BATEREA SAU LOVIRILE UŞOARE ŞI RITMICE SAU

TAPOTAMENTUL

Definiţie
Tapotamentul este cea mai intensă, mai stimulantă dintre manevrele principale
de masaj. Se realizează prin lovirea ritmică, uşoară a pielii şi ţesuturilor
subiacente, lovire ce poate fi efectuată cu degetele, cu palmele sau cu pumnii.
Tehnica
Au fost descrise mai multe forme de batere:
 “Tocatul” - mâinile se ţin în uşoară extensie, cu palmele faţă în faţă,
degetele uşor flectate şi depărtate între ele cad pe piele de la o distanţă mică,
foarte repede, lovind fie cu partea lor latero-dorsală, fie cu cea latero-
palmară. Pe suprafeţele cu musculatură dezvoltată lovirile pot fi executate cu
marginea cubitală a mâinilor şi cu intensitate mai mare. Intensitatea
loviturilor este dată mai mult de greutatea degetelor şi a mâinilor decât de
contracţia activă a muşchilor. Mişcarea este din articulaţia pumnului. Pentru
a amplifica mişcările adăugăm la înclinarea laterală a mâinilor şi o mişcare
de răsucire a antebraţelor, în sensul trecerii din pronaţie în supinaţie. Când
manevra se execută din coate sau umeri este prea puternică, dureroasă şi
devine obositoare. Intensitatea manevrelor este mai mică când le aplicăm pe
regiuni cu ţesuturi sensibile şi medie sau mare când le aplicăm pe mase
musculare mari sau pe straturi groase de ţesuturi.

Poziţia mâinilor pentru tocat

1
 “Percutatul” sau “ciocănitul” constă din baterea ţesuturilor cu vârfurile
degetelor uşor îndoite ce cad perpendicular pe suprafaţa masată. Manevra se
poate executa cu ambele mâini simultan sau alternativ. Mişcarea se
realizează din articulaţia pumnului. Percutatul se caracterizează printr-un
ritm rapid, fără a avea o durată şi intensitate mare. Această formă de batere
se aplică mai mult pe spate şi pe torace.
 “Plescăitul” sau “lipăitul” derivă din percutat dar se realizează cu faţa
palmară a degetelor sau cu palmele, se face cu mâinile moi şi uşoare, prin
mişcări rapide. Mişcările se execută activ de la nivelul coatelor, antebraţele
se ridică la o înălţime potrivită iar mâinile cad pasiv pe regiunea masată,
simultan sau alternativ. Intensitatea loviturilor depinde de greutatea mâinilor
şi de înălţimea de la care cad. Se indică în masajul stimulator aplicat pe
regiuni întinse şi puţin sensibile cum ar fi: spatele, faţa posterioară a
coapselor şi gambelor.

Poziţia mâinilor pentru plescăit

 “Bătătoritul” se deosebeşte de plescăit prin poziţia palmelor şi a degetelor,
care vor fi întinse şi foarte apropiate de suprafaţa corpului. Lovirile sunt
scurte şi dese producând un sunet deschis, caracteristic. Această manevră o
putem executa cu palmele şi degetele strânse formând o adâncitură “în căuş”
sau „în ventuză„ situaţie în care bătătoritul devine mai aspru şi produce un
sunet surd.

Poziţia mâinilor pentru bătătoritul cu mâinile în căuş

2
 Bătătoritul cu pumnul este una dintre cele mai puternice manevre, de aceea
este indicată numai pe regiunile puţin sensibile şi cu masă musculară bine
dezvoltată. Lovirile se realizează cu pumnul incomplet închis, lăsând între
degete şi podul palmei un mic spaţiu care asigură manevrei elasticitate sau
cu pumnul închis având degetele strânse în palmă, acest tip este mai puţin
utilizat deoarece este foarte agresiv.

Poziţia mâinilor pentru bătătoritul cu pumnii şi nodozităţile articulare

3
Efecte
 variază în funcţie de intensitatea şi ritmul loviturilor, de supleţea sau
rigiditatea mâinilor, de sensibilitatea pielii sau a ţesuturilor masate.
 prin excitarea filetelor nervoase motorii se obţine creşterea tonusului
muscular şi contracţia locală a miofibrilelor.
 stimulează proprietăţile fiziologice specifice muşchilor.
 executate rapid, cu intensitate mare şi timp îndelungat manevrele
acţionează asupra nervilor vasomotori având ca
efect stimularea circulaţiei în teritoriul masat (pielea se încălzeşte şi se
roşeşte).
 stimulează nutriţia locală.
 aplicată la nivelul toracelui favorizează drenajul secreţiilor bronşice.

Indicaţii
 tratamentul bronşiectaziilor şi a fibrozei chistice,
 efect stimulator pe orice regiune se aplică,
 nevralgia post amputaţie, traumatism sau alte procese patologice,
 la sportivi în cadrul masajului pregătitor pentru efectele stimulante şi de
încălzire pe care le au aceste manevre.

Contraindicaţii
 fracturile costale, pentru că poate produce leziuni
pulmonare,
 insuficienţa cardiacă acută în special dacă este însoţită de
tromboză coronariană, pentru că există risc de embolie,
 embolia pulmonară acută,
 hipertensiunea severă,
 hiperestezie
 în situaţiile de hipotonie musculară poate induce întinderi musculare,
 traumatismele recente,
 neoplasme
 tuberculoză.

4
 VIBRAŢIILE

 Definiţie
 Sunt mişcări oscilatorii ritmice şi presiuni intermitente executate foarte
frecvent şi uniform cu mâinile sau cu ajutorul unor aparate numite
vibratoare. Vibraţiile realizează deplasări mici ale pielii şi ţesuturilor
masate la care se adaugă presiuni ondulatorii foarte variate. (2,3,5,6,8,10)
 Tehnică
 În funcţie de întinderea regiunii, de grosimea, de sensibilitatea ţesuturilor
masate precum şi de scopul masajului vibraţiile se pot executa:
 cu vârful degetelor,
 cu faţa lor palmară a degetelor;
 cu eminenţa tenară şi hipotenară;
 cu toată palma având degetele întinse;
 cu pumnul.
 Vibraţiile se obţin prin contracţii rapide ale muşchilor antagonişti ai
degetelor, mâinii, antebraţului şi braţului. Ele seamănă cu un tremurat
continuu şi se execută destul de greu, fiind şi foarte obositoare. De aceea
ele nu pot fi niciodată perfect ritmice, nu pot realiza oscilaţii şi presiuni
uniforme pe suprafeţe întinse şi timp îndelungat pentru că apar
contracturi la nivelul musculaturii braţului şi antebraţului cu care lucrăm.
 Vibraţiile mecanice prezintă avantajul că sunt mai rapide, mai uniforme,
perfect ritmice, calităţi care se păstrează pe tot
 parcursul masajului. Aparatele pot fi aplicate direct pe piele sau prin
intermediul mâinii maseurului.
 O variantă a acestei manevre este “presiunea vibratorie” care se execută
într-un singur punct sau prin deplasarea degetelor pe suprafeţe mari în
sens liniar. Poate fi efectuată cu un singur deget sau cu trei degete (index,
medius, inelar) în funcţie de întinderea suprafeţei pe care aplicăm
manevra. Acest procedeu îl folosim pe traiectul unui nerv, la rădăcina
nervului, pe inserţia unui muşchi sau tendon, în jurul unei articulaţii sau
pe traiectul unor vene.

5
 Efecte
 Efectele sunt determinate atât de acţiunea mecanică a vibraţiilor cât şi de
acţiunea reflexă a acestor manevre.
 Manevrele fine, uniforme, prelungite produc relaxare
 deoarece scad sensibilitatea nervilor de la nivelul regiunii unde sunt
aplicate.
 Activează circulaţia locală.
 Aplicate pe suprafeţe întinse au acţiune calmantă,
relaxantă, descongestionantă pentru întregul corp.
 Aplicate la nivel toracic mobilizează mucusul aderent.
 Aplicate la nivelul abdomenului stimulează peristaltica.
 Reduce durerea.
 Indicaţii
 în afecţiunile toracice cronice şi în perioada postoperatorie imediată
mobilizează mucusul şi favorizează expectoraţie,
 înlătură meteorismul abdominal,
 în tratamentul afecţiunilor dureroase,
 în tratamentul afecţiunilor congestive,
 în afecţiunile însoţite de contracturi musculare,
 în afecţiuni însoţite de stări de încordare neuropsihică,
 în unele tipuri de nevralgie,
 la sportivi pentru combaterea oboselii musculare şi în tratamentul
diferitelor leziuni accidentale.

 Contraindicaţii
 fracturile costale, pentru că poate produce leziuni
pulmonare,
 insuficienţa cardiacă acută în special dacă este însoţită de tromboză
coronariană, pentru că există risc de embolie,
 embolia pulmonară acută,
 hipertensiunea severă,
 hiperestezie,
 spasticitatea musculară.