The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor Skills in Children With Down Syndrome

Vol.
XXII, Issue 1 / 2021

GYMNASIUM
Scientific Journal of Education, Sports, and Health
Original Article
The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor

Skills in Children with Down Syndrome
Stoica Cristina-Elena 1*
1
”Vasile Alecsandri” University of Bacau, 157, Calea Marasesti, 600115, Romania
DOI: 10.29081/gsjesh.2021.22.1.05
Keywords: deficiencies, body scheme, temporal-spatial orientation, coordination;

Abstract
This paper presents a study conducted on a group of 13 subjects (7 males and 6 females),
with the clinical diagnosis of Down syndrome, between 6 and 14 years old. The physical
therapy programs consisted in: maintaining the acquired postures and positions and
performing active movements during it, continuing the already known movements, using
alternate global and segmental movements, proprioceptive neuromuscular facilitation,
therapeutic physical exercises during applicative tracks, improving stability, balance and
perceptive-motor coordination throughout the strategy, going from static to dynamic
balance, the subjects becoming aware of their body scheme, laterality and temporal-spatial
orientation, improving their skills during their daily life activities. At the end of the
physical therapy intervention on the Down syndrome patients, the initial psycho-motor
deficiencies were diminished.
1. Introduction
The abilities of children with Down syndrome are different than the ones of
children without disabilities, because they develop relatively slowly, and their
motor schemes are developed later. Pereira et al. (2013) think that it is essential for
one to identify the neuromotor development stages of the children with Down
syndrome, in relation to their chronological age in the first 12 months of their life,
because this is the time where they acquire the most important skills for their future
psycho-motor development. The neuromotor retardation was blamed on the mental
deficit, which leads to specific motor problems caused by the complex symptoms
encountered in the case of this syndrome. Some authors, Crome (1965), Benda
(1960), Colon (1972), Toiber et al. (2010), have discussed the fact that the brain
neuro-anatomical anomalies lead to abnormal aspects of motor skills, such as a
deficit in balance, laterality, movement coordination, reduced muscle tone, etc. In
order to correct the specific Down syndrome deficiencies, one needs an early
* E-mail: cristina.popa@ub.ro
61
Stoica C.-E. / Gymnasium - Scientific Journal of Education, Sports, and Health
ISSUE 1, VOL. XXII / 2021
interdisciplinary therapy (Harris, 1980), thus helping a correct formation of basic
motor skills and psycho-motor development (Connolly & Fay Russel, 1976;
Connolly et al., 1980; Harris, 1981). Uyanik, Bumin and Kayihan (2003) have
compared the effects of multimodal therapies (vestibular stimulation, sensory
integration therapy, and physical therapy) on a group of 45 children with DS. The
conclusions of the study have proven the effectiveness of the three therapies in the
neuromotor development of children with DS, the results being superior if these
therapies are combined and not applied individually. González-Agüero et al.
(2012), Gupta, Bhamini and Kumaran (2010) have proven that after applying a
therapeutic program, one can improve the bone density, muscle strength and
balance in children with Down syndrome. Haley (1987), Ulrich et al. (2008), Smith
et al. (2007) have proven that the systematic practice of walking helps improve
posture control, thus reducing the substitution uncoordinated movements,
improving the psycho-motor development.
2. Material and methods
The hypothesis of this study was that, presumably, through an intervention
using physical therapy means, one can contribute to the improvement of psycho-
motor skills of Down syndrome children, and an individualization of the treatment
- capitalizing on a series of processes that are specific to that age, such as the
playful component, harmonious physical development, the child's need for
assertion, etc., will lead to faster beneficial results and to a positive integration of
the children in their social environment.
The experimental study was conducted on a group of 13 subjects (7 males and
6 females), with the clinical diagnosis of Down syndrome, between 6 and 14 years
old, between march and December 2017, within the Syndrome Association of Bacau.
The types of assessment were: the predictive assessment (initial), the
written/oral questioning envisaging the patients' general health and the deficit that
needs rehabilitated, and the final summarizing assessment conducted through the
same means as the predictive one, adding only a comparative analysis with the
previously recorded results, establishing whether the rehabilitation should continue,
or other measures should be taken, as follows:
The anamnesis played an important role in knowing the general symptoms (the
main affected areas), the education level, as well as the existence of associated
pathological aspects (mental retardation, internal diseases, etc.), in establishing the
therapeutic conduct, based on the analysis of the patient's reaction to the previous
interventions and their particularities. The data was collected from the closest and most
involved people in the child's environment (parents, teacher, psychologist).
Knowledge of the family situation was essential and it allowed the collection of
data from the physical, social, and personal environment about how the subjects are,
involving family members in relation to the subjects, their attitude and relationships.
The data can show a positive or negative influence in the child's development.
Regarding the general physical examination, the focus was towards a
somatoscopic (constitution, nutritional state, physical appearance, appearance of
62
the integumentary system, body posture, psychological and nervous reactivity).
In order to establish the neuromotor performance level, the Clinical Observations
of Neuromotor Performance test (Bundy, Lane & Murray, 2002) was applied.
The physical therapy rehabilitation goals are general and specific, and were
set in agreement with the psycho-motor components (body scheme, laterality,
balance, perceptive-motor coordination, ideomotor skills, ability and quickness of
movements, general dynamic segmental coordination).
The specific objectives of the physical therapy program were to: increase the
muscle strength and endurance; educate and rebuild the body image and scheme,
the laterality, the spatial-temporal orientation and organization; improve the
stability, balance, control, and coordination. The content of the physical therapy
programs comprised: various ways of triggering motor acts and actions,
maintaining the acquired postures and positions and performing active movements
during it, continuing the already known movements, using alternate global and
segmental movements, proprioceptive neuromuscular facilitation, therapeutic
physical exercises during applicative tracks, improving stability and perceptive-
motor coordination throughout the strategy, going from static to dynamic balance,
the subjects becoming aware of their body scheme, laterality and temporal-spatial
orientation, improving their skills during their daily life activities.
Physical therapy strategies
Next, a model of a generalized physical therapy program is presented (each
subject benefited from the individualization and particularization of the
intervention) over the course of the research, taking into account the treatment
goals and the psycho-motor skill components that are deficient in these children.
In order to improve the muscle strength, every important muscle group was
analytically worked, individually and as a whole. In the upper limbs, the
strengthened muscles were the biceps brachii; in the back, the latissimus dorsi, the
rhomboids, the quadratus lumborum; in the thorax, the pectoralis major; in the hip,
the gluteus maximus, the iliopsoas, the lateral rotator group; and in the lower limbs,
the adductor muscles, the tensor fascia lata, the quadriceps, the hamstrings, the
sartorius, the triceps surae, the tibialis anterior, and the peroneus muscles. The
following were chosen as means to achieve this specific goal: isotonic concentric
and eccentric exercises, isometric exercises, PNF techniques - repeated
contractions (RC), slow reversal (SR), slow reversal hold (SRH), agonistic
reversals (AR), both analytically and as a whole, associated with the Kabat flexion
(D1F, D2F) and extension (D1E, D2E) diagonals. This way, the muscles work
more than the movement of the segment would require. The muscle tension is
increased, and as a result, the strength is increased with its hypertrophy, a process
in direct correlation with the value of the muscle tension increase.
Physical exercises for improving the laterality
In order to separate the activities attributed to the dominant hemisphere or to
the minor one, a battery of tests was applied, for the upper limb (e.g.: to ring a bell,
to open and close the zipper, to divide some cards, etc.) and the lower limb (to kick
a ball using the preferred leg/foot), because without testing, the laterality education
63
process cannot start. The experiment was focused also on the movement
performance speed, the signal reaction time, and the precision of the movements.
When the notions of right and left were properly internalized, the experiment
moved on to their exemplification during certain exercises, simple at first then
gradually more complex, the children being asked to verbalize their actions. The
means used to develop the laterality consisted in physical exercises for the arms
and legs, first separately, then by making the subjects use alternatively and
simultaneously their limbs in various simple and complex motor acts.
Physical exercises for the education of the body scheme
Two basic procedures were used for the subjects to learn the body scheme:
talking and action. In order for the children to understand the body scheme, the way
in which the body parts perform certain functions, motor actions were introduced in
the program that selectively involve their musculoskeletal systems. Through
talking, a verbal image of the actions was formed, then the children had to name
the parts of their own bodies, to show them looking in a mirror, and then to prove
which are the functions of the systems: respiratory, auditory, visual, olfactory, etc.
After learning all of these, the children had to perform various exercises: their
hands were touched, the children performing all types of movements (flexion,
extension, cubital and radial inclination, circumduction), etc.
Techniques for improving the stability
The methods and techniques used to improve the stability stimulate the
articular proprioceptors and facilitate the contractions of the muscles with postural
functions. To achieve this goal, the most beneficial methods and techniques were
selected: from the Margaret Rood method, the articular pressure was applied along
the body axis and extremities, with a weight larger than the body's. At the same
time, proprioceptive neuromuscular facilitation techniques were used, such as
rhythmic stabilization (RS), alternating isometrics, in a closed and open kinetic
chain, from the positions: all-fours, kneeling, sitting, standing.
Physical exercises for improving the static and dynamic balance
In the children with muscle deficiencies, balance disorders are manifested by
maintaining a position with a large support base in the case of the static balance, or
slower, heavier, rigid walk, in the case of the dynamic one, because the body is
positioned on a mobile surface, a situation in which the body and its segments must
perform extra motions, and maintaining the balance is difficult, because the center
of gravity is often in the situation of exiting the support polygon. The improvement
of balance was done progressively, starting with static exercises and a large support
base in all-fours, kneeling, standing positions, gradually reducing the support
surface, furthering the center of gravity of the body or of its segments from the
support base, heightening the support level during the positions and during
walking, in relation to the ground, changing the usual movement procedure,
modifying the speed and rhythm, going over obstacles or transporting weights,
decreasing the sensory control, etc. In order to enlarge their understanding of the
actions, the children were asked to verbalize every movement, particularly the ones
related to how they maintain their bodies in a correct position, the way in which
64
they perform steps, how they transport objects, etc.
Physical exercises for improving the coordination
Coordination is gained over time, through a large number of repetitions, and its
development leads to precise movements and muscle effort economy. To reach this
goal, the study observed the formation and the development of polyvalent and
polymorph gestures, of the basic motions in the upper and lower limbs,
independently and in relation to the body, and the finalization of complex actions.
For this, physical exercises were applied, which were previously demonstrated and
performed based on verbal command, such as: maneuvering objects of various size
and weight, with gradual and progressive speed and strength, the voluntary or on
command modification of the direction, range, tempo and rhythm of movements, etc.
For a progressive increase in intensity, automated movement schemes were used, to
create new movement schemes, imposed by the children's psycho-motor progress.
3. Results and discussions
Because the physical therapy treatment was applied both individually and on
the whole group of subjects, a series of aspects were considered, related to the
history of each patient, the most important information from their medical charts
being selected for this research.
Table 1. Centralizing table containing the results recorded during the test "Clinical
Observations of Neuromotor Performance" by the group of subjects
Sensory Bilateral Other

Postural Somato-
percepti motor clinical Total score
Initials reaction praxis
on skills observations
T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F
C.M. 8 1 6 1 9 1 4 0 4 0 31 3
C.A. 8 2 6 1 9 2 4 0 4 0 31 5
B.D 8 1 6 0 9 1 4 0 4 0 31 2
N.A 8 2 6 0 9 1 4 1 4 0 31 4
M.I 8 1 6 0 9 0 4 0 4 0 31 1
D.A 8 1 6 0 8 1 4 0 4 0 30 2
F.I 8 0 6 1 9 2 4 0 4 0 31 3
O.I 8 1 5 0 9 1 4 0 4 0 30 2
G.A 8 4 6 3 9 4 4 2 4 1 31 14
B.A 8 0 6 1 9 1 4 0 4 0 31 2
D.I 8 2 5 1 8 1 3 0 4 0 28 4
B.D 8 2 6 1 9 1 4 0 4 0 31 4
R.A 7 0 5 0 8 1 4 0 3 0 27 1
Minimum 7 0 5 0 8 0 3 0 3 0 27 1
Maximum 8 4 6 3 9 4 4 2 4 1 31 14
Arithmetic
7,92 1,30 5,76 0,69 8,76 1,30 3,92 0,23 3,92 0,07 30,30 3,61
mean
What follows are the results recorded during the test "Clinical Observations
of Neuromotor Performance", both individually and on the entire group of subjects.
The examined components were the: "sensory perception", "postural
65
reaction", "bilateral motor skills", somatopraxis, and the criterion "other clinical
observations", as seen in Table 1.
Data in Table 1 shows that in regards to sensory perception, the subjects
recorded between 7 and 8 meaning that initially the subjects had, from the point of
view of the sensory perception, 7 of the 8 problems that were assessed, or 8 of the 8
problems (gravitational insecurity, discomfort during movements, adverse reactions
to tactile stimuli, hyper-reactiveness to smell, hyper-reactiveness to sound,
distraction, unusually high activity level or difficulty during the transition between
active and quet activities). During the final testing, it can be seen that the minimal
and maximal values were 0 and 4, respectively, which means that the subjects had
between 0 and 4 of the neuromotor problems presented above. In regard to the
postural reaction, one can see that initially, the minimum value was 5 and the
maximum value was 6, which means that the subjects had 5 of the 6 problems or 6
of the 6 problems envisaging the postural reaction (difficulties in performing trunk
extension against gravity; lordosis; elbow hyperextension or blocking;
hyperextension of the knees in standing position, muscle hypotonia during
palpation; the subjects do not maintain their heads or upper side of their bodies
upright or they make postural adjustments with their arms to maintain their
balance; their heads remain behind when they move their neck from a supine
position; exaggerated, difficult, incorrect or diminished postural adjustments).
During the final testing, the minimal and maximal values were 0 and 3,
respectively, which means that the subjects had no postural problems or they had
maximum 3 of the 6 problems previously presented.
The initial clinical observations of the bilateral motor skills have lead to
results between 8 and 9 points, meaning the subjects had initially 8 of the 9
problems or 9 of the 9 problems envisaging the bilateral motor skills (sometimes
they use their right hand and sometimes their left to perform the same activity; they
mistake right for left; they have difficulties in catching the ball while jumping
when they push themselves or when they vary the directions; they cannot jump
with both legs at the same time, they divide the activity in separate jumps, ending
the jump with difficulty; they are incapable of jumping, dividing the jumps into
steps; during the jump they move their upper and lower limbs segmentally, or have
difficulties during repeated jumps; they cannot balance their limbs simultaneously,
or perform series of jumps; they are incapable to balance their limbs alternatively;
they hit the moving object while they are trying to go over it). During the final
testing, the minimal and maximal values were 0 and 4, respectively, which means
that at the end, the bilateral motor skills have improved, with subjects who had no
difficulty anymore, or they had maximum 4 of the 9 problems.
In regard to somatopraxis, during the initial clinical tests, the minimal value
was 3, and the maximal 4, showing that the subjects had initially either 3 of the 4
problems, or 4 of the 4 problems that were assessed in this case (they are incapable
to understand and maintain a position; they are incapable to touch their other
fingers with their thumbs equally, visually monitoring their activity; they use both
hands or place the object on the tale in order to manipulate it; they move various
66
segments, but their bilateral coordination is deficient). During the final testing, the
minimal and maximal values were 0 and 2, respectively, which means that the
subjects had 2, 1, or no problems of the 4 that were previously presented.
Other initial clinical observations that can indicate frequent deficiencies in
children with sensory integration dysfunctions have recorded minimal values of 3
and maximal of 4, meaning the subjects had initially either 3 of the 4 problems, or
4 of the 4 problems envisaged in this case (excessive nonessential movements
when performing tasks corresponding to their stage of development; their touch
their noses with diminished precision, above and below; they move their limbs
segmentally or they are incapable to move both limbs simultaneously; they extend
their limbs with a delay when they lose their balance; they move their weight with
difficulty from one limb to another). The final clinical observations recorded
minimal values of 0 and maximal values of 1, which shows that at the end, the
subjects had only one or none of the problems stated above.
In regard to the total score, a sum of the scores of all assessments that were
presented, its initial minimal value was 27 and the maximal one 31, while its final
minimal value was 0 and the maximal one 14. What comes next is an analysis of
the frequency of the scores recorded by the subjects in each of the assessments of
the neuromotor performances. There will also be an analysis of the progress of the
frequency between the two phases of the testing: initial and final.
The sensory perception: initially, 12 subjects (93.21%) presented 8
difficulties, and one (7.69%) manifested 7 sensory perception difficulties. During
the final tests, 5 subjects (38.46%) presented only one difficulty out of the 8, 4
subjects (30.77%) presented only two such difficulties, 3 subjects (23.08%) had no
problem and 1 subject (7.69%) presented 4 sensory perception difficulties.
Assessment of the averages (initial and final) recorded in the case of the
neuromotor tests applied to the Down syndrome patients
Table 2. Values of statistical parameters for the neuromotor tests conducted on the group
of Down syndrome patients
Standard
Arithmetical Standard
No deviation for the
mean deviation
average
Sensory perception - initial 7.9231 13 0.27735 0.07692
1
Sensory perception - final 1.3077 13 1.10940 0.30769
Postural reaction - initial 5.7692 13 0.43853 0.12163
2
Postural reaction - final 0.6923 13 0.85485 0.23709
Bilateral Motor Skills -
8.7692 13 0.43853 0.12163
3 initial
Bilateral Motor Skills - final 1.3077 13 0.94733 0.26274
Somatopraxis - initial 3.9231 13 0.27735 0.07692
4
Somatopraxis - final 0.2308 13 0.59914 0.16617
Other obs. Clinical - initial 3.9231 13 0.27735 0.07692
5
Other obs. Clinical - final 0.0769 13 0.27735 0.07692
Total score - initial 30.3077 13 1.31559 0.36488
6
Total score - final 3.6154 13 3.35506 0.93053
67
What comes next is a comparative analysis of the arithmetical means
recorded during the initial and final tests of the group of patients, for each of the
tests assessing the neuromotor performances.
Sensory perception. The initial arithmetical mean of the sensory perception
difficulties was of 7.92, and the final one was of 1.31, which is an obvious
progress, from 7-8 initial difficulties to 1-2 final difficulties.
Postural reaction. The initial arithmetical mean of the postural reaction
difficulties was of 5.77, and the final one was of 0.69, which is an obvious
Bilateral motor skills. The initial arithmetical mean of the bilateral motor
skills difficulties was of 8.77, and the final one was of 1.31, which is an obvious
Somatopraxis.The initial arithmetical mean of the somatopraxis difficulties
was of 3.92, and the final one was of 0.23, which is an obvious progress, from an
initial 3-4 difficulties to a final 0-1 difficulties.
Other clinical observations. The initial arithmetical mean of the other clinical
observations was of 3.92, and the final one was of 0.23, which is an obvious
progress, from an initial 3-4 difficulties to a final 0-1 difficulties.
Total Score: the initial arithmetical mean of the total calculated difficulties
was of 30.31, and the final one was of 3.61, which is an obvious progress, meaning
that initially the subjects had in average 30 difficulties, and finally, 4 difficulties,
which indicates a progress of 26.7.
Results for the paired samples Student's t-test regarding the neuromotor tests
In order to see whether the differences recorded between the initial and final
testing are statistically significant the paired samples Student's t-test will be
applied, and the value of t recorded for each assessment will be compared to the
value of t from Fischer's table for 12 degrees of freedom.
Sensory perception:the value of t = 22.849 is greater than the variable t =
2.18 from Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a confidence
threshold of 0.05 or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05, indicate that the
differences are statistically highly significant.
Postural reaction:the value of t = 21.228 is greater than the variable t = 2.18
from Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a confidence threshold of
0.05 or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05, indicate that the differences are
statistically highly significant.
Bilateral motor skills:the value of t = 27.809 is greater than the variable t =
2.18 from Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a confidence
threshold of 0.05 or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05, indicate that the
differences are statistically highly significant.
Somatopraxis:the value of t = 21.117 is greater than the variable t = 2.18
from Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a confidence threshold of
0.05 or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05, indicate that the differences are
Other clinical observations:the value of t = 36.927 is greater than the
68
variable t = 2.18 from Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a
confidence threshold of 0.05 or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05,
indicate that the differences are statistically highly significant.
Total Score:the value of t = 29.154 is greater than the variable t = 2.18 from
Fischer's table for df = 12 degrees of freedom, and a confidence threshold of 0.05
or 95%. This value of t, as well as the p ‹ 0.05, indicate that the differences are
Table 3. Results for the paired samples Student's t-test

Pair differences
Standard 95% the confidence
Sig
Arithmeti Standard deviation interval T Dif
(p)
cal mean deviation for the
Inferior Superior
average
Sensory
perception - initial
1 6.61538 1.04391 0.28953 5.98456 7.24621 22.849 12 0.0
Sensory
perception - final
Postural reaction -
initial
2 5.07692 0.86232 0.23916 4.55583 5.59802 21.228 12 0.0
Postural reaction -
final
Bilateral Motor
Skills - initial
3 7.46154 0.96742 0.26831 6.87693 8.04614 27.809 12 0.0
Bilateral Motor
Skills - final
Somatopraxis - i.
4 Somatopraxis - 3.69231 0.63043 0.17485 3.31135 4.07327 21.117 12 0.0
final
Other obs.
Clinical - initial
5 3.84615 0.37553 0.10415 3.61922 4.07309 36.927 12 0.0
Other obs.
Clinical - final
Total score -
6 initial 26.69231 3.30113 0.91557 24.69746 28.68716 29.154 12 0.0
Total score - final
As a result, the significance test shows that the results recorded in correcting
certain deficiencies in children with Down syndrome through the physical therapy
intervention were highly significant, which allows one to say that the initial goal
was reached.
The progress recorded by the subjects during the Clinical Observations of
Neuromotor Performance test
Figure 1 presents comparatively the progress recorded by the subjects following
the physical therapy intervention (as a difference between the initial and final total
score of the neuromotor difficulties). It can be seen that subject 9 progressed the least,
only 17 of his initial problems being eliminated, while the most remarkable progress
was recorded by subject 5, who in the end eliminated 30 of his initial 31 difficulties.
69
Figure 1. Progress recorded by the subjects at the Clinical

Observations of Neuromotor Performance test
Figure 2 presents the same aspects, but expressed in percentages. It can be seen
that the physical therapy intervention managed to improve the subjects' neuromotor
performances by over 80%, the lowest progress being recorded by subject 9, who
improved his neuromotor performances by 54.8%, and the highest progress being
recorded by subject 5, who improved his neuromotor performances by 96.77%.
Progresul performanțelor neuromotrice
96,8
100 90,3 93,5 87,1 90,3 90,3 90,3 93,5 87,1
83,9 83,9
77,4
80
54,8
60
40
20
0
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11 S12 S13
Figure 2. Progress expressed in percentages recorded by

the subjects at the Clinical Observations of Neuromotor Performance test
4. Conclusions
At the end of the physical therapy program, it was noticed that the initial
psycho-motor deficiencies have considerably diminished.
• If initially the subjects had muscle hypotonia, after the application of the
physical therapy program focused on increasing muscle strength, stability and
controlled abilities, the deficient psycho-motor components have improved, thus
they succeeded in performing dynamic exercises, such as walking, running, and
jumping. At the same time with an increase in the muscle strength, there was an
improvement in the coordination and controlled abilities, the children being able to
perform various daily activities more easily and more precise;
70
• The results recorded by the entire group of subjects for the test "Clinical
Observations of Neuromotor Performance" have revealed that by using the
physical therapy intervention, the "sensory perception" and "postural reactions"
have improved by 4 points out of a total of 8, the "bilateral motor abilities", by 5
points out of 6, and the criteria "somatopraxis" and "other clinical observations" by
2 points out of 4. The great majority of the subjects have improved their
neuromotor performances by over 80%. The lowest progress was recorded by
subject 9, who improved his neuromotor performances by 54.8%, while the highest
progress was recorded by subject 5, who improved his neuromotor performances
by 96.77%.
References
1. BENDA, C.E. (1960). The child with Mongolism (Congenital Acromicria),
New York: Grune & Stratton;
2. BUNDY, A., LANE, S., & MURRAY, E. (2002). Sensory Integration –
Theory and Practice Second Edition, USA: Davis Company;
3. COLON, E.J. (1972). The structure of the cerebral cortex in Down´s
syndrome, a quantitative analysis, Neuropediatrics, Journal of Pediatric
Neurobiology, Neurology and Neurogenetics, 3(4), 362-376;
4. CONNOLLY, B., MORGAN, S., FAY RUSSELL, M.N., & RICHARDSON,
B.S. (1980), Early Intervention with Down Syndrome Children: Follow-up
Report. Physical Therapy, 11(60), 1405–1408;
5. CONNOLLY, B., & FAY RUSSELL, M.N. (1976). Interdisciplinary Early
Intervention Program, Physical Therapy, 2 (56), 155–158;
6. CROME, L. (1965). Pathology of Down´s disease. L.T Hilliard & B.H
Kirman, Mental Deficiency (2nd ed.), Boston: Little, Brown & Co.;
7. GONZÁLEZ-AGÜERO, A., RODRÍGUEZ, G.V., CABELLO, A.G., ARA,
I., A MORENO, L., & CASAJÚS, J.A. (2012). 21-Week Bone Deposition
Promoting Exercise Programme Increases Bone Mass in Young People With
Down Syndrome, Dev Med Child Neurol. 54 (6), 552-556;
8. GUPTA, S., BHAMINI, K.R., & KUMARAN, S.D. (2010). Effect of
strength and balance training in children with Down syndrome: A
randomized controlled trial, Clin Rehabil., 25 (5), 425-432;
9. HALEY, S.M. (1987). Sequence of development of postural reactions by
infants with Down syndrome, Dev. Med. Child Neurol., 29(5), 674-9;
10. HARRIS, S.R. (1980). Transdisciplinary therapy model for the infant with
Down's syndrome, Physical Therapy, 60(4), 420-3;
11. HARRIS, S.R. (1981). Effects of Neurodevelopmental Therapy on Motor
Performance of Infants with Down's Syndrome. Developmental Medicine &
Child Neurology, 5(23), 477-483;
12. PEREIRA, K., PEDROLONGO BASSO, R., RODRIGUES LINDQUIST,
A.R., PEREIRA DASILVA, L.G., & TUDELLA, E. (2013). Infants with
Down syndrome: Percentage and age for acquisition of gross motor skills.
Elsevier, Research in Developmental Disabilities, 3 (34), 894-901;
71
13. SMITH, B.A., KUBO, M., BLACK, D.P., HOLT, K.G. & ULRICH, B.D.
(2007). Effect of Practice on a Novel Task-Walking on a Treadmill:
Preadolescents With and Without Down Syndrome, Physical Therapy, 6 (87),
766–777;
14. TOIBER, D., AZKONA, G., BEN-ARI, S., TORÁN, N., SOREQ, H., &
DIERSSEN, M. (2010). Engineering DYRK1A overdosage yields Down
syndrome-characteristic cortical splicing aberrations, Neurobiology of
Disease, 40(1), 348-59;
15. ULRICH, D.A., LLOYD, M.C., TIERNAN C.W., LOOPER, J.E., &
ANGULO-BARROSO, R.M. (2008). Effects of Intensity of Treadmill
Training on Developmental Outcomes and Stepping in Infants With Down
Syndrome: A Randomized Trial, Physical Therapy, 1(88), 114–122;
16. UYANIK, M., BUMIN, G., & KAYIHAN, H. (2003). Comparison of
different therapy approaches in children with Down syndrome. Pediatrics
International, Official Journal of Japan Pediatric Society, 1(45), 68-73.
Eficienţa Kinetoterapiei Privind Îmbunătăţirea Psihomotricităţii

la Copiii cu Sindrom Down
Stoica Cristina-Elena 1
1
”Vasile Alecsandri” University of Bacau, 157, Calea Marasesti, 600115, Romania
Keywords: deficienţe, schemă corporală, orientare temporo-spaţială, coordonare.

Abstract
Lucrarea de faţă reprezintă un studiu efectuat pe un lot de 13 subiecţi (7 băieţi şi 6 fete)
diagnosticaţi clinic cu sindrom Down, având vârste cuprinse între 6-14 ani. Conţinutul
programelor kinetoterapeutice a cuprins: menţinerea posturilor şi poziţiilor însuşite şi
executarea mişcărilor active în cadrul acestora, continuarea mişcărilor deja cunoscute,
folosirea mişcărilor de alternanţă globale şi segmentare, facilitarea neuro-musculară
proprioceptivă, exerciţii fizice terapeutice în cadrul unor parcursuri aplicative,
îmbunătăţirea stabilităţii, echilibrului şi coordonării perceptiv-motrice pe tot parcursul
strategiei, cu trecere de la echilibru static la cel dinamic, conştientizarea schemei corporale,
a lateralităţii şi a orientării temporo-spaţiale, îmbunătăţirea abilităţilor în cadrul activităţilor
zilnice uzuale. În urma intervenției kinetoterapeutice asupra lotului de bolnavi Down s-a
constatat că deficienţele psiho-motrice înregistrate iniţial au diminuat evident. Această
reducere a numărului de dificultăți indică faptul că subiecții au manifestat un progres
remarcabil în ceea ce privește capacitățile neuromotorii.
1. Introducere
Abilităţile copiilor cu sindrom Down sunt diferite faţă de cele ale copiilor
fără dizabilităţi, deoarece se dezvoltă relativ încet, iar schemele motorii se
realizează mai târziu. Pereira et al. (2013) consideră că este esenţial să se identifice
stadiile de dezvoltare neuro-motorii ale copilului cu sindrom Down (SD), în raport
72
cu vârsta cronologică în primele 12 luni de viaţă, întrucât este perioada în care se
deprind abilităţile cele mai importante pentru dezvoltarea psiho-motrică ulterioară.
Întârzierea neuro-motorie a fost pusă pe seama deficitului mental, care duce de
altfel la probleme specifice motorii cauzate de simptomatologia complexă întâlnită
în acest sindrom. Unii autori, Crome (1965), Benda (1960), Colon (1972), Azkona
(2010), au discutat despre faptul că anomaliile neuro-anatomice de la nivelul
creierului conduc la aspecte anormale ale abilităţilor motorii, precum deficit de
echilibru, lateralitate, coordonarea mişcărilor, tonus muscular redus etc. Pentru
corectarea deficienţelor specifice SD este necesară terapia transdisciplinară
timpurie (Harris, 1980), ajutând în acest fel la formarea corectă a deprinderilor
motrice de bază şi la dezvoltarea psiho-motorie (Connoly & Russel, 1976;
Connolly et al., 1980; Harris, 1981). Uyanik et al. (2003) au comparat efectele
terapiilor multimodale (stimulare vestibulară, terapie integrativă senzorială şi
kinetoterapie) pe un lot de 45 de copii cu SD. Concluziile studiului au demontrat
eficienţa celor trei terapii în dezvoltarea neuro-motorie a copiilor cu SD, rezultatele
fiind superioare dacă aceste metode de terapie se aplică combinat şi nu individual.
González-Agüero et al. (2012), Gupta et al. (2011) au demonstrat că, după
aplicarea unui program terapeutic, se îmbunătăţeşte densitatea osoasă, forţa
musculară şi echilibrul copiilor cu SD. Haley (1987), Ulrich et al. (2001, 2008),
Smith et al. (2007), au demonstrat că practicarea sistematică a mersului, ajută la
îmbunătăţirea controlului postural, reducându-se astfel mişcările necoordonate de
substituţie, îmbunătăţindu-se ulterior dezvoltarea psiho-motorie.
2. Material și metode
Ipoteza de la care am pornit a fost că, prin intervenția cu unele mijloace
kinetoterapeutice putem contribui la îmbunătăţirea psihomotricităţii copiilor cu
sindrom Down, iar individualizarea tratamentului - valorificând o serie de procese
specifice vârstei, cum ar fi: conduita ludică, dezvoltarea fizică armonioasă, nevoia
copilului de afirmare etc., va conduce la rezultate benefice mai rapide şi la o
integrare pozitivă a lor în mediul social.
Studiul experimental s-a desfăşurat pe un lot de 13 subiecţi (7 băieţi şi 6 fete)
diagnosticaţi clinic cu sindrom Down, având vârste cuprinse între 6-14 ani, în
perioada martie-decembrie 2017, în cadrul Asociaţiei Sindrom Bacău.
Tipurile de evaluare folosite au fost: evaluarea predictivă (iniţială),
chestionarea scrisă/orală care a vizat stabilirea stării generale de sănătate a
pacientului şi deficitul ce urmează a fi recuperat şi evaluarea sumativă (finală)
realizată prin aceleaşi mijloace ca cea predictivă, adaugându-se analiza
comparativă cu rezultatele anterioare obţinute, stabilindu-se continuarea recuperării
sau luarea altor măsuri, astfel:
Anamneza, importanţă deosebită a avut în cunoaşterea simptomatologiei
generale (ariile afectate în principal), a nivelului de educaţie, precum şi existenţa unor
aspecte patologice asociate (retard mintal, boli interne, etc.), în stabilirea conduitei
terapeutice, în baza analizei reacţiei bolnavului la intervenţiile anterioare şi a
particularităţilor acestora. Datele au fost culese de la cele mai apropiate şi mai
73
implicate persoane din mediul copilului (părinţi, educator, psiholog).
Cunoaşterea situaţiei familiale a fost esenţială şi a permis colectarea datelor
din mediul fizic, social şi personal, despre cât şi cum sunt, şi au fost implicaţi
membrii familiei în relaţia cu subiectul, care este atitudinea şi relaţia dintre aceştia.
Informaţiile culese pot scoate în evidenţă influenţa pozitivă sau negativă privind
dezvoltarea copilului.
În ceea ce priveşte examenul fizic general atenţia s-a îndreptat spre
examinarea somatoscopică (constituţia, starea de nutriţie, fizionomia, culoarea
tegumentelor, atitudinea corporală, reactivitatea psihică şi nervoasă).
Pentru stabilirea nivelului performanţei neuro-motorii am aplicat Testul “Observaţii
clinice ale performanţelor neuromotorii” (Clinical Observations of Neuromotor
Performance) (Bundy A. et al., 2002).
Obiectivele recuperării prin kinetoterapie sunt generale şi specifice şi au fost
fixate în concordanţă cu componentele psihomotricităţii (schema corporală,
lateralitatea, echilibrul, coordonarea perceptiv-motrică, ideomotricitatea, abilitatea
şi rapiditatea mişcărilor, coordonarea segmentară dinamică generală).
Obiectivele specifice în cadrul programului kinetoterapeutic au fost
următoarele: creşterea forţei şi anduranţei musculare, educarea şi refacerea imaginii
şi schemei corporale, a lateralităţii, a orientării şi organizării spaţio-temporale,
îmbunătăţirea stabilităţii, echilibrului, controlului şi coordonării.
Conţinutul programelor kinetoterapeutice a cuprins: diferite posibilităţi de
declanşare a actelor şi acţiunilor motrice, menţinerea posturilor şi poziţiilor însuşite
şi executarea mişcărilor active în cadrul acestora, continuarea mişcărilor deja
cunoscute, folosirea mişcărilor de alternanţă globale şi segmentare, facilitarea
neuro-musculară proprioceptivă, exerciţii fizice terapeutice în cadrul unor
parcursuri aplicative, îmbunătăţirea stabilităţii şi coordonării perceptiv-motrice pe
tot parcursul strategiei, cu trecere de la echilibru static la cel dinamic,
conştientizarea schemei corporale, a lateralităţii şi a orientării temporo-spaţiale,
îmbunătăţirea abilităţilor în cadrul activităţilor zilnice uzuale.
Strategii kinetoterapeutice
Acesta este modelul unui program kinetoterapeutic generalizat (însă fiecare
subiect a beneficiat de individualizarea şi particularizarea intervenţiei), pe parcursul
cercetării, ţinând cont de obiectivele de tratament şi de componentele
psihomotricităţii deficitare la aceşti copii.
Pentru îmbunătăţirea forţei musculare am lucrat analitic pe fiecare grup
muscular important, dar şi în schemă globală. Astfel la nivelul membrelor
superioare am tonifiat bicepsul brahial, tricepsul brahial, la nivelul spatelui marele
dorsal, romboizii, pătratul lombar, la nivelul toracelui marele pectoral, la şold
marele fesier, ilio-psoasul, pelvitrohanterieni, iar la membrele inferioare adductorii,
tensorul fasciei lata, cvadricepsul, ischiogambierii, croitorul, tricepsul sural, tibialul
anterior şi peronierii. Ca şi mijloace pentru îndeplinirea acestui obiectiv specific am
ales contracţia izotonică concentrică şi excentrică, contracţia izometrică, tehnici
FNP – contracţii repetate (CR), inversare lentă (IL), inversare lentă cu opunere
(ILO), inversare agonistică (IA), atât în schemă analitică cât şi globală, asociate cu
74
diagonalele Kabat de flexie (D1F, D2F) şi extensie (D1E, D2E). În acest fel,
musculatura va dezvolta un travaliu mai crescut decât ar cere-o mişcarea
segmentului. Tensiunea în muşchi este mărită şi drept urmare forţa acestuia va
creşte odată cu hipertrofierea lui, proces în directă corelare cu valoarea creşterii
tensiunii musculare.
Exerciţii fizice pentru îmbunătăţirea lateralităţii
Pentru a departaja activităţile atribuite emisferului dominant sau minor, am
aplicat o baterie de teste atât pentru membrul superior (exemplu: să sune din clopoţel,
să închidă şi să deschidă fermoarul, să împartă nişte cărţi etc.) cât şi inferior (să
şuteze într-o minge cu piciorul preferat), întrucât fără o testare prealabilă nu poate fi
abordat procesul de educare a lateralităţii. Atenţia a fost orientată şi asupra vitezei de
execuţie a mişcărilor, a timpului de reacţie la semnale, precum şi a preciziei cu care
aceste mişcări sunt executate. Când noţiunile de stânga şi dreapta au fost bine fixate,
s-a trecut la exemplificarea lor în cadrul unor exerciţii simple la început şi din ce în
ce mai complexe, copilul fiind rugat să-şi verbalizeze acţiunile. Mijloacele utilizate
pentru dezvoltarea lateralităţii au constat în exerciţii fizice pentru membrele
superioare şi inferioare, mai întâi separat, apoi prin folosirea alternativă şi simultană
a membrelor în diferite acte motrice simple şi complexe.
Exerciţii fizice pentru educarea schemei corporale
Pentru însuşirea schemei corporale am utilizat procedeele de bază: vorbirea şi
acţiunea. Pentru a facilita înţelegerea de către copil a schemei corporale, a modului
în care părţile corpului îndeplinesc anumite funcţii, am introdus în program acţiuni
motrice cu implicarea selectivă a aparatului locomotor. Prin vorbire am format
imaginea verbală a acţiunilor, apoi copilul a trebuit să denumească părţile
propriului corp, să le arate privindu-se în oglindă şi apoi să demonstreze care sunt
funcţiile aparatelor: respirator, auditiv, vizual, olfactiv etc. După însuşirea acestora,
copilul a executat diferite exerciţii: am atins mâna copilului, acesta executând toate
mişcările (flexie, extensie, înclinare cubitală, radială, circumducţie) etc.
Tehnici pentru îmbunătăţirea stabilităţii
Metodele şi tehnicile pentru îmbunătăţirea stabilităţii au rolul de a stimula
proprioceptorii articulari şi facilitează contracţiile musculaturii cu funcţii posturale.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-au selectat cele mai benefice metode şi
tehnici astfel: din cadrul metodei Margaret Rood s-a aplicat presiunea articulară în
axul lung al corpului şi extremităţilor, cu o greutate mai mare decât greutatea
corpului. S-au mai folosit totodată tehnici de facilitare neuroproprioceptive, precum
stabilizare ritmică (SR), izometrie alternată (IzA), în lanţ cinematic închis şi
deschis, din poziţiile de patrupedie, pe genunchi, aşezat, ortostatism.
Exerciţii fizice pentru îmbunătăţirea echilibrului static şi dinamic
La copilul cu deficienţe la nivelul sistemului muscular, tulburările de
echilibru se manifestă prin menţinerea poziţiei cu bază largă de susţinere în cazul
celui static, sau mers caracteristic mai lent, greoi, rigid, forfecat etc, în cazul celui
dinamic, deoarece poziţionarea corpului pe o suprafaţă mobilă - situaţie în care
corpul şi segmentele sale trebuie să execute mişcări suplimentare, menţinerea
poziţiei de echilibru devine dificil de păstrat, deoarece centrul de greutate este
75
frecvent în situaţia de a ieşi din limitele poligonului de susţinere. Îmbunătăţirea
funcţiei echilibrului s-a realizat progresiv, începându-se cu exerciţii statice şi bază
largă de susţinere din poziţiile de patrupedie, pe genunchi, ortostatism, reducându-
se treptat suprafaţa de sprijin, depărtarea centrului de greutate al corpului sau al
segmentelor sale de baza de susţinere, înălţarea nivelului de sprijin în poziţii şi în
mers, în raport cu solul, folosirea poziţiilor neobişnuite ale corpului, schimbarea
procedeului obişnuit de deplasare, modificarea vitezei şi ritmului, trecerea peste
obstacole sau cu transport de greutăţi, scăderea controlului senzorial etc. Pentru a
lărgi sfera de înţelegere a acţiunilor, s-a cerut copilului să verbalizeze fiecare
mişcare, cu precădere cele legate de: menţinerea corpului într-o poziţie corectă,
modul în care execută paşii, cum transportă obiectele, etc.
Exerciţii fizice pentru îmbunătăţirea coordonării
Coordonarea se dobândeşte în timp, printr-un număr mare de repetări, iar
dezvoltarea acesteia conduce la mişcări precise şi economie de efort muscular.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv am urmărit formarea şi dezvoltarea
gesturilor polivalente şi polimorfe, formarea şi dezvoltarea mişcărilor de bază ale
membrelor superioare şi inferioare, independent şi în raport cu corpul, finalizarea
acţiunilor complexe. Pentru acest lucru, am aplicat exerciţii fizice, în prealabil
demonstrate şi executate pe bază de comandă verbală, care cuprindeau acţiuni
complexe cum ar fi: manevrarea unor obiecte de mărimi şi greutăţi diferite, cu
viteză şi forţă gradate şi progresive, modificarea voluntară sau la comandă a
direcţiei, amplitudinii, tempoului şi ritmului mişcărilor etc. Pentru o creştere
progresivă a intensităţii am utilizat scheme de mişcări automatizate pentru
elaborarea de noi scheme de mişcare, impuse de evoluţia psihomotrică a copilului.
3. Rezultate și Discuții
Întrucât tratamentul kinetoterapeutic a fost aplicat atât individual, cât şi pe
întreg lotul de subiecţi, am ţinut cont de o serie de aspecte legate de istoricul bolii
fiecărui pacient, astfel încât am selectat din fişele medicale informaţiile cele mai
importante pentru această cercetare.
În continuare voi prezenta rezultatele obţinute în urma evaluării cu testul
„Observaţii clinice ale performanţelor neuromotorii”, atât pe întreg lotul de subiecţi
cât şi individual. Componenetele examinate au fost: „percepţia senzorială”, „reacţia
posturală”, „abilităţi motorii bilaterale”, „somatopraxia” şi criteriul „alte observaţii
clinice”, aşa cum se observă în tabelul 1.
Datele din tabelul 1 arată că, în ceea ce privește percepția senzorială,
subiecții au avut punctaje cuprinse între 7 și 8 și semnifică faptul că inițial,
subiecții prezentau din punctul de vedere al percepției senzoriale 7 din cele 8
probleme care s-au evaluat sau 8 din cele 8 probleme (nesiguranţă gravitaţională,
discomfort la mișcări, reacţii adverse la stimuli tactili, evitarea experienţelor
senzoriale, hiperreactivitate la miros, hiperreactivitate la sunete, distragere, nivel de
activitate neobişnuit de ridicat sau dificultate la tranziţia dintre activităţile active şi
cele liniştite).
76
La testarea finală, observăm că valorile minimă și maximă sunt 0 respectiv 4,
ceea ce semnifică faptul că subiecții prezintă între 0 și 4 dintre problemele
neuromotorii prezentate mai sus.
Tabel 1. Tabel centralizator cu rezultatele obținute șa testul „Observații clinice ale

performanței neuromotorii” la nivelul grupului de subiecți
Abilități Alte
Percepția Reacția Somato- Scorul
motorii observații
Initiale Senzorială Posturală praxia Total
Bilaterale clinice
T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F T.I T.F
C.M. 8 1 6 1 9 1 4 0 4 0 31 3
C.A. 8 2 6 1 9 2 4 0 4 0 31 5
B.D 8 1 6 0 9 1 4 0 4 0 31 2
N.A 8 2 6 0 9 1 4 1 4 0 31 4
M.I 8 1 6 0 9 0 4 0 4 0 31 1
D.A 8 1 6 0 8 1 4 0 4 0 30 2
F.I 8 0 6 1 9 2 4 0 4 0 31 3
O.I 8 1 5 0 9 1 4 0 4 0 30 2
G.A 8 4 6 3 9 4 4 2 4 1 31 14
B.A 8 0 6 1 9 1 4 0 4 0 31 2
D.I 8 2 5 1 8 1 3 0 4 0 28 4
B.D 8 2 6 1 9 1 4 0 4 0 31 4
R.A 7 0 5 0 8 1 4 0 3 0 27 1
Minim 7 0 5 0 8 0 3 0 3 0 27 1
Maxim 8 4 6 3 9 4 4 2 4 1 31 14
Media
7,92 1,30 5,76 0,69 8,76 1,30 3,92 0,23 3,92 0,07 30,30 3,61
aritmetică
În ceea ce privește reacția posturală, se observă că inițial minimul a fost de

5, iar maximul 6, ceea ce înseamnă că subiecții prezintă 5 din 6 probleme sau 6 din
cele 6 probleme care vizează reacția posturală (dificultăţi în execuţia extensiei
trunchiului împotriva gravitaţiei; apariţia lordozei, hiperextensia sau blocarea
coatelor, desprinderea scapulelor; hiperextensia genunchilor în poziţia stând,
hipotonie musculară la palpare; nu menţine capul sau partea superioară a
trunchiului drept sau face ajustări posturale cu membrele superioare pentru
menţinerea echilibrului; capul rămâne în urmă când flectează gâtul din poziţia de
decubit dorsal; ajustări posturale exagerate, dificile, necorespunzătoare sau
diminuate).
La testarea finală, valoarea minimă înregistrată a fost 0, iar maximă 3, ceea
ce reprezintă faptul că au fost subiecți care nu au mai avut nici o problemă
posturală sau care au avut maxim 3 probleme din cele 6 prezentate anterior.
Observațiile clinice inițiale ale abilităților motorii bilaterale au condus la
rezultate cuprinse între valoarea minimă 8 și valoarea maximă 9, adică subiecții
prezentau inițial 8 din 9 probleme sau 9 din cele 9 probleme care vizează abilitățile
motorii bilaterale (uneori foloseşte mâna dreaptă şi alteori pe cea stângă pentru a
efectua aceeaşi activitate; confundă dreapta cu stânga; dificultate la prinderea
mingii din săritură când se forţează sau când variază direcţiile; nu poate sări cu
77
ambele picioare în acelaşi timp, împarte activitatea în sărituri separate, terminând
cu dificultate seriile; nu este capabil să sară, împarte săriturile în paşi; în timpul
săriturii mişcă membrele superioare şi inferioare segmentar sau prezintă dificultăţi
la săriturile repetate; nu poate să balanseze membrele simultan, sau să execute serii
de sărituri; nu este capabil să balanseze membrele alternativ; loveşte obiectul în
mişcare cu încercarea de a trece peste acesta).
În urma testării finale s-a observat că punctajul minim a fost 0, iar punctajul
maxim 4, ceea ce semnifică faptul că la final abilitățile motorii bilaterale s-au
îmbunătățit, fiind subiecți care nu prezintă nici o dificultate sau subiecți care
prezintă maxim 4 dificultăți din cele 9.
În ceea ce privește somatopraxia, în urma testărilor clinice inițiale valoarea
minimă a fost 3, iar valoarea maximă 4, ceea ce arată că subiecții prezentau inițial
fie 3 din 4 probleme, fie 4 din cele 4 probleme evaluate în acest caz (nu este capabil
să înţeleagă şi să menţină poziţia; nu este capabil să atingă policele cu celelalte
degete în mod egal, monitorizând vizual activitatea; folosește ambele mâini sau
plasează obiectul pe masă pentru a-l manipula; mișcă diferite segmente, dar
coordonarea bilaterală este deficitară). În urma testelor finale, valoarea minimă a
fost 0, iar valoarea maximă 2, ceea ce înseamnă că la final subiecții au prezentat 2,
1 sau nici o problemă din cele 4 menționate anterior.
Alte observaţii clinice inițiale care pot indica deficienţele frecvente la
persoanele cu disfuncţii de integrare senzorială au înregistrat scoruri minime de 3 și
maxime de 4, adică subiecții prezentau inițial 3 din 4 probleme sau 4 din cele 4
probleme vizate în acest caz (mişcări excesive neesenţiale sau depăşite atunci când
se îndeplinesc sarcini corespunzătoare stadiului de dezvoltare; îşi atinge nasul cu
acurateţe diminuată; deasupra şi dedesubt; mişcă membrele segmentar sau nu este
capabil să mişte ambele membre în mod simultan; extinde membrele cu întârziere
când îşi pierde echilibrul; îşi mută greutatea cu dificultate pe membre). În urma
observațiilor clinice finale de același tip s-au înregistrat valori minime de 0 și
maxime de 1, ceea ce arată că subiecții la final au prezentat doar una sau nici una
dintre problemele indicate mai sus.
În ceea ce privește scorul total, obținut ca însumare a scorurilor tuturor
evaluărilor prezentate s-a observat ca inițial scorul minim a fost 27, iar cel maxim
31, iar la final scorul minim a fost 0, iar cel maxim 14.
În continuare vom face a analiză a frecvențelor scorurilor obținute de către
subiecți la fiecare dintre evaluările performanțelor neuromotorii. De asemenea vom
analiza evoluția frecvențelor între cele două faze ale testării: inițială și finală.
Percepția senzorială: inițial 12 dintre subiecți (93,21%) au prezentat 8
dificultăți, iar unul (7,69%) a manifestat 7 dificultăți de percepție senzorială. La
final, 5 subiecți (38,46%) prezentau doar o dificultate din cele 8 vizate, 4 subiecții
(30,77%) au prezentat două astfel de dificultăți, 3 subiecții (23,08%) nu au avut
nici o problemă și 1subiect (7,69%) a prezentat 4 dificultăți de percepție senzorială.
Aprecieri asupra mediilor (inițiale și finale) obținute în cazul testelor neuromotorii
aplicate grupului de pacienți Down.
78
Tabel 2. Valorile unor parametri statistici în cazul testelor neuromotorii întreprinse

pe grupul de pacienți Down
Media Abaterea Eroarea standard

Nr
aritmetică standard a mediei
Percepţia Senzorială - iniţial 7.9231 13 0.27735 0.07692
1
Percepţia Senzorială - final 1.3077 13 1.10940 0.30769
Reacţia Posturală- iniţial 5.7692 13 0.43853 0.12163
2
Reacţia Posturală- final 0.6923 13 0.85485 0.23709
Abilităţi Motorii Bilaterale-iniţial 8.7692 13 0.43853 0.12163
3
Abilităţi Motorii Bilaterale- final 1.3077 13 0.94733 0.26274
Somatopraxia- iniţial 3.9231 13 0.27735 0.07692
4
Somatopraxia- final 0.2308 13 0.59914 0.16617
Alte obs. Clinice-iniţial 3.9231 13 0.27735 0.07692
5
Alte obs. Clinice- final 0.0769 13 0.27735 0.07692
Scor total-iniţial 30.3077 13 1.31559 0.36488
6
Scor total - final 3.6154 13 3.35506 0.93053
În continuare, voi face o analiză comparativă a mediilor aritmetice

înregistrate la testarea inițială și cea finală a grupului de pacienți, pentru fiecare din
testul de evaluare ale performanțelor neuromotorii.
Percepția senzorială. Media aritmetică inițială a dificultăților percepției
senzoriale a fost de 7,92, iar cea finală de 1,31, ceea ce reprezintă un progres
evident, de la cca. 7-8 dificultăți inițial la cca1-2 dificultăți în final.
Reacția posturală. Media aritmetică inițială a dificultăților reacției posturale
a fost de 5,77 dificultăți, iar cea finală de 0,69 dificultăți, ceea ce indică un progres
evident de la cca. 5-6 dificultăți ințial la cca 0-1 dificultăți în final.
Abilități motorii bilaterale. Media aritmetică a dificultăților motorii bilaterale
inițiale a fost de 8,77, iar media finală a scăzut la 1,31, ceea ce evidențiază un
progres evident de la cca. 8-9 dificultăți motorii bilaterale la începutul intervenției
kineto la cca 1-2 dificultăți în finalul acesteia.
Somatopraxia. Media aritmetică a dificultăților somatopraxice la începutul
intervenției kinetoterapice a fost de 3,92, iar cea finală de 0,23 dificultăți de acest
gen, ceea arată un progres evident de la cca. 3-4 dificultăți inițial la cca 0-1
dificultăți în final.
Alte observații clinice. Media aritmetică inițială a dificultăților în cadrul altor
observații clinice a fost de 3,92, iar media finală este 0,23 ceea ce indică un progres
de la în medie 3-4 dificultăți inițial la o medie de 0-1 dificultăți la final.
Scor total: media aritmetică inițială a dificultăților totale calculate ca o
însumare a numărului dificultăților la toate celelalte teste analizate anterior este
30,31, iar media finală este 3,61, adică dacă inițial subiecții aveau în medie cca. 30
dificultăți, la final subiecții aveau cca. 4 dificultăți, ceea ce indică un progres de
26,7, așa cum este prezentat în figura 1.
79
Rezultatele Testului „T” student pentru variabile dependente pentru testele
Neuromotorii
Pentru a vedea dacă diferențele obținute între testarea finală și cea inițială
sunt semnificative din punct de vedere statistic vom aplica testul t Student pentru
variabile dependente și vom compara valoarea lui t obținută pentru fiecare evaluare
cu valoarea lui t din tabela lui Fischer pentru 12 grade de libertate.
Tabel 3. Rezultatele Testului „T” Student pentru variabile dependente
Diferențe perechi
Eroarea 95% Intervalul de Sig.
Media Abaterea T Ddif.
standard încredere (p)
aritm. standard
a mediei Inf. Sup.
Percepţia
Senz.iniţial
1 6.61538 1.04391 0.28953 5.98456 7.24621 22.849 12 0.000
Percepţia
Senz.-final
Reacţia
Posturală-iniţial
2 5.07692 0.86232 0.23916 4.55583 5.59802 21.228 12 0.000
Reacţia
Posturală- final
Abilităţi Motorii
Bilat.-iniţial
3 7.46154 0.96742 0.26831 6.87693 8.04614 27.809 12 0.000
Abilităţi Motorii
Bilat-final
Somatopraxia-
iniţial
4 3.69231 0.63043 0.17485 3.31135 4.07327 21.117 12 0.000
Somatopraxia-
final
Alte Obs.
Clinice-iniţial
5 3.84615 0.37553 0.10415 3.61922 4.07309 36.927 12 0.000
Alte Obs.Clinice-
final
Scor Total-iniţial
6 26.69231 3.30113 0.91557 24.69746 28.68716 29.154 12 0.000
Scor Total-final
Percepția senzorială: valoarea lui t = 22.849 obținută este mai mare decât
valoarea variabilei t = 2,18 din tabelul lui Fischer pentru df = 12 grade de libertate,
și un prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și p ‹ 0.05
indică faptul că diferențele sunt înalt semnificative statistic.
Reacția posturală: valoarea lui t = 21.228 obținută este mai mare decât
și un prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și p ‹ 0.05
Abilități motorii bilaterale: valoarea lui t = 27.809 obținută este mai mare
decât valoarea variabilei t = 2,18 din tabelul lui Fischer pentru df = 12 grade de
libertate, și un prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și
p ‹ 0,05 indică faptul că diferențele sunt înalt semnificative statistic.
80
Somatopraxia: valoarea lui t = 21.117 obținută este mai mare decât valoarea
variabilei t = 2,18 din tabelul lui Fischer pentru df = 12 grade de libertate, și un
prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și p ‹ 0,05 indică
faptul că diferențele sunt înalt semnificative statistic.
Alte observații clinice: valoarea lui t = 36.927 obținută este mai mare decât
și un prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și p ‹ 0,05
Scor total: valoarea lui t = 29.154 obținută este mai mare decât valoarea
variabilei t = 2,18 din tabelul lui Fischer pentru df = 12 grade de libertate, și un
prag de încredere de 0,05 sau 95%. Această valoare a lui t precum și p ‹ 0,05 indică
faptul că diferențele sunt înalt semnificative statistic.
Prin urmare, testul de semnificație ne arată că rezultatele noastre obținute în
corectarea unor deficiențe la copiii cu sindrom Down prin intervenția
kinetoterapică au fost înalt semnificativă, fapt ce ne îndreptățește să afirmăm că ne-
am îndeplinit obiectivul inițial asumat.
Progresul înregistrat de subiecți la testul de Evaluare a Performanţelor
Neuromotorii
În figura 1 prezentăm comparativ progresul pe care l-au realizat subiecții în
urma intervenției kinetoterapeutice (ca diferență între scorul total inițial și final al
dificultăților neuromotorii). Se observă că subiectul 9 a progresat cel mai puțin, el
înlăturând doar 17 dintre problemele constatate la testarea inițială, iar progresul cel
mai remarcabil l-a avut subiectul 5, care în final a reușit să înlăture 30 din cele 31
de dificultăți pe care le-a avut inițial.
Figura 1. Progresul înregistrat de subiecți la testul TEPN
Figura 2 prezintă același aspect, dar exprimat în procente. Se observă că

prin aplicarea intervenției kinetoterapeutice cei mai mulți dintre subiecți au reușit
să-și îmbunătățească performanțele neuromotorii cu peste 80%, cel mai mic
progres fiind înregistrat de subiectul 9 – cu doar 54,8%, iar cel mai mare progres
subiectul 5, care și-a îmbunătățit performanțele neuromotorii cu un procent de
96,77%.
81
Progresul performanțelor neuromotrice

96,8
100 90,3 93,5 87,1 90,3 90,3 90,3 93,5 87,1
83,9 83,9
77,4
80
54,8
60
40
20
0
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11 S12 S13
Figura 2. Progresul exprimat în procente pentru lotul de subiecți la testul TEPN
4. Concluzii
În urma aplicării tratamentului kinetoterapeutic s-a constatat că deficienţele
psiho-motrice înregistrate iniţial au diminuat considerabil.
• Dacă iniţial subiecţii prezentau hipotonie musculară, în urma aplicării
programului kinetoterapeutic - axat pe creşterea forţei musculare, stabilităţii şi
abilităţilor controlate, componentele psiho-motrice deficitare s-au îmbunătățit,
astfel încât ei au reușit să desfăşoare exerciţii dinamice precum mersul, alergarea şi
săritura. Odată cu creşterea forţei musculare s-au îmbunătăţit coordonarea şi
abilităţile controlate, copiii executând diverse activităţi zilnice cu mai multă
uşurinţă şi precizie;
• Rezultatele obţinute pe întregul lot de pacienți Down, prin aplicarea testului
“Observaţii clinice ale performanţelor neuromotorii”, au relevat că prin
intervenția kinetoterapeutică, ”percepţia senzorială” și ”reacțiile posturale” s-au
îmbunătăţit cu 4 puncte - dintr-un total de 8, ”abilitățile motorii bilaterale” cu 5
puncte – dintr-un total de 6, iar criteriile ”somatopraxia” și ”alte observaţii
clinice” cu 2 puncte dintr-un total de 4. Marea majoritate a subiecților au reușit să-
și îmbunătățească performanțele neuromotorii cu peste 80%. Cel mai scăzut
progres a fost înregistrat de subiectul 9, care și-a îmbunătățit performanțele
neuromotorii cu 54,8%, iar cel mai mare progres a fost înregistrat de subiectul 5,
care și-a îmbunătățit performanțele neuromotorii cu 96,77%.
©2017 by the authors. Licensee „GYMNASIUM” - Scientific Journal of

Education, Sports, and Health, „Vasile Alecsandri” University of Bacău, Romania.
This article is an open access article distributed under the terms and conditions of the Creative
Commons Attribution ShareAlike 4.0 International (CC BY SA) license
(http://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/).
82
© 2021. This work is published under
https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/(the “License”).
Notwithstanding the ProQuest Terms and Conditions, you may
use this content in accordance with the terms of the License.

The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor Skills in Children With Down Syndrome

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

You might also like

The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor Skills in Children With Down Syndrome

Uploaded by

Document Information

Original Description:

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor Skills in Children With Down Syndrome

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Vol.

XXII, Issue 1 / 2021

The Effectiveness of Physical Therapy in Improving Psycho-Motor

Keywords: deficiencies, body scheme, temporal-spatial orientation, coordination;

Sensory Bilateral Other

Table 3. Results for the paired samples Student's t-test

Figure 1. Progress recorded by the subjects at the Clinical

Figure 2. Progress expressed in percentages recorded by

Eficienţa Kinetoterapiei Privind Îmbunătăţirea Psihomotricităţii

Keywords: deficienţe, schemă corporală, orientare temporo-spaţială, coordonare.

Tabel 1. Tabel centralizator cu rezultatele obținute șa testul „Observații clinice ale

În ceea ce privește reacția posturală, se observă că inițial minimul a fost de

Tabel 2. Valorile unor parametri statistici în cazul testelor neuromotorii întreprinse

Media Abaterea Eroarea standard

În continuare, voi face o analiză comparativă a mediilor aritmetice

Tabel 3. Rezultatele Testului „T” Student pentru variabile dependente

Figura 1. Progresul înregistrat de subiecți la testul TEPN

Figura 2 prezintă același aspect, dar exprimat în procente. Se observă că

Progresul performanțelor neuromotrice

Figura 2. Progresul exprimat în procente pentru lotul de subiecți la testul TEPN

©2017 by the authors. Licensee „GYMNASIUM” - Scientific Journal of

You might also like