BEST COLLEGE OF POLOMOLOK, INC.

Situl Valencia, Polomolok, Cotabato de Sud

Tel. (083) 500-2258

LICENȚĂ ÎN EDUCAȚIA PREMIORĂ

MODULUL 1: EDUCAȚIA SPECIALĂ

Introducere
Educația specială este proiectarea și furnizarea de strategii de predare și învă țare pentru persoanele cu
dizabilități sau dificultăți de învățare care pot fi sau nu înscrise în școli obi șnuite. Elevii care au nevoie de educa ție
specială pot include elevi care au deficiențe de auz sau sunt surzi, elevi cu deficien țe de vedere sau orbi, elevi cu
dizabilități fizice, elevi cu dizabilități intelectuale, elevi cu dificultăți de învățare, elevi cu tulburări de comportament sau
tulburări emoționale și elevi cu dificultăți de vorbire sau limbaj. Unii elevi au o serie de dizabilită ți și dificultă ți de
învățare.

Unitatea 1: EDUCAȚIA SPECIALĂ

Elevul va putea REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII UNITĂȚII

 Distingeți natura esențială a educației speciale
 Discutați convingerile istorice și filozofice despre dizabilități și nevoi educaționale
speciale.
 Identificați diferitele legi care guvernează învățământul special
 Înțelegerea rolului familiilor în coerarea nevoilor educaționale speciale ale elevului

Referințe
 https://www.masters-in-special-education.com/lists/5-important-special-education-laws/
 https://www.understood.org/en/school-learning/special-services/special-education-basics/understanding-special-education
 file:///C:/Users/Hp/Downloads/2-6-139-550.pdf

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 1

 „Toată lumea este un geniu. Dar dacă judeci peștele după capacitatea sa de a
se catara într-un copac, acesta își va trăi toată viața crezând că este prost. „
- ALBERT EINSTEIN -

Activitate 1 : Citiți și înțelegeți citatul de mai sus Scrieți părerea dvs. despre citatul dat în caseta de mai jos

Toți copiii au talent și abilități diferite, dar atunci când vom judeca un copil în funcție de voința noastră
sau de dorințele noastre, nu putem obține rezultatul potrivit. De ce ar trebui să judeci un copil să
aleargă repede când este orb. După cum știm cu toții, creștem într-o școală, care este testul pe care eu
obișnuiesc testul cu creionul pe hârtie. Cei care sunt inteligenți la matematică și buni în a vorbi în
engleză par atât de inteligenți și geniali, asta credem noi înainte, dar de acum ne angajăm la inteligență
multiplă care satisface toate nevoile elevilor, există evaluări diferite oferite copiilor, astfel încât. Putem
evalua copiii într-un mod adecvat doar, de exemplu, avem un test de creion de hârtie, dar avem și un
test de performanță care le oferă copiilor posibilitatea de a performa bine, deși nu sunt buni în mediul
academic.

Educația specială este proiectarea strategiilor de predare și învățare pentru persoanele cu dizabilită ți sau
dificultăți de învățare. Este și despre atitudine, deoarece profesorii au nevoie de o atitudine pozitivă pentru a fi
educatori speciali eficienți (adică profesorii au nevoie de o atitudine pozitivă pentru a fi profesori buni!). Educa ția
specială se referă și la înțelegerea diferitelor nevoi pe care le au elevii, inclusiv a diferitelor tipuri de dizabilită ți și
dificultăți de învățare. Mai simplu, ori de câte ori un profesor face orice fel de adaptare la programul său obi șnuit,
astfel încât să poată ajuta un elev cu o nevoie specială, acel profesor implementează educație specială.
Educația specială de astăzi este încă concentrată pe a ajuta copiii cu dizabilită ți să înve țe. Dar acest lucru nu
mai trebuie să însemne plasarea copiilor într-o sală de clasă specială toată ziua. De fapt, legea federală impune ca
studenții care primesc servicii de educație specială să fie preda ți alături de colegii lor fără dizabilită ți cât mai mult
posibil.

De exemplu, unii elevi cu dislexie pot petrece cea mai mare parte a zilei într-o clasă de educa ție generală. Ei
pot petrece doar o oră sau două într-o cameră de resurse lucrând cu un specialist în citire și alte abilită ți. Al ți studen ți
cu dislexie ar putea avea nevoie de mai mult sprijin decât atât. Și alții ar putea avea nevoie să frecventeze o altă
școală specializată în predarea copiilor cu dificultăți de învățare.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 2

 Nu există o abordare „unică pentru toți” pentru educația specială. Este adaptat pentru a satisface nevoile
fiecărui elev. Educația specială se referă la o serie de servicii care pot fi furnizate în diferite moduri și în diferite
contexte.

Dacă copilul dumneavoastră se califică pentru educație specială, el va primi învă țământ individualizat și alte
resurse cheie fără niciun cost pentru dvs. Specialiștii care lucrează cu copilul dumneavoastră se vor concentra atât
pe punctele sale forte, cât și pe provocările sale. Și vei fi un membru important al echipei care decide de ce are
nevoie pentru a progresa la școală.

Terminologia educației speciale

Grupurile de advocacy și alte persoane care reprezintă persoanele cu dizabilită ți în ultimii ani au cerut ca
profesioniștii, mass-media și școlile să întrerupă utilizarea terminologiei legate de dizabilită ți care devalorizează
persoanele cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități nu doresc să fie cunoscute drept „o persoană cu sindrom Down”
sau „persoană cu dizabilități”, sau prin orice astfel de termen. Ei doresc să fie recunoscu ți ca membri valoro și ai
societății, adică oameni care au un handicap. Prin urmare, persoanele cu dizabilită ți preferă termeni precum: o
persoană cu dizabilități persoane cu dizabilități copilul cu paralizie cerebrală Sione are o dizabilitate fizică Ave ți o
deficiență de auz? Principiul care trebuie urmat este oamenii în primul rând, pe al doilea dizabilitate (Foreman, 2000).
Persoanele cu dizabilități nu doresc să fie văzute ca obiectul unei pedepse sau al unei slăbiciuni sau ca victime. Nici
nu doresc să fie văzuți ca suferind continuu sau au nevoie de simpatie. Nu le plac termenii precum „suferă de”,
„afectat de”, „problemă fizică” etc. Ei preferă ca dizabilitatea lor să fie menționată ca ceva ce doar au. Foreman (2000,
p. 21) oferă o listă de termeni sugerați:
Organizația Mondială a Sănătății (1980) a determinat următoarele definiții, care au fost general acceptate în
întreaga lume:

afectare - o anomalie a modului în care organele sau sistemele funcționează, de exemplu, o afec țiune
medicală, ochi
boală, o problemă cardiacă
dizabilitate - consecința funcțională a unei deficiențe, de exemplu, o dizabilitate intelectuală datorată
afectarea creierului; vedere scăzută; surditate
handicap - consecința socială sau de mediu a unui handicap, de exemplu, o persoană cu a
scaunul cu rotile nu este handicapat atunci când căile și clădirile sunt accesibile pentru scaunul
cu rotile

Când scrieți și vorbiți despre și cu persoanele cu dizabilită ți, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, este cel
mai important să folosiți o terminologie adecvată. În primul rând, demonstrează tuturor că pre țuim persoanele cu
dizabilități ca membri ai societății noastre. În al doilea rând, îi educă pe cei care citesc și aud ceea ce spunem, despre
terminologia adecvată și, prin urmare, le oferă și ei o oportunitate de a ajuta la dezvoltarea și promovarea valorilor
pozitive, incluzive și echitabile.

Cine se califică pentru educație specială?

Educația specială este destinată elevilor cu nevoi educaționale speciale. Aceștia pot fi elevi care au dificultă ți
generale cu o parte din învățarea lor la școală sau care par să aibă dificultă ți cu toate tipurile de învă țare. Ace știa pot
fi studenți cu o anumită dizabilitate, cum ar fi o deficiență de auz, o deficien ță de vedere, o deficien ță de vorbire, o
deficiență fizică sau o dizabilitate intelectuală. Pot fi studenți cu tulburări de comportament, probleme emo ționale sau
o afecțiune medicală de un fel sau altul. Nevoia lor specială poate fi permanentă sau temporară; aceasta depinde de
natura nevoii și, într-o oarecare măsură, de măsurile luate de părin ții, profesorii și al ți membri ai comunită ții. Orice

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 3

elev poate avea la un moment dat o nevoie educațională specială și orice elev poate dezvolta o nevoie specială. De
aceea se spune uneori că educația specială este pentru toți elevii.
Legea privind educația persoanelor cu dizabilități (IDEA) este legea federală care define ște și reglementează
educația specială. Legea impune școlilor publice să ofere servicii de educa ție specială copiilor cu vârste cuprinse
între 3 și 21 de ani care îndeplinesc anumite criterii. (Copiii mai mici de 3 ani pot primi ajutor prin serviciile de
intervenție timpurie ale IDEA.)

Pentru a se califica pentru servicii de educație specială, un student trebuie:

 Să aibă o dizabilitate documentată care este acoperită de IDEA și
 Aveți nevoie de educație specială pentru a accesa programa de învățământ general
„Accesul” este un termen important în educație. A face curriculumul accesibil studen ților cu dizabilită ți
seamănă cu a face clădirile accesibile persoanelor în scaune cu rotile. Dacă există o barieră în calea învă țării
copilului dvs., cum ar fi dificultățile de citit, școala trebuie să vină cu echivalentul unei rampe pentru scaunul cu rotile
pentru a ajuta copilul să acceseze materialul de lectură.

Districtele școlare au un proces în vigoare pentru a determina care elevi sunt eligibili pentru educa ție
specială. Acest proces implică o evaluare cuprinzătoare care privește modul în care gânde ște copilul dumneavoastră.
De asemenea, se uită la alte aspecte ale dezvoltării sale. Dvs. sau școala copilului dumneavoastră pute ți solicita o
evaluare. Dacă districtul este de acord să vă evalueze copilul, testarea va fi efectuată fără costuri pentru
dumneavoastră.

Înțelegerea relației dintre credințele tradiționale și moderne despre motivul pentru care unii indivizi din
comunitatea noastră au anumite forme de dizabilități sau dificultăți de învă țare îi ajută pe profesori în munca lor cu
elevii, părinții și comunitățile lor școlare. Este, de asemenea, cazul că profesorii trebuie să aibă atitudini pozitive fa ță
de elevii cu nevoi speciale, pentru a fi eficienți în lucrul cu ace ști elevi. Profesorii stagiari trebuie să dezvolte atitudini
pozitive și să dobândească o bună înțelegere a modului în care se poate schimba atitudinea de la negativ la pozitiv,
deoarece profesorii au un rol special de jucat în creșterea gradului de conștientizare și dezvoltarea atitudinilor pozitive
față de elevii cu nevoi speciale în școli și comunitățile lor.

Credințe diferite

Profesorii trebuie să fie conștienți de gama de convingeri despre dizabilită ți și alte nevoi speciale care există
în comunitățile din Papua Noua Guinee, deoarece înțelegerea diferitelor credin țe îi ajută pe profesori să în țeleagă și
să răspundă la diferitele atitudini față de elevii cu nevoi speciale pe care profesorii sunt probabil să le aibă. întâlnire
de la părinți, elevi, alte comunități și colegi. Uneori, profesorii trebuie să-și examineze și să- și revizuiască propriile
convingeri și atitudini. Există trei influențe principale asupra credințelor comunității despre dizabilitate în
contemporane În primul rând, există marea varietate de credințe tradi ționale din numeroasele și variatele comunită ți
tradiționale. În al doilea rând, există influența creștină și numeroasele interpretări ale unor referin țe biblice la
dizabilitate. În cele din urmă, există influența cercetării medicale contemporane și noile descoperiri și opinii care apar
din științele educaționale și sociale ale comunității internaționale.
Credințele tradiționale Majoritatea țărilor din Pacificul de Sud au privit în mod tradițional na șterea unui copil
cu dizabilități ca o consecință a unor acțiuni particulare din partea părin ților sau ale unuia dintre părin ți, sau ac țiunilor
particulare ale altor membri ai comunității. De obicei, dizabilitatea copilului a fost asociată cu încălcarea de către
părinți a unei tradiții, supărarea spiritelor locale prin vătămarea pământului sau comiterea unui act inacceptabil sau
nerespectarea tuturor responsabilităților și obligațiilor lor. Dizabilitatea a fost adesea privită ca o consecin ță a unui
blestem, vrajă sau altă magie folosită împotriva părinților de către un alt membru al comunită ții, sau chiar o persoană
dintr-o altă comunitate.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 4

 Credințele creștine Biblia a fost interpretată de multe grupuri diferite în multe moduri diferite, a șa că nu există
un consens internațional cu privire la ceea ce înseamnă de fapt Biblia. Unele grupuri cred că fiecare aspect al Bibliei
ar trebui interpretat literal, ceea ce înseamnă că totul în ea este exact adevărat și ar trebui interpretat ca atare. Alte
grupuri cred că Biblia este un document care reflectă perioada în care a fost scrisă și, prin urmare, reflectă
cunoștințele și credințele epocii sale și nu ar trebui luată literal. Aceste grupuri cred că mesajul de bază al Bibliei este
important, nu ar trebui să fie privit ca fapt. Biblia face multe referiri la dizabilitate, de obicei handicap fizic sau orbire.
Astfel de dizabilități sunt de obicei descrise în termeni negativi, persoanele cu dizabilită ți fiind de obicei considerate
relativ neajutorate și care au nevoie de asistență și confort. Biblia face de fapt foarte pu ține referiri la cauzele
dizabilității, dar unii oameni au interpretat versete precum cele din Deuteronom 28: … dacă nu vrei

ascultă glasul Domnului Dumnezeului tău... blestemat va fi rodul trupului tău... ca un indiciu că handicapul poate fi o
pedeapsă pentru purtarea necorespunzătoare a unui părinte. Alte pasaje, însă, par să contrazică această no țiune, de
exemplu, fiul nu va împărtăși vina tatălui și nici tatăl nu va împărtăși vina fiului. Neprihănirea omului drept îi va fi
socotită, iar răutatea celui rău va fi acuzată împotriva lui (Ezechiel 18).
Credințe contemporane Viziunea despre dizabilități și nevoile educaționale speciale s-au schimbat dramatic
în ultimele decenii. Cercetarea medicală a explicat multe dintre cauzele majorită ții dizabilită ților cunoscute, în timp ce
cercetătorii educaționali găsesc în mod continuu informații noi despre cauzele sociale, educaționale și alte cauze non-
medicale ale dizabilităților aparente, dificultăților de învățare, tulburărilor de comportament și emo ționale și a șa mai
departe. Rămân multe necunoscute și rămâne cazul că mul ți copii se nasc cu dizabilită ți sau dezvoltă dizabilită ți a
căror cauză este necunoscută, dar, în general, noile descoperiri din domeniile cercetării medicale și ale știin țelor
sociale înlocuiesc rapid opiniile tradiționale despre cauzele și tratamentele dizabilităților. De asemenea, apar în mod
continuu noi metode de tratare și de răspuns la nevoi speciale, din domeniile medicinei, știin țelor sociale și educa ției,
cu un grad ridicat de succes, iar noile tehnologii schimbă rapid și modul în care multe persoane cu dizabilită ți sunt
capabile să interacționeze cu lumea. Inovațiile tehnologice nu ajung în țările în curs de dezvoltare la fel de repede ca
țările înalt industrializate, așa că nu au încă acces la majoritatea acestor inovații, dar profesorii și clinicienii și
persoanele cu dizabilități pot accesa aceste tehnologii pe măsură ce devin mai accesibile și mai robuste. De exemplu,
există unii studenți și adulți cu dizabilități care folosesc dispozitive Braille, aparate auditive, computere, scaune cu
rotile moderne și alte exemple de tehnologie modernă. Pe de altă parte, profesorii sunt într-o pozi ție mult mai bună
pentru a profita de noile tehnici de predare care nu necesită tehnologie costisitoare, dar care, cu toate acestea, pot
îmbunătăți dramatic viața elevilor lor.
Consecințe
Uneori, când un copil se naște cu o dizabilitate, membrii comunită ții pot identifica rapid unele gre șeli comise
anterior de părinți sau de alții, în efortul de a explica aspectul dizabilității. Astfel de convingeri pot duce la aruncarea
vinei asupra părinților sau a altora, la dezvoltarea sentimentului de rău în interiorul și în rândul comunită ților și la jena.
Acest tip de situație a determinat uneori copiii cu dizabilități din comunitățile PNG să fie ascun și, să li se refuze
accesul la viața obișnuită din sat sau din comunitate și să li se refuze educa ția. Lucrătorii comunitari de reabilitare au
raportat că această situație a avut loc, dintr-un motiv sau altul, în multe comunități, inclusiv în orașe, așezări și sate.

Atitudine
Atitudinile sunt, în mare măsură, o reflectare a convingerilor fundamentale ale unei persoane. Pentru a
înțelege și a aprecia atitudinile unei persoane (și chiar propriile atitudini), un profesor trebuie adesea să în țeleagă sau
să identifice convingerile acelei persoane. Educația specială, în mare măsură, se referă la atitudini și la schimbarea
atitudinii. Mulți autori și mulți practicieni spun că cel mai important factor care determină dacă educa ția incluzivă
funcționează sau nu pentru elevi este atitudinea. De obicei, aceasta înseamnă atitudinea profesorului, dar atitudinile
părinților, elevilor, directorilor și colegilor profesori sunt, de asemenea, foarte importante și pot „face sau rupe”
educația incluzivă. Uneori, pentru a realiza un model de succes de educa ție incluzivă, profesorii trebuie să schimbe
atitudinile celorlalți sau să-și schimbe propriile atitudini. Aceasta poate implica schimbarea sau modificarea
convingerilor altora sau a propriilor convingeri În majoritatea țărilor înalt dezvoltate, o mare parte a dezbaterii în

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 5

educația specială se referă la modele segregate de educație specială (adică, școli speciale și clase speciale) versus
educație specială integrată sau incluzivă. Atitudinile profesorilor, părinților, elevilor, directorilor și a șa mai departe,
reprezintă un factor cel mai important în această dezbatere și influen țează adesea eficacitatea diferitelor abordări. În
Papua Noua Guinee, factorii de transport și comunicare, costurile, aten ția acordată direc țiilor interna ționale ale
educației speciale și o filozofie fundamentală care susține echitatea educației pentru to ți în cadrul administra ției
Departamentului național pentru Educație, au condus la educația incluzivă care devine preferată ( și probabil singurul
model practic) de educaţie specială la nivel naţional. În consecință, problema în comunită țile din Papua Noua Guinee
nu este dacă un copil cu dizabilități ar trebui să meargă la o școală sau o clasă specială sau la o școală obi șnuită, ci,
mai degrabă, dacă copilul poate merge la școală și pentru cât timp copilul. ar trebui să meargă la școală (adică, dacă
copilul trece la ciclul primar superior,

secundar și așa mai departe). La școală, problema este dacă acest copil este la școală și cum poate fi gestionat
acest copil la școală.
Schimbarea atitudinilor nu este întotdeauna ușoară, deși mulți profesori și-au schimbat atitudinile pur și
simplu prin demonstrarea unor practici noi sau mai bune. Profesorii, părin ții și elevii sunt de obicei foarte impresiona ți
atunci când observă practici eficiente. Practicarea a ceea ce predici poate fi cea mai eficientă strategie dintre toate
pentru schimbarea atitudinilor. Acest lucru funcționează adesea pentru a schimba propriile atitudini ale profesorilor!
Profesorii care încearcă de fapt strategii incluzive de educație specială constată adesea că strategiile func ționează cu
adevărat, iar această experiență le schimbă întreaga viziune asupra a ceea ce se poate face și a ceea ce se poate
realiza. De fapt, cercetările au arătat că profesorii care sunt mai implica ți în educa ția specială incluzivă au atitudini
mai pozitive față de acesta decât profesorii care nu au fost implicați în educa ția incluzivă și că atitudinile profesorilor
față de incluziune și ale elevilor cu nevoi speciale se îmbunătățesc cu sprijin și experiență ( Foreman, 2001).
Atitudinea poate fi considerată ca având trei componente:

• Percepții Felul în care oamenii văd lucrurile; informațiile pe care le au despre ceva;
credințe; fapte; ipoteze; interpretări; experiențe; înţelegere
• Emoții Felul în care oamenii simt despre ceva; angajament; subiectivitate
• Acțiuni Modul în care oamenii acționează, pe baza percepțiilor și emoțiilor lor; ce
oamenii fac în funcție de atitudinea lor

Fiecare componentă a atitudinii afectează celelalte componente. Percepțiile unei persoane îi afectează
emoțiile (modul în care se simte), iar sentimentele influențează acțiunile pe care le întreprinde. Când o persoană ia
măsuri, atunci de obicei își schimbă percepțiile și așa mai departe. De exemplu, o persoană poate percepe că lucrul
cu un student cu dizabilități va fi dificil și neplăcut. Apoi au văzut emoții negative în legătură cu acest lucru, dar s-ar
putea să o continue oricum datorită sentimentului lor de responsabilitate. Dacă apoi descoperă că pot gestiona elevul
și se simt mai pozitiv despre experiență, atunci este probabil să se simtă mai pozitiv în ceea ce prive ște luarea de
măsuri ulterioare și așa mai departe. În acest fel, fiecare componentă a atitudinii influențează reciproc.
Schimbarea percepțiilor este probabil cea mai importantă strategie în schimbarea atitudinilor cu privire la
dizabilități și alte nevoi speciale. Informarea oamenilor despre cauzele reale ale dizabilității, demonstrarea a ceea ce
se poate realiza, demonstrarea și explicarea beneficiilor educa ției speciale incluzive și a șa mai departe, poate face o
diferență enormă în atitudinile oamenilor. Schimbarea percepțiilor func ționează cel mai bine atunci când explica ția
sau demonstrația folosește termeni pe care persoana îi înțelege și când beneficiile descrise sau demonstrate sunt
cele care sunt apreciate de persoană.

Percepţie

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 6

 Acțiune Emoţie

Figura 1. Un ciclu de SCHIMBARE DE

ATITUDINE

Emoțiile despre elevii cu nevoi speciale variază foarte mult. Unii profesori se simt incomod să lucreze cu
elevii cu dizabilități, în timp ce unii au emoții foarte pozitive. Unii profesori și părin ți au emo ții foarte grijulii, dar sunt
supraprotectori și pot limita efectiv realizările și oportunitățile elevilor cu nevoi speciale, neexpunându-i pericolelor și
riscurilor vieții normale. Schimbarea sentimentelor unei persoane implică de obicei schimbarea percep țiilor persoanei,
dar expunerea persoanei la sentimentele altora încurajează persoana să aibă empatie, adică poate începe să vadă
cum simt ceilalți și se pot vedea în pielea lor. De exemplu, atunci când un profesor sau un părinte vede sentimentele
pozitive ale unui copil cu dizabilități reușind la școală, joacă cu al ți copii și a șa mai departe, încep să aprecieze cât de
important este pentru acel copil să aibă acele oportunități.
Acțiunile sunt cea mai importantă componentă a atitudinii, deoarece acțiunile sunt cele care fac diferen ța și
prin acțiuni se schimbă percepțiile. După cum am menționat mai sus, oamenii î și pot schimba propriile percep ții și
emoții încercând lucruri, iar schimbarea atitudinilor celorlalți poate fi realizată foarte rapid prin demonstra ție sau prin
vorbire (de fapt, făcând ceea ce spui că ar trebui făcut).

5 IMPORTANTĂ LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPECIAL

Programele de educație specială au devenit obligatorii în 1975 pentru a preveni discriminarea de către
instituțiile publice de învățământ împotriva persoanelor cu dizabilități. Centrul Național de Statistică a Educației a
raportat că, începând cu 2013, aproximativ 13% din toți elevii din școlile publice beneficiau de servicii de educa ție
specială .

1. Legea privind educația pentru toți copiii cu handicap

Aprobată de Congres în 1975, aceasta a fost prima lege a educației speciale adresată studenților cu dizabilită ți fizice și
mentale. Legea prevedea că școlile publice trebuie să ofere copiilor cu nevoi speciale aceleași oportunități de educație ca și
ceilalți copii. De asemenea, a cerut oricărei școli publice care a primit fonduri federale să ofere o masă gratuită pe zi pentru
acești copii.

Misiunea acestui act a fost:

 Faceți serviciile de educație specială accesibile copiilor care le solicită;

 Menținerea unor servicii corecte și adecvate pentru studenții cu dizabilități;
 Instituirea cerințelor de evaluare sistematică pentru învățământul special; și
 Dotați resurse federale școlilor publice pentru educația elevilor cu dizabilități

2. Legea privind educația persoanelor cu dizabilități

Legea privind educația persoanelor cu dizabilități, sau IDEA , a fost creată în 1990 și este o modificare a Legii educației
pentru toți copiii cu handicap. Această lege asigură că studenții cu nevoi speciale primesc educație publică gratuită adecvată în

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 7

mediul cel mai puțin restrictiv necesar pentru a satisface nevoile acelor elevi. Ajută elevii să primească asistența suplimentară
de care au nevoie, dar le permite să participe la aceleași activități ca și copiii fără nevoi speciale ori de câte ori este posibil.

3. Niciun copil lăsat în urmă

În 2001, Legea învățământului elementar și secundar, cunoscută în mod obișnuit sub numele de Legea „Niciun copil
lăsat în urmă”, a cerut școlilor să fie răspunzătoare pentru performanța școlară a tuturor elevilor, indiferent dacă ace știa au sau
nu dizabilități. Actul cere școlilor din fiecare stat să dezvolte evaluări de rutină ale abilităților academice ale elevilor. De și nu
prevede că aceste evaluări îndeplinesc un standard național, legea obligă fiecare stat să vină cu propriile criterii de evaluare. No
Child Left Behind oferă școlilor stimulente pentru a demonstra progresul elevilor cu nevoi speciale. De asemenea, permite
elevilor să caute opțiuni alternative dacă școlile nu își îndeplinesc nevoile academice, sociale sau emoționale.

4. Programe de educație individualizate

IDEA susține că părinții și profesorii copiilor care se califică pentru educa ție specială trebuie să dezvolte un Program
educațional individualizat, sau IEP, care să ajute la stabilirea unei educații specifice pentru nevoile explicite ale copilului. Acest
lucru necesită ca îngrijitorii să se întâlnească inițial pentru a determina eligibilitatea unui copil pentru un IEP și să se reunească
anual pentru a dezvolta și evalua planul educațional.

Strategia educațională a elevului trebuie să fie desemnată în scris și ar trebui să includă o evaluare și o descriere a
stării academice actuale, scopuri și obiective măsurabile, desemnarea unui cadru de instruire și plasarea în acel cadru și servicii
de tranziție pentru copiii cu vârsta de 16 ani sau mai mult. Un IEP oferă părin ților dreptul de a contesta orice problemă cu
districtul școlar printr-o terță parte neutră.

5. Elevii cu dizabilități și școala postliceală

Actul de reabilitare din 1973 și Legea americanilor cu dizabilități din 1990 interzic discriminarea în școli pe baza
dizabilităților. Acest lucru se aplică colegiilor și universităților, precum și școlilor elementare, medii și liceale. Mul ți studen ți cu
nevoi speciale continuă să studieze la nivel postliceal, dar legile sunt ușor diferite pentru școlile postliceale. Legea nu
cere școlilor postliceale să ofere elevilor o educație publică adecvată gratuită, dar obligă școlile să ofere ajustări academice
adecvate și locuințe accesibile studenților cu dizabilități.

Indiferent dacă sunteți un student cu dizabilități sau doriți să predați copiii cu dizabilități, este important să cunoa ște ți
legile educației speciale. Aceste legi păstrează drepturile elevilor și ale familiilor acestora și ajută la integrarea studen ților cu
nevoi speciale în societate fără a-i segrega. Deși legile diferă ușor de la stat la stat, actele adoptate de Congres ajută la
standardizarea tratamentului studenților cu nevoi speciale din întreaga țară.

Rolul familiei în educația incluzivă

Implicarea părinților și participarea comunității în schema totală de educație incluzivă este

importantă. Implicarea familiilor și a comunităților locale este esențială în realizarea unei educații de
calitate pentru toți. Majoritatea părinților doresc ca copiii lor să fie primiți în lumea reală și să li se
acorde respectul și resursele de care au nevoie și le merită, așa cum sunt oferite copiilor fără dizabilități.
Familiile și grupurile comunitare pot juca un rol activ în promovarea educației incluzive, ajutând și
cooperând autoritățile școlare în realizarea sau furnizarea aranjamentelor și acomodarilor necesare
pentru educația colegilor speciali. Atunci când familiile se implică în educația copiilor lor, elevii obțin mai
mult, rămân la școală mai mult și se angajează mai complet în școală (Henderson și Mapp, 2002).
Participarea membrilor familiei poate fi o mamă, un tată sau ambii, bunici, tutore sau tutore. un frate
mai mare în toate sferele vieții copilului joacă un rol vital în modelarea și determinarea personalității
acestuia. Implicarea părinților în programul de educație incluzivă construiește relații pozitive, încurajează
noi comportamente și crește autosatisfacția și optimismul între ei, copiii și profesorii lor. O astfel de
implicare a familiei este componenta cheie care conduce la succesul elevilor și școlii. Scopul principal al

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 8

părinților este să vadă dacă copilul cu nevoi speciale beneficiază sau nu de experiența școlară. Copiii cu
dizabilități pe tot parcursul vieții au nevoie de oportunități educaționale adecvate vârstei și abilităților
lor. Părinții și profesorii care lucrează împreună sunt cel mai bun sprijin pentru astfel de copii speciali.
Împreună, ele se pot asigura că copiii dobândesc cât mai multe abilități și abilități necesare pentru a avea
succes în viață sunt posibile. Părinții își cunosc cel mai bine copiii. Își cunosc placerile și antipatiile,
punctele forte și slăbiciunile, nevoile și dorințele, abilitățile, capacitățile, capacitățile și provocările.
Aceste informații împărtășite cu profesorii sunt de neprețuit în timpul dezvoltării unui plan educațional
pentru copil. Ca părinte, este important să fie pe deplin implicat în toate aspectele luării deciziilor care
au loc în timpul educației copilului. În unele cazuri în care copiii sunt identificați foarte devreme în viața
lor de către membrii familiei, devine responsabilitatea părinților sau a familiei să informeze autoritățile
școlare cu privire la nevoile speciale ale copilului lor. Părinții ar trebui să aibă o forță majoră în a-i ajuta
pe copii să depășească adversitatea. Părinții ar trebui să aibă în vedere următoarele puncte pentru a fi
printre facilitatorii educației incluzive:
 Identificarea în timp util a dizabilității copilului.
 Părinții nu ar trebui să fie deranjați de responsabilitățile de îngrijire a lor.

 Părinții ar trebui să înțeleagă sensul „incluziunii”.

 Părinții sunt responsabili să genereze venituri și să ofere sprijin financiar pentru costurile de
trai ale copilului și plățile aferente.
 Părinții au responsabilitatea afectuoasă de a arăta și împărtăși dragostea, grija, sentimentele
emoționale și compania copiilor lor. Părinții nu ar trebui să adopte o abordare de supraprotecție
față de copil.
 Părinții se asigură că le oferă un mediu plăcut acasă.
 Responsabilitatea educațională și vocațională de a sprijini și sprijini școlarizarea, selecția și
pregătirea carierei.
 Părinții ar trebui să accepte limitările copilului lor.
 Părinții pot să nu se simtă timizi în dezvoltarea relațiilor cu profesorii și alți profesioniști
înrudiți.
 Pregătirea copiilor pentru îndeplinirea așteptărilor societății privind rolurile viitoare.
 Părinții ar trebui să determine punctele forte și nevoile secției lor
 Părinții ar trebui să petreacă timp de calitate cu ei.
 Părinţii trebuie să se implice în dezvoltarea academică a copiilor lor.
 Părinții ar trebui să-i ajute în inculcarea atitudinilor pozitive față de învățare.
 Părinții ar trebui să încerce să ofere un mediu fără stres acasă.
 Părinții ar trebui să posede anumite calități de bază care au o influență pozitivă asupra
capacității secției lor de a învăța și de a se adapta în programul școlar.
 Părinții ar trebui să-și ajute copiii pentru a le inculca atitudini pozitive față de învățare.
 Părinții trebuie să se bucure și să fie entuziasmați de ceea ce învață copiii lor zi de zi.
 Părinții trebuie să fie implicați în înțelegerea filozofiei școlii.
 Părinții ar trebui să contacteze frecvent profesorii de clasă, profesorii de resurse și terapeuții
pentru a ști exact ce se întâmplă în sălile de clasă și în sesiunile de terapie.
 Părinţii ar trebui să discute cu profesorul ce trebuie schimbat pentru a îmbunătăţi învăţarea
copilului lor în zona problematică.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 9

  Părinții ar trebui să împărtășească informații specifice, cum ar fi rapoarte medicale, dezvoltarea
timpurie a copilului, schimbări recente de comportament și observații observate acasă cu
profesioniști.
 Părinții trebuie să aibă o atitudine pozitivă și față de gândire, învățare și provocări.
 Părinții ar trebui să lucreze în colaborare cu profesorii, terapeuții, clinicienii și autoritățile
școlare.
 Părinții ar trebui să joace un rol esențial în sprijinirea învățării copilului lor.
 Părinții ar trebui să-și ajute copiii să înțeleagă diversitățile, să respecte diferitele puncte de
vedere pe care le vor întâlni și să dezvolte un simț al responsabilității față de valorile lor familiale.
 Părinții nu trebuie să fie obsesiv apropiați de copilul lor.
 Stimularea sentimentelor de stima de sine la copil.
 Părinții trebuie să mențină o comunicare continuă cu profesorii sau specialiștii copilului.
 Părinții nu trebuie să asculte pe nimeni care spune derogatoriu despre copil.
 Părinții nu trebuie să-și ceară scuze față de copil și nici să nu le fie rușine de el.
 Părinții ar trebui să promoveze autodisciplina în secția lor.
 Părinții ar trebui să participe la întâlniri, conferințe și alți programatori de formare împreună cu
copilul dacă este posibil.
 Părinții ar trebui să aibă un rol activ în planul individual de educație al copilului lor (IEP)

 Părintele trebuie să evite compararea copilului special de performanță cu alți frați.

 Părinții ar trebui să-i ajute pe copii să dezvolte un sentiment de responsabilitate și simțul de a
contribui la familie și la lume.
 Părinții ar trebui să ofere copiilor oportunități de a face alegeri și decizii și de a promova
autodisciplina.
 Părinții ar trebui să-i ajute pe copii să facă față în mod eficient greșelilor și eșecurilor.

Activitatea 2. Răspundeți cuprinzător la următoarele

1. Care sunt propriile convingeri tradiționale despre persoanele cu dizabilități?

Eu cred înainte că copiii născuți cu dizabilități sunt blestemați de cineva sau părinții au folosit pastile
sau „nag pahilot”.
2. Care sunt credințele tradiționale consensuale ale comunității despre persoanele cu dizabilități?
Elaborat.

Credințele tradiționale Majoritatea țărilor din Pacificul de Sud au privit în mod tradițional nașterea unui copil cu
dizabilități ca o consecință a unor acțiuni particulare din partea părinților sau ale unuia dintre părinți, sau acțiunilor
particulare ale altor membri ai comunității. De obicei, dizabilitatea copilului a fost asociată cu încălcarea de către
părinți a unei tradiții, supărarea spiritelor locale prin vătămarea pământului sau comiterea unui act inacceptabil sau
nerespectarea tuturor responsabilităților și obligațiilor lor. Dizabilitatea a fost adesea privită ca o consecință a unui

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 10

blestem, vrajă sau altă magie folosită împotriva părinților de către un alt membru al comunității, sau chiar o persoană
dintr-o altă comunitate.

Am mai auzit aceste convingeri când încă le cred și am crezut că este adevărat, dar pe măsură ce cresc și citesc
câteva cărți, uitându-mă la you tube și alte rețele sociale, m-a făcut să realizez că nu este adevărat.

3. Crezi că ar trebui să ne păstrăm credințele sau opiniile tradiționale? De ce?

Nu ar trebui să ne agățăm de credința sau părerile tradiționale pentru că nu este adevărat
că părinții care au un copil special au făcut ceva greșit în timp ce sunt însărcinate, nu este
vina lor de ce copilul devine special, putem cumva să dăm vina pe gene, dar mai ales nu,
așa că în schimb de a judeca parintii avem nevoie sa-i sprijinim si sa-i ajutam sa accepte si
sa inteleaga ce se intampla cu copilul. Trebuie să-i încurajăm să accepte cât mai devreme
posibil, astfel încât intervenția să fie acordată unui copil și să fie de mare ajutor atât
pentru părinți, cât și pentru copil.

4. Cât de relevante sunt aceste credințe tradiționale în raport cu opiniile moderne despre cauzele
dizabilităților? Explicați mai departe.

Credința tradițională oarecum relevantă pentru viziunea modernă, deoarece le dă o idee, deoarece modernizarea are loc acum,
credința tradițională a fost schimbată treptat, deoarece motivul medical a fost descoperit de către medici despre care sunt
cauzele dizabilităților, totuși în mare parte sunt încă necunoscute pentru ei, dar cel puțin ei au câteva idei și încearcă să caute o
soluție sau un medicament care să ajute cel puțin să scadă povara părinților asupra a ceea ce se întâmplă cu copiii lor cu nevoi
speciale.

5. Care sunt natura esențială a educației speciale? Citați exemple și explicați'

Educația specială este proiectarea strategiilor de predare și învățare pentru persoanele cu dizabilități sau dificultăți de
învățare.
Copiii cu nevoi speciale sunt norocoși acum pentru că avem o lege diferită care se referă la ei
Legea educației sau a tuturor copiilor cu handicap. A creat un centru sped care acoperă copiii cu nevoi speciale, astfel încât le
oferă copiilor oportunități care înseamnă special să fie la școală și să le ofere șansa de a participa ca un copil obi șnuit la
activitățile școlare, dar desigur cu anumite restricții și tratament special.

Testul 1. Identificați diferitele legi care guvernează în fiecare propoziție dedusă. Scrieți răspunsul pe spațiul
oferit după propoziția fiecărui număr.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 11

1. În care școlile sunt responsabile de performanțele academice ale tuturor elevilor, indiferent dacă au sau nu
dizabilități. Niciun copil lăsat în urmă nu acționează
2. Legea prevedea că școlile publice trebuie să asigure copiilor cu nevoi speciale șanse școlare egale ca și
celorlalți cursanți. Legea educației pentru toți copiii cu handicap _
3. Păstrarea drepturilor elevilor și părinților că nu vor fi segregați în ceea ce privește nevoile lor speciale, dar
îi vor ajuta să se integreze în societate. Individualizarea programului de educație
4. Misiunea lor este de a oferi servicii elevilor cu nevoi speciale cu corectitudine și corectitudine. Legea
educației pentru toți copiii cu handicap _
5. Statul oferă stimulente școlilor pentru a demonstra dezvoltarea elevilor cu dificultăți de învățare. Niciun
copil lăsat în urmă nu acționează.
6. O lege care să asigure că studenții cu nevoi speciale vor fi asigurați de către stat cu educație gratuită.
Legea educației pentru toți copiii cu handicap _
7. Statul va institui o evaluare sistematică a învăţământului. Legea educației pentru toți copiii cu handicap _
8. Deși se acordă venituri suplimentare studenților cu dizabilități, aceștia trebuie totuși să participe la fiecare
activitate oferită la fel și acelor copii fără nevoi speciale. Legea educației pentru persoane cu dizabilități sau
idee
9. Legea care interzice discriminarea faţă de implicarea cursanţilor la nivelul terţiar şi li se acordă şanse
egale. Legea privind reabilitarea din 1973.
10. Actul care impune școlii din fiecare stat să dea o evaluare care va ajuta la dezvoltarea elevilor speciali în
aspectul academic. Nici un copil lasat in urma

TEST 2. ILUSTRARE. Ilustrați ciclul schimbării atitudinii și menționați ce atitudine anume doriți să schimbați
și cum o veți face.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 12

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 13
 Cercetați și urmăriți filmul „FIECARE COPIL ESTE SPECIAL” -
https://www.youtube.com/watch?v=d9sg2eoR7aw
„Fiecare copil este special” doar titlul dă un sens frumos. Toți suntem speciali. în
Scrieți un rezumat
felul nostru. al m-a
Vizionarea filmului
făcutfilmului
să realizezșicăaltrebuie
reflecției dvsștem pe copil înainte de a-l judeca.
să-l cunoa

Nu este adevărat dacă copilul nu poate citi sau rezolva o problemă de matematică, îl vom eticheta imediat ca idioți
sau nu știe nimic. Poate că suferă de dificultăți de învățare pe care le putem corecta dacă îi vom ajuta, ca viitor
profesor, va fi un ghid pentru mine să caut mereu steagul roșu. Dacă copilul nu poate citi un cuvânt simplu așteptat
pentru vârsta lui, trebuie să căutăm posibilul motiv pentru care, poate suferă de dislexie, așa că trebuie să căutăm o
intervenție, cum ar fi trimiterea la un expert sau intervenția potrivită pentru el. .

Să ne gândim mereu că toți copiii ar trebui să aibă posibilitatea de a învăța, de a se exprima, de a fi auziți, de a fi
ghidați și adăpostiți, astfel încât, dacă s-au gândit vreodată că au o nevoie specială, să le putem acorda o îngrijire
specială.

(EDUC 114 – FUNDAȚIA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI INCLUSIVE) 14