Cinel-cinel *

Păstorul zise: "Cinel-cinel,

Copilei june de lângă el.
Două steluţe cu raze line
Lasat-au cerul plin de lumine
Şi pe-a ta frunte ele-au căzut.
Ghici, drăguliţă, că le sărut."

Nu ghici-ndatâ
Gingaşa fatâ
Şi pe ochi dulce fu sărutată.

Păstorul zise încă: "Cinel,

Copilei blânde de lângă el.
O vezi închisă, rumenă floare,
Cum se deschide, vezi lăcrimioare,
Şi pe-a ta faţâ ea s-a născut.
Ghici, drăguliţă, că o sărut".

Nu ghici-ndatâ
Vesela fatâ
Şi pe guriţâ fu sărutată.

Păstorul zise iară: "Cinel,

Copilei mândre de lângă el.
Albe, rotunde, două-aripioare
Ne-ncetat saltă, la cer să zboare,
Şi tu-n robie le-ai tot ţinut.
Ghici, drăguliţă, că le sărut".

Nu ghici-ndatâ
Rumena fatâ
Şi pe sân fraged fu sărutată.

Soarele, vântul şi gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul:

Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul.

Unul dă viaţă, altul dă moarte, aparând,

Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.
Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară.

Şi-i zic: "Copilă dragă, alege din noi trei,

De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!"

Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:

"Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!"

"Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?

Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins."

"Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?

Am să îngheţ la iarnă şi inima din tine."

"Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ţi arzător

Cât mi-a suflă în faţă un vânt răcoritor.

Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheaţă,

Cât vântu-n mezul iernii nu mi-a suflă în faţă."