Osteoporoza (îngrijirea pacientului cu

osteoporoză)
Osteoporoza (gr „oase poroase”) este o afecțiune caracterizată prin reducerea densității
minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase, ceea ce predispune osul la
fracturi chiar și în urma traumatismelor de mică intensitate sau în stadii grave chiar și în lipsa
acestora.

Osteoporoza, cea mai frecventă boală metabolică a osului, este caracterizată prin reducerea
masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, cu creșterea fragilității osoase.

Osteoporoza este asimptomatică și, de regulă este diagnosticată abia după apariția fracturilor.

Etiologie

Oasele sunt într-o stare constantă de reînnoire – se formează os nou și osul vechi este
descompus. Treptat, acest proces încetinește și majoritatea oamenilor ating nivelul maxim de
masă osoasă până la vârsta de 30 de ani. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, masa osoasă se
pierde mai repede decât este creată. Osteoporoza apare atunci când există un dezechilibru
între formarea osoasă nouă și resorbția osoasă veche.

Probabilitatea de a dezvolta osteoporoză depinde parțial de cât de multă masă osoasă a fost
obținută în tinerețe. Masa osoasă maximă este parțial moștenită și variază și în funcție de
grupul etnic. Cu cât este mai mare masa osoasă maximă, cu atât este mai puțin probabilă
apariția osteoporozei la vârstă înaintată.

Pierderea oaselor este o parte normală a îmbătrânirii, dar unii oameni pierd mult mai repede
decât în mod normal. De asemenea, femeile sunt mai expuse riscului de osteoporoză decât
bărbații, mai ales dacă menopauza începe devreme.

Factori de risc osteoporoză

 vârsta înaintată (peste 50 de ani);

 menopauza înainte de 45 de ani;
 sexul feminin;
 tratament cronic cu corticosteroizi;
 aport inadecvat de calciu alimentar;
 activitate fizică insuficientă;
 greutate corporală prea mică, statura mică;
 menarha târzie;
 amenoreea;
 inactivitatea fizică;
 asocierea fumător – consumator de alcool;
 antecedente familiale de osteoporoză (în special mama);
 histerectomie şi ovarectomie în antecedente.

Osteopenia
Osteopenia este pierderea osoasă înainte de osteoporoză. Stadiul dinaintea osteoporozei se
numește osteopenie. Acesta este momentul în care o scanare a densității osoase arată o
densitate osoasă mai mică decât media, dar nu suficient de mică pentru a fi clasificată drept
osteoporoză. Osteopenia nu duce întotdeauna la osteoporoză.

Clasificare osteoporoză

Osteoporoza a fost clasificată după mai multe criterii, cele mai importante fiind localizarea la
nivelul scheletului și etiologia.

Osteoporoza primară

Osteoporoza primară este clasificată astfel:

 Osteoporoza juvenilă: la tineri (8-14 ani). Semn caracteristic: debutul brusc al

durerii osoase și/sau producerea unei fracturi după un traumatism minim.
 Osteoporoza postmenopauză: apare la femeia cu deficit de estrogeni. Favorizează de
obicei fracturi ale antebrațului distal, șoldului și fracturi ale corpilor vertebrali.
 Osteoporoza senilă: Apare la ambele sexe din cauza diminuării cu vârsta a densității
minerale osoase. Reprezintă pierderea de os asociată îmbătrânirii.

Osteoporoza secundară

Osteoporoza secundară poate să aibă drept cauze o serie de afecțiuni, cum ar fi:

 Cauze genetice: hipercalciuria renală, fibroza christică, boala Gaucher, etc

 Boli endocrine: sindromul Cushing, diabetul, menopauza prematură, hipertiroidismul,
hiperparatiroidismul
 Deficiența calciului, a vitaminei D şi a proteinelor: malabsorbție, gastrectomia,
malnutriție, deficiența de calciu, vitamina d, magneziu, în alimentație
 Boli inflamatorii cronice: spondilita anchilozantă, artrita reumatoidă, LES
 Boli neoplazice: leucemia, limfomul, mielomul multiplu
 Medicamente administrate pe termen lung: anticonvulsivante, antipsihotice,
chimioterapice, corticoizi, heparină, tiroxină (în doză mare şi pe termen lung)
 Cauze diverse: alcoolismul, depresia, emfizemul, insuficiența cardiacă congestivă,
boala renală cronică, sarcina şi lactația.

Semne și simptome Manifestări de dependență în osteoporoză

 Boala este silențioasă clinic, până la apariția fracturilor produse de traumatisme

minime.
 Simptomele timpurii pot fi: putere de prindere slaba, unghii slabe si fragile.

Screening și prevenție

Screening-ul populației cu risc este esențial.

Măsuri de prevenție:
  făcând exerciții fizice regulate
 alimentație sănătoasă – inclusiv alimente bogate în calciu și vitamina D
 un aport de calciu și vitamina D corespunzător.
 stil de viață sănătos, cum ar fi renunțarea la fumat și reducerea consumului de alcool.

Diagnostic

 Tomografia computerizată cantitativă

 Osteodensitometria DEXA
 Densitometria ultrasonică, un tip specializat de ecografie;

Diagnosticul de osteoporoză se pune prin compararea DMO a pacientului examinat cu

valoarea normală a unei persoane sănătoase. Astfel, se obține scorul T, cel mai relevant
indicator al prezenței osteoporozei și al riscului de fractură.

Valorile scorului T:

 Scorul T normal este mai mare sau egal cu -1

 Scorul T între -1 și -2,5 indică osteopenie
 Scorul T mai mic de -2,5 indică osteoporoză

Tratament

Tratamentul pentru osteoporoză se bazează pe tratarea și prevenirea fracturilor oaselor și

administrarea de medicamente pentru întărirea oaselor. Tratamentul se va baza pe o serie de
factori, cum ar fi vârsta, sexul și rezultatele scanării densității osoase.

Odată instalată osteoporoza, nu este posibilă refacerea masei osoase. Totuși tratamentul
precoce poate preveni osteoporoza și poate opri progresia bolii. Daca este prezentă o cauză
secundară tratamentul specific are scopul îndepărtării cauzei.

Tratament în faza acută:

 analgezice, miorelaxante, căldura, masaj, repaus conform indicatiilor medicului

Tratamentul farmacologic (numai la indicațiile medicului de specialitate) :

 Calciu
 Estrogeni
 Calcitonina
 Bifosfonați
 Vitamina D și metaboliții acesteia.

Îngrijirea pacientului cu osteoporoză

Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu osteoporoză

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu osteoporoză

 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
 recoltarea de produse biologice și patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor
acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;
 educație sanitară: pacientul să efectueze mișcare zilnic, să aibă o alimentație
echilibrată bogată în vitamine și să renunțe la obiceiurile dăunătoare (fumat).
Spondilita anchilozantă (îngrijirea
pacientului cu spondilită anchilozantă)
Spondilita anchilozantă este un tip de artrită în care există o inflamație pe termen lung a
articulațiilor sacroiliace și ale coloanei vertebrale. Spondilita anchilozantă este o boală cronică
și progresivă cu evoluție către anchiloză vertebrală.

Ocazional, pot fi sunt implicate alte articulațiile periferice (glezne, picioare, genunchi, mâini,
umeri), realizându-se astfel spondilita periferică. Formele cu atingeri periferice sunt mai
invalidante. La femei sunt prinse mai frecvent articulațiile periferice.

Etiologie

 cauză necunoscută;
 este o boală imunologică;
 posibilă predispoziție genetică;
 infecțiile streptococice, tuberculoase, gonococice sunt incriminate, dar nu este dovedit;
 există relații cu traumatisme, psoriazis.

Tipuri de spondilita anchilozantă

 Formă cifotică în Z;
 Formă rectilinie în scândură;
 Formă periferică;
 Formă suedeză cu manifestări analoage;
 Forme grave, medii, ușoare.

Evoluție

 Apare îndeosebi la bărbați (90%) tineri (20-40 ani);

 Primele manifestări (în jurul vârstei de 20 de ani) sunt discrete și nu sunt luate în
seamă de pacient;
 Manifestările propriu-zise apar în jurul vârstei de 40 de ani;
 Leziunea inițială apare la nivelul articulațiilor sacro-iliace, sub forma unei artrite
inițial unilaterală, apoi bilaterală;
 Ulterior e prinsă coloana vertebrală în mod progresiv, începând calcifierea tuturor
ligamentelor intervertebrale;
 Coloana ia aspect rigid, de “baston de bambus”, vertebrele sunt încorsetate de punți
osoase (semnul Ventz) și sindesmofite, iar orice mișcare este imposibilă.
 Evoluția este cronică, progresivă, spre anchiloză;
 Afectarea organelor interne.

Semne și simptome în Spondilita anchilozantă

 Primele manifestări sunt discrete și nu sunt luate în seamă de pacient;

 Durerea de spate este un simptom caracteristic și adesea apare și dispare;
 Rigiditatea articulațiilor afectate se înrăutățește în general în timp.
În faza de debut

 Dureri lombare inferioare matinale și redoare la nivelul soldurilor, necalmate de

repaus;
 Durere și redoare toracică;
 Limitarea mișcărilor coloanei vertebrale ;
 Limitarea expansiunii cutiei toracice ;
 Irita;
 Modificări radiologice caracteristice sacro-iliace;
 Semne de gravitate: febră, anemie, astenie, pierderea controlului sfincterian vezical
sau rectal, insuficiență aortică, inflamație gastro-intestinală, tulburări de conducere
cardiacă.

În faza de stare

 durerea poate să dispară sau să persiste;

 persistența durerii arată evoluția procesului inflamator;
 mobilitatea coloanei vertebrale e diminuată.

Manifestări extraarticulare

 afectare oculara: irită, uveită, episclerită;

 afectare cardio-vasculară;
 afectare pulmonară;
 afectare neurologică: sindrom de coada de cal;
 afectare renală;

Diagnostic în spondilita anchilozantă

 VSH crescut, Proteina C reactivă crescută;

 modificări radiologice caracteristice;
 4 din 5 criterii clinice (1. dureri lombare inferioare matinale și redoare la nivelul
soldurilor, necalmate de repaus, 2.durere și redoare toracică, 3.limitarea mișcărilor
coloanei vertebrale, 4.limitarea expansiunii cutiei toracice, 5.irita, 6.modificări
radiologice caracteristice sacro-iliace).
 diagnostic diferențial cu: RAA, Poliartrita reumatoidă, sciatica vertebrală, spondiloza.

Atât poliatrita reumatoidă, cât și spondilita anchilozantă evoluează spre anchiloză, însă
mecanismul este diferit: poliartrita distruge articulațiile producând anchiloza, pe când
spondilita anchilozantă construiește anchiloza.

Tratament

 Oprirea procesului inflamator, prevenirea deformațiilor coloanei vertebrale,

recuperarea funcțională prin tratament medicamentos similar cu cel aplicat în
poliartrita reumatoidă (antiinflamatoare, analgezice, corticoterapie)
 Kineziterapie – tratament de recuperare, exerciții de postură, exerciții de gimnastică
medicală, gimnastică respiratorie
 Tratament chirurgical ortopedic – în formele avansate, netratate corespunzător.
  Succesul tratamentului depinde de depistarea cât mai precoce a bolii și instituirea
timpurie.

Îngrijirea pacientului cu spondilita anchilozantă

Problemele pacientului cu spondilita anchilozantă

 dureri lombare, mobilitate redusă, posturi caracteristice;

 potențial de complicații -reducerea capacitații ventilatorii pulmonare cauzată de
anchiloza articulațiilor costo-vertebrale;
 risc de pierdere totală a capacitații funcționale;
 risc de complicații oculare, cardiace, neurologice, infecții intercurente;
 incapacitate de autoîngrijire și de satisfacere a nevoilor fundamentale;

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu spondilita anchilozantă

 diminuarea durerilor lombare și articulare;

 prevenirea deformărilor si anchilozei vertebrale;
 menținerea independenței funcționale a pacientului;
 prevenirea complicațiilor.

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu spondilita achilozantă

 asigură repausul pacientului pe un pat tare și neted, în poziție de decubit dorsal sau
ventral, fără perna sub cap; repausul este necesar în perioadele acute și dureroase;
repausul la pat se alternează cu repaus în poziție șezând pe un scaun dur cu spătarul
înalt;
 măsurarea funcțiilor vitale :T,P,TA., sesizând apariția unor modificări ale acestora,
determinate de complicații;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor
acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se tratează,
previne;
 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;
 aerisirea salonului, asigurarea unui microclimat corespunzător;
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;
 administrează tratamentul antialgic, antiinflamator sau corticoizi cu aceleași masuri de
precauție ;
 asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile cantitative si calitative ale
organismului;
 învață pacientul să execute exerciții posturale și respiratorii ;
 educă pacientul să execute singur la domiciliu aceste exerciții ;
 pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul care necesita intervenție
chirurgicală.
Lupus eritematos sistemic LES (îngrijirea
pacientului cu lupus)
Lupus eritematos sistemic sau LES numită și “boala cu o mie de fețe” este o boală
autoimună în care sistemul imunitar al corpului atacă în mod greșit țesutul sănătos din multe
părți ale corpului.

Lupus eritematos sistemic sau LES este o afecțiune cronică autoimună generalizată a țesutului
conjunctiv, variind de la ușoară până la foarte severă, caracterizată de:

 erupții cutanate;
 afectare articulară inflamatorie;
 afectare hematologică (leucopenie, anemie, etc.);
 leziuni viscerale;
 manifestări neurologice;
 limfadenopatie;
 febră;
 alte simptome constituționale.

Etiologie lupus eritematos sistemic

Cauza LES nu este clară. Anumiți factori genetici împreună cu factorii de mediu pot contribui
la dezvoltarea LES. De asemenea, se crede că hormonii sexuali feminini, lumina soarelui,
fumatul, deficitul de vitamina D și anumite infecții sau medicamente cresc riscul de LES.

Se pare că persoanele cu o predispoziție genetică moștenită pentru lupus pot dezvolta boala
atunci când intră în contact cu anumiți factori de mediu declanșatori.

Mecanism LES

Mecanismul implică un răspuns imun de către autoanticorpi împotriva propriilor țesuturi ale
unei persoane. Aceștia sunt cel mai frecvent anticorpi anti-nucleari și duc la inflamație.

Semne și simptome – manifestări de dependență în lupus eritematos sistemic

Nu există două cazuri de lupus exact la fel. Semnele și simptomele pot apărea brusc sau se pot
dezvolta lent, pot fi ușoare sau severe și pot fi temporare sau permanente.

Cel mai distinctiv semn al lupusului eritematos sistemic este o erupție cutanată care seamănă
cu aripile unui fluture care se desfășoară pe ambii obraji. Aceasta apare în multe, dar nu în
toate cazurile de lupus.

Simptomele comune de lupus eritematos sistemic includ:

 Articulații dureroase și umflate;

 Dureri musculare;
 Febră;
 Ulcere bucale
  Adenopatie – ganglioni limfatici inflamați
 Senzație de oboseală, stare de rău
 Erupție roșie (sub formă de fluture) care apare cel mai frecvent pe față.
 Dificultăți de respirație
 Ochi uscați
 Dureri de cap, confuzie și pierderi de memorie
 Depresie
 Erupții cutanate.
 Sensibilitate la lumina soarelui.
 Pierderea parului.
 Dureri în piept.
 Dureri de stomac.
 Dificultăți de respirație.
 Probleme cu rinichii, inima sau plămânii.
 Convulsii.
 Cheaguri de sânge.
 Anemie.
 Fenomenul lui Raynaud.

Adesea există perioade de boală, numite crize, și perioade de remisie în care există puține
simptome sau dispar complet.

LES adesea imită simptome ale altor boli sau este confundat cu alte boli deoarece simptomele
LES variază foarte mult și vin și trec imprevizibil. Diagnosticul poate fi astfel evaziv, unii
oameni având simptome inexplicabile de LES de ani de zile.

Diagnostic

Diagnosticul poate fi dificil și se bazează pe o combinație de simptome și teste de laborator.

Medicul poate cere un test de anticorpi antinucleari (ANA). Acest test caută anticorpi –
proteine din corp care se apară împotriva bolilor – care ar putea fi un semn că organismul
suferă de o boală autoimună. Persoanele care au lupus eritematos sistemic sunt de obicei
pozitivi pentru ANA.

Există o serie de alte tipuri de lupus eritematos, inclusiv:

1. lupus eritematos discoid

2. lupus neonatal și
3. lupus eritematos cutanat subacut.

Tratament

 Nu există nici un remediu pentru LES.

 Tratamentele pot include AINS, corticosteroizi, imunosupresoare, hidroxiclorochină și
metotrexat.
 Deși corticosteroizii sunt rapid eficienți, utilizarea pe termen lung duce la efecte
secundare.

Complicații
  LES crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare, aceasta fiind cea mai frecventă
cauză de deces.
 Lupusul eritematos sistemic poate provoca leziuni grave ale rinichilor (insuficiența
renală)
 Lupus poate genera dureri de cap, amețeli, modificări de comportament, probleme de
vedere și chiar accidente vasculare cerebrale sau convulsii.
 Lupusul poate duce la probleme de sânge, reducerea de globule roșii sănătoase
(anemie) și un risc crescut de sângerare sau coagulare a sângelui. De asemenea, poate
provoca inflamarea vaselor de sânge.
 Persoanele cu lupus sunt mai vulnerabile la infecții, deoarece atât boala, cât și
tratamentele ei pot slăbi sistemul imunitar.
 Complicații ale sarcinii. Femeile cu lupus au un risc crescut de avort spontan. Lupusul
crește riscul de hipertensiune arterială în timpul sarcinii.

Îngrijirea pacientului cu lupus eritematos sistemic

Intervențiile asistentului medical cu lupus eritematos sistemic

 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament simptomatic,
tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 asigurarea condițiilor de spitalizare, a mediului securizant și de protecție: saloane
călduroase, însorite, luminoase, cu umiditate adecvată și ventilație corespunzătoare;
 supravegherea pacientului: facies, tegumente, comportament, funcții vitale și
vegetative (măsurare/notare în foaia de temperatura);
 recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite în evoluția
stării generale a pacientului;
 realizarea unei comunicări (verbale și non-verbale) eficiente: transmitere corectă (la
timp) de informații, stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa medicală,
obținerea feed-back-ului;
 asigurarea igienei: efectuarea toaletei parțiale (sau ajutor în efectuarea acesteia);
schimbarea lenjeriei (de pat și de corp) de câte ori este necesar; asigurarea repausului
la pat și a unei poziții adecvate, fiziologice;
 consilierea pacientului, suport psihologic, explicații privind afecțiunea (cu păstrarea
secretului profesional);
 facilitarea consilierii psihologice pentru recăpătarea controlului conștient și informat
asupra situației sale;
 pregătire psihică pentru tehnicile și manoperele medicale: informare, explicații,
asigurarea confortului psihic, obținerea consimțământului;
 educație pentru sănătate: lămurire asupra necesității respectării conduitei terapeutice (a
măsurilor de reabilitare) și a controlului medical periodic; explicarea importanței
menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv renunțarea la fumat) pentru
prevenirea complicațiilor.
 montarea și supravegherea perfuziilor endovenoase;
Reumatismul articular acut RAA (îngrijirea
pacientului cu reumatism articular acut)
Reumatismul articular acut este o boală secundară unei infecții cu streptococ
betahemolitic de tip A. Aceasta afecțiune inflamatorie afectează articulațiile, inimă, pielea și
sistemul nervos central.

Streptococul betahemolitic de tip A declanșează o infecție faringiană, iar ulterior se

răspândește în organism depunându-se articulații, inimă. Anticorpii antistreptococici atacă
antigenele și implicit țesuturile respective.

Etiologie

 infecția cu streptococ beta hemolitic grup A

 predispoziție genetică.

Debut

Boala este precedată de o faringită sau scarlatină. După vindecare, urmează o perioadă de
latență, după care se instalează procesul imuno-alergic, cu febră și afectarea articulațiilor
mari. Tumefacțiile dispar în 3-10 zile, articulațiile fiind prinse simultan sau succesiv.
Articulațiile sunt dureroase, calde, roșii și tumefiate(dolor-calor-rubor-tumor) și se vindecă
fără sechele.

Importanța bolii de reumatism articular acut stă în gravitatea sechelelor cardiace. Cardita
interesează toate straturile inimii, endocardul, miocardul și pericardul, iar uneori toate la un
puseu (pancardita). În Reumatismul articular acut există și manifestări cutanate, neurologice,
pulmonare, digestive sau renale.

Semne și simptome în reumatism articular acut

Semnele și simptomele principale: infecție faringoamigdaliană cu febră, astenie, epistaxis în

perioada de debut. La 3-4 săptămâni de la debut apar manifestările articulare, poliartrită
acută mobilă, fugace, în special la articulațiile mari. Febra este aproape constantă. Apar
manifestări cutanate: eritem marginat, eritem nodos. Apare coreea (mișcări involuntare ale
extremităților) și confuzia.

După aproximativ două luni, apar manifestările care dau notă de gravitate bolii. Se spune că
reumatismul articular acut “linge articulațiile, dar mușcă inima”. Cardita, termenul folosit
pentru leziunile cardiace produse în RAA, duce la afectarea tuturor straturilor inimii,
miocardită, endocardită, pericardită ,tahicardie, afectarea valvelor, frecătura pericardică cu
posibilă evoluție către exitus.

Diagnostic în reumatism articular acut

Diagnosticul se pune în urma exsudatului faringian care confirmă prezența streptococului

betahemolitic de tip A, pe baza semnelor caracteristice: poliartrită, cardită, coree, eritem
marginat, noduli subcutanați.
Examenul de sânge va evidenția leucocitoză, VSH, fibrinogen, Proteina C reactivă, ASLO
crescute.

Tratament în reumatism articular acut

Tratamentul include:

 antibioterapie (penicilina G);

 antiinflamatoare;
 corticoterapie (prednison);
 recomandările sunt de repaus la pat și regim alimentar hiposodat.

Îngrijirea pacientului cu reumatism articular acut

Problemele pacientului cu reumatism articular acut

 dureri articulare, mobilitate redusă;

 potențial de complicații;
 risc de pierdere a capacitații funcționale;
 incapacitate de autoîngrijire și de satisfacere a nevoilor fundamentale;

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu reumatism articular acut

 diminuarea durerilor;
 menținerea independenței funcționale a pacientului;
 prevenirea complicațiilor.

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu reumatism articular

acut

 asigură repausul la pat al pacientului cu reluarea treptată a mișcării și un microclimat

corespunzător;
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
 măsurarea funcțiilor vitale :T,P,TA., sesizând apariția unor modificări ale acestora,
determinate de complicații;
 folosirea de perne pentru suportul articulațiilor dureroase;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor
acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se tratează,
previne;
 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;
 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;
 administrează tratamentul antialgic, antiinflamator sau corticoizi cu aceleași masuri de
precauție ;
 asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile cantitative si calitative ale
organismului;
 învață pacientul să execute exerciții posturale și respiratorii ;
 educă pacientul să execute singur la domiciliu aceste exerciții ;
Poliartrita reumatoidă (Îngrijirea
pacientului cu poliartrită reumatoidă)
Poliartrita reumatoidă este o inflamație poliarticulară cronică, evolutivă, cu puseuri acute
localizate cu predilecție la articulațiile mici ale extremităților, simetrică, cu modificări
radiologice și teste pozitive pentru factori reumatoizi.

Este o boala reumatismală de cauză autoimună, în care sistemul imunitar “atacă” în mod
eronat structuri proprii ale organismului (de exemplu articulațiile).

Este cea mai invalidată dintre formele de reumatism. Spre deosebire de reumatismul articular
acut, care “linge articulațiile, dar mușcă inima”, poliartrita reumatoidă nu afectează cordul,
dar conduce la distrugerea completă a articulațiilor.

Etiologie

 cauză necunoscută;
 este o boală autoimună care afectează în special sexul feminin la vârste tinere;
 posibilă predispoziție genetică;
 anumiți agenți infecțioși sunt incriminați (virusul Epstein Barr, Rujeolic, Mycoplasma
arthristidis), dar nu este dovedit;
 există relații cu lupus eritematos sistemic sau cu prezența factorului reumatoid.

Stadiile poliartritei reumatoide

În evoluția bolii se deosebesc patru stadii:

Stadiul 1. POLIALGIC – dominat de tumefieri dureroase.

Stadiul 2. EXUDATIV – alături de durere apar redoarea, tumefacțiile și deformările.

Stadiul 3. PROLIFERATIV – după + 15 ani de la debut, atrofii musculare, anchiloză,

subluxații.

Stadiul 4. TERMINAL – după 20 ani de la debut, bolnavul devine invalid care își petrece tot
restul vieții în pat.

Semne și simptome

 redoare articulară matinală;

 durere sau sensibilitate la mobilizare la cel puțin o articulație;
 tumefierea părților moi;
 tumefiere articulară simetrică;
 oboseală;
 mialgii;
 pierdere ponderală;
 deformări;
 anchiloze;
  artrită cronică distructivă deformantă;
 impotență funcțională;
 invaliditate în stadii terminale.

Manifestări sistemice

 afectare oculară: sclerită, retinopatie pigmentară secundară, etc

 afectare cardio-vasculară: miocardită, endocardită, pericardită, boala coronariană,
noduli reumatoizi la nivelul valvelor;
 afectare pulmonară: pleurezie, noduli reumatoizi, bronșiolită;
 afectare neurologică: sindrom de canal carpian, polinevrită;
 afectare renală: amiloidoză secundară;
 afectare digestivă: ulcere gastro-duodenale, hemoragii digestive, etc;
 afectare hematologică: anemie cronică inflamatorie, trombocitoză;

Diagnostic

S-au elaborat 11 criterii pentru stabilirea diagnosticului de poliartrită reumatoidă în stadiu

incipient: redoare articulară matinală, durere sau sensibilitate la mobilizare la cel puțin o
articulație, tumefierea părților moi la cel puțin una dintre articulații pe o durată minimă de 6
săptămâni, tumefierea a uneia sau mai multor articulații într-un interval de 3 luni, tumefierea
articulară simetrică, a articulațiilor metacarpo-falangiene, nodozități subcutanate, leziuni
radiologice tipice, reacția de hemaglutinare pozitivă pentru factorul reumatoid, lichid sinovial
sărac în mucină, prezența a cel puțin 3 din alterările histologice ale sinovialei, prezența
histologică a nodulului reumatoid în nodozitățile subcutanate.

Pentru un diagnostic probabil, sunt necesare 4 criterii, iar pentru un diagnostic evident, 7
criterii.

Tratament

Nu exista tratament care sa vindece poliartrita reumatoidă. Prognosticul este rezervat, datorită
caracterului invalidant.

Tratament este simptomatic (antiinflamatoare, corticoterapie, recuperare medicală). Acesta

este complex și de lungă durată, în vederea recuperării funcționale a bolnavului.

Poliartrita reumatoidă este una dintre afecțiunile cu cel mai puternic caracter invalidant,
care determină infirmități destul de grave, din această cauză se impun măsuri terapeutice
eficiente, recuperare medicală și perseverență. Tratamentul trebuie să fie precoce, continuu,
complex și individualizat.

Succesul tratamentului depinde de depistarea cât mai precoce a bolii și instituirea timpurie.

Îngrijirea pacientului cu poliartrită reumatoidă

Problemele pacientului cu poliartrită reumatoidă

 dureri, mobilitate redusă, posturi caracteristice;

 potențial de complicații;
  risc de pierdere totală a capacitații funcționale;
 incapacitate de autoîngrijire și de satisfacere a nevoilor fundamentale;

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu poliartrită reumatoidă

 diminuarea durerilor;
 prevenirea deformărilor si anchilozei;
 menținerea independenței funcționale a pacientului;
 prevenirea complicațiilor.

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu poliartrită reumatoidă

 asigură repausul pacientului pe un pat tare și neted, în poziție de decubit dorsal sau
ventral, fără perna sub cap;
 măsurarea funcțiilor vitale :T,P,TA., sesizând apariția unor modificări ale acestora,
determinate de complicații;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor
acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se tratează,
previne;
 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;
 aerisirea salonului, asigurarea unui microclimat corespunzător;
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;
 administrează tratamentul antialgic, antiinflamator sau corticoizi cu aceleași masuri de
precauție ;
 asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile cantitative si calitative ale
organismului;
 învață pacientul să execute exerciții posturale și respiratorii ;
 educă pacientul să execute singur la domiciliu aceste exerciții ;
 pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul care necesita intervenție
chirurgicală.