D.

Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Cursul 11

Proprietăţi de densitate ı̂n spaţiile Lp

Proprietăţile de densitate ne permit să aproximăm funcţiile din Lp (X) cu funcţii din Lp (X) cu o structură mai
simplă, sau cu mai multe proprietăţi, aflate ı̂ntr-o clasă mai mică” de funcţii.
”
Fie (X, A, µ) un spaţiu cu măsură completă şi fie p ∈ [1, ∞). Considerăm mulţimea E p (X, A) = E(X, A)∩Lp (X),
adică
E p (X, A) = {f ∈ Lp (X)| f este A-etajată} .

Teorema 12.39 E p (X, A) este o mulţime densă ı̂n Lp (X) ı̂n sensul seminormei k·kp , adică E p (X, A) = Lp (X).

Demonstraţie. Fie o funcţie f ∈ Lp (X) şi fie f + şi f − partea pozitivă şi partea negativă a funcţiei f . Deci
f = f + − f −.
Cum f + este A-măsurabilă şi nenegativă, din Teorema de aproximare a funcţiilor măsurabile cu funcţii etajate
p
(Teorema 10.1), există un şir (gn ) ⊆ E(X, A) astfel ı̂ncât gn (X) ⊆ [0, ∞) şi gn ≤ gn+1 , ∀n ∈ N, iar gn −→ f + .
X
De asemenea, deoarece f − este A-măsurabilă şi nenegativă, există un şir (hn ) ⊆ E(X, A) astfel ı̂ncât hn (X) ⊆
p
[0, ∞) şi hn ≤ hn+1 , ∀n ∈ N, iar hn −→ f − .
X
Pentru orice n ∈ N, considerăm funcţia fn : X → [0, ∞], fn = gn − hn . Din proprietăţile şirurilor (gn ) şi (hn )
p
obţinem că (fn ) ⊆ E(X, A) şi fn −→ f + − f − = f . În plus, pentru orice n ∈ N, avem
X

|fn | ≤ |gn | + |hn | = gn + hn ≤ f + + f − = |f |

şi deci
p p p p
|fn − f | ≤ (|fn | + |f |) ≤ (2 |f |) = 2p |f | .
p p
Cum f ∈ Lp (X), rezultă |f | ∈ L(X) şi atunci 2p |f | ∈ L(X).
p p p p p
În concluzie avem: 2p |f | ∈ L(X), |fn − f | ≤ 2p |f | , ∀n ∈ N şi |fn − f | −→ 0, adică sunt ı̂ndeplinite condiţiile
X
Teoremei convergenţei dominate (Teorema 11.33) şi atunci
Z Z
p
|fn − f | dµ −→ 0dµ = 0.
X X
Z
p
Prin urmare, există n0 ∈ N aşa ı̂ncât |fn − f | dµ < ∞, ∀n ≥ n0 şi atunci, fără să restrângem generalitatea,
Z X
p
putem presupune că |fn − f | dµ < ∞, ∀n ∈ N. Deci fn − f ∈ Lp (X), ∀n ∈ N şi cum f ∈ Lp (X), obţinem că
X
fn = (fn − f ) + f ∈ Lp (X), ∀n ∈ N. Rezultă că fn ∈ E p (X, A), ∀n ∈ N.
Atunci, convergenţa de mai sus se rescrie astfel: kfn − f kp −→ 0 şi, ı̂n consecinţă, ∃ (fn ) ⊆ E p (X, A) astfel ı̂ncât
∥·∥p
fn −→ f . Deci f ∈ E p (X, A).
Atunci avem E p (X, A) ⊆ Lp (X) ⊆ E p (X, A), de unde rezultă E p (X, A) ⊆ Lp (X) ⊆ E p (X, A).
Prin urmare, E p (X, A) = Lp (X).

Teorema 12.40 Fie (X, A) un spaţiu măsurabil şi fie τ o topologie pe X astfel ı̂ncât τ ⊆ A, iar (X, τ ) este un
spaţiu T4 . Fie µ : A → [0, ∞] o măsură σ-finită, completă şi τ -regulată, p ≥ 1 şi mulţimea

C (X) = {f ∈ Lp (X)| f este τ -continuă} .

Atunci C(X) este densă ı̂n Lp (X) ı̂n sensul seminormei k·kp , adică C(X) = Lp (X).

97
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Demonstraţie. Vom arăta mai ı̂ntâi incluziunea E p (X, A) ⊆ C(X). Pentru aceasta să considerăm o funcţie
f ∈ E p (X, A), adică f ∈ E(X, A) ∩ Lp (X). Cum f este A-etajată, există a1 , ..., an ∈ R astfel ı̂ncât f (X) =
X
n
{a1 , ..., an } şi Ai = f −1 ({ai }) ∈ A, ∀i ∈ 1, n. Deci f = ai χAi .
i=1
Fie J = {i ∈ 1, n; ai = 0}, K = {i ∈ 1, n; |ai | = ∞} şi I = {i ∈ 1, n; i ∈ / J ∪ K}. Deoarece f ∈ Lp (X), f este
finită µ − a.p.t. şi atunci µ(Ai ) = 0, ∀i ∈ K.
Fie ε > 0. Deoarece µ este σ-finită şi τ -regulată, din Teorema 5.8(1⇒2), pentru orice i ∈ I, ∃Fi ∈ Fτ şi ∃Gi ∈ τ
astfel ı̂ncât
εp
Fi ⊆ Ai ⊆ Gi şi µ (Gi \Fi ) < p p p.
2 n |ai |
Cum mulţimile Fi , cGi sunt τ −ı̂nchise şi Fi ∩ cGi = ∅, iar (X, τ ) este un spaţiu separat T4 , din Lema lui Urı̂son
Xgi : X → [0, 1] aşa ı̂ncât gi (x) = 1, ∀x ∈ Fi şi gi (x) = 0, ∀x ∈ cGi .
(Teorema 10.4), există o funcţie τ -continuă
Fie funcţia g : X → R, definită prin g = ai gi .
i∈I
Cum funcţia gi este τ -continuă, ∀i ∈ I, rezultă că g este τ -continuă.
Fie i ∈ I şi x ∈ c (Gi \Fi ) = cGi ∪ Fi . Atunci x ∈ cGi sau x ∈ Fi . Dacă x ∈ cGi , cum Ai ⊆ Gi , avem x ∈ cAi şi
deci |χAi (x) − gi (x)| = |0 − 0| = 0. Dacă x ∈ Fi , cum Fi ⊆ Ai , avem x ∈ Ai şi deci |χAi (x) − gi (x)| = |1 − 1| = 0.
Deci |χAi − gi | = 0 pe c (Gi \Fi ). De asemenea avem |χAi − gi | ≤ |χAi | + |gi | ≤ 1 + 1 = 2.
Prin urmare
Xn X X X X X X
kf − gkp = ai χAi − ai gi = ai χAi + ai χAi − ai gi ≤ |ai | kχAi kp + |ai | kχAi − gi kp =
i=1 i∈I p i∈K i∈I i∈I p i∈K i∈I
Z  p1 Z Z ! p1
X 1 X p
X p p
|ai |µ(Ai ) +
p |ai | |χAi − gi | dµ = |ai | |χAi − gi | dµ + |χAi − gi | dµ ≤
i∈K i∈I X i∈I Gi \Fi c(Gi \Fi )
Z ! p1   p1
X X 1 X εp Xn
ε
|ai | p
2 dµ = |ai | 2 (µ (Gi \Fi )) < p
|ai | 2 p ≤ = ε.
Gi \Fi 2p np |ai | i=1
n
i∈I i∈I i∈I
Deci kf − gkp < ε, de unde rezultă g − f ∈ Lp (X) şi cum f ∈ Lp (X), obţinem g = (g − f ) + f ∈ Lp (X). Prin
urmare g ∈ C(X). În concluzie avem:

∀f ∈ E p (X, A), ∀ε > 0, ∃g ∈ C(X) astfel ı̂ncât kf − gkp < ε

adică E p (X, A) ⊆ C(X). Atunci avem E p (X, A) ⊆ C(X) ⊆ Lp (X) şi cum, din Teorema 12.39, E p (X, A) =
Lp (X), obţinem:
Lp (X) = E p (X, A) ⊆ C(X) = C(X) ⊆ Lp (X).
Deci C(X) = Lp (X).

Fie spre exemplu mulţimea X = [a, b], ı̂nzestrată cu măsura Lebesgue, şi fie

C([a, b]) = {f : [a, b] → R| f este continuă} .

Din teoremele 11.46 şi 11.51 obţinem incluziunile

C([a, b]) ⊆ R ([a, b]) ⊆ Lp ([a, b]).

Atunci, din teorema anterioară rezultă

∥·∥p ∥·∥p
Lp ([a, b]) = C([a, b]) ⊆ R ([a, b]) ⊆ Lp ([a, b]),

de unde obţinem
∥·∥p ∥·∥p
C([a, b]) = R ([a, b]) = Lp ([a, b]).
Identificând funcţiile ce coincid µ-a.p.t., putem rescrie astfel
∥·∥p ∥·∥p
C([a, b]) = R ([a, b]) = Lp ([a, b]).

Observaţia 12.41 Din cele de mai sus, C([a, b]) şi R ([a, b]) nu sunt subspaţii ı̂nchise ı̂n (Lp ([a, b]), k·kp ) şi, ı̂n
consecinţă, (C([a, b]), k·kp ) şi (R ([a, b]) , k·kp ) nu sunt spaţii Banach (vezi [7], pag. 75). Cum (Lp ([a, b]), k·kp )
este un spaţiu Banach, deducem că (Lp ([a, b]), k·kp ) este un completat pentru spaţiile normate (C([a, b]), k·kp ) şi
(R ([a, b]) , k·kp ) (vezi [7], pag. 84). În particular, (L1 ([a, b]), k·k1 ) este un completat pentru (R ([a, b]) , k·k1 ). În
concluzie, procesul de construcţie al integralei Lebesgue poate fi privit ca un proces de completare al integrabilităţii
Riemann.

98
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Considerăm ı̂n continuare mulţimea M ([a, b]) = {f : [a, b] → R| f este mărginită} şi fie aplicaţia

k·ku : M ([a, b]) → [0, ∞], kf ku = sup |f (x)| , ∀f ∈ M ([a, b]).

x∈[a,b]

Aceasta este bine definită şi este o normă pe M ([a, b]). Fie f, fn ∈ M ([a, b]) , ∀n ∈ N. Atunci avem
∥·∥ u
fn −→
u
f ⇔ fn −→ f.
[a,b]

De asemenea, şirul (fn ) este fundamental ı̂n k·ku dacă şi numai dacă este fundamental uniform pe [a, b]. Cum
orice şir fundamental uniform este convergent uniform, deducem că spaţiul normat (M ([a, b]), k·ku ) este un spaţiu
Banach (vezi [7], pag. 77). Din Teorema lui Weierstrass (referitoare la funcţiile continue pe mulţimi compacte)
rezultă
C([a, b]) ⊆ M ([a, b]) .
Întrucât suma a două funcţii continue este o funcţie continuă şi produsul dintre un scalar şi o funcţie continuă
∥·∥u
este o funcţie continuă, rezultă că C([a, b]) este subspaţiu liniar ı̂n M ([a, b]). Acum, dacă f ∈ C([a, b]) , există
∥·∥u u
un şir (fn ) ⊂ C([a, b]) aşa ı̂ncât fn −→ f şi cum toate funcţiile fn sunt continue, iar fn −→ f , din teorema de
[a,b]
transfer de continuitate prin convergenţa uniformă, rezultă că f este continuă, adică f ∈ C([a, b]). Prin urmare,
∥·∥
C([a, b]) u = C([a, b]) şi deci C([a, b]) este mulţime ı̂nchisă ı̂n (M ([a, b]), k·ku ). Cum C([a, b]) este subspaţiu
liniar, iar (M ([a, b]), k·ku ) este un spaţiu Banach, deducem că (C([a, b]), k·ku ) este un spaţiu Banach (vezi [7],
pag. 75).
Pe R ([a, b]), ı̂ntre normele k·kp şi k·ku există următoarea relaţie:

Z ! p1 Z ! p1 Z ! p1
1
p p
kf kp = |f | dµ ≤ kf ku dµ = kf ku dµ = kf ku (b − a) p . (126)
[a,b] [a,b] [a,b]

   
Prin urmare, τ∥·∥p ⊆ τ∥·∥u . De asemenea, τ∥·∥p ⊆ τ∥·∥u .
R([a,b]) C([a,b])

Din Teorema lui Weierstrass (de aproximare uniformă a funcţiilor continue cu polinoame) (vezi [7], pag. 101),
u
pentru orice funcţie f ∈ C([a, b]), există un şir de polinoame (Pn ) ⊂ R[X] astfel ı̂ncât Pn −→ f .
[a,b]
∥·∥u ε
Cum Pn −→ f , pentru un ε > 0, există P ∈ R[X] aşa ı̂ncât kf − P ku < .
2
Întrucât mulţimea numerelor raţionale este densă ı̂n R, pentru polinomul P , există un polinom Q ∈ Q[X] astfel
ε ε ε
ı̂ncât kP − Qku < (vezi [7], pag. 102). Atunci kf − Qku ≤ kf − P ku + kP − Qku < + = ε.
2 2 2
Dacă A = {P : [a, b] → R| P ∈ Q[X]}, din cele de mai sus avem

∀f ∈ C([a, b]), ∃Q ∈ A astfel ı̂ncât kf − Qku < ε,

∥·∥
de unde rezultă că A u = C([a, b]). Altfel spus, mulţimea A este densă ı̂n (C([a, b]), k·ku ).
Deoarece mulţimea A este numărabilă, deducem că (C([a, b]), k·ku ) este un spaţiu separabil ([7], pag. 99).
 
Teorema 12.42 Pentru orice p ≥ 1, Lp ([a, b]), k·kp este un spaţiu separabil.

∥·∥p
Demonstraţie. Din Teorema 12.40 avem C([a, b]) = Lp ([a, b]). De aici, pentru o funcţie f ∈ Lp ([a, b]) şi
pentru un ε > 0, există g ∈ C([a, b]) astfel ı̂ncât
ε
kf − gkp < . (127)
2
∥·∥u
Din cele stabilite anterior, C([a, b]) = A şi atunci, pentru funcţia g, există Q ∈ A astfel ı̂ncât
ε
kg − Qku < 1/p
. (128)
2 (b − a)

Atunci, din (126) şi (128) obţinem:

1 ε
kg − Qkp ≤ kg − Qku (b − a) p < ,
2

99
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 13 SPAŢIUL L∞

care ı̂mpreună cu (127) determină

ε ε
kf − Qkp ≤ kf − gkp + kg − Qkp < + = ε.
2 2
∥·∥p
Deci, pentru orice funcţie f ∈ Lp ([a, b]) şi orice ε > 0, există Q ∈ A astfel ı̂ncât kf − Qkp < ε, adică A =
 
Lp ([a, b]). Cum A este mulţime numărabilă, urmează că Lp ([a, b]), k·kp este un spaţiu separabil.

Observaţia 12.43 Teorema anterioară ne spune de fapt că orice funcţie p-integrabilă pe [a, b] poate fi aproxi-
mată, ı̂n sensul seminormei k·kp , cu polinoame cu coeficienţi raţionali.

13 Spaţiul L∞
Fie (X, A, µ) un spaţiu cu măsură completă şi fie f : X → R o funcţie A-măsurabilă.
 
Fie a = sup f (x) ∈ R. Cum f ≤ a, rezultă că a ∈ α ∈ R | f ≤ α µ-a.p.t. şi deci α ∈ R | f ≤ α µ-a.p.t. 6= ∅.
x∈X 
Prin urmare, există inf α ∈ R | f ≤ α µ-a.p.t. ∈ R.

Definiţia 13.1 Se numeşte marginea superioară esenţială a funcţiei f numărul


ess sup f = inf α ∈ R | f ≤ α µ-a.p.t. . (129)

Exemplul 13.2 Să se determine marginea superioară esenţială a funcţiei f : R → R, definită prin
 3
x , dacă x ∈ Q
f (x) = .
arctg x, dacă x ∈ R\Q

Observaţia 13.3 Deoarece |f | ≤ sup |f (x)|, rezultă ess sup |f | ≤ sup |f (x)|.
x∈X x∈X

Există situaţii ı̂n care ı̂n inegalitatea de mai sus avem chiar egalitate.

Propoziţia 13.4 Dacă f ∈ C([a, b]), atunci ess sup |f | = sup |f (x)| (= kf ku ).
x∈[a,b]

Demonstraţie. Deoarece ess sup |f | ≤ sup |f (x)|, dacă sup |f (x)| = 0, atunci ess sup |f | = 0 = sup |f (x)|.
x∈[a,b] x∈[a,b] x∈[a,b]
Presupunem că sup |f (x)| > 0 şi fie β aşa ı̂ncât 0 < β < sup |f (x)|. Atunci ∃x0 ∈ [a, b] astfel ı̂ncât
x∈[a,b] x∈[a,b]
β < |f (x0 )|. Cum f este continuă ı̂n x0 , există δ > 0 aşa ı̂ncât β < |f (x)|, ∀x ∈ (x0 − δ, x0 + δ) ∩ [a, b]. Deci
(x0 −δ, x0 +δ)∩[a, b] ⊆ {x ∈ [a, b]| |f (x)| > β}, de unde 0 < µ((x0 −δ, x0 +δ)∩[a, b]) ≤ µ({x ∈ [a, b]| |f (x)| > β}).
Fie un α ≥ 0 aşa ı̂ncât |f | ≤ α µ-a.p.t.. Atunci µ({x ∈ [a, b]| |f (x)| > α}) = 0.
Dacă α < β, atunci {x ∈ [a, b]| |f (x)| > β} ⊆ {x ∈ [a, b]| |f (x)| > α}, de unde obţinem 0 < µ({x ∈ [a, b]| |f (x)| >
β}) ≤ µ({x ∈ [a, b]| |f (x)| > α}) = 0; contradicţie! Deci β ≤ α. 
Prin urmare, β ≤ α, ∀α > 0 cu |f | ≤ α µ-a.p.t., de unde rezultă β ≤ inf α ∈ R | |f | ≤ α µ-a.p.t. = ess sup |f |.
Deci, pentru orice β cu 0 < β < sup |f (x)|, avem β ≤ ess sup |f |.
x∈[a,b]
∗ 1 1 1
Fie n0 ∈ N aşa ı̂ncât < sup |f (x)|. Luăm β = sup |f (x)| − , unde n ≥ n0 , şi atunci sup |f (x)| − ≤
n0 x∈[a,b] x∈[a,b] n x∈[a,b] n
ess sup |f | , ∀n ≥ n0 . Prin trecere la limită, obţinem sup |f (x)| ≤ ess sup |f |. Cum inegalitatea inversă este
x∈[a,b]
evidentă, avem ess sup |f | = sup |f (x)|.
x∈[a,b]

Propoziţia 13.5 Dacă f ∈ M (X, A), atunci |f | ≤ ess sup |f | µ-a.p.t..

Demonstraţie.
 Dacă ess sup |f | = ∞, atunci |f | ≤ ess sup |f |. Presupunem că ess sup |f | < ∞.
Fie A = α ∈ R | |f | ≤ α µ-a.p.t. . Atunci, pentru orice n ∈ N∗ , există αn ∈ A astfel ı̂ncât αn < ess sup |f | + n1 .
Cum αn ∈ A, |f | ≤ αn µ-a.p.t. şi deci µ({x ∈ X| |f (x)|
[ > αn }) = 0.
∗
Fie Bn = {x ∈ X| |f (x)| > αn }, ∀n ∈ N şi fie B = Bn . Atunci µ(Bn ) = 0, ∀n ∈ N∗ , de unde µ(B) = 0.
n∈N∗

100
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 13 SPAŢIUL L∞

Dacă x ∈ cB, avem x ∈ cBn , ∀n ∈ N∗ şi deci |f (x)| ≤ αn < ess sup |f | + n1 , ∀n ∈ N∗ . Trecând la limită, rezultă
|f (x)| ≤ ess sup |f |. Deci {x ∈ X| |f (x)| > ess sup |f |} ⊆ B şi cum µ(B) = 0, obţinem că µ({x ∈ X| |f (x)| >
ess sup |f |}) = 0. Deci |f | ≤ ess sup |f | µ-a.p.t..

Definiţia 13.6 O funcţie f : X → R se numeşte esenţial mărginită dacă f este A-măsurabilă şi ess sup |f | < ∞.
Notăm cu L∞ (X, A, µ) mulţimea funcţiilor esenţial mărginite pe X, sau prescurtat cu L∞ (X). Definim funcţia

k · k∞ : L∞ (X) → [0, ∞), kf k∞ = ess sup |f | , ∀f ∈ L∞ (X).

Teorema 13.7 L∞ (X) este un spaţiu liniar real, iar aplicaţia k·k∞ este o seminormă pe L∞ (X).
Demonstraţie. Fie f, g ∈ L∞ (X) şi λ ∈ R.
Fie A = {x ∈ X| |f (x)| > kf k∞ } şi B = {x ∈ X| |g(x)| > kgk∞ }. Din Propoziţia 13.5 avem |f | ≤ kf k∞
µ-a.p.t. şi |g| ≤ kgk∞ µ-a.p.t.. Deci µ(A) = µ(B) = 0 şi atunci µ(A ∪ B) = 0. Dacă x ∈ c(A ∪ B), avem
|f (x)+g(x)| ≤ |f (x)|+|g(x)| ≤ kf k∞ +kgk∞ , de unde rezultă {x ∈ X| |f (x)+g(x)| > kf k∞ +kgk∞ } ⊆ A∪B. Deci
µ({x ∈ X| |f (x)+g(x)| > kf k∞ +kgk∞ }) ≤ µ(A∪B) = 0, de unde µ({x ∈ X| |f (x)+g(x)| > kf k∞ +kgk∞ }) = 0.
Rezultă că |f + g| ≤ kf k∞ + kgk∞ µ-a.p.t. şi atunci ess sup |f + g| ≤ kf k∞ + kgk∞ < ∞. În consecinţă,
f + g ∈ L∞ (X) şi kf + gk∞ ≤ kf k∞ + kgk∞ .
Dacă λ = 0, avem kλf k∞ = 0 = λ kf k∞ . Presupunem că λ 6= 0. Atunci
 
 α α
ess sup |λf | = inf α ∈ R | |λf | ≤ α µ-a.p.t. = inf |λ| ∈ R | |f | ≤ µ-a.p.t. = |λ| ess sup |f | < ∞.
|λ| |λ|

De aici rezultă λf ∈ L∞ (X) şi kλf k∞ = |λ| kf k∞ .

Prin urmare, L∞ (X) este un spaţiu liniar real, iar aplicaţia k·k∞ este o seminormă pe L∞ (X).

Observaţia 13.8 Dacă kf k∞ = 0, cum |f | ≤ kf k∞ µ-a.p.t., rezultă f = 0 µ-a.p.t..

Prin urmare, ı̂n general k·k∞ nu este o normă. Seminorma k·k∞ poate fi privită ca o normă dacă identificăm
funcţiile egale µ-a.p.t.. În acest sens, pentru orice f, g ∈ L∞ (X) definim relaţia

f ∼ g ⇔ f = g µ-a.p.t.

∼ este o relaţie de echivalenţă pe L∞ (X) şi pentru orice f ∈ L∞ (X) considerăm fb = {g ∈ L∞ (X)| g ∼ f }, clasa
de echivalenţă a funcţiei f ı̂n raport cu ∼. Fie L∞ (X, A, µ) mulţimea factor asociată relaţiei ∼, adică
n o
L∞ (X, A, µ) = fb| f ∈ L∞ (X) .

Când nu există pericol de confuzie, vom nota acest spaţiu cu L∞ (X).

Definim operaţiile
+ : L∞ (X) × L∞ (X) → L∞ (X), fb + gb = f[ + g, ∀fb, gb ∈ L∞ (X),

· : R × L∞ (X) → L∞ (X), α · fb = αd
· f , ∀α ∈ R, ∀fb ∈ L∞ (X).
Funcţiile + şi · sunt bine definite şi (L∞ (X), +, ·) este un spaţiu liniar real.
Fie funcţia k·k∞ : L∞ (X) → [0, ∞), definită prin fb = kf k∞ , ∀fb ∈ L∞ (X).
∞
k·k∞ este bine definită şi este o normă pe L∞ (X). Deci (L∞ (X), k·k∞ ) este un spaţiu liniar normat.

Teorema 13.9 Fie f, fn ∈ L∞ (X) , ∀n ∈ N. Avem următoarele:

∥·∥
∞ u
1. fn −→ f dacă şi numai dacă ∃A ∈ A cu µ (A) = 0 astfel ı̂ncât fn −→ f .
X\A
2. (fn ) este fundamental ı̂n k·k∞ dacă şi numai dacă ∃A ∈ A cu µ (A) = 0 astfel ı̂ncât (fn ) fundamental uniform
pe mulţimea X\A.

Demonstraţie. 1. ⇒”
”
∥·∥ ∞
Presupunem că fn −→ f . Atunci, pentru un ε > 0, există nε ∈ N astfel ı̂ncât ∀n ≥ nε , kfn − f k∞ < ε.
Din Propoziţia 13.5 avem |fn − f | ≤ kfn − f k∞ µ-a.p.t. şi atunci ∀n ≥[nε , |fn − f | < ε µ-a.p.t..
Pentru orice n ∈ N, fie Bn = {x ∈ X| |fn (x) − f (x)| ≥ ε} şi fie Aε = Bn . Cum µ(Bn ) = 0, ∀n ≥ nε , rezultă
n≥nε
µ(Aε ) = 0. De asemenea, ∀n ≥ nε , ∀x ∈ X\Aε , |fn (x) − f (x)| < ε. Deci

101
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 13 SPAŢIUL L∞

∀ε > 0, ∃nε ∈ N, ∃Aε ∈ A cu µ (Aε ) = 0 astfel ı̂ncât ∀n ≥ nε , ∀x ∈ X\Aε , |fn (x) − f (x)| < ε. (130)
1
În (130) luăm ε = , unde k ∈ N∗ , şi obţinem:
k
1
∀k ∈ N∗ , ∃nk ∈ N, ∃Ak ∈ A cu µ (Ak ) = 0 astfel ı̂ncât ∀n ≥ nk , ∀x ∈ X\Ak , |fn (x) − f (x)| < .
k
[
Considerăm mulţimea A = Ak . Atunci A ∈ A şi µ (A) = 0.
k∈N∗
1
Fie acum un ε > 0 şi fie un k ∈ N∗ aşa ı̂ncât < ε. Cum X \ A ⊆ X \ Ak , obţinem că ∀n ≥ nk , ∀x ∈ X\A,
k
1 u
|fn (x) − f (x)| < < ε. Prin urmare fn −→ f .
k X\A
u
Deci ∃A ∈ A cu µ (A) = 0 astfel ı̂ncât fn −→ f .
X\A

⇐”
” u
Presupunem că ∃A ∈ A cu µ (A) = 0 astfel ı̂ncât fn −→ f .
X\A
Atunci, pentru un ε > 0, ∃nε ∈ N astfel ı̂ncât ∀n ≥ nε , ∀x ∈ X\A, |fn (x) − f (x)| < ε. De aici rezultă că
{x ∈ X| |fn (x) − f (x)| ≥ ε} ⊆ A şi deci este µ-neglijabilă. Atunci |fn − f | < ε µ-a.p.t., de unde rezultă că
kfn − f k∞ < ε.
∞ ∥·∥
Deci, ∀ε > 0, ∃nε astfel ı̂ncât ∀n ≥ nε , kfn − f k∞ < ε, adică fn −→ f.

2. Se demonstrează la fel ca punctul (1).

Ţinând seama că un şir converge uniform dacă şi numai dacă este fundamental uniform, din teorema de mai sus
rezultă:

Corolar 13.10 Fie un şir (fn ) ⊆ L∞ (X). Şirul (fn ) este convergent ı̂n k·k∞ dacă şi numai dacă (fn ) este
fundamental ı̂n k·k∞ .

Corolar 13.11 (L∞ (X), k·k∞ ) este un spaţiu Banach.

De asemenea, caracterizarea din Teorema 13.9 ne permite să comparăm convergenţa ı̂n k·k∞ cu convergenţa
aproape uniformă.

∥·∥ a.u.
Corolar 13.12 Fie f, fn ∈ L∞ (X) , ∀n ∈ N. Dacă fn −→
∞
f , atunci fn −→ f .
Vom compara ı̂n continuare spaţiul L∞ (X) cu spaţiile Lp (X).

Propoziţia 13.13 Pentru orice f ∈ M (X, A) şi orice p ≥ 1, are loc inegalitatea
Z  p1
p 1
|f | dµ ≤ ess sup |f | · (µ(X)) p . (131)
X

Demonstraţie. Din Propoziţia 13.5 avem |f | ≤ ess sup |f | µ-a.p.t., de unde rezultă
Z  p1 Z  p1 Z  p1
p 1
|f | dµ ≤ (ess sup |f |) dµ
p
= ess sup |f | · dµ = ess sup |f | · (µ(X)) p .
X X X

Dacă µ(X) < ∞, atunci

Teorema 13.14 \
∞
1. L (X) ⊆ Lp (X).
p≥1
1
∞
2. kf
 kp ≤ kf k∞ · (µ(X)) , ∀f ∈ L (X), ∀p ≥ 1.
p

3. τ∥·∥p ⊆ τ∥·∥∞ , ∀p ≥ 1.
L∞ (X)

102
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 13 SPAŢIUL L∞

Demonstraţie.
Z 1. Dacă f ∈ L∞ (X), atunci ess sup |f | < ∞ şi cum µ(X) < ∞, din inegalitatea (131) rezultă
p
|f | dµ < ∞, ∀p ≥ 1. Deci f ∈ Lp (X), ∀p ≥ 1.
X
1
2. Pentru f ∈ L∞ (X) şi p ≥ 1, inegalitatea
 (131) se rescrie astfel: kf kp ≤ kf k∞ · (µ(X)) .
p

3. Inegalitatea de la punctul (2) implică τ∥·∥p ⊆ τ∥·∥∞ , ∀p ≥ 1 (vezi [7], pag. 66).
L∞ (X)

Observaţia 13.15 În general, incluziunea de la punctul (1) al teoremei precedente este strictă, cum se observă
şi din exemplul următor.

Exerciţiul 13.16\ Fie intervalul (0, 1] ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue şi fie funcţia f : (0, 1] → R, f (x) = ln x. Să
se arate că f ∈ Lp ((0, 1]), dar f 6∈ L∞ ((0, 1]).
p≥1

\
Teorema 13.17 Dacă µ(X) < ∞, atunci ∀f ∈ Lp (X), ∃ lim kf kp = ess sup |f |.
p→∞
p≥1
Dacă f ∈ L∞ (X), atunci lim kf kp = kf k∞ .
p→∞
\
Demonstraţie. Fie f ∈ Lp (X).
p≥1
1
Atunci, inegalitatea (131) se scrie astfel kf kp ≤ ess sup |f | · (µ(X)) p , ∀p ≥ 1.
Trecând la limită superioară ı̂n această inegalitate, obţinem
1
lim sup kf kp ≤ ess sup |f | · lim sup µ (X) p = ess sup |f | . (132)
p→∞ p→∞

Dacă ess sup |f | = 0, atunci lim sup kf kp = 0 şi cum 0 ≤ lim inf kf kp ≤ lim sup kf kp = 0, rezultă că există
p→∞ p→∞ p→∞
lim kf kp = 0 = ess sup |f |.
p→∞
Presupunem acum că ess sup |f | > 0 şi considerăm 0 < α < ess sup |f |. Fie mulţimea Aα = {x ∈ X| |f (x)| > α}.
Deoarece f este A-măsurabilă, Aα ∈ A. Dacă µ (Aα ) = 0, atunci |f | ≤ α µ-a.p.t., de unde ess sup |f | ≤ α,
contrazicând presupunerea iniţială. Deci µ (Aα ) > 0. Pentru orice p ≥ 1 avem
Z  p1 Z  p1 Z  p1
1
p p
kf kp = |f | dµ ≥ |f | dµ ≥α dµ = αµ (Aα ) p .
X Aα Aα

Trecând la limită inferioară ı̂n această inegalitate, rezultă

1
lim inf kf kp ≥ α lim inf µ (Aα ) p = α.
p→∞ p→∞

Deci, ∀α cu 0 < α < ess sup |f |, avem α ≤ lim inf kf kp .

p→∞
1 1
Dacă ess sup |f | < ∞, fie n0 aşa ı̂ncât < ess sup |f |. Luăm atunci α = ess sup |f | − , unde n ≥ n0 , şi deci
n0 n
1
ess sup |f | − ≤ lim inf kf kp , ∀n ≥ n0 . Prin trecere la limită cu n → ∞, obţinem ess sup |f | ≤ lim inf kf kp .
n p→∞ p→∞
Folosind (132) rezultă
ess sup |f | ≤ lim inf kf kp ≤ lim sup kf kp ≤ ess sup |f | ,
p→∞ p→∞

de unde lim inf kf kp = lim sup kf kp = ess sup |f |. Deci ∃ lim kf kp = ess sup |f |.
p→∞ p→∞ p→∞
Dacă ess sup |f | = ∞, luăm α = n ∈ N∗ şi atunci n ≤ lim inf kf kp , ∀n ∈ N∗ . Prin trecere la limită obţinem
p→∞
lim inf kf kp = ∞ = ess sup |f |. Atunci lim inf kf kp = lim sup kf kp = ess sup |f | şi deci ∃ lim kf kp = ess sup |f |.
p→∞ p→∞ p→∞ p→∞

Din teorema anterioară şi din Propoziţia 13.4 obţinem:

Corolar 13.18 Pentru orice funcţie f ∈ C([a, b]) avem

Z ! n1
b
n
lim |f (x)| dx = sup |f (x)|.
n→∞ a x∈[a,b]

Exerciţiul 13.19 Să se verifice rezultatul din corolarul anterior pentru funcţia f : [a, b] → R, definită prin
f (x) = (x − a)(b − x), ∀x ∈ [a, b].

103