FOLCLORUL-FACTOR EDUCATIV FUNDAMENTAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

ARTISTIC ROMÂNESC

THE ROMANIAN FOLKLORE-FUNDAMENTAL EDUCATIONAL

PARAMETER IN THE ROMANIAN ARTISTIC EDUCATION

Oana Lianu, Facultatea de Muzică Universitatea Oradea

RESUME

The Romanian folklore has always been a strong factor in education, a way of
expressing the cultural identity of our people. Untill the influence of modernity, the folk
song was a special expression of latency of the Romanian people, which is recognized by
great teachers during the education rooted in tradition. School of beauty and sensitivity,
of cultivation of creativity and imagination of our people, the folk song has become also a
school of ethical and moral virtues, being times and generations for which this was the
only education form.
Exploiting the folk tradition with the children, in various activities in
kindergartens and schools, and especially through extracurricular activities, it carries out
an important cultural and educational act, throughout they may know, understand and
appreciate even more the glorious past of our people, their occupation, habits, feelings,
aspirations of generations. It should not be missing the school folk gathering, the folk
group (vocal group, orchestra and band of dancers), the ethnographic “circle”, work that
would consist for example, in collecting objects for a school's museum of peasant, or folk
texts who are gathered in a special book (collection). In higher education, the graduates
of ethnology, anthropology and folklore departments should be the future scientists,
cultural referents, curators, consultants - experts in cultural heritage issues, ethnologists-
media documentary filmmakers, cultural projects and programs' producers, not to
mention the doctors in music specialized in this field.
The Romanian School should not look ignorant the folklore and it should have
the responsibility to preserve its values. It should be seriously taken in consideration the
Romanian and European cultural identity problems, the cultural construction
mechanisms, the recovery, patrimony and promotion formula of the Romanian cultural
heritage in the new European context.

Keywords: Romanian folklore, education, identity, tradition, cultural, ethnographic,

projects, patrimony, European

Folclorul românesc a constituit dintotdeauna un factor educativ, o manieră de

exprimare a identităţii culturale a poporului nostru. Într-o perioadă în care pentru
Occident specificul învăţământului se materializa în academii şi universităţi, în Ţările
Române, folclorul este o adevărată şcoală a poporului.
În secolul al XVIII-lea, folclorul românesc, stâlp al educaţiei tradiţionale, a fost afectat de
influenţe străine. Fără îndoială, cântecul popular românesc a avut o considerabilă
influenţă de-a lungul timpului în educaţia şi cultura pedagogică de la noi. Constantin
Noica propune pentru un dicţionar UNESCO ce cuprinde termeni reprezentativi şi
intraductibili din toate limbile pământului, trei cuvinte legate de
melosul românesc: doină, dor, colindă. Până la influenţele modernităţii, cântecul era o
expresie deosebită a latenţelor poporului român, lucru recunoscut de mari pedagogi în
perioada învăţământului înrădăcinat în tradiţie. Şcoală de frumos şi sensibilitate, de
cultivare a creativităţii şi imaginaţiei poporului nostru, cântecul popular a devenit şi o
şcoală a eticului, a virtuţilor morale, existând vremuri şi generaţii pentru care era singura
formă educativă cu o organizare sui generis în care deprinderile se transmiteau după nişte
legi vădind intuiţie pedagogică şi respectarea structurii multidimensionale a activităţii.
Folclorul a asigurat învăţământului tradiţional o maleabilitate impresionantă, ferindu-l de
rigiditatea unor scheme şi tipare impuse de disciplina academică. S-a format un fel de
tradiţie orală, transmisă din generaţie în generaţie, care, dincolo de încremenirea în literă,
dată de o cultură scrisă, a păstrat duhul viu al unei culturi populare inestimabile. Cântecul
popular nu a fost doar un factor exterior de educaţie, ci a suplinit formele
instituţionalizate şcolare fiind ajutat de marea sa accesibilitate şi putere de emoţionare.
Odată cu impunerea viziunii moderne în învăţământ şi folclorul este denaturat. În
contextul pătrunderii barocului european în Transilvania apare teatrul şcolar, ca element
de educare în şcoală. Sunt prezentate drame şcolare, piese ce includeau coruri şi dansuri
pantomimice jucate în şcoala iezuită din Cluj, de exemplu, spectacole în limba latină,
însoţite de numeroase intervenţii muzicale. Dar aceste manifestări sunt străine de
folclorul românesc tradiţional. O evaluare a raportului dintre tradiţie şi modernitate în
cadrul învăţământului nu trebuie pusă exclusiv în termeni antagonici. Fără a ne teme că în
condiţiile actuale un recurs la tradiţie înseamnă o imitare sterilă a unui anumit tip de
educaţie dintro anumită perioadă, e important să conştientizăm că a cunoaşte
învăţământul tradiţional este benefic pentru educaţia contemporană. Nu trebuie să
urmărim o anulare a dimensiunilor moderne din învăţământ, dar nu e de dorit nici o
complacere într-o autosuficienţă păgubitoare ce proclamă superioritatea învăţământului
modern faţă de cel tradiţional. Esenţial e să fim capabili de un dialog autentic ce ne
obligă să depăşim o poziţie obtuză şi univalentă.

***

Folclorul este singura şcoală care a existat şi continuă să existe ca izvor mereu
viu şi prezent. Copiii pot găsi în folclorul românesc modelul de om care mereu evoluează,
de la copilul – când cuminte, când năzdrăvan, la tânărul frumos şi fără frică, la adultul
muncitor şi cinstit, până la înţelept şi sfătos. Imensul tezaur folcloric al poporului nostru
constituie o componentă valoroasă a acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia
folclorică în cadrul diverselor activităţi din grădiniţe şi în special prin activităţile
extracurriculare, se realizează un important act cultural şi educativ. Prin varietatea
folclorului, copiii pot să cunoască, să înţeleagă şi să preţuiască mai mult trecutul glorios
al poporului nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele generaţiilor de ieri şi
de azi, prin şezători, la care participanţii lucrează şi petrec totodată, spunând poveşti,
glume, ghicitori, povestesc, cântă şi dansează, introducerea dansurilor folclorice însoţite
de strigături, etc. Copiii vor şti că prin cântec, doină, baladă, oamenii şi-au exprimat
durerea, bucuria; prin colinde, pluguşor, sorcovă, se transmit urări de bine, unele
îndeletniciri ce i-au caracterizat încă din cele mai vechi timpuri: aratul, semănatul,
păstoritul. Astfel, copiii cunosc de mici funcţia sincretică a folclorului românesc: textul
(strigătura), muzica, dansul, portul popular. În cadrul procesului complex şi îndelungat de
formare a personalităţii copilului, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor populare are o
importanţă deosebită datorită conţinutului de idei şi sentimente, a faptelor care oglindesc
trecutul bogat şi plin de speranţe al poporului român. Este absolut necesar să fie
cunoscute şi învăţate de către copii obiceiurile şi tradiţiile populare, această cunoaştere
venind în sprijinul îndrăgirii de către ei a localităţii natale, a culturii noastre populare, ei
înşişi putând deveni purtătorii de mâine ai acestor obiceiuri şi tradiţii. În cadrul
activităţilor opţionale de folclor se urmăreşte cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor,
recunoaşterea unor elemente simple de folclor local, familiarizarea cu obiectele de
folclor, cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor locale specifice sărbătorilor religioase
( Crăciun, Paşti). Folclorul românesc va menţine treaz interesul preşcolarului pentru
cântecul popular, de care, în mod regretabil, se îndepărtează tot mai mult tineretul. Deşi
mici ca vârstă, copiii posedă un bagaj consistent de elemente ce aparţin folclorului
copiilor: cântece - numărătoare, cântece - formulă, propriu-zise, cântate sau ritmate.
Valorificarea folclorului dezvăluie copilului în mod treptat frumuseţile artei populare în
al cărui conţinut sunt înmănuncheate sentimentele poporului român. Muzica populară a
evoluat de-a lungul istoriei şi şi-a conturat în timp principalele caracteristici: anonim,
colectiv, oral. Acestea au permis perfecţionarea în timp a creaţiei populare transmisă din
generaţie în generaţie.
Şcoala este însă factorul determinant care, acordând atenţia cuvenită educaţiei
estetice, contribuie mult la conturarea personalităţii umane, la formarea şi cultivarea
gustului faţă de frumos, oferind elevului posibilitatea stimulării câmpului emoţional tonic
şi îndepărtării inhibiţiilor. Toate acestea se realizează prin activităţi de învăţare cum ar fi
interpretarea vocală de cântece populare accesibile, în grup şi individual, cu sau fără
acompaniament, exerciţii de intonaţie şi memorizare, jocuri şi improvizaţii muzicale pe
suport folcloric, audiţii de cântece populare, colinde şi urări interpretate la sărbătorile de
iarnă, cântece şi jocuri din folclorul copiilor, monologuri şi dialoguri pe aceste teme ce
dezvoltă la elevi capacităţile interpretative. Unele obiceiuri şi tradiţii populare : Sorcova,
Pluguşorul, Capra, Ursul, Steaua, Florile dalbe, Piţărăi,i sunt obiceiuri pe care copiii le
cunosc deja şi le practică. Plăcerea şi interesul deosebit se stârneşte la elevi când jocurile
sunt însoţite de texte ritmate cântate de către ei sau de grupul de colindători. Pentru faptul
că le plac colindele, copiii cântă împreună. Colinda este un gen muzical străvechi cu
funcţie de evocare, urare şi felicitare. Se întâlnesc din păcate situaţii penibile în care
copiii interpretează piese populare de dragoste, care nu li se potrivesc, în condiţiile în
care există un folclor al copiilor, mult mai frumos pentru vârsta lor. Dacă ar avea o
educaţie în şcoală, ar aborda altfel muzica populară şi ar şti ce cântă, cum cântă şi, mai
ales, de ce cântă. N-ar trebui să lipsească şezătoarea şcolii, ansamblul folcloric (grup
vocal, orchestră şi formaţie de dansatori), un cerc etnografic, activitate care ar consta de
exemplu, în colecţionarea de obiecte ţărăneşti pentru un muzeu al şcolii, dar şi de
culegerea de texte folclorice care sunt adunate într-o culegere. Şcoala românească trebuie
să nu mai privească ignorant folclorul şi ar trebui să aibă responsabilitatea de a păstra
valorile.
Prezentarea şi învăţarea conştientă a folclorului trebuie făcută încă din
învăţământul preuniversitar, chiar şi prin cursuri opţionale, pe care specialiştii trebuie să
le conceapă pentru profesorii din licee. Folclorul muzical, ca disciplină de specialitate
studiată în liceele vocaţionale de muzică, trebuie abordat prin prisma contactului
nemijlocit cu muzica populară autentică, atât prin cântarea vocală, cât şi prin audiţie.
Familiarizarea cu folclorul autentic nu mai poate constitui un punct de plecare asigurat de
experienţa proprie dobândită în familie şi în societate, majoritatea elevilor nemaiavând
posibilitatea cunoaşterii folclorului acolo unde acesta a fost creat şi unde se mai practică
în mod autentic. În zilele noastre, fenomenul folcloric este adesea alterat de interpretări şi
de influenţe nefaste, pe de o parte, iar pe de altă parte, de schimbările din viaţa satului,
marcat de alte forme de manifestare colectivă, decât cele autentice. De aceea, cântarea
vocală nu poate lipsi din învăţarea folclorului la această vârstă. Un repertoriu consistent
de cântece, pe care elevii să le interpreteze cu plăcere, vine să asigure un fond muzical
necesar investigaţiilor propuse, şi determină atracţia elevilor spre creaţia autentică, prin
descoperirea nemijlocită a adevăratelor valori din muzica populară. Audiţia muzicală se
va constitui dintr-un valoros şi autentic repertoriu din creaţia folclorică naţională. Analiza
cântecelor interpretate sau audiate se va rezuma la descoperirea unor elemente legate de
genuri şi de specificul lor, pe plan naţional şi local. Problematica teoretică nu este
aglomerată, tocmai pentru a lăsa loc suficient interpretării şi audierii unui valoros
material muzical ilustrativ, care să susţină interesul elevilor pentru această disciplină. Se
includ elemente de morfologie muzicală, elemente ce prezintă un grad sporit de
dificultate şi de aceea, principiul asocierii continue a teoriei cu practica interpretativă sau
de audiere, rămâne obligatoriu. Culegerea de folclor are drept scop familiarizarea elevilor
cu astfel de activităţi, cultivarea respectului pentru creaţia autentică, a datoriei pentru
conservarea şi promovarea valorilor tradiţionale. Aceste activităţi pot fi realizate
individual sau în activităţi de grup, de către elevi, constituind o modalitate de a le orienta
atenţia înspre valori pe care uneori le trec cu vederea. Se va apela şi la metode alternative
de evaluare (investigaţia, referatul, proiectul, portofoliu, etc.), precum şi la alte metode de
evaluare potrivite prestaţiilor artistice colective şi/sau individuale (serbări, concerte,
simpozioane, concursuri). Fondul de cultură muzicală, modalităţile de lucru specifice
disciplinei asigură atracţia şi interesul elevilor faţă de această disciplină, condiţie
fundamentală pentru finalizarea competenţelor sale : cunoaştere şi înţelegere, aplicare,
integrare.
Învăţământul etnologic a prins de asemenea viaţă cu mult timp în urmă în
cadrul formelor academice instituţionalizate, universităţi, catedre, cursuri etc. Constantin
Brăiloiu a creat disciplina folclor în cadrul fostului Conservator de Muzică şi Artă
Dramatică din Bucureşti printr-un memoriu adresat conducerii acestuia în anul 1931 şi a
început să o predea din anul 1932. Din acel an şi până în zilele noastre, folclorul a fost o
disciplină inclusă permanent în programele facultăţilor de muzică. În perioada în care
învăţământul superior muzical era organizat pe 5 ani, aşa cum l-am studiat de altfel şi eu
însămi la Academia de Muzică George Dima din Cluj-Napoca, folclorul se studia,
conform planurilor de învăţământ respective, timp de 2 ani (anii I – II), câte 4 ore
săptămânal – 2 ore de curs şi 2 ore de lucrări practice. Studentul trebuia să fie capabil să
determine rolul folclorului în viaţa societăţii contemporane, să elaboreze chestionare de
colectare a creaţiilor etno-folclorice, să aprecieze potenţialul educativ estetic al
folclorului, să estimeze rolul folcloristului în procesul studierii structurilor artistice,
populare, să estimeze valoarea artistică a structurilor orale, să determine posibilităţile de
realizare profesională ca folclorist. Din nefericire tradiţia influenţează mai puţin
actualitatea; pe de altă parte actualitatea influenţează tradiţia poporului român, tradiţie
care practic ne identifică în acest context european prin tot ce este valoare. Ar trebui
aprofundate problemele identităţii culturale româneşti şi europene, mecanismele
construcţiei culturale, formele de recuperare, patrimonializare şi promovare a moştenirii
culturale româneşti în noul context european. În domeniul practicii sunt binevenite
cercetări de teren, realizate în colaborare cu instituţii aflate sub egida Academiei Române
şi a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Absolvenţii secţiilor de etnologie,
antropologie culturală şi folclor ar trebui să fie viitorii cercetători ştiinţifici, referenţi
culturali, muzeologi, consultanţi-experţi în probleme de patrimoniu cultural, etnologi-
documentarişti în mass-media, realizatori de programe şi proiecte culturale,
nemaivorbind despre doctorii în muzică, specializaţi pe acest domeniu.
Totuşi, interesul cadrelor didactice de la specializarea Pedagogie muzicală din
universităţile de muzică pentru disciplina folclor s-a concretizat în numeroase doctorate
fie pe etnomuzicologie, fie pe subiecte ce tratează influenţa folclorului românesc asupra
creaţiei muzicale culte. Sunt cunoscute dificultăţile cu care se confruntă educaţia
muzicală actuală şi cultura tradiţională românească sub presiunea ofertelor aşa-zisei
„integrări europene”; din nefericire, nu se face destul pentru păstrarea adevăratului
folclor, pentru promovarea lui pe plan naţional şi internaţional; de câţiva ani nu mai
apare Revista de Etnografie şi Folclor, iar Atlasul Etnografic Român este aproape
necunoscut. În contextul globalizării nu mai putem păstra, integral, folclorul românesc.
Trecerea de la 5 la 4 ani, iar în final la 3 ani de studiu prin adoptarea sistemului Bologna
a determinat nu numai o reducere drastică a numărului săptămânal de ore, dar şi a
întinderii cursului ( trei semestre la Pedagogie muzicală şi două semestre la Interpretare
muzicală. Se remarcă din păcate o diferenţă calitativă majoră dintre sistemul de
învăţământ românesc abandonat şi cel implementat prin adoptarea Tratatului de la
Bologna, diferenţă resimţită din plin la nivelul învăţământului artistic românesc.
Nutrim speranţa că o atenţie deosebită acordată culturii populare româneşti va
contribui considerabil la sporirea calităţii învăţământului artistic românesc.

REZUMAT

Folclorul românesc a constituit dintotdeauna un factor educativ, o manieră de

exprimare a identităţii culturale a poporului nostru. Până la influenţele modernităţii,
cântecul era o expresie deosebită a latenţelor poporului român, lucru recunoscut de mari
pedagogi în perioada învăţământului înrădăcinat în tradiţie. Şcoală de frumos şi
sensibilitate, de cultivare a creativităţii şi imaginaţiei poporului nostru, cântecul popular a
devenit şi o şcoală a eticului, a virtuţilor morale, existând vremuri şi generaţii pentru care
era singura formă educativă.
 Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi din
grădiniţe, şcoli, licee, şi în special prin activităţile extracurriculare, se realizează un
important act cultural şi educativ, ei putând să cunoască, să înţeleagă şi să preţuiască mai
mult trecutul glorios al poporului nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele
generaţiilor de ieri şi de azi. N-ar trebui să lipsească şezătoarea şcolii, ansamblul folcloric
(grup vocal, orchestră şi formaţie de dansatori), un cerc etnografic, activitate care ar
consta de exemplu, în colecţionarea de obiecte ţărăneşti pentru un muzeu al şcolii, dar şi
de culegerea de texte folclorice care sunt adunate într-o culegere. Ajungând la
învăţământul universitar, absolvenţii secţiilor de etnologie, antropologie culturală şi
folclor ar trebui să fie viitorii cercetători ştiinţifici, referenţi culturali, muzeologi,
consultanţi-experţi în probleme de patrimoniu cultural, etnologi-documentarişti în mass-
media, realizatori de programe şi proiecte culturale, nemaivorbind despre doctorii în
muzică, specializaţi pe acest domeniu.
Şcoala românească trebuie să nu mai privească ignorant folclorul şi ar trebui
să aibă responsabilitatea de a păstra valorile. Ar trebui aprofundate problemele identităţii
culturale româneşti şi europene, mecanismele construcţiei culturale, formele de
recuperare, patrimonializare şi promovare a moştenirii culturale româneşti în noul context
european.