Profilul psihologic al asistentei medicale de pe ambulanta

Binecunoscut este faptul că oamenii nu sunt perfecţi, ci perfectibili. Perfecţiunea

ca deziderat, în devenirea umană, i-a preocupat pe filosofi, psihologi, pedagogi, teologi,
dar concluzia unanimă a fost că oamenii nu pot fi perfecţi din cauză că perfecţiunea este o
noţiune abstractă şi se raportează la trebuinţele umane şi la aşteptările societăţii. Este o
noţiune culturală încărcată de un imens relativism şi subiectivism.
Asistentul medical este profesionistul care a parcurs un ciclu de studiu vocaţional cu
un curriculum avizat de autoritatea educaţională de resort şi a obţinut un certificat de
competenţe profesionale.
Un asistent medical pregătit corespunzător într-o unitate de învăţământ trebuie să-şi
însuşească cunoştinţe, priceperi şi deprinderi şi atitudini corespunzătoare profesiunii sale.
Cunoştinţele teoretice ale unui asistent medical ideal vor fi cunoştinţe vaste în domeniul
medical dar şi cunoştinţe interdisciplinare şi transdisciplinare temeinice, cu mare grad de
acurateţe şi de actualitate. Ştiinţele sociale, precum şi limbile străine sunt necesare în
desăvârşirea pregătirii sale.
Priceperile şi deprinderile vor fi căpătate, atât în laboratoarele şi sălile de demonstraţie
ale şcolii, cât şi în unităţile sanitare, spitale policlinici, centre comunitare etc., unde vor
efectua învăţământul clinic. Instruirea practică reprezintă cheia succesului în pregătirea
asistentului medical. Atitudinile se formează sau se schimbă după modele şi sub influenţa
condiţionării. Şcoala şi instituţiile sanitare sunt agenţii de formare şi schimbare a atitudinilor.
Totuşi, cum bine se ştie, au existat şi există personalităţi care se desprind din mulţimea
anonimilor imperfecţi şi care se dovedesc a fi maeştri în anumite domenii. Iar când vorbim
despre maeştri nu ne gândim neapărat la savanţi, inovatori, străluciţi creatori de artă, ci la
profesionişti adevăraţi care sunt desăvârşiţi în domeniul pe care îl aleg şi în meseria pe care o
practică. Aceştia sunt profesioniştii perfecţi care fac cinste breslei lor şi care dau o şansă la
autodepăşire şi succes profesional.
Printre acei profesionişti de excepţie, pe care îi putem vedea la locul lor de
mună, printre acei „anonimi perfecţi”, se numără şi asistenţi medicali care s-au pregătit, s-au
format şi s-au desăvârşit ca slujitori ai profesiei lor. Dar cum se poate ajunge acolo? Un
răspuns simplist ar fi „prin muncă şi dăruire.” Numai că lucrurile nu stau tocmai astfel.
Fiinţa umană reprezintă o entitate bio-psiho-socială şi culturală formată pe criteriul
devenirii în toate dimensiunile sale: o devenire fizică, individul ca reprezentant al speciei în
continuă transformare, o devenire psihologică ce ajută natura să devină cultură şi una
socială ce integrează persoana în societate şi o transformă în personaj. Căci „psihicul
uman conduce şi înfrumuseţează viaţa, transformând natura în cultură.” (P.P. Neveanu)
Asistentul medical ideal este, la rândul său, un profesionist devenit perfect. Nu
imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă
adaptare. Căci „perfecţiunea” în exercitarea unei profesiei este „aici şi acum” şi, pe
parcurs, necesită reajustări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, ce se află
chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică.
Mai sus, mai sus. Potenţialul de desăvârşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în
trei surse: personalitatea omului, şcoala care-l pregăteşte şi sistemul care-l formează.
Psihicul uman este o expresie a vieţii de relaţie o formă de reflectare ideal–
subiectivă şi de construcţie a realităţii. Organismele vii, deci şi fiinţa umană, există în
virtutea legii adaptării (la mediul extern şi intern) prin informaţii dobândite la diferite
niveluri (iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, reflexibilitate, inteligenţă senzorio-motorie
şi emoţională etc.).
Psihicul este un proces determinat social-istoric, se dezvoltă sub influenţa factorilor
socio-culturali şi se manifestă prin comportament şi cutume, prin tradiţii şi mentalităţi.
Un asistent medical este “programat“ prin însăşi natura profesiei sale să fie
reprezentantul intereselor pacientului, să lucreze spre bunăstarea şi beneficiul acestuia. Ca
furnizor de servicii de sănătate, asistentul medical de pe ambulanta va promova sănătatea,
va răspunde prompt în momentul trimiterii în cursă; va preveni îmbonăvirile, va asigura
îngrijirea celor bolnavi şi a celor cu deficienţe, indiferent de vârstă, rasă, condiţie socială,
numai în interesul pacientului şi sub cenzura conştiinţei morale.
Cogniţia (Cunoaşterea)
Captarea informaţiilor din mediu este asigurată de mecanisme psihice complexe
de cunoaştere primară (senzorială) şi secundară (logică). Cunoaşterea senzorială are loc
cu ajutorul senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor, iar cea logică, prin gândire, memorie şi
imaginaţie.
Asistentul medical utilizeză mijloacele de cunoaştere pentru o bună adaptare la
mediul profesional.
Organele de simţ îl ajută la perceţia stimulilor externi şi la orientarea
ambientală. Mecanismele logice (gândirea, memoria şi imaginaţia) îi dezvoltă inteligenţa.
Stimularea comportamentului, uman se petrece sub forţa motivaţiei şi a afectivităţii.
Motivaţia reprezintă ansamblul factorilor care declanşează activitatea individului, o
orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic.
Asistentul medical de pe ambulanta trebuie sa fie motivat pozitiv (motivatie produsă
de stimulări laudative). Pentru asistentul medical, motivaţia intrinsecă, dublată de
afectivitate reprezintă resortul prin care se dezvoltă profesional şi atinge performanţe înalte.
Comunicarea este o alta caracteristica importanta a asistentului de pe ambulanta. El
trebuie să-şi formeze priceperi de comunicare. Să nu uităm ca această profesie presupune
stabilirea de relaţii între oameni. Iar oamenii sunt diferiţi. Mai mult, aici avem de-a face cu
oameni în suferinţă. Comunicarea cu pacientul, cu familia acestuia, comunicarea cu
ceilalţi membri ai echipei , reprezintă cheia succesului în relaţiile interumane necesare
profesiei.
Voinţa reprezintă procesul psihic complex de autoreglaj superior realizat prin acţiuni
de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în direcţia depăşirii obstacolelor şi
atingerii scopurilor conştient stabilite.
Asistentul de pe ambulanta trebuie sa aiba urmatoarele insusi de vointa : puterea
vointei (intensitatea efortului depus în confruntarea cu obstacolele importante; opusul ei este
slăbiciunea voinţei;), perseverenţa, tărie şi fermitate, independenţa şi iniţiativa,
promptitudinea deciziei, stăpânirea de sine (capacitatea de autocontrol voluntar în situaţii
dificile de viaţă şi de activitate).
Însuşirile de voinţă odată stabilizate devin trăsături volitive de caracter, voinţa
reprezentând „coloana vertebrală” a caracterului persoanei.
”A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă sa te ţii de treabă”.(André Maurois)
”Voinţa şi puterea nu ajung: omul trebuie să ştie ce vrea şi ce poate”. (Arthur Schopenhauer)
Asistentul medical nu are o profesiune uşoară. El se va întâlni cu durerea şi
neputinţa, va îngriji persoane dependente, lipsite de forţă, de cunoaştere sau de voinţă. Se va
confrunta cu marile urgenţe şi se va întâlni cu moartea. Va vedea suferinţa oamenilor şi va
suferi el însuşi împreună cu cei pe care îi va îngriji. Va fi umărul pe care se vor sprijini cei
îndureraţi şi mâna care-i va hrăni pe cei neputincioşi. Va auzi plânsetul mamei neconsolate şi
strigătul de durere al rudelor celor care nu au putut fi salvaţi. Se va autoculpabiliza şi se va
chirci în propria frustare pentru că nu întotdeauna va putea fi de ajutor.
Are nevoie mai mult decât alţii de voinţă pentru a putea depăşi aceste obstacole pentru
că formarea şi dezvoltarea voinţei permite omului să convertească determinarea în
autodeterminare, controlul în autocontrol, reglarea în autoreglare, educaţia în
autoeducaţie. Prin educarea voinţei se realizează nu numai reglarea conştientă a activităţilor
şi comportamentelor, ci şi dezvoltarea şi realizarea personalităţii, care este nu numai
creată, determinată şi influenţată din exterior, ci se şi autocreează.
Atenţia este o insusire foarte importanta pentru un asistent medical dar mai ales
pentru un asistent medical de pe ambulanta si reprezintă fenomenul psihic de orientare şi
concentrare selectivă a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, fenomene sau sarcini,
ceea ce are ca efect reflectarea lor mai accentuată.
Atenţia este condiţie, un factor facilitator al proceselor de cunoaştere şi al activităţilor
psihice (de învăţare, muncă, practice etc.). Atenţia modulează tonusul nervos necesar
bunei desfăşurări a celorlalte procese şi activităţi psihice conştiente, uşurând desfăşurarea
optimă a acestora.
Personalitatea şi vocaţia
Realitatea personalităţii evidenţiază prezenţa unui model interior al persoanei,
care într-un anumit mod îi orientează conduita acesteia, trasându-i o perspectivă de
deschidere faţă de lume şi viaţă. Pe cale de consecinţă există vocaţie profesională.
Multiplele cercetări au constatat că, încă din copilărie se schiţează anumite
înclinaţii, o anumită disponibilitate auto-socio-reglatoare faţă de structurile de activitate
productivă. Se ajunge la integrarea/nonintegrarea în rolul profesional. Aşa se explică de ce
unele persoane au un randament mediu sau sub medie în unele profesii, rezultând că
integrarea în producţie e în strânsă corelaţie cu vocaţia.
Respectarea vocaţiei reprezintă pentru persoana umană, un factor sanogen cu
implicaţii individuale şi sociale, sănătatea fiind definită ca o stare de plenitudine fizică,
psihică şi socială. O corespunzătoare încadrare vocaţională, generează sentimentul de
excelentă funcţionare a organismului, determină un tonus psihic perfect şi conduce la o
integrare socială optimă.
Nu există un criteriu de prioritate în stabilirea rolului temperamentului şi al
caracterului în procesul de selecţie. Evident însă că cele două componente ale personalităţii,
alăturate aptitudinilor, trebuie să se încadreze în minimul necesar al funcţiei.
În ceea ce priveşte vocaţia de a fi asistent medical putem fi destul de riguroşi
şi concişi. Ea se rezumă la o simplă sintagmă: “capacitatea de a-ţi iubi semenii”. Dar, de la
vocaţie la performanţă este cale lungă.

SCHIŢĂ DE PROFIL ÎN CĂUTAREA UNUI PORTRET DE ASISTENT MEDICAL

IDEAL
Asistentul medical este profesionistul care a parcurs un ciclu de studiu vocaţional cu
un curriculum avizat de autoritatea educaţională de resort şi a obţinut un certificat de
competenţe profesionale.
Un asistent medical pregătit corespunzător într-o unitate de învăţământ trebuie
să-şi însuşească cunoştinţe, priceperi şi deprinderi şi atitudini corespunzătoare profesiunii
sale.
Cunoştinţele teoretice ale unui asistent medical ideal vor fi cunoştinţe vaste în
domeniul medical dar şi cunoştinţe interdisciplinare şi transdisciplinare temeinice, cu
mare grad de acurateţe şi de actualitate. Ştiinţele sociale, precum şi limbile străine sunt
necesare în desăvârşirea pregătirii sale.
 Priceperile şi deprinderile vor fi căpătate, atât în laboratoarele şi sălile de demonstraţie
ale şcolii, cât şi în unităţile sanitare, spitale policlinici, centre comunitare etc., unde vor
efectua învăţământul clinic. Instruirea practică reprezintă cheia succesului în pregătirea
asistentului medical.
Atitudinile se formează sau se schimbă după modele şi sub influenţa condiţionării.
Şcoala şi instituţiile sanitare sunt agenţii de formare şi schimbare a atitudinilor.
Aşa cum am văzut la începutul acestei lucrări, nicio personalitate nu se
încadrează în atributul perfecţiunii. Fiecare om, iar aici vorbim despre adulţi, despre oameni
cu personalitatea deja formată, are nevoie de retuşuri pentru a deveni mai competent.
Indiferent că este vorba despre trăsături temperamentale sau despre atitudini
deficitare, omul se poate schimba. Şcoala trebuie să-i ofere şansa unei dezvoltări
personale.
Managementul eficient al propriei personalităţi, capacitatea de a lua decizii, de a avea
opţiuni, stă în puterea voinţei personale, în disciplinarea spiritului şi a trupului (cuvântul
disciplină este de origine latină şi provine de la discipol, însemnând discipolul unor
valori sau ale unei persoane care întruchipează aceste aspiraţii şi valori).
Disciplina trebuie să izvorască din interiorul individului , se educă şi ţine de calităţile
personale. O bună cunoaştere a propriei persoane, o acceptare a propriilor „defecte” ajută la
acceptarea suportului psihologic şi, implicit, la creşterea şi dezvoltarea personală.
Conduita profesională începe încă de pe băncile şcolii şi se continuă la locul de
muncă, implicând o polimorfie de comportamente.
Aspectul fizic reprezintă suma faţetelor observabile ale individului, începând cu
ţinuta, mersul, privirea, gestica, mimica şi terminând cu vestimentaţia şi pieptănătura.
Curăţenia este o condiţie fară de care nu se poate. Folosirea cosmeticelor nu trebuie să
deranjeze prin mirosuri puternice.
Limbajul nonverbal are întotdeauna impact mai puternic decât cel verbal. Ţinuta
trebuie să fie dreaptă, flexibilă, sigură pe sine. Mersul elastic denotă supleţe şi vioiciune.
Privirea sinceră, directă, dar neostentativă, susţinând privirea interlocutorului, induce
încredere. Zâmbetul cald transmite disponibilitate şi solicitudine. Expresia feţei trebuie să fie
în concordanţă cu discursul.

Trăsăturile de personalitate ale unui excelent asistent medical:

 Trăsături prin care se realizează autocontrolul, autoreglarea şi integrarea valorică a
personalităţii: stabilitate psiho-emoţională, autocontrol, rezistenţă la stres, la frustrare
şi restricţii, adaptabilitate generală, loialitate, onestitate, încredere în sine, tenacitate,
capacitate de autocunoaştere.
 Capacităţi operaţionale intelectuale generale şi specifice : inteligenţă, memorie,
creativitate, atenţie şi spirit de observaţie, capacitate de analiză, sinteză, reactivitate
verbală - prin intermediul cărora se realizează procesarea informaţiilor.
 Abilităţi interpersonale şi de comunicare: sociabilitate, agreabilitate, aptitudine
verbală generală, aptitudine de a învăţa, exprimare şi comunicare în limbi străine,
intuiţie psihologică, aptitudini organizatorice, prin intermediul cărora persoana se
exprimă şi obţine efectul scontat în relaţiile cu ceilalţi.
 Capacitate de gestiona emoţii; un rol important îl joacă optimismul, abilitatea
de a vedea permanent jumǎtatea plinǎ a paharului. Ştiind sǎ reacţioneze pozitiv
în momente dificile, depǎşind obstacole şi adaptându-şi starea internă la situaţia
de moment, reprezintǎ un management al emoţiilor optim. Şi pentru ca succesul
sa fie deplin, este necesarǎ o doza generoasǎ de perseverenţǎ.
 Capacitate de empatizare cu ceilalţi. Acesta este un atribut uman care poate
reprezenta o motivaţie intrinsecă puternică, necesară acestei profesiuni.
  Priceperi de comunicare. Persuasiunea, ca activitate de influenţare a atitudinilor
şi comportamentelor pacienţilor în vederea producerii acelor schimbări
concordante cu scopurile sau interesele acestora este factor esenţial în acordarea
îngrijirilor. Persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine cont de
caracteristicile, de receptivitatea şi reactivitatea persoanelor influenţate. Este o
activitate de convingere bazată pe o astfel de organizare a influenţelor, încat să ducă
la adoptarea personală a schimbării aşteptate, fiind opusul impunerii sau forţării
unei opţiuni. Ştiinţa comunicării face mai uşoară practica nursing.
 Calităţi ale voinţei: hotărâre, consecvenţă, tenacitate, curaj, spirit de disciplină,
autocontrol, etc.
 Calităţi ale atenţiei: capacitate de concentrare, distributivitate, flexibilitate.
 Toleranţă şi acceptare, lipsa prejudecăţilor şi a stereotipurilor. Un bun asistent medical
nu se lasă pradă cutumelor propriului sistem de valori. El va îngriji cu acelaşi
devotament pacienţi, indiferent de sex, vârstă, rasă, religie, convingeri personale. Nu
va încerca să-şi impună propriile convingeri.
 Oricare din componentele şi trăsăturile menţionate se constituie ca factori
aptitudinali (şi de capacitate) în măsura în care au implicaţii asupra nivelului de
performanţă profesională. Cu luarea în consideraţie a faptului că atunci când vorbim
despre un profil ideal al asistentului medical avem în vedere un cadru general de
referinţă, menţionăm că în funcţie de alte repere se va diferenţia acest profil: în funcţie
de locul ocupat în cadrul organizaţiei, de sarcinile concrete pe care le îndeplineşte, de
poziţia ierarhică (personal cu rol de execuţie sau de decizie).

Asistentul medical are funcţii autonome (proprii) pe care le poate duce la îndeplinire
prin propriile competenţe şi propriile decizii, dar şi funcţii delegate, la indicaţia
medicului. Orice abatere de la regula delegării constituie infracţiune. Chiar dacă
asistentul medical este expert în a executa o intervenţie delegată, el trebuie să primească
sarcină din partea medicului. Cunoaşterea şi acceptarea propriilor competenţe, dar cu
dorinţa de autodepăşire prin efort personal, îndelinirea sarcinilor cu conştiinciozitate şi
responsabilitate, reprezintă cheia succesului profesional.