1

Psihologia inconștientului din perspectiva lui Carl Gustav Jung

Solomon Gabriela-Mădălina, grupa VII

Facultatea de Psihologie, Licență IF, anul I
Lect. Univ. dr. Simona Reghintovschi
19 Ianuarie 2023

Carl Gustav Jung a avut o importanţă considerabilă în sânul mişcării psihanalitice şi este
în general considerat ca prototipul dizidentului, atât prin impactul rupturii sale, cât şi prin
amploarea mişcării pe care a creat-o la rândul său, mai exact, psihologia analitică. Jung a propus
și a dezvoltat conceptele de extraversie și introversie, arhetipurile, precum și inconștientul
colectiv. Munca sa a fost influentă în psihiatrie și în studiul religiei, psihologie, filozofie,
arheologie, antropologie, literatură și a domeniilor conexe. Acesta a fost un scriitor prolific,
multe dintre lucrări lui nu au fost publicate decât după moartea sa.

Conceptul central al psihologiei analitice este de individualizare - procesul psihologic de

integrare a contrariilor, inclusiv conștientul cu inconștientul, păstrând în același timp autonomia
lor relativă. Jung considera individualizarea a fi procesul central al dezvoltării umane. Jung a
creat unele dintre cele mai cunoscute concepte psihologice: arhetipul, inconștientul colectiv,
complexul și sincronicitatea. Myers-Briggs Type Indicator (MBTI), un popular instrument
psihometric, a fost dezvoltat de la teoria lui Jung a tipurilor psihologice. Jung a văzut psihicul
uman ca fiind "de natură religioasă" și a făcut din aceasta religiozitate, centrul explorărilor sale.
Jung este unul dintre cei mai cunoscuţi contribuabili contemporani ai analizei visurilor și
simbolizare. Deși el a fost un clinician practician, se considera a fi un om de știință, mare parte
din munca de o viață a fost cheltuită pentru a explora domenii tangențiale, cum ar fi filozofia
estică şi occidentală, alchimie, astrologie, sociologie, precum și literatură și arte. Interesul lui
Jung în filozofie și ocultism au condus pe mulți să-l privească ca un mistic, cu toate că ambiția
lui era să fie văzut ca un om de știință. Influența lui asupra psihologiei populare, "psihologizarea
religiei", spiritualitate, mișcarea New Age, a fost imensă.

Motivul central al abordarii acestei teme se leaga de analiza in amanunt, în ceea ce

privesc cauzele rupturii dintre cei doi amici, Sigmund Freud, părintele psihanalizei, și Carl
Gustav Jung, moștenitorul său. Un fragment din scrisoarea lui Freud către Jung din perioada
destrămării relaţiilor amicale, surprinde ruptura dintre cele doua personalitati: “Afirmaţia dv.
cum că îmi tratez discipolii ca pe pacienţi este demonstrabil falsă... Există o convenţie între noi
analiştii ca nimeni dintre noi să nu se simtă ruşinat de propria sa nevroză. Dar unul [aluzie la
 2

Jung] care, purtîndu-se anormal ţine să susţină că e normal, dă de banuit că nu e la curent cu

propria sa maladie. Prin urmare, propun să renunţăm de tot la relaţiile noastre personale.
Sigmund Freud, 1913.

Carl Gustav Jung s-a născut în Kesswil, în cantonul elvețian din Thurgau, la 26 iulie
1875. Tatăl său a fost pastor într-o zonă săracă, a Bisericii Reformate elvețiene în timp ce mama
sa provenea dintr-o familie bogată elvețiană. Când Jung avea șase luni tatăl său a fost numit într-
o parohie mai prosperă din Laufen. Între timp, tensiunea dintre părinții săi era în creștere. Emilie
Jung a fost o femeie excentrică și deprimată, care a petrecut o mare parte din timpul ei în
propriul ei dormitor separat, captivată de spiritele care, din spusele ei, o vizitau pe timp de
noapte. Jung a avut o relație mai bună cu tatăl său din cauza excentricitățile mamei sale. Deși
normală în timpul zilei, Jung a spus că, pe timp de noapte, mama sa devenea ciudată și
misterioasă. Jung a spus că într-o noapte a văzut o figură slab luminată și fără forme clare
provenind din camera ei, cu un cap de detașat de gât , cap care plutea în aer în partea din față a
corpului. Mama lui Jung a părăsit Laufen pentru mai multe luni de spitalizare, în apropiere de
Basel, pentru o boală fizică necunoscută. Jung a fost trimis de către tatăl său pentru a locui cu
sora necăsătorită a lui Emilie Jung în Basel, dar mai târziu a fost adus înapoi la reședința tatălui
său. Crizele continue a lui Emilie Jung, starea de absență și starea de spirit de multe ori
deprimantă au influențat atitudinea fiului ei față de femei. Jung, a numit aceasta influență, mai
târziu, "handicapul cu care am început" și care a dus uneori la vederi patriarhale în ceea ce
privește femeile. După trei ani de viață în Laufen, Paul Jung a solicitat un transfer și a fost
chemat la Kleinhüningen în 1879. Relocarea a adus pentru Emilie Jung contacte mai apropiate cu
familia ei și a îmbunătățit starea ei de spirit.

În copilărie Jung a fost un copil singuratic și introvertit și a fost convins că, la fel ca
mama lui, el a avut două personalități - un cetățean elvețian modern și o personalitate mai
potrivită pentru secolul al XIX-lea. "Personalitatea Numarul 1" cum a numit-o el, a fost un elev
tipic pentru viața din aceea epocă. "Personalitatea Numărul 2" a fost un om demn, cu autoritate și
influent din trecut. Deși Jung a fost aproape de ambii părinți el a fost dezamăgit de abordare
academică a tatălui său față de credință.

O serie de amintiri din copilărie l-au impresionat pe tot parcursul vieții. La vârsta
când era un băieţel, a sculptat un mic manechin în capătul unei rigle de lemn din pe care a pus-o
în interiorul cutiei pentru creioane. El a adăugat apoi o piatră pictata pe jumătățile superioare și
inferioare și a ascuns aceasta cutie în pod. Periodic se va întoarce la manechin aducând de multe
ori foi mici de hârtie cu mesaje înscrise pe ele în propria sa limbă secretă. El a reflectat a mai
târziu că acest act ceremonial a adus un sentiment de pace și securitate interioară. Ani mai târziu,
a descoperit similitudini între această experiență personală și totemuri ale popoarelor indigene,
cum ar fi colectarea de suflete- pietre în apropiere de Arlesheim sau tjurungas din Australia. A
concluzionat că actul său ceremonial intuitiv a fost un ritual inconștient, care a fost practicat într-
un mod izbitor de asemănător în locații îndepărtate și că el, un copil, nu a avut de unde să știe
despre asta. Concluziile sale pe arhetipuri psihologice și inconștientul colectiv s-au inspirat, în
parte, prin aceste experiențe.
 3

La vârsta de doisprezece ani, cu puțin timp înainte de sfârșitul primului său an la

Gimnaziul Humanistisches în Basel, el a fost împins la pământ de către un alt băiat atât de tare
incăt a rămas câteva momente inconștient (Jung mai târziu a recunoscut că incidentul a fost din
vina lui, în mod indirect). Un gând i-a venit în minte în acel moment, "de acum nu va trebui să
mai meargă la școală ". De atunci, ori de câte ori el a mers la școală sau începea să își facă
temele, leșina. A rămas acasă pentru următoarele șase luni până când a auzit pe tatăl său vorbind
îngrijorat cu un vizitator despre capacitatea lui Jung de a se întreține in viitor. Ei au suspectat ca
Jung ar avea epilepsie. Confruntat cu realitatea sărăciei familiei sale, Jung și-a dat seama de
nevoia de a învăţa bine. A mers imediat în biroul tatălui său și a început sa înveţe gramatica
limbii latine. A leșinat de trei ori, dar în cele din urmă a învins impulsul și nu a mai leșinat.
Despre acest eveniment, Jung aminteşte mai târziu, "a fost atunci când am învăţat ce este o
nevroză. Jung nu avea de gând să studieze psihiatria deoarece aceasta nu a fost considerată
prestigioasă în acea perioada. Dar, studiind un manual de psihiatrie, el a devenit foarte
entuziasmat când a descoperit că psihozele sunt boli de personalitate. Interesul său a fost imediat
capturat - o combinație biologică și spirituală a fost exact ceea ce el căuta.
Astfel, în 1895, Jung a intrat la Universitatea din Basel ca să studieze ştiinţa şi medicina.
La un an mai tarziu, în 1896, tatăl său a murit. În 1900, Jung, a absolvit Universitatea din Basel
şi a fost numit asistent la Spitalul psihiatric Burgholzli, Zurich, sub direcţia profesorului Eugen
Bleuler.
La 2 ani mai târziu, acesta a absolvit Universitatea din Zurich cu o teză de doctorat având
titlul: "Despre psihologia şi patologia fenomene aşa-zis oculte". În urmatorul an, Jung s-a
căsătorit cu Emma Rauschenberg, mama, celor 5 copii de ai lor. Timp de 8 ani, respectiv în
perioada anilor 1905-1913, Jung ţinea conferinţe de psihiatrie la Universitatea din Zurich. În
1906, Jung iniţia corespondenţa epistolară cu Sigmund Freud şi la un an mai târziu, l-a vizitat la
Viena. În 1907, Jung si Freud au avut prima lor întâlnire. Tot în același an, Jung, a scris
Psihologia Dementiei Praecox. În 1909, Jung demisionează de la Burgholzli. Apoi, împreună cu
Freud şi Ferenczi, au vizitat Statele Unite. Tot în 1909, Jung îşi deschide cabinetul particular de
practică psihanalitică la Kuessnacht. La un am mai târziu, acesta este ales Preşedinte al
Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză. În acel an, a scris de asemenea, “Simbolurile
transformării” și “Conferinţe la Universitatea Fordham”. În 1912, a publicat “Neue Bahnen der
Psychologie”. La un an mai târziu, demisionează din funcţia de preşedinte. De asemenea, tot în
acel an, s-a produs ruptura finală de Freud. În 1916, Jung a publicat “Structura inconştientului”,
iar la un an mai târziu, acesta a publicat “Die Psychologie der unbewussten Prozesse”. În 1919,
utilizează pentru prima oară termenul arhetip (în “Instinct und Unbewusstes”). La 2 ani mai
târziu, a publicat “Psychologische Typen” (Tipuri psihologice). Apoi, în 1923, Jung a început
construcţia turnului de la Bollingen care va fi finalizată în anul 1956. Tot în 1923, vizitează
indienii pueblo din Noul Mexic. La 2 ani mai târziu, acesta a făcut o vizită de studii la Elgonyi,
de la Muntele Elgon din Africa de est. În 1929, Jung, a comentat textul taoist “Secretul florii de
aur”, iar în 1931, a publicat Seelenprobleme der Gegenwart. Între anii 1932-1940, acesta a lucrat
ca profesor de psihologie la Universitatea Politehnică din Zurich. În 1934, a publicat
“Wirklichkeit der Seele”. Tot în anul respectiv, a început și seria seminariilor despre
“Zarathustra lui Nietzsce” și a devenit preşedinte (până în 1939) al Societăţii internaţionale de
 4

psihoterapie medicală. În 1935, Jung, a avut Conferinţele de la clinica Tavistock, London, despre
psihologia analitică. La doi ani mai târziu, acesta ținea conferinţe despre psihologie şi religie la
Universitatea Yale și a făcut vizită de studii în India. În 1941, a publicat cartea “Eseuri despre o
ştiinţă a mitologiei”, împreună cu Karl Kerenyi. În perioada, 1944-1945, a devenit profesor de
Psihologie Medicală la Universitatea din Basel şi a publicat “Psihologie şi alchimie”. Tot în
1945, a publicat “Nach der Katastrofe”. La trei ani mai târziu, s-a fondat “Institutul Jung” din
Zurich. Apoi, în 1950, a publicat “Aion - Fänomenologie des Selbsts”. La un an mai târziu, a
ținut Conferinţe despre sincronicitate. În 1952, a publicat “Antwort für Job”, iar la 3 ani mai
târziu, “Mysterium Coniunctionis”. În 1957, a publicat un mit modern, o carte dedicată
farfuriilor zburătoare și s-a înfiinţat la Zurich, în Societatea elveţiană de psihologie analitică. În
1961, atunci având 85 de ani, a decedat în Kusnacht, după o scurtă suferinţă.
Concepţia lui Carl Jung despre inconştientul colectiv se bazează pe experienţa sa cu
bolnavii schizofrenici de pe vremea cînd lucra la spitalul de psihiatrie Burgholzli şi cu propriul
său inconştient din perioada confruntării cu imaginile şi viziunile interioare (în perioada separării
de Sigmund Freud). Metoda analitică a lui Jung este asemănătoare cu cea a lui Freud, cum el
însuşi a subliniat adeseori. În cazurile mai rare, în care abordarea freudiană nu este suficientă,
Jung aplică însă şi alte tehnici, care trebuie să conducă persoana analizată la o confruntare
personală, directă, cu inconştientul colectiv, cu arhetipurile. Conform lui Jung: “Aşa cum arată
experienţa, există un număr relativ mare de pacienţi, pentru care încheierea aparentă a lucrului cu
medicul nu înseamnă nicidecum sfîrşitul procesului analitic. Mai mult chiar, confruntarea cu
inconştientul continuă, în acelaşi sens ca şi la cei care nu au renunţat la munca cu medicul.”
(C.G. Jung: Psihologie şi alchimie, Teora, 1996, vol. I, p.10)
Această confruntare urmăreşte asimilarea imaginilor arhetipale, într-un cuvînt procesul de
individuaţie, proces amplu care face trecerea de la eul parcelat la cel total, la totalitatea psihică
(sine), fapt care devine o extensie a conştiinţei, care include astfel sensurile şi semnificaţiile
materialelor arhetipale. Din metodele folosite de Jung în procesul analitic, fac parte testul de
asociaţii libere, folosit pentru determinarea complexelor inconştiente, care constă în înregistrarea
timpului mediu de reacţie la anumite cuvinte-stimul alese de analist. Analizatul este pus să
răspundă spontan cu orice cuvânt care îi vine în minte la cuvintele inductoare rostite de analist.
Timpul de reacţie al analizatului indică complexe psiho-afective care pot fi descifrate cu ajutorul
asociaţiilor la cuvintele inductoare.
Deşi Jung a urmat iniţial teoria freudiană a inconştientului, ca strat psihic format din
dorinţe refulate, mai târziu îşi va dezvolta propria teorie în care introduce noi concepte. Cel mai
important dintre ele este arhetipul. Acesta reprezinta un dat ereditar care modelează şi transformă
conştiinţa individului. Un dat care se defineşte mai degrabă printr-o tendinţă decît prin
conţinuturi specifice, imagini etc. moştenite. O matrice care determină atît conduita omului cît şi
ideile şi conceptele sale pe plan etic, moral, religios, cultural.
Arhetipurile constituie structura inconştientului colectiv - ele sînt dispoziţii înnăscute de a
experimenta şi reprezenta situaţii şi conduite specifice umane. Astfel, relaţia mamă-copil este
guvernată de arhetipul maternal (la copil); tată-copil - de arhetipul paternal. Naşterea, moartea,
puterea şi declinul sînt controlate, de asemenea, de arhetipuri. În Dialectica eului şi
 5

inconştientului Jung descrie procesul de confruntare a eului cu inconştientul sau mai precis cu
conţinuturile inconştientului, cu imaginile arhetipale. Dintre acestea el citează cîteva,
universale: Umbra, Anima/Animus, Bătrânul înţelept şi Personalitatea Mana. Jung sustine despre
arhetipul “Anima/Animus”: “Femeia este compensată de un element masculin şi de aceea
inconştientul ei are, ca să spunem aşa, o amprentă masculină. Aceasta conduce la o diferenţă
psihologică considerabilă între bărbaţi şi femei, şi de aceea am numit factorul proiectiv în femeie
animus, care înseamnă minte sau spirit. (The Syzygy: Anima and Animus, Collected Works, 9ii,
par. 28f.) Animus este ca un depozit al tuturor experienţelor ancestrale ale femeii vizavi de
bărbat - şi nu numai pentru că el este şi o fiinţă creativă şi proceativă, şi nici în sensul creativităţii
masculine, ci în sensul că el aduce ceva ce am putea numi... cuvântul ziditor. (Anima and
Animus, Collected Works 7, par. 336.)
Jung vorbeşte despre arhetipuri (iniţial numite "imagini primordiale") ca despre
trăsăturile comportamentale înnăscute (“patterns of behaviour”) ale biologilor. Deci, tendinţe
înnăscute care modelează conduita umană. "Noţiunea de arhetip - scrie Jung - derivă din
observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite
care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile
delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre." Aceste imagini tematice sunt
reprezentări ale arhetipurilor, au la bază un arhetip. Ele ne impresionează, ne influenţează şi ne
fascinează.
Arhetipurile nu au un conţinut determinat "decât din momentul în care devin conştiente,
adică alimentate cu materialul experienţei conştiente... Arhetipul este vid, el este un element pur
formal, nimic altceva decât o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori".
Acestea corespund instinctelor care, şi ele, nu pot fi recunoscute ca atare decât din momentul în
care se manifestă în intenţie sau act. Experienţele religioase şi mistice sunt şi ele guvernate de
arhetipuri. Cel mai important dintre toate, Sinele, este arhetipul Centrului sau al totalităţii
psihice. "Ca şi concept empiric, sinele desemnează întreaga gamă de fenomene psihice din om.
El exprimă unitatea personalității în totalitate. [...] Cu alte cuvinte, acesta cuprinde atât ceea ce
poate fi experimentat cât şi ceea ce nu poate fi experimentat (sau ceea ce nu a fost încă
experimentat) ... Este un concept transcendental, deoarece presupune existențială entitate care
poate fi descrisă doar parțial. (Definitions, CW 6, par. 789.)
Sinele nu este doar centru, ci şi circumferinţa care cuprinde deopotrivă conştientul şi
inconştientul. El este centrul acestei totalităţi precum eul este centrul conştiinţei. Ca arhetip,
sinele poate fi cunoscut prin manifestările sale. În mituri, vise şi poveşti el poate fi întruchipat de
figuri suprapersonale, ca de pildă rege, erou, sfânt, Dumnezeu-Mântuitor etc. Ca simbol al
totalităţii el apare ca cerc, cruce, quaternitate sau mandala. Ca uniune al opuşilor, poate fi
complexul yin-yang şi orice expresie a unităţii contrariilor, cum ar fi Făt-frumos şi Spânul, fraţii
opuşi, lumina şi întunericul, iar pe plan moral, abstract, binele şi răul.
Arhetipurile se manifestă prin imagini arhetipale (în toate culturile şi doctrinele
religioase), în vise şi viziuni. De aceea psihologia jungiană se axează şi ea pe interpretarea
viselor şi simbolurilor pentru a descoperi compensarea indusă de arhetipuri ca marcări ai
transformării psihice. Termenul "compensare" se referă la ceea ce Jung crede a fi versiunea
 6

psihică a homeostaziei, adică abilitatea corpului uman de a menţine stabil un anumit echilibru.
Astfel, arhetipurile sunt corelate cu funcţionarea de bază a psihicului. Acestea pot fi descrise şi
ca o librărie universală de conduite umane, or înţeleptul din om, înţelepciunea transcendentală
care ghidează omenirea.
Inconştientul colectiv este un datum universal, altfel spus fiecare om are de la naştere, în
dotarea sa psihică, acest strat psihic cu caracter transpersonal. “Inconştientul colectiv - în măsura
în care putem spune ceva despre el - pare să se compună din motive mitologice sau imagini
primordiale, şi de aceea miturile tuturor popoarelor sunt exponenţii săi. De fapt, toată mitologia
ar putea fi considerată un soi de proiecţie al inconştientului colectiv... De aceea, putem studia
inconştientul colectiv în două moduri, prin mitologie sau prin analiza individului. (Extras
din The Structure of the Psyche, CW 8, par. 325.)
În concluzie, arhetipul este psihoid (parţial psihic) dar poate căpăta şi aspecte materiale
acţionînd deopotrivă pe plan psihic şi material.
O altă temă abordată de Jung reprezintă “Interpretarea viselor”. Jung a fost un elev
eminent al lui Freud şi, pentru o vreme, luptător neobosit pentru "cauza" freudiană. El a fost
influenţat de poziţia lui Freud faţă de problema interpretării viselor. Ulterior, Jung îşi dezvoltă
propria teorie care include câteva elemente noi: planul subiectului, aspectul prospectiv,
compensaţia onirică, metoda amplificării. Freud interpretează visele pe planul obiectului, adică
în relaţia dintre subiectul care visează şi persoanele sau situaţiile din anturajul său. La Jung se
introduce planul subiectului. Acesta definește că visul aduce la suprafaţă, într-o manieră
simbolică, expresii ale vieţii psihice al individului, ale transformărilor sale interioare. Visul
devine astfel un indicator al acestor transformări care indică uneori derularea procesului de
individuaţie. Astfel, dacă o persoană o visează pe mama sa, mama nu este neapărat o aluzie la
mama reală, ci la “anima” visătorului, adică la sfera sa afectivă, care este feminină. Dar mama
poate fi o aluzie şi la ceea ce este fundamental biologic în natura umană sau la suma ideilor şi
conceptelor familiare individului, care reprezintă cultura sa moştenită, la patria-mamă, în sens
cultural. Visul este, la Freud, retrospectiv, adică se referă de obicei la evenimente trecute, situate
în copilăria individului (traume psihice, fixaţii de natură sexuală). La Jung, visul este prospectiv,
adică reprezintă un soi de hartă interioară al evoluţiei ulterioare a visătorului. Vorbind despre
complexele infantile, Jung afirmă, în spiritul orientării sale, că importante nu sunt complexele ca
atare, ci ceea ce face inconştientul cu ele. Astfel, aceste complexe devin ele însele materie primă
pentru vise, limbajul în care visul (inconştientul) se exprimă. În lucrarea sa, “Psihologie şi
alchimie”, Jung ne oferă ca ilustrare a teoriilor sale (în speţă, procesul de individuaţie) o serie de
vise colectate de la un singur pacient. Jung interpretează aceste vise şi precizează că interpretarea
nu s-a făcut in prezenţa pacientului, astfel încât acesta nu a fost influenţat, citez: “... Cel care a
avut visele... nu a aflat nimic de aceste interpretări şi de aceea nu a fost prejudiciat de nici un fel
de aprecieri.” (Op. cit. p. 48). Individuaţia este procesul psihic prin care cineva devine el însuşi,
indivizibil, unic, o monadă, în cuvintele lui Jung: persoana care trebuia să fie. Este vorba de
realizarea Sinelui. Jung descoperă acest proces în perioada în care se confrunta cu inconştientul,
şi în special pe vremea cînd picta primele mandala. Despre aceste momente de incertitudine
iniţială scrie chiar el în autobiografia sa; “Mandalele mele erau criptograme referitoare la starea
 7

sângelui care mi se prezenta iar şi iar zilnic. Am văzut sinele - adică, fiinţa mea întreagă. Sinele,
m-am gîndit eu, este ca şi monada care sunt eu, şi care este lumea mea. Mandala reprezintă
această monadă, şi corespunde naturii microcosmice a psihicului. [...] Următoarea întrebare se
impunea în mod repetat: la ce duce acest proces? Unde este scopul său? Din experienţa mea,
ştiam deja că nu puteam alege eu un scop care să-mi pară demn de încredere. [...] Treptat
devenea clar pentru mine că mandala este centrul. Ea este exponentul tuturor drumurilor. Este
drumul spre centru, spre individuaţie. De-a lungul acestor ani, între 1918 şi 1920, am început să
înţeleg că scopul dezvoltării psihice este sinele. Nu este o evoluţie liniară; este o
circumambulaţie către sine.” (Memories, Dreams, Reflections, Vintage Books, 1989, p. 196.) În
celebra sa lucrare “Psihologie şi alchimie”, Jung atrage atenţia că procesul psihoterapeutic se
poate întrerupe atunci când simptomul este remis, dar, că, în unele cazuri, poate continua dincolo
de terapia propriu-zisă.
În concluzie, se pare că psihicul tinde spre o ţintă situată dincolo de interesele conştiente
ale eului, într-o dimensiune despre care eul nu are nicio informaţie, ceea ce duce la realizarea
Sinelui. Acest fapt l-a determinat pe Jung să caute elementele specifice procesului de
individuaţie şi la alte persoane, pacienţi sau apropiaţi.
Conceptul de compensaţie, la Jung, include o altă idee: visul este o tentativă de
echilibrare a unei tendinţe psihice hipertrofiate. Analiza visului trebuie să aibă ca finalitate,
dezvăluirea naturii compensaţiei. Într-o anumită situaţie clinică, Jung trebuie astfel să-i explice
pacientei, în urma analizei unui vis, că trebuie să renunţe la atitudinea ei prea raţionalistă
(determinată de o inflaţie de animus). Visul devine astfel un mesaj al inconştientului care
atenţionează asupra unor carenţe dezastruoase în orientarea existenţială al individului (sau
societăţii). Freud afirmă că materialul visului îl constituie întotdeauna impresiile zilei anterioare
visării. Astfel, dacă analizăm conţinutul manifest al unui vis, constatăm că el este format din
materiale recente - de obicei, produse în ziua care a precedat visul.
În plus, Jung adaugă la metoda asociaţiilor libere, dezvoltată de Freud, metoda
amplificării. El susţine că există elemente ale visului la care visătorul nu poate aduce asociaţii
personale. Acestea sunt simbolurile. În acest caz, analistul trebuie să intervină cu erudiţia sa şi să
completeze lacunele visătorului. Materialul asociativ provine din diverse direcţii culturale:
mitologie, religie, alchimie, folclor etc.
În concluzie, Jung afirmă în repetate rânduri că visele trebuie interpretate iniţial în
manieră freudiană. Numai în anumite cazuri, excepţionale, se impune aplicarea metodei sale.
Referitor la teoria alchimiei, interesul lui Jung porneşte din două direcţii. Una este
necesitatea de a găsi o paralelă istorică la propriile sale descoperiri privind viaţa psihică
inconştientă. A doua se referă la seria de vise care i-a sugerat noua direcţie de cercetare, despre
care Jung vorbeşte pe larg în lucrarea "Viaţa mea": "Înainte de a fi descoperit alchimia - scrie
Jung - am visat în mod repetat vise care tratau mereu aceeaşi temă: alături de casa mea mai era o
altă, mai precis o aripă sau o construcţie adăugată care îmi era străină. De fiecare dată mă
minunam în vis că nu cunosc această parte a casei, care se pare că fusese dintotdeauna acolo.
Aripa necunoscută era o parte a personalităţii mele, un aspect din mine însumi... Această parte
 8

era inconştientă şi avea să se reveleze ca interes pentru studiul aprofundat al alchimiei

medievale. Mai târziu am înţeles că acest vis se raporta la alchimie - scrie Jung - în secolul al
XVII-lea ea a atins punctul culminant".
Acest studiu este anunţat definitiv în visul din anul 1926 în care Jung visează că este
captiv în secolul al XVII-lea. Alchimia este o reprezentare simbolică a procesului de
individuaţie. În alchimia serioasă, crede Jung, sunt descrise codificat procesele care iau naştere în
psihismul individual. Termenii stranii cu care operează alchimia ca “prima materia”, “unus
mundus”, “Mercurius”, “filium philosophorum”, “lapis” şi mulţi alţii sunt decriptaţi de Jung
printr-o muncă de-a lungul a circa 10 ani. Am putea rezuma experienţa vastă a lui Jung cu
alchimia în următoarele două citate: "Alchimia, ca filozofie a naturii la mare cinste în Evul-
Mediu, aruncă o punte, atât spre trecut, gnoza, cât spre viitor, psihologia modernă a
inconştientului. Numai descoperind alchimia am înţeles clar că inconştientul este un proces şi că
raporturile eului cu inconştientul şi cu conţinuturile sale declanşează o evoluţie, mai precis o
metamorfoză veritabilă a psihicului" este vorba, desigur, despre procesul de individuaţie.” (Ma
vie, Souvenirs, reves et pansees, Gallimard, 1973)
Cuvântul "sincronicitate" este utilizat de Jung pentru a reda un concept care ii aparţine:
coincidenţa semnificativă a unor fenomene fizice şi psihice care nu sunt înlănţuite cauzal. Acest
concept i-a fost inspirat de cazul unei paciente care se afla într-o situaţie de blocaj în tratament.
Raţionalismul ei exagerat (inflaţia cu animus) o împiedica să asimileze materialele inconştietului.
Într-o noapte, pacienta a visat un cărăbuş de aur (cetonia aurata). A doua, zi, la şedinţa de
psihoterapie, o insecta reală de data asta, s-a izbit de fereastra cabinetului lui Jung. Jung a prins-o
şi a descoperit cu surprindere că era un cărăbuş de aur, prezenţă rarisimă în acel climat. Dar
această coincidenţă nu este una fără sens, o simplă coincidenţă. Folosind metoda amplificării,
Jung asociază în jurul cărăbuşului şi ajunge la conceptul de moarte şi renaştere în filosofia
hermetică a antichităţii, proces pe care, simbolic, pacienta sa trebuia să-l experimenteze pentru o
reînnoire şi o împrospătare a personalităţii ei unilaterale, cauza nevrozei de care suferea. Această
întâmplare, reprezintă o coincidenţă semnificativă de fenomene fizice şi psihice care sunt
înlănţuite cauzal. În spatele acestor fenomene Jung plasează constelarea unui arhetip, care, în
optica sa, este un proces ce angajează deopotrivă manifestări obiective, din lumea fizică, şi
subiective, din universul psihicului individual. În acest sens, Jung scrie o carte în care abordează
teoria sincronicității, împreună cu fizicianul W. Pauli (laureat la premiului Nobel), intitulată
“Sincronicitate - un principiu de înlănţuire acauzală”. Sincronicitatea ca teorie explicativă se
aplică la fenomenele din aria parapsihologiei, previziunii şi premoniţiei, la “I Ching”
(modalitatea specifică de consultare a oracolului schimbărilor), la astrologie şi în multe alte
domenii de frontieră. Ea este prezentă în psihoterapie, dar şi în situaţii în care pacienţii află
informaţii despre psihoterapeuţii lor pe căi extrasenzoriale, informaţii care nu erau publice, sau,
viceversa, când psihoterapeuţii obţin informaţii despre pacienţiii lor. Acest din urmă caz este
atestat de Jung în relatările sale.
În concluzie, Jung susține mai degrabă că visele trebuie interpretate în manieră freudiană,
ci doar în anumite cazuri excepționale se poate impune aplicarea metodei sale. Din această
afirmație venită din partea lui Jung, pot presupune că Freud a avut o analiză mai corectă asupra
 9

psihologiei inconștientului și a conceptelor sale, totodată. Aceste fapte menționate anterior,

întăresc și mai mult motivele lui Freud de a se despărți de bunul său prieten, atunci, simțindu-se
ca fiind jignit pe un fond ireal de către prietenul său, Jung: “Afirmaţia dv. cum că îmi tratez
discipolii ca pe pacienţi este demonstrabil falsă ...”, i-a transmis Freud lui Jung în momentul
rupturii prieteniei lor.
 10

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.psihanaliza.org/jung/jung_freud.html
2. https://www.psihanaliza.org/jung/inconstient_colectiv.html
3. https://www.psihanaliza.org/jung/metoda_analitica.html
4. https://ro.sainte-anastasie.org/articles/biografas/carl-gustav-jung-biografa-y-obra-de-un-
psiclogo-espiritual.html
5. https://www.psihanaliza.org/jung/stadii.html
6. http://www.psihoterapiesipsihologie.ro/informatii/carte-personalitati-psihologie-
psihoterapie-literatura-universala/166-carl-gustav-jung
7. https://www.psihanaliza.org/jung/dictionar.html
8. Ma vie, Souvenirs, reves et pansees, Gallimard, 1973
9. Memories, Dreams, Reflections, Vintage Books, 1989, p. 196
10. The Structure of the Psyche, CW 8, par. 325.