APTITUDINILE UNUI BUN MASEUR

La baza profesiuni de masor stau aptitudinile fizice şi psihice naturale; tehnica şi

metodele de masaj se învaţă şi se desăvârşesc prin practică.
Un bun masor trebuie să fie sănătos şi rezistent la oboseală, să aibă o constituţie robustă
şi o abilitate manuală naturală
Oricine practică masajul, dar mai ales masorul profesionist, trebuie să aibă o înălţime
medie sau puţin deasupra mediei, o musculatură bine dezvoltată, o bună mobilitate articulară,
capacitatea de se încorda şi relaxa cu uşurinţă, de a se adapta, concentra şi orienta repede în orice
situaţie, de a-şi doza efortul pentru a rezista cât mai mult la lucrul monoton şi de lungă durată.
Deoarece poate fi pus în situaţia de a lucra mai multe ore, masorul trebuie să stea şi să
acţioneze cu calm, neforţat, fără grabă şi cu cheltuială minimă de energie: mâinile vor fi folosite
pe rând, pentru a nu le obosi şi vor fi intercalate mici pauze după fiecare regiune sau segment
masat, după fiecare subiect şi oră de lucru.
Printr-o bună pregătire fizică generală şi printr-un antrenament profesional metodic,
masorul va ajunge să capete, pe lângă forţă şi rezistenţă, supleţe şi îndemânare în lucru. Lucrând
cu mâna moale şi mobilă, ritmic şi uniform, masorul va reuşi să obţină rezultate mai bune prin
îndemânare şi nu prin forţă.
Pentru a rezista la oboseală masorul trebuie să se asigure de buna funcţionare a organelor,
în special a celor ale aparatelor respirator şi cardiovascular.
Masorului i se cer un auz fin, o vedere bună, dar mai ales un simţ perfect al pipăitului.
Mâinile masorului trebuie să aibă o mărime potrivită, să fie largi şi cărnoase, pielea de pe palme
să fie caldă, moale şi uscată, degetele să fie suple şi abile. Mâna masorului trebuie să fie
“uşoară”, dar puternică la nevoie.
Pentru profesiunea de masor sunt nepotrivite o înălţime a corpului prea mare sau prea
mică, debilitatea şi anemia, obezitatea, insuficienţa musculară sau musculatura dezvoltată în
exces.
Sunt contraindicate pentru această profesiune deficienţele fizice, organice sau psihice,
asimetriile feţei, defectele nasului şi gurii, deformaţiile corpului, deficienţele motrice, bolile
aparatelor respirator, cardiovascular, digestiv, renal; leziunile sau bolile cronice ale
tegumentelor: eczeme, ulcere, transpiraţie exagerată a palmelor, cicatrice, defecte inestetice.
Masorul trebuie să acorde o atenţie deosebită curăţeniei corpului şi a îmbrăcămintei sale.
Se va îmbrăca într-o uniformă albă lavabilă (pantaloni lungi şi bluză largă, cu mâneci scurte).
Mâinile trebuie spălate înainte şi după fiecare şedinţă, pentru a evita transmiterea germenilor
patogeni de la o persoană la alta; unghiile sunt tăiate foarte scurt; nu poartă inele, brăţări (îl
stânjenesc în muncă sau irită şi lezează pielea celui masat). Nu va folosi parfumuri şi pomade cu
miros puternic; nu va fuma şi nu va folosi băuturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele şi
sporturile care-l obosesc, îi înăspresc sau lezează pielea palmelor.
Este necesar ca masorul să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre forma şi structura
corpului, despre funcţiile organismului sănătos şi despre semnele cele mai frecvente şi mai
caracteristice ale unor stări patologice.

1
 Aceste cunoştinţe îl ajută să înţelegă importanţa efectelor pe care le poate obţine prin
masaj, să lucreze mai sigur pe sine şi cu mai mare eficacitate.
Masorul trebuie sa procedeze cu mult tact şi îngăduinţă, cu discreţie şi conştiinciozitate,
în relaţiile cu persoanele pe care le masează.

REGULI CARE TREBUIE RESPECTATE DE

PERSOANA CARE DOREŞTE
SĂ FIE MASATĂ

Aceasta trebuie să respecte câteva reguli elementare de igienă individuală. Una dintre
primele reguli este curăţenia corpului şi a îmbrăcămintei.
În majoritatea cazurilor, masajul se aplică direct pe piele. Înaintea şedinţei se scot hainele
de pe regiunea ce urmează să fie masată şi cele care stânjenesc circulaţia sângelui, respiraţia şi
mişcările segmentelor sau îl împiedică pe masor să execute în voie manevrele necesare.
Masajul nu se poate aplica pe pielea neîngrijită sau bolnavă, cu răni sau inflamaţii.
Numeroase boli de piele se pot transmite prin masaj de la o persoană bolnavă la una sănătoasă.
Nu trebuie să-i dezbrăcăm pe cei pe care îi masăm, mai mult decât trebuie, pentru a nu le
expune corpul la răceli şi pentru a menaja, pe cât posibil, sentimentele de pudoare ale fiecăruia.
Părţile masate vor fi acoperite cu un cearsaf sau prosop înainte de a continua masajul.
Oricine se prezintă la un masaj trebuie să-şi satisfacă mai întâi nevoile de evacuare a
intestinului şi a vezicii urinare.
Orele cele mai potrivite pentru masajul igienic sunt cele de dimineaţă. Şedinţele de peste
zi se fixează la 2-3 ore după masă sau în aşa fel încât să se termine cu cel puţin o jumătate de oră
înaintea meselor principale.
Cel masat este sfătuit să păstreze în timpul şedinţei o poziţie de repaus, cu musculatura
relaxată şi să evite orice încordare fizică sau psihică.
Masajul se aplică în general pe porţiuni bine delimitate ale corpului. Pentru a face cât mai
accesibile părţile ce vor fi masate şi pentru a aplica manevrele de masaj în condiţii tehnice cât
mai bune se vor alege poziţiile cele mai favorabile, atât pentru cel care va fi masat, cât şi pentru
masor.
În principiu, pentru cel care va fi masat se caută poziţii de repaus fiziologic şi de
destindere psihică, iar pentru executant poziţiile de lucru cele mai potrivite pentru a lucra liber,
uşor şi nestingherit.
Poziţiile cele mai odihnitoare sunt cele de decubit sau şezând rezemat, cu membrele
superioare şi inferioare în uşoară flexiune, care asigură corpului o suprafaţă mare de sprijin,
permite relaxarea musculaturii şi lasa respiraţia liberă.
Masorul poate lucra din poziţia stând sau şezând pe un scaun. Lucrând pe un scaun mai
înalt şi folosind greutatea trunchiului sau a membrelor superioare în timpul executării manevrelor
de masaj, executantul îşi economiseşte energia.
Cele mai bune condiţii de lucru le oferă banchetele speciale de masaj.

2
 Pentru masajul părţilor anterioare ale corpului este recomandată poziţia de decubit
dorsal cu capul sprijinit mai sus decât trunchiul şi cu braţele întinse pe lângă corp.
O poziţie mai comodă este culcat rezemat pe planul cel lung al banchetei, ridicat într-o
poziţie de 40°-50°, cu membrele inferioare in uşoară flexiune din şold şi din genunchi, cu
coapsele sprijinite pe planul cel scurt al banchetei, ridicat la 20°-30° şi cu tălpile sprijinite pe
planul anterior al banchetei.
Pentru masajul părţilor posterioare ale corpului este indicată poziţia de decubit ventral,
cu faţa în jos, cu capul întors într-o parte. Pentru relaxarea muşchilor posteriori ai gambelor şi
coapselor se poate ridica puţin, cu 20°-30°, planul cel scurt al banchetei.
Masajul capului, gâtului şi al membrelor superioare se poate executa din decubit dorsal
sau din şezând rezemat pe planul cel lung al banchetei, ridicat la 70°-80°.
Masajul membrelor inferioare se poate executa din poziţia culcat, culcat rezemat şi
şezând rezemat.
Efectele masajului depind în mare măsură de felul cum sunt orânduite şi îmbinate între
ele diversele procedee tehnice, care trebuie să fie adaptate caracterelor anatomofuncţionale ale
fiecărei părţi a corpului şi necesităţilor fiecărui caz.
Masajul se începe prin manevre ample, suple şi uşoare, cu caracter pregătitor si
progresează încet în amplitudine şi forţă, până ce ating intensitatea necesară; apoi încep să scadă
treptat, şedinţa încheindu-se cu manevre largi, liniştitoare.Intensitatea şi durata manevrelor
depind de sensibilitatea celui masat.
Durerile, jena, contracturile, semnele de nelinişte şi de încordare pe care le trădează cel
masat sunt cauzate fie de executări defectuoase, fie de contraindicaţii ale masajului.

Descrierea ocupaţiei de MASEUR

Ocupaţia se aplicã maseurului şi presupune o sferã largã de competenţe pentru
desfãşurarea activitãţii şi anume asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în cabinetul de masaj şi
personale, autopregãtirea în vederea efectuãrii masajelor, efectuarea activitãţilor necesare
pregãtirii pacienţilor şi aplicarea masajului somatic.
În afarã de aceste competenţe strict necesare desfãşurãrii activitãţii, maseurul poate
dobândi competenţe suplimentare, prin perfecţionare profesionalã. Dobândirea uneia sau tuturor
competenţelor suplimentare de aplicare a masajului terapeutic, masajului reflexogen şi/sau
drenajul limfatic presupune o pregãtire prealabilã de specialitate care presupune cunoştinţe de
anatomie şi fiziologie precum şi fiziopatologie şi patologie clinicã şi abilitãţi practice.
Deoarece activitãţile specifice se desfãşoarã în permanentã colaborare cu pacienţii şi
medicii comunicarea la locul de muncã contribuie la buna desfãşurare a activitãţilor specifice.
Asadar trebuie avuta in vedere oferirea informatiilor catre pacient, stabilirea clara a masajului
care urmeaza sa se realizeze, durata acestuia. O buna comunicare intre maseur si pacient este
foarte importanta. Fiecare organism este diferit si unic.

3
 LEGEA 307/2006
PRIVIND APARAREA IMPOTRIVA INCENDIILOR

CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. -
(1) Apararea impotriva incendiilor reprezinta ansamblul integrat de activitati specifice, masuri si sarcini
organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar si de informare publica, planificate, organizate si realizate
potrivit prezentei legi, in scopul prevenirii si reducerii riscurilor de producere a incendiilor si asigurarii interventiei
operative pentru limitarea si stingerea incendiilor, in vederea evacuarii, salvarii si protectiei persoanelor periclitate,
protejarii bunurilor si mediului impotriva efectelor situatiilor de urgenta determinate de incendii.
(2) In sensul prezentei legi, termenii si expresiile referitoare la situatii de urgenta, factori si tipuri de risc, interventie
operativa si evacuare au intelesul prevazut in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul
National de Management al Situatiilor de Urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 15/2005, iar
termenii si expresiile specifice apararii impotriva incendiilor au urmatorul inteles:
a) autorizatie de securitate la incendiu - actul administrativ emis, in baza legii, de inspectoratul pentru situatii de
urgenta judetean sau al municipiului Bucuresti, prin care se certifica, in urma verificarilor in teren si a documentelor
privind realizarea masurilor de aparare impotriva incendiilor, indeplinirea cerintei esentiale securitate la incendiu - la
constructii, instalatii tehnologice si alte amenajari; autorizatia de securitate la incendiu confera persoanelor fizice sau
juridice, detinatoare ale constructiilor, instalatiilor si ale altor amenajari, dreptul de a le edifica, de a le pune in
functiune si de a le exploata din punctul de vedere al indeplinirii cerintei esentiale - securitate la incendiu;
b) aviz de securitate la incendiu - actul emis, in baza legii, de inspectoratul pentru situatii de urgenta judetean sau
al municipiului Bucuresti, dupa verificarea de conformitate cu prevederile reglementarilor tehnice in vigoare a
masurilor de aparare impotriva incendiilor, adoptate in documentatiile tehnice de proiectare, pentru indeplinirea
cerintei esentiale - securitate la incendiu - a constructiilor, instalatiilor si altor amenajari;
c) incendiu - ardere autointretinuta, care se desfasoara fara control in timp si spatiu, care produce pierderi de vieti
omenesti si/sau pagube materiale si care necesita o interventie organizata in scopul intreruperii procesului de ardere;
d) cauza a incendiului - suma factorilor care concura la initierea incendiului, care consta, de regula, in sursa de
aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum si imprejurarile determinante
care au dus la izbucnirea acestuia;
e) mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor - sisteme, instalatii, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive,
accesorii, materiale, produse, substante si autospeciale destinate prevenirii, limitarii si stingerii incendiilor;
f) operatiuni de lunga durata - interventiile pentru stingerea incendiilor si eliminarea efectelor negative ale acestora
cu o durata mai mare de 4 ore;
g) organizare a interventiei in caz de incendiu - ansamblul masurilor tehnico-organizatorice necesare stabilirii
fortelor, responsabilitatilor, sarcinilor, mijloacelor, metodelor si procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea si
salvarea persoanelor si animalelor, protectia bunurilor si vecinatatilor, precum si pentru stingerea incendiilor;
h) pericol iminent de incendiu - situatia creata de cumularea factorilor care concura la initierea incendiului,
declansarea acestuia fiind posibila in orice moment;
i) schema cu riscurile teritoriale - documentul intocmit de inspectoratul pentru situatii de urgenta judetean sau al
municipiului Bucuresti, care cuprinde tipurile de riscuri specifice, precum si resursele estimate pentru gestionare;
j) plan de analiza si acoperire a riscurilor - documentul care cuprinde riscurile potentiale dintr-o unitate
administrativ-teritoriala, masurile, actiunile si resursele necesare pentru managementul riscurilor respective;
k) prevenirea incendiilor - totalitatea actiunilor de impiedicare a initierii si propagarii incendiilor, de asigurare a
conditiilor pentru salvarea persoanelor si bunurilor si de asigurare a securitatii echipelor de interventie;
l) raport de interventie - documentul operativ de informare si analiza statistica in care se inscriu datele esentiale
constatate la locul interventiei privind amploarea si intensitatea incendiului, cauza probabila a acestuia, efectele
produse, desfasurarea interventiei, fortele participante si timpii operativi realizati;
m) stingere a incendiilor - totalitatea actiunilor de limitare si intrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de
metode, procedee si mijloace specifice;
n) utilizator - persoana fizica sau juridica ce foloseste un bun, cu orice titlu, in interesul sau, al altuia sau in interes
public;

4
 o) scenariu de securitate la incendiu - documentul care descrie calitativ evolutia unui incendiu in timp, identificand
evenimentele-cheie care il caracterizeaza si il diferentiaza de alte incendii posibile intr-o incinta.
Art. 2. - Apararea impotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, national, cu caracter permanent, la
care sunt obligate sa participe, in conditiile prezentei legi, autoritatile administratiei publice centrale si locale,
precum si toate persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul Romaniei.
Art. 3. -
(1) Coordonarea, controlul si acordarea asistentei tehnice de specialitate in domeniul apararii impotriva incendiilor
se asigura de Ministerul Administratiei si Internelor, la nivel central prin Inspectoratul General pentru Situatii de
Urgenta, iar la nivel local prin inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene si al municipiului Bucuresti.
(2) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, denumit in continuare Inspectoratul General, elaboreaza
strategia nationala de aparare impotriva incendiilor, care se prezinta Guvernului spre aprobare de catre ministrul
administratiei si internelor.
(3) Inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene si al municipiului Bucuresti, denumite in continuare
inspectorate, isi exercita atributiile specifice in zone de competenta stabilite prin hotarare a Guvernului.
(4) Managementul situatiilor de urgenta determinate de incendii se asigura prin componentele Sistemului National
de Management al Situatiilor de Urgenta.
Art. 4. -
(1) Autoritatile administratiei publice locale asigura aplicarea masurilor privind activitatile de aparare impotriva
incendiilor, cuprinse in planurile de analiza si acoperire a riscurilor, ce se intocmesc la nivelul localitatii si judetului.
(2) Planurile de analiza si acoperire a riscurilor se actualizeaza anual.
(3) Metodologia de elaborare si structura-cadru a planului de analiza si acoperire a riscurilor se aproba prin ordin
al ministrului administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(4) Prefectii, primarul general al municipiului Bucuresti si primarii asigura, dupa caz, elaborarea planurilor de
analiza si acoperire a riscurilor la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale pe care le reprezinta.
Art. 5. - Persoanele fizice si juridice raspund, potrivit legii, de stabilirea si aplicarea masurilor de aparare
impotriva incendiilor, precum si de consecintele producerii incendiilor.

CAPITOLUL II
Obligatii privind apararea impotriva incendiilor

SECTIUNEA 1
Obligatii generale

Art. 6. -
(1) Persoanele fizice si juridice sunt obligate sa respecte reglementarile tehnice si dispozitiile de aparare impotriva
incendiilor si sa nu primejduiasca, prin deciziile si faptele lor, viata, bunurile si mediul.
(2) Persoana care observa un incendiu are obligatia sa anunte prin orice mijloc serviciile de urgenta, primarul sau
politia si sa ia masuri, dupa posibilitatile sale, pentru limitarea si stingerea incendiului.
(3) In cazul in care anuntul de incendiu s-a facut cu rea-credinta, fara motiv intemeiat, autorul raspunde
contraventional sau penal, potrivit legii, si suporta cheltuielile ocazionate de deplasarea fortelor de interventie.
Art. 7. -
(1) In caz de incendiu, orice persoana trebuie sa acorde ajutor, cand si cat este rational posibil, semenilor aflati in
pericol sau in dificultate, din proprie initiativa ori la solicitarea victimei, a reprezentantilor autoritatilor
administratiei publice, precum si a personalului serviciilor de urgenta.
(2) In cazul incendiilor produse la paduri, plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fanete, persoanele aflate in
apropiere au obligatia sa intervina imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea si stingerea acestora.
Art. 8. - In cazurile de forta majora determinate de incendii, persoanele fizice si juridice care detin, cu orice titlu,
terenuri, constructii, instalatii tehnologice sau mijloace de transport au urmatoarele obligatii:
a) sa permita neconditionat accesul serviciilor de urgenta si al persoanelor care acorda ajutor;
b) sa permita neconditionat utilizarea apei, a materialelor si a mijloacelor proprii pentru operatiuni de salvare, de
stingere si de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
c) sa accepte masurile stabilite de comandantul interventiei pentru degajarea terenurilor, demolarea unei
constructii sau a unei parti din constructie, taierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporara a

5
activitatilor sau evacuarea din zona periclitata si sa acorde sprijin, cu forte si mijloace proprii, pentru realizarea
acestor masuri.
Art. 9. - La incheierea oricaror acte de transmitere temporara a dreptului de folosinta asupra bunurilor imobile,
precum si a contractelor de antrepriza, partile sunt obligate sa prevada expres in actele respective raspunderile ce le
revin in ceea ce priveste apararea impotriva incendiilor.
Art. 10. -
(1) Pentru limitarea propagarii si stingerea incendiilor, precum si pentru limitarea si inlaturarea efectelor acestora,
Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor acestuia, consiliile judetene, consiliile
locale, persoanele juridice si asociatiile familiale prevazute la art. 8 si persoanele fizice care desfasoara individual
activitati economice in conditiile Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale
care desfasoara activitati economice in mod independent, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia sa
colaboreze intre ele, contribuind cu forte si mijloace, pe baza de reciprocitate sau pe baza contractuala.
(2) Organizarea actiunilor de colaborare si procedurile necesare se stabilesc prin conventii incheiate intre parti, cu
avizul inspectoratelor.
Art. 11. - Detinatorii si utilizatorii de constructii ori de instalatii, echipamente tehnologice de productie si de
transport au obligatia sa conlucreze cu autoritatile administratiei publice si cu organele de specialitate ale acestora in
organizarea, asigurarea, pregatirea si punerea in aplicare a planurilor de interventie in caz de incendiu.
Art. 12. -
(1) Autoritatile administratiei publice centrale si celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al
Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, judetene sau locale, institutiile
publice si operatorii economici au obligatia sa angajeze cel putin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu
atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, atestati potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General.
Ocupatiile de cadru tehnic si personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor sunt
definite pe baza standardelor ocupationale aprobate conform legislatiei in vigoare.
(2) Consiliile locale si operatorii economici care desfasoara activitati cu risc de incendiu si care au obligatia
prevazuta la alin. (1) se stabilesc pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General.
(3) Numirea si schimbarea din functie a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atributii in domeniul
apararii impotriva incendiilor trebuie comunicate de angajator in termen de 48 de ore de la angajare, dupa caz, la
nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor.
(4) Neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor specifice atrage schimbarea din functie a cadrului tehnic sau a
personalului de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, situatie care trebuie comunicata
de angajator in termen de 48 de ore de la angajare, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local
inspectoratelor, dupa caz.
(5) Persoanele fizice si asociatiile familiale care desfasoara activitati economice autorizate pe teritoriul Romaniei,
precum si celelalte entitati legal constituite, neprevazute la alin. (1), indeplinesc atributiile pe linia apararii impotriva
incendiilor in nume propriu, prin titularul de drept al entitatii.

SECTIUNEA a 2-a
Obligatiile consiliului local si ale primarului
Art. 13. - Consiliul local are urmatoarele obligatii principale:
a) aproba planul de analiza si acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritoriala pe care o reprezinta,
stabileste resursele necesare pentru aplicarea acestuia si il transmite inspectoratului in raza caruia functioneaza;
b) emite hotarari, in conditiile legii, cu privire la organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor in unitatea
administrativ-teritoriala pe care o reprezinta;
c) instituie reguli si masuri specifice corelate cu nivelul si natura riscurilor locale;
d) infiinteaza, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgenta si aproba
regulamentul de organizare si functionare al acestuia;
e) desemneaza seful serviciului voluntar de urgenta, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului;
f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare in vederea
organizarii, inzestrarii, functionarii si indeplinirii atributiilor legale de catre serviciile de urgenta voluntare infiintate
si exercita controlul folosirii acestora;
g) cuprinde anual in bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea serviciilor de urgenta
voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte evenimente, precum si pentru asigurarea de persoane
si raspundere civila a personalului cu atributii pe linie de interventie, pentru cazurile de invaliditate sau de deces,

6
produse prin accidente, catastrofe ori alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza indeplinirii
atributiilor specifice;
h) asigura includerea, in planurile de organizare, de dezvoltare urbanistica si de amenajare a teritoriului, a cailor de
acces pentru interventii, a lucrarilor pentru realizarea sistemelor de anuntare, alarmare, precum si de alimentare cu
apa in caz de incendiu;
i) analizeaza, semestrial si ori de cate ori este nevoie, capacitatea de aparare impotriva incendiilor a unitatii
administrativ-teritoriale pe care o reprezinta si informeaza inspectoratul cu privire la masurile stabilite pentru
optimizarea acesteia;
j) asigura imobile si spatii amenajate corespunzator pentru functionarea serviciului de urgenta voluntar, precum si
mijloacele de comunicatii necesare;
k) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege pentru apararea impotriva incendiilor.
Art. 14. - Primarul are urmatoarele obligatii principale:
a) asigura elaborarea planului de analiza si acoperire a riscurilor si aplicarea acestuia;
b) asigura respectarea criteriilor de performanta pentru constituirea serviciului de urgenta voluntar si elaborarea
regulamentului de organizare si functionare al acestuia;
c) coordoneaza organizarea permanenta a interventiei in caz de incendiu la nivelul unitatii administrativ-teritoriale,
asigura participarea la interventie a serviciului voluntar de urgenta cu mijloacele din dotare si conducerea
interventiei, pana la stingerea incendiului ori pana la sosirea fortelor inspectoratului;
d) asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor pe timpul adunarilor sau al
manifestarilor publice;
e) asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor la constructiile si instalatiile tehnologice
apartinand domeniului public si privat al unitatii administrativ-teritoriale, precum si la institutiile publice;
f) dispune verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe care le emite;
g) asigura realizarea si mentinerea in stare de functionare a cailor de acces, a sistemelor de anuntare, alarmare,
precum si de alimentare cu apa in caz de incendiu;
h) organizeaza si executa, prin serviciul de urgenta voluntar, controlul respectarii regulilor de aparare impotriva
incendiilor la gospodariile cetatenesti; informeaza populatia cu privire la modul de comportare si de interventie in
caz de incendiu;
i) asigura incadrarea serviciului de urgenta voluntar cu personal atestat in conditiile legii, precum si pregatirea
profesionala si antrenarea acestuia;
j) asigura conditiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenta voluntare si a cercurilor de elevi
Prietenii pompierilor;
k) asigura dotarea serviciilor de urgenta voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru aparare impotriva
incendiilor si echipamente de protectie specifice, carburanti, lubrifianti si alte mijloace necesare sustinerii
operatiunilor de interventie, inclusiv hrana si antidotul pentru participantii la interventiile de lunga durata;
l) informeaza de indata, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea si stingerea, cu forte si mijloace proprii,
a oricarui incendiu pe raza unitatii administrativ-teritoriale, iar in termen de 3 zile lucratoare completeaza si trimite
acestuia raportul de interventie;
m) analizeaza anual dotarea cu mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor si asigura completarea acesteia,
conform normelor in vigoare;
n) comunica de indata inspectoratului scoaterea si repunerea din/in functiune a oricarei autospeciale de interventie,
precum si, in scris, dotarea cu autospeciale de interventie noi;
o) asigura, prin mijloacele avute la dispozitie, desfasurarea activitatilor de informare si educatie antiincendiu a
populatiei;
p) analizeaza si solutioneaza petitiile cetatenilor in problema apararii impotriva incendiilor;
q) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege pentru apararea impotriva incendiilor a comunitatii locale.

SECTIUNEA a 3-a
Obligatiile consiliului judetean si ale Consiliului General
al Municipiului Bucuresti

Art. 15. - Consiliul judetean/Consiliul General al Municipiului Bucuresti are urmatoarele obligatii principale:
a) aproba planul de analiza si acoperire a riscurilor aferent judetului sau municipiului Bucuresti, dupa caz, si
stabileste resursele necesare pentru aplicarea acestuia;

7
 b) instituie reguli si dispozitii de aparare impotriva incendiilor pentru domeniul public si privat al unitatii
administrativ-teritoriale;
c) analizeaza anual capacitatea de aparare impotriva incendiilor si hotaraste masuri de optimizare a acesteia;
d) asigura, pe baza programelor de dezvoltare, cuprinderea in planurile de amenajare a teritoriului a sistemelor de
alimentare cu apa, precum si a cailor de acces pentru interventie in caz de incendiu;
e) prevede si aproba in bugetul propriu fondurile necesare pentru realizarea actiunilor si masurilor de aparare
impotriva incendiilor;
f) hotaraste, in conditiile legii, infiintarea unor centre de formare si evaluare a personalului din serviciile voluntare
de urgenta, cu acordul Inspectoratului General;
g) sprijina organizatoric, material si financiar organizarea si desfasurarea concursurilor serviciilor de urgenta si
cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;
h) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege.

SECTIUNEA a 4-a
Obligatiile prefectului
Art. 16. - Prefectul are urmatoarele obligatii principale:
a) coordoneaza activitatile de aparare impotriva incendiilor din responsabilitatea autoritatilor centrale din teritoriu,
conform legii;
b) aproba schema cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-teritoriala, intocmita de inspectorat;
c) instituie, in conditiile legii, masuri obligatorii in domeniul apararii impotriva incendiilor;
d) analizeaza rapoartele intocmite de organele de specialitate si dispune masuri pentru respectarea legalitatii in
domeniu;
e) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege in domeniul apararii impotriva incendiilor.

SECTIUNEA a 5-a
Obligatiile autoritatilor administratiei publice centrale
Art. 17. -
(1) Ministerul Administratiei si Internelor isi exercita atributiile in domeniul apararii impotriva incendiilor prin
Inspectoratul General si inspectorate.
(2) Inspectoratul General elaboreaza strategii, norme, reglementari tehnice si dispozitii generale privind apararea
impotriva incendiilor, obligatorii pe intregul teritoriu al Romaniei, care se aproba prin ordin al ministrului
administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(3) Cheltuielile curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta profesionale se asigura din bugetul de
stat, prin bugetul Ministerului Administratiei si Internelor, precum si din alte surse prevazute de lege.
Art. 18. - Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale au urmatoarele obligatii principale:
a) elaboreaza, pe baza strategiei nationale de aparare impotriva incendiilor, strategii sectoriale privind apararea
impotriva incendiilor in domeniul lor de competenta si asigura aplicarea acestora;
b) emit/modifica, cu avizul Inspectoratului General, norme si reglementari tehnice de aparare impotriva
incendiilor, specifice domeniului lor de activitate;
c) indruma, controleaza si analizeaza respectarea normelor si reglementarilor tehnice;
d) stabilesc, pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, metode si proceduri pentru identificarea,
evaluarea si controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniului de competenta;
e) organizeaza si gestioneaza baze de date privind, in principal, riscurile de incendiu, caracteristicile substantelor si
materialelor utilizate in domeniu, metodele adecvate de interventie si protectie, mijloacele existente, cadrele tehnice
si evenimentele specifice;
f) stabilesc, impreuna cu Inspectoratul General, in domeniul lor de competenta, temele si activitatile practic-
aplicative si de educatie privind apararea impotriva incendiilor, care se includ in programele pentru toate formele de
invatamant, in planurile activitatilor extrascolare, precum si in programele de formare continua a adultilor;
g) indeplinesc orice alte atributii prevazute de lege privind apararea impotriva incendiilor.

8
 SECTIUNEA a 6-a
Obligatiile administratorului, conducatorului institutiei,
utilizatorului si salariatului
Art. 19. - Administratorul sau conducatorul institutiei, dupa caz, are urmatoarele obligatii principale:
a) sa stabileasca, prin dispozitii scrise, responsabilitatile si modul de organizare pentru apararea impotriva
incendiilor in unitatea sa, sa le actualizeze ori de cate ori apar modificari si sa le aduca la cunostinta salariatilor,
utilizatorilor si oricaror persoane interesate;
b) sa asigure identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa si sa asigure corelarea masurilor de
aparare impotriva incendiilor cu natura si nivelul riscurilor;
c) sa solicite si sa obtina avizele si autorizatiile de securitate la incendiu, prevazute de lege, si sa asigure
respectarea conditiilor care au stat la baza eliberarii acestora; in cazul anularii avizelor ori a autorizatiilor, sa dispuna
imediat sistarea lucrarilor de constructii sau oprirea functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor
respective;
d) sa permita, in conditiile legii, executarea controalelor si a inspectiilor de prevenire impotriva incendiilor, sa
prezinte documentele si informatiile solicitate si sa nu ingreuneze sau sa obstructioneze in niciun fel efectuarea
acestora;
e) sa permita alimentarea cu apa a autospecialelor de interventie in situatii de urgenta;
f) sa intocmeasca, sa actualizeze permanent si sa transmita inspectoratului lista cu substantele periculoase,
clasificate potrivit legii, utilizate in activitatea sa sub orice forma, cu mentiuni privind: proprietatile fizico-chimice,
codurile de identificare, riscurile pe care le prezinta pentru sanatate si mediu, mijloacele de protectie recomandate,
metodele de interventie si prim ajutor, substantele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
g) sa elaboreze instructiunile de aparare impotriva incendiilor si sa stabileasca atributiile ce revin salariatilor la
locurile de munca;
h) sa verifice daca salariatii cunosc si respecta instructiunile necesare privind masurile de aparare impotriva
incendiilor si sa verifice respectarea acestor masuri semnalate corespunzator prin indicatoare de avertizare de catre
persoanele din exterior care au acces in unitatea sa;
i) sa asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenta privat,
precum si functionarea acestuia conform reglementarilor in vigoare ori sa incheie contract cu un alt serviciu de
urgenta voluntar sau privat, capabil sa intervina operativ si eficace pentru stingerea incendiilor;
j) sa asigure intocmirea si actualizarea planurilor de interventie si conditiile pentru aplicarea acestora in orice
moment;
k) sa permita, la solicitare, accesul fortelor inspectoratului in unitatea sa in scop de recunoastere, instruire sau de
antrenament si sa participe la exercitiile si aplicatiile tactice de interventie organizate de acesta;
l) sa asigure utilizarea, verificarea, intretinerea si repararea mijloacelor de aparare impotriva incendiilor cu
personal atestat, conform instructiunilor furnizate de proiectant;
m) sa asigure pregatirea si antrenarea serviciului de urgenta privat pentru interventie;
n) sa asigure si sa puna in mod gratuit la dispozitie fortelor chemate in ajutor mijloacele tehnice pentru aparare
impotriva incendiilor si echipamentele de protectie specifice riscurilor care decurg din existenta si functionarea
unitatii sale, precum si antidotul si medicamentele pentru acordarea primului ajutor;
o) sa stabileasca si sa transmita catre transportatorii, distribuitorii si utilizatorii produselor sale regulile si masurile
de aparare impotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul si
depozitarea produselor respective;
p) sa informeze de indata, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea si stingerea cu forte si mijloace proprii
a oricarui incendiu, iar in termen de 3 zile lucratoare sa completeze si sa trimita acestuia raportul de interventie;
q) sa utilizeze in unitatea sa numai mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor, certificate conform legii;
r) sa indeplineasca orice alte atributii prevazute de lege privind apararea impotriva incendiilor.
Art. 20. - Persoanele fizice, asociatiile familiale sau persoanele juridice care detin parti din acelasi imobil trebuie
sa colaboreze pentru indeplinirea obligatiilor ce le revin din prezenta lege, in vederea asigurarii masurilor de aparare
impotriva incendiilor pentru intregul imobil.
Art. 21. - Utilizatorul are urmatoarele obligatii principale:
a) sa cunoasca si sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, stabilite de administrator, conducatorul
institutiei, proprietar, producator sau importator, dupa caz;
b) sa intretina si sa foloseasca, in scopul pentru care au fost realizate, dotarile pentru apararea impotriva
incendiilor, puse la dispozitie de administrator, conducatorul institutiei, proprietar, producator sau importator;

9
 c) sa respecte normele de aparare impotriva incendiilor, specifice activitatilor pe care le organizeaza sau le
desfasoara;
d) sa nu efectueze modificari neautorizate si fara acordul scris al proprietarului, al proiectantului initial al
constructiei, instalatiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat ori al unui expert tehnic
atestat potrivit legislatiei in vigoare;
e) sa aduca la cunostinta administratorului, conducatorului institutiei sau proprietarului, dupa caz, orice defectiune
tehnica ori alta situatie care constituie pericol de incendiu.
Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de munca, urmatoarele obligatii principale:
a) sa respecte regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, aduse la cunostinta, sub orice forma, de
administrator sau de conducatorul institutiei, dupa caz;
b) sa utilizeze substantele periculoase, instalatiile, utilajele, masinile, aparatura si echipamentele, potrivit
instructiunilor tehnice, precum si celor date de administrator sau de conducatorul institutiei, dupa caz;
c) sa nu efectueze manevre nepermise sau modificari neautorizate ale sistemelor si instalatiilor de aparare
impotriva incendiilor;
d) sa comunice, imediat dupa constatare, conducatorului locului de munca orice incalcare a normelor de aparare
impotriva incendiilor sau a oricarei situatii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum si orice
defectiune sesizata la sistemele si instalatiile de aparare impotriva incendiilor;
e) sa coopereze cu salariatii desemnati de administrator, dupa caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are
atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, in vederea realizarii masurilor de aparare impotriva incendiilor;
f) sa actioneze, in conformitate cu procedurile stabilite la locul de munca, in cazul aparitiei oricarui pericol iminent
de incendiu;
g) sa furnizeze persoanelor abilitate toate datele si informatiile de care are cunostinta, referitoare la producerea
incendiilor.

SECTIUNEA a 7-a
Obligatiile proiectantilor si executantilor
Art. 23. - Proiectantii de constructii si amenajari, de echipamente, utilaje si instalatii sunt obligati:
a) sa elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de constructii, instalatii si amenajari stabilite pe
baza criteriilor emise de Inspectoratul General si sa evalueze riscurile de incendiu, pe baza metodologiei emise de
Inspectoratul General si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
b) sa cuprinda in documentatiile pe care le intocmesc masurile de aparare impotriva incendiilor, specifice naturii
riscurilor pe care le contin obiectele proiectate;
c) sa prevada in documentatiile tehnice de proiectare, potrivit reglementarilor specifice, mijloacele tehnice pentru
apararea impotriva incendiilor si echipamentele de protectie specifice;
d) sa includa in proiecte si sa predea beneficiarilor schemele si instructiunile de functionare a mijloacelor de
aparare impotriva incendiilor pe care le-au prevazut in documentatii, precum si regulile necesare de verificare si
intretinere in exploatare a acestora, intocmite de producatori;
e) sa asigure asistenta tehnica necesara realizarii masurilor de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in
documentatii, pana la punerea in functiune.
Art. 24 - Executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si instalatii sunt obligati:
a) sa realizeze integral si la timp masurile de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in proiecte, cu respectarea
prevederilor legale aplicabile acestora;
b) sa asigure luarea masurilor de aparare impotriva incendiilor pe timpul executarii lucrarilor, precum si la
organizarile de santier;

c) sa asigure functionarea mijloacelor de aparare impotriva incendiilor prevazute in documentatiile de executie la

parametrii proiectati, inainte de punerea in functiune.
Art. 25. - Proiectantilor si executantilor le sunt aplicabile, dupa caz, si dispozitiile prevazute la art. 19-22.

10
 SECTIUNEA a 8-a
Obligatiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu
atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor
Art. 26 - (1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor,
desemnate/desemnat la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale, ministerelor si celorlalte organe centrale
de specialitate, au/are urmatoarele obligatii principale:
a) elaboreaza programele de optimizare a capacitatii de aparare impotriva incendiilor in domeniul de activitate al
autoritatii respective;
b) fac/face propuneri de reglementari tehnice si organizatorice a activitatii de aparare impotriva incendiilor in
domeniul specific;
c) controleaza modul de aplicare a prevederilor legale pentru apararea impotriva incendiilor, in cadrul institutiei
publice care i-a desemnat;
d) elaboreaza si supun/supune spre analiza ministrului de resort sau conducatorului institutiei, dupa caz, raportul
anual de evaluare a nivelului de aparare impotriva incendiilor din domeniul de activitate;
e) analizeaza anual respectarea incadrarii in criteriile de constituire a serviciilor de urgenta private din institutiile si
unitatile subordonate, dotarea cu mijloace de aparare impotriva incendiilor si fac/face propuneri de optimizare a
acestora;
f) elaboreaza si inainteaza spre aprobare programe de informare si educatie specifica.

(2) Formarea si evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva
incendiilor se realizeaza de unitatile abilitate in conditiile legii, iar certificarea competentei profesionale se
realizeaza de Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila autorizat la Centrul National de
Formare Profesionala a Adultilor.
Art. 27. -
(1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, din cadrul
Consiliului General al Municipiului Bucuresti, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliilor
judetene si locale, institutiilor si operatorilor economici au/are urmatoarele obligatii principale:
a) participa la elaborarea si aplicarea conceptiei de aparare impotriva incendiilor la nivelul unitatii administrativ-
teritoriale, institutiei sau operatorului economic;
b) controleaza aplicarea normelor de aparare impotriva incendiilor in domeniul specific;
c) propun/propune includerea in bugetele proprii a fondurilor necesare organizarii activitatii de aparare impotriva
incendiilor, dotarii cu mijloace tehnice pentru apararea impotriva incendiilor si echipamente de protectie specifice;
d) indruma si controleaza activitatea de aparare impotriva incendiilor si analizeaza respectarea incadrarii in
criteriile de constituire a serviciilor de urgenta voluntare sau private, dupa caz, in unitatile si institutiile din care
fac/face parte;
e) prezinta conducerii, semestrial sau ori de cate ori situatia impune, raportul de evaluare a capacitatii de aparare
impotriva incendiilor;
f) raspund/raspunde de pregatirea serviciului de urgenta voluntar sau privat, dupa caz, precum si de participarea
acestuia la concursurile profesionale;
g) acorda sprijin si asistenta tehnica de specialitate centrelor operative pentru situatii de urgenta in indeplinirea
atributiilor.
(2) Formarea, evaluarea si certificarea competentei profesionale a cadrelor tehnice/personalului cu atributii in
domeniul apararii impotriva incendiilor, prevazute la alin. (1), se realizeaza in centre de formare si evaluare abilitate
prin lege, pe baza standardelor ocupationale recunoscute la nivel national.

CAPITOLUL III
Exercitarea autoritatii de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor

Art. 28. -
(1) Exercitarea autoritatii de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor se realizeaza prin activitati de
reglementare, autorizare, avizare, atestare, recunoastere, desemnare, supraveghere a pietei, control, organizarea
stingerii incendiilor si tragerea la raspundere juridica a persoanelor vinovate.

11
 (2) Controlul de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor se exercita, la nivel central, prin inspectia de
prevenire si alte compartimente si unitati din structura sau subordinea Inspectoratului General, respectiv, la nivel
local, prin inspectiile de prevenire din cadrul inspectoratelor, in scopul aplicarii unitare a prevederilor legale pe
intregul teritoriu al Romaniei, potrivit competentelor.
Art. 29. -
(1) In toate fazele de cercetare, proiectare, executie si pe intreaga lor durata de existenta, constructiile si amenajarile
de orice tip, echipamentele, utilajele si instalatiile tehnologice se supun unei examinari sistematice si calificate
pentru identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu, in conditiile prevazute de reglementarile specifice.
(2) Obligatia executarii activitatilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor care concura la proiectarea, realizarea,
exploatarea, intretinerea, repararea, postutilizarea constructiilor, echipamentelor si a instalatiilor tehnologice, potrivit
legii.
(3) Metodologia privind identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu se elaboreaza de Inspectoratul
General, se aproba de ministrul administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 30. -
(1) Inceperea lucrarilor de executie la constructii si instalatii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori
schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a acestora se fac numai dupa obtinerea
avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz.
(2) Obligatia solicitarii si obtinerii avizelor si/sau a autorizatiilor prevazute la alin. (1) revine persoanei fizice ori
juridice care finanteaza si realizeaza investitii noi sau interventii la constructiile existente ori, dupa caz,
beneficiarului investitiei.
(3) Avizele si autorizatiile prevazute la alin. (1) se elibereaza de inspectorate, in termen de cel mult 30 de zile de la
depunerea cererii, in conditiile prevazute de normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la
incendiu.
(4) Categoriile de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu se
aproba prin hotarare a Guvernului.
(5) Nerespectarea cerintelor care au stat la baza eliberarii avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu atrage
sanctionarea conform legii si, dupa caz, anularea avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu.
(6) Anularea avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu impune sistarea lucrarilor de constructii sau,
respectiv, oprirea functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor respective.
(7) Masura prevazuta la alin.
(6) se comunica in cel mult 48 de ore, prin grija inspectoratului, la registrul comertului, prefectului si altor
institutii publice cu competente in domeniu.
(8) Litigiile generate de eliberarea si anularea avizului ori autorizatiei de securitate la incendiu se solutioneaza
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare.
(9) Normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la incendiu se elaboreaza de Inspectoratul
General, se aproba de ministrul administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(10) Pentru actele privind avizele si autorizatiile de securitate la incendiu eliberate potrivit legii se percep tarife
stabilite prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

CAPITOLUL IV
Serviciile de urgenta voluntare si private

SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
Art. 31. -
(1) Serviciile de urgenta sunt profesioniste sau voluntare, publice ori private.
(2) Serviciile de urgenta profesioniste functioneaza in subordinea Inspectoratului General, potrivit reglementarilor
specifice.
(3) Consiliile locale au obligatia sa constituie servicii de urgenta voluntare, iar operatorii economici si institutiile,
care desfasoara activitati cu risc de incendiu, servicii de urgenta private, potrivit legii.
(4) In domeniul apararii impotriva incendiilor pot functiona si servicii de urgenta private constituite ca societati
comerciale.

12
 SECTIUNEA a 2-a
Constituirea si atributiile serviciilor de urgenta voluntare sau private

Art. 32. -
(1) Serviciile de urgenta voluntare/private sunt structuri specializate, altele decat cele apartinand serviciilor de
urgenta profesioniste, organizate cu personal angajat si/sau voluntar, in scopul apararii vietii, avutului public si/sau a
celui privat impotriva incendiilor si a altor calamitati, in sectoarele de competenta stabilite cu avizul inspectoratelor.
(2) Serviciile de urgenta voluntare/private au in structura compartiment sau specialisti pentru prevenirea
incendiilor, care pot fi si cadre tehnice specializate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, conform
art. 12 alin. (1), formatii de interventie, salvare si prim ajutor, precum si, dupa caz, ateliere de reparatii si de
intretinere.
(3) Constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor de urgenta voluntare/private se realizeaza pe baza criteriilor de
performanta elaborate de Inspectoratul General si aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor.
(4) Organizarea si functionarea serviciilor de urgenta voluntare/private se stabilesc prin regulamente aprobate,
dupa caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici si institutiilor care le-au constituit, cu
respectarea criteriilor de performanta.
(5) Infiintarea, extinderea sau restrangerea activitatii, precum si desfiintarea unui serviciu de urgenta
voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.
Art. 33. - Serviciile de urgenta voluntare/private au urmatoarele atributii principale:
a) desfasoara activitati de informare si instruire privind cunoasterea si respectarea regulilor si a masurilor de
aparare impotriva incendiilor;
b) verifica modul de aplicare a normelor, reglementarilor tehnice si dispozitiilor care privesc apararea impotriva
incendiilor, in domeniul de competenta;
c) asigura interventia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor si protectia persoanelor, a
animalelor si a bunurilor periclitate de incendii sau in alte situatii de urgenta.
Art. 34. -
(1) Formarea, evaluarea si certificarea competentei profesionale a personalului serviciilor de urgenta voluntare sau
private se realizeaza de centre de formare si evaluare abilitate prin lege, avizate de Inspectoratul General.
(2) Statutul personalului din serviciile de urgenta voluntare se stabileste prin hotarare a Guvernului.
Art. 35. -
(1) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta voluntare se asigura din
bugetele locale.
(2) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta private se asigura de
operatorii economici si institutiile care le-au constituit.
Art. 36. -
(1) Pe baza hotararii consiliului local si in conditiile prevazute de lege, serviciul de urgenta voluntar poate presta,
contra cost, catre orice persoana fizica sau juridica, fara a afecta indeplinirea atributiilor, unele servicii cum sunt:
a) supravegherea masurilor de aparare impotriva incendiilor la targuri, expozitii, manifestari cultural-sportive,
activitati de filmare si altele asemenea;
b) transport de apa, evacuarea apei din subsolurile cladirilor sau din fantani;
c) limitarea, colectarea sau indepartarea unor produse poluante;
d) efectuarea de lucrari la inaltime;
e) transport de apa.
(2) Costurile pentru prestarile de servicii efectuate sunt stabilite prin hotarare a consiliului local, iar sumele
incasate se constituie ca venituri ale bugetului local.

SECTIUNEA a 3-a
Drepturi, indemnizatii si despagubiri ce se acorda personalului
serviciilor de urgenta voluntare sau private
Art. 37. - In exercitarea atributiilor ce ii revin, personalul serviciilor de urgenta voluntare sau private are
urmatoarele drepturi:
a) sa solicite de la persoanele fizice si juridice date, informatii si documente necesare indeplinirii atributiilor legale
privind apararea impotriva incendiilor;

13
 b) sa stabileasca restrictii ori sa interzica, potrivit competentei prevazute in regulamentul de organizare si
functionare a serviciului, utilizarea focului deschis si efectuarea unor lucrari cu substante inflamabile, pentru a
preveni producerea de incendii ori explozii;

c) sa propuna persoanelor in drept oprirea functionarii sau demolarea constructiei incendiate, precum si a celor
vecine ori a unei parti din acestea, in scopul limitarii propagarii incendiilor;
d) sa utilizeze, in functie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru interventii la incendii;
e) sa se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul interventiei, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei
publice ori pe alte terenuri, daca cerintele de operativitate si de lucru impun aceasta;
f) sa opreasca ori sa limiteze traficul public in zona desfasurarii operatiunilor de interventie;
g) sa intre in locuinta persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimtamantul acestora, in conditiile prevazute de
lege; in cazul cand se impune inlaturarea unui pericol iminent de incendiu asupra vietii, integritatii fizice a
persoanelor sau bunurilor acestora, consimtamantul nu este necesar.
Art. 38. -
(1) Personalul angajat al serviciilor de urgenta voluntare/private se incadreaza in conditii de munca similare
personalului serviciilor de urgenta profesioniste.
(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare/private are obligatia sa poarte uniforma, echipament de protectie si
insemne distinctive, ale caror descriere, conditii de acordare si folosire se stabilesc prin regulament elaborat de
Ministerul Administratiei si Internelor, aprobat prin hotarare a Guvernului si publicat in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.
(3) Consiliul local, administratorul sau conducatorul institutiei asigura gratuit personalului serviciilor de urgenta
voluntare/private uniforma si echipamentul de protectie adecvate misiunilor pe care le indeplineste, iar in cazul in
care pe timpul interventiei i s-au degradat imbracamintea ori alte bunuri personale, il despagubeste in mod
corespunzator.
Art. 39. -
(1) Pe timpul interventiei, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private i se asigura antidot adecvat naturii
mediului de lucru.
(2) In cazul operatiunilor de lunga durata, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private i se asigura hrana,
gratuit, in echivalentul a cel putin 2.000 de calorii.
(3) Obligatia asigurarii drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) revine consiliului local, administratorului sau
conducatorului institutiei, dupa caz.
Art. 40. -
(1) Personalul serviciilor de urgenta voluntare are dreptul la indemnizatii pentru timpul efectiv de lucru la interventii
si la celelalte activitati prevazute in programul serviciului.
(2) Cuantumul orar al indemnizatiei prevazute la alin. (1) se stabileste si se acorda de consiliul local, diferentiat pe
categorii de functii.
Art. 41. -
(1) Pe timpul cat se afla la cursuri de pregatire si concursuri profesionale, organizate in afara localitatii in care
functioneaza serviciul, personalul serviciilor de urgenta voluntare beneficiaza de toate drepturile de deplasare,
cazare si de diurna ca si personalul serviciilor de urgenta profesioniste, care se acorda de consiliul local.
(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare, salariati ai altor institutii publice sau operatori economici, isi
pastreaza drepturile de salariu la locul de munca pentru perioada cat participa la interventii, cursuri de pregatire ori
concursuri profesionale.
Art. 42. - Persoanele juridice care organizeaza servicii de urgenta voluntare/private au obligatia sa asigure
personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurari pentru caz de boala profesionala, accident ori deces
produs in timpul sau din cauza indeplinirii atributiilor ce ii revin pe timpul interventiilor, concursurilor profesionale,
antrenamentelor ori altor misiuni specifice.

CAPITOLUL V
Raspunderea juridica
Art. 43. - Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, materiala, civila
sau penala, dupa caz.
Art. 44. - Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

14
 I. cu amenda de la 100 lei la 500 lei:
a) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de informare a
inspectoratului despre izbucnirea si stingerea, cu forte si mijloace proprii, a unui incendiu si de transmitere a
raportului de interventie;
b) neasigurarea si nepunerea in mod gratuit la dispozitia fortelor chemate in ajutor, de catre administrator sau
conducatorul institutiei, a mijloacelor tehnice pentru aparare impotriva incendiilor si a echipamentelor de protectie
specifice riscurilor care decurg din existenta si functionarea unitatii, precum si a antidotului si medicamentelor
pentru acordarea primului ajutor;
c) neconsemnarea de catre persoanele fizice si juridice in actele de transmitere temporara a dreptului de folosinta,
precum si de antrepriza a raspunderilor ce le revin in ceea ce priveste apararea impotriva incendiilor;
d) necooperarea persoanelor fizice sau juridice care detin parti din acelasi imobil in vederea asigurarii masurilor de
aparare impotriva incendiilor;
II. cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei:
a) neanuntarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenta, a primarului sau a politiei de catre persoana care observa
un incendiu si, dupa caz, neluarea masurilor, dupa posibilitatile sale, pentru limitarea si stingerea incendiului;
b) neangajarea de catre autoritatile administratiei publice centrale si celelalte organe centrale de specialitate,
Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliile
judetene sau locale, institutiile publice si operatorii economici care desfasoara activitati cu risc de incendiu,
prevazuti la art. 12 alin. (2), a cel putin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii
impotriva incendiilor;
c) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de incadrare a serviciului
de urgenta voluntar sau privat cu personal atestat in conditiile legii, de pregatire profesionala si antrenare a acestuia
pentru interventie;
d) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14 lit. j), k) si m)-o);
e) nerespectarea de catre salariati a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 lit. a), b), e) si f);
f) nerespectarea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva
incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), e), f) si ale art. 27 alin. (1) lit. c)-e);
g) nerespectarea de catre utilizator a obligatiilor stabilite la art. 21 lit. d) si e);
III. cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei:
a) inactiunea persoanelor fizice si juridice aflate in apropierea incendiilor produse la paduri, plantatii, culturi
agricole, miristi, pasuni si fanete si care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea si stingerea
acestora;
b) neindeplinirea de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, consiliile judetene, consiliile locale si persoanele juridice prevazute la art. 8 a obligatiei de
organizare a colaborarii prin conventii incheiate intre parti;
c) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14 lit. b), d)-f) si h);
d) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate a
obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 18 lit. c)-e);
e) neindeplinirea de catre administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor pe care le are in conformitate cu
prevederile art. 19 lit. g), j), k) si l);
f) necunoasterea si nerespectarea de catre utilizator a masurilor de aparare impotriva incendiilor, stabilite de
administrator, proprietar, producator sau importator, dupa caz;
g) neindeplinirea de catre salariati a obligatiilor pe care le au potrivit dispozitiilor art. 22 lit. c), d) si g);
h) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile art. 23 lit. d) si e);
i) nerespectarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si instalatii a dispozitiilor
art. 24 lit. b) si c);
j) neindeplinirea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva
incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) si c) si ale art. 27 alin. (1) lit. b) si
f);
IV. cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei:
a) neindeplinirea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiilor ce le revin in situatii de forta majora
determinate de incendii, prevazute la art. 8;
b) neindeplinirea de catre primar a obligatiilor pe care le are potrivit dispozitiilor art. 14 lit. a), c) si g);
c) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate a
obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile art. 18 lit. b) si f);

15
 d) neindeplinirea de catre administrator a obligatiilor pe care le are in conformitate cu prevederile art. 19 lit. a), b),
d)-f), i), o) si q);
e) nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice utilizatoare a prevederilor art. 21 lit. b) si c);

f) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 23 lit. a)-c);
g) nerealizarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si instalatii, integral si la
timp, a masurilor de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in proiecte, cu respectarea conditiilor de calitate
prevazute de lege;
h) inceperea lucrarilor de executie la constructii si instalatii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori
schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a acestora fara obtinerea avizului sau a
autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz;
i) nesolicitarea si neobtinerea de catre persoanele fizice ori juridice care finanteaza si realizeaza investitii noi sau
interventii la constructiile existente ori, dupa caz, de catre beneficiarul investitiei a avizelor si/sau autorizatiilor
prevazute de prezenta lege;
j) neelaborarea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate a strategiilor
sectoriale privind apararea impotriva incendiilor in domeniul lor de competenta si neasigurarea aplicarii acestora;
k) efectuarea de lucrari de proiectare, montare, verificare, intretinere, reparare a sistemelor si instalatiilor de
aparare impotriva incendiilor, de verificare, intretinere, reparare a mijloacelor tehnice de aparare impotriva
incendiilor si de lucrari de ignifugare si termoprotectie de catre persoane fizice si juridice neatestate;
l) emiterea de rapoarte de incercari la foc de catre laboratoare neautorizate conform legii;
m) utilizarea si comercializarea de mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor, necertificate conform legii;

V. cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei:

a) nerespectarea cerintelor care au stat la baza eliberarii avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu;
b) continuarea executarii lucrarilor de constructii sau functionarea ori utilizarea constructiilor/amenajarilor
respective dupa anularea avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu.
Art. 45. -
(1) Sanctiunile contraventionale se aplica persoanelor fizice sau juridice, dupa caz.
(2) Contravenientul poate achita in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa
caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute in prezenta lege, pentru fiecare
categorie de contraventii.
(3) Contraventiile la normele de prevenire si stingere a incendiilor si sanctiunile contraventionale se stabilesc prin
hotarare a Guvernului.
Art. 46. -
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 45 se fac de catre personalul inspectiilor de
prevenire a incendiilor, prevazute la art. 28 alin. (2), precum si de cel al altor organe abilitate de lege.
(2) Primarii constata si sanctioneaza contraventiile prevazute la art. 44 pct. I lit. b), pct. III lit. a) si e) si pct. IV lit.
a).
(3) Contraventiilor prevazute la art. 44 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2001, cu modificarile si
completarile ulterioare.

CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
Art. 47. -
(1) Organizarea, conducerea, indrumarea si controlul activitatii de aparare impotriva incendiilor in unitatile
structurilor de aparare si securitate nationala se realizeaza potrivit prevederilor prezentei legi, pe baza normelor
aprobate de conducatorii structurilor respective, cu avizul Inspectoratului General.
(2) La unitatile din structurile prevazute la alin. (1) Inspectoratul General si inspectoratele exercita controlul
asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind apararea impotriva incendiilor, numai la solicitarea
comandantilor sau a sefilor acestora.
(3) La sediile Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, precum si la alte obiective de importanta
deosebita aflate in administrarea autoritatilor publice centrale se pot constitui, prin hotarare a Guvernului, subunitati

16
profesioniste speciale de interventie; institutiile mentionate asigura gratuit imobilele, spatiile si utilitatile necesare in
vederea functionarii si desfasurarii activitatilor subunitatilor.
Art. 48. - Interventia pentru stingerea incendiilor si salvarea persoanelor in subteran, la operatorii economici care
produc, stocheaza sau utilizeaza substante toxice care prin contact ori inhalare pot cauza moartea personalului, la
centralele nucleare, la navele aflate in porturi si apele teritoriale romane, pe calea ferata, aeroporturi, platforme
maritime de foraj si extractie, se asigura de operatorii economici care administreaza sectorul respectiv, cu asistenta
tehnica a inspectoratelor.
Art. 49. -
(1) Laboratoarele de incercari la foc se autorizeaza in conditiile legii.
(2) Regulamentul de autorizare a laboratoarelor de incercari la foc se elaboreaza de Inspectoratul General, se
aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 50. -
(1) Mijloacele tehnice pentru apararea impotriva incendiilor si echipamentelor de protectie specifice se introduc pe
piata si se utilizeaza conform legii.
(2) In domeniul nereglementat de Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, republicata,
introducerea pe piata a produselor prevazute la alin. (1) se face pe baza evaluarii conformitatii fata de reglementarile
elaborate de Inspectoratul General.
(3) Metodologia de certificare a conformitatii produselor prevazute la alin. (2) se elaboreaza de Inspectoratul
General, se aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.
Art. 51. -
(1) Proiectarea, executarea, verificarea, intretinerea si repararea sistemelor si instalatiilor de aparare impotriva
incendiilor, efectuarea lucrarilor de termoprotectie si ignifugare, de verificare, intretinere si reparare a
autospecialelor si a altor mijloace tehnice destinate apararii impotriva incendiilor se efectueaza de catre persoane
fizice si juridice atestate.
(2) Atestarea persoanelor prevazute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General,
aprobata de ministrul administratiei si internelor si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 52. - In localitatea unde functioneaza servicii de urgenta profesioniste, consiliul local nu are obligatia
constituirii serviciilor de urgenta voluntare.
Art. 53. - Personalul serviciilor de urgenta nu raspunde de pagubele inerente procesului de interventie.
Art. 54. -
(1) Personalul serviciilor de urgenta profesioniste care a indeplinit o perioada de minimum 10 ani atributii privind
apararea impotriva incendiilor, caruia i-au incetat raporturile de serviciu, la cerere sau din motive care nu-i sunt
imputabile acestuia, poate primi, la cerere, brevetul de Pompier specialist, diferentiat pe categorii de personal.
(2) Modul de eliberare si drepturile conferite prin acest brevet vor fi stabilite prin regulament aprobat prin ordin al
ministrului administratiei si internelor.
Art. 55. -
(1) Anual se organizeaza concursuri profesionale ale serviciilor de urgenta si cercurilor de elevi Prietenii
pompierilor.
(2) Concursurile profesionale ale serviciilor de urgenta se desfasoara pe baza regulamentului elaborat de
Inspectoratul General, aprobat prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
(3) Concursurile profesionale ale cercurilor de elevi Prietenii pompierilor se desfasoara pe baza regulamentului
elaborat de Inspectoratul General, in colaborare cu autoritatea nationala pentru reglementarea activitatilor de
invatamant, aprobat prin ordin al acestei autoritati si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 56. -
(1) Actele normative de aplicare, subsecvente prezentei legi, se elaboreaza de autoritatile responsabile in termen de
90 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanta Guvernului nr. 60/1997 privind apararea
impotriva incendiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 212/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte
dispozitii contrare.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din
Constitutia Romaniei, republicata.

17
 Legea 319/2006 privind protectia si securitatea muncii

CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii in
munca a lucratorilor.

(2) Prezenta lege stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protectia sanatatii si
securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata
potrivit legii, instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea
acestor principii.

Art. 2. - Conventiile internationale si contractele bilaterale incheiate de persoane juridice romane cu parteneri
straini, in vederea efectuarii de lucrari cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind
securitatea si sanatatea in munca.

CAPITOLUL II
Domeniu de aplicare
Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice, cat si private.

(2) Prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor.

Art. 4. - (1) Fac exceptie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile in care particularitatile inerente ale anumitor
activitati specifice din serviciile publice, cum ar fi fortele armate sau politia, precum si cazurile de dezastre,
inundatii si pentru realizarea masurilor de protectie civila, vin in contradictie cu prezenta lege.

(2) In cazurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea si sanatatea lucratorilor, tinandu-se seama de
principiile stabilite prin prezenta lege.

Art. 5. - In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:

a) lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada efectuarii
stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care
presteaza activitati casnice;

b) angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul respectiv si
care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii;

c) alti participanti la procesul de munca - persoane aflate in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului, in perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale in vederea angajarii, persoane care
presteaza activitati in folosul comunitatii sau activitati in regim de voluntariat, precum si someri pe durata
participarii la o forma de pregatire profesionala si persoane care nu au contract individual de munca incheiat in
forma scrisa si pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt
mijloc de proba;

d) reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor - persoana

aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, in conformitate cu prevederile legale, sa ii reprezinte pe acestia in ceea
ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca;

18
e) prevenire - ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute in toate etapele procesului de munca, in scopul
evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;

f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul procesului de
munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de
circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil
de boala profesionala sau legata de profesiune;

g) accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in
timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de
munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

h) boala profesionala - afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de agenti
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe
sau sisteme ale organismului, in procesul de munca;

i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in munca;

j) echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l
proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa ii puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de
munca, precum si orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a indeplini acest obiectiv;

k) loc de munca - locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv
orice alt loc din aria intreprinderii si/sau unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii;

l) pericol grav si iminent de accidentare - situatia concreta, reala si actuala careia ii lipseste doar prilejul declansator
pentru a produce un accident in orice moment;

m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii in care se pregatesc elevii,
studentii, ucenicii, precum si somerii in perioada de reconversie profesionala;

n) securitate si sanatate in munca - ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune
conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a
altor persoane participante la procesul de munca;

o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile
majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca sau/si din
comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea
urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa produca pagube materiale;

p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara intreprinderii/unitatii, abilitate sa presteze servicii de
protectie si prevenire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conform legii;

q) accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor
ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile;

r) boala legata de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti sunt de natura
profesionala.

19
 CAPITOLUL III
Obligatiile angajatorilor

SECTIUNEA 1
Obligatii generale ale angajatorilor
Art. 6. - (1)Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de
munca.
(2) In cazul in care un angajator apeleaza la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitatile sale in
acest domeniu.

(3) Obligatiile lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu aduc atingere principiului responsabilitatii
angajatorului.

Art. 7. - (1)In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru:

a) asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea si instruirea lucratorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.

(2) Angajatorul are obligatia sa urmareasca adaptarea masurilor prevazute la alin. (1), tinand seama de modificarea
conditiilor, si pentru imbunatatirea situatiilor existente.

(3) Angajatorul are obligatia sa implementeze masurile prevazute la alin. (1) si (2) pe baza urmatoarelor principii
generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de
munca, a metodelor de munca si de productie, in vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm
predeterminat si a diminuarii efectelor acestora asupra sanatatii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprinda tehnologiile, organizarea muncii, conditiile de
munca, relatiile sociale si influenta factorilor din mediul de munca;
h)adoptarea, in mod prioritar, a masurilor de protectie colectiva fata de masurile de protectie individuala;

20
i) furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.

(4) Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, tinand seama de natura activitatilor din intreprindere
si/sau unitate, angajatorul are obligatia:

a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a
substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de munca;

b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. a) si daca este necesar, masurile de prevenire, precum si metodele de lucru si
de productie aplicate de catre angajator sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii
lucratorilor si sa fie integrate in ansamblul activitatilor intreprinderii si/sau unitatii respective si la toate nivelurile
ierarhice;

c) sa ia in considerare capacitatile lucratorului in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca, atunci cand ii
incredinteaza sarcini;

d) sa asigure ca planificarea si introducerea de noi tehnologii sa faca obiectul consultarilor cu lucratorii si/sau
reprezentantii acestora in ceea ce priveste consecintele asupra securitatii si sanatatii lucratorilor, determinate de
alegerea echipamentelor, de conditiile si mediul de munca;

e) sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, in zonele cu risc ridicat si specific, accesul sa fie permis numai
lucratorilor care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate.

(5) Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci cand in acelasi loc de munca isi desfasoara
activitatea lucratori din mai multe intreprinderi si/sau unitati, angajatorii acestora au urmatoarele obligatii:

a) sa coopereze in vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sanatatea si igiena in munca, luand in
considerare natura activitatilor;

b) sa isi coordoneze actiunile in vederea protectiei lucratorilor si prevenirii riscurilor profesionale, luand in
considerare natura activitatilor;

c) sa se informeze reciproc despre riscurile profesionale;

d) sa informeze lucratorii si/sau reprezentantii acestora despre riscurile profesionale.

(6) Masurile privind securitatea, sanatatea si igiena in munca nu trebuie sa comporte in nicio situatie obligatii
financiare pentru lucratori.

SECTIUNEA a 2-a
Servicii de prevenire si protectie
Art. 8. - (1) Fara a aduce atingere obligatiilor prevazute la art. 6 si 7, angajatorul desemneaza unul sau mai multi
lucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din
intreprindere si/sau unitate, denumiti in continuare lucratori desemnati.

(2) Lucratorii desemnati nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activitatii lor de protectie si a celei de prevenire a
riscurilor profesionale.

(3) Lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a-si putea indeplini obligatiile ce le revin prin
prezenta lege.

21
(4) Daca in intreprindere si/sau unitate nu se pot organiza activitatile de prevenire si cele de protectie din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie sa recurga la servicii externe.

(5) In cazul in care angajatorul apeleaza la serviciile externe prevazute la alin. (4), acestea trebuie sa fie informate de
catre angajator asupra factorilor cunoscuti ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securitatii si
sanatatii lucratorilor si trebuie sa aiba acces la informatiile prevazute la art. 16 alin. (2).

(6) Lucratorii desemnati trebuie sa aiba, in principal, atributii privind securitatea si sanatatea in munca si, cel mult,
atributii complementare.

Art. 9. - (1)In toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activitatilor de prevenire si a celor de protectie, tinand
seama de marimea intreprinderii si/sau unitatii si/sau de riscurile la care sunt expusi lucratorii, precum si de
distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii, se impune ca:

a) lucratorii desemnati sa aiba capacitatea necesara si sa dispuna de mijloacele adecvate;

b) serviciile externe sa aiba aptitudinile necesare si sa dispuna de mijloace personale si profesionale adecvate;
c) lucratorii desemnati si serviciile externe sa fie in numar suficient.

(2)Prevenirea riscurilor, precum si protectia sanatatii si securitatea lucratorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau
mai multi lucratori, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul intreprinderii si/sau
unitatii.

(3)Lucratorul/lucratorii si/sau serviciul/serviciile prevazute la alin. (2) trebuie sa colaboreze intre ei ori de cate ori
este necesar.

(4)in cazul microintreprinderilor si al intreprinderilor mici, in care se desfasoara activitati fara riscuri deosebite,
angajatorul isi poate asuma atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru realizarea masurilor
prevazute de prezenta lege, daca are capacitatea necesara in domeniu.
(5)Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei stabileste prin norme metodologice de aplicare a prevederilor
prezentei legi capacitatile si aptitudinile necesare, precum si numarul considerat suficient, prevazute la alin. (1) si
(4).

SECTIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucratorilor, pericol grav si
iminent
Art. 10. - (1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, adaptate
naturii activitatilor si marimii intreprinderii si/sau unitatii, tinand seama de alte persoane prezente;

b) sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, indeosebi in ceea ce priveste primul ajutor, serviciul
medical de urgenta, salvare si pompieri.

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie sa desemneze lucratorii care aplica masurile de prim
ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucratorilor.

(3) Numarul lucratorilor mentionati la alin. (2), instruirea lor si echipamentul pus la dispozitia acestora trebuie sa fie
adecvate marimii si/sau riscurilor specifice intreprinderii si/sau unitatii.

22
Art. 11. - (1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa informeze, cat mai curand posibil, toti lucratorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav si iminent despre
riscurile implicate de acest pericol, precum si despre masurile luate ori care trebuie sa fie luate pentru protectia lor;

b) sa ia masuri si sa furnize instructiuni pentru a da lucratorilor posibilitatea sa opreasca lucrul si/sau sa paraseasca
imediat locul de munca si sa se indrepte spre o zona sigura, in caz de pericol grav si iminent;

c) sa nu impuna lucratorilor reluarea lucrului in situatia in care inca exista un pericol grav si iminent, in afara
cazurilor exceptionale si pentru motive justificate.

(2) Lucratorii care, in cazul unui pericol grav si iminent, parasesc locul de munca si/sau o zona periculoasa nu
trebuie sa fie prejudiciati si trebuie sa fie protejati impotriva oricaror consecinte negative si nejustificate pentru
acestia.

(3) Angajatorul trebuie sa se asigure ca, in cazul unui pericol grav si iminent pentru propria securitate sau a altor
persoane, atunci cand seful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toti lucratorii sunt apti sa aplice masurile
corespunzatoare, in conformitate cu cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecintele unui astfel de pericol.

(4) Lucratorii nu trebuie sa fie prejudiciati pentru cazurile prevazute la alin. (3), cu exceptia situatiilor in care acestia
actioneaza imprudent sau dau dovada de neglijenta grava.

SECTIUNEA a 4-a
Alte obligatii ale angajatorilor
Art. 12. - (1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si sanatatea in munca, inclusiv pentru
acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

b) sa decida asupra masurilor de protectie care trebuie luate si, dupa caz, asupra echipamentului de protectie care
trebuie utilizat;

c) sa tina evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a
accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum si a accidentelor de munca, astfel cum
sunt definite la art. 5 lit. g);

d) sa elaboreze pentru autoritatile competente si in conformitate cu reglementarile legale rapoarte privind

accidentele de munca suferite de lucratorii sai.

(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, in functie de natura activitatilor si de marimea
intreprinderilor, se vor stabili obligatiile ce revin diferitelor categorii de intreprinderi cu privire la intocmirea
documentelor prevazute la alin. (1).

Art. 13. - In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de
munca si a bolilor profesionale, angajatorii au urmatoarele obligatii:

a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor de munca, precum si de
elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme prevederilor legale in vigoare privind securitatea si sanatatea
in munca, prin a caror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare si de imbolnavire profesionala
a lucratorilor;

23
b) sa intocmeasca un plan de prevenire si protectie compus din masuri tehnice, sanitare, organizatorice si de alta
natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa il aplice corespunzator conditiilor de munca specifice unitatii;

c) sa obtina autorizatia de functionare din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca, inainte de inceperea
oricarei activitati, conform prevederilor legale;

d) sa stabileasca pentru lucratori, prin fisa postului, atributiile si raspunderile ce le revin in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, corespunzator functiilor exercitate;

e) sa elaboreze instructiuni proprii, in spiritul prezentei legi, pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de
securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale locurilor de munca aflate in
responsabilitatea lor;

f) sa asigure si sa controleze cunoasterea si aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de
prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, prin
lucratorii desemnati, prin propria competenta sau prin servicii externe;

g) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si instruirii lucratorilor, cum ar fi afise, pliante,
filme si diafilme cu privire la securitatea si sanatatea in munca;
h)sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la
locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire si de protectie necesare;

i) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica;

j) sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical si, dupa caz, a testarii psihologice a aptitudinilor,
corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure controlul medical periodic si, dupa caz,
controlul psihologic periodic, ulterior angajarii;

k) sa tina evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si
control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate in desfasurarea
proceselor tehnologice;

m) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in timpul controlului sau al efectuarii
cercetarii evenimentelor;
n) sa asigure realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii
evenimentelor;

o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucratorii care sa participe la efectuarea controlului sau la
cercetarea evenimentelor;

p) sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv, in afara de cazurile in
care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane;

q) sa asigure echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor;

r) sa asigure echipamente individuale de protectie;

s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, in cazul degradarii sau al pierderii calitatilor de
protectie.

24
Art. 14. - Alimentatia de protectie se acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori persoanelor care
lucreaza in conditii de munca ce impun acest lucru si se stabileste prin contractul colectiv de munca si/sau contractul
individual de munca.

Art. 15. - (1)Materialele igienico-sanitare se acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori.

(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca ce impun acordarea acestora se stabilesc
prin contractul colectiv de munca si/sau contractul individual de munca.

SECTIUNEA a 5-a
Informarea lucratorilor
Art. 16. - (1)Tinand seama de marimea intreprinderii si/sau a unitatii, angajatorul trebuie sa ia masuri
corespunzatoare, astfel incat lucratorii si/sau reprezentantii acestora sa primeasca, in conformitate cu prevederile
legale, toate informatiile necesare privind:

a) riscurile pentru securitate si sanatate in munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie atat la
nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in general, cat si la nivelul fiecarui post de lucru si/sau fiecarei functii;

b) masurile luate in conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) si (3).

(2) Angajatorul trebuie sa ia masuri corespunzatoare astfel incat angajatorii lucratorilor din orice intreprindere si/sau
unitate exterioara, care desfasoara activitati in intreprinderea si/sau in unitatea sa, sa primeasca informatii adecvate
privind aspectele la care s-a facut referire la alin. (1), care privesc acesti lucratori.

Art. 17. - Angajatorul trebuie sa ia masuri corespunzatoare pentru ca lucratorii desemnati sau reprezentantii
lucratorilor, cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor, in vederea indeplinirii atributiilor
si in conformitate cu prevederile prezentei legi, sa aiba acces la:

a) evaluarea riscurilor si masurile de protectie, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. a) si b);

b) evidenta si rapoartele prevazute la art. 12 alin. (1) lit. c) si d);

c) informatii privind masurile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, precum si informatii provenind de la
institutiile de control si autoritatile competente in domeniu.

SECTIUNEA a 6-a
Consultarea si participarea lucratorilor
Art. 18. - (1)Angajatorii consulta lucratorii si/sau reprezentantii lor si permit participarea acestora la discutarea
tuturor problemelor referitoare la securitatea si sanatatea in munca.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implica:

a) consultarea lucratorilor;

b) dreptul lucratorilor si/sau reprezentantilor lor sa faca propuneri;

c) participarea echilibrata.

25
(3) Lucratorii si/sau reprezentantii lucratorilor definiti la art. 5 lit. d) iau parte in mod echilibrat sau sunt consultati in
prealabil si in timp util de catre angajator cu privire la:

a) orice masura care ar afecta semnificativ securitatea si sanatatea in munca;

b) desemnarea lucratorilor la care s-a facut referire la art. 8 alin. (1) si la art. 10 alin. (2), precum si cu privire la
activitatile la care s-a facut referire la art. 8 alin. (1);

c) informatiile la care s-a facut referire in art. 12 alin. (1), art. 16 si 17;

d) recurgerea, dupa caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);

e) organizarea si planificarea instruirii prevazute la art. 20 si 21.

(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor au dreptul sa
solicite angajatorului sa ia masuri corespunzatoare si sa prezinte propuneri in acest sens, in scopul diminuarii
riscurilor pentru lucratori si/sau al eliminarii surselor de pericol.

(5) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor sau lucratorii nu
pot fi prejudiciati din cauza activitatilor la care s-a facut referire in alin. (1)-(3).

(6) Angajatorul trebuie sa acorde reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si
sanatatii lucratorilor un timp adecvat, fara diminuarea drepturilor salariale, si sa le furnizeze mijloacele necesare
pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile care decurg din prezenta lege.

(7) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor si/sau lucratorii
au dreptul sa apeleze la autoritatile competente, in cazul in care considera ca masurile adoptate si mijloacele utilizate
de catre angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca.

(8) Reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor trebuie sa li se
acorde posibilitatea de a-si prezenta observatiile inspectorilor de munca si inspectorilor sanitari, in timpul vizitelor
de control.

Art. 19. - In vederea realizarii prevederilor art. 16, 17 si ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se infiinteaza, se
organizeaza si functioneaza comitete de securitate si sanatate in munca.

SECTIUNEA a 7-a
Instruirea lucratorilor
Art. 20. - (1)Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si
adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru,
specifice locului de munca si postului sau:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului existent;

d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

26
e) la executarea unor lucrari speciale.

(2) Instruirea prevazuta la alin. (1) trebuie sa fie:

a) adaptata evolutiei riscurilor sau aparitiei unor noi riscuri;

b) periodica si ori de cate ori este necesar.

(3) Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior, care desfasoara activitati in
intreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate si
sanatate in munca, pe durata desfasurarii activitatilor.

(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca au dreptul la
instruire corespunzatoare.

Art. 21. - (1)Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1), (2) si (4) nu poate fi realizata pe cheltuiala lucratorilor si/sau a
reprezentantilor acestora.

(2) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1) si (2) trebuie sa se realizeze in timpul programului de lucru.

(3) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (4) trebuie sa se efectueze in timpul programului de lucru, fie in interiorul, fie
in afara intreprinderii si/sau unitatii.

CAPITOLUL IV
Obligatiile lucratorilor
Art. 22. - Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si instruirea sa, precum
si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau
imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile
sale in timpul procesului de munca.

Art. 23. - (1) In mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute la art. 22, lucratorii au urmatoarele
obligatii:

a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte
mijloace de productie;

b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la
locul destinat pentru pastrare;

c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de
securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect
aceste dispozitive;

d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au motive
intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, precum si orice deficienta a
sistemelor de protectie;

e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de propria
persoana;

27
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face posibila
realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia
sanatatii si securitatii lucratorilor;

g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a permite
angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si
sanatate, in domeniul sau de activitate;

h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de
aplicare a acestora;

i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se aplica, dupa caz, si celorlalti participanti la procesul de munca, potrivit
activitatilor pe care acestia le desfasoara.

CAPITOLUL V
Supravegherea sanatatii
Art. 24. - Masurile prin care se asigura supravegherea corespunzatoare a sanatatii lucratorilor in functie de riscurile
privind securitatea si sanatatea in munca se stabilesc potrivit reglementarilor legale.

Art. 25. - (1)Masurile prevazute la art. 24 vor fi stabilite astfel incat fiecare lucrator sa poata beneficia de
supravegherea sanatatii la intervale regulate.

(2) Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii.

CAPITOLUL VI
Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor

SECTIUNEA 1
Evenimente
Art. 26. - Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de indata angajatorului, de catre
conducatorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia.

Art. 27. - (1) Angajatorul are obligatia sa comunice evenimentele, de indata, dupa cum urmeaza:

a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f);

b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu
modificarile si completarile ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporara de munca, invaliditate sau
deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmarire penala, dupa caz.

(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat intr-o relatie contractuala cu angajatorul, conform
prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesionala sau legata de profesiune, depistata cu
prilejul prestatiilor medicale.

28
(3) Semnalarea prevazuta la alin. (2) se efectueaza catre autoritatea de sanatate publica teritoriala sau a municipiului
Bucuresti, de indata, la constatarea cazului.

Art. 28. - In cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, in care printre victime sunt si persoane
aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de politie rutiera competente vor trimite institutiilor si/sau
persoanelor fizice/juridice prevazute la art. 29 alin. (1) lit. a) si b), in termen de 5 zile de la data solicitarii, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.

Art. 29. - (1)Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza dupa cum urmeaza:

a) de catre angajator, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca;

b) de catre inspectoratele teritoriale de munca, in cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau
confirmata, deces, accidente colective, incidente periculoase, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate
temporara de munca lucratorilor la angajatorii persoane fizice, precum si in situatiile cu persoane date disparute;

c) de catre Inspectia Muncii, in cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum
avariile sau exploziile;

d) de catre autoritatile de sanatate publica teritoriale, respectiv a municipiului Bucuresti, in cazul suspiciunilor de
boala profesionala si a bolilor legate de profesiune.

(2) Rezultatul cercetarii evenimentului se va consemna intr-un proces-verbal.

(3) In caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, institutia medico-legala competenta este
obligata sa inainteze inspectoratului teritorial de munca, in termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului
de constatare medico-legala.

SECTIUNEA a 2-a
Accidente de munca
Art. 30. - (1)In sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca:

a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;

b) accidentul suferit de persoanele care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor
activitati culturale, sportive, in tara sau in afara granitelor tarii, in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini;

c) accidentul survenit in cadrul activitatilor cultural-sportive organizate, in timpul si din cauza indeplinirii acestor
activitati;

d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de
vieti omenesti;

e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea
ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public si privat;

f) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice
sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de acestia, in timpul
programului de munca, si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului;

29
g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a facut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucratorului la locul
de munca organizat de angajator si invers;

h) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de
munca sau de la un loc de munca la altul, pentru indeplinirea unei sarcini de munca;

i) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este
incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru
indeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare;

j) accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de
munca, utilajul ori materialele, daca schimba imbracamintea personala, echipamentul individual de protectie sau
orice alt echipament pus la dispozitie de angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau daca se deplasa de la locul
de munca la iesirea din intreprindere sau unitate si invers;
k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator,
precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;

l) accidentul suferit de lucratori ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegati pentru indeplinirea
indatoririlor de serviciu in afara granitelor tarii, pe durata si traseul prevazute in documentul de deplasare;

m) accidentul suferit de personalul roman care efectueaza lucrari si servicii pe teritoriul altor tari, in baza unor
contracte, conventii sau in alte conditii prevazute de lege, incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini,
in timpul si din cauza indeplinirii indatoririlor de serviciu;

n) accidentul suferit de cei care urmeaza cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare a pregatirii profesionale,
in timpul si din cauza efectuarii activitatilor aferente stagiului de practica;

o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundatie,
alunecari de teren, trasnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in indeplinirea
indatoririlor de serviciu;

p) disparitia unei persoane, in conditiile unui accident de munca si in imprejurari care indreptatesc presupunerea
decesului acesteia;

q) accidentul suferit de o persoana aflata in indeplinirea atributiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.

(2) In situatiile mentionate la alin. (1) lit. g), h), i) si I), deplasarea trebuie sa se faca fara abateri nejustificate de la
traseul normal si, de asemenea, transportul sa se faca in conditiile prevazute de reglementarile de securitate si
sanatate in munca sau de circulatie in vigoare.

Art. 31. - Accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate, in:

a) accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice;

b) accidente care produc invaliditate;

c) accidente mortale;

d) accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.

Art. 32. - (1)Inregistrarea accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare.

30
(2) Accidentul de munca inregistrat de angajator se raporteaza de catre acesta la inspectoratul teritorial de munca,
precum si la asigurator, potrivit legii.

SECTIUNEA a 3-a
Bolile profesionale
Art. 33. - In sensul prevederilor art. 5 lit. h), afectiunile suferite de elevi si studenti in timpul efectuarii instruirii
practice sunt, de asemenea, boli profesionale.

Art. 34. - (1)Declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de catre medicii din cadrul autoritatilor de
sanatate publica teritoriale si a municipiului Bucuresti.

(2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, in vederea confirmarii sau infirmarii lor, precum si stabilirea de
masuri pentru prevenirea altor imbolnaviri se fac de catre specialistii autoritatilor de sanatate publica teritoriale, in
colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca.

(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.

(4) Bolile profesionale nou-declarate se raporteaza lunar de catre autoritatea de sanatate publica teritoriala si a
municipiului Bucuresti la Centrul national de coordonare metodologica si informare privind bolile profesionale din
cadrul Institutului de Sanatate Publica Bucuresti, la Centrul de Calcul si Statistica Sanitara Bucuresti, precum si la
structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.

(5) Intoxicatia acuta profesionala se declara, se cerceteaza si se inregistreaza atat ca boala profesionala, cat si ca
accident de munca.

CAPITOLUL VII
Grupuri sensibile la riscuri
Art. 35. - Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alapteaza,
tinerii, precum si persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le afecteaza in mod specific.

Art. 36. - Angajatorii au obligatia sa amenajeze locurile de munca tinand seama de prezenta grupurilor sensibile la
riscuri specifice.

CAPITOLUL VIII
Infractiuni
Art. 37. - (1) Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea
indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca
sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 2 ani sau cu
amenda.

(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.

(3) Fapta prevazuta la alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda,
iar fapta prevazuta la alin. (2) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.

31
Art. 38. - (1) Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si
sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca
sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 2 ani sau cu
amenda.

(2) Daca fapta prevazuta in alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.

(3) Daca nerespectarea consta in repunerea in functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii
tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 2 ani sau
amenda.

(4) Faptele prevazute la alin. (1) si (3) savarsite din culpa se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu
amenda, iar fapta prevazuta la alin. (2) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu
amenda.

CAPITOLUL IX
Contraventii
Art. 39. - (1) Constituie contraventii faptele savarsite de angajatorii aflati in una dintre situatiile prevazute de
prezenta lege.

(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 13
lit. b), c), p) si r).

(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 13
lit. n).

(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 12
alin. (1) lit. a) si b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) si o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) si ale art. 32 alin. (2).

(5) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 7
alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) si (3), art. 13 lit. q) si s) si ale art. 27 alin. (1) lit. a) si b).

(6) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei urmatoarele fapte:

a) incalcarea dispozitiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 si 16;

b) incalcarea dispozitiilor art. 14, 15 si ale art. 34 alin. (1).

(7) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 11
alin. (2) si (4), ale art. 17, 19 si 21.

(8) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei urmatoarele fapte:

a) incalcarea dispozitiilor art. 12 alin. (1) lit. c) si d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) si (6) si ale art. 36;

b) incalcarea dispozitiilor art. 34 alin. (5).

(9) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementarilor
de securitate si sanatate in munca privind:

32
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substantelor ori preparatelor chimice periculoase si
a deseurilor rezultate;

b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agentilor chimici, fizici sau biologici, precum si
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;

c) darea in exploatare sau repunerea in functiune, partiala ori totala, a constructiilor, echipamentelor de munca noi
sau reparate, precum si pentru aplicarea proceselor tehnologice;

d) intocmirea si respectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrarilor care necesita masuri speciale de
siguranta;

e) folosirea surselor de foc deschis si fumatul la locurile de munca unde acestea sunt interzise;

f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, intretinerea si repararea instalatiilor si a

echipamentelor electrice, precum si pentru prevenirea efectelor electricitatii statice si ale descarcarilor atmosferice;

g) asigurarea si folosirea instalatiilor electrice de constructie adecvate la locurile de munca unde exista pericole de
incendiu sau de explozie;

h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;

i) transportul, manipularea si depozitarea echipamentelor de munca, materialelor si produselor;

j) delimitarea, ingradirea si semnalizarea zonelor periculoase;

k)semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca;

l) asigurarea exploatarii fara pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalatiilor
mecanice sub presiune si a celor de ridicat, a conductelor prin care circula fluide sub presiune si a altor asemenea
echipamente de munca;

m) utilizarea, intretinerea, revizia si repararea periodica a echipamentelor de munca;

n) asigurarea, marcarea si intretinerea cailor de acces si de circulatie;

o) asigurarea iluminatului de siguranta;

p) organizarea activitatii de pastrare, intretinere si denocivizare a echipamentului individual de protectie;

q) intocmirea documentelor de urmarire a parametrilor functionali ai echipamentelor de munca si a rapoartelor de

serviciu pentru instalatiile cu regim special de exploatare;

r) aplicarea metodelor de exploatare miniera, executia, exploatarea si intretinerea lucrarilor miniere, realizarea si
functionarea sistemului de aeraj, corespunzator clasificarii minelor din punctul de vedere al emanatiilor de gaze;

s) amenajarea locurilor de munca pentru lucrul la inaltime, in spatii inchise si in conditii de izolare.

Art. 40. - Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de catre
serviciile externe a raportului semestrial de activitate.

Art. 41. - Sanctiunile contraventionale prevazute la art. 39 alin. (2) -(9) si la art. 40 se aplica angajatorilor.

33
Art. 42. - (1)Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la art. 39 alin. (2) -(9) si la art. 40 se fac de
catre inspectorii de munca.

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la art. 39 alin. (6) lit. b) si alin. (8) lit. b) se fac si de
catre inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sanatatii Publice si al unitatilor subordonate.

(3) In caz de constatare a unei situatii care se incadreaza in prevederile art. 37 si 38, inspectorii prevazuti la alin. (1)
si (2) vor sesiza de indata organele de urmarire penala competente, potrivit legii.

Art. 43. - (1)Prevederile art. 39 alin. (2) -(9) si ale art. 40 se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare.

(2) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal
ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute de lege, corespunzator faptei
pentru care a fost sanctionat, inspectorul de munca facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal.

Art. 44. - Angajatorii raspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de
munca sau bolilor profesionale, in masura in care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiile asigurarilor
sociale de stat.

CAPITOLUL X
Autoritati competente si institutii cu atributii in domeniu
Art. 45. - (1) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei este autoritatea competenta in domeniul securitatii
si sanatatii in munca.

(2) Principalele atributii ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei in acest domeniu sunt urmatoarele:

a) elaboreaza politica si strategia nationala in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in colaborare cu Ministerul
Sanatatii Publice si prin consultarea cu alte institutii cu atributii in domeniu;

b) elaboreaza proiecte de acte normative in vederea implementarii unitare a strategiei nationale si a acquis-ului
comunitar din domeniu;

c) avizeaza reglementarile cu implicatii in domeniu initiate de alte institutii, potrivit legii, si participa, dupa caz, la
elaborarea unor astfel de reglementari;

d) monitorizeaza aplicarea legislatiei pe baza datelor, a informatiilor si a propunerilor transmise de institutiile aflate
in subordine sau coordonare, precum si ale celor cu care colaboreaza in desfasurarea activitatii;

e) abiliteaza persoane juridice si fizice pentru a presta servicii de protectie si prevenire in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, denumite in prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);

f) recunoaste, desemneaza, notifica si supravegheaza laboratoare de incercari, precum si organisme din domeniul sau
de competenta, in conditiile legii;

g) coordoneaza, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, elaborarea programelor de cercetare de interes

national in domeniul securitatii si sanatatii in munca;

h) organizeaza, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, activitatea de pregatire generala si/sau de specialitate
in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru institutiile de invatamant;

34
i) desfasoara activitati de informare-documentare, potrivit legii;

j) avizeaza materiale de informare si instruire, cum ar fi suporturi de curs, brosuri, pliante, afise elaborate de alte
persoane juridice sau fizice, in sensul asigurarii
concordantei mesajelor pe care acestea le contin cu prevederile legislatiei in vigoare;

k) reprezinta statul in relatiile internationale din domeniul sau de competenta.

Art. 46. - (1) Ministerul Sanatatii Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, este autoritatea
centrala in domeniul asistentei de sanatate publica.

(2) Ministerul Sanatatii Publice indeplineste, in principal, urmatoarele atributii in domeniul sanatatii lucratorilor la
locul de munca:

a) coordoneaza activitatea de medicina a muncii la nivel national;

b) elaboreaza sau avizeaza reglementari pentru protectia sanatatii in relatie cu mediul de munca, pentru promovarea
sanatatii la locul de munca, precum si pentru medicina muncii;

c) supravegheaza starea de sanatate a lucratorilor;

d) asigura formarea si perfectionarea profesionala in domeniul medicinei muncii;

e) coordoneaza activitatea de cercetare, declarare, inregistrare si evidenta a bolilor profesionale si a celor legate de
profesiune;

f) autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate lucratorilor la locul de munca;

g) colaboreaza cu alte institutii implicate in activitati cu impact asupra sanatatii lucratorilor;

h)indeplineste si alte atributii, conform competentelor sale in domeniu, reglementate prin legi speciale.

Art. 47. - (1) Inspectia Muncii reprezinta autoritatea competenta in ceea ce priveste controlul aplicarii legislatiei
referitoare la securitatea si sanatatea in munca.

(2) Institutia prevazuta la alin. (1) controleaza modul in care se aplica legislatia nationala din domeniul securitatii si
sanatatii in munca la toate persoanele fizice si juridice din sectoarele prevazute la art. 3 alin. (1), cu exceptia celor
prevazute la art. 50 alin. (1) si (2), si are, in principal, urmatoarele atributii:

a) controleaza realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;

b) solicita masuratori si determinari, examineaza probe de produse si de materiale in unitati si in afara acestora,
pentru clarificarea unor evenimente sau situatii de pericol;

c) dispune sistarea activitatii sau scoaterea din functiune a echipamentelor de munca, in cazul in care constata o stare
de pericol grav si iminent de accidentare sau de imbolnavire profesionala si sesizeaza, dupa caz, organele de
urmarire penala;

d) cerceteaza evenimentele conform competentelor, avizeaza cercetarea, stabileste sau confirma caracterul
accidentelor;

35
e) coordoneaza, in colaborare cu Institutul National de Statistica si cu celelalte institutii implicate, dupa caz, sistemul
de raportare si evidenta a accidentelor de munca si a incidentelor, iar, in colaborare cu Ministerul Sanatatii Publice,
sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;

f) analizeaza activitatea serviciilor externe prevazute la art. 8 alin. (4) si propune retragerea abilitarii, dupa caz;

g) raporteaza Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei situatiile deosebite care necesita imbunatatirea
reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii in munca;
h)furnizeaza informatii celor interesati despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislatiei din domeniul
securitatii si sanatatii in munca.

Art. 48. - (1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezinta autoritatea competenta in domeniul asigurarii pentru accidente
de munca si boli profesionale.

(2) Institutia prevazuta la alin. (1) are atributii pentru:

a)sprijinirea activitatii de prevenire in domeniul securitatii si sanatatii in munca a angajatorilor;

b) reabilitarea medicala si, dupa caz, psihologica, precum si compensarea victimelor accidentelor de munca si ale
bolilor profesionale;

c) raportarea catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a situatiilor deosebite care necesita
imbunatatirea reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Art. 49. - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii fundamenteaza stiintific masurile de
imbunatatire a activitatii de securitate si sanatate in munca si promoveaza politica stabilita pentru acest domeniu.

Art. 50. - (1) Ministerul Apararii Nationale, structurile militare si structurile in care isi desfasoara activitatea
functionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Generala a
Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe,
Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, precum si Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatea de securitate si sanatate in munca din
unitatile lor, prin serviciile de prevenire si protectie create sau desemnate de catre aceste institutii, in scopul aplicarii
prevederilor prezentei legi.

(2) Cercetarea, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a bolilor profesionale produse in unitatile din
subordinea institutiilor prevazute la alin. (1) se efectueaza de organele proprii ale acestora.

(3) Institutiile prevazute la alin. (1) pot elabora reglementari proprii pentru aplicarea prezentei legi, in completarea
celor existente la nivel national.

CAPITOLUL XI
Dispozitii finale
Art. 51. - (1) Se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si
Familiei, urmatoarele acte normative:

a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;

b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea si sanatatea in munca.
(la data 13-Jul-2007 Art. 51, alin. (1), litera B. din capitolul XI a fost reglementat de Hotarirea 600/2007)

36
 (2) In aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei va elabora proiecte
de acte normative necesare implementarii si/sau adaptarii situatiilor existente la cerintele prezentei legi.

Art. 52. - (1) Activitatile de interes national in domeniul securitatii si sanatatii in munca si sursele de acoperire a
cheltuielilor necesare in vederea realizarii acestora se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea
Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
(la data 15-Nov-2006 Art. 51, alin. (2) din capitolul XI a fost reglementat de Ordinul 753/2006)

(2) Activitatile de interes national privind cercetarea stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca se
finanteaza din fondurile prevazute pentru acestea, potrivit legii.

Art. 53. - (1) Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 octombrie 2006.

(2) La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare,
Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea si intretinerea
instalatiilor, utilajelor si masinilor, intarirea ordinii si disciplinei in munca in unitatile cu foc continuu sau care au
instalatii cu grad ridicat de pericol in exploatare, republicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie
1982, precum si orice alte dispozitii contrare.
Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea
imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor
Europene (JOCE) nr. L 183/1989.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din
Constitutia Romaniei, republicata.

37
 ELEMENTE DE COMPETENTA LA LOCUL DE MUNCA

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Primirea şi transmiterea
1.1. Informaţiile sunt primite/transmise concis prin utilizarea formelor de comunicare adecvate.
1.2. Scopul masajului este identificat rapid prin apelarea unor surse alternative de informare.
1.3. Informaţiile sunt primite/transmise cu promptitudine pentru stabilirea programărilor.

2. Structurarea informaţiilor
2.1. Informaţiile primite sunt structurate cu corectitudine pentru stabilirea procedeului de masaj
corespunzător.
2.2. Structurarea informaţiilor este efectuată pentru stabilirea compatibilităţii cu alte tratamente
urmate de pacient.

3. Comunicarea interactivă
3.1. Discuţiile cu pacienţii sunt conduse şi orientate în vederea scopului propus.
3.2. În timpul efectuării masajului, dialogul cu pacienţii este menţinut permanent pentru
adaptarea intensităţii masajului la sensibilitatea părţii masate.
3.3. Informaţiile suplimentare sunt obţinute prin întrebări pertinente şi logice.

Informaţiile pot fi primite/transmise zilnic sau ori de câte ori este necesar: verbal şi/sau scris.
Surse de informare alternative: verbale de la pacienţi/medici, prescripţii medicale
Informaţii suplimentare:
informaţii despre alte tratamente urmate de pacient;
informaţii despre alte afecţiuni ale pacientului;
stabilirea programării în funcţie de solicitările pacientului;
informaţii referitoare la efectele masajului : locale/generale, imediate/tardive.

38
 CONDITII IGIENICO-SANITARE

CONDIŢII Sl REGULI PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Aplicarea măsurilor de igienă

1.1. Măsurile de igienă personală sunt aplicate prin verificarea periodic personală şi stare de
sănătate a stării de sănătate.
1.2. Echipamentul de lucru este menţinut curat şi schimbat ori de câte ori este necesar.
1.3. Condiţiile de igienă a mâinii sunt respectate, după fiecare şedinţă de masaj, pentru evitarea
transmiterii infecţiilor.
1.4. Transpiraţia mâinii este prevenită prin aplicarea produselor cosmetice specifice.

2. Asigurarea măsurilor de igienă

2.1. Prevenirea transmiterii infecţiilor cutanate este realizată prin cabinetul de masaj igienizarea
zilnică/ori de câte ori este necesar a cabinetului de masaj cu ajutorul materialelor de curăţare şi
igienizare.
2.2. Lenjeria utilizată este înlocuită conform normelor de igienă.
2.3. Cabinetul de masaj este dezinfectat şi dezodorizat pentru păstrarea unui climat plăcut şi
sănătos.

Echipament de lucru: în funcţie de tipul de masaj aplicat.

Condiţii de igienă a mâinii : mâini curate, uscate, fără asperităţi, suple, cu unghii tăiate
Produse cosmetice: pudră de talc, cremă ,alifii, etc.
Materialele de curăţire şi igienizare cuprind detergenţi, săpun, clorură de var, apă, cloramină etc.

1. LOCALUL sl MOBILIERUL

Masajul trebuie aplicat într-un spatiu anume destinat, considerat si denumit ca sala sau
cabinet de masaj.

Încaperile în care se practica masajul trebuie sa fie largi, bine luminate si aerisite,
amplasate într-un circuit functional bine stabilit. Este de la sine înteles ca temperatura
microclimatului din încaperi trebuie sa corespunda confortului termic al unui individ dezbracat,
adica minimum 20°C.

Peretii salii de masaj trebuie sa fie vopsiti în ulei sau placati cu faianta si pardoseala sa
fie din mozaic sau gresie, pentru asigurarea unor conditii igienico-sanitare corespunzatoare.

39
 În sala de masaj sau într-o încapere imediat alaturata si cu o directa comunicare trebuie
sa fie instalata o chiuveta pentru spalarea mâinilor maseurului, obligatorie dupa fiecare pacient
tratat.

Lânga sala de masaj trebuie amenajata o încapere destinata vestiarului pentru

dezbracarea-îmbracarea pacientilor. Pentru executarea masajului trebuie sa existe un pat special
si o bancheta (preferabil de lemn). Patul trebuie sa fie înalt, adica la o înaltime medie minima
convenabila maseurului, care nu trebuie sa se aplece în timpul executarii manevrelor sale. Deci,
înaltimea trebuie sa fie de cel putin 70- 75 cm. Lungimea - 2 metri, latimea - 70 cm. Este de
preferat ca patul sa aiba 2-3 segmente separate si articulate care sa permita rabaterea acestora în
vederea posibilitatii executarii masajului în diverse pozitii. Bineînteles, patul va fi acoperit cu un
cearsaf, altul fiind disponibil si destinat acoperirii regiunilor nemasate ale pacientului.

2. PREGĂTIREA sl APTITUDINILE EXECUTANŢILOR

Despre pregatirea si aptitudinile profesionale ale specialistilor în practica masajului
(masori) s-a discutat foarte mult. Se afirma ca un bun masor se naste, nu se formeaza. Dupa
parerea noastra, aceasta afirmatie este adevarata numai în ceea ce priveste aptitudinile fizice si
psihice naturale, favorabile acestei activi 434h74e tati pentru ca tehnica si metodele curente se
învata si se desavârsesc prin practica îndelungata.

Oricine practica masajul, dar mai ales masorul profesionist, este un om de talie medie,
cu o constitutie robusta, o musculatura bine dezvoltata, o buna mobilitate articulara si o mare
abilitate manuala. 0 înaltime a corpului prea mare sau prea mica, o greutate în disproportie cu
înaltimea, o musculatura insuficienta sau dezvoltata în exces, nu sunt potrivite pentru aceasta
profesiune.

Un bun masor dispune de capacitatea de a se adapta cu usurinta la toate exigentele

privind efectuarea masajului; are capacitatea de a-si doza efortul, de a se încorda sau relaxa, de a
se controla si rezista cât mai mult la efortul monoton si de lunga durata, specific acestei activitati.
Fiind pus deseori în situatia de a lucra mai multe ore în sir, el trebuie sa actioneze cu masura si
calm, fara graba si cu o cheltuiala minima de energie. Pentru a nu obosi, îsi va folosi mâinile pe
rând si va face mici pauze dupa fiecare regiune sau segment masat si dupa fiecare sedinta sau ora
de lucru.

Profesiune de masor necesita o perfecta stare de sanatate si o buna capacitate functionala

a organismului.

Printr-o buna pregatire fizica generala si printr-un antrenament profesional metodic, el

ajunge sa capete, pe lânga forta si rezistenta, suplete si îndemânare în lucru, sensibilitate si ritm,
calitati care asigura întotdeauna succesul în practica. Lucrând rational si folosind mai multa
abilitate decât forta, specialistul reuseste sa obtina rezultate foarte bune, fara a se expune la
oboseala. Mâinile lui trebuie sa aiba o marime potrivita; este desigur mai bine sa fie largi si
carnoase decât lungi si osoase. Pielea de pe palme trebuie sa fie uscata, moale si calda; degetele
sa fie puternice, dar mobile. Despre un masor priceput se spune ca are o "mâna usoara", când stie
sa gradeze intensitatea si ritmul manevrelor în raport cu volumul tesuturilor prelucrate si cu

40
sensibilitatea celui masat. Pentru aceasta este nevoie de un simt perfect al pipaitului si de o buna
coordonare a miscarilor.

Practica masajului pune pe specialist în contact cu persoane foarte diferite din punct de
vedere al vârstei, sexului si starii sociale, sau al starii de sanatate, al constitutiei morfologice si
functionale si al sensibilitatii. El trebuie sa corespunda tuturor împrejurarilor si sa satisfaca toate
exigentele, nu numai printr-o executie tehnica perfecta si printr-o aplicare adaptata a procedeelor
de masaj, ci si printr-o înfatisare care sa inspire sanatate, printr-o atitudine corporala controlata si
printr-o comportare foarte corecta.

Pentru aceasta profesiune sunt contraindicate toate deficientele fizice, organice sau
psihice.

3. REGULI DE IGIENĂ
Specialistul îsi dezvolta si îsi pastreaza calitatile sale profesionale printr-un regim
corect de viata si de munca. El dovedeste o grija meticuloasa, permanenta pentru curatenia
corporala si igiena echipamentului sau.

Spalatul pe mâini, înainte si dupa fiecare sedinta de masaj, este o regula care are ca
scop sa evite transmiterea germenilor patogeni de la o persoana la alta.

Masorul, barbat sau femeie, are unghiile foarte îngrijite, parul scurt sau acoperit si nu
poarta inele, bratari sau alte podoabe care îl pot stânjeni în munca, sau pot leza pielea celui pe
care îl maseaza. Nu va folosi parfumuri sau pomezi cu miros puternic; nu va fuma si nu va abuza
de bauturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele si chiar sporturile care obosesc, înaspresc sau
ranesc pielea palmelor.

Pentru a deveni un bun specialist, masorul trebuie sa-si însuseasca o serie de cunostinte
de baza, despre forma si structura corpului, despre functiunile organismului sanatos si despre
semnele cele mai caracteristice ale diferitelor stari patologice. Aceste cunostinte îi vor ajuta sa
înteleaga importanta efectelor pe care le poate obtine prin masaj, în raport cu mijloacele tehnice
si principiile metodice aplicate. Pregatirea teoretica îi da convingerea în valoarea activitatii sale
si îl face sa lucreze mai sigur de sine.

În raporturile sale cu cei pe care îi maseaza, tehnicianul va proceda cu mult tact si

întelegere, cu seriozitate si constiinciozitate. El trebuie sa fie întotdeauna bine dispus si
comunicativ, dar cuviincios si discret.

La rândul lor, persoanele care doresc sa fie masate trebuie sa respecte câteva reguli
elementare de igiena individuala, mai ales în ceea ce priveste curatenia.

Masajul manual se aplica în marea majoritate a cazurilor direct pe piele si numai în

împrejurari speciale se poate aplica si peste rufele de corp.

Înainte de sedinta de masaj se scot hainele care ar stânjenii miscarile, circulatia sângelui
sau respiratia libera si se descopera complet regiunea sau segmentul care se prelucreaza. Pentru a

41
trece mai departe, se acopera partile masate cu un cearsaf sau prosop. Nu este bine sa dezbracam
pe cei pe care îi masam mai mult decât trebuie, pentru a nu le expune corpul la raceli prin
pierderea inutila de caldura si deseori pentru a menaja pe cât posibil sentimentele de pudoare ale
fiecaruia.

Pentru masajul igienic, orele cele mai potrivite sunt cele de dimineata sau dinaintea
mesei de seara. Masajul terapeutic se poate executa si peste zi, la 2-3 ore dupa masa, sau în asa
fel încât sedinta sa se termine cu cel putin o jumatate de ora înaintea meselor principale.

Oricine se prezinta la masaj trebuie sa-si satisfaca mai întâi nevoile naturale de evacuare
a intestinului sau a vezicii urinare.

4. REGULI METODICE
Cel masat este sfatuit sa pastreze în timpul sedintei o pozitie comoda de repaus, sa-si
relaxeze musculatura si sa evite orice încordare fizica si psihica. În anumite cazuri, este
recomandat sa urmareasca desfasurarea manevrelor de masaj si sa comunice executantului tot ce
simte.

Efectele masajului depind în buna masura de felul cum sunt orânduite si îmbinate între
ele diversele procedee tehnice. Adaptarea acestor procedee la caracterele anatomice si
functionale ale fiecarei regiuni sau segment, tesut sau organ, precum si la necesitatile fiecarui caz
în parte depinde întotdeauna de priceperea si experienta executantului.

De regula, masajul se începe prin manevre ample, suple si usoare, cu caracter pregatitor
si progreseaza încet în amplitudine si forta, pâna ce atinge intensitatea necesara, dupa care scade
treptat, iar sedinta se încheie prin manevre lungi, linistitoare. Urmarim, dupa cum se vede, un fel
de curba ascendenta si descendenta a intensitatii manevrelor, care se repeta pe fiecare regiune
sau segment al corpului.

În practica, nu suntem obligati sa pastram întotdeauna schema metodica, stabilita ca

forma de baza a masajului si nici sa respectam întocmai succesiunea cunoscuta a procedeelor
clasice de masaj. Intinderea sau intensitatea, ritmul si numarul de repetari al manevrelor pot fi
schimbate dupa nevoie. Aceste modificari de metodica sunt necesae mai ales în aplicare
masajului general. Vor apare desigur diferente evidente între masajul general al unui barbat
robust, cu muschii tari si tesuturile dense, si al unei femei fine cu muschii subtiri si tesuturile
moi; între masajul unui copil plapând si al unei persoane în vârsta.

Hotarâtoare pentru alegerea, orânduiala si adaptarea manevrelor sunt de fapt reactiile

subiective si obiective ale celui masat. Sensibilitatea durerea, jena, contracturile musculare sau
alte semne de încordare si neliniste pe care le manifesta acesta, se datoresc fie unei executari
defectuoase a manevrelor, fie unor greseli de dozare si gradare a lor.

Durata sedintei de masaj variaza dupa prefeinte, dar mai ales dupa necesitati; uneori sunt
agreate manevrele lente si usoare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt indicate
manevrele scurte, vii si cu intensitate crescuta, care scurteaza sedinta.

42
 Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel general 50 - 60
minute. 0 sedinta de masaj nu trebuie sa depaseasca niciodata durata de o ora, pentru ca devine
obositoare atât pentru cel masat, cât si pentru cel care maseaza.

Dupa sedintele de masaj cu caracter stimulant, se recomanda câteva exercitii fizice de

înviorare si de respiratie, care permit reluarea oricarei activitati, fizice sau intelectuale.

Dupa sedintele lungi de masaj linistitor, apare nevoiea de repaos si de mentinerea

relaxarii, care poate sa dureze de la câteva minute, la o jumatate de ora si chiar mai mult.

Efectele masajului se resimt chiar dupa prima sedinta, daca aceasta este bine executat;
dar efectele lui slabesc treptat în orele ce urmeaza, pâna ce dispar. Pentru a obtine efecte de
durata este nevoie de un numar mai mare de sedinte, executate în serie. 0 serie minima nu poate
fi mai mica de 10 -12 sedinte

5. MIJLOACE AJUTĂTOARE
Pentru executarea masajului folosim mai întotdeauna metoda cea mai simpla a "mâinilor
curate"; pentru a face pielea mai neteda si mai alunecoasa, putem folosi pulberi fine, substante
grase sau lichide. Aceste substante se întind într-un strat foarte subtinre si uniform, atât pe
palmele si degetele celui ce executa masajul, cât si pe regiunea ce urmeaza sa fie masata.

Pulberile întrebuintate în masaj sunt de origine minerala sau vegetala. Primele provin
din oxizi si saruri minerale, cu reactii chimice neutre, lipsite de toxicitate care nu se altereaza în
contact cu substantele organice. Dintre oxizi indicam "albul de zinc", care are slabe proprietati
sedative si antiseptice, dar este un putemic absorbant al secretiei sudorale.

Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practica si mai igienica. Talcul (silicat de
magneziu hidratat) nu se combina cu alte substante chimice si nu ataca tesuturile; nu se altereaza
cu timpul si nu adera la pielea pe care o curata, absorbind secretiile sudorale si sebacee sau alte
impuritati si cazând o data cu ele.

Grasimile folosite în masaj sunt de origine vegetala si minerala. În masura mai mare au
fost folosite în trecut uleiurile vegetale de masline, seminte de in, rapita, floarea-soarelui; iar cele
din cacao, ricin, migdale dulci etc. intra în compozitia unor creme sau pomezi cosmetice sau
medicinale.

Grasimile minerale sunt de regula produse din distilarea petrolului. În masaj se foloseste
mai ales vaselina si uleiul de vaselina, care nu au miros, nu sunt absorbite de piele si nu se
altereaza în contact cu substantele organice, acide sau alcaline.

Glicerina este o substanta grasa de consistenta siropoasa, fara culoare si fara miros; are o
reactie chimica neutra si nu se altereaza în contact cu alte substante chimice organice sau
anorganice; se dizolva în apa si se combina usor cu acizii grasi, oleic, stearic si palmitic. Este un
foarte bun emolient, dar nu trebuie sa fie prea des întrebuintata în stare pura, pentru ca devine
iritanta si chiar caustica pentru piele. Glicerina intra în compozitia cremelor, emulsiilor
sapunurilor si altor produse medicinale si cosmetice de uz curent.

43
 Grasimile animale si vegetale pot fi transformate în sapunuri. În sapunurile medicinale
sunt încorporate diferite medicamente cu baza de borax, sulf, rezorcina, gudron etc. Apa de
sapun este folosita foarte frecvent în masajul umed.

Cremele sunt emulsii de grasimi, la care se adauga diferite alte medicamente, vitamine
sau hormoni. Pot fi preparate si creme negrase, pe baza de stearina, caseina, gelatina si alte
albumine animale, care servesc unor scopuri cosmetice sau terapeutice.

Tincturile sunt solutii în aclool concentrat ale unor substante chimice, organice si
anorganice cu proprietati antiseptice si stimulatoare pentru circulatia si nutritia pielii. Tincturile
aromatice sunt preparate din anurnite uleiuri volatile sau esente naturale ori artificiale, cu miros
agreabil si înviorator.

Preparatele care contin substante grase sunt îndepartate de pe piele, dupa fiecare sedinta
de masaj, prin spalare cu apa calda si sapun si prin stergere cu tampoane îmbibate cu alcool
diluat.

Pulberile uleiurile si alte substante organice si anorganice folosite în masaj pot fi

combinate între ele dupa diferite formule si procedee de preparare. Ele se gasesc în comert sau se
prepara în farmacii, dupa ordonante medicale, sub forma de uguente, balsamuri, lotiuni, emulsii,
solutii. În aceste preparate sunt cuprinse si substante medicamentoase cu rol antiseptic,
antiinflamator, vasodilatatoare si vasoconstrictoare, excitante sau sedative. Dintre acestea, cele
mai cunoscute sunt preparatele cu esenta de terebentina, camfor, salicilat de metil, acid salicilic,
rezorcina, acid boric sau borax, acid tanic, alcool, eter si altele. Numarul acestor formule si
preparate creste continuu, iar denumirea lor se schimba de la tara la tara sau de la un fabricant la
altul.

Se atrage atentia tuturor specialistilor sau nespecialistilor în tehnica masajului, sa

foloseasca aceste preparate cu mult discernamânt, dupa ce cunosc bine continutul lor si efectele
substantelor din care se compun, dozarea si gradarea lor, preferând pe cele care nu se altereaza
cu timpul si nu exercita nici o influenta vatamatoare asupra organismului.

6. EXERCIŢII PREGĂTITOARE PENTRU MÂINI

Supletea si forta mâinilor, rezistenta lor la oboseala, dar mai ales abilitatea si
adaptabilitatea lor se pot îmbunatati, atât la începatori, cât si la avansati, prin exercitii speciale
constând din miscari active si pasive, cu sau fara tensiuni finale, ale extremitatilor membrelor
superioare.

Pentru degete si articulatia pumnului se fac miscari de flexie, extensie, de lateralitare si

circumductie. Degetul mare va executa miscarile împreuna cu celelalte degete separat. Pentru
antebrat se fac miscari de pronatie si supinatie, iar pentru cot flexii si extensii.

44
 7. INDICAŢIILE SI CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI
7.1. Indicatii:

A întocmi un grupaj de indicatii medicale adresate masajului medical - cum se obisnuieste

în alte domenii ale fizioterapiei - este o tentativa si o misiune aparent facila, dar totodata dificila
si, paradoxal, inutila si absurda. De ce ? Pentru ca indicatiile masajului medical sunt nenumarate.
Chiar daca dorim sa încercam o clasificare a acestora, riscam sa ne expunem criticii, datorita
hazardului si omisiunilor. Prezentam o expunere aproximativa a acestor indicatii, cu scopul de a
reduce la minimum ignorarea sau necunoasterea lor.

- nevralgii si neuromialgii, indiferent de localizarea, substratul anatomo-functional si cauza

acestora: reumatismale, neurologice, posttraumatice, psihogene, afectiuni articulare: miozite,
miofasciculite, miogeloze, celulite, nevrite si polinevrite, retractii rnusculo-tendinoase,
contracturi musculare, hipotrofii si atrofii musculare de diferite cauze (centrale si periferice,
neurologice si posttraumatice, inflamatorii si postinfectioase etc.);

- afectiuni si suferinte ale aparatului cardiovascular, periferice si centrale: staze venoase si

limfatice, cu edeme circulatorii periferice, ischemii vasculare periferice în stadii functionale,
incipiente, hipertensiuni arteriale în stadii functionale;

- afectari psihogene de diferite etiologii: multiple forme de nevroza astenica, spasmofilii,

tetanii cronice, distonii neurovegetative;

- afectiuni dismetabolice: obezitate, diabet, guta;

- afectiuni din sfera ginecologica: hipotrofii si dezaxari ale uterului, ptoze, aderente,
inflamatii cronice etc.

- pediatrie: anemii diverse, rahitism, sindroame hipoanabolice de diferite cauze;

- geriatrie: tratament de întretinere si stimulare a musculaturii scheletice si a

metabolismului diminuat, dupa explorari paraclinice permisive (biologice, laborator etc.).

45
 7.2. Contraindicatii:

Utilizarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii poate avea un efect daunator
chiar daca a fost corect executat. Schematic, contraindicatiile masajului se împart în generale si
partiale, definitive si temporale.

Contraindicatia generala- presupune interzicerea aplicarii oricarei tehnici de masaj pe

oricare regiune a corpului.

Contraindicatia partiala- se refera fie la aplicarea manevrelor de masaj doar pe anumite

zone ale corpului, fie la aplicarea doar a anumitor manevre.

Contraindicatia definitiva- se hotaraste doar în cazul unor boli cronice grave incurabile
care s-ar putea înrautati prin masaj.

Contraindicatiile temporare, întâlnite frecvent, sunt impuse de boli, tulburari sau leziuni
usoare si trecatoare.

În activitatea practica este foarte utila cunoasterea contraindicatiilor în functie de tipul de

afectiuni. Cele mai frecvente contraindicatii sunt date de bolile de piele. Este foarte important de
retinut ca masajul trebuie aplicat doar pe o piele perfect sanatoasa. Nu se va executa masaj celor
care prezinta pe piele boli de natura parazitara sau inflamatorie, ca: eczeme, eruptii, plagi, arsuri
sau alte manifestari patologice care prin masaj s-ar putea extinde, agrava sau contamina. Nu se
va face masaj pe regiuni ale pielii care acopera un proces inflamator profund (furuncule, abcese,
flegmoane sau alte colectari purulente).

Apoi trebuie sa mentionam o serie de afectiuni generale sau regionale precum:

- afectiuni acute febrile;

- afectiuni infectioase osoase si osteoarticulare;

- tuberculoza cu diferite localizari: pulmonara, osteoarticulara, cutanata etc.;

- tromboflebite si flebotromboze în primele stadii de afectiune;

- afectiuni cardiocirculatorii acute: angina pectorala, infarct miocardic, tulburari de ritm,

insuficienta cardiaca decompensata si manifesta, anevrisme confirmate, embolii cu diferite
localizari, hipertensiunea arteriala în decompensare etc.;

- ateroscleroza cu manifestari periferice sau centrale (coronariana, cerebrala, renala,

intestinala etc.);

- suferinte pulmonare acute;

- afectiuni acute ale tubului digestiv: gastrice, intestinale, hepatice si pancreatice etc.;

46
 - boli de sânge, mai ales cele cu manifestari sau cu tendinte de manifestari hemoragipare;

- stari febrile (infectioase sau de alta natura);

- stari de oboseala si debilitate severa;

- bolile psihice.

Masajul este contraindicat cu desavârsire în cazul tumorilor canceroase (forma

generalizata), dar si în unele boli psihice cu caracter excitant si confuzional sau stare de ebrietate.

Nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore dupa servirea mesei, în timpul unei furtuni, dupa
mese copioase.

Ca regula generala, se recomanda ca în toate cazurile în care masajul produce efecte

negative sau chiar si nesigure, sa aplicam principiul hipocratic ,primum non nocere!" adica "în
primul rând sa nu faci rau!" si sa se renunte la masaj.

47
 ASIGURAREA PERFECTIONARII PROFESIONALE

Unitatea se referă la competentele necesare maseurului în asigurarea perfectionării

profesionale prin identificarea corectă a necesarului de pregătire si a îmbogătirii permanente a
volumului de cunostinte în vederea desfăsurării unei activităti corespunzătoare.

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Identificarea necesarului
1.1. Necesarul de perfecţionare profesională este stabilit prin perfecţionare profesională
autoevaluare obiectivă.
1.2. Necesarul de perfecţionare este identificat pe baza observaţiilor primite de la pacienţi.
1.3. Necesarului de perfecţionare profesională este identificat prin raportare permanentă la
rezultatele muncii.

2. Autoinstruire profesională
2.1. Materialele de specialitate sunt consultate periodic/ori de câte ori este necesar pentru
asigurarea unui volum de informaţii noi necesare în activitatea desfăşurată.
2.2. Autoinstruirea profesională este făcută prin consultarea cu conştiinciozitate a surselor de
informare.
2.3. Cunoştinţele dobândite sunt aplicate în activitatea curentă în scopul
creşterii calităţii muncii.
2.4. Noutăţile din domeniu sunt însuşite cu rapiditate pentru a fi aplicate
corect în practică.

Autoinstruirea se poate face prin consultarea literaturii de specialitate sau prin participare
periodică la cursuri de pregătire.
Sursele de informare sunt: publicaţii de specialitate, cărţi referitoare la tehnicile de
masaj, prospecte de produse noi de igienizare şi de masaj.

Este foarte important ca maseurul sa fie bine pregatit in ceea ce face. El trebuie sa
cunoasca foarte bine tehnicile de masaj pe care le va aplica. Pentru a ajunge la acest nivel este
bine sa si insuseasca cunostinte atat despre anatomia si fiziologia omului cat si despre tipurile de
masaj care exista.

Masajul terapeutic sau de relaxare nu trateaza doar acele parti ale corpului care
necesita un tratament imediat, dar s-a descoperit ca masajul are efecte pozitive asupra
circulatiei, functiilor imunitare, digestiei, sistemului nervos, cu efecte pozitive in
managementul stresului.

48
TIPURI DE MASAJ

• masajele terapeutice - sunt masaje locale cu un scop foarte precis: de a elimina anumite
probleme si disfunctionalitati, de a trata anumite boli prin masaj, etc. Se executa local, in
zona afectata, pe o durata de timp medie sau lunga-min 10 sedinte.
• masajul de intretinere - Are efect de lunga durata, atit relaxant cit si ca dispozitie
generala, eliminarea stresului, etc.
• masajul anticelulitic - este masajul local in zonele afectate de celulita, cu scopul de
eliminare a acesteia. Masajul se face de obicei pe solduri, picioare, fese, abdomen. Se
folosesc alifii sau uleiuri cu efect anticelulitic, pentru a spori efectul masajului
anticelulitic.
• masajul de relaxare - este un masaj general, ocazional sau periodic, cu scopul de
eliminare rapida a oboselii, relaxare, si generare a unei stari generale de buna
dispozitie. Este extrem de eficient in cazul starilor de oboseala accentuata, printr-o
singura sedinta de masaj reusind sa se elimine oboseala acumulata.
• masajul antistres - este masajul local cu scopul de eliminare a stresului acumulat in
organism din diferite motive. Se executa masaje la nivelul cefei, spate, talpi(
reflexoterapie), picioare; recomandabil 10 sedinte, rezultate foarte bune.

BENEFICIILE MASAJULUI

• eliminarea stresului si a oboselii;

• atenueaza durerile si crampele musculare;
• micsoreaza presiunea sangelui;
• imbunatateste circulatia singelui si a limfei;
• ajuta la eliminarea toxinelor din organism;
• imbunatateste digestia;
• elimina durerile de cap si de gat;
• creeaza relaxare generala in organism;

49
 INTOCMIREA DOCUMENTELOR DE EVIDENTA

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Identificarea şi evaluarea datelor

1.1. Datele sunt identificate conform solicitărilor primite de la pacienţi.
1.2. Datele sunt evaluate cu corectitudine pentru stabilirea formei de masaj solicitată de pacient.
1.3. Rezultatele obţinute în timpul aplicării tratamentului sunt evaluate

2. Completarea formularelor
2.1. Formularele sunt completate prin înscrierea lizibilă şi concisă a tuturor datelor necesare.
2.2. Formularele sunt completate cu corectitudine prin folosirea unui limbaj de specialitate.
2.3. Orice situaţie neprevăzută este semnalată cu responsabilitate în formulare pentru a păstra o
evidenţă clară a fiecărui pacient.

3. Păstrarea documentelor de evidenţă

3.1. Documentele sunt păstrate/arhivate conform normelor interne.
3.2. Documentele de evidenţă sunt păstrate pentru a putea fi puse la dispoziţie în orice moment
când i se solicită.

Date: numele, prenumele pacientului, vârsta, forma de masaj solicitată, motivarea solicitării, etc.
Forme de masaj: somatic, terapeutic, reflexogen, drenaj limfatic.
Rezultate: în funcţie de forma de masaj, locale/totale, imediate/tardive.
Situaţii neprevăzute: întreruperea tratamentului din motive subiective/obiective.

Este recomandat sa intocmim o evidenta a pacientilor nostri. Asadar la prima intalnire cu

un pacient este bine sa intocmim FISA PACIENTULUI, care sa contina: numele parintelui sau a
ingrijitorului legal , adresa, numarul de telefon, data nasterii, sexul, greutatea, inaltimea si
diagnosticul.
CAIETUL DE PROGRAMARI trebuie sa fie intotdeauna la indemana maseurului pentru
a-si putea tine o evidenta a pacientilor pe zile sip e ore.

50
EXEMPLE:
FISA PACIENTULUI
NUME:______________________________________________________
ADRESA_____________________________________________________________________
TEL:__________________________.
DATA NASTERII:________________________
SEXUL: M / F
GREUTATEA:……………..KG
INALTIMEA:………………cm
DIAGNOSTIC_________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

CAIETUL DE PROGRAMARI
ORA NUME PACIENT TIPUL MASAJULUI NR. PRET
SEDINTE
10.00
11.00
12.00
13.00
14.00
15.00
16.00

51
 PLANIFICAREA SEDINTELOR DE MASAJ

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Evaluarea şi adaptarea programului de lucru

1.1. Programul de lucru este evaluat şi adaptat în funcţie de situaţiile neprevăzute apărute.
1.2. Programul de lucru este adaptat permanent la solicitările pacienţilor.

2. Identificarea sarcinilor
2.1. Sarcinile sunt identificate cu conştiinciozitate pentru încadrarea activităţii în repere
temporare.
2.2. Sarcinile sunt identificate rapid prin consultarea surselor alternative de informare.
2.3. Sarcinile sunt identificate în colaborare cu pacienţii.
2.4. Etapele de realizare a sarcinilor sunt stabilite în funcţie de formele de masaj solicitate.
2.5 Resursele de timp şi materiale sunt identificate cu rapiditate corespunzător formei de masaj
solicitată de pacient.

3. Întocmirea programului de lucru

3.1. Programul de lucru este întocmit cu corectitudine prin eşalonarea şedinţelor de masaj şi a
timpului de odihnă.
3.2. Programul de lucru este întocmit în funcţie de disponibilităţile pacienţilor cu respectarea
indicaţiilor şi contraindicaţiilor.
3.3. Întocmirea programului de lucru este efectuată cu respectarea resurselor de timp şi materiale
alocate formei de masaj aplicată fiecărui pacient.
3.4. Programul de lucru este întocmit cu corectitudine pentru evitarea suprapunerilor de orar a
şedinţelor de masaj.
3.5. Programarea şedinţelor de masaj este făcută cu responsabilitate astfel încât să permită
atragerea de noi pacienţi

Repere temporare: zilnic, săptămânal, lunar

Surse alternative de informare: verbal prin contact direct cu pacienţii, telefonic, pe baza
prescripţiilor medicale pentru respectarea indicaţiilor şi contraindicaţiilor.
Resurse materiale: creme, uleiuri etc. specifice fiecărei forme de masaj.
Forme de masaj: somatic, terapeutic, reflexogen, drenaj limfatic.
Situaţii neprevăzute: modificarea programului pacienţilor, apariţia de pacienţi noi, defecţiuni
ale aparaturii din dotare etc.

Durata şedinţei de masaj variază după preferinţe şi necesităţi. Uneori sunt utile
manevrele lente si uşoare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt preferate manevrele
scurte, intense şi vii, care scurtează sedinţa.
Masajul local poate dura 10-15minute, cel regional 15-30minute, iar cel general 30-
60minute. Şedinţa de masaj nu trebuie să depăşească durata de o oră, deoarece devine obositoare,
atât pentru masor, cât si pentru cel masat.
După şedintele lungi de masaj, mai ales după cel general, apare uneori nevoia de odihnă
si de linişte, care poate să dureze de la 10-15minute la 30minute.

52
 Efectele masajului se simt chiar după prima şedinţă, dacă este bine executat, dar efectele
acestuia slăbesc treptat în orele care urmează. Pentru a obţine efecte de durată este nevoie de un
număr mai mare de şedinţe executate în serie.O serie minimă nu poate fi mai mică de 10-12
şedinţe.
Numărul şi frecvenţa şedinţelor dintr-o serie este determinat de necesitţile individuale.
Se recomandă ca şedinţele să fie rărite spre sfârşitul seriei şi eventual să fie înlocuite prin
automasaj.
Se recomandă, ca şedinţele de masaj dintr-o serie să fie executate de aceeaşi persoană,
care s-a adaptat la particularităţile cazului.
Când doi executanţi masează o singură persoană, manevrele lor trebuie fie identice, adică
să lucreze simetric şi simultan, efectuând manevre egale ca amplitudine, sens si intensitate.
Masajul se poate asocia cu mobilizarea metodică a articulaţiilor, cu gimnastica
respiratorie, cu mişcări de relaxare sau alte exerciţii fizice.
Masajul terapeutic face parte din complexul tratament recuperator şi se asociază de
preferinţă cu agenţi fizici naturali sau artificiali, care cresc eficacitatea masajului.

PLANIFICAREA SEDINTELOR DE MASAJ TERAPEUTIC

Sedintele de masaj terapeutic se programeaza in fiecare zi, consecutiv, minim 10 sedinte.

Durata unei sedinte va fi de cca 1 ora in cazul unui masaj general si de 20 - 30 min in cazul unui
masaj partial.

PLANIFICAREA SEDINTELOR DE MASAJ SOMATIC

Sedinta de masaj somatic este un masaj general cu scopul de a mentine organismul intr-
o forma cit mai buna. Se poate efectua saptaminal sau la 2-3 zile. Durata sedintei va fi de 45
min-1 ora.

PLANIFICAREA SEDINTELOR DE MASAJ ANTICELULITIC

Fiind un masaj destul de solicitant fizic pentru maseur sedintele vor avea o durata de
maxim 45 de minute. Pentru ca efectele masajului anticelulitic sa fie cat mai bune se recomanda
o sedinta in fiecare zi timp de 10 sedinte sau cel putin trei sedinte pe saptamana, timp de 10
sedinte. Daca efectul dorit nu multumeste dupa incheierea celor 10 sedinte este recomandat sa se
continue cu alte sedinte de masaj pana cand aspectul pielii de coaja de portocala va disparea.

PLANIFICAREA SEDINTELOR DE MASAJ DE RELAXARE

Acest tip de masaj nu are un numar de sedinte recomandat. Singura recomandare este
accea de a se face de atatea ori de cate pacientul are nevoie de relaxare, acest masaj inlaturand
oboseala atat fizica, cat si psihica. Durata recomandata este de 45 min-1 ora.

53
 PREGATIREA CABINETULUI DE MASAJ

Unitatea se referă la competentele necesare. maseurului de a. pregăti cabinetul de masaj

prin asigurarea conditiilor ambientale si prin verificarea functionalitătii aparaturii din dotare în
vederea efectuării masajului în bune conditii si pentru a asigura relaxarea şi deconectarea
pacienţilor.

ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE

1. Asigurarea condiţiilor ambientale

1.1. Condiţiile ambientale în cabinetul de masaj sunt asigurate prin cabinetul de masaj
respectarea normelor de igienă.
1.2. Starea de curăţenie în cabinetul de masaj este verificată periodic pentru combaterea
transmiterii infecţiilor.
1.3. Relaxarea pacienţilor este asigurată prin alegerea unui fond musical adecvat formei de masaj
şi personalităţii persoanei masate.
1.4. Condiţiile ambientale în cabinetul de masaj sunt asigurate prin obţinerea unei temperaturi
corespunzătoare.

2. Verificarea funcţionării aparaturii

2.1. Aparatura din dotare este verificată periodic conform instrucţiunilor aferente cabinetului de
masaj de exploatare.
2.2. Orice disfuncţionalitate a aparaturii este semnalată cu promptitudine pentru remediere.

3. Asigurarea produselor de masaj

3.1. Produsele de masaj sunt asigurate corespunzător formei de masaj programată.
3.2. Produsele de masaj sunt asigurate pentru continuitate în activitate.

Aparatură: aparate de vibro-masaj, aparate de masaj, tensiometre

Produse de masaj: creme hidratante, pudră de talc, uleiuri etc.
Condiţii ambientale: temperatură, fond muzical adecvat formei de masaj şi personalităţii
persoanei masate, Slenjerie curată, etc.

LOCUL ŞI MOBILIERUL

Masajul se practică de preferinţă într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de
masaj, acesta va fi amenajat pe lângă cabinetul medical, sala de duşuri, în serviciile de
balneofizioterapie şi de recuperare medicală.
Încăperea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de igienă:
➢ să fie spaţioasă, luminoasă, călduroasă şi bine aerisită;
➢ temperatura aerului nu trebuie să coboare sub 20°C, pentru a nu expune la răceli
pe cei masaţi, dar nici nu trebuie să fie prea ridicată pentru a nu obosi pe masor;
➢ curăţenia sălii trebuie să fie perfectă, să se poată face şi întreţine cu uşurinţă;

54
 ➢ în sala de masaj nu trebuie să existe decât mobilierul simplu, strict necesar pentru
executarea masajului;
➢ existenţa unei chiuvete cu apă curentă pentru spălatul mâinilor;
➢ alături de sala de masaj să existe un vestiar, o sală de aşteptare, o cameră de
odihnă, duşuri şi insatalaţii sanitare.
Mobilierul necesar pentru executarea masajului este constituit din: banchete de masaj,
scaune sau taburete speciale, o măsuţă pentru scris şi un dulap.
Banchetele şi scaunele de masaj vor fi astfel dispuse încât cei care lucrează să aibă spaţiu
suficient pentru a se putea mişca şi a se deplasa în voie în jurul lor.
Masajul se poate executa pe o banchetă simplă de lemn, vopsită în alb, tapisată cu o
pânză tare impermeabilă sau din material plastic, care se acoperă un cearsaf alb curat.
Bancheta are un cap care se poate ridica la nevoie.
Dimensiunile obişnuite ale banchetei sunt: 2m lungime, 70cm lăţime şi 70-75cm
înălţime.
Există banchete speciale de masaj, de două tipuri: înalte sau joase; la cele înalte se
lucrează din poziţia stând, la cele joase din poziţia şezând pe un taburet.
Planul orizontal al acestor banchete este alcătuit din două segmente: unul anterior, mai
scurt şi altul posterior mai lung. Segmentele sunt mobile şi se articulează între ele; ele se ridică şi
se coboară, permiţând culcarea şi aşezarea în poziţii foarte variate. Sub capătul anterior are un
segment mobil (înainte şi înapoi) care serveşte la sprijinul picioarelor.
Pentru sprijinul capului sau al membrelor în poziţii favorabile pentru executarea
masajului, se folosesc suluri, perne sau saci de nisip de diferite mărimi.

SUBSTANŢE FOLOSITE PENTRU

EXECUTAREA MASAJULUI

Pentru executarea masajului se folosesc substanţe care aplicate pe piele, o fac mai netedă
şi mai alunecoasă. Cele mai utilizate sunt pulberile fine, lichidele şi substantele grase. Masajul
executat cu ajutorul lichidelor se numeşte masaj “umed”.
Substanţele utilizate se întind atât pe palmele executantului, cât şi pe zona care urmează a
fi masată.
Pulberile folosite la masaj sunt de origine animală sau vegetală. Dintre pulberile
minerale, cea mai bună, mai practică şi igienică este pudra de talc. Talcul nu atacă ţesuturile şi
nici nu se combină cu alte substanţe chimice; nu se alterează şi poate fi păstrat mult timp; nu
murdăreşte pielea, ci o curăţă, absorbind secreţiile şi alte impurităţi si cade împreună cu acestea.
Dintre lichide se folosesc mai des soluţii alcoolizate, soluţii medicamentoase sau apă de
săpun.
Substanţele grase cele mai utilizate sunt vaselina pură, parafina lichidă, lanolina, uleiul
de cacao sau amidon, untdelemnul, untura. Glicerina este mai rar indicată deoarece irită pielea.

55
 Substanţele grase sunt îndepărtate de pe piele după fiecare masaj, prin spălare cu apă
caldă şi săpun sau prin ştergere cu un tampon îmbibat în alcool diluat.
Pulberile, soluţiile şi uleiurile pot fi combinate între ele după diferite formule. În acestea
sunt cuprinse şi substanţe medicamentoase: antiseptice, antiinflamatorii, vasodilatatoare,
excitante sau calmante.
Dacă pielea pe care o masăm este netedă, uscată şi nepăroasă este bine să se renunţe la
aceste substanţe şi să folosim un masaj denumit “uscat”. La fel se execută masajul atunci când
pielea nu tolerează nici un fel de mijloace de alunecare.

56
 MASAJUL SOMATIC

DEFINITIA SI SENIFICATIA MASAJULUI

Masajul este o prelucrare manuala sau mecanica a partilor moi ale organismului efectuata
intr-o succesiune metodica cu scopul de a produce efecte fiziologice,profilactice si terapeutice.
Termenul de massage,cuvantul de origine franceza,este asimilat astazi de toate limbile
moderne,fiind considerat termenul tehnic universal,ce defineste ansamblul actiunilor specifice
de prelucrare a partilor moi ale organismului de suprafata sau de profunzime.In Franta acest
termen apare pentru prima data in lucrarea lui Lepage,Cercetari istorice asupra medicinei
chineze publicata in 1813,in Dictionaire des Sciences Medicales.
Etimologic,parerile cu privire la provenienta acestui termen sunt impartite.Se presupune
ca acest cuvant deriva din cuvantul massein care in limba greaca veche inseamna a
framanta,sau din cuvantul arab mass care inseamna a apasa,ori din cuvantul mases care in
limba ebraica veche ar avea semnificatii identice.Aceasta convergenta de opinii se datoreste
faptului ca masajul ca disciplina curativa a aparut in paralel cu,celelalte ramuri ale medicinii
populare,in mod mai mult sau mai putin independent,la toate popoarele vechi care au cunoscut
forme inalte de cultura si civilizatie.

ISTORICUL MASAJULUI

Putem considera ca masajul a fost unul din primele tratamente din lume.Prin simpla
mangaiere a pruncului de catre mama, acesta se linistea.Poate sentimentul de empatie care ne
diferenteaza de lumea animala ne-a indrumat spre primele miscari din tehnica masajului.
Se pare ca masajul a fost practicat si cu 3000 de ani inainte de Hristos,in toateculturile
lumii, din China pana in Egipt, in India sau la popoarele precolumbiene. Astfel, de la popoarele
antice pana in ziua de azi, arta de a insanatosi cu mainile este ceruta.
Popoarele din China antica aveau cunostinte elaborate despre organismal uman. Primele
referinte despre masaj se regasec prezente in TRATATUL DE MEDICINA NEI CHING, unde
gasim si informatii despre centrii energetic si acupunctura.
Japonezii considerau ca masajul ofera rezultate extraordinare in combaterea stressului, a
tensiunilor, bolilor si tulburarilor emotionale.
Pe mormintele egiptenilor au fost descoperite picture rupeste ce dateaza de 3500 de
ani,care infatiseaza tehnica masajului.
Hindusi considerau ca masajul este o modalitate de a ajuta organismul sa se vindece
singur.
Grecii erau si ei maestrii ai masajului .Herodicos, medic antic grec, considera ca prin
masaj ajuta la prelungirea vietii pacientiilor varstnici.Aristofan si Hipocrat foloseau si ei masajul
in tratamentele lor.
In Roma antica masajul era combinat cu efectele benefice ale uleiului de masline si ale
bailor termale.
Nume mari ale lumii antice, cum ar fi: Homer, Herodot, Platon si Socrate au laudat
masajul descriindu-l cape o tehnica care combina starea de bine cu placerea si deconectarea.

57
 Suedia a fost cea care a dezvoltat marile scoli de masaj in secolul 19. Asadar mai multe
tehnici traditionale chineze, egiptene, grecesti sau romane au fost contopite pentru a crea o
varietate de tehnici de masaj foarte eficiente.
In Romania o adevarata scoala de masaj incepe sa se formeze in cadrul Institutului de
Educatie Fizica din Bucuresti , in cadrul catedrei de Gimnastica Medicala, unde este predata de
catre profesorul Dr. Ion Lascar.
Trebuie sa fim constienti de rolul pe care masajul il are in sanatatea umana. Masajul este
definit ca manipularea tesuturilor moi ale corpului, manual sau mecanic. Aceasta manipulare
terapeutica este atat in beneficial corpului cat si al mentalului.

CLASIFICAREA FORMELOR DE MASAJ

Masajul este o metoda naturista de intretinere sau vindecare ce foloseste mijloace
simple,bazate pe un mecanism usor de inteles care urmareste sa preintampine sau sa vindece
diverse disfunctionalitati sau boli ale organismului.Masajul este placut,relaxant si
reconfortant,indicat oricarei varste.
Pe baza anumitor considerente de ordin obiectiv,tehnic,practic,spatial si de asociere cu alte
procedee terapeutice etc.apare necesitatea urmatoarei sistematizari:
A. Dupa scopul urmarit:
-masaj in scop igienic
-masaj in scop profilactic
- masaj in scop terapeutic
- masaj sportiv(sportmasaj)
B. Dupa aparatura tehnica de aplicare:
-masaj manual
-masaj mecanic
C. Dupa mijloacele de alunecare:
-masaj uscat
-masaj umed
D. Dupa profunzimea de aplicare:
-masaj somatic sau periferic,
-masaj organic sau profund
E. Dupa intinderea suprafetei de masat:
-masaj general
-masaj partial:
-masaj regional,
-masaj segmentar,
-masaj local.
-masaj energetic,reflexogen.
F. Dupa durata de aplicare:
-masaj extins
-masaj restrans
G. Dupa intensitatea aplicarii :
-masaj stimulant,
-masaj calmant.

58
 H. Dupa persoana care aplica:
-masaj
-automasaj
I. Dupa asociere cu alte mijloace terapeutice:
-masaj asociat cu,curenti electrici,
-masaj asociat cu hidroterapia:
-hidromasajul
-dus masajul,
-dusul subacval,
-bai cu bule gazoase ,
-masaj asociat cu,crioterapie,
-dus cu aer cald
J. Dupa metodologia aplicarii :
-metoda masajului clasic,
-metode speciale de masaj:
-cu efecte asupra aparatului neuromioartrokinetic:
-masajul transversal profund,
-masajul manipulativ,
-metoda Rabe,
-masajul asociat cu,contractia musculara,
-metoda Bugnet,
-masajul miofascial.
-cu efecte asupra circulatiei sanguine si limfatice:
-drenaj limfatic manual,
-metoda Wettervald
-masajul pneumatic
-presoterapia intermitenta.
-cu efecte asupra organelor interne:
-metoda Grossi
-cu efecte combinate:
-metoda Knap,
-metoda Vogler.

A.1.Masajul igienic este masajul de intretinere,ce se aplica persoanelor sanatoase cu scopul

de a stimula marile funcii ale aparatelor si sistemelor organismului,de a relaxa,de a inviora,de a
combate sresul si oboseala cotidiana.Masajul igienic mentine forma biologica,pastreaza supletea
tesuturilor,caleste suplimentar corpul.Masajul igienic se poate aplica dimineata intr-o forma
stimulanta sau seara intr-o forma calmanta.
A.2.Masajul profilactic are drept scop prevenirea si combaterea unor afectiuni sau
imbolnaviri cauzate de acumularea oboselii profesionale,fizice sau intelectuale.Prin intermediul
masajului sau automasajului profilactic,organismul obosit se reface mai repede si mai complet
decat prin repaus sau odihna activa.
A.3.Masajul terapeutic face parte din cadrul tratamentului complex recuperator a tulburarilor
si leziunilor traumatice si in reeducarea funcionala a sechelelor anumitor boli patologice.In
cadrul tratamentului functional masajul are efecte pozitive atat in cazul leziunilor si tulburarilor

59
acute,evolutive cat si in cazul bolilor patologice cu evolutie lenta,stimuland vindecarea si
scurtand perioada de inactivitate a persoanelor.
Masajul grabeste vindecarea leziunilor tesuturilor moi prin activarea circulatiei locale si
prin stimularea nutritiei,contribuind astfel la cicatrizarea mai rapida a leziunilor.El contribuie la
reducerea durerilor,si al contracturilor musculare.Masajul terapeutic reda supletea
tesuturilor,reduce aderentele cicatriciale,previne redorile articulare.
In cazul ranilor hemoragice masajul se aplica sub forma calmanta,numai dupa oprirea
hemoragiei.In contuziile profunde masajul se utilizeaza dupa aplicatii reci locale.Masajul usor
contribuie la resorbtia lichidelor revarsate in tesuturi.In toate cazurile se poate aplica masajul la
distanta,pe segmente mai indepartate de locul leziunii sau simetric,pe membrele opuse.
In leziunile muschilor si a tendoanelor cum ar fi:intinderile si rupturile
musculare,inflamatiile tecilor tendinoase,masajul se indica imediat dupa inlaturarea puselor
dureroase,prin aplicatii usoare si calmante.Sunt contraindicate manevrele de framantat si
tapotament.
In leziunile si accidentele articulare,aplicarea masajului asociata cu gimnastica articulara
are rolul de a mentine mobilitatea functionala si stabilitatea articulatiilor.In cazul entorselor mai
usoare,masajul se indica aproape imediat,iar in cazul entorselor grave masajul se aplica dupa
tratamentul ortopedic sau chirurgical.In luxatii si in leziuni de menisc masajul se indica dupa
reducerea acestora si dupa imobilizare,prin manevre usoare si fine.In perioada de imobilizare
articulara masajul se aplica pe segmentele invecinate si pe membrele
opuse.Edemele,inflamatiile,revarsarile de sange si de lichid sinovial,sunt inlaturate prin
resorbtie,de 4 ori mai repede prin aplicarea masajului.
Masajul este eficient si in tratamentul functional al leziunilor osoase.Dupa fracturi
masajul se poate aplica la distanta si simetric,iar dupa inlaturarea aparatului ghipsat se poate
aplica direct pe locul fracturii.Imbunatatirea circulatiei sanguine si a nutritiei scurteaza perioada
de consolidare a oaselor fracturate.
In cazul leziunilor nervilor periferici,ce pot provoca pareze sau paralizii,masajul se
recomanda ca excitant functional.Se indica neteziri,frictiuni si in special vibratii si presiuni
vibratorii,pe locul leziunii sau pe zonele invecinate.
Tulburarile functiilor respiratorii,circulatorii,trofice si oboseala patologica pot fi tratate
prin masaj cu actiune directa sau reflexa,in vederea stimularii si reglarii functiilor metabolice.In
cazul unor tulburari functionale grave ca:stop respirator sau cardiac,hipertensiune
arteriala,tahicardie etc.se indica procedee speciale de masaj precordial sau chiar direct pe cord
executate de specialisti sub stricta supraveghere medicala.
Surmenajul sau supraantrenamentul este o forma de oboseala cronica ce implica functiile
intregului organism.In acest caza se indica incetarea activitatii pe o perioada de timp si se
recomanda masaj general sau partial sub forma calmanta,strict individualizata.Dupa reluarea
activitatii se poate aplica automasajul.
A.4.Masajul special se deosebeste de masajul somatic atat din punct de vedere tehnic cat
si metodic,folosindu-se in:
a.Masajul articular.Se aplica asupr articulatiilor traumatizate pentru stimularea
circulatiiei superficiale si profunde in scopul grabirii resorbtiei lichidelor seroase sau a sangelui
din acea zona in vederea prevenirii instalarii redorilor articulare.
Masajul articular cuprinde neteziri si frictiuni intense deasupra articulatiei precum si
vibratii,tensiuni si scuturari asociate cu mobilizari metodice articulare.

60
 b.Masajul periostal.Se aplica in cazul crizelor dureroase ale periostului.Consta in
presiuni puternice si sustinute executate pe,punctul cel mai dureros al periostului si frictiuni
circulare sau liniare insistente care sa produca o durere cel putin egala cu cea din timpul crizelor
dureroase.manevra se repeta de 2-3 ori cu o durata de 3 minute,dupa care se aplica neteziri locale
puternice.Efectul masajului periostal se resimte dupa 5-6 sedinte,si trebuie repetat pana la
disparitia durerii.Actiunea sa produce hiperemie si descongestionare locala.
c.Masajul nervilor.Este indicat in atonii,atrofii si insuficiente functionale.Se aplica pe
nervi,pe traiectul lor sau la nivelul ramificatiilor acestora.Manevrele folosite constau din neteziri
si frictiuni usoare dar insistente,din presiuni,tapotament si vibratii.Efectul lui este reducerea
durerilor si a contracturilor.
d.Masajul vascular.Stimuleaza puternic circulatia de intoarcere a sangelui prin vene
(circulatia venoasa).Actiunea masajului vascular persista timp indelungat,datorita activarii
mecanismelor nervoase si hormonale.Masajul vascular are o actiune specifica si asupra nervilor
vasculari constrictori si dilatatori precum si asupra centrilor coordonatori ai
circulatiei.Procedeele de masaj se aplica intotdeauna de la extremitati spre radacina,adica spre
inima,avand efecte deosebite in combaterea oboselii musculare si psihice,in stimularea
proceselor de vindecare,in prevenirea si tratarea atrofiilor si a,altor pocese patologice.
e.Masajul continutului abdominal.Este un masaj special indicat in stimularea functiilor
viscerelor abdominale.El se poate aplica asupra intregului abdomen sau asupra principalelor
organe abdominale(stomac,intestine,colon,ficat,rinichi etc.).
In masajul intregului abdomen directia de aplicare a manevrelor este intotdeauna in
sensul evacuarii rezidurilor din tubul digestiv,adica de la fosa inghinala dreapta,in sus pana in
zona ficatului,se trece peste partea stanga a abdomenului de unde se coboara in jos spre fosa
inghinala stanga(in sens orar).
Masajul zonei stomacului consta din alunecari in lungul marii si micii curburi,frictiuni
foarte apasate,vibratii puternice pe regiunea epigastrica.
Masajul zonei intestinului subtire se realizeaza printr-o presiune circulara incepand de
sub ombilic si continuand in partea stanga a cicatricei ombilicale.
Masajul colonului se executa segmentar,pentru colonul ascendent si transvers.Ca o
manevra speciala se aplica frictiunea combinata cu presiunea printr-o actiune serpuita de pe o
parte pe alta a colonului.
Masajul zonei ficatului si a cailor biliare consta din neteziri usoare,executate dinspre
ombilic pe sub coaste,spre spate,frictiuni usoare si vibratii insistente locale,executate in timpul
inspiratiei profunde.
Masajul zonei renale consta in neteziri pe regiunea lombara si pe flancuri,presiuni
vibratorii pe vezica,dupa golirea ei completa.
f.Masajul continutului toracic.Pentru influentarea aparatului cardiovascular si
respirator se va folosi o tehnica speciala a procedeelor de masaj aplicate pe,peretii cutiei
toracice.Pentru sistemul cardiovascular masajul se poate aplica sub forma stimulanta sau
calmanta.
Efectul stimulant se obtine prin neteziri circulare scurte si vii,prin frictiuni
energice,prin tapotament rapid si elastic si printr-un batatorit special cu pumnul in ritm de 75-85
batai pe minut toate aceste procedee se executa aproape tangential cu suprafata toracelui.
Efectul calmant se obtine prin neteziri usoare varful cordului,prin frictiuni usoare pe
regiunea precordiala si pe coaste aplicate lent si rar,printr-un batatorit special,cu pumnul,cu o

61
frecventa aproape egala sau mai mica decat a pulsului si vibratii usoare efectuate cu fata palmara
a mainii pe regiunea precordiala.
g.Masajul special al capului are rolul de a influenta functiile creierului,pe cale
reflexa,prin reglarea circulatiei in craniu si prin imbunatatirea functiilor vegetative din
creier.Masajul capului poate avea efecte stediana imulante sau calmante si este indicat in
tratamentele diverselor nevralgii,al migrenelor,al starilor congestive si al oboselii.Masajul
capului amelioreaza nutritia parului.
Procedeele folosite sunt neteziri cu ambele maini ce pornesc de pe frunte,trec peste
crestet si partile laterale si se termina spre ceafa,frictiuni executate cu partea palmara a degetelor
si aplicate de pe linia mediana a fruntii,spre lateral si in jos pe apofiza mastoida si inapoi spre
apofiza stiloida.Frictiunea se poate aplica liniar sau circular,combinata cu vibratia,de pe frunte
peste crestet spre ceafa,cu degetele departate in asa fel incat sa cuprinda o suprafata cat mai mare
si sa mobilizeze pielea capului.Tapotamentul se aplica printr-o manevra speciala ce se numeste
percutat in picatura de ploaie se executa printr-o usoara cadere a palmelor sau degetelor unul
cate unul,pe crestetul capului de unde aluneca spre partile laterale,ca niste stopi de ploaie.
h.Masajul cosmetic consta in prelucrarea pielii fetei prin neteziri,frictiuni si vibratii
respectand urmatoarele directii de aplicare:de pe linia mediana a fruntii,pe partile laterale si apoi
spre barbie si in jos pe gat.In jurul ochilor masajul se executa dinspre unghiul extern al
ochiului,in jos,spre unghiul intern,iar apoi pe langa nas spre coltul gurii si in afara.De pe linia
mediana a barbiei manevrele se executa lateral si in sus spre ureche si apoi in jos peste gat.
A.5.Masajul sportiv consta in aplicarea in mod creativ si intuitiv a tehnicilor de masaj
pentru imbunatatirea performantelor sportive.El cuprinde totalitatea manevrelor si procedeelor de
masaj care contribuie la perfectionarea fizica a sportivului la inlaturarea oboselii si la tratamentul
diferitelor leziuni dobandite in urma acidentelor sportive.Masajul si automasajul sportiv are
scopul de a sustine,a stimula si a integra sportivul in activitatea sportiva.
In activitatea sportiva,ca urmare a eliberarii energiei necesare desfasurarii unui efort
fizic,apare oboseala musculara.Din cauza proceselor biochimice desfasurate la nivelul fibrei
musculare,procese ce produc incapacitati contractile si metabolice scade randamentul
sportivului.Tehnicile de relaxare specifice masajului sportiv produc hiperemie ceea ce permite
fibrelor musculare sa-si recapete rezervele energetice.Orice metoda de masaj contribuie la
cresterea cantitatii de sange si oxigen in muschi.Acest fapt,imbunatateste
elasticitatea,contractilitatea si posibilitatile functionale musculare si intarzie momentul anoxiei si
acumularii de toxine,ce provoaca glicoliza.
Masajul sportiv se poate aplica sub forma masajului sau automasajului,direct pe terenul
de sport,pentru efecte imediate,sau in cabinete de masaj,pentru refacere,pentru compensarea si
supracompensarea energiilor cheltuite in efort si pentru recuperare.
Reguli generale de aplicare a masajului si automasajului sportiv,direct pe terenul de
sport:
1.Automasajul sportiv poate fi invatat de oricine.
Tehnicile actuale angajate in automasajul sportiv nu sunt dificile si pot fi invatate repede de catre
oricine doreste sa-l practice cu regularitate.Este necesara o invatare corecta si o practica bazata
pe creativitate si gandire.
2.Se foloseste inainte,in timpul si dupa activitatea sportiva.Inainte de efort un masaj
sau un automasaj stimulant completeaza incalzirea organismului.In timpul antrenamentului sau
al competitiilor sportive,in pauzele dintre probe sau reprize,masajul sau automasajul are menirea

62
de a inlatura oboseala si a mentine sau spori randamentul in proba urmatoare.Dupa activitatea
sportiva un masaj sau automasaj relaxant contribuie la revenirea organismului dupa efort.
3.Inlaturarea imbracamintei in timpul masajului nu este obligatorie.Pentru ca masajul
sau automasajul sportiv se poate aplica direct pe terenul de sport nu este neaparat necesar sa fie
aplicat direct pe,piele .Tehnica masajului,in aceste cazuri,se poate rezuma la presiunea directa
asupra tesutului subcutanat si mai ales muscular,nefiind neaparat nevoie de alunecare
superficiala asupra pielii.Masajul aplicat pe terenul de sport este completat de tehnicile de
stretching.Aplicat peste imbracaminte masajul este mult mai accesibil persoanelor cu o
sensibilitate mai mare a pielii m arindu-le astfel puterea de relaxare.
4.Se indica masajul uscat.In masajul aplicat pe terenul de sport nu este necesar nici un
fel de unguent adjuvant (daca nu dorim o stimulare suplimentara a incalzirii prin unguente
specifice).Evitand folosirea masajului umed sedinta de masaj este mai practicabila pentru ca
nu,necesita dusul de inlaturare a unguentelor.
5.Este conceput pentru sportivi.Masajul sportiv relaxeaza muschii,tendoanele si alte
tesuturi moi prin tehnici deosebite combinate cu stretchingul ce produc o elasticitate mare
musculara si o buna mobilitate articulara necesare performantelor de varf.tehnica masajului si
mai ales a,automasajului devine diversa si variata atunci cand se folosesc mainile ca pe niste
senzori intuitivi ce simt tesuturile si zonele contractate si cand se foloseste creativitatea personala
in adaptarea procedeelor de masaj.
6.Este mai redus in timp.Pentru ca nu uzeaza de toate procedeele clasice,durata
masajului pe terenul de sport este de maximum 30 de minute.
Masajul sportiv aplicat in cabinetele de masaj reprezinta unul din factorii adjuvanti in
performanta sportiva.Situatiile in care se aplica acesta sunt:
1.In perioadele pregatitoare masajul este strans legat de procesul de antrenament
sportiv,se aplica dupa efort,respectandu-se urmatoarele principii generale:
-Se poate aplica sub forma masaj general sau partial.Se recomanda 4 sedinte de masaj
pe saptamana,2 de masaj general si 2 de masaj partial in mod alternativ si strict individualizat.
-Se maseaza mai intai grupele musculare care care nu au luat parte directa la efort si
abia dupa aceea cele implicate direct in efort pentru ca in cele din urma circulatia sangvina si
limfatica este deja buna.in acest fel se echilibreaza si se imbunatateste circulatia generala,ceea ce
asigura inlaturarea reziduurilor si realizeaza o odihna activa deosebita.
-In masajul de antrenament se poate uza de mijloacele masajului profilactic si
terapeutic cat si de mijloacele kinetoterapiei pentru a se evita ca microtraumatismele produse in
efort sa determine aparitia accidentelor.
2.In perioadele competitionale masajul contribuie la realizarea starii de start si se aplica:
-inainte de concurs,prin procedee corespunzatoare si individualizate pentru depasirea
crizei de adaptare,in care sportivul poate manifesta:
-stare de apatie,caz in care se aplica procedee de masaj excitante,efectuate amplu si
repede pentru a se realiza promtitudine in adaptarea sportivului la efortul concursului,
-febra de start,situatie in care pregatirea pentru competitie va dura mai mult,folosindu-se
exercitii ample executate in tempou lent,iar masajul trebuie sa fie calmant si linistitor pentru
nervi si relaxator si decontracturant pentru muschi.
-la sportivii gata de lupta,se aplica un masaj usor excitant pentru mentinerea conditiei
psihomotrice optime.

63
 -intre probele sportive masajul se aplica pentru revenirea organismului dupa efort si
pregatirea pentru efortul care urmeaza.Se vor aplica procedee de masaj pentru inlaturarea
oboselii si in acelasi timp pentru tinerea sub control a eventualelor microtraumatisme existente.
-dupa concurs masajul se aplica imediat dupa scaderea prin repaus a fenomenelor
acute,folosind procedee linistitoare si calmante,asociate cu alte mijloace de refacere psiho-
motrica.Scopul masajului de dupa concurs este inlaturarea oboselii si refacerea rapida si eficienta
a organismului in vederea pregatirii pentru concursurile ce urmeaza.
B.1.Masajul manual,este cel in care aparatul cu,care se prelucreaza tesuturile moi ale
organismului este mana.Masajul manual este cea mai la indemana forma de masaj si de altfel cea
mai eficienta si mai utilizata.Aceasta forma de masaj prezinta o serie de avantaje datorate
calitatilor mainii ce nu pot fi egalate de nici un alt aparat mecanic de
masaj.Temperatura,abilitatea,sensibilitatea,mobilitatea,adaptabilitatea,complexitatea miscarilor
mainii,capacitatea ei de a sesiza contracturile si de a doza aplicarea procedeelor,fac ca masajul
manual sa ramana cea mai eficienta si cea mai valoroasa forma de masaj.
B.2.Masajul mecanic se aplica cu diferite aparate mecanice sau actionate
manual.Dintre toate aparatele inventate de-a lungul timpurilor cele mai folosite au ramas
aparatele de vibromasaj a caror eficienta in aplicarea vibratiilor este deosebita si de neinlocuit de
mana omului.
C.1.Masajul uscat este masajul in care se foloseste pudra de talc ca mijloc de
alunecare sau nu se foloseste nici un ingredient.
C.2.Masajul umed foloseste ca mijloc de alunecare diferite unguente,uleiuri sau
substante medicamentoase pentru a nu se irita pielea in timpul masajului si pentru efectul
terapeutic al substantelor farmaceutice.
D.1.Masajul somatic sau periferic se adreseaza tesuturilor moi de la suprafata
corpului (tegumene,tesuturi conjunctive subcutanate,muschi,tendoane,vase,nervi)ce se
prelucreaza prin actiune directa.
D.2.Masajul profund sau al organelor se adreseaza organelor din cavitatea
abdominala si toracica.Actiunea indirecta a masajului imbunatateste activitate funcionala a
organelor si inlatura fenomenul de staza sangvina de la nivelul acestora.
E.1.Masajul general este aplicarea masajului pe toata suprafata corpului intr-o
singura sedinta.Masajul general poate fi :extins sau restrans.
E.2.Masajul partial este aplicarea masajului pe,portiuni mai mici bine delimitate din
punct de vedere anatomic si functional.
Masajul partial poate fi:regional,segmentar,local.
-regional este atunci cand se aplica pe o parte importanta si bine delimitata a corpului
ca:regiunea spatelui,regiunea toracelui,regiunea abdominala.Durata unui masaj partial regional
este de 20-25 min.
-segmentar este atunci cand se aplica pe segmente bine determinate anatomic la nivelul
membrelor superioare sau inferioare ca:umar,brat,antebrat,mana,gamba,coapsa etc,Durata unei
sedinte este de 10-12 min.
-local este atunci cand se aplica pe regiuni mici actionandu-se asupra unui muschi sau grup
de muschi,asupra unui nerv,a unei articulatii etc.Durata unei sedinte este de 5-6 min.
F.1.extins este atunci cand durata sedintei este de 50-60 min.si se prelucreaza analitic
fiecare segment dupa o tehnica minutioasa adaptata dupa criteriile morfologice si functionale ale
fiecarui sector al corpului.

64
 F.2.restrans este atunci cand dureaza 30-45 min.se prelucreaza in paralel(cu o mana pe
un segment cu cealalta pe alt segment)membrele inferioare si superioare,se selecteaza
procedeele considerate cele mai eficiente,renuntandu-se la celelalte.
G.1.Masajul stimulant este masajul in care profunzimea,intensitatea si ritmul aplicarii
procedeelor de masaj este mare si care se foloseste atunci cand dorim sa intensificam functiile
energetice sau nutritive.
G.2.Masajul calmant este un masaj aplicat superficial,cu o intensitate si un ritm mai
redus,prin manevre blande,lente si usoare,avand scop relaxator.
H.1.Masajul este aplicarea manevrelor de masaj de catre o alta persoana(masor,antrenor
etc.)asupra celui masat.Pentru a patrunde esenta masajului si a efectelor sale,acesta trebuie
aplicat astfel incat,sa se realizeze “un dialog fara cuvinte”intre cei doi protagonisti(masor si cel
masat),in care fiecare sa fie implicat in egala masura.Altfel inteleasa,aplicarea masajului se va
reduce la o simpla tehnica standard,aplicata uniform care isi pierde calitatea cea mai importanta
de relatie interpersonala,ce nu va permite sa se stabileasca si sa se adapteze tehnicile de masaj
scopului urmarit.
Gesturile palpatoare ale masorului nu au sens decat in functie de raspunsurile date de
cel masat,intr-un feet-back continuu.Pentru a percepe aceasta situatie de schimb este necesara
constientizarea celui masat asupra actiunilor care se aplica asupra lui,dar mai ales educarea si
antrenarea simtului tactilal masorului pentru descoperirea abaterilor de la normal in
functionalitatea organismului si adaptarea masajului in mod creativ si inventiv trebuintelor
fiecarui individ.
H.2.Automasajul este aplicarea procedeelor de masaj de catre orice persoana asupra ei
insisi.
I.Hidromasajul este asocierea masajului cu o procedura de hidroterapie.Aplicarea
masajului sub stropire sau scufundare sub apa, de regula calda,se poate realiza in apa
obisnuita,termala sau marina.
-dus masajul este o aplicare manuala a masajului sub ploaia a 3-4 dusuri.Temperatura
apei este de 38”si cade de la o inaltime de 60 cm.Durata unei sedinte este de 5-10 min.Efectele
dusului masaj sunt de vasodilatatie puternica,relaxare musculara si calmare a durerilor.
-dusul subacval este aplicarea masajului partial sub apa prin intermediul unui jet de apa
calda de 37-39” sub o presiune intre 1-6 atmosfere in functie de sensibilitatea regiunii pe care se
aplica,de la o distanta de 30 cm si sub un unghi de 35”.Durata unei sedinte este de 5-15
min.Sensul de aplicare este centripet.Efectele dusului subacval sunt de hiperemie profunda de
relaxare musculara,de indepartare a proceselor aderentiale etc.
-baile cu bule gazoase constau in efectuarea unor bai in care se degaja bule de oxigen
sub o presiune de 1-2 atmosfere.Temperatura apei este de 34-35”,iar durata sedintei este de 10-
15 min.Efectele bailor cu bule sunt calmarea sistemului nervos,vasodilatatie capilara si arteriala.
-criomasajul sau masajul local cu gheata,consta din aplicarea netezirii cu,cuburi de
gheata timp de 3-7 min.di 2 in 2 ore pe zona de tratat.efectele masajului local cu gheata sunt
vasoconstrictie initiala urmata de vasodilatatie activa reactionala care stau la baza unor
importante efecte trofice.
-dusul cu aer cald,consta dintr-un masaj realizat cu jet de aer cald.Durata procedurii
este de 4-5 s.Se foloseste in tratamentul afectiunilor cronice ale aparatului locomotor.

65
 PROCEDEELE DE MASAJ

După importanţa efectelor lor, procedeele de masaj manual clasic, au fost împărţite în:
➢ Procedee principale de masaj (fundamentale):
• alunecările (netezirea, efleurajul);
• fricţiunile;
• frământatul şi stoarcerea (petrisajul);
• lovirile uşoare şi ritmice (baterea, tapotamentul);
• vibraţiile.
➢ Procedee secundare de masaj (ajutătoare):
• cernutul şi rulatul;
• presiunile;
• tracţiunile şi tensiunile;
• scuturările;
• ciupirile si pensarile;
• alte procedee diverse.

6.1 PROCEDEELE PRINCIPALE

DE MASAJ

Aceste manevre nu pot lipsi din aplicaţiile practice mai importante ale masajului. Ele
realizează prelucrarea sistematică şi metodică a părţilor moi ale corpului şi se aplică în
următoarea succesiune:
➢ netezire (efleuraj);
➢ fricţiune;
➢ frământat (petrisaj);
➢ batere (tapotament);
➢ vibraţii.

6.1.1Netezirea se adresează în special tegumentelor şi constă în alunecări ritmice şi

uşoare, aplicate cu diferite părţi ale mâinilor în sensul circulaţiei de întoarcere. De aceea, pe
membre alunecările se efectuează de la extremitatea distală spre cea proximală, pe trunchi

66
urmează sensul circulaţiei de întoarcere spre inimă, iar pe gât şi ceafă sensul manevrelor este
dinspre cap spre umeri şi omoplaţi.
Mişcările seamănă cu mângâierea, numai că se execută cu o anumită presiune şi cu ritm
variabil, în funcţie de efectele care trebuie induse.
Din punct de vedere al modului de aplicare al mâinilor manevrele sunt:
• simultane, când se efectuează cu ambele mâini în acelaşi timp şi în acelaşi sens ;
• alternative, când se efectuează cu mână după mână, în acelaşi sens.
Din punct de vedere al direcţiei sunt:
• longitudinale (lungi);
• oblice (medii);
• transversale (scurte);
• în cerc;
• în zig-zag.
Din punct de vedere metodic netezirea este iniţială şi finală.
Succesiunea manevrelor în funcţie de direcţia şi modul de lucru al mâinilor este
următoarea:
➢ pentru netezirea inţială:
• simultane lungi, medii şi scurte;
• alternative lungi, medii şi scurte.
➢ pentru netezirea finală:
• alternative scurte, medii şi lungi;
• simultane scurte, medii şi lungi.
Ritmul de execuţie scade treptat spre sfârşitul şedinţei.
Netezirea se execută cu faţa palmară sau dorsală a mâinilor, cu degetele apropiate sau
depărtate, întinse sau uşor îndoite. Pe suprafeţe mici, netezirea se poate executa cu o mână, iar pe
suprafeţele mari cu ambele mâini. Pe membre, mâinile se aşază la acelaşi nivel sau una mai sus
decât cealaltă. Pe suprafeţele mici şi rotunjite, netezirea se execută cu vârful a două sau trei
degete, cuprinzând regiunea între police şi celelalte degete. Pe suprafeţele mai întinse şi plane,
netezirea se poate executa cu palma întreagă, cu laturile sau cu rădăcina mâinii.
Presiunea netezirii este în funcţie de structura pe care dorim să o influenţăm:
• alunecările uşoare şi superficiale acţionează asupra pielii;
• ţesutul subcutanat este influenţat de alunecările mai apăsate;
• pentru ţesuturile profunde se folosesc manevre mai puternice executate cu rădăcina
mâinilor, cu marginea ulnară a mâinii sau cu pumnii închişi.
Alunecările executate cu faţa dorsală a mâinilor şi cu degetele strânse în pumni au efecte
mai profunde decât cele executate cu faţa palmară a mâini.
• nervii şi vasele din piele sunt influenţate de apăsarea redusă;
• circulaţia sângelui în vasele superficiale este activată de presiunile medii;
• circulaţia din ţesuturile profunde este influenţată de manevrele viguroase;
• circulaţia limfatică este activată de alunecările lente, dar destul de apăsate şi efectuate
sacadat.

67
 Ca întindere, alunecările se aplică de preferinţă segmentar, pe porţiuni anatomice bine
delimitate.
Se disting următoarele forme speciale de netezire:
➢ netezire sacadată, aplicabilă segmentelor circulare (antebraţ, braţ, gambă, coapsă);
➢ netezire “în perie”, folosită în regiunile cu păr în exces;
➢ netezire liniară, longitudinală executată cu vârful degetelor, utilizată la nivelul
tendoanelor şi spaţiilor interosoase;
➢ netezire în “cleşte” aplicabilă la nivelul tendonului lui Achile.
Netezirile scurte şi asociate cu presiuni sunt indicate în tratamentul induraţiilor şi
nodozităţiilor fibroscleroase şi în dezagregarea şi împrăştierea infiltratelor din ţesuturile
profunde.
Efectele netezirii sunt:
➢ principalul efect al netezirii este activarea, pe cale reflexă, a circulaţiei;
➢ vasodilataţie locală de durată, consecinţă a acţiunii mecanice şi reflexelor cu
punct de plecare cutanat;
➢ alunecările lungi şi uşoare reduc sensibilitatea, scad durerea şi contractura
musculară pe regiunea masată, motiv pentru care netezirea este folosită ca manevră pregătitoare
în masaj, înaintea altor procedee mai puternice;
➢ alunecările lungi şi uşoare sunt calmante, relaxante;
➢ manevrele mai viguroase activează circulaţia sângelui în ţesuturile profunde,
ducând la mai buna oxigenare a muşchilor şi la îndepărtarea mai rapidă a produşilor de
catabolism (combate oboseala şi ajută refacerea funcţională după efort);
➢ manevrele scurte şi vii, în ritm rapid şi energic, sunt stimulante.

6.1.2 Fricţiunea se adresează în special ţesutului celular subcutanat; constă în presiuni şi

deplasări ale ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile dure sau pe un plan dur (osos sau
cartilaginos), în limita elasticităţii proprii.
Din punct de vedere tehnic, fricţiunea se execută cu vârful degetelor în sens liniar
(longitudinal sau transversal) şi circular (concentric sau excentric), cu marginea cubitală,
rădăcina mâinii (eminenţele hipotenară şi tenară), palma sau pumnul.

Forme speciale:

➢ transversală, “în fierăstrău” executată cu marginea cubitală a mâinii se aplică la

nivelul tendonului lui Achile;
➢ în zig-zag, executată cu vârful a 2-3 degete (index, medius şi inelar), se aplică la
nivelul coloanei vertebrale.
Vârful degetelor se aplică pe tegument, cu o anumită presiune şi sub anumite unghiuri.
Se execută mişcări circulare într-un sens şi apoi în sens opus, deplasând mâinile în limita
mobilităţii şi a supleţei normale a ţesuturilor masate. După un număr oarecare de mişcări

68
executate pe o mică porţiune a pielii, mâna se deplasează încet în vecinătatea locului masat, până
când este cuprinsă toată regiunea.
Presiunea şi amplitudinea mişcărilor de fricţiune va fi la început mai redusă şi de durată
mai scurtă, mărindu-se progresiv, după necesităţi.
După intensitatea presiunilor şi a mărimii unghiului, fricţiunea poate acţiona superficial
sau profund. Astfel, cu cât intensitatea presiunilor creşte, iar unghiul faţă de planul regiunii
respective scade, cu atât acţionează mai profund.
Efectele fricţiunii:

➢ prin acţiunea mecanică mobilizează ţesuturile moi, le măreşte supleţea şi

elasticitatea, asuplizează tegumentul;
➢ tot prin acţiune mecanică se activează circulaţia locală (înroşirea pielii), stimulând
nutriţia ţesuturilor;
➢ pe cale reflexă, are efecte de durată, circulatorii şi trofice;
➢ fricţiunea prelungită, executată într-un ritm lent, scade sensibilitatea locală, scade
contractura musculară, reduce încordarea nervoasă;
➢ ritmul viu şi mişcările scurte, dar viguroase, stimulează sistemul nervos periferic;
➢ fricţiunile previn rupturile musculare si smulgerile de fibre care pot apărea la
nivelul joncţiunii miotendinoase.

6.1.3 Frământatul (petrisajul) reprezintă prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde,

ridicarea lor, atât cât permite elasticitatea proprie şi stoarcerea prin comprimare (între degete sau
între degete şi palmă) sau prin presiune pe planul profund.
Din punct de vedere tehnic se realizează:
➢ frământat „în cută” pe loc sau deplasabilă “în val”, care reprezintă forma
tradiţională aplicabilă tuturor segmentelor corpului;
➢ frământat circular şi şerpuit, care reprezintă forma specială aplicabilă segmentelor
circulare sau tronconice;
➢ frământat între marginile cubitale ale mâinii, care reprezintă forma specială
aplicabilă la nivelul peretelui abdominal etc.
➢ frământat cu pumnii, se aplică regiunilor voluminoase ale corpului (fese, eventual
coapse).
Pe regiunile întinse şi plate, frământatul constă în ridicarea şi apucarea între degete şi
rădăcina mâinii a unei cute de ţesuturi, care este stoarsă prin ducerea rădăcinii mâinii spre degete
şi prin comprimarea ei pe planul dur, profund. Mişcarea se repetă de mai multe ori pe acelaşi loc,
apoi mâinile se deplasează din aproape în aproape, în axul lung al grupelor de muşchi.
Pe membre, frământatul se execută cu mâinile aplicate în cerc, perpendicular pe segment.
Muşchii sunt prinşi între degete şi palme şi strânşi cu putere; presiunea se slăbeşte apoi, iar
muşchii se relaxează.
Manevrele se execută de la rădăcina membrelor spre extremităţi, presiunile fiind însă
orientate spre sensul circulaţiei venoase a sângelui (distal→proximal).

69
 Pe masele mari de muşchi, frământatul se execută formând o cută lungă de muşchi, care
este prinsă între degete şi podul palmei şi strânsă ca într-un cleşte; cuta este ridicată şi apoi
presată pe planul profund, fără a o scăpa din mâini şi fără a desprinde palma de pe piele.
La nivelul abdomenului se frământă ţesuturile grase subcutanate, “în cută” sau “în val”;
se execută o mişcare de ridicare şi presare între ele a ţesuturilor, ori de ducere înainte şi înapoi a
cutei prinse între degete.
Frământatul este procedeul cel mai bun pentru masajul ţesuturilor profunde şi în special
al muşchiilor.

Efectele frământatului

Acestea se produc mai ales pe cale reflexă, comparativ cu cele mecanice:

➢ ridicarea şi strângerea ţesuturilor cărnoase dezvoltă elasticitatea, excitabilitatea şi
contractibilitatea muşchilor;
➢ prin stoarcere se comprimă vasele profunde, se activează circulaţia, având un
efect trofic asupra organismului;
➢ prin frământare sunt îndepărtaţi produşii de catabolism din muşchi;
➢ previne atrofia musculară;
Efectele frământatului se datoresc stimulării circulaţiei şi troficităţii nervilor, mai ales ale
celor motori. Din acest motiv se indică în stările de atonie şi atrofie musculară secundară
imobilizărilor prelungite ale diferitelor segmente ale aparatului locomotor.
➢ manevrele lente, aplicate pe zone aderente şi infiltrate au efect decontracturant;
➢ manevrele executate rapid induc efecte stimulante.

6.1.4 Tapotamentul (baterea) constă în aplicarea unor lovituri ritmice şi uşoare

executate cu diferite părţi ale mâinii şi antebraţului.

Din punct de vedere tehnic, procedeele de tapotament se grupează în:

➢ manevre de tocat: cu marginea cubitală (cubito-palmar sau cubito-dorsal), cu 1/3
inferioară a antebraţului, cu vârful degetelor (tangenţial, “în mănunchi de nuiele”);
➢ manevre de bătătorit: cu palma în cupă sau ventuză şi cu pumnul cubital sau
palmar;
➢ manevre de plescăit sau lipăit: cu faţa palmară a mâinii sau a degetelor;
➢ manevre de percutat: cu vârful degetelor.
“Tocatul” se execută cu degetele ambelor mâini, ţinute faţă în faţă. Degetele întinse
depărtate între ele şi uşor flectate cad perpendicular pe piele, de la o distanţă mică, într-un ritm
foarte viu, lovind cu partea laterală şi dorsală sau cu cea laterală şi palmară. “Tocatul” se poate
face şi cu marginea ulnară a mâinilor.

70
 Intensitatea manevrelor rezultă mai mult din greutatea degetelor şi a mâinilor, decât din
contracţiile musculare. Mâinile cad moi, mişcându-se din articulaţiile pumnilor. Pentru a
amplifica aceste manevre se adaugă înclinarea laterală a mâinilor şi o mişcare de răsucire a
antebraţelor în pronaţie şi supinaţie. Braţele trebuie să fie apropiate de trunchi, iar antebraţele
apropiate de regiunea masată, pentru ca loviturile să nu cadă prea de sus şi să nu fie intense.
Pe regiunile sensibile intensitatea loviturilor trebuie să fie mai mică, pe mase mari de
muşchi, medie sau mare.
Ritmul poate fi foarte viu sau rar şi lent (cap, regiune precordială).
“Percutatul” este o formă de batere cu vârfurile degetelor uşor îndoite. Manevra se
execută cu amândouă mâinile mişcate din articulaţiile pumnilor, cu palmele orientate spre
regiunea masată. Mâinile se mişcă alternativ sau simultan, într-un ritm foarte viu.
Intensitatea loviturii trebuie să fie unică, rezultat al greutăţii mâinilor.
Manevra se poate executa cu vârful unui singur deget.
“Plescăitul” este o manevră de lovire cu faţa palmară a degetelor şi a mâinii. Se execută
cu mâinile moi şi uşoare, prin mişcări suple şi repezi. Mişcările se execută activ, cu o mână sau
cu amândouă mâinile, numai cât este necesar să se ridice antebraţele la o înălţime potrivită, apoi
acestea cad pasiv, alternativ sau simultan pe regiunea respectivă. Intensitatea loviturii depinde
numai de greutatea proprie a acestor segmente. Loviturile active sunt mai puternice , dar pot
deveni dureroase.
Dacă manevrele sunt tangenţiale, efectul lor excitant este diminuat. Se indică în masajul
excitant al unor regiuni întinse, cărnoase şi puţin sensibile.
“Bătătoritul” se deosebeşte de “plescăit “ prin felul de a lovi cu palmele şi degetele ţinute
bine întinse şi foarte apropiate de suprafaţa masată. Ritmul mişcărilor este foarte viu, iar
loviturile sunt scurte.
Manevra se poate executa în două moduri:
• cu degetele şi palmele strânse “în căuş”- bătătoritul este mai puţin aspru;
• cu pumnul: este o manevră mai puternică, indicată mai ales în masajul regiunilor
musculoase şi puţin sensibile , la persoanele sănătoase şi viguroase. Se execută cu pumnul
incomplet închis; intensitatea manevrei creşte dacă se execută cu pumnul închis sau cu marginea
ulnară a pumnului.
Efectele baterii variază în funcţie de intensitatea şi ritmul loviturilor, de supleţea
mişcărilor şi de sensibilitatea pielii şi a ţesuturilor masate.
➢ Acţiunea specifică este excitantă şi se validează prin intermediul nervilor
periferici.
➢ Tocatul , plescăitul şi bătătoritul executate într-un ritm rapid, cu intensitate mai
mare şi un timp mai îndelungat acţionează asupra nervilor vasomotori şi provoacă, prin
vasodilataţie, un aflux crescut de sânge în regiunea masată, care se înroşeşte şi se încălzeşte.
➢ Manevrele baterii reduc în timp sensibilitatea nervilor senzitivi.
➢ Excitarea nervilor motori produce o creştere a tonusului muscular şi chiar o
contracţie a fibrelor musculare, fără a se produce un lucru mecanic.

71
 ➢ Baterea are efecte stimulatoare asupra circulaţiei şi nutriţiei ţesuturilor profunde,
secundar dezvoltând proprietăţile funcţionale ale muşchilor; se indică în tratamentul atoniei
şi/sau atrofiilor musculare posttraumatice.
Percutatul, la nivel toracic, favorizează eliminarea secreţiilor bronhice.
Manevrele de batere sunt contraindicate în tratamentul afecţiunilor dureroase,
contracturilor musculare, spasmelor, oboselii musculare.

6.1.5 Vibraţiile constau din imprimarea în ţesuturi a unui număr cât mai mare de
mişcări oscilatorii pe unitatea de timp; ele se execută pe loc sau cu deplasare laterală.
Mişcările sunt asemănătoare unui tremurat continuu şi rezultă din contracţiile alternative
ale muşchilor agonişti şi antagonişti ai degetelor şi mâinii pe de o parte, şi ai antebraţelor şi
braţelor pe de altă parte. Din această cauză, vibraţiile manuale sunt obositoare şi greu de
executat, de aceea se completează sau se înlocuiesc cu forme instrumentale.
Vibraţiile manuale se execută cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară, cu podul palmei
sau cu rădăcina mâinii, cu palma şi cu degetele întinse sau cu pumnul închis.
De regulă, vibraţiile se aplică pe porţiuni restrânse, dar se pot efectua şi de-a lungul unui
nerv, muşchi, în jurul unei articulaţii sau pe un segment.
Frecvenţa şi amplitudinea deplasării mâinilor sunt variabile şi induc efecte opuse.
Manevrele fine şi prelungite sunt liniştitoare, reduc sensibilitatea pielii şi a ţesuturilor
superficiale, producând o senzaţie de amorţire, încălzire şi relaxare.
Vibraţiile executate cu ritm rapid şi amplitudine crescută au efecte excitante asupra
sistemului nervos central, dar şi efecte estetice, prin reducerea stratului adipos.
La nivelul toracelui produc expulzia secreţiilor bronşice, când sunt executate cu
amplitudine scăzută.
Vibraţiile manuale se combină cu netezirea, fricţiunile şi frământatul.
Mişcările vibratorii, care au o amplitudine şi o intensitate mai mare decât vibraţiile
obişnuite, se numesc trepidaţii. Aceste procedee au în general aceleaşi efecte şi întrebuinţări ca şi
vibraţiile; ele se aplică îndeosebi pe spate şi pe torace.
Trepidaţia toracelui se asociază cu miscările de respiraţie, accentuându-se spre sfârşitul
inspiraţiei, al expiraţiei şi al pauzei respiratorii.
Aplicate pe torace şi pe abdomen, vibraţiile produc efecte reflexe profunde,
descongestionante şi calmante; ele sunt folosite, după indicaţiile medicului, în tratamentul unor
afecţiuni dureroase şi congestive ale organelor interne.

72
 6.2 PROCEDEELE SECUNDARE
DE MASAJ

Între procedeele sau manevrele principale de masaj sau după efectuarea lor, se
intercalează sau se adaugă o serie de alte câteva manevre numite ajutătoare sau secundare, care
completează acţiunea procedeelor fundamentale.
Unele dintre aceste manevre secundare derivă din cele principale, pe care deseori le şi
însoţesc, altele au caractere tehnice proprii şi vin să îmbogăţească procedeele de bază ale
masajului.
Cele mai importante manevre ajutătoare sunt:
➢ Cernutul şi rulatul;
➢ Presiunile;
➢ Tracţiunile şi tensiunile;
➢ Scuturările;
➢ Ciupirile şi pensările.

6.2.1 Rulatul şi cernutul se aplică segmentelor circulare sau tronconice.

Rulatul constă în prinderea segmentului respectiv între feţele palmare ale mâinilor cu
menţinerea degetelor în extensie. Mâinile se deplasează ritmic, alternativ, de jos în sus, anterior
şi posterior sau invers, prin ridicări şi presiuni alternative.
Au acţiuni relaxante, decongestive asupra maselor musculare şi redau supleţea
structurilor masate.

6.2.2 Presiunile constau în apăsări superficiale sau profunde.

Se aplică în diverse moduri:
• simple;
• asociate cu mişcări respiratorii în ritmul frecvenţei respiratorii normale (16-18
respiraţii pe minut);
• asociate cu vibraţii, sunt numite presiuni vibrate.

Presiunile puternice produc asupra pielii o uşoară ischemie iniţială cauzată de scăderea
afluxului de sânge către zona masată, urmată de hiperemie locală şi scăderea sensibilităţii până la
anestezie, scăderea tonusului muscular local şi secundar, relaxare musculară şi scăderea sau
dispariţia oboselii. Pe acest tip de “presiune profundă” se bazează tehnicile masajului reflex, care
folosesc fie zonele de inervaţie metamerică (ce urmăresc dermatoamele) descrise de Head şi
modificate de Hensen şi Schillak, fie punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională
chineză.

73
 Efectele pozitive asupra ţesuturilor perimusculare şi periarticulare sunt induse prin
întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-
cutanat.

6.2.3 Tracţiunile, tensiunile şi scuturările acţionează mai ales asupra articulaţiilor şi

ţesuturilor periarticulare.
Tracţiunile se realizează în axul longitudinal al segmentelor.
Tensiunile sunt mişcări pasive, executate pe axele de mişcare ale fiecărei articulaţii.
Scuturările constau în mişcări oscilatorii ample, executate ritmic la nivelul membrelor sau
segmentelor.
Tracţiunile şi tensiunile realizează întinderea elementelor articulare şi periarticulare,
precum şi scăderea presiunii intraarticulare.
Tensiunile cresc mobilitatea articulară, mai ales după fracturi cu condiţia să fie executate
blând şi să atingă amplitudinea maximă de mişcare; mişcarea bruscă şi exagerată poate produce
contractură musculară şi secundar redeschiderea focarului de fractura.
Efectele scuturărilor depind de ritmul execuţiei. Astfel, ritmul rapid va declanşa efecte
stimulante locale şi generale, în timp ce ritmul lent va avea efecte relaxante.

6.2.4 Ciupirile şi pensările se aplică pe porţiunile musculoase ale membrelor.

Diferenţa constă în prizele cu care se realizează. Astfel, ciupirile se execută cu priză mică (între
police şi index), cu priză medie (între podul palmei şi degete) sau mare (între vârfurile degetelor
celor doua mâini).
Aplicate în ritm rapid, au efecte excitante.
În general, orice procedeu de masaj poate induce efecte stimulante sau relaxante prin
modificarea ritmului, intenstăţii şi presiunii.

MASAJUL PE REGIUNI

MASAJUL TRUNCHIULUI. Din punct de vedere al tehnicilor de masaj trunchiul prezintă trei
regiuni: spatele, peretele abdominal şi peretele toracic.

7.1.1.1 MASAJUL SPATELUI

Poziţia. Cel ce urmează să fie masat este in decubit ventral, cu fruntea sprijinită pe dosul
mâinilor sau cu capul răsucit într-o parte şi cu braţele întinse pe lângă trunchi. Masorul stă sau
şade pe un scăunel în stânga subiectului.
Pe spate se pot aplica toate procedeele principale de masaj. Masajul spatelui se începe
prin neteziri lungi şi lente, începute în regiunea sacrată şi continuate în sus până la baza gâtului.
La început palmele cu degetele întinse şi apropiate se îndreaptă în sus de-a lungul coloanei
vertebrale, până în regiunea cefei, după câteva manevre, palmele se îndepărtează încet în sens
lateral şi cu degetele depărtate între ele alunecă la început paralel cu coloana vertebrală, apoi
oblic, peste omoplaţi şi umăr; apoi mâinile se îndreaptă, pornind din regiunea sacrată, peste
şolduri, coaste, omoplaţi şi umeri.

74
 După netezirea cu ambele mâini se efectuează manevre alternative. Ritmul mişcărilor
creşte progresiv.
În masajul stimulant, manevrele lungi de alunecare sunt urmate de manevre scurte
executate în ritm viu, urcând şi coborând pe întreaga suprafaţă a spatelui.
Manevrele scurte, locale se execută pe segmente, de o parte sau de alta a coloanei
vertebrale: pe fese, pe regiunea lombară, pe flancuri, pe coaste, pe spaţiul interscapular, pe
omoplaţi şi pe umeri. Manevrele se pot executa cu o singură mână sau cu ambele, simultan sau
alternativ.
Fricţiunea se execută cu palmele întinse, pe porţiuni mai reduse cu degetele, iar pe
spatele mai musculos, cu rădăcina mâinilor, podul palmei, marginea ulnară a mâinii sau cu
pumnul.
Manevrele se execută insistent, adaptându-se la relieful regiunii şi la grosimea şi
consistenţa părţilor moi.
Frământatul se execută formând o cută de piele şi ţesuturi între vârful degetelor flexate,
cu punct de sprijin pe piele şi rădăcina mâinii, care presează şi strânge cuta de jos în sus şi
dinapoi înainte. Frământatul se execută pe toată întiderea spatelui, dar mai ales în lungul coloanei
vertebrale.
Frământatul este urmat de manevra de tocat cu marginile ulnare ale degetelor, executat în
ritm viu, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi apoi pe părţile laterale ale spatelui. Pe
omoplaţi, umeri şi pe părţile laterale ale spatelui, tocatul se execută cu faţa palmară a degetelor.
În continuare se execută bătătoritul percutat, numai cu vârful degetelor care cad aproape
perpendicular pe piele; urmează plescăitul executat cu faţa palmară a degetelor sau cu palmele
întinse, iar la urmă bătătoritul cu palmele întinse sau strânse “în căuş”.
La persoanele sensibile se aplică la sfârşit, o netezire vibratorie sau zig-zag de-a lungul
coloanei vertebrale, manevre care au efect liniştitor.
La persoanele robuste, după tapotament se aplică presiuni ascendente şi descendente, de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale, executate cu palmele, simultan sau alternativ.
Masajul spatelui se încheie cu o netezire uşoară, lentă şi prelungită, după care spatele se
acoperă cu un prosop.
Masajul spatelui este indicat în tratamentul deviaţiilor coloanei vertebrale, al bolilor
degenerative sau inflamatorii ale coloanei vertebrale, în combaterea hipotoniei sau atoniei
musculare, in contractura musculara paravertebrala.

7.1.1.2 MASAJUL PERETELUI TORACIC

(regiunea anterioară şi laterală a pieptului).

Poziţia. Cel ce urmează a fi masat este in decubit dorsal, rezemat pe un plan uşor înclinat,
cu capul sprijinit mai sus decât trunchiul. Pentru masajul părţilor laterale se duc braţele în sus şi
se pun mâinile sub ceafă, iar la nevoie se răsuceşte puţin trunchiul pe partea opusă regiunii pe

75
care dorim să o masăm. Masorul stă în picioare sau şade pe un scaun în dreapta celui pe care-l
masează.
Masajul peretelui toracic se începe cu neteziri uşoare şi ritmice, executate cu o mână sau
cu amândouă mâinile care alunecă simultan sau alternativ, de la baza toracelui spre regiunea
sternală şi spre umeri. Alunecările se îndreaptă apoi pe părţile laterale ale toracelui de-a lungul
spaţiilor intercostale, ocolind regiunea mamară.
Netezirile sunt la început lungi şi lente cuprinzând toată suprafaţa anterioară şi părţile
laterale ale toracelui; apoi netezirile sunt mai scurte şi mai dese şi se aplică pe suprafeţe mai
puţin întinse: coaste, stern, umeri.
Fricţiunea se execută cu degetele, cu palmele, cu marginea ulnară sau cu rădăcina
mâinilor. Manevra se efectuează pe toată suprafaţa toracelui, dar mai ales pe părţile musculoase.
Frământatul în „cută” se execută la marginea inferioară a muşchiului pectoral, care este
prins între police şi restul degetelor.
Tocatul şi percutatul se folosesc mai puţin, evitând regiunile precordială şi mamară.
Masajul toracelui se încheie cu o netezire uşoară, calmantă.
După masajul toracelui se indică câteva respiraţii ample, cu presiuni pe baza toracelui în
expiraţie.
Masajul toracelui este indicat în: atrofiile şi insuficienţele funcţionale ale toracelui, după
boli ale aparatului respirator, la debili, la convalescenţi, la cei cu boli cronice.

7.1.1.3 MASAJUL PERETELUI ABDOMINAL

Poziţia. Este aceeaşi cu cea de la masajul peretelui toracic. Pentru a mări relaxarea
muşchilor abdominali se recomandă ca subiectul să-şi flecteze puţin genunchi şi şoldurile şi să-şi
sprijine picioarele pe tălpi.
Masajul se începe cu o netezire orientată în sensul circulaţiei venoase. Alunecările se
execută la început în regiunea supraombilicală, în sus până peste marginea coastelor, apoi lateral
spre flancuri; se execută apoi în regiunea subombilicală, în jos şi înăuntru, spre simfiza pubiană.
Manevrele pot fi executate legate între ele printr-o mişcare de alunecare: palmele pornesc
din regiunea ombilicală în sus până la coaste, pe care le depăşesc, apoi se răsucesc în afară, în
sensul spaţiilor intercostale, ajungând în flancuri; de aici coboară înăuntru, parcurgând regiunea
subombilicală şi fosele iliace.
Manevrele de netezire se execută lent şi prelungit, începând cu vârful degetelor şi
terminând cu rădăcina palmelor, când se îndreaptă în sus şi lateral, şi invers când se îndreaptă în
jos şi înăuntru. Mişcările se execută simultan sau alternativ, de o parte şi de alta a abdomenului.
Alunecările se pot efectua şi pe o porţiune limitată: fosele iliace, flancuri, regiunea
epigastrică, regiunea subcostală; în această situaţie manevrele sunt mai scurte şi mai frecvente.

76
 Fricţiunea este procedeul de bază în masajul peretelui abdominal. Manevra se execută cu
palma întreagă, cu podul palmei sau cu rădăcina mâinii, mai rar cu marginea ulnară a mâinii şi
foarte rar cu degetele. În siutaţia în care persoanele sunt foarte sensibile (se gâdilă), manevrele se
vor executa ferm, amplu şi într-un ritm rapid.
Frământatul nu inflenţează prea mult musculatura peretelui abdominal. Pentru
inflenţarea straturilor subcutanate se aplică frământatul „în cută”.
Cuta este prinsă între degete şi palme şi prelucrată insistent; manevra se repetă, din
aproape în aproape pe toată întinderea peretelui abdominal.
Se aplică în continuare o formă de tocat cu vârful şi pulpa degetelor, executat uşor şi
suplu, tangenţial la suprafaţa abdomenului.
Se mai poate executa percutatul, cu faţa palmară sau dorsală a degetelor, prelungit cu o
scurtă alunecare pe piele.
Chiar dacă abdomenul este musculos şi rezistent nu sunt permise alte procedee de batere.
Masajul peretelui abdominal se încheie cu o netezire uşoară, superficială, liniştitoare.
După masaj se recomandă câteva respiraţii ample.
Masajul peretelui abdominal are efecte în primul rând asupra elementelor anatomice ale
peretelui, dar şi asupra organelor abdominale.
Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului abdominal se vor stabili de către medic, în urma
examinării atente a întregului abdomen, atât a peretelui cât şi a organelor intraabdominale.

7.1.2 MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Masajul membrelor inferioare se face de preferiţă pe segmente.

Poziţia. Pentru masarea feţei posterioare a membrelor inferioare, pacientul va adopta
poziţia de decubit ventral, iar pentru masarea feţei anterioare, pacientul va fi în decubit dorsal.
Pentru masajul şoldului şi al părţilor laterale ale coapselor se poate utiliza poziţia de decubit
lateral.

7.1.2.1 Masajul feţei posterioare a membrelor inferioare se începe cu regiunea fesieră,

se continuă cu coapsa şi se încheie cu gamba.
1. Masajul regiunii fesiere se începe cu neteziri executate cu ambele mâini, care
alunecă în sus spre regiunea lombară, în jos spre coapse şi lateral spre şolduri.
Urmează fricţiuni energice executate cu podul palmei, cu rădăcina mâinii, mână peste
mână, cu pumnii închişi.

77
 Frământatul muşchilor fesieri se execută folosind ritmic greutatea corpului, pentru a
mări presiunea manevrei. Fricţiunea se poate combina cu frământatul.
Tocatul se execută cu marginea ulnară a mâinilor şi a degetelor. Bătătoritul se face cu
pumnul deschis sau închis şi cu marginea ulnară a mâinilor.
Masajul se încheie cu netezire şi scuturat vibrator.
2. Masajul coapsei necesită multă vigoare pentru a putea influenţa musculatura
voluminoasă a acestui segment.
Netezirea se execută cu ambele palme aplicate în cerc în jurul coapsei. La început se
execută alunecări lungi şi lente, apoi scurte, dar pătrunzătoare, “în pieptene”, executate cu
pumnii închişi.
Fricţiunea se poate executa cu podul palmei, cu rădăcina mâinii sau mână peste mână.
Procedeul de bază al masajului coapsei este frământatul, “în cerc”, “şerpuit” şi mai ales
“în cută”.
Tocatul, plescăitul şi bătătoritul se execută cu putere, pe rând sau combinate între ele.
Cernutul şi rulatul coapsei măresc supleţea ţesuturilor şi combat încordarea muşchilor.
Masajul coapsei se încheie cu netezire uşoară care se poate executa pe toată întinderea
feţei posterioare a membrelor inferioare.
3. Masajul gambei. Pentru relaxarea muşchilor posteriori ai gambei şi în special a
tricepsului sural, subiectul va fi aşezat în decubit ventral, cu genunchiul uşor flexat şi cu piciorul
în uşoară flexie plantară; gamba se menţine în această poziţie, fie cu ajutorul unei mâini, fie
sprijinind-o pe un genunchi al masorului, pe un obiect sau pe planul înclinat al banchetei.
Masajul gambei se începe cu alunecări lungi, care pornesc de la călcâi şi depăşesc în sus
articulaţia genunchiului; se continuă cu alunecări scurte şi vii, prin care se prelucrează pe rând
tendonul lui Achile, muşchii gastrocnemieni şi spaţiul popliteu. Pe tendonul lui Achile se aplică
neteziri liniare, scurte, în lungul lui sau transversale, în fierăstrău.
Pe partea cărnoasă a gambei alunecările vor fi mai apăsate şi executate continuu sau
sacadat, cu podul palmei, cu rădăcina mâinii şi cu degetele îndoite în pumn, “în pieptene”. În
spaţiul popliteu netezirile trebuie să fie mai superficiale.
Fricţiunile se aplică începând dinapoia maleolelor, în lungul tendonului lui Achile, se
merge în sus până sub genunchi.
Se frământă cu o mână sau cu ambele mâini masa muşchilor posteriori ai gambei.
Manevrele de batere se aplică mai ales pe partea cărnoasă, după care urmează rulatul
regiunii. Scuturarea membrului inferior în întregime se execută în felul următor. Se prinde
piciorul cu o mână sau cu ambele şi, în timp ce se face o uşoară tracţiune în sens longitudinal, se
execută mişcări vii şi scurte, în sus, în jos şi lateral.
Dacă se doreşte masarea simultană a membrelor inferioare, masorul se aşază cu faţa spre
picioarele subiectului, aplică mâinile pe cele două gambe şi execută manevrele de masaj pe
întreaga faţă posterioară a membrelor inferioare. Membrele inferioare sunt scuturate împreună,
prinzând cu mâinile gâtul picioarelor, pe partea laterală şi trăgând uşor de ele în sensul lungimii.

78
 7.1.2.2 Masajul feţei anterioare a membrelor inferioare se începe cu piciorul şi se
continuă cu gamba, genunchiul şi coapsa.
1. Masajul piciorului se execută din următoarea poziţie: culcat sau şezând rezemat,
cu membrul inferior întins şi cu câlcâiul sprijinit pe genunchiul masorului care şade pe un
scăunel.
Netezirea constă din alunecări scurte aplicate pe talpă, cu podul palmei, rădăcina mâinii
sau pumnul închis, iar pe faţa dorsală şi laterală a piciorului, cu degetele şi cu palmele.
Fricţiunea, în sens liniar se execută în lungul tendoanelor, al spaţiilor interosoase şi mai
ales în jurul maleolelor.
În continuare se execută scuturarea spaţiilor interosoase şi a degetelor.
Degetele picioarelor pot fi masate împreună sau fiecare în parte, prin neteziri, fricţiuni,
tensiuni, tracţiuni şi scuturări.
Masajul piciorului se încheie cu netezirea executată prin mişcări lente, cu palmele şi
degetele.
2. Masajul gambei necesită următoarea poziţie: gamba şi piciorul depăşesc
suprafaţa de sprijin; genunchiul este întins sau uşor flexat; călcâiul se sprijină pe genunchiul
masorului sau este susţinut de acesta cu o mână, în timp ce cu cealaltă mână execută manevrele.
Netezirea se aplică pe toată partea anterioară a gambei; pe partea anterointernă,
alunecările pot fi mai apăsate.
Fricţiunea se execută cu blândeţe pe partea anterointernă şi cu intensitate medie pe
partea anteroexternă.
Frământatul are o importanţă redusă în masajul acestei regiuni şi se aplică cu o mână,
mai mult pe partea externă şi posterioară. Acelaşi lucru putem spune şi despre manevrele de
batere, de rulat sau de cernut.
Netezirea de încheiere se execută lent şi uşor, urcând peste genunchi.
3. Masajul genunchiului constă din neteziri scurte şi din fricţiuni uşoare. Poziţia
cea mai recomandabilă pentru masaj este cu genunchiul întins.
4. Masajul coapsei pe faţa sa anterioară se începe prin manevrele de alunecare,
lungi şi lente, dar energice, întărite prin procedeul “mână după mână” sau prin apăsarea cu
greutatea corpului, după care urmează neteziri scurte şi dese sau sacadate.
Încercuim cu palmele şi degetele ambelor mâini cât putem mai mult din grosimea coapsei
şi executăm manevrele de alunecare simultan sau alternativ. Pe coapsele musculoase putem
folosi netezirea “în pieptene”.
Fricţiunea coapsei se execută de preferinţă cu podul palmei, rădăcina mâinii şi pumnul
închis.
Frământatul poate fi circular, şerpuit şi mai ales “în cută”; se execută cu putere, pentru a
pătrunde în grosimea masei musculare. O atenţie deosebită trebuie să acordăm frământatului
muşchilor interni ai coapsei, care se masează mai blând.
Frământatul coapsei poate fi combinat cu fricţiunea.
Putem aplica pe coapsă toate formele de lovire ritmică, pe care le executăm cu vigoare,
evitând pe cât posibil faţa internă a coapsei, pentru a nu leza pachetul de vase şi nervi sensibili la
lovire.

79
 Rulatul şi cernutul se execută mai bine dacă flexăm uşor coapsa din şold şi din
genunchi. Această manevră necesită un efort concentrat, pentru a învinge încordarea muşchilor.
Netezirea de încheiere a coapsei se poate întinde pe toată lungimea membrului inferior.
Pentru executarea scuturării întregului membru inferior, din această poziţie, apucăm
piciorul de călcâi sau de deasupra gleznei şi, exercitând o tracţiune în sensul lungimii, îl mişcăm
cu vioiciune în toate sensurile.

Când nu dispunem de timp pentru executarea masajului pe segmente, putem aplica

manevrele pe toată întinderea unuia şi apoi a celuilalt membru inferior, lăsând la o parte piciorul
propriu-zis şi trecând repede peste genunchi.
Masajul ambelor membre inferioare se poate executa dintr-o dată, lucrând paralel (cu o
mână pe un segment şi cu alta pe segmentul pereche).

7.1.3 MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

Poziţia. Pentru masajul membrelor superioare, poziţia variază după împrejurări şi

necesităţi. Se va căuta de fiecare dată poziţia cea mai comodă, mai stabilă şi care să pună la
îndemâna masorului segmentul care trebuie masat. Se indică poziţia culcat rezemat sau poziţia
şezând rezemat sau şezând pe un scaun. Masorul va sta în picioare sau şezând pe un scaun, de
partea care trebuie masată.
În masajul pe segmente se prelucrează mai întâi degetele şi mâna, apoi antebraţul, braţul
şi umărul.
7.1.3.1.1 Masajul degetelor se execută sprijinind palma subiectului pe palma
masorului, de preferinţă pe stânga, masajul executându-se cu mâna dreaptă. Sprijinul se mai
poate face cu antebraţul pe genunchii masorului, pe un scaun sau pe o masă.
Masajul fiecărui deget constă din alunecări executate minuţios pe întreaga lungime a
degetului şi a fiecărei falange; pe dosul degetelor se poate aplica şi o netezire scurtă transversală.
Fricţiunea se execută insistent, mai ales pe faţa palmară a degetelor.
Masajul degetelor se încheie prin tracţiuni şi scuturări ale fiecărui deget.
7.1.3.2 Masajul mâinii se începe printr-o netezire insistentă a feţei dorsale şi apoi
palmare, pe care se poate aplica şi pumnul închis.
Masajul se continuă cu o fricţiune executată cu vârful degetelor, prin mişcări circulare şi
prin mişcări liniare de-a lungul tendoanelor şi al spaţiilor interosoase; fricţiunea palmară se poate
executa şi cu pumnul închis.
În continuare se frământă cu degetele muşchii emineţelor tenară şi hipotenară.
Urmează scuturarea metodică a spaţiilor interosoase ale palmei. Se scutură apoi întreaga
mână şi degetele, prin mişcări pasive executate în ritm viu.
Masajul se încheie cu o netezire uşoară şi calmantă aplicată pe ambele feţe ale degetelor
mâinii.

80
 7.1.3.3 Masajul antebraţului se execută din următoarea poziţie: antebraţul în uşoară
flexiune este sprijinit pe un plan orizontal la o înălţime potrivită; masajul se poate executa şi cu
antebraţul vertical, cu cotul sprijinit pe masă sau pe genunchii masorului.
Masajul se poate executa cu o mână sau cu ambele mâini. Se începe cu o serie de
alunecări lungi, care pornesc de la nivelul pumnului şi trec în sus peste cot, netezind antebraţul
pe toate feţele. Urmează manevre scurte şi mai apăsate de netezire şi apoi o netezire sacadată.
Fricţiunea se execută cu degetele şi cu palmele, circular pe toată întinderea segmentului
şi apoi liniar de-a lungul tendoanelor.
Frământatul muşchilor antebraţului se execută în cerc, cu o mână sau ambele mâini.
Pe antebraţ se aplică mai rar tocatul şi mai des plescăitul executat cu degetele şi palmele
moi şi apropiate de piele, căzând simultan sau alternativ.
Rulatul se aplică foarte bine pe antebraţ şi se execută în ritm viu, urcând şi coborând în
lungul segmentului.
Masajul antebraţului se încheie cu o netezire care se face lent şi liniştitor.

7.1.3.4 Masajul braţului începe cu netezirea executată cu ambele mâini, care alunecă pe
ambele feţe ale braţului. La început se execută alunecări lungi şi lente, simultane sau alternative;
acestea sunt urmate de o netezire scurtă, dar insistentă a fiecărui grup muscular.
Fricţiunea se execută cu degetele, cu palmele, cu marginea ulnară a mâinii sau cu
regiunea tenară.
Cea mai utilă manevră pentru braţ este frământatul temeinic al grupelor musculare. Se
poate executa frământatul “în cerc”, cuprinzând braţul cu ambele mâini şi strângând ţesuturile
prin manevre ondulatorii. Se continuă cu frământatul alternativ sau “şerpuit”, care permite o
mişcare mai amplă a mâinilor; la sfârşit se foloseşte frământatul “în cută”.
Tocatul se execută cu faţa laterală şi dorsală a degetelor în lungul braţului şi cu faţa lor
palmară pe umăr. Plescăitul, executat cu palmele şi degetele se aplică pe toate feţele braţului,
exceptând-o pe cea internă.
În continuare se execută cernutul şi rulatul braţului.
Masajul braţului se încheie prin neteziri uşoare, calmante.

7.1.3.5 Masajul umărului constă din alunecări scurte şi dese, aplicate pe faţa externă,
anterioară şi posterioară a regiunii, prelungite până spre gât, din fricţiuni şi frământări ale
muşchiului deltoid şi dintr-un tocat viu, executat de preferinţă cu faţa palmară a degetelor.
Masajul membrului superior, executat pe segmente, se poate încheia printr-un scuturat în
toate sensurile, executat pasiv, sub o uşoară tracţiune în lungul lui.
Dacă timpul destinat pentru masajul membrului superior este scurt, vom aplica manevrele
pe toată lungimea lui şi la nevoie vom renuţa la prelucrarea degetelor şi a mâinii.

81
 Această formă rapidă de masaj se execută fie cu o singură mână, cealaltă fixând mâna
prin apucare, fie cu două mâini fixând mâna celui masat de centura noastră.
Netezirea se face prin alunecări de la nivelul pumnului până peste umăr. Fricţiunea se
execută adaptând palmele cât mai bine pe reliefurile segmentelor. Frământatul se adresează
îndeosebi grupelor de muşchi. Putem să renunţăm la manevrele de tapotament, dar cernutul şi
rulatul sunt foarte utile şi se aplică în sens ascendent şi descendent pe toată lungimea membrului
superior. Acest masaj se încheie prin alunecări lungi şi lente, iar la nevoie prin uşoare tracţiuni
şi scuturări.
Masajul membrelor inferioare şi superioare este, alături de gimnastica articulară, un
mijloc foarte util de tratament al sechelelor posttraumatice şi reumatice, al atrofiilor şi al
tulburărilor funcţionale consecutive.Mai este indicat in pareze si paralizii de neuron motor
central si periferic.

MASAJUL ŢESUTURILOR
ŞI AL ORGANELOR

În afară de masajul elementelor somatice ale diferitelor regiuni şi segmente ale corpului,
mai există şi alte forme de masaj deosebite ca tehnică şi metodă, prin care se prelucrează separat
ţesuturile şi organele.

8.1 MASAJUL ŢESUTURILOR

Ţesuturile organismului se deosebesc între ele prin următoarele:

• Au structuri şi funcţii diferite;
• Sunt dispuse neuniform la suprafaţa şi în profunzimea corpului;
• Grosimea şi consistenţa lor variază în funcţie de segment;
• Sensibilitatea şi reacţiile lor la manevrele masajului sunt inegale;
• Circulaţia sângelui şi al limfei în interiorul lor este variată şi diferit orientată.
Aceste particularităţi determină anumite modificări în tehnica procedeelor de masaj
pentru a se asigura o cât mai bună prelucrare a acestor ţesuturi; procedeele de masaj trebuie bine
adaptate la scopul urmărit.

82
 8.1.1 MASAJUL PIELII

În orice formă de masaj mâna masorului vine în contact cu pielea. Toate manevrele de
masaj – uşoare sau viguroase, superficiale sau profunde – influenţează în primul rând pielea şi
prin intermediul ei se acţionează mecanic sau pe cale reflexă asupra ţesuturilor şi organelor
profunde.
Dintre procedeele de bază ale masajului cele mai indicate pentru piele sunt: netezirea şi
fricţiunile (manevre uşoare şi superficiale) şi baterea (manevre mai puternice); se pot folosi şi
vibraţiile.
Netezirea. Alunecările vor urma direcţia de scurgere a sângelui prin vene şi a limfei prin
vasele limfatice.
Viteza şi ritmul cu care se execută mişcările de alunecare sunt mai mari pentru circulaţia
venoasă; manevrele sunt mai lente pentru circulaţia capilară şi foarte lente şi întrerupte ritmic
pentru circulaţia limfatică.
Apăsarea cu care se execută netezirea depinde de grosimea pielii şi de profunzimea
reţelei vasculare.
Întinderea alunecărilor nu mai este strict determinată de limitele anatomice ale regiunilor
şi segmentelor, ci de întinderea suprafeţei pielii pe care dorim să o masăm.
Durata executării netezirilor variază de la câteva minute la 10-20 minute.
Prin netezirea pielii se urmăreşte:
• activarea circulaţiei din piele, mărind cantitatea de sânge circulant la suprafaţă şi
degajând circulaţia profundă;
• reglarea circulaţiei limfei;
• stimularea schimburilor la nivelul ţesuturilor;
• influenţarea terminaţiilor nervoase de la nivelul pielii, prin alunecări uşoare şi
superficiale sau puternice şi repezi.
Manevrele de netezire care influenţează structurile nervoase din piele se împart în
excitante sau stimulatoare şi calmante sau relaxatoare.
Manevrele excitante sunt mai viguroase şi au o durată mai scurtă de execuţie. Manevrele
relaxatoare sunt mai fine şi se pot prelungi foarte mult, mai ales atunci când netezirea este
singurul procedeu indicat.
Fricţiunea pielii. Se face cu vârful şi faţa palmară a degetelor pe suprafeţele limitate şi cu
faţa palmară a degetelor şi mâinilor pe suprafeţele mari şi foarte mari. Fricţiunea mişcă pielea în
raport cu straturile profunde, atât cât îi permite elasticitatea sa normală.
Manevrele de fricţiune sunt circulare, semicirculare sau liniare şi se execută cu o mână
sau cu ambele, simultan sau alternativ, simetric sau asimetric; se pot executa şi asupra pielii
ridicate în cută.
Presiunea manevrei trebuie să fie uşoară, pentru a nu depăşi straturile cutanate.
Ritmul mişcărilor poate fi lent sau viu.
Durata fricţiunii este variabilă, putându-se prelungi foarte mult.

83
 Fricţiunea exercită elasticitatea şi mobilitatea pielii. Atunci când supleţea pielii este
redusă sau se doreşte desfacerea aderenţelor formate între piele şi straturile profunde, fricţiunea
acţionează mecanic. Pe cale reflexă procedeul stimulează circulaţia, schimburile şi excreţia,
încălzeşte pielea şi îi scade sensibilitatea.
Dintre procedeele de tapotament cele mai indicate sunt percutările uşoare cu vârful
degetelor, tocatul uşor cu faţa palmară a degetelor şi plescăitul alunecat la suprafaţa pielii.
Aceste manevre stimulează terminaţiile nervoase din piele determinând o puternică
vasodilataţie şi încălzire locală. Hiperemia locală se menţine chiar şi după încetarea manevrelor.
Vibraţiile. Încălzesc pielea prin activarea circulaţiei şi scad până la anestezie
sensibilitatea tactilă.
Ciupirile. Sunt folosite în masajul stimulant.
EFECTELE MASAJULUI ASUPRA PIELII sunt:
• Prin acţiunea sa mecanică, îndepărtează celulele moarte ale epidermei favorizând astfel
excreţia glandelor sudoripare şi sebacee şi respiraţia cutanată;
• Pe cale reflexă produce vasodilataţie superficială cu următoarele consecinţe:
intensificarea nutriţiei şi excreţiei la nivelul pielii, creşterea temperaturii locale;
• Sub influenţa masajului se formează în piele anumite substanţe de natură hormonală, care
produc modificări circulatorii de durată;
• Executat pe o suprafaţă întinsă poate influenţa repartiţia sângelui în organism.

8.1.2 MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV.

Ţesutul conjunctiv îndeplineşte în organism numeroase funcţii mecanice şi fiziologice. În

mod mecanic ajută funcţia de protecţie a pielii şi contribuie la funcţiile de sprijin şi de mişcare
ale corpului.
În ţesutul conjunctiv este prezentă o vastă reţea vasculară şi nervoasă, au loc procese de
apărare , de regenerare şi de vindecare; în acest ţesut se depozitează grăsimea şi alte substanţe de
rezervă ale organismului.
Supleţea ţesutului conjunctiv este dată de numărul mare de fibre elastice; pierderea
elasticităţii prin cicatrizare, sclerozare sau degenerare îi scade rolul mecanic şi fiziologic.
Masajul ţesutului conjunctiv utilizează următoarele manevre: netezirea, fricţiunea,
frământatul, tapotamentul, vibraţiile şi pensările.
Alunecările. Sunt mai puternice, pentru a pătrunde în profunzimea ţesuturilor şi a
spaţiilor dintre muşchi şi organe şi pentru a influenţa circulaţia în vasele profunde. Se folosesc
manevrele de netezire în „pieptene”, executate cu pumnul închis. Pentru circulaţia limfatică se
folosesc alunecările apăsate şi întrerupte ritmic.

84
 Fricţiunea. Este procedeul specific pentru masajul ţesutului conjunctiv. Ajută la
menţinerea şi dezvoltarea elasticităţii si consistentei ţesutului conjunctiv.
Manevrele mai puternice şi mai insistente de fricţiune se folosesc în caz de aderenţe,
fibrozări, sclerozări şi cicatrici, pentru dezagregarea şi dezorganizarea acestor formaţiuni.
Frământatul mai ales în „cută”, se utilizează pentru influenţarea depozitelor adipoase.
Procedeele de tapotament cele mai eficiente sunt tocatul, percutatul şi plescăitul, care
stimulează funcţiile vegetative ale zonei masate.
Vibraţiile au efecte calmante, relaxatoare.
Pensările. Au influenţe mecanice de excitare a nervilor senzitivi.
Masajul ţesutului conjunctiv îi dezvoltă supleţea, ajutând funcţia aparatului locomotor,
previne şi combate depunerile grăsoase în exces sub piele şi prin efectul vascular stimulează
funcţiile normale şi de apărare ale organismului.

8.1.3 MASAJUL MUŞCHILOR ŞI TENDOANELOR

Muşchii se masează prin alunecări puternice, fricţiuni, frământări şi stoarceri; tocatul şi

bătătoritul cu palma şi cu pumnul sunt manevre excitante; cernutul şi rulatul sunt relaxatoare.
Alunecările. Se execută în lungul fibrelor musculare de la o inserţie la alta, presând mai
uşor pe porţiunea tendinoasă şi mai tare pe partea cărnoasă a muşchiului; cu vârful degetelor se
pătrunde în spaţiile dintre muşchi şi dintre tendoane.
Pentru a pătrunde în profunzimea regiunii alunecarea se realizează cu partea dorsală a
degetelor şi cu nodozităţile articulare ale pumnului.
Fricţiunea. Se realizează de-a lungul tendoanelor, executând o apăsare uşoară, liniară,
precum şi de-a lungul părţii cărnoase a muşchiului; la nivelul inserţiilor se face o fricţiune locală,
mai pătrunzătoare.
Frământatul. Este procedeul de bază al masajului muşchilor. El se aplică în formă de
cerc sau brăţară, şerpuit sau în cută, în funcţie de necesităţi şi regiune. Prin frământat are loc şi o
acţiune repetată de stoarcere a muşchilor, care ajută la golirea şi umplerea alternativă a lor cu
sânge, activând circulaţia locală.
Frământatul influenţează toate proprietăţile muşchiului, dar în special contractilitatea şi
elasticitatea.
Cele mai bune efecte se obţin asociind frământatul cu fricţiunea. Frământatul nu se poate
aplica pe regiunile tendinoase.
Tocatul. Se aplică pe orice regiune cărnoasă, fie în lungul fibrei musculare, fie
transversal.
Bătătoritul, cu palmele şi cu pumnii se aplică numai pe muşchii voluminoşi din regiunea
fesieră şi de pe coapse; nu se aplică pe tendoane. Lovirile ritmice produc contracţii ale fibrelor
musculare, dar fără efect mecanic.

85
 Cernutul şi rulatul segmentelor musculoase ale membrelor produc o relaxare a
muşchilor.
Efecte liniştitoare, mai ales pe muşchii laţi ai corpului se obţin şi prin vibraţii.
Efectele masajului aspura muschilor sunt mai evidente la muşchii slabi, neantrenaţi,
obosiţi sau bolnavi:
• combate atonia şi atrofia musculară;
• combate contractura musculară;
• combate oboseala locală apărută după eforturi intense.
Masajul este indicat în tratamentul contuziilor şi crampelor musculare, al sechelelor
reumatice sau paralitice ale muşchilor; se indică înainte şi după intervenţiile chirurgicale.
Masajul este indicat cu oarecare prudenţă în tratamentul tenosinovitelor.

8.1.4 MASAJUL ARTICULAŢIILOR

Masajul articular este o formă de masaj local deosebit de util şi eficace în tratamentul
complex al leziunilor articulare.
Constă din neteziri şi fricţiuni, la care se pot adăuga la nevoie vibraţii, tracţiuni şi
tensiuni.
Netezirea. Constă din alunecări scurte executate cu intensitate mică sau medie, în sensul
circulaţiei venoase şi limfatice locale.
Fricţiunea. Se execută amănunţit, pentru a influenţa toate ţesuturile moi periarticulare,
ligamentele şi capsula articulară
Vibraţiile manuale, urmăresc să influenţeze elementele periarticulare, dar şi pe cele
articulare.
Tracţiunile. Se fac mai ales la articulaţiile mici ale degetelor.
Tensiunile. Se folosesc pe articulaţiile mici şi mijlocii, mai ales cu scopul măririi
mobilităţii articulare.
După un număr suficient de şedinţe de masaj articular se începe mobilizarea metodică a
articulaţiei prin mişcări active cu rezistenţă şi apoi pasive. După executarea mobilizării articulare
se indică un masaj liniştitor şi decongestionant prin neteziri şi fricţiuni uşoare.
În anumite cazuri se recomandă înaintea masajului articular şi a mobilizării articulare
metodice, un masaj pregătitor care constă din prelucrarea regiunii de deasupra articulaţiei cu
scopul de a activa circulaţia. În felul acesta se favorizează resorbţia mai rapidă a produselor
patologice din articulaţie sau din jurul ei. Masajul articular este indicat în prevenirea şi
tratamentul redorilor articulare, a cicatricelor sau leziunilor care limitează mobilitatea articulară;
mai este indicat în tratamentul leziunilor traumatice şi al manifestărilor de suprasolicitare.

86
 8.1.5 MASAJUL VASELOR

Masajul, în general, este o metodă de activare a circulaţiei, prin actiune mecanica sau reflexa.
Prin masaj se urmăreşte activarea circulaţiei periferice de întoarcere.
Manevrele de masaj au următoarele efecte asupra vaselor:
• Manevrele de alunecare golesc vasele de sânge şi de limfă prin apăsare şi împingere în
sens centripet;
• Fricţiunea creşte şi scade alternativ presiunea asupra ţesuturilor şi vaselor, acţionând
asupra lor ca o pompă;
• Frământatul stoarce ritmic conţinutul vaselor profunde.
Acţiunea masajului asupra vaselor a fost explicată prin acţiunea mecanică a acestuia.
Efectele masajului asupra circulaţiei durează timp mai îndelungat după terminarea
procedeelor. Persistenţa efectelor a fost explicată prin acţiunile excitante sau inhibitoare asupra
nervilor vasomotori. Masajul produce la început vasoconstricţie şi mai apoi vasodilataţie.
Vasodilataţia superficială are efecte decongestionante şi derivative asupra circulaţiei din
ţesuturile şi organele profunde.
Prin mecanisme reflexe se poate ajunge la reglarea circulaţiei în ţesuturi, deci la
influenţarea pozitivă a nutriţiei, creşterii şi refacerii acestora.
Netezirile activează circulaţia mai ales în piele şi în ţesuturile superficiale; fricţiunea
influenţează circulaţia din ţesuturile mai profunde, iar frământatul pe cea din muşchi. Efecte
circulatorii mai produc lovirile ritmice, vibraţiile, cernutul, rulatul şi presiunile.
Masajul vascular combate staza, dilataţiile vaselor, edemele; stimulează procesele de
vindecare, previne şi tratează atrofiile musculare.

8.1.6 MASAJUL NERVILOR

Masajul nervilor nu este prea des folosit din cauza senzaţiei puternice de durere, deşi este
indicat în combaterea durerilor.
Masajul se poate aplica pe nervi în zonele lor de trecere din profunzime spre suprafaţă, pe
traiectul lor în ţesuturile superficiale.
În masajul nervilor se folosesc netezirea, fricţiunile, presiunile, lovirile ritmice şi
vibraţiile.

87
 Alunecările uşoare, superficiale şi întinse pe zona dureroasă, decongestionează ţesuturile
şi scad contractura. Se execută apoi alunecări mai apăsate pe traiectul nervului pentru a activa
circulaţia locală, a decongestiona tecile nervului şi ţesuturile înconjurătoare.
Fricţiunile se aplică fie pe toată zona dureroasă, fie pe traiectul nervului; fricţiunea este
liniară, de intensitate medie.
Presiunile sunt manevre specifice pentru masajul nervilor.
Procedeul cel mai cunoscut constă în presiuni scurte şi puternice aplicate cu pulpa
degetelor sau cu nodozităţile articulare interfalangiene, pe traiectul nervului.
Presiunea pe nerv poate fi continuă şi uniformă, exercitată mai multe minute; presiunea
poate fi variată ca intensitate, având din când în când un caracter vibrator.
Lovirile ritmice sub forma tocatului şi a bătătoritului, se aplică pe zona de trecere a
nervilor sau pe traiectul lor, acolo unde sunt acoperiţi de ţesuturi moi abundente; intensitatea
poate fi uşoară, medie sau mare.
Lovirile ritmice influenţează nervii periferici senzitivi. Acţiunea mecanică produce o
excitaţie care creşte în raport cu intensitatea manevrelor, până la un prag superior de toleranţă,
după care sensibilitatea scade treptat până la dispariţie.
Baterea uşoară şi de scurtă durată, provoacă o vasoconstricţie locală, în timp ce
manevrele puternice şi de lungă durată produc vasodilataţie, prin acţiunea procedeului asupra
nervilor vasomotori.
Aplicat pe nervii motori, tocatul provoacă contracţii musculare fără efecte mecanice,
fiind util în tratamentul atoniilor şi atrofiilor musculare şi al parezelor.
Vibraţiile. Aplicate pe nerv timp mai îndelungat, scad sensibilitatea lor până la anestezie.
Repetate metodic ele activează circulaţia în teaca nervului, favorizând nutriţia şi refacerea lui
funcţională. Ele pot constitui singura manevră de masaj permisă în tratamentul afecţiunilor
nervoase. Au eficacitate mai mare dacă sunt combinate cu netezirea şi fricţiunea.
După masajul nervilor urmează o netezire calmantă a regiunii.
Masajul nervilor este indicat pentru combaterea durerilor, crampelor şi contracturilor
musculare şi în tratamnetul atoniilor şi atrofiilor musculare.

8.2 MASAJUL ORGANELOR PROFUNDE

Asupra organelor profunde se poate acţiona indirect, prin masajul de suprafaţă al pereţilor
cavităţilor în care se găsesc aceste organe.
Pentru ca procedeele de masaj să influenţeze favorabil şi real organele profunde sunt
necesare modificări în tehnica, intensitatea şi durata manevrelor.

88
 8.2.1 MASAJUL CAPULUI

Sub numele de masaj al capului se descriu procedeele aplicate asupra porţiunii păroase a
acestuia.
Masajul capului se poate aplica pe toată întinderea sau parţial: pe frunte, creştet, pe părţile
laterale şi pe partea posterioară. Uneori este nevoie de masajul numai unei jumătăţi a capului.
Poziţia. Pentru a executa masajul pe toată întinderea capului, subiectul se aşază pe un
scaun scund şi îşi sprijină bărbia pe dosul palmelor şi coatele pe genunchi. Un sprijin mai bun se
obţine pe o masă sau un scaun mai înalt. Masorul stă sau şade pe un scaun înalt, în faţa celui pe
care vrea să-l maseze. Când se masează capul trebuie să vizualizăm întreaga regiune şi să lucrăm
cu mâinile coborâte mult sub nivelul umerilor. Masajul se poate executa cu ambele mâini sau cu
o singură mână; când se lucrează cu o singură mână, cealaltă mână sprijină partea opusă a
capului.
În masajul parţial al frunţii subiectul şade cu spatele la executant şi îşi reazemă capul de
pieptul masorului.
Pentru masajului creştetului şi al regiunii occipitale se indică poziţia şezând cu capul
sprijinit pe mâini şi cu coatele sprijinite pe genunchii masorului.
Pentru masajul părţilor laterale sau al unei jumătăţi a capului, masorul sprijină capul cu o
mână de pieptul lui, iar cu cealaltă mână execută manevrele.
Masajul capului constă în neteziri, fricţiuni, tapotări uşoare şi vibraţii.
Netezirea se execută cu o mână sau cu ambele, alunecând din regiunea frunţii peste
creştet, spre ceafă sau pe părţile laterale. Palmele se aplică pe frunte, cu degetele în sus, depărtate
şi uşor îndoite. Manevra cuprinde o cât mai mare parte din suprafaţa capului, putând sa coboare
spre ceafă şi spre umeri.
Alunecările se fac lent, progresând încet prin mişcări mici în sens lateral sau de du-te vino
şi uneori prin vibraţii. După fiecare manevră mâinile revin pe frunte.
Netezirea se mai poate executa în trei sensuri: din mijlocul frunţii spre regiunea
posterioară, din creştet spre părţile laterale şi din creştet spre ceafă.
Dacă este bine executată, netezirea dă o senzaţie plăcută, liniştitoare.
Fricţiunea se execută cu amândouă mâinile sau cu o mână, cealaltă sprijinind capul în
partea opusă. Degetele uşor îndoite şi depărtate se aplică împreună cu palmele pe piele simţind
rădăcina părului. Prin mişcări laterale sau circulare, lente şi profunde se deplasează pielea pe
straturile de dedesubt, atât cât permite mobilitatea sa naturală.
Presiunea pe planul osos se face moderat. În regiunile sensibile presiunea scade. După
câteva mişcări degetele se deplasează din aproape în aproape pe toată regiunea. Pe porţiuni
limitate manevra se poate executa cu două sau trei degete.
Fricţiunea vibratorie este mai plăcută şi mai liniştitoare.

89
 Percutatul şi tocatul se aplică foarte rar şi cu o tehnică specifică.
Percuţia se face cu vârful degetelor, mâna cade lent, rar şi elastic, cu degetele îndoite şi
depărtate uşor între ele. Mişcarea se face din articulaţia pumnului, simultan sau alternativ.
Tocatul se aplică cu degetele îndoite şi depărtate între ele, căzând de aproape pe pielea
capului şi lovindu-se între ele.
Atât în percutare, cât şi în tocat, după ce degetele ating capul, alunecă uşor sub formă de
netezire, care poate fi vibratorie. Lovirile sunt repetate ritmic, rar şi uniform.
Vibraţiile pot însoţi netezirea şi fricţiunea sau se pot aplica singure pe porţiuni mici mai
sensibile ale pielii capului. Ele se execută de preferinţă cu o mână, cealaltă mână sprijinind
capul.
Masajul capului influenţează atât părţile moi care acoperă craniul, cât şi organele din
cavitatea craniană.
Stimulând circulaţia în piele, masajul capului ameliorează şi nutriţia părului.
În funcţie de tehnica folosită, masajul capului va avea, fie efecte calmante, fie stimulante.
Efectele profunde se produc pe cale reflexă. Prin mecanisme vasomotoare derivative şi
decongestionante reglează circulaţia endocraniană şi îmbuntăţeşte funcţiile vegetative ale
sistemului nervos central. Produce liniştirea sistemului nervos central, reduce starea de încordare
şi favorizează somnul.
Masajul capului este indicat în tratamentul nevralgiilor, al migrenelor, al oboselii etc.

8.2.2 MASAJUL GÂTULUI

Din punct de vedere topografic, gâtul prezintă două regiuni: anterolaterală şi posterioară.
În regiunea anterolaterală a gâtului se găsesc organe importante: laringele, traheea şi esofagul,
mănunchiul vasculonervos al gâtului, tiroida şi paratiroidele etc. În regiunea posterioară a gâtului
se găsesc mai mulţi muşchi, cu rol static şi dinamic, aşezaţi pe mai multe straturi.

➢ Masajul regiunii anterolaterale a gâtului se va face ţinând seamă de organele importante

prezente la acest nivel.
Poziţia. Subiectul este in decubit dorsal sau şezând rezemat, cu capul în uşoară
extensiune. Masorul stă sau şade în faţa sau la dreapta celui pe care îl masează.
Netezirea regiunii anterolaterale a gâtului se face prin alunecări uşoare, pornind de sus în
jos, de la bărbie şi mastoidă spre clavicule şi stern. Manevra se execută pornind cu rădăcina şi
marginea ulnară a mâinilor şi terminând cu marginea lor radială şi cu vârful degetelor. Se poate
lucra simetric sau asimetric.
Fricţiunea se execută minuţios şi insistent, foarte uşor şi cu precauţie, evitând glanda
tiroidă.
Frământatul se execută rar, sub formă de cută, de-a lungul muşchilor
sternocleidomastoidieni şi a marginii laterale a muşchilor trapezi.
Vibraţiile, executate numai manual, sunt foarte utile în masajul acestei regiuni.

90
 Masajul se încheie cu neteziri lungi, lente şi liniştitoare.
Masajul gâtului poate fi asociat cu mobilizarea metodică a gâtului, în timpul sau după
şedinţa de masaj.
Masajul este indicat pentru efectul decongestionant, relaxant şi trofic al ţesuturilor şi
organelor, atât de la nivelul gâtului, cât şi al capului. Este indicat în tratamentul cicatricelor ce se
formează după arsuri, traumatisme sau inflamţii locale.
Masajul părţilor laterale ale gâtului este indispensabil în tratamentul corectiv al deviaţiilor
capului şi gâtului.

➢ Masajul regiunii posterioare a gâtului (masajul cefei)

Poziţia. Subiectul este aşezat în in decubit ventral, cu capul uşor flexat şi cu fruntea
rezemată pe dosul mâinilor sau pe un sul mic moale; masajul se poate executa şi în poziţia
şezând pe un scaun, cu fruntea sprijinită pe un plan potrivit de înalt.
Pe bancheta joasă de masaj, poziţia cea mai favorabilă este călare, şezând cu trunchiul
uşor înclinat şi cu capul sprijinit pe planul lung al banchetei, care este ridicat până aproape de
verticală.
Manevrele folosite pentru masajul cefei sunt: netezirea, fricţiunea ,frământatul, percutatul
şi tocatul.
Netezirea constă din alunecări executate cu o mână sau cu ambele, pornind de sus, de
deasupra inserţiilor muşchilor cefei pe occipital şi coborând până la baza gâtului, între omoplaţi
şi pe umeri. Manevra începe cu rădăcina mâinilor şi se termină cu vârful degetelor, care pe
măsură ce coboară se depărtează puţin între ele .
Pentru netezirea părţilor laterale ale gâtului palmele se aşază cu marginea lor ulnară sub
urechi şi alunecă în jos până peste umeri, terminând cu marginea lor radială. Alunecările se fac
simultan sau alternativ.
După câteva manevre lungi se execută un masaj stimulant cu alunecări scurte şi dese,
pornind de la cap şi coborând din aproape în aproape spre omoplaţi şi umeri. Alunecările se pot
executa şi în forma vibratorie.
Fricţiunea se aplică pe toată întinderea cefei. În partea de sus, la nivelul inserţiei
muşchilor, se execută cu vârful degetelor mişcări reduse circulare şi liniare; în partea mijlocie şi
inferioară a cefei, între omoplaţi şi pe umeri, fricţiunile se execută cu mişcări mai ample, cu
podul palmei şi cu rădăcina mâinilor.
Frământatul se aplică mai ales pe părţile laterale şi inferioară ale cefei. Marginea laterală
a muşchiului trapez se prinde între police şi celelalte patru degete, şi se frământă deplasând
mâinile în sus şi în jos de-a lungul marginii muşchiului.
Se poate aplica şi o variantă de frământat „în cută”: cu o mână sau cu ambele mâini,
aplicate perpendicular pe lungimea gâtului, se cuprinde ceafa între degetele mari şi vârful
celorlalte degete; se execută deplasări în sus şi în jos, printr-o mişcare ondulatorie.
Frământatul se poate combina cu fricţiunea.

91
 Percutatul se combină cu tocatul. Percuţiile executate cu vârful şi pulpele degetelor, care
cad de o parte şi de alta a liniei mediane, prin loviri foarte fine în partea de sus a cefei, cresc în
intensitate pe măsură ce coboară, transformându-se în tocat, care se execută de partea cu unghii a
degetelor, între omoplaţi şi cu partea lor palmară pe umeri.
Masajul cefei se încheie prin manevre lungi şi lente de netezire calmantă.
Efectele masajului cefei.
• Provoacă o activare a circulaţiei locale venoase şi limfatice. Prin acţiunea locală se
îmbunătăţeşte circulaţia în muşchii cefei, care sunt predispuşi la stază circulatorie şi la oboseală.
• Produce o decongestionare reflexă a circulaţiei endocraniene, cu efecte liniştitoare asupra
sistemului nervos central.
Datorită efectelor sale, masajul cefei este folosit ca act final în masajul general.
Masajul cefei este indicat în tratamentul nevralgiilor locale, al durerilor de cap, al
contracturilor musculare, al limitării mobilităţii gâtului, al oboselii nervoase, al tulburărilor
sistemului nervos central. Este folosit şi pentru prevenirea sau îndepărtarea depunerilor locale de
grăsime.

8.2.3 MASAJUL TORACELUI

Prin masajul toracelui se poate influenţa şi funcţia organelor din această cavitate, în
special cele aparţinând aparatului cardiovascular şi aparatului respirator.
➢ Masajul regiunii precordiale. Influenţează activitatea inimii şi a vaselor mari.
Poziţia. Cea mai bună este decubit dorsal, cu capul şi trunchiul uşor ridicate, rezemate pe
un plan oblic şi cu membrele inferioare uşor îndoite. Masorul stă sau şade în dreapta celui masat.
Pentru a obţine efecte liniştitoare se aplică: netezirea, fricţiunea, tocatul, bătătoritul şi
vibraţiile manuale.
Netezirea de început este uşoară, cu sens circular. Porneşte de la vârful sternului sau din
epigastru, urcă pe faţa sternului, arcuind mişcarea peste suprafaţa costală stângă, spre vârful
inimii. Palma cu degetele întinse, condusă din cot şi din umăr, alunecă uşor pe piele apăsând în
mod uniform numai cu greutatea ei proprie.
Fricţiunea. Se execută la fel ca netezirea, mişcând lent, uşor şi uniform pielea şi
ţesuturile subcutanate pe planul dur al sternului şi al coastelor.
În continuare se execută un tocat lent şi rar, cu degetele depărtate mult între ele, care cad
ritmic, lovind uşor şi elastic; după contactul cu pielea se continuă cu o alunecare.
Se poate aplica un bătătorit executat cu mâna dreaptă, cu degetele uşor îndoite – “în
căuş”. Mâna trebuie să cadă scurt şi elastic pe piele.
Procedeele trebuie executate cu calm, în ritm uniform şi cu frecvenţă apropiată de cea
normală a pulsului sau de ritmul încetinit pe care dorim să-l imprimăm contracţiilor cardiace.
Vibraţiile. Se execută cu mâna dreaptă, exercitând o presiune moderată şi deplasân-du-se
în sens circular pe toată regiunea precordială.

92
 După fiecare manevră şi la sfârşitul şedinţei de masaj se execută câteva alunecări lente şi
calmante.
Durata şedinţei de masaj precordial variază între 10-15 minute şi se poate repeta de mai
multe ori pe zi.
Pentru stimularea prin masaj a contracţiilor cardiace se indică porcedee mai energice de
netezire, fricţiune, tocat şi bătătorit.
Netezirea se execută prin mişcări circulare scurte şi vii, poate fi urmată sau însoţită de o
fricţiune energică.
Tocatul se execută repede, dar elastic, aplicat aproape tangenţial. Bătătoritul se face cu
pumnul deschis, căzând pe regiunea precordială în ritm de 70-80/ minut.
Masajul precordial influenţează activitatea inimii prin intermediul sistemului nervos.
Forma calmantă tinde să scadă şi să regleze ritmul cardiac; este indicată în tahicardie,
palpitaţii, stări de oboseală etc.
Forma excitantă accelerează ritmul cardiac şi ridică tensiunea arterială coborâtă.
ATENŢIE! Masajul precordial va fi indicat numai de medic şi va fi efectuat numai de
persoane competente.
➢ Masajul cu efecte asupra aparatului respirator.
Plămânii şi căile respiratorii intratoracice pot fi influenţate prin masajul aplicat pe pereţii
toracelui.
Poziţia. Subiectul este in decubit dorsal şi rezemat sau pentru masajul spatelui stă în
poziţia decubit ventral. Manevrele de masaj utilizate sunt: netezirea, fricţiunea şi frământatul,
care acţionează reflex, asociate cu acţiunea mecanică a procedeelor penetrante: tocatul,
plescăitul, bătătoritul, presiunile şi vibraţiile.
Şedinţa începe prin aplicarea unui masaj al spatelui şi toracelui, manevrele fiind executate
în legătură directă cu fazele respiraţiei. Presiunile, trepidaţiile şi scuturările toracelui se vor
executa atât în inspiraţie, cât şi în expiraţie.
Din poziţia de decubit dorsal şi rezemat, subiectul inspiră şi expiră, profund şi ritmic, fără
efort. Masorul, stând la dreapta lui, pătrunde cu mâinile sub braţe, şi aplică palmele pe regiunea
costală dreaptă şi stângă, cu degetele îndreptate spre coloana vertebrală. Din această poziţie, spre
sfârşitul inspiraţiei ridică toracele, asociind mişcarea cu trepidaţii sau scuturări. În timpul
expiraţiei palmele executantului alunecă încet spre partea anterioară a coastelor şi la sfârşitul
expiraţiei exercită presiuni uşoare, însoţite de vibraţii.
Efectele masajului sunt stimulante pentru respiraţie.
Manevrele superficiale exercită o acţiune reflexă de activare şi decongestionare a
circulaţiei, îmbunătăţind schimburile nutritive.
Manevrele penetrante ajută mai mult funcţia respiratorie prin: activarea schimburilor
gazoase din alveolele pulmonare, prin degajarea căilor respiratorii, prin creşterea amplitudinii
mişcărilor respiratorii şi prin stimularea circulaţiei profunde.
Acest tip de masaj este foarte util în tratamentul insuficienţei respiratorii.

93
 8.2.4 MASAJUL ABDOMENULUI
Masajul abdomenului, care urmăreşte să influenţeze funcţia organelor intraabdominale se
deosebeşte prin tehnică şi metodică de masajul peretelui abdominal.
Poziţia. Subiectul este in decubit dorsal rezemat, cu membrele inferioare uşor flexate în
şold, cu genunchi şi cu tălpile spijinite.
➢ Masajul întregului abdomen. Se începe cu manevre de netezire şi fricţiune, care
măresc relaxarea muşchilor şi scad sensibiliatea tactilă exagerată a celui masat.
Frământatul este înlocuit cu o manevră amplă de presiune şi alunecare transversală,
executate dintr-o parte în alta, cu palmele aplicate pe părţile laterale şi posterioare ale
abdomenului, între coaste şi crestele iliace. Apăsând uniform asupra conţinutului abdominal,
palmele alunecă înainte, se încrucişează pe linia mediană şi continuă să alunece spre partea
opusă. Manevra se repetă schimbând de fiecare dată nivelul la care se aplică palmele, pentru a
influenţa întregul conţinut al abdomenului.
Percutatul şi tocatul se execută la fel ca pentru peretele abdominal, urmând traiectul
colonului.
Vibraţiile se execută manual, cu presiune moderată în epigastru, subcostal drept şi stâng
şi suprapubian.
➢ Masajul zonei stomacului. Manevrele de masaj se execută în zonele epigastrică,
supraombilicală şi subcostală stângă.
Alunecările se execută de-a lungul curburilor stomacului.
Fricţiunile se execută destul de apăsat, cu o mână sau cu mâinile suprapuse.
Vibraţiile se execută cu o mână sau cu ambele, apăsând pe stomac, în sus şi spre stânga,
mai ales în timpul expiraţiei.
➢ Masajul zonei intestinului subţire. Se efectuează o mişcare de presiune circulară
cu mâna dreaptă aşezată cu palma pe abdomen în dreptul ombilicului, cu rădăcina mâinii
subombilical.
➢ Masajul colonului. Se execută segmentar, începând cu porţiunea ascendentă,
continuând cu cea transversală şi terminând cu cea descendentă.
Manevra principală a masajului pe colon este netezirea executată apăsat, mână după
mână sau cu mâinile suprapuse, alunecând şi presând în sensul evacuării conţinutului intestinal
de la nivelul cecului în sus spre unghiul hepatic al colonului, din acest punct în ansă spre unghiul
splenic al colonului şi apoi descendent, spre fosa iliacă stângă, până la nivelul simfizei pubiene.
Fricţiunea colonului se execută ca şi netezirea, cu o mână sau cu amândouă, cu palmele
aplicate oblic pe peretele abdominal, începând din fosa iliacă dreaptă şi continuând în tot lungul
colonului; se execută mişcări circulare, liniare sau în zig-zag.
Pe colon se poate aplica şi un percutat sau tocat uşor, dar insistent, executat cu vârful
degetelor pe acelaşi traseu ca şi manevrele precedente.
➢ Masajul zonei ficatului şi căilor biliare. Se începe printr-o netezire uşoară a
regiunii respective, constând din alunecări pornind de la linia mediană a abdomenului, pe sub
coastele din dreapta, spre spate.

94
 Pe aceeaşi regiune se execută fricţiuni uşoare cu podul palmei şi cu marginea cubitală a
mâinii.
Cele mai utile manevre pentru ficat şi căile biliare sunt vibraţiile, executate cu degetele
sau cu palma, mai ales în timpul inspiraţiilor profunde.
➢ Masajul zonei renale. Constă din neteziri insistente, aplicate pe regiunea lombară
şi pe flancuri, din fricţiuni apăsate, executate cu rădăcina şi marginea cubitală a mâinii, şi din
presiuni vibratorii aplicate pe aceleaşi zone.
➢ Masajul zonei vezicale constă din presiuni vibrate, executate suparpubian după golirea
completă a conţinutului vezicii urinare.
Masajul abdominal ajută în mod mecanic funcţiile normale de evacuare pe căile
intestinale, biliare şi urinare.
Influenţele reflexe ale masajului abdominal sunt multiple. Pe calea activării circulaţiei
sunt stimulate funcţiile digestive, de absorbţie şi eliminare.

95
 MASAJUL TERAPEUTIC

Definiţia disciplinei,conţinutul acesteia.Particularităţile morfofuncţionale ale

structurilor influenţate de masaj. Prezentarea cerinţelor.

Masajul medical face parte din fizioterapie.

Prin termenul de masaj se înţelege o grupare sistematică şi ştiinţifică de manipulări
excutate manual asupra ţesuturilor corpului uman cu scopul de a influenţa ţesutul nervos şi
muscular şi circulaţia generală. Cu excepţia automasajului, masajul medical este o metodă
terapeutică pasivă.
Masajul medical se poate face şi prin procedee mecanice, utilizându-se diverse aparate
sau apa.
Procedeele manuale – manevre sau manipulări de masaj – constă din mişcări variate de
alunecare a mâinilor la suprafaţa corpului şi de presiune în profunzime, de strângere şi stoarcere
a ţesuturilor, de lovire ritmică pe părţile cărnoase, de scuturare a segmentelor etc. Procedeele
manuale sunt cele mai vechi, mai răspândite şi mai eficace forme de executare a masajului,
deoarece mâna omului dispune de multiple posibilităţi de adaptare şi de perfecţionare a
mişcărilor.
Masajul mecanic se execută cu instrumente sau aparate mişcate fie cu mâna, fie cu
ajutorul unor surse diverse de energie. Există numeroase aparate care însă nu pot înlocui mâna
omului. În practică, se foloseşte numai masajul vibrator care este mai bine excutat cu aparate
decât cu mâna.
Procedeele de masaj se execută cu o anumită tehnică, după reguli metodice bine stabilite
respectând toate condiţiile de igienă şi urmând cu stricteţe indicaţiile sau contraindicaţiile
medicale.
Tehnica şi metoda de masaj variază în raport cu forma şi structura ţesuturilor sau a
organelor pe care dorim să le masăm şi cu scopul pe care îl urmărim.
În ordinea dispoziţiei lor anatomice, de la suprafaţă spre profunzime, părţile moi ale
corpului care sunt prelucrate prin masaj sunt: tegumentele, straturile subtegumentare (ţesut
conjunctiv şi grăsos), muşchii, vasele şi nervii, ţesuturile şi organele profunde.
Masajul poate fi superficial sau profund, parţial sau general, de durată mai scurtă sau mai
lungă, calmant sau stimulant.
În anumite cazuri, când masajul nu poate fi executat de o persoană pregătită, el poate fi
înlocuit, în parte, cu automasajul.
Rezultatele obţinute prin masaj depind în mare măsură de folosirea unei tehnici corecte.
Masajul – parţial sau general – executat pe ţesuturile de la suprafaţa corpului mai este
cunoscut sub numele de masaj somatic.

96
 După ce am trecut in revista tehnicile si metodele de masaj, am prezentat, in cadrul
capitolului de masaj terapeutic, cele mai frecvente afectiuni care beneficiaza, alaturi de alte
forme de tratament, de efectele locale si generale ale masajului.
Masajul terapeutic, medical, reprezinta unul din mijloacele de tratament fizioterapic, care
combinat cu kinetoterapia, poate contribui la vindecarea sau ameliorarea multor afectiuni.
Aria de aplicare a masajului medical este destul de vasta si, daca este indicat in timp util
si aplicat corect, contribuie, alaturi de celelalte masuri terapeutice la scurtarea timpului de
recuperare a pacientului.
Masajul terapeutic poate fi indicat in :
• leziuni ale pielii si ale structurilor continute de aceasta;
• leziuni ale muschilor si tendoanelor;
• leziuni osoase, articulare sau sechele ale acestora;
• leziuni ale nervilor periferici;
• afectiuni neurologice centrale;
• afectiuni ale sistemului circulator;
• afectiuni organice etc.

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI

Efectele masajului asupra organismului sunt multiple. Aceste efecte pot fi clasificate
după mai multe criterii.

EFECTE LOCALE ŞI GENERALE

➢ Efectele locale sunt în general datorate acţiunii factorului mecanic. Acţionând

asupra tegumentelor şi a glandelor sudoripare, masajul creşte eliminarea permanentă şi
importantă a lichidelor de stază. Hiperemia produsă duce la o irigare mai bună a pielii şi a
ţesuturilor subiacente, favorizând astfel şi nutriţia tisulară. Prin manevrele de masaj se deschid
multe capilare, care ajung la 2500/mm2, faţă de cele 200 deschise în mod obişnuit, rezultând
fenomenul de capilarizare tisulară.

97
 Masajul are o acţiune deosebită asupra structurilor colagene şi elastice ale tegumentului,
inducând absorbţia spectaculoasă a unor fibroze, miogeloze, hipertrofii cutanate sau aderenţe.
Masajul modifică presiunea intratisulară, favorizând procesele de difuziune prin membranele
celulare. Astfel, în ţesutul subcutanat ea poate creste de la 90mm Hg la 220mm Hg, după un
masaj profund, la nivelul vastului lateral al coapsei, această presiune creste de la 100mm Hg la
300mm Hg, observându-se şi o creştere a temperaturi cutanate cu 2°C.
Netezirea produce o scădere a presiuni intramusculare şi pare a fi manevra de elecţie
pentru relaxare.
După masaj se observă o mai bună utilizare a O2 la nivel tisular şi o epurare mai energică
a cataboliţilor locali.
Eliberarea de histamină şi heparină prin degranularea mastocitară acreditează masajul ca
foarte util în tratamentul şi profilaxia aterosclerozei. Substanţele histaminice produc eritem şi
cresc irigaţia sanguină, dar, în catităţi prea mari induc procesul de osteoporoză.
Histamina, heparina şi o serie de alţi produşi ai denaturării proteice locale sunt
responsabile, în parte, şi de efectele generale ale masajului.
Masajul accelerează procesele de resorbţie şi de regenerare la nivelul ţesuturilor
inflamate aseptic.
Ca rezultat al acestor acţiuni conjugate se ameliorează simptomatologia algică, iar
hipertoniile şi contracturile musculare scad, indiferent de cauza lor.
➢ Efectele generale. Acestea au la bază mecanismul reflex, care declanseaza prin
stimularea exteroceptorilor din tegumente şi a proprioceptorilor din muşchi, tendoane, capsule
articulare. La nivelul acestora iau naştere prin stimularea cu diverse intensităţi a receptorilor,
impulsuri care ajung, pe căile ascendente, la sistemul nervos central; de aici pornesc impulsuri
spre diverse sisteme şi organe, influenţându-le funcţia.
Un rol important în efectele generale îl au mediatorii chimici eliberaţi la nivelul
tegumentelor.
În esenţă efectele generale ale masajului sunt:
• stimularea funcţiilor aparatelor cardiovascular şi respirator;
• creşterea metabolismului bazal;
• efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului şi
îndepărtarea oboselii musculare;
• influenţarea funcţiilor organelor interne afectate care se manifestă prin senzaţii dureroase
ale peretelui toracic sau abdominal (zone Head); acţionând prin masaj asupra acestor zone se
acţionează reflex asupra funcţiilor organelor profunde.
În masajul “periostal” se întăreşte tonusul pereţilor organelor cavitare, creşte
peristaltismul şi se stimulează secreţiile intestinale.
În urma masajului vibrator al toracelui creşte cantitativ şi se fluidifică secreţia bronşică.

98
 EFECTE IMEDIATE ŞI TARDIVE

➢ Efectele imediate sunt strâns legate de natura, tehnica şi intensitatea procedeului

de masaj folosit, dar şi de natura, sensibilitatea şi întinderea ţesuturilor masate. Aceste efecte se
produc şi ţin tot timpul cât durează acţiunea masajului, dar scad şi dispar destul de repede, după
ce această acţiune a încetat.
➢ Efectele tardive sunt reacţii lente care se produc încet, în mod secundar, fie în
regiunea masată, fie în profunzime sau la distanţă. Apar după încetarea acţiunii mecanice, se
menţin un timp mai îndelungat şi dispar mai lent.

EFECTE EXCITANTE SI CALMANTE

Masajul poate exercita asupra organismului efecte excitante, stimulatoare sau

inhibitoare, calmante.

INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMLUI

INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA PIELII

Masajul exercită asupra pielii şi funcţiilor sale atat influenţe directe, prin acţiunea sa
mecanică, cat si efecte obtinute pe cale reflexa.
Aceste influenţe sunt:
➢ Favorizează procesele de eliminare a sudorii şi a secreţiilor sebacee, ajutând
detoxifierea organismului;
➢ Favorizează trecerea sângelui din vasele cutanate şi subcutanate în torentul
circulator;
➢ Vasodilataţia activă reflexă, în concordanţă cu intensitatea stimulilor; se traduce
prin hiperemie locală (roşeţa), care determină creşterea elasticităţii pielii, prevenind astfel
tendinţa fiziologică de hipermineralizare a fibrelor elastice care se încarcă progresiv cu calciu;
creşterea calităţii structurilor colagene şi elastice ale dermului, masajul ajutând resorbţia parţială
sau totală a cicatricelor sau induraţiilor cutanate fibroase; stimularea penetrabilităţii cutanate a
unor medicamente; mai buna nutriţie a pielii.
➢ Influenţează reflex termoreglarea;
➢ Favorizează într-o oarecare măsură funcţia respiratorie a pielii;
➢ Favorizează exfolierea celulelor cornoase, stimulează noi diferenţieri bazale,
scurtând timpul necesar reînoirii epidermei şi ameliorând astfel proprietăţile fizicomecanice ale
pielii.
➢ Favorizează lipoliza, masajul ducând la scăderea stratului adipos.

99
INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTULUI CONJUNCTIV

Prin acţiunea directă, mecanică:

➢ Masajul ţesuturilor subcutanate întreţine supleţea şi măreşte rezistenţa fibrelor
conjunctive şi elastice;
➢ Ajută la desfacerea aderenţelor, dezagregă celulitele, nodulii fibroşi sau scleroşi;
➢ Activează circulaţia sângelui prin mecanism reflex;
➢ Influenţează favorabil procesul de vindecare şi de formare a cicatricelor;
➢ Activează resorbţia infiltratelor patologice (aseptice);
➢ Prin mecanism reflex influenţează metabolismul, functiile neurovegetative etc.

INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR

Masajul influenţează favorabil muşchii, tendoanele, fasciile, aponevrozele, tecile

sinoviale, capsulele articulare, ţesuturile moi periarticulare şi chiar periostul.
Masajul muşchilor influenţează atât direct, prin acţiunea mecanică a manipulărilor, cat si
reflex, structurile aparatului locomotor.
➢ Prin presiune şi relaxare se influenţează tonusul şi elasticitatea, excitabilitatea şi
contractilitatea fibrelor musculare. Aceste proprietăţi sunt stimulate prin manevre rapide, intense,
executate într-un ritm viu, excitant. Manevrele de masaj executate lent, uşor, liniştitor, pun
muşchii în stare de relaxare.
➢ Prin manevre de stoarcere se activează circulaţia în capilarele şi venele
muşchiului; se deschid capilarele de rezervă, creşte debitul circulator local. Aceasta se datorează
acţiuni mecanice şi reflexe a masajului.
➢ După efort, masajul accelerează îndepărtarea oboselii musculare şi refacerea
resurselor energetice ale muşchilor.
➢ Masajul influenţează favorabil muşchii atrofici, traumatizaţi, paretici,
contracturaţi.
Efectele masajului asupra sistemului muscular sunt stimulante, relaxante şi decongestive.
➢ Efectele stimulante se induc prin manevre scurte, centripete, cu intensitate
progresiv crescândă, aplicate muşchiilor hipotrofici, atrofici sau neantrenaţi. Se încearcă
“modelarea” muşchiului în forma sa, detaşând fiecare muşchi sau grup de muşchi de planurile
profunde prin insinuarea degetelor în interstiţiul muscular şi presarea simultană a maselor
musculare cu feţele palmare ale mâinilor. În felul acesta se rup aderenţele care determină
retractura muşchiului şi se înlătură staza venoasă şi limfatică determinată de inactivitate.
➢ Efectele relaxante se induc prin manevre lungi, blânde, neînsoţite de presiuni,
ducând la scăderea excitabilităţii şi a contractilitatii musculare.
➢ Efectele decongestive se induc prin manevre blânde; mâinile alunecă rapid,
centripet, după care prind strâns masele musculare şi le imprimă o mişcare de jos în sus. Aceste

100
efecte sunt evidente când se aplică pe muşchii solicitaţi de efort, oboseala musculară intensă
putând fi înlăturată în 5 minute de masaj.
Masajul anexelor muşchiilor
Are ca scop întreţinerea supleţei acestor formaţiuni, prin activarea circulaţiei şi prin
influenţa exercitată asupra terminaţiilor nervoase din aceste structuri.
Masajul articular.
➢ Ţesuturile moi periarticulare, sinoviala şi cartilajul articular sunt influenţate prin
stimularea circulaţiei sanguine şi a terminaţiilor nervoase din ţesuturile periarticulare.
➢ Ajută la resorbţia revărsărilor de lichide seroase sau sânge din cavitatea articulară
sau din bursele seroase periarticulare, ajutând la păstrarea sau recuperarea mobilităţii normale.
➢ În tratamentul tulburărilor de mobilitate, masajul articular este necesar pentru
pregătirea articulaţiei înaintea exerciţiilor de mobilizare metodică.
➢ Prin masaj se combat aderenţele, retracturile, depozitele patologice periarticulare,
cicatricele şi toate sechelele de artrită şi periartrită, de inflamaţi şi traumatisme ale ligamentelor,
capsulei, cartilajului articular, după entorse, luxaţi şi fracturi.
➢ Masajul “periostal” provoacă reflex reacţii calmante şi hiperemiante.

INFLUENŢELE MASAJULUI
ASUPRA CIRCULAŢIEI SÂNGELUI ŞI A LIMFEI

Masajul contribuie la activarea circulaţiei în întregul corp prin mai multe efecte :
➢ Ajută la golirea venelor şi capilarelor, a limfaticelor şi a spaţiilor intercelulare;
➢ Diminuă staza şi tensiunea din ţesuturi;
➢ Uşurează circulaţia sângelui în artere, scăzând efortul cordului;
➢ Masajul acţionează asupra circulaţiei arteriale şi arteriolare: fluxul sanguin creşte
ca urmare a creşterii debitului sistolic, secundară activării circulaţiei de întoarcere;
➢ Masajul profund şi cel lent, centripet are ca efect scăderea tensiunii arteriale, pe
când cel viguros are efecte hipertensive.
➢ Manevrele de masaj efectuate centripet, în sensul circulaţiei de întoarcere,
uşurează travaliul inimii stângi, dar supraîncarcă uşor inima dreaptă şi circulaţia pulmonară.
Deci, se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă dreaptă şi globală.
Influenţa masajului asupra circulaţiei este datorată în primul rând acţiunii mecanice,
sângele din vase şi limfa fiind împinse spre inimă. Efectele de durată ale masajului se datoresc
însă unor mecanisme reflexe şi umorale. Aceste reacţii, pe lângă efectele hiperemice locale, pot
contribui, prin efecte derivative, la repartiţia şi la reglarea circulaţiei sângelui în organism.
Masajul poate interveni în mecanismele de echilibrare dintre circulaţia periferică şi cea profundă
a corpului.
Masajul general duce la creşterea numărului hematiilor şi leucocitelor, la creşterea
cantităţii de hemoglobină, prin stimularea organelor hematopoetice şi prin mobilizarea rezervelor
de sânge din organism.

101
 INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA
SISTEMULUI NERVOS

Oricare din procedeele masajului determină în organism reacţii fiziologice

corespunzătoare, pe de o parte, naturii şi funcţiei ţesutului masat, iar pe de altă parte, formei,
intensităţii şi duratei procedeului aplicat.
Aceste reacţii ale organismului la manevrele masajului se produc prin intermediul
sistemului nervos. Acţiunea mecanică excită terminaţiile nervoase ale extero- şi
proprioceptorilor; impulsurile ajung la centrii nervoşi şi apoi, pe cale reflexă se determină reacţii
ale diverselor organe.
Acţiunea reflexă a masajului constituie baza fiziologică a influenţelor sale asupra
organismului.
Masajul acţionează în mod diferit asupra terminaţiilor nervoase periferice:
➢ Executat cu energie şi într-un ritm viu, masajul produce efecte stimulatoare asupra
sistemului nervos. Manevrele stimulatoare sunt folosite pentru activarea funcţiilor organelor, Ele
măresc sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea structurilor nervoase.
➢ Executat lent şi uşor, masajul produce efecte calmante, liniştitoare, scade
sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea elementelor nervoase. Manevrele calmante sunt
indicate împotriva încordărilor excesive, a durerilor şi a stării de nelinişte.
Masajul determină reacţii complexe şi în domeniul motor, vasomotor şi trofic.
Masajul provoacă şi o serie de efecte subiective atunci când se execută masajul general.
Astfel, masajul stimulator determină o senzaţie de bună dispoziţie şi de creştere a energiei, pe
când masajul liniştitor (sedativ) determină o stare de destindere nervoasă, de relaxare musculară
şi de odihnă.
Efectele masajului asupra sistemului neuropsihic sunt: efecte segmentare, efecte generale
şi psihologice.
➢ Efectele segmentare se explică prin interrelaţiile dintre diferite regiuni
metamerice, realizate prin conexiuni nervoase. Datorită acestora se evită, la nivel subcutanat,
creşteri ale tensiuni ţesutului conjunctiv, responsabile de instalarea retracturilor. Interrelaţia
metamerică permite perceperea mai mult sau mai puţin a durerii, fapt ce susţine teoria “masajului
reflex”.
➢ Efectele generale se datoresc relaţiilor suprasegmentare şi implicării sistemului
nervos central.
Manevrele de masaj determină descărcarea, în terminaţiile senzitive, de impulsuri
nervoase către centrii, care declanşează reacţii diferite, în funcţie de tehnica utilizată. Manevrele
executate continuu, cu ritm lent şi intensitate scăzută induc efecte sedative, analgezice.
Manevrele scurte, energice, efectuate cu ritm viu şi intensitate crescută induc efecte stimulante.

102
 Există păreri conform cărora şi prin stimularea durerii se pot obţine reacţii paradoxale
analgezice. Masajul are acţiune antialgică diferită, chiar dureroasă pe moment, prin manevra
însăşi (principiul masajului transversal profund a lui Cyriax).
➢ Efectele psihologice sunt induse tot prin stimularea terminaţiilor senzitive
cutanate. Masajul, prin apropierea psihologică dintre pacient şi masor, determină o stare de
relaxare percepută ca o stare “de bine”.
Masajul poate restructura imaginea statică şi cinematică a regiunii bolnave, care şi-a
pierdut parţial sau total funcţiile motoare şi senzitive, integrând segmentul afectat în schema
corporală generală.

INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA

ŢESUTURILOR ŞI ORGANELOR PROFUNDE

Ţesuturile şi organele profunde ale corpului nu pot fi influenţate de acţiunea mecanică a

procedeelor obişnuite de masaj. Pentru a le putea influenţa trebuie folosite tehnici speciale,
cu acţiune de profunzime sau la distanţă, sau să utilizăm acţiunea sinergică a manevrelor de
masaj. Efectele sinergice se pot obţine prin masajul ţesuturilor care acoperă cavităţile corpului:
craniană, toracică şi abdominală.
Masajul capului, prin procedee speciale are un efect decongestionant şi liniştitor asupra
centrilor şi căilor nervoase .
Prin masajul spatelui şi al pieptului se obţin efecte reflexe utile asupra organelor din
torace:
• Respiraţia este activată prin reflexe cu punct de plecare în peretele toracic, care
stimulează, la distanţă, centrii automatismului respirator;
• Prin procedee speciale se poate accelera sau linişti funcţia cardiacă;
• Se pot stabili sinergii funcţionale între circulaţie şi respiraţie, între schimburile gazoase
din plămâni şi ţesuturi.
Prin masajul abdominal sunt stimulate mai ales funcţiile aparatului digestiv.
• Se inbunatatesc digestia si absrobtia prin activarea circulatiei intraabdominale si prin
cresterea secretiilor digestive.
• Creşte peristaltismul tubului digestiv şi al căilor biliare.
• Creşte apetitul.
• Se normalizeaza evacuările.
Masajul influenţeză funcţiile de nutriţie, de excreţie, de eliminare a produşilor de
catabolism (cresc diureza, evacuările intestinale şi sudorale cutanate).
Activitatea glandelor endocrine este influenţată indirect, prin activarea circulaţiei
sanguine la nivelul lor.

103
 Indicaţiile de aplicare a masajului, în scop profilactic sau terapeutic se vor face numai
după examenul clinic general şi numai după stabilirea diagnosticului.
În cazul examenului clinic general se va acorda atenţie următoarelor structuri:
➢ Piele, ţesut celular subcutanat, muşchi: prin inspecţie se va observa prezenţa unor
nevi, papule, afecţiuni vasculare, micoze, ulcere varicoase, eczeme, vergeturi, infecţii etc.
Masajul se va indica numai în ulcere varicoase, escare, cicatrici, vergeturi, celelalte situaţii
constituind contraindicaţi ale masajului. Prin palpare se pot evidenţia hipotrofii, hepertrofii,
contracturi, retracturi musculare sau induraţii şi infiltrate.
➢ Tendoane: la palpare se pot evidenţia dureri ale inserţiilor (dureri
tendinoperiostale) cauzate de tensionarea tendoanelor prin contracţii izometrice, rupturi ale
tendoanelor (masajul este contraindicat).
➢ Articulaţii: se acordă atenţie atât elementelor articulare, cât şi părţilor moi
periarticulare;
➢ Sistem circulator: se acordă atenţie vaselor, chestionând pacientul în legătură cu
existenţa edemelor sau a unei stări de greutate, tensiune, oboseală la nivelul membrelor
inferioare;
➢ Sistem nervos: se caută eventualele tulburări de sensibilitate şi tulburări trofice
care pot fi cauzate de afecţiuni neurologice.
În funcţie de particularităţile subiectului se vor stabili procedeele de masaj care vor fi
efectuate şi modul de aplicare al acestora.
Se va fixa durata şedinţei de masaj, ritmicitatea ei şi locul pe care îl va ocupa în
programul de recuperare.

INDICAŢIILE MASAJULUI

În funcţie de simptomele şi semnele prezente, se indică următoarele manevre de masaj:

➢ Edemele beneficiază de efleuraj, presiuni locale, profunde; în insuficienţele
circulatorii venoase şi/sau limfatice se efectuează şi fricţiuni;
➢ În infiltratele subcutanate şi nodulii musculari induraţi (apar în nevralgie sciatică,
crurală, cervicobrahială, lombalgii, artroze) se efectuează fricţiuni superficiale locale circulare;
manevrele se efectuează de la periferia zonei afectate spre locul dureros;
➢ Durerile ligamentare şi tendinitele se tratează prin masaj transversal profund
(tehnica Cyriax);
➢ În crampe şi contracturi musculare se indică neteziri lungi, cu ritm şi intensitate
scăzută, urmate de frământatul profund (este utilă aplicarea de căldură - Solux);

104
 ➢ În hipertoniile de origine centrală se efectuează neteziri lungi pe muşchii
antagonişti, deoarece este contraindicată masarea muşchiului spastic, efectele relaxante fiind
induse reflex;
➢ Tulburările trofice şi leziunile cutanate beneficiază de masajul trofic, care constă
în:
• Mobilizarea viguroasă a planului profund cu ajutorul planului superficial;
• Crioterapie în escare;
• Frământat cu priză mică, în cicatricele postarsuri sau cheloide şi cu priză mare, în
vergeturi.

Masajul poate fi folosit în tratamentul unor diverse afecţiuni, favorizând procesul de

vindecare şi recuperare.
Deoarece efectele masajului nu se pot disocia complet, in alcatuirea programului de
masaj se vor indica predominant metodele, procedeele si technicile care corespund obiectivelor
propuse, in functie de pacientul caruia i se adreseaza.
In alegerea metodelor utilizate in cadrul unei sedinte de masaj trebuie sa se tina seama de
cateva aspecte:
• diagnostic;
• vechimea afectiunii;
• simptomatologie;
• afectiuni asociate;
• scopul urmarit;
• observatiile rezultate in urma examinarii pacientului;
• starea pacientului;
• recomandarile medicale;
• gradul de reactivitate a pacientului;
• evolutia efectelor urmarite prin aplicarea masajului.

Principalele scopuri urmarite in timpul aplicarii masajului terapeutic sunt : circulator,

relaxator, sedativ, antialgic, stimulativ.
Pentru intocmirea unui protocol al sedintei de masaj trebuie avute in vedere : pozitia
subiectului, pozitia regiunii sau a segmentului masat si ordinea in care se aplica procedeele.
Procedeele de masaj se aplica in urmatoare ordine :
• procedee si techinici cu efecte generale asupra intregului organism pentru
reechilibrarea neurovegetativa;
• procedee si technici cu efecte predominant reflexe, aplicate la distanta de regiunea
afectata;
• procedee si technici pregatitoare aplicate fie la distanta de regiunea afectata, fie pe
aceasta;
• procedee si technici aplicate pe regiunea afectata cu scop strict terapeutic;
• procedee si technici ajutatoare, de accentuare a efectelor urmarite prin aplicarea
celor specifice afectiunii;
• procedee si technici calmante sau de stabilizare a efectelor obtinute in urma
sedintei de masaj.

105
 In functie de efectele urmarite, protocolul unei sedinte de masaj este diferit.
➢ Pentru obtinerea unor efecte predominant circulatorii, de facilitare a circulatiei de
intoarcere sau a circulatiei arteriale :

• pozitia subiectului va fi cat mai comoda, cu musculatura relaxata;

• pozitia segmentului masat va fi cea decliva, daca se urmareste facilitarea
circulatiei de intoarcere si procliva pentru usurarea circulatiei arteriale;
• succesiunea procedeelor va fi urmatoarea :
- masaj reflex al tesutului conjunctiv subcutanat;
- masaj „de apel” abdominal, pentru membrele inferioare si toracal, pentru
membrele superioare;
- massaj segmentar al membrului respectiv, incepand cu segmentul proximal si
continuand pana la cel distal; masajul se va face centripet;
- masajul reflex al piciorului pe zonele corespunzatoare sistemului circulator
sanguin si limfatic;
- masja relaxator, decontracturant al umerilor si cefei;
- masja energetic al triunchiului
Inbunataitrea circultiei are si efecte trofice insemnatel;de aceea se va indica si in
profilaxia sau tratamentul ulcerelor varicoase si al escarelor, nu numia in insuficienta circulatorie
venoasa arteriala sau limfatica.
➢ Pentru obtinerea unor efecte predominant sedative, antialgice :
• pozitia subiectului va fi comoda cu musculatura relaxata;
• in sala de masaj trebuie asigurate conditii optime in ceea ce priveste
temperatura, luminozitatea, linistea;
• procedeele de masaj folosite:
- sa fie lente, nu prea profunde, cu intensitatea adaptata sensibilitatii
subiectului;
- timpul de lucru se va adapta de asemenea subiectului;
- efectul sedativ si antialgic localizat se poate obtine, fie prin procedee si
technici aplicate la distanta de locul dureros (masajul zonelor reflexogene
reciproce, masajul reflex al picioarelor si mainilor, presopunctura), fie prin
aplicatii pe locul dureros, folosind chiar si technici care provoaca initial
durere, de exemplu masajul transversal profund.

➢ Pentru obtinerea efectelor predominant stimulante :

• se pot utiliza procedee care influenteaza direct, mecanic sau indirect, reflex,
segmentul masat, in functie de scopul urmarit;
• procedeele si technicile utilizate:
- discontinue, cu schimbari rapide si dese de ritm;
- de intensitate mare;
- cu profunzime mare.
-

106
 Masajul articular şi periarticular în afecţiunile reumatismale, degenartive şi
inflamatoriii ale aparatului locomotor (artroza coloanei vertebrale, coxofemurale, a
geninchiului, periartrita scapulohumerală, poliartrita reumatoidă, spondilita
achilopoietică, afecţiuni ale tendonului

MASAJUL IN AFECTIUNILE
REUMATISMALE

In afectiunile reumatismale masajul se adreseaza in special modificarilor musculare si

tegumentare determinate de acestea, si mai putin articulatiei.
La nivelul articulatiei masajul este indicat pentru drenajul hidartrozei sau pentru
combaterea durerii la nivelul insertiilor capsulei articulare si ligamentelor (masaj transversal
profund).In cazul unei capsulite retractiel se pot folosi procedee de masaj de intensitate mica, in
vederea pregatirii articulatiei pentru kinetoterapie.
In afectiunile reumatismale sunt prezente infiltrate dureroase la nivelul tesutului ccelular
subcutanat.Cel mai indicat mod de inlaturare a acestora este masajul.Modul de aplicare a
masajului depinde de regiunea interesata:
• la ceafa se pot aplica procedee de intensitate relativ mare;
• dupa 5-6 sedinte, mobilitatea pielii pe planurile subjacente se ameliorizeaza, de
asemenea si durerea la prinderea pielii, iar infiltratele dispar;
• in regiunea umarului se indica un masaj analgezic, cu intensitate dozata progresiv;
• in regiunea lombara se recomanda procedee de masaj de intensitate mai mare,
durerile disparand dupa 4-5 sedinte de masaj;
• la genunchi, in artroze, infiltratele sunt localizate mai ales pe fata mediala a
articulatiei si sunt foarte dureroase;se va aplica un masaj bland, prudent fiind necesare
10-15 sedinte pentru imprastierea progresiva a acestor infiltrate;
• la nivelul soldului in coxartroze, infiltratele sunt localizate mai ales pe fata laterala a
coapsei;se utilizeaza masajul bland, progresiv(10-15 sedinte).

La nivelul muschilor inervati de trunchiuri nervoase afectate de nevralgii se pot dezvolta

induratii.Se va indica un masaj mai putin profund la inceput in jurul zonei indurate.Initial, se
folosesc presiuni locale, masajul va fi progresiv ca intensitate si intindere( 6-7 sedinte ).
Contacturile musculare antalgice care insotesc afectiunile reumatismale beneficiaza de
masajul decontracturant aplicat pe grupele musculare afectate.
Retracutrile musculare si/sau tendinoase beneficiaza de masaj numai atunci cand sunt
recente si moderate;masajul va fi asociat cu posturari in pozitii functionale.
Atrofia msuculara de inactivitate constituie o indicatie a masajului combinat cu
izometria.

107
 AFECTIUNI REUMATISMALE
CRONICE INFLAMATORII
I. Poliartrita reumatoidă beneficiază de masaj, mai puţin în perioada de puseu evolutiv,
când se indică cu multă prudenţă, şi mai mult în fazele de remisiune, când, alături de
kinetoterapie are un rol important în păstrarea mobilităţii articulare, prevenirea hipotrofiei
musculare şi menţinerea troficităţii generale.
Masajul terapeutic are ca obiective: prevenirea hipotrofiei musculare, ce interesează mai
ales musculatura mâinilor, ameliorarea circulaţiei sanguine şi a troficităţii tegumentelor şi
ţesutului subcutanat.
Manevrele de masaj se execută cu prudenţă, intensitatea şi ritmul lor fiind adaptate
sensibilităţii segmentelor tratate.
Netezirea. Se execută cu pulpa degetelor; se continuă cu fricţiuni, insistând la mâini
asupra muşchilor interosoşi, folosind pulpa policelui. Masajul se continuă cu frământări cu două
degete şi ciupituri pentru muşchii eminenţelor tenară şi hipotenară. Pe segmentele situate
proximal faţă de mâini, se efectuează şi baterea cu procedee mai blânde (plescăit, percutat).

II. Spondilita anchilopoietică. După puseul acut şi atenuarea durerilor se introduc în

programul recuperator kinetoterapia şi masajul pentru menţinerea mobilităţii coloanei şi
prevenirea atrofiei musculaturii paravertebrale.

III.
Obiectivele masajului terapeutic sunt:
• diminuarea durerilor şi a contracturilor musculare;
• imbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale;
• prevenirea hipotrofiei musculaturii dorsolombare.
Masajul trebuie să fie calmant şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice,
adaptate sensibilităţii regiunii dorsolombare; în acelaşi timp masajul constituie şi o procedură de
pregătire a bolnavului pentru kinetoterapie.
Efleurajul, prin reducerea sensibilităţii, permite executarea şi a altor manevre, cum ar fi:
frământarea “în cută”, cu intensitate mică şi vibraţiile cu efecte decontracturante.
În fazele de remisiune a durerilor se recomandă manevre de stimulare a tonusului şi
excitabilităţii musculaturii dorsolombare şi de prevenire a hipotrofiei musculare: frământare mai
energică,tapotamentul sub formă de tocat, iar pe zona lombară bătătoritul.

108
 AFECŢIUNI REUMATISMALE CRONICE
DEGENERATIVE
I. Artroza cervicală. Beneficiază de masajul terapeutic, care are ca obiective calmarea
durerilor, relaxarea musculaturii şi reducerea contracturilor.
Pentru ca masajul să fie calmant şi miorelaxant se recomandă manevre uşoare şi lente. Se
execută neteziri descendente în regiunea cefei, continuate cu fricţiuni şi frământări „în cută” a
căror intensitate se adaptează sensibilităţii locale.
Pentru decontracturare musculară se efectuează vibraţii cu vârfurile degetelor pe muşchii
cefei.
Efectele analgezice şi de relaxare musculară sunt mai bune atunci când masajul se
execută după o procedură de termoterapie, excepţie făcând cazurile de nevralgie cervicobrahială,
unde aplicarea căldurii este contraindicată.

II. Artroza lombară. Se poate manifesta clinic prin: lombalgie acută, lombalgie
cronică şi lombosciatică.
➢ În lombalgia acută masajul terapeutic este calmant şi miorelaxant, cu manevrele
executate uşor şi lent. Se recomandă neteziri cu faţa palmară a mâinilor, pentru reducerea
sensibilităţii ţesuturilor superficiale, după care se aplică frământări uşoare şi vibraţii cu palma,
pentru decontracturare musculară. paravertebrala.
➢ În lombalgia cronică obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor,
menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii lombare, prevenirea hipotoniei musculare,
ameliorarea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale.
Se recomandă netezirea cu palma sau cu degetele îndoite „în pieptene”, continuat cu
fricţiuni cu faţa dorsală a pumnului şi frământări “în cută”. În lipsa contracturii musculare se
poate aplica tapotamentul sub formă de tocat sau bătătorit.
Masajul se poate executa după o procedură de termoterapie, pentru potenţarea efectelor
calmante şi decontracturante.
Un efect de profunzime îl are hidromasajul sub formă de duş-masaj sau duş subacval, cu
asocierea factorului termic.
➢ Lombosciatica beneficiază de aceleaşi procedee calmante şi decontracturante de
masaj ca şi lombalgia acută, la care se poate adăuga masajul nervului sciatic.

III. Artroza coxofemurală. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea

durerilor, decontracturarea musculară, prevenirea hipotrofiei musculaturii din vecinătate.
Masajul este util şi în pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie.
Masajul trebuie să fie calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent.
Netezirea se face cu palmele pe regiunea fesieră, alunecând lateral spre regiunea
trohanteriană şi în jos spre coapsă. Apoi se execută fricţiuni şi frământări cu intensitate adaptată
sensibilităţii locale. Cu scop miorelaxant se efectuează vibraţii cu palmele.
Pentru prevenirea hipotoniei şi hipotrofiei musculaturii învecinate se aplică manevre mai
energice: fricţiuini cu rădăcina mâinii, tapotament sub formă de tocat şi bătătorit, cernut şi
rulat.

109
 Efecte mai bune analgezice şi decontracturante se obţin prin efectuarea masajului după o
procedură de termoterapie (baie parţială de lumină sau Solux).

Hidromasajul poate realiza în profunzime o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi

troficităţii locale şi o relaxare musculară mai bună, având în vedere faptul că articulaţia
coxofemurală este acoperită de un strat voluminos muscular şi celuloadipos.

IV. Artroza genunchiului. Obiectivele masajului terapeutic sunt: ameliorarea

circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale, îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii
musculare, pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie.
Masajul care se aplică la coapsă, constă în netezire cu palmele, fricţiuni cu rădăcina
mâinii, frământări „în cută”, cernut, rulat şi tapotament energic sub formă de tocat sau
bătătorit. Se insistă pe muşchiul cvadriceps femural, pentru prevenirea sau diminuarea
hipotrofiei acestuia.
Masajul articular al genunchiului constă în neteziri, fricţiuni, tracţiuni, procedee care
îmbunătăţesc circulaţia locală, supleţea formaţiunilor capsuloligamentare şi mobilitatea
articulară.
ATENŢIE! Masajul este contraindicat când există fenomene congestive sau hidartroză.

V. Periartrita scapulohumerală. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea

durerilor, reducerea contracturilor musculare, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a troficităţii
locale.
Masajul este sedativ şi miorealxant, folosind manevre cu intensitate mică şi lente.
Netezirea se execută pe faţa anterioară şi posterioară a umărului, până în regiunea
supraclaviculară şi supraspinoasă, urmată de frământări uşoare, adaptate sensibilităţii locale şi
de vibraţii fine efectuate cu palma, în scop decontracturant.
După cedarea durerilor, masajul va consta în manevre de stimulare şi tonifiere musculară
pentru prevenirea hipotrofiei musculare, şi anume: fricţiuni cu degetele şi tapotament sub formă
de bătătorit „în ventuză” sau tocat.
Masajul articulaţiei scapulohumerale se face aplicând fricţiuni cu vârfurile degetelor: pe
faţa anterioară a capsulei, după retroflexia braţului şi pe faţa posterioară a capsulei, după
anteflexia braţului. Masajul asuplizează capsula şi ligamentele şi ameliorează mobilitatea
articulară; pregăteşte articulaţia pentru kinetoterapie.
Sunt indicate, cu aceleaşi efecte, procedurile de hidromasaj.

110
 AFECŢIUNI ALE TENDONULUI
Beneficiază de efectele masajului tendinita, tenosinovita şi entezita.
În stadiul acut se execută masaj cu gheaţă, prin netezirea cu o bucată de gheaţă a
tendonului afectat; procedeul are efecte analgezice, antiinflamatoare şi de prevenire a tumefierii.
După reducera durerilor şi a fenomenelor inflamatoare se pot aplica unele manevre de
masaj: neteziri şi fricţiuni cu scopul ameliorării circulaţiei sanguine şi troficităţii locale
îndepărtării eventualelor aderenţe şi restabilirii condiţiilor de alunecare fiziologice ale
tendonului.

Masajul în afecţiunile traumatice ale apartului locomotor

(contuzia, entorsa, luxaţia, sechele după fractură, rupture
musculară). Masajul în afecţiuni musculare (miozita de efort,
torticolis a frigore , lombalgia de effort). Masajul în hipotrofiile de
inactivitate.

AFECŢIUNI TRAUMATICE ALE

APARATULUI LOCOMOTOR
I. Contuzia. În stadiul acut se poate executa atât masajul cu gheaţă cât şi masajul manual.
Masajul cu gheaţă se poate aplica pe zona afectată, efectuând neteziri cu o bucată de
gheaţă, cu efecte analgezice locale, decontracturante şi de prevenire a edemului.
Masajul manual se poate aplica la distanţă, proximal şi distal faţă de zona afectată. Se
urmăreşte ameliorarea circulaţiei sanguine, reducerea tulburărilor vasculotrofice, favorizarea
resorbţiei edemelor, asigurarea unei bune troficităţi, menţinerea tonusului musculaturii
învecinate.
Se execută neteziri cu palma, fricţiuni, frământări, tapotament “în ventuză” sau tocat şi
vibraţii.

II. Entorsa. Obiectivele masajului terapeutic sunt: reducerea durerii, îmbunătăţirea

circulaţiei sanguine, reducerea edemelor, menţinerea elasticităţii şi a tonusului muscular şi
prevenirea hipotrofiei musculare.
Procedeele de masaj indicate la distanta sunt: netezirea, fricţiunile şi frământatul
energic, rulatul, cernutul, tocatul şi tapotamentul “în ventuză”.
Pe articulaţia afectată se aplică masajul cu gheaţă cu efecte analgezice, de resorbţie şi de
prevenire a tulburărilor vasculotrofice.

III. Sechelele după entorsă. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea

durerilor, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, reducerea tulburărilor vasculotrofice, asuplizarea

111
formaţiunilor capsuloligamentare, ameliorarea mobilităţii articulare şi reducerea hipotrofiei
musculare.
Masajul articular constă în netezire cu efect sedativ si fricţiuni, care mobilizează şi
asuplizează capsula şi ligamentele.
Pe segmentele învecinate articulaţiei se execută un masaj de stimulare şi tonifiere a
muşchilor, de reducere a tulburărilor vasculotrofice: neteziri, fricţiuni energice cu palma sau cu
pumnul, frământări „în cută”, rulat, tapotament „în ventuză”, tocat sau bătătorit.

IV. Luxaţia. Tratamentul luxaţiei este ortopedic. În situaţia în care rămân sechele,
acestea beneficiază şi de efectele masajului, care are ca obiective: ameliorarea circulaţiei
sanguine şi troficităţii locale, reducerea tulburărilor vasculotrofice, tonifierea formaţiunilor
capsuloligamentare, îmbunătăţirea tonusului musculaturii învecinate.
Pentru masajul articular se recomandă netezirea cu palma, continuat prin fricţiuni cu
vârfurile degetelor.
Pe segmentele învecinate articulaţiei afectate se execută frământări, rulat şi tapotament
„în ventuză”, tocat sau bătătorit, manevre care combat hipotonia şi hipotrofia musculară.
Aplicarea duşului subacval este un mijloc eficace în reducerea proceselor aderenţiale şi
ameliorarea mobilităţii articulare.

V. Sechelele după fractură. Obiectivele masajului constau în: ameliorarea

circulaţiei sanguine, înlăturarea tulburărilor vasculotrofice, mobilizarea şi asigurarea supleţii
formaţiunilor capsuloligamentare pentru ameliorarea mobilităţii articulare, îmbunătăţirea
elasticităţii şi tonicităţii musculare. Masajul realizează o pregătire a segmentului afectat pentru
kinetoterapie.
Se execută un masaj articular cu neteziri şi fricţiuni, pentru îndepărtarea proceselor
aderenţiale şi asuplizarea capsulei articulare.
Pe segmentele învecinate zonei lezate se aplică o netezire cu palma, urmat de fricţiuni cu
degetele sau cu palma, procedee care favorizează circulaţia sanguină şi resorbţia edemelor. Se
continuă cu frământare, rulat, cernut şi tapotament „în ventuză” sau tocat, manevre ce
stimulează tonusul muscular.
Aplicarea masajului după o procedură de termoterapie măreşte eficienţa terapeutică.

VI. Ruptura musculară. În funcţie de întinderea leziunii, ruptura musculară este de

trei feluri: fibrilară, fasciculară şi totală. Numai ruptura fibrilară beneficiază de tratament
conservator din care face parte şi masajul terapeutic.
Masajul se face la distanţă, de locul unde este situată leziunea şi are efect calmant şi
miorelaxant. Procedeele sunt blânde şi se efectuează lent.
Se execută neteziri cu palma, pentru efect sedativ, după care se aplică fricţiuni şi
frământări uşoare pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi troficităţii locale, vibraţii cu efecte de
relaxare musculară.
Ruptura musculară poate lăsa ca sechelă o cicatrice dureroasă, care este percepută mai
ales în timpul suprasolicitării muşchiului.

112
 Tratamentul cicatricei algice prin masaj terapeutic urmăreşte revenirea supleţei la nivelul
cicatricei, mobilizarea ei pe straturile mai profunde, activarea circulaţiei sanguine cu ameliorarea
metabolismului local.
Se efectuează neteziri cu acţiune sedativă, fricţiuni la nivelul cicatricei şi în jurul ei şi
frământări cu două degete (police şi index).
O procedură eficientă în ruptura musculară este masajul sub formă de duş subacval pe
muşchiul afectat.

AFECŢIUNI MUSCULARE
I. Miozitele de efort
Miozitele de efort sunt afecţiuni ale sistemului muscular care apar frecvent la persoanele
care practică sportul de performanţă; sunt localizate pe grupele musculare mai intens solicitate.
Prezintă următoarea simptomatologie: dureri difuze în grupul muscular, hipertonie sau
contractură musculară.
Masajul terapeutic are ca obiective: cedarea durerilor, micşorarea hipertoniei sau
contracturii musculare, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine locale şi activarea îndepărtării
factorilor metabolici din grupul muscular afectat.
Se execută un masaj cu efect calmant şi miorelaxant, folosindu-se manevre blânde de
intensitate mică şi cu ritm lent de execuţie.
Masajul constă în neteziri ale grupului muscular afectat, urmate de fricţiuni uşoare şi mai
ales de vibraţii, cu efect miorelaxant.
Trebuie exclusă existenţa unei rupturi musculare, care constituie o contraindicaţie a
masajului pe grupul muscular respectiv.

II. Torticolis à frigore

Torticolisul à frigore este o afecţiune ce interesează musculatura cefei, mai ales muşchii
trapez şi sternocleidomastoidian, care apare după o expunere la frig sau la un curent de aer rece.
Se manifestă prin dureri cervicale spontane sau în legătură cu mişcările capului, limitate
de existenţa unei contracturi musculare.
Obiectivele masajului terapeutic: diminuarea durerilor şi relaxarea musculaturii
interesate. Se utilizează manevre uşoare şi în ritm lent, cu efect calmant şi miorelaxant.
Se execută neteziri în sens descendent, de la inserţiile pe occipital ale musculaturii cefei
până la nivelul foselor supraspinoase. Se continuă cu fricţiuni uşoare, făcute cu prudenţă, după
care se trece la vibraţii cu degetele.
Nu se folosesc în stadiul acut procedee de tapotament care accentuează durerea şi
contractura musculară.
Efectele masajului sunt potenţate dacă se efectuează după o procedură de termoterapie.

113
 III. Lombalgia de efort
Lombalgia de efort este o afecţiune localizată pe musculatura lombară şi determinată de
solicitări mari şi de durată mai lungă a grupelor musculare respective.
Se manifestă prin dureri spontane, accentuate de mişcările trunchiului, care sunt limitate
de contractura musculaturii lombare.
Obiectivele masajului terapeutic sunt diminuarea durerilor şi a contracturii musculare.
Este un masaj calmant şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice şi cu un ritm mai
lent.
Netezirea se execută cu palmele ambelor mâini pentru a obţine o calmare a durerilor; se
continuă cu o fricţiune uşoară şi frământare „în cută”, evitându-se exacerbarea durerilor.
Vibraţiile se aplică pe zona unde este prezentă contractura musculară, cu scop miorelaxant.
Masajul se poate executa şi cu aparate de vibromasaj. Efecte bune le are şi duşul
subacval.

IV. Hipotrofiile musculare de inactivitate

În recuperarea hipotrofiilor musculare de inactivitate masajul terapeutic se asociază
simultan cu kinetoterapia specifică creşterii tonusului şi volumului muscular.
Masajul are ca obiective stimularea tonusului muscular, îmbunătăţirea excitabilităţii,
contractilităţii şi elasticităţii fibrelor musculare, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie prin
activarea circulaţiei sanguine la nivelul muşchilor.
Masajul terapeutic va fi stimulant, folosind manevre rapide şi intense.
Netezirea se face cu alunecări centripete; fricţiunea se execută cu rădăcina mâinii sau cu
faţa dorsală a pumnului închis. Manevre specifice tratamentului hipotrofiei musculare sunt
frământarea şi baterea. Frământarea foloseşte procedeul „în cută” sau „în brăţară”, continuată
cu rulatul şi cernutul. Tapotamentul se aplică sub formă de tocat sau bătătorit, cu partea ulnară
a pumnului.
Obţinerea efectelor favorabile ale masajului terapeutic necesită, atât o anumită ordonare a
procedeelor sale, cât şi corectitudine în execuţia lor. Efectele terapeutice sunt de necontestat, iar
practica impune anumite rigori în executarea lui şi în ceea ce priveşte stabilirea “locului”
masajului în programul complex de recuperare.

114
 Masajul în afecţiunile sistemului nervos periferic (polinevrite, pareza şi
paralizia de nerv motor periferic) şi ale sistemului nervos central.
AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS
PERIFERIC

I. Polinevritele. Beneficiază de efectele masajului în faza de convalescenţă.

Obiectivele masajului terapeutic sunt: îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice cu activarea
proceselor metabolice în membrele afectate, menţinerea unor condiţii trofice bune, a elasticităţii
şi excitabilităţii muşchilor, combaterea edemelor şi prevenirea tulburărilor trofice ale
tegumentelor şi ţesutului celular subcutanat.
Masajul este stimulant, cu manevre energice, începând cu segmentul distal al membrului
şi cotinuând spre proximal.
Netezirea se efectuează cu ambele mâini, alternativ şi este continuat cu fricţiuni;
manevrele se adresează pielii, ţesutului subcutanat şi circulaţiei locale. Pe musculatura
hipotrofică se execută frământarea „în cută”, cernutul, rulatul, tapotamentul „în ventuză”, în
funcţie de volumul maselor musculare şi de gradul de sensibilitate.

II. Paralizia facială periferică. Obiectivele masajului terapeutic sunt: ameliorarea

circulaţiei sanguine la nivelul musculaturii afectate, menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii
fibrelor musculare şi prevenirea amiotrofiei.
Se foloseşte un masaj stimulant executat într-un ritm viu. Netezirile se fac cu vârfurile
degetelor începând de la linia mediană a feţei şi ajungând pe faţa laterală a acesteia; masajul se
continuă cu fricţiuni, ciupituri şi batere sub formă de percutat.

III. Pareze şi paralizii postraumatice ale nervilor periferici. Obiectivele masajului

terapeutic sunt: îmbunătăţirea circulaţiei sanguine locale, menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii
musculaturii denervate, prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesuturilor subcutanate.
Masajul este stimulant, cu manevre energice executate în ritm viu.
Netezirile se efectuează au ambele mâini, alternativ, iar fricţiunile se execută cu palmele
sau faţa dorsală a pumnului. În afară de activarea circulaţiei locale, fricţiunile împreună cu
ciupiturile produc excitarea mecanică a pielii situată deasupra muşchilor afectaţi, fiind utilă
pregătirii muşchiului pentru mobilizarea pasivă (facilitează contracţia musculară pe cale reflexă).
Frământarea „în cută”, rulatul, tocatul şi bătătoritul sunt manevre care influenţează favorabil
tonusul şi excitabilitatea muşchilor hipotrofici.

115
 PAREZA ŞI PARALIZIA
DE NEURON MOTOR CENTRAL
Masajul terapeutic are o importanţă deosebită în recuperarea neuromotorie a bolnavilor
cu leziuni de neuron motor central. Şi în această situaţie sunt exploatate cele două modalităţi de
acţiune ale masajului: mecanic, cu acţiune locală şi reflex, cu acţiune generală.
În recuperarea bolnavilor neuromotori se foloseşte cel mai mult masajul regional sau
segmentar, masajul general având indicaţii restrânse.
Se preferă procedee de slabă intensitate, care dau rezultate superioare procedeelor mai
dure, de stimulare în profunzime; procedeele mai dure, datorită acţiunii destructive asupra
mastocitelor determină o eliberare crescută de histamină, cu vasodilataţie şi dermografism
pronunţat, efecte care nu aduc beneficii terapeutice.

9.4.1 MASAJUL PARŢIAL

Efectele generale, obţinute pe cale reflexă, sunt: circulatorii, neuromusculare,
vegetative şi psihice.
➢ Efectele circulatorii – creşterea fluxului sanguin datorită ameliorării tonusului
vascular şi scăderii rezistenţei capilare periferice – au un rol important în mai buna hrănire a
ţesuturilor, dar şi în uşurarea activităţii cordului, prin derivaţia sângelui la nivelul masei
musculare şi a ţesutului subcutanat.
➢ Excitabilitatea neuromusculară poate fi global ameliorată acţionând pe arii
cutanate mai largi, în special paravertebral cervicodorsal, în perioada de paralizie flască. După
instalarea paraliziei spastice efectele decontracturante se obţin acţionând asupra ariei
lombosacrate.
➢ Efectele vegetative sunt numeroase, dar pe primul plan se situează diminuarea
stării de oboseală. Efectele şedinţei de masaj se prelungesc multe ore favorizând “spălarea”
organismului de deşeurile acumulate în timpul efortului. Acest lucru este util bolnavilor
neuromotori, în special în perioada iniţială a reluării mişcărilor active, când datorită nedisocierii
sincineziilor, efortul are un caracter global, cu mare consum energetic.
➢ Influenţa asupra psihicului poate fi excitantă sau sedativă, în funcţie de procedeele
de masaj executate. Ca zonă reflexogenă de elecţie se foloseşte regiunea spatelui.
Acţiunea locală îşi găseşte indicaţie majoră în manifestările algoneurodistrofice,
diminuând durerea şi paresteziile.
Masajul local şi segmentar sunt indicate şi ca procedura pregătitoare, înainte de
mobilizările pasive ale membrelor, datorită acţiunii sale de creştere a pragului de sensibilitate
dureroasă articulară.
Vizând acţiunea locală, masajul este recomandat şi cu scopul “trezirii” neuromusculare în
perioada de paralizie flască: se indică procedee mai energice, stimulante, care asociază
frământări musculare profunde cu tapotamentul superficial. Durata unei şedinţe nu trebuie să
depăşească 3-5 minute.
Efectul circulator local pregăteşte musculatura pentru efort, dar îi uşurează şi refacerea,
scăderea mai rapidă a oboselii, după încetarea mişcărilor.

116
 De asemenea ameliorează circulaţia arteriala de la nivelul articulaţiei scapulohumerale, în
cazurile de blocaj ale acesteia.

9.4.2 MASAJUL GENERAL

Se recomandă numai în cazuri speciale şi numai după ce pacientul a trecut pe la sala de
kinetoterapie şi este angajat global în efort.
Acţiunea generală a masajului urmăreşte, pe lângă efectele neuromotorii şi reabilitarea
psihicului bolnavului, căruia îi readuce senzaţia de mai bine decât a fost şi încrederea în
posibilităţile de a fi recuperat.
Ca mijloc asociat de tratament, masajul a demonstrat calităţi incontestabile în recuperarea
bolnavilor neuromotori. Rezultatele bune sunt condiţionate de respectarea strictă a indicaţiilor şi
contraindicaţiilor medicale.

Masajul în afecţiunile circulatorii venoase, limfatice şi arterial. Masajul

pielii (cicatrice, escare). Masajul în obezitate şi celulită. Masajul în afecţiunile
respiratorii

AFECŢIUNI CIRCULATORII
I. Insuficienţa venoasă cronică – varice
Obiectivele masajului terapeutic sunt:
• imbunătăţirea circulaţiei venoase de întoarcere;
• micşorarea stazei sanguine cu reducerea edemelor;
• ameliorarea condiţiilor trofice locale cu menţinerea elasticităţii tegumentelor;
• prevenirea proceselor de dermatoscleroză şi a celor de celulită indurativă în ţesuturile
subcutanate.
Se foloseşte netezirea pe gambe şi coapse, în sens centripet, pentru uşurarea întoarcerii
venoase. Se aplică fricţiunea, utilă mai ales în prevenirea tulburărilor vasculotrofice ale pielii şi
ţesutului subcutanat. Se continuă cu tapotamentul percutat, procedură care tonifică pereţii
venoşi.
O forma terapeutica eficienta o constituie masajul subacval al membrelor inferioare
afectate de varice, asociat cu mobilizara articulatiilor.Se recomanda apa la o temperatura de 32°-
33°C, la terminarea sedintei folosindu-se stropirea cu apa rece, temperatura scazand treptat pana
la 10°C.

117
 Technica masajului
• Se incepe cu un masaj de „apel” la nivelul abdomenului, pentru usurarea
circulatiei venoase.
• Masaj de drenaj la nivelul membrelor inferioare : netezire, presiuni alunecate
profunde, nedureroase.
• Masaj decontracturant pe adductori.
• Presiuni „in bratara” din aproape in aproape, pentru combaterea edemului.

Dupa tratamentul chirugical al varicelor se indica urmatoarele forme de masaj :

➢ intre a 5-a zi si a 10-a zi de la iterventie se aplica un masaj superficial al
intregului membru inferior, evitand ranile;
➢ dupa scoaterea firelor si pana la disparitia hematoamelor se efectueaza neteziri si
presiuni alunecate profunde, evitand cicatriciile, pe fetele anterioara si posterioara
a membrului inferior;
➢ in continuare , se aplica un masaj venos centripet si tonifiant al membrelor
inferioare si masajul cicatricilor.

Masajul este contraindicat în flebite, tromboflebite şi flebotromboze.

II. Staza limfatică

Staza limfatică în care masajul terapeutic are efecte favorabile este cea prezentă în
limfedemul primar.
Limfedemul primar, afecţiune cu caracter ereditar, se manifestă prin edeme, în special la
membrele inferioare; cu timpul apar modificări trofice la nivelul pielii şi ţesutului subcutanat
caracterizate prin atrofie, fibroză şi celulită.
Masajul terapeutic are ca obiective favorizarea circulaţiei limfatice cu reducerea
edemelor; menţinerea elasticităţii pielii şi a supleţei ţesutului subcutanat; îmbunătăţirea
circulaţiei sanguine pentru prevenirea tulburărilor trofice locale .
Se execută neteziri profunde pe gambe şi pe coapse, în sens circular şi centripet, pentru a
realiza mobilitatea pielii şi a ţesutului subcutanat şi pentru uşurarea circulaţiei limfatice. Se
continuă cu fricţiuni cu ambele mâini pentru a îmbunătăţii circulaţia sanguină, pentru a favoriza
resorbţia edemelor şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor trofice locale.

III. Afectiuni ale circulatiei arteriale

Obiective :
• inbunatatirea conditiilor hemodinamice locale;

118
 • stimularea circulatiei generale;
• ameliorarea sau inpiedicarea aparitiei tulburarilor trofice.

In arteritele cronice ale mebrelor inferioare, in stadiul mediu de evolutie, exista doua
modalitati de masaj: in sens centripet si in sens centrifug.
Facand comparatie intre efectele obtinute prin cele doua modalitati de masaj, Mercier,
Valette si Vanneville, masurand oscilatiile arteriale, a ajuns la concluzia ca „in arteriopatiile
periferice cronice, ca si in celelalte afectiuni, masajul trebuie aplicat in sens centripet”
Masjul centripet favorizeaza mai ales circulatia de intoarcere, influentand indirect si
circulatia arteriala;combate staza si tulburarile trofice moderate asociate arteriopatiilor cronice.
Preoperator masajul se indica pentru stimularea circulatiei generale a membrului inferior
si consta in masaj „ de apel” abdominal, masaj al coapsei, gambei si piciorului.
Se insitsa mai ales, pe bolta plantara.Pentru amplificarea efectelor se pot asocia exercitii
de respiratie de amplitudine mare.
Postoperator masajul se va face in urmatoare ordine :
• se incepe cu masaj de apel la nivel abdominal;
• neteziri ,presiuni alunecate profunde, framantat usor, longitudinal,de-a lungul
membrului inferior, incepand de la picior si urcand spre zona inghinala, pentru
combaterea stazei venoase;
• „presiuni etajate” ( presiuni din aproape in aproape, mana care efectueaza
presiunea nu se ridica pana cand cealalta nu preia in intregime actiunea de
presare), spre radacina mebrului, pentru combaterea edemului.

Technicile de masaj trebuie sa fie neagresive, deoarece tesuturile moi sunt fragile din
cauza irigatiei arteriale deficitare.

MASAJUL IN OBEZITATE SI CELULITA

I.Masajul in obezitate nu trebuie sa fie agresiv si dureros.Se recomanda procedee de

ridicare,stoarcere si presare a stratului adipos, urmate de presiuni alunecate profunde si lente
in scop sedativ.
Masajul se aplica atat pe abdomen, cat si pe torace;se recomanda 10-15 sedinte a 30-40
de minute (20 de minute pe torace).
II.Celulita nu trebuie confundata cu cresterea grosimii tesutului adipos subcutanat din
obezitate.Tesutul subcutanat afectat de celulita este distrofic si dureros la palpare.

119
 Exista doua tipuri de celulita: celulita-boala, asociata obezitatii si celulita-simptom, ca
exprimare reflexa a afectiunii unui organ.
Pentru a nu fi dureros, neplacut si a nu deteriora si mai mult structura tesutului
subcutanat, masajul trebuie sa fie bland, iar intensitatea procedeelor crescuta progresiv, in
functie de pragul de sensibilitate al pacientului.
La inceput, masajul va consta din mobilizarea globala ,profunda a tesutului in toate
sensurile, folosind o suprafata mare de contact.Se indica neteziri,frictiuni, compresiuni
blande executate cu palma, incercari de ridicare a pielii, fara ciupire, cu varfurile degetelor,
framantat cu priza mare, intre marginile ulnare ale ambelor maini.Pe zonele invecinate mai
putin dureroase, se pot executa ciupiri cu varfurile degetelor.
Dupa ce tesuturile si-au recuperat o oarecare suplete si sunt mai putin dureroase se pot
aplica urmatoarele procedee: ciupiri de intensitate variabila pe zonele cu noduli sau fibroza,
rulare a pliurilor cutanate, masaj Watterwald (ciupire , rulare, intindere si comprimare a
pliului cutanat).
Masajul trebuie asociat cu antrenamentul sistematic al muschilor subjacenti si cu
hidroterapia.

MASAJUL IN AFECTIUNI RESPIRATORII

Aparatul respirator este influentat de masajul aplicat pe peretii toracelui, pe spate si

ceafa.Se incepe cu masajul spatelui, apoi al cefei si la urma se executa masajul peretilor anterior
si laterali ai toracelui.Specifice afectiunilor aparatului respirator sunt urmatoarele procedee:
presiuni, vibratii, scuturari ale toracelui, in concordanta cu fazele respiratorii (masorul face
priza sub axile, ridica si scutura toracele).
Stimularea inspiratiei este obtinuta pe cale reflexa, prin aplicarea masajului pe regiunea
capului, gatului si pe membrele superioare.Se recomanda:
• pozitia pacientului: asezat, cu fruntea sprijinita pe antebrate sau cu mainile
sprijinite pe coapse;
• neteziri, presiuni statice, presiuni alunecate, framantat aplicate la nivelul cefei
si al umerlor;
• presiuni asociate cu vibratii executate cu palma asezata la nivelul coloanei
cervicale si pe toracele superior;
• procedee calmante pe proiectia inimii pe peretele posterior al toracelui (regiunea
laterodorsala stanga).

120
 Stimularea expiratiei se obtine tot pe cale reflexa, prin aplicarea procedeelor de masaj
pe peretele anterior al trunchilului, de la clavicule pana la puvis.Se recomanda:
• pozitia pacientului: in decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate;
• neteziri, presiuni statice, presiuni alunecate, aplicate la nivelul sternului si al
plexului celiac;
• frictiuni, presiuni statice, presiuni alunecate, la nivelul spatiilor intercostale;
• neteziri, presiuni statice si presiuni alunecate pe toracele inferior.

Resorbtia secretiilor pleurale este ajutata de hiperemia pielii de la nivelul spatilor

intercostale.
Pentru mobilizarea secretiilor se aplica presiuni vibrate, pe timpul expirator al
respiratiei, pe toracelel inferior, atat anterior, cat si posterior.
Pentru eliminarea secretiilor se folosesc procedee care provoaca tusea:
• usoare lovituri in spate, executate cu fata palmara a degetelor sau cu palma „in
caus”, la nivelul primelor patru vertebre toracale;
• presiuni vibrate la nivelul manubriului sternal;
• presiuni usoare , cu fata palmara a indexului si a mediusului de la ambele maini,
de o parte si de alta a portiunii cervicale a traheei, coborand pana la unghiul
sternal.

MASAJUL IN AFECTIUNI ALE PIELII

In acest capitol vom prezenta numai acele leziuni ale pielii care nu fac parte din boliile
„dermatologice”.Dintre leziunile pielii care constituie indicatii ale masajului terapeutic, vom
dezvolta : cicatricile, escarele si vergeturile.
Masajul pielii are contraindicatii temporare : exeme, sporiazis, unele forme de prurit, dar
si contraindicatii definitive: cancere cutanate, diskeratoze maligne, tubreculoza cutanata,
hematodermii, dermatoze buloase, infectii localizate la nivelul pielii.
I.Masajul cicatricilor.Cicatricile sunt dedouafeluri:chirugicale si posttraumatice.
Indiferent de originea cicatricilor, obiectivele masajului sunt asigurarea supletei, elasticitatii si
finetei cicatricilor.
In functie de evolutia cicatrizarii, masajul cicatricilor se va face in urmatoarea
succesiune:
➢ mobilizarea planului cutanat cu fata plamara a degetelor alipite;mainile se asaza
de o parte si de alta a cicatricii si se actioneaza in sens opus, dand acesteia o
forma sinusoidala;

121
 ➢ treptat, procedeul va deveni mai profund, actionandu-se cu suprafata de contact
din ce in ce mai mica, pana se ajunge ca procedeul sa fie executat cu cate un deget
de la fiecare mana;
➢ urmeaza ciupiri usoare ale bridelor cicatricii, executate cu policele si indexul pe
aceasi parte a cicatricii;
➢ mobilizari ale cicatricii pe planul subjacent, in sensul longitudinal, cu fata
palmara a degetelor unei maini, alunecand in sens opus celeilalte maini;
➢ ridicari ale cicatricii de pe planul profund;
➢ intinderi longitudinale excentrice ale cicatricii, prin alunecarea degetelor, pornind
din partea centrala spre extremitati;
➢ intinderi transversale, cu prudenta, dar nu inainte de 3-4 saptamani.

Masajul in cicatricile chirugicale are ca si obiective:prevenirea formarii tesutului fibros,

retractil si a proliferarii cheloidelor hipertrofice.
Se recomanda ca masajul in cicatricile chirurgicale sa fie inceput precoce si executat
zilnic.Se indica urmatoarele procedee:
• se incepe cu procedeei technici de alunecare foarte usoare, pentru diminuarea
sensibilitatii;
• apoi, masjul, se va executa spre zonele dureroase, mai aderente de planurile
subjacente;
• pentru recuperrarea mobilitatii tesuturilor se aplica presiuni, rularea cutelor de
piele, vibratii cu intensitate si suprafata de actiune lent progresive;
• dupa ce mobilitaea este recuperata se pot aplica pe cicatrici procedee de intindere
in sens divergent, in toate sensurile, executate din ce in ce mai rapid si repetate de
mai multe ori.

Masajul in cicatricile posttraumatice.De cele mai multe ori plagile posttraumatice au

marginile franjurate, sunt suprainfectate, si chiar daca au fost tratate corect cicatrizarea si
vindecarea acestora este indelungata si inestetica.
Tratamentul prin masaj al cicatricilor posttraumatice se va face dupa acelasi protocol ca
si al acelora chirurgicale, dar tinandu-se cont de aspectul estetic al regiunii.
Cicatricile postarsuri.Arsurile care afecteaza si dermul se vindeca prin cicatrizare.
Conduita terapeutica a masorului ca fi in functie de localizarea, de suprafata afectata si de
existenta unei posibile suprainfectii a arsurii.
Masajul cicatricii se va face dupa urmatorul protocol:
• asupra bridelor si induratiilor se vor executa presiuni cu intensitate progresiv
crescatoare, asociate cu mobilizari ale cicatricii pe planurile subjacente;

122
 • pe masura ameliorarii se indica, cu prudenta, intinderi ale cicatricii si framantat
executate cu policele si indexul ambelor maini;
• in continuare, se indica intinderi ritmice, metoda Watterwald;
• foarte important este masajul zonei de granita dintre tesutul sanatos si cel afectat,
pentru restabilirea legaturilor functionale dintre acestea;
• masajul trebuie executat sistematic, recomandandu-se doua sedinte pe zi;
• in functie de starea tesuturilor, masajul se poate efectua cu un unguent cicatrizant.

II.Masajul escarelor.Escarele sunt leziuni trofice ale partilor moi la nivelul punctelor de
contact ale organismului cu suprafata de sprijin.
Profilaxia escarelor se face prin alternarea pozitiilor si prin masaj trofic al zonelor
predispuse la escare.Dupa R.Vilian, masajul profilactic trebuie aplicat zilnic, timp de 20 de
minute, dar frecventa si durata sedintelor de masaj pot fi crescute, daca riscul aparitiei escarelor
este foarte mare.Se recomanda:
• masajul sa fie extins dincolo de zona predispusa la escare;
• procedee cu efect hiperemiant: framantatul pielii, tesutului celular subcutanat si
al maselor musculare;
• mobilizari si contracti musculare izometrice sistematice;
• masajul trofic pre-si postoperator in cazul subiectilor, mai ales la cei in varsta, la
care imobilizarea postoperatorie va fi indelungata.

Masajul escarei constituite se efectueaza dupa urmatoarele reguli:

• procedeele vor depasi cu mult zona afectata;
• la periferia escarei se va aplica un masaj profund, pentru stimularea troficitatii
locale;
• in imediata apropiere a ranii se va executa o prelucrare metodica a tesuturilor prin
:frictiuni localizate fine, ciupituri de mica amplitudine, repetate pana la obtinerea
unei reactii hiperemice, vibratii manulae sau mecanice;
• pe escara se poate executa masaj folosind intrumente sterile; se poate actiona
direct , prin presiuni alunecate usor mobilizatoare;se pot efectua frictiuni foarte
usoare cu un cub de gheata steril.

III. Masajul vergeturilor.Vergeturile sunt zone liniare, depigmentate determinate de

modificari ale structurii si arhitecturii fibrelor de elastina si de colagen din piele, modificari

123
cauzate de cresterea brusca a grosimii hipodermului: obezitate, sindrom adiposogenital, crestere
brusca in greutate, sarcina etc.Masajul vergeturilor consta din :
• neteziri aplicate pe suprafat mare;
• vibratii, manuale sau mecanice;
• plisare, rulare, mobilizari fine si foarte localizate ale pielii pe planurile
subjacente, repetate sistematic.

Pentru a se obtine bune rezultate masajul trebuie aplicat precoce sau preventiv (sarcina).

Masajul femeii pre şi post partum. Masajul copilului

MASAJUL FEMEII PRE-SI POST PARTUM

MASAJUL IN TIMPUL SARCINII

In mod classic,masajul la gravide constituie una din contraindicatiile generale, din cauza
tulburarilor pe care le-ar produce acesta in organismul gravidei.
Obiectivele masajului in cazul femeii insarcinate sunt :
• mentinerea tonusului fizic si psihic general;
• mentinearea sau inbunatatirea proprietatiilor pielii, mai ales atroficitatii si
elasticitatii acesteia, pentru prevenirea aparitiei vergeturilor;
• mentinerea greutatii corporale in limite fiziologice, prin aplicara masajului asupra
tesutului adipos;
• prevenirea sau inlaturarea tulburarilor circulatorii de intoarcere venoasa si limfatica
la nivelul membrelor inferioare;
• intretinearea sau tonifierea musculaturii suprasolicitate si combaterea durerilor care
apar din cauza posturii specifice a gravidei.
Masajul general permis numai in primele luni de sarcini, cu scop de relaxare si linistire a
femeii.Sunt indicate manevrele lente si lungi de netezire, frictiune, framantarile usoare si
vibratiile.Trebuie evitate loviile, presiunile scuturarile precum si toate celelalte manevre
excitante.

124
 Masajul partial se poate recomanda mai des decat masajul general.
• In ultimele luni ale sarcinii se poate indica masajul cefei si al partilor superioare a
spatelui.
• Masajul umerilor si al membrelor superioare poate fi indicat pe tot parcursul
sarcinii.
• Masajul membrelor inferioare poate fi folosit pentru folosirea sau combaterea
tulburarilor circulatorii, a satzei venoase si/sau limfatiei, a contracturilor musculare.
• Masajul toracelui trebuie evitat din cauza glandelor mamare.
• Masajul abdomenului este contraindicate pe toata perioada sarcinii.

MASAJUL LAUZEI
In primele zile dupa nastere se recomanda forme speciale de masaj, care se executa dupa
technici deosebite de cele commune de masaj.Aceste technici trebuie aplicate numai de personal
medical specializat.
Masajul uterului . Imediat dupa nastere, medical sau moasa exercita asupra uterului
manipulari speciale cu scopul de a-I stimula contractile si a-i grabi involutia.
Consta in manevre usoare, dar ferme, de apasare, frictiune si stoarcere executate cu degetele
mainii si cu palma, prin itnermediul peretelui abdominal.Manevrele se executa in directia
micului bazin.
Manevrele se executa timp de cateva minute, destul de des in prima zi, iar in zilele
urmatoare numai dimineata se seara.Masajul uterului se continua zilnic pana cand uterul capata
forma, marimea si locul sau in pelvis.
Masajul uterului constituie si un control sigur al procesului de involutie al acestuia.In
mod normal, funduluterului ajunge la nivelul simfizei pubiene dupa 10 zile de la nastere.
Masajul abdomenului este permis numai dupa prima saptamana de lauzie.Masajul consta
in manevrele usoare de netezire, frictiuni si framantari largi, dintr-o parte in alta.Cu scop
linistitor, masajul abdomenului poate fi incheiat cu vibratia.In aceasta perioada sunt
contraindicate presiunile si percutarile de orice intensitate.
Masajul abdominal poate fi executat zilnic, mai ales daca parturienta prezinta tonus
scazut al musculaturii peretelui abdominal.
Masajul sanilor este indicat in primele zile de alaptare pentru deschiderea canalelor
glandelor mamare.Se aplica numai la indicatia si sub supravegherea medicului, atunci cand sanii
se maresc peste masura, se intaresc si devin durerosi.
Masajul sanilor consta din neteziri executate de la baza spre varful
sanului ( mamelon)
Masajul general si partial classic poate fi inceput, la nevoie, dupa 2-3 saptamani de la
nastere.Masajul este folosit in scop igienic, pentru linistirea in starile de agitatie, pentru activarea
circulatiei si ca stimulant al metabolusmului.
Masajul se poate aplica pe cap, gat si membrele superioare, din pozitia sezand, iar pe
membrele inferioare din decubit dorsal.

125
 MASAJUL FEMEII CARE ALAPTEAZA
Masajul general poate fi aplicat atat cu scopul de a linisti si destinde femeia
agitata, folosindu-se manevre linistitoare, cat si cu scopul de stimulare a organismului,
atunci cand femeia este obosita.
Masajul partial este indicat atat in scop igienic, cat si terapeutic.Se recomanda
mai ales :
• pentru combaterea oboselii, masajul cefei, umerilor si spatelui ;
• pentru stimularea reflexa a organelor din pelvis, masajul regiunii lombare ;
• pentru combaterea tulburarilor circulatorii, masajul membrelor inferioare.

In tratamentul unor afeciuni limitate ale tesuturilor si organelor, se poate indica

masajul local.
Daca este necesar, se recomanda si forme speciale de masaj.
Masajul sanilor se indica atat pentru stimularea secretiei lactate, cat si pentru
pastrarea formei si tonusului sanilor.
Masajul abdominal este indicat in urmatoarele situatii : insuficienta musculaturii
peretelui abdominal, ptoza a unor organe abdominale tulburari functionale ale organelor
din abdomen.Obiectivele masajului abdominal sunt tonifierea musculaturii abdominale si
stimularea functiei organelor abdominale, activarea circulatiei.
Sedintele de masaj se fac zilnic sau de 2-3 ori pe saptamana :
Masajul perineului se foloseste mai ales in scop terapeutic.

MASAJUL COPILULUI

MASAJUL PANA LA VARSTA DE TREI LUNI

In primele saptamani, masajul copilului se asocieaza cu baia si dureaza cateva

minute. Se executa neteziri usoare si ritmice de-a lungul membrelor superioare si
inferioare, in regiunea spatelui, a toracelui si a abdomenului.Pe abdomen se aplica o
netezire circulara pornind de la santul inghinal drept spre cel stang, avand grija sa fie
ocolita cicatricea ambilicala.
La varsta de 1-3 luni, masajul se poate asocial cu gimnastica.La aceasta varsta,
sugarul prezinta o usoara hipertonie musculara, mai accentuate la nivelul flexorilor
membrelor.
Pentru combaterea pozitiei de usoara flexiune a membrelor se indica manevre
relaxatoare de netezire si frictiune, executate pe fata anterioara a membrului superior
sip e deltoid, iar la membrul inferior, pe fata mediala si posterioara a copasei.
Masajul piciorului este important, mai ales atunci cand copilul prezinta modificari
de forma, pozitiei si de functionalitate motorie ale acestuia.Se aplica o netezire insistent
ape fata plantara si pe cea dorsala a piciorului, pornind de la degete spre calcai si

126
glezna.Netezirea va fi urmata de o frictiune usuoara cu varful degetelor pe ambele fete si
margini ale piciorului, prelungita sip e gamba.
In timpul executarii masajului piciorului va fi tinut in pozitia cea mai corecta, iar
in cazul piciorului stramb, masajul va fi asociat cu miscari corrective.
Masajul triunchiului consta din manevre de netezire urmate de frictiuni usoare
executate cu partile moi ale degetelor si palmelor.

MASAJUL SUGARULUI INTRE 3 SI 6 LUNI

Masajul copilului va fi mai intins.Manevrele de alunecare si frictiune se executa
in acelasi mod ca in perioada precedenta.
In regiunea spatelui se pot executa si alunecari lungi, lente, linistitoare sau
scurte, dese si invioratoare.Dupa frictiune se poate aplica pe spate sip e regiunile carnoase
un percutat usor si trimic, executat cu varful degetelor.

MASAJUL SUGARULUI INTRE 6 SI 9 LUNI

La aceasta varsta, la manevrele precedente, se pot aduga framantatul circular sau

in cuta la nivelul membrelor, rulatul membrelor, iar manevrele de percutat pe spate, fese
si pe partile laterale ale coapselor, pot fi inatrite.
Deoarece sunt agreate de copil, se indica manevrele stimulante, invioaratoare.

MASAJUL SUGARULUI INTRE 9 SI 12 LUNI

In aceasta perioada se executa aceleasi manevre de masaj ca la varstele anterioare,

associate cu gimnastica.Dupa necesitati, se pot folosi manevre linistitoare sau stimulante.

MASAJUL COPILULUI MIC (1-3 ANI)

Masajul constituie un mijloc important de ingrijire a copiilor, folosindu-se in scop
igienic, dar si terapeutic.
Masajul igienic este utilizat in scopul pastrarii si imbunatatirii sanatatii, stimularii
cresterii si dezvoltarii organismului copilului.Acest tip de masaj influenteaza sistemul
nervos, activeaza circulatia sangelui si a limfei, stimuleaza schimburile nutritive.
La copilul mic, masajul poate fi aplicat asociat cu gimnastica, cu baia sau in
sedinte speciale.
Pentru masajul copilului mic se folosec procedee simple si usoare, dar incepand
de la varsta de 2-3 ani, masajul capata asemanari cu cel aplicat la adulti.
Dupa o sedinta de masaj aplicat correct, copilul doarme mai linistit, iar functiile
vegetative devin mai echilibrate.

127
 Procedeele folosite la masajul copilului mic sunt mai reduse ca numar si au o
technica mai simpla decat in masajul adultului.
Dintre procedeele principale de masaj se indica : netezirea, frictiunea ; mai putin
framantatul tesuturilor sub piele si al muschilor ; mai rar, percutatul, plescaitul, ruhatul si
vibratiile.
Sunt contraindicative procedeele dure de framantare, lovire, presiunile puternice
si scuturarile corpului, deoarece acesteia pot traumatiza, obosi sau inspaimanta copilul.
Netezirea se aplica usor si ritmic pe piele, prelung si lent pe spate si member, dar
scurt si vioi pe portiuni mici ale trunchiului si membrelor.Pe abdomen, netezirea se
efectueaza circular, in sens orar.
Frictiunile se executa cu varful, cu pulpa degetelor si cu partea moale a
palmei.Deoarece pielea copiilor este fina, sensibila si vulnerabila se va evita orice
procedeu aspru si brutal.
Framantatul va consta intr-o strangere si stoarcere usoara intre degete sip lama a
tesuturilor carnoase.Manevra se poate executa in “cuta”, in lungul muschilor, incercand
membrele, sau printr-o miscare serpuita.Fiind o procedura mai puternica, framantatul
poate lipsi din masajul copiilor mai mici de 6-8 luni, al copiilor debili, atrofici si iritabili.
Percutarile usoare si ritmice sau plescaitul pot fi aplicate la copiii mici sub
forma unor atinger ritmice pe abdomen pentru a provoca contractii musculare sau cu
varful degetelor pe spate sip e partile carnoase ale membrelor.Aceste manevre sunt
contraindicate la copiii speriosi, iritabili sau sensibili.
Rulatul pe member se poate efectua intr-un ritm viu, pentru inviorare sau lent, ca
manevra linistitoare.
Vibratiile se pot folosi ca manvere ajutatoare pentru marirea eficaitatii masajului.

128
 DRENAJUL LIMFATIC
Drenajul limfatic manual este un tip foarte blând de terapie de masaj folosita pentru a
drena excesul de lichid din organism şi pentru a îmbunătăţi funcţionarea generală a sistemului.
Masajul limfatic este cel mai frecvent utilizat pentru a trata Limfedemul, care se caracterizează
prin blocarea ganglionilor limfatici la nivelul braţelor şi picioarelor.
Aceasta tehnica de masaj este efectuată de către un terapeut certificat de masaj, care
aplică o formă uşoară de masaj circular pe pielea clientilor. Masajul limfatic trebuie să fie
aplicat pe pielea goală, fara uleiuri de masaj sau lotiuni. Masajul este aplicat uşor prin miscari
care duc spre inima. Această tehnică se va întinde uşor pe pereţii vaselor limfatice.
Drenajul limfatic consta intr-un preso- masaj, prin care se actioneaza asupra lantului de
ganglioni limfatici. Este o practica relativ recenta, consolidata in ultimele decenii. In America si
Australia, dupa efectuarea unor studii aprofundate, s-a introdus tehnica in general in terapiile
estetice, pornind de la principiul ca manipularea, corect executata, influenteaza pozitiv, circulatia
limfei, mai mult decat in alte tipuri de masaj. Drenajul limfatic este un complex de tehnici
manuale, utilizate pentru facilitarea eliminarii lichidelor in exces, pe care limfa le aduna si
purifica, odata cu traversarea ganglionilor, inainte de a intra in circuitul sangvin.

Masajul favorizeaza, de asemenea, acumularea in capilarele limfatice a tuturor

reziduurilor prezente in tesuturi, elimina staza limfatica, stimuleaza celulele imunitare si astfel
mareste capacitatea de aparare a organismului fata de orice infectie.

In domeniul estetic si terapeutic efectul drenajului poate fi sistemetizat astfel:

Efectul Antiedematos? edemele sunt provocate de stagnarea sangelui in vene, sau de o prea mare
cantitate de clorura de Sodiu si apa in sange. De obicei, aceste edeme sunt localizate la membrele
inferioare si superioare.
Edemele care au la origine intoxicatii, probleme hepatice si renale, se gasesc la inceput localizate
in zona palpebrala, gambe si picior, apoi putand sa se extinda si in celelalte parti ale corpului.

Efectul Cicatrizant? este posibil datorita reinoirii si accelerarii fluxului limfatic, cicatrizarea se
produce mai rapid, datorita maririi numarului de celule reconstructoare, eliminarea din zona
afectata a substantelor iritante. Masajul limfatic este recomandat in: ulcer varicos, ulcer de
decubit (escara ), rani, sau unele interventii chirurgicale.

Efectul Imunizant? este unul din cele mai importante efecte locale ale drenajului limfatic, prin
stimularea fabricarii de anticorpi. Rezultate bune s-au obtinut in tratamentul acneei, sinuzitei,
amigdalitei, faringitei.

Efectul Regenerant? se realizeaza prin cresterea metabolismului celular la nivelul tesuturilor,

restabilirea echilibrului hidric, in zonele cu edeme, dar si in zonele deshidratate (piele uscata,
descuamata).

Efectul Relaxant? Tehnicile masajului sunt lente si ritmice si de aici efectul lor relaxant asupra
musculaturii si a starii psiho- fizice generale.

129
Efectul stimulant la nivelul micro circulatiei? stimularea trecerii limfei prin vasele limfatice,
determina ameliorarea oxigenarii tisulare, fiind o problema fundamentala in prevenirea si tratarea
Cuperozei si a Celulitei.

Un rol important in reusita masajului il are pregatirea camerei de masaj:

- sa fie incalzita si aromatizata;

- patul de masaj sa fie cald, cu lenjerie de unica folosinta;

- iluminarea sa fie cu o sursa indirecta;

- muzica de relaxare, cu volum redus.

Se recomanda ca masajul sa fie efectuat la o ora dupa masa. Un tratament complet se

efectueaza in 75 ? 90 minute, iar partial in 30 minute. Daca pacientul are o recomandare
medicala (esta astmatic, hipertensiv, persoane cu interventii chirurgicale recente), se recomanda
ca durata sa se reduca la 15 minute.

Ritmul de lucru: 1- 2 ori pe saptamana, in serii de 10-12 sedinta, cu o pauza de o luna.

Pentru persoane cu probleme medicale, se va respecta indicatia medicului sau a fizioterapeutului.

Contraindicatii:

In principiu, nu sunt contraindicatii absolute, ci numai relative: astm bronsic, eczeme,

insuficienta cardiaca sau renala, hipertiroidism, tuberculoza, tumori maligne.

Recomandari:

- TRATMENTUL MEMBRELOR SUPERIOARE: retentie de lichide, mai ales in faza

premenstruala, reactii alergice, furnicaturi, amorteli, in cazul unor tulburari de circulatie
periferica, rigiditate articulara.

- TORACELE: reda elasticitatea tesuturilor dupa sarcina, slabire, lifting chirurgical, liposuctie;
reduce tensiunea mamara in perioada premenstruala; previne vergeturile dupa sarcina, slabire in
greutate; previne caderea sanilor dupa sarcina, slabire; traumatisme costale; zona Zooster.

- ABDOMENUL: reduce tensiunea premenstruala, de obicei manifestata prin dureri; previne

formarea vergeturilor, datorate fluctuatiilor de greutate, celulitei; tratamentul celulitei; afectiuni
ale ovarelor, uterului, colonului.

- REGIUNEA DORSALA: efect relaxant si decontractant in artrozele cervicale si dorso ?

130
lombare.

- ZONA LOMBARA SI FESIERA: reduce contractarea unei zone musculare mereu incercata;
trateaza inestetisme precum celulita si edemele.

Dupa cum am vazut, masajul limfatic este un adjuvant in tratamentul diverselor

dereglari din organism, dar este si un mijloc sigur de a preveni si mentine starea de echilibru, de
bine, a organismului.

Revitalizarea, potentarea si mentinerea in forma, a intregului sistem limfatic, este solutia

cea mai buna, pentru activarea sistemului imunitar, prevenirea aparitiei unor imbolnaviri si
mentinerea in forma a tesuturilor.

131
 MASAJUL REFLEXOGEN

Masajul reflexogen se bazează pe influenţa reflexă a unor manevre clasice aplicate pe

zonele de proiecţie dureroasă tegumentară sau periostală.
Această categorie include tehnicile:
• tehnica Cyriax;
• tehnica Vogler;
• tehnica Knapp;
• masopunctura chinezească;
• masajul ţesutului conjunctiv;
• masajul pe zone reflexogene Head.

➢ Tehnica Cyriax numită şi masaj transversal profund se execută în următoarele

etape:
1. Se depistează punctul ligamentar sau tendinos cel mai dureros, prin palpare
directă sau prin creşterea tensiunii musculare obţinută prin contracţie izometrică;
2. Se aplică pe acest punct dureros fie policele, fie indexul şi mediusul suprapuse;
3. Se execută fricţiuni circulare, concentrice sau excentrice, de mică amplitudine,
antrenând pielea perpendicular pe direcţia fibrelor.
Durerea produsă trebuie să fie suportabilă; presiunea este foarte uşoară la început şi se
intensifică pe măsură ce durerea scade; durata şedinţei nu va depăşi 20 minute.
Masajul transversal profund realizează înlăturarea aderenţelor fibroase după traumatisme
ale aparatului locomotor. Prin mobilizarea transversală a ţesuturilor moi se refac zonele de clivaj
şi de alunecare fiziologică a muşchilor şi a tendoanelor. Are o acţiune trofică locală, producând
hiperemie şi diminuarea durerii la locul de aplicare.
Tehnica Cyriax se foloseşte în tratamentul tendinitelor, peritendinitelor, miotendinitelor,
leziunilor musculare cicatrizate, în sechelele după entorse. Este contraindicat în stadiul acut al
afecţiunilor amintite anterior şi în afecţiunile inflamatorii ale aparatului locomotor.

➢ Tehnica Vogler (masaj periostal) constă în depistarea punctelor dureroase şi

aplicarea de presiuni la acest nivel; presiunile se execută fie cu vârfurile degetelor foarte bine
întinse, fie cu articulaţiile interfalangiene proximale ale indexului şi mediusului flectate.
Intensitatea şi durata presiunilor se vor adapta toleranţei bolnavului. Durerea declanşată
are următoarea evoluţie: este destul de intensă la început, devine suportabilă pe parcurs şi dispare
la sfârşit.
Presiunea se exercită timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însoţită de fricţiuni
circulare. Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase
la palpare.
Şedinţele se repetă de 2-3 ori pe săptămână, până la vindecare.

132
 Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractură şi le atenuează pe cele
dureroase prin aplicare pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectate. Dezavantajul
metodei constă în faptul că pacientul are dureri pe toată durata aplicării presiunii.
Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor după afecţiuni traumatice ale
aparatului locomotor, care interesează ţesuturile ligamentare şi musculare.

➢ Tehnica Knapp reprezintă practic presiuni profunde, centripete executate la

nivelul:
1. sistemului venos al membrelor inferioare, pentru prevenirea stazei;
2. abdomenului pentru efectul anticonstipant;
3. punctelor dureroase care corespund: inserţiilor musculare, tendinoase,
ligamentare, zonelor de emergenţă ale nervilor, zonelor de fibroză.
Masajul constă în presiuni moderate urmate de fricţiuni circulare, concentrice sau
excentrice, repetate de 40-50 de ori.

➢ Masopunctura chinezească (presopunctura) este o tehnică derivată din

acupunctură; ea necesită cunoaşterea perfectă a localizării punctelor asupra cărora se acţionează
prin masaj.
Punctele sunt situate pe anumite meridiane; la nivelul lor se execută fricţiuni superficiale,
cu pulpa degetelor sau chiar cu unghia, înlocuind astfel acele.
Acest procedeu are ca efecte reducerea durerii, micşorarea tonusului muscular şi
realizarea relaxării musculare. Procedeul se foloseşte în afecţiuni musculare cum ar fi: miozitele
de efort, contracturile musculare din artroze şi periartrita scapulohumerală, în afecţiuni ale
sistemului nervos periferic de tip nevralgie, în tendinite şi entezite.
➢ Masajul ţesutului conjunctiv se bazează pe efectul stimulării nervilor periferici,
prin întinderea ţesutului conjunctiv, cu răspunsuri reflexe vegetative.
Se procedează astfel:
1. se întinde ţesutul conjunctiv prin plasarea policelui şi inelarului pe tegument;
2. se deplasează ţesutul, în limita elasticităţii maxime, prin tracţiune pe masa tisulară, în
direcţia policelui care execută o adducţie maximă.
Întinderile se vor doza în funcţie de pragul durerii, care creşte treptat ca urmare a
“dezechilibrului vegetativ”.
Se recomandă în: miogeloze, cicatrici, periartrită scapulohumerală, dureri lombosacrate.

➢ Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit neuromer

inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi în acelaşi timp, prin fibre nervoase
somatice o suprafaţă bine delimitată a tegumentelor, numită dermatom.
După Mackenzie şi Head, în cazul suferinţei unui viscer, impulsurile plecate de la acest
nivel sunt proiectate de centrii talamici pe zonele somatice ale pielii. În acest fel se explică
senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului din dreptul
organului subiacent sau pe zone ale pielii situate la distanţă.
Principalele zone reflexogene ale abdomenului pentru masajul diverselor organe sunt
următoarele:

133
 • epigastrul, pentru stomac;
• hipocondrul drept, pentru ficat şi vezicula biliară;
• flancul drept, pentru colonul ascendent;
• flancul stâng, pentru colonul sigmoid;
• zona ombilicală, pentru intestinul subţire;
• hipogastrul, pentru vezica urinară.
Pentrul masajul acestor zone, pacientul stă în decubit dorsal, cu genunchii depărtaţi.
Masajul zonei stomacului se aplică în epigastru şi în hipocondrul stâng. Se începe cu o
manevră calmantă, prin neteziri circulare, în sensul acelor de ceasornic, pe întreg peretele
abdominal şi mai apoi în zona epigastrică.
Masajul zonei ficatului şi veziculei biliare începe prin neteziri circulare în sens orar la
nivelul peretelui abdominal; apoi netezirea începe din epigastru, trece pe sub rebordul costal
drept până în partea laterală a hipocondrului drept. Se mai pot efectua vibraţii cu degetele sau cu
palma în timpul expiraţiei.
Masajul intestinului subţire se efectuează în zona ombilicală, cu efect calmant; se începe
cu neteziri circulare ale peretelui abdominal, în sens orar, continuate cu neteziri circulare în jurul
ombilicului, tot în sens orar.
Masajul colonului se face cu scopul de a-l stimula pe segmente, începând din flancul
drept, trecând prin epigastru şi apoi în flancul stâng. La început se efectuează un efleuraj al
peretelui abdominal, după care se trece la executarea unor neteziri cu ambele mâini, în sensul
acelor de ceasornic. Manevrele încep în fosa iliacă dreaptă, de la nivelul cecului de-a lungul
colonului ascendent până la unghiul hepatic, apoi spre stânga, de-a lungul colonului transvers
până la unghiul splenic; apoi netezirea se face în jos, pe flancul stâng până la fosa iliacă stângă,
de-a lungul colonului descendent şi sigmoid. Se poate aplica şi percutarea efectuată cu vârful
degetelor, pe acelaşi traseu şi în acelaşi sens.
Masajul pe zonele reflexogene ale abdomenului favorizează normalizarea funcţiilor
motorie şi secretorie ale aparatului digestiv, absorbţia şi evacuarea căilor biliare. Este indicat în
dischineziile biliare, în tulburările de motilitate gastrică, în constipaţii atone şi în ptoze viscerale.

134
 Stabilirea tehnicilor şi formelor de masaj
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Stabilirea formei de masaj
1.1. Scopul masajului este identificat cu rapiditate prin consultarea surselor de informare pertinente.
1.2. Scopul masajului este analizat în corelare cu vârsta şi starea de sănătate a pacientului pentru stabilirea formei de
masaj adecvate.
1.3. Datele suplimentare adecvate scopului masajului sunt solicitate pacientului pentru stabilirea corectă a formei de
masaj

2. Stabilirea tehnicilor de masaj

2.1. Tehnicile de masaj sunt stabilite în funcţie de forma de masaj.
2.2. Stabilirea tehnicilor de masaj este efectuată prin analizarea stării ţesuturilor moi
2.3. Intensitatea tehnicilor de masaj este stabilită cu corectitudine în funcţie de sensibilitatea locală şi generală a
persoanei masate.

3. Examinarea regiunii de masat

3.1. Regiunea de masat este examinată prin tehnici specifice de examinare.
3.2. Parametrii regiunii de masat sunt evaluaţi cu corectitudine pentru stabilirea şi adaptarea tehnicilor de masaj.
3.3. Regiunea de masat este examinată cu operativitate periodic

Surse de informare: pacientul, prescripţiile medicale.

Scopul masajului este:

-igienic (calmant sau stimulant);
-de întreţinere;
-terapeutic (drenaj limfatic, reflexogen, zonal)

Tehnici specifice de examinare: vizual, palpare

Parametrii regiunii de masat:

-culoarea, forma, volumul regiunii de masat examinate vizual;
-troficitatea şi tonusul regiunii de masat, examinate prin palpare;

Date suplimentare: indicaţii şi contraindicaţii, alte afecţiuni

135
 Autopregatirea in vederea efectuarii
masajului
EXERCIŢII DE MOBILIZARE A DEGETELOR
ŞI A MÂINILOR PREGĂTITOARE
PENTRU MASAJ

Supleţea şi forţa mâinilor şi a degetelor, abilitatea şi adaptabilitatea lor la necesităţile

tehnice ale masajului se pot îmbunătăţi, mai ales la începători, prin exerciţii pregătitoare
constând în mişcări active şi pasive, executate amplu şi în ritm rapid.
Pentru degete şi pumn se fac flexiuni şi extensiuni, mişcări de lateralitate şi mişcări în
cerc; pentru antebraţe se fac exerciţii de pronaţie şi supinaţie, iar pentru cot, flexiuni şi
extensiuni.

EXERCIŢII PENTRU DEGETE

➢ Îndoirea, întinderea şi depărtarea degetelor. Degetele mâinilor se flexează toate

odată în pumn strâns, apoi se extind şi se depărtează între ele, cu tensiuni active finale.
Mişcarea se poate executa simultan şi alternativ şi se repetă, la început rar, apoi din ce în ce
mai repede. Tensiunile finale pot fi accentuate prin presiunea reciprocă a degetelor ambelor
mâini.
➢ Mişcări active şi pasive ale fiecărui deget. Fiecare deget se mişcă activ sau este
mişcat pasiv în toate sensurile, urmărind să amplificăm mobilitatea prin tensiuni finale. Se
îndoaie în palmă şi apoi se întinde, fiecare deget în parte, unul după altul, într-o mişcare
continuă, care începe de la degetul mic spre cel mare şi invers.
➢ Cu palma aplicată pe o suprafaţă plană, ridicăm pe rând în extensiune fiecare
deget, apoi le ridicăm pe toate împreună. Întorcând mâna cu palma în sus, flexăm activ
fiecare deget şi apoi pe toate împreună, strângându-le cu putere în palmă.
➢ Cu degetele încleştate se execută extensiuni cu tensiuni finale.
➢ Degetul mare se exersează separat prin mişcări active, pasive şi cu rezistenţă, în
flexiune şi extensiune, abducţie si adducţie şi mai ales în opoziţie.

136
 EXERCIŢII PENTRU PUMNI

➢ Flexiunea şi extensiunea pumnului se execută activ, la început cu amândouă

mâinile deodată, apoi alternativ, într-un ritm din ce în ce mai viu, cu degetele întinse sau uşor
flectate.
➢ Extensiunea accentuată a pumnului se execută din poziţia cu palmele lipite una
de alta, ţinute cu degetele în sus, depărtând sau apropiind între ele coatele sau ducând mâinile
într-o parte şi în cealaltă.
➢ Din poziţia cu mâinile lipite pe partea lor dorsală ţinute pe orizontală în faţă, se
duc înainte, înapoi sau lateral.
➢ Îndoirea laterală din pumn, în sens medial sau lateral, se execută cu palmele faţă
în faţă, depărtate sau lipite; mişcările se execută liber şi rapid, cu tensiuni finale. Mişcarea se
poate amplifica, ajutând-o cu mâna cealaltă.
➢ Circumducţia pumnilor se poate executa cu degetele întinse sau îndoite.
Mişcarea se execută cu o mână sau cu ambele mâini, simultan sau alternativ, în ambele sensuri.
Se execută mişcarea în “8”, cu o mână sau cu ambele, simultan sau alternativ.

EXERCIŢII PENTRU ANTEBRAŢE ŞI COATE

➢ Pronaţii şi supinaţii active, executate simultan sau alternativ, cu degetele întinse

sau strânse în pumn.
➢ Flexiuni şi extensiuni din coate, executate simultan sau alternativ.
În flexiune se poate executa pronaţia; în extensiune se execută supinaţia.

137