Professional Documents
Culture Documents
Sentința Judecătoriei Hîncești, Din 10 August 2023
Sentința Judecătoriei Hîncești, Din 10 August 2023
1-234/2023
(2023200256)
SENTINŢĂ
în numele Legii
10 august 2023 municipiul Hînceşti
Cu participarea:
Procurorului – Ungureanu Oxana
Părții vătămate – Călugăreanu Marina
Apărătorului inculpataui, avocatului – Badea Margareta
Reprezentantului legal al inculpataui – Todoseiciuc Alexandru
A C O N S T A T A T:
Demciuc Valeriu *****, la data de 28.06.2023, în jurul orei 09:20, aflându-se în satul
Crasnoarmiescoe, raionul Hâncești, având scopul pătrunderii ilegale în domiciliul cet.
Călugăreanu Marina, încălcând în mod vădit dispozițiile art. 29 alin. (l) din Constituția RM, care
stipulează că: ”Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în
domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia”, a pătruns fără
permisiune, în locuința ultimei din aceeași localitate și la cerința ei de a părăsi domiciliul, a
refuzat categoric.
Tot el, la data de 28.06.2023, în jurul orei 0930, în continuarea acțiunilor sale criminale,
aflându-se în satul Crasnoarmeiscoe, r-ul Hâncești, după ce a pătruns ilegal în domiciliul cet.
Călugăreanu Marina, din aceeași localitate, având scopul omorului lui Călugăreanu Gheorghe,
născut la 07.05.2023, despre care știa cu certitudine că este minor, cu deosebită cruzime, i-a
aplicat ultimului lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului, cauzându-i vătămări
corporale, în rezultatul cărora copilul a decedat.
Inculpatul Demciuc Valeriu ***** la ședința de judecare a cauzei nu a fost citat, fiind
asigurată participarea apărătorului acestuia și a reprezentantului său legal.
Or, conducându-se de prevederile art. 496 alin. (2) Cod de procedură penală potrivit
căruia: ”Instanța are dreptul să dispună chemarea la ședința de judecată a persoanei a cărei
cauză urmează a fi judecată în cazul în care caracterul și gradul de îmbolnăvire nu împiedică
prezentarea ei în instanță”, instanța a decis judecarea cauzei în absența inculpatului, întrucît
potrivit concluziilor experților consemnate în Raportul de expertiză judiciară nr. 202336S0048
din 28.07.2023, pct. (6): ”cet. Demciuc Valeriu *****, care suferă maladie psihică cronică și
evolutivă: ,,Schizofrenie paranoid. Sinfrom paranoid”, conform stării psihice nu este apt de a fi
supus urmăririi penale în continuare și nu este apt de a face declarații adecvate”.
Cu toate acestea, pentru a stabili dacă a avut loc fapta prejudiciabilă prevăzută de legea
penală și dacă această faptă a fost săvîrșită de persoana cauza căreia se judecă, instanța de
judecată a cercetat nemijlocit în ședință de judecată probele prezentate de acuzatorul de stat întru
susținerea acuzațiilor aduse lui Demciuc Valeriu.
Astfel, fiind audiată în cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată Călugăreanu
Marina a declarat că într-o dimineață din luna iunie a anului curent, dînsa dormea împreună cu
amândoi băieți ai săi în propria casă. S-a trezit de la un vuiet de la ușă. Era cu bebelușul pe nume
Gheorghe de aproape două luni în brațe. De la vuiet, s-a ridicat din pat cu bebelușul în brațe, iar a
doilea băiat s-a ridicat și a mers din urma lor să vadă ce se întâmplă afară. A văzut în coridor un
bărbat necunoscut. L-a întrebat ce caută în casă, acesta i-a propus să bea vin, iar dînsa i-a răspuns
că nu vrea, nu consumă și are copii. Ca reacție, bărbatul a lovit în bebeluș, care era în brațele
sale, l-a lovit cu pumnul, după, a apucat-o cu o mînă de păr, iar cu a doua lovea, în continuare în
capul copilului pe care îl avea în brațe. A încercat să fugă, dar a fost apucată de păr. Când a văzut
că bebelușul este decedat, acel bărbat l-a apucat pe băiatul mai mare de mână, cu intenția de a-l
arunca peste balcon, dar ea, l-a apucat pe băiat de subțioară, l-a smuls de la acel bărbat din mână
și a fugit din casă, în stradă, pentru a cere ajutor. Fugea pe traseu și vecinul pe nume Anastasii, i-
a strigat să intre în gospodăria lui, spunând că acel bărbat nu va intra după ei. I-a spus vecinului
să sune la salvare deoarece copilul nu avea suflare. Venise salvarea și poliția. După ce a fugit
spre traseu, nu știe ce a mai făcut acel bărbat mai departe. Nu ține minte la ce data s-a născut
copilul, dar avea aproape două luni. Băiatul cel mare trece clasa a doua. Când a văzut că este un
strain în casă, i-a spus să iasă, dar acesta tot îi propunea să bea, după a început să lovească. În
casă era doar dînsa cu copii, locuiesc deja de doi ani acolo. Pe Demciuc Valeriu niciodată nu l-a
văzut. Vecinul Anastasii nu i-a spus cum îl cheamă pe barbatul care a intrat în casa sa, dar i-a
spus că trăiește în capătul grădinii ei. Anastasii doar i-a chemat la dânsul în ogradă. Menționează
că dormea în casă cu ușa încuiată, acel bărbat a forțat ușa, a tras tare și a stricat broasca.
Martorul Gavriliuc Olesea în ședința de judecată a declarat că la fața locului nu a fost, dar
a auzit la vecinul Anastasii Mihail strigăte și plânsete. Totul a fost într-o dimineață în jurul orelor
09:00, vara curentă, în luna iunie. S-a apropiat la vecin și a văzut-o în casă pe Călugăreanu
Marina împreună cu copiii. Feciorul mai mare era alături, iar copilul mai mic în brațe. S-a
apropiat și a întrebat ce s-a întâmplat, Călugăreanu Marina a început a plânge și a spus că, a
intrat în casa sa vecinul din deal, i-a bătut copiii și a fugit. Marina întrebase dacă copilul este viu
sau nu, dar dînsa i-a spus că trebuie să aștepte ambulanța. Anastasii Mihail a confirmat cele
spuse de Marina Călugăreanu și i-a spus că, vecinul de la deal i-a bătut copilul. Anastasii văzuse
cum Demciuc Valeriu a coborât pe scări. Când a venit ambulanța, asistenta medicală i-a spus
Marinei să pună copilul pe pat, deoarece nu dădea semne de viață, i-a pus o injecție și a constatat
decesul copilului. Pe Demciuc Valeriu îl cunoaște, a lucrat vara aceasta la dînsul. Demciuc
Valeriu trăiește singur, părinții acestuia sunt decedați. Atunci când a lucrat la el, ultimul era
agresiv cu mama lui, a sărit la bătaie la mama lui și dînsa a intervenit. Menționează că, după
acest caz, îi este frică de Demciuc Valeriu.
Suplimentar declarațiilor persoanelor audiate în cadrul cercetării judecătorești, instanța de
judecată reține și procesele-verbale ale acțiunilor procesuale, dar și înscrisurile după cum
urmează:
- Informația telefonică 112, din 28.036.2023, nr. 3511, parvenită de la cet. Anastasii
Mihail. (f.d. 12);
- Informația telefonică 112, din 28.06.2023, înregistrat în R-II a IP Hîncești, sub.3513,
parvenit de la felcerul Maidan Aliona, care a declarat că, minorul Călugăreanu Gheorghe
a.n.07.05.2023, la 28.06.2023, a fost agresat fizic de către un vecin are se află la evidența
medcului psihitru Demciuc Valeriu. (f.d. 13);
- Procresul verbal de sesizare despre săvîrșită sau pregătirea pentru săvîrșirea infrațiunii,
din 28.06.2023, în regisrtă în R-I a IP Hîncești, din 28.06.2023, sub nr. 389, depusă de către
Călugăreanu Mariana, pe faptul că , la 28.06.2023, în jurul orelor 09:00 Demciuc Valeriu a
pătruns ilegal în domiciliul ei, din s. *****, r-ul *****. (f.d. 15);
- Procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa fotografică, acțiune procesuală
efectuată la 28.06.2023, în cadrul căreia a fost cercetată gospodăria cet. Călugăreanu Marina, din
s. *****, r-ul *****. (f.d. 16-21);
- Procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa fotografică, acțiune procesuală
efectuată la 28.06.2023, în cadrul căreia a fost cercetată gospodăria cet. Călugăreanu Marina, din
s. *****, r-ul *****. (f.d. 22-27);
- Raportul de expertiză judiciară nr. 202222P0228 din 30.06.2023, privind efectuarea
expertizei medico-legale a Marinei Călugăreanu, a.n.10.04.1994 prin care s-a constatat că: la
ultima s-a constatat echimoze pe partea dreaptă a feței și pe antebrațul mîinii drepte, leziuni ce
se califică ca vătămări corporale neînsemnate. (f.d. 49-50);
- Raportul de expertiză judiciară nr. 202322C0061, din 27.07.2023 privind efectuarea
expertizei medico-legale prin care s-a constatat că: ”Moartea cet. Călugăreanu Gheorghe a.n.
07.05.2023 a survenit cu aproximativ 24 ore până la efectuarea autopsiei, în urma traumei
cranio-cerebrale deschise, manifestată prin: echimoze pe față, cap, gât posterior, excoriații pe
cap, sector cu excoriații pe față, revărsate sangvine în țesuturile moi a capului parietal bilateral și
occipital centru-stânga, fractură cominutivă cu deformarea generală a craniului, cu dilacerarea
creierului și expulzarea țesutului cerebral în spațiul pericranian, hemoragii subdurale,
subarahnoidiene difuze, contuzie cerebrală, ce se confirmă prin modificările patologice depistate
la necropsiei și adeverit histologic. La examinarea medico-legală a cadavrului s-au depistat
leziuni corporale externe și interne; traumă cranio-cerebrală deschisă: echimoze pe față, cap, gât
posterior, excoriații pe cap, sector cu excoriații pe față, revărsate sangvine în țesuturile moi a
capului parietal bilateral și occipital centru-stânga, fractură cominutivă cu deformarea generală a
craniului, cu dilacerarea creierului și expulzarea țesutului cerebral în spațiul pericranian,
hemoragii subdurale, subarahnoidiene difuze, contuzie cerebrală - leziuni produse prin fricțiune
asociată cu compresiune, compresiune și/ sau lovire a unui(or) corp (uri) dur(e) contondent(e) cu
suprafața nelimitată de acțiune sau la lovirea de acesta(ea); - echimoze pe membrul superior
stâng, excoriație și echimoză pe abdomen din dreapta, sector cu echimoze confluente pe spate -
leziuni produse prin fricțiune asociată cu compresiune, compresiune și/ sau lovire a unui(or)
corp(uri) dur(e) contondent(e) cu suprafața limitată de acțiune sau la lovirea de acesta(ea). Toate
leziunile enumerate au fost produse intravital, cu aproximativ 0-30 min până la deces, într-o
perioadă scurtă de timp una față de alta; în baza caracterului comun al timpului de traumatizare,
este rațional ca toate leziunile menționate să fie calificate în ansamblu drept vătămări corporale
grave, periculoase pentru viață. între ele și decesul victimei există o legătură de cauzalitate
directă. Caracterul morfologic al unor leziuni corporale constatate (echimoză ovală și excoriație
oval-alungită pe abdomen din dreapta, excoriații liniare pe față din stânga - denotă producerea
acestora prin mecanism de compresiune și fricțiune asociată cu compresiune a pulpelor degetelor
și unghiile agresorului. Ținând cont de aspectul morfologic și localizarea leziunilor corporale
constatate, particularitățile de vârstă a victimei, cauzarea leziunilor constatate pe corp - exclud
producerea acestora în rezultatul căderii corpului din poziție verticală. (f.d. 108-109);
- Raportul de expertiză judiciară nr. 202322P0227, din 03.07.2023, a bănuitului reținut
Demciuc Valeriu, conform căruia la ultimul s-a depistat: escoriație pe suprafața laterală a
articulației cotului drept – leziunie care a fost produse în urma acțiunii traumatice, a unui corp
dur contondent sau la lovirea de acesta, prin mecanism de compresiune și(sau) frecțiune, cu
aproximativ 7-9 zile înainte de examinare, leziuni menționată nu generează dereglarea sănătății
mai mult de 6 zile și în baza acestui criteriu se califică ca vătămări corporale neînsemnate. (f.d.
58-60);
- Informația parvenită de la experți psihiatri care au comunicat că: Experții judiciari
psihiatri au constatat că cet. Demciuc Valeriu ***** suferă maladie psihică cronică și evolutivă:
„Schizofrenie paranoidă. Sindrom paranoid”. La momentul comiterii infracțiunii incriminate
(28.06.2023), cet. Demciuc Valeriu ***** suferea maladie psihică cronică și evolutivă:
:„Schizofrenie paranoidă. Sindrom paranoid”. Conform stării psihice sus-numitul nu avea
capacitatea de a-și dea seama de acțiunile sale și nu le putea dirija, deci a acționat fără
discernământ. În caz dacă în instanță de judecată va fi probată vinovăția cet. Demciuc Valeriu
*****, experții judiciari psihiatri pledează ca sus-numitul să fie recunoscut Iresponsabil de fapta
ce i se impută. Actualmente conform stării psihice comportamentul cet. Demciuc Valeriu *****
prezintă pericol sporit pentru societate, sus-numitul este lipsit complet de atitudinea critică față
de starea sa a sănătății și comportament. Comisia de experți judiciari psihiatri pledează pentru
aplicarea măsurilor de sugiranță cu caracter medical, în sens ca sus-numitul să fie internat într-o
instituție psihiatrică la tratament prin constrângere cu supraveghere riguroasă (în cadrul IMSP
Spitalul Clinic de Psihiatrie). ” (f.d. 95);
- Raport de expertiză judiciară nr. 202336S0048 din 28 iulie 2023, prin care s-a constatat
că:
- cet. Demciuc Valeriu ***** suferă de maladie psihică cronică și evolutivă:
,,Schizofrenie paranoid. Sindrom paranoid’’. Conform stării psihice Demciuc Valeriu nu are
capacitatea de a-și dea seama de acțiunile sale și nu le poate dirija, deci nu este apt de a acționa
cu discernământ. Reieșind din analiza fenomenologiei comportamentale din timpul derulării
evenimentelor cu conținut infracțional, la 28.06.2023 expertizatul Demciuc Valeriu suferea de
maladie psihică cronică și evolutivă ,,Schizofrenie paranoid. Sindrom paranoid”, el a acționat din
imbold ireal, patologic, avea capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor sale absentă, deci
a acționat fără discernământ. În caz, că în instanța de judecată va fi probat vinovăția, comisia de
exeprți judiciari psihiatri pledează, ca cet. Demciuc Valeriu să fie recunoscut iresponsabil în
privința faptei comise fără discernământ.
- cet. Demciuc Valeriu, care suferă maladie psihică cronică și evolutivă: ,,Schizofrenie
paranoid. Sindrom paranoid”, conform stării psihice nu este apt de a fi supus urmăririi penale în
continuare și nu este apt de a face declarții adecvate.
- conform stării psihice, actualmente expertizantul Demciuc Valeriu prezintă pericol
social sporit, și luând în considerație caracterul deosebit de grav al faptei social-periculoase
comise fără discernământ, în stare de acutizare a maladiei psihice cornice, este strict necesar
aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, în sens ca cet. Demciuc Valeriu va fi
internat la tratament prin constrângere în spital de psihiatrie cu supraveghere riguroasă (în cadrul
IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie).
În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală: „Toate probele
administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea
probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de
noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului
cod, prin procedee probatorii respective”.
Potrivit art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală: „Fiecare probă urmează să fie
apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţii, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate
probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor”.
Astfel, instanţa conchide că cumulul de probe prezentate și cercetate nemijlocit în cadrul
ședința de judecată, confirmă că au fost săvărșite două fapte prejudiciabile prevăzute de legea
penală, faptele fiind comise de Demciuc Valeriu, iar temei pentru a pune la îndoială veridicitatea
acestor probe nu s-a constatat, acestea fiind obţinute cu respectarea normelor de procedură
penală şi în ansamblu coroborează între ele, confirmând pe deplin comiterea de Demciuc Valeriu
a infracțiunilor imputate.
Cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilităţii,
pertinenţei, concludentei, utilității și veridicității acestora, instanţa de judecată ajunge la
concluzia că faptele incriminate lui Demciuc Valeriu au fost pe deplin demonstrate în ședința de
judecată, Demciuc Valeriu ***** săvîrșind un concurs de fapte prejudiciabile reglementate de
legea penală, care întrunesc semnele constitutive ale componenţelor de infracţiune prevăzute la
art. 145 alin. (2) lit. e) și j) Cod penal al Republicii Moldova: „Omorul unei persoane, săvârșit cu
bună știință asupra unui minor și cu o deosebită cruzime” și art. 179 alin. (1) Cod penal al RM și
calificîndu-se după indicii: „Pătrunderea ilegală, rămînerea ilegală în domiciliul unei persoane,
fără consimțământul acesteia și refuzul de a-l părăsi ”.
Cu toate că lui Demciuc Valeriu i se incriminează ”săvărșirea omorului intenționat cu
premeditare”, instanța de judecată notează că omorul săvîrşit cu premeditare presupune
întrunirea concomitentă a trei condiţii: 1) trecerea unui interval de timp din momentul luării
hotărîrii de a săvîrşi omorul şi pînă la momentul executării infracţiunii; 2) în acest interval de
timp, făptuitorul trebuie să mediteze, săşi concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării
reuşitei acţiunii sale; 3) în acest interval de timp, făptuitorul trebuie să treacă la săvîrşirea unor
acte de pregătire de natură să întărească hotărîrea luată şi să asigure realizarea ei.
În cadrul cercetării judecătorești, acuzatorul de stat nu a prezentat careva probe
pertinente, concludente și utile care ar permite instanței să concluzioneze asupra întrunirii celor
trei condiții pentru a considera omorul săvărșit de Demciuc Valeriu ca fiind unul ”cu
premeditare”.
Ca efect, agravanta în cauză nu a fost reținută la expunerea faptelor comise și nu s-a
invocat la calificarea juridică a acțiunilor inculpatului dată de către instanța de judecată.
H O T Ă R Ă Ş T E:
Preşedintele şedinţei,
Judecător Grosu Victoria