Liceul Tehnologic Electromureş, Aria curriculară Limbă şi comunicare

Noiembrie 2016

Despre argumentare

Lucrarea de faţă este concepută cu intenţia de a aduce clarificări din perspectiva

demersului logico-argumentativ privind o rezolvare corectă a cerinţei subiectului propus în
cadrul probei examenului de bacalaureat la disciplina Limba şi literatura română, respectiv
elaborarea eseului argumentativ.

Analizând diferite lucrări dedicate elevilor, în care sunt propuse rezolvări ale cerinţei despre
eseul argumentativ, precum şi „reguli” de elaborare a eseului, am identificat erori logice,
materiale şi formale. În cele ce urmează le voi analiza pe rând:

1. Se confundă „ipoteza”,” premisa” şi „concluzia”, în sensul că sunt considerate sinonime.

Eronat. Ipoteza anunţă intenţia (argumentativă sau contraargumentativă, poziţionarea pro
sau contra privind viitorul demers). Premisa este ideea care susţine concluzia sau teza
argumentării şi este sinonimă cu „argumentul”, „temeiul”. Concluzia sau teza reprezintă
ideea susţinută cu ajutorul premiselor.
2. Se confundă termenii „argument” şi „argumentare”: argument=premisă, temei;
argumentarea este procesul demonstrativ în care din argumentele date rezultă concluzia.
3. Prezenţa unui argument şi a unui contraargument în argumentare. Eroarea rezultă din
nerespectarea principiului non-contradicţiei; astfel, chiar dacă argumentarea şi
contraargumentarea au aceeaşi structură, în argumentare susţinem o idee, iar în
contraargumentare combatem o idee. Astfel, este absurd sa susţinem şi să nu susţinem, în
acelaşi timp, o idee. Dacă acceptăm argumente pro şi contra, nu mai este vorba despre un
proces argumentativ, ci despre o dezbatere.
În aceeaşi ordine de idei, sunt acceptaţi indicatorii de argumentare „în primul rând, în al
doilea rând” şi excluşi indicatorii „pe de o parte, pe de altă parte”.
4. Concluzia argumentării nu trebuie să se repete în ipoteză- la începutul eseului - şi la
finalul eseului. O argumentare are o concluzie.
5. Nu sunt respectate regulile de argumentare:
 Concluzia trebuie să fie clar formulată;
 Concluzia trebuie să rezulte din premisele date şi nu din altceva;
 Concluzia trebuie să rămână aceeaşi pe tot parcursul argumentării;
 Premisele trebuie să fie propoziţii adevărate;
 Procedeul argumentativ trebuie să fie corect.
6. Prezenţa erorilor materiale (sofisme şi paralogisme) – Sofismele nu sunt erori de logică,
cum în mod eronat se crede, ele apar în practica logică şi sunt erori de argumentare, adică
apar la nivel discursiv şi nu neapărat cognitiv. Ele sunt erori care intervin într-o relaţie
dialogică de ordin discursiv cu un interlocutor şi prin care încercăm să-l determinăm să
 adopte o modalitate opinabilă în legătură cu adevărul unei teze. Erorile pot fi formale (ţin
de procedeele de argumentare, de tehnica argumentativă) şi materiale (ţin de limbaj,
sintaxă, psihologic). Sofismele materiale pot fi neintenţionate şi se numesc paralogisme
sau pot fi intenţionate (comise cu scopul de a induce în eroare, de a influenţa, de a
persuada sau chiar manipula) şi se numesc sofisme. Generic, toate erorile de argumentare
sunt intitulate sofisme. Le voi prezenta pe cele mai întâlnite:
a. utilizarea drept argumente propoziţii imperative şi interogative;
b. Echivocaţia – utilizarea aceluiaşi termen cu două sensuri diferite în acelaşi context;
c. Argumentul autorităţii – se face apel la o autoritate în domeniu pentru a convinge;
d. Argumentul relativ la ignoranţă – se face apel la lipsa de informaţii sau la
imposibilitatea verificării informaţiei, pentru a convinge;
e. Argumentul poporului sau al majorităţii – „dacă toţi spun/cred, atunci credem/spunem
şi noi la fel”;
f. Generalizarea pripită - se deduce concluzia, prin generalizare (raţionament inductiv)
bazându-ne pe insuficiente probe;
g. Argumentul circular - se produce atunci când se argumentează că o propoziţie este
adevărată pentru că este edevărată: Părinţii au întotdeauna dreptate pentru că sunt
părinţi, or, se ştie că ei nu pot greşi.
h. Expresiile circulare - presupun că ceea ce este de demonstrat a fost deja
demonstrat:Mihai nu poate fi primit în echipa de fotbal a liceului deoarece este doar
în clasa a IX-a.
i. Abaterea atenţiei – este eroarea care se comite atunci când un argumentator schimbă
complet subiectul discuţiei, după care trage o concluzie despre noul subiect sau
sugerează că a fost deja stabilită o concluzie.

În încercările de persuadare sau manipulare, sunt foarte importanţi şi factorii

circumstanţiali ai argumentării:

 Argumentatorul flatează interlocutorul sau apelează la mândria acestuia;

 Argumentatorul vorbeşte în manieră confidenţială;
 Argumentatorul vorbeşte fără ezitări, ca şi cum ar fi o autoritate în domeniu;
 Argumentatorul prezintă amuzant premisele sau într-un stil literar strălucit;
 Argumentatorul are o ţinută plăcută, atrăgătoare şi îşi prezintă premisele într-un cadru
agreabil;
 Argumentatorul utilizează formule de politeţe.

Prof. Ionela Vasian