Popescu Adriana

Anul I, Artă Sacră

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Paul Cézanne life

Paul Cézanne was born in 1839 in Aix-en-Provence in the south of France. By the
second half of the 19th century, the region of Provence remained far removed from
industrialization and avant-garde trends in Paris, the capital. Although Cézanne spent a lot of
time in Paris studying art and adopting the impressionists’ broken brushwork and brighter
colors, he repeatedly returned to his hometown, where he found the subjects he wanted to
paint. In 1886, when his father’s death left him the family bastide (country estate), the Jas de
Bouffan, Cézanne moved permanently to Provence (though he kept a Paris studio and made
extended stays there).

Cézanne explored an astonishing range of subjects throughout his career: landscape,

portraiture, figural scenes, and still life. Of all the genres, art critics and connoisseurs had
believed for centuries that still life was the least imaginative. Cezanne’s still lifes, however—
with their olive jars, lemons, and colorful printed cotton cloths—evoke a sense of place. In
still life after still life he explored the correspondences among objects, searching for harmony
and balance in form and color. Nothing seems random, and nothing was: Cézanne constantly
rearranged these objects from his studio into different combinations and compositions,
playing with multiple viewpoints.

In addition to small sculptures, household objects, and furniture, Cézanne was also
drawn to fruit, which often appears freshly picked in his paintings. He confided to a friend
that "they [fruits] love having their portraits done. . . . They exhale their message with their
scent. They reach you with all their smells and tell you about the fields they’ve left, the rain
that made them grow, the dawns they watched. When I’m outlining the skin of a lovely peach
with soft touches of paint, or a sad old apple, I catch a glimpse in the reflections they
exchange of . . . the same love of the sun, the same recollection of the dew, a freshness."
(Quoted in Joachim Gasquet, Cézanne: A Memoir with Conversations [London, 1991], 220.)
Sometimes one wonders how these rounded objects didn't roll off Cézanne’s table. But in
constructing his still lifes, Cézanne wished to showcase the objects themselves and would tilt
the plane towards the viewer so we can get a better look.

His works of art

 1866 Louis-Auguste Cézanne, the Artist's father, Reading “L'Evenement”

This portrait is one of the most renowned early works by Cézanne. The rigid composition is
dominated by somber hues applied in a thick impasto. The expressive premise for this piece is
suggested by the artist's inclusion of his own still life in the background, as though to solicit
recognition of his talent by his famously disapproving parent. As if to force the issue, Louis-
August is portrayed reading a liberal newspaper, a highly unlikely event, as he was widely
known for his conservative outlook.

 1885 The Bay of Marseille, Seen from L'Estaque

In this view of L'Estaque, the artist's palette bursts with a vibrant bouquet of colors
previously unseen in his work. The rigid architectonic forms of the houses define the
foreground, while the rest of the picture is realized just as "solidly" through the bold blues
of the sea and the sky. The complementary colors are skillfully employed by the artist to
create an illusion of pictorial depth. The entire composition reminds us the artist's stated
desire to "make of Impressionism something solid and enduring, like the art in museums."
Cézanne painted numerous views of L'Estaque, which was one of his favorite destinations
in the south of France.

 1890-1892 The Card Players

Cézanne produced his series of Card Player paintings, drawings, and related studies in his
ancestral home in the South of France, where he found in the image of men playing cards
something timeless, like the mountains cradling an ancient people. As though they came
together around a simple peasant table for a seance or cosmic conference, the card players
seem at once transient and unmoving, very much masters of their environment and yet
weathered testaments of time's passing.
 Viața lui Paul Cézanne

Paul Cézanne s-a născut în 1839 la Aix-en-Provence, în sudul Franței. Până în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, regiunea Provence a rămas departe de tendințele de
industrializare și avangardă din Paris, capitală. Deși Cézanne a petrecut mult timp la Paris
studiind arta și adoptând pensula ruptă și culorile mai strălucitoare ale impresioniștilor, s-a
întors în repetate rânduri în orașul natal, unde a găsit subiectele pe care dorea să le picteze. În
1886, când moartea tatălui său ia lăsat bastida familiei (moșie de țară), Jas de Bouffan,
Cézanne s-a mutat definitiv în Provence (deși a păstrat un studio la Paris și a făcut sejururi
prelungite acolo).

Cézanne a explorat o gamă uimitoare de subiecte de-a lungul carierei sale: peisaj, portrete,
scene figurative și natură moartă. Dintre toate genurile, criticii de artă și cunoscătorii au
crezut de secole că natura moartă este cea mai puțin imaginativă. Naturile moarte ale lui
Cezanne, însă, cu borcanele lor cu măsline, lămâi și cârpe de bumbac imprimate colorate,
evocă un sentiment de loc. În natură moartă după natură moartă a explorat corespondențele
dintre obiecte, căutând armonie și echilibru în formă și culoare. Nimic nu pare întâmplător și
nimic nu a fost: Cézanne a rearanjat constant aceste obiecte din studioul său în diferite
combinații și compoziții, jucându-se cu mai multe puncte de vedere.

Pe lângă sculpturile mici, obiectele de uz casnic și mobilierul, Cézanne a fost atras și de

fructe, care apar adesea proaspăt culese în picturile sale. I-a mărturisit unui prieten că
„[fructele] le place să-și facă portretele... Își exhalează mesajul cu parfumul lor. Ei ajung la
tine cu toate mirosurile lor și îți povestesc despre câmpurile pe care le-au lăsat, ploaia care a
făcut ele cresc, zorile pe care le-au urmărit. Când conturez pielea unei piersici drăguțe cu
atingeri blânde de vopsea, sau a unui măr bătrân și trist, văd o privire în reflexele pe care le
schimbă... aceeași dragoste de soare. , aceeași amintire a rouei, o prospețime.” (Citat în
Joachim Gasquet, Cézanne: A Memoir with Conversations[Londra, 1991], 220.) Uneori ne
întrebăm cum aceste obiecte rotunjite nu s-au rostogolit de pe masa lui Cézanne. Dar,
construindu-și naturile moarte, Cézanne a dorit să prezinte obiectele în sine și să încline
avionul spre privitor, astfel încât să putem vedea mai bine.
 Operele de artă ale acestuia

 1866 Louis-Auguste Cézanne, tatăl artistului, citind „L'Evenement”

Acest portret este una dintre cele mai renumite lucrări timpurii ale lui Cézanne. Compoziția
rigidă este dominată de nuanțe sumbre aplicate într-un impasto gros. Premisa expresivă pentru
această piesă este sugerată de includerea de către artist a propriei naturi moarte în fundal, ca și
cum pentru a solicita recunoașterea talentului său de către părintele său celebru dezaprobator.
Parcă pentru a forța problema, Louis-August este portretizat citind un ziar liberal, un
eveniment foarte puțin probabil, deoarece era cunoscut pentru viziunea sa conservatoare.

 1885 Golful Marsilia, văzut din L'Estaque

În această vedere a L'Estaque, paleta artistului izbucnește cu un buchet vibrant de culori

nemaivăzut până acum în opera sa. Formele arhitectonice rigide ale caselor definesc primul
plan, în timp ce restul tabloului este realizat la fel de „solid” prin albastrul îndrăzneț al mării
și al cerului. Culorile complementare sunt folosite cu pricepere de către artist pentru a crea o
iluzie de profunzime picturală. Întreaga compoziție ne amintește de dorința declarată a
artistului de a „face din impresionism ceva solid și de durată, precum arta din muzee”.
Cézanne a pictat numeroase vederi ale L'Estaque, care era una dintre destinațiile sale preferate
din sudul Franței.
  1890-1892 Jucătorii de cărți

Cézanne și-a produs seria de picturi, desene și studii aferente Jucătorului de cărți în casa sa
ancestrală din sudul Franței, unde a găsit în imaginea bărbaților care joacă cărți ceva
atemporal, precum munții care leagăn un popor străvechi. Ca și cum s-ar fi reunit în jurul unei
simple mese țărănești pentru o ședință sau o conferință cosmică, jucătorii de cărți par în
același timp trecători și nemișcați, foarte stăpâni pe mediul lor și totuși testamente înfruntate
ale trecerii timpului.