar a
formulat legea fundamentală a progresului științei.
« ... Nicio știință — ne învață tovarășul Stalin — nu se poate
desvolta și prospera fără luptă de opinii, fără libertatea critică »
12
).
Desvoltând această teză esențială în evoluția societății
socialiste, tovarășul Stalin înfierează pe acei oameni de știință care
tind să se închidă în carapacea lor, să devină monopoliști în
domeniul lor de știință și care creează astfel o atmosferă de gâtuire
a criticei și autocriticei.
«Metoda colectivă creatoare a discuțiunilor — cum
semnalează regretatul președinte al Academiei de Științe din
U.R.S.S., S.I. Vavilov — trebue să devină metoda sistematică a
desvoltării științei sovietice... Discuțiunile creatoare pe baza
criticei libere, sunt remediul împotriva stagnării, a rutinei și a
spiritului aracceveist în știință. In asemenea discuții se manifestă
deosebit de dar principiul colectiv și creator al științei înaintate
socialiste în epoca stalinistă».
După cum se știe, o largă desfășurare de discuții a avut loc în
U. R. S. S., asupra problemelor de filosofie, de artă, de biologie, de
fiziologie, de geologie și acum de lingvistică. Aceste discuțiuni n’au
dat rezultate binefăcătoare numai în U.R.S.S. Efectul lor se simte
în toate țările din lume și mai ales în țările de democrație populară.
Una din ideile care au fost mult desbătute cu prilejul acestor
discuțiuni urmate și de hotăriri, este aceea că orice știință se
sprijină pe o bază filosofică determinată, care la rândul ei este
reflexul a ceea ce se petrece în societate, este reflexul raporturilor
de clasă determinate. In consecință, știința, in funcțiune de un
sistem social dat, poate merge sau spre adevăr sau spre fals.
In acest din urmă caz, ea nu poate fi de folos decât clasei
condamnate la pieire dar vrăjmașe, vătămătoare clasei
proletariatului. Datorită oamenilor de știință sovietici, mari

12 Idem, p. 32.

240
revoluții se săvârșesc în cunoașterea științifică. De aceea, nu este
de mirare că în U.R.S.S., în anumite științe, se procedează la o
revizuire chiar a conținutului lor. Aceste discuțiuni înarmează pe
oamenii de știință mai tineri și mai în vârstă împotriva unor
eventuale abateri și-i vindecă pe cei care s’au lăsat inoculați de
virusul idealismului, cosmopolitismului, formalismului.
In cel mai scurt timp va trebui să se organizeze și se vor
organiza din inițiativa Academiei Republicii Populare Române,
discuții asemănătoare cu cele din U.R.S.S. asupra obiectivelor de
atins și metodelor de cercetare ale fundamentului filosofic al
diferitelor științe.
Suntem datori pentru binele și progresul științei noastre, să ne
însușim temeinic cuceririle științei sovietice; să le aprofundam, ca
să putem aplica cu folos aceste cuceriri, să fim băgători de seamă
la orientările ce se dau diferitelor discipline în U.R.S.S., în urma
discuțiunilor ample ce se fac. Acceptarea formală a înaltelor
învățăminte ale științei sovietice, neurmată de însușirea temeinică
și de fapt a noilor orientări, a noilor metode și de aplicarea lor în
cercetare și în vieața practică întârzie sau împiedecă întărirea bazei
economice și a suprastructurii statului nostru socialist.
Folosind, din lucrările tovarășului Stalin asupra problemelor
de lingvistică, învățăturile ce se impun minții oricărui om de
știință, trebue să îmbunătățim neîncetat lucrările în Academia
R.P.R. și în toate instituțiile de cercetare din țara noastră.
Schimbul de păreri în chestiunile științifice, critica liberă, urmează
să fie o parte integrantă a muncii științifice, un fenomen obișnuit
în vieața instituțiilor noastre științifice. Lupta liberă a opiniilor va
permite să relevăm și să respingem vederile eronate, să anihilăm
influența ideologiei burgheze și să menținem activitatea științifică
la un înalt nivel de principialitate. Lupta opiniilor în știință va
netezi calea desvoltării celor mai înaintate idei; va îngădui
judecarea realizărilor oamenilor de știință; va face să progreseze
cuceririle științei. Una din cele mai însemnate sarcini ale
Academiei Republicii Populare Române este de a veghea la
întărirea concepției marxist-leninist-staliniste ca fundament al
științei in toate domeniile de cercetare. Nu este suficient ca cineva
să citească numai de dragul de a cunoaște ce s’a scris în vasta
știință a marxism-leninism-stalinismului. Aplicarea în practica

241
științifică a gândirii marxist-leninist-staliniste, în toate problemele
de studiu, este o obligațiune de prim ordin. Strădania pe care o vor
depune oamenii de știință pentru a-și însuși din ce în ce mai
temeinic învățăturile acestei științe, va fi nu numai garanția
rezolvării cu succes a problemelor din domeniul fiecărei
specialități, dar și garanția sădirii sentimentului patriotic adevărat
în inimile cercetatătorilor. Dacă oamenii noștri de știință își vor da
silința să ajute la construirea bazei economice și suprastructurii
socialiste, sâ participe la ridicarea condițiunilor de vieață a celor
mulți și muncitori, ei vor contribui la întărirea Patriei, la asigurarea
independenței ei și odată cu aceasta la progresul științei. In toiul
luptei pe care o duce clasa proletară, ei vor ajuta la călirea
oamenilor noștri muncitori, la crearea unei înalte conștiințe
cetățenești, a unei înalte concepții umane.
In ultimele sale lucrări cu privire la marxism în lingvistică,
tovarășul Stalin ne învață că nu este putere pe lume, oricât de mare
ar fi ea, în stare să poată asimila popoarele mici. Această învățătură
sporește încrederea în forțele proprii și în misiunea pe care fiecare
popor o are de îndeplinit. In lupta înverșunată cu idealismul, cu
ideile burgheze manifestate sub diferite forme, marxism-leninism-
stalinismul ajută pe oamenii de știintă să-și perfecționeze
metodele de cercetare și pregătește drumul unei noi înfloriri a
științei.
Și la noi ca și în Uniunea Sovietică, atitudinea plină de grijă și
de pietate față de patrimoniul nostru cultural, față de înălțările
cele mai îndrăsnețe ale gândirii progresiste științifice, trebue s’o
unim cu analiza critică consecventă și perseverentă a realizărilor
din trecut, înlăturând ceea ce constitue expresia forțelor
retrograde, care au deformat imaginea desvoltăiii noastre istorice.
Academia Republicii Populare Române și-a luat sarcina de a
scoate de sub colbul trecutului pe toți cei care, în măsura în care
le-a fost îngăduit, au contribuit la realizarea celor pe care le trăim
astăzi. Academia Republicii Populare Române și-a luat sarcina de
a organiza cercetări în legătură cu istoria științei în țara noastră.
Intervenția tovarășului Stalin pentru lămurirea problemelor de
lingvistică, în plină isterie războinică din țările capitaliste și mai
ales din U.S.A., este și dovada siguranței pe care popoarele din
U.R.S.S. o au în triumful păcii. Nu este mult timp de când

242
profesorul de cercetări de fizică dela Universitatea din Illinois,
Frederick Seitz, a publicat un articol în revista «Bulletin of Atomic
Scientifics», 1950, cu titlul Fizicienii și războiul rece. Concluziile
acestui profesor sunt că în Statele Unite trebue să se intensifice
mai mult pregătirea militară. Oamenii de știință sovietici au alte
concepții. Fii preferă să desvolte studiul virusurilor, studiul
aclimatizărilor speciilor animale și vegetale, studiile de
hidrotehnică, etc.; lor le este mai drag sâ lupte împotriva forțelor
naturii decât să se îndeletnicească cu pregătirea războiului.
Pornirilor barbare manifestate în lumea capitalistă, lumea păcii și
a socialismului le opune nu numai tăria întreagă a forțelor și
rezervelor sale inepuizabile, ci și ideile și teoriile sale cele mai
profund umaniste.
Știința pusă în slujba progresului și a libertății este știința în
slujba păcii.
In momentul de față se ciocnesc două tabere: aceea a păcii,
democrației și socialismului, condusă de U.R.S.S., și aceea a
imperialismului, condusă de U.S.A. Iată pentru ce știința noastră
trebue sâ lupte pentru construirea bazei socialiste și a
suprastructurii socialiste, trebue să se desvolte, ducând o luptă
necruțătoare în contra reacțiunii imperialiste, în contra barbariei
războinice capitaliste; ea trebue să fie deci militantă și să combată
fără șovăire pseudo-știința burgheză, idealismul, misticismul,
obscurantismul, arme care pregătesc terenul de agresiune
împotriva Uniunii Sovietice și a țărilor cu democrație populară,
pentru aruncarea mai târziu a bombei atomice și a toxinelor
bacteriene.
Omul de știință pe care poporul nostru muncitor îl cere, este
cercetătorul în slujba adevărului, este omul care își pune
experiența în slujba cauzei pentru care el luptă: eliberarea omului
de exploatare, libertatea și independența popoarelor, pacea. Omul
de știință către care poporul muncitor întinde brațele, este
combatantul vigilent pentru triumful marilor adevăruri pe care
numai știința marxist-leninist-stalinistă îl ajută să le descopere,
pentru binele poporului întreg.
Din cele arătate rezultă că lucrarea tovarășului Stalin
Marxismul și -problemele lingvisticii are însemnătate istorică nu
numai pentru desvoltarea științei lingvistice. Ea dă îndrumări

243
valoroase oamenilor de știință din toate ramurile. Cu o preciziune
în adevăr genială, aceste îndrumări sunt un îndreptar pentru
organizarea muncii științifice în cele mai diferite domenii de
cercetare.
Un mare teoretician, un mare om de acțiune, a vorbit în forma
simplă dar fermă, proprie lui. Fără să se substitue specialiștilor în
chestiunile secundare și de amănunt, el a luminat toate chestiunile
principale importante.
Lucrările tovarășului Stalin, care desvoltă punctul de vedere
marxist asupra rolului și locului științei în evoluția societății,
deschid o imensă perspectivă nu numai oamenilor de știință
sovietici, ci și oamenilor de știință de pretutindeni, pentru o
muncă rodnică, în numele socialismului, în numele
comunismului, în numele umanității.
In lupta pe care clasa muncitoare dela noi, condusă de Partidul
Muncitoresc' Român, o duce pentru construirea socialismului în
condițiunile dictaturii proletare, învățătura tovarășului Stalin o
ajută să grăbească pasul și să meargă mai repede pentru
consolidarea noii baze și suprastructurii socialiste. Ea ajută în
același timp să se precizeze rolul științei în acest proces.
învățăturile pe care le tragem din cunoașterea lucrărilor
tovarășului Stalin privitoare la lingvistică, sunt un îndemn
puternic pentru oamenii noștri de știință la o muncă mai
perseverentă în însușirea marxism-leninism-stalinismului,
fundament trainic al științei, mijloc sigur în descoperirea legilor
desvoltării naturii și societății, armă a adevărului, făclie
conducătoare a omenirii.

In încheiere, vreau Mă-mi exprim convingerea că această

Sesiune, cu programul ei atât de bogat, va constitui o nouă etapă
în procesul continuu de desvoltare a activității științifice din
Republica Populară Română.
Permanent sprijinită și îndrumată de Partidul Muncitoresc
Român și de conducerea sa, în frunte cu tovarășul Gheorghe
Glieorghiu-Dej, Academia R.P.R. a știut să elaboreze o justă linie
de orientare a activității științifice. Președintele Academiei R.P.R.,
Acad. Traian Sâvulescu, în cunoscuta sa expunere: «Pentru o justă
orientare a activității științifice în R.P.R. », arată cu deplină

244
dreptate, că oamenii de știință din R.P.R., «descătușați de resturile
ideologiei burgheze, vor putea ataca cu îndrăzneală marile probleme
ale poporului și ale țării, și vor putea folosi din plin știința lor în
spirit constructiv, progresist, impunându-se stimei și aprecierii
oamenilor de știință de pretutindeni».
Studierea și discutarea în principalul for științific al țării a
lucrărilor genialului corifeu al științei, tovarășul Stalin, va constitui
pentru oamenii noștri de știință un nou imbold pentru a-și pune
toate cunoștințele în slujba poporului muncitor, în slujba cauzei
nobile a păcii, în slujba construirii socialismului în Patria noastră.

245
PLANUL DE LUCRU AL ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE
ROMÂNE PE ANUL 1951 ÎN CADRUL PLANULUI DE STÂT ȘI AL
PLANULUI DE ELECTRIFICARE
De Academician TRAIAN SĂVULESCU
PREȘEDINTELE ACADEMIEI REPUBLICII POPUI-ARE ROMlNE

Raportul general prezentat în ședința din 22 Martie 1951

Inființată acum doi ani prin înțeleapta hotărîre a Partidului

Muncitoresc Român și a Guvernului, Academia Republicii
Populare Române a avut dela început fixate obiectivele activității
sale, puse în slujba obștească.
Clasa muncitoare în frunte cu Partidul ei a creat cele mai bune
condițium politice, materiale și morale înfloririi științei, culturii și
artei în țara noastră, a deschis perspective necesare mărețe
oamenilor de știință, literaților și artiștilor. Ea știe că nu poate fi
concepută construirea socialismului, care este el însuși o știință,
fără valorificarea cu sprijinul științei a bunurilor materiale și
culturale în folosul poporului muncitor.
Temelia Academiei Republicii Populare Române a fost zidită
de academicienii, membrii corespondenți și colaboratorii
științifici, de personalul tehnic și administrativ al acestei Instituții,
care au muncit cu râvnă, știind că prin strădania lor vor sfărâma
învechitele tradiții și vor da vieață nouă celui mai înalt for de
știință și cultură.
Știința marxist-leninistă, care este temeiul și îndrumătorul
activității în Instituția noastră, i-a îndrumat pe academicieni să
dea un nou conținut muncii lor. Indreptându-și activitatea către
realitățile practice din țara noastră, având în față exemplul științei
sovietice, ei au căpătat din ce în ce mai multă încredere în forțele
lor, din ce în ce mai multă încredere în forțele poporului.
Obiectivele muncii academicienilor- noștri s’au îmbinat cu
obiectivele de luptă ale Partidului Muncitoresc Român și putem
afirma cu îndreptățită satisfacție, că munca din această Instituție
a servit clasei muncitoare, deoarece de bunăvoie și cu bucurie, s'a
pus în slujba poporului.
Dacă în anul de început, 1949, am dat atențiune problemelor
organizării și antrenării elementelor de valoare științifică și

246
culturală, fără a putea cuprinde tot ansamblul problemelor, fără a
putea vedea bine întotdeauna țelurile de atins, in anul 1950, munca
în Instituția noastră și-a desăvârșit forma organizatorică, s'a
desfășurat într’un ritm mai viu și mai intens, mai adâncit și mai
extins în multele domenii ale creației științifice și culturale.
Prin noul Statut din anul 1950, Academia Republicii Populare
Române și-a perfecționat structura, a înlăturat o serie de lipsuri și
greșeli săvârșite în primul an de activitate. Prezidiul Academiei
Republicii Populare Române a fost completat cu 3 vice-președinți
și cu președinții Filialelor din Cluj și Iași, Secretariatul a căpătat un
caracter mai pronunțat tehnic științific, Direcțiunile interioare au
fost reorganizate.
Câmpul de activitate al Academiei Republicii Populare
Române s’a lărgit considerabil prin crearea de noi Institute. In
prezent își desfășură munca în București, 14 Institute ale
Academiei R.P.R.: 1) Energetică; 2) Metalurgie; 3) Fizică; 4)
Biochimie; 5) Matematică; 6) Fiziologie Normală și Patologică; 7)
Endocrinologie; 8) Neurologie «I. P. Pavlov»; 9) Inframicrobiologie;
10) Istorie și Filosofie; 11) Lingvistică ; 12) Istoria Artei; 13) Istorie
Literară și Folklor; 14) Institutul de Studii Româno- Sovietic. La
Filiala Iași funcționează 5 Institute: 1) Matematică; 2) Chimie; 3)
Cercetări Medicale; 4) Istorie; 5) Fizică și Științe Tehnice. La Filiala
din Cluj s’au înființat și funcționează următoarele Institute: 1)
Istorie; 2) Lingvistică; 3) Chimie, precum și o Secție de Matematică
Aplicată.
Inafară de lucrările ce se execută în Institutele proprii ale
Academiei, pentru problemele importante cerute de vicață, s'a
perfectat colaborarea cu Institutele diferitelor Ministere, prin
convenții speciale, stabilindu-se normele de lucru ale Colectivelor
Academiei cu aceste Institute.
Pentru ca Academia R.P.R. să-și poată îndeplini sarcina care i-
a fost încredințată de a dirija și coordona întreaga activitate
științifică în Republica Populară Română, Prezidiul ei a luat în
cursul anului precedent inițiativa înființării a câte unui Institut de
Chimie la București, Cluj și Iași, a trecerii Grădinii Botanice și
Observatorului Astronomic din București sub conducerea
Academiei R.P.R.
Având sprijinul Guvernului, Prezidiul Academiei R.P.R. a

247
putut asigura Institutelor sale proprii și celor de colaborare,
dotarea cu aparate, mobilier, chimicale, animale de experiență,
având toată grija pentru crearea și îmbunătățirea condițiilor de
muncă.
In anul 1950, s'a clădit și s'a pus în funcțiune Institutul de
Neurologie«I. P. Pavlov», s'au completat lucrările de renovare la
Institutul de Fiziologie Normală și Patologicii, s’au terminat
lucrările la sediul Filialei din Iași, care dispune astăzi de un local
propriu, unde își desfășură munca științifică într'un cadru potrivit.
In momentul de față, sunt pe cale de terminare lucrările dela
Institutul de Inframicro- biologie, dela Institutul de Fizică, dela
Institutul de Chimie din Cluj. Institutului de Energetică i sau
acordat o clădire și mijloace ca să-și amenajeze laboratoarele, iar
celui de Metalurgie și Mecanică i s’a acordat o clădire proprie,
spațioasă, cu Ioc suficient pentru zidirea de noi pavilioane. Sunt
de asemenea in curs de terminare lucrările Institutului de
Biochimie și acelea dela sera de fitopatologie; în sfârșit, s'au
terminat lucrările dela casa de odihnă a academicienilor, din
comuna Căciulați, și dela casa oamenilor de știință din București,
pe care vom avea bucuria să le inaugurăm în cursul acestei Sesiuni.
Fonduri însemnate au fost învestite pentru procurarea de aparate,
chimicale, animale de experiență, care vor înlesni realizări
importante în Instituțiile noastre.
In anul 1950, au activat 35 de membri activi, 16 membri onorifici și
39 de membri corespondenți. In total, numărul membrilor
Academiei R. P. R. în anul 1950 a fost de 90. Nu pot trece mai
departe fără să amintesc pierderea pe care Instituția noastră și
știința din Republica Populară Română au avut-o prin săvârșirea
din vieață a eminenților ei colaboratori, Academicianul Em. C.
Teodoreseu și Academicianul Gh. Nicolau, fost secretar general al
Instituției noastre la greul începutului de organizare, și
Academician pictor Gh. Pătrașcu.
Inafară de academicieni, în anul precedent au lucrat 614
colaboratori științifici, dintre care 191 la Secția Științelor Tehnice,
136 la Secția Științelor Medicale și 137 la Secția de Matematică,
Fizică și Chimie. Putem spune că am reușit să atragem în munca
de creație științifică aproape toate forțele valoroase, dând
atențiune ridicării elementelor tinere.

248
 Activitatea Secțiunilor s’a desfășurat fără întrerupere în cursul
anului 1950, urmărind rezolvarea problemelor acceptate de
Prezidiul Academiei R.P.R.
La Sacțiunea I de Științe Matematice, Fizice și Chimice,
activitatea științifică s’a desfășurat cu rezultate apreciabile,
datorită lucrărilor din Institutele de Matematică, de Fizică și de
Chimie, deși această activitate se resimte de o serie de lipsuri pe
care le vom semnala mai târziu. S’au acceptat pentru publicare 118
Note și Memorii, care au apărut în cea mai mare parte în Buletinul
Științific al Secției. Inafară de acestea, s’au mai făcut 89 de
comunicări în Sesiunea Științifică Generală din Iunie 1950; din
acestea, 56 au apărut în volumul special consacrat acestei Sesiuni.
A apărut în cursul anului 1950, volumul I din Studii și Cercetări
Matematice și volumul I din Studii și Cercetări de Fizică ale
Institutelor respective.
Institutul de Fizică a avut în cercetare 117 probleme și teme,
dintre care 76% interesează direct Planul de Stat. Colectivul de
Chimie a fost preocupat de necesitățile industriale ale Republicii
noastre, reușind să dea soluții la o serie de probleme. Rezultatele
muncii din aceste Institute sunt mulțumitoare, iar cercetările în
1950, mai bine orientate, coordonate și controlate, asigurându-se
în același timp și o înzestrare mai bună a laboratoarelor, vor da în
viitor rezultate din ce în ce mai bune și vor răspunde prevederilor
din plan.
La Secțiunea a II-a de Științe Biologice, Geologice și
Geografice, Colectivul de Geologie a strâns un bogat material
documentar prin studii pe teren și pregătește spre tipărire harta
geologică a R.P.R. Cercetările privitoare la harta gravimetrică,
harta magnetică din R.P.R., au înaintat satisfăcător. In colaborare
cu Institutul de Cercetări Agronomice, Colectivul de Geologie a
studiat fenomenele de eroziune a solurilor din Oltenia și Moldova
de Sud. Colectivul de Geografie a pregătit până în prezent 16 planșe
.ale hărții geoeconomice a R.P.R. și lucrează în continuare la
atlasul geografic al R.P.R. Colectivul pentru Flora Republicii
Populare Române lucrează intens și a reușit să prezinte
manuscrisul primului volum, care va cuprinde circa 600 pagine și
se găsește sub tipar. Toată lucrarea va apare în 12 volume și va fi o
mândrie a Instituției noastre. Colectivul pentru Fauna R.P.R. și-a

249
intensificat lucrul și a terminat studiul unei serii de grupuri
sistematice, în parte tipărite, în parte sub tipar, iar restul va apare
mai târziu în fascicole separate. Colectivul de Fiziologie Vegetală,
ca și Colectivul de Fiziologie Animală au lucrat la teme izolate, iar
rezultatele obținute au fost comunicate în ședințele Secțiunii, așa
cum referă Secțiunea respectivă. Colectivul de Chimioterapie a
obținut rezultate favorabile dovedind superioritatea preparatului
I, față de streptomicină în meningita tuberculoasă, în tuberculoza
pulmonară și extrapulmonară, la adulți și copii. In acest Colectiv
se lucrează la introducerea unui nou produs, eficace în combaterea
tuberculozei, folosind materie primă din țară. Munca științifică în
Institutul de Biochimie s’a desfășurat în condițiuni ameliorate față
de cele din anul precedent. Pentru cercetări clinice, s'a pus la
dispoziția Ministerului Sănătății un preparat antireumatic, iar
Institutul de Oncologie a elaborat o metodă nouă de diagnostic
biochimic al cancerului.
La Secțiunea a III-a de Științe Tehnice și Agricole, Institutul de
Metalurgie și Mecanică Aplicată a lucrat cu rezultate
mulțumitoare în problema extragerii magneziului din minere urile
indigene, în problema valorificării deșeurilor de aliaj, în problema
fabricării cărămizilor refractare și în problema fabricării zincului
laminabil. Rezultate remarcabile s’au obținut în problema
materialelor succedanee, a membranelor autoportante, a
rezistenței materialelor și în domeniul plasticității, lucrări care
interesează construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră. In
domeniul mecanicei fluidelor, s’a studiat problema ungerii cu
privire la folosirea uleiurilor, s'a stndiat problema ventilației în
mine și galerii, problema permeabilității perdelelor de protecție
contra vânturilor. In Institutul de Energetică, așa cum comunică
Secțiunea, s'au pus la punct, în vederea trecerii la fabricarea în
serie, trei prototipuri de motoare semiindustriale, s’au studiat
posibilitățile de inversiune pe linie de transport a energiei
electrice, unda de șoc, rezistența solului, etc. Colectivul de Chimie
Industrială a obținut rezultate importante în ce privește obținerea
olefinelor inferioare din gazele de cracare; a pus la punct
prepararea etilenei din alcool, etc. S’a obținut o serie întreagă de
rezultate definitive, care au fost introduse în practică și sunt date
în fabricație industrială. Colectivul Chimico-Farmaceutic a predat

250
industriei produse care sunt în curs de fabricare. In domeniul
științelor agricole, Colectivul de Studii Agrotehnice al Academiei
a făcut cercetări privitoare la introducerea complexului
Docuceaev-Costîcev-Viliams, baza agriculturii socialiste. Pentru
această problemă s'au stabilit teme pentru fiecare verigă din
complex. S'au selecționat soiuri de grâu de toamnă și de primăvară,
orz, ovâs și cartofi, dintre care o parte au fost date în cultură. O
problemă ajutătoare introducerii complexului, este Harta
geonomică a Regiunii Ialomița, în care prin studiul sintetic al
factorilor naturii, al tehnicei de producție agricolă și al utilizării
economice a rezultatelor obținute, se va ajunge la soluții pentru
sporirea productivității muncii, pentru conservarea solului și a
ridicării fertilității sale. Această lucrare are aplicațiuni în zonarea
producției agricole. O lucrare importantă pentru specializarea
Gospodăriilor Agricole de Stat și Gospodăriilor Agricole Colective
este harta raionării agricole a teritoriului R.P.R. Această lucrare
cerută de Ministerul Agriculturii va fi gata la 1 Aprilie 1951.
In legătură cu construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră,
s’au făcut cercetări în vederea desvoltării agriculturii în zonele de
influență a acestei mari construcții: organizarea teritoriului,
plantațiumle de protecție, rezervoarele de apă. O parte din lucrări
simt în faza executării pe teren. Problemele cu caracter horticol au
fost îndreptate în direcțiunea stabilirii datelor pentru plantațiuni
noi, pe basine pomicole.
Temele de cercetare în viticultură se referă la stabilirea de
metode practice pentru plantarea golurilor din vii. S’au efectuat
cercetări în legătură cu stabilirea agrotehnicei pentru opt plante
medicinale, în vederea obținerii de tipuri cu conținut ridicat în
alcaloizi și glucosizi.
Problemele de protecția plantelor au avut ca obiective
importante sinteza chimică a diferitelor produse fungicide și
insecticide, și studiul biologic al acestor preparate, pe bază de
materii prime din țară. S’a urmărit de asemenea combaterea unui
grup de paraziți importanți, cum sunt acei care produc mălura
grâului și rapănul merilor și perilor.
S’au studiat de asemenea pășunile din Munții Bucegi și Munții
Apuseni. Pe lângă studii floristice s’au făcut și studii asupra solului
și de îmbunătățire a pășunilor, precum și asupra valorii alimentare

251
a nutrețului.
Colectivele de Zootehnie, în cadrul cercetărilor pentru crearea
de rase valoroase de bovine, porcine, ovine și cabaline, au gătit
metode pentru mărirea producției de lapte, pentru îmbunătățirea
produselor lactate, pentru reducerea mortalității purceilor, pentru
ridicarea producției de lână, pentru îmbunătățirea adăposturilor,
etc.
Colectivele de Piscicultura au făcut studii hidrobiologice și
piscicole pentru utilizarea bogățiilor apelor curgătoare, în special
în Balta Brăilei și în apele râului Ialomița, între Pietroșița și
Târgoviște.
Colectivul de Silvicultură a lucrat la problema însămânțărilor
în cuiburi a stejarului, după metoda Academicianului Lîsenco, la
problema pădurilor de antestepă ale Munteniei, etc.
Secțiunea a IV-a de Științe Medicale a avut în studiu 74 de
probleme, comportând aproape 200 de teme de lucru. Institutele
de Cercetări Medicale ale Academiei R.P;R. au rezolvat o serie de
probleme de mare importanță, comunicând rezultatele
Ministerului Sănătății pentru a fi puse în practică.
In cursul anului 1950, Institutul de Endocrinologie și Institutul
de Fiziologie Normală și Patologică, inclusiv clinicele respective,
au fost complet încadrate în Academia R.P.R. Institutul de
Inframicrobiologie și Institutul de Neurologie «I. P. Pavlov » au
fost instalate sau simt pe cale de a fi instalate în clădiri proprii. S’au
făcut 310 comunicări în Secțitme, dintre care majoritatea au fost
publicate. Institutul de Fiziologie Normală și Patologică și
Institutul de Endocrinologie, recent restructurate, pot fi date ca
exemplu celorlalte Institute și Colective de lucru din Academia
noastră. La Institutul de Endocrinologie's’a lucrat la problema
biologiei vârstelor, a endobiologiei, a fracțiunilor lipidice și
fosfolipidice din diverse glande, asupra diferitelor elemente
minerale din organe, asupra acțiunii diverșilor hormoni și
anumitor grupuri de elemente minerale, asupra gușei endemice.
Institutul de Fiziologie Normală și Patologică a obținut rezultate
în 77 de teme dintr’un total de 90. Interesante simt rezultatele
obținute în problema reumatismului infecțios, în studiul relațiilor
dintre hormoni și sistemul nervos vegetativ în patogenia și
tratamentul sindromelor. In Institutul de Neurologie «I. P. Pavlov

252
» s’au efectuat 36 de lucrări, privind printre altele epilepsia,
neurovirozele, sifilisul nervos. Institutul de Inframicrobiologie a
făcut cercetări în problema turbării, preparând un vaccin antirabic
pentru vaccinarea câinilor; în problema hepatitelor epidemice,
identificându-se o hepatită icterigenă, virotică, nouă. S’au studiat
vaccinul antipestos aviar și vaccinul antipestos porcin, cu rezultate
pozitive, aplicabile în practică.
Institutul de Oncologie a lucrat la depistarea stărilor
canceroase și precan- ceroase, a studiat grefele de țesuturi și alte
probleme de interes biologic general. Colectivul de Bacteriologie
și Parazitologie a obținut rezultate care au fost comunicate în 49
de lucrări asupra problemei rickettsiozelor, tuberculozei,
scarlatinei, malariei, salmonellozelor, etc. S’au făcut cercetări
asupra proprietăților antigenice ale vaccinului B.C.G. în raport cu
modul de întreținere a culturilor. Colectivul de Medicină Socială și
Preventivă a cercetat alimentația colectivităților, problema
desvoltarii fizice a copiilor și tinerilor în R.P.R.; a lucrat în uzine la
prevenirea efectului nociv al temperaturilor înalte, prin regim
hidric. A lucrat de asemenea în problema intoxicațiilor
profesionale. Colectivul de Medicină Curativă a lucrat în total la 14
probleme, obținându-se rezultate interesante.
In Secțiunea a V-a de Științe Istorice, Filosofice și Economico-
Juridice, Institutul de Istorie și Filosofie și-a desfășurat activitatea
conform planului, antrenând la lucru un mare număr de
colaboratori. S’au făcut săpături arheologice în 14 șantiere pe întreg
teritoriul Patriei noastre și s'a strâns un foarte prețios material în
curs de prelucrare, expus în parte în expoziția din localul
Academiei, în cursul lunii Ianuarie a. c. Progrese importante s’au
făcut în studiul Istoriei Medii a R.P.R., strângându-se un material
bogat, gata pentru a fi publicat în Corpusul de Documente. In
Secțiunea de Filosofie se lucrează în vederea alcătuirii unui tratat
de Psihologie, la un studiu privitor la istoria gândirii filosofice în
R.P.R. In Colectivul Juridic se lucrează la reconstituirea Dreptului
românesc nescris, iar la cel de Economie Politică se studiază
problema apariției capitalismului în România, problema
productivității muncii în întreprinderile socialiste din R.P.R.
In Secțiunea a VI-a, Institutul de Istoria Artei a redactat
primele 9 capitole din lucrarea Reconsiderarea Istoriei Artei

253
Românești, precum și o lucrare privitoare la pictorii Rosenthal și
Sabin Pop, și se pregătește catalogul lucrărilor lui Aman și
Andreescu. S’au revizuit și redactat lucrările privind costumul
național român, maghiar și săsesc. In Institutul de Istorie Literară
și Folklor s’a terminat studiul bibliografic pentru pregătirea
monografiilor asupra principalilor scriitori socialiști. In problema
Relațiile dintre scriitorii ruși și români s’au redactat capitolele
privitoare la Radișcev, Caramzin, Pușchin, Antioh Cantemir,
Lomonosov, Derjavin, ș. a. Institutul de Lingvistică, cu colaborarea
Colectivelor dela Cluj și Iași, a redactat literele S, Ș, T și Ț din
Dicționarul Limbii Române, a revizuit pentru tipar circa 400 de
pagine din ediția I-a a acestei opere, cuprinzând litera A și o parte
din litera B și a cules material pentru întocmirea gramaticei limbii
române.
Filialele Academiei R.P.R. au beneticiat în cursul anului 1950
de condițiuni de muncă mai propice desvoltării lor.
Filiala Iași a funcționat cu patru Institute: Institutul de Chimie
s’a ocupat cu studiul cărbunilor din Raionul Baia, cu uleiul din
fructe de teiu, cu halogenarea piridinei și altele; Institutul de
Cercetări Medicale a studiat acțiunea profilactică antipelagroasă a
vitaminei P. P.; Colectivul de Istorie și-a îndreptat atenția, în mod
special, asupra lucrărilor de arheologie din Moldova superioară.
Filiala din Cluj și-a executat lucrările prevăzute în plan, deși în
condițiuni nu suficient de prielnice. Datorită însă muncii depuse,
cercetările, în special acelea din domeniul fizicei, chimiei,
lingvisticei și arheologiei au luat un real avânt. Colectivul de
Chimie a obținut preparate medicamentoase de magneziu din
dolomita indigenă, bismut metalic, necesar industriei metalurgice
și farmaceutice, din minereuri indigene. Colectivul de Științe
Medicale și-a îndreptat activitatea, în special, către problemele de
protecția muncii din regiunile miniere. Contribuțiile oamenilor de
știință dela Filiala din Cluj și din Iași sunt concretizate în lucrările
apărute în volumele de Studii și Cercetări proprii, precum și în
volumul cu lucrările Sesiunii Generale Științifice din Iunie 1950.
*
* *
In cele arătate până aci, am prezentat succint o serie de
probleme care au fost cercetate în Institutele și Colectivele care au

254
lucrat în cadrul Academiei R.P.R. Am urmărit în această
prezentare mai mult să se desprindă orientarea cercetărilor și
rezultatelor mai proeminente obținute. In corapoartele care‘ vor
urma, activitatea pe anul trecut va fi mai amănunțit analizată. Din
examinarea activității Secțiunilor și Institutelor rezultă
neîndoielnic că s’a făcut un progres însemnat în munca științifică
a Academiei R.P.R. și s’au rezolvat probleme importante. Dovada
o face, pe de o parte, volumul mare și valoarea conținutului
publicațiunilor apărute și despre care vom vorbi, iar pe de altă
parte, realizările încredințate industriei și trecute în producție. Nu
putem fi totuși pe de-a’ntregul satisfăcuți și suntem datori să
arătăm scăderile și lipsurile pe care le-am constatat și care trebue
remediate pentru a merge mai departe cu o mai mare siguranță.
Fiecare Institut și fiecare Colectiv prezintă anumite lipsuri
proprii pe care coreferenții le vor arăta. Dar sunt o serie de lipsuri
și de scăderi comune tuturor Institutelor. In toate domeniile de
activitate am fi putut realiza mai mult decât s’a realizat, dacă toți
membrii Academiei și colaboratorii științifici ar fi fost mai strâns
legați de problemele de cercetare, de problemele de bază ale
desvoltării științei și culturii în Republica Populară Română. Dacă
toți oamenii noștri de știință ar fi depus un efort mai mare și luând
pildă dela avântul de care este însuflețită clasa muncitoare, ar fi
fost mai puternic animați de spiritul de reînnoire, care înlătură
prejudecățile și ceea ce este învechit. Ca o consecință a acestei
încordări insuficiente, au decurs o serie de scăderi. Astfel sunt:
lipsa de planificare riguroasă, lipsa de coordonare, lipsa de
colaborare între Institute și Colective, lipsa de colaborare chiar
între Secțiunile și sectoarele aceluiași Institut, lipsa unei legături
mai stânse între știință și practică, neîndeajuns de intensa
atențiune pentru formarea cadrelor tinere. Spiritul individualist,
moștenit din trecut, a. făcut pe mulți colaboratori să nu aprecieze
în deajuns munca în colectiv și să dea mai multă importanță
preocupărilor personale. Lipsa de planificare și coordonare în
muncă se manifestă în special la Institutele de cercetări tehnice,
unde s’a constatat că una și aceeași problemă a fost dată în studiul
mai multor Colective, care lucrau separat, neținând o strânsă
legătură între ele, că unele din problemele supuse pentru
cercetare, unora dintre Institute și Colective, cum este cel de

255
Chimie din București, erau rezolvate și aplicate demult în
industrie, că unele probleme, deși enunțate, nu au fost măcar
abordate, cu toate că ele figurau pe hârtie, iar colaboratorii în state.
Dintre toate domeniile științelor tehnice, acela al Energeticei are
situația cea mai precară, explicabilă numai în parte prin lipsa de
spațiu și aparatura necesară. In Metalurgie s’a desfășurat o
activitate sporadică și redusă, iar în Mecanica aplicată, cu toate că
s’a remarcat o preocupare științifică interesantă, ea a fost redusă și
numai în parte legată cu practica. Dovada insuficienței activității
în domeniul științelor tehnice, o face volumul mic de lucrări
publicate și greutatea de a avea un buletin exclusiv al Secțiunii, așa
cum au celelalte Secțiuni.
Insuficienta legătură cu practica este o lipsă simțită în deosebi
la Institutele tehnice și mai ales la Institutul de Matematică, unde
se mai remarcă și o slăbiciune în organizarea muncii.
Problemele care au fost luate în cercetare nu au fost totdeauna
determinate de urgența și importanța lor. Nu s’a lucrat destul de
strâns cu Ministerele și cu întreprinderile. Reprezentanții
Ministerelor interesate nu au urmărit, în general, mai în de
aproape executarea lucrărilor, care interesează departamentul
respectiv.
In unele Institute și Colective de colaborare ale Academiei, se
lucrează teme care fac parte din programul propriu al Institutelor
Departamentelor, cum este cazul Institutului Forestier și al
Institutului Geologic. Aceleași probleme se găsesc cercetate în
două sau mai multe locuri cu aceleași persoane, retribuite de două
sau mai multe ori pentru aceeași muncă. Unele probleme enunțate
au o formulare vagă, iar altele nu se referă la cercetarea propriu
zisă, ci la organizări de acțiuni care în realitate se execută de
Ministerele respective. Academia, deși prin Statut este organul
coordonator al întregei activități științifice, nu a reușit până acum
să înlăture total confuziunea care dăinue și care pare că se
accentuează în ceea ce privește pe de o parte rostul Institutelor de
cercetări științifice, de creație originală, ale Academiei R.P.R., iar
pe de altă parte, al Institutelor de care diferitele Departamente au
nevoie pentru necesitățile lor curente. Asistăm la apariția a
numeroase Institute pe lângă diferite Ministere, ceea ce dovedește
interesul lor pentru des- voltarea științei și aplicarea ei. Dar

256
Academia R.P.R. nu a putut contribui la cercetarea obiectivelor
urmărite de ele și la stabilirea planului lor de lucru. Unele
Ministere nu au dat importanța cuvenită Institutelor de cercetări
ce le aparțin, din care cauză activitatea acestora a fost stânjenită.
Lipsa de coordonare generală rezultă și din faptul că multe
probleme de importanță capitală nici n’au figurat în planul de
lucru al Institutelor, în schimb unele probleme minore au acaparat
forțele și așa încă insuficiente. Colectivele de studii agricole și
silvice nu și-au fixat ca sarcină să cerceteze problemele din
unitățile socialiste (Gospodării Agricole de Stat, Gospodării
Agricole Colective, Stațiuni de Mașini și Tractoare, Ocoale Silvice),
nu le-au antrenat până acum în munca lor științifică pentru
folosirea rezultatelor obținute. Amploarea pe care o va lua
cercetarea științifică în țara noastră, legată de înfăptuirile mărețe
prevăzute în Planul de Stat și Planul de electrificare impune
antrenarea tuturor forțelor capabile de muncă științifică.
Unele din problemele rezolvate din punct de vedere științific
nu au fost urmărite până la buna lor realizare în întreprinderi,
până la procesul de industrializare, din care pricină s'au înregistrat
insuccese care au cauzat cheltueli zadarnice. Dăm ca exemplu
cazul produsului fungicid « Gramisan », care, deși s'a dovedit bun
la încercările de laborator și în faza de semi-industrializare, nu a
fost bun în producția industrială, pentrucă oamenii de știință nu
au controlat fabricația. Nu s’a intensificat suficient activitatea
colectivă în cercetarea problemelor, iar unele probleme
importante au fost lăsate pe seama unei singure persoane. Avem
exemple destul de numeroase, mai ales la Institutele de Energetică
și Fizică, la Colectivul de Fiziologie Vegetală și cel de Fiziologie
Animală.
O lipsă generală este și aceea că nu toți colaboratorii științifici
ai Academiei R.P.R. au fost pătrunși de importanța misiunii lor. Și,
drept rezultat, au lăsat activitatea de cercetare pe plan secundar.
Cea dintâi sarcină a omului de știință este cercetarea — și acesteia
trebue să i se subordoneze celelalte îndeletniciri. Unii dintre
colaboratori, mult ocupați în producție, au acordat prea puțin
timp cercetării științifice. Nu totdeauna am fost fericit inspirați în
desemnarea colaboratorilor, iar conducerea Institutelor nu a
precizat concret și în mod răspunzător sarcinile fiecărui

257
colaborator. S’a făcut apel, în general, prea mult la oamenii cu
notorietate științifică și tehnică, dar, din nefericire, extrem de
ocupați, în loc să se aibă în vedere recrutarea în număr mai mare a
forțelor tinere. Acesta este cazul dela Institutele tehnice, inclusiv
cel de Fizică. Nu s’a exercitat un control permanent și susținut al
muncii științifice. Din această cauză, de foarte multe ori,
rezolvarea problemelor a întârziat nejustificat. Consiliile Științifice
nu și-au îndeplinit în deajuns rolul lor de îndrumare și control și
chiar Prezidiul, Secretariatul și Secțiunile Academiei nu au veghiat
suficient la buna orientare a muncii științifice și a Institutelor și
Colectivelor de colaborare.
La unele Colective, în deosebi la cele de Istorie și Filosofie, s’au
observat devieri obiectiviste, s'a alunecat spre o formă mecanică a
muncii și a interpretărilor. La Institutul de Istorie nu s'a dat
importanța cuvenită studiilor de istorie modernă și contemporană,
ignorată de istoricii burghezi din trecut și care în interesul
cunoașterii luptei poporului pentru independență și libertate
națională, cer să fie cunoscute. In unele domenii, cum este în
special acela al Matematicei, al Chimiei, Geologiei, Pedologiei,
Medicinei, nu s’a precizat încă o orientare științifică suficientă, nu
s’a ținut seamă de hotărîrile deschizătoare de drumuri luate în
urma desbaterilor din U.R.S.S. Se constată o serie de abateri în
aplicarea metodei dialectice, în cercetarea și în realizarea unității
dintre știință și practică. In Colectivele care lucrează în probleme
de Biologie aplicată, cum este acela de Zootehnie, se evidențiază
încă rămășițele pronunțate ale concepțiilor pseudoștiințifice,
morganiste, privitoare la vieață și ereditate, nevalorificându-se în
cercetarea animalului raportul cu mediul înconjurător.
Nu s’a folosit suficient arma criticei și autocriticei, atât în
ecțiunile Academiei, cât și la Institutele și Colectivele de lucru. Din
această cauză, s'au strecurat la tipar câteva lucrări slabe și unele
greșeli. Formalismul critic este o tendință care trebue insistent
combătută, pentrucă este o piedecă în progresul științific, tehnic,
artistic și cultural. Nu s’a asigurat întotdeauna documentarea
necesară în cercetarea problemelor, iar unii colaboratori nu au tras
învățămintele necesare din lucrările savanților sovietici, nu au
aplicat metodele, nu și-au orientat gândirea și nu au folosit
rezultatele strălucite ale cercetărilor științifice din U.R.S.S. Nu s'a

258
ținut seama de hotărîrea Prezidiului, care prevede că, în cazul
problemelor complexe, colaborarea dintre laboratoare și
întreprinderi să fie așa fel organizată, încât rezolvarea lor să fie la
timp și cu strictețe asigurată.
Conducerile Institutelor și Comitetelor de Redacție nu au fost
întotdeauna destul de vigilente, pentru ca nivelul științific și
ideologic al lucrărilor imprimate să fie corespunzător Academiei
Republicii Populare Române, iar revistele să apară la timp.
Institutele și Colectivele, în cea mai mare parte, nu și-au luat
sarcina statutară de a redacta manuale, monografii, lucrări de
popularizare și nici nu au participat suficient la acțiunea de
răspândire a științei prin Societatea care urmărește acest scop, deși
aceasta este propriu zis o anexă a Academiei. Conducerea
Institutelor nu a fost întotdeauna destul de atentă la recrutarea și
selecționarea personalului tehnic și administrativ, categorii foarte
importante pentru sprijinul muncii științifice.
O vină a conducerii Academiei este că nu a reușit până în
prezent să stabilească unitatea de concepție și de metode în
cercetare între diferitele Institute care urmăresc țeluri similare,
cum ar fi: unitatea dintre Institutele de Fiziologie, de
Endocrinologie și Neurologie; dintre Institutele de Microbiologie,
Inframicrobiologie și Igienă; dintre Institutele de Cercetări
Agronomice, Cercetări Zootehnice și Cercetări Forestiere.
Secretariatul Academiei s’a lăsat să fie prea mult luat de
puhoiul treburilor administrative, abdicând dela rolul său esențial
de îndrumător, coordonator, organizator și de control științific. De
aci au decurs o serie de lipsuri, cum este și aceea că nu s’a dat
atențiunea cuvenită problemei formării cadrelor necesare
diferitelor instituții departamentale, fie pentru cercetare, fie
pentru producție, fie pentru învățământ. Aceasta își găsește parțial
explicația și în faptul că unele Institute ale Academiei nu au avut
personal științific propriu, legat de probleme și de Institut, iar
mulți colaboratori au ocupația principală în alte părți. Din această
cauză nu s’a asigurat continuitate în lucru, problemele nu au fost
duse adeseori până la capăt, oprindu-le la partea teoretică. Ritmul
de muncă, în unele Colective, s’a desfășurat într’un « andante » sau
într’un « allegretto ma non troppo », aplicându-se morala zicalei
desuete «ars longa, vita bre vis » sau în limba d-lui Birocratescu «

259
slujbă lungă, vieață scurtă ». Un conservatism elegant, dar
anacronic, o grijă deosebită de persoana proprie au înfrânat la unii
colaboratori izbucul prefacerilor, pentru care «să nu lași pe mâine
ce poți face azi» nu a devenit încă lege.
Este adevărat că în procesul muncii am fost obligați, odată cu
rezolvarea problemelor, să creem laboratoare care nu existau și să
inițiem cercetări în domenii cu totul noi, neabordate până acum,
mai ales în tehnică. Aceasta a determinat la unele Institute și
Colective faptul de a se fi enunțat prea multe probleme, depășind
cu mult posibilitățile de realizare. Nu e bine să pornești la drum
fără cal și căruță, și la cercetarea științifică, fără oameni și
aparatură. Problemele nu au fost totdeauna seriate în ordinea
urgenței și importanței lor. Uneori au fost ridicate la rangul de
probleme o serie de teme izolate. Planul nostru de lucru în 1950 a
avut prea numeroase teme și proporțional puțirie probleme. Din
această cauză, problemele importante nu au putut fi suficient
adâncite.
In general, a lipsit o înzestrare completă a laboratoarelor cu
aparate, chimicale, cărți, iar Serviciul Administrativ, începând cu
cel central al Academiei, nu a dat destulă importanță achizițiilor
de materiale de tot felul. Oamenii de știință au fost obligați să se
ocupe și de treburi administrative, ceea ce este în dauna lucrului
științific. Nu ne-am vindecat de boala birocratismului, care, mai
ales în cercetarea științifică este neadmisibilă și trebue radical
lichidată, deși cronicitatea ei cere un tratament îndelungat și
perseverent din partea tuturor.
Cu toate acestea, este clar pentru orice om de bună credință că
niciodată în trecut creația științifică și artistică nu a fost mai
susținută ca în prezent, niciodată în trecut mijloacele materiale ce
s’au pus la dispoziția Institutelor și laboratoarelor, nu au atins nici
pe departe sumele ce se acordă astăzi, sume care ar fi părut
fabuloase acum 10-15 ani. Se mai găsesc însă oameni care cârcotesc,
care deși au tot ce le trebue, exagerează un mic amănunt,
transformând lipsa unei plăci metalice de câțiva centimetri în lipsa
unei instalații indispensabile. Astfel de manifestări sunt
dușmănoase, și în special Institutul de Fizică nu trebue să le
tolereze, pentrucă s'a bucurat de un sprijin cu totul special, dat
fiind sarcinile importante ce trebue să le aducă la îndeplinire.

260
 Filialele din Cluj și Iași, deși Instituții autonome ale Academiei
R.P.R., cu drepturi și obligații similare centralei Academiei, au
desfășurat o activitate insuficientă în raport cu mijloacele și forțele
care le-au fost puse la dispoziție. La Institutele Filialelor, mai mult
decât la Institutele din Capitală, se constată că planurile de
activitate nu au fost alcătuite întotdeauna în colaborare cu
Ministerele și întreprinderile; nu s'a ținut strânsă legătură cu
celelalte Instituții și întreprinderi din localitate și Regiune. Și la
Filiale, conducerea Institutelor nu a veghiat în de aproape ca desfă-
șurarea programelor de lucru să fie conformă planului stabilit, nu
a făcut controlul riguros al muncii efective a fiecărui membru al
Institutului și nu a stabilit răspunderi individuale în rezolvarea
diferitelor probleme.
Un număr de Institute și Facultăți de învățământ stau departe
de preocupările științifice și practice și nu au un program de lucru
care să le facă să trăiască din plin frământările care se petrec în
societatea care plămădește vieață nouă, să colaboreze la Planul de
Stat. M’am întrebat adeseori cu ce contribue profesorii de Biologie,
de Chimie, de Matematică, la realizarea Planului? Răspuns
mulțumitor nu am găsit. De aceea, prelegerile și lucrările practice
ce se fac cu studenții nu sunt întotdeauna la nivelul actual al
cunoștințelor și necesităților. Studenții nu sunt suficient exercitați
să gândească, să se desvolte în actualitate, să capete inițiativă,
putere de creație. Uneori, în special în învățământul tehnic, ei sunt
obligați să bucherească rețete pentru cazuri particulare, fără a li se
arăta totdeauna cadrul general și orizontul tematic. Societatea
nouă se clădește după legi noi, cu elemente noi, nu după tipicul
vechiu. De aceea, în formația unor studenți bucheri, descoperi
profesorul tipicar.
*
* *
Cu toate lipsurile constatate, cu toate greutățile întâmpinate,
care de altfel erau în parte de prevăzut, totuși îndrumările date
Instituției noastre de Partidul Muncitoresc Român, grija
permanentă pe care el și Guvernul o poartă științei și slujitorilor
ei, ajutorul important pe care ni l-au acordat, îndemnul însuflețit
ce ne vine ca un curent înviorător dela înfăptuirile poporului
muncitor, au servit Academiei R.P.R. să-și găsească drumul

261
adevărat al muncii sale și să rezolve în cei doi ani de când
funcționează, o serie de probleme teoretice și practice, care ajută
muncitorimii și țărănimii muncitoare la construirea socialismului,
contribuind la întărirea bazei economice și suprastructurii
corespunzătoare, înarmând proletariatul cu adevărul științei în
lupta de clasă pe care o duce. Trebue să mărturisim și trebue de
asemenea să recunoască oricine, că nu a fost lucru ușor ca să
trecem dela vechea formă de activitate științifică, la o formă nouă.
Rămășițele ideologice din trecut au dăinuit și mai dăinuesc încă,
deși se înregistrează, în sforțarea de eliminare a lor, progrese
însemnate. înclinările cosmopolite mai stânjenesc pe unii
cercetători și-i împiedecă să dea curs elanului lor creator original,
pentru a fi total de folos științei, Patriei și poporului. Spiritul
individualist, formalist, aventurist, înclinațiile spre deșartă
notorietate, simptome proprii științei burgheze bolnave,
decadente, mai stau înfipte încă, ca un ghimpe supărător, în
mintea și inima unor oameni de știință. Se mai remarcă încă la unii
oameni de știință prejudecata așa zisei științe pure, a științei
deasupra frământărilor din societate, a științei rupte de vieață.
Acum vreo 2—3 săptămâni, într’o ședință de comunicări
științifice a Institutului de Fizică, fără nicio legătură cu obiectul
comunicării, vorbitorul — mă grăbesc să spun că nu este membru
al Academiei noastre — a mărturisit că orice s’ar spune azi, el este
adeptul științei pentru știință, și că aceasta trebue să se desvolte
deasupra frământărilor din societate. O astfel de concepție nu
poate fi tolerată, pentrucă ea a fost arma prin care burghezimea și
moșierimea au ținut departe de luminile științei dasa muncitoare,
considerând știința ca un privilegiu al unei categorii restrânse. Un
astfel de om de știință este dușmanul clasei muncitoare. Unii
oameni de știință dela noi, din fericire din ce în ce mai puțin
numeroși, nu sunt încă pătrunși de adevărul că practica este
criteriul adevărat al cunoașterii lumii înconjurătoare, că numai ea
poate aduce confirmarea exactității în procesul de cunoaștere, că
unitatea cu practica împinge progresul științei până la treapta cea
mai înaltă și că numai această unitate ajută poporul muncitor să-
și întărească activitatea materială de producție. Această constatare
ne îndreptățește să tragem concluzia că unii dintre oamenii noștri
de știință nu s’au străduit în deajuns să-și însușească învățătura

262
științei marxist- leninist-staliniste, baza mișcării și luptei pentru
transformarea naturii, a omului și a societății. Secțiunea și
Institutul de Istorie și Filozofie al Academiei R.P.R. nu au depus
un susținut efort pentru ca toți colaboratorii să-și însușească
această știință.
Nu trebue să trecem însă cu vederea un lucru, de altfel evident
pentru cei care privesc prin perspectiva istoriei, că s’au realizat și
în această direcție însemnate progrese. Intr’un fel puneam și
discutam problemele științifice ale Academiei R.P.R. acum doi ani,
și cu totul altfel le punem și le discutăm astăzi. O dovadă o face,
sper, și raportul pe care am cinstea să-l citesc în fața Dvs.
Lipsa fardului înșelător și a autoelogierii banale, înlăturarea
miresmei de tămâie din cădelniță, stârpirea virusului admirației
mutuale, înfrângerea autoliniștirii și ruperea măștii de pe obrajii
cu atitudini distante, atâtea însușiri străine academismului
searbăd din țările capitaliste, sunt forme noi ale stilului de vieață
tinerească din Instituția noastră și manifestarea acestui stil poate
mira și nedumeri numai pe acei care stau cu fața spre trecut și
spatele spre viitor, sau au fost prea intoxicați de otrava
cosmopolită. Academia R.P.R. nu este o Instituție închisă. Chiar
din momentul înființării ei, nu a fost ca în trecut exclusiv o
instituție de consacrare, un fel de mausoleu cu oameni vii. Ea
supune cu franchețe și sinceritate discuțiunilor libere, planul său
de lucru, principiile care o călăuzesc, metodele pe care le aplică,
felul cum și-a organizat munca, ajutându-se pe sine prin
desvăluirea lipsurilor, greșelilor, slăbiciunilor.
Mânați de gândul de a îmbunătăți programul de muncă al
Academiei R.P.R., ne adresăm astăzi Dvs. cu rugămintea fierbinte
de a participa activ la discuțiuni, de a vă spune gândul, de a aduce
contribuțiuni noi pentru completarea programului, pentru ca el să
fie programul Dvs., iar executarea lui să fie o sarcină consimțită de
către toți.
Folosirea cuceririlor științei sovietice și stăpânirea din ce în ce
mai temeinică a concepției materialismului dialectic, au dat unora
din oamenii de știință dela noi un puternic avânt în munca de
creație, le-au înlesnit adâncirea problemelor și le-au îndreptat
privirile către zări pe care nu le bănuiau. Altora, la care virtuțile de
creație științifică lâncezeau, le-au indicat căile largi ale muncii,

263
care, odată străbătute, le-au insuflat o satisfacție personală
necunoscută înainte, satisfacție dublată și de constatarea că au
putut da poporului muncitor sprijin în vederea desăvârșirii
realizărilor revoluționare.
Majoritatea oamenilor de știință care lucrează în cadrul
Academiei R.P.R. își dau din ce în ce mai mult și mai stăruitor
osteneala să adâncească tezele marxism-leninism-stalilnismului,
care, prin lărgimea și adaptabilitatea lor înlesnesc pe de o parte
interpretarea justă a fenomenelor studiate, iar pe de altă parte, dau
putința fiecăruia să contribue, în mod efectiv, la întărirea bazei
economice și la desvoltarea suprastructurii corespunzătoare
sarcinii construirii socialismului în Republica Populară Română.
De mare ajutor pentru atingerea acestui punct în evoluția omului
de știință din R.P.R. au fost hotărîrile Partidului cu privire la
participarea științei la îndeplinirea Planului de Stat și a Planului de
electrificare ;discuțiunile critice din revista Lupta de Clasă și din
ziarele oficioase, precum și frământările continue din Plenul, din
Prezidiul, din Secțiunile și din Institutele Academiei R.P.R. Des-
baterile ample asupra diferitelor ramuri ale științei, ce se succed
de câțiva ani în U. R. S. S., discuțiunile împrejurul problemelor de
Filosofie, Istorie, Biologie, Geologie, Pedologie, Igienă, Lingvistică,
etc., au adus lămuriri pe care cercetătorii noștri le folosesc pentru
o mai bună orientare a muncii lor și pentru o înțelegere mai exactă
a rostului și locului fiecărei discipline în societatea socialistă.
Desbaterile cu răsunet mondial din U.R.S.S., cu privire la limbă
și lingvistică, reliefate strălucitor prin lumina proiectată de
lucrările lui I. V. Stalin, ne-au pus la îndemână principii
conducătoare nu numai pentru Lingvistică, ci și pentru Filosofie,
Istorie, Economie, Critică literară și Știință pozitivă. Desbaterile în
jurul problemelor de Biologie, care au avut loc în anul 1948 în
Academia de Științe a U.R.S.S. și în Academia de Agricultură dela
Moscova, ne-au fost un îndreptar prețios în orientarea activității
științifice în domeniul Agrotehnicei și Agrobiologiei pentru a face
din acestea instrumente de construire a socialismului în
agricultura din R.P.R. Cotitura care s’a făcut în acest domeniu a
asigurat obținerea unor importante rezultate pozitive, care pot fi
folosite pentru ridicarea agriculturii pe suportul datelor științifice,
verificate în condițiunile de sol și climă dela noi.

264
 Desbaterile Academiei de Științe și ale Academiei de Medicină
din U.R.S.S., care au avut loc în Iunie-Iulie anul trecut, cu privire
la problemele de Fiziologie și Medicină, au determinat un puternic
curent renovator în cercetările din domeniul Fiziologiei Normale
și Patologice, Endocrinologiei, Neurologiei, Inframicrobiologiei.
învățătura lui Pavlov va trebui să fie de acum înainte axa
cercetărilor și învățământului medical în R.P.R. Discuțiunile ce
s’au făcut și se vor mai face la noi în jurul acestor probleme vor fi
cu atât mai fecunde, cu cât oamenii noștri de știință vor
cu multiple aplicații tehnice; redresorii uscați cu oxid de Cu din
material aflător în țară; sticle pentru becuri solare; pilele cu clorură
de argint; transformarea metanului în acetilenă prin cracare
electrotermică.
Ne-am mărginit la enumerarea câtorva cercetări cu o directă
aplicațiune în practică din domeniul fizicei și științelor medicale.
Putem da însă exemple și din domeniul științelor tehnice, agricole,
biologice, biochimice, chimice.
Tot în categoria lucrărilor cu aplicare în practică, putem să
trecem operele literare din cursul anului 1950 ale membrilor
Academiei noastre, Sadoveanu, Toma, Victor Eftimiu, Camil
Petrescu, Geo Bogza, precum și creațiunile plastice și muzicale ale
colegilor Steriadi, Lucian Grigorescu, Andricu. Operele lor,
inspirate de aspirațiunile, frământările, idealurile poporului
muncitor, contribue la ridicarea conștiinței masselor. O cinste
deosebită pentru poporul român, pentru Academia R.P.R., este
premierea romanului lui M. Sadoveanu, Mitrea Cocor, cu medalia
de aur a premiului internațional al Păcii.
Vorbind despre activitatea desfășurată în Academia R.P.R. în
anul 1950, am rezervat în raportul nostru un loc deosebit pentru
Editură, Bibliotecă și Institutul de Studii Româno-Sovietic.
Activitatea editorială din 1950 a Academiei R.P.R. a înregistrat
o simțitoare creștere față de anul 1949. Au apărut mai multe
Buletine Științifice, a apărut o serie de Studii și Cercetări ale
Institutelor noastre, au apărut în cadrul Editurii numeroase lucrări
de sine stătătoare, ca Memorii, Monografii și chiar lucrări de
proporții mai mari. Activitatea editorială din 1950 a îmbrățișat mai
multe domenii științifice ca în anul precedent și în cadrul fiecărui
domeniu științific a cuprins ma multe probleme.

265
 Cifrele următoare oglindesc în mod concret creșterea
producției editoriale din 1950, față de 1949:

1949 1950
Nr. de titluri 46 175
Nr. de coli 142,25 560,50
Nr. de pagini 2.276 8.968
Tiraj total 57.100 383.150

Din aceste cifre rezultă o creștere aproximativă de 500%.

De subliniat sunt următoarele tipărituri: Volumul Omagial la
împlinirea a 70 de ani a tovarășului Stalin; lucrările publicate de
Academia de Știință a U.R.S.S. în cinstea tovarășului Stalin cu
același prilej, traduse în românește și publicate de Academia R.P.R.
Merită să fie subliniată apariția volumului cuprinzând
comunicările din Sesiunea Generală Științifică din Iunie 1950. In
acest monumental volum de peste 2.000 de pagini sunt cuprinse
aproape 200 de lucrări originale. Lucrare fără precedent în
publicistica noastră științifică, care dovedește cât de frumoase
rezultate se pot obține, dacă munca științifică este planificată,
îndrumată, ajutată și nu se depărtează de problemele vieții
practice.
Cu toată această însemnată creștere a activității editoriale, din
cauza greutăților de ordin tehnic, în cursul anului 1950 nu s’a putut
evita rămânerea în urmă a activității editoriale, față de activitatea
științifică a Academiei R.P.R. Această întârziere continuă să
rămână o problemă serioasă. Ea este ilustrată de cantitatea enormă
de material rămasă netipărită la sfârșitul anului 1950, precum și de
faptul că cea mai mare parte din planul pe trimestrul I al anului
1951, este constituit din restanțele anului 1950. Semnalăm că la 31
Decemvrie 1950 se aflau sub tipar sau în redacție lucrări însumând
peste 5.000 de pagini, adică aproximativ 50% din întreaga
producție pe anul 1950. Aceasta înseamnă că ritmul muncii
editoriale și al producției a fost insuficient față de ritmul activității
științifice a Academiei.
Din această pricină, Direcția Editurii n’a adus la îndeplinire
sarcina pe care i-a încredințat-o Comitetul de Editură la începutul

266
anului 1950, aceea de a reduce la minimum timpul dintre data la
care se fac comunicările și data apariției lor.
O parte slabă a muncii Editurii în anul 1950 a fost apariția
neregulată a periodicelor Academiei R.P.R. Neputința de a asigura
apariția lunară a Buletinelor Științifice și la timp a revistelor de
Studii și Cercetări, a dus la îngrămădirea unui număr mare de
periodice aflate sub tipar, ceea ce mărește și mai mult greutățile
actuale.
Dacă creșterea activității noastre editoriale a alcătuit un
imbold al activității științifice, apariția întârziată a publicațiilor și
lucrărilor Academiei R.P.R. reprezintă o frână în calea desvoltării
activității științifice. Din această cauză, anul 1951 trebue să aducă,
hotărît, remedierea acestei situații. In decursul activității din 1950,
Direcția Editurii n’a îmbunătățit decât în parte condițiile tehnice
în care apar tipăriturile noastre. S’au făcut progrese în această
privință; au rămas însă o seamă de lipsuri. Nu s’a ajuns încă la
dispariția totală a greșelilor de tipar, traducerile sunt deseori
defectuoase, atât cele în limba franceză, cât și cele în limba rusă.
Nu s'a făcut ceea ce era necesar pentru ca materialul ilustrativ să
apară în condițiile cele mai bune. Nu s’a ajuns la o acurateță
deplină a tipăririi și mai ales, nu s’a ajuns la uniformizarea și
standardizarea totală a modului de prezentare a tipăriturilor.
Există încă deosebiri arbitrare dela o publicație la alta în ce privește
litera, paginația, citatele, scrierea numelor de autori, etc.
O problemă pe care Direcția Editurii n’a rezolvat-o în decursul
activității sale din 1950 este aceea a răspândirii publicațiilor. Lipsa
unui control și lipsa unui plan propriu zis au făcut ca difuzarea
lucrărilor Academiei R.P.R. în anul 1950 sâ nu fie satisfăcătoare,
provocând numeroase reclamațiuni îndreptățite. S’a întâmplat ca
unele lucrări să ajungă in librărie la o lună dela apariția lor și unele
centre universitare să fie lipsite timp îndelungat de aceste lucrări.
De asemenea, expediția din cadrul schimbului cu străinătatea a
funcționat slab. Abia către sfârșitul anului, această situație a fost
ameliorată.
Comitetul de Editură și Direcția Editurii n’au desfășurat până
acum o riguroasă vigilență pentru ca în lucrările imprimate să nu
pătrundă, în formă și în fond, manifestări greșite. Daune financiare
însemnate, întârzierea realizării planului de lucru, au fost

267
pricinuite de retipărirea unor pagini în care s’au strecurat greșeli
grave.
O lipsă importantă a muncii editoriale, care rezultă din analiza
activității pe anul 1950 este aceea de a nu fi vegheat în deajuns la o
justă aplicare a principiilor de politică editorială, stabilite de
Comitetul de Editură. Din prezentarea cifrelor activității din 1950,
reiese că dintr’un total de aproximativ 500 de Note și Comunicări,
lucrările de matematică și de științe medicale simt în număr de
peste trei sute, însumând deci cca 60% din total. In schimb,
științele agricole și științele tehnice, a căror însemnătate este de
mare importanță în împrejurările actuale ale construirii
socialismului în țara noastră, sunt reprezentate printr’un număr
foarte mic de lucrări. Greșeala Direcției Editurii este de a nu fi ținut
legătură permanentă cu Comitetul de Editură și de a nu-ll fi
înștiințat la vreme asupra acestei probleme. Editura și-a conceput
munca în mod mecanic, ca un oficiu care primește lucrările și le
trimite în producție. Această greșită concepție a dus la
nerezolvarea problemelor în legătură cu politica editorială,
probleme pe care Editura, în mod firesc, trebuia să fie cea dintâi
care să le înțeleagă și să le aducă la cunoștință mai departe, pentru
punerea lor în discuție și rezolvare.
In totalul ei, activitatea Editurii în anul 1949—1950 și în special
analiza lipsurilor din 1950, când această activitate s’a desvoltat
puternic, alcătuește un fond de experiențe, care va putea fi utilizat
în vederea desfășurării îmbunătățite a muncii în viitor.
Pentru o bună planificare a muncii editoriale, se indică o
colaborare mai asiduă cu Comitetele de Redacție ale Secțiilor, iar
autorii să țină seama la redactarea manuscriselor de condițiunile
pe care le impune tehnica de tipărire. De asemenea, insist că este
necesar a se da o atenție deosebită nivelului științific al lucrărilor
și a se accentua editarea manualelor, tratatelor și a lucrărilor de
popularizare a științei.
Biblioteca Academiei R.P.R. și-a lărgit și adâncit considerabil
câmpul de activitate în anul 1950. Mă voiu opri ceva mai mult
asupra acestui important sector al Academiei R.P.R.
In anul 1950, s’au conturat cu claritate cele două sarcini
fundamentale ale Bibliotecii Academiei R.P.R.: 1) să îndeplinească
rolul unei biblioteci naționale, la care este îndreptățită prin faptul

268
că are cele mai valoroase și mai mari colecții de imprimate privind
istoria și cultura poporului nostru. Ea trebue să stea în fruntea
rețelei de biblioteci din țara noastră, îndrumându-le prin exemplul
activității și prin materiale bibliografice; 2) să reprezinte un
puternic instrument de documentare științifică, sprijinind munca
de cercetare și creare a oamenilor de știință; să asigure înzestrarea
cu material documentar din toate domeniile științei a Secțiilor și
Institutelor de cercetări ale Academiei R.P.R. și a tuturor
Institutelor de cercetări din țară.
O grea moștenire, constând din desorganizarea muncii,
confuzia și pasivitatea unei mari părți din bibliotecari, desoidinea
din depozite și insuîiciența condițiilor tehnice, au împiedecat
realizarea satisfăcătoare a acestor sarcini fundamentale.
S'a ajuns la înlăturarea în cea mai mare parte a lipsurilor și la
crearea premiselor unei împliniri mai bune a sarcinilor în anul ce
urmează.
Prin recrutarea de elemente tinere la bibliotecă, munca s’a
desfășurat cu entuziasm crescând. Căutarea formelor celor mai
bune de organizare, dorința tot mai vie a bibliotecarilor de a crește
rolul și prestigiul instituției, au dat lucrărilor bibliotecii un ritm
tineresc și e bine să subliniem acest lucru.
Ca rezultat al muncii din serviciile bibliotecii, prestigiul și
importanța sa în rândurile cercetătorilor și cititorilor a crescut
simțitor, apropiindu-se de ceea ce biblioteca noastră, prin sarcinile
ei fundamentale, trebue să reprezinte. Toate Instituțiile de cultură
și aproape toate celelalte Instituții (Ministere, Școale,
întreprinderi, etc.), pregătind studii sau cerând informații, au fost
servite de bibliotecarii noștri. Colecțiile bibliotecii au fost
cercetate frecvent de către studenții facultăților Universității «C. I.
Parhon » din București, pentru documentarea lucrărilor de
seminar și de către candidații la examenul de Stat.
In 1950, au intrat în biblioteca noastră un total de 143.706
volume, reprezentând aproximativ 14% din totalul colecțiilor.
In domeniul achiziționării cărților, s’au produs îmbunătățiri
importante. Eondul de cărți sovietice s’a constituit aproape în
întregime în cursul anului 1950. Cele 6.000 de volume de cărți
sovietice care există în biblioteca noastră, sunt însă insuficiente.
Trebue ca Direcțiunea Bioliotecii să-și concentreze sforțările ca să

269
mărească acest fond și să-l îmbogățească.
Comenzile de cărți din străinătate au făcut ca, pe lângă 4.570
de cărți sovietice, să intre în biblioteca noastră 1.221 de cărți în
diferite limbi, care se păstrează în depozitele centrale și 2.310 în
depozitele bibliotecilor dela Institute.
Creșterea fondului de publicații sovietice prin comenzi este de
35% față de anul trecut.
In anul 1950, s'au stabilit relații de schimb cu 497 de instituții
din străinătate, față de 205 în 1949. In total, biblioteca este astăzi
în relații cu 846 de instituții din străinătate. S’au primit din partea
acestora 465 de titluri de publicații periodice și 1.184 de titluri de
cărți. In cursul anului 1950, s’au făcut 7 expedieri masive de cărți
în străinătate, cuprinzând un total de 24.643 de volume periodice
și 4.040 de volume de cărți și broșuri.
Pentru ușurarea schimbului, s’a introdus o formă nouă de
înregistrare, inspirată din metoda folosită la biblioteca « Lenin »,
din Moscova.
Trebue să remarcăm între îmbunătățirile din organizarea
colecțiilor, întocmirea de cataloage speciale, cum este acela al
cărților sovietice (în dublu exemplar), cuprinzând 3.300 de titluri.
Până acum cu toată importanța pe care o au cărțile sovietice
biblioteca nu le-a prezentat publicului decât prin intermediul
cataloagelor generale. La 15 Octomvrie 1950, s’a luat inițiativa
alcătuirii unui catalog pe materii al cărților sovietice.
Un nou catalog este acela al cărților științifice, cuprinzând
2.500 de titluri, pus la dispoziția cercetătorilor.
Serviciul Catalogării și-a organizat mai bine munca,
introducând sistemul lucrului în bandă. Serviciul are un depozit al
său în care păstrează cărți. In cursul anului 1950, s’a înființat secția
de multiplicare a fișelor. Un însemnat moment în organizarea
colecțiilor noastre a fost trierea lor și a cataloagelor de către o
echipă de bibliotecari, ajutată de delegați ai Direcției Presei, care
au lucrat mai multe luni de zile.
O activitate susținută, cu toată lipsa de personal, a dus-o
Serviciul Periodicelor, care a făcut până acum înregistrări de
25.839 de numere de reviste străine. Materialul intrat în acest an
la Serviciul Periodicelor întrece cu mult cifrele din vreun an din
istoria Bibliotecii. In 1938 se catalogau 8.403 numere de reviste

270
străine, iar în acest an s’au catalogat 25.839 de numere străine.
O altă grupă de servicii s’a ocupat în cursul anului trecut de
servirea publicului și de informarea și îndrumarea lui
documentară, pregătind materiale bibliografice importante.
Serviciul public a deservit în acest an, 41.093 de cititori, care au
consultat, în ambele săli, 102.947 de volume. S’au împrumutat
2.400 de cărți adică o treime din ceea ce s’a împrumutat în cursul
anului 1949. O scădere numerică, care reprezintă un progres în
fond.
Serviciul Public s’a ocupat de cititori, înființând un îndrumător
Cultural, care, cu toate că are lipsuri și nu apare cu regularitate, își
îndeplinește menirea de informație a cetitorilor. S’a înființat un
stand de cărți și s’au organizat, de către Serviciu] de Bibliografie și
Documentare, 7 expoziții: 1 Mai, 1 Iunie, Lupta pentru Apărarea
Păcii, Maxim Gorchi, Istoria Partidului Comunist (b) al U.R.S.S.,
Lev Tolstoi, I. V. Stalin.
Serviciile și bibliotecarii Bibliotecii Academiei R.P.R. au
contribuit la alcătuirea unor lucrări, ca: Fondul slav, Catalogul
manuscriselor slave, Catalogul manuscriselor românești
(continuare), Bibliografia analitică a primei jumătăți a secolului
XIX, Catalogul periodicelor românești (continuare). Revizuirea și
publicare, unora din acestea se va face în 1951. In cinstea
Congresului Comitetelor de Luptă pentru Pace, s'a întocmit
Bibliografia luptei pentru pace.
Colecțiile de manuscrise s’au îmbogățit cu scrisori ale lui I. L.
Caragiale și Do- brogeanu-Gherea, cu corespondența lui
Dobrogeanu-Gherea, cu Ibrăileanu, cu manuscrise ale lui
Eminescu, Macedonski, Vlahuță, Sofia Nădejde, Delavrancea,
David Emanuel, etc.
Serviciul de Manuscrise alcâtuește indicele pe materii,
indispensabil, până la catalogarea definitivă, pentru orientarea în
colecțiile noastre.
Serviciul de Documente a rezumat 8.712 documente,
românești și străine, față de 5.817 în 1949; a inventariat 10.755 de
rezumate de documente, față de 2.500 în 1949, alcătuind peste
20.000 de fișe la repertoriul și catalogul toponimic.
S’au achiziționat în 1950 un număr de 2.305 documente, dintre
care unele rare din sec. XVI și XVII, privitoare la Țara Românească

271
și Moldova.
Sala de lectură a manuscriselor și documentelor a fost
frecventată de 2.280 de cititori, care au consultat 5.459 de
documente, 4.374 de manuscrise și 370 de cărți vechi, etc.
Cabinetul numismatic, condus cu înaltă competență de
Academicianul Prof. C. I. Moisil, deși dotat cu foarte puțin
personal, a înregistrat, determinat și clasat 1.636 de monete, afară
de medalii, sigilii, ponduri, decorații și mărci.
Secția de stampe, consultată de 223 de cititori, a crescut cu
6.028 de piese în acest an și a catalogat 2.757 de piese, clasificând
jumătate din ele. Totodată s’a făcut trierea colecțiilor și
cataloagelor.
Secția de hărți, cercetată de 100 de persoane, a făcut 387 de fișe
de creșteri, pentru 52 de atlase, 295 de cărți, 85 de planuri de moșii.
Secția de Muzică a înregistrat 5.577 de note, 26 de discuri, etc.
Cursurile de bibliotecari ce se fac pe lângă Biblioteca
Academiei R.P.R. au un nivel destul de ridicat și șefii de seivicii
care predau la aceste cursuri s’au străduit în chip merituos.
Biblioteca Academiei R.P.R. a ținut legătură cu Bibliotecile
Filialelor Academiei R.P.R., în deosebi cu Biblioteca Filialei din
Cluj, care a ajuns la 300.000 de volume, obținute numai în acest
an, fiind sprijinită de Bibliotecă Academiei R.P.R. în preluarea de
noi biblioteci.
Printre lipsurile și greșelile Direcțiunii Bibliotecii, care au
influențat munca tuturor serviciilor, micșorându-le randamentul,
au fost planificarea insuficientă și controlul redus asupra lucrărilor
efectuate. Direcțiunea s’a pierdut de multe ori în chestiuni de
amănunt și s’a lăsat antrenată în problemele administrative care
depindeau de alte direcții.
Direcțiunea Bibliotecii n’a dat urmare hotărîrii de a se ocupa
în de aproape cu înzestrarea bibliotecilor Institutelor cu literatura
de specialitate, centralizând o serie de reviste și cărți care fuseseră
comandate de Institute, unde ar fi putut fi mai bine utilizate în
cercetarea științifica.
Necorespunzător a funcționat Depozitul Legal, căruia nu i s'a
atribuit importanța cuvenită. Din vina Direcțiunii și din lipsa
mijloacelor de transport, sistemul bun al preluării săptămânale a
imprimatelor dela edituri și tipografii, nu a fost totdeauna

272
respectat.
De asemenea, a funcționat defectuos Serviciul de Schimb.
Munca este, cum am arătat, mult îmbunătățită, dar rămân încă
multe de făcut pentru ca Schimbul de Publicații să reprezinte
pentru Academia R.P.R. un ajutor deplin în răspândirea lucrărilor
noastre și aducerea de material științific din străinătate. Multe
Instituții din țară și din străinătate nu primesc publicațiile
Academiei R.P.R. Peste granițe este bine ca publicațiile Academiei
R.P.R. să pătrundă nu numai în țările prietene, ci chiar în cele
adversare. Zilele acestea am primit un răspuns al conducerii
revistei americane Iron-Age că, din motive de poliție politică, nu
poate expedia revista cerută în țările de democrație populară și
U.R.S.S. Și aceasta este o dovadă că capitalismul american a atins
o fază de decădere în care nu mai e în stare să-și mascheze temerea
în fața forțelor tinere care cresc în țările cu democrație populară,
strâns unite în jurul steagului progresului și păcii, purtat de
U.R.S.S.
Institutul Româno-Sovietie a funcționat în anul 1950, prima
dată, ca Institut al Academiei R.P.R.
Institutul a avut sarcina de a ajuta munca de cercetare
științifică din țara noastră, munca de răspândire a cunoștințelor
științifice precum și învățământul nostru public, prin organizarea
și coordonarea documentării asupra înfăptuirilor științei sovietice.
In cadrul Academiei R.P.R. sarcina principală a Institutului a
fost aceea de a pune la dispoziția celorlalte Institute ale Academiei
materialele necesare în ce privește cunoașterea și însușirea
cuceririlor științei sovietice, în scopul desvoltării propriei lor
activități științifice creatoare.
Dat fiind că activitatea Academiei includea și o importantă
desvoltare a muncii științifice din Filialele dela Iași și Cluj,
Institutul a creat Filiale în aceste localități.
Institutul a avut sarcina de a desvolta mai temeinic, prin
Muzeul Româno- Rus, contribuția sa de informare a publicului
larg, cu privire la istoria relațiilor româno-ruse și la ajutorul dat de
Uniunea Sovietică țării noastre.
O importantă sarcina a Institutului a fost, de asemenea, aceea
de a scoate în evidență rolul uriaș pe care îl are știința sovietică în
fruntea luptei popoarelor pentru pace și progres.

273
 S’a întreprins întocmirea unei documentări sistematice asupra
materialului științific sovietic, pentru a putea pune la dispoziția
cercetătorilor științifici ai Academiei și a oamenilor care desfășură
în general activitatea științifică, mijloace operative de informare
bibliografică.
Muzeul Româno-Rus a fost mult îmbogățit prin adăugarea
unui material care arată cum progresul poporului nostru în
ultimele decenii cum și nașterea și des- voltarea mișcării
revoluționare din România s’au produs sub influența marilor lupte
și victorii ale proletariatului din Rusia.
Muzeul Româno-Rus a fost desvoltat, adăugându-i-se mai
multe săli în care se înfățișează materialul mențiorat mai sus.
In cadrul lunii Prieteniei Româno-Sovietice a apărut albumul
Muzeul Româno-Rus.
S’a căutat să se ridice nivelul științific nesatisfăcător al
traducerilor. Greșelile din trecut în acest domeniu au fost în cea
mai mare parte înlăturate, asigurându-se în general un control
riguros al acestor manifestări. Munca de traduceri a fost
organizată.
Institutul a organizat, cu ajutorul diferitelor sale grupuri
științifice, 130 de conferințe și referate, precum și symposionele
despre : Știința primului Stat socialist în lupta pentru pace și
Premiile Stalin pe anul 1949. De asemenea, s’a organizat un ciclu de
conferințe pe tema Oamenii de știință ruși și sovietici deschizători
de drum în știință.
Noua secție de Documentare a Institutului a organizat până la
finele anului consultații bibliografice săptămânale în 37 de ramuri
ale științelor.
Publicațiile s’au desvoltat în acest an urmărind să răspundă
unor probleme din ce în ce mai specializate. Analele Româno-
Sovietice au apărut în șapte serii, și anume: Medicină (lunar),
Biologie-Geografie, Matematică, Fizcă-Chimie, Agricultură,
Silvicultură, Economie-Drept, Istorie-Filosofie (toate trimestrial).
Tirajul mediu al fiecărei serii a fost de 5.000 de exemplare. Tirajul
total: 186.000 de exemplare, iar numărul total de coaie de tipar:
1.448.000.
Revista Probleme externe a continuat să apară lunar, atingând
tirajul de 35.000 de exemplare.

274
 In sfârșit în Biblioteca Analelor Româno-Sovietice, au apărut 31
de caiete de traduceri din știința medicală sovietică, cu un tiraj
mediu de 5*000 de exemplare și un tiraj total de 155.000 de
exemplare cu un număr de coaie de tipar de peste 800.000.
In ansamblu, publicațiile Institutului au avut tirajul de 711.000
de exemplare, însumând aproximativ 3.768.000 de coaie de tipar,
față de 315.000 de exemplare și 1.764.000 de coaie pe 1949.
Reorganizând munca de traducere după modelul muncii
redacționale, s’au tradus în acest an aproximativ 40.000 de pagini,
reprezentând 3.000 de articole de revistă și 100 de cărți.
S’au difuzat, înafară de Filiale și de caietele tipărite peste
200.000 de pagini dactilografiate.
Institutul a tradus pentru Editura Academiei R.P.R., 29 de
studii cuprinse în Volumul Omagial consacrat de Academia de
științe a U.R.S.S. tovarășului Stalin cu prilejul celei de a 70-a
aniversări. Traducerile din opera clasicilor științei ruse și sovietice
au fost efectuate în întregime. Au fost predate Editurii Academiei
R.P.R. traduceri din operele lui Lomonosov, Mendeleev și Pavlov,
care au și apărut.
Cu toate bunele rezultate obținute, Institutul a avut și o serie
de lipsuri și slăbiciuni. Principala lipsă a fost aceea a insuficientei
coordonări a activității cu munca științifică a celorlalte Institute
ale Academiei R.P.R., sau a Societăților Științifice. Traducerile nu
au avut difuzarea necesară. Planul de traduceri nu a acoperit
nevoile mereu crescânde ale activității științifice din țara noastră.
Scumpetea traducerilor a împiedecat răspândirea lor în măsura
necesităților. In ce privește munca de prezentare a realizărilor
științei sovietice, Institutul a săvârșit greșeala de a nu fi luat
contact cu Institutele și Societățile Științifice pentru organizarea
unor programe largi de conferințe și referate asupra realizărilor
științei sovietice. Nepredarea la timp spre tipărire a traducerilor
din opera clasicilor științei ruse și sovietice, constitue o gravă
scădere.
Institutul nu s’a preocupat în deajuns de informarea publicului
sovietic referitor la mișcarea științ f că din R.P.R.
Adesea conducerea Institutului a lucrat autoritar, fără să
convoace Consiliul Științific, căruia să-i ceară sprijin și îndrumare
pentru înlăturarea greutăților* Institutul nu a cerut suficient

275
sprijinul ARLUS-ului în îndeplinirea sarcinilor de difuzare în țară
a materialului sovietic și nu a ajutat munca de popularizare
științifică a ARLUS-ului în măsura cuvenită.
Institutul nu a depus suficiente eforturi pentru întărirea
colaborării cu celelalte Institute ale Academiei R.P.R. Urmarea
acestui fapt este că Institutul Româno- Sovietic nu a avut un plan
științific care să cuprindă nevoile de traduceri ale tuturor
Institutelor. Traducerile nu sunt temeinic controlate din punct de
vedere științific. Deși s’au făcut îmbunătățiri față de trecut, ele
suferă încă mult și din punctu' de vedere al limbii.
Institutele Academiei R.P.R. nu au primit suficient material
documentar tradus de către Institutul Româno-Sovietic.
O lipsă a Institutului Româno-Sovietic este și nepopularizarea
muncii sale. Există Institute ale Academiei R.P.R., care nu știu ce
s’a tradus în specialitatea respectivă. O altă lipsă a Institutului este
difuzarea neregulată a materialului tradus In publicațiile sale din
anul acesta, Institutul a căutat să cuprindă cât mai mult din
bogăția cercetărilor științei sovietice; totuși, o trăsătură
caracteristică a publicațiilor Institutului din acest an — mai ales
dacă luăm în considerare seriile de Anale— este lipsa echilibrului
între diversele domenii științifice.Publicațiile medicale ocupă un
loc cu totul dominant între publicațiile Institutului Româno-
Sovietic. Analele de Medicină apar lunar, in vreme ce toate
celelalte Anale apar trimestrial. Științele tehnice nu sunt oglindite
suficient in activitatea Institutului Româno- Sovietic.
Exceptând Analele de Istorie și Filosofie, problemele de
orientare generală și de aplicare a concepției materialist-dialectice
în activitatea științifică nu sunt abordate decât în legătură cu unele
evenimente științifice din Uniunea Sovietică.
In Analele de Matematică, Fizică și Chimie, problemele de fizică
practică și de Chimie industrială sunt puțin tratate. Legislația
sanitară ca și metodele muncii sanitare în U.R.S.S. sunt cu totul
insuficient tratate. In Analele de Economie- Drept, sunt insuficient
tratate problemele de Drept Civil, ca oglindire a societății sovietice
de tip nou.
Aceste lipsuri se datoresc în mare măsură lipsei unui al doilea
director-adjunct, prevăzut în conducerea Institutului și lipsei unui
contact mai strâns între Institutul Româno-Sovietic și Institutele

276
Academiei R.P.R. și Filialele Institutului din Iași și Cluj.
Institutul Româno-Sovietic trebue să-și ia ca sarcină, în planul
său de muncă, înființarea unor Subfiliale în Orașul Stalin, Craiova,
Galați, Târgu-Mureș, etc.
In general Institutul trebue să facă mai judicios alegerea
materialului de tradus din literatura științifică sovietică.
Secretariatul Academiei R.P.R. are obligațiunea să se ocupe
mai temeinic de munca științifică a Institutului Româno-Sovietic,
ținând seama de lipsurile pe care le-am enumerat mai sus.
*
* *
Academia R.P.R. a ținut în cursul lunii Iunie o Sesiune
Științifică Generală cu tema: Marxism-leninismul și cuceririle
științei sovietic'e, temeiu de desvoltare a științei in R.P.R. Lucrările
au început la București, în sala Ateneului R.P.R. și între 6—8 Iunie
1950, lucrările Sesiunii s’au desfășurat la Iași, unde s’a făcut
inagurarea Filialei Academiei R.P.R.
Lucrările Sesiunii Generale au continuat la București, cu
symposionul organizat de Institutul de Studii Româno-Sovietic cu
tema: Premiile Stalin pe 1949, expresie a noilor cuceriri ale științei
sovietice in slujba păcii și a progresului.
In ședințele celor 6 Secțiuni, s’a desfășurat în timpul acestei
Sesiuni o intensă activitate, în cadrul căreia au fost prezentate
numeroase comunicări și Note ale membrilor titulari, membrilor
corespondenți și colaboratorilor științifici. In această Sesiune s’au
făcut peste 200 de comunicări în ședința publice, urmate de
discuțiuni.
Lucrările acestei Sesiuni sunt cuprinse într’un volum special de
peste 2.000 de pagini.
Unul din mijloacele prin care Academia R.P.R. își îndeplinește
rolul său de stimulare și promovare a activității științifice, literare
și artistice din țara noastră este acordarea de premii pentru lucrări
cu subiecte date. In Statutul său, Academia R.P.R. are înscris ca un
punct important instituirea de concursuri cu premii în valoare de
100.000 de lei fiecare pentru lucrările de valoare asupra unor teme
anunțate anual în Sesiunea Generală.
In cadrul acestor concursuri, în anul 1950, în Sesiunea Generală
din Iunie, au fost acordate 10 premii, 4 subvenții și o mențiune,

277
pentru lucrări din diferite specialități.
Însemnătatea deosebită pe care electrificarea țării o prezintă
pentru apărarea păcii și democrației, pentru desvoltarea
economiei naționale, îmbunătățirea vieții materiale și culturale a
oamenilor muncii dela orașe și sate, precum și perspectivele
nebănuite ce se deschid științei în diferitele ei ramuri de activitate,
au determinat, din inițiativa Partidului Muncitoresc Român,
organizarea în luna Septemvrie a unei Sesiuni lărgite extraordinare
a Academiei R.P.R., cu scopul analizării proiectului de plan de
electrificare al Republicii Populare Române.
152 de membri titulari, corespondenți, colaboratori științifici,
profesori universitari, ingineri și specialiști, pătrunși de o înaltă
răspundere științifică, de un adevărat sentiment patriotic, au
participat activ în cadrul celor 6 Comisiuni ce au fost alese în
ședința plenară din 29 Septemvrie 1950, cu scopul ca discuțiunile
să se desfășure pe un teren concret și să se ajungă la propuneri
definitive.
In cursul desbaterilor ce au avut loc în Comisiuni, s'au cercetat
în mod amănunțit multiplele aspecte ale problemei electrificării,
aducându-se o contribuție însemnată pentru precizarea temelor
tratate.
Luna Prieteniei Româno-Sovietice, organizată în preajma
aniversării Marii Revoluții Socialiste din Octomvrie, a fost un
fericit prilej pentru membrii și colaboratorii științifici ai Academiei
noastre de a adânci cunoașterea și de a extinde folosirea cuceririlor
științei sovietice pentru ridicarea bunului traiu al oamenilor
muncii, pentru construirea socialismului și întărirea forțelor păcii.
Profundele sentimente de admirație și prietenie ale oamenilor
de știință din țara noastră pentru știința și savanții sovietici, au
determinat Prezidiul Academiei R.P.R. să organizeze o serie de
manifestări. Institutele și Colectivele de cercetări s’au constituit în
trei mari grupe, în ședințele cărora s’au desvoltat comunicări în
specialitatea respectivă (Matematică, Științe Medicale, Istorie,
Literatură, Artă, Lingvistică, Biologie), ca tema: Influența științei
sovietice de specialitate asupra științei din Republica Populară
Română.
Relațiile de caldă prietenie și colaborare dintre Republica
noastră și țările de democrație populară, au prilejuit

278
reprezentanților Academiei R.P.R. participarea la mai multe
Congrese științifice internaționale.
Academia R.P.R. a participat la Sesiunea solemnă pentru
aniversarea a 250 de ani dela înființarea Academiei de Științe din
Berlin. Delegații noștri, Acad. P. Constantinescu-Iași, Prof. I.
Murgulescu, Membru corespondent al Academiei R.P.R. și Conf.
Grigore Popa, Secretar al Academiei Ef.P.R., au putut constata
remarcabilele realizări pe tărâm social și științific, săvârșite de
tânăra, dar viguroasa democrație germană.
La finele lunii August, o delegație compusă din Acad. S.
Stoilov, Prof. Andrei Popovici, Prof. Mendel Haimovici, Membru
corespondent al Academiei R.P.R., a luat parte activă la lucrările
Congresului Matematicienilor dela Budapesta. Cei trei delegați ai
Academiei noastre au prezentat comunicări științifice, primite cu
mult interes.
La al Vl-lea Congres Național de Microbiologie din Republica
Cehoslovacă, Instituția noastră a fost reprezentată de Primul
Secretar, Acad. Ștefan S. Nicolau și Acad. M. Ciucă. Delegații noștri
au făcut comunicări importante, iar Congresul s'a declarat cu totul
de acord cu comunicarea privind prioritatea pentru știința
românească a descoperirii induziilor rabice, datorită lui V. Babeș.
Acad. N. Gh. Lupu, Al. Graur, Membru corespondent și Conf.
Grigore Popa au participat în luna Noemvrie la sărbătorirea a 125
de ani dela înființarea Academiei Republicii Populare Ungare, cu
care ocazie delegații noștri s’au bucurat de o primire plină de
prietenie din partea confraților maghiari.
Dar ceea ce trebue relevat în deosebi pentru importanța sa
covârșitoare și remarcabilele învățăminte ce au fost trase, este
vizita de studii făcută de delegația Academiei R. P. R. în Uniunea
Sovietică între 29 Octomvrie și 4 Decemvrie 1950.
Această delegație compusă din Președintele Academiei R. P. R.
și Academicienii: Emil Petrovici, M. Roller, E. Nyârâdy, Raluca
Ripan și Prof. N. Sălă- geanu, Membru corespondent, a vizitat
Academia de Științe din Moscova, Institutele de Cercetări ale
Academiei din Moscova și Leningrad, Bibliotecile și Arhivele
științifice din aceste două orașe, Editura Academiei U. R. S. S.
Această delegație a participat la discuțiile care au avut loc la 26
Octomvrie 1950 la Moscova, cu privire la aplicarea învățămintelor

279
tovarășului Stalin în predarea limbii în școalele medii.
Materialul documentar deosebit de bogat, ce a fost cules cu
această ocazie, a dat posibilitate Prezidiului Academiei R. P. R. de
a găsi noi forme organizatorice pentru ridicarea nivelului științific
și întărirea muncii, traduse în fapte prin Hotărîrea Prezidiului din
3 Ianuarie 1951 și stabilirea planului de lucru pe 1951.
Importanța pe care Prezidiul Academiei de Științe din U. R .S.
S. a acordat-o acestei vizite de studii rezultă și din faptul că ea a
fost obiectul unei largi relatări în revista Izvestia Năuc din Ianuarie
1951.
Legăturile științifice cu iluștrii savanți sovietici au fost întărite
și prin faptul că Republica noastră și Academia R. P. R. au avut
marea cinste de a fi vizitate, în cursul anului 1950, de numeroși
Academicieni și oameni de știință din U. R. S. S.
In luna Aprilie, am avut în mijlocul nostru pe Prof.
epidemiolog Rogozin și Prof. Locomschi.
Intre 27 Iunie și 3 Iulie, au avut îoc serbările zilelor medicale
româno-sovietice. In cadrul acestor serbări, (delegație sovietică a
participat la ședința festivă a Secțiunii de Științe Medicale. Cu
acest prilej au făcut comunicări: Prof. Tihon Boldîrev, Ministru
Adjunct al Sănătății din U. R. S. S., Prof. A. Zenin, dermatolog,
Prof. I. V. Voronțova. Au mai participat la ședințe Prof. Alexandra
Mihailovna Zadvornah, medic ftiziolog și Prof. Nicolai Hrisianfov.
Academia R. P. R. a mai fost vizitată la 14 Septemvrie 1950 de
Academ ci nu' sovietic A. I. Oparin, care a participat la o ședință
intimă, în care s’a făcut un fructuos schimb de păreri.
O deosebită cinste și bucurie pentru Academia noastră au fost
ocazionate de vizita cunoscutului Academician sovietic, C. N.
Bîcov. Acesta a luat parte la o ședință cu Academicienii de
specialitate, după care a vizitat Institutul de Fiziologie Normală și
Patologică și cel de Endocrinologie și a participat, luând cuvântul,
la inaugurarea Institutului de Neurologie «I. P. Pavlov ».
In ședința festivă din 2 Noemvrie, Academicianul Bîcov a ținut
o conferință de un excepțional nivel științific, asupra învățăturii
despre reflexele condiționau și teoria reflexelor.
Relațiile de prietenie dintre Academia noastră și Academia
Republicii Populare Bulgaria au fost cimentate de vizita
Ministrului Sa va Ganovschi, Președintele Comitetului de Știință,

280
Literatură și Artă al Republicii vecine și prietene, Prof. Hristo-
Dascalov, Rectorul Universității din Plovdiv, specialist în
agrobiologie și Prof. Vladimir Marcov, Membru corespondent al
Academiei Bulgare.
In anul 1950, Academia R. P. R. a organizat și desvoltat
colaborarea cu Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii.
Academia R. P. R. a ținut în ordine cronologică următoarele
ședințe solemne:
Comemorarea a 100 de ani dela nașterea lui Mihail Eminescu
și comemorarea a 60 de ani dela moartea scriitorului Ion Creangă.
La 20 Ianuarie, împlinindu-se 25 de ani dela moartea lui
Vladimir Ilici Lenin, Academia noastră și-a manifestat, într’un
cadru solemn, puternicul atașament și via recunoștință față de
memoria marelui deschizător al drumului spre socialism.
La 14 Februarie, sărbătorirea poetului Al. Toma, colegul și
tovarășul nostru, care a împlinit vârsta de 75 de ani.
La 28 Februarie, au fost comemorați Giordano Bruno și
pictorul Ion Andreescu.
La 24 Martie, sărbătorirea împlinirii a 75 de ani a marelui
savant sovietic, Vladimir Petrovici Filatov.
La 15 Decemvrie, împlinirea vârstei de 70 de ani a scriitorului
și iubitului colegf Mihail Sadoveanu, a fost un fericit prilej pentiu
plenul Academiei R. P. R., de a-și exprima caldele sentimente de
iubire și admirație ce le poartă marelui nostru om de litere.
Muncitorii intelectuali au partea lor de răspundere în fața
amenințării unui nou războiu mondial. De aceea, Academia R. P.
R. s’a simțit datoare să participe intens și nepregetat la lupta
pentru pace, luptă care își găsește expresia în politica Guvernului
R. P. R., politică ce a făcut din țara noastră un factor activ al
lagărului păcii în frunte cu Uniunea Sovietică și stegarul păcii, I. V.
Stalin.
In Ședința de încheiere a Sesiunii Științifice din Iunie, s'a adoptat
un mesagiu adresat oamenilor de știință din U. S. A. și Marea
Britanie, ca ei să participe în mod activ la lupta pentru pace. S’a
arătat că îndatorirea omului de știință este de a fi propagator al
ideii păcii, de a înfrâna pe monștrii ce urzesc planuri de dominație
mondială, de a lua parte la lupta pentru viitorul omenirii, pentru
apărarea culturii, pentru desvoltarea nestingherită a științei pusă

281
în slujba poporului.
In vederea intensificării luptei pentru pace a avut loc un
symposion în aula Bibliotecii Universitare Centrale cu tema:
Oamenii de știință luptă pentru pace, cu care prilej s’a adoptat o
moțiune de protest împotriva actelor de teroare la care sunt supuși
oamenii de știință progresiști din țările imperialiste.
Moțiunea a exprimat de asemenea credința în victoria pe care
forțele progresului, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin,
îndrumător al științei și călăuzitor al luptei pentru pace, o vor
obține împotriva ațâțătorilor la un nou războiu.
Un număr de oameni de știință români au adresat o scrisoare
oamenilor de știință englezi și americani, arătând că știința trebue
să servească interesele popoarelor și nicidecum nu trebue să fie
pusă în slujba distrugerii civilizației omenirii.
Academia R. P. R. a protestat împotriva agresiunii americane
din Coreea și a înfierat cu indignare bombardarea monstruoasă a
orașelor și satelor, atrocitățile săvârșite de agresori împotriva
pașnicei populații coreene, printr’o telegramă de protest trimisă
tovarășului A. Malic, Președintele Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite.
Academicienii, membrii corespondenți și colaboratorii
științifici au protestat cu toată energia în numele tuturor
oamenilor de știință și cultură din R. P. R., împotriva atitudinii
luate de Guvernul britanic, care a refuzat să acorde viza de intrare
pentru majoritatea delegaților ce urmau să participe la Congresul
Mondial al Partizanilor Păcii dela Sheffield.
Din Comitetul Partizanilor Păcii fac parte colegii noștri Mihail
Sadoveanu și P. Constantinescu-Iași, care, împreună cu alți
reprezentanți ai culturii și muncii din R.P. R. au dus în Congresele
internaționale expresia hotărîrii poporului român de a apăra
pacea. Este o deosebită mândrie pentru poporul și țara noastră,
pentru Academia noastră, că Mihail Sadoveanu a fost ales membru
în Comisiunea dela Moscova pentru decernarea Premiului I. V.
Stalin, pentru pace.
In lupta pentru pace, Academia Republicii Populare Române
își dă seama de rolul important ce-i revine și își ia angajamentul de
a fi veșnic de strajă în apărarea intereselor poporului, în apărarea
patrimoniului culturii și civilizației pe care el le clădește, în

282
apărarea culturii și civilizației umane, amenințate de ruină și
distrugere de reprezentanții capitalismului în descompunere și ai
imperialismului.
Ne umple inima de bucurie faptul că șase colegi Academicieni:
M. Sadoveanu, A. Toma, M. Roller, D. Danielopolu și C. Petrescu
și Membrul corespondent C. Nenițescu au fost distinși cu Premiul
de Stat al R. P. R. pentru lucrări săvârșite în anul 1949. Această
încununare ne arată că munca în Instituția noastră este îndrumată
pe drum bun. Bucuria noastră este bucuria și nădejdea întregului
popor pentru o vieață nouă.
Pe acest drum și sub luminata îndrumare a Partidului
Muncitoresc Român, Academia, Instituție a poporului muncitor
din Republica Populară Română va grăbi pasul în vederea
Tpa.li7.ar1i la timp a construirii socialismului, pentru consolidarea
păcii și asigurarea progresului în țara noastră.
*
* *
Am înfățișat activitatea Academiei R. P. R. în anul 1950, cu
toate realizările și scăderile ei. Oricât am fi de aspru judecați — și
nu ne dăm înapoi în fața judecății— un lucru este cert: orientarea
și metodele de lucru în Academia R. P. R. au fost precizate,
urmărite de aproape și îmbunătățite necontenit. Din. momentul
când dasa muncitoare, condusă de Partidul ei, a luat frânele
politice în mână și a pășit cu curaj la construirea orânduirii
socialiste, pentru știință s’a deschis în Republica Populară Română
o eră nouă de înflorire, creându-se condițiuni la care oamenii de
știință nu puteau râvni în trecut. Și suntem abia la începutul
acestei ere. Dar obiecti, vele pe care trebue neapărat să le atingem,
le vom atinge, pentrucă oamenii de știință nu mai simt izolați, nu
mai sunt desconsiderați, iar producția lor este cerută, apreciată,
respectată și folosită pentru reușita construcției societății noi,
pentru progres, pentru ridicarea omului. Acum, oamenii de știință
din Republica Populară Română trăiesc tot mai intens și luptă cu
armele lor, în mijlocul frământărilor vieții, contribuind la
luminarea căii pe care merge poporul muncitor, pentru înflorirea
patriei, pentru asigurarea unui traiu îmbelșugat și fericit tuturor
celor ce muncesc, pentru a spori necontenit forțele de producție
ale țării, asigurându-i libertatea și independența.

283
 Începând cu anul 1951, Planul de Stat și Planul de electrificare
formează cadrul în care se desfășură munca oamenilor de știință;
ele cuprind toate elementele pentru desvoltarea vieții economice
și odată cu aceasta și a vieții culturale.
In momentul când în țările capitaliste ridicarea prețurilor
produselor se accelerează și vieața devine din zi în zi mai
anevoioasă, Uniunea Sovietică și țările de democrație populară se
găsesc în plină activitate de muncă pacifică, planificată.
In Republica Populară Română, succesele obținute pe baza
planurilor anterioare, au creat premisele desvoltării economiei și
culturii pe baza Planului de Stat de lungă durată și a planului de
electrificare.
In trecut se spunea că România este țara petrolului. Totuși
România n’a produs niciodată mașinile necesare exploatării
petrolifere. In trecut se spunea că România este o țară agricolă, dar
nu construia mașinile agricole de care avea nevoie. 99% din
mașinile utilizate în uzine, purtau marcă străină. In trecut se
spunea că România este Belgia Orientului, dar alături de clasa
conducătoare înăclaită în lux și desfrâu, poporul se sbătea în
mizerie și analfabetism.
Oricine, chiar și dușmanul cel mai neînduplecat, poate
constata că în Republica Populară Română se construesc uzine și
fabrici capabile să satisfacă necesitățile vitale ale economiei
naționale și să o facă să progreseze. In anul 1949 și 1950, producția
industrială în Republica Populară Română a sporit cu mult mai
mult decât în ultimii 25 de ani ai regimului burghezo-moșieresc.
In 1950, producția totală a industriei a depășit cu aproape 40%,
nivelul din 1938, care a fost apogeul desvoltării capitaliste. In
ultimii doi ani volumul lucrărilor de construcție a sporit aproape
de 61/2 ori și rezultatele se văd. S’au pus în funcțiune noi furnale
înalte, o fabrică de motoare și utilaj electric, o uzină de
transformatori, o uzină chimică și multe alte întreprinderi.
Lucrările de construcție a Canalului Dunăre- Marea Neagră
progresează rapid și vor fi terminate cu siguranță înainte de
termen. Republica Populară Română posedă de pe acum o
industrie națională de construcții mecanice. Miile de tractoare
fabricate la noi brăzdează câmpurile. Exploatațiile petrolifere din
ce în ce mai vaste au un utilaj românesc. Această schimbare

284
calitativă din industria română s’a făcut în ritmul progresiunii
cantitative, care este considerabilă.
La sfârșitul anului 1950, producția de motoare electrice a
depășit aproape de 80 de ori nivelul din 1938. Din cele 6.000 de
tractoare noi date agriculturii, mai mult de jumătate au intrat în
funcțiune în 1950. In anul 1951, ritmul fabricării tractoarelor va
crește, asigurându-se și producția pieselor de schimb necesare.
Aceste tractoare sunt un sprijin solid pentru cele 1.ooo și mai bine
de gospodării colective create, gospodării în care au început să se
aplice metode agrotehnice superioare și principiul socialist al
remunerării proporționale cu lucrul făcut.
La 1 Ianuarie, Republica Populară Română a început
executarea primului său Plan cincinal, și în același timp a
inaugurat lucrările mărețului Plan decenal de electrificare, chemat
să tripleze producția de energie electrică și odată cu aceasta, să
asigure baza desvoltării industriei și agriculturii socialiste, să ajute
la valorificarea apelor prin irigație, la combaterea eroziunilor, la
ridicarea regiunilor înapoiate — lăsate astfel de regimurile trecute
— să creeze noi surse de avuție pentru binele poporului.
Planul cincinal și Planul de electrificare stabilesc concret
legătura care unește fiecare sarcină a lucrului comun pentru
realizarea operei de ameliorare a vieții fiecăruia.
Aspectul social al muncii planificate, compatibilă numai cu
regimul socialist, capătă un sens uman. In acest regim, omul
muncește nu numai cu ceilalți, dar și pentru ceilalți, după cum
ceilalți muncesc pentru el. Disciplina muncii sălășluește în
conștiința muncitorului pentru care munca devine o chestiune de
onoare.
Toate țările de democrație populară au la baza economiei lor
planificarea. Grație planificării, șomajul și mizeria dispar, crizele
economice devin imposibile, ridicarea prețurilor este stăvilită, iar
coborîrea progresivă a costului vieții, grație progresului tehnic,
este o perspectivă cât se poate de realizabilă, moneta își păstrează
stabilitatea, siguranța materială e garantată tuturor.
TJn spectacol cu totul diferit este acela pe care îl prezintă țările
din lagărul imperialist, unde numărul șomerilor în cursul anului
1950 a fost de 40 de milioane, produsele agricole au fost depreciate
prin concurență, ruina producătorilor s’a agravat, salariile au fost

285
coborîte, în timp ce vieața s’a scumpit necontenit. Pentru ca să iasă
din acest impas, imperialiștii americani s'au lansat într’o politică
de agresiune și se silesc să atragă în mersul lor spre dezastru și pe
aliații și vasalii lor.
Bineînțeles, războiul nu poate rezolva nicio problemă,
deoarece cheltuelile gigantice de pregătire a războiului atrag după
ele ridicarea vertiginoasă a prețurilor materiilor prime și a
obiectelor fabricate, favorizează specula, desorganizează
schimburile, depreciază monezile.
Așa dar de o parte, în lagărul socialismului, planificare și
progres; de altă parte, în lagărul imperialist, desordine și mizerie.
Iată aspectele diferite pe care le prezintă cele două lumi.
Dar, se poate pune întrebarea: pentru ce statele capitaliste nu
pășesc și ele la planificare? După cele spuse de reprezentanții
oficiali ai acestor state, s'ar putea crede că și ele sunt partizane ale
planificării. Nu există un plan Marshall și o mulțime de planuri
parțiale pentru susținerea monezilor, pentru schimburi, pentru
distribuția materiilor prime, pentru reconstrucții, etc. ?
Toate aceste planuri sunt, în realitate, adevărate abuzuri de
încredere față de poporul muncitor, pentrucă ele nu au drept scop
să pună ordine în anarhia capitalistă, ci numai să asigure unui
mănunchiu de privilegiați profituri și mai mari și să supună, sau să
nimicească pe adversarii mai slabi. Aceste planuri au caracter
agresiv și servesc la pregătirea războiului împotriva lagărului
democratic, ale cărui succese pentru lumea capitalistă în
descompunere sunt insuportabile.
Intr’un sistem bazat pe căutarea profitului, în care toate
mijloacele pentru a nimici pe concurentul mai slab sunt
considerate legitime, în care mizeria masselor muncitoare este
condiția necesară acumulării de bogății în mâinile unui pumn de
privilegiați, cum ar fi posibil să se pună ordine și cum s’ar putea
ajunge cât de cât la o planificare?
Legea economiei socialiste este sporirea neîncetată a bunei
stări a celor ce muncesc. Iată pentru ce planificarea, care nu e decât
organizarea rațională și conștientă a vieții economice, nu este
posibilă decât atunci când anumite condițiuni politice au fost
îndeplinite.
Prima condiție este ca producătorii, și în primul rând

286
muncitorii și avantgarda lor, Partidul, să cucerească în Stat puterea
politică. In țara noastră, clasa muncitoare
in frunte cu Partidul ei deține puterea politică și a creat bazele
necesare desvoltării economiei țării în mod rațional, în mod
planificat. Clasa muncitoare s’a pregătit și a dovedit că este
capabilă să facă această cotitură, cu toată siguranța de izbândă.
Proletariatul nostru are însă nevoie de lumina științei și de
experiența oamenilor de știință, pentru realizarea acestei
prefaceri.
De aceea le acordă sprijin frățesc și-i cheamă la desăvârșirea
operei construirii socialismului, la întărirea și înflorirea Patriei.
Știința în țara noastră și în special în Academia R.P.R.,
încadrată ca o funcțiune esențială în desvoltarea Planului de Stat
și Planului de electrificare, trebue dar să facă la rândul ei o
prefacere corespunzătoare.
Știința, în cadrul Planului de Stat și al Planului de electrificare,
trebue și poate să se transforme într’o puternică armă a
progresului socialist. Știința transpusă în producție, trecută din
starea de idee într’o operă reală, transformată în vieață, această
știință este una din condițiunile cele mai importante ale succeselor
țării noastre în drum spre socialism.
Pentru a răspunde noilor sarcini ce i se pun, obiectivele și
metodele de lucru ale științei trebuiau neapărat supuse unei
revizuiri, ceea ce în ce privește Academia R.P.R. s’a făcut și se face,
folosind îndemnul Partidului Muncitoresc Român și învățăturile
pe care le-am căpătat din contactul cu oamenii de știință sovietici
în urma vizitei recente a delegației de Academicieni în U.R.S.S. și
mai ales din lucrările tovarășului Stalin, privitoare la marxism în
lingvistică.
Planul de lucru al Academiei R.P.R. pe anul 1951 a fost adaptat
pentru a răspunde prevederilor din Planul de Stat și din Planul de
electrificare.
In acest scop s’au fixat mai întâi problemele ce urmează a fi
rezolvate de către Consiliile Științifice ale Institutelor, cu
participarea delegaților Ministerelor și întreprinderilor. Apoi,
planul de lucru al Institutelor a fost analizat amănunțit în fiecare
Secțiune a Academiei, de asemenea cu participarea delegaților
Ministerelor și întreprinderilor.

287
 Această colaborare dintre Academie, Ministere și întreprinderi
a fost de un real folos, pentrucă s’au trecut în planul de lucru
numai acele probleme care prezintă importanță și cer o rezolvare
urgentă. Problemele au fost împărțite în teme, care pot fi atacate
și soluționate cu disponibilitățile de cadre și mijloacele pe care le
avem.
După ce problemele au fost analizate în secțiuni, au fost supuse
aprobării Prezidiului la ale cărui ședințe de lucru au participat și
au făcut observațiuni înșiși șefii diferitelor Departamente.
Din această serioasă prelucrare, a rezultat un plan de lucru pe
anul 1951 concret, real, realizabil și corespunzător necesităților și
prevederilor din Planurile de Stat și de electrificare.
Unele probleme și teme, deși interesante, au fost eliminate și
au fost introduse altele mai urgente. Unele probleme s’au desfăcut
în teme mai numeroase, altele s’au restrâns; la fiecare temă, s’a
fixat colectivul de oameni, fixându-i fiecărui colaborator sarcina
pentru care răspunde.
In cele ce urmează, dăm tabloul complet al problemelor și
temelor prevăzute în planul de lucru al Academiei R.P.R. pe anul
1951, după prelucrările mai sus arătate.
***

Planul de lucru al filialelor, institutelor și colectivelor Academiei

R.P.R.

SECȚIUNEA I-a ȘTIINȚE MATEMATICE, FIZICE ȘI CHIMICE

INSTITUTUL DE MATEMATICĂ

PROBLEMA I-a: Studiul ecuațiilor și sistemelor de ecuații

diferențiale ordinare cu derivate parțiale ale mecanicei, Fizicei și
Tehnicei.
PROBLEMA Il-a: Analiza funcțională în vederea aplicațiilor la
studiul operațiilor funcționale lineare și la calculul
probabilităților.
PROBLEMA IlI-a: Spații și grupuri topologice și cercetări de
geometrie diferențială în mare.
PROBLEMA IV-a: Studiul diferențial al unor configurații în anumite

288
 spații cu grup fundamental dat. (Se studiază la Inst. de
Matematică al Filialei Iași).
PROBLEMA V-a: Studiul singularităților funcțiunilor analitice și în
special al funcțiunilor lui Pompeiu.
PROBLEMA Vl-a: Aproximarea funcțiilor cu aplicație la calculul
numeric. {In studia la Secția de Calcul din Cluj).
PROBLEMA VIl-a: Evoluția noțiunilor fundamentale matematice
cu aplicații la metodele de învățământ.

INSTITUTUL DE FIZICĂ

PROBLEME DE FIZICĂ TEORETICĂ

PROBLEMA I-a: Statistica atomică.

PROBLEMA Il-a: Teoria unitară cuantică a materiei.
PROBLEMA IlI-a: Cercetări de fizică și statistică clasică.
PROBLEMA IV-a: Aplicații la cristale ale teoriei grupurilor.
PROBLEMA V-a: Aplicații atomiste ale electrostaticei clasice și ale
teoriei relativității generalizate.

PROBLEMB DE RADIAȚIUNl

PROBLEMA Vl-a: Spectrografie cu rate X fi aplicații,

PROBLEMA VII-a: Radioactivitatea naturală, pe cât fomhU cu
mijloace locale, invadare ophcațsumlor în tehnică, biologie,
medicină și fizică,
PROBLEMA VIII-a: Raătoaiț uitaiea artificială.
PROBLEMA IX-a: Electronică pentru radiații.

PROBLEME DE ELECTRICITATE

PROBLEMA X-a: Materiale electroizolanta.

PROBLEMA XI-a: Semiconductor!; aplicații.
PROBLEMA XII-a: Sune electrockimice.
PROBLEMA XIII-a: Măsuri electrice fi electronice pentru protecția
muncii.
PROBLEMA XIV-a: Studiul elementelor de automatizare. Aplicații
industriale. PROBLEMA XV-a: Aparate de încălzire în înaltă

289
frecvență cu aplicații.
PROBLEMA XVI-a: Cristale piezoeleetric* de înlocuire.
PROBLEMA XVII-a: Studii de feromagnetism.
PROBLEMA XVIIl-a. Studii electr oenergetice.

PROBLEME DE OPTICĂ ȘI ACUSTICĂ

PROBLEMA XIX-a: Spectroscopie fi aplicații.

PROBLEMA XX-a: Fenomene electrice fi optice în gaze fi vid.
PROBLEMA XXI-a: Fotoelasticimetrie.
PROBLEMA XXII-a: Aplicații ale acusticei fi ultraacusticei.

PROBLEME DE FIZICĂ MOLECULARĂ

PROBLEMA XXIII-a: Măsura temperaturilor.

PROBLEMA XXIV-a: Propagarea căldurii.
PROBLEMA XXV-a; Cercetări asupra evaporării la presiuni joase.
PROBLEMA XXVI-a: Studiul fizic al cărbunelui de pământ din R. P.
R.
PROBLEMA XXVII-a: Sinteza ți separarea unor medicamente
organice fi anorganice.

PROBLEME DE PIZICA GLOBULUI

PROBLEMA XXVIII-a; Studiul câmpului magnetic fi gravific în

R.P.R.
PROBLEMA XXIX-a: Cercetări de electricitate terestră.
PROBLEMA XXX-a Cenetări de seismologie.

PROBLEME DE METALURGIE FIZICĂ

PROBLEMA XXXI-a; C tratări a*upra elaborării de aliaje fi oțeluri

speciale neteiure industriei.
PROBLEMA XXXII-a; Cercetări de metalurgia pulberilor,
PROBLEMA XXXIII-a Tratamentul termic cu înaltă frecvență.
PROBLEMA XXXIV-a: Aparate fi metode de control ți analize In
melalurțte

290
PROBLEME STUDIATE LA INSTITUTUL DE ENERGETICĂ

1. Rezistivitatea solurilor în R. P. R.
2. Supratensiune de origine atmosferică.

PROBLEME STUDIATE LA INSTITUTUL DE METALURGIE ȘI

MECANICĂ APLICATĂ

1. Construcția unui anomometrn.

PROBLEME STUDIATE LA I. C. E. R.
1. Problema sticlei semioptice.
2. Uscarea produselor ceramice fine.

PLAN DE PROSPECȚIUNI
1. Prospecțiuni de minereuri.
2. Prospecțiuni de elemente instabile.

PLAN DE SERVICII ȘI ANALIZE INDUSTRIALE

1. Serviciul Spectroscopic.
2. Serviciul Polarografic.
3. Serviciul de Fotoelasticimetrie.

COLECTIVELE DE CHIMIE

PROBLEMA I-a: Problema sesvoltării Industriei Electrotehnice

prin utilizarea materiilor prime indigene.
PROBLEMA II-a: Problema industrializării gatului metan.
PROBLEMA III-a: Problema studierii zăcămintelor de minerale, ape
fi gaze. tn vederea valorificării lor.
PROBLEMA IV-a: Prepararea sulfului fi sulfurii de carbon.
PROBLEMA V-a: Problema sintezei fi separării unor medicamente.
Substanțe chimice medicinale.
PROBLEMA Vl-a: Materii prime necesare dezvoltării industriei fi
valorificarea rezidulor din industriile R. P. R.
PROBLEMA VIl-a: Valorificarea sgurelor metalurgice.
PROBLEMA VIII-a: Problema substanțelor cancerigene.
PROBLEMA IX-a: Reacții fotochimice cu aplicație industrială în

291
domeniul coloranților.
PROBLEMA X-a: Problema separării în stare pură a olefinelor din
gazele de cracare ale petrolului.
PROBLEMA XI-a: Polimerizarea olefinelor de tipul celor izolate din
gazele dela cracarea petrolului.
PROBLEMA XII-a: Hidroclorurarea unor hidrocarburi din gazele de
cracare.
PROBLEMA XIII-a: înlocuirea sulfatului de bariu prin sulfatul de
stronfiu în fabricarea lithoponului.
PROBLEMA XIV-a: Indicatori colorați pentru determinarea
temperaturilor.
PROBLEMA XV-a: Problema soluțiilor concentrate.
PROBLEMA XVI-a: Problema izolării isotopilor stabili din
minereuri indigene.
PROBLEMA XVII-a: Noi metode chimice și fizico-chimice de analize
și de cercetare a proceselor chimice.
PROBLEMA XVIII-a: Metode noi industriale de fabricare a
zahărului.
PROBLEMA XEX-a: Construirea unui aparat pentru controlul
automat al pH-ului.

SECȚIUNEA a II-a

ȘTIINȚE GEOLOGICE, GEOGRAFICE ȘI BIOLOGICE

INSTITUTUL DE BIOCHIMIE

PROBLEMA I-a: Biochimia membranelor și suprafețelor de contact.

PROBLEMA Il-a: Antibiotice.

TEMELE: I. Studii asupra biosintezei antibioticelor.

PROBLEMA IlI-a: Căutarea metodelor noi de diagnostic biochimic.
PROBLEMA IV-a: Căutarea unor înlocuitori pentru produsele
naturale fiziologice active.
PROBLEMA V-a: Studiul reacțiilor enzimatice în vederea utilizării
pentru sinteza în industrie.
PROBLEMA VI-a: Biochimia cancerului.

292
TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Sinteza în domeniul stilbenilor.

2. Cercetări biochimice în stimulul biogen.
3. Sinteze în domeniul sărurilor cuaternare de amoniu.
4. Cercetarea fizico-chimică a fenomenelor ce intervin în nutriția
plantelor cu substanțe minerale.
5. Căutarea metodelor biochimice pentru stabilirea maturității
fiziologice a fructelor și legumelor.

COLECTIVUL DE GEOLOGIE

PROBLEMA I-a: Harta geologici.

PROBLEMA II-a: Studiul geofizic al firii.

COLECTIVUL DE GEOGRAFIE

PROBLEMA I-a: Atlasul geografic.

PROBLEMA Il-a: Studiul geografic al Precarpaților.

COLECTIVUL «FAUNA R. P. R.»

PROBLEMA I-a: Fauna R. P. R.

TEMELE: 1. Arachnide: Hidracarieni și Acarieni

tereștri.
2. Protozoare: Gregarine.
3. Crustacei: Copepode.
4. Insecte: Braconide.
5. Rhinchote: Aleurodide.
6. Diptere: Antonyde.
7. Moluște: Gasteropode și Lamelibranhiate.
PROBLEMA II-a: Studiul hidrobiologic piscicol al complexului de
lacuri Razelm.
PROBLEMA III-a: Studiul migrafiilor populației de dăunători de pe
terenurile cultivate pe cele necultivate și al dinamicei ei.
PROBLEMA IV-a: Cercetări de embriologie experimentali.

293
COLECTIVUL «FLORA R. P. R. »

PROBLEMA I-a: Flora R.P.R..

TEMELE: 1. Publicarea volumului I al lucrării Flora R. P. R.
Pteridophytele, Gimnospermele,
Monochamigdeele și Centrosperme I.
2. Pregătirea volumului II al acestei lucrări (ordinul
Ranalelor, Centro- spermelor II și Tricocceelor).

COLECTIVUL DE FIZIOLOGIE ANIMALĂ

PROBLEMA I-a: Studierea relațiunilor dintre animalele acvatice și

mediu.
TEMELE: 1. Comportarea la variațiuni de salinitate.
2. Studiul biologic și economic al stavridului.
3. Osmoregulațiunea la Hirudinee.

COLECTIVUL DE FIZIOLOGIE VEGETALĂ

PROBLEMA I-a: Cercetări asupra desvoltării plantelor.

COLECTIVUL DE CHIMIOTERAPIE

PROBLEMA I-a: Contribufiuni la studiul chimioterapiei

tuberculozei experimentale și umane, cu antibiotice și substanțe
chimice.
PROBLEMA II-a: Contribufiuni la chimioterapia diurinei.
PROBLEMA IlI-a: Contribufiuni la chimioterapia sifilisului, în
deosebi a sifilisului nervos.

SECȚIUNEA a III-a
DE ȘTIINȚE TEHNICE ȘI AGRICOLE INSTITUTUL DE
ENERGETICĂ
PROBLEME DE ELECTROTEHNICĂ

PROBLEMA I-a: Siguranța funcționării sistemelor electrice.

PROBLEMA II-a: Probleme în legături cu ameliorarea funcționării
și construirii de mașini și aparate electrice.

294
PROBLEMA III-a: Studiul utilizării energiei electrice.

PROBLEME DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ

PROBLEMA IV-a: Studiul elementelor automatizării proceselor de

producție, a controlului și protecției muncii.
PROBLEMA V-a: încălzirea în înaltă frecvență.
PROBLEMA Vl-a: Metode pentru îmbunătățirea calității
convorbirilor telefonice pe circuite interurbane.

PROBLEME DE TERMOTEHNICĂ

PROBLEMA VII-a: Utilizarea resurselor energetice secundare.

PROBLEMA VIII-a: Producerea combinată de energie electrică și
căldură.
PROBLEMA IX-a: Utilizarea rațională a combustibililor folosiți în
motoare cu ardere internă în R.P.R.
PROBLEME DE CĂRBUNI PROBLEMA X-a: Gazeificarea
cărbunilor și recuperarea subproduselor.
PROBLEMA XI-a: Ameliorări de calitate a cocsului metalurgic din
cărbuni indigeni.
PROBLEMA XII-a: Studiul statistic al cărbunilor.

INSTITUTUL DE SIDERURGIE, METALURGIE ȘI MECANICĂ

APLICATĂ

PROBLEME DE SIDERURGIE ȘI METALE FEROASE

PROBLEMA I-a: Fabricarea feroaliajelor.

PROBLEMA II-a: Oțeluri speciale.
PROBLEMA III-a: Produse refractare magneziene.
PROBLEMA IV-a: Valorificarea minereurilor sărace de crom și
grafit.
PROBLEMA V-a: Elaborarea fontelor cenușii de calitate.

PROBLEME DE METALE ȘI ALIAJE NEFEROASE

PROBLEMA VI-a: Metode pentru fabricarea fi ameliorarea aliajelor
de aluminiu.

295
PROBLEMA VII-a: Metode pentru extragerea zincului pur pe cale
uscată.
PROBLEMA VIII-a: Valorificarea deșeurilor de metale neferoase.
PROBLEMA IX-a: Hidrometalurgia metalelor rare și prețioase.

PROBLEME DE REZISTENȚA MATERIALELOR ȘI

GEOTEHNICÂ

PROBLEMA X-a: Construcții de beton și beton armat.

PROBLEMA XI-a: Calculul și încercarea elementelor de
construcție.
PROBLEMA XII-a: Acțiunea cutremurelor asupra construcțiilor.
PROBLEMA XIII-a: Construcții de argile cu contracții mari.
PROBLEMA XIV-a: Stabilitatea taluzelor excavați ilar adânci.
PROBLEMA XV-a: Problemele ridicării Moldovei și valorificării
resurselor.

PROBLEME DE MAȘINI ȘI MECANISME

PROBLEMA XVI-a: Oscilațiile și loviturile de berbec in conducte.
PROBLEMA XVII-a: Studiul elementelor automatizării procesului
de producție al controlului și protecției muncii.
PROBLEMA XVIII-a: Studiul vibrațiilor la mașini, mașini-unelte și
instalații.
PROBLEMA XIX-a: Studiul efectelor chiciurei asupra liniilor
electrice aeriene și a mijloacelor de prevenire și îndepărtare a
chiciurei.
PROBLEMA XX-a: Metode pentru fabricarea materialelor
succedanee pentru industria mecanică.

PROBLEME DE HIDROTEHNICĂ

PROBLEMA XXI-a: Baraje, canale și descărcători de ape.

PROBLEMA XXII-a: Studiul ungerii motoarelor.
PROBLEME DE DINAMICA GAZELOR PROBLEMA XXIII-a:
Ventilația in mine și uzine.
PROBLEMA XXIV-a: Acțiunea curenților de aer asupra
obstacolelor.

296
INSTITUTUL DE CERCETĂRI AGRONOMICE

PROBLEMA I-a: Complexul Docuceaev-Costîcev-Viliams.

TEMELE: 1. Asolamente agricole și furajere.
2. Agrotehnica.
3. Sistemul de îngrășăminte organice,
anorganice și microbiologice.
4. Ameliorarea plantelor anuale.
5. Ierburi vivace,
6. Organizarea Gospodăriilor Agricole.
7. Îmbunătățiri funciare.
8. Folosirea mașinilor agricole.
9. Perdele de protecție.
10. Creșterea animalelor.

PROBLEMA II-a: Obținerea grdnelor noi de primăvară.

TEMELE: 1. Determinarea soiurilor potrivite pentru diferite

regiuni din țară.
2. Crearea de soiuri noi superioare, pe regiuni naturale.

PROBLEMA III-a: Crearea dt hibrizi de porumb superior, în ceea

ce privește productivitatea.

TEMELE: 1. Hibrizi de porumb obținuți prin Încrucișarea

diferitelor soiuri de porumb ameliorate după metode obișnuite.
2. Hibrizii obținuți prin încrucișarea de linii izolate prin
autofecundare repetată, timp de câteva generații.
3. Hibrizi obținuți prin încrucișarea de linii autofecundate
cu diferite soiuri de porumb ameliorate după metode obișnuite.

PROBLEMA IV-a: Valorificarea resurselor economice din

regiunea munților Apuseni.

TEMELE: 1. Experiențe cu soiuri de grâu, orz, ovăz, cartof, in, și

cânepă pe diferite agrofonduri.
2. Experiențe cu specii și soiuri de legume.
3. Studierea speciilor și soiurilor pomicole. Studiul

297
 problemelor fito- sanitare. Studiul fazelor soiurilor
pomicole.
4. Studiul floristic și fitoecologic al pajiștelor. Experiențe
cu valorificarea și schimbarea pajiștelor de nutreț.
Experiențe referitoare la mărirea producției pajiștelor de
Festuca Rubra.

PROBLEMA V-a: Studiul eroziunii solului din basinul ardelean.

TEMELE: 1. Studiul pedologie.

2. Studiul geologic.
3. Studiul geografic.
4. Studiul floristic.
5. Studiul agrosilvic.

PROBLEMA VI-a: Transformarea socialistă a pomiculturii.

PROBLEMA VII-a: Refacerea fi extinderea viilor in zonele naturale

de producție.
a) Studiul climatului;
b) Studiul solului;
c) Delimitarea terenurilor proprii pentru vii;
d) Organizarea terenurilor;
e) Stabilirea sortimentului, pe zone naturale de producție;
f) Agrotehnica viticolă;
g) Tehnica de prelucrare și vinificare a strugurilor. ~

PROBLEMA VlII-a: Cultura și folosirea plantelor medicinale și

aromatice.

TEMELE: 1. Studiul agrotehnic ți farmaceutic al plantelor

medicinale cu alealoizi si glucosizi. (Digitația purpuria,
D. lanata, Datura metel, D. talul a. Hiosciamuz niger și
A trop a belladona).
2. Studiul plantelor aromatice puțin introduse hi
culturi in vederea cultivării și industrializării lor.
(Rosmarinum officinalis, lasmmum sp.. Salina sclaeea).
3. Studiul măceșului ca sursă pentru vitamina C.

298
 4. Producerea de Secale cornutum.

PROBLEMA JX-a: Combaterea celor mai păgubitoare boal ale

principalelor plante ie cultură.

TEMELE: 1. Studiul biologic al speciilor și raselor de TiUetia In

vederea combaterii mălurii grâului.
2. Studiul rapănului merilor și perilor și mijloacelor de
combatere.
3. Cele mai bune metode de combatere a păduchelui din San Jose,
In Gospodăriile Colective și de Stat.

PROBLEMA X-a: Sinteza chimică și studiul biologic al produselor

pentru protecția planlelor.

TEMELE: 1. Uleiurile minerale horticole.

2. Fungicide antimălurice.
3. Substanțe muiante și adesive pentru condiționarea
preparatelor fungicide, insecticide și herbicide.

PROBLEMA Xl-a: Irigarea Bărăganului.

TEMELE: 1. Stabilirea cantităților de apă necesare in culturi

irigate.
2. Amenajări și construcții pentru irigații.
3. Planificarea folosirii apelor din cursuri de apă, lacuri de
acumulare și ape subterane.

PROBLEMA Xll-a: Geonomia Regiunii Ialomița.

TEMELE: 1. Studiul sintetic al factorilor naturali.

2. Studiul tehnicei de producție agricolă.
3. Utilizarea economică a rezultatelor obținute.

PROBLEMA XlII-a: Studii tn vederea desvoltării agriculturii în zona

Canalului Dunăre - Marea Neagră.

TEMELE: 1. Elementele fizico-geografice, climatologice și

299
fenologice in perspectivă.
2. Imbunătățirea solului.
3. Desvoltarea producției culturilor de câmp; sisteme de cultură și
asolamente indicate.
4. Desvoltarea pomiculturii, viticulturii și culturii de legume.
5. Desvoltarea creșterii animalelor.
6. Imbunătățirea pășunilor și fânețelor.
7. Desvoltarea și repartiția forțelor de producție în economia
agricolă.

PROBLEMA XIV-a: Agrotehnica bumbacului irigat.

INSTITUTUL FORESTIER

PROBLEMA I-a: Vegetația forestieră ca factor regularizator al

regimului apelor in basinele de interes hidroelectric și în
zonele inundabile.

TEMELE 1. Cercetări In masivele forestiere aaupra capacității de

reținere a precipitațiunilor.
2. Cercetări asupra regenerării molidului fi fagului in
urma exploatării concentrate fi asupra doboriturilor de vânt din
masivele de molid.
3. Cercetări asupra refacerii fi regenerării pădurilor din
zona inundabilă.

PROBLEMA II-a: Mijloacele silvotehnice pentru ridicarea

productivității Quer cetelor.
PROBLEMA IlI-a: Cercetări asupra ciupercilor fi insectelor
vătămătoare arborilor și lemnului.

TEMELE: l. Cercetări asupra gărgăriței, semințelor de jugastru.

2. Cercetări asupra biologiei insectelor vătămătoare
molidului fi bradului și pragriza atacărilor lor.
3, Contribuțiuni la studiul Polyporaceelor dela speciile
de Quercus.

PROBLEMA IV-a: Exploatarea fi conservarea lemnului.

300
PROBLEMA V-a: Studiul pădurilor fi afezarea lor pe basine.
Calcularea posibilităților anuale de exploatare.

TEMELE: 1. Studierea modului cum se face exploatarea și

industrializarea.
2. Inventarierea terenurilor degradate și lucrărilor
executate până în prezent. Lucrări de experimentare prin
introducerea bradului și gorunului în arborete de fag.
3. Lucrări de experimentare In vederea stabilirii celei
mai bune distribuții la plantat de molid.

COLECTIVUL ZOOTEHNIC

PROBLEMA I-a; Crearea prin încrucișare a unui tip de porc

producător de carne, adaptat condițiilor de traiu din R. P. R.

TEMELE: I. Studiul metișilor de primă generație, obținuți În

cursul anului precedent din încrucișarea rasei locale cu
Marele Alb.
2. Stabilirea puterii de îngrășare, asimilarea hranei,
randamentul la tăiere și calitatea cărnii, comparativ cu a altor
metiși și cu a raselor paternale.
3. Selecția și încrucișarea femelelor metișe, generația I-
a cu vieri cu rasa Marele Alb, In vederea obținerii metișilor,
generația Il-a cu material de formare a noului tip.
4. Studiul porcului local din regiunile de munte ale
țării, pentru cunoașterea
lui ca rasă de bază la formarea tipului de porc preconizat.

PROBLEMA Il-a: Crearea de tipuri noi de cai, prin încrucișarea

trăpașului cu Nonius și Ardenes.

TEMELE: 1. încrucișarea calului trăpaș cu Nonius.

2. încrucișarea calului trăpaș cu Ardenes.

PROBLEMA Ill-a: Cercetări cu privire la îmbunătățirea rasei sure de

stepă în vederea măririi producției de lapte și carne,

301
TEMELE: 1. Ameliorarea rasei sure de stepă prin îmbunătățirea
condițiilor de mediu,
creșterea dirijată a tineretului și selecție.
2. Ameliorarea prin încrucișare cu tauri Simmenthal.
3. Ameliorarea prin încrucișare cu tauri Schwyz.
4. Ameliorarea prin încrucișare cu tauri roșii de stepă.
PROBLEMA. IV-a: Ameliorarea raselor de oi din R. P. R„ în scopul
sporirii lânii, cărnii fi laptelui.
TEMELE: 1. Formarea un ai tip de oaie pentru lână și carne prin
încrucișări merinoa, țigaie, hrană și creșterea dirijată a
tineretului.
2. Formarea nnui tip de oaie pentru lână fină prin
Încrucișări merinos x țnrcană și rațca.
3. Formarea unui tip de oaie pentru lână semifinâ prin
încrucișarea țigaie X țurcanâ și a primei generații cu merinos.
4. Formarea nnui tip de oaie pentru lapte prin
încrucișarea berbecilor friză X țnrcane albe în regiunile de munte.

PROBLEMA V-a: Studiul prelucrării cărnii în produse carnale.

PROBLEMA Vl-a: îmbunătățirea pășunilor din munții Bucegi în

vederea desvoltării pășu-
natului oilor și tineretului bovin.

TEMELE: 1. Lucrări agrotehnice de ameliorare a pășunilor.

2. Studiul vegetației de pe pășunile ameliorate.
3. Cunoașterea capacității de pășunat și modului de
folosire a vegetației de către animale.
4» Studiul valorii alimentare a diferitelor asociații vegetale.

PROBLEMA Vil-a: Studiul raselor de animale, păsări, albine șipești

și al
condițiilor
de
alimentare, întreținere, adăpost, al sănătății și igienei
animalelor. PROBLEMA VllI-a: Ameliorarea raselor și ridicarea
productivității animalelor. PROBLEMA IX-a: Harta zootehnică a R.

302
P. R.

COLECTIVUL PISCICOL

PROBLEMA I-a: Punerea în valoare a bogățiilor apelor curgătoare.

TEMELE: 1. Studiulhidrobiologicpiscicol alDunării

în sectorul Balta Brăilei.
2. Studiulhidrobiologicpiscicol alDunării
in sectorul Balta Ialomiței.
3. Studiulhidrobiologicpiscicol al
râului Ialomița.

COLECTIVUL DE CHIMIE INDUSTRIALĂ

PROBLEMA I-a: Materiale plastice izolqnte.

PROBLEMA Il-a: îmbunătățirea calității placajelor.
PROBLEMA IlI-a: Hidrocarburi superioare sau derivați clorurați
superiori pentru agenți purtători de căldură sau izolanți
incombustibili.
PROBLEMA IV-a: Folosirea gazului metan în industria siderurgică.
PROBLEMA V-a: Uleiul cu tensiuni mici pentru pompe de
difuziune.
PROBLEMA Vl-a: Obținerea isomerului gamma sau a unor
concentrate bogate în acest isomer.
PROBLEMA VIl-a: Prepararea amino-aldehidelor alifatice.
PROBLEMA VlII-a: Utilizarea combustibililor ca materie primi
pentru industria chimică.
PROBLEMA IX-a : Studiul drogurilor vegetale pentru folosirea
alcaloizilor, glucozilor fi uleiurilor eterice.
PROBLEMA X-aî Contribuțiuni la chimioterapia tuberculozei.

SECȚIUNEA a IV-a

ȘTIINȚELE MEDICALE INSTITUTUL DE ENDOCRINOLOGIE

PROBLEME PROPRII: 1. Bătrânețea.

2. Endobiologia,

303
3. Endocrinologia comparată.
4. Gușa endemică.
5. Endocrinopatiile și corelațiile lor cu mediul și restul
organismului.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Reumatismul.
— Coeficientul endocrin în boalele reumatismului.
— Reumatismul in zonele endemice,.
— Reumatismul endocrin.
— Reumatismul în raport cu vârsta.
2. Hipertensiunea arterială.
— Factorii endocrini în apariția și evoluția hipertensiunii
arteriale.
3. Hematologie.
— Factorii endocrini în evoluția și apariția boalelor de
sânge.
— Proprietățile sângelui în diferite boale endocrine.
4. Epilepsia.
— Factorii endocrini în apariția și evoluția epilepsiei.
— Clinica și terapeutica epilepsiei din punct de vedere
endocrin.
5. Cancerul.
— Factorii endocrini în apariția și evoluția cancerului.
— Extracte de organe endocrine cu acțiune proliferativă.
6. Tuberculoza.
— Terenul endocrin în tuberculoză.

TEME DIN PROBLEMELE DE PROTECȚIA MUNCII:

1. Acțiunea radiațiilor de sudură asupra glandelor endocrine

și în special asupra celor sexuale.
INSTITUTUL DE FIZIOLOGIE NORMALĂ ȘI PATOLOGICA

PROBLEME PROPRII:
1. Legile fundamentale de reglare a echilibrului funcțional al
organismului în fiziologie, patologie, farmacodinamie și
terapeutică.

304
2. Cercetări de farmacodinamie și terapeutică nespecifică.
3. Cercetări în imunitate și parafilaxie. Rolul sistemului
nervos.
4. Cercetări in patogenia și tratamentul boalelor aparatului
circulator.
5. Etiopatogenia afecțiunilor reumatismale.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Cercetări de fiziologia și fiziopatologia muncii.
2. Farmacodinamia antipaludicelor.

INSTITUTUL DE INPRAMICROBIOLOGIE PROBLEME

PROPRII:
1. Turbarea.
2. Poliomielita.
3. Hepatite icterigene inframicrobiene.
4. Pelagra.
5. Vieața și opera lui V. Babeș.

TEME PROPRII:

1. Pneumonii atipice virotice.

2. Meningite limfocitare virotice.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Neuroviroze.
— Cercetări în etiologia virotică a unor psihoze.
2. Fiziopatologia muncii.
— Depistarea intoxicațiilor profesionale cu ajutorul
megamononucleozei.
— Intoxicații experimentale cu plumb la animale.
— Acțiunea compușilor de sulf în intoxicațiile
experimentale cu plumb.
3. Reumatismul infecți os.
— Cercetări de inframicrobiologie ale reumatismului
infecțios.
4. Maladia ulceroasă.

305
— Studiul histopatologic al sistemului nervos intra și
extrafocal.
— încercări experimentale de izolare a unui virus din
leziunile intestinale.
5. Virusuri și tumori.
6. Studiul și combaterea hidropiziei infecțioase la peștii din
apele R. P. R.

PROBLEME ȘI TEME ALE COLECTIVULUI DELA INSTITUTUL

PASTEUR:

1. Cercetări în vederea pregătirii unui vaccin difterovariolic

aviar activ.
2. Vaccinarea contra pestei aviare.
3. Vaccinarea contra pestei porcine.

INSTITUTUL DE NEUROLOGIE «I. P. PAVLOV» PROBLEME

PROPRII:

1. Epilepsia.
2. Neuroviroze.
3. Relațiile scoarței cerebrale cu organele interne.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Sifilisul.
— Sifilisul și sistemul nervos central.
2. Fiziologia și fiziopatologia muncii.
— Rolul sistemului nervos în adaptarea la condițiile de
muncă grea.

INSTITUTUL ONCOLOGIC

PROBLEME PROPRII:
1. Organizarea luptei împotriva tumorilor.
2. Studiul cancerizării.
3. Bio-și chimioterapia și diagnosticul tumorilor.
PROBLEME LUCRATE LA ALTE INSTITUTE:

306
1. Virusuri și tumori.
2. Cercetări pentru stabilirea constituției chimice a
sistemului biogen din extract Filatov.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Bio- și chlmioterapia și diagnosticul tumorilor.

COLECTIVUL DE MEDICINĂ CURATIVĂ (I). PROBLEME

PROPRII:

1. Pneumoconiozele.
2. Alergia viscerală.
3. Hipertensiunea arterială.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Morfopatologia măduvei osoase.

— Mielograma în boalele profesionale.
— Mielograma în afecțiunile hepatice.

2. Maladia ulceroasă.
Factorul vascular în maladia ulceroasă.
— Studiu anatomo-radiologic al vascularizației in ulcer
experimental atofanic și histaminic.
— Gastrograma în maladia ulceroasă.
— Hematopoieza în stomacul rezecat.
— Studiul leucocitozei digestive în stomacul rezecat.

3. Reumatismul.
— Infecția de focar.
— Probe biologice în reumatism.
— Anchete clinice: forme clinice în reumatismul copilului.
— Tratamente biologice în reumatism.

COLECTIVUL DE MEDICINĂ CURATIVĂ (II).

307
PROBLEME PROPRII: -

1. Maladia ulceroasă.
2. Chirurgia vaselor din punct de vedere clinic, experimental
și terapeutic.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Problema sensibilității.
— Blocajul anestezic al căilor de conducere a sensibilității
viscerale.
2. Problema cancerului.
— Depistarea stării precanceroase — Cancerul de sân.
— Rezultatele urmăririi timp îndelungat a bolnavelor
operate pentru a stabili pronosticul acestei afecțiuni în legătură cu
aspectul histologic al leziunilor.
— Rezultatele tardive ale tratamentului combinat-
chirurgical și roentgenterapia, la bolnavi.
3. Maladia lui Basedow.
— Rezultatele cercetărilor noastre asupra crizelor tiroidiene
postoperatorii. Mijloace de prevenire și tratament.
4. Problema hipertensiunii arteriale.
— Rezultatele în tratamentul chirurgical al hipertensiunii
arteriale.
5. Problema tuberculozei urogenitale.
— Rezultatele cercetărilor experimentale în
legătură cu leziunile tardive din rinichi și celelalte organe, la
animale sensibilizate cu tuberculo-proteină și inoculate apoi cu B.
C. G.
— Rezultatul cercetărilor în ceea ce privește
căutarea bacililor în leziunile renale, pulmonare și hepatice,
produse de B. C. G. inoculat în artera și parenchimul renal.
— Rezultatul studiului clinic al tuberculozei
urogenitale din punct de vedere terapeutic și social.

COLECTIVUL DE MEDICINĂ CURATIVĂ (III)

PROBLEME PROPRII:

308
1. Insuficiența hepatică. Probe funcționale.
2. Morfopatologia hemomedulei.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Alergia.
— Originea alergică a maladiei ulceroase: teste
clinice.
— încercări de obținere experimentală a ulcerului
gastric.
— Legătura dintre eosinofîle și starea de alergie.

2. Maladia ulceroasă.
— Viscerografie.
— Prânzuri de probă.
— Condiții dietice.

3. Reumatismul.
— Cercetări bacteriologice-clinice și experimentale
asupra infecției de focar.
— Cutireacții pentru depistarea alergiei reumatice.
— Cercetări asupra căilor de administrare a salicilatului de sodiu.

4. Hepatita epidemică.

5. Sifilisul visceral.
— Date statistice asupra sifilisului visceral.
— Icterul salvarsanic.
— Cirozele sifilitice: criterii semiologice de
diagnostic.
— Criterii de terapeutică specifică în insuficiența
cardiacă de origine sifilitică.
— Terapeutica generală a sifilisului visceral:
indicațiuni speciale rezultând din starea fiziopatologică a
organului lezat și starea generală a bolnavului. Durata totală a
tratamentului.
— Determinarea frecvenței reacției serologice in

309
sifilisul visceral.

6. Depistarea cancerului.
— Echipa pentru depistarea cancerului — incipient,
precancer.
— Gastrite — faze de trecere spre neoplasm.
— Acțiunea substanțelor mitoclasice asupra
elementelor figurate ale sângelui.

COLECTIVUL DE MICROBIOLOGIE ȘI PARAZITOLOGIE (I).

PROBLEME PROPRII:

1. Infecțiunile streptococice.
2. Determinarea speciilor de Salmonelle care dau în
țara noastră intoxicațiunile alimentare.
3. Antibiotice și variațiunea mierobiană.
4. Malaria și metodele de luptă antimalarică.
•_I4 pum©e Loatrax,
fiualeloh.ntsmrc

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Rezistența raselor de Anofeli la insecticide.

2, Distribuția geografică, a raselor de Anofeli în raport ca factorii
de mediu și influența insecticidelor.

COLECTIVUL DE MICROBIOLOGIE ȘI PARAZITOLOGIE (II).

PROBLEME PROPRII:

1. Profilaxia specifică și patogenia tuberculozei.

2. Studiul Rickettsiozelor din R. P. R.
3_ Infecțiile provocate de pnenmococi.
4. Tnlaiemia.
5. Leptospirozele in R. P. R.

TEME DIX PROBLEMELE ALTOR IXSTITUTE ȘI COLECTIVE:

310
1. Cercetări in turbare.
— Stndinl comparativ al metodelor de preparare a
vaccinului antiratric f> aplicării lor.
— Prepararea și stndinl serului hiperimun antirabic.
— Eficacitatea serovacri națiilor ca metodă de tratament.
3. Cercetări in poliomielită.
— Stndinl diferitelor tul pi ne din țară din punctul de vedere
al patogeni tății și anti- genității lor.
— Cercetări histopatologice in poliomielita experimentală.
— Stndinl tulpinelor patogene pentru șoarece.
3. Sifilisul experimental.
— Izolarea de tnlpine Treponema Pallidum.
— Stndinl factorilor adjuvanți in sifilisul experimental.
— Modificările serologice in sifilisul experimental.

COLECTIVUL DE MEDICINĂ SOCIALĂ ȘI PREVENTIVĂ

SubcaUdivul Dermato- Venenc.

PROBLEME PROPRII:

1. Problema sifilisului.
2. Stndinl rolului streptococului in patologia cutanată in vederea
profilaxiei și tratamentului dermatozelor.

TEME PROPRII:
1. Micozele din punct de vedere social.
2. Lepra.
3. Dermatoze profesionale in câmpul muncii.
4. Mecanismul cicatrizării plăgilor și al ulcerațiilor cutanate.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE:

1. Dermatozele pruriginoase.
2. Discr auriile cutate.
3. Dermatoze precanceroase.
4. Cercetări în scopul găsirii unei ciuperci cu acțiune oncolitică.

311
COLECTIVUL DE MEDICINĂ SOCIALĂ ȘI PREVENTIVĂ"

PROBLEME PROPRII:

1. Studiul tehnico-sanitar, chimic și biologic al apei de băut diu

colectivitățile cu aprovizionare centrală de apă.
2. Fiziologia și fiziopatologia muncii.

TEME PROPRII:

1. Desvoltarea fizică a copiilor de vârstă preșcolară și școlară

din R. P. R.
2. Medici luptători pentru cauza sănătății poporului muncitor
și a socialismului.
3. Studiul conținutului în proteine și săruri minerale (Ca. P și Fe)
al alimentelor vegetale și animale, în stare crudă și conservate.

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Rezistența la insecticide remanente a claselor de Anofeli.

2. Distribuția geografică a raselor de Anofeli în raport cn factorii
de mediu și influența insecticidelor.
3. Metode pentru cercetarea purtătorilor de bacili tiiici.
4. Cercetarea pelagrei și ^țărilor prepelagroase prin studiul
biochimic al vitaminelor.

INSTITUTUL DE AXTROPOLOGIE

PROBLEME PROPRII:

1. Filogenia omului.
2. Variabili ta tea organismului uman în funcție de condițiile
de vieață

TEME DIN PROBLEMELE ALTOR INSTITUTE ȘI COLECTIVE:

1. Recoltarea materialului antropologic preistoric.

2. Prelucrarea datelor demografice și de recensământ ale

312
populației țării noastre.
3. Urmărirea unor copii nou născuți, și până la 3 ani.
4. Compararea datelor culese în anchetele asupra desvoltârii
fizice.
5. Urmărirea comună a unui colectiv de copii de vârstă școlară.
6. Stabilirea unor puncte antropo metrice in diferite cămine de
zi și creșe din Capitală.
7. Ancheta asupra tinerilor între 18—24 de ani.
3. Procurarea materialelor de morfologie comparată.
9. Organizarea expoziției asupra originii omului.
10. Materialul patologic osos preistoric.
11. Organizarea unei explorări de peșteri paleolitice în Oltenia.

INSTITUTUL DE CERCETĂRI MEDICALE AL FILIALEI IAȘI

1. Problema unei echilibrări a rației alimentare și a turburărilor

produse prin desechibbiul ei.
2. Problema relațiilor cortico-viscerale in producerea șt
evoluția baalelor interne.
3. Problema fiziopatologiei muncii.
4. Studiul condițiilor patologice legate de procesul de muncă.
5. Studiul particularităților endemo-epidemice ale mediului
fizic extern.

INSTITUTUL DE CERCETĂRI MEDICALE AL FILIALEI CLUJ

1. Problema explorării clinice și de laborator a reactivității.

2. Fiziologia muncii.
3. Problema nervismului.
4. Prob’ema diagnosticului precoce, etio-patogenia, profilaxia și
terapia anumitor maladii cu caracter social.
5. Igiena muncitorului din industria minieră și chimică.
6. Etalonarea unor preparate biologice indigene cu etaloane
internaționale.

SECȚIUNEA a V-a

DE ȘTIINȚE ISTORICE, FILOSOFICE ȘI ECONOMICO-JURIDICE

313
INSTITUTUL DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE ISTORIA VECHE A R. P.
R.

PROBLEMA I-a: Organizarea săpăturilor arheologice pe șantierele:

1 Dinogetia.
2. Valea Jijiei.
3. Grădiștea Muncelului.
4. Slavii din Ardeal.
5. Histria.
6. Suceava.
7. Ver bici oara Fier a.
8. Foltești-Galați.
9. Neamț (Traian-Izvoare).
10. Poiana-Tecuci.

PROBLEMA II-a: Pregătirea spre publicare a repertoriului'

arheologic al R. P. R.
PROBLEMA IlI-a: Harta valurilor și tumulurilor.
PROBLEMA IV-a: Publicarea în revista Studii și Cercetări de Istorie
Veche și în Monografii, a rezultatelor săpăturilor arheologice din
anii 1949 și 1950.

ISTORIA MEDIE A R.P.R.

PROBLEMA I-a: Publicarea a 8 volume din Corpusul de

Documente.

TEMELE: 1. Indice pe materii din colecțiile: Uricariul, Studii și

Documente,
Acte și Frag
mente și Hurmuzachi.
2. Pregătirea spre publicare a două cronici.
3. Pregătirea spre publicare a indicelui colecției Monumenta
Comitialia.
4. Studierea și catalogarea materialelor din arhivele din
Ardeal.
5. Culegerea de inscripții și însemnări istorice din epoca
medie, modernă și contemporană.

314
PROBLEMA II-a: Pregătirea spre tipărire a următoarelor lucrări:

TEMELE: i. Instituțiile feudale pe teritoriul R.P.R.

2. Atelierele de manufactură, meseriile și comerțul in
Moldova in secolul al XVII-lea și al XVIII-lea până la jumătatea
secolului al XlX-lea.
3. Se va pregăti studiul: Formarea poporului român și
formarea limbii române.
4. Se va pregăti spre tipărire un studiu privind lupta
poporului nostru împotriva jugului otoman și pentru
independență.

ISTORIA MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ A R. P. R.

PROBLEMA I-a: Terminarea strângerii materialului privitor la

războiul pentru independenți.

PROBLEMA Il-a: Bibliografia lucririlor 1800—1900, a periodicelor

secolului al XlX-lea și a actelor și documentelor 1800—1848.

PROBLEMA IlI-a: Pregătirea următoarelor studii:

1. Lupta mișcării muncitorești din țara noastră pentru pace și
împotriva războaielor imperialiste între anii 19x0—1918.
2. Desvoltarea capitalismului în Transilvania (1900—1918).
3. Caracterul participării României la primul războiu mondial.
4. Mișcările revoluționare din Moldova in anii 19x7—1918.
5. Adunarea materialului pentru istoria mișcării muncitorești din
Transilvania (1867—1918).
б. Greve muncitorești pe teritoriul R. P. R. între primul și al
doilea războiu mondial.
7. Criza economică din România între anii 1929—1933.
8. Rolul trădător al social-democrației în România între întâiul și
al doilea războiu mondial.
9. Politica imperialistă a guvernelor Statelor Unite ale Americei
și Angliei de cotropire a României între primul și al doilea
războiu mondial.
10. Lupta poporului român pentru asigurarea independenței și

315
 suveranității naționale împotriva politicei de cotropire a
imperialismului american și englez.
11. Publicarea documentelor privind reformele revoluționare dela
23 August 1944—31 Decemvrie 1950.
12. Etapele transformării revoluționare a statului nostru dela 23
August 1944 (în colaborare cu secția de Filosofie).
13. Lupta pentru aplicarea în țara noastră a principiilor staliniste
în rezolvarea problemei naționale după 23 August 1944.

ISTORIA RELAȚIILOR ROMĂNO-RUSE.

PROBLEMA I-a: Pregătirea materialului în vederea elaborării operei

care să trateze relațiile româno-ruse.

SECȚIA DE FILOSOFIE SECTORUL FILOSOFIE GENERALĂ

1. Pregătirea spre tipăriie a Dicțiorarului politico-filosofic.

SECTORUL ISTORIA FILOSOFIEI

1. Tipărirea unui volum cu șapte studii privind istoria gândirii

filosofice în R. P. R.
2. Tipărirea unei crestpmații de texte filosofice românești,
precum și a unor texte filosofice clasice.
3. Pregătirea ediției critice a operelor filosofice
ale lui D. Cantemir.

SECTORUL ECONOMIE POLITICA

1. Publicarea următoarelor studii:

— Apariția capitalismului în România.
— Problema capitalului financiar în România.
— Problema productivității muncii în întreprinderile socialiste
din R.P.R.

SECTORUL PSIHOLOGIE

1. Pregătirea a trei monografii privind aplicarea psihologiei

316
 sovietice în R. P. R.
2. Elaborarea unui volum care să trateze caracterul antiștiințific
și antiuman al psihologiei americane.

COLECTIVUL JURIDIC

1. Adunarea materialului pentru cunoașterea și reconstituirea

vechiului drept românesc nescris (obiceiurile juridice).

PROBLEME GENERALE

1. Organizarea muzeelor de Istorie la Iași și Cluj.

2. Inceperea redactării manualului de Istorie R. P. R. pentru uzul
învățământului superior.
3. Organizarea unui ciclu de lecții care să trateze problemele
fundamentale ale economiei socialiste.
4. Organizarea unui ciclu de lecții de marxism-leninism pentru
colaboratorii științifici ai Institutelor Academiei R. P. R.

SECȚIUNEA a Vl-a
DE ȘTIINȚA LIMBII, LITERATURĂ ȘI ARTE INSTITUTELE DE
LINGVISTICĂ

PROBLEMA I-a: Vocabularul limbii române.

TEMELE: 1. Dicționarul limbii române — redactarea literelor T,
Ț, U, V, W, X, Y, Z și revizia literelor C, F, G, H, și I din partea
deja tipărită.
2. Toponimia—redactarea părții a Il-a (cercetarea
lingvistică a numelor de locuri din R.P.R.).
3. Adunarea materialului antroponimic (nume de familie
românești) din documente vechi.
4. Termeni culturali 9lavi în limba română.

PROBLEMA II-a: Gramatica limbii române.

TEMELE: I. Gramatica (descriptivă și normativă) a limbii române

- — se vor redacta primele capitole (fonetica, fonologia și
morfologia).

317
1. Se va termina strângerea materialului pentru un studiu al limbii
române.

PROBLEMA III-a: Studiul graiurilor și al unor limbaje speciale.

TEMELE: 1. Graiurile populare din regiunea Câmpulung-

Moldovenesc.
2. Monografii lingvistice regionale:
a) Monografia graiului românesc din valea Crișului Negru.
b) Monograf a graiului românesc de pe Valea Sebeșului.
3. Influența limbii comune asupra graiului aromânilor din Banat.

PROBLEMA IV-a: Ediții de texte vechi românești.

TEMELE: 1. Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir — text,

introducere și glosar.
2. Divanul Lumii cu înțeleptul de D. Cantemir — text, introducere
și glosar.
3. Tetraevanghelul lui Coresi — text, introducere și glosar.

PROBLEMA V-a: Adunarea materialului și redactarea parțială a

Dicționarului român- maghiar și maghiar-romăn.

PROBLEMA Vl-a: întocmirea de atlase lingvistice.

TEMELE. 1. Atlasul lingvistic român.

2. Atlasul lingvistic maghiar.

INSTITUTUL DE ISTORIE LITERARĂ ȘI FOLKLOR

PROBLEMA I-a: Din istoria literaturii române.

TEMELE: 1. Relații între scriitorii ruși și români — continuare,

partea a Il-a, începând dela Pușchin.
2. Istoria literaturii române în monografii — scriitorii până la 1848:
a) Cezar Bolliac, publicist.
3. Se va termina redactarea studiului privind revista
Contemporanul (1881—1951).

318
4. Ideologia societăților și cercurilor științifice din Moldova,
perioada 1848—ISSI.
5. Literatura română din Transilvania și legăturile ei cu literaturile
naționalităților conlocuitoare — periodicele din Transilvania până
la 1950 și dintre 1880—1890.

PROBLEMA Il-a: Istoria literatuYii de limbă maghiară din R. P. R.

TEMELE: 1. Secolul al XVII-lea.

2. Secolul al XX-lea.

PROBLEMA IlI-a: Folklorul românesc și maghiar din Transilvania.

TEMELE: 1. Despoierea și clasarea manuscriselor Arhivei de

Folklor.
2. Bibliografia folklorului românesc.
1. Despoierea și clasarea materialului folkloristic din
răspunsurile Chestionarului Hașdeu.
2. Realismul in folklorul românesc.

PROBLEMA IV-a: Repertoriu bibliografic de probleme. Almanahuri

și Calendare moldovene.

INSTITUTUL DE ISTORIA ARTEI

PROBLEMA I-a: Arta populară în R. P. R.

TEMELE: I. Arta populară în regiunile Suceava și Gorj.

2. Arta populară a secuilor și sașilor din Ardeal
(continuare).
3. Redactarea catalogului științific al Muzeului
Național de Artă Populară.

PROBLEMA II-a: Artele plastice in R. P. R.

TEMELE: 1. Cercetarea monumentelor de artă medievală

din regiunile Suceava și Gorj.
2. Strângerea de material privitor la arta din epoca medievală și

319
redactarea lui într’o primă formă.
3. Studiu despre desvoltarea artelor plastice la noi în a doua
jumătate a secolului al XlX-lea și prima jumătate a sec. al XX-lea.
4. Monografie asupra pictorului Ion Andreescu.
5. Redactarea monografiei asupra lui C. D. Rosenthal.
6. Intocmirea cataloagelor științifice ale operelor lui Th. Aman și
N. Grigorescu — se va
strânge material.
7. Redactarea catalogului științific al Galeriei Naționale din
Muzeul de Artă al R. P. R. (în colaborare cu personalul științific al
Muzeului).

PROBLEMA IlI-a: Aspecte din istoria muzicii în R. P. R.

TEMELE: 1. Monografie asupra operei lui I. Chiriac.

PROBLEMA IV-a: Aspecte din istoria teatrului în R\ P. R.

TEMELE: 1. Pregătirea materialului pentru studiul dramelor

populare: Păpușarii, Jianu și Mocănașii.

PROBLEMA V-a: Redactarea unui repertoriu bibliografic asupra

chestiunilor privind arta în R. P. R., sub toate formele ei (artă
populară, arte plastice, muzică și teatru).
Se va strânge și clasa materialul rezultat din studierea
problemelor diferitelor Secții ale Institutului de Istoria Artei,
precum și materialul din ziarele și periodicele până la 1850.
*
* *

INSTITUTUL DE STUDII ROMÂNO-SOVIETIC

Activitatea Institutului va fi organizată pe grupuri științifice de

specialitate, a căror muncă va fi ajutată de comisiuni științifice
compuse din specialiști de seamă, cu avizul cărora se vor întocmi
programele de traduceri, de manifestări publice, de difuzare a
traducerilor în diferite forme, etc. Se vor organiza manifestări
publice și ședințe de studii, în cea mai mare parte în colaborare

320
cu alte Instituții științifice.
Centrul de documentare al Institutului urmărește punerea la
dispoziție celui ce studiază probleme determinate, a materialului
bibliografic necesar.
Astfel, fișele tematice vor cuprinde întregul material științific
sovietic ce sosește în Institutul nostru, precum și materialul mai
vechiu — deocamdată, în acest an, până la data de 1 Iulie 1949.
Serviciul de consultații pe specialități va fi astfel desvoltat încât să
cuprindă toate ramurile principale ale științelor.
Un buletin lunar al Institutului va informa publicul asupra
mijloacelor și asupra materialelor de documentare care pot fi
găsite la Institut.
La cele de mai sus, se adaugă difuzarea de repertorii
bibliografice generale, sau pe probleme, ședințe de recenzii
periodice asupra presei științifice sovietice, etc.
Traducerile vor trebui să fie în cantitate mult mai mare decât
în trecut și calitativ mai bune. Planul de traduceri, întocmit pe
baza directivelor Prezidiului Academiei R. P. R., va urmări în
primul rând satisfacerea nevoilor Institutelor de cercetare ale
Academiei R. P. R.
Inafară de aceasta, planul de traduceri va avea în vedere
programele lunare de conferințe, referate și symposioane, cererile
catedrelor universitare, cererile Societăților științifice,
publicațiilor științifice ale Institutului nostru și ale celorlalte
Instituții științifice.
O preocupare specială va fi aceea în legătură cu apariția în
limba română a unor lucrări de ansamblu din știința rusă și
sovietică. E vorba de lucrări importante pentru istoria științei,
scoțând în evidență prioritatea științei ruse, de lucrări de
orientare teoretică fundamentală, etc.
In ce privește publicațiile, urmează să apară noi serii de
Anale, precum: Anale de Biologie-Științe Naturale, de Geograf ie-
Geologie (în locul actualelor Anale de Biologie- Geografie), de
Pedagogie-Psihologie, Analele de Istorie-Filosofie, Economie-
Drept, Silvicultură, vor apare odată la două luni.
Munca Bibliotecii va fi desvoltată prin organizarea unui
serviciu de împrumut al cărții și revistei științifice sovietice,
precum și al traducerilor executate de Institut.

321
 Munca Muzeului Româno-Rus urmează a fi desvoltată
organizându-se, inafară de larga popularizare a documentelor
sale, și studiul acestora de către oameni de specialitate. In acest
fel, vom contribui la demascarea falsificării de către istoricii din
slujba imperialismului, a istoriei relațiilor româno-ruse.
Activitatea în restul țârii urmează să se desfâșure prin
intermediul Filialelor, al Subfilialelor ce se vor înființa, precum și
prin colaborare cu organizațiile regionale A. R. L. U. S. în restul
orașelor principale din țară.
Subfiliale se vor organiza în centrele mai importante din
punct de vedere științific sau economic, și anume Orașul Stalin,
Craiova, Galați, Tg. Mureș, Bacău.
Filialele și. Subfilialele vor avea în general aceleași sarcini ca
și centrul dela București, reduse însă în raport cu nevoile locale.
In ce privește restul țării, A. R. X,. U. S.-ul va înființa, în
cadrul planului comun de colaborare, centre științifice în toate
organizațiile sale regionale din țară, începând cu orașele:
Constanța, Arad, Petroșani, Câmpulung-Moldova, Brad.
Pentru informarea publicului sovietic și a publicului din alte
țâri asupra activității științifice din țara noastră, se va edita —
bianual — o revistă a științei românești, în limba rusă, pentru a fi
difuzată în Uniunea Sovietică și în alte țâri.
Urmează, înafară de aceasta, să se trimită în U. R. S. S.
literatura' Muzeului Româno- Rus, iar Instituțiilor de specialitate
din U. R. S. S. — fotocopii după piesele mai importante ale
Muzeului Româno-Rus.
In total, Planul de lucru al Academiei R.P.R. pe anul 1951
cuprinde 254 de probleme și 952 de teme.
In scopul intensificării muncii științifice în Academia R.P.R., in
vederea unei mai strânse legături cu practica, și pentru a răspunde
la timp obligațiunilor care decurg din Planul de Stat și din Planul
de electrificare, Prezidiul a luat o serie de măsuri organizatorice,
care au început să fie'puse în aplicare.
Un om de știință poate să se ocupe oricât de probleme și
domenii abstracte. Această muncă este inevitabilă și necesară
pentru desvoltarea științei. In același timp însă. omul de știință nu
are dreptul să uite că scopul științei este să-i ajute pe oameni, să
ajute poporul. O concluzie sau un rezultat științific important

322
trebue întotdeauna gândit și cercetat din punctul de vedere al
folosirii practice posibile. Lucrările care se fac in Academia R.P.R.
nu trebue dar să se termine numai prin înserarea in publicațiuni,
pentru a asigura notorietatea autorilor, ci deducțiile științifice
trebue să circule și să se materializeze prin aplicarea lor practică.
Pentru atingerea acestui scop, Planul de lucru al Academiei pe
anul 1951 prevede nu numai participarea reprezentanților din
Departamente și întreprinderi la Consiliile .Științifice din care fac
parte, ci și angrenarea unora dintre ei la executarea efectivă a unor
lucrări precise. Pe de alta parte, și oamenii de știință sunt obligați
să țină contact permanent cu Departamentele și întreprinderile,
pentru a urmări justa aplicare a rezultatelor până la produsul
terminat, în circulație. Această legătură — asupra căreia Prezidiul
și Secretariatul Academiei vor veghea de aproape —va ține pe
omul de știință în contact cu izvorul problemelor ce crește într’o
proporție mult mai mare în cadrul prevederilor din Planul de Stat
și Planul de electrificare, decât în activitatea izolată neplanificată.
Un om de știință cu cunoștințe și experiență poate să aducă în
prezent industriei, agriculturii, sănătății publice, mult mai mult
folos decât în trecut, când el lucra în afara oricărei orientări
generale planificate.
Legătura cu practica nu trebue însă înțeleasă în sensul unui
practicism empiric, la un nivel teoretic scăzut și nici în sensul că
omul de știință cu cunoștințe vaste intr'o specialitate, în stare să
soluționeze probleme științifice importante, să fie scos din
activitatea lui esențială — producția științifică — și să înlocuiască
pe ingineri in întreprinderi, în Fermele de Stat, în birourile de
construcții, sau că omul de știință este obligat să lucreze la strung,
în atelier sau la o mașină agricolă. Cu alte cuvinte, sâ ne ferim să
nu cădem dintr'o extremă într’alta și să nu facem ca în fabula lui
Esop, să tăiem în bucăți găina care făcea ouă de aur.
Până la ridicarea muncitorilor la nivelul marilor generalizări,
omul de știință, in faza în care se găsește construirea socialismului
la noi, este obligat însă să nu lipească în niciun punct pe traiectoria
procesului de producție, păstrându-și poziția lui de om de știință,
dar om de știință activ, nu contemplativ.
In acest sens, Secțiunile I-a și a III-a ale Academiei Republicii
Populare Române, împreună cu Institutele de Metalurgie și

323
Mecanică Aplicată, de Energetică, de Fizic ă și de Chimie, în
colaborare cu Politehnicele din țară vor organiza într’un centru
industrial o Sesiune științifică lărgită, în care se vor desbate
sarcinile ce revin oamenilor de știință în cadrul planului de
industrializare.
In domeniul științelor agricole, problemele din cadrul
Academiei au fost puse în studiu la Gospodăriile de Stat și cele
Colective, iar în domeniul științelor umanistice
legătura cu practica este de fapt legătura cu învățământul,
asigurată ptiu intocmiica de manuale și tratate.
In Planul de lucru pe anul 1951 este prevăzută obligativitatea
pentru membrii Academiei și colaboratorii din Institute, de a
redacta manuale, monografii, tratate. Pentru împlinirea sarcinilor
din Plan, Prezidiul a luat hotărlrea de a veghea la justa orientare a
muncii științifice, de a coordona și mai ales de a controla
activitatea științifică a Institutelor și Colectivelor.
Inafarâ de conducerea Institutelor, Secțiunile sunt obligate sa
urmărească de aproape activitatea Institutelor și Colectivelor
respective, urmând linia data de Prezidiul Academiei R.P.R. în ceea
ce privește justa orientare, organizarea, coordonarea și controlul
muncii științifice planificate.
Pentru intensificarea muncii științifice, este obligatorie
colaborarea între diversele Institute ale Academiei R.P.R., între
Institutele Academiei R.P.R. și Institutele diferitelor
Departamente. Pentru problemele care cer colaborarea mai
multor Institute, Secțiunile hotărăsc Institutul responsabil pentru
organizarea și rezolvarea problemelor.
Pentru exercitarea funcțiunilor de coordonare, de orientare și
de control, Secretariatul Academiei R.P.R. a fost reorganizat și
întărit în vederea aducerii la îndeplinire a hotărîrilor Prezidiului,
fiind în același timp un organ științific pentru controlul executării
efective și la timp a îndatoririlor științifice din întreaga Academie.
Secretariatul este obligat să participe la elaborarea planurilor
de lucru ale Secțiunilor, Institutelor și Colectivelor, să țină
evidența executării programului de muncă stabilit și aprobat de
Prezidiu, să supravegheze ca legăturile între unitățile de lucru ale
Academiei R.P.R. și Ministerele și întreprinderile interesate să fie
asigurate.

324
 Controlul muncii științifice în U.R.S.S. este exercitat cu toată
rigurozitatea de către Academia de Științe din U.R.S.S. și a dat
bune rezultate, stabilind răspunderile individuale ale fiecărui
membru al Institutelor.
Suntem convinși că controlul muncii științifice planificate va
da aceleași bune rezultate și la noi, că activitatea științifică a
Institutelor, a Colectivelor și a fiecărui referent științific și
colaborator se va intensifica.
Pentru asigurarea executării Planului de lucru, a trebuit să
introducem in schema de organizare unele schimbări folositoare.
Am prevăzut, la Institute, mai mult personal permanent .reducând
in schimb numărul referenților tehnici în acord, cu caracter
temporar.
Prin aceasta, suntem convinși că asigurăm continuitatea în
lucru, ducerea problemelor până la rezolvarea completă și mai
ales, dăm putința formării de noi cadre științifice tinere, de care
avem nevoie și care nu pot să se formeze decât într’un sistem serios
închegat.
Principiul care ne-a călăuzit la întocmirea noii scheme a
Academiei R.P.R. a fost, mai puțini șefi, dar buni și cât mai mulți
asistenți; preparatori, care, bine pregătiți din școală, să-și poată
însuși repede tehnica de lucru și în același timp ideologia proprie
a proletariatului revoluționar.
Am prevăzut pe anul 1951 un mare număr de locuri de bursieri,
care vor fi ocupate de elemente ce se disting în învățământ și dau
dovadă de înclinare spre știință. Atrăgând spre știință elemente
tinere din anii III și IV ai Facultăților, formându-le în climat
științific serios și ocupându-ne de desvoltarea lor cu discernământ
și grijă, vom asigura cadrele noi de oameni de știință și de
tehnicieni pentru viitor. Ne-au fost repartizate pe anul 1951, de
către Ministerul învățământului 60 de locuri de aspiranți, care se
vor specializa în unele din Institutele Academiei. Pe baza unui
program bine chibzuit, aspiranții vor ajunge după trei ani să se
specializeze, să capete inițiativă, pentru a conduce ei înșiși lucrări
științifice, participând la ele.
Partidul și Guvernul au fost pline de înțelegere și solicitudine
în această problemă esențială a științei și au dat Academiei un
sprijin larg pentru a o ușura în îndeplinirea importantei sarcini a

325
formării noii generații de oameni de știință. De valoarea cadrelor
științifice depinde realizarea planurilor de lucru științifice, în
cadrul Planului de Stat și de electrificare. Pe lângă Secretariat, s’a
organizat un serviciu special al bursierilor și aspiranturii.
Pentru intensificarea activității Bibliotecii Academiei R.P.R., i
s’au dat acesteia sarcini noi; astfel, Direcțiunea Bibliotecii este
obligată:
— Să organizeze o arhivă documentară pentru a ajuta pe
cercetătorii din toate domeniile;
— Să organizeze o arhivă a oamenilor de știință și cultură din
Patria noastră;
— Să organizeze o școală de bibliotecari și mânuitori de cărți;
— Să organizeze temeinic Serviciul de Schimb de Publicațiuni
cu Străinătatea (în special cu U.R.S.S. și țările de democrație
populară);
— Să organizeze achiziționarea tuturor publicațiunilor
necesare pentru îndeplinirea sarcinilor științifice.
Institutele și Secțiunile Academiei R.P.R. vor începe cercetarea
istoriei gândirii științifice în țara noastră, lucrare de cea mai mare
însemnătate pentru scoaterea la iveală a contribuției multor
oameni de știință progresiști din trecut, cu ajutorul documentării
pe care o pregătește Biblioteca Academiei R.P.R. Prezidiul a
împărțit Secțiunilor și Colectivelor sarcinile pentru realizarea
acestei opere.
In scopul unei mai bune desvoltări a Editurii Academiei R.P.R.
căreia i se oferă perspective uriașe prin politica culturală pe care o
urmărește Partidul și Guvernul, ea va primi în 1951 personalul
necesar pentru a se asigura urmărirea apariției la timp și în
condițiuni bune a publicațiilor, justa orientare științifică și
ideologică
a mișcării științifice și culturale din R.P.R. Direcția Editurii are
sarcina să asigure difuzarea regulată și popularizarea publicațiilor
Academiei R.P.R.
Pentru apariția la timp a lucrărilor, Prezidiul, în urma
propunerilor Comitetului de Editură, sporit și cu forțe din afara
Academiei, a luat hotărîrea ca fiecare Institut să posede o revistă a
sa proprie Studii și Cercetări. Unele Institute au 2—3 reviste de
acest fel.

326
 Avem până în prezent următoarele reviste ale Institutelor:

— Studii și Cercetări de Matematică.

— » » » Fizică.
— » » » Biochimie.
— » » » Energetică.
— » » » Metalurgie și Mecanică.
— » » » Fiziologie Normală și Patologică.
— » » » Neurologie.
— » » » Endocrinologie.
— » » » Inframicrobiologie.
— » » » Istorie și Filosofie.
— » » » Istorie Antică.
— » » » Istorie Medie.
— » » » Lingvistică.

Filialele din Cluj și Iași au fiecare o revistă proprie de Studii și

Cercetări.
Aceste reviste vor apare de cel puțin două ori pa an și vor
cuprinde rezultatele cercetărilor din Institutele respective. Fiecare
revistă are un Comitet de Redacție, răspunzător de nivelul științific
și ideologic al lucrărilor.

Prezidiul Academiei R.P.R. publică următoarele publicații

periodice:
— Comunicări științifice, cu Note scurte originale. Vor apare
odată in fiecare lună.
— Buletinul Științific al fiecăreia din cele 6 Secțiuni. Vor fi deci 6
Buletin^ în care se vor publica lucrări de proporții mai mari decât
cele din Comunicări. Vor apare trimestrial.
— Analele Academiei, care vor cuprinde desbaterile, hotăririle,
comemorările, aniversările, participările la Congrese, etc., adică
tot ce privește activitatea generală de îndrumare a Academiei.
Vor apare de două ori pe an.
Comitetul de Editură are sarcina de a se ocupa de publicarea
manualelor, tratatelor, studiilor mai mari, lucrărilor de
popularizare, adică a acelor lucrări care nu reflectă direct
activitatea științifică a fiecărui Institut sau Colectiv, ci au un

327
orizont mai larg și îmbrățișează probleme ample de politică
culturală și educație. In anul
1951, Comitetul de Editură va publica o serie de manuale și lucrări
de îndrumare: cel dintâi volum din opera în 12 volume Flora R.P.R.;
8 volume din Corpusul de Documente privitoare la Istoria Medie
din țara noastră; operele complete ale Academicianului Em. C.
Teodorescu; Tratatul de Neurochirurgie, postum, al
Academicianului post-mortem D. Bagdasar, și altele.
Ținând seama de propoiția pe care au luat-o cercetările,
Comitetul de Editură a programat pe anul 1951 tipărirea a 35.000
pagini, ceea ce reprezintă un spor de aproape 20 de ori față de
maximul de tipărituri ale fostei Academii.
Toate prevederile privitoare la stabilirea problemelor,
coordonare, control, formarea cadrelor,. Bibliotecă, Editură, au
fost cuprinse în Hotărîrea Prezidiului din 3 Ianuarie 1951,
prelucrată în fiecare Secțiune, în fiecare Institut și de către fiecare
Colectiv. Ea este în curs de aplicare. Secretariatul va desvolta pe
baza unui Regulament principiile formulate în această hotărîre. In
cele ce urmează dăm textul Ho- tăririi Prezidiului din 3 Ianuarie
1951, a cărei aplicare va duce la intensificarea muncii științifice în
Academia R.P.R. asigurând împlinirea prevederilor din Planul de
Stat și Planul de tlectrificare:

HOTĂRIRE

PRIVIND MĂSURILE ORGANIZATORICE PENTRU

ÎMBUNĂTĂȚIREA ACTIVITĂȚII ȘTIINȚIFICE A ACADEMIEI
REPUBLICII POPULARE ROMÂNE.

Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, în ședința

lărgită din 13 Decemvrie 1950 și în ședința din 3 Ianuarie 1951,
ascultând expunerea tov. Președinte al Academiei R. P. R. asupra
învățămintelor ce decurg din vizita delegației Academiei în cursul
lunii Noemvrie 1950 în U. R. S. S., a examinat sarcinile pe care
Partidul Muncitoresc Român și Guvernul le-au încredințat
Academiei R. P. R.
Din desbaterile ce au avut loc, a reieșit necesitatea luării unor
măsuri organizatorice în scopul intensificării activității științifice

328
a Academiei R. P. R., pe baza unei legături mai strânse cu practica,
adică cu Planul de Stat și cu Planul de electrificare a Republicii
Populare Române.
Pentru a putea îndeplini cu succes noile sarcini ale Academiei
R. P. R., și pe temeiul drepturilor conferite prin Statut, Prezidiul
Academiei Republicii Populare Române.

HOTĂRĂȘTE:

I. IN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA PREZIDIULUI:

a) Prezidiul va da o atenție sporită obiectivelor principale ale
atribuțiunilor sale de a veghea la justa orientare a muncii
științifice, de a organiza, coordona și mai ales de a controla
activitatea științifică a Institutelor Academiei R. P. R. și a
Colectivelor de colaborare, precum și de a urmări aplicarea în
producție a rezultatelor cercetărilor științifice.
b) La alcătuirea programului de lucru pe anul 1951 al Filialelor,
Institutelor și Colectivelor, Prezidiul va alege și va seria
problemele după urgență și importanța lor practică, în funcție de
Planul de Stat și de Planul de electrificare a Republicii Populare
Române.
Planul de lucru astfel întocmit va trebui în mod obligatoriu să
ducă la asigurarea unei tematice, în care problemele centrale să
nu fie stingherite de teme neactuale, fără legătură cu practica, sau
de importanță secundară.
c) Prezidiul va da o deosebită atenție formării de cadre de
cercetători obligând Institutele și Colectivele de lucru să
recruteze, să selecționeze și să formeze cadre tinere capabile.
noua intelectualitate, de care știința și desvoltarea ei au nevoie
pentru împlinirea acțiunilor prevăzute în Planul de Stat și în Planul
de electrificare a Republicii Populare Române, contribuind efectiv
la Construirea socialismului în Republica Populară Română.
d) In vederea îndrumării și stimulării activității științifice și pentru
ridicarea nivelului ideologio și științific al tuturor cercetătorilor
din Academia R. P. R., Prezidiul:
— va veghla la însușirea și aplicarea principiilor științei mar
xist-leniniste și a cuceririlor științei sovietice, care stau la baza
orientării muncii științifice în Republica Populară Rrmână;

329
 — va amplifica activitatea colectivă în cercetarea
problemelor;
— va întări arma criticei și autocriticei atât în Secțiuni, cât și
în Institute și în Colective de lucru;
— va veghia ca în activitatea sa Comitetul de Editură să
stimulez^ publicarea de lucrări științifice și lucrări de
popularizare a științei, acordând atenție mai ales cercetărilor cu
aplicare la desvoltarea industriei grele.
e) Pentru a se asigura documentarea necesară activității științifice
în Academia R.P.R. Prezidiul va înlesni procurarea și folosirea
bibliografiei din străinătate și în special a aceleia din U.R.S.S.

II. IN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA FILIALELOR:

a) Filialele Academiei R. P. R. din Iași și Cluj vor îndruma,
intensifica, coordona și mai ales controla munca științifică din
Institutele și Colectivele lor de cercetări, asigurându-lt- pe de o
parte legătura cu activitatea științifică a Instituțiilor și
întreprinderilor regionale, iar pe de altă parte cu problemele
generale derivate din aplicarea Planului de Stat și a Planului de
electrificare a Republicii Populare Române.
b) Filialele vor ține permanent legătură cu Prezidiul Academiei R.
P. R., nu numai prin prezența Președinților Filialelor la ședințele
de Prezidiu, ci și prin rapoarte trimestriale, din care să reiasă
împlinirea obligațiunilor decurgând dela punctul a) al prezentului
paragraf.
c) Filialele fiind Instituții autonome în cadrul Academiei R. P. R ,
Biroul lor are, în activitatea lui regională, obligații similare celor
prevăzute la punctele: a), b), c), d) și e) din paragraful referitor la
îndatoririle Prezidiului Academiei R. P. R.

III. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA SECRETARIATULUI:

a) Secretariatul, organ de execuție al Prezidiului Academiei R. P.
R., în cadrul exercitării îndatoririlor din cap. VII, art. no-*ii2 din
Statut, trebue să-și întărească activitatea sa în ceea ce privește
aducerea la îndeplinire a hotărîrilor Prezidiului, a Planurilor de
lucru ale Filialelor, Secțiunilor, Institutelor și Colectivelor, astfel
încât să fie realmente organ științific care controlează executarea
efectivă și la timp a îndatoririlor științifice din întreaga Academie.

330
 Secretariatul va organiza, în sprijinul îndeplinirii sarcinilor
sale, Comisiuni alcătuite din specialiști din cadrul Academiei și din
afara ei, după specificul problemelor pe care le au de studiat.
b) Secretariatul va participa la elaborarea Planurilor de lucru ale
Secțiunilor, Institutelor și Colectivelor și, pe baza însărcinării date
de Prezidiu, va controla executarea programului de muncă.
El va ține evidența, va referi și motiva la timp Prezidiului
asupra situației executării Planului de lucru.
c) Secretariatul va veghia ca legăturile dintre unitățile de
cercetare științifică ale Academiei R. P. R. ca Ministerele și
Întreprinderile Interesate să fie asigurate.
d) Pentru a putea Îndeplini sarcinile ce-i revin, Secretariatul Își
va organiza un aparat încadrat de specialiști in stare să-l ajute
în munca sa cu privire la Secțiuni, Filiale și Institute, si la
organizarea aspiranturii, Acest aparat se va ocupa și de rezolvarea
necesităților materiale aparatura, materiale consumabile, etc,),
necesare în munca științifică a Filialelor, Institutelor si
Colectivelor de lucru, înglobând Serviciul de Plan, Atelierul central
și Magazia centrală.
Secretariatul va supune aprobării Președintelui Academiei
Republicii Populare Române schema de organizare a serviciilor
acestui aparat.
e) Secretariatul își va Întocmi trimestrial un plan de muncă
concret, care va fi aprobat de Prezidiu.

IV. IN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA SECȚIUNILOR:

a) Secțiunile Academiei R, P. K, răspund de nivelul științific
al lucrărilor Institutelor și Colectivelor de lucru respective. Ele
fșl vor alcătui planurile lor de activitate pe anul 1951, legate de
prevederile Hanului de Stat și ale Planului de electrificare a
Republicii Populare Ro tn Ane.
b) Secțiunile vor urmări de aproape realizarea programului de
activitate al Institutelor și Colectivelor, aplicând hotărlrllc
Prezidiului Academici R. P. R. în ceea ce privește justa orientare,
organizarea, coordonarea și controlul muncii științifice
planificate.
c) Secțiunile vor veghia ca publlcațiunlle Academiei R. P. R.,
să cuprindă cu deosebire rezultatele prevăzute In planurile de

331
muncă și să aibă un Înalt nivel științific.
d) Secțiunile vor stabili o colaborare strftnsă In jurul
problemelor de cercetare complexă ce necesită o activitate
coordonută u mai multor Institute.
e) Secțiunile vor aduce la îndeplinire, la timp și cu strictețe,
toate hotărârile luate de Prezidiu, vor comunica regulat
Secretariatului activitatea desfășurată și rezultatele obținute tu
cercetările științifice ce le sunt incredlnțute.
f) La luioctnlrea planului de cercetări științifice, Secțiunile vor
convoca și vor consulta pp Directorii de Institute șl pe
responsabilii Colectivelor de cercetări, pe reprezentanții autorizați
al Ministerelor <lc resort șl pe reprezentanții Instituțiilor și
întreprinderilor interesate.
g) Secretarii Secțiunilor, în calitate de membrii ai Prezidiului,
sunt datori, pe de o parte, să prelucreze în Secțiuni hotărîrlle
Prezidiului, iar pe de altă parte, să comunice periodic Prezidiului
activitatea desfășurată în Secțiuni, Institute șl Colective.

V. IN CU HA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA INSTITUTELOR:

a) Institutele, organele de bază ale Academiei R. P. R., își vor

alcătul planurile de activitate științifică pe unul 1951 în
conformitate cu cerințele legii Planului de Staț și a Planului de
electrificare a Republicii Populare Române,
In acest scop, Directorii Institutelor vor convoca Consiliile
științifice ale Institutelor, reprezentantii Ministerelor de resort și
reprezentanții diferitelor Instituții și întreprinderi. In legătură cu
activitatea fiecărui Institut.
Programul stabilit va fi înaintat Secțiunii tu cel mal scurt timp.
b) Fiecare Institut. si Academiei R P R , ca atare, stiu prin
membrii săi, este obligat să aibă legătură strânsă cu diferite
Instituții șl Întreprinderi, să colaboreze cu acestea în vederea
realizării planului lor de activitate, înștiințând Secretariatul despre
acestea.
De asemenea, este obligatorie strânsa colaborare între
diversele Institute ale Academiei R. P. R., precum și cu Institutele
altor Departamente, pentru a se ajunge astfel la rezolvarea
problemelor de cercetare complexă.

332
 Pentru problemele în care colaborarea mai multor Institute se
impune, Secțiunea va hotărî Institutul responsabil pentru
organizarea și rezolvarea problemelor.
a) Direcția fiecărui Institut al Academiei R. P. R. are sarcina să
supravegheze ca desfășurarea activității științifice să fie conformă
planului stabilit. Pentru aceasta;
— va face controlul muncii efective a Colectivelor și a fiecărui
membru al Institutului;
— va stabili răspunderile individuale pentru fiecare membru al
Institutului în rezolvarea diferitelor probleme;
— va intensifica munca în colectiv, folosind arma criticei și
autocriticei pentru ridicarea continuă a nivelului științific și
ideologic al cadrelor științifice;
— va urmări munca referenților științifici, care trebue să se
desfășure conform acordului stabilit în prealabil;
— va intensifica activitatea Consiliului științific, organ de
îndrumare și coordonare.
b) Direcția și Consiliul științific al Institutului sunt
răspunzătoare de buna organizare și îndrumare a muncii științifice
pentru formarea cadrelor tinere, în special a aspiranților și a
bursierilor.
c) Direcția Institutului are sarcina de a asigura apariția
regulată a publicațiilor Institutului, iar Comitetul de Redacție are
răspunderea nivelului științific și ideologic al lucrărilor imprimate,
precum și a modului lor de prezentare.
Direcția Institutului se va îngriji ca, înafară de publicațiile
periodice, să se dea personalului științific și sarcina de a redacta
monografii, tratate, manuale și lucrări de popularizare,
corespunzătoare diferitelor nivele de pregătire.
f) Institutele vor colabora cu Societatea pentru Răspândirea
Științei și Culturii prin alcătuirea de conferințe și participarea la
acțiunile acestei societăți, în vederea difuzării cunoștințelor
științifice în masse.
g) Direcția fiecărui Institut este obligată să înainteze
trimestrial Secțiunii respective un raport de activitate, subliniind
realizările din problemele cuprinse în Plan.
h) Direcția fiecărui Institut are obligația de a exercita un
control vigilent la recrutarea și selecționarea personalului științific

333
și administrativ.

VI. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA COLECTIVELOR:

a) Colectivele de cercetări vor alcătui planurile lor de activitate
pe anul 1951 în conformitate cu cerințele Legii Planului de Stat și
ale Planului de electrificare a Republicii Populare Române. In acest
scop, responsabilul fiecărui Colectiv va convoca Colectivul cu
reprezentanții Ministerelor de resort și cu reprezentanții
diferitelor Instituții și întreprinderi, în legătură cu activitatea
Colectivelor.
Programul stabilit va fi înaintat în cel mai scurt timp Secțiunii.
b) Fiecare Colectiv de cercetare al Academiei R. P. R„ ca atare
sau prin membrii săi, este obligat să aibă legături strânse cu diferite
Instituții și întreprinderi practice, să colaboreze cu acestea în
vederea realizării planului lor .de activitate.
De asemenea, este obligatorie strânsa colaborare între
diversele Colective, între Colectivele și Institutele Academiei R. P.
R., precum și între Colectivele și Institutele altor Departamente
pentru a se ajunge la rezolvarea problemelor de cercetare
complexă.
Pentru problemele In care colaborarea mai multor Colective
între ele sau în care colaborarea cu diferite Institute se impune.
Secțiunea va hotărî Colectivul sau Institutul responsabil pentru
organizarea și rezolvarea problemelor.
c) Responsabilul Colectivului, în colaborare cu Directorii
Institutului în cadrul căruia se desfășură activitatea:
— va supraveghia ca desfășurarea activității științifice să fie
conformă planului stabilit;
— va stabili răspunderile individuale pentru fiecare membru al
Colectivului în rezolvarea acestor probleme;
— va intensifica munca în Colectiv, folosind arma criticei și
autocriticei pentru ridicarea continuă a nivelului științific și
ideologic al personalului;
— va urmări munca referenților științifici, care trebue să se
desfășure conform acordului stabilit în prealabil.
d) Responsabilul Colectivului împreună cu Directorul
Institutului în care Colectivul lucrează, va da membrilor
Colectivului sarcina de a redacta sau a participa în Colectivele de

334
redactare de monografii, manuale și lucrări de popularizare.
e) Membrii Colectivelor vor colabora cu Societatea pentru
Răspândirea Științei și Culturii alcătuind conferințe și participând
la acțiunile acestei Societăți, în vederea difuzării cunoștințelor
științifice în massă.
f) Responsabilii Colectivelor sunt răspunzători de buna
organizare și îndrumare a muncii științifice, pentru formarea
cadrelor tinere.
g) Responsabilii fiecărui Colectiv, de acord cu Directorul
Institutului în care Colectivul lucrează, este obligat să înainteze
trimestrial Secției respective, un raport de activitate, subliniind
realizările din problemele cuprinse în Plan.
h) Responsabilii Colectivelor au obligația de a exercita un
control vigilent la recrutarea și selecționarea personalului științific
și administrativ.

VII. IN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA BIBLIOTECII

ACADEMIEI R. P. R. :

a) Biblioteca Academiei R. P. R., va centraliza sub conducerea

sa bibliotecile tuturor Institutelor Academiei R. P. R., pășind la
întocmirea unor cataloage generale, după cele mai noi criterii
științifice.
b) Comenzile de cărți, reviste, etc., din străinătate, necesare
Institutelor și Colectivelor, se fac exclusiv prin Biblioteca Centrală
a Academiei R. P. R.
Cărțile de specialitate vor fi date în păstrare și în folosință
Institutelor și Colectivelor respective, care vor avea un catalog
corespunzător celui dela Biblioteca Centrală.
c) Direcția Bibliotecii se va îngriji de organizarea unei arhive
documentare, care să poată fi consultată de către cercetători.
d) Direcția Bibliotecii se va îngriji de organizarea unei arhive a
oamenilor de știință și cultură din Patria noastră.
e) Direcția Bibliotecii are sarcina de a completa catalogul
Bibliotecii Academiei R. P. R., cu cataloagele Bibliotecilor altor
Instituții.
f) Direcția Bibliotecii are sarcina de a asigura buna întreținere
și folosire a materialului bibliografic, pentru a nu se distruge sau

335
pierde și pentru a putea fi ușor consultat de cei interesați.
g) Direcția Bibliotecii are sarcina de a organiza pe lângă
Biblioteca Centrală a Academiei R. P. R . o școală de bibliotecari și
de mânuitori de cărți.
h) Direcția Bibliotecii se va îngriji de publicarea unui Buletin
bibliografic și a unui Buletin informativ al Bibliotecii Academiei R.
P. R
i) Direcția Bibliotecii va organiza Serviciul de Schimb de
Publicații cu Străinătatea* în vederea activării acestui schimb, în
special cu U. R. S. S. și cu țările de democrație populară-
j) Direcția Bibliotecii este obligată să exercite un control
riguros la recrutarea și selecționarea personalului în subordine.

VIII. IN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA COMITETULUI DE

EDITURĂ:
a) Comitetul de Editură, ale cărtti atribuțiuni sunt stabilite
prin art. 82 din Statutul Academiei R. P. R., precum și Direcția
Editurii, vor organiza controlul științific și tehnic al publicațiunilor
Academiei R. P. R., asigurând, cu concursul Secțiunilor, al
Comitetelor de Redacție și al conducerii Institutelor, o justă
orientare științifică și ideologică a tuturor lucrărilor publicate,
apariția lor regulată și în condiținni tehnice ireproșabile.
b) Direcția Editurii are sarcina de a asigura tipărirea la timp,
difuzarea regulată și popularizarea lucrărilor Academiei R. P. R-
Prezenta hotărîre va fi prelucrată cu toate unitățile științifice
ale Academiei R. P. R., în maximum 10 zile dela data comunicării
ei, invitându-se Organizațiile de Partid și Sindicatele.
Secretariatul Academiei R. P. R. este însărcinat cu aducerea la
îndeplinire a acestei hotărîri.

In anul 1951, se prevede înființarea Institutului de Filosofie, iar

în anii următori atașarea la Academie a Grădinii Botanice din
București. După prealabila înțelegere cu Ministerul Metalurgiei și
Industriei Chimice, se prevede crearea unui Institut de Chimie la
București. In anul 1951, Observatorul Astronomic din București și
Institutul de Istorie din Cluj au devenit organe ale Academiei
R.P.R.
Se studiază în momentul de față problema înființării în

336
Academia R.P.R. a unei Comisiuni de acustică eu rol de stimulare,
îndrumare și coordonare în vederea realizării celei mai bune
acustice în sălile de teatru, operă, studiouri de cinematograf, etc.,
ce se construesc, precum și în vederea combaterii sgomotului de
pe stradă și a celui din ateliere.
In anul 1951, Academia R.P.R. de acord și în colaborare cu
Sfatul Popular regional, studiază organizarea la Timișoara a unei
Baze de cercetări științifice, cu trei sectoare de activitate, care
reflectează activitatea proprie din regiune: un sector tehnic, un
sector agricol și un sector medical. Această Bază, menită în viitor
să devină o Filială a Banatului, antrenează la lucru forțele științifice
locale și, având un plan de lucru rațional, aprobat de Prezidiul
Academiei, va rezolva în colaborare cu Instituțiile și
întreprinderile locale, problemele din plan.
Datorită înțelegerii și concursului dat de Regionala Iași, munca
științifică a Filialei va spori considerabil pentru a da răspuns la
toate problemele în legătură cu refacerea economică și culturală a
Moldovei.
*
* *
In raportul pe care am avut cinstea să-l expun astăzi în fața
Domniilor-Voastre am arătat ceea ce s'a realizat în trecut de către
Academia R.P.R., slăbiciunile și lipsurile constatate, planul pe 1951
în cadrul Planului de Stat și Planului de electrificare a țării.
Am arătat și măsurile pe care le-am luat în vederea împlinirii
prevederilor din Planul nostru de muncă.
Pentru aducerea la îndeplinire a Planului Academiei R.P.R. din
acest, an, avem asigurat sprijinul și încurajarea Partidului și
Guvernului, care nu ne-au lipsit niciodată.
Pentru investiții, s'a prevăzut în Planul de cinci, ani, suma de
4 miliarde și jumătate lei, suficientă pentru desvoltarea lucrărilor
Instituției noastre. Această prevedere însemnată la investiții, arată
concret importanța pe care Partidul Muncitoresc Român și
Guvernul o acordă științei în general și Academiei R.P.R. în special.
Bugetul ordinar, scrupulos întocmit de Academie, satisface
nevoile curente de cercetare și acopere cerințele noii scheme de
organizare, în raport cu sarcinile noi date Academiei R.P.R.
In 1951 se inaugurează Institutul de Metalurgie și Mecanică

337
Aplicată Institutul de Fizică, Institutul de Biochimie din București
și Institutul de Inframicrohiologie. In 1951 șe termină lucrările de
amenajare a aripei din localul Filialei Cluj pentru instalarea
Institutului de Chimie și se încep lucrările Institutului de Chimie
dela Iași, care va fi una din cele mai însemnate Instituții științifice
ale Moldovei; se termină sera de experimentare fitopatologică.
Grija pe care Partidul și Guvernul o au pentru Academie și
Academicieni, se vădește nu numai în asigurarea mijloacelor de
lucru, ci și în ajutorul pe care-l dau oamenilor noștri de știință,
punându-i la adăpost de grijile mărunte ale vieții, pentru ca ei să
se consacre total activității creatoare.
S’a pus la dispoziția Academicienilor o casă de odihnă la
Căciulați, în apropierea Bucureștiului, în mijlocul unui parc
ffumos, bine amenajat, pe marginea unei ramificațiuni a lacului
Snagov. Această casă de odihnă, în momentul de față renovată și
mobilată, o inaugurăm în cursul acestei Sesiuni. S’a mai pus la
dispoziția oamenilor de știință un frumos imobil în București, care
a fost reparat și mobilat. Acesta va fi «Casa oamenilor de știință»
și va avea bibliotecă, sală de conferințe și spectacole, camere de
locuit pentru oaspeți, restaurant la dispoziția membrilor
Academiei și colaboratorilor.
Și această Instituție va fi inaugurată în curând.
Prin concursul Partidului Muncitoresc Român și a
Confederației Generale a Muncii s’au dat în folosința Academiei,
pentru membrii săi, case de odihnă confortabile la Mangalia,
Vasile Roaită, Mamaia, Sinaia, Predeal și Ghilcoș.
Cabinetul Medical, care va deveni Policlinica Academiei R.P.R.
sta la dispoziția Academicienilor, dându-le nu numai asistența
medicală, ci și medicamentele necesare.
Academia are grijă permanentă de membrii săi și de familiile
lor, de oamenii de știință care participă cu tragere de inimă la
progresul științei și culturii, la construirea socialismului, la
ridicarea poporului.
In condițiiile create Academiei R.P.R. de către Partidul
Muncitoresc Român și Guvern, desvoltarea științei este asigurată
și ea va putea contribui în mod eficace la realizarea Planului de
Stat și a Planului de electrificare.
Vindecată de dogmatismul vechiu care cultiva formele de

338
manifestări rupte de vieață, eliberată de academismul sec și
prezumțios al instituțiilor occidentale și al Academiei de altă dată,
pătrunsă din ce în ce mai mult de principiile vii ale marxism-
leninism-stalinismului, care nu impun adevăruri aprio- ristice și
imuabile în știință, politică și artă, ci suscită creațiunile și
schimbările progresive în raport cu cerințele realității, Academia
Republicii Populare Române își va îndeplini sarcina ce i-a fost
încredințată de a realiza prevederile din Planul său de lucru,
încadrat în Planul de Stat pe cinci ani și în Planul de electrificare.
In contact nedeslipit cu frământarea poporului muncitor,
știința, literele și arta din Republica Populară Română se vor
desvolta în realitatea complexă a vieții, în curs de reînnoire.
Știința, literele și artele vor deveni o forță creatoare, mereu în
creștere, vor participa la marea și fecunda operă a construirii
socialismului, la lupta pentru înflorirea Patriei, la lupta pentru
pacea omenirii.
Poetul democrat revoluționar rus Necrasov s’a adresat
intelectualilor din timpul când a trăit el, semănători de cunoștințe,
cu următoarele versuri dojenitoare și îmbietoare în același timp:

Semănător de știință pe ogorul poporului

Găsit-ai oare pământ sterp?
Sunt oare slabe semințele tale?
Oare inima ta e sfioasă? Oare puterile tale sunt slabe?
Unde sunteți voi, pricepuții, cu fețe voioase,
Unde sunteți voi cu desagii plini de grâne?
Celor ce muncesc să samene sfios, cu fărâmița
Dați-le ghies, împingeți-i !
Semănați ce e cuminte, bun fi veșnic,
Semănați ! Din tot sufletul vă va mulțumi Poporul...........

339
Dezbaterile Sesiunii generale din 21-25 martie 1951, stenograme
rezumate.

Prof. ALICE SĂVULESCU

In coraportul asupra desvoltării științei agricole ca
îndrumătoare în procesul de transformare socialistă a agriculturii
noastre, s’au atins într’un timp scurt un număr foarte mare de
probleme.
Coraportul a reușit să prezinte un tot asupra orientării în
cercetarea agricolă, asupra realizărilor obținute în ultimii doi ani,
precum și asupra sarcinilor importante ce stau în fața cercetărilor
din științele agricole.
Problemele de cercetare legate direct de sarcinile ce revin
agriculturii în Planul cincinal și în Planul de electrificare sunt însă
atât de vaste și de multiple, încât în mod firesc nu au putut fi toate
desvoltate între aceiași parametri și nici nu s'a putut arăta pentru
fiecare dintre ele întreaga desvoltare în perspectivă.
De aceea, îmi permit să aduc unele completări la trei probleme
și anume: problema punerii în valoare a terenurilor inundabile din
delta Dunării, problema culturilor de bumbac irigate și problema
desvoltării cercetărilor miciuriniste în domeniul agriculturii și
zootehniei.
Delta Dunării și problemele economice legate de această
regiune merită o deosebită atențiune. Delta este o unitate bio-
geografică complexă. Din suprafața totală de 430 mii ha, 108 mii ha
sunt bălți, luminișuri de apă și gârle, care nu pot fi valorificate
decât prin pescuit, 267 mii ha sunt ocupate de stuf fixat și plaur
plutitor, plante care reprezintă materie primă importantă pentru
industrializare
și pot constitui în unele locuri și un material pentru prepararea
nutrețului verde și murat.
Aproximativ 55 mii ha din suprafața deltei reprezintă grinduri
de culturi, pășuni, păduri și așezări omenești.
Problema desvoltării agriculturii în delta Dunării nu este decât
unul din aspectele multiple ale valorificării bogățiilor acestei
regiuni.
Având în vedere condițiunile de sol și umiditate cu totul
excepționale ale regiunii, precum și disponibilitățile viitoare de

340
eneige, pentiu culturile irigate problema agriculturii în delta
Dunării ia un caracter cu totul special, care nu-și găsește
corespondent în alte regiuni ale țării. O amploare deosebită pot
căpăta aci — așa cum se menționează pe scurt în raportul asupra
Planului de e’ectrificare a țării— culturile irigate de bumbac, orez,
culturile intensive de cereale și culturile de plante furajere. De
asemenea, se poate da o mare desvoltare culturilor irigate de pomi
roditori, în special de piersici și gutui. Prin irigarea grădinilor de
zarzavat, delta poate deveni un izvor bogit de producție în massă
a legumelor. Pe baza acestor culturi intensive se pot desvolta și
industrii alimentare locale.
O deosebită importanță trebue să se dea în această regiune și
cultivării plantelor subtropicale (ceaiu, lămâi, portocale, etc.).
Problema aclimatizării plantelor subtropicale nu este din punct de
vedere agrotehnic greu rezolvabilă. Rezultatele obținute în
Uniunea Sovietică ne servesc ca un material documentar și
îndrumător prețios, iar experiențele întreprinse-încă din anul
trecut de către Institutul de Cercetări Agronomice sunt
promițătoare.
Tematica științifică atât de complexă a valorificării Deltei
Dunării cere înființarea unei comisiuni speciale, în cadrul
Academiei R.P.R., care să antreneze în muncă colective pentru
fiecare specialitate în parte. Intre aceste colective unul va trebui să
fie alcătuit în mod special pentru problemele agricole.
Aflate într’un cadru precis de cercetare și cu o justă orientare,
rezultatele cer- .cetărilor nu vor întârzia să sosească până în
momentul când Partidul și Guvernul vor trece la acțiunile pe teren.
In acest fel, pentru Delta Dunării se vor crea premisele necesare
pentru transformarea acestei regiuni încântătoare din punct de
vedere naturalist, dar atât de înapoiată din punct de vedere
economic, sanitar, într’o regiune economic înfloritoare pentru
ridicarea posibilităților de traiu ale populației din această regiune
a Republicii noastre.
O altă problemă de mare însemnătate și legată de sarcini
importante ale Planului cincinal este aceea a bumbacului irigat.
Planul prevede cultivarea până în anul 1955 a 400.000 ha de
bumbac irigat.
Știința agricolă românească nu posedă deocamdată suficiente

341
date potrivite condițiunilor dela noi, în legătură cu această
problemă.
Institutul de Cercetări Agronomice are în studiu problema
bumbacului irigat, însă pe suprafațe prea reduse. Se cere mărirea
suprafețelor pe care se vor executa
experiențele în diferitele zone de cultura ale bumbacului, iar prin
desvoltarea temelor trebue să se ajungă cât mai grabnic la rezultate
în legătură cu cele mai potrivite asolamente pe regiuni și cu
distribuirea cantităților necesare de apă.
Condițiunile noi pe care le creează culturile de bumbac
favorizează desvoltarea unor anumiți dăunători și boale.
In regiunile cultivatoare de bumbac irigat din Asia Centrală și
din Egipt se cunoaște ca foarte răspândită veștejirea plantelor de
bumbac, boală ce compromite în unii ani culturile de bumbac.
Această boală este mai puțin răspândită în momentul de față, dar
se poate desvolta și întinde prin introducerea și desvoltarea
culturilor irigate de bumbac pe suprafețe mari.
Pentru rezolvarea acestor probleme de extremă urgență în
vederea culturilor de bumbac, prevăzute în Planul cincinal, forțele
Institutului de Cercetări Agronomice trebue sporite printr’un
colectiv de muncă instituit de Academia R.P.R.
A treia problemă, pe care doresc să o desvolt, este de ordin mai
general și anume: desvoltarea cercetărilor miciuriniste în
domeniul științelor agricole.
Cunoaștem cu toții memorabilele discuții asupra situației în
biologie din Uniunea Sovietică care au avut loc în anul 1948 și în
care s’au dovedit falsitatea și nefe- cunditatea teoriei weismannist-
morganiste și justețea teoriei Variațiunii dirijate formulate de
Miciurin și desvoltate de Lîsenco.
Era absolut necesar ca într’o etapă să se înceapă la noi o acțiune
de lămurire a tehnicienilor și apoi a masselor din ce în ce mai largi
asupra metodelor de lucru miciuriniste, asupra teoriei miciuriniste
în biologie, materialiste, înaintate precum și asupra valabilității ei,
fiind încontinuu nedespărțite de practică. Munca de lămurire dusă
la început de către tehnicienii și oamenii noștri de știință într’o
formă mai puțin adâncită și insuficient organizată, s’a cristalizat
cu încetul — și putem spune astăzi c?L teoria miciurinistă și
realizările practice din ce în ce mai numeroase obținute de

342
Miciurin și continuatorii lui,' sunt destul de bine cunoscute la noi.
Dar aceasta nu este suficient. Sa vedem ce s’a făcut până acum
în domeniul hibridărilor vegetative. La cereale și la diferite plante
horticole în special, nu s’au cristalizat până acum nici cel puțin
metode practice de hibridare, care să poată fi răspândite în massa
tehnicienilor și practicienilor.
Aceasta pentru motivul că experiențele întreprinse nu au fost
susținute, nu au fost făcute pe un număr mare de exemplare și mai
ales nu au fost observate cu strictețe științifică.
In orice cercetare științifică, pentru a putea fixa temele și
lucrările exacte din cursul experiențelor, este absolut necesar a se
preciza țelul ce trebue să fie atins. In majoritatea încercărilor de
hibridări vegetative ce s’au făcut până acum, nu este precizat în
mod științific țelul la care vrea să ajungă cercetarea întreprinsă.
Pentru a obține — să zicem — un soiu nou de plante — de
cultură mare, sau o nouă varietate de pomi fructiferi sau o legumă
— materialul pe care se lucrează nu
trebue ales la întâmplare sau în cel mai bun caz după câteva
însușiri notate în fugă.
Reușita lucrărilor este condiționată în mare măsură de bogăția
materialului folosit, ale cărui însușiri trebue să fie bine cunoscute
înainte de alegerea partenerilor pentru hibridare.
Am avut fericita ocazie să văd lucrările ce se fac la Miciurinsc
în această direcție.
Inafară de notarea datelor fenologice ale fiecărei varietăți, se
fac în prealabil studii anatomice, biochimice și citologice.
Pentru a pleca dela un material bogat de cercetare nu este însă
nevoie să procurăm neîntârziat pe Pyrus Usuriensis sau pe J.
Mandchiurica și alte specii rare cu care a putut să lucreze Miciurin.
Plaiurile noastre sunt destul de diferite ca sol și climă pentru a
strânge un material autohton destul de variat care poate fi
îmbogățit ulterior și cu specii și varietăți străine.
Problema creării de noi soiuri sau ameliorarea celor existente
nu se pune la noi în țară, într’o formă atât de dificil de rezolvat ca
pentru regiunile Miciurinscului și cele mai la Nord de acesta până
în Siberia, pentru care a trebuit să se creeze soiuri rezistente la
temperaturi de 50°. La noi în țară suprafețe enorme de regiuni
potrivite pentru cultura pomilor fructiferi sau a diferitelor soiuri

343
de legume așteaptă să fie populate. Se cere cunoașterea
amănunțită a însușirilor soiurilor și ameliorarea unora dintre
proprietățile lor în legătură cu aspectul, conținutul în zahăr, în
vitamine și cu însușirile de păstrare.
In legătură cu cercetările miciuriniste aș mai avea de subliniat
că nu orice altoire este o hibridare vegetativă chiar dacă s’a avut
grijă să se aleagă cel puțin unul dintre parteneri în faze tinere de
desvoltare. Un hibrid vegetativ creat trebue să aibă caractere
diferite net deosebitoare de părinți. Caracterele acestea trebue să
fie determinate pe baza analizelor amănunțite arătate mai sus. O
condiție indispensabilă pentru a numi o creație hibrid vegetativă
constă în posibilitatea de a transmite caracterele obținute prin
intervenția noastră, în descendență, prin semințe, așa cum este
dovedit pentru hibrizii vegetativi obținuți de Miciurin, Lîsenco,
Iacovlev, ș. a. De asemenea, se cere urmărirea desbinării în
descendență a caracterelor hibrizilor vegetativi care se comportă,
după cum a arătat cunoscutul biolog Gluscenco, după tipul
eredității mixte.
Deci pentru orientarea pe o cale mai justă a cercetărilor
miciuriniste, în special în domeniul hibridărilor vegetative, este
nevoie de o reconsiderare a problemelor prin adâncirea și fixarea
țelului lor, de o reconsiderare a materialului folosit, a rezultatelor
obținute până în prezent.
Cercetările trebue să capete o amploare mult mai mare pe
lângă toate instituțiile științifice cu caracter agricol și în toate
instituțiile de învățământ agricol.
Ele trebue executate în regiunile caracteristice pentru
desvoltarea culturilor respective, din material de colecție bogat și
nu în spațiu limitat de seră și pe exemplare restrânse. Crearea și
desvoltarea unui institut pomicol în mijlocul unui basin pomicol
important și legarea practicienilor de acest institut, este din acest
punct de vedere de extremă urgență.
Numai în acest fel vom ajunge mai repede la crearea unui
material valoros și la răspândirea practicei miciuriniste în
Gospodăriile de Stat, între muncitorii din Gospodăriile Colective,
între pionieri, între elevii din școalele agricole și horticole de toate
gradele.
Miciurinismul, ca și pavlovismul, trebue să intre cât mai

344
curând și mai mult la noi în faza de amplă aplicare, pentrucă ele
reprezintă unitatea dintre concepția teoretică cea mai justă și
aplicațiile practice de cel mai mare folos pentru om și societate.
In legătură cu orientarea cercetărilor în zootehnie trebue să
spunem că ele nu au reușit încă să situeze la baza problemelor de
cercetare teoriile agrobiologice ale lui Viliams și Miciurin care
constitue fundamentul unei științe unice agrobiologice
miciuriniste.
Pentru îmbunătățirea însușirilor diferitelor rase de bovine,
ovine, porcine, se așteaptă prea mult dela ereditatea obținută prin
încrucișări diferite și nu se folosesc suficient proprietățile de
plasticitate ale organismului tânăr sub influența mediului exterior,
prin alimentație și întreținere specială, prin gimnastică
funcțională, prin crearea reflexelor condiționate aplicate astăzi în
Institutul dela Coltușe — deci prin educarea corespunzătoare a
metișilor.
Tot astfel se explică și faptul că problemele din domeniul
zootehniei nu s’au încadrat suficient în complexul Docuceaev-
Costîcev-Viliams, care asigură o puternică bază furajeră desvoltării
creșterii animalelor.
Se constată încă o concepție unilaterală, care consideră
zootehnia ca o disciplină fără legătură cu problemele agricole
propriu zise. Pe aceasta se bazează și greșita reformă a
învățământului zootehnic care a fost complet separat de cel
agricol. Progresul teoretic și cel practic în cercetare și în
învățământ nu poate fi asigurat decât printr'o colaborare strânsă
între cercetarea agricolă și cea zootehnică, între unitatea dintre
învățământul agricol și cel zootehnic. Academiei R.P.R. îi revine
rolul de a stabili această unitate indispensabilă pentru progres.
Reconsiderarea de pe o justă poziție a problemelor zootehnice
condiționează intrarea cercetătorilor în această disciplină pe
făgașul care duce la rezultate ce vor folosi clădirii și întăririi
agriculturii socialiste în țara noastră.

345
Hotărîrea sesiunii generale științifice a ACADEMIEI R.P.R.
Din 21—25 martie 1951

Sesiunea Generală Științifică a Academiei R.P.R. din 21—25

Martie 1951, în urma comunicărilor și discuțiilor care au avut loc,
constată că în ultimul an Academia R.P.R. și Institutele ei de
Cercetări Științifice au desfășurat o activitate pozitivă, obținând
succese serioase.
Aceste succese se datoresc condițiilor deosebit de favorabile pe
care Partidul Muncitoresc Român și Guvernul R.P.R. le-au creat
muncii științifice și faptului că marea majoritate și cei mai valoroși
oameni de știință ai țării noastre au început să se orienteze tot mai
mult în activitatea lor științifică după concepția materialismului
dialectic, să-și însușească cuceririle științei sovietice și să pună
cunoștințele lor și puterea lor de muncă în slujba înfloririi Patriei
și a practicei construirii socialismului în patria noastră.
Sesiunea Generală a fost închinată importanței deosebite pe
care o au genialele lucrări ale tovarășului Stalin cu privire la
lingvistică pentru desvoltarea muncii științifice din țara noastră.
Desbaterile au arătat străduința oamenilor de știință din R.P.R. de
a pătrunde cât mai adânc învățăturile cuprinse in aceste lucrări, de
a și le însuși și a le aplica în toate sectoarele lor de muncă, pentru
a asigura astfel muncii lor științifice creatoare cea mai mare
înflorire spre binele patriei și poporului nostru.
Sesiunea aprobă hotărirea exprimată în cursul desbaterilor de
cercetătorii din toate domeniile de a folosi mai larg și mai adânc
experiența științei sovietice, drept bază a muncii lor creatoare —
ceea ce reprezintă chezășia unor succese mereu sporite ale științei
din țara noastră.
Prin folosirea experienței științifice sovietice au fost de pe
acum dobândite rezultate remarcabile, cum ar fi aportul pe care
Academia R.P.R. l-a dat în întocmirea Planului decenal de
electrificare a țării.
Sesiunea subliniază de asemenea îmbunătățirea acțiunii de
îndrumare, controlarea și coordonarea muncii științifice din
partea conducerii Academiei R.P.R.
Lucrările Sesiunii au scos în evidență faptul că, în anul 1950,
munca în cadrul Academiei R.P.R. s’a desfășurat într'un ritm mai

346
viu și mai intens, a fost mai bine planificată, iar cercetătorii s’au
orientat tot mai mult spre problemele de bază ale desvoltârii țării
noastre pe drumul socialismului. Ca urmare au fost rezolvate
printre altele, problemele: analiza chimică prin raze X, becurile
solare, materiale de protecție destinate radiologilor și sudorilor,
analiza prin raze X a figurilor ceramice, bachelizarea lemnului,
izolanți plastici, parțial problema industrializării gazului metan,
problema legării neutrului la pământ, problema produselor
foresteritice din silicați de magneziu natural prin adăugarea de
magnezie marină, producerea zincului pur pe cale uscată,
valorificarea deșeurilor de electron, rășini pe bază de furfurol,
metode noi aplicate flambajului tălpii comprimate la poduri
metalice. S’a obținut sinteza acetilenei, un ciment pentru baraje,
un porcelan izolator de înaltă tensiune, o sticlă de laborator de tip
Jena Durând. In domeniul coloranților s’au obținut medicamente
antisifilitice de bună calitate și un preparat antituberculos.
In domeniul științelor agricole s’au făcut cercetări privitoare la
introducerea complexului Docuceaev-Costîcev-Viliams. Se
lucrează la harta raionării agricole a teritoriului R.P.R. Colectivul
Flora R.P.R. a terminat primul volum din lucrarea « Flora R.P.R. »,
care se găsește sub tipar. In domeniul științelor sociale, a apărut
primul volum de « Documente privind istoria României »; s'a dus
o intensă activitate, în cadrul Institutului de Istorie și Filosofie,
Istoria Literară și Folklor. etc.
Volumul și importanța lucrărilor imprimate în anul 1950, fac
dovada rodnicei activități științifice și a unei cotituri sănătoase în
orientarea acestei munci.
*
* *
Cu toate marile succese înregistrate, discuțiile desfășurate la
Sesiune au scos la lumină și anumite lipsuri care mai dăinue în
activitatea Academiei R.P.R. împotriva acestora trebue dusă o
luptă hotărîtă, folosind în acest scop, cu curaj, critica și
autocritica, cunoscută fiind învățătura stalinistă, că desvoltarea
științei nu poate fi concepută fără discuția critică, fără lupta de
idei. Aceste lipsuri sunt:
— Planificarea muncii nu a cuprins în măsură suficientă
activitatea Academiei R.P. R. Această insuficientă planificare s'a

347
manifestat în faptul că problemele luate în cercetare nu au fost
întotdeauna determinate de gradul lor de urgență și de
importanță. Cu tot succesul realizat în ce privește legătura dintre
munca științifică și problemele practicei, în multe sectoare de
activitate această legătură este încă insuficientă, ca de pildă în
institutele tehnice și într’o serie de institute medicale. In unele
lucrări științifice, s’au putut semnala abateri cu caracter idealist și
cosmopolit.
— Cauza acestor lipsuri stă, pe de o parte, în insuficienta
însușire a bazelor marxisin-leninismului de către cercetătorii
științifici, pe de alta, în organizarea pe alocuri încă defectuoasă a
legăturii cu Ministerele. La aceasta se adaugă, în unele
cazuri, spiritul individualist, moștenit din trecut, care a făcut
ca unii colaboratori să nu aprecieze în deajuns munca în colectiv
și să continue a sta izolați în preocupările lor.
— Unii colaboratori științifici ai Academiei R.P.R. nu au fost
pătrunși de importanța misiunii lor, lăsând activitatea de cercetare
pe plan secundar.
— Nelucrându-se în contact destul de strâns cu Ministerele și
Departamentele, s’a întâmplat ca unele dintre problemele
rezolvate din punct de vedere științific, să nu fie urmărite până la
realizarea lor în întreprinderi, până la procesul de industrializare.
— Preocuparea pentru ridicarea cadrelor tinere a avut un
caracter nesistematic și neorganizat.
— Nu s’a folosit suficient arma criticei și autocriticei, lupta de
idei și opinii, atât în Secțiunile Academiei cât și în Institutele și
Colectivele de lucru.
— Conducerea Institutelor și Comitetelor de Redacție ale
periodicelor Academiei nu a fost întotdeauna destul de vigilentă,
pentru ca nivelul științific și ideologic al lucrărilor imprimate să fie
corespunzător nivelului general al muncit în Academia R.P.R. și nu
a veghiat ca periodicele să apară la timp.
— Institutele și Colectivele, în cea mai mare parte, nu și-au
executat sarcina statutară de a redacta manuale, monografii,
lucrări de popularizare a științei și nici nu au participat suficient la
acțiunea de răspândire a științei prin Societatea care urmărește
acest scop.
— Una din cauzele care au dus la aceste deficiențe este faptul

348
că, Secțiile Academiei R.P.R. nu au dat atenția cuvenită analizei
activității Institutelor, îndrumării teoretice și practice a activității
lor, fapt care s’a resimțit negativ în munca Institutelor și
Colectivelor.
— Secretariatul Academiei R.P.R. s’a lăsat uneori antrenat în
treburile administrative, ceea ce a dus la deficiențe în îndeplinirea
rolului său esențial de organ executiv al Prezidiului, însărcinat cu
controlul muncii științifice.
— Sesiunea constată ca o lipsă a conducerii Academiei R.P.R.
faptul că ea nu a reușit până în prezent să asigure unitatea de
concepție și de metode în cercetare, între diferitele Institute care
urmăresc țeluri similare.
Având în vedere cele de mai sus, Sesiunea Generală Științifică
a Academiei R.P.R. din 21—25 Martie 1951:

1. Aprobă planul de lucru pe anul 1951 al Academiei R.P.R.,

apreciind ca pozitiv faptul că el a fost întocmit corespunzător
Planului cincinal și de electrificare a R.P.R., prin colaborarea
Secțiilor și Institutelor cu reprezentanții Ministerelor interesate și
ai întreprinderilor importante din țară; însărcinează Prezidiul să
analizeze propunerile făcute în cursul desbaterilor, să includă pe
cele utile și realizabile în planurile Institutelor de Cercetări, care
astfel completate vor fi înaintate Consiliului de Miniștri.
Hotărăște ca în repartizarea forțelor și serierea problemelor
din planuri să se dea precădere problemelor date de Ministere și
să se respecte cu strictețe termenele prevăzute în planurile pentru
fiecare problemă, pentru ca activitatea Institutelor Academiei
R.P.R. să fie într'adevăr un sprijin puternic pentru desvoltarea
producției.
2. Recomandă Prezidiului și Secțiilor Academiei R.P.R. să
întărească coordonarea, îndrumarea și controlul în munca
științifică. De asemenea recomandă Secretariatului Academiei
R.P.R. să-și orienteze atenția spre controlul executării hotărîrilor
Partidului și analizarea muncii științifice a Institutelor, pentru a
preîntâmpina astfel întârzierile în rezolvarea problemelor și
orientarea greșită în cercetările științifice.
3. Aprobă lărgirea activității Institutului de Studii Ro,mâno-
Sovietic, dată fiind necesitatea din ce în ce mai mare ce o resimt

349
Institutele de Cercetări de sprijinul neprețuit al științei sovietice,
cea mai înaintată știință din lume.
4. Iși însușește Hotărîrea Prezidiului din 17 Ianuarie 1951, cu
privire la îmbunătățirea muncii organizatorice a Academiei R.P.R.
5. Recomandă Comitetului de Editură al Academiei R.P.R.,
Secțiilor și Comitetelor de Redacție ale Publicațiilor Academiei să-
și mărească exigența științifică și principialitatea pe care trebue să
o aibă față de tipăriturile Academiei R.P.R.
6. Acceptă propunerea Prezidiului ca în cursul anului 1951 să
aibă loc Sesiuni ale unora din Secțiunile Academiei R.P.R., pentru
a prelucra în lumina învățăturii marxist-leniniste, problemele
fundamentale care intră în sfera de preocupări a acestor Secții.
Se vor ține:
a) Sesiunea unită a Secțiilor I-a (Științe Matematice și Fizice)
și a IlI-a (Științe Tehnice și Chimice), lărgită cu participarea
reprezentanților Institutelor de Cercetări ale Ministerelor
interesate și ai principalelor Institute superioare de învățământ
tehnic. Sesiunea se va ține într’unul din marile centre industriale
ale țării și va avea ca obiectiv să analizeze felul cum decurge
îndeplinirea planului de lucru, mai ales în ce privește legarea
cercetărilor științifice cu necesitățile practice ale îndeplinirii
Planului de Stat pe anul 1951.
b) Sesiunea Secțiunii a Vl-a (Știința Limbii, Literatură și Arte)
cu participarea Ministerului învățământului Public, a Institutelor
pedagogice, a catedrelor universitare de specialitate și a Uniunii
Scriitorilor din R.P.R. în vederea aplicării concrete a învățăturii lui
I. V. Stalin la studiul limbii române, cu scopul de a asigura
metodele juste de predare a limbii române în școale, institute și
universități și a elabora principiile de întocmire a gramaticei, a
ortografiei, a dicționarului limbii române și a manualelor școlare
de limba română.
c) Sesiunea Secțiunii a IV-a (Științe Medicale) cu participarea
Ministerului Sănătății, a Institutelor de Cercetări Medicale și a
Institutelor Medico-Farmaceutice din țară. Această Sesiune va
analiza mijloacele în vederea orientării cercetărilor științifice
medicale pe baza concepției pavloviste, singura concepție
științifică, care poate asigura desvoltarea cercetărilor medicale din
țara noastră și ridicarea pe o nouă treaptă a luminoaselor ei tradiții

350
precum și mijloacele de combatere a concepțiilor idealiste
virchowiene și morganiste.
7. Obligă Institutele de Cercetări Științifice să strângă
legătura lor cu întreprinderile și Instituțiile interesate. Institutele
de Cercetări Științifice vor preda Prezidiului Academiei R.P.R.
problemele rezolvate, în forma în care producția sa le poată folosi
imediat.
8. Pune în vedere tuturor oamenilor de știință, nobila
îndatorire ce o au de a nu-și cruța eforturile pentru creșterea de
cadre tinere de cercetători științifici. Conducerile Institutelor și
Colectivelor Academiei R.P.R. sunt răspunzătoare pentru aducerea
la îndeplinire a politicei Academiei R.P.R. în privința bursierilor,
aspiranților și cercetătorilor tineri.
9. însărcinează Prezidiul să studieze în cursul acestui an
posibilitatea înființării unui Institut de Cercetări Economice și
Juridice, transformarea Secției de Filosofie a Institutului de Istorie
și Filosofie din București într'un Institut de Filosofie, precum și
lărgirea cercetărilor agronomice în cadrul Filialelor Iași și Cluj ale
Academiei R.P.R. în vederea cuprinderii problemelor ce se ridică
în legătură cu transformarea socialistă a agriculturii.
10. Iși însușește propunerea Prezidiului în legătura cu
declararea locurilor vacante în Secțiunile Academiei R.P.R.
11. In numele tuturor oamenilor de știință și cultură,
cercetătorilor, profesorilor universitari din Republica Populară
Română, își însușește în întregime Apelul Consiliului Mondial al
Păcii pentru încheierea unui Pact al Păcii și înfierează acțiunile
agresive ale imperialiștilor americani și englezi care vor să
răspândească în întreaga lume flăcările războiului aprins de ei în
Coreea.
12. Invită pe toți oamenii de știință să acorde sprijinul lor
integral muncii atât de necesare pentru ridicarea nivelului cultural
al poporului nostru pe care o desfășură Societatea pentru
Răspândirea Științei și Culturii.
13. Sesiunea Generală Științifică din 21—25 Martie 1951, a
Academiei R.P.R., aprobă hotărîrile luate de Prezidiul Academiei
R.P.R. în perioada scursă dela ultima Sesiune.
*
* *

351
 Oamenii de știință, profesorii, intelectualii, întruniți în
Sesiunea Generală Științifică a Academiei R.P.R. cheamă pe toți
cercetătorii științifici din țara noastră să aplice în mod creator în
munca lor, geniala învățătură marxist-leninistă, îndrumările
marelui Stalin, să pună toate cunoștințele lor și toată puterea lor
de muncă în slujba desvoltării științei, în slujba practicei
construirii socialismului în Patria noastră, pentru binele poporului
și înflorirea Republicii Populare Române, în slujba apărării păcii.

352
CUVÂNT DE ÎNCHIDERE
De academician TRAI AN SĂVULESCU
PREȘEDINTELE ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

Odată cu trasarea acestor sarcini privind Hotărîrile Academiei,

să-mi dați voie ca încheind desbaterile să vă aduc un cuvânt cald
de mulțumire, pentru munca pe care ați depus-o în această
Sesiune.
Sesiunea actuală a Academiei noastre nu se aseamănă cu
sesiunile din trecut ale fostei Academii. Niciodată, în fosta
Academie, nu s’au desbătut programe de muncă, programe care să
cuprindă laolaltă toate celelalte activități in stare să con- tribue cu
ceva la întărirea țării. Activitatea în Institute se desfășura sporadic;
în Academie se lua cunoștință de această activitate desfășurată
aiurea, fără nicio coordonare.
Această Sesiune extiaordinară se caracterizează și prin faptul
că ea s’a bucurat, nu numai de participarea membrilor Academiei
și a colaboratorilor științifici, ci și de aceea a oamenilor de știință
și a tehnicienilor din întreprinderile și din institutele de
învățământ care contribue în mod direct la munca noastră,
conform Planului.
S’a desbătut cu deplină justificare, în această Sesiune — și nu
mă gândesc să reeditez tot ceea ce s’a spus și s’a repetat — că
învățăturile tovarășului Stalin din lucrarea sa privitoare la marxism
și lingvistică ne-au ajutat să înfăptuim două lucruri concrete.
Primul: să organizăm o sesiune principală pentru întărirea
activității științifice în domeniul lingvisticei, pentru a preciza
normele de alcătuire a unei gramatice, pentru o mai bună
redactare a dicționarului și pentru o bună predare a limbii în
învățământul mediu. Celălalt: să organizăm o sesiune specială
pentru desvoltarea științelor medicale, pe baza învățăturii și
concepțiilor pavloviene.
Cele două Hotărîri se leagă între ele și alcătuesc im rezultat al
acestor învățături.
Dar învățăturile tovarășului Stalin, întru cât pe lângă limbă ele
se referă și la științe apropiate sau chiar mai îndepărtate, ne-au
servit și ca un îndreptar
general, atât pentru o mai bună orientare a întregei munci

353
științifice de la noi, cât și pentru o și mai bună muncă
organizatorică în instituția noastră.
Noi suntem acum hotărîți, și totdeodată mai bine înarmați, ca
să luptăm împotriva tendințelor cosmopolite; împotriva devierilor
idealiste; adică, împotriva a tot ceea ce ar putea să slăbească munca
noastră, pusă în slujba poporului, popor care așteaptă dela știință,
lumină și îndrumări.
La sfârșitul acestei Sesiuni, cred că fiecare dintre noi simte, mai
puternic decât a simțit până acum, necesitatea de a lega mai strâns
orice activitate științifică de nevoile vieții practice. Aceasta a fost
una din temele pe care le-au desbătut, în repetate rânduri, și
clasicii marxism-leninismului, și tovarășul Stalin. Pentru noi, în
momentul de față, o astfel de orientare a devenit una din legile de
construire a socialismului în țara noastră.
Devierea dela această linie ar fi o deviere dela lupta pentru
construirea socialismului.
De asemenea am învățat, mai mult decât până acum, că
instrumentul criticei și al autocriticei este un instrument puternic
de ridicare, de întărire a noastră, de risipire a tot ce ar putea să fie
vătămător activității științifice, a tot ce ar putea să dăuneze
progresului.
Aș putea deci să spun că Sesiunea pe care o încheiem acum a
avut această trăsătură caracteristică. Instrumentul criticei și al
autocriticei a fost bine mânuit, și de cei care au făcut rapoarte sau
corapoarte, și de participanții din sală. Aceștia ne-au adus
observațiuni îndreptățite; le considerăm ca fiind de foarte mare
folos și le vom întrebuința la îmbunătățirea muncii noastre.
învățămintele amintite, învățături pe care le tragem atât din
lucrările recente cât și din trecut ale tovarășului Stalin, ne servesc
la ceea ce este lege pentru noi și pentru orice om cinstit din țara
noastră: la întărirea bazei economice socialiste în R.P.R., la
întărirea suprastructurii corespunzând acestei baze economice
socialiste.
In această Sesiune, pe lângă participarea activă a membrilor
titulari, a membrilor corespondenți și a colaboratorilor noștri —
participare obligatorie — am avut și o participare benevolă a doi
oameni de știință: a Academicianului Mitin și a Prof. Leonte Răutu.
Se cuvine să le exprim aici, în numele Dvs., recunoștința noastră.

354
 Planul de muncă pe anul 1951, pe care l-ați desbătut, ne-a adus
ca prim rezultat precizarea, dacă nu perfectă în orice caz bună, a
problemelor pe care le avem în lucru în anul de față.
Au existat, cum ați văzut, și multe formulări vagi: din
problemele asupra cărora ne-am oprit, unele n’au fost
corespunzătoare necesităților de azi; nu întotdeauna problemele
au fost seriate în ordinea urgenței și a importanței lor. Am
convingerea, și cred că și Dvs. o împărtășiți, acum la sfârșitul
Sesiunii de față, că această slăbiciune din trecut a programului
nostru a fost în cea mai mare parte eliminată.
Rămâne ca în viitor, să ne străduim și mai mult, pentru a ne
îmbunătăți munca, în această direcție.
Din desbaterile la care ați asistat, desbateri la care au participat
53 de vorbitor, din sală, a rezultat necesitatea unei continue
evidențieri a realizărilor muncii științifice. O asemenea evidențiere
implică neapărat coordonarea muncii științificei tot așa după cum
coordonarea acestei munci implică neapărat controlai ei. Aceste
două aspecte se leagă, de fapt, într'un tot indisolubil.
Principiul nou al controlului trebue înțeles în sensul că el este
un mijloc de a sprijini și de a ajuta — în vederea unei și mai mari
desvoltări — activitatea Colectivelor, a Institutelor, precum și a
fiecărui membru în parte, totul fiind pentru împlinirea și
rezolvarea sarcinilor din Plan.
In urma coraportului prezentat azi de tovarășul
Constantinescu-Iași, în care a arătat cât de bogat a fost ajutorul pe
care Guvernul Sovietic, știința sovietică, și popoarele sovietice l-au
dat întăririi noastre în toate domeniile, s’a văzut cât este de necesar
—în faza în care poporul nostru se găsește acum — ca acesta să-și
însușească și mai bine cuceririle științei sovietice.
A rezultat, deopotrivă, necesitatea unei și mai bune organizări
a muncii în Institutul de Studii Româno-Sovietic. Propunerile
făcute, și pe care Dvs. le-ați acceptat, cu privire la organizarea
muncii în acest Institut, vor da în anul de față roade mai bune,
decât în trecut.
Desvoltarea muncii științifice la noi implică, neapărat,
reorganizarea și întărirea muncii editoriale. Ați votat propunerile
care vi s’au făcut în numele Prezidiului. Dar aceasta nu este de
ajuns. Trebue, deopotrivă, ca fiecare dintre noi să contribue la

355
îmbunătățirea publicațiunilor noastre. Atât ca volum, cât și ca preț
și calitate, se impune ca ele să fie în raport cu cerințele
perfecționate ale Instituției noastre.
De asemenea este necesară desvoltarea activității în Biblioteca
Academiei R.P.R. aceasta fiind o bibliotecă națională.
Desvoltarea muncii noastre, în Academie ca și în Institute,
reclamă neapărat —-și acest lucru se va face în curând — o
revizuire a cadrului de colaboratori științifici. Cadrele actuale de
colaboratori științifici corespund cu programul pe care l-am avut
în 1950; acum, însă, ne găsim în fața unui nou program, a unui nou
plan, cu o nouă structură. Aceasta implică, neapărat, o sarcină atât
pentru Prezidiu cât și pentru Secretariat, de a considera cu grijă
ansamblul de colaboratori, de a repartiza pe fiecare în Colectivele
respective la locul de răspundere pentru care e pregătit și de a
depune o grijă deosebită, mult mai pronunțată decât cea de până
acum, pentru ridicarea cadrelor tinere.
Trebue să recunoaștem că nu am avut această grijă în trecut; la
diferite Institute, în diferite Colective, s’a remarcat lipsa aceasta a
grijei pentru cadrele tinere.
Țin să remarc, și cred că toți aveți aceeași impresie, că ținuta
participanților în această Sesiune generală s’a păstrat la un înalt
nivel științific. Prezentarea formală, ca și prezentarea în fond a
problemelor, au fost făcute cu deosebită grijă și cu deosebit
discernământ.
De aceea, lucrările Sesiunii noastre au prezentat un caracter de
severitate, de seriozitate, ceea ce ne obligă și mai mult de a executa
cele prevăzute în Plan.
S'a creat o atmosferă —-aș putea spune —pe care n’am trăit-o
niciodată. Cred că toți au simțit la fel, văzând cum împrejurul
Academiei R.P.R. se adună massa noastră de cercetători științifici.
Și aceștia au contribuit deopotrivă pentru a se realiza atmosfera de
sobrietate, de severitate și de seriozitate a muncii noastre,
întrebările izvorîte din mintea lor, cu privire la legăturile științei
cu vieața practică, găsesc din partea instituției noastre înțelegerea
și răspunsurile așteptate.
O astfel de participare, a cât mai multora, o resimțim ca pe o
strictă necesitate; avem datoria ca, prin munca și hotărîrile noastre
de viitor, să-i dăm atenția și prețuirea cuvenită.

356
 De asemenea, s'a remarcat, în lucrările acestei Sesiuni, o
strânsă unitate a instituției noastre. Deși s'au prezentat rapoarte și
corapoarte pe diferite grupuri de probleme, aceste grupuri de
probleme n’au fost însă tratate izolat. Prin toate aceste corapoarte
și rapoarte a trecut, ca un curent continuu, aceeași metodă de
cercetare. Aceleași perspective se întrevedeau la fiecare. Faptul a
contribuit la unitatea instituției noastre; e vorba de o unitate foarte
utila, și care în viitor va trebui și mai mult întărită, întru cât
funcționarea ei asigură orientarea întregului nostru corp
academic, pe linia adevărată a științei.
De asemenea, o trăsătură la fel de caracteristică a lucrărilor din
această Sesiune este că știința pe care noi o cultivăm aici nu este o
știință searbădă, o știință pentru știință, de dragul nostru. Nu vrem
să ne izolăm, nu vrem să stăm meditativi de o parte și să
contemplăm numai frământările dimprejurul nostru. Noi cultivăm
aici o știință combativă; luptăm cu această știință pentru întărirea
poporului, tot așa cum luptăm împotriva acelei științe din țările
capitaliste imperialiste, care duce lumea la pieire. Luptăm, cu
știința noastră, împotriva războiului și împotriva ațâțătorilor la
războiu.
Lupta noastră este stimulată de înțelegerea și directivele date de
Partidul Muncitoresc din țara noastră. Deopotrivă, ea beneficiază
de interesul manifestat de Guvernul țării, pentru știință și pentru
cultură. Lupta Partidului și lupta Guvernului au în vedere o știință
nouă, sunt pentru o artă nouă, pentru o literatură nouă, pentru o
morală nouă; într’un cuvânt, sunt pentru o morală socialistă.
Programul iubiți tovarăși și tovarășe, pe care l-ați desbătut,
este începutul unei cotituri și anume a unei cotituri care coincide
cu începutul Planului de cinci ani și cu- începutul Planului de
electrificare. El va deveni o cotitură propriu zisă, împlinită atunci
când fiecare dintre noi își va fi executat la timp și cu scrupulozitate
prevederile din Plan ce i-au căzut în sarcina.
Țin să mulțumesc tuturor acelora care ne-au ajutat pentru
buna reușită a acestei Sesiuni. Țin să mulțumesc personalului
administrativ și tehnic și să fac o mențiune specială pentru
Direcția Editurii, care în această Sesiune a muncit zi și noapte, așa,
încât în fiecare zi și în chiar momentul când urma să se citească
rapoartele, să le aveți tipărite. Țin să mulțumesc, și să vă asociez

357
pe toți, pentîu a mulțumi Secretariatului Academiei, pentru
organizarea atât de temeinică a acestei Sesiuni. Obișnuiți cu critica
și autocritica, ne recunoaștem încă scăderi. Insă, le vom îndrepta.
Până atunci, trebue să recunoaștem că această Sesiune nu putea fi
organizată mai bine.
Vă mulțumesc cu recunoștință tuturor, colaboratorilor
precum și miilor de participanți la această Sesiune lărgită. Vă
adresez aceste mulțumiri pentiu ca să simțiți, împreună cu mine,
ceea ce eu am simțit adeseori: noi creștem, pe măsură ce munca
noastră se ridică, pe măsură ce munca noastră se întărește, pe
măsură ce activitatea noastră științifică se leagă de vieața
poporului.
Termin cu urarea: cu avânt tineresc, pe calea lărgită a științei
legată de practică !
Tovarăși, eu vă invit să iscăliți moțiunea citită de maestrul
Sadoveanu.
Declar Sesiunea Generală Științifică din 21—25 Martie închisă!

358
Însușirea agrotehnicei sovietice, factor de bază in opera de
transformare socialistă a agriculturii în R. P. R., de Acad. Prof. TRAI
AN SĂVULESCV

ÎNLĂTURAREA dela cârma țării a elementelor burghezo-

moșierești, prin lupta dusă de clasa muncitoare în frunte cu
Partidul ei, a deschis și pentru agricultură drumul larg al
progresului. Ridicarea agriculturii este o sarcină de frunte a țării
noastre.
Această ridicare nu poate fi săvârșită decât pe calea
socialismului, care va permite realizarea premizelor de bază pe
care s’a ridicat și agricultura sovietică.
Începuturile și realizările de până acum, în Republica Populară
Română, în această direcțiune, sunt puncte sigure de pornire și
dovezi grăitoare despre înțelegerea și sprijinul pe care Partidul
Muncitoresc Român și Guvernul le acordă agriculturii.
Problema agrară, atât în aspectul ei organizatoric cât și în cel
tehnic, are un caracter științific ale cărei teme trebuesc bine și la
timp soluționate. Improvizațiunile, așa cum ne îndrumează
învățătura marxist-leninistă, sunt primejdioase și compromit
adesea cele mai juste preocupări și tendințe. Folosind rezultatele
științei sovietice, luând pildă dela felul cum a fost organizată
munca în institutele de cercetări din U.R.S.S,, problema științei
pusă în slujba agriculturii nu mai poate suferi întârzieri în
rezolvarea ei. In U.R.S.S., datorită alianței dintre muncă și știință,
aceasta a căpătat o formidabilă putere a tot înnoitoare și învioi
ătoare, iar agricultura a fost îndrumată după un plan bine stabilit,
având la bază temeiul legilor dialectice. Agronomia sovietică, pe
lângă faptul că a reformat doctrina și practica agriculturii, ea a
călăuzit în acelaș timp zecile de mii de inovatori din colhozuri,
care au reușit să stabilească recorduri în producție, să le
statornicească și să le generalizeze.
Agricultura sovietică se sprijină pe proprietatea socialistă a
mijloacelor de producțiune, care în momentul de față cuprinde
98% din fondurile productive ale țării.

359
 In agricultură, socializarea mijloacelor de producție are ea
urmare concentrarea producțiunii, factor hotăiîtor pentru sporirea
productivității muncii și creșterea producției.
Din acest punct de vedere agricultura sovietică ocupă primul
loc lume. Ne putem da seama de acest lucru dacă cunoaștem care
este suprafața medie arabilă semănată de o exploatație în U.R.S.S.
și în diferite țări capitaliste.

U.R.S.S. sovhozuri .......................................... .................. 2.691,2 ha

Colhozuri ........................................................... ..... 464,6 ha
U. S. A. .......... ...................... ............................... 20,2 ha
Franța....... ........................... ............... .................... 5,7 ha
Germania................................................. ...................... 3,5 ha
Italia ......... ......... ............................. ............. ..... 3,3 ha

In raport cu suprafața medie arabilă semănată în fiecare

exploatație, și forța de tracțiune mecanică se repartizează diferit
pro-exploatație:

U.R.S.S. Sovhozuri 37 H. P.
colhozuri 30,8 H. P.
U. S. A. 2 H. P.
Franța 0,08 H. P.
Germania 0,05 H. P.

Din cele de mai sus rezultă superioritatea vădită a eficienții

mecanizării din agricultura sovietică fața de cea a țărilor
capitaliste. Numărul de animale la o exploatație se prezintă astfel:

cornute porci oi și cai

capre
U.R.S. S. sovhozuri 654,4 267,8 1.524,4 167,6
colhozuri 64,7 27,4 112,6 55,9
U. S. A 10 6,3 7,6 1,7
Franța 3,9 1,5 2,6 0,7
Germania 3,4 4,1 0,6 0,6

360
 Față de o exploatație americană, o întreprindere agricolă
sovietică dispune de: 24 ori mai mult pământ, 15 ori mai multe
tractoare, 33 ori mai mulți cai, 6,5 ori mai multe cornute mari, 14
ori mai multe oi și capre.
Această concentrare a mijloacelor de producție are drept
urmare utilizarea lor rațională, productivitatea mai ridicată a
muncii și un randament sporit.
Un alt factor care determină progresul agriculturii sovietice
este planificarea. In concepția si realitatea sovietică, planul nu este
o simplă previziune, o prognoză a viitorului, ci o lege de desvoltare
a economiei socialiste folosită în mod conștient, în vederea
realizării unui scop precis și de interes comun.
Rezultatele planificării se remarcă în creșterea vertiginoasă a
producției agricole globale. Producția agricolă globală a crescut în
procente față de aceea a anului 1932,1a 153% în 1937,1a 177% în 1940
și va ajunge la 225% în anul 1950. Concomitent, producția medie
anuală la hectar, a crescut, la cereale, dela 9,1 centneri în 1933-1937,
la 12 centneri în 1950. O creștere însemnată se constată la producția
plantelor industriale.
Cu toată mecanizarea intensă a agriculturii, numărul vitelor a
crescut în Uniunea Sovietică față de anul 1945, după cum urmează:
La cai la 146%, la cornute mari 139 %, la oi și capre 175%, la
porci 300%. Numărul vitelor mari în colhozuri a ajuns la 25,9
milioane capete, al oilor și caprelor la 68,1 milioane capete și al
porcilor la 11,1 milioane capete.
Pentru prodigioasa ridicare a agriculturii sovietice, înzestrarea
cu mașini și mecanizarea proceselor de muncă, au jucat un rol
important. Astfel, numărul tractoarelor livrate agriculturii a
crescut dela 160.000 bucăți în 1928—1932, la 512.000 bucăți în
1933—1937 și va ajunge la 720.000 bucăți în anul 1950. In acelaș
interval, numărul combinelor a crescut dela 13,6 mii bucăți la 174,3
mii bucăți.
Capacitatea instalațiilor electrice rurale a crescut dela 65,9 mii
kilowați, cât era în 1932, la 230 mii kilowați în 1937, la 275 mii
kilowați în 1940 și va ajunge la 2.269,7 mii kilowați în 1950.
Tehnica agricolă sovietică întrece tehnica țărilor capitaliste nu

361
numai cantitativ, ci și calitativ. Constructorii de mașini agricole,
au creat tipuri tot mai noui capabile să asigure executarea unei
întregi serii de munci agricole.
Progresele uimitoare ale agriculturii sovietice se datoresc și
atitudinii omului față de muncă, considerată ca o datorie de
onoare.
Concentrarea mijloacelor de producție, urmare a victoriei
socialismului, planificarea, urmare firească a concentrării
mijloacelor de producție, precum și atitudinea nouă a omului față
de muncă în societatea socialistă constituesc elemente ce asigură
un progres neîncetat agriculturii sovietice. Aceste elemente
asigură la rândul lor, nestânjenita adoptare a mijloacelor științifice
și tehnice cele mai avansate și noui, care duc la sporirea
necontenită a recoltelor și înflorirea agriculturii socialiste.
Lucrările cuprinse în marele plan stalinist — împăduririle din
câmpie, introducerea ierburilor perene în asolament, construirea
iazurilor și rezervoarelor de apă — se desvoltă pe un plan grandios
și vor asigura producțiuni mari și stabile în regiunile de stepă și
silvo-stepă.
Sistemul socialist de folosire a pământului și a mijloacelor
tehnice perfecționate oferă posibilități nemărginite pentru
desvoltarea agriculturii prin lucrări planificate și aplicarea justă a
rezultatelor științifice nu numai în folosul colectivității actuale, ci
și în folosul generațiilor viitoare. «Fără nici o exagerare — spune
Wiliams — se poate afirma că devenim stăpânii adevărați ai naturii,
deoarece știința noastră agronomică înaintată ne învață în multe
privințe șâ înțelegem legile naturii și să le aplicăm în interesul
generațiilor actuale și viitoare ale patriei noastre socialiste».
Începând din anul 1935, de când Wiliams a formulat în mod
definitiv principiile complexului la care lucrase o viață întreagă —
complex cunoscut sub denumirea de complexul Docuceaev-
Kostâcev Wiliams, sau sistemul agricol cu ierburi perene
(Travopolnia Sistema Zemledenia) — el a fost treptat introdus și
adoptat în sovhozuri și colhozuri, modificat în unele părți ale lui,
iar la 20 Octombrie 1948 a fost legiferat ca obligatoriu pentru toate
regiunile de stepă și silvo-stepă din U.R.S.S.

362
 Dacă agrotehnica sovietică a atins o culme la care nu poate
râvni agrotehnica din țările capitaliste, apoi și agrobiologia
sovietică se găsește la un post înaintat de avantgardă în știință, și
întregește, prin aplicațiile ei* rezultatele agrotehnice.
Agrobiologia miciurinistă desvoltată și generalizată de
Llssenco a pus la îndemâna colhozurilor și sovhozurilor metode
sigure și rapide de îmbu-
nătățire a stocului de animale și plante și asigură producțiuni care
ating adeseori valori-record.
Prin sfărâmarea barierelor idealiste introduse de genetica
morgaristă în tehnica selecționării plantelor și animalelor folosite
în agricultură prin valorificarea tuturor însușirilor acestora în
rapori cu mediul înconjurător, prin desvoltarea și amplificarea
ideilo»* darwiniste privitoare la ereditate și variakilitate. Miciurin,
Timiriazev, Lîssenco și numeroșii lor elevi, au ridicat concepția
despre viață a oamenilor sovietici la un nivel de gândire filosofică
în acord perfect cu principiile marxism-leninismului și cu metoda
materialismului dialectic.
Atât de adânc au pătruns ideile si metodele miciuriniste în
massa muncitorilor, încâ astăzi colhoznicii au devenit la rândul lor
inovatori, creatori de soiuri noui în regiunile unde își desfășoară
munca. Datorită acestor metode, numărul plantelor exotice
aclimatizate a sporit considerabil, culturile subtropicale s’au extins
până în părțile de Vest ale Uniunii Sovietice. Aplicarea metodelor
de iarovizare și fotoperiodism la diferite plante, polenizările
complimentare, însămânțările în timpul verii a cartofilor și
lucernei, revitalizarea semințelor prin tratarea lor cu aer cald,
cârnitul la bumbac, însămânțările cerealelor în miriști, etc., sunt
astăzi practici curente pe tot întinsul Uniunii Sovietice și asigură
producțiuni superioare, stabile.
Puternic sprijinită de știință, agricultura sovietică a fost
sustrasă din cercul incertitudinilor și a fost transformată într’o
industrie, în care procesul de producție este complect în mâna și
puterea omului.
În Institutul de Cercetări Agronomice al Republicii Populare

363
Române, căruia îi revin sarcini însemnate în opera de transformare
socialistă a agriculturii, în țara noastră, oamenii de știință și
tehnicienii caută să fie pătrunși de învățămintele savanților
sovietici, folosesc experiența lor, utilizează produsele selecționate
în U.R.S.S. și au permanent în față pilda lui Miciurin, Timiriazev,
Lîssenco, Docuceaev, Kostâcev, Wiliams, Iacuskin și alții. Ei și-au
luat angajamentul să rezolve o serie de probleme ce au legături și
analogii cu cele din U.R.S.S. și care pot fi soluționate în
condițiunile noui create în R.P.R.
Introducerea metodelor de cercetare sovietice și adaptarea
rezultatelor obtinute de savanții sovietici la noi, impune însă
cunoașterea exactă a telurilor pe care urmează să le atingem,
etapele pe care trebue să le parcurgem, precum și mijloacele prin
care trebue să intervenim.
Știința agricolă în Republica Populară Română a început să se
orienteze1 țtapă următoarele principii, care stau la baza planului
de lucru al Institutului de Cercetări Agronomice din R.P.R.:

a) Teoria agrară marxist-leninist-stalinistă;

b) Metoda materialist-dialectică în punerea și soluționarea
problemelor ;
c) Necesitatea economică și politică de transformare socialistă a
agriculturii;
d) Realitățile actuale din agricultura noastră;
e) Complexul Docuceaev-Kostâcev- Wiliams în agrotehnică ;
f) Concepția miciurinistă în agrobiologie;
g) Experiența și realizările sovietice în știința și practica din toate
domeniile ;
h) Strângerea legăturilor cu practica.

Obiectivul general pentru agricultura noastră fiind

transformarea ei socialistă, scopurile urmărite de lucrările
cuprinse în planul științific al Institutului, converg, direct sau
indirect, spre acest țel final.
Imperativul transformării socialiste a agriculturii urmărind din
punct de vedere economic, sporirea producției și productivității

364
muncii, cuprinde o serie de obiective mari.
Înlocuirea gospodăriilor mici, bazate pe proprietatea
particulară, prin gospodării mari socialiste. Acesta este principalul
obiectiv în cadrul transformării socialiste a agriculturii în R.P.R. și
acesta trebue să fie și obiectivul principal al științei agricole la noi.
Pentru atingerea acestui obiectiv, Institutul de Cercetări
Agronomice va contribui la cunoașterea și răspândirea largă a
informațiunilor privitoare la întreprinderile agricole din U.R.S.S.
și și-a luat drept sarcină rezolvarea diferitelor probleme de
cercetare științifică. Aceste probleme se referă, pe de o parte, la
adaptarea la condițiunile noastre a metodelor și amănuntelor de
organizare a gospodăriilor socialiste stabilite de știința și practica
sovietică, iar pe de altă parte la analiza rezultatelor obținute la noi
de Gospodăriile Agricole de Stat, Stațiunile de Mașini și Tractoare
și Gospodăriile colective create. Planul agricol de Stat pe 1950 și
cel pe termen lung ce va veni, vor găsi sprijinul organizatoric și de
îndrumare în soluțiile ce vor fi date acestor probleme.
Mecanizarea agriculturii. Este al doilea obiectiv important și in
acelaș timp și o condiție esențială a transformării socialiste a
agriculturii. Pentru atingerea acestui obiectiv important s’au
prevăzut în planul de lucru al Institutului de Cercetări
Agronomice, o serie de probleme care trebuesc neapărat și cât mai
repede lămurite.
încercarea, alegerea, îmbunătățirea și proectarea tipurilor de
motoare, tractoare și mașini agricole necesare mecanizării
agriculturii.
Stabilirea unei agrotehnice noui pe baza mecanizării. Sub
dominația concepției burghezo-moșierești, cercetările la
Institutul de Cercetări Agronomice se făceau în trecut plecând dela
premiza mecanizării reduse, cu predominarea forței de tracțiune
animală și a muncii manuale. Orizontul deschis de victoriile clasei
muncitoare, condusă de Partidul ei, exemplele strălucite ale
științei și tehnicei sovietice, impun revizuirea rezultatelor
obținute mai înainte și adaptarea celor care rămân valabile la
mijloacele de producție proprii orânduirii socialiste.

365
 Expresiunea completă a agriculturii raționale socialiste este
complexul Docuceaev-Kostâcev-Wiliams. Principiul marxist: «
Pământul lucrat rațional se îmbunătățește mereu », își găsește
aplicație strălucită în această realizare a savanților agronomi
sovietici. Complexul Docuceaev-Kostâcev- Wiliams constitue
arma cea mai de nădejde pentru lupta cu seceta, contribue la
menținerea și chiar la ridicarea fertilității solurilor, la obținerea de
recolte mărite și stabile, la oprirea spălării solului, la fixarea
nisipurilor, la folosirea rațională a pământului. El dă posibilitate
gospodăriilor agricole să se desvolte multilateral, să-și asigure o
creștere considerabilă a producției de valori agricole și, în acelaș
timp, să realizeze armonizarea culturii plantelor cu creșterea
animalelor.
Studiul complexului Docuceaev-Kostâcev-Wiliams este
problema fundamentală a Institutului de Cercetări Agronomice în
care se încadrează toate temele de ordin agrotehnic și
agrobiologic. In acest sistem mecanizarea lucrărilor agricole
constitue un element de bază în ceeace privește: desmiriștirea,
arătura de toamnă, pregătirea terenului pentru însă-
mânțările de toamnă, arătura de primăvară, pregătirea terenului
pentru însămânțările de primăvară, ogorul negru, lucrările pentru
reținerea zăpezii, etc.
Ideea fundamentală a complexului Docuceaev-Kostâcev-
Wiliams nu se referă numai la agrotehnică, ci și la combinarea și
așezarea just, în spațiu, a diferitelor categorii de folosință a
terenurilor: pădure, livezi, vii, pășuni, fânețe, teren arabil. A
experimenta complexul Docuceaev-Kostâcev-Wiliams înseamnă
în primul rând a realiza pe teren, a organiza un teritoriu agricol,
cu repartizarea corespunzătoare indica țiunilor lui: pădure pe
cumpăna apelor, livezi și vii pe coaste, teren arabil cu perdele de
arbori și pomi pe platou, fânețe și pășuni în luncă. După ce s’au
determinat diferitele categorii de folosință a terenului in funcțiune
de relief, sol și climă, urmează apoi aplicarea elementelor
agrotehnice din complex în fiecare categorie în parte. Pentru
rezolvarea acestor probleme legate de complexul Docuceaev-
Kostâcev-Wiliams, Institutul de Cercetări Agronomice a creat

366
cinci stațiuni mari regionale la: Mărculești, Jud. Ialomița; Studina,
Jud. Romanați; Tg. Frumos, Jud. Iași; Câmpia-Turzii, Jud. Turda;
Lovrin, Jud. Timiș-Torontal.
Pe teritoriul agricol al Republicii Populare Române sleit și ros
de agricultura rapace a moșierilor, arendașilor și chiaburilor, ca și
de agricultura primitivă a lotașilor individuali mici, prin aplicarea
agrotehnicei sovietice, paralel cu socializarea agriculturii, vor lua
ființă și piimele oaze de agricultură raționale. Stațiunile
experimentale ale Institutului de Cercetări Agronomice făcând un
pas înainte — din punct de vedere organizatoric, tehnic și
economic — vor putea elabora la timp îndrumările necesare
rezultate, din cercetarea științifică, pentru a fi fclosite în
gospodăriile de Stat și cele colective.
Raționalizarea muncii și aprecierea din punct de vedere
economic a proceselor mecanizate Acesta este al treilea scop al
mecanizării agriculturii. Pentru a răspunde la această problemă
impusă de nevoia sporirii productivității muncii și reducerii
prețului de cos în agricultura socialistă, planul de lucru al
Institutului de Cercetări Agronomice prevede o serie de teme
privitoare la raționalizarea muncii și analiza economică a
lucrărilor mecanizate.
Planificarea producției agricole și a gospodăriilor agricole
socialiste. Atingerea acestui obiectiv necesită elaborarea științifică
în ceeace privește zonarea producției agricole și precizarea
metodelor de planificare interioară — operativă și perspectivă —
a gospodăriilor agricole socialiste.
Zonarea producțiunii ca problemă centrală a planificării
agricole pe țară. La baza zonării stau studiile geonomice care au
fost inițiate și programate de U.R.S.S. și țările cu democrație
populară la conferința dela Praga, din Mai 1948. Prin geonomie
înțelegem cunoașterea tuturor factorilor de producție care
determină caracterul unei regiuni sau a unui punct de pe un
teritoriu agricol. In strânsă legătură cu geonomia stă nu numai
zonarea producției, ci și problema specializării și intensificării
agriculturii în cadrul folosirii economic în mod armonios a
teritoriului.

367
 Zonarea producției, problemă-cheie de planificare agricolă pe
țară, trebue să se reflecte și în organizarea muncii în Institutul de
Cercetări Agricole. Pentru aceasta s’a căutat ca stațiunile
experimentale să prezinte o repartiție teritorial-regională și o
organizare tehnică și economică corespunzătoare zonelor unde se
găsesc. Pornind dela acelaș principiu geonomie și având în vedere
importanța deosebită a unor culturi speciale, s’a ajuns și la noi —
după pilda dată de U.R.S.S, — la soluția înființării unor stațiuni
specializate.
Planificarea interioară a gospodăriilor agricole socialiste.
Institutul de Cercetări Agronomice al R.P.R. prin planul său de
lucru pe anul 1950 și anii următori, și-a luat sarcina să pună la
îndemâna gospodăriilor agricole de Stat și a celor colective o
metodă de lucru elaborată de experiența sovhozurilor și
colhozurilor, dar adaptată condițiunilor dela noi.
Sporirea însușirilor folositoare a plantelor agricole. Un obiectiv
important legat de transformarea socialistă a agriculturii și un
element esențial în complexul Docuceaev-Kostâcev-Wiliams este
acela al ameliorării însușirilor folositoare ale plantelor agricole.
Ameliorarea plantelor agricole și animalelor este un mijloc de
sporire și îmbunătățire a producției agricole și de creștere a
productivității muncii. Prin transformarea voit îndrumată a
însușirilor organismelor vii folosite în agricultură, se pot obține
cantități mai mari de produse și de calitate mai bună, cu aceleași
mijloace de producție. Ameliorarea plantelor agricole poate aduce
un spor de producție de 8-30 %, iar dacă agrotehnica întrebuințată
este și ea îmbunătățită corespunzător, sporul de producție poate
fi și mai mare.
In vederea sporirii însușirilor folositoare ale plantelor
cultivate, a ameliorării lor continui, a transformării lor după voința
și necesitățile noastre, descoperirile revoluționare ale savanților
sovietici în frunte cu genialul Miciurin și strălucitul lui continuator
Lîssenco, deschid în agro-biologie perspective fără margini.
Urmând exemplul, folosind metodele acestor corifei ai științei
sovietice, aplicând cuceririle agrobiologiei sovietice în genere,

368
Institutul de Cercetări Agronomice a pornit cu hotărîre la
rezolvarea diferitelor probleme de ameliorare a plantelor agricole,
care interesează în mod deosebit agricultura țării. In concret, la
Institutul de Cercetări Agronomice al R.P.R. se folosesc metode
sovietice, care parte au fost introduse încă din anul 1948 și astăzi
generalizate la toate stațiunile și câmpurile de experiență.
Îmbunătățirea mediului de desvoltare al plantelor cultivate.
Pentru ridicarea producției agricole și a productivității muncii în
agricultură trebue să se acorde mediului de desvoltare al plantelor
o deosebită atențiune, fiind un factor de mare importanță, pe care
cunoscându-1, putem să-l folosim mai bine, mai complect.
Problemele ce sunt legate de acest obiectiv, se pot împărți în
trei grupe:
1. Înlăturarea neajunsurilor produse de climă și sol. Punerea și
rezolvarea problemelor din acest grup, în societatea și în știința
socialistă, se fac într’un fel și pe un plan inaccesibil și de neînțeles
pentru orânduirea capitalistă. Interpretarea dialectică a naturii,
concepția miciurinistă în biologie, îndrăzneala în concepție și
practică, determină o desvoltare însemnată a cercetărilor
științifice și a realizărilor în direcția înlăturării neajunsurilor
provocate agriculturii de climă și sol. In momentul de față nu pot
fi atacate la noi toate problemele legate de acești factori.
Printre problemele cele mai urgente și care constituiesc un
element esențial al complexului Docuceaev-Kostâcev-Wiliams,
aceea a aplicării îngrășămintelor naturale, chimice și verzi, este de
cea mai stringentă actualitate. Posibilitățile de sporire și
îmbunătățire a producției prin ajutorul îngrășămintelor, sunt
foarte mari.
In această direcție se lucrează acum la experimentarea
diferitelor feluri de îngrășăminte și a diferitelor metode de
îngrășare (îngrășăminte verzi, îngrășăminte chimice,
îngrășăminte de bază, îngrășăminte fracționate, care se aplică de
2-4 ori în cursul vegetației).
Cercetarea și stabilirea normelor pentru conservarea solului
este o altă problemă care trebue neapărat să ajungă la soluții

369
practice pentru îmbunătățirea mediului de desvoltare a plantelor
în ceeace privește insuficiențele solului. In acest scop se studiază
condițiunile naturale care determină eroziunile solului și
amploarea acestora în vederea găsirii metodelor de conservare a
stratului de pământ folosit în agricultură. Dintre metodele în curs
de cercetare sau chiar în curs de aplicare pe teren, menționăm:
metoda construcției valurilor care vor ajuta la prevenirea
eroziunilor pe circa 4 milioane hectare; determinarea perioadelor
critice de eroziune; rolul asolamentelor în reglementarea
scurgerilor de apă; influența mărimii pantei în degradarea
solurilor, în sfârșit restabilirea fertilității solurilor erodate și
degradate.
Se studiază îmbunătățirea terenurilor inundabile care ne va
pune la dispoziție circa 1.000.000 de hectare, astăzi nefolosite sau
parțial folosite.
O problemă importantă în agricultura noastră este aceea a
combaterii buruienilor care, prin frecvența și abundența lor, scad
cu circa 30% producțiunea. Acești dușmani vajnici ai agriculturii
noastre nu pot fi combătuți decât prin metodele agrotehnicei
folosită de învățații sovietici și cuprinse în complexul Docuceaev-
Kostâcev-Wiliams.
Printre metodele de îmbunătățire a mediului de desvoltare a
plantelor, un loc însemnat îl ocupă asolamentele și rotațiile
prevăzute în complexul Docuceaev-Kostâcev-Wiliams. Acestea
contribuesc la refacerea structurii solului, la păstrarea apei în sol,
la îmbogățirea acestuia în substanțe hrănitoare, deci la ridicarea
productivității solului. Stabilirea asolamentelor și rotațiilor se
urmărește în diferite regiuni si la diferite plante nu numai la
stațiunile Institutului, ci și la fermele de Stat. Un rol important în
păstrarea structurii și fertilității solului în complexul Docuceaev-
Kostâcev-Wiliams, îl are asolamentul agricol cu plante furajere
perene, a căror amestecuri (graminee leguminoase) trebue studiat
și stabilit pentru fiecare regiune.
Pentru înlăturarea neajunsurilor provocate de climă se
studiază problema irigațiilor, în special la: bumbac, cânepă, plante

370
de nutreț, cartofi, porumb, sfecla de zahăr. Se urmărește raportul
dintre apa de irigație și sol în vederea folosirii apelor disponibile,
fie că ele provin din scurgere dela suprafață, fie că provin din
profunzime. Academia Republicii Populare Române, având
colaborarea Institutului de Cercetări Agronomice și a Institutului
Geologic, a pus în studiu problema folosirii apelor din profunzime
din regiunile aride subcarpatice din jud. Buzău, R.-Sărat și Putna,
bântuite frecvent de secetă.
Un loc deosebit de important îl ocupă în complexul
Docuceaev-Kostâcev-Wiliams problema irigațiilor agrosilvice.
Grandiosul plan stalinist de luptă împotriva secetei prin înființarea
unei rețele de perdele de protecție și de fâșii de împădurire pe tot
întinsul stepelor europene din U.R.S.S., pune problema prelungirii
acestei rețele și acestor fâșii păduroase și pe teritoriul Republicii
Populare Române, precum și problema creării rezervoriilor de apa
de-a-lungul râurilor. Lucrările întreprinse în Uniunea Sovietică în
această privință, precum și unele lucrări dela noi, au dovedit că
rețelele de perdele de protecție și rezervoriile cu apă atenuează
considerabil efectele dezastruoase ale secetei și asigură în cadrul
complexului sporuri de producție constante la grâul de toamnă, la
legume, la plantele
furajere, ajutând în acelaș timp la o mai bună valorificare a
îngrășămintelor.
Pentru complecta lichidare a dezastrelor produse de secetă la
noi, a căror amintire este vie în mintea tuturor, este necesară
aplicarea tuturor elementelor din complexul Docuceaev-Kostâcev-
Wiliams, inclusiv crearea perdelelor de protecție și a rezervoriilor
de apă. Acest complex a devenit obligatoriu pentru agricultura din
U.R.S.S., în urma hotărîrii Consiliului de Miniștri și a C.C. al P.C.
(b).
Prin măsuri dispersate seceta nu poate fi învinsă. Complexul
Docuceaev-Kostâcev-Wiliams va forma în Republica Populară
Română baza agrotehnică a desvoltării agriculturii socialiste, iar
fiecare verigă a lui își are rostul ei precis.
Înlăturarea pierderilor produse de paraziții animali si vegetali ai
plantelor cultivate. Pentru ridicarea și îmbunătățirea producției

371
agricole în afară de producerea și folosirea semințelor selecționate
și aplicarea sistemelor agrotehnice perfecționate create și
verificate în practică de știința sovietică, înlăturarea pierderilor
provocate de dăunătorii animali și vegetali ai culturilor, este o
problemă de importanță capitală- Se știe cât sunt de mari
pierderile provocate de acești dăunători, culturilor la noi în țară.
Ele ajung în unii ani la 30-40% din recolta posibilă, iar câteodată
devin catastrofale. In anul 1932 pierderile la culturile de grâu
provocate de rugini, au ajuns până la 80%. In anul 1941 mana a
produs pierderi de 60% în vii. La pomii fructiferi pagubele
provocate de paraziții animali și vegetali sunt de 20-30% anual, iar
unii paraziți și boale ca de pildă păduchele din San-José, râia
neagră a cartofului pot compromite 100% culturile. înlăturarea
acestor pierderi este incompatibilă cu agricultura capitalistă, chiar
dacă ea este ajutată de o industrie chimică desvoltată a produselor
antiparazitare. Ea este posibilă, cum au dovedit realizările din
agricultura sovietică, numai în sistemul socialist al culturilor pe
suprafețe mari, unde măsurile indicate de știință se pot aplica
general și integral.
Pentru combaterea paraziților animali și vegetali. Institutul de
Cercetări Agronomice studiază găsirea formulelor de fungicide,
insecticide și erbicide cele mai bune și care urmează să se fabrice
în țară de către industria indigenă. In colaborare cu industria
chimică de Stat, (I.C.E.P.S.), Institutul de Cercetări Agronomice
urmărește punerea la punct a proceselor de fabricație. Academia
Republicii Populare Române, a înscris, la rândul ei, în program,
studierea și aflarea diferitelor produse necesare combaterii
boalelor și paraziților plantelor.
Perfecționarea proceselor tehnologice folosite în agricultură. Alt
mare obiectiv care ajută la transformarea socialistă a agriculturii și
la mărirea productivității ei, este perfecționarea continuă a
proceselor tehnologice întrebuințate. In sarcina Institutului de
Cercetări Agronomice cade studierea și găsirea soluțiilor în toate
chestiunile de amănunt în ce privește numărul, succesiunea și
modul de executare al operațiunilor care consti- tuesc la un loc

372
procesul de producție agricol.
Ca și în cazurile precedente alegerea temelor ce urmează a fi
studiate în cursul anului 1950 și anii următori s’a făcut după
criteriul utilității lor în agricultura mare, din gospodăriile de Stat
și gospodăriile colective.
Creșterea animalelor. Planul de Stat al Guvernului R.P.R. la
inițiativa Partidului Muncitoresc Român prevede desvoltarea
creșterii animalelor, ceeace se poate înfăptui numai cu
condițiunea desvoltării și îmbunătățirii bazei nutritive a
animalelor. Cultura plantelor de nutreț, inclusiv
fânețele și pășunile, după concepția lui Wiliams, reprezintă în
agricultură o verigă cu ajutorul căreia sunt strâns legate cele trei
compartimente principale ale agriculturii: producția vegetală,
producția animală și menținerea fertilității solului.
«Baza de nutreț verde este în deosebi necesară, — spune
Academicianul Wiliams, — întrucât, dacă în hrana vitelor lipsește
fânul, nutrețul verde, pășunea, vitele se îmbolnăvesc de
avitaminoză. Numai iarba verde sau fânul pot servi ca sursă
suficientă de vitamine. Pentru a desvolta sectorul zootehnic,
agricultura are nevoie de o bază solidă de nutreț verde ».
Williams ne învață că pentru a mări productivitatea în
agricultură trebue să facem din creșterea animalelor un element
nedespărțit al producției agricole. In scopul folosirii cât mai
raționale a animalelor în agricultură este necesară planificare»
producției de nutrețuri în raport cu storul de animale,
eoordonându-se armonic toate elementele din complexul
Docuceaev-Kostâcev-Wiliams.
Cele arătate până aci ne conving, că, pentru desvoltarea
agriculturii noastre legată de orânduirea socialistă, pentru mărirea
producției și productivității muncii în agricultură, aplicarea
sistemului introdus de Wiliams și a principiilor agrobiologice
miciuriniste atât în creșterea animalelor cât și în cultura plantelor,
ne vor ajuta să sprijinim și să grăbim crearea gospodăriilor
colective, să asigurăm țărănimii noastre un trai îmbelșugat, să dăm
economiei o bază stabilă și solidă.

373
 Dacă ținem seamă de faptul că 61% din numărul total de vite
din R. P. R. populează regiunea câmpiei dunărene (Oltenia și
Muntenia), Dobrogea și Moldova și că în această regiune, datorită
regimului agriculturii extensive practicat de moșieri și chiaburi,
vita autohtonă sură de stepă adaptându-se condițiunilor
neprielnice care i-au fost create și-a pierdut productivitatea și nu
i-a rămas decât însușirea primitivă de rusticitate, înțelegem la ce
nivel de viață a fost împins să trăiască țăranul lipsit de produse de
origină animală, absolut necesare, — la ce nivel de productivitate
și rentabilitate a fost coborîtă agricultura.
Problema complexului Docuceaev-Kostâcev-Wiliams prin care
se poate asigura și producția vegetală și producția animală sporită,
a devenit cu totul actuală în agricultura din R.P.R.
Deaceea studiul complexului . Docuceaev-Kostâcev-Wiliams
se găsește în programul de lucru al tuturor stațiunilor Institutului
de Cercetări Agronomice, de unde va trece în aplicare la fermele
de Stat și apoi la gospodăriile colective. Producția agricolă vegetală
și producția animală se completează una cu alta, sunt organic
legate și nu pot fi tratate separat. Complexul Docuceaev-Kostâcev-
Wiliams pe lângă că va asigura producție mare la plante și va
contribui la sporirea productivității animalelor, el va fi și un
instrument puternic pentru transformarea socialistă a agriculturii.
Organizarea și raționalizarea muncii în agricultură. Și acesta
este un obiectiv care trebue neapărat atins în cadrul transformării
socialiste a agriculturii. Atingerea acestui obiectiv este sarcina de
bază a tuturor eelor.ee muncesc în agricultură. Pentru organizarea
și raționalizarea muncii nu se pot elabora rețete științifice în
laboratoare sau pe câmpurile de experiență. Rolul șțiinței în acest
caz este de a constata, analiza, sistematiza, explica, completa și
generaliza realizările oamenilor muncii din șantierele de producție
agricolă; gospodăriile agricole de Stat, stațiunile de mașini și
tractoare*. gospodăriile colective.
Sporirea teritoriului agricol. Transformarea socialistă a
agriculturii noastre ne impune și atingerea acestui obiectiv mare,
pentru care metodele sovietice și rezultatele obținute în U.R.S.S.

374
ne servesc pentru o justă orientare a studiilor și acțiunilor ce vom
întreprinde. Institutul de Cercetări Agronomice și-a luat sarcina să
cerceteze un număr de probleme cu caracter științific, a căror
soluționare va ușura intervențiunile pe care Statul a început să le
facă pentru a reda agriculturii terenuri nefolosite până acum.
Lucrările de îmbunătățiri funciare prevăzute în Planul de Stat
pe o suprafață de 40.400 ha se vor executa după directivele și
planurile elaborate de Secțiunea de îmbunătățiri Funciare din
Institutul de Cercetări Agronomice. Lucrările de îmbunătățiri
funciare din regiunea canalului Dunărea—Marea Neagră sunt
conduse și planificate de specialiștii din Institutul nostru. Pentru
rezolvarea temeinică în practică a acestor probleme, se studiază
permeabilitatea terenurilor în legătură cu indiguirile,
îmbunătățirea suprafețelor prin colmatare, hidromecanizarea
lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Numai prin îmbunătățirea
terenurilor inundabile și mlăștinoase se va putea pune în valoare
o suprafață de circa 1.000.000 hectare. In anul 1950 sunt proectate
lucrări de îmbunătățiri funciare în regiunea canalului, pe o
suprafață de 15.000 hectare. Lucrările de îmbunătățiri funciare de
pe acest vast șantier de operă socialistă, se fac concomitent cu
celelalte lucrări.
Pregătirea cadrelor. Fără cadre științifice și tehnice bine
îndrumate din punct de vedere ideologic și bine formate din punct
de vedere profesional, propășirea științei și a tehnicei agricole nu
poate fi asigurată, iar complexul problemelor și a temelor ce
urmează a fi atacate și rezolvate, va suferi întârzieri. Institutelor
de cercetări științifice le revine sarcina ca, simultan cu rezolvarea
problemelor din plan și din program, să formeze din elementele
tinere provenite dintre muncitori și țărani, oameni de știință și
tehnicieni cu înalt nivel științific. Transformarea radicală a
agriculturii sovietice se datorește și cadrelor formate din tineri,
care servesc cu cinste și devotament poporul din care au provenit.
Savanții sovietici formați și desvoltați în epoca stalinistă, au
pregătit cadrele tehnice valoroase care au ajutat pe colhozaici să
fie inovatori și descoperitori și să ducă mai departe învățămintele

375
științei. In Uniunea Sovietică colhoznicii înșiși crează varietăți de
cereale, de pomi fructiferi, de bumbac, etc., folosind metodele
miciuriniste; ei îmbunătățesc rasele de vite ridicându-le
producțiunea, perfecționează culturile, folosind metodele lui
Lîssenco. Forța cadrelor folosite în știința sovietică și nivelul
ridicat de preocupări ale acestora, se datoresc în primul rând
faptului că în U.R.S.S. s’a pus la baza activității științifice, cea mai
înaltă concepție științifică, concepția marxist-leninistă. Călcând
pe drumul bătătorit de știința sovietică, Institutele noastre de
cercetări, fie că sunt ale Universităților, fie că sunt ale Academiei
R. P.R., fie că aparțin diferitelor ministere, au datoria de a înarma
pe oamenii științei cu învățătura marxist- leninistă, pentru a-i face
apți să înfrângă toate obstacolele.
Sarcina Institutelor de cercetări științifice și a fiecărui om de
știință conștient este de a promova elemente tinere, capabile, eșite
din sânul poporului muncitor și a ridica creațiunea științifică pe
culmi înalte, la care regimul burghezo-moșieresc a împiedicat-o să
ajungă. Oamenii de știință sovietici au reușit să realizeze lucruri
mărețe, pentru că cercetă-
rile lor nu au fost rupte de viață, nu au fost deslipite de practică,
]n care și-au găsit izvor pentru noui creațiuni și pentru vaste
generalizari.
*
* *
Atât secțiunile centrale cât și stațiunile regionale ale
Institutelor de Cercetări Agronomice, Zootehnice și Forestiere, să
caute să-și lărgească neîntrerupt câmpul de activitate, în strânsă
legătură de colaborare cu Gospodăriile de Stat și cele colective.
Izolarea lor nu este de conceput și de tolerat în noua orientare a
cercetărilor în domeniul științelor agricole. Ele au fost înzestrate
de Guvern cu suprafețe suficiente pentru a produce semințe de
soiu și material săditor superior pentru Gospodăriile de Stat, iar
prin acestea pentru gospodăriile colective. Prin colaborarea
strânsă intre stațiunile Institutelor de Cercetări și Gospodăriile de
Stat se va ajunge la îmbunătățirea agrotehnicei și asigurarea

376
condițiunilor obiective realizării orânduirii socialiste la sate.
Trebue neapărat să dispară separațiunea sectară a sectorului
agricol de cel zootehnic, a sectorului agricol de cel forestier,
pentrucă această separațiune este anti-științifică, stânjenitoare
grăbirii orânduirii socialiste în agricultură și a rămas ca o
prejudecată a regimurilor burghezo-moșierești de altă dată, când
profesioniștii agronomi, zootehnici și silvicultori, erau cu voia sau
fără voia lor înfeudați intereselor claselor stăpânitoare. Pentru
coordonarea activității diferitelor Institute ce au legătură cu
agricultura este necesară revizuirea programelor și punerea lor de
acord de către un organ care, urmărind în orice moment realizarea
Planului de Stat, să poată să armonizeze acțiunile, fără stingheriri
provenind din interese particulare și exagerări unilaterale.
Știința agronomică și slujitorii ei trebue să sprijine realizarea
prevederilor din Planul de Stat și să contribue cu aport efectiv și la
timp la constituirea gospodăriilor colective, pe drumul indicat de
rezoluția Comitetului Central al P.M.R. din 3-5 Martie 1949.
Știința trebue să sprijine puternic Gospodăriile de Stat,
Stațiunile de Mașini și Tractoare care, pentru a deveni forțe
puternice pentru construirea socialismului, pentru ridicarea și
întărirea gospodăriilor colective, au nevoie de ajutorul științei.
Socialismul se construește planificat, prin voința
proletariatului în regimul dictaturii proletare. El nu vine de-a-gata.
Cunoașterea legilor fundamentale de desvoltare a societății
prin mijlocirea știintei marxist-leniniste, cunoașterea realităților
dela noi, folosirea din ce în ce mai mult a cuceririlor științei celei
mai înaintate, știința sovietică, legarea într’o unitate indisolubilă a
teoriei cu practica, planificarea muncii științifice, vor înlesni
oamenilor de știință să-și găsească drumul sigur pentru a-și aduce
neîntârziat contribuția lor la construirea socialismului în mediul
rural.
Știința sovietică si oamenii de știință sovietici ne oferă orientări
fără greș și concurs direct nelimitat, din izvor bogat.
Partidul Muncitoresc Român, înarmat cu cea mai înaltă și
adânc științifică ideologie, a încredințat oamenilor de știință

377
sarcina de a ridica și des volta știința, de a lega știința de
producțiune, pentru a asigura lichidarea definitivă a efectelor
regimului burghezo-moșieresc și înfăptuirea marii opere de
construire a societății socialiste, de care este legată prosperitatea
și fericirea oamenilor muncii din Republica Populară Română.
Este o datorie de onoare de a îndeplini cu cinste aceste sarcini.

378
Mihail Sadoveanu, Comunicare prezentată în ședința solemnă din
15 decembrie 1950, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 ani, de
academician Traian Săvulescu, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1951

M. Sadoveanu pășește pragul celei de a 70-a primăveri a vieții

lui. In plină putere trupească, își continuă activitatea cinegetică și
pescărească, în plină putere de creație artistică a pornit pe făgașul
literaturii realist-socialiste, dându-ne deocamdată romanul
«Mitrea Cocor» distins cu medalia de aur la concursul
internațional al operelor literare care au contribuit la întărirea
frontului păcii.
Această împlinire de vârstă este pentru prietenii și admiratorii
lui Sadoveanu un prilej de a mărturisi fermecătorului povestitor și
neîntrecutului evocator al trecutului nostru sbuciumat, iubirea și
respectul lor pentru ceea ce a dat poporului în 50 și mai bine de
ani de muncă neîntreruptă pe tărâmul literaturii.
Pentru sărbătoritul nostiu, nu este decât un moment de oprire
pe o înălțime a vieții» pentru ca să dea ocol cu gândul celor ce are
de înfăptuit de aci înainte cu mai largi perspective decât în trecut.
Biografii, criticii și comentatorii vor scrie sute de volume
despre vieața, gândul și faptele lui Sadoveanu prinse ele însele în
zecile de mii de file ale celor peste 100 de volume publicate fără
întrerupere încă din anul 1896.
Timid și turburat m'apropii de gigantica stâncă cu cărări
tăinuite și pereți obli pe care o reprezintă opera literară a lui M.
Sadoveanu., pe drumul lung al literaturii poporului nostru. Nu
mă'ncumet să încerc un alpinism literar pentru care nu am fost
antrenat și n’am găsit încă o călăuză bună cunoscătoare. Pentru
cineva care s’a deprins să observe numai lucrurile din natură și să
le interpreteze, este riscant să scruteze un fenomen literar, deși și
acesta e un fenomen firesc legat de vieață și societate.
Printre piscurile înalte ale reliefului literaturii noastre din
ultima jumătate de veac, acela care în toponimia literară se
numește Sadoveanu, se înalță ca Ceahlăul și Negoiul, dominând
copleșitor clăbucetele, măgurile și runcurile învecinate, ca să apară
mai falnic din răsărit până în amurg, acoperit de pajiștea smălțată
de flori neîntâlnite aiurea pe glob.
Istoricii de artă și criticii au obiceiul, pe care-l cred în general

379
bun și nemerit, de a căuta paralelisme între făptura artistului și
opera lui. Aplicai acest procedeu lui Sadoveanu. el ne dovedește o
potrivire asimptotică între om și operă.
Masiv, potolit, lent, înclinat mai mult spre visare - nu spre lene
cum se auto-calomniază — decât spre acțiune, cu vorbirea caldă,
tărăgănată. cu rezonanță aproape liturgică, traducând in orice
împrejurare un gând curat, cinstit, cu gesturi puține, și acelea
foarte cumpănite, lăsând pe seama expresivității feței mai mult
decât pe aceea a mișcării mâinilor punctarea intențiunilor, cu ochii
mărunți, albaștri ca floarea de «Nu mă uita», care privesc de sub
streașina pronunțată a arcadelor, departe dincolo de marginile
prezentului, îngăduitor față de oricine; iertător și față de dușmanul
cel mai înverșunat. Ii repugnă ura, răutatea, minciuna, clevetirea,
nedreptatea.
Aparținând micii burghezii, dela care a deprins tabieturi
nelepădate complet până acum, Sadoveanu a fost veșnic
nemulțumit de orânduirea socială în care a trăit în trecut, și de
aceea nu s'a simțit niciodată la largul lui în frământările,
vulgaritatea și versatilitatea burgheziei orășenești.
Inadaptabilitatea și nemulțumirea lui față de orânduirea
sorială-din trecut, l-au îndemnat pe Sadoveanu să priveasc cu
simpatie lupta poporului muncitor, dar spre deosebire de alți
scriitori, nu s’a îmbulzit să pătrundă în rândurile clasei dominante.
Burghezia noastră l-a acceptat, l-a încurajat chiar pe Sadoveanu,
atâta timp cât el s’a limitat la evocările trecutului, la povestiri și la
descrierea vieții celor mulți și obidiți din romanele și nuvelele sale,
fără să ia o poziție. Când scriitorul cel mai autentic, cel mai
înzestrat, cel mai național și cel mai cetit, a încercat să facă critică
socială, în timpurile când huliganismul își făcea drum în școale, în
presă, pe stradă, pentru a acoperi samavolniciile conducătorilor și
mizeria mulțimii, burghezia i-a devenit total potrivnică. Cărțile lui
cu povești frumoase, cu amintiri duioase, cu voevozi, domnițe, cu
freamăt de frunze și susur de ape, cu vitejii și înfrângeri, au fost
arse pe piețele publice. Vieața i-a fost amenințată în repetate
rânduri. In vremuri de cumpănă, a rămas singur. Țărănimea,
marele mut, in care el crezuse, nu se putea ridica, iar
muncitorimea din fabrici și ateliere nu și-0 apropiase, pentru a-l
susține și îmbărbăta.

380
 Sadoveanu simte o dragoste adâncă, primitivă, pentru natură.
Dovedește o puternică pătrundere a fenomenelor animate și
neanimate din lumea înconjurătoare, pe care a studiat-o ca un
adevărat naturalist. La vânătoare în lunca Șiretului, la pescuit de
crapi în luncile împestrițate ale bălților, la pescuit de păstrăvi pe
Bârnărel sau Sebeș, și-a uitat adeseori pușca sau undița, ca să
privească sborul unui stol de rațe sălbatice, înfierbântata bătălie a
dragostei dintre păsările Deltei, legănatul găinușei pe un fir de
trestie, freamătul ieruncilor în pădure.
Intreaga operă a lui Sadoveanu este un mare cântec al naturii
moldovenești, împetit, măiestru cu amintiri, cu crâmpee
nostalgice din zilele patriarhale ale vieții de altă dată, ale vieții
bătrânești, pe care vremurile și prefacerile de astăzi le-au stins,
pentru a face loc alteia, mai luminoasă, mai bună și mai dreaptă,
mai vie.
Acest sentiment al trecutului, «cântecul amintirii », cum este
frumos intitulat unul din volumele sale, dă descrierilor lui
Sadoveanu o lumină aurită de amurg, de frăgezime de pădure și de
văl de vis; dă peisajelor sale ceva specific, o mistică a vremurilor
apuse.
Mai omenesc decât Hogaș, Sadoveanu, ca un Grigorescu al
vorbei, ne-a invocat în lungul șir al povestirilor sale poezia
Moldovei de demult; cu rateșul azi pustiu la drumul mare, cu iazul
încremenit sub lumina amurgului de toamnă, cu morile ghemuite
sub sălciile grele de frunză, cu taberile de care dejugate pentru
popas, cu povestitori neîntrecuți, mucaliți și nostalgici.
Pământul și văzduhul românesc, satul românesc, cu arhaismul
lui anacronic, se oglindesc limpede în opera lui Sadoveanu, unde
vor rămâne fixate pentru generațiile viitoare, ea o amintire a
vremurilor, oamenilor, îndeletnicirilor și obiceiurilor silite de
istorie să dispară treptat. Boul nostalgic, rumegând agale pe ogorul
cu brazda de două degete, iia și scoarța țesută de hărnicia țărăncii
în nopțile nesfârșite de iarnă, vor trece în desaga amintirilor.
Tractorul răscolitor de brazdă adâncă, proaspătă, războiul
automat cu șasezeci de fusuri, vor aduce hrană și belșug pentru
îndestularea tuturor și nouă poezie.
Ca și Eminescu, Sadoveanu a înțeles dela început că literatura
noastră trebuie să-și găsească temelia firească in popor, și a avut

381
dreptate. Dovedit este că acei care au pornit dela artificialitate și
dela imitație străină, s’au poticnit chiar când au avut talent. Apatia,
indiferența, inerția sau absurditatea vieții, absența unui ideal,
teme scumpe individualismului burghez, le-au înnăbușit, creația.
Literatura legată de popor are o înaltă misiune obștească,
umanitară, este veșnic întreținută de seva ce-i vine de jos și merge
drept înainte pe drumul vieții și acțiunii. Numai cei care au , avut
în vedere în opera lor literară elementul statornic, poporul și limba
lui, au produs lucrări de valoare și durabile. Sadoveanu stă in
fruntea acestora și mărturisește el că «fiecare neam trebue să-și
aducă nota sa în armonia obștească ».
Plecând dela învățătura tovarășului Stalin despre națiune, A.
Jdanov a stabilit corelația dintre elementul național și cel
internațional în artă. « Se înșeală profund, spune Jdanov, acei care
cred că înflorirea muzicii naționale, atât a celei ruse cât și a muzicii
celorlalte popoare care fac parte din Uniunea Sovietică, ar însemna
o scădere a internaționalismului în artă. Internaționalismul în artă
nu se naște pe baza scăderii și sărăcirii artei naționale. Dimpotrivă,
internaționalismul se naște acolo unde înflorește arta națională. A
uita acest adevăr. înseamnă a pierde firul conducător, înseamnă a
pierde înfățișarea noastră proprie, a deveni cosmopoliți fără
patrie... Dacă la baza internaționalismului stă respectul față de
celelalte popoare, atunci nu poți fi internaționalist, dacă nu
respecți și nu iubești piopriul tău popor ».
Arta lui Sadoveanu a devenit internațională, a pătruns treptat
in literatura altor popoare, pentrucă este profund și autentic
națională. Manifestările poporului nostru, izvorîte din durere și
bucurie, tristețea trecutului vijelios și obida prezentului ce părea
că nu-și mai găsește sfârșit, cântecele, basmele și doinele, i-au
servit lui Sadoveanu ca izvor nesecat de inspirație și i-au alimentat
un succes ce nu l-a părăsit mai bine de «înzeci de ani.
Cele văzute și nevăzute ale firii, durerile și bucuriile
generațiilor de înaintași, durerile și bucuriile generațiilor
contemporane, au înstrunit coardele inimii lui Sadoveanu, care nu
erau numai ale lui, ci ale poporului.. Tălazurile vremurilor au izbit
năvalnic în sufletul lui Sadoveanu și au făcut să vibreze ca un ghioc
fermecat la vuetul trecutului, la scurgerea vremurilor în fața tainei
vieții și a morții. Iar ritmul și muzicalitatea slovelor au căpătat

382
cadență de cântec bătrânesc. Iată un pasaj din romanul « Vremuri
de bejenie ».

Somnul domolitor îngreuia trupuri trudite;

Pleoapele de plumb se lăsau peste ochi
In care lucea lumina pojarului depărtat.
Și din vreme în vreme, prin codrii fără sfârșit,
Trecea șuetul lin, plângerea brazilor întunecoși;
Strigătele paserilor de noapte împrăștiau nori de tăcere.
Copiii flămânzi și femeile goale și flămânde,
Dormind somn chinuit pe pământul tare,
Vedeau în visuri fantasme roșii de sânge,
Și căsuțele lor sărace,
Cuiburile bucuriilor și durerilor lor în flăcări;
Și holdele risipite și cenușa vetrelor in vânturi spulberată;
Și se înnălța o oftare de jale,
Și tresărea un suspin de copil,
Pe când focurile murind
Trimeteau in jur pale de umbră cu mângâieri nesimțite.

In măsură de vers, cu limpezimi de izvor de munte, simțirea și

cugetarea lui Sadoveanu se preling până in cele mai tainice
adâncuri, trec dela concret la eteric, încântă, stârnind în urmă
ecoul vrajei pe care fiecare o trăiește, completând-o.

Lumina nopții creștea;

Vântul mâna negurile apei
Și movila parcă se depărta ...
Pe dinaintea ochilor parcă-mi trecea
Flăcăul de altădată;
Parcă se oprea înainte-mi bădița Mihalache.
Tăcut și trist;
Intr’un târziu,
Cu oftările vântului,
Mi s’a părut că vine până la mine
Plângere de bucium:
Cântecul amintirii.
Cântarea tremura sfâșietoare,
Ca într’un pustiu de moarte,

383
 Și parcă se oprea în stâlp de nețuri, adunate
La mormântul cel vechiu,
Lângă apă.
(din « Cântecul amintirii»)

Și tot din «Cântecul amintirii»:

Pe ape scânteiau în depărtări,

Pădurile se lămureau pe zare
Ca dungi de cărbune;
Și călărețul mergea gânditor,
Pe murg, spre hanul Aniței
Prin visul Negurii.

Unic, Sadoveanu nu și-a găsit și nu-și va găsi imitatori; totuși,

arta lui nu a țâșnit din neant, ea are precursori. Letopisețul lui Ion
Neculce i-a fost cartea de căpătâiu lui Sadoveanu. Expresia
colorată și plastică, alternanța de jovialitate și tristețe, cugetarea
ascuțită, adumbrită de un val de scepticism, le găsim aidoma la
Sadoveanu, ca și la cel dintâiu povestitor artist al nostru, care, cum
spune el însuși, a avut scrise năcazurile săracei Moldove în inima
lui. Sadoveanu a făcut cu cartea «iscusită zăbavă » dar erudiția nu
i-a turburat inspirația, nu i-a stâlcit stilul, nu i-a înstrăinat și
banalizat vocabularul.
Al doilea mare dascăl al lui Sadoveanu a fost Ion Creangă, cea
mai măiastră și artistică manifestare a poporului in arta cultă.
Neculce, Creangă, Sadoveanu. sunt dintr’o familie. Ei se succed
In timp, fiecare purtând o parte din specificul poporului, se
întregesc.
Prin Sadoveanu. Prâslea familiei, ea ajunge până in vremurile
de transformări de astăzi, pe care bătrânii le-au visat și le-au dorit,
atunci când poporul muncitor era încă nepregătit să-și croiască
făgaș mai bun vieții lui de trudă și lipsuri.
Mădular vrednic al poporului, strâns legat cu trecutul, cu
inima nedespărțită de cei mulți în suferință, ucenic vrednic al
marilor înaintași pe care-i slăvește, Sadoveanu s’a ridicat până la
lumina zilelor de astăzi cu fruntea sus, despicând valurile ca să
ajungă cu arta lui la limanul cerințelor revoluționare ale clasei
muncitoare, împovărată de sarcina istoriei de a crea tipar de vieață

384
nouă.
Țara de azi, in care Sadoveanu are fericirea să-și sărbătorească
cei 70 de ani frumoși și doldora de rod. o formează poporul de
muncitori, de țărani, oameni de știință si artiști de tip nou. care
trudesc și luptă
pentru popor; sunt ci eroii dela Grivița și Lupeni, acei care au căzut
în piața Teatrului în ziua de 13 Decembrie, acei care au luptat în
Tatra alături de glorioasele armate sovietice pentru răpunerea
hidrei hitleriste, pentru libertate.
Republica Populară Română nu este alcătuita numai din
râurile bogate, șesurile arzătoare, dealurile cu livezi și munții care
o străbat ca șira spinării In mijlocul trupului — ci ea este mulțimea
care luptă să fie mai frumoasă, mai bogată, dreaptă și liberă.
Aceasta este Patria noastră, iar Sadoveanu este cetățean de frunte
al ei, artist al poporului, iubit și stimat.
Ce drum lung a străbătut Sadoveanu în istoria literaturii
noastre, până să ajungă întreg la lumina zilei de astăzi! Același
drum plin de hățișuri, cu urcușuri anevoioase, pe care l-au
străbătut un Balzac în literatură ca să scrie Comedia umană și un
Beethoven în muzică ca să compună simfonia a 9-a.
Dela ambianța patriarhală a Sămănătorului, Sadoveanu a
trecut la aceea cu o tentă de ideologie socială dela Viața
Românească. Aci a zăbovit mai mult pentrucă și-a găsit prieteni de
care-și amintește cu iubire: Ibrăileanu, Topârceanu și alții.
Intensificarea spiritului poporanist la noi — originea lui este mai
veche decât data apariției Vieții Românești — coincide cu epoca în
care capitalismul începe să se întărească, cu apariția și desvoltarea
chiaburimii, pe seama moșierimii decadente în desagregare și pe
seama țărănimii sărace, neajutată de sus și nesusținută încă de
clasa muncitoare. Ca și narodnicismul rusesc, poporanismul
românesc a considerat țărănimea mai presus de celelalte pături
sociale, recomandând intelectualilor — oameni de știință, literați
și artiști — să-și consacre activitatea exclusiv intereselor
plugărimii. Ca și în Rusia, poporanismul la noi a reprezentat o
sinteză de elemente reacționare și revoluționar umanitariste,
cuprinzând reprezentanți care variază dela șovinismul cel mai
îngust până la umanitarismul larg. In timp ce burghezia se desvolta

385
și creștea, curentul poporanist atrăgea, pe de o parte un număr de
boieri generoși— Stere, Cantacuzino, Slătineanu, Diamandi,
Morțun — iar pe de altă parte pe proletarii intelectuali ai timpului:
Coșbuc, Hogaș, Topârceanu, Spiridon Popescu, I. Mironescu, P.
Bujor, Codreanu, Demostene Botez, M. Sadoveanu. Cu toate
eforturile depuse de aceștia din urmă, în timpul intensificării
curentului poporanist, prăpastia dintre sat și oraș nu numai că n'a
dispărut, ci chiar s’a adâncit. Noi forme de exploatare capitalistă
s’au întronat în mediul rural, pe măsură ce tehnica se desvolta,
chiaburimea capătă un rol politic corespunzător rolului economic
pe care și-l câștigase, camăta legalizată în băncile populare a
cufundat și mai mult țărănimea în sărăcie și întunerec. In
momentul său culminant, poporanismul nostru a cultivat
românismul romantic cu nuanțe șovine pronunțate, asemănător
slavono-filismului rusesc retrograd și romantic în același timp. In
politică, curentul poporanist a dus dela început la
compromisuri cu partidele burgheze și a format chiar temelia pe
care s’a zidit Partidul Național Țărănesc, dușmanul înverșunat al
clasei muncitoare, autorul și sprijinitorul persecuțiilor
muncitorești, patronul asasinatelor dela Grivița și Lupeni.
Cu toată prietenia pe care a avut-o pentru marele estet G.
Ibrăileanu, Sadoveanu nu s’a lăsat ispitit de ambianța ideologic
poporanistă, ci urmând chemarea artei lui, împins de resorturi
nevăzute ale iubirii lui de oameni, a prins în colori vii tot ce-l
înconjura: dragostea sălbatica întocmai ca și ura înverșunată;
iubirea idilică și desfrâul; zbuciumul și tihna din suflete; patima și
virtutea; negurile și seninul cerului; destrăbălarea și ascetismul;
crâșma îmbâcsită de duhoarea viciului și poiana unde-și dau
întâlnire la izvor cerbii cu păstorii; mahalaua trivială și satul
neatins de virusurile morbide ale falsei culturi ; brutalitatea și
mângâierea duioasă; neindurarea și mila. Intr'un cuvânt,
Sadoveanu a împletit neostenit natura cu omul, pe care nu l-a
privit periferic ci l-a scormonit în miezul sufletului lui. De aceea, a
reușit ca nimeni altul să întrunească într'o unitate dialectică ființa
omenească și mediul înconjurător, creând o operă trainică
pătrunsă de un viguros realism psihologic. Nu-mi pot da seama
dacă Sadoveanu, atunci când pătrunde în sufletele atât de felurite
pe care le-a zugrăvit, depune un efort vizibil. Îmi vine mai de grabă

386
să cred că el se lasă să fie pătruns, năpădit și impregnat de tot ce-l
înconjură, cufundându-se în oceanul influențelor înconjurătoare.
Această penetrațiune, această năpădire dinafară, le-au suferit și le
suferă toți marii romancieri, Balzac, Tolstoi. Șolohov și alții.
Vorbind de Balzac. Taine spunea: «El este hărțuit de personajele
pe care le descrie, este obsedat de ele și are viziunea lor. Prezente,
ele acționează și suferă în el, atât de puternic încât dela un
moment, se desvoltă mai departe ele însele cu independența și
necesitatea de a fi reale ».
Sadoveanu, cu condeiul ]n mână, este altul decât Sadoveanu la
vânătoare, decât Sadoveanu din mijlocul familiei iubite, decât cel
dela Academie sau dela Uniunea Scriitorilor. Cu condeiul în mână,
el are pasiunea, ura, viciile, virtuțile și sbuciumul oamenilor.
Acestea se întronează și se încarnează atât de puternic în el, încât
Sadoveanu, omul blând și sfătos, dispare. Presupun că în aceste
momente Sadoveanu devine inabordabil, chiar pentru cei mai
apropiați. Dar, de îndată ce este ușurat de chinul genezei, el
pășește mai departe, liniștit, pe diurnul îndurării și înțelegerii
adânci pentru cei slabi, pentru victimile minciunii sociale, pentru
cei obscuri, sacrificați. Disprețuind orice retorică învățată și orice
verbalizație literară, Sadoveanu este un povestitor genial, un
neîntrecut pictor al naturii, pentrucă este aproape de ea. Pentru
Sadoveanu, peisajul este aproape întotdeauna complimentând
vieții și rareori eroii săi acționează în afara acestui cadru. Efluviile
naturii parcă pătrund in eroii săi, iar omul din Deltă, din câmpie,
dela munte, poartă marca habitusului lui natural. Adevăratul
Sadoveanu, al nostru, al poporului.
nu este acela din faza romantică a începutului, ci acela care fie în
vremurile trecute, fie în prezent, rămâne în cadrul strict al realului,
iar realismul său artistic l-a cultivat cu grijă în tot cursul vieții. La
Sadoveanu, realismul a fost linie de vieață și expresiune artistică în
același timp. Până în anul 1944, Sadoveanu a privit mai de departe
clasa muncitoare, care își pregătea rândurile pentru a intra în luptă
pe măsură ce industrializarea țării se intensifica. Nu i se poate face
din aceasta o vină. El a trăit în mijlocul luptei care se dădea între
rămășițele feudale care se retrăgeau și foițele burgheze care
creșteau și înaintau, găsindu-se dincolo de baricadă.
Nu s'a ridicat în contra nedreptăților ca un acuzator, dar

387
Sadoveanu a simțit ea o trebuință firească, de neînlăturat, să
descrie societatea și oamenii pe care i-a cunoscut în toată
goliciunea lor, așa că opera sa însăși devine acuzatoare.
In evocările sale istorice, mai ales în romane (Șoimii. Neamul
Șoimăreștilor. Vremuri de bejenie, Frații Jderi), Sadoveanu își arată
minunatul său dar de povestitor. Utilizând date istorice ne face să
trăim intens frământările din Moldova din veacurile XV, XVI și
XVII. Luptele și intrigile interne, zăngănitul armelor, avântul
tinereții care se scurge între iubire și datorie, conflictele mai mari
sau mici, episoadele semnificative, figurile mari ale timpului,
năvălirile cotropitorilor, mișcările masselor, sărăcia populației,
toate sunt prezentate cu un instinct sigur de regisor, într’un colorit
local, căruia nu-i poți refuza autenticitatea, atât de captivante
sunt. Mănăstirile Moldovei, ca Văratec, Agapia, Secu, Neamțu, în
farmecul peisajului domol, cu balsamul trecutului: Ceahlăul,
adăpost în vremea lui Ștefan Voevod, al bourului cel tare dela
Izvorul Alb; Valea Moldovei, pe care se întinde drumul Sucevei.
Valea Șiretului și a Șomuzului, cu păpuriș pentru rațe și ochiuri de
baltă pentru pești; Pipirigul și Bârnarul; Holmul Vasluiului cu
tabăra domnească în așteptarea Turcului, șleaul vechiu al Galaților
pe care s'au strecurat fugarii și s’a scurs șuvoiul păgânului, toate
colțurile Moldovei din trecut, trăiesc împreună cu luptătorii și
băjenarii de ieri. trăiesc cu oamenii simpli, primitivi, proteici de
astăzi care și-au continuat obida.
Un trecut vechiu, plin de sânge și lacrimi, saturat de arhaice
parfumuri, se desfășură din pana lui Sadoveanu.
Sadoveanu a zugrăvit locuri, oameni, moravuri și năravuri din
orânduirea socială în care a trăit sau pe care a plăsmuit-o, creând
gigantica sa operă de artă nepieritoare. Dar când demonul creației
l-a slăbit din strânsoare, la popasuri, a folosit condeiul ca să-și
spună cuvântul bărbătesc, limpede, și despre rosturile și drepturile
poporului, având o viziune politică, precisă asupra celor ce
trebuiau să se întâmple de abia după 23 August 1944.
Citez din «Foi de toamnă» din 1916, p. 181—183: «Țara dela 1800 era
a levantinilor, a speculatorilor și a zăpciilor: statul nou a fost al
orășenilor. Poporul celălalt trebuia să muncească pământul și să
plătească dări. Cei mai buni dintre părinții noștri, idealiști și visând
un stat național — primeau o stare de lucruri și se înșelau asupra

388
celorlalți, pe cari nu-i cunoșteau. Ce era țăranul? Un fericit
patriarh, filozof, un poet, un om sobru... Vra să zică e bine; și
mergeau așa înainte. Și tot sângele organismului nostru se
concentra la orașe; și satele rămâneau anemiate. Psihologia
aceasta curioasă au avut-o oamenii mari ai noștri: un Alecsandri,
un Eliade, Alecsandri scria « Rodica » și alte perle idilice, auzea
concertul în lunca dela Mircești, și satul în care-și petrecea orele
senine era — și este încă și azi — unul din cele mai triste și necăjite
sate ale țării. Când era vorba de popor. Eliade socotea de datoria
lui să găsească o legătură cu vechiul cetățean al republicii romane.
Dovada lui e o minune... Iată cum se rezolva vechea chestie; iată
preocupările orelor de visare, care urmau după luptele pentru
libertăți și unire ale orașelor, preocupările celor mai buni fii ai
României, așa de străini totuși de popor... Poporul cel mare al
nostru, și azi necunoscut de călătorii de-o clipă, a dormit un somn
jalnic In întunericul satelor. Când se va deștepta el pretutindeni, și
când el va înțelege și va face mărirea patriei, atunci vom fi în adevăr
tari, mai buni. mai respectați și mai cunoscuți între neamurile
pământului ».
Iată că veni ziua de cumpănă și răsturnare, ziua răsăritului nou,
ziua eliberării poporului nostru de sub jugul fascist și aceea a
începutului scuturării lui din jugul exploatării. Din ziua de 23
August 1944. un orizont nou s’a deschis poporului stăpân pe soarta
lui. Răfuiala care în trecut se făcea izolat, dela om la om, umilii eroi
ai lui Sadoveanu, fiind mai totdeauna cei înfrânți, trece dela acea
zi pe plan de clasă. Muncitorimea conștientă nu este înclinată spre
tranzacții, pentrucă are conștiința împlinirii unei misiuni istorice
dela care nu se poate abate și nu poate întârzia. Suntem numai la
șase ani după schimbările determinate de victoriile Armatei
Sovietice, și ele la rândul lor o urmare a Marii Revoluții Socialiste
din Octombrie 1917. In timp ce muncitorii construesc noua
orânduire, năruirea vechilor așezări își urmează drumul. Prăvălirea
falșilor oameni de știință, și a falșilor artiști, și a falșilor
intelectuali, continuă și va mai continua, pentrucă acum le este
greu să ascundă ceea ce sunt cu adevărat, sau să păcălească lumea
până la sfârșit. In ziua de azi, cu adânci prefaceri și frământări,
atitudinile echivoce nu sunt acceptabile, calitățile și defectele
oamenilor apar mai vizibil decât în trecut. Aproape fără să ne dăm

389
seama, suntem despuiați de orice aparență înșelătoare. Mai curând
sau mai târziu, fiecare va apare in fața judecății, așa cum este in
realitate. In lumea nouă în care trăim, indivizii cad cu atât mai jos
eu cât in societatea trecutului au fost înălțați mai sus. Iar cei mulți,
obidiții, nedreptățiții, exploatații, care nu însemnau nimic, se
ridică din ce în ce mai vânjoși și iau locul cuvenit la cârmă. Un
muncitor care a triumfat în contra foamei, a rezistat loviturilor, și
a înfruntat moartea, luptă nu numai pentru propria lui vieață, ci și
pentru aceea a altora.
Șapca unui lucrător are acum mai mult prestigiu decât fracul
unui prim ministru de ieri. In noua societate condusă de
proletariat, intelectualilor li s'a rezervat un loc însemnat,
Creațiunile lor științifice sau artistice se găsesc acum în mâini
sigure și sunt date în folosință obștească. In această nouă societate,
cărturarii progresiști de ieri, care vor să-și îndeplinească misiunea
lor, trebue să intre în frontul de luptă al clasei muncitoare,
despuiați de prejudecățile care-i mai leagă de trecut și de lumea pe
care au părăsit-o. Aparențele false, lustrul înșelător, nu mai au
trecere. Echivocul nu mai poate să planeze asupra gândului și
faptei cuiva. Intelectualul actual trebue să-și însușească idealurile
înalt umanitare ale clasei muncitoare; să se mântue de atitudinea
formală și obiectivismul burghez; să smulgă buruiana cosmopolită
înrădăcinată în mintea lui; să-și trăiască sincer vieața în contact cu
realitățile în continuă devenire ale societății pe care clasa
muncitoare o clădește după un plan nou și cu materiale noi. El
trebue să iubească omul, să lepede prejudecățile cu care burghezia
a oblojit conștiințele și a sfărâmat elanurile. Muncitorul și țăranul
muncitor au dreptul să-l întrebe pe intelectual: ești alăturea de noi,
trudești pentru noi, sau ești împotriva noastră? Această separație,
clasa muncitoare o face cu severitate, fără cruțare, iar intelectualul
adevărat nu se poate codi la răspuns, pentrucă nu are de ales intre
drumul larg al progresului, viitorului și prăpastia întunecată a
trecutului» Munca și lupta clasei muncitoare, îndrumate de
Partidul ei, pun in fața artiștilor teme noi, sănătoase, pline de seva
bogată a vieții. Literatura (roman, poezie, teatru), pictura,
sculptura, trebue neapărat să cuprindă în esența lor artistică
năzuințele spre mai bine ale clasei muncitoare, în lupta care se
desfășură astăzi în condițiunile agravării crizei generale a

390
capitalismului și a întăririi forțelor socialismului și ale democrației.
Internaționalismul proletar a dus la o serie de realizări artistice de
mare valoare. însuflețite de o înaltă principialitate, realizări. care
au devenit tot atâtea arme în mâinile clasei muncitoare, îndreptate
împotriva cosmopolitismului, a imperialismului agresiv, odios,
ațâțător la un nou măcel. Clasa muncitoare știe, insă, că nu se
clădește cultura din nimic; de aceea, respectă și valorifică, conform
intereselor sale actuale, tot ce este bun și de preț în trecut.
Adresându-se intelectualilor în toamna anului 1946, Secretarul
General al C. C. al P. M. R., tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej a
spus: «Concepția democratică și muncitorească asupra vieții, nu
este câtuși de puțin o brutală ruptură de tot ceea ce a fost valabil
in vieața și cultura trecutului. Concepția democratică este tocmai
o punte între ceea ce istoricește a fost valabil și ceea ce va fi valabil
mâine ».
Din momentul eliberării noastre, însușindu-și idealurile clasei
muncitoare, Sadoveanu, fără nicio ezitare, s’a încolonat ca un
soldat credincios în armata celor care luptă pentru dreptate,
pentru libertate, pentru propășirea poporului, pentru apropierea
prietenească, sinceră cu U.R.S.S., dela care ne vine tot sprijinul
pentru pace. Adresându-se cărturarilor din țară, Sadoveanu îi
îndeamnă cu cuvintele finale din Manifestul Comunist: « Cărturari
de pretutindeni din această țară, uniți-vă ! Puneți-vă în slujba
poporului. In voi mi-e nădejdea, între voi sunt sigur că se găsesc
inimi devotate și lipsite de viclenie. Mă adresez tuturor acelora
care socot că-și iubesc neamul, tuturor celor ce s’au socotit și se
socotesc democrați. Căci o lumină nouă se revarsă, din Răsărit13).
Participă activ la conferințele naționale și internaționale ale
Partizanilor Păcii. Glasul lui răsună ca acela al unui vestitor al
poporului muncitor din R.P.R. in simfonia luptătorilor pentru pace
de pe întreg globul. La Uniunea Scriitorilor, a strâns pe tineri și pe
mai vârstnici și prin pilda și iubirea lui, îi îndeamnă să pornească
pe calea noii literaturi. La Academie, muncește pentru buna
așezare a Instituției noastre, pusă în slujba poporului și a
progresului. In Marea Adunare Națională, a fost și este părtaș la
marile reforme pe care Partidul Muncitoresc le înfăptuește pentru

13) « Lumina dela Răsărit».

391
zidirea temeinică a orânduirii socialiste. Fără preget, Sadoveanu își
dăruește comoara sufletului lui, iar poporul muncitor îl cunosca o
știe să-l răsplătească cu iubirea lui caldă și respectul lui adânc.
Partidul îl ajută pe Sadoveanu să-și desăvârșească opera sa, iar el
primește îndemnul. Partidul și clasa muncitoare l-au antrenat pe
Sadoveanu să parcurgă cu vertiginoasă iuțeală distanța dela Cosma
Răcoare, dela straniul Bardac, dela năpăstuitul Ion Ursu și dela
Gavril Buzatu cel spânzurat, și atâția oropsiți ai soartei, până la
Mitrea Cocor, cel instruit de Partid în ilegalitate, cel crescut în
prizonieratul din U.R.S.S. și întors acasă să facă dreptate oamenilor
dela Malul Surpat, care se ofileau în umbra trecutului. Mitrea
Cocor nu-și incrucișează brațele, nu pornește abătut dincolo de
neguri, nu se îmbată, ci oprindu-și pornirile pătimașe, trăiește
luminat de învățăturile pe care le căpătase la Gospodăria Colectivă
din satul Tarasovca, pe care am avut și eu cinstea să-l cunosc în
anul 1945 în tovărășia lui Sadoveanu. Atunci l-am văzut pe
Sadoveanu vărsând lacrimi, când a dat cu ochii de copiii dolofani
din creșa colhozului, aducându-și aminte de copilașii noștri
mâncați uneori de poici in mijlocul ogrăzii părăsite de vârstnicii
duși la muncă pe moșia boierului, alteori înnecați în ciubărul cu
apă sau arși în focul de pe vatră. Dela ce înălțime vorbește acum
Mitrea Cocor ! Să-i ascultăm gândul, după ce și-a tras brazda lui pe
moșia ciocoiului, împărțită acum țăranilor.
« Priveliștea satelor și a câmpiei e ca și acum sute de ani;
oamenii sunt legați de plugul străvechiu, de bucățelele de pământ
mărginite cu răzoare, de practicile strămoșilor, închiși fiecare în
sărăcia lui, despărțit fiecare de semenul său, dar părtaș cu toți
semenii săi la robia ce-i încleștează încă.
Câștigurile științei în toate sectoarele vieții au rămas streine
aceștor oameni copleșiți de trecut. Lumea nouă se folosește de
tractoare, de aeroplane, de electricitate; pământurile pustii rodesc
sub puterea irigației,, priveliștile se prefac prin iscusința
inginerilor; plantele folositoare înlocuise spinăriile, mlaștinile
seacă, păduri apar unde erau nisipuri.
Oamenii dela Malu se ofilesc în umbra trecutului.
Asupra acestora, trebuie îndeplinită revoluția, Alcătuirea
veche să fie în întregime răsturnată ! Statul socialist nu va întârzia

392
să puie la îndemâna foștilor robi toate puterile științei, așa încât,
unde au fost cândva noroaie și cocioabe, să apară șosele și case
luminate electric; unde bântuia seceta, să vie pe canaluri bucuria
apei; unde se trudea silnic omul, mașinile să-i ușureze munca.
Desfacerea de trecut, ieșirea într’un veac nou al lumii.
Toate acestea clipeau în Cocor, ca lumini fugarnice și
învălmășite, pe când își ținea în brațe copilul primit dela soața lui.
Vântișorul subțire al pustiei gâdilă năsucul micuțului, îl făcu sa
strănute și să deschidă ochii. Acum zâmbea soarelui de Octombrie.
— Viitorul e al tău... suspină Cocor și zâmbi și el nenumăratelor
icoane pe care le adunase din rătăcirile prin țara nouă a
socialismului.
Nastasia credea că-i zâmbește ei și fu fericită chiar în acea
clipă.
— Pentru fapta mea de mânie, zise Mitrea, o să dau seamă înaintea
celor care mă vor chema să mă judece.
— Ce facem noi? întrebă Lae Săracu, apropiindu-se.
Mitrea îl bătu pe spate prietenește, fără a-i răspunde. Mălurenii
lui mai aveau de străbătut drumul spinos al înțelegerii».
După lucrările din anii uceniciei, după lucrările din epoca de
consolidare și acelea din epoca de maturitate, cu Mitrea Cocor.,
Sadoveanu se înalță tinerește până la realismul socialist, folosind
neîntrecutul său meșteșug. Dar cu Mitrea Cocor Sadoveanu nu și-
a zăvorît ușa creației sale în această nouă etapă a evoluției șale
literare. Dela împroprietărirea țăranilor la care participă Mitrea
Cocor, și până azi, muncitorimea și țărănimea au parcurs un drum
lung. Se ridică șantiere, se clădesc fabrici, se descopăr zăcăminte
de bogății subpământene, se tare canal la mare, se electrifică
satele, iar Moldova cea săracă și năpăstuita va deveni o provincie
industrială prosperă. Aceste transformări mărețe, le trăiesc
tovarășii lui Mitrea Cocor, care pornesc cu avânt la realizarea
primului plan socialist cincinal, le trăiesc și scriitorii, pictorii și
sculptorii zilelor de azi. Literatura și arta încep să devină vocea
sufletului eroic al poporului. Cadrul și climatul creat desvoltării
societății socialiste de către dictatura proletară a înlesnit apariția
talentelor noi din chiar clasa muncitoare, iar scriitorii mai în
vârstă, talentați, își înstrunesc de zor lira pentru a nu întârzia să

393
participe la simfonia pe cate o execută poporul cu
accente grave de epopee. Construcția socialismului se bizue pe
știință și tehnică și urmărește crearea unei lumi noi, desbărată de
ereziile, falsurile și prejudecățile lumii învechite.
Construcția socialismului atrage după sine desvoltarea unei
literaturi și arte de tip nou, pătrunsă de realismul critic socialist,
asigurându-i nu numai izvoare de inspirație nouă, dar și forme
sensibile superioare, înălțătoare pentru om.
Iubite maestre Sadoveanu,
Din belșug ai dăruit din comoara gândurilor și inimii dumitale,
comoară strânsă în decursul vieții, nu pentru a o păstra cu
sgârcenie, ci pentru a o folosi luminării, înălțării, întăririi și
orientării poporului. Muncitorimea și țărănimea te iubesc, te
venerează, pentrucă ești alăturea de ele și le ajuți să-și înțeleagă
mai bine rosturile vieții lor, pentrucă lupți pentru pacea de care ele
au nevoie, pentru libertatea lor. Ele așteaptă ca Mitrea Cocor,
ridicat mereu de Partid, să ajungă până la capătul drumului spinos
al înțelegerii. Împreună cu muncitorii și țăranii muncitori, noi
colegii, prietenii și tovarășii dumitale, alături de toți oamenii
cinstiți din țara noastră, ne mândrim că recunoașterea operei
dumitale te-a așezat în marea galerie internațională a celor ce au
luptat pentru pace și democrație, alături de un Fucik, Pablo
Neruda și Hikmet cel zăbrelit 12 ani. Ne bucurăm că milioane de
bărbați, femei și tineri, sovietici și din alte țări, vor cunoaște pe
Mitrea Cocor al nostru de astăzi și pe alți tovarăși necăjiți de ieri;
că satul românesc, satul din scrierile lui Sadoveanu, este obiect de
studiu în seminariile de literatură din U.R.S.S.
Academia Republicii Populare Române este mândră că are în
mijlocul ei pe cel mai mare prozator al poporului, și noi, colegii
dumitale, cinste mare simțim a-ți fi contemporani.
Aducându-ți omagiul nostru de adâncă admirație, de caldă
iubire și înalt respect, îți urăm din toată inima să trăiești ani mulți
și să ajungi ca Djambul să scrii poemul legii vremurilor de
mântuire a poporului nostru, pentru ajungerea cărora ai partea
dumitale de luptă și de pătimire !

394
„Perspectiva păcii este reală”, Acad. TRAIAN SAVULESCU
conducătorul delegaţiei poporului român la Congresul Popoarelor
pentru Apărarea Păcii, în Scînteia, XXII (1952), nr. 2546 (31
decembrie): 5.

Data de 12 Decembrie 1952 intră în istorie dată importantă.

Când, în această zi, președintele Consiliului Mondial al Păcii,
profesorul Frédéric Joliot-Curle, a rostit în marea sală de concert
din Viena remarcabila cuvântare de deschidere a Congresului
Popoarelor pentru Apărarea Păcii, erau de faţă 1880 participanţi —
delegați, observatori şi invitaţi — din 85 de țări — soli trimişi de
popoarele lumii să manifeste voinţa hotărîtă a acestora de a lupta
pentru salvarea păcii.
Particularitatea principală a acestei mărețe adunări a zilelor
noastre a constituit-o caracterul ei larg, reprezentativ, amploarea
ei uriașă, faptul că ea a reunit oameni de cele mai diferite păreri
politice, concepții filosofice şi religioase, dar având ca trăsătură
comună convingerea fermă că uneltirile provocatorilor de război
pot fi zădărnicite, că un nou măcel mondial poate și trebuie să fie
preîntâmpinat.
S’au întâlnit la Viena, în cadrul Congresului, savanţi cu renume
mondial, scriitori, artiști, jurişti, medici, slujitori ai diferitelor culte
religioase, generali, muncitori, țărani, industriași și
comercianţi din toate țările lumii, s’au întâlnit popoarele
înseși pentru a discuta în mod liber, pentru a înțelege şi pentru
a se lega în lupta pentru cucerirea mărețului obiectiv comun –
pacea.
Se știe că Congresul s’a ţinut în sectorul engelz al Vienei —
capitala unei ţări capitaliste. Se mai ştie că provocatorii de război,
în cap cu imperialiştii americani, acordă Austriei un rol de seamă
în planurile lor agresive, considerând această ţară pe care
obişnuiesc s ’o denumească „forţăalpină”, drept un teren oarecum
„sigur”. Faptul despre care voi vorbi arată însă că această
„siguranţă" a uneltitorilor de măceluri nu este întemeiată.
În a doua zi a desfăşurării lucrărilor Congresului a avut loc o
măreaţă demonstrație de stradă a populaţiei Vienei, cunoscută sub
numele de „marşul păcii". Timp de peste două ore, pe frumosul

395
brâu al orașului — Ringstrasse — au defilat în coloane compacte,
cu steaguri şi pancarte, zeci și sute de mii de vienezi, aparţinând
tuturor categoriilor sociale. Dela tribuna instalată în faţa
parlamentului am asistat la această manifestaţie uriaşă, organizată
în cinstea Congresului, am auzit urările pline de căldură şi
prietenie adresate delegaţiilor popoarelor şi scandate de mii de
glasuri, în diferite limbi, cuvântul scump omenirii întregi: Frieden,
Mir, Pace, Paix, Peace, Paz. Câtă deosebire între Congresul
popoarelor ce avea loc în aceste zile şi Congresul deia Viena de
acum un secol, când diplomaţii ameţiţi de şampanie mutilau harta
Europei şi împărţeau ţările lumii potrivit intereselor stăpânilor lor
! „Divide et impera” („desbină şi stăpâneşte") — era pe atunci
deviza Congresului ; „Uniţi-vă şi luptaţi pentru a vă salva vieţile,
pacea şi civilizaţia lumii" — a fost deviza actualului Congres.
*
Ordinea de zi a Congresului, adoptată în unanimitate,
cuprindea următoarele trei teme 6upuse discuţiilor : 1)
Independenţa şi securitatea popoarelor ; 2) încetarea războaielor
în curs ; 3) Destinderea încordării internaţionale. Cuvântarea de
deschidere rostită de prof. Joliot-Curie, înflăcărată şi
convingătoare, a reuşit dela început să risipească orice temeri ale
unor participanţi nelămuriţi — care până la urmă s’au simţit
solidari cu întregul Congres, conştienţi de răspunderea personală
şi directă ce le revine în adoptarea Istoricelor hotărîri ce urmau să
fie luate.
În primele zile, cuvântările ţinute s’au referit îndeosebi la
problema independenţei şi securităţii popoarelor. Prezenţa la
Congres a numeroase delegaţii ale popoarelor Asiei numărând sute
şi 6ure de milioane de oameni, delegaţii din ţările Africii, ale
Americii Latine, etc., a dat o notă nouă, specifică marii Adunări
deia Viena. Dela tribuna Congresului, glasul acuzator al
popoarelor oprimate a răsunat puternic în lumea întreagă.
Cuvântările altor delegaţi exprimau tragedia unor ţări care s’au
bucurat timp îndelungat de independenţă şi care au jucat un rol
însemnat pe arena internaţională, dar care astăzi se văd reduse la
situaţia unor ţări vasale imperialiştilor americani, tratate de către
aceştia ca nişte ţări coloniale. Cuvântările delegaţilor au scos
puternic la iveală faptul că politica de înrobire dusă de imperialiştii

396
americani faţă de ţările capitaliste, prezenţa trupelor străine pe
teritoriul lor creează o ameninţare gravă pentru securitatea ţărilor
respective, ele putând fi împinse în război împotriva voinţei lor.
Punctul de vedere susţinut şi de delegaţia română a fost că
popoarele au dreptul de a-şi hotărî soarta şi de a-şi alege modul de
viaţă fără niciun fel de amestec în treburile lor interne, oricare ar
fi motivele ce s’ar invoca pentru justificarea acestui amestec; că
independenţa naţională a tuturor statelor constltue chezăşia
supremă a păcii.
În cuvântarea sa, cunoscutul activist pe tărâm social, Yves Farge
(Franţa), laureat al Premiului Internaţional Stalin „Pentru întărirea
păcii între popoare” , a spus între altele : „Fiecare bombă care cade
în Coreea trebue să ne reamintească propria noastră răspundere,
fiecare nouă armă utilizată în Coreea trebue să evoce pentru noi ce
ar putea deveni soarta noastră, dacă mâine, noi vom renunţa să
gândim. în fiecare clipă a luptei noastre, că independenţa noastră
asigurată pregăteşte calea adevăratei securităţi”.
O intervenţie importantă a fost aceea a fostului cancelar
german Josef Wirth, care şi-a spus cuvântul răspicat împotriva
ratificării tratatului militarist dela Paris şi s’a pronunţat cu hotărîre
pentru unifica rea Germaniei şi rezolvarea problemei germane pe
cale paşnică, pentru înlăturarea elementelor militariste şi naziste
din aparatul de stat al Germaniei occidentale şi stingerea influenţei
lor.
Un alt vorbitor, care a accentuat asunra posibilităţii
coexistenţei paşnice a diferitelor sisteme socialo, a fost scriitorul
francez Jean-Paul Sartre. În legătură cu problema independenţei şi
securităţii popoarelor şi-au spus deasemenea cuvântul hotărit
oameni ca pastorul canadian Endlcott şi doctorul indian Kitchlew
— distinşi deunăzi cu Premiul Internaţional Stalin „Pentru
întărirea păcii între popoare” , Aragon şi Cot (Franţa), Sereni,
Donnlni şi Nitti (Italia) şi mulţi alţii.
Cu o deosebită atenţie şi simpatie au fost ascultate cuvântările
înflăcărate ale delegaţilor marelui poper sovietic, care stă în
avantgarda omenirii iubitoare de pace. Cuvintele lor au fost
subliniate fără contenire de ropote de aplauze. Cuvântarea marelui
scriitor sovietic Ilya Ehrenburg — laureat al Premiului
Internaţional Stalin „Pentru întărirea păcii între popoare" — a

397
constituit o puternică demascare a celor mai răi duşmani ai păcii,
imperialiştii americani.
Aplauzele şi ovaţiile participanţilor adresate delegaţilor
sovietici au constituit adevărate manifestaţii ale dragostei şi
încrederii popoarelor faţă de U.R.S.S. — bastionul păcii în lumea
întreagă — ţara ale cărei interese nu pot fi despărţite de cauza păcii
în întreaga lume.
Deosebit de impresionante au fost şedinţele consacrate
dezbaterii celei de a doua teme de pe ordinea de zi — „încetarea
războaielor în curs". Accentul a căzut pe încetarea războiului
dezlănţuit de imperialiştii americani în Coreea, război în care
cotropitorii nu se dau înlături dela nicio fărădelege, îmi amintesc
mai ales de momentul în care s’a urcat la tribună delegata
poporului coreean Kin En Sun. În cuvinte emoţionante ea a vorbit
despre suferinţele mamelor şi soţiilor coreene, despre barbariile
fără seamăn ale cotropitorilor americani, ucigaşi ai femeilor,
bătrânilor şi copiilor coreeni şi despre lupta eroică a întregului
popor coreean împotriva agresorilor haini. Când Kin En Sun în
vestmântul ei alb ca zăpada a părăsit tribuna cu paşi lenţi şi
măsuraţi însoţită de aplauze tumultuoase, mulţi erau delegaţii —
bărbaţi şi femei — care s’au dus s’o îmbrăţişeze, să-i strângă mâna
şi s’o asigure de solidaritatea popoarelor lor cu lupta poporului
coreean.
Apoi, zeci de delegaţi, care au luat cuvântul în cadrul celei de a
doua chestiuni de pe ordinea de zi, au înfierat, în numele
popoarelor lumii, războaiele criminale pe care imperialiştii
americani le duc şi le susţin împotriva unor popoare paşnice din
Asia şi au cerut in unanimitate încetarea operaţiunilor militare din
Coreea, din Vietnam, Laos, Cambodge şi Malaya. Din discuţiile
purtate a reieşit clar, că atâta timp cât se distrug oraşe, atâta timp
cât curge sânge într’o serie de ţări, nu este cu putinţă să se ajungă
la o înţelegere.
Numeroşi vorbitori şi-au spus apoi cuvântul cu privire la a treia
temă — destinderea încordării internaţionale. Dezbaterile care au
avut loc în şedinţele plenare, în comisiile şi în subcomisiile
Congresului, au subliniat consecinţele nefaste ale politicii
„războiului rece", sursă a încordării internaţionale actuale.
Dezbaterile asupra acestei chestiuni au dus la concluzia că

398
popoarele dispun de mijloacele necesare pentru a lupta cu succes
împotriva „războiului rece", că unindu-se, ele pot răsturna
barierele artificiale ridicate de provocatorii de război, că ele trebue
să lupte cu hotărîre pentru a impune încetarea cursei periculoase
a Înarmărilor, pentru dezarmare. Discuţiile au reliefat deasemenea
consecinţele politicii „războiului rece" asupra culturii umane şl a
schimburilor economice şl culturale dintre state. Barierele în calea
comerţului internaţional, a schimburilor de realizări ale ştiinţei,
literaturii şi artei împiedică bunăstarea şi progresul omenirii.
*
Rezultatele proclamate la sfârşitul celei de a 8-a zi a
Congresului au dovedit că participanţii la Congres sunt nu nişte
pacifişti sentimentali şi utopişti, ci oameni practici, apărători şi
făuritori ai păcii. Voinţa hotărîtă a solilor popoarelor şi-a găsit
expresia în cele două documente istorice adoptate la această
şedinţă — Apelul către popoare şi mesajul adresat guvernelor celor
cinci mari puteri — documente pe care delegaţii întruniţi pe ţări,
le-au votat nominal, aşa cum le-a dictat conştiinţa. Cei 21 delegaţi
al poporului român se mândresc — şi pe bună dreptate — că au
aprobat şi semnat în unanimitate aceste hotărîri de însemnătate
excepţională, încetarea războaielor în curs, înţelegerea între cele
cinci mari puteri, încheierea unui Pact al Păcii, încetarea
discriminărilor rasiale, oprirea cursei înarmărilor, interzicerea
războiului bacteriologic, chimic şi a armei atomice, dezarmarea
generală, reluarea schimburilor economice şi culturale intre state,
etc. — toate aceste revendicări înscrise în cele două documente ale
Congresului exprimă voinţa şl năzuinţele cele mai fierbinţi ale
popoarelor de pretutindeni.
Momentul în care a fost anunţat rezultatul votării
documentelor a prilejuit scene de neuitat. Era în dimineaţa zilei de
20 Decembrie, în jurul orei 3. Sala Congresului, cu aspectul ei
sărbătoresc, era plină până la ultimul loc. Într’o atmosferă
solemnă, Yves Farge a anunţat rezultatele: pentru adoptarea
mesajului adresat guvernelor celor cinci mari puteri au votat 1637
persoane, şapte delegaţi abţimându-se dela v ot; iar pentru Apelul
Congresului popoarelor au votat 1626 delegaţi, înregistrându-se
zece abţineri. Niciun vot contra. S’a petrecut atunci o scenă de o
măreţie de nedescris. A izbucnit o furtună de ovaţii care nu a

399
contenit timp de jumătate de oră. Participanţii, în picioare,
aclamau la nesfârşit, sute de braţe se înlănţuiau, grupuri întregi se
îmbrăţişau şl pretutindeni se auzeau cântece de bucurie, sute de
basmale, eşarfe şi fulare fluturau în aer, după care, în diferitele
limbi ale popoarelor, participanţii au Început a scanda : „Trăiască
pacea", „Trăiască popoarele lumii", „Trăiască prietenia între
popoare".
Marele Congres dela Viena, amploarea şi rezultatele sale, care
încă nu pot fi calculate în toată bogăţia lor, au arătat pb poarelor
lumii, mai limpede ca oricând, că pacea poate fi salvată, că ea
trebue să fie salvată. Congresul dela Viena a jucat un rol uriaş — şi
efectele nu vor întârzia să se arate — în întărirea unităţii
popoarelor şi forţelor iubitoare de pace de pretutindeni, în
sporirea combativităţii şi a spiritului lor de organizare. El va face
ca în faţa provocatorilor de război în cap cu imperialiştii americani
să se ridice — asemeni unei paveze de granit — forţa unităţii
popoarelor, hotărîte să-şi apere viaţa, liniştea căminelor şi dreptul
la Independenţă naţională. In rândurile imperialiştilor americani
şi ale lacheilor lor, Congresul dela Viena a semănat derută şi
spaimă. Aceasta îndeosebi pentru faptul că în cadrul Congresului,
oameni de cele mal diferite opinii şi păreri au reuşit să găsească un
limbaj comun, să la hotărîri comune, legându-se in mod solemn să
apere pacea.
Congresul dela Viena a avut şi va avea un rol imens în lărgirea
necontenită a marii coaliţii antirăzboinice care a luat fiinţă în zilele
noastre, coaliţie a diferitelor clase şi pături sociale, interesate în
încetarea încordării internaţionale şi în preîntâmpinarea unui nou
război mondial. După cum le învaţă marele stegar al păcii
mondiale, tovarăşul Stalin, popoarele au. hotărit să la cauza
menţinerii păcii în propriile lor mâini şi s'o apere până la capăt,
Pacea poate fi apărată, ea poate fi salvată. Luminoasele răspunsuri
Stalinist« ia întrebările recente ale unui ziarist american au
subliniat din nou şl cu putere în faţa lumii întregi acest mare
adevăr, arătând că nu există litigiu care să nu poală fi rezolvat pe
calea tratativelor şi discuţiilor, atunci când există dorinţa de
înţelegere a părţilor. Răspunsurile tovarăşului Stalin dau în pragul
Anului Nou curaj şl nădejdi noi luptătorilor pentru pace de
pretutindeni.

400
 Pe tot cuprinsul lumii, anul care vine, 1953, va marca, fără
îndoială, o nouă şi însemnată etapă în lupta pentru pace a
popoarelor, însufleţite de hotărîrile marelui Congres dela Viena.
Poporul nostru, aflat în primeie rânduri ale frontului mondial al
păcii, păşeşte în acest an cu hotărîrea fermă de a lărgi şi adânci
necontenit mişcarea pentru pace în ţara nbastră, de a dobândi noi
succese în lupta pentru apărarea păcii, pentru Întărirea şi înflorirea
patriei în care-şi făureşte fericirea.
La început de An Nou, ne îndreptăm cu dragoste gândurile spre
Partidul Muncitoresc Român, spre Comitetul său Central, în frunte
cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, care călăuzeşte poporul pe
calea păcii, progresului şl a fericirii. Cu acest prilej, poporul nostru
îşi exprimă din toată inima sentimentele de dragoste fierbinte şi
recunoştinţă nemărginită faţă de marea Uniune Sovietică în jurul
căreia se strâng forţele păcii din lumea întreagă, faţă de gloriosul
stegar al păcii mondiale, tovarăşul Stalin.

401
Lucrările Sesiunii ştiinţifice extraordinare a Academiei R. P. R.
consacrată genialei opere a lui I. V. Stalin „Problemele economice
ale socialismului în U. R. S. S.",

In zilele de 4—7 Marile 1953 a avut loc Sesiunea ştiinţifică

extraordinară a Academiei R P.R consacrată genialei opere a lui I.
V. Stalin „Problemele economice ale socialismului in U.R.S S " .
In cuvântul de deschidere a Sesiunii, acad. prof. dr. C. I. Parhon,
preşedinte de o- noare al Academiei R.P.R., a subliniat necesitatea
pentru toţi oamenii de ştiinţă de a-şi însuşi. înţeleaptă învăţătură
stalinistă dezvoltată în lucrarea „Problemele economice ale
socialismului in U.R.S.S.", lucrcfre care reprezintă o culme in
dezvoltarea ştiinţei marxist-leniniste.
În cadrul Sesiunii au fost prezentate zece comunicări, după care
au urmat discuţii, la care au participat numeroşi academicieni,
membri corespondenţi şi colaboratori ştiinţifici ai Academiei R.P
R, profesori universitari şi alţi oameni de ştiinţă din ţara noastră
Cu profundă durere au aflat participanţii la Sesiunea ştiinţifică
extraordinară a Academiei R.P.R. vestea. încetării din viaţă a
marelui corifeu al ştiinţei şi geniu al omeniră, losif Vissarionovici
Stalin.
Într’o atmosferă solemnă, în cadrul şedinţei care s'a ţinut în
ziua de 6 Martie, acad. St. Vencov, prim secretar al Academiei R.P
R., a dat citire chemării Comitetului Central al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice, a Consiliului de Miniştri al U.R.S.S.
şi a Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S către toţi membrii
partidului, către toţi oamenii muncii din Uniunea Sovietică.
Acad D. Dantelopolu a dat citire telegramei adresate cu prilejul
morţii lui I. V. Stalin de către Comitetul Central al Partidului
Muncitoresc Român, Consiliul de Miniştri al R.P.R. şi Prezidiul
Marii Adunări Naţionale a R.P.R. către Comitetul Central al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Consiliul de Miniştri al
U.R.S.S. şi Prezidiul Sovietului Suprem al URSS Acad Murgulescu
a citit apoi textul chemării din partea Comitetului Central al
Partidului Muncitoresc Român, Consiliului de Miniştri nl R P.R. şi
Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R către toţi membrii
Partidului Muncitoresc Român, către toţi oamenii muncii din

402
R.P.R. Participanţii la sesiune au păstrat câteva clipe de adâncă
reculegere.
Sesiunea ştiinţifică extraordinară a Academiei R.P.R. a trimis
Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi
Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. o telegramă, în care se arată,
printre altele: „Prin încetarea din viaţă a tovarăşului I. V. Stalin,
ştiinţa a suferit o pierdere de neînlocuit. Învăţătura tovarăşului
Stalin este nemărginită prin amploarea ei, prin influenţa pe care a
exercitat-o şi o exercită asupra dezvoltării întregii omeniri.
În filosofie, în economia politică, în aplicarea marxismului la
diferitele ramuri ale ştiinţelor naturii şi societăţii, în strategia şi
tactica luptei revoluţionare de eliberare a popoarelor, în
problemele construcţiei socialismului şi comunismului,
pretutindeni, în toate domeniile, strălucitele idei şi descoperiri
ştiinţifice ale nemuritorului Stalin luminează omenirii calea
progresului şi a fericirii.
„Oamenii de ştiinţă din R.P.R. vor rămâne întotdeauna
recunoscători tovarăşului Stalin şi nu vor uita niciodată înţeleptele
îndrumări date de el ştiinţei progresiste. învăţătura sa privind rolul
ideilor înaintate în dezvoltarea societăţii, legătura între ştiinţă şi
practică, între ştiinţă şi interesele poporului, lupta sa neîncetată
împotriva oricăror devieri dela fundamentul materialist al ştiinţei,
împotriva a tot ce este vechi, pentru victoria noului în ştiinţă, vor
sta întotdeauna la baza activităţii Academiei R.P.R.
Cu şi mai multă hotărîre, noi, lucrătorii de pe tărâmul ştiinţei
din Republica Populară Română, ne vom însuşi şi pune în practică
atotbiruitoarea învăţătură a lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin,
experienţa minunată a ştiinţei sovietice, vom spori vigilenţa
împotriva duşmanilor progresului ştiinţei şi patriei noastre, vom
mări eforturile puse în slujba construirii socialismului, în slujba
păcii, în slujba prieteniei de nezdruncinat cu marele şi invincibilul
popor sovietic“.
Începând cu acest număr, prezentăm în formă rezumativă
dezbaterile Sesiunii ştiinţifice extraordinare a Academiei R.P.R.

Acad. prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R P.R., a

dezvoltat comunicarea „Lucrarea lui I. V. Stalin „Problemele

403
economice ale socialismului in U.R.S.S.“ o nouă contribuţie genială
la dezvoltarea ştiinţei“.
Acad. prof. Traian Săvulescu a subliniat că întreaga creaţie a
oamenilor de ştiinţă sovietici, a celor din ţările de democraţie
populară unde se consţrueşte socialismul, precum şi a celor din
întreaga lume care vor să slujească poporului, progresului şi
umanităţii, este luminată de geniul marelui Stalin.
Genialele lucrări ale Iui 1. V. Stalin „Marxismul şi problemele
lingvisticii“ şi „Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S
“ au o importanţă excepţională în dezvoltarea ştiinţei. Cunoaşterea
legilor descoperite de I. V. Stalin inspiră oamenilor muncii de
pretutindeni un optimism cald şi luminos, încrederea în
posibilitatea construiri' unei societăţi mai bune, unui viitor fericit.
I. V. Statin a arătat că legile ştiinţei — indiferent dacă este vorba
de ştiinţele naturii sau de economia politică — sunt o oglindire a
proceselor obiective, care au loc independent de voinţa şi
conştiinţa oamenilor. Această genială învăţătură stalinistă este de
o deosebită importanţă pentru dezvoltarea tuturor ştiinţelor,
pentru munca de cercetare ştiinţifică.
În comunicarea prezentată de acad. prof. Traian Săvulescu, a
fost ilustrată influenţa pe care o exercită acţiunea legii economice
fundamentale a socialismului descoperită de I. V. Stalin, asupra
desvoltării ştiinţei. Un exemplu grăitor în această privinţă îl
constitue modul în care s’a dezvoltat ştiinţa în Uniunea Sovietică,
Ţara Socialismului victorios, unde legea economică fundamentală
a socialismului a căpătat câmp liber de acţiune.
Vorbitorul a arătat. în continuare, uriaşele succese obţinute de
ştiinţa sovietică, sub îndrumarea directă a marelui corifeu al
ştiinţei, I. V Stalin, în toate ramurile de activitate, superioritatea ei
faţă de pseudoştiinţa burgheză. Ştiinţa sovietică serveşte cu
devotament cauza păcii, ajută cu toate forţele ei poporul sovietic,
în vederea îndeplinirii scopului său cel mai scump — construirea
comunismului.
Raportul tovarăşului G. M. Malencov la cel de al XIX-lea
Congres al P.C.US. precum şi hotărîrile acestui epocal congres,
întemeiate pe tezele dezvoltate de marele Stalin în lucrarea
„Problemele economice ale socialismului în U R S.S.“, deschid
drumuri noi în dezvoltarea ştiinţei.

404
 În opoziţie cu creaţia constructivă a ştiinţei sovietice, „ştiinţa“
apuseană, aservită monopoliştilor americani, este pusă în slujba
jafului şi crimei, a distrugerii şi a războiului. În comunicarea sa
acad. Traian Săvulescu demască manifestările idealiste,
retrograde, care domină în pseudoştiinţa din ţările capitaliste,
supusă întru totul acţiunii legii economice fundamentale a
capitalismului contemporan.
Acad Traian Săvulescu a relevat în comunicarea sa sarcinile
deosebit de mari care revin ştiinţei patriei noastre în perioada
trecerii dela capitalism la socialism. Ştiinţa din ţara noastră, în
toate domeniile ei, trebue orientată după principiile
materialismului dialectic, întreaga activitate ştiinţifică trebue să
fie pătrunsă de spiritul partinic. Ştiinţa noastră trebue să se situeze
pe o poziţie fermă de luptă împotriva tuturor rămăşiţelor
burgheze, împotriva subiectivismului şi cosmopolitismului.
Vorbitoriul a arătat înalta preţuire pe care statul şi partidul o
acordă oamenilor de ştiinţă, ajutorul neprecupeţit pe care îl
primesc aceştia în munca de cercetare ştiinţifică, a trecut în revistă
marile cuceriri ale ştiinţei noastre, care se desvoltă în legătură
organică cu producţia, având la bază principiile materialismului
dialectic şi neprecupeţitul ajutor al ştiinţei sovietice, cea mai
înaintată ştiinţă din lume.
Acad prof. Traian Săvulescu a subliniat că într’o serie de ramuri
ale ştiinţei mai dăinuie încă unele manifestări subiectiviste,
retrograde. Academia R.P.R. a dus şi duce o luptă continuă
împotriva manifestărilor ideologiei burgheze reacţionare,
împotriva idealismului, obiectivismului, subiectivismului,
cosmopolitismului, etc.
Manifestări subiectiviste antiştiinţifice şi-au găsit loc în chimie,
în ştiinţele medicale, în ştiinţele istorice şi economice etc. Membri
ai Academiei R P.R ca tov. E. Macovschi, O. Sager şi V. Mârza nu
au renunţat încă la balastul subiectivist, la unele concepţii anti-
ştijnţifice. Unele lucrări de fizică teoretică, sub un vestmânt
matematic „savant“, conţin erezii de gândire, concepţii idealiste,
antiştiinţifice. Nu a fost încă precizată orientarea teoretică a
geografiei fizice, care nu trebue să se mărginească numai la studiul
peisagiilor existente, ci să studieze cfeiarea de peisagii noi.
Zoologia a rămas în urmă în ţara noastră, atât pe plan teoretic cât

405
şi pe tărâm practic. Predarea fiziologiei animale, ca şi a fiziologiei
vegetale în institutele de învăţământ superior nu este încă
orientată în lumina învăţăturii lui Pavlov şi Miciurin. Trebue
înlăturate manifestările idealiste din sistematica vegetală şi
animală.
În multe domenii ale ştiinţei s’a acumulat un material faptic,
care cere o generalizare teoretică. Cercetătorii în domeniul fizicei
şi chimiei, deşi au rezultate importante pentru practică, manifestă
o indiferenţă faţă de problemele teoretice. Nu sunt studiate
problemele-fundamentale ale microbiologici şi infra-
microbiologiei.
În comunicarea sa, preşedintele Academiei R.P.R. s’a ocupat de
rolul criticii şi autocriticii, al dezbaterilor largi, în desvoltarea
creaţiei ştiinţifice. Până în prezent nu s’a făcut o discuţie amplă
asupra aplicării la condiţiile ţării noastre a concepţiei materialist-
dialectice a lui V. R. Viliams despre procesul unic de formare a
solului. Acad. prof. Traian Săvulescu a arătat că mai trebue
organizate discuţii în domeniul arhitecturii, sarcină care revine
viitorului Institut de Arhitectură de pe lângă Academia R.P.R.
Institutul de Cercetări Economice, care va lua fiinţă anul acesta, va
trebui să analizeze profund problemele economiei politice în
lumina genialelor învăţături staliniste. Deasemenea, trebue
temeinic analizate, într’un adânc spirit critic, problemele ştiinţelor
juridice.
În ţara noastră, arată acad. Traian Săvulescu, avem o producţie
literară nouă, născută, din frământările clasei muncitoare şi
ţărănimii muncitoare. Critica literară nu şi-a spus însă cuvântul
autorizat, pentru orientarea talentelor viguroase pe care vremurile
de azi le scot la lumină.
Vorbitorul a arătat că o lipsă serioasă a activităţii ştiinţifice din
ţara noastră constă în insuficienta legătură dintre ştiinţă şi
producţie. In general se cere ca rezultatele cercetărilor ştiinţifice
să fie introduse în producţie cu mai multă îndrăzneală şi curaj, ca
oamenii de ştiinţă să ţină o mai strânsă legătură cu oamenii
muncii, să contribue cu toate puterile la realizarea propunerilor
făcute de inovatori. Lucrul acesta nu trebue să ducă la un
practicism îngust, aşa cum s’a remarcat de exemplu în unele lucrări
ale Institutului de Fizică şi ale colectivelor de chimie, agronomie,

406
silvicultură etc. Trebue criticată însă acţiunea nejustă a
colectivului de cercetători dela Institutul de Matematică al
Academiei R.P.R., care profesează concepţia neştiinţifică asupra
matematicii ca „ştiinţă a ştiinţelor“, ruptă de viaţă, de necesităţile
producţiei.
Acad prof. Traian Săvulescu a relevat şi alte aspecte ale
lipsurilor existente în activitatea ştiinţifică din ţara noastră.
În încheierea comunicării sale, preşedintele Academiei R.P.R. a
subliniat că opera genială a lui I. V. Stalin „Problemele economice
ale socialismului în U.R.S.S.“ deschide perspective nemărginite
desvoltării ştiinţei din ţara noastră Pentru oamenii de ştiinţă
lucrarea lui I. V Stalin este un isvor bogat de inspiraţie creatoare,
de principialitate profundă, înteţeşte lupta necruţătoare
împotriva, rutinei şi inerţiei, desvoltă simţul de răspundere faţă de
patrie şi popor, contribue la propăşirea tuturor ştiinţelor.

407
ŞTIINŢA ÎN SLUJBA POPORULUI ŞI A CONSTRUIRII
SOCIALISMULUI, Raport prezentat la sesiunea general ordinară a
Academiei R.P.R. din 27 Iunie – 2 Iulie 1955.

Orgianizată de guvernul Republicii Populare Romîne în anul

1948, Academia Republicii Populare Romine a intrat în al şaptelea
an al existenţei sale, străduindu-se, urmînd directivele Partidului
Muncitoresc Romîn, ca ştiinţele, literele şi artele, să fie îndrumate
pe un făgaş nou şi mai larg, ca ele să fie la înălţimea epocii fericite
pe care poporul a început să o înscrie în istorie, pentru renaşterea
patriei.
Luîndu-şi sarcina să îndrumeze poporul către un viitor
strălucit, Partidul Muncitoresc Romin de la început şi-a dat seama
că fără sprijinul ştiinţei, fără o literatură şi o artă în stare să ajute
pe cei ce muncesc in rîvna lor arzătoare de a schimba vechea şi
nedreapta orînduire socială, de a asigura independenţa ţării, de a
întări pacea —, va întîmpina greutăţi ce trebuiau neapărat
înlăturate.
Clasa muncitoare şi partidul ei, guvernul R.P.R., duc o luptă
susţinută, nu numai pentru apărarea suveranităţii şi
independenţei naţionale, dar şi pentru apărarea valorilor culturale
împotriva a tot ce poate tulbura dezvoltarea lor sau împiedica
mersul, lor înainte.
Bucurîndu-se de sprijinul partidului şi guvernului, Academia
R.P.R. a dezvoltat în aceşti aproape 7 ani de existenţă o activitate
pozitivă, obţinind succese serioase. Dezvoltarea ştiinţei în
Republica Populară Romină este determinată înainte de toate de
însăşi construirea socialismului, de dezvoltarea industriei şi
agriculturii, bazată pe o tehnică înaintată. Dezvoltarea planificată
a' economiei socialist? necesită cunoaşterea aprofundată a legilor
naturii şi societăţii, folosirea lor conştientă în interesul oamenilor
muncii, iar acest lucru presupune introducerea pe o scară largă a
cuceririlor ştiinţifice in practica construirii socialismului.
Ştiinţa in Republica Populară Romină înaintează cu paşi mari
şi din ce în ce mai mult se bucură de înţelegerea şi sprijinul
maselor largi ale poporului.
Partidul Muncitoresc Romîn şi Guvernul Republicii Populare
Romîne au arătat faţă de ştiinţă o grijă deosebită şi au creat muncii

408
ştiinţifice şi oamenilor de ştiinţă condiţii deosebit de prielnice.
Dintr-un ince- put, ele au hotărît ca Academia R.P.R. să devie o
instituţie a poporului dîndu-i ca sarcină fundamentală să
contribuie prin toate mijloacele la propăşirea ştiinţei, literelor şi
artelor, să studieze, să folosească şi să dezvolte cuceririle ştiinţifice
şi culturale de pretutindeni, pentru ridicarea nivelului vieţii
materiale şi culturale a poporului.
Ştiinţa şi cultura nouă din ţara noastră se deosebesc de ştiinţa
şi cultura din trecut, prin faptul că ele caută drumuri noi,
manifestînd din ce în ce mai slabă şovăială în tendinţa de a dărîma
tot ce este învechit, anacronic, fără folos. Lupta dintre vechi şi nou
la care participăm nu înseamnă negarea în bloc a trecutului.
Marxism-leninismul ne învaţă că în cultura trecutului sînt
elemente şi tradiţii democratice înaintate şi că cultura socialistă
nu se naşte din neant. Dimpotrivă ea foloseşte tot ce este pozitiv
în trecut. Ştiinţele şi cultura se construiesc treptat şi cu trudă, prin
contribuţia tuturor generaţiilor. Pentru cercetătorul înarmat cu
învăţătura marxist-leninistă studiul ştiinţific al contribuţiei
fiecărei generaţii şi al operei oamenilor care au ajutat popo,rul să
cucerească dreptul la o viaţă mai bună este o sarcină de onoare, a
cărei îndeplinire va dovedi că avem o tradiţie culturală de care
putem fi mîndri. Cultura nouă, socialistă, care se înfăptuieşte în
focul luptei revoluţionare împotriva culturii burgheze, nu
înseamnă însă, cum afirmă în mod mincinos duşmanii noştri,
ruperea totală de cultura trecutului: „Democraţia şi concepţia dare
o călăuzeşte" — scrie tov. Gh. Gheorghiu-Dej — în „Problemele
intelectualităţii romîneşti“, 1946, — „înseamnă tocmai salvarea de
la naufragiu a celor mai autentice valori etice, culturale şi politice.
înseamnă o revalorizare a tuturor valorilor vechi. Concepţia
democrată este tocmai o punte între ceea ce istoriceşte a fost
valabil eri şi ce va fi valabil mîine".
Punerea in valoare a tot ce este progresist în trecutul culturii
noastre,. reconsiderarea operei fruntaşilor culturii, de pe poziţia
ideologică a clasei muncitoare, este un comandament partinic şi o
datorie patriotică pentru Academia Republicii Populare Romîne şi
pentru toţi cei care slujesc într-însa.
Cu cea mai profundă veneraţie şi vie recunoştinţă ne amintim

409
că Academia de azi este clădită pe temelia Academiei Romîne
înfiinţată acum 89 de ani, printr-un Decret al Locotenentei
Domneşti a Principatelor Unite. Efectele revoluţiei burghezo-
democrate din 1848 din ţara noastră, schimbările ce se săvîrşeau în
Europa în acea epocă, au determinat pe bărbaţii luminaţi ai
timpului, dornici de progresul ţării şi de ridicarea poporului, să
impună guvernelor transformări în toate domeniile — justiţie,
şcoală, administraţie, bineînţeles imitînd instituţiile similare din
Apus. Totuşi, este necesar să cunoaştem că „Societatea literară
romînă'‘ înfiinţată în anul 1866 şi transformată după 13 ani în
„Academia Romînă“, a fost creată pe măsura cerinţelor culturale
de atunci ale poporului şi a urmărit atingerea unor scopuri de
ordin practic şi imediat: ortografia, gramatica şi dicţionarul limbii
romîne. Cu toată strădania persoanelor cărora li s-au încredinţat
aceste lucrări, ele nu au putut fi împlinite pînă în timpurile de
acum, nu atît din nepricepere sau lipsă de sîrguinţă, cît mai ales
din vitregia condiţiilor economico-social-culturale, ale regimului
burghezo-moşieresc. Sîntem datori dar, să nu lăsăm să se aştearnă
colbul uitării pe figurile marilor noştri precursori: Timotei Cipariu,
Gheorghe Bariţiu, Alexandru Hurmuzache, Vasile Alecsandri,
Costache Negruzzi, I. H. Rădulescu, C. A. Rosetti, care au pus piatră
de temelie la edificiul culturii poporului nostru şi sînt ctitorii
Academiei Republicii Populare Romîne. Ca un legămînt de veci
răsună cuvintele lui Timotei Cipariu la inaugurarea „Societăţii
literare romîne“ ; „Am început a ne elibera țara, am început a ne
elibera limba. Am început, domnilor, abia am început, dar nu am
terminat; râmîne ca să continuăm şi să terminăm".
Dar cu mult înainte de întemeierea Academiei Romîne, în
îndelungata restrişte a năpustirilor din toate părţile şi în ciuda
apăsării nedrep- tei orînduiri lăuntrice, poporul nostru a zămislit
valori politice ca Ştefan al Moldovei, Mihai întregitorul, valori
culturale cu strălucire dincolo de hotarele ţării ca Stolnicul
Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, Dosoftei,
Varlaam, Ureche, Costineştii, Neculce, izvoade de limbă şi istorie,
apoi N. Bălcescu, Al. Russo, C. Bolliac şi Mihail Kogălniceanu.

410
 După întemeierea sa, Academia Romînă a încurajat, a ocrotit
şi a îndrumat producţia ştiinţifică şi literară, atît cît i-au îngăduit
mijloacele restrînse de care dispunea şi, cu toată opreliştea din ce
in ce mai apăsătoare a orînduirii burghezo-moşiereşti, ea a
contribuit la ridicarea prestigiului ştiinţei romîneşti şi a omului de
ştiinţă in ţara noastră.
La data întemeierii „Societăţii literare romîne“, în anul 1866,
ştiinţele exacte nu erau reprezentate in această înaltă instituţie.
Întemeietorii Academiei Romine şi-au dat însă seama de rostul şi
importanţa ştiinţei pentru propăşirea materială şi culturală a
poporului, die aceea cinci ani mai tîrziu, in 1871 au dat fiinţă
Secţiunii ştiinţifice, alegînd trei membri: Dr. N. Creţulescu
(medic), Anastasie Fătu (naturalist) şi P. S. Aurelian (economist).
Treptat secţiunea. s-a completat prin alegerea bărbaţilor celor mai
distinşi ai timpului. Astfel în anul 1874 a fost primit Ion Ghica
economist, apoi în 1876 Grigore Ştefănescu, (geolog), în anul 1879
E. Bacaloglu (fizician), Petre Poni (chimist), N. Teclu (chimist), dr.
Brîndză (botanist), dr. I. Felix (medic), dr. P. Vassici (medic). In
anul 1879 se aleg ca membri corespondenţi dr. Cuciureanu
(medic), dr. M. Gh. Obedemaru (medic), C. F. Robescu
(naturalist), I. Ionescu de la Brad (agronom) şi Spiru Haret
(matematician).
De la întemeiere şi pînă la reorganizarea ei nouă, Academia
Romină a chemat sub cupola ei pe cei mai de seamă reprezentanţi
ai oamenilor de ştiinţă şi cultură, pe toţi acei a căror evocare
înseamnă marcarea treptelor pe care ştiinţa roimînă trudind le-a
ridicat în mersul ei înainte pînă la nivelul la care se găseşte. Astfel
au fost membrii ai Secţiunii ştiinţifice: Gr. Cobălcescu (geolog), St.
Hepites (meteorolog), dr. C. Istrate (chimist), dr. V. Babeş, d]r. I.
Cantacuzino (biolog), Florian Porcius (botanist), dr. D. Grecescu
(botanist), A. Saligny (inginer), dr. Gh. Marinescu (neurolog), Gh.
Ţiţeica (matematician), dr. Gr. Antipa (hidrobiolog şi muzeolog),
P. Bogdan (chimist), L. Mrazek (geolog), E. Racoviţă (biolog), D.
Pompei (matematician), I. Atanasiu (fiziolog), Sava Atanasiu
(geolog), I. Simionescu (geolog), Sabba Ştefănescu (paleontolog),
Gh. Murgoci (geolog), D. Voinov (morfolog şi citolog), David

411
Emanuel (matematician), C. Levaditi (microbiolog). Dintre
fruntaşii oameni de ştiinţă şi cultură, care prin activitatea lor au
ilustrat celelalte secţiuni ale Academiei Romîne, menţionăm:
Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, I. Bogdan, V. Pîrvan, Gh.
Vîlsan, Barbu Delavrancea, N. Gane, Duiliu Zamfirescu, D. Onciul,
Al. Odobescu, I. Slavici, N. Grigorescu, Gh. Coşbuc, I. Negruzzi, M.
Gaster, H. Tikin, Al. Philippide şi alţii. Numai evocarea acestora ne
arată cât de vie este fresca culturii noastre, cît de luminos se
proiectează figurile înaintaşilor pe ecranul istoriei şi cit de mare
răspundere avem pentru viitorul culturii pe care ei au încep'ut-o şi
pe care noi, cum spunea Cipariu, trebuie s-o continuăm, s-o
terminăm.
La ce nivel se găsea ştiinţa în Ţara Romînească în 1871, data
înfiinţării Secţiunii ştiinţifice a societăţii Academiei Romîne, se vede
lămurit din discursul de recepţie al lui Atanasie Fătu, rostit în
Sesiunea generală din 1873 : „Deşi sînt începuturi de lucrări şi
investigaţiuni care fac onoare iniţiativei private a oamenilor
devotaţi ştiinţei, deşi vedem că s-a făcut cîte ceva, că s-au scris şi
tipărit observaţiuni privitoare asupra tuturor ramurilor de ştiinţă
naturală, cu toate acestea, trebuie să constatăm că nu putem trage
foloase serioase din ceea ce s-a făcut şi că lucrările acestea nu ne
pot servi decît pentru jalonare la studiile serioase care trebuie
neapărat să le întreprindem şi să inaugurăm în țara noastră, dacă
nu voim să rămînem cu totul îndărătul celorlalte popoare".
De la 1871 şi pînă la eliberarea poporului de sub jugul
exploatării dinăuntru şi al cotropirii din afară ştiinţa romînească a
parcurs un drum lung cu urcuş anevoios şi a realizat în acest
răstimp progrese pe care alte popoare mai mingiiate de soartă le-
au atins în timp de secole.
Academiile, din toate ţările unde ele există ca instituţii de cea
mai înaltă cultură, ca să-şi îndeplinească menirea lor, trebuie să-şi
potrivească organizaţia după cerinţele culturale ale fiecărui popor,
în diferitele sale etape istorice.
Academia de Ştiinţe din Rusia întemeiată în timpul lui Petru
cel Mare după modelul Academiilor europene, a devenit Academia
de Ştiinţe a U.R.S.S., iar Lomonosov, Lobacevski şi tot şiragul de

412
valori strălucite din trecut sînt precursorii oamenilor de ştiinţă
sovietici.
Academiile ţărilor de democraţie populară ca să răspundă
cerinţelor culturale ale popoarelor, care construiesc socialismul,
şi-au schimbat structura şi metoda de lucru, luînd ca model
Academia de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, şi au cerut contribuţia
tuturor intelectualilor legaţi de popor, doritori de a-i fi slujitori.
În ţara noastră, pe măsură ce regimul burghezo-moşieresc se
întărea în a doua jumătate a secolului trecut şi începutul secolului
în care trăim, Academia Romînă a fost îndepărtată din ce în ce mai
mult de frământările societăţii, de idealul întemeietorilor, pînă ce
a devenit un instrument în mîna clasei dominante, cultivînd
tradiţiile idealiste şi dogmele mistice. Oamenii de ştiinţă din trecut
îşi căutau salvarea în izolare sau reclamînd cu tărie, în toate
timpurile, schimbări salvatoare.
Orînduirea socială din trecut a silit Academia Romînă să
trădeze esenţa principială a rosturilor ei. Odată cu instaurarea
regimului de democraţie populară şi preluarea de către clasa
muncitoare a puterii politice şi economice, printre cele dinţii
instituţii adaptate noilor ţeluri revoluţionare a fost Academia
Romînă, organizată în octombrie 1948, ca Academie a Republicii
Populare Romîne. Intre trecut şi între prezent nu s-a produs o
ruptură. Un număr însemnat de membri ai fostei Academii
Romîne, care desfăşuraseră o activitate bogată, cunoscută şi
recunoscută, au fost numiţi membri fondatori ai Academiei
Republicii Populare Romîne : C. I. Parhon, Mihail Sadoveanu, C.
Moisil, Iorgu Iordan, Mihai Ciucă, C. Ionescu-Mihăieşti, Gh.
Macovei, Gh. Spacu, St. Nicolau, S. Stoilov, R. Cernătescu, Gh.
Murnu, S. Sanielevici, Andrei Rădulescu, Gh. Oprescu, Traian
Săvulescu, iar dintre cei decedaţi: E. Teodorescu Pătraşcu, D.
Voinov, D. Pompei, Gh. Enescu şi dr. Caradja.
Pentru a ajuta consolidarea democraţiei populare, Academia
Republicii Populare Romîne trebuia să-şi concentreze activitatea

413
asupra problemelor de bază ale ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artei
şi să studieze posibilităţile de punere în valoare în folosul
poporului a bogăţiilor naturale şi forţelor productive ale ţării;
trebuia să organizeze investigaţiuni şi cercetări ştiinţifice în toate
domeniile, să reunească şi să promoveze oameni de valoare
ştiinţifică şi cultură cu conduită morală şi concepţie politică
democrată, să coordoneze activitatea institutelor şi centrelor de
cercetare ştiinţifică şi culturală ale ţării, să împiedice reîntronarea
în instituţia noastră a aşa-zisei libertăţi academice din trecut, să
înscăuneze un sistem de muncă planificată, coordonată şi
controlată.
Activitatea instituţiei noastre s-a dezvoltat în aceşti aproape 7
ani de viaţă în condiţiile intensificării pe plan internaţional a luptei
împotriva aţiţătorilor la un nou război mondial şi a luptei pentru
întărirea lagărului păcii, iar pe plan intern în condiţiile ascuţirii
luptei de clasă sub regimul dictaturii proletare în plin avînt de
construcţie socialistă.
Lucrările Academiei R.P.R. s-au desfăşurat an de an într-un
ritm din ce în ce mai intens, mai cuprinzător şi mai bine planificat.
Oamenii noştri de ştiinţă, litere şi arte, au realizat progrese
însemnate. Aceasta se datoreşte şi faptului că au avut pilda
luminoasă a oamenilor de ştiinţă şi cultură sovietici, pe care i-au
cunoscut mai în de aproape şi s-au călăuzit din ce în ce mai bine
de învăţătura materialistă despre lume şi societate a lui Marx,
Engels, Lenin şi Stalin. Oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara
noastră dau dovadă că sînt din ce în ce mai adînc pătrunşi de
adevărul exprimat de Lenin: „Numai socialismul va elibera ştiinţa
din lanţurile burgheziei, din subjugarea ei de către capital, din
robia faţă de interesele monstruoasei venalităţi capitaliste".
Oamenii de ştiinţă şi cultură din R.P.R., la apelul cald al partidului
şi guvernului, s-au integrat în frontul de luptă şi muncă al
poporului muncitor, nezăbovind să dea contribuţia lor pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă materiale şi culturale ale
oamenilor muncii, pentru asigurarea victoriei socialiste, pentru

414
pace. Fără un pic de şovăială putem afirma că ştiinţa, literele şi
artele se făuresc în R.P.R. in acordul din ce în ce mai strîns dintre
oamenii de ştiinţă, literaţi şi artişti pe de o parte, şi masele largi ale
poporului de alta. Aceste condiţii au făcut ca ştiinţa şi cultura să se
înalţe la un nivel care lasă mult departe nivelul atins în o sută şi
mai bine de ani de regim burghezo- moşieresc şi să pătrundă adînc
în păturile muncitoare de la oraşe şi sate.
Pe planul întîi al preocupărilor oamenilor de ştiinţă din toate
domeniile, laie literaţilor şi artiştilor din R.P.R. stau probleme
legate de dezvoltarea societăţii noi şi construirea socialismului. Ca
urmare, ştiinţa, literatura, arta au fost integrate în tactica
revoluţionară a clasei muncitoare. Oamenii noştri de ştiinţă se
sprijină din ce in ce mai mult pe contribuţia valoroasă a
inovatorilor şi fruntaşilor din industrie şi agricultură, sintetizează
şi folosesc experienţa acestora, iar muncitorii din industrie şi
ţăranii muncitori aplică în activitatea lor practică rezultatele
cercetărilor, sugerînd prin spiritul lor inventiv noi căî pentru
dezvoltarea ştiinţei. Colaborarea creatoare între oamenii de ştiinţă
şi practicienii din producţie, pe zi ce trece devine mai strînsă, mai
organizată şi marchează începutul înlăturării deosebirilor
esenţiale dintre munca intelectuală şi cea fizică.
Pentru dezvoltarea problemelor legate de marile construcţii
socialiste ce se înfăptuiesc in ţara noastră, pentru satisfacerea
nevoilor crescînde ale industriei şi agriculturii, pentru asigurarea
producţiei bunuriloi de larg consum s-au creat institute ştiinţifice
atît pe lîngă diferite departamente, cît şi în cadrul Academiei
R.P.R. O strînsă colaborare s-a stabilit între oamenii noştri de
ştiinţă şi între diferite ministere şi întreprinderi. Aproape 2000 de
specialişti în afară de membrii Academiei, care înainte lucrau
izolaţi, fără plan şi adesea fără ajutor, au fost strânşi în institute şi
colective, unde desfăşoară o muncă planificată, coordonată şi
controlată. In această armată de cercetători, alături de oamenii de
ştiinţă cu experienţă şi cu trecut ştiinţific au fost înrolate
numeroase elemente tinere, cu pasiune pentru cercetarea

415
ştiinţifică, devotate clasei muncitoare. Vechiul principiu al izolării
omului de ştiinţă, principiu cultivat ca un semn de eleganţă de
fosta Academie a fost acum înlăturat şi înlocuit cu principiul de
bază al ştiinţei progresiste: colaborarea strînsă a oamenilor de
ştiinţă vîrstnici cu cei tineri, munca colectivă. Oamenii noştri de
ştiinţă sînt perseverent îndemnaţi să rezolve la un înalt nivel
teoretic lucrările lor, să se îndrumeze pe calea generalizărilor
deschizătoare de perspective noi şi sînt solicitaţi fără răgaz şi
insistent, să pună ca un comandament principal in toate domeniile
de cercetare, întărirea legăturii dintre ştiinţă şi producţie.
Nu mă voi opri în vorbirea mea la realizările diferitelor
institute şi colective ale Academiei R.P.R. Despre aceste realizări
aţi luat cunoştinţă din rapoartele ce se prezintă în fiecare an în
sesiunile generale. Din corapoartele programate în această sesiune
veţi avea prilejul să cunoaşteţi aspectele de sinteză ale activităţii
Academiei în diferite domenii de cercetare. Pentru a înţelege însă
mai bine sarcinile noi ce se pun de aci înainte Academiei noastre,
sînt dator să subliniez unele momente importante, care au ajutat
orientarea din ce în ce mai justă a activităţii ştiinţifice şi de
asemenea să arăt care sînt lipsurile pe care Academia trebuie să le
înlăture şi noile necesităţi pe care ea trebuie să le satisfacă în
activitatea ei viitoare.
In anul 1948 Academia a pornit la drum nou cu un număr de
44 academicieni titulari şi onorifici şi membri corespondenţi
numiţi prin decret prezidenţial. In anul 1953, în urma alegerilor,
numărul membrilor Academiei a atins cifra de 100. In răstimpul
trecut de la această dată pînă astăzi, am avut durerea să pierdem
din mijlocul nostru 11 academicieni, valoroşi oameni de ştiinţă :
marele microbiolog Levaditi, eminentul fiziolog de reputaţie
mondială Em. C. Teodorescu, pe pictorul Pătraşcu, apoi pe
creatorul de şcoală zoologică şi luptător progresist Paul Bujor, pe
subtilul morfolog D. Voinov, pe marele matematician D. Pompei,
pe poetul luptător A. Toma, pe poetul progresist Emil Isac, pe
istoricul Gaal Gabor, pe harnicul inginer Gheorghe Nicolau, cel
dinţii secretar prim al Academiei, iar acum de curînd pe D.

416
Danielopolu, întemeietorul Institutului de fiziologie normală şi
patologică, pe maestrul George Enescu, gloria muzicii romîneşti,
pe marele entomolog Caradja. Amintirea lor va rămîne veşnică în
inima poporului, pentru că opera lor îl va sprijini in orice moment
să-şi urmeze neşovăielnic calea propăşirii sale.
Paralel cu sporirea numărului membrilor Academiei şi cu
crearea de noi instituite a crescut şi numărul colaboratorilor
ştiinţifici, în special al celor tineri, a crescut de la 414 în anul 1949,
la 1705 în anul 1952, la 1712 in 1953, şi la aproape 2000 în anii 1954 şi
1955. In anul 1949 Academia avea numai 9 institute proprii. În anul
1954 numărul lor a ajuns la 27, ultimele create fiind Institutul de
cercetări economice, Institutul de cercetări juridice, iar în anul
1955, numărul lor ajunge la 28, prin trecerea Institutului de
cercetări agronomice de la Ministerul Agriculturii la Academie.
Începînd din anul 1954, Biblioteca Academiei a devenit la
rîndul ei o instituţie de cercetare pentru problemele de
biblioteconomie.
Volumul publicaţiilor, în coale editoriale, a crescut de la 143 în
anul 1949, la 560 în anul 1950, apoi la circa 2000 în anul 1951, la
2600 în anul 1952, pentru a trece de 4000 de coale în anul 1954, iar
pentru anul 1955 numărul de coale planificate este de peste 4500.
Această creştere a publicaţiilor Academiei corespunde etapelor
parcurse de instituţia noastră. Este aci încă o dovadă materială a
sporului activităţii ei, că este cea mai înaltă instituţie de ştiinţă şi
cultură, îmbrăţişînd aproape toate ramurile de cercetare.
Academia Republicii Populare Romîne, deosebit de editarea
unui număr tot mai mare de lucrări ştiintifice originale cuprinse în
Comunicări, în Buletinele Secţiunilor, în publicaţiile de Studii şi
cercetări ale institutelor, a tipărit o serie de lucrări de sinteză,
monografii, tratate şi a dat o atenţie deosebită traducerii lucrărilor
valoroase ale savanţilor ruşi şi sovietici din domeniul medicinei,
biologiei, agronomiei, fizicii, matematicii etc.
Activitatea editorială a Academiei Republicii Populare Romîne
în direcţia tipăririi lucrărilor bogatei ştiinţe ruse şi sovietice,

417
activitate desfăşurată paralel cu aceea a celorlalte edituri,
constituie un ajutor preţios pentru oamenii noştri de ştiinţă in
cunoaşterea izvorului nesecat al ştiinţei Marei Ţări a Socialismului
victorios. E locul să menţionez ajutorul imens pe care Institutul de
cercetări romîno-sovietic îl dă pentru împlinirea uneia din
sarcinile mari ale Academiei: însuşirea de către ştiinţa romînească
a ştiinţei şi culturii sovietice, ştiinţă largă, adîncă, luminoasă,
creatoare.
Academia R.P.R. a dezvoltat în cei aproape 7 ani de existenţă,
relaţii de colaborare cu Academiile şi instituţiile de ştiinţe din
ţările de democraţie populară începind cu China şi Coreea şi
terminind cu Albania, dar în primul rînd cu Academia de Ştiinţe a
Uniunii Sovietice.
Relaţiile de caldă prietenie şi colaborare dintre republica
noastră şi celelalte ţări de democraţie populară au prilejuit
reprezentanţilor Academiei, participarea la o serie de manifestări
ştiinţifice internaţionale. In cadrul acordurilor culturale cu ţările
de democraţie populară, am avut bucuria să primim numeroşi
oaspeţi, reprezentanţi ai ştiinţei din aceste ţări, care au discutat cu
oamenii noştri de ştiinţă diferite probleme şi au lucrat efectiv în
institutele noastre. In fiecare an programul de colaborare tehnico-
ştiinţifică dintre ţara noastră, ţările de democraţie populară şi
U.R.S.S. s-a lărgit, numărul problemelor luate in studiu a crescut,
iar tematica a fost din ce în ce mai bine conturată şi adîncită. Ceea
ce trebuie relevat îndeosebi, pentru importanţa covîrşitoare pe
care o au în dezvoltarea ştiinţei în ţara noastră, sînt relaţiile de
colaborare cu Academia de Ştiinţe a U.R.S.S., cu Academia de
Ştiinţe din Ucraina şi cu cea din Belorusia, precum şi cu alte
institute de cercetare din U.R.S.S., de la care am primit ori de cite
ori am cerut, un ajutor preţios pentru îndrumarea muncii noastre.
În afară de sprijinul obţinut în problemele organizatorice propriu-
zise, foarte importante sînt schimburile de documentaţie privind
următoarele probleme: „Generalizarea cercetărilor astronomice",
„Studierea biologiei Mării Negre şi a ichtiofaunei ei“, „Caracterul
regimului fluvial al Dunării, al florei şi faunei ei“, „Cercetări

418
comune în domeniul geologiei şi geografiei", „Cercetări în
domeniul astronomiei". In fiecare an, în cadrul lunei prieteniei
romîno-sovietice am primit vizita delegaţilor care au avut în frunte
distinşi oameni de ştiinţă sovietici ca : Oparin, Paladin, Nikitin,
Bikov, Grekov, Gluscenko, Baranov şi alţii. În timpul sălăşluirii
între noi, cu dragoste pentru ştiinţa şi poporul romîn, ei ne-au
ajutat să înţelegem mai bine rosturile noastre, să ne îndrumăm mai
temeinic lucrările şi să ne îmbunătăţim munca organizatorică. Nu
vom uita dragostea şi interesul pe care Prezidiul Academiei de
Ştiinţe a Uniunii Sovietice ni le-au arătat, punîndu-ne la dispoziţie
documentarea şi materialul de cel mai mare preţ, pentru
înlăturarea de la început a greutăţilor pe care instituţia noastră,
pornită pe cale nouă, le întimpină. Numai ştiinţa sovietică, legată
de interesele poporului, de viaţă, de construirea socialismului, ne
putea ajuta. De la instituţiile occidentale, în care ştiinţa aservită
intereselor claselor exploatatoare, este limitată în dezvoltarea ei de
interesele acestor clase, nu aveam prea multe de învăţat şi mai ales
nu puteam lua pildă. Ştiinţa in R.P.R. are perspective măreţe de
înălţare, deoarece clasa muncitoare, Partidul Muncitoresc Romîn,
guvernul R.P.R. sprijină progresul ştiinţei puse în slujba poporului,
a construirii socialismului şi a păcii; pentru că ea primeşte
nemijlocit ajutorul ştiinţei sovietice, ştiinţă pătrunsă de înalte
idealuri umanitare, însufleţită de marile idei de progres sociale ale
lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Am învăţat de la ştiinţa sovietică
că oamenii de ştiinţă şi cultură nu creează pentru ei şi desfătarea
lor personală, ci-şi pun creaţiile în serviciul adevărului, al patriei,
al poporului, al păcii. Internaţionalismul proletar ajută pe fiecare
popor să-şi aibă istoria sa proprie în ştiinţă şi cultură. În societatea
socialistă, ştiinţa nu este numai o pîrghie puternică pentru
ridicarea condiţiilor de viaţă materială şi culturală a omului la
nivelul cel mai înalt, dar şi un izvor curat al moralei. În adevăr,
urmărirea perseverentă a adevărului obiectiv, neînfrînat de
interesele personale sau de clasă, atrage după sine iubirea pentru
bine, dezvoltarea simţului de modestie, a necesităţii de colaborare,
a înţelegerii largi, prin urmare ajută la perfecţionarea omului.

419
Aceste mari câştiguri morale nu poate să le atingă ştiinţa ţărilor
capitaliste, unde adevărul este încercuit, unde colaborarea şi
înţelegerea sînt evitate, unde modestia este înlocuită cu prezumţie
şi făloşenie, unde, instinctele barbare din om sînt înteţite în loc să
fie potolite.
În toiul luptei pentru construirea socialismului la noi, a luptei
împotriva a tot ce este învechit şi perimat, oricine poate vedea că
o viaţă, nouă ştiinţifică se dezvoltă în ţara noastră şi că un nou tip
de om de ştiinţă şi cultură se creează. Acestui om nou — literat,
artist, cercetător — Partidul Muncitoresc Romîn i-a asigurat
condiţii de viaţă şi muncă, demne de înalta lui misiune. Ştiinta
nouă care se dezvoltă in R.P.R. nu este ruptă de tradiţiile ştiinţei şi
culturii din trecut şi nici de ştiinţa şi cultura progresistă a altor ţări.
Academia R.P.R. a risipit negura nepreţuirii de pe figurile
trecutului nostru preţios. Au fost chemate ca să vegheze din
hemiciclul de onoare al Academiei geniile poporului nostru:
Eminescu, Caragiale, Creangă, literaţi, artişti şi oameni de ştiinţă
care au pătimit în trecut, văduviţi de recunoaştere şi adesea
persecutaţi pentru ideile lor înaintate: G. Ibrăileanu, Dobrogeanu-
Gherea, Sahia, Vlahuţă, Vlaicu, dr. Stîncă, Andreescu, Luchian şi
alţii. Academia a comemorat după cuviinţă 100 de ani de la
naşterea lui Eminescu şi cu acest prilej a editat volumul al IV-lea
cu poezii postume; 60 de ani de la moartea lui Creangă; 100 de ani
de la naşterea lui Caragialie; 100 de ani de la moartea lui Bălcescu;
100 de ani de la moartea lui Anton Pann; 25 de ani de la moartea
geologului Murgoci; 25 de ani de la moartea lui Victor Babeş; 40 de
ani de la moartea lui Aurel Vlaicu; 4 ani de la moartea lui Traian
Vuia. Au fost comemorate cu diferite prilejuri figurile multor
oameni ai culturii din străinătate: Langevin, Giqrdano Bruno,
Leonardo da Vinci, Victor Hugo, Rabelais, Chopin, Gogol, Puşkin,
Gorki, Miciurin, Pavlov, Aristofan, Fielding, Torquato Tasso,
Schiiler şi alţii. De asemenea într-un cadru deosebit de solemn au
fost comemorate marile genii ale omenirii: Lenin şi Stalin.
De pe poziţiile ideologiei clasei muncitoare, Academia R.P.R.

420
participă activ la lupta pentru instaurarea înţelegerii şi prieteniei
între popoare, pentru apărarea culturii de pretutindeni, pentru
invînjoşirea oamenilor de ştiinţă şi cultură în lupta pentru pace.
Academia R.P.R. a organizat şedinţe speciale prin care s-au
dezbătut aceste probleme. A votat moţiuni prin care se declară
alături de forţele progresului şi ale păcii conduse fără şovăire de
U.R.S.S. A ridicat glasul său de protest împotriva acordurilor de la
Paris, a reînarmării Germaniei occidentale agresive, a folosirii
energiei atomice în scop războinic, împotriva anumitor acte
săvîrşite de cercurile imperialiste faţă de poporul corean. A înfierat
asupririle la care sînt supuşi oamenii progresişti din America,
Anglia, Franţa, Spania, Italia, persecuţiile rasiale comise în
America, asasinatele odioase din Grecia, persecuţiile suferite de
oamenii de bine de pretutindeni, luptători pentru pace.
In al 7-lea an al activităţii sale, Academia R.P.R. a atins un
punct de plecare înalt către noi şi măreţe realizări. Pusă în
întregime în slujba poporului, legată de viaţa practică, dar creîndu-
şi în acelaşi timp o importantă rezervă teoretica la un înalt nivel,
ştiinţa a devenit un bun al poporului, integrată împreună cu
literatura şi arta în statul nostru democrat popular. Ea are asigurat
un prestigiu mereu sporit în ţară, şi va stîrni simpatia caldă şi
sinceră a oamenilor de ştiinţă progresişti, a oamenilor muncii de
pe întregul glob, şi aceasta cu cît va fi mai mult expresia virtuţilor
poporului nostru.
Ştiinţa nouă pe care o cultivăm, ştiinţa poporului, ştiinţa
partinică pe care o dezvoltăm, este nemărginită prin amploarea ei,
pentru că ea cuprinde cele mai generale principii ale cunoaşterii,
ale devenirii naturii şi societăţii şi în acelaşi timp realizează şi
rezolvă pînă în cele mai mici amănunte problemele practice ale
actualităţii. Ea nu mai este sclava unor tradiţii pe care viaţa le-a
îngropat; cu îndrăzneală ea sparge plafonul normelor şi tradiţiilor
care o împiedică în mersul ei înainte.
Clădite pe temelia învăţăturii marxist-leniniste, sprijinite de partid
şi guvern, slujite de cele mai valoroase elemente, ştiinţa şi cultura
vor aduce imense foloase poporului nostru şi se vor dezvolta

421
nestînjenit, antrenînd forţe noi. Succesele ştiinţei şi culturii vor
spori sentimentele patriotismului oamenilor de ştiinţă şi cultură.
Ei vor deveni stîlpi şi bolţi trainice ale vieţii noastre de stat, stat
independent şi liber. Legate de interesele şi idealurile clasei
muncitoare, îndrumate de Partidul Muncitoresc Romîn de la care
primesc ajutor şi caldă apreciere, larg sprijinite de guvern, ştiinţa
şi cultura noastră se vor dezvolta împreună cu întreg poporul,
împreună cu întreaga ţară. Oamenii de ştiinţă vor trece din ce in
ce cu mai mult curaj de la orizontul unui „om“ la orizontul
„maselor“, de la „individualism” la lupta colectivă, de la umanismul
abstract, la cel socialist.
Este necesar ca, în noua etapă care se deschide Academiei
noastre, să precizăm noile sarcini pe care i le impun transformările
ce se săvîrşesc; este necesar să definim ţelurile pe care trebuie să le
atingă, să îndreptăm greşelile săvîrşite, să împlinim lipsurile
constatate, să înlăturăm piedicile care i-au stat în cale.

NOILE SARCINI ŞI PERSPECTIVE ALE ACADEMIEI REPUBLICII

POPULARE ROMÎNE

În lupta pentru crearea bazelor socialismului, pentru

construirea şi întărirea noii ordini sociale, ştiinţa joacă fără
îndoială un rol important. Sprijinirea şi încurajarea ştiinţelor
naturii, a ştiinţelor tehnice şi a ştiinţelor sociale, cu toate puterile
şi mijloacele, este o sarcină a partidelor comuniste şi muncitoreşti,
deoarece pentru asigurarea unui nou avint în dezvoltarea
industriei şi agriculturii, pentru atingerea unui nivel mai înalt al
productivităţii muncii numai ştiinţa poate forma o bază temeinică.
Răspîndirea concepţiilor materialist-ştiinţifice ale marxism-
leninismului, popularizarea celor mai noi descoperiri ale ştiinţei şi
tehnicii, vor întări conştiinţa socialistă a muncitorilor, vor ajuta la
întărirea puterii clasei muncitoare în Republica Populară Romînă.
O înclinare primejdioasă a unor oamenii de ştiinţă este
credinţa că pot să-şi exercite cu succes profesiunea fără să facă apel

422
la sprijinul filozofiei. Iată una din prezumţiile acelora care încearcă
să se elibereze de povara filozofiei, fie ignorînd-o, fie respingînd-
o. Şi într-un caz şi intr-altul, ei se transformă în sclavii resturilor
vulgare ale celor mai rele curente filozofice. În octombrie 1954, s-a
ţinut la Stuttgart un Congres al filozofilor, la care şi-au dat întîlnîre
partizanii scolasticii medievale, ai pragmatisimului american, ai
filozofiei mistice a lui Schelling, ai fenomenalismului şi ai altor
curente idealiste care neagă puterea omului de a cunoaşte prin
ştiinţă adevărul obiectiv şi deschid astfel uşi şi ferestre ereziilor şi
misticismului. Iată ce spune Engels într-o minunată pagină din
„Dialectica Naturii": „orice ar face cercetătorii naturii, ei sînt
dominaţi de filozofie. întrebarea e numai dadă ei preferă să fie
dominaţi de vreo filozofie la modă, de proastă calitate, sau de o
formă de gîndire teoretică bazată pe cunoaşterea istoriei gîndirii şi
a cuceririlor ei“. Si, mai departe, adaugă: „Numai cînd ştiinţele
naturii şi cele istorice îşi vor însuşi dialectica, numai atunci tot
bagajul filozofic — cu excepţia teoriei pure a gîndirii — va deveni
de prisos, se va dizolva în ştiinţa pozitivă”.
Cea dinţii datorie a oamenilor de ştiinţă este să aprofundeze
învăţătura marxist-leninistă, călăuza cea mai sigură in orice
domeniu de activitate al vieţii sociale şi ştiinţifice. Partidul ne ajută
întru aceasta. Operele lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin,
documentele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Romîn şi lucrările conducătorilor săi sînt larg editate şi răspîndite.
Partidul Muncitoresc Romîn practică faţă de intelectuali o politică
clară, aceea care a dat rezultate atît de minunate în U.R.S.S., şi a
fost precizată de I. V. Stalin în următoarele cuvinte : „Puterea
sovietică poate practica numai o singură politică faţă de
intelectualii vechi, politica de zdrobire a sabotorilor activi, de
diferenţiere a celor neutri şi de atragere a celor loiali”. Aceasta este
şi politica Partidului Muncitoresc Romîn.
Academia Republicii Populare Romîne este datoare să apere
puritatea învăţăturii marxist-leniniste, să lupte din răsputeri
împotriva oricăror abateri sub orice formă s-ar manifesta ele.

423
 Cu diferite prilejuri am vorbit despre locul ştiinţei in societate,
despre problema raporturilor dintre teorie şi practică, despre rolul
şi sarcinile intelectualilor în faza de transformare a societăţii din
ţara noastră.
Între dezvoltarea societăţii şi ştiinţă sînt raporturi de
dependenţă, pe care este necesar să le subliniem. Mai întîi de toate
apare clar, pentru oricine a meditat mai adine asupra acestei
probleme, că dezvoltarea forţelor productive condiţionează
dezvoltarea ştiinţei. În adevăr, dezvoltarea forţelor productive
pune ştiinţei spre rezolvare noi probleme, permite aplicarea în
practică a ideilor ştiinţifice care capătă astfel viaţă, procură ştiinţei
instrumentele necesare pentru cercetări (microscoape,
microscoape electronice, spectrografe, ciclotronuri etc.), în sfîrşit,
într-o anumită măsură comandă formele şi metodele de
organizare a muncii ştiinţifice (de ex. promovarea lucrului
colectiv, schimburile de experienţă între specialişti din ţară şi din
străinătate). Ştiinţa nu poate fi însă inclusă în forţele de producţie,
ea nu este o forţă productivă. Numai aplicaţiile ei şi instrumentele
create de ea, devin forţe ale producţiei. Teza susţinută de Kautsky
(„Concepţia materialistă a istoriei”), după care gîndirea ştiinţifică
este motorul istoriei, este falsă şi ne duce — dacă o acceptăm fără
un control iniţial — la o concepţie idealistă despre lume, teză pe
care vrem şi trebuie să o combatem, dat fiind consecinţele ei
nefaste pentru progres, pentru eliberarea omului.
Raporturi strînse sînt între dezvoltarea ştiinţei şi raporturile de
producţie, baza economică influenţînd puternic această
dezvoltare. Raporturile de producţie determină în primul loc
modul de folosire a ştiinţei.
În societatea capitalistă, progresul tehnicii şi al ştiinţei
înseamnă — cum spune Lenin — „progresul în arta de a stoarce pe
muncitori”. În regimul socialist, toate cuceririle ştiinţei şi tehnicii
servesc pentru a uşura munca oamenilor, pentru a le ridica nivelul
de viaţă material şi cultural. Legea fundamentală în regimul
capitalist este profitul maxim ; legea fundamentală în regimul
socialist este omul şi satisfacerea necesităţilor lui. În regimurile
capitaliste, fizica, chimia, sînt în slujba războiului, iar biologia

424
atunci nu mai este ceea ce ne spune numele ei „ştiinţa vieţii“, ci
„ştiinţa morţii”, cum ne-a arătat folosirea armei bacteriologice în
Coreea. Raporturile de producţie determină oganizarea socială a
instituţiilor ştiinţifice. În regimul capitalist dezvoltarea ştiinţei
este determinată de concordanţa cu interesul clasei dominante.
Cele mai bine înzestrate laboratoare sînt ale întreprinderilor
particulare, cele mai bine organizate case de editură sînt în mîna
trusturilor, care controlează atît activitatea de creaţie, cît şi pe cea
de propagandă în interesul lor. în S.U.A. universităţile chiar sînt
patronate de marile întreprinderi. În ţările care construiesc
socialismul, producţia ştiinţifică este planificată în funcţie de
necesităţi ale întregii naţiuni. În societatea capitalistă ştiinţele
sociale — filozofia, dreptul, economia politică, istoria — sînt în
special mutilate, falsificate, pentru a putea justifica existenţa
capitalismului.
Dezvoltarea ştiinţei este condiţionată şi de fraza şi
suprastructura fiecărei formaţiuni sociale. Nimeni nu neagă că în
ştiinţă sînt un număr însemnat de adevăruri obiective, care nu au
caracter de clasă. Chiar în ştiinţele sociale se găsesc sîmburi de
adevăruri obiective, pe care istoricii, lingviştii, economiştii, din
epoca feudală, sclavagistă sau burgheză ni le-au transmis. Ceea ce
trebuie să combatem cu tărie este însă concepţia idealistă despre
lume, care domneşte în ţările capitaliste şi caracterizează
suprastructura lor. Ea abate ştiinţa de pe drumul ei adevărat,
îndreptînd-o spre un dogmatism folositor diferitelor teorii
politice. Politica de crimă şi pradă a creat aşa-zisa ştiinţă
„geopolitică” folosită de Hitler, Mussolini, iar azi de unele state
contemporane. Pentru ca să se justifice necesitatea exterminării în
masă a oamenilor, exploatarea colonialistă şi rasismul, neo-
maltusianismul procură o bază doctrinară, inventînd ca o lege
obiectivă a naturii, aşa-zisa lege a fertilităţii descrescînde a
pămîntului.
În „Materialism şi Empiriocriticism“, Lenin arată că lupta
ideologică este de fapt lupta de clasă. De aci rezultă că în orice

425
domeniu de activitate ştiinţifică se impune o deosebită vigilenţă
pe frontul ideologic.
Filozofia idealistă n-a întîrziat niciodată să folosească pentru
scopurile ei, chiar progresul ştiinţei. Ea a încercat să se sprijine la
început pe termodinamică, apoi pe teoria relativităţii şi în sfîrşit, a
căutat să acapareze rezultatele mecanicii cuantice, care devenise
cheia fizicii, elementul esenţial pentru înţelegerea legilor mişcării
şi a materiei. Chiar creatorii acestor teorii fizice au interpretat
propria lor operă ştiinţifică în sens idealist. Bohr şi Heisenberg, in
special, au dedus caracterul iraţional al postulatului cuanltic şi au
pus la îndoială existenţa legilor riguroase care guvernează
fenomenele naturii. Tendinţa indeterministă, iraţională a
ştiinţelor naturii îşi trage obîrşia din opera acestor fizicieni.
Propaganda cercurilor expansioniste se bizuie tocmai pe
confuzie ideologică pentru a anestezia masele. În lagărul
capitalismului şi al burgheziei, asistăm la un fel de circ filozofic cu
tot felul de contorsiuni doctrinale. Kantianismul, baza
învăţămlntului universitar burghez, ne îndeamnă să credem că
dacă este ordine în univers, aceasta este numai un produs al minţii
noastre. Cunoaşterea existenţei adevărului obiectiv prin ajutorul
ştiinţei, cum ne învaţă marxism-leninismui, îi sperie pe filozofii
apărători ai orînduirii capitaliste. Trebuie să repetăm mereu
împreună cu Lenin că „unica însuşire a materiei de a cărei admitere
este legat materialismul filozofic este aceea că ea există ca realitate
obiectivă, că ea există în afara conştiinţei noastre“. Acest adevăr
însuşit şi veşnic prezent în mintea noastră, ne va ajuta să înlăturăm
din cale variantele idealismului. Această lume este numai aparentă
(Berkeley) ; această lume este „simbolism matematic” (Karl
Jaspers) ; „în această lume realul este ţinut în respect de către
spirit“ (Auguste Comte) ; „obiectele din natură sînt creaţii ale
senzaţiilor noastre" (Mach) etc.
De la pozitivismul lui Auguste Comte şi de la
empiriocriticismul lui Mach, nu este decit un pas pînă la
pragmatismul lui William James, propovăduitorul filozofiei

426
omului de afaceri, la instrumentalismul lui John Dewey, care
propovăduieşte o psihologie sociologică pentru a restabili armonia
dintre omul de afaceri şi masele care au început să reacţioneze.
Neopozitivismul modern este o filozofie agnostică, pentru că,
începînd cu Russell şi terminînd cu Carnap, adepţii lui consideră
că ştiinţa trebuie să se limiteze a înregistra numai datele sensibile
şi raporturile constante care le unesc; este o teorie empiristă,
deoarece consideră conceptul ca o simplă convenţie; este o
filozofie idealistă, pentru că consideră că lumea obiectivă este
creată de experimentator.
Toate aceste sisteme filozofice sînt confecţionate din aceeaşi
stofă. Arlechinul filozofic, de la Hegel plecînd, îşi schimbă peticele
colorate prin diferiţi epigoni: Benedetto Croce în Italia, Oswald şi
Heidegger în Germania, Le Senine în Franţa, Kierkegaard în
Danemarca. Aceştia din urmă sînt exponenţi ai existenţialismului,
după care ştiinţa şi societatea, precum şi istoria care le uneşte, sînt
obstacole în calea libertăţii omului în lupta lui cu „neantul”.
O altă formă a filozofiei burgheze este aşa-zisul personalism,
care se prezintă sub două aspecte: unul deist, după care lumea este
opera personală a lui dumnezeu, iar fiinţele umane sînt imaginea
lui dumnezeu şi-i continuă opera; altul cu aspect laic, în care
aspiraţia către dumnezeu e înlocuită cu aspiraţia către justiţie. Cel
dintîi îşi trage originea din filozofia de acum 300 de ani a lui
Leibniz, cel de al doilea este o formă a umanismului social-
democraţilor de dreapta, pe care aceştia îl folosesc, ca o armă pe
plan internaţional pentru a justifica subminarea luptei de clasă.
O altă tendinţă socialistă de dreapta este aceea prin care
problema libertăţii şi a necesităţii se rezolvă în interesul
imperialismului. Libertatea şi necesitatea în Uniunea Sovietică şi
în ţările de democraţie populară care construiesc socialismul,
ajutate de învăţătura marxist-leninistă, sînt înţelese în sensul că
toţi cetăţenii au garanţia libertăţii economice, sociale şi politice,
ceea ce lărgeşte imens sfera necesităţilor vieţii spirituale a
oamenilor şi deschide posibilităţi nelimitate de' dezvoltare a

427
individului. Adevărata libertate a triumfat în Uniunea Sovietică
sub conducerea Partidului Comunist şi va triumfa în toate ţările de
democraţie populară sub conducerea partidelor comuniste şi
muncitoreşti.
Diferitele „filozofii" burgheze sînt armele imperialismului. În
numele libertăţii de spirit a persoanei umane şi a umanismului,
Burnham pretinde dominaţia mondială a S.U.A. În numele
aceloraşi principii la care se mai adaugă şi mistica religiei,
principalul susţinător ideologic al reacţiunii, se refac blocurile
agresive în Europa şi America, şi se înarmează Germania
occidentală, se intensifică ostilitatea faţă de U.R.S.S. şi ţările de
democraţie populară. Numai marxism-leninismul ne conduce pe
drumul drept al cunoaşterii, al apropierii continui de adevărul
absolut şi tot el demonstrează necesitatea istorică a căderii
burgheziei, care împiedică propăşirea omenirii. Pentru a abate
proletariatul de pe calea sarcinii sale istorice, burghezia încearcă
pe toate căile şi mai ales prin acelea ale ştiinţei, literaturii, artei,
presei, cinematografului, să-i strecoare îndoială şi să-i potolească
avîntul ideologic. Toate atacurile împotriva materialismului
dialectic, toate falsificările, toate încercările de a-1 compromite, nu
au alt punct de plecare decît tabăra duşmanilor de clasă ai
proletariatului. Dacă sîntem convinşi de importanţa istorică a
rolului proletariatului, atunci nu ne este îngăduit sub nici o formă
a-i slăbi puterea prin concesiuni ideologiei duşmane lui. Lenin,
Stalin şi alţii, pe baza unei analize fundamentale, au atras în
repetate rînduri atenţia asupra necesităţii de a veghea la puritatea
gîndirii filozofice, materialist-dialectice, Fiecare om de ştiinţă,
artist sau literat, care trăieşte şi activează în mijlocul societăţii,
care construieşte socialismul, este dator să fie conştient de rolul
ideilor care circulă ca păsările în văzduh, fiecare poate slăbi lupta
împotriva războiului şi pentru salvarea omului.

428
 Încheierea istoricului pact de la Varşovia, prin care popoarele
doritoare de pace sînt hotărîte să lupte pentru salvarea omenirii de
un cataclism, este consecinţa unei politici coinsecvente a U.R.S.S.
şi a ţărilor de- mocrat-populare, izvorită din adîncul învăţăturii
marxist-leniniste despre societate; despre om, despre progres.
Pactul de la Varşovia poartă si marca înţelepciunii şi marca
curajului. Asigurarea păcii şi securităţii colective, reducerea
armamentelor, interzicerea armelor de exterminare in masă,
reducerea efectivelor fiecărei ţări în raport cu necesităţile păzirii
ordinei interne, iată propuneri înţelepte pentru asigurarea
atingerii ţelurilor nobile pe care aceste popoare le urmăresc, şi
pentru care sînt date soluţii concrete şi practice. Organizarea de
către popoarele iubitoare de pace a unui comandament unificat de
luptă pentru pace, este nu numai o măsură înţeleaptă, dar şi de
curaj. Semnatarii pactului de la Varşovia vor şti să astîmpere
frigurile războinice ale celor care, orbiţi, nu văd prăpastia către
care merg, prin politica lor de pe poziţii de forţă. Academia
Republicii Populare Romîne şi toţi oamenii de ştiinţă, aprobă cu
convingere măsurile eficace luate la Conferinţa de la Varşovia,
pentru asigurarea păcii şi securităţii popoarelor. Aceste măsuri
creează condiţiile necesare pentru propăşirea patriei noastre,
pentru înaintarea ştiinţei, literelor şi artelor puse în slujba omului.
Institutul de filozofie va trebui să-şi intensifice activitatea, să
stringă şi să dezvolte legăturile cu toate disciplinele, pentru ca ele
să nu se rătăcească în labirintul idealismului, în haosul
amănuntelor şi al problemelor fără orizont filozofic. Institutul de
filozofie, în colaborare cu Institutul de istorie, va trebui să acorde
o atenţie sporită elaborării teoretice a problemei rolului maselor
populare în istorie în trecut şi în epoca construirii socialismului.
Institutul de filozofie trebuie să demonstreze necontenit
oamenilor de ştiinţă marile servicii pe care materialismul dialectic
le poate aduce pentru eliberarea lor de interpretările idealiste,
agnostice, care seacă creaţia şi limitează cunoaşterea.
Louis de Broglie declara cu toată francheţa că interpretările
subiective vor produce întotdeauna o impresie de stînjeneală... şi
că la urmă el ar fi foarte fericit să se elibereze de ele.

429
 Institutul de filozofie trebuie să ajute pe oamenii noştri de
ştiinţă să se vindece de această stînjeneală, arătîndu-le că
marxismul este ştiinţa legilor naturii şi societăţii şi că el garantează
dezvoltarea nestingherită a omului, nestingherită de interese
străine lui şi societăţii în care trăieşte.
Principiile materialismului dialectic sint singure conforme cu
postulatele oricărei ştiinţe. În adevăr materialismul dialectic nu
impune categorii a priori, nu cere descoperirilor ştiinţifice să se
conformeze anumitor concepţii neverificate de experienţă.
Materialismul dialectic nu este un dogmatism. El este duşmanul
cel mai neîmpăcat al oricărui dogmatism, el fiind născut in lupta
împotriva dogmatismului. Materialismul dialectic nu deduce legile
particulare ale ştiinţelor din legile generale nebizuite pe experienţe
concrete, deci el nu este o scolastică.
Institutul de Filozofie şi Academia în totalitatea ei trebuie să
lupte pentru potolirea febrei de notorietate, care se manifestă atît
în ştiinţă cît şi în artă, ca un simptom al cultului personalităţii,
formă a idealismului.
Societatea este alcătuită numai din oameni, nu din oameni şi
supraoameni.
Masele generează personalităţile, ele le ajută să se dezvolte. O
personalitate poate juca un rol de seamă progresist în istorie
numai cînd înţelege condiţiile şi nevoile de dezvoltare a societăţii,
dacă ştie să exprime în mod just interesele poporului, dacă-şi leagă
activitatea de lupta maselor populare pentru realizarea ţelurilor lor
fundamentale. Rămăşiţele istoriografiei vechi, care subestimau
rolul hotărîtor al poporului, nu au fost încă total lichidate in
rîndurile unei părţi a reprezentanţilor istoriografiei din R.P.R.
O trăsătură de bază a marxism-leninismului este recunoaşterea
necesităţii legăturii dintre ştiinţă, tehnică şi producţie. Socialismul
se contopeşte in mod organic cu tehnica şi ştiinţa, iar legătura
dintre ştiinţă şi producţie, dintre teorie şi practică, constituie un
izvor creator, pe de o parte pentru dezvoltarea forţelor de
producţie, iar pe de altă parte pentru dezvoltarea ştiinţei însăşi.
Trebuie să recunoaştem că colaborarea cu oamenii din producţie
s-a întărit în Academia Republicii Populare Romîne din an în an,

430
dovedindu-se o înţelegere sporită şi din partea oamenilor din
producţie şi din partea oamenilor de ştiinţă. Totuşi mai
întîmpinăm unele greutăţi in această direcţie şi ne mai lovim de
unele neînţelegeri. Unii oameni de ştiinţă îşi închipuie în mod
simplist sarcinile lor creatoare. În locul studierii problemelor
ştiinţifice de perspectivă, care ar permite să se introducă
modificări principiale pentru îmbunătăţirea radicală a tehnicii
diferitelor producţii, să se accelereze ritmul de dezvoltare a
diferitelor ramuri ale tehnicii, ei includ în contractele de
colaborare rezolvarea unor probleme ce revin institutelor
departamentale şi chiar laboratoarelor din uzine. Acest mod de
înţelegere a colaborării cu producţia sustrage pe oamenii de ştiinţă
de la problemele mari a căror rezolvare poate fi realizată numai de
către centrele viguroase ale gîndirii ştiinţifice din institutele
Academiei R.P.R. Diferite ministere la rîndul lor cer institutelor
Academiei să ia în studiu probleme rezolvate sau fără importanţă
teoretică şi care pot să fie rezolvate în laboratoarele obişnuite.
Ştiinţei i se poate cere pentru satisfacerea nevoilor concrete ale
practicii, de pildă: crearea unui nou aparat, prepararea unor
substanţe noi, elaborarea unor metode mai bune şi practice pentru
diferite măsurători, rezolvarea matematică a diferitelor probleme
cu caracter practic etc. Ştiinţa trebuie să răspundă sarcinilor
producţiei, dar această preocupare să nu pună în umbră domeniul
teoriei şi al metodologiei. Dezvoltarea teoriei şi a metodelor de
cercetare este sarcina principală şi de răspundere a institutelor
Academiei. Din păcate conducătorii institutelor noastre înclină
uneori să uite acest lucru.
Ceea ce stînjeneşte dezvoltarea legăturii dintre ştiinţă şi
practică este şi faptul constatat, că adesea rezultatele cercetărilor
ştiinţifice întîrzie să se aplice sau nu se aplică in practică. Această
învinuire o adresăm şi conducătorilor institutelor noastre, dar şi
conducătorilor diferitelor ministere (Metalurgie, Chimie,
Agricultură, Sănătate), care nu dau întotdeauna importanţă
soluţionării problemelor pe care ei înşişi le-au cerut să fie
clarificate. Legătura cu producţia trebuie înţeleasă insă într-un
sens şi mai larg decît acela determinat de relaţiile cu diferite
ministere. O sarcină a oamenilor de ştiinţă este aceea de a folosi

431
experienţa inaintată a fruntaşilor din industrie şi agricultură, a
inovatorilor din producţie şi să sintetizeze rezultatele acestora,
dîndu-le o fundamentare ştiinţifică. Eforturile comune ale
oamenilor de ştiinţă, ale fruntaşilor din industrie şi agricultură şi
ale inovatorilor, vor duce la rezolvarea celor mai importante
sarcini ale economiei naţionale, vor permite să se găsească noi
rezerve de ridicare a productivităţii muncii, de economisire a
materiei p(rime, de scădere a preţului de cost a produselor, de
sporire a producţiei agricole la hectar. Creşterea economiei
naţionale impune studierea sub toate aspectele a bogăţiilor
naturale din patria noastră. La începutul celui de al doilea plan
cincinal, aceasta devine una din sarcinile de căpetenie ale
institutelor Academiei R.P.R. Geografia, geologia, biologia,
hidrobiologia, pedologia, energetica, metalurgia, sînt chemate să
pună în valoare bogăţiile naturale ale ţării, să sporească suprafaţa
agricolă a ţării şi producţia la hectar pentru satisfacerea cerinţelor
mereu crescinde ale oamenilor muncii. Producţia construcţiei de
maşini, industriei grele şi industriei de prelucrare a metalelor
trebuie să crească în cursul celui de al doilea plan cincinal,
metalurgia trebuie să rezolve o serie de probleme legate de
zăcăminte de materii prime metalurgice şi să elaboreze metode de
folosire complexă a diferitelor zăcăminte, în special a celor de fier
şi cărbune. Pînă în prezent institutele noastre de fizică, energetică
şi mecanică, nu au acordat o atenţie deosebită problemelor de
automatizare şi telemecanizare, nu numai pentru a uşura munca
omului, dar şi pentru a ridica nivelul lui cultural şi tehnic.
Problemele de automatizare şi telemecanizare trebuie să fie
rezolvate intr-un plan larg corespunzător diferitelor ramuri ale
industriei. Pentru atingerea acestui scop este necesară dezvoltarea
bazelor ştiinţifice ale automaticii. Construirea societăţii socialiste
necesită electrificarea întregii economii naţionale, dezvoltarea
puternică a electroenergeticii, care constituie baza marii producţii
moderne. De aci rezultă necesitatea elaborării problemelor
principiale de energetică, de transmiterea energiei electrice la
mare distanţă, pentru o mai bună folosire a resurselor hidro- şi
termo-energetice.
Acordurile semnate recent la Moscova prevăd că în decursul

432
anilor 1955—1956, Uniunea Sovietică va efectua lucrări de
proiectare şi va livra ţărilor menţionate pile atomice experimentale
şi acceleratori de particule elementare fabricate de industria
Uniunii Sovietice. Totodată Uniunea Sovietică va transmite gratuit
documentaţia tehnico-ştiinţifică necesară, va acorda ajutor
tehnico-ştiinţific la montarea şi punerea în exploatare a pilelor
atomice şi a acceleratorilor de particule, delegînd specialişti
sovietici în aceste ţări, va transmite ţărilor respective cantitatea de
materiale dezagregabile şi alte materiale necesare pentru pilele
atomice şi lucrările de cercetare.
Pînă în momentul cînd pilele atomice experimentale trimise
din U.R.S.S. vor intra în funcţiune, U.R.S.S. va livra ţărilor
menţionate izotopi radioactivi în cantităţile necesare.
O deosebită importanţă o are faptul că dintre cetăţenii ţărilor
menţionate vor fi pregătite in U.R.S.S. cadre ştiinţifice şi ingineri
în domeniul folosirii energiei atomice in scopuri paşnice.
Înfăptuirea măsurilor de ajutor prevăzute de aceste acorduri va
permite să se creeze în timp scurt, in fiecare din ţările semnatare
ale acordurilor, baze modeme ştiinţifice experimentale şi să se
desfăşoare cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al folosirii
energiei atomice.
Astfel, datorită generosului ajutor al Uniunii Sovietice,
Romînia va fi printre primele ţări din lume care va putea să
folosească în scopuri paşnice acest minunat izvor de energie.
Gestul Uniunii Sovietice corespunde intru totul politicii sale
înţelepte în domeniul energiei atomice, ca şi întregii sale politici
de colaborare internaţională, de menţinere şi întărire a păcii, de
slujire a progresului.
Uniunea Sovietică a dat omenirii luminosul exemplu al folosirii
energiei atomice în scopuri paşnice. Cu toate că U.R.S.S. deţine,
după cum se ştie, întîietatea în domeniul armelor termo-nucleare,
guvernul sovietic s-a pronunţat invariabil împotriva acestor arme
de exterminare în masă. El a cerut în mod insistent ca energia
atomică să fie folosită exclusiv în scopuri paşnice, spre binele
omenirii. Nu este întîmplător că tocmai în Uniunea Sovietică s-a

433
construit prima centrală atomo-electrică din lume, care deserveşte
încă din iunie anul trecut necesităţile de curent electric ale
industriei şi agriculturii din regiunea respectivă. Statul sovietic
este adine interesat în dezvoltarea uriaşă a forţelor de producţie,
în progresul tehnic, în mersul înainte al societăţii, iar folosirea
energiei atomice oferă posibilităţi nebănuite in aceste direcţii.
Este un fapt fără precedent ca o mare putere să ajute una sau o
serie de ţări mici sau mai slab dezvoltate să pornească pe calea
folosirii unei descoperiri capabile să ducă la progresul şi întărirea
lor.
Poporul romîn, în cei mai bine de zece ani de la eliberarea ţării,
a beneficiat din plin de roadele relaţiilor de colaborare
prietenească cu Uniunea Sovietică, relaţii bazate pe egalitate în
drepturi. Uniunea Sovietică ne-a acordat şi ne acordă puternicul
său ajutor pentru a ne făuri o industrie grea puternică, cu pivotul
ei — industria construcţiilor de maşini. Ea ne ajută să ne făurim o
agricultură mecanizată. Ajutorul sovietic a fost şi este chezăşia
progresului ţării noastre în toate domeniile de activitate.
Acum, Uniunea Sovietică ne acordă ajutorul ei pentru a putea
beneficia de cea mai nouă şi mai importantă descoperire ştiinţifică
— energia atomică.
Posibilităţile folosirii energiei atomice în industrie, in
agricultură, in medicină şi în alte ramuri ale ştiinţei sînt uriaşe,
practic nelimitate. Se conturează perspectiva electrificării pe scară
largă a industriei şi agriculturii, a transporturilor, ceea ce va duce
implicit la creşterea producţiei şi scăderea preţului de cost la
alimente, îmbrăcăminte, locuinţe, deci la ridicarea nivelului de trai
al oamenilor muncii.
Folosirea energiei atomice în scopuri paşnice va împinge
civilizaţia umană spre cele mai înalte culmi.
Iată de ce, luînd cunoştinţă de cuprinsul acordurilor semnate
la Moscova, toţi oamenii iubitori de pace din R.P.R. îşi îndreaptă
gindurile pline de recunoştinţă şi dragoste către Uniunea
Sovietică. Acordurile semnate la Moscova deschid oamenilor de
ştiinţă, cercetătorilor şi tehnicienilor din R.P.R. un larg cîmp de
activitate creatoare în avangarda omenirii progresiste şi nu încape

434
îndoială că ei vor îi la înălţimea marilor şi nobilelor misiuni ce le
revin.
Să ne sporim eforturile pentru împlinirea lor, pentru progresul
patriei, pentru triumful cauzei păcii.
Dezvoltarea fizicii nucleare la noi, care începe acum, nu va
împiedica. ci din contra va ajuta dezvoltarea celorlalte ramuri ale
fizicii: optica, acustica, căldura, care la rîndul lor au numeroase
aplicaţiuni în practică. De asemenea va ajuta dezvoltarea fizicii
teoretice şi problemele filozofice ale fizicii, cărora nu li s-a acordat
suficientă atenţie.
Oamenii noştri de ştiinţă, care lucrează in domeniul chimiei,
prin legătura care au avut-o cu producţia, au reuşit să înregistreze
realizări importante atît în chimia teoretică, cît şi în chimia
aplicată. Necesităţile economiei noastre cer însă din partea lor
eforturi mai mari decît cele depuse pînă acurn, pentru rezolvarea
diferitelor probleme cum sint: dezvoltarea producţiei de
Îngrăşăminte minerale, a producţiei cauciucului sintetic prin
utilizarea gazelor de petrol, a producţiei maselor plastice, a
producţiei materialelor sintetice, care înlocuiesc metalele
neferoase, a producţiei materiei pentru mătasea artificială, a
producţiei amoniacului, acidului sulfuric, alcoolului sintetic, a
producţiei insecticidelor şi fungicidelor, a producţiei celulozei etc.
In activitatea institutelor şi colectivelor noastre de chimie sînt
unele lipsuri, printre care o socotim ca cea mai importantă pe
aceea că nu s-a dat urmare practică hotărîrilor Prezidiului
Academiei pentru profilarea institutelor în scopul evitării
suprapunerilor problemelor şi risipirii forţelor ştiinţifice. De
asemenea socotim că este o lipsă a institutelor de chimie,
insuficienta concentrare asupra problemelor de importanţă
practică, precum şi faptul că lucrările unor oameni de ştiinţă sînt
şi acum rupte de cerinţele economiei naţionale.
În domeniul biologiei sînt unele realizări importante. Dar
biologia pe lîngă că are un scop în sine ca orice ştiinţă, trebuie să
ajute economia agricolă. În această privinţă biologii noştri vegetali
nu au ajutat suficient agricultura. Institutul de cercetări

435
agronomice al Republicii Populare Romîne prin integrarea sa în
Academia R.P.R. va trebui pe de o parte să stringă mai puternic
legăturile cu practica agriculturii socialiste, iar pe de altă parte să-
şi ridice şi mai mult nivelul preocupărilor teoretice.
Cercetările pentru pune,rea în valoare a terenurilor degradate
erodate, care ocupă o suprafaţă însemnata a sărăturilor şi
terenurilor mlăştinoase, constituie o problemă de interes
economic naţional. Sporirea suprafeţelor irigate cu 1 ml. Ha este o
sarcina. Punerea în valoare a acestor terenuri va duce la dublarea
aproape a suprafeţei agricole a ţării.
Prin directivele celui de al doilea Congres al Partidului
Muncitoresc Romîn se dau sarcini concrete ştiinţei agricole,
pentru a se ajuta dezvoltarea producţiei şi ridicarea productivităţii
muncii în agricultură. Crearea de noi soiuri de plante şi noi rase de
animale mai productive, perfecţionarea continuă a mijloacelor
agrotehnice în vederea folosirii mai raţionale a solurilor din
regiunile de cîmpie şi de dealuri, studiul tuturor factorilor în
procesul de pedogeneză, studiul nutriţiei radiculare a plantelor vor
ajuta la ridicarea fertilităţii solurilor, studiul folosirii
microîngrăşămintelor, a combaterii dăunătorilor şi buruienilor
prin introducerea de noi fungicide şi insecticide fabricate din
materia primă din ţară.
O deosebită însemnătate o are studiul proceselor de biosinteză
a proteinelor, de formare a fermenţilor. Studiul microorganismelor
— virusuri, bacterii, ciuperci — trebuie să se dezvolte mai mult
decît pînă acum, nu numai pentru cunoaşterea manifestărilor
celor mai simple forme de viaţă, dar şi pentru că aceasta va da un
sprijin mai puternic medicinei.
industriei chimice şi alimentare, prin fabricarea antibioticilor,
vitaminelor, alcoolului, acizilor şi altor produse preţioase. Studiul
acestor microorganisme a deschis calea intervenţiei conştiente ‘in
combaterea microbilor patogeni şi a virusurilor din organism.
Larga aplicare a ideilor marelui savant I. P. Pavlov a contribuit la
avlntul teoretic al fiziologiei, neurologiei, psihiatriei, terapeuticii
şi în general al tuturor disciplinelor medicale in ţara noastră.

436
învăţătura pavlovistă despre activitatea nervoasă superioară,
unitatea organism-mediu şi interdependenţa funcţiunilor stă în
centrul preocupărilor oamenilor noştri de ştiinţă şi va permite
elaborarea principiilor noi de alimentaţie, de igienă socială, de
tratare mai justă a boalelor, de educaţie a copiilor şi tineretului, o
bază ştiinţifică medicinei preventive şi curative, precum şi
ocrotirilor sociale.
Unitatea dintre teorie şi practică este principiul conducător
pentru toate ştiinţele şi pentru toate departamentele inclusiv acela
al învăţămîntului, care au sarcini de aplicare a rezultatelor
obţinute. Ştiinţa noastră nu stă pe loc, ci mereu, mereu merge
înainte, generalizînd experienţa practicii în continuă dezvoltare şi
în neîntrerupt progres.
Învăţămîntul, oricît de teoretic ar părea pentru unele
discipline, nu se poate îmbogăţi fără verificarea practică, care cum
spune Lenin trebuie să fie în primul rînd şi fundamentalul criteriu
în teoria cunoaşterii. Numai legătura indisolubilă dintre ştiinţă şi
practică poate să asigure succesul înaintării ştiinţei noastre pe
calea socialismului. Numai datorită acestei legături poate înflori
ştiinţa avansată a poporului nostru şi poate înainta şi rodi
învăţămintul de toate gradele. Profesorii, conferenţiarii, asistenţii
din institutele de învăţămînt, ar putea pentru folosul lor, pentru
folosul ştiinţei şi al învăţămîntului să-şi adîncească cunoaşterea
lucrînd în institutele Academiei, pentru a căror specialitate
universităţile şi politehnicile nu au încă dotare suficientă. Este de
asemenea necesar ca academicienii şi colaboratorii ştiinţifici ai
Academiei să fie primiţi cu bunăvoinţă să lucreze în laboratoarele
şi institutele învăţămîntului superior. Şi intr-un caz şi în altul
acestea din urmă au de cîştigat.
În contact cu Academia, cu munca ei planificată, coordonată şi
controlată, membrii corpului didactic superior vor avea largi
posibilităţi de dezvoltare.
Academia R.P.R. este datoare să exercite mai hotărît ca pînă
acum rolul de coordonator al întregii activităţi ştiinţifice şi
culturale. Cu cît acest rol va fi mai bine îndeplinit, ştiinţa va
progresa şi nivelul preocupărilor din şcoli şi laboratoare se va

437
ridica ori unde s-ar găsi ele, la centru sau în provincie, în
politehnici sau universităţi, pe lîngă departamente sau
întreprinderi.
Pentru că activitatea ştiinţifică în legătură cu producţia se va
dezvolta în proporţii care nu pot fi prevăzute, este necesar să se
creeze cît mai curînd în Academie un organ special de coordonare
a întregii activităţi ştiinţifice, care să ajute efectiv guvernul în
acţiunile sale de dezvoltare armonică a cercetărilor în raport cu
nevoile mereu crescînde ale industriei, agriculturii, ale economiei
naţionale şi ale culturii. În felul acesta se vor evita repetări,
suprapuneri costisitoare, precum şi risipirea de forţe, de care nu
dispunem încă în mod suficient.
Metoda de bază pentru rezolvarea problemelor ce se pun în
faţa ştiinţei este folosirea justă a criticii şi autocriticii. Metoda
criticii şi autocriticii decurge din trăsăturile fundamentale ‘ale
materialismului dialectic şi este caracterizată prin esenţa ei
creatoare, constructivă.
Materialismul dialectic porneşte de la principiul că lupta
dintre ceea ce este nou şi ceea ce este vechi şi perimat constituie
baza oricărei dezvoltări. Dar nu orice critică şi autocritică este
bună de ori unde ar veni, ori cum s-ar face şi ori care ar fi scopul
urmărit. Întemeietorii şi doctrinarii marxism-leninismului au dat
numeroase pilde, care arată cum trebuie folosită metoda criticii şi
autocriticii. În analiza unui fenomen ca şi a unei opere ştiinţifice
sau de artă, nu trebuie să ne mulţumim a desprinde unele trăsături
izolate, ci să analizăm fenomenul şi opera ştiinţifică sau artistică
sub toate aspectele, în ansamblul legăturilor lor şi ţinînd seamă de
momentul istoric în care a fost creată. Desprinderea unor date
izolate din totalitatea faptelor pentru a dovedi o părere sau alta,
metodă folosită uneori în analiza lucrărilor din domeniul ştiinţelor
naturii şi sociale, nu ajută nici chiar cînd este săvîrşită cu toată
bunăvoinţa. Cînd se spune de pildă că rolul sistemului nervos
vegetativ este subordonat scoarţei cerebrale, aceasta nu înseamnă
că lucrările valoroase efectuate asupra sistemului nervos vegetativ
nu trebuie continuate. Din contră, ele trebuie lărgite şi adîncite,
însă orînduite în concepţia biologică generală a lui Pavlov despre

438
acţiunea reciprocă dintre organism şi mediu, despre rolul
conducător al etajelor superioare ale sistemului nervos în
activitatea vitală a animalelor şi a omului. Acelaşi lucru se poate
spune şi despre aparatul endocrin al cărui studiu aprofundat
trebuie continuat şi dezvoltat. Colaboratorii veneratului nostru
Preşedinte de onoare acad. C. I. Parhon, sînt datori să meargă cu
hotărîrea cu care maestrul lor i-a îndrumat, pentru cercetarea
dialectică a interpelaţiilor dintre fenomene, pentru ca şcoala
noastră endocrinologică să se dezvolte în perspectiva concepţiilor
lui I. P. Pavlov. Dogmatismul separării, specializării, ca principiu
de progres, împiedică adeseori dezvoltarea concepţiilor totale, ne
depărtează de adevăr, ne izolează, şi adeseori ne rătăceşte. Este o
fericire pentru ştiinţele biologice şi ştiinţele medicale că ele sînt
cuprinse în cadrul amplu al învăţăturii pavloviste din care nu pot
ieşi fără a-şi pierde cărarea.
O altă concepţie dialectică generală este aceea a lui Viliams asupra
proceselor de pedogeneză. Această concepţie ne înlesneşte să
înţelegem procesele de formare a solului, de evoluţia lui şi ne arată
calea prin care putem reuşi să-i sporim fertilitatea, asigurînd
producţii superioare. A considera solul fie ca un complex fizico-
chimic, fie ca un complex biologic, fie ca un complex geologic, este
o greşeală pe care am comis-o şi dovada o avem in stagnarea
temporară a studiilor pedologice în legătură cu dezvoltarea
agriculturii.
În practica ameliorării animalelor şi plantelor, aplicarea
principiului izolaţionist, folosirea unilaterală a principiilor
selecţiunii, ne-au împiedicat să creăm varietăţi de plante, soiuri şi
rase de animale mai numeroase şi mai bune decît cele pe care le
avem. Continuarea aplicării acestor principii nu mai poate fi
îngăduită. Miciurin a dus o luptă îndirjită împotriva a ceea ce
numea el „putregaiul învechit al prejudecăţilor" împotriva
genetiştilor formali care se bizuiau în cercetările lor asupra
eredităţii pe existenţa unqr substanţe nemuritoare.
Ştiinţa ameliorării animalelor, dacă nu este ajutată prin critică
şi autocritică este ameninţată să se transforme într-un dogmatism
sterilizant. Ea nu va răspunde sarcinilor mari ce se pun

439
zooeconomiei, în vederea asigurării unui consum sporit de came,
lapte şi celelalte produse animale.
Ridicarea productivităţii la animale şi plante este rezultatul
acţiunii complexe a o serie de factori dialectici legaţi între ei, pe
care ştiinţa trebuie să-i cunoască, să-i analizeze, să-i folosească şi
să-i dirijeze în folosul omului.
Sistematicienii botanişti şi zoologi din Republica Populară
Romînă au rămas la vechea concepţie privitoare la natura şi
valoarea speciei. Darwinismul ne arată că specia este o realitate,
nu un concept idealist. Darwinismul sovietic creator a descoperit
şi mecanismul transformării speciei, pe care Darwin şi alţii îl
constatau fără a-l lămuri total. Specia este o unitate plastică pe care
omul o poate dirija modificind-o după nececesităţile lui. Regretabil
este că unii sistematicieni nu sînt preocupaţi de aspectul filozofic
al problemei speciei. De aceea întîlnim deseori în lucrările lor
folosirea unei nomenclaturi nejustificate, a unei separaţii arbitrare
şi dese reveniri, care sporesc şi mai mult confuziile.
Problema formării speciilor noi are o deosebită importanţă
teoretică şi practică ; ea pune la rîndul ei trei probleme esenţiale:
1. Problema cauzelor formării speciilor noi;
2. Problema caracterelor şi direcţiei—formării speciilor noi,
problemă care răspunde la întrebarea dacă variaţiunea este
efectul unei întîmplări sau este supusă anumitor legi;
3. Problema stadiilor de trecere de Ia formele vechi spre cele noi.
Este această trecere continuă sau discontinuă ?
Iată cele trei probleme capitale, pentru care nu avem un
răspuns mulţumitor şi nici nu-l vom avea atîta timp cît nu vom
întreprinde cercetări experimentale metodice.
Nu putem rezolva aceste probleme plecînd de la legi generale
şi de la anumite formulări.
Materialismul dialectic va sugera experimentatorilor cele mai
bune metode pentru studiul fenomenelor legate de originea şi
transformarea speciilor şi va permite înlăturarea de la început a
oricărei interpretări idealiste, aprioristice sau agnostice, a oricărei

440
teorii care impune o limitare în cunoaşterea noastră, a orice este
obstacol în calea ştiinţei.
În domeniul ştiinţelor tehnice, ca şi în fizică şi chimie, se
constată la noi un accentuat practicism, în dauna preocupărilor
teoretice deşi în ultimul timp au apărut lucrări importante, care
nu trebuie să rămînă izolate, ci trebuie legate într-un tot teoretic.
Prin dezvoltarea fizicii atomice sîntem îndreptăţiţi să aşteptăm
o înălţare a nivelului teoretic în toate ştiinţele naturii. Lupta de
opinii şi dezbaterile libere trebuie să devină din ce în ce mai mult
o armă ascuţită in arsenalul ştiinţei noastre.
Elementul nou, progresist, din ştiinţă nu se poate dezvolta fără
o discutare ştiinţifico-critică pe scară largă a activităţii institutelor.
Numai o critică curajoasă pentru dezvăluirea lipsurilor şi a
greşelilor permite să se biruie tot ce este învechit, tot ce împiedică
mersul înainte. Atitudinea autocritică faţă de propriile cercetări,
faţă de propriile concepţii teoretice, se transformă într-un
stimulent intern al dezvoltării creatoare a oamenilor de ştiinţă.
Problemele fundamentale ale chimiei, fizicii, geologiei,
astronomiei, geofizicii, tehnicii, biologiei, istoriei, literaturii etc.
trebuie să fie dezbătute permanent în institute şi secţiuni.
Revistele ştiinţifice, atît cele ale Academiei, cît şi cele care nu
aparţin Academiei, publică insuficiente articole critice şi articole
de sinteză. De aceea asistăm uneori la vulgarizarea unor înalte
concepţii sau transformarea într-o dogmă inertă a unei învăţături
cu larg orizont ştiinţific. Aşa s-a procedat în unele studii biologice
la noi, cu aplicarea şablon a învăţăturii lui Lîsenko, Lepeşinskaia,
Viliams. O înclinare primejdioasă în studiile de biologie este aceea
de a substitui principiile şi metodele miciuriniste, pavloviste sau
ale lui Viliams, printr-o vorbărie goală. Această înclinare duce la
vulgarizarea şi trivializarea ştiinţei şi aruncă discreditul asupra
celor care practică sportul toboganului pseudo-ştiinţific pentru a-
şi acoperi lipsa de gîndire proprie sau lipsa de obiectivitate în
cercetare. Dacă este o lege a progresului : libertatea schimbului de
păreri, apoi este o datorie ca el să se facă cu curaj, să aibă un
caracter ştiinţific, să servească la luminarea problemelor discutate.

441
Să evităm improvizaţiile critice. Sa studiem fundamental operele
pe care le avem de criticat şi să dovedim seriozitate în argumen-
ţările filozofice, rigoare şi scrupulozitate in demonstraţiile pe care
te opunem. Trebuie să recunoaştem că în minuirea criticii, noi am
greşit de multe ori. Am abuzat de critica de sus, ceea ce a dus la
incolţirea sentimentului de neîncredere în propriile forţe din
partea celui criticat, la un sentiment de temere firească cînd
această formă de critică se repetă şi, ceea ce este profund dăunător,
a dus la crearea a două grupuri, unul al oamenilor care sînt
clientela permanentă a criticii, iar altul, scutit de orice mică
observaţie — nolli me tangere. Am avut prilejul să constatăm
efectul acestui fel de critică, cînd cel vizat in loc să întîmpine
critica cu curaj şi încredere, îşi pleacă resemnat capul şi recunoaşte
umilit greşelile trecute şi prezente, reale sau închipuite, într-o
formă din care se simte lipsa de convingere. Critica de sus
exagerată, mai ales cînd poate avea consecinţe practice dureroase,
creează o atmosferă de nesiguranţă, de nedumerire. Critica de sus
exagerată sau exclusivă, critica prezumţioasă, duce la crearea unui
aracceevism, care frînează munca ştiinfică, întîrzie sau înlătură
publicarea unor lucrări ştiinţifice valoroase. Trebuie să evităm cu
orice preţ să acoperim părerile noastre personale, prezentîndu-le
conspirativ, în haina de directive venite de sus. Abuzul care se face
în unele secţiuni de expresiuni: „Partidul ne învăţă”, „Partidul ne
spune”, „Partidul doreşte” este masca sub care se ascunde un
personalism şi un individualism antipartinic, dăunător, care
înfăţişează partidul într-o lumină falsă. Trebuie să dezvoltăm
critica de jos în institute, în secţiuni. Colaboratorii noştri ştiinţifici
tineri sau vârstnici să fie îndemnaţi şi ajutaţi să expună cu curaj
părerile lor în cursul desfăşurării muncii. Numai astfel nivelul
lucrărilor destinate publicării se va ridica. Numai astfel se poate
asigura pătrunderea în forul ştiinţific a elementelor bine pregătite,
din ce în ce mai oţelite în lupta de opinii.
Pentru criticai ştiinţifică nu este nimic „tabu“. Ea este datoare
să scormonească şi în desaga celor care cu trudă au strîns ceva şi
în desaga goală a prudenţilor, care şi-au ales în viaţă un locşor mai
puţin expus, asemănător cu acela rezervat în infernul lui Dante

442
celor care n-au făcut şi nu sînt în stare să facă nici bine, nici rău.
Veşnic înnoită şi întărită de seva marxism-leninismului, critica nu
foloseşte tipare calpe şi nu poate deveni o profesie. Am acumulat
o oarecare experienţă în organizarea discuţiilor ştiinţifice libere şi
am putut măsura rezultatele pozitive pe care le-am obţinut. Dau
ca pildă discuţiile care s-au făcut asupra problemelor de
lingvistică, de biologie, de fiziologie.
Pentru a ne ridica pe o treaptă mai înaltă a activităţii ştiinţifice,
Academia noastră trebuie să organizeze dezbateri largi asupra
diferitelor discipline. Prin discuţii libere şi lăsîndu-se să se exercite
fără oprelişti critica de jos şi autocritica sănătoasă, aceste discuţii
vor imprima un avînt sporit pe drumul devenirii fiecărei ramuri
ştiinţifice.
O problemă care preocupă permanent conducerea Academiei
R.P.R. a fost aceea a asigurării formării cadrelor cu înaltă pregătire,
capabile să se consacre ştiinţei, necesare învăţămîntului superior
şi producţiei. în condiţiile construirii victorioase a socialismului,
pregăfirea cadrelor ştiinţifice are o însemnătate deosebită. Opera
constructivă a oamenilor muncii din fabrici, mine, ateliere şi a
celor de pe ogoare, este indisolubil legată de folosirea ştiinţei şi
tehnicii. În societatea socialistă problema pregătirii cadrelor
ştiinţifice ocupă un loc de frunte în sistemul de măsuri ale
Partidului Muncitoresc Romîn şi ale statului nostru de democraţie
populară. Şi în această problemă noi mergem pe drumul pe care ni
l-a deschis U.R.S.S., unde pentru pregătirea cadrelor ştiinţifice s-a
dezvoltat o largă reţea de institute. Numai Academia de Ştiinţe a
U.R.S.S., pregăteşte oameni de ştiinţă pentru peste 500 de
specialităţi. Prin reforma învăţămîntului în ţara noastră se
constată o îmbunătăţire în alcătuirea programelor şi repartiţia
materiilor din învăţămîntul superior. Totuşi sînt lipsuri care fac ca
absolvenţii să nu capete cunoştinţele necesare pentru a fi folosiţi
fie pentru ştiinţă, fie pentru învăţămînt, fie pentru viaţa practică.
Aceasta se datoreşte mai multor cauze: în primul rînd
nearmonizarea programelor prin exagerarea orelor teoretice în
dauna lucrărilor de laborator, de seminar şi de bibliotecă.

443
Studentul devine o placă de gramofon, pe care se înregistrează
numai ce studiază la curs.
Supraîncărcarea programelor a provocat o stare îngrijorătoare
în ceea ce priveşte sănătatea tineretului studenţesc. Numărul
nevrozelor astenice în populaţia studenţească după datele
comunicate la Conferinţa de neurologie, este de 25-30%. Această
stare alarmantă nu este datorită condiţiilor de locuinţă şi hrană a
studenţilor, care sînt mai bune ca în trecut, ci surmenajului la care
studenţii sînt supuşi prin îndesarea în capul lor a o sumedenie de
cunoştinţe pe care nu au răgaz să le asimileze. Studentul nu are
timp, prin studii personale, să-şi îmbogăţească bagajul de
cunoştinţe şi mai ales să capete îndemânarea practică de
investigaţii în specialitatea ce şi-a ales-o. Nu ştie să-şi facă o
documentare proprie. Vorbim mereu de rolul practicii ca pîrghie
de ridicare a teoriei, dar programele învăţămîntului superior sînt
astfel alcătuite, încit rolurile teoriei şi ale practicii sînt inversate.
Prin eliminarea probelor scrise din învăţă- mint, studenţii pierd
îndemînarea de a prezenta în scris ideile şi cunoştinţele lor, ceea
ce este dăunător dezvoltării lor ulterioare.
Anagramatismul îi va apăsa toată viaţa. Puţini vor reuşi să
umple prin truda lor izolată, golurile pe care şcoala le-a lăsat.
O altă cauză care determină insuficienta pregătire a
absolvenţilor învăţământului superior este faptul că profesorii nu
sînt legaţi de o specialitate pe care să şi-o fi însuşit prin studii şi
pentru a cărei predare să stea mărturie lucrările publicate,
calificarea lor. Sînt profesori, care nu-şi justifică activitatea decît
numai prin împlinirea normei didactice de plan, ceea ce nu este
greu pentru cineva care nu are o activitate ştiinţifică. Pentru
îndeplinirea normei, deseori profesorul este obligat să ia ore de la
alte discipline străine, să execute lucrări de asistent sau obligaţii
didactice laterale. Toate acestea se fac însă în dauna legării de
specialitatea sa principală, care nu poate fi realizată decît prin
aprofundarea şi reînoirea continuă a materiei pe care o predă şi
mai ales prin cercetarea ştiinţifică originală.
Nestabilitatea profesorilor supuşi la revizuire semestrială îi

444
face să nu se ataşeze intim de catedre şi specialitate, să nu-şi
dezvolte un plan de perspectivă, să nu progreseze, prin urmare îi
face să fie nefolositori studenţilor, în faţa cărora se prezintă
micşoraţi în demnitatea lor de oameni. Obligaţiile paradidactice
ale asistenţilor întrec limita şi nu le mai lasă decît crîmpee de timp
pentru formarea lor în specialitate. Ţin să trag semnalul de alarmă
în această importantă problemă care primejduieşte formarea
noilor cadre didactice bine pregătite.
Conducerea universităţilor şi a politehnicilor, conducerea
Ministerului Invăţămîntului să aplece urechea la frămîntările din
corpul didactic al universităţilor şi politehnicilor, să asculte pe cei
care poartă direct pe umerii lor răspundere, pentru ca astfel cît mai
de vreme aceşti Atlaşi ai boltei învăţămîntului să se simtă întăriţi,
încurajaţi, respectaţi.
Reforma învăţămîntului va trebui să fie supusă unei revizuiri,
pentru a fi adaptată condiţiilor istorico-sociale de la noi, şi să ajute
la crearea tipului nou de intelectual, bine înarmat pentru lupta pe
care ştiinţa şi tehnica o duc, alături de întregul popor.
învăţământul superior la noi are o tradiţie de care putem fi
mîndri. Această tradiţie este demonstrată viu prin înflorirea
diferitelor şcoli cu o reputaţie ce depăşea graniţele ţării. Am avut
o Şcoală de Medicină şi nu numai o şcoală ci mai multe, din care
au ieşit elevi, care au dus mai departe învăţătura căpătată: Şcoalia
de chirurgie „Toma Ionescu“, Şcoala de microbiologie „Babeş“ şi
„Cantacuzino“, Şcoala de terapeutică „Teohari“, Şcoala de
neurologie „Marinescu", Şcoala de anatomie „F. Reiner“.
În aceste şcoli au învăţat mulţi tineri de peste graniţă, care sînt
astăzi fruntaşi ai ştiinţei ţărilor lor.
În biologie am avut Şcoala de fiziologie animală „Ion
Atanasiu“, Şcoala de morfologie şi citologie „Voinov", Şcoala de
fiziologie vegetală „E. C. Teodorescu“, Şcoala de biologie „E.
Racoviţă“, Şcoala de hidrobiologie „Dr. Antipa“. Am avut mai
multe şcoli de chimie: a lui Petre Poni de la Iaşi, a dr. Istrate de la

445
Bucureşti. Am avut o puternică Şcoală de geologie ilustrată prin L.
Mrazec, S. Atanasiu, Murgoci, I. Simionescu. Am avut şcoli de
lingvistică, de agronomie, de botanică, de ecologie etc. In
matematică am avut în fiecare centru universitar şcoli strălucite,
legate de numele lui Ţiţeica, Pompei, D. Emanuel, Mayer, Müller
şi alţii. In aceste şcoli, în aceste familii ştiinţifice şi-au croit drumul
lor numeroase elemente tinere, care astăzi fac fală ştiinţei noastre.
Dezvoltarea unor astfel de şcoli împrejurul catedrelor, în diferite
institute, ar trebui susţinută prin toate mijloacele şi cu toată
convingerea. Reîntemeierea acestor centre de cercetare va înlătura
tendinţa de monopol personal în ştiinţă, apariţia curentelor
individualiste, primejdioase; şi va determina formarea de cadre
bine educate, care să devină creatori şi maeştri. Deschizînd larg
drumul creşterii şi înfloririi unui număr de şcoli ştiinţifice, vom
face să crească şi mai înalt prestigiul ştiinţei noastre, asigurîndu-i
noi succese.
În anul 1953 am avut primele serii de aspiranţi în învăţămîntul
superior şi în Academie. Nu este cu putinţă să ne facem încă o
judecată precisă asupra felului cum aspirantura funcţionează şi ce
rezultate va da. Putem insă scoate unele trăsături pe care dacă le
cunoaştem vom evita greşeli. Alegerea şi repartiţia candidaţilor la
aspirantură trebuie să se facă luînd în considerare nevoia de
specialişti pe care o resimte ţara. Trebuie atraşi spre aspirantură şi
doctorat mai mulţi oameni cu experienţă în munca practică.
Alegerea tematicii disertaţiilor trebuie să fie legată de actualitate,
subordonată practicii construirii socialismului. Catedrele şi
Consiliile ştiinţifice ale facultăţilor, Prezidiul şi Secretariatul
Academiei, sînt datoare să controleze mai în de aproape activitatea
aspiranţilor, pentru a-i ajuta să desfăşoare o muncă individuală,
necesară însuşirii cunoştinţelor teoretice şi deprinderii metodelor
de cercetare; repartiţia aspiranţilor intre institutele Academiei şi
laboratoare de facultăţi şi politehnici să se facă după criterii
obiective, pentru ca Academia să nu se găsească niciodată în
condiţii de inferioritate. Aspirantul nu este un student, care
frecventează cu conştiinciozitate un număr mare de cursuri, unele

446
chiar o repetiţie a celor înainte audiate. Aspirantul trebuie să aibă
timpul şi îndrumarea necesare însuşirii metodei ştiinţifice pentru
o anumită disciplină, pentru dezvoltarea iniţiativei şi a interesului
viu, pînă la pasiune, pentru descoperirea adevărului prin metoda
materialismului dialectic. Trebuie să se acorde în învăţământ, în
timpul aspiranturii, o importanţă mai mare pe lîngă însuşirea
limbii ruse, a cel puţin unei alte limbi cu caracter universal, fără de
care producţia ştiinţifică rămîne necunoscută studentului şi
aspirantului.
Poporul nostru este bogat în oameni talentaţi, înzestraţi cu o
inteligenţă superioară, capabili să creeze în scurtă vreme lucrări
valoroase de ştiinţă, literatură, artă. De aceea sîntem datori să nu
lăsăm pe seama improvizaţiei problema importantă a educării
cadrelor, ci s-o organizăm exemplar, fără a distruge ceea ce am
avut bun în trecut, numai de dragul inovaţiilor şi al imitaţiilor.
Cercetarea ştiinţifică în orice domeniu se sprijină ia început pe
procesul de analiză ştiinţifică a fiecărui fenomen sau obiect izolat.
Această analiză ne înlesneşte perceperea teoretică a fenomenului
şi apoi ridicarea lui piuă la abstract, trebuie făcută o distincţie
calitativă intre lucrările care se sprijină pe analize ştiinţifice şi
lucrările seci, de acumulări de lapte disparate, caracteristice falsei
erudiţii. Trebuie să combatem această tendinţă manifestată de unii
istorici, de unii lingvişti, de unii naturalişti, de unii medici, de a
deveni „arhivari de fapte“.
Lenin arată cît este de necesară pentru procesul de cunoaştere,
analiza adică desfacerea întregului in unităţi, izolarea părţilor intre
ele, dar în acelaşi timp subliniază cit de imperios necesar este ca
după analiza metodică să urmeze sinteza. Aprofundarea analitică
a fiecărui fenomen conduce la abstractizarea lui teoretică, iar
aceasta inevitabil la sinteza cuprinzătoare, care reprezintă
platforma de plecare pentru noi analize mai aprofundate pînă la
descoperirea legilor de valabilitate veşnică.
Oamenii de ştiinţă şi in primul rînd academicienii, trebuie să
se situeze pe poziţia principială dialectic materialistă care le va

447
înlesni să treacă de la cunoaşterea adevărului concret la abstract şi
mai departe la sinteză. A sosit momentul ca Academia R.P.R. să
dea însărcinări oamenilor de ştiinţă şi în special celor din
Academie, pentru alcătuirea unor monografii sau tratate pentru
fiecare disciplină, in care să se dezbată pe bază de material pozitiv
problemele ce stau în centrul activităţii actuale, evoluţia gîndirii
ştiinţifice la noi in ţară, contribuţia oamenilor de ştiinţă romîni la
propăşirea ştiinţei universale. Truda lor nu va rămîne stearpă, ci va
da strălucire şi tărie disciplinei cărora ei s-au consacrat. Institutul
nostru de filozofie trebuie să-şi intensifice activitatea in cercurile
naturaliştilor, matematicienilor, fizicienilor, tehnicienilor,
medicilor, istoricilor, chimiştilor, biologilor, economiştilor, pentru
ca să deştepte în mintea lor un interes viu pentru bazele filozofice
ale ştiinţei naturii şi societăţii. Să ne aducem aminte de vorbele
învăţatului Dimitrie Cantemir, care din dragoste pentru luminarea
poporului, traducînd lucrările sale spunea : „Socotit-am cu
strîmbătate, încă şi cu păcat va fi de lucrurile noastre... mai mult
străinii decît ai noştri să ştie. De care lucru acum de isnoavă
osteniţă luînd, din limba latinească iarăşi pe cea a noastră
romînească le prefacem".
Pentru realizarea noilor sarcini ce se pun Academiei noastre în
preajma celui de al doilea plan cincinal şi în ajunul celui de al II-
lea Congres, se impun o serie de măsuri de ordin ştiinţifico-
organizatoric, dintre care unele vor trebui împlinite chiar în
această sesiune. Filialele din Cluj şi Iaşi vor trebui întărite prin
crearea de noi institute, Baza Timişoara va trebui mult întărită. In
Tg. Mureş, unde este un centru de cercetări important, va trebui
creată a doua bază a Academiei R.P.R. Trebuie să se găsească
soluţii mai bune, mai concrete, pentru colaborarea între institutele
Academiei şi institutele departamentale, care să nu se limiteze
numai la alcătuirea planurilor, ci la o conlucrare în tot timpul
desfăşurării activităţii. Ministerele interesate trebuie să fie obligate
de a susţine cu mijloace materiale cercetarea problemelor ce le
interesează. Va trebui să supunem toate institutele noastre la o

448
reprofilare, pentru ca ele să poată să contribuie prin forţele de care
dispun la sporirea continuă a avîntului în industrie, în agricultură,
în sănătate şi în general în cultură. În cel de al doilea plan cincinal,
vor trebui înfiinţate o serie de institute de bază pentru dezvoltarea
ştiinţei. Este necesar să se înfiinţeze un Institut de pedologie, ceea
ce este uşor de realizat prin reunirea diferitelor crîmpee de
pedologie de pe lingă diferite institute şi ministere, un Institut de
arhitectură, un Institut de automatizare, un Institut de biologie
vegetală, care să cuprindă şi Grădina botanică din Bucureşti, un
Institut de biologie animală din care să facă parte ca anexă Muzeul
de istorie naturală „Grigore Antipa“, un Institut de geografie,
căruia îi revin sarcini foarte importante în dezvoltarea economiei
ţării şi a cunoaşterii bogăţiilor ei naturale. Muzeul naţional de
antichităţi va trebui transformat într-un Institut de istoria culturii
materiale, iar pe lîngă institutul de istorie să se organizeze Muzeul
de istorie a poporului romîn, care ne lipseşte, atît pentru cercetare,
cît şi pentru educaţia maselor.
Pentru problemele complexe vor funcţiona comisii speciale pe
lingă Prezidiu: comisia de coordonare ştiinţifică, comisia de
schimb cu străinătatea, comisia de coordonare a agriculturii,
comisia de hidrologie, care se va ocupa cu rezolvarea problemelor
de valorificare a Mării Negre, a Deltei şi a întregului bazin
dunărean.
Pentru unele ramuri de ştiinţă se pot crea institute ale
Academiei în colaborare cu diferite ministere. În această categorie
intră de pildă Institutul de metalurgie din Bucureşti, în colaborare
cu Ministerul Metalurgiei ; Institutul de chimie din Bucureşti, în
colaborare cu Ministerul Industriei Chimice. Şi celelalte institute
amintite, cum este Institutul de biologie vegetală, Institutul de
biologie animală, Institutul de pedologie, pot fi concepute şi
organizate ca institute de colaborare cu Ministerul învăţămîntului
şi alte ministere interesate. Prin crearea acestor institute de
colaborare s-ar stabili o unitate de orientare mai justă, s-ar întări
sentimentul de răspundere a colaboratorilor, s-ar evita risipirea de
fonduri şi de forţe.

449
 În structura organizatorică a Academiei trebuie neapărat să se
introducă unele schimbări impuse de necesităţile dezvoltării
diferitelor ramuri. În acest scop, chiar în această sesiune, prin
modificarea statutului, se va separa o secţie de biologie şi
agronomie şi o secţie de geografie şi geologie.
De asemenea, pentru chimie cu toate ramurile se propune
înfiinţarea unei secţii aparte de secţia de ştiinţe tehnice. Secţia V-
a se va împărţi într-o secţie de istorie şi alta de filozofie, ştiinţe
economice şi juridice. Odată cu crearea acestor noi secţiuni şi cu o
mai bună profilare a celor existente, e necesar să se completeze
cadrele ştiinţifice din toate institutele Academiei în raport cu
necesităţile izvorîte din planul de lucru. Dar, pentru că noile
sarcini ale Academiei se înmulţesc şi se intensifică, este necesar să
se facă chiar în această sesiune alegeri de noi membri titulari şi
corespondenţi ai Academiei R.P.R.
Sînt multe discipline nereprezentate încă în Academie sau
unele, importante, insuficient dezvoltate. În aceşti aproape 7 ani
de experienţă academică, oamenii noştri de ştiinţă, literalii şi
artiştii au fost supuşi la diferite probe. Este dar cu putinţă să facem
o selecţie pentru a chema în mijlocul nostru pe cei care cu
competenţă şi cu devotament slujesc poporul şi cauza construirii
socialismului. Să fim conştienţi de marea răspundere pe care o
avem la alegerea noilor membri. De valoarea lor, de calitatea
lucrărilor lor atîrnă prestigiul Academiei, prestigiul ştiinţei
romîneşti şi viitorul ştiinţific în ţara noastră. Să facem abstracţie
de înclinări personale sau de preferinţă faţă de specialitate, şi să
căutăm să colmpletăm locurile în organizaţia noastră cu oameni
de înaltă calitate ştiinţifică, după nevoile ştiinţei, tehnicii şi
culturii. Nu avem reprezentate în Academie suficient ştiinţele
agronomice, nu avem reprezentate in Academie ştiinţele juridice,
economice, filozofice, nu avem reprezentată arhitectura, care
joacă un rol însemnat în problema construcţiilor legate de
dezvoltarea socialismului, nu avem reprezentate geografia,
hidrobiologia, nu avem suficient reprezentată fizica in raport cu

450
importanţa pe care o are ; chimia şi biologia se găsesc în aceeaşi
situaţie. Aceste necesităţi trebuie satisfăcute şi pentru împlinirea
lor este angajată întreaga noastră responsabilitate. Aceasta nu
înseamnă că in alte discipline nu pot să fie propuşi oameni de
valoare, care nu au pătruns în instituţia noastră pentru a fi mai de
folos decît sînt în afara ei.
Academia Republicii Populare Romîne nu trebuie să ţină
zăvorul pus la intrarea principală pentru cei pe care talentul,
gîndirea sau munca i-au adus la pragul ei, dar ea trebuie să fie atît
de solid construită în conştiinţa şi răspunderea noastră, încît să nu
lase să străbată prin întredeschiderea uşilor lăturalnice colbul
notorietăţilor factice.
Academia R.P.R., cea dintîi instituţie culturală a poporului,
este păstrătoarea unui patrimoniu moral, valoros. Ea trebuie să
răspundă noii sale chemări, cu convingere şi abnegaţie, cu un înalt
,şi luminos patriotism, cu dreaptă cumpănire şi prevedere
neostenită în rîvnă şi puteri. Trebuie să avem neapărat în vedere
că omul de ştiinţă, artistul, literatul, devenit academician nu poate
fi numai un eminent profesionist,
ci o fiinţă procupată în orice moment de veşnica problemă a
realizării de ceva mai bun, mai luminos, mai drept, mai adevărat,
mai folositor poporului. Acesta este un adevărat creator, acesta
face şcoală şi ridică societatea şi pe el să-l chemăm în mijlocul
nostru pentru propăşirea ştiinţei, pentru binele patriei şi folosul
generaţiilor viitoare.
Editura Academiei R.P.R., cu caracterul ei special, are nevoie
de o tipografie proprie, de un personal de editură sporit cantitativ
şi îmbunătăţit calitativ. împlinirea acestor nevoi se va realiza în cea
mai mare parte chiar în cursul anului 1955. Pentru a dezvolta
politica culturală ştiinţifică a Academiei, Editura Academiei R.P.R.
trebuie organizată pe o bază mult mai largă şi mai cuprinzătoare
decît cea actuală şi condusă de un membru al Academiei.
Dezvoltarea publicaţiilor va trebui să fie asigurată pe baza unei
planificări reale, ca să poată urma ritmul cercetărilor.

451
 Difuzarea publicaţiilor noastre în ţară şi străinătate atît de des
şi temeinic criticată va trebui astfel organizată încît să nu mai
înregistrăm întîrzîeri care provoacă plîngeri întemeiate din partea
celor care doresc din ce in ce mai mult să cunoască rezultatele
cercetărilor din Academia R.P.R. Să tipărim cît mai mult şi cît mai
valoaroase lucrări, dar să şi determinăm un puternic curent pentru
folosirea mai amplă a publicaţiilor noastre de tot felul, în ţară şi
străinătate.
Pentru informarea străinătăţii chiar din anul acesta au început să
fie editate în limbi străine universale lucrările cele mai valoroase.
Numărul acestor reviste în limbi străine cu timpul va creşte
Biblioteca Academiei R.P.R., cea dintîi bibliotecă a ţării este de fapt
o bibliotecă, naţională, cu un bogat tezaur de cărţi, manuscrise,
documente. Ea trebuie să devină o instituţie care să ajute mai
puternic activitatea literară, ştiinţifică şi artistică din ţara noastră,
să fie folositoare cercetărilor din toate domeniile şi marelui public
doritor de instruire. Serviciul de schimb cu străinătatea, care
aparţine bibliotecii noastre, trebuie să fie şi mai temeinic
organizat. Noi facem o ştiinţă în primul rînd pentru poporul
nostru, dar această ştiinţă nu o ţinem sub obroc. Ea trebuie să
radieze şi dincolo de graniţele ţării. Procurarea tuturor
publicaţiilor necesare ridicării nivelului cercetătorilor asigură
progresul fiecărei discipline. Este primejdios să rămînem în
întunericul necunoaşterii a ceea ce se creează în lumea întreagă
din diferite specialităţi. Biblioteca noastră şi bibliotecile
institutelor să primească tot ce se publică şi interesează în diferite
discipline. Nu este folositor ca ţara noastră, în care de la
instaurarea regimului de democraţie populară, activitatea
ştiinţifică se dezvoltă într-un ritm atît de viu, să lipsească de pe
piaţa ştiinţifică internaţională. Să luăm pilda şi în această privinţă
de felul cum este asigurată documentarea ştiinţifică în Uniunea
Sovietică şi să avem ambiţia de a nu fi întrecuţi de Academiile
celorlalte ţări de democraţie populară. Tot in cadrul problemei

452
schimbului cu străinătatea, nu trebuie să fim absenţi de la diferite
congrese şi conferinţe, unde U.R.S.S. şi alte ţări de democraţie
populară nu lipsesc. Participarea noastră la aceste competiţii
internaţionale trebuie să se facă organizat şi prin oameni calificaţi.
Aceasta este sarcina de răspundere a Academiei R.P.R. Este
necesar să organizăm congrese şi conferinţe cu caracter
internaţional la noi, pentru că în multe domenii avem ce arăta şi
altora. În anul viitor se va ţine un Congres de ştiinţe medicale şi de
matematici, care sînt în curs de pregătire. Ele sînt un început.
După ele vor urma şi altele.
Puternic au răsunat cuvintele rostite de academicianul
Nesmeianov, preşedintele Academiei de Ştiinţe din U.R.S.S., la
Sesiunea Consiliului Mondial al Păcii de la Viena cu privire la
problema colaborării internaţionale. Citez : „S-au pierdut într-o
măsură considerabilă obişnuitele legături personale ale oamenilor
de ştiinţă din aceleaşi domenii ale ştiinţei. Cele mai importante
cercetări ştiinţifice sînt păstrate în cel mai strict secret de
organizaţiile ştiinţifice ale marilor concerne, chiar dacă aceste
cercetări au o mare însemnătate ştiinţifică". Iar mai departe
adaugă : „Folosirea legăturilor ştiinţifice largi și colaborarea în
munca ştiinţifică ca un factor suplimentar serios în lupta pentru
pace, trebuie îmbinată cu marea amploare a acestor legături”.
„Oamenii sovietici doresc întărirea legăturilor ştiinţifice
internaţionale printr-o literatură întru totul ştiinţifică accesibilă
reciproc, printr-o colaborare ştiinţifică organizată şi mai ales prin
legături ştiinţifice personale, prin schimb de delegaţi, prin
deplasări personale ale oamenilor de ştiinţă, prin schimb de vizite
ale tineretului, prin legături ştiinţifice eficace de toate felurile".
Ce învăţătură tragem din aceste înţelepte cuvinte ?
Intensificînd schimburile de publicaţii, dezvoltind legăturile
ştiinţifice personale, nu numai că vom Întări activitatea noastră
ştiinţifică, dar vom servi pe această cale, în mare măsură cauza
poporului, a regimului, cauza păcii.

453
 *
Academia are o conducere colectivă reprezentată prin
Prezidiul ei ales de către plenul Academiei. Autoritatea conducerii
Academiei, Prezidiul, trebuie întărită prin sprijinul pe ca,re fiecare
membru al Academiei şi fiecare slujitor al ei trebuie să-l acorde în
mod conştient. Conducerea Academiei este direct răspunzătoare,
faţă de conducerea partidului şi guvernului, cu Care are
nemijlocite legături.
Prezidiul Academiei se bazează, în activitatea pe care o
desfăşoară, pe principiul că numai experienţa şi înţelepciunea
colectivă a conducerii, sprijinită şi îndrumată de învăţătura
marxist-leninistă asigură orientarea justă Academiei, unitatea şi
coeziunea necesară în plen şi în secţiuni, succesul construirii
socialismului cu ajutorul ştiinţei. Se simte acum nevoia ca
Prezidiul să fie sporit şi fiecărui membru din Prezidiu să i se
atribuie o sarcină concretă în împlinirea uneia din funcţiunile
Academiei, pentru care are o pregătire deosebită. Se simte de
asemenea nevoia ca secretariatul să fie organizat, să i se ridice
calificarea lui ştiinţifică pentru a avea capacitatea de a executa la
timp şi precis hotărîrile Prezidiului. În această sesiune, odată cu
alegerea preşedintelui, a secretarului prim şi a secretarilor de
secţie, ale căror mandate au expirat, se va face şi revizuirea
statutului actual, care cuprinde multe dispoziţii secrete şi din care
în schimb lipsesc o serie de dispoziţiuni corespunzătoare noilor
sarcini ale Academiei. Tn forma sa actuală statutul nostru a
devenit inoperant. Dispoziţiile statutare ale Academiei trebuie să
fie aplicate cu rigoare de fiecare membru, pentru ca să întărim în
inima fiecăruia dintre academicieni şi cercetători sentftnentul
încrederii, al demnităţii persoanei şi al mîndriei de slujitor al
poporului şi de constructor al socialismului în ţara noastră.
Veşmîntul academic al oamenilor de ştiinţă din Republica
Populară Romînă impune excepţionale obligaţii din partea celor
care-1 poartă şi în acelaşi timp o corespunzătoare preţuire a celor
dimprejur, pentru ca el să nu ajungă o haină ponosită.
Oamenii muncii şi partidul stimează pe oamenii de ştiinţă

454
apropiaţi de popor şi le-au dat în toate împrejurările dovezi
concrete de sentimentele de încredere ce le nutresc pentru ei.
Acesta este suportul moral cel mai puternic pentru oamenii de
ştiinţă, literaţi şi artişti.
Pentru a spori şi mai mult rolul omului de ştiinţă şi cultură ca
factor de ridicare a poporului, se cere ca el să fie lăsat la această
muncă grea şi plină de răspundere, unde nu poate fi înlocuit decît
cu primejduirea progresului. Multiplele ocupaţii în afara
laboratoarelor şi bibliotecilor înstrăinează pe omul de ştiinţă de
problemele de cercetare, îl ţine departe de progresele realizate, îl
fac victima empirismului şi a practicismului îngust. Omul de
ştiinţă nu va fi judecat după numărul însărcinărilor lăturalnice pe
care le-a îndeplinit, nici după realizările mărunte la care participă
irosind timp, nici după notorietatea obţinută la un moment dat
datorită unor cauze din afară, ci numai după ceea ce a realizat
pozitiv pentru ştiinţă, pentru propăşirea materială şi culturală a
poporului. Să avem veşnic treaz în minte că pentru oamenii noştri
de ştiinţă se pun probleme de cea mai mare importanţă şi urgenţă
în toate domeniile,
noi ramuri se dezvoltă, iar altele se găsesc de abia la început şi
trebuie ajutate să crească; noi metode de investigaţii se ivesc, noi
cîmpuri de cercetare şi noi orizonturi se deschid fiecărei discipline.
Toate aceste consideraţii sînt argumente obiective pentru uşurarea
omului de ştiinţă, artistului şi literatului de ocupaţiunile
secundare, străine înaltelor lor misiuni
Academia R.P.R. stă ferm pe poziţia fixată de Partidul
Muncitoresc Romîn şi guvernul ţării va lupta mai departe pentru
înlăturarea ereziilor şi prejudecăţilor, împotriva falselor teorii, care
ar încerca să-şi facă drum contra aşa-zisei ştiinţe pentru ştiinţă şi
artă pentru artă, contra ştiinţei profesată în spirit mercantil, contra
servilismului şi cosmopolitismului, contra apatriotismului acelora
care dispreţuiesc virtuţile poporului. Cei mulţi, care muncesc, cer
ştiinţei trăinicie, durabilitate, nu spoială pe o clădire şubredă, ca
sub regimurile trecute cînd practicarea ştiinţei şi a artei masca
mizeria şi incultura maselor. Academia R.P.R. îndrumată de

455
Partidul Muncitoresc Romîn şi de guvernul R.P.R. în mersul ei pe
calea ştiinţei celei mai inalte, duce o luptă neînduplecată împotriva
tendinţelor reacţionare şi idealiste, luptă care de fapt este
determinată de necesitatea instaurării curentului sănătos în ştiinţă
şi artă, pentru progresul patriei noastre pe toate tărimurile.
Oamenii de ştiinţă, literaţii şi artiştii din R.P.R. nu mai trăiesc
drama indivizilor de prisos, cum i-a numit altă dată Turgheniev,
adică drama însingurării şi a dezacordului cu societatea in care
trăiesc. Fiecare membru al Academiei, fiecare cercetător îşi are
locul cuvenit în frontul luptei pe care poporul muncitor o duce
pentru construirea socialismului, pentru dezvoltarea industriei şi
agriculturii în vederea ridicării nivelului de viaţă material şi
cultural al poporului, pentru asigurarea independenţei şi pentru
pace.
De aceea mă simt dator să mulţumesc din toată inima
membrilor Academiei şi colaboratorilor ştiinţifici pentru munca
depusă cu devotament în scopul propăşirii ştiinţei pusă în slujba
construirii socialismului. Realizările lor de pînă acum sînt o
chezăşie că ştiinţa cea adevărată, literatura şi arta nouă, care
înfloresc pe teritoriul ţării noastre, vor servi în viitor cu mai multă
putere poporului care năzuieşte să se ridice mereu mai sus şi să
prindă mereu mai multă lumină. Poporul este realitatea vieţii
noastre statale. El constituie forţa creatoare a societăţii, forţa
progresului istoric. Romînia de mîine va fi ţara unde muncitorimea
şi ţărănimea, laolaltă cu intelectualii muncitori, se vor strînge
contopindu-se în societatea fără clase şi vor participa la zidirea unei
inalte umanităţi, adevărate şi generoase.
Ca să ajungem la poziţia pe care ştiinţa şi cultura din ţara
noastră se găsesc astăzi, avînd putinţa să-şi rotească privirea către
trecutul glorios şi către orizontul luminos al propăşirii ei viitoare,
am fost ajutaţi de clasa muncitoare, partidul clasei muncitoare, de
guvern, care după ce au înlăturat grelele obstacole puse de-a
curmezişul devenirii poporului, au reuşit in scurtă vreme să
statornicească bazele construirii socialismului şi să asigure
mijloacele de dezvoltare a societăţii sub regimul democraţiei

456
populare. Către clasa muncitoare, către Partidul Muncitoresc
Romîn şi guvernul ţării, ne îndreptăm cu sentimente de iubire şi
recunoştinţă, pentru că ele sint întemeietorii vieţii noi, fericite, pe
care am început s-o trăim pe pămîntul ţării noastre.
Am fost ajutaţi şi sîntem ajutaţi de popoarele Uniunii Sovietice
care prin institutele lor deştiinţă şi cultură ne-au înlesnit ieşirea
mai repede din mocirla culturii decadente, pusă în slujba
minciunii şi a morţii. Lor le adresăm mulţumiri călduroase pentru
ajutorul dat şi care acum culminează prin înlesnirea cercetărilor
din domeniul fizicii atomice. Cuvine-se de asemenea să adresăm
mulţumiri instituţiilor surori şi oamenilor de ştiinţă şi cultură din
ţările de democraţie populară, cu care colaborăm din ce în ce mai
strîns, mergînd pe drumuri paralele şi urmărind ţeluri comune.
Oamenii de ştiinţă şi cultură ştiu că opera lor va creşte, va rodi,
va contribui la ridicarea celor mulţi la un înalt nivel de înţelegere,
pentru că destinele poporului nostru se găsesc în mîinile vînjoase
ale clasei celei mai înaintate, clasa muncitoare, condusă de
partidul ei.
Oamenii de ştiinţă, literaţii şi artiştii din R.P.R., sînt adinc
convinşi, că urmînd calea care le-a fost deschisă de P.M.R. şi de
guvern, calea luminata de ideile atotbiruitoare ale lui Marx, Engels,
Lenin şi Stalin, vor ajunge la împlinirea năzuinţelor seculare de
libertate, de dreptate şi fericire a poporului muncitor, vor ajuta
apropierea dintre popoare şi vor apăra pacea.
Ştiinţa este puternică, în ea sint concentrate comorile geniului
omenesc în decurs de multe generaţii; dar ştiinţa este numai un
mijloc, totul depinde de clasa în mîinile căreia se află ea şi în ce
scopuri este folosită : pentru construcţie sau pentru distrugere. În
ţările capitaliste ea este în mîinile burgheziei capitaliste şi folosită
pentru satisfacerea intereselor ei.
Ştiinţa în U.R.S.S. şi în ţările de democraţie populară este în
mîna poporului muncitor şi este pusă în slujba cauzei păcii, a
cauzei securităţii popoarelor şi îmbunătăţirii traiului oamenilor.
Pe măsură ce oamenii noştri de ştiinţă, artiştii şi literaţii se vor
lega maî strîns de popor, la rîndul lui poporul se va ridica tot mai
sus spre lumina culturii, va deveni mai conştient de puterea lui

457
creatoare, va merge mai hotărit pe drumul năzuinţelor sale şi va fi
fruntaş în lumea nouă socialistă care îşi face drum pe toată
suprafaţa pămîntului prin solidaritatea în luptă a proletariatului
internaţional.
Oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră îşi vor dărui şi
mai mult puterile, munca, experienţa, cunoştinţele, talentul
pentru întărirea patriei socialiste şi prin aceasta ei vor fi sprijinitori
ai progresului întregii umanităţi întemeiate pe dreptate şi pace, pe
care numai orînduirea socialistă o poate asigura.
Să trăiască şi să înflorească Academia Republicii Populare
Romîne, instituţie a poporului pusă în slujba lui şi a construirii
socialismului izbăvitor.

458
90 de ani de viață academică în țara noastră
de Academician traian Săvulescu

S-AU împlinit 90 de ani de la începutul vieţii academice în ţara

noastră. Prilej binevenit pentru un popas aniversar, pentru că 90
de ani de muncă pe tărîmul ştiinţei, literelor şi artelor, pentru un
popor intrat drziu în orbita culturii, cum este poporul nostru,
reprezintă fără îndoială un eveniment vrednic să fie înregistrat, atît
cu scopul inventarierii contribuţiei generaţiilor din trecut, cît, şi
mai ales, de a desprinde din strădania lor ceea ce a fost pozitiv şi a
determinat mersul înainte al poporului şi ceea ce poate fi de folos
şi pentru dezvoltarea lui în viitor.
Dacă ne întoarcem privirile către trecut, constatăm că viaţa
academică la noi îşi are obîrşia într-o instituţie foarte modestă, a
crescut cu creşterea vremurilor, potrivindu-şi organizaţia după
cerinţele culturale ale poporului, dar şi în îngrădirile impuse de
orînduirea capitalistă pină la împlinirea pe care o trăim azi de
măreţe realizări, care ne îndeamnă să ne adunăm puterile şi să le
încordăm, spre a pleca mai departe, pentru săvîrşirea misiunii de
a contribui la înălţarea şi întărirea poporului nostru prin ştiinţă şi
cultură, continuînd pe un alt plan şi cu alte metode opera
înaintaşilor noştri.
Aniversarea celor 90 de ani de viaţă academică în ţara noastră
în acest cadru sărbătoresc şi cu participarea întregului popor, este
expresia grijii Partidului Muncitoresc Romîn şi a regimului de
democraţie populara pentru a vin tul ştiinţei şi culturii integrate în
practica transformărilor revoluţionare prin care trece poporul
nostru, după eliberare.
Punerea în valoare a tot ce este progresist în trecutul culturii
noastre, reconsiderarea operei fruntaşilor culturii din trecut de pe
poziţia ideologică a clasei muncitoare este o datorie patriotică
pentru Academia R.P.R. şi pentru cei care slujesc într-însa. În
cultura trecutului sînt elemente şi tradiţii progresiste de care
cultura socialistă se serveşte pentru a merge înainte. Cultura
nouă socialistă care se înfăptuieşte în focul luptei revoluţionare
împotriva culturii burgheze, nu înseamnă însă, cum afirmă in
mod mincinos duşmanii, ruperea de cultura trecutului.
Pentru cercetătorul înarmat cu învăţătura marxist-leninistă,

459
studiul ştiinţific a1 contribuţiei fiecărei generaţii şi al operei
oamenilor care au ajutat poporul să cucerească dreptul la o viaţă
mai bună, la libertate şi independenţă este o necesitate
metodologică pentru a putea întinde o punte între ceea ce
istoriceşte a fost valabil ieri şi ceea ce va fi valabil mîine.
*
Ţara noastră este o unitate geografică definită prin poziţia sa
pe glob, prin suprafaţa sa, prin limitele cartografice, nivelul
producţiei, numărul locuitorilor etc. Aceste noţiuni trebuie să ne
fie prezente în minte, dar ele nu constituie decît un aspect al
realităţii romîneşti.
Romînia este nu numai un pămînt, adică munţi, cîmpie, ape,
flori, păsări, ea este de asemenea un popor, adică o colectivitate vie
care dispune de bunuri materiale şi morale create şi strînse prin
efortul generaţiilor trecute.
Aşezat de milenii la răscrucea drumurilor năvălirilor, răscolit
fără încetare de cei ce-i rîvneau bogăţia pămîntului, aflat timp de
veacuri sub opresiunea otomană şi habsburgică, jefuit şi oropsit de
stăpîni haini, poporul romîn n-a avut răgaz să-şi creeze şi să
dezvolte mai devreme o viaţă culturală normală şi nu a putut da
instituţii pe care să le treacă generaţiilor viitoare, ca acestea să le
dezvolte mai departe, aşa cum au făcut popoarele mai mîngîiate de
soartă, deşi nu mai bine înzestrate. în puţinele lui epoci luminoase,
de linişte, poporul romîn a zămislit totuşi bărbaţi învăţaţi de înaltă
valoare şi a putut să înjghebe, fie şi pentru scurtă vreme, şcoli
superioare — academii — la nivelul celor mai bune ale timpului.
în 1561, Despot-Vodă a creat la Cotnari prima academie de studii
ştiinţifice superioare, unde a funcţionat şi celebrul matematician
Rheticus, dar academia a dispărut numai după cîţiva ani de
funcţionare.
În 1645, domnitorul Vasile Lupu înfiinţează Academia
Vasiliană din Iaşi, cu sprijinul Academiei de la Kiev, cu profesori
trimişi de Petru Movilă, rectorul Academiei din Iaşi fiind Sofronie
Pociaţkii, fost rector al Academiei din Kiev. în anul 1678,
domnitorul Şerban Cantacuzino înfiinţează o academie la
Bucureşti, renumită prin nivelul superior al studiilor. La Academia
Vasiliană au învăţat: marele enciclopedist Nicolae Milescu,
mitropolitul de mai tîrziu Dosoftei, traducătorul Psaltirii în limba

460
poeziei populare romîneşti. Academia din Bucureşti avea strînse
legături cu universitatea din Padua, unde învăţase stolnicul C.
Cantacuzino, care a publicat cea dintîi hartă a Ţării Romîneşti.
Bogata activitate culturală dezvoltată în timpul lui Constantin
Brîncoveanu, cărţile tipărite într-o limbă cît mai apropiată de
limba poporului pot fi socotite cu drept cuvînt ca urmările acelei
şcoli superioare iniţiate de stolnicul Cantacuzino,
alături de care se mai aflau în acea vreme bărbaţi învăţaţi şi spirite
înaintate ca Radu şi Şerban Greceanu, Antim Ivireanu, Iordache
Cantacuzino, Filohtei din Athos. Nestatornicia vremurilor a
spulberat toate aceste înjghebări de cultură superioară. învăţaţii
care în alte condiţii istorice şi sociale ar fi putut să creeze societăţi
academice şi-au pierdut capetele împreună cu domnitorii
protectorii lor, sau au căutat adăpost la vecini ca Nicolae Milescu
şi Dimitrie Cantemir, care au găsit în Rusia lui Alexis Mihailovici
şi Petru cel Mare preţuirea învăţăturii lor.
După căderea lui Constantin Brîncoveanu, mandatarii
fanarioţi ai jugului otoman, au ţinut pe loc timp de aproape un
veac orice manifestare culturală romînească. în a doua jumătate a
veacului al XVIII-lea şi mai ales către sfîrşitul acestuia curentele
înaintate democrat-revoluţionare, în diferite ţări şi în Transilvania,
sub Nicolae Ursu Horia, au stîrnit un puternic ecou în mintea şi
inima poporului romîn, setos de libertate socială şi politică.
împreună cu celelalte popoare care gemeau sub apăsarea
nemiloasă a Turciei sau Austriei, poporul romîn se pregătea să
lupte pentru libertate, pentru crearea şi dezvoltarea unui stat
naţional. Vremurile i-au pus însă multe praguri grele în faţă, dar
fiinţa lui nu a fost nimicită şi voinţa lui de libertate nu a putut fi
stăvilită de vitregii şi izbelişti.
Primele semne de redeşteptare a conştiinţei luptătoare a
poporului romin s-au ivit mai întîi la romînii din Ardeal, unde s-a
desfăşurat către sfîrşitul secolului al XVIII-lea o mare mişcare
culturală, mişcare patriotică de eliberare socială, determinată de
lupta pe care masele populare au dus-o pentru desfiinţarea
iobăgiei. Marea răscoală a maselor ţărăneşti conduse de Horia în
anul 1784 este expresia unei puternice reacţii împotriva oprimării
feudale. Poporul romîn a avut ca aliat poporul maghiar deopotrivă
de împilat, învăţaţii ardeleni Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi

461
Petru Maior au reacţionat pe de altă parte prin scrierile lor istorice
şi filologice împotriva oprimării naţionale, care făcea din poporul
romîn un popor venetic lipsit de «naţio», deci lipsit de orice
drepturi. Dovedind vechimea poporului romîn pe aceste
meleaguri, caracterul latin al limbii romîne, ei s-au ridicat
deopotrivă împotriva instituţiilor care sprijineau orînduirea
feudală, împotriva papalităţii, împotriva acţiunii de
deznaţionalizare pe care o ducea catolicismul.
Mişcări de eliberare socială şi independenţă naţională au
izbucnit, la momente prielnice, şi în alte provincii locuite de
romîni. La 1821, poporul romîn se ridică sub Tudor Vladimirescu,
cu scopul de a desfiinţa jugul otoman şi privilegiile feudale. Cu tot
insuccesul imediat al lui Tudor, aceste răscoale ale poporului,
înăbuşite în sînge, au izbit crunt în orînduirea feudală şi au întărit
dîrzenia în spiritele progresiste ale timpului, ca să poată lupta mai
departe pe calea creării şi dezvoltării culturii naţionale. învăţaţii şi
scriitorii ardeleni de la sfîrşitul veacului al XVIII-lea precum şi cei
ce începuseră să se manifeste in Ţările dunărene în primele decenii
ale veacului al XlX-lea au avut astfel drept ţintă a activităţii lor
redeşteptarea în poporul romin a conştiinţei naţionale, iar
mijloacele pentru a ajunge la acest scop erau cultivarea istoriei
naţionale şi a limbii culturale a poporului romîn.
Învăţatul progresist Dinicu Golescu nădăjduia să înfiinţeze o
asociaţie de muncitori şi creatori intelectuali romini, care să ţină
pasul culturii acelui Apus pe care îl vizitase. «Soțietaua» lui avea
să se realizeze îndată şi anume la Braşov, unde se aflau, izgoniţi, o
seamă de intelectuali munteni, refugiaţi după îndemnul-
consulului rus Pini, el însuşi fugit în Ardeal. Fondatorii societăţii
secrete au fost Neculaie Văcărescu, Grigore Băleanu, Constantin
Cîmpineanu, Ion Cîmpineanu, episcopul Ilarion, Emanuel
Băleanu, Emanuel Florescu şi Giani. Mai tîrziu, cînd se reîntorc în
Valahia, li se alătură Dinicu Golescu şi Eliade Rădulescu.
Societatea secretă devine atunci o societate publică sub titulatura
de «Societate literară». Ţelurile ei nu sînt date de la început în
vileag, ca să nu alarmeze reacţiunea. Programul într-adevăr era
frumos şi vrednic de o adevărată academie. Această societate a
studiat nevoile de modernizare pe care le avea atunci ţara noastră
şi a inspirat pe domnitor şi pe comitetul numit de acesta pentru

462
elaborarea Regulamentului Organic, prima noastră încercare de a
ne ridica la nivelul unei vieţi sociale mai civilizate. ‘Un istoric vede
în această societate literară strămoşul academiei noastre de astăzi,
în 1833, doi din întemeietorii celor două societăţi — acea secretă
de la Braşov şi cea literară de la Bucureşti — fondară «Societatea
Filarmonică».
Aceste societăţi deşi cu formă de societăţi literare şi artistice,
erau în realitate societăţi politice, care urmăreau realizarea
doleanţelor revoluţionare a celor de la 1848.
Dacă istoria naţională se putea dezvolta pe măsură ce dovezile
trecutului se scoteau la iveală — şi aici este subliniată activitatea
lui Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu — chestiunea limbii
culturale a romînilor constituia o problemă grea. Pe la 1780 Samuil
Micu a întocmit un sistem de ortografie romînă cu literă latină. în
principiu, forma a fost admisă, dar de atunci, chestiunea cum este
mai bine să se scrie romîneşte cu litere latine a devenit o problemă
neîncetat discutată de învăţaţii şi scriitori romini. Toate foile
publice din ţările romîneşti: «Curierul rominesc» prin I. Eliade-
Rădulescu, «Albina romînească» prin G. Săulescu şi «Foaie pentru
minte » prin G. Bariţ, susţineau diferite sisteme ortografice şi
purtau între ele polemici savante, dar problema ortografiei
rămînea tot fără dezlegare. De-abia în zilele noastre, după 170 de
ani, putem considera problema rezolvată.
Pe la 1860, în epoca introducerii oficiale a literelor latine, confuzia
deveni generală, viaţa intelectuală romînească prezentînd, sub
aspectul limbii, o înfa- ţişare dintre cele mai curioase. Influenţe
străine stăpîneau atît vocabularul cît şi ortografia. Limba şi scrisul
păturii conducătoare întunecaseră cu totul cultul limbii curat
romîneşti, ceea ce favorizase formarea unor pronunţate deosebiri
în limbă, mai ales în cea scrisă. Astfel, I. Eliade-Rădulescu izbutise
să impună pînă şi în învăţămînt sistemul său rătăcit de latinizare
italienizată, într-un timp cînd A.T. Laurian stăruia într-un sistem
propriu şi mai latinizat or ca al lui Eliade. Peste Carpaţi, limba
folosită în scris şi în şcoli era cea impusă de sistemul etimologic al
lui T. Cipariu, nu mai puţin deosebit de cele din Muntenia, iar în
Bucovina, Aron Pumnul opunea o puternică reacţiune in contra
sistemelor latinizatoare ale lui Eliade şi Cipariu, creind acolo o
limbă nouă, artificială, la care adăugase un sistem grafic tot pe atît

463
de artificial dt şi izvorul din care ieşise. Singură Moldova rămăsese
pe calea tradiţiei sănătoase şi a bunului simţ, pe care o creaseră
scriitorii din jurul Daciei literare, Propăşirii şi Romîniei literare
adică M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Alecu Russo şi Vasile
Alecsandri.
Aceste fundamentale deosebiri primejduiau viaţa intelectuală
a poporului romîn tocmai atunci cînd conştiinţa lui politică, în
epoca unirii de la 1859, se manifesta mai unitar. împotriva acestei
primejdii — cu atît mai mare cu cît mai adînc era fanatismul
creatorilor diferitelor sisteme — fruntaşii aveau de organizat lupta
poporului romînesc. Unificarea culturii întregului popor romînesc,
care să pregătească şi să desăvîrşească pe cea politică, iată scopul
pe care fruntaşii culturii trebuiau deaid înainte să-l urmărească.
Acest scop nu se putea însă atinge dedt prin unificarea limbii culte
a poporului, organizată de o instituţie anume creată. Cea mai
înaltă instituţie şi cea mai durabilă, pe care poporul romîn şi-a dat-
o spre acest scop, a fost Academia Romînă.
*
Cu mult înainte de înfiinţarea Academiei, numeroase
societăţi — creaţii ale unor bărbaţi învăţaţi, călăuziţi de idei
progresiste — încercaseră în decurs de mai bine de o jumătate de
veac, cînd în Ardeal, cînd în Ţările Romîneşti, să întemeieze o
cultură naţională. Astfel, la anul 1795 se înfiinţa la Sibiu
«Societatea filosofi cească din mare-principatul A.rdealulni», care
se ivi imediat după sodetăţile înjghebate de celelalte naţionalităţi
din Ardeal: a saşilor, pornită la 1790 cu publicaţia «
Siebenbürgische Quartalschrift» şi a ungurilor, înfiinţată la Tg.
Mureş în 1794, de către Bánffy György, din care se forma mai apoi
aşa-numita «So cietas philohistorum Transilvaniae ». Scopul
«Societăţii filozoficeşti», după o înştiinţare care ni s-a păstrat, era
de a publica o gazetă pentru « părţile ţerii romîneşti», adică
pentru romînîi de dincoace de Carpaţi, precum şi de a edita o
bibliotecă de lectură, în volume de cuprins variat: geografie,
fizică,
matematică, filozofie, biografic, istorie şi reguli dieteticeşti,
adică «învăţătură de ce să se ferească mai virtos fieşte cine ca să-şi
păzească omul viaţa întru mulţi ani cu sănătate». Înştiinţarea nu
ne spune, dar este sigur că în fruntea cărturarilor din Sibiu, care

464
tăceau parte din societate, stătea învăţatul «doftor de legi şi
profesor de tămăduirea ochilor» Ioan Molnar-Piuariu, care mai
încercase de vreo două ori să editeze în Sibiu o gazetă romînească,
alături de alţi cărturari, precum inspectorul de şcoală Radu
Tempea, autor peste cîţiva ani a unei gramatici romineşti,
scriitorul popular Vasile Aron, învăţatul secretar episcopal Aron
Budai, Sava Popovici din Răşinari şi alţii. înştiinţarea arată că
pentru Ţara Romînească societatea se rezema pe autoritatea şi
concursul poetului şi grămăticului Ienăchiţă Văcărescu. încercarea
cărturarilor din Sibiu a căzut, fără urmări, sub greutăţile
vremurilor. Aceeaşi soartă o avu şi societatea secretă cu caracter
cultural a boierilor aflaţi în pribegie la Braşov, in 1822, in frunte cu
N. Văcărescu şi G. Băleanu. Un destin mai fericit avu «Societatea
literară» de la 1827, care, prin îndemnurile înţeleptului Dinicu
Golescu, cel dintîi doritor de o Academie « ca să tălmăcească cărţi
trebuincioase în limba naţională » şi prin acţiunea acelui mare
animator care a fost I. Eliade-Rădulescu, avu să realizeze, chiar
pentru scurtă durată, instituţii ce au lăsat urme adinei în conştiinţa
romînească. Gramatica romînească de la 1828 — în prefaţa căreia
Eliade cerea de asemenea înfiinţarea unei Academii, care « să pună
în regulă limba şi să o desăvirşească prin facerea unui dicţionar»,
— « Curierul romînesc» de la 1829 şi« Teatrul naţional» ai «
Societăţii filarmonice’» de la 1834—1836 au fost primele pietre de
temelie la cultura modernă a poporului romîn şi a limbii romineşti
şi primele realizări care vor face gloria lui I. Eliade-Rădulescu.
Încercările de mai tirziu, precum «Societatea de medici ţi
naturaliţti » din Iaşi, şi «Asociaţia literară » dintre 1846—1848 a
scriitorilor din Bucureşti în frunte cu St. Golescu şi Iancu
Văcărescu, deşi au avut scopuri mai restrînse, au contribuit, cea
dinţii la dezvoltarea unei vieţi ştiinţifice romineşti, iar cea de a
doua, sub aspectul ei politic, a sprijinit revoluţia de la 1848 din Ţara
Romînească. Îndată după înfăptuirea Unirii Principatelor, la 1859,
pătura cultă a romînilor de peste Carpaţi, însufleţită de acest mare
eveniment din istoria naţională a poporului romîn, a pus bazele «
Asociaţiei pentru literatura romînp și cultura poporului romîn»
(«ASTRA») în 1861, sub conducerea lui Andrei Şaguna şi Timotei
Gpariu.
Au existat intre timp propuneri şi chiar încercări de a crea

465
instituţii care să se apropie, prin organizarea lor, de o Academie
avînd preocupările aceleia înfiinţate la 1866.
La 1841 apărea la Iaşi cartea intitulată Le Pbilo-Dace — Iubitorul
de Daci — apercu sur l'education chez les Roumains, suivi de
quelques remarques relatives à la prosperi té des Principautes,
avînd ca autor pe un Emil Kohly de Guggsberg. Observind stările
sociale de la noi, şi mai ales lipsa de preocupări pentru organizarea
unei vieţi culturale, autorul acestei cărţi se ridică în contra lipsei
de patriotism a clasei conducătoare, care-şi trimitea copiii in şcoli
străine, făcîndu-i să crească în moravuri străine de obiceiurile, de
nevoile şi de limba poporului. Pentru cultivarea limbii poporului,
el propunea ca « un număr de cîţiva oameni să caute a fixa ideile
în această privinţă, ceea ce ar fi destul de uşor, formînd o Academie
alcătuită din munteni şi din moldoveni, care ar lucra fiecare
deosebit, în capitala lor, şi care, la epoci hotărîte, ar avea conferinţe
la Focşani, unde ar hotărî o gramatică fixă pentru amîndouă
ramurile, precum şi un dicţionar. Acest aşezămînt folositor ar
putea să propue şi premii, dînd subiecte de tratat, mijlocul cel mai
potrivit pentru a stimula pe scriitorii naţionali. .»
După înfăptuirea unirii politice în 1859, problema înfiinţării
unei Academii devenise, se pare, o chestiune la ordinea zilei. în
«Revista Carpaţilor» din 1860, scriitorul G. Sion sublinia
necesitatea înjghebării unei astfel de societăţi şi-i fixa, în linii
generale, şi programul de activitate.
« Toate popoarele civilizate, spunea el, prin felurite chipuri şi
sacrifiţuri au lucrat şi lucrează la cultura limbei şi încurajarea
talentelor care măresc prestigiul unei naţiuni. în scurtul timp de
cind putem zice că am intrat în epoca renaşterii, este adevărat că
am făcut cîţiva paşi în cariera literelor. Dar nu e mai puţin adevărat
că talentele literare au fost cu totul în despreţ şi lipsite de
încuragiare, încît prin emulaţiune să progreseze şi să meargă mai
departe. Nu e iarăşi mai puţin adevărat că limba noastră încă nu e
definitiv cunoscută, nici în respectul formaţiunei sale, nici în al
învăţăturei sale; o confusiune mare de principii şi sisteme
domneşte ca o anarhie în manieră atît a scripturei cît şi a rostirei.
Aceste două necuviinţe dară ne provoacă a cugeta şi a face ceva
care să ne ducă pe o cale mai bună. Şi cum se vor stimula talentele,
dacă nu prin o autoritate, care să aibă competinţa şi facultatea de

466
a da premii şi a încorona operele meritoase? — Şi cum se va regula
limba noastră, dacă nu prin o autoritate, care să se ocupe serios de
dicţionarul său, de gramatica sa şi de mecanismul său. — Şi cum
vom ajunge de a avea o literatură proprie, recomandabilă, o istorie
naţională ordinată, dacă nu vom avea o autoritate care să opinieze
asupra diverselor produceri şi să se ocupe în special cu operele de
interes moral?».
Scopul instituţiei propuse de G. Sion, bine chibzuit, se apropie
in totul de sarcinile care reveneau, cîţiva ani mai tîrziu, Academiei
Romîne.
Ideea se cristalizase. Raminea de creat organul superior care să
întrunească toate energiile culturale ale poporului, pentru a lucra
împreună la răspîndirea ştiinţelor între romîni, prin dezvoltarea
limbii lor. Acest organ a fost creat în 1866.
SOCIETATEA LITERARA ROMlNA 1866
La 1 aprilie 1866, Locotenenţa domnească a Principatelor Unite
Romîne, ţinînd seamă de raportul Ministerului Instrucţiunii
Publice şi al Cultelor, decretează formarea « Societăţii literare
romîne». Iniţiativa era mai veche şi aparţinea în mare parte
scriitorului şi academicianului de mai tîrziu, Vasile Alexandrescu-
Urechia, pe atunci director general al Ministerului, al cărui proiect
de decret pentru înfiinţarea societăţii şi-l însuşise şi-l sprijini, ca
ministru al instrucţiunii, scriitorul CA. Rosetti. Raportul către
Locotenenţa domnească al Ministerului Instrucţiunii înfăţişă
primejdia anarhiei culturale şi motiva convingător de ce statul era
dator să intervie cît mai neîntîrziat pentru organizarea luptei în
favoarea unificării şi fixării limbii culturale romîneşti.
« În mijlocul preocupaţiunilor de reforme regeneratoare ale
ţării noastre, glăsuieşte raportul, nu trebuie să uităm ceea ce
datorim limbei şi literaturei noastre naţionale...» Mai departe . . .
«Există o legătură intimă şi nedestructibilă între cugetare şi
espresiunea ei esternă. A regulariza, a fixa, a stabili acea espresiune
şi forma esternă, este a regulariza şi da stabilitate însăşi cugetărei.
Din acest punct de vedere este o datorie nu numai naţională,
dară.şi de prudenţă pentru guvemămînt, ca să-şi poarte atenţiunea
şi îngrijirile sale asupra fazei prin care forţa lucrurilor împinge
limbagiul naţionale. . .» Şi termină «Aceste considerîndu-le, sub-
semnatul, de acord cu spiritul dispoziţiunilor donatorilor, şi

467
ascultînd şi consiliul de instrucţiune publică, a schiţat, prin
anesatul regulament cadrul unei societăţi menite a da ţărei într-un
timp cît mai apropiat acele două mari colonate ale templului său
literar: «Gramatica fi Glo sariul limbei».
Regulamentul pentru formarea « Societăţii Literarii Romîne»,
aprobat de Locotenenţa domnească, şi care constituie actul ei de
naştere, preciza scopul înfiinţării noii sodetăţi:
Noua instituţie avea la baza ei unitatea limbii vorbite de
poporul romîn. Ideea sa fundamentală era să cuprindă în sînul ei
pe reprezentanţii tuturor ţinuturilor de limbă romînească şi să
devină un organ central pentru dezvoltarea unitară a limbii literare
şi a culturii întregului popor romîn. De aceea la conlucrarea
culturală a « Societăţii literare romîne» au fost chemaţi, prin
decretul din 22 aprilie acelaşi an, şi prin decretul din 2 iunie 1867,
21 membri din toate ţinuturile romîneşti, printre care: I. Eliade-
Rădulescu, Timotei Cipariu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi,
G. Bariţ, Vincenţiu Babeş, Al. Hurmuzache, Iosif Hodcsiu, I. Sbiera,
A.T. Laurian, I. C. Massim.
Adunarea sodetăţii se hotărîse pentru ziua de 1 august 1866, la
Bucureşti. Din cauza epidemiei de holeră, care bîntuia în acel an
în ţară, ea a fost amînatâ pentru anul următor la aceeaşi dată.

468
469
 La 31 iulie 1867, capitala îmbrăcase haină de sărbătoare
naţională. Primirea membrilor ce soseau din toate provinciile
romîneşti s-a făcutla şosea,
unde se improvizase un arc de triumf îmbrăcat în flori şi verdeaţă,
pe care fîlfîiau drapelele Romîniei, acoperind cu flamurile lor
scudele provinciilor romîneşti. în întîmpinarea lor ieşise
preşedintele Ateneului romîn, V. A. Urechia, însoţit de Ion
Fălcoiariu, preşedintele comitetului orăşenesc al Capitalei, urmaţi
de o mare mulţime de cetăţeni. La cuvîntul de bun sosit, rostit în
numele capitalei de Ion Fălcoianu, au răspuns Iosif Hodosiu şi AL
Roman, aducind răsunetul de peste Carpaţi la această manifestare
de înfrăţire.
A doua zi, la 1 august 1867, s-a ţinut solemnitatea de inaugurare
a societăţii, în sala de festivităţi din palatul Universităţii, sub
preşedinţia lui Ştefan Golescu, ministrul de externe al ţării. În
cuvîntarea sa pentru deschiderea adunării, Ştefan Golescu, după
ce arată scopul noii instituţii şi după ce lasă în grija şi la-libertatea
ei să-şi elaboreze regulamentul constitutiv, consacră caracterul de
independenţă al noii societăţi prin următoarele cuvinte adresate
membriloi ei: « Nu poate fi dorinţă mai legitimă şi mai iertată
pentru membrii aceleiaşi naţiuni, oricum Dumnezeu ar fi
despărţit-o politiceşte, dedt de a-şi cultiva limba naţională, tezaur
pe care nu este putere omenească să-l ia de la un popor. De astăzi
încolo, societatea literară independentă va avea răspunderea şi
gloria lucrărilor sale. Ministerul va depune în mîinile d-voastre,
domnilor, fondurile ce din diverse legături posedă deja societatea
şi al cărora depozitar legal şi natural, pînă astăzi, era ministerul.
Pe lîngă asemenea fonduri materiale, d-voastre primiţi astăzi de la
naţiune un depozit de o valoare neestimabilă, limba sa».
A răspuns din partea societăţii, învăţatul ardelean Timotei
Cipariu, care a arătat, în cuvinte însufleţite, misiunea noii
instituţii:
Primele şedinţe, ţinute sub preşedinţia lui I. Eliade-Rădulescu,
societatea le-a consacrat constituirii şi organizării ei, întocmindu-
şi în acest scop statutele. La lucrarea de constituire iau parte de la
prima şedinţă a Societăţii: I. Eliade-Rădulescu, Timotei Cipariu,
Gabriel Munteanu, V. A. Urechia, I. Caragiani, G. Bariţiu, A.

470
Treboniu Laurian, Alexandru Roman, Ioan Străjescu, I. C. Massim,
Alexandru Hurmuzachi, Vasile Alecsandri, Ion Sbiera şi Nicolae
Ionescu.

SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÎNĂ

1867-1879
ORGANIZAREA:

Secţiunile. Membrii
Prin statutele votate la 24 august 1867, noua instituţie ia
numele de «Societatea Academică R.omînă», nume pe care şi l-a
păstrat pînă în anul 1879, şi se constituie ca un corp «independent
în lucrările sale de orice natură şi

cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor intre

Romini», prin următoarele trei Secţiuni:
a) Secţiunea literară-filologică;
a) Secţiunea istorică-arheologică;
e) Secţiunea ştiinţelor naturale.
Secţiunile, în afară că vor organiza misiuni pentru promovarea
cercetărilor proprii fiecăreia, vor încuraja în acelaşi timp prin
premii operele meritorii relative la cunoaşterea ţărilor romîne.
În ceea ce priveşte membrii, ei sînt de trei categorii: actuali
(activi), onorari şi corespondenţi, la care s-au adăugat membri
donatori.
Membrii convocaţi de Guvernul ţării pentru formarea
«Societăţii literare romîne» sînt consideraţi ca membri activi de
drept ai «Societăţii Academice Ro mîne». Asupra numirii de noi
membri, va statua, prin alegere, societatea. Printre membrii activi
nu pot fi aleşi decît romîni cunoscuţi prin lucrările lor literare sau
ştiinţifice. Ei se vor alege din toate ţinuturile locuite de romîni.
Membrii onorari şi corespondenţi pot fi aleşi dintre Romîni, dar şi
dintre străini. Pentru numirea membrilor corespondenţi, ca şi
pentru cei activi, se cerea ca alesul să fi produs lucrări de
specialitate. În sfîrşit, pe lîngă aceste trei categorii de membri,
statutele mai prevedeau şi o categorie a membrilor donatori, ale

471
căror nume şi danii se treceau în cartea de aur a societăţii şi în
«Analele» sale. Toţi membrii, de orice categorie, se aleg pe viaţă.
Statutele societăţii prevăd însă şi excluderea în cazuri grave.
Biroul de conducere al societăţii se compune dintr-un
preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, care se aleg de
adunarea generală pe cîte un an. Preşedintele, vice-preşedintele şi
secretarul Societăţii, împreună cu alţi doi membri aleşi de
Societate, constituiesc, sub denumirea de «Delegaţiunea Societăţii
Academice», organul reprezentativ şi administrativ al ei.
Secţiunile se organizează pentru lucrările fiecăreia de sine
stătător, alegîndu-şi din sînul lor cîte un preşedinte, un vice-
preşedinte şi un secretar, pe termen de un an.
Articolele speciale determină lucrările care se fac de plenul
societăţii, precum şi cele ce se hotărăsc numai de Secţiuni.
Societatea va funcţiona în adunări generale, care se vor întruni în
fiecare an, de la 1 august pînă la 15 septembrie. Ca sediu al Societăţii
şi local al său de întrunire a fost ales Palatul Universităţii.
Statutele Societăţii — rămase pînă aproape de vremea noastră
ca bază de organizare a instituţiei — au intrat în vigoare la 27
august 1867. Cu un an mai tîrziu această organizaţie, care, cu mici
modificări, avea să dureze pînă la 1879, se completează cu
regulamentul general al « Societăţii Academice », votat la 5
septembrie 1868.

472
I. Eliade Rădulescu.

473
6. I. 1802 — 27. IV. 1872

ACTIVITATEA ŞI REALIZĂRILE «SOCIETĂŢII ACADEMICE*

Întemeierea noii societăţi cu scopurile arătate în programul de
lucru al statutelor sale, pornea din adînca convingere pe care o
aveau vrednicii învăţaţi progresişti ai timpului despre interesele
naţionale şi despre ţinta către care trebuia îndrumată evoluţia
poporului romîn.
Interesul imediat al poporului nostru, pe care destinele istoriei
sale îl sortise să trăiască fărîmiţat între Stăpiniri străine, era de a-
şi forma conştiinţa despre comunitatea sa de origine şi despre
unitatea sa de limbă. Activitatea tinerii societăţi se îndreptă de la
începuturile ei spre aceste două scopuri, îmbrăţişînd totodată cu
căldură studiul istoriei naţionale şi căutind să găsească mijloace
prielnice pentru dezvoltarea unei activităţi ştiinţifice în ordinea
ştiinţelor pozitive.

SECŢIUNEA LITERARĂ

Secţiunea literară a fost, în primele decenii, pivotul activităţii

«Societăţii Academice». Grija de limbă, nevoia gramaticii şi a
dicţionarului, ortografia, erau chestiunile care trebuiau repede
studiate şi limpezite.
Numărul membrilor care compuneau secţiunea literară şi care
au luat parte activă la şedinţele Societăţii în cei dinţii zece ani de
lucrare academică era, din cauza aceasta, mai mare decît al
celorlalte două secţiuni. Pe lingă cei numiţi în 1866 şi 1867 — I.
Eliade-Rădulescu, Timotei Cipariu, Alexandru Roman, August
Treboniu Laurian, Gabriel Munteanu, I. C. Massim, I. Străjescu, I.
Caragiani, I. Sbiera şi A. Hurmuzachi — s-au adăugat, în 1868, G.
Sion şi, în 1877, B.P. Hasdeu şi N. Quintescu.
Ortografia. Cea dinţii problemă înscrisă în programul secţiunii
literare, a fost problema ortografiei.
Stabilirea ei era greu de realizat din lipsa unei tradiţii grafice
cu litere latine şi din cauza diferitelor sisteme puse în practică de
scriitori.
Aceste sisteme, care susţineau în mare parte latinizarea limbii,
s-au întîlnit în sînul «Societăţii Academice» din cele dinţii zile ale

474
activităţii sale, susţinute rînd pe rînd de I. Eliade-Rădulescu,
Timotei Cipariu, Gabriel Munteanu, I. Sbiera şi I. C. Massim. După
îndelungi discuţii şi numeroase propuneri, « Societatea
Academică» a adoptat, în şedinţa din 11/23 septembrie 1867,
proiectul de ortografie susţinut de Timotei Cipariu, care era bazat
pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic şi care se
caracteriza prin lipsa de semne diacritice la vocalele şi consoanele
ce reprezintă sunetele modificate, prin necesităţi fonetice, faţă de
cele primitive. Aceste «principie de ortographia romana»
au fost folosite, cu unele concesii, in toate publicaţiile «Societăţii
Academice» pînă în anul 1880.
Sistemul ciparian a fost combătut de două curente opuse: unul
îl socotea prea fonetic şi prea puţin latinizator, celălalt îl acuza de
a fi prea latinizator. Primul, reprezentat energic prin Laurian şi
Massim, a triumfat chiar în sînul Societăţii, fiind cristalizat în
proiectul de dicţionar; al doilea — reprezentat prin Al. Odobescu,
şi unii moldoveni din Societate, şi mai ales prin V. Alecsandri — a
avut succes mai ales în opinia publica.
Sistemul ortografic adoptat de «Societatea Academică» a fost
considerat chiar de ea ca un sistem provizoriu. Discuţiile şi
propunerile au urmat şi în sesiunile următoare, accentuîndu-i-se
tot mai mult caracterul etimologic, însă cu rezerva că « acest mod
de scriere este provizoriu şi numai pentru Societate, pînă la
definitiva stabilire a ortografiei romîne.»
Chestiunea rămînea astfel deschisă şi ea va forma obiectul
discuţiilor academice, mai ales după reorganizarea din 1879 a
Societăţii.
Gramatica. După primirea principiilor ortografice propuse de
canonicul Timotei Gpariu, « Societatea Academică» şi-a îndreptat
atenţiunea asupra gramaticii. În aceeaşi şedinţă din 11/23
septembrie 1867 se publică concurs pentru gramatica romînă,
partea I, Analitica (Morfologia), ce avea să cuprindă: ortografia,
fonetica şi etimologia sau flexiunea şi derivarea verbelor. Premiul
de 300 de galbeni era prevăzut din fondul Zappa.
În sesiunea următoare, Societatea a premiat manuscrisul
Gramaticii romîne prezentat de Timotei Cipariu, care « s-a nevoit
a culege şi a examina întreg uzul vorbirei al limbei romîne, atît
vechiu cît şi nou» şi care a izbutit să dea prima gramatică ştiinţifică

475
a limbii romîne, rămasă pînă azi la baza cercetărilor de gramatică
romînească. Gramatec’a limbei romane a fost tipărită cu cheltuiala
«Societăţii Academice Romîne» la Blaj, în anul 1869.
La 11 septembrie 1869 se pune la concurs partea a II-a a
gramaticii: Sintactica după programa ce se hotărîse. Premiul a fost
fixat la 400 galbeni imperiali; termenul de predare al
manuscriselor fiind 15/27 iulie 1871. Neprezentindu-se nici un
manuscris, în şedinţa din 2 august 1871 se decide republicarea
concursului, adăugîndu-se două premii pentru lucrările care ar fi
clasificate a 13-a şi a III-a, termenul pentru depunerea
manuscriselor fiind de un an. Neprezentîndu-se nici de data
aceasta nici un concurent, în şedinţa din 13/25 august 1873 s-a decis
să se publice a treia oară concurs cu termen de trei ani, cu un
premiu unic ridicat la 10000 lei. În şedinţa din 17 septembrie 1876
a fost premiată Sintactica lui Timotei Cipariu, care s-a tipărit în
anul următor, la Sibiu.
Dicţionarul. A treia preocupare a «Societăţii Academice
Romîne» era întocmirea unui dicţionar al limbii romîne.

476
T. Cipariu. zi. II. 1805 — 22. VIII 1887

477
 Problema dicţionarului fusese pusă încă din 1860, înainte de
formarea «Societăţii Academice Romi ne», prin actul de donaţiune
către guvernul romîn al lui Evanghelie Zappa.
Concursul deschis de guvern a rămas fără rezultat şi sarcina
întocmim dicţionarului — împreună cu fondul Zappa — a trecut
pe seama societăţii înfiinţată în 1866.
«Societatea Academică», încă din prima ei sesiune, stabileşte
în şedinţa din 12/24 septembrie 1867, programa pentru strîngerea
materialului necesar Ia lucrarea dicţionarului romîn. Izvoarele:
cărţile şi graiul poporului. Canonicul Timotei Cipariu va prezenta
tot materialul extras din cărţile vechi, iar pentru strîngerea
materialului din graiul poporului s-au propus premii pentru cei ce
vor strînge material din toate provinciile romîneşti, sub
conducerea membrilor societăţii.
În 1869, societatea a reluat discuţiile pentru realizarea
dicţionarului; părerile au fost variate şi susţinute cu energie, pînă
ce s-au putut stabili principiile după care se credea că se poate
executa această lucrare. La propunerea lui A.T. Laurian, votată cu
unanimitatea celor prezenţi, s-a hotărît, în şedinţa de la 8 august
1869, ca dicţionarul să fie împărţit după cum urmează:
«1. Glosariu de cuvinte, care sînt sau au fost în uzu la Romîni
în diversele provincii locuite de ei, şi fară distincţiune dacă acele
cuvinte sunt de origine romană sau străină;
2. Dicţionariu al limbei romîne de toate cuvintele romine
în toate ramurile de cunoscenţie;
3. Vocabularul de cuvinte străine in limba romină, cu
îndreptare la cuvintele curat romane din dicţionarul limbei
romane».
În 1870, Societatea a luat hotărîrea de a împărţi lucrarea
Dicţionarului între mai mulţi membri, fiecare avînd să
întocmească anumite litere, în termen de şase luni. Însărcinaţi cu
coordonarea şi revizuirea materialului astfel adunat au fost
Laurian şi Massim. în curînd ei rămîn singurii colaboratori ai
dicţionarului, devenind de fapt autorii lui. Ideile conducătoare le
fixase Massim, încă din şedinţa de la 15/27 septembrie 1867, astfel:
« Dicţionarul cuprinde toată materia limbei dimpreună cu
forma ei, adecă tot ce a cugetat, simţit şi păţit un popor, toată

478
cultura, toată istoria dezvoltării lui; el este cartea cărţilor, este
pentru un popor în parte, ce este biblia pentru toate popoarele
creştine — completind mai tirziu (1871) că dicţionarul trebuie să
cuprindă toate « cîte se pot culege din viul grai al poporului»,
pentru că «limba, ca fi sufletul poporului ce se manifestă într-insa
este un ce viu și organic».
Vorbind însă despre dicţionarul limbii romîne, pe care aveau
să-l realizeze, el restrînge această definiţie cuminte, in
contrazicere cu principiile largi admise în general pentru orice
dicţionar:
«Stabilindu-se cu claritate că într-un dicţionariu romîn nu
putea intra decît materia limbii curat romîne, curăţită de tot
străinismul cu care a deformat-o asprimea timpurilor, societatea
s-a convins că mai întîi trebuie să stringă toată materia limbii, aşa
cum se află în cărţile de toate timpurile, fie tipărite, fie manuscrise,
şi aşa cum se aude din gura poporului din toate părţile locuite de
romîni; şi numai după terminarea acestei operaţiuni să înceapă a
alege, a curăți şi a c iopli materia brută ce va strînge» (şedinţa de
la 15/27 septembrie 1867).
Dicţionarul nu va mai înfăţişa limba «în totul său», ci o limbă
«curăţată», adică nu o limbă romînească cum este, ci o limbă
romanică făcută dintr-însa, pe care apoi romînii trebuiau s-o
adopte, creîndu-se astfel o limbă literară artificială, deosebită de
cea a poporului. În contra acestor rătăcite sisteme s-a ridicat, în
şedinţa din 4 septembrie 1871, cel dintîi, Al. Odobescu, precizînd
că, în lucrarea dicţionarului romîn se tindea a se « prezenta nu atît
limba astfel precum ea se află azi scrisă şi vorbită de către naţiunea
romînă, ci astfel precum se pare d-lor membri ai Comisiunei că ea
ar trebui să devină».
Proiectul de dicţionar prezentat în 1874 este viu criticat, se
arată chiar că s-au creat cuvinte, se critică mai ales despărţirea
materialului lexic al limbii in Dicţionariu şi Glosariu şi s-a hotărît
retipărirea unora din vechile monumente istorice ale limbii,
pentru a se da o mai mare dezvoltare elementului istoric în
dicţionar.
În şedinţa de la 7 septembrie 1876 este prezentat «Societăţii
Academice» întreg proiectul Dicţionarului, tipărit în curs de şase
ani, în două volume în 8° cuprinzînd 2890 de pagini şi al

479
Glosarului, cuprins în 584 de pagini, pentru lucrarea cărora s-a
cheltuit suma de 120 000 lei noi.
Academia decide să înceapă revizuirea proiectului pentru
elaborarea unui dicţionar definitiv, dar în curînd se convinge că
lucrarea trebuia reluată pe alte baze, proiectul tipărit reprezentînd
culmea unui curent, care nu mai putea dăinui. Pentru că limba
unui popor nici nu se alcătuieşte, nici nu se transformă după voie,
de către filologi, ci este un produs neintenţionat al masei întregi a
naţiunii, se dezvoltă după o structură a sa proprie, în împrejurări
geografice şi istorice date.
Comunicări. Cel dintîi dintre membrii aleşi ai secţiunii literare,
care şi-a ţinut discursul de recepţie în societate, a fost G. Sion. în
şedinţa din 6 septembrie 1870 el a vorbit despre Alexandru Donici,
viaţa și operele sale şi i-a răspuns V. A. Urechia.
Alte comunicări în atingere cu probleme literare şi lingvistice
s-au ţinut de către Iosif Hodosiu, care în şedinţa din 15
septembrie 1868 a vorbit despre Literatură și belele-arte; de către
V. A. Urechia, care în aceeaşi şedinţă a vorbit despre Asemănarea
dialectului friulian cu limba romînă şi de către B.P. Hasdeu care a
vorbit, în şedinţa din 20 septembrie 1877, despre Cestionar asupra
tradi- ţiunilor juridice ale poporului romîn.

SECŢIUNEA ISTORICA

«Societatea Academică Romînă», înfiinţată pentru cultivarea

limbii şi a literaturii, a înţeles de la început că, pentru a-şi îndeplini
misiunea, e nevoie să-şi lărgească cercul preocupărilor, dînd
cuvenita atenţie şi disciplinelor istorice. Socotind limba ca un
produs al vieţii poporului romîn în dezvoltarea sa istorică,
împrejurările care au determinat formarea limbii nu puteau fi
lăsate necercetate.

480
 Alex. Hunnuzachi.
16. VIII. 1823 — 8. III. 1871

481
 Deşi constituită chiar din prima sesiune a societăţii — 1867 —
şi avînd ca membri pe G. Bariţ, Iosif Hodosiu, Vincenţiu Babeş şi
N. Ionescu, cărora s-au adăugat mai tîrziu: V. A. Urechia (1867), AL
Papiu-Ilarianu (1868), M. Kogălniceanu(1868), Al. Odobescu
(1870), D. A. Sturdza (1871), V. Maniu (1876) şi Al. Papadopol-
Calimah (1876), — activitatea Secţiunii istorice a fost în general
subordonată, în primul deceniu de viaţă academică, celei literare,
membrii ei luînd parte activă la lucrările ortografiei, gramaticii şi
dicţionarului. Totuşi, preocupările speciale istorice n-au lipsit şi
ele s-au manifestat încă din 1867.
Traducerile din autorii clasici au constituit o preocupare
stăruitoare a Secţiunii istorice, mai ales în sesiunea din 1871, cînd
la propunerile lui Al. Odobescu şi N. Ionescu, s-a votat şi un
regulament al acestor traduceri.
Încurajate prin premii sau prin tipărirea lor de către «
Societatea Academică», traducerile din clasici au început a se
înmulţi an cu an, contribuind la îmbogăţirea limbii şi a literaturii
romîne cu forme şi expresii literare izvorîte din înalta cugetare a
celor vechi. Traducerile din clasici mai însemnau pentru limba
noastră un examen de maturitate, pe care ea l-a trecut cu succes.
Sodetatea a tipărit, pînă la 1879, Operele lui Tacit traduse de
Gavril I. Munteanu (1871); Filipicele sau discursurile contra lui M.
Antoniu de Cicero, în traducerea lui D. Aug. Laurian (1877);
Operele lui Cesar in traducerea lui C. Copadneanu şi D. Caianu
(1877); Catilina şi Jugurtha de Salustiu în traducerea lui Demetriu
I. Dobrescu (1877) şi Istoria romană de la Nerone pînă la Alexandru
Sever de Dione Cassiu, în traducerea lui Anghel Demetriescu
(1878).
Seria traducerilor din clasici va continua după 1879 cu marea
Istorie Romană a lui Tit Liviu şi Istoriile lui Herodot.
Misiuni ştiinţifice. Unul din cele mai potrivite mijloace de
înaintare a ştiinţelor este organizarea de misiuni pentru adunarea
materialului necunoscut sau nestudiat, în vederea lărgirii cercului
cunoştinţelor dobîndite. Mijloacele materiale ale academid au
fost totdeauna modeste; ele nu au fost niciodată, suficiente
pentru organizarea tuturor misiunilor socotite necesare, propuse
şi hotârîte a fi executate. Totuşi şi în această direcţie activitatea
societăţii a fost rodnică.

482
 In 1871 Secţiunea istorică a propus organizarea de misiuni
pentru copierea materialului istoric din bibliotecile din Ungaria
dar, din lipsă de fonduri, aceste misiuni s-au putut executa în parte
numai între 1878 şi 1880, cînd N. Densuşianu a cules, din
însărcinarea societăţii, materialul istoric ce stă la baza cărţii sale
Revoluţi unea lui Horia în Transilvania ţi Ungaria, 1784—1785,
premiată de academie şi publicată în 1884.
La începutul sesiunii din 1869, Al. Hasdeu face cunoscut
societăţii, că în biblioteca Academiei teologice din Moscova se află
manuscrisul în limba latină a operei lui D. Cantemir — Descrierea
Moldovei — şi recomandă societăţii să-şi procure copia acestei
lucrări «atît de preţioasă» pentru romîni.
În 1877, «Societatea Academică» încredinţează această misiune
lui Gr. Tocilescu. Cercetările sale în bibliotecile şi arhivele ruseşti
au fost încununate cu succes: s-a descoperit un număr însemnat
de manuscrise autografe ale lui D. Cantemir, cuprinzînd scrieri cu
totul necunoscute pînă atunci şi documente preţioase referitoare
la viaţa lui Cantemir în Rusia. Rezultatele acestei misiuni au fost
tipărite de academie în seria: Operele lui D. Cantemir începînd cu
Descriptio Moldaviae în 1872 şi sfîrşind tocmai în 1901 cu Hronicul
vechimii a Romano- Moldo- Vlahilor,
Cu aceeaşi preocupare de a publica izvoarele istoriei naţionale,
societatea a tipărit în 1878, sub îngrijirea lui Al. Odobescu, acea
mare epopee neterminată care este Istoria lui Mihai Vodă Viteazul,
scrisă în chinurile exilului de N. Bălcescu.
Comunicările pe care unii membri le-au făcut, în şedinţele
societăţii, înfăţişând rezultatele cercetărilor lor istorice, au
constituit, din primii ani, una din manifestările importante ale
Secţiunii istorice. Prima comunicare făcută societăţii din partea
acestei Secţiuni a fost discursul de recepţie al lui Al. Papiu-Ilarian
despre Vieaţa, operele ţi ideile lui Gheorghe Șincai, ţinut în şedinţa
din 30 august 1869, căruia i-a răspuns în şedinţa următoare, G.
Bariţ. Acesta este primul discurs de recepţie rostit în faţa
membrilor «Societăţii Academice».
Şirul comunicărilor a fost continuat în anul următor de G.
Bariţ, care a vorbit despre Istoria mai nouă și mai ales despre
istoria anilor 1848 și 1849 (Anale, III), în 1873 despre Campania de
la 1444, bătălia de la Vama (Anale IV), iar mai tîrziu, despre Istoria

483
Reg. al II-lea romînesc, granițar transilvan (Anale VII), Biserica
romînească în luptă cu Reformaţi unea (Anale, VIII) şi Despre
Economia socială fi istoria civilizaţi unei din Transilvania (Anale, X,
XI).
În 1874, Al. Odobescu atrage atenţia asupra Antichităţilor din
judeţul Romanaţi, publicînd fin Anale, X) un foarte întins
memoriu arheologic, iar Gr. Tocilescu, care nu era încă membru al
societăţii, a fost premiat cu premiul Odobescu pentru scrierea
Dacia înainte de Romani, pe care «Societatea Academică» a şi
publicat-o în Analele sale (X2). Executînd programul fixat prin
statute, « Societatea Academică» a premiat, in 1877, Istoria
Arheologiei de Al. Odobescu.
Activitatea Secţiunii nu s-a mărginit însă numai la comunicări,
publicînd şi premiind scrieri istorice şi arheologice, ea a dat o
deosebită atenţie culegerii de material istoric documentar vechi,
piese numismatice şi obiecte arheologice. Strîngerea
documentelor interne era foarte anevoioasă pentru că, cu ocazia
secularizării averilor mănăstireşti, nu s-a păstrat cu toată grija
preţiosul material documentar şi numai o parte a fost depusă la
Arhivele Statului. Documentele aflate la particulari erau aproape
toate dovezi de proprietate şi de aceea cu greu puteau fi
înstrăinate. Membrii « Societăţii Academice » au început totuşi
strîngerea de acte şi documente vechi, depunindu-le în păstrarea
societăţii şi publicînd o mare parte din ele în anexele lucrărilor lor.

484
 V. Alecsandri.
21. VII. 1821 — 22. VIII. 1890

485
SECŢIUNEA ŞTIINŢELOR NATURALE

Pînă tîrziu, în jumătatea a doua a secolului al XlX-lea, din

cauza vitregiei vremurilor, la romîni ştiinţele naturii erau obiect de
predare în şcoli, nu de cercetări originale. Laboratoare de cercetări
organizate, colecţii şi muzee cu material ştiinţific sistematizat nu
existau. Energiile intelectuale erau atrase în domeniul emancipării
politice şi de preocupările emancipării naţionale prin studii de
limbă şi istorie. Chiar cei cu înclinări şi cultură ştiinţifică erau
absorbiţi de acţiunile politice şi sociale şi nu puteau rămîne străini
de mediu. Aşa se explică atîtea promisiuni rămase fără continuare,
fărîmiţarea muncii în domenii variate şi în genere rămînerea
numai la nivelul activităţii didactice, fără a depăşi rolul de
popularizatori ai ştiinţelor. Excepţiile sînt rare: un Dim. Asachi în
matematici sau Em. Bacaloglu în matematici şi fizică; iar cele
cîteva încercări de înjghebări ştiinţifice — ca « Societatea de
medici fi natura/işti » din Iaşi, întemeiată în 1833 sau ca «
Societatea de Ştiinţe » din Bucureşti, înfiinţată in 1861 — au fost
mereu stînjenite de diferite evenimente.
Prin statutele votate în sesiunea din 1867, «Societatea
Academică» a înţeles să facă posibilă şi studierea condiţiilor şi a
cadrului fizic in care s-a desfăşurat şi se desfăşoară viaţa poporului
romînesc şi de aceea s-a înfiinţat şi o Secţiune de ştiinţe naturale,
care avea să se ocupe «cu explorarea ţărilor romine în respectul
geografic, geognostic şi fisiografic».
Membrii numiţi la întemeiere nu erau specializaţi în aceste
direcţii. Primul care a optat pentru această Secţiune a fost P.
Poenaru, ales în 1870. în 1871, fiind aleşi doctorul naturalist N.
Cretzulescu, naturalistul economist P. S. Aure- lian şi naturalistul
Dr. Anastase Fĕtu, secţiunea s-a putut, în sfîrşit, constitui la 15
septembrie 1872.
Comunicări. În aceeaşi sesiune, Dr. Fĕtu şi-a ţinut discursul
său de recepţie vorbind Despre încercările făcute pentru
dezvoltarea ştiinţelor naturale în Romînia, cu răspuns de V.A.
Urechia, discurs important mai ales prin mulţimea materialului
documentar asupra organizării vieţii ştiinţifice, la noi, pînă la 1872
(publicat In Anale V). Alte memorii mai scurte — Economia rurală
la Romani de P. S. Aurelian, Începutul omului de I. Ghica, Noţiuni

486
despre baze, acid și sare de Nicolae Teclu, Descoperirea unei
măsele de Dinoteriu în Romînia de Gr. Ştefănescu, Descoperirea
unei fălci de cămilă fosilă lîngă Slatina de acelaşi şi Tabelele de
observaţi uni meteorologice făcute la Şcoala de Agricultură și
Silvicultură de la Herăstrău (lîngă București) pe anii 1877 și 1878,
precum și în Iași, de P. Poni, publicate toate în Anale, XI —
constituie singura manifestare ştiinţifică pînă în 1879, a Secţiunii.
Rolul «Societăţii Academice» în cîmpul ştiinţific a fost prin
urmare mult mai modest decît în cel al filologiei sau istoriei, ea
avînd greaua sarcină de a crea mai întii atmosfera prielnică pentru
acest fel de preocupări, de a ajuta instituţiile ştiinţifice, de a da
burse pentru formarea de specialişti, de a fixa subiecte de premii
etc. A fost nevoie de timp pentru ca interesul pentru ştiinţe să fie
destul de puternic spre a permite o muncă de realizări originale.
Aşa se explică pentru ce, pînă la transformarea «Societăţii
Academice » în «Institut Naţional» cu numele de « Academie
Romînă», la cele aproape 20 de subiecte ştiinţifice nu s-a prezentat
nici un concurent.

ACADEMIA ROMÎNĂ
1879-1948

Cu anul 1879 începe o viaţă nouă pentru « Societatea

Academică Romînă)». După obţinerea independenţei ţării prin
jertfa ostaşului romîn şi cu concursul armatei ruseşti, noul stat
înscris pe harta popoarelor libere trebuia să dea un nou impuls
culturii poporului romîn, să-i deschidă noi perspective de
dezvoltare. Sub un titlu nou, cu noi aspiraţii şi cu mai multe forţe
chemate pentru lărgirea cuprinsului activităţii sale, noua instituţie
s-a consacrat operelor constructive în toate domeniile şi a
înregistrat progrese însemnate în toate ramurile ştiinţelor.
«Societatea Academică Romînă», formal, îşi atinsese ţelurile:
stabilise ortografia, elaborase o gramatică, întocmise un dicţionar.
Dar stăpînite toate de erezia etimologismului, ele se învechiseră o
dată cu apariţia lor. Trebuinţele culturale ale poporului romîn nu
puteau fi satisfăcute cu rezultatele la care ajunseseră filologii
«Societăţii Academice Romîne». Reacţiunea s-a ridicat chiar din
sînul Societăţii. Alecsandri, Odobescu, Hasdeu, stăruiesc ca

487
dicţionarul să aibă la bază formele vii din limba vorbită de popor
şi din operele folosite de cei mai buni scriitori. Cînd a ieşit de sub
tipar celebrul dicţionar al lui Massim şi Laurian, Hasdeu a scris şi
reprezentat pe scena Teatrului Naţional comedia Orthonerozia, în
care satirizează pe franţuziţii şi mai ales pe latinizanţii vremii.
«Societatea Academică Romînă» risca astfel să devină o instituţie
cu totul nepopulară, iar prestigiul ei, ameninţat.
Legea din 29 martie 1879 o ridică la situaţia de institut naţional,
cu denumirea de Academie Romină, decretînd-o ca persoană
morală şi independentă în lucrările sale de orice natură. Legea
promulgată prin decretul nr. 749 hotărăşte:
«Societatea Academică Romină», instituită prin decretul nr.
1246 din 26 august 1867, se declară Institut Naţional cu denumirea
de Academia Romină.
Academia Romînă are de scop cultura limbii şi a istoriei
naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte.
Academia Romînă este şi rămîne persoană morală şi
independentă in lucrările sale de orice natură. Ea singură se
organizează, îşi face regulamente şi-şi administrează averea
prezentă şi viitoare.
Statul face Academiei Romîne o dotaţiune anuală fixă de 30
000 de lei, care se va înscrie in bugetul statului. Din această sumă
o parte va fi pururea afectată de către Academie la acordarea a
două premii, unul ştiinţific şi altul literar, purtînd denumirile de
Premiul Lazăr şi Premiul Eliade-Rădulescu; fiecare premiu va fi de
cel puţin 5000 (cinci mii) de lei.
Constituindu-se conform hotărîrilor noii legi, Academia
Romină îşi votează la 21 iunie/3 iulie 1879 statutul de organizare,
activitatea ei fiind exercitată, ca şi în trecut, prin trei secţiuni:
a) Secţiunea literară,
b) Secţiunea istorică,
c) Secţiunea ştiinţifică.

488
 G. Bariț.
12. V. 1812 — 21. III. 1893

489
 Spre deosebire de preocupările aproape exclusiv filologice ale
«Societăţii Academice Romîne», Academia Romînă, prin statutele
sale, prevede o lărgire a cîmpului de activitate atribuit secţiunilor
istorice şi ştiinţifice. Secţiunea istorică începuse să se înfiripeze
înainte de 1879, unii istorici fiind şi filologi, dar secţiunea ştiinţifică
se completează aproape în întregime in 1879. După 1879 toate
secţiunile aveau numărul de membri cerut de statute (cîte 12 de
fiecare secţiune), ca să poată fiecare lucra, în mod separat. După
1879, putem spune că activitatea academiei are un caracter
permanent. De la 1867 pînă la 1878, « Societatea Academică» se
întrunea o dată pe an, vara, în sesiuni generale, care ţineau cam
şase săptămîni. În aceste sesiuni se discutau toate chestiunile
ştiinţifice, administrative şi financiare, puse la ordinea zilei. între
o sesiune generală şi alta, funcţiona numai o delegaţie aleasă şi
însărcinată cu executarea hotărîrilor luate şi cu pregătirea
lucrărilor pentru viitoarea sesiune. De la 1879
încoace, de cînd s-a organizat Academia Romînă, activitatea ei a
avut, cum am spus, un caracter permanent. Şedinţele de lucru în
fiecare vineri, iar sesiunile generale, care durează 25 de zile, se ţin
primăvara, şi au menirea de a constata şi aprecia lucrările făcute,
de a acorda premiile pentru lucrările puse la concurs, de a da
direcţiunea lucrărilor viitoare şi de a lua deciziuni de natură
generală, privitoare la activitatea şi la interesele Academiei.
În Academia Romînă activitatea s-a dus în secţiuni. Pe lîngă
activitatea lor proprie (comunicări, publicaţii), membrii academiei
au iniţiat, au hotărît misiuni, lucrări, publicaţii, premii. în lucrările
lor ei au fost ajutaţi de membrii corespondenţi, mai numeroşi decît
cei activi, dîndu-se astfel prilej oamenilor de ştiinţă valoroşi să
participe la lucrările Academiei Romîne.
Secţiunea literară, potrivit noilor statute de organizare, şi-a
lărgit cîmpul său de activitate revenind totodată şi asupra
problemelor pe care le socotise ca realizate, dar care nu
mulţumiseră opinia publică. Astfel, pe lîngă ortografie, gramatică
şi dicţionar, Secţiunea literară a iniţiat şi a condus vaste lucrări de
folclor, ediţii de texte vechi, mari repertorii bibliografice.
Membrii. La numărul membrilor activi ai Secţiunii literare, pe
lingă cei numiţi în 1867 sau aleşi ulterior, ca V. Alecsandri, T.
Cipariu, Ion Sbiera, T. Maiorescu şi B. P. Hasdeu, care în studiile

490
asupra istoriei naţionale, pe care le-a îmbrăţişat întîi, a adus
mijloace ştiinţifice necunoscute de învăţaţii romîni dinaintea lui:
cunoştinţa limbilor slavice şi a literaturilor popoarelor slave, cu
care atît de îndelungat şi atît de strîns a fost legată viaţa romînilor
de la sfîrşitul epocei romane pînă în vremurile noastre; s-au
adăugat cu timpul o seamă de filologi şi scriitori care, pe lîngă
faptul că au contribuit la dezvoltarea lucrărilor secţiunii, au
desfăşurat şi o activitate personală înregistrată în publicaţiile
Academiei. Cităm din numărul acestora pe Sim. FI. Marian,
folclorist, pe Atanasie M. Marienescu, folclorist, pe Ion Bianu,
filolog şi critic literar, pe Iacob Negruzzi, scriitor, pe Al. Philippide,
filolog, pe B. Ştefănescu-Delavrancea, N. Gane, Duiliu
Zamfirescu, Iosif Vulcan, G. Coşbuc, Mihail Sadoveanu şi Liviu
Rebreanu, scriitori. O dată cu alegerea în academie a lui George
Enescu şi George Petraşcu, muzica şi pictura au fost de asemenea
reprezentate în Secţiune. Din şirul comunicărilor făcute în
şedinţele academiei de membrii Secţiunii literare şi publicate in
«Anale» sau «Memorii», putem aminti lucrări care, la vremea lor,
aduceau serioase contribuţii la cunoaşterea vieţii sufleteşti a
poporului romîn sau a reprezentanţilor săi de seamă din anumite
domenii de activitate publică. Ne oprim astfel la : Cromatica
poporului romîn de Sim. FI. Marian (1881); Viaţa fi operile lui Petru
Maior, de Atanasie M. Marienescu (1882); Grigorie Ureche,
Contribuţii pentru o biografie a lui de Ion Sbiera (1882); De la
Tobolsk pînă în China. Note de călătorie de Spătarul Nicolae
Milescu, 1675, traduse după un text grecesc, de G. Sion (1888);
Dimitrie Cichindeal. Date nouă despre activitatea lui, de Iosif
Vulcan (1892); Teatrul la Români, în 3 volume, de D.C. Ollănescu
(1895—1896).

491
 I. Ghica.
25. XII. 1817 — 22. IV. 1897

492
 Publicaţii. Secţiunea literară şi-a publicat comunicările
membrilor săi activi, corespondenţi sau onorari, precum şi ale
altor cercetători, dinafara instituţiei în « Memoriile Secţiunii
literare», seria a 2-a şi a 3-a. Ea a iniţiat de asemenea colecţia « Din
viaţa poporului romîn», — culegeri de texte populare şi studii, în
care au apărut 40 de monografii, scrise cele mai multe de
folclorişti, ca Sim. FI. Marian, Tudor Pamfile, C. Rădulescu-Codin,
Artur Gorovei. Pe baza acestor preţioase materiale se poate studia
viaţa sufletească şi materială a poporului romîn la diferite epoci şi
în toate domeniile. Ea a fost continuată cu « Anuarul arhivei de
folklor», tipărit între anii 1932 şi 1945; (vol. I—VIII). înrudite prin
preocupări şi conţinut cu publicaţiile din colecţia « Din viaţa
poporului romîn» sînt lucrările apărute în seria «Publicaţii
etnografice», în număr de 20, dintre care 10 scrise de Sim. FI.
Marian (Sărbătorile la Romîni, Naşterea la Romîni , Nunta la
Romîni, Insectele în limba, credinţele ţi obiceiurile romînilor),
altele de Artur Gorovei (Cimiliturile romînilor), Lazăr Şăineanu
(Basmele romîne, Studiu comparativ), dr. I. A. Jarnik şi A.
Bîrseanu (Doine ţi strigături din Ardeal). în seria «Autori clasici
traduşi în romîneşte», pe lingă traducerile din Tacit, Cicero, Caesar
şi Dion Cassiu tipărite înainte de 1879, s-au mai publicat Istoriile
lui Erodot în 4 volume şi Istoria romană a lui Tit-Liviu, în 5 volume.
Am văzut că Societatea Academică nu rezolvase mulţumitor
problema dicţionarului şi a ortografiei. în 1884, Academia
hotărăşte ca lucrarea dicţionarului să se înceapă pe alte baze şi
însărcinează cu elaborarea lui pe filologul şi istoricul B. P. Hasdeu.
Acesta îl concepe însă pe un plan atît de vast, că terminarea lui nu
se putea întrevedea. Numai pentru literile A — bărbat s-au tipărit
între anii 1886 şi 1898 patru mari volume, cu titlul Dicţionarul
limbii istorice şi poporane a Romînilor (Ety mologicum magnum
Romaniae), care rămîne totuşi o operă de mare erudiţie şi una
dintre cele mai de seamă lucrări ale filologiei noastre. În 1898,
planul dicţionarului este schimbat din nou şi cu redactarea lui este
însărcinat filologul Al. Philippide. Dar nici lucrarea lui Philippide
nu înainta şi atunci Academia a încredinţat, la 1906, această lucrare
filologului Sextil Puşcariu, care a izbutit să redacteze şi să
tipărească, pînă la 1948, Dicţionarul limbii romîne pînă la litera I.
Sarcina întocmirii în timpul cel mai scurt a unui dicţionar al limbii

493
romîne literare contemporane, pentru folosinţa întregului popor
romîn, a preluat-o Academia Republicii Populare Romîne, care a şi
tipărit 2 volume dintr-un dicţionar conceput în 5 volume.
În ceea ce priveşte ortografia, la 1880, în întîia sesiune generală
a Academiei Romîne reorganizată ca institut naţional, sistemul
ortografic ciparian adoptat la 1867 a fost înlăturat şi înlocuit cu
ortografia bazată pe principiul fonetismului combinat cu
etimologismul în marginile formelor limbii romîne, adică fără a
mai ţine scama de forma originală latină a cuvintelor în scrierea
lor romînească. Acest sistem ortografic a fost întrebuinţat în
publicaţiile oficiale ale Academiei Romîne pînă la 1904, cînd o
nouă reformă a ortografiei făcea concesii însemnate principiului
fonetic. Reforma din 1932, de mai mică importanţă, arc la bază tot
ortografia din 1904, cu unele precizări de reguli în scrierea
diftongilor.
Alte publicaţii filologice tipărite de Secţiunea literară au fost
ediţiile de texte vechi romîneşti: Psaltirea lui Coresi (1577),
publicată de B.P. Hasdeu; Codicele voroneţean de Ion Sbiera,
Catechismul calvinesc (1656) de Gh. Bariţ; Psaltirea Scheiană şi
Psaltirea lui Dosoftei de Ion Bianu etc. În seria mai noua a Colecţiei
« Studii şi Cercetări», Secţiunea literară a publicat, printre altele,
publicaţiile filologice: Megleno romînii de Th. Capidan; Studii
istro-romîne de S. Puşcariu; Romînii în veacurile IX—XVI pe baza
toponimiei și a onomasticei de Nicolae Drăganu şi Nume de
persoane și nume de animale din Ţara Oltului de St. Paşca. Din
aceeaşi Colecţie sînt de amintit monografiile istorico-literare cu
bogate informaţii ale lui G. Bogdan-Duică asupra lui Simeon
Bărnuţiu, Ion Barac şi Eftimie Murgu şi Istoria literaturii romîne
vechi, I, de Şt. Ciobanu.
Secţiunea istorică a fost organizată, în ceea ce priveşte
atribuţiile şi numărul membrilor, îndată după cea literar-
filologică. Prin noul statut al Academiei i s-a dat însărcinarea să
întreprindă în primul rînd lucrări pentru culegerea, sistematizarea
şi publicarea documentelor interne şi externe privitoare la ţara şi
poporul romînesc, ca pe baza lor, să se poată dezvolta studiile de
istoriografie romînească, contribuţii care vor putea mai tîrzîu ajuta
la construcţia unei mari lucrări de sinteză asupra istoriei poporului
romîn, de la formarea lui şi pînă în zilele noastre.

494
Membrii din Secţiunea istorică a fostei Societăţi Academice
Romîne au fost, printre cei mai proeminenţi: Vincenţiu Babeş,
Gheorghe Bariţ, Eudoxiu Hurmuzachi, M. Kogălniceanu, Al.
Odobescu, care au luat o însemnată parte la dezvoltarea şi
organizarea Academiei, Al. Papadopol-Calimach, Al. Papiu-
Ilarianu, promotorii studiilor de istoriografie şi arheologie din ţara
noastră, la care s-au adăugat, rînd pe rînd, în Academia nouă din
1879, Gr. Tocilescu, C. Erbiceanu, Al. D. Xenopol, D. Onciul, I.
Bogdan şi N. Iorga. Din primii ani ai tinereţii pînă la tragica
încheiere a vieţii sale, N. Iorga a fost în continuă încordare
răbdătoare pentru a cunoaşte şi a explica, pasiune nestinsă de a
cerceta şi a descoperi. Vasta sa operă ştiinţifică i-a cîştigat un mare
nume de savant în lumea ştiinţifică de pe întreg pămîntul şi gloria
celor mai numeroase distincţii pe care vreun contemporan le-a
putut avea din partea societăţilor savante, Academiilor şi
Universităţilor. S-au adăugat apoi V. Pârvan, stralucit arheolog, G.
Vîlsan, emintent geograf, bărbați cu pregătire și preocupări
multilaterale, datorită cărora tînăra știință istorică și geografică
romînească a făcut progrese însemnate.

495
 Vinc. Babeş.
2i. I. 1821 — 21. L 1907

496
Comunicările membrilor secțiunii ținute în ședințele Acadmiei și
studiile istorice publicate în memoriile și celelalte colecții ale
Academiei, întrec ca număr și ca volum pe cele ale secțiunii
literare. Dintre ele putem cita, în ordine cronologică: Cuvînt despre
expedițiunea lui Igosr Sveatoslavici, principele Vovgorodului nordic,
contra Polovților sau Cumanilor, traducere și note de Al.
Papadopol-Calimach (1884); Dunărea în litaratură și tradițiuni de
același (1885), Generalul Pavel Kisselev în Moldova și Țara
Romînească 1929-1834, de acelaşi (1887); Dezrobirea țiganilor.
Oborîrea pronomiilor și privilegiilor de naștere și de castă.
Emanciparea țăranilor, celebrul discurs rostit de M. Kogălniceanu
în şedinţa de comemorare a 25 de ani de la înființarea Acadmeiei
Romîne (1991); Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierii lui
Bandinus de la 1646, urmat de text însoțit de acte și documente, de
V. A. Urechia (1894); Primul proiect de constituție a Moldovei din
1822, de Al. D. Xenopol (1897); Despre cnejii romîni de Ion Bogdan
(1903); Tradiţia istorică în chestiunea originilor romîne de Dimitrie
Onciul (1906) etc, la care trebuie s adăugăm activitatea
prodigioasă a lui Nicolae Iorga în domeniul istoriografiei
romînești, a lui V. Pârvan Cetatea Ulmetum, Histria, în domeniul
săpăturilor și descoperirilor arheologice, a lui Ion Bogdan în
domeniul raporturilor slavo-romîne.
Publicații. Seria «Memoriile secțiunii istorice», desfpcută din
«Analele Academiei - Dezbaterile» curînd după 1879, a cuprins în
tomurile ei toate comunicările făcute în ședinșele Academiei,
precum și o parte dintre studiile mai marî sau în mai multe
volume, ca, de pildă, Domnia lui Ioan Vodă Caragea de V. A.
Urechia (1889), sau, mai aproape de epoca noastră, Getica de Vasile
Pârvan (1927), acea mare încercare de sinteză arheologică privind
preistoria ţinuturilor pe care s-a format și s-a dezvoltat poporul
romîn. Între 1913 și 1946, Secţiunea istoriciă a tipărit trimestrial un
periodic de studii și contribuţii istorice, intitulat « Bulletin de la
section historique de l'Académie Roumaine ». În colecţia « Studii
și Cercetări », pe lingă cîteva opere de N. Iorga (Scurtă istorie a
Slavilor răspriteni: Rusia și Polonia, 1919; Istoria litareturilor
romanice în dezvoltarea și legăturile lor, 3 vol, 1920; Observaţii şi
probleme bănăţene, 1939 şi Un oraş romînesc: în Ardeal. Condica
Haţegului , 1940), s-au mai publicat studiile istorice: Dacia în

497
autorii clasici, de G. Popa-Lisseanu, Răbojul. Studiu de istorie
economică și socială la Romîni, de P. N. Panaitescu, iar în colecția
«Etudes et recherches» , A. Oţetea a publicat studiul Contribution
à la question d'Orient. Esquisse historique, suivie de la
corresponcance inédite des envoyés du roi des Deux-Sicilies à
Constantinople (1740—1821), și N. Iorga, culegerea OEuvres
inédites de Nicalae Milescu. Într-o colecţie mai veche de publicaţii
istorice, Secţiunea istorică a tipărit pe lingă operele lut Dimitrie
Cantemir în 8 volume Opere complete de Miron Costin, publicate
de V. A. Urechia (1886—1888); Mănăstirea și comuna Put na de
Dimitrie Dan (1905); Monumentele epigrafice și sculpturale ale
Muzeului de antichităţi din București, vol. I—II, de Gr. Tocilescu
(1902—1908); Cetatea Sucevei de K. A. Romstorfer (1914) şi alte
cîteva.
Operă valoroasă este publicaţia de Documente privitoare la
istoria Romî nilor. Ea a început cu documentele publicate de
Eudoxiu Hurmuzachi şi s-a urmărit şi îmbogăţit de Academia
Romînă cu documente culese prin stăruinţa ci proprie. După
încetarea din viaţă a neobositului Eudoxiu Hurmuzachi (1847),
familia acestuia a dăruit statului romîn toate manuscrisele rămase
de la cl, roadele unor cercetări şi studii de peste 30 de ani. în 1876
statul romîn a început publicarea acestor documente, în două serii:
Documente privitoare la istoria Romi nilor şi Fragmente din istoria
Romi ni lor, conţinînd studii istorice originale ale lui Eudoxiu
Hurmuzachi. La 1880 publicarea colecţiilor a trecut pe seama
Academiei, care a pus silinţe stăruitoare pentru a grăbi publicarea
preţiosului tezaur istoric pus la dispoziţia sa şi pentru a îmbogăţi
această colecţie cît mai mult cu putinţă, în scopul de a face dintr-
însa un izvor bogat de informaţii pentru luminarea trecutului
poporului romînesc. Studiile originale ale lui Eudoxiu Hurmuzachi
au fost publicate între anii 1878 şi 1886 in 5 volume, iar marea
colecţie a documentelor, la care s-a lucrat necontenit, în fiecare
generaţie, plănuită la început pentru 7 volume, cuprinde azi 44 de
volume mari în 4°, în care s-au publicat peste 32 000 de
documente. Documentele adăugate prin grija Academiei provin
din diferite arhive publice şi particulare, mai ales din Italia, Franţa
şi Polonia. Astfel, pe temeliile aşezate de Eudoxiu Hurmuzachi,
Academia a ridicat un monument grandios la a cărui înălţare a

498
contribuit, pe lîngă munca neobositului cercetător, şi patriotismul
familiei sale, şi entuziasmul şi rîvna altor generaţii de cercetători,
precum Nicolae Densuşianu, C. Exarcu, Al. Odobescu, N. Iorga, Al.
Papadopol, Kerameos, Gr. Tocilescu, C. Colescu-Vartic, Ion
Bogdan, Ion Slavici, Nerva Hodoş, Oct. Lugoşianu şi I. I.
Skupiewski.
Ca toate lucrările de valoare pozitivă, multe, aş putea spune
majoritatea au avut o orientare naţional-şovină, antipopulară
(printre operele atît de valoroase ale lui N. Iorga, se găsesc multe
pete negre. Aceste observaţii sînt valabile şi pentru orientarea
cercetătorilor de istorie literară, economie politică şi lingvistică).
Secţiunea ştiinţifică, deşi figura în Statutul Societăţii
Academice cu titlul de « Secţiunea ştiinţelor naturale», s-a
constituit propriu-zis numai după transformarea Societăţii, la
1879, în Academie, dîndu-se astfel acestei secţiuni o poziţie egală
cu a celorlalte două surori ale ei. Imediat după votarea statutelor
noii Academii, Secţiunea ştiinţiiică a fost completată cu numărul
de membri activi statutar, astfel ca lucrările ei să se poată dezvolta
concomitent cu ale celorlalte secţiuni.
Membri. Cei dinţii membri chemaţi în Societatea Academici
Romînă la secţia ştiinţifică au fost: Dr. N. Creţulescu (medic),
Anastasie Fătu (naturalist) şi P. S. Aurelian (economist), în 1871;
Ion Ghica (economist), în 1874; Gr. Ştefănescu (geolog) şi Ştefan
Fălcoianu (militar), în 1876, iar după transformarea societăţii, în
1879: Em. Bacaloglu (matematician şi fizician), Petru Poni
(chimist), N. Teclu (chimist), D. Brîndză (botanist), dr. I. Felix
(medic), dr. P. Vassici (medic). în acelaşi an, sînt aleşi ca membri
corespondenţi Ion Ionescu de la Brad (agronom), dr. Cuciureanu
(medic), C.F. Robescu (naturalist) şi Spiru Haret (matematician).
Printre membrii Academiei Romine au fost şi oameni de ştiinţă
reprezentativi, dar şi elemente a căror chemare era datorită
conjuncturii politice, relaţiilor personale sau chiar impuse.
Cea mai ferită de injoncţiuni care nu aveau nimic comun cu
ştiinţa, a fost Secţia de ştiinţă.

499
 Petre Poni.
4. I. 1841 — 2. IV. 1925

500
 La lucrările secţiunii ştiinţifice au fost chemaţi ca membri
activi: dr. V. Babeş (bacteriolog), care a înscris pagina cea mai
glorioasă din istoria medicinii romîneşti, căci cu el începe
adevărata renaştere a ştiinţelor medicale în ţara noastră; cu Babeş
începe era fecundă în rezultate, care nu numai că ridică nivelul
mişcării ştiinţifice în ţară, dă un avînt nou tuturor ştiinţelor
experimentale, face să se nască emulaţia între elevi, dar, ceva mai
mult, atrage atenţia străinătăţii că există la Bucureşti un focar
puternic de ştiinţă; apoi dr. I. Cantacuzino (bacteriolog şi biolog),
profesor de medicină experimentală la Facultatea de Medicină din
Bucureşti unde, multumită marilor sale însusiri de organizator şi
însufleţirii cu care ştia să-şi facă elevi, a organizat laboratorul său,
împreună cu o serie de elemente de elită, specializate in
microbiologic, în medicina experimentală şi în igienă şi
întreţinerea sănătăţii publice. În curînd acest laborator,
reorganizat in Institutul care-i poartă numele, avea să devie, prin
organizarea şi înzestrarea sa superioară şi prin rezultatele sale
ştiinţifice, unul dintre cele mai de seamă din răsăritul Europei.
Urmează apoi Gr. Cobălcescu (geolog), dr. D. Grecescu (botanist),
Spiru Haret (matematician), St. Hepites (meteorolog), dr. C. Istrati
(chimist), dr. G. Marinescu (neurolog, întemeietorul şcoalei
romîne de neurologie), Florian Porcius (botanist), A. Salignv
(inginer), G. Ţiţeica (matematician), dr. Gr. Antipa (hidrobiolog),
P. Bogdan (chimist), dr. M. Ciucă (bacteriolog), G. Ionescu-Siseşti
(agronom), G. Macovei (geolog), L. Mrazec (geolog), dr. C. I.
Parhon (endocrinolog), D. Pompei (matematician), Emil Racoviţă
(biolog), Sava Atanasiu (geolog), Tr. Săvulescu (botanist,
fitopatolog), I. Simionescu (geolog), Gh. Spacu (chimist), Emanoil
Teodorescu botanist), N. Vasilescu Karpen (fizician), D. Voinov
(morfolog şi citolog).
La ce nivel se găsea ştiinţa în ţara romînească în anul 1871, data
alegerii celor dinţii membri în secţiunea ştiinţifică, se vede lămurit
din discursul de recepţie al lui Anastasie Fătu, rostit în sesiunea
generală din 1873: « deşi sînt începuturi de lucrări şi de
investigaţiuni, care fac onoare iniţiativei private a oamenilor
devotaţi ştiinţei, deşi vedem că s-a făcut cîte ceva, că s-au scris şi
tipărit observaţii privitoare asupra tuturor ramurilor de ştiinţe

501
naturale, cu toate acestea trebuie să constatăm că nu putem trage
serioase foloase din ceea ce s-a făcut şi că lucrările acestea nu ne
pot servi decît pentru jalonare la studiile serioase care trebuie
neapărat să întreprindem şi să inaugurăm în ţara noastră, dacă nu
voim să rămînem cu totul îndărătul celorlalte popoare ». De la 1871
şi pînă azi, ştiinţa romînească, invingînd multe greutăţi, a parcurs
un drum lung, dar a realizat în acest timp progrese pe care alte
popoare le-au atins în decurs de veacuri. Prin activitatea ştiinţifică
a unor personalităţi ca dr. Victor Babeş, A. Saligny, I. Cantacuzino,
dr. G. Marinescu, Gheorghe Ţiţeica, Emil Racoviţă, unii dintre ei
luptători pentru ridicarea socială a poporului romîn, ţara noastră
s-a impus stimei generale şi n-a existat competiţie universală de la
care contribuţia rominească să lipsească, iar valoarea şi
originalitatea producţiei ştiinţifice romîneşti să nu fie apreciată în
chip măgulitor.
Publicaţii. Secţiunea ştiinţifică a Academiei Romîne a editat
mai multe periodice şi serii de publicaţii, în care s-au tipărit
numeroase lucrări cu conţinut ştiinţific, din toate domeniile
ştiinţelor exacte. Dintre primele publicaţii ştiinţifice tipărite de
Academia Romînă remarcăm: Flora Dobrogei de D. Brîndză;
Literatura medicală romînă de dr. G. Crăiniceanu; Chimia organică
de dr. C. Istrati; Orchidaceele din Rominia de Zaharia P. Panţu,
care, la vremea lor, s-au bucurat de un succes meritat. În
«Memoriile Secţiunii ştiinţifice» s-au tipărit aproape 600 de
memorii şi studii ştiinţifice, în limba romînă şi alte limbi străine,
lucrări care privesc pămîntul, clima, fauna şi flora ţării, viaţa şi
sănătatea poporului. St. Hepites a publicat studii privitoare la
climatologia Romîniei; P. Poni, studii asupra compoziţiei
petrolului romînesc; dr. Felix, cercetările sale asupra igienii
sociale; dr. V. Babeş, numeroasele sale studii asupra pelagrei şi
asupra diferitelor probleme de bacteriologie, microbiologie şi
igienă; dr. G. Marinescu, diferite studii asupra morfologiei şi
biologiei celulei nervoase şi asupra bătrîneţii; L. Mrazec, diferite
studii de stratigrafie şi tectonică; dr. Gr. Antipa, studiile sale
privitoare la problemele ştiinţifice şi economice în legătură cu
Delta şi regiunea inundabilă a Dunării etc. În «Bulletin de la
section scientifique de l'Académie Roumaine», apărut între anii
1912 şi 1946 în cîte 10 fascicule anuale, s-au tipărit peste 1 000 de

502
note de lucrări originale. Publicațiunile Fondului V. Adamachi au
apărut în 10 volume între anii 1898 şi 1941. În această colecţie s-au
tipărit peste 60 de studii şi monografii de proporţii însemnate,
între altele Fauna ichtilogică a Romîniei, Pescăria și Pescuitul în
Romînia şi Marea Neagră de Gr. Antipa, Pelagra de dr. V. Babeş şi
dr. V. Buşilă, numeroase studii geologice şi paleontologice asupra
cercetărilor întreprinse în Carpaţi, Moldova şi Dobrogea, de Ion
Simionescu; Zoocecidiile din Romînia, de I. Borcia; diferite studii
de chimie fizică de P. Bogdan şi alţii.
În colecţia « Studii şi cercetări», destinată lucrărilor originale
de mai mari proporţii, Secţiunea ştiinţifică a tipărit: Dunărea,
problemele ei ştiinţifice, economice şi politice, de Gr. Antipa;
Problemele evoluţiei poporului romîn, de acelaşi; Entomologia
medicală, de dr. N. Leon; Mana viţei de vie, de Tr. Săvulescu. Seria
de studii în limbă străină « Etudes et recherches» cuprinde
următoarele importante publicaţii ştiinţifice: Géométrie
différentielle projective des réseaux de G. Ţiţeica, lucrare devenită
clasică în literatura matematică; L'organisme general de la vie
collective des organismes et du mécanisme de la production dans
la Biospbere, de Gr. Antipa; Le tonus des muscles striés. Etude
expérimentale et clinique, de dr. G. Marinescu, dr. N. Ionescu-
Siseşti, dr. O. Sager şi dr. A. Kreindler. Dintr-o colecţie specială de
«monografii ştiinţifice», iniţiată în 1938, au apărut cîteva lucrări de
sinteză privind probleme de actualitate, printre care: Ecuaţiunile
Mecanicei analitice, de N. Ciorănescu; Spectroscopie de R. Ţiţeica;
Fizica nucleară de V. Mânu şi Electromagnetismul de I.
Plăcinţeanu.
Secţiunea ştiinţifică a Academiei Romîne, prin activitatea
personală a membrilor săi şi prin publicaţiile pe care le-a iniţiat şi
le-a editat, deşi organizaţia cea din urmă a izbutit, cum rezultă din
expunerea noastră, să desfăşoare o activitate tot atît de. bogată,
dacă nu chiar mai mult, decît a celorlalte secţiuni, să editeze un
număr mai mare de lucrări, contribuind astfel la ridicarea şi
înaintarea ştiinţifică a ţării noastre.

503
O şedinţă intima a Academiei Romî ne (22 mai 1912)
Masa. din stînga: Spiru Haret, Gen. Crăiniceanu, N. Teclu, P. Poni, St. Hepites, V.
Babeş, A. Saligny, Dr. Gr. Antipa, I. Simionescu, Dr. C. I. Istrati. Masa din dreapta:
A. Naum, N. Iorga, M. Philippide, D. Caragiani, A. D. Xenopol, I. Bogdan, A.
Bîrseanu, N. Quintescu, N. Gane. Masa din mijloc: Preşed. I. C. Negruzzi, Secret.
Gen. D. A. Sturdza, I. Bianu.

504
 Premii. Burse. Academia Romînă a căutat să stimuleze
producţia ştiinţifică în ţara noastră şi prin îndrumarea şi
organizarea cercetărilor, propunînd subiecte de lucru şi răsplătind
pe cei ce au dus la bun sfirşit sarcina ce le-a fost încredinţată.
Academia Romînă a acordat din diferite fonduri burse pentru
completarea studiilor în străinătate sau pentru specializare. în
general, bursele Academiei Romîne erau foarte mici şi nu
întotdeauna au fost acordate celor mai merituoşi.
Biblioteca. După transformarea «Societăţii Academice » în
institut naţional cu denumirea de Academia Romînă, Biblioteca
Academiei a cunoscut între 1879 şi 1890 o perioadă de intensă
creştere a colecţiilor sale. Înmulţirea schimbului de publicaţii,
precum şi cîteva donaţii de o reală valoare, au ridicat numai în
cîţiva ani numărul volumelor bibliotecii, de la 7 033 cît avea in 1879
la peste dteva zeci de mii de volume. Biblioteca lui D. C. Sturdza-
Scheianu, al cărui tezaur de publicaţii istorice V. Alecsandri îl
relevase Academiei încă din 1880, este cumpărată în 1884 de către
Camera legislativă şi cedată Bibliotecii Academiei pe care o
îmbogăţeşte cu: 7 431 de volume cărţi, 142 de volume manuscrise şi
un mare număr de documente originale, atît din cele două
principate unite, cit şi din Transilvania şi Ungaria. Urmează, în
acelaşi an donaţia lui C. Hepites din Brăila, cu 1807 publicaţii de
medicină şi chimie şi donaţia lui Boleslas Hîjdeu din Viena, cu o
frumoasă colecţie — 701 de volume — de vechi publicaţii de
botanică.
In aceeaşi proporţie creşte şi numărul manuscriselor şi
documentelor: M. Kogălniceanu în cele două ediţii ale
letopiseţelor; Gh. Bariţ cedează Academiei documentele
transilvane ce au stat la baza importantelor sale lucrări istorice.
Manuscrisele Academiei numără în acest timp peste 500 de
volume, iar actele şi documentele istorice ating cifra de 4500.
Cu numirea lui Ion Bianu ca director al Bibliotecii, în 1884,
începe perioada de organizare şi de dezvoltare a Bibliotecii
Academiei. I. Bianu a strîns numeroase documente, manuscrise,
şi-a ales colaboratori de seamă. El poate fi considerat
întemeietorul Bibliotecii Academiei Romîne.

505
 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE
1948

Din cele arătate pînă aici rezultă clar că Academia Romînă în

cei aproape 80 de ani de viaţă a contribuit într-o măsură destul de
mare la înaintarea ştiinţelor şi artelor în ţara noastră, atît prin
activitatea personală a membrilor ei, cît şi prin publicaţiile editate.
Academia Romînă, a urmărit cu tenacitate atingerea scopurilor
pentru care a fost creată: ortografia, gramatica şi dicţionarul limbii
romîne. Cu toată strădania persoanelor competente cărora li s-au
încredinţat aceste opere, ele nu au putut fi săvîrşite la vremea lor
din cauza vitregiei condiţiilor economico-sociale şi culturale, ale
regimului burghezo-moşieresc. Sîntem datori să nu lăsăm să se
aştearnă colbul uitării pe figurile marilor noştri precursori:
Timotei Cipariu, Gh. Bariţ, Al. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri,
Costache Negruzzi, Ion Eliade Rădulescu, C.A. Rosetti, M.
Kogălniceanu, B.P., Hasdeu, Al. Odobescu, I. Ghica, Ion Ionescu
de la Brad, Gr. Cobălcescu, P. Poni, dr. C. Istrati, P. Bogdan, Gr.
Ştefanescu, L. Mrazec, Ion Simionescu, Gr. Antipa, E. Racovitză, D.
Emanoil, Gh. Murgoci, Sabba Ştefănescu, Sava Atanasiu, D.
Brîndză, D. Grecescu, Florian Porcius, Em. Teodorescu, V. Pârvan,
G. Vîlsan, N. Iorga, Gh. Ţiţeica, D. Pompei, Traian Vuia, D. Voinov,
N. Grigorescu, G. Petraşcu, G. Enescu, dr. Babeş, dr. Cantacuzino
ş.a. Ei au pus piatra de temelie a edificiului culturii poporului
nostru şi sînt adevăraţii ctitori ai Academiei Republicii Populare
Romîne.
Poporul nostru muncitor sub îndrumarea partidului lui,
luminat de învăţătura marxist-leninistă, construieşte de zor dar
nepripit, societatea nouă, societatea socialistă.
Rîvna de care este cuprinsă clasa muncitoare, ţărănimea
muncitoare, şi la care iau parte cu avînt intelectualii devotaţi lor,
pentru ca zidirea să fie trainică, sigură, încăpătoare, luminoasă şi
sănătoasă, cere stăruitor tuturor să privească cu încredere mereu
înainte spre zarea viitorului strălucit şi nu dă răgaz pentru odihnă;
dar nici nu stinghereşte cu nimic evocarea trecutului de luptă şi
jertfă a poporului, amintirea faptelor măreţe petrecute,
reîmprospătarea figurilor care la timpul lor au avut parte de trudă
pentru ridicarea poporului şi pentru triumful cauzei lui.

506
 Am putea spune, chiar, că niciodată nevoia de a cunoaşte
trecutul poporului nostru în mersul lui pe drumul anevoios şi plin
de spini al evoluţiei pînă la lumina zilei de azi, niciodată nevoia de
a scoate, de astădată cu ajutorul sigur al ştiinţei marxist-leniniste,
adevărul din hăţişul în care l-a ascuns istoriografia burgheză, nu
au fost mai adînc şi mai sincer simţite dedt în era pe care o trăim,
era construirii sodalismului.
Privirile către trecut ne dau prilejul să ducem în cîmpul
cunoaşterii fapte de seamă, multe acoperite intenţionat cu giulgiul
tăcerii sau deformate, fapte care ne sporesc curajul şi încrederea în
noi. Făcînd legătura cu ceea ce a fost bun în trecut, căpătăm şi mai
mult siguranţa asupra continuităţii şi trăiniciei înfăptuirilor
măreţe ale poporului. Privirile către trecut ne dau prilej să
descoperim oameni care prin osîrdia lor, adesea înfruntînd piedici
şi prigoană, au strins material bogat, pe care mîinile harnice ale
proletariatului rîvnitor de progres îl foloseşte acum pentru a face
ca viaţa să-i fie mereu mai bună.
La începutul ei şi în prima perioadă a activităţii, Academia
Romină a fost legată de interesele poporului. Într-însa răsuna
ecoul mişcării revoluţionare din anul 1848. Dar evoluţia social-
politică a Romînid din a doua jumătate a secolului trecut şi prima
jumătate a secolului al XX-lea a determinat o rupere a ştiinţei şi
culturii de masele populare, rupere care s-a accentuat cu timpul.
Concepţia leninistă despre cele două culturi în sînul fiecărei
culturi naţionale în societatea împărţită în clase — cea
democratică a poporului şi cea reacţionară burgheză — se verifică
pe de-a întregul în evoluţia culturii noastre şi în urmărirea
activităţii Academid Romîne.
În ţara noastră, poporul a luptat de-a lungul veacurilor
împotriva boierimii, impotriva jugului otoman şi habsburgic,
pentru libertate şi independenţă. Răscoalele ţărăneşti înaintea
veacului al XlX-lea, revoluţia din 1848, sînt jaloane pe drumul pe
care s-a desfăşurat fără întrerupere lupta poporului nostru pentru
progres, pentru o viaţă mai bună, împotriva exploatării şi a
cotropitorilor. Prin dezvoltarea economid de schimb pe piaţa
internă şi atragerea ţării noastre pe piaţa internaţională a
schimbului de mărfuri, prin dezvoltarea economid capitaliste,
conştiinţa proletariatului industrial se deşteaptă in a doua

507
jumătate a secolului trecut şi, o dată cu aceasta, ia naştere mişcarea
mundtorească. Ţărănimea exploatată se ridică în repetate rînduri;
cercurile muncitoreşti care iau naştere sînt dovada începutului
maturizării muncitorilor şi rezultatul dezvoltării capitalismului în
Rominia. Justiţia, învăţămîntul, cultura, ştiinţa, erau modelate
după interesul clasei dominante şi corespundeau bazei economice
care le-a generat. Dar, membrii cercurilor muncitoreşti se ridică
împotriva stării de mizerie în care erau ţinute ţărănimea şi
muncitorimea şi îşi iau ca sarcină ridicarea materială şi culturală a
poporului romîn. «Gazeta socialistă» a sprijinit războiul de
eliberare a Romîniei de sub jugul turcesc. Între anii 1878 şi 1880
începe să se contureze la noi socialismul ştiinţific. În 1879, se ţine
cea dintîi conferinţă a cercurilor muncitoreşti din întreaga ţară
care hotărăşte stabilirea unui program al mişcării muncitoreşti în
Romînia. Acest program a fost publicat la Iaşi în anul 1880.
Cercurile muncitoreşti se entuziasmează de principiile Comunei
din Paris, iar aniversarea acestui mare eveniment se face cu multă
căldură. Îndemnul la luptă revine în acea vreme mulţimii obidite
şi de la geniul literaturii romîneşti, M. Eminescu, care în stihuri
neîntrecute îşi arată dragostea fierbinte de patrie (« Din străinătate
»), pentru generaţia de la 48 (Epigonii), îşi arată mîndria pentru
ceea ce a realizat puterea creatoare a maselor şi dezgustul pentru
zilele întunecate ale stăpînirii coaliţiei burgheziei şi moşierimii.
După Eminescu, alţi poeţi şi prozatori denunţă minciuna şi
falsul organizaţiei politice, care aducea poporul în mizerie şi
oprimare: înainte de 1907 Coşbuc, iar după 1907 Vlahuţă,
Caragiale, Rebreanu, Arghezi etc.
Pe măsură ce mişcarea muncitorească se dezvoltă şi începe să
se organizeze mai temeinic, arestările şi schingiuirile se înteţesc şi
ele; se introduce sistemul expulzărilor care dăinuieşte şi în zilele
dictaturii antonesciene.
După anul 1881, principiile ştiinţei marxiste pătrund la noi şi o
dată cu aceasta se simte influenţa lor binefăcătoare în orientarea
mai sigură a activităţii cercurilor muncitoreşti, în activitatea unor
oameni de ştiinţă ca Voinov, Rakovitză, Teodorescu, P. Bujor,
Babeş, Cantacuzino, Şt. Stîncă ş. a. Prin revistele: «Revista socială
», «Critica socială » şi prin gazeta «Drepturile omului» se fac
popularizări reuşite ale ştinţei marxiste şi se aude glasul

508
revendicărilor democratice.
La Iaşi, centrul mişcării socialiste de atunci, revista
«Contemporanul» a jucat un rol progresist în cultura romînească.
Timp de un deceniu (1881—1891) «Contemporanul» a contribuit la
crearea unei orientări înaintate, marxiste, în literatura şi filozofia
romînească, răspîndind în masele largi ale cititorilor cele mai noi
rezultate ale ştiinţelor naturii, militînd pentru o concepţie
materialistă a lumii, pentru o atmosferă cu adevărat ştiinţifică,
pentru promovarea şi încurajarea unei creaţii literare şi ştiinţifice
originale. «Contemporanul» a dus o susţinută luptă ideologică
împotriva «Junimii» condusă de Titu Maiorescu, a publicat în
romîneşte fragmente din Capitalul de Karl Marx, lucrarea lui
Engels, Originea familiei, a proprietăţii private și a statului,
fragmente din Originea speciilor a lui Darwin. « Contemporanul»
a avut un rol hotărîtor în formarea unui puternic curent progresist,
care a cuprins păturile largi ale intelectualităţii, ale tineretului
şcolar şi muncitoresc şi a Contribuit la crearea unei viguroase
tradiţii socialiste în cultura poporului nostru.
Revendicările muncitoreşti enunţate cu prilejul grevei ceferiste
din 1888, revendicările ţărănimii din răscoalele repetate din 1888,
1892, 1894, au fost răspîndite prin ziarele «Muncitorul»,
«Dezrobirea», «Munca», «Lumea nouă».
La începutul secolului al XX-lea, o dată cu trecerea
capitalismului internaţional în faza imperialismului, starea
muncitorimii noastre s-a înrăutăţit. Contradicţiile dintre capital şi
muncă s-au ascuţit în fiecare ţară. La răspîntie de istorie şi ca o
consecinţă firească a evoluţiei societăţii, apare în Rusia Partidul
socialist. În 1902, muncitorii din Romînia încearcă să organizeze
sindicatele, iar prin gazeta « Romînia Muncitoare » luptă
împotriva legii corporaţiilor. Sub influenţa revoluţiei din 1905 din
Rusia, încrederea muncitorimii în propria ei forţă se întăreşte şi
aceasta i-a deschis drumul spre organizarea unei mişcări de masă.
în 1906, se constituie consiliul general al sindicatelor, iar
muncitorimea, împletindu-şi acţiunea economică cu cea politică,
participă la răscoalele ţărăneşti din 1907, la grevele de la Paşcani,
Galaţi şi de pe valea Prahovei. După aceasta a urmat un val
puternic de represiuni, de prigoană şi expulzări. Ca răspuns,
muncitorimea în anul 1907 pune bazele organizaţiei politice

509
socialiste din Romînia, care se transformă în anul 1910 într-un
partid al muncitorimii. În acest timp, scriitori ca Vlahuţă,
Caragiale, Coşbuc, denunţă falsitatea şi minciuna regimului politic
burghez, i r operele lor au stîrnit un puternic răsunet în masele
populare.
Din ce în ce mai conştientă, mai unită, muncitorimea se ridică
pentru pace şi frăţie în timpul războiului balcanic şi în timpul
primului război mondial. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din
Octombrie în Rusia a contribuit la ridicarea conştiinţei şi avîntului
de luptă al maselor populare. Nu pot trece peste această epocă fără
a arăta însă însemnătatea pe care revista ieşană « Viaţa
Rominească » a avut-o pentru dezvoltarea spiritului critic în
Romînia, pentru lupta împotriva rasismului, huliganismului, care
îşi făceau drum, avînd în frunte pe unii reprezentanţi ai culturii
oficiale burgheze reacţionare şi retrograde. Ţărănimea din ţara
noastră era frămîntată de dorinţa şi nevoia de a avea pămînt,
muncitorimea la rîndul ei, nu voia să suporte toate cruzimile şi
ororile cauzate de războiul mondial pe care guvernele voiau să i le
arunce în spinare. Masele populare nu erau de acord cu
participarea ţării noastre la intervenţia armată împotriva statului
muncitoresc şi ţărănesc care abia se instalase în Rusia şi cu
intervenţia militară împotriva poporului maghiar încleştat în lupta
pentru libertatea sa. În anul 1918, muncitorimea ceferistă dă
semnalul luptei, iar după ea au urmat petroliştii şi toţi muncitorii
din toate ramurile de producţie ale ţării.
Minorităţile naţionale îşi cer cu tărie dreptul de a folosi limba
lor în şcoală. Problema unui trai mai bun, dreptul de organizare a
muncitorilor, recunoaşterea libertăţilor democratice,
împroprietărirea ţăranilor etc. sînt revendicări pentru care luptau
masa muncitoare şi întregul popor. În aceste lupte, muncitorimea
nu a putut fi oprită de gloanţele de la 13 decembrie 1918. În ciuda
diferitelor măsuri de opresiune, luptele se înteţesc, reacţiunea din
Romînia depune mari eforturi ca să ademenească ţărănimea cu
legea împroprietăririi pe care o flutură înaintea acestora, in scopul
de a o împiedica să se ralieze cu muncitorimea. Reacţiunea stringe
rîndurile şi porneşte mai hotărîtă la răpirea libertăţilor populare în
1920. Pentru apărarea libertăţilor cucerite, pentru asigurarea
democraţiei are loc greva generală din 1920. În procesul tuturor

510
acestor lupte, forţa muncitorească creşte cu tărie, nivelul său
ideologic se ridică, ea porneşte mai hotărît pentru însuşirea
principiilor marxist-leniniste drept călăuză în acţiunea ei.
Deschizînd mai departe drumul de luptă bătătorit de popor,
folosind experienţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi
bagajul de experienţă acumulat de mişcarea muncitorească de-a
lungul deceniilor, drept răspuns la represiunea reacţiunii,
muncitorimea noastră hotărăşte la Congresul din 1921, prin voinţa
majorităţii delegaţilor, constituirea Partidului Comunist pe baza
teoriei marxist- leniniste. Astfel, Partidul Comunist, prin numele
ce-l poartă, prin conţinutul activităţii lui, continuă toată tradiţia
de luptă a poporului şi păşeşte după lungi frămîntări pe drumul
indicat de întemeietorii socialismului ştiinţific. De la înfiinţarea
lui, deşi lovit fără cruţare de clasa stăpînitoare, Partidul Comunist
din Romînia a luptat consecvent pentru înfăptuirea năzuinţelor
clasei muncitoare, pentru eliberarea ei de exploatare, pentru
propăşirea ei economică şi culturală. Nu voi face istoricul luptei
Partidului Comunist pînă la triumful cauzei pe care o apăra, pentru
care s-au jertfit atiţia luptători credincioşi. Mergînd consecvent pe
drumul luptei de apărare a poporului împotriva capitalismului
străin şi băştinaş, pe drumul luptei pentru independenţa
economică şi politică a ţării, partidul a răspîndit în 1924 cunoscutul
manifest« Dezrobirea economică, politică şi naţională », în care
dezvăluie operaţiile de jaf pe scară mare ale bancherilor americani,
englezi şi francezi, prin acordarea împrumuturilor aşa-zise de
ajutorare în condiţii de cămătărie şi de exploatare colonială,
pentru totala aservire a economiei ţârii noastre faţă de interesele
lor. Trusturile străine acaparaseră petrolul şi minele, tutunul,
chibriturile, telefoanele, sarea, iar aşa-zişii experţi dictau
guvernanţilor burgheziei şi moşierimii înfeudarea ţării faţă de
interesele concernelor străine. Singura forţă politică care s-a
ridicat împotriva înrobirii tării noastre şi care a chemat întregul
popor la luptă pentru eliberarea naţională şi socială a fost Partidul
Comunist din Romînia. în această perioadă au loc acţiunile
muncitoreşti de la Lupeni, Timişoara, numeroase greve,
demonstraţii etc.
Congresul al V-lea al Partidului Comunist din Romînia face un
necruţător rechizitor al politicii de înfeudare a ţării faţă de

511
capitalul străin, politică dusă de către cercurile burgheze şi
moşiereşti. Demască orientarea acestora pe drumul fascizării ţării
şi cheamă masele muncitoare la luptă împotriva pregătirii
războiului antisovietic, arătînd consecinţele fatale pe care acesta
le-ar avea pentru poporul nostru.
Fascismul îşi făcea drum şi-şi cuprindea treptat în mreje ţările
din Europa. Obscurantismul, analfabetismul, erau prielnice
pătrunderii şi intensificării curentelor fasciste la noi, curente care
îşi găsiseră propovăduitori chiar în sînul Academiei Romîne.
Partidul Comunist din Rominia, convins că înteţirea fascismului
va aduce războiul şi mizeria, luptă din toate puterile spre a stăvili
acest curent nefast. El arată că ţara noastră este ameninţată de a
deveni o colonie germană, că bogăţiile ţării vor fi întrebuinţate —
ceea ce s-a şi adeverit ulterior — pentru războiul de agresiune
barbară şi distrugător de civilizaţie, războiul împotriva Uniunii
Sovietice. Pentru a împiedica năruirea ţării, distrugerea tezaurului
nostru cultural, strîns cu atîta trudă şi jertfă, cu un larg sentiment
patriotic, Partidul Comunist luptă pentru înfiinţarea unui front
popular antifascist, care să cuprindă pe toţi acei care, indiferent de
credinţă politică, doresc salvarea ţării şi a poporului.
Pentru a zăgăzui valul crescînd al luptei împotriva fascismului,
guvernul burghezo-moşieresc din acea vreme înscenează o serie
întreagă de procese. Cei mai vrednici luptători au fost închişi şi
condamnaţi, dar nu au putut fi împiedicaţi să participe la lupta
pentru înfăptuirea misiunii istorice a Partidului. Partidul
Comunist din Romînia a luptat pentru dezvoltarea pe linie
democratică a instituţiilor de învăţămînt, pentru dezvoltarea
ştiinţei şi culturii patriei. Aceasta era ştiinţa progresistă care îşi
făcea drum pentru a ieşi la lumină, in timp ce cultura şi ştiinţa
oficială urmau mersul decadent al clasei pe care o deserveau.
Felul cum preţuieşte Partidul Comunist din Rominia rolul pe
care intelectualii îl au de îndeplinit, se vede din broşura Armata
Roşie tine din 1944.
. . . «Universitatea Romînă cunoaşte minunate figuri de
profesori care au înţeles că libertatea şi cultura sînt nedespărţite,
profesorii ştiu că a lupta pentru libertate înseamnă a lupta pentru
cultură, ei ştiu că intelectualitatea romînească este produsul
acestui popor de muncitori şi plugari, care cu truda lor, cu

512
sacrificiul lor, totdeauna necunoscut şi de multe ori batjocorit au
ridicat biblioteci, laboratoare şi universităţi, făcînd cu putinţă
înfiriparea unui început de cultură naţională. Menirea
intelectualităţii romineşti este să stea alături de popor şi să
păstreze licărirea de lumină in sufletele cele mai întunecate.
Partidul Comunist cheamă pe profesori, pe medici, pe ingineri pe
magistraţi, pe poeţi, pe scriitori, pe artişti, să rămină în mijlocul
neamului şi să lupte fără şovăire împotriva duşmanului ţării
noastre şi al culturii omenirii — Hitler şi bandele lui înarmate ».
Chemarea Partidului a avut un mare răsunet în inimile şi
minţile profesorilor universitari, care au semnat cunoscutul act de
încheierea unui armistiţiu cu armata sovietică.
În aceste timpuri grele, de frămîntări continue prin care trecea
poporul, Academia Romină s-a izolat treptat de societate, s-a
singularizat în mijlocul celorlalte instituţii de cultură şi ştiinţă,
care aşteptau zadarnic concurs şi îndrumare. Armura ştiinţei pure,
autonomiei şi libertăţii academice se învechise.
Curentele şovine erau încurajate sau aveau obîrşia chiar in
academie; filozofia idealistă sau chiar mistică se încuibaseră şi
stîrneau uimirea prin versatilitatea filozofilor care-şi schimbau
gîndirea de la un regim la altul. Ştiinţele naturii e au puse pe al
doilea plan şi nu ajutau dezvoltarea poporului care se afunda în
intunericul analfabetismului. Multă vreme, ştiinţele tehnice nici
nu au fost reprezentate în Academia Romînă, deşi necesitatea
construirii de fabrici, drumuri, poduri, etc. se simţea din ce în ce
mai mult.
Printre membrii Academiei Romîne s-au găsit însă spirite clar
văzătoare, care au reclamat, in diferite timpuri, schimbările
salvatoare.
În special secţiunea ştiinţifică s-a luptat cu dîrzenie pentru
reînnoirea spiritului, metodei de lucru şi componenţei fostei
Academii. Şi-au dat seama unii membri ai acestei secţiuni că,
pentru ridicarea poporului şi întărirea ţării este nevoie ca ştiinţa să
fie eliberată de interesele particulare, iar progresul rîvnit poate să
fie asigurat numai prin crearea unei intelectualităţi noi, strîns
legate de masele muncitoare, care să servească interesele
poporului cu credinţă şi devotament.
O povară grea pe umerii fostei Academii a fost administrarea

513
unui vast domeniu agricol şi forestier, a numeroase imobile,
participarea la diferite întreprinderi etc. Grija pentru
administrarea bunurilor a fost in atît de mare măsură absorbantă
incit in sesiunile generale şi extraordinare, în lucrările din
delegaţie şi ale comitetului bunurilor, discuţiile de ordin material
copleşeau pe cele de ordin cultural.
Discuţiile în jurul problemelor băneşti au provocat repetate
disensiuni, controverse înveninate, animozităţi incompatibile cu
prestigiul unei academii.
Este adevărat că sub presiunea împrejurărilor se introdusese în
ultimul timp mai multă regulă în administraţia bunurilor. Totuşi,
veniturile proprii ale Academiei nu satisfăceau necesităţile ei
stricte de funcţionare. Adeseori s-a simţit nevoia să se facă reduceri
la publicaţii, bibliotecă, burse, premii, pentru a putea fi plătite
salariile funcţionarilor. Apelurile la subvenţiile statului au fost din
ce în ce mai frecvente şi mai insistente, dar nu întotdeauna cu
rezultate pozitive. Prin aceste cîrpeli nu se putea remedia un rău
care trebuia stirpit din rădăcină. Academia trebuia să fie scutită de
grijile materiale pentru ca să se consacre cu toate forţele
problemelor ştiinţifice şi culturale ce-i reveneau. Ştiinţa şi cultura
noastră trebuiiu să-şi găsească o nouă orientare, o nouă
fundamentare şi o nouă organizaţie pe care Academia nu i le mai
putea asigura.
În ultimii ani, înainte de 1944, Academia Romină, cu toate că
prenumăra printre membrii ei numeroase figuri progresiste, active
şi luminoase, devenise refugiul unor elemente şovine, reacţionare
şi nu o dată s-a auzit de la tribuna ei de la unii aserviţi dictaturii
legionare, antonesciene sau regale, îndemnul la ură, la
discriminări rasiale, îndemnuri care aveau puternic răsunet în
societate. Partidele politice in frunte cu regele influenţau din ce în
ce mai mult activitatea academiei, otrăvind viaţa ştiinţifică şi
culturală. Academia Romînă era splendidă în aparenţă, dar
înăuntru germenii descompunerii îi grăbeau năruirea o dată cu
societatea pe care se bizuia. Prin transformarea Academiei Romîne
în Academia Republicii Populare Romîne, această instituţie a fost
salvată de la pieire, a fost adusă de clasa muncitoare în mijlocul
poporului, devenind o instituţie a poporului. Ea trebuia să
răspundă timpurilor noi, idealurilor noi şi să-şi însuşească

514
metodele proprii pentru a corespunde acestor timpuri şi idealuri.
Grija partidului şi guvernului pentru dezvoltarea ştiinţei,
pentru punerea ei în slujba construirii socialismului, se oglindeşte
în sprijinul permanent pe care l-a acordat Academiei, transformată
în anul 1948 în Academia R.P.R.
De la început au fost aduşi ca patroni spirituali ai Academiei
R.P.R. marile valori ale trecutului pe care Academia Romînă le-a
năpăstuit şi le-a ţinut departe. Creangă, Eminescu, Caragiale,
Vlahuţă, Dobrogeanu-Gherea, Ibrăileanu, Andreescu, Luchian sînt
astăzi membri post mortem, stîlpi de boltă ai Academiei R.P.R.
Dintr-o instituţie de consacrare şi patronaj, cu o compoziţie
formată în mare parte din moşieri, industriaşi, bancheri, ea a
devenit o instituţie activă, atrăgînd la muncă forţe devotate cauzei
poporului şi socialismului, sprijinind temeinic formarea cadrelor
tinere şi luînd parte activă la munca de zidire a societătii noi.
Între trecut şi între prezent nu s-a produs însă o ruptură. Un
număr însemnat de membri ai fostei Academii Romîne care
desfaşuraseră o activitate bogată, cunoscută şi recunoscută, au fost
numiţi membri fondatori ai Academiei R.P.R.: C. I. Parhon, Mihail
Sadoveanu, C. Moisil, Iorgu Iordan, Mihai Ciucă, C. Ionescu-
Mihăieşti, Gh. Macovei, St. Nicolau, S. Stoilov, R. Cernătescu, Gh.
Murnu, S. Sanielevici, Andrei Rădulescu, Gh. Oprescu, Traian
Săvulescu, iar dintre cei decedaţi: E. Teodorescu, G. Petraşcu, D.
Voinov, D. Pompei, George Enescu, Dr. Ar. Caradja şi Gh. Spacu.
Pentru a ajuta consolidarea democraţiei populare, Academia
R.P.R. trebuia să-şi concentreze activitatea asupra problemelor de
bază ale ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artei şi să studieze
posibilităţile de punere în valoare în folosul poporului a bogăţiilor
naturale şi forţelor productive ale ţării: trebuia să organizeze
investigaţii şi cercetări ştiinţifice în toate domeniile, să reunească
și să promoveze oameni de valoare ştiinţifică şi culturală cu
conduită morală şi concepţie politică democrată, să coordoneze
activitatea institutelor şi centrelor de cercetare ştiinţifică şi
culturală a ţării, să înscăuneze un sistem de muncă planificată şi
coordonată.
Activitatea instituţiei noastre s-a dezvoltat in aceşti aproape 8
ani de viaţă in condiţiile intensificării pe plan internaţional a luptei
împotriva aţîţă- torilor la un nou războiu mondial şi a luptei

515
pentru întărirea lagărului păcii, iar pe plan intern, în condiţiile
regimului dictaturii proletare, în plin avint de construcţie
socialistă.
Academia R.P.R. valorificind tot ce este progresist din trecutul
nostru cultural, nu practică însă un paseism anacronic şi de
neînţeles în zilele noastre de avînt constructiv. Învăţătura marxist-
leninistă pe care Academia R.P.R. se sprijină şi-şi dezvoltă lucrările
sale, o ajută să asigure izbînda noului împotriva a ceea ce este
vechi, ruginit. Ideologia materialist-dialectică asigură izbînda
concepţiei ştiinţifice împotriva concepţiei anţiştiinţifice, idealiste
sau metafizice asupra lumii, dar ea fereşte pe oamenii de ştiinţă să
cadă în păcatul dogmatismului sau al sectarismului. Drumul
nostru, adică drumul ştiinţei şi culturii noi in R.P.R. este drumul
pe care merge clasa muncitoare, partizana progresului, luptătoare
pentru pace, pentru libertăţile democratice şi pentru
independenţa naţională. Ma xism-leninismul se opune atitudinii
nihiliste faţă de moştenirea culturală a trecutului, dar, cum a spus
Lenin, «proletariatul, moştenitorul a ceea ce a fost mai bun creat
de umanitatea progresistă, continuă, dezvoltă şi realizează marile
idei umaniste din trecut». Învăţătura care stă la baza activităţii
ştiinţifice a Academiei R.P.R. fereşte pe oamenii de ştiinţă de
formulări confuze in punerea problemelor, in deosebirea
esenţialului de secundar, a realului de închipuire; ea ajută pe
oamenii de ştiinţă să cîştige mereu mai multă claritate şi
simplicitate în expunere, modestie în prezentare. Legătura strlnsă
cu practica mişcării muncitoreşti pentru construirea socialismului,
participarea pentru întărirea frontului tuturor forţelor progresiste
care luptă pentru pace, pentru libertăţile democratice, pentru
independenţa naţională, pentru dezvoltarea celor mai bune
tradiţii seculare, dau măreţie strădaniei oamenilor de ştiinţă şi
cultură, stîrnesc entuziasm la lucrul constructiv, atît vîrstnicilor cît
şi tinerilor.
Schimbările petrecute în Academia R.P.R. sînt schimbări de
fond, de orientare, de structurare, de compoziţie şi de metodă. Ele
au determinat desfăşurarea lucrărilor Academiei R.P.R. într-un
ritm din ce în ce mai intens şi mai cuprinzător şi mai bine
planificat. în timp ce Academia Romînă nu avea nici o instituţie
proprie pentru cercetări şi nici un colaborator în afară de membrii

516
Academiei, în Academia R.P.R. lucrează 192 de membri activi și
membri corespondenţi, 2 625 de cercetători ştiinţifici.
Institutele, laboratoarele şi colectivele Academiei R.P.R.
participă activ la rezolvarea problemelor de bază ale economiei şi
culturii socialiste din statul nostru democrat popular. Industria
energetică, mecanică, metalurgia, transporturile, exploatările
miniere etc., se sprijină pe studii, documentări şi proiecte făurite
în Academia R.P.R., sau cu concursul ei. Dezvoltarea agriculturii
socialiste este ajutată prin institute de cercetări agronomice ale
Academiei R.P.R., prin colectivele de agronomic şi silvicultură. În
anul 1956, Academia R.P.R. va definitiva proiectul zonării
agriculturii în ţara noastră. Pentru studiul valorificării complete a
Dunării inclusiv a deltei s-au întocmit colective speciale ale căror
lucrări în parte sînt aplicate în practică. Se lucrează cu rîvnă la
organizarea bazei materiale pentru cercetări de fizică nucleară,
pentru care avem rezerve de materie primă. În curînd, aceste
cercetări vor deschide căi noi multor ramuri de ştinţă teoretică şi
aplicată. S-au început lucrările pentru studiul formării limbii
romîne şi a poporului romîn, pentru redactarea unui tratat de
istorie a poporului romîn. Pină în anul 1958 se vor termina lucrările
întreprinse în colaborare cu specialiştii sovietici în vederea
redactării tratatului de geografie al R.P.R. A fost organizat
Institutul de economie, care pe baza unui program de lucru mai
bine gîndit va susţine împreună cu Institutul juridic întărirea şi
dezvoltarea statului nostru socialist.
Institutul de filozofie antrenînd la lucru forţe noi adînceşte
problemele marxism-leninismului şi ajută la răspindirea luminii
acestei învăţături în cercuri mereu mai largi. El ajută în primul rînd
pe oamenii noştri de ştiinţă pentru o mai justă orientare.
În domeniul ştiinţelor medicale s-au obţinut rezultate
valoroase, iar strînsa colaborare cu Ministerul Sănătăţii a
determinat un efect binefăcător pentru sănătatea publică. Este
important de relevat că în sectoarele unde colaborarea cu
ministerele este mai bine înţeleasă şi sprijinită, rezultatele sînt mai
asigurate, iar aplicarea lor pentru grăbirea construcţiei
socialismului este uşurată, în ultimii 5 ani, Academia R.P.R. a
prezentat diferitelor ministere peste 300 de protocoale de lucrări
încheiate, în cea mai mare parte introduse în producţie.

517
 Numai din această succintă enumerare se vede cîtă deosebire
de metodă şi de orientare este între Academia R.P.R. şi Academia
Romînă. Prin verificarea neîntreruptă a teoriei în practică,
progresul ştiinţei sub regimul nostru democrat popular se
săvîrşeşte cu paşi mari şi repezi.
De pe acum putem spune că ştiinţa a croit drum unor
schimbări viitoare şi mai radicale. De-a lungul istoriei nimic n-a
revoluţionat atît viaţa omenească cum a făcut-o ştiinţa. Realizările
tehnice ale ştiinţei sînt absolut indiscutabile, capacitatea ei de a
transforma economia într-o economie a abundenţii este evidentă,
pătrunderea ci în multe domenii care pînă acum erau considerate
ca un monopol al filozofiei devine din ce în ce mai vădită. Toate
aceste progrese ale gîndirii sînt rezultatul ştiinţei, iar omul nu mai
priveşte natura ca ceva izolat şi separat de sine. Pentru prima dată
în istoria ştiinţei, generaţia noastră este în stare să perceapă
unitatea naturii nu ca o dogmă sau ca o teză nefundată,, ci ca un
principiu ştiinţific, bazat pe dovezile cele mai clare şi mai precise
pe care le cunoaştem. De aceea sîntem datori să ne ţinem de
ancora cunoaşterii obiective exacte, verificată de raţiune şi ceea ce
este şi mai important de experienţă, de practică. Să fim atenţi să
nu ne înecăm într-un ocean de raţionamente teoretice care nu au
nici o legătură cu problemele de fiecare zi ale vieţii şi cu nevoile
oamenilor care construiesc socialismul.
Complexitatea domeniilor de care se ocupă Academia R.P.R.
rezultă din organizarea ei pe secţii, care corespund la 8 vaste
domenii de cercetare a muncii ştiinţifice :
— matematică-fizică, chimie, tehnică, biologie şi ştiinţe
agricole, geologic şi geografie, ştiinţe medicale, ştiinţe economice,
filozofice şi juridice, ştiinţe istorice, lingvistice, literatură şi artă.
În afară de organizaţia sa centrală, Academia R.P.R. şi-a
organizat: două filiale la Iaşi şi Cluj, o bază de cercetări ştiinţifice
la Timişoara şi una în curs de organizare la Tg. Mureş, 29 de
institute, două observatoare astronomice (Bucureşti şi Cluj),
Biblioteca, Editura Academiei R.P.R., 4 muzee ştiinţifice (două la
Bucureşti, unul la Cluj şi unul la Iaşi), 10 comisii permanente pe
lîngă Prezidiul Academiei R.P.R., pentru studiul problemelor
speciale complexe, 4 ateliere de prototipuri, un atelier foto şi de
microfilme, două biobaze (Bucureşti şi Timişoara) etc.

518
 Trebuie subliniat faptul că Academia R.P.R. coordonează
întreaga muncă, ştiinţifică din ţara noastră, că ea se ocupă nu
numai de activitatea ştiinţifică care se duce în propriile sale
institute, ci şi de activitatea ştiinţifică desfăşurată în cadrul
universităţilor, a instituţiilor departamentale şi a oricărui institut
de cercetare ştiinţifică din ţara noastră.
Oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră dau dovadă că
sînt din ce în ce mai adînc pătrunşi de adevărul exprimat de Lenin:
«Numai socialismul va elibera ştiinţa din lanţurile burgheziei, din
subjugarea ei de către capital, din robia faţă de interesele
monstruoasei venalităţi capitaliste ». Oamenii de ştiinţă şi cultură
din R.P.R. la apelul cald al partidului şi guvernului, s-au integrat în
frontul de luptă şi muncă al poporului muncitor, nezăbovind să
dea contribuţia lor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
materiale şi culturale ale oamenilor muncii, pentru asigurarea
victoriei socialiste, pentru pace. Fără un pic de şovăială putem
afirma că ştiinţa, literele şi artele se făuresc în R.P.R. în acordul din
ce în ce mai strîns dintre oamenii de ştiinţă, literaţi şi artişti pe de
o parte, şi masele largi ale poporului, pe de altă parte.
Aceste condiţii au făcut ca ştiinţa şi cultura să se înalţe la un
nivel care lasă mult departe nivelul atins in o sută şi mai bine de
ani de regim burghezo-moşieresc şi să pătrundă adine în păturile
muncitoare de la oraşe şi sate.
Academia R.P.R. întreţine legături cu academiile din toate
ţările de democraţie populară, cu academiile din U.R.S.S. şi
academiile altor ţări prin schimb de publicaţii, prin colaborare şi
prin contact între oamenii de ştiinţă. Academia R.P.R. a primit un
ajutor mărinimos de la Academia de Ştiinţe din U.R.S.S.
Colaborează pe baza unor convenţii cu secţia de geografie a acestei
ilustre academii, pentru valorificarea peştelui din Marea Neagră şi
în special de la gurile Dunării cu secţiunea de biologie, cu
observatorul de la Pulkovo pentru diferite probleme de
astronomie. Membrii Academiei noastre au participat şi participă
mai la toate conferinţele ştiinţifice ţinute în U.R.S.S. Oamenii de
ştiinţă sovietici precum şi cei din ţările de democraţie populară
participă la conferinţele şi congresele noastre. Un ajutor imens am
primit din partea Academiei de Ştiinţe din U.R.S.S. şi din partea
guvernului U.R.S.S. pentru proiectarea şi organizarea Institutului

519
de fizică nucleară. în toate ocaziile simţim, legăturile de frăţietate
dintre poporul nostru şi popoarele Uniunii Sovietice. Cea mai
recentă, dar nu şi cea din urmă dovadă de prietenie este restituirea
tezaurului nostru de artă cultă, religioasă şi populară, ţesături şi
obiecte bisericeşti, datînd din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea,
colecţii numismatice străvechi, precum şi tezaurul de la Pietroasa,
descris la timpul său de Al. Odobescu. Piese antice de monezi şi
medalii de aur din insula Egina şi Cartagina; medalii cu chipul lui
Alexandru Machedon şi din timpul faraonului egiptean Ptolomeu
I, a împăraţilor romani şi bizantini Iuliu Cezar, Claudiu, Nero şi
Iustinian; tablourile preţioase ale lui Rosenthal, Tattarescu,
Hladec, Negulici, Grigorescu, Aman, Luchian, Băncilă ş.a. vor intra
în posesiunea muzeelor noastre de artă naţională. Oamenii
sovietici au un respect profund faţă de tradiţiile de cultură ale
poporului nostru, ca şi faţă de acelea ale tuturor popoarelor.
Poporul sovietic a păstrat cu grijă operele de artă ale Romîniei cu
mare valoare istorică şi artistică, cu toate că burghezia şi
moşierimea rominească a purtat război în două rînduri împotriva
Rusiei sovietice, participind la distrugerea multor monumente
artistice şi istorice. Guvernul şi poporul sovietic au privit
întotdeauna bunurile încredinţate ca un patrimoniu inalienabil al
poporului romîn. Predînd aceste valori guvernului R.P.R.,
Consiliul de Miniştri al Uniunii Sovietice a adus o nouă contribuţie
la cauza întăririi colaborării frăţeşti între poporul sovietic şi
poporul romîn. în noua Rominie, toate tablourile, monedele,
podoabele bisericeşti, ţesăturile naţionale rare, precum şi faimoasa
«Cloşcă cu pui» de la Pietroasa se vor rîndui la locul lor în muzee
ca un bun al poporului.
În ţările socialismului comorile artei adevărate ale trecutului şi
ale prezentului nu stau ascunse în beciurile palatelor, în vilele
burgheziei, în safe-urile capitaliştilor ca obiecte de schimb, ci
aparţin oamenilor muncii şi servesc pentru instruirea şi educarea
lor. Noi, membrii Academiei R.P.R. avem un motiv în plus de a ne
bucura de restituirea unui tezaur pe care duşmanii îl considerau
pierdut, acela că această restituire coincide cu aniversarea celor 90
de ani de viaţă academică în ţara noastră.
Ştiinţa marxist-leninistă, care stă la baza activităţii Academiei
R.P.R. nu este o ştiinţă abstractă, desprinsă de viaţă. Din contră, ea

520
pătrunde şi luminează toate aspectele realităţii şi se îmbogăţeşte
în contact cu aceasta.
Participarea conştientă la construirea socialismului, a ştiinţei
şi culturii noi din Republica Populară Romînă, le asigură unitatea
străbătînd diversele lor manifestări.
Cultura nouă din ţara noastră nu este un sanctuar în care
pătrund numai acei spălaţi de impurităţile muncii zilnice, un
templu deschis numai slujitorilor « spiritului ». Ea este pentru
prima oară în istoria poporului nostru incarnată, introdusă în toate
actele omului, deschisă tuturor oamenilor, una prin conţinutul său
socialist, dînd însă putinţă manifestărilor diverselor forme
naţionale.
Această trăsătură fundamentală a culturii noi din R.P.R. îi
asigură şi accesibilitatea sa universală.
Omul epocii socialiste a început să participe la discuţie cu
specialişti şi să aducă cercetătorilor şi creatorilor în ştiinţă şi artă
ecoul necesităţilor lor.
Îndrumată de către Partidul Muncitoresc Romîn, cultura
noastră asigură libertatea creatoare a poporului romîn, descătuşat
din robia exploatării şi a oprimării.
Această cultură socialistă va asigura progresul omului în toate
direcţiile şi-l va face să participe conştient la acest progres.
Pe planul întîi al preocupărilor oamenilor de ştiinţă din toate
domeniile, ale literaţilor şi artiştilor din R.P.R. stau probleme
legate de dezvoltarea societăţii noi şi construirea socialismului.
Oamenii noştri de ştiinţă se sprijină din ce în ce mai mult pe
contribuţia valoroasă a inovatorilor şi fruntaşilor din industrie şi
agricultură, sintetizează şi folosesc experienţa acestora, iar
muncitorii din industrie şi ţăranii muncitori aplică în activitatea
lor practică rezultatele cercetătorilor, sugerînd prin spiritul lor
inventiv noi căi pentru dezvoltarea ştiinţei. Colaborarea creatoare
dintre oamenii de ştiinţă şi practicienii din producţie, pe zi ce
trece, devine mai strînsă, mai organizată şi marchează începutul
înlăturării deosebirilor esenţiale dintre munca intelectuală şi cea
fizică.
Pentru dezvoltarea problemelor legate de marile construcţii
socialiste ce se înfăptuiesc în ţara noastră, pentru satisfacerea
nevoilor crescînde ale industriei şi agriculturii, pentru asigurarea

521
producţiei bunurilor de larg consum, s-au creat institute ştiinţifice
atît pe lîngă diferite departamente, cît şi în cadrul Academiei
R.P.R. O strînsă colaborare s-a stabilit între oamenii noştri de
ştiinţă şi între diferite ministere şi întreprinderi. Cei 2 625 de
specialişti în afară de membrii Academiei, care înainte lucrau
izolaţi, fără plan şi adesea fără ajutor, au fost strînşi în institute şi
colective, unde desfăşoară o muncă planificată, coordonată şi
controlată. În această armată de cercetători, alături de oamenii de
ştiinţă cu experienţă şi cu trecut ştiinţific au fost înrolate
numeroase elemente tinere, cu pasiune pentru cercetarea
ştiinţifică, devotate clasei muncitoare. Vechiul principiu al izolării
omului de ştiinţă, principiu cultivat ca un semn de eleganţă de
fosta Academie, a fost acum înlăturat şi înlocuit cu principiul de
bază al ştiinţei progresiste: colaborarea strînsă a oamenilor de
ştiinţă vîrstnici cu cei tineri, munca colectivă. Oamenii noştri de
ştiinţă sînt perseverent îndemnaţi să rezolve la un înalt nivel
teoretic lucrările lor, să se îndrumeze pe calea generalizărilor
deschizătoare de perspective noi şi sînt solicitaţi fără răgaz şi
insistent să pună ca un comandament principal în toate domeniile
de cercetare întărirea legăturii dintre ştiinţă şi producţie.
Dacă am judeca activitatea Academiei R.P.R. după volumul
tipăriturilor, ea a crescut de la 143 coaie editoriale în anul 1949 la 4
500 în anul 1955. Numărul periodicelor editate de Academia R.P.R.
este aproape de 20 de ori mai mare decît al periodicelor Academiei
Romîne. În 8 ani, Academia R.P.R. a tipărit tot atîta cît a tipărit
Academia Romînă în 80 de ani, dar varietatea temelor luate în
studiu, rezultatele obţinute, dezvoltarea pe care au luat-o ştiinţele
naturii şi ştiinţele tehnice marchează o deosebire fundamentală
între trecut şi între prezent.
Datorită muncii organizate, planificate, datorită muncii în
colectiv, Academia R.P.R. a dat poporului nostru Gramatica limbii
romîne şi a elaborat regulile ortografice, vechiul deziderat al
întemeietorilor Societăţii Academice Romîne de acum 90 de ani.
A tipărit două volume din Dicţionarul limbii romîne
contemporane, iar pînă în 1957 această lucrare se va termina. S-a
editat Flora Republicii Populare Romîne şi Fauna Republicii
Populare Romîne. Din cea dinţii lucrare au apărut 4 volume, al 5-
lea este sub tipar, din cea de a doua s-au tipărit 37 de fascicule.

522
 Academia R.P.R. a continuat tipărirea documentelor privitoare
la istoria R.P.R., din care au apărut 37 de volume, în afară de
periodice care s-au înmulţit în fiecare an şi s-au specializat după
necesitate, s-au publicat numeroase tratate şi monografii în toate
domeniile.
Activitatea de creaţie ştiinţifică este în momentul de faţă atît
de mare, încît capacitatea Editurii noastre nu mai corespunde şi
trebuie neapărat luate măsuri pentru lărgirea ei. Începînd din anul
1954, Biblioteca Academiei a devenit, la rîndul ei, o instituţie de
cercetare pentru problemele de biblioteconomie şi a dublat
aproape numărul volumelor, şi-a îmbogăţit colecţia de reviste din
ţară şi străinătate, întreprinde schimburi de publicaţii cu peste
2000 de biblioteci şi instituţii din lume, asigurînd documentarea
cerută de progresul ştiinţei.
Congresul al II-lea al P.M.R. a trasat programul unui nou şi
puternic avînt al construcţiei economiei în industrie, în special în
industria grea, baza materială a socialismului, în agricultură; ţara
noastră mănoasă, poporul nostru muncitor asigură îndeplinirea
planului pentru dezvoltarea mai departe a economiei şi culturii pe
drumul socialismului. Un rol deosebit de mare în această privinţă
revine ştiinţei, iar Partidul acordă o mare preţuire contribuţiei
aduse de oamenii de ştiinţă şi de cultură la avîntul economiei, la
ridicarea producţiei şi productivităţii muncii, la dezvoltarea şi
înălţarea culturii devenită un bun al întregului popor. El
stimulează creaţia ştiinţifică, artistică şi literară. El ajută asigurarea
economiei naţionale şi a culturii cu cadre numeroase calificate, iar
Academia R.P.R. este direct interesată şi răspunzătoare pentru
crearea cadrelor noi din ce în ce mai bine pregătite şi specializate.
Ştiinţa în ţara noastră este în mîna poporului muncitor, în
slujba cauzei păcii, a cauzei securităţii popoarelor şi a
îmbunătăţirii traiului oamenilor. Pe măsură ce oamenii noştri de
ştiinţă, artiştii şi literaţii se vor lega mai strîns de popor, la rîndul
lui poporul se va ridica tot mai sus spre lumina culturii va deveni
mereu mai conştient în puterea lui creatoare, va merge mai hotărît
pe drumul năzuinţelor sale şi va fi fruntaş în lumea nouă socialistă,
care îşi face drum pe toată suprafaţa pămîntului, prin solidaritatea
în luptă a proletariatului internaţional. Datoria Academiei R.P.R.
este să discearnă şi să sprijine tot ce este avansat, sănătos şi valabil,

523
să ajute pe oamenii de ştiinţă şi cultură oneşti să ajungă în cîmpul
progresului, al păcii şi al democraţiei sau să se apropie de acesta să
facă să pătrundă învăţătura marxist-leninistă, să întărească spiritul
partinic în toate manifestările şi împrejurările.
Am avut greutăţile începutului, pe care le-am învins, dar
sarcini infinit mai vaste se pun astăzi în faţa oamenilor de ştiinţă
şi cultură din ţara noastră, care sînt o mare forţă spirituală
chemată să facă educaţia milioanelor de oameni care trudesc pe
acest pămînt. Avîntul pe care l-a luat ştiinţa şi cultura în R.P.R. sub
regimul democraţiei populare, cu participarea întregului popor la
dezvoltarea lor, va spori şi o dată cu el va creşte aportul culturii
noastre la tezaurul culturii universale.
În această zi de sărbătoare pentru Academia Republicii Populare
Romîne, pentru ştiinţa şi pentru poporul nostru, evocînd figurile
strălucite ale trecutului de luptă pentru întărirea patriei şi a
poporului, pentru libertate şi independenţă naţională, pentru
progres, simţim adînc emoţia vieţii de luptă ce se deschide in faţa
noastră, viaţă desigur cu multe greutăţi, dar viaţă nouă,
mîntuitoare.
În mintea noastră trebuie să fie veşnic trează conştiinţa noilor
exigenţe şi să ne străduim ca ştiinţa, literatura, arta pe care le
cultivăm sub regimul democraţiei populare să fie la înălţimea
sarcinilor istorice ale generaţiei noastre: construirea socialismului
şi lupta pentru pace. Înainte, mereu cu mai mult curaj, mereu cu
mai multă tărie:
Să trăiască şi să înflorească în veci Academia Republicii
Populare Romîne, instituţie a poporului, clădită pe temelia trainică
a tradiţiilor progresiste a celor care acum 90 de ani au dat fiinţă
«Societăţii Academice Romîne » şi a celor care în decursul
vremurilor au dat contribuţia lor pentru luminarea, ridicarea şi
întărirea poporului romîn.

524
525
526