O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA COLECŢIILOR

DE DAGHEROTIPURI DIN ROMÂNIA

de CĂLINA BÂRZU
Abstract: Invented in 1839 by Louis-Jacques-Mandé Daguerre in France, the daguerreotype is the first functional
photographic process. Obtaining a daguerreotype was an elaborate process involving a range of production steps and materials, as
well as the use of multiple chemical substances. The support consisted of a silvered copper plate, exposed in the camera, then
developed with mercury fumes. The final result was a unique, direct-positive image with a high resolution that had the drawback of
not allowing multiplication. Far from being a mere photograph, the daguerreotype represented a complex structure of packaging
materials that also had the role to protect the image from deterioration.
The Daguerreobase Project is a research initiative that archives daguerreotypes from Europe in an online, digital platform.
Initiated by the Netherlands Photography Museum in Rotterdam and the Antwerp Photography Museum in Belgium, the platform
offers a complex network of collections of daguerreotypes, visible and accessible internationally. The project engendered the first
national inventory of daguerreotypes in Romania, that resulted in the formation of a coherent corpus of a hundred and thirty seven
registered items, of which seventy three can be found online. The daguerreotypes come from five public institutions: the Romanian
Academy Library, the Romanian National Library, the Prahova County Museum of History and Archeology, the Banat Museum
Timişoara, the Revolution Museum Arad. In addition, items from seven private collections were also recorded: Adrian-Silvan
Ionescu, Tudor Berza, Cristian Graure, Ştefan Sava, Theodor U. Rostás, Mihai Stănescu, and Călina Bârzu. Research often resulted
in the discovery of novel information regarding the image, photographer, plate manufacturer, hallmark, studio, year, city, country,
packaging materials, as well as the degree of deterioration of the image or of the object. Daguerreobase is currently registering new
daguerreotypes in the database and continues to archive objects from Romanian collections.

Keywords: daguerreotype, photography, history, archive, Daguerreobase, Romania.

Dagherotipia reprezintă primul procedeu fotografic funcţional inventat în 1839 de către Louis-
Jacques-Mandé Daguerre în Franţa. De-a lungul timpului au existat diverse experimente de obţinere a unei
imagini fotografice, însă Daguerre, a fost primul care a găsit soluţia de a fixa realitatea cu ajutorul luminii pe
o placă de cupru argintată, descoperirea revoluţionând percepţia vizuală asupra lumii. Dagherotipia se
deosebeşte de alte procedee fotografice istorice şi contemporane prin reprezentarea fidelă a realităţii.
Fotografia este lipsită de granulaţie, posedă o claritate excepţională şi prezintă detalii în abundenţă.
Procedeul de obţinere a dagherotipiei presupunea un proces elaborat, cu mai multe etape, ce utiliza o
gamă largă de materiale şi substanţe chimice. Placa de cupru se acoperea cu un strat de argint, după care era
lustruită cu instrumente speciale până când suprafaţa ajungea la o strălucire de oglindă. Sensibilizarea se
realiza cu clorură de iod şi bromură care se amesteca cu stratul de argint, placa sensibilă la lumină fiind
ulterior expusă în aparatul de fotografiat. Imaginea latentă, developată cu vapori de mercur, era fixată cu
hiposulfit de carbonat de sodiu şi tratată cu clorură de aur pentru a-i asigura o rezistenţă sporită. Rezultatul
final era o imagine unică de tip direct-pozitiv care nu putea fi multiplicată. În ciuda calităţii superioare şi a
puterii de reprezentare, procedeul era lipsit de culoare şi reproducea doar o variantă alb-negru a realităţii.
Pentru a compensa acest dezavantaj placa era pictată manual cu pigmenţi.
Dagherotipul, în afară de placa de cupru, era formată dintr-o structură complexă de materiale de
împachetare. Deoarece placa era expusă deteriorării, aceasta era protejată prin diverse moduri de ambalare.
În Europa, de exemplu, fotografia era încadrată cu un passe-partout de carton, acoperită, apoi, cu o sticlă
pictată cu chenar, după care era înrămată. În Statele Unite ale Americii, însă, passe-partout-ul era din metal,
sticla nefiind pictată iar, în locul ramei, se folosea o casetă din lemn cu capac. Exteriorul casetei putea fi
învelit în piele şi decorat cu diverse modele. Unele dagherotipuri aveau ambalaje de format atipic, iar altele
erau realizate sub formă de accesorii şi bijuterii.

STUDII ŞI CERCET. IST. ART., ARTĂ PLASTICĂ, serie nouă, tom 7 (51), p. 135–145, Bucureşti, 2017

135
 Placa de cupru oferă un suport solid imaginii, însă fragilul strat de argint este predispus deteriorării, în
cazul în care ambalajul este compromis. Sticla crăpată sau îmbinarea ruptă pot permite aerului să oxideze
placa de cupru, să o deterioreze astfel încât imaginea să nu mai fie vizibilă. Integritatea ambalajului este
esenţială în păstrarea dagherotipului deoarece, în timp, imaginea şi obiectul pot fi afectate de diverse tipuri
de deteriorări mecanice, biologice ori chimice.
Chiar dacă este cel mai vechi procedeu fotografic, din punct de vedere tehnic, dagherotipia are o
putere de reprezentare superioară, chiar şi faţă de procedeele contemporane. Fiind primele dovezi
fotografice, dagherotipurile au o valoare excepţională ca documente istorice. Încă de la invenţia fotografiei,
dagherotipul a fost apreciat pentru calitatea şi unicitatea sa, iar această admiraţie a adus de-a lungul timpului
o creştere a interesului de a valorifica dagherotipuri în rândul fotografilor, istoricilor, cercetătorilor,
colecţionarilor şi restauratorilor.
Proiectul Daguerreobase este o iniţiativă de cercetare şi arhivare a dagherotipurilor din Europa într-un
mediu digital. Muzeul de Fotografie a Olandei, Roterdam în colaborare cu Muzeul de Fotografie din
Antwerp, Belgia au creat o platformă online care pune la dispoziţia publicului o reţea complexă de colecţii
de dagherotipuri vizibilă la nivel internaţional. Proiectul urmăreşte să prezinte o imagine de ansamblu a
patrimoniului cultural global şi să consolideze relaţiile dintre instituţii, colecţionari privaţi, cercetători şi
public. Daguerreobase încurajează cercetarea dagherotipurilor oferind o variantă simplificată de accesare
gratuită a diverselor colecţii şi arhive.
Aplicaţia este o bază de date, unde sunt descrise aproximativ 16 000 de exemplare istorice şi
contemporane care provin din colecţii private şi instituţii. Proiectul nu se limitează la a include doar fotografii
care au fost realizate în Europa. Pentru a construi o arhivă cât mai amplă şi unitară au fost integrate şi
exemplare produse în afara continentului. În cadrul proiectului au fost formulate liste standard de inventariere a
imaginii şi a obiectului. Informaţiile sunt însoţite de imagini digitale cuprinse într-un vast catalog virtual unde
fotografiile pot fi vizualizate în detaliu. Arhiva prezintă şi reproduceri pe hârtie ale dagherotipurilor, extrase din
ziare şi literatură de specialitate.
Proiectul Daguerreobase contribuie la dezvoltarea literaturii de specialitate recentă printr-o serie de noi
publicaţii online, ce pot fi accesate în mod gratuit. Cartea Dagherotipurile. Primele fotografii ale Europei a fost
concepută special în cadrul proiectului cu scopul de a fi tradusă din limba engleză în aproximativ zece limbi
europene, inclusiv limba română. Un alt format de publicaţie este revista online Jurnalul Dagherotipiei. Cele
cinci ediţii conţin articole despre procedeul fotografic, exemplare reprezentative, fotografi, studiouri şi metode
de conservare. Pe parcursul proiectului, Daguerreobase a colaborat cu portalul cultural de patrimoniu
Europeana, în baza de date a căruia a integrat un numar de dagherotipuri. O selecţie din colecţia din România
poate fi accesată şi pe website-ul Europeana, ceea ce face ca dagherotipurile să beneficieze de o expunere mai
mare într-un cadru recunoscut la nivel internaţional. O parte din colaborarea cu Europeana a constat şi în
organizarea unei expoziţii virtuale într-un format interactiv. 1839–1860 Fotografia pe o placă de argint
prezintă istoria procedeului alături de dagherotipuri din diverse colecţii din cadrul proiectului.
Cu ocazia desfăşurării proiectului Daguerreobase în România s-a realizat primul inventar de
dagherotipuri la nivel naţional. Astfel, s-a creat o colecţie unitară ce curpinde în prezent o suta treizeci şi şapte
de exemplare dintre care şaptezeci şi trei sunt înregistrate în arhiva digitală, noile achiziţii urmând să fie
integrate ulterior în baza de date. Dagherotipurile provin din colecţii private şi ale instituţiilor româneşti şi se
prezintă sub diverse tipuri: înrămat, în casetă, stereo-dagherotipie, format atipic şi bijuterie. În cadrul
proiectului au fost scanate obiectele şi descrise conform listei standard de inventar. O parte dintre dagherotipuri
nu au mai fost inventariate, digitizate sau expuse în mediul digital. În urma cercetării au fost descoperite
informaţii inedite despre imagine, fotograf, producătorul de plăci argintate, ştanţă, studio, an, oraş, ţară,
elemente de împachetare, sau despre stadiul de deterioare a imaginii şi a obiectului. Pentru a putea înţelege
impactul pe care proiectul l-a avut asupra cunoaşterii colecţiei naţionale de dagherotipuri, următoarea secţiune
va detalia colecţiile româneşti, precum şi rezultatele obţinute prin analiza obiectelor aparţinând acestora.
Cabinetul de Stampe de la Biblioteca Academiei Române are o colecţie de treisprezece dagherotipuri.
Printre cele mai semnificative personalităţi portretizate se află Nicolae Bălcescu (Fig. 1), Hermiona Asachi-
Quinet, familia Alexandru Ioan Samurcaş şi familia Iacob Buiucliu. La două exemplare „Portret de tânără” şi
„Portret de Femeie” (Fig. 2) au fost decoperite câte o ştanţă cu inscripţia şi sigla producătorului de plăci,
Charles Christofle1, un renumit argintar din Paris.
1
Floyd Rinhart, Marion Rinhart, The American Daguerreotype, Athens, 1981, p. 423. Charles Christofle (1805–1863) era un
producător de plăci de dagherotip care avea atelierul în Paris, Franţa. Ştanţa conţine două elemente, o inscripţie cu litere mari
„CHRISTOFLE” urmată de o siglă în formă de elipsă cu o balanţă încadrată de două litere ”C„ acestea din urmă marcînd abrevierea

136
 Fig. 1. Nicolae Bălcescu, c.1850. Fig. 2. Portret de femeie, c.1854.

Colecţiile Speciale de la Biblioteca Naţionala a României deţin patru exemplare, care cu excepţia unuia,
sunt lipsite de ambalaj. Chiar dacă plăcile sunt descoperite şi supuse astfel degradării, ele sunt valoroase
deoarece prezintă informaţii despre personalităţi din România şi fotografi cu reputaţie internaţională. Portretul
de grup care le înfăţişează pe fiicle lui Barbu Slătineanu, Lina, Profira şi Ana (Fig. 3) are două etichete2 situate
pe verso, ce menţionează numele fotografului german Friedrich Binder şi faptul că închiriase un spaţiu pe
Podul Mogoşoaiei la numărul şase. În cazul dagherotipului ce ilustrează membri din familia Gheorghe Costa
Foru (Fig. 4), în urma scanării, a fost posibilă modificarea contrastului, şi astfel au devenit vizibile încă două
persoane din portretul de grup. Acesta este un exemplu al beneficiilor scanării fotografiilor. S-a putut
constata astfel, prin metode neinvazive, că fotografia conţine în total cinci persoane şi nu trei cum pot fi
observate cu ochiul liber. Pe placă a fost identificată şi ştanţa producătorului francez Edouard Clément3
însoţită de indicativul de argint4 cu numărul 30. Un alt dagherotip, „Portret al trei personaje” are două ştanţe,
una este a producătorului de plăci Alexis Gaudin5, al cărui atelier se afla în Paris, Franţa, iar cealaltă ştanţă
conţine o inscripţie incompletă „Boir...”.
La Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova există un singur exemplar de tip casetă care
portretizează un bărbat îmbrăcat elegant (Fig. 5). Dagherotipul se află într-o stare bună de conservare, placa
nu prezintă ştanţă, dar este pictată cu auriu pe accesorii.

numelui companiei, „Christofle et Compagnie”. Deasupra balanţei sunt patru stele, iar dedesubt se află două ramuri cu frunze.
Această ştanţă a fost folosită între anii 1850–1855.
2
Prima etichetă are inscripţia în limba germană: „Friedrich Binder Daguerreotipeur und Eigentümer des Auskunfts-Büreau,
und eines Magasins der neuesten und schönsten Litografien. Wohnung Podu-Mogoschoae nr. 6 im Hause des Herren Barbu
Slătineanu (früher Arion'schen Haus) gegenüber dem Hause des Gross Ban Iordake Filipesko”. Pe a doua etichetă scrie: „Portretul
preaiubitelor noastre copile, Lina, Profira şi [Ana] scos în Bucureşti la anul 1855 maiu, de F. Binder ce se afla chiriaş întruna din
prăvăliile noastre de supt casele din Podul Mogoşoii” (transliteraţie de Mariana Irimia, Biblioteca Naţională a României).
3
Edouard, Clément avea atelierul pe strada Sf. Anton la numărul 214, Paris. Ştanţa prezintă inscripţia cu litere mari
„CLEMENT” şi nu are siglă sau indicativ de argint. Vezi Daguerreobase, http://www.daguerreobase.org/en/ (10 Octombrie, 2015).
4
Indicativul de argint reprezintă cantitatea în grame de argint folosită în stratul aplicat peste placa de cupru.
5
Floyd Rinhart, Marion Rinhart, op. cit., p. 423. Fraţii Marc Antoine Gaudin (1804–1880) şi Alexis Gaudin aveau atelierul
pe strada Perle la numărul 9, Paris. Ştanţa conţine trei elemente: un asterix cu şase petale, sigla care conţine într-un dreptunghi
simbolul „Agnus Dei”, un miel cu o cruce în spate, încadrat între două semiluni. Deasupra se află inscripţia „DOUBLÉ”, iar dedesubt
literele „J”şi „P” urmate de indicativul de argint 30. Ştanţa a fost folosită începând cu anul 1853.

137
 Fig. 3. Portretul fiicelor lui Barbu Slătineanun, 1855. Fig. 4. Familia Gheorghe Costa Foru, c.1850.

Fig. 5. Portret de bărbat, c.1840.

Muzeul Banatului găzduieşte un singur dagherotip, acesta fiind înrămat. Fotografia o înfăţişează pe
Amalia Bing (Fig. 6) placa fiind pictată într-o proporţie extinsă, cu roz pe obraji, albastru deschis pe rochie şi
negru cu auriu pe draperia din fundal.
Muzeul Revoluţiei din Arad deţine şase exemplare de format casetă, înrămat şi placă. Trei dintre
acestea îi portretizează pe Jakab Hortobágyi, senior locotenentul Károly Bethlen Biszterszky (Fig. 7) şi pe
doctorul Herzfeld Sándor, primii doi având uniformele pictate amănunţit cu auriu. Există şi o serie de trei
portrete de grup ce înfăţişează membri din familia Dombrádi Nagy Sándor (Fig. 8).

138
 Fig. 6. Amalia Bing, 1847.

Fig. 7. Senior Locotenent Károly Bethlen Biszterszky. Fig. 8. Dombrádi Nagy Sándor şi familia sa.

O mare parte dintre exemplarele colecţionarilor privaţi din România sunt dagherotipuri achiziţionate în
afara ţării, o altă parte provenind din donaţii sau moşteniri. Chiar dacă majoritatea sunt originare din afara
ţării, ele ajută la îmbogaţirea colecţiei de dagherotipuri din România şi oferă o perspectivă mai amplă asupra
patrimoniului cultural global.

139
 Colecţia Adrian-Silvan Ionescu cuprinde douăzeci şi şapte de exemplare. Unul dintre cele mai
semnificative portrete din colecţie este cel al doamnei Oteteleşanu (Fig. 9), iar un alt dagherotip este de tip
bijuterie sub formă de broşă (Fig. 10). Un exemplar are inscripţionat pe capacul casetei numele fotografului
american Jesse Harrison Whitehurst6 şi oraşele în care acesta îşi desfăşura activitatea. O ştanţă deosebită în
comparaţie cu norma vremii este cea a lui Eduard Vaillat7. Acesta îşi inscripţiona numele şi anul producţiei
la o dimensiune mai mare decât cea obişnuită, plasîndu-le în cadrul ramei pentru a fi mai vizibile. De obicei
ştanţele erau efectuate la dimensiuni reduse pe colţul plăcii sau pe o latură a acesteia, iar în urma ambalării
ştanţa nu era deloc expusă. Colecţia include şi o varietate de portrete individuale de bărbaţi, femei, de cuplu
sau cu copii.

Fig. 9. Doamna Oteteleşanu, c.1848. Fig. 10. Portretul unui bărbat în vârstă.

Colecţia Tudor Berza conţine două dagherotipuri care sunt moştenire de familie. O fotografie o
portretizează pe Coralia Boldur Kostaky, ale cărei accesorii sunt pictate cu auriu. Există două exemplare
distincte cu familia Alexandru Ioan Samurcaş: unul este înrămat (Fig.11), iar al doilea (Fig. 12) a fost donat
Colecţiilor Speciale de la Biblioteca Academiei Române. Ambele portrete de grup îl înfăţişează pe
Alexandru Ioan Samurcaş alături de soţia şi copiii săi, acompaniaţi în plan secundar de servitoarele din casă.
Diferenţa dintre cele două portrete rezidă în faptul că în primul apar patru servitoare, iar în cel de al doilea,
doar două. Femeile sunt îmbrăcate elegant şi poartă accesorii precum cercei şi lanţuri cu cruciuliţă la gât.
Este de remarcat faptul că în ambele portrete de familie sunt incluse şi servitoarele. Aceste două
dagherotipuri sunt relevante deoarece sunt cele mai vechi imagini fotografice care portretizează femei de
etnie rromă din România.
Colecţia Mihai Stănescu cuprinde cincizeci şi şapte de dagherotipuri, majoritatea portrete individuale,
de cuplu sau de grup. Aceste exemplare sunt prezente în format variat, casetă, înrămat, stereo-dagherotip şi
placă. Dintre cele prezente online, un exemplu notabil este „Portret de Zuav” (Fig. 13) deoarece placa este

6
Jesse Harrison Whitehurst a fost un dagherotipist renumit din America, vezi Daguerreobase,
http://www.daguerreobase.org/en (10 Octombrie, 2015).
7
Eduard, Vaillat a fost un optician şi dagherotipist care şi-a deschis atelierul în anul 1845 la Paris. activând ca optician şi
dagherotipist. Ştanţa constă în inscripţia „Vaillat” şi anul 1855, vezi Daguerreobase, http://www.daguerreobase.org/en (10
Octombrie, 2015).

140
colorată într-o proporţie extinsă şi prezintă ştanţa lui A. Gaudin8. Stereo-dagherotipul (Fig. 14) ce înfăţişează
un grup statuar poate fi observat printr-un aparat special care creează iluzia de tridimensionalitate a imaginii.
Dagherotipul „Statuie înfăţişând un grup” prezintă ştanţa lui Charles Christofle9 cu inscripţia şi sigla
specifică. Unele exemplare au fost curăţate electrochimic pentru a înlătura stratul de oxidare de pe placă.

Fig. 11. Alexandru. I. Samurcaş, 1850. Fig. 12. Familia Alexandru I. Samurcaş.

Fig. 13. Portret de Zuav, c. 1854.

Colecţia Theodor U. Rostás cuprinde şapte dagherotipuri de tip casetă şi înrămat. Dagherotipul
„Portret de femeie cu cărţi” (Fig. 15) este pictat şi prezintă ştanţa cu sigla lui A. Gaudin10. „Portret de bărbat
în vârstă” (Fig. 16) are o etichetă care menţionează că a fost realizat la Compania Anthony Clark din Statele
Unite ale Americii. „Portretul unei tinere care ţine o carte” are o ştanţă cu o siglă care înfăţişează un bust de

8
Floyd Rinhart, Marion Rinhart, op. cit., p. 423.
9
Ibidem, p. 423.
10
Ibidem, p. 423.

141
bărbat încadrat într-o coroană de frunze11. „Dagherotipul a două femei în vârstă” prezintă o ştanţă care are
inscripţia „H.B.” şi o siglă cu un vultur şi un glob12, însoţită de indicativul de argint. Colecţia mai include şi
portrete individuale sau de grup şi reproduceri pe hârtie după dagherotipuri.

Fig. 14. Statuie înfăţişând un grup, c.1851.

Fig. 15. Portret de femeie cu cărţi, c.1851. Fig. 16. Portret de bărbat în vârstă, c.1846.

11
Ibidem, p. 424. Ştanţa prezină un bust de bărbat încadrat într-un oval cu o cunună de lauri şi nu are indicativ de argint.
Producătorul de plăci nu este identificat, iar ştanţa a fost folosită în perioada 1855–1861.
12
Ibidem, p. 424. Ştanţa are o formă dreptunghiulară cu colţurile tăiate şi prezintă trei elemente: inscripţia „H.B.”, un vultur
care ţine în gheare un glob cu o stea deasupra capului, urmat de indicativul de argint 40. Ştanţa este atribuită unui producător francez
neidentificat şi a fost utilizată în perioada 1850–1858.

142
 Colecţia Cristian Graure conţine două exemplare tip casetă. Primul este portretul unui băiat (Fig. 17),
iar al doilea o înfăţişează pe domnişoara Bain (Fig. 18) ţinând în mână o casetă de dagherotip. Placa este
pictată cu roz pe rochie şi auriu pe accesorii, iar caseta din imagine este de asemenea colorată cu verde, roşu
şi galben pentru a fi pusă în evidenţă.

Fig. 17. Portret de băiat, c.1850.

Fig. 18. Portretul Domnişoarei Bain ţinând un dagherotip.

Colecţia Ştefan Sava include trei exemplare tip casetă, portretul unui tânăr îmbrăcat elegant, o doamnă
fotografiată în semi-profil şi o femeie care ţine în mână o carte şi o pereche de ochelari (Fig. 19, 20).
Ultimele două plăci prezintă ştanţa lui A. Gaudin13 cu sigla specifică.

13
Ibidem, p.423.

143
 Fig. 19. Portret de femeie în vârstă, c.1850. Fig. 20. Portret de femeie în vârstă cu bonetă.

Fig. 21. Portret de bărbat în vârstă, c.1854. Fig. 22. Portret de femeie în vârstă, c.1854.

În cele din urmă, colecţia autoarei conţine şase dagherotipuri, dintre care patru exemplare sunt de tip
casetă cu portrete individuale de bărbaţi şi o femeie, celelalte două fiind plăci descoperite, ce înfăţişează un
bărbat şi o femeie îmbrăcaţi elegant (Fig. 21, 22). Portretul doamnei este marcat cu o ştanţă cu o coroană
deasupra căreia este litera „W”14, iar „Portret de bărbat” are o ştanţă cu inscripţia „NP”15 alături de
14
Gabrielle Chiesa, Paolo Gosio, Gruppo Ricerca Immagine, vezi http://www.gri.it/daguereotype-hallmarks-punzoni.html
(10 Octombrie 2015). Ştanţa reprezintă un dreptunghi cu colţurile tăiate în care se află o coroană sub care este inscripţia litetrei „W”.
Producătorul de plăci nu este identificat şi ştanţa a fost folosită în Nordul Europei.
15
Floyd Rinhart, Marion Rinhart, op. cit., p. 425. Ştanţa constă într-un dreptunghi cu colţurile tăiate care conţine inscripţia „NP” şi
indicativul de argint cu numărul 40. Ştanţa este atribuită companiei pariziene Lerebours şi a fost utilizată între anii 1849–1857.

144
indicativul de argint, atribuită companiei pariziene Lerebours. Aceste informaţii indică faptul că, în acest caz,
deşi plăcile de cupru au fost produse în manufacturi diferite, au fost folosite în cadrul aceluiaşi studio. Există
diferenţe vizibile în ceea ce priveşte modul în care sunt executate plăcile. Spre exemplu, prima are marginile
drepte, pe când cea de-a doua le are îndoite şi prezintă în colţuri urmele unui cleşte folosit în procesul de
lustruire a plăcii.
În urma cercetării s-au putut trage câteva concluzii în legătură cu piesele şi structura colecţiei de
dagherotipuri din România. Din numărul total momentan afişat în baza de date online, au fost găsite
douăzeci şi şase de exemplare înrămate, treizeci şi două de casete, zece plăci, două tip stereo şi două cu
format atipic. Cu excepţia a două dagherotipuri care reprezintă statui, toate sunt portrete individuale sau de
grup. La nivel general, colecţia cuprinde persoane de origine străina, însă există douăzeci şi trei de exemplare
care portretizează un număr total de patruzeci şi unu de români. Majoritatea dagherotipurilor cu români se
află în posesia instituţiilor de stat, iar într-o mai mică măsura în proprietatea colecţiilor private, precum cea a
d-lui Dr. Adrian-Silvan Ionescu sau a d-lui Tudor Berza.
În cazul a cincisprezece dagherotipuri au fost descoperite ştanţe ale producătorilor de plăci argintate,
iar paisprezece sunt colorate manual. În unele cazuri, dagherotipuri din aceeaşi colecţie sau din colecţii
diferite prezintă elemente similare care, printr-o cercetare detaliată, pot furniza informaţii relevante despre
producătorul de plăci, fotograful, studioul, datarea sau localizarea acestora. Un exemplu este identificarea
ştanţei lui A. Gaudin atât în Colecţia Bibliotecii Naţionale a României, cât şi în cadrul câtorva colecţii
private, precum cea a domnilor Mihai Stănescu, Ştefan Sava şi Theodor U. Rostás. De asemenea, ştanţa lui
C. Christofle este prezentă la Biblioteca Academiei Române şi în colecţia M. Stănescu. Uneori se regăsesc
aceleaşi materiale folosite la ambalaj precum fildeş pentru casetă sau strasuri pe sticla de protecţie. Astfel de
similitudini se regăsesc şi la nivelul modelelor decorative de pe passe-partout, la pictarea sticlei sau la
motivele care înfrumuseţează caseta. O analiză în profunzime a acestor similitudini poate releva legături
comerciale între producătorii de casete şi fotografi, şi, mai mult, poate contribui la o mai bună poziţionare
cronologică şi temporală a respectivelor exemplare.
Această documentare a completat cunoştinţele despre dagherotipie şi a conturat o imagine mai clară
asupra dinamicii mediului fotografic de secol XIX din România, precum identificarea fotografilor străini
care au activat în România într-o formă sau alta, uneori având studiouri itinerante, românii care au călătorit
în străinătate pentru a se fotografia şi, nu în ultimul rând, trasarea circulaţiei dagherotipurilor de provenienţă
internaţională în România. Colecţia de dagherotipuri din ţară se dezvoltă în mod constant, proiectul
Daguerreobase continuând să îşi desfăşoare activitatea prin inventarierea şi înregistrarea de exemplare noi.

145
146