ARTISTIC MYTHOLOGY AND BIBLICAL IMAGINARY

Adela-Maria Borșe (Mocanu)

PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca, North University Centre of Baia Mare

Abstract: Artistic mythologizing involves the reinterpretation of traditional mythological images from the
perspective of actuality, of the present, images that we frequently find in artistic, literary or plastic creations.
This artistic mythologizing was achieved by demythologizing the original myth, artistic creations taking over
most of the myth's themes and motifs. This phenomenon knows a special extent through the 19th and 20th
centuries when the myth is recreated, taking on various forms, while its mythical vein, the sacred dimension,
remains unaltered. Coming from an original mythologem, the biblical myth is amplified, it becomes more
complex, thanks to the epic redundancy, and the process of diffusion of the respective myths follows the
principle of the kaleidoscope: the same image is repeated essentially the same and yet differently, taking into
account the spirit of the artist, but and the era in which he lives. Thus, whether we are talking about literary
or plastic creations, the biblical myth evolves along with the thinking of man and society, acquiring new
meanings, being adapted to the state of mind of each era. Within the relationship between myth, biblical
imaginary and art, the source and orientation of the mythical symbol differ in the two ages of the imaginary.
If in popular culture the substrate of the mythical symbol comes from the background of collective,
traditional representations, in modern art, myths are personal, bookish creations, whose meanings are
imposed in the collective imaginary through generalizing abstractions.

Keywords: mythologizing, biblical, myths, the art, literature

„Un mod de a regândi lumea, o formă specifică de a retrăi spiritual existența umană în lume, de a
înțelege ființa omenească în proiecție cosmică”1, mitul e unul din punctele de plecare ale religiei:
„matricea culturii omenirii, întrucât în aria mitologiei s-au născut și filozofia, și artele […]”.2
Preocupat de problematica genezei miturilor și de procesele de resemantizare și de demitizare
observabile de-a lungul istoriei culturii, Victor Kernbach completează teoria lui Mircea Eliade despre
decăderea și supraviețuirea miturilor în forme camuflate. 3 Pin urmare, orice mit, provenit dintr-un
mitologem originar, se amplifică datorită redundanței epice, iar procesul de difuzare a miturilor
urmează principiul caleidoscopului: aceeași figură se repetă în esență aidoma și totuși diferit,
dezvoltându-se dintr-un miez arhetipal, difuzându-se prin contaminare, pătrunzând în tradiție, în
1
Victor Kernbach, Mit. Mitogeneză. Mitosferă, București: Editura Casa Școalelor, 1995, p. 5.
2
Ibidem.
3
Vezi cap. VIII și cap. XIX din Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, București: Editura Univers, 1978.
memoria colectivă, acționând asupra conștiinței umane. Criticul și profesorul Dimitrie Păcurariu
opiniază că: „miturile evoluează odată cu gândirea omului și a societății, căpătând semnificații
noi”.4Miturile vechi, cum sunt și cele biblice, constituie motive pentru creațiile literare ulterioare,
fiind adaptate la starea de spirit a fiecărei epoci. De pildă, în poezia Barca a lui Mircea Dinescu,
transpare, sub țesătura mitului biblic al potopului, regimul totalitar care prin atrocitățile-i caracteristice
afectează și distruge totul. Finalul poeziei e tragic, deoarece chiar și ființele necuvântătoare au avut de
suferit: „Porumbelul sub barcă a-mpietrit…/Ah, de s-ar fi salvat măcar el!”.
Din perspectiva lui Silviu Angelescu, literatura și mitul reprezintă două experiențe umane
distincte: mitul ține de viața religioasă și, ca instrument al acesteia, capătă sarcina de a dezvălui
existența sacrului, în timp ce „literatura numește o experiență din sfera esteticului destinată să
dezvăluie, cu mijloace proprii, existența frumosului”5. Raportul dintre cele două experiențe umane are
ca o primă etapă fabulosul viziunii. Circulația mitului dincolo de sfera sacrului impune o
redimensionare a acestuia: mitul își păstrează capacitatea de a dezvolta, în opera literară, o
semnificație proprie. Mitul devine, în textul literar, o prezență discretă, ocultată cu ajutorul unor
artificii narative. Viziunea stranie a mitului biblic induce o semnificație întâmplărilor, subliniindu-i
valoarea sacră. Semnificația dezvoltată este negată ulterior de o semnificație concurentă, mai
puternică, a cauzalității logice din ordinea firescului. Imaginarul biblic devine un simplu element de
recuzită, obligatoriu: „Efectul de straniu presupune surpriza descoperirii firescului disimulat sub
aparența nefirescului.”6 Scos din ordinea religiosului pentru a fi adus în ordinea esteticului, mitul își
păstrează nealterată forța generativă, dar se metamorfozează, devine motiv poetic. El ajunge să
funcționeze nu doar ca un factor de sens, o constantă, ci și ca un factor de coerență în interiorul unei
culturi căreia îi imprimă identitate și unitate. Astfel, mitul biblic în literatură depăşeşte accepția de
scriere sacră ce implică o credință și devine expresie lirică, dramatică sau narativă, a modului în care
un popor își percepe existența sau înțelege lumea.
Mitul biblic a devenit și în România un izvor inepuizabil de inspirație pentru literatura de orice fel,
începând cu literatura populară, fiind sursa primară a multor legende românești: „Pentru a obține o
anumită viziune și efectul estetic corespunzător, literatura împrumută tipuri de teme, motive, imagini,
simboluri proprii mitului, împrumută odată cu acestea, ceva din dimensiunea sacrului acreditat de
mit.”7
Pierre Albouy8, în 1969, impune sintagma mit literar pentru prima dată, în locul temei literare,
acesta fiind „alcătuit dintr-o relatare ce presupune prezența mitului. Mitologizarea artistică presupune

4
Dimitrie Păcurariu, Teme, motive, mituri și metamorfoza lor, București: Editura Albatros, 1990, p. 25.
5
Silviu Angelescu, Mitul și literatura, București: Editura Univers, 1999, p. 27.
6
Ibidem, pp. 29-33.
7
Silviu Angelescu, Mitul și literatura, București: Editura Univers, 1999, p. 32.
8
Gheorghe Glodeanu, Mitografii. Incursiuni într-o bibliotecă mitologică, ediția a II-a, Cluj-Napoca: Editura Ecou
Transilvan, 2021. p. 7.
reinterpretarea subiectelor și a imaginilor mitologice tradiționale din perspectiva actualității, a
prezentului, iar fenomenul poate ajunge până la parodie.” 9. Mitologia literaturizată s-a realizat, astfel,
prin demitizarea mitului originar, legendele populare preluând majoritatea temelor și motivelor
mitului. Acestea au constituit punctele de legătură ale miturilor etno-religioase cu literatura cultă,
absorbția miturilor biblice din literatura populară în creațiile culte devenind un fenomen care a
cunoscut o amploare considerabilă în literatura secolelor al XIX –lea și al XX-lea.
Parte integrantă din literatura populară, legenda abordează tematic o lume oarecum imaginară
devenită aprioric pentru oricine un mod de viață într-un univers în care timpul și spațiul se
întrepătrund, iar desprinderea de cotidian se transformă într-o terapie pentru suflet. Imaginile sunt
create prin vraja spiritului uman, dezvăluind tainele devenirii existențiale. Incursiunea în fascinantul
univers al legendelor familiarizează pe oricine cu conștiința unei realități transcendente, filtrată prin
mentalitatea religioasă specifică românului.
În ceea ce priveşte mitul biblic, Mircea Vulcănescu în Mitologie română amintește de două
legende din cadrul metereologiei mitice românești, opinând că acestea „anticipează legenda iudeo-
creștină a potopului lui Noe. Nu este vorba de o simplă adaptare și localizare românească […], ci de o
contaminare târzie a celor două legende străvechi carpatice, urmate de o fuziune a lor și o remodelare
iudeo-creștină a mitului local”10. Încă din cele mai vechi timpuri, mitul potopului se regăsește în
tradiția multor popoare, ilustrând, printre altele, concepția privind înnoirea periodică a lumii împreună
cu cea a sufletului uman, pervertit de păcate și aflat sub influența Răului. Altfel spus, acest potop era
unul necesar pentru a se putea continua viața, este purificare, așa cum sărbătorim simbolic de Anul
Nou sfârșitul umanității păcătoase, pentru a face posibilă o nouă creație.
Se impune să facem precizarea că despre potop se vorbește și în cea mai veche epopee a omenirii,
și anume în Epopeea lui Ghilgameș în care eroul Ghilgameș ajunge la strămoșul omenirii, Utnapiștim,
supraviețuitor al potopului. Cu toate că mitul potopului este unul răspândit în toată lumea (la
mexicani, greci, egipteni, chinezi, fenicieni, maiași etc.), e destul de rar atestat în tradițiile arhaice
europene: la greci (posibilă influență orientală) și la nordici, potopul este descris în două modalități
diferite, pe de-o parte sub forma unei inundații cu sângele uriașului Ymir și, pe de altă parte, prin
acoperirea pământului cu zăpezi. În ceea ce-i privește pe români, sunt atestate câteva legende privind
distrugerea prin inundații a unor „spițe ratate de oameni primordiali 11”, răzvrătiți împotriva ordinii
divine. Aceștia ar fi fost pedepsiți, pentru ca în locul lor să facă Dumnezeu alți „oameni mai mici și
mai ascultători12”.
9
Ibidem.
10
Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,
1985, p. 427.
11
Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român - Adunate și așezate în ordine mitologică,
Vol. 1+2, București: Editura Saeculum I.O., 2015, p. 31
12
Tudor Pamfile, Mitologie românească, ediție îngrijită şi prefață de Iordan Datcu, Bucureşti: Editura Grai şi
suflet - Cultura naţională, 2000, p. 137.
 Miturile şi legendele au servit sute de ani drept surse de inspiraţie și pentru creațiile plastice,
artiștii fiind atrași de multitudinea de motive și teme biblice. Creatorul de artă a simțit dintotdeauna o
relație spirituală cu Divinitatea, raportându-se la aceasta, în rezolvarea marilor probleme existențiale.
Gustave Doré prin gravura Le déluge (Potopul) și Edward Hicks prin Arca lui Noe au surprins
imaginarul biblic în ipostaze diferite, dar care se completează. Jerry Pinkney, ilustrator și scriitor
american, pune în lumină, în Arca lui Noe, tot curajul, drama și frumusețea acestei pilde antice în
picturi bogate și glorioase. Plină de detalii sensibile și emoție, arta sa aduce o nouă viață și sens unui
mesaj important de pace.
„Omul, cu predilecția sa pentru crearea de simboluri, transformă în mod inconștient obiectele sau
formele în simboluri, atât în religie, cât și în arta vizuală13”, scria Aniela Jaffé în Omul și simbolurile
sale (1964), observație confirmată de arta preistorică din Epoca Pietrei prezentă pe toate continentele.
Ele nu sunt doar imagini străvechi cu forme familiare, cum ar fi animale sau amprente, căci știm că
toate culturile ulterioare le-au asociat o semnificație simbolică. Așadar, umanitatea a transformat
dintotdeauna în simboluri tot ceea ce a înconjurat-o, simbolurile magice devenind simboluri sacre,
simboluri ale identității și sisteme simbolice, în tradițiile din întreaga lume.
În picturile alegorice, corabia poate simboliza adăpostul sufletului, vehiculul în care sunt
străbătute apele vieții. Corabia poate reprezenta și Biserica creștină. Potopul e considerat un
eveniment predeterminat de către Divinitate, cu valențe duale. Potopul înseamnă viață, prin
regenerare, dar și moarte, putând fi semn ale mâniei divine. Avem exemple pertinente în istorie:
potopul iudeo-creștin, unele triburi amerindiene care credeau că potopul a fost trimis ca pedeapsă că
au încălcat legile sacre, iar chinezii antici credeau că potopul semnifică nemulțumirea față de
conducătorii țării. Celții, pe de altă parte, considerau potopul drept uzurpări ale uscatului de către
lumea de dincolo.
Andrei Oișteanu în cartea Ordine și Haos insistă pe valoarea simbolică a arcei reprezentată în
iconografia creștină: „arca lui Noe a fost figurată fie ca o simplă ladă (în creștinismul timpuriu:
frescele cimitirului de la Priscille – secolul al II-lea, sau cele din catacombele de la Domitille – secolul
al IV-lea), fie ca o casă plutitoare (pe un capitel al catedralei din Bourges – secolul al XIII-lea). 14”
Artiștii, adevărați sisifi, folosindu-și scriitura ca pe o arcă, încearcă prin creațiile lor să salveze lectorii
de la potopul ignoranței și suferinței, recurgând la simboluri și imaginar biblic, deoarece, așa cum
afirma și Marcel Olinescu: „a fi artist înseamnă a spiritualiza creațiunea artistică prin concepția
dualistică a vieții, a moralei și a creațiunii divine15”.
În concluzie, în cadrul relației dintre mit, imaginar biblic și artă, la cele două vârste ale
imaginarului diferă sursa și orientarea simbolului mitic. Dacă în cultura populară, substratul

13
Clare Gibson, Cum să citim simbolurile, București: Litera, 2010, p. 26.
14
Andrei Oișteanu, Ordine și Haos, Iași: Editura Polirom, 2004, p. 75.
15
Marcel Olinescu, Mitologie românească, București: Editura Saeculum I.O.,2001, p.16.
simbolului mitic provine din fondul reprezentărilor colective, tradiționale, în arta modernă, miturile
sunt creații personale, livrești, ale căror semnificații se impun în imaginarul colectiv prin abstractizări
generalizante.

BIBLIOGRAPHY

1. Angelescu, Silviu. Mitul și literatura, București, Editura Univers, 1999.

2. Eliade, Mircea. Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers, 1978.
3. Gibson, Clare. Semne și simboluri. Ghid ilustrat. Semnificații și origini, traducere de Ondine
Fodor, Oradea, Editura Aquila `93, 1998.
4. Glodeanu, Gheorghe. Mitografii. Incursiuni într-o bibliotecă mitologică, ediția a II-a, Cluj-
Napoca, Editura Ecou Transilvan, 2021.
5. Kernbach, Victor. Mit. Mitogeneză. Mitosferă, București, Editura Casa Școalelor, 1995.
6. Kernbach, Victor. Mituri esențiale, București, Editura științifică și enciclopedică, 1978.
7. Oișteanu, Andrei. Ordine și Haos, Iași, Editura Polirom, 2004.
8. Olinescu, Marcel. Mitologie românească, București, Editura Saeculum I.O., 2001
9. Pamfile, Tudor. Mitologie românească, ediție îngrijită şi prefață de Iordan Datcu, Bucureşti,
Editura Grai şi suflet - Cultura naţională, 2000.
10. Păcurariu, Dimitrie, Teme, motive, mituri și metamorfoza lor, București, Editura Albatros, 1990.
11. Voronca, Elena-Niculiță. Datinile și credințele poporului român - Adunate și așezate în ordine
mitologică, Vol. 1+2, București, Editura Saeculum I.O., 2015.
12. Vulcănescu, Romulus. Mitologie română, București, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1985.