SFÂNTUL PAISIE VELICIKOVSKI

REVIGORATOR AL MONAHISMULUI ȘI PĂRINTE AL

RUGĂCIUNII LUI IISUS

Ionel Florentin MICU

Drd.
Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, ROMÂNIA

Abstract:
Saint Paisius Velichkovsky, one of the most accomplished figures of the Romanian
spiritual ife in the 18th century, was among the most prominent teachers of large monastic
communities and of the Jesus Prayer. His spiritual teachings have left an indelible mark on
the spiritual revival of monastic life in Romania at the time. Astute organiser of monasteries,
founder of monastic settlements and rules, Saint Paisius worked relentlessly to enrich the
soul with Virtues as he found the right balance between prayer, reading and everyday
administrative work. A man of unbelievable insight, highly experienced in spiritual matters,
and a very gifted teacher, his life in Christ, the fulfilment of commandments and monastic
duties attracted hundreds of disciples who received his guidance on the royal path to
salvation. Saint Paisius also painstakingly collected and translating the writings of the Holy
Fathers, an endeavour started on Mount Athos but completed by the translation schools that
he founded in the monasteries of Dragomirna, Secu and Neamț, in particular. On the basis
of these translations Philokalia that was later published in Romania, of the one printed in
1793 at Moscow, Dobrotoliube, but also helped revive the monastic life in Romania, Russia
and Ukraine based on the communal living rules that Saint Paisius established and his
disciples, settled in other places and monasteries across these countries pursued. In this
study, the author aims to highlight the new elements brought by Saint Paisius in the chinovial
life and how they contributed to the spiritual revivalof monasticism.

Keywords: Saint Paisius Velichkovsky, Jesus Prayer, revival of monasticism, spirituality,

monastic rule

1. Contextul istoric și mișcările religioase ale epocii

Contextul istoric în care și-a desfășurat activitatea prodigioasă Sfântul
Paisie a fost unul foarte dificil. După cucerirea Constantinopolului, s-a
instaurat în Grecia, inclusiv în Muntele Athos, turcocrația. Otomanii aveau
dreptul prin legile date de cuceritori de a interveni în viața supușilor lor. Așa
se face că sunt foarte mulți mărturisitori ai credinței creștine care plătesc cu
propria viață pentru convingerile lor religioase. Martirologiul Sfântului

323
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

Nicodim Aghioritul1 este plin de descrieri ale vieților sfinților mucenici care
s-au jertfit pentru Hristos, refuzând religia islamică. În pofida acestui mare
pericol care a înghețat glasul ortodoxiei grecești pentru aproape 500 de ani,
Biserica s-a confruntat cu cea mai mare urgie declanșată vreodată în Europa,
raționalismul ateu iluminist, care a înlocuit valorile creștine cu superbia
rațiunii omului lipsit de Dumnezeu și de orice este sacral. Dumnezeu-Omul a
fost transformat într-un mit învechit, supraomul raţionalist și egoist a fost
așezat ca măsură a tuturor lucrurilor. Așa se face că iluminismul lui Voltaire,
reformele lui Petru cel Mare și ale Ecaterinei cea Mare, scrierile
enciclopediștilor francezi și revoluția franceză (1789) au creionat secolul
lepădării Europei de Dumnezeu.
În acest context apariția mișcării „colivarilor” din muntele Athos și
înființarea școlii teologice de la Vatopedu în 1750 au scos la iveală
personalități ecleziale de prim rang care au contracarat și au respins pretențiile
raționaliștilor atei. Colivarii, cum au fost denumiți în mod peiorativ de către
contemporani (datorită acriviei lor liturgice de a nu se sluji parastasul în ziua
Duminicii), au vizat întoarcerea la izvoare. Ei au evidențiat importanța sporită
a împărtășirii mai dese cu Sfintele Taine și trăirea mai intensă în comuniunea
euharistică2. În acest context s-au căutat mărturii patristice care să pună în
lumină necesitatea rugăciunii liturgice și personale 3. Cu toate acestea
renumele lor se leagă de tipărirea Filocaliei. Printre marii reprezentanți ai
acestei mișcări se numără Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Macarie al
Corintului, Sfântul Atanasie de Paros, Neofit Cavsocalivitul, Silvestru din
Cezareea etc. Cum au arătat studiile mai noi inițiatorii mișcării filocalice în
Athos a fost declanșat de monahii capadocieni4 vorbitori de limbă turcă, care
au învățat limba greacă cu un efort sporit, apoi au început să copieze
numeroase manuscrise cu conținut neptic. Acestea au stat la baza Filocaliei
din 1782 de la Veneția.

1
SF. NICODIM AGHIORITUL, Noul Martirologiu, traducere de Paul Bălan, Ed.
Doxologia, Iaşi, 2016.
2
SF. NICODIM AGHIORITUL, Carte foarte folositoare de suflet. Despre deasa
împărtăşanie cu preacuratele lui Hristos Taine, traducere de Petroniu Tănase, Ed.
Ortopraxia, Tesalonic, 1992.
3
Elia CITTERIO, Nicodim Aghioritul. Personalitatea, opera şi învăţătura ascetică şi
mistică, Deisis, Sibiu, 2001, p. 354; Konstantinos KARAISARIDIS, Viața și opera Sfântului
Nicodim Aghioritul, Ed. Anastasia, București, II2000, p. 29.
4
Georgia CHRISTODOULOU, L’intellectualité orthodoxe turcophone et son rôle
précurseur à la Renaissance de la Philocalie au XVIIIe siècle, Konštatínove listy, 2017,
p. 123 ș.u.
324
 Sfântul Paisie Velicikovski

Filocalia a fost publicată în limba greacă de către două mari

personalități grecești cu un rol esențial la renașterea spiritualității răsăritene
în plină dominație otomană: Sfântul Macarie al Corintului și Sfântul Nicodim
Aghioritul. Meritul primului este de a fi adunat materialul din diverse
manuscrise atonite și de a fi atras atenția asupra importanței acestora pentru
viața ortodoxă, dar corectura și introducerea la lucrare este meritul
incontestabil al Sfântului Nicodim5. Publicarea avut loc la Veneția în anul
1782. Cele 1223 de pagini adunau la un loc 38 de autori patristici și 63 de
texte ale acestora cu caracter duhovnicesc.
Pe de altă parte se constată situația deplorabilă din mănăstirile ortodoxe
străine de lucrarea cea adevărată:
„Majoritatea nevoitorilor contemporani neglijează această lucrare şi „se îngrijesc de
multe”, adică de virtuţile practice şi trupeşti sau, s-o spunem mai limpede, doar cu
simplele instrumente ale virtuţilor şi îşi trăiesc întreaga viaţă doar preocupându-se de
acestea. Ei neglijează doar „singurul” lucru (necesar): paza minţii şi rugăciunea
curată. Iar această extrem de dulce lucrare este în pericol de a dispărea cu totul. Mai
înainte, mulţi, chiar dintre cei ce trăiau în lume, chiar împăraţii înşişi şi supuşii lor
care se aflau zi de zi sub povara a nenumărate griji şi preocupări, aveau o lucrare
esenţială, să se roage neîncetat în inima lor. Astăzi, ca o consecinţă a neglijenţei şi
ignoranţei, această practică este extrem de rară, nu numai în cazul celor din lume, dar
şi printre monahii care vieţuiesc în linişte. Lipsindu-le acest lucru, chiar dacă fiecare
se nevoieşte după puterile sale şi pătimeşte necazuri de dragul virtuţilor, el nu culege
nici o roadă”6.
Noutatea ediției este aceea că pune la dispoziție tuturor credincioșilor
un manual complet pentru desăvârșirea creștinilor.
„Această carte este o comoară de trezvie lăuntrică, pază a minţii, şcoală mistică a
rugăciunii minţii. Această carte este un minunat manual de ştiinţă duhovnicească
practică, o călăuză nerătăcitoare spre contemplaţie, raiul Părinţilor, lanţul de aur al
virtuţilor. Această carte este deasa cuvântare cu lisus, trâmbiţa pentru dobândirea
Harului şi, instrumentul însuşi al îndumnezeirii”.

2. Revigorarea spiritualității răsăritene - paisianism

Trebuie precizat că această mișcare de revigorare a vieții monahale
ortodoxe nu a fost meritul exclusiv al Sfântului Paisie Velicikovski. Potrivit
părintelui Dumitru Stăniloae, amprenta majoră a marelui ascet din Malorusia
a fost de a reașeza isihasmul la locul avut odinioară în istoria Bisericii grație
ajutorului oferit de trăitorii din teritoriile românești. El nu a făcut inovații, ci

5
Constantin CAVARNOS, Sfântul Nicodim Aghioritul, Ed. Doxologia, Iași, 2011,
p. 11.
6
C. CAVARNOS, Sfântul Macarie al Corintului, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 62.
325
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

a adaptat duhul ascetico-mistic al părinților neptici la nevoile timpului său.

Aceasta s-a putut realiza datorită spațiului propice pentru asceză și nevoință
duhovnicească, așa cum erau Țările Române în veacul al XVIII-lea.
„Platon intră pe pământul Moldovei cu simțământul celei mai mari bucurii și cu
dragoste sinceră pentru el. Știa că aici înflorește monahismul, că aici vin din Rusia
mulți asceți, care caută un adăpost pașnic și favorabil pentru viața singuratică și tăcută
și el dorea din tot sufletul să se lipească de sihaștrii de aici, să viețuiască împreună cu
ei în singurătate și în tăcere, și astfel să-și realizeze visul său statornic din copilărie și
din tinerețe. în vremea aceea, Moldova se prezenta ca unul din cele mai înfloritoare
colțișoare ale lumii ortodoxe. În Orientul grec, Ortodoxia strâmtorată și împilată de
turci nu se putea bucura de libertatea trebuitoare. în Rusia, viața monahală încerca o
strâmtorare din partea guvernului”7.
Sfântul Paisie a întâlnit duhul isihast al rugăciunii lui Iisus spune
Părintele Dumitru Stăniloae
„În secolul al XVIII-lea, călugărul Paisie, venit de la Poltava, a găsit (...) în Moldova
un monahism care, prin numeroși reprezentanți ai lui, practica în continuarea
neîntreruptă a acestei tradiții o viață isihastă (de sihaștri), însuflețită de rugăciunea lui
lisus”.
Preafericitul Patriarh Daniel al României în articolul publicat în
bicenetenarul aniversării trecerii la cele veșnice a marelui stareț evidenția
„destinul filocalic românesc și vocația filocalică a acestuia” 8. La venirea sa în
Țara Românească, întâlnește la schitul Dălhăuți pe Sfântul Vasile de la Poiana
Mărului despre care amintește în termeni patericali în Autobiografia sa:
„Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu era în vremea aceea neîntrecut și fără egal între
toți în înțelegerea dumnezeieștilor Scripturi, a învățăturilor de Dumnezeu purtătorilor
Părinți, în judecata duhovnicească și în știința atotdesăvârșită a sfintelor canoane”9.
Grație cercetătorului italian Raccanelo, ce are meritul incontestabil de
a fi pus în lumină influența marcantă avută de Sfântul Vasile în declanșarea
mișcării paisiene. În prefața redactată de Sfântul Vasile la scrierile Sfântului
Nil Sorski el își expune experiența incontestabilă și aportul său personal cu
privire la rugăciunea lui Iisus. Acestea vor fi reluate de Sfântul Paisie. Din
lucrarea Sfântului Vasile se pot extrage 5 idei esențiale:

7
Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, „Isihaștii sau sibaștrii și rugăciunea lui lisus în
tradiția ortodoxiei românești”, în: Filocalia, vol. 8, EIBMBOR, București, 1979,
pp. 578-579).
8
Mitropolitul DANIEL, „Vocație și destin filocalic la români”, în: Românii în
Reînoirea Isihastă, Ed. Trinitas, Iași, 1997, p. 11 ș.u.
9
CUVIOSUL PAISIE DE LA NEAMȚ (VELICIKOVSKI), Autobiografia unui stareț, cuvânt
înainte: Ieromonah Seraphim Rose, studiu introductiv: P. Elia Citterio, prezentare: P. Tomas
Spidlik, ediție îngrijită diacon Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 171.
326
 Sfântul Paisie Velicikovski

1. Rugăciunea lui Iisus este destinată tuturor, nu doar monahilor, ci și

mirenilor.
2. Se poate face o distincție în ce privește rugăciunea lui Iisus. Se poate
vorbi despre o rugăciune practică destinată tuturor în orice împrejurare și
rugăciunea contemplativă pe care o practică cei sporiți în viața
duhovnicească.
3. Psalmodierea în chilie poate fi făcută de către toți monahii.
4. Tehnicile psihosomatice bizantine ale rugăciunii lui Iisus se pot
ignora în lucrarea rugăciunii.
5. Atenția rugăciunii trebuia să stea permanent deasupra inimii pentru
a fi evitate înșelările demonice ale senzațiilor de căldură care pot interveni10.
Propriu-zis mișcarea paisiană a constat în câteva linii impuse de marele
stareț Paisie în lumea monastică a vremii sale. Acestea se pot rezuma astfel:
1. Intensificarea regulilor de viață monastică după model athonit.
2. Intensificarea relației dintre viața comunitară monahală și
rugăciunea lui Iisus.
3. Traducerea textelor patristice11.
În ce privește traducerea textelor spiritualității răsăritene, însuși starețul
a depus un efort sporit, învățând limba greacă de la ucenicii săi români și
tălmăcind cu mult efort din greacă în limba română și slavonă, revizuind
vechile traduceri slave existențe fie după edițiile grecești, fie după edițiile
românești. Despre aceste osteneli avea să mărturisească într-o scrisoare către
părintele Theodosie de la mănăstirea Sofroniev:
„Și mai întâi am început cu sârguință, cu ajutorul lui Dumnezeu, să adun ; nu cu puțină
muncă și cheltuială, cărțile Sfinților Părinți despre ascultare și trezvie, care învață încă
pentru luarea aminte și rugăciune, unele singur cu mâna mea copiindu-le, unele însă
și cu bani cumpărându-le, din aceea ce adunam cu lucrul mâinilor noastre pentru
neapărata trebuință”12.
„Marea chartă” a paisianismului sunt cele două așezăminte monahale
redactate de marele ascet pentru organizarea vieții călugărești în mănăstirile

10
Dario RACANELLO, Rugăciunea lui Iisus în scrierile starețului Vasile de la Poiana
Mărului, în rom. de Maria Cornelia Oros și disc. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
pp. 120-200.
11
Viorel SAVA, „Sfântul Paisie Velicikovski și înnoirea isihastă în monahismul
românesc din secolul al XVIII-lea”, în: Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan
Cuza” din Iași, Teologie Ortodoxă 2/ 2015, p. 39.
12
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, „Cuvântul către preacinstitul părinte Theodosie,
arhimandritul sihăstriei Sofroniev”, în: Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol 1, traduse și
selectate în limba română de Valentina Pelin, Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 1998,
p. 45.
327
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

în care a locuit cu ucenicii săi. Geniul organizatoric al Sfântului Paisie se

poate observa în aceste acte legiuitoare pentru mănăstirile Dragomirna
(1763), Secu (1778). Din acestea se pot remarca următoarele stipulări:
1. Participarea la cultul dumnezeiesc zilnic.
2. Ascultarea cu smerenie de stareț.
3. Mărturisirea zilnică a gândurilor.
4. Citirea zilnică a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.
5. Îngrijirea bolnavilor în mod organizat în bolnițe 13.

3. Învățătura paisiană despre rugăciunea lui Iisus

Cea mai importantă componentă a lucrării paisiene este dată de
învățătura privitoare la rugăciunea lui Iisus. Cu mult înainte de tipărirea
Filocaliei grecești, în Moldova circulau textele filocalice în variantă
manuscrisă. Unele manuscrise filocalice din Moldova (Dragomirna) sunt
anterioare operei grecești. Trebuie astfel semnalate două manuscrise de
„Filocalie": unul anterior ediţiei din 1782 copiat de monahul Rafail la
Dragomirna în 1769 (ms. BAR 2597) cuprinzând diverşi autori filocalici,
introducerile stareţului Vasile de la Poiana Mărului la Grigorie Sinaitul şi
Filotei Sinaitul, şi din Nil Sorski, cuprinzând 313 file, 182 de texte (dintre
care 5 anonime); şi ms. BAR 1455, 1004 p., din 1800, alcătuit la Neamţ, şi
care cuprinde primii 18 autori din Filocalia greacă, plus opera integrală a lui
Marcu Ascetul şi Cuvântul ascetic al lui Maxim Mărturisitorul14. Apariția
manuscrisului BAR 2597 supranumit Filocalia de la Dragomirna a determinat
pe cercetători să impună în lucrările științifice termenul de „proto-Filocalii”15.
Interesant este faptul că Ms rom 2597 nu are un conținut obișnuit Filocaliei
grecești ci urmează, mai mult un plan tematic al nevoinței ascetice pentru
dobândirea virtuților și meșteșugul rugăciunii lui Iisus. De asemenea, se
găsesc porțiuni din Pateric, scrierile Sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de
Aur. Era mai mult o carte de uz curent de folos imediat celor care au apucat
pe calea desăvârșirii harice16. Dar opera care va avea o influență colosală

13
CUVIOSUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Autobiografia..., Ed. Deisis, 2015, pp. 459-494.
14
E. CITTERIO, Nicodim Aghioritul..., pp. 245-246; E. CITTERIO, „Nicodemo
Agiorita”, în: La théologie byzantine et sa tradition, Turnhent, 2002, p. 56.
15
A.-E. TACHIAOS, „De la Philokalia au Dobrotoljubie. La creation d'un 'sbornik”, în:
Cyrillomethodianum 5, 1981, pp. 208-213; A. RIGO, „I capitoli sulla purezza dell'anima del
patriarca Callisto I”, în: Byzantinische Zeitschrift 100, 2007, pp. 208; 779-784.
16
Daniar MUTALÂP, „The structure and composition of a proto-Philokalic Romanian
manuscript from 176”, în: Revue des Études Sud-Est Européennes, Proceedings of the 12th
International Congress of South-East European Studies, Bucharest, 2-6 september 2019,
328
 Sfântul Paisie Velicikovski

asupra vieții ortodoxe din Răsărit va fi versiunea slavonă a Filocaliei, tradusă

de Sfântul Paisie Velicikovski și de către ucenicii săi la Mănăstirea Neamț.
Aceasta a fost publicată sub titlul Dobrotoljubie, Moscova, 1793, in folio, 721
p. în 3 părţi cuprinzând 15 din cei 36 de autori ai ediţiei greceşti.
Se pare că această lucrare s-a tipărit prin purtarea de grijă a
mitropolitului de Novgorod și de Petersburg, Gavriil Petrov, un apropiat de
al Sfântului Paisie17. Între 1797-1800 a fost tipărită şi o a 4-a parte, 466 p., cu
alţi 9 autori; Nu s-a mai găsit în bibliotecile țărilor ortodoxe un exemplar
complet al acestei prime ediții slave. Abia în 1990, Dan Zamfirescu a publicat
la Bucureşti în reproducere anastatică ediţia princeps a Dobrotoljubiei, in
folio, 1187 p. după un exemplar aflat în Biblioteca Academiei Române 18. Au
urmat apoi ediţii succesive într-un singur volum: 1822, 1832, 1840, 1851,
1857. Ediția din 1822 s-a realizat sub atenta supraveghere a Sfântului Filaret
al Moscovei iar celelalte s-au făcut prin intervenția directă a stareților de la
Optina, în special a Sfântului Macarie19, bun cunoscător al limbilor greacă și
slavă. Ultima ediție în slavonă (1857) este opera Sfântului Ignatie
Brianceaninov.
Încă din Așezământul de la Dragomirna, Sfântul Paisie așeza în fruntea
programului său duhovnicesc necesitatea rugăciunii lui Iisus ca mijloc al
desăvârșirii spirituale a monahului. El afirmă acestea:
„în chilii frații sunt datori a ședea după mărturia Sfinților Părinți, cu frica lui
Dumnezeu, mai vârtos decât toată nevoința, întâietate dând rugăciunii minții, săvârșită
iscusit cu mintea în inimă, ca una ce este dragostea lui Dumnezeu și izvorul
bunătăților, după cum mulți purtători de Dumnezeu despre ea ne învață. Și care sunt
aceștia? – Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Calist al doilea, Patriarhul
Constantinopolului, Sfântul Simeon, Mitropolitul Tesalonicului, Sfântul Diadoh,
Episcopul Foticeei, Sfântul Isihie lerusalimneanul, Sfântul Nil Sinaitul, Sfântul loan
Scărarul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Petru Damaschin, Sfântul Simeon
Noul Teolog, Sfântul Grigorie Sinaitul; aceștia toți și alți purtători de Dumnezeu
Părinți, ne învață această lucrare duhovnicească, adică rugăciunea minții. Și cea de-a
pururea vreme să și-o istovească frații în această rugăciune, iar după aceasta să aibă
cu măsură cântarea psalmilor, citirea Vechiului și Noului Testament și a cărților de
învățătură ale Sfinților Părinți”20.

Section: Translations of Patristic Literature in SouthEastern Europe, Convenors: Zamfira

Mihail, Lora Taseva, p. 302 ș.u.).
17
K. KARAISARIDIS, Viața și opera..., p. 49.
18
Dan ZAMFIRESCU, Paisianismul, un moment românesc în istoria spiritualităţii
europene, Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti, 1996, p. 3.
19
Starețul Macarie de la Optina, Ed. Doxologia, 2013, p. 214.
20
Așezământul de la Dragomirna, apud CUVIOSUL PAISIE DE LA NEAMȚ,
Autobiografia…, Ed. Deisis, 2015, p. 473.
329
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

Cum avea să spună Nichifor Crainic, Sfântul Paisie are marea

contribuție de a face din rugăciunea lui Iisus bunul comun al Ortodoxiei
universale:
„Mulțumită lui, rugăciunea minții devine aproape un bun comun ortodox, începând
din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea până în zilele noastre. El o reînvie la Atos,
el o familiarizează în monahismul moldo-vlah, el o generalizează în Rusia
pravoslavnică (...) În sistemul său de organizare a vieții monahale, Paisie o introduce
însă ca regulă superioară de rugăciune zilnică pentru fiecare monah”21.
Fără doar și poate el a depășit barierele impuse de amprenta națională,
reușind ca nimeni altul să armonizeze caracterele diverselor națiuni ale
ucenicilor săi așa cum explică Sfântul Grigorie Dascălul în cuvintele sale: „La
Cuviosul Paisie nu era moldovean sau malorusian, nu era rumân sau moscal,
nu era grec sau bolgariu, ci toți unul era, fii ai Sfinții sale, fiind fii ai
ascultării”22. Figura impunătoare a merelui părinte neptic, stareț în adevăratul
sens al cuvântului, trezea în sufletele ucenicilor săi dorința de sporire în darul
dumnezeiesc:
„Toți se sârguiau să fie un suflet și o inimă cu părintele lor și cu toți frații și își făceau
ascultarea cu frica lui Dumnezeu, Își păzeau cu luare aminte rugăciunea din toată
inima, rugându-se cu trezvie și meșteșug. Și se sârguiau spre tot lucrul bun, prin harul
lui Hristos și înaintau în nevoința duhovnicească. Și înăuntrul soborului se vedea între
frați «furt» fără de păcat și «răpire duhovnicească», fiindcă cei ce furau prisoseau în
cele bune și cei ce erau furați nu sărăceau; cei ce răpeau se îmbogățeau și cei ce
sufereau răpirea își aveau comoara lor întreagă. Toți se îmbogățeau unii pe alții și se
lăsau în bucurie oricui voiau să le răpească ceva. Unul răpea de la altul smerenia, iar
acela răpea ascultarea de la altul, unul fura tăierea voii proprii, iar celălalt, la rândul
lui, îi răpea învinuirea de sine și lacrimile. Fura de la altul răbdarea în ocări și încercări,
iar acela fura altuia pomenirea morții și frica de Dumnezeu (...) Învățându-i neîncetat
îi mâna spre nevoințe și osârdii și mai mare, spunând: «Nu vă descurajați făcându-vă
neguțătoria voastră, copii mei, acum este vremea bine primită, acum este ziua
mântuirii»”23.
În cele ce urmează se vor prezenta cele două epistole ale Sfântului
Paisie despre rugăciunea minții: Arătare pentru rugăciunea minții (redactat în

21
CUVIOSUL PAISIE VELICIKOVSKI, „Scrisoare către arhiereii Moldovei, cuprinzând
în ea așezământul (Regulă) în 18 puncte (1763)”, în: Viețile, povățuirile și testamentele
sfinților stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica. Monumentele spiritualității cernicane I,
ediție îngrijită de Arhim. Clement Popescu și Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999,
p. 30.
22
Grigore DASCĂLU, „Povestire din parte a vieții Preacuviosului Părintelui nostru
Paisie și arătare pentru adunarea soborului celui împreună cu cuvioșia sa care cu pronia lui
Dumnezeu și pre urmă neîmpuținat se părește”, în: D. ZAMFIRESCU, Paisianismul…, p. 127.
23
CUVIOSUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Autobiografia…, 1996, p. 219.
330
 Sfântul Paisie Velicikovski

anul 1770) și Adeverire pentru rugăciunea minții (iunie 1793). Corespondența

marelui Paisie este extrem de semnificativă și trebuie luată ca sursă de primă
mână pentru a se evindenția aportul adus de renumitul ascet la expunerea,
explicitarea și răspândirea acestei rugăciuni fundamentale pentru viața
creștină. Prima lucrare24 este un adevărat tratat teologic privind rugăciunea
minții, fiind conceput în perioada stăreției în Dragomirna. Nevoia redactării
acestei epistole a fost determinată de respingeerea și hulirea acestei mari
lucrări duhovnicești în lumea monahală moldavă. Foarte mulți respingeau
practica aceasta de cele mai multe ori din neștiință întrucât scrierile marilor
părinți neptici nu erau cunoscute iar cei ce auzeau de aceasta o considerau a
fi inovație eretică. Aceasta denotă starea foarte cumplită în care se afla viața
duhovnicească în mănăstiri. Corpusculul este format dintr-o înainte cuvântare
care precizează cauza și scopul alcătuirii unei astfel de scrieri. Astfel marele
povățuitor precizează:
„Fiindcă a ajuns la auzul meu, care sunt cel mai de pe urmă, precum că unii din cinul
monahal îndrăznesc să hulească dumnezeiasca, pururea pomenita și de Dumnezeu
lucrătoarea rugăciune a lui lisus, care se săvârșește sfințit cu mintea în inimă,
întemeiați fiind pe nisipul părerilor de sine, fără nici o mărturie, într-o asemenea boală
de limbă a lor, la care, mă încumet a zice, vrăjmașul îi înarmează, de parcă cu unealta
sa – limbile lor – ar putea prihăni această prea neprihănită și dumnezeiască lucrare, și,
prin orbirea minții lor, ar putea întuneca acest soare al minții”25.
Cuvântul introductiv este însoțit de 6 capete (capitole) în care într-o
formă foarte expresivă este înfățișată învățătura Bisericii dreptmăritoare
despre rugăciunea lui Iisus. Aici se vede marele talent al starețului Paisie de
a expune într-o formă inteligibilă adevărul mărturisit de Sfintele Scripturi și
de întreaga Sfântă Tradiție a sfinților și dumnezeieștilor părinți.
Primul capitol evidențiază faptul că rugăciunea minții este susținută și
adeverită de sfinții părinți din vechime. Părintele Paisie afirmă caracterul
universal al rugăciunii hristice:
„Știut să fie că această lucrare dumnezeiască a sfințitei rugăciuni a minții a fost un
lucru neîncetat al purtătorilor de Dumnezeu Părinților noștri din vechime și în multe
locuri pustii și în mănăstirile cele de obște ea a strălucit ca un soare între monahi: în
Muntele Sinai, în Schitul din Egipt, în luntele Nitria, în Ierusalim și în mănăstirile care
sunt în jurul Ierusalimului, simplu spus, în tot Răsăritul – în Țarigrad și în Sfântul

24
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, în: Cuvinte și
scrisori duhovnicești, vol. 2, traduse și selectate în limba română de Valentina Pelin, Ed.
Tipografia Centrală, Chișinău, 1999, p. 25.
25
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, pp.
127-128.
331
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

Munte al Athosului, și în insulele mărilor, iar în ultimul timp, cu harul lui Hristos, și
în Rusia cea mare”26.
În această parte a lucrării se face și o prezentare istorică a controverselor
isihaste din secolul al XIV lea ce i-a avut drept protagoniști pe Sfântul
Grigorie Palama, Varlaam din Calabria și Achindin.
Următorul capitol conține mărturiile scripturistice extrase de la
majoritatea părinților spiritualității răsăritene privind rugăciunea minții și a
inimii. Foarte semnificativă este prezentarea Maicii Domnului isihasta, o
imagine îndrăgită de sfinții părinți filocalici. Iată cum exprimă marele ascet
evalvia și credința față de Maica Domnului:
„Dar neasemuit mai mare slavă a dobândit, când cea mai sfântă decât toți sfinții, mai
cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, Preasfânta
Fecioară Născătoare de Dumnezeu, petrecând în Sfânta Sfintelor, a înălțat rugăciunea
minții la cea mai de pe urmă înălțime a vederii lui Dumnezeu, învrednicindu-se a fi
lăcaș ales pentru Cel neîncăput de întreaga făptură, pentru Cuvântul lui Dumnezeu,
Care s-a sălășluit în chip ipostatic și mai presus de fire s-a născut din ea spre mântuirea
omenirii, după cum mărturisește nebiruitul stâlp al Ortodoxiei, cel întru sfinți Părintele
nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, în Cuvântul la Intrarea în
Biserică a Preasfintei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei
Maria”27.
Capitolul al treilea cuprinde învățătura potrivit căreia rugăciunea minții
este un meșteșug duhovnicesc aparte care necesită o povățuire pe măsură:
„Iar meșteșug numesc această sfântă rugăciune mai sus zișii Sfinți Părinți, după cum
s-a arătat, pentru că, cred eu, așa cum nu poate omul să se învețe singur pe sine într-
un meșteșug fără meșter, tot așa și această lucrare rugăciunii minții este cu neputință
să o deprinzi fără un povățuitor iscusit. Ei deprinderea aceasta, după Sfântul Nichifor,
multora sau chiar și tuturor vine din învățătură și rari sunt dintre cei neînvățați care au
dobândit-o de la Dumnezeu prin sârguința lucrării și căldura credinței”28.
Capitolul al patrulea prezintă importanța deosebită pe care o are un
povățuitor încercat. Povățuirea duhovnicească în această sfântă rugăciune
trebuie făcută sub forma unei ascultări desăvârșite față de părintele
duhovnicesc pentru a scăpa de înșelarea demonică:
„Prin ascultarea cea adevărată, după cuget, unul ca acesta va putea să fie slobod de
toate clevetirile și grijile și împătimirile lumii acesteia și ale trupului. Și cum să nu fie
slobod unul ca acela care și-a pus toată grija pentru sufletul și trupul său în seama
Domnului și a părintelui său celui după Dumnezeu? Iar prin smerenie, care (după
mărturia Sfântului Ioan Scărarul și a multor Sfinți Părinți) se naște din ascultare, el va

26
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 129.
27
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 139.
28
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 152.
332
 Sfântul Paisie Velicikovski

putea scăpa de toate înșelările și mrejele diavolului și încă în liniște și tăcere, fără nici
o vătămare, pururea să se îndeletnicească cu această lucrare a minții, cu mare sporire
sufletului său”29.
În capitolul al cincilea se arată natura și scopul acestei lucrări
suprafirești. Se are în vedere unirea omului cu Dumnezeu, dezideratul creației
omului, asemănarea cu Dumnezeu în sfânta și dumnezeiasca rugăciune:
„Cei ce vor vrea însă să fie uniți cu dragostea preadulcelui lisus, nesocotind tote
frumusețile și plăcerile acestei lumi și liniștea trupească, nu vor dori nimic altceva să
aibă în viața aceasta, decât numai pururea să se îndeletnicească cu această lucrare a
raiului în rugăciune”30.
Ultimul capitol înfățișează metodele de experire a acestei lucrări
minunate. Spre deosebire de dascălul său, Sfântul Vasile de la Poiana
Mărului, marele Paisie este tributar metodelor patristice psihosomatice
bizantine31.
Al doilea corpuscul „Adeverire pentru rugăcoiunea minții” este mai
mult un rezumat al primului tratat menționat fiind redactat cu un an înainte de
trecerea la acele veșnice a Sfântului Paisie (iunie 1793). Motivația scrierii este
cererea insistentă prin două scrisori a egumenului Agaton de la schitul Poiana
Voronei pentru a da un răspuns pertinent și avizat la hulele aduse de către
ieromonahul Teopempt, viețuitor al schitului respectiv, care din răutate,
neștiință și îndărătnicie și-a acuzat obștea și pe toți cei ce experiază
rugăciunea lui Iisus ca fiind eretici și înșelați32. Scrisoarea prezintă mărturiile
a 33 de sfinți părinți despre rugăciunea minții. De pildă atunci când vorbește
despre Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă acestea:
„Preacuviosul Grigorie Sinaitul – bărbat insuflat de Dumnezeu și împlinit cu
înțelepciunea Sfântului Duh și de toată Sfânta Soborniceasca Pravoslavnică Biserică
nu numai a Greciei, ci și a toată Rusia aprobat și cinstit, și mărturisit în Viețile Sfinților,
tipărite în Rusia, la 8 august, a cărui învățătură din cartea Cuvintelor postnicești
(Biserica) le numește învățătoare pentru lucrare și vedere –, venind în Sfântul Munte
al Athosului și cutreierându-l tot, și cercetându-i pe toți monahii viețuitori în el, și
văzând că în acea vreme s-a împuținat cu desăvârșire între monahi lucrarea rugăciunii
care se săvârșește tainic cu mintea în inimă, s-a aprins cu râvnă dumnezeiască, fiind
îndemnat la aceasta de Sfântul Duh, și a scris foarte meșteșugit și iscusit nu numai
despre începutul lucrării ei, ci și pentru semnele darului și ale înșelărilor ce se întâmplă
în vremea lucrării ei. Și mai mult decât ceilalți sfinți, care au scris pentru această
rugăciune, el a descris îndeaproape și amănunțit înțelepțită de Dumnezeu povățuire
pentru scăparea de înșelăciune și pentru negrăita lucrare și ca într-o oglindă prea

29
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 153.
30
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 156.
31
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 159.
32
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 190.
333
 Micu / Studia Theologica Doctoralia

luminat a arătat celor ce vor a se nevoi într-însa cu gândul. Luând aminte dar, cu frica
lui Dumnezeu, la duhovniceasca și sfânta lui învățătură, cu ajutorul lui Dumnezeu
întăriți fiind aceia se vor învrednici a avea nu puțină sporire în această sfântă și de la
Sfântul Duh dăruită lucrare cu mintea și cu gândul a dumnezeieștii rugăciuni”33.
Prezentarea se sfârșește cu o descriere a unui episod din viața părintelui
Iezechiel34 din Rusia care nu avea știință despre existența acestei rugăciuni și
s-a smintit în urma unei vizite făcute la mănăstirea Sfântului Vasile la Poiana
Mărului. Acesta din urmă îl convinge de adevărul obârșiei patristice a
rugăciunii inimii prin lucrarea Scara Sfântului Ioan Sinaitul tipărită de țarul
Rusiei recent. Dacă Biserica rusă a publicat o astfel de operă care conține
mărturii despre rugăciunea lui Iisus, este evident că această rugăciune face
parte din Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.

33
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 206.
34
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 211.
334